I SISTEMUL BANCAR

Rolul important in aparitia bancilor, literatura de specialitate il acorda

zarafului, acesta fiind cel ce initiaza comertul bancar prin desfasurarea de
operatiuni de schimb de monede.Cu privire la originea bancilor exista trei opinii:
 Primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, momentul
asociat aparitiei si circulatiei monedei metalice;
 Banca a aparut in momentul in care un grup de persoane s-au asociat in
scopul primirii disponibilitatilor banesti;
 Aparitia bancilor ca institutii care fac posibila mijlocirea platilor intre platitor
si beneficiar.
Banca reprezinta o institutie de credit autorizata sa efectueze, in
principal, activitatea de colectare a fondurilor atat de la persoane juridice,
cat si de la persoane fizice sub forma depozitelor sau instrumentelor
negociabile platibile la cerere sau scadenta, precum si de acordare a
creditelor.
Fiecare banca are drept obiectiv principal obtinerea unui venit din dobanzi,
prin plasarea pe termen scurt a unor fonduri care nu sunt necesare imediat,
pentru acordarea de credite clientilor sau pentru a indeplinii rata rezervelor
obligatorii ceruta de banca centrala.
Functiile bancii:
 atragerea mijloacelor banesti
 acordarea de credite
 emiterea de instrumente de credit si punerea lor in circulatie
 efectuarea de viramente
 operatiuni de schimb valutar
Bancile sunt preocupate de urmatoarele aspecte:
 operarea in conditii de risc la acordarea de credite
 alegerea unei stucturi de bilant: pasivele pe termen scurt si activele pe
termen lung
 asigurarea unei lichiditati minime
Mecanismul de functionare al sistemului financiar permite transferul
fondurilor de la agentii economici/ pers fizice care economisesc, catre agentii
economici/ pers fizice care doresc sa contracteze imprumuturi.
Finantarea directa reprezinta modalitatea de a se face legatura intre agentii
care ofera si cei care contracteaza fonduri, sub forma tranzactiilor
bilaterale(directe) pe piata financiara.
Finantarea indirecta este reprezentata de actiunea celor doua parti (cei care
au nevoie si cei care ofera fonduri) prin intermediari, precum bancile.

Categorii de intermediari financiari:

- institutii de depozit: bancile com.,casele de economii si imprumuturi,
cooperative de credit, specializate in acordarea creditelor pers fiz si ag
economici,
- Institutii de economii: companii de asig de viata, de bunuri, fonduri de
pensii, speccializate in obligatiuni publice, actiuni.
 - Societati de investitii speciaalizate in actiuni, obligatiuni, titluri de stat.

Rolul bancilor in cadrul unei economii:

 Conceptul de intermediere financiara intre agentii debitori si creditori din
economie;
 Functiile traditionale de finantare, colectare a depozitelor si de gestionare
a mijloacelor de plata ale unei banci.
In epoca contemporana locul si rolul bancilor in economie este strans
legat de calitatea lor de intermediar financiar principal in relatia economii-
investitii.

II OBIECTIVELE SI DOMENIILE GESTIUNII BANCARE

Gestiunea bancara reprezinta un proces de conducere al bancii, de

integrare functionala a unui ansamblu diferentiat de activitati specifice centrate
pe obtinerea si plasarea resurselor financiare in scopul maximizarii
performantelor financiare ale bancii.
Domeniile gestiunii bancare
1. Gestiunea activelor reprezinta operaţiunile active ale băncilor
comerciale sunt operaţiunile prin care băncile îşi angajează resursele în
vederea îndeplinirii funcţionalităţilor statutare şi a obţinerii de profit.
2. Gestiunea pasivelor are ca obiectiv obţinerea de fonduri cu costuri cat
mai mici.
3. Gestiunea capitalului vizează necesarul de capital propriu pe care
băncile trebuie să îl deţină din trei considerente:
- evitarea falimentului băncii;
- maximizarea veniturilor acţionarilor,
- echilibrarea între siguranţa investiţiei acţionarilor şi mărimea veniturilor
acestora.
4. Gestiunea riscului bancar presupune ca acestea trebuiesc identificate
şi evaluate, să fie monitorizate şi să se utilizeze instrumentele, tehnicile şi
metodele specifice de dimensionare şi/sau evitare a influenţei lor negative
asupra activităţii bancare.
5. Gestiunea performanţelor se intersectează puternic cu celelalte
domenii ale gestiunii bancare.
Componentele esenţiale ale acestui domeniu sunt:
- analiza şi evaluarea performanţelor, pe baza situaţiei financiare,
utilizând indicatori de rentabilitate, randament, solvabilitate precum şi norme,
standarde de comparaţie;
- planificarea strategică şi politica performanţelor bancare prin
localizarea corectă a centrelor furnizoare de performanţe;
- organizarea performanţelor bancare pe verigi şi nivele, vizând atât
profitabilitatea cat şi costurile bancare.
 6. Gestiunea resurselor umane caracterizata printr-un management
eficient în bancă prin selectarea, pregătirea, promovarea şi motivarea
personalului, concretizate şi operaţionalizate în planificarea personalului,
administrarea salariilor şi a premiilor, instruirea profesională, relaţiile
interpersonale etc..
7. Gestiunea pieţei trebuie să asigure cunoaşterea cerinţelor pieţei de
către bănci respectiv ale clienţilor, organizarea adecvată a distribuirii produselor,
adecvarea structurii produselor şi serviciilor bancare, promovarea şi configurarea
structurilor de rate ale dobânzilor care să consolideze piaţa proprie.
Functiile gestiunii bancare:
- previziunea
- organizarea
- coordonarea
- antrenarea
- control-evaluarea
Obiectivele gestiunii bancare:
Gestiunea băncilor se realizează pe baza obiectivelor de maximizare a
profiturilor şi de minimizarea a riscurilor.
Profitul bancar reprezintă diferenţa dintre veniturile din dobânzi, comisioane,
speze (încasate sau de încasat) şi cheltuielile efectuate cu dobânzile,
comisioanele şi taxele plătite, precum şi cele cu funcţionarea băncii, fiind
principala sursă de majorare a capitalului, iar existenţa sau lipsa acestuia au un
impact deosebit asupra încrederii publicului în banca respectivă.
În condiţiile în care orice încercare a unei bănci de a obţine profit presupune
riscuri, obiectivul unei bănci devine inevitabil acela de a-şi maximiza profitul,
menţinând concomitent riscul la un nivel acceptabil.
Riscul bancar este provocat, de regulă, de către clienţii băncii care
contractează unele împrumuturi pe care nu le rambursează la termen şi nici nu
sunt acoperite de garanţii,dar şi de mediul concurenţial extern societăţii bancare
în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Prin gestiunea riscului bancar se urmăreşte:
 minimizarea cheltuielilor, a pierderilor;
 modificarea comportamentului funcţionarilor bancari;
 modificarea imaginii publice a băncii.
 BANCA CENTRALA

Principalul rol al bancii centrale e acela de a asigura stabilitatea interna a

monedei nationale, pt a contribuila stabilitatea preturilor, respectiv a nivelului
scazut al indicelui preturilor.
In Romania banca centrala mai raspunde si de elaborarea si aplicarea politicii
monetare, valutare, de credit si plati.
Functii:
1. FUNCTIA DE EMISIUNE reprezinta dreptul conferit de catre stat de a
emite moneda pentru asigurarea necesarului de numerar in concordanta cu
nevoile reale ale circulatiei banesti.
Emisiunea monetara peste nivelul rezervelor internationale trebuie acoperita
cu detineri de titluri de stat, active rezultate din credite acordate bancilor, cec-uri,
cambii si alte titluri de credit detinute in portofoliul de titluri.
Creatia monetara este determinata de :
 Avansurile catre tezaur prin imprumuturi speciale, achizitionarea de
bunuri de tezaur, rescontarea obligatiunilor garantate.. au rol de echilibrare in
cazul deficitelor bugetare.
 Creantele asupra strainatatii contribuie la crearea de moneda ca
urmare a necesitatii cresterii rezervei valutare.
 Creantele asupra economiei determina emisiunea de noi semne
monetare, decurgand din relatiile dintre banca si celelalte banci

2. FUNCTIA DE BANCA A STATULUI este strans legata de modul de

formare a capitalului bancii de emisiune, care poate fi cu preponderenta sau
integral al statului, de raporturile de credit intre banca de emisiune si stat, in
special ca si creditatea statului, implementarea politicii statului in economie.
Banca centrala joaca un rol direct sau indirect in finantarea statului sau
administratiei publice sub forma creantelor asupra tezaurului si sub forma
creantelor asupra guvernului.

3. FUNCTIA DE BANCA A BANCILOR implica doua interpretari, pe de-o

parte ea se afirma in lumea bancilor cu calitatile deosebite care decurg atat din
atributiile sale destinate, cat si din raporturile pe care le implica cu celelalte
banci, pe de alta parte, banca de emisiune este o banca ce joaca fata de
celelalte banci rolul de banca, primind depozite si acordand credite, principala
cauza a constituirii de depozite a bancilor este prudenta, necesitatea de a
asigura lichiditatea.
Aceasta functie reuneste trei activitati:
  Fiecare banca are un cont deschis la banca centrala, care nu poate fi
debitor si pe baza caruia se pot realiza viramente si compensari
 Dc in procesul compensarilor, anumite banci au nevoie de refinantare,
banca centrala poate, in anumite conditii sa furnizeze resursele
financiare necesare.
 Banca centrala trebuie sa utilizeze interventiile pe piata monetara pt a
mentine masa monetara si rata dob in limitele fixate.
4. FUNCTIA DE CREDITARE in cadrul activitatii de suprveghere a lichiditatii
monetare a economiei, actioneaza ca un creditor pt celelalte verigi ale sist
bancar de creditare si se manifesta sub doua operatiuni:
 Operatiunile de refinantare reprezinta actiunea bancii centrale de a
furnizeaza lichiditati societatilor bancare, de regula pe termen scurt.
Creditele de refinantare ce se pot acorda de banca centrala sunt:
Creditul standard prin care este autorizata sa preleveze suma intr-un cont
deschis la banca centrala, pana la un anumit nivel si intr-un interval de timp,
garantarea creditului se face cu efecte de comert si alte hartii de valoare
acceptate
Creditul de licitatie reprezinta principala forma de refinantare acordata de
banca centrala societatilor bancare, creditul se acorda pe maxim 15 zile si este
garantat cu titluri de stat si alte hartii de valoare acceptate
Creditul special e o forma exceptionala de refinantare acordata societatilor
bancare aflate in criza de lichiditate, pe o durata de maxim 30 de zile si se
garanteaza cu titluri de stat si alte hartii de valoare acceptate
Creditul lombard(overdraft) este o forma de refinantare cu totul speciala,
acordat peste noapte societatilor bancare pt asigurarea platilor zilnice ale
acestora, se acorda in limita a 75% din nivelul fondurilor proprii ale societatilor
bancare.
 Operatiunile de rescont a titlurilor de credit si a altor hartii de
valoare pe termen scurt.
Rescontul pentru banca centrala este achizitia ferma cu plata imediata a unor
creante in termen, prezentate de catre bancile comerciale sau achizitiile insotite
de angajamentul de rascumparare la un anumite termen.
Operatiunea se efectueaza pe baza unei rate a dob fixe, stabilite de banca
centrala, la initiativa bancilor comerciale cu scopul asigurarii de lichiditati.

5. FUNCTIA DE CENTRU VALUTAR A BANCII CENTRALE se refera la

faptul ca banca centrala asigura:
 Banca centrala furnizeaza valuta agentilor economici solicitanti cu
conditii mult mai atractive decat celelalte banci, intrand in competitie cu
 acestea deoarece ea este obligata sa asigure convertibilitatea
monedei nationale in devize la un curs fix.
 Banca centrala detine in rezerva sa aur si devize
 Banca centrala in concordanta cu puterea politica are menirea de a
mentine cursul de schimb al monedei nationale in anumite limite, sau
de al lasa sa fluctueze.
 Banca centrala exercita un rol deosebit in domeniul valutar ca
reprezentanta legala a statului in relatiile internationale, cu institutii
monetare(FMI) sau cu institutii bancare internationale(Banca Mondiala)

6. FUNCTIA DE PRUDENTA SI CONTROL este o functie de disciplinare a

comportamentului gestionar al bancilor , institutiilor financiare, in scopul asigurarii
securitatii depozitelor si prevenirii falimentelor bancare.
Aplicarea acestei functii se realizeaza prin:
 Autorizarea si reglementarea functionarii bancilor
 Forma juridica
 Capitalul minim
 Importanta mijloacelor utilizate si pregatirea profesionala
 Planul de activitate, nevoile economice ale pietei financiare
 Lichiditatea bancare si controlul solvabilitatii bancare

7. FUNCTIA ECONOMICA este reprezentata de toate functiile precedente

ale bancii centrale.
Atunci cand realizeaza o emisiune monetara, sau se supravegheaza cursul
valutar si rata de schimb, atunci cand se intervine pe piata monetara pt a
influenta intr-un fel sau altul rata dobanzii, banca centrala indeplineste si o
functie economica
Operatiuni pasive ale bancii centrale
 Constituirea capitalului propriu
 Depunderile sau constituirea sumelor atrase
 Emisiunea
Operatiuni active ale bancii centrale
 Operatiuni de creditare
 Decontari interbancare
 Operatiuni de vanzare- cumparare de aur si devize.
 III BANCILE COMERCIALE

Bancile comerciale au un rol de intermediere nu numai intre agentii din

afara sistemului bancar, dar si un rol privind reciclarea si valorificarea capitalului
in mobilizarea resurselor si distribuirea de credite in insusi sistemul bancar,
intermediind verigile bancare.
Operatiunile pasile ale bancilor comerciale si managementul acestora:
Operatiunile pasile ale bancilor comerciale sunt operatiuni de constituire a
resurselor financiare reflectate in partea pasiva a bilantului bancii necesare
formarii resurselor de creditare.
Pentru a servi eficient scopului propus, resursele trebuie sa indeplineasca
urmatoarele cerinte:
- sa fie sigure si stabilite in timp
- sa fie mobilizate pe termene cat mai mari
- sa aiba o evolutie ascendenta
- costul resurselor sa fie cat mai redus
Managementul resurselor pasive reprezinta un ansamblu de tehnici,
metode, practici, principii si modalitati de optimizare a raportului resurse-
plasamente, cu influenta directa asupra resurselor atrase ca variabila esentiale in
activitatea bancara.
Managementul resurselor pasive urmareste optimizarea raportului dintre
resursele proprii si resursele atrase.
Resursele proprii sunt componenta resurselor cea mai ieftina.
Resursele atrase se constituie printr-o vanzare cat mai mare a produselor
bancare si se clasifica in:
- resurse din disponibilitatile la vedere
- resurse din disponibilitatile la termen alte clientilor
- imprumuturi de la alte banci sau institutii financiare
Operatiunile pasive ale bancilor comerciale sunt:
- fonduri proprii
- depozite bancare
- rescontul si operatiunile asimilate
- ale operatiuni pasive
Fondurile proprii sunt formate din capitalul propriu si capital suplimentar.
Capitalul propriu este format din capitalul social si prelevari din profitul
bancilor pentru fondul de rezerva, fondul mijloacelor fixe, fondul de dezvoltare si
alte fonduri constituite din profitul net.
Capitalul social al unei banci, care, de regula, sunt societati pe actiuni, se
formeaza prin emisiunea si subscrierea de actiuni. Nivelul minim al capitalului
initial este stabilit de BNR prin reglementari, fara a putea fi mai mic decat
echivalentul in moneda nationala a 5 milioane EURO.
Pentru majorarea capitalului social, bancile au 2 modalitati.
Prima modalitate este aceea prin care majorarile se aduc prin prelevari din
profiturile care nu sunt platite actionarilor sub forma de dividende.
 Daca profitul nerepartizat este suficient pt majorarea capitalului bancar,
acesta reprezinta cea mai buna sursa de majorare a capitalului.
Costul acestei surse este determinat de diminuarea sau disparitia
dividendelor acordate actionarilor bancii, in speranta obtinerii unor castiguri
viitoare mai mari.
A doua modalitate o constituie majorarea capitalului prin emisiunea de
actiuni.
Bancile mari pot apela cu usurinta la emisiunea de actiuni, in timp ce
bancile mici isi majoreaza capitalul prin surse interne (profituri nerepartizate)
Sucursalele institutiilor de credit straine, autorizate sa functioneze in
Romania, pot majora capitalul de dotare doar prin utilizarea urmatoarelor
resurse:
- noi aporturi in forma baneasca puse la dispozitia succursale de catre
institutia de credit straina, cu destinatia capital de dotare
- rezerve constituite din profitul net, existente in sold potrivit ultimei situatii
financiare anule
Orice modificare a nivelului capitalului social al unei banci este supusa
aprobarii BNR.
Incepand cu exercitiul financiar al anului 2004, bancile isi constituie fondul
de rezerva potrivit dispozitiilor legislatiei privind societatile comerciale si, de
asemenea, constituie fondul pentru riscuri bancare generale din profitul contabil
determinat inainte de deducerea impozitului pe profit, in limita 1% din soldul
activelor purtatoare de riscuri specifice activitatii bancare, asa cum sunt stabilite
prin reglementarile BNR, cu avizul Min Finantelor, in masura in care sumele
respective se regasesc in profitul net.
Dimensiunea fondurilor proprii si a capitalului bancar pentru fondurile
bancilor comerciale romaneste, incepand cu 31 mai 2004 este egala cu 37
milioane RON.
Depozitele bancare
Constituirea depozitelor bancare reprezinta cea mai importanta operatiune
pasiva a bancii de depozit, fiind o modalitate importanta de mobilizare a
capitalurilor temporar disponibile in economie si de fructificare a acestora de
catre banca.
Depozitele au un rol dublu:
- constituie obligatii ale bancilor fata de depunatori
- constituie creante creditoare ale depunatorilor fata de banca
Clasificarea depozitelor:
- depozite la vedere
- depozite cu preaviz
- depozite la termen
Depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, avand in vedere
ca depunatorii pot dispune in orice moment utilizarea lor pt platile in cont sau
retrageri de cont.
Conturile curente in lei sau in valuta reprezinta o forma speciala de servire
bancara a titularilor de cont, sunt conturi prin care titularii acestora isi desfasoara
operatiunile de casierie, incasari si plati
 Bancile deschid clientilor sai si conturi de economie simple sau in anumite
sisteme.
Conturile de economii sunt conturi la vedere care ofera o rata a dobanzii si
sunt reglate in mod diferit.
Depozitele cu preaviz sunt mai putin utilizate si presupune ca detinatorii
acestora pot sa utilizeze fondurile cu conditia instiintarii bancii despre aceasta
intentie intr-un termen prevazut in contract.
Depozitele la termen sunt formate din disponibilitatile banesti existente in
conturile de depozit care nu pot fi retrase pana la scadenta stabilita prin
contractul incheiat intre banca si deponent.
Conturile de depozit la termen, prin natura lor, menite sa asigure
fructificarea unor economii ale clientilor pe un termen mai indelungat.
Rescontul si operatiunile asimilate intervin atunci cand bancile isi
consuma fondurile proprii si resursele atrase prin depozite si constau in
procurarea de noi resurse, de regula, de la BNR.
Aceste operatiuni denumite de refinantare sunt: scontarea, rescontarea,
operatiuni de lombardare, de pensiune.
Operatiunea prin care banca achizitioneaza la vedere, de la unul dintre
clientii sai o creanta la termen oferind suma inscrisa pe efectul de comert, mai
putin comisionul si dobanda, poarta denumirea de scontare.
Rescontul reprezinta marimea procentuala a dobanzii retinuta de catre
BNR, in calitatea sa de banca centrala, la operatiunile ce intervin intre aceasta si
bancile comerciale care solicita credite pe seama efectelor de comert neajunse
la scadenta si aflate in portofoliul propriu.
Operatiunea de achizitie a titlurilor de credit de la bancile comerciale de
catre BNR se numeste rescontare.

Operatiunile active ale bancilor comerciale si managementul acestora

Operatiunile active ale bancilor comerciale sunt operatiuni care vizeaza

patrimoniul bancii, se regasesc in activul bilantului si dau dreptul la primirea unei
dobanzi. Prin intermediul operatiunilor active se angajeaza resursele mobilizate
in vederea obtinerii de profit.
Unul dintre scopurile cele mai importante in activitatea unei banci este
acela de a gasi plasamente, atat pentru pondurile proprii, cat si pt cele mobilizate
din afara. Plasamentele sau alocarea fondurilor sunt operatiuni complexe prin
care banca distribuie in economie, sub forma de credite, capitalurile proprii
atrase.
Gestionarea eficienta a activelor presupune solutionarea alternativei risc-
profit in vederea optimizarii acestui raport.
Astfel, managementul operatiunilor active vizeaza toate aspectele privind
modul in care sunt organizate si utilizate resursele in scopul maximizarii profitului
si eficientizarii activitatii bancare. Altfel spus, se urmareste obtinerea unor active
de o calitate ridicata si cu o expunere cat mai redusa la risc.
In general, operatiunile active pot fi grupate astfel:
- operatiuni de creditare
 - operatiuni de plasamente
- numerar si alte active lichide
Operatiunea de creditare reprezinta actul prin care o banca comerciala
se obliga sa puna la dispozitia clientilor fondurile solicitate sau isi ia un
angajament prin semnatura, de natura avalului, cautiunii sau garantiei, in
favoarea acestuia.
Operatiunile de creditare efectuate de bancile comerciale au la baza
urmatoarele principii bancare:
- prudenta bancara ca principiu fundamental de politica bancara ce
caracterizeaza intreaga activitate
- urmarirea credibilitatii clientului, solicitantului
- analiza viabilitatii si a realismului afacerilor in vederea identificarii si
evaluarii capacitatii de plata a clientilor
- creditele se acorda pt destinatia stabilita prin contracte, destinatia precisa
fiind obligatorie
- perceperea de dobanzi si comisioane ale caror nivel este stabilit de
fiecare banca in parte, precum si penalitati stabilite conform legii
- creditele se acorda pe baza de garantii, volumul minim al garantiilor
trebuie sa acopere datoria maxima a imprumutatului catre banca
- beneficiarii de credite persoane juridice au obligatia sa puna la dispozitia
bancii un exemplar din bilantul contabil, situatiile contabile periodice si alte
documente solicitate de banca
- rambursarea la termen a creditului, principiu care asigura reluarea
permanenta a activitatii de creditare
- indeplinirea anumitor conditii de catre agentii economici sau de catre
persoanele fizice
- constituirea unei rezerve generale de risc de credit si provizioane specifice
de risc pentru credite si dobanzi
A. Operatiunile de creditare a persoanelor juridice (corporate banking)
Conform legii privind activitatea bancara, bancile comerciale acorda
credite clientilor sai in lei sau in valuta pe termen scurt, mediu si lung.
Creditele acordate agentilor economici pot fi analizate in functie de
destinatie, respectiv: credit pt constituirea unor active fixe sau fizice si credite pt
activitatea de exploatare.
Creditele pt finantarea activelor fixe se impart in diferite categorii:
- in functie de scadenta lor (termen scurt: < 2 ani, termen mediu: 2-5 ani,
termen lung: > 5 ani)
- in functie de garantiile primite (neacoperite, acoperite cu un echivalent in
numerar, acoperite cu garantii personale, acoperite cu ipoteci)
- in functie de tipul de rambursare (amortizare egala cu capitalul, rate egale,
termeni specifici, dobanda fixa sau flotanta)
In cazul in care firmele doresc un credit intr-o suma mare si/sau perioada
de acordare de 2-5 ani sau mai mult, atunci se apeleaza la credite sindicalizate.
Creditul sindicalizat este o conventie prin care 2 sau mai multe banci
accepta imprumutul direct aceluiasi imprumutat sau imprumutati, conform
termenilor acordului creditului. Una dintre banci ia rolul bancii agent, iar celelalte
participa participa cu partea lor, nu neaparat egala, la sindicat.
Principalele motive de utilizare a creditelor sindicalizate sunt:
- impartirea riscului creditului acordat intre mai multe banci
- depasirea limitelor nivelului de credit al fiecarei banci
In legatura cu acordarea unui credit sindicalizat se ridica 2 probleme
majore si anume:
- stabilirea pretului riscului, adica riscul fiecarei banci de a nu obtine rata sa
de baza a dobanzii
- riscul de relatie, adica riscul pe care il are fiecare banca referitor la faptul
ca imprumutatul poate avea o relatie mai buna cu o alta banca din
sindicat, de obicei cu banca agent.
Rolul bancii agent este crucial intr-un credit sindicalizat astfel, inaintea
executiei creditului:
- asista imprumutatul in formarea consortiului bancar care va participa la
sindicat
- colecteaza informatiile necesare despre imprumutat pt a se evalua riscul
de creditare
- structureaza conditiile creditului
- se ocupa de pregatire si documentatie.
Creditele privinf activitatea de exploatare sunt:
- credite specifice creantelor comerciale
- credite de trezorerie
a. Din pct de vedere al creditarii creantelor comerciale, operatiunile prin care
bancile preiau in schimbul monedei creantelor pe care intreprinderile le au
asupra clientilor sai sunt urmatoarele:
- scontarea
- pensiunea
- imprumuturile pe gaj de efecte comerciale
- imprumuturile pe gaj de efecte publice
Scontarea angajeaza banca in raporturi cambiale specifice. Devenind
beneficiara a cambiei, fie in mod definitiv, fie ca intermediar, in cazul in care
recurge la rescontare, banca isi asuma in calitate de consemnatara a cambiei,
obligatia de a plati in caz de necesitate, respectiv riscul de a participa la
acoperirea sumei de plata. De aici, necesitatea ca banca sa selectioneze cu
atentie cambiile pe care le sconteaza, analizand potentialul economic si
solvabilitatea fiecaruia dintre semnatarii cambiei.
Pensiunea este operatiunea prin care banca preia cambiile pe care le
vinde beneficiarului, cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele
convenite.
Imprumutul pe gaj de efecte comerciale se acorda in cazurile in care
banca apreciaza pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii, dar are retineri cu
privire la capacitatea de plata a celorlalti semnatari. Imprumutul acordat acopera,
de regula, partial valoarea nominala a cambiilor depuse in gaj.
Imprumuturile pe gaj de efecte publice si actiuni constituie o modalitate
preferata pt obtinerea de resurse pt finantarea speculatiilor la bursa.
 Volumul imprumuturilor acordate nu acopera decat o parte din valoarea
titlurilor depuse in garantie, pt a evita orice pierderi provenite din scaderea
cursurilor.
b. Creditele de trezorerie
Sunt credite pe termen scurt, in general pana la 1 an, avand drept scop
acoperirea necesitatilor monetare legate de ciclul de fabricatie si comercializare.
Au 2 forme:
- avansuri in cont curent
- credite specializate
Avansurile in cont curent se acorda de catre banca prin plata cecurilor
emise de titularii de cont si in cazul in care acestia nu au disponibilitati in cadrul
unei limite convenite, confirmate (overdraft)
c. Creditele specializate (pe termen mijlociu mobilizabile): sunt destinate a
acoperi o serie de necesitati legate de desfasurarea productiei cum ar fi:
- creditele de campanie care au drept scop acoperirea cheltuielilor de
fabricatie si stocare pt unitati cu activitate sezoniera din agricultura si
activitati anexe
- credite pt stocuri (garantate prin warant) pt acoperirea marfurilor
susceptibile de a fi gajate si in general depozitate in docuri sau in curs de
transport.
Warantul permite recursul cambial fiind, din acest pct de vedere, asimilat
cambiei si de asemenea, fapt esential permite mobilizarea lui. Deci da
posibilitatea bancii sa recurga la recreditare
- creditele de refinantare, de acoperire a cheltuielilor

B. Operatiunile de creditare a persoanelor fizice (retail

Pot fi:
- credite pt locuinte
- credite pt bunuri de folosinta indelungata
- credite pt acoperirea cheltuielilor curente
Natura acestor credite o constituie faptul ca ele sunt in general credite de
consum.
Caracteristici:
- se acorda pe termene scurte, mijlocii, lungi
- acordarea lor presupune existenta unor garantii explicite, reale
- nivelul dobanzilor percepute este informatizat pe intreaga durata a
creditului
a. Principalele tipuri de credite de consum:
- creditele pt persoanele fizice: au valoare fixa, pe o perioada de timp fixa,
la o rata a dobanzii fixa
- facilitati overdraft (cont descoperit) – clientii pot utiliza conturile de
depozite nu numai in limita sumei depuse, ci pana la anumite limite
convenite cu banca, sume pe care aceasta le va oferi clientilor la rate ale
dobanzii stabilite de asemenea prin contract.
 - Creditarea prin carduri – creditul de consum cel mai larg utilizat care ofera
clientului posibilitatea sa ia cu imprumut sume pana la anumite limite prin
utilizarea cardurilor
- Cont de credit tip revolving – clientii pot face plati lunare regulate intr-un
cont specific si apoi e obtin permisiunea de a lua cu imprumut o suma
care este mai mare pana la o anumita valoarea fata de depozitul lor.
b. finantarea pt locuinte
Sumele acordate de banci pot varia intre 50% si 80% din valoarea totala a
casei, iar in anumite cazuri pot ajunge pana la 100%.
Perioada de rambursare este variabila 15-60 ani.
Schemele de rambursare pot fi de 5 tipuri:
- ipoteci cu suma fixa anuala cu plata constanta a ratelor lunare
- ipoteci rambursabile la scadenta prin incasarea sumelor dintr-un contract
de asigurare pe viata
- ipoteci cu dobanda pe o anumita perioada
- plati care cresc gradat
- ipoteci lineare

Operatiuni de plasament
Achizitia de efecte publice si actiuni constituie o cale de plasare a resurselor
bancilor in vederea obtinerii de profituri.
Principalele caracteristici ale titlurilor financiare:
- maturitatea reprezinta termenul la care titlurile financiare pot fi
transformate in lichiditati
- venitul pe valori mobiliare provine din 2 surse (dividende si dobanda)
- pierderile sau castigurile sunt atribute ale investitiilor financiare
Activele numerar si rezervele obligatorii la banca centrala reprezinta activele
cele mai lichide ale unei banci formand pozitia monetara a acesteia. Sunt
constituite din: disponibilitati in contul de rezerva al BNR, disponibilitati in conturi
curente la alte banci, sume de incasat de la alte banci.
Principalele caracteristici ale managementului operatiunilor active
promovat de bancile comerciale din Romania, rezultate in urma analizei structurii
plasamentelor la nivelul intregului sistem bancar sunt:
- preferinta bancilor pt operatiunilor pe piata interbancara
- cresterea volumului creditelor si angajamentelor fata de sectorul real
- operatiunile cu titluri de stat au cunoscut un trend descrescator
- imbunatatirea calitatii portofoliului de credite prin reducerea ponderii
creditelor restante si indoielnice in total credite.
La baza managementului operatiunilor active consideram ca ar trebui sa
stea urmatoarele directii:
- acceptarea unui risc corelat cu profitul care se previzioneaza a se obtine
- corelarea cat mai restransa a maturitatii creditelor cu cea a resurselor
- dezvoltarea si perfectionarea unor tehnici si proceduri de identificare a
creditelor neperformante
- dezvoltarea unor noi operatiuni active, in general, asigurarea unei game
mai largi de produse in domeniul creditarii.
 TIPOLOGIA RISCULUI

Riscul de creditare
Prevenirea problemelor esenţiale ale împrumutatului implică un
echilibru între risc şi recuperarea creditului. Dacă standardele de creditare ale
unei bănci sunt prea stricte, atunci volumul împrumutului, numărul clienţilor,
oportunităţile de vânzări de servicii şi veniturile din dobânzi şi comisioane vor fi
reduse. Pe de alta parte, dacă standardele de creditare ale băncii sunt prea
permisive, atunci avantajele unui volum mai mare de împrumuturi, ale unui
număr mai mare de clienţi, ale unor oportunităţi mai numeroase de vânzări de
servicii vor fi diminuate de veniturile pierdute şi pierderile din împrumuturi.
Riscul de creditare sau riscul de insolvabilitate a debitorilor, risc de
nerambursare sau risc al deteriorării calităţii activelor bancare se manifestă ca
urmare a neîndeplinirii contractului de credit de către client (debitor). Acest
risc creşte pe măsură ce dimensiunile creditului se măresc.

