Sunteți pe pagina 1din 18

Argumente neo-testamentare cu privire la Dumnezeirea

Fiului

COORDONATOR,
Asist. BORCA EUSEBIU

STUDENT,
PANTEA MIHAI

BAIA MARE
2010
CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………

CAPITOLUL I ………………………………………………………………………………
1.LOGOSUL SAU CUVANTUL IN PROLOGUL IOANEIC ………………………………
1.1 NASTEREA DIN VECI ………………………………………………………………….
1.2 IISUS HRISTOS-LUMINA ……………………………………………………………

CAPITOLUL II ……………………………………………………………………………
2. IISUS HRISTOS-FIUL LUI DUMNEZEU
2.1 HOTARARILE SINODULUI NICEEAN CU PRIVIRE LA DUMNEZEIREA
FIULUI

CONCLUZII ……………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………….
INTRODUCERE

Persoana si numele lui Iisus Hristos

Iisus Hristos - nume stabilit in Noul Testament, inclus in cea dintai marturisire de credinta
crestina (Fil. 2, 5) pentru a recunoaste pe Iisus din Nazaret ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Domnul si Mantuitorul: "Si
orice limba sa marturiseasca, spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Iisus Hristos este Domnul." (Fil. 2, 11). Iisus, numele
Lui propriu (Mt. 1, 21, 25; Lc. 1, 31) - care este forma greaca a lui Ioshua (Lc. 2, 21) ce inseamna in ebraica "Domnul
este mantuirea" sau "Mantuitorul" (Is. 61, 11) si in greceste, "cel care vindeca" - I se da la prezentarea la templu de
catre mama Sa, Fecioara Maria, potrivit unei fagaduinte divine: "Ea va naste Fiu si-I vei pune numele Iisus, pentru ca
El va mantui pe poporul Sau de pacate" (Mt. 1, 21). Pentru a-L distinge de altii cu acelasi nume, se recurge la o
indicatie geografica: Iisus din Nazaretul Galileii (Mt. 21, 11; Mc. 1, 9), Iisus din Nazaret (In 1, 45; 18, 5, 7; Fapte 2,
22, 32, 36), sau Iisus Nazarineanul (Mc. 1, 24; 10, 47; Lc. 24,19). Prin "acest Iisus", apostolii indica pur si simplu
persoana istorica a Celui ce le-a fost invatator, in calitatea lor de contemporani, discipoli si martori autentici de la
inceput (I In 1,1; Fapte 8, 35; 13, 23, 33; 19, 4). Echivalentul cuvantului ebraic Messiah care inseamna "unsul lui
Dumnezeu" - Mesia, nu e un nume propriu, ci un titlu care se refera la originea si misiunea divina a lui Iisus, in
special la slujirea Sa de preot (Hristos apare in Noul Testament de 529 ori dintre care, de 379 ori in epistolele
pauline)1. In Vechiul Testament, regii lui Israel si arhiereii erau supusi ritualului ungerii cu untdelemn sfintit atunci
cind primeau functiile respective, si de aceea se numeau "unsii Domnului" (Zah. 4, 14). Intr-un sens mai general,
"Mesia-Unsul" este cel Caruia Dumnezeu I-a incredintat misiunea de a elibera pe poporul ales, si pe Care evreii il
asteptau la sfirsitul timpului (Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca, in multe privinte, Iosua al lui Navi a fost tipul
lui Iisus Hristos. In marturisirea sa din Cezareea, Simon Petru a recunoscut pe Mesia-Hristos in Iosua-Iisus din
Nazaret: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu" (Mt. 16, 16). Iisus insusi Se identifica cu "Unsul Domnului"
Mesia, pe Care Duhul Domnului L-a uns sa propovaduiasca mantuirea (Lc. 4, 18; Fapte 4, 26-27), a fost trimis de
Sinedriu la Pilat cu acuzatia ca El Se pretinde Mesia si a fost rastignit ca Mesia, "Hristos, regele lui Israel" (Mc. 15,
32). Comunitatea crestina inca din primele zile ale existentei ei a atribuit aceste nume lui Iisus din Nazaret, iar
marturisirea lor a constituit una din conditiile primirii Tainei botezului si apartenentei la Biserica: "Pocaiti-va si sa se
boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre si veti primi darul Duhului Sfint"
(Fapte, 2, 38). Pentru acea comunitate nu exista separarea intre Iisus istoric, pamantesc, fiul Mariei, si Hristos, Fiul

1
www.crestinortodox/diverse.ro
lui Dumnezeu. Desigur, ea a cautat mereu sa traduca, pentru ea si pentru cei din afara de ea, sensul lui Hristos, al lui
Mesia, de aceea o multime de nume au fost date lui Iisus Hristos. Cea mai frecventa si autentica interpretare este
aceea de "Domn" si "Mantuitor". 2

De fapt,"Iisus este Domnul - Kyrios" constituie cel mai vechi crez crestin (Rom. 10, 9; I Cor. 12, 3, II Cor.
4, 5, 14; Col. 2, 6; I Pt. 1,3; Lc 23, 42). Persoana, numele si actele lui Iisus Hristos sunt fundamentale pentru Biserica
crestina, deoarece in centrul istoriei mantuirii despre care ea ne da marturie sta Iisus Hristos, cu istoricitatea si
mesianitatea Sa incontestabila. In acest sens, crestinismul nu este o religiea aistorica, deoarece istoria lui Iisus Hristos
sta la baza credintei crestine (Evr. 2, 9, 3, 1; 6, 20; 7, 22; 10, 19). Doua probleme majore ridica istoria lui Iisus
Hristos redata in Noul Testament: istoricitatea lui Iisus din Nazaret (Fapte 2, 22), a omului Hristos Iisus (I Tim. 2, 5)
si mesianitatea Sa, adica identitatea dintre Iisus din Nazaret si Fiul lui Dumnezeu. Realitatea evenimentelor
mantuitoare, adica exactitatea istorica si localizarea faptelor savarsite de Iisus Hristos, constituie o preocupare
esentiala pentru autorii Noului Testament. Desi credinta ca act de incredintare in cuvintul lui Dumnezeu nu este
determinata cauzal de dovezile istorice, totusi evenimentul istoric biblic face parte din argumentarea credintei: "Daca
Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta noastra" (I Cor. 15, 14). Intrucat "Dumnezeu S-a aratat in trup" (I Tim. 3,
16), la "plinirea vremii" (Gal. 4, 4), istoria biblica face parte din credinta crestina. Dumnezeu ne-a mintuit in persoana
si prin lucrarea rascumparatoare a lui Iisus Hristos, savarsita aici si acum, de aceea Noul Testament introduce pe
credincios in istoria mantuirii pe care o realizeaza Acesta. Istoria vietii si slujirii lui Iisus Hristos face parte integranta
din mesajul Evangheliei si al credintei crestine. "Acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu si, crezand, sa aveti viata in numele Lui" (In 20, 31). Desi n-a avut pacat (In 8, 46), Iisus a acceptat sa-Si
inaugureze misiunea Sa rascumparatoare cu botezul de la Ioan, in Iordan (Mt. 3, 13-17) si aceasta pentru a implini o
randuiala sacra (Lc. 7, 29-30) si ca semn anticipat al Jertfei Sale pe cruce. Acest act profetic - insotit de "teofania"
Sfintei Treimi - arata ca Iisus era deja pregatit sa ia asupra Sa pacatele lumii. Dupa botezul in Iordan, Iisus S-a intors
in Galileea si S-a pregatit intens pentru apropiata Sa misiune. Evanghelistii sinoptici sunt de acord ca Iisus Si-a
inceput slujirea Sa dupa ce Ioan Botezatorul a fos aruncat in inchisoare (Mt. 4, 12; Mc. 1, 14; Lc. 3, 20) si ca cea mai
mare parte din activitatea Sa publica a desfasurat-o in Galileea (Mt. 4, 12; Mc, 1, 39; Lc, 4, 14). Sfântul Evanghelist
Luca vorbeste de calatoria lui Iisus in Samaria (Lc, 9, 53), iar Sfântul Evanghelist Ioan relateaza pe larg convorbirea
lui Iisus cu femeia samarineana linga fintina lui Iacov (In 4). Tot Evanghelistul Ioan mentioneaza ca Iisus a predicat
in Iudeea la est de Iordan (Mt. 19, 1) si Pereea si ca a calatorit de mai multe ori la Ierusalim. Faptul acesta nu este
exclus, deoarece Iisus a calatorit foarte mult, "strabatea toate cetatile si satele" (Mt. 9, 35): in regiunea lacului

2
Ioan Miclea, ’’Existenta istorica a lui Iisus Hristos’’, Ed. Viata Crestina, Cluj-Napoca, 1995, p11
Ghenizaret, in Capernaum (Mt. 14, 31), in regiunea Gadara (Mt. 8, 28), ajungand in orasele feniciene de nord, Tir si
Sidon (Mt. 15, 21) si pana in Cezareea lui Filip (Mt. 14, 13).3
Din cauza persecutiei impotriva, Sfantului Ioan Botezatorul Iisus a parasit Nazaretul si S-a stabilit
in Capernaum (cf. Mc, 2, 1; 9, 1), o localitate langa lacul Galileii, in provincia Zebulon si Neftalim (Mt. 4, 12-13).
Chiar la inceputul slujirii Sale mantuitoare, Iisus avea sa faca fata unei puternice impotriviri din partea spiritului ostil
lui Dumnezeu, diavolul. In pustie, timp de 40 de zile, Iisus este supus la grele ispitiri (Mt. 4, 11), cu intentia de a-L
face sa Se intoarca din calea pe care pornise. Dar El refuza aceste tentatii ale diavolului intr-un mod de neclintit,
apelând la Vechiul Testamemt (Deut. 8, 3; 6, 16; 6, 13). Desigur, timpul de retragere in pustie a fost dedicat postului
si mai ales rugaciunii, pe care a considerat-o drept cea mai importanta pregatire pentru misiunea Sa. De fapt, postiul
era o practica religioasa a iudeilor (In 3, 5-9), respectata chiar de farisei (Lc, 18, 12), si el insotea rugaciunea. Iisus a
dus o viata de continua rugaciune. De mic copil a participat la slujbele de la sinagoga iudaica (Mt. 26, 3), unde S-a
rugat si a cintit psalmi (Mt. 15, 34). Nu numai ca S-a rugat in toate momentele decisive din viata Sa si in mai multe
felurile, ci si a indemnat pe ucenicii Sai sa se roage, formuland chiar textul rugaciunii (Lc, 11, 1-4). Asadar, inceputul
misiunii Sale coincide cu cea dintai confruntare directa cu diavolul, cu care va continua lupta pana ce-l va birui prin
jertfa Sa. Mai intai trebuie spus ca mesianismul profetilor era inteles de iudeii contemporani lui Iisus intr-un sens
strict politic si nationalist. Din dorinta de a se elibera de sub stapanirea romana, sentimentul asteptarii lui Mesia,
inchipuit ca un eliberator national si restaurator politic, era foarte puternic la poporul iudeu din vremea lui Iisus. Din
textele care vorbesc despre mesianitatea lui Iisus (Mt. 16, 13-20; Mc. 8, 27-30; Lc. 9, 18-21) si mai ales din
raspunsurile pe care le-a dat in dialogul ispitirii Sale in pustie (Mt. 4, 1-10) reiese in mod clar ca El nu S-a identificat
cu imaginea acelui Mesia asteptat de iudeii din vremea Sa, sfirmand ca slujirea Sa mesianica nu are un caracter
politic: "Trebuie sa binevestesc imparatia lui Dumnezeu si altor cetati, fiindca pentru aceasta sunt trimis" (Lc, 4, 43).

3
Ibidem, p15.
CAPITOLUL I:

Prologul Ioaneic

Hristologia Sfantului Evanghelist Ioan, raportata la Hristologia evanghelilor Sinoptice


este mult mai profunda si mai intima, aceasta din mai multe motive, si anume: in primul rand
datorita faptului ca Ioan a fost ucenicul direct al mantuitorului, spre deosebire de ceilalti doi
autori ai evanghelilor, Marcu si Luca care nu s-au aflat in preajma lui Iisus in mod direct, ci
au fost ucenici ai lui Petru si Pavel, in al doilea rand Ioan este acela dintre ucenici care era cel
mai iubit de Domnul si nu putem sa spunem decat ca datorita statutului de care se bucura,
acesta a reusit stabilirea unei relatii mai profunde, relatii care l-au impins la o relatare mai
completa si mai intima privitoare la Omul-Dumnezeu.
Evanghelia a IV-a reliefeaza cea mai patrunzatoare interpretare teologica referitoare
la Persoana lui Iisus Hristos, ceea ce a facut ca acesteia sa-I fie atribuita titlul de ’’evanghelie
spirituala’’. Chiar in Prologul evanghelic sunt prezentate intr-un mod cu totul schitat temele
care urmeaza a fi tratate in cuprinsul Evangheliei si anume teme ca: viata, lumina,
intunericul, adevarul, marturia, slava, etc; prolog care nu are paralela la sinoptici. Evanghelia
de la Ioan se deosebeste de sinoptici prin faptul ca autorul descrie in Prolog opera lui
Iisus-Logosul si persoana Sa divina in planul mantuirii conceput de Creator pentru creatura.
Versetele Prologului insista pe latura preexistentei si divinitatii lui Iisus Hristos, si
anume Întruparea Cuvantului lui Dumnezeu, revelatorul Tatalui4. ’’Iisus este intr-adevar,
Cuvantul complet si definitiv al lui Dumnezeu, Intelepciunea autentica facuta vizibilă,
persoana trimisa de Dumnezeu ca Fiu unic al Tatalui’’5. Utilizarea termenului de ’’logos’’ in
scrierea ioaneica a fost discutata de catre biblisti care sutin ca Sfantul Apostol Ioan se inspira
din literature sapientiala iudaica si din reflectia Bisericii primare asupra temei biblice a
Cuvantului lui Dumnezeu. Termenul ’’logos’’ este de origine greaca si este folosit de autor
pentru a scoate in evidenta teologia Cuvantului, in sensul de putere care aseaza, descopera,
lumineaza, persoana care da viata si il aplica lui Hristos in raportul sau vesnic cu Tatal.

4
La inceput era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu su Cuvantul era Dumnezeu (Ioan. 1,1)
5
4 Stelian Tofana, “Introducere in Noul Testament”, vol. II, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca,
2001, p,67
“Dumnezeu a inviat pe acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori. Deci, inaltandu-Se de-a
dreapta lui Dumnezeu si primind de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, L-a revarsat pe
Acesta, cum vedeti si auziti voi’’(Fap2,32-33). Filon din Alexandria caracterizeaza Logosul
astfel: ’’Logosul este umbra lui Dumnezeu, care s-a servit de el ca de un instrument in
crearea Universului. Ori, aceasta umbra esta ca si o copie, care serveste de prototip celorlalte
lucruri. Dupa cum Dumnezeu este modelul imaginii pe care noi o numim umbra (Logos),
astfel este aceasta imagine model tuturor celorlalte lucruri6.
Prologul Evangheliei a patra este pilonul, in jurul caruia ideile regasite in cuprinsul
acestuia, vor reliefa prin profunzimea Cuvantului revelat claritatea expunerii si imaginea
prezentarii activitatii Mantuitorului pe pamant, atat in ceea ce priveste latura Sa
dumnezeiasca. Asadar, inca de la începutul Prologului remarcăm Persoana lui Iisus Hristos,
Persoana insusita cu doua firi: cea dumnezeiasca si cea umana.
Logosul a fost in lume de la inceputul ei pe de o parte prin ratiunile lucrurilor, iar pe
de alta parte, prin persoanele umane care in rationalitaea lor vie sunt chipurile ipostatice ale
lui Insusi.
Un aspect al marii taine a Intruparii este acela al modului cum a fost primita natura
omeneasca in subiectul divin al Logosului.
Inca de la inceputul Evangheliei, Ioan puncteaza marturiile unora dintre cei care s-au aflat
in apropierea Mantuitorului, astfel Ioan Botezatorul il numeste Mielul lui Dumnezeu cel ce
ridica pacatul lumii (1,29), Sfântul Apostol Andrei il numeste pe ’’Mesia”: ’’L-am aflat pe
Mesia care se talcuieste Hristos’’ (1,41), pentru Filip, Iisus este: ’’Acela despre care a scris
Moise in lege si in proroci’’ (1,45), iar Natanael face o marturisire de credinta a dumnezeirii lui
Iisus numindu-L Fiul lui Dumnezeu: ’’Rabi, tu esti Fiul lui Dumnezeu” (1,49). Chiar din
Prologul Evangheliei lui Ioan, acesta spune ca Dumnezeu-Cuvantul este Persoana prin faptul
ca se face persoana firii omenesti fara sa se inceteze a fii Persoana firii dumnezeiesti. Prin
urmare, potrivit celor de mai sus putem afirma ca persoana lui Iisus este incununata atat de
firea dumnezeiasca cat si de firea umana.
Parintele Staniloae spune ca: Nu exista un Iisus in sine ca om, care apoi sa primeasca si
atributul revelator, ci acest Iisus este Dumnezeu Insusi ca subiect al Revelatiei si ca obiect al

