Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv. Pentru a o respinge. ad hominem2 sau ex concessis . aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor. b. ad rem b. . adicã adevãrul subiectiv relativ. În acest ultim caz. obiectiv. Aici. existã astfel douã cãi posibile: 1. nota din infra). adevãrul obiectiv absolut. Modurile: 1 a. esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine.Baza oricãrei dialectici Mai întâi. 1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã. demonstrãm fie cã: a. adevãr subiectiv (v.altfel spus. prea puþin conteazã).

b. În rest. dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta. e nevoie sã te sprijini pe ceva. în consecinþe. cea indirectã. b. respingerea directã b. în orice controversã sau argumentaþie. cã ea nu poate fi adevãratã. Iatã baza oricãrei controverse. cea indirectã. Metodele: a. Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. ºi cea indirectã a.2. a. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate. . un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii. Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã.

pentru a asigura victoria propriei afirmaþii. Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil.: Chinezii… Femeile….Stratageme 1. Ex. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare. 2. Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce. bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers. nu are mare lucru sau absolut nimic în comun . în afara cuvântului ca atare. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale.

nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã. sunt lucruri care nu mã intereseazã.Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens. Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza. .Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse. risipindu-le neglijent în conversaþie. apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi. Ex. 4. Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã. 3. . Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie. . Ex.: .: .A. ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei. cât priveºte misterele.cu obiectul dezbaterii.Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene.

putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte. iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate.: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. postulând ce anume am demonstra cu el. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate. 6.Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre. 5. . Pentru a elabora o tezã. pentru a-l pune pe piste false. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii. Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”. Ex.

cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune.: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane. Ex. Ex. Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el. 7. dând . cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul. Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie. 8. provocându-l ºi. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute. în general.Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru. În schimb. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis. Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului.

în mãsura în care se disimuleazã procedeul. în funcþie de natura lor. : ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil. pentru ca la sfârºit sã poatã . Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra. 9. îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine. îi putem exhiba punctul slab. Ex. în interogatoriul sãu. Dacã îl cunoaºtem personal. în felul acesta. Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã. putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea.dovadã de sfidare. Ex. chiar opuse.: Inspectorul de poliþie. va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. ci prin tot felul de permutãri. Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii.

sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã. 10. fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente. Ex. sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate.: Important este sã dominãm adversarul.desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. 11. . în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere. trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe. pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza.

A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”.: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. Deci. titlul nostru. Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã. funcþia noastrã. având grijã sã subliniem aspectul . 13. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã. pentru a le discredita funcþia socialã.Ex. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm. bronzul etc. invers. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã. Sau. Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã. 12. La fel precum aluminiul. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã. Ex.

Ex. iar lângã alb pare negru. aºezat lângã negru. Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat. Ex. Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã. negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie. de fapt. pare alb. . pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”.peiorativ al acestei antiteze. de nicãieri. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem. Lucrul trebuie proclamat triumfal.: Este ca atunci când griul. fãrã ca ea sã rezulte. Adversarul. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. 14.

o respinge. Dacã. fie cã . sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul. Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã. într-un mod instinctiv. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã. fie ºi în aparenþã. 14. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. dar dacã o acceptã. Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm.15. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. o declarãm absurdã ºi triumfãm. sau cu actele adepþilor acestei secte. în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. 16. însã de o exactitate nu foarte evidentã. afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. din neîncredere.

trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei. de ce nu te sinucizi?”. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã. putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte. Ex. 18. 17.sunt sincere sau nu. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii. . cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante.: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii. Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece. Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate. neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. ori cu propriile lui fapte sau gesturi. îl întrebãm pe loc: „Atunci.

ºi dacã nu avem nimic valabil de spus. . trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. 20. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof.Ex. ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã. 19. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie. Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia. ci sã o desprindem noi înºine. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia. Ex.

Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã. e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem. ci victoria. un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi. în general.21. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos. în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor. 3 . e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia. Ex. La o întrebare stupidã. putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el. 22. trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine.: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. ºi.

Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia. constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 . îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre. Invers.ar fi vorba de un petitio principii . odatã ce am respins aceastã exagerare. petitio principii: raþionament circular. va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. situatã în afara adevãrului: numai cã. trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. 4 23. eventual exactã în limitele date. De asemenea. Contrazicându-l. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise.

pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã. . aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã. fiind dimpotrivã absurde sau periculoase.: „Iatã ce-am spus.Ex. are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului. Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. fie contrazic adevãrurile recunoscute. Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia. 25.” 24. o apagogie (demonstraþie prin absurd). Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. ºi nimic în plus. Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele.

Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar. atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui.Ex. Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa. trebuie sã fim indulgenþi cu el. dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte. Ex. pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte. 26.: . .E un copil.: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei. trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr. 8). .Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit. 27.

Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. marea de multã . nu auditorii. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. el va putea pãrea învins. În ochii lor. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. încã de la 80 de grade. Ex. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile. adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date. Specialistul ne este adversar. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. deci topitã.28. Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. deci. Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã. ºi chiar cu mult înainte.

. însã. Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs.vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. trebuie sã facem o diversiune. fiindcã. Pentru a ne învinge. îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. el se va face fãrã nici o prudenþã. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. nici mãcar la 200 de grade Réaumur. Dar nu va face acest lucru. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. 29. Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi. printre non-fizicieni. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã. ar avea nevoie de o întreagã conferinþã.

pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia. Mistificarea . o putem utiliza în controverse. Ex. acesta nu rãspunde respingându-le.Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã.Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30.Ai un nas mare! . În certuri.Nu aºa de mare ca al tãu! . Într-adevãr.: .ªi tu! . o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. În lipsã de altceva. când cineva îi face reproºuri altuia.Eºti nebun! . lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit. ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu.Puþi! . iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente.

el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate. cãci. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”. ºi încã aici cu multã ferealã. dacã nu gãsim una adecvatã. Pentru profan. însã. ci veniturile pe care ni le aduce. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. Autoritãþile din care . Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru. cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. Dacã acestea sunt de prim ordin. studiindu-l pânã în esenþã. a spus Seneca.În loc sã facem apel la raþiune. existã multe autoritãþi demne de respect. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã. o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. La rigoare. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. În schimb. Prin urmare. oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip.

Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. într-adevãr. pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui. Ceea ce va convinge consiliul municipal. adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. Putem. ca alþi cetãþeni. Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine. de obicei. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã. citeazã o formulã biblicã: paveant illi.adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect. Ex. sau chiar sã inventãm pur ºi simplu.: Un preot francez care. ego non pavebo („Sã tremure. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor. eu nu voi tremura”). nici o opinie. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar . Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi. în caz de necesitate. oricât de absurdã ar fi ea. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid.

ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã. Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. cãci profanul nu are decât prostie în cap. putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o. o mulþime de idei îi par juste. Doar elita spune. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã.) Ceea ce numim opinie comunã este. opinia a douã sau trei persoane. Serios vorbind. nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. De pildã. au adoptat ºi alþii .conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei. [Ca ºi în cazul bârfei]. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului. privind cu atenþie. prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false.

cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles . pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora. iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora. De-atunci încolo. A adera a devenit astfel o datorie.aceastã opinie. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã. la rândul lor. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. Ei sunt. un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã. cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. cei care. Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. aflaþi în numãr restrâns. Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. cu toate astea.

. Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva.niciodatã. când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. În general. folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã. Cãci. Totuºi. acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã. dar toþi vor sã aibã opinii. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. comparând arma cu argumentele. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus. lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior. foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. Pe scurt. plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane.

sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie.În tribunal. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse. Însã. Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul.” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”. insinuezi subtil. Ex. Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere. în faþa unui auditoriu care te stimeazã. Ex. 31. le-au stricat buna dispoziþie. cã sunt inepþii. . adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor. În acest mod. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic. e probabil foarte exact.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev.

În felul acesta i-am întors replica. îngãduiþi-mi.: Ãsta e comunism. Contraatacul constã în a afirma: „Dar. chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. Ex. având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit. Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. 32. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”.La drept vorbind. e ateism. ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. e banditism etc. aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile. . pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi. e tiranie. rânduind-o într-o categorie execrabilã.

ea este la fel de falsã în teorie. în consecinþã. Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1. aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. 2. Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. 34. înseamnã cã existã o eroare în teorie. ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã. Opunerea teoriei. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie. 33. dacã nu e cazul. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. dar în practicã e fals. sau mãcar e conþinutã în ea.

36. l-ar dezavantaja considerabil. 35. În general. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament. chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o.: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã. în cazul în care ar fi valabilã. . Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru. Ex. Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit.slãbim adversarul. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale. zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte.

În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã. invocã argumentul ontologic. când cea potrivitã nu le vine în minte. cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa. pretinzând astfel cã respingem întregul.Ex. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte.) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu. În contrapartidã. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã.: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund. 37. am câºtigat. care este perfect refutabil. Ex. Ultima stratagemã: injuria .: Contestarea cuiva care. demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. 38.

abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. apreciazã ºi gândeºte strâmb. De ce? Pentru cã. cum e cazul în orice victorie dialecticã. pe cale de consecinþã. la un duel sau la un proces de defãimare. A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. Însã atunci când treci la atacuri personale. Deoarece. aºa cum spune Hobbes. jignitoare ºi vulgare. . Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. frecvent folositã. deci. Cãci. În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. vulgar.Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel. Devii astfel supãrãtor. atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este. jignitor. rãutãcios. se ajunge la o încãierare.

cu satisfacerea vanitãþii. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. deci. . dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. pentru om. la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. Nimic nu se comparã. ªi totuºi. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã. din toate punctele de vedere. sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. într-un anumit sens.„Oricare bucurie sufleteascã. atunci când adversarul trece la atacuri personale. dar ascultã”. orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. De aici furia învinsului. sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii.

chiar din gura adversarului lor. în fine. cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi. din o sutã de persoane. cã þin la mare preþ adevãrul. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi.Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. Cu toate acestea. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. competiþie între douã spirite. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. Cât despre celelalte. oameni despre care ºtii. Rezultã din aceasta cã. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel. cã le place sã asculte argumente întemeiate. sã le lãsãm sã spunã ce vor. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. controversa. .

iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã. Recht zu behalten. la viclenie ºi la vulgaritate. Dacã îi lipseºte inteligenþa. nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime. Arthur Schopenhauer.%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison.htm . http://www. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits.Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia. Eristische Dialektik oder Die Kunst. mic îndreptar apãrut postum în 1864.philo5.com/Mes%20lectures/Schopenhauer.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful