P. 1
Evanghelizare si marturie crestina dupa Epistolele sobornicesti

Evanghelizare si marturie crestina dupa Epistolele sobornicesti

|Views: 268|Likes:
Published by dbacauanu

More info:

Published by: dbacauanu on Mar 27, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/10/2013

pdf

text

original

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

I. Introducere

Pornind

de la obstinaţia multitudinii de „oferte” doctrinare în domeniul

religios, de care librăriile, tarabele şi televiziunile abundă, pentru orice om credincios pertinent se „impune” re-evaluarea poziţiei sale faţă de modul în care îşi priveşte şi se raportează la propria religie. Această veritabilă „contraofertă” la învăţătura bimilenară a Bisericii CreştinOrtodoxe are la bază o logică simplă şi eronată: omenirea trebuie să revină la mesajul evanghelic al Bisericii primare. Am numit-o simplă pentru că misiunea evanghelizatoare nu este o activitate încredinţată oricui, oriunde şi oricând, şi eronată pentru că lucrarea misionară a Ortodoxiei respectă în principal tocmai obiectivul rămânerii la învăţăturile evanghelice primare transmise prin Sfinţii Apostoli. Complexitatea activităţii misionare a Bisericii Creştin-Ortodoxe, în fond propovăduirea Evangheliei, dar nu rezumată doar la aceasta, ne conduce cu gândul spre izvoarele ei, iar lucrarea de faţă încearcă să scoată în relief continuitatea misiunii creştine, altfel spus o evidenţiere a succesiunii misionare începând cu veacurile apostolice şi încheind cu zilele noastre, totodată să evidenţieze că misiunea este însăşi raţiunea de a exista a Bisericii creştine. Doresc să prezint în această lucrare fundamentele nou-testamentare şi patristice ale evanghelizării şi mărturiei creştine, pe care soborniceşti: Iacov, I şi II Petru, I-III Ioan şi Iuda.
1

Biserica Creştin-

Ortodoxă îşi sprijină activitatea misionară, cu precădere din studiul Epistolelor

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

De asemenea o comparaţie cu evenimentele misionare apostolice şi patristice poate clarifica edificator, care este rolul misiunii creştin-ortodoxe, evanghelizarea propriu-zisă, şi care este diferenţa dintre misiune şi prozelitism, cunoscut fiind că astăzi tot mai multe grupări pretins religioase se extind tentacular încercând să abată de la calea cea dreaptă, să despartă de Bisericamamă, pe unii dintre credincioşii acesteia. Poruncită de Însuşi Domnul Iisus Hristos, ca o activitate pe care o va supraveghea până la sfârşitul veacurilor1, evanghelizarea este tocmai raţiunea de a exista a Bisericii. Originea misiunii creştine îşi are izvorul în actul mântuirii neamului omenesc, pecetluit prin Jertfa de pe Cruce, ai cărei beneficiari trebuie să fie toţi oamenii de pe faţa întregului Pământ. Mai mult, prin evanghelizare şi mărturie creştină, se aduce lumii dragostea în formă vizibilă, atât dragostea lui Dumnezeu pentru omenire cât şi pe cea a creştinilor faţă de toată creaţia. Din studiul Epistolelor soborniceşti, al textului Noului Testament, din studiul unor scrieri patristice şi din observarea activităţii misionare a Bisericii voi încerca să prezint în această lucrare strânsa concordanţă dintre voia lui Dumnezeu şi modalităţile de evanghelizare pe care Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică Ortodoxă le întreprinde ca o îndeplinire a menirii sale. Toate elementele evanghelizării şi mărturiei creştine din Biserica Ortodoxă se încadrează strict în cele două aspecte ale Sfintei Tradiţii pe care o urmează: statornic şi dinamic, fiind astfel o dovadă a călăuzirii lui Dumnezeu. Dimensiunile evanghelizării şi mărturiei creştin-ortodoxe sunt corect fundamentate biblic urmând întocmai principiile unanim acceptate de practicile şi canoanele ecleziastice răsăritene, astfel că Bisericile ortodoxe surori din orice

În acest înţeles trebuie aplicată permanenta comuniune a Domnului Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli, redată în pericopa: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mt. 28,19-20) 2
1

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

parte a lumii s-ar afla se încadrează aproape identic în aceleaşi principii, fără a se observa la acestea contradicţii de nici un fel. Diferitele acţiuni misionare ale Bisericii nu sunt altceva decât o împlinire şi o manifestare a dragostei, o extensie a dragostei divine, „Evanghelia adusă în actualitate”2 pe care creştinismul autentic o nutreşte pentru toţi oamenii. Fără ca să întreprindă acţiuni de prozelitism3, Biserica Ortodoxă Română este fidelă mandatului misionar încredinţat de către Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli şi se conformează întocmai principiilor Sfintei Evanghelii. Universalitatea mântuirii, dorinţa Mântuitorului Hristos ca lumea întreaga să cunoască pe Dumnezeu cel Unic şi adevărat, se poate deduce din lucrarea apostolică de propovăduire a Evangheliei, continuată apoi de Biserică în totalitatea ei ca vestitoare a Evangheliei mântuirii în toată lumea, la toate popoarele prin convertirea de la religiile idolatre şi naturiste la iubirea şi comuniunea cu Dumnezeu: „Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile„ (Mt. 24,14; 28,1920; Lc. 24,47). Biserica Ortodoxă este Biserica însăşi în plenitudinea dintru început a realităţii ecclesiale dată de prezenţa lui Dumnezeu în ea prin energiile Sale necreate, de Cincizecimea perpetuă care se manifestă în ea, de structura ei teandrică, fiindcă ea „...constă din Hristos cel unit ca fire dumnezeiască cu Tatăl şi cu Duhul iar după firea omenească cu noi”4. Conştiinţa evanghelizării, ca misiune în Ortodoxie, este dată de continuitatea şi identitatea aceleaşi credinţe, apostolice, primite de la Mântuitorul Iisus Hristos, care întemeiază noua ontologie umană prin comuniunea cu Dumnezeu,
Pr. Mihai Vizitiu, Filantropia divină şi filantropia Bisericii după Noul Testament, Editura Trinitas, Iaşi, 2002, p.13. 3 Diferenţele dintre misiune şi prozelitism se constată mai ales din perspectiva motivaţiilor acestora şi a scopurilor urmărite. Biserica Ortodoxă consideră ca necinstit obiceiul de a specula nevoile omului pentru a-i inocula învăţături religioase, aşa cum procedează grupările sectare. Cf. Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, p. 37. 4 Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului, în col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”. vol. 15, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 114. 3
2

A Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh să fie slava în vecii vecilor. să propovăduiesc Evanghelia şi să dau mărturie creştină dimpreună cu posibilitatea de a fi student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”. transmise prin veacuri în virtutea principiului succesiunii apostolice. dacă sunt comparate cu aspectele misiunii actuale ale Bisericii. şi în special Părintelui Conferenţiar Doctor Gheorghe Petraru. Pericopele Sfintelor Evanghelii şi mai ales cele din Epistolele soborniceşti pe care le voi evoca împreună cu ideile Sfinţilor Părinţi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti în experienţa pnevmatică generatoare de daruri duhovniceşti multiple şi prin viaţă nouă ce anticipează slava veşnică a Învierii. Căruia Îi mulţumesc pentru că m-a ales şi m-a primit să fiu misionar al Său. din Biserica Sa. evanghelizarea actuală are o întreită acţiune asupra omului: de învăţare. să dovedească atât continuitatea şi perenitatea. de sfinţire. 4 . profesorilor care m-au condus în formarea ca păstor duhovnicesc al turmei Domnului Hristos. Amin. şi de conducere la mântuire ca scop ultim al existenţei umane. În această lucrare voi căuta să demonstrez că Biserica Ortodoxă Română se călăuzeşte după conceptul de evanghelizare şi mărturie creştină izvorâte din cuvântul Domnului Hristos şi din practicile urmaşilor Săi. pot. Asemeni lucrării misionare a Sfinţilor Părinţi. Nu în ultimul rând prezenta lucrare se doreşte a fi un modest dar sincer omagiu adus înaintaşilor lucrării misionare. cât şi să demonstreze valenţele divine ale evanghelizării pe care Biserica o desfăşoară. cel care mi-a propus tema şi m-a îndrumat în eforturile mele. Evanghelizarea desfăşurată de Biserică începând cu primul veac creştin şi până în zilele noastre este expresia manifestă a continuităţii şi călăuzirii proniatoare dumnezeieşti reflectându-se asupra întregii lumi ca o lumină dătătoare de viaţă şi de speranţă pentru omul căzut în păcat. Gândul cel mai înalt îmi este către Bunul Dumnezeu.

pp. 1. De aici şi denumirea de evanghelist atribuită unei persoane care vesteşte Evanghelia.1. Luca şi Ioan. La fel de adevărat este că termenul se mai aplică şi scrierilor celor patru autori nou-testamentari: Matei.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti II. ca în cazul martirilor creştini. Originea şi necesitatea evanghelizării Înainte de abordarea temei consider că o clarificare a sensului termenilor cu care vom opera în această lucrare poate aduce un plus de calitate a conţinutului. Însă termenul mărturie se mai referă şi la modul în care un 5 Substantivul Evanghelie este unul propriu întrucât Evanghelia este unică în conceptul ortodox şi are în vedere. vestea bună a mântuirii neamului omenesc din robia păcatului prin Iisus Hristos. înţelesul termenului. 2. Ioan Mircea. Bucureşti. cu referire directă la evanghelizare. Termenul Evanghelie se traduce prin veste bună. pe de alta persoană care depune mărturie despre cele văzute sau auzite. dar aceasta pentru că într-un fel sau altul conţinutul acestor scrieri se raportează în mod direct la Evanghelie ca veste bună. uneori chiar cu preţul vieţii. fie prin viu grai. respectiv în sens creştin. 158-159. Marcu. el însuşi din familia de cuvinte a substantivului propriu5 Evanghelie. Dicţionar al Noului Testament. în acest caz. Acest termen are în accepţiunea ortodoxă două valenţe: pe de o parte aceea de persoană prezentă la desfăşurarea unei acţiuni. 1995. Pr. Conceptul de evanghelizare şi mărturie creştină II. A-Z. Cuvântul evanghelizare este forma de infinitiv scurt a verbului a evangheliza.8.Ap.32). Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Cf. 5 . Alţi termeni sunt martor şi mărturie. fie prin scris. Dr. Ştim din spusele Mântuitorului şi din discursul misionar al Sfântului Apostol Petru că uneori ucenicii Domnului Hristos mai erau numiţi şi martori (F.

Motivul şi scopul creării omului fusese comuniunea veşnică cu Creatorul său în Împărăţia cerurilor. se afla.4) ca să răscumpere neamul omenesc din robia păcatului. pp. Eşecul însemna moartea.26-27. ortopraxie. cât mai ales cea duhovnicească (Fac. Domnul Iisus Hristos Îşi asumă firea omenească pentru a o aduce la starea de ascultare de Dumnezeu din care primii oameni căzuseră. 4. 7 Fac.” (1. Dumnezeu trimite pe Însuşi Fiul Său. Păcatul neascultării a dus la separarea vremelnică a omului de Dumnezeu. în care.16-17).1-3). el dă mărturie lumii despre credinţa sa6. El a poruncit şi s-au zidit toate” (Ps. Venit „la plinirea vremii” (Gal. 1. care în deplină comuniune fiinţială cu Dumnezeu-Tatăl şi cu Dumnezeu-Sfântul Duh Îşi asumă şi restabileşte comuniunea omului cu Dumnezeu. recâştigarea comuniunii cu Dumnezeu. Întruparea de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria a Domnului Iisus Hristos (Lc.9). Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Adam. Pentru a oferi o reparaţie greşelii primilor oameni. Creat după „chipul şi asemănarea”7 lui Dumnezeu. conform Sfintei Evanghelii de la Ioan: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. care evanghelizează (vesteşte Evanghelia) şi mărturiseşte (dă mărturie) despre izvorul acesteia: Sfânta Treime. vol. Principiile misiologiei ortodoxe. trebuia să treacă testul ascultării ca o dovadă a iubirii sale faţă de Creator. Prin trăirea principiilor creştine. dar nu atât cea trupească. 6 6 . ne spune Sfânta Scriptură: „El a zis şi toate s-au făcut. iar Domnul Iisus Hristos are şi această calitate. 32. 1985. iar Sfântul Apostol Pavel spune Misiologie Ortodoxă. şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. cap.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti creştin se prezintă în faţa lumii. 44-47.35) împlinea dezideratul de veacuri al omenirii. I. Bucureşti. Acesta era întru început la Dumnezeu. Doar Creatorul avea această capacitate şi aptitudine. de la Adam. 1. 2. iar refacerea comuniunii nu putea fi îndeplinită decât de Hristos-Dumnezeu. atât calitativ cât şi istoric. primul om. În acest sens putem afirma că Mântuitorul este primul. Toate prin El s-au făcut.

16). 2004. La crearea pamântului în cele şase zile. 10 Idem. dovadă şi pecete a dragostei Sale părinteşti. 408. Călcarea Cuvântului a dus la pierderea Duhului Sfânt din inima omului. Prof. prin Cuvântul cel atotputernic al lui Dumnezeu când s-au adus din nefiinţă cele care se văd” (Col. după cum citim la Sfântul Chiril al Alexandriei. 1. ed. Cuvântul lui Dumnezeu se pun în lucrare. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. 2003. p. Teologie Dogmatică Ortodoxă. Craiova. Creaţia lui Dumnezeu prin puterea Sa este semn. plin de har şi sfinţit prin unirea ca o taina de nuntă a sufletului omului cu Dumnezeu. Puterea creatoare este doar la Dumnezeu cel în Treime care prin DumnezeuTatăl binevoieşte zidirea a toate. În om era zidit locaşul de nuntă al Cuvântului. ca într-un legământ. 9 Ibidem. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. aflându-se în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. 29. Bucureşti. Dumitru Stăniloae. iar prin Sfântul Duh se desăvârşesc. la cel care-i va încununa creaţia. Rostul lumii create nu e acela de a face posibilă manifestarea puterii creatoare a lor asemenea lui Dumnezeu ci serveşte ca mijloc de comuniune între persoanele umane şi între ele şi Persoana divină10. Editura Mitropoliei Olteniei. Desăvârşirea creaţiei îl arată pe om împărat peste toată firea zidită. avea să-şi „sfinţească” şi să-şi „scrie” Numele Său în inima lui pentru credinţa în Cuvântul Său. 7 8 . 11 Ibidem. la cel în care. la om9. pentru viaţa veşnică11. p.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti lămurit că este vorba de Hristos-Dumnezeu ca ziditor: „Prin El s-au întemeiat veacurile. iar lipsa Duhului Sfânt a făcut ca să Pr. p. vol. la cel în care din această cauză avea să se „odihnească” de toate lucrurile Sale. Toată lucrarea creaţiei poartă astfel pecetea Sfintei Treimi8. Omul a fost creat să se îndrepte către Dumnezeu prin ascultarea de Cuvântul Său şi să îmbrace trup ceresc după purtarea celui pământesc. Dumnezeu niciodată nu a fost lipsit de gândul la cel care se va bucura de el. prin Fiul. 418. a III-a. Ea a fost gândită ca darul de nuntă a lui Dumnezeu pentru sfinţirea Cuvântului Său în om. Dr. III.

p.17. Perioada vechi-testamentară a fost una a pregătirii neamului omenesc pentru lucrarea mântuitoare. Lect.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti nu se mai poată da cu folos Cuvântul lui Dumnezeu până la curăţirea lui din nou şi sfinţirea inimii omului ca templu al lui Dumnezeu12. dar fiindu-i permanent alături aşa cum reiese din cărţile Vechiului Testament şi din istoria laică13.. iar nu pentru a o părăsi. 76. Tatăl este gata de orice jertfă. într-o perpetuă acţiune de evanghelizare. 9. are şi dorinţa mântuirii ei prin Fiul (In. Pr. vie şi osârduitoare. Radu. 4. cununa creaţiei. nr. p. în „Ortodoxia”. Teologie Fundamentală şi Misionară. 1978. Tatăl. a trecut la lucrare îndată după înstrăinarea omului de Dumnezeu şi s-a manifestat în planul iconomiei divine a Răscumpărării mai întâi prin scoaterea omului din Rai. Dumitru. 3.55). (Evr. Iaşi. Trimiterea Fiului şi a Sfântului Duh este manifestarea iubirii lui Dumnezeu faţă de om.Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară. Cel care are iniţiativa creării omului. Dr. 3.47. Editura Performantica.trimite” să vestească voia şi iubirea Sa: .starea cea dintru început”.. 14 Pr. Lc. prin Sfântul Duh14.1-3). sau înspăimânta cu prezenţa Sa. care a zidit pe om spre a-l înfia şi a-l iubi. Astfel privind problema existenţei umane. 8 12 13 . în raport cu aceasta. 2006. prin Însuşi Fiul Său.. pentru care Sfânta Treime poartă astfel grijă deosebită în perspectiva mântuirii sau readucerii lui la .16). Dragostea lui Dumnezeu. pentru a se sfinţi pe Sine şi proslăvi în făptura Sa prin mântuirea ei în Hristos. 12. de refacere a comuniunii cu Dumnezeu. 43. Ecumenism. I In. p. 1. 24. întrucât venirea istorică a Domnului Hristos şi trimiterea Sfântului Duh în lume devine generic prin asumarea roadelor lucrării Sfintei Treimi de către fiecare creştin. Gheorghe Petraru. ci să aibă viaţă veşnică” (In. 1-2. Sfânta Treime este. Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii (teză de doctorat). Ibidem. Pentru om. izvorul dumnezeirii şi principiul unităţii acesteia.14. chiar jertfa Unicului Său Fiu pe care îl .

p. a vindecat rănile păcatului „căci Cuvântul îmbrăcând trupul. Cuvântul al II-lea contra arienilor.B. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. op. 9 15 16 .E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Dumnezeu nu ar fi putut ierta păcatul doar din dragoste faţă de creaturi. aşa precum cosmosul însuşi este locaş al celui Preaînalt18. Această acţiune avea scopul să redea omului nestricăciunea şi nemurirea pierdute prin păcat. a descris măreţia Întrupării arătând însemnătatea ei neasemănată pentru lumea întreagă. ca o misiune de răscumpărare. 255. 1993. 140. Bucureşti. p. vol. şi stricăciunea ca urmarea lui. De aceea este necesară acţiunea a Însuşi Fiului lui Dumnezeu. 1992. dacă Cuvântul n-ar fi fost Creator”16. 114. ar fi fost de ajuns pocăinţa”15.. în col. „Dumnezeu coboară în adâncurile cele mai de dedesubt deschise în creaţie prin păcatul lui Adam. p. astfel putem afirma cu toată Sfântul Atanasie cel Mare. Epistola către Adelfie. Tratat despre întruparea Cuvântului. În cuvinte de o pătrundere unică „Părintele Ortodoxiei”. precum nici nu s-ar fi creat creaturile de către o creatură. după cum este supranumit Sfântul Atanasie cel Mare. devenită templu. Bucureşti. şarpelui din el”20. p. 15. pocăinţa nu putea să-i ridice pe oameni din cele ale firii. s-a vindecat toată muşcătura. Idem.S. p. p. vol. căci aşa face să înceteze doar păcatul. P. în col.. Bucureşti. 20 Idem. P. Introducere în teologia ortodoxă.B. 17 Idem... 16. slăbiciunea omenească l-ar fi mânat spre legea morţii17. 255. fiindcă ar fi contravenit credibilităţii Sale. 132. Toate acestea erau realizate prin Întruparea Cuvântului şi moartea Sa pe Cruce. 338.S.. 18 Vladimir Losski. Cuvântul al II-lea contra arienilor. Viaţa trebuia să ia locul morţii în fiinţa omenească.. 1992. pentru ca omul să poată urca la dumnezeire”19. Fiul lui Dumnezeu luând firea noastră. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Nimeni dintre făpturile omeneşti nu putea aduce iertarea „căci creatura n-ar putea fi nicicând mântuită de către altă creatură. nici numai prin pocăinţă nu puteau oamenii să dobândească iertarea: „Pe de o parte. precum s-a arătat de multe ori. Învierea Lui fiind dovada îndeplinirii acestei misiuni şi garanţia nemuririi noastre. şi nu. Dacă ar fi fost deci numai păcatul.. cit. 19 Sfântul Atanasie cel Mare.

Cel din ceruri. Sfintele Evanghelii consemnează cuvintele Mântuitorului cu privire la calitatea Sa de misionar22 (trimis) pentru mântuirea lumii:  „Eu n-am venit de la Mine. Rm. 112-113. 7. dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine” (In. ca martor al Său (F.26). Cf.11). 54. Eu acestea le grăiesc în lume” (In. 8. şi cele ce am auzit de la El.13).” (Mat. 1. Deci oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine vine.45). afirmând în multe rânduri că este „trimis” de Tatăl.” (Mt.Ap. 18. Dicţionarul Explicativ al Limbii române.21). 8.12).14). (de la verbul mitto. Hristologia Epistolei către Romani a Sfântului Apostol Pavel. în numele Său (In.  „Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine” (In. -ere . 21 10 . pp. care manifestă aceeaşi voie: „Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru. Misiune. 18. menire) înseamnă acţiunea de a anunţa. Dumitru Viezuianu.” (Is. aşa cum provine el din limba latină missionario (de la missionis = trimitere). Lucrarea evanghelizatoare21 a Bisericii este concepută ca „zidire a Trupului lui Hristos” (Ef. cel trimis pentru propovăduirea adevărului. reiterată chiar de către Domnul Hristos: „Scris este în prooroci: «Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu».8).  „Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este.28). adică a Bisericii ca o „creştere şi extindere organică. Editura Tipografiei Offsetcolor. 20.” (In.a trimite. dar şi rol. un adevăr veşnic şi dătător de viaţă ca o împlinire a unei mai vechi făgăduinţe divine: „Toţi copiii tăi vor fi ucenici ai Domnului şi se vor bucura de mare fericire.29). format electronic. Termenul acesta de „trimis” este chiar înţelesul cuvântului „misionar”. 6. unde chiar Mântuitorul spune: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. în cazul nostru de a binevesti Evanghelia mântuirii lăsată de Mântuitorul Hristos. ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. Aspect consemnat şi în Sfânta Evanghelie. primul îndeplineşte evanghelizarea neamului omenesc. 4. Vâlcea. 22 Pr.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti convingerea că Fiul lui Dumnezeu este Cel care. rost. 1999.dr.

Dumnezeu-Tatăl. izvorul dumnezeirii şi principiul unităţii acesteia. până la jertfa Unicului Fiu pe care îl . p. Deci cele ce vorbesc Eu.. ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In. 6. aşa vorbesc” (In.37). 19. ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. p. Editura Panfilius.14. Lc. ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul. Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. 2002. 4. Că aceasta este voia Tatălui Meu. 9.16). 3. 11 . ca între părinte şi fiu. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Dumnezeu a pus legi în toate cele zidite. I. Pentru om. nu ca să fac voia mea. este Cel care are iniţiativa creării fiinţei umane. trimiterea Fiului şi a Sfântului Duh este o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om23. Gheorghe Petraru.12. 22. 3840).. Iaşi.55). Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis. Dr.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti  „Pentru că M-am coborât din cer. 23 24 Pr. Misiologie Ortodoxă.7. ca să dau mărturie pentru adevăr.18. şi ele se supun acestora fără schimbare: „Întemeiatu-le-ai pe veci”.17. ci Tatăl care M-a trimis. vol. 12. Ibidem. Din perspectivă misiologică.47.oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (In. pentru care Sfânta Treime poartă grijă deosebită cu scopul mântuirii sau readucerii lui la . ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.  „Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine. Relaţia dintre Creator şi făptura Sa nu poate fi alta decât de comuniune24.starea cea dintru început”.  „Învăţătura Mea nu este a Mea. precum Mi-a spus Mie Tatăl.  „Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume. şi dorinţa mântuirii ei prin Fiul (In. I In.trimite” să vestească voia şi iubirea Sa. Tatăl nu pregetă să facă orice. ci a Celui ce M-a trimis” (In.49-50).

Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. Pr. cel mai bine reprezentat prin lucrarea „Critica raţiunii pure”.lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. bazată nu pe legile divine ci pe legi făcute de om28. Societatea postmodernă. p. (In. Prof. căci cu lumina ochilor noştri trupeşti şi la cea a soarelui curat. 3. p. prinsă din ce în ce mai mult în procesul de secularizare şi de globalizare. Dr. timp). pp. 12 25 26 . tot astfel omul. Din aceeaşi dragoste nemărginită care a dat puteri înţelepciunii Sale să zidească toate. Dumitru Stăniloae. 51.10)26. Editura Limes. expresie a lipsei nevoii omului după Dumnezeu. Ibidem..14). încât Dumnezeu nu ar fi zidit pământul dacă nu avea de gând să-l zidească pe om şi n-ar mai fi păstrat pământul dacă omul zidit nu ar fi fost lăsat să se întoarcă25. în calitate de chip al lui Dumnezeu. în Hristos Dumnezeu ne-a arătat nouă calea de a-L cunoaşte pe El ca Ziditorul a toate şi Proniatorul. 27 Pr. nu putem vedea stelele cerului decât cu cât ne pogorâm mai adânc în fântâna cea cu apă vie. 36. Prof. ci atunci când ne coborâm la Hristos în ascultare şi slujire şi dăruire de sine. de a-l cunoaşte apoi pe Hristos „şi puterea învierii Lui” (Filip. 1993. Dumitru Stăniloae. Bucureşti. 19. Dr. ci să impună naturii legea sau ordinea izvorâtă din mintea lui în care sunt date aprioric categoriile gândirii (cauzalitate. consideră că este chemată să impună lumii văzute propria ei ordine.. 2002. spaţiu. Se consideră că aşa cum Dumnezeu a pus la baza lumii ordinea ei interioară. p. a izvorât şi puterea purtării Sale de grijă faţă de făpturile Sale. Şi astfel.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Dar dragostea Sa faţă de om era atât de mare. nu atunci când ne facem „ca unul” din Sfânta Treime. 28 Nicolae Achimescu. raţionalitatea creaţiei. În Hristos ni s-a arătat că Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu.. în Hristos27. Cluj-Napoca. 4. Această tendinţa îşi găseşte expresia ei adecvată în sistemul kantian. Editura Anastasia. Iisus Hristos . 39-41. are rolul să impună lumii ordinea lui exterioară. Noile mişcări religioase. după care omul nu este chemat să scoată legile din natură. „cunoscând binele şi răul”.

84. sufletul şi inima credincioşilor. 14. şi. Progresele la care au ajuns ştiinţa şi tehnologia nu au făcut decât să acutizeze ruptura dintre om şi Dumnezeu. Pr. A fost deschisă astfel calea apariţiei atâtor secte şi curente filozofice care asaltează neîncetat Biserica şi lumea în general32. Pe această cale omul.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Procesul de secularizare se caracterizează prin trei elemente: izolarea Divinităţii în transcendent. Prof. Gheorghe Pietraru. 32 Pr. pp. spirite şi patimi. Dr. Mihai Filimon. p. 21. pentru a fi cantonat în sfera subiectivităţii umane.. Dosoftei Şcheul. 13. p. Aceasta este noua provocare al celui de-al treilea mileniu căreia Biserica va trebui să-i facă faţă prin misiunea ei33. fizice sau materiale. de dominarea lumii. Pr. 33 Î. Editura Trinitas. şi a fost privatizată. Petru Sidoreac. 2000. Iaşi. Hristodoulous. ci o gravă eroare teologică protestantă care a confundat transcendenţa lui Dumnezeu cu absenţa Sa din creaţie30. Primat al Greciei. Gheorghe Popa. Ortodoxie şi prozelitism. Dumnezeu a fost eliminat pur şi simplu de mintea omului. 13 29 . Sau altfel spus. 30 Ibidem. încât produce confuzie şi dezorientare în mintea. Arhiepiscop al Atenei. desprinderea omului şi a creaţiei din relaţia lor cu centrul de gravitate dat în Dumnezeu a favorizat explozia unui pluralism religios şi cultural atât de contradictoriu în esenţa lui. Comuniune şi înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne. autonomia creaţiei şi a raţiunii umane. 31 Ibidem. mândru de cuceririle lui ştiinţifice şi tehnologice. p. Protos. prin re-propovăduirea Evangheliei. traducere de Arhim. astfel religia şi-a pierdut rolul ei dominant în societate. începând cu epoca iluministă. Misiunea socială a Bisericii. La originea acestui proces de secularizare nu se află revelaţia Noului Testament. din realitatea lumii văzute. 17-19.. 2004. fiindcă Sfânta Scriptură nu promovează separaţia dintre creaţie şi Creatorul ei..S. a pierdut libertatea sufletului ajungând sclavul unor forţe iraţionale. Editura Trinitas. Iaşi.P. devenind un sistem de valori alături de alte sisteme marginale31. transformată într-o simplă convingere subiectivă. dominarea lumii de către om29. p.

prin Hristos. Dr. ianuarie-aprilie 1994. Prof. forma cea mai eficientă pentru unificarea oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă37. pentru ca prin ea să Se unească mai strâns cu toate fiinţele umane purtătoare ale aceleiaşi firi şi cu toată creaţia cu care aceste subiecte sunt legate prin firea lor.. Această prezenţă dată în energiile necreate. în Hristos. în „Studii Teologice”.. Ibidem. cu Hristos36. 42. prin dinamismul transfigurării omului şi creaţiei în Hristos. Dar prin aceasta a făcut pe om cel mai adecvat mediu al exercitării puterii unificatoare a Logosului asupra creaţiei. op. toate potenţele omului de a fi inelul de legătură între Dumnezeu şi creaţie. pentru ca întreaga lume să fie „. 10. permite Bisericii ortodoxe şi misiunii ei evanghelizatoare să depăşească atât panteismul. p. în felul acesta. El a pus în actualitate. de cele create şi cu lipsa lor în viaţa viitoare. pentru care Domnul a zis: „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi mai mult să aibă” (In. 14 34 35 . pp. nr. Transfigurare şi secularizare. Prof. p. mărturia creştină. 1-3. Însuşirile Sale divine străbătute de iubire îşi găsesc. de mai multă ordine şi disciplină a preoţilor şi credincioşilor. 239-247. dar trebuie avut mereu în vedere că manifestările în lume ale creştinilor. cit. seria a II-a. 240. În purtarea Sa părintească de grijă faţă de cele create El a „trimis” pe Fiul în trup pământesc. al Cărui chip este omul. cât şi secularizarea ca rezultat al separării lumii de Dumnezeu. Transfigurarea lumii este misiunea Bisericii readucându-l pe om în starea cea dintru început. Gheorghe Popa. atât la sate dar mai ales la oraşe. Dumitru Popescu. sunt rezultatul transfigurării fiinţei umane în Hristos şi Biserică. Pr.personalizată în El. anul XLVI. în virtuţile omului şi în capacitatea de iubire a omului faţă de Dumnezeu şi de semeni. 46-47.. întemeiate pe prezenţa lui Dumnezeu în creaţie35. Fără El omul ar rămâne lipsit de bucuria adevărată în aceasta viaţă. Misiunea Bisericii într-o lume secularizată.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Se consideră astăzi că pentru o reflectare deplină a duhului creştin spre lume este necesară o înnoire atât a discursului teologic34 din cadrul parohiilor. care duce la sacralizarea materiei şi împiedică progresul. Dr.10). 36 Pr. 37 Ibidem.

întrucât Hristos este permanent în Biserica Sa şi prin aceasta „până azi lucrează” la mântuirea neamului omenesc. dar slăbită prin păcatul omului40... Ibidem.7. Dumitru Stăniloae. Prin faptul că nu S-a unit cu un ipostas uman. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. p. 24. în care Dumnezeu-Cuvântul restabileşte şi ridică la o treaptă mai accentuată unirea Sa cu lumea înfiinţată prin actul creaţiei. ci S-a făcut El însuşi ipostasul naturii umane. cu deschiderea Lui dumnezeiască spre toată realitatea creată şi cu capacitatea Lui supremă de comuniune umană. Prof. Evanghelizarea şi mărturia creştină în veacul apostolic 38 39 Pr. p. 40 Idem. 15 . Teologia Dogmatică Ortodoxă. 11-13. Cuvântul lui Dumnezeu poate exercita nu numai acţiunea Sa de spiritualizare.. De aceea evanghelizarea a fost încredinţată Bisericii şi nu a rămas o simplă lucrare individuală. ci şi de îndumnezeire a simţirilor trupului. Biserica este astfel a treia Taină. Actualizarea acestei unităţi într-o anumită măsură virtuală a Lui cu subiectele umane ia forma Bisericii39.. a făcut din umanitatea asumată”38 mijlocul de unire şi de îndumnezeire a întregii umanităţi şi creaţii în Dumnezeu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Prin spiritul omenesc. pp. II.. 2..

86. care este dăruită exclusiv celor care 41 Ibidem. 10. p. ca ascultători ai cuvântului şi de fapt ca ascultători ai Mântuitorului41. Analizând textul Sfintei Evanghelii observăm că Domnul Hristos şi Sfântul Duh. începe cu mesajul adresat contemporanilor Săi: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. 16 .21-22). dacă vor crede în Evanghelie şi dacă se pocăiesc. ca să-l ştie de fapt toţi oamenii de ieri şi de astăzi. 1.  apelul spre credinţă în vestea cea nouă (Evanghelia). Şi suflând asupra lor a zis: «Luaţi Duh Sfânt.împăraţiei cerurilor” (Mt. ţinute vor fi»” (In. deoarece vestesc apropierea . astfel spus spre o altă perspectivă a credinţei. Aşa voia Domnul Hrisos să ştie cei dintâi ascultători ai Săi şi cu voia lui Dumnezeu s-a consemnat acest cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie de la Marcu. Lucrarea Mântuitorului începe cu vestirea împărăţiei lui Dumnezeu: „S-a împlinit vremea…” şi .„. vă trimit şi Eu pe voi.7). Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc. Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie care interesează pe toţi oamenii şi la care nu se poate ajunge decât aşa cum Însuşi Mântuitorul o spune..  venirea în proximitate a Împărăţiei lui Dumnezeu.s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”..15). Misiunea Sfinţilor Apostoli capătă valenţă mântuitoare. 20. trimit pe Sfinţii Apostoli mai departe spre misiune: „Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl. conţinând după cum se observă patru afirmaţii care determinau luarea unei decizii cu privire la viaţa religioasă:  împlinirea vremii venirii lui Mesia prezisă de proorocii Vechiului Testament.pentru că s-a împlinit vremea .  apelul spre pocăinţă. cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine. „trimişii Tatălui”..E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Propovăduirea Domnului Hristos.

. “Mergând. Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor” (Mt. Lc. Mântuitorul s-a îngrijit să caute. Evanghelizare lumii. care s-a petrecut după Înviere şi chiar înainte de Înălţarea la Cer.1-11). acest text fiind. care este în mijlocul lor numai în măsura în care ei se află în misiune42.19-21).15-16). Din datele Evangheliei. 45-52.59). Cuza”. Cei care răspundeau acestei chemări şi care Îl urmau erau numiţi în sens larg: „ucenici”. Lect. Teologie. 9. 10.1-4. Domnul Hristos le-a fost învăţător şi îndrumător chiar dacă în unele situaţii aceştia nu înţelegeau destul de bine rostul chemării lor. 6. Chemarea era adesea de ordin general: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi. şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Mt. pentru Biserica Ortodoxă. 11. devine prelungirea misiunii Domnului Hristos.43).19-20).28-29). 28. o alegere 42 Pr. învăţându-le să păzească toate câte v-am spus vouă.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti se mântuiesc: „Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.I. în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al.Cuza”. Celor chemaţi personal le face şi o alegere deosebită din „mulţimea ucenicilor”. sau lui Filip: „Urmează-Mi” (In. tom VIII. 17 . Şi iată. Iaşi. I. pp. O tratare comparativă. necunoscut: „Urmează-Mă” (Lc. 2003. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui. 16. 10. Găsim în Sfintele Evanghelii că Mântuitorul chiar înainte cu mult de Patima Sa trimite pe toţi cei apropiaţi Lui în misiune de probă (Mt. Alteori chemările erau individuale sau în perechi: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mt. 1. sau lui Levi-Matei: „Vino după Mine” (Mt. învăţaţi toate neamurile.17). Teologia şi practica misiunii azi. sau ca altuia. 4. Mai întâi. să cheme şi să aleagă pe cei care vor fi „stâlpii” Bisericii. aceştia mai apoi crescând numeric au devenit „mulţimea ucenicilor” (Lc. ca misiune apostolică. cum a spus celor două perechi de fraţi pescari.9). Editura Universităţii „Al. cunoaştem că îndată după ieşirea la propovăduire şi în vederea întemeierii Bisericii. Dan Sandu. în două rânduri şi în două grupuri deosebite. emblema întregii acţiuni de evanghelizare. Anterior mandatării misionare a Sfinţilor Apostoli şi a celor şaptezeci de ucenici. 9. Iaşi. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.. iar cel ce nu va crede se va osândi (Mc.

în dar aţi luat. în dar să daţi. 10. Alegerea acestor două grupuri vădeşte sigur intenţia Mântuitorului de a crea o Biserică organizată ierarhic. Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu. 10. la câtva timp după alegerea nominală şi „solemnă” a primului grup. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti „solemnă” şi nominală a grupului celor doisprezece. Nici traistă pe drum. şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi. zicând: «Pace casei acesteia». Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Lc. În orice cetate sau sat veţi intra. cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. nici două haine. că vrednic este lucrătorul de hrana sa. le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate. cel numit Petru. vină pacea voastră peste ea. Tămăduiţi pe cei neputincioşi. nici bani în cingătorile voastre. Şi mergând. propovăduiţi. Şi intrând în casă. ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Cum însă cei doisprezece Apostoli nu puteau lucra singuri. fratele lui. şi Andrei. Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui. Domnul a hotărât să aleagă acestora şi ajutoare.114. nici toiag. Toma şi Matei vameşul. Din aceste alegeri începe să 18 .13-16). Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul. Să nu aveţi nici aur. cu cler şi popor. Filip şi Vartolomeu. cel care L-a vândut. înviaţi pe cei morţi.1). poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi. scuturaţi praful de pe picioarele voastre” (Mt. alege şi pe cei „şaptezeci de ucenici” (Lc. Şi dacă este casa aceea vrednică. pe demoni scoateţi-i. nici încălţăminte. 10. uraţi-i.37. Lc. nici nu va asculta cuvintele voastre. pe care i-a numit „apostoli”: „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi. căci: „secerişul este mult şi lucrători puţini” (Mt. nici arginţi. curăţiţi pe cei leproşi. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon. pacea voastră întoarcă-se la voi. ieşind din casa sau din cetatea aceea. 6. Iar de nu este vrednică. deosebiţi şi ei de „mulţimea ucenicilor”.2). Cine nu vă va primi pe voi. zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. 9. Şi.

şi uşile fiind încuiate. nr. Petru David. 44 Diac. pe Mine Mă ascultă. pp. iul. unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor. 1968. p. întâia a săptămânii (duminica).  evanghelizarea presupunea nu doar simpla transmitere de informaţii. Observând toate acestea se pot desprinde în mod clar următoarele concluzii:  cei chemaţi să fie misionari au fost aleşi şi învestiţi de Mântuitorul. pe care îl aflăm din textul Sfintei Evanghelii de la Ioan: „Şi fiind seară.  învăţăturile pe care aceştia le transmiteau proveneau de la El. 9-10. 683. Cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului şi problema ierarhiei bisericeşti. sufletele şi transformându-le în receptacule ale harului dumnezeiesc.16). în ziua aceea. vindecând. Prof. Dr. 3-4. Ioan Mircea. Comparativ cu protestantismul şi derivatele acestei mişcări. Şi zicând acestea. Un alt aspect care merită adus în atenţie este cel al învestirii misionare a Sfinţilor Apostoli.-dec. 19 43 .-dec. Autoritatea divină cu care-i învesteşte pe Apostoli şi pe cei şaptezeci de ucenici. în pastoraţia vremii noastre. le-a Pr. nr.  propovăduirea lor se desfăşura într-un cadru organizat.. a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: «Pace vouă!».. activitatea Bisericii Ortodoxe vădeşte continuitatea şi justeţea misiunii primită de la Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli. 2001. în „Studii Teologice”. prin puterea care i-a fost transmisă. de Mine se leapădă .E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti se întrevadă. care accentuează latura informativă44 şi aproape deloc sfinţitoare. Rolul disciplinei Îndrumări misionare şi Ecumenism. nov. se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Lc. Astfel înţelegem de ce Biserica Creştin-Ortodoxă nu priveşte evanghelizarea şi mărturia creştină doar ca pe o activitate informativă ci mai ales formativă. iar din misiunea care li se încredinţează ia contur viitoarea activitate a acesteia. şi cel ce se leapădă de Mine. în „Studii Teologice”. 91-94. al transmiterii harului preoţiei. cea dintâi formă a aşezământului Bisericii43. iar cel ce se leapădă de voi. puţin câte puţin.  erau împuterniciţi totodată să vindece şi să sfinţească pe cei care îi primeau. se constată din cuvintele de încheiere: „Cel ce vă ascultă pe voi. 10.

Lucrarea evanghelizatoare. va fi susţinută de către Sfinţii Apostoli: „. până la sfârşitul veacului. 2.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti arătat mâinile şi coasta Sa.Ap. 19-23). 1-2. 1. 86 . Precum M-a trimis pe Mine Tatăl.. la rândul lor.10). pe toţi cei cărora li se adresau..14).. Sfinţii Apostoli L-au cunoscut deplin pe Hristos ca Dumnezeu Mântuitorul. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi Iisus le-a zis iarăşi: «Pace vouă!. Trebuie să remarcăm aici că acest har special a fost transmis doar ucenicilor Săi în sensul cel mai strict al cuvântului ucenic. 1. 2002. distinct pentru fiecare.. învăţaţi toate neamurile. Dr. „sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu” (Col. 28. pe Hristos cunoscut prin propovăduirea care li se încredinţase: „Drept aceea.Ap. văzând pe Domnul. pentru că prin înălţarea Sa la cer.” (Mt. aflându-se toţi împreună (F. în chiar ziua Învierii.8). episcopii. mergând.-iun. Constantin Preda. a suflat asupra lor şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt. dar harul preoţiei le fusese deja transmis. numai fiind îmbrăcaţi cu toată puterea Sfântului Duh de către Hristos Însuşi. la Cincizecime „Hristos din faţa ucenicilor” devine prin Duhul Sfânt „Hristos din inimile lor”45.. Pr. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. dorind astfel să-i vadă. 24. 24. Cărora veţi ierta păcatele.. Sfântul Duh ce Se odihnea şi strălucea peste El ca Dumnezeu. vor fi ţinute» (20.şi veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Lc. le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine. Într-adevăr. în „Studii Teologice”. vă trimit şi Eu pe voi».48) iar capacitarea lor pentru această misiune va fi făcută prin dăruirea darului Duhului Sfânt: „. De aceea. Sfinţii Apostoli au început să facă.voi sunteţi martorii acestora” (Lc. Credinţa şi viaţa Bisericii primare. în ziua Cincizecimii. Apoi. acordându-le astfel puteri speciale şi unice pe care mai apoi aceştia le vor transmite prin hirotonie urmaşilor lor.Amin.. ian. Deci s-au bucurat ucenicii. 45 20 . pp. prin coborârea Sfântului Duh „în chip de limbi de foc”. Şi zicând acestea.49. S-a revărsat deplin peste El şi ca om. şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele.90. nr. 1.19-20).Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu.1-3. F.

F.1.Ap.Ap.Ap. ţinută cu ocazia alegerii unui alt Apostol. cei doisprezece Sfinţi Apostoli (Lc.15-22). Foarte importantă este condiţia pe care Sfântul Petru o pune pentru alegerea lui Matia: el trebuia să fi însoţit pe Iisus „. 24.21-22). şi „Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul” (Ps.48. este prezentat ca fiind ales al Domnului (F.Ap. şi instituiţi în vederea acestei mărturii sunt.29). Apostolul Petru identifică profeţiile referitoare la cel care Îl va trăda pe Mântuitorul şi le vede împlinite exact în evenimentele din viaţa Iscarioteanului. care s-a adăugat celor Unsprezece pentru a-l înlocui pe Iuda. înainte de toate. pornind de la finalul vieţii acestuia. trebuia ca Sfinţii Apostoli să-şi păstreze intact numărul pentru a se învedera iniţierea. a cărui activitate se află consemnată pe larg în cartea Faptele Apostolilor. 10.. 68. potrivit planului Său i-a „ales mai înainte” (F.42).24). Reprezentând cele douăsprezece seminţii ale Noului Israel. martor al Învierii (F. pe baze scripturistice (F.1. Precedentă Pogorârii Sfântului Duh această iniţiativă ne arată grija cu care Sfântul Petru dorea să menţină în amănunt caracteristicile exacte ale lucrării Domnului Hristos.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Împuterniciţii Domnului înviat. 41) şi le-a poruncit să dea „mărturie” (F. porneşte de la prezentarea acţiunilor acestuia ca o împlinire a unor profeţii luate disparat din Vechiul Testament: „Facă-se curtea lor pustie şi în locaşurile lor să nu fie locuitori” (Ps. ca o iniţiativă a divinităţii. continuă şi se finalizează cu afirmarea demersului lor clar electiv. 1. sau o putem intui din Epistolele soborniceşti care îl au ca autor. în locul lui Iuda Iscarioteanul. 10. 1.Ap.7).8).Ap. 1.15-26).. de către 21 . După Înălţarea Domnului un evanghelist model este Sfântul Apostol Petru. Dumnezeu Însuşi.108. Prima cuvântare a Sfântului Petru.începând cu botezul lui Ioan până în ziua în care S-a înălţat” şi să devină împreună cu cei unsprezece.Ap. Consideră ca pe o poruncă divină necesitatea împlinirii numărului de doisprezece al Apostolilor (F. Chiar şi Sfântul Apostol Matia.

umplea . în discursul său. În acest caz utilizarea unui text profetic era şi o încercare de convingere pe baza propriilor cunoştinţe. Că nu vei lăsa sufletul meu în iad.1.8-11 şi 109. că însuşi David privea încrezător spre venirea lui Mesia: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea. un apel către împlinirea şi finalitatea prorociei. Apostolul le dovedeşte din Psalmii 15.1-5) cu multe sute de ani înainte. însă o aşează în legătură cu venirea lui Mesia cel aşteptat de Israel din vremuri imemoriale şi împlinită în persoana lui Iisus din Nazaret. Iudeii se consideraseră din totdeauna „poporul cărţii”. se intuia.vei de veselie cu faţa Ta. Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii. a noii naţiuni cereşti (Biserica) care va lua fiinţă la Rusalii. 2. şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura” şi „Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Din textul Mt. că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin. Apostolul prezintă acţiunea Pogorârii Sfântului Duh şi manifestările ucenicilor ca o finalizare a unei proorocii rostite de Ioil (3. 19 reiese clar că evanghelizarea era mânâ în mână cu administrarea Sfintei Taine a Botezului şi cu lucrarea de învăţare. prin propovăduirea Evangheliei46.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mântuitorul. a unui Nou Legământ. iar unii chiar îl numeau Mesia. care trebuia făcut cunoscut oamenilor prin misiunea încredinţată lor. Cu ocazia acestui măreţ eveniment Sfântul Petru se remarcă în calitate de bun propovăduitor al Sfintei Scripturi. Ştiind că evreii considerau pe împăratul David un izbăvitor al lui Israel.mă . Hristos. legătura indisolubilă dintre cele două Testamente. alegerea prin acceptul lor. Pentru aceasta s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea.Ap. 22 46 . Această acţiune electivă prefigura într-un fel o alta de mai mare amploare. beneficiari ai cuvântului dumnezeiesc pe care din fragedă pruncie îl studiau şi totodată pretindeau a-i fi interpreţi fideli. dovedit astfel prin viaţa Sa pământească al cărei martor ocular fusese Sfântul Petru (F. dar încă şi trupul meu va sălăşlui întru nădejde. nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea. 28.17-21).

Numirea clară a lui Hristos ca fiind „Piatra”. 4. Is.18.3.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mea.15). că însuşi Îl aştepta.22. 117. îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău. sintagma era arhicunoscută membrilor sinedriului şi poporului dar rămăsese până atunci fără o explicaţie deplină şi mulţumitoare. Sfântul Petru evocă o sintagmă atât de cunoscută iudeilor „piatra din capul unghiului” cu referire strictă la Hristos. dar expozeul biblic este însoţit şi de apelul ca iudeii să se comporte ca urmaşi ai lui Avraam şi Moise. unde compare împreună cu Sfântul Apostol Ioan ca o consecinţă a activităţii lor misionare anterioare.16. pe Acela săL ascultaţi” (Deut. Afirmată în multe texte veterotestamentare47. 118.12-26 ). după vindecarea unui olog din naştere. când. a pus şi 47 Ps. pentru a da socoteală cu ce putere şi cu al cui acord fac minuni şi predică pe Iisus Nazarineanul. 2. poporul iudeu trebuia să depăşească simpla citire a textelor mesianice şi să treacă la observarea împlinirii lor.22.4).Ap. Israel se considera „zidirea lui Dumnezeu”. desemnându-se intuitiv pe sine ca mandatar al Domnului Iisus. şi voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va grăi tot ce-I voi porunci Eu” (Deut. dar şi pentru înţelegerea Bibliei iudaice în Biserică. până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.18.Ap. numire pe care o vom regăsi şi în prima sa epistolă (I Pt. rezultatele fiind deja binecunoscute. De aceea pentru a-şi împlini vocaţia de aşteptător al lui Mesia. Acest discurs a găsit ecou printre ascultătorii de atunci şi a servit pe mai departe ca model propovăduirii Evangheliei în primul veac. ca şi mine. însă nu reuşea să aplice respectiva sintagmă la sine şi nici să se identifice cu „piatra”.18). „…Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor. În faţa sinedriului evreiesc (F. Un alt moment al cunoaşterii şi interpretării hristocentrice a Vechiului Testament s-a petrecut la Templul din Ierusalim. 28. chiar în pridvorul numit de popor „al lui Solomon” ( F. Sfântul Apostol Petru îşi justifică acţiunea în numele lui Iisus Hristos identificându-l cu Proorocul despre care Moise spusese: „Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi.1-21). 23 . cum eşti tu.

Deut.1-4). Apostolul Petru după ce este eliberat miraculos din temniţă de către un înger. este o nouă ocazie în care putem observa aspectul colegial al misiunii apostolice (F.Ap. ruda Domnului Hristos. Sfântului Apostol Petru i se descoperă universalitatea misiunii creştine.29). 5). în care leagă acţiunile sale de prioritatea ascultării mai mult de Dumnezeu în detrimentul ascultării de oameni. Sfântul Petru are o vedenie prin care i se dă de înţeles că păgânii pot avea parte cu Hristos dacă vin la creştinism (F.9-16). îşi argumentează faptele şi vorbele printr-un citat aluziv din cartea lui Daniel (3. 5. în opunere cu Biblia: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (F. ruperea cu tradiţiile biblice iudaice (Legea Veche sau a lui Moise).E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti mai mult în încurcătură pe sinedrişti determinându-i să intensifice ameninţările faţă de cei doi Apostoli. doar că nu existau aceleaşi elemente de circumstanţă. A urmat rugăciunea înălţată împreună cu membrii comunităţii creştine din Ierusalim în care credincioşii de asemenea evocă un citat din Psalmul 2. prezidat de Sfântul Apostol Iacov cel Mic. Arestat a doua oară pentru că încălcase interdicţia sinedriului de a vorbi şi face minuni în numele lui Iisus Hristos (F. fapt pe care mai apoi îl va reitera şi în casa sutaşului Corneliu. 24 . în calitate de episcop al Ierusalimului. La o zi după viziunea sutaşului Corneliu.148. altul decât autorul uneia dintre epistolele studiate aici. În dorinţa sa de a nu gusta din vietăţile care i se prezentau în vedenie aduce ca scut păzirea prescripţiilor alimentare iudaice (Lev. iar personajele erau de data aceasta monoteiste. la acest sinod. în cetatea Iope.18). Sinodul din Ierusalim (49-50).18-32).Ap. 10. 11.Ap. anterioară creştinării (F. 48 „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?”. Se afirmă oficial. 15). observându-se astfel predilecţia în a justifica orice cerere pe făgăduinţe sau evenimente anterioare. 10. 5.Ap. pe care asemenea oricărui iudeu le respectase. Situaţia se asemăna întrucâtva.Ap.

şi să cunoaşteţi iubirea Iui Hristos cea mai presus de cunoştinţă.. primul destinatar al mântuirii din care a venit Mesia... Acesta este termenul grecesc pentru cuvântul misionar. 49 50 Pr. (F. călăuzeşte. Evanghelizarea lumii poruncită de Mântuitorul începea de la Ierusalim până la „marginile pământului” având ca prioritate a vremii poporul Israel51. că trebuia potrivit cuvântului Domnului înviat . „Misiunea profetică exercitată de Iisus.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti socotite a fi „un jug nepotrivit” şi lipsite de necesitatea observării de către noii creştini proveniţi dintre Neamuri. s-a împărtăşit prin revărsarea Duhului la Cincizecime. Ca şi grupul celor doisprezece. Puterea Duhului Sfânt trimisă de Domnul înviat.. Astfel. prin Duhul Său. Prin puterea Duhului Sfânt Biserica dă viaţă. alege martorii50. 7.Ap. prin întâlnirea cu Domnul înviat pentru misiunea de a-L mărturisi (F. Dr. Constantin Preda.. (Ef. cit. 51 Prioritatea de care se bucura Israel provenea din două direcţii: una ca depozitar al Legii şi alta ca destinatar cu întâietate geografică.14). putere prin care Domnul înviat este prezent şi lucrător în susţinerea misiunii.. 25 . încredinţată de Hristos. asupra Căruia Duhul Sfânt era permanent. care într-o traducere cât mai apropiată are sensul de mărturisitor. transfigurată prin Sfântul Duh. pentru a fi mărturisitorii Domnului înviat înaintea lui Israel şi a lumii.să ajungă „la marginile pământului”. ca să fiţi puternic întăriţi.16-19). 178-179. Surprinzător este. referitor la mărturia celor doisprezece Apostoli.Ap.2-3). Sfântul Pavel a fost ales de Dumnezeu. 3. 22.”. şi pentru a duce la împlinire misiunea universală. pp.8-15. cu toţii chemaţi la a fi o nouă zidire. Pe lângă grupul celor doisprezece şi Sfântul Arhidiacon Ştefan a primit calitatea de a fi „martor” al Domnului Înviat. scrie şi Sfântul Apostol Pavel. însă şi neamurile păgâne. astfel încât aceasta a devenit o comunitate evanghelizatoare”49. în omul dinăuntru.60). şi învestit de asemeni cu puterea Sfântului Duh prin „punerea mâinilor” (F.Ap. preţul mărturisirii fiind însăşi viaţa sa oferită cu drag. Apostolii. 6. 13. asupra Bisericii.. efesenilor: „Să vă dăruiască (Dumnezeu-Tatăl). op.

57 Pr. 12. 56 Ibidem. 1976. Pe aceste considerente Biserica Ortodoxă a înţeles noţiunea de evanghelizare într-o perspectivă eclesiologică bine determinată şi permanentă54. Biserica este parte integrantă din mesajul Evangheliei57. dr. Dr. Convertirea este act de încorporare conştientă în Trupul tainic al lui Hristos (Rom..”52. p. prof.. 2. în urma predicii Sfinţilor Apostoli despre Hristos în lucrarea Sa mântuitoare.1-30).dr. au întrebat ce să facă pentru a primi credinţa în Hristos. Răspunsul a fost.. dar nu în sensul instrumentalist. op. datorită Sfântului Duh şi venirii Sale personale în lume. în Ortodoxia. Misiologie Ortodoxă. Misiologie Ortodoxă. deoarece Biserica devine în acelaşi timp un principiu şi o condiţie a misiunii creştine56.. 36. nefiind altceva decât punctul de plecare al mărturiei şi propovăduirii lui Hristos.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Aşadar.4-5). Constantin Preda.. pp.. Hristos li se dăruieşte personal prin lucrarea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii. 52 Pr. Sfânta Liturghie. 22-24.. fiind „pătrunşi la inimă”. sacramentalmântuitoare53.38). pp. şi veţi primi darul Sfântului Duh” (F. Biserica Ortodoxă are propria ei teologie şi practică misionară. 60-61. 3.10). Biserica întreagă cunoaşte de la Rusalii pe „Cela ce din sânurile Tatălui S-a deşertat pe Sine şi din cer pe pământ S-a pogorât şi a luat toată firea noastră cea omenească şi a îndumnezeit-o pe ea şi după aceea iarăşi S-a suit la ceruri şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. Gheorghe Petraru. Propovăduirea şi ascultarea Evangheliei sunt „esenţiale pentru actul convertirii”55 iar cuvântul lui Dumnezeu constituie sămânţa conţinutului credinţei (Mt. 53 Noul Testament ne arată că. în care Biserica ia fiinţă ca o comunitate concretă. 3 – 4. 13. Evanghelizarea şi mărturia creştină sunt în profunzime eclesiale. Tuturor celor care voiesc a se împărtăşi de această cunoaştere spre mântuire (Col. cultul divin. din partea Apostolilor: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi în numele lui Iisus Hristos. cit. 446.Ap.. 54 Pr. Semnificaţia luminii dumnezeieşti în spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe. cei care au ascultat acest cuvânt. Dr. Gheorghe Petraru. cu centrul lui. 26 .. nr. Dumitru Stăniloae. p. 55 Pr. De aceea evanghelizarea este strâns legată de Biserică.

în „Teologie şi Viaţă”. Pr. pe un areal ce a cuprins întreaga Asie Mică.. Asist.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Observăm până aici că prin lucrarea de evanghelizare şi prin „mărturia” Sfinţilor Apostoli ia fiinţă Biserica. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. nr. 1-6). p. misiunea continuă fiind scopul şi raţiunea de a exista a Bisericii. 6. şi o bună parte din Europa. 8. Din pericopa: „Ci veţi lua putere.-dec.Ap. iar Biserica începe să devină tot mai vizibilă în peisajul religios iudaic. Carmen Gabriela Mândrilă. este organizată asistenţa socială58 prin alegerea şi hirotonirea celor şapte diaconi (F.. Activitatea deosebit de prodigioasă care îl caracterizează pe Sfântul Pavel.. şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. a treia între anii 54 – 58. Dr. misiunea creştină se adresează Samariei (F. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. O privire de ansamblu chiar şi incompletă asupra cărţii Faptelor Apostolilor întăreşte şi amplifică această perspectivă. Drd. 7-12.Ap. Iaşi.4-6). 1. 183 -191. 27 58 . iar acest cadru îl oferă Biserica60. a doua între anii 51 – 54. pp. Duhul Sfânt este văzut ca o putere iar în mod indirect ca şi Cel care călăuzeşte evanghelizarea.” (F. Biserica şi începuturile asistenţei sociale. Bucureşti. Gheorghe Petraru. Ioan Constantinescu.Ap. cele trei călătorii misionare59 au ca rezultat întemeierea de biserici locale bine organizate şi la rându-le mărturisitoare. conform poruncii Mântuitorului adresată lor. Misiologie Ortodoxă. Studiul Noului Testament – manual pentru Seminariile Teologice. Cf. dar lucrarea acesteia nu se opreşte doar la ziua Cincizecimii ci. iul. 1999. p.8) înţelegem importanţa darului Duhului Sfânt pentru abilitarea Sfinţilor Apostoli şi a celorlalţi ucenici în vederea împlinirii misiunii lor de a propovădui Sfânta Evanghelie până la marginile pământului. aşa cum arată cartea Faptelor Sfinţilor Apostoli. Înţelegem că evanghelizarea se desfăşura într-un cadru organizat şi îndrumat de către ucenicii Domnului Iisus. venind Duhul Sfânt peste voi.. 2002. este misiune îndeplinită la superlativ. 82. ceea ce îi atrage şi primele persecuţii. 60 Pr. 59 Călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel s-au desfăşuirat astfel : prima între anii 45 – 48. 87. prin directa călăuzire şi protecţie a Sfântului Duh.

Iar când vă vor da pe voi în mâna lor. 11.31). 4. în urma eliberării Sfinţilor Petru şi Ioan: „s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu îndrăznire propovăduiră cuvântul lui Dumnezeu” (F.Ap. nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi. 18. 24.Ap. au primit darul Duhului Sfânt prin punerea mâinilor de către Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan.Ap..12).Ap.Ap.Ap. când într-adevăr a compărut în faţa sinedriştilor şi a potentaţilor vremii (F. 10. Când evanghelizarea depăşeşte graniţele Ierusalimului.Ap.14-36) este prezentată ca o consecinţă imediată a darului Duhului Sfânt coborât asupra apostolilor. potrivit făgăduinţei Domnului Înviat.24. Duhului Sfânt îi este atribuit rolul de susţinere a mărturiei. 28 61 . Samarinenii (F. lăsându-i pe cei prezenţi uimiţi de „îndrăzneala” lui (F. Dr.18-20)61. În faţa Sinedriului care-l interoga. după ce fuseseră deja botezaţi. Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi. 23.8-10). După convertirea eunucului etiopian diaconul Filip este răpit de Duhul Domnului şi se regăseşte la Azot. 8. spre mărturie lor şi păgânilor. Duhul Sfânt este Acela care călăuzeşte Biserica. atât în alegerea persoanelor cât şi în indicarea noilor teritorii misionare62. Cuvântarea Sfântului Apostol Petru la Cincizecime (F. 10. p. Sfântul Petru vorbeşte „plin de Duhul Sfânt” (F. Duhul Sfânt nu este prezent numai ca Cel care-i abilitează şi le dă puteri ucenicilor în misiune. După rugăciunea comunităţii persecutate. 2. 4.19.Ap. 62 Referire directă la episodul în care Sfântului Apostol Pavel i se arată că trebuie să meargă în Macedonia (F. 63 Pr. cit. să Este şi cazul Sfântului Apostol Pavel.8). 4.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti În lucrarea evanghelizatoare din Ierusalim.29). 8.13). Nu este dificil. Constantin Preda.1-6.1-17). ci şi ca Cel care provoacă „noi Cincizecimi” destinate să confirme şi să consolideze etapele fundamentale ale misiunii63. ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.40). de unde reia propovăduirea Evangheliei până la Cezareea (F. 188. Sfântul Petru este „împins de Duhul” să meargă în casa lui Corneliu (F. de întărire şi încurajare a ucenicilor pentru a fi capabili de îndrăzneală în a-L mărturisi pe Mântuitorul chiar în condiţii de persecuţie: „La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine. 26.Ap. căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi. op. (Mt.

29 64 . Îl voi trimite la voi” (In. 65 Calitatea de trimis a Sfântului Duh reiese şi din textele nou testamentare: Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (In.” (F.28). Pavel (II Tm. întrucât aşa cum aflăm din nenumărate texte nou-testamentare între Hristos şi Biserica Sa există o legătură ontologică: „Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi. 28.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti înţelegem că întreaga activitate misionară a Bisericii primare este susţinută şi călăuzită de Duhul Sfânt.Ap. prin toate legăturile care îi dau tărie. de asemeni un trimis65: „Eu cu voi sunt în toate zilele. De altfel într-un mediu păgân ostil evanghelizarea a înfruntat numeroase şi dificile obstacole după cum aflăm din istoria bisericească. 18. Mângâietorul nu va veni la voi.Hristos. îşi săvârşeşte creşterea. 18. 16. 4.20). tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat. să creştem întru toate pentru El. practicat de Sfântul Ioan Botezătorul şi ucenicii săi. Căci dacă nu Mă voi duce.16) şi „Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Amin” (Mt. plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Ef. Care este trupul Lui. 66 Dintre aceştia enumerăm pe episcopii Timotei şi Tit hirotoniţi de către Sfântul Apostol.6. Tit 1. şi se zideşte întru dragoste” (Ef. Referitor la cazul special al iudeului Apollo (F. aveau misiunea ca pe un mod de viaţă Acest text ca şi altele serveşte sectarilor penticostali în a-şi susţine doctrina cu privire la glosolalie (vorbirea în limbi) ca dar incontestabil al botezului cu Duh Sfânt. 1.22-23). 1. Din El.7). L-a dat pe El cap Bisericii. potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare. ceilalţi şaptezeci de ucenici şi în continuare urmaşii lor hirotoniţi66. iar dacă a reuşit să le biruiască este numai pentru că originea şi supravegherea ei este chiar de la Mântuitorul prin Sfântul Duh. în iubire. 14. Sfinţii Apostoli. neavând decât botezul pocăinţei64.15-16). iar dacă Mă voi duce. acesta întradevăr propovăduia pe Iisus ca Mesia. condiţia fiind rămânerea în stare de misiune. sau că ar fi posedat vreo harismă specială aşa cum aveau Apostolii. până la sfârşitul veacului. dar Scriptura nu ne arată că Apollo şi boteza pe cei care credeau în cuvântul lui. mai presus de toate. fideli poruncii Mântuitorului.24-28). „Ci ţinând adevărul. ci se limita doar la a-L mărturisi pe Iisus „dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.Ap.4-7). Care este capul .

Pr. Sfântul Apostol Petru a predicat în cetăţile Lida. Bucureşti.. Iope. caracteristicile care vor rămâne definitorii pentru conceptul de misiune creştină. 346. autori ai acestora67.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti religios. Antiohia.. 314-315 şi p.. şi botezaţi-le. Cf.  cei evanghelizaţi dar şi hirotoniţi continuau opera apostolică într-un cadru organizat care era Biserica. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 3. cit. Ioan Constantinescu.. Prof. 30 67 . pp.”. după cum ştim din istoria Bisericii Ortodoxe. Pr. op. pp. Ei propovăduiau şi trăiau Evanghelia dând mărturie creştină prin faptă şi cuvânt. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Apostol Iuda. Macedonia. Acestea vor fi.. Babilon şi Roma. 29-36. 1992. Respectivele concepte se regăsesc în Epistolele soborniceşti studiate ca o mărturie a unităţii şi continuităţii lucrării de evanghelizare desfăşurată de Sfinţii Apostoli.. Cezareea Palestinei. Ioan Rămureanu. tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist. fratele lui Iacov cel Mic. Concepte de evanghelizare după Epistolele soborniceşti Sfântul Apostol Ioan a predicat Evanghelia în Asia Proconsulară. Cf. Sfântul Apostol Iacov cel Mic a predicat Evanghelia în Ierusalim fiind şi episcopul acestei biserici. Din studiul activităţii lor de evanghelizare reies câteva consideraţii:  aveau împuternicirea Domnului Hristos prin Sfântul Duh.. II. Istoria Bisericească Universală. aceasta fiind emblematic pentru întreaga lor activitate. se ştie doar că „ar fi răspândit învăţătura creştină şi în alte ţări îndepărtate”.  misiunea lor era în acord cu cerinţele poruncii Mântuitorului: „Mergând. Dr. învăţaţi...

nr. Sfântul Apostol Iacov reluând avertismentul Mântuitorului cu privire la modul în care creştinii ar trebui să se raporteze la timpurile apocaliptice (Mt. ian. amăgindu-vă pe voi înşivă. 21-24. în funcţie de autor. pledează pentru o propovăduire a Evangheliei prin fapte izvorâte din credinţă: „Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului. admirabil puse în operă de ierarhi. dacă zice cineva că are credinţă. p. Fiecare autor vine cu un element caracteristic. 70 Pr. cit.1). aceste concepte ale evanghelizării şi mărturiei creştine.14) folosindu-se în acest scop de comparaţia legăturii dintre suflet şi trup care unul împreună cu celălat fac o fiinţă vie: „Căci precum trupul fără suflet mort este. Dr. 1. cea a Sfântului Iacov. 31 68 69 . transpuse în practică.1-2. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului. 316. Sfântul Apostol Iacov sfătuieşte pe Pr. în „Studii Teologice”. perioada Sinoadelor ecumenice. iar nu şi împlinitor. observându-se clar aspectul sobornicesc (universal) al acesteia69. Ibidem. reuşind astfel să întregească imaginea asupra evanghelizării şi mărturiei creştine din primul veac. op. 1983.. 22-23).11). Vom observa mai târziu. Anticipând într-un fel disputele doctrinare care vor marca Biserica secolelor IV-VIII.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Epistolele soborniceşti. cei care definesc oarecum acest aspect al misiunii creştine70. Ioan Constantinescu. anul martirizării sale68. pp.-feb. fraţii mei. el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale” (1..26). iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?” (2. Rolul Bisericii în societate după Sfinţii Trei Ierarhi. relevă o anumită complementaritate a principiilor procesului de evanghelizare. a fost scrisă înainte de anul 62. moartă este” (2. preoţi şi credincioşi şi în special de către Sfinţii Trei Ierarhi. nu numai ascultători ai lui. Îndemnul său merge chiar mai departe condiţionând credinţa de existenţa faptelor ca şi element al mântuirii. Viorel Ioniţă. Destinatarii Epistolei sunt „cele douăsprezece seminţii care sunt în împrăştiere” (Iac. astfel şi credinţa fără de fapte. în activitatea Bisericii. Cronologic vorbind prima dintre Epistolele soborniceşti. expunând astfel o pledoarie pentru mărturia creştină prin modul de viaţă: „Ce folos. asist. 24.

Pentru Sfântul Iacov. 32 .1). Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (5..9). duce către concluzia „întoarcerii” la adevăr pentru un creştin deja împins spre rătăcire de „mulţii învăţători” evocaţi mai înainte. pp. Caracterul sobornicesc reiese din afirmaţia autorului: „Petru. dar şi pe cei din toate timpurile: „Nu vă faceţi voi mulţi învăţători. apostol al lui Iisus Hristos. Scopul epistolei este de a încuraja pe creştini în suferinţele pricinuite de persecutori şi de a-i motiva spre mărturie creştină. Acest text este adeseori evocat de către sectele neoprotestante ca motivaţie a „misionarismului”71 pe care îl desfăşoară. slujitor şi apostol al lui Iisus Hristos. dus până la agresivitate. 2. învăţătorii) mai mare osândă vom lua” (3. 19-20). celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a 71 Misiologie Ortodoxă. unde „misionarii” sectari se încadrează mult mai bine decât în calitatea de „preoţi ai Bisericii”.1) şi: „Simon Petru. Apostolul avertizează astfel profetic despre pericolul devierii de la învăţăturile Evangheliei. în Pont. oferind totodată şi învăţături despre cum trebuie transpuse în viaţa de zi cu zi principiile Evangheliei. în Galatia.. în Asia şi în Bitinia” (I Pt. evanghelizarea are şi un rol expiator pentru cel care o desfăşoară: „Fraţii mei. cum le-ar plăcea să fie recunoscuţi.. către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini. fraţii mei. Şi pentru că am vorbit de complementaritatea Epistolelor soborniceşti aducem în atenţie acum faptul că Sfântul Apostol Petru este cel care elucidează problema preoţiei în creştinism (I Pt. ştiind că (noi. dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva. Desigur că analiza textului. Această temă însă va fi tratată într-un subcapitol special dedicat subiectului abordat de această lucrare. Sfântul Petru adresează Bisericii două epistole. aspect întâlnit şi în celelalte epistole soborniceşti. 76-79.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti credincioşii timpului său. în contextul întregii Epistole. 1. ambele adresate credincioşilor din diferite locuri. în Capadocia. uneori cu mijloace şi metode incorecte.

Formulările pentru destinatarii celorlalte două epistole sunt: „aleasa doamnă şi către fiii ei” şi „către Gaiu”. Ioan Constantinescu. 346.. şi Apocalipsa75. Astfel pentru adresanţii primei epistole întrebuinţează termenul simplu „vouă” reieşind clar că se adresează credincioşilor Bisericii în general. Drd. 75 Pr. ed. În a doua epistolă. Ioan Mihoc. 2001. cel mai probabil Ierusalim. 331. primul episcop al Ierusalimului76.. p. Ibidem. în anul 64 sau 6677. pentru a doua. Toate trei epistole ale sale sunt scrise din Efes şi adresate Bisericii. în ciuda cruntelor persecuţii. pp. Vom vedea mai târziu pe parcursul acestei lucrări că acest concept evanghelistic va fi unul de prim rang în Biserica Ortodoxă. Vremea scrierii celor două epistole este primul secol creştin.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti noastră” (II Pt. doreşte să elucideze şi problema Parusiei Domnului74. au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” arată clar că epistolele nu aveau doar un caracter local ci erau. fratele lui Iacov. 77 Ibidem. universale (soborniceşti). vol. 76 Pr. respectiv anii 64 pentru prima. Asemeni celorlaţi autori de epistole Pr. mai ales. Toate trei sunt o pledoarie a iubirii creştine care trebuie să anime pe orice credincios. 150-154. p. spre deosebire de prima. p. p. 348. Dr. Cele două expresii: „cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini” şi „celor ce. Asist. cit. Prof. a II-a. ruda Domnului. scrisă din Roma73. cit. Daniel Mihoc. I. 33 72 73 . alături de Evanghelia a IV-a care îi poartă numele. Ioan Constantinescu... op. Apostolul şi Evanghelistul Ioan adresează deasemenea întregii Biserici trei epistole. Vasile Mihoc. a fost scrisă undeva în Palestina. op. chiar dacă pentru desemnarea acesteia foloseşte termeni diferiţi. Sibiu. Drd.1). Editura Teofania. 74 Ibidem. Introducere în studiul Noului Testament. scrisă din Babilon72 şi 67. Epistola sobornicească a Sfântului Iuda. 1. 324. Conceptele sale evanghelistice sunt clare şi scopul este aproape identic: încurajarea spre persistenţă în mărturia creştină prin propriul mod de viaţă.

II. Epistolele soborniceşti sursă a principiilor evanghelizării şi mărturiei creştine în vremea Părinţilor Apostolici 78 Ibidem.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti soborniceşti Sfântul Iuda avertizează de apariţia ereziilor şi îndeamnă la mărturie ca trăire creştină78.  singure principiile Evangheliei feresc de abaterea de la dreapta credinţă.  sunt clarificate slujirile şi rolurile în evanghelizare şi în mărturie creştină.  este necesară trăirea creştină ca mărturie din iubire a adevărului Evangheliei. transmisă de autorii Epistolelor soborniceşti. desprinse din Epistolele soborniceşti am putea spune astfel:  se afirmă posibilitatea apariţiei ereziilor şi ereticilor care vor falsifica adevărul Evangheliei. Ca să rezumăm pe scurt conceptele evanghelizării şi ale mărturiei creştine. p.4. 34 . 347.

85 Ibidem. Dervent. a II-a. În desfăşurarea evanghelizării. op. cit. p. Drd. Pr. op. Asist.. Prof. 81 Pr. cit. Patrologie. p. 86 Ibidem. ed. 43. Ioan Rămureanu. Iustin Martirul şi Filosoful († 165-166)86 şi multe alte mii de creştini. 29-30. aşa cum îndemna şi Sfântul Apostol Pavel pe credincioşii din locurile pe unde predicase Evanghelia (II Tes. Epistolele soborniceşti vor avea. Sfântul Petru este martirizat la Roma.15). Dr. Prof. 37. în anul 67. Petru şi Pavel82. Ioan G. să continue cu aceeaşi vigoare amplificându-şi chiar. că primul obiectiv era consecvenţa faţă de mărturia înaintaşilor lor. Au mărturisit credinţa creştină. p. chiar cu preţul vieţii pământeşti. rămânerea la „ce este scris” dar şi predicat prin viu grai. 28-29. Drd. Dr. în această perioadă. în timpul persecuţiei declanşate de Nero. Apostolul Ioan deşi a murit de moarte naturală prin anul 100.31. M-re. pp. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.. fusese anterior torturat într-un cazan cu ulei încins în timpul împăratului Domiţian (81-96) iar despre Sfântul Iuda ştim că i-au fost arestaţi fiii din porunca lui Domiţian. 2. Editura Sf. Pr. 82 Ibidem. 35 79 . 1975. şi în mod cu totul special în secolele II-V. p. pp. 1999. 83 Ibidem. 35. Ignatie Teoforul (†107)84. cit. Sfântul Iacov este ucis cu pietre sau aruncat de pe aripa templului din Ierusalim din ordinul Sinedriului iudaic în anul 62. p. era de fapt Dealtfel şi autorii Epistolelor soborniceşti au avut de suferit aceste prigoane. 322. Sfinţii Apostoli Iacov81. 36. op. 71-88. Bucureşti. decurgând din însuşi înţelesul formei gerundivale (mergând). privită fiind ca promotoarea unei credinţe străine şi împotrivitoare rânduielilor religios-statale impuse de autorităţile vremii. aşa cum ştim că s-a întâmplat în secolele următoare. p. cit... rolul de fundament în aplicarea conceptelor şi principiilor de evanghelizare şi mărturie creştină. Prof. Ioan Constantinescu. op. colectiv de autori. Încă din primul veac Biserica abia înfiinţată se confrunta cu ostilitatea mediului păgân şi iudaic. Policarp episcopul Smirnei († 156)85. Dr. pp. 158.. Vasile Mihoc. Ioan Mihoc. 29. Daniel Mihoc. Ioan Rămureanu. 80 Istoria Bisericii Universale. Coman. 84 Pr. Prof. aflăm din scrierile patristice. Pr. efectele. p.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Era cu totul firesc şi normal ca dinamismul evanghelizării poruncit şi asigurat de Mântuitorul prin Sfântul Duh. Sunt celebre persecuţiile sângeroase din timpurile începând de la împăratului roman Nero79 şi continuând până la Iulian Apostatul80. Ioan83. Dr.

aproape fără excepţie. De aceea Mântuitorul afirmă: „Legea şi proorocii au fost până Ia Ioan. p. la Parusie. 10. Iaşi. Despre o deosebire între Împărăţia lui Dumnezeu şi Biserică se poate vorbi numai în ceea ce priveşte gradul de realizare şi desăvârşire a fiecăreia în timp şi Pr. Prof. Misiologie Ortodoxă. şi. iată. 16. Lc. au înţeles că Biserica lui Hristos pe pamânt. Dr. Pr.20) vedem cum această formulă s-a transformat în chip firesc în: „. totuşi. Ecumenism. „au considerat Biserica creştină ca pe un nucleu separat de lume”88 şi. 11.. şi este viitoare în sensul că va ajunge la deplinătate numai într-un viitor îndepărtat.15. Când Mântuitorul şi-a început propovăduirea a reluat cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul: „S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu” (Mc. de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea” (Lc. Dr. Ea este actuală în sensul că există deja în sufletele ucenicilor... Teologie Fundamentală şi Misionară. Editura Performantica.20-21). op. Mt... a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu”. zice: „împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.. privită în raporturile sale interne sau în relaţiile sale cu tot ceea ce însemna „lumea din afară”. 36.28. se identifică cu Împărăţia lui Dumnezeu în plină dezvoltare. va creşte şi se va dezvolta. 1. După datele sinopticilor.lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. Gheorghe Petraru. p.. împărăţia lui Dumnezeu este actuală.. 2006. 11. 90 Pr. Dr. 79. asist. Iisus Hristos . p. deşi au cunoscut şi mărturisit cu toţii universalitatea religiei creştine.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti transpunerea în practică a îndemnului la ferire de „învăţătorii mincinoşi” despre care avertizaseră autorii epistolelor soborniceşti87.. împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. Această împărăţie există deja pe pământ90.. 89 Pr. 87 88 36 . Astfel Împărăţia lui Dumnezeu despre care vorbeşte atât de des Sfânta Evanghelie este Biserica89. iar altă dată. dar totodată viitoare. Căci. 17. Dr. răspunzând fariseilor.16). Gheorghe Petraru.. 47. cit. Viorel Ioniţă. Scriitorii creştini din primele patru secole după Hristos. deşi s-au ocupat de cele mai diferite aspecte ale vieţii creştine. Dumitru Stăniloae.

72. Concepţia respectivă a determinat în primele trei secole atitudinea duşmănoasă a celor „din afară” faţă de creştini. p. Hristos este împărat. Biserica este identică cu împărăţia lui Dumnezeu în sensul că ea constituie începutul acestei Împărăţii aici pe pământ91. Constantin Preda. op.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti în eternitate. atitudine care a determinat o claustrare a acestora faţă de lume în general. Imperiul Roman se încreştinează şi tot atât de repede Biserica creştină îşi lărgeşte spaţiul său până la a se suprapune cu Imperiul Roman. „marginile pământului” cunoscute la acea vreme. Iulian Apostatul. 93 Pr. p. ceea ce a atras după sine o rapidă pătrundere a principiilor de viaţă creştină. Procesul de evanghelizare însă nu s-a produs fără dificultăţi şi momentul de criză pe care îl are de înfruntat Biserica creştină în drumul parcurs în secolele I IV spre a deveni o Biserică universală. mod de viaţă etc. 65. p. Sfinţitor şi mai ales Mântuitor al fiilor ei şi singurul căruia i se cuvine închinare şi ascultare92. cit. op. Ioan Rămureanu. 187. p. 94 Pr. care a Ibidem. cit.. că lumea este rea în sine). Dr. Viorel Ioniţă. a Evangheliei. Dr. În foarte scurt timp. op. Nu este de mirare că în situaţia dată. în toate straturile sociale şi în toate compartimentele de activitate din acea vreme94. Iulian Apostatul nu a putut să restaureze păgânismul cu tot ceea ce însemna el: filozofie.. 14. asist.. Începând cu împăratul Constantin cel Mare (300-337) se produce schimbarea radicală cu privire la raporturile dintre religia creştină şi statul roman. dar a reuşit să scoată în evidenţă elementele necreştine din societatea Imperiului socotit creştin. 95 Pr. erau uşor receptate chiar de către unii buni credincioşi ai Bisericii şi astfel apăreau mereu tendinţe de separare faţă de lume ca atare şi nu numai faţă de rătăcirea religioasă şi decadenţa morală a acesteia93. chiar ideile de nuanţă maniheică (ca de exemplu. îl constituie încercarea împăratului Iulian Apostatul (361-363) de a reînvia păgânismul muribund95. cit. Prof. Ibidem.. învăţător. 37 91 92 . p. Dr. În această împărăţie. deşi Evanghelia se propovăduia în continuare. 81.

p. cit. împotriva voinţei sale. 14. cit. cu care religia creştină era datoare societăţii după înlăturarea civilizaţiei păgâne98. 18. primit şi cunoscut de ei de la Sfinţii Apostoli. Biserica ocupase un larg spaţiu în societatea Imperiului Roman din acel timp. op. În primele trei secole. Viorel Ioniţă.IV şi din următoarele. care urmând duhului apostolic.28). asist... nici elin. nici slobod” (Gal. 98 Ibidem. 99 Pr.în Hristos nu este nici iudeu.. împotriva diferenţierii etnice şi sociale dintre oameni. un mare serviciu Bisericii prin aceea că a atras atenţia asupra limitelor şi mai ales asupra sarcinilor Bisericii creştine în societatea Imperiului Roman la jumătatea drumului dintre Constantin cel Mare şi Teodosie cel Mare96. sau. mai precis. socială. culturală şi economică. Pr. op. nici rob. Dr. spaţiu pe care l-a umplut cu valori creştine corespunzătoare. Viorel Ioniţă. asist. între care Sfinţii Trei Ierarhi se înscriu la loc de frunte97. 3. pe baza principiului paulin că „.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti duşmănit religia creştină mai mult decât oricare dintre împăraţii romani persecutori a adus însă. Abia prin crearea a ceea ce numim civilizaţie creştină a putut Biserica să încorporeze toate activităţile umane şi să atingă în mod concret dimensiunea sa de universalitate. Dr.. 16. Prin procesul de creştinare treptată a tuturor straturilor sociale şi prin pătrunderea principiilor creştine în toate domeniile de activitate: politică. Un aport deosebit în activitatea misionară a Părinţilor Apostolici şi a scriitorilor bisericeşti l-au avut scrierile lor. marii săi gânditori din secolele II . Ibidem. 96 97 38 . Sfinţii Trei Ierarhi au adus o contribuţie tot atât de importantă la crearea unei civilizaţii creştine. au fixat învăţăturile de credinţă transmise prin Sfânta Tradiţie până în zilele noastre99. Alături de contribuţia lor hotărâtoare la încheierea controverselor doctrinare şi la formularea unor adevăruri fundamentale ale credinţei ortodoxe. p. universalitatea Bisericii era înţeleasă mai mult în sens etnic şi social. p.

cit. care va să vină.. 8. 102 Pr. Acum este perioada apologiilor şi a scrierilor polemice. 63. ca sursă a responsabilităţii şi a speranţei în fiecare moment al istoriei. apud Pr. p.13.. p.. Dr. eliberată prin puterea lui Hristos cel Înviat. Gheorghe Petraru. 3 – 4. op. evanghelizarea se bazează pe hristologia cosmică şi promovează o vedere integrală a creaţiei. p.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti În concepţia şi mărturisirea lor creştină. nr. deodată. p. Prof. Dr. cit. Viorel Ioniţă. Din această perspectivă se vede că întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu şi scopul său este sa devină un sacrament permanent al dragostei Sale pentru lume100.38-39). înainte de toate. 39 100 . Poate. ceea ce a făcut să se afirme afirme la acea vreme: „Semen est sanguis christianorum”103 (sângele creştinilor este o sămânţă). Dumitru Stăniloae. Afirmând tensiunea dintre vechea lume. Epistola către Diognet socoteşte că singură slujirea misionară prin mărturie creştină. Evanghelizarea trebuie să afirme nu numai realitatea îngrozitoare a păcatului uman. şi lumea nouă. Dr. dr. 1976. Evanghelizarea se desfăşoară plenar în ciuda persecuţiilor sângeroase împotriva creştinilor. bună şi că dragostea lui Dumnezeu cuprinsă în Hristos cel înviat este mai puternică decât puterile întunericului şi ale păcatului101 (Rm. 22. 8. în „Ortodoxia”. ca lume marcată de puterea păcatului şi a morţii. asist. căci fericirea nu stă în Pr. Misiologie Ortodoxă. mărturia creştină apare. Semnificaţia luminii dumnezeieşti în spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe. 101 Pr. Apologeticum. Prof. 50. ci şi faptul că această creaţie a lui Dumnezeu este. Câteva exemple de atitudine misionară pot fi desprinse din studierea atitudinilor unor Părinţi Apostolici şi din lucrările aparţinând vremii respective. Ioan Rămureanu. 12.. dacă vrea.. acum este timpul de glorie al celebrelor şcoli catehetice de la Alexandria şi Antiohia102. poate să-l facă pe om următor lui Dumnezeu: „Să nu te prindă mirarea că omul poate fi următor lui Dumnezeu. 103 Tertulian. Cele mai vechi scrieri bisericeşti ale Părinţilor Apostolici stăruie asupra caracterului obligator al evanghelizării ca misiune. ea sesizează unitatea ultimă a umanităţii şi solidaritatea interioară a întregii creaţii în faţa Creatorului. op.

105 Sfântul Ignatie Teoforul. 322. Servirea lumii ca misiune este „postul” ales de Dumnezeu: „Iată. 1927. zice: „Unde este multă osteneală. 40 104 . ec. şi pe cel gol care-ţi iese în cale. Matei Pâslaru. îţi zice: Iată-mă. Matei Pâslaru. ec. Sfântul Ignatie Teoforul comentând marea slujire a Mântuitorului Hristos..Niţu. Lucraţi împreună cu alţii. în „Scrierile Părinţilor Apostolici”. nu în aceasta se arată cineva următor lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Dumnezeu te va auzi. 332. traducere de Pr. de faţă sunt. de Pr. cine este gata a ajuta pe cel mai slab din puterea sa.6-10)106.Niţu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti a domnii peste aproapele. cine dă celor lipsiţi din toate cele ce a primit de la Dumnezeu şi se arată a fi ca Dumnezeu pentru cei cărora le ajută. dacă vei arunca de la tine lanţurile şi ridica mîinilor şi cuvântu! de murmurare şi dacă vei da din inimă celui flămând pâinea ta şi tei vei îndura de sufletul smerit” (Is. G. înţeleasă tot ca misiune. I. ca îngrijitori. tratând despre servire. 1927. zice Domnul: Dezleagă orice nod al nedreptăţii. vol. Epistola întâia către Corinteni a lui Clement Romanul. pune în libertate pe cei răniţi. Şi de aceea: „Văduvele să nu fie neîngrijite: după Domnul să fii îngrijitorul lor. Atunci lumina ta va izbucni ca aurora şi mântuirea ta va spori repede. odihniţi. 57. ca trăire a Evangheliei. ajutători şi slujitori ai lui Dumnezeu”105. trad. vol. îmbracă-1. alergaţi. ec. dă aceste îndemnuri: „. traducere de Pr. luptaţi pentru binele tuturor fraţilor. vol. I. Şi nimiceşte orice zapis nedrept. p. Ioan Mihălcescu. sculaţi-vă împreună. sau în a fi avut şi a asupri pe cei de sub tine. ec. dreptatea ta va merge înaintea ta şi slava lui Dumnezeu te va înconjura.N. luptaţi. pătimiţi.. Epistola către Policarp. G. Epistola lui Barnaba condiţionează răsplata numai de servire.. Ioan Mihălcescu. 1927. desfă ochiurile învoielilor silite. 55. acolo e mult câştig”. Dă pâine celor flămânzi.N. ec. în „Scrierile Părinţilor Apostolici”. Matei Pâslaru. I. ci cine ia asupră-şi povara aproapelui. Plângeţi pentru greşelile aproapelui şi scăderile Epistola către Diognet.. p. p. căci acestea sunt în afară de maiestatea Lui. 106 Epistola lui Barnaba. ec. pe fără adăpost primeşte-i în casă şi pe cel umilit nu-1 trece cu vederea. G. nici a voi să ai mai mult decât cei mai slabi. acesta este postul pe care l-am îndrăgit Eu.Niţu. Pe când încă vei vorbi tu. Ioan Mihălcescu. acela e următor lui Dumnezeu”104. în „Scrierile Părinţilor Apostolici”.N.

Sfântul Apostol Pavel pune la baza slujirii misionare. Biserica Slujitoare. iar desăvârşire o numim pentru că nu e nevoie să fie întregită cu nimic.2)109. ec. 96 .108. 5. precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă.”. apr. „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură. p. Cuvintele Sfinţilor Apostoli. în Scrierile Părinţilor Apostolici. desăvârşire şi spălare.32).1. 109 Magistrand Grigoraş Aurel. ei le transmiteau întocmai. 235. nr. har căci prin ea se iartă vina pentru păcate. dovedind profunda transformare a sufletelor. Tot acelaşi Părinte Apostolic mai scria: „Această lucrare (a mântuirii. 1927. erau fideli cuvântului Sfântului Apostol Iacov: „Iar de căutaţi la faţa omului. Slujirea misionară a Părinţilor Apostolici. cu fapta şi cuvântul. 12. 1. discriminarea etnică ori socială neaflându-se în lucrarea lor misionară. „Şi umblaţi întru iubire precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi s-a dat pe Sine pentru noi. 2. faceţi păcat şi legea vă osândeşte ca pe nişte călcători de lege” (Iac.a. „După cum voinţa Lui devine înfăptuire şi se numeşte «lume». plângeţi cu cei ce plâng. 4.N. ceea ce înseamnă că vedem departe în dumnezeire.15. era ecumenică. iubirea: „Slujiţi-vă prin iubire unul pe altul căci toată legea se cuprinde într-un singur cuvânt. I Cor.. 108 Ibidem.21).. luminare pentru că prin ea se strecoară acea sfântă lumină mântuitoare. de pr. Mărturia Sfinţilor Apostoli era deosebit de vie în amintirea lor şi nu de puţine ori ei citau sau îi imitau pe aceştia activând misionar..9). ec. Ioan Mihălcescu. întru Hristos” (Ef. trad. vol. 1. 1966. urmând întocmai exemplul Sfinţilor Apostoli ai căror ucenici au fost. Matei Pâslaru. Nu te lăsa biruit de rău. n.. iertând unul altuia. „Fiţi buni între voi şi milostivi. 41 . 2. întrucât peste tot propovăduiau Evanghelia (II Cor. ci biruieşte răul cu binele (Rom. Spălare pentru că prin ea ne curăţim păcatele. – iun. în Ortodoxia.) se numeşte în multe feluri: har şi luminare. p. în acesta: 107 Epistola I a lui Clement către Corinteni..2). G. I. tot aşa hotărârea Lui este mântuirea oamenilor şi ea se numeşte Biserică”108.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti lui le socotiţi ca ale voastre”107.Niţu.” (Ef. de a căror slujire misionară fuseseră fascinaţi şi care îi determinară în a se converti la creştinism.

Îndemnul Sfântului Iacov: „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatãl. Părinţii Apostolici slujeau misionar şi prin acţiunile filantropice. era împreună cu acţiunile caritabile. Observăm că starea de decadenţă a lumii contemporane Părinţilor Apostolici era urmare a rătăcirii de la adevărul dumnezeiesc originar.cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl este: să cercetăm pe orfani şi văduve. desfăşurate în toate mediile locuite. Aurelia Luchian.. aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor. şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii” (1. fără de pată. Ajutarea celor săraci. Creştinii ajutau prin ofrandele lor pe cei defavorizaţi material şi chiar dacă obiceiul punerii bunurilor în comun dispăruse între creştini lipsurile celor săraci se împlineau prin darurile celor mai avuţi. o foarte bună mărturie creştină111. din partea lumii” (Iac.. pp. 1996. de care aminteşte Sfântul Iacov în epistola sa. idealul unui mod de viaţă.13-14). 712. 5. ori „cercetarea” de care vorbeşte aici este tocmai o expresie a misiunii iubitoare de lume. pp. în „Teologie şi Viaţă”. nr. 1. Fără a se limita doar la propovăduire. cit.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Gal. întrucât se ştie că o primă problemă a Bisericii primare a fost sărăcia. era pentru creştinii acelor timpuri. credinţa prin fapte. Mihai Vizitiu.27). 130-141. iniţiate la modul organizat încă din vremurile apostolice110. De aceea: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini legea lui Hristos” (Gal. între care se evidenţiază în mod deosebit Sfinţii Trei Ierarhi.2). Misiunea creştină urbană. 6. şi să ne păzim pe noi. ca şi pentru cei de astăzi. Dr. iar misiunea lor consta tocmai din „întoarcerea la adevăr” a acestora. Propovăduirea Evangheliei ca acţiune de încunoştiinţare a lumii.27). Sfântul Apostol Iacob învaţă pe ucenicii săi care i-au continuat opera misionară: „. în necazurile lor. era o dimensiune a misiunii creştine pe care o vor practica la superlativ Sfinţii Părinţi.. 42 110 111 . Pr. op. Iaşi. La rândul său. 86-88.

Dr. caracter pe care religia creştină l-a căpătat prin Edictul de la Milan. 5.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti II. 112 43 . 130. 113 Acest act legal a fost emis de către împăratul Teodosie cel Mare la 28 februarie 380 şi reînnoit la 10 ianuarie 381. Bucureşti. a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Epistolele soborniceşti. dar mai ales după Edictul de la Constantinopol113. emis de împăratul Constantin cel Mare în anul 313. Cf. Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Ioan Rămureanu. permisă. puternic marcate de opera misionară a Sfinţilor Trei Ierarhi. p. sursă a evanghelizării şi mărturiei creştine în practica şi concepţia Sfinţilor Părinţi Odată cu recunoaşterea creştinismului ca religie licită112. 1992. Dicţionarul Explicativ al limbii române – legală. îngăduită de lege. Istoria Bisericească Universală – manual pentru Seminariile teologice. Prof. Pr. respectivul act poruncind ca toţi supuşii Imperiului Roman să adere la creştinism. secolele IV – VII. a Sfântului Ioan Damaschinul. activitatea misionară a Bisericii începe să cunoască ceea ce îndeobşte numim „epoca de aur”. şi a multor altora asemeni lor.

pentru că ea este de la Dumnezeu. sfinţitor şi conducător. misiunea era mult obstrucţionată de grelele persecuţii din partea statului păgân.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Misiunea se desfăşoară de acum pe mai multe direcţii. Astfel concluzia sa constituie una dintre premisele majore ale deschiderii faţă de lume. ci că provine din libertatea omului şi există ca o lipsă a binelui. Această posibilitate fiind de fapt esenţa misiunii creştine. şi nu reuşea să aibă decât valenţe limitate. Marele ierarh de la Cezareea Capadociei s-a ocupat în mai multe rânduri. odată cu vremurile de libertate desfăşurarea misiunii atinge un caracter plenar. Binele Absolut. nu poate conţine în sine răul. şi mai puţin în laturile celelalte. misiunea Bisericii avea mai mult un caracter evanghelizator pentru cei din afara ei. de aceea prin noua dimensiune pe care el o dă monahismului. în legătură cu care considera că nu are existenţă în sine. Protagoniştii acestei opere misionare. 5. nu întâmplător. De aceea. nu poate fi autor al răului.). nu a ezitat să-şi dedice propriile resurse intelectuale şi morale în folosul celorlalţi. doreşte să angajeze pe monahi în slujba societăţii. Dacă în secolele I – III şi primele două decenii din secolul IV. păstrînd sensul şi scopul originar al ascezei. aplicând parcă îndemnul Sfântului Iacov (Iac. lumea. caracterizată printr-o falsă închinare şi o moralitate nepermisă. A trebuit ca Biserica să cunoască timpul libertăţii pentru a îndeplini la modul admirabil misiunea ei. cu statut de excelenţă şi eminenţă au fost şi rămân Sfinţii Trei Ierarhi. Sfântul Vasile cel Mare a fost de la bun început o fire înclinată spre viaţa contemplativă. tot ceea ce există în lume este bun în sine şi trebuie sustras de sub influenţa păcatului. dar pe care îi determină să devină creştini. 44 . iar pentru cei din Biserică misiunea se manifesta şi caritativ. Vasile cel Mare (330-379) şi Grigorie de Nazians (330-390). În perioda restricţiilor. dar simţindu-se chemat spre a se angaja cu toată capacitatea sa de muncă în slujba Bisericii. Creaţia. Sfântul Vasile cel Mare a înţeles că primii călugări creştini încercau să dea naştere în pustie unei lumi opuse lumii antice păgâne. reuşind să cuprindă şi să se adreseze şi celor din afara Bisericii. iar Dumnezeu. Ioan Gură de Aur (354-407). de originea şi esenţa răului în lume.

în care bunurile aparţin tuturor vieţuitorilor. dar nu lipsiţi cu totul de posibilitatea de a lucra ceva cu mîinile. în care călugării îşi aveau un aport important la îngrijirea celor în nevoi. Orice păstor de suflete anterior Sfântului Ioan Gură de Aur s-a ocupat de educaţia religios-morală a păstoriţilor săi. 1983. 45 . XXXV. şi cuprindea case pentru îngrijirea leproşilor. pentru a permite călugărilor să se implice în mod concret pentru binele semenilor lor. care a rostit şi o celebră cuvântare cu această ocazie116. p. fiind invitat şi Sf. Pr. a fost înfiinţat după anul 370115 şi inaugurat la anul 374. p.. 115 Este anul începerii episcopatului său în Cezareea Capadociei. asist. Dr. Ioan G.. nr.909 C. col. Dr.. Rolul Bisericii în societate după Sfinţii Trei Ierarhi. pentru ca prin produsul muncii lor să contribuie la întreţinerea aşezămintelor. Grigorie de Nazianz. Pr. Cf. urmând înclinaţiei proprii şi cerinţelor timpului. în Studii Teologice. li s-au clădit ateliere meşteşugăreşti. să se dedice mai mult educării religios-morale a poporului. 13. Dr. vol.1-2. Ene Branişte. apud Pr. ian. 116 Patrologiae cursus completus. Prof. în care puteau învăţa carte şi diferite meserii. 857 A . Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase. 100. azile pentru bătrâni. După ce a pus ultimele baze ale vieţii monahale de rânduială cenobitică114. şi şcoli pentru copii. Editura Diocezană. sau aziluri pentru bolnavi şi săraci. Prof. Ecaterina Branişte. Sfântul Vasile cel Mare a organizat asistenţa socială a Bisericii încă din timpul păstoririi sale ca preot. Sfântul Vasile a anexat la mânăstirile înfiinţate de el spitale.. Prof. Patrologie.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti pe care Sfântul Vasile o recomandă nu numai simplilor credincioşi. o mare clădire pentru călătorii străini. ci şi monahilor. p. Coman. care a fost numit „Vasiliada”. series graeca. Infirmilor. 2001. 112. incapabili de a se mişca. Caransebeş. dar marele aşezământ de lângă Cezareea Capadociei. Sfântul Ioan Gură de Aur a preferat. dar nota dominantă a misiunii creştine până în 114 Mod de viaţă în comun al călugărilor din mânăstiri. Viorel Ioniţă. Opera de binefacere iniţiată şi condusă de el poate fi pusă în legătură cu activitatea sa de reformare a monahismului. după numele întemeietorului. Cf. Aşezământul caritabil este de fapt primul spital din lume.-feb. dar şi cu sesizarea deosebit de clară a nevoilor lumii.

Sfântul Ioan Gură de Aur este interesat însă. 16. Coman118. şi de crearea unor valori culturale creştine care să depăşească pe cele păgâne. El a creat de fapt o suburbie întreagă în Constatinopol. Dr. Ioan G. Dr.000 de versuri.17-20). 46 . dar şi pentru străinii veniţi în capitală şi cărora li se dădeau haine şi bani de cheltuială pentru întoarcerea acasă. p. op.. cuvântul Tău este adevărul. şi Eu i-am trimis pe ei în lume. un mic orăşel al ospitalităţii şi filantropiei creştine care adăpostea mii de oameni. adăposturi pentru infirmi şi nu numai pentru săracii capitalei.. 17. cu un total de aproximativ 18. cit. Prin cele 507 poezii ale sale. ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. ci şi pentru cei ce vor crede în Mine. Viorel Ioniţă. p. El se preocupă nu numai de îmbunătăţirea vieţii creştine a auditorilor săi. cit.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti secolul IV o constituia faptul că aceasta se îndrepta doar spre comunitatea creştină propriu-zisă. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi. Aceştia în unanimitate consideră că misiunea în deplinătatea ei este o trăsătură specifică preoţiei acordată de Mântuitorul Sfinţilor Apostoli şi prin ei urmaşilor lor. ci urmăreşte înviorarea principiilor creştine a vieţii morale a întregii societăţi117. asist. 117 118 Pr. dar mai ales din anii de păstorire ca arhiepiscop al capitalei Imperiului. Precum M-ai trimis pe Mine în lume. Ioan G. Coman. Pr. cantine populare. Dar aportul deosebit al acestor Sfinţi Ierarhi în lucrarea misionară a creştinismului îl constituie fixarea bazelor învăţătoreşti despre cele trei laturi ale misiunii Bisericii. să instituie un stil general de viaţă creştină. încă din timpul activităţii sale la Antiohia. 121. Continuând activitatea misionară a Sfântului Vasile cel Mare. după cum îl defineşte Părintele Prof. op. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog. este o dovadă a mărturiei creştine: „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău. Prof. prin cuvântul lor” (In. Sfântul Grigorie de Nazianz este preocupat de ideea accesibilităţii creştinilor la valorile culturale profane din vremea sa. Sfântul Grigorie de Nazianz este „una din cele mai mare podoabe ale literaturii şi gândirii patristice”. Sfântul Ioan Gură de Aur a organizat nenumărate spitale.

Evanghelistul trebuie să fie o persoană responsabilă. şi căutau altceva mai trainic. pe lângă vocaţie . 1. suferinţă.19) a fost ecoul care a urmărit sufletul celor trei dascăli. I. pregătire. p. S-a înălţat întru slavă. slujitorul altarului îşi vădeşte credinţa prin viaţa sa. 24. I Tm. Preotul ca unul care propovăduieşte Evanghelia lui Hristos trebuie să fie în toată deplinătatea firii.învăţăm de la Sfinţii Trei Ierarhi. mai-iun.. a pătimit pentru fărădelegile noastre.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Observăm că problema sfinţirii urmaşilor Sfinţilor Apostoli este consemnată aici în mod clar.8. P. 119 Diac. că S-a descoperit. în care să nu existe vicleşug (In. 6. Înţelegând înălţimea preoţiei. apără pe fiecare credincios în parte. acela mare se va chema” (Mt. S-a jertfit pentru noi.înseamnă a avea alese însuşiri morale şi intelectuale. a înviat din morţi făcându-Se început învierii noastre. în stare să conducă la adevăr pe cel căzut în păcat sau în necredinţă. a poseda forţa propovăduirii altora şi a-i determină la îndreptarea vieţii sau la mărirea virtuţii. unde şi noi putem ajunge şi ne putem împărtăşi de viaţa de veci. S-a pogorât la Iad pentru strămoşii noştri.4. conştientă că Dumnezeu există. mai copleşitor. după Sfinţii Trei Ierarhi. 5. Însuşirile morale şi pregătirea sufletească şi intelectuală menţin turma duhovnicească întreagă. David. 2. depăşesc obişnuitul. 1984. 47 . încât Evanghelia să se răspândească mai întâi prin exemplul vieţii sale proprii şi apoi prin învăţăturile pe care le dă oamenilor. în „Studii Teologice”. 5-6. Aceşti mari dascălii ai lumii şi ierarhi depăşeau pe contemporanii lor. pe cel cu mintea şi cugetul întinat (Ps. Exemplu în această privinţă este Sfântul Apostol Pavel. din orice religie.47). un om integru. „Cel ce va face şi va învăţa. Conf. a cărui activitate. iar rătăcirea nu-şi găseşte loc. nr. 306.5). Responsabilitatea misionară. îndemn. S-a întrupat. un răspuns complet la întrebările sufletului şi pe acesta l-au găsit în învăţătura creştină”119. „A fi misionar .

Ap. 10.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Pentru un slujitor al altarului. 20. 2000. Fecioru. Costachi Grigoraş. pe care le expun ca pilde pentru cei chemaţi şi împuterniciţi să îndeplinească lucrare misionară. ci pentru mântuirea oamenilor. „Atunci eşti un propovăduitor desăvârşit. îmbrăcat în platoşa dreptăţii şi încins cu sabia adevărului. pe credincioşi. Misionarul ca unul care se pregăteşte pentru propovăduirea Evangheliei. în nepricepere sau întrebuinţează rău Preoţia”122.. D. 48 120 . ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. pp. II Pt. spune Sfântul Ioan Gură de Aur. 1957. Numai aşa îl vor urma căutătorii de Dumnezeu şi nu vor fugi să caute răspuns nevoilor lor sufleteşti în altă parte (F..12.8)... Cel care se pregăteşte pentru misiunea propovăduirii Evangheliei trebuie să aibă şi să simtă vocaţia. Exemplu de dragoste pentru tradiţiile străbune. pentru a avea un succes misionar deplin. când şi prin cele ce faci şi prin cele ce înveţi duci pe ucenicii tăi. 2. „. p. de aceea cad în viclenie. la viaţa fericită pe care a făgăduit-o Mîntuitorul Hristos”121. 2. Editura Trinitas. un mijlocitor al iertării. 122 Ibidem. 7-9. ţinând seama de nevoile celor din jurul său120. trebuie să fie un următor al lui Hristos şi convins că „Evanghelia nu este de la oamenii” (Gal.Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura!. „Sunt condamnaţi cei ce nu simt Preoţia. studiul şi exerciţiul nu trebuie întrerupte niciodată.. dar a şi avut tot Pr. 1..cel ce a îndurat tot felul de vrăjmăşii. Iaşi. Să fie atât de angajat în misiunea sa încât să poată spune cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu. Sfinţii Trei Ierarhi nu tolerează sminteala şi au cuvinte de foc împotriva celor nepăsători şi îndărătnici. plecând de la unele cazuri negative ale Vechiului şi Noului Testament.20).29. celor nedrepţi şi iresponsabili. Despre preoţie.17-20).. p. vas ales şi apostol al neamurilor. pentru a fi pregătit oricând şi bine. Nu trebuie să se angajeze într-o lucrare despre care ştiu prea puţin sau deloc. „..”. 121 Sfântul Ioan Gură de Aur. un trăitor al cinstei în faţa oamenilor. 953. traducere de Pr. vocaţie desăvârşită este Sfântul Apostol Pavel. El este un exponent al împăcării. în „Biserica Ortodoxă Română”. nr. 976.

păstrând prin aceasta o legătură vie cu Mântuitorul: „Eu sunt viţa cea adevărată. în descoperirea lui Dumnezeu . p. nr. „Preotul trăieşte nu numai pentru el..2).E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti felul de biruinţe. au primit.. pentru diversitatea sufletelor şi nenumăratelor îndeletniciri ale credincioşilor.. 5. 4. scoţând în evidenţă slujirea Bisericii lui Hristos în lume şi iniţiind o teologie creştină a slujirii misionare. pp. 968-970.Tatăl şi în lucrarea Sfântului Duh: „Luaţi Duh Sfânt. Sfântul Grigorie de Nazianz.. astfel au gândit Sfinţii Trei Ierarhi conştienţi de darul preoţiei primit de ei prin Taina Hirotoniei şi au lucrat în consecinţă „cu timp şi fără timp” (II Tm.22-23). 49 123 124 .. iar Sfântul Grigorie de Nazianz definea preoţia ca „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”.. ţinute vor fi. în „Biserica Ortodoxă Română”.”. arăta Sfântul Ioan Gură de Aur123. au păstrat şi au transmis prin hirotonie succesiunea în credinţă şi au păstrat succesiunea apostolică. Fiecare dintre slujitorii altarului sau dintre candidaţii la Preoţie trebuie să fie conştient de vocaţie. „Voi sunteţi sarea pământului şi lumina lumii” (Mt. iar voi sunteţi mlădiţele.” (In.. 15. 125 Sfântul Ioan Gură de Aur. ci şi pentru o mare mulţime de oameni. N-a încetat vreodată lupta şi niciodată nu i-a lipsit cununa. p.. 15. 133. Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau mai scurt : Despre preoţie. au fost şi au rămas în comuniune cu Hristos şi cu cei pe care i-au slujit.5).” (In. Slujirea preoţească îşi are originea în arhieria Mântuitorului Hristos. cărora veţi ierta păcatele. fiind slujitoare omului în toate aspectele vieţii. vor fi iertate şi cărora le veţi ţine. 953. Misiunea evanghelizării este angajată în lume şi pentru lume. 20. cit. ca pe o lumină sfântă.. Sfinţii Trei Ierarhi sunt cei care au accentuat umanismul evanghelic şi responsabilitatea creştină.13). op. ca să-şi pună cineva sufletul pentru prietenii săi” (In. să o caute”.13). dar nu din lume. „Dacă nu o simt. 1968. spunea Sfântul Grigorie de Nazianz124. Sfinţii Grigorie de Nazianz şi Vasile cel Mare făceau apel la tot ceea ce este uman în cugetarea veche pentru folosirea acesteia în propovăduirea Ibidem. plecând de la cuvintele Evangheliei: „Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta. 1-2.”125.

Prof. Toată gândirea lor era fundamentată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie anterioară lor. au micşorat unghiul de vedere filozofic asupra creştinismului şi a intensificat misiunea Bisericii lui Hristos. Sfinţii Trei Ierarhi au mărit aria de înţelegere a Evangheliei în lumea confuză a religiilor naturiste. a conducerii şi întăririi obştei pe care fiecare a păstorit-o. Slujitorul trebuie să fie cucernic.. p. fiindcă provine de la Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli şi prin urmaşii acestora. Bucureşti. de fapt nu au făcut decât să ofere memoriei Bisericii tratate sistematizate. David. a sfinţirii şi binecuvântării. 8. 1995. 50 126 . şi dacă aceştia au scris diferite lucrări referitoare la misiune. 127 Ibidem.. Pavel. toate dovedesc îndeletnicirea sfântă şi harică a propovăduirii Evangheliei. ci un teren unde atletul creştin obţine laurii umanităţii. lipsit de mândrie. 945. drept. „… preoţia este mai mare decât o dregătorie împărătească şi este o diferenţă ca între trup şi suflet. temut. 129 Teodor M. Petru I. 108. Dr. cele Cinci cuvântări teologice ale Sfântului Grigorie de Nazianz. dar înţelegător. Popescu. p. Misiunea propovăduirii Evangheliei este o îndeletnicire sfântă şi harică. dar popular.”128. Aceştia considerau că lumea nu este un vrăjmaş. nu lauda oamenilor127... apud Diac.. Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare faţă de cultura şi filosofia antică. de aceea Sfinţii Trei Ierarhi au căutat pacea în Biserică. Conf. Observăm că Evanghelizarea în gândirea şi atitudinea Sfinţilor Trei Ierarhi era o continuare a misiunii Sfinţilor Apostoli. autoritar. 128 Sfântul Ioan Gură de Aur.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Evangheliei şi viaţa creştină126. Responsabilitatea misionară după Sfinţii Trei Ierarhi. liniştirea conştiinţelor. p. smerit. „Crainici ai Sfintei Tradiţii.. cit.21). Omiliile şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. dar nu slugarnic. Editura Credinţa Noastră. dar iubit. potolirea schismelor şi înlăturarea ereziilor. Biserica Mrturisitoare. dar larg la suflet. 309. Tratatul despre Sfântul Duh şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. dar şi lecţii vii de mărturie creştină. Constantin C. Sfinţii Părinţi au în Biserica ortodoxă o valoare confesională documentară. aspru. op. care vine ca importanţă îndată după Biblie”129. El trebuie să ştie că răspunde de sufletele oamenilor şi la judecata particulară şi la judecata obştească (II Cor.

1. Aspecte ale evanghelizării în primele două milenii de creştinism III. au considerat Biserica creştină un nucleu separat de lume şi. Dimensiunile misiunii creştine conform Epistolelor soborniceşti Scriitorii creştini din primele patru secole după Hristos. privită în raporturile sale interne sau în relaţiile sale cu tot ceea ce însemna „lumea din afară”. în afara intereselor misionare sau apologetice.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti III. şi-au îndreptat atenţia în exclusivitate asupra acestor aleşi. deşi s-au ocupat de cele mai diferite aspecte ale vieţii creştine. totuşi. şi deşi au cunoscut şi mărturisit cu toţii universalitatea religiei creştine. Aceasta situaţie a fost condiţionată în primele trei secole de atitudinea 51 . aproape fără excepţie.

Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.. nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască. Biserica a început să umple toate aspectele vieţii Imperiului Roman. Prin procesul de creştinare treptată a tuturor straturilor sociale şi prin pătrunderea principiilor creştine în toate domeniile de activitate: politică. nu mai este nici rob.8). aşa cum mărturisea Sfântul Apostol Pavel: „ Nu mai este iudeu. cu care religia creştină era datoare societăţii după înlăturarea civilizaţiei păgîne. Odată cu zorii libertăţii creştinismului. 3. Moartea şi Învierea Sa.. nu se opreşte la evenimentele prin care Hristos a adus-o şi a dăruit-o lumii prin Întruparea. Abia prin crearea a ceea ce numim civilizaţie creştină a putut Biserica să încorporeze toate activităţile umane şi să atingă în mod concret dimensiunea sa de universalitate. nici elin. Misiunea mântuirii lumii sau a oamenilor.” (F.Ap. spaţiu pe care 1-a umplut cu valori creştine corespunzătoare. culturală. Sfinţii Trei Ierarhi au adus o contribuţie tot atât de importantă la crearea unei civilizaţii creştine.” (Gal.a. reuşind să depăşească şi diferenţele etnice şi culturale.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti duşmănoasă a celor „din afară” faţă de creştini.m. pentru că Însuşi Dăruitorul şi Împlinitorul ei. Alături de contribuţia lor hotărâtoare la încheierea controverselor doctrinare şi la formularea unor adevăruri fundamentale ale credinţei ortodoxe. făcuţi posibili de Sfântul Împărat Constantin. ş. 1. pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. nici liber. respectând astfel mesajul-poruncă al Mântuitorului: „.8). socială. Domnul Iisus Hristos „este Acelaşi.. 13. ieri şi azi şi în veac” (Evr. Biserica ocupase un. spaţiu larg în societatea imperiului. atitudine care a determinat o claustrare a acestora faţă de lume în general. ci se continuă până la sfârşitul lumii. între care Sfinţii Trei Ierarhi se înscriu la loc de frunte. de aceea şi misiunea sa a început să fie una de acomodare cu condiţiile existente în acea vreme. 52 .28). marii săi gînditori din a doua jumătate a secolului IV şi din perioada care a urmat.d.

învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă” (Mt.19-20).27). 28. nu precum dă lumea vă dau Eu.1). operă a Sfintei Treimi. „Şi atunci intră din nou în acţiune bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu care hotărăşte să vină în întâmpinarea omului. ci a rămas mai departe în mijlocul ei conform făgăduinţei făcute Apostolilor: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Mt.1) şi este păstrată prin Duhul 53 .27. trimiţându-L pe Fiul Său să realizeze această împăcare (Rom. Mântuitorul nu s-a despărţit de lume. toţi oamenii.4-5.2) este realizată de Fiul (Rom.” (In. pacea Mea o dau vouă. astfel luând fiinţă în mod văzut Biserica creştină prin care se continuă misiunea mântuirii lumii. 1. Dar omul nu putea de unul singur să atingă acest ţel. 12. prin misiunea Bisericii. Drept aceea.18). 2. Prin misiunea continuă a Bisericii pacea între om şi Dumnezeu se restabileşte astfel încât omul să poată avea pacea pe care Însuşi Hristos o făgăduise: „Pace vă las vouă. şi urma să cuprindă peste secole. referindu-se la acea pacea interioară pe care o oferă conştiinţa împăcată cu Dumnezeu. Domnul Hristos transmite omului chemarea lui Dumnezeu la pace cu Cerul (I Cor.1-41). 14. 12. 1. La Cincizecime prin pogorârea Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli şi în urma cuvântului Sfântului Apostol Petru s-au botezat „trei mii de suflete” (F. se realizase prin Jertfa Mântuitorului.15) şi la viaţă în El. Împăcarea omului cu Dumnezeu. Hristos este „capul” ei şi în totalite credincioşii ei sunt „mădulare ale acestui trup” tainic. Iniţiativa în acţiunea de împăcare a omului cu Părintele Ceresc porneşte de la Dumnezeu (Ef. După învierea Sa din morţi s-a arătat Sfinţilor Apostoli. mergând învăţaţi toate neamurile. 28. sacramentalmisteric (Rom. o altă cale de a fi prezent în lume şi de a lucra mântuirea ei. pentru a-l ajuta.20). botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. El a ales un alt mod. 5. Col. zicându-le: „Datu-mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. 7. Comunitatea ideală în care şi prin care se pot mântui oamenii pentru că ea nu e deosebită de Hristos. misiunea preoţească în cadrul Bisericii. 5.Ap.12.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Prin Înălţarea la cer. I Cor.

. unde fiecare om mântuit are un loc al său: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. în Ortodoxia. de către împuterniciţi speciali. În această împărăţie. apr. întrucât într-un anumit fel Biserica se identifică cu Împărăţia lui Dumnezeu132. 132 Pr. 11. Prof. Scopul ultim al împăcării omului cu Dumnezeu este transfigurarea până la îndumnezeirea după har. sau „naşterea din apă şi din Duh” (In. Împăcarea însă nu se transmite automat omului. scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (II Pt. 54 130 . Mihai Vizitiu. Atunci bine va fi de tine» (Iov 32. 2. 14. Împărăţia lui Dumnezeu este o realitate spirituală şi obiectivă. (F.43). rezultatul transfigurării fiind locuirea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.Ap. Dr.17) ea fiind absolut necesară omului: «Împacă-te cu Dumnezeu şi cazi la pace. sfinţitor şi mai ales Mântuitor al fiilor acesteia. Hristos este împărat.16). 152-154.17)130. p. Mântuitorul Iisus Hristos-Domn al păcii şi al înfrăţirii între oameni.. Prof. Mijloacele pentru ajungerea la această stare sunt oferite de Biserică. Comuniune şi înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne. 288. Gheorghe Popa.12. ci trebuie să fie precedată de anumite acţiuni personale.” (In. prin Duhul Sfânt toţi oamenii: „Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe. 16. efectuată la modul organizat.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Sfânt (Rom. învăţător.. Lc. ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi. care se dăruieşte de Dumnezeu şi se poate lua (Mt. ea trebuie căutată (Mt. pp.2).21)”131. 131 Ibidem. În Împărăţia lui Dumnezeu se intră prin Sfânta Taină a Botezului. nr. aşa cum şi cei botezaţi în ziua Cincizecimi au făcut-o. 3. 3. „Ca şi creaţia împăcarea este rodul dragostei lui Dumnezeu faţă de creaturile Sale şi izvorăşte din înţelepciunea divină (Iac.41). 1. 2.33) şi se poate lua cu „năvală” de către cei „sârguincioşi” (Mt. „puterea cea de sus” (In. Drd.. în Hristos. 6.3). 3. înzestraţi cu diferite daruri şi harisme.5).-iun. 14. Esenţa acestui proces se revarsă prin misiunea Bisericii.4). Taină administrată de Pr. 1983. la fel cum pentru păstrarea acestui dar al lui Dumnezeu. 21. omul depune şi eforturi proprii. la care sunt chemaţi.

zidiţi ca „pietre vii” (I Pt.11-12) iar Sfântul Apostol Petru îi numeşte. 2. 16. 1990. „Piatra cea din capul unghiului” (I Pt.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Biserică prin slujitorii ei. afirmă Sfântul Petru (F. pe alţii prooroci. Prin Sfintele Taine. îndeplinind cele trei slujiri pe care le-a săvârşit Însuşi Domnul Hristos: profet.20).1-3). nr. 2. la lucrul slujirii la zidirea trupului lui Hristos” (Ef. spre desăvârşirea sfinţilor. Ea lucrează la mântuirea oamenilor cu mijloacele date de Însuşi Hristos. Sfântul Apostol Pavel numeşte slujitorii Bisericii „iconomii” Sfintelor Taine pe care le săvârşesc (I Cor. 2. Mântuirea doar prin Biserică. 4. înseamnă mântuire doar prin Iisus Hristos ca unic Mântuitor.4). pentru că El este Capul Bisericii (Ef. El este în Biserică şi cu Biserica (Mt.5) sau ca şi „pietrele” unei clădiri (Ef. 5. 22-24.17-18).12). 4.. Dr.1) rânduiţi de Domnul Hristos „pe unii ca să fie apostoli. împărtăşirea cu darul Arhim. Preoţia creştină . 55 133 . Biserica acţionează în numele şi cu puterea lui Hristos (Mc. în chip deosebit prin Sfînta Euharistie. 28. ne apropie de El şi de împărăţia Lui .5). Acestea sunt: Sfânta Evanghelia şi Sfintele Taine. Făcându-se om.-aug. pp. 4. în „Studii Teologice”. arhiereu şi împărat. Am putea spune că Biserica este prelungirea lui Hristos în timp şi spaţiu.o misiune sublimă în viaţa oamenilor. Biserica continuă lucrarea mântuirii lumii. 4. deschide ochii minţii şi inimii omului pentru primirea adevărului revelat. dar unirea cu Hristos. în prima sa epistolă. Fiul lui Dumnezeu întrupat ne-a adus viaţă nouă.20-22). Evanghelia deschide mintea credinciosului. Chesarie Gheorghescu. iul. dă cunoştinţa de Dumnezeu. Prin vestirea Evangheliei Biserica continuă să vestească adevărul mântuirii descoperit de Hristos pentru mântuirea omului. „piatra cea vie” (I Pt. 4.6-7). a dat omului o putere nouă. direct „preoţi” (I Pt. rămâne Fiu al lui Dumnezeu şi prin El putem păstra comuniunea cu Dumnezeu133.Ap. 15. pe alţii păstori şi învăţători. 2. Biserica ni-L comunică pe Hristos în stare de jertfă pentru mântuirea noastră.15-16). Biserica este prelungirea lui Hristos şi credincioşii sunt ca mădularele unei viţe (In.

p. 6. a III-a. 6.12). Mărturisirea dumnezeirii Domnului.. 16. Filip. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. sau chiar Însuşi Hristos. După ce Sfântul Apostol Petru a mărturisit: „Tu eşti Hristosul. Sfinţii Apostolii sunt aceia care prin puterea primită de la Domnul Hristos au mers pretutindeni. Bucureşti. 2003. 4. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a anunţat întemeierea împărăţiei Sale. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. Dumitru Stăniloae. fie în mod direct. 56 134 135 . 1.21). III. este temelia Bisericii. au păzit-o ca pe un „mărgăritar de mare preţ”. nici doar o comunitate de credincioşi. propovăduind Evanghelia „la toată făptura”. 16. 2. deoarece a fost zidită pe temelia mărturisirii Apostolilor şi profeţilor.20). 2.16).. Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Mt. Prof. Vestirea întemeierii Bisericii a făcut-o Mântuitorul în modul cel mai clar în Cezareea Palestinei. prin care se revarsă dragostea lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a spus: „Şi Eu zic ţie: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti dumnezeiesc este primit numai prin Sfintele Taine134. Scopul întăririi şi desăvârşirii creştinilor s-a făcut ca toţi să slujească lui Hristos şi ca toţi să contribuie la „zidirea Trupului lui Hristos”. 4. 13. Biserica nu este o simplă instituţie. Biserica (Ef.6). „Piatra” din acest text este credinţa mărturisită în dumnezeirea lui Hristos.. Col.18). Biserica este aceea care continuă misiunea mântuirii până în „ziua lui Hristos Iisus” (Filip. Idem. (Ef. taină a unirii cu Hristos. Apostolii sunt cei care au primit învăţătura direct de la Domnul Hristos. p. Dr. „a treia taină”135. aşa cum se spune în Sfânta Liturghie: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos. fie în pilde.18). 4. vol. dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi” (II Cor. ci ea este o taină. adică a creştinilor care fuseseră botezaţi.23. întemeind biserici creştine şi lucrând la „desăvârşirea sfinţilor”.3. Ef. 13. dusă „până la marginile pământului”. împărtăşind-o credincioşilor autentică şi curată. care se desăvârşeşte spre împlinire mereu ca un „locaş sfânt în Domnul” (Ef.24. Teologie Dogmatică Ortodoxă. Pr. a Bisericii. ed.

22-24). Tit 1. 4. împărtăşirea cu Sfintele Taine.10-11). În Biserică sunt făcute cunoscute înţelepciunea şi tainele lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Am observat în primele pagini ale acestui studiu că evanghelizarea a fost încredinţată Sfinţilor Apostoli şi prin ei episcopilor. s-a făcut cunoscută prin Biserică nu numai oamenilor. Apropierea de Dumnezeu prin Iisus Hristos. „Iconomia tainei celei din veac ascunse”. diferitele daruri date de Sfântul Duh în Biserică. o trăire care transformă fiinţa umană. faţă de vieţuirea de mai înainte. pe omul cel vechi. ci formativă cu reflexe în trăire. întru dreptate şi întru sfinţenia adevărului” (Ef. 3. şi consta în propovăduirea Evangheliei. De aceea. dar chiar şi îngerilor.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Temelia Bisericii este pusă de toţi Apostolii. deşi hotărîrea fusese luată din veci şi adusă la îndeplinire prin Iisus Hristos (Ef. a evanghelizării. rânduirea prin hirotonie de episcopi şi preoţi în bisericile nouînfiinţate ale Asiei Mici (I Tm. transfigurarea făpturii vechi în făptură nouă. Acest lucru este subliniat şi de Sfântul Pavel: „Să lepădaţi.9-11).5). şi să vă înnoiţi iarăşi cu duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou. a pus temelie şi a fondat biserici locale pe învăţătura Domnului Hristos (I Cor. cel zidit după chipul lui Dumnezeu. a tainei chemării neamurilor la aceeaşi cinste cu poporul ales.1-6). salvarea omenirii de la osânda păcatului. la acest punct.14.. însuşirea ei.3. nu au decât un singur scop: realizarea unei făpturi noi.Ap. 4. se 57 . sunt ţintele misiunii creştin-ortodoxe. după har. trăirea în împărăţia harului oferită în şi prin Biserică. exemple fiind: alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi (F. cum o dovedeşte chiar Sfântul Apostol Pavel care ca şi ceilalţi Apostoli. în tendinţa de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Propovăduirea Evangheliei. 6.. care înalţă pe om către cele mai înalte zări ale vieţii duhovniceşti. sfinţirea credincioşilor şi păstorirea lor. căpătarea de puteri în lupta împotriva păcatului. aşa cum eronat procedează neoprotestanţii. 1. Evanghelizarea nu este doar informativă. 3. iar de la aceştia se transmite preoţilor şi diaconilor.

La acest punct al lucrării nu ne-am propus să analizăm justeţea sau injusteţea teoriilor protestante. o clarificare a rolului laicilor în Biserică. Mediul teologic protestant îşi ia ca bază doctrinară pentru a respinge învăţătura despre preoţia harică sacramentală. unele texte din Noul Testament şi resping în mod categoric practica apostolică şi Am acordat generic denumirea de „mediu teologic protestant” înţelegând prin aceasta toate grupările desprinse din Reforma Protestantă. în mediul teologic protestant136. Un sinonim pentru „laic” este cuvântul „mirean”. începând cu secolul XV şi până astăzi. ci mai ales observarea practicii Bisericii primare şi felul în care aceasta a fost continuată de Sfânta Tradiţie. dar şi pentru a afirma preoţia tuturor credincioşilor. şi este folosit pentru a desemna masele de credincioşi. 58 136 . III. a suscitat diferite opinii şi practici. Misiunea laicilor în Biserică după Epistolele soborniceşti De prea multe ori neînţeles sau chiar interpretat exagerat. aşa cum reiese el din Epistolele soborniceşti.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti cuvine cred. 137 Cuvântul „laic” provine din grecescul „laos”. al credincioşilor nehirotoniţi. rolul laicilor137. în misiunea Bisericii. 2. considerată în Ortodoxie specială şi cu caracter specific. care se traduce „popor”.

Consider că din studierea practicii creştin-ortodoxe se poate observa adevărul sau dimpotrivă neadevărul acestei intrepretări. ca înalt stăpânitor. Derivările care au decurs din interpretarea proprie a acestor versete au căpătat în timp grave devieri atât doctrinare dar mai ales practice. ca unora ce sunt trimişi de el. preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti bisericească. Supuneţi-vă. dar misiunea laicilor nu este întru totul identică misiunii preoţeşti. ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric. preoţie împărătească. este într-adevăr o afirmaţie biblică. fie împăratului. După cum se poate vedea.9. între care ultima cu importante urmări este cea a hirotoniei femeilor. Pentru a înţelege rolul laicilor în cadrul Bisericii. în ziua când îi va cerceta. iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. este bine să luăm în studiu Epistola a I-a a Sfântului Apostol Petru (2.). voi care odinioară n-aveaţi parte de milă. ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de ele privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune. Lui fie slava şi puterea. Ortodoxia pornind de la practica Sfinţilor Apostoli a considerat că „preoţia universală”. Purtaţi-vă cu cinste între neamuri. spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor 59 .urm. ş. neam sfânt. iar acum sunteţi miluiţi. Iubiţilor vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ. în vecii vecilor. să preamărească pe Dumnezeu. popor agonisit de Dumnezeu. Fie dregătorilor. adică a tuturor credincioşilor.9). Amin!” (Ap. să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului. 2. la lumina Sa cea minunată. pentru Domnul. numindu-i „preoţie împărătească” şi le dă în continuare sfaturi asupra rolului şi misiunii lor: „Voi care odinioară nu eraţi popor. oricărei orânduiri omeneşti. Sfântul Apostol Petru se adresează laicilor. „Şi ne-a făcut pe noi împărăţie. Textele în discuţie sunt: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă.6).” (I Pt. ştiut fiind că nu admit decât Sfânta Scriptură (Sola Scriptura) ca bază a învăţăturilor lor. 1.

prof. Rugăciunile pe care le fac credincioşii personal şi viaţa de jertfă pe care o practică pentru ei 138 Pr.10-21). Găsim la Sfinţii Părinţi că „omul este în acelaşi timp împărat. veţi pătimi şi veţi răbda. 60 . prooroc. Teologia Dogmatică. Daţi tuturor cinste. dau o bună mărturie creştină despre credinţa lor. iubiţi frăţia. dându-vă pildă. ce laudă este dacă. dar fără o răspundere formală. preot din cauza autojertfirii. Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu. cinstiţi pe împărat. nu numai celor buni şi blânzi. fără obligaţia sau puterea sfinţirii pentru comunitatea bisericească. O bună lămurire asupra rolului laicilor în misiunea creştină o dau chiar scrierile patristice. care în concepţia ortodoxă au într-adevăr de îndeplinit o misiune. 2. 164-165. pp. toţi sunt învăţători şi călăuzitori spre mântuire. aşa cum le revine preoţilor hirotoniţi138. destul de limpede. cu toată frica. Căci. dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii. întrucât prin Botez şi prin Mirungere primesc vocaţia de a deveni preoţi.. presupune că toţi sunt preoţi şi jertfe în Biserică. să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă. Căci aşa este voia lui Dumnezeu. Misiunea creştină ca preoţie universală primită de la Hristos .. ca un iniţiat în tainele dumnezeieşti. ci şi celor urâcioşi. Slugilor.Arhiereul cel Mare.dr. că şi Hristos a pătimit pentru voi. să sufere cineva întristări. supuneţi-vă stăpânilor voştri. ci ca robi ai lui Dumnezeu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti de bine. proroc şi preot ca şi Hristos: împărat în virtutea stăpânirii lui peste patimi. Trăiţi ca oamenii liberi. că misiunea creştinilor obişnuiţi. aceasta este plăcut lui Dumnezeu. pentru greşeală. Altfel spus ei propovăduiesc Evanghelia prin modul lor de viaţă creştin. Stăniloae. temeţi-vă de Dumnezeu. primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă. cu gândul la El. Căci spre aceasta aţi fost chemaţi. D. pe nedrept. ca voi.” (I Pt. pentru binele făcut. ai lor şi ai altor credincioşi apropiaţi sau şi ai altor oameni. prin faptele voastre cele bune.. Acest text explică. ca să păşiţi pe urmele Lui.

I Petru II. Oancea. Toţi creştinii sunt implicaţi în misiune dar fiecare participă după darul primit de la Hristos140. Didim Alexandrinul. 9. Preoţia universală a creştinilor e primită de la Hristos prin Duhul Sfânt ca urmare a împărtăşirii de Sfintele Taine ale Botezului. Constantin I.16). Datorită harului preoţiei împărăteşti. şi pot aduce jertfe spirituale. Harul general pe care-l primesc toţi creştinii derivă din slujirile sau demnităţile lui Hristos ca Preot şi Împărat. îşi iau puterea din aducerea continuă a jertfei lui Hristos şi din împărtăşirea de ea”139. Acest aspect apare clar din chiar cuvintele Domnului: „Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor încât văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. apud. duhovnicească nu se poate exercita decât în dependenţă de preoţia ierarhică. Îi numeşte „preoţie împărătească” deoarece prin Sfintele Taine arătate devin deodată împăraţi şi preoţi în sens duhovnicesc. primit prin Sfintele Taine de iniţiere credincioşii pot participa la preoţia Iui Hristos. dar trebuie să avem în vedere că acest har le-a fost transmis de către cei care cu adevărat au această putere conferită prin Hirotonie. Demnitatea aceasta se obţine numai în Biserică. Interpretarea epistolei I Petru. 5. În cazul Sfinţilor Apostoli.. p. preoţia lor se poate de acum desfăşura plenar. I Petru II. oct. 139 140 Pr. 1763-1764.G... 39. pot colabora cu preoţia ierarhică în toate laturile ei de activitate. 9. 143.-dec. prin pogorârea Sfântului Duh. P. Mirungerii şi Euharistiei. Preoţia universală.. Oancea. Încât nici jertfele spirituale sau materiale nu sunt bine primite de Dumnezeu decât dacă sunt aduse prin preoţia specială sau în unire cu ea „prin Iisus Hristos” (I Pt. 61 . pp. (Studiu exegetic-dogmatic) în Ortodoxia. Sfântul Apostol Petru spune creştinilor care alcătuiesc Biserica: „voi sunteţi seminţie aleasă” în sensul că sunt deosebiţi de iudei şi de păgâni. nr. Pr.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti înşişi şi în relaţiile lor cu alţii. 140-141. Drd. transmise prin Duhul Sfânt ca daruri.5). Constantin I. Drd. 2. 1988.. 4. şi în ascultare de Biserică.

Mirungere şi Euharistie. sau ei înşişi ca jertfe.22. Origen.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Misiunea preoţiei universale se exercită pe linia celor trei slujiri şi în trei chipuri: prin cult. Acesta e preotul Noului Testament. „…jertfele creştinilor. la slujirile lui Hristos şi ale Apostolilor şi al ierarhiei bisericeşti.. în limita darului lor. Origen afirmă la acest verset că „fiecare poate deveni «preot» al propriei sale existenţe”142. 12. D.3. trebuie să se alăture jertfei lui Hristos. 12. primeşte jertfele particulare ale credincioşilor în unitate cu jertfa Iui Hristos şi în unitatea lor întreolaltă. 546. 1982. Omilii. El încadrează jertfele şi rugăciunile tuturor în jertfa şi rugãciunea Bisericii ca întreg.1). prin faptele dragostei frăţeşti (I Pt. toţi creştinii sunt participanţi activi. La rândul său. Dar cineva. În virtutea acestui har de multe feluri. Cãci numai prin Hristos ca jertfã pot intra şi ei ca jertfã la Tatãl. 3.. să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie.G. prin rugăciune şi prin slujirea fiecăruia cu „harul cel de multe feluri” (I Pt. O iniţiativă a lor în jertfire e necesară... 4. Putem aminti: „Vă îndemn. fraţilor. p.8-9). trebuind sã reprezinte pe Hristos care Se aduce jertfã pentru toţi. ci ale comunităţii ca întreg şi ale tuturor credincioşilor.. prin participarea la jertfa Euharistică (I Pt. F.Ap. taină şi slujire în viaţa Bisericii. alăturate la jertfa lui Hristos”141. Stăniloae.prof. căci dacă ar fi făcuţi jertfă cu sila. fac parte din Trupul lui Hristos întrucât Pr. Teologia Dogmatică. ca să se realizeze jertfa Bisericii în Hristos. sfântă. Preoţii slujitori nu aduc numai jertfele şi rugăciunile lor personale.10-11).. nr. apud Pr. nu s-ar sfinţi în lăuntrul lor.43). P. 165. ca închinarea voastră cea duhovnicească” (Rom. p. Prof. pentru îndurările lui Dumnezeu. cum nu se sfinţeau păgânii sau evreii. 2. pe care o aduce în numele tuturor şi pentru toţi. Preoţie. El primeşte jertfele şi rugăciunile tuturor şi le uneşte cu jertfa lui Hristos. Creştinii sunt numiţi „preoţie împărătească” întrucât au har prin Sfintele Taine: Botez. 62 141 142 . Sfântul Pavel a amintit importanţa şi misiunea laicilor şi a vorbit despre harurile pe care ei le pot avea şi despre felul în care ei trebuie să le folosească spre binele Bisericii. 522. 4. Constantin Galeriu. bine plăcută lui Dumnezeu. 1. în Ortodoxia. 4.dr. 2.3..

Pr. la care este chemat creştinul ca împreună lucrător cu El. pp. 1-2. Oricare dintre credincioşi participă la Sfânta Euharistie. Pr. nu singuri. Lect. altfel spus ospitalitatea ca misiune cu efect evanghelizator. ci împreună cu preotul sau episcopul. care primeşte preoţia împărătească prin Sfintele Taine este consacrat în acelaşi timp. numai într-o anume manieră credinciosul participă la aducerea jertfei euharistice şi anume ca mădular al Trupului lui Hristos. de a-1 «găzdui» pe călător şi mai ales pe vestitorul Evangheliei. op. dar în măsuri diferite143.. „prin harul lui Dumnezeu. Aşa cum Apostolii au primit prin suflarea Duhului Sfânt asupră-le de la Domnul Hristos. Prin preoţia universală. Un alt rol în misiunea Bisericii pentru laici este întâlnit în chiar practica primilor creştini. Preoţia împărătească sau duhovnicească nu e altceva decât însăşi starea de creştin. Drd. Oancea. creştinii sunt angajaţi direct şi efectiv alături de Hristos pentru propria lor desăvârşire. este starea de dreptate firească în care omul se regăseşte ca fiu al lui Dumnezeu prin Hristos Cel Care 1-a mântuit prin jertfa şi învierea Sa144. împărătească şi arhierească. Starea de creştin este starea omului adus la lumină şi repus în drepturile sale anterioare căderii în păcat. 63 143 . 4. Fiecare creştin este responsabil în mod individual şi comunitar de creşterea şi de unitatea Bisericii creştine. însă în mod diferit. 140-141. disponibilitatea de a primi pe cel «străin». p.10).E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti participă la rugăciunea Bisericii şi la aducerea Jertfei euharistice. aceasta. dar nu în afara Bisericii sau fără participarea purtătorilor preoţiei. 1978. Preoţia universală este dependentă de Preoţia lui Hristos care-i este izvor şi călăuză. cel de multe feluri” (I Pt. în sens larg şi impropriu într-un fel de preot sau învăţător. în comuniune cu celelalte mădulare. Constantin I. în primii ani ai misiunii creştine: primirea de oaspeţi. 316. cit. tot aşa şi creştinul. însă. Dumitru Radu. nr. cele trei slujiri sau demnităţi ale Lui la nivelul lor: învăţătorească. 144 Cf. în Ortodoxia. este rezultatul operei mântuitoare a Domnului Hristos. Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii (teză de doctorat).

Bucureşti. Observăm deci că primii creştini nehirotoniţi nu erau doar simpli spectatori ai creştinismului. nici arginţi.Ap.190 d Hr). când pleacă. ajutaţi-l cât puteţi. cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi” (Mt. Un exemplu în acest sens îl găsim în scrierile Părinţilor Apostolici: „Orice Apostol. Această practică a „ospitalităţii misionare” este întâlnită şi recomandată creştinilor începând imediat cu perioada post-apostolică. XI. că veţi avea pricepere să deosebiţi dreapta de stânga Dacă cel ce vine este un drumeţ. în Scrierile Părinţilor Apostolici. într-o operă a sa intitulată Moartea lui Pelegrin. 10. 4-6. 32-33. 10. ci aveau o misiune146 precisă pe care o exercitau în colaborare cu cei mandataţi ai Bisericii. iar apoi. Practicarea ospitalităţii era înţeleasă de către primii creştini ca un exerciţiu al dragostei dăruitoare. 146 Nu lipsesc de altfel sfaturile practice care privesc modul oferirii ospitalităţii pentru a putea astfel demasca pe cei care ar încerca să profite de buna credinţă a altora. nici bani în cingătorile voastre. să nu ia nimic decât pâine. primii creştini au contribuit la răspândirea veştii Evangheliei aproape în toată lumea cunoscută atunci. dar să nu rămână la voi decât două sau trei zile. este profet fals Apostolul. 64 145 . îşi bate joc de naivitatea creştinilor. care vorbesc despre ospitalitate.23.43. 1995. pp. Dumitru Fecioru. dar dacă cere bani. (F. Învăţătura celor Doisprezece Apostoli (Didahia). dr. dar dacă rămâne trei zile. este profet fals”145.7). În orice cetate sau sat veţi intra. nici toiag. Nici traistă pe drum. 17.6.911). după ce îl cercetaţi. că vrednic este lucrătorul de hrana sa. nici încălţăminte. ospeţindu-i gratis şi cu bucurie în propriile case. trad. dar şi ca o „practică” misionară ajutându-i pe Sfinţii Apostoli. până ce găseşte alt sălaş. îl veţi cunoaşte. dacă este nevoie.18.20. care se lăsau înşelaţi şi exploataţi de către filosoful cinic Proteu. 28. să fie primit ca Domnul.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mântuitorul Însuşi prevăzuse pentru ucenicii Săi trimişi în misiune că vor beneficia de acest fel de ospitalitate: „Să nu aveţi nici aur. Din cartea Faptelor Apostolilor desprindem o mulţime de texte. 9. Lucian de Samosata (120 . de pr. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. astfel ei aveau un important rol în evanghelizare.32. care vine la voi.”. Ospitalitatea trebuia practicată cu discernământ: „Tot cel ce vine în numele Domnului să fie primit. nici două haine. Prima comunitate creştină a dat o importanţă deosebită ospitalităţii.

prin jertfelnicia lor. primită prin tainele încorporării în Hristos (Botez. Fiecare are locul şi slujirea sa: preotul nu poate înlocui pe credincioşi după cum aceştia nu pot sluji cele sfinte în locul preotului. ori educarea în spirit creştin a copiilor. la viaţa parohiei. în frunte cu preotul. 77. Aici se desăvârşeşte unitatea dintre suflet şi trup. Mitropolitul Irineu.. Preoţie. Tot un rol misionar al laicilor este şi transmiterea credinţei din generaţie în generaţie. în deplină armonie şi comuniune147. p.. faţă de cei din Biserică.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Ortodoxia subliniază că preoţia harică sau sacramentală. Există deci o singură responsabilitate de ansamblu. În virtutea apostolatului laic Biserica încurajează pe credincioşii îmbunătăţiţi duhovniceşte la lucrarea sa misionară. 65 147 148 . 1994. Biserica să acţioneze misionar. Din cele prezentate se pot creiona câteva caracteristici ale misiunii laicilor:  intrarea lor în Biserică este rodul misiunii înfăptuite de purtătorii harului preoţiei. întreţinând vie Evanghelia. primită prin Taina Hirotoniei. Teologia luptătoare. săvârşită de episcop. iar credinciosul este cu adevărat o fiinţă întreagă148.. dar ea nu se exercită ca o slujire autonomă. Euharistie) este de asemenea o răspundere esenţială pentru ansamblul Bisericii. p. Constantin Galeriu. taină şi slujire în viaţa Bisericii. Mirungere. constituie o vocaţie distinctă şi unică. ediţia a II-a. dar şi faţă de ceilalţi.  ajută. Mihălcescu. 548. Prof. Biserica Ortodoxă valorifică fructuos şi autentic participarea credincioşilor. Preoţia generală sau obştească. Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor. ca şi chivernisirea creştină a familiilor.  împreună cu aceştia laicii acţionează perfecţionându-şi trăirea creştină pentru a fi o bună mărturie celor din afara Bisericii.  acţionează filantropic. Pr. care se realizează în mod solidar.  sunt factorul cheie în transmiterea credinţei celor din familiile lor.

a Evangheliei. de obicei anonimi pentru istoria pământească. şi mulţi alţii. Unitatea evanghelizării şi mărturiei creştine în Biserică Am observat până acum că misiunea apostolică şi în continuare cea a Sfinţilor Părinţi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mărturie în acest sens sunt toate acţiunile misionare înfăptuite îndelungul vremii. care continuau să acţioneze misionar prin abilităţile specifice lor. dar cu siguranţă consemnaţi în istoria Cerului. III.20) avea să continue misiunea încredinţată ei de Hristos. 28. Biserica se dovedea astfel o zidire trainică şi bine închegată. Urmarea acceptării Evangheliei era încorporarea în Biserică a celor misionaţi. ca de pildă Sfinţii Cosma şi Damian. 3. prezintă extinderea Cuvântului mântuirii până la marginile pământului prin puterea lucrătoare a Duhului Sfânt şi a mărturiei 66 . Cartea Faptele Apostolilor. considerată în general ca fiind prima carte a „misiunii”. care din veac în veac „până la sfârşitul veacurilor” (Mt. Toate darurile şi harismele acordate de Domnul Hristos prin Duhul Sfânt Bisericii aveau un singur scop: sfinţirea vieţii cu finalitate în accederea în Împărăţia lui Dumnezeu. doctorii fără de arginţi. avea ca primă caracteristică propovăduirea mesajului divin al împăcării omului cu Dumnezeu prin Jertfa Domnului Hristos.

voi sunteţi mlădiţele. îi ajută pe ucenici să înţeleagă că. iar în acelaşi timp „întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile. şi reliefat exemplar prin călătoriile misionare ale Sfântului Pavel.8). Eu sunt viţa. în Samaria şi până la marginile pământului” (F. presupune transformarea vieţii spre idealul cerut de Dumnezeu. în perioada Bisericii inaugurată odată cu pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime. dacă nu rămâneţi în Mine. dacă nu rămâne în viţă. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu. 24. Mesia anunţat de Scripturi. tot aşa nici voi. În comunităţile nou înfiinţate se săvârşea Sfânta Jertfă (Euharistia) pentru împlinirea sfinţirii ca ideal al misiunii. după cum Însuşi afirmă: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi. începând de la Ierusalim” (Lc.Ap. unul la încheierea Evangheliei scrisă de el. ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi 67 . Rezidirea întregii umanităţi. şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. însă aceasta se poate realiza numai în colaborare cu Hristos. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine. un moment emoţionant în care Cuvântul interpretează Cuvântul. este indicată aria geografică a mărturiei ucenicilor „în Ierusalim.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti curajoase a celor care au devenit de la început slujitori ai Cuvântului şi mărturisitori ai Domnului înviat. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă. trebuia să pătimească şi să învie din morţi. în calea spre Emaus. Reiese din porunca Mântuitorului aspectul itinerant al misiunii ca semn al deschiderii faţă de toate popoarele lumii. acela aduce roadă multă. cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Apar semnificative cele două mandate misionare ale Domnului înviat prezente în scrierile Sfântului Evanghelist Luca. potrivit planului dumnezeiesc. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el. 1. Domnul înviat. Conform primului mandat. interpretând hristologic datele Scripturii. căci fără Mine nu puteţi face nimic. În al doilea mandat. finalitatea evanghelizării. iar altul la începutul cărţii Faptelor Apostolilor.45-47).

prin însuşirea lui. De aceea un rol însemnat îl avea viaţa bisericească transformarea omului nou în Hristos. se atinge unul din punctele forte ale evanghelizării dar mai ales al mărturiei creştine. 50. fiind in mod deosebit organe ale Sfântului Duh şi membri ai Bisericii149. evidenţierea rolului de „lumină” cerut de Mântuitorul ucenicilor Săi.4. Adevărul şi Viaţa” (In. Biserica a fost adesea împiedicată să facă misiune în adevăratul sens al Pr. 68 149 .-dec. Sfinţirea credincioşilor prin lucrarea Duhului Sfânt.9). Oamenii au posibilitatea. iar prin sfinţenie la cunoaşterea lui Dumnezeu. să devină fii ai lui Dumnezeu. aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl. Vedem deci că misiunea Bisericii nu se rezuma doar la propovăduirea Evangheliei. 1992. Însă la cunoaşterea adevărului nu se poate ajunge decât numai prin Biserică pentru că aici e prezent Hristos. este scopul evanghelizării şi aceasta întrucât „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Tm. a puterii şi a iubirii lui Dumnezeu» în noi”150. în Biserică. nov.16). 2. „Calea. (In.. mai ales. sfinţirea vieţii. credinciosul ajunge la sfinţenie. în Predica de pe munte (Mt.14). Sfânt şi sfinţenie după Noul Testament. 15. 8. 150 Ibidem. aducându-şi contribuţia în această calitate. Aceasta fiind misiunea care însemna nu doar săvârşirea slujbelor legate de cultul divin public. Desigur că datorită unor condiţii istorice nefavorabile. 14. la misiunea Bisericii. 5. „Prin descoperirea deplină a adevărului lui Hristos şi. prin jertfa sfinţitoare a Mântuitorului (Rom. ci o cunoaştere prin experienţă a prezenţei. o cunoaştere «nu numai teoretică. în „Teologie şi Viaţă”.4). 11-12. ci urmărea şi transformarea permanentă a omului nou în Hristos. Mihai Vizitiu. Am putea spune că odată împlinit acest deziderat.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti ucenici ai Mei. Lect. rămâneţi întru iubirea Mea.6) şi aici „sfinţii” sunt chemaţi să participe şi ei „la stabilirea adevărului lui Hristos. nr. p.

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

cuvântului, concentrându-se într-adevăr la săvârşirea cultului, limitându-se firesc la pastoraţie. De asemenea nu a avut întotdeauna posibilitatea şi libertatea de a realiza în societate modelul de comunitate pe care îl propune şi îl întruchipează Sfânta Liturghie. Dar nu trebuie trecut cu vederea că atunci când condiţiile au permis, Biserica a desfăşurat o activitate misionară deosebit de rodnică, internă şi externă şi o va face în continuare, până în zilele noastre şi prin noi mai departe către generaţiile următoare151. Cultul divin public Ortodox are o importanţă deosebită în viaţa spirituală şi activitatea misionară a Bisericii, deoarece în el este prezent Însuşi Mântuitorul Hristos. Conştiinţa Bisericii Ortodoxe realizează prezenţa lui Hristos în cult în modurile următoare: jertfa euharistică, în celelalte Taine, în ierurgii şi alte slujbe bisericeşti (Laude), în rugăciunile şi binecuvântările preotului, în cuvântul Sfintei Evanghelii citit de preot în Biserică, în cuvântul de propovăduire al preotului, în rugăciunile rostite şi cântate de credincioşi în Biserică, în dialogul dintre ei şi preot în cadrul cultului, în citirile credincioşilor din Sfânta Scriptură în afara locaşului bisericesc, în rugăciunile lor şi în citirile altor cărţi de învăţătură şi evlavie ortodoxă, în convorbirile credincioşilor despre Dumnezeu, purtate cu credinţă, în faptele lor bune şi curate, izvorâte din credinţa în Hristos. În felul acesta toată viaţa credincioşilor este mărturie creştină, sau o liturghie în sensul larg al cuvântului152. Cultul divin public ortodox, în calitatea sa de factor evanghelizator, este marcat în totalitate de câteva caracteristici care îl fac inconfundabil:
 este kerigmatic şi instructiv;  euharistic-pastoral;

 pedagogic-misionar.
Pr. Ioan Bria, Mărturia creştină în Biserica Ortodoxă, în “Glasul Bisericii”, nr. 1-3, 1982, pp. 26-28. 152 Ibidem, p. 31. 69
151

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

Prin acestea se dovedeşte prezenţă reală în viaţă credincioşilor a lui Hristos şi devine act de misiune creştină. Prin cultul divin public ortodox, într-o varietate de forme şi simboluri, fiind prezent însuşi Mântuitorul Hristos, ni se transmit, prin puterea Duhului Sfânt, energiile dumnezeieşti necreate, absolut necesare pentru mântuirea, sfinţirea şi îndumnezeirea noastră. Acesta este de fapt scopul vieţii creştine. Nu se mântuiesc decât cei care fac parte din Trupul tainic al lui Hristos, în comuniune de viaţă şi iubire, formând „poporul lui Dumnezeu”, „casnicii” şi „sfinţii”. Prioritatea Evangheliei şi cea a Euharistiei sunt concomitente şi complementare, aşa cum vedem că s-a petrecut şi în veacul apostolic. „Prin Cuvânt apostolii au creat comunităţi creştine, au adus oamenii la Hristos”153, iar în continuare au slujit spre sfinţire acestora. Preoţia nu poate fi redusă la predicarea cuvântului Evangheliei şi la chivernisirea comunităţii, deoarece toate cele care ţin de această Sfântă Taină sunt încredinţate mai întâi Sfinţilor Apostoli, apoi urmaşilor acestora, până la sfârşitul veacurilor, prin succesiune apostolică. Un alt aspect deosebit de semnificativ al evanghelizării din primele două milenii, respectiv în Biserica Ortodoxă, ca parte a metodelor şi mijloacelor misionare este cel referitor la lucrarea pe care o îndeplinesc sfintele icoane. Deşi nu mi-am propus să tratez exhaustiv problema, consider că totuşi rolul icoanelor în lucrarea de evanghelizare a Bisericii trebuie amintit. Prin sfintele icoane din Biserică şi din diferite locuri se întăreşte credinţa omului şi se împlineşte nădejdea: „sunt încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evr. 11,1). Sfintele icoane, „Evanghelia neştiutorilor de carte” sunt considerate Biblia credincioşilor, o carte permanent deschisă chiar şi pentru cei care nu ştiu să citească şi din care, cu uşurinţă, pot să înveţe multe adevăruri de credinţă ale
153

Pr.dr. Constantin Preda, op. cit., p. 168. 70

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

Bisericii. Imaginile sfinte ale icoanelor, vorbesc despre aceleaşi lucruri ca şi Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, transmit Evanghelia prin simţul văzului. Sfintele icoane totdeauna au fost de mare importanţă pentru biserică şi credincioşi. În catacombele Romei au fost lumini şi dreptare de credinţă ; în persecuţiile declanşate de împăraţii romani reazim şi mîngâiere, cei persecutaţi priveau la ele şi-şi simţeau sufletul uşurat şi mângâiat; uneori mărturisitorii mureau cu ele în braţe şi tot timpul se rugau la sfinţii reprezentaţi pe ele, cerându-le ajutor. Sfintele icoane au fost cinstite încă de la începutul Bisericii, mai ales în timpul cruntelor persecuţii, pentru că ele reprezintă pe sfinţi şi pe Cel ce i-a făcut sfinţi, pe Mântuitorul şi pe Maica Sa154. Multe bogăţii de cunoştinţă desprind cei credincioşi din sfintele icoane. Ele redau scene din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului, din vieţile Sfinţilor Apostoli, din Vechiul şi Noul Testament şi din istoria Bisericii. Toate acestea, sunt factori atractivi şi instructivi în credinţă pentru toate vârstele. Icoanele, sunt predici vii exemple, ca şi pildele şi povestirile şi foarte necesare în intuiţie şi ca element aperceptiv, punându-l pe credincios în legătură cu cele nevăzute. Sfinţii din icoane mărturisesc împreună cu Sfântul Apostol Ioan: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii. Şi Viaţa sa arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă. Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos.” (I In. 1,1-3). Rolul instructiv, evanghelizator, este completat de cel educativ. „Privind la mucenic, devii mucenic”, zice Sfântul Vasile cel Mare, şi întradevăr cu cît cineva priveşte mai mult la sfinţii de pe icoane, îşi aduce aminte de cei reprezentaţi pe ele şi se sileşte să-1 imite. Privind la orice icoană, indiferent
După cum mărturiseşte Sfânta Tradiţie, cel care a pictat o primă icoană a Maicii Domnului este chiar Sfântul Evanghelist Luca. Cf. Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament-manual pentru Seminariile Teologice..., p. 99. 71
154

E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti ce sfânt. ci şi una de evocare tuturor generaţiilor de Arhidiac. Prof. Despre Sfintele Icoane (Icoana Ortodoxă). care sălăşluieşte în ele. pe cel credincios. IV. către care îndreaptă. mereu deschise privim cerul şi pe sfinţii respectivi. 72 155 . dar şi prin puterea Duhului Sfânt. ca prin ferestre155. în „Ortodoxia”.-mar. aspectul sacramental al vieţii în Hristos se întregeşte şi îşi află înţeles în aspectul moral al vieţii în Hristos.1. Prin sfintele icoane. Prin urmare. Pentru că ele atrag prin puterea lor artistică. Amândouă aceste puteri: artă şi har învaţă. ştiind că arta cucereşte pe om. 1982. după sfinţire. ian. instruiesc şi educă.14). smerenie spirit de dreptate. 1. icoana. postire şi rugăciune. sau scenă biblică are zugrăvit pe ea. iar în ce priveşte perpetuitatea îmi îngădui să cred că expresia „la toate neamurile” nu are doar adresă naţională. iubire arzătoare. pp. etnică. nr. totul mărturiseşte şi laudă pe Dumnezeu. fascinează. 94-97. transformă. Ioasaf Ganea. misiunea are aşa cum am văzut un caracter perpetuu şi universal. Caracteristica de universalitate reiese din sintagma „în toată lumea”. De altfel întregul ansamblul arhitectonic al sfintelor biserici are un rol simbolistic şi în consecinţă mărturisitor despre Dumnezeu.. pe cel credincios. credinciosul este atras de ea şi se trezesc în el multe sentimente înalte: credinţă puternică. expresie a continuităţii apostolice IV. nădejde neclintită. şi atunci va veni sfârşitul” (Mt. evlavie. reprezentaţi pe ele. Am putea lua în consideraţie la acest punct spusele Mântuitorului: „Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile. Motivaţiile activităţii misionare prezente a Bisericii Ortodoxe Poruncită de Mântuitorul ucenicilor Săi. Evanghelizarea şi mărturia creştină astăzi. 24.

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

oameni156. Aceasta şi dacă realizăm un paralelism între pericopa evocată şi cuvintele din Rugăciunea Arhierească: „ Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (In. 17,20), cu referire clară la urmaşii Sfinţilor Apostoli, evident avuţi în vedere „până la sfârşitul veacurilor”. Deasemeni ştim că Jertfa Mântuitorului se oferă tuturor oamenilor care au trăit şi vor trăi pe acest pământ, punând astfel în stare de egalitate harică generaţiile lumii, la fel cum răsplata pentru îndeplinirea misiunii creştine se oferă în funcţie nu de timpul săvârşirii ei (Mt. 20,1-16), ci de calitatea acesteia (I Cor. 3,13-15), misiunea aceasta de perpetuare a iertării oferite de Domnul Hristos am văzut că revine Bisericii. Şi nu doar pentru perioada apostolică întrucât „Hristos este acelaşi, ieri, astăzi şi în veac” (Evr. 13,8), iar El se manifestă în calitate de Cap şi Temelie a Bisericii. De aceea fondul şi fundamentul lucrării misionare a Bisericii rămâne mereu acelaşi: „Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.” (I Cor. 3,11). Misiunea are astfel un profund caracter eclesiologic. Biserica este aceea care propovăduieşte cuvântul Evangheliei, încreştinează pe credincioşi, le sfinţeşte vieţile, şi îi conduce în drumul lor către Cer. Creştinismul nu este doar o religie instituţionalizată, care administrează iconomic harul divin, ci mai ales un mod de viaţă, modul prin excelenţă am putea spune al umanităţii rezidite prin Hristos. Nici Biserica Ortodoxă Română nu poate privi altfel creştinismul pentru că rădăcinile ei în timp sunt apostolice, „…este o Biserică autentic apostolică atât din punct de vedere al originii sale cât şi al modului său de a fi.”157. Strămoşii românilor, sciţii, au cunoscut misiunea creştină înfăptuită chiar de unul dintre Sfinţii Apostoli, respectiv Andrei fratele Sfântului Petru, despre care putem

Este cunoscut că termenul „neam” în limbaj bisericesc ortodox este sinonim cu „generaţie”. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989, p. 132. 73
156 157

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

spune că este: „...ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus...” (F.Ap. 1,21). După anumite mărturii istorice - între care şi o relatare a lui Eusebiu din Cezareea Palestinei, primul istoric bisericesc - ca şi după tradiţia creştină locală, şi unele toponime din Dobrogea şi din stânga Prutului, atestă de asemenea prezenţa şi propovăduirea Evangheliei de către Sfântul Andrei în aceste locuri, între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai târziu, cunoscut în izvoarele antice sub numele de „Scitia”. În anul 106 al erei creştine teritoriul respectiv a fost cucerit de romani şi anexat la provincia Moesia Inferior, iar în anul 297, în timpul lui Diocleţian, a devenit o provincie aparte, numită „Scythia Minor”. Tradiţia privitoare la această predică „apostolică” în Scitia este întâlnită în lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort în cursul persecuţiei împaratului Decius (249-251). În sprijinul evanghelizării acestui teritoriu de către Sfântul Andrei, se pot invoca şi câteva „mărturii indirecte”. Există, de pildă, câteva colinde şi creaţii folclorice dobrogene şi din stânga Prutului. Cucerită de romani în anul 106 de oştile împăratului Traian Dacia, a fost transformată în provincie romană (Transilvania, Banatul, Oltenia şi o parte din Muntenia de mai târziu). În urma acestor schimbări de ordin politic-teritorial, s-au creat condiţii favorabile pentru propagarea noii învăţături şi în nordul Dunării. Se poate vorbi de anumiţi „misionari neoficiali” recrutaţi dintre colonişti, soldaţi din armata romană, negustori sau sclavi, care îmbrăţişaseră credinţa creştină înainte de a veni în Dacia. În secolul al III-lea numărul acestor misionari „laici” a sporit prin anumiţi captivi creştini, pe care goţii, stabiliţi atunci în teritoriile nord-dunărene, îi aduceau aici din Asia Mică, unde creştinismul era cunoscut de asemeni din „veacul apostolic”. Din rândul lor, unii erau hirotoniţi ca episcopi, horepiscopi, preoţi şi diaconi.

74

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

După retragerea administraţiei şi a legiunilor romane din Dacia (271-275) s-au creat premise favorabile pentru răspândirea creştinismului în spaţiul carpatodunărean. Un argument puternic pentru vechimea creştinismului la români îl constituie numeroasele cuvinte cu sens religios din fondul principal lexical al limbii române, care sunt de origine latină. Acest lucru este confirmat şi de un numar apreciabil de piese arheologice paleocreştine, descoperite în peste o sută de aşezări daco-romane (în număr mult mai mare s-au descoperit în Scythia Minor). Între cele mai semnificative reţinem: „gema de la Potaissa” (azi Turda) cu o serie de reprezentări simbolice, între care şi Bunul Păstor; o tăbliţă votiva (donarium) de la Biertan, lângă Mediaş, cu inscripţia „Ego Zenovius votum posul” şi un disc cu monograma lui Hristos (XP); un fragment ceramic descoperit la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj); mai multe opaiţe (lămpi) de bronz sau de lut ars, decorate cu semnul crucii sau cu monograma lui Hristos, descoperite mai ales în centrele urbane ale fostei provincii, etc. Deci procesul de românizare era indisolubil legat de procesul de creştinare prin evanghelizare a populaţiei autohtone şi a obştilor române. Un lucru care trebuie subliniat în chip deosebit este acela că pentru secolul IV avem primele dovezi literare şi arheologice privind existenţa unor lăcaşuri de cult în teritoriile daco-romane nord-dunărene. Astfel de biserici paleocreştine sau construit peste ruinele castrului roman de la Slăveni (jud. Olt); iar la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj) un fost templu păgân a fost transformat în lăcaş de cult creştin. În alte două centre s-au descoperit fundaţiile unor bazilici şi anume la Sucidava (azi Celei-Corabia, jud. Olt), cu o serie de inscripţii creştine în limba greacă şi la Morisena (azi Cenad, jud. Timiş). În cursul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-304) împotriva creştinismului, care se înfrunta cu religia oficială, actele martirice înregistrează un număr însemnat de martiri în Dobrogea de azi. Datorită înmulţirii numărului creştinilor şi a influenţei noii credinţe în mare, a început procesul de organizare bisericească a comunităţilor
75

la Sirmium. din ordinul conducătorilor politici sau în urma activitaţii unor misionari oficiali. fiind rezultatul contactului direct al populaţiei autohtone şi al coloniştilor cu propovăduitorii Evangheliei. având 14 episcopii sufragane. Singidunum. sunt atestate documentar aproximativ 15 scaune episcopale în diferite cetaţi de pe malul drept al Dunării. În secolul al VI-lea Scythia Minor era o „provincie mitropolitană”. în principalele oraşe ale provinciei. Deci erau legaţi de Roma prin limbă. principiu consfinţit printr-o hotărâre a Sinodului IV ecumenic de la Calcedon. deci îndată după promulgarea edictului de la Milano din 313. Prin anul 348. iar de Constantinopol prin credinţă. se poate desprinde constatarea că nu poate fi vorba de o încreştinare a strămoşilor noştri la o anumită dată. La daco-romani procesul de încreştinare are o notă specifică. ai căror titulari au participat la lucrările unor Sinoade ecumenice sau locale. în sensul că a durat câteva secole. Viminacium. Românizarea 76 ..erau în legătură directă cu Patriarhia din Constantinopol. Oescus. Limba latină şi credinţa creştină au fost factorii care au contribuit la consolidarea procesului de unificare etnică. continuându-şi acolo activitatea până la moarte (383). Din toate acestea. în provinciile romane Pannonia Inferior. Dacia Ripensis şi Moesia Inferior (azi în Iugoslavia şi mai ales Bulgaria) . lingvistică şi spirituală a autohtonilor cu noii veniţi în Dacia.cu mulţi credincioşi în sudul Dunării. folosind şi un alfabet nou. de o convertire a lor în masă. de neamuri şi credinţe diferite. Toate aceste scaune episcopale . Ulfilas a fost nevoit să se refugieze . creat de el.inclusiv Tomisul . În chip deosebit trebuie arătat că acum a început traducerea Evangheliei în limba gotică. din cauza persecuţiilor îndreptate împotriva creştinilor de conducătorii goţilor. iar titularul ei devenise mitropolit. noua capitală a Imperiului Roman. cum este cazul altor popoare din jur. prin osteneala episcopului Ulfilas.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti creştine. Izvoarele istorice au dovedit că încă de la începutul secolului al IV-lea. din anul 451. etc.

tăiere împrejur şi netăiere împrejur. cea creştină. CONFESSING THE TRUTH IN LOVE. Creştinismul ortodox românesc are faţă de lume aceleaşi atitudini pe care le-au avut dintotdeauna cei care fac misiune pentru Hristos. Biserica Ortodoxă rămâne spaţiul iubirii fidele a lui Dumnezeu. astfel că poate spune: „.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti şi creştinarea au fost două procese paralele. Am prezentat acest ex-curs pentru a arăta că Biserica Ortodoxă Română este parte a Bisericii întemeiată de Sfinţii Apostoli prin lucrarea misionară. (Col. 3. 76. Mission and Unity. „ (I Cor. apud în recenzia operei prezentată de editură. p.de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă. 11. Şi poate de aceea Sfântul Pavel îi aminteşte pe „sciţi”: „Unde nu mai este elin şi iudeu. Iaşi.. Metropolitan Daniel Ciobotea. barbar. pentru bucuria şi mântuirea lumii.. scit. 158 IPS Daniel.o mărturisire şi împărtăşire cu bucurie în Duhul Sfânt a acestor adevăruri mântuitoare.”158. La baza atitudinii sale stă respectul faţă de viaţa omului pe care o priveşte ca pe un dar al lui Dumnezeu.. Orthodox Perceptions of Life. „Viaţa este definită a fi o dăruire de sine şi o primire cu dragoste a darurilor dumnezeieşti. cu alte cuvinte poporul român s-a născut creştin. misiunea . cel român.. este realizată prin mijloacele şi metodele pe care le-a moştenit de la Domnul.11). ci toate şi întru toţi Hristos. Comuniunea ca manifestare deplină a unei noi umanităţi răscumpărate prin Hristos. rob ori liber. 77 . încât se poate spune că la încheierea lor a apărut în istorie un popor nou. cu o credinţă nouă.23). 2004. Păstrătoare a vechilor porunci şi transpuse în practica misionară după nevoile unei lumi ce tinde spre secularizare. Trinitas.

pentru că El este Capul Bisericii. Biserica acţionează misionar în numele şi cu puterea lui Hristos. fiindcă a fost trimis de Hristos. nu înseamnă că excludem pe Iisus Hristos ca unicul Mântuitor. Acestea sunt: Evanghelia şi Sfintele Taine. Modalităţi şi perspective actuale de evanghelizare regăsite în Epistolele soborniceşti Biserica este prelungirea lui Hristos şi a misiunii Sale răscumpărătoare. Aceeaşi lucrare care s-a săvârşit pe 78 . ca „să plinească toată dreptatea” (Mt. 15. 3. Am putea spune că ea este prelungirea lui Hristos în timp şi spaţiu. iar credincioşii sunt ca mlădiţele unei viţe (In.20-22). 2. El este în Biserică şi cu Biserica. În Sfintele Taine lucrează prin Biserică Duhul Sfînt. Dacă vorbim de mântuirea prin Biserică. care este Duhul lui Hristos. de aceea nimeni nu se mântuieşte singur.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti IV.15). Ea lucrează la mântuirea oamenilor cu mijloacele date de însuşi Hristos. Cel care se mântuieşte o face în Biserică şi în unire cu celelalte membre ale sale. 2.5) sau ca nişte cărămizi ale unei clădiri (Ef. Omul nu a fost creat ca o fiinţă solitară ci ca una comunitară.

4. 79 . la lucrul slujirii la zidirea trupului lui Hristos” (Ef. pe alţii prooroci. dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi” (II Cor. îndeplinind cele trei slujiri pe care le-a săvârşit Însuşi Hristos: aceea de profet. Făcându-se om. dă cunoştinţa lui Dumnezeu. Prin vestirea Evangheliei Biserica continuă să vestească adevărul mîntuirii descoperit de Hristos pentru mântuirea omului. a dat omului o putere nouă. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre „iconomii” Sfintelor Taine care le săvârşesc (I Cor. Biserica continuă lucrarea mântuirii lumii. dar nu ar duce la desăvârşirea unirii cu Dumnezeu. în chip sângeros. 1997. de arhiereu şi de împărat. Prof. împărtăşirea cu darul dumnezeiesc este primită prin Sfintele Taine.11-12). 13. Col. să păzim poruncile. Sfintele Taine sunt indispensabile în lucrarea mântuirii. aşa precum rostim la Sfânta Liturghie: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos. Ef. dar în chip nesângeros159. Fiul lui Dumnezeu întrupat ne-a adus viaţă nouă. pe alţii păstori şi învăţători. 6. în chip deosebit prin Sfânta Euharistie.23. Cuvântul Evangheliei deschide mintea. Prin Sfintele Taine. 4. Filip. Biserica ni-L comunică pe Hristos în stare de jertfă pentru mântuirea noastră. dar unirea cu Hristos. pp. Fără lucrarea lor mântuirea nu ar fi completă. Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii. se continuă în Sfânta Liturghie. Bucureşti. ea s-ar adresa doar uneia dintre facultăţile omului. 159 Cabasila Nicolae. 4.18). traducere de Pr. deschide ochii minţii şi inimii pentru primirea adevărului revelat. Biserica ni-L dă pe Hristos ca „pe bărbatul desăvârşit” care ne povăţuieşte şi ne ajută să împlinim voia lui Dumnezeu. Este necesară şi folositoare vestirea Cuvântului. rămâne Fiu al lui Dumnezeu şi prin El noi putem păstra comuniunea cu Dumnezeu. apropie pe om de Dumnezeu. 4. Ene Branişte. dar de mare folos este şi lucrarea Sfântului Duh prin Sfintele Taine. spre desăvârşirea sfinţilor. Dr. 89-90.1) pe care Hristos Domnul i-a rînduit să fie „pe unii ca să fie apostoli.24.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Golgota.13.

pp.-iun. 361-362. 162 Pr.. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.. ea rezervă împărăţia pentru fiii ei.. Harul Domnului nostru care ni se dă prin Sfintele Taine este „rădăcina învierii noastre. Despre misiunea salvatoare a Bisericii. 363. puterea biruinţei răului. Mântuirea prin misiunea efectuată de Biserică este însăşi lucrarea împlinită de Hristos. Mântuirea este o lucrare sinergică. Hristos comunică prin Biserică. fără prihană. Vasile. 1.. Toate sunt necesare pentru mântuire. fără voia omului nu poate mântui. episcopul Oradiei. nu poate avea pe Dumnezeu ca tată»161. Nu ne putem dispensa de nici una dintre ele. nr. iubirea Lui. în „Studii Teologice”.6). harul Lui de refacere a puterilor spirituale. episcop al Cartaginei († 258) scria: „Biserica este «mireasa lui Hristos. Prof.. Mijloacele pentru mântuire sunt pentru toţi aceleaşi: harul. la mântuirea sa şi a lumii”162. Sfântul Ciprian. Dumitru Stăniloae. Dumnezeu 1-a creat pe om liber şi îi respectă această libertate. până în ziua lui Hristos Iisus» (Filip. 389-391. Harul singur. 161 Ibidem. Mântuirea în Iisus Hristos prin Biserică. 80 . În Ortodoxie cea mai mare sărbătoare este ziua Învierii Domnului. p. Coman. Dr. nu se exclud ci se 160 P. prin Evanghelie şi prin Sfintele Taine. Ea ne păstrează lui Dumnezeu. 1985. dăruită lumii până la sfârşitul veacurilor. 2. dar nu anulate. ci El continuă prin Biserică. apr. Iisus Hristos n-a încetat a fi Mântuitor. de a fi colaborator şi „împreună-lucrător cu El. Dumnezeu a dat omului această cinste şi putere de a decide asupra mântuirii lui. El singur nu poate decide. În Biserica Ortodoxă nu se desparte lucrarea cuvântului Evangheliei de lucrarea Sfintelor Taine. El seamănă în noi «trupul măririi» şi umple de lumină adâncul inimii”160.. pp.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Biserica este aceea care continuă misiunea mântuirii oamenilor până la capăt. «Cine nu are ca mamă Biserica. libertatea omului şi dreptatea lui Dumnezeu nu stau una împotriva celeilalte. în care aceste cerinţe. Biserica păstrează în viaţa creştinilor încrederea. credinţa şi faptele bune.. care sînt ştirbite prin păcat.. după Înălţarea la Cer şi nu a întrerupt misiunea mântuirii lumii. duhul învierii şi al măririi în şi prin Hristos.S.

1996. în adevăr şi dragoste (In. Prof. în lume.23). Scopul desfăşurării evanghelizării îl constituie edificarea comuniunii cu Dumnezeu şi a unora cu alţii prin Hristos în Sfântul Duh. chiar dacă nu sunt trimişi misionari în afara unei comunităţi. Liturghia după Liturghie. considerată o concretizare personalizat a Evangheliei transpus actual pentru fiecare veac163 cât şi pe experienţa istorică a Bisericii Ortodoxe. Crişanei şi Maramureşului. oricând şi oriunde se edifică comuniunea cu Hristos şi întreolaltă. de care pomeneşte Sfântul Iacov.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti completează. se pot sublinia câteva aspecte. Preotul în Biserică. Î. Sibiu. Abordarea teologică ortodoxă a Evanghelizării se bazează atât pe Tradiţia apostolică a Noului Testament. Bucureşti. 17. 1. 81 164 .P. pp. 3. p.15).Ap. acasă. 86. Aceasta a fost rugăciunea Lui cea din urmă. Editura Athena. cei care îl propovăduiau pe Hristos şi făceau ucenici ai lui Hristos trăiau ei înşişi prezenţa Sa sau a Duhului Său în ei. Ion Bria. 2. Aceasta explică de ce misiunea lui Hristos Însuşi începe cu afirmarea Împărăţiei lui Dumnezeu (Mc. Un eveniment misionar are loc acolo unde se manifestă semne ale prezenţei Împărăţiei lui Dumnezeu în lume164. Tradiţia apostolică ignora o predică a Evangheliei lui Hristos separată sau izolată de trăirea prezenţei reale şi a comuniunii cu Hristos în Sfântul Duh (F. dacă nu izvorăsc din el. vrerea manifestării împărăţiei lui Dumnezeu în lume pentru a se reînnoi viaţa lumii prin participarea ei la viaţa divină. 8687. Voia Domnului Iisus este să trăim în unitate. Dr. Dacă credinţa şi faptele bune. acolo are loc un eveniment misionar. Mitropolitul Ardealului. De aceea. 1996.S. Antonie Plămădeală. Tiparul Tipografiei Eparhiale. Cu alte cuvinte. duc la pieire în loc să ducă la mântuire.21). nu sunt însoţite de har. 163 Pr. „Să credem în numele lui Iisus Hristos. Dintr-o perspectivă ortodoxă asupra misiunii.46-47). Fiul Său şi să ne iubim unii pe alţii aşa precum ne-a iubit El” (I In.

aceea care uneşte în celebrare toate categoriile de oameni şi toate generaţiile. 4. De fapt. păcătoşi. fiecare Liturghie ortodoxă începe cu proclamarea prezenţei împărăţiei Tatălui. pentru Ortodoxie propovăduirea şi trăirea concretă a prezenţei tainice a împărăţiei lui Dumnezeu nu sunt nicăieri mai puternice decât în slujba Liturghiei euharistice. ci mărturisirea dragostei lui Dumnezeu pentru lume. adică comuniunea bazată pe dragostea lui Dumnezeu pentru lume. şi readucerii Evangheliei şi a Liturghiei în limba vorbită de popor. 1.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti În acest sens. dragoste revelată în Hristos. De fapt. evanghelizarea nu este doar un export al noii învăţături religioase. El ne aminteşte în acelaşi timp că dragostea faţă de aproapele este semnul prezenţei lui Dumnezeu printre noi (I In. acestea nu pot deveni misionari. o trăire a prezenţei Domnului Înviat în mijlocul celor care cred în El. Sfântul Apostol Ioan ne spune lămurit că scopul evanghelizării este realizarea comuniunii cu Tatăl şi cu Fiul.3). în special deoarece comunitatea monahală este în primul rând o 82 . vii şi morţi este în primul rând un eveniment misionar deoarece este o „icoană” şi o anticipare a Împărăţiei care va veni. ca o comuniune umană bazată pe dragostea lui Hristos pentru lume. Este semnificativ faptul că în activitatea ortodoxă misionară monahii au jucat un rol foarte important. Fără prezenţa Duhului lui Hristos sau a dragostei lui Hristos pentru omenire în persoane umane concrete. deoarece numai Duhul lui Hristos face dintr-un creştin o icoană vie a lui Iisus ca misionar. Pe baza acestei înţelegeri apostolice a importanţei Duhului lui Hristos în cei care propovăduiesc dragostea Sa pentru lume. aşa cum este arătată în Fiul Întrupat (I In. Aceasta explică de ce misionarii ortodocşi au acordat o atât de mare importanţă mai întâi construirii de biserici şi comunităţilor liturgice (adeseori monahală).12). pocăiţi şi sfinţi. o icoană vie prin care „un pagân” priveşte Spre Hristos. transmisă de Sfântul Duh şi aliată în inimile celor care împlinesc poruncile Sale. Fiului şi Sfântului Duh. viaţa sacramentala şi spirituală ca trăire autentic creştină sunt evenimente misionare centrale. trebuie să înţelegem de ce cultul. Liturghia euharistică .

fie un proces totalmente „normal”. toate centrate pe prezenţa duhovnicească a lui Hristos cel înviat în mijlocul celor care cred în El. organizează viaţa lor personală şi cea a societăţii fără nici un fel de referire la Dumnezeu. o altă misiune. 1-2. în “Biserica Ortodoxă Română”. şi în sesizarea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor şi în lume. în general. 26. Ortodoxia consideră că evanghelizarea nu poate fi înţeleasă numai prin trimiterea unor persoane în afara ţării pentru a converti alte naţiuni la Hristos165. Confruntată cu multe secole de dominaţie musulmană. când încetează să se roage. p. în a se referi la existenţa Lui. În faza sa iniţială. Ioan Bria. Mult timp. Creştinii se secularizează atunci când nu-şi mai practică credinţa. Biserica Ortodoxă şi mărturia creştină. secularizarea nu reprezintă neapărat un simptom al necredinţei sau al negării existenţei lui Dumnezeu. fie a unei negări militante a existenţei lui Pr. Secularizarea ia mai întâi forma greutăţii pe care o întâmpină fiinţele umane în a-L pomeni pe Dumnezeu. pocăinţă şi iertare. când comuniunea liberă cu Dumnezeu nu mai constituie centrul vieţii lor sau nu mai este simţită ca o necesitate. 83 165 . că fiinţele umane concep şi. Prin secularizare se înţelege. Biserica a înţeles şi trăit misiunea ca transmitere a credinţei din generaţie în generaţie şi într-un context secularizat. adică aceea de a face experienţa a ceea ce înseamnă să păstrezi credinţa într-un context dificil sau nefavorabil şi de a o transmite generaţiilor următoare înfruntând ostilitatea vremurilor cu diferitele ei aspecte şi cu consecinţele ei pentru credinţa creştină. poate. de acţiune comună. cu procesul de ateizare desfăşurat acerb de către regimul comunist şi cu tendinţa de secularizarea din ziua de azi. ca dificultate a acceptării a însăşi existenţei lui Dumnezeu. 1981. teologia misionară ortodoxă a trebuit să evite două extreme: de a vedea în secularizare fie o catastrofă cu totul iremediabilă. nr. Necredinţa. Biserica Ortodoxă a primit de la Dumnezeu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti comunitate liturgică şi oferă un model de participare. poate lua fie forma unui agnosticism paşnic dar ferm.

. op. Gheorghe Popa. 20-21. Înţelegând Evanghelia lui Hristos Pantocratorul ca dragoste şi grijă a lui Dumnezeu pentru viaţa întregii lumii. Iaşi. ca să nu mai amintim. 3.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Dumnezeu. pp. 21-24. Mihai Vizitiu. prozelitismul furibund întreprins de grupările neo-religioase. Filantropia divină şi filantropia Bisericii după Noul Testament. Pantocratorul întregului. 167 Pr. Prof. univers sau cosmos. De aceea Biserica priveşte astăzi misiunea ca o viziune nouă a întregii creaţii şi ca o responsabilitate pentru ea. Am putea enumera globalizarea şi chiar perspectiva unificării politico-administrative a Europei. Dr. cit. Teologia şi spiritualitatea ortodoxă (mai ales iconografia) arată că Hristos. De aceea. 2002. ca filantropie a Sfintei Treimi faţă de creaţie167. 84 . Editura Trinitas. viaţa individuală şi cea comunitară este organizată ca şi când Dumnezeu nu ar exista166. este în acelaşi timp susţinătorul. IV. pp. Capul Bisericii. Biserica nu-şi poate reduce activitatea misionară numai la „mântuirea 166 Pr. Direcţii de evanghelizare în contextul actual Creştinismul timpurilor prezente este confruntat astăzi cu diferite fenomene de natură să pună la încercare fidelitatea credincioşilor săi.

1. „Biserica. Şi dacă credincioşii.Ap. Evanghelizarea.27). care va să vină. 12. descoperite în fiecare om. p. ci şi faptul că această creaţie a lui Dumnezeu este. bună şi că dragostea lui Dumnezeu cuprinsă în Hristos cel înviat este mai puternică decît puterile întunericului şi ale păcatului.28-29) şi slava (Filip.17)”168. este stare de comuniune şi unire cu Hristos (Ef. 153. chipul (Rom. în calitatea lor de fraţi ai lui Hristos (Mat.4).50). sunt părtaşi la sfinţenia (Ef. 8.20-23) a tuturor celor care cred în El (Col. misiunea creştină include dimensiunea responsabilităţii pentru viaţa întregii lumi. 2.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti sufletelor”. 3. de asemenea. 85 . 5. 17. Hristologia cosmică implică faptul că misiunea creştinilor în lume cuprinde. prin definiţie. plinătatea (In. uniţi în Biserică (F. In. Mărturia creştină bazată pe hristologia cosmică promovează o vedere holistică (integrală) a creaţiei: ea sesizează unitatea ultimă a umanităţii şi solidaritatea interioară a întregii creaţii în faţa Creatorului.16). înainte de toate. ca activitate misionară. ei trebuie să fie copărtaşi şi la suferinţele Lui. de asemenea. 14.24) şi S-a făcut copărtaş la suferinţele şi necazurile lor (Mt. responsabilitatea lor pentru întreaga viaţă a societăţii şi chiar atitudinea societăţii faţă de natură şi creaţie.21. 3. 5. Mărturia creştină în faţa altor religii.10. trebuie să afirme nu numai realitatea îngrozitoare a păcatului uman. prin dialog. asumându-şi-le aşa cum El Şi-a asumat păcatele tuturor (II Cor. Din această perspectivă se vede că întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu şi scopul său este să devină un sacrament permanent al dragostei Sale pentru lume. şi lumea nouă. Afirmând tensiunea dintre vechea lume. trebuie să faciliteze înţelegerea faptului că dragostea lui Dumnezeu pentru lume revelată în intensitatea sa supremă în Iisus Hristos implică. 8. un respect infinit al lui Dumnezeu pentru libertatea umană responsabilă. 1. 10-11). 1. I Pt. În acest sens.21) Lui.2532) şi în Hristos (Ef. eliberată prin puterea lui Hristos cel 168 Ibidem. ca lume marcată de puterea păcatului şi a morţii.

Iisus Hristos dărâmă peretele despărţitor dintre oameni (Ef. Mc. Valorile proclamate de Domnul Iisus Hristos au la rândul lor şi ele un aspect de slujire. ca sursă speranţei în fiecare moment al istoriei. 86 . să ne îngâmfăm sau să fim vicleni. Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru (Lc. Creştinii trebuie să slujească pe toată lumea. deoarece prin servirea reciprocă. nu trebuie să servim numai ca să dobândim împărăţia întemeiată de Domnul-Slujitor. pe demoni scoateţi-i afară. Pe de altă parte. Lc. culturală. 10.15). Pentru existenţa şi pentru mai buna existenţă a tuturor existăm noi.34). înviaţi pe cei morţi. 2. a responsabilităţii şi a Mântuitorul arată că împărăţia întemeiată de El o dobândim şi noi prin slujire. Această slujire dezinteresată ne-o cere în mod deosebit Mântuitorul: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi. flagelul drogurilor şi al perversiunilor sexuale care defavorizau pe unii pot fi înlăturate prin valorile aduse de către Hristos. 10. 15. în acest sens slujirea Mântuitorului este universală. Ca să moştenim această împărăţie în care cel care vrea să fie mai mare trebuie să fie slujitorul celorlalţi (Mt.21). fiindcă prin ele se înalţă fiinţa umană.21). mărturia creştină apare. în dar aţi luat. curăţiţi pe cei leproşi. este o consecinţă a slujirii oamenilor şi a Evangheliei lui Hristos. ci să fim modele de slujire. că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt. înseamnă a sluji omul aşa cum l-a slujit El. „Dacă împlinim această slujire Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită” (I In. religioasă. deodată.25-28. 17. în dar să daţi” (Mt. nedreptele condiţii sociale. diversităţile şi opoziţiile umanităţii.9).8). Numai acestor slujitori le zice Mântuitorul: „Fericiţi făcătorii de pace. 8.12).25-27).13). Creştinul care a primit sâmânţa acestei vieţi înnoite are de pe acum o părticică a vieţii veşnice (Lc. 17.42-45. nu trebuie să domnim. 4. Prin toate acestea Mântuitorul creează un unic om nou. şi astfel reduce contradicţiile. Discriminarea rasială. 20. „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine. Iar a urma Mântuitorului înseamnă a ne pune sufletul pentru fratele nostru (In. 5. să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 22. se susţine şi se promovează existenţa tuturor.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Înviat.

cum Însuşi Mantuitorul a spus 87 . departe de Hristos.7). Sfinţii Apostoli slujesc lumea plini de zel dumnezeiesc. Tuturor m-am făcut toate ca. smerindu-se pe sine pentru a înălţa pe alţii (II Cor. mijlocesc cunoaşterea lui Dumnezeu şi prin aceasta dobândirea vieţii veşnice. Lucrarea de evanghelizare.9). aşa cum obişnuiesc neoprotestanţii. în acest fel Sfântul Pavel bucurându-se de suferinţele pricinuite de slujire (Col. 1.15. răbdând toate pentru alţii (II Tm. şi împlinind slujba sa cu preţul sufletului şi a vieţii sale (F. darurile Sfântului Duh. preoţi. Filip.Ap. ci a întregului popor credincios. călugări.28-29). Precum Hristos a luat chipul slujitorului şi s-a dat pe Sine pentru mântuirea şi împăcarea omului şi a lumii întregi. după exemplul Sfinţilor Apostoli.24) se luptă din răsputeri pentru desăvârşirea omului în Hristos (Col. pentru fraţii mei. Puterea pentru misiune este dată de Sfântul Duh care foloseşte Biserica drept mijloc pentru pregătirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a stăpânirii lui Hristos în toate. De aceea. „Dar ne bucurăm când suntem slabi.10).22). politicieni sau militari proclamă şi trăieşte haric cuvântul lui Dumnezeu. 2.3) este un slujitor prin excelenţă. 1. Cel pentru care a trăi înseamnă a sluji (Filip.17). femei. să mântuiesc măcar pe unii” (I Cor. 20.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Urmând lui Hristos. a fost opera nu doar a misionarilor experţi. dând mărturie despre viaţa în Hristos.24.17). m-am făcut rob tuturor. 1. misionarii Biserici sunt modele şi învăţători ai slujirii. întreprinsă de Biserică. 11. Considerând misiunea o slujbă (F. 2. „deşi faţă de toată lumea sunt stăpânul meu însumi.Ap. desăvârşirea voastră” (II Cor. pentru rudele mele după trup” (Rom. aşa creştinii sunt chemaţi să-şi aducă contribuţia lor în această lume ca misionari ai Domnului. a mântuirii câtă vreme viaţa veşnică stă în cunoaşterea de Dumnezeu. deoarece revărsându-se în Biserică. 9.22) şi care zice: „aş dori (de s-ar putea) să fiu eu însumi anatema. 9. din toate păturile sociale. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră. în orice chip. iar voi sunteţi tari. ca să câştig cât mai mulţi. dar şi laici. la rândul lor. bărbaţi. Biserica însăşi prin toţi membrii ei. 13. 1.

108-109. Unitate şi misiune.3).1-30).-dec. Misiologia ortodoxă pledează pentru o gamă diversă şi fructuoasă de activităţi evanghelizatoare prin care se proclamă Evanghelia lui Hristos. în timp şi în perspectivă eshatologică169. singura cale spre plenitudinea împărăţiei lui Dumnezeu anticipată şi pregustată în dimensiunea creştină eclesială. Misiologia ortodoxă concepe misiunea Bisericii în mod esenţial ca o recreere şi o înnoire a oamenilor în Hristos. esenţială condiţiei umane. 12. Convertirea este act de încorporare conştientă în Trupul tainic a lui Hristos (Rom.. Ciobotea. Adevăr şi Viaţă. Ortodoxia poate şi trebuie să structureze o misiune ortodoxă coerentă. poate optimiza orizontalitatea unei vieţi planetare tensionate. Daniel D. deoarece Biserica 169 Protos. politică şi economică contemporană secularizată şi indiferentă faţă de Dumnezeu. Conf. I. Aşa se înţelege şi sensul expresiei categorice a Sfântului Ciprian al Cartaginei: „Extra ecclesiam nulla salus” (Nu este mântuire în afara Bisericii). pentru extinderea peste spaţii şi timpuri a Bisericii. 4. oct. de activităţile misionare mai aproape sau cele din vremea noastră fac ca Ortodoxia să desfăşoare la rândul ei o misiune creştină mondială şi să fie prezentă pe toate continentele. de lucrarea obştească şi sensul Părinţilor Bisericii. Biserica Ortodoxă a înţeles noţiunea de evanghelizare într-o perspectivă ecleziologică bine determinată. 17. O perspectivă ortodoxă. integrală în care verticalitatea relaţiei cu Dumnezeu..E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti (In. Propovăduirea şi ascultarea Evangheliei sunt esenţiale pentru actul convertirii iar cuvântul lui Dumnezeu constituie sămânţa conţinutului credinţei (Mt. în „Ortodoxia”. De aceea misiunea este strâns legată de Biserică dar nu în sensul instrumentalist. nr. inspirată de Teologia misiologică. Dată fiind situaţia ideologică. situaţie ale cărei consecinţe sunt destructive pentru umanitate. 13. 1989. pp.4-5). Dr. Toate aceste elemente coroborate într-o strategie misionară ortodoxă actuală. nedespărţită de sfinţirea prin harul Sfântului Duh ce vizualizează şi contextualizează lucrarea lui Hristos oriunde şi oricând în istoria umană. 88 . în criză morală şi spirituală.

156... filantropia creştină. p. Gheorghe Pietraru. Biserica este parte integrantă din mesajul Evangheliei170. prezenţa la Liturghie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Ortodoxie şi prozelitism. responsabilă în planul activităţilor umane multiple. au fost adesea împiedicate să desfăşoare misiune în adevăratul sens al cuvântului.. cu centrul lui Sfânta Liturghie.. sunt roadele evanghelizării. între care şi Biserica Ortodoxă Română. Pr. prin care credincioşii slujesc lumii după modelul slujirii lui Hristos. p. Faptul misionar este profund eclezial. 25. Desigur datorită unor condiţii istorice nefavorabile Bisericile Ortodoxe locale din estul Europei... criteriu soteriologic 172 . nefiind altceva decât punctul de plecare al mărturiei şi propovăduirii. De asemenea ele nu au avut întotdeauna posibilitatea şi libertatea de a realiza în societate modelul de comunitate pe care îl propune şi îl întruchipează Sfânta Liturghie. angajaţi în viaţa societăţii într-un context interuman complex şi în dialog cu oameni de confesiuni şi denominaţiuni creştine sau de alte credinţe171..34). 73. 24. Misiunea ortodoxă fidelă tradiţiei Bisericii Ortodoxe în contextul pluralist creştin şi religios de astăzi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti devine în acelaşi timp un principiu şi o condiţie a misiunii. are ca scop şi convertirea necreştinilor şi întemeierea de noi Biserici în spaţiile geografice necreştinate. Cunoaşterea lui Hristos şi a învăţăturii Bisericii. Filantropia divină şi filantropia Bisericii.. (Mt. p. Misiologie Ortodoxă. cu cler autohton şi cult în limba maternă. Biserica Ortodoxă are propria ei teologie şi practică misionară. Evanghelizarea. deci misiunea însemnând nu numai săvârşirea slujbelor legate de cultul divin public ortodox. Idem. educaţia religioasă creştină ortodoxă sunt pilonii prin care se conştientizează calitatea de membre ale Trupului lui Hristos. 172 Pr. viaţa spirituală autentic creştină. Mihai Vizitiu. 89 170 171 . conform ortodoxiei. limitîndu-se firesc la pastoraţie.. concentrându-se într-adevăr la săvârşirea cultului. cultul divin. animată de spiritul reconcilierii şi al ecumenismului are datoria imperioasă de a conştientiza fiinţa eclesială a credincioşilor.

nu putem limita purtarea Sa de grijă la un singur oraş. Punctul central al vieţii spirituale rămân cuvintele Domnului nostru: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. veţi rămâne întru iubirea Mea" (In. nu-mi este laudă.6).10). 2. a simţi. Domnul Iisus Hristos nu rămâne indiferent la miliardele de oameni care trăiesc ”lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu în lume” (Ef. ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. este sfat misionar: „Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire. a dori tot ceea ce El doreşte. 1. pentru că stă asupra mea datoria.. gândeşte. El a fost sub datoria de a face cunoscut darul nepreţuit ce l-a primit. Misiunea sa a fost o dorinţă interioară şi neclintită: ”Căci dacă vestesc Evangelia. rugăciunea inimii se concentreză asupra numelui Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu. El s-a simţit” dator sunt şi elinilor şi barbarilor şi învăţaţilor şi neînvăţaţilor” (Rom..20). De exemplu. vai mie dacă nu voi binevesti!” (I Cor. precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui. 2. la un singur popor sau chiar la aşa numita lume creştină. experienţa trăirii Domnului Înviat. Mistica ortodoxă nu a izolat omul de comunitatea eclezială şi de orice sensibilitate istorică.12). Desigur.14). 9. 2. Ea îl aduce pe Hristos „care s-a îmbrăcat în întregul Adam” (cântarea a 3-a din Canonul Schimbării la Faţă a Domnului) în adâncul inimii. Dacă păziţi cuvintele Mele. Aceasta implică a avea ”gândul lui Hristos” şi ”dragostea lui Hristos” (I Cor. Epistolele soborniceşti alături de alte scrieri din Noul Testament formează fundaţia sigură a spiritualităţii ortodoxe. după măsura cu care inima a fost altoită în Trupul mistic al lui Hristos prin Botez şi Sfânta Euharistie.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Teologia care a dat naştere spiritualităţii ortodoxe a venit dintr-un mediu misionar. 2. Cum 90 . Căci. simte.16).4). A trăi în Hristos înseamnă a gândi. 15.4. Nu doreşte El ca ”tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină?” (I Tm. este o carte misionară scrisă de apostoli într-un cadru misionar foarte clar. Astfel înţelegem că recomandarea pe care Sfântul Apostol Petru o dă credincioşilor referindu-se la Sfântul Pavel este mai mult decât atât. Spiritualitatea Sfântului Pavel poate fi rezumată în cuvintele acestuia: ”nu mai trăiesc eu.

11.şi acest lucru îl fac toţi sfinţii . ei şi astăzi evanghelizează lumea. Toţi cei care luptă să trăiască în Hristos . atitudinile şi voia lor cu voia divină. Acest ideal pătrunde în fiecare dimensiune a vieţii şi umple comunitatea creştină în forme variate. Sfânta Cruce rezumă dimensiunea mondială şi responsabilitatea misionară a Ortodoxiei. în toate epistolele sale. având un adânc simţ al păcătoşeniei şi slăbiciunii lor.deţin totul. în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles.universalitatea reprezentată prin braţul orizontal al Crucii.12). pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc. Misiunea trebuie să aibă de a face cu o continuă luptă pentru sfinţenie. Cei mai activi propovăduitori ai Evangheliei şi mai plini de râvnă pentru mărturia creştină au fost sfinţii care au trăit în trecut ca şi în prezent. În Orientul creştin idealul ascetic îşi află expresia caracteristică în monahism. cu împlinirea. Cu toate acestea noi nu îl putem limita la acesta. În Sfânta Cruce universalitatea şi împlinirea se intersectează .E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti vorbeşte despre acestea. ca şi pe celelalte Scripturi. stăpânesc totul şi îmbrăţişează cu 91 . El constitue unul din imperativele absolute ale vieţii creştine: ”Împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Mat. Trăirea crucii la un nivel personal deosebeşte experienţa creştină de orice altă experienţă. unindu-şi cugetele. dând cea mai hotărâtă şi neclintită mărturie creştină. Prezenţa lor printre noi face prezenţa lui Dumnezeu-Omul evidentă. atât sfinţi cunoscuţi cât şi sfinţi necunoscuţi. Sfinţii au fost oameni care sau pocăit cu toată fiinţa lor. spre a lor pierzare” (II Pt. Sfinţii iradiază o teofanie.15-16). Misiunea întotdeauna va rămâne „o asimilare continuă a tainei Sfintei Cruci” o iubire jerfitoare şi o smerenie în lupta împotriva egocentrismului individual şi social. întrupată pe verticală. 3. Totul începe şi îşi atinge punctul culminant în această etapă a misiunii. iubesc totul. Totuşi înconjuraţi de mila şi dragostea lui Dumnezeu ei au căutat curăţia interioară şi sinceritatea.

Fiecare om are în sufletul său sădită putere de iubire.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti dragostea lor. V. 92 . numai că această putere este întrebuinţată nu totdeauna în măsurile la care cere Dumnezeu să fie împlinită şi să fie lucrătoare. prin trimiterea. Totul e pentru ei bun şi ei fac bine tuturor. ci e foarte diferită aşezarea oamenilor în ceea ce priveşte capacitatea de iubire. Dumnezeu Cuvântul. Acum i se dă posibilitatea omului păcătos de a se întoarce la Dumnezeu asemenea fiului risipitor şi să se cureţe de păcate după rânduielile Divine existente în Sfânta Biserică Ortodoxă. cu pocăinţa şi cu rugăciunea lor întrega lume. adică felul cum îşi manifestă iubirea. Dumnezeu milostivindu-se spre neamul omenesc. prin baia Botezului. activitatea Mesianică. această putere iubitoare. Răstignirea şi Jertfirea Fiului Său. pe care o pierdu-se prin neascultarea lui Adam. l-a readus la viaţă şi fericirea statornică şi veşnică. prin Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Întruparea. Concluzii La plinirea vremurilor.

Luaţi.Ap.. Agenţii misiunii. de Maica Domnului care sunt prezenţi în Biserică. din biruinţă în biruinţă şi din jertfă în jertfă.Ap. întemeind prima comunitate creştină (F. pentru fiecare creştin. numără dintr-o dată ca la 3 000 de suflete. ducând cu ei pe Iisus.Ap. Aşa a intrat în lume Biserica. fiind botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc şi având mărturia Duhului. Şi cum fără Sfânta Împărtăşanie nimeni nu se poate mântui. Ne cheamă să ne întâlnim cu El în mod real şi să-L primim întreg şi viu. La Rusalii (Cincizecime) s-a făcut văzută lumii Biserica.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti . care pentru mulţi alţi se varsă spre iertarea păcatelor”. al Legii celei noi. mâncaţi. care tocmai lua fiinţă. 28). ci ca să răspândească cuvântul Evangheliei.41). Aceasta este organul misionar întemeiat de Domnul Hristos prin Jertfa Sa. Şi astfel. Biruinţa este surprinzătoare: Biserica. Sfântul Apostol Petru grăieşte cu îndrăzneală şi cei ce ascultă se umilesc cu inima şi întreabă: „ce să facem?” pentru a li se deschide calea mântuirii: „Să vă pocăiţi şi veţi primi prin botez darul Sfântului Duh” (F. 2. oricâte fapte bune sau rugăciuni ar face în viaţa sa. câştigând-o cu scump sângele Său (F. . pe care Iisus o întemeiase încă fiind pe Cruce. ca să-i numim aşa sunt Sfinţii Apostoli. . Zidită şi împodobită din puterea mereu vie a harului divin. cuvântul învăţăturii Lui şi speranţa mântuirii.Beţi dintru Acesta toţi. care vreme de peste trei ani au fost alături de Mântuitorul.38). participarea la Sfânta Liturghie nu este doar un dar nepreţuit. Sfinţii Apostoli. Apostolii au ieşit la propovăduire..Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” sunt cuvintele Mântuitorului prin care ne cheamă la Sfânta Liturghie să reactualizăm jertfa Sa prin care ne-a adus tuturor mântuire. sunt gata să înceapă bătălia propovăduirii: nu ca să se apere pe ei. Luminaţi acum de puterea Sfântului Duh. 2. 20. Acesta este trupul Meu”. de sfinţi şi heruvimi. Biserica are menirea să sfinţească pururea viaţa lumii cu 93 . Iar după Înălţarea la Cer. Apostolii ajung până la marginile lumii. că Acesta este Sângele Meu. Trupul lui Hristos.. făcut de Dumnezeu. Mireasa lui Hristos. ci şi o datorie. de a fi alături de Hristos.

dar contextul vieţii lor particulare este marea comunitate liturgică. atât prin preoţi ca purtători ai unui har special primit prin hirotonie. care înalţă pe om către cele mai înalte zări ale vieţii duhovniceşti. căpătarea de puteri în lupta împotriva păcatului. jertfelnicia mereu împrospătată a propovăduitorilor şi sfinţenia neîmpuţinată a sfinţitorilor se hrănesc din vistieria bogată în bunătate şi har a Sfântului Duh. Biserica prin misiunea ei nu propune lumii doar o 94 . Modelul în misiune este chiar Întemeietorul ei.” (Mt. La nivelul vieţii lor personale pot exista diverse forme şi trepte de trăire creştină. o trăire care transformă fiinţa umană. în calitate de „trimis” al Tatălui cu conlucrarea Sfântului Duh. dar ea a rămas statornică împlinind cuvintele Mântuitorului: „.. Consecventă misiunii sale Biserica are şi astăzi aceeaşi forţă în a-şi îndeplini lucrarea. Permanent Biserica a trebuit să facă faţă la diferite provocări. care atitudine decurge din natura apartenenţei lor la Biserică. lumină ce s-a pogorât la Rusalii din Cer pe Pământ. după har.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti lumina care curăţeşte. Fără acest context cel ce crede în Hristos pierde punctul său de referinţă şi convergenţă. sunt ţintele misiunii creştin-ortodoxe. De aproape două mii de ani.18). Toţi se roagă cu râvnă în faţa slăvitelor Altare. avântul neînfricat al mărturisitorilor. salvarea omenirii de la osânda păcatului.. Învăţătura creştină desprinsă din Evanghelie şi răspândită prin mărturie creştină nu este doar informativă. trăirea în împărăţia harului oferită în şi Biserică. ademenită de atâtea ori la deznădejde şi necucernicie. ci formativă cu reflexe în trăire. care înţelepţeşte şi care mângâie. 16.porţile iadului nu o vor birui. misiunea lor îndeplininduse la cele mai înalte cote. în tendinţa de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu prin Iisus Hristos. ca misiune ortodoxă. este aceea de a crea o atitudine liturgică şi comunitară în rândul credincioşilor. ca Duhul să nu se stingă în fiinţa omenirii. cât şi prin credincioşii ei care îşi păstrează caracterul de „luminători” ai lumii. Ţinta evanghelizării. Toţi Sfinţii Părinţi aşa au crezut şi aşa au mărturisit.

” (In.. începând de la naştere. aşa şi aceştia în Noi să fie una. În misiunea ei actuală Biserica are prin harul lui Dumnezeu o sumedenie de posibilităţi de a oferi lumii pe Hristos. oferă lumii posibilitatea devenirii unei „zidiri noi”.voiesc ca. 95 .. Cel permanent în Biserică. 4. cât şi ca locaş de închinare. şi într-al celei cereşti.24). să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat. întru Mine şi Eu întru Tine. după cum Tu. ci Îl oferă lumii pe Hristos. misiunea are acelaşi obiectiv. ci reactualizează permanent Jertfa mântuitoare a Domnului Hristos. „Mărgăritarul cel de mare preţ” poate fi al tuturor celor ce cred că „Hristos este Domn şi Mântuitor” (Rom. 17.9). 17. în timpul vieţii pământeşti. Tot ce graviteză în jurul Bisericii atât ca Trup al lui Hristos. prin înfiere cerească. nu oferă doar un model de vieţuire creştină. nici doar metode de spiritualizare a lumii. 10. „Ca toţi să fie una. prin mijlocirea Bisericii. unde sunt Eu. Iubirea maternă a Bisericii faţă de fii săi.... transfigurarea omului până la „statura de bărbat desăvârşit în Hristos” (Ef.13). întrupare şi oglindă a filantropiei Sfintei Treimi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti acceptare intelectuală a unei doctrine religioase. pentru a-l face capabil să regăsească starea de comuniune cu Dumnezeu şi cu cei asemeni lui. urmărind ajungerea la starea deplină de comuniune cu Hristos.21). Biserica este într-o permanentă conlucrare misionară cu Autorul misiunii.. aşa cum a fost dorinţa Sa: „.” (In. se revarsă asupra lor în toate ocaziile vieţii. În perspectiva noilor condiţii ale lumii mileniului trei. Părinte..

jubiliară a Sfântului Sinod. Stuttgart. tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist. ed. Metzger.P. editat de Kurt Aland. Carlo M. 1999. tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist. The Grek New Testament. Martini. Rumanian Bible Ortodox 053DC. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod. Editura Societatea Biblică Interconfesională din România. printed by United Bible Societies.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti VI.S. Matthew Black. B i b l i o g r a f i e A. Allen Wikgren. 3. Biblia sau Sfânta Scriptură. ed. 1984. diortosită de Î. Editura United Bible Societies. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod. Bruce M. a III-a corectată. 2001. 2. UBS-EPF. 96 . Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţii ale Sfintei Scripturi 1. Bucureşti. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bartolomeu Anania.

6. 2001. Ohio.G. 1995. aut. Ene Branişte. Editura Lumina lumii. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Dr. Bucureşti. Oradea. 1993. 9. 1981.Box 355.dr.Prof. 1997. 11. 1995. 2003. Dr.A. T. Editura Humanitas. 10. Bucureşti. Concordanţă Biblică Tematică. Concordanţe Biblice Călăuza Predicatorului. Nicolae Moldoveanu. pr. Nazarie. Pr. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 8. Ion Bria. 12. Editura Trinitas.. 1901-1902.S. Dicţionar grec – român al Noului Testament. Pr. Concordanţă Biblică. Dicţionare Biblice 4. Editura Societatea Biblică Interconfesională din România. Dicţionar de înţelepciune patristică.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti B. C. Dicţionar Biblic. Bucureşti.O. 13.Ioan Mircea.Culianu şi Mircea Eliade.Ioan P. A-Z. Editura Tipografia Cărţilor Bisericeşti. International. aut. Editura Casa Şcoalelor. Constantin Chiricescu. U. P. 44610. iconom C. Berlin.S. Dicţionar al Noului Testament. Dicţionar al religiilor. Editura Diecezana Caransebeş. Prof. 1999. Bucureşti. Editura Cartea Creştină. aut. traducere de Cezar Baltag. 5. 1994. Bucureşti. traducere de Gheorghe Badea. Murice Carrez şi François Morel. Iaşi. 97 . A – Z. Dicţionar de Teologie Ortodoxă. 7. Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase. Bucureşti.

17. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. traducere de Pr. 15. 23. p. vol. Prof. vol. 1992. în Scrierile Părinţilor Apostolici. 15. vol. Dumitru Fecioru. Bucureşti. 114. Epistola către Diognet. 98 . Ioan Mihălcescu. 1955.B.B. Bucureşti. în col. Sfântul Atanasie cel Mare. Idem. Autori patristici 16. 22. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 20.N. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 21. ec.S. P. 1927. Matei Pâslaru. 1775 – 1824. Concordanţă Biblică la Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod. Epistola lui Barnaba.S. Bucureşti. Bucureşti. Epistola către Adelfie. vol. p. D. Sfântul Ambrozie. 2001. traducere de Pr. Matei Pâslaru. 1994. în col. Sfântul Chiril al Ierusalimului. Bucureşti. ec. în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti. Cabasila Nicolae. G. Flori alese din grădina Sfintelor Scripturi – Concordanţă Biblică. în col. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 19. Episcop Valerian Zaharia. Cateheze. I. Cuvântul al II-lea contra arienilor. 1992. Dr.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 14. în Scrierile Părinţilor Apostolici. 15. partea a II-a. ec. Idem. Ioan Mihălcescu. 255. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Tratat despre întruparea Cuvântului. P. G. traducere de Pr. I. p. ec.B. 16. Bucureşti. Scrieri. Prof. 1997. Oradea. Bucureşti. 1992. 18. 2003. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.Niţu.N.Niţu. 255. 53. traducere de Pr. Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii. vol. pp. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. P. 1927.S. Ene Branişte.

Editura Paideia. Prof. vol. Bucureşti. traducere de Pr. Noile mişcări religioase. Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri. Arhiepiscopul Vadului. ed. Matei Pâslaru. Dumitru Fecioru. a II-a. Autoritatea Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă. nr. Cărţi. apr. Scrierile Părinţilor Apostolici. ed. G. Sfântul Grigorie de Nazianz. Buucureşti. Nicolae. 2001. tipărită cu binecuvântarea Î. Ioan Mihălcescu. 1927. 27. Cluj.N. în Scrierile Părinţilor Apostolici. Dr. Editura Renaşterea. 32. I. Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau mai scurt: Despre preoţie. 2002. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. traducere de Pr. nr. D. vol. a II-a. Dr. 31. E. traducere de Pr.Niţu. 33. în „Ortodoxia”. Matei Pâslaru. 28. 99 . Liturghia. Dumitru Stăniloae.. Epistola I a lui Clement către Corinteni. traducere de Dan Negrescu. traducere de Pr. în Biserica Ortodoxă Română. Idem. 1-2. 1980. 25. ec. Sfântul Ignatie Teoforul. 29. 1968. Pr.Niţu. Despre preoţie. G. Epistola către Policarp. articole Achimescu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 24. 10. studii.-iun. ec. ec. 1927. 2.P. Bucureşti. 1995. 1992. Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii. în „Biserica Ortodoxă Română”. Ioan Mihălcescu. Fecioru. Sfântul Ioan Gură de Aur. Bartolomeu. Editura Harisma. 30. 26. I. 1957. ec. Sfântul Ieronim. în Scrierile Părinţilor Apostolici. Prof. 1997. ClujNapoca.N. nr. Editura Limes. traducre de Pr. Basarab.S. Feleacului şi Clujului. Bucureşti. Mircea.

Pr. 40. Dr. în „Ortodoxia”. 1996. M-re.-iun. în vol. Prof.S. Î. Editura Athena. Editura Universităţii „Al. Misiunea în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. 2003. Idem. Prof. Sfânta Scriptură în Tradiţia Bisericii. 2003. 1-3. Idem. în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al.-dec. Dr. 43. în „Teologie şi Viaţă”. 1989. 1-2. Patrologie. Bucureşti. 2001. Cluj-Napoca.Cuza”.S. Pr. Mântuirea în Iisus Hristos prin Biserică.P. Dr. episcopul Oradiei. univ. în „Studii Teologice”. Iaşi. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. apr. 2001. Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Idem. Prof. nr.I. 45.S. Ciobotea. Dervent. tom VIII. Idem. Prof. Dr. Unitatea Bisericii. Dr. 38. Ene. Branişte. în “Glasul Bisericii”. nr. Coman. Destinul Ortodoxiei. Branişte. O perspectivă ortodoxă. 44. oct. Teologie. închinat Î. Idem. Pr. 1982..dec. Coman.o teologie pastorală şi misionară. 41. 4. 2. Cluj-Napoca. Ecaterina. Î. 2003. 39. Dr. Pr.P. 4. Breck. 7-12. Prof. Bucureşti. Pr.-dec. Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase.S. 36. Înţelesurile conciliarităţii Ortodoxe şi participarea credincioşilor la ea astăzi.P. Liturghia după Liturghie. Conf. 1995.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 34. Ioan G. Valer.I. 1985. John. Daniel. Editura Bria. nr. 37. I. Daniel D. iul. Idem. 1988. Mărturia creştină în Biserica Ortodoxă. Bel. Editura Sf. P.. Teologia patristică . nr. 1999. nr..Natura şi scopul ei. Editura Diocezană. 35. nr. Unitate şi misiune. 46. Iaşi. oct. 1981..Cuza”. Bartolomeu Anania la 80 de ani. Editura Renaşterea.. Patmos.. Ioan. 100 .. în „Ortodoxia”. 42. Biserica Ortodoxă şi mărturia creştină. Caransebeş. Vasile. în “Biserica Ortodoxă Română”. omagial Logos. Protos. Daniel.

Prof. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Diac..E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 47. Dr. Pr. apr.. Arhim. în „Ortodoxia”. Costachi.. nr. 2. 59. 8. 60. Ioasaf Ganea. în „Ortodoxia”. 1966. pp. asist. Vasile. iul. Propovăduirea cuvântului .Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura!. 48. Gordon. Studiul Noului Testament-manual pentru Seminariile Teologice. Rolul Bisericii în societate după Sfinţii Trei Ierarhi. 1990. 1. 4.. 2000... Grigoraş. 1999.. Biserica Slujitoare. Pr. Dosoftei Şcheul. 94-97. Idem. O perspectivă patristică asupra misiunii. Editura Trinitas. 1-6. în „Ortodoxia”. nr. Arhiepiscop al Atenei.. 4. nr. 1997. în „Studii Teologice”. Constantinescu. Ică jr.. Pr.5-6. Responsabilitatea misionară după Sfinţii Trei Ierarhi. 1983. în „Studii Teologice”. Asist. Editura Trinitas. 3-4. Prof. dr. 2001. ian. 2001. iul. în pastoraţia vremii noastre. taină şi slujire în viaţa Bisericii. Rolul disciplinei Îndrumări Misionare şi Ecumenism. 56. nr. Iaşi. în „Studii Teologice”.P. Grigoraş. Arhidiac. Bucureşti. Chesarie. Editura Trinitas. Pr.dimensiune esenţială a slujirii preoţeşti în „Teologie şi Viaţă”. în „Studii Teologice”. Î. 101 . Prof. Hristodoulous. nr.-feb. 2004. Iaşi... ian.-feb.. 1984. Primat al Greciei. 1982. nr. 49. Constantin. – iun. 54. 2002. Ioan. ian. 55. 57.-dec. Protos. Conf. 2000.”. Dr. traducere de Arhim. Idem.-mar. nr. Pr. Petru Sidoreac. nr.”.S. Ioniţă. Mihai Filimon. David.Mergând învăţaţi toate neamurile!. Iaşi. Despre Sfintele Icoane (Icoana Ortodoxă). Idem.. Kerygma apostolică în predica Sfântului Apostol Pavel. în „Renaşterea”. Petru I. „.1-2.o misiune sublimă 53. Editura Trinitas... Iaşi. Viorel. Ioan. Misiunea socială a Bisericii. 58. în viaţa oamenilor. 51. „..-aug. 1982. 52. Preoţie. Magistrand Aurel. Preoţia creştină . nr. Galeriu. Cluj. 50. Gheorghescu. pr..

Aurelia.. 65. în „Studii Teologice”. Funcţiile cultului divin public ortodox şi rolul său educativ-moral în susţinerea şi promovarea vieţii religioase. Introducere în Teologia ortodoxă. 64. Misiunea creştină urbană. Biserica şi începuturile asistenţei sociale. nr. I. 1990. nr. Vladimir.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 61. Pr. 7-12.. 1994.-feb. 102 . Ioan. Vasile.. iul. asist. ian. 72. Cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului şi problema ierarhiei bisericeşti. nr. colectiv de autori. 1996. în „Ortodoxia”. 71.-iun. 2001. 68. Istoria Bisericii Universale..12. ediţia a II-a. Vasile. Preoţia împărătească sau duhovnicească. ed. 63. ian. Mândrilă.-dec.dr. Aurel. 2. Mircea. Prof. Introducere în studiul Noului Testament. Pr. în „Studii Teologice”. 1971. 1-2. 1985. a II-a. Mihoc. 74.-dec. 4. 1979. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Preoţia harică şi preoţia obştească. oct. 73. 69. Iaşi. Idem. ed. Iaşi. a II-a. Daniel. Mitropolitul Irineu. 2. 9 ( Studiu exegetic-dogmatic ). Asist. 1975. Preoţia lui Hristos şi Preoţia sacramentală şi împărătească. apr. 1993. nov. 70. 66. nr. Idem. în „Teologie şi Viaţă”. Drd. colectiv de autori. 1999. vol. în „Ortodoxia”. nr. 62. Mihălcescu. Bucureşti. dr.. 1988. Idem. Pr. Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor.-dec. nr. Losski. în „Ortodoxia”. Ioan. 1968. Carmen Gabriela. vol. 9-10. Bucureşti. Editura Teofania. lect.12. nr. în „Studii Teologice”. Drd. Jivi. I Petru II. drd. Teologia luptătoare. Luchian. Bucureşti. Misiologie Ortodoxă. Constantin. Sibiu. 1983. 67. în „Ortodoxia”.. 7. Oancea.-iun. Miron. 7-8. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. nr. Iisus Hristos-viaţa lumii. Drd. Dr. 2004. nr. Dr. în „Teologie şi Viaţă”. asist. arhim. I.

-iun. Idem. 82. 76. 2006.-iun.. Teodor M. Gheorghe. I. Comuniune şi înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne. 81. Bucureşti. dr. Editura Panfilius. Prof. Gheorghe. Iaşi. Bucureşti. Plămădeală. ian. 87. 1989. 1995. Pr.. nr. Pr. Editura Trinitas. vol. Pr. Drd. Prof. Pr. Dr. Î.III. Ortodoxie şi prozelitism.P. 1996. Credinţa şi viaţa Bisericii primare. Editura Performantica. 2002. 78.. Corneliu Bârlădeanul. Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii (teză de doctorat). vol. Popa. nr. 83. 77. Iaşi. în lume. Irineu. Idem. Misiologie Ortodoxă. 1-6. ian. 1978. Omul nou şi umanitatea în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. 20-36. Popescu. Teologie Fundamentală şi Misionară. Biserica Mărturisitoare.S. Lect. P. 4. Protos.Dr. 2000. 85.. Antonie.-aug. Mitropolitul Ardealului. ian. în „Studii Teologice”. 80. 2000. Ecumenism. 1997.-apr. Iaşi. Secte şi noi mişcări religioase. Pop. Sibiu. Lucrarea misionară a Ortodoxiei. 103 . Editura Performantica. Gheorghe. Istoria Bisericească Universală – manual pentru Seminariile teologice. Rămureanu. în „Teologie şi Viaţă”. 1-2. Transfigurare şi secularizare. în „Cronica Episcopiei Huşilor”. nr. în „Ortodoxia”. Dumitru.S. în „Studii Teologice”. Ioan.prof. 1-3. Radu. Psihologie şi sociologie sectară. în „Studii Teologice”. 2006. iul. Dr. Dumitru. nr. Editura Episcopiei Huşilor. Pr. acasă. Editura Trinitas. nr. Petraru. 75. Iaşi. 1994. pp. Preda. Pr. Lect. 79. 2002. 1992. Iaşi. Idem. 86. 2000. Preotul în Biserică. Editura Credinţa Noastră.Misiunea Bisericii într-o lume secularizată. Constantin. Idem.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Onilă. Idem. 88.. 1-2. Pr. Tiparul Tipografiei Eparhiale. Crişanei şi Maramureşului. 84. Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

1983. 3 – 4. Idem. 2003. Sandu. în „Ortodoxia”. Editura Trinitas. în „Ortodoxia”. Pr. Însemnătatea actuală pastorală şi misionară ortodoxă a tratatului „Despre Preoţie” al arhiepiscopului Simion al Tesalonicului.. 1992. 96. ian. Alexandru. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.I. a III-a.. Pr. nr. Bucureşti. spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe. Prof. Dumitru Semnificaţia luminii dumnezeieşti în 92. III. în „Studii Teologice”. nr. Idem. Editura Mitropoliei Olteniei. Hristologia Epistolei către Romani a Vizitiu. Pr. Sfântului Apostol Pavel. Rm.-iun.Cuza”. Craiova. Mihai. 93. în „Teologie şi Viaţă”. Pr. Iaşi. Stăniloae. Bucureşti.Cuza”. Editura Universităţii „Al. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Sfânt şi sfinţenie după Noul Testament. Pr. vol. nov. 90. Pr. Teologie. Studiul Noului Testament pentru Institutele Teologice. 104 . Iisus Hristos . Teologie Dogmatică Ortodoxă. nr. Dr. 2. Stan. 91. Mihai. ed. Idem. Teologia şi practica misiunii azi. Editura Anastasia. Dumitru. în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. 2004. 1983.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 89. Prof. 97. Dr.I. 98. 1976. Filantropia divină şi filantropia Bisericii după Noul Testament. Vâlcea. Iaşi. Idem.-dec. 1984. O tratare comparativă. Lect. Bucureşti. Mântuitorul Iisus Hristos-Domn al păcii şi al înfrăţirii între oameni. 2003. 11-12. tom VIII. 99.-feb. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. apr. 95. Lect. Dan.. Dr. nr. 1999.lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. Editura Tipografiei Offsetcolor. 1993.5-6. Viezuianu. Idem. 94. 2002. Iaşi.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->