Cine face ierarhia?

Ori de cîte ori mă apucă amocul vizavi de trogloditismul atoatedominator, cobor în

istorie şi dau numaidecît de binefăcătoarele precedente şi avertismente anesteziante
sau direct vindecătoare: toate epocile de tranziţie s-au luptat cu relativizarea,
alterarea sau pulverizarea valorilor, în toate ceasurile de răscruce s-au deplîns
urîciunea, mizofilia, sărăcia, decerebrarea şi moartea Stilului, la toate marile noduri
seculare high-life-ul s-a luptat cu ciocoismul, conservatismul a probozit
radicalismul reformist, elitismul a surclasat finalmente plebeianismul,
monarhismul a vituperat republicanismul, ateismul a veştejit credinţa şi, una peste
alta, din cît a fost (şi este) mai mare zgomotul neisprăviţilor colectivizanţi, dintr-
atîta normalitatea bine închegată în jurul tulpinilor tradiţiei iese mai întărită şi mai
binefăcătoare.
Ori de cîte ori, critic literar fiind, mă simt excesiv agasat, şicanat, hărţuit, harponat
şi năpădit de tsunami-ul blogosferei, de incultura şi reaua credinţă a noilor valuri
de insurgenţe din jurnalismul cultural, copleşit de campaniile mediatice care
supralicitează demenţial rebeliuni excremenţiale şi ignoră valori serioase exclusiv
pe motivul învechirii, ori sînt umilit de ansamblul multimediatic prin care recenzia
şi cronica literară tradiţională devin ca nişte crinoline pe plaja de nudişti - mi-l
evoc la iuţeală pe Nicolae Manolescu în două amuţitoare ipostaze de Om de Putere
Literară şi atlet al optimismului. O dată, cînd (mi-a relatat d-sa) i-a spus cu o
seninătate carnasieră şi fără drept de apel unui prozator de raftul doi: "X-ulescule,
dacă eu nu vreau să exişti, nu exişti. Dacă eu nu te bag în Istorie, ai dispărut!".
A doua oară, la una din întîlnirile României literare de la clubul Prometeus, cînd a
tuflit toată suflarea interneţilor şi blogomanilor decretînd sec: "dacă noi, criticii
literari, nu vă băgăm în seamă cu toată literatura voastră online, voi nu existaţi".
Scurt pe doi. Şi toată asistenţa a tăcut, cuminţită brusc, strivită suav de forţa
cilindrului compresor care a tasat aproape jumătate de veac literatura română,
făcîndu-i canonul, ierarhiile, aşteptările, reveriile... şi parastasul. Ei, şi-atunci cum
să nu-ţi stea mintea-n loc văzînd că Yahveh-ul criticii noastre de întîmpinare face
de ani buni cronică... sportivă în Evenimentul zilei? Cum să nu legi disoluţia ideii
de autoritate, care macină de 18 ani fiinţa românească, de brusca decuplare de la
foiletonismul ierarhizant, în primii ani de post-dictatură, a lui Manolescu şi
Simion, Monica Lovinescu şi Mircea Iorgulescu, Ulici şi Ţeposu, Dan Culcer,
Valeriu Cristea, Cornel Moraru şi Ioan Buduca, Ierunca şi Ungheanu, Dimisianu,
Mihăieş, Lefter, Vasile Popovici, M.D. Gheorghiu, Dugneanu, Condeescu... şi încă
alţii, prea degrab uitători de literatură, prea setoşi de politică, gazetărie, sforărie-n
concret şi resemnare-n ideal?
Dar să nu disperăm. Ştiu că nu sîntem nicidecum puţini cei care ne definim în
termenii lui Andrei Pleşu: "Eu personal mă consider un om de dreapta. Sînt
conservator, îmi plac ierarhiile, elitele şi în general mă bucur cît pot de tradiţii, îmi
place să fiu vechi. Şi pentru mine vecchio are ceva de superlativ". Sigur că ne
simţim agresaţi din toate părţile de avalanşa prefixelor POST şi DE, că în
postmodernitate mor ideologiile, dispar credinţele, domină sectarismul,
fragmentarismul şi erezia, că monolitismul cedează în faţa fisurării, descentrării şi
disipării, că ne caracterizează destrămarea, dizarmonia, deconstrucţia,
decreştinarea şi dezumanizarea, că multiculturalismul, corectitudinea politică,
minoritarismul (sexual, etnic, religios) tind să acapareze dictatorial spaţiul
majoritar, că ne simţim fără rost, temei şi Dumnezeu.
Dar toate astea nu sînt altceva decît ispite în pustie, încercări de cerbice, iertaţi de
vorba bătrînească.
Uitaţi-vă cum s-au dizolvat de repede (nu zic că şi fără urmări, uneori benefice, în
planul inovaţiilor estetice!) multele orchestre de zgomote ale relativismului radical
din ultimii ani, fie în teatru şi film, fie în literatură, istoriografie, coregrafie. Uitaţi-
vă cum toată lumea blogurilor depinde de opiniile mainstream-ului exprimate în
"vetustele" rubrici ale gazetelor literare. Uitaţi-vă cum publicul, în virtutea legilor -
infailibile! - ale pieţei ştie la ce eveniment cultural să se ducă, adeseori înainte să fi
apărut primele ecouri critice creditabile. Uitaţi-vă cît de rapid se (re)structurează
ierarhiile: în primă instanţă pare că domină blogosfera şi că toată lumea e
hipnotizată de egoficţionari, golănie, pansexualism, exhibiţionism, mizerabilism,
pentru ca, imediat apoi, să vezi că în topuri se cocoaţă Filip Florian, Florina Ilis,
Ioan Lăcustă, Bogdan Popescu, Răzvan Rădulescu, Danilov, Aldulescu sau Dan
Stanca şi că se aşteaptă cu sufletul la gură romanele unor Groşan, Iaru, Adrian S