Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

altfel spus. adevãrul obiectiv absolut. obiectiv. ad hominem2 sau ex concessis . ad rem b. În acest ultim caz. existã astfel douã cãi posibile: 1. esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine. adicã adevãrul subiectiv relativ. adevãr subiectiv (v. demonstrãm fie cã: a. 1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã. Aici. b. Modurile: 1 a. nota din infra). aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor. nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv.Baza oricãrei dialectici Mai întâi. . prea puþin conteazã). fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. Pentru a o respinge.

cea indirectã. în orice controversã sau argumentaþie.2. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. În rest. cã ea nu poate fi adevãratã. Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã. b. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta. în consecinþe. a. Iatã baza oricãrei controverse. respingerea directã b. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. . dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. cea indirectã. ºi cea indirectã a. Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii. e nevoie sã te sprijini pe ceva. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate. b. Metodele: a.

Ex. bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare. nu are mare lucru sau absolut nimic în comun . Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. 2. Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale. pentru a asigura victoria propriei afirmaþii. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil. în afara cuvântului ca atare.Stratageme 1.: Chinezii… Femeile….

Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi.Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene. cât priveºte misterele. 3. 4. Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã.cu obiectul dezbaterii. nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã. Ex. Ex. sunt lucruri care nu mã intereseazã.: . risipindu-le neglijent în conversaþie. apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi.A. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza. .: . ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei. Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma.Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse. . Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie. .

Ex. postulând ce anume am demonstra cu el. Pentru a elabora o tezã. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise. 5. pentru a-l pune pe piste false.Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre. 6. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false. Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”. putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte. . iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate.: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate.

Ex. în general. cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul. cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune. Ex. Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului.Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru.: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane. 8. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis. 7. În schimb. Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el. Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului. provocându-l ºi.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute. dând .

Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã. pentru ca la sfârºit sã poatã . ci prin tot felul de permutãri. îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii. îi putem exhiba punctul slab. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. Ex. chiar opuse. Dacã îl cunoaºtem personal. în interogatoriul sãu. în mãsura în care se disimuleazã procedeul. Ex. în funcþie de natura lor. 9. Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra. putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea.dovadã de sfidare. în felul acesta. : ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine.: Inspectorul de poliþie.

sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã. trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã. în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente. 11. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe.: Important este sã dominãm adversarul. pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza.desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. 10. sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie. . fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama. Ex.

având grijã sã subliniem aspectul . 13. Deci. 12. Ex. pentru a le discredita funcþia socialã. A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã. Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã.: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm. bronzul etc. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã. invers.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã. La fel precum aluminiul. Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile. titlul nostru. Sau.Ex. funcþia noastrã.

fãrã ca ea sã rezulte. Ex. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem. negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie.: Este ca atunci când griul. aºezat lângã negru. . Lucrul trebuie proclamat triumfal. pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”. de fapt. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. 14. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului. pare alb. Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã. iar lângã alb pare negru. Ex. de nicãieri. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. Adversarul.peiorativ al acestei antiteze. Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem.

fie ºi în aparenþã. fie cã . Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã. o declarãm absurdã ºi triumfãm. o respinge. într-un mod instinctiv.15. 14. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. 16. în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. sau cu actele adepþilor acestei secte. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. însã de o exactitate nu foarte evidentã. afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã. dar dacã o acceptã. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie. Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. Dacã. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. din neîncredere. sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul.

îl întrebãm pe loc: „Atunci. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii. putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte.: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii.sunt sincere sau nu. Ex. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã. Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece. cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante. . de ce nu te sinucizi?”. trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei. neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. ori cu propriile lui fapte sau gesturi. 17. Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate. 18.

anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple. 19. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia. trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia.Ex. . Ex.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. ºi dacã nu avem nimic valabil de spus. ci sã o desprindem noi înºine.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie. Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. 20.

trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine. un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi. în general. Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã. 3 . Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. 22. Ex. ci victoria. ºi. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos.: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el.21. e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem. în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor. La o întrebare stupidã. e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia.

odatã ce am respins aceastã exagerare. trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. De asemenea. situatã în afara adevãrului: numai cã. Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise. Invers.ar fi vorba de un petitio principii . va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. 4 23. eventual exactã în limitele date. îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale. petitio principii: raþionament circular. îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. Contrazicându-l. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 . adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre.

: „Iatã ce-am spus. Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. fiind dimpotrivã absurde sau periculoase. Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie. Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã. Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia. are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã.” 24. o apagogie (demonstraþie prin absurd). fie contrazic adevãrurile recunoscute. pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã. ºi nimic în plus. 25.Ex. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului. .

dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte. atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui. Ex. Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar. 26. pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte. 27.: . trebuie sã fim indulgenþi cu el.Ex.: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei. . trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr. 8). . Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa.Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit.E un copil.

În ochii lor. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. marea de multã . deci. încã de la 80 de grade. deci topitã. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. Ex. Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. nu auditorii. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”. ºi chiar cu mult înainte. Specialistul ne este adversar. Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei. el va putea pãrea învins. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile.28. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date.

ar avea nevoie de o întreagã conferinþã. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs. fiindcã.vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. printre non-fizicieni. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. trebuie sã facem o diversiune. el se va face fãrã nici o prudenþã. însã. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. Dar nu va face acest lucru. Pentru a ne învinge. . 29. adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului. îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã. Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi. nici mãcar la 200 de grade Réaumur.

iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente. pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia. o putem utiliza în controverse.Eºti nebun! .: . o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu. lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit.Puþi! . În lipsã de altceva.Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30. când cineva îi face reproºuri altuia.Nu aºa de mare ca al tãu! . Mistificarea . acesta nu rãspunde respingându-le.Ai un nas mare! . În certuri. Într-adevãr.Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã. Ex.ªi tu! .

ci veniturile pe care ni le aduce. dacã nu gãsim una adecvatã. Pentru profan. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea. cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. studiindu-l pânã în esenþã. Autoritãþile din care . Dacã acestea sunt de prim ordin. el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate.În loc sã facem apel la raþiune. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. La rigoare. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. existã multe autoritãþi demne de respect. o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”. Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru. cãci. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã. însã. În schimb. ºi încã aici cu multã ferealã. Prin urmare. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip. a spus Seneca. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar.

adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. oricât de absurdã ar fi ea. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar .adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect. nici o opinie. Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine. într-adevãr. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã. pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile. Ex. sau chiar sã inventãm pur ºi simplu. de obicei. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid. ca alþi cetãþeni. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor. citeazã o formulã biblicã: paveant illi. ego non pavebo („Sã tremure. Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi.: Un preot francez care. eu nu voi tremura”). Putem. Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. în caz de necesitate. Ceea ce va convinge consiliul municipal.

putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic.conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. au adoptat ºi alþii . ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”. privind cu atenþie. ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului. De pildã. [Ca ºi în cazul bârfei]. Serios vorbind. Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. o mulþime de idei îi par juste. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei. ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã. cãci profanul nu are decât prostie în cap. Doar elita spune. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false. odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora.) Ceea ce numim opinie comunã este. opinia a douã sau trei persoane.

iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. De-atunci încolo. aflaþi în numãr restrâns. la rândul lor. Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. Ei sunt. un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã. apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora. cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles . cei care. cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. A adera a devenit astfel o datorie. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei.aceastã opinie. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã. ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora. cu toate astea.

Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva. în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. Cãci. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. Pe scurt. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. comparând arma cu argumentele. În general. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã.niciodatã. lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior. Totuºi. acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã. plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca. alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane. . dar toþi vor sã aibã opinii. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã.

În acest mod. cã sunt inepþii.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere. sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie. Ex. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse. . Însã. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”.” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. în faþa unui auditoriu care te stimeazã. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec. insinuezi subtil. crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. e probabil foarte exact. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic.În tribunal. Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar. Ex.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev. Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul. adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor. le-au stricat buna dispoziþie. 31.

e banditism etc. Contraatacul constã în a afirma: „Dar. ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult. îngãduiþi-mi.: Ãsta e comunism. aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã. e tiranie. Ex. Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi. În felul acesta i-am întors replica.La drept vorbind. e ateism. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”. chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. 32. având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit. rânduind-o într-o categorie execrabilã. .

34. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. în consecinþã. Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea. dar în practicã e fals. Opunerea teoriei. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã. sau mãcar e conþinutã în ea. înseamnã cã existã o eroare în teorie.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1. Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii. Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. dacã nu e cazul. aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. ea este la fel de falsã în teorie. 33. 2.

chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o. 36. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. . Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. l-ar dezavantaja considerabil.: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale.slãbim adversarul. În general. Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. în cazul în care ar fi valabilã. Ex. 35. zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit.

38. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele. Ex. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã. Ultima stratagemã: injuria . cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu. demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã.Ex. pretinzând astfel cã respingem întregul. 37. invocã argumentul ontologic.: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund.) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu. când cea potrivitã nu le vine în minte. În contrapartidã.: Contestarea cuiva care. care este perfect refutabil. am câºtigat.

vulgar. cum e cazul în orice victorie dialecticã. deci. atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. frecvent folositã. Devii astfel supãrãtor. abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. la un duel sau la un proces de defãimare. Însã atunci când treci la atacuri personale. se ajunge la o încãierare. Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. pe cale de consecinþã. jignitor. jignitoare ºi vulgare. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. . În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. aºa cum spune Hobbes. De ce? Pentru cã. A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel. apreciazã ºi gândeºte strâmb. Cãci. Deoarece. rãutãcios.Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã.

la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. cu satisfacerea vanitãþii. . Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. Nimic nu se comparã. dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare. deci. orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. pentru om. atunci când adversarul trece la atacuri personale. sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii.„Oricare bucurie sufleteascã. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã. din toate punctele de vedere. ªi totuºi. De aici furia învinsului. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. dar ascultã”. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. într-un anumit sens.

Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. controversa. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. chiar din gura adversarului lor. . Rezultã din aceasta cã. cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi. ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. cã þin la mare preþ adevãrul. în fine. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi. din o sutã de persoane. cã le place sã asculte argumente întemeiate. competiþie între douã spirite. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel. oameni despre care ºtii. Cu toate acestea. sã le lãsãm sã spunã ce vor. Cât despre celelalte. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte.

com/Mes%20lectures/Schopenhauer. la viclenie ºi la vulgaritate.Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia. Eristische Dialektik oder Die Kunst.%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison. Arthur Schopenhauer. Dacã îi lipseºte inteligenþa. http://www. iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã.philo5. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits. Recht zu behalten. nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime.htm . mic îndreptar apãrut postum în 1864.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful