Structura caracterului

Spre deosebire de temperament, care, se refera la insusiri putenic ancorate in ereditatea

individului, caracterul vizeaza indeosebi suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta
sociala a omului. De cate ori vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicam un standard moral si
emitem o judecata de valoare. Tocmai implicarea judecatilor de valoare in definirea caracterului face,
problematica utilizarea acestui termen. De aceea, psihologia americana prefera utilizarea termenului
generic de personalitate, careinclude intr-un sistem unitar ceea ce europenii inteleg prin temperament
si caracter.
Etimilogic, termenul caracter provine din greaca veche si inseamna tipar, pecete, si cu referire
la om sisteme de trasaturi, stil de viata. Acest termen ne trimite la structura personalitatii ce se exprima
prin comportamente care in virtutea frecventei lor intr-o gama intreaga de situatii sun usor de prevazut.
O buna cunoastere psihologica trece dincolo de comportamentele direct observabile si pentru
a fundamenta previziuni corecte isi propune sa raspunda la intrebarea ”de ce?”. De aceea pentru a
cunoaste caracterul cuiva, trebuie sa ne intrebam in legatura cu motivele ce fundamenteaza
comportamentele manifeste.
Pentru definirea caracterului avem in vedere nu manifestarile atitudinale variabile, ci
atitudinile stabile si generalizate definitorii pentru persoana in cauza si care se intemeiaza pe
convingeri putenice.
Atitudinea exprima o modalitate de raportare fata de anumite aspecte ale realitatii si implica
reactii afective, comportamentale si cognitive. Nu totdeauna intre cele trei tipuri de reactii exista un
acord deplin. Insa cand toate aceste manifestari sunt congruente atitudinile devin stabile si relativ greu
de schimbat.
In structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudine: atitudinea fata de
sine insusi (modestie, orgoliu, demnitate, culpabilitate...), atitudinea fata de ceilalti, fata de societate
(altruism, umanism, patriotism...) si atitudinea fata de munca.
Trasaturile de personalitate diagnosticate cu ajutorul chestionarelor si care intra in structura
caracterului pot fi considerate expresia atitudinilor pe care persoana le are fata de ea insasi.
In fata diversitatii testelor de personaliate si a sistemelor teoretice apare in mod firesc
intrebarea care sunt totusi factorii care surprind celmai bine profilul psihologic al unei persoane.
Itemii selectati in functie de capacitatea de a realiza descrieri specifice si coerente ale
personalitatii permit formularea de predictii comportamentale valide:
- Dominanta;
- acceptare de sine;
- independenta;
- empatie;
- responsabilitate;
- socializare;
- autocontrol;
- toleranta;
- realizarea de sine prin conformism;
- realizarea de sine prin independenta;
Adolescenta este perioada in care incep sa se cristalizeze principalele trasaturi de caracter. De
aceea cu greu pot fi facute afirmatii categorice privind personalitatea unui elev. De asemenea motivele
ce fundamenteaza atitudinile si comportamentele elevilor cresc dificultate interpretarii si valorizarii
morale a acestora.
Formarea atitudinilor, elementele structurale principale ale caracterului implica metode si
tehnici specifice. Complexitatea si unicitatea fiintei umane nu permite formularea si recomandarea
unei singure strategii.

Portretul psiho-moral al unei persoane poate fi conturat prin precizarea diferitelor trasaturi de
caracter.
 Trasaturile de caracter reprezinta pozitii ale subiectului fata de cele din jur, un mod de a se
raporta la evenimentele existentei sale in lume.
Aceste modalitati de raportare se numesc atitudini:
Atitudinea reprezinta modalitatea de raportare la o clasa generala de oviecte sau fenomene si
prin care persoana se orienteaza subiectiv si se autoregleaza preferential.
Nu orice trasatura de caracter reprezinta o atitudine, ci este necesar ca trasatura in cauza sa
fie definitorie, esentiala, durabila (sa determine un mod constant de manifestare a individului),
asociata cu o valoare morala si exprimata cu o anumita intensitate.
Atitudinea se dovedeste a fi o constructie psihica sintetica, ce cuprinde elemente cognitive,
afectiv-motivationale si volative (are la baza notiuni, reprezentari, judecati morale, este sustinuta
energetic si este directionata de aspiratii, idealuri, stari afective si convingeri). Pot fi delimitate astfel
in cadrul atitudinii trei segmente principale: un segment decizional, un segment directional si un
segment executiv.
In functie de preponderenta unora sau altora dintre elemente, se poate vorbi de atitudini
determinate cognitiv, afectiv sau volitiv, dar, in oricare dintre situatii atitudinea se manifesta in
comportament prin intermediul actiunilor voluntare.
Structura caracterului poate fi studiata prin analiza sistemului de atitudini, acestea dupa
domeniul care conditioneaza formarea lor si domeniul in care se manifesta fiind:
- Atitudini fata de ceilalti oameni: este vorba de gradul de deschidere fata de cei din jur,
exprimandu-se prin gradul de pretuire, respect, stima, dragoste fata de ceilalti, fata de om in
general. La un pol pozitiv pot fi amintite atitudini precum: omenia, altruismul, recunoasterea
valorii celorlalti, loialitatea,etc, iar la pol negativ intoleranta, invidia, egoismul etc:
- Atitudini fata de sine: se refera la faptul ca fara o cunoastere de sine nu ne putem compara cu
ceilalti si nu ne putem cultiva propria individualitate, dar ca este necesara pastrarea unui
echilibru in modalitatile afirmarii de sine. La un pol pozitiv pot fi enumerate atitudini precum:
increderea in fortele propii, modestia, demnitatea, iar la cel negativ, desconsiderarea de sine,
orgoliul, autoumilirea etc;
- Atitudini fata de munca, fata de activitate: se refera la intelegerea de catre individ a necesitatii
de a desfasura o activitate utila, de a-si pune in valoare aptitudinile. Spiritul de initiativa,
sarguinta, harnicia etc se plaseaza la un pol pozitiv, in timp ce lenea, indolenta, nepasarea etc
sunt situate la un pol negativ.
- Alte clase de atitudini: atitudini culturale, atitudinni fata de familie, atitudini fata de natura,
atitudini privind societatea in ansamblul ei etc.
Pentru a schita intr-adevar portretul psiho-moral al unei persoane este necesar sa fie luate in
calcul si trasaturi voluntare de caracter (acestea nu pot fi pozitive sau negative si de aceea nu
reprezinta atitudinii) precum: fermitatea, perseverenta, stapanirea de sine, curajul, barbatia, spiritul
hotarat, eroismul.
Oricum, se poate observa ca trasaturile de caracter se prezinta in cupluri contrastante, dar nu
se poate aprecia ca o persoana ar dispune doar de unul dintre membrii unei perechi, fiind vorba, de
fapt, de dominante.
In aceast sens s-a pus problema organizarii sistematice a caracterului, o teorie cunoscuta in
acest sens fiind cea a lui G.W. Allport (acesta a aratat ca trasaturile individuale de caracter sunt de trei
feluri: cardinale: 1-2 trasaturi care domina si controleaza pe toate celelalte; principale: 10-15 trasaturi
evidente, controland un mare numar de situatii obisnuite, comune; secundare: sute si mii de trasaturi
slab exprimate si deseori negate de subiect).