MECANISM DE FINANŢARE A SERVICIILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile

2007
 Introducere

Furnizarea prin intermediul prestatorilor privaţi a serviciilor publice, inclusiv a celor sociale,
este un instrument de reformă a managementului public ce constă în schimbări deliberate ale
structurilor şi proceselor organizaţiilor din sectorul public în vederea unei mai bune
funcţionări a acestora.

În anii 80` criza economică a statului bunăstării a determinat un proces de reformă a

administraţiei publice la nivel internaţional. Obiectivele acestei reforme în ţările OECD au
fost: redefinirea modului de organizare a statului, renegocierea rolului statului în economie şi
reconsiderarea relaţiei între funcţionarul public, politician şi cetăţean.
Principalele caracteristici ale reformei administraţiei publice care se pot regăsi într-un model
de contractare socială sunt:
– reducerea cheltuielilor administrative;
– adoptarea unui management bazat pe programe;
– adoptarea planificării strategice, a planificării de afaceri, a regimurilor de
management al performanţei şi o raportare mai transparentă catre pentru public;
– utilizarea unor alternative de livrare directă a serviciilor de către angajaţii publici
permanenţi în forma contractului extern, delegarea puterii/sarcinii, acorduri de parteneriat (cu
non-profit, cu profit şi cu alte organizaţii guvernamentale), privatizare şi agenţii autonome;
– accent pus pe calitatea serviciului;

Principalele presiuni care au condus la reforma managementului public au fost necesitatea

de a restrânge creşterea cheltuielilor publice din motive macroeconomice şi nevoia de a
îmbunătăţii performanţa în cadrul sectorului public.

Reforma administraţiei publice presupune adoptarea unor măsuri din mediul de afaceri în
cadrul instituţiilor publice. Una dintre aceste măsuri este reprezentată de separarea
managementului (steering) de administrare (rowing), factorii de decizie şi implementatorii
trebuie să înveţe să-şi definească outcome-urile şi output-urile, să identifice şi să
analizeze mijloacele/metodele alternative şi să negocieze contracte de performanţă cu
organizaţiile autonome (rowing).

Contractarea socială presupune externalizarea furnizării de servicii sociale către prestatori

privaţi, respectiv organizaţii neguvernamentale. Pentru a putea realiza contractare socială în
România este necesar să se înregistreze o serie de schimbări în întreg ciclul de politică
publică din domeniul serviciilor sociale.
Reforma sistemului naţional de servicii sociale este un proces ce cuprinde redefinirea
rolurilor şi a relaţiilor dintre cei 4 actori ai acestui sector, respectiv autorităţile publice locale
(Consiliul Local şi Consiliul Judeţean), autorităţile publice centrale (Ministerul Muncii, Familiei
şi Egalităţii de Şanse împreună cu autorităţile de subordine şi Ministerul Finanţelor),
organizaţiile neguvernamentale (în calitatea de prestatori de servicii) şi beneficiarii de
servicii.

Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse îi revine funcţia de reglementare prin

promovarea unei legi a contractării sociale care să înlocuiască cele 4 mecanisme actuale,
elaborarea procedurilor şi ghidurilor necesare procesului de contractare socială pentru a
exista o implementare unitară. De asemenea ministerul trebuie să elaboreze, cu sprijinul
viitoarei instituţii Observatorul Social, indicatorii sociali, clasificarea şi indexarea serviciilor
sociale, standarde de calitate specifice acestora, şi standarde de cost mediu pentru toate
aceste tipuri de servicii. Ministerul va fi responsabil cu monitorizarea de impact a politicii
sociale prin instituirea unui mecanism de colectare permanentă a indicatorilor stabiliţi pentru
a putea corecta atunci când este cazul măsurile de protecţie socială sau sistemul
instituţional. Inspecţia Socială va fi garantul respectării drepturilor beneficiarilor şi a
standardelor de calitate prin monitorizarea permanentă a furnizorilor de servicii sociale.

