Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv. esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine. existã astfel douã cãi posibile: 1. ad hominem2 sau ex concessis .Baza oricãrei dialectici Mai întâi. adicã adevãrul subiectiv relativ. ad rem b. Pentru a o respinge. .altfel spus. aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor. adevãrul obiectiv absolut. 1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã. adevãr subiectiv (v. Aici. Modurile: 1 a. obiectiv. b. prea puþin conteazã). În acest ultim caz. nota din infra). fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. demonstrãm fie cã: a.

2. cea indirectã. dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. cea indirectã. Iatã baza oricãrei controverse. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate. în consecinþe. un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii. Metodele: a. În rest. ºi cea indirectã a. a. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. cã ea nu poate fi adevãratã. Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. b. respingerea directã b. . e nevoie sã te sprijini pe ceva. b. în orice controversã sau argumentaþie. Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta.

Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. 2.: Chinezii… Femeile…. Ex. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare. în afara cuvântului ca atare. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale. nu are mare lucru sau absolut nimic în comun . pentru a asigura victoria propriei afirmaþii. bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers.Stratageme 1. Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce.

.Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse.cu obiectul dezbaterii. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens.Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi. Ex. nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã. risipindu-le neglijent în conversaþie.A.: . . Ex. sunt lucruri care nu mã intereseazã. 4. Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma. apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi. cât priveºte misterele.Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene.: . 3. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza. . Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã. ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei. Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie.

: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord. iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate. . Ex. putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte. pentru a-l pune pe piste false. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate. 6. 5. postulând ce anume am demonstra cu el. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii. Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”. Pentru a elabora o tezã. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false.Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise.

Ex. Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el. 7.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie. provocându-l ºi. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute. Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului. 8. cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune. Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului. Ex. cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul. În schimb. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis. dând .Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru.: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane. în general.

Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii.dovadã de sfidare. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. ci prin tot felul de permutãri.: Inspectorul de poliþie. îi putem exhiba punctul slab. 9. în felul acesta. în mãsura în care se disimuleazã procedeul. putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea. Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã. pentru ca la sfârºit sã poatã . va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. Dacã îl cunoaºtem personal. : ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil. îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra. Ex. chiar opuse. în interogatoriul sãu. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine. în funcþie de natura lor. Ex.

10. Ex. pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui. 11. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere. sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate. fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama. .: Important este sã dominãm adversarul.desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente. trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã. sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã.

pentru a le discredita funcþia socialã. Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã. Ex. titlul nostru. 13. La fel precum aluminiul. având grijã sã subliniem aspectul . Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã. bronzul etc. Sau. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm. funcþia noastrã. A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”. invers.Ex. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã. Deci. 12.: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã.

. 14. Lucrul trebuie proclamat triumfal. Ex. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. aºezat lângã negru. Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem. Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului. de nicãieri. Adversarul. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului. pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”. iar lângã alb pare negru. negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie. pare alb. de fapt. Ex.peiorativ al acestei antiteze. fãrã ca ea sã rezulte.: Este ca atunci când griul.

fie cã .15. o declarãm absurdã ºi triumfãm. dar dacã o acceptã. sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul. Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã. într-un mod instinctiv. afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. fie ºi în aparenþã. din neîncredere. Dacã. Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. 14. însã de o exactitate nu foarte evidentã. o respinge. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. sau cu actele adepþilor acestei secte. 16.

Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate. cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante. trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei. Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece. îl întrebãm pe loc: „Atunci.sunt sincere sau nu. 18. Ex. . putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte.: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii. 17. de ce nu te sinucizi?”. neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. ori cu propriile lui fapte sau gesturi. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã.

20. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia. trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. . vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof. 19.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. ºi dacã nu avem nimic valabil de spus. ci sã o desprindem noi înºine. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie. Ex. Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã.Ex.

Ex. e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem.21. trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine. 3 . un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi. Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos. putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el. ci victoria. ºi. Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã. La o întrebare stupidã. e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia. în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor.: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . în general. 22.

eventual exactã în limitele date.ar fi vorba de un petitio principii . De asemenea. îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale. Invers. constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 . îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. odatã ce am respins aceastã exagerare. petitio principii: raþionament circular. Contrazicându-l. trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre. situatã în afara adevãrului: numai cã. va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise. 4 23.

fie contrazic adevãrurile recunoscute. . are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã. 25. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie. Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele.” 24.: „Iatã ce-am spus. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului. fiind dimpotrivã absurde sau periculoase. pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã. Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia.Ex. o apagogie (demonstraþie prin absurd). Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã. ºi nimic în plus.

8). pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte. . trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr. dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte. 26. Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa. Ex.E un copil. Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar.: . atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui. 27. .: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei.Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit.Ex. trebuie sã fim indulgenþi cu el.

deci. adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date. ºi chiar cu mult înainte. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. În ochii lor. încã de la 80 de grade. marea de multã . Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. Specialistul ne este adversar. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. nu auditorii. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã. el va putea pãrea învins. deci topitã. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive.28. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei. Ex.

Pentru a ne învinge. printre non-fizicieni. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs. trebuie sã facem o diversiune. ar avea nevoie de o întreagã conferinþã. nici mãcar la 200 de grade Réaumur. el se va face fãrã nici o prudenþã. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. însã. 29. Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi. îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. . Dar nu va face acest lucru. adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului.vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. fiindcã. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã.

iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente. acesta nu rãspunde respingându-le.Ai un nas mare! .ªi tu! .Eºti nebun! .Puþi! . Într-adevãr.Nu aºa de mare ca al tãu! . pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia. Mistificarea . Ex.Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30. când cineva îi face reproºuri altuia. În certuri. ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu. o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit.: .Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã. În lipsã de altceva. o putem utiliza în controverse.

o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. Dacã acestea sunt de prim ordin. însã. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea. existã multe autoritãþi demne de respect. La rigoare. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. În schimb. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip. a spus Seneca. cãci. dacã nu gãsim una adecvatã. ci veniturile pe care ni le aduce. Autoritãþile din care . Pentru profan. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar. cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. studiindu-l pânã în esenþã. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã. Prin urmare. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”.În loc sã facem apel la raþiune. el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate. ºi încã aici cu multã ferealã. Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru.

ego non pavebo („Sã tremure. citeazã o formulã biblicã: paveant illi. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid.adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect.: Un preot francez care. de obicei. în caz de necesitate. oricât de absurdã ar fi ea. adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. într-adevãr. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar . Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi. eu nu voi tremura”). sau chiar sã inventãm pur ºi simplu. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã. Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine. Ex. pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui. ca alþi cetãþeni. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile. Ceea ce va convinge consiliul municipal. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor. nici o opinie. Putem. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã.

odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora. ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic. putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului. Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. cãci profanul nu are decât prostie în cap. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei. au adoptat ºi alþii . Doar elita spune. ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”. ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã. opinia a douã sau trei persoane. Serios vorbind.) Ceea ce numim opinie comunã este.conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. o mulþime de idei îi par juste. privind cu atenþie. nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. [Ca ºi în cazul bârfei]. De pildã.

aflaþi în numãr restrâns. Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã. De-atunci încolo. iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora. Ei sunt. A adera a devenit astfel o datorie. cei care. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. la rândul lor. cu toate astea. apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora. cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã.aceastã opinie. cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles . pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei.

plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus. acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã. putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. În general. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. comparând arma cu argumentele. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri. Totuºi. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã. Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva. dar toþi vor sã aibã opinii. alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. Cãci.niciodatã. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane. când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã. Pe scurt. în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. . lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior.

le-au stricat buna dispoziþie. Ex. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse. cã sunt inepþii. sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie. Ex. Însã. Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic. În acest mod. .” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. în faþa unui auditoriu care te stimeazã. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul. crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”. 31. e probabil foarte exact. insinuezi subtil. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere. adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor.În tribunal.

ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. îngãduiþi-mi. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”. având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit. rânduind-o într-o categorie execrabilã. .: Ãsta e comunism. aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile. e banditism etc. chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã.La drept vorbind. Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. 32. În felul acesta i-am întors replica. e tiranie. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. Contraatacul constã în a afirma: „Dar. pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult. e ateism. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi. Ex.

sau mãcar e conþinutã în ea. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie. înseamnã cã existã o eroare în teorie. Opunerea teoriei. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii. 2. Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . dar în practicã e fals. Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. 33. aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea. în consecinþã. ea este la fel de falsã în teorie.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã. dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. dacã nu e cazul. 34.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1.

slãbim adversarul. În general. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. în cazul în care ar fi valabilã. Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte. Ex.: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã. 36. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit. chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale. l-ar dezavantaja considerabil. . 35. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament. Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru.

: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund. când cea potrivitã nu le vine în minte. pretinzând astfel cã respingem întregul. 37. care este perfect refutabil. demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. Ex. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele.: Contestarea cuiva care. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã. În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã. am câºtigat. 38. Ultima stratagemã: injuria . invocã argumentul ontologic. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte.) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu.Ex. cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu. În contrapartidã.

vulgar. Cãci. Devii astfel supãrãtor. De ce? Pentru cã. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel. A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. rãutãcios. jignitoare ºi vulgare.Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. pe cale de consecinþã. În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. frecvent folositã. se ajunge la o încãierare. deci. aºa cum spune Hobbes. Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. jignitor. cum e cazul în orice victorie dialecticã. Deoarece. Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. la un duel sau la un proces de defãimare. Însã atunci când treci la atacuri personale. îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este. . apreciazã ºi gândeºte strâmb.

sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare. Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã.„Oricare bucurie sufleteascã. De aici furia învinsului. ªi totuºi. deci. . orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. Nimic nu se comparã. sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. atunci când adversarul trece la atacuri personale. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. într-un anumit sens. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. dar ascultã”. pentru om. cu satisfacerea vanitãþii. dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale. din toate punctele de vedere.

Cu toate acestea. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel. competiþie între douã spirite. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. din o sutã de persoane. Cât despre celelalte. controversa. cã þin la mare preþ adevãrul. . ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. oameni despre care ºtii. chiar din gura adversarului lor. Rezultã din aceasta cã. cã le place sã asculte argumente întemeiate. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. sã le lãsãm sã spunã ce vor. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”.Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. în fine. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte. cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi.

mic îndreptar apãrut postum în 1864. iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã.Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia. la viclenie ºi la vulgaritate.com/Mes%20lectures/Schopenhauer. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits. Dacã îi lipseºte inteligenþa. Recht zu behalten.philo5. nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime.%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison. http://www. Arthur Schopenhauer.htm . Eristische Dialektik oder Die Kunst.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful