Definiţia condensatorului

În mod normal, electronii nu pot intra într-un conductor decât dacă există o cantitate
egală de electroni ce părăsesc exact acelaşi conductor (analogia tubului cu
mărgele). Din această cauză, conductorii trebuie conectaţii împreună pentru a forma
un drum complet (circuit) pentru deplasarea continuă a electronilor. Ciudat este totuşi
faptul că, electroni adiţionali pot fi „îngrămădiţi” într-un conductor, fără existenţa unui
drum de ieşire, dacă este posibilă/permisă formarea unui câmp electric în spaţiul
liber dintre acest conductor şi un alt conductor. Numărul electronilor adiţionali din
conductor (sau numărul de electroni pierduţi) este direct proporţional cu
valoareafluxului câmpului dintre cei doi conductori.
Condensatoarele sunt componente ce utilizează acest fenomen electric în
funcţionarea lor. Acestea sunt realizate din două armături (plăci) metalice
conductoare plasate una în apropierea celeilalte, separate printr-un dielectric. Există
totuşi o multitudine de tipuri şi moduri de construcţie a condensatoarelor, în funcţie
de aplicaţia necesară.

Simbolul condensatorului
 Modul de funcţionare al condensatorului

Atunci când la bornele condensatorului aplicăm o tensiune electrică, între cele

două armături ia naştere un câmp electric ce permite existenţa unei diferenţe
semnificative de electroni liberi (sarcină) între cele două armături.
Pe măsura formării câmpului electric datorită aplicării tensiunii, electronii liberi
vor fi forţaţi să se „adune” la terminalul negativ fiind „furaţi” de pe terminalul pozitiv.
Acestă diferenţă de sarcină se traduce prin apariţia unui stoc de energie electrică în
condensator şi reprezintă sarcina potenţială a electronilor dintre cele două armături.
Cu cât diferenţa numerică a electronilor între cele două armături ale unui
condensator este mai mare, cu atât mai mare este fluxul câmpului şi cu atât mai
mare „stocul” de energie din condensator.
Deoarece condensatorii stochează energie potenţială sub formă de câmp
electric, comportamentul lor într-un circuit este fundamental diferit de cel
al rezistorilor, cei din urmă disipând pur şi simplu putere în circuit sub formă de
căldură. Energia stocată într-un condensator depinde de tensiunea dintre armături
precum şi de alţi factori pe care îi vom lua imediat în considerare. Abilitatea acestora
de a stoca energie în funcţie de tensiune se traduce printr-o tendinţă de menţinere a
tensiunii la un nivel constant. Cu alte cuvinte, condensatoarele tind să se opună
variaţiei căderii de tensiune. Atunci când modificăm tensiunea la bornele unui
condensator, fie o mărim, fie o scădem, acesta tinde să se opună schimbării folosind
curent de la sau generând curent spre sursa de variaţie a tensiunii, în opoziţie cu
variaţia.
 Clasificarea condensatoarelor poate fi facuta din mai multe puncte
de vedere: cele mai întrebuinţate clasificari sunt cele relative la forma
armaturilor, la variaţia valorilor capacitaţilor sau referitoare la dielectricul
întrebuinţat.

Dupa forma armaturilor putem avea condensatoare plane, sferice,

cilindrice, etc.

Din punct de vedere al variaţiei valorii capacitaţilor, avem:

- condensatoare fixe, acelea care odata construite, nu mai dau

posibilitatea practica de a varia capacitatea lor, armaturile condensatorului fiind
fixe.

- condensatoare variabile, acelea la care una din armaturi este mobila,

capacitatea putând fi variata între orice valori cuprinse între doua limite, minima
si maxima; de obicei la ele se indica valoarea maxima si în unele cazuri
valoarea minima a capacitaţii numita si reziduala

- condensatoare ajustabile (trimeri). Sunt condensatoare

semivariabile; li se poate fixa o anumita valoare a capacitaţilor, de obicei între
limite destul de mici dupa care pot fi considerate fixe.
 Tipuri de condensatoare fixe

Condensatorul, ca şi rezistorul, este o componentă pasivă de circuit foarte mult utilizată în

circuitele electronice. Spre deosebire de rezistor, condensatorul este fabricat pentru a asigura un efect
preponderent reactiv în circuit. Efectul disipativ al condensatorului tehnic este nedorit şi cu cît este
mai puternic cu atât indicii de calitate sunt mai reduşi. În cazul condensatorului ideal efectul disipativ
este nul (nu se încălzeşte) şi factorul de calitate este infinit (raportul între efectul reactiv si cel
disipativ).
Caracteristica electrică principală a condensatorului este C (capacitatea condensatorului) care
în cazul condensatoarelor fixe este stabilită definitiv în urma procesului de fabricaţie. Valoarea
capacităţii depinde de materialul dielectric (izolator) prin permitivitatea electrică ε , de aria armaturilor
metalice, de grosimea dielectricului dintre armaturi şi de geometria de aranjare a sistemului armături-
dielectric (dacă este plan, cilindric ...).

În funcţie de dielectricul folosit, se întâlnesc condensatoare cu hârtie, cu film plastic, cu mică,

ceramice, cu sticlă, electrolitice, etc.
Condensatoarele cu hârtie se obţin prin bobinarea a două sau mai multe folii de hârtie
impregnată ( hârtie de condensator) plasate între doua folii foarte subţiri de aluminiu (armături).
Necesitatea a cel puţin două folii de hârtie rezultă din cauza posibilităţii de străpungere mai mare în
cazul folosirii unei singure folii aceasta având imperfecţiuni (de obicei incluziuni de carbon sau aer)
rezultate din procesul de fabricaţie. Prin suprapunerea a două folii probabilitatea ca doua imperfecţiuni
să coincidă este foarte mică şi pericolul de străpungere scade. Acest avantaj este în compromis cu
capacitatea condensatorului care scade la acelaşi gabarit din cauza creşterii distanţei dintre armături.
Grosimea foliilor de hârtie este de la 20µm la 100µm (în funcţie de tensiunea de lucru a
condensatorului) iar a foliilor de aluminiu variază între 5µm si 15µm. În fig.1 se dă structura
condensatoarelor cu hârtie.
 Realizarea condensatorului ca în fig.2a determină si un efect reactiv de tip inductiv din cauza
bobinării armaturilor deoarece contactul dintre terminalele externe şi armaturi se face punctual. În
fig.2b armaturile de asemenea sunt bobinate, însă după bobinare se ataşează căpăcele de contact la
capete si efectul inductiv determinat de armaturi este eliminat. Condensatorul neinductiv din fig.2b are
însă dezavantajul că la acelaşi gabarit, cu cel din fig.1a, are o capacitate mai mică.
După bobinare, condensatoarele se impregnează cu dielectrici lichizi (ulei de condensator,
triclordifenil) sau solizi (parafină, cerezină, răsini epoxidice) în scopul eliminării aerului dintre foliile
de hârtie şi cele de aluminiu. Prezenţa bulelor de aer diminuează foarte mult tensiunea de lucru a
condensatorului.
Capacitatea condensatorului creşte mult, la acelaşi gabarit total, dacă se folosesc folii de hârtie
metalizate. Acestea se obţin prin depunerea în vid , pe hârtie, a unui strat metalic foarte fin de aluminiu
de aproximativ 0,1µm.
Condensatoare cu peliculă plastică (se mai numesc cu film plastic) se realizează după
tehnologii similare celor cu hârtie. Dielectricul condensatorului este în acest caz format din două
pelicule din material plastic iar cele două armături sunt din aluminiu şi sunt depuse în vid pe cele două
pelicule (după bobinare între armături rămâne numai o pelicula de dielectric). De obicei structura
obţinută după bobinare nu se mai impregnează (impregnarea se utilizează numai în cazul
condensatoarelor destinate mediilor de lucru cu umiditate mare). Peliculele plastice cele mai utilizate
sunt din dielectrici polari cu permitivitate electrică mare (polietilentereftalat, policarbonat, răşină
poliamidica...) sau din dielectrici nepolari, cu ε mai mic, (polistiren, polietilenă, polipropilenă,
politetrafluoretilenă..). Condensatoarele cu polistiren se mai numesc stiroflex.
Condensatoare ceramice. Acestea se realizează în variantele constructive: plane (disc,
placheta, multistrat) si cilindrice.
Armăturile condensatoarelor ceramice sunt realizate din argint depus din soluţii coloidale pe
suprafaţa dielectricului. Rezultă pelicule de grosime între 5µm si 15µm. Folosirea armăturilor din
argint uşurează lipirea la armături a terminalelor externe din cupru.
Dielectricul condensatoarelor ceramice este un amestec de mai
multe materiale cu caracteristici electrice diferite. Materialele ceramice
pentru condensatoare se împart în două categorii:
- materiale ceramice tip I , au permitivitate electrică relativă nu
prea mare (între 5 si 200) însă se remarcă prin faptul ca asigură o foarte
bună stabilitate a capacităţii cu temperatura şi un efect disipativ
(nedorit) foarte slab. Rezulta dintr-un amestec de silicaţi ai
magneziului, aluminiului sau zirconiului cu titanaţi de magneziu sau
calciu.
- materiale ceramice tip II , au permitivitate electrică relativă
foarte mare (1000 la 15000) şi determină condensatoare de volum mic
dar puternic dependente de temperatură şi cu efect disipativ mult mai
puternic ca în cazul materialelor tip I. Aceste materiale rezultă dintr-un
amestec ai aceloraşi silicaţi cu titanaţi si zirconaţi ai bariului şi
stronţiului.
Există şi materiale ceramice de tip III, mai rar folosite însă.
Au permitivitate şi mai mare, dar calităţi electrice şi mai slabe decât materialele de tip II.
Materialele ceramice se folosesc şi pentru fabricarea condensatoarelor multistrat, fig.3

Structurile multistrat se fabrică din ce în ce mai mult deoarece reduc foarte mult gabaritul
condensatorului la aceeaşi valoare a capacităţii sau altfel spus rezultă condensatoare cu capacitate
specifică mare (raportul între C şi volumul total al condensatorului). Actual se fabrică condensatoare
multistrat atât din materiale ceramice, din mică sau sticlă cît şi din folii plastice. Tehnologiile multistrat
s-au folosit la început cu materiale ceramice acestea rezistând mai bine la temperaturile ridicate
utilizate în timpul procesului de fabricaţie.
În fig.4 sunt câteva exemple de condensatoare ceramice. În general, în clar sau cu 5 culori sunt
marcate cele cu dielectric de tip I, şi cu 3 culori cele cu dielectric de tip II. Condensatoarele multistrat
se marchează în clar.
Condensatoare cu mică, folosesc ca dielectric mica, un material dielectric foarte performant
dar şi scump. Constructiv acestea se întâlnesc sub forma plană sau multistrat.
Armaturile sunt din argint, staniu, cupru electrolitic (pur) sau aluminiu. Variaţia capacităţii cu
temperatura este foarte redusă din cauza coeficientului de dilatare termică foarte redus la materialul
mică şi din cauza aderenţei foarte bune a armăturilor (cea mai buna aderenţă o are argintul) la acest
material dielectric.
Condensatoare cu sticlă, au ca dielectric sticla silicat cu conţinut mare de oxizi de bariu sau
plumb. Foliile de sticlă au aproximativ 25µm iar armăturile sunt din aluminiu sau aur. Şi aceste
condensatoare se realizează sub forma plană sau multistrat.
 Capacitatea electrică(C)

Mărimea pentru volumul de energie stocat de un condensator, atunci când se aplică o anumită
tensiune la bornele sale, poartă denumirea de capacitate electrică. Simbolic, se notează cu C şi
se măsoară în Farad, prescurtat F.
Există o anumită convenţie atunci când vine vorba de notaţia condensatoarelor, şi anume,
valorile acestora se exprimă adesea în microFarad (µF).

CAPACITATEA UNUI CONDENSATOR PLAN

Cel mai simplu tip de condensator plan este acela format din doua placi
plane, conductoare si paralele, separate între ele printr-un dielectric omogen.

Capacitatea unui astfel de condensator se calculeaza cu relaţia:

C= (reg. raţ.) în care:

S reprezinta suprafaţa unei placi;

d distanţa dintre ele;

Daca S se masoara în m2, iar d în m, capacitatea C rezulta în farazi. În

practica se prefera calculul cu formula ce rezulta din relaţia:

-2
C=8,84ε r 10 (pF)

În aceasta relaţie, S se va lua în cm2, iar d în cm. Daca condensatorul plan

este format din n placi paralele (pentru obţinerea de capacitaţi mai mari),
membrul drept al relaţiilor de mai sus se va multiplica cu n-1. Relaţiile de mai
sus neglijeaza scaparile de linii de câmp electric de la marginile armaturilor de
aceea ele dau capacitaţi ceva mai mici decât cele reale.
 Creşterea energiei potenţiale stocate de condensator

Pentru a stoca mai multă energie într-un condensator, trebuie mărită valoarea
tensiunii la bornele sale. Acest lucru presupune o înmulţire a electronilor pe
armătura negativă şi o diminuare a lor pe cea negativă, lucru ce necesită existenţa
unui curent în acea direcţie. Dimpotrivă, pentru a elibera energie dintr-un
condensator, trebuie scăzută valoarea tensiunii la bornele sale. Acest lucru
presupune o diminuare a electronilor pe armătura negativă prin deplasarea lor spre
cea pozitivă; această deplasare dă naştere, evident, unui curent în acea direcţie
(opusă).
Asemenea legii de mişcare a lui Isaac Newton (un obiect aflat în mişcare,
tinde să rămână în mişcare; un obiect aflat în repaus tinde să rămână în repaus) ce
descrie tendinţa obiectelor de a se opune variaţiilor de viteză, putem descrie tendinţă
unui condensator de a se opune variaţiei tensiunii astfel: „Un condensator încărcat
tinde să rămână încărcat; un condensator descărcat tinde să rămână descărcat.”

Ipotetic, un condensator (încărcat sau descărcat) lăsat neatins îşi va menţine la

infinit starea sa iniţială. Doar o sursă (sau un canal) exterior de curent poate modifica
valoarea energiei stocate (implicit şi a tensiunii la bornele sale) de către un
condensator perfect.
Practic, condensatoarele îşi vor pierde tensiunea stocată datorită
imperfecţiunilor interne ce permit electronilor să se deplaseze de pe o armătură pe
cealaltă. În funcţie de tipul specific de condensator, timpul de „golire” poate fi foarte
lung, de până la câţiva ani, pentru condensatoarele ce nu sunt deloc folosite.
 Încărcarea condensatorului; condensatorul ca o sarcină

Când tensiunea la bornele condensatorului creşte, acesta utilizează curent din

circuit; în acest caz condensatorul se comportă ca o sarcină şi spunem că se
încarcă. Observaţi direcţia de deplasare a electronilor (curentul) faţă de polaritatea
tensiunii.

Descărcarea condensatorului; condensatorul ca o sursă de putere

Invers, atunci când tensiunea la bornele condensatorului scade, acesta

introduce/generează curent în circuitul extern; în acest caz condensatorul se
comportă ca o sursă de putere şi spunem că se descarcă. Stocul de energie din
câmpul electric este direcţionat către restul circuitului. Observaţi direcţia de
deplasare a electronilor (curentul) faţă de polaritatea tensiunii.
 Observaţie

Dacă introducem brusc o sursă de tensiune la bornele unui condensator descărcat (o

creştere bruscă de tensiune), acest va utiliza curent din circuitul exterior, reprezentat
în acest caz de sursa respectivă, până în momentul în care tensiunea la bornele sale
este egală cu tensiunea sursei. După atingerea acestui punct de încărcare, curentul
scade spre zero (condensator încărcat). Invers, dacă o rezistenţă de sarcină este
conectată la bornele unui condensator încărcat, acesta va genera curent spre
sarcină până în momentul epuizării energiei stocate, iar tensiunea sa va scădea spre
zero. După atingerea acestui punct de descărcare, curentul scade spre zero
(condensator descărcat). Putem să ne gândim la condensatoare ca la un fel
de baterii secundare prin modul de încărcare şi descărcare al lor.

Dielectricul

Precum am mai spus, alegerea materialului izolant dintre plăci are o importanţă
capitală în comportamentul condensatorului, mai bine spus, în mărimea fluxului
electric şi implicit a tensiunii dintre armături. Datorită rolului acestui material în
comportamentului fluxului, i s-a dat un nume special: dielectric. Nu toate materialele
dielectrice sunt identice, ci sunt diferenţiate printr-o valoare fizică numită
permitivitatea dielectricului.

Condensator vs. capacitor

Aparent, denumirea de condensator este învechită şi nu mai este folosită în lucrările

de specialitate, fiind înlocuită cu cea de capacitor. Întrucât în literatura de specialitate
de la noi din ţară se foloseşte încă termenul de condensator, îl vom folosi şi noi în
această carte.