Sunteți pe pagina 1din 26

C3.

1
 Pentru  a  putea  studia  procesul  de  săpare,  metodele  şi  mijloacele  adecvate,  a 
modurilor de acţionare asupra terenului pentru a-l disloca de pe un amplasament 
pe  altul,  a  condiţiilor  necesare  pentru  realizarea  umpluturilor,  este  necesară 
cunoaşterea  naturii,  a  modului  de    aglomerare,  a  principalelor  proprietăţi  fizice 
ale acestuia.
Terenurile sunt alcătuite din roci care după modul de formare se încadrează în 
trei mari grupe:
Roci magmatice; 
Roci sedimentare;
Roci metamorfice.
Rocile magmatice sunt formate  prin solidificarea  magmei topite care a ieşit la 
suprafaţa pământului în urma erupţiilor vulcanice.
Principalele  roci  magmatice  sunt  granitele,  sienitele,  gabrourile,  andezitele, 
bazaltele.  Rocile  magmatice  pot  fi  uşor  recunoscute  dupa  textura  suprafeţei  în 
spărtură; au un aspect cristalin lucios şi culori pestriţe, mozaicate.
Caracteristica  acestor  roci  este  fragmentarea  primară  ca  urmare  a  formării  unor 
zone cu microfisuri în procesul de racire a magmei şi a contracţiei volumului.    

2
  

Fig. 1: Aspectul rocilor magmatice în săpătură

Fig. 2: Granit & Bazalt
3
Aceste microfisuri crează zone  cu rezistenţe  mai reduse în interiorul masivului, 
zone  care  permit,  prin  acţiuni  mecanice  (lovire  cu  ciocanul),  fragmentarea  în 
blocuri. 
De  exemplu  bazaltele  se  fragmentează  în  coloane,  granitele,  sienitele  se   
fragmentează în plăci.

Fig. 3: Fragmentarea în coloane sau în plăci
În  figura  3  se  prezintă  fragmentarea  în  coloane  sau  plăci,  în  funcţie  de 
dispunerea zonelor  microfisurate  în cuprinsul rocii.
Rocile  magmatice  au  o  rezistenţă  foarte  mare  la  compresiune,  de  peste  1000 
daN/cm2.

4
Rocile sedimentare sunt formate  din depozitele de substanţe accumulate în timp 
la  suprafaţa  solului  sau  pe  fundul  apelor  ca  urmare  a  eroziunii  şi  transportului 
unor roci preexistente şi a unor procese de natură fizico - chimică sau biologică.

Principalele roci sedimentare pot  fi clasificate astfel: 
1.  detritice,  gresii,  argile,  marne,  sunt  formate  prin  dezagregare  (detritus  = 
distrus, sfaramat, din latina).

Fig. 4: Gresii, Argile & Marne

5
2. piroclastice, tufuri, tufuri vulcanice (piroclastice = sfărâmate  prin foc).

Fig. 5: Tuf vulcanic

3. de precipitaţie, calcare, gipsuri.
Rocile sedimentare se prezintă sub formă aglomerată, cimentate  sau sub formă 
amorfă, necimentate. 
Rocile sedimentare pot fi uşor recunoscute după aspectul stratificat al acestora, 
figura  6,  după  conţinutul  unor  fosile  de  natură  animală  sau  vegetală,  după 
culorile relativ uniforme  ale straturilor, după textura mată.

6
Fig. 6: Aspectul, în spătură, al rocilor sedimentare
O  categorie  distinctă  de  roci  sedimentare  o  constituie  rocile  reziduale  formate 
prin eroziunea rocilor preexistente fără a mai avea loc transportul acestora. 
Eroziunea, dezagregarea rocii mamă, este produsă de agenţi fizici şi chimici, de 
acţiunea vegetaţiei şi a bacteriilor.
Aceste  roci  se  formeaza  la  suprafata  terenurilor  şi  poarta  denumirea  de  soluri 
sau  pământuri  vegetale. 
De regula grosimea acestor straturi este de 40…70 cm şi au rezistente scăzute, 
nu pot fi folosite pentru fundarea constructiilor.

7
Rocile metamorfice  rezulta din transformarea, din metamorfozarea, rocilor deja 
existente, magmatice sau sedimentare, sub actiunea unor conditii  de mediu cum 
ar fi temperatura şi presiunea litostatica data de straturile  superioare. Exemple 
de  roci  metamorfice  sunt  ardezia  provenita  din  metamorfozarea  nisipurilor, 
marmura provenita din metamorfozarea calcarelor.

Fig. 7: Ardezie & Marmură

Terenurile, din punct de vedere al starii de agregare, pot fi clasificate in: 
 Roci compacte, denumite stâncoşi şi semistâncoase;
 Roci dezagregate, denumite pământuri.

8
Rocile stâncoase  sunt  caracterizate  prin  rezistenţă  mare  la  compresiune,  de  cel 
putin  50 daN/cm2 şi sunt stabile în apă, de exemplu  granite sau bazalte.
Rocile semistâncoase  se  caracterizează    prin    rezistenţa    la  compresiune  mai 
mică de 50 daN/cm2, în prezenţa apei se înmoaie, de exemplu marne, gresii, etc.
Rocile dezagregate, pământurile, se grupează în:
  pământuri coevize , la care există forţe de legătură, coeziune, între particule;
  pământuri necoevize, la care între particule nu există forţe de legătură.

Clasificarea  şi  identificarea  pământurilor  se  face,  pentru  cele  necoezive  după 
mărimea granulelor, iar pentru cele coezive după mărimea forţelor de legătură, 
tabelul 1.

9
Tabelul 1 - Clasificarea şi identificarea pământurilor

10
Amestecul de nisip, pietriş şi bolovăniş din albiile râurilor poartă  denumirea de 
prundiş, şi când are şi particule mai mari de 0,05 mm se numeşte balast.
O  imagine  mai  sugestivă  a  pământurilor  se  prezintă  în  figura  8,  funcţie  de 
dimensiunea particulelor.
                    Ø > 0,05                   Ø 0,05…0,005                    Ø < 0,005 

                   pământuri                   pământuri                     pământuri 
                 nisipoase                        prăfoase                          argiloase

Fig. 8: Clasificarea pământurilor după dimensiunea particulelor
Din punct de vedere al rezistenţelor pe care le opune la dislocare, terenurile se 
clasifică  în    şapte  grupe,  tabelul  2.  Criteriul  de  clasificare  s-a  făcut  pe  baza 
dificultăţii de săpare manuală caracterizată prin unealta folosită pentru terenurile 
 dezagregate  sau  pe  baza  timpului  de  forare  cu  perforatorul  pneumatic  a  unei 
găuri de un metru adâncime, pentru terenurile compacte. 
11
12
FAZELE CONSTITUENTE ALE PĂMÂNTURILOR
Denumirea  generală  de  pământuri  este  dată  rocilor  dezagregate  constituite  din 
granule  de  diferite  marimi,  legate  intre  ele,  coezive  sau  nelegate,  pământurile 
necoezive.

Pe lângă faza solidă formată din granule, pământurile sunt caracterizate şi prin 
modul de dispunere, de organizare a particulelor, de spaţiile create între acestea 
care pot fi umplute cu apă sau cu gaze.

Se  poate  spune  deci  că    pământurile  sunt  formate  din  cele  trei  faze,  solidă, 
lichidă şi gazoasă.

Comportarea  pământurile  la  dislocare,  la  compactare,  stabilitatea  malurilor 


săpăturilor, în general proprietăţile  mecanice, sunt  influenţate, pe lânga modul 
de aglomerare a particulelor  şi de raporturile cantitative dintre cele trei faze şi 
de fenomenele ce se manifestă la interfeţele de contact  dintre acestea.
Pentru  a  determina  raporturile  cantitative  dintre  fazele    constituiente  ale 
pământurilor  se folosesc următoarele mărimi.

13
  Porozitatea  (n)  reprezintă  raportul    dintre  volumul  total  al  porilor  Vp  şi 
volumul aparent Va – volumul total al pământului inclusiv golurile:
Vp
n= ⋅ 100%
Va

  Indicele porilor  (ε)  este  raportul  dintre  volumul  porilor  şi  volumul 
scheletului solid Vs , cuprins în acelaşi volum de pământ:
Vp
ε=
Vs
 Umiditatea (ω) unui pământ se defineşte ca raportul dintre masa fazei lichide 
conţinută în pori, ma  şi masa fazei solide ms:
ma
ω=×100%
ms

Masa  fazei  lichide  este  aceea  care  se  elimină  prin  uscarea      pământului  la  150 
ºC.
14
  Gradul de umiditate  (S)  este  raportul  dintre  umiditatea  pământului  la  un 
moment dat (ω) şi umiditatea aceluiaşi pământ în stare de saturaţie (ωsat ):
ω
S=
ωsat
După valoarea  gradului  de umiditate pământurile pot fi, tabelul 3:

Starea pământurilor Gradul de umiditate


Uscate S ≤ 0,4
Umede 0,4 ≤ S ≤ 0,8
Foarte umede 0,8 ≤ S ≤ 0,9
Saturate 0,9 ≤ S ≤ 1

  Limita inferioara de plasticitate  (ωf)  denumita  şi  limita    de  framantare este 


umiditatea care corespunde trecerii pământului din stare tare în stare plastica.

15
  Limita superioară de plasticitate  (ωc)  denumită  şi  limita  de  curgere  este 
umiditatea la care pământul trece din starea plastică în stare de curgere.
  Indicele de plasticitate (Ip)  stabileşte  intervalul  de  umiditate  în  care 
pământurile se menţin în stare plastică.
Ip = ωc - ωf
•plasticitate redusă: 0 < Ip ≤ 10
•pământuri plastice: Ip = 10…35
•pământuri foarte plastice: Ip > 35
 Indicele de consistenţă (Ic): 
Este dat de relaţia: 
ωc -ω ωc -ω
Ic = =
ωc -ωf Ip

•pământuri în stare curgătoare: 0 < Ic ≤ 0,25
•pământuri în stare plastică: 0,25 ≤ Ic ≤ 0,25
•pământuri tari: Ic > 1
16
SĂPAREA MECANIZATĂ A PĂMÂNTURILOR
Procesul de săpare mecanizată a pământurilor este influenţat de tipul organului 
de  lucru  al  utilajului,  de  dispunerea  acestuia  în  spaţiu,  de  natura  şi 
caracteristicile terenului. 
Utilajele  de  săpare  a  pământului  sunt  prevăzute  cu  organe  de  lucru  specifice, 
dotate, la nivelul de acţionare asupra terenului, cu un organ de tăiere numit cuţit. 
Organul de tăiere, cuţitul, se caracterizează prin forma şi dispunerea sa în spaţiu.

Fig. 9: Forma şi dispunerea în spaţiu a organului de tăiere

17
Cuţitul, organul de tăiere este caracterizat în functie de forma sa constructivă şi 
de poziţia de aşezare, faţă de planul de tăiere prin următorii parametrii: 
 α  - reprezintă unghiul de tăiere
β  - unghi de aşezare
γ  - unghi de ascuţire

Procesul  de  săpare  a  pământului,  desprinderea  brazdei  de  teren,  simplificat, 


poate  fi  considerat  că  are  loc  în  mai  multe  etape  şi  este  influenţat,  pentru  un 
acelaşi organ de săpare, de natura şi starea de umiditate a terenului.

În  prima  fază  prin  pătrunderea  organului  de  tăiere  şi  înaintarea  acestuia  în 
pământ, are loc o îndesare a particulelor de pământ cu reducerea spaţiilor dintre 
acestea şi naşterea unor eforturi de compresiune.
Etapa  următoare  este  caracterizată  prin  formarea  unor  planuri  de  alunecare, 
forfecare prin tăiere, după planul de înaintare a cuţitului, ca urmare a depăşirii 
valorii  frecării  interioare  dintre  particule,  la  pământurile  necoezive  sau  a 
coeziunii la cele coezive şi desprinderea unor porţiuni de pământ, a unei brazde.

18
În etapa a treia are loc deplasarea porţiunilor de pământ în faţă sau înspre partea 
superioară a organului de tăiere.
În funcţie de natura şi de gradul de umiditate porţiunile de   pământ tăiate se pot 
dispune în mai multe moduri.
La  pământurile  necoezive,  nisip,  pietriş,  balast,  odata  cu  desprinderea  brazdei 
are  loc  o  deformare  a  acesteia  şi  aglomerarea  sub  formă  neorganizată  în  faţa 
organului de lucru, figura 10.
Prismul  de  pământ  format  în  faţa  organului  de  săpare  se  dezvoltă  pe  măsura 
desfăşurării procesului de săpare.

Fig. 10: Particularităţile procesului de săpare la pământuri necoezive

19
La pământurile coezive cu umiditate inferioară, indicele de plasticitate Ip  < 10, 
are loc o fragmentare a brazdei săpate în bucăţi, prin formarea unor planuri de 
lunecare  la  intervale  relativ  egale,  figura 11. Pe măsura  desfăşurării procesului 
de  săpare,  porţiunile  de      pământ  au  tendinţa  să  se  deplaseze  spre  partea 
superioară a organului de lucru.

Fig. 11: Particularităţile procesului de săpare la pământurile coezive cu 
umiditate redusă
Pământurile  coezive  în  stare  plastică  au  comportarea  cea  mai  favorabilă  la 
săpare.  Prismul  de  pământ  format  de  brazda  tăiată  se  menţine  relativ  intact  şi 
poate  fi  dirijat  să  se  organizeze  în  condiţii  optime  pe  parcursul  procesului  de 
săpare.

20
Fig. 12: Procesul de săpare la pământuri coezive în stare  plastică
Brazda  săpată,  în  funcţie  de  caracteristicile  utilajului,  se  dispune  în  forme 
specifice,  care  să  conducă  la  rezistenţe  minime  pe  parcursul  procesului  de 
săpare.
La pământurile coezive tari, indicele de consistenţă Ic  >1, în timpul procesului de 
săpare  are  loc  o  desprindere  a    pămâturilor  în  blocuri,  bolovani,  figura  13. 
Acestea se dispun neorganizat în faţa organului de lucru.

Fig. 13: Particularităţile procesului 
de săpare la pământuri coezive tari

21
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND REZISTENŢELE LA SĂPARE ALE 
PĂMÂNTURILOR

Prin  acţiunea  organului  de  tăiere,  asupra  terenului  se  naşte  o  reacţiune,  R,  pe 
care pământul o opune procesului de săpare, figura 14. 

Fig. 14: Rezistenţele care apar în timpul fazei de desprindere a brazdei
Pentru a determina rezistenţele care iau naştere în timpul procesului de săpare, 
această reacţiune o putem descompunere intr-o forţă după o direcţie paralelă cu 
planul  de  săpare,  Rt,  pe  care  o  denumim  rezistenţa  la  tăiere  şi  o  componentă 
perpendiculară, Rn, denumită forţa normală.

22
Forţa normală, Rn, în timpul procesului de săpare, dă naştere la o forţă de frecare 
între cuţit şi teren, Rf.
Rf = µ  · Rn
Această forţă de frecare este în funcţie de µ , coeficientul de frecare între cuţit şi 
teren.
Pentru  efectuarea  procesului  de  săpare  este  necesar  să  se  învingă  rezistenţa  la 
săpare Rs  care este constituită, în general, din rezistenţa la tăiere Rt, rezistenţa la 
frecare a organului de lucru de teren Rf  şi rezistenţa dată de deplasarea brazdei 
de pământ tăiate Rd, figura 15.
Rs = Rt + Rf + Rd

Fig. 15: Rezistenţele care iau naştere în timpul procesului de săpare

23
Pentru a putea avea loc procesul de săpare este necesar ca utilajul să acţioneze 
cu o forţă „A” superioară rezistenţei la săpare.
Pentru diferite organe de lucru ce echipează utilajele de săpare relaţia generală 
va avea forme specifice.
Într-o  formă  simplificată,  în  baza  unor  date  exprimentale,  prin  introducerea 
noţiunii  de  rezistenţă  specifică  la  săpare,  K,  se  poate  determina  rezistenţa  la 
săpare cu relaţia:
Rs = K · S [daN]
în care:
K – reprezintă rezistenţa la săpare, în daN/cm2
S – suprafaţa secţiunii brazdei perpendiculară pe direcţia de săpare, în cm2.
Funcţie de natura terenului şi de tipul organului de lucru se prezintă în tabelul 4 
rezistenţele specifice la săpare.

24
Tabelul 4  - Rezistenţele specifice la săpare
Natura terenului Categoria  K, daN/cm2
terenului Utilaje cu  Utilaje cu 
cupă lamă
Nisip,  mâl,  pământ  vegetal,  umpluturi  I 0,16…0,70 0,28…1,20
necompactate
Nisip  argilos,  praf  argilos,  loess,  umpluturi  II 0,60…1,30 1,00…1,90
necompactate
Argilă prăfoasă, lut, prundiş, balast III 1,15…1,95 -

Argilă  grasă  compactată,  argilă  marmaroasă,  IV 2,00…3,00 -


bolovăniş
Roci  derocate,  bine  sfărâmate  prin  eploxie,  V 2,80…3,25 -
pământ îngheţat sfărâmat
Roci derocate brute, pământ îngheţat dislocat VI 3,80…4,70 -
25
Analizându-se  tabelul  4  se  observă  existenţa  valorilor  rezistenţelor  specifice  la 
săpare pentru utilajele cu lamă numai pentru terenuri de categaria I şi II, doarece 
aceste utilaje nu pot săpa şi   pământuri tari.

26