Ministerul Finanţelor Publice este responsabil cu finanţarea sistemului de servicii

sociale prin alocarea directă către autorităţile publice locale pe baza standardelor de cost
medii a fondurilor necesare rezolvării nevoilor sociale identificate la nivel local.

Autorităţile publice locale sunt principalii responsabili care pun în practică politica socială şi
gestionează procesul de finanţare a serviciilor sociale fie că sunt prestate de furnizori
privaţi sau publici. Pentru a ajunge la acest obiectiv autorităţile publice locale vor fi nevoite să
identifice toate nevoile sociale, să planifice împreună cu furnizorii de servicii şi reprezentanţii
beneficiarilor strategia de intervenţie la nivel local. Strategia astfel formulată va cuprinde
tipurile de servicii sociale ce vor fi finanţate la nivel local precum şi modalitatea de finanţare a
acestora (pe persoană, alocare globală pe serviciu sau pe zi de îngrijire). Procesul de
finanţare se continuă cu elaborarea caietelor de sarcini pentru aceste servicii sociale ce
urmează să fie contractate, evaluarea ofertelor, acordarea dreptului de a furniza acel serviciu
(sau acordarea licenţei de furnizare), monitorizarea şi evaluarea implementării contractului
de prestare de servicii.
Pe baza nevoilor identificate şi utilizând o metodologie şi un set de indicatori unitari
autorităţile publice locale vor solicita alocarea financiară de la bugetul de stat pe baza
standardelor de cost medii.

Organizaţiile neguvernamentale sunt cei mai importanţi parteneri de dialog în

identificarea nevoilor sociale, stabilirea strategiei locale şi dimensionarea bugetului si
trebuie implicaţi în toate etapele procesului de alocare financiară şi execuţie bugetară a
bugetului destinat serviciilor sociale.

Beneficiarii de servicii trebuie consultaţi cu privire la elaborarea strategiei locale în special

în procesul de identificare a tuturor nevoilor sociale, oferirea posibilităţii de a-şi înregistra în
orice moment nevoia socială precum şi posibilitatea de contesta sau reclama intervenţia
beneficiarului acolo unde este cazul

Factori şi roluri în reforma sistemului naţional de asistenţă

socială

Organizaţiile neguvernamentale Autorităţile publice centrale

Stabilirea licenţelor de servicii sociale Standardele de cost mediu
Elaborarea caietelor de sarcini Standardele de calitate
Contractarea, prestarea, evaluarea Proceduri/ghiduri de contractare
furnizării serviciilor sociale
=> Alocarea bugetară
=> Cheltuirea bugetului

Autorităţile publice locale

Beneficiarii de servicii

Evaluarea nevoilor sociale locale

Inspecţia socială

=> Necesarul de buget local

În cele ce urmează vă propunem un model de bună practică în domeniul contractării sociale.
Mecanismul de finanţare a serviciilor sociale propus cuprinde paşii care trebuie urmaţi în
etapele politicii publice din domeniul serviciilor sociale: planificare, contractare, furnizare şi
evaluare. Pe lângă paşii care trebuie urmaţi pentru eficientizarea furnizării de servicii sociale,
mecanismul cuprinde şi rolurile pe care trebuie să le îndeplinească administraţia publică şi
organizaţiile neguvernamentale în fiecare etapă.

Planificare Prima etapă a mecanismului propus este planificarea care

are ca principali paşi: identificarea nevoii de servicii sociale,
elaborarea hărţilor de servicii sociale, realizarea
documentului de planificare strategică, corelarea planificării
strategice cu cea bugetară şi elaborarea standardelor de
calitate şi a indicatorilor de performanţă. Un rol important în
procesul de planificare îl va avea „Observatorul social”.

Contractare Contractarea este următoarea etapă şi presupune

respectarea următorilor paşi: elaborarea termenilor de
referinţă din caietele de sarcini, lansarea licitaţiei, evaluarea
aplicaţiilor, acreditarea/licenţierea şi contractarea/finanţare.

Organizaţiile neguvernamentale vor juca un rol important în

Furnizarea serviciilor
cea de-a treia etapă, ele fiind principalii furnizori de servicii
sociale
sociale de pe piaţă.

Mecanismul de finanţare se încheie cu evaluarea şi

Evaluare şi monitorizare
monitorizarea activităţii, care presupune: realizarea unei
evaluări de rezultate, dar şi a uneia de impact. Important este
ca administraţia publică să formuleze indicatorii pentru fiecare
rezultat. Pentru evaluarea de rezultat şi cea de impact, atât
administraţia publică cât şi organizaţiile neguvernamentale au
afirmat că ar fi bine să fie realizate de către un organism
independent pentru a se asigura transparenţa şi obiectivitatea
procesului.
 Planificare

Planificarea este prima etapă a oricărui mecanism de finanţare a serviciilor sociale care
presupune identificarea nevoilor şi elaborarea direcţiilor de acţiune pentru dezvoltarea
serviciilor sociale, care să răspundă diverselor probleme sociale, şi a bugetului necesar
pentru îndeplinirea obiectivelor strategice propuse. Procesul de planificare strategică este
esenţial pentru dezvoltarea serviciilor sociale în acord cu nevoile existente în societate şi
trebuie să se desfăşoare la nivel central, dar şi la nivel local deoarece problemele şi nevoile
sunt diferite de la o comunitate la alta.

Deoarece acest proces presupune identificarea problemelor dar şi a soluţiilor de rezolvare a

acestora, este necesar să fie implicaţi toţi actorii sociali reprezentativi din domeniul serviciilor
sociale (administraţia publică, instituţii publice implicate în rezolvarea problemelor sociale,
organizaţii neguvernamentale, sindicate, sectorul de afaceri etc). Pentru a fi eficient, procesul
de planificare strategică trebuie să fie transparent şi să ia în considerare toate opiniile
exprimate de actorii implicaţi. Cu cât procesul este mai transparent, implică mai mulţi actori,
ia în considerare opiniile exprimate în decizia finală cu atât implementarea lui va fi mai
eficientă şi va fi asumată de toţi factorii participanţi. Participarea organizaţiilor
neguvernamentale la procesele de planificare strategică în domeniul serviciilor sociale este
obligatorie din moment ce 65% dintre furnizorii de servicii sociale acreditaţi din România sunt
ONG-uri.

În România, procesul de planificare strategică în domeniul serviciilor sociale este la început

şi nu este suficient de inclusiv şi de transparent. De cele mai multe ori, este un proces
consultativ doar pe „hârtie” deoarece opiniile exprimate de către ONG-uri şi de către alţi
actori participanţi nu sunt luate în considerare în decizia finală. Planificarea strategică nu se
realizează pe baza unei identificări reale a nevoii de servicii sociale.

Etape propuse pentru o bună planificare la nivel local

1. identificarea nevoii de servicii sociale (beneficiari + servicii sociale + furnizori)
Primul pas în procesul de planificare strategică îl reprezintă identificarea nevoii de servicii
sociale. Prin identificarea nevoii de servicii sociale înţelegem identificarea beneficiarilor, a
nevoilor lor, a serviciilor sociale existente la nivel local şi a furnizorilor care pot oferi
servicii sociale. Este o analiză a pieţei de servicii sociale care stă la baza formulării
direcţiilor strategice de acţiune în domeniu. Pentru a fi eficiente serviciile sociale trebuie să
răspundă nevoilor reale existente.
Identificarea nevoilor trebuie să fie realizată de către instituţiile administraţiei publice pe baza
datelor primite de la diverse structuri din subordine, dar şi pe baza celor furnizate de către
organizaţii neguvernamentale. Aceste date pot fi culese şi interpretate de către instituţii
independente (universităţi, institute de cercetare, firme, ONG-uri), în acest fel asigurându-se
încrederea actorilor sociali în acest proces de identificare a nevoilor. Pentru realizarea
acestei identificări a nevoilor trebuie să fie formulate înainte criterii unitare de evaluare la
nivel naţional astfel încât să se poată asigura comparabilitatea datelor.

Deoarece nevoile diferă de la o regiune la alta, de la un judeţ la altul, de la o localitate la alta

ar fi necesar ca acest proces să fie organizat la nivel local, iar apoi datele să fie centralizate.
Pentru o colectare eficientă a datelor trebuie să fie utilizate formulare standardizate, să
existe colaborare între instituţiile publice, iar beneficiarii ar trebui implicaţi în luarea
deciziei.

Un rol important în acest proces l-ar putea avea „Observatorul social”, care are drept scop
eficientizarea procesului de elaborare şi implementare a politicilor sociale la nivel naţional, cu
condiţia, formulată atât de administraţia publică, cât şi de ONG-uri, să fie un organism
independent, cu personalitate juridică. Observatorul Social:
• Trebuie sa fie un organism neutru şi obiectiv care poate fi, eventual, administrat de un
terţ
• Trebuie să facă o diagnoză a situaţiei existente în domeniul furnizării de servicii sociale la
nivelul judeţului
• Trebuie să identifice nevoile de servicii sociale, beneficiarii şi furnizorii de servicii sociale

• Trebuie să monitorizeze piaţa de servicii sociale,

2. cartografierea serviciilor sociale

Procesul de identificare a nevoilor trebuie să fie urmat de elaborarea hărţilor de servicii
sociale la nivel teritorial. Aceste hărţi indică serviciile sociale existente şi cele necesare,
beneficiarii şi furnizorii pe fiecare judeţ, regiune. Este importantă această hartă deoarece în
acest mod se poate vedea dacă este necesară crearea unei instituţii sau unui anumit serviciu
într-o anumită zonă pentru rezolvarea unei probleme sau se poate dezvolta serviciul deja
existent.
Aceste hărţi sunt instrumente de planificare şi reglementare a furnizării de servicii. Ele se
realizează pentru o perioadă de 3-5 ani şi sunt extrem de importante şi pentru procesul de
planificare bugetară. Aceste hărţi ale serviciilor sociale trebuie să fie elaborate pentru fiecare
judeţ astfel încât să se poată face alocarea bugetară corectă la nivel local.
3. elaborarea strategiei locale / judeţene
În urma identificării nevoilor şi a realizării hărţilor serviciilor sociale se va elabora documentul
de planificare strategică la nivel local sau judeţean, document care este menţionat atât de
Legea 47/2005 cât şi OG 68/2003 sub forma strategiei locale sau judeţene. Acest proces
de planificare strategică, coordonat de către Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului sau Serviciile Publice de Asistenţă Socială, trebuie să fie unul participativ şi să
cuprindă toţi stakeholderii importanţi. Beneficiarii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie sa
fie implicaţi în elaborarea strategiei. Strategia judeţeană se va elabora ca o sumă a celor
locale la care se adaugă obiective de intervenţie care să compenseze eventualele
dezechilibre sau să intervină pentru rezolvarea unor probleme specifice.
Strategia este bine să fie formulată pe o perioadă de 3-5 ani şi să includă obiective pe
termen lung (5 ani), mediu (3 ani) şi scurt (1-2 ani). Dacă strategia este elaborată printr-un
proces participativ, gradul de asumare al ei de către toţi cei implicaţi va creşte, ceea ce va
conduce la o eficienta mult mai mare.

4. planificarea bugetară
Direcţiile de acţiune stabilite în strategie, precum şi obiectivele şi activităţile, trebuie să fie
corelate cu alocarea bugetară. Alocarea bugetară trebuie să fie diferenţiată pe zone în
funcţie de tip şi număr de beneficiari. Este necesar să existe nişte costuri medii unitare a
serviciilor la nivel naţional şi o ierarhizare a priorităţilor.

Pentru realizarea de servicii sociale trebuie prevăzută o linie bugetară separată în

cadrul bugetului local şi naţional. În acest moment cei mai mult bani în domeniul asistenţei
sociale se dau pentru prestaţii sociale şi nu pentru servicii. Din acest motiv în legea bugetului
naţional sau în legislaţia specifică ar trebui să se specifice că un procent minim din bugetul
administraţiei publice locale trebuie alocat furnizării de servicii sociale. În acest mod
autorităţile publice locale vor acorda o atenţie mai mare serviciilor sociale, care reprezintă
măsuri active de rezolvare a problemelor sociale.

5. elaborarea standardelor de calitate şi a indicatorilor de performanţă

Standardele de calitate şi indicatorii de performanţă, care arată îndeplinirea acestora, sunt
instrumente de reglementare a furnizării serviciilor sociale. Aceste instrumente permit
controlul, dar ajută şi la îmbunătăţirea serviciilor sociale prin dezvoltarea calităţii acestora.
Serviciile sociale trebuie să fie evaluate şi monitorizate din perspectiva calităţii furnizării lor.

Fiecare standard de calitate trebuie să fie transpus într-un număr de indicatori care să facă
posibilă monitorizarea şi evaluarea îndeplinirii lui.
ANPH si ANPDC au elaborat standarde minime de calitate pentru serviciile sociale pentru
adulţi si respectiv privind serviciile sociale privind protecţia specială a copilului. Aceste
standarde sunt transpuse în indicatori (ANPDC) si condiţii minime (ANPH). Pe baza acestor
standarde la nivel naţional trebuie elaborate şi costuri minime pentru fiecare serviciu
standardizat.
Aceste standarde de calitate trebuie să fie:
• Elaborate la nivel naţional astfel încât să se aplice unitar la nivelul tuturor administraţiilor
publice locale
• Adaptate la specificul local astfel încât să fie uşor de implementat
• Revizuite periodic pentru a fi îmbunătăţite şi a se elabora standarde şi pentru serviciile
nou apărute

Rolurile autorităţilor publice locale şi al organizaţiilor neguvernamentale în

etapa de planificare

ETAPE ROLUL AUTORITATII PUBLICE ROLUL ONG-urilor

Identificarea nevoii de • Identificarea nevoilor sociale • Furnizarea de informaţii
servicii sociale • Identificarea serviciilor sociale despre serviciile şi
• Crearea unei baze de date cu beneficiarii deserviţi
beneficiarii actuali şi cu
eventualii beneficiari
• Observatorul Social
Cartografierea hărţilor • Cartografierea serviciilor • Consultare
de servicii sociale sociale (consiliul judeţean)
• Ierarhizarea priorităţilor
Elaborarea strategiei • Elaborarea strategiei • Colaborarea la
elaborarea strategiei de
asistenţă socială
Alocarea bugetară • Planificarea bugetară • Colaborarea la
elaborarea bugetului
Elaborarea • Formularea unor criterii unitare • Furnizare de expertiză,
standardelor de de evaluare modele de bună practică,
calitate si a • Elaborarea standardelor de etc.
indicatorilor de calitate şi a indicatorilor de
performanţă performanţă

Elaborarea termenilor
de referinţă din • Caietele de sarcini
caietele de sarcini
 Contractare

Contractarea de servicii sociale este procesul de externalizare a serviciilor sociale

către contractori privaţi.
Cea de-a doua etapă a mecanismului de contractare a serviciilor sociale are ca principali
paşi de urmat: elaborarea termenilor de referinţă prevăzuţi în caietele de sarcini, lansarea
licitaţiei, evaluarea aplicaţiilor, acreditarea/licenţierea serviciilor, contractarea/finanţarea şi
monitorizarea contractului.

1. elaborarea termenilor de referinţă din caietele de sarcini

Termenii de referinţă din caietele de sarcini sunt elaboraţi de către autorităţile publice
centrale sau locale. Aceşti termeni de referinţă reprezintă cerinţele la care trebuie să
răspundă furnizorul de servicii sociale pentru a putea contracta acel serviciu. Aceşti termeni
de referinţă trebuie să corespundă cu nevoile identificate.

2. lansarea licitaţiei
În acest proces foarte important este să se asigure transparenţa prin anunţuri pe internet,
mass-media, sesiuni de informare etc. Este bine ca în perioada de până în depunerea
proiectelor să se facă sesiuni de informare sau să fie un dialog permanent între autorităţi şi
furnizorii privaţi de servicii sociale astfel încât să se poată lămuri eventualele neclarităţi.

3. evaluarea aplicaţiilor
Transparenţa este principiul care se aplică şi în această etapă. Comisia de evaluare trebuie
să fie formată din specialişti în domeniul asistenţei sociale şi pe lângă cei angajaţi în cadrul
administraţiei publice să fie chemaţi şi evaluatori independenţi.

4. acreditarea/licenţierea
După evaluarea aplicaţiei, urmează încheierea contractului cu furnizorul. Înainte de
încheierea contractului, furnizorul este obligat să îşi acrediteze/licenţieze serviciul pe care îl
va acorda beneficiarilor. Acreditarea serviciilor sociale oferă recunoaşterea îndeplinirii
standardelor de calitate de către furnizorul privat şi este un proces voluntar. Licenţierea
conferă organizaţiilor private acreditate dreptul de a înfiinţa, organiza si dezvolta servicii
sociale.

Pe piaţa românească de servicii sociale nu există o corelare între serviciile furnizate şi cele
prevăzute în legea acreditării, sunt servicii care nu au putut fi acreditate deoarece nu există
în nomenclatorul de servicii sociale. Este necesar să fie modificată metodologia de acreditare
deoarece pentru serviciile nou înfiinţate nu se poate obţine finanţare. Cum licenţierea este de
2 feluri (licenţa provizorie şi licenţa de funcţionare), să existe posibilitatea acreditării
provizorii.

5. contractarea/finanţare
În momentul de faţă pe piaţa românească de servicii sociale există o hipercentralizare a
serviciilor în sistemul public (DGASPC) care a dus la crearea unor servicii mamut care sunt
greu de administrat. Astfel cerinţa unora dintre autorităţile publice este ca acest proces de
contractare socială să se facă cu personalul, baza materială şi serviciile existente.
Contractarea reprezintă transferul dreptului de administrare şi a responsabilităţii privind
furnizarea serviciilor sociale. Scopul contractării sociale este creşterea calităţii serviciilor şi
satisfacerea nevoilor beneficiarilor cu costuri mai mici. În România legea în baza căreia se
face contractare socială este cea a achiziţiilor publice.
Pe lângă contractare socială, mai avem şi finanţarea serviciilor sociale. Finanţarea se
poate face pentru un serviciu pe care administraţia publică nu îl oferă sau pentru servicii
pentru care instituţiile publice nu au capacitatea să satisfacă toţi beneficiarii.

Rolurile autorităţilor publice locale şi al organizaţiilor neguvernamentale în

etapa de contractare

ETAPELE ROLUL AUTORITATII PUBLICE ROLUL ONG-

urilor
Lansarea licitaţiei • Publicarea anunţului

Evaluarea • Constituirea unei comisii de evaluare şi selecţie

aplicaţiilor • Evaluarea aplicaţiilor

Acreditarea / • Modificarea metodologiei de • Acreditarea/

licenţierea acreditare(acreditarea provizorie) Licenţierea

Contractare / • Transferul dreptului de administrare a serviciilor

finanţare sociale precum şi a responsabilităţii privind
acordarea serviciilor sociale
• Încheierea contractului

Furnizarea serviciilor sociale

Furnizarea este etapa în care se implementează contractul de servicii sociale. Fiecare

organizaţiei are propriile mecanisme de planificare, control, evaluare şi monitorizare.
Planificarea urmăreşte stabilirea obiectivelor, activităţilor şi a rezultatelor aşteptate,
resurselor umane, logistice, de timp necesare. În cadrul organizaţiilor se stabilesc o serie de
indicatori de monitorizare şi evaluare şi o serie de instrumente de măsurare a impactului
diferitelor activităţi asupra beneficiarilor.
 Evaluare şi monitorizare

Ultima etapă a mecanismului de finanţare sociale este ce a evaluării şi monitorizării. Procesul

de monitorizare şi evaluare se realizează permanent pe perioada derulării
contractării/finanţării serviciilor sociale şi asigură transparenţa, controlul şi permite
îmbunătăţirea calităţii serviciilor.

1. monitorizarea
Procesul de monitorizare presupune colectarea sistematică a informaţiilor despre
implementarea proiectului, nivelul de îndeplinire al obiectivelor. Monitorizarea este funcţia
folosită în permanenţă pentru a verifica dacă proiectul este realizat conform planului şi oferă
informaţiile necesare pentru orientarea şi evaluarea proiectului. Monitorizarea poate fi
definită, de asemenea, ca o serie de activităţi de suport şi de consultanţă, care fac posibilă
îmbunătăţirea implementării proiectului. Prin urmare, monitorizarea serveşte ca suport pentru
implementare şi ca bază de date pentru evaluare.
Pentru a se realiza o monitorizare eficientă a programului/proiectului este necesar să fie
elaboraţi o serie de indicatori.

2. evaluare
Evaluarea urmăreşte gradul de realizare al obiectivelor propuse, modul de derulare al
activităţilor, calitatea şi adecvarea acestora, impactul asupra beneficiarilor. Evaluarea trebuie
să urmărească şi îndeplinirea standardelor de performanţă.
Trebuie elaborată o metodologie unitară de evaluare la nivelul întregii ţări care să cuprindă
indicatorii de evaluare. Trebuie făcută o evaluare obiectivă, realizată pe baza unor
criterii/indicatori cunoscuţi de toţi cei implicaţi. Astfel lista criteriilor şi indicatorilor de evaluare
ar trebui făcută publică printr-un mijloc de comunicare înainte de finalizarea proiectului. În
acest moment evaluarea urmăreşte în special modul de cheltuire a sumelor şi mai puţin
realizarea obiectivelor, nivelul de îndeplinire al rezultatelor propuse, impactul asupra
beneficiarilor, nivelul de atingere al standardelor de performanţă. Este necesar să fie o
centrare mai mare pe evaluarea de rezultate sau pe cea de impact.

Evaluarea rezultatelor priveşte impactul, beneficiile şi schimbările petrecute în rândul

participanţilor la program ca rezultat al participării lor la program.

Componentele evaluării de rezultate sunt:

• inputurile adică obiectivele propuse iniţial;
• activităţile reprezintă activităţile sau procesele întreprinse pentru a satisface nevoile
beneficiarilor;
• outputurile sunt efectele, beneficiile şi schimbările petrecute în rândul participanţilor de-a
lungul şi după derularea unui program. Aceste rezultate sunt exprimate în termeni de:
cunoştinţe şi deprinderi, comportamente, valori, condiţii şi statusuri.

