DUMITRU D.

BECEANU

ADRIAN CHIRA

TEHNOLOGIA PRODUSELOR HORTICOLE
VALORIFICARE IN STARE PROASPATA SI INDUSTRIALIZARE

EDITURA ECONOMICA

Bucureşti 2002

Cuprins
Cap. 1. Introducere şi scurt istoric ...............................................
1.1. Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor................................. 1.1.1. Tehnologia valorificării produselor horticole....................................... 1.1.2. Conexiuni interdisciplinare.................................................................... 1.1.3. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole .............. 1.2. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole.

Cap. 2. Caracterizarea tehnologică a produselor horticole ( D. Beceanu).....................................................................................
2.1. Clasificarea produselor horticole............................................................. 2.1.1.Definiţie şi specific................................................................................... 2.2. Constituţia fizică a produselor horticole ................................................ 2.2.1.Textura...................................................................................................... 2.3. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole ........................ 2.3.1. Gradul de fermitate .......................................................................... 2.3.2. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole ............................... 2.4. Proprietăţile fizice ale produselor horticole ...................................... 2.4.1. Masa specifică ................................................................................. 2.4.2. Masa volumetrică ............................................................................ 2.4.3. Căldura specifică ............................................................................ 2.4.4. Conductivitatea termică ................................................................... 2.4.5. Temperatura de îngheţ .................................................................... 2.4.6. Alte proprietăţi fizice ....................................................................… 2.5.Conţinutul de apă şi substanţă uscată din produsele horticole .....…. 2.5.1. Substanţa uscată .............................................................................. 2.5.2. Conţinutul de apă al produselor horticole....................................... 2.5.3. Umiditatea totală ............................................................................. 2.6. Substanţele minerale din produsele horticole ................................... 2.6.1. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale.................. 2.6.2.Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare........................................... 2.7. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ............................... 2.8. Conţinutul în glucide al produselor horticole .................................. 2.8.1. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole. Noţiunea analitică de glucide totale........................................................... 2.8.2. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole .......... 2.8.3. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole: amidonul şi celuloza ..................................................................................................

2

2.8.4. Conţinutul în heteropolilucide al produselor horticole: substanţele pectice, gumele vegetale şi hemicelulozele ............................. 2.9. Conţinutul în protide al produselor horticole ................................... 2.9.1. Generalităţi despre protidele din produsele horticole..................... 2.9.2. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole ........................... 2.9.3. Conţinutul în peptide al produselor horticole ................................. 2.9.4. Conţinutul în proteide al produselor horticole. Holoproteide (proteine), heteroproteide, modificări cantitative şi calitative .................. 2.10. Conţinutul în lipide al produselor horticole.................................... 2.10.1. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole..................... 2.10.2. Principalele derivate de lipide din produsele horticole:acizii graşi şi alte componente........................................................................... 2.10.3. Principalele lipide simple din produsele horticole: triacil glicerolii, fitosteridele şi ceridele............................................................... 2.10.4.Principalele lipide complexe din produsele horticole: glicerofosfolipidele şi sfingolipidele .......................................................... 2.11. Acizii organici din produsele horticole ............................................ 2. 11.1. Aciditatea produselor horticole .................................................... 2.11.2. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi acidul malic, acidul citric, acidul tartric, acidul oxalic. Dinamica acizilor organici ......................................................................................... 2.12. Vitaminele din produsele horticole .................................................. 2.12.1.Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole....................... 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile .... 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile............... 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor ...... 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole................... 2.13.2.Oxidoreductazele din produsele horticole: oxidazele, dehidrogenazele ......................................................................................... 2.13.3. Hidrolazele din produsele horticole ............................................... 2.14. Pigmenţii produselor horticole......................................................... 2.14.1. Pigmenţii pofirinici......................................................................... 2.14.2. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi)............................................. 2.14.3. Pigmenţii antocianici (antocianii).................................................. 2.14.4. Pigmenţii flavonici.......................................................................... 2.14.5. Betalainele .....................................................................................

3

2.15. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole...................................................................................................... 2.16. Hormonii vegetali.............................................................................. 2.17. Fitoncidele din produsele horticole.................................................. 2.18. Alcaloizii din produsele horticole.....................................................

Cap. 3. Aspecte fiziologice ale valorificării produselor horticole (D. Beceanu) .....................................................................................
3.1. Respiraţia produselor horticole.......................................................... 3.1.1. Generalităţi ...................................................................................... 3.1.2. Intensitatea respiraţiei ..................................................................... 3.1.3. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei .......................... 3.1.4. Respiraţia anaerobă ........................................................................ 3.2. Transpiraţia produselor horticole...................................................... 3.2.1. Generalităţi....................................................................................... 3.2.2. Factori interni................................................................................... 3.2.3. Factori externi.................................................................................. 3.2.4. Factori tehnici................................................................................... 3.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei............................ 3.3. Creşterea, maturarea şi supramaturarea produselor horticole......... 3.3.1. Creşterea........................................................................................... 3.3.2. Momentul optim de recoltare............................................................ 3.3.3. Modul de maturare efectivă.............................................................. 3.3.4. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării.................... 3.3.5. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare...........

Cap. 4. Calitatea produselor horticole (A. Chira).........................
4.1.Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă….................................. 4.1.1. Standardele....................................................................................... 4.1.2. Normele interne................................................................................ 4.1.3. Caietele de sarcini............................................................................ 4.1.4.Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare…………………………………………………………. 4.2. Aprecierea calităţii produselor...............…………………………… 4.3. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole…………. 4.3.1. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură………………………………………………………. 4.3.2. Condiţiile de recoltare, manipulare şi transport a produselor horticole………………………………………………………………….. 4.3.3. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole……………………………………………………… 4.4. Sistemul HACCP de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare…………………………………………………… 4.5. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000…...

4

4.6. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă şi transformate industrial………………………………………………….. 4.6.1. Alterări de natură fizică…………………………………………… 4.6.2. Alterări de natură chimică………………………………………… 4.6.3. Alterări de natură biochimică……………………………………... 4.6.4. Alterări de natură microbiologică………………………………… 4.6.5. Dereglările fiziologice (Fiziopatii)………………………………... 4.7. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)……………….

Cap. 5. Recoltarea produselor horticole (D.Beceanu)..................
5.1. Generalităţi.......................................................................................... 5.2. Determinarea momentului optim de recoltare................................... 5.2.1. Caractere anatomo-morfologice ...................................................... 5.2.2. Caracterele fizice ale produselor..................................................... 5.2.3. Datele analitice, chimice şi fiziologice............................................. 5.2.4. Datele fenologice.............................................................................. 5.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale........................................ 5.3. Aspectele tehnice ale recoltării........................................................... 5.3.1. Metode de recoltare.......................................................................... 5.3.2.Recomandări, reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate.............................................................................. 5.3.3. Procedee şi variante de recoltare.................................................... 5.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare......... 5.4.1. Presortarea....................................................................................... 5.4.2. Prerăcirea......................................................................................... 5.4.3. Transportul după recoltare..............................................................

Cap. 6. Condiţionarea produselor horticole (D. Beceanu)...........
6.1. Fluxul tehnologic general de condiţionare........................................ 6.2.Fazele tehnologice ale condiţionării .................................................. 6.2.1. Fazele tehnologice preliminare........................................................ 6.2.2. Curăţarea produselor....................................................................... 6.2.3. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor............................... 6.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.......................................................... 6.2.5. Sortarea produselor horticole........................................................... 6.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole............................... 6.2.7. Ceruirea sau protejarea peliculară a produselor............................. 6.2.8. Legarea unor produse horticole în legături sau snopi..................... 6.3. Metode de ambalare............................................................................ 6.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)............... 6.3.2. Ambalarea prin semiaranjare........................................................... 6.3.3. Ambalarea prin aranjare.................................................................. 6.4. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole................................................................................... 6.5. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole.......

5

6.5.1. Polivalenţa........................................................................................ 6.5.2. Dimensionarea ambalajelor............................................................. 6.6.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară................................................................................................ 6.7. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură................................................................................................. 6.8. Preambalarea...................................................................................... 6.8.1. Aspecte generale............................................................................... 6.8.2. Preambalarea în pungi..................................................................... 6.8.3. Preambalarea în săculeţi de plasă.................................................. 6.8.4. Preambalarea în peliculă contractibilă........................................... 6.8.5. Preambalarea în peliculă extensibilă...............................................

Cap. 7. Păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole
(D.Beceanu)................................................................................................ 7.1. Generalităţi.......................................................................................... 7.2. Metode de depozitare........................................................................... 7.2.1. Depozitarea în vrac........................................................................... 7.2.2. Depozitarea în ambalaje:depozitarea în palete-lăzi, depozitarea paletizată în lăzi, depozitarea nepaletizată în lăzi.................................... 7.3. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite.................................. 7.3.1. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole........................... 7.4. {anţurile şi silozurile......................................................................... 7.5. Depozitele închise neutilate................................................................ 7.5.1. Magaziile........................................................................................... 7.5.2. Podurile magaziilor sau clădirilor................................................... 7.5.3. Bordeiele........................................................................................... 7.5.4. Pivniţele, beciurile şi subsolurile...................................................... 7.5.5. Pătulele............................................................................................. 7.5.6. Depozitele cu ventilaţie naturală...................................................... 7.6. Depozitele cu ventilaţie mecanică...................................................... 7.6.1. Tipul "Voineşti"................................................................................. 7.6.2. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor..................................................................................................... 7.6.3. Macrosilozurile................................................................................. 7.7. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală..................................... 7.8. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC)......................... 7.8.1. Generalităţi....................................................................................... 7.8.2. Realizarea şi menţinetea atmosferei controlate................................

Cap. 8. Manipularea şi transportul produselor horticole (D.Beceanu).......................................................................................
8.1. Generalităţi........................................................................................ 8.2. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole .................................................................................................. 8.3. Transportul produselor horticole.....................................................

6

8.3.1. Transportul rutier........................................................................... 8.3.2. Transportul feroviar al produselor horticole.................................. 8.3.3. Transcontainerizarea...................................................................... 8.3.4. Lanţul frigorific..............................................................................

Cap. 9. Refrigerarea produselor horticole (D.Beceanu) ..............
9.1. Aspecte generale. .............................................................................. 9.2. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete.... 9.3. Agenţii de răcire sau sursele de frig ................................................ 9.3.1. Refrigerarea cu aer......................................................................... 9.3.2. Refrigerarea cu apă rece sau răcită............................................... 9.3.3. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială ............... 9.3.4. Refrigerarea în vid (vacuum cooling)............................................. 9.3.5. Alţi agenţi de răcire........................................................................ 9.4. Maşinile şi instalaţiile frigorifice..................................................... 9.4.1. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului....................................................................................... 9.4.2. Ciclul de funcţionare al instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică..................................................................................................... 9.4.3. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică întro treaptă............................................................................................... 9.5. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. Aspecte generale................. 9.6. Factorii de climat ai spaţiilor răcite................................................. 9.6.1. Microclimatul din amenajări şi din depozite simple...................... 9.6.2. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică............................. 9.6.3. Microclimatul din celulele frigorifice.............................................

Cap. 10. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor şi a fructelor de arbuşti fructiferi (A. Chira)………...
10.1. Tehnologia valorificării în stare proaspată a căpşunelor……… 10.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi.......................................................................… 10.2.1. Afinele……………………………………………………………. 10.2.2. Coacăzele………………………………………………………… 10.2.3. Zmeura……………………………………………………………

Cap.11. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor drupacee (sâmburoase) (A. Chira)..................................................
11.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a cireşelor................ 11.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor...........…... 11.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor ..........…... 11.4. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicilor..........… 11.5. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor............…

7

Cap. 12. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor pomacee (seminţoase) (A.Chira)………………………………….
12.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor................ 12.1.1.Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală…. 12.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare……………. 12.1.5. Sistarea păstrării şi livrarea merelor……………………………………. 12.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor...............…… 12.2.1. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală….. 12.2.2. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.2.3. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.2.4. . Sistarea păstrării şi livrarea perelor…………………………………… 12.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor…………….

Cap.13. Tehnologia de valorificare a nucilor (A. Chira)……………
13.1 Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă................................….. 13.2.Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă....................…... 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă..............…..

Cap.14. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a strugurilor de masă (A. Chira)...........................................................
14.1.Fluxul tehnologic general……………………………………………… 14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat…………………………………………………………………… 14.3 Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor……………………………. 14.4. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal……………………………………………………………………. 14.5. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate cu ventilaţie naturală…….

Cap.15. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă legumelor solanacee de la care se consumă fructele (D. Beceanu)...................
15.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor..................... 15.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor)....................................................................................................... 15.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor.........................

Cap.16. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a legumelor curcubitaceae (D.Beceanu)...............................................
16.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor................. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni......... 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi.............. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor....................

8

Cap.17. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de păstăi (D. Beceanu)........................................................................
17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină........ 17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării......................... 17.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină....... 17.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor........................

Cap.18. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de frunze şi a unor specii mai puţin răspândite (D.Beceanu)..........
18.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei........................... 18.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului.................... 18.3.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium....................................................................................................... 18.3.1.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof)..... 18.3.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină.. 18.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului............. 18.5. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri, condimentar aromatice sau perene, cu grad ridicat de perisabilitate...........

Cap.19. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor bulboase (D. Beceanu).........................................................................
19.1 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a a bulbilor de ceapă uscată.............................................................................................................. 19.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi.... 19.3 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde................................................................................................ 19.4 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a arpagicului................ 19.5 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului.....................

Cap.20. Tehnologia valorificării legumelor rădăcinoase în stare proaspătă (D.Beceanu)........................................................................
20.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună..................................……………………………………………………... 20.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor, ridichilor de vară şi de iarnă, precum şi a sfeclei roşii.............................. 20.2.1.Preluarea producţiei........................................................................... 20.2.2. Tehnologia depozitării şi păstrării.................................................... 20.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini, precum şi a păstârnacului..........................................

Cap.21. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof (D.Beceanu)..........................................................................................
21.1. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof extratimpurii, timpurii şi de vară......................................................................................... 21.2. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului..................................................................................... 21.3. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum ..............................

9

Valorificarea bananelor………………………………………………...2...........................................1....................... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din grupa verzei (D... Tehnologia valorificării seminţelor şi materialului săditor 10 ....2.......4...................................4........2..................................................... privite ca produse horticole destinate valorificării ............. 24............................... Valorificarea fructelor de actinidia (kiwi)…………………………….................................................................. 25.................. 25... 22............ 23........ 25....Beceanu).... Păstrarea florilor în atmosferă controlată (AC)..2..............4............................... Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate.....1....…..3. Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor........................................1.................2.............1 Agaricus bisporus (ciuperca de strat.... Condiţionarea florilor tăiate. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate..........................................2...................... Recoltarea. 24....... Factorii de cultură.....2..........................................................4..................................... 24..............4......3..... Păstrarea umedă în soluţi conservate.............. Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţani....2.........…........................25........ 24.......... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ciupercilor comestibile cultivate (D..............................................................3...….........2.................... 24........2..................1 Conopida............................................. Beceanu)..... 23. Tehnologia valorificării în stare proaspătă pentru conopidă şi broccoli........4....… Cap..................... Particularităţi ale păstrării florilor tăiate .............. Gulioarele.... 22...5..................... 22....... Speciile............................ 24.. Condiţii speciale de calitate pentru plante la ghivece....1 Florile.3................ Plantele la ghivece......2.....2..................Broccoli...................5............ Tehnologia valorificării florilor (D....... Bureţii ..... 24....................................................22..........................1. 22........................ Cap.................................................... 24... Aspecte ale valorificării altor categorii de produse floricole.........2............... Manipularea.............5.. Valorificarea produselor horticole subtropicale şi tropicale (A..........4..................................................3.... 22.........3.3.................................................. 24........Specificul valorificării tuberculilor de cartof destinaţi industrializării.. Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor............................ 22.. 24............................................................... 24.............21... Cap.... 24......5.............. Tehnologia păstrării florilor tăiate..24........ 21.26.......2... 22..................... Chira)..................................….............3.................... 24................ Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată..................................... 24.............................................. Valorificarea fructelor citrice…………………………………………. 24.................. 24............................ 24..................23..3........3...... Guliile................ 24..….. Cap.....3.........................2...........3.....Beceanu)...................... Cap.....5....................... champignon)..........4.........................................….... 24....................1..............................1..........1............ Păstrarea uscată..…....................... Păstrarea umedă în apă.4....... Păstrarea florilor..............................................

Chira)......3. 32.1.Păstrarea materialului săditor pomicol şi dendrologic ………………... Recepţia……………………………………………………………… 27.. Tehnologia produselor pasteurizate şi termosterlizate (apertizate) (D..... Cap.... Tehnologia conservării produselor horticole prin congelare (A..…. (A..3.........................1. Aspecte specifice ale tehnologiilor de păstrare la bulbi şi la celelalte organe de rezistenţă aparţinând unor specii floricole geofite mai importante…………………………………………………………………… 26..1.... Chira)... 31......1... 32.........2.. Condiţionarea produselor horticole………………………………… 27.. 27......29..Tehnologia valorificării seminţelor de plante legumicole……………............ 27. Tehnologia conservelor de fructe……………………………….... Chira)....... Tehnologii de deshidratare la produsele horticole (A... Materii prime şi auxiliare folosite la prelucrarea industrială a produselor horticole………………………………………………………....…….. procedee şi tehnologii de tratament termic…………………… 32......1...3....Beceanu)......4... Conservarea legumelor prin suprasărare……………………………... 27.... Prepararea marcurilor de fructe……………………………………… 28...... Cap..1.horticol (D.. Transportul intern…………………………………………………… 27.......... Tehnologia conservelor de legume…………………………………… 32..... 26..28. 33.Tehnologia produselor semiindustrializate din fructe (D.Tehnologia produselor semiindustrializate din legume (D.……………………………………………………... Produsele acidifiate artificial…………………………………………. Schema tehnologică generală şI principalele grupe de produse apertizate …………………………………………………………………… 32..… Cap..........Produsele fermentate lactic.. 27..5.........1.. 27......……………………………………………… 33..6......3... Fluxul tehnologic general de industrializare a produselor horticole….. 28.………………………………………….....2.....1. Depozitarea…………………………………………………………....2.........3.1. 28....Aspecte generale privind valorificarea prin prelucrare industrială a produselor horticole.Beceanu)...2. Beceanu şi A.. Prelucrarea materiei prime…………………………………………..1 Regimul termic de tratare şi factorii săi de influenţă………………… 32...... 26... 30. Cap.... Efectele tratamentului termic…………………………………………...1. ..5.. 11 .. Tehnologia valorificării seminţelor de plante floricole……………….. Tehnologii de concentrare (A... Cap. Cap......2.....Beceanu)…………………………………………………………...... Chira)..... Produse semiindustrializate din fructe………………………………. 32.4..... 29.. Efectele congelării asupra microorganismelor şi produselor horticole....1.… 26.2. Generalităţi…………………………………………………………… 33...... Prepararea sucurilor suprasulfitate de fructe………………………… Cap......29..4. Chira)..... 29...Metode....2....

Beceanu). 1994.T. Alte procese tehnologice de valorificare a deşeurilor………………… BIBLIOGRAFIE CAP. Tudor. 36.I... cele mai multe având nevoie de o îngrijire specială de la recoltare 12 ... fructelor precum şi a altor produse similare...Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor 1....6. Tehnologia băuturilor distilate din fructe (D.3... are o circulaţie care datează din perioada antebelică..... Demetilarea şi condiţionarea distilatelor……………………………. Gherghi..INTRODUCERE {I SCURT ISTORIC 1..4.1. A. 34.5... Tehnologia obţinerii coloranţilor naturali…………………………… 36. Chira). 34. păstrarea în stare proaspătă şi prelucrarea legumelor. Ambalarea produselor horticole congelate…………………………… 33. Transportul şi comercializarea produselor horticole congelate……… 33. Cap. Beceanu)..4.. Tehnologiile de valorificare au un caracter specific şi se desfăşoară în continuarea tehnologiilor de producţie horticole.2..1... 36.V (1943): ''valorificarea înseamnă grija pe care producătorii şi vânzătorii trebuie s-o aibă în felul cum îşi prezintă şi predau mărfurile lor.3..1.. Tehnologia obţinerii pectinei…………………………………………. Producerea oţetului de fructe………………………………………… 36... 34. 36..3.. fiind bine şi corect definit în cuprinsul unei pagini din Marea Enciclopedie Agricolă vol.5. Tehnologia valorificării deşeurilor industriale horticole (D..2. 35. din momentul recoltării. Tehnologia valorificării produselor horticole (A. 33...………………………………………… 36.Procesul tehnologic de producere şi fermentare a marcurilor………… 34.. 1995) are ca domeniu de studiu preluarea. Decongelarea produselor horticole congelate………………………… Cap. . Prepararea şi îmbutelierea băuturilor alcoolice distilate Cap..7.………………………………………………………..1.1. Termenul de valorificare în sensul utilizat de autorii citaţi.4.. Păstrarea produselor horticole congelate…………………………….. Valorificarea produselor horticole din “gama a IV-a” (A. Procedee şi instalaţii de congelere…………………………………… 33.. 34. Extragerea uleiurilor…………………………………………………. Distilarea şi rectificarea……………………………………………….33..

62% la salată. nuanţare şi amplificare a cunoştinţelor referitoare la aspectele şi procesele caracteristice pe care le studiem. înglobând într-un cadru sintetic toate cunoştinţele teoretice şi practice referitoare la tranzitarea.1. 1978-1979) Produsul Pierderi totale (%) Vătămări mecanice (%) Cauzate de Deranjamente (%) Boli parazitare (%) 13 . Matematică). Dintre disciplinele cu caracter agronomic.L. D.3. La fel de importante sunt disciplinele economice." Aşa cum valoarea produselor-marfă are mai multe aspecte. După Ryall. 37% la varză. Floricultura. Management şi Marketing. 28% la caise şi piersici. Termodinamica.. după recoltarea unor produse horticole (Ryall. care oferă posibilitatea unei juste organizări şi orientări a valorificării produselor horticole în condiţiile economiei de piaţă.până la predare. A. Domeniul de preocupări al disciplinei este foarte divers şi complex. şi colab. Chimie. producţia efectivă creşte. Tehnologia valorificării produselor horticole apelează la disciplinele ştiinţifice fundamentale (Biologie. 1991. Prelucrarea statistică a datelor şi Informatica oferă importante posibilităţi şi perspective de aprofundare. Estimarea pierderilor prin valorificare. 16-35% la ceapă. Viticultura. ambalaj. S. Legumicultura.) pierderile integrale în valorificare care se înregistrează în statele dezvoltate sunt mult mai mici (ceapă 16%. depozitarea. Pomicultura. Conexiuni interdisciplinare. Climatologia. Biotehnologia. valorificarea superioară a produselor este un criteriu esenţial pentru reuşita unei activităţi productive. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole Din punct de vedere economic. nu numai în ce priveşte conţinutul lor intrinsec.L. semiindustrializarea sau industrializarea produselor horticole. transport etc. Micşorând pierderile.. şi colab. 1. (tab. După Kays.1. A. Protecţia plantelor horticole şi Agrochimia au importante domenii de interes comun cu Tehnologia valorificării produselor horticole. în funcţie de modul de abordare. 1. şi colab.K.). Chimia alimentară. ca urmare a unei valorificări necorespunzătoare sunt de 44% la morcovi. Tabelul 1.1. pe parcursul valorificării legumelor şi fructelor la nivel mondial. (1990). noţiunea de valorificare este şi ea înţeleasă uneori în mod diferit de economişti sau de tehnologi şi ingineri. între 5-40% la cartofi. 5-50% la tomate. Microbiologia.. Fizică. sunt mai mari de 50% din cantitatea produsă iniţial. După Salunke. 49% la conopidă. Pierderile înregistrate în ţările dezvoltate. pierderile procentuale din recolta totală care se înregistrează în ţările slab dezvoltate. Pot fi considerate foarte importante aplicaţiile şi domeniile de studiu comune cu Fiziologia vegetală. Discipline tehnice necesare sunt Maşini şi instalaţii frigorifice. tomate (în ansamblu) 30% etc. cartofi 5%.2. Biochimia şi Chimia analitică. 27% la struguri şi 14% la mere. Alături de acestea. (1978-1979).1. pierderile care survin în etapa actuală.J. Oenologia. 1. sau mai multe laturi. dar şi în modul de conservare.

8 6.. O piaţă cu mari posibilităţi pentru desfacerea maşinilor.6 5.Mere (Red Delicious) Castraveţi Struguri Salată (Iceberg) Piersici Pere Ardei Cartofi Căpşuni Tomate ambalate 3. cu pământ. în cămări.5 1.9 14.2 3. divers ca sortiment şi asigurat o perioadă mai îndelungată. beneficiile băneşti sunt mai mari.4 2. sursele de materii prime.0 2.5 11. Importanţa socială a păstrării şi industrializării produselor horticole trebuie şi ea menţionată. Un consum de produse horticole. Mărind siguranţa şi durata de aprovizionare a populaţiei cu legume.8 1.1 4. şi colab. important ca volum. instalaţiilor.5 7.).2 4.1 2. acoperite cu un 14 . au permis producătorilor din ţara noastră să valorifice legumele.3 0.9 0. fructe şi struguri în stare proaspătă sau prelucrată. Condiţionarea.2. atât pentru un consum familial mai îndelungat. sau în beciuri.1 1. 25% din Mg. 1991. 1995 etc.K. Procentual. Ocupaţii tradiţionale româneşti. 7% din protide.5 3.2 1. într-un cadru de scânduri. 1.3 3.9 5.. asigură totodată locuri de muncă în perspectiva unei reprofilări a activităţilor industriale. Merele erau depozitate în poduri şi cămări. A.4 0. dar verificate de experienţa tradiţională. utilajelor. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul român. fructele sau strugurii. materialelor consumabile şi plasarea forţei de muncă disponibile este oferită în cadrul necesarului acestui sector pentru utilare şi pentru încadrare cu personal. depozitarea şi industrializarea legumelor şi fructelor sunt activităţi care au asigurate în condiţiile ţării noastre. B1 şi Fe.9 3. şi colab. prezintă o mare însemnătate pentru sănătatea populaţiei. dar surplusurile şi concurenţa potenţială a unor ţări cu sector agricol subvenţionat.6 7.4 15.A. fructele şi legumele asigură 10% din totalul energetic. 35% din vitamina B6. Pe plan extern. Importanţa alimentară a produselor horticole poate fi evaluată prin contribuţia acestora la necesarul de principii nutritive din hrana populaţiei.4 2.2 5. D. În unele universităţi circa 1/3 din volumul de cunoştinţe referitor la valorificarea fructelor şi legumelor se axează pe aspecte mai detaliate privind valoarea nutriţională a acestora (Salunkhe.3 22. Ceapa şi usturoiul se păstrau la loc aerisit şi uscat.7 6.4 0. creşte disponibilitatea schimburilor economice şi în primul rând a exportului. Mijloacele simple. iar în Transilvania se stratificau cu paie.2 10. beciuri sau clăi de fân.7 12. Păstrarea în stare proaspătă a legumelor mai rezistente se făcea în gropi acoperite.7 2. pune tot mai mult în dificultate afirmarea noilor competitori. 20% din vitamina PP.4 0.7 4.2 0. Kader.9 10.6 4.7 Asigurând calitatea produselor horticole. cât şi pentru comercializare. 50% din vitamina A şi 90% din vitamina C.

iar apoi se păstrau în timpul iernii în ţinuturile locuite de români. la mănăstiri sau la hanuri. uscare (verdeţuri. Horezu. ale căror tehnici proveneau. tendinţă care s-a păstrat şi în prima jumătate a sec. înşiraţi pe o sfoară suspendată. castraveţii. palinca şi horinca (horilca) sunt denumiri de origine slavă. producţia de fructe şi de legume în creştere este valorificată în proporţie mai mare. doar la curţile domneşti şi boiereşti. Putem considera că tradiţia populară a păstrării şi prelucrării legumelor sau fructelor îşi are în mare parte originea din perioadele cele mai vechi ale istoriei. din Orient. Zalău. ceruită la capete. caracteristice zonelor subcarpatice din Muntenia şi Oltenia (Văleni. modul de sortare şi ambalare. răchie) erau produse mai ales în Transilvania (Turţ. liptari. precum şi legumele care se produceau.C. Mureş). Satu Mare. în care erau instrucţiuni precise privind condiţiile de calitate. de Coarnă şi Razachie. inclusiv prin export. pesmet. dar conservele de legume erau în minoritate. horincă. pepenii. Ciorchinii sănătoşi de struguri. siropul (shirab) şi rachiul (arak / araki / raki) sunt produse prelucrate. erau ţinuţi în cămări. faţă de alte forme de prelucrare. XVI. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor finanţează şi susţine înfiinţarea Societăţii de Export Viticole. magiun. Din perioada secolelor XIV.) erau consumate în zonele montane şi submontane din Transilvania.strat gros de frunze. În 1931. În acelaşi an comerţul cu nuci româneşti devine competitiv pe plan mondial. }uicile erau de tărie redusă. acolo unde trebuiau hrănite colectivităţi mai mari de oameni. existau preocupări mai semnificative pentru păstrare şi pentru prelucrare. Concentratul de prune (magiun. care evoluau în cidru şi apoi în oţet de poame. se fabricau rachiuri de fructe. Sindicatul Exportatorilor de Nuci avea 7 fabrici de spălat şi cojit: 3 la Iaşi şi câte una la Cernăuţi. Nucile erau păstrate în poduri răcoroase şi uscate. Magiunul (mačun). pere etc. dulceţuri şi compoturi. silvois) se păstra la rece. Institutul Naţional de Export elaborează un Regulament pentru exportul fructelor. Avantajele oferite de distilarea fructelor (volum mic.aromatice) sau concentrare (bulion). Fructele serveau pentru prepararea musturilor.XX. Arad şi Sibiu (I. slovaci sau rutenii din Ucraina subcarpatică. }uica. impropriu denumite vinuri de mere. Rachiurile redistilate (pălincă.XIX. Din sec. mai ales din prune. ardeii. sărare (zarzavaturi.). Unele specii se deshidratau prin afumare sau în cuptoare fără fum. după denumire.XVII se păstrează diverse documente şi însemnări de călătorie care atestă bogaţia şi diversitatea de fructe. Teodorescu). În 1932 se introduce 15 . Până în sec. etc. preluate de la sârbi. Numai după marea reformă agrară din 1920. preţ ridicat) au determinat o preponderenţă a fabricării rachiurilor. pătlăgelele verzi). condimentare. Încă din toamna anului 1929. Deshidratarea şi industria conservelor câştigă o oarecare pondere. Musturile (mustum) fermentate de fructe (cidru. Merele şi perele se uscau. tăiate în felii. Prelucrarea casnică a legumelor se realiza prin murare (varza. ardei iuţi). ajungându-se ca în 1940 să existe 20 de fabrici particulare şi 12 fabrici de stat. uneori tăiaţi cu o mică porţiune de coardă. adăugate celor 3 deja existente (total 32 de unităţi). Acestea produceau marmeladă. în oale mari de lut. povidlă.

desfăşurată mulţi ani într-un ritm lent datorită opoziţiei ţarănimii. Bordeianu. Exportul de produse horticole în U.3 miliarde lei pentru dezvoltarea reţelei frigorifice a statului şi ridicarea de depozite moderne. se accelerează şi se încheie în anii 1958-1962. Păstrarea frigorifică a fructelor este iniţiată la Frigoriferul din Bucureşti. care păstrează în anul 1931/1932. în colaborare cu fabricile producătoare de ambalaje.V. {tefănescu (1882-1926) sau N. Radu. Institutul Naţional de Export al României.R. cât şi pentru export. ambalajele standardizate au fost fabricate în cantităţi mari.F. În primul cincinal s-au investit 4. înfiinţându-se Asociaţia Exportatorilor de Fructe din România. În vederea valorificării.F. Exportul de produse horticole a fluctuat de la an la an. În anii 1960-1965 se construieşte fabrica de conserve de la Tecuci (1961) alocându-se 1. flori şi legume. iar în anul 1933/1934. precum şi la Facultatea de {tiinţe Agricole dezvoltată la Chişinău (1933/1934) din nucleul format la Iaşi. ceea ce permite construirea de întreprinderi noi (la Vădeni-Brăila în 1952 şi la Tulcea 1955). În 1949 se înfiinţează fabrica Tehnofrig la Cluj iar în 1954 la intreprinderea Frigocom Bucureşti se realizează un compresor frigorific de 750 kcal/h. recomandă începând cu anii 1932-1936. 6 tipuri de ambalaje pentru struguri. T. deşi pentru unele produse.S. destinate atât pentru circuitul intern.C. Măleanu. Centralismul economic. În perioada 1956-1960 sunt realizate primele depozite de stat moderne pentru păstrarea producţiei horticole.A. care îşi propunea printre altele "să studieze şi să soluţioneze valorificarea strugurilor.I. distribuite avantajos şi transportate cu tarif redus. 250 tone de fructe. preţul redus al materiei prime horticole şi lipsa de concurenţă. păstrarea şi industrializarea produselor horticole devine tot mai mult un monopol al statului.sindicalizarea obligatorie a activităţii de export. Capacitatea de prelucrare anuală în 1960 ajunge la 120 mii tone legume şi fructe. În perioada care a urmat după 1947. iar colectivizarea este declanşată. S-a ridicat o generaţie nouă de specialişti din care făceau parte I. Colectivizarea agriculturii. fructe deshidratate. Numărul capacităţilor industriale a crescut.R. sub presiunea extraordinară a puterii asupra satelor. Martin.. capacitatea de depozitare şi prelucrare a produselor horticole s- 16 . 400 de tone fructe. în diverse variante de calitate. C. devine tot mai important. Pătrăşcanu (1892-1968). a permis sectorului de stat să se dezvolte. Numărul vagoanelor C. T. fructe proaspete. fructelor şi legumelor". care funcţiona cu SO2.33 miliarde lei în industria conservelor. În 1937 îşi începe activitatea şi Secţiunea Viti-Vinicolă şi Pomicolă din cadrul I. izoterme necesare exportului creşte de la 490 la 2000 unităţi. figurau şi "Industriile Agricole". prin naţionalizare şi prin instituirea sistemului de cote şi achiziţii la preţuri mici.. alături de asimilarea unor utilaje mai moderne şi introducerea unor tehnologii noi.S. Învăţământul horticol superior face şi el după război primii paşi semnificativi.R. Între obiectele predate. sau către unele ţări şi-a menţinut o tendinţă crescătoare. predate de personalităţi ca Haralambie Vasiliu (1880-1953) D. prin înfiinţarea unor conferinţe de specialitate la Academiile de Înalte Studii din Bucureşti şi Cluj.

C. Pe plan intern s-a format şi s-a dezvoltat o piaţă a produselor proaspete şi a conservelor de legume şi fructe ieftine.C.U. legume şi fructe (mii tone) Capacitatea de depozitare.S. completate în funcţie de datele disponibile) Specificare Capacităţi de industrializare pentru conserve delegume Capacităţi de industrializare pentru conserve de fructe Capacităţi de industrializare pentru pastă toamate şi sucuri Secţii de conservare a legumelor şi fructelor Centre de prelucrare a legumelor şi fructelor Capacitatea de prelucrare.C. Cu tot 17 . cumpărate de populaţia oraşelor în curs de industrializare.P. a operativităţii în valorificare.E. dr. proiectele şi tehnologiile studiate şi aplicate constitue o dovadă că factorul uman şi resursele de inteligenţă ale poporului român reprezintă o valoare în sine.doc. se numără printre cei dispăruţi în prezent.L. C. indiferent de condiţiile existente.R.P. a asigurat un important spaţiu de desfacere pentru mărfurile realizate.P. În domeniul cercetării ştiinţifice trebuie apreciată activitatea I.F. actualul director al I. care a soluţionat importante aspecte teoretice şi practice specifice păstrării şi industrializării produselor horticole în România. pentru a aduce ştiinţa valorificării produselor horticole la un nivel comparabil ţărilor dezvoltate. Mircea.2. se constatau numeroase discrepanţe între rezultatele cercetărilor şi situaţia de pe teren. Mihalca.) şi de mărire a activităţii de industrializare. de Stat şi Cooperatiste (C. Radu şi dr. alături de prof.dr.P.dr. aveau sarcini de preluare.doc. înfiinţat la 8 septembrie 1967 la Bucureşti.a mărit. Gherghi. întemeietor de şcoală şi expert practician recunoscut peste hotare. Gh. Evoluţia capacităţii de valorificare a produselor horticole în România.) . de calitate medie sau sub medie.dr.-R.dr.F. consumatori fără alternativă.M.H.) 1965 140 90 20 1970 20 140 660 55.7 Cu toate acestea. iar piaţa C. legume şi fructe ( mii vag. Burzo. Tabelul 1. păstrare şi valorificare a produselor pe destinaţii.I.6-3000 t/ C. A. Valorosul colectiv al Institutului din Berceni (Bucureşti) a reuşit să acţioneze pentru reducerea pierderilor produselor horticole cu cca 10-12% pentru cele cca 12-14 milioane tone ce se realizau anual în România.D. a Intreprinderilor Judeţene de Legume şi Fructe (I. Cadrele formate.L.L.A. Prof. prof.F.I.printre altele. În perioada 1976-1980 s-a trecut la etapa Consiliilor Unice Agroind. în intenţia creşterii. I. Gherghi. desfăşurată la un nivel mai corespunzător.I.I. Iordăchescu şi dr.2 1980 350 200 70 40 160 1985 1320 101.J.L.) viza printre altele şi îmbunătăţirea activităţii de valorificare.. cărţile şi publicaţiile apărute.A. Bucureşti.V.) şi a Complexelor de Producere a Legumelor şi Fructelor (C. condiţionare.F. de promovare a semiindustrializării (0. }ara noastră datorează mult unei personalităţi proeminente cum este prof. în perioada 1965-1985 (statistici oficiale. C.A. care a acţionat în condiţiile grele ale epocii.F. A.L.L. de lărgire a sortimentului de conserve etc.P.).F. care şi-au adus o mare contribuţie la aceste realizări. Înfiinţarea în 1971 a Centralei Legume-Fructe (C.F.

şi colab.V. fixa mercurialul şi impunea contractările obligatorii pentru gospodăriile populaţiei. Confruntat cu problema pierderilor care reprezentau o parte importantă a diferenţei între producţia realizată şi cea contabilizată. În anumite perioade au funcţionat chiar instituţii specifice.). Lipsa repetată a unor produse. Între acestea. măsurile de impunere a calităţii de sus în jos se loveau de inerţia şi chiar de rezistenţa unor producători siguri de desfacerea produselor lor în condiţiile lipsei de concurenţă şi a cantităţilor adesea limitate care erau livrate pe piaţă.V. 1988.7.1. existau în ţara noastră 94 depozite repartizate în 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti.P. apărută în 1986. sisteme automate). Lipsa oricărei concurenţe şi a mecanismului de piaţă determina vânzarea şi cumpărarea în condiţii impuse. Burtea. generalizarea utilizării unor maşini.L. L.controlul efectuat de I. Rev. 10 depozite aveau peste 10. statul a construit o reţea importantă de depozite (tab. L. P. Sectorul de cercetare recomanda un nou sortiment de fructe şi legume (tomate. După situaţia centralizată în lucrarea "Depozitele de legume. Dinamica construirii spaţiilor de păstrare în perioada 1975-1990 (după Ionescu.3. producerea sucurilor şi băuturilor răcoritoare.. 38 depozite între 5. păstrarea aseptică. diversificarea sortimentului (400 produse prelucrate din legume şi fructe. Hort. instalaţii şi utilaje proiectate şi realizate în România. din anii '80. Cercetarea în domeniul condiţionării şi păstrării produselor horticole era şi ea deosebit de rodnică (Ionescu.10/1988) Anul Ventilaţie mecanică Celule frigorifice Celule cu atmosferă controlată Total România 18 . la acea dată. caise. piersici.000 tone (42% din capacitatea totală) şi 46 depozite 5. fasole. de dr. era în 1988 C. utilaje cu performanţe tehnologice superioare (concentrare cu triplu efect. A. A. 150 produse anual). Rev. promovarea standardizării. România". la nivel mondial.P. A. struguri şi cartofi din R.C. Tabelul 1.. specii mai puţin răspândite). Horticultura/ian. sau Departamentul Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole.C. Între rezultatele excepţionale raportate de I.L. Ele totalizau o capacitate de 531.000 şi 10. Gherghi.C. mazăre. cireşe. I. condus de un ministru secretar de Stat (ministrul C. (Inspectoratul General de Stat Pentru Controlul Calităţii Produselor).G.F. Statul era principalul valorificator de produse horticole.C. fructe.000 tone (28% din capacitatea totală). cum era Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole din anii '50. Bucureşti.S. C.600 tone.000 tone capacitate (30% din capacitatea totală).S.1988) şi aplicarea acestora la unităţile din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării se interpunea multă inerţie şi lipsă de interes. economisirea energiei. Nr. Se menţionează 22 de tipuri de maşini. introducerea unor tehnologii şi a unor proiecte de execuţie performante.F. şi Iordăchescu. care dicta preţurile în avantajul intreprinderilor de stat.. sub egida I. iar în anii 1983-1984 s-a pus problema stabilirii şi normării acestor consumuri pe locuitor într-un an. a determinat raţionalizarea alimentelor în cadrul unui "program ştiinţific".I. 1988). Zanfir).I.. vişine. Bucureşti (Progresul tehnic şi rezultatele cercetării ştiinţifice în domeniul prelucării produselor horticole.P.

Mijloacele fixe (clădirile. datorită neglijenţei cu care se executau atunci când nu exista control. ca bun al întregului popor. utilajele) sau ambalajele care constituiau o proprietate a statului erau de multe ori neglijent gospodărite. Produsele horticole. proaspete sau prelucrate. Livrarea lor se făcea cu multă întârziere. sectorul de valorificare îşi găseşte cu greu calea între proprietatea de stat şi cea particulară. care nu sunt pregătiţi să prezinte o ofertă la nivelul designului sau calităţii ambalajelor străine. Utilajele cu adevărat moderne constituiau o minoritate în multe secţii de prelucrare. dar care nu era urmat. deşi principalul beneficiar al valutei astfel obţinute era statul. în funcţie de zona geografică. societăţile cu capital majoritar de stat înregistrează un regres evident. O situaţie des întâlnită era sortarea manuală.000 t 80. maşinile. Industria de transformare a produselor horticole mai folosea încă utilaje foarte vechi. Concurenţa produselor importate. Anumite materii prime şi auxiliare (mirodenii. creează adesea probleme producătorilor români. Fructele şi legumele depozitate nu erau de calitate. în condiţiile perioadei de tranziţie. subutilizate. sau lipseau cu desăvârşire. În cazul depozitelor. Vâlceanu. erau valorificate şi gestionate în condiţii necorespunzătoare. Criza energetică şi decuplările de curent nu permiteau un control la parametrii optimi al temperaturii din celule. Chiar ţările socialiste vecine puteau constitui un exemplu pozitiv în domeniul valorificării eficiente.000 t 196. alături de maşini de sortare care nu funcţionau din diverse motive. cei care primeau această sarcină se confruntau cu cele mai grele probleme şi formalităţi. Aspectul produselor era uneori destul de puţin atrăgător. antioxidanţi. În timp ce sectorul privat se înfiripă în mod inegal.000 t 150. coloranţi. iar programul de modernizare se derula lent.000 t 10.000 t 885. Existau şi aici situaţii de excepţie.000 t 396. metode şi reţete de producţie depăşite sau revizuite prin raţionalizare. iar manipulările la încărcare şi descărcare măreau riscurile de degradare. Pentru exportul în Occident. În perioda de după 1989.000 t 286.000 t 347.1975-1976 1980-1981 1985-1986 1989-1990 85.000 t Situaţia de pe teren prezenta însă numeroase deficienţe. judeţul Dolj. 19 . iar dotarea cu acestea reprezenta o performanţă a acelor ani.000 t 319. deşi calitatea conţinutului produsului românesc este adesea superioară. fiind surprinse de ploi şi îngheţuri. organizat cu profesionalism de dr.000 t 409. nu formau loturi omogene şi proveneau din unităţi unde nu se respecta totdeauna tehnologia corespunzătoare (mai ales tratamentele fitosanitare). enzime.000 t 152.000 t 1.000 t 67.000 t 615. pentru a nu mai vorbi de zahăr sau ulei) erau limitate în reţete. iar în caz de nerealizare cei responsabili erau penalizaţi conform legii. Exportul se executa adesea în condiţii materiale foarte grele şi implica o mare răspundere. Unele agregate frigorifice erau mari consumatoare de energie. mult sub posibilităţile existente. Gh. între care amintim exportul de tomate timpurii din zona Poiana Mare. dimensiunile prea mari ale unor celule făceau ca ele să nu se umple niciodată complet. iar multe sortimente erau nevandabile. iar ambalajele moderne întârziau să apară. prost întreţinute şi.

staţionar pe întreg intervalul (tab. chiar în comparaţie cu cerealele. perpetuează o stare de fapt în care producătorul român este descurajat să-şi sporească şi să-şi valorifice superior oferta.7 110. Consumul mediu zilnic de calorii pe locuitor a depăşit 3000 Kcal de-abia în anul 2000. Consumul mediu anual de produse horticole pe locuitor (1991-2000) a prezentat o dinamică diferenţiată.5.0 134.1 64.M.5 kg kg 88.).3 165.4.6.5 159.4 81. Disfuncţionalităţile economice şi legislative. în timp ce la fructe a rămas.).1 86.7 71. oferă producţii mult mai ieftine la preţuri concurenţiale. ca urmare a scumpirii materiei prime si a utilitatilor. Tabelul 1.9 156. iar lipsa de stimulare pentru producţia marfă de calitate. respectiv horticole (1991-2000) Produse din cereale Cartofi Legume şi produse din legume Fructe şi produse din fructe U.6 115. Tabelul 1.5 44.1 86.6 145.3 146. dispersată.5 100.9 66.8 43.8 kg 48.3 45.4 160. 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 kg 145.8 45.0 60. Producţia se adaptează greu la cerinţele pieţei interne şi mai ales externe.Sectorul se modernizeaza inegal.1.4 111.7 166.0 73. organizaţiile producătorilor şi infrastructura existentă nu au eficienţa care se cere.4. provine din nesiguranţa desfacerii.M. practic. dublat de economia paralelă sau subterană.5 Tabelul 1. La cartofi şi la legume s-a înregistrat o creştere evidentă.4 44.5.8 166. Consumul mediu anual pe locuitor la unele produse agricole. dar fiind afectat de nesiguranta surselor de aprovizionare cu legume si fructe pentru industrializare si de lipsa de retehnologizare (tab. în partizi mari.7 47. Producţia de conserve horticole în perioada 1990-2000 (după CNS şi MAA) Conserve (mii t) de fructe de legume 1990 124 190 1992 48 118 1994 48 122 1996 53 110 1997 48 92 1998 40 75 1999 41 65 2000 43 61 Conservarea legumelor si fructelor si-a diminuat volumul de trei ori.3 47.5 45.6 158. care sunt mai bine organizate şi informate.8 50. fluctuantă şi concurată de importuri similare din ţări cu o producţie profilată în aceată direcţie. 1991 Calorii Kcal 2832 1992 2758 1993 2959 1994 2872 1995 2921 1996 2942 1997 2933 1998 2959 1999 2981 2000 3020 20 . Pieţele de gros. Producătorii sunt dezavantajaţi în negocierile cu unităţile de preluare. exprimat în calorii şi categorii de substanţe nutritive (1991-2000) U. pe locuitor.1. conjuncturală. fiind totodata in curs de privatizare.0 73. observandu-se reale preocupari de relansare calitativa.3 115.6 169.7 84.1. mai ales datorită proporţiei de glucide care a înregistrat o creştere semnificativă (tab.6.7 112. în timp ce un anumit tip de importuri.Desfacerea producţiei horticole este necontrolată.). Consumul alimentar mediu zilnic.6 162.

atunci când cererea reală creşte sau scade cu 50%.9 55.8 32 32 56 47 47 41. . (tab.4 21 391.8 399.5 62 245.nealc oţet Fructe comestibile Băuturi alc şi.1 448. .7 116. a posibilităţilor reduse (sau inexistente) de informare a producătorilor şi consumatorilor. La capitolul băuturi alcoolice/nealcoolice şi oţeturi.3 26 939.3 20 20 25 27 28 13.2 82.2 28 1. sezon şi forma de prezentare a legumelor sau fructelor în cadrul pieţei. respectiv calitative.4 88.4 446.6 448.7 431.3 16 26.0 95. Costescu şi M Constantin (1997).7 85.8 52.0 78. Prof. care nu pot cumpăra în anumite perioade chiar produsele româneşti devenite articole de lux.nealc oţet 1991 2. .9 18 5. ca urmare a rolului pe care-l îndeplineşte: 21 .dr.5 40.6 96.6 48 160.1 449. de la Universitatea din Craiova consideră că piaţa produselor noastre horticole are câteva trăsături definitorii: . sunt lipsa pieţelor en-gros teritoriale.4 95.7 83 26. A.2 440.Protide Lipide Glucide g g g 90.4 52.9 45 440.6 146.2 17 • După Anuarul Statistic 2001 Comerţul exterior în milioane de dolari s-a menţinut deficitar. .8 76. aspect apreciat de consumatori şi de care trebuie să se ţină seama.).nivelul redus al ofertei ţărăneşti en-gros şi en-detail. în funcţie de loc.9 94.2 336.0 444.7 88. M. . a investiţiilor în horticultură (producţie.2 425. în condiţiile unei scăderi a importurilor de 4 ori.7 441. creat de o cerere solvabilă prea puternică şi o ofertă care nu poate fi satisfăcută numai de producătorii individuali.elementele de dezechilibru considerate condiţii restrictive. nivelul preţului în ambele cazuri are o tendinţă de stabilitate.7 85.3 16 2.6 17 25 31 57 59 Import (miliarde lei / milioane dolari) 24. din 1996 balanţa comercială a devenit favorabilă pentru România.7 94.starea materială şi veniturile consumatorilor. ca urmare a valorificării directe a legumelor şi fructelor din exploataţiile mici şi mijlocii.8 63.3 403. Gherghi (1998) recomandă implicarea sectorului de valorificare a produselor horticole în soluţionarea problemelor existente.4 17 1999 331.9 174.7.6 60 373. ţara noastră importând în 2000 de trei ori mai multe fructe comestibile decât exportă (valoric). ca urmare a autoconsumului şi crizei alimentare cantitative. Comerţul exterior cu unele produse horticole proaspete şi prelucrate (1991-2000) Produse Fructe comestibile Băuturi alc şi. circulaţie).2 80. 1.tendinţa de menţinere în continuare a pieţei ţărăneşti din România este stabilă.tendinţa permanentă de majorare a preţurilor. precum şi receptivitatea redusă pentru formele de cooperare.7 78. care sunt preferaţi.5 78.2 57 33 38 30 13 1998 203.legătura directă între cerere şi preţ.9 36 4.9 61 1992 5.9 21 452.doc.3 93.3 92.9 16 2000 480.7 93.3 94.0 22 393.7 Tabelul 1.8 80.4 33. ca urmare a unui ritm accelerat al inflaţiei.6 83 1993 1994 1995 1996 1997 Export (miliarde lei/milioane dolari) 16. care să regleze aceste situaţii. prelucrare.6 207. dar consumatorii potenţiali se pot oricând transforma în consumatori efectivi. sezonalitatea accentuată a cererii şi/sau producţiei şi lipsa pieţelor en-gros.6 80.35 75.0 97.6 21 1286. .7.

promovarea de noi tehnologii pentru produsele proaspete şi transformate.CARACTERIZAREA TEHNOLOGIC| A PRODUSELOR HORTICOLE 22 . structură şi calitate numai în concordanţă cu cerinţele pieţei..menţinerea calităţii produselor o perioadă cât mai mare de timp şi promovarea acestora în condiţii calitative şi de prezentare moderne. astfel încât să se elimene crearea de stocuri nevalorificabile. supermarketuri etc.). . II . CAP."orientarea producţiei ca volum. . .elaborarea de studii de piaţă şi conjunctură atât pentru piaţa internă cât şi pentru export". . care să asigure creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor.promovarea de noi sisteme de distribuţie (pieţe de-gros.

de exemplu pe eticheta unor conserve cu denumire tradiţională (roşii în bulion etc). mai ales la speciile care sunt recent introduse. anume treapta stiinţifică. Tomatele pot fi numite pătlăgele roşii sau simplu. 2. sau când este vorba de sinonime cu arie de utilizare egală. dar în primul rând pentru a rezista la factorii biodegradării. Clasificarea produselor horticole 2. Sortimentul cultivat într-o anumită zonă este într-o permanentă transformare. tehnică şi populară. Răspândirea speciilor horticole este şi ea relativă. Denumirea corectă a speciilor horticole are trei trepte de formulare. Uneori ele sunt originare din alte zone geografice. Specificul produselor horticole proaspete este generat de faptul că sunt vii. mai expuse la procesele de degradare. menţioneaza peste 80 de specii. Hoza.1998. este foarte mare. Definiţie şi specific Produsele horticole sunt organe vegetale sau părţi de organe vegetale provenind de la plantele horticole. nu violeta de Parma. În aceeaşi măsură sunt soiuri. Denumirile sunt uneori controversate. Această împărţire se deosebeşte de cea existentă în secolul trecut şi cu siguranţă.D. Particularităţile proceselor lor fiziologice determină o valorificare mult mai complexă decât a altor produse vegetale. subtropicale. specie pentru flori tăiate din genul Viola. dacă ţinem seama de destinaţia lor. Soiuri. Există specii mai răspândite şi specii mai puţin răspândite. nu numai pentru a deveni mai comestibile. . varietăţi sau chiar specii care sunt marginalizate şi chiar dispar din sortimentul cultivat sau recomandat. acestea devin mult mai vulnerabile. şi colab. Specia floricolă de ghiveci Saintpaulia ionantha este violeta africană. Poligonaceae sau Solanaceae pentru fructe.Clasificarea dupa arealul de cultura: produse horticole tropicale. Criteriile de clasificare a produselor horticole . dar multe specii sunt de interes economic local sau regional. sau mai atractive la gust.2.. 23 .2. sau de climat temperat. fructe şi flori. În lucrările ştiinţifice sau în contractele cu parteneri străini trebuie evitate denumirile regionale sau neacceptate de dicţionarul limbii române moderne. varietăţi sau chiar specii noi îl îmbogăţesc mereu. Din momentul recoltării.1. grupe de soiuri. a soiurilor de struguri de masă.1. rare. roşii. de cea care va exista în secolul viitor. iar structura lor este mult mai gingaşă. create şi răspândite datorită competitivităţii sau calităţilor nemaiîntâlnite pe care le au. au un conţinut mai ridicat în apă şi un volum în general mai mare. Produsele horticole prelucrate sunt transformate. sau din flora spontană. Sortimentul tropical şi subtropical de fructe şi de legume este mult mai divers decât cel din zonele temperate. grupează produsele horticole în funcţie de familia botanică din care fac parte plantele horticole respective. Se utilizeaza denumirea de: legume Cucurbitaceae.1.1. Diversitatea speciilor cultivate de legume. doar într-un context adecvat. unele cunoscute prin import sau prin încercările de aclimatizare.Clasificarea botanică (sistematică).La genul Cichorium apar frecvent confuzii in denumirea varietăţilor legumicole cultivate.

Clasificarea horticolă. prazul). pepeni galbeni. sfecla. ciuperci comestibile. ceapa de Egipt. formele legumicole de cicoare. zmeură.). dovleceii. 24 . de la türfandá. cartofii de toamnă. cireşe. se bazează pe data sau momentul diferit al apariţiei pe piaţă. corcoduşe.). sparanghelul. cireşe. bame. leuşteanul. guliile. caise. alte soiuri de salată. rădăcini. tardive (târzii). agrişele. guliile etc. feniculul de Florenţa. anumite soiuri de caise. ceapa verde. ţelina. transportate. considerate mai corecte din punct de vedere ştiinţific. condiţionate şi comercializate în mod distinct. zarzăre. ceea ce numim tulpină este o tulpină falsă. gutuile.Clasificarea morfologică are în vedere organul sau partea de organ vegetal reprezentată de produsul horticol respectiv. iar pepenii sunt consideraţi fructe în diverse ţări. d) produse horticole mai puţin perisabile: fructe: merele. altele nu apar decât în momente specifice (ex.Clasificarea comercială. Alteori sunt organe vegetale metamorfozate (tuberculii de cartof. grupează speciile de plante horticole după asemănarea care există între tehnologiile lor de cultură (fructe seminţoase/pomacee. Clasificarea horticolă studiată în România diferă uneori de clasificările tehnologice din alte ţări. în limba franceză) prezintă cea mai mare importanţă. La ceapa şi la usturoiul verde sau la praz. legume condimentar-aromatice etc. piersici. păstârnacul. alunele şi migdalele. mazărea de grădină. printre legume: castraveţii. boabele verzi de mazăre de grădină. ceapa de tuns. varza chinezească. soiuri de salată. morcovul. usturoiul verde. afinele. reventul. . usturoiul. legume perene. ridichile. pătrunjelul de frunze şi alte specii de legume mai puţin răspândite. struguri.. c) produse horticole perisabile: fructe: pere. tomate. hreanul etc. fasolea de grădină. legume: ceapa. legume: ardei. fructe tipice. limba persană). mai puţin cultivate: bobul de grădină. care se strică uşor. Unele specii au toată gama de soiuri (ex. prazul. printre legume de spanacul. pătrunjelul. Căpşunul este considerat plantă legumicolă în Franţa. fructe sâmburoase/drupacee. Scăzămintele care se aplică. zarzăre. mărarul.. e) produse horticole foarte puţin perisabile sunt nucile. pătlăgele vinete. Există produse extratimpurii (foarte timpurii. la care se consumă frunzele. dar care sunt folosite în paralel cu cele mai vechi. vişine. mere de vară. loboda. piersici. Multe organe vegetale consumate ca produse horticole sunt frunze. b) produse horticole foarte perisabile sunt dintre fructe: coacăzele. prune. Diferitele grupe de perisabilitate sunt recoltate. varza de frunze. Viţa de vie se studiază în cadrul pomiculturii. tomatele). specii mai rare: ceapa eşalotă. semitardive (semitârzii). struguri. manipulate. apar denumiri noi. durata sau condiţiile de depozitare sunt determinate în mod hotărâtor de apartenenţa la una sau alta dintre aceste grupe: a) produsele horticole excesiv de perisabile sunt reprezentate printre fructe de căpşune. păstrate. În unele cazuri. . conopidă. vişine. ridichea de lună. mure.Clasificarea după gradul de perisabilitatea (perissable = sensibil la păstrare. de agrişe şi de coacăze. . timpurii. soiuri de afine.

d) cu valoare energetică redusă sunt castraveţii. s. 1978.c. fasolea lima (4). alunele.m. c. batatul (9) şi morcovii (10). c) cu valoare energetică medie pot fi considerate majoritatea produselor. s. b-butoni de fructificare. s. sparanghelul (6). mazărea (5).-strat himenial. ciupercile şi legumele de la care se consumă frunzele . printre altele. ve-velum. cireşele tardive.Clasificarea după valoarea energetică grupează produsele horticole în patru categorii: a) cu valoare energetică ridicată sunt nucile. După Rick. tomatele. cartof (14). cartofii. grupele de perisabilitate sunt notate cu literele mari ale alfabetului de la grupa A (deosebit de perisabile) până la grupa E şi F (foarte puţin perisabile). varza de Bruxelles (3).. migdalele. C. de porumbul zaharat (locul 12). conopida (8). b) cu valoare energetică importantă sunt strugurii. bobul şi usturoiul. urmate. . . pl-pălărie. varză (15).h. v-volva.l. fibre şi alte substanţe utile sunt broccoli (1).Clasificarea dupa valoarea nutritiva. anghinarea (7). 25 . mazărea.-strat cu lame.1. csh-camera subhimenială. Figura 2.M. spanacul (2).-canalul medular.Părţile componente ale ciupercilor comestibile: p-picior. ridichile. ceapă (locul 31). salată (26). i-inel (annulus). dovleceii. pe plan mondial se consideră că primele 10 legume care prezintă valoare nutritivă şi dietetică (conţinut deosebit în substanţe minerale. . vitamine.În normativele tehnice.-zona de creştere. tomate (16).

2 113 110.1 252.3 157.8 101.Participarea hipocotilului şi a rădăcinii la formarea rădăcinilor tuberizate: Beta vulgaris: I-sfecla pentru zahăr.6 69 40.6 311. 1986) Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib kcal/kg Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib.7 286.2 219.1 106.2 58.7 145.5 2950.1 114.Figura 2.1.7 167.1 288.6 85.3 103. rl-rădăcini laterale Tabelul 2.2 363.2 .3 118.0 189.5 192..6 190. Niculescu. r.7 123.4 239.0 230 225. II-sfecla furajeră.9 215.vinete Varza albă Pepenii galbeni Ridichi negre Ciuperci Ridichi lună Tomate 586.5 202.8 302.4 115.4 2725.7 118.1 142 175 (170-180) 140 (80-200) 165 (120-210) 97 (110) 7048 (6700-6800) 6509 5457 745 (670-820) 723 (610-690) 684 (270-485) 669 (630-650) 603 572 (530-660) 571(500-560) 550 (500-600) 538 (420-540) 525 (490-500) 515 (520-750) 483 460 (410-500) 454 (280-540) 436 399 (360-670) 340 (430) 26 . III-sfecla roşie. şi colab.rădăcină principală.5 239.4 257.4 280.4 154. kcal/kg Usturoi Cartofi Mazăre Păstârnac Pătrunjel Ceapa Praz Sfecla roşie Morcov Pepeni verzi Fasole verde Gulii Conopidă Ardei Varza roşie }elină rădăcini Spanac Pătlăg.3 78.7 1400 (1350) Dovlecei 867 (720-790) Andive Witloof 865 (780-790) Salată 689 (400-720) Castraveţi 614 (530) Nuci 452 (340-520) Migdale 376 (220-540) Alune 369 (300-430) Cireşe 348(300-450) Struguri 295 (290-300) Gutui 285 (240-330) Vişine 283 (330) Castane 282 (210-300) Afine 275 (160-390) Coacăze negre 273 (230-330) Pere 270(180-360) Caise 263(170-180) Mere 254 (180-270) Prune 248 (330) Mure (230-340) Piersici 203 (260) Coacăze roşii 198 (150-300) Agrişe 192 (150-190) Zmeură 188 (190) Căpşun 73.2 119.0 362.0 83. IV-Raphanus sativus. 1986.0 182. P.0 80. hp-hipocotil. Valoarea energetică medie estimativă a produselor horticole (prelucrare după Burzo.0 2284. I.

cu spaţii intercelulare mari 27 . cu clorofilă. Tabelul 2. În primele faze. Epiderma merelor sau verzei este acoperită de cuticulă. suberificarea este inegală (suberul este mai gros la bază).1. care protejează la exterior tuberculii de cartofi.2.. apar zone lignificate (Burzo. Merele.).G. care poate fi continuu. iar valorile prea scăzute ale acesteia inhibă acest proces.2. Ghimbăşan Rodica şi colab. La salată şi varză. W. ca ţesuturi definitive (tab. morcovii conţin caroten. Celulele au pereţi subţiri.2. Prunele şi strugurii au epiderma acoperită cu pruină. (1982). care permit schimbul de gaze şi vapori cu exteriorul. cireşele şi căpşunele au pigmenţi antocianici în epidermă. iar conopida nu are pigmenţi în soiurile de culoare albă. Ritmul de suberificare depinde de temperatură. Piersicile şi agrişele au epiderma prevăzută cu perişori. dar diferenţele dispar complet la maturitate. Ritidomul protejează la exterior gulioarele. Rizoderma (epiderma rădăcinilor) are şi ea lenticele. diferă în funcţie de soi şi de zona analizată pe tubercul. Grosimea suberului şi numărul straturilor de celule. (1979). }esuturile trofice (fundamentale) sunt caracteristice părţii comestibile a fructelor sau legumelor.2. Legumele de frunze au stomate în epidermă. care protejează în exterior frunzele şi fructele. au studiat formarea suberului în corelaţie cu rezistenţa la vătămări mecanice a cartofului. După Burton. solzi. aceste ţesuturi sunt formate sub acţiunea substanţelor bioactive naturale (gibereline şi etilenă). iar fructele şi tulpinile. care favorizează formarea membranelor şi sinteza enzimelor necesare. Constituţia fizică a produselor horticole produselor horticole provine din dezvoltarea şi specializarea ţesuturilor embrionare (primare). Textura Epiderma este un ţesut de apărare primar. Suberul este un ţesut de apărare secundar care este alcătuit din mai multe straturi de celule. ce constă dintr-un strat de celule compacte. Clasificarea ţesuturilor vegetale după funcţia pe care o îndeplinesc (prelucrare după diferiţi autori) Denumirea ţesuturilor Sinonime sau caracteristici meristematice nediferenţiate protectoare. La unele fructe lovite. lenticele. cu pereţii îngroşaţi (prin suberificare).. I. tomatele licopen. sau sub formă de granule. celulele sunt poliedrice.2. La numeroase specii suberificarea lenticelelor determină închiderea lor parţială sau totală.2.primare (epiderma-simplă sau de apărare modificată) şi secundare (suberul) trofice: -asimilatoare şi de depozitare fundamentale mecanice de susţinere secretoare şi glandulare sunt mai puţin relevante pentru studiul nostru conducătoare senzitive 2. un strat subţire de ceruri. 1986). Tuberculii de cartof sau unele rădăcinoase dezvoltă sub celulele lezate straturi de celule suberificate cu rol de apărare şi protecţie. Produsele lovite pot forma în anumite condiţii ţesuturi de cicatrizare.

celulozici.(12-29% la rădăcini şi fructe. Figura 2. La salată (Lactuca) sunt prezente laticifere. de exemplu la usturoi sau ceapă. leuştean etc. care acumulează oxalaţi. Parenchimul liberian al morcovilor depozitează amidon.3. sau cărnos la citrice. Parenchimul fundamental al fasolei. Epicarpul există ca un strat subţire la drupacee sau struguri (acoperit cu pruină sau perişori. }esuturi secretoare care acumulează produse ale metabolismului. Salata. protide şi amidon. Sub formă de sclerenchim scleros. Celulele glandulare formează la citrice un grup sferic sau oval care delimitează un spaţiu în care se varsă uleiurile volatile (eterice) secretate. Parenchimul cortical al guliilor depozitează amidon şi zaharoză. La Umbelliferae există canale secretoare care conţin de asemenea uleiuri volatile (mărar. Structura internă la unele rădăcinoase: A-morcov. 2.). alcătuit din celule strâns unite ce prezintă pereţii îngroşaţi prin lignificare. este o coajă mai groasa (pepeni. Fără rol de susţinere sunt sclereidele din pere şi gutui. cărnos la mere şi lignificat la nuci. formează învelişul sâmburilor de drupacee. în unele cazuri). }esuturile fructelor se stratifică în trei zone: epicarp. Mezocarpul sau exocarpul (învelişul exterior) este subţire la citrice. Se întâlneşte sub forma unor fibre alungite. ţelină.4. sau o coajă lignificată (alune). în epicarpul alunelor. Un rol de acumulare a substanţelor de rezervă îl au ţesuturile parenchimatice de depozitare: parenchimul medular la cartofi şi parenchimul lemnos la ridichi depozitează amidon. celule alungite care secretă latex. formate din celule cu pereţi fini.4. B-ridiche.citrice). . se întâlnesc. sau coaja (mezocarpul) nucilor. pergamentos (lojele seminale) la seminţoase. cu rol în fotosinteză. valori superioare la frunze). alunelor şi nucilor depozitează lipide. Endocarpul (ţesutul central) este lignificat la sâmburoase.Părţile componente ale fructului la sâmburoase Figura 2. zaharoză şi caroten (fig. Sclerenchimul este un ţesut de susţinere (mecanic). C-sfeclă roşie 28 . mezocarp şi endocarp.). spanacul şi varza au ţesuturi parenchimatice asimilatoare.

Datorită numărului mare de lenticele de pe suprafaţa rădăcinilor. gradul de fărâmiţare. Spaţiile intercelulare. Un fruct de măr în primele stadii ale maturităţii diferă mult din acest punct de vedere de acelaşi fruct sau altele aflate la maturitatea fiziologică. Ridichile de iarnă şi sfecla au o capacitate de păstrare superioară morcovilor şi datorită fermităţii specifice. Atunci când se măsoară. Soiurile de salată din culturile protejate au frunze cu o conformaţie mult mai gingaşă şi mai sensibilă decît soiurile din culturile de câmp. strugurilor.3. D-pentru industrie. evoluând în funcţie de gradul de maturitate. care au frunze cu o conformaţie semifină sau grosieră. fermitatea (sfărâmarea. prin zdrobire după fierbere). Textura aceluiaşi produs apare şi se constitue din modul de îmbinare şi de asociere a diferitelor ţesuturi care alcătuiesc masa organelor vegetale. Morcovul face de fapt trecerea de la o grupă la alta. (1980) prin: structura (granulozitatea. deşi au rizoderma mai groasă. Rădăcinoasele mai perisabile (pătrunjelul de rădăcină. afinelor. percepută în timpul consumului). se asociază cu rezistenţa la străpungere. ţelina de rădăcină) au celule mari cu pereţi celulari foarte subţiri şi spaţii intercelulare mari. sparanghelul. exprimată specific. mai superficială (reversibilă) sau mai profundă (ireversibilă). iar capacitatea de păstrare este afectată. tomatelor. B-pentru preparate culinare. mărimea sau îmbinarea celulelor în ţesuturi şi de complexitatea structurării ţesuturilor în organe.1. prunelor. Gradul de fermitate (după A. Lăstarii etiolaţi de sparanghel sau unele legume pentru frunze excesiv de perisabile sunt apreciate pentru frăgezimea lor în momentul recoltării. spaţiile vacuolare şi natura ţesuturilor diferă de la produs la produs. castraveţilor). păstârnacul. Gradul de compactitate sau gradul de afânare al fructelor sau legumelor este determinat de forma. Gherghi) sau fermitatea structotexturală (după I.2. merele) sau compact (cartofii). dar îşi menţin elasticitatea. consistenţa (făinozitate. ardeii. Radu) rezultă din interdependenţa dintre textură şi structură. au la o perioadă de timp după recoltare o fermitate slabă.. având rizoderma foarte subţire. cartofii timpurii. O. Această îmbinare complexă de factori hotărăşte dacă un produs horticol este afânat (legumele de frunze. 2. varza. Legumele de frunze. C-pentru piure.3. şi colab. dezintegrarea la suprafaţă după fierbere).F. Prin deshidratare se reduce rezistenţa la atacul microorganismelor şi apar dereglări în procesul de respiraţie. păstăile de fasole sau mazăre. 29 . Produsele cu membrane celulare subţiri. vişinelor. practic fiind greu de stabilit limita între cuticulă şi parenchim. Există 4 tipuri de soiuri de cartof: A-pentru salată. Textura tuberculilor de cartof este caracterizată de Burtea. activitatea enzimatică sau gradul de turgescenţă. sunt uşor permeabile pentru gaze şi pierd uşor apa. cu celule epidermice mai puţin modificate (cazul cireşelor. coacăzelor. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole Structura unui produs este definită de mărimea sau tipul celulelor componente şi de aşezarea acestora în ţesuturi. evoluează într-un timp mai scurt sau mai îndelung către o stare de ofilire.

prin simpla apăsare. Pe parcursul maturării. apar şi alte evoluţii specifice. ambalare şi transport. Se mai folosesc şi unităţile penetrometrice (1 UP = 0. la unele specii se produce o creştere a spaţiilor intracelulare. Fermitatea fructelor este determinată de transformarea enzimatică a protopectinei insolubile din ţesuturi. Un sistem de cremalieră şi manivelă permite exercitarea unei presiuni tot mai mari. Tomatele. precum şi a duratei de păstrare. IR . în diferite puncte. caisele. caracteristice în funcţie de specie sau soi. indicele Streif= F/Pri x IR. cu stativ şi funcţionare automată.nota probei cu iod (1-10). Pe cadranul dinamometrului se citeşte forţa (daN/cm2). Există studii aprofundate privind relaţiile acestei evoluţii cu momentul de recoltare. Înmuierea ţesuturilor se datorează unui întreg şir de reacţii de hidroliză şi de depolimerizare. în ultimă instanţă. În dinamică. a gradului de maturare la un moment dat.).fermitatea (kg/cm3). iar la cartofi conţinutul în amidon (amiloză) şi pectine solubile. indiferent de specie.2. se menţionează timpul şi piesa de penetraţie (piston-de o anumită secţiune.6. transportului sau comercializării. sau (kgf/cm2). Texturometrele au o cameră pneumatică. Aprecierea empirică. 2.1 mm pătrundere în fruct). aceste aparate se dovedesc foarte utile pentru stabilirea corectă. a fost înlocuită în laboratoare cu diverse instrumente sau aparate.Fermitatea ţesuturilor constituie o garanţie a menţinerii calităţii pe parcursul manipulării. 2. Când avem de caracterizat un soi nou creat sau când se pune problema exportului. Pri . piersicile.substanţa uscată solubilă (g%). lignificarea sau suberificarea acestora. Există multe tipuri de astfel de aparate. temperatura de păstrare. prezenţa etilenei. compoziţia atmosferei. Se disting însă două variante constructive: varianta portabilă destinată fructelor şi varianta de laborator.3.ac. Operaţiunea se repetă de mai multe ori. influenţează şi el fermitatea. tot de compoziţia chimică: celuloza din ţesuturi. prin intermediul pistonului. tijă). care contribuie la mărirea gradului de afânare din ţesuturi. unde F. Raportul între turgescenţă şi elasticitate. determinând modul de valorificare în funcţie de persistenţa hidratării ţesuturilor. o anumită durată de timp (rezistenţă la străpungere). Fermitatea unor specii legumicole este cauzată. gradate uneori în unităţi de măsură anglo-saxone (fig. pepenii galbeni şi alte produse care evoluează după recoltare. în condiţii de repetabilitate. care permit o determinare precisă. terminat în partea inferioară cu mai multe poansoane. Penetrometrele măsoară rezistenţa care o opun produsele la pătrunderea unei piese de penetraţie. nu sunt de calitate fără a prezenta şi fermitatea cerută de beneficiari. rolul Ca2+ în ţesuturi etc. care are un grad de polimerizare ridicat şi numeroase legături între lanţurile moleculare. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole este importantă pentru stabilirea momentului sau modului de recoltare. 30 . prevăzută cu un piston.

de laborator Tenderometrele de diferite tipuri. la stabilirea calităţii unui lot de produs ajuns la fabrică. Figura.Aparat semiautomat pentru determinarea rezistenţei la vătămări: 31 . mere proaspete. Mult folosite în Germania. la fabricile de conserve pentru mazăre. Texturometrul Christel este un aparat mai cunoscut.7. Un manometru hidraulic semnalizează presiunea maximă de străpungere.care vin în contact cu produsul. . stivuire) afectează în mod semnificativ evoluţia calităţii tomatelor. Forţa de comprimare de 1Kgf timp de 30 minute. adaptabile la diverse produse sau probe. fasole păstăi şi porumb zaharat.2.. au avut o evoluţie calitativă diferenţiată. fasole boabe.A. Maturometrele au un principiu constructiv asemănător texturometrelor. şocuri. Se folosesc pentru boabele de mazăre şi permit controlul fluxului tehnologic de conservare. maturometrul oferă posibilitatea de a aprecia ştiinţific desfăşurarea corectă a acestor operaţii. După Tătaru Mariana şi colab. Figura 2. Sunt aparate complicate şi precise. tomatele de seră supuse compresiunii şi ambalate diferenţiat pe parcursul păstrării comerciale în condiţiile mediului ambiant. (1998). Penetrometru Seta. Pendulele Gall şi aparatele semiautomate cu rezistenţă servesc la testarea rezistenţei tuberculilor de cartof la vătămările mecanice. măsoară forţa de strivire. asociată cu alte solicitări (provocate de lovituri. ele pot determina şi rezistenţa la tăiere sau fibrozitatea la sparanghel. de la stabilirea momentului optim de recoltare.U. Pe parcursul opăririi sau sterilizării. şi Anglia este folosit maturometrul Mather-Platt. cunoscut şi în ţara noastră.6. ţelină. În S.

celuloza=1. Produsele compacte şi bogate în compuşi cu masa specifică mare se caracterizează prin valori ridicate: murele (1. acidul tartric=1. morcovii. Masa specifică este determinată pentru fiecare produs de masa specifică a substanţelor componente: aer=0.0. deoarece substanţele asimilate echilibrează această tendinţă.53) şi merele (0. Fenomenul este explicabil.759 şi altele. Este o metodă orientativă bazată pe date practice. . gutuile. corelată cu gradul său de sănătate sau stadiul de coacere.4. cu toată creşterea în volum care înglobează mai mult aer. Masa specifică Masa specifică a unui produs horticol este definită ca raportul între masa şi volumul acestuia. pe baza masei lor specifice.1875).601. la valorile relativ mici pentru fructele mature. pepenii galbeni. perele. din acest punct de vedere: a) cu masă specifică mică: ardeii. fasolea păstăi. ciupercile. fructoza=1. cireşele.542. 3. în cazul fructelor tinere. cartofii (1. c) mai grele ca apa (densitate mai mare de 1): cartofii.0012. merele. pătrunjelul.56. 32 . pătlăgele vinete. ceapa. sau ca masa unei unităţi de volum din acel produs (g/cm3). zmeura. varza. 2-placa elastică. Ardeii îşi păstrează masa specifică neschimbată. taler.Pendulul Gall-pentru determinarea elasticităţii tuberculilor 2. deoarece volumul spaţiilor intercelulare s-a mărit mult.1.128).2545). murele. Plutirea la suprafaţă sau lăsarea la fundul apei a unui fruct de măr ne comunică o informaţie foarte importantă. Produsele horticole se pot clasifica în trei mari grupe. Putem constata că în cazul merelor ea scade de la valori supraunitare.8. acidul citric=1. bamele.1. b) cu masă specifică medie. apa=1. vişinile. strugurii. glucoza=1. Aplicaţie practică: metoda Stohman de aproximare a conţinutului în amidon din cartofi.265. prunele. acidul malic=1. Specificăm că este vorba de valori medii. Proprietăţile fizice ale produselor horticole 2. piersicile (1.cadranul instrumentului indicator Figura 2.669. căpşunile. Modul cum evoluează masa specifică a produselor horticole. Produsele care au spaţii lacunare mari au masa specifică minimă: ardeii (0. salata.4. dar mai uşoare ca apa sunt: mazărea boabe. coacăzele.650).

): .Masa specifică a fructelor mici. amidonul=1.3 73-75. 2. 2.07 (castraveţii de seră) . (h). 1982.55. şi colab. Niculiţă.3 SU) x 4. Este o constantă termofizică de mare importanţă în procesul de păstrare.47 Kj/kgK.86 0. pentru ridicarea temperaturii unei unităţi de masă (kg) de produs.9 75-80 77.68 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0. Produsele voluminoase şi cu masă specifică mică au şi masa volumetrică mică.1868 Kj/kg 0K Căldura specifică exprimată în kj/kgK (tabelul 2.3 SU) Kcal/kg 0C sau C = (U + 0.4.3.4.6 (nuci) şi 3. folosindu-se în calculul necesarului de frig (Qrp).. Este o proprietate a cărei cunoaştere este foarte importantă pentru cei care ambalează sau depozitează produsele.2.3.95 0.76. Masa volumetrică Masa volumetrică a unui produs horticol reprezintă masa (kg) produselor care ocupă volumul de 1 m3 (kg/m3).35-3.5 68. 1986) Produsul Usturoi Fasole verde Mazăre verde Cartofi Caise Conţinut în apă % 61.14 3. pornind de la conţinutul în substanţă uscată (SU) şi umiditate (U) ale unui produs. exprimându-se (corect) în J/Kg 0K.. protidele=1.14 (usturoi) şi 4.85 3.27-3. Căldura specifică a unor produse horticole (după Iliescu.8-80. păstrându-şi mai bine turgescenţa până la sfârşitul păstrării.88 0. Este mai mare decât a celor mari.3. Căldura specifică Căldura specifică este cantitatea de căldură necesară.35-3.. mai rezistente la manipulare şi transport.85/4.31-3. între 1. iar apa 4. sau Kwh/kg 0C. şi colab. iar la fructe între 400 kg/m3 (mere) şi 620 kg/m3 (cireşe).88 33 .68 3. 1984. lipidele=1. Valorile caracteristice fiecărui produs se găsesc în tabele.33885 kcal/kgK).8-0. Alte unităţi: Kcal/kg 0C.la fructe. Gh.38.75 0. dt = diferenţa de temperatură (t2-t1).4 Căldura specifică Kj/kg 0K 3. G ⋅ c ⋅ dt Qrp = T G = masa produsului în kg . la volum constant.la legumelor variază între 3.1868 kj/kg0K. Burzo. fiind mai compacte. T = timpul de răcire. I. Tabelul 2. Există şi relaţii estimative de calcul a căldurii specifice. (1 kj/kgK = 0.M.79-0.02 (căpşune). C=(U + 0.5-89. Căldura specifică a produselor horticole este egală cu media ponderată a căldurilor specifice ale substanţelor componente.61 3. P.80-0. cu un grad Celsius.78-0. Glucoza şi fructoza au 1. Limitele de oscilaţie se situează la legume între 120 kg/m3 (spanac) şi 1000 kg/m3 (tomate).

6-91.93-0.07 4.86-0. Cu toate acestea ele se încălzesc ziua şi se răcesc noaptea. Conductivitatea termică Conductivitatea termică (λ ) este o constantă termofizică caracteristică fiecărui produs în parte.35-3.87-0.64-3. Tabelul 2.98 3.21-0.59 0.25 0.93 0. şi colab.Vişine Zmeură Struguri Coacăze negre Cireşe Produsul Tomate Pere Prune Mere Pepene verde Agrişe Piersici Ceapă uscată Morcovi Ciuperci Ridichi }elină Ardei gras Varză albă Pătlăgele vinete Spanac Ceapă verde Căpşuni Castraveţi Salată 73.29 0.1 93.0 86.02 3.9-90.4 76.2 92.88 0.0 83.5-88 91.4.9 94. condiţionată de conţinutul lor în apă şi aer.3 89. piersici.95 0.06 0.7 Conţinut în apă % 94-94.33 0.68-3.85-4.28 0.92 0.6-3.7 88. mure Căpşune Conţinut în apă % 86.68 3.81 3.8-0.87 0. în refrigerare sau în congelare.97 0.89-3.85 3.68 3.4.88 0.0-81.96 0.94 0.9 96.89 3.4.4 94.93-0.7 93.. folosită în diversele calcule de proiectare sau funcţionare a depozitelor.98 3.42 0.48 3.56-3.6 80-90 83.92 0. Conducţia căldurii şi schimbul de căldură au loc destul de greu prin produsele horticole.94 0.87-0. Unităţile de măsură sunt: J/m h 0K = W/m 0K sau Kcal/m h 0C.95 0.54-1. 1982) Produsul Prune Agrişe Mere Pătlăgele vinete Castraveţi Ceapă Fragi.88 0.55 85.9 0.94 0.64-3.02 4.98 4.93 3.64 3.77 3.1 93.24-0.4 90.37 0. Conductivitatea termică (λ ) a unor produse horticole (după Iliescu.35 0.77 3.92-0.83 0.64-3.86 0.5-84.3 3. Gh.36-0.6 88-95 92.92 0.16 34 .9 0.95 0.6 3.88-0.3-93.1-96.94 3.44 0.49-0.94 0.68 3.7 91.8 82.89 3.9 82.94 0.64 Căldura specifică Kj/kg 0K 3.87-0.7 96.06-4. opunând rezistenţă la primirea sau la cedarea căldurii.97 2.1-83.8 78.0 85.47 0.46-1.93 3.96 0.85-0.77 3.6 Conductivitatea termică W/ m 0K kcal/m h 0C 0.94 3.90-0. care sunt rău conducătoare de căldură.7 83-86.87 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0.89-3.

62 W/m0K (cartofi. merele.99-1. ciupercile. fiind afectate la temperaturi negative relativ mici (-0.54 0.00C/-4. mazărea de grădină. guliile. corelat cu conţinutul în substanţă uscată solubilă. iar cele decojite au valori de 2 ori mai mici decât cele cu coajă.24-0. agrişe) (tabelul 3.59-0. sau are spaţii lacunare în proporţie mai mare. Produsele bogate în apă au λ mare.5. tomatele. Apa din celule conţine dizolvate substanţe minerale şi organice.90C (relaţie inversă). unele soiuri de prune sau vişine mai dulci. e) relativ rezistente la temperaturi scăzute (-4. 35 . murele. păstârnacul.).99-1. morcovi. cu atât conductivitatea sa termică are valori mai mici.00C): usturoiul. Conductivitatea termică este influenţată de textura. precum şi durata de expunere la temperaturi scăzute. cireşele. conţinut în substanţă uscată redus). Cu cât un produs este mai afânat.8 70.4.00C): ridichile.00C/-7.63 0. căpşunele.33 0 W/m K (prune.5-90.0 91. zmeura. sfeclă. spanacul.soiurile timpurii de struguri.5 94.5-0. de aceea această valoare termică este întotdeauna sub 00C.70C.00C/-3.00C) sunt majoritatea produselor: ardeii.0-81. iar nucile la -6.6. Faptul este evident dacă observăm că salata îngheaţă la -0. prunele. punctul de congelare) reprezintă pragul termic (t0C) la care apa liberă din produsele horticole trece în stare solidă.00C/-2. migdalele. Gradul de maturare. c) sensibile la temperaturi scăzute (-2. λ oscilează între valorile maxime de 0. Factorii acţionează în complex.30C (temperatură mai ridicată.59-0. apartenenţa la o anumită specie sau un anumit soi.86 W/m0K (varză) şi minime de 0.54-1. pătlăgelele vinete şi dintre fructe coacăzele.35 W/m0K (căpşune 0. cartofii. la o anumită specie şi la un anumit soi.67) şi 0. ţelina. alunele.soiurile de struguri mai bogate în zaharuri.62 0. stuctura şi conţinutul în umiditate al ţesuturilor. majoritatea strugurilor . Produsele horticole se grupează în cinci clase de rezistenţă diferenţiată la îngheţ: a) deosebit de sensibile la îngheţ: andivele Witloof. conopida. vişinile. b) foarte sensibile la temperaturi scăzute (-1. morcovii.00C). . λ este între 0.2 83. 2.2 0.30C şi -1.51-0. castanele. La fructe. castraveţii.00C): nucile. Factorii de influenţă ai temperaturii de îngheţ sunt: gradul de maturare. pepenii. perele. Temperatura de îngheţ Temperatura de îngheţ (în limbaj tehnic. varza.57 0.Vişine Cartofi Morcovi Tomate Varză albă 70.32 0. sparanghelul.54 0. iar perioada de recoltare va ţine seama de pericolul de îngheţ.14 La legume. d) puţin sensibile la temperaturi scăzute (-3. piersicile. ceapa. Temperatura de păstrare frigorifică trebuie fixată în afara temperaturii de îngheţ.6 0.85-1.51-0. este proporţional cu temperatura de îngheţ. pătrunjelul.4. Fructele cu epicarp (coajă) subţire au valori mai coborâte ale acestei constante decât cele cu coajă groasă. salata. dovlecei).

30C/-0. La temperatura de -40C. Expunerea mai îndelungată determină îngheţul. şi colab.60C) şi mult mai mare ca valoare absolută la soiul Muscat Hamburg (-4. La temperaturi de până la -80C nu se remarcă semne de degradare. Prin dezgheţ lent. îngheţul afectează mai puţin interiorul celulelor. ca urmare a coborârii temperaturii. brumă) temperaturi de până la -20C. Expunerea de scurtă durată provoacă un îngheţ extracelular. apa se pierde. Cartofii au punctul de îngheţ între -0. are loc în primă fază trecerea în stare solidă a apei libere. distrugerea salatei este ireversibilă. pe cartofi apare un exudat.20C. După 3 zile de expunere. dar în urma dezgheţării se formează în interior nişte cavităţi radiare. suportă pe termen scurt (îngheţ la sol. chiar la acelaşi conţinut în substanţă uscată solubilă.60C). Factorul specie diferenţiază speciile între ele. la temperaturi negative de până la -80C nu prezintă nici ei semne de degradare.50C. La mere. consistenţa tuberculilor rămâne făinoasă. mai bogate în glucide. Salata care îngheaţă foarte uşor (-0. Deşi frunzele îngheaţă. deoarece acele de gheaţă lezează iremediabil celula. migrează prin pereţii celulelor.50C). iar simptome interne apar la un număr redus (8%). după dezgheţ ele revin în mare parte la aspectul iniţial. Factorul soi acţionează în mod identic. cartofii se înnegresc şi se transformă într-o masă umedă. cu excepţia unor porţiuni reduse care au suprafaţa zbârcită. tuberculii depreciaţi ajung la 75-80% .4°C şi -2.80C şi -1. La struguri. Morcovii sunt şi ei mai rezistenţi la temperaturi scăzute. mai ales când se menţine peste 24 de ore. Cu 36 . iar tuberculii afectaţi de temperaturile scăzute depăşesc o treime. P. cât mai ales intracelular şi deci ireversibil. tuberculii nu prezintă încă simptome externe de depreciere. chiar la un conţinut în glucide sensibil egal. atât extracelular.Cu cât conţinutul în substanţă uscată solubilă este mai ridicat. Dezgheţul rapid determină distrugerea iremediabilă. Durata de expunere la temperaturi scăzute este un factor foarte important. temperatura de îngheţ este mai mică la soiul timpuriu Cardinal (-2. Prunele îngheaţă mai uşor decât cireşele. Datorită spaţiilor intercelulare în proporţie mai mare. După 24 de ore la aceeaşi temperatură. Spaţiile intercelulare sunt reduse. Ceapa îngheaţă între -10C şi -1. Apa din celule. temperatura de îngheţ (în valori absolute) este şi ea mai mare. Îngheţul la -80C distruge iremediabil cartofii. Golden Delicious şi altele. (1986). Procesul continuă atâta timp cât apa intracelulară rămâne în stare lichidă. iar presiunea de vapori se menţine mai ridicată decât cea a gheţii exterioare. din spaţiile extracelulare. mai ales dacă dezgheţul survine lent. soiurile Jonathan sau Wagener premiat sunt mult mai sensibile la temperaturi coborâte decât Red Delicious. îngheţul este intracelular. iar căpăţâna îşi pierde în mod evident aspectul comercial. După Niculiţă. determinând creşterea cristalelor deja formate. cu o presiune de vapori mai mare decât gheaţa formată la exterior. După 8 ore de expunere la temperaturi de -40C/-50C. mai ales dacă survine lent. Deşi punctul de îngheţ este situat între -1. mai mult sau mai puţin reversibil. Pereţii celulari sunt rupţi. subrăcită.70C.

studiate la descrierea soiurilor. Importanţa practică a unor astfel de determinări este evidentă. Acolo unde ipotenuza triunghiului dreptunghic format intersectează axa orizontală (catena mare) se află stadiul T notat cu 0 mm.10. transportul apei intracelulare la exteriorul celulelor are loc mai intens. Factorii care influenţează permeabilitatea membranelor. Îngheţul. Rezistenţa la străpungere este expresia fizică a fermităţii structotexturală măsurată în N/cm2 sau kgf/cm2 . se poate aproxima spre stânga şi data când a apărut stadiul T. la temperaturi mult sub punctul de îngheţ. Alte proprietăţi fizice (bioelectrice. Determinările se fac cu diferite tipuri de conductometre.6. 1968) 37 . prin măsurători ulterioare ale adâncimii cavităţii pedunculare şi transpunerea acestora pe hârtie milimetrică.4. Străbătând membranele. au o aplicaţie utilă la fructe. ca urmare a lezării integrităţii celulare. în laboratoare de cercetare sau de expertiză pentru depistarea operativă a unor defecte ascunse. care îndeplinesc rolul unui electrolit. Condiţia esenţială este efectuarea lor la temperatură constantă. bolile criptogamice. Stadiul T corespunde momentului în care pedunculul formează un T cu baza fructului tânăr (cavitate nulă). anume aprecierea gradului de maturare a merelor pe baza stadiului T (fig. Figura 2. influenţează şi conductivitatea electrică a ţesuturilor. Unităţile de măsură folosite pentru conductibilitate sunt µ S (microsiemens) sau mV (milivolţi). spre cei doi electrozi între care există o diferenţă de potenţial. 2.cât acest proces se desfăşoară mai lent. mecanice. Adâncimea cavităţii pedunculare la fructele de măr pe măsura dezvoltării acestora şi definirea stadiului T (după Stoll. ei se orientează în funcţie de încărcarea electrică.2. dar ele se efectuează numai în cazuri deosebite.10. Valorile cresc la fructele mature şi la cele care au tendinţa de a ieşi din repausul vegetativ. loviturile sau presiunile determină şi ele creşterea acestor valori. mărime) Proprietăţile bioelectrice. formă. Metoda grafică permite stabilirea zilei (datei calendaristice) în care fructul a atins acest stadiu. iar pentru impedanţa electrică ohmi. conductibilitatea electrică şi impedanţa electrică a ţesuturilor produselor horticole se datorează ionilor unor săruri minerale sau radicalilor acizi din celule. Cunoscând numărul de zile între cele două măsurători (2 mm-4 mm). Forma şi mărimea produselor.).

care are acelaşi indice de refracţie ca şi extractul sau sucul obţinut pentru analiză. la buna desfăşurare a procesului de creştere şi dezvoltare. etc). fiecare produs având o compoziţie specifică. poate fi extrasă numai parţial prin fragmentarea produsului şi ţinerea sa 8-12 ore la 1050C. în condiţii de laborator. contribuie la reglarea temperaturii plantelor.2.2.Radu. ea reprezintă un indicator important de apreciere a capacităţii de păstrare (ex. În afară de formele de apă existente în interiorul produselor. Apa coloidală de adsorbţie (apa de hidratare) este reţinută molecular pe suprafaţa particulelor coloidale şi poate fi îndepărtată parţial prin criodeshidratare. săruri. conţinând dizolvate diferite substanţe (glucide. Conţinutul în apă şi substanţă uscată al produselor horticole Atât apa cât şi substanţa uscată sunt rezultatul unei acumulări treptate. Rey. Ea este reţinută mecanic sau prin capilaritate. de I. Apa liberă se află în vacuole. 2. apa coloidală de absorbţie. fiind mult mai perisabile. Substanţa uscată totală (%) obţinută prin evaporarea umidităţii totale.5.1. dar şi o cantitate redusă de substanţe minerale.F. Apa de constituţie reprezintă cantitatea de hidrogen şi oxigen în proporţie de 2:1 din moleculele constitutive ale produselor. trebuie menţionată şi umiditatea (apa) exterioară. apa de cristalizare şi apa de constituţie (L. Produsele bogate în apă au căldură specifică mare şi activitate metabolică mai intensă. 1985). este determinată refractometric şi echivalată cu o soluţie de zaharoză. participă la vehicularea substanţelor solubilizate. Apa coloidală îngheaţă la temperaturi mult mai scăzute decât apa liberă.5. cit. având în consecinţă şi funcţii sau proprietăţi diferite.5. apa liberă şi apa legată sunt reţinute într-un mod deosebit în ţesuturi. Substanţa uscată solubilă. Conţinutul în apă al produselor horticole Apa din produsele horticole. 2. Substanţa uscată. acizi organici. de la un anumit produs. Apa legată este reprezentată de patru forme inactive: apa coloidală de umflare. Apa coloidală de umflare este legată osmotic de particulele coloidale. poate fi separată sau eliminată relativ uşor. constituie mediul de desfăşurare a reacţiilor biochimice. la menţinerea turgescenţei. la etuvă sau prin distilare . Substanţa uscată din produsele horticole are în componenţă substanţe organice (peste 95%). exprimată în procente de masă. ceapă) 38 . Formele sub care se găseşte apa în produse. Ultimele două forme nu pot fi separate sau extrase decât prin metode care provoacă distrugerea structurii sau substanţelor constitutive ale produsului.antrenare. Fără legătură cu conţinutul intern. centrifugare sau evaporare. Apa de cristalizare este necesară unor substanţe constitutive din produsele horticole să cristalizeze într-un anumit sistem. Prin presare.

Împreună cu substanţa uscată totală. spanac. păstârnacul. se valorifică în mod specific. conţinutul în umiditate din produse începe să se diminueze. La legume. căpşunele au 84-93%. Pierderile de umiditate au loc nu numai prin transpiraţie. în funcţie de specie. pătrunjelul. ţelină. care au sub 10% umiditate totală si castanele (47-53%). suma lor este de 100%. gulii.5. morcovi. cu un procent mare de apă. prazul şi majoritatea fructelor. dovleceii.68% (pătrunjel). varză. fructele de arbuşti fructiferi. pepeni verzi. ridichi.6.5% (pătlăgele vinete) şi 1. iar seminţele numai 45%. sfeclă roşie. În legume. iar valorile minime de 72-78% (mazăre de grădină). mazărea verde. în cazul când au fost deshidratate excesiv (sub 6%) sau când umiditatea relativă în depozit depăşeşte 70-75%. frunzele conţin 80% apă. fiind foarte sensibile. Produsele perisabile. în funcţie de conţinutul lor în umiditatea totală. Legumele de frunze. La mere. ci şi prin evaporare. fasole verde. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale Produsele horticole şi chiar ţesuturile lor componente au un conţinut specific în substanţe minerale. Umiditatea totală Umiditatea totală reprezintă suma apei libere şi legate ( mai ales din apa coloidală de umflare). pulpa conţine cantitatea cea mai mare de apă (86-87%). Privit în dinamică. tomate şi pătlăgele vinete. Solul. aici încadrându-se numai legume: castraveţi. salată.6 Substanţele minerale din produsele horticole 2. căpşune şi piersici. ca urmare a acumulării substanţei uscate. Grupa a patra (85-90%) este constituită de ardei. Produse ca rădăcinoasele. merele. în funcţie de natura produsului şi de gradul de maturare al acestuia. Grupa a treia (80-85%) conţine ceapa. În urma recoltării. clima sau tehnologia de cultură determină şi ele variaţii. înregistrează pierderi mari de umiditate în numai 5-6 zile de la recoltare. Conţinutul în umiditate totală variază în limite largi. prunele. conopidă. conţinutul total de substanţe minerale (valori medii) are următoarele limite: între 0. pepenii galbeni. care poate fi îndepărtată fără a se prejudicia valoarea produsului respectiv. în 5 grupe. pierd 6-8% din umiditatea totală în 6 luni de păstrare.3. ciuperci. 39 .1. chiar la temperaturi mai scăzute. cartofii. fără ţesuturi suberificate protectoare. La acelaşi produs conţinutul în umiditate totală diferă în funcţie de ţesut. Grupa a doua (70-80%) cuprinde cartofii. procentul de apă totală scade în perioada maturării. în funcţie de structura şi textura produsului. În a cincea grupă. Produsele horticole din ţara noastră se pot grupa.2. în limite semnificative. strugurii. conţinutul maxim este de 90-97% (castraveţi). iar seminţele 9%. produsele au conţinutul maxim de umiditate totală (peste 90%). 2. Fructele nucifere pot absorbi din atmosferă umiditate. La pătrunjel. La fructe. Prima grupă cuprinde fructele nucifere. în timp ce nucile în coajă au doar 6-8%. soi sau tehnologia de păstrare. sparanghel. rădăcinile 85%.

2%. Cu. alune. fenicul. cartof). iodul şi borul. Si. Răspândire şi pondere mai mare au aşa numitele macroelemente dintre care fac parte.Sodiul are conţinut mai mare (50+30mg/100g) in ţelină. gulii. Conţinut mai important (60+30mg/100g) la spanac. Fructele nucifere au continutul maxim (333-454 mg/100 g). I. K. pătrunjel. Fe.65% (migdale). Calciul. între care 10 metale (K. S. dar mai ales în P. ciuperci. ţelină.3-0. în cazul când se raportează la substanţa uscată. Mn. Na). Fructele nucifere sunt mai bogate ca alte produse. În cantităţi infime sub raport cantitativ se găsesc ultramicroelementele: B (rol hidroregulator şi catalitic) şi Mn. guliile. ciupercile. păstârnacul. Pătrunjelul de frunze conţine 880 mg/100g. fructe nucifere. Fe şi I. Azotul se găseşte în legume şi fructe în cantităţi care variază între 0. mere.33% (afine. Fosforul. mazărea şi prazul sunt valoroase prin aportul. Importanţa alimentară În nutriţia omului raţia zilnică trebuie să conţină 16 elemente. spanac. migdale. Ca sau Mg. ciupercile.04 şi 4. P. În fructele nucifere (129-250 mg/100 g). usturoi. broccoli. Mg. Usturoiul. Zn. F). K. salată. ţelină. migdale. varză de Bruxelles. Sulful este conţinut mai mare (80+5mg/100g) la conopidă si ceapă. spanacul . Cu.98% (nuci).Cuprul. 2. 40 . Zn (rol catalitic). În fructele nucifere (87-333 mg/100 g) şi pătrunjel (203 mg /100 g) Magneziul. S) şi hidroregulatoare (K. în afară de C. gulii. ţelina. iar fluorul. Mg. varza de Bruxelles. O. Pătrunjelul şi spanacul se remarcă prin acelaşi conţinut bogat în K. H. I. mazăre verde. zincul şi manganul se găsesc în ţesuturile produselor horticole în cantităţi variind de la câteva miligrame la câteva zecimi de miligram/100 g produs. P. Fe. pere) şi 1.Unele produse horticole sunt foarte bogate în substanţe minerale. de la specie la specie. elementele numite substanţiale (N.La fructe limitele valorilor medii se situează între 0. Ca. Potasiul.Fierul prezinta conţinut mai important (4+2mg/100g) în pătrunjel. Co. În cantităţi foarte mici se găsesc microelementele: Cl (rol hidroregulator) şi Fe. pătrunjelul. Conţinutul ridicat (100+40 mg/100g) este înregistrat la usturoi. de P. Mg. Mo (rol catalitic). ridichi de iarnă. porumb zaharat. Ca. în toate elementele minerale. cele mai mari valori fiind determinate la migdale. Conţinut semnificativ (100+20mg/100g) în spanac. ca urmare a acumulării de substanţă uscată. usturoiul şi fructele nucifere. spanac. porumb zaharat. Mo) şi 6 nemetale (Cl. Pe parcursul perioadei de valorificare. Na. acest conţinut nu se modifică în mod evident. cartofi. mazăre boabe verzi . Ponderea elementelor chimice în componenţa ţesuturilor vegetale diferă. broccoli. în cantităţi de ordinul microgramelor/100 g produs (µ g/100g ). Conţinutul în elemente minerale scade în mod relativ pe parcursul perioadei de creştere şi maturare. Ca. Co. Produsele horticole mai răspândite care au peste 1% conţinut total în substanţe minerale sunt: cartofii. Ca. Conţinut important (600+200 mg/100g în spanac asmăţui. praz.În nuci (172 mg/100 g). Mg. morcovi.

Legumele. cartarea agrochimică a terenurilor pe care au fost amplasate plantaţiile de măr a permis formularea unor concluzii şi recomandări. Doza optimă de fertilizare este de 60:30:30. (1968) au stabilit legătura între un conţinut relativ mai ridicat în fosfor şi potasiu al merelor şi capacitatea de păstrare bună. care sunt îndepărtate mai greu şi care acţionează şi în acest caz particular.. La culturile de ceapă. N. sare de lămâie. Totodată rămân de la aceste produse şi reziduurile alcaline. lăsând în cursul digerării reziduuri alcaline. Excesul de anioni nu este îndepărtat din corp imediat. la reglarea echilibrului acido-bazic. rezultând din echilibrul diferit realizat între numeroşii factori de influenţă. iar culturile nefertilizate produc bulbi care se păstrează mai bine decât cei care provin din culturi cu exces de fertilizare.. sau diverse băuturi acide.varza de capatana si alte specii similare. Cl-. este conţinută de carne. Pe solurile cu concentraţie scăzută în fosfor sau calciu. ci natura lor.au beneficiat de studii privind influenta fertilizarii asupra pastrarii pe o durata mai indelungata. conţin acizi organici care sunt rapid oxidaţi în organism. K+. Lămâile.cartofii de toamna. adică în reglarea concentraţiei ionilor de hidrogen din compartimentele lichide ale organismului.2. 41 . brânzeturi şi cereale. Fiecare ţară şi bazin pomicol prezintă o anumită specificitate.. având efect asupra capacităţii lor de păstrare. Compoziţia chimică a fructelor care se păstrează cel mai bine diferă destul de mult de la o ţară la alta. Proteinele sunt sursa alimentară principală de ioni de H+ (protoni). Se poate afirma chiar că la un organism sănătos nu contează reacţia alimentelor consumate.În 1967.. care neutralizează anionii acizi. 1989) N:P:K 80:40:40 care influenţează negativ capacitatea de păstrare în depozite. Mg2+.Usturoiul. în CO2 şi H2O. 2. regimul de precipitaţii sau fertilizarea. Perring a descoperit corelaţia între capacitatea de păstrare bună a merelor şi conţinutul lor mai redus în azot. Procesele metabolice normale produc acizi. C. influenţează compoziţia chimică a produselor horticole. restabilind echilibrul acido-bazic. de la soi la soi. cum ar fi descompunerea internă. Na+. S-a mai constat că solurile sodice saline produc bulbi care se păstrează mai bine (Rostter. SO42-. 1994).radacinoasele . peşte. Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare Solurile. mai ales cele care conţin aminoacizi sulfuraţi. o alimentaţie unilateral proteică produce în mai mare măsură aciditate în stomac. există un prag al fertilizării (Iordăchescu. şi colab.Produsele horticole au un rol esenţial în reglarea echilibrului acidobazic. Fructele cu pH între 3 şi 6 nu pot influenţa aciditatea gastrică. fructele erau predispuse la apariţia unor boli fiziologice. În ţara noastră. fructele (şi laptele) conţin însă o cantitate preponderentă de cationi. dar mai ridicat în calciu. sau expoziţia terenului. care trebuie eliminaţi. Chiar dacă nu consumăm în exces oţet. agrişele etc. ouă. precum şi în funcţie de bazinul pomicol.6.O cantitate preponderentă de anioni PO43-. Bolile de depozit ale cepei uscate sunt favorizate în mod semnificativ de excesul de îngrăşăminte cu azot în forma amoniacală şi cu fosfor. Brown şi colab. Ca2+.

În prezenţa potasiului. au limitat drastic dozele de îngrăşăminte cu azot.. 402 (ridichi). până la o sută de ori în ultimii 15-20 ani. La copii mici prezenţa acestora peste o anumită valoare determină apariţia unei afecţiuni care poate deveni mortală. iar aciditatea titrabilă mai mare. în seră între 400 mg/kg la ardei. Nitriţii. 534 (spanac). La strugurii de masă. La cartofi este specifică micşorarea rezistenţei la vătămări mecanice şi scăderea greutăţii specifice. Fertilizările se fac în mai multe etape. gulii).NO2-: între 5 mg/kg fasole. salata. determinând creşterea fermităţii structo-texturale a produselor horticole. dozele ridicate de îngrăşăminte cu azot pot favoriza atacul de Botrytis. admise în produse în funcţie de specie şi sistemul de cultură.NO3la culturi în câmp între 60 mg/kg la mere. profilaţi pe anumite culturi.Bolile fiziologice (fiziopatiile) care se manifestă pe parcursul valorificării produselor horticole sunt favorizate de un complex de factori. mărind şi capacitatea protoplasmei de reţinere a acesteia. prin diminuarea rezistenţei boabelor la atacul agenţilor patogeni. cum ar fi varza. methemoglobinemia. Un singur miligram de azotiţi conţinut în 100 g produs horticol consumat. 1976). 42 . salată) s-a multiplicat de zece. Influenţa potasiului. D. sfeclă roşie. a acidităţii titrabile. determină creşterea în dimensiuni a celulelor.M. sfeclă roşie şi spanac. struguri şi 2000 mg/kg la salată. castraveţi. Influenţa azotului. castraveţi şi 3000 mg/kg la salată. Prezenţa potasiului uşurează pătrunderea apei în celule. între care un loc important îl ocupă excesul sau carenţa unor elemente minerale. Metabolismul intens provocat de azot determină o depreciere calitativă mai rapidă. sporeşte rezistenţa la boli şi îmbunătăţeşte însuşirile gustative. Fertilizarea cu fosfor favorizează fructificarea şi accelerează procesul de maturare al produselor horticole. se reduce intensitatea transpiraţiei. Fermitatea structotexturală a produselor îngrăşate cu doze mari de azot este mai redusă. se folosesc inhibitori de nitrificare şi se calculează cu grijă un bilanţ riguros al azotului. Sporirea conţinutului în azot prin fertilizare. şi colab. ardei. se măreşte rezistenţa plantelor la secetă şi la acţiunea temperaturilor coborâte.K. conţinutul în nitritiţi (ppm/substanţă proaspătă) atingea în medie următoarele nivele: 600 (sfeclă). 170 (salată). O. D.S. privind cantităţile maxime de azotaţi şi azotiţi. Influenţa fosforului. în aceeaşi situaţie. Conţinutul în azotaţi şi azotiţi (nitraţi şi nitriţi) din unele legume (spanac.a impus restricţii.N. intensificarea respiraţiei şi mărirea sensibilităţii legumelor sau fructelor la bolile de depozitare. este suficient pentru formarea unor substanţe cu efect cancerigen (nitrozamine). Pentru nitraţi. 165 (varză) (Maynard. tomate. (1991). şi colab. etc. ridichi. datorită tehnologiilor aplicate. spanacul. salată. conţinutul în glucide şi vitamine mai mic. După Salunkhe. Potasiul are o influenţă favorabilă. pătlăgele vinete şi 10 mg/kg varză. Sporirea conţinutului în fosfor din mere a determinat reducerea manifestării dereglării fiziologice denumită descompunerea internă. Fructele devin mai dulci şi mai intens colorate. Legumicultorii din Occident. pere.

lenticel breakdown (prăbuşirea lenticelară). C. internal breakdown (prăbuşirea internă). şi colab. salată. 1989) Produsul Deranjamentul bitter pit (pătarea amară). poate reduce absorbţia magneziului. Calciul este încă studiat pentru rolul său complex în menţinerea echilibrului biologic al celulelor... R. iar gradul de rezistenţă la fiziopatii şi boli parazitare sporeşte. 1979). lenticel blotch (pătarea lenticelară). tipburn (arsura vârfului) brownheart (brunificarea zonei centrale).La salată şi la varză. water core (sticlozitatea) hypocotyl necrosis (necroza hipocotilului) internal browning (brunificarea internă) internal tipburn (arsura internă a vârfului) cavity spot ( pătare adâncită).5.). cracking ( crăpare). tipburn (arsura vârfului) tipburn (arsura vârfului). deficitul de potasiu contribuie la micşorarea conţinutului acestora în glucide. şi colab. andive Witloof. în timp ce excesul la care se poate ajunge printr-o eventuală fertilizare neraţională. Rolul favorabil al Ca2+ a determinat chiar recomandarea unor tratamente la diverse specii (măr. cracking (crăpare) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) Mere Fasole Varză de Bruxelles Varză Morcov }elină Cireşe Andive Witloof Scarola (Cichorium endivia) Salată Pere Ardei Cartof Căpşun Tomate Pepene verde 43 . La cartofi.. carenţa de potasiu favorizează o formă de înnegrire fiziologică (brunificare internă) a tuberculilor (Taşcă. cork spot ( pete suberificate). Gh. care dispare în momentul fertilizării diferenţiate cu acest element. 2. J. tipburn (arsura vârfului) leaf tip burn (arsura vârfului frunzei) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar). Dezechilibrul sau carenţa Ca2+ provoacă dereglări fiziologice (tab.5.H. precum şi la o colorare mai puţin intensă a boabelor. senescent breakdown (prăbuşirea la îmbătrânire). La strugurii de masă. cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale) cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale). provoacă dereglări fiziologice manifestate sub forma unor necroze foliare: tip burn (în limba engleză arsură de vârf sau de capăt) este numită şi arsura uscată marginală în care marginea limbului se îngălbeneşte. Wills. asociată cu excesul de azot. blackseed (seminţe negre).B. 1975. Influenţa calciului. arsura umedă cork spot (pete suberificate) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) sprout failure (dificultate în încolţire). cu efecte pozitive pe parcursul perioadei post recoltă). cu implicaţii în valorificarea produselor horticole. low temperature breakdown (prăbuşirea la temperaturi scăzute). provocând predispoziţia la uscare a rahisului (Vidaud. 1993). se brunifică şi se necrozează. Tabelul 2. Dereglări fiziologice induse direct sau indirect de dezechilibrul calciului în diferite produse (după Shear. Jonathan spot (pătarea Jonathan).B. carenţa de potasiu şi de calciu..

cenuşa sau ape industriale. Excesul de N şi Mg din solul livezilor. Sursa de poluare o constitue diversele pesticide (organo-mercurice) care se utilizează.3 ppm (cartofi) şi 0. Îngrăşămintele foliare care conţin microelementele B şi Zn contribuie la prevenirea carenţelor şi la sporirea conţinutului în glucide din struguri şi fructe. Poluarea produselor horticole cu substanţe minerale dăunătoare este mai evidentă în apropierea obiectivelor industriale sau chiar a căilor rutiere.. precum şi unele emisii de gaze. şi colab. contribuie la deshidratarea rahisului.7 -0. spre capătul de prindere pe vrej. Influenţa magneziului. Plumbul.) sunt plante indicatoare. J. 1993). carenţa Mg2+ provocată de excesul de potasiu. mercurul este deosebit de dăunător pentru plante. duc în mod frecvent la apariţia bitter pit-ului. Unele produse ca varza. La strugurii de masă. Conţinutul de calciu din sol se corelează negativ cu capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă (Rostter. regăsit în fructe. În Franţa se efectuează chiar stropiri (prin complexare cu alte tratamente) folosind concentraţii de 0. se manifestă pe soluri cu deficit de Ca2+. la partea superioară a căpăţânii. O. Arsura umedă apare la salată. colectează în mod natural cantităţi sporite de plumb. Conţinutul mediu al solurilor este de 10-16 ppm. care prezintă o coajă aspră.0% Ca(NO3)2. În interior apare o pătare brună sub coajă. folosit la aditivarea benzinelor pentru modificarea cifrei octanice. Influenţa borului. Influenţa fierului.. de formă neregulată. diminuând aspectul comercial al produselor horticole. piersicile. Gh. Tetraetilul de plumb.. sau deficitul în Ca din primăverile secetoase. deformaţi. La culturile de seră. rugozitatea împiedică valorificarea lor superioară sau exportul. care se poate dezvolta şi în dreptul vaselor conducătoare. şi colab.8% CaCl2 sau 0. Magneziul are o importanţă la fel de mare ca şi a calciului. sporeşte calitatea produselor recoltate. carenţa determină formarea unor boabe înnegrite sau deformate. este eliminat odată cu gazele de eşapament şi poluează terenul învecinat carosabilului pe o profunzime de 200-250 m lateral. Mercurul devine nociv când depăşeşte pragul toxic de 2 ppm în soluri. ţelina.(Taşcă. 1994). Rolul Mg2+ nu poate fi apreciat separat de Ca2+. La strugurii de masă. Trandafirii (Rosa sp. pătarea Jonathan. (“Jonathan spot”).5 ppm (legume/fructe proaspete). Excesul de fier din soluri mai ales în livezile înierbate este considerat una din cauzele apariţiei rugozităţii fructelor de măr (“russeting”). deficitul de bor contribuie la formarea unor tuberculi mai mici. N. animale şi om.În livezile de măr se manifestă pătarea amară (“bitter pit”). ca o coajă de cartof pe mere. mai ales la specia măr. dar cu exces de Mg2+.Bitter pit" sau în mod specific pentru soiul Jonathan. în urma unui dezechilibru între conţinutul în K+ şi Mg2+ prea mare şi conţinutul Ca2+ prea mic. uneori meiate sau mărgeluite (Vidaud. 44 . Carenţa în bor (B) cauzează unele tipuri de suberificări. din aceleaşi cauze.S. lignificate. . 1979).M. limitează conţinutul între 0. sfecla.8-1. Putrezirea zonei pistilare (“blossom end rot”) la tomate şi ardei este datorată deficitului de Ca2+. La cartofi. Caracterizată prin apariţia unei reţele de celule moarte.. Precipitând proteinele citoplasmei şi blocând unele enzime. ofilindu-se primele cînd conţinutul lui în sol este prea ridicat. pieloasă şi au adesea o crăpătură exterioară.

S. reprocesarea combustibililor) pot fi mai mari. sunt 3 ppm (cartofi) şi 5 ppm (fructe şi legume proaspete). iradierea suplimentară datorată accidentelor este considerată sub 100µ Sv (75µ Sv în 1990). Concentraţia este mult depăşită în jurul uzinelor unde se utilizează în aliajele anticorozive.S.M.2 ppm (specific numai pentru legumele de frunze).S. datorită activităţilor miniere sau industriei energetice nucleare. 10 ppm în cartofi şi 15 ppm în legumele proaspete. spre deosebire de cationii necombinaţi. Cuprul existent în sol în cantitate medie de 20 ppm. de la jumătate până la dublu acestei doze (Oncescu.06 ppm.05 ppm (fructe proaspete). admit Zn pană la 5 ppm în fructe proaspete.M. Compuşii staniului sunt toxici. Toxicitatea zincului se manifestă la un conţinut de peste 400 ppm în sol. se acumulează mai ales în legumele rădăcinoase.Limitele maxime conform O. levigat sau încorporat în organismele vii într-un interval mai îndelungat (1987-350µ Sv.S. În prezent. ambalajelor sau vaselor alimentare este dăunătoare. Iodul-131 a dispărut prin dezintegrare în decurs de 1 lună. Limitele maxime O.. Utilizarea sa în fabricarea utilajelor. Staniul nu este permis în compoziţia produselor horticole conservate. atunci când au staniu sau zinc în compoziţia pieselor sau materialelor componente. prin accidentul de la Cernobâl. iar în 1988-300µ Sv). Solurile noastre conţin în medie circa 50 ppm Zn. Conţinutul în radionuclizi a crescut de asemenea în mod constant în anumite zone. Dintre produsele horticole proaspete. cartofi. datorită acţiunii sale cancerigene şi toxice. Numeroase utilaje sau ambalaje contaminează podusele horticole cu care vin în contact. iradierea suplimentară a fost de 1250 µ Sv. au sporit poluarea legumelor şi fructelor proaspete sau prelucrate în acest element. utilizarea sau depozitarea materialelor şi deşeurilor radioactive contribuie la sporirea riscului de poluare cu radionuclizi. salata şi fasolea. spanacul. valorile pentru România fiind inegale în funcţie de zona geografică şi altitudine.etc. iar plantele între 8-15 ppm.). deşi în fiecare an valorile individuale pot oscila cu 5µ Sv în medie. în timp ce varza şi tomatele le suportă. dar devine toxic peste 20 ppm. sunt între 0. Valorile locale. Din anul 1963. 0. Utilizarea sa largă sub formă de produse cuprice în tratamentele fitosanitare. Dintre produsele horticole. Staniul (cositorul) şi zincul. M.05 ppm la alte legume sau fructe proaspete.03 ppm (legume de frunze) şi 0. peste 150 ppm. Radionuclizi poluanţi pot fi identificaţi în mediu (probe de sol). este de 0. Cadmiul din soluri este în concentraţie normală de 0. Prevederile O. poate fi conţinut şi în plante între 4-15 ppm. rezistă mai puţin la concentraţiile sporite de cadmiu. Secundar. experienţele militare au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 µ Sv. funcţionarea reactoarelor. precum şi numeroasele întrebuinţări industriale (instalaţii de distilare. Conţinutul maxim conform O. poluarea 45 . din zone unde funcţionează ramurile energetice nucleare (prepararea combustibililor.M.1 ppm (cartofi şi legume proaspete) şi de 0.M. Accidentele sau disfuncţionalităţile în manipularea. pe întreaga emisferă nordică.1989). dar cesiul-137 a fost absorbit. mai ales în zonele de preparare sau de stocare. În anul 1986.

Nu este corectă identificarea între substanţa uscată solubilă şi conţinutul în glucide. (sau grade refractometrice).3% substanţă uscată solubilă. Legislaţia calităţii din România conţine prevederi restrictive referitoare la limitele admise. Substanţa uscată solubilă este determinată refractometric şi se exprimă în g% s. cu excepţia Germaniei. -compuşi cu rol complex (alcaloizi. extractul nefermentescibil a fost de 65 g/l: 40 g/l sorbitol. la rândul ei poate fi fermentescibilă sau nefermentescibilă. substanţe volatile care conferă mirosul şi aroma.s. etc). etc). în sensul de grame s. glicozide. din cartea galbenă 2. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă. La un must de cireşe filtrat (caz concret). Există însă formule de calcul şi tabele de echivalare.s. amide. enzime. 2. 4 g/l glicerină. 3 g/l substanţe tanante.cu radionuclizi se poate produce şi de la cenuşile termocentralelor care funcţionează pe bază de cărbuni. Substanţa organică solubilă. hormoni vegetali. 10 g/l acizi organici. Substanţele solubile nefermentescibile (în limbaj tehnic “nezahărul”) din musturile de fructe sunt numeroase. substanţele organice se împart în substanţe organice insolubile şi substanţe organice solubile. protide. 3 g/l acid galacturonic. aproximările) sunt adesea mai mari decât valorile reale (tab. 2. substanţe fenolice. lipide). etc). Substanţa uscată solubilă este constituită din glucidele solubile şi substanţele neglucidice solubile care influenţează împreună indicele de refracţie al extractului apos. gradele Brix se utilizează.8.De facut tbelul 3. -substanţe cu rol activ (vitamine. care diferă în funcţie de specie.%.6. Conţinutul în glucide al produselor horticole 46 .2.7. În funcţie de rolul pe care-l îndeplinesc în organismul vegetal. -compuşi rezultaţi din metabolismul intermediar (acizi organici. în curs de adaptare şi de aliniere cu prevederile similare din standardele internaţionale. În industria zahărului se folosesc gradele Brix pentru exprimarea aceloraşi valori. Totalul substanţelor nefermentescibile organice este de 63 g/l la care se adaugă şi 2 g/l substanţe minerale solubile. respectiv în produsele horticole. dar rezultatele (evaluările. substanţele organice care intră în componenţa acestora se împart în mai mai multe grupe : -substanţe cu rol plastic.constitutiv (glucide.u. fitoncide.La sâmburoase.). amine. 3 g/l protide. obţinut în condiţii de laborator dintr-un anumit produs horticol. Din punct de vedere al solubilităţii în apă. iar în multe lucrări tehnice de specialitate din Occident. sorbitolul şi acizii organici sunt principalii reprezentanţi.u. Cele mai folosite tabele de echivalare au fost întocmite pentru struguri şi mere. având 14.

0%). hemiceluloza etc. Noţiunea analitică de glucide totale Glucidele sunt produsul primar rezultat din fotosinteză. care trebuie să fie supraunitar. La pere. Dintre produsele horticole mai cunoscute. creşterea este relativă. în funcţie de anul sau ţara de provenienţă.Este de fapt o evaluare. La struguri sau caise. În literatura de specialitate. Ele caracterizeaza produsele din punct de vedere al conţinutului în glucide.88%). nuci. procentul sporirii mono. homopoliglucidele (amidon şi celuloză) şi heteropoliglucidele (substanţe pectice. hemiceluloza).2% (cartofi) şi 25. în timp ce la 00C scăderea este redusă (9. compoziţia atmosferei. Pe parcursul păstrării. dar şi la ceapă sau morcovi.) sau energetic (monoglucidele). mere.2. castane. caise. păstârnacul. struguri. Glucidele totale sunt definite ca proporţia de mono. exprimate procentual faţă de substanţa proaspătă comestibilă a unui produs (g %). mai sunt folosite pentru glucide şi următoarele sinonime: zaharide. La fructele din România. gogoşari. pere. urmare a pierderii apei din ţesuturi. care poate fi identificată prin stabilirea raportului între conţinutul în zaharoză şi monoglucide. prune. scăderea conţinutului glucidelor totale pe parcursul păstrării este de aproximativ un procent.8% (usturoi). tomate. sunt utilizaţi produşii intermediari ai metabolismului glucidelor. Conţinutul mediu de glucide totale la legume se încadrează între limitele de 1. căpşune. cireşe.5%. agrişe. şi alţi factori. gutui.şi diglucidelor în timpul păstrării fiind de +0. conţinutul în glucide totale al fructelor creşte. temperatură. În biosinteza acizilor organici. la 5.35%-9. La vişine.şi diglucide. La multe legume sau fructe. La cireşe are loc o creştere de la 2. Pe parcursul păstrării evoluţia conţinutului în glucide totale depinde de specie.3%). zmeura are un conţinut mediu de numai 4. Dinamica glucidelor totale. durata de păstrare.2% la 8. carbohidraţi. substanţe hidrocarbonate. 7 specii de legume (ceapa. prune. Legumele rădăcinoase se recoltează în faza maturităţii depline. fără a preciza care anume sunt aceste glucide. Rolul lor în ţesuturile vegetale este plastic (celuloza. diglucide etc. hidraţi de carbon.. vişine) au un conţinut maxim de glucide totale de peste 10%. substanţe dulci.35%.1. 47 . La ardei. cireşe. pepenii galbeni şi verzi. conţinutul în glucide totale scade.9%/+30.8. pătrunjelul. conţinutul în glucide totale creşte ca urmare a hidrolizei acestuia în glucide cu moleculă mai simplă.8% într-o singură lună de maturare pe pom.). morcovii. 1986). scăderile sunt nesemnificative. lipidelor sau protidelor. poate avea loc şi o creştere a conţinutului în glucide totale.6% (Burzo. care conţin amidon. La piersici se înregistrează scăderea cea mai evidentă la temperatura mediului ambiant (de la 9. sau o aproximare. zaharuri etc. În timpul maturării. usturoiul) şi 13 specii de fructe (afine. piersici. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole. I. gume vegetale. iar strugurii au conţinutul mediu cel mai ridicat (16. În produsele horticole sunt conţinute în cantităţi mai importante trei grupe de glucide: glucidele hidrosolubile (monoglucide.

Deşi au un conţinut în glucide mai redus. 2.3%). Puterea de îndulcire a unor glucide hidrosolubile Specificare Zaharoză Fructoză Zahăr invertit (78%s. în produsele horticole se găsesc în stare liberă şi derivaţi ai acestora (polialcooli de tipul D-sorbitolului şi mezoinozitolului. Tabelul 2.8. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole Glucoza şi fructoza (monoglucide.2 8. Fructoza are puterea de îndulcire maximă în concentraţii mai mici. Fructoza (levuloza) este conţinută în proporţie mai mare în struguri (7. pH.0.1. Diferite substanţe îndulcitoare nutritive (glucide) sau nenutritive. Koch.2 - Glucoza (dextroza) se găseşte în cantităţi mai mari în struguri (7.9-6. pere. cireşe (5. 1987 100 173 130 74 32 Determinarea puterii de îndulcire (tab. fructele seminţoase par mai dulci.8.) 11. Richter. căpşune.7. din această cauză par adesea mai puţin dulci. coacăze. hexoze). afine. 1965 1.5 . cireşe (6.1) 0. mere (5. Fructele sâmburoase conţin în mod predominant glucoză.6 (0. Ea este influenţată în mod complex de concentraţie. esteri derivaţi ca acidul fitinic etc. din cauza fructozei care predomină.5%).0.3 1. Amestecul de 60% fructoză şi 40% zaharoză în soluţie de 10% este cu 30% mai dulce decât soluţia de 10% fructoză pură.7. G.0 1. Conţinutul în glucide la unele specii horticole (după Kays.6 după Răşenescu.J.. S.0 1.3 2.În ultimele 48 .p. 1990) Specia Mere Coacăze Struguri Pere Tomate Zahăr total (g/ %s. ceapă.) .4 7. precum şi zaharoza (diglucid) sunt cele mai importante glucide hidrosolubile din majoritatea fructelor şi legumelor.0 2.) este subiectivă.1%).8 Glucide hidrosolubile (g/%s. de mărire a puterii de îndulcire în amestec.. şi colab. 1989. afine (3.2. 1986 etc. J. pere.. prune (peste 2%). căpşune.2. deoarece nu depinde de un singur factor. I.1 3. sau de mediul în care este dizolvat glucidul respectiv (vezi fructoza). Bibliografia existentă oferă uneori date neunitare în legătură cu puterea de îndulcire a diferitelor glucide hidrosolubile (Ternes. varza albă.9 0. şi colab. C. coacăze. Tabelul 2.7) 0.9 0.0 1.8 . temperatură.33%). la un conţinut similar în glucide hidrosoluibile. W.6 5.5 (1.) Glucoză Fructoză Zaharoză 1.0 . la t0C<100C si la pH neutru sau slab acid.2%).1 14.6 1.3-8.6 2. prune (peste 2%). manifestă între ele (indiferent de grupă) un efect sinergic.1%).8 10.) Glucoză Maltoză după Bodea.1990.7 6.p.u. Pe lângă monoglucide.2 7.

În fructe arabanii şi xilanii constituie 0. 2. Zaharoza are puterea de îndulcire maximă la o concentraţie a soluţiei de 20%. în timpul creşterii şi maturării. care se găsesc frecvent în legume şi fructe. gutui (1. mere (1. rezultate prin polimerizarea aceluiaşi tip de monomer. Fructanii ( fructozanii) au ca monomer D-fructoza. prune (peste 2%). este folosită pe scară largă în diverse sectoare ale industriei alimentare din Occident. de la 3.50 iar monoglucidele componente. conţinutul în fructoza se poate dubla în 6 luni de păstrare (caz concret. la aceste specii. precum şi de la zonele verzi către zonele colorate în galben sau roşu Dinamica glucidelor hidrosolubile în diferitele produse horticole este un caracter de specie. Denumirea lor provine de la monomerul constituent. conţinutul în glucide hidrosolubile creşte din interior spre exteriorul fructului.5-3. caise (5. corelată cu scăderea conţinutului în D-sorbitol. La struguri. orice adaus nu are efect suplimentar. la supramaturare. fructoza predomină asupra glucozei.5%. Diglucidul are (α )D20= +66. Arabanii sunt pentozani rezultaţi din polimerizarea arabinozei. D-glucoza (α )D20=+52. în cazul nostru un glucid cu moleculă simplă. Între acumularea de celuloză şi cea de pentozani se constată un paralelism. La mere.8%). îndeplinind rol de poliglucide de rezervă. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole Homopoliglucidele sunt substanţe macromoleculare. caise şi mere. raportul se modifică tot mai mult în favoarea fructozei. piersici (5. fructoza obţinută din porumb prin procedee enzimatice. Zaharoza se acumulează în pepeni (9.2%). Amestecul echimolecular format. Inulina este un fructan compus dintr-un lanţ de 25-35 subunităţi de fructoză. La polarimetru se poate observa modificarea (inversia) planului de vibraţie a luminii polarizate de la dreapta (zaharoză) spre stânga (zahăr invertit).1%). Dacă la început acumularea glucozei este mai intensă. Conţinutul în zaharoză creşte continuu pe parcursul maturării la piersici. Se găseşte în 49 .50 şi D-fructoza (α )D20= +920. La mere şi la pere.7% la 6. Hidroliza zaharozei (în mediu acid sau în prezenţa enzimei invertază) este numită inversie sau invertire. păstârnac.) Raportul glucoză-fructoză rămâne la cireşe constant pe parcursul creşterii şi maturării. Fructoza se acumulează permanent în mere. Hexozanii sunt formaţi din hexoze.4%).8. creşterea continuă.4-0.3. pere şi prune. Pe parcursul păstrării. Macromoleculele inulinei au dimensiuni mai mici decât cele de amidon şi solubilitate în apă. dar la prune şi pere asistăm la o scădere a conţinutului de zaharoză în fructele mature.2%. care crează saturarea senzaţiei de dulce. Se găsesc în cantităţi mari în zmeură (2.5%).7%). Repartizarea în ţesuturile produselor horticole a acestor glucide este inegală. În mere. ca însoţitori ai substanţelor pectice. mere şi pere (3. coacăze. Pentozanii au drept monomer pentozele. dar şi de la peduncul spre caliciu.6%). terminate cu o moleculă de zaharoză. Peste această concentraţie. pe parcursul maturării se produce o inversare.decenii. de glucoză şi fructoză se numeşte zahăr invertit.

Glucanii (glucozanii) sunt formaţi din D-glucoză.25% şi 6. În fructele pomacee. Un conţinut ridicat în amidon au dintre legume cartofii (16-17% soiurile pentru consum şi 20-22% soiurile pentru industrializare) sau fasolea păstăi (3%).9%. Proba cu iod . La maturitatea fiziologică acest procent scade la 0. Este cea mai importantă substanţă de rezervă din plante.11. prin hidroliză enzimatică este pusă la dispoziţia plantei sub formă de D-glucoza. La fructele recoltate la momentul optim.şi colab.A. înaintea coacerii.Taraxacum).cantităţi mai importante în organele subterane de depozitare (rădăcini şi tuberculi de Compositae (Dahlia.). Hidroliza are loc radiar. Merele au la maturitatea optimă de recoltare în vederea păstrării între 3. fapt care poate fi constatat după 140 de zile de păstrare la 0 0C. Asparagozina este în sparanghel.Cichorium. sursă de energie pentru procesele metabolice. 1983). în scopul păstrării. format din amiloză (componenta liniară) şi amilopectină (lanţuri ramificate). 50 . din centru spre periferia fructelor (fig.61. iar dintre fructe castanele (27%) şi nucile (13-14%). cele mai importante poliglucide din ţesuturile vegetale.. Depusă în ţesuturile parenchimatice de depozitare.2.35% amidon (Gherghi. amidonul va fi prezent în proporţie de 75-90% din secţiunea transversală a perelor şi 40-60% din cea a merelor. amidonul se găseşte în cantitate maximă în perioada de prematuritate. având ca reprezentanţi amidonul şi celuloza. Amidonul este de fapt un poliglucid neunitar.

F indicele Streif = Pri · IR unde. caracterizat prin intensificarea hidrolizei amidonului şi creşterea conţinutului în glucide hidrosolubile. F.Figura. Această evoluţie este corelată cu un consum de energie mai ridicat şi cu blocarea activităţii unor enzime.substanţa uscată solubilă (g%). Pri.fermitatea (kg/cm3). Îndulcirea cartofilor. frites) nu este permisă îndulcirea. IR. La cartofii destinaţi semipreparatelor industriale (chips.2. care determină la prăjire apariţia unei nuanţe maro (caramelizare) necomercială. Codul european pentru aprecierea gradului de hidroliză a amidonului necesar stabilirii gradului de dezvoltare (evoluţie în maturitate a merelor) Nota (de la 1-10) acordată la proba cu iod serveşte la calcularea indicelui Streif.11. Cartofii depozitaţi la temperaturi mai scăzute de +40C manifestă fenomenul (reversibil) de îndulcire.nota probei cu iod (1-10). necesar aprecierii mai corecte a momentului de recoltare. Hidroliza se amplifică şi 51 .

Se manifestă ca o tulburare a lichidului de acoperire din borcane sau cutii şi poate evolua până la gelificare. Amilopectina nu gelifică. au un important rol în alimentaţie. murele. pătrunjelul (6%). o au fibrele de morcovi (208g apă/100g). rotunjind membranele celulare. menţionăm : migdalele (15-17%). zmeura. Ileana. Fibrele vegetale. fasolea păstăi (5%). urmate de mere (177%). înconjoară celula în straturi suprapuse care se încrucişează. Boabele de mazăre din soiuri cu bobul neted cu diametru peste 8 mm şi amidon peste 3% sunt predispuse la amidonare. datorită structurii sale ramificate. (Favier. Cauza directă este difuzarea amidonului din boabe. o serie de substanţe foarte nocive care au efect cancerigen (rezultate din descompunerea sucurilor digestive biliare). ele au o mare capacitate de absorbţie şi de legare a acesteia. Prin opărire. Sfărâmarea cartofilor la fierbere se datorează în primul rând conţinutului celulelor în amidon. ţelina. sau cu bobul zbârcit (Pisum sativum. Fibrele de celuloză împachetate dens. Ele aparţin varietăţii zaharate. corelat cu diametrul grăuncioarelor şi calibrul acestora. agrişe şi coacăze negre. coacăzele negre (7%). Cartofii au în medie 23% amiloză şi 77% amilopectină. sunt preferate pentru industrializare în tot mai multe ţări. Insolubile în apă. 1976). Conţinutul în fibre al produselor horticole este totdeauna mai mare decât conţinutul în celuloză. Conţinutul în amiloză este şi el implicat în acest fenomen. tărâţa de grâu are 52 . mazărea. castanele.C. Celuloza este un poliglucid cu macromolecule liniare. Dintre produsele horticole bogate în fibre. drenează din intestin. compuse din celuloză şi substanţe pectice. alunele. Datorită acestor proprietăţi. Dintre toate produsele naturale. feniculul (3%). influenţând mărimea granulelor şi gradul de făinozitate.la declanşarea încolţirii. aceste molecule (liniare) se umflă. Aceste fibre sunt cimentate într-un liant format din alţi polimeri vegetali. fenomen care duce la o separare mai uşoară. mănunchiurile acestor lanţuri paralele formând microfibrile. Soiurile cu un conţinut în amiloză scăzut. Conţinutul în celuloză al produselor horticole este în general sub 1%. coacăzele roşii (8%). J. sau având amiloză cu o masă moleculară mai mică. hemiceluloze şi substanţe pectice. fasole verde. odată cu apa. medullare). ţelină. anghinarea (9%). la produsele horticole. şi colab. temperatura medie de gelificare este mai scăzută. Fertilizarea excesivă cu azot favorizează şi ea creşterea cantităţii de amiloză şi mărirea raportului amiloză-amilopectină (Bereşiu. varză (168%).. Un conţinut mai ridicat în glucide solubile (6-8%) şi mai scăzut în amidon (2%) caracterizează boabele mai fine. Amidonarea conservelor de mazăre verde este un defect de fabricaţie. Reziduul din conservele amidonate constă exclusiv din amiloză. grăuncioarele de amidon se umflă. fiind mai mare doar la conopidă. în timpul tratamentelor termice. asmăţuiul. prin pieliţa plesnită. Cea mai mare capacitate de legare a apei. iar la răcire se produce plesnirea pieliţii bobului. conopidă (68%). Prin fierbere şi gelificare. varza de Bruxelles (4%). var. cartofi (48 %). Cu cât creşte conţinutul în amiloză din amidon. 1995). bobul.

iar valorile medii cele mai mari la varză (1.000 la coacăze.5%) şi fasole verde (1.35%). La peste 72% grad de metoxilare.3% (coacăze negre). 10-20. cu soluţii de zaharoză. chiar la încălzire.2% (vişine) şi 0. Trebuie menţionat însă faptul că la majoritatea fructelor. La legume. Pectinele comerciale au masa moleculară între 35. 2. Un consum de 12-24 grame fibre alimentare pe zi este indispensabil pentru sănătatea noastră. acizi pectici. cărora le asigură rigiditatea ţesuturilor. în funcţie de componenţă şi concentraţie. 1987).000. consistenţa şi permeabilitatea acestora. Acizii pectici (pectaţi) corepund unor lanţuri macromoleculare care conţin între 5 şi 100 de resturi poligalacturonice. având un grad de metoxilare redus (sub 4%)..000 la citrice. Substanţele pectice sunt cele mai reprezentative heteropoliglucide din produsele horticole. Materia primă cea mai folosită este albedo-ul (mezocarpul) citricelor şi tescovina de mere din care s-a extras sucul. hemiceluloze.000). din acid poligalacturonic. determinând rigiditatea. purificată şi concentrată. Protopectina (pectoza) este substanţa pectică a fructelor verzi. conţinutul 53 .000 la mere. iar unele tipuri se utilizează pentru obţinerea de produse hipocalorice. Pectina se foloseşte la gelificarea gemurilor (20g/kg) şi marmeladelor (10 g/kg).8. este format din monomeri de acid D-galacturonic. glucide. Conţine acizi pectinici solubili în apă cu un grad de metoxilare variabil. rezultatul unor polimerizări la care participă două sau mai multe tipuri de monomeri (Lehninger.4. Insolubilă în apă. 200. sparanghel. Specificitatea acestor compuşi este datorată mărimii macromoleculei poligalacturonice. la pH=2. Substanţele pectice (“pectos”=coagulat) constituie o clasă de polimeri vegetali cu masă moleculară variabilă (35. morcovi (1. celuloze şi lignine. Scheletul de bază. valori minime întâlnim la ceapă (0.000-360. alături de gumele vegetale şi hemicelulozele.7-3. A. etc). Conţinutul în heteropoliglucide al produselor horticole Heteropoliglucidele sunt substanţe macromoleculare. Acest lanţ macromolecular este esterificat cu metanol şi asociat cu diverse poliglucide secundare (galactani. căruia îi conferă o consistenţă mai mult sau mai puţin gelatinoasă.3-1. prin hidroliză disociază în componentele sale: acizi pectinici. în funcţie de provenienţă: 270. 30. Sunt compuşi coloidali. xilani.4%).L. arabani. dovleac (0.000 la sfeclă.05%). gradului de metoxilare (esterificare cu alcool metilic= grupări metoxil -O-CH3). Sunt solubili în apă şi au o capacitate de gelificare redusă. care diferă în funcţie de tehnicile de extracţie.2-0. pot gelifica rapid.4%). Acizii pectinici (pectinaţi) au lanţuri macromoleculare care conţin 100200 resturi D-galacturonice şi un grad de metoxilare ridicat (grupări metoxil peste 50%). Cei cu masă moleculară mai mică se găsesc solubilizaţi în sucul celular. Masa moleculară este diferită. precum şi poliglucidelor asociate. capabili să formeze geluri.000 şi 120. tomate.9-1. Conţinutul mediu în substanţe pectice al fructelor din ţara noastră oscilează între 0.2.cea mai mare capacitate de legare a apei (450%). Pectina industrială este extrasă din material vegetal. componente principale ale lamelei mediane dintre pereţii celulari.

Protopectina (care le conferă duritatea) scade cantitativ. Lamela mediană. l983). vor consuma şi ei aceste produse. La piureurile vâscoase şi lipicioase procentul de spargeri a celulelor este de 10-25%.. Gumele vegetale sunt exudate vâscoase sau uscate. sau la fructele de migdale. intoxicate. pe seama protopectinei. eliberând şi individualizând acizii pectinici. Insolubilitatea iniţială a protopectinei se datorează structurii sale complexe. dar şi prin intermediul Ca 2+. pe parcursul maturării. precum şi de intensitatea metabolismului. Se recomandă folosirea la fabricarea fulgilor deshidrataţi a tuberculilor de cartof din soiuri cu pereţi celulari mai groşi de 6 microni.5% din substanţa proaspătă. exercitând o acţiune cicatrizantă. O dietă similară se recomandă la persoanele bolnave de ulcer. minieră sau energetică nucleară. procentul de spargeri a depăşit 25%. Între lanţurile sale galacturonice există numeroase legături chimice de tip eter sau ester.000300. Consistenţa piureurilor se datorează integrităţii pereţilor celulari. Sunt substanţe cu rol protector. Prelucrarea culinara a cartofilor. iar când piureul devine o pastă. expuşi intoxicaţiilor cu substanţe nocive. celuloza şi hemiceluloza. Mg2+. care cimentează celulele între ele. Factori activatori sau inhibitori sunt temperatura. Depolimerizarea şi scăderea gradului de metoxilare sunt caracteristice fiecărei specii. cu masă moleculară mare (50.000). Procesul de transformare se continuă şi în perioada de păstrare. care favorizează absorbţia carotenilor. substanţele pectice evoluează de-a lungul tractului gastrointestinal. Hidroliza enzimatică sub acţiunea protopectinazelor scindează aceste legături. care reprezintă 1. având o structură macromoleculară care include pentoze. la pruni. prezenţa unor anioni sau cationi etc. uneori asociindu-se cu scăderea cantităţii totale de substanţe pectice. poate fi urmărită ca proces caracteristic la fructele pomacee. Sunt heteropoliglucide solubile.de tipul de enzime pectolitice. Acizii pectinici componenţi se găsesc sub formă de pectinat de calciu şi magneziu.maxim de substanţe pectice depăşeşte 1%. iar gelurile pectice absorb substanţele toxice. este modificată mai mult prin prelucrare culinară. Acidul galacturonic inactivează putrefacţiile. Merele şi morcovii în stare crudă sau fiartă nu trebuie să lipsească din hrana copiilor. Sfărâmarea la fierbere se produce şi datorită formării substanţelor pectice solubile (8-14% în finalul păstrării). Arsurile şi plăgile infectate se tratează şi cu unguente sau alte medicamente care conţin geluri pectice. Muncitorii din industria chimică. Importanţa alimentară şi dietetică. Fermitatea structo-texturală scade. pHul. a vitaminelor A şi B. Evoluţia conţinutului în substanţe pectice. fenomen asociat cu maturarea. Componenta principală a acestor pereţi sunt substanţele pectice (peste 50%). la copiii cu deranjamente stomacale sau diaree. acizi uronici şi alte substanţe. hexoze. şi colab. care se semnalează pe trunchi la cireşi. sau de piersici (Gherghi A. pe seama creşterii proporţiei de substanţe pectice solubile(tesuturile devin mai moi). diferite de la specie la specie.Ele depind de complexitatea moleculelor de substante pectice. Formând geluri care înglobează o mare cantitate de apă. Hidroliza gumelor vegetale 54 . bactericidă şi detoxifiantă. nemaifiind pufos.

Gumele sunt implicate în reacţia de apărare a plantei la atacul de agenţi patogeni sau lovituri mecanice. Sunt substanţe cu proprietăţi hidrofile. Rolul lor fiziologic este de reglare a echilibrului hidric (seminţe). fasolea verde. iar la unele specii în celule secretoare specializate.9. în pereţii celulelor vegetale şi participă la consolidarea acestora.4%).5%).1 Generalităţi despre protidele din produsele horticole Protidele constituie o clasă de substanţe organice de mare importanţă fiziologică şi structurală. ciupercile.3%. S. Nu prezintă o compoziţie bine definită. dar ridicat în patru aminoacizi esenţiali. O. 1990). Datorită vâscozităţii lor. 55 . histidină şi arginină. broccoli. soiul sau ţesutul analizat. izoleucină.9. Fe. Hemicelulozele sunt heteropoliglucide neomogene.datorită conţinutului în aminoacizi esenţiali. iar conţinutul minim se constată la mere (0. Hemicelulozele cu masă moleculară mai mică sunt uşor hidrolizabile. 2. Tuberculii de cartof asigură circa 10% din protidele necesare organismului. La fructele din ţara noastră un maximum de conţinut în protide îl au migdalele (18.3%) şi nucile (l6. Boabele uscate de mazăre conţin 22. dacă este raportat la substanţa uscată (30%). arabinozei. P. Conţinutul produselor horticole în protide (tab. cartofii. H. Mg.3%) şi pere (0.6% (castraveţi). provenind de la specii vegetale din alte zone geografice. într-o perioadă când produsele proaspete sunt deficitare. N. În structura unor protide se întâlnesc S.9. Au o structură cuaternară. 2. Conţinutul în protide al produselor horticole 2. Legumele mai cunoscute care conţin peste 2% protide sunt: spanacul. Cele cu masă moleculară mai mare sunt greu hidrolizabile şi au rol plastic. În industria prelucrătoare se folosesc astfel de compuşi.J. Legumele din grupa verzei au protide cu un conţinut mic în triptofan. care se găsesc alături de celuloză. Conţinutul mediu al legumelor oscilează între 6. acidului glucuronic etc (Kays. pătrunjelul şi prazul. alături de manani. Legumele de la care se consumă frunzele au un conţinut important de protide. fiind poliglucide de rezervă. galactani sau acizi pectinici. dar care conţin toţi aminoacizii esenţiali.de la prun a permis identificarea în compoziţia lor a galactozei. leucină. mazărea verde) şi 0. se întrebuinţează ca agenţi antispumanţi sau coloizi protectori. lizină şi treonină.) variază în raport cu specia. manozei.9%.5% (usturoi. conţinând C. iar cele de fasole 21. conopida. xilozei.. fiind formate din xilani (30%) şi arabani. ramnozei. Aceste protide au o valoare biologică ridicată. Spanacul este considerat o sursă foarte valoroasă de protide vegetale. la fabricarea substanţelor aromate protejate. pentru prevenirea cristalizării zahărului în unele produse sau pentru reglarea gradului de îngroşare la diferite preparate etc. Mucilagiile sunt polimeri heteropoliglucidici care se găsesc în stare liberă în citoplasmă. Cu etc. sau higroscopicităţii (la organele suculente). contra depunerii suspensiilor în sucurile de fructe.

dintre care 14 cu caracter neutru. Tabelul 2. în funcţie de soi: la mere între 0. aspectele dinamice şi corelarea lor cu procesele fiziologice.aspartic-1300 Aminoacizii esenţiali sunt acei aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi de organismul uman şi trebuie asiguraţi în mod obligatoriu de o alimentaţie echilibrată.sunt bogate în arginină şi acid glutamic. cireşe.În cadrul aceleiaşi specii. soi. la fasolea boabe (uscată) între 20% şi 24%. a. stadiul de creştere şi dezvoltare. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole În funcţie de conţinutul în aminoacizi liberi.glutamic-369.aspartic-750 a. triptofanul şi lizina).aspartic-748 a. la Cardinal de 674 mg/100 ml).72%.glutamic-924.2.aspartic-726 a.6 2.4 0. a. valina.J.tomate. alunele..9.24% protide. revent).glutamic-700. a. limitele de variaţie a conţinutului în protide sunt destul de largi. cât mai ales aspectele calitative (identificarea tuturor aminoacizilor liberi) la fiecare produs. leucina. metionina.glutamic-910. dar şi fasolea 56 . fenilalanina. Fiecare specie este mai bogată în anumiţi aminoacizi. 1983). prune. care sunt protidele cele mai simple.9 Conţinutul în protide după recoltare.0 6. 4 cu carcter bazic etc (A.4 Aminoacizi esenţiali (mg/g azot) 2426 2389 2082 2332 2253 1905 Total aminoacizi (mg/g azot) 5998 5662 4910 5591 5170 5205 Conţinut maxim în unii aminoacizi (mg/g azot) a. rezultate din unirea aminoacizilor în molecule şi macromolecule tot mai complexe. cât şi peptide sau proteine. la care se adaugă în cazul copiilor al nouălea (histidina).35%.1 22. strugurii în arginină şi metionină. fragi) şi cu un conţinut redus (mere. La merele din soiul Golden Delicious.de exemplu.glutamic-669. produsele horticole se împart în patru categorii: bogate (struguri. mezocarpul conţine în medie numai 0.. Unele soiuri au sucul sărac în aminoacizi ( la Riesling de 200 mg/100 ml). 2. 2 cu caracter acid. pe când epiderma fructelor 0. a. coacăze. la alte soiuri conţinutul este mai mare (la Chardonnay de 595 mg/100 ml. În produsele horticole se găsesc atât aminoacizi. S.1 2. Nuciferele.18% şi 0. a.aspartic-775 a. 1990) Specia Mazăre (seminţe) Fasole (seminţe) Cartofi (tuberculi) Mazăre (boabe verzi) Fasole (boabe verzi) Mere (fructe) Proteine (g /%) 20. Nucile. la unele produse horticole. treonina. La struguri s-au evidenţiat deosebiri între soiuri. Gherghi şi colab. Principalii aminoacizi din legume şi fructe sunt în număr de 37. a. zmeură).Conţinutul în aminoacizi liberi depinde de specie. cu conţinut mediu (caise. se află încă în studiu. Conţinutul variază şi de la un ţesut la altul. Atât aspectele cantitative.aspartic-620 a.glutamic-991. tehnologia de producţie sau de valorificare. (după Keys. Ei sunt în număr de 8 pentru persoanele adulte (izoleucina.

Legumelina din mazăre. funcţionează drept coenzimă. amandina (migdale) sunt mai cunoscute. Se găsesc în cantitate mai mare în citoplasmă şi în nucleul celular. Cromoproteidele au ca grupare prostetică pe unii compuşi cu nucleu porfirinic. alcătuite atât din aminoacizi. tuberina (cartofi). Holoproteidele sau proteinele îndeplinesc patru funcţii: enzimatică. legaţi prin legături peptidice. faseolina din fasole. tomate. apar de asemenea diferenţe.4. Intră în constituţia unor structuri celulare şi intracelulare (membrane. Participă la numeroase procese de oxido-reducere. pepeni verzi etc. Globulinele sunt mult mai răspândite. seminţe.). 2. Conţinutul în peptide al produselor horticole Peptidele sunt compuşi formaţi din 2-4 aminoacizi. Lipoproteidele au componenta prostetică de natură lipidică. conţin în cantitate mai mare toţi aminoacizii esenţiali. datorită solubilităţii în apă a părţii proteice şi insolubilităţii părţii prostetice. unde participă direct în desfăşurarea proceselor vitale din celulele vegetale. formate din aminoacizi uniţi prin legături peptidice. care participă la procesele de oxidoreducere. ciuperci. 2. legumina din fasole deosebindu-se de legumina din mazăre. Se consideră că are şi rol antitoxic.boabe sau arahidele.9. Boabele de mazăre verde sunt mai bogate doar în treonină şi lizină. mitocondrii etc. precum şi la sinteza glucidelor prin fotosinteză.3. cu totul) formate numai din aminoacizi şi heteroproteide. Glutationul redus acţionează ca antioxidant pentru acidul ascorbic. în produsele horticole au fost identificate două: albuminele şi globulinele. În produsele horticole există numeroase cromoproteide cu funcţii enzimatice. provenind însă de la specii diferite. Au fost puse în evidenţă în mere. datorită conţinutului mai ridicat în acid glutamic şi acid aspartic. Conţinutul în proteide al produselor horticole Proteidele sunt substanţe macromoleculare. La aceeaşi globulină. Globulinele au o reacţie mai acidă decât albuminele. Diversele globuline diferă între ele prin conţinutul de aminoacizi (număr şi cantitate). tomate. Are rol în menţinerea potenţialului redox. distingem holoproteide (“holos”= întreg. energetică. Din cele şapte grupe mai importante. castraveţi. alături de leucină şi glicocol. Aceşti compuşi iau naştere fie prin unirea aminoacizilor liberi. Glutationul este o tripeptidă răspândită în regnul vegetal. morcovi. reprezentând 50% din totalul proteinelor utilizate ca substanţe de rezervă. Au fost identificate globuline şi în spanac. Un exemplu este cloroglobina 57 . Au proprietăţi emulgatoare (ajută emulsionarea). În stare redusă sau oxidată. Albuminele sunt răspândite la numeroase specii şi în toate organele vegetale. În funcţie de compoziţia chimică. imunologică şi plastică. cât şi din substanţe neprotidice (neproteice).9. fie prin scindarea proteidelor. cum ar fi carotenoizii sau sterolii. Heteroproteidele sunt macromolecule proteice care conţin o grupare prostetică (neproteică). Legumina este o albumină identificată în mazăre şi în alte leguminoase. Au un rol important în solubilizarea şi transportul lipidelor şi al unor substanţe liposolubile.

5%). cât şi a proteidelor. cetonele. 2. În spanac.1-0. şi colab. inactivată prin încălzire sau fierbere.1.5%). holoproteide (69%). dar provoacă aglutinarea globulelor roşii. lipide (2. ceapa de tuns. în proporţie mai mare sau mai mică. Conţinutul în lipide al produselor horticole 2. La fasolea de grădină. se observă în primele 55-65 de zile de creştere. în sistemul circulator sangvin. Din punct de vedere chimic cloroglobina este formată din clorofilele a şi b (7. cu o macromoleculă complexă. aminoacizii scad brusc. în timp ce conţinutul în proteide creşte tot mai mult. la un consum zilnic de 3000 cal. Favier. dar pe măsura maturării are loc acumularea globulinelor. ca substanţe de rezervă. conţinutul de cloroglobină este de 0. (Bodea C. în spanac valoarea biologică este 64. Raportând conţinutul în proteine la valoarea calorică a unor produse horticole crude sau prelucrate (g/100 Kcal). sparanghelul (14 g/100 Kcal).10. Fazina (din fasole) este o hemaglutină termolabilă. crescând însă în mod proporţional biosinteza proteidelor. iar la unele specii se acumuleaza în seminţe. Protide antinutritive se găsesc în boabele tuturor leguminoaselor.15% 58 . acumularea atât a aminoacizilor liberi.10. în perioada de creştere şi de maturare. cicoarea creaţă (13 g/100 Kcal). broccoli (12 g/100 Kcal). 1964-1966). La mazărea de grădină. carotenoide (0. Conţinutul în lipide al majorităţii produselor horticole este foarte redus. Nucleoproteinele au ca grupare prostetică acizii nucleici. La legume oscilează între minimum 0. În primele stadii predomină albuminele. conţinutul în aminoacizi liberi se reduce continuu în timpul dezvoltării boabelor. nedepăşind în general 1%. J. andivele Witloof. lipidele au un rol plastic.. salata (11 g/100 Kcal). Sunt implicate şi în metabolismul vegetal. conţinând clorofile şi holoproteide. proteidele din cartofi au valoarea biologică 75. Valoarea biologică a proteidelor este dată de conţinutul lor în aminoacizi esenţiali. participând la structura membranelor celulare şi la reglarea permeabilităţii acestora. Raţia proteică a adultului nu trebuie să coboare sub 100 g proteide. Din punct de vedere fiziologic. Considerând valoarea biologică a laptelui egală cu 100. dar în fasolea boabe valoarea biologică este de numai 40. esterificaţi cu diferiţi alcooli. şi colab. Hemaglutinele sunt albumine care au efect anticoagulant.C. având rolul de a absorbi şi transmite energia solară necesară fotolizei apei.(cloroplastina). cum sunt hidrocarburile.1%. Tripsin inhibitorii sunt substanţe de natură globulinică. (1995) menţionează în ordine conopida. Ea se găseşte în cloroplaste. ciupercile Agaricus (15 g/100 Kcal) şi spanacul (17 g/100 Kcal).. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole Lipidele sunt constituite din acizi graşi şi derivaţi ai acestora. Modificări cantitative şi calitative ale proteidelor sunt caracteristice diverselor specii. din care minimum 50% să fie proteide de origine animală (mai bogate în aminoacizi esenţiali).2%). În alcătuirea unor lipide intră şi alţi compuşi. acizii. aminoalcoolii etc. După încă 5-10 zile.

Cei inferiori sunt lichizi la temperatura obişnuită. iar cei superiori de la C 12 în sus. În uleiul de nucă ei reprezintă 75%. Alte componente ale lipidelor. germeni de porumb 40% şi rapiţă numai 15%.5%) şi acidul stearic (C18:0) (nucifere. au fost denumiţi în practica farmaceutică. acidul linoleic (7-10% în alune şi migdale. sau menţionaţi ca lipide nesaponificabile sunt terpenele şi carotenoizii. precum şi alte substanţe cu rol biochimic şi fiziologic distinct. cu valori deosebit de mari: alunele cu 61. 2. Lehninger (1987). linolenic şi arahidonic nu pot fi sintetizaţi de organismul uman.5% şi migdalele cu 54. bogate în acizi graşi nesaturaţi. păstrează caracterul de solubilitate în solvenţi organici.15% (agrişele.3%. Aceste unităţi structurale sunt acizii graşi.0-3. Alţi compuşi rezultaţi din hidroliza lipidelor vegetale. caisele. Pentru asigurarea acestei cantităţi. raţia zilnică de grăsimi alimentare va conţine cel puţin 1/3 lipide vegetale. piersicile) şi 1-2% (murele. la uleiurile de floarea soarelui 65%. 59 . sunt solizi. alcoolii alifatici superiori.L. migdale 36%.50% (la mazăre).1-0.(la sfecla roşie. lipidele vegetale se împart în mai multe grupe.2. ceridele etc).10. mult mai mari decât vitaminele. care provin din hidroliza fitosteridelor. usturoi. În raport cu complexitatea lor. Principalele derivate de lipide din produsele horticole Compuşii constituenţi ai lipidelor simple şi complexe rezultaţi din hidroliză. Alcoolii din molecula lipidelor sunt mult mai diverşi. Deşi ne sunt necesari în cantităţi de cca de 7 g/ zi. Alcoolii graşi monohidroxilici saturaţi şi nesaturaţi cu lanţ lung intră în componenţa ceridelor. pepeni. Glicerina (glicerolul) este caracteristică triacilglicerolilor (trigliceridelor). sparanghel) şi maximum 0.6%. nuci 4. A.. La majoritatea fructelor media se încadreaza între 0. fitosterolii. Acizii graşi esenţiali. Dintre acizii graşi saturaţi. şi lipide complexe (heterolipide). Gherghi şi colab.1%. clasifică lipidele în lipide nesaponificabile (de exemplu terpenele) şi lipide saponificabile (acil glicerolii. 1983). vitamina F. Fitosterolii sunt derivaţi ai unei hidrocarburi saturate tetraciclice perhidrociclopentanofenantren. saturaţi şi nesaturaţi. grupează lipidele în lipide simple (homolipide: cum ar fi gliceridele. O altă clasificare (A. castanele). Acizii graşi nesaturaţi sunt reprezentaţi de acidul oleic (în alune 50%. circa 1%). Acizii graşi aparţin seriei acizilor monocarboxilici. nuci 10%). cartofi.45-0. ridichi. acidul linolenic (6% în nuci). La nucifere se poate constata şi variaţia conţinutului în lipide în funcţie de soi. nucile cu 62. Separat se evidenţiază fructele nucifere. circa 38% în nuci). soia 60%. în produsele horticole din ţara noastră se găsesc în cantitate mai mare acidul palmitic (C16:0 ) (alune şi migdale 3. fosfogliceridele şi ceridele din cerurile vegetale). Aminoalcoolii cum sunt colamina şi derivatul său trimetilatcolina intră în componenţa unor fosfolipide (a lecitinelor).

În fracţiunea gliceridică a uleiului de seminţe de struguri. aldehide etc. 60 . prin stratul mai mult sau mai puţin impermeabil. Compoziţia chimică a acestor ceruri esteî n această fază preponderent saturată (acizi graşi saturaţi C20-C30). îşi pot modifica mirosul sau gustul. care acoperă suprafaţa multor produse horticole. Aplicatii practice. Cu cât acizii graşi nesaturaţi rezultaţi din hidroliză sunt în proporţie mai ridicată. iar consistenţa solidă. sunt esterii glicerinei cu acizii graşi. Rolul lor fiziologic este de a regla permeabilitatea membranelor celulare. Soiul de mere Golden Delicious are mai puţine ceruri decât Red Delicious. ambii cu catenă normală. bastonaşe sau solzi. Rolul lor este protector. iar în seminţe constituie o rezervă nutritivă principală pentru embrion. În cadrul condiţionării unor produse (ardei. Principalele lipide simple din produsele horticole Lipidele simple (homolipidele) sunt substanţe ternare (alcătuite din C. cele de tomate 18-20%. Seminţele de piersici şi cireşe conţin între 40-45% triacilgliceroli.) se include la cererea beneficiarilor (externi) operaţia de ceruire. creşte continuu pe măsura maturării. împotriva pierderilor de umiditate şi razelor ultraviolete. Cerurile vegetale.3. Nucile conţin 100-110 mg/100 g miez. Ea constă în aplicarea pe suprafaţa fructelor sau legumelor a unei pelicule de ceară alimentară naturală sau sintetică. legumele deshidratate sau congelate. La fructele nucifere păstrate la o umiditate relativă mai ridicată (90-95%) şi la lumină. care însoţesc gliceridele. aldehide şi acizi volatili. cu alcoolii monohidroxilici superiori (C28-C34). cum ar fi acizii graşi liberi. împiedicând şi penetrarea agenţilor patogeni. Dacă se ridică temperatura la +200C. Conţinutul total în ceruri al fructelor pomacee (mai ales al merelor). înregistrând pierderi în greutate de circa trei ori mai mari după şapte luni de păstrare. Triacil glicerolii (gliceride. cetone. se produce oxidarea compuşilor rezultaţi din hidroliză. conţin (în afară de ceride) şi alte substanţe. sinteza continuă ascendent. lipide neutre). iar la struguri 10%. substanţe care imprimă mirosul şi gustul de râncezit. cu atât râncezirea este mai rapidă. tomate etc. cu formare de cetone. iar migdalele peste 110 mg fitosteroli/100 g miez. acidul linoleic reprezintă 55%. piersici. Fracţiunea nesaturată (acizi graşi nesaturaţi C18) are consistenţă uleioasă şi devine proporţional mai mare la 1 ± 10C (până la 90%).H. Fitosteridele sunt lipide simple. După recoltare şi în timpul păstrării. În urma oxidării lipidelor componente.10. Proporţia de esteri saturaţi şi nesaturaţi este influenţată de temperatura de păstrare şi de faza de maturare a fructelor. Cerurile sunt secretate de către cuticulă sub formă de grăuncioare. alcoolii monohidroxilici superiori (C25-C35). Soiurile de fructe mai bogate în ceruri vegetale se păstrează mai bine şi au pierderi mai mici în greutate. Se asigură o mai bună protecţie pe toată durata circuitului de valorificare şi reducerea scăderii turgescenţei prin limitarea transpiraţiei. fracţiunile se echilibrează din nou. Ceridele sunt esterii acizilor graşi superiori (C12-C34).2.O) şi reprezintă esteri formaţi dintr-un alcool şi un acid organic. acidul oleic 37% şi acidul palmitic 6-7% etc. Sunt esteri ai fitosterolilor cu acizii graşi superiori.

varză. ca nişte pete fără o formă regulată.. Principalele lipide complexe din produsele horticole Lipidele complexe (heterolipidele) pot conţine în plus. dar au fost identificate în tomate şi în pericarpul merelor. are loc cu o intensitate sporită biodegradarea fracţiunii nesaturate. în concentraţie de 0.10. I. Glicerofosfolipidele au fost identificate în tomate. Membranele lipoproteice intervin în reglarea permeabilităţii. când intensitatea respiraţiei se măreşte. de Burzo. Glicerofosfolipidele îndeplinesc şi rolul de transportori ai glucidelor. Acizii organici din produsele horticole 61 . Opăreala (cald) apare la fructele seminţoase sub forma unor zone brune. Sfingolipidele vegetale sunt răspândite în ciuperci.a.. mere. premergătoare prăbuşirii (maximum climacteric). ale căror componente sunt diferite în funcţie de specie. Sub acţiunea lipoxidazei.Fenomenul se explică prin reacţia fructului de a-şi mări permeabilitatea celulelor epidermice la schimbul de gaze. 2. 2. datorită modificării conţinutului cerurilor de pe suprafaţa acestora prin creşterea conţinutului în α . în constituirea membranelor celulare şi intracelulare. lecitinele şi cefalinele.1-0. având rol structural. proteidelor şi al altor substanţe organice din plante. care reprezintă procentual partea majoră a glicerofosfolipidelor din produsele horticole.6%. Suprafaţa lor uleioasă este un indiciu că sunt în faza finală a păstrării.4. adesea în amestec şi cu diferite ceride. aminoalcooli. 1970. aminoacizi.farnesan de aproximativ 100 de ori (Huelin ş. ardei. acid fosforic. faţă de lipidele simple. cit. În ciuperci sunt reprezentate de cerebrine şi cerebrozide. Cutina şi suberina sunt compuşi foarte eterogeni. 1986). În pericarpul merelor reprezintă 5-6% din conţinutul total de lipide. inozitol sau glucide.11. contribuind şi prin acest aspect la amplificarea activităţii respiratorii. Cele mai importante sunt acizii fosfatidici. Ele sunt prezente în toate celulele. Esterii nesaturaţi ating cea mai înaltă proporţie în faza finală a vieţii merelor. Aceste heterolipide vegetale sunt prezente în membrana lipoproteică a organitelor celulare.

coacăze. limitele exprimate în ml NaOH 0. piersici. Participă ca produşi intermediari în metabolismul glucidelor.1 g% (coacăze roşii). Cunoaşterea acidităţii ne permite să apreciem mai bine evoluţia unui produs.6 ori mai mare faţă de a ţesuturilor periferice. La legume. 2. caise.5 ( prune.1 ml (dovleceii în floare).grupa Beurré).3 g acid malic% (pere). în acid malic de 1.0 şi 3.7 g acid citric% (afine) respectiv 0. sau combinaţi sub formă de săruri. acid fosforic şi chiar acid ascorbic într-o măsură mult mai mică ).3 g/100 g (Passe Crassane. revent.etc).4 g acid malic/100 g (Golden Delicious.3 ml (ardei gogoşari maturi. caise. afine. revent. Aciditatea liberă poate fi apeciată în funcţie de valorile pH: a) între 2. acizii organici se găsesc dizolvaţi în stare liberă. ardei roşii). pătlăgele roşii. pătrunjel. Distribuţia acizilor organici în produsele horticole este neuniformă.1. cartofi. soiurile de mere cu o aciditate mai mare de 0. prune. merele au 0. mere. zmeură. Prin presare. broccoli. din momentul recoltării la momentul optim şi până în finalul valorificării.72 g% şi cireşele 0. Cu o aciditate mai scăzută sunt soiurile de mere sub 0. şi valorile minime de 0. soiurile cu o aciditate mai mare de 0. afine. malic pentru mere. legume frunze. Red Delicious). fasole. precum şi cele de pere sub 0. iar la pere.Acizii organici sunt răspândiţi în toate fructele şi legumele. Lipsa de aciditate reprezintă chiar una dintre trăsăturile definitorii pentru noţiunea de "legumă". se constată că primele porţiuni de suc sunt mai puţin acide decât cele care urmează.6 şi 5. aciditatea titrabilă oscilează în limite destul de largi. În anii cu veri ploioase sau în zonele reci. a. În bazinul pomicol Bistriţa. citric pentru căpşune.2 g acid malic/100 g (Contesa de Paris. Aciditatea titrabilă este provocată de prezenţa acizilor liberi disociaţi. Se exprimă în grame sau miliechivalenţi din acidul predominant în produsul respectiv (a.20 C. soiuri de mere). cireşe. c) peste 5.52 g% 62 . gutui.65 g acid malic/100 g produs (grupa Renet). În cazul legumelor. pere.0 (majoritatea legumelor). b) între 3. vişine. La pomacee.11. mure. Aciditatea titrabilă a fructelor oscilează între valorile maxime în acid citric de 2. diferit faţă de fructe. a sărurilor acide precum şi a altor compuşi cu reacţie acidă (fenoli. în funcţie de soi. Curé). alături de modul de utilizare tradiţional. Se consideră acide. a.2-3. piersici. tartric pentru struguri. pere. În sucul celular. Aciditatea produselor horticole Aciditatea titrabilă se determină prin neutralizarea (titrarea) directă a extractului obţinut volumetric dintr-un anumit produs. proteidelor şi lipidelor. } esuturile centrale ale fructelor de măr au o aciditate de 1. cu hidroxid de sodiu (n/10). vişine. zmeură. Condiţiile pedoclimatice şi aciditatea.4 g% (vişine). exprimarea se poate face direct în mililitri soluţie NaOH n/10 necesari pentru neutralizare şi exprimaţi procentual.1 n/100 g sunt între 3. căpşune. ceapa) şi 0. iar în procesul de respiraţie sunt acceptori de hidrogen sau substrat oxidativ. valorile acidităţii devin mai mari. esteri sau glicozide. coacăze. unde temperatura medie anuală este de +8. tomate.0 (soiuri de mere. morcovi. cireşe.

Vişinele îşi pierd 26% din aciditate în 10 zile de păstrare. scăderea este de 47-27% (mere. în funcţie de specie sau soi.A. În pere are loc însă o scădere constantă până la maturare. înnecăcios".U. provoaca o scădere mai pronunţată a acidităţii titrabile din fructele de tomate. Durata de păstrare influenţează. Atmosfera controlată blochează parţial diminuarea acidităţii.55 g% acid malic.37 g% în acid malic. Fiecare specie are o dinamică proprie a acidităţii titrabile.80 C) au 0.). 63 . urmare a metabolizării mai intense a acizilor organici decât a glucidelor. La ceapă. Temperatura de păstrare şi compoziţia atmosferică contribuie la menţinerea acidităţii. menţinerea acidităţii la produsele păstrate conform tehnologiilor standardizate.). în funcţie şi de factorul soi. Condiţiile de păstrare. la mere şi la struguri. Căpşunele pierd 2% din aciditatea titrabilă în 6 zile. Valoarea raportului glucide totale/aciditate titrabilă Pe parcursul păstrării frigorifice. momentul optim de recoltare poate fi precizat prin determinarea acidităţii titrabile. coasta vestică a S. Momentul recoltării are repercusiuni asupra evoluţiei acidităţii titrabile pe parcursul păstrării. Gustul acid. Astfel. În zone mai sudice aciditatea titrabilă este mai scăzută. iar cireşele numai 12% în 12 zile. se constată o creştere semnificativă a acestuia. Studiile de marketing au evidenţiat specificitatea preferinţelor consumatorilor pentru produse lipsite de aciditate ( Europa de Sud. După 210 zile. După 120 zile. Merele din bazinul pomicol Focşani (media anuală +9. cu gust "leşios. Golden Delicious-Jonathan).60 C) au doar 0. ea creşte până la o valoare maximă care se realizează cu puţin înainte de maturitatea de recoltare.aciditate titrabilă în acid malic. aciditatea titrabilă scade mai pronunţat la fructele recoltate mai timpuriu. sau acide (nordul Europei. În urma unei perioade de păstrare prelungite fructele de măr îşi pierd armonia gustativă. care începe să crească în bulbi şi să scadă în frunze. scăderea este de 26% (morcovi) sau de 20% (struguri). devenind fade.U. După 40 de zile. prunele îşi diminuează aciditatea cu 32. iar cireşele din bazinul pomicol Stefăneşti (media anuală +9. diminuarea este mult mai mică. elaborate pe baza datelor multianuale. dacă nivelul proceselor metabolice este diminuat. Factori de influenta. conferit produselor horticole de către acizii organici. La depozitele AC (atmosferă controlată). ca urmare a migrării acizilor. În podgoria Cognac (Franţa) există hărţi ale acidităţii recoltei. constituie o componentă majoră şi apreciată a calităţii organoleptice/senzoriale. În timp ce la mere şi prune.A. uşor acrişor. având efect inhibant asupra unor enzime din ciclul Krebs. Temperatura mai ridicată. coasta estică a S. la căpşuni se înregistrează o scădere mai puternică la fructele recoltate mai târziu (mai pigmentate).30%. în timp ce caisele aproape 10% în numai 5 zile de păstrare la 00 C.

Conţinut mai ridicat în acid citric se poate constata la coacăzele negre (2. când ponderea sa atinge 70% din totalul acizilor organici. între 0. gutui. coacăzele roşii (2. şi colab. acidul malic se oxidează cel mai uşor în comparaţie cu alţi acizi mai importanţi.V. În timpul păstrării. şi colab. cartofi.COOH CH2 COOH COOH COOH Acid oxalic Acid citric Acidul malic este conţinut în produsele horticole atât în stare liberă.Gherghi şi colab. mure. fiind considerate mai puţin acide decât produsele bogate în acid citric. pepeni. Acidul citric este răspândit sub formă liberă sau combinată în toate produsele horticole. tomate. tomatele au un conţinut mai important. La afine. cât şi sub formă de săruri de Na.72g/100 g). ardei. protidele. K. acidul malic se extrage din fructe de sorb sau se produce prin diverse procedee industriale. deşi foarte redusă. morcovi. fiind degradat conform ciclului Krebs şi folosit în procesul de respiraţie. COOH CH-OH CH-OH COOH Acid tartric COOH CH2 HO .2. citric..2. 64 .44 g/100 g. prune. 1983). vişine.07 g/100 g). Dintre legume. prunele (1. sau în unele reţete de gemuri.CH COOH Acid L-malic CH2 COOH HO . bomboane. doar morcovii şi castraveţii conţin o cantitate mai evidentă.2 g şi 0. ei prezintă o diversitate mult mai mare datorită izomeriei. Existenţi atât în stare liberă. Dintre legume. Mg etc. La revent. castraveţi şi revent. pere.C . Produsele în care predomină acest acid pierd cel mai uşor aciditatea pe parcursul perioadei de depozitare. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi Acizii malic. Lipidele. cireşe.8%).0%). jeleuri. Pentru a fi folosit în industria prelucrătoare. sfeclă roşie etc. În mere. acidul malic prezintă un procent maxim în perioada premergătoare recoltării. căpşune. zmeură. fasole de grădină. caise. sau la mazărea verde cantităţile de acid malic şi acid citric sunt sensibil egale ca pondere (Souci. Dă rezultate foarte bune în corectarea pH-ului. 1981). Este acidul organic principal conţinut în coacăze.88 g acid citric/100 g). Ulterior. iar acizii citric şi oxalic sunt prezenţi în cantitate mai mică (Salunkhe. procentul scade. zmeură (1. 1992). Predomină printre acizii organici din mere. Produsele conţinând mai mult acid citric rămân mai acide.3 g de acid malic/100 g . uleiurile volatile şi răşinile includ în structura lor moleculară şi diverşi acizi organici. agrişe. tartic şi oxalic sunt cei mai răspândiţi dintre cei 32 care au fost identificaţi în produsele horticole (A. Se foloseşte ca acidulant al sucurilor de fructe sau conservelor de tomate. acidul malic este predominant..2%) şi caisele (1. de doar 0. pe parcursul păstrării.. Acidul citric este mai greu metabolizat (oxidat) în perioada postrecoltă.11. Cantităţi mai mari de 1g acid malic/100g conţin vişinele (1. Ca. dar rămâne preponderent.K. gulii. S. D. cât şi sub formă de săruri. piersici.

raportul glucide/aciditate evoluând mai lent. Exemplul cel mai tipic îl constitutuie citricele (lămâile, portocalele, grapefruit, mandarine etc.), care nu-şi diminuează atât de semnificativ aciditatea în timpul depozitării. În domeniul industrializării produselor horticole, acidul citric este mult folosit. Se obţine industrial prin procedee biotehnologice, iar în ţările subtropicale, din sucuri de citrice (lămâi).Întrebuinţările sale sunt multiple. Se adaugă în sucurile de fructe (ca atare sau diluate) sau în băuturile răcoritoare carbonatate, ca agent de conservare şi de protejare a culorii sau aromei. În afară de efectul acidulant, are proprietăţi de inhibare a oxidării coloranţilor naturali şi componentelor de aromă, prevenind formarea de produşi cu miros neplăcut. Complexează fierul divalent din aceste produse cu formarea de precipitate, împiedicând casarea ferică. Doza autorizată este de 50 g/hl, care se administrează ţinând seama de aciditatea produsului. Acidul citric poate fi folosit şi la tratarea fructelor destinate congelării, pentru prevenirea îmbrunării enzimatice şi menţinerea în proporţie mai mare a conţinutului de acid ascorbic. Acidul tartric este conţinut mai ales în struguri (0,2-0,8g/100g), iar în alte produse în cantităţi mici. Este acidul organic cel mai rezistent la oxidare, fiind mai puţin degradat în ciclul Krebs. Strugurii îşi păstrează mai bine aciditatea, care nu se diminuează după 150 de zile de păstrare decât cu 10-11%. Acidul tartric se obţine din tirighie (tartrat acid de potasiu depus pe interiorul pereţilor vaselor de vin). Se foloseşte ca acidulant pentru sucurile de struguri sau fructe şi în reţeta unor jeleuri sau gemuri de fructe. Se preferă ca agent de invertire. Acidul oxalic se găseşte în cantitate relativ mare în legumele Polygonaceae şi Chenopodiaceae ( spanac, lobodă, stevie, măcriş, sfeclă, revent). În spanac există 0,44 g acid oxalic/100 g. În celelalte produse horticole conţinutul nu depăşeşte 40-50 mg/100 g (legume), sau 10-20 mg/100 g (fructe). În măcriş sau spanac, concentraţiile mari de acid oxalic pot duce la insolubilizarea acestui acid şi depunerea în celule, ca oxalat de calciu cristalizat. Acidul oxalic este o substanţă antinutritivă, insolubilizând o parte din Ca2+ şi Mg2+ sub formă de oxalaţi, reducând astfel absorbţia acestora în organism. Un mg Ca2+ este insolubilizat de 2,25 mg acid oxalic. Insolubilizând complet Ca2+, acidul oxalic exercită în exces efecte toxice. Consumate intermitent, legumele cu acid oxalic nu provoacă efecte negative. Aceste efecte se pot anula complet, dacă raţia alimentară asigură un raport crescut de calciu, prin includerea de produse lactate etc. Dinamica acizilor organici. În struguri, conţinutul în acizii tartric, citric şi malic urmează curba acidităţii titrabile. În anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi coborâte, creşte conţinutul în acid tartric, chiar şi în faza de recoltare. Aciditatea cireşelor, predominant malică, atinge pe parcursul maturării un maximum de 0,9-1 g/100 g, după care se constată o diminuare până la 0,7 g acid malic/100 g, pe măsura coacerii complete. 2.12. Vitaminele din produsele horticole

65

Vitaminele sunt substanţe organice foarte active în cantităţi relativ mici, diverse în ceea ce priveşte compoziţia chimică, dar indispensabile activităţii metabolice a organismelor vii. Ele formează numeroase sisteme oxidoreducătoare prin care se reglează potenţialul redox celular şi au rol de activatori enzimatici, participând în procesele de transport de electroni. Deţin rol de biocatalizatori şi constituie, direct sau indirect coenzime ale multor sisteme enzimatice importante. Produsele horticole reprezintă o sursă importantă de vitamine, în cazul vitaminei C, fiind singura sursă. Ciancobalamina (vitamina B12) este unica vitamină care lipseşte din produsele vegetale. Vitaminele se clasifică în două mari grupe. Vitamine hidrosolubile, mai importante fiind tiamina (B1), riboflavina (B2), acidul pantotenic (B5), piridoxina (B6), biotina (H), acidul folic (B9), colina, mezoinozitolul, acidul ascorbic (C), nicotinamida (PP) şi rutina (P). Vitamine liposolubile A, D, E şi K sunt necesare metabolismului vegetal în cantităţi mai reduse. Unele sunt conţinute ca provitamine (carotenoiziiprovitamenele A şi fitosterolii- provitaminele D), iar altele ca vitamine propriuzise (vitamina E- tocoferolii, vitamina K- filochinona). 2.12.1. Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole Acidul L-ascorbic (vitamina C, antiscorbutică) este principala vitamină sintetizată de plante. Se comportă ca agent reducător puternic, care pierde uşor atomii de hidrogen, trecând în acid dehidroascorbic. Forma oxidată are şi ea proprietăţi vitaminice, iar reacţia este reversibilă. Împreună funcţionează ca un sistem oxidoreducător. Rolul fiziologic este complex, participând în ţesuturile plantelor la formarea acizilor graşi nesaturaţi, la degradarea unor aminoacizi, în metabolismul glucidic, în metabolismul fierului etc. Conţinutul în acid ascorbic (mg/100 g produs proaspăt) variază în funcţie de specie, soi şi modul de valorificare.Produsele proaspete au conţinutul maxim în momentul recoltării. La fructe, un conţinut mai ridicat de acid ascorbic îl au coacăzele negre (meda de 177 mg/100 g, maxim 216 mg/100 g,), căpşunele (media de 64 mg/100 g,limite intre 46-86 mg/100 g), coacăzele roşii şi albe (40 mg/100 g). Conţinut redus de vitamina C au strugurii, prunele, perele (3-5 mg/100 g). Conţinutul mediu la câteva fructe mai răspândite. La merele proaspăt recoltate oscilează între valorile de 7-12 mg/100 g), la pere între 4-10 mg/100 g, la caise între 10-14 mg/100 g, iar la cireşe între 6-18 mg/100 g. La legume (speciile mai cunoscute) un conţinut ridicat se constată la pătrunjel (frunze proaspete- 200 mg/100 g), ardeiul verde(127-165 mg/100 g), broccoli (110 mg/100 g), ridichi de iarnă (100 mg/100 g), conopidă (50-78 mg/100 g), gulii (63 mg/100 g), spanac (51 mg/100 g), varză roşie (50-57 mg/100 g) şi varză albă (46 mg/100 g). Un conţinut redus au ciupercile şi pătlăgelele vinete (3-5 mg/100 g). Acidul ascorbic se găseşte în regiunile de creştere activă ale ţesuturilor vegetale, fiind sintetizat de cloroplaste. În seminţe nu apare decât în urma

66

germinaţiei. Procesul de sinteză este proporţional cu intensitatea respiraţiei şi cu activitatea enzimelor oxidante (peroxidaza, catalaza, ascorbinoxidaza). Cu cât ţesuturile sunt mai saturate în oxigen, cantitatea de acid ascorbic formată este mai mare. Părţile exterioare ale fructelor conţin totdeauna concentraţia maximă de vitamina C. Există substanţe care determină scăderea acestuia (compuşii conţinând cupru, unele erbicide ca Prometrinul etc.). Acumularea vitaminei C este un proces specific fiecărui produs horticol. La unele specii cum ar fi merele, prunele sau dovleceii în floare, are loc o diminuare a conţinutului odată cu evoluţia procesului de maturare. La alte specii ca tomatele sau pepenii galbeni, se poate constata o creştere a cantităţii de acid ascorbic din ţesuturi, pe măsura succesiunii fazelor de coacere. Stabilitatea acidului ascorbic în ţesuturi este influenţată de existenţa oxidazelor. Printre ele, se remarcă ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza), o Cu-oxidază (metaloenzimă al cărei cofactor este constituit din cationi de cupru). Produsele care conţin ascorbatoxidază (mai ales cucurbitaceele, dar şi cartofii, morcovii, merele, strugurii) sunt mai sărace în vitamina C. Vitamina P (rutina, bioflavonele) sau taninurile, au un rol protector, frânând viteza de degradare a vitaminei C din ţesuturi. Stabilitatea pe parcursul perioadei de păstrare depinde de specie şi soi (intensitatea metabolismului şi pH-ul produsului), temperatura de păstrare, compoziţia atmosferică, precum şi durata păstrării. Ritmul pierderilor zilnice este foarte ridicat la salată (aproape 20% , chiar în condiţii frigorifice). Pierderi zilnice reduse au morcovii, ceapa, varza (0,08-0,18% ). Scăderea conţinutului în acid ascorbic este mai lentă la produse mai acide, fiind mai rapidă la cele lipsite de aciditate. Temperatura de păstrare mai mică la ardeiul gogoşar determină micşorarea de la 1,5% pierderi zilnice de acid ascorbic (20-220C), la numai 0,8% zilnic (100C). Atmosfera controlată inhibă degradarea mai accelerată a vitaminei C la caise, piersici şi struguri. La mere şi pere nu s-a constatat însă o diferenţă, iar în cazul prunelor atmosfera normală a conservat mai bine conţinutul de acid ascorbic. Cu cât durata de depozitare este mai îndelungată (mere, pere, ceapă, morcovi, struguri, varză etc.), pierderile în vitamina C sunt mai importante. Există şi cazuri când conţinutul în acid ascorbic creşte pe parcursul păstrării. Tomatele, care-şi continuă maturarea în depozit, au chiar o rată de acumulare de 15-18% pe zi, în cele 7 zile de păstrare, mai intensă la 100C decât la 200C. Ceapa şi cartofii la sfârşitul perioadei de depozitare înregistrează o creştere uşoară a conţinutului de acid ascorbic, ca urmare a declanşării fenomenului de încolţire. După Inoue, K. şi colab., (1998), unele plante legumicole cultivate în soluţie hidroponică în care s-a introdus 1-2 g/l ascorbat de sodiu şi-au sporit în interval de 14 ± 2 ore conţinutul în acid ascorbic în mod semnificativ. Salata de la 40 la peste 200 mg% acid ascorbic, devine un produs cu proprietăţi superioare.

67

Conţinutul în acid ascorbic al legumelor şi fructelor transformate. Prelucrarea produselor determină pierderi de vitamina C, specifice diferitelor metode. Spălarea îndelungată, curăţarea în strat gros, expunerea mai îndelungată la lumină şi aer, fragmentarea sau mărunţirea, fierberea în vase descoperite şi cu volum mare de apă, sau încălzirile repetate, determină diminuarea semnificativă a acidului ascorbic din materiile prime horticole. Deshidratarea distruge vitamina C aproape complet. Congelarea determină diminuarea proporţională cu durata acesteia. Fermentaţia lactică păstrează vitamina C, dar circa 50% trece în lichidul de fermentare. Pierderile pot fi micşorate prin opărire cu abur, în loc de opărirea în apă. Termosterilizarea la temperatură înaltă şi pe o durată redusă, protejează conţinutul conservelor în acid ascorbic, la fel ca şi închiderea recipienţilor sub vid. Conservarea în SO2 sau prezenţa aminoacizilor cu sulf asigură protecţia antioxidantă a vitaminei C. Utilajele de prelucrare emailate sau confecţionate din materiale inoxidabile, previn inactivarea acestei vitamine de către ionii de fier sau cupru. Acidul ascorbic întrebuinţat ca aditiv alimentar se produce sintetic prin oxidarea controlată a sorbitolului sau prin procedee biotehnologice. Se întrebuinţează ca antioxidant în băuturi şi conserve, precum şi ca agent de stabilizare (împiedică oxidarea Fe2+, evită oxidarea substanţelor de aromă, conservă prospeţimea şi fructuozitatea sucurilor). Importanţa medicinală şi dietetică. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 45 mg acid ascorbic, dar creşte la 60 mg la gravide şi 80 mg la femeile care alăptează. În timpul infecţiilor, în cazul fumătorilor, sau la persoanele în vârstă, cererea organismului uman pentru vitamina C creşte considerabil. Legumele şi fructele proaspete permit asigurarea unei alimentaţii bogate în acid ascorbic. Manifestările avitaminozei C (scorbut) constau în astenie, anemie, edeme pe membrele inferioare, inflamarea cavităţii bucale, căderea dinţilor, etc. Cercetările din ultimele două decenii au infirmat ipoteza că acidul ascorbic inhibă creşterea tumorilor maligne.Experienţe studiate pe zeci de ani cu eşantioane umane considerabile au demonstrat, cu posibilitate de eroare foarte redusă, că în regiunile sau la persoanele cu consum de acid ascorbic crescut, maladiile coronariene, incidenţa cancerului sau bolile articulaţiilor osoase sunt mai reduse. Dejica,D. şi colab.(2001) mai semnalează prevenirea/limitarea progresiunii diabetului, cataractei şi îmbătrânirii . 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile Vitaminele complexului B, conţinute în cantităţi mai importante în produsele horticole, sunt: tiamina, riboflavina, acidul pantotenic şi piridoxina. A) Tiamina (vitamina B1) se găseşte în cantităţi maxime în alune, nuci, conopidă şi mazăre (0,30-0,39 mg/100 g). Produsele horticole sunt în general sărace în tiamină. Este o vitamină solubilă în apă care este uşor distrusă în mediu neutru sau slab alcalin, la cald. Este relativ stabilă în mediu slab acid, la temperaturi ridicate, sau la acţiunea oxidanţilor. Necesarul uman zilnic este de 1,2 mg tiamină la raţia alimentară zilnică de 3000 Kcal (1 Kcal=4,1868 kJ).

68

B) Riboflavina (vitamina B2) se află aproape în exclusivitate sub formă combinată în celulele sau ţesuturile vegetale, fiind un constituient al coenzimelor flavinice FMN (flavin mononucleotid) şi FAD (flavin adenin dinucleotid), care funcţionează ca transportor de hidrogen în sistemele de oxidoreducere biologică.La nivel ridicat manifestă efect protector faţă de anumite leziuni oxidative. Dintre produsele horticole, migdalele conţin 0,62 mg/100 g. Spanacul, alunele, castanele, sparanghelul şi broccolii au un conţinut de 0,2-0,3 mg/100 g. Este o vitamină stabilă la încălzire, nedistrusă prin fierbere. Este rezistentă în mediu acid şi la oxidare. Pierderi importante au loc sub influenţa luminii şi radiaţiilor ultraviolete, sau în medii cu reacţie bazică (bicarbonat de sodiu). Necesarul zilnic de riboflavină este de 1,8 mg/3000 Kcal raţie alimentară. C) Acidul pantotenic (vitamina B3) este constituentul structural al coenzimei A. Are rol în fotosinteză, în metabolismul glucidelor şi lipidelor etc. Cantităţi mai importante se găsesc în ciuperci (2,1 mg/100 g), broccoli (1.2 mg/100 g), alune (1,15 mg/100 g), conopidă (1,0 mg/100 g. Prin prelucrare se pierd 25-40% din conţinut. Necesarul zilnic este de 10-15 mg. D) Piridoxina (sau adermina, vitamina B6) are un rol important în metabolismul aminoacizilor şi al lipidelor. Nucile conţin 0.56-0,85 mg/100 g, alunele 0,45 mg/100 g, castanele şi mazărea 0,35 mg/100 g. La prelucrarea termică, se pierde în proporţie de până la 50%. Sub acţiunea luminii în mediu neutru sau slab alcalin, se descompune uşor. Necesarul zilnic de piridoxină este de 1-2 mg. E) Vitamina PP (nicotinamida=niacinamida, forma din produsele horticole) se găseşte mai ales în legumele proaspete: ciuperci (5,2 mg/100 g), mazăre (2,4-2.9 mg/100 g), pătrunjel (2,0 mg/100 g) etc. Dintre fructe, nuciferele conţin 4.2-1.0 mg /100 g. Foarte stabilă la căldură, se dizolvă uşor în apa care fierbe. Apa în care au fiert legumele conţine mai multă vitamină PP decât legumele respective fierte. Necesarul zilnic de nicotinamidă este de circa 20 mg. Denumirea PP provine de la “Pellagra Preventing” Pelagra (pella agra = piele aspră, l.italiană), avitaminoza specifică, se manifestă nu numai datorită lipsei vitaminei, cât mai ales datorită lipsei proteinelor (din ouă, lapte) fără de care nu se metabolizează. F) Acidul pantotenic (B5,Bx, factorul antidermatitic) este conţinut în produsele horticole sub formă liberă sau combinată (coenzima A) în cantităţi reduse de 0.02-2.6 mg%, având rol în fotosinteză. Un conţinut mai important în acid pantotenic se găseşte în nuci, broccoli, mazăre şi spanac (0.5-2.0 mg%). Este o substanţă mult mai stabilă decât ceilalţi componenţi din complexul B. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 8-12 mg. G) Acidul folic (acid pteroilglutamic, vitaminele Bc, B9, B4) Denumirea de "folic" provine de la folium (latină) = frunză, această substanţă vitaminică fiind răspândită în frunzele tuturor plantelor. Legumele au un conţinut între 0,008 şi 0,025 mg% (Neamţu, G.,1996). Produsele mai bogate în acest compus sunt:

69

broccoli (0,03 mg/100 g), nucile şi varza de frunze (0,06-0,16 mg%). Necesarul zilnic este de 0,4 mg, dar creşte la femeile gravide sau care alăptează. H) Vitamina P (citrine, bioflavone) este foarte răspândită în regnul vegetal, însoţind vitamina C în măceşe, coacăze negre, citrice, ardei. Rutina, quercetina si hesperidina sunt substante cu proprietăţi oxidoreducătoare, care conservă şi sporesc acţiunea acidului ascorbic. În organismul uman măresc rezistenţa capilarelor şi le micşoreaza permeabilitatea (de unde numele de P), iar în ultimii ani s-a remarcat o gamă semnificativă de efecte terapeutice, corelate cu caracterul lor antioxidant, de epurare a radicalilor liberi şi de chelare a cationilor nocivi (Korkina şi Afanasiev, 1997). Modificările de conţinut şi dinamica vitaminelor din grupul B. Nu au apărut pierderi importante pe parcursul păstrării, dar la sfârşitul acesteia s-a pus în evidenţă migrarea în meristeme a vitaminelor din grupul B la produsele care încolţesc (cartofi, ceapă, rădăcinoase). 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile Principalele vitamine liposolubile conţinute în produsele horticole se clasifică în două mari grupe, după modul cum se găsesc în ţesuturile

vegetale. -Vitaminele liposolubile conţinute ca atare (ca vitamine), din care fac parte tocoferolii (vitamina E) şi filochinona (vitamina K).
-Vitaminele liposolubile conţinute ca provitamine, sunt carotenoizii (provitamina A) şi fitosterolii (provitamina D). A) Tocoferolii (vitamina E) sunt un grup de compuşi chimici (7 substanţe înrudite), cel mai răspândit şi mai important ca activitate biologică fiind α tocoferolul. Sintetizarea lor se face numai de către regnul vegetal, în frunze, însă acţiunea antioxidantă nu este corelată cu acţiunea vitaminică. Rolul lor fiziologic major este de a frâna reacţiile de oxidare în ţesuturile vegetale, de protecţie a acizilor graşi esenţiali, carotenoizilor, prevenind acumularea de peroxizi care au acţiune distructivă. Cantităţi mai importante de tocoferoli (25-28 mg/100 g) se găsesc în fructele nucifere, cantitatea maximă fiind în uleiul de migdale. Murele conţin 9-10 mg/100 g, si castanele 7-8 mg/100 g. În industria prelucrătoare se folosesc pentru proprietăţile lor antioxidante deosebite. Se adaugă în uleiuri sau grăsimi alimentare în cantitate de 300 mg/kg. Tocoferolii sunt sensibili la oxigen, mai ales când sunt în stare liberă. Conţinutul produselor în vitamina E se diminuează mult prin prăjire, încălzire puternică sau congelare. Necesarul uman zilnic de tocoferoli este de 20-30 mg. Radicalii liberi care apar într-o cantitate mare, punându-ne în pericol sănătatea, pot fi contracaraţi prin consumarea unor produse bogate în tocoferoli. B) Filochinona (vitamina K). sintetizataă in ţesuturile vegetale doar in forma K1,este concentrată în cloroplaste şi are rol în fosforilările oxidative. În conopidă exista 3.2 mg/100 g, in varză media de 2,5 mg/100 g, iar în spanac 0,35-4,5 mg/100 g (în funcţie de prospeţime). Este instabilă la lumină, la oxidare, în mediu alcalin sau puternic acid.Iniţiala denumirii provine de la cuvântul

70

"Koagulation" (coagulare), întrucât are acţiune antihemoragică. Necesarul uman este sintetizat in organism de microorganismele tubului digestiv. C) Carotenoizii (pigmenţii carotenoidici, provitaminele A) sunt sintetizaţi numai de plante, acumulându-se în perioada de creştere paralel cu sinteza zaharurilor.Valoarea (activitatea) vitaminică a carotenoizilor se exprimă prin echivalenţa acestora în vitamina A (retinol). Considerând activitatea vitaminei A egală cu 1, β carotenul are 0,5%, α carotenul 0,25% şi γ carotenul 0,13%. Din circa 80 de pigmenţi carotenoizi, doar 10 au activitate de provitamine A. La ardei cantitatea este proporţională cu gradul de maturitate, fiind la maturitatea de consum de 30 de ori mai mare decât la prematuritate (25-35 mg carotenoizi/100 g, din care, caroten 0,6 mg). În morcovi se acumulează in medie 7-8 mg/100 g carotenoizi, din care 4 mg caroten. Soiurile galbene conţin o cantitate mai mică decât cele roşii. Morcovii recoltaţi tardiv au un conţinut maxim de pigmenţi carotenoizi de 30 mg/100 g, în timp ce la recoltarea timpurie conţinutul este de 13 mg/100 g. ( Fritz, D. şi colab.,1979). Spanacul conţine 13-14 mg carotenoizi/100 g, din care 2,6 mg caroten. La tomate acumularea este maximă la maturitatea fiziologică (6-12 mg carotenoizi/100 g, din care 0,6 mg caroten), iar la caisele proaspete, la maturitatea de consum 3,2-4,2 mg/100 g, din care 0,5-0,6 mg caroten. Carotenoizii ca aditivi alimentari. Prin purificare,acestia se pot separa sub formă de pulberi cristaline de culoare roşu închis, până la violet intens, insolubile în apă, slab solubile în alcool şi uşor solubile în solvenţi organici sau lipide. Sunt instabile la lumină sau în mediu acid. Se pot obţine şi pe cale sintetică. Se folosesc drept coloranţi alimentari sau pentru vitaminizarea unor produse. Valoarea dietetică şi medicinală. Vitamina A (retinolul) se formează în organismul uman prin scindarea provitaminei A, sub acţiunea enzimatică a carotenazei. Are un rol fiziologic important, în controlul diferenţierii celulare, în formarea rodopsinei (pigmentul retinei), în menţinerea imunităţii organismului la infecţii respiratorii şi digestive. Prezenţa carotenului natural are un efect protector superior. După Mogoş, V.T. (1992), necesarul de retinol pentru persoane adulte, conform recomandările OMS, este de 750 mg/zi (1 UI = 0,3 mg retinol), sau 2500 UI/zi. După Răşenescu, I. şi colab. (1988), necesarul zilnic este de 5000 UI, iar pentru copii este de 2500 UI, aportul normal trebuie asigurat în proporţie egală (1:1) din alimente atât de origine vegetală, cât şi animală. Corecta metabolizare se face numai cu un aport proteic suficient. D) Fitosterolii (provitaminele D) fac parte din lipidele simple, nesaponificabile.Pot fi izolaţi din lipidele vegetale, după hidroliză. În produsele horticole au fost identificaţi sitosterolul (122 mg/100 g migdale, 106 mg/100 g mazăre verde, 87 mg/100 g nuci), brasicasterolul şi campesterolul la fam. Cruciferae, spinasterolul la spanac, stigmasterolul la Papilionaceae.Alţi steroli vegetali se găsesc în cantităţi mult mai mici (sub 10 mg/100 g).

71

Un adult are nevoie de 20 mg vitamina D pe zi, care şi-o procură din alimente, dar mai ales prin transformarea provitaminelor D de la nivelul pielii în forme active, sub acţiunea razelor solare (λ =285-310 mm, ultraviolete). Vitaminele D sunt vitamine antirahitice necesare în primul rând copiilor (400 UI/zi), dar şi adulţilor (200 UI/zi), întrucât măresc absorbţia digestivă a calciului şi joacă un rol esenţial în osificare. Carenţa la adulţi se manifestă prin demineralizare şi înmuierea oaselor. Acţiunea vitaminică realizează un raport Ca:P optim (1:1,5) şi ameliorează starea generală a organismului, mărind capacitatea de apărare faţă de diferiţi agenţi biologici. Deşi nu sunt distruse prin prelucrare alimentară, vitaminele D sunt sensibile la oxigenul din aer, agenţi oxidanţi sau lumină, sensibilitate sporită de prezenţa metalelor grele şi a temperaturilor mai ridicate. 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole Enzimele sunt compuşi de natură proteică, produse de celulele vii, specializate în cataliza reacţiilor biochimice. Au o specificitate şi o putere catalitică mult mai mare decât cea a catalizatorilor sintetici. Enzimele condiţionează desfăşurarea, coordonarea şi autoreglarea proceselor metabolice. Prin extracţie din celule îşi pot păstra proprietăţile biocatalitice. Structura enzimelor poate fi exclusiv proteică, sau de natură heteroproteidică. Masa lor moleculară oscilează de la 9000 până la câteva milioane. Enzimele holoproteidice îşi exercită proprietăţile catalitice prin intermediul unui centru activ (situs catalitic), dispus în diferite poziţii ale catenelor polipeptidice. Acest centru conţine grupări libere tio (-SH), carboxil (-COOH), amino (-NH2), hidroxil (-OH) etc. Pepsina, papaina, tripsina, ribonucleaza, aparţin acestui tip. Enzimele heteroproteidice, care constituie majoritatea, au o parte proteică (apoenzima) şi o componentă neproteică (cofactor). Apoenzima conferă specificitatea de acţiune (hidroliză, oxidoreducere, transfer etc.) şi specificitatea de substrat. Cofactorii enzimatici, pot fi grupări prostetice (nucleotide, vitamine, cationi), sau molecule organice (coenzime, ca citocromii, coenzima A, piridin nucleotide etc.). Unele enzime au nevoie atât de unele cât şi de altele. Enzimele alosterice acţionează numai în prezenţa unor activatori, incluşi şi ei în grupa cofactorilor, dar care se leagă la apoenzimă prin intermediul unui centru activator (situs alosteric), independent de situsul catalitic. Izoenzimele sunt enzime uneori foarte diferite între ele (prin proprietăţi fizice, chimice etc.), dar care catalizează aceeaşi reacţie biochimică. Sistemele complexe multienzimatice cuprind enzime asociate necovalent, prin interacţiuni intime. Ele participă la realizarea unor secvenţe de reacţii înlănţuite. Produsul format prin acţiunea uneia devine substrat pentru enzima următoare, şi aşa mai departe, apărând astfel un lanţ complex.

72

Activitatea enzimatică se poate măsura şi aprecia fie prin diferite unităţi convenţionale (U, Kat), fie ca activitate enzimatică moleculară (numărul de molecule de substrat transformate de către o moleculă de enzimă în timp de un minut). Sinteza enzimelor este controlată de gene. Enzimele se găsesc în stare coloidală, localizate în diversele organite sau componente ale celulei. În momentul analizei enzimatice, aceste părţi celulare se rup, iar enzimele devin solubile numai după eliberarea din ţesuturi, determinându-se la pH-ul activităţii lor maxime. Distribuţia intracelulară a enzimelor este foarte complexă. Lipozomii conţin hidrolaze, dar nu conţin enzime oxidative sau lipază, care au acţiune distructivă asupra membranei lor lipoproteice. În stroma mitocondriilor se găsesc localizate enzimele care acţionează în ciclul Krebs. Peroxidaza se găseşte atât în membrana celulozică a celulelor, cât şi în sucul vacuolar. Catalaza se găseşte în nucleu, glioxizomi şi peroxizomi (A.Gherghi şi colab., l983). În produsele horticole se găsesc toate cele 6 clase (grupe) de enzime clasificate de International Union of Biochemistry (IUB, 1964): oxidoreductaze,hidrolaze,transferaze, liaze, izomeraze şi ligaze (sintetaze). Coenzimele au existenţă distinctă. Importanţa lor este subliniată de existenţa unei ştiinţe distincte, enzimologia, care le studiază în amănunt, sau încă le descoperă şi le izolează. În studiul valorificării produselor horticole, oxidoreductazele şi hidrolazele sunt clasele care cuprind principalele enzime studiate şi implicate practic în controlul sau modificarea cadrului tehnologic sau biotehnologic.

2.13.2. Oxidoreductazele din produsele horticole
Oxidoreductazele catalizează reacţiile de oxidare şi de reducere din ţesuturi. Maturarea implică şi participarea celor mai cunoscute enzime din această grupă, iar fenomenul de biodegradare, deranjamentele sau bolile fiziologice antrenează cea mai mare parte a lor. Dintre oxidoreductaze fac parte oxidazele (cele mai importante pentru aplicaţiile lor) şi dehidrogenazele. A) Oxidazele care au reţinut mai mult atenţia valorificatorilor sunt: peroxidaza, catalaza, lipoxidaza, ascorbatoxidaza şi fenoloxidazele (PFO, lacaza). Peroxidaza din produsele horticole este o feriprotaporfirin-peroxidază, care are ca grupare prostetică feriprotaporfirina III. Se găseşte în cantităţi reprezentative în hrean,ridichi,cartofi, şi alte produse horticole. Peroxidazele catalizează reacţiile caracteristice de oxidare prin intermediul peroxizilor: ROOH + AH2 ⇒ H2O + ROH + A, în care ROOH poate fi peroxidul de hidrogen (H2O2) sau un peroxid organic. Peroxidazele pot cataliza şi alte tipuri de reacţii, de tip oxidativ, catalazice şi de hidroxilare. Peroxidaza din rădăcinile de hrean are masa moleculară 40.000 şi este stabilă în limitele de pH între 4-12. Peroxidazele prezintă stabilitate termică (851150C), constatându-se în unele cazuri reactivarea după tratamente termice. Din acest motiv activitatea lor serveşte ca indicator al eficacităţii sterilizării sau

73

ceea ce permite menţinerea unei concentraţii scăzute de H2O2. 1986). Catalaza are şi o acţiune peroxidazică. Intervine şi în reacţiile de sinteză a etilenei. dar dacă acţiunea se prelungeşte. I. acizii graşi sunt degradaţi în produşi care participă la sinteza etilenei. Acţionează ca o oxidază 74 . ridichi în cantităţi mai semnificative. scăderea activităţii se corelează cu intrarea fructelor în faza de declin fiziologic (Potec. gutui şi pere. pere. se pot folosi inhibitori de lipoxidază (BHT-butil hidroxitoluen. dar fără a avea rol esenţial) sau modificarea mirosului şi gustului (la mazăre. Mazărea şi fasolele neopărite în procesul de prelucrare evoluează în acest mod.9. manifestată când H2O2 este în concentraţie mai mică.3-8. iar în boabele de soia în cantităţi mai importante.. Este activă şi la temperaturi scăzute.9) (Burzo. şi colab. cu Fe3+. Fiind mai termolabilă ca peroxidaza. Participă la oxidarea carotenului. pe seama oxigenului provenit din respiraţie. La mere... În acest caz. În timpul perioadei de repaus vegetativ.blanşării. în ciuda formării continue a acestui produs. poate fi distrusă si la un nivel termic de peste 600C. 1978). cu 110 % si până la 350% (Burzo. în timpul maturării şi păstrării.). acesta se oxidează în compuşi lipsiţi de activitate vitaminică. Pentru protecţia unor produse prelucrate. Catalaza este o endoenzimă care se găseşte în toate ţesuturile vegetale. I.000 şi este una dintre cele mai active enzime. Catalizează reacţia H2O2 ⇒H2O + 1/2 O2. Este activată în intervalul de pH=5. fasole. globulinică. un mol transformând 5 milioane de moli de H2O2 (apa oxigenată) la 00C în timp de un minut. activitatea peroxidazei din diversele ţesuturi ale bulbilor de ceapă sau rădăcinilor tuberizate de morcov a scăzut în mod caracteristic (o diminuare între 1. n-propilic etc. transmiţând oxigenul peroxidic unor acceptori potriviţi (de exemplu alcoolilor inferiori: metilic. Activitatea catalazei se corelează cu intensitatea proceselor metabolice. La ceapă şi morcovii aflaţi în perioada de repaus vegetativ.1 şi 3. Are greutatea moleculară de 240. linolenic etc) numiţi şi esenţiali. fasole etc. etilic. tocoferolii.I. catalaza şi-a diminuat activitatea în toate ţesuturile. Ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza) are cationul de cupru ca grupare prostetică şi oxidează acidul ascorbic în prezenţa oxigenului. Aceasta are o curbă de degajare similară activităţii lipoxidazei. BHA butilhidroxianisol. clorofilei şi acidului ascorbic. Catalizează oxidarea acizilor graşi nesaturaţi (linoleic. piersici etc. Catalaza este o cromoproteidă heminică. Un mol conţine patru subunităţi heminice.). cum ar fi brunificarea fiziologică (mere.. dar pH-ul activităţii maxime este neutru (pH=7). Activitatea lipoxidazei din produsele aflate la păstrare creşte concomitent cu intensitatea procesului de respiraţie. 1986). râncezind lipidele din alimente. modificându-le gustul spre amar şi mirosul către rânced. acidul ascorbic etc. Peroxidazele sunt implicate şi în fenomenele de degradare a produselor horticole. diminuând astfel conţinutul produselor în unele vitamine. Lipoxidaza are structură holoproteidică. Se găseşte în mazăre. În prima etapă se formează acid dehidroascorbic. constatându-se un paralelism al acestei sinteze cu activitatea peroxidazei (şi catalazei). fiind una dintre cele mai importante enzime ale metabolismului energetic celular.).

Legumele Cucurbitaceae.cu aparitia de compusi de culoare inchisa. în prezenţa oxigenului atmosferic. Cele mai reprezentative sunt grupate în două categorii distincte: -orto-difenol: oxigen oxidoreductaze (ex.terminală în procesul de respiraţie. Polifenoloxidaza(PFO) este activată de catehină. Lacaza acţionează asupra unui număr mult mai mare de compuşi fenolici. Urmează polimerizarea neenzimatică sau oxidativă a chinonelor formate. Produse mai bogate în PFO sunt cartofii. acid clorogenic. Aceste oxidaze catalizează hidroxilarea monofenolilor cu formare de ortodifenoli care sunt transformaţi în ortochinone. activitatea enzimei este dublă în coajă. care conţine două molecule de FAD. se datorează oxidării mono şi di-fenolilor asupra cărora a acţionat PFO. fapt evident în momentul când se studiază conţinutul în această vitamină. Catalizează reacţia: 75 . acid cafeic. Pasteurizarea sucurilor sau a unor conserve are acelaşi efect. precum şi anumite faze ale proceselor tehnologice (presarea sau separarea impurităţilor prin decantare. fenoloxidazele trebuie inactivate. mai sărace în vitamina C. În prune. etc). Polifenoloxidazele din plante nu prezintă o specificitate deosebită. Ele pot acţiona asupra unei varietăţi mari de compuşi mono. ciupercile. Este o glucoproteidă cu masa moleculară 150. Pe parcursul prelucrării produselor horticole. spanacul. spanacul. în oxidarea polifenolilor din ţesuturile vegetale. ortodifenoli şi alţi compuşi asemănători. dar mai puţin lacaza.000. Sunt implicate în sinteza etilenei. Acidul ascorbic. vişinele.lacaza). Masa moleculară a polifenoloxidazei (PFO) este de 34.000. care pot inhiba sau stimula biosinteza etilenei. tirozinaza). Blocarea sau îndepărtarea cuprului din molecula PFO inactivează enzima (cu dietilditiocarbamat. perele. înnegrirea materialelor vegetale proaspăt tăiate sau casarea sucurilor(musturilor).polifenoloxidazele.şi orto. Fenoloxidazele au un rol important în procesul de maturare al fructelor. Produsele cu ascorbatoxidază au conţinutul în acid ascorbic instabil expus permanent diminuării. Glucozoxidaza este o enzimă care şi-a găsit numeroase utilizări sub formă de preparate imobilizate.) micşorează sau previn îmbrunările oxidazice. fac parte din această grupă. Distribuţia lor este neuniformă în epidermă şi în vasele conducătoare. NaHSO3.difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. fiind foarte activă în piersici şi mai ales în strugurii mucegăiţi. strugurii sau merele. H2S. Îmbrunarea enzimatică a legumelor şi fructelor. comparativ cu centrul fructului. Sunt metaloenzime. caisele. având ca grupare prostetică un atom de cupru în moleculă.di fenolici. mai ales pe parcursul valorificării. Opărirea (blanşarea) este tratamentul cel mai folosit înaintea deshidratării. activitatea PFO creşte din mijlocul fructului spre periferie. congelării sau termosterilizării. La mere. soluţiile în concentraţii mici de NaCl. filtrare. salata. La un pH mai scăzut (aciditate ridicată) activitatea lacazei este diminuată. piersicile. iar studiul lor are aplicaţii practice deosebite. merele. -para. prunele. tomatele. Prezenţa SO2 inhibă mai ales polifenoloxidazele şi tirozinaza. centrifugare etc.

pH-6. Mai importantă pentru domeniul nostru de activitate trebuie menţionată malat-dehidrogenaza. căpşune.5 pentru tomate. depolimerizează acizii pectinici în prezenţa apei. precum şi unele cu rol deosebit în procesele fiziologice (clorofilaza. a. struguri. Sunt prezente în mere. Endo PG este cea mai răspândită depolimerază.. fosfatazele.3. proteazele).pentru controlul continutului in H2O2 care rezulta . Pectin depolimerazele (enzimele pectice depolimerizante) scindează în prezenţa apei legăturile lanţului poligalacturonic. struguri.Glucoză + H2O +O2 = H2O2 + acid gluconic Se obţine prin procedee biotehnologice din tulpini de Aspergillius sau Penicillium. B) Dehidrogenazele. Ele permit. morcovi. enzime pectolitice) din clasa hidrolazelor catalizează scindarea substanţelor pectice. fără mărirea conţinutului lor în acid acetic si diminuarea alcoolului existent. Activă în mere.5. invertaza. spanac etc. determinând sau accelerând hidroliza legăturilor esterice. amilazele. hemicelulază şi pectină. tomate. Din această grupă fac parte enzimele cu cele mai importante aplicaţii practice (enzimele pectice.13. piersici. lipaza. mere. conţinutul mai ridicat de CO2 din depozitele cu atmosferă controlată îi inhibă acţiunea. Sunt activate de unele săruri (NaCl. P-N. pepeni.6 la mere şi pH. glicozidice etc. Pectin demetoxilazele (enzime saponificante) produc demetoxilarea substanţelor pectice. pere.alături de glucozoxidază. eterice. -(Endo-Exo)polimetilgalacturonazele (PMG). piersici. cartofi.daca este necesar. cu eliberare de metanol. căpşune.7. pere.. conducând la degradarea ei în celulază. Au 4 forme rezultate din specificitatea de substrat (acizi pectici-acizi pectinici).6 la struguri). 76 . cireşe. Enzimele pectice (pectinaze. Protopectinaza catalizează scindarea legăturilor din macromolecula de protopectină. În funcţie de substratul specific şi modul sau locul de acţiune distingem: protopectinaze. Pectin metilesteraza (PME sau PE) se găseşte în tomate. o stocare mai îndelungată a marcurilor fermentate de fructe. --(Endo-Exo)poligalacturonazele (PG) acţionează asupra acizilor pectici. c. celulaza. multiplicata prin locul scindării (endo-exoscindare) : specificitate (2 cazuri) x 2 locuri de scindare. Hidrolazele din produsele horticole Hidrolazele catalizează scindarea substratului cu ajutorul apei. enzimă care catalizează transformarea reversibilă a acidului malic. Preparatele de glucozoxidază servesc în calitate de agent antimicrobian şi antioxidant. b. fosforilazele). Sunt active la pH aproape neutru (pH.in proportii bine echilibrate. CaCl2) şi au stabilitate la căldură (încălzire uşoară). C-N. pere. Sucurile de fructe şi alte băuturi pot fi tratate pentru mărirea stabilităţii cu preparate care conţin şi catalază. asparaginaza. deoarece consumă oxigenul existent în masa produsului şi formează o oarecare cantitate de peroxizi cu calităţi dezinfectante. ceapă. pectindemetoxilaze şi pectin depolimeraze (ultimele au patru forme). 2.Exo PG este semnalată în cantităţi semnificative în morcovi şi în mere.

Din acest moment începe hidroliza substanţelor pectice şi scăderea fermităţii structotexturale a pulpei. Activitatea acestor enzime se intensifică în paralel cu descreşterea fermităţii structo-texturale a pulpei. în fazele 77 . Păstrate la o temperatură mai scăzută (00 C). Ele catalizează hidroliza celulozei din membrana celulară. uşurând intervenţia PG. datorată unor substanţe pectice cu lanţ poligalaturonic mai lung şi mai slab metoxilat. de hidrolizare a lanţurilor poligluconice amorfe în produşi oligogluconici solubili în apă (celobioză). Se produce demetoxilarea lanţurilor poligalacturonice. La pere. activitatea maximă a PME se realizează de la începutul maturării. catalizând desfacerea mono-. în care se reduce vâscozitatea mediului celular sau a soluţiilor coloidale de celuloză amorfă. piersici.glucanaza acţionează numai în etapa a doua.5-6. La merele depozitate în atmosferă controlată. activitatea PME este inhibată 10-15 zile. Exo-β .Depolimerizarea (scindarea) substanţelor pectice este realizată şi de liaze din grupul pectin sau pectat liazelor care sunt menţionate separat. Endo-β -glucanaza (celulaza Cx) acţionează alături de C1.fapt care explica culoarea unor soiuri la sistarea pastrarii. determinând modificarea culorii verzi pe parcursul maturării. clorofilaza are o activitate de trei ori mai mare în timpul climacteriului respirator. La mere. Celulazele au un pH optim slab acid (4. bacterii). Există o corelaţie între modificările de textură şi raportul activităţii demetoxilante (PME) .şi trigliceridelor în glicerină şi acizi graşi. activitatea enzimei este inhibată. apoi descreşte. pere.în prezenţa apei. care conţin clorofilă. după care descreşte brusc. lanţuri legate prin legături de hidrogen. tomate. Momentul coincide cu apariţia unei structuri fibroase a pulpei.Substanţele pectice din ţesuturile vegetale se transformă sub acţiunea complexului enzimelor pectice. }esuturile plantelor se apără de celulazele microorganismelor patogene (fungi. dar mai ales într-o etapă următoare. secretând inhibitori. La piersicile aflate în cursul maturării.depolimerizante (PMG-PG). di. Acţionează asupra clorofilelor a şi b. care are o structură amorfă şi lanţuri cu extremităţi libere. Sunt stabile termic în domeniul 30-600C. Clorofilaza este prezentă în cloroplastele celulelor vegetale. Celulazele (β glucanazele) au fost identificate în mere. contribuind la subţierea acesteia. cu un conţinut ridicat de CO2. Maturarea fructelor pomacee este însoţită de creşterea conţinutului în acizi graşi liberi din ceridele acoperitoare. Chinonele rezultate din oxidarea substanţelor fenolice au această proprietate. Celulaza C1 acţionează asupra lanţurilor de celuloză iniţială (cu structură complexă cristalină. formând micelii insolubile în apă) degradându-le de la forma microgranulară la forma reactivă. activitatea PME atinge un maxim după 12 zile de păstrare la 80 C. Lipaza intervine în biodegradarea hidrolitică a lipidelor din majoritatea produselor horticole. Maturarea se caracterizează şi prin înmuierea ţesuturilor la unele produse. Legăturile glucozidice din lanţurile celulozice sunt scindate treptat. având ca efect apariţia de substanţe pectice cu molecule mai mici şi mai solubile. faţă de faza preclimacterică. Se cunosc trei tipuri. după care are loc o creştere intensă.5).

A fost identificată în fasolea boabe. Prin îndepărtarea Ca2+. În fructele nucifere şi in seminţe. atribuită activităţii lipazei. Este o endoenzimă care hidrolizează la întâmplare legăturile α -1. activitatea enzimei este mai intensă.4 şi α -1. iar temperatura optimă este de 55-630 C pentru preparate industriale.0). la (α )20D= -20. Cand păstrarea se efectuează la o temperatură mai ridicată. Ele catalizează desfacerea legăturii dicarbonilice (β -1-2) din zaharoză conducând la eliberarea de glucoză şi fructoză. la care participă şi fosforilazele. În urma hidrolizei.8). glucozidazinvertază şi fructozidazinvertază. Aceşti produşi sunt degradaţi in continuare de oxidazele specifice. enzima devine inactivă şi termolabilă. glucoamilaza. în timpul creşterii şi dezvoltării se constată însă o descreştere continuă.Este cea mai putin termolabila.50 (zaharoză). în condiţiile unui exces de inhibitor care frânează acumularea 78 .4-glicozidice din macromolecula de amidon. Invertazele (sau zaharazele) sunt prezente sub două forme mai cunoscute. de la (α )20D= +66. se poate urmări acţiunea hidrolitică a amilazelor.amilaza este o metaloproteidă care conţine ca grupare prostetică Ca2+ (1 atom gram/mol). Pe parcursul păstrării fructelor seminţoase. Este o exoenzimă. determinând sporirea conţinutului în produşi de hidroliză (acizi graşi liberi). Amiloglucozidaza (AMG. β -amilaza hidrolizează legăturile α -1. Se găseşte în cartofi si fasole.conducând la dextrine de diferite mărimi. Este o holoproteidă.fiind tipuri de AMG de origine bacteriană stabile şi la 900 C. Cu cât temperatura este mai ridicată. mere. care eliberează maltoză şi dextrine (numite "dextrine limită").timpurii ale climacteriului. Potenţialul invertazic al sucurilor şi musturilor este de 3 ori mai mic decât cel al produsului proaspăt zdrobit. în timpul maturării şi păstrării produselor horticole. fiind activă la temperaturi sub 450 C.6 de la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice din amidon. lipazele provoacă alterări favorizate de o umiditate şi o temperatură mai ridicate. această activitate descreşte. planul de rotaţie al luminii polarizate se modifică.0-6. În faza de maximum respirator. o dată cu scăderea conţinutului în amidon. În cursul proceselor de maturare. dar este tipică microorganismelor. α . cationii metalelor grele pot inhiba acţiunea lor. cu eliberare de glucoză. activitatea amilazelor creşte. În timp ce SO2. Amilazele catalizează hidroliza enzimatică a amidonului.4-glicozidice la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice de amidon. Acţionează la pH slab acid (5. sau la ieşirea cartofilor din repausul vegetativ. Domeniul optim de pH este cel acid (1. având ca grupări active grupările tiolice (-SH). enzima R) hidrolizează legăturile glicozidice în poziţia α -1. conţinutul în invertază creşte. pere (mai multe forme). Pe parcursul maturării produselor horticole. Este tipică la produsele proaspete pentru soiurile de cartof care au fermitatea ţesuturilor mai ridicată. nu influenţează invertazele. activitatea invertazei creşte în corelaţie cu scăderea conţinutului în zaharoză. fiind maximă la +800 C. datorată unui inhibitor natural existent în concentraţie mare. La tuberculii de cartof. chiar până la 1%.00 (zahărul invertit). declanşându-se astfel râncezirea.

la temperatura de 45-550C (preparate industriale). la peste 9:1. cu eliberare de peptide (polipeptide sau oligopeptide sau chiar de aminoacizi). salată. Clorofila a se găseşte în proporţie mai mare în ţesuturile verzi. când este maximă. dar nominalizează o grupă separată.14. bromelina (in ananas) sau subtropicale: ficina (in smochine). având ca urmare acumularea glucidelor reducătoare. dar în zonele montane disproporţia creşte de la 5. Activitatea lor se măreşte de la pârgă la maturare. există o varietate surprinzătoare de soiuri. grupaţi în patru categorii mai importante: pigmenţi porfirinici. determină activarea enzimei. Clorofila a este de nuanţă verde gălbui. şi colab. S. sau SO2 în doze mici.. dar mai puţin în pieliţă. ca pigmenţi flavonoizi. castraveţi. Kays. proteazele sunt localizate în cantitate mai mare în pulpă şi în suc. În mere sau pătlăgele vinete..glucidelor reducătoare.holoproteidice.având în centrul activ grupări (-SH) libere. ridichi şi alte produse horticole. antocianici şi flavonici (Gherghi. Proteazele (peptidhidrolazele) catalizează scindarea hidrolitică a legăturilor peptidice din proteide. carotenoidici. acţionează specific în funcţie de produs. inclusiv betalainele. Depozitarea frigorifică modifică acest echilibru. distingem exo şi endo peptidaze (enzime proteolitice. Prezente în majoritatea legumelor şi fructelor.respectiv îndulcirea la t0C<4. Raportul faţă de clorofila b. În funcţie de modul de acţiune. A. Pigmenţii produselor horticole Pigmenţii vegetali conferă culoarea produselor horticole. 79 . Porfirinele cu magneziu sunt metaloporfirinele cele mai răspândite. ceapă. corespunzătoare resturilor de cisteină care le conţin. pătlăgelele vinete. betalainele. deosebire care facilitează separarea cromatografică. pigmenţii sunt localizaţi în epicarp. în toate ţesuturile. În cazul piersicilor sau strugurilor. iar clorofila b este verde. 2. (1990) grupează la un loc pigmenţii antocianici şi flavonici. mult mai divers colorate decât cele care sunt oferite în mod frecvent. Pigmenţii sunt substanţe chimice de natură diferită. La sfecla roşie. Pigmenţii porfirinici Pigmenţii profirinici sunt cromoproteide. În boabele de struguri. Zincul şi magneziul.0). care apar ca derivaţi de substituţie ai porfirinei cu metalele grele şi cu protidele.1983). reprezentate de clorofilă.J. fapt care se reflectă în dinamica proteidelor. este de 3:1.5:1. prezintă maximul activităţii la pH foarte acid (pH=2. În sucuri si in musturi. Câteva endopeptid hidrolaze tiolice. morcovi. Pigmenţii flavonici şi antocianici. proteinaze). se găsesc mai ales în sucul vacuolar şi în soluţia celulară.care conţin β -caroten.14. 2. dar se preferă cele roşii care conţin licopen. La ardei. există soiuri cu pulpă colorată sau cu pulpă necolorată. tomate. Aceasta este un amestec de clorofilă a şi b. Pigmenţii porfirinici şi carotenoidici sunt localizaţi mai mult în organitele plastidomului (cloroplaste şi cromoplaste).La tomate există şi soiuri portocalii foarte valoroase. sunt prezente în diverse fructe tropicale: papaina (in fructul de Caryca papaia).1. fasolea de grădină.

1-0. cloroplastele din epidermă şi hipodermă sunt active în primele faze.2 mg/100g (castraveţi) şi 8.preparga). Zn. diminuarea rapidă a conţinutului se produce în perioada care precede maturarea fructelor. sau hidrosolubil sub formă de săruri de sodiu sau potasiu (Cu2+ liber = max.Se foloseşte sub formă modificată în calitate de colorant.0-2. dar şi de faza de creştere-dezvoltare a acestora. 200 mg/kg). Modificarea conţinutului în pigmenţi clorofilieni la produsele horticole se manifestă în mod specific.6 mg/100g (tomate. Pe măsura avansării în coacere. Are loc trecerea de la cloroplastele bogate în clorofilă la cromoplaste. conţinutul în clorofilă scade de la 1. La mere. îndepărtându-se metanolul şi fitolul cu care erau legate. Cichorium) constituie un defect. Clorofila se extrage cu solventi specifici. La legumele de frunze. lumină şi conţinutul atmosferei în CO 2 şi O2.6 mg/100g. de saponificare la rece în prezenţa hidroxizilor alcalini.Cantitatea de pigmenţi clorofilieni din ţesuturi depinde de specia sau organul vegetal analizat. În cazul maturării tomatelor. Acest fenomen poate fi urmărit şi la ardei. iar fructele (mere. rezultând compuşi mai stabili la lumină sau la pH acid.95 mg/100g.9 mg/100g (ardei). 5.Prin alt procedeu. Ni). După recoltare şi pe parcursul păstrării. Magneziul poate fi îndepărtat din moleculă cu acizi diluaţi şi înlocuit cu alte metale (Cu. Atmosfera controlată inhibă descompunerea pigmenţilor clorofolieni. Există mai multe procedee. până la dispariţia completă a acestui pigment. conţinutul în clorofilă scade. la 0. liposolubil în uleiuri vegetale. alcool sau glicerină.din frunze cu un continut in proteine redus. bogate în celelalte tipuri de pigmenţi. La merele şi perele care se maturează. Fe. 80 . Rezultă o sare alcalină a clorofilei. Complexul cel mai folosit este clorofilă-Cu.. compus solubil în apă. (1979). Un proces nedorit este continuarea sintezei clorofilei la tuberculii de cartof sau la rădăcinile de morcov expuse la lumină. M. cele două grupări carboxilice ale clorofilei sunt esterificate. pere) depozitate se menţin verzi. Viteza reacţiilor de descompunere a clorofilei este dependentă de temperatură. în timp ce la speciile care se forţează (ex. conţinutul mediu al unor legume de seră în clorofilă este de 2. După Dobreanu. culoarea lor se schimbă prin apariţia culorii complementare şi a culorii de fond. culoarea verde intensă este un indicator de calitate pentru salată sau spanac.

În sucuri şi diverse băuturi se foloseşte sub formă de granule. grăsimi. Există şi compuşi carotenoproteici. merele.14. benzen sau sulfură de carbon. granule (210%).2. Este o provitamină A. Se poate separa din materiile prime vegetale. xantofile. Ei pot fi atât hidrocarburi carotenoidice (licopina. Se foloseşte în calitate de colorant alimentar (roşu. pot avea cicluri ionice sau pentaciclice. în suspensie lichidă (30%) de ulei vegetal. Sensibil în mediu acid sau alcalin. Este insolubil în apă. sau glicozizi de carotenoide. un izomer precursor. fie dizolvaţi în lipide sau cristalizaţi. 2-12 mg/l. pepenii galbeni. Se prepară şi prin sinteză şi serveşte drept colorant alimentar. xantos=galben) sunt alcooli carotenoidici. strugurii. În fructele de tomate s-a identificat prolicopina. Luteina este. carotina) cât şi compuşi carotenoidici cu oxigen (alcooli. În tomate conţinutul său este de 3-4 mg/100g. imprimându-le culoarea roşie. Pepenii verzi şi măceşele conţin de asemenea acest pigment. cu un număr mare de legături duble conjugate. fructificare şi de protecţie faţă de radiaţiile ultraviolete. gemuri sau dulceaţă (caise). Se foloseşte sub formă condiţionată. Compuşi carotenoidici cu oxigen. hidroxicetone. având activitatea vitaminică A de 25%. 81 . Este o provitamină A. Se remarcă prin efectul sau protector superior. cătina. prezenţi în numeroase produse horticole. în procesele de fotosinteză. acizi etc. Se găsesc fie în stare liberă.2. Dintre hidrocarburile carotenoidice. Este răspândit în aceleaşi produse. caisele.). respectiv C3'.0 mg/100g). pentru colorare în nuanţe de galben şi vitaminizare. În produsele horticole. care trece sub acţiunea luminii în licopină. în metabolismul lipidelor. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi) Pigmenţii carotenoidici includ circa 70 de compuşi. mai ales la căldură se deteriorează rapid. oranj) în sucuri de legume sau fructe. cel mai răspândit pigment carotenoidic din natură. β carotenul(β carotina) este cel mai răspândit. α carotenul(α carotina) are o culoare mai deschisă decât forma β . dovleceii. carotenoidele sunt tetraterpenoide formate din 8 unităţi izoprenice. trandafiriu. portocalie sau roşie) se datorează acestor legături şi numărului lor. Din punct de vedere chimic. Licopina se găseşte în 70 de specii de plante. având grupări hidroxilice la C3. dar în cantitate mai redusă. fiind implicaţi în procesele de oxido-reducere datorită caracterului lor nesaturat. Rolul lor fiziologic este complex. ca aditiv alimentar. adăugate înainte de închiderea sau de pasteurizarea recipienţilor. fiind solubilă în uleiuri. dar aproape insolubilă în etanol. după β caroten. piersicile. La unele capete sau la unul singur. măceşele. în suspensie semisolidă 24%. şi petalele florilor galbene conţin luteină. unde generează culoarea portocalie. în apă sau în emulsie 3-4%. având activitatea vitaminică A de 50%.6-4. Xantofilele (gr. Coloraţia lor (galbenă. însoţindu-l în toate plantele verzi. dar uşor solubil în uleiuri vegetale. Se găseşte în proporţie mai ridicată în morcovi şi în ardeii aflaţi la maturitate. Afinele. cea mai mare pondere o au pigmenţii carotenoidici cu 40 de atomi de carbon. în prezenţa acizilor sau a oxigenului. tomatele. de numai 1/4 faţă de β caroten. dar şi în frunzele legumelor verdeţuri. unde însoţeşte permanent clorofila (2.

crescând de la 30 la 260 ppm (70 de zile de la recoltare). B. citrice) şi sunt aldehide carotenoidice.2 şi 4. ardei galbeni. Pigmenţii carotenoidici cu mai puţin de 40 de atomi de carbon au un singur ciclu iononic şi o catenă laterală. În timpul maturării pe plantă sau păstrării. pigmentul care se găseşte în stigmatele florilor de şofran (Crocus sativus).Capsantina este o xantofilă (hidroxicetonă) care se găseşte în ardeii roşii şi în mere. măceşe). caise. Dintre fructe. mere. măceşe. în timp ce temperaturile de peste 300C o inhibă. Ea constitue pigmentul principal în boiaua de ardei. Este o pulbere galbenă sau brun roşcată. afine. merele. pere. La merele Golden Delicious. Zeaxantina a fost identificată în pătlăgele vinete. mere. cătină. dar solubilă în alcool. pe măsură ce conţinutul în clorofilă scade. măceşe. Capsorubina este o xantofilă cu două grupări hidroxilice şi două cetonice. licopenul creşte ca proporţie şi devine principalul pigment carotenoidic. Carotinalul (β .5-12 mg/100g). dovlecei. Modificarea conţinutului în pigmenţi carotenoidici depinde de stabilitatea pigmenţilor şi temperatură. cum sunt ardeii lungi (25-35 mg/100g). ardeii gogoşari (23-25 mg/100 g). citrice. Crocetina este un acid dicarboxilic carotenoidic cu 20 atomi de carbon. Se află în ardeii roşii şi verzi. dar lipseşte din ardeii galbeni. pigmenţii carotenoidici se acumulează. ardei roşii. Pigmenţii antocianici (antocianii) 82 . după separare din diverse produse vegetale. caise.2 mg/100g. Ea formează cu două molecule de genţiobioză un glicozid. doar caisele conţin între 1. Numărul atomilor de carbon din molecula acestora este între 20 şi 37. relativ scump. struguri. Se foloseşte şi ca aditiv alimentar. măceşe. crocina. căpşunele conţin compuşi carotenoidici cu oxigen. La tomate. 2. Pulberea de şofran este un colorant traditional. morcovii (7-18 mg/100g).3. morcovi. Hidrocarburile carotenoidice prezintă o mai mare stabilitate în produsele care le conţin (tomate. prune. sosurilor conservate etc. La morcovi pe parcursul păstrării (în 120 zile la 00C) se constată diminuarea cu 15% a conţinutului de β caroten. şi dispare în cele din urmă complet (25 de zile de la recoltare). temperatura optimă de sinteză a licopenului este de 16-220C. ardeii graşi (8-25 mg/100g). spanac. spanacul (13-14 mg/100g) şi tomatele (6. în comparaţie cu temperatura mediului ambiant.14. întrebuinţat în bucătăria orientală pentru mâncăruri sau produse de cofetărie. piersici. mai puţin stabili. Caisele.apo-8'-carotinalul) cu 37 atomi de carbon şi retinenul cu 20 atomi de carbon se găsesc în legumele de frunze (spanac. pentru colorarea sucurilor. după recoltare şi pe parcursul unei păstrări la o temperatură mai ridicată (+200C). greu solubilă în apă. Conţinutul total în pigmenţi carotenoidici este mai ridicat la unele legume. Temperaturile de păstrare mai scăzute de 100C diminuează de peste două ori ritmul de acumulare al carotenilor. Criptoxantinele (α şi β ) se găsesc în afine. smochine. citrice. ardei roşii şi verzi. terminată cu gruparea aldehidică sau carboxilică. Valoarea vitaminică se echivaleaza în β caroten.

Ei dau nuanţele de culoare roşie-violet-albastră la numeroase flori.5 g la 100g) şi petunidinei. mere etc. La aceeaşi specie horticolă există varietăţi sau soiuri cu antociani şi altele fără aceşti pigmenţi (legumele din grupa verzii. iar la fructele coapte sub 1/3 (sub 60 mg/100 g) din cantitatea iniţială. Când se apropie declanşarea maturării. cicorile legumicole. delfinidine. struguri. Efectul de copigmentare modifică şi el culoarea. sub acţiunea mai multor copigmenţi. de pH şi de prezenţa unei enzime. malvidina tipică strugurilor h. iar soiurile hibride se identifică prin prezenţa malvidinei (până la 0.p. murele.5 diglucozid). prune. în cazul unui derivat al delfinidinei (delfinidina-3. coacăze. sunt mai putin frecvente. fructe sau legume. Modificările sunt legate de echilibrul antociani-leucoantociani. În timp ce la ceapa albă. varză roşie şi ceapă roşie. vinetelor şi prunelor. Antocianidinele din produsele horticole. iar leucocianidolul din strugurii roşii participă la formarea proprietăţilor organoleptice ale acestora. Substituirea cu grupări metoxi (-O-CH3) determină intensificarea culorii roşii. cireşe) depinde de intensitatea luminii. de culoare albastră. La prune. prune. betanidina. Strugurii conţin cianidine. Delfinidina contribuie la culoarea strugurilor. zmeură. Unii autori disting o grupă separată de pigmenţi. Culoarea pigmenţilor antocianici este determinată de pH. mere şi ridichi de lună. La piersicile verzi. Cu cât creşte numărul grupărilor hidroxilice. zmeura. identificată în cireşe. Peonidina din afine. vişine. antocianoza (vişine. Leucoantocianii sunt glicozidele incolore ale proantocianidinelor (leucoantocianidinelor). peonidine. iar fructele se colorează rapid. activitatea acesteia scade.d. cireşele etc. Cea mai răspândită este cianidina.5-3. La mere ei sunt concentraţi în epidermă şi în primele două-trei straturi ale hipodermei. compuşi fenolici.5). petunidina din struguri şi afine. în 83 .0) se formează compuşi roşii purpurii. Leucocianidina şi leucodelfinidina sunt frecvent întâlnite în fructe. compuşi care însoţesc sau sunt premergători pigmenţilor antocianici în fructele nemature. Varza roşie. are loc o deplasare a culorii de la roşu la albastru. Pelangonidina se găseşte în fragi.). căpşuni. mere. La un pH acid (pH = 2. pe când la soiul Golden Delicious nu există celule colorate antocianic). afine. Cireşele negre conţin antociani care diferă cantitativ şi calitativ de antocianii din cireşele roşii.). piersici. la Jonathan 65-77%. temperatură sau de conţinutul în azot din sol. se formează compuşi de tipul chinonelor. Distribuţia pigmenţilor antocianici în produsele horticole este neuniformă.Pigmenţii antocianici sunt mono sau diglicozide ale antocianidinelor. în funcţie de soi (la Red Delicious 83-96% din celule sunt colorate. La un pH slab alcalin (pH=8. pătlăgele vinete. salata colorată. ceapa.. Acumularea pigmenţilor antocianici în produse (mere. salata. colorantul de bază este quercitina (o flavonă). formată pe baza singurei antocianidine cu azot. cu atât culoarea albastră se închide. la ceapa roşie alături de aceasta se acumulează şi peonidin 3-glicozidul. soiurile de ceapă colorate conţin cianidină. conţinutul în leucoantociani este 180 mg/100g.

Numărul acestor compuşi este foarte mare. Aceşti pigmenţi au proprietatea de a forma combinaţii complexe cu metalele. Musturile concentrate roşii de hibrizi înobilaţi. metoxilice. produse zaharoase şi de cofetărie. Cauzele precipitărilor sunt legate de natura coloidală. atât în produsele horticole din ţara noastră. trecerea prin coloane schimbătoare de ioni.6%) urmată de desulfitare. purificare prin fermentare pentru îndepărtarea glucidelor. izoflavonei. au acţiune bacteriostatică. În produse se acumulează intens mai ales în faza de creştere a ţesuturilor. 1983. etc). compuşi fenolici. În timpul păstrării. În timpul păstrării un timp mai îndelungat a sucurilor de fructe bogate în antociani.6. Tabelul 2. alcool metilic sau etilic.14. intensitatea acumulării pigmenţilor antocianici este acceptată drept test de stabilire a gradului de maturitate. flavonolilor. cosmetice. la fructele de măr pot apărea boli fiziologice. Bodea. filtrare. iar uneori şi alte grupări sau catene fixate în diferite poziţii.6. oxidarea sau polimerizarea pigmenţilor antocianici. cantitatea de flavonoli (quercitină) scade de la vârf spre bază şi de la exterior spre interior.2-3 săptămâni. Pigmenţii flavonici (flavonoidele) Pigmenţii flavonici (tab.4. sucuri de fructe. datorită descompunerii leucoantocianilor (compotul de piersici se poate înroşi la culoare). acumulările sunt mai reduse. Gherghi. Conţinutul variază mult în funcţie de specie. În bulbii de ceapă uscată. Glucidele componente pot fi mono sau di-glucide şi se fixează la una sau la două dintre grupările hidroxilice ale compusului flavonoidic. culoarea naturală se poate altera după un timp. Pe parcursul maturării. Au o acţiune antioxidantă. În celulele vegetale absorb sau atenuează razele ultraviolete. Valoarea alimentară şi medicinală. Antocianii din fructe şi din legume au un rol important în formarea gustului acestor produse.. Măresc rezistenţa faţă de atacul insectelor şi microorganismelor. protejând citoplasma şi clorofilele.. pot fi folosite direct..) contribuie la realizarea culorii galbene a produselor horticole. Hybiscus. 1993. Trebuie menţionat efectul lor protector. Ei participă şi la procesele celulare de oxidoreducere. 2. concentrare sub vid la 40% substanţă uscată şi uscare în aparate concentratoare sub vid. sanogen şi fortifiant. Basella etc. Antocianii se folosesc la colorarea unor băuturi alcoolice sau nealcoolice. 1964) 84 . A. Conţin grupări hidroxilice. are loc o scădere a culorii datorită precipitării lente a coloranţilor. 2. funcţionând uneori şi ca inhibitori ai unor enzime. La unele soiuri de mere. Sunt neuniform distribuite în fructe şi legume. izoflavonolilor sau xantonelor. socul. R. Flavonoidele sunt glicozide ale flavonei. Cristalele lor au culoare galbenă. Răspândirea unor pigmenţi flavonici în produsele horticole (după Thomson.H. şi colab. Pigmenţii flavonici sunt substanţe care cristalizează uşor. Din tescovina proaspăt presată a soiurilor de struguri intens coloraţi se realizează extracţia cu o soluţie de SO2 (0.4-0. La produsele prelucrate. precum şi activitate biologică de vitamina P. opăreala. datorate biodegradării pigmenţilor antocianici (pătarea Jonathan. fiind solubili în apă. Materiile prime utilizate sunt strugurii. C. cât şi în cele subtropicale.

pere. Extractul este concentrat sau eventual uscat prin pulverizare. Este un colorant sensibil la căldură (se brunifică).0). legată la o moleculă de D-glucoză. ceapă mere. struguri mere.4-dihidroxifenil alanină. care îşi poate pierde culoarea prin variaţia pH-lui sau prin hidroliză enzimatică în prezenţa luminii. de importanţă mai mare sau mai mică. pigment flavonic natural de culoare galbenă. Betacianinele sunt formate din două astfel de molecule. cireşe mere. Unii sunt compuşi chimici formaţi sau secretaţi de ţesuturi specializate. extras din coaja unei specii de stejar (Quercus tinctoria). Aizoaceae etc. prune. în funcţie de soi. gust amar) genistina Răspândire căpşune. substanţele volatile constau din 156 de compuşi. pere. fragi. S. Aceşti pigmenţi se găsesc în plante din familiile Chenopodiaceae (sfeclă roşie). 85 .15. cireşe. fenomen caracteristic tuturor produselor care conţin betalaine (Kays. diferenţiindu-se între ei prin contribuţia majoră sau minoră la definirea acestor însuşiri (tab. Roşu de sfeclă se obţine prin extracţia într-o baterie de extracţie a tăiţeilor de sfeclă roşie cu apă acidulată ( pH=4. tomate. Amaranthaceae.J. Colorantul roşu-violet din sfeclă este însoţit de un mare procent de cianidină. struguri ceapă căpşune. 2.14.).7. struguri mere. antocianidină cu azot. Este un compus instabil. struguri mere. Betalainele Betalainele sunt derivaţi din 3. La mere. Expunerea prelungită a rădăcinilor tuberizate de sfeclă roşie la lumină în spaţii deschise. 4.0-5. prune. Numărul celor care dau aroma unui produs horticol este uneori foarte mare. prune Umbelliferae pătrunjel struguri (şi citricele amărui) struguri Flavonoli Flavone Flavonone Izoflavone Ca aditiv în industria alimentară se foloseşte uneori quercitina. fragi. mure. 1990). determină decolorarea şi brunificarea acestora. fiecare având însă un rol diferit. piersici. 2. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole Aroma şi mirosul produselor horticole se realizează prin apariţia şi acumularea unor compuşi intermediari sau finali ai metabolismului. iar cea a tomatelor numai 38 de componente. Betaxantinele sunt formate prin condensarea acidului betalamic cu un radical (grup) amino sau imino..5. Betanina. caise. Aroma căpşunelor are 146 de componente naturale. apiina naringina (incoloră. Există însă o specificitate. Insolubil în apă.Compuşi fenolici de bază Flavonoide (pigmenţi flavonici) quercetina hiperina izoquercitina quercitrina rutina spireozid camferol avicularina luteolin glicozide şi apigenin glicozide diosmina. acest produs este solubil în alcool. colorantul roşu-violet din sfeclă este un acetal al betanidinei. sparanghel verde. afine.coacăze roşii şi negre.

(2) Alcoolii (alifatici saturaţi şi nesaturaţi) contribuie la aroma zmeurei. ciupercilor sau castraveţilor. carvacrolul (măghiran). scorţişoara-Cinnamonium sp.) sunt substanţe din grupa compuşilor fenolici. care le nuanţează mirosul în proporţii diferite. (4) Dintre cetonele alifatice. Conţinutul în componentele de aromă de tipul alcoolilor. în funcţie de temperatură. conţinutul în acetaldehidă şi alcool etilic creşte pe parcursul maturării.şi de alcooli). miristicina (pătrunjel) dau aroma dominantă din produsele respective. hidrojuglona (nuci). iar benzofenona în struguri. pentru a dispare la supramaturare. fenicul). cetona zmeurei. tridecanalul (castraveţi). În flora tropicală vanilina (Vanilia planifolia. castraveţi şi cartofi se constată acumularea de aldehide (la tomate. castraveţi). având calitatea de a nuanţa aromele: apiolul (pătrunjel). propionatul şi butiratul de octil aroma de păstârnac. anetolul (anason. 86 . (6) Esterii alifatici aciclici realizează în ansamblu lor mirosul şi aroma dominantă a multor fructe sau legume. estragolul (tarhon). acetatul de izoamil aroma de coacăze. trans 2 hexanalul (mere verzi. tot mai importantă pe măsură ce au înaintat în faze mai complete de maturare. în funcţie de soi. (5) Compuşii fenolici ca timolul (cimbru. propionatul de etil aroma de struguri. exemple tipice fiind fructele pomacee. alături de care există şi componente auxiliare. În mere. în timp ce acetoina se acumulează până la 0. mere. cimbrişor.75%. capronatului de etil şi altor esteri. Formiaţii de etil şi de amil individualizează aroma de mure. prezent în busuioc şi căpşune. Alţi compuşi fenolici se găsesc în cantităţi mai mici. eugenolul (cuişoare-Eugenia caryophyllata. tomate. acetoina este un component al aromei strugurilor şi pepenilor galbeni. fiind regăsiţi în uleiurile volatile extrase. Perele conţin şi ele esteri în număr mare. Orchidiaceae). aldehida benzoică se găseşte în migdalele amare şi alune. β -naftolul (coacăz negru).în plus. (3) Aldehidele alifatice mai reprezentative în arome sunt hexanalul (căpşune.Clasificare. tomate). La pepenii galbeni. cu rol secundar: (1) Hidrocarburile alifatice şi aromatice participă la aroma merelor (n-nonacosan). se găsesc peste 70 de esteri. care se degradează în timpul păstrării. temperaturile coborâte şi atmosfera controlată reduc formarea substanţelor volatile. butiratului de etil. Compuşii de aromă şi miros au fost grupaţi în 10 categorii chimice principale. ţelinei. Din seria aromatică. Butilenglicolul creşte cantitativ de cinci ori. La păstrarea merelor. Aroma generală de fructe se formează în prezenţa acetatului de etil. La tomate. Alcoolii aromatici sunt incluşi în aroma de ciuperci. aldehidelor şi cetonelor evoluează. Din grupa esterilor aromatici se poate nominaliza cinamatul de metil. legumelor (stiren) sau cimbrului (p-cimen). contribuind la formarea aromei acestor produse într-o proporţie determinantă. fam. măghiran).

cartofi). imprimând chiar nuanţa gustului unor legume din familiile Cruciferae şi Liliaceae. (9) Compuşii cu sulf ca tiosulfinaţii. care contribuie la formarea gustului. substanţe care rămân nemodificate dacă ţesuturile sunt intacte (ceapă. precum şi derivaţii lor funcţionali de tip izoprenic. măghiran. Sunt componente principale ale uleiurile volatile şi extractelelor.3 mg/l) dintre care linaloolul reprezintă circa 0. ardei. 1 mg/kg la afine etc. tiosulfonaţii.06 mg/l. compuşii pirazinici (ciuperci. chimion). La usturoi. Varza conţine trisulfură de dimetil. Cetonele terpenice ciclice sunt carvona (chimion. muştar. compoziţia şi concentraţia substanţelor volatile în produsele horticole sunt specificul biologic (specia şi soiul). În ceapă aroma. În usturoi. disulfura de dialil constituie 60% din compuşii de hidroliză ai alicinei. gustul iute şi factorul volatil lacrimogen (tiopropanol sulfoxid) apar sub acţiunea aliinazei în cel mult un minut şi ating maximum în timp de 6 minute de acţiune enzimatică. un glicozid. usturoi.Terpene ciclice sunt limonenul (ţelină. Factorii care influenţează diversitatea. cu catene laterale. α şi β pinenul (pătrunjel. oscilând între 1-22 mg/kg la mere. precum şi trisulfura de dipropil sunt compuşii volatili mai evidenţi şi importanţi din ceapă. (8) Dintre compuşii cu azot există unii reprezentanţi cu proprietăţi volatile. sau metilcavicolul (busuioc). zona de cultură. decât la piersicile maturate artificial. ridichi. după zdrobirea ţesuturilor.). La piersicile maturate în mod natural s-a observat o cantitate de lactone cu 20% mai mare. 5-10 mg/kg la fragi. (10) Unele lactone (compuşi heterociclici cu oxigen) au importanţă ca substanţe volatile în determinarea gustului şi mirosului. leuştean. gulii etc. iar în varză de 2-propenil izotiocianat. descompus de enzima aliinază. 2-3 mg/kg la zmeură. conţinutul 87 . Cantitatea de produse volatile din legume şi fructe este foarte mică. varză. aliina (s-alil-L-cistein-sulfoxid). mărar) sau fencona (fenicul). ţelină). fenicul). Aroma şi gustul de varză se percep în urma fierberii acesteia. ca linaloolul (coriandru. precursorul alicinei este un aminoacid. 2-5 mg/kg la tomate. izotiocianaţii şi mercaptanii formează principalele componente ale aromei şi mirosului. 17 mg/kg la castraveţi. Compuşii volatili cu sulf se formează în multe cazuri din precursori.(7) Terpenele şi terpenoidele sunt hidrocarburi nesaturate. iar propil mercaptanii în gulii şi în ceapă. În plantele tinere. mărar.08 mg/l şi α -terpinolul 0. geraniolul 0. Dintre aceştia se menţionează antranilatul de metil (Vitis labrusca). aromei şi mirosului unor legume şi fructe. Un exemplu îl constitue sedanolida din ţelină. nerolul 0. mirosul.3 mg/l. hrean. stadiul de creştere-dezvoltare. Metil mercaptanii se găsesc în varză şi ridichi. β felandrenul (leuştean.4 mg/l. leuştean. busuioc. Sesquiterpenele sunt reprezentate de carotolul şi daucolul din morcovi Aroma de muscat este definită de un număr de terpene (1. Di şi trisulfura de metil propil. care sunt mai puţin aromate. Derivaţii aciclici mai importanţi sunt câţiva alcooli terpenici. aciclice ramificate sau ciclice. tarhon). acidul cianhidric (sâmburoase şi migdale). Izotiocianaţii sunt reprezentaţi în ceapă şi muştar de alilsevenol.

de tipul emulgatorilor.7. dar cercetările continuă pentru aprofundarea şi lărgirea spectrului de investigaţie. 1976. cit. condiţionarea. Unii dăunători evită astfel de plante. 2-hexanal Antranilat de metil. linalool 1-(p-hidroxifenil)-3-butanona izotiocianaţI dehidroftalide. letionină disulfuri.K şi colab. trisulfuri. alcooli. D. înflorirea determină migrarea lor în flori şi consumarea parţială. Aceşti compuşi sunt intermediari în biosinteza alcaloizilor. esteri). Tehnologiile de valorificare urmăresc reducerea intensităţii acestei evoluţii. diacetil 2.. mai abundenţi. iar în unele cazuri bactericid sau fungicid.J..5. 2. alchil tiosulfonaţI hidrocarburi monoterpenice 2-metoxi-3-etil pirazina. Compuşi chimici definitorii pentru pentru aroma şi mirosul unor produse horticole (după Salunke. piruvat de cis-3-hexen-1-il . hexanal. În metabolismul celular au rol antioxidant. Aroma şi mirosul plantelor sau al anumitor părţi (organe) vegetale este o adaptare care le înlesneşte înmulţirea şi apărarea. cetone. acetat de etil esteri ai acidului decadienoic trans-2-hexanal. rădăcini. compuşii volatili au conţinutul mai simplu şi diversitate mai redusă. de Kays. 1990) Produsul mere struguri pere afine zmeură varză ţelină castraveţi ciuperci ceapă pătrunjel cartofi ridichi Principalii compuşi care definesc aroma şi mirosul Butirat de metil.este mai redus. aceşti compuşi sunt menţinuţi în suspensie cu ajutorul unor substanţe hidrofile. mai diverşi. Organele de reproducere conţin compuşi mai complecşi. În ţesuturile plantelor horticole. fiind donatori de hidrogen. Dacă sinteza substanţelor volatile are loc în frunze. Intensificarea respiraţiei la maturare stimulează acumularea şi formarea din hidrocarburi a compuşilor oxigenaţi (aldehide.dimetil pirazina izotiocianat de 4-metiltio-trans-3-butenil Rolul biologic al compuşilor volatili este complex. trans-2-hexanol. substanţele odorante se acumulează în fructe şi seminţe. Păstrarea produselor horticole este influenţată de biosinteza unora dintre aceste substanţe volatile. iar acţiunea carvonei a fost semnalată de Dipenhorst şi Hartmans (1993). folosirea sau reconstituirea substanţelor volatile din plantele 88 . Extracţia. alchiliden ftalide. steridelor etc. sau migrează înapoi în frunze. Unii componenţi (alcoolii şi cetonele) sunt moderatori ai proceselor intracelulare şi protectori contra agenţilor atmosferici. scoarţă. Studiul acţiunii terpenelor ca substanţe care inhibă încolţirea tuberculilor de cartof a fost iniţiat de Vaugh şi Spencer (1991). Prin prezenţa lor se accelerează procesul de maturare. Tabelul 2.6. în scopul menţinerii sub control a loturilor de produse depozitate. Rolul enzimelor (esterazelor) în cadrul acestor procese este foarte important. S. acizi. substanţele volatile având un important rol fungistatic şi bacteriostatic. După fecundare.nonadienal 1-octen-3-ol.

horticole s-a individualizat ca o activitate industrială distinctă. CAP. în care substanţele organice din celulele vii sunt descompuse pe cale enzimatică. Generalităţi. cu eliberare de energie chimică. III . Respiraţia este un proces metabolic. Respiraţia produselor horticole 3. tot mai importantă ca cifră de afaceri şi tot mai ramificată în ofertă şi solicitări.Reacţiile de oxidare ale 89 .1.1. prin reacţii de oxidoreducere.ASPECTE FIZIOLOGICE ALE VALORIFIC|RII PRODUSELOR HORTICOLE 3.1.

1 15.substanţelor energetice devin mai importante în perioada postrecoltă.3-20.3-2.1-25.2-1.7 1.8-2.2 1.4-2.9 1.4-8.4-55. rezultă 38 molecule ATP.6-45.0-10. Din bilanţul oxidării unei molecule de glucoză.0-2. 3.14 MJ (272 Kcal).0-1.0 4. are loc creşterea temperaturii şi deprecierea lor rapidă.2 12. declanşându-se în scurt timp încingerea.9 2.2 100C 0.9 1.7-2.4 9.8 9.5-1. cartofii de toamnă.1-15.1 7.2 5.9 2.5-14.9-8.7-2.2-1.7 2.8-29.1-8.0-10.0 4.0 18.8 2.2-10.5 13.2-6.3 5.5-11.9 2. 3.7-3.1-4. Există însă şi posibilitatea ca întreaga energie să se elimine sub formă de căldură.8-18.La produsele cu grad ridicat de perisabilitate.0-6.I. 90 .3 1.6 3.8-2.3 34.5-0.8 1.0 6.1 0. Tabelul 3.4-5.4 11.9-4.8 17.8 1.6 1.0-17.1-3.3 1. sub formă de căldură. în ciclul glicolitic şi ciclul lui Krebs.3 6.1 Căldura degajată de câteva specii horticole în timpul respiraţiei (MJ/t 24 h.8-7. la 200C.2 2.7 13.1 1.7-3.5-5.9 21.4-19.9 9.0-1.6 3.6 27.9 6.3 4. la o temperatură cunoscută (Burzo.5 1.9-3. Intensitatea respiraţiei. Produsele horticole se pot grupa.1 6.5 1. Energia chimică eliberată este necesară biosintezelor.Procesul final de descompunere a substanţelor energetice se desfăşoară în cadrul ciclului Krebs (ciclul acizilor carboxilici).8 1.6-7.7-4. se constată acumularea de căldură până la 35÷400C.3 4.2 200C 1.9-6. dacă nu se asigură eliminarea operativa a căldurii de respiraţie. permeabilităţii membranelor.7 1.2.0 5.8 4.4 10.6-4.0 150C 0.9 3.2-39.5-9.. pepenii galbeni şi castraveţii.9 11.1-49.1 7.2-3.7-3. reprezentând 41% din energia formată.7 12.3 2. 1986) Produsul Nuci Cartofi Ceapă Struguri Mere Tomate Varză albă Morcovi Usturoi Piersici Sfecla roşie Prune Căpşuni Salată Fasole verde Mazăre Spanac 00C 0.0-27.1 2.7 3.4 1.8 6.1-17.0-5.de Burzo.5 5. în ale căror legături macroergice se acumulează 1. după I. 1979-1983-1987).3-8.2 0.4 Căldura degajată este proporţională cu intensitatea proceselor metabolice.F.5-20.0 2.4-0. Restul se degajă în mediu.3 11.9 7.8-35.8-2. Măsura intensităţii procesului de respiraţie a unui produs horticol este cantitatea de CO2 (mg sau cm3) degajată de unitatea de masă (1 kg produs) în unitatea de timp (1 oră).7 54.8-6. depozitele de păstrare sunt dotate cu instalaţii de ventilaţie şi instalaţii frigorifice.0 22.0 4.7-3. datorită necuplării oxidării cu fosforilarea.3-2.1.0 3. 1967 cit. La mazărea boabe sau bame păstrate în vrac. menţinerii organizării celulare.2-7.8 14. care depind de temperatura mediului ambiant (tab. în funcţie de intensitatea respiraţiei lor la 100C.4-77.3-5.7-11.1-1.5 2.1 50C 0.6 2.1. în patru categorii: a) cu intensitate respiratorie redusă (sub 5 cm3/kgh) sunt ceapa uscată.0 2.8 49.3-15.1 5.8 0.2-23.1-4. Pentru eliminarea acestei călduri.).6 2.7 0.1-10.4 1.6 36.0-1.4-14.5 7.2-1.1-3.4-3.

91 .(fig. caisele. prunele şi piersicile. unele grupe de soiuri sunt de asemenea neclimacterice.1. care se desfăşoară la un nivel relativ redus în comparaţie cu primele faze. perele. ardeii şi pătlăgelele vinete. klimakter=vârstă critică). la sfârşitul fazei realizându-se un minim respirator. La produsele climacterice. ceapa verde. pepenii galbeni (soiuri tip Charantaise şi Honeydew). intensitatea respiraţiei scăzând la acestea permanent şi fără fluctuaţii deosebite până în faza metabolică finală. are loc o scădere relativă a intensităţii procesului de respiraţie.La unele specii. după gr. în faza maturităţii depline se constată o creştere bruscă a intensităţii respiraţiei.J. strugurii. vişinele. la pepeni. maturarea este un proces care are loc atât la produsele separate de plante cât şi la cele nedetaşate. pepenii verzi. După Salunkhe. denumit climacteriu respirator (respiratory climacteric. D. afinele. Variaţia intensităţii procesului de respiraţie este caracteristică pentru fiecare specie. Ea este continuată de o scădere mai lentă. La sfârşitul acestei faze şi începutul fazei de creştere în dimensiuni. până la realizarea unui maxim.3.S. În faza de diviziune a celulelor. . mărarul. are loc o descreştere la fel de evidentă. fac parte merele. ciupercile. corespunzătoare cu supramaturarea şi intrarea în faza de declin biologic. şi colab. pepeni verzi şi tomatele. bamele.Unele fructe şi majoritatea produselor horticole sunt de tip neclimacteric. piersicile. pe parcursul creşterii şi maturării fructelor şi legumelor. Complexul de factori şi deosebirile fiziologice între cele două grupe de produse sunt încă un domeniu actual de cercetare şi aprofundare. conopida. prunele. zmeura. Scăderea continuă. (Kays.b) cu intensitate respiratorie medie (5-10 cm3/kgh) sunt majoritatea rădăcinoaselor. care rămân pe plante . castraveţii. c) intensitate respiratorie ridicată (10-20 cm3/kgh) au ridichile de lună.) După această revenire metabolică finală. merele. Din categoria fructelor climacterice. d) intensitate respiratorie foarte ridicată (peste 20 cm3/kgh) au păstăile de fasole. păstăile de mazăre şi salata. ardeii şi vinetele.. perele. căpşunele. boabele de mazăre. Fructe neclimacterice sunt cireşele.1990). varza. (1992). usturoiul verde. pătrunjelul de frunze.K. intensitatea respiraţiei este foarte mare.

de Chapon. valoarea la 50C creşte faţă de 00C de 1.3. (După Ulrich. Un măr sănătos are o intensitate respiratorie care creşte. la concentraţii mari de până la 20% în cazuri mai rare (pepeni galbeni). în cazul când se reduce de la valoarea normală (21%) la numai 3%. J-F.Figura 3. mărirea procentului de O2 până la 50% se foloseşte în postmaturarea perelor sau a piersicilor.8 ori. Respiraţia nefiind o simplă reacţie chimică. Intensitatea respiraţiei se reduce în AC la 30-60% din valoarea normală. la 150C de 4.4 ori. şi colab. în asociere cu etilenă 0. deoarece în afară de temperatură participă şi alţi factori. la 100C de 2. în finalul procesului de maturare (fig. Conţinutul atmosferei în CO2 în proporţie mărită. Conţinutul atmosferei în O2. La căpşune şi la alte specii perisabile.2. în mod evident proporţional cu creşterea temperaturii: 2.9 ori. mărimea şi structura).1 cm3 la 150C şi 21. 1952. modelarea sa matematică este mult mai complexă. reduce intensitatea respiratorie. precum şi de natură internă (substratul respirator.2 cm3 la 100C. La cartofi. în remorcile de transport se poate crea.. starea de sănătate şi integritate. cit.8 cm3 la 50C. 7. 1996) 3.0 cm3/kgh la 00C. 92 . duce la oprirea respiraţiei în cazul merelor.1. la 200C este o scădere de circa 37%). 3. prin metode accesibile in tarile dezvoltate.). Dacă se face media intensităţii respiraţiei la 30 de specii horticole. oprind aparitia bolilor. atunci când determinarea se face imediat după recoltare. 12. Creşterea intensităţii respiraţiei în raport cu temperatura este de tip exponenţial. compoziţia atmosferei). ci un proces biochimic şi fiziologic specific fiecărui produs.Creşterea conţinutului în etilenă se corelează cu accelerarea ritmului respirator şi cu intensificarea metabolismului. dar pentru unele legume sau fructe sâmburoase se poate menţine la limita superioară de 10-15%. prin înlocuire cu CO2. un conţinut în CO2 de 5-7% în atmosferă reduce cu circa 1/3 schimburile de gaze. În realitate toate aceste calcule modelează fenomenul.1 cm3 la 200C.3. Atmosfera controlată implică mărirea conţinutului în CO2 în funcţie de specie. Variaţia intensităţii respiraţiei la perele Williams în cursul creşterii (măsurată la 250C) şi a maturării lor (măsurată la 150C). Dimpotrivă.1%. iar la 200C de 7.8 ori. de la 1-5% pentru majoritatea speciilor. conform relaţiei descoperită de Van't Hoff.o atmosferă cu un conţinut de până la 20% CO2 care favorizează o bună păstrare în condiţiie de temperatură scăzută asigurate.Conţinutul în O2 se micşorează pana la 25% în mod frecvent. La reacţiile chimice creşterea este liniară.1. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei. Lipsa totală a O2. intensitatea respiraţiei scade la 10-60% ( media pentru 38 de specii. Numeroasele studii consacrate acestui domeniu au dus la concluzia că factorii care influenţează intensitatea respiraţiei sunt de natură externă (temperatura.

. respiraţia anaerobă se intensifică. Evoluţia intensităţii respiraţiei. şi colab. cantităţi toxice care determină moartea celulelor. J-F. se pot pune în evidenţă în ţesuturile lor cantităţi reduse de aldehidă acetică şi alcool etilic. în momentul revenirii se constată o intensificare a respiraţiei produselor.2. cit. Numită şi intramoleculară.3%. corelată cu emisia de etilenă din ţesuturi.fig. Mărimea fructelor sau legumelor influenţează suprafaţa lor de respiraţie şi implicit intensitatea acestui proces metabolic. deşi se intensifică pe măsura maturării.(graficul creşterii evoluează invers proporţional cu graficul intensităţii respiratorii . deşi se menţin condiţii optime.2. iar aldehida acetică peste 0. respiraţia anaerobă afectează numai glucidele.4.5. folosind oxigenul endogen (rezultat din degradarea substanţelor organice). determină creşterea activităţii respiratorii la produsele respective. 1996) Situaţiile de stres . leziuni sau striviri. În condiţiile scăderii conţinutului în oxigen al atmosferei sub 3%.04%.1. produşi ai respiraţiei anaerobe. 3. 1982. pe parcursul creşterii şi dezvoltării fructelor de măr (după Dilley. fiind un caracter de specie şi chiar de soi. Porozitatea şi permeabilitatea produselor influenţează schimburile de gaze ale acestora cu exteriorul. Respiraţia anaerobă. Este un proces care în condiţii obişnuite nu prezintă o pondere prea mare. concretizată prin boli. După îngheţuri uşoare. morcovii sau sfecla. deranjamente.Figura 3. 93 . starea de sănătate sau integritate necorespunzătoare. alcoolul etilic se acumulează peste 0.). de Chapon. În timpul păstrării unor produse ca merele.

3.Figura 3. Schema procesului de transpiraţie şi respiraţie la produsele horticole 94 .

este influenţat de o multitudine de factori interni. 3. în funcţie de deficitul de saturaţie al vaporilor de apă din atmosferă (exprimat în milibari = mbar). Frunzele de spanac şi alte legume de frunze. prezintă la exterior o epidermă nemodificată. sau se poate elimina prin procesul de transpiraţie sub formă de apă liberă. permeabile pentru apă. intensitatea respiraţiei se diminuează mult. între 3. Factorii interni ai produsului sunt legaţi de specie şi soi (conţinutul în apă. umiditate relativă. Produsele horticole se caracterizează prin conţinutul lor mai ridicat în apă. verdeţuri. iar distanţa parcursă de vaporii de apă către suprafaţă este relativ redusă. Comparând transpiraţia tuberculilor de cartof cu cea a frunzelor de spanac. Factori interni. Această apă poate fi utilizată în noi sinteze. Generalităţi.2.2. }esuturile lacunare din frunze au rolul de a frâna această circulaţie. compoziţia chimică. Factorii tehnici au în vedere fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă. 95 . Turgescenţa ţesuturilor şi desfăşurarea normală a proceselor fiziologice se corelează cu această stare de hidratare.1.3 şi 3. Cantitatea de apă formată depinde de natura substratului oxidat. se constată că spanacul transpiră de circa 200 de ori mai intens.2. Intensitatea transpiraţiei reprezintă cantitatea de apă exprimată fizic sau în procente. gradul de maturare. viteza curenţilor de aer. În cazul modificării epidermei. celulele vii. Ea este evidentă la produsele încă nerecoltate şi constituie o condiţie a calităţii pe parcursul valorificării.9 mg/cm2 mbar/h. Transpiraţia la nivelul epidermei nemodificate este intensă.2. dintro moleculă de glucoză rezultând 6 molecule de apă. parametrii de manipulare-transportdepozitare).În procesul respiraţiei rezultă şi apă. compoziţia atmosferei). se poate acumula în celulă.iar transpiratia determina in cele din urma deprecierea. ca urmare a oxidării complete a substanţelor energetice. Suprafaţa lor de evaporare raportată la greutate este mare.3. Transpiraţia este un proces fiziologic complex. iar dintr-o moleculă de acid oleic 17 molecule de apă. evaporată de pe unitatea de suprafaţă a învelişului exterior al produsului (cm2) în unitatea de timp (oră sau zi). alcătuirea şi dispunerea ţesuturilor).Dupa recoltare. ambalaje folosite.externi sau tehnici. cu detaliile lor specifice (modul de recoltare.autoreglarea turgescentei inceteaza. Transpiraţia produselor horticole 3. care spre deosebire de o simplă evaporare. Factorii externi se referă la date fizice (temperatură. in conditiile desprinderii de plante.

Presiunea vaporilor de apă la nivelul celulelor este mai mare decât a vaporilor din mediul extern. Acest fapt determină un flux continuu de vapori din interiorul produselor spre exterior.04 mg/cm2 2 mbar/h la tomate şi 0.1 mg/cm mbar/h la varză. S-a constat că pierderile de umiditate sunt cu 50% mai mari atunci când viteza de ventilare creşte de la 0.5-1. Tuberculii de cartof insuficient suberificaţi. frunzele cărnoase suprapuse şi frunzele pergamentoase diminuează mult circulaţia apei pe direcţia transversală. vişine. La mere.2. precum şi procesul de transpiraţie. prune) sau dubla protecţie a cutinizării şi cerurilor la mere.2.iar în spaţiile lacunare sub formă de vapori. 3. peduncul sau prin suprafeţele lezate. Cuticula nu acoperă lenticelele sau stomatele. stomatele se închid. castraveţi. precum şi raportul mult mai redus între suprafaţă şi greutate. Aceasta se efectuează prin lenticele şi este de 0. cireşe. Pierderea apei se face pe direcţia fascicolelor conducătoare. Transpiraţia produselor horticole este proporţională cu acest deficit. rădăcini tuberizate. Tomate. Atmosfera controlată inhibă parţial şi transpiraţia produselor horticole. Varză. 96 . Cutinizarea este diferenţiată structural în funcţie de specie. Gruparea produselor horticole în funcţie de valoarea raportului suprafaţă/volum (după Kays. Viteza curenţilor de aer (circulaţia activă) optimă este de maxim 0. din soiuri timpurii.2 m/s. gulioare. dovlecei. Pruina (struguri. pierd apa mult mai uşor prin deshidratare şi transpiraţie. caliciu. (1982) intensitatea transpiraţiei epidermei cutinizate este de 0.03 mg/cm2 mbar/h (cartof) şi 0.06 m/s la 0. După Burton.Umiditatea relativă a aerului influenţează în mod invers proporţional transpiraţia legumelor şi fructelor.2-0.. 1990) Raportul S/V(cm2/cm3) 50-100 5-10 2-5 0.5 Produse horticole specifice Frunze individuale şi seminţe foarte mici. Factori externi Temperatura aerului influenţează presiunea parţială a vaporilor de apă din atmosferă şi deficitul de saturaţie în vapori. piersici. Cartofii de toamnă nu se recoltează până nu se face proba decojirii (suberificării).5 0. gulii mari.5 m/s. Frunzele interioare au transpiraţia aproape nulă. în comparaţie cu legumele de frunze. Tabelul 3. care participă la transpiraţie înainte de recoltare. fructe de arbuşti. 0.Suberificarea tuberculilor (cartofi) şi a rădăcinilor (morcovi). pepeni. care creşte în măsura în care aerul este tot mai uscat. Tuberculi. După recoltare. Seminţe şi boabe verzi. cuticulă. ceapa uscată. căpşuni. nucifere. ardei. contribuie la diminuarea transpiraţiei.3. Apa circulă prin ţesuturi sub formă lichidă.6 mg/cm2 mbar/h (morcovi). La bulbii de ceapă. lenticele. datorită suprapunerii. le micşorează transpiraţia. mere. Căpăţânile de varză au suprafaţa reală de contact cu exteriorul de 120 de ori mai mică decât suprafaţa totală a frunzelor. pere. această scădere a fost de circa 1/5 faţă de atmosfera normală. pătlăgele vinete.J. Ea se elimină prin stomate. distanţa de 150-200 ori mai mare din centrul acestor produse la suprafaţa lor.17 mg/cm2 mbar/h la castraveţi. S.

sau înmuierea de scurtă durată a rădăcinilor deshidratate determină ameliorarea turgescenţei acestora.0 7. predominând esterii saturaţi care formează un strat impermeabil. determină deprecierea ireversibilă a produselor respective şi imposibilitatea desfacerii acestora. au o limită maximă care. La mere stratul de ceară atinge în momentul maturării compoziţia optimă. 3. 1990.2.4 21. folosind produse inerte sau inofensive din punct de vedere alimentar. dar le protejează de deshidratare şi microorganisme.0 8.0 Produsul Mazărea Tomate Conopidă Praz Ardei gras Păstârnac Cartof Sfecla roşie Morcovi Varză de Bruxelles Ceapă Pierderi (%) 5.0 97 .0 3. La cartofi.Toate fazele tehnologice ulterioare au in vedere mentinerea turgescentei si a gradului de hidratare initiale. 1973.0 6. pierderile de apă prin transpiraţie sunt mai mari. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei vizează folosirea instalaţiilor de umidificare.3. Produsele se recoltează în perioadele cu temperaturi moderate (dimineaţa. pelicule extensibile sau contractibile.0 7. ardei etc) este o operaţie care poate fi inclusă în fluxul de condiţionare. În primele zile. mai ales la pomacee (seminţoase) au fost realizate în unele ţări tehnici peliculare de protecţie.4.2 7. Ele sunt capabile să formeze straturi aproape invizibile. folosirea prelatelor pentru protejarea stivelor de lăzi şi preambalarea produselor în pungi de polietilenă perforată. Stropirea verdeţurilor cu apă. Factori tehnici.0 7. La unele fructe. 3. odată depăşită. tomate.5 16. contează mult să fie recoltaţi la un grad de suberificare corespunzător. tolerate la unele produse horticole (după Kays.0 7. Ceruirea unor produse (piersici.0-10. pierderile procentuale de umiditate totală tolerate pornind de la starea de echilibru din depozit. Hruschka.0-12. cum ar fi amiloza modificată.3. În procesul valorificării. 1977) Produsul Pere Mure Zmeură Mere Piersice Nectarine Spanac Salată Broccoli Castraveţi Fasole păstăi Pierderi (%) 5. cu rezultate pozitive. Momentul recoltării are influenţă asupra intensităţii transpiraţiei. care nu modifică aspectul produselor.9 10.2.7 4.) Tabelul 3.5. (tab.0 8.0 7.0 6.3.1 3. Robinson.9 6. seara sau pe timp noros) când şi temperatura lor este mai corespunzătoare valorificării. după recoltare.0 5.0 7.2-7.0 5. Limita maximă a pierderilor procentuale de umiditate totală . Acumularea cerurilor diferă în funcţie de soi şi influenţează pierderile în greutate.

maturarea şi supramaturarea produselor horticole Creşterea şi maturarea sunt două procese biologice care se petrec concomitent şi care se continuă şi după recoltare. determinând ruperea velumului. există factori fizici artificiali (ionizarea = iradierea). caisele şi piersicile pentru gem. Inhibitorii chimici pot fi produse naturale sau de sinteză. În afara factorilor fizici naturali care frânează creşterea. Aceşti factori interni acţionează în complex cu factorii externi (temperatura şi umiditatea relativă a aerului). prunele pentru dulceaţă. Creşterea. La ciuperci se alungeşte piciorul şi se modifică forma pălăriei. castraveţii. biochimice sau fiziologice survenite. Inflorescenţele de conopidă se deschid.3. sparanghel. la care se poate face recoltarea produselor horticole: a) maturitatea tehnică (industrială) corespunde unei anumite direcţii de prelucrare. iar ramificaţiile lor se alungesc. conopida.1. creşterea în dimensiuni a celulelor încetează odată cu recoltarea. păstăile fasolei de grădină. Echilibrul hormonal preponderent spre inhibare determină după recoltare o perioadă de repaus vegetativ în care tuberculii nu pot germina. bulbi sau tuberculi. 3.La ciuperci.3. creşterea continuă şi după recoltare. Doar condiţiile suboptimale. le face necorespunzătoare calitativ. hibernare. vinetele. care odată depăşită.2. pierzându-şi compactitatea. Creşterea . Temperatura mai scăzută de păstrare şi atmosfera cu o compoziţie de 5% CO2 şi 3% O2. inhibă această creştere. modificarea atmosferei (15% CO2). Acest proces poate fi frânat sau oprit prin păstrarea la temperatură scăzută.3. pe parcursul valorificării. maturitatea tehnică coincide cu realizarea 98 . Alungirea lăstarilor de sparanghel poate fi oprită prin păstrarea la +50C în atmosferă modificată (5-10% CO2. La tomatele pentru suc sau la prunele. Păpuşile de cicoare Witloof au tendinţa de a se deschide după recoltare. chiar în condiţii favorabile. După o durată de timp specifică fiecărui soi. Temperaturile în jur de 00C stopează acest proces de depreciere.3. menţin starea de inerţie. după trecerea perioadei de repaus vegetativ. Mugurii tuberculilor de cartof (ochii) sunt inhibaţi în creşterea lor de conţinutul în hormoni inhibitori (acid abscisic) care are iniţial o pondere mai importantă decât conţinutul în hormoni stimulatori (gibereline). 5-15% O2). La legumele rădăcini. inactivitatea vegetativă. sau chiar iradierea gamma (600 Krad. Se disting mai multe etape sau grade de maturare. precum şi factori chimici (retardantii) care pot inhiba acest proces. recoltarea într-o fază mai incipientă. se recoltează într-o fază incipientă de maturare. iar încolţirea se poate declanşa în orice moment dacă apar temperaturi şi/sau umidităţi mai ridicate. acest echilibru se modifică. are loc încolţirea şi creşterea mugurilor. Momentul optim de recoltare Se stabileşte în funcţie de modul de valorificare. 3. dovleceii. mai ales temperatura scăzută. Nucile verzi. conopidă sau la andivele Witloof.). bamele. legumele de frunze.La cele mai multe specii. boabele verzi de mazăre. în urma aprecierii modificărilor fizice.

Recoltarea într-o fază mai timpurie se practică şi la restul produselor. cartofi şi varză. gradul I (F1. epiderma şi pulpa colorate în proporţie de 3/4.pere).piersicile. putând fi consumate imediat. maturitate tehnologică. sau se depozitează. toată suprafaţa colorată în roşu intens). maturitate de consum) şi gradul V (F5. aceste faze sunt codificate şi menţionate în STAS 1421-88 : F0 (maturarea verde). îneput de pârgă). fermitatea. castraveţi. diminuarea rezistenţei la agenţii externi. ci se expediază către beneficiarii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Este faza de declin. gradul IV (F4. culoarea. gustului sau aromei. sâmburii se lemnifică. dovlecei. Pentru depozitare. fasole sau mazăre de grădină. tomatele. prepârgă. semipârgă). bame. d) maturitatea de consum (în stare proaspătă) este faza în care legumele şi fructele au realizat însuşirile caracteristice soiurilor. deoarece suportă mult mai bine fazele tehnologice ale valorificării.pârgă completă). biochimice şi fiziologice încep să se apropie de cele ale produselor mature. e) maturitatea fiziologică este caracteristică fructelor şi legumelor cu seminţe şi este faza în care acestea pot germina. Seminţele fructelor se închid la culoare. Strugurii pot avea maturitatea tehnică şi la supramaturare.maturităţii depline (fiziologice).caisele. culoarea se intensifică mai repede decât ritmul de sporire al conţinutului în substanţă uscată solubilă. Compoziţia lor chimică şi valoarea lor alimentară sunt cele mai corespunzătoare. b) prepârga şi pârga sunt primele faze ale maturării produselor horticole. Căpsunele.sau alte produse care îşi continuă maturarea după recoltare. Prepârga începe odată cu schimbarea culorii verzi şi durează până la apariţia culorii de bază. Pârga se realizează când mărimea şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ajunge la 9/10 din cantitatea normală. La rădăcinoase. La unele specii (cazul piersicilor). mai ales in conditiile unui transport mai îndelungat. gradul III (F3. culorii. 99 . fiind necesară în permanent determinarea refractometrică. pentru a suporta manipulările sau transportul şi pentru a-şi desăvârşi calităţile la momentul cerut. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea de depozitare. care precede moartea produselor horticole. Maturarea seminţelor la vinete. Pentru unele produse cum sunt tomatele.uneori pe soiuri (la struguri. constituie o fază când maturitatea de consum a acestor produse a fost depăşită. maturitatea de recoltare. iar aroma caracteristică începe să apară. deprecierea fermităţii. mărimea. trebuie recoltate diferentiat în faza de pârgă sau chiar de prepârgă. f) supramaturarea este caracterizată prin reducerea intensităţii proceselor metabolice. gustul şi aroma. ardei gras etc.fiecare soi în parte. gradul II (F2. când însuşirile lor fizice. pepenii galbeni.tehnologiile prevad foarte precis. c) maturitatea de recoltare este specifică produselor horticole care nu se consumă imediat.

castraveţi şi tomate. La pere şi ardei este situat în zona pedunculară. 1979. Frunzele şi ţesuturile exterioare de varză. datorita desprinderii celulelor în lungul lamelei mediane.65 Raportul aciditate/ glucide 0.. cit. iar de aici spre periferie. Maturarea nu se realizează simultan în tot produsul. pepeni.93 1. dar migrează mai semnificativ spre zona înroşită (la tomate spre zona pistilară. la pere din zona pedunculară spre centru. Numărul mitocondriilor din celule se reduce.3 Azot total (%) 0. La mere şi tomate propagarea are loc din centru spre periferie.Tabelul 3. în funcţie de data recoltării (după Hardh. piersici sau vinete. suberificarea tuberculilor de cartofi. D.41 0. cuticula se îngroaşă.0 6. În timpul maturării şi apoi supramaturării au loc şi alte modificări morfologice în structura ţesuturilor sau a celulelor. procesul de maturare se propagă în restul ţesutului: la caise de la periferie spre centru. rădăcinoase sunt întodeauna mai mature în comparaţie cu cele interioare.13 0.14 0. Lenticelele se închid parţial sau total. Epiderma devine mai fermă. în ţesuturile învecinate zonei unde se formează seminţele. prima care se coloreaza la preparga).K.0 4.48 0. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării Aceste modificări sunt de ordin morfologic. favorizând schimbul de gaze.4 Substanţa uscată (%) 5. la pepeni din zona centrală spre periferie. cutinizarea/cerificarea celulelor epidermei la fructe sau frunze. precum şi la unele procese specifice. 1990) Data recoltării 19 mai 21 iulie 16 sept.3. în care s-au acumulat în mod preponderent hormonii vegetali. de la ţesut la ţesut.77 1. salată. Substanţa uscată solubilă (%) 4. iar la mere. de Salunkhe. Din aceste zone.. locul de formare este zona pistilară. ca lignificarea pericarpului la alune sau a mezocarpului la nuci.3. 3. se găseşte în centrul fructului.38 3. care se găsesc în apropierea mugurului de creştere sau a zonelor meristematice. La caise. citologic. cerurile vegetale se oxidează lent şi polimerizează.4. Modificările morfologice se referă pana la maturare la realizarea formei şi mărimii speciei şi soiului. spanac. usturoi. plastidele se modifică ca număr şi structură.3 4. Modul de maturare (popular coacere) efectivă. Modul de maturare efectivă. ceapă.4. Spaţiile intercelulare se măresc. K. gelificarea unor celule la unele fructe. este neuniform.2 6. şi colab. 100 .11 Potasiu (mg/100 g) 299 272 226 Aciditate (m Eq/g) 1. La ardei maturarea înaintează din zona pedunculară (cu seminţe) spre zona pistilară. biochimic şi fiziologic. iar la unele specii se reduce şi numărul ribozomilor. şi colab. Evoluţia compoziţiei chimice la tomatele de consum. La unele fructe apar centre de maturare.3. cicoare. de propagare a acesteia în masa produselor.

În timpul fazei de maturare a fructelor climacterice. iar cele de descompunere încep să predomine. scăderea ei (200-00C) reducând de 7. gustul şi aroma se produc în număr preponderent în faza de maturare. procese biochimice de polimerizare sau depolimerizare. sau artificial. La piersici.5. antocianici sau flavonici. aromate. Durata maturării la temperatură normală depinde de intensitatea metabolismului produsului respectiv. repere importante de apreciere a complexităţii transformărilor care au loc în produse. Temperatura este un factor determinant. sau în faza supramaturării.3. activarea sau inactivarea unui număr foarte mare de enzime de diferite tipuri. tomatele în 7-9 zile. sub control. Gustul se schimbă ca urmare a evolutiei treptate a continutului glucidelor. Căpşunele se maturează în numai 1-3 zile. constau atât din reacţii de sinteză a diferitelor componente celulare. Aroma este imprimată de formarea substanţelor volatile caracteristice. fermitatea se micsoreaza. Merele se maturează de 7-10 ori mai încet în aceleaşi condiţii de scădere a temperaturii (200-00C). 3. Căldura degajată în urma oxidărilor biologice şi amplitudinea transpiraţiei pot furniza. Procesul este denumit în termeni tehnici maturare postrecoltă sau postmaturare.Modificările biochimice pe parcursul creşterii şi maturării produselor horticole. de biosinteză sau de biodegradare. dar nu le iniţiază maturarea.Expunerea la etilenă determină creşterea ritmului respirator la acest tip de fructe. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare este specifică fiecărui produs. maturarea îşi diminuează ritmul de 101 . La fructele neclimacterice concentraţia în etilenă endogenă este destul de redusă şi rămâne astfel pe parcursul maturării. Gradul de maturare poate evolua şi el. Etilena constituie hormonul maturării. cât şi în reacţii de descompunere. alături de valoarea intensităţii respiratorii. sinteza ei fiind autocatalitică. desfăşurându-se în mod natural. În faza de creştere şi maturare predomină procesele de sinteză. Culoarea se modifică datorită disparitiei pigmenţilor porfirinici (clorofile) şi sintezei celor carotenoidici. Ea este sintetizată şi evoluează în celulele tuturor fructelor de-a lungul creşterii şi dezvoltării.Desfăşurarea tuturor acestor modificări. Factorii de mediu care influenţează acest proces sunt temperatura şi compoziţia atmosferei. în timp ce merele în 20 zile. în complexitatea lor. culoarea. se bazează pe existenţa. procesele de sinteză se reduc mult în intensitate. ca o fază tehnologică distinctă.4 ori în medie intensitatea respiraţiei şi încetinind mult maturarea. După recoltare. Produsele horticole devin colorate. Fermitatea structo-texturală se schimbă prin scindarea enzimatica a protopectinei si ulterior a componentelor pectinice. Modificările care implică fermitatea. Modificările fiziologice de tipul creşterii şi maturării sunt reflectate în primul rând prin variaţia intensităţii procesului de respiraţie. etilena îşi asigură un rol determinant şi dominant. la numeroase specii.acizilor organici şi a substanţelor tanoide (fenolice).

şi 3% O2 a permis menţinerea frigorifică timp de 210 zile a calităţii acestora. în locul genei care coordonează biosinteza etilenei din cromozomul respectiv.De exemplu. pepeni galbeni. aciditate titrabilă şi acid ascorbic mai ridicat. Maturarea tomatelor se prelungeşte cu 10 zile. acumulând mai multe substanţe utile şi îşi menţin fermitatea pe parcursul valorificarii o perioada mult mai indelungata. comparabilă cu numai 120 zile de păstrare frigorifică în atmosferă normală. prin coborârea temperaturii de la 25 la 150C. pe care informaţia este conţinută în sens invers. Această genă este un segment de ADN. La mere.long long life) create la tomate. 102 . o compoziţie atmosferică de 3% CO2. Soiurile transgenice retardante(long life. deci durata lor de păstrare este considerabil mai mare. ca urmare a inactivării reacţiilor complexe de biosinteză a precursorilor acesteia.16 ori prin scăderea temperaturii cu 250C (250-00C). s-a reuşit inserarea unei gene antisens. Atmosfera modificată are acelaşi efect de încetinire a maturării. piersici şi la alte specii au fost obţinute prin diverse tehnici de inginerie genetică. Efectul realizat este blocarea producerii etilenei. Fructele respective pot rămâne mai mult timp pe plantă. Merele păstrate în AC au un conţinut în glucide totale.

OCDE. standardele pot avea caracter obligatoriu (Standard de stat). Conform aceluiaşi standard. ceea ce determină evidenţierea a două noţiuni: calitatea producţiei şi calitatea produselor. Standardele elaborate în ultimii ani se clasifică în: . Acestea sunt caracteristicile de calitate. favorizând un comerţ intern şi extern competitiv sub aspect calitativ.. Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă Standardul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) 8402. în prezent denumit ASRO. Ele protejează pe consumator şi au un caracter independent (nu pot fi contestate. rezultat al unor procese continue sau o combinaţie a acestora”. însă în prezent s-a început asimilarea prevederilor internaţionale din normele CEE/ONU. care sunt rezultatele acestor activităţi. 4. IEC etc. proces. reguli. IV. care însă sunt inseparabile. Institutul Român de Standardizare (IRS). Standardele Sunt documente care prevăd. organizaţie sau persoană. ISO. în caietele de sarcini. activitate. serviciu. la un moment dat. defineşte calitatea ca fiind „o mulţime de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă capacitatea de a satisface cerinţele explicite sau implicite”. ale căror condiţii tehnice sunt stabilite în standardele de stat. În funcţie de obligativitatea aplicării lor. pentru utilizări comune şi separate.C. produsul este „rezultatul unor activităţi sau procese” şi poate fi orice „bun material. se realizează în procesul de producţie şi se manifestă în procesul de consum. ignorate sau modificate de nici un factor de producţie sau din sfera comercială internă sau externă).D. în normele tehnice.1. calitatea. Ele asigură uniformitatea criteriilor de apreciere a calităţii.Standarde Române (SR). dar numai unele dintre ele determină. cât şi aspectele economice legate de realizarea şi utilizarea produsului. 103 . prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţi sau la produse. precizează condiţiile minime de acceptare în vederea comercializării.P.1.. Calitatea constituie o noţiune complexă care cuprinde atât proprietăţile produsului de a satisface o trebuinţă oarecare.RA Bucureşti au elaborat peste 125 Standarde numai pentru legume. care se află la nivel naţional.H.CAP.CALITATEA PRODUSELOR HORTICOLE 4. Calitatea produselor se concepe în faza de cercetare-proiectare. într-o proporţie tot mai mare. Însuşirile produselor sunt numeroase.I. măsura sau compara cu un etalon. fructe proaspete şi flori. Calitatea unui produs este determinată de ansamblul caracteristicilor sale utile care se pot observa. sau caracter de recomandare (pentru produse noi sau în curs de omologare).M. Prin entitate se înţelege orice produs. prin colaborare cu I..1.

Standarde Profesionale.I. aprobate.A.P.1. sau alte prevederi contractuale. României nr.Hot.863/95 de aprobare a Normelor de igienă privind producţia. care se aplică în cadrul regiilor autonome. . 4. prelucrarea. depozitarea.C.Hot.2. 4. României nr. modificate sau anulate de către acestea. Guv. Cuprind prevederi suplimentare necuprinse în standarde.629/96 privind măsuri pentru asigurarea calităţii produselor şi certificarea acesteia. . 483/92 privind funcţionarea Institutului Român de Standardizare (IRS).Legea 98/94 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică.93/43/EEC/14 iunie 1993 privind igiena produselor alimentare. Ele pot conţine şi recomandări de marketing.21/92 privind Protecţia consumatorilor. norme sau standarde au o aplicabilitate globală. Ultimele două categorii trebuie să respecte prevederile conţinute în Standardele Române (SR) similare. Reprezintă forma anterioară de existenţă a standardelor de firmă. putem menţiona aplicabilitatea următoarelor reglementări interne sau internaţionale care vizează şi sectorul produselor horticole în stare proaspătă sau transformate industrial: . . României nr.C.Ord. iar anumite reglementări. păstrarea.C.C. conţinut de pesticide.3.O.4. carantină fitosanitară. Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare.C.. circulaţiei şi comercializării alimentelor.A. Prin acumularea de noi date sau prevederi. aplicabile în anumite domenii de activitate (standarde de ramură). ele puteau fi promovate ca standarde. Normele interne. României nr.A. . . acte şi formă de plată.În comerţul internaţional se observă o unificare tot mai strânsă a legislaţiei calităţii.Ordonanţa Guv. în vederea comerţului exclusiv şi specializat cu anumite firme. Ele erau întocmite pentru produse sau procese tehnologice reglementate la nivel de ramură de activitate.A.96/2001 privind reglementarea producţiei. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. producător şi beneficiar.P.-1995.1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului H. Guv. „Vin şi băuturi alcoolice”. transportul şi desfacerea alimentelor. 4. Caietele de sarcini. transport. În România. de importanţă economică mai mică. state sau organisme comerciale.1. fiind elaborate. Guv. ambalare.Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. sau altor unităţi cu personalitate juridică.1. M. - 104 . . Au circulaţie şi valabilitate limitată în funcţie de an. . societăţilor comerciale. ca de ex.Standarde de Firmă.Directivele Consiliului Comunităţii Europene nr.

A. 14/96 şi 31/96. A. care înlocuieşte Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC). .34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. şi colab. fasole. uniformitate etc.Legea pentru aprobarea Ord.Legea nr. varză de Bruxelles). broccoli. calitatea se diferenţiază pe categorii sau clase de calitate. . conopidă).culoarea pulpei (la fructele cărnoase). sâmburoase=drupacee): fermitate/tărie (mazăre.morfologia şi structura suprafeţei.mărime sau greutate (la toate fructele şi la unele legume). fasole.87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase. 34/2000 privind modificarea şi completarea Legii viei şi vinurilor nr. 1979. 1978.Autorii străini (Ryall.L. . 4. pere. . luciu/acoperire cu pruină sau strat de ceară.306 din 7 iunie 2001. A. D.Ordinul MAA 58/95 de aprobare a Regulamentului de acordare a licenţelor de fabricaţie pentru produsele alimentare cu modificări prin Ord. Aprecierea calităţii produselor Pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor se folosesc diferite criterii specifice fiecărui produs şi care scot în evidenţă caracteristicile cele mai importante în funcţie de care se stabileşte calitatea acestora. . M.L.coloraţie exterioară (intensitate. porumb zaharat). . mecanice. Conform acestor acte normative. . provocate de boli sau dăunători). A.. 1992) sintetizează următorii indicatori de calitate. conform actelor normative în vigoare. pere). României nr.Hotărârea nr. .volum (salata de căpăţână. calitatea I şi calitatea II-a.Ordonanţa Guv. Aşa de exemplu la majoritatea produselor horticole se prevăd ca grupe de calitate: Extra. iar în unele cazuri numai cal. şi colab.numărul de zile de la înflorit până la recoltare (mere.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. ..166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)..I şi a II-a.K.A. . Ryall. fasole lima).A. Aspectul vizual. privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale. .defecte externe şi interne (morfologice.etilena endogenă (mere. Kader. . varză. în corelaţie cu gradul de maturitate: Indicatori tehnologici: . 105 .). . . Salunkhe. Guv. pere).formă (uniformă şi caracteristică soiurilor). .tehnologia de producere şi valorificare diferenţiată în funcţie de destinaţie. . 1985. - Textura (mere.suma gradelor zilnice de temperatură (pere.compactitate (varză de căpăţână. şi colab.67/1997. Nr.2. fiziologice..

lipsa gustului şi mirosului. gutui * 3-1 3-1 4-1 4-1 3-1 3-1 Cireşe.contaminarea microbiologică. .). .vitamine.raportul glucide/aciditate (fructe).substanţe toxice de origine naturală. . vişine. . .Metoda punctelor acordă pentru fiecare caracteristică un număr de puncte (tabelul 4. Precizia de apreciere a calităţii se poate mări dacă se aplică analiza senzoriala. prune ** 3-1 3-1 3-1 Struguri** 3-0 2-0 106 . pere. Aromă (gust.dulceaţă. . Valoare nutritivă: . .elasticitate.1. metale grele). piersici.1). .substanţe minerale. . Punctajul stabilit pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor Specificare Mărimea Forma tipică soiului Pruina Culoarea pieliţei Starea pieliţei Uniformitatea de soi Culoarea pulpei Consistenţa pulpei Legume 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 Mere. . fibre etc. . miros): .conţinutul în alte glucide (substanţe pectice. . crocanţă (la toate fructele şi majoritatea legumelor). . Valoare ecologică: .acreală (aciditate). frăgezime.proteine. conţinut în substanţe fenolice (gutui.astringenţă.suculenţa (fructe). Analizele organoleptice. struguri).conţinut în glucide hidrosolubile (mere. Pentru stabilirea însuşirilor care stau la baza aprecierii calităţii fructelor şi legumelor se efectuează analize senzoriale şi de laborator (pentru proprietăţile chimice şi cele fizice). .duritate/fibrozitate. . caise. .micotoxine. Tabelul 4. pere. drupacee. care implica si prelucrarea statistica a rezultatelor. pere).conţinut în amidon (mere. realizate cu ajutorul simţurilor se fac cu uşurinţă şi sunt rapide. prune.amăreală.contaminarea cu substanţe toxice (reziduuri de pesticide.aromă (compuşi volatili). .conţinut în uleiuri-lipide (nucifere). mere).

La culturile legumicole din sere sau solarii temperatura optimă şi constantă. teci.Factorii naturali (ecologici): Temperatura Mărimea sau compoziţia chimică a multor produse horticole este influenţată de suma temperaturilor medii zilnice din timpul perioadei de vegetaţie. arsurile formându-se pe partea expusă la soare (ceapă.În concursurile naţionale La struguri se admit diferite scări de notare. Temperaturile prea ridicate dăunează majorităţii speciilor. tomate. însă mai utilizat este punctajul la care valoarea maximă este 10. când produsele horticole au un nivel al metabolismului ridicat şi sunt mult mai expuse alterărilor de natură fizică. merele fiind mai colorate. cireşe etc. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură A.Specificare Suculenţa pulpei Gradul de maturare Gustul Aroma Aderenţa sâmburelui de pulpă Raport pulpă/sâmbure Desprinderea boabelor de pe ciorchine Grosimea pieliţei. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole 4.Potrivit STAS 6441-88 ** .1. au tendinţa de a se matura mai devreme.3. produsele se maturează în ritm accelerat. seminţe.). La produsele destinate prelucrării industriale se determină şi raportul între partea comestibilă şi părţile eliminabile (refuzurile). varză. iar în depozit a opărelii. evitându-se orele cu insolaţie puternică. prune ** 3-1 6-1 4-1 3-1 3-1 - Struguri** 3-0 1-0 1-0 * . pieliţe. piersici. pere. microbiologică sau dereglărilor fiziologice. gutui * 3-1 7-1 4-1 - Cireşe. Recoltarea se recomandă a fi efectuată în perioadele cu temperatură moderată. numărul şi mărime seminţelor Legume 5-1 5-1 8-1 5-1 - Mere. caise. sunt lipsite de aciditate. iar la mere este favorizată apariţia sticlozităţii. vişine. ciorchini etc. mere.În anii secetoşi legumele sunt ofilite. 4.În toamnele cu nopţi mai răcoroase este favorizată sinteza pigmenţilor antocianici. cu atât legumele şi fructele sunt superioare calitativ. casa seminală.3. este o garanţie a timpurietăţii şi a calităţii. cu cât partea consumabilă reprezintă o proporţie mai mare. consumul specific realizat la prelucrare va fi mai mic iar procesul tehnologic mai eficace. ardei. favorizând apariţia de arsuri sau deranjamente fiziologice. unele specii iniţiază emiterea tulpinilor 107 . Pigmentarea merelor sau legumelor de seră este afectată. sâmburi. reprezentate de: pedunculi. mai bogate în glucide şi evoluează rapid spre supramaturare. La temperaturi ridicate.

biochimice şi organoleptice ce se constituie de altfel printre criteriile principale de ameliorare. Densităţile prea mari împiedică nutriţia şi fotosinteza normală. produsele îşi măresc foarte mult intensitatea transpiraţiei. Densitatea optimă a plantelor asigură atât cantitatea cât şi calitatea produselor horticole. a andivelor Witloof sau pentru înălbirea cardonului şi producerea lăstarilor etiolaţi de sparanghel. ca de exemplu la ardei şi pete de insolaţie. de dimensiuni mici. Atunci când după o vară secetoasă şi caldă urmează o perioadă ploioasă. 108 . Portaltoiul. caise etc. B. O lumină slabă favorizează o creştere vegetativă redusă. la valori ridicate influenţează negativ starea fitosanitară a plantelor horticole. la măr. delimitate ca urmare a lucrărilor de zonare pe specii. La pomi se produc căderi în masă a fructelor verzi. Astfel. Soiul influenţează calitatea produselor horticole. are loc o dezvoltare rapidă în volum a fructelor care se hidratează iar la nivelul epidermei se produc fisuri. produc fructe superioare calitativ.Seceta atmosferică are efecte contrare. la brunificarea internă şi adesea nu-şi desăvârşesc aroma. atât prin pretabilitatea sa pentru un anumit mod de valorificare (în stare proaspătă sau procesat pentru sucuri. Umiditatea relativă a aerului. dar contribuie la menţinerea turgescenţei legumelor de frunze sau a celor din grupa verzei etc. Merele şi perele de iarnă se păstrează o perioadă mai lungă de timp în condiţii optime. Solul influenţează în oarecare măsură calitatea produselor horticole. Factorii tehnologici sunt reprezentaţi de: Amplasarea culturilor în zonele pedo-climatice favorabile. S-a observat. pigmentate corespunzător. formarea de goluri în fructele de tomate şi întârzierea maturării. Radiaţia solară ajută la formarea pigmenţilor roşii (antocianici) ai merelor. se colorează devreme. Insolaţia –lumina are un rol important în nutriţia plantelor horticole datorită procesului de fotosinteză. de exemplu. nici o rană nu se mai vindecă şi devine o cale naturală de pătrundere în fruct a agenţilor patogeni. Livezile din zonele de deal şi premontane. în cazul pomilor influenţează capacitatea de păstrare a fructelor. Precipitaţiile intense care survin după perioade secetoase. astfel încât să fie valorificat la maximum potenţialul productiv şi calitativ al soiurilor cultivate. se ofilesc sau se zbârcesc. tomate. iar cele care rămân. colorarea fructelor în timp ce prezenţa golurilor favorizează defecte de formă. sănătoase.Prezenţa luminii nu este dorită la forţarea cicorilor italiene. cei cu vigoare slabă (MM 106 şi MM 109) determină o colorare mai intensă a merelor şi o maturare mai avansată. comparativ cu soiurile de toamnă şi de vară.florale şi se depreciază mai rapid. dau fructe care rezistă mai puţin la păstrare decât cele provenite de pe soluri mai grele. provoacă adesea crăparea epidermei la cireşe. S-a observat de asemenea că în anii ploioşi se obţin fructe care nu se păstrează bine. bine iluminate. că pomii cultivaţi pe soluri uşoare. fiind mai sensibile la atacul microorganismelor patogene. nisipoase. În acest stadiu. dulceţuri etc.) cât şi prin caracteristicile sale fizice.

precum şi rolul pozitiv al îngrăşămintelor cu potasiu şi fosfor care ajută la o mai bună pigmentaţie a merelor şi o mai bună capacitate de păstrare în depozit. Sunt unii factori tehnologici determinanţi pentru calitatea produselor obţinute. Se poate afirma că unii factori sunt specifici unei culturi. cu ţesuturi afânate şi fisuri ale epidermei care favorizează alterarea microbiană. 109 . evaporarea apei din produse este mai intensă. Irigarea este o intervenţie foarte utilă uneori. 4. pentru a preveni apariţia unor boli de depozit pe durata păstrării cât şi aplicarea de tratamente cu săruri de calciu (0. Tratamentele fitosanitare efectuate la timp. . Un exces de apă în ultimele săptămâni care preced recoltarea este de obicei dăunătoare deoarece fructele devin foarte mari.o recoltă scăzută cantitativ.5-0. însă trebuie efectuată cu mare atenţie. a. deoarece produsele horticole nu şi-au atins dimensiunile normale. Pierderile în greutate sunt mari şi în timpul depozitării.Se cunoaşte efectul negativ al excesului de azot sau al deficitului de calciu. .8%) pentru prevenirea pătării amare (bitter pit).predispoziţia la unele dereglări fiziologice: opăreala moale. conform prognozelor şi avertizărilor specifice. Sa observat că merele obţinute din plantaţii înierbate sunt afectate mai puţin de dereglările fiziologice şi bolile parazitare comparativ cu cele obţinute din livezile întreţinute ca ogor negru. la mere de ex.Se urmăreşte stabilirea unui raport cât mai avantajos faţă de factorii pedoclimatici.Sunt recomandate pentru unele specii (seminţoase în special) tratamentele profilactice în livadă. brunificarea internă şi pătarea amară. favorizează obţinerea unor produse horticole sănătoase cu o bună capacitate de păstrare şi cu un conţinut mai redus de reziduri de pesticide.Tăierile de producţie la pomi şi viţă-de-vie ajută la distribuirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea lor ca urmare a desfăşurării unui metabolism normal. limitând cantitatea în favoarea valorii comerciale.Dezavantajele unei recoltări prea timpurii sau a uneia întârziate sunt numeroase. cu repercursiuni asupra creşterii acestora şi a duratei de păstrare a lor.coloraţia slabă. la strugurii de masă.lipsa unor însuşiri organoleptice.2. ca gustul şi aroma plăcute. manipulare şi transport a produselor horticole Calitatea şi capacitatea de păstrare a produselor horticole sunt influenţate foarte mult şi de aceşti factori. cu pesticide selective. Sistemul de întreţinere a solului din livezi (ogor negru sau înierbat) determină indirect capacitatea de păstrare a fructelor şi menţinerea calităţii lor. . astfel de exemplu la culturile de flori şi legume din sere şi solarii. în ciupercării etc. care au o aplicabilitate restrânsă. Recoltarea prea timpurie determină: . care se estompează şi mai mult pe durata păstrării. dintre care alegerea momentului optim de recoltare constituie un element de prim ordin.3. Fertilizarea prin îngrăşămintele aplicate influenţează nutriţia plantelor şi compoziţia chimică a produselor horticole. Condiţiile de recoltare.

cu valorile optime pentru fiecare specie. iar etilena şi substanţele aromate degajate de unele produse horticole în timpul maturării. chiar în cantităţi mici. care devine de 2 ori mai mare atunci când temperatura creşte cu 10°C (la mere de ex. influenţând intensitatea deshidratării produselor horticole. deoarece grăbeşte maturarea. . având un impact major asupra calităţii produselor horticole depozitate. temperatura. dioxidul de carbon în schimb o frânează. cât şi de pierderea apei. menţionaţi mai înainte.) sau migrarea solaninei spre periferia tuberculilor de cartof etc. Odată cu ridicarea temperaturii aerului. Lumina solară este un factor care influenţează negativ păstrarea produselor. Oxigenul la nivele ridicate. Recoltarea întârziată determină: . Temperatura influenţează mult intensitatea respiratorie. Reglarea compoziţiei aerului se face prin ventilaţie. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole Mediul ambiant de păstrare a produselor horticole este influenţat de următorii factori: lumina. .b. sunt prezentaţi în detaliu. ceapă etc. . monilioza) şi dereglări fiziologice (brunificarea internă şi sticlozitatea la mere de ex. în partea specială. menţinerea acelor parametrii contribuind la ameliorarea calităţii pe durata păstrării. De aceea depozitele vor avea celulele de păstrare cât mai întunecoase. 110 . datorită gradului de maturare avansat. cu pierderi minime.3. descompunerea internă. echipate cu obloane. grăbesc maturarea şi reduc capacitatea de păstrare. umiditatea relativă a aerului.). În corelaţie cu temperatura aerului este şi activitatea microorganismelor patogene care se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 3 şi 45°C. fără ferestre sau cu ele cât mai mici.reducerea duratei de păstrare. Compoziţia aerului din spaţiul de depozitare contribuie mult la menţinerea calităţii produselor horticole. Umiditatea relativă a aerului prezintă o mare importanţă la păstrarea produselor horticole. peste valorile optime speciei. în depozitele simple şi cu ajutorul unor aparate speciale în depozitele frigorifice cu atmosferă controlată. privind păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole. iar valoarea comercială este diminuată. care reduc rezistenţa celulelor şi capacitatea lor de a împiedica pătrunderea microorganismelor. pierderea turgescenţei şi dezvoltarea microorganismelor care este favorizată atât de o UR prea ridicată. favorizează încolţirea (cartofi.). deoarece au în ţesuturi procese de autoliză.pierderi de recoltă datorită căderii fructelor de pe plante. intensifică respiraţia şi deci maturarea produselor horticole.predispoziţia la unele boli (putregaiul cenuşiu. mişcarea şi compoziţia aerului. 4.3. Factorii din această grupă.creşterea gradului de vătămare mecanică pe durata transportului şi manipulării. produsele horticole pierd apă prin evaporare şi scad în greutate.

4. 1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în circuitul alimentelor. Principiul 2: Determinarea punctelor critice prin care se pot ţine sub control riscurile identificate.). în urma monitorizării punctelor critice de control este detectată o deviaţie de la limitele critice. care se bazează pe aplicarea a şapte principii: Principiul 1: Evaluarea riscurilor asociate cu obţinerea şi recoltarea materiilor prime şi ingredientelor. depozitarea. Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points sau Analiza Riscurilor. puncte critice de control identificate sunt: sterilizarea. chimică sau fizică ce pot afecta sănătatea sau viaţa consumatorului. Legislaţia sanitară europeană şi internaţională privind producţia de alimente prevede (deocamdată cu statut de recomandare). care constituie documentaţia planului HACCP. manipularea. prepararea culinară şi consumul produselor alimentare. transportul. ambalarea etc. Principiul 7: Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul HACCP funcţionează corect. folosind Arborele decizional HACCP (Figura 4. evaluare şi control a riscurilor asociate produselor alimentare. oricare dintre 111 . În abordarea sistemului HACCP apar o serie de termeni specifici. Pornind de la aceste considerente a fost emis şi în România Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.Este FăCută Separat Pe Fisier Nou Principiul 4: Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control. La fabricarea conservelor din legume şi fructe. dintre care dorim să-l definim foarte clar pe cel care apare chiar în titlu: Punct Critic de Control. Un astfel de punct poate fi orice fază a producţiei şi/sau prelucrării (materii prime. acesta reprezentând „Un punct (etapă. depozitarea). elemente de natură microbiologică. Riscurile asociate produselor alimentare reprezintă un „rău” potenţial. inclusiv a celor de origine horticolă. Punctele Critice de Control) de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare. depozitarea şi servirea alimentelor. Sistemul HACCP este de fapt o metodă sistematică de identificare. aşa cum este sistemul HACCP. aplicarea în toate unităţile implicate în producţia. prelucrarea. 13 sau 14. a principiilor unui sistem de asigurare a calităţii igienice bazat pe evaluarea şi prevenirea riscurilor. fază din procesul de fabricaţie) care.4. Aplicarea celor şapte principii ale metodei HACCP constă în parcurgerea mai multor etape (12. Principiul 5: Stabilirea acţiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când.1. în funcţie de sursa documentară). distribuţia. transportul până la fabricile de prelucrare. va conduce la eliminarea sau reducerea riscurilor până la un nivel acceptabil. prelucrarea. dacă este sub control. Principiul 6: Organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor.

ci şi cerinţele şi satisfacerea clientului ca „motor” al îmbunătăţirii continue. cât şi în sfera prestărilor de servicii. noul standard ISO 9001: 2000 abordează calitatea prin „Management al Calităţii”. Modalitatea concretă de proiectare şi aplicare a unui sistem al calităţii depinde de „obiectivele procesele şi practicile specifice” ale fiecărei întreprinderi. garantând un nivel optimal acestora şi pentru comunitate în ansamblul ei.Organizaţia Internaţională de Standardizare de la Geneva. Tabelul 4. 4. fiind generice şi cu aplicare atât în industriile producătoare. fără să specifice cum să fie implementate de către o anumită întreprindere.2. Aceste standarde nu sunt specifice nici unui produs sau serviciu în particular. sănătatea consumatorilor. pentru folosinţa comună şi repetată. uneori foarte grav. vocabular Sisteme de management al calităţii-Cerinţe 112 . adaptat specific unui produs pe un anumit flux tehnologic de producţie. a convenit ca noua ediţie din anul 2000 a ISO 9000 să conţină numai patru standarde de bază. pentru acei agenţi economici care doresc să exporte produse alimentare în spaţiul economic respectiv. la care se adaugă recomandarea făcută din partea UE. Deoarece familia de standarde ISO 9000: 1994 conţinea aproape 20 de standarde şi documente. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut ce furnizează. Dacă standardul ISO 9001: 1994 se bazează pe conceptul „Asigurarea calităţii” care este exprimat şi în titlul standardului. punctele cheie din cele 20 de standarde actuale sunt integrate în cele patru standarde de bază (Tabelul 4. Cele patru standarde de bază ISO 9000:2000 Standard actual ISO 8402 ISO 9001:94 ISO 9002:94 ISO 9003:94 ISO 9004-1:94 Standard în noua ediţie ISO 9000:2000 ISO 9001:2000 Conţinut Conceptele calităţii.variante ducând la acelaşi rezultat: implementarea Sistemului HACCP.2. reguli . Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000 Conform ISO (International Standardization Organization). linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultate. numai dacă ne gândim la multele situaţii cunoscute în ultimul timp. Standardele internaţionale ISO 9000 descriu elementele sistemului calităţii. Dintre multiplele avantaje rezultate ca urmare a funcţionării în practica productivă a Sistemului HACCP menţionăm: „caracterul preventiv” al metodei şi transformarea unităţii respective în categoria de „furnizor preferat”. Comitetul Tehnic ISO/TC 176. care include nu numai asigurarea calităţii. Implementarea sistemului HACCP în industria alimentară reprezintă acum mai mult ca oricând o necesitate.). Pe cât posibil. când producerea şi comercializarea unor alimente în mod inadecvat au pus în pericol.5.

Sunt specifice conservelor de legume şi fructe ambalate în cutii metalice şi se manifestă datorită combinaţiilor chimice 113 . la fabricarea conservelor. la produsele deshidratate care sunt higroscopice. temperatura are rol hotărâtor. deoarece produsele rehidratate reprezintă un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor patogene. temperatura. umiditatea. oficial. în urma cărora este favorizată caramelizarea zaharurilor.6.ISO 9004-2:94 ISO 9004-3:94 ISO 9004-4:94 ISO 10000-1:1993 ISO 10000-2:1993 ISO 10000-3:1993 ISO 9004:2000 Sistemele de management al calităţii. compoziţia aerului şi vătămările mecanice care pot acţiona independent sau în complex. produsele horticole destinate consumului în stare proaspătă sau industrializării. modificarea culorii verzi reprezintă o formă de alterare a boabelor verzi de mazăre. Certificarea conform noului ISO va fi obligatorie cu începere din 15 decembrie 2003 când certificatele după vechea ediţie îşi pierd valabilitatea. altele cantitative sau de ambele feluri. diminuându-le pe această cale durata de păstrare. ISO 9001:2000 a intrat în vigoare la 15 decembrie 2000. De asemenea. Un alt exemplu îl reprezintă efectul temperaturilor ridicate în cazul fabricării marmeladeleor.1. fie în complex sunt în unii ani deosebit de grave. echivalenţa între ISO 10000-1:1993.6. De exemplu.2. Principalii factori ce pot fi implicaţi sunt: lumina. dar mai ales în spaţiile de păstrare. Alterări de natură fizică. Vom menţiona doar câteva exemple legate de produsele horticole conservate. ISO 10000-3:1993 şi ISO 19011.Ghid ISO 19011 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii Notă: În literatura de specialitate nu s-a făcut până acum. Astfel. fasole şi a unor fructe verzi în timpul sterilizării care se datorează faptului că pigmentul clorofilian sub influenţa căldurii se transformă în feofitină. Pigmenţii carotenoizi la o sterilizare mai îndelungată şi la temperaturi ridicate se degradează. care reprezintă un defect de fabricaţie.Pierderile pe care le provoacă aceşti factori fie izolat. umiditatea determină rehidratarea parţială. care le pot vătăma în diferite moduri. 4. producând decolorarea morcovilor conservaţi. substanţă de culoare brună. 4.6. dulceţurilor şi a deshidratării legumelor şi fructelor. spanac. ISO 10000-2:1993. unele fiind numai calitative. dar mai ales după aceea. 4. fie însămânţării sau plantării sunt expuse influenţei negative a factorilor abiotici şi a celor biotici. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau transformate industrial În timpul recoltării . produsele finite căpătând culori închise. care reprezintă un defect de fabricaţie. atât timp cât produsele horticole sunt pe plante. Alterări de natură chimică.

până la procente cuprinse între 30-90%. Microorganismele implicate sunt reprezentate de: virusuri.dintre ionii metalici şi unele substanţe chimice conţinute de produse. manipulare. Ionii metalici provin din apă. În prima fază se produce scindarea grăsimilor în glicerină şi acizi graşi. aldehidelor. mijloacele de recoltare. formează combinaţii de tipul peroxizilor. Microflora saprofită intermediară infectează produsele horticole prin organele sale de rezistenţă. Aceste microorganisme pot infecta produsele horticole în patru faze diferite ale valorificării. de culoare verde intens. Alterări de natură microbiologică. Aceste forme de alterare sunt deosebit de dăunătoare. Dacă microorganismele care se dezvoltă sunt gazogene. în funcţie de condiţiile eco-climatice şi dotarea tehnologică existentă în circuitul de valorificare. datorită a două cauze fundamentale: neetanşeitatea şi substerilizarea. Cuprul în combinaţie cu clorofila formează un complex chimic stabil. alterarea microbiologică provoacă deprecierea calităţii acestora. fapt pentru care fenomenul este cunoscut sub denumirile de bombaj chimic sau bombaj de hidrogen. fierul şi cositorul reacţionează cu sulful ce se eliberează în timpul sterilizării. Dintre microorganismele patogene ce pot fi implicate în această formă de alterare menţionăm ca foarte periculoasă bacteria Clostriduim botulinum care. în faza a doua. care imprimă produsului miros şi gust neplăcut. O altă categorie o constituie „microflora saprofită de câmp” (endofită sau epifită). care se dezvoltă în majoritatea cazurilor numai în depozite. temperaturii şi umidităţii. în spaţiile de depozitare. din materialul ambalajelor şi din conţinutul produselor cu piesele metalice ale maşinilor de prelucrare. care se găsesc răspândite peste tot în natură. 4. fiind deosebit de bogată în genuri şi specii care se manifestă foarte intens după recoltare.6. bacterii şi ciuperci (inclusiv drojdii). O ultimă categorie o reprezintă microflora de depozit. substanţe care afectează calităţile senzoriale ale produselor. 114 . „microfloră patogenă de câmp”. rezultând sulfura de fier de culoare neagră şi sulfura de staniu de culoare brună. De exemplu. sau pe utilajele de prelucrare. datorat acţiunii oxigenului atmosferic în prezenţa luminii. Această formă de alterare se întâlneşte la nuci şi alune. care în prezenţa oxigenului din atmosferă. care se formează spre sfârşitul vegetaţiei şi poate deveni periculoasă în depozite. De asemenea. ca urmare a coroziunii pereţilor interni ai cutiilor de conserve ia naştere întotdeauna hidrogen. Microflora de câmp este cea mai primejdioasă pentru sănătatea produselor. cu respectarea timpului de pauză specific. Într-o primă etapă se manifestă aşa numita. În cazul conservelor de legume şi fructe. Un alt exemplu de alterare chimică completă este reprezentat de râncezirea grăsimilor. pe tot parcursul perioadei de păstrare şi până la valorificare. eterilor.3. de unde rezultă importanţa deosebită a efectuării tratamentelor fitosanitare dinaintea recoltării. făcându-l neconsumabil. putând afecta calitatea recoltei în mod negativ. transport sau condiţionare. atunci alterarea este pusă în evidenţă prin aşa-numitul bombaj biologic. care prezintă cea mai mare importanţă. răspândite pe ambalaje.

Calitatea produselor horticole biologice (ecologice) Conform Regulamentului CEE-2092/91 şi a celui modificat 1935/95. e) cauzate de produşii intermediari ai metabolismului: opăreala la fructele seminţoase. f) cauzate de vătămări mecanice: brunificarea ţesuturilor lezate şi cicatrizarea (suberificarea. cum sunt: inima neagră la cartofi. care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile. Şi în România a fost emisă o reglementare în acest sens şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 4. dereglarea fiziologică la temperaturi coborâte (critice) manifestată la ardei. tomate. în alterările microbiologice produsul nu mai poate fi utilizat în scopuri alimentare. astfel: a) cauzate de factorii ambientali în perioada de creştere şi maturare ca de exemplu: sticlozitatea merelor. 4. pătarea Jonathan. opăreala vinetelor.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.Burzo (1986). Pe lângă numeroasele boli şi vătămări cauzate de agenţii patogeni.5. inima brună la mere. pepeni. brunificarea şi descompunerea internă la temperaturi coborâte (caise. dereglări datorate excesului de CO2 din celula de păstrare (ex. la mere). în funcţie de cauza determinantă. pătarea amară a merelor (Bitter pit).. c) cauzate de umiditatea relativă a aerului neadecvată cerinţelor speciei. producţia ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză. vătămări datorate excesului de amoniac scăpat accidental în celulele de păstrare. fructe cu goluri la tomate. vinete. produsele horticole sunt afectate şi de multe dereglări fiziologice (fiziopatii). clasificate de I.. în conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite în diverse ţări. brunificarea şi descompunerea internă de supramaturare la mere.7. necroza foliară la tomate şi varză. putrezirea zonei pistilare la tomate şi ardei. b) cauzate de temperatura de păstrare. manifestate prin proliferarea lenticelelor la cartofi şi zbârcirea (ofilirea) tuturor produselor horticole. lignificarea) acestora.6. mazăre. piersici şi prune). blocarea maturării tomatelor. vătămări datorate excesului de SO2 la strugurii de masă. diversificate şi echilibrate. cum sunt: inima neagră la cartofi (temperaturi ridicate). unde are loc înrăutăţirea calităţii produsului. 115 . rugozitatea la tomate şi mere etc. fibrozitatea la piersici etc. Dereglările fiziologice (fiziopatii). ţesuturi întărite la tomate. fasole verde etc.datorită toxinei foarte puternice pe care o secretă şi a termorezistenţei ridicate este folosită drept microorganisme test în stabilirea regimurilor de sterilizare. Spre deosebire de alterările de natură fizico-chimică sau biochimică. d) cauzate de compoziţia atmosferică nefavorabilă. mere. descompunerea calicială a merelor. castraveţi.

Venturia inaequalis ş. se fundamentează în prezent tehnologii mai elaborate. Se impune asigurarea unei corelări între condiţiile de recoltare şi condiţiile de preluare. aceleaşi situaţii nedorite. Procedeele sau metodele sunt multiple. dintre care unele sunt foarte periculoase pentru sănătatea consumatorilor. protejarea. produc patulina (o micotoxină foarte puternică) pe merele sau strugurii care nu au beneficiat de o protecţie fitosanitară corespunzătoare sau de o valorificare bine organizată. forţa de muncă participantă. Aspergillus flavus produce aflatoxine pe fructele nucifere. care să poată funcţiona în condiţii practice. Recoltarea este o operaţie care influenţează menţinerea şi evoluţia calităţii produselor. Buna desfăşurare a fazei de recoltare la culturile horticole are loc în condiţiile în care se cunoaşte cât mai exact cantitatea de produse aflată pe teren. se trece la organizarea amănunţită şi concretă. adesea complementare. neexcluzând experienţa sau chiar empirismul. În timpul recoltării. într-o succesiune care le apropie.2.V. manipularea.) prezintă interes pentru toate culturile horticole. Astfel. valoarea lor comercială şi posibilităţile de prelucrare sau de păstrare. specifice agriculturii durabile. În mod concret. Aspergillus elavatus.3. condiţiile meteorologice.a.Generalităţi Recoltarea constituie faza de legătură între tehnologiile de producţie horticole şi tehnologiile de valorificare care urmează. Determinarea momentului optim de recoltare Determinarea momentului optim de recoltare. în lipsa unui laborator sau a unor instrumente mai greu de procurat.2. când dau rezultate. apariţia acestor micotoxine. ambalajele.1. Pentru a reduce aceste riscuri. iar Penicillium expansum. staţionarea după recoltare şi încărcarea în mijloacele de transport. . produsele sunt preluate din spaţiul în care s-au format şi sunt colectate. mult mai periculoase decât eventualele reziduuri de pesticide rămase de la substanţele folosite la combaterea bolilor şi dăunătorilor produselor horticole. 5. (definit în cap. semnalat de unele studii avansate realizate în acest domeniu. mijloacele de transport. conform cărora bacteriile şi ciupercile parazite „naturale” produc toxine. care să preîntâmpine. momentul şi condiţiile tehnice de recoltare. în vederea desfăşurării fazelor ulterioare specifice.Se impune însă de precizat un aspect foarte important. CAP. Dacă nu există această concepţie managerială bazată pe o recoltare cât mai corespunzătoare şi o preluare cât mai eficientă.RECOLTAREA PRODUSELOR HORTICOLE 5.3. de consum. După evaluarea necesară. mai devreme sau mai târziu. generează probleme foarte cunoscute în practică. printre altele. se repetă în fiecare an. Există mai multe grupe de procedee şi metode pentru stabilirea 116 .

Caractere anatomo-morfologice. 5. Pentru fermitate şi caracterele ulterioare. fermitatea. Caracterele fizice ale produselor edificatoare în stabilirea momentului optim de recoltare sunt: masa (g). senzoriale). evoluţia sau transformarea lor tipică.2. dezvoltarea şi transformarea acestora. părţi de organe sau organe. 117 . 5. tunicilor. Caracterele fizice. dimensiunile (cm). starea pedunculului. rezistenţa la compresiune.2.2. cârceilor. 2. diminuarea sau încetarea activităţii.1. individualizarea mezocarpului şi endocarpului etc.3.2. Cele mai importante repere sunt: la ţesuturi apariţia sau dezvoltarea caracteristică. mărimea şi culoarea seminţelor. Se examinează aspectul secţiunilor sau rupturilor. tăiere sau tensionare etc.momentului optim de recoltare bazate pe observarea sau determinarea unor caractere. Aspectul morfologic exterior este apreciat şi prin alte metode (fizice. la organe sau părţi de organe. eventual căderea unor ţesuturi. prezenţa sau absenţa de goluri interioare. intensitatea culorii (nm). descrisă în cap. elasticitatea. forfecare. compactitatea. determinările se execută cu o aparatură tipică.

conţinutul în substanţe utile.2. Sunt stabilite diferenţiat pe specii şi soiuri. fasole de grădină. testele enzimatice. Datele analitice chimice şi fiziologice. Recoltarea în totalitate (completă.). forma. pot fi importante în anumite circumstanţe. fie organizatorice (muncitori puţini). degustare) alte 6 caracteristici (starea de prospeţime. Caracterele organoleptice sau senzoriale.3. 5. 5. acestea pot fi rezultatul unor analize: -calitative sunt: proba cu iod. sau are loc în timp (culturile de solarii şi de seră. consistenţa pulpei.1. Metode de recoltare Recoltarea eşalonată se practică la speciile unde maturarea este neuniformă. plantat-recoltare). aciditatea titrabilă. omologarea noilor soiuri de legume. suculenţa etc.2. Indicele Thiault (glucidele totale în g% + aciditatea malică g% multiplicată de 10 ori) este folosit mai ales pentru aprecierea merelor Golden Delicious. gustul sau auzul). dar există şi modalităţi complexe şi ştiinţifice de exprimare exactă. Aspectele tehnice ale recoltării 5. pentru fiecare zonă de producţie horticolă.5. fie economice (economie de forţă de muncă). când din aceeaşi cultură se culege în primă fază pentru export sau pentru păstrare. raportul aciditate/substanţe tanante/glucide totale etc. Datele fenologice. iar în faza a II-a.). -cantitative sunt: umiditatea exterioară. Indicii analitici şi sintetici rezultă din calcule (raportul glucide totale/aciditate. Uneori se poate vorbi de o recoltare eşalonată. pepeni. etc. gradul de maturitate. gustul şi aroma). În Germania se folosesc alţi indici specifici. sau pentru industrializare. mirosul. substanţa uscată solubilă. căpşune.3. Sunt apreciate prin intermediul celor cinci simţuri (văzul. simţul tactil. integrală) a produselor se realizează de multe ori fie din motive tehnice (mecanizare). raportul glucoză/fructoză. conţinutul în pigmenţi. indicele Streif etc. fructe sau struguri de masă au urmărit şi stabilirea momentului lor optim de recoltare. exprimat în numărul de zile al perioadei de vegetaţie (semănat-recoltare. tomate. Chiar caractere greu de apreciat. 118 .4. stadiul T la mere. numărul de zile de la înflorit la recoltare. pentru consum în stare proaspătă. castraveţi. umiditatea totală. Studierea sortimentului de soiuri existent. iar pentru perele Passe Crassane raportul substanţa uscată solubilă g% x10/aciditatea malică g%. selectivă. suma gradelor de temperatură de la înflorit la recoltare. În STAS 6441 se apreciază vizual 7 caracteristici ale calităţii. suculenţa pulpei. Unele caractere cum ar fi mirosul.3.5. etc). În funcţie de metodele de determinare.2. dar şi prin metode instrumentale (culoarea. Există caractere sau proprietăţi care pot fi apreciate organoleptic. aroma sau gustul sunt apreciate în mod frecvent organoleptic (senzoric). ciuperci. activitatea enzimelor sau intensitatea respiraţiei. cum este sunetul crocant ("crocanţa") în momentul consumului. iar organoleptic (palpare. dar poate fi datorată şi specificului culturii sau speciei (culturi târzii de toamnă. 5.

Lemnificarea. Produsele destinate depozitării vor fi recoltate pe 119 . Obligativitatea recoltării manuale pentru consumul în stare proaspătă este specificată la fructe (prune. iar la unele specii legumicole recoltate mecanizat. insecte. Se indică recoltarea manuală. care declasează produsele respective. Problema maturării concomitente poate fi rezolvată parţial prin tratamente chimice (Ethrel. deoarece se recoltează produse de calitate inegală. sau cu caracter general. se pot detalia calităţile cerute (fasole. Dezavantajele se întâlnesc la valorificare. sau crăpături necicatrizate. gradul de maturare. pere. varză etc). ceapă. vişine). La speciile care se recoltează la o maturitate de consum care precede maturitatea fiziologică. productivitate şi eficienţă.).). pere. morcovi. substanţă uscată solubilă/Brix.2. cu condiţia zvântării. substanţe fitofarmaceutice nu sunt permise. apariţia aţelor. usturoi. amplasare. caliciului. ardei gras etc. andive Witloof. se identifică şi se stabilesc din timp culturile sau plantaţiile (mere. cartofi etc. mazărea de grădină. aciditate etc ).5. când nu se poate face o presortare. gândindu-ne şi la faptul că este în mod evident recomandat să se efectueze semimecanizat sau mecanizat. striviri. Se admite spălarea. andive Witloof etc. gradul de coacere. tomate. mazăre. varietate.TP etc. rădăcinoase.T. reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate.). urmărindu-se respectarea strictă a tehnologiilor şi anumite restricţii în structura soiurilor. cu vătămări mecanice. nectarine.Turgescenţa. mazăre. răniri. Nu se admit produsele moi. fertilizare. 5. mere.4.). ridichi de lună. prune. deteriorări. Fasonarea unor produse (varză. este important ca produsul să nu depăşească stadiul respectiv (ciuperci. 2.). 2. Recomandări. piersici. coacăze. Umiditatea exterioară anormală sau urmele de murdărie. condiţia cea mai importantă este lipsa de leziuni. veştejite. cireşe. sunt semne ale depăşirii maturităţii de consum. leziuni. gutui. compoziţia chimică (conţinutul în amidon. dar la unele produse (căpşune) nu este indicată. arsuri provocate de soare sau îngheţ.) este obligatorie sau facultativă. în funcţie de specie. sunt indicatori ai calităţii la unele specii (ardei. Pentru păstrarea pe o anumită durată. formarea tijelor florale precum şi alte fenomene evolutive într-un stadiu mai incipient sau mai evoluat. ceapă şi usturoi verde. ceapă. prospeţimea.5. pătrunjel. cireşe. urme de boli. zmeură) în vederea recoltării : fermitatea. respectiv integritatea reală a produselor (fasole boabe. Prezenţa pedunculului. Avantajele se referă la operativitate. struguri. Pentru industrializare.cireşe. irigare etc. cartofi. fasole. păstârnac. dar şi dezavantaje. vor permite transportul şi manipularea în condiţii corespunzătoare până la destinaţie. Pentru produsele destinate consumului în stare proaspătă recoltarea trebuie să respecte recomandările din standardele de stat specifice. pământ. afine) menţionându-se "cu grijă" (caise. sau "cu foarte multă grijă" (căpşune).3.4. conopidă. Se consideră declasate cele care au diverse defecte. fermitatea. leziuni de la grindină. Recoltarea completă are avantaje. ceapa. salată verde etc. căpşune etc. mucegai.

În pomicultură se încearcă nu numai adaptarea maşinilor la plantele pomicole. dar şi adaptarea sub diferite forme a pomilor sau arbuştilor la diferitele tipuri de recoltare mecanică (distanţa între rânduri. la unele specii pomacee. talia. Recoltarea manuală se practică în mod specific la produsele destinate consumului în stare proaspătă sau păstrării. forma de conducere. uşoare. cum ar fi componente electronice. bulbi de ceapă. ploioase sau căldurile prea mari. sau pe terenuri nefavorabile mecanizării nu există o metodă mai eficientă. la plantaţii special înfiinţate şi întreţinute(conduse). iar în vederea industrializării. varză. aflate în exploatare sau în fază de prototip. Pentru arbuştii fructiferi. Plantele sunt dislocate (morcov). pieptănate (fasole) sau tăiate (tomate. maturarea ± concomitentă. materiale rezistente şi lavabile. drupacee sau de arbuşti. Între recoltarea în totalitate manuală şi cea în totalitate mecanizată există variante intermediare. castraveţi). Ea este posibilă şi la conopidă. Combina autopropulsată de recoltat tomate pentru industrializare (SKT-2). au încorporate numeroase tehnologii moderne. maşina de adunat (MA-1. Recoltarea integral mecanică a fructelor poate fi practicată la nucifere. evitându-se perioadele umede.). maşina de recoltat varză (E-800/1) şi maşina de recoltat castraveţi (VUE) constituie tipuri utilizate sau testate în Romania. Mecanizarea integrală a recoltării produselor horticole implică şi o latură agrotehnică. Recoltarea integral mecanică a legumelor se poate realiza la tomatele pentru industrializare. dar nici spălarea înaintea păstrării (rădăcinoase). precipitaţiilor.2). se impune protejarea produselor aflate în ambalaje împotriva acţiunii razelor solare directe. maşina de recoltat morcovi (Em-11). Urmează separarea de vreji şi/sau frunze. varză. Utilajele realizează scuturarea şi colectarea. rezistenţa la scuturare. de recoltare semimecanizată. recoltarea se poate realiza pneumatic.prin vibrare sau cu un sistem de degete mecanice.3. deshidratării. mazăre. maşina de recoltat mazăre MRM-2. maşina de recoltat păstăi de fasole (FZB). Staţionarea până în momentul transportului trebuie să fie cât mai scurtă. salată. fermitatea şi rezistenţa la crăpare a fructelor etc. castraveţi pentru industrializare şi la anumite soiuri de ardei. Recoltarea se poate desfăşura manual sau mecanizat. Dotarea folosită este în continuă evoluţie.3. sacii cu fundul mobil etc. Procedee şi variante de recoltare. Un exemplu îl constituie experienţa 120 . mazăre de grădină. spanac. Experienţa culegătorilor manuali a creat o serie de accesorii foarte utile. batoza pentru treierat mazăre verde (M1).2 M). Pe suprafeţe mici sau medii. care atenuează şocurile sau loviturile. care realizează simultan sau pe faze (mazăre) recoltarea mecanică. concomitent sau separat. morcovi.vreme bună. Nu se admite pământ aderent. extremelor termice sau prafului. fasole de grădină (păstăi). Noi modele care apar funcţionează pe baza aceloraşi principii Tipurile constructive moderne din ţările dezvoltate. în unele cazuri presortarea (tomate semimecanizat) şi încărcarea în ambalaje sau remorci. În acest interval. 5. cum ar fi suportul portativ pentru recoltarea căpşunelor.

2. dar mai ales la rădăcinoase şi cartofi. înălţime 30-50 cm. O coordonată esenţială a tehnologiilor moderne de recoltare o constituie prezenţa unor suprafeţe adecvate şi suficient de mari pentru a justifica eficienţa utilizării mijloacelor mecanice (amortizare. cu tulpină erectă. Au apărut chiar două tendinţe de individualizare a soiurilor pentru industrializare.diversificate. precum şi platforme autopropulsate pentru recoltat legume semimecanizat. Unele variante sunt predominant manuale.cu suprafeţe suficient de mari. Dacă nu lucrează în flux. Maşina de recoltat bulbi de ceapă MRIC-1. numai scuturarea. cum ar fi montarea colectoarelor de fructe. reţea de drumuri etc.2 M. Unele dintre acestea au nevoie de alei speciale. care au în vedere un sortiment de soiuri specifice. Fasolea pentru industrializare este din varianta nanus (pitică). iar mecanizarea este prezentă prin diversele platforme de recoltare şi/sau prin manipulareatransportul paletizat al fructelor în lăzi-paletă de către tractoare echipate cu furci hidraulice.). cartofii pentru semipreparate culinare etc. În unele tehnologii.). rezistenţă la transport. Recoltarea mecanizată se face numai la culturi erbicidate. Un grad mai ridicat de mecanizare îl oferă dislocatoarele de rădăcinoase DLR-4 (6) şi bulbi de ceapă MRIC-1. Există diverse tipuri de platforme tractate (PA-5+L 445). care nu formează bulgări).2 poate executa şi încărcarea bulbilor în mijlocul de transport. mazărea pentru conserve.2 sau batoza M1 asigură. vinete. Exemplele pot continua cu ardeii pentru boia. combustibil. anume soiuri pentru concentrare (pastă) şi soiuri pentru conservare în suc. 121 . semimecanizarea recoltării la mazărea de grădină. amplasarea şi cerinţele agrotehnice obligatorii. ardei. Variante mai complexe realizează mecanizarea tuturor operaţiunilor. semipurtate sau purtate pe tractoare. în timp ce altele se deplasează printre rândurile de plante cu talie joasă şi chiar cu talie înaltă (prin încălecare). Recoltarea semimecanizată a legumelor este mult aplicată la o serie de specii cu maturare eşalonată (tomate.acumulată pe plan mondial în ultimii 50 de ani de recoltare mecanizată a vişinelor. cu simultaneitate de maturare tehnică de 80-85%. castraveţi etc. prin montarea pe maşină a unui transportor elevator. dar există încă faze manuale. MRM-2. amplasate pe terenuri plane. textura şi structura solului trebuie să fie favorabilă (terenuri uşoare. sau numai colectarea se pot executa mecanic. La toate speciile. Tomatele pentru industrializare au port determinat. cu păstăile grupate în treimea superioară a plantei. În legumicultură există tehnologii de cultură distincte şi complexe în vederea recoltării mecanizate. vizând colectarea şi transportul produselor. maturare aproape concomitentă. Recoltarea semimecanizată a fructelor are mai multe grade de complexitate. MA-1. Modele mai vechi de maşini sunt înlocuite permanent cu modele noi. fiecare în parte. manipulare şi crăpare. care permit folosirea eficientă a maşinilor (eşalonarea maturării speciilor pe parcelelor).

este caracteristică tehnologiilor moderne (Mircea. efectuată în acelaşi timp. Din acest motiv. compuse din mai mulţi muncitori. verdeţuri. integritate. flori tăiate. I.4. în timp ce restul producţiei rămâne pentru consum imediat în stare proaspătă (fără păstrare de lungă durată). cum este combina SKT-2 (unde există o bandă de separare a tomatelor verzi de cele roşii). La produsele perisabile nu se recomandă sortări repetate. M. cartofi timpurii. mai ales acolo unde se justifică economic printr-un preţ de valorificare remunerator. prerăcirea devine o fază obligatorie care se efectuează imediat după recoltare. castraveţi. şi colab. mazăre şi fasole de grădină.1. Presortarea manuală selectivă are în vedere recoltarea. Presortarea manuală eşalonată presupune recoltarea numai a acelor produse care corespund STAS sub aspect calitativ (grad de maturitate. Mazărea verde după batozare. ciupercării) sau în vederea măririi duratei de valorificare în stare proaspătă la fructe de arbuşti. 1980. efectuată de echipe instruite. 122 . Se efectuează în momentul recoltărilor succesive. aceasta era recomandată la produsele perisabile provenind din sisteme de producţie industriale (sere. în mai multe ambalaje de recoltare. Irimia.2. legume. nu poate fi transportată la fabrică decât prerăcită. menţionată concret în numeroase standarde. 1983-1984-1986) aplicate acolo unde există bază materială adecvată. fasole verde etc. ciupercile etc. Prerăcirea cunoscută în unele ţări din perioada interbelică. Ca primă verigă a lanţului frigorific.. Presortarea manuală concomitentă se execută în acelaşi timp. sănătate). andivele Witloof... piersici. caise.5. la legumele Solanaceae pentru fructe. diferenţiată şi pe grupe de calitate. 5. a produselor destinate numai unei anumite direcţii de valorificare. prospeţime. sau puţin după recoltare. pentru fiecare calitate în mod separat. dar mai ales recoltarea eşalonată selectivă. sau pentru industrializare. şi colab. Se pot astfel realiza loturi de marfă pentru export sau pentru păstrare.4.4. implică prin definiţie o presortare executată în momentul recoltării. presortarea poate înlocui sortarea calitativă şi chiar calibrarea la produse cum sunt căpşunele. Presortarea este considerată frecvent ca fiind o operaţie de condiţionare. Recoltarea este în acest caz integrală. Presortarea semimecanizată are loc în momentul recoltării la anumite tipuri de maşini. Presortarea executată în momentul recoltării este de mai multe tipuri. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare 5. pepeni. aplicarea sa pe scară mai mare ar prezenta interes în cazul valorificării în stare proaspătă a produselor horticole din primele trei grupe de perisabilitate. În condiţiile ţării noastre. În acelaşi timp se poate afirma că recoltarea eşalonată. În concepţia modernă a valorificării în stare proaspătă. care ar mări în mod inadmisibil numărul manipulărilor la care sunt supuse. când este bine organizată. care sunt organizaţi uneori să culeagă individual numai anumite calităţi.

Prerăcirea se realizează prin intermediul aerului rece. Răcirea este rapidă. dioxidul de carbon lichid şi gheaţa carbonică. nu mai este posibilă decât sub protecţia frigului. gheţii hidrice. 1986). În România există omologat şi un agregat mobil AMP-10 pentru prerăcirea vagoanelor de cale ferată. metoda este mai răspândită doar în Italia. unde produsele horticole se transportă pe distanţe mari (Niculiţă. Boabele de mazăre de grădină se transportă în autocisterne cu apă răcită cu gheaţă hidrică. agenţilor criogenici sau vidului (vacuum cooling). au o durată de menţinere a calităţii şi de valorificare mult prelungită. pune unele probleme suplimentare în comparaţie cu răcirea cu aer... tunelele de refrigerare cu ventilatoare (viteza aerului la nivelul produselor 3-5 m/s) şi prerăcirea cu convecţie în toată masa produsului (prerăcire cu presiune=presure cooling. Se realizează în vrac sau în ambalaje speciale. Evaporarea forţată a apei din ţesuturi sub acţiunea presiunii joase poate însă sensibiliza anumite specii de verdeţuri sau de salate. sau prerăcire cu aer forţat=forced air cooling). deşi mai îndelungată. şi colab. fasolea de grădină. în ceea ce priveşte mobilitatea sau eficienţa. aerul rece fiind aspirat şi obligat să circule în întregul volum ocupat de produse. în funcţie de procedeul utilizat şi destinaţia valorificării. a căror comercializare. verdeţurile. Legumele de seră se valorifică mai corespunzător în urma prerăcirii cu aer forţat răcit. speciile condimentararomatice. Fructele de arbuşti fructiferi se prerăcesc cu aer forţat. Produsele umede trebuiesc ulterior bine zvântate. şi colab. prin pulverizare (stropire) sau mixt (imersie şi pulverizare). răcit sub presiune sau cu ajutorul unor agenţi criogenici ca azotul lichid. ciupercile. În Europa. Prerăcirea cu convecţie este considerată mai eficientă (Irimia. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. Deşi este foarte rapidă şi menţine turgescenţa produselor. Cireşele recoltate mecanic sunt predispuse la crăpare dacă sunt prerăcite în apă. dacă se prerăcesc prin vacuum cooling imediat după recoltare. P. Speciile legumicole de frunze. conopida. Există o specificitate a fiecărui produs care determină alegerea diferenţiată a parametrilor de răcire. Metodele şi procedeele de prerăcire sunt în permanentă evoluţie tehnologică. M. Prerăcirea cu apă rece (hidrocooling) la 0/10C este practicată în SUA. Prerăcirea cu aer (aircooling) are trei variante mai folosite: camerele reci. Prerăcirea cu aer forţat se face fie printr-un tunel de ambalaje stivuite. fie prin răcire individuală la un panou unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de produse ambalate. în vederea transportului. se poate dirija şi este aplicabilă la numeroase specii. În apa de răcire trebuiesc adăugate substanţe fungicide sau dezinfectante. apei răcite. Are mai multe variante: prin imersie. Prerăcirea în vid (vacuum cooling) este realizată prin evaporarea rapidă a apei din ţesuturile produselor aflate într-un spaţiu închis ermetic. sub care circulă aerul de răcire. cu sau fără amestecarea aerului. Produsele cu epidermă mai rezistentă sunt recomandate a fi prerăcite în acest mod. 1983-1986). Există diverse subvariante. care suportă mai puţin apa. 123 . cu funcţionare continuă sau discontinuă.

care poate fi ambalat şi răcit direct în câmp. atât de temperatura coborâtă. în ambalaje temporare (ambalaje de transport). destinate exportului. având pereţii de oţel groşi şi întăriţi pentru a rezista la diferenţa de presiune creată (cu 760 mmHg mai puţin).4. Metoda prezintă inconveniente prin faptul că 40-50% din transport îl reprezintă gheaţa. pentru produsele horticole destinate transportului în contact direct cu gheaţa (Gherghi. datorită preţului ridicat al instalaţiilor. Acestea sunt celule fixe sau mobile. Prerăcirea în vid se realizează într-o variantă tehnologică îmbunătăţită cu o umezire prealabilă (pulverizare cu apă). 5. în aparenţă mai accesibilă. care ridică mult productivitatea şi eficienţa. Efectul de răcire este rapid şi uniform chiar în cazul produselor ambalate. montate pe tractor. care preîntâmpină pierderea turgescenţei şi ofilirea. cât şi de modificarea atmosferei produsă prin vaporizarea azotului sau dioxidului de carbon. A.3. a căror perisabilitate este ridicată. până în momentul când tot volumul produsului va atinge valoarea de saturaţie de 00C.Este o metodă mai costisitoare. Speciile horticole care se condiţionează centralizat. Stratificarea cu solzi (fulgi) de gheaţă. Se justifică la produse valoroase. dioxid de carbon lichid şi gheaţă carbonică este mai costisitoare. mult răspândite. Răcirea propriu-zisă a ţesuturilor începe atunci când presiunea atmosferică ajunge la pragul presiunii de saturaţie corespunzătoare temperaturii iniţiale a produsului. Fructele se pretează mai puţin la această metodă. datorându-se evaporării apei în condiţii de presiune joasă. pe timpul transportului la beneficiar. care trebuiesc răcite instantaneu şi a căror păstrare este garantată. Se recomandă ca produsele prerăcite să se transporte cu maşini izoterme. Metoda este specifică produselor cu suprafaţă de evaporare mare în raport cu masa lor. În Franţa şi în SUA există în cadrul transportului feroviar instalaţii speciale. perforate şi cutii de carton). La presiunea de 46 mm Hg. Transportul după recoltare. Prerăcirea cu ajutorul gheţii hidrice în blocuri sau sub formă de solzi este o metodă mai veche. Prerăcirea cu azot lichid. temperatura de saturaţie a apei este de 00C. Pierderea de apă este de 2-4% iar durata răcirii de 25-30 minute. iar instalaţiile mobile au suplimentar vaporizatoare deservite de instalaţii frigorifice pentru condensarea vaporilor de apă din interior. Vidul se realizează la instalaţii fixe cu ajutorul pompelor rotative sau centrifugale. Dispozitivele hidraulice de ridicat. permit manipularea paletizată a produselor. duce la acumularea CO2 şi poate afecta unele procese metabolice. sub produs şi deasupra acestuia. Apa conţinută în produs trece în stare de vapori. 1994). de formă cilindrică sau paralelipipedică. în ambalaje ieftine (pungi PE. în vederea încărcării în mijloacele de transport.. Pentru produsele manipulate în vrac se pot folosi şi 124 . Dezavantajele legate de preţul de cost considerabil sunt compensate de eficienţa metodei la loturi mari de produs. se manipulează manual sau mecanic. dublând totodată capacitatea de transport. precum şi cele care se depozitează.

6-buncăr de alimentare. 1-cadru. 4-duşul. după posibilităţi.şi electrostivuitoare. pentru a se asigura o protecţie suplimentară. electrocare şi transpalete. Organizarea transportului va urmări trasee scurte. ambalajele de transport pot fi căptuşite cu diferite materiale. 5-racleţi. diferite tipuri de cărucioare. pe drumuri cât mai bune. Figura 5.1. cu mijloace auto sau pe calea ferată. cu moto. elevatoare. cu mijloace diferite. fără staţionări. manipularea şi transportul se fac paletizat. lopeţi mecanice. Dacă produsele sunt mai perisabile. din zonele cu producţii excedentare către zonele mai puţin aprovizionate sau cu un consum ridicat (echilibru ofertă/cerere). Ambalajele se ancorează bine. ele necesită un transport izoterm sau frigorific. ciupercăriilor sau altor unităţi care dispun de platforme betonate.1. 2-banda de cauciuc. Transportul după recoltare a produselor horticole mai puţin perisabile (ceapă.). acoperindu-se cu prelate. cartofi de toamnă) se face uneori pe distanţe medii sau mari.benzi transportoare. care depind însă de sursa de energie electrică trifazică (fig 5. 3-mecanismul de întindere. 7-motor electric 125 . Elevator cu bandă. rădăcinoase. cum ar fi pepenii. Transportul produselor se efectuează în intervalul planificat. Pentru unele specii. În incinta serelor.

În halele de sortare. programul de lucru şi productivitatea instalaţiilor trebuiesc calculate pentru a evita stagnările. Prin recoltare selectivă şi presortare de către echipe de muncitori calificaţi. dar şi la 126 . ceruire.6.). lustruire. A.. se evită o sortare repetată.CONDI}IONAREA PRODUSELOR HORTICOLE 6.1. fasonare şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. vor permite o valorificare ulterioară corespunzătoare. Gradul de perisabilitate impune pentru unele produse limitarea la minimum a operaţiunilor de condiţionare şi efectuarea lor într-un interval de timp cât mai scurt. eventual presortate). care este contraindicată.1. Prin condiţionare se realizează o calitate unică şi omogenă la loturile de produse destinate livrării. tratare. VI . precum şi de calitatea executantului de producător (produse proprii) sau intermediar (produse preluate. Uneori sunt efectuate şi unele operaţii suplimentare. mai ales în cazul exportului. periat. solicitate de beneficiarii externi. calibrare. Gradul de maturare şi temperatura la care se condiţionează sau se stochează temporar produsele din primele trei grupe de perisabilitate. Condiţionarea este diferenţiată şi specifică pentru fiecare produs şi pentru fiecare direcţie de valorificare în parte (tab. Ele pot fi obligatorii. sau impuse de legislaţia calităţii din ţara de destinaţie a mărfii. proprii unei anumite direcţii de valorificare. spălare-zvântare. presortare/sortare. principalele operaţii de condiţionare ale legumelor şi fructelor se derulează din momentul recoltării şi până în momentul ambalării în vederea comercializării: îndepărtarea pământului aderent. facultative sau pot lipsi din flux. Fluxul tehnologic general de condiţionare Condiţionarea presupune un ansamblu de operaţii care au drept scop aducerea produselor la caracteristicile prevăzute de standarde.CAP. (1994). Centrele de condiţionare trebuiesc situate cât mai aproape de producători. prevăzute în caietele de sarcini. După Gherghi. Ea depinde şi de gradul de dotare. legare în legături sau snopi.

Modul cum se desfăşoară depinde de organizarea. salate Tăiat frunze (eventual rădăcini) Rădăcinoase. destinate depozitării.2. pentru a nu crea stocuri restante de la o zi la alta. zvântare. preferându-se condiţionarea în perioada de după depozitare.1. periere etc. calibrare.Fazele tehnologice ale condiţionării 6. copertine. În acelaşi timp. 1979-1994) Operaţia Speciile Destinaţie Centre. caz în care pot apare uneori deprecieri. depozite. Fazele tehnologice preliminare (tab. sau în anii nefavorabili când marfa a fost preluată necorespunzător (după o perioadă de predepozitare sau chiar de însilozare provizorie). şoproane. dacă nu li s-au făcut presortarea în câmp. depozite de 127 . La introducerea în celulele de păstrare este recomandat să nu se mai intervină asupra lor. descărcarea şi manipularea. magazii. fasonare. Produsele rezistente la păstrare. Stocarea trebuie evitată.2. piersicile. exemplul tipic constituindu-l cartoful de toamnă.2. 6. 6. Produsele horticole care se industrializează au adesea un flux de recoltare. Fluxul tehnologic diferenţiat de condiţionare în funcţie de locul unde se realizează şi de destinaţia produselor (după Gherghi. c) Condiţionarea în centre permanente (depozite) Curăţare. sortare. calibrare. periere. există un minim de dotare care constă din cântar-basculă.1. tăierea frunzelor.. fabrici Consum Consum.) suportă o manipulare repetată. zvântare. amenajarea şi dotarea acestor centre. Toate speciile tratare. păstrare Consum Consum intern sau export în perioada recoltării Consum intern sau export în afara perioadei de recoltare a) Condiţionate în câmp Presortare Toate speciile Fasonare căpăţâni Varză. bulboase Făcut legături Verdeţuri. în cadrul aceleiaşi gestiuni. cizelare etc. sunt: recepţia cantitativă şi calitativă. Tabelul 6. se presortează şi se condiţionează sumar la locul de producţie. conopidă. ridichi b) Condiţionate în centre sezoniere Curăţare. în cazul centrelor sezoniere sau permanenete. recoltarea va fi corelată cu posibilităţile de condiţionare. În condiţii mai modeste. Unele produse presortate (tomatele.produsele pentru consum intern imediat.). dar totodată prevăzută ca posibilă. Se admite şi uneori chiar se impune sortarea unor produse. Fazele tehnologice preliminare. înainte de depozitarea lor. castraveţii etc. Toate speciile spălare. A. ceruire. eventual stocarea de scurtă durată în cazul unor loturi de marfă prea mari. manipulare şi condiţionare în care mecanizarea intervine în majoritatea sau chiar în totalitatea fazelor. sortare.

mecanizat manual. ITO. A. pot fi condiţionate pentru consumul intern imediat şi oferite la o calitate competitivă. cât mai rapidă şi adaptabilă la toate situaţiile care pot apărea. Faze tehnologice ale condiţionării şi modul lor de executare (prelucrate după Gherghi. KSP-15B MSM. permit o productivitate ridicată şi asigură calitatea obligatorie pentru efectuarea exportului. mese mese -Recepţia calitativă şi cantitativă permite o evidenţă exactă a produselor sub raportul gestiunii şi al stabilirii destinaţiei fiecărui lot. Greefa. semimecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat manual manual Exemple de utilaje Elevator încărcător T-215 Transportor elevator TEC Lopată mecanică MITC Bandă transportoare Linie condiţionat ceapă Benzi de sortare diverse MSR-1. semimecanizat. în ambalaje nestandardizate (coşuri). manipulare şi condiţionare. ceea ce presupune un volum de produse suficient de mare. K-711. Roda. Dokex DPLT-1 Instalaţii de tratare Instalaţii de iradiere Benzi. Produsele pot sosi în vrac. tratare chimică Iradiere Cizelare Legare snopi. Personalul care participă va avea experienţa operaţiilor manuale sau semimecanice de descărcare. Dokex. eventualele agregate frigorifice pentru prerăcire sau stocare frigorifică de scurtă durată.ambalaje. Tabelul 6. Unifructa. legături Modul de executare mecanizat manual. -Descărcarea trebuie să fie bine organizată. Tourangelle. iar în anumite situaţii se poate organiza şi transportul lor paletizat (lăzi paletizate sau în lăzi paletă="box palete" în termeni uzuali). Personalul calificat. O parte a produselor. 128 . Sarmak Jansen-Hauning. şi colab. MSV Maşina de spălat cu perii ICT. Lock Wood SC. prea mature sau nesolicitate la export. ITO.2. Un flux tehnologic modern se poate organiza doar în condiţiile eficienţei folosirii unor dotări şi utilaje moderne. în saci sau lăzi. Roda Moba. manipularea paletizată pe platforma betonată de depozitare.. cu o productivitate a muncii superioară. 1994) Operaţiune tehnologică Scuturarea de pământ Fasonarea legumelor Sortarea Spălarea Condiţionare tomate Sortare-calibrare castraveţi Condiţionare ceapă Sortare-calibrare cartofi Sortare-calibrare mere Periere-lustruire tomate Ceruire. MSR-3. Roda. mese de sortare..

TB-2. fiind tratată la capitolul respectiv. Manipularea mecanică în vrac a produselor cu fermitate structo-texturală bună se realizează cu benzi transportoare.Descărcarea produselor transportate în vrac se poate efectua mecanic prin basculare în buncăre. Staţionând în condiţii improprii. Există şi instalaţii cu bandă pentru descărcarea prin imersie a lăzilor. tip I. urmată de zvântare. -Îndepărtarea pământului de pe produse şi scuturarea . Efectuarea ei este foarte frecventă şi rezultatele ei sunt apreciate. s-a proiectat o instalaţie de preluare pentru 3-10 vagoane o dată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. Pentru cartofi există amenajări omologate. benzi elevatoare şi lopeţi mecanice de diferite lungimi. spălarezvântare etc. BME 8c.D. În afară de instalaţia de scuturare a pământului K-720 (folosită mai ales la cartofi). de asemenea. -Stocarea de scurtă durată înainte de condiţionare. Dispozitivul DLPT-1 pentru periat şi lustruit tomate. MC-6. Se pot folosi mijloace de transport basculante (remorci. La vagoanele C. MB-6E sau EB-30). Curăţarea produselor poate fi efectuată sub forma îndepărtării pământului aderent sau însoţitor. autovehicule). cu o cârpă curată. Starea iniţială a produselor şi accesul aerului în stivele de ambalaje sunt factori determinanţi. Se pot menţiona şi alte tipuri mai puţin frecvente (Unio. uşor umezită cu apă. răcoroase şi bine aerisite. se poate folosi şi la ardei 129 . -Manipularea produselor pe parcursul condiţionării se execută în ambalaje sau în vrac.separarea acestuia se face la speciile la care organele comestibile se formează în sol. sau cu autodescărcare. starea de curăţenie se constată la recoltare/presortare pentru consumul proaspăt. poate surveni în mod accidental. -Perierea se execută atât pentru îndepărtarea prafului. Descărcarea produselor ambalate se efectuază fie manual. Manipularea paletizată are numeroase variante şi posibilităţi. fie mecanic la cele paletizate. Năvodari şi dispozitivul de basculare DB-25.A. deşi productivitatea este redusă. În dotarea unităţilor se găsesc următoarele tipuri: TB-8.A. TBCF. T5. cu ajutorul descărcătoarelor cu tambur sau răsturnătoarelor basculante de lăzi. cu umiditate relativă optimă. pufului. Curăţarea produselor . Golirea ambalajelor de produsele transportate se poate face manual sau mecanizat (pe cale uscată). TCM-6 şi T-215. Produsele perisabile trebuie păstrate în spaţii protejate. tip F. variante de descărcare a vagoanelor CF în buncăre de preluare.F. produsele se pot degrada. deşi contraindicată.S.I. cu diferite stivuitoare. TZK. aflate sub şine sau lateral. 6. 1995). Pentru rampele de cale ferată există. cum ar fi buncărul de 40 tone.2.A.La unele produse foarte perisabile.. -{tergerea prafului de pe produse. A şi colab. fiind interzisă spalarea (căpşune. este o operaţie manuală care permite curăţarea concomitent cu presortarea sau sortarea. dispozitive de separare sub formă de site şi grătare se găsesc la majoritatea benzilor transportoare şi liniilor de condiţionare mecanică. manual sau mecanizat. în cazul celor nepaletizate. fructe de arbuşti). ştergere. cât şi pentru lustruirea acestora. sau impurităţilor de pe suprafaţa unor produse.M. periere.2.

Procedeele manuale fiind neproductive. Uneori pe această cale se aplică şi diverse tratamente fitosanitare. iar 130 .6. din instalaţiile de batozare a mazării etc. precum şi alte tipuri care fac parte din liniile de industrializare a tomatelor. -Spălarea urmată de zvântare se face la rădăcinoase. maşina de spălat cu duşuri tip 283. Maşinile cele mai utilizate sunt MSV (cu ventilator). perierea uscată este aplicată la o gamă mult mai mare de produse.Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT 1-cuvă de spălare.grup de acţionare. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. Au drept scop ameliorarea aspectului comercial al acestora. 2-transportor cu bandă. spălarea mecanică se realizează în mai multe faze: înmuierea (având drept scop slăbirea aderenţei impurităţilor pe suprafaţa produselor). maşinile de spălat rădăcinoase MSR-1 şi MSR-3. tomate.3. 10-pâlnie evacuare produs. cartofi. Frunzele neaspectuoase. spălarea prin agitare (care determină îndepărtarea în prima fază a acestor impurităţi) şi clătirea (care asigură desăvârşirea eliminării urmelor de impurităţi). 5-ventilator.sau pătlăgele vinete. îngălbenite sau cu urme de atac al unor boli. mere şi alte produse destinate prelucrării sau preambalării.). 7. Frunzele necomestibile ale unor rădăcinoase. iar tipul său constructiv poate fi întâlnit şi în alte ţări. 11-tambur acţionare.instalaţie de duşare. procedeele mecanice au devenit foarte răspândite. la linia tehnologică de condiţionare se ataşează un dispozitiv cu perii de plastic.suport. 8-preaplin. se îndepărtează.2. Indiferent de tipul constructiv al maşinilor respective.1.1. un transportor cu bandă şi un sistem de clătire cu duşuri (fig. aflate la exteriorul căpăţânilor de salată. 12. varză şi al altor specii similare. Tunicile exterioare exfoliate ale bulboaselor se elimină.conductă de barbotare aer. cum ar fi bulboasele. Pentru piersici. 9-racord de golire cuvă.dispozitiv 6. MSP (cu perii). 4. menit să desprindă praful. Se ataşează la instalaţia de condiţionare ICT-1 sau la benzi de sortare cu rulouri şi este acţionat electric. 3. Figura 6. 6. Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT este una dintre cele mai răspândite. Ea este alcătuită dintr-o cuvă de spălare prevăzută cu o instalaţie de barbotare a aerului.În unele ţări. care este absorbit de un exhaustor prevăzut cu ventilator. ca fază suplimentară înaintea preambalării.

Cizelarea se efectuează manual. Există instalaţii pentru produse mari (tomate. uniformitatea. în cazul unor cantităţi mari. iar pierderile pe parcursul valorificării se reduc substanţial. 6. 6. Sortarea produselor horticole. Aceste elemente permit şi evaluarea stării de prospeţime sau a gradului de maturitate. Strugurii de masă destinaţi păstrării nu se cizelează în mod normal. Cizelarea strugurilor de masă presupune îndepărtarea unor boabe sau porţiuni din ciorchini. Se cunosc variante constructive diferite: tip Fructus. la mesele de sortare. care aduc ambalajele şi lădiţele cu struguri pentru condiţionare). Produsele uniforme se valorifică mai bine prin faptul că omogenitatea le determină să reacţioneze în mod asemănător la toate situaţiile care apar pe parcursul valorificării.Criteriile de uniformitate sunt şi ele evidenţiate. se manipulează şi se ambalează mai uşor. conform standardelor europene. conform prevederilor din standarde. suprafaţă şi greutate. la instalaţia Jansen Heuning). mere) sau pentru produse mici (boabe de mazăre). preferându-se alegerea prin recoltare selectivă şi presortare a unor ciorchini corespunzători.5. Se apreciază vizual (autenticitatea.rădăcinile la ceapa sau usturoiul verde se taie. concomitentă cu recoltarea. 131 . banda cu role.Sortarea calitativă se efectuează specific pentru fiecare produs. Operaţiile se execută în majoritatea cazurilor manual. sau la rădăcinoase. ea se poate mecaniza sau automatiza. formă. sau prin palpare (consistenţa). banda MSC (pentru cartofi şi ceapă).2. Sortarea sau alegerea. culoarea. intr-un capitol distinct.indicand diferenţele maxime admise între produse într-o unitate de ambalaj. starea de sănătate şi de curăţenie). dirijată de senzori fotoelectrici sau de alt tip. Benzile de sortare permit sortarea semimecanizată. oferind în final posibilitatea personalului calificat care execută manual sau semimecanizat această operaţie. Când sortarea calitativă se execută prin presortare. volum. dar există şi posibilităţi de mecanizare la ceapă (tăierea cozilor. banda cu trei căi. Se organizează şi linii cu alimentare mecanică (două benzi transportoare suprapuse.dar mai ales sub forme distincte tehnologic de sortare pe calităţi (sortare calitativă) sau pe calibre (calibrare). Produsele uniforme au aspect comercial atrăgător. ISC-4 etc. precum şi separarea produselor pe categorii se poate efectua sub forma iniţială de presortare. specifice. . Este foarte important ca în timpul păstrării sau transportului. cu foarfeci speciali care au vârful rotunjit şi curbat.Dispozitivele electronice cu programare pot realiza sortarea inclusiv pe categorii de culoare (de bază şi acoperitoare). Cizelarea strugurilor de masă. Standardele de calitate prevăd criterii de calibrare. toate produsele să se comporte în mod asemănător. forma.2.4. care se pot condiţiona după perioada de depozitare. atât la factorii tehnologici cât şi la factorii de stress. de regulă vârful şi unele ramificaţii secundare. Uniformitatea este o latură inseparabilă a calităţii produselor. aspectul exterior. precum şi toleranţele maxime admise la calibrare. să separe pe categorii de calitate produsele horticole. pentru a putea realiza controlul lor în condiţii de stabilitate.

plăcile rabatabile sunt acţionate una câte una. Calibrarea se poate executa manual. două sau mai multe diametre. Calibrarea asigură uniformitatea produselor. La calibrarea manuală nu există întodeauna certitudinea uniformităţii perfecte. Diversitatea acestora este foarte mare şi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să permită sortarea a cât mai multor calibre. A. în momentul când ajung în sectorul unde distanţa între benzi este egală sau mai mică decât diametrul lor maxim. Calibrarea mecanizată elimină aceste neajunsuri. Prin rabatare. odată cu creşterea numărului de dimensiuni după care se separă produsele. Calibrarea după diametru . uneori se practică incorect făţuirea (produsele care se vad in ambalaje sunt de calitate. În timpul deplasării. Există cinci tipuri de calibratoare de acest tip: a) cu orificii circulare extensibile cu resoarte. care au orificii de calibrare diferite. iar printre calităţile apreciate la un soi. gradul de vătămare a produselor să fie cât mai redus după efectuarea mecanică a calibrării şi productivitatea cât mai ridicată. c) cu degete care au deschiderea variabilă. operaţiunea durează mai mult şi trebuie permanent controlată. (1984) şi Gherghi. se numără şi acest criteriu de selecţie..după mărimea diametrului maxim (mm) sau după greutate (masă. trepidaţiile sau mişcările care produc şocuri. de către muncitori calificaţi. g). Maşinile. dar nu sunt reprezentative pentru cele pe care le acoperă). -Calibrarea după un singur diametru se realizează cu diferite tipuri de benzi cu ecartament variabil (benzi divergente. Productivitatea este redusă. tomatele şi alte fructe sferice sunt cele mai potrivite la acest mod de sortare (I. de încărcare etc. (1994) se poate face după unul. b) cu mai multe plăci perforate excamotabile. care au orificii circulare de diametre progresiv variabile. în categorii sau în clase de calibrare (STAS 7322-84).. ele permit depunerea fructelor la categoria corespunzătoare diametrului lor. -Calibrarea după mai multe diametre asigură precizia de calibrare cea mai bună. B. eficienţa separării să permită o diferenţiere strictă între domeniile de calibrare.T. Produsele vin în contact cu suprafeţe care atenuează şocurile.-Calibrarea este o operaţie care constă în gruparea produselor în funcţie de mărime. benzi paralele cu ecartamente succesive). Deplasându-se de-a lungul acestora. -Calibrarea după două diametre se face prin intermediul unor plăci perforate suprapuse. începând cu placa inferioară (diametru minim). instalaţiile şi utilajele cele mai folosite au tambur rotativ sau site plane. longitudinale sau circulare.Tipurile mai performante au incorporate şi dispozitive auxiliare (de răsturnare. Merele. şi colab. iar în unele cazuri se pot folosi inele de calibrare. 132 . iar părţile active reduc la minim căderile.-1). cad pe un transportor sau pe un plan înclinat care le conduce la ambalaje cu produse de acelaşi calibru.După Segal. de periere şi lustruire. şabloane şi alte instrumente specifice. cu condiţia reglării utilajelor şi instalaţiilor. căptuşite cu materiale speciale.).C.

piersicilor. Instalaţia de condiţionat mere (MSM) 1-transportorul cu role. plăcile iau una câte una poziţie oblică delimitând un spaţiu tot mai mare. cu mesele de ambalare. care permit calibrarea după diametrul minim.. a cărui dimensiune maximă ajunge la 70 mm.). 2-ridicătorul de lăzi. sau cu plăci perforate.2. cu vârful îndreptat în jos. 3-jgheabul de alimentare. Mişcările de vibraţie uniformizează stratul de ceapă sau cartofi şi-i 133 . Pe măsura deplasării benzii.2. Ea permite calibrarea fructelor sferice pe patru sau opt dimensiuni. care sunt montate pe două laturi. Banda are 6-8 alveole pe fiecare rând. 4-masa de triere calitativă. 5-maşina de calibrat. un răsturnător. cu ochiuri tot mai mici. Aceste fante sunt constituite din 87 segmente din tablă.6. Orificiile (alveolele) conice cu deschidere variabilă se utilizează în cazul merelor. 1994). iar în final jgheaburi prelungitoare cu saci de umplere a lăzilor. perelor. Căpşunele calibrate cad pe benzile de evacuare situate sub banda de calibrare. fiind preluate de benzi colectoare. (fig. Prin deplasarea treptată a lanţului. după sortarea semimecanică. masa de sortare semimecanică şi calibrorul cu benzi perforate în cascadă. Are în alcătuire un transportor cu rolă pentru lăzi. iar în final încărcarea în lăzi. sub care se găsesc piese triunghiulare din plastic ce formează un con. fiecare bandă cu orificii din ce în ce mai mari . cu orificii circulare tot mai mari (sau tot mai mici). Figura 6. Iniţial toate segmentele de tablă stau în poziţia orizontală şi nu permit căderea căpşunelor. Sitele vibratoare calibrează produse mai rezistente la manipulare. realizându-se orificii de dimensiuni tot mai mari. Benzile perforate de cauciuc (pentru produse sensibile) sau de metal (pentru cartofi) pot fi aşezate în cascadă. e) cu cilindri perforaţi. de tipul şurubului fără sfârşit.d) cu rulouri spirale. jgheabul de alimentare. Fructele din alveole cad în momentul când dimensiunile orificiului le permit. A. piesele din alcătuirea conurilor se îndepărtează. Orificiile (fantele) reglabile se folosesc la utilajele de calibrare a căpşunelor (Gherghi. Maşinile pentru calibrare bulboaselor sau tuberculilor au nouă site. 6-jgheaburile prelungitoare cu saci. Maşina de sortat mere (MSM) are un principiu constructiv reluat în numeroase variante moderne.

3). maşina de calibrat cu cilindri perforaţi (pentru mere şi caise) au un principiu de funcţionare asemănător. Corpul calibrorului este metalic. Figura 6. care o utilizează pentru separarea corpurilor străine şi a tuberculilor material săditor de tuberculii pentru consum. 3-scuturător pentru eliminarea pământului neaderent.3. 26 mm şi 27 mm). compartimentat în partea de jos în 4 sectoare despărţite cu pereţi de tablă. există patru sectoare de orificii (24 mm. trioarele reglabile pentru fasole. 4-sortator după dimensiune cu suluri profilate. ISC-4 (cartofi). 134 . 7-motor pentru acţionare. Sulurile profilate servesc la calibrarea cartofilor.6.determină înaintarea. Prin rotire longitudinală. 6-benzi pentru evacuarea cartofilor sortaţi. Instalaţia pentru condiţionat cartofi (KSP-15) se găseşte încă în dotarea unor unităţi. Ciurul din tablă perforată are diametrele orificiilor dimensionate în funcţie de produs. 2-bandă elevatoare cu vergele. nucile sunt separate diferenţiat.4. zona de sortare cu suluri cilindrice neprofilate şi profilate. precum şi câteva benzi de evacuare (fig. cireşe şi vişine depedunculate). El este înclinat şi cuplat la un motoreductor.Ea are ca părţi principale un buncăr de alimentare.).8. Pentru calibrarea nucilor. Maşina de calibrat cu ciur rotativ este compusă din corpul calibrorului şi ciurul propriu-zis (fig. 8-şine de ghidare cu câte două platforme mobile pentru lăzi de mare capacitate. un scuturător pentru eliminarea pământului neaderent. rotindu-se în acelaşi sens şi antrenând tuberculii. Pe sitele superioare rămân produsele de dimensiuni mai mari. care cad în mod diferenţiat prin spaţiile din ce în ce mai mari dintre acestea. 25 mm. 5-jgheab pentru eliminarea cartofilor sub STAS. grupate pe 4 zone corespunzând compartimentelor de colectare. Ciurul rotativ este întrebuinţat pentru fructe sferice de dimensiuni mai mici (nuci. Trioarele pentru mazăre. o bandă elevatoare. Instalaţia pentru condiţionat cartofi KSP-15 1-buncăr de alimentare din remorci.

şi colab. 1984): a) prin modificarea unui echilibru de cupluri (deplasarea unui cursor sau înclinarea progresivă a unei tije).5. 6-roată de curea. acestea îşi pot modifica poziţia. Figura 6.resort Instalaţia de sortat castraveţi după greutate (MOBA) serveşte la calibrarea gravitaţională a soiurilor de seră (fig.Figura 6. 10-dispozitivul de curăţare. B. 4-reductor.4. Maşina de calibrat cu ciur rotativ 1-piciorul telescopic. Calibrarea după greutate se efectuează cu utilaje care funcţionează după două principii deosebite (Segal. iar fructele cad pe mesele de colectare căptuşite cu material plastic. 7-cadrul maşinii. Schema de funcţionare a dispozitivelor de calibrare după greutatea produsului prin rabatarea unui resort: 1-cupă basculantă. 12-şurub de reglare. 5-roată de lanţ. Ea are 2 transportoare cu câte 42 cupe fiecare.4. 8-cilindrul (ciurul)de fructe. asupra mai multor sisteme de contragreutăţi care scad progresiv (fig. În funcţie de greutate. 3. 9-gurile de evacuare. 2-bolţ.5. Sortarea şi calibrarea se realizează în ţările avansate tehnologic cu maşini şi instalaţii care includ tot mai multe componente electronice sau de informatizare (unitate centrală. 135 . 11-jgheabul de evacuare. tarate la tensiuni care scad progresiv. asupra mai multor resorturi. 2-jgheabul de alimentare. care trec castraveţii pe cele 16 talere ale maşinii prevăzute cu contragreutăţi şi tije. 6. 3-lanţ.6.6. programe). b) prin acţiunea directă a însăşi greutăţii fructului în 3 variante: asupra unui resort cu tensiune variabilă..).).

celulă fotoelectrică. 2-lampă de iluminat. 9-releu electromagnetic. Fructele verzi reflectă o lungime de undă care depăşeşte acest domeniu. comandat de fotodiode. 136 . Schema dispozitivului de sortare fotoelectrică a tomatelor 1-fruct.6. (1999) descrie un dispozitiv de sortare fotoelectrică a tomatelor (fig. radiaţia luminoasă d λ = 570-680 nm.6.6. A. 7-fotodiode. Ioancea. şi colab. rotorul cu alveole de aspiraţie sub vid. filtru de interferenţă şi montaj electronic (fotodiode. care permite eliminarea boabelor de culoare necorespunzătoare (fig. 4. 3-sursa de lumină. deschide o clapetă de evacuare. în funcţie de gradul de maturare.7. montaj electronic (amplificatoare. 6-filtru de interferenţă. Maşina de calibrat castraveţi după greutate Gherghi. lentile. L. Figura 6.Figura 6. tub electronic). (1988). tranzistori. iar releul electromagnetic.) compus dintr-o sursă de lumină. Tomatele reflectă. Piesele principale sunt sistemul de alimentare.5-lentile. releu electromagnetic).7. 8-tranzistori. oglinzi. sistem de iluminare.8. descriu o instalaţie de sortare fotoelectrică a mazării.). filtre optice.

formă.) .flux luminos.canal. cu un flux de 2. proiectată pentru fructele mai sensibile la manipulare.transportor. Operaţiile sunt supravegheate de un microcalculator Pocket.dispozitiv de aspiraţie. care poate lucra şi în condiţii de umiditate relativă ridicată. 6. cu posibilitatea de separare a 7-12 calibre.amplificatoare. 17. 3. Firmele constructoare cele mai cunoscute pe plan european (RODA. deservite de o unitate de control programabilă. 15. 137 .colector. cu computer terminal Pocket. Aceste firme fabrică maşini şi instalaţii cu grad diferit de complexitate.7.dispozitiv de eliminare a produselor necorespunzătoare.sistem de iluminare.Figura 6. -instalaţie de sortare electronică rapidă pentru fructe sferice cu φ = 40-120 mm. cu 12 linii. având 3-12 linii de sortarecalibrare pe dimensiuni. care le oferă o piaţă de desfacere. -instalaţie de sortare rapidă după culoare. 18.plan înclinat. greutate sau culoare.celulă fotoelectrică. DOKEX.instalaţie suspendată de sortare rapidă pentru fructe sferice.celulă fotoelectrică.sistem de iluminare. MOBA) sunt multinaţionale. protejată anticoroziv. pentru condiţii de umiditate relativă redusă. -maşini de calibrat electronice monobloc cu 2-4 linii şi 9-30 de ieşiri. 9.oglinzi. 13.8. cu 2 linii şi 10 ieşiri pe ambele părţi pentru ambalare. periere-lustruire şi umplere automată a lăzilor. uscare. -benzi electronice de sortare pentru fructe mari sau legume (φ = 80-170 mm).tub electronic. 5. greutate şi dimensiuni. 16.particulă de produs 12. având filiale în numeroase ţări ale lumii.6. 2.9.filtru. În oferta firmei RODA MAF există: -maşini de calibrat cu 2 linii (1500 kg/h. 10. 8.5 tone/h/linie. cu 8 linii. pentru toate tipurile de fructe sferice cu φ = 57-110 mm. 11. după culoare şi dimensiuni.4. cu 8 ieşiri). 19.(fig. 14. GREFA. având în componenţă dispozitive de ceruire. Schema de funcţionare a instalaţiei de sortare fotoelectrică a mazării: 1.rotor.

suprafaţă şi greutate.6. Williams etc. Gala. cum ar fi dispozitivul electronic OPTISCAN 2000 (fig. (1982) şi Taşcă.Instalaţie automată de sortare a fructelor după culoare. Elstar. într-o varietate mult mai mare.). de sortare după culoare (de bază şi acoperitoare). astfel de tratamente au fost testate şi recomandate.9.).6. Figura 6. Firma livrează şi subansamble separate. volum.2. atât la 138 . După Hulea. cu programe specializate inclusiv pentru soiurile bicolore de fructe pomacee (Jonagold. Ana şi colab.10. (1977-1993). Tratarea după recoltare a produselor horticole Este specificată în standardele de păstrare aflate în vigoare. greutate şi dimensiuni.10. formă. Gh. usturoiul pentru sămânţă şi cartofii pentru consum. Dispozitiv electronic OPTISCAN 2000 6. la rădăcinoase.Figura 6.

castraveţi. Sărurile de calciu sunt utilizate tot mai mult în tratamente după recoltare la pomacee sau la unele legume. 2=Hulea. legumele Salonaceae pentru fructe şi unele legume Cucurbitaceae se recomandă numai tratamente în perioada de vegetaţie şi măsuri preventive. D. seminţoase.3. Perspective noi apar prin utilizarea în tratamentele post recoltă a unor produse naturale sau naturale transformate. Carvona nu este folosită în mod specific în tratamentele postrecoltă. BULBOASE Mucegaiul uscat (Fusarium sp. Ana şi colab. mase plastice etc. (tab. 1982. Permite reducerea pierderilor. Pentru legumele din grupa verzei. Dintre acestea menţionăm chitosanul şi carvona. P. sâmburoase. înmuieri sau modificări de gust şi miros. Lustruirea după ceruire uniformizează grosimea. Fructele ceruite trebuie din acest motiv păstrate la o temperatură optimă scăzută de refrigerare. prin pulverizare sau imersie. Tabelul 6.). legumele pentru păstăi şi capsule. prin care au loc schimburile metabolice mai intense. şi Quantik. care hidrolizează în acid hipocloros Prăfuire cu Benomil 0. testate cu mult succes. mere. care au un rol de apărare (Zhang. Chitosanul are proprietăţi fungistatice şi fungicide. ardei. legumele de frunze. 1998).). (2) 139 . vinete etc. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan.. Ceruirea prezintă avantaje prin faptul că reduce intensitatea respiraţiei şi a transpiraţiei. naturali modificaţi sau sintetici (forme modificate de amidon. Ceruirea produselor horticole este operaţia de aplicare a unei pelicule de ceară (naturală sau parafină) sub formă de emulsie. Pentru tomate. piersici.). Dintre acestea se menţionează diverşi compuşi macromoleculari naturali. fructe de arbuşti etc. cât şi la pepenii galbeni. excluzându-se orice intervenţie postrecoltă.). cărora le ameliorează fermitatea şi le sporesc semnificativ durata de menţinere a calităţii. Uneori pot apărea şi deficienţe. netezeşte suprafaţa şi conferă luciu peliculei de ceară. pe suprafaţa acestora.C. Protejarea peliculară a produselor horticole se poate realiza şi cu alte substanţe inerte din punct de vedere alimentar. pepeni galbeni. care nu le modifică aspectul exterior. pere. Tratamentul postrecoltare recomandat preventiv şi sursa (1=STAS. ceruirea se poate executa doar la zona pedunculară.7. 6. Uneori se adaugă şi diverse substanţe fungicide.1%. o mai bună păstrare sau valorificare (piersici).Din aceeaşi categorie de compuşi se testează şi eugenolul.. acesta formează enzime ca β -1. Se recomandă la tomate. dar utilizarea sa ca substanţă inhibitoare a încolţirii tuberculilor de cartof în depozite a dus şi la constatarea că prezintă unele proprietăţi fungistatice şi bacteriostatice. 3= Taşcă Gh) compuşi ai clorului. Previne apariţia unor deranjamente fiziologice prin absorbirea unor compuşi de oxidare celulară. Ele se manifestă sub forma unor brunificări.6.pentru prevenirea bolilor de depozit la fructe.3-glucanaza şi chitinaza. având în vedere faptul că stratul protector de ceară împiedică desfăşurarea normală a unor procese metabolice. Tratamente postrecoltă recomandate la produsele horticole Specia şi boala/ dăunătorul TOMATE Mucegai albastru (Penicillium sp.3.2. Ceruirea şi protejarea peliculară.speciile menţionate.

) Benomyl. care pot adera pe suprafaţa produselor în mod intim. chitosan. îmbăiere la cald (520C. sol. Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.1%.) In tratamentele complexe contra dăunătorilor.) Incolţire la păstrare nefrigorifică R|D|CINOASE Putregaiul alb (Sclerotinia sp) Putregaiul negru (Stemphylium sp. 1 min.2% (2) Gazare bromură de metil 50 mg/m3. Topsin 0. toamna după recoltare (2) Pentru consum în 4-5 luni. Luxan Grow Stop 20 ml/t. 2 ore gazare FRUCTE SAMBUROASE Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. Musca narciselor (Lampetia equestris). Rovral 0. îmbăiere Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. igienizare depozite -Triacetilamiloza este o amiloză (amidon cu moleculă liniară) modificată prin esterificare sau eterificare.) Acarianul bulbilor (Rhyzoglyphus echinopus). dioxid de sulf (1% primul tratament. 4 ore 20'. Procimidon. acid dehidroacetic.) Căpşune: Botran 0.2. -Dextranii sunt poliglucide obţinute prin procedee biotehnologice din bacteria Leuconostoc dextranicum.3) Rhizoctonia solani Tecto flowable 60 ml/l/t. îmbăiere 30 min. (2) Apă caldă 43-440C. emulsie 60 ml/t produs Prăfuire Mancozeb 1 kg/t.25% următoarele) bacterii tratamente în câmp. flexibile şi extensibile deosebit de fine. metil tiofanat. praf de cretă 1 kg/100 kg rădăcini însilozate (1.2.3) CARTOFI DE TOAMN| PENTRU CONSUM Putregaiul umed (Erwinia carotovora) Dioxid de clor (13 ppm Cl) 15-20 l/t (2) Imbăiere sau pulverizare cu Tecto flowable. STRUGURI Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. Captan o. Putregaiul uscat (Fusarium sp. Tecto 60.5%/70 minute) Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. 3-4 ore (2) Tratament termic 35-370 C.Tecto flowable 0. prezentând totodată avantajele permeabilităţii selective pentru gaze şi transparenţei aproape perfecte.2.Mucegaiul albastru (Penicillium sp.). tratamente la 2-3 săptămâni după depozitare (1.2-2.2% Stropire Tecto flowable. aerosoli la 200 Incolţirea C. 100 l/t. 10 zile postrecoltă Tiabendazol (Tecto) 30 cm3/l.2%. metil benzimidazol carbamat Viermele mierelor (Cydia pomonella) bromură de metil.6%.3.. (1. Iradiere gamma+ tratament termic. 0.6% după recoltare Putregaiul moale (Rhizopus sp) Hidantion 1. Musca bulbilor (Eumerus sp.5%. se adaugă formalină. dicloran şi amine Botran 225-900 ppm. pulverizare Putregaiul moale (Rhizopus sp. Topsin M 70. Triclorfon 0.) Botran 0.5-15) Imbăiere em. 0.) Benomil.1%. 5-7 zile (2) Emulsie Paration 0. dicloran şi amine aromatice Putregaiul inelar (Monilinia sp.3-0.) Iradiere gamma 10-12 krad (2) FRUCTE SEMIN}OASE Mucegaiul albastru (Penicillium sp. piersici+nectarine amine aromatice.) Benomil 0.) Vinclozolin.) Stropire Folpet 0. compuşi cu amoniu.) Alternarioza (Alternaria sp. care prezintă după purificare şi prelucrare 140 .2.4% după recoltare (2) Putregaiul amar ( Gloeosporium sp. compuşi ai sulfului Toate bolile preventiv Emulsie ceară+Benomil FRUCTE DE ARBU{TI Afine: fumigare acetaldehidă 0. Iprodion. stropire.2%. folosită pentru pelicule inerte din punct de vedere chimic.).15%. IPC Propham sau CIPC Chlorpropham. dicloran. (CO2 sub presiune 30%) (1) Iradiere gamma 12 Krad (7. thiabendazol.) +cernire.).

). unele specii şi varietăţi deosebite ale rădăcinoaselor (ridichi de lună. se livrează în legături sau snopi. dar are de asemenea şi proprietăţi fungistatice sau chiar fungicide.C. Orice aparenţă de artificialitate şi orice opacizare (în cazul peliculelor). rezistenţă etc. ceapa verde. ale bulboaselor (prazul. morcovii de răritură. conform STAS 4933-84. Pe de altă parte. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. -Chitosanul este un poliglucid cationic cu masă moleculară mare obţinut în mod obişnuit prin deacetilarea alcalină a chitinei. conţinut în acid ascorbic şi în antociani. iar folosirea chitosanului pelicular a dus la o nouă concepţie în valorificarea căpşunelor sau zmeurei. care deveniseră mult mai uşor disponibile. 6. Produsul comercial este însoţit de un număr de copolimeri care. 141 . usturoiul verde) sau legumelor perene (sparanghelul.. determină reţinerea cumpărătorilor de-a cumpăra aceste produse. 1983) sau prin aranjare.3. material plastic sau alte materiale corespunzătoare).). Unele studii au sugerat şi ipoteza că favorizează formarea de fitoalexine în produsele protejate (Zhang.Prazul se poate livra conform STAS 5767-95 şi în snopi de 10 plante.). cimbrul etc. din acelaşi soi.. ţelina de frunze. aceste procedee au un mare viitor.}elina cu frunze se poate livra. ambalate sau nu în ambalaje specifice. tensiune superficială corespunzătoare. ţelină de rădăcină. la 130C. Legumele din grupa condimentararomatice (mărarul. Metode de ambalare Ambalarea produselor horticole în interiorul diverselor tipuri de lăzi sau altor tipuri de ambalaje se poate realiza prin nearanjare (vrac). sau în legături de 3 plante. Condiţia esenţială a ceruirii sau protejării peliculare de orice tip este de a trece cât mai neobservată. şi Quantik. T. în 1970. spre deosebire de chitină. în legături de 8-10 bucăţi. tarhonul etc. El este nu numai o peliculă protectoare ideală pentru fructe. fiind extras din anumite deşeuri piscicole conţinând chitină.8. acesta formează enzime ca β -1. pelicula de chitosan a menţinut fermitatea structo-texturală. în parametri mult mai mult decât satisfăcători. 6. legate cu acelaşi fel de material (liber de tei. pătrunjelul de frunze). care s-a dovedit superior thiabendazolului. Legarea în legături sau snopi. Temperatura de păstrare a putut fi majorată la 40C. Ridichile de lună se livrează. prin semiaranjare (Tudor. lipsă de reactivitate cu materialele de contact. care au un rol de apărare.3glucanaza şi chitinaza. D. 1998). Producţia sa comercială a început în SUA. Pe lângă efectul său fungicid. aciditate.2. iar în anumite condiţii. ţelina de peţiol. şi în legături de 5 bucăţi. P. conform STAS 10029-97. sau de a ameliora aspectul produselor. leuşteanul.proprietăţi compatibile cu compuşii din acceastă categorie (transparenţă. sunt solubili în acizi organici diluaţi.

ambalarea estetică etc. În timp ce la praz ambalarea plantelor prin aranjare în rânduri este doar una din cele trei variante de ambalare. aşa cum este ea descrisă. 6. platouri alveolare etc. La struguri.2.3. omogene.3. atât pe orizontală cât şi pe verticală. coacăze negre sau căpşune. se ambalează numai produse sortate şi calibrate. 6. inclusiv la zmeură. conform standardelor aflate în vigoare. aspectul şi forma ambalajului. c) Ambalarea în şah foloseşte mai bine spaţiul existent şi micşorează presiunea produselor unele asupra celorlalte. a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în şiruri paralele şi perpendiculare pe laturile lădiţelor. scuturând din când în când ambalajul pentru aşezarea mai bună. cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse. platouri. fără spaţii. aspectul ambalajului devine mai atrăgător prin separarea produsului la interior cu foiţă de hârtie. iar produsele sunt mai expuse vătămării.6. diverse tipuri de cofraje. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac). Folosirea coşuleţelor de 0. iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton. Specifică pentru consumul intern în două cazuri: praz (STAS 5767-95) şi andive (Witloof) (STAS 7216-96). în două sau trei benzi. Ambalarea prin aranjare. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică. la andivele Witloof se specifică în mod concret şi obligatoriu aranjarea orizontală a păpuşilor.1.3. este de fapt o ambalare în cutii. Produsele ambalate uniform trebuie să prezinte o suprafaţă plană. fiind accesibilă şi expeditivă. iar poziţia fructelor este mereu aceeaşi (cu cavitatea calicială în sus sau în jos. Ambalarea prin semiaranjare. Metoda este destinată valorificării produselor pe piaţa internă şi la export. b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător. Este cea mai răspândită formă de ambalare. Numărul mic. Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare. a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă. 142 . uniformă. imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare. ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate. prin amplasarea rândurilor susccesive în spaţiile libere ale rândurilor anterioare. La calităţile superioare şi la loturile pentru export. cu cât sunt într-un rând situat mai jos.3. unde păstăile de la suprafaţă se orientează paralel cu latura lungă a ambalajelor. Produsele se introduc treptat. În vederea exportului. în şah. Recomandată spre exemplu în cazul fasolei de grădină pentru export. includerea în folie specială şi chiar aparenţa deosebită a produselor. În standarde se precizează că uniformitatea produselor ambalate este o condiţie de bază. Metoda nu foloseşte întotdeauna în mod judicios spaţiul ambalajelor. făţuirea fiind considerată o practică incorectă. se corelează cu utilizarea lăzii suport tip VI STAS 1247-89. care este destinată pentru supraambalarea acestor ambalaje. în rânduri regulate şi suprapuse. destinate pentru magazinele cu autoservire. datorită suprapunerii.5 Kg din material plastic la afine (STAS 784986). d) Ambalarea estetică. sau a caserolelor de 300-500 g la zmeură ( STAS 9036-85). sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeaşi parte).

sacii de diferite tipuri etc. • polivalenţa permite folosirea unui număr mai redus de tipuri. dar au un design şi o inscripţionare deosebite. găleţile. purtătoare a unui mesaj publicitar adresat clientului extern. I.. sortarea şi reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-30 kg. prin crearea de posibilităţi de paletizare şi stivuire. în vederea lotizării şi expedierii. Ambalajele de transport şi depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse. dar are şi faze proprii (transportul ambalajelor goale. deoarece nu suportă manipulări suplimentare. o depozitare şi o desfacere mai raţională şi mai eficientă. 1986). depozitarea. Ele pot asocia şi se constituie în unităţi de încărcătură paletizată. Ambalajele de export sunt foarte diverse şi au multe accesorii. centre sau producători horticoli. • calitatea ambalajelor şi corecta lor exploatare caracterizează şi influenţează calitatea şi eficienţa valorificării. dezinfectarea. Ambalajul are funcţii multiple. lădiţele.6. Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere. există un circuit al ambalajelor goale din comerţul intern care se colectează. prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată şi de păstrare modernă. pentru noi produse (Mircea.). • permite o manipulare. prezentarea şi punerea în valoare a conţinutului.4. oferă condiţii optime de aerisire. Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare. prin recirculare şi recuperare conform normelor. iar diversele palete sau lăzile paletă asigură o eficienţă şi o productivitate sporită în această fază. Condiţiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanţă şi să corespundă calităţii produselor ambalate. preţuri). deosebit de importante: • asigură protecţia produselor pe parcursul valorificării (menţine însuşirile. etichetarea şi marcarea. lăzile paletă.Prin definiţie sunt nereturnabile. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coşurile. materiale. • integrarea într-un circuit internaţional de mărfuri (Protocolul de la Geneva din 1954 şi Rezoluţia 222/1977) pe baza folosirii aceloraşi tipuri de palete şi dimensiuni ale bazei ambalajelor paletizate. prin condiţiile în care se fabrică şi se procură (tehnici. integritatea. un transport. repararea. umiditatea au o 143 . • influenţează preţul de cost şi posibilităţile de valorificare. fiecare produs având o metodologie proprie. cu variante specifice şi grad de complexitate diferit. prin aspect. pelicule plastice). Materialul din care sunt confecţionate ambalajele. precum şi cele pentru preambalare (săculeţi sau saci de plasă din material textil sau plastic. se constituie în unităţi de încărcătură şi se returnează la depozite. • promovează şi favorizează vânzarea unui produs. starea de curăţenie. protecţie antişoc etc. În paralel. pungi din polietilenă sau hârtie. fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare.

cât şi stivuirea la încărcături maxime. • ambalajele pentru export cu o prezentare tot mai estetică sunt uşoare. conopidă. struguri de masă. struguri de masă.. prune Mere.5. pere. rezistente la stivuire şi umiditate. care sunt uşoare şi servesc tot mai frecvent la preambalare.5.75-100%). tomate. Se profilează cele trei categorii funcţionale mai importante: • ambalajele pentru preluare-transport-depozitare. pere. 144 . iar paleta plană de uz departamental (1000x1200) tip 150. piersici. cu aspect comercial menit să atragă cumpărătorii. trebuie rezolvată şi problema reciclării. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole Polivalenţa şi diversificarea sunt două tendinţe numai aparent contradictorii în proiectarea şi producerea ambalajelor destinate produselor horticole. 6. I. fără a fi urmărită reutilizarea lor. este folosită în majoritatea statelor europene. 1986) Tipul dimensional 600x400 (mm) 500x300 (mm) 400x300 (mm) Produse ambalate (recomandare) Mere.4. tomate. • ambalajele de desfacere. la o suprafaţă de acoperire maximă (93. universale. prune Coeficient de utilizare (%) Paleta 800x1200 1000x1200 100% 100% (4) (5) 93. asigurând prin structură atât uniformitatea factorilor de păstrare. 6. pere. Coeficientul de utilizare a paletelor de către tipurile dimensionale de lăzi (după Mircea. având avantajele menţionate. Dimensionarea ambalajelor este reglementată prin aderarea ţării noastre la Protocolul de la Geneva şi rezoluţiile ulterioare (1954-1964-1977). la care o soluţie este biodegradabilitatea. dar cu o singură circulaţie (fără retur). Dimensionarea ambalajelor.Dupa reformare. caise. Paleta plană EURO. struguri de masă. cu dimensiunile 800x1200 m.5. are aceleaşi perspective. Standardele specifică totdeauna că ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanţe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor. caise. Tabelul 6. tomate. palete şi lăzi paletizabile. Polivalenţa. Polivalenţa tinde să unifice şi să uniformizeze producţia şi utilizarea unor tipuri de ambalaje de bază.1. piersici. piersici. Tipurile dimensionale ale lăzilor sunt stabilite în vederea modulării pe aceste palete. cu posibilităţi de refolosire îndelungată. salată Mere. cireşe. cireşe. lăzi paletă rezistente şi de capacitate mare.2.mare importanţă în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate.75% 100% (6) (8) 100% 100% (8) (10) 6.

VIII şi IX STAS 1247-89* pentru export. STAS 1247-89* pentru export). specializate pentru un anumit grup de produse (tab. Exemplu: tipul C. Au înălţimea peste 200 mm (318 mm lada P. Exemple: lăzile tip VI şi VII STAS 1247-89* pentru export.). 235-245 mm ladă de tip I.5. se pot clasifica în: a) Ambalaje recuperabile (refolosibile).6. normele de circulaţie sunt de 96 cicluri.C.V. În vederea folosirii se depliază. tipurile III. 262 mm lăzile D şi M III şi M IV din plastic. C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P. d) Stelajele din lemn au pereţii din şipci. sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată. diferă de primele doar prin înălţimea mai redusă. Exemplu lada M II din plastic şi tipul IX-export. tip IX export gulioare mărimea 2) D) După durata de circulaţie.VIII. au înălţimea pe laterale sub 140 de mm. M III şi M IV din plastic). e) Stelaje platou din lemn au o înălţime mai mică decât celelalte. B) În funcţie de tipul constructiv şi formă. Pentru ambalajele STAS 8774-84* din material plastic. din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%. care se pot stivui şi stoca încărcate până la înălţimea de 6. carton. fără posibilitate de demontare. g) Lăzi din carton de tip rabatabil.. şi colab.6 sau chiar 8 m. Specializarea unor tipuri de ambalaje faţă de anumite grupe de produse horticole (după Gherghi. c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare. tipurile II.5. cu o cotă de restituire de 98%. dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale. IV. Capetele pot fi supraînălţate faţă de laterale cu 25 mm. ocupând un spaţiu redus. b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (lăzile STAS 1247-89*. lăzile M II.D.5. M I din plastic. bătute în cuie şi cu agrafe. cu pereţii plini sau cu spaţii de 20-50 mm. b) Ambalaje tip jumătate ladă. 1989) Tipul ambalajului Grupa de produse horticole şi funcţionalitatea ambalajului 145 . Pot avea capetele supraînălţate cu 25 mm faţă de laterale (pereţii laterali). A.IX) care pot fi produse şi livrate fie astfel. Tipurile de ambalaje paletizabile. c) Ambalaje tip platou.VII. Normele de circulaţie ale ambalajelor STAS 4624-85* (lăzile P. Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip. cu mari spaţii libere între ele (lăzi grătar).V. de formă paralelipipedică rectangulară A) În funcţie de structură şi posibilitatea de stocare există: a) ambalaje pliante. Capetele platourilor pot fi supraînălţate. care se depozitează pliate. materiale plastice. din care 24 pe an. h) Platouri din carton sau material plastic. 6. fie în stare asamblată. V. f) Coşuleţe din lemn derulat. distingem: a) Ambalaje tip ladă.S) sunt de 48 de cicluri. tip VIII export gulioare mărimea 1. Exemple: lada V.3. Tabelul 6. lada II pentru export STAS 1247-89*. dar nu mai mult cu 50%. cu 25-60 mm faţă de laterale.

6. (STAS 1837/78).5 m. Pentru manipularea lor paletizată. dar rezistente şi aspectuoase (mase plastice. 6. Export pere. şi colab. cartonul şi materialul plastic. circuit intern Ambalajele care au fost folosite Lăzile STAS 4624-85* (tip P. Export fructe seminţoase/pomacee (mere.. câmp).Lada tip V (lemn) STAS 4624-85* Lada tip C (lemn) STAS 4624-85* Lada tip S (lemn) STAS 4624-85* Lada tip I (lemn) STAS 1247-89* Lada model I (material plastic) STAS 8774-84* (tip LF) Lada tip II (lemn) STAS 1247-898 Lada tip III (lemn) STAS 1247-89* Lada tip IV (lemn) STAS 1247-89* Lada tip V (lemn) STAS 1247-89* Lada tip VI (lemn) STAS 1247-89* Colectarea. lăzi STAS 124789*.. D. saci din polipropilenă. ardei iuţi. fasole). Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile. se folosesc palete cu montanţi. (NTR 9887-87). Export legume (grupa verzei şi rădăcinoase. Lăzile STAS 8774-84 (model 1. 1986) Tipul De lemn. Colectarea. saci şi săculeţi (Victoria-NII 5285-73. praz). palete lăzi nestandardizate. I. câmp). Prezentarea şi desfacerea legumelor şi fructelor celor mai perisabile. paletele lăzi. pepeni (galbeni. depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. Export păstăi (mazăre. Galaţi NII 454-73). unităţi de preambalare în peliculă contractibilă şi extensibilă. Export tomate (seră. Colectarea. Tabelul 6. depozitarea şi desfacerea legumelor de frunze şi altor specii cu greutate volumetrică redusă. transportul. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură. Materialele eleastice şi în primul rând constituie un argument în plus pentru reclama şi se finisează în mod superior. STAS 6028/3-80). Pe plan mondial se observă utilizarea tot mai frecventă a materiilor ieftine.6. coşurile. paleta plană cu montanţi.2. paleta de uz portuar. materiale compozite). paleta plană de uz departamental. Mircea. paleta plană de uz general. circuit intern De lemn. V. ardei. ardei. fructe sâmburoase/drupacee. tomate de câmp. transportul.export De material plastic. 146 . transportul depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. A.C. castraveţi (seră. 1989. Materialele auxiliare folosite la ambalare sunt hârtia. materialele textile şi metalul.( STAS 8861-77). struguri de masă. C. S).( STAS 6028/4-82). Lăzile STAS 1247-89*.3. carton special.4).( fişa tehnică 1987). cartonul.( STAS 5228-56). solarii. gutui). pungi din polietilenă. materialele plastice. vinete. Ambalajele pentru produsele horticole proaspete şi materialele din care sunt confecţionate (după Gherghi. paleta plană de uz general (STAS 6028/3-80). b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut. struguri de masă. Cele mai utilizate sunt lemnul. Export fructe de arbuşti în coşuleţe şi piersici în platouri alveolare. Inscripţionarea şi culorile sunt un element de reclamă şi au menirea să atragă irezistibil pe cumpărător. Stocarea/refolosirea se desfăşoară având în vedere preţul de cost al lemnului. pentru o singură circulaţie) nu suportă stivuirea decât până la o înălţime de 2. verzi).

6.1.2. containere frigorifice. coşuleţe din material plastic. de joasă densitate (0. pelicule contractibile. greutate şi preţ predeterminat. circuit intern fileu tubular (NTI-BATMAAGA-1983). Aspecte generale.5 t. datorită tuturor operaţiunilor suplimentare efectuate. în unităţi de vânzare de mărime. Produsele se condiţionează în mod specific. Preţul preambalării se evaluează în medie cu 15-30% mai ridicat decât al produselor în vrac. Se preambalează produse de bună calitate. Materialele pentru preambalare pot fi sacii. Preambalarea este ambalarea produselor înaintea desfacerii şi prezentării acestora cumpărătorilor.( STAS 6299-78) (3A. iar greutatea lor să corespundă unui consum familial mijlociu. paleta-ladă de distribuţie (restandardizate).03-0. 1D circuit intern de 20t. să fie protejate din punct de vedere mecanic şi fizic. materiale pentru ambalare (platouri alveolare. Pungile se confecţionează din polietilenă alimentară. containere de uz general. imprimaţi cu diverse culori şi pentru export cu text publicitar (nestandardizate). constantă în 147 . containere speciale. ermetică. 3C de 2. pungile şi peliculele de diferite tipuri. hârtie superioară pentru export de ambalaj) De material plastic pentru export 6.03 mm). săculeţii sau fileurile din fibre (naturale sau sintetice). dar se admit uneori şi amestecuri destinate aceleiaşi întrebuinţări (de exemplu rădăcinoase pentru supă).MIU 2514-83).Săculeţi plasă PE (N II 5285-73). cu condiţia să fie de aceeaşi calitate. materiale auxiliare pentru ambalare (tăviţe din carton) Din hârtie. În afară de curăţare şi calibrare. cât şi calităţile inferioare care pot compromite aceast mod de comercializare. benzi fixare polipropilenă + suporturi tăviţe. containere izoterme. paleta ladă metalică cu role (STAS 10319-82*). Sudura pungilor trebuie să fie de calitate (rezistentă. Materiale auxiliare pentru ambalare (copertine. dar se evită atât calitatea extra (în măsura în care nu se poate distribui în mod constant şi în cantitate de masă). saci suveica (Ord.02-0. Lăzi de carton.04 mm) sau înaltă densitate (0.7.7 Preambalarea 6. sau legumele prezentate în legături sau snopi. Din materiale textile. pentru mere. Din materiale textile. Saci şi săculeţi de ţesătură rară sau cu ochiuri.7. 3B de 5 t. Unităţile preambalate trebuie să aibă o prezentare care să atragă cumpărătorii. pentru castraveţi de seră. platouri compartimentate. uneori se îndepărtează şi anumite părţi necomestibile care însoţesc produsele pentru o desfacere în stare proaspătă obişnuită. Preambalarea se execută la o greutate cu circa 5% mai mare. (STAS 8173-85*). Din carton. Preambalarea în pungi. De metal. Unităţile de preambalare conţin în mod normal o singură specie. pungi PE alimentară. pentru a compensa pierderea în greutate a produselor pe parcursul desfacerii. prin respiraţie şi evaporare. Saci din fibre liberiene (STAS 6023-86*). legături pentru pungi şi săculeţi) Paleta-ladă metalică europeană (STAS 8635-79). săculeţi relon (NII 454-73). pentru export pentru ardei graşi. etichete. 1A de 30t). Nu se consideră preambalate produsele vândute izolat.

250 x 300 mm. cu grosimea sub 1 mm. care împachetează într-o zi 2000-2200 pungi de 1 kg. În formaţia de lucru sunt cuprinse 10-12 persoane. mazăre.4. estetică). mese de ambalare cu cântare. un buncăr. 6. condiţionare. Preambalarea la mese se poate realiza la mere. prune. preambalare individuală etc. destinate exportului.7. Linia tehnologică este compusă dintr-o linie de sortare. Preambalarea în săculeţi de plasă. Mesele folosite pot fi speciale (de sortare şi preambalare) sau mese obişnuite (1000 x 600 x 800 mm). Preambalarea la banda de transport cu trei căi se face la aceleaşi produse. Preambalarea în peliculă contractibilă (0. caise. 200 x 300 mm. etichete etc. Fluxul tehnologic general constă din primirea şi lotizarea produselor. Utilajul de 148 . cântare semiautomate sau automate. fasole. un răsturnător de lăzi. sintetice sau în amestec cu fibre naturale.03 mm) din PE sau PVC. aşezarea pungilor cu produse în lăzi. pere. Fileul este tubular. tunelul de contracţie termică. ardei. Închiderea pungilor se poate efectua şi prin sudare.). cusuţi la un capăt sau sudaţi. se aplică exemplarelor cu lungimea peste 30 cm. capse sau cleme mecanice. nuci.03mm) este o metodă modernă. Inventarul necesar preambalării constă în cântare semiautomate. paletare sau containerizare. Lockwood.7. Peliculele foarte subţiri (0. 300 x 400 mm (Mircea.015-0. foarte răspândită în ţările care aplică tehnologii mai avansate de desfacere a produselor horticole. lotizare şi expediere. Linia tehnologică de preambalare în peliculă termocontractibilă cuprinde mesele de ambalare.3. cântărire. balanţe semiautomate sau automate. 6. dispozitive de legat. sau pot fi mese obişnuite dotate cu aparate cu pâlnie (Sofragraf). cântare semiautomate sau automate şi o masă rotativă colectoare. Dimensiunile omologate sunt în număr de 4: 150 x 250 mm. struguri. 1986). Mai puţin productivă este folosirea unor săculeţi din plasă textilă sau din polietilenă. Variantele tehnologice de preambalare în pungi sunt: preambalarea la mese şi preambalarea la banda cu trei căi. preambalare în peliculă cu cântărire. închidere. capsatoare. I. aparate de capsare manuale sau mecanice. pungi. o bandă transportoare din cauciuc. Preambalarea în peliculă contractibilă a castraveţilor de seră. verdeţuri. utilajul de preambalare. Formaţia de lucru de 8-10 persoane poate preambala 1000 pungi de 1 kg/oră. pe tăviţe. cu dimensiunile ochilor variabile. Se folosesc diferite tipuri de plasă din fibre..timp. aparate de capsat şi materialele necesare preambalării. LCI etc. pot fi imprimate sau neutre. Metodele de preambalare în peliculă contractibilă la produsele proaspete sunt numeroase: în coşuleţe. rădăcinoase. aparate de sudat folia. Liniile tehnologice de preambalare în plasă pot fi speciale (Wicker-Scheim. o masă rotativă care colectează produsul. Linia tehnologică are în afară de utilajul principal.02-0. includere în peliculă în rânduri fără suport. de la câţiva milimetri la 1-2 cm.

Procedeul este cunoscut şi sub denumirea de Cryovac (marca fabricii producătoare a celor mai cunoscute utilaje de acest tip). lotizarea. dar şi prin faptul că aspectul comercial al produselor este superior. formarea coletului la o plită electrică.7. tunelul termic de contracţie şi mulare a peliculei. datorită consumului mai redus de material plastic. Este mai avantajoasă. cu consumuri energetice mai mici. Se pot folosi şi coşuleţe din material plastic transparent de 250-1000 g. CAP. o anumită durată de timp. materiale plastice sau din celuloză. cântărire.P|STRAREA ÎN STARE PROASP|T| A PRODUSELOR HORTICOLE 7. suprambalate în cutii de carton. Cheltuielile de preambalare prin această metodă sunt de două ori mai mici decât la metoda precedentă. de mărime redusă. În Olanda căpşunele se ambalează în acest sistem. Fazele fluxului tehnologic sunt următoarele: aşezarea produselor pe un suport.015-0. Preambalarea în peliculă extensibilă.1.ambalare (de includere în folie termocontractibilă) are o bandă de alimentare. caracteristic fiecărei specii. instalaţiilor mai ieftine. efectuate pentru menţinerea calităţii produselor pe un anumit interval de timp. Grosimea peliculelor extensibile este de numai 0. colectarea şi aşezarea coletelor în lăzi de desfacere. în sistemul flow-pack. Durata de păstrare este perioada în care produsul îşi 149 . Depozitarea este faza tehnologică de menţinere adăpostită a produselor recoltate într-un spaţiu închis. câte 32 de coşuleţe separate prin spaţii de siguranţă. incluse în peliculă.018 mm. Capacitatea de păstrare este însuşirea unui produs de a-şi menţine calitatea după recoltare. 6. Suporturile folosite pot fi din carton. în vederea prelungirii duratei de consum. Preambalarea în vacuum sau în atmosferă inertă (CO2 sau N2) este caracteristică produselor din gama a IV-a (curăţate şi eventual fragmentate) sau produselor transformate.VII . Generalităţi Păstrarea constă într-un ansamblu de operaţii.5. zona de răcire cu ventilator şi banda de evacuare.

bame. soiuri de praz. mere (3-8 luni). castraveţi. de tipul cartofilor. g) peste 6 luni la cartofi (4-9 luni). standardele recomandă păstrarea doar a acelor produse care aparţin categoriilor superioare de calitate şi au fost cultivate în acest scop. f) până la 5-6 luni la dovleacul comestibil. mai ales când produsele neuniforme. Avantajele metodei constau din folosirea în întregime a suprafeţei existente şi în posibilitatea de a mecaniza manipularea produselor.1. vinete. dovlecei. struguri. sfeclei roşii etc. în cadrul limitelor optime. pere târzii. afine. pătrunjel. mazăre păstăi. b) de scurtă durată (1-2 săptămâni) la ardei gras. mure. căpşune. migdale (10-12 luni). temperatura şi umiditatea în interiorul vracului. caise. prea mici sau însoţite de impurităţi pot înfunda canalele de aerisire. piersici. starea de sănătate. pepeni verzi. 7. ridichi de iarnă. alune (12-18 luni). coacăze roşii. ridichi de lună. Durata de păstrare medie posibilă. soiuri de sfeclă roşie. usturoi (6-7 luni). păstârnac. coacăze negre. soiuri de prune. pere târzii (3-6 luni). 7. dovlecei în floare. Păstrarea produselor horticole în stare proaspătă poate fi: • temporară.2. zmeură. precum şi de caracteristicile (capacitatea de păstrare. varză. d) până la 1-2 luni la anghinare. • prelungită un interval de timp mai scurt sau mai lung. Metode de depozitare Indiferent de metodă. vişine. în condiţii moderne poate fi: a) de foarte scurtă durată (de ordinul zilelor) la ciuperci. nuci în coajă (8-13 luni). Dezavantajele provin din dificultatea de a dirija într-un mod cât mai uniform. sparanghel. în funcţie de posibilităţile şi de dotarea de care dispune valorificatorul. morcovi. în anumite condiţii de mediu (după STAS 7322-84). Se poate practica la produsele rezistente la manipulare. fasole păstăi. Depozitarea în vrac. soiuri de ţelină. dar şi atunci când valorificatorul nu intenţionează să o prelungească. sfeclă roşie. verzei. soiuri de varză. legume verdeţuri. tomate nematurizate (dar nu verzi). soiuri de piersici. e) 3-4 luni la praz. Dirijarea este dificilă şi 150 . gulii. pere timpurii. spanac. pepeni galbeni. tomate mature. prune. ţelină. salată.menţine calitatea proprie consumului în stare proaspătă. ceapă (5-6 luni). cepei. agrişe. atunci când starea sau natura produselor nu o permite. c) până la o lună la conopidă.2. gradul de maturare) proprii ale produsului. gutui.

7. Produsele ocupă volumul interior până la înălţimea utilă (590 mm). în toată masa produsului. faze specifice de uscare şi vindecare a rănilor la produsele mentionate. până la 5. iar suprafaţa de aerisire totală este de 13. se lasă un spaţiu de protecţie între produs şi fundul paletei lăzii de deasupra de 5-10 cm. Depozitarea în vrac se practică atât în spaţiile cu aerisire naturală.5-5 m.4 t/m2 (ceapă). În cursul manipulării şi al păstrării. Produsele se pot controla permanent şi se pot valorifica în ordinea dorită.55-2. întrucât permite accesul uniform al aerului rece şi permanent sau periodic împrospătat. A) Depozitarea în palete-lăzi Depozitarea în palete-lăzi (NTR 9887-87).45-1. pe 8-9 nivele. iar în unele cazuri şi în anumite tipuri de depozite frigorifice. de asemenea.6%. dar mai ales a circulaţiei aerului.2. precum şi lipsa atacului iniţial de boli şi dăunători.29-2.2. Modul de stivuire trebuie să favorizeze o ventilaţie uniformă (spaţii. Prin suprapunere. grosimea vracului poate fi între 1-1.Depozitarea în ambalaje. Starea tehnică.9-6.datorită faptului că acest mod de depozitare este recomandat pentru celulele ventilate mecanic. Din aceste motive. tăieturi sau răni). 1. În anii climatici nefavorabili. murdare sau însoţite de impurităţi. în spaţiile cu aerisire naturală. cu ploi permanente în perioada de recoltare. depozitarea în ambalaje reuşeşte mai bine decât depozitarea în vrac.Tehnologiile standard prevăd.65 t/m2 (cartofi). grătare pe pardoseală) şi să asigure posibilitatea controlului produselor (culuare de acces).5 m şi 4. Chiar în cadrul metodelor improvizate de păstrare. după cele din câmp. 2. Este mai eficientă. cu o capacitate medie de 300-400 kg permite încărcături maxime de 2. Primele două manipulări. 2. curate şi perfect sănătoase. stivuirea se face la o înălţime mai mică (4-6 nivele). contribuie la o mai bună conservare a calităţii. Pe suprafaţa vracului. pentru prevenirea condensului. trebuiesc adoptate măsuri suplimentare de precauţie. prezintă o mare importanţă pentru micşorarea pierderilor ulterioare. Produsele umede.65 t/m2 (rădăcinoase). păstrarea în vrac reuşeşte numai cu produse uniforme. starea de curăţenie şi lipsa infectării cu germeni patogeni trebuie verificată la ambalajele care se refolosesc. integritatea ţesuturilor (fără striviri sau lovituri) şi a învelişului protector (fără leziuni. apelându-se la predepozitare.45-2. 151 . umidităţii relative. Manipularea produselor în vederea depozitării în vrac constituie cea de a doua serie de astfel de operaţii. numite în termeni tehnici şi box palete. iar în finalul păstrării se desfăşoară ultima serie. Manipularea se poate face mecanizat.7 t/m2 (mere) etc. cât mai ales în spaţiile cu ventilaţie mecanică. trebuie uscate şi condiţionate sumar înainte de depozitarea în vrac. cu aer din exterior. se aşterne un strat subţire de paie uscate. turgescenţa sau elasticitatea. cea din câmp şi cea premergătoare depozitării. în vederea expedierii. Când starea tehnică a box-paleţilor nu permite. În funcţie de posibilităţile existente în dirijarea temperaturii.6 m.

Peste un strat de lăzi amplasate în rânduri continue.0 t/m2 varză în lăzi P. dar perpendicular pe primul. În 1986.9-1. varză. un număr de 38 depozite aveau o capacitate între 5000 şi 10000 152 . cepei sau merelor în cantitate mai mică în spaţii neamenajate. Stivele sunt formate din grupuri de 4 lăzi. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite. dar circulaţia aerului şi uniformizarea factorilor de păstrare nu se face corespunzător.5 m. se folosesc palete cu montanţi.7 t/m2 cartofi în lăzi P. cepei şi chiar a cartofilor. struguri. -Sistemul de aranjare lax constă în stivuirea prin suprapunere în cruce a ambalajelor. este bine ca stivele de ambalaje compacte să fie de dimensiuni mai mici. C) Depozitarea nepaletizată în lăzi se poate face după mai multe sisteme de aranjare (Tudor T. gutui. În prima fază se constituie unităţile de încărcătură paletizată.1 t/m2 pere în lăzi tip III de export. distanţate la 1/2 din lungimea unei lăzi. -Sistemul compact este o simplă suprapunere pe orizontală şi verticală. Încărcătura maximă de produse raportată la suprafaţa totală a celulei este de 1. Uneori se practică şi culoare de control de 50 cm. 7. Pentru o mai bună circulaţie a aerului răcit. Înălţimea de suprapunere maximă este de 2. arpagic). trebuie efectuată în acest sistem. se aşază stratul următor în mod similar.A. -Sistemul mixt cu canal de aerisire are o aranjare mai greoaie. dar încărcătura la unitatea de suprafaţă se reduce.65 t/m 2 ceapă în lăzi P. se recomandă ca spaţiile dintre stivele de lăzi paletă să fie orientate pe direcţia de refulare a acestuia. Circulaţia aerului şi uniformitatea factorilor de păstrare este asigurată la un nivel superior. B) Depozitarea paletizată în lăzi se practică la numeroase specii la care cantităţile păstrate sunt relativ mai modeste (anumite rădăcinoase. 1. unde se suprapun pe maximum patru nivele până la înălţimea de 5. 0. usturoi.6 m. care se stivuiesc în jurul unui spaţiu liber.Introducerea şi scoaterea se execută în aceeaşi ordine ("primul intratprimul ieşit"). 0. 1. Un număr de 46 de depozite aveau sub 5000 t. Păstrarea de scurtă durată a legumelor verdeţuri în spaţii cu aerisire naturală şi a usturoiului. iar spaţiile de circulaţie a aerului să fie suficiente. Pentru a micşora în oarecare măsură pericolul de manifestare a bolilor. pere. Pentru lădiţe platou.5 t/m2 mere în lăzi P. În faza următoare paletele cu lăzi se introduc în celule.65 t/m2 pere în lăzi P. cu o capacitate de 531600 tone.351. fără spaţii. mai fragile. fructe. Încărcătura realizată este maximă.45 t/m2 rădăcinoase în lăzi P.85-1. pentru a putea observa mai bine evoluţia produsului. dar şi în cazul merelor. 1. 1983).5-1.95 t/m2 struguri în lăzi tip IV pentru export.85-0.35-2.3. amplasate pe grătare. 0. struguri şi cartofi. dar încărcătura realizată este superioară sistemului lax. iar aranjarea stivelor se face lăsând spaţii de 5-10 cm între coloane şi cel puţin 20-30 cm la peretele celulei. în ţara noastră funcţionau 94 de depozite pentru legume. 2.

c) depozite cu rampă. iar un număr de 10 depozite (între care 5 specializate pentru cartofi) aveau o capacitate mai mare de 10000 t (I. cu o capacitate de peste 10. .000 t. 7. Îndrumător tehnic nr. înălţime utilă peste 6 m. au dus la o folosire tot mai puţin eficientă a acestor spaţii. pot fi: a) depozite deschise. care trebuie dotate cu mijloace de ridicare sau de coborâre a produselor la nivelul mijloacelor de transport. b) depozite mijlocii.1984) se face după 6 criterii: .sub 3 m.000 t (20-30.V.. cu ventilaţie naturală. creşterea preţurilor produselor şi a energiei. unde produsele se păstrează pe platforme neacoperite (macrosilozuri. precum şi tranziţia către forme noi de organizare. c) depozite universale.F. .1. Clasificarea depozitelor (Burzo. mutaţiile care au suvenit în formele de proprietate. d) depozite foarte mari. fructe). Începând din anul 1990. care în prezent apar supradimensionate. până la 5. cartofi). 153 . distingem: a) depozite specializate pentru un singur produs (ex. c3) depozite frigorifice.C. .58). c2) depozite cu ventilaţie mecanică. până la 100 t. au palierul de primire/expediţie la nivelul mijloacelor de transport. unde platforma de depozitare este protejată contra precipitaţiilor şi a acţiunii razelor solare (şoproane deschise).După capacitatea de păstrare. se consideră: a) depozite mici.000 t).I.. b) depozite pentru produse ambalate.000 şi 10.După înălţimea utilă de depozitare a celulelor.După poziţia faţă de nivelul solului.3. şi colab. b) depozite la nivelul solului.t. b) depozite specializate pentru o grupă de produse (ex. . c4) depozite cu atmosferă controlată. atât la nivel de celule. c) depozite închise acoperite şi delimitate de pereţi.înălţime utilă între 3 m şi 6 m. b) depozite semideschise. .000 t.După natura construcţiei şi a dotărilor. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole. există: a) depozite îngropate.După natura produselor horticole depozitate. Depozitele închise. c) depozite mixte.După amenajările tipice unui anumit tip de manipulare-depozitare se cunosc: a) depozite pentru produse în vrac. cu funcţii utilitare se clasifică în: c1) depozite neutilate. între 5. care se pretează la depozitarea paletizată. cât şi în ceea ce priveşte capacitatea totală. c) depozite mari. şanţuri). există: a) depozite cu celule de înălţime utilă mică. c) depozite cu celule de înălţime mare. b) depozite cu celule de înălţime medie.L. silozuri. iar dotările au rămas cele vechi sau au suferit degradări. I.P.

iar coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40cm. 7. Braşov.C.. şi Donescu. Pentru climat rece adâncimea se măreşte la 50cm.. se realizează acoperirea definitivă. Când temperatura exterioară are tendinţa de coborâre sub 20C. Cercetările de la I. Temperaturile coborâte diminuează procesele fiziologice. Deosebirea între şanţuri şi silozuri constă în modul de aerisire şi zona climatică unde se recomandă. legate de încărcătura redusă la unitatea de suprafaţă şi dependenţa de starea vremii. Alături de avantajele pe care le oferă. sau protejarea cu un strat mai gros de paie şi pământ. {anţurile şi silozurile Acestea sunt adăposturi tradiţionale. Silozurile (fig 7. 154 . gulii etc. şi colab.P. Posibilităţile de intervenţie sau dirijarea factorilor constau în modul treptat de acoperire şi în astuparea coşurilor în perioadele foarte reci. iar în masa tuberculilor se înregistrează sub 60 C. Specificul păstrării tuberculilor de cartof în şanţuri şi silozuri . (Gherghi.). Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30cm.5m şi lungimea de 20-22m. au secţiune pătrată. S. productivitatea muncii scăzută etc.C. ele se construiesc din materiale uneori diferite şi dispun de coşuri de aerisire în mai multe sisteme. Pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau până la 20 cm adâncime. într-un bilon cu panta de 75 grade şi coama dreaptă.1980). confecţionate din scânduri şi şipci. apar şi dezavantaje. cu latura de 12-15cm. fiind acoperit cu grătare şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2 metri.4. o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decît adâncimea silozului (Mureşan.c5) depozite mixte. Cartofii corespunzători pentru păstrare se depozitează până la un metru deasupra solului. V.5m. A. iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-35cm la bază şi numai 10 cm spre coamă. varză. După 2-3 zile de zvântare se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30cm. 1981). iar ventilaţia este asigurată prin legături de coceni desfrunzite sau de tulpini de floarea soarelui. astfel că nu este necesară amenajarea de coşuri de aerisire. cu diametru de 15-20cm şi lungimea de 60cm. cu sau fără canal de aerisire. Din acest motiv. prin faptul că se construiesc uşor şi fără investiţii. prin adăugarea unui strat suplimentar de pământ gros de 30cm pe toată suprafaţa. unde temperaturile scăzute impun păstrarea produselor la o oarecare adâncime. {anţurile se execută în exclusivitate în zone reci. au sugerat că pentru limitarea pierderilor. având lăţimea de 1. Coşurile de ventilaţie de 2-2. care servesc la păstrarea unor produse rezistente (cartofi. mai ales în anii favorabili păstrării. iar canalul de fund lipseşte.) se înfiinţează în zone mai calde şi se utilizează la o gamă mai largă de produse. legume rădăcinoase.1.

iar coşurile de aerisire verticale se amplasează din 2 în 2m. indiferent de adîncime. Pe mijloc. cu lăţimea la bază de 1. la bază. iar lungimea de numai 15-20m. Secţiune longitudinală printr-un depozit de tip tradiţional (siloz situat în aer liber) {anţurile (silozurile adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60cm şi adâncimea de 60-70cm. late de 0. ca însilozarea în brazdă sau însilozarea în şanţuri. Brazdele adânci de 20-25 cm şi late până la 2m. b) Însilozarea prin stratificare se face în şanţuri mai adânci (50-70cm). silozurile fără aerisire. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20cm. înălţimea 1. În condiţiile climatice din Transilvania.3-1. până la lungimea maximă de 10-15m. se fac pe măsură ce avansează însilozarea. Canalul de fund are dimensiuni de 20/30cm. se 155 . Varza este clădită cu cotorul spre interior într-un vrac prismatic. c) Însilozarea în vrac a rădăcinoaselor necesită şanţuri late la bază de 50cm. au înregistrat pierderi mai mici în comparaţie cu silozurile cu aerisire. adânci de 30-40cm şi lungi de 12-20m.2m şi lungi de 10-15m. în mod similar unui siloz fără aerisire (şanţ).Figura 7. Ele sunt recomandate pentru climat foarte rece.5m şi lungimea de 15-20m.1. apoi un rând de rădăcini una lângă alta. iar la suprafaţă de 75cm. Morcovii se aşază vertical. prin stratificare cu nisip. Urmează alt strat de rădăcini şi se continuă până la umplerea şanţului. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere. Deasupra se acoperă cu pâmânt mărunţit până la 10cm peste nivelul solului. cu coletul la 5-8cm sub nivelul solului. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3cm. a) Însilozarea în brazdă este specifică morcovilor. constă în utilizarea unor metode specifice. Pe fund se aşază 4-5cm amestec de pământ cu nisip (minimum 20%). Specificul păstrării verzei de căpăţână în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm. Specificul păstrării legumelor rădăcinoase şi a guliilor în şanţuri şi silozuri. Deasupra se protejează cu pământ şi paie.8-1.5-2m. alături de silozul obişnuit.

dar controlul factorilor de mediu este foarte greu de realizat. Amplasate la partea inferioară a dealurilor. 1966) sunt spaţii cu ventilaţie naturală. cum ar fi arpagicul în loturi mai mici. sau coşuri de ventilaţie pentru produsele în vrac. Depozitele cu ventilaţie naturală specializate pentru păstrarea fructelor seminţoase (Tudor. Prezintă avantajul unei bune aerisiri. două uşi duble pentru acces. Permit păstrarea temporară a produselor. precum şi o uşă dublă. 7. 7. bordeiele au aceleaşi amenajări de aerisire ca şi magaziile. Pătulele.5. cu temperatură cât mai constantă. acoperite cu baloţi de paie. bine aerisite. iar acoperişul se izolează termic şi hidrofug. Amenajările pentru păstrare în anotimpul rece constau în pereţi dubli izolanţi sau baloţi de paie cu acelaşi rol. Când temperatura scade în continuare stratul de paie acoperitor se îngroaşă dar nu se adaugă pământ. au orientarea N-S şi au dimensiunile 25 x 50 m.5.3. 1983). Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie.4. acoperindu-se cu brazde de ţelină. capacitatea lor de păstrare fiind între 200 şi 500 t. carton asfaltat. 7. cu lăţimea de 4 m şi lungimea în funcţie de necesităţi.5 m. Uneori se adaptează şi ventilatoare de mică putere.5. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. tradiţionale.A. Pătulele sunt construcţii din grătare de lemn. lâsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. orificii de intrare şi de evacuare a aerului. 7.5.1.5. T.5. Pereţii se consolidează cu piatră. Se folosesc pentru depozitarea cartofilor şi rădăcinoaselor. Sunt spaţii amenajate pe jumătate sub nivelul solului. Se utilizează cu rezultate bune la depozitarea cepei. toamna şi primăvara. 7.2) 156 . Unele magazii pot fi încălzite. Depozitele închise neutilate Depozitele închise neutilate (Potec.5. beciurile şi subsolurile în care se pot păstra produsele horticole trebuie să fie lipsite de umiditate sau condens.. 7. sunt construite la suprafaţa solului sau semiîngropate.. pentru păstrarea unor produse.2.6. nuiele sau lemn rotund.( fig.5. 7. Refolosirea lor anuală implică o dezinfecţie cât mai temeinică. Pot servi pentru păstrarea legumelor bulboase sau a fructelor nucifere. prevăzându-se din 2 în 2 metri coşuri de aerisire. la adâncimea de 1. Sunt încăperi construite la suprafaţa solului. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative.amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile de 30/30 şi acoperit cu şipci. Podurile magaziilor sau clădirilor. Bordeiele. bine izolate. Magaziile. I. Ventilaţia naturală poate fi înbunătăţită prin folosirea de grătare pentru stivuirea ambalajelor. sau alte materiale. 7. folosite înainte de apariţia depozitelor moderne. Pivniţele.

5 m. 3-pardoseală grătar.. Uneori se construiesc pereţi dubli. 1-fereastra pentru admisia aerului. al căror spaţiu interior (15 cm) se umple cu materiale termoizolante (vată de sticlă.5 m. Ventilaţia naturală este favorizată de o cameră de aer (cameră tampon). Manipularea se execută manual. 5-canal pentru evacuarea aerului. iar încărcătura recomandată este de maximum 100-130 kg/m2. etilena şi dioxidul de carbon sunt astfel îndepărtate. temperatura a oscilat între 00C şi 150C.M.C. 190/84 ) sunt substanţial mai mari decât la depozitele utilate. de-a lungul celor doi pereţi lungi. un spaţiu liber de 1. Umiditatea relativă a oscilat între 50 şi 100%. culoarul de acces la celule (lat de minim 1. Depozitele cu ventilaţie mecanică 157 . 8-pod.8-3. 2. Pardoseala acesteia se execută din grinzi de beton sau lemn. În camera de aer intră aerul exterior. Secţiune printr-un depozit cu ventilaţie naturală. Din acest motiv şi pierderile maxime acordate (H. Tirajul este de 0. 7-rampă. prin canale de acces aflate la nivelul solului. cu oscilaţii săptămânale între 6 şi 32%. Vaporii de apă în exces. gospodării individuale. 6-culoar. aerul urcă în celulă la o temperatură mai ridicată decât temperatura exterioară. 7.4 m/s. (1984) arată că într-un astfel de depozit de la Bistriţa. iar în timpul iernii nu au depăşit 10C. fluctuaţiile termice erau de 70C. eliminând într-o oră un volum de aer egal cu volumul celulei. Prin deschizăturile din pardoseală. pentru descărcarea şi eventual pentru stocarea ambalajelor. se ridică şi este evacuat prin nişte canale de evacuare care depăşesc acoperişul depozitului cu 1. beton sau piatră.).Zidurile sunt executate din cărămidă. 4-celule de păstrare.2. o sală de sortare (15% din suprafaţa totală).0-1.0 m existent sub celule. iar în anii cu recolte foarte bogate sunt folosite şi de unităţi mari.Figura 7. I. când spaţiile moderne sunt pline. Preluând căldura de respiraţie a produselor. distanţate la 2-3 cm. Construcţia cuprinde 5-7 celule de 120-150 m2. zgură etc.3-0. în perioada de depozitare (octombrie-martie). Astfel de depozite sunt funcţionale pentru cantine.5 m) şi rampa exterioară acoperită. fiecare cu înălţimea medie de 4 m.camere de aer. lată de 3. La începutul perioadei de păstrare.6. Burzo.

pătrunde în produs în mod uniform. Berceni Glina (Bucureşti) şi Păltinoasa (Suceava). 7.6. care asigură debitul de aer necesar. Dimensiunile secţiunii sale sunt aceleaşi cu ale prizei de aer de pe peretele lateral. Este o hală cu uşi glisante. fiind despărţită de aceasta printr-un perete pe capăt. ocupând 20-30% din suprafaţa totală şi putând servi uneori ca spaţiu de depozitare intermediară. prin folosirea frigului natural.5-3. Miercurea Ciuc (Harghita). A fost printre primele tipuri construite. dioxid de carbon. în care se află şi diverse utilaje de condiţionare. în funcţie de poziţia oblonului rabatabil). Curentul de aer la parametri optimi (temperatură. Ventilatorul este montat la bază şi are rolul de a aspira aerul (fie de la priza de aer.000 t capacitate). cu o viteză de 5-6 m/s. datorită investiţiei relativ reduse şi utilării minime. iar ventilaţia activă se produce prin intermediul unor plăci grătar. iar acoperişul are atât termo cât şi hidroizolaţie.martie. canalele de ventilaţie şi canalele de evacuare. Reţeaua acestor canale este ramificată în pardoseala celulei.000 t).1. Se încarcă cu vapori de apă.Depozitele cu ventilaţie mecanică ocupau în ţara noastră o pondere importantă. capacitatea este mai mică. Sala de condiţionare adăposteşte benzile transportoare care aduc tuberculii de la buncărele de descărcare. Dâmboviţa şi Vâlcea.0 m. etilenă. Sistemul de ventilaţie a unei celule este compus din camera ventilatoarelor cu ventilatoarele. 158 . Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor (de la 400 la 20. care erau similare depozitelor cu circulaţie naturală. Târgu Secuiesc (Covasna). care funcţionează ca nişte supape. pe la baza acestuia. Au unităţi reprezentative la Bod (Braşov). şi de a-l refula cu un debit de 60-100 m3/h către canalele de ventilaţie. fie din celulă. care au fante de 2-3 cm la fiecare 10-15 cm distanţă. bascularea din mijloacele de transport se face direct în celule (Păltinoasa). umiditate). dar care nu sunt folosite în prezent la capacitatea proiectată. Pentru cartofii de sămânţă (tuberculi material săditor). 7.(între 6 şi 10). Camera (casa) ventilatoarelor poate fi construită individual sau este comună cu celula. fie în amestec. dar numărul lor este sporit. Pereţii sunt izolaţi termic. au dimensiuni mari (288-432 m 2) şi înălţime mare. (peste 200. Un oblon rabatabil le poate închide alternativ în mod etanş. la suprapresiune.6. Tipul "Voineşti". La unele depozite. făcând legătura cu benzile elevatoare din celule. Distanţa între două canale de aer este de 2. Construite iniţial în judeţele Argeş. au fost cunoscute sub denumirea menţionată.000 m3/h. fiind destinate depozitării fructelor pomacee.7. Uşile de acces sunt de tip glisant. căldură şi se evacuează la exterior prin canalele de evacuare amplasate sub plafon. dar prevăzute cu ventilatoare electrice la tavan.2. iar secţiunea lor descreşte pe măsura îndepărtării de ventilator.3). Sunt construcţii de beton amplasate la suprafaţa solului (fig. care permite realizarea temperaturii optime de păstrare în perioada noiembrie . Ele realizau o circulaţie a aerului forţată de 15. Celulele de păstrare a cartofilor de consum.

2-ventilator. deşi sunt amenajări temporare. cu grosimea de 4. pentru prevenirea unor inconveniente care se manifestă în vrac. dar şi pe rampele betonate sau sub şoproane.) sunt de 8-9 m lăţime (din care 6-7 m produs interior). Amenajarea se poate face pe terenurile care se pretează şi pentru silozuri. 6-oblon în canalul de ventilaţie. folosind mijloace mecanice de manipulare şi însilozare.3. 1. pe care se instalează imediat o microfloră patogenă.3 x 1. 3-canal de aer. Aerul prea rece poate provoca necroze superficiale. Dimensiunile maxime exterioare (fig. cu mijloace de manipulare mecanică. pentru un volum de marfă considerabil. Vracul se clădeşte în mod convenabil în 2-3 zile. Secţiune printr-o celulă cu ventilaţie mecanică 1-oblon. În centrul acestuia (construit iniţial.5-5. favorizând apariţia bolilor sau încolţirea prematură. Destinate păstrării produselor rezistente (cartofi. Eficienţa macrosilozurilor este asigurată prin posibilitatea de a depozita produsele pe loc. 7.3. se preferă în numeroase situaţii depozitarea paletizată. ele se înfiinţează în locuri care pot fi deservite de reţeaua electrică trifazică. sau prea cald. 35 m lungime (din care 33 m produs) şi 4 m înălţime (din care 3m produs).8 m. 5-canal de ventilaţie.2 m.3 m). Ventilaţia activă prin pardoseală la parametrii menţionaţi este destinată unui produs depozitat în vrac. din panouri grătar de şipci. descompunere şi încingere.Figura 7.4.4m.6. Dată fiind înălţimea tavanului de 7. 7. Canalele de aerisire pot fi înfundate de tuberculii mici sau de impurităţi. rădăcinoase. poate condensa pe tuberculi. Aerul prea umed. varză). În zonele afectate sau neaerisite se formează focare de infecţie. Macrosilozurile pot fi şi ele încadrate în categoria depozitelor ventilate mecanic. există un canal de aerisire de secţiune triunghiulară cu baza 0. 4-orificiu de evacuare. acoperit la partea superioară cu 159 . pentru capacitatea de 300-350 t. sau cât mai aproape de locul de producţie.

5. Figura 7. h. ventilatoare.folie de polietilenă.dulap de ventilaţie. Există şi tipuri constructive cu 2 canale de ventilaţie (fig. pentru a compensa pierderea de presiune printr-un spaţiu de refulare al aerului mai îngust). d.5.canale de ventilaţie. iar în zonele reci. f. e.strat de baloţi de paie. g.7. perete frontal. La capătul canalului de aerisire se instalează un ventilator axial cu motor trifazic (debit 70-120 m3 aer/t/h). 1977-1988)..folie PE în cascadă (la poale.canal de ventilaţie. Figura 7. b. cu cât ne îndepărtăm de ventilator. amenajarea se poate realiza în spaţii acoperite (hale.c. iar la coamă 3 straturi. distanţa până la pământ este în descreştere. copertine. ploioase şi umede. 3-.). intercalate cu folie de PE. Macrosiloz cu un singur canal de aerisire: a.strat de paie între folii în zona de suprapunere. Produsele (tuberculi.4.al doilea strat de baloţi sau coceni. Aerul refulat trece prin toată masa produsului şi iese la exterior prin părţile laterale al coamei (Niculescu. rădăcini etc) sunt acoperite de două straturi bine tasate de baloţi de paie. magazii mari).baloţi de paie.zonă de suprapunere. Schema unui macrosiloz cu ventilaţie mecanică cu două canale de ventilaţie: 1. Fl. 2.zonă de evacuare a aerului. 160 . bulbi. 4.

permiţând depozitarea lăzilor paletă stivuite până la 8-9 niveluri. Sunt construite la suprafaţa solului şi au în marea lor majoritate caracter universal. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală Depozitele frigorifice sunt spaţii de păstrare modernă (dar la un preţ relativ mai ridicat). Capacitatea unei celule medii oscilează între 250 şi 450 t încărcătură paletizată (220-230 kg/m3).000 şi 12. Construcţia se realizează din beton armat. De plafon se fixează şi umidificatoarele care au rolul de a menţine. iar suprafaţa oscilează de la 12x12m (144m2) la 30x24m (720m2). unde factorii esenţiali ai păstrării. liber sau printr-un canal montat sub tavan. În multe ţări europene este o metodă de păstrare preferată de producătorii particulari.5. panouri prefabricate. o umiditate a aerului mai ridicată. metal. numărul celulelor de păstrare este între 8 şi 27. mecanizarea şi materialele necesare. Noile spaţii. Celulele frigorifice obişnuite au refularea aerului răcit la partea superioară. Capacitatea de depozitare este între 2. fie cu hala de sortare (Gherghi. 1997). pot fi răcite cu instalaţii frigorifice de capacitate redusă (2 răcitoare .S. în vederea divizării în două spaţii egale (două celule).tip RACA -80.7. sunt obligatorii măsuri stricte P. În prezent. care comunică fie direct cu exteriorul. se pot dirija sau menţine atât timp cât este necesar. datorită majorării preţului de preluare şi dificultăţii de obţinere a unor partizi mari de produse cât mai omogene. Accesibilitatea construirii acestora se limitează în ţara noastră doar la unităţile care dispun de mijloacele tehnice. peste tencuială) şi polistiren expandat (plăci de 8-14 cm grosime). 161 . cu suprafaţa de 6-12 m2 şi capacitate sub 100 t.1kw). Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de produse. cărămidă. Izolaţia interioară se execută cu bitum (în 4 straturi. Dimensiunile lor sunt multiplu de 6 m. A. În timpul exploatării. Celulele de capăt pot fi compartimentate prin pereţi uşori de termopan.2 m. Păstrarea se poate face în paleţi de tip internaţional (800x1200 mm) care pot circula până la magazinele de desfacere.500 t. Dispun de dotarea necesară pentru manipulare şi condiţionare mecanică. dacă este cazul. se pune tot mai mult problema redimensionării celulelor. cu termoizolaţie (polistiren expandat) şi hidroizolaţie (barieră de vapori din bitum şi carton asfaltat). 7. Pentru celulele de mijloc se pot construi pereţi despărţitori cu uşi de acces. după care se tencuieşte din nou şi se văruieşte. 6-folie de polietilenă. Pardosela se face din beton rutier. Bateria de răcire (Răcitorul de Aer Carcasat -RAC) se află într-o nişă de pe culoarul tehnic. temperatura de refrigerare şi umiditatea relativă optimă. iar investiţia specifică este considerabilă.produs. amplasate de-o parte şi de alta a unor culoare tehnologice. dar în mod frecvent este de 18x12 m sau 24x12 m (216-288 m2). pe o perioadă mai mare de timp. cu ventilator de 1. cu introducerea de noi uşi. Înălţimea este 7. Acoperişul se construieşte în pantă uşoară.I. Conform proiectului tip realizat în România..

prin reglaj presostatic. . dacă se calculează investiţia globală la puterea frigorifică instalată. Între direcţiile de modernizare. retehnologizarea instalaţiilor frigorifice. fiabilităţii şi montajului simplu. Bateriile de răcire sunt montate la nivelul solului. iar la unele tipuri de celule şi locaşurile bateriilor de răcire (RAC). Totodată se impune dotarea cu duze de pulverizare a apei cât mai eficiente şi în aceeaşi măsură prevederea de dispozitive moderne de dedurizare. dar şi condiţionarea. . realizând cedarea către mediul exterior a căldurii rezultate din compresie. centrala frigorifică şi grupul social. A. Din acest motiv. Centrala frigorifică adăposteşte compresoarele acţionate electric.dotarea cu dispozitive de reglaj automat la compresoare. Dotarea actuală datează de 15 -25 de ani. dotarea şi aparatura de care dispun necesitând o supraveghere sau o întreţinere de înaltă calificare. cabluri. Depozitele frigorifice mai conţin o hală de condiţionare. ele prezintă avantajul gradului de automatizare mai avansat. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC) Sunt spaţiile cele mai moderne de păstrare. culoare tehnologice situate între două rânduri de celule.8. Depozitele sunt prevăzute cu rampe de încărcaredescărcare protejate de copertine. 162 .Celulele frigorifice universale au refularea aerului răcit prin pardoseală.automatizarea reglajului de temperatură în camere. dar şi cele mai costisitoare. Închiderea lor etanşă este asigurată de uşile metalice glisante de construcţie specială. . prin intermediul unei reţele de canale distribuită în mod uniform. După Gherghi. aparatură de comandă şi control. care funcţionează cu personal de deservire numeros şi costuri energetice foarte ridicate. cât şi produse în vrac. pe acoperiş.5 m şi are o lungime între 14 şi 108 m. 7. ambalarea sau preambalarea treptată a legumelor şi fructelor care s-au păstrat în celule. Deasupra sa. Iluminarea celulelor se face artificial cu becuri cu neon. Echiparea cu agregate monobloc din import este echivalentă economic cu instalaţia cu răcire indirectă. Răcitoarele agentului frigorific se instalează în exterior. Culoarul tehnologic este lat de 6 m. exploatării mai economice. pompe de recirculare. a fost amortizată de mult şi prezintă uzură fizică şi morală. înalt de 3. (1997). În hala de condiţionare se realizează tranzitul unor produse care nu se depozitează. iar unele sunt deservite şi de linii de cale ferată. sunt instalate diverse conducte. autorul citat menţionează: .înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor cu altele cu randament superior. în culoarul tehnic. fie că devin independente. Deşi sunt mai scumpe. fie că sunt montate în cadrul grupurilor de răcire. devine o prioritate. rezervorul de agent frigorific lichefiat. în ele se pot depozita atât produse ambalate.automatizarea funcţionării condensatoarelor cu evaporare forţată în trepte. în care se realizează durata maximă de menţinere a calităţii legumelor şi fructelor. în funcţie de tipul de depozit.

Gherghi. plăci din oţel prefabricate sau panouri izolante tip sandwich.. Conţinutul în azot rămâne neschimbat. 1984. Controlul dioxidului de carbon se poate realiza prin eliminarea parţială (fixarea) acestuia de către o instalaţie cu filtru absorbitor (absorbţie pe cărbune activ). 163 . în măsură să menţină o compoziţie atmosferică diferită de cea normală. impermeabile la gaze. Generalităţi. Soluţiilor constructive adoptate pentru termo. Uşile glisante. cu o capacitate maximă de 300-400 t. În plus. Celulele sunt mai mici. 1994). plăci din tablă de aluminiu. 7. li se adaugă aici impermeabilizarea şi etanşeizarea cea mai perfectă. Se folosesc răşini poliesterice. cu instalaţii mai simple.8. Figura. şi mai uşor de manevrat (Burzo. există aparatura şi instalaţiile menţionate pentru reglarea şi controlul atmosferei.1. cât şi de toleranţa diferitelor specii horticole. în timp ce dioxidul de carbon se poate acumula până la 3-10%. Schema funcţionării unei celule cu atmosferă controlată. Această compoziţie se obţine relativ mai uşor. au garnituri de cauciuc şi dispozitive de ermetizare. în cursul căreia oxigenul scade până la 11-18% şi chiar la valori mai mici (3%). impuse atât de specificul metodelor de realizare.8. precum şi hublouri de sticlă pentru observaţie şi control.7. prin respiraţia produselor. Se cunosc mai multe formule de compoziţii gazoase. Realizarea şi menţinerea atmosferei controlate. mastic. I. chituri.şi hidroizolarea celulelor frigorifice. Etanşeizarea între plăci şi elementele de construcţie se realizează cu bitum. bandă adezivă sau vopsele pe bază de răşini sintetice. epoxidice sau poliamidice armate cu ţesătură din fibră de sticlă. tavanului şi pardoselii. Produsele depozitate pot evolua însă în mod nedorit. deoarece cantitatea sporită de dioxid de carbon este un factor de stres. Impermeabilizarea la gaze se execută pereţilor. în spaţii mai puţin etanşe. Atmosfera biogenă se poate realiza în mod natural în 15-25 de zile. de construcţie specială. 7. A.6. mai ieftine.2.

5% O2 şi 98. sau cu 0-2% CO2 se poate obţine prin folosirea generatoarelor de atmosferă. Instalaţiile dispun de conducte din PVC cu diametrul de 120 mm.0-1. 1986). cât şi de absorbitor. realizează o combustie inodoră la 3500C. La merele păstrate în A. Pe parcursul păstrării. cu un conţinut foarte scăzut de CO2. Fiecare specie are limite minime şi maxime de toleranţă la conţinutul atmosferei în oxigen şi dioxid de carbon. care trebuie ţinute sub control.5-99. menţinerea unei proporţii mai mari de O2 (până la 10-15%). În unele situaţii este necesară însă. La cartof este favorizată dereglarea fiziologică numită inimă neagră (black heart) (Burzo. iar absorbitorul de dioxid de carbon îşi poate regenera periodic filtrele. analizoare automate. amestecat cu propan sau butan.Atmosfera abiogenă se crează rapid cu ajutorul convertizoarelor de oxigen. se utilizează în cazul produselor sensibile la acumularea acestui gaz. în condiţiile unei oferte în permanentă evoluţie şi schimbare. apar variaţii ale compoziţiei gazoase. precum şi la perele Curé. tehnologii de producere).Un conţinut în oxigen prea scăzut poate bloca respiraţia aerobă. Este cea mai utilizată compoziţie. În multe situaţii.C. Boala fiziologică denumită inimă brună (brown core sau brown heart) este caracaterizată şi ea prin brunificarea ţesuturilor centrale de la fructele seminţoase. Aerul din celulă. Bazele teoretice ale păstrării în stare proaspătă a produselor horticole..0% azot. Atmosfera lipsită de dioxid de carbon. Apare la merele Jonathan şi Renet. în funcţie de baza materială şi de caracteristicile proprii ale acestora (specie. se apelează la o soluţie tehnologică de compromis. care dispun atât de convertizor. este returnat în celulă. 2-3% O2 şi diferenţa N2.9. dacă este corect folosită. atunci când nu se respectă compoziţia atmosferică necesară. 7. În primele 3-4 zile de realizare a atmosferei controlate. 7. Factorul economic intervine însă decisiv. Prelungirea în anumite limite a 164 . există tendinţa permanentă de creştere a conţinutului de dioxid de carbon şi de scădere a oxigenului. cu peste 5% CO2. pe fructele soiurilor din grupa Red. între evoluţia potenţială a pierderilor şi calităţile naturale ale produselor. Păstrarea produselor horticole ca fază a fluxului tehnologic de valorificare în stare proaspătă. Williams etc. cu valve de închidere/deschidere. se formează pete brune sau negre uşor adâncite. Efectele temperaturilor folosite în timpul refrigerării Se apelează la refrigerare din numeroase motive şi efectele acesteia pot fi preponderent pozitive.I. Atmosfera controlată poate avea şi efecte negative sau toxice. în prezenţa catalizatorilor. este aplicabilă pe o durată scurtă sau îndelungată. După răcire la 15-200C. cu 2-5% CO2. În variante mai puţin modificate. având consecinţe asupra integrităţii celulelor din ţesuturi. dar se poate menţine doar în celulele etanşe. deshidratare şi formare de caverne. Atmosfera generată are 1.91.Excesul de dioxid de carbon poate determina şi el manifestări nedorite.oxigenul fiind consumat in proporţie de circa 90%.

5 ori mai mică).0 Mj/t24 h la 200C). care sunt mult mai ferme (tari). Transpiraţia produselor se desfăşoară mai lent. Această dinamică este mult încetinită la 100C.Trebuie să observăm totuşi că nu se păstrează decât cele de calitate superioară. Scăderea vitezei reacţiilor enzimatice este exponenţială. dar mecanismele de blocare sunt mult mai complexe. Căldura degajată în respiraţie se reduce în mod proporţional cu intensitatea acesteia (la mere este de 0.7 MJ/24 h la 00C şi 5. Scăderea permeabilităţii membranelor lipoproteice conduce la un contact încetinit şi în cele din urmă întrerupt între enzime şi substrat (separarea enzimelor de substrat). încetinită la rece. Perele din soiul Curé. Merele refrigerate la 0 0C au o perioadă de menţinere a calităţii de 7 până la 10 ori mai lungă decât cele păstrate la 200C. în timp ce conţinutul în caroten a crescut de peste 9 ori. astfel încât între 200C şi 00C constatăm o micşorare de peste 7 ori (700%) (media pentru 30 specii). Activitatea enzimatică se diminuează şi ea. La soiul Olivier de Serres diferenţa este şi mai evidentă (de 4. păstrate la 200C au o fermitate de aproape trei ori mai mică decât cele păstrate la 00C. 4 zile la 40C şi 16 zile la 00C. Evoluţia după recoltare a unor specii (postmaturarea) este influenţată în mod specific. La scară redusă. La tomatele de seră Oltbrid ţinute 6 zile la 200C. ca urmare a coborârii deficitului presiunii de vapori de apă în funcţie de temperatură. Căpşunele pigmentate pe 50% din suprafaţă evoluează la 100% în 2 zile de temperatură ridicată (280C). turgescenţa şi elasticitatea sunt menţinute mai bine în condiţii de temperatură scăzută. conţinutul în clorofilă a scăzut de peste 10 ori. unde conţinutul în clorofilă se diminuează de numai 3 ori. Activitatea respiratorie se diminuează semnificativ. de peste două ori (200%) la fiecare scădere de temperatură de 100C (ecuaţia lui van't Hoff). iar 165 . precum şi faptul că în sfera consumului biodegradarea este o evoluţie normală. iar masa moleculară mare determină la temperaturi mai scăzute o solubilitate şi o cinetică mult atenuată. contribuind la scurtarea sau la prelungirea duratei de supravieţuire a produsului respectiv. Tomatele păstrate la 150C se colorează cu un decalaj de 10 zile faţă de cele păstrate la 250C. o zi de depozitare la 250C echivalează cu două zile la 150C. Fermitatea structo-texturală. clorofilieni) depinde de temperatură. Evoluţia culorii în funcţie de biosinteza şi biodegradarea unor pigmenţi (carotenoidici.duratei de menţinere a calităţii se bazează pe micşorarea intensităţii proceselor fiziologice la temperaturi joase. Durata de păstrare a calităţii este prelungită şi ea în funcţie de specie. este la fel de interesant să constatăm că fiecare creştere sau descreştere de temperatură cu un grad aduce o creştere sau o scădere a intensităţii respiraţiei cu cel puţin 20%. Cazul fructelor pomacee (seminţoase) este tipic. La piersici. Perele păstrate la temperaturi ceva mai ridicate (cu numai 2-40C) decât temperatura optimă îşi micşorează de două ori durata de păstrare. dar rămân 80% pigmentate dacă în acelaşi interval sunt menţinute la 40C.

7. Efectele tehnologice pozitive ale temperaturilor optime de păstrare sunt prelungirea repausului vegetativ la unele specii şi limitarea alterărilor provocate de microorganisme. Conţinutul în acizi organici (aciditatea-gustul acrişor) şi raportul între glucide şi aciditate (armonia gustativă) au determinare metabolică şi sunt influenţate de temperatura de păstrare.45% -0. I.2% -0.).3% -1.2% -4.6% -6. 1986) Specia căpşune fasole păstăi ardei conopidă pepeni galbeni tomate pătlăgele vinete prune piersici morcovi usturoi varză mere Durata păstrării (zile) 2 7 14 14 14 14 14 14 14 30 30 30 30 Diminuarea procentuală a valorii alimentare la 00C la 200C -1.1% -1.6% -2. Conţinutul în acid ascorbic (vitamina C) se conservă mult mai bine la temperaturi mici.6% -0.1% -13.conţinutul în pigmenţi carotenoidici se măreşte de numai 5 ori.4% -1. pierderile sunt duble la temperatura de păstrare de 200C.9% -0.1. Diminuarea valorii alimentare a unor produse horticole în funcţie de temperatura de păstrare (după Burzo. Fenomenul se observă mai bine la piersicile păstrate la 20-220C timp de 4 zile. Tabelul 7.5% Conţinutul în glucide hidrosolubile se diminuează prin dezasimilaţie (catabolism). Prevenirea manifestării timpurii a încolţirii în depozit prin blocarea mecanismului enzimatic determinant. fenomenul de catabolizare devine neînsemnat.8% -6.1% -1.7% -0.2% -12. În condiţii de temperatură joasă (00C) timp de 30 de zile. aspect care este mai evident la produsele care nu dispun de rezerve de poliglucide (amidon).2% -0.6% -7.35% -4.5% -0. este de mare importanţă pentru 166 .9% -0. Valoarea calorică se diminuează proporţional cu intensitatea pierderilor de substanţe cu rol energetic în procesul de dezasimilaţie (tab..5% -7. care îşi pierd mai mult de 1/3 din conţinutul lor în glucide totale.3% -3.3% -4. Fenomenul este bine studiat şi la mere. faţă de cele înregistrate la temperatura frigorifică (100C).1.6% -0. La ardeiul gogoşar.7% -0.

faţă de un conţinut normal. Efectul scăderii concentraţiei în O2 Efectul scăderii concentraţiei în O2 se manifestă asupra intensităţii respiraţiei produselor horticole.păstrarea calităţii unor legume bulboase. în centrul tuberculilor apare o înnegrire provocată de formarea de melanină din tirozină. În situaţia lipsei totale de oxigen.10. ascorbatoxidaza şi în final chiar citocrom oxidaza sunt afectate de această scădere. Fenoloxidazele. nemaiputând utiliza oxigenul (Burzo.10..2. aflat la o presiune parţială atât de scăzută. P. caracteristică unor temperaturi mai ridicate (15-200C).2. 7. şi Westercamp. I. Tabelul 7. alcool etilic).7. la temperatura mediului ambiant (200C). 167 . apare respiraţia anaerobă cu acumulare de compuşi toxici (acetaldehidă. Un studiu efectuat la 38 de specii a constatat o scădere cu 10-60% (media 37%) a intensităţii respiraţiei la un conţinut atmosferic de 3% O2. se datorează acţiunii specifice a temperaturilor scăzute.). Fenomenul are loc din cauza imposibilităţii oxidazelor de-a mai activa oxigenul. 1983). 1996).F. J. Conţinutul redus în O2 determină totodată scăderea nivelului biosintezei etilenei în fructe. Clasificarea microorganismelor în funcţie de specificitatea manifestată în creştere şi dezvoltare faţă de factorul temperatură Denumirea grupei Termofile Mezofile Psihrotrofe Psihrofile Temperatura minimă (0C) 45 10/15 -1/10 -7/5 Temperatura optimă (0C) 50/65 30/40 22/27 15/20 Temperatura maximă (0C) 75/80 35/50 30/35 25/30 7. Efectele atmosferei controlate Metabolismul produselor horticole este influenţat în intensitate şi desfăşurare de compoziţia atmosferei în care sunt păstrate. Intensitatea respiraţiei se diminuează în aceste condiţii în funcţie de temperatură şi de specificul produsului. În cartofi se acumulează acid lactic şi se manifestă o dereglare fiziologică numită inima neagră (black heart).1. care se diminuează şi ea.. parazite sau saprofite. Microorganismele patogene aparţin într-o proporţie importantă grupei mezofile (tab. Efectul bacteriostatic de limitare şi de stagnare a alterărilor provocate de bacterii şi ciuperci. la care. rădăcinoase sau cartofi. micşorând sensibilitatea lor la acest hormon de maturare atât de important şi de activ (Chapon.

Intensitatea respiratorie este diminuată în condiţiile de atmosferă controlată în funcţie de compoziţie (mere) (tab. formarea de caverne şi acumularea de acid succinic. salată şi mazăre verde.3. concentraţia crescută de CO2 dizolvat în ţesuturi împiedică decarboxilarea treptată a unor verigi ale substratului respirator. cu formarea de caverne (cavităţi). în interiorul fructelor apare o brunificare a ţesuturilor. conopidei şi pepenilor. Comparativ cu atmosfera obişnuită. rădăcinoase. Acest efect contribuie la micşorarea intensităţii respiraţiei. caise. pe epicarp. Biosinteza etilenei este încetinită. fapt care se reflectă şi în conservarea mult mai corespunzătoare a calităţii lor. 3% O2). ardeilor. Predispuse sunt loturile prea mature. pot fi utile în timpul transportului frigorific la distanţe mari a căpşunelor. Merele Golden Delicious păstrate 210 168 . Fermitatea se păstrează mai bine în AC la piersici. Concentraţiile prea mari de CO2.7. Renet (Reinettes). au loc mai lent la mere. până la 25% CO2. care sunt cu 10-30% mai ferme după postmaturare faţă de varianta normală.3. Conopida depozitată temporar în AC (6% CO2. dar mai ales la pere. Braeburn şi pere Curé. cu simptome diferite în funcţie de soi. Influenţând asupra ciclului Krebs. Este semnalată la soiurile de mere Jonathan. Conférence. Concentraţiile foarte mari.7. Un factor agravant îl constituie temperaturile joase şi concentraţiile foarte scăzute de oxigen. provoacă deranjamente fiziologice caracteristice mai ales fructelor pomacee (seminţoase). "carbondioxide injury" apare la mere. favorizând resintetizarea acestora şi reversibilitatea procesului (carboxilare). cu fructe de dimensiuni mari. unde diminuarea este de o treime (la 5-7% CO2 şi 100C). "Brown core" sau "brown heart" este tot o brunificare a ţesuturilor din centrul merelor/perelor.La salata păstrată în AC (3% CO2. asociate şi cu alte cauze.). fapt care a fost bine pus în evidenţă în cazul merelor depozitate în AC (5% CO2.2. 7. din plantaţii fertilizate unilateral sau excesiv cu azot. Williams. fapt constatat la cartofi. Evoluţia după recoltare a produselor este încetinită în condiţii de AC.10. însoţită de deshidratare. piersici. bulboase) este inhibat la concentraţii mai mari (15-20% CO2). La grupa Red Delicious se observă pete de culoare închisă. Repausul vegetativ al legumelor (cartofi. prin oprirea dezvoltării mucegaiurilor şi încetinirea postmaturării unor produse care evoluează după recoltare. uşor adâncite. emisia etilenei este de 3-6 ori mai redusă. în timp ce la concentraţii de 2-4 % efectul este contrar. Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată (AC) Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată sunt o rezultantă a aspectelor parţiale favorizate de fiecare componentă în parte. ciupercilor.5% O2 şi 00C) intensitatea respiraţiei se reduce la 1/3 (35%). iar declanşarea acestui fenomen este întârziată cu 30 de zile în medie. de stimulare. La Jonathan.10. Modificările de culoare corelate cu biodegradarea clorofilei sau biosinteza pigmenţilor carotenoizi. caise. dar are cauze diferite. 4% O2) îşi micşorează intensitatea respiraţiei la 78% (la 80C) şi până la 70% (la 00C). 2. Efectul creşterii concentraţiei în CO2 Efectul creşterii concentraţiei în CO2 este complementar cu cel al oxigenului în cantitate mică.

1996).4. Legumele de frunze pot fi prerăcite în aceleaşi instalaţii.4) 56.4. 1984) realizată sub 10% din presiunea atmosferică normală.4) 57%(56.1) 58% 55%(54. Tabelul 7.. Lipsa etilenei permite păstrarea în aceeaşi celulă a unor specii incompatibile în mod normal.F. 3% O2) rămân galben-verzui. vitamine. Preţul de cost ridicat este compensat de unele avantaje.H. şi Westercamp. În consecinţă.8) 39%(39. Tabelul 7. micşorează proporţional presiunea parţială şi conţinutul în gazele atmosferice componente. prune etc). Date comparative privind păstrarea hipobarică şi frigorifică obişnuită 169 . Un interes deosebit prezintă faptul că efectul complex al ULO se menţine şi după păstrare. în timp ce în atmosferă normală îşi pierd conţinutul în clorofilă în 90-120 de zi.3) 100% - Păstrarea în condiţii de ULO (ultra low oxygen = oxigen foarte scăzut. Cantitatea de glucide totale.6) 61%(61.3) 46%(45. iar pentru unele specii (pere. P. Diminuarea procentuală a intensităţii respiraţiei fructelor (%) de măr în funcţie de variaţia compoziţiei AC (prelucrare după Burzo. 0.6) 45%(44. procedeul mărind de 2-5 ori durata lor de păstrare.F.7) 49%(48. Produsele horticole păstrate hipobaric sunt din grupe de perisabilitate ridicată.10..2% O2) prezintă la fructele pomacee (seminţoase) avantajele suplimentare ale diminuării aproape totale a biosintezei etilenei.5% 52%(51.7) 43% 37. 7.5% 51%(51.8-1.2) 44%(43. 1986) Conţinutul AC în oxigen 3% O2 4% O2 7% O2 8% O2 10% O2 11% O2 21% O2 (normal) Diminuări procentuale ale intensităţii respiraţiei la conţinut CO2 0.6) 47%(46. P. Efectele presiunii atmosferice scăzute Păstrarea hipobarică (Moras.03% CO2 (normal) 2% CO2 5% CO2 10% CO2 50%(49. gustul armonios se păstrează stabil. pe parcursul comercializării (6-14 zile) (Chapon.zile în AC (3% CO2.8) 60%(60. criza climacterică şi sensibilitatea la acest hormon de maturare devenind aproape nulă. piersici) este chiar necesară o fază de postmaturare pentru dezvoltarea aromei specifice. acizi organici. J. J. Chapon. precum şi valoarea energetică sunt conservate mult mai bine în condiţiile de AC la fructe (mere.8) 52%(52.3.6) 50%(50.

în vederea avertizării consumatorilor. Consumatorii neavizaţi evită achiziţionarea acestora. ceapă. .uneori fără motiv. cu bune rezultate. Chapon.H. care nu s-a extins din motive economice (investiţii ridicate) şi ecologice (consecinţele asupra consumatorilor nu sunt previzibile pe termen foarte lung).10.. Dozele de iradiere şi efectele lor complexe se studiază şi se aplică de peste trei decenii. lipsa micotoxinelor şi condiţii de igienă. usturoi. cu mii de titluri publicate. rădăcinoase). Comercializarea produselor ionizate este permisă numai cu inscripţionarea acestora. fiind în general împotriva oricăror intervenţii artificiale asupra produselor. mai ales în climatul tropical.5. Ionizarea a devenit un domeniu distinct de cercetare. P.FR.inhibarea încolţirii legumelor pentru păstrare la temperatura mediului ambiant (cartofi.(după Moras. Aplicaţii avizate ale ionizării sunt în: . Rezervele de stat sau raţiile militare din multe ţări sunt conservate prin ionizare. 170 . în pofida preţului ridicat. ca o alternativă care oferă operativitate şi siguranţă în păstrare. J. Ionizarea produselor horticole proaspete Ionizarea produselor horticole proaspete cu radiaţii ionizante este un procedeu de mare viitor.) la produsele perisabile proaspete sau prelucrate. 1984 -USDA -Grumman) Specia Căpşune Cireşe Fasole verde Castraveţi Salată Ciuperci Tomate Durata de păstrare (zile) normală hipobarică frigorifică 7 28(400%) 15 60(400%) 13 35(270%) 14 42(300%) 14 48(340%) 4 21(525%) 21 60(285%) Temperatura 0 C 1 0 0 0 13 Presiunea mm Hg 10 50 10 10 75-80 7.prevenirea biodegradării provocate de microorganisme (Botrytis etc.. iar în acest caz asociind tehnicile de ionizare cu tehnologia nucleară în general.

pe măsură ce înaintăm în flux. În reţeaua comercială se derulează ultima serie de manipulări. fie sunt condiţionate pentru prelucrare. au loc în depozit.Există 4 serii de astfel de operaţii. sau sunt introduse în celulele de depozitare. presortate şi eventual prerăcite. depozitare sau prelucrare. fie în vederea sortării-calibrării şi preambalării pentru transport-livrare. Aici ele sunt a două oară manipulate. Produsele mai puţin perisabile se manipulează. 8. Fermitatea . stivuirile şi transporturile interioare.2. pe distanţe medii (1-2 zile de drum) sau pe distanţe lungi (3-4 zile de drum). la beneficiar. Produsele foarte perisabile.MANIPULAREA {I TRANSPORTUL PRODUSELOR HORTICOLE 8. Transportul în afara acestora poate fi local. VIII . După recoltare are loc prima serie de manipulări şi transporturi. în scopul condiţionării. ambalate sau în vrac. manual sau mecanic.CAP. pot fi lotizate şi eventual încărcate direct în mijloacele de transport în vederea livrării la beneficiarii interni sau externi. centrele de condiţionare sau unităţile comerciale. în timpul stocării de scurtă durată şi a aprovizionării zilnice cu necesarul de marfă. ambalării şi transportului.1. conţinutul de apă şi gradul de perisabilitate impun tehnologii diferenţiate de manipulare şi transport. care se deosebesc în ceea ce priveşte complexitatea şi datorită destinaţiei specifice a producţiei. Încărcările şi descărcările. spre centrele de condiţionare. Produsele păstrate suportă şi a treia serie de manipulări. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole 171 . Generalităţi Manipularea şi transportul produselor horticole se efectuează în repetate rânduri pe parcursul valorificării acestora.

prin basculare în diferite tipuri constructive de buncăre (fixe sau mobile). Figura 8. electrostivuitoare.). Motostivuitoarele au motor Diesel (fig. cât şi pe benzină (electroaprindere). În România se fabrică motostivuitorul M16 (40CP.Descărcarea sau încărcarea mijloacelor de transport este difernţiată în funcţie de modul ambalare. Descărcarea mecanică se execută cu motostivuitoare.8. iar manual se pot folosi transpalete şi lăzi. iar transportul interior cu ajutorul cărucioarelor tractate mecanic sau manual. 172 . tractoare echipate cu furcă hidraulică. cu catarg redus).000Kg). Datorită gazelor de eşapament.000mm şi sarcina de ridicare 1200kg. Transpaletele (cărucioarele transpalete) au o capacitate de 0. Manipularea lor în stive se realizează cu stivuitoarele. Produsele ambalate se pot descărca mecanic doar dacă sunt paletizate (palete lăzi sau ambalaje paletizate).1. Motostivuitoarele poloneze RAK de 30 CP au înălţimea de ridicare de 3. lopeţi mecanice (din vrac). dar există şi tipuri cu motoare cu electroaprindere (cu benzină). Tipurile constructive se clasifică în modul următor: a) după modul de acţionare (manuale. cu catarg retractabil. b) după tipul constructiv (cu furcă frontală şi contragreutate. au variante constructive atât pe motorină (Diesel). electrice.1.). înălţime de ridicare 3200mm. În afară de transpaletele manuale (Frigocom EN-137 şi tip C-2000). cu furcă laterală. sarcina de ridicare 2.2. Produsele în vrac se pot descărca mecanic. cu furcă în interiorul poligonului de sprijin. Tipuri de transpalete a) transpaleta manuală (hidraulică). şi benzi elevatoare (formarea înălţimii de depozitare în vrac sau încărcare în mijloacele de transport). b) transpaleta electrică. folosirea lor nu se recomandă în celule. cu motor termic). Manipularea mecanică se face prin intermediul şi cu ajutorul unor benzi transportoare (din buncăre).3-2t. există transpalete electrice (tip MICM sau tip EN-137-3) (fig.8. Stivuitoarele au capacitate de ridicare cuprinsă între 1 şi 2t.

Pentru distanţe scurte. care să atenueze posibilele şocuri sau lovituri. transportul produselor mai rezistente se poate executa cu mijloace neclimatizate. Se evită staţionările.200mm. pot deservi celulele.3. 2. Durata transportului va fi cât se poate de redusă. flori etc). Transportul produselor horticole Transportul produselor horticole se face în mod frecvent pe cale terestră (rutier sau feroviar). între recoltare şi condiţionare.Figura 8. Pentru produse perisabile şi mai ales foarte perisabile. protejate cu prelate contra prafului. există diverse grade de complexitate ale transportului. la aceeaşi capacitate). în funcţie de dotarea existentă. remorci autosemitransportoare). Pentru evitarea şocurilor se va circula cu o viteză mai redusă pe drumurile necorespunzătoare.250kg şi înălţimea de ridicare 3. remorci obişnuite. refrigerate sau frigorifice. dar se menţionează şi posibilităţile fluviale. 173 . 8. dar pun uneori probleme tehnice. se pot lua doar măsuri de limitare a neajunsurilor.1. Recoltarea şi încărcarea se execută pe vreme răcoroasă. Electrostivuitoarele poloneze WW-1803 au capacitate de ridicare 1. iar unele produse (pepenii de exemplu) vor avea un strat de paie pe fundul lăzilor sau autovehiculelor. 8. de tipul remorcilor sau al autocamioanelor.400mm.400mm şi "Duplex" (înălţime de ridicare mare 3. Motostivuitorul M. fără staţionare îndelungată la temperaturi peste 200C. Ideală este însă transportarea cu mijloace izoterme. Electrostivuitoarele Balkancar (Bulgaria) EV-426 cu capacitate de ridicare 1.2. maritime şi chiar aeriene (unele produse exotice. iar marfa cât mai bine protejată.140mm. funcţionează silenţios.16 Electrostivuitoarele sunt dotate cu acumulatoare.3. ambalajele trebuie să fie bine ancorate şi fixate. soarelui sau precipitaţiilor. Acolo unde nu există mijloace.000kg şi înălţimea de ridicare de 3. Transportul rutier se efectuează cu mijloace de transport autopropulsate (autocamioane) sau tractate (remorci platformă autodescărcătoare. În România se fabrică tipurile "Simplex" cu capacitate de ridicarekg şi înălţime de ridicare mică.

Petrescu. sau climatizate de 3 tipuri (izoterme. ceapă. valoarea coeficientului global de transfer termic K (Kcal/h/m2 0C) variază între 0. A. 174 . Există şi autodube răcite cu gheaţă eutectică. varză. A. ca fiind mai răspândit.2. Transportul feroviar al produselor horticole. struguri. În caz contrar. (1980). pepeni verzi. Mercedes. Există posibilităţi de modificare a atmosferei în cadrul autodubelor frigorifice. şi colab. După Gherghi. {i aici se preferă încărcarea produselor prerăcite. Mijloacele izoterme frigorifice dispun de agregate care funcţionează cu freon 12. iar autoduba se prerăceşte şi ea. El dispune de un rezervor cu fluid frigorific lichefiat. Leyland. Transportul feroviar al produselor horticole se poate practica la cartofi. 1994). dar are o pondere în scădere Tipurile de vagoane de cale ferată folosite pot fi neclimatizate. produsele amplasate în partea din spate. Din punct de vedere constructiv pot fi confecţionate din lemn sau din metal. refrigerate sau frigorifice). Henschel. care vin în contact direct cu aerul rece refulat de agentul frigorific se răcesc în numai 10-12 ore. 8.8 la vehiculele izoterme normale şi 0.Tehnologiile moderne de preluare implică prerăcirea şi tranportul izoterm sau frigorific. realizând temperaturi până la -10C pe durata transportului la beneficiarii situaţi la distanţe de 2-4 zile de drum (durata maximă recomandată).500 Kcal. Mijloacele izoterme refrigerate au în interior un sistem de răcire format dintr-un buncăr pentru depozitarea gheţii hidrice sau carbonice şi un sistem de ventilare pentru uniformizarea aerului răcit.4 W/m2K la o izolare foarte bună (vehicule super izolate). O soluţie de compromis este plasarea în partea din faţă a semiremorcii. deschise sau închise. P. rădăcinoase. prin conectare la instalaţii speciale. După Niculiţă. prin folosirea CO2 solid/lichefiat sau N2 lichefiat (agenţi criogenici). P. cât poate dura un transport mediu. a unor produse cu gradul de maturare mai puţin evoluat (Gherghi. Singura soluţie este prerăcirea. ar avea nevoie de peste 50-60 de ore. indică agregatul de răcire Thermo-king. cu temperatură ceva mai ridicată. un compresor cu condensator şi pompe de recirculare. Automatica şi Volvo. un evaporator. A. care acumulează frigul congelându-şi soluţiile în timpul staţionărilor. cu capacităţi între 10 şi 22 t. (1998). limitele K sunt 0. într-o perioadă de timp de 5-6 ori mai mare. În termeni tehnici ele sunt cunoscute sub denumirea de LKW-uri (lastkraftwagen = camion de transport. Mijloacele izoterme sunt autodube cu pereţii dubli izolaţi cu polistiren sau poliuretan. în limba germană). În interior se poate menţine temperatura de 7-100C timp de 24-48 ore. (1994) şi Niculiţă. în timp ce produsele de la mijloc sau din faţă. Gherghi. Tipurile constructive de autovehicule frigorifice întâlnit în România sunt Skoda. dacă se încarcă produse prerăcite. (1998).3.7 W/m2K la vehicule izoterme normale şi de 0. dar pentru a elimina căldura de câmp din cele 13-14 t de produse care se încarcă.. înainte de încărcarea produselor. (1994). Agregatul are un debit de 4.000-4. A.35 la cele refrigerate sau frigorifice. Ele asigură temperaturi interioare de transport de 10/30C timp de 2 zile.

Circulaţia aerului răcit poate fi forţată prin intermediul unor ventilatoare electrice. amplasate într-un vagon separat (uzina de frig).l.. de 20-28 t). temperatura recomandată la încărcare este de 2-80C. În România se folosesc transcontainerele ISO-ID.. P. Vagoanele izoterme au pereţi dubli de 30 cm. conectată la vagonul centrală. prin intermediul căruia este posibilă recircularea (tur-retur) şi menţinerea frigului -180/+120C. Temperatura interioară este de 1/80C. în ceea ce priveşte mecanizarea manipulării şi ritmicitatea transporturilor pe containere (creşte viteza şi cifra de rulaj). Niculuţă. destinate pentru produse paletizate. acţionate Diesel sau electric.5 t gheaţă hidrică.3. care dispune de utilităţile necesare. care circulă spre fiecare vagon din garnitura frigorifică (7-12 vagoane). Modulele au 6058 x 2438 x 1217 mm sau 6058 x 2438 x 2438 mm. Gherghi.. Durata răcirii este de două zile. care se bazează pe existenţa unor transcontainere (mijloace auto-feroviare-naveavioane). într-o staţie situată pe traseu. Vagoanele izoterme refrigerate sunt prevăzute la capete cu buncăre buzunare. Produsele trebuie să fie sănătoase şi zvântate.4.0-1. Transcontainerizarea. de 10 şi 20 t capacitate. 8. respectiv manipulare-dezataşare-preluare la beneficiar.3. Containerele pentru produsele horticole sunt izoterme.g. Această metodă se poate aplica la produsele horticole atât în vrac. fructelor pomacee. eventual prerăcite (în funcţie de specie). Avantajele modulării. În interior se poate menţine temperatura de 2-100C. 8. dar au apărut tipuri răcite cu agenţi criogenici sau gheaţă eutectică. De la uzina de frig. 1983. iar pe timpul transportului 0-80C. ISO-IC închis şi ISO-IC deschis.a. Lanţul frigorific (Potec. Vagoanele tip TKF-12 au o baterie de răcire. Pentru produsele horticole se folosesc tipurile Interfrigo (17 t) şi EK-2 (24 t). 1998) este fluxul de valorificare sub protecţia frigului artificial a produselor 175 . Sunt destinate pentru distanţe mari. A. 1994. bulbilor de ceapă uscată. existând şi un sistem de ventilare a aerului. Vagoanele neclimatizate deschise tip FAD şi FADS sunt de metal şi au capacitatea de 50-60 t. Pentru produsele horticole. a unor containere standardizate ca dimensiuni şi a unor mijloace de manipulare-ataşare-închidere a containerelor la începutul transportului. sunt importante. izolaţi cu spumă de poliuretan. în funcţie de specie şi de distanţă. timp de două zile. după care gheaţa trebuie înlocuită. în care se depozitează 1. în cazul cartofilor. I. pe măsura posibilităţilor de răspândire.3. lăzi sau lăzi paletizate.m.s de 59 t şi G. o soluţie de CaCl2). de tipul macaralei K-162 (prin agăţare).Vagoanele neclimatizate (Ggs) pot fi închise de tip simplu (G) de lemn (27 t) sau de metal (G. cât şi ambalate în palete. Este o modalitate de transport modulată. răcirea se face prin intermediul unui agent de răcire ( direct cu amoniac lichefiat sau indirect cu agent intermediar. să fie curate şi fără mirosuri străine. Vagoanele izoterme frigorifice au agregate de răcire cu compresor. Transcontainerele pentru produse horticole trebuie să aibă platforma de lemn. pepenilor verzi sau tomatelor.g.

pe parcursul tratării detaliate a tehnologiilor de valorificare horticolă: -recoltare pe vreme răcoroasă. -prerăcire.IX.1. mai ales pentru produsele perisabile. consum. apelând la temperaturi scăzute. 9. -păstrare la cumpărător în frigidere casnice. iar condiţia de accesibilitate fiind existenţa dotării necesare.REFRIGERAREA PRODUSELOR HORTICOLE 9. Aspecte generale Refrigerarea este un procedeu de conservare a calităţii produselor în curs de valorificare. sau din zone climatice diferite. -desfacere în spaţii răcite sau frigorifice. Unii consumatori preferă un produs proaspăt adus de departe. Refrigerarea produselor horticole proaspete stă la baza procedeelor biotice de păstrare. condiţia de oportunitate fiind de ordin economic. Tehnologiile moderne de valorificare pot include prezenţa refrigerării de la începutul fluxului. aflate deasupra punctului de îngheţ. mai mari de 6-80C). -condiţionare-preambalare la temperatură moderată (nu se admit abateri bruşte. Se continuă cu lanţul frigorific (transport. comercializare. toate sub protecţia frigului). -transport frigorific la beneficiar. în numeroasele sale variante. CAP. depozitare. Fazele lanţului frigorific au fost expuse cu faze individuale. odată cu prerăcirea.2. -transport climatizat (frigorific). la care contribuie ţări din ambele emisfere. precum şi eficienţa economică estimată. -depozitare frigorifică. se numără în primul rând calitatea şi stabilitatea loturilor de produse. Printre criteriile care sunt luate în consideraţie pentru folosirea refrigerării. variantei locale păstrată frigorific timp de mai multe luni.horticole. care se bazează pe utilizarea frigului în limitele unor parametri tehnologici specifici. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete 176 . Păstrarea frigorifică de lungă durată este în prezent concurată de creşterea mobilităţii comerţului internaţional.

sau evoluţii specifice cum ar fi fluidizarea ceridelor cu 177 . la castraveţi şi pătlăgele vinete.În momentul recoltării.. Diversele tratamente fizice (UV. Apar modificări de consistenţă şi culoare. continuarea evoluţiei produselor şi activitatea microorganismelor sunt încetinite. maturare) şi specific tehnologic diferenţiat. Temperaturile scăzute au un efect bacteriostatic. sunt menţinute şi conservate. O refrigerare corespunzătoare presupune o eliminare rapidă a căldurii de câmp şi menţinerea produselor la o temperatură optimă scăzută cât mai constantă. raportul glucide/aciditate sau conţinutul în vitamina C. Depăşirea nivelelor superioare de temperatură determină reducerea semnificativă a duratei de depozitare. În utilizarea refrigerării apar şi insuccese. transpiraţie. iar durata de supravieţuire a produselor este prelungită. soi. Fermitatea structo-texturală. produsele horticole conţin o anumită cantitate de căldură. aciditate). Caracterizată succint sub raportul avantajelor. Temperaturile optime de păstrare sunt standardizate şi depind de numeroşi factori: specie. refrigerarea opreşte temporar procesul de maturare. veştejirea şi zbârcirea. refrigerarea produselor horticole determină încetinirea proceselor metabolice ale acestora prin diminuarea vitezei reacţiilor biochimice. prin accentuarea fenomenelor de evoluţie în depozit (maturare. radiaţii ionizante) sau chimice aplicate după recoltare. compoziţia chimică (umiditate. Oscilaţiile termice au efect contrar. Pierderile ireversibile de umiditate produc în cele din urmă scăderea turgescenţei. Deranjamentele fiziologice (fiziopatiile) cauzate de frig se manifestă în momentul depăşirii unor temperaturi minime critice şi depind de specia sau soiul la care se produc. cu efecte pozitive asupra valorii nutritive. La unele fructe. la piersici brunificare internă şi fibrozitate. La mere. specific fiziologic (respiraţie. iar în unele cazuri de gradul de maturare al produselor. Viteza de răcire prea mare provoacă un şoc termic ducând la scăderea turgescenţei şi mărirea permeabilităţii membranelor celulare. iar temperatura pe care o au oscilează în mod frecvent între 15-300C. la tomate defecte de culoare şi înmuiere. numită căldură de câmp. pot mări eficacitatea acţiunii frigului. încolţire) şi biodegradare (boli de depozit). pete decolorate şi brunificări. aspectul şi calitatea în general. Activitatea unor enzime se dereglează sau se blochează. a solubilităţii substanţelor şi a permeabilităţii membranelor celulare. dacă ne referim la culoare. pierderea umidităţii prin transpiraţie. reprezentând energia termică transmisă lor de mediul înconjurător. glucide totale. datorate în mare parte unei aplicări incorecte a tehnologiilor. Intensitatea respiraţiei. Răcirea de lungă durată duce în final la pierderea calităţii produselor care nu au fost comercializate la momentul oportun. Trebuie subliniată dependenţa evidentă între conţinutul în glucide totale şi temperaturile optime de păstrare a produselor. în condiţii de atmosferă normală şi ventilaţie activă sau în condiţii de atmosferă modificată (AC= atmosferă controlată sau în varianta ULO= ultra low oxygen/oxigen ultraredus). temperaturile critice determină brunificarea internă şi opărirea moale.

Refrigerarea cu aer rece este practicată în nopţile răcoroase de toamnă / primăvară. k = coeficientul aerodinamic pentru pereţi (+0. kV 2γ e P = p+ + h(γ e − γ i ) (Kg/m2) 2g P = presiunea însumată a aerului care are tendinţa să circule.6 pentru expunere la vânt. grătare. Există şi procedee/metode de răcire fără agenţi frigorifici. gheaţa hidrică naturală). circuit închis (răcirea mecanică) are loc în maşini. spre deosebire de aerul racit. -0.5-1.81 m/s2). fie în amestec prealabil cu aerul din amenajările sau construcţiile destinate păstrării produselor. gheaţa carbonică şi unele gaze lichefiate (agenţi criogenici). sau în anotimpul friguros. Agenţii de răcire pot fi utilizaţi în: A. Viteza curentului de aer atinge în coşurile verticale valori de 0. p = presiunea barometrică (exprimată în kg/m2). γ e = densitatea aerului exterior (kg/m3). 9.3. în depozitele cu ventilaţie mecanică. sensibilizându-le la contactul cu parametrii mediului ambiant. Agenţii de răcire sau sursele de frig Răcirea se produce şi se transmite. γ i = densitatea aerului interior (kg/m3). canale şi camere de aer etc. în marea majoritate a metodelor şi procedeelor. instalaţii şi agregate frigorifice.3. precum şi de diferenţa de temperatură între exteriorul şi interiorul spaţiului de depozitare. vidul).naturali (aerul rece.Aerul rece este un agent de răcire natural. 178 . Refrigerarea induce produselor o oarecare dependenţă de menţinerea condiţiilor frigorifice pe parcursul întregii valorificări.75 m/s.1-0. . cu două categorii : .3 pentru ferit de vânt).aspect uleios pe suprafaţa merelor. h = înălţimea (ml) până la zona neutră (zona unde P=p). B.4 m/s şi este influenţată de regimul vânturilor din zonă. g = acceleraţia gravitaţională (9.1. 9. apa răcită.artificiali (aerul răcit. Ventilaţia activă se efectuează fie prin aspiraţie directă.iar cu folosire mai puţin frecventă amestecurile frigorigene. în depozitele frigorifice. gheaţa hidrică industrială. Constituie totodată o cale de economisire a energiei electrice. Este metoda cea mai răspândită datorită accesibilităţii sale. Ventilaţia naturală organizată beneficiază de amenajări care permit activarea tirajului de aer: coşuri de ventilare cu deflectoare. prin intermediul unor agenţi de răcire. Refrigerarea cu aer. Ventilaţia naturală pasivă realizată în amenajările şi depozitele neutilate are o viteză a curentului de aer de 0. circuit deschis.

Deşi viteza de răcire este superioară. Viteza aerului ventilat mecanic este corelată cu coeficientul de recirculare a aerului şi cu capacitatea ventilatoarelor.3.Se ţine seama de temperatura şi umiditatea aerului exterior. în care evoluează tehnologiile frigorifice moderne. Obţinerea gheţii naturale şi fabricarea gheţii hidrice industriale. energetic şi ecologic. ridichi etc. conopidă. realizându-se în proporţie preponderentă prin fenomenul de convecţie termică. trebuie permanent evaluate în contextul tehnologic. precum şi de durata ventilării pe faze de păstrare.3. Refrigerarea cu apă rece sau răcită se practică în fazele de prerăcire sau de transport. în prezent utilizarea gheţii hidrice este limitată la prerăcirea unor produse şi la transportul acestora în condiţii optime. pepeni. 9. 9.4. prin creşterea valorii α . prune. Gheaţa industrială sub formă de blocuri sau mărunţită (top icing) se foloseşte în tehnologiile noastre actuale de valorificare a fructelor de arbuşti fructiferi şi a boabelor de mazăre batozată care se transportă pentru industrializare. fie pe pulverizarea cu duşuri (hydroaircooling). sparanghel. morcovi. iar tehnologiile utilizate sunt bazate fie pe imersie. varză. Refrigerarea cu aer răcit poate fi folosită în fazele de prerăcire (air cooling). mai ales când se utilizează unele produse dezinfectante.3. Utilizarea apei răcite frigorific (hydrocooling) se face în circuit deschis sau închis. ∆ t = diferenţa de temperatură produse (t10C) . având o aplicabilitate mai restrânsă. depozitare frigorifică. până la o valoare limită care este impusă de factorul economic. iar în străinătate (mai ales SUA) pentru piersici. convecţia termică fiind forţată prin intermediul ventilatoarelor.3.aer răcit (t20C). În plus apare o sensibilizare la contaminări fungice şi un anumit grad de poluare a apei. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială (industrială) are şi ea o aplicabilitate restrânsă de modul cum se realizează răcirea. broccoli. 9. Viteza aerului răcit determină durata procesului de scădere a temperaturii. care cere o dotare tehnică superioară (vezi 179 . anume prin absorbţia căldurii necesare topirii (80 kcal/kg). α = coeficientul de convecţie termică (depinde de suprafaţa produsului) (Kcal/m2h0C sau W/m2K) s = suprafaţa de transfer termic a produsului (m2). transport şi comercializare sub protecţia frigului artificial. Coborârea temperaturii produsului în contact cu aerul răcit depinde de modul de ambalare şi de transferul termic. evitându-se deshidratarea şi şocul termic. Mult utilizată în urmă cu decenii. Q=α S∆ t (Kcal/h) Q = cantitatea de căldură transferată (W/h sau Kcal/h). Refrigerarea în vid (vacuum cooling) este o metodă modernă utilizată mai ales la prerăcire. Unele produse crapă în contact cu apa. tomate. acest procedeu nu este compatibil cu unele produse foarte sensibile (legume de frunze.2. ţelină. fructe de arbuşti) sau ambalate într-un mod mai deosebit. păstrarea şi manipularea acestora.

iar lvap(kcal/kg) căldura medie latentă de vaporizare a apei la presiunile corespunzătoare şi ∆ t 0C. Căldura necesară (597 kcal/kg sau 625 W/kg la 00C şi 4. La numai 46 mmHg. este necesară evaporarea a 3% din umiditatea sa totală.9.6 mmHg) pentru evaporare este preluată de la produsul care se răceşte. Avantajele constau în răcirea uniformă. Eficienţa economică impune folosirea de unităţi mobile. Uneori se recomandă o umezire exterioară.). iar scăderea de temperatură este diferenţiată pe categorii de produse (salata se răceşte în 17 minute de la 20 la 00C. (după Niculiţă.. Metoda este preferată numai în cazuri verificate de experienţa anterioară şi se aplică doar atunci când este indicată în mod specific. temperatura de fierbere a apei (0C) şi volumul ocupat de 1 kg vapori de apă (m/kg). Prin asociere cu păstrarea ulterioară la presiune scăzută (LPCA=low pressure controlled atmosphere) în ambalaje peliculare semipermeabile la gaze. cu 500-1. care este proporţională cu raportul suprafaţă /volum şi cu gradul de afânare al produsului. Alţi agenţi de răcire. Viteza de răcire depinde de viteza de evaporare. permite o coborâre a temperaturii cu 6 0C. plasate într-un spaţiu etanş cu presiune scăzută. fasolea verde. 1986.1 5. sparanghelul. La presiune barometrică normală. Dependenţa între presiunea barometrică (mmHg).68 m3 (tab. temperatura de fierbere a apei este de 1000C. Durata răcirii este de numai 15-30 minute. înainte de răcire pentru a evita un dezechilibru. conopida.3. Temperatura de fierbere a apei scade odată cu scăderea presiunii. pierd o parte din apa liberă prin evaporare. 9.5 1.68 96.1. Legumele de frunze. căpşunele se pretează mult mai bine la acest procedeu decât multe fructe.1 4.cap.5. Se folosesc în mod complementar.1). cu capacitate de răcire de 5-20 t/oră. în timp ce volumul ocupat de 1 kg de vapori de apă creşte foarte mult. P.5 0 Volumul masic al apei (m3/kg) 1. Notând cu Q (kcal) cantitatea de căldură preluată din mediu necesară răcirii produsului cu ∆ t0C. mai ales drupacee. sau au o utilizare mai limitată.4. Produsele horticole bogate în apă.0 206.6 Temperatura de fierbere a apei (0 C) 100.0 O evaporare de 1% din masa produsului. ) Presiunea barometrică (mmHg) 760. sub formă de vapori de apă.6. există relaţia: Q M= lvap Tabelul 9. dar piersicile în 30 minute de la 18 la 140C).0 10.50 186. mai ales pentru produsele gata ambalate. Pentru a răci o căpăţână de salată de la 200C la 30C. M(kg) fiind masa apei vaporizate din produs.0 11.500 ore utilizare/an. 180 . se realizează una dintre cele mai moderne tehnologii de valorificare. apa poate fierbe la 00C. iar 1 kg de vapori de apă ocupă un volum de 1.2.

Dioxidul de carbon lichid are o capacitate frigorifică mai mică decât gheaţa uscată (65 Wh/kg la 00C). la amestecuri mai complexe. -cu absorbţie (comprimare termochimică). temperaturile pot coborî cu 120 până la 450C. având o căldură latentă de topire de 137 kcal/kg. Solubilizarea sau dizolvarea acestor substanţe se face cu absorbţie de căldură. se menţionează faptul că nu udă produsele prin topire şi are efect inhibitor în biodegradarea şi în postmaturarea produselor. N2 sau chiar freonul R12). fiabilitate. cu săruri sau anumiţi acizi. mărime.Amestecurile frigorigene (refrigerente) se realizează între mai multe substanţe. A. folosind o supapă de reglaj. care la dizolvare şi amestecare produc efect de răcire. CO2. Recent au apărut şi variante de utilitate casnică sub forma unor elemente (pungi din materiale speciale) care acumulează frig în congelator. De la amestecuri simple cunoscute (1 parte gheaţă sfărâmată + 2 părţi NaCl). Ambalaje unor băuturi se răcesc în mod automat la deschidere cu capsule care conţin agenţi criogenici. Domeniul de utilizare este restrâns de mijloacele de transport. Gazele lichefiate (numite tehnic agenţi criogenici. servesc la refrigerarea unor vehicule de transport. 9. care are loc la o temperatură situată mult sub 00C. Gheaţa eutectică se obţine în vase sau recipiente etanşe. dar şi problemelor ecologice care impun limitarea poluării. în aceleaşi vase etanşe care sunt mereu folosite prin congelare repetată. Azotul lichid vaporizează la -1960C şi are căldura latentă de vaporizare 46 kcal/kg (116 Wh/kg pentru 00C). autodubelor sau containerelor izoterme. depăşite din punct de vedere tehnic şi energetic.3. Maşinile şi instalaţiile frigorifice 9. Capacitatea sa frigorifică este de 174 Wh/kg (-78. până la îngheţul definitiv. Diversitatea se datorează nu numai cerinţelor de optimizare tehnică (randament energetic. a descris agenţii frigorifici utilizaţi în circuit deschis. eficienţă.1.Procedeele cu agenţi frigorifici sunt încă utilizate în proporţie predominantă. Gheaţa carbonică (uscată) se topeşte la -78.4. Este utilizată ca sursă de frig la răcirea vagoanelor CF.90C. acumulând frig. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului. prezentând unele dificultăţi în procurare /mânuire şi impunând măsuri de protecţia muncii specifice. iar apoi sunt folosite la rândul lor ca sursă de frig în recipiente izoterme portative. iar în prezenţa apei în stare solidă intervine şi aportul termic negativ al căldurii necesare pentru topire. Procedeele în circuit închis (ciclu mecanic) sunt : -cu comprimare (compresie) mecanică de vapori . Acestea au constituit o alternativă de prelungire a duratei de utilizare pentru gheaţa hidrică. Ea separă sub formă de cristale. Capitolul 9.4.cele mai folosite. Presiunea din interiorul autodubelor sau vagoanelor CF este menţinută mai ridicată decât presiunea atmosferică. Între avantaje. 181 . complexitate) sau economică.90C). prin vaporizare în sistem deschis. în care sunt supuse unor temperaturi scăzute soluţii hidrice (apoase) ale anumitor săruri.

2. consumând energia necesară acestui proces. cantitatea de energie necesară pentru a transforma un litru din stare lichidă în stare de vapori este de 539 kcal (627 W). se poate realiza numai cu un consum de energie exterioară (ciclul Carnot reversibil).4. efectul demagnetizării adiabatice. fenomene termomagnetice. Răcirea are loc într-un spaţiu în care temperatura este menţinută mai scăzută decât cea de la exterior. pV presiunea evoluează concomitent cu temperatura. Ciclul de funcţionare al instalaţiei firgorifice cu comprimare mecanică. temperatura (T) şi volumul (V) sunt parametrii de bază ai unui gaz şi legea gazelor perfecte exprimă interdependenţa între ei. amoniacul (sau freonii) în stare lichidă se evaporă într-un circuit închis. fiind evacuat sub formă de gazoasă. N. T Pentru a explica procesele care au loc într-o instalaţie frigorifică. se folosesc diagrame diferite: -diagrama p-V (presiune-volum).(fig. Carnot. Transferul de căldură se poate face în mod natural numai de la un corp cu temperatură mai ridicată la un corp cu temperatură mai scăzută (principiul al doilea al termodinamicii.2. Agentul frigorific transportă căldura încorporată prin evaporare. -diagrama T-S (temperatură-entropie* specifică). În cazul apei. = constant. numită căldură latentă de vaporizare (la 760 mmHg). 9. 9. -diagrama log P-i (logaritmul presiunii-entalpie specifică. către alt spaţiu aflat la exterior.). absorbind căldura. fenomene fizice de altă natură. efectul Ranque. Pentru ca vaporii să se poată condensa la temperatura obişnuită. prin intermediul unui detentor. Ciclul de transfer reversibil.B. fenomene termomagnetoelectrice. adică de la un corp mai rece către un corp mai cald. Pot fi enumerate foarte multe variante. Prin comprimare. 182 . În instalaţiile frigorifice. 1824). în cadrul ciclului reversibil.Absorbţia de căldură se produce datorită destinderii (detentei) fluidului. care utilizează în răcire:-fenomene termoelectrice (exemplu efectul Peltier). prin condensare. vaporii se supraîncălzesc. fie un ciclu frigorific real).L. trebuie să le mărim presiunea. Trecerea unui fluid din stare lichidă în stare gazoasă necesită căldură. respectiv horticole.Procedeele fără agenţi frigorifici sunt mai puţin folosite în valorificarea produselor vegetale. unele în curs de introducere sau testare (efectul de desorbţie. Răcirea şi condensarea au loc într-un condensator. prin acelaşi circuit închis (de conducte). efectul magnetocaloric în supraconductoare etc. Aici vaporii trebuie aduşi iar la starea lor iniţială lichidă.S. Presiunea (p). care pot prezenta fie un ciclu frigorific ideal.). La un volum constant. Compresorul efectuează comprimarea lor. pentru a servi la reluarea ciclului.

3-4 destindere (detentă) adiabatică. variaţia entropiei specifice poate fi calculată. 4-1 evaporarea izotermă încheie ciclul.2. **Un proces sau un fenomen adiabatic are loc fără schimb de energie (primire sau cedare de căldură) cu exteriorul. Ciclul frigorific real (fig. Cu ajutorul entropiei se defineşte calitatatea unui proces termodiamic.9.) care modelează teoretic. constatăm că pentru realizarea schimbului de căldură. variaţia entropiei este nulă. Într-un proces reversibil închis. 2-3 condensare izotermă în condiţiile în care entropia specifică scade şi temperatura mediului exterior este mai mică decât T. La procesele reversibile deschise.) se abate de la ciclul teoretic (ideal). Ea se exprimă în J/K (entropia sistemului). J/K x kmol (entropia molară). Figura 9. *Entropia (S) este definită (R. Clausius. sau J/kg x K (entropia unităţii de masă). deoarece are loc în condiţiile concrete oferite de o instalaţie funcţională. în condiţiile în care entropia specifică revine la nivelul iniţial. Diagrama ideală T-S pentru ciclul Carnot inversat Rezumându-ne la diagrama ideală T-S (fig. Diagrama ciclului frigorific real El are loc astfel: 183 .9. 1887) printr-o relaţie care reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al termodinamicii pentru procesele reversibile.Figura 9.3.2. evoluţia proceselor care se produc în ciclul Carnot inversat.3. în care are loc scăderea temperaturii de la T la T0 şi agentul frigorific cedează de fapt lucru mecanic. agentul frigorific evoluează în 4 timpi: 1-2 comprimare adiabatică**de la temperatura T0 la o temperatură ridicată de comprimare T. cu consum de lucru mecanic.

etilenglicol etc) cu punct de îngheţ foarte coborât (solă). prin însuşi agentul frigorific din vaporizator (evaporator). căldura latentă de vaporizare din spaţiul unde se produce acest fenomen. deoarece transferul de căldură are loc dintr-un spaţiu mai rece care se răceşte în continuare. 2-2' răcirea vaporilor supraîncălziţi refulaţi în condensator.3. 3-3' subrăcire în subrăcitor. . 3'-4' destindere izentalpă*** la instalaţiile cu subrăcire. M.1-2 comprimare adiabatică în compresor.. 9. Agentul frigorific (amoniac sau freoni) absoarbe în momentul vaporizării. În compresor are loc comprimarea vaporilor de agent frigorific.indirect prin intermediul unui circuit răcit de vaporizator. 4'-1 sau 4-1 vaporizarea agentului frigorific la presiune şi temperatură constantă. I.4. 2'-3 condensare în condensator. 3-4 destindere izentalpă la instalaţiile fără subrăcire.. 9. cu care are o suprafaţă relativ mare de contact cu mediul ambiant şi este construit pentru a favoriza transferul şi eliminarea căldurii în exterior. Gazul se răceşte şi condensează în condensator.4. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă (după Burzo. Ciobanu. 184 . În practică. prin destindere la o presiune mai scăzută. Căldura acumulată este apoi eliminată în 2 etape. tipul de răcire care se produce poate fi : -direct. Aspecte generale Instalaţiile frigorifice funcţionează ca pompe de căldură. care este mediul exterior. 1984) Schema simplificată a unei instalaţii frigorifice multifuncţionale este redată în figura 12. în care circulă un agent intermediar de răcire (soluţie salină cu CaCl2. într-un spaţiu mai cald. Klauss. ***Un proces izentalp se desfăşoară în condiţii de entalpie constantă. Procesul se desfăşoară cu un consum de lucru mecanic. R.5. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice.. care sunt apoi refulaţi în stare supraîncălzită.

economice. În paralel.5). sau centralizate. care folosesc amoniacul (NH 3) drept agent frigorific.. mai este intercalat un separator de lichid (h).4.Ciobanu. 9. = 0. 9. d-rezervor de lichid. care are loc. I. c-condensator. cu producere de frig (absorbţie de căldură).. După trecerea în stare lichidă în condensator (c). Depozitele frigorifice pentru produsele horticole utilizează instalaţii centralizate cu răcire directă de tip industrial. în paralel cu compartimentarea celulelor supradimensionate. Factorii de climat ai spaţiilor răcite 185 . prin deservirea răcitoarelor din celule de către o centrală frigorifică unică.1984). a-compresor frigorific. e-subrăcitor de lichid. Vaporizarea agentului frigorific subrăcit determină o absorbţie de căldură (căldură de vaporizare) superioară (q0' = q0 +qsr. b-separator de ulei. o centrală frigorifică sau chiar o instalaţie monobloc prezintă detalii constructive şi posibilităţi de reglare-programare care-i amplifică mult numărul componentelor..5-4. Klaus. h-separator de lichid i-pompă pentru agentul de răcire intermediar Instalaţia frigorifică cea mai simplă (fig.04).03-0.4. R. care reprezintă o soluţie de modernizare. de la marca TRANE cu consum energetic ridicat şi până la agregatele moderne capsulate. pentru fiecare celulă. unde ciclul se încheie. precum şi calitatea utilităţilor care le oferă. De la compresor (a) fluidul frigorific circulă la separatorul de ulei (b) care separă picăturile antrenate de vaporii refulaţi.) prezintă şi alte componente. care asigură separarea eventualelelor picături de agent frigorific nevolatilizat (Burzo.6. Instalaţiile frigorifice pot fi individuale (monobloc). injectarea în jet foarte subţire a agentului frigorific în vaporizator (g) unde se produce destinderea. unde qsr este absorbţia de căldură suplimentară datorită subrăcirii). f-ventil de laminare. Pe parcursul recuperării şi antrenării către compresor. g-vaporizator. Schema generală a unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă. aşa cum am arătat. înaintea repunerii sale în circuit. Subrăcirea agentului frigorific în subrăcitor (e) permite creşterea eficienţei frigorifice (ε ). Lm Lm Lm Lm Ventilul de laminare (f) permite refularea. care îi asigură din punct de vedere tehnic o funcţionare fiabilă. agentul frigorific ajunge în rezervorul (d) destinat acumulării. Faţă de un agregat de răcire simplu. care aduce creşterea eficienţei frigorifice la ε ' (ε ' = qo ' qo + qsr qsr qsr = =ε + . Lucrul mecanic (Lm) consumat în instalaţiile frigorifice uzuale exprimat în echivalent caloric este de 3. au existat de-a lungul timpului şi diferite tipuri de agregate monobloc.5-4.Figura 9.5 ori mai redus decât cantitatea de căldură extrasă (q0) din mediul răcit (ε = q0/Lm. ε = 3. de dimensiuni modeste. M.

9. cuprinzând reglarea şi controlul factorilor pe faze de depozitare distincte. aerisite în anotimpul friguros doar în perioadele cu temperaturi peste -50C. Din studiile I.P. obloane reglabile. verificarea periodică a produselor şi exploatarea eficientă a dotărilor.cu atât acesta permite urmărirea diferenţiată pe specii şi grupe de soiuri a tehnologiilor de păstrare standardizate. Răcirea vracului este treptată (la cartofi va permite cicatrizarea rănilor). Ulterior.C Braşov (1970-1997) rezultă că în multe cazuri pierderile la păstrare au fost mai mici în condiţiile Transilvaniei la silozurile fără aerisire (şanţuri). Bordeele şi beciurile îngropate. urmată de păstrarea propriu-zisă. cameră de aer. Microclimatul din amenajările şi din depozitele simple.1. Silozurile dispun de unele posibilităţi reduse de influenţare a factorilor de microclimat. coşurilor de ventilaţie şi uşilor. prin îngroşarea stratului protector în timpul iernii. decât la silozurile obişnuite. prin acoperirea care se face treptat toamna. in funcţie de produs (cartofi. Umiditatea relativă este condiţionată de un ansamblu de factori: activitatea fiziologică a produselor. la parametri favorabili păstrării produselor. sau prea multă umiditate. Circulaţia şi compoziţia aerului sunt determinate de ventilaţia naturală existentă.Climatul acestor spaţii are următorii parametri determinanţi: temperatura.C. Regimul termic este dependent de temperatura exterioară. menţinerea unei umidităţi cât mai scăzute devine o preocupare predominantă. Macrosilozurile posedă dotări care permit accesul forţat al aerului rece din exterior pentru durate scurte de timp. există posibilităţi de reglare parţială a parametrilor debitului de aer. prin intermediul ferestrelor. Tot din lucrările menţionate se poate reţine aspectul folosirii în gospodăriile individuale a gunoiului de grajd la protejarea suplimentară a unor silozuri.Ventilaţia se poate realiza conform cerinţelor specifice. dacă la exterior este prea cald. 186 . care au contact cu exteriorul. umiditatea relativă. circulaţia activă şi compoziţia aerului. pe tot parcursul anotimpului rece. canale de evacuare). precum şi lipsa aerisirii.iar faza preliminară va urmari uscarea suplimentară. La spaţiile cu ventilaţie naturală care au pereţii dubli şi amenajări specifice (grătare. le fac potrivite pentru zonele friguroase. Grosimea straturilor de pământ şi de paie. Inerţia termică a pereţilor contribuie la atenuarea variaţiilor de temperatură. prea frig. menţin un microclimat rece. {anţurile şi gropile asigură protejarea contra temperaturilor scăzute a unor produse horticole rezistente la păstrare. Căile de acces ale aerului sunt închise temporar. parametrii aerului exterior şi tipul constructiv. Cu cât un sistem de depozitare este mai eficient. varză etc). completată de astuparea coşurilor de ventilaţie în perioadele cu temperaturi foarte scăzute. Pentru ceapă se recomandă amenajarea de macrosilozuri în spaţii acoperite. în corelaţie cu ceilalţi factori de microclimat. rădăcinoase. în anii sau perioadele cu temperaturi deosebit de scăzute.6.

bulbii de ceapă. iarnă (-1. (tuberculi) pregătire pentru desilozare (8/100C. Absorbţia din exterior este posibilă doar atunci când diferenţele de temperatură şi de umiditate între aerul exterior şi aerul din interior sunt reduse (tab. 1/20C). 90-180 zile) zvântare-uscare (25/300C. Folosirea aerului rece din exterior în răcirea tuberculilor de cartof.5/0. (după Niculescu şi Stoianovici. usturoi sau arpagic se păstrează în condiţii de ventilaţie activă specifică. 8-12 zile).50C. 120-150 zile).interior (TI.9. 1977) Comparaţie între parametrii temperatură şi umiditate ai aerului exterior (TE.UI) TE<-30C. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică. Amenajările constructive şi dotările acestora le asigură folosirea mai eficientă a frigului natural la răcirea produselor. 60 zile).UE) . Tuberculii de cartof.: durata zilnică de ventilaţie şi umiditatea relativă a aerului sunt specifice Produsul pentru a evita îngheţarea produselor sau apariţia condensului. ceapa (bulbi) păstrare (00± 1.5. Dependenţa de parametrii climatici exteriori poate fi atenuată. Dirijarea temperaturilor în ventilaţia mecanică la unele produse pe faze de păstrare distincte (conform STAS) Fazele de păstrare specifice (temperatură 0C şi durată zile) zvântare (10/200C.4. răcire (4/100C. 2-4 zile) toamnă (18/200C).9.5 0C. Tabelul 9. 28-56 zile). răcire (14/200C.2.). 7-14 zile) zvântare-uscare (20/250C.3). primăvara (0/20C evitând cu orice preţ valori peste 3/5 0C). sau amestecul proporţional cu aerul din celulă. răcire (± 10C.). vindecare şi cicatrizarea rănilor (13/180C. 2-3 zile). cartof toamnă consum 14 zile). max. în funcţie de parametrii de microclimat din interior.9. preîncălzire (8/120C. Extremele pozitive sau negative sunt atenuate printr-o izolare mai bună şi printr-un regim dirijat de acces al aerului. Folosirea aerului exterior rece şi de umiditate variabilă. tratament termic (ultimele 2 săptămâini 25-350C. păstrare (3/50C.9. 3-5 zile). cu două săptămâni înainte de plantare arpagic (bulbi) (25/300C). iar ultimele 6/8 ore chiar 400C) Obs. prin planificarea fazelor alternative de ventilaţie activă pe baza diagramelor (izoplete) ale temperaturilor medii decadice. Tabelul 9.4. păstrare (usturoi (bulbi) 1/+1.indiferent de umiditate TE>-30C UE<UI darTE<TI UE=UI Absorbţie din exterior îngheţ da da Recirculare internă da nu nu Amestec proporţional îngheţ la TE<00C la TE<00C 187 . 28 zile).3. impune în mod frecvent recircularea internă. întocmite pentru o anumită localitate (fig. 150-180 zile).6. presupunând faze de temperatură distincte în funcţie de starea produsului şi desfăşurarea procesului de păstrare (tab.

TE∼ TI TE>TI (∆ T mică. modificat sau controlat după necesităţi. Izopleta temperaturilor medii decadice orare din Iaşi în perioada septembrie-mai 1946-1976 188 . sub 50C) UE>UI UE<UI UE=UI UE>UI UE<UI UE=UI la TE>+50C zvântare cazul ideal pericol condens vindecare răni condens condens condens da nu nu da da da da da nu nu nu nu la ∆ T <30C la ∆ T <30C condens condens UE>UI TE>TI (∆ T >50) indiferent de umiditate 9. umiditate.3. Microclimatul din celulele frigorifice poate fi complet dirijat. În variantele optimizate sub raport energetic este inclusă şi folosirea frigului natural cu precădere în perioadele când temperatura exterioară este apropiată ca valoare de temperatura interioară cerută (TE-TI). viteză şi coeficient de recirculare prescrise de standarde. Figura 9. Aerul condiţionat are o temperatură.5.6.

prezenţa umană şi motoare în funcţie. acesta absoarbe o parte a umezelii din celulă. Relaţia temperatură-umiditate se determină prin calcule. umiditatea relativă (UR) se micşorează prin condensare şi formare de chiciură (brumă) la răcitor. din diferite motive. este bine să protejăm cu o folie primul rând de ambalaje care vin în contact cu aerul rece. Pentru produsele care cer o umiditate relativă de peste 90% este necesară folosirea dispozitivelor numite umidificatoare (de diferite tipuri) sau a unor măsuri tehnologice speciale.. Cu toate acestea. amestec. urmată de reglarea temperaturii. Uscarea aerului (dorită la păstrarea cepei. Coborârea temperaturii aerului de răcire nu trebuie să se facă în această situaţie pe seama micşorării nejustificate a temperaturii elemenţilor vaporizatorului (eavaporatorului). răcirea produselor (în vrac sau ambalate) şi eliminarea căldurii degajate în respiraţia produselor. Pentru produsele care solicită o umiditate a aerului moderată (struguri. nucilor) se face printr-o prealabilă condensare a vaporilor de apă în bateria de răcire. este realizată folosind formulele şi 189 .7 m2/m3 celulă). iluminat.. deoarece prin uşoara sa creştere de temperatură. I. fenomen care este în acest caz provocat şi dorit.5-0. Pentru produse. Atunci când. În caz contrar. răcire.Calculul necesarului de frig trebuie să cuprindă mai multe aspecte: răcirea aerului din celulă. în proiectarea şi dimensionarea instalaţiilor de frig se ţine seama de suprafaţa de schimb necesară a elemenţilor de răcire (0. Aerul bine răcit are un efect de uscare. usturoiului. realizarea acesteia nu pune probleme tehnice deosebite.perioada de răcire (zile). dar şi menţinerea nivelului scăzut de temperatură (compensarea pierderilor prin circulaţie pe uşi. nu suntem siguri de uniformitatea şi de constanţa în funcţionare a instalaţiei frigorifice. Umiditatea se previne şi prin depozitarea de produse bine uscate (bulboase). Dirijarea umidităţii relative este necesară şi ea în funcţie de specie. 1984). în contact cu produsele. iar tratarea aerului pentru condiţionare (încălzire. necesarul de frig se determină proporţional cu masa.diferenţa între temperatura iniţială şi temperatura de păstrare q . uscare). I. simplă sau complexă. se măsoară şi se dirijează. în celulele etanşe şi la temperatura frigorifică solicitată. gutui). Cp şi Ca sunt căldurile specifice ale produselor şi ambalajelor (J/kgK) ∆ t . iar ambalajele acestora vor îndeplini aceleaşi condiţii. cu scopul de-a compensa suprafaţa redusă (∆ t nu va depăşi 5-60C). umidificare. la care se adaugă pierderile prin pereţi sau tavan) (Potec.media căldurii degajate zilnic prin respiraţia produsului (J/t/24h) Z . 1983 şi Burzo. pentru a nu fi afectate de condens prin încălzire şi răcire repetată. căldura specifică şi căldura fiziologică degajată de respiraţie: Qn = (Mpcp + Maca)∆ t + MpqZ (J) Qn este necesarul de frig pentru răcirea produsului de Mp (kg) şi ambalajelor de Ma (kg).

1 g/100 g aciditate titrabilă exprimată în acid citric. gem. sensibilă. lichior. au o respiraţie foarte intensă. compot.8-1. chiar dacă această lucrare s-a efectuat înainte ca fructele să fie ajuns la maturitatea de consum. la numai câteva zile. X. fiind încetinită la 20°C ziua şi 10°C noaptea şi favorizată la 25°C ziua şi 15°C noaptea. Fructele cu 7-10% glucide şi 0. fiind mult solicitate pentru consumul în stare proaspătă. 190 . Fructele destinate consumului imediat sau industrializării pot fi recoltate chiar la maturitatea de consum. căpşunele continuându-şi procesele de maturare şi după ce au fost recoltate. însă perisabilitatea lor ridicată limitează perioada de păstrare după recoltare. în vitamine din complexul B şi săruri minerale (K. cât şi posibilităţilor diverse de industrializare ca: sirop.diagramele de stare cunoscute. au gust plăcut.1. congelate sau preparatele de cofetărie. Schimbarea culorii căpşunelor spre cea roşie strălucitoare este influenţată de temperatură. jeleu. Circulaţia aerului se exprimă prin debitul specific (m3/h. Recoltarea. dulceaţă.t). prin coeficientul de recirculare (volum recirculat/volumul celulei de păstrare = recirculări/h) şi prin coeficientul de reînnoire (volum aer exterior introdus. însă datorită fermităţii scăzute trebuie evitate manipulările repetate. uşor alterabilă. Depozitele moderne dispun de aparatură automată de măsurare şi reglare. vitamina C (60-70 mg/100 g). Ca Mg). de 3-4 ori mai mult decât merele. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor Valoarea alimentară şi tehnologică a căpşunelor se datorează conţinutului în glucide (7-8%). m3/h/volumul celulei de păstrare = schimburi aer/h). ceea ce le reduce capacitatea de păstrare. sunt cele mai apreciate din punct de vedere organoleptic. P. CAP. La acestea se mai adaugă timpurietatea apariţiei fructelor care sunt aromate. Momentul optim de recoltare se conturează când pe aproximativ 75% din suprafaţa fructului s-a format culoarea tipică soiului. Sunt fructe ce prezintă o epidermă foarte subţire.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A CĂPŞUNELOR ŞI A FRUCTELOR DE ARBUŞTI FRUCTIFERI 10.

folosind sistemul „flow-pack”. Eficientă este şi metoda „vacuum cooling” realizată la 3040 mm Hg şi temperatura de 2-5°C timp de 15-30 minute. care degajă căldură şi pierde apă după recoltare. cât şi ambalajele cu fructe de pe cărucior. Este contraindicată recoltarea. realizând concomitent presortarea pe culori şi mărimi. protejând producţia recoltată faţă de praf. prin sistemul „tradiţional” în celulă sau tunele special amenajate pentru ventilaţia cu aer forţat în depresie. iar stratul de fructe nu va fi prea gros. specific valorificării produselor horticole excesiv şi foarte perisabile. la recoltare se folosesc unele cărucioare cu 3 sau 4 roţi. reamintind că alături de celelalte produse horticole proaspete. Pentru prelucrare. din material plastic. Culesul se execută cu multă grijă. Căpşunele recoltate se pun în coşuleţe din material plastic pe calităţi şi separat pe calibre. este prima tehnică ce trebuie să se integreze „lanţului de frig”.5%. Manipularea trebuie efectuată cât mai operativ. manipularea şi transportul căpşunelor în ambalaje de dimensiuni mai mari. iar la calitatea II-a minim 20 mm.Aceasta trebuie realizată cât mai rapid după recoltare şi cu o viteză cât mai mare. la capătul rândurilor. productivitatea fiind de 112 t/oră. În multe ţări se practică în acest scop. diametrul ecuatorial trebuie să fie de minim 25 mm.5%. de exemplu. fiind admisă lipsa codiţelor şi a caliciului. odată cu ambalarea definitivă. în care sunt separate prin spaţii de siguranţă. cum din păcate se întâlnesc pe piaţă.5-1 kg aşezate în lăzi din lemn tipul VI (ambalaj suport). în 5-8 reprize. numai pe timp frumos. acţionate manual care sunt prevăzute cu o mică platformă pe care se aşează ambalajele goale şi cele cu fructe. Pentru calitatea I. cărucioarele fiind echipate şi cu o umbrelă care atunci când este deschisă protejează de insolaţia puternică.Recoltarea se face manual. evitând insolaţia puternică. tipul C sau model I din material plastic. ce presupune însă existenţa culturilor înfiinţate şi întreţinute special. căpşuna este un organism viu. În Olanda. În Italia. recoltarea mecanică. fructele pot proveni dintr-o recoltare manuală în 2-3 etape. coşuleţele din material plastic sunt învelite în peliculă perforată. determinând astfel scăderi în greutate. Staţionarea în câmp se face sub un adăpost temporar bine aerisit. în timp ce la 25-30°C. eşalonat la 2-3 zile. atât persoana care recoltează. după aceeaşi perioadă au ajuns la 1. au loc scurgeri de suc şi se alterează repede. cu multă atenţie. lăzi din lemn tipurile III şi IV. Ca ambalaje se folosesc lădiţele platou de 6-8 kg capacitate. pentru a evita strivirile şi a permite circulaţia aerului. cu mâna prin răsucire şi desprinderea cu caliciu şi peduncul de aproximativ 1 cm fără apăsarea sau strivirea fructului. în cutii de carton. deoarece în momentul valorificării fructele nu-şi mai menţin integritatea. Prerăcirea. fiind aşezate câte 32 de bucăţi. scăderile în greutate au fost de 0. fără calibrarea. precipitaţii sau radiaţia solară. 191 . Cercetările realizate în acest sens au arătat că după 2 ore la 15-20°C. cu capacitatea de 0. Ca ambalaj de recoltare se folosesc coşuleţe din material plastic. iar ambalajele cu fructe se lotizează pe categorii.

8°C). Nivelul termic în „lanţul de frig” trebuie menţinut sub 5°C (nu se dezvoltă Rhizopus sp. Ambalajele cu fructe se aşează pe paletele cu montanţi. iar în cazul fructelor ambalate în coşuleţe din plastic.) şi realizează în interior o atmosferă modificată. Pe durata păstrării este necesară o puternică recirculare a aerului (20-30 schimburi/oră) şi un control zilnic al fructelor. în coloană. Valorificarea se face direct din ambalajele de transport şi depozitare.I este de 3-6 zile. 10. concentraţie care manifestă şi un efect represor asupra dezvoltării agenţilor patogeni. . Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi 192 . însă după 2-3 zile atmosfera din interiorul ambalajului se stabilizează la 3-4% O2 şi 9-10% CO2. Pentru livrare. Durata de păstrare la temperatura de 0°C pentru căpşunele cal.) şi superior punctului de congelare (-0. pe 8-10 nivele. iar umiditatea relativă optimă a aerului variază între 85-90%. în care ambalajele se aşează în stivă compactă. pentru a limita pierderile şi a prelungi durata de valorificare. Transportul. O metodă modernă. bine fixate.5°C. Această posibilitate de păstrare şi valorificare a căpşunelor trebuie să urmeze „lanţul de frig” pe toată durata fluxului tehnologic. Menţionăm că această peliculă semipermeabilă permite un schimb selectiv de gaze şi vapori de apă cu mediul exterior. la temperatura de 4-10°C. loturile depozitate sunt menţinute într-o cameră de trecere. Valorificarea. în timp ce pentru cele de cal.Condiţiile de păstrare. utilizând pelicule din material plastic semipermeabil. prezenţa apei favorizând dezvoltarea agenţilor patogeni. îmbogăţită în CO2 (rezultat din respiraţia fructelor) şi sărăcită în O2 (consumat în respiraţie). Căpşunele se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală. care se fixează peste ambalaj (tăviţe sau coşuleţe din polistiren etc. Se recomandă ca spaţiile în care se comercializează căpşunele să asigure o temperatură moderată de 8-15°C. care sunt mai dăunătoare pentru fructe chiar decât protecţia recoltei fără reducerea temperaturii. pentru păstrarea şi comercializarea căpşunelor în stare proaspătă este realizarea de ambalaje fiziologice. chiar 10 zile la unele soiuri. în condiţiile unei umidităţi relative ridicate (90-95%) rezultate în urma transpiraţiei fructelor. Temperatura optimă este cuprinsă între 0°C şi +2. nefiind admisă prezenţa altei specii horticole în celulă. care la rândul lor se depozitează pe 1 sau 2 nivele. evitând salturile de temperatură ce ar putea determina formarea de condens pe fructe sau ambalaj. Pentru protecţia căpşunelor de la locul de producţie la depozite şi centrele de valorificare se folosesc mijloace de transport frigorifice sau izoterme. pentru a evita formarea condensului.2. practică.Menţionăm că trebuie evitate salturile de temperatură sau răcirile succesive pe durata păstrării.-a este de maxim 3 zile. Păstrarea de scurtă durată. acestea se comercializează împreună cu ambalajul.II.

7-2. folosind coşuleţe şi caserole cu o capacitate de până la 1 kg. dulceţuri. Cei care recoltează trebuie instruiţi pentru ca în timpul culesului să nu şteargă pruina de pe fructe. cu tufă înaltă. la temperatura de –0. Concomitent cu recoltarea se execută sortarea şi ambalarea. Ca 15-60 mg%. apelând la tehnologia cu aer forţat în depresie. care conţin cantităţi mari de vitamina C (180-200 mg/100 g produs proaspăt. evitând orele cu insolaţie puternică. iar pieliţa devine elastică la apăsare. dulceţuri. glucide (5-14%) şi substanţe minerale (K 275-370 mg%.3 mg%) etc. Conţinutul ridicat în vitamina C stabilă. Aciditatea ridicată de 1.10.2%) le clasează printre materiile prime de mare valoare în fabricarea de gemuri.2. Maturarea fructelor are loc eşalonat şi se desfăşoară pe o perioadă de 4-7 săptămâni în funcţie de soi şi condiţiile climatice ale anului respectiv.2. Maturarea fructelor în ciorchine are loc în ordinea formării lor şi anume de la bază spre vârful acestora.1. din care se pot fabrica sucuri. care reduce „temperatura de câmp” a fructelor şi limitează pierderile. vitamina P. contribuind la stabilirea calitativă a fructelor. Recoltarea manuală trebuie efectuată numai pe timp uscat. cât mai rapid după recoltare. Sunt foarte apreciate pentru valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor. Transportul la Secţia de industrializare se poate face în butoaie din lemn sau bidoane din material plastic de 100-200 kg capacitate. siropuri şi sucuri. săruri minerale (K 70-120 mg. de 2-4 ori mai mari decât cele ale afinului din flora spontană. aşezate în lădiţe suport cu o capacitatea de 5-6 kg. P 3O.5-1. fructele căzând pe o prelată colectoare cu pereţii înclinaţi. precum şi conţinutul ridicat de substanţe pectice (1-1.1 g acid citric/100 g. antociani şi săruri minerale le conferă calităţi medicinale remarcabile (cu precădere coacăzele negre).40 mg %. lichioruri. Fructele afinului de cultură. P 8-10 mg. Păstrarea fructelor este posibilă timp de maxim două săptămâni. Fe 1 mg/100 g) etc. Ca 10-20 mg. Ele se remarcă printr-un conţinut ridicat în substanţe nutritive. jeleuri. folosind mijloace auto frigorifice sau izoterme. la cele negre). Se recomandă efectuarea prerăcirii la 5-8°C. sunt foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă sau ca materie primă pentru industria alimentară. Pentru industrializare se poate recolta mecanic prin vibrare. Afinele. Se poate începe recoltarea în momentul când 80-90% din fructe sunt mature. 10. vitamina C (12-20 mg/100 g). pentru a suporta manipularea şi transportul. cum sunt: glucide (1114%). în care alături de fructe se introduce un bloc de gheaţă de 20-25 kg. Se consideră că au atins maturitatea de recoltare când fructele capătă culoarea soiului. Fe 0. siropuri. Manipularea şi transportul în vederea comercializării trebuie realizate cât mai rapid. gemuri. afinată etc.2 Coacăzele. 193 . care constituie un indice de calitate.5…0°C şi 90-95% UR fiind necesar asigurarea „lanţului de frig” pe întreg fluxul de valorificare.

evitându-se riscul tasării boabelor şi alterărilor microbiologice. Pentru consumul în stare proaspătă se recoltează manual. urmărind menţinerea boabelor întregi. se pot semiconserva prin supraconcentrare cu sirop de zahăr 30% sau prin congelare la –16°C. Valoarea alimentară şi tehnologică este dată de conţinutul în glucide (7-13%). Coacăzele se comportă bine la păstrarea în stare proaspătă. numai astfel putându-se asigura o bună circulaţie a aerului. Păstrarea este de foarte scurtă durată. Pentru industrialaizare. în 2-3 reprize. pentru a preveni infecţia cu Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) a fructelor supramaturate.Recoltarea coacăzelor roşii se face manual.0°C şi la UR 85-90%. care se aşează în lădiţe suport. Având un conţinut ridicat de apă (83-84%). Odată cu recoltarea. în special soiurile roşii. vitamina C (25 mg/100 g). urmată de expedierea operativă la beneficiar. unele soiuri putâdu-se păstra chiar 7 zile. perforate la bază). Atât pentru recoltare cât şi pentru păstrare se vor folosi numai ambalaje cu capacitate redusă.3. Recoltarea coacăzelor negre se face la maturarea deplină. săruri minerale (K 220 mg%. coacăzele se pot păstra timp de 8-10 zile într-un spaţiu răcoros (pivniţă. 10. Ca 22 mg%. datorită maturării eşalonate.2-0. se realizează şi sortarea pe calităţi şi grad de maturare. ţesuturi fragile şi o respiraţie foarte intensă. răcirea fructelor. carton ceros etc. fără caliciu şi receptacul. din care se 194 . la 2-5 zile odată. urmate de soiurile negre şi apoi de cele albe. magazie la subsol). întârzierea cu 815 zile ducând la căderea fructelor şi la pierderea a 30-35% din producţie. la o temperatură de 5-10°C. Imediat după recoltare se recomandă efectuarea prerăcirii cu aer forţat în depresie. direct în ambalajul în care ajunge la consumator. de 2-3 zile în condiţii frigorifice la –0. nesaturate din ciorchini. înălţimea stratului de fructe nedepăşind 15 cm. Păstrarea temporară. O modalitate modernă de transport şi păstrare temporară a zmeurei o reprezintă tratamentul intensiv cu CO2. deprecierea este accelerată când recoltarea se face în ore ale zilei cu temperatură foarte ridicată.. care să suporte manipularea şi transportul. Recoltarea este eşalonată. cu menţiunea că întreaga plantă are şi calităţi medicinale.5…. folosind blocuri de gheaţă carbonică. Zmeura este caracterizată de faptul că nu are o perioadă de postmaturare.2.5 kg. cu o capacitatea de 0. Astfel coacăzele roşii se pot păstra 2-3 săptămâni la temperatura de 0°C şi UR de 90% în timp ce coacăzele negre se menţin optim în aceste condiţii numai 1-2 săptămâni.). Ca ambalaje se folosesc coşuleţe din material plastic. gustul şi aroma ei fiind pe deplin definite numai în momentul maturării de consum. tuburi cu CO2 lichefiat. În cazul recoltării cu 5-6 zile înainte de maturarea deplină. care atinge un nivel de până la 20%. Pentru păstrarea în stare proaspătă coacăzele se vor recolta întotdeauana cu rahis. până la 500 g (coşuleţe din material plastic. Mg 20 mg% etc.

) În multe ţări.1. .TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR DRUPACEE (SÂMBUROASE) 11. când au căpătat culoarea şi însuşirile caracteristice soiului. la maturitatea deplină. dar şi datorită valorii alimentare dată de conţinutul în elemente nutritive şi posibilităţii de a fi folosite la obţinerea de gemuri. Zmeura destinată fabricilor de conserve şi de sucuri se recoltează fără receptacul. se închid ermetic şi se păstrează la 2-3°C. dulceaţă. folosind găleţi din material plastic. compoturi etc. datorită epidermei subţiri şi fermităţii pulpei reduse. folosindu-se în acest scop codurile de culori sau colorimetrele. XI. de exemplu elementele fizico-chimice precizate anterior sunt adeseori diferite. când fructele proaspete lipsesc. Sunt produse foarte perisabile. nu accelerează coacerea cireşelor. criteriul calitativ principal după care se declanşează recoltarea este culoarea fructelor. Tehnologia de valorificare în stare proaspătăt a cireşelor Cireşele sunt foarte apreciate. CAP. ceea ce 195 . Desigur că există o legătură directă între culoarea fructelor şi conţinutul în susbstanţă uscată solubilă. conţinutul în glucide este de 15-18%.injectează în unitatea de încărcătură învelită într-o husă din material plastic. aşa cum se întâmplă la alte fructe (mere. sucuri. siropuri. caise. aciditatea totală titrabilă şi fermitate. însă sunt şi unele soiuri din categoria produselor perisabile şi anume cele cu o fermitate mai bună şi o suculenţă mai redusă. în primul rând datorită apariţiei lor (unele soiuri) timpurii (luna mai). CO2 ce manifestă un efect represor asupra principalelor microorganisme ce alterează zmeura pe durata valorificării. După recoltare. Astfel. dar se menţionează că pentru aceeaşi nuanţă de culoare la două soiuri. cireşele nu îşi mai continuă maturarea şi de asemenea prezenţa etilenei în mediul de staţionarepăstrare. lichioruri. iar în unele elemente minerale diferit (K 245-275 mg%.Recoltarea pentru consumul în stare proaspătă se face la maturitatea deplină. piersici etc. Apoi zmeura se aşează în butoaie în care se introduce o substanţă conservantă. fiind însă în măsură să suporte manipulările şi transportul. rachiuri. Mg 12 mg%) în timp ce conţinutul în vitamina C este de sub 10 mg/100 g produs proaspăt.

Culesul se face manual. se admit fructe fără peduncul. Durata de păstrare. realizat în încărcătura paletizată acoperită cu folie. pe palete de depozitare sau de uz general. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară şi cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de minim 10%.Păstrarea temporară se realizează în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. lăsând un spaţiu de 5-10 cm între coloanele de ambalaje. limita superioară fiind caracteristică soiurilor cu pulpa ferma. turgescenţa pedunculului şi prevenirea mucegăirii. Germersdorf).5°C) recomandate ca optime de unele standarde. este cuprinsă între 14-21 zile. iar pe distanţe medii sau mari. pentru a favoriza circulaţia aerului printre produse. fără urme de atac al bolilor şi dăunătorilor etc.În atmosferă controlată. afectează nefavorabil gustul şi aroma cireşelor. cu o capacitate de 3-4 kg. Ca recomandare generală pentru începutul recoltării se indică un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 10-12%. permite menţinerea luciului. variabilă cu soiul. evitând deshidratarea produsului. cele mai bune rezultate s-au obţinut în următoarea compoziţie gazoasă: 3-10% O2 şi 10-15% CO2. pentru a evita vătămarea fructelor.+0. . . pietroase (Ex. curate. Hedelfinger. Lăzile cu fructe se paletizează după sistemul în coloană. fără a depăşi durata de 3 zile. umiditatea relativă a aerului de 90-95% (necesară în special pentru menţinerea culorii şi turgescenţei pedunculului) şi o circulaţie moderată a aerului. Pentru prelucrarea industrială. . Cele mai folosite ambalaje de recoltare pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă sunt găleţile din material plastic. deşi asigură o calitate vizuală (aspect) bună. cu grijă.. ca ambalaje folosindu-se lăzile tipul IV şi model I (capacitatea 5-6 kg) şi tipul III (capacitatea de 7-8 kg).Transportul de la locul de producţie la depozit şi locul de valorificare trebuie realizat pe distanţe mici cu ajutorul camioanelor cu prelată. Tratamentul cu CO2. la 5-7°C timp de 4-6 ore. în condiţii optime de mediu. cu mijloace izoterme sau frigorifice. prevăzute cu montanţi. prin vibrarescuturare. Temperaturile optime mai mici (-0. cu peduncul. . Condiţiile optime sunt: temperatura de 1-2°C. fără vătămări mecanice. sau în lipsa acestora. concomitent cu presortarea. cu aer rece are ca efect menţinerea calităţii iniţiale la parametrii optimi şi prelungirea duratei de valorificare în stare proaspătă. care se depozitează pe un singur nivel sau pe două. de capacitate mică. Trecerea fructelor în ambalaje de transport şi depozitare trebuie să se facă uşor. alegând fructele întregi.Prerăcirea fructelor. sănătoase. pe durata transportului. în concentraţie de 10-20%. recoltarea putându-se realiza mecanizat. în timp ce la 196 .determină ca folosirea acelor instrumente de lucru să fie individualizată pe soiuri sau grupe de soiuri. se formează cavităţi în pieliţă şi fructele au o aromă slabă.5°C…. în funcţie de cantitate. La concentraţii de O2 sub 1%. coşurile din nuiele.

însă desprinderea fructelor este uneori greoaie. Vişinele conţin substanţe uscate solubile între 11 şi 14%. mai eficace constă în semiconservarea în momentul recoltării. dulceţuri. dar nu este recomandată ca etapă obligatorie. . însă eşalonarea maturării impune uneori un cules manual în două etape. .Păstrarea fructelor trebuie iniţiată cât mai rapid după recoltare. O altă posibilitate. Majoritatea fazelor valorificării sunt asemănătoare celor prezentate la cireşe.2%). substanţe pectice (0. pentru a favoriza desprinderea pedunculului de ramură. comercializarea făcându-se direct din ambalajele de depozitare şi transport. a determinat folosirea vişinelor în industria prelucrării sub formă de sucuri. De aceea. Nu se recomandă manipularea şi transportul în bene cu apă (ca şi la vişine). la temperatura de 1-2°C şi umiditatea relativă de 90-95%. siropuri şi lichioruri sau în cofetărie şi patiserie. în soluţie de SO2 în concentraţie de 1. .2%) şi antociani (200-210 mg%).2. -Recoltarea trebuie realizată la maturitatea de consum.9% acid malic).4-1.concentraţia de CO2 de peste 30% se pot forma pe pieliţă pete de decolorare de culoare brună şi diminuarea aromei.Desfacerea loturilor de fructe păstrate prin refrigerare trebuie realizată în maxim 12 ore. substanţe tanoide (0. Mari timpurii etc. păstrarea permite o desfacere eşalonată şi ritmică. compoturi. până la 6-8 săptămâni. deoarece apare fenomenul de crăpare a pieliţei. Engleze timpurii. la temperatura de 0-5°C. dar conţinutul ridicat în acizi organici (1. urmând ca prelucrarea să nu întârzie mai mult de 24 ore. cu 1-2% O2 şi sub 20% CO2. a permis prelungirea duratei de păstrare în condiţii optime. Trebuie reţinut că vişinele sunt fructe mai perisabile decât cireşele înregistrându-se pierderi mai importante. se recomandă efectuarea tratamentelor cu Ethrel 750 ppm. gemuri. în cazul nerespectării tehnologiei de valorificare. în raport cu cerinţele 197 . cu 10-14 zile înaintea recoltării mecanice. însă apare dificultatea preparării şi manipulării conservantului. mai ales pentru consumul în stare proaspătă. deoarece în câteva zile are loc deprecieri importante. Transportul se va realiza în containere uscate. 11.35%. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor Aceste fructe se utilizează în proporţie mai mare pentru industrializare şi mai puţin pentru consumul în stare proaspătă (ex.Recoltarea mecanică se practică în vederea valorificării prin industrializare.). În condiţii frigorifice. în interval de maxim 12 ore. Atmosfera controlată tip ULO (ultra low oxygen).

. fapt pentru care recoltarea nu trebuie privită ca o simplă culegere a fructelor deoarece de modul de realizare (precum şi tehnica recoltării) depind în mare parte veniturile obţinute în urma valorificării. folosind pungi perforate de material plastic. dulapuri frigorifice).Transportul fructelor destinate consumului în stare proaspătă. 11. Fructele destinate industrializării. către beneficiar nu trebuie să depăşească durata de 3 zile. prin 3-4 treceri la interval de 2.pieţei. Ca regulă generală pentru a valorifica superior întreaga producţie de fructe. Se practică şi preambalarea. în funcţie de destinaţie şi direcţia de valorificare. caisele fiind perisabile nu suportă manipulările şi transportul în stadiul final de maturare.5 zile. sau închiderea ambalajelor în peliculă de polietilenă. recoltarea caiselor trebuie făcută eşalonat. efectuate în perioada cu temperatură moderată. fiind solicitate atât pentru consum în stare proaspătă. deoarece maturarea fructelor se face neuniform în cuprinsul coroanei. gemuri. în funcţie de soi. se permite şi fără peduncul. nectaruri. cu 7-10 zile înainte de recoltare. pot fi menţinute în condiţii de atmosferă controlată (2-3% O2 şi 3-4% CO2). timp de 60-80 zile. contractibilă sau extensibilă. de unde sunt preluate de o bandă transportoare şi sunt deversate într-un container sau tanc cu apă rece sub 15°C. Comercializarea trebuie realizată din spaţii frigorifice (vitrine. care prezintă o valoare economică importantă datorită însuşirilor nutritive. Pentru consumul local sau 198 . cât şi pentru prelucrare industrială sub formă de: compoturi. Fructele scuturate mecanic sunt colectate pe prelate speciale. Căldura de câmp este eliminată prin recircularea apei răcite (4-6 ore) sau în spaţii frigorifice la 0-6°C. semipermeabilă. tehnologice şi comerciale. Durata maximă de păstrare în aceste condiţii este de 5-7 zile. când fructele conţin minim 10% substanţă uscată solubilă. prin refrigerare şi la UR optimă (9095%). în condiţii de temperatură şi umiditate optime. fiind apoi recomandată prelucrarea în termen de 9-24 ore.Recoltarea pentru prelucrare industrială. Uniformizarea maturării şi uşurarea recoltării mecanice a vişinelor se poate realiza prin tratamente cu Ethrel 500 ppm. Recoltarea se efectuează cu 2-5 zile înaintea maturităţii depline. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară. spre limita superioară oprindu-se de ex. Soiurile mai rezistente sunt colectate în bene uscate sau chiar în lăzi speciale. în funcţie de epoca de maturare (timpurii sau tardive). . pentru acelaşi soi. Fructele de cais sunt foarte perisabile. desfacerea făcându-se din ambalajele de transport sau păstrare. fructe deshidratate etc. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor Caisele sunt printre fructele sezonului de vară.3. dulceţuri. soiul Crişana. sau perisabile.

când fructele au culoarea galben-verzui pe partea umbrită şi galben pe cea însorită. deoarece caisele sunt fructe care pierd uşor apa şi deci scad mult în greutate. vătămate mecanic etc. după care ele se sortează din nou şi se comercializează în condiţii de temperatură scăzută. Păstrarea fructelor pentru consumul în stare proaspătă este doar temporară. la temperaturi sub 10°C.5-3% CO2. durata de păstrare poate atinge 30 de zile. condiţiile optime pentru caise. la 0°C. la 6-8°C. realizabile numai în depozite frigorifice sunt: temperatura –0. urmată de răsucirea într-o parte sau alta pentru a le desprinde de ramura de rod. II. iar între 4-7°C aceste dereglări fiziologice devin mai evidente. limitează pierderile în greutate şi apariţia bolilor. Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea. cu pulpa suficient de consistentă. Recoltarea caiselor se efectuează manual printr-o uşoară prindere cu degetele. la temperatura de 8-10°C. evoluţia lor gustativă lasă de dorit. II din material plastic). pentru a preveni formarea condensului. de culoare verde-gălbui sau colorate într-un ritm mai rapid decât evoluţia conţinutului în glucide. cu 2% O2 şi 5% CO2 la temperatura de 0°C. prin transferul într-o cameră de trecere.5…+0. prelungind durata menţinerii calităţii. 199 . IV sau model I. Astfel. conform cercetărilor realizate până în prezent. Dacă se recoltează prematur. perioada de păstrare fiind de 10-15 zile în funcţie de momentul recoltării. un rol important avându-l nivelul temperaturii şi umidităţii relative a aerului. suculentă şi aromată.pentru prelucrare. Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt: găleţile din material plastic cu o capacitate de 6-8 kg. astfel că după circa 12 ore de staţionare în condiţii necorespunzătoare apar primele semne de depreciere. 2-3% O2 şi 2. menţinând umiditatea relativă ridicată prin umezirea periodică a pardoselii depozitului. se recoltează la maturitatea de consum. Metoda optimă recomandată este cea cu aer forţat în depresie. La stabilirea duratei de păstrare trebuie ţinut seama ca în 10-15 zile chiar fructele păstrate la temperatura de +1°C îşi pierd aroma şi unele calităţi gustative. cu o valoare a pierderilor de 13%. dar această tehnologie nu se justifică din punct de vedere economic. Atunci când nu se dispune de dotarea necesară. eliminând fructele atacate de boli. Prerăcirea cât mai operativă după recoltare. când au culoarea galben aurie acoperită cu roşu pe partea însorită şi o aromă caracteristică.5°C şi UR de 85-90%. Fructele destinate industrializării se pot păstra până la 50 de zile. fiind expuse în dulapuri sau vitrine frigorifice. La sistarea păstrării fructele depozitate la frig trebuie acomodate termic. III. Pentru o valorificare în termen de 2-3 zile se recomandă stadiul de pârgă avansată. caisele pot fi păstrate o durată mai scurtă (4-6 zile) în depozite simple. În condiţii de atmosferă controlată. Manipularea şi staţionarea temporară impun multe precauţii şi o atenţie sporită. dăunători. iar pentru transport şi depozitare se folosesc lădiţele din lemn cu o capacitate de 5-6 kg sau 10-12 kg (tip I.

la interval de 2-4 zile. strângând uşor fructul cu degetele şi apoi acestea se răsuceşte într-o parte sau alta pentru a se desprinde de ramura de rod. dulceaţă etc. Se recoltează prin 2-3 treceri. Principalele componente biochimice: glucide (10-11%). fiind rezistente la recoltarea mecanizată şi la transport. cu o capacitate de 8-10 kg. care în aceste condiţii ar fi foarte dăunător fructelor. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicelor Piersicele sunt fructe cu un aspect atrăgător. tipul III (7-8 kg capacitate) sau tipul VI. Un indice obiectiv ce poate fi folosit.5 kgf sau valorificare imediată =3. fiind utilizate şi sub formă prelucrată în compoturi. care este bine să aibă valori cuprinse între 3. Maturarea fructelor pe pom se face eşalonat. acizi organici (0. cu urme de boli şi dăunători etc.5 kgf).5%). vitamina C (7-20 mg/100 g produs proaspăt) etc. prevăzute cu platouri alveolare (5-6 kg capacitate) Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea când se elimină fructele necorespunzătoare (lovite mecanic. pentru determinarea momentului optim de recoltare îl reprezintă fermitatea pulpei fructului.) învelite cu peliculă semipermeabilă (pentru gaze şi vapori de apă) din material plastic. cu 2-4 zile înaintea maturităţii de consum. în funcţie de destinaţia recoltei (păstrare temporară=5. nectar. gem. prin eliminarea fructelor necorespunzătoare valorificării în stare proaspătă. fructele au o fermitate scăzută şi se depreciază uşor. menţionate anterior trebuie în mod obligatoriu să urmeze „lanţul de frig” pentru a evita formarea condensului.5 kgf/cm 2. lăzile tipul IV (56 kg capacitate). foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă.Recoltarea se face manual. dar un cules prea devreme determină o calitate inferioară. Ca ambalaje de recoltare se folosesc găleţile din material plastic. Cercetările realizate în această direcţie au relevat acumularea după câteva zile în interiorul ambalajului a unui conţinut de 3-4% O 2 şi 5-6% CO2. în funcţie de poziţia lor în coroană. Nectarinele (fără puf) şi paviile (cu pulpa fermă şi aderentă la sâmbure) sunt preferate pentru industrializare. mai mică. De menţionat că aceste tehnici de păstrarecomercializare. în funcţie de selectivitatea peliculei şi activitatea fiziologică a fructelor. iar ca ambalaje de transport şi depozitare.5 şi 5. având şi un efect represor asupra dezvoltării microflorei patogene. În interiorul acestor ambalaje (numite fiziologice) se realizează o atmosferă modificată (diferită de a mediului ambiant). Fructele îşi continuă evoluţia după recoltare. substanţe minerale (0. dacă sunt recoltate prea coapte. dau valoarea alimentară şi tehnologică a piersicelor. 200 .O modalitate relativ recentă de valorificare comercială a caiselor având ca scop menţinerea calităţii fructelor cât mai mult timp este sub formă preambalată în pungi microperforate sau pe suporturi (coşuleţe. 11. care poate bloca sinteza etilenei. De asemenea conţinutul în substanţă uscată solubilă trebuie să depăşească 9-10% în momentul recoltării.2-0. . tăviţe etc. realizând concomitent şi presortarea .3-1%).). Dimpotrivă.4.

Piersicile păstrate prin refrigerare trebuie menţinute în reţeaua de desfacere. IV sau C.5-5% CO2 (7-8% CO2 la nectarine). În condiţii de atmosferă controlată. pentru a preveni deprecierea lor rapidă. dar nu toate soiurile se comportă bine. scăzând temperatura fructelor la 4-5°C. în vederea păstrării temporare sau valorificării directe. ceruirea cu ceruri alimentare şi calibrarea efectuată preferabil mecanic. urmând ca apoi să fie transportate în vederea pre-răcirii care se poate face înainte sau după operaţiunile de condiţionare. cu instalaţia RODA pentru piersici.Păstrarea piersicelor nu trebuie să depăşească 15-25 zile în condiţii de refrigerare şi atmosfera normală. . . Temperatura cuprinsă între 2 şi 6°C favorizează dereglările fiziologice (făinozitate. la 0°C.5-1 kg sau folie contractibilă. şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. Loturile de fructe predispuse la făinozitate se maturează complementar la temperaturi sub 15°C.Condiţionarea se referă la sortare şi ambalare.R. fără prerăcire. etapă în care se poate realiza şi preambalarea în pungi de polietilenă de 0. fibrozitate) care afectează negativ calitativ fructelor. . urmată de înmuierea pulpei şi brunificarea radiară. 1.Transportul fructelor condiţionate care au fost şi prerăcite se face cu mijloace auto frigorifice.5-2% O2 şi 4. Fructele condiţionate. Pentru export se folosesc platouri alveolare aşezate în lădiţe suport.Comercializarea fructelor se face după ce fructele păstrate au fost condiţionate.Ambalarea se face în lădiţe din lemn tipul III. prin menţinere timp de 2-3 zile la 20-24°C.Fructele recoltate vor staţiona stivuite în livadă. . 11. pe 1 sau 2 rânduri. sau 35-40 zile în atmosferă controlată. pot fi transportate pe distanţe scurte (timp de 4-6 ore) cu mijloace auto izoterme sau prevăzute cu prelate. . Condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura între 0-1°C.5. prin ridicarea treptată a temperaturii timp de câteva zile. Soiurile Elberta şi Flacăra se păstrează foarte bine (3-4 săptămâni) comparativ cu altele. . Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor 201 . de la 10 la 18°C. Fructele recoltate prematur şi unele soiuri (Red Haven şi Elberta) trebuie supuse unui tratament de prevenire a făinozităţii. iar la solicitarea beneficiarului se efectuează prerăcirea uşoară (pentru îndepărtarea prafului).Maturarea complementară (postmaturare) se va realiza la sfârşitul perioadei de păstrare. la temperaturi sub 10°C. tipul VI. la umbră cât mai puţin posibil. durata de păstrare se poate prelungi până la 5-6 săptămâni. dezinfectarea. datorită sensibilităţii unora dintre ele la proporţii mari de CO2. 90-95% U.Prerăcirea se poate realiza cu aer (timp de 12-18 ore) sau cu apă (timp de 30-40 minute). . însă o depozitare prea îndelungată la toate soiurile favorizează apariţia brunificării interne în jurul sâmburelui. spălarea. în funcţie de mărimea fructelor.

direct în ambalajele (lădiţe tip IV. însă uneori se manifestă mai puţin evident.Păstrarea frigorifică a prunelor se face numai dacă cerinţele pieţii impun acest lucru.4-0. se face preponderent prin distilare (ţuică. Cantitatea de vitamina C este destul de redusă. alături de Germania. iar pentru beneficiarii mai îndepărtaţi. specifică fiecărui soi.). după mere. substanţe pectice (0. . pe mai mult de două treimi din suprafaţa fructelor. ţara noastră este printre primii producători. mai ales a soiurilor locale. După recoltare. . Condiţiile optime de depozitare sunt diferenţiate pe grupe de soiuri astfel: . dulceţuri.65% din care potasiu în proporţie de 170-300 mg/100 g. palincă etc. Valorificarea prunelor în România. 24 ore) în celulele de păstrare. cu urme de pesticide. De menţionat că soiurile cu fructe de culoare roşie sau albastră se păstrează mai bine decât cele cu fructe galbene. .Tuleu gras. gemuri. rachiu.Renclod Althan. mai sensibile. Se recomandă efectuarea unei recoltări selective. Record etc. Concomitent se realizează şi presortarea când se elimină fructele viermănoase. ca producţie în timp ce la nivel mondial. Valoarea alimentară a prunelor se datorează conţinutului în glucide (1014% în medie). rezistă la temperaturi mai scăzute şi se păstrează la –1…0°C. substanţe minerale (0. Vinete româneşti. 202 . excepţie făcând soiul Stanley. cu peduncul. la acest sortiment.Momentul optim de recoltare se stabileşte ca un compromis între calitatea gustativă tot mai bună şi fermitatea în scădere. Tuleu gras. fiind în medie de 4-7 mg/100 g produs proaspăt. Astfel. deshidratate sau export sunt dezvoltate mult sub posibilităţi. Renclod verde. Prunele sunt fructe tipic climacterice.4-1. Industrializarea sub formă de marmelade.2-0. pentru consumul local se recoltează cu 1-2 zile înaintea maturităţii depline. iar fenomenul de postmaturare este diferenţiat în funcţie de soi. Tehnologia de păstrare este în general aceeaşi cu cea prezentată la speciile anterioare de drupacee. la care culoarea caracteristică maturării apare cu aproape o lună înainte de această fenofază.95%).Fructele destinate consumului în stare proaspătă şi pentru export se recoltează manual.Prunele ocupă locul doi în România. de 5-6 kg capacitate) în care se vor depozita şi comercializa fructele.0%). se păstrează la 0…+1°C. vătămate mecanic etc. Vinete de Italia şi Agen care conţin o cantitate mai mare de SUS.) şi mai puţin ca fructe de masă (ex. care face fructele fragile şi dificil de transportat. acizi organici (0. cu 2-5 zile mai înainte. . fructele ambalate vor trebuie introduse cât mai rapid (max. compoturi. cu multă atenţie pentru a nu şterge stratul de pruină care le dă un aspect de prospeţime. Ca indici orientativi pentru momentul optim de recoltare se menţionează un conţinut de 12-14% substanţă uscată solubilă sau apariţia culorii complementare.

. când au un conţinut de substanţă uscată solubilă de minim 17%. în condiţii de atmosferă controlată este alcătuită din 4-6% CO2 şi 3-4% O2. la 1520°C şi 85 % UR. se poate realiza o postmaturare de câteva zile. Compoziţia gazoasă optimă. ce poate fi corelat prin trecerea în atmosferă normală. în special la fructe menţinute la o temperatură cuprinsă între 2-5°C.Pentru toate soiurile. reprezentate de lădiţele din lemn tip III şi IV sau model II din material plastic. cu 10 zile înaintea datei planificate pentru recoltare. însă spre finalul păstrării prelungite apare descompunerea internă (dereglare fiziologică). se recoltează cu 4-7 zile înaintea maturării. prunele se recoltează diferenţiat astfel: .pentru magiun. Durata păstrării în condiţii optime de mediu.pentru deshidratare.pentru compot sau dulceaţă. . Valorificarea comercială a prunelor se face în ambalajele de depozitare şi transport.Pentru industrializare. putându-se prelungi până la 2 luni la cele mai rezistente. iar fructele culese se recomandă să fie introduse la prelucrare în maxim 24 de ore. în vederea recoltării mecanizate se pot executa tratamente cu Ethrel 500 mg/l. . cu menţiunea că CO2 în concentraţie mai ridicată conferă prunelor un gust anormal. când pulpa este încă suficient de fermă. în funcţie de soi. 203 . poate atinge 2-3 săptămâni. umiditatea relativă a aerului optimă este de 30-35%. La finalul păstrării. la soiuri cu sâmbure detaşabil. când au un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 18 Pentru uniformizarea maturării. în ultimele 1-3 zile de păstrare frigorifică.

compoturilor sau sucurilor.XII. referitor la principalele componente.7-1%).1%). rachiurilor.2%). ferindu-l de lovituri sau leziuni. Alte produse prelucrate din mere. Dacă fructele se recoltează prea devreme. dintre pomii fructiferi. acizi organici (0. prima specie fiind cea mai cultivată în România. a I-a şi a II-a. foarte apreciate sunt: cidrul. suma gradelor de temperatură şi numărul de zile parcurs de la înflorit la recoltare).TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR POMACEE (SEMINŢOASE) Din categoria fructelor seminţoase fac parte merele. oţetul sau fructele deshidratate. exprimată în valori medii este următoarea: glucide (12-14%). cu peduncul. Merele din primele două grupe se valorifică în trei clase de calitate: extra. distilatelor specifice (calvados). dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă şi iarnă. Întârzierea recoltării determină apariţia unor riscuri la fructele depozitate. Tehnologia de valorifcare în stare proaspătă a merelor Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în ţară în stare proaspătă. Ele reprezintă de asemenea un aliment cu deosebite calităţi dietetice. 12. Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu fundul mobil (rabatabil) sau a găleţilor 204 . substanţe minerale (0. care se stabileşte după mai multe criterii şi indici de ordin fenologic (culoarea fructelor.1. printr-o uşoară răsucire a fructului. substanţe pectice (0. perele şi gutuile. Recoltarea merelor se face la momentul optim. mijlocii (grupa B) şi obişnuite (grupa C). Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A). fiind recomandate în hrana copiilor şi bolnavilor.7-1. fibre celulozice (2. pe tot parcursul anului. nu realizează ulterior o maturae desăvârşită. care se maturează accelerat şi devin tot mai sensibile la manipulare şi bolile de depozit. constituind şi o valoroasă materie primă pentru fabricarea marmeladelor. fără smulgere. Compoziţia biochimică specifică merelor. Recoltarea merelor se face manual. gemurilor. de ordin fizic (fermitatea pulpei şi conţinutul în substanţă uscată solubilă determinat refractometric) şi biochimic (testul amidonului cu iod în iodură de potasiu) etc.32%) şi vitamina C (5-10 mg/100 g produs proaspăt).CAP. mai ales organoleptic şi apare o sensibilizare la bitter pit (pătarea amară) şi la arsuri specifice. de calitate extra şi a I-a.

Jonagold. pentru a nu influenţa negativ capacitatea de păstrare a acestora. Aceste ambalaje vor servi atât pentru transport. sănătoase. pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numai fructe din soiurile cu o mare valoare economică şi o bună capacitate de păstrare. Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare (PA-5 şi PAS-10). model III şi IV din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă. soiurile cu o capacitate redusă de păstrare (Parmen auriu. Idared etc. Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea. care odată umplute. Florina. fructele recoltate prea devreme sau prea târziu faţă de momentul optim de păstrare. e. alegând fructele întregi. în care se păstrează numai mere (nu împreună cu alte specii) şi pe cât posibil numai fructele unui soi. d. cu furci hidraulice adaptate la tractoare. Starking delicious. 12. în depozite cu ventilaţie naturală şi în spaţii de depozitare cu ventilaţie naturală.1. fructele provenite din plantaţii tinere. c. mărimea optimă a celulelor este cuprinsă între 250 şi 500 t. în timp ce fructele căzute şi deteriorate se colectează separat. Încărcarea lăzilor paletă în mijloacele de transport se efectuează mecanic. În depozite. Wagener premiat. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Pentru acest tip de depozite. Jonathan. curate. în autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace auto izoterme.din material plastic. iar descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro şi motostivuitoarelor. Pionier etc. normal dezvoltate. irigate cu 2-3 săptămâni înaintea recoltării sau cu tratamente fitosanitare deficitare. Dintre măsurile preliminare depozitării merelor o importanţă foarte mare o are dezinfectarea spaţiilor de păstrare. în timpul deversării. aflate în primii ani de rodire. cum sunt: Golden delicious. loturile de fructe menţinute în livadă după recoltare o durată mai mare de 3 zile. cât şi pentru depozitare. fructele de dimensiuni prea mari (peste 75 mm în diametru). se deversează în lăzi tipul P. Se recomandă ca următoarele categorii de mere să nu fie introduse în depozite pentru păstrarea de lungă durată: a. Strakrimson.1. care se realizează prin pulverizarea pe pereţi a unei soluţii de lapte de var 20%+ CuSO4 1% şi vaporizarea a 1. Din momentul recoltării şi până la introducerea fructelor în spaţiile de păstrare nu trebuie să treacă mai mult de 2-3 zile. f. pentru a evita vătămările mecanice. Se va acorda o atenţie sporită la transvazarea merelor din ambalajele de recoltare în cele de transport şi depozitare. Se admite şi păstrarea a două soiuri. Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată.) b. fără a fi depozitate. lăsându-se o distanţă foarte mică (maxim 510 cm) între cele două categorii de ambalaje. numai dacă au acelaşi grad de maturare şi cerinţe identice faţă de factorii de păstrare.7 l 205 . fructele provenite din plantaţii fertilizate unilateral cu azot.

lăzile paletă noi sau aflate în stare foarte bună. De asemenea ambalajele se recomandă a fi spălate cu o soluţie de sodă calcinată 4%. se păstrează la temperatura de 0°C…+1°C. Soiurile acide. uşile se vor închide cât mai etanş şi se va trece apoi la asigurarea regimului de păstrare.2%) sau Decco 20 S-0. cu expunere timp de 24 ore. Aceste temperaturi trebuie atinse în maximum o săptămână. se stivuiesc pe 8-9 nivele până la înălţimea de 5.formol/100 m3 spaţiu liber. Wagener premiat. Winter banana etc. la temperatura optimă de 3-4°C. soiurile rezistente la frig. Condiţiile de păstrare. Astfel.6 m.2% Carbendazim 0. dar pe timpul nopţii instalaţia de refrigerare a funcţiona pentru a reduce temperatura fructelor sub 8°C. Pentru prevenirea dereglărilor fiziologice la soiurile sensibile la frig.5°C…+2°C. Renet de Canada. Idared. Dacă se folosesc lăzi de tipul P.05%. tehnologiile moderne prevăd păstrarea fructelor în prima parte a depozitării lor. din această categorie făcând parte: Jonathan. Umplerea unei celule se recomandă să nu depăşească 4-5 zile. temperatura se coboară la +1. Vaporizarea poate fi înlocuită de fumigaţii cu SO2 prin ardere de sulf 2. după care în partea a 2-a. în funcţie de sensibilitatea acestora la temperaturile scăzute care provoacă dereglări fiziologice (brunificare intensă. După umplerea celulelor.05% sau Tiofanat metil 0. 206 .6 m. respiraţia anaerobă). Strakrimson etc. Fumispore etc. se păstrează la temperatura de 3-4°C. la distanţa de 20-50 cm faţă de pereţi şi 5-10 cm. Ca ambalaje de depozitare se folosesc lăzile paletă şi lăzile din lemn tipurile P şi D. Lăzile paletă se depozitează în stive bloc compacte. pentru prelungirea duratei de păstrare. Pe verticală.1%)Thiabendazol-TBZ (Tecto 60-0. Ortofenilfenol (OPP). iar apoi paletele cu lăzi se introduc în celule şi se stivuiesc pe 4 nivele până la înălţimea de 5. Red Delicious. fără ca efectul temperaturilor scăzute să mai influenţeze negativ. Temperatura optimă de păstrare a merelor variază cu soiul sau grupa de soiuri şi.9-6.5 g/ m3 spaţiu liber. Pentru prevenirea unor boli criptogamice în timpul păstrării. apoi clătite cu apă şi uscate la soare sau dezinfectarea cu o soluţie de CuSO4 1% prin stropire sau imersie. acestea se paletizează pe palete de depozitare după sistemul ţesut. Umiditatea relativă a aerului se v-a menţine în limitele optime de 90-95% la toate soiurile. mai sensibile la frig. se pot efectua tratamente postrecoltare (facultativ) cu Benomyl (Benlate 0. între ele. cu fructe dulci şi lipsite de aciditate cum sunt: Golden delicious. în măsură mai redusă. iar circulaţia aerului va avea o viteză de aproximativ 0. iar limitele de oscilaţie admise nu vor depăşi ±1°C.25 m/s. câte 5 în plan orizontal pe 4 nivele. cu un coeficient de 30 de recirculări/oră.

51°C. pe soiuri. făcându-se concomitent şi calibrarea lor. dintre toate produsele horticole la mere este cel mai mult aplicată în practică. prin respiraţia fructelor (pe cale biologică) sau în 3 zile. însă analizându-le. se observă care sunt parametrii optimi de păstrare. la soiurile prezentate. verificarea parametrilor de păstrare se face zilnic. O2 CO2 Durata păstrării (°C) (%) (%) (%) (luni) Grupa Red Delicious 0-0. ca tehnică de păstrare a fost experimentată cel mai mult la această specie de fructe şi prin urmare.1.1. Parametrii optimi de păstrare a merelor în atmosferă controlată şi durata de păstrare (Regulamentul de producţie integrată.3. temperatura de păstrare poate fi uşor mai ridicată. în unele situaţii (soiul Golden delicious şi Granny Smith) nivelul de O2 fiind redus chiar până la 1%. Desigur datele prezentate nu au caracter de standard. supravegherea şi controlul fiind asigurat de la distanţă. 12.5 90-95 1 1 8-9 Granny Smith 0-1 90-95 2-3 2 7-8 Grupa Jonathan 2 90-95 2-3 2 6-7 Pe durata păstrării merelor.1. Cercetările realizate în ultimii ani. recomandaţi pentru mere. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată Atmosfera controlată. comparativ cu depozitul frigorific cu atmosferă normală. cu 0. Lăzile cu mere se transferă apoi în spaţiul de 207 .R. Din datele prezentate în tabelul 12. fapt pentru care accesul personalului în celulele depozitului este interzis. se observă foarte clar efectul reducerii concentraţiei de O 2 asupra prelungirii duratei de păstrare cu o lună. fapt pentru care în atmosfera controlată. în condiţii de atmosferă controlată. au evidenţiat o diferenţiere a compoziţiei gazoase optime. poate determina toxicitatea datorată CO2 la concentraţii relativ ridicate. cu ajutorul echipamentelor specifice (pe cale abiogenă). sau această operaţiune se face la scoaterea fructelor de la păstrare. În celulele cu atmosferă controlată. 1999) Soiul Temperatura U. soiurile din grupa Jonathan situându-se spre limita inferioară menţionată. 12. Tabelul 12. Un lucru foarte important trebuie reţinut şi anume: compoziţia gazoasă specifică atmosferei controlate realizate la păstrarea produselor horticole în stare proaspătă este nocivă pentru om (determină moartea). iar controlul calităţii fructelor depozitate se face lunar în perioada octombrie-decembrie şi săptămânal în perioada următoare.Durata economică de păstrare este de 5-7 luni. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală Fructele transportate din livadă se sortează pe măsura intrării lor în depozit.1.2.5 90-95 1 1 8-9 Grupa Red Delicious 0-1 90-95 2-3 3 7-8 GrupaGolden Delicious 0-2 90-95 1 2 8-9 Grupa Golden Delicious 1-2 90-95 2-3 2 7-8 Granny Smith 0-0. Italia. compoziţia optimă se poate obţine fără convertizor în 20-25 zile. De menţionat că temperatura prea scăzută (0-1°C). ceea ce defineşte aşa numită tehnică ULO (ultra low oxygen).

sortare. între 15°C. la începutul perioadei de păstrare şi 0°C în timpul iernii. Aşezarea lăzilor. dar nu tot ce se recoltează într-o campanie poate intra imediat la procesare. Practica a demonstrat că în depozitele simple temperatura variază. Dintre variantele posibile. Pe timp de îngheţ se închis bine şi se izolează ferestrele. merele se depozitează în vrac.6%. se face printr-o aerisire puternică în timpul nopţii când aerul este mai rece. pe 6 nivele în centru şi pe înălţime descrescândă spre părţile laterale. în stive de lăzi P.1. pierderile în greutate au fost de 4-7. iar declasările calitative de 4-14%. se recomandă să se facă după sistemul „în cruce” care permite o bună circulaţie a aerului în toate direcţiileÎn cazul utilizării lăzilor tip P. În funcţie de caracteristicile construcţiei.4. bulgări de var (200-300 g/m3).50 m grosime. înregistrată mai ales în octombrie-noiembrie şi în martie. Acolo unde se mai practică păstrarea pe stelaje. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare O mare cantitate de mere se valorifică prin prelucrare industrială. în straturi de 0. la temperaturi între 0 şi 12°C. dar înălţimea de stivuire să nu depăşească 2 m. 12. protejate cu folie de polietilenă inclusiv pe laturile stivelor. timp de 100 de zile aşezate în stive de lăzi tip P neacoperite sau în vrac. cu o umiditate relativă a aerului de 72-84%. în funcţie de zonă. iar pierderile în medie sunt de 11-17%. de 0. fructele se aşează în vrac. lăzile se stivuiesc astfel încât sub tavan să rămână un spaţiu de 60-80 cm. În cazul unui exces de umiditate se fac aerisiri prelungite (dacă umiditatea exterioară este scăzută) sau se introduc în spaţiile de depozitare.depozitarea merelor în aer liber. Într-o cameră de păstrare se recomandă să se păstreze fructe din acelaşi soi sau să se grupeze soiurile după gradul de coacere sau cerinţele comune faţă de factorii ambientali. Durata economică de păstrare a merelor este 110-140 zile. cu latura de 10-12 m. Dacă pereţii sunt bine izolaţi.8 m. de circa 0. fapt ce impune păstrarea lor o anumită perioadă de timp. se poate folosi şi sistemul „compact”. valori destul de greu de realizat în acest tip de spaţiu. unde se aşează compartimentat pe soiuri şi provenienţe. Scăderea temperaturii ridicate. Stivuirea lăzilor se face lăsând spaţii libere de acces pe lângă pereţi. Umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută între limitele optime de 90-95%. în straturi groase de 1-1. între stiva de ambalaje şi aceştia se lasă un spaţiu redus de 10-20 cm şi un culoar central în dreptul uşii pentru acces.Depozitarea merelor în şoproane. b. 208 . gurile de aerisire şi uşile care nu se folosesc. verificate în practică menţionăm: a.40-0.5 m sau în boxe.8 m dacă nu sunt bine izolaţi şi aerisirea se face numai prin ferestre. Dacă se recurge la păstrarea în beciuri. Corectarea ei se face prin stropirea pardoselii şi umezirea unor rogojini sau a unor snopi de papură etc. După 3 luni de păstrare.

unele dintre ele fiind echipate cu dispozitive electronice optice (Sistem Optiscan). fructele din primele grupe fiind valorificate în 3 clase de calitate: Extra. pe suporturi speciale. 5 mg/100 g produs proaspăt vitamina C etc. care contribuie la realizare valorii alimentare şi tehnologice a acestora. 12. 0. fructele se ambalează în lăzi din lemn tipul I sau lăzi din carton ondulat. precum şi prin metode moderne. Ducesa de Angouleme. ITO.3% fibre vegetale. Condiţionarea semimecanică se realizează prin sortarea la banda cu trei căi.). la o temperatură de acomodare de 8°C. La fel ca şi merele. Abatele Fetel. Se practică şi preambalarea în săculeţi din plasă textilă sau fibre sintetice. ca de exemplu tipurile: RODA. 209 . Sistarea păstrării şi livrarea merelor Scoaterea de la păstrare în vederea livrării se face în funcţie de cerinţele pieţii şi starea de sănătate a fructelor.. merele fiind aranjate în rânduri ordonate. 2. soiurile de pere se clasifică în trei grupe: grupa Asuperioare. 0.33% substanţe minerale.Stivele protejate cu baloţi de paie şi rogojini. Olivier de Serres. amenajate cu spaţii de ventilare şi control. Untoasă Diel etc. pentru prevenirea condensului. au avut pierderi mai mici cu 4. Sortarea manuală se efectuează la mese speciale înclinate cu suporţi metalici. după greutate şi calibru (până la 10-12 categorii). La calitatea extra se pot încadra numai perele aparţinând soiurilor din grupa A (ex. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor Perele sunt fructe foarte apreciate de consumatori atât pentru consumul în stare proaspătă cât şi ca materie primă la fabricarea marmeladei.c. I şi a II-a.5.). Contesa de Paris. sunt asemănătoare cu cele prezentate la valorificarea merelor. grupa B. de exemplu. vătămate etc. compotului. Pentru export. Passe Crassane. 0. întregul proces de condiţionare. GREFA. acoperite ulterior şi cu folie de polietilenă. urmată de preambalare.16% taninuri. Conference. Fructele conţin în medie circa 12-14% glucide totale. în pelicule de mase plastice contractibile.6% faţă de varianta neacoperită. Recoltarea. Ca element de noutate întâlnit la instalaţia RODA. nectarului sau pentru deshidratare. Untoasă Bosc. Condiţionarea merelor se realizează manual.3% acizi organici.5 –5. semimecanic sau mecanic. Livrarea unei celule poate dura mai multe săptămâni şi se execută prin intermediul unui spaţiu de trecere. Condiţionarea mecanică se face cu instalaţii diferite. care efectuează sortarea după culoare (elimină şi fructele pătate. Pentru consum intern. de la răsturnarea ambalajului cu mere şi până la încărcarea lui cu merele condiţionate este automată şi se desfăşoară în flux de apă.2.1.) şi B (ex. transportul şi condiţionarea ca moment optim şi tehnică de realizare. Williams etc. 12.. merele se livrează în lăzi P sau M2 şi M3 din material plastic. DOKEX etc. pentru a proteja fructele de vătămările mecanice la contactul dintre ele sau cu echipamentul tehnologic. Merele scoase de la depozitare se vor livra în termen de 10 zile. separate cu foi de hârtie.mijlocii şi grupa C-comune.

Bologna.4±0.1 Williams roşu 6. La soiul Williams se recomandă prerăcirea cu apă la 0°C timp de 30 minute.7±0.5±0. iar suprafeţele expuse frecărilor se brunifică.3 - *. după schema 5x4 sau 4x4. Păstrarea perelor se face în acelaşi depozit cu cele prezentate la valorificarea merelor.2 Passe Crassane 6.3 1. Manipulările se vor face cu mare atenţie.6 m. ca şi la mere. 12. respectiv 5-10 cm între stive. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Ambalarea perelor în vederea depozitării se face în lăzi tipul P.5 Decana comisiei 4. până la înălţimea de depozitare de 5. Nu este bine să se depoziteze la un loc cu merele. Depozitarea paletelor cu lăzi în celule.5±0.2. 1998) Soiul Fermitatea Testul cu iod* (kgf/0.2 Conference 5. Pentru buna circulaţie a aerului. pe 4 nivele. care pot avea efecte economice favorabile.8±0. 210 . Tabelul 12.2 Williams 6.3 1. perele fiind mai sensibile la vătămări decât merele. deoarece le accelerează maturarea. iar la plafon.Punctaj de la 1 la 5. -1 = amidon nehidrolizat -5= amidon hidrolizat Ca ambalaje de transport şi depozitare se folosesc lăzile tip P şi eventual lăzile paletă.5±0.5cm2) (punctaj) Abatele Fetel 5±0. La depozitarea perelor în vederea păstrării se va ţine seama de specificul acestor fructe.3±0. cu Benomyl sau Thyabendazol.Alegerea momentului optim de recoltare a fructelor se face în funcţie de destinaţia producţiei. iar căldura degajată este de trei ori mai multă. ce determină reducerea pierderilor pe durata păstrării. 80-100 cm. în vederea păstrării de lungă durată. cu valori de 1720%. dublu comparativ cu merele.2. se pot efectua tratamente postrecoltare. urmărindu-se ca umplerea unei celule să nu depăşească 5-6 zile.5 2.2 Indici de maturare la recoltarea perelor destinate depozitării (după CRIOF. Astfel. în cazul soiurilor rezistente. deasupra stivei. recomandările generale privind valoarea unor parametrii sunt prezentaţi în tabelul 12.5 1.3±0. se face compact în stive bloc. care au un ritm de creştere a intensităţii respiraţiei în funcţie de temperatură. care se paletizează pe paleta de depozitare sau de uz general. Facultativ.4±0.1. se lasă un spaţiu liber de 25 cm între stive şi perete.

) şi 7 luni (Conference. deshidratarea fructelor şi favorizarea unor dereglări fiziologice (fiziopatii). Abatele Fetel. Sistarea postamaturăii se poate face când fermitatea are valori de 3. Circulaţia aerului în celulă se va face cu o viteză de aproximativ 2. iar pentru soiurile de vară. pentru a se putea acomoda mai bine cu temperaturile scăzute din timpul depozitării. Sistarea păstrării este determinată de maturarea fructelor. inferioare calitativ mai ales din punct de vedere organoleptic. Factorii de păstrare se vor verifica de 2-3 ori/zi iar starea de păstrare a fructelor. După introducerea în celulele de păstrare. Temperatura optimă recomandată pentru majoritatea soiurilor este de 0…-1°C.2. de incapacitatea de a evolua spre maturare după păstrare. Dacă se urmăreşte atingerea unei durate maxime de păstrare a fructelor (aproximativ 105 zile). valori mai ridicate (22-25°C). la maturitatea de consum se realizează prin maturarea complementară sau postmaturarea. corelat cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de 11% la soiurile de vară. Postamturarea se realizează în funcţie de soi. la care activitatea metabolică a fructelor este cea mai redusă şi se poate prelungi astfel durata de păstrare. Aducerea fructelor păstrate în condiţii optime.) pot fi menţinute întro fază de prematurare. sau. 12% la soiurile de toamnă şi 13% la soiurile de iarnă. Untoasă Bosc etc.1% şi mărirea conţinutului în O 2 al atmosferei până la 50% determină accelerarea postmaturării.2. temperatura optimă trebuie realizată în cel mult o săptămână şi menţinută în limitele de oscilaţie de maxim ±1°C. corelat şi cu o slabă ventilaţie se favorizează manifestarea bolilor criptogamice.). Williams.Condiţii de păstrare. este cuprinsă între 3 luni (ex. săptămânal. Umiditatea relativă a aerului. Durata de păstrare. Cure.5 cm2. este necesară scăderea progresivă a temperaturii de depozitare. iar peste limita superioară. Passe Crassane. verzi. cu menţiunea că prin creşterea temperaturii cu 2-3°C. De exemplu. durata de păstrare se reduce la jumătate. Decana de iarnă etc. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată În astfel de depozite se păstrează fructele celor mai valoroase soiuri de toamnă şi iarnă: Untoasă Bosc. Sub limita inferioară au loc scăderi în greutate importante. are valoarea optimă în limitele 90-95%. sunt recomandate temperaturi mai scăzute în februarie (+10°C) şi martie (+15°C). într-o perioadă de 2-6-10 zile. perele avansează lent spre maturare. la temperatura de 18-20°C şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. imediat după recoltare. cu un coeficient de 20 recirculări/oră. Acest fenomen este determinat de blocarea activităţii enzimelor pectolitice. Passe Crassane etc. pentru soiul Passe Crassane. 12. La temperaturi cuprinse între 0 şi 1°C. Untoasă Hardy. fructele rămân tari. în condiţii optime de mediu. Contesa de Paris. după cum se întâmplă la majoritatea soiurilor. În acest ultim caz. 211 . Conference. Alte soiuri (ex.5-4 kgf/0.5 m/s. Administrarea de etilenă 0.

în funcţie de soi şi calitate iniţială a fructelor. Punerea la punct. devin mai reduse (3% O2. Condiţii optime de păstrare a perelor în Atmosferă controlată (inclusiv ULO) Sursa CRIOF. încetinind activitatea metabolică a fructelor şi una indirectă. 6-9% CO2).8 0. Atmosfera controlată exercită o acţiune directă. Passe Crassane. Tabelul 12. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală Tehnologia de depozitare în acest tip de spaţiu este identică cu cea prezentată la mere.5%.8 5. prin prevenirea unor dereglări fiziologice cum sunt: descompunerea internă. se realizează maturarea complementară a perelor. conform tehnicii prezentate la păstrarea în atmosferă normală.R.2-1. peste intervalul de timp menţionat anterior. avantajând de exemplu şi soiurile Conference şi Abatele Fetel.. Olivier de Serres etc. pentru a ajunge în prezent la valori de 0. pe soiuri condiţiile optime de păstrare în atmosferă controlată a perelor în Italia. care nu s-au adaptat bine la atmosfera controlată tradiţională. Astfel.3. făcând nerentabilă această variantă. la care perioada de păstrare se poate prelungi cu 20-30% comparativ cu atmosfera normală. numită ULO (ultra low oxygen) a amplificat beneficiile oferite de atmosfera controlată.0 5.5 2-3 2-3 2-3 CO2 (%) 0.. după 1970. 5%CO2).Bologna (1999) Soiul Abatele Fetel Conference Decana comisiei Decana de iarnă Passe Crassane Williams Temperatura (°C) -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 U.3. 12. (%) 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 O2 (%) 2 2 1. a tehnologiei de păstrare bazată pe reducerea nivelului de O2 până la 1-1. datorită sensibilităţii ridicate faţă de unele dereglări fiziologice (brunificarea internă şi scaldul moale). însă durata de păstrare se limitează la 70-100 zile. 212 . opăreala (scaldul) superficială etc.8-2%.0 5. Pierderile în greutate şi prin declasare calitativă sunt mai mari. În tabelul 12.Cure. Cercetările realizate în decursul timpului privind compoziţia gazoasă optimă favorabilă perelor au evidenţiat o modificare continuă a limitelor fiecărui component.2. Republica. la ambele componente.0 Durata păstrării (luni) 4-5 7-8 5-6 8-9 8-9 4-5 La finalul păstrării în atmosferă controlată. dacă în 1955 nivelele de CO2 şi O2 erau foarte ridicate (1015% O2. decât la mere. se prezintă.3.8 0.

care pot fi învelite alternativ în hârtie pelur. Sistarea păstrării şi livrarea perelor Scoaterea din depozit a perelor. Fructele proaspete de gutui se valorifică în trei clase de calitate: extra. Transportul fructelor la depozit se face cu mijloace auto prevăzute cu prelate. Puful existent pe suprafaţa fructelor se va şterge uşor sau va cădea ulterior de la sine. Pe plan mondial au fost realizate şi echipamente moderne automatizate (ca şi cele prezentate la mere). Lucrarea se realizează manual.3. vitamina C (10-24 mg/100 g produs proaspăt). transport sau păstrare. căptuşite cu hârtie. pastă. Nu trebuie uitat că deşi gutuile au o fermitate a pulpei ridicată. 213 . perele se ambalează în lăzi tipul P sau M2 şi M4 din material plastic. sau chiar fructe separate pot fi învelite individual 12. cu o temperatură de 8°C. sub formă de dulceaţă. În unele zone se folosesc în stare proaspătă la prepararea unor mâncăruri iar la cererea beneficiarilor. a Ia şi a II-a. substanţe pectice (1%). în care perele calibrate se aşează în rânduri. cu o capacitate de 0. care determină formarea condensului. Când se folosesc pelicule din material plastic. pentru a le proteja de praf.12. Pentru livrare pe piaţa internă. fără a le vătăma. fără sclereide.9-1. cu un conţinut mai scăzut în taninuri şi mai ridicat în glucide. substanţe minerale (0. perele maturate fiind perisabile. fructele obţinute fiind consumate în stare proaspătă (mai puţin) sau prelucrată. mai ales la soiurile de vară-toamnă. lăzile paletă cu o capacitate de 380-400 kg. cu epiderma fragilă. se vor evita fluctuaţiile de temperatură.4. sunt la fel de sensibile ca şi perele. la manipulare. Condiţionarea fructelor înainte de livrare se face manual. fructele pot fi deshidratate. Preambalarea se poate face în pungi de hârtie sau polietilenă. marmeladă. cu o capacitate de 28 kg sau în măsură mai redusă. care condiţionează loturile de fructe păstrate. livrarea se face în lăzi tip I sau în lăzi de carton ondulat. lichior şi distilate. perforate sau folosind suporturi de carton şi/sau mase plastice. se face prin intermediul unei camere de trecere.44%). pentru evitarea condensului. învelite în peliculă contractibilă/extensibilă. Recoltarea fructelor se efectuează când acestea au atins mărimea normală.5-1 kg.3%). umezeală sau radiaţia solară directă. calibrul minim pentru categoriile superioare fiind de 80 mm. Ca ambalaje de transport se folosesc lăzile tipul P. culoarea a devenit verde gălbui şi aroma este evidentă. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor Cultura gutuiului este destul de limitată la noi în ţară. Valoarea alimentară este dată de conţinutul fructelor în glucide (7-10%). Pentru consumul în stare proaspătă se preferă fructele cu pulpa mai fragedă.2. Pentru export. peltea.360. folosind saci cu fundul rabatabil. cidru. gem. acizi organici (0.

Păstrarea fructelor se efectuează în depozite frigorifice cu atmosferă normală şi în depozite cu ventilaţie naturală. La păstrare se introduc soiurile cu maturare târzie: Bereczki, Champion, De Huşi, De Moşna etc., urmărind ca fructele să nu fie umede sau cu urme de boli şi dăunători. În depozitele frigorifice gutuile se păstrează ambalate în lăzi de lemn tipurile P şi D sau din material plastic, tipurile III şi IV, care se paletizează pe paletele de depozitare. Acestea se stivuiesc în celule pe 4 nivele, până la înălţimea de 5,6 m. Parametrii optimi de păstrare sunt: temperatura de –0,5…0°C şi umiditatea relativă a aerului de 90%, condiţii în care durata păstrării este de 3-4 luni. În depozitele cu ventilaţie naturală, tehnologia de depozitare şi păstrare este identică cu cea prezentată la mere şi pere, durata de păstrare a fructelor reducându-se la două luni de zile.

CAP. XIII- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A NUCILOR
13.1. Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă Nucile au o valoare alimentară şi dietetică deosebită, dată de conţinutul lor în glucide (11-14%), în protide (14-16%) reprezentate de aminoacizi esenţiali şi în lipide (62-65%, din care 44-48% sunt acizi graşi polinesaturaţi). Cu un conţinut în substanţe minerale de 1,4-2% (K,P, Mg, Ca, Fe etc.) se clasează pe primul loc între toate produsele horticole. Sunt de asemenea bogate în vitamina E (4,1 mg/00 g), complexul B şi vitamina PP, care măresc valoarea nutriţională a nucilor. Fructele verzi cu coaja (endocarpul) neîntărită au un conţinut ridicat de taninuri hidrolizabile, vitamina C (500-800 mg/100 g), precum şi o aromă specifică, fiind folosite la prepararea unor dulceţuri şi lichioruri fine. Din nucile de calitate inferioară sau din miezul sfărâmat se poate extrage ulei, cu un randament de 50-60%, iar din turtele rămase se fabrică halva. Recoltarea nucilor se poate efectua când mezocarpul crapă, iar nucile încep să cadă din pom. Maturarea nucilor nu are loc odată pe toţi pomii din plantaţie şi nici odată pe acelaşi pom, astfel că şi recoltarea se va face în 2-3 reprize. Ca indici orientativi privind declanşarea recoltării se menţionează: căderea primelor fructe, apariţia petelor brune pe mezocarp (coaja verde) şi începutul crăpării în zona apicală, greutatea şi volumul fructelor, culoarea etc. În anii sau în zonele cu toamne ploioase şi reci se efectuează teste practice astfel: la 3-4 zile se iau câteva nuci şi se taie mezocarpul pe secţiunea transversală, iar dacă acesta se desprinde uşor în două cupe verzi, se consideră că s-a atins momentul optim de recoltare. Pentru verificare, înainte de recoltare se

214

iau 50-100 fructe din diferite zone ale coroanei, care se ţin în apă 12-24 ore, iar dacă după acest interval de timp, 80-90% din ele se decojesc, recoltarea poate începe. Recoltarea manuală, de pe sol, a nucilor căzute, în urma scuturării ramurilor cu ajutorul prăjinilor prevăzute cu cârlige se recomandă a se efectua în 2-3 reprize, la interval de câteva zile. Recoltarea nucilor prin batere cu prăjina este total nerecomandată, deoarece se rup ramurile de rod, fiind afectată astfel producţia anului următor. Pentru mărirea randamentului şi îmbunătăţirea calităţii la recoltare se sapă şi se înlătură buruienile de sub pomi şi facultativ, pentru uniformizarea maturării şi scuturarea mai uşoară, se poate încerca un tratament cu Ethrel, 500-1000 ppm, cu 2-4 săptămâni înaintea recoltării. Recoltarea mecanică se poate realiza eficient în plantaţii cu nuci altoiţi, de talie medie, folosind un scuturător vibrator hidraulic pe un tractor de 65 CP, urmat de dispozitivele de strâns şi adunat nucile căzute. Nucile căzute pe sol în urma scuturării manuale sau mecanice, nu trebuie lăsate mai mult de 1-2 zile şi nu trebuie adunate în vrac, deoarece există riscul deprecierii calitative rapide. Precondiţionarea nucilor cuprinde 2 faze principale: decojirea şi spălarea. a. Curăţarea nucilor de coaja verde (mezocarp) trebuie efectuată cât mai rapid, prin umectare, timp de 12-24 ore. Ca procedeu, se poate recurge la cufundarea în bazine cu apă rece a ambalajelor cu nuci, sau stropirea cu apă călduţă din 2 în 2 ore a nucilor întinse pe un strat, cu menţiunea că un contact prelungit cu apa compromite calitatea fructelor. Desprinderea cojii poate fi favorizată şi printr-un tratament, în spaţii închise, cu etilenă 0,1%, la temperatura de 24°C, timp de 36-84 ore, având grijă ca după fiecare 12 ore să se aerisească spaţiul de tratament, timp de 20-60 minute; b. Spălarea se realizează imediat după decojire, cu apă potabilă, pentru a se evita pătarea lor şi a le da un aspect mai atrăgător. Operaţia se efectuează manual prin frecarea nucilor cu o mătură în coşuri din nuiele sau butoaie, timp de 2-3 minute, sau mecanic, în curent de apă, cu perii de diferite tipuri (sârmă de oţel, nailon). După spălare se întind în strat subţire, pentru a se usca. Uscarea nucilor decojite şi spălate este necesară, deoarece ele conţin 3040% apă, iar pentru a se evita deprecierea lor calitativă, în momentul introducerii la păstrare, conţinutul în apă nu trebuie să depăşească 8-12%. a. Uscarea naturală direct în aer, se practică pentru nucile destinate consumului intern, pe termen scurt sau mediu, prin aşezarea lor pe stelaje situate la 50 cm deasupra solului, sau pe tărgi din şipci care se stivuiesc una peste alta. Grosimea stratului de nuci va fi de 5-8 cm şi se vor amesteca de câteva ori pe zi cu o greblă. Uscarea durează 2-3 săptămâni, până când au pierdut 30% din greutatea iniţială, nucile se pot sparge uşor, iar pereţii despărţitori din interior nu se mai îndoaie, ci se rup cu zgomot, semn că au atins umiditatea de echilibru (12%).

215

Nu este deloc indicată uscarea directă la soare, deoarece determină crăparea (desfacerea pe linia de sudură). b. Uscarea în cuptoare cu circulaţie naturală a aerului se face la 32-35°C, timp de circa 72 ore, prin introducerea nucilor care vin de la spălat, în zona unde temperatura este cea mai ridicată urmată de transferul lor în zonele cu temperatură moderată. c. Uscarea în instalaţii cu ventilaţie mecanică a aerului cald este mai eficientă, permiţând obţinerea unui produs de calitate. Durata deshidratării în aceste instalaţii este de 2-5 zile, la temperaturi moderate de 40-45°C, care asigură aerului cald necesar, o umiditate relativă de 40%. Ca sursă de încălzire se poate folosi un arzător de gaz, o rezistenţă electrică sau un schimbător de căldură cu elemenţi. Temperaturile prea ridicate, de peste 55%, provoacă pierderi de ulei şi râncezirea ulterioară a miezului. Înălbirea nucilor are rolul de a le face mai atrăgătoare, ele căpătând o culoare galben-aurie. Operaţia se aplică mai ales la loturile pentru export. Nu vor fi înălbite fructele cu coaja prea pătată, cu umiditatea de peste 12% sau cele care prezintă coaja foarte groasă (pietroase). De asemenea nu vor fi înălbite nucile la care sutura carpelară şi locul de inserţie a pedunculului nu sunt bine închise. Înălbirea se face într-un cilindru în rotaţie, în care nucile sunt transportate cu ajutorul unei spirale fără sfârşit. Cilindrul este alimentat permanent cu un amestec preparat în momentul utilizării, din 2 soluţii păstrate în bazine separate: - 15 părţi soluţie decantată de 5,8%hipoclorit de calciu şi 1,36% carbonat de sodiu; - 1 parte acid sulfuric diluat (125 cm3 + H2SO4 concentrat, la 100 l apă) Cantitatea optimă de soluţie, care asigură o bună înălbire a fructelor este aceea care permite nucilor să înceapă să plutească, durata contactului cu soluţia fiind de 3-4 minute. De menţionat că la unele fluxuri tehnologice, înălbirea nucilor este intercalată între spălare şi uscare, însă realizarea ei după uscare este mult mai eficientă. Sortarea nucilor după înălbire se face semimecanic la bandă, sau manual pe o masă de control, îndepărtând nucile pătate, mucegăite, bolnave, crăpate, cu fisuri etc. Au fost realizate în sisteme moderne de sortare mecanică sau electronică, menite să mărească randamentul de lucru. Calibrarea nucilor sortate se efectuează mecanic cu ajutorul unor calibroare tip sită vibratoare sau tip tambur cu cilindri perforaţi. S-au creat echipamente moderne (ex. MAF-RODA) care realizează concomitent calibrarea electronică, eliminând nucile sparte, bolnave şi separat nucile seci, iar în final face separarea pe culori şi livrează numai categoriile programate de calitate, diferenţiate prin greutate- calibru- volum şi culoare. Separarea pe calibre se face astfel: minim 28 mm, calitatea extra, 26-28 mm, calitatea I şi 24-26 mm calitatea a II-a. Ambalarea nucilor în coajă se face în saci sau săculeţi cu o capacitate de 5,10 sau 12 kg (plasă textilă) sau 5;25;50 kg (material plastic), provenind din

216

acelaşi an de producţie, cu menţinerea soiului pentru categoriile superioare de calitate. Păstrarea nucilor în coajă se poate face în poduri răcoroase şi aerisite sau în camere aerisite, în vrac cu grosimea de 15-20 cm, sau în saci şi lăzi. Temperatura spaţiului de păstrare nu trebuie să depăşească 10°C, umiditatea relativă a aerului să aibă valori cuprinse între 60-80%, iar lumina solară să nu poată pătrunde. Nucile în coajă se pot păstra şi ambalate în lăzi stivuite pe 10-12 nivele sau paletizate. Există în unele ţări şi sisteme de depozitare în vrac de 30-150 cm înălţime, în funcţie de tipul ventilării. Pentru evitarea contaminării şi dezvoltarea insectelor în nuci, se tratează spaţiile de depozitare, preventiv cu insecticide organofosforice de contact, iar după introducerea nucilor, cu produse de fumigaţie care nu lasă reziduuri (bromură de metil, hidrogen fosforat), respectându-se cu stricteţe normele de protecţie a muncii şi securitate alimentară. Durata de păstrare a nucilor în coajă în condiţii optime de mediu este de 1-2 ani. Comercializarea nucilor în coajă se face sub formă preambalată în pungi sau săculeţi cu capacitatea de 0,5-1-2 kg care se introduc în lăzi de lemn sau carton. 13.2. Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă Miezul uscat de nucă se obţine