P. 1
Arthur Schopenhauer - Arta de a avea intotdeauna dreptate

Arthur Schopenhauer - Arta de a avea intotdeauna dreptate

|Views: 7|Likes:
Published by Duca Vladislav

More info:

Published by: Duca Vladislav on Mar 26, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/15/2013

pdf

text

original

Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

În acest ultim caz. adevãrul obiectiv absolut. fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. . esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine. Pentru a o respinge. 1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã.Baza oricãrei dialectici Mai întâi. ad rem b. nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv. demonstrãm fie cã: a. ad hominem2 sau ex concessis . existã astfel douã cãi posibile: 1. aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor. nota din infra). b.altfel spus. adicã adevãrul subiectiv relativ. obiectiv. prea puþin conteazã). Aici. adevãr subiectiv (v. Modurile: 1 a.

a. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta. În rest. b. Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. Iatã baza oricãrei controverse. dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. respingerea directã b. Metodele: a. cã ea nu poate fi adevãratã. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. cea indirectã. ºi cea indirectã a. b. cea indirectã. în consecinþe. e nevoie sã te sprijini pe ceva. un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii. în orice controversã sau argumentaþie. Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã. .2. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate.

în afara cuvântului ca atare. 2. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale. bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare. nu are mare lucru sau absolut nimic în comun . Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce. Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. Ex. pentru a asigura victoria propriei afirmaþii.: Chinezii… Femeile….Stratageme 1. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil.

A.cu obiectul dezbaterii.Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene.Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse. . apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi. 4. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza. cât priveºte misterele. nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã. Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã. ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei. sunt lucruri care nu mã intereseazã. . Ex. .: . risipindu-le neglijent în conversaþie. Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma. Ex. 3.: .Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens. Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie.

Pentru a elabora o tezã. Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”. Ex. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii. iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate. pentru a-l pune pe piste false. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise. putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre. 5. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. 6. postulând ce anume am demonstra cu el. .Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza.: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord.

8. dând . Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el. cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune. Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului. Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute. Ex. Ex. cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul.Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis. În schimb.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie.: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane. provocându-l ºi. în general. 7.

îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. îi putem exhiba punctul slab. Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã. Ex. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine. Ex. putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea. Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra. pentru ca la sfârºit sã poatã . chiar opuse. în funcþie de natura lor. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. 9. în felul acesta. în mãsura în care se disimuleazã procedeul. în interogatoriul sãu. va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii. ci prin tot felul de permutãri. Dacã îl cunoaºtem personal.dovadã de sfidare. : ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil.: Inspectorul de poliþie.

sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui. pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza.desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie. 10. . 11. trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe.: Important este sã dominãm adversarul. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama. sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã. Ex. în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere.

: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. funcþia noastrã.Ex. La fel precum aluminiul. 12. bronzul etc. având grijã sã subliniem aspectul . pentru a le discredita funcþia socialã. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã. Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã. A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”. invers. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã. titlul nostru. Ex. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm. 13. Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile. Deci. Sau.

Lucrul trebuie proclamat triumfal. fãrã ca ea sã rezulte. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului. Ex.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem.: Este ca atunci când griul. . Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. Ex.peiorativ al acestei antiteze. iar lângã alb pare negru. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului. de nicãieri. Adversarul. pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”. 14. de fapt. Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem. negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie. pare alb. aºezat lângã negru. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat.

o declarãm absurdã ºi triumfãm. în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã. însã de o exactitate nu foarte evidentã. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã. dar dacã o acceptã. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. din neîncredere. fie cã . fie ºi în aparenþã.15. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie. într-un mod instinctiv. Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm. 14. o respinge. sau cu actele adepþilor acestei secte. sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul. Dacã.

de ce nu te sinucizi?”. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã. 18. 17. . ori cu propriile lui fapte sau gesturi. neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. îl întrebãm pe loc: „Atunci. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii. putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte. Ex.sunt sincere sau nu. cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante. Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece.: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii. trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei. Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate.

ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. 20. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. . anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof.Ex. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã. Ex. 19. vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia. ci sã o desprindem noi înºine. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia. ºi dacã nu avem nimic valabil de spus.

ºi. Ex.: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . ci victoria. trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine. Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor. în general. Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã. e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem. 3 .21. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos. La o întrebare stupidã. putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el. 22. e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia. un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi.

Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia.ar fi vorba de un petitio principii . îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale. De asemenea. odatã ce am respins aceastã exagerare. va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre. 4 23. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. Invers. constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 . Contrazicându-l. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise. situatã în afara adevãrului: numai cã. petitio principii: raþionament circular. eventual exactã în limitele date.

Ex. o apagogie (demonstraþie prin absurd). 25.: „Iatã ce-am spus. Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia. Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului. fie contrazic adevãrurile recunoscute. aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã.” 24. . Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie. Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. ºi nimic în plus. are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã. fiind dimpotrivã absurde sau periculoase.

pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte. . dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte. trebuie sã fim indulgenþi cu el.Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit. Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa.E un copil. 8). atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui. Ex.Ex. 27. 26. . Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar.: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei.: . trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr.

În ochii lor. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. deci topitã. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã. Ex. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”. nu auditorii. deci. ºi chiar cu mult înainte. Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. încã de la 80 de grade.28. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile. Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive. Specialistul ne este adversar. marea de multã . Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. el va putea pãrea învins.

adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului. Dar nu va face acest lucru. Pentru a ne învinge. trebuie sã facem o diversiune. nici mãcar la 200 de grade Réaumur. îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs. el se va face fãrã nici o prudenþã. Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. fiindcã. însã. 29. ar avea nevoie de o întreagã conferinþã. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. printre non-fizicieni. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi.vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. .

