"culturi de celule" =totalitatea tehnicilor prin care un organ, un tesut sau celule dispersate

(natural sau prin tehnici de laborator) sunt mentinute în viata sau multiplicate în afara
organismului ("in vitro").-imag cu culture de celule patric!!

Se poate studia comportamentul celulelor în conditii strict definite:

-se adauga sau se extrag molecule specifice (de exemplu factori de crestere)
-se determina efectele asupra comportamentului celular;

-se obtin populatii omogene de celule pentru analize biochimice;

-pe culturi mixte, se studiaza interactiunile între tipurile celulare.

Pe lânga scopurile de cercetare, culturile de celule sunt folosite si pentru producerea vaccinurilor
virale.(aici o imagine cu o injectie)

. Clasificarea culturilor de celule :

Dupa felul substratului, pot fi:

- pe suport organic nutritiv;

- pe suport organic nenutritiv;

- pe suport anorganic;

- în suspensie în mediu lichid.

Dupa tipul de material biologic cultivat se disting doua mari categorii de culturi:

1. Culturi de organe (organocultura) - reprezinta întretinerea, în medii nutritive adecvate a unor

fragmente de organ (intestin, trahee, rinichi).

În general, cultura de organe "in vitro" este dificila si necesita medii nutritive complexe si conditii
tehnice speciale.

2. Culturi de celule - reprezinta multiplicarea "in vitro" a celulelor din:

-fragmente de tesut (explante); in jurul explantului se formeaza o coroana de celule care se

multiplica;

-suspensii de celule naturale sau obtinute prin dispersarea în laborator.

Se pot obtine astfel culturi celulare în linie continua, mentinute de-a lungul a 15-20 de pasaje fara
a se transforma sau degenera, precum si linii celulare stabilizate, care îsi mentin nealterati
parametrii morfologici si fiziologiei initiali dupa multiple diviziuni.

Clonarea (2 oi fata in fata gen oaia dolly)

Clonarea= separarea unei singure celule si multiplicare a ei separata rezultând o linie celulara
uniforma din punct de vedere genetic.

În organism, celulele se gasesc sub influenta mecanismelor de conservare si control. Odata

scoasa din mediul natural de viata, celula are nevoie, pentru a supravietui si a se multiplica "in
vitro", de o serie de conditii de ordin fizic, chimic, bioenergetic care sa mimeze cât mai mult
situatia "in vivo".

Reusita culturilor de celule "in vitro", depinde în mare masura de:

-folosirea instrumentarului steril;

-aplicarea unor tehnici aseptice;

-utilizarea unor medii de cultura care sa asigure celulelor cultivate "in vitro" conditii apropiate de
acelea pe care le ofera organismul viu.

Deosebirile esentiale dintre aceste doua modalitati de viata si de multiplicare celulara sunt:

- "in vivo", celulele sunt supuse controlului neuroendocrin si influentei tesuturilor din vecinatate;
aportul de substante nutritive si eliminarea produselor de metabolism se face continuu prin sânge
si limfa;

- "in vitro", celulele nu sunt supuse acestui control; aportul si eliminarea sunt periodice.

B. Mediile de cultura

dupa consistenta - sunt medii lichide si semilichide;(cu niste sageti)!!!!

dupa compozitie - exista medii naturale, semisintetice si sintetice;

dupa valoarea nutritiva si scopul urmarit - se cunosc* medii de crestere,* medii de mentinere si
*medii defective

Mediile de cultura celulara trebuie sa asigure:

-echilibrul ionic (pentru pastrarea continua a presiunii osmotice); pH-ul optim (pH 7.2 - 7.4)

-temperatura optima, continutul de 02 si de CO2 favorabil;

-elemente nutritive, indispensabile metabolismului si aminoacizi esentiali, grasimi, vitamine,

hormoni, substante stimulatoare ale cresterii;

-evitarea contaminarii cu germeni patogeni prin adaugarea de antibiotice si antifungice

-stimularea multiplicarii si cresterii celulelor prin adaugarea de extracte embrionare.

Mediile nutritive contin:

-o solutie salina (solutie tampon si indicator);

-elemente proteice (ser sau plasma sau lichid amniotic, aminoacizi);

-elemente stimulatoare ale cresterii (extracte tisulare de origine embrionara sau adulta);
-vitamine;

-antibiotice.
TEHNICA

a. Reeditarea - se face din varitate tesuturi provenite de la om, animal sau plante.
Dupa provenienta lor tesuturile ce urmeaza a fi cultivate se împart în:

- tesuturi normale: - embrionare

- adulte

-tesuturi tumorale.

b. Dispersarea mecanica (maruntirea embrionului) se realizeaza într-un mediu steril, cu ajutorul

unui foarfece special

c. Numararea cu camera de numarare (hemocitometru).

Se pune o picaturadilutie [preparata de pe suprafata unei camere de numarare, pentru a stabili

densitatea celulelor din suspensie. Pt a adauga un vol de mediu nutritive optim

d. Determinarea viabilitatii celulelor din suspensie cu ajutorul solutiei de albastru de triptan 0.5%;

-o picatura din acest amestec se examineaza la micro scopul fotonic

- celulele vii ramân necolorate, cele moarte aparând albastru-violet.

e. O cantitate din suspensia de celule pentru care s-a determinat viabilitatea si densitatea optima
se repartizeaza pe suprafata recipientului de cultura, cât mai uniform, cu ajutorul unei pipete
Pasteur; se tine la termostat la 37°C, timp de 30 - 60 min. apoi se introduce mediul de cultura,
astfel ca el sa nu antreneze fragmentele fixate pe peretii recipientului. Vasul se închide si se
incubeaza la 37°C, fara a se agita timp de 3-4 zile.

f. Controlul culturilor

Controlul mediului de cultura se efectueaza la 12-24 de ore pentru:

- contaminare (bacterii, fungi, virusi);

- constantele fizico-chimice (pH, proteine totale);

-aprecierea eficientei culturii (densitatea celulara pe suport, eficienta de formare a coloniilor).

Controlul morfologic al celulelor din culturi se face prin:

- microscopie fotonica pe preparate proaspete se examineaza celulele vii la microscopul cu

contrast de faza sau pe preparate permanente fixate si colorate;

- histoautoradiografie;

- microscopie electronica.
Această ramură nouă a medicinii ne va permite nu numai să câştigăm timp şi bani
care adesea se pierd din cauza unui tratament ineficient, dar va minimaliza şi
efectele secundare ale medicamentelor.

trebuie cunoscută structura 3D a proteinelor, enzimelor, acizilor nucleici şi a

receptorilor de la suprafaţa celulei. Companiile farmaceutice colectează deja mostre
de ADN uman sperând ca în acest fel să poată crea un profil care să le permită
clasificarea pacienţilor şi să-i repartizeze apoi în categoria medicamentelor care îi vor
ajuta sau îi vor afecta.

In ultimii 20 de ani S-a observat că celulele care derivă dintr-un ţesut conjunctiv
sănătos pot fi mai uşor crescute.. Epiderma este un ţesut deosebit de bun pentru
culturi deoarece peste 90% din ea se încadrează într-o categorie de celule –
keranocitele care, în condiţii normale, stabile în culturi, nu-şi pierd capacitatea de
înmulţire şi diferenţiere. Motivul principal al eşecurilor cu grefe de epidermă este
lipsa aderării la rană. Această problemă a fost însă depăşită prin elaborarea unui
echivalent al pielii vii (EPV). S-a observat că pielea umană obţinută din culturi are
numeroase similarităţi cu pielea naturală în ce priveşte aspectul morfologic şi
vascular şi deaceea este adecvată pentru diferite teste efectuate până în prezent
doar pe animale.
 Se pot studia de asemenea mecanismele de aderare a microorganismelor care pot infecta
pielea ca şi efectele medicamentelor asupra acestor microorganisme. De asemenea
pot fi testate pe EPV şi medicamente noi, care conţin de exemplu produse apicole
active din punct de vedere farmacologic.
este posibilă reconstruirea în condiţii de laborator a altor modele de celule,
care prezintă caracteristicile specifice ale organului de la care provin celulele. Astfel
pot fi create venele şi lobulele mici ale ficatului.

Prin folosirea fitohemaglutininei ca factor mitoginic pot fi crescute limfocite. In

acest scop sunt folosite două metode diferite – macrocultura şi micrometoda.
Macrocultura necesită colectarea a 5 – 10 ml de sânge şi cultivarea de limfocite,
izolate prin centrifugare sau prin sedimentare. Micrometoda constă din cultivarea
unei cantităţi mici de celule în 0,3 – 0, 5 ml de sânge. Dacă analizăm îndeaproape
realizările ştiinţei biomedicale, atunci va deveni evidentă nevoia de cunoaştere a
transcrierii umane. De aceea este necesară cunoaşterea secvenţelor transscrise de la
mARN la sADN şi întocmirea unor date de bănci cADN. Acestea vor permite clonarea
eficientă doar a unei regiuni din genă şi nu a tuturor secvenţelor genomice din jurul
ei.