Paşii ce trebuie parcurşi pentru a face o evaluare de rezultate sunt următorii:

• identificarea rezultatelor majore pe care vrei să le examinezi sau verifici;
• alegerea rezultatelor pe care să le examinezi, ierarhizarea acestora pentru a le alege pe
cele mai importante;
• formularea de indicatori pentru fiecare rezultat. Aceşti indicatori vor permite o măsurare
corectă a rezultatelor.
• identificarea informaţiilor necesare pentru a pune în evidenţă indicatorii;
• specificarea metodelor prin care se pot aduna eficient aceste informaţii;
• analiza şi raportarea celor aflate.

Evaluarea de impact presupune o comparaţie între ceea ce s-a întâmplat după

implementarea programului şi ce s-ar fi întâmplat dacă programul nu ar fi fost implementat.
Efectele produse după implementarea programului faţă de ceea ce era înainte de acest
moment reprezintă impactul programului.

O evaluare completă este definită ca fiind aceea care cuprinde: monitorizare, evaluarea
procesului, evaluarea cost-beneficiu şi evaluarea de impact.
Monitorizarea ajută să se estimeze dacă un program este implementat aşa cum a fost
plănuit. Un sistem de monitorizare a programului permite un feedback continuu al nivelului de
implementare şi identificarea problemelor specifice care apar.
Evaluarea procesului se concentrează asupra modului cum programul operează şi se
axează pe problemele apărute în livrarea serviciilor.
Evaluările cost-beneficiu şi cost-eficienţă estimează costurile programului ( monetare şi non-
monetare), în relaţie cu utilizările alternative ale aceloraşi resurse şi cu beneficiile produse de
program.
Evaluarea de impact urmăreşte să determine dacă programul a avut efectele dorite asupra
indivizilor, gospodăriilor şi instituţiilor şi dacă aceste efecte sunt datorate intervenţiei
programului. Ea poate observa şi consecinţele nedorite, pozitive sau negative, apărute la
beneficiari. Trebuie să existe şi o evaluare facută de către beneficiarii serviciilor sociale
furnizate.
Procesul de evaluare trebuie să fie unul transparent şi obiectiv şi din acest motiv ar fi bine să
fie realizat de către un organism independent (ONG, firmă, universitate etc). Este
recomandată externalizarea serviciilor de evaluare şi monitorizare în situaţia în care
administraţia nu dispune de personal suficient şi calificat. Este necesar ca persoanele care
efectuează evaluarea să cunoască foarte bine domeniul serviciilor sociale şi de aceea ar
trebui organizate sesiuni de training.

Rolurile autorităţilor publice locale şi al organizaţiilor neguvernamentale în

etapa de evaluare şi monitorizare

ETAPELE ROLUL AUTORITATII PUBLICE ROLUL ONG-urilor

Monitorizare • Colectarea sistematică a • Furnizarea
informaţiilor despre de informaţii
implementarea proiectului
(contractului)
Evaluare de • Identificarea rezultatelor • Furnizarea
rezultare majore pe care le examinează de informaţii
sau verifică Alegerea rezultatelor
pe care le examinează,
ierarhizarea acestora pentru a le
alege pe cele mai importante
• Formularea de indicatori
pentru fiecare rezultat
• Analiza şi raportarea
celor aflate
Evaluare de • Externalizarea serviciilor de
impact evaluare şi monitorizare
Acest material a fost realizat cu sprijinul oferit de misiunea din Romania a Agenţiei de
Dezvoltare Internatională a Statelor Unite ale Americii (USAID), prin intermediul proiectului
“Programului de consolidare a societăţii civile din Romania”.

Opiniile si informaţiile prezentate in aceste pagini sunt cele ale autorilor si nu reprezintă
neapărat punctul de vedere al USAID.”

FUNDATIA pentru DEZVOLTAREA SOCIETATII CIVILE

Splaiul Independentei nr. 2k, et. 4 sector 3, Bucureşti, România
Octavian Rusu, Coordonator Departament Dezvoltare -
octavian.rusu@fdsc.ro
Tel: +4-021-310-0177 Fax: +4-021-310-0180
www.advocacy-online.ro
www.fdsc.ro