E P I STO L A LU I PAV E L C Ă T R E RO M A N I

CONTENTS

Capitolul 1 - Pavel vrea să vestească Evanghelia celor din Roma...............................................................................2

Capitolul 2 – Judecata lui Dumnezeu (…nu prin lege)..................................................................................................... 4
Capitolul 3 –Toate popoarele sunt egale în păcat şi pot fi socotite neprihă nite prin credinţă .......................6
Capitolul 4 – Prin credinţă socotit neprihă nit.................................................................................................................... 8
Capitolul 5 – Avem HAR prin sâ ngele lui Isus Hristos.................................................................................................. 10
Capitolul 6 – Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu ( Pă cat – Har – Lege ).......................12
Capitolul 7 – Legea: Sfâ ntă sau Pă că toasă ? (Legea şi pă catul).................................................................................. 14
Capitolul 8 – Îndemnurile firii pămâ nteşti VS Îndemnurile Duhului......................................................................16
Capitolul 9 – Copiii fă gă duinţei sunt socotiţi ca să mâ nţă ............................................................................................ 19
Capitolul 10 – Mă rturisirea şi Credinţa rezultă Mâ ntuirea......................................................................................... 21
Capitolul 11 – Israel a lunecat ca Neamurile sa fie mâ ntuite..................................................................................... 23
Capitolul 12 – Un singur trup în Hristos (Relaţiile în interior).................................................................................26
Capitolul 13 – Dragostea este împlinirea Legii (Relaţiile cu exteriorul)...............................................................28
Capitolul 14 – Pă rerile îndoielnice....................................................................................................................................... 29
Capitolul 15 – Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos.................................................................31
Capitolul 16 – Spuneţi să nă tate….......................................................................................................................................... 33
 CAPITOLUL 1 - PAVEL VREA S Ă VESTEASCĂ EVANGHELIA CELOR DIN ROMA

1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia
lui Dumnezeu,
2 pe care o fă gă duise mai înainte prin prorocii Să i în Sfintele Scripturi.
3 Ea priveşte pe Fiul Să u, nă scut din să mâ nţa lui David, în ce priveşte trupul,
4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea
morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
5 prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea
credinţei pe toate neamurile,
6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
7 Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har
şi pace de la Dumnezeu, Tată l nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
8 Mai întâ i mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, că ci credinţa
voastră este vestită în toată lumea.
9 Dumnezeu, că ruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Să u, îmi este martor că vă
pomenesc neîncetat în rugă ciunile mele
10 şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfâ rşit fericirea să vin la voi.
11 Că ci doresc să vă vă d, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întă rirea voastră ,
12 sau mai degrabă , ca să ne îmbă rbă tă m laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o
avem împreună , şi voi şi eu.
13 Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gâ nd să vin la voi, ca să culeg vreun
rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat pâ nă acum.
14 Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor învă ţaţi şi celor neînvă ţaţi.
15 Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă , celor din
Roma.
16 Că ci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu
pentru mâ ntuirea fiecă ruia care crede: întâ i a iudeului, apoi a grecului;
17 deoarece în ea este descoperită o neprihă nire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care
duce la credinţă , după cum este scris: „Cel neprihă nit va tră i prin credinţă .”
18 Mâ nia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva orică rei necinstiri a lui Dumnezeu şi
împotriva orică rei nelegiuiri a oamenilor care înă buşă adevă rul în nelegiuirea lor.
19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, că ci le-a fost ară tat
de Dumnezeu.
20 În adevă r, însuşirile nevă zute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se vă d
lă murit, de la facerea lumii, câ nd te uiţi cu bă gare de seamă la ele în lucrurile fă cute de El. Aşa
că nu se pot dezvinovă ţi;
21 fiindcă , mă car că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslă vit ca Dumnezeu, nici nu I-au
mulţumit; ci s-au dedat la gâ ndiri deşarte, şi inima lor fă ră pricepere s-a întunecat.
22 S-au fă lit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;
23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamă nă cu omul muritor,
pă să ri, dobitoace cu patru picioare şi tâ râ toare.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lă sat pradă necură ţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi
necinstesc singuri trupurile;
25 că ci au schimbat în minciună adevă rul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat fă pturii în
locul Fă că torului, care este binecuvâ ntat în veci! Amin.
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lă sat în voia unor patimi scâ rboase; că ci femeile lor au
schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;
27 tot astfel, şi bă rbaţii au pă ră sit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor
unii pentru alţii, au să vâ rşit parte bă rbă tească cu parte bă rbă tească lucruri scâ rboase şi au
primit în ei înşişi plata cuvenită pentru ră tă cirea lor.
28 Fiindcă n-au că utat să pă streze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lă sat în voia
minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngă duite.
29 Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lă comie, de ră utate;
plini de pizmă , de ucidere, de ceartă , de înşelă ciune, de porniri ră ută cioase; sunt şoptitori,
30 bâ rfitori, urâ tori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lă udă roşi, nă scocitori de rele,
neascultă tori de pă rinţi,
31 fă ră pricepere, că lcă tori de cuvâ nt, fă ră dragoste firească , neînduplecaţi, fă ră milă .
32 Ş i, mă car că ştiu hotă râ rea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de
moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi gă sesc de buni pe cei ce le fac.
 CAPITOLUL 2 – JUDECATA LUI DUMNEZEU (…NU PRIN LEGE)

1 Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovă ţi; că ci prin faptul că
judeci pe altul, te osâ ndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
2 Ştim, în adevă r, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce să vâ rşesc astfel de lucruri este
potrivită cu adevă rul.
3 Ş i crezi tu, omule, care judeci pe cei ce să vâ rşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei
scă pa de judecata lui Dumnezeu?
4 Sau dispreţuieşti tu bogă ţiile bună tă ţii, îngă duinţei şi îndelungii Lui ră bdă ri? Nu vezi tu că
bună tatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocă inţă ?
5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocă iască , îţi aduni o comoară de mâ nie
pentru ziua mâ niei şi a ară tă rii dreptei judecă ţi a lui Dumnezeu,
6 care va ră splă ti fiecă ruia după faptele lui.
7 Ş i anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stă ruinţa în bine, caută slava, cinstea şi
nemurirea;
8 şi va da mâ nie şi urgie celor ce, din duh de gâ lceavă , se împotrivesc adevă rului şi ascultă de
nelegiuire.
9 Necaz şi strâ mtorare va veni peste orice suflet omenesc care face ră ul: întâ i peste iudeu, apoi
peste grec.
10 Slavă , cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâ i peste iudeu, apoi peste grec.
11 Că ci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.
12 Toţi cei ce au pă că tuit fă ră Lege vor pieri fă ră Lege; şi toţi cei ce au pă că tuit avâ nd Lege vor
fi judecaţi după Lege.
13 Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihă niţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc
Legea aceasta vor fi socotiţi neprihă niţi.
14 Câ nd Neamurile, mă car că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o
lege, îşi sunt singuri lege;
15 şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta
mă rturiseşte cugetul lor şi gâ ndurile lor, care sau se învinovă ţesc sau se dezvinovă ţesc între
ele.
16 Ş i faptul acesta se va vedea în ziua câ nd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin
Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
17 Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tă u,
18 care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învă ţat de Lege;
19 tu, care te mă guleşti că eşti că lă uza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
20 povă ţuitorul celor fă ră minte, învă ţă torul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul
cunoştinţei depline şi al adevă rului; –
21 tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovă duieşti: „Să nu furi”,
furi?
22 Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, că ruia ţi-e scâ rbă de idoli, le jefuieşti
templele?
23 Tu, care te fă leşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin că lcarea acestei Legi?
24 Că ci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este
scris.
25 Tă ierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea,
tă ierea ta împrejur ajunge netă iere împrejur.
26 Dacă deci cel netă iat împrejur pă zeşte poruncile Legii, netă ierea lui împrejur nu i se va
socoti ea ca o tă iere împrejur?
27 Cel netă iat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osâ ndi el pe tine, care o
calci, mă car că ai slova Legii şi tă ierea împrejur?
28 Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tă iere împrejur nu este aceea
care este pe din afară , în carne.
29 Ci iudeu este acela care este iudeu înă untru; şi tă iere împrejur este aceea a inimii, în duh,
nu în slovă ; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.
 CAPITOLUL 3 –TOATE POPOARELE SUNT EGALE ÎN PĂ CAT Ş I POT FI
SOCOTITE NEPRIHĂ NITE PRIN CREDINŢ Ă

1 Care este deci întâ ietatea iudeului sau care este folosul tă ierii împrejur?
2 Oricum, sunt mari. Ş i, mai întâ i de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui
Dumnezeu.
3 Ş i ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
4 Nicidecum! Dimpotrivă , Dumnezeu să fie gă sit adevă rat, şi toţi oamenii să fie gă siţi
mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii gă sit neprihă nit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor
câ nd vei fi judecat.”
5 Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihă nirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu
cumva Dumnezeu este nedrept câ nd Îşi dezlă nţuie mâ nia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
6 Nicidecum! Pentru că , altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
7 Ş i dacă , prin minciuna mea, adevă rul lui Dumnezeu stră luceşte şi mai mult spre slava Lui, de
ce mai sunt eu însumi judecat ca pă că tos?
8 Ş i de ce să nu facem ră ul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de ră u, că
spunem noi? Osâ nda acestor oameni este dreaptă .
9 Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decâ t ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie
iudei, fie greci, sunt sub pă cat,
10 după cum este scris: „Nu este niciun om neprihă nit, niciunul mă car.
11 Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe
Dumnezeu.
12 Toţi s-au abă tut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul
mă car.
13 Gâ tlejul lor este un mormâ nt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au
venin de aspidă ;
14 gura le este plină de blestem şi de amă ră ciune;
15 au picioarele grabnice să verse sâ nge;
16 pră pă dul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17 nu cunosc calea pă cii;
18 frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
19 Ş tim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie
astupată , şi toată lumea să fie gă sită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
20 Că ci nimeni nu va fi socotit neprihă nit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege
vine cunoştinţa deplină a pă catului.
21 Dar acum s-a ară tat o neprihă nire pe care o dă Dumnezeu, fă ră lege – despre ea mă rturisesc
Legea şi Prorocii –
22 şi anume, neprihă nirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru
toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
23 Că ci toţi au pă că tuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
24 Ş i sunt socotiţi neprihă niţi, fă ră plată , prin harul Să u, prin ră scumpă rarea care este în
Hristos Isus.
25 Pe El, Dumnezeu L-a râ nduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sâ ngele Lui, o jertfă de
ispă şire, ca să -Ş i arate neprihă nirea Lui; că ci trecuse cu vederea pă catele dinainte, în vremea
îndelungii ră bdă ri a lui Dumnezeu;
26 pentru ca, în vremea de acum, să -Ş i arate neprihă nirea Lui în aşa fel, încâ t să fie neprihă nit,
şi totuşi să socotească neprihă nit pe cel ce crede în Isus.
27 Unde este, dar, pricina de laudă ? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea
credinţei.
28 Pentru că noi credem că omul este socotit neprihă nit prin credinţă , fă ră faptele Legii.
29 Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi
al Neamurilor;
30 deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihă niţi, prin credinţă , pe cei tă iaţi
împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netă iaţi împrejur.
31 Deci prin credinţă desfiinţă m noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă , noi întă rim Legea.
 CAPITOLUL 4 – PRIN CREDINŢ Ă SOCOTIT NEPRIHĂ NIT

1 Ce vom zice, dar, că a că pă tat, prin puterea lui, stră moşul nostru Avraam?
2 Dacă Avraam a fost socotit neprihă nit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui
Dumnezeu.
3 Că ci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca
neprihă nire.”
4 Însă , celui ce lucrează , plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
5 pe câ nd, celui ce nu lucrează , ci crede în Cel ce socoteşte pe pă că tos neprihă nit, credinţa pe
care o are el îi este socotită ca neprihă nire.
6 Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fă ră fapte, îl socoteşte
neprihă nit.
7 „Ferice”, zice el, „de aceia ale că ror fă ră delegi sunt iertate şi ale că ror pă cate sunt acoperite!
8 Ferice de omul că ruia nu-i ţine Domnul în seamă pă catul!”
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tă iaţi împrejur sau şi pentru cei netă iaţi împrejur?
Că ci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihă nire.”
10 Dar cum i-a fost socotită ? După sau înainte de tă ierea lui împrejur? Nu câ nd era tă iat
împrejur, ci câ nd era netă iat împrejur.
11 Apoi a primit ca semn tă ierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihă niri pe care o că pă tase
prin credinţă , câ nd era netă iat împrejur. Ş i aceasta, pentru ca să fie tată l tuturor celor care
cred, mă car că nu sunt tă iaţi împrejur; ca, adică , să li se socotească şi lor neprihă nirea aceasta;
12 şi pentru ca să fie şi tată l celor tă iaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tă iaţi
împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tată l nostru Avraam, câ nd nu
era tă iat împrejur.
13 În adevă r, fă gă duinţa fă cută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost
fă cută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihă niri care se capă tă prin credinţă .
14 Că ci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică , şi fă gă duinţa este
nimicită ;
15 pentru că Legea aduce mâ nie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici că lcare de lege.
16 De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă , pentru ca să fie prin har, şi pentru ca
fă gă duinţa să fie cheză şuită pentru toată să mâ nţa lui Avraam: nu numai pentru să mâ nţa aceea
care este sub Lege, ci şi pentru să mâ nţa aceea care are credinţa lui Avraam, tată l nostru al
tuturor,
17 după cum este scris: „Te-am râ nduit să fii tată l multor neamuri.” El, adică , este tată l nostru
înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt,
ca şi cum ar fi.
18 Nă dă jduind împotriva orică rei nă dejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tată l multor neamuri,
după cum i se spusese: „Aşa va fi să mâ nţa ta.”
19 Ş i, fiindcă n-a fost slab în credinţă , el nu s-a uitat la trupul să u care era îmbă trâ nit – avea
aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
20 El nu s-a îndoit de fă gă duinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă , ci, întă rit prin credinţa lui, a
dat slavă lui Dumnezeu,
21 deplin încredinţat că El ce fă gă duieşte, poate să şi împlinească .
22 De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihă nire.”
23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihă nire”;
24 ci este scris şi pentru noi, că rora, de asemenea, ne va fi socotită , nouă celor ce credem în Cel
ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
25 care a fost dat din pricina fă ră delegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi
neprihă niţi.
 CAPITOLUL 5 – AVEM HAR PRIN SÂ NGELE LUI ISUS HRISTOS

1 Deci fiindcă suntem socotiţi neprihă niţi, prin credinţă , avem pace cu Dumnezeu, prin
Domnul nostru Isus Hristos.
2 Lui Îi datoră m faptul că , prin credinţă , am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne
bucură m în nă dejdea slavei lui Dumnezeu.
3 Ba mai mult, ne bucură m chiar şi în necazurile noastre; că ci ştim că necazul aduce ră bdare,
4 ră bdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nă dejdea.
5 Însă nă dejdea aceasta nu înșeală , pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile
noastre prin Duhul Sfâ nt care ne-a fost dat.
6 Că ci, pe câ nd eram noi încă fă ră putere, Hristos, la vremea cuvenită , a murit pentru cei
nelegiuiţi.
7 Pentru un om neprihă nit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefă că torul lui, poate că s-ar
gă si cineva să moară .
8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că , pe câ nd eram noi încă pă că toşi,
Hristos a murit pentru noi.
9 Deci cu atâ t mai mult acum, câ nd suntem socotiţi neprihă niţi, prin sâ ngele Lui, vom fi
mâ ntuiţi prin El de mâ nia lui Dumnezeu.
10 Că ci, dacă atunci câ nd eram vră jmaşi, am fost împă caţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului
Să u, cu mult mai mult acum, câ nd suntem împă caţi cu El, vom fi mâ ntuiţi prin viaţa Lui.
11 Ş i nu numai atâ t, dar ne şi bucură m în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin
care am că pă tat împă carea.
12 De aceea, după cum printr-un singur om a intrat pă catul în lume, şi prin pă cat a intrat
moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au pă că tuit…
13 (Că ci înainte de Lege pă catul era în lume. Dar pă catul nu este ţinut în seamă câ tă vreme nu
este o lege.
14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam pâ nă la Moise, chiar peste cei ce nu pă că tuiseră
printr-o că lcare de lege asemă nă toare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a
Celui ce avea să vină .
15 Dar cu darul fă ră plată nu este ca şi cu greşeala; că ci, dacă prin greşeala unuia singur, cei
mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a
fă cut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.
16 Ş i darul fă ră plată nu vine ca prin acel unul care a pă că tuit; că ci judecata venită de la unul a
adus osâ nda; dar darul fă ră plată , venit în urma multor greşeli, a adus o hotă râ re de iertare.
17 Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei
ce primesc, în toată plină tatea, harul şi darul neprihă nirii, vor domni în viaţă prin acel Unul
singur, care este Isus Hristos!)
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osâ ndă care a lovit pe toţi
oamenii, tot aşa, printr-o singură hotă râ re de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotă râ re de
neprihă nire care dă viaţa.
19 Că ci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost fă cuţi pă că toşi, tot aşa,
prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi fă cuţi neprihă niţi.
20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit pă catul,
acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;
21 pentru ca, după cum pă catul a stă pâ nit dâ nd moartea, tot aşa şi harul să stă pâ nească dâ nd
neprihă nirea, ca să dea viaţa veşnică , prin Isus Hristos, Domnul nostru.
 CAPITOLUL 6 – SOCOTIŢ I-VĂ MORŢ I FAŢ Ă DE PĂ CAT, Ş I VII PENTRU
DUMNEZEU ( PĂ CAT – HAR – LEGE )

1 Ce vom zice, dar? Să pă că tuim mereu, ca să se înmulţească harul?

2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de pă cat, cum să mai tră im în pă cat?
3 Nu ştiţi că toţi câ ţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?
4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum
Hristos a înviat din morţi, prin slava Tată lui, tot aşa şi noi să tră im o viaţă nouă .
5 În adevă r, dacă ne-am fă cut una cu El, printr-o moarte asemă nă toare cu a Lui, vom fi una cu
El şi printr-o înviere asemă nă toare cu a Lui.
6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost ră stignit împreună cu El, pentru ca trupul pă catului
să fie dezbră cat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai pă catului;
7 că ci cine a murit, de drept, este izbă vit de pă cat.
8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi tră i împreună cu El,
9 întrucâ t ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nici o stă pâ nire
asupra Lui.
10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru pă cat, o dată pentru totdeauna; iar
prin viaţa pe care o tră ieşte, tră ieşte pentru Dumnezeu.
11 Tot aşa şi voi înşivă , socotiţi-vă morţi faţă de pă cat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos,
Domnul nostru.
12 Deci pă catul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele
lui.
13 Să nu mai daţi în stă pâ nirea pă catului mă dularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci
daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mă dularele
voastre, ca pe nişte unelte ale neprihă nirii.
14 Că ci pă catul nu va mai stă pâ ni asupra voastră , pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
15 Ce urmează de aici? Să pă că tuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
16 Nu ştiţi că , dacă vă daţi robi cuiva, ca să -l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie
că este vorba de pă cat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la
neprihă nire?
17 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că , după ce aţi fost robi ai pă catului, aţi
ascultat acum din inimă de dreptarul învă ţă turii pe care aţi primit-o.
18 Ş i, prin chiar faptul că aţi fost izbă viţi de sub pă cat, v-aţi fă cut robi ai neprihă nirii. –
19 Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pă mâ nteşti: după cum odinioară v-aţi
fă cut mă dularele voastre roabe ale necură ţiei şi fă ră delegii, aşa că să vâ rşeaţi fă ră delegea, tot
aşa, acum trebuie să vă faceţi mă dularele voastre roabe ale neprihă nirii, ca să ajungeţi la
sfinţirea voastră !
20 Că ci, atunci câ nd eraţi robi ai pă catului, eraţi slobozi faţă de neprihă nire.
21 Ş i ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfâ rşitul acestor
lucruri este moartea.
22 Dar acum, odată ce aţi fost izbă viţi de pă cat şi v-aţi fă cut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod
sfinţirea, iar ca sfâ rşit viaţa veşnică .
23 Fiindcă plata pă catului este moartea, dar darul fă ră plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică
în Isus Hristos, Domnul nostru.
 CAPITOLUL 7 – LEGEA: SFÂ NTĂ SAU PĂ CĂ TOASĂ ? (LEGEA Ş I
PĂ CATUL)

1 Nu ştiţi, fraţilor – că ci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stă pâ nire
asupra omului câ tă vreme tră ieşte el?
2 Că ci femeia mă ritată este legată prin Lege de bă rbatul ei câ tă vreme tră ieşte el; dar dacă -i
moare bă rbatul, este dezlegată de legea bă rbatului ei.
3 Dacă deci, câ nd îi tră ieşte bă rbatul, ea se mă rită după altul, se va chema preacurvă ; dar dacă -
i moare bă rbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă , dacă se mă rită după
altul.
4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai
altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
5 Că ci, câ nd tră iam sub firea noastră pă mâ ntească , patimile pă catelor, aţâ ţate de Lege, lucrau
în mă dularele noastre şi ne fă ceau să aducem roade pentru moarte.
6 Dar acum, am fost izbă viţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi,
pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă .
7 Deci ce vom zice? Legea este ceva pă că tos? Nicidecum! Dimpotrivă , pă catul nu l-am cunoscut
decâ t prin Lege. De pildă , n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”
8 Apoi pă catul a luat prilejul şi a fă cut să se nască în mine, prin poruncă , tot felul de pofte; că ci
fă ră Lege, pă catul este mort.
9 Odinioară , fiindcă eram fă ră Lege, tră iam; dar, câ nd a venit porunca, pă catul a înviat, şi eu am
murit.
10 Ş i porunca, ea, care trebuia să -mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.
11 Pentru că pă catul a luat prilejul, prin ea m-a amă git, şi prin însă şi porunca aceasta m-a lovit
cu moartea.
12 Aşa că Legea, negreşit, este sfâ ntă , şi porunca este sfâ ntă , dreaptă şi bună .
13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar pă catul, tocmai ca să iasă la iveală
ca pă cat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca pă catul să se arate afară din cale de
pă că tos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă .
14 Ş tim, în adevă r, că Legea este duhovnicească ; dar eu sunt pă mâ ntesc, vâ ndut rob pă catului.
15 Că ci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce ură sc.
16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mă rturisesc prin aceasta că Legea este bună .
17 Ş i atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pă catul care locuieşte în mine.
18 Ş tiu, în adevă r, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pă mâ ntească , pentru
că , ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să -l fac.
19 Că ci binele pe care vreau să -l fac, nu-l fac, ci ră ul pe care nu vreau să -l fac, iată ce fac!
20 Ş i dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pă catul care
locuieşte în mine.
21 Gă sesc, dar, în mine legea aceasta: câ nd vreau să fac binele, ră ul este lipit de mine.
22 Fiindcă , după omul dină untru, îmi place Legea lui Dumnezeu;
23 dar vă d în mă dularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea
şi mă ţine rob legii pă catului care este în mă dularele mele.
24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbă vi de acest trup de moarte…?
25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu
mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pă mâ ntească slujesc legii pă catului.
 CAPITOLUL 8 – ÎNDEMNURILE FIRII PĂ MÂ NTEŞTI VS ÎNDEMNURILE
DUHULUI

1 Acum, dar, nu este nici o osâ ndire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu tră iesc după
îndemnurile firii pă mâ nteşti, ci după îndemnurile Duhului.
2 În adevă r, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbă vit de legea pă catului şi a morţii.
3 Că ci – lucru cu neputinţă Legii, întrucâ t firea pă mâ ntească o fă cea fă ră putere – Dumnezeu a
osâ ndit pă catul în firea pă mâ ntească , trimiţâ nd, din pricina pă catului, pe însuşi Fiul Să u într-o
fire asemă nă toare cu a pă catului,
4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care tră im nu după îndemnurile firii
pă mâ nteşti, ci după îndemnurile Duhului.
5 În adevă r, cei ce tră iesc după îndemnurile firii pă mâ nteşti umblă după lucrurile firii
pă mâ nteşti; pe câ nd cei ce tră iesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
6 Ş i umblarea după lucrurile firii pă mâ nteşti este moarte, pe câ nd umblarea după lucrurile
Duhului este viaţă şi pace.
7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pă mâ nteşti este vră jmă şie împotriva lui Dumnezeu, că ci
ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună .
8 Deci cei ce sunt pă mâ nteşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
9 Voi însă nu mai sunteţi pă mâ nteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
adevă r în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
10 Ş i dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina pă catului; dar
duhul vostru este viu, din pricina neprihă nirii.
11 Ş i dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe
Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Să u, care
locuieşte în voi.
12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datoră m nimic firii pă mâ nteşti, ca să tră im după îndemnurile ei.
13 Dacă tră iţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă , prin Duhul, faceţi să moară faptele
trupului, veţi tră i.
14 Că ci toţi cei ce sunt că lă uziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15 Ş i voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică ; ci aţi primit un duh de înfiere care
ne face să strigă m: „Ava!, adică : Tată !”
16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
17 Ş i, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună
moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevă rat împreună cu El, ca să fim şi proslă viţi
împreună cu El.
18 Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse ală turi cu slava
viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.
19 De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
20 Că ci firea a fost supusă deşertă ciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu
nă dejdea însă ,
21 că şi ea va fi izbă vită din robia strică ciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui
Dumnezeu.
22 Dar ştim că , pâ nă în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.
23 Ş i nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâ i roade ale Duhului, suspină m în noi şi
aşteptă m înfierea, adică ră scumpă rarea trupului nostru.
24 Că ci în nă dejdea aceasta am fost mâ ntuiţi. Dar o nă dejde care se vede nu mai este nă dejde:
pentru că ce se vede se mai poate nă dă jdui?
25 Pe câ nd, dacă nă dă jduim ce nu vedem, aşteptă m cu ră bdare.
26 Ş i tot astfel şi Duhul ne ajută în slă biciunea noastră : că ci nu ştim cum trebuie să ne rugă m.
Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negră ite.
27 Ş i Cel ce cercetează inimile ştie care este nă zuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru
sfinţi după voia lui Dumnezeu.
28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe
Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Să u.
29 Că ci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotă râ t mai dinainte să fie asemenea
chipului Fiului Să u, pentru ca El să fie Cel întâ i nă scut dintre mai mulţi fraţi.
30 Ş i pe aceia pe care i-a hotă râ t mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a
şi socotit neprihă niţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihă niţi, i-a şi proslă vit.
31 Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va
fi împotriva noastră ?
32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Să u, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fă ră
plată , împreună cu El, toate lucrurile?
33 Cine va ridica pâ ră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte
neprihă niţi!
34 Cine-i va osâ ndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi
mijloceşte pentru noi!
35 Cine ne va despă rţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâ mtorarea, sau
prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbră că minte, sau primejdia, sau sabia?
36 După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte
oi de tă iat.”
37 Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decâ t biruitori, prin Acela care ne-a
iubit.
38 Că ci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stă pâ nirile, nici
puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
39 nici înă lţimea, nici adâ ncimea, nici o altă fă ptură , nu vor fi în stare să ne despartă de
dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
 CAPITOLUL 9 – COPIII FĂ GĂ DUINŢEI SUNT SOCOTIŢI CA SĂ MÂ NŢĂ

1 Spun adevă rul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfâ nt, îmi este martor,
2 că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă .
3 Că ci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despă rţit de Hristos, pentru fraţii mei,
rudele mele trupeşti.
4 Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legă mintele, darea Legii, slujba dumnezeiască ,
fă gă duinţele,
5 patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile,
Dumnezeu binecuvâ ntat în veci. Amin!
6 Dar aceasta nu înseamnă că a ră mas fă ră putere Cuvâ ntul lui Dumnezeu. Că ci nu toţi cei ce se
coboară din Israel sunt Israel;
7 şi, mă car că sunt să mâ nţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei
avea o să mâ nţă care-ţi va purta numele.”
8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii fă gă duinţei sunt
socotiţi ca să mâ nţă .
9 Că ci cuvâ ntul acesta este o fă gă duinţă : „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un
fiu.”
10 Ba mai mult, tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a ză mislit doi gemeni numai de la pă rintele nostru
Isaac.
11 Că ci, mă car că cei doi gemeni nu se nă scuseră încă şi nu fă cuseră nici bine, nici ră u – ca să
ră mâ nă în picioare hotă râ rea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se fă cea o alegere, nu prin
fapte, ci prin Cel ce cheamă –
12 s-a zis Rebecă i: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,
13 după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urâ t.”
14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
15 Că ci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plă cea să am milă ; şi Mă voi îndura de
oricine-Mi va plă cea să Mă îndur.”
16 Aşadar, nu atâ rnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă , ci de Dumnezeu care are milă .
17 Fiindcă Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să -Mi ară t în tine puterea Mea şi
pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pă mâ ntul.”
18 Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.
19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină ? Că ci cine poate sta împotriva voii Lui?”
20 Dar, mai degrabă , cine eşti tu, omule, ca să ră spunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva
vasul de lut va zice celui ce l-a fă cut: „Pentru ce m-ai fă cut aşa”?
21 Nu este olarul stă pâ n pe lutul lui, ca din aceeaşi fră mâ ntă tură de lut să facă un vas pentru o
întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară ?
22 Ş i ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să -Ş i arate mâ nia şi să -Ş i descopere
puterea, a suferit cu multă ră bdare nişte vase ale mâ niei, fă cute pentru pieire;
23 şi să -Şi arate bogă ţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndură rii pe care le-a pregă tit mai
dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?
24 Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri,
25 după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi
„preaiubită ” pe cea care nu era preaiubită .
26 Ş i acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui
Viu.”
27 Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numă rul fiilor lui Israel ar fi ca
nisipul mă rii, numai ră mă şiţa va fi mâ ntuită .
28 Că ci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pă mâ nt Cuvâ ntul Lui.”
29 Ş i, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lă sat Domnul Savaot o să mâ nţă , am fi
ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemă nat cu Gomora.”
30 Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihă nire, au că pă tat neprihă nirea, şi
anume, neprihă nirea care se capă tă prin credinţă ;
31 pe câ nd Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihă nirea, n-a ajuns la Legea aceasta.
32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a că utat-o prin credinţă , ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de
poticnire,
33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâ ncă de că dere: şi cine
crede în El nu va fi dat de ruşine.”
CAPITOLUL 10 – MĂ RTURISIREA Ş I CREDINŢ A REZULTĂ MÂ NTUIREA

1 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugă ciunea mea că tre Dumnezeu pentru israeliţi este să fie
mâ ntuiţi.
2 Le mă rturisesc că ei au râ vnă pentru Dumnezeu, dar fă ră pricepere:
3 pentru că , întrucâ t n-au cunoscut neprihă nirea pe care o dă Dumnezeu, au că utat să -şi pună
înainte o neprihă nire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihă nirii pe care o dă Dumnezeu.
4 Că ci Hristos este sfâ rşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată că pă ta neprihă nirea.
5 În adevă r, Moise scrie că omul care împlineşte neprihă nirea pe care o dă Legea va tră i prin
ea.
6 Pe câ nd iată cum vorbeşte neprihă nirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se
va sui în cer?” (Să coboare adică pe Hristos din cer.)
7 Sau: „Cine se va coborî în Adâ nc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi.)
8 Ce zice ea deci? „Cuvâ ntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Ş i cuvâ ntul acesta
este Cuvâ ntul credinţei, pe care-l propovă duim noi.
9 Dacă mă rturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a
înviat din morţi, vei fi mâ ntuit.
10 Că ci prin credinţa din inimă se capă tă neprihă nirea, şi prin mă rturisirea cu gura se ajunge
la mâ ntuire,
11 după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.”
12 În adevă r, nu este nici o deosebire între iudeu şi grec; că ci toţi au acelaşi Domn, care este
bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă .
13 Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mâ ntuit.”
14 Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Ş i cum vor crede în Acela despre care n-au
auzit? Ş i cum vor auzi despre El fă ră propovă duitor?
15 Ş i cum vor propovă dui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Câ t de frumoase sunt
picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”
16 Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Că ci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovă duirea
noastră ?”
17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvâ ntul lui Hristos.
18 Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da; că ci „glasul lor a ră sunat prin tot pă mâ ntul, şi
cuvintele lor au ajuns pâ nă la marginile lumii.”
19 Dar întreb iară şi: „N-a ştiut Israel lucrul acesta?” Ba da; că ci Moise, cel dintâ i, zice: „Vă voi
întă râ ta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâ ţa mâ nia printr-un neam fă ră pricepere.”
20 Ş i Isaia merge cu îndră zneala pâ nă acolo că zice: „Am fost gă sit de cei ce nu Mă că utau; M-
am fă cut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.”
21 Pe câ nd, despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâ inile spre un norod ră zvră tit şi
împotrivitor la vorbă .”
 CAPITOLUL 11 – ISRAEL A LUNECAT CA NEAMURILE SA FIE
MÂ NTUITE

1 Întreb, dar: „A lepă dat Dumnezeu pe poporul Să u?” Nicidecum! Că ci şi eu sunt israelit, din
să mâ nţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
2 Dumnezeu n-a lepă dat pe poporul Să u pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice
Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plâ nge el lui Dumnezeu împotriva lui
Israel, câ nd zice:
3 „Doamne, pe prorocii Tă i i-au omorâ t, altarele Tale le-au surpat; am ră mas eu singur, şi caută
să -mi ia viaţa”?
4 Dar ce-i ră spunde Dumnezeu? „Mi-am pă strat şapte mii de bă rbaţi care nu şi-au plecat
genunchiul înaintea lui Baal.”
5 Tot aşa, şi în vremea de faţă , este o ră mă şiţă datorită unei alegeri prin har.
6 Ş i dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Ş i dacă
este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă .
7 Deci ce urmează ? Că Israel n-a că pă tat ce că uta, iar ră mă şiţa aleasă a că pă tat; pe câ nd ceilalţi
au fost împietriţi,
8 după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă , şi urechi ca
să n-audă , pâ nă în ziua de astă zi.”
9 Ş i David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă , într-un laţ, într-un prilej de că dere şi
într-o dreaptă ră splă tire.
10 Să li se întunece ochii ca să nu vadă , şi spinarea să le-o ţii mereu gâ rbovită .”
11 Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă ?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a fă cut cu
putinţă mâ ntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
12 dacă deci alunecarea lor a fost o bogă ţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogă ţie pentru
Neamuri, ce va fi plină tatea întoarcerii lor?
13 V-o spun vouă , Neamurilor: „Întrucâ t sunt apostol al Neamurilor, îmi slă vesc slujba mea
14 şi caut ca, dacă este cu putinţă , să stâ rnesc gelozia celor din neamul meu şi să mâ ntuiesc pe
unii din ei.
15 Că ci, dacă lepă darea lor a adus împă carea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decâ t viaţă din
morţi?
16 Iar dacă cele dintâ i roade sunt sfinte, şi plă mă deala este sfâ ntă ; şi dacă ră dă cina este sfâ ntă ,
şi ramurile sunt sfinte.
17 Iar dacă unele din ramuri au fost tă iate, şi dacă tu, care erai dintr-un mă slin să lbatic, ai fost
altoit în locul lor şi ai fost fă cut pă rtaş ră dă cinii şi gră simii mă slinului,
18 nu te fă li faţă de ramuri. Dacă te fă leşti, să ştii că nu tu ţii ră dă cina, ci ră dă cina te ţine pe
tine.
19 Dar vei zice: „Ramurile au fost tă iate, ca să fiu altoit eu.”
20 Adevă rat: au fost tă iate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă : nu te
îngâ mfa, dar, ci teme-te!
21 Că ci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22 Uită -te, dar, la bună tatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au că zut, şi
bună tate faţă de tine, dacă nu încetezi să ră mâ i în bună tatea aceasta; altminteri, vei fi tă iat şi
tu.
23 Ş i chiar ei, dacă nu stă ruie în necredinţă , vor fi altoiţi; că ci Dumnezeu poate să -i altoiască
iară şi.
24 Fiindcă , dacă tu, care ai fost tă iat dintr-un mă slin care din fire era să lbatic, ai fost altoit,
împotriva firii tale, într-un mă slin bun, cu câ t mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti,
în mă slinul lor?
25 Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o
parte din Israel a că zut într-o împietrire care va ţine pâ nă va intra numă rul deplin al
Neamurilor.
26 Ş i atunci tot Israelul va fi mâ ntuit, după cum este scris: „Izbă vitorul va veni din Sion şi va
îndepă rta toate nelegiuirile de la Iacov.
27 Acesta va fi legă mâ ntul pe care-l voi face cu ei, câ nd le voi şterge pă catele.”
28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vră jmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte
alegerea, sunt iubiţi, din pricina pă rinţilor lor.
29 Că ci lui Dumnezeu nu-I pare ră u de darurile şi de chemarea fă cută .
30 După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum, prin neascultarea lor, aţi
că pă tat îndurare acum,
31 tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea ară tată vouă , să capete şi ei
îndurare.
32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
33 O, adâ ncul bogă ţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Câ t de nepă trunse sunt judecă ţile
Lui şi câ t de neînţelese sunt că ile Lui!
34 Ş i, în adevă r, „cine a cunoscut gâ ndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
35 Cine I-a dat ceva întâ i, ca să aibă de primit înapoi?”
36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
 CAPITOLUL 12 – UN SINGUR TRUP ÎN HRISTOS (RELAŢ IILE ÎN
INTERIOR)

1 Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o
jertfă vie, sfâ ntă , plă cută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă
duhovnicească .
2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca
să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună , plă cută şi desă vâ rşită .
3 Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecă ruia dintre voi să nu aibă despre sine o pă rere mai
înaltă decâ t se cuvine; ci să aibă simţiri cumpă tate despre sine, potrivit cu mă sura de credinţă
pe care a împă rţit-o Dumnezeu fiecă ruia.
4 Că ci, după cum într-un trup avem mai multe mă dulare, şi mă dularele n-au toate aceeaşi
slujbă ,
5 tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcă tuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte,
suntem mă dulare unii altora.
6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să -l
întrebuinţeze după mă sura credinţei lui.
7 Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de
învă ţă tură .
8 Cine îmbă rbă tează pe alţii să se ţină de îmbă rbă tare. Cine dă să dea cu inimă largă . Cine
câ rmuieşte să câ rmuiască cu râ vnă . Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.
9 Dragostea să fie fă ră prefă că torie. Fie-vă groază de ră u, şi lipiţi-vă tare de bine.
10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste fră ţească . În cinste, fiecare să dea întâ ietate altuia.
11 În sâ rguinţă , fiţi fă ră preget. Fiţi plini de râ vnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
12 Bucuraţi-vă în nă dejde. Fiţi ră bdă tori în necaz. Stă ruiţi în rugă ciune.
13 Ajutaţi pe sfinţi câ nd sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
14 Binecuvâ ntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvâ ntaţi, şi nu blestemaţi.
15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură ; plâ ngeţi cu cei ce plâ ng.
16 Aveţi aceleaşi simţă minte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci ră mâ neţi la
cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
17 Nu întoarceţi nimă nui ră u pentru ră u. Urmă riţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
18 Dacă este cu putinţă , întrucâ t atâ rnă de voi, tră iţi în pace cu toţi oamenii.
19 Preaiubiţilor, nu vă ră zbunaţi singuri; ci lă saţi să se ră zbune mâ nia lui Dumnezeu; că ci este
scris: „Ră zbunarea este a Mea; Eu voi ră splă ti”, zice Domnul.
20 Dimpotrivă : dacă îi este foame vră jmaşului tă u, dă -i să mă nâ nce; dacă -i este sete, dă -i să
bea; că ci dacă vei face astfel, vei îngră mă di că rbuni aprinşi pe capul lui.”
21 Nu te lă sa biruit de ră u, ci biruie ră ul prin bine.
CAPITOLUL 13 – DRAGOSTEA ESTE ÎMPLINIREA LEGII (RELAŢ IILE CU
EXTERIORUL)

1 Oricine să fie supus stă pâ nirilor celor mai înalte; că ci nu este stă pâ nire care să nu vină de la
Dumnezeu. Ş i stă pâ nirile care sunt, au fost râ nduite de Dumnezeu.
2 De aceea, cine se împotriveşte stă pâ nirii, se împotriveşte râ nduielii puse de Dumnezeu; şi cei
ce se împotrivesc îşi vor lua osâ nda.
3 Dregă torii nu sunt de temut pentru o faptă bună , ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ţi fie frică
de stă pâ nire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.
4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tă u. Dar, dacă faci ră ul, teme-te, că ci nu
degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L ră zbune şi să pedepsească pe cel
ce face ră u.
5 De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.
6 Tot pentru aceasta să plă tiţi şi birurile. Că ci dregă torii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu,
fă câ nd necurmat tocmai slujba aceasta.
7 Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i
vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.
8 Să nu datoraţi nimă nui nimic, decâ t să vă iubiţi unii pe alţii: că ci cine iubeşte pe alţii a
împlinit Legea.
9 De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mă rturisire mincinoasă , să nu
pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe
aproapele tă u ca pe tine însuţi.”
10 Dragostea nu face ră u aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.
11 Ş i aceasta cu atâ t mai mult, cu câ t ştiţi în ce împrejură ri ne află m: este ceasul să vă treziţi în
sfâ rşit din somn; că ci acum mâ ntuirea este mai aproape de noi decâ t atunci câ nd am crezut.
12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbră că m, dar, de faptele întunericului şi
să ne îmbră că m cu armele luminii.
13 Să tră im frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine;
nu în certuri şi în pizmă ;
14 ci îmbră caţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pă mâ ntească , pentru ca
să -i treziţi poftele.
 CAPITOLUL 14 – PĂ RERILE ÎNDOIELNICE

1 Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra pă rerilor îndoielnice.
2 Unul crede că poate să mă nâ nce de toate; pe câ nd altul, care este slab, nu mă nâ ncă decâ t
verdeţuri.
3 Cine mă nâ ncă să nu dispreţuiască pe cine nu mă nâ ncă ; şi cine nu mă nâ ncă să nu judece pe
cine mă nâ ncă , fiindcă Dumnezeu l-a primit.
4 Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stă pâ nului
să u; totuşi va sta în picioare, că ci Domnul are putere să -l întă rească pentru ca să stea.
5 Unul socoteşte o zi mai presus decâ t alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie
deplin încredinţat în mintea lui.
6 Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru
Domnul n-o face. Cine mă nâ ncă , pentru Domnul mă nâ ncă ; pentru că aduce mulţumiri lui
Dumnezeu. Cine nu mă nâ ncă , pentru Domnul nu mă nâ ncă ; şi aduce şi el mulţumiri lui
Dumnezeu.
7 În adevă r, niciunul din noi nu tră ieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine.
8 Că ci dacă tră im, pentru Domnul tră im; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că
tră im, fie că murim, noi suntem ai Domnului.
9 Că ci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stă pâ nire şi peste cei morţi, şi peste
cei vii.
10 Dar pentru ce judeci tu pe fratele tă u? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tă u? Că ci toţi
ne vom înfă ţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
11 Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea
Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.”
12 Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.
13 Să nu ne mai judecă m, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie
pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de pă că tuire.
14 Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu
este necurat decâ t pentru cel ce crede că este necurat.
15 Dar, dacă faci ca fratele tă u să se mâ hnească din pricina unei mâ ncă ri, nu mai umbli în
dragoste! Nu nimici, prin mâ ncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
16 Nu faceţi ca binele vostru să fie gră it de ră u.
17 Că ci Împă ră ţia lui Dumnezeu nu este mâ ncare şi bă utură , ci neprihă nire, pace şi bucurie în
Duhul Sfâ nt.
18 Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plă cut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
19 Aşadar, să urmă rim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră .
20 Să nu nimiceşti, pentru o mâ ncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt
curate. Totuşi, a mâ nca din ele, câ nd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de că dere, este
ră u.
21 Bine este să nu mă nâ nci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi
pentru fratele tă u un prilej de că dere, de pă că tuire sau de slă bire.
22 Încredinţarea pe care o ai, pă streaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce
nu se osâ ndeşte singur în ce gă seşte bine.
23 Dar cine se îndoieşte şi mă nâ ncă este osâ ndit, pentru că nu mă nâ ncă din încredinţare. Tot
ce nu vine din încredinţare e pă cat.
 CAPITOLUL 15 – PRIMIŢI-VĂ UNII PE ALŢII, CUM V-A PRIMIT ŞI PE
VOI HRISTOS

1 Noi, care suntem tari, suntem datori să ră bdă m slă biciunile celor slabi şi să nu ne plă cem
nouă înşine.
2 Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.
3 Că ci şi Hristos nu Ş i-a plă cut Lui însuşi; ci, după cum este scris: „Ocă rile celor ce Te ocă ră sc
pe Tine au că zut peste Mine.”
4 Ş i tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învă ţă tura noastră , pentru ca, prin
ră bdarea şi prin mâ ngâ ierea pe care o dau Scripturile, să avem nă dejde.
5 Dumnezeul ră bdă rii şi al mâ ngâ ierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţă minte unii faţă de alţii,
după pilda lui Hristos Isus;
6 pentru ca toţi împreună , cu o inimă şi cu o gură , să slă viţi pe Dumnezeu, Tată l Domnului
nostru Isus Hristos.
7 Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
8 Hristos a fost, în adevă r, un slujitor al tă ierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui
Dumnezeu şi să întă rească fă gă duinţele date pă rinţilor;
9 şi ca Neamurile să slă vească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De
aceea Te voi lă uda printre Neamuri şi voi câ nta Numelui Tă u.”
10 Este zis iară şi: „Înveseliţi-vă , Neamuri, împreună cu poporul Lui.”
11 Ş i iară şi: „Lă udaţi pe Domnul, toate neamurile; slă viţi-L, toate noroadele.”
12 Tot astfel şi Isaia zice: „Din Iese va ieşi o Ră dă cină care Se va scula să domnească peste
Neamuri; şi Neamurile vor nă dă jdui în El.”
13 Dumnezeul nă dejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca,
prin puterea Duhului Sfâ nt, să fiţi tari în nă dejde!
14 În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bună tate,
plini şi de orice fel de cunoştinţă , şi astfel sunteţi în stare să vă sfă tuiţi unii pe alţii.
15 Totuşi, ici colo, v-am scris mai cu îndră zneală , ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile
acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu,
16 ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpă tate slujba
Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să -I fie o jertfă bine primită , sfinţită de Duhul
Sfâ nt.
17 Eu, dar, mă pot lă uda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.
18 Că ci n-aş îndră zni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi fă cut Hristos prin mine, ca să
aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvâ ntul meu, fie prin faptele mele,
19 fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfâ nt. Aşa că , de la
Ierusalim şi ţă rile dimprejur pâ nă la Iliric, am ră spâ ndit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos.
20 Ş i am că utat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe
temelia pusă de altul,
21 după cum este scris: „Aceia că rora nu li se propovă duise despre El Îl vor vedea, şi cei ce n-
auziseră de El Îl vor cunoaşte.”
22 Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi.
23 Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri şi fiindcă de ani de
zile doresc fierbinte să vin la voi,
24 nă dă jduiesc să vă vă d în treacă t, câ nd mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi pâ nă
acolo, după ce îmi voi împlini, mă car în parte, dorinţa de a fi stat la voi.
25 Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor.
26 Că ci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bună tatea să facă o strâ ngere de ajutoare pentru
să racii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim.
27 Negreşit, au avut bună tatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că , dacă Neamurile au
avut parte de binecuvâ ntă rile lor duhovniceşti, este de datoria lor să -i ajute şi ele cu bunurile
lor pă mâ nteşti.
28 După ce-mi voi împlini, dar, însă rcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca
în Spania şi voi trece pe la voi.
29 Ş tiu că , dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvâ ntare de la Hristos.
30 Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru dragostea Duhului, să
vă luptaţi împreună cu mine în rugă ciunile voastre că tre Dumnezeu pentru mine,
31 ca să fiu izbă vit de ră zvră tiţii din Iudeea şi pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim
să fie bine primită de sfinţi;
32 şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă ră coresc puţin în mijlocul
vostru.
33 Dumnezeul pă cii să fie cu voi cu toţi! Amin.
 CAPITOLUL 16 – SPUNEŢ I SĂ NĂ TATE…

1 Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră , care este diaconiţa Bisericii din Chencrea;
2 s-o primiţi în Domnul, într-un chip vrednic de sfinţi, şi s-o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă
de voi; că ci şi ea s-a ară tat de ajutor multora şi îndeosebi mie.
3 Spuneţi să nă tate Priscilei şi lui Acuila, tovară şii mei de lucru în Hristos Isus,
4 care şi-au pus capul în joc, ca să -mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate
bisericile ieşite dintre Neamuri. –
5 Spuneţi să nă tate şi bisericii care se adună în casa lor. – Spuneţi să nă tate lui Epenet,
preaiubitul meu, care a fost cel dintâ i rod al Asiei pentru Hristos. –
6 Spuneţi să nă tate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi. –
7 Spuneţi să nă tate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovară şii mei de temniţă , care sunt
cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar. –
8 Spuneţi să nă tate lui Ampliat, preaiubitul meu în Domnul. –
9 Spuneţi să nă tate lui Urban, tovară şul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, preaiubitul
meu. –
10 Spuneţi să nă tate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos. – Spuneţi să nă tate celor din casa
lui Aristobul. –
11 Spuneţi să nă tate lui Ierodion, ruda mea. – Spuneţi să nă tate celor din casa lui Narcis, care
sunt ai Domnului. –
12 Spuneţi să nă tate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. – Spuneţi să nă tate
Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul. –
13 Spuneţi să nă tate lui Ruf, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s-a ară tat şi mama mea. –
14 Spuneţi să nă tate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma şi fraţilor care
sunt împreună cu ei. –
15 Spuneţi să nă tate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, lui Olimpa şi tuturor sfinţilor
care sunt împreună cu ei. –
16 Spuneţi-vă să nă tate unii altora cu o să rutare sfâ ntă . Toate bisericile lui Hristos vă trimit
să nă tate.
17 Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbină ri şi tulburare împotriva învă ţă turii pe
care aţi primit-o. Depă rtaţi-vă de ei.
18 Că ci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pâ ntecelui lor; şi, prin vorbiri
dulci şi amă gitoare, ei înşeală inimile celor lesne creză tori.
19 Câ t despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur, dar, de voi şi doresc să
fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte ră ul.
20 Dumnezeul pă cii va zdrobi în curâ nd pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului
nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.
21 Timotei, tovară şul meu de lucru, vă trimite să nă tate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater,
rudele mele. –
22 Vă trimit să nă tate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta. –
23 Gaiu, gazda mea şi a întregii biserici, vă trimite să nă tate. – Erast, vistiernicul cetă ţii, vă
trimite să nă tate; tot aşa şi fratele Cuart.
24 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
25 Iar Aceluia care poate să vă întă rească , după Evanghelia mea şi propovă duirea lui Isus
Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
26 dar a fost ară tată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui Veşnic,
a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă –
27 a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor!
Amin.