„Acţiunea este ultimul refugiu al celor care nu ştiu să viseze”

Acţiunea, sub toate formele ei obositoare, dăunează grav personalităţi ! Mă refer la

acţiunile inutile care ne răpesc timpul . Acestea n-au alt scop decât de-a ne opri din meditaţie,
din gândire. Prin acţiunile pe care le întreprindem căutăm să devenim ceva , cineva.!realizăm
proiecte mari,devenim contabili, programatori, profesori, artişti etc. Prin toate acţiunile
noastre dorim să ne fim cineva. Aici este problema ! Oricine poate visa cai verzi pe pereţi,
dar nu oricine e capabil să-şi caute sinele , eul, să se cerceteze. Prin natura noastră noi suntem
cineva! Păcăleala lucrului este pentru cei ce nu vor să vadă cine sunt. Li frică ,nu le place ce
văd. Refugiul acţiunii îi ajută să fugă de ei înşişi; le răpeşte timpul mirării. Timpul mirării este
timpul cercetării întregii Creaţii! Îmi aduc bine aminte de cartea „Farenthait 451”(nu mai reţin
bine numele autorului),o carte actuală, simplă, ce dezvăluie pericolul viitorului. Cartea
prezintă sistemul de depersonalizare a individului prin diferite tertipuri: televizoare uriaşe,
programe amuzante,distrugerea cărţilor (deoarece produc complexe) etc. Cartea ne
atenţionează de pericolul iminent al viitorului. Când deasupra lumii vor circula maşini
zburătoare, când vom avea autostrăzi aeriene enorme, clădiri colosale, va fi vai de noi! Când
n-o să mai vedem un strop de cer, un petec uscat de iarbă ,va fi vai de noi. Ne vom pierde
toată umanitatea ! Încontinuu se caută , indirect poate , depersonalizarea omului.
Refugiul muncii este marea evadare a omului, marea păcăleală a vieţii. Ajungi la 60 de
ani şi nu şti cine eşti! N-ai prea mari bucuri. Afli că mori sec. Şi toate acestea pentru că nu ai
încercat nimic sau pentru că ai încercat totul. N-ai aflat , însă cine eşti, de ce eşti(dacă trăieşti
cu un scop,sau nu), de unde vii şi unde mergi. Nu e vorba aici neapărat de religie, ci de idei
măcar. N-ai întrebări , nu eşti surprins de viaţă.
În Ivan Ilici, personajul lui Lev Tolstoi din opera „Moartea lui Ivan Ilici”, identific
omul lucrului. Faţa brăzdată de ani, privirea calmă şi cu demnitate, realizările pe plan social,
financiar, nu-i aduc nicio bucurie . Până când se loveşte de goliciunea sufletului, de rutina
vieţii, de eşecul pedagogic, el crede că este fericit. Gândul morţii îi dezvăluie viaţa. Clipele
de tortură fizică ,dar mai ales psihologică il determină să gândească.
Cine eşti şi cine sunt ?