Eºti nebun! . o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. când cineva îi face reproºuri altuia. iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente.ªi tu! . Într-adevãr.: .Puþi! .Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30. pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia.Ai un nas mare! . acesta nu rãspunde respingându-le. lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit.Nu aºa de mare ca al tãu! . o putem utiliza în controverse. ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu. Ex.Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã. Mistificarea . În lipsã de altceva. În certuri.

cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. Prin urmare. Pentru profan. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea. cãci. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. Autoritãþile din care . Dacã acestea sunt de prim ordin. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru. ci veniturile pe care ni le aduce. ºi încã aici cu multã ferealã. o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar. însã. a spus Seneca. dacã nu gãsim una adecvatã. În schimb.În loc sã facem apel la raþiune. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã. el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate. existã multe autoritãþi demne de respect. studiindu-l pânã în esenþã. La rigoare. oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip.

pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile. adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. în caz de necesitate. Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. Putem. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã. eu nu voi tremura”). Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine. Ex. de obicei. într-adevãr. Ceea ce va convinge consiliul municipal. sau chiar sã inventãm pur ºi simplu. ca alþi cetãþeni. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor. ego non pavebo („Sã tremure. citeazã o formulã biblicã: paveant illi. oricât de absurdã ar fi ea. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã.adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect. nici o opinie.: Un preot francez care. Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar .

Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. [Ca ºi în cazul bârfei]. au adoptat ºi alþii . ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei. ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã. ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã.) Ceea ce numim opinie comunã este. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului.conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. cãci profanul nu are decât prostie în cap. De pildã. privind cu atenþie. opinia a douã sau trei persoane. o mulþime de idei îi par juste. prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora. Doar elita spune. Serios vorbind. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic. odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o.

un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã. cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. Ei sunt. Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. aflaþi în numãr restrâns. cu toate astea. A adera a devenit astfel o datorie. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles . apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora. cei care. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. la rândul lor. pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. De-atunci încolo.aceastã opinie. Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei. ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã.

foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã. alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. Pe scurt. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. . când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã. folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã. Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva. În general. Cãci. comparând arma cu argumentele. în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. dar toþi vor sã aibã opinii. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus. plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca.niciodatã. putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. Totuºi.

Însã. Ex.” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. e probabil foarte exact. le-au stricat buna dispoziþie. în faþa unui auditoriu care te stimeazã. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere. Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar. În acest mod. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”. Ex. . crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec. adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor.În tribunal. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse. insinuezi subtil. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie. 31. cã sunt inepþii.

Contraatacul constã în a afirma: „Dar. Ex. pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult. chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. e banditism etc. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. îngãduiþi-mi. ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”. e ateism. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã. rânduind-o într-o categorie execrabilã. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. În felul acesta i-am întors replica. aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile. 32. e tiranie. .La drept vorbind. având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit.: Ãsta e comunism. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi.

Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1. ea este la fel de falsã în teorie. aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie. ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea. în consecinþã. 33. dacã nu e cazul. 34. dar în practicã e fals. înseamnã cã existã o eroare în teorie. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. sau mãcar e conþinutã în ea. Opunerea teoriei. 2.

În general. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit. . A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru. chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o. Ex.: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament. 35. l-ar dezavantaja considerabil.slãbim adversarul. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale. Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte. 36. în cazul în care ar fi valabilã.

care este perfect refutabil. Ultima stratagemã: injuria . invocã argumentul ontologic. În contrapartidã.) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu. În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã. 38. pretinzând astfel cã respingem întregul. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele. am câºtigat. cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa.: Contestarea cuiva care. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte.: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund. demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. când cea potrivitã nu le vine în minte.Ex. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu. Ex. 37.

vulgar. abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. se ajunge la o încãierare. îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. De ce? Pentru cã. aºa cum spune Hobbes. . Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel. A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. cum e cazul în orice victorie dialecticã. jignitor. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. la un duel sau la un proces de defãimare. frecvent folositã. apreciazã ºi gândeºte strâmb. Devii astfel supãrãtor. pe cale de consecinþã. Însã atunci când treci la atacuri personale. În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. Deoarece.Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã. deci. rãutãcios. jignitoare ºi vulgare. Cãci.

sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. pentru om. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã. sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. deci. . orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. dar ascultã”.„Oricare bucurie sufleteascã. De aici furia învinsului. atunci când adversarul trece la atacuri personale. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare. într-un anumit sens. ªi totuºi. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. cu satisfacerea vanitãþii. Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. din toate punctele de vedere. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. Nimic nu se comparã. dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale.

controversa. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”. competiþie între douã spirite. cã le place sã asculte argumente întemeiate. chiar din gura adversarului lor. Cu toate acestea. în fine. oameni despre care ºtii. sã le lãsãm sã spunã ce vor. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel. ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. Rezultã din aceasta cã. Cât despre celelalte.Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. din o sutã de persoane. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi. . cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi. cã þin la mare preþ adevãrul. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte.

Arthur Schopenhauer. nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime.htm .Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia. Eristische Dialektik oder Die Kunst. mic îndreptar apãrut postum în 1864. http://www. Dacã îi lipseºte inteligenþa.%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison. Recht zu behalten. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits. la viclenie ºi la vulgaritate. iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã.philo5.com/Mes%20lectures/Schopenhauer.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->