Sunteți pe pagina 1din 27

1.

1 Notiuni de anatomie si fiziologia aparatului cardiovascularcordis”

Aparatul cardio-vascular

Anatomie

Inima

Este un organ musculo-cavitar.Este format din doua cavitati asezate


superior,numite atriul drept si atriul stang,si din doua cavitati dispuse
inferior,numite ventricul drept si ventriculul stang.Prezinta trei fete numite,dupa
raporturile principale,sterno-costala,pulmonara(in raport cu plamanul stang) si
diafragmatica.Cordul are un varf orientat inferior si o baza orientate superior.
Are si o margine numita margine dreapta.Atriile sunt separate de ventriculi prin
santul coronar.Ventriculul este intrerupt anterior de originea arterelor mari
(trunchiul pulmonar si artera aorta).
Ventriculii sunt separati intre ei prin santurile interventriculare anterior si
posterior.Fiecare atriu prezinta o prelungire”in fund de sac” numita
urechiusa(auricul).Acesta incadreaza arterele mari de la baza cordului,formand
un ansamblu numit “ coronacordis”.
Inima este formata din:
1. vena cava inferioara;
2. vena brahiocefalica dreapta;
3. vena brahiocefalica stanga;
4. aorta ascendenta;
5. trunchiul brahiocefalic arterial;
6. artera carotida comuna stanga;
7. artera subclavie stanga;
8. trunchiul arterei pulmonare;
9. artera pulmonara stanga;
10. urechiusa dreapta;
11. urechiusa stanga;
12. ventriculul stang;
13. ventriculul drept.

Cavitatile inimii

Atriile sunt separate intre ele prin sepptul interatrial,iar ventriculii prin septul
interventricular.Atriile pot fi separate de ventriculi printr-un plan transversal,numit
planul ventil al inimii.In acest plan se gasesc inelele fibroase,care circumscriu
orificiile atrio-ventriculare drept sistang si separa,de fapt,atriul de ventricul.
Atriul drept.In el se deschid orificiile venelor cava superioara si inferioara si
orificiul sinusului coronar.Este tapetat pe aproape jumatate din suprafata cu
muschi pectinati (fascicule de fibre musculare,dispuse ca dintii unui pieptene).Pe
septul interatrial se gaseste o depresiune numita fosa ovala.Inferior,in atriul drept
se observa orificiul atrio-ventricular drept marginit de valva tricuspida(formata din
trei valvule numite caspide) .
Atriul stang.In el se deschid orificiile celor patru vene pulmonare,doua drepte si
doua stangi.In partea inferioara este orificiul atrio- ventricular stang si bicuspid
sau mitral.
La interiorul ambelor cavitati atriale se vad mici orificii prin care se deschid
venele mici ale inimii.
Ventriculul drept comunica cu atriul drept prin orificiul tricuspid.Pentru fiecare
valvula a acestui orificiu exista in ventriculul drept cate un muschi alungit
proeminent in cavitate,numit muschi papilar.De pe varful acestor muchi se intend
pana la marginea libera a cuspidei corespunzatoare asa-numitele corzi
tendinoase.Acestea nu permit valvulelor sa se rasfranga in atrii in timpul
contractiei ventriculare.Restul peretelui ventricular este tapetat de fascicule
musculare dispuse nesistematizat,numite trabecule.Acestea proemina fata de
peretele ventricular si au rolul de a mari suprafata de contact cu sangele.Din
ventriculul drept pleaca superior trunchiul pulmonary.El incepe la nivelul orificiului
trunchiului pulmonary,prevazut cu trei valvule in forma de cuib de randunica
numite valvule semilunare.
Ventriculul stang comunica cu atriul stang prin valva mitrala.In acest ventricul
exista doi muschi papilari legati prin corzi tendinoase de cuspidele
corespunzatoare.Si aici exista trabecule musculare dispuse dispuse in retea.Din
partea superioara a ventricului pleaca aorta ascendenta,care incepe la nivelul
orificiului aortic prevazut cu trei valvule.

STRUCTURA INIMII

Masa musculara cardiaca poarta numele de miocard .Acesta este acoperit la


exterior de epicard(lama viscerala a pericardului seros) si la interior,de endocard.
Endocardul este un epiteliu unistratificat,care se continua la nivelul orificiilor
arteriale si venoase cu tunica intima a vaselor care vin sau pleaca din inima.Este
asezata pe un strat de tesut conjunctiv subendocardic care contine numeroase
terminatii nervoase.
Scheletul fibros al inimii este suportul conjunctiv fibros pe care se insera fibrele
miocardului.Este format de partea superioara,membranoasa,a septului
interventricular si de inelele fibroase,care limiteaza orificiile atrio-ventriculare si
ale arterelor pulmonare si aorta.
Miocardul nu este uniform repartizat de-a lungul peretelui cardiac.Astfel,peretii
atriilor sunt mai subtiri decat cei ai ventriculilor,iar ventriculului drept este mai
subtire decat cel stang.
Miocardul este format din tesut muscular de tip adult si din tesutul nodal (excito-
conductor).
Miocardul de tip adult,care reprezinta cea mai mare parte ,are fibrele dispuse in
trei straturi si orientate longitudinal si circular.El are rol in excitarea contractiei,iar
celulele sale se numesc miocite de lucru.
Tesutul nodal este format din miocite de tip embrionar care pot genera si
conduce impulsul nervos.Acest tesut formeaza sistemul excito-conductor
organizat astfel:
1.Nodulul sinoatrial Keith-Flack se gaseste in atriul drept subepicard,langa
orificiul venei cave superioare.El genereaza stimuli electrici cu frecventa de
72/min si conduce intreaga activitate cardiaca.
2. Nodulul atrio-ventricular Aschoff-Tawara este situat la baza septului interatrial
pe partea dreapta.Intre cei trei nodului nu exista o legatura directa cu structura
excito-conductoare.
Stimulul electric emis din nodulul sinoatrial ajunge la nodulul atrio-ventricular din
aproape in aproape prin intermediul miocitelor de lucru.
3. Fasciculul atrio-ventricular His este singura cale de comunicare electrica intre
atrii si ventriculare.Pleaca de la nodulul atrio-ventricular si coboara pe partea
dreapta a septului interventricular.El se imparte intr-o ramura dreapta pentru
ventriculul drept si o ramura stanga,care strabate septul interventricular,ajunge
in ventriculul stang si se bifurca intr-o ramura anterioara si una
posterioara,subendocardic.
4.Reteaua Purkinje este reprezentata de totalitatea terminatiilor nervoase in care
se impart ramurile fasciculul His.Fibrele acestei retele sunt in contact cu miocitele
de lucru.

Vascularizatia Inimii

Vascularizatia arteriala

Cordul primeste sange oxigenat prin intermediul a doua artere coronare,care


pleaca din prima parte a aortei ascendente numita bulbul aortic.
Artera coronara stanga,dupa un traiect de 1 cm,se imparte in doua ramuri:
- artera interventriculara anterioara,care coboara in santul interventricular
anterior;
- artera circumflexa coronara,care merge in partea stanga a santului
coronar.
Artera coronara dreapta,intra in partea dreapta a santului coronar.
Toate arterele se termina pe fata diafragmatica a inimii.Ultimele ramificatii ale
vaselor coronare sunt de tip terminal,adica reprezinta unica sursa de
vascularizatie a unui teritoriu de miocard.
Vascularizatia venoasa

Cea mai mare vena a inimii se numeste sinusul coronar si se gaseste in partea
diafragmatica a santului coronar .Se deschide in atriul drept.Preia prin afluentii
sai 60% din sangele venos al inimii.In sinusul coronar se deschid venele:
- vena mare a inimii,care vine din santul interventricular anterior,trece prin
partea stanga a santului coronar si se deschide in partea stanga a
sinusului;
- vena medie a inimii,care vine din santul interventricular posterior;
- vena mica a inimii,care vine din partea dreapta a santului coronar si se
varsa in partea dreapta a sinusului venos.
Aproximativ 40% din sangele venos al cordului este preluat de venele anterioare
si venele mici ale cordului.Acestea se deschid prin mici orificii in toate cavitatile
inimii.

Inervatia Extrinseca A Inimii

Inervatia simpatica se face prin nervi cardiaci cervicali(superiori,mijlocii si


inferiori) care pleaca din lantul simpatic cervical .De asemenea ,se face prin
nervii cardiaci toracici care au originea in maduva toracica la T4T5 si fac sinapsa
in lantul simpatico paravertebral.
Inervatia parasimpatica se face prin ramuri cardiace superioare si inferioare din
nervul vag.
Toate aceste ramuri formeaza o retea numita plexul cardiac situate la baza
inimii.Din plex ramurile nervoase ajung la inima impreuna cu arterele coronare.
Inervatia extrinseca are rolul de a adapta functia cordului la nevoile
organismului.Astfel,simpaticul are efect cardioaccelerator,iar parasimpaticul efect
cardio-moderator.

Pericardul

Este un sac fibro-seros ,care inveleste inima.Are doua componente:


1.Pericardul fibros,asezat la exterior.Are consistenta fibroasa,este rezistent si
inextensibil.Pericardul fibros este legat de formatiunile vecine prin ligamente:
sternopericardice ,frenopericardice(care il leaga de diafragma)si vertebro-
pericardice.
2.Pericardul seros este organizat topografic in doua foite,care se continua una cu
cealalta:foita viscerala (epicard) si foita parietala (care captuseste pericardul
fibros).Intre foita exista o lama fina de lichid care faciliteaza miscarile cordului.
Cele doua foite delimiteaza cavitatea pericardului.
Proiectia Cordului Pe Peretele Toracic

Fata sternocostala are o zona care vine in contact direct cu peretele toracic.
Restul acestei fete vine in raport cu peretele toracic prin intermediul recesurilor
pleurale costo-mediastinale stang si drept,care o acopera partial.Proiectia la
suprafata toracelui a conturului intregii fete sternocostale delimiteaza la percutia
cordului aria matitatii cardiace relative.In interiorul acesteia se poate delimita aria
matitatii cardiace absolute corespunzatoare zonei de raport nemediat dintre cord
si torace.Astfel,proiectia matitatii relative se poate obtine unind urmatoarele
puncte: dreapta sus articulatia 3 condrosternala dreapta ;dreapta jos articulatia 5
condrosternala dreapta;stanga sus spatial 2 intercostal stang la 2 cm lateral de
stern; stanga jos spatiul 5 intercostal stang pe linia medioclaviculara (corespunde
locului unde varful inimii vine in raport cu toracele si unde se poate palpa socul
apexian.

1.stern;
2 focarul aortic
3 focarul pulmonar
4 focarul tricuspid
5 focarul mitral

SISTEMUL CIRCULATOR

Acest sistem poate fi comparat cu o retea imensa de vase comunicante prin


care sangele este pus in miscare datorita fortei de pompa aspiro-respingatoare a
inimii.Aceasta retea vasculara poate fi sistematizata in doua teritorii distincte:
1 reteaua capilara pulmonara;
2 artere pulmonare;
3 vene pulmonare;
4 artera aorta;
5 vena cava inferioara;
6 vena porta;
7 artera mezenterica superioara;
8 retea capilara intestinala;
9 retea capilra periferica;
10 retea capilara hepatica;
11 vene suprahepatice.
1 Marea circulatie,in care sangele oxigenat pleca din ventriculul stang,este
transportat prin artere la organe si tesuturi unde pierde oxigenul la nivelul retelei
de capilare.Sagele neoxigenat se intoarce prin vene la inima in atriul drept.

2 Mica circulatie, in care sangele neoxigenat pleca din ventriculul drept,ajunge


prin artelele pulmonare in plamani,se oxigeneaza la nivelul retelei de capilare
si se intoarce prin venele pulmonare la inima in atriul stang.

GENERALITATI PRIVIND STRUCTURA VASELOR

Tipurile de vase din care este format sistemul circulator sunt:


I Artere,care transporta sange oxigenat (exceptie arterelele pulmonare care
transporta sange neoxigenat).Dupa calibrul si tesutul predominant in tunica
medie,arterele pot fi :
- artere mari(elastice);
- artere mijlocii(musculo-elastice);
- artere mici sau arteriole(musculare).
Structura arterelor:au peretele format din mai multe tunici:tunica intima la
interior,reprezentata de un epiteliu(endoteliu);tunica medie formata din fibre
musculare si elastice in cantitati si proportii variate;tunica
externa(adventicea)formata din tesut conjunctiv,vasa vasorum si fibre nervoase
vegetative dispuse in retea in jurul arterei.

SISTEMUL VASCULAR AL MARII CIRCULATII

Artera aorta are originea in ventriculul stang,la nivelul orificiului aortic.Are trei
parti:aorta ascendenta,crosa aortei si aorta descendenta.Se termina in
abdomen,unde se imparte in arterele iliace comune-dreapta si stanga.
Aorta ascendenta are o prima parte dilatata numita bulbul aortic.De aici pleaca
arterele coronare.
Crosa(arcul aortei) inconjoara superior pediculul pulmonar stang.Se termina la
nivelul ligamentului arterial(acesta se formeaza prin fibrozarea canalului
arterial,care leaga in viata intrauterina artera pulmonara stanga de artera
aorta).Din arcul aortic se desprind in ordine:trumchiul brahio-cefalic(care se
imparte in artera subclavie dreapta si carotida comuna dreapta),artera carotida
comuna stanga si artera subclavie stanga.
Aorta descendenta are doua mari segmente:thoracic si abdominal.Aorta toracica
se termina la nivelul vertebrei T12 unde strabate diafragma,coboara prin
torace,cuprinsa intre esofag(anterior) si coloana vertebrala(posterior).Are ramuri
parietale:arterele intercostale 3-11,arterele subcostale si arterele diafragmatice
superioare.Are si ramuri pentru viscerele toracice:artere
bronsice,esofagiene,pericardice si mediastinale.
Aorta abdominala se termina la nivelul vertebrei L5,unde se bifurca,are un traiect
retroperitonesl si este situate anterior de coloana vertebrala si la stanga venei
cave inferioare.
Ramuri :artere diafragmatice inferioare-dreapta si stanga;trunchiul elastice care
se imparte in artera gastrica stanga,artera hepatica comuna si artera
splenica;artere suprarenale mijlocii;artere renale,artera mezenterica
superioara;artere genitale(ovariene sau testiculare); 4 artere lombare de fiecare
parte;artera mezenterica inferioara si artera sacrala medie.
Arterele iliace comune dreapta si stanga sunt ramurile terminale ale aortei
abdominale.Se termina dupa dupa 4-5 cm,anterior de articulatii sacro-iliace.Aici
se divid in arterele iliaca interna si externa.
Artera iliaca externa strabate spre interior fosa iliaca si paraseste pelvisul,
posterior de jumatate ligamentul inghinal.De aici se continua cu artera femurala.
Ramuri:artera circumflexa iliaca profunda si artera epigastrica inferioara.
Artera iliaca interna coboara pe peretele lateral al pelvisului.Dupa 3-5 cm se
imparte in ramuri:
a)ramuri parietale:artera rusinoasa interna,artera iliolombara,artera sacrala
laterala,obturatoare,fesiera inferioara si fesiera superioara;
b)ramuri viscerale:artera ombilicala,artere vezicale,artera ductului deferent,artera
vaginala,artera uterine si artera rectala medie.

ARTERELE CAPULUI SI GATULUI

Artera carotida comuna dreapta se termina la marginea superioara a cartilajului


tiroid unde se imparte in arterele carotida externa si interna.Artera carotida
comuna impreuna cu nervul vag si vena jugulara interna formeaza conjunctiv
numita teaca carotica.Acesta este inconjurat de o teaca de tesut conjunctiv
numita teaca carotica.Manunchiurile vasculo-nervoase se gasesc lateral de
trahee si esofag.
Carotida comuna preziinta la nivelul bifurcatiei o dilatatie a peretelui numita sinus
carotic.Acesta este o zona reflexogena importanta si este inervat de ramuri din
lantul simpatic si din nervii IX si X.Aici exista numerosi receptori pentru presiune
(baroreceptori)care pot sesiza rapid modificarile tensiunii arteriale si pot declansa
reflexe compensatorii.
Artera carotida comuna stanga difera de cea dreapta prin faptul ca are originea
in torace ,in crosa aortei.
Aorta carotida externa are originea la marginea superioara a cartilajului tiroid,intr-
o regiune topografica numita trigonul carotic.Se termina posterior de colul
mandibulei in grosimea glandei parotide,unde se imparte in artera temporala
superificiala si artera maxilara.Ramuri:artera tiroidiana superioara,fariingiana
ascendenta,faciala,linguala,occipitala,auriculara posterioara,temporala super-
ficiala,maxilara.
Artera carotida interna incepe in trigonul carotic si se termina in cutia
craniana.Aceasta artera interna inta in craniu prin canalul carotic si,dupa un scurt
traiect lateral de corpul sfenoidului,se imparte in ramuri:artera cerebrala
anterioara,artera cerebrala medie,artera corotidiana,artera comunicanta
posterioara.

Arterele membrului superior

Artera subclavie dreapta are originea in trunchiul brahiocefalic.


Arterea subclavie stanga are originea in torace in crosa aortei.Ambele artere
subclavii se termina la unghiul dintre coasta 1 si clavicula,unde se continua cu
artera auxiliara.Ramuri:artera toracica interna;artera vertebrala(aceasta artera
urca prin gaurile transversare ale vertebrelor cervicale,intra in craniu prin gaura
occipitala,se uneste cu artera vertebrala din partea opusa si formeaza artera
bazilara);trunchiul tirocervical care are trei ramuri(artera tiroidiana
inferioara,artera tranversa a gatului si artera suprascapulara);trunchiul
costocervical care se imparte in artera cervicala profunda si primele doua artere
intercostale posterioare.
Artera axilara se termina la marginea inferioara a muschiului pectoral mare,unde
se continua cu artera brahiala.Este inconjurata de fasciculele plexului brachial si
are medial vena axilara.Ramuri:artera toracica suprema,artera toraco-
acromiala,artera toracica laterala,artera subscapulara si arterele circumflexe
humerale-anterioara si posterioara.
Artera brahiala coboara pe marginea mediala a muchiului biceps brahial.Se
termina inferior de plica cotului unde se imparte in artera radiala si artera ulnara.
Artera radiala este ramura laterala a arterei brahiale.Coboara pe marginea
mediala a muschiului brahio-radial.In treimea inferioara a antebratului trece prin
“santul pulsului” intre tendoane muschilor brahioradial(lateral)si flexor radial al
carpului (medial).In continuare artera ajunge pe fata posterioara a
mainii,perforeaza spatiul 1 interosos si patrunde in regiunea profunda a
palmei.Aici se anastomoseaza cu o ramura profunda din artera ulnara si
formeaza arcul palmar profound.
Din artera radiala se mai desprind:artera recurenta radiala,ramura carpiana
palmara,ramura carpiana dorsala,ramura superficiala palmara si artera principala
a policelui.
Artera ulnara este ramura mediala din artera brahiala.Coboara pe marginea
laterala a muchiului flexor ulnar al capului.Trece la palma si se uneste cu ramura
superficiala din artera radiala pentru a forma arcul palmar superficial.Din aceasta
pleaca artere digitale.
Alte ramuri ale arterei ulnare sunt :artera recurenta ulnara,artera interosoasa
comuna,ramura palmara profunda si ramurile palmare carpiene dorsala si
palmara.Ramurile carpiene din arterele radiala si ulnara se unesc si formeaza un
arc carpian ventral si unul dorsal.Din arcul carpian dorsal pleaca artere
metacarpiene dorsale.

ARTERELE MEMBRULUI INFERIOR

Artera femurala se continua cu artera iliaca externa si se continua si cu artera


poplitee.Incepe posterior din jumatatea ligamentului inghinal si se termina la
hiatul adductorului mare (un spatiu intre insertia inferioara a adductorului si
femur).
Artera poplitee se termina la arcara muchiului solear.Trece prin axul fosei
poplitee in raport cu planul osos.
Artera tibiala anterioara are o prima parte in regiune posterioara a
gambei.Perforeaza apoi membrane interosoasa si ajunge in regiune
inferioara.Se termina profund de retinaculul muschilor extensori,unde se continua
cu artera dorsala a piciorului.Ramuri:artera recurenta tibiala anterioara si
posterioara,artera maleolara anterolaterala si anteromediala.
Artera dorsala a piciorului ajunge pana in spatiului 1 interosos unde se poate
palpa.De aici se indreapta lateral formand o arcada concava posterior si se
uneste cu artera tarsiana laterala.Din arcada pleaca artere metatarsiene dorsale
care se continua cu fiecare doua artere digitale dorsale.
Ramuri:artera tarsiana laterala si 2-3 artere tarsiene mediale.
Artera tibiala posterioara coboara in regiune posterioara a gambei si se termina
in santul retromaleolar medial ,unde se imparte in artera plantara mediala si
laterala.Ramuri:artera circumflexa a fibulei,artera peroniera,artera
maleolara,mediala si arterei calcanee.
Artera plantara mediala merge pe partea mediala a plantei terminandu-se printr-o
ramura superficiala si una profunda.
Artera plantara laterala strabate planta laterala,apoi se reintoarce spre medial
formand un arc arterial plantar.Perforeaza spatiul 1 interosos si se uneste cu
artera dorsala a piciorului.Din arc pleaca artere metatarsiene plantare,care se
impart fiecare in doua artere digitale.

SISTEMUL VENOS AL MARII CIRCULATII

Acest sistem este format din vene superficiale si profounde.In mare


circulatie,arterele de calibru mare sunt insotite de o singura vena profunda,iar
arterele mici si mijlocii de doua vene profunde care au acelasi nume si traseu.
Venele marii circulatii pot fi impartite in doua categorii,dupa cum dreneaza
sangele in vena cava superioara sau inferioara.
SISTEMUL VENEI CAVEI SUPERIOARE

Cava superioara se formeaza prin unirea celor doua vene brahiocefalice,dreapta


si stanga.Dupa un scurt traiect ,vena cava superioara se varsa in atriul drept.
Cele doua vene brahiocefalice se formeaza prin unirea venei jugulare interne cu
vena subclavie.
Vena subclavie continua vena axilara care aduce sange venos de la membrul
superior.
Vena jugulara interna incepe la baza craniului la gaura jugulara.Preia sangele
neoxigenat de la sinusurile durei mater (vene intracraniene de tip special).
Vena jugukara interna participa , impreuna cu nervul vag si artera carotida
comuna,la formarea manunchiului vasculonervos al gatului care coboara lateral
de trahee si esofag.
Vena jugulara externa aduna sangele venos din regiunea parotidiana.Coboara
subcutanat prin regiunea anterolaterala a gatului si se varsa in vena subclavie.

SISTEMUL VENEI CAVE INFERIOARE

Aduna sangele venos din jumatatea subdiafragmatica a corpului.Cava inferioara


se formeaza la nivelul vertebrei L5 prin unirea celor doua vene iliace
commune,drepata si stanga.Acestea se formeaza de fiecare parte prin unirea
venei iliace interne cu vena iliaca externa.
Vena iliaca externa reprezinta continuarea venei femurale si primeste sangele
venos al membrului inferior.
Vena iliaca interna se formeaza prin unirea venelor care vin de la organele
pelvine .

SISTEMUL VENELOR AZYGOS

Acest sistem reprezinta o cale de anastomoza venoasa intre teritoriul venei cave
superioare si cel al venei cave inferioare.
Vena azygos are originea in venele lombare ascendente pe partea dreapta a
coloanei vertebrale subdiafragmatic.Aceste vene aduna sangele neoxigenat de
la coloana vertebrala si peretele posterolateral al trunchiului ,deci din interiorul
venei cavei inferioare.Vena azygos strabate diafragma si urca in torace pe partea
dreapta a coloanei vertebrale.In acest traseu primeste venele intercostale
posterioare,bronsice si mediastinale.La nivelul T4 se varsa in vena cava
superioara.
Vena hemiazygos se formeaza pe partea stanga a coloanei vertebrale,similar cu
vena azygos.Urca anterior si la stanga coloanei vertebrale pana la nivelul
T8,undeunde se varsa in vena azygos.P|rimeste venele intercostale posterioare
stangi.
Vena hemiazygos accesorie se formeaza din unirea venelor intercostale 2-7 din
partea stanga.Se varsa in vena hemiazygos.

Sistemul venelor suerficiale

Venele superficiale ale membrului superior,au origine in reteaua venoasa


superficiala din regiunea dorsala a mainii.De aici pleaca lateral vdena cefalica si
medial vena basilica.Acestea urca de-a lungul membrului superior.La jumatatea
bratului vena basilica se varsa intr-o vena brahiala.Pe fata anterioara a
umarului,in santul deltopectoral,vena cefalica se varsa in vena subclavie.
Anterior de articulatia cotului,cele doua vene au raporturi cu importanta
deosebita.Astfel,in ele se varsa vena mediocefalica si vena mediobazilica,care
trec prin doua santuri de o parte si de alta a tendonului muschiului biceps
brachial.
Aceste santuri se numesc santurile bicipitale medial si lateral.La nivelul cotului
exista un desen conturat de venele superficiale numit”M-ul venos” al cotului.
Venele superficiale ale membrului inferior incep la nivelul retelei venoase de pe
fata dorsala a piciorului.Din partea mediala a acestei retele pleaca cea mai mare
vena superficiala din corp,numita vena safena mare.Din partea laterala pleaca
vena safena mica.
Vena safena mare urca pe fata mediala a membrului inferior pana in trigonul
femoral.Aici face o crosa si se varsa in vena femurala.Vena safena mica urca pe
fata posterioara a gambei pana in fosa poplitee unde se varsa in vena poplitee.

Sistemul limfatic

Sistemul limfatic este format din vase limfatice si tesut limfatic (acesta formeaza
ganglionii limfatici,dar este present si in structura anumitor organe,de exemplu:
tub digestive,timus,splina si amygdale.Aceste organe se numesc organe
limfoide).
Sistemul circulator limfatic nu este un sistem de “tip circuit” asa cum este
sistemul sanguine.El incepe prin capilare limfatice la nivelul tesuturilor si se
termina prin vase de calibru mai mare,care se deschid in vena.
Capilarele limfatice formeaza o vasta retea la nivelul tesuturilor.Ele incep “in
deget de manusa”.Aceste capilare preiau moleculele mari din spatiul intercellular.
Din teritoriul tubului digestive,vasele limfatice preiau si grasimile emulsionate.
Capilarele converg si dau nastere unor colecvtoare din ce in ce mai mari.Cel mai
important vas limfatic se numeste canalul thoracic.El se formeaza in abdomen
din unirea a doua trunchiuri lombare cu un trunchi intestinal.La locul de unire
exista o dilatatie numita cisterna Chili.Canalul thoracic urca apoi in torace
anterior de coloana vertebrala si ajunge in fosa supraclaviculara stanga unde
dupa ce primeste limfa de la membrul superior stang si jumatatea stanga a
capului si gatului, se varsa in vena subclavie stanga.
Limfa din jumatatea supradiafragmatica dreapta a trunchiului,de la membrul
superior drept si din jumatatea dreapta a capului si gatului este preluata de
marea vena limfatica,ce se varsa in vena subclavie dreapta.
Ganglionii limfatici sunt mici formatiuni corpusculare (0,5-1,5 cm diametru)
incapsulati,formati din tesutul limfoid.Se gasesc in general la radacina membrelor
,laterocervical si de-a lungul arcadelor arteriale ale organelor interne.Pe sectiune
ganglionii prezinta o zona centrala,numita medulara,si o zona periferica,numita
corticala,unde tesutul limfatic este asezat sub forma de coliculi limfatici.
Structural,ganglionul este format dintr-o retea de fibre reticulare in care se
gasesc limfocite in diferite stadii de evolutie.Ganglionii prezinta un hil pe unde
intra in ganglion vasele limfatice aferente si ies vasele eferente.

Fiziologia inimii

Activitatea contractila a inimii determina deplasarea sangelui prin sisteme de


vase inchise,asigurand diferentele de presiune necesare circulatiei mari ( atriul
stang- ventricul stang-artere-capilare-vene-atriul drept) si circulatiei pulmonare
( atriul drept-ventricul drept-artere pulmonare-vene pulmonare-atriul stang).

Proprietatile fiziologice ale muschiului cardiac

Automatismul

Inima isi continua activitatea ritmica,daca este mentinuta in conditii fiziologice,si


in afara organismului.
Automatismul este capacitatea celulelor embrionare cardiace de a genera
spontan si ritmic impulsuri ce determina depolarizarea muschiului cardiac urmata
de contractie (sistola).
Pacemaker-ul fiziologic este nodulul sinoatrial ce descarca impulsuri cu o
frecventa de 70-80 bat/min si determina ritmul sinusal.Restul tesutului nodal
reprezinta pacemakeri latenti,intrand in actiune doar in absenta impulsurilor
sinusale,dar cu o frecventa scazuta (de sub 60 bat/min nodulul atrio-ventricular si
sub 40 bat/min-fasciculul His).

Excitabilitatea(Functie Batmotropa)

Excitabilitatea este propietatea muschiului cardiac in repaus de a raspunde la o


stimulare prin depolarizare(aparitia potentialului de actiune)urmatas de
contractie.Excitabilitatea muschiului cardiac se caracterizeaza prin:
-pragul excitabilitatii (miocardul raspunde prin contractie numai la stimuli cu
valoarea prag sau mai mare);
-legea”tot sau nimic”( contractia este maxima la orice valoare a impulsului peste
valoarea prag) (Bowditch,1871);
-sumarea excitatiei-o excitatie sub valoarea prag urmata la scurt timp de o
excitatie cu aceeasi valoare produce o contractie,deoarece prima excitatie scade
pragul de excitabilitate;
-fenomenul “scarii”,adica raspunsul contractiei creste la impulsuri de intensitatii
egale,daca sunt repetate la intervale scurte,datorita patrunderii in celula
miocardica a unui exces de Ca2+;
-inexcitabilitatea periodica:in timpul contractiei miocardul este refractar la orice
intensitate a stimulului.In perioada refractararelativa,excitabilitatea
estescazuta,contractile aparand la stimuli puternici.
Existenta perioadei refractare explica imposibilitatea tetanizarii muschiului
cardiac si favorizeaza activitatea ritmica a inimii.
Un stimul aplicat in diastola determina o contractie prematura numita
extrasistola,ce poate fi atriala sau ventriculara.
Potentialele de actiunece apar in fibra musculara cardiaca reprezinta
depolarizarea sarcolemei miocardiace(din negative ,interiorul celulei devine
pozitiv)la stimulii nSA,sarcolema ce este impermeabila pentruNa+ in repaus si de
aproximativ 100 ori mai permeabila pentru K+,realizand repolarizarea fibrei
miocardice.
Potentialul de actiune in fibra miocardica ventriculara are urmatoarele faze:
1) faza de excitabilitate maxima;
2) faza de repolarizare;
3) perioada refractara absoluta;
4) perioada refractara relative;
5) faza de revenire a excitabilitatii.
Conductibilitatea (Functia Dromotropa)

Impulsul generat de nSA se propaga in muschiul atrial cu o viteza de 1-1,2mm/s,


excitatia fiind captata de nAV unde se propaga cu o viteza de 0,02-0,1
mm/s,intarziere ce asigura asincronismul atriilor si ventriculelor.In fasciculul His
viteza excitatiei este de aproximativ 2m/s,iar in reteaua Purkinje de 3 m/s.In
miocard viteza este de 50cm/s.
Afectarea transmiterii impulsului prin tesutul nodal este cunoscuta sub numele de
bloc,ce poate fi de diferite tipuri:I,II,III,ca si bloc de ramura sau bloc atrio-
ventricular.

Contractilitatea ( Functia Inotropa)

Contractilitatea este propietatea muschiului de a-si scurta lungimea in


contractie.Miocardul se contracta prin secusa datorita perioadei refractare lungi
(0,27 s.) Contractilitatea se realizeaza prin 3 sisteme intracelulare:
-cuplarea excitatiei cu contractia ( reticul sarcoplasmatic si tuburile in” T”);
-sistemul contractile (miofilamente);
-sistemul energogen (mitochondrial).
Contractia miocardului este initiate de excitatiile autonome care depolarizeaza
sarcolema printr-un influx de Na,urmat de trecerea in celula a ionilor de Ca2+
care cresc forta de contractie si care se fixeaza pe tropomina C. Contractia
consta in formarea actomiozinei in sarcomer.Forta de contractie este reglata pe
cale extrinseca prin influente vegetative nervoase si umorale ce adapteaza
activitatea inimii la necesitatile tisulare de O2 (factori inotrop p[ozitivi-
catecolaminele) sip e cale intrinseca prin gradul de umplere diastolica
ventriculara,mechanism enuntat prin legea inimii (Franck-Starling).Conform
acestei legi,forta de contractie creste proportional cu lungimea initiala a
sarcomerului,fiind un mechanism de autoreglare care adapteaza forta de
contractie bataie cu bataie.Energia necesara contractiei rezulta din ATP-ul
furnizat din metabolismul intermediary din miocard:glucoza (aproximativ
18%),acizi grasi( 67%),aminoacizi ( 5,6%),lactate ( 16%).Sursa principala de
ATP este fosforilarea oxidative mitocondriala,cuplata cu lantul respirator .
Glucoza furnizeaza energia prompta,iar acizii grasi furnizeaza cea mai mare
parte dfe energie.Consumul lactatului este o particularitate a miocardului,fiind
important in efortul fizic.

Ciclul Cardiac
Ciclul cardiac (revolutia cardiaca)consta din succesiunea unei contractii
miocardice-sistola,cu o relaxare-diastola,timpi ce se caracterizeaza si prin
variatii presionale ritmice.Succesiunea evenimentelor din inima stanga este
identical aceleia din inma dreapta,diferind valoarea presiunilor din diferitele
faze ale ciclului cardiac.Durata unui ciclu cardiac este de aproximativ 0,80
s pentru o frecventa de 70 bat/min.Revolutia cardiaca incepe cu sistola
atriala (0,10-0,15 s),cand sangele din atriu,la o presiune de 6-8mm Hg in
atriul stang si 4-6 mm Hg in atriul drept,trece in ventriculi (capacitatea
atriala stanga este de 140 ml,iar a ventricului stang de 120 ml).
Urmeaza sistola ventriculara,cu faza izovolumetrica (0,05 s),ventriculul fiind
o cavitate inchisaqprin inchiderea valvulelor atrioventriculare si
nedeschiderea valvulelor semilunare.Volumul ventricular nu se
modifica,dar presiunea creste la 70-80mm Hg si,depasind presiunea din
aorta (120 mmHg) si trunchiul pulmonary;(25 mmHg),se deschid valvulele
semilunare si incepe ejectia sangelui( rapida=0,09-0,11s si apoi lenta=0,13
s).Evacuarea sangelui in aorta si trunchiul pulmonary:se realizeaza prin
reducerea diametrelor transversal si longitudinal ale ventriculelor,iar dupa
evacuare presiune din ventriculi scade,miocardul se relaxeaza,deci incepe
diastola ventriculara ( 0,53 S).Aceasta incepe cu relaxarea izovolumetrica
(0,04-0,06 s),cand ventriculii sunt din nou cavitati inchise si presiunea
intraventriculara scade,se deschid valvulele atrioventriculare,favorizand
umplerea ventriculara(rapida=0,11 s,si lenta=0,19 s),pentru o perioada de
0,42 secunde inima este in diastola generala.
Cantitatea de sange eliminate de inima in circulatie in decurs de un minut
reprezinta debitul circulator(minut volumul),iar cantitatea de sange
eliminate cu fiecare sistola este debitul systolic ( volum bataie).
Minut-volumul si debitul sistolic variaza in diferite circumstante fiziologice
si patologice.In conditii normale,debitul sistolic este de 50-80 ml.Minut-
volumul are o valoare de 4-5l in repaus,putand ajunge la 30-40 l in efortul
muscular la atleti.
Pentru a propulsa volumul sistolic sanguin in artere impotriva
presiunii,inima presteaza un lucru mecanic.In cazul ventriculului stang,la
un debit sistolic de 70 ml si o presiune de 100 mm Hg,lucrul mecanic este
de aproximativ 95g/m/sistola.Lucrul mecanic al ventriculului drept este de
aproximativ 1/ 5 din cel stang.

Manifestarile Electrice Ale Activitatii Cardiace

Electrocardiograma (EKG)

Este o metoda de investigatie care se ocupa cu studiul fenomenelor bioelectrice


pe care le produce inima in cursul activitatii sale.Curentii electrici produsi de
inima sunt de o intensitate foarte slaba si se transmit la suprafata tegumentelor
prin tesuturi,a caror rezistenta le reduce si mai mult voltajul.
Pentru a fi inregistrate este necesara amplificarea lor cu aparate foarte
sensibile.Captarea curentilor se face cu doi electrozi plasati in doua puncte
diferite ale inimii sau chiar la distanta de inima.Se folosesc fie electrocardiografe
cu inscriere iondirecta sau fotografica fie,cu inscriere directya sau mecanica(cu
cerneala,stilet incalzit,cu hartie carbon etc.).Unele aparate dispun de
osciloscoape-sistem care permite vizualizarea a curbei electrocardiografice pe
un ecran.In present se intrebuinteaza tot mai frecvent aparate care permit
inscriere simultana a mai multor derivatii electrocardiografice si chiar a altor
grafice(fonocardiograma,pulsul venos etc.).
Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplica electrozii-fie direct pe
cord,fie pe suprafata corpului ,la diferite distante de inima.Electrozii sunt piese
metalice rotunde,ovalare sau dreptunghiulare,care se fixeaza pe member sau
torace,prin benzi de cauciuc si sunt legati de aparat prin conductori
electrici.Dupa locul de aplicare a electrozilor fata de inima se deosebesc derivatii
directe (endocavitar prin cateterism),semidirecte (esofagiene) si indirecte,in care
electrozii sunt asezati pe member sau pe regiunea precordiala.In mod obisnuit se
folosesc urmatoarele derivatii:
• Derivatiile standard sau bipolare se obtin conectand cei doi poli ai
galvanometrului cu doi electrozi situati pe regiuni echidistante de
inima:antebratul drept,stang si piciorul drept ,stang.
Cele trei derivatii standard sunt:
-D1-antebratul drept-antebratul stang
-D2-antebratul drept-gamba stanga
-D3 –antebratul stang-gamba stanga
Aparatele sunt prevazute cu trei fire conductoare,notate cu semen sau culori
conventionale( rosu pentru bratul drept,verde pentru piciorul stang,galben
pentru picior stang si negru pentru picior drept.).

• Derivatii unipolare ale membrelor se obtin conectand polul pozitiv al


galvanometrului cu un electrod asezat pe rand pe fiecare din cele patru
member( electrod exploratory),polul negative fiind conectat cu un electrod
asezat cat mai departe de inima si numit electrod indifferent:
-aVR- derivatia unipolara a bratului drept
-aVL-derivatie unipolara a bratului stang
-aVF-derivatia unipolara a piciorului stang
“a” simbolizeaza conducerea aplificata,V este un symbol care desemneaza
derivatiile unipolare ale membrelor,iar literele R( right=dreapta),L(left=stanga) si
F( foot=picior)reprezinta prescurtarile unor cuvinte de origine engleza,care arata
locul unde se aplica electrodul exploratory.
*Derivatiile precordiale sunt derivati unipolare care inregistreaza diferentele de
potential din regiunile miocardice situate sub electrodul explorator.Amplitudinea
deflexiunilor este mai mare decat in derivatiile membrelor,deoarece electrodul
explorator este asezat mai aproape de inima.
Punctele de explorare sunt in numar de sase,iar derivatiile primesc ca simbol
litera V:
V1- extremitatea interna a celui de al IV-lea spatiu intercostals drept;
V2-extremitatea interna a celui de al IV-lea spatiu intercostals stang;
V3-la jumatatea distantei dintre V2 si V4;
V4- in spatiul al V-lea intercostals,pe linia medio-claviculara stanga;
V5- in spatiul al V-lea intercostals,pe linia axilara anterioara;
V6- in spatiul al V-lea intercostals,pe linia axilara mijlocie.
V1 si V2 exploreaza ventriculul drept,V3 si V4 septul interventricular,iar V5 si V6
ventriculul stang.Electrozii sunt fixate de torace cu o curea.Pentru efectuarea
electrocardiogramei, asistenta medicala trebuie sa pregateasca bolnavul si
aparatul.
Bolnavul se afla in decubit dorsal,relaxat fizic si psihic.Temperatura camerei sa
fie de cca.20*.Tegumentele vor fi degresate cu alcool,iar electrozii pusi in contact
cu membrele pe regiuni neparoase,prin intermediul unor fasii de panza udate su
solutie salina ( clorura de sodiu sau bicarbonate de sodiu) .
Aparatul se pune in contact cu sursa de curent,se controleaza functionarea,se
fixeaza electrozii si se procedeaza la inregistrare.
Dupa examen se retrag electrozii si se curata.Pentru fiecare bolnav se noteaza
numele,varsta,profesia,diagnosticul clinic,daca a luat medicamente care pot
influenta EKG.
Interpretarea unei electrocardiograme este o problema dificila,care-l priveste pe
medic.Totusi,unele notiuni elementare trebuie sa le posede si
asistenta.Electrocardiograma normala prezinta o serie de
deflexiuni( unde),segmente si intervale.Deflexiunile se numesc P,QRS si
T.Segmentele sunt portiuni de traseu cuprinse intre unde: PQ si ST,iar intervalele
sunt portiuni de traseu care cuprind unde si segmente P-Q si Q-T.
Unda P reprezinta procesul de activare atriala.Are o forma rotunjita si obisnuit
este pozitiva.Dureaza 0,08”-0,11” si are o amplitudine de 1-2,5mm.
Intervalul P-Q sauP-R(dupa cum complexul ventricular incepe cu Q sau R)
corespunde activarii atriale si timpului de conducere atrio-ventricular .Dureaza
0,12”-0,21”.E mai scurt in tahicardie si mai lung in bradicardie.
Complexul QRSreprezinta activarea ventriculara.Se mai numeste si faza initiala
sau rapida.Prima deflexiune pozitiva desemneaza cu R,iar prima deflexiune
negative cu Q.Cand complexulQRS este alcatuit din mai multe deflexiuni,undele
positive care urmeaza undei R se noteaza R’,R”,iar undele negative care
urmeaza under se noteaza cu S,S’,S”.Cand complexulventricular este alcatuit
dintr-o singura unda negative,aceasta se noteaza cu QS.Durata complexului este
0,6-0,10” in derivatiile membrelor si de 0,6-0,11” in precordiale.Cand se
depasesc aceste valori,exista o tulburare de conducere.
Segmentul ST si unda T reprezinta procesul de repolarizare ventriculara.
Segmentul ST este deobicei izoelectric si rar denivelat deasupra sau dedesubtul
liniei izoelectrice.
Unda Tcorespunde retragerii undei de excitatie din ventriculi.Este rotunjita si de
obicei pozitiva.Segmentul ST si unda T constituie faza terminala a
ventriculogramei.Sfarsitul undei Tmarcheaza sfarsitul sistolei ventriculare,iar
intervalul TP reprezinta diastola electrica.
Electrocardiograma este o metoda grafica precisa si simpla,care reflecta fidel
activitatea miocardului,permitand uneori chiar localizarea leziunii.In practica este
foarte utila pentru diagnosticul tulburarilor de ritm,tulburarilor de conducere
(blocuri de ramura),hipertrofiilor ventriculare,cardiopatiilor ischemice
coronariene,intoxicatiei cu unele droguri.

MANIFESTĂRILE MECANICE ALE ACTIVITĂŢII


CARDIACE
Activitatea ciclica, mecanica, a inimii poate fi studiata prin manifestari ca: socul
apexian (apexocardiograma), pulsul arterial (sfigmograma), pulsul venos
(flebograma).

Apexocardiograma este înregistrarea socului apexian, de fapt izbitura


musculaturii ventriculului stg. în timpul contractiei, de peretele toracic.

Sfigmograma este înregistrarea pulsului arterial. Ciclul cardiac produce în artere


modificari de presiune transmise peretilor vasculari sub forma de puls, deci unda
de puls nu este însotita de coloana de sânge. Viteza undei pulsatile este de 5-9
m/s, pe când viteza coloanei de sânge la nivelul aortei este de 0,5 m/s. Pulsul arterial
înregistrat pe artera carotida se numeste carotidograma.
Flebograma este înregistrarea pulsului venos. Daca flebograma este obtinuta prin
înregistrarea pulsului din vena jugulara, se numeste jugulograma.

MANIFESTĂRI ACUSTICE ALE ACTIVITĂŢII CARDIACE


în cursul activitatii mecanice a inimii sunt generate zgomote a caror
înregistrare formeaza fonocardiograma. Se descriu 4 zgomote:
Zgomotul I (sistolic = 0,08-0,10 s) produs de închiderea valvulelor
atrioventriculare, deschiderea valvulelor sigmoide, ejectia sângelui; focarul optim de
auscultatie este în spatiul V intercostal stg. pe linia medioclaviculara.
Zgomotul II (diastolic = 0,025-0,050 s) determinat de închiderea valvulelor
sigmoide, iar focarul de auscultatie este spatiul II intercostal, parasternal drept
(aorta) si stâng (a. pulmonara).

Zgomotul III, mai greu decelabil auscultator este produs de deschiderea


valvulelor atrioventriculare.

Zgomotul IV este inaudibil la normali si coincide cu sistola atriala.


REGLAREA ACTIVITĂŢII INIMII
Adaptarea activitatii cardiace la necesitatile de O2 ale organismului impune
mentinerea unui debit cardiac adecvat, adica o reglare permanenta a fortei de
contractie si frecventei. Aceasta reglare se realizeaza prin mecanisme intrinseci
(autoreglare) si extrinseci (neuroreflexe si umorale).
Reglarea intrinseca a activitatii cardiace asigura adaptarea cordului la
încarcarea impusa în absenta oricaror influente nervoase si umorale din afara, tn
acest mecanisn intervine legea inimii (cresterea lungimii fibrelor miocardice
determina cresterea fortei de contractie si debitul cardiac); frecventa (crestcrcn
frecventei duce la cresterea fortei de contractie) si temperatura (hipotermia si piroxin
reduc forta de contractie).

Reglarea extrinseca se realizeaza prin mecanisme nervoase si umorale.

Inima este inervata de SNVsimpatic si parasimpatic care influenteaza toate


proprietatile inimii.

Inervatia simpatica se realizeaza prin cei trei nervi cardiaci - superiori,


mijlociu si inferior, originea acestor nervi fiind în neuronii preganglionari din
coarnele laterale ale maduvei care sunt sub influenta centrilor cardio-vasculalori
din formatia reticulata bulbara si hipotalamus.

Simpaticul stimuleaza toate proprietatile inimii, deci are efecte cronotrop,


dromotrop, batmotrop si inotrop pozitive.
Inervatia parasimpatica este asigurata de cei 2 nervi vagi, ale caror fibre
pornesc din nucleul dorsal al vagului din bulb si ajung la inima dupa ce s-au
unit cu fibrele simpatice alcatuind trunchiul vago-simpatic ce formeaza plexul
cardiac.
Vagul inhiba toate proprietatile cardiace, deci are actiuni crono-, dromo-,
batmo- si inotrop negative, fiind sistemul de protectie a cordului.
Excitarea prelungita a vagului provoaca oprirea inimii, însa dupa un timp ele
reapar, fenomen cunoscut ca scaparea inimii de sub influenta vagului.

Atât vagul cât si simpaticul se afla într-o stare de excitatie continua.

Reglarea umorala potenteaza si prelungeste reglarea nervoasa extrinseca prin


descarcarea în circulatie a unor substante ce actioneaza pe receptorii membranari
din cord:

: - catecolaminele (adrenalina si noradrenalina determina efecte activatoare);


1
' ' • ' ' - insulina are efect inotrop pozitiv;
- tiroxina si hormonii corticosuprarenalieni au efecte inotrop pozitive.
CIRCULAŢIA ARTERIALĂ

Arterele ca vase ce pleaca de la inima, în functie de predominanta tesutului


elustie sau muscular, confera sistemului vascular 2 proprietati: ejasticitatea si
eontructilitatea.
Khistlcltatea este proprietatea arterelor de a se destinde si a reveni la forma
initmlft in lunctie de variatiile de volum si presiune; transforma curgerea sacadata
în rmp.nc'ii continua.
Conlnictilitatea este capacitatea fibrelor musculare din mezartera de a se
eoiilnictn si relaxa sub actiunea diversilor factori, fenomen cunoscut sub numele
de vasomotriutate. I'rin vasoconstrictie sau vasodilatatie arteriorala se realizeaza
scaderea sau cresterea: tonusului vascular, fluxului sanguin, presiunii arteriale.
Arterele îndeplinesc rolul de rezervor amortizor de contractie cardiaca si rol de
canale conducatoare ce asigura deplasarea sângelui cu O, de la cord la periferie,
ele continând doar 18% din volumul total de sânge.
Sângele circula în artere sub o anumita presiune ce se transmite peretilor
arteriali, putând fi masurata ca tensiune arteriala (TA).

Presiunea sângelui în artere este determinata de 3 factori:

1. Cardiac - forta de contractie a inimii, frecventa cardiaca si întoarcerea


venoasa sunt factori ce modifica volumul - bataie si implicit presiunea sângelui.

2. Vascular - elasticitatea si motricitatea arterelor determina rezistenta


vascu
lara, cu valoarea cea mai mare la nivel arteriolar. Vasodilatatia scade rezistenta si
deci si TA, iar vasoconstrictia creste rezistenta si TA.

3. Sanguin - care este reprezentat de volumul si viscozitatea sângelui.


Volumul
sanguin asigura umplerea diastolica si debitul sistolic, mentinând presiunea arteriala
la valori normale. Viscozitatea depinde de elementele figurate si de continutul în
proteine al sângelui. Cresterea viscozitatii duce la cresterea TA prin cresterea
rezistentei periferice. Rezistenta periferica creste prin scaderea elasticitatii vaselor
o data cu vârsta.

Vite/.a de circulatie a sângelui în artera (0,5 m/s în aorta) scade lent în vasele
mari si intens în arteriolc, ajungând la 0,5 mm/s, datorita cresterii imense a suprafetei
loiale de sectiune si cresterii datorita micsorarii calibrului vaselor.
Tensiunea arteriala este deci presiunea exercitata de masa sanguina asupra
peretilor arteriali, l .a nivelul arterelor mari si mijlocii, presiunea arteriala are valori de
120 140 înniHg în sistola si 70-90 mmHg în diastola. La nivelul arteriolar
presiunea scade la 55 mmHg, iar la capilarul arterial este 30-35 mmHg; în capilarul
venos este de 10 12 mmHg si cu valori în scadere în tot teritoriul venos, având
valori de O sau chiar negative (-2 mmHg) în atriul drept. Presiunea arteriala se
masoara la nivelul arterei brahiale cu ajutorul tensiometrelor.

CIRCULAŢIA CAPILARĂ
Capilarele reprezinta zona de schimb între sânge si plasma interstitiala
extracelulara.
Capilarele, ce contin aprox. 5% din sângele circulant, având dimensiuni foarte
mici, realizeaza totusi o suprafata mare de contact (6300 m2 pentru organismul
uman) si au densitate mare în organele cu functii importante (ficat, creier - aprox.
1000/mm3) sau în musculatura în activitate (300/mm3 în repaus si aprox. 3000/mm3
în activitate). Capilarele se caracterizeaza si prin fenomenul de vasomotie, adica
au capacitatea de a se închide si deschide ritmic (6-12/min) sub influenta O, si CO 2
din sânge si conditionat de tonusul sfincterului precapilar, arteriolei si metarteriolei.
Prin peretele capilarelor trec cu usurinta apa cu substantele lipo- si hidro-
solubile cu o greutate moleculara sub 5000 daltoni si substantele micromoleculare
(electroliti, gaze). Proteinele nu trec din sânge în lichidul interstitial.
Viteza mica de curgere a sângelui prin capilare (0,5-0,8 mm/s) favorizeaza
schimburile nutritive dintre sânge si tesuturi, care se fac prin pinocitoza, difuziune si
filtrare. Aceste schimburi depind, pe de o parte, de presiunea sângelui (care la
capilarul arterial este de 35-36 mmHg iar la capilarul venos de 10-12 mmHg), iar pe
clc alta parte, de presiunea coloidosmotica (oncotica) care este de aprox. 28
mmHg în sânge si de aprox. 4,5 mmHg în interstitiu (data de proteinele
transvazatc).
Predominanta presiunii hidrostatice asupra celei oncotice la nivelul capilarului
arterial determina trecerea apei si substantelor nutritive din sânge în intcrsli|iu, iar
la capatul venos, presiunea oncotica mai mare determina trecerea apei si
substantelor în sânge, din interstitiu.
Cresterea presiunii hidrostatice peste normal si scaderea presiunii oncotice
determina ramânerea apei în interstitiu, formând edemele.
Circulatia în capilare este influentata de factori tisulari fizici, chimici, termici, de
modificarea calibrului capilarelor, de produsii de catabolism.
CIRCULAŢIA VENOASĂ
Sângele neoxigenat încarcat cu substantele rezultate din metabolismul celular
este transportat spre inima prin sistemul venos ce depoziteaza cea. 3500 ml
sânge, venele având rol de depozit si rezervor sanguin.
Acest rol este îndeplinit datorita distensibilitatii venelor (extensibilitate),
proprietate ce se datoreste prezentei fibrelor elastice în venele mari, în locul fibrelor
musculare din venele mici. Distensibilitatea venelor este de aprox. 8 ori mai mare
decât a arterelor, venele putând depozita mari cantitati de sânge fara modificari ale
presiunii venoase.
Fibrele musculare netede din venele mici si mijlocii mentin tonusul venos ce
tine de contractibilitatea venelor, ce regleaza stagnarea sau lansarea în circulatie a
unei cantitati de sânge în functie de necesitati.

Circulatia sângelui în vene este mult mai lenta decât în artere (vene mari -
10 cm/s, venule - 0,5 mm/s). Cresterea vitezei de la venule la venele mari se
datoreste cresterii diametrului vascular si scaderii presiunii intravenoase. Presiunea
sângelui în venele periferice este în functie de distanta fata de atriul drept:
pentru fiecare centimetru dedesubtul sau deasupra atriului, presiunea creste sau
respectiv scade cu 0,77 mmHg (în ortostatism presiunea venoasa la nivelul gleznei
este 85-90 mmHg).

Paralel cu cresterea calibrului venelor, scade presiunea, ajungând la 3-4 mmHg


la nivelul venelor mijlocii si valori de O sau negative în atriul drept (în pozitie
orizontala).

întoarcerea sângelui venos în atriul drept este asigurata de:

- pompa cardiaca: reprezinta principala forta de care depinde întoarcerea


venoasa, având rol de pompa aspiratoare prin scadefea presiunii în atriu si
ventricule;

- aspiratia toracica: mai ales în inspir, presiunea negativa din torace se


accentueaza si favorizeaza întoarcerea sângelui;

- forta gravitationala ajuta circulatia în teritoriile situate deasupra nivelului


cardiac, iar venele din jumatatea inferioara a corpului prezinta valvule;

- contractia musculaturii scheletice împinge sângele numai în sens centripet


spre venele mari si atriul drept.
REGLAREA CIRCULAŢIEI SÂNGELUI

Circulatia sângelui în vase este reglata pe cale nervoasa vegetativa si pe


cale umorala.
Reglarea nervoasa. Sistemul simpatic produce vasoconstrictia arteriolelor,
metarteriolelor si sfincterului precapilar, ce contin tesut muscular neted; vaso-
dilatatia este produsa de parasimpatic, dar exista si vasodilatatie simpatica (vase
coronare si musculatura striata prin receptori P, adrenergici).
Vasomotricitatea este controlata de un centru vasomotor bulbar cu 2 arii -una
vasoconstrictoare si alta vasodilatatoare. La acest centra vin impulsuri de la
zonele reflexogene, sinocarotidiana si endocardoaortica, pe calea nervului carotidian
(depresor) ce apartine nervului glosofaringian si nervului Ludwig, ram senzitiv al
nervului vag. Zonele reflexogene sunt sensibile la variatiile de presiune, întindere
sau compozitie chimica. Cresterea presiunii sanguine deprima centrii vasomotori
determinând vasodilatatie. Centrii bulbari mentin un tonus vascular permanent.
în ceea ce priveste presiunea arteriala, sunt mecanisme depresoare
(hipotensive) si presoare (hipertensive). Vasodilatatia cu scaderea rezistentei
periferice, si scaderea debitului cardiac produc scaderea tensiunii arteriale. Cele
mai importante reflexe depresoare sunt cel aortic si sinocarotidian. Reflexele
presoare sunt determinate prin stimularea chemoreceptorilor din zonele reflexogene.
Reglarea umorala. Vasodilatatia locala este produsa de CO2, H+ si hipoxie,
care în acelasi timp stimuleaza central vasoconstrictor, producând vasoconstrictie
generalizata; histamina produce vasodilatatie cutanata; serotonina produce
vasodilatatie cutanata si vasoconstrictie în teritoriul splanhnic; bradikinina este
vasodilatatoare; factorii natriuretici atriali (FNA) au actiune vasodilatatoare;
acetilcolina produce dilatarea arterelor mici.
Vasocontrictia este produsa în primul rând de catecolamine (noradrenalina si
adrenalina) care actioneaza prin receptorii adrenergici. Pe receptorii P 2-adrenergici
din cord cotecolaminele produc vasodilatatie.
Renina, secretata de celulele juxtaglomerulare prin sistemul renina-angio-
tensina, produce vasoconstructie cu cresterea tensiunii arteriale. Vasopresina pro-
duce vasocontrictie arteriolara.
CIRCULAŢIA LIMFATICĂ

Sistemul limfatic reprezinta o cale derivata de drenaj al plasmei interstitiale,


capilarele limfatice preluând din interstitiu proteinele, lipidele si chiar corpuri straine
si le trec în circulatie. La nivelul ganglionilor limfatici au loc retinerea si distrugerea
corpurilor straine (bacterii, celule, virusi) prin reactii de aparare (fagocitoza,
anticupogeneza).

Prin sistemul limfatic de la nivelul mucoasei gastrointestinale sunt transportate


substante nutritive, mai ales grasimi sub forma de chilomicroni.
Limfa este o fractie de plasma interstitiala, deci cu o compozitie asemanatoare.
Este galbuie, transparenta, saraca în proteine (2%), dar în canalul toracic, post-
prandial, cantitatea de proteine poate fi de 60% si lipide 1-2%. Viscozitatea si
densitatea (1016-1023) sunt mai mici decât ale plasmei.
Compozitia limfei depinde de locul unde se formeaza. Limfa contine aproape
exclusiv limfocite depozitate în ganglionii limfatici care îndeplinesc rol de aparare.
Circulatia limfei este determinata de diferenta de presiune dintre lichidul
interstitial si venele mari în care se varsa vasele limfatice si este ajutata de contiw|m
musculara si de pulsatiile arteriale.
în canalul toracic, debitul de formare a limfei este de 100-200 ml/ora, formurcii fiind
stimulata de caldura si hiperpnee.

CIRCULAŢIA PULMONARA
Prin circulatia pulmonara, sângele venos din ventriculul drept ajunge în plamftni,
prin ramificarea arterei pulmonare unde sufera procesul de oxigenare dupa care,
prin venele pulmonare, ajunge în atriul stâng.

Circulatia pulmonara (mica circulatie) se deosebeste de circulatia sistemicfl


prin: • valorile presionale din sistola (22 mmHg), diastola (8 mmHg), arterii
pulmonara (13 mmHg); • lucrul mecanic efectuat de inima dreapta este de aprox.
5 ori mai mic decât al inimii stângi; • debitul ventriculului stâng este putin mai
mare decât al celui drept; • gravitatea influenteaza circulatia pulmonara, apexul
pulmonar fiind cel mai putin irigat, în timp ce bazele sunt bine irigate.

Circulatia pulmonara este un rezervor de sânge ce poate fi mobilizat la nevoie


(aprox. 450 ml). Plamânul are o vascularizatie dubla, nutritiva asigurata de vasele
bronsice si functionala realizata de circulatia pulmonara, între cele 2 sisteme
vasculare fiind anastomoze.
CIRCULAŢIA CORONARIANĂ
Circulatia coronariana asigura nutritia si irigatia miocardului, prin cele 2 artere
coronare, irigarea cordului realizându-se în diastola. Ciclul irigatiei coronare are o
durata de 8 s. Adaptarea la hipoxie se produce prin cresterea debitului sanguin
coronarian (în repaus, debitul coronarian = 225-250 ml/min, iar în efortul maxim =
1000-1250 ml/min).

Debitul coronarian depinde de presiunea de perfuzie a coronarelor, contractia


sistolica, consumul de Or Consumul de 02 al inimii este de peste 30 ml O2/min,
deci aproape 10% din consumul total al organismului.

Circulatia coronara este reglata pe cale nervoasa si umorala. Coronarele sunt


inervate de simpaticul toracal si de fibrele parasimpatice vagale. Musculatura neteda
din vasele coronare contin multi b-receptori si putini a-receptori. La reglarea
circulutici coronariene participa factori metabolici locali, în primul rând consumul ik:
O, al miocardului (deficitul de O2 dilata vasele coronare). (

CIRCULAŢIA CEREBRALĂ
Circulatia cerebrala se caracterizeaza printr-o relativa inextensibilitate, pentru
ca se petrece într-un spatiu delimitat de cutia craniana rigida si de tesutul nervos
care este putin comprimabil. Volumul sângelui din vasele cerebrale este influentat
de presiunea lichidului cefalorahidian (LCR), astfel încât perturbatiile circulatiei
LCR influenteaza circulatia cerebrala.

Debitul circulator cerebral este de 750-800 ml/min, iar consumul de O, este de


3 ml/min la 100 g creier. Aportul scazut de oxigen afecteaza scoarta emisferelor
cerebrale, întreruperea circulatiei cerebrale timp de l O-15 s fiind urmata de sincopa.
Circulatia cerebrala protejeaza tesutul nervos de influente nocive prin bariera
hematoencefalica, ce este formata din endoteliul capilar cu o structura compacta si
din prelungirile padocitare ale astrocitelor.

CIRCULAŢIA SPLENICĂ

Splina este un rezervor sanguin care expulzeaza sângele prin contractii ritmice,
spontane cu o frecventa de 2-5 min. Prin stimulare simpatica, adrenalina si
noradrcnalina provoaca splcnocontractie, mobilizând sângele din sinusurile venoase,
fenomen întâlnit în hemoragii.