TRACII

Originea tracilor.

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spatial Carpato-Danubiano-Pontic carora,
datorita autorilor antici, le cunoastem numele. Dar pentru a studia originea tracilor este
necesar sa stim cine au fost predecesorii lor. Despre aceasta ne povestesc doar
materialele descoperite de arheologi.

În linii mari se poate afirma ca la etnogeneza tracilor au participat doua componente de

baza: triburile locale de agricultori si crescatori de animale din spatiul Carpato-
Balcano-Pontic si triburile de pastori veniti din stepa euroasiatica, numiti conventional
indoeuropeni.
Indoeuropenii se evidentiaza începând cu intersectia mileniilor III -II î.Chr. Aceste
triburi de pastori s-au extins din stepa euroasiatica pâna la oceanul Atlantic la Vest si
râul Ind la Est. Ei înaltau pretutindeni tumuluri - "Kurgane", unde îsi înhumau (apoi si
incinerau) mortii peste care asterneau ocru rosu-simbol al sângelui, adica al vietii. La
început toti indoeuropenii vorbeau aceeasi limba. Cu timpul, însa, contactele lor cu
diverse triburi locale au dat nastere unor mari grupuri etnice: iranienii, elinii, italicii,
celtii, germanicii.

In spatiul Carpato-Dunarean triburile de pastori indoeuropeni au intrat în contact cu

triburi sedentare neolitice. Unele dintre acestea sunt cunoscute ca purtatori ai culturii
Cucuteni (sau Cucuteni-Tripolie), recunoscuta în istorie drept cea mai veche civilizatie
europeana. Convetuirea triburilor venite cu cele locale a pus baza unei prime sinteze,
conventional numite pretracice. Indoeuropenii si-au impus limba, dar au fost asimilati
de catre populatia locala. O problema discutata de catre istorici este determinarea
timpului si locului acestei sinteze.

Istoricii bulgari sustin ca sinteza s-a produs în Peninsula Balcanica înca în epoca
neolitica (mileniile IV-III î.Chr.). Istoricii români scriu despre o asemenea sinteza în
epoca bronzului. Ea si-a gasit expresie în cultura arheologica Monteoru (mileniul II
î.Chr.) La cumpana mileniilor II-I î.Chr., odata cu începutul epocii fierului, în spatiul
Balcano-Carpatic se cristalizeaza etnia tracilor timpurii. (La est de Carpati sapaturile
de la Sihleanu, Râmnicile, Holercani, Hansca; în spatiul intracarpatic -Igrita-Lapus si
la sud-vest de Carpati - Suzoni, Bolde-Karaburma).

Istoricii români considera ca grupurile pretracice, constituite în regiunea actualului

Banat (Românesc si Sârbesc), s-au extins spre Vest în secolele XIV-XII î.Chr., atingând
bazinul Transilvaniei si Est-Carpatic, unde au intrat în contact cu triburile culturii
Noua. În Transilvania, în afara de cultura Noua, erau prezente si alte culture locale
Wieltemberg, Otomani etc. In urma contactelor dintre diferite triburi s-au format tracii
timpurii. Acest proces are loc în perioada trecerii de la epoca bronzului la cea a
fierului. Epoca fierului se împarte în doua faze (vârste). Prima faza a fierului,
râspandita la tracii timpurii, era numita Hallstattul tracic (dupa o localitate din
Austria) si cuprinde perioada anilor 1200-650/600 î.Chr. O a doua faza
a epocii fierului, numita Latene (dupa o plaja a unui lac din
Elvetia), va cuprinde perioada 650/600 î.Chr. -105 d.Chr.

La prima vârsta a fierului s-a produs procesul de individualizare si

consolidare a lumii tracice, care popula spatiul de la Marea Egee si
peninsula Anatolica-la Sud, si pâna la râul Nipru - la Nord; de la
Tisa Superioara - la Vest, pâna la Marea Neagra -la Est.

Sapaturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos la

iveala multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului la
Dunare, la Babadag (în Dobrogea), Cozia (în Muntenia),
Saharna-Solonceni (Republica Moldova), Cernolesc (la est de Nistru)
etc.), care prezinta un ansamblu de culturi înrudite ale hallstattului
tracic timpuriu, toate apartinînd lumii tracice.

Triburile tracilor.

Tracii au fost atestati pentru prima data în

izvoare scrise în poemele lui Homer "Iliada" si "Odiseea". Tot aici
apare si denumirea teritoriului locuit de acestia - Trada (secolul al
XIII î.Chr.)

Istoricul Herodot (484-425 î.Chr.) afirma ca ""Neamul tracilor este

cel mai numeros din lume, dupa cel al inziloi". Numarul triburilor lor
depasea cifra de o suta. Acelasi autor afirma ca "daca ar avea un
singur conducator sau daca tracii s-ar întelege între ei, neamul lor
ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decât toate neamurile".

La cumpana mileniilor II-I î.Chr. tracii înregistreaza o maxima

extindere teritoriala, cea mentionata mai sus. Spatiul imens ocupat de
ei a favorizat aparitia diferentierii lor lingvistice si culturale. Ca
urmare, pe parcursul primei jumatati a mileniului I î.Chr. tracii
timpurii s-au divizat în cei situati la sud de Muntii Balcani (Haemus)
- tracii de sud (meridionali) si cei de la nord de acesti munti-tracii
de nord (septentrionali).

La sud de Balcani autorii antici au mentionat urmatoarele triburi:

odrisii, briantii, coralii, crestonii, crobizii, moesii, tribalii,
besii etc.

Dintre triburile balcanice o organizatie statala au reusit sa formeze

odrisii. Regatul lor a fost întemeiat de Terves I (470-440 î.Chr.),
urmat apoi de regele Sitalkos (440-424 Î.Chr.). Istoricul grec
Tucidide (460-398 Î.Chr.) scria ca "întemeierea regatului odrid a
creat o forta care nu era întrecuta decât de sciti". Regatul dispunea
de 150.000 de luptatori, dintre care o treime erau calareti.

La nord de Balcani locuiau getii (pe ambele maluri ale Dunarii), daci
(în zona intermontana a Carpatilor), costobocii (nordul
Transilvaniei), tiragetii (la gurele Nis-trului), carpizii (în centrul
si nordul Moldovei), agatârsii (în Transilvania si Podisul
Moldovenesc) s.a.

La mijlocul mileniului I î.Chr. în viata tracilor de nord se produc schimbari esentiale cu

caracter economic, politic si cultural, generate de factori interni, precum si de influenta
civilizatiei eline, a tracilor de sud si a scitilor.

In procesul de consolidare a tracilor de nord un rol deosebit le-a revenit getilor, care
locuiau pe teritoriul dintre Balcani, Bug, Muntii Carpati si Marea Neagra. In acest spatiu
au fost descoperite 345 de monumente ce le apartineau, majoritatea carora (242) erau
situate la Est de Carpati.

Getii locuiau în cetati fortificate si aparate de maluri abrupte sau dealuri stâncoase. In
Codrii Orheiului asemenea cetati erau situate la Butuceni, Furceni, Mascarauti, Scoc,
Potârca etc. Cetatea de la Butuceni apare la intersectia secolelor X-IX î.Chr. în secolele
IV-II devine una din cele mai puternice fortposturi militare, fiind, posibil, centrul unei
formatiuni
politice.

Prima mentiune cu caracter istoric despre geti provine de la "parintele istoriei"

Herodot. în relatarile sale despre campania împaratului persan Darius împotriva
scitilor (anul 514 î.Chr.) el scrie despre rezistenta opusa de geti armatei persane.
Aceasta împotrivire a avut consecinte grele - getii "au fost robiti pe data,
macar ca ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci".

Pe masura intrarii getilor în sfera de interese a lumii grecesti, numarul informatiilor

despre ei creste. Legaturi de durata dintre geti si greci s-au stabilit odata cu crearea
coloniilor grecesti în bazinul Marii Negre. Pe malul dobrogean, în secolul al. VII-lea.
î.Chr. sunt create coloniile Tomis, Histria, Callatis (Mangalia) s.a. în secolul
al Vl-lea î.Chr. la gurile Bugului de sud apare colonia Olbia, iar la limanul Nistrului-
colonia Tira. De tot în bazinul pontic au fost create circa 90 de colonii.

Limba tracilor.

Limba traca se înrudea cu alte limbi indoeuropene:sancrita, iraniana,

balta veche, ilirica, idiomurile slave. Toate aceste limbi formau grupul
satem al limbilor indoeuropene (un alt grup- kentum-formau limbile:
greaca, latina, celta,germana).

Sunt foarte putine date istorice despre limba tracilor. Versurile lui Ovidiu
scrise în limba getica la Tomis (anii 8-17 d.Chr.) nu s-au pastrat. O
inscriptie în limba traca a fost descoperita în 1912 la Ezerovo în Bulgaria.
Inscriptia era scrisa cu caractere grecesti. Despre limba tracilor se poate
judeca si dupa numele proprii
toponimice, dupa denumirea ierburilor de leac care s-au pastrat în izvoare
istorice. Stabilirea unei limbi comune pe intreg spatiul locuit de traci prezenta o
forma a unitatii lor etnice.
 Divizarea tracilor in doua grupuri mari - de nord si de sud a stimulat
diferentierea lor lingvistica. Unii cercetatori sunt de parerea ca este vorba de
doua dialecte, iar altii, - de doua limbi diferite. Ultimii invoca argumentul ca la
tracii de nord denumirile cetatilor se terminau cu sufixul -"dava", iar la cei de
sud - cu "para", insa dupa cum relata scriitorul antic Strabon, toti tracii vorbeau
aceeasi limba, cu mici diferente, de unde se impune concluzia ca limba unica a
tracilor avea doua dialecte.

Ocupatiile si modul de viata. Tipul principal de asezare a tracilor era satul,

alcatuit dintr-un numar restrans de locuinte. Casele construite la suprafata aveau
pereti din barne, impletite cu nuiele si unse cu lut. Mai rar se foloseau locuinte
sub forma de colibi si bordee. Multe localitati erau amplasate pe locuri inalte,
fiind inconjurate cu santuri umplute cu apa. Localitatile intarite serveau drept
resedinte ale capeteniilor de triburi (asemenea resedinte erau la Butuceni
(Orhei), Racatau (Bacau), Otomani (Bihor), Sarata Monteoru, Babadag etc.)

Tracii, conform izvoarelor istorice, si mai ales conform imaginilor de pe

Columna lui Traian si Tropeaum Traiani (din Dobrogea), erau oameni de statura
potrivita, puternici, aveau un termperament aprins, erau luptatori experimentati
in multe conflicte militare. Mediul natural in care traiau si modul de viata care il
duceau le asigurau o viata lunga. Ei se imbracau in camasi lungi incinse cu brae,
purtau pantaloni (itari) din canepa sau in, dar iarna cojoace. Persoanele din
mediul aristocratiei tribale (numiti tarabostes sau, in latina, "pileati") purtau pe
cap caciuli de postav, pe cand oamenii de rand (numiti comati sau, in latina,
"capillati") erau cu capul descoperit, iar la necesitate il acopereau cu o gluga.
Femeile purtau camesi cu maniei croite din materialul intreg, catrinte (fuste), iar
pe cap o basma. Acest port se aseamana cu portul national al taranilor romani de
astazi din zona de munte.

Tribul era forma principala de convetuire a tracilor. Fiecare trib avea un

teritoriu propriu. Conducatorii razboinici si slujitorii cultelor religioase
(sacerdoti!) aveau un rol deosebit in organizarea tribului. Posibil ca pe langa
conducatorul tribului exista un sfat al batranilor, reprezentanti ai aristocratiei
tribale. Aceasta parte activa a membrilor comunitatii capata posibilitate de a
acumula bunuri materiale, ceea ce va duce la o stratificare sociala.

Ocupatiile tracilor au progresat in continuu, avand la baza agricultura,

cresterea animalelor, mestesugurile. Agricultura primitiva se practica cu
brazdarul din lemn sau corn de cerb. in secolul al V-lea I.Chr, in agricultura se
generalizeaza unelte de fier. in secolul al II-lea i.Chr. tracii de nord au preluat de
la tracii de sud brazdarul de fier. O ocupatie de baza era si cresterea animalelor.
Spre sfarsitul mileniului al II-lea i.Chr. tracii foloseau calul domestic in
activitatea gospodareasca si militara. Dintre mestesuguri cele mai importante era
metalurgia (prelucrarea bronzului, apoi a fierului, a metalelor pretioase) si
ceramica, in prima jumatate a mileniului I i.Chr. tracii au preluat roata olarului,
probabil de la greci.

Arta si credintele tracilor. Arta tracilor si-a gasit intruchiparea in

ornamentarea ceramicii, in figuri zoomorfe si antropomorfe din lut ars, in
podoabe de bronz, aur, argint, decoruri pe unele arme. Aceste opere marturisesc
despre un gust frumos si o tendinta de a reda cu multa fidelitate realitatea.
Influentele externe (grecesti, scitice etc.) se imbina armonios cu elementele
locale.

Decorul in forma de cerc de pe vase si arme denota atasamentul tracilor

fata de cultul Soarelui. Credinta lor era politeista (mai multi zei). Zeul suprem
era Zalmoxis (dupa Herodot) sau Zamolxis (dupa Strabon). Herodot scrie si
despre zeul Gebeleizis, zeul soarelui. In opinia unor istorici acesta a fost initial
numele zeului suprem al dacilor, care apoi a fost inlocuit cu Zamolxis.

Autorii antici scriu ca tracii credeau in nemurire. Se credea ca cel decedat

pleaca la Zamolxis. La fiecare 4-5 ani tracii trimiteau zeului suprem un sol,
sacrificand cu acest scop pe un membru de vaza al tribului (prin aruncarea peste
suliti ridicate in sus). Tracii practicau atat incinerarea (arderea), cat si inhumarea
(inmormantarea) celor decedati, in mileniul I i.Chr. predomina incinerarea.

Unitatea etno-culturala a geto-dacilor. La sfarsitul mileniului I I.Chr,

izvoarele istorice tot mai des ii pomenesc de rand cu getii si pe daci. Pentru
prima data ei sunt mentionati de Caesar in lucrarea "De bello galico", la mijlocul
secolului I i.Chr. in istoriografia moderna pentru denumirea tuturor triburilor
nord-dunarene este folosita denumirea de geto-daci. Aceasta denumire tine cont
de diferentierea regionala a triburilor, deoarece getii locuiau in regiunea de ses
de la sud si est de Carpati si pe ambele maluri ale Dunarii de jos, iar dacii-in
regiunea intermontana din Carpati Pe de alta parte aceasta denumire exprima
unitatea etno-lingvistica si culturala a acestor triburi. Se presupune ca denumirea
"dacii" provine de la daos-"lup" in limba inrudita a frigienilor. Despre aceasta
par sa marturiseasca stindardele dace de pe Columna lui Traian, care erau
prezentate in forma de balaur cu cap de Iun in unele izvoare se folosea
denumirea de geti pentru daci de catre greci si de daci pentru geti (de catre
romani. Deci, scriitorii greci si romani au folosit aceste denumiri pentru triburi
sau uniuni tribale care etnic nu se deosebeau si vorbeau in aceeasi limba.

Tentativele unor istorici sovietici de a diviza tracii de nord in doua grupuri

separate: cei de vest - getii, si cei de est - dacii, nu se bazeaza pe nici un fel de
materiale arheologice sau scrise si se afla in contradictie cu totalitatea izvoarelor
istorice si lingvistice.
NEAMURILE TRACICE

Neamurile trace menţionate de izvoarele scrise sunt foarte numeroase, peste 100,
dar despre multe dintre ele nu ştim mai nimic, ele fiind uneori doar localizate în
spaţiu. Herodot spune că tracii erau cei mai numeroşi după inzi. Izvoarele devin
mai explicite de abia după 480 i.e.n. când se pun bazele unui stat trac incipient,
regatul odrisilor.

În nordul actualei Bulgarii, mai precis între Munţii Haemus şi Dunăre sunt
pomenite următoarele neamuri tracice:

1. Tribalii-localizaţi între Morava şi Isker, doi afluenţi sudici ai Dunării. Acest

neam a rămas în amitirea scriitorilor antici datorită faptului că au refuzat
autoritatea regelui odrisilor Sitalkes care a pornit război împotriva lor în 424 a.
Chr., iar ulterior, în 339, au avut obrăznicia de-a pretinde regelui Macedoniei,
Filip II, o parte din prada luată de la sciţi cu ocazia expediţiei împotriva lui
Atheas. Impotriva acelorasi tribali, Alexandru Macedon va face o expeditie in
335 a. Chr. 2. Tot între Dunăre şi Haemus, la dreapta tribalilor, sunt
atestaţi moesii sau misii. Unii dintre ei ar fi ajuns în împrejurări rămase
neprecizate chiar în Asia Mică şi ar fi fost aliaţi ai troienilor în războiul cu aheii.
Din aceasta vreme se cunoaste si un rege al misilor, Telefos. In general,
izvoarele ni prezintă ca trăind amestecaţi cu geţii şi tribalii. De la Florus a rămas
o anecdotă despre ei care ni înfăţişează ca pe cei mai barbari dintre barbari. El
ne spune că înainte de da o luptă cu romanii guvernatorului Macedoniei, Marcus
Licinius Crassus, în 29-28 i.e.n. au adus jertfă zeului lor un cal şi au promis că
vor mânca măruntaiele romanilor învinşi. Strabon ii înfăţişează ca buni
războinici şi spune ca unii dintre ei, numiţi theosebi sau kapnobaţi, ar fi lacto-
vegetarieni şi ar refuza să aibă legături cu femeile. Este posil să fie vorba de o
sectă de anahoreţi.

3. Trizii (terizii) şi crobyzii sunt plasaţi între Jantra şi litoralul pontic, în sudul
Dobrogei. Si unii şi alţii sunt atestaţi de Istoriile lui Herodot care spune despre ei
că împărtăşesc credinţa în Zalmoxis şi în nemurire, motiv pentru care
benchetuiesc la înmormântări. Este cunoscut şi un rege al crobyzilor din sec. 3 a.
Chr., Isanthes, despre care se stie ca a fost frumos, bogat si desfranat.

In zona Macedoniei de azi, şi zona centrală şi sudică a Bulgariei, între Munţii

Haemus şi Rodopi, pe malurile Axiosului, Strymonului, Nestosului şi Marţei
sunt localizaţi:

4. Peonii-situaţi între izvoarele Moravei şi Vardarului, azi în Macedonia. Iliada

îi aminteşte printre aliaţii troienilor. Herodot arată că femeile lor aduc adesea
jertfe zeiţei Artemis. Unii scriitori antici spun că peonii ar illyri.

5. Dentheleţii- au ocupat cursul superior şi mijlociu al Strymonului. Avem

puţine informaţii despre ei. Cassius Dio consemnează că în sec I i.e.n. atacă
împreună cu vecinii lor, scordiscii şi jefuiesc provincia Macedonia.

6. Serdii locuiau la izvoarele Iskerului, în jurul actualului oraş Sofia, care în

antichitate se numea Serdica. Informaţiile despre ei sunt destul de târzii, Cassius
Dio spunând ca au fost cu greu supuşi de romani.

6. Satrii şi besii au locuit de-o parte şi de alta a Nestosului. Besii erau un

subneam al satrilor. Herodot spune că satrii ar fi avut un oracol al lui Dionysos.
Oracolele erau rostite , întocmai ca la Delphi , de o preotesă şi erau interpretate
de besii. Strabon spune despre besii că erau denumiţi tâlhari, că locuiesc în
colibe şi duc o viaţă oropsită. Având în vedere că locuiesc într-o zonă cu multe
resurse metalifere, se pare că aveau ca ocupaţie de căpătâi metalurgia. Acesta
este probabil şi motivul pentru care, după ce au fost înfrânţi de tatăl lui
Augustus, au fost colonizaţi în sec. 1 a. Chr. în Dobrogea, unde le este semnalată
prezenţa de către Ovidiu.

7. Trausii erau situaţi între Nestos şi Hebros. Herodot spune despre ei ca au

obiceiul de a plânge la naşterea unui copil şi dea a se bucura şi glumi la
înmormântări, pentru că moartea îl scapă pe om de nenorociri.

8. Odrisii locuiau pe Valea Hebrosului. Au fost cei mai bine cunoscuţi dintre
traci căci au reuşit să-şi întemeieze un intins regat care, în sec. 5-4 i.e.n. a
constituit un factor de putere în Pen. Balcanică
In nordul actualei Grecii şi în partea europeană a Turciei sunt amintite
următoarele neamuri tracice:

9. Migdonii- plasati între gurile de vărsare ale Axiosului şi Strymonului

10. Odomanţii- locuiau între gurile de vărsare ale Strymonului şi Nestosului.

Sunt pomeniţi de Aristofan în comedia Acarnienii ca practicând circumcizia.

11. Ciconii- populau coastele Marii Egee , între gura Nestosului şi cea a
Hebrosului

12. Apsintii -locuiau malul Propontidei (Marea Marmara) care corespunde parţii
europene a Turciei de azi. Aveau un zeu, Pleistoros, poate al războiului, căruia
îi aduceau jertfe umane

13. Sintii- locuiau în Insula Lemnos

Unii traci, potrivit izvoarelor, ar fi ajuns să se stabilească în Asia Mică, pe

coastele de NV. Sunt pomeniţi a se fi asezat aici misii, apoi phrygii sau brygii
(Strabon). In sec. 7, spune Herodot, se instalează, în locul phrygilor,
bithynii care initaial au locuit pe valea Strymonului şi care se numeau strimoni.

TRACIA

Informaţiile despre Tracia şi traci sunt mai numeroase după ce colonizarea

greacă ia amploare (sec. VII-VI), fenomen urmat de o mai bună cunoaştere de
către greci a neamurilor barbare cu care au venit in contact direct. Teritoriul
Traciei este destul de vag conturat de izvoarele scrise. S-ar putea ca prima
menţiune a Traciei să fie în tabliţele linearului B, pe care apare un nume tre-ke-
wi care se crede că ar putea fi numele vechi al Traciei. Hecateu, în sec. al VIII-
lea a. Chr., precizează că limita nordică a Traciei este Istrosul. Potrivit lui
Herodot, Scithya începe de la Istru în sus, dar Herodot pare a avea în vedere
doar gurile de vărsare ale fluviului. Tucidide, în sec. 5, îi localizează pe traci
între Muntii Rodopi şi Munţii Haemus, iar pe geţi dincolo de Haemus, fără a
preciza limita lor nordică. Scylax din Carianda, un autor din sec. al IV-
lea, localizează Tracia între Strymon şi Istru. Pliniu cel Bătrân, în sec. I p.
Chr., este mult mai riguros şi precizează graniţele Traciei ca fiind la N- Istrul, la
S- Marea Egee, la est- Pontul Euxin. Graniţa vestică nu este precizată, iar
coloniile Histria, Tomis şi Callatis sunt considerate a fi parte integrantă a
Traciei. Constatăm deci că izvoarele plasează Tracia, deci şi pe traci, într-o zonă
care nu depăşeste spre nord linia Dunării. În ciuda izvoarelor antice care-i
plasează şi pe geţi adeseori la sud de Dunăre, azi se vorbeşte frecvent în
literatura de specialitate despre Tracia ca mergând spre nord până în Carpaţii
nordici. Tucidide, în sec. 5, spre exemplu, spune că dai de geţi imediat ce treci
Munţii Haemus şi că ei se învecinează cu sciţii, fără a preciza graniţa
dintre ei. Este foarte probabil că, în timp geţii, să se fi extins spre
nord, peste Dunăre căci izvoarele mai târzii, Strabon de exemplu, care
a trăit în sec. I a. Chr.-I p.Chr. ne spune că ei locuiesc de o parte şi de
alta a Dunării, amestecaţi cu tirageţii şi cu bastarnii. Tot Strabon
precizează ca dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă şi-i localizează în
spaţiu pe unii şi pe ceilalţi. El precizează că dacii populează partea
superioară a Dunării care se numeşte Danubius, cea situată în
apropierea germanilor, iar geţii locuiesc pe Istru, adică cursul inferior
al Dunării şi zona dinspre Pont. El explică într-un fel şi de ce geţii
sunt mai des pomenţi de autorii antici: sunt mai bine cunoscuţi pentru
că adesea trec la sud de Istru, unde trăiesc amestecaţi cu tracii şi misii.
In concluzie, cel puţin în perioada timpurie, tracii (inclusiv geţii
despre care Herodot spune clar că sunt traci) sunt localizaţi pe
teritoriul actual al Bulgariei, nordul Greciei şi în Dobrogea.
UN MORMANTUL AL TRACIILOR