6
Ioan Miclea, op. cit., p13
ei, si daca Fiul lui Dumnezeu nu s-a facut om in sensul intreg al cuvantului, omul n-a putut fi
impacat cu Dumnezeu.7
Pe baza expunerii ioaneice putem afirma ca Intruparea lui Hristos s-a facut cu un scop bine
definit si totodata bine determinat.

1. Nasterea din veci

Evenimentul cel mai insemnat al istoriei lumii este schimbarea omenirii prin trecerea
ei de la vechile religii, cuprinse sub numele de paganism, la crestinism.
Aceasta noua religie era intemeiata pe Unitatea divina, Trinitatea si Intruparea Fiului
lui Dumnezeu.
Iisus al crestinismului este Iisus al celor patru Evanghelii. El este Omul intelepciunii,
puterii si al compasiunii. Si totusi, a fost mai mult decat un om, fiind Dumnezeu in trup
omenesc, adica Dumnezeu-Omul.
In Sfanta Evanghelie dupa Ioan este scris: ’’La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la
Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul…Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut
din ceea ce s-a facut. Intru El este viata si viata era lumina oamenilor. Si lumina lumineaza in
intuneric si intunericul inca nu a cuprins-o (In.1,1-5). Cateva versete mai incolo se arata ca
istoria umana a fost invadata de acest ’’Cuvant’’. Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit
intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar
(In1,14). Termenul folosit pentru ’’Cuvant’’ este iarasi ’’Logos’’ si cu toate ca in filosofia
greaca era folosit pentru a desemna principiul impersonal al ordinii universale, Ioan il
foloseste la adresa Dumnezeului personal al universului, Cel care a luat o natura umana
pentru a risipi intunericul provocat de pacat. Iisus este Persoana Hristosului indelung asteptat
in Vechiul Testament. El este slujitorul venit sa moara pentru ca altii sa poata trai liberi de
pacat si vinovatie. El este Cel inviat care, in virtutea unicitatii si suprematiei Sale, ii trimite
pe Apostoli sa predice Evanghelia in numele Sau.8
El are toata autoritatea, fiind unicul si singurul Hristos, care ii asigura pe Apostoli de
prezenta si ajutorul Sau permanent: ’’Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor (Mt.28,20).
7
Dumitru Staniloae, ’’Iisus Hristos sau Restaurarea Omului’’, Ed Omniscop, Craiova ,1993, p,79
8
Douglas Groothius, “Portrete istorice atribuite lui Iisus din Nazaret”, trad de Ernest Valea, Ed Ariel,
Timisoara, 1995, p.64-65
Vestea nasterii lui Iisus Hristos i-a fosta data Fecioarei Maria de catre ingerul Gavril.
Acesta a fost trimis de catre Dumnezeu, iar ea vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui …Si
ingerul i-a zis: ’’Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si
vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fii mare si Fiul Celui Preainalt se va
chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste
casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit’’ (Lc.1,29-33). Maria i-a spus
ingerului ca nu stie cum se vor intampla toate cate a zis el pentru ca ea nu a avut relatii cu
nici un barbat. Insa ingerul o lamureste imediat:’’Duhul Sfant va pogori peste tine si puterea
Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine. Fiul lui
Dumnezeu se va chema (Lc.1,35).

CAPITOLUL II
Iisus Hristos-Fiul lui Dumnezeu
De-a lungul timpului dumnezeirea Sa a fost contestata si inteleasa gresit de catre eretici.
Aceasta s-a intamplat chiar daca Biblia contine numeroase marturii din care reiese dumnezeirea Sa. El
si-a primit natura sau Fiinta prin nastere din Tatal, mai inainte de toti vecii. In acest sens, psalmistul
David zice: ’’Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut (Ps.2,6), dupa care mai adauga urmatoarele:
Din pantece mai inainte de luceafar te-am nascut (Ps109,3). Expresiile: “astazi” si “inainte de luceafar
Te-am nascut” arata faptul ca Fiul s-a nascut din vesnicie din Tatal. Asa ca el este nedespartit de Tatal
la fel cum raza soarelui este nedespartita de soare si care la randul ei exista de cand este soarele.
Acelasi lucrul este si cu Fiul , existand de cand Tatal si Duhul Sfant, adica din vesnicie. Aceste texte
amintite dar si altele vorbesc direct depre dumnezeirea Fiului9. Pavel, rob al lui Hristos chemat de El
apostol, randuit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, pe care a fagaduit-o mai inainte, prin
proorocii Sai, in Sfintele Scripturi, despre fiul Sau, cel nascut din samanta lui David, dupa trup, Care a
fost randuit Fiu a lui Dumnezeu intru putere, dupa Duhul sfinteniei, prin invierea lui din morti, Iisus
Hristos Domnul nostru (Rom 1, 1-4).
Dumnezeirea Fiului este marturisita permanent de catre Sfanta Treime, chiar si inaintea
Sinodului I Ecumenic in simbolurile de credinta mai vechi. Simboalele de credinta folosite inaintea
Sinodului I Ecumenic cum ar fi: Simbolul Apostolic, cel al lui Grigorie Taumaturgul, al Bisericii din
Ieruaslim, la care se mai adauga si alte simboale, sunt primele care scot in evidenta dumnezeirea lui
Iisus. Apoi apare marturisirea de credinta a Sinodului din Antiohia din 269, tinuta impotriva lui Paul
de Samosata, marturisire in care se argumenteaza, cu dovezi din Sfanta Scriptura, divinitatea Fiului lui
Dumnezeu: ’’Acesta este despre Care eu am zis: Dupa mine vine un barbat, Care a fost inainte de
mine, fiindca mai inainte de mine era’’ (In 1,30). Mai gasim dovezi scripturistice cum ar fi: ’’Dar nu
numai pentru acestia Ma rog ci si pentru cei care vor crede in Mine, prin Cuvantul lor, ca toti sa fie
una, dupa cum Tu Parinte, intru mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa
creada ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, precum Noi una suntem: Eu
intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, sis a cunoasca lumea ca Tu m-ai trimis si
ca i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. Parinte, voiesc ca unde sunt Eu sa fie impreuna cu Mine
si aceia pe care Mi-ai dat, ca sa vada slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru ca Tu M-ai iubit pe Mine
mai inainte de intemeierea lumii” (In 17, 20-24).

9
Arhim.Teofil Paraian, “Hristos in mijlocul nostrum” ,Ed Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p15
In concluzie se poate spune ca in raportul cu Sfanta Treime, persoana Mantuitorului este
infaţisata in Revelatie ca avand toate atributele si insusirile carea Il face egal si consubstantial cu Tatal,
El fiind marturisit ca Fiu al lui Dumnezeu sau Logos Divin, nascut din veci din Tatal.

2. Iisus Hristos Lumina lumii

Dumnezeu nu este numai ultimul adânc abisal, de neajuns, al existentei, ci are în Sine si puterea
comunicarii Sale prin cuvânt. Si Cuvântul prin care se comunica este Fiul Sau, nascut din Sine din eternitate... Prin
El, Cuvântul, vorbea Dumnezeu lumii, înainte de întruparea Cuvântului si, deplin, dupa întruparea Lui. Caci prin ea
(Întruparea) a luat o forma sesizabila de catre om. Si prin aceasta le aduce si viata vesnica, fiind Lumina iubirii. E
viata dumnezeiasca revelatoare si comunicata, care prelungeste viata Sa si în trupul omenesc asumat si, prin el, în toti
oamenii purtatori de trup, care se deschid Lui. Însusi Iisus Hristos spune "Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmeaza
Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8,12). Cuvântul, ca Fiu al lui Dumnezeu, iubeste pe
Tatal si pe Duhul Sfânt, iar, ca atare, poate arata iubirea si bunatatea catre oameni. Iubirea si bunatatea unui om se
reflecta pe fata lui ca lumina, pentru ca e deschis celorlalti, pentru ca se daruieste lor. Daca iubirea si bunatatea
iradiaza din om ca lumina, cu atât mai mult iradiaza din Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu Cel întrupat, devenit Cuvântul
comunicat, revelator, luminator si iubitor, în mod accesibil, oamenilor. Iubirea Lui, vazuta ca Lumina de pe fata
trupeasca a Lui, arata ca materia poate deveni mediu comunicabil al starii spirituale, poate fi transfigurata de spirit.
Între materie si spirit nu se mai mentine o opozitie sau o despartire de nedepasit… Cel unit cu Dumnezeu se
comunica si el si, deci, lumineaza din iubire, daruieste celui caruia i se comunica viata din viata sa. Egoistul, însa, nu
comunica nimic din sine altuia, de aceea nu este nici lumina, nici viata pentru altul. El este o existenta încremenita în
sine, lipsita de miscare, o existenta "moarta"… De aceea, viata în deplinatate si fara sfârsit nu poate veni celor create
decât de la Dumnezeu cel infinit în viata. Deci, dupa întruparea Fiului Lui, (viata) vine de la Iisus Hristos, prin
cuvântul, faptele si orice comunicare a Lui. Si tocmai prin faptul ca da viata deplina lumii, îi da ei si lumina sau
viceversa. Lumea nu este anulata prin lipsa lui Hristos din ea, nici viata din ea, dar devine "moarta". Lumea si viata
din ea ramân ca un mediu posibil pentru a face pe Hristos straveziu; si prin ele se poate comunica omului, care crede
în El, "Lumina lumii", sens al lumii; ele ramân cale posibila spre unirea deplina cu El.
Fara Hristos, lumea n-ar fi pentru om decât ceva care-i aduce putine placeri trecatoare, urmate de greutati,
de boli greu de suportat si, la urma, moartea totala. Hristos e Dumnezeu care vine în lume ca om, ramânând si
Dumnezeu si, ca atare, nu pofteste placerile trecatoare, dar suporta greutatile ei (foamea, oboseala etc.) si moartea, ca
sa treaca prin ele El Însusi ca om si sa ne treaca si pe noi la viata vesnica. Fara Hristos, ca Dumnezeu venit ca om în
lume, dar ramânând si Dumnezeu, lumea este întuneric, pentru ca nu ne-ar pregati pentru viata vesnica, plina de
bucuria vesniciei, comuniunii cu El, ci moartea sau totala îngustime, în vesnica monotonie si în nesfârsitul chin. Caci
e facuta din nimic, nu din fiinta lui Dumnezeu. De aceea, numai în legatura cu El se umple de lumina, se face
stravezie pentru adâncirea noastra nesfârsita în cunoasterea Lui si pentru comuniunea cu El si, de aceea, si pentru
comuniunea dintre noi. Prin iubire si comunicare cu El, Hristos ni S-a facut atât cale spre El cât si tinta. Ni s-a facut
cale si tinta ca om apropiat si adevarat, dar si ca Dumnezeu care ne da puterea sa înaintam spre El, desi suntem numai
oameni. Caci ni Se da, nu numai ca model de om, ci ne si atrage spre unirea cu Sine ca Dumnezeu si ne
îndumnezeieste sau ne umple de puterile dumnezeiesti în acest scop.
El era, ca om, mediu desavârsit al puterilor Sale dumnezeiesti, de la inceput, dar, ca sa ne
arate aceasta prin faptele Sale concrete, a facut din umanitatea Sa un astfel de mediu vizibil si succesiv prin viata Sa
desfasurata în asemenea fapte, ca sa poata omul credincios sa-L imite. Se arata parcurgând si El o cale omeneasca
concreta. Ne-a dat putinta sa-L vedem ca o cale strabatuta concret cu umanitatea Sa plina de dumnezeire, ca sa
imitam si noi faptele Sale, chipul bunatatii si curatiei Lui în asemenea fapte, ca o cale strabatuta din copilaria Sa pâna
la jertfa pe cruce. Ne-a aratat cum sa ne manifestam blândetea, curatia de patimi, rabdarea, iubirea, prin faptele Sale
concrete. Toata viata Lui e o lumina concreta... Urmând pe aceasta cale, prin credinta în Hristos vom ajunge si noi la
înviere, ca la viata neîngustata, în vesnica fericire, cum a ajuns Hristos ca om. Fiindca ne vom arata si noi fii ai
Tatalui ceresc si frati ai Lui dupa har. Înainte de venirea în trup, Cuvântul lui Dumnezeu nu ni se descoperise deplin
ca Fiu al lui Dumnezeu, deci nici Dumnezeu deplin ca Tata. Cuvântul lui Dumnezeu ne apare înca în calitate de
Pedagog spre Dumnezeu, deci ca un fel de Stapân poruncitor. Deci nu ni se aratase în maxima apropiere si
comunicare spirituala, ca Frate în umanitate, facându-ne si pe noi împreuna cu El fii ai lui Dumnezeu, ca Tata.
Aceasta se arata prin faptul ca ne vorbea indirect prin prooroci...
Acum Se arata clar ca Lumina si ca sensul cel mai adevarat al existentei noastre, facându-ni-se, ca Frate, cale ca sa ne
unim cât mai mult cu El, ca frati ai Lui si fii ai Tatalui Sau, nemarginit si fara de început. Fiul lui Dumnezeu l-a creat
pe om în stare sa se poata bucura în mod constient de iubirea si viata Lui dumnezeiasca nemarginita si sa raspunda
iubirii Lui cu iubirea sa libera; a facut firea omeneasca capabila ca Persoana Lui sa poata manifesta prin ea iubirea
Lui fata de Tatal si fata de oameni. A facut-o cu vointa ce aspira sa exprime, prin limbajul ei constient, iubirea Lui
fata de oameni si sa savârseasca prin firea omeneasca actele de iubire, pâna la jertfa fata de Dumnezeu si fata de
oameni. A facut omenescul în stare sa simta iubirea Fiului lui Dumnezeu fata de Dumnezeu Tatal si fata de oameni în
forma omeneasca. În toate acestea se arata ca a facut-o dupa chipul Lui. În toate se lumineaza ca omul este facut
pentru legatura strânsa cu Dumnezeu, cu capacitatea lui de a fi îndumnezeit dupa har, pentru orizontul supralumesc,
desi este unit cu lumea. Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca lumina deplina omului, aratându-l capabil sa
fie facut fiu al lui Dumnezeu si frate al Sau, ca Fiu al lui Dumnezeu, si în stare sa se înalte, prin Duhul Sfânt al Fiului,
la viata neînchisa în lumea aceasta. L-a aratat facut pentru o vietuire de comuniune cu Sfânta Treime, pentru o
vietuire de intimitate cu Sfânta Treime, pentru o fericire vesnica în aceasta comuniune. Creatia, în general, s-a aratat
prin întruparea Fiului facuta pentru o unitate a ei în Dumnezeu - pentru o viata comuna cu viata nemarginita a lui
Dumnezeu. În felul acesta am cunoscut Adevarul. Nu mai socotim ca adevar ultim lumea, ci pe Hristos.
Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lumii si al oamenilor,
Mântuitorul acestora de sub puterea mortii si de perspectiva întunericului iadului. Am cunoscut pe Hristos ca Lumina
sau ca sens pozitiv suprem al lumii si al oamenilor. Am cunoscut ca El este Adevarul din care sunt si spre care sunt
duse toate. Am cunoscut ca cei ce socotesc lumea ca ultimul adevar sunt într-o minciuna, luand întunericul unei
"culturi" atee drept lumina... Singur Hristos este Adevarul, fiindca singur El, ca Dumnezeu cel venit la noi în trup,
este calea care ne duce la viata nesfârsita.

Cap 2.1 Hotararile sinodului Niceean cu privire la dumnezeirea fiului

Sinoadele Bisericii au fost convocate pentru a rezolva diferite probleme atunci cand nu s-a
putut ajunge la un consens prin simple discutii. Majoritatea sinoadelor au fost locale, desi in unele cazuri
decizile adoptate s-au bucurat de o larga aceptare .Primul Sinod al Bisericii s-a tinut de catre apostoli la
Ierusalim in primul secol. Sinodul I s-a tinut la Niceea in lunile mai-august, la acest sinod s-a combatut
invatatura gresita a lui Arie. El era un preot din Alexandria Egiptului, in teologia sa a fost influentat de
subordinatianismul patripasian promovat de Paul si Lucia de Samosata. Arie s-a hotarat sa loveasca in
invatatura despre Sfanta Treime. El afirma ca nu exista decat un singur Dumnezeu-Adevarat-Tatal,
intrucat Fiul s-a nascut din Tatal insemna in aceptiunea sa , ca a existat o perioada in care Fiul nu a
existat si ca Fiul a fost creat de Tatal care i-a dat o putere mai mare decat cea data ingerilor, fiind cea
mai perfecta creatura a Tatalui. Fiul nu poate fi socotit deofiinta cu Tatal ci total diferit de Tatal in ceea
ce priveste fiinta, drept urmare Fiul nu mai este Dumnezeu adevarat. Vorbind depre raporturile dintre
Tatal si Fiu, Arie spune ca Fiul este ’’Anomios’’ diferit de Tatal, nu are aceasi fiinta ca Tatal. Arie
reuseste prin invatatura sa atraga pe catva ierarhi din Egipt si Asia Mica. La acest sinod au raspuns cu
prezenta peste 300 de episcopi. Din documentele semnate la primul Sinod Ecumenic au participat peste
318 Sfinti Parinti. Pana ce s-au adunat toti ierarhii la Niceea, cei care au sosit mai repede au inceput
discutile preliminare la care au fost de fata Arie si sutinatorii lui. Sinodul se dechide oficial la 20 mai si
a tinut pana in 26 august, presedintia sinodului a fost incredintata episcopilor Eustatiu de Antiohia si
Alexandru al Alexandrinei. La sedintele de deschidere si inchidere a participat chiar Imparatul
Constantin cel Mare.10 Inca de la inceput s-a conturat doua tabere: cea a lui Arie si cea ortodoxa.
Sutinatorii lui Arie au fost numiti ’’anomei’’de la termenul anomios-fiinta diferita de cea a Tatalui .
Marea majoriate insa era sutinatoarea deofintiimi si acestia erau numiti ’’omousieni’’ de la
termenul omousios, adică de-o fiinta cu Tatal. Discutile au durat uneori noaptea tarziu fara sa se ajunga
la vreun rezultat. Pentru a impaca cele doua tabere Osiu de Cordoba si Eusebiu de Nicomidia au propus
termenul de ’’omiousios’’11. Fiul are fiinta asemanatoare cu Tatal si astfel a aparut si a treia tabara. Pana
la urma gruparea omousiana reuseste sa dovedeasaca realitatea deofiintimii persoanelor Sfintei Treimi si
se formuleaza o hoatarare dogmatiacă. Aceasta ar avea urmatoarele puncte principale: Tatal este
Dumnezeu adevarat Creator a toate cate exista, Fiul este nasut din veci din Tatal asa cum se naste
Lumina din Lumina, Fiul este Dumnezeu adevarat si indentic in fiinta cu Tatal. Fiul a luat chip omenesc,
intrupandu-se in persoana lui Iisus Hristos, pentru mantuirea noastra. Ca om El a patimit, a murit si a
inviat si cu trupul s-a inaltat la cer. El va veni din nou să judece vii si mortii. Aceasta hotarare dogmatica
a fost sintetizata in 7 articole, acestea alcatuind Crezul Niceean. Astazi acesta articole le gasim in prima
parte a Crezului.

CONCLUZII
10
N. Popovici ’’Primul sinod ecumenuc tinut la Niceea in anul 325”, Ed. Egumenita Arad, 1925, p78
11
I.Ramureanu, “Sinodull I Ecumenic de la Niceea de la 325, Condamnarea ereziei lui Arie.Simbolul Niceean”
in S.T. XXIX(1977), Nr 1-2, p 15-60
In concuzie putem observa ca dumnezeirea Fiului a fost aparata in lumina Duhului Sfant la
Sinodul Ecumenic I de la Niceea anul 325, unde în art. 2 din Simbolul Credintei afirmă: ’’Si intr-Unul
Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii;
lumina din lumina , Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, Cel ce este de-o
fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut”.
Invatatura cuprinsa in acest articol este despre a doua persoana a Prea Sfintei
Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Numele “Domnul” exprimă realitatea ca Iisus
Hristos este Dumnezeu adevarat, pentru ca termenul acesta, “Domnul” insemna ca Iisus Hristos este
Dumnezeu adevarat ,pentru ca numirea de Domnul este una ce se da lui Dumnezeu cel adevarat.
Iisus insemna Mantuitor sau Rascumparator. Cu acest nume a fost inainte vestit
Mantuitorul, la Bunavestire, de catre Arhaghelul Gavril (Matei1,21). Iar Hristos inseamna ’’Uns’’. Unsii
erau in vremurile vechi proorocii, arhierei si imparatii. Hristos este Unsul cu adevarat, caci este prooroc,
arhiereu si imparat. El este uns, pentru ca firii lui omenesti I S-au dat desavarsit toate darurile Duhului
Sfant, astfel ca are masura cea mai mare stiinta proorocului, sfintenia arhiereului si puterea împaratului.
Iisus este prooroc pentru ca ne-a adus descoperirea dumnezeiasca desavarsita spre mantuire,
pentru ca El Se jertfeste mereu pe sfantul altar pentru iertarea pacatelor si sfintirea oamenilor.
Mai departe acest articol cuprinde invatatura ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul-
Nascut, ca este Dumnezeu adevarat si ca prin El s-a facut lumea.
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, nascut din insasi fiinta Tatalui, prin nastere mai
inainte de toti vecii, adica din vesnicie, caci n-a fost nici o vreme in care Fiul sa nu fie Fiu si Tatal sa nu
fie Tatal. Cum vesnic este Tatal asa si fiul este vesnic. Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat ca si Tatal
din care s-a nascut, asa cum o lumina este la fel cu lumina din care s-a aprins.
Cuvintele ’’lumina din lumina’’ sunt numai asemanare, caci taina Nasterii Fiului din Tatal
nu poate fi patrunsa de mintea omeneasca. Dupa cum am spus Dumnezeirea Domnului nostru Iisus este
marturisita de Sfanta Scriptura si de Sfanta Traditie (In10,30; 14,9; Mc14,62) si de Sfintii Apostoli (I In
5,20).
Ca Dumnezeu adevarat, Fiul lui Dumnezeu este, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant,
Facator al lumii al tuturor celor vazute si nevazute. Toate s-au facut prin Fiul (In I,3; Col 1,16), nu ca si
cum Tatal S-ar fi slujit de Fiul ca de o unealta, ci asa ca Fiul lucreaza impreuna cu Tatal, fiind de o fiinta
cu Tatal si avand aceeasi putere creatoare ca si Tatal.

BILIOGRAFIE
I. Izvoare

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a


Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea
Sfântului Sinod, EIBMOBOR, Bucureşti, 1988.

II. Dicţionar
2. BRIA Ioan, pr. prof. dr., „Dicţionar de teologie”, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al
BOR, Bucureşti, Bucureşti, 1981.

III. Opere Patristice


3. ATANASIE CEL MARE, „Tratatul despre întruparea cuvântului şi arătarea Lui nouă
prin trup”, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloaie, în lucr. „Scriei”, partea I în col. PSB, vol.
15, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, Bucureşti, 1987.
4. IDEM, „Trei cuvinte împotriva arienilor”, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloaie, în
lucr. „Scriei”, partea I în col. PSB, vol. 15, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR,
Bucureşti, Bucureşti, 1987.
5. ORIGEN, „Din comentarii la Evanghelia după Ioan”, trad de pr. prof. Teodor
Bodogae, şi de pr. prof. Nicolae Neaga şi Zoica Laţcu, în „Scrieri alese”, în col. PSB, vol.
7, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, Bucureşti, 1982.
6. NEGOIŢĂ Atanasie, “Teologia biblica a Vechiului Testament’’, în S.T. nr. 7-8, anul
1960.

IV. Cărţi, manuale, lucrări


7. CHIŢESCU Nicolae, pr. prof., şi PETREUŢĂ Tivadar, pr. prof., “Teologia
Dogmatică şi Simbolistică”, vol. 1, numai pentru Facultăţile Teologice, Ed. Renaşterea,
Cluj-Napoca, 2004.
8. GROOTHIS Douglas, “Portrete istorice atributele lui Iisus din Nazaret”, trad. de
Ernest Valea, Ed. Arid, Timiş, 1955
9. PĂRĂIAN Achim “Hristos în mijlocul nostru”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003.
10. TODORAN Isidor, pr. prof. dr. şi ZÂGREAN Ioan, arh. prof. dr. în “Dogmatica
ortodoxă”, manual pentru seminarii teologice, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.
11. STĂNILOAE Dumitru, pr. prof., „Chipul Evanghelic al lui Hristos”, Sibiu, 1981.
12. DANION Vasile, “Evanghelia după Iuda”, Ed. Sofia, Bucureşti, 1985.
13. TOFANĂ Stelian, pr. prof. dr., “Introducere în Noul Testament – Evanghelia după
Matei, Marcu”, Ed. Universitatea Clujană, Cluj-Napoca, 2001.