Riscul ratei dobânzii se datorează fluctuaţiilor la nivelul ratei dobânzii, atât

la active, cât şi la pasivele din portofoliul băncii.
Riscul ratei dobânzii apare atât ca urmare a deţinerii de active şi
pasive cu dobândă fixă, care, în plus, diferă ca scadenţă şi preţ, dar şi din
deţinerea de active şi pasive cu dobândă variabilă, care se adaptează în mod
diferit la fluctuaţiile ratei dobânzii.
Determinarea poziţiei băncii faţă de riscul de dobândă constă în
determinarea discrepanţei (metoda G.A.P.) dintre activele şi pasivele cu dobândă
variabilă pe care banca le are în portofoliul ei sau determinarea duratei de
recuperare – intervalul de timp necesar pentru ca un activ să fie recuperat la
valoarea de piaţă determinată în funcţie de rata dobânzii de piaţă (metoda
D.G.A.P.).

Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora

plăţile faţă de clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele pe termen
lung şi creditele pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii.

Riscul de schimb valutar

Deţinerea activelor şi pasivelor în devize face ca banca să fie expusă
riscului de schimb, ca urmare a variaţiei cursului de schimb valutar.

Riscul insolvabilităţii este consecinţa manifestării unuia sau mai multor

riscuri prezentate şi pe care banca nu le-a prevenit. Riscul de insolvabilitate
arată cât din valoarea fondurilor proprii ale băncii poate decadea inainte ca
poziţia creditorilor ei să fie pusă în pericol.
 PERFORMANTE BANCARE SI INDICATORI DE REFERINTA

Performanta poate fi definita ca fiind nivelul masurabil de stabilitate a

activitatii unei banci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natura
si un trend normal de crestere al profiturilor de la o perioada de analiza la alta.
Managementul performantelor se intersecteaza cu cel al domeniului de
management bancar, calitatea reflectandu-se in performantele bancare.
Pt a avea performante managementul trebuie sa aiba in vedere urmatoarele
elemente:
 un sistem de informatii competitiv
 selectia pieselor si produselor potrivite
 recompensarea personalului bancii in functie de performante
 cunoasterea tehnicilor si instrumentelor financiare
 gestionarea financiara buna
 elaborarea de strategii.

Performanta globala a banciie strans legata de atitudinea pe care managerul

bancii o are fata de risc, agresiv sau neutru.
Obiectivele unui management performant:
 respectarea reglementarilor bancare in viguare
 maximizarea rentabilitatii
 minimizarea expunerii la risc
Factorii controlabili pe care managementul ii poate controla inclus mixul de
afaceri, producerea de venituri, calitatea imprumutului si controlul cheltuielilor.
Factorii necontrolabili sau externi ce influenteaza performantele bancare
includ: nivelul ratelor din dobanzi, conditiile economice generale si schimbari in
mediul concurential in care banca isi desfasoara activitatea.

MODELUL RENTABILITATII CAPITALULUI - ROE

Rata rentabilitatii financiare(ROE) informeaza conducerea bancii despre
suma care a fost castigata pe unitatea de valoare contabila a investitiei
actionarilor in banca.
Acest indicator prezinta o mare expresivitate demonstrand prin el insusi o
multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficienta operationala,
gradul de indatorare financiara sau previziunea obligatiilor fiscale.
Efectul de parghie arata gradul in care utilizarea resurselor suplimentare
serveste cresterii rentabilitatii capitalului propriu.

RATA RENTABILITATII ECONOMICE - ROA

Exprima rentabilitatea utilizarii activelor sau la cate rotatii ale activelor s-a
obtinut profit net. Numita si rentabilitatea activelor masoara efectul capacitatii
manageriale de a utiliza resursele financiare si reale ale societatii bancare pt a
genera profit.
 Marja profitului depinde in primul rand, de raportul dintre veniturile si
cheltuielile bancii si in al doilea rand de structura veniturilor si costurilor
activitatilor bancare.
Utilizarea activului este un indicator ce depinde de marimea dobanzii active
pe piata si strucura activelor bancare, este definit ca raport intre venitul total din
operatii si totalul activelor si arata veniturile totale ce se obtin din utilizarea
activelor.
Estimarea probabilitatii de insolvabilitate
Riscul de insolvabilitate apare in momentul in care clientii bancii nu-si
indeplinesc prevederile contractului de credite prin neplata ratelor, dar si a
dobanzilor, spezelor, taxelor si comisioanelor aferente.
In Romania bancile trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:
 nivelul minim de solvabilitate determinat ca raport in tre fondurile
proprii si totalul activelor
 expunerea maxima fata de un singur debitor exprimata procentual ca
raport intre valoarea totala a acestora si nivelul fondurilor proprii ale
bancii
 expunerea maxima agregata, exprimata ca raport intre valoarea
expunerilor mari si nivelul fondurilor proprii
 nivelul minim de lichiditate determinat in functie de scadentele
creantelor si ale angajamentelor bancii
 clasificarea creditelor acordate si a dob neincasate aferente acestora
si constituirea provizioanelor specifice de risc
 pozitia valutara exprimata in functie de volumul fondurilor proprii.
Legaturi intre conceptele de lichiditate si solvabilitate bancara:
 cresterea calitatii activelor conduce atat la majorarea ratei de
solvabilitate, cat si la imbunatatirea indicatorilor de lichiditate
 majorarea fondurilor proprii bancii genereaza cresterea calitatii atat a
ratei de solvabilitate, cat si a indicatorilor de lichiditate
 in cadrul ambelor rate se utilizeaza un sistem de ponderi, aplicat
activelor in vederea cuantificarii calitatii acestora
 cresterea nivelului ratei de solvabilitate poate conduce la imbunatatirea
indicatorilor de lichiditate.

GESTIUNEA ACTIVITATII DE CREDITARE

Creditul este definit pe baza a trei acceptiuni:
 Creditul Creditul ca încredere;
 Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire;
 Creditul ca formă a relaţiilor de schimb.

Creditul reprezintă o categorie economică ce exprimă relaţiile de repartiţie

a unei părţi din venitul naţional sau din PIB prin care se mobilizează şi se
distribuie disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată în
scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al realizării unor obiective ale politicii
economice.
 Creditul a apărut ca o necesitate a stingerii obligaţiilor, fiind o pârghie a
desfăşurării proceselor economice.
Funcţiile creditului sunt:
 Funcţia de repartiţie – mobilizează resursele băneşti disponibile în
economie, redistribuindu-le prin acordarea de împrumuturi spre
anumite sectoare sau domenii de activitate acre au nevoie de
finanţare.
 Funcţia de control - băncile dau credite pentru obiective clar
stipulate în contract şi prin normele bancare vor urmări utilizarea
creditului în scopul respectiv.
 Funcţia de emisiune monetară - băncile comerciale creează
monetizând active care prin natura lor nu sunt bani, forma prin care
se manifestă această monedă creată este reprezentată prin
mijloace de plată;
Principii şi reguli generale privind operaţiile de creditare:
Activitatea de creditare, este o activitate complexă care are în vedere:
1. Existenţa surselor proprii şi atrase pentru activitatea de creditare -
implică o evidenţiere foarte strictă şi delimitativă printr-un sistem de
evidenţiere pe tipuri de resurse proprii şi împrumutate şi pe tipuri de credite în
funcţie de destinaţie şi termen.
2. Elementele de analiză – stau la baza acordării şi asumării de bancă a
unor angajamente. Aceste elemente sunt:
a) Încadrarea oricărui credit în strategia generală a băncii, având la bază
limitele politicii monetare a Băncii Centrale, maximizarea riscului şi gestiunea
eficientă a resurselor băncii.
b) Analiza situaţiei fiecărui client prin:
- nivelul de lichiditate al clientului;
- bonitatea clientului;
- solvabilitatea clientului;
- nivelul de rentabilitate;
- cota de piaţă a clientului.
c) Corelarea posibilităţilor de refinanţare existente în momentul analizei
creditului (corelarea între resursele de care dispune banca din punct de
vedere al volumului şi termenelor, precum şi stabilirea posibilităţilor de
refinanţare în timp).
d) Analiza garanţiilor ce trebuie obţinute de bancă în acoperirea
angajamentelor asumate de debitori (garanţii reale).
e) Constituirea de provizioane specifice de risc de câtre bancă, în
funcţie de gradul de incertitudine existent.
Principiile generale privind activitatea de creditare sunt:
 Prudenţa bancară - ce caracterizează întreaga activitate a
băncii.
Acordarea creditului trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, cât şi
pentru clienţi. Banca are obligaţia sa analizeze şi să verifice, iar împrumutatul să
pună la dispoziţie toate documentele şi actele necesare. Creditele şi scrisorile de
garanţie solicitate se acordă pentru destinaţia stabilită prin contracte, utilizarea
creditului pentru altă destinatie decât cea stabilită dând dreptul băncii să
întrerupă creditarea şi să retragă împrumutul acordat.
Influenta factorilor care franeaza dezvoltarea produselor de creditare:
- Condiţiile macroeconomice
- Cadrul legal inadecvat/insuficient dezvoltat
- Comportamentul participanţilor la piaţă
 Participanţii la raportul de credit sunt reprezentaţi de agenţii
economici, populaţia sau statul care au nevoie de
disponibilităţi pentru a efectua diverse plăţi sau achiziţii.
Banca poate întrerupe imediat, fără preaviz utilizarea de către client a
creditului aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condiţiile contractului
(acordului) de credit privind destinaţia, utilizarea, garanţiile, termenele, furnizarea
de date nereale etc., sau în cazul în care situaţia economică şi financiară a
acestuia nu mai asigură condiţii de garanţie şi rambursare.
 Promisiunea de rambursare - este un principiu de bază al
creditului care reflectă obligaţia finală a împrumutaţilor de
restituire a creditelor utilizate. Acest termen de rambursare
prezintă o diversitate de termene şi anume:
 termene foarte scurte (24 ore);
 termene scurte – de până la 12 luni;
 termen mijlociu – de până la maxim 3-5 ani;
 termene lungi – de peste 5 ani până la 25 sau 50 ani.
 Scadenţa;
 Acordul;
 Consemnarea şi transferabilitatea;
 Preţul creditului – dobânda.
Dobânda este un principiu esenţial al creditului şi reprezintă remunerarea
capitalului împrumutat (preţul creditului). Aceasta este stabilită prin convenţia de
credit pe calea negocierii între părţi.
Dobânda îmbracă două forme: fixă - se aplică pe întreaga perioadă de
acordare a împrumutului; variabilă, situaţie în care dobânda se modifică
periodic , funcţie de nivelul dobânzii de piaţă.
Caracteristicile creditului:
- Consemnarea – orice credit tranzactionat este consemnat intre creditor si
debitor;
- Transferabilitatea este dată de posibilitatea transferului unui instrument de
credit de la un titular la altul.

Fundamentaea deciziei de creditare

Analiza cu privire la fundamentarea deciziei la acordarea creditelor
efectuate de bănci este una din activităţile majore care implică o seamă de
activităţi cum ar fi:
- previzionarea cerinţelor financiare;
- analiza economico-financiară a activităţii clienţilor;
- riscul în activitatea de creditare;
- proceduri comune de fundamentare a deciziei de creditare;
 - garanţiile creditului;
- contractul de credit;
- controlul utilizării creditelor şi verificarea garanţiei acestora;
- analiza şi clasificarea portofoliului de credite şi constituirea provizioanelor
specifice de risc.

Analiza economico-financiară a activităţi clienţilor conţine:

 Analiza bilanţului contabil, care presupune:
 examinarea bilanţurilor pe ultimul an încheiat şi situaţiile financiare
cumulate de la începutul anului curent, comparativ cu aceeaşi perioadă a
anului trecut.
 analiza imobilizărilor corporale şi necorporale şi a surselor de acoperire
a acestora;
 analiza decontărilor, prelevărilor, vărsămintelor, datoriilor şi obligaţiunilor
faţă de terţi;
 analiza costurilor, pentru dimensionarea corectă a volumului de credite
pentru activele circulante care fac obiectul creditării.
 Analiza veniturilor, a cheltuielilor şi contului de profit şi pierdere, care
are în vedere: analiza rezultatelor activităţii şi a profitului pe ultimul an
încheiat şi respectiv pe anul curent; analiza repartizării profitului net; analiza
pierderilor înregistrate şi recuperarea lor.
 Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, care se bazează pe
modul de realizare a producţiei, vânzarea şi încasarea acesteia, acoperirea
cheltuielilor din venituri şi obţinerea de profit, efectuarea la termen a plăţilor
către parteneri, buget, bănci, etc. Această analiză se efectuează atât pentru
activitatea de producţie, cât şi pentru activitatea de investiţii, pentru o
perioadă anterioară de cel puţin un an.
 Analiza fluxului de lichidităţi, pe perioada următoare, presupune ca pe
baza rezultatelor obţinute anterior şi a portofoliului de contracte de
aprovizionare, producţie, desfacere, a perspectivei variaţiei stocurilor, etc, să
se evalueze şi să se prognozeze: posibilităţile clientului de a genera în viitor
lichidităţi; capacitatea clientului de a-şi onora obligaţiile de plată viitoare;
Structura şi conţinutul datelor şi informaţiilor din bilanţul contabil
La prelucrarea bilanţului contabil de către ofiţerii de credite, elementele de
activ şi pasiv se grupează fiecare în trei mari capitole, astfel:
ACTIV: I –Active imobilizate
II – Active realizabile Active circulante
III – Trezoreria pozitivă
I. Activele imobilizabile cuprind imobilizările necorporale şi corporale şi
financiare şi creditele comerciale cu scadenţă 1 an.
II. Activele realizabile sunt formate din stocuri, creanţe de maximum 1 an,
conturile de regularizare şi asimilate şi primele privind rambursarea obligaţiunilor.
III. Trezoreria pozitivă cuprinde titlurile de plasament şi disponibilităţile (conturi
în bănci în lei şi valută, carnete cecuri, acreditive), respectiv acele active
existente sub formă de lichidităţi sau susceptibile să fie transformate rapid în
disponibilităţi.
 Activele realizabile, împreună cu trezoreria pozitivă, alcătuiesc activele
circulante.
PASIV:
(A)Pasivele pe termen lung cuprind acele surse de finanţare cu caracter
permanent sau de lungă durată, respectiv:
A1. Capitaluri proprii în sens larg - cuprind atât elementele de capital propriu-
zis, dar şi diferenţele din reevaluare, subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele
reglementate, care prin natura lor nu pot fi considerate strict o parte a capitalului
care nu depind de activitatea clientului.
A2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli - fonduri constituite fie pe seama
cheltuielilor în scopul finanţării elementelor patrimoniale a căror realizare sau
plată se va face într-o perioadă viitoare.
A3. Datorii cu scadenţa mai mare de 1 an - cuprind atât datoriile financiare cu
scadenţa mai mare de un an (partea mai mare de un an) cât şi datoriile
nefinanciare cu scadenţa mai mare de un an (partea mai mare de un an).
B). Datorii curente cu scadenţa mai mică de 1 an cuprind partea mai mică de
un an a datoriilor nefinanciare cu scadenţa mai mare de un an, datoriile
nefinanciare cu scadenţa mai mică de un an, avansuri, premiile, alte datorii,
precum şi veniturile înregistrate în avans şi din diferenţele de conversie-pasiv.
C). Trezoreria negativă este constituită din datoriile financiare cu scadenţă mai
mare de un an (partea mai mică de un an) şi datoriile financiare mai mici de un
an. Datoriile totale sunt formate din datoriile cu scadenţă mai mare de un an,
datoriile curente mai mici de an şi trezoreria negativă.
Analiza profitabilităţii
Fluxurile economice sunt grupate în:
 Fluxurile de exploatare - acele operaţiuni economice cu caracter
specific, obişnuit şi respectiv care se referă la activitatea normală şi curentă a
firmei, excluzând orice influenţă cu caracter financiar sau excepţional.
Operaţiunile de exploatare permit determinarea rezultatului de exploatare, care
este un rezultat real, deoarece este generat de activitatea propriu-zisă de bază a
firmei.
 Fluxurile financiare, constituite din acele operaţiuni economice care
se referă la activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit repetitiv şi
specific cuprinzând, de asemenea şi acele operaţiuni excepţionale cu caracter
financiar. Aceste fluxuri permit determinarea rezultatului financiar. Fluxurile de
exploatare şi financiare formează fluxurile curente, care sunt generatoare ale
rezultatului curent.
 Fluxurile excepţionale, formate din acele operaţiuni economice care
nu au o legătură directă cu obiectul normal de activitate a firmei. Ele au un
caracter nereprezentativ, accidental. Fluxurile excepţionale permit determinarea
rezultatului excepţional.
 BILANTUL CONTABIL BANCAR

Structura bilantului contabil al unei banci comerciale - băncile trebuie să

ţină permanent evidenţa contabilă şi să întocmească situaţii financiare care să
ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor
de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
Contabilitatea bancară, deşi este reglementată de o lege care se adresează
tuturor societăţilor comerciale, prezintă unele particularităţi determinate de
specificitatea activităţii bancare.
Băncile sunt autorizate să desfăşoare activităţi privind:
 atragerea resurselor de la clienţi – persoane fizice şi juridice şi fructificarea
acestora prin acordarea de dobânzi aferente disponibilităţilor şi depozitelor;
 acordarea de credite diferitelor persoane fizice şi juridice;
 operaţii cu efecte de comerţ , scontarea, rescontarea;
 furnizarea de servicii financiare diverse, în calitate de intermediar pe piaţa
financiară sau de profesionist bancar;
 gestiunea trezoreriei şi activitate interbancară, prin ajustări ale soldurilor de
trezorerie, prin operaţiuni pe piaţa monetară, prin împrumuturi interbancare,
mobilizare de titluri pe lângă banca centrală, compensări;
 alte operaţiuni reprezentând intermediere financiară, consultanţă, păstrare
de valori.
Particularităţile contabilităţii bancare induse de specificul activităţii bancare sunt:
(1) Descentralizarea funcţiei contabile - fiecare operaţiune bancară se
traduce printr-o operaţiune ce se înregistrează la locul producerii ei.
(2) Gradul înalt de informatizare în contabilitate – fiind consecinţa directă a
descentralizării funcţiei contabile şi a numărului mare de înregistrări
contabile.
(3) Finalitatea activităţii contabile, cuprinde în plus o serie de informaţii despre
bancă sau clienţii săi, utile organelor de supraveghere bancară sau
organelor fiscale.
O dată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1998 a noului plan contabil bancar,
a avut loc şi modificarea structurii bilanţului (situaţia patrimoniului) şi a contului
de profit şi pierdere.

Particularităţile bilanţului contabil bancar

Spre deosebire de societăţile comerciale, activele băncilor sunt mai mult
financiare decât corporale. Activele financiare se regăsesc în principal sub formă
de creanţe finanţate în principal din depozitele atrase.
 Băncile sunt caracterizate prin active fixe reduse, imobilizările atingând,
cel mult 10%. urmare a faptului că au puţine active fixe, băncile comerciale au un
nivel foarte scăzut de cheltuieli fixe de funcţionare în structura costurilor.
Băncile comerciale au şanse reduse atât de câştiguri mari, cât şi de
pierdere la o schimbare dată în rulajul de active purtătoare de dobândă. Efectul
final este o reducere atât a riscului potenţial cât şi a venitului.
În totalul activului bilanţului agregat al băncilor comerciale, creditele
interne au o pondere de 55%, iar numerarul în casieriile băncilor deţine o
pondere de circa 80% din totalul activelor lichide ale băncilor.
În totalul pasivelor bancare, depozitele au o pondere de peste 50%.
Pasivele bancare sunt reprezentate pe scară largă de resursele pe termen scurt.
Depozitele şi alte categorii de pasive reprezintă resurse pe termen scurt datorită
preferinţei pentru lichiditate a deponenţilor.
Băncile devin astfel, din nevoia de a mulţumi ambele tabere, instituţii ce
realizează transformarea scadenţelor pe termen scurt în scadenţe pe termen
lung.
Raportul dintre totalul bilanţier şi mărimea capitalului bancar este de
aproximativ 5-8% (capitalul reprezintă cca. 5-8% din totalul activelor).
Mărimea capitalului este expresia faptului că banca este un intermediar,
adică atrage resurse de la deponenţi şi acordă credite. Ea nu utilizează capitalul
propriu. Băncile sunt caracterizate drept bănci cu capital inadecvat, cu un grad
mare de îndatorare.

Metode de prezentare şi întocmire a bilanţului bancar

Metodele de prezentare şi întocmire a bilanţului variază de la o ţară la alta,
principalele elemente de diferenţiere fiind ordonarea activelor şi a pasivelor şi
modul de înscriere al rezultatului în bilanţ.
Opţiunea universală de prezentare a bilanţului o constituie ordonarea
activelor în funcţie de lichiditatea lor şi a pasivelor în funcţie de exigibilitatea
acestora. Această opţiune universală este aplicată după două modalităţi distincte
în diferite ţări.:
- o primă modalitate de prezentare constă în clasarea elementelor de activ
în ordinea lichidităţii crescătoare şi a elementelor de pasiv în ordinea
exigibilităţii crescătoare .
- Ce-a de-a doua modalitate de prezentare, utilizată preponderent de ţările
anglo-saxone, clasează elementele de activ după lichiditatea
descrescătoare, iar elementele de pasiv după exigibilitatea
descrescătoare, ceea ce evidenţiază faptul că accentul este pus pe
lichiditatea şi exigibilitatea imediată.
 Caracteristic societăţilor nord americane este faptul că bilanţul contabil poate
fi prezentat fie în format orizontal (în cont) fie în format vertical (în listă).
Indiferent de formă, orizontală sau verticală, bilanţul cuprinde 3 mase
valorice: activele, datoriile şi capitalurile proprii.
Prin stabilirea unui format standard al acestora, unde activele şi pasivele sunt
înregistrate în ordinea descrescătoare a lichidităţii şi impunerea unor prevederi
specifice pentru anumite poziţii bilanţiere.
Totodată, directiva impune instituţiilor de credit şi să publice conturi
consolidate atunci când ele deţin filiale care exercită activităţi bancare şi
stabileşte modul de prezentare al acestora.
Situaţiile financiare, respectiv structura bilanţului bancar pot varia semnificativ
în funcţie de orientarea de afaceri, de mediul de piaţă, diversitatea clienţilor sau
mediul economic, alcătuirea bilanţului unei bănci fiind rezultatul deciziilor luate la
nivelul managementului activelor, al datoriilor şi al riscului.
Pentru prezentarea unei imagini fidele a poziţiei financiare şi a performanţei
în instituţiile de credit sunt obligate să întocmească situaţii financiare consolidate
ce cuprind: bilanţ consolidat, contul de profit şi pierdere consolidat, situaţia
consolidată a modificărilor capitalurilor proprii, politicile contabile şi notele
explicative.

Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului bancar

Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului contabil se bazează pe cele

două concepţii fundamentale de elaborare ale acestuia.
Analiza patrimonială se circumscrie sferei de investigare a solvabilităţii pe
termen scurt, în timp ce analiza funcţională permite să se evidenţieze modalităţile
de finanţare ale entităţii pe cicluri de operaţii.
O primă grupă de abordări în analiza bilanţului bancar are la bază cele trei
concepţii ale patrimoniului: economică, juridică şi economico-juridică.
Potrivit concepţiei economice, bilanţul reprezintă capitalurile de care
dispune unitatea patrimonială la un moment dat.Potrivit acestei concepţii, ecuaţia
economică a bilanţului îmbracă forma următoare:
Concepţia juridică. Din punct de vedere juridic, bilanţul sintetizează
ansamblul drepturilor şi angajamentelor pe care titularul unităţii patrimoniale le
are la un moment dat. Abordarea juridică a bilanţului o constituie situaţia netă
(ANC) adică valoarea drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra entităţii
patrimoniale sau valoarea datoriilor faţă de asociaţii proprii.
Abordarea funcţională a bilanţului - Această abordare are în vedere
finalitatea bilanţului de a răspunde unor exigenţe ale analizei dinamice deoarece
se bazează pe ipoteza continuităţii activităţii.
Sub aspect financiar orice bilanţ se descompune în trei mari mase:
  fondul de rulment (FR);
 necesar de fond de rulment (NFR);
 trezoreria netă (TN).

Metode de analiză ale echilibrului financiar:

A)Metode tradiţionale
(1) Analiza statică în optica lichidate-exigibilitate. Limitele acestui model de
abordare a bilanţului derivă din faptul că prezintă situaţia patrimonială la un
moment dat. Echilibrul financiar se poate menţine numai dacă societatea
dispune la fiecare termen de scadenţă de resurse suficiente pentru
acoperirea nevoilor.
În practica bancară se realizează analiza bilanţului patrimonial al băncii prin
metoda soldurilor bilanţiere.
(2) Metoda soldurilor bilanţiere. Dacă se adoptă o regrupare de bilanţ, trei
categorii de operaţiuni de activ şi pasiv prezintă importanţă prin mărimea
soldurilor acestora:
a) soldul operaţiunilor de trezorerie. Acest sold se calculează comparând
operaţiunile de trezorerie ale activului cu operaţiunile de trezorerie ale
pasivului. Acest sold poate fi numit situaţia trezoreriei
b) soldul operaţiunilor cu clientela, compară operaţiunile cu clientela de pasiv
cu cele de activ. Acest sold este numit situaţia clientelei.
În urma analizei acestui sold, o bancă poate fi:
◘ creditoare netă de capitaluri ale clientelei, dacă utilizările exced resursele;
◘ debitoare netă de capitaluri ale clienteleil, dacă resursele exced utilizările.
c) fondul de rulment se determină ca diferenţă între capitalurile permanente şi
activele imobilizate. De regulă, acest sold este pozitiv datorită ponderii
scăzute a activelor imobilizate.
Realizată pe mai multe exerciţii contabile această analiză permite evidenţierea
dezechilibrelor bilanţiere ca urmare a constrângerilor externe sau a acţiunii
deliberate a băncii respective. Prin această metodă se relevă interacţiunea dintre
principalele mase bilanţiere. Fondul de rulment nu ocupă un loc central în analiza
echilibrului financiar al unei bănci ca în cazul întreprinderilor financiare şi
comerciale.
Echilibrul financiar al unei bănci se realizează prin compensarea operaţiunilor
de trezorerie cu operaţiunile clientelei, ajustarea acestora realizându-se automat,
însă prin supleţea şi prin rezervele generate, operaţiunile de trezorerie
compensează insuficienţele determinate de operaţiunile cu clientela.
(3) Analiza situaţiei nete - se poate face în mărimi absolute şi în mărimi
relative urmărindu-se evoluţia în dinamică, atât pe total cât şi pe elemente
componente.
B)Metode dinamice

Analiza pe baza tabloului fluxurilor de fonduri

Bilanţul este un document static în care nu apare fluxurile (mişcările) care
au loc într-o anumită perioadă.
Analiza situaţiei financiare istorice cu ajutorul tabloului fluxurilor de fonduri
oferă posibilitatea unei mai bune înţelegeri a mişcărilor care au loc la nivelul
activelor şi a pasivelor într-o anumită perioadă precum şi a impactului acestora
asupra poziţiei lichidităţii.
Fluxul de fonduri indică sursele din care societatea a obţinut fonduri şi
cum au fost utilizate acestea pe perioada analizată.
Acest mod de analiză compară informaţiile financiare din două bilanţuri
utilizându-se bilanţurile de la sfârşitul anului pentru a reflecta mai corect variaţiile
ce caracterizează activitatea societăţii.
Într-adevăr majoritatea tablourilor fluxurilor întreprinderii sunt constituite de
la capacitatea de autofinanţare, noţiune a cărei semnificaţie şi deschidere nu
este semnificativă în cazul explicării evoluţiei financiare a unei bănci.

Contul de profit şi pierdere

Spre deosebire de bilanţ care exprimă starea patrimonială atinsă la
încheierea unui exerciţiu patrimonial, contul de rezultate, explică modul cum s-a
ajuns la acea stare patrimonială, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli
generate de procesele economice şi financiare specifice activităţi bancare ce au
influenţat traiectoria evoluţiei societăţi bancare de la începutul şi până la sfârşitul
exerciţiului.
Contul de rezultate sintetizează fluxurile economice respectiv cheltuielile şi
veniturile perioadei de gestiune
În structura contului de rezultate observăm faptul că regăsim operaţiuni
generatoare de venituri şi cheltuieli structurate pe cele trei activităţi specifice
băncilor:
1. activitatea bancară;
2. activitatea suplimentată;
3. activitatea nebancară.
Contul de rezultate reflectă natura financiară a activităţii bancare. Rezultatul
activităţi obţinut de o societate bancară se determină ca diferenţă între veniturile
şi cheltuielile unei perioade de gestiune.
Scăzând impozitul pe profit şi alte ajustări contabile obţinem profitul net
indicator de dimensionare a rentabilităţi activităţii bancare.
Relaţia dintre bilanţul bancar şi contul de rezultate
Bilanţul unei bănci şi contul de rezultate sunt interrelaţionate. Mărimea
activelor şi a pasivelor bancare, în corelaţie cu ratele dobânzilor specifice
acestora determină venitul net din dobânzi. Venitul net din dobânzi se modifică
când structura şi mărimea activelor şi a datoriilor se modifică.
Analişti fac distincţie între băncile „en detail” şi băncile „en gros”în funcţie
de clienţii „ţintă”.
Băncile „ en detail” sunt cele ce se concentrează pe relaţiile cu clientul
individual.
Băncile „en gros” se ocupă preponderent cu clienţii comerciali, astfel că în
mod tipic ele operează cu mai puţine depozite ale clienţilor şi mai multe datorii.
Pentru a avea condiţii optime de lichiditate, banca trebuie să asigure
echilibrarea activelor cu pasivele nu numai pe ansamblu, ci şi în structură, în
funcţie de durata fiecărei creanţe sau datorii.
Fiecare bancă trebuie să arbitreze legătura active şi pasive funcţie de
scadenţa acestora în scopul reducerii riscului de lichiditate care reprezintă pentru
băncii tot o problemă a costurilor.
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
Pe baza elementelor care figurează în contul de rezultate se pot determina
patru solduri intermediare de gestiune :
1. produsul net bancar ( PNB ) - reflectă în ce măsură veniturile bancare
acoperă costul exploatării bancare, fiind numită marja brută, rezultând din
compararea dobânzilor plătite şi a celor încasate de bănci.
2. rezultatul brut al exploatării ( RBE ) - evidenţiază marja care se degajă din
activitatea curentă, luând în consideraţie şi costurile de funcţionare şi alte
venituri bancare.
3. rezultatul exploatării ( RE ) - integrează politica băncii referitoare la
amortismente şi provizioane.
4. rezultatul net ( RN ) - ia în considerare soldul elementelor excepţionale şi
impozitul pe profit.

Punctul critic( pragul de rentabilitate ): Punctul mort reprezintă valoarea activelor

valorificabile necesară pentru a genera un venit care să acopere costurile
operaţionale ale băncii, fără a avea profit sau pierdere .Pentru determinarea
pragului de rentabilitate se porneşte de la relaţia de calcul a profitului.
 ACTIVE BANCARE

Operatiuni de trezorerie si interbancare:

 casa
 contul curent la banca centrala
 conturi corespondente la banci
 depozite la banci
 credite acordate bancilor
 creante atasata

Operatiuni cu clientela:
 credite acordate clientilor
 conturile curente
 creantele atasate

Operatiuni cu titluri si operatiuni diverse:

 titluri primite in garantie
 titluri de tranzactie, de plasament, de investitii
 decontari interbancare
 asigurari sociale
 bugetul statului si conturi asimilate
 debitori diversi
 stocuri
 conturi de regularizare
 creante atasate

Imobilizarile:
 credite subordonate
 parti in cadrul societatilor comerciale
 titluri de participare
 alte activitati de portofoliu
 imobilizari
 leasing
 locatie simpla si creante atasate
 PASIVE BANCARE

Operatii de trezorerie si interbancare:

 imprumuturi de refinantare de la banca centrala
 conturi de corespondent ale bancilor
 depozite ale bancilor
 imprumuturi primite de la banci

Operatii cu clientela:
 imprumuturi primite de la clientela financiara
 conturi curente creditoare
 de factoring, de depozitare
 datorii atasate

Operatiuni cu titluri fin si oper diverse:

 titlurile date ca garantii
 de tranzactie
 pe piata interbancara
 de creante negociabile
 obligatiuni
 decontari interbancare
 personalul, asig sociale, bug statului si conturi asimilate
 dividente de platit
 creditori diversi
 conturi de regularizare si datorii atasate.

Capitaluri permanente: capitaluri proprii asimilate si provizioane

formate din:
 capital
 primele legate de capital
 rezervele legale
 rezerva generala pt riscul de credit, fonduri, datorii subordonate
 provizioane pt riscuri si cheltuieli
 provizioane reglementate
 rezerva raportata
 pierderea sau profitul si repartizarea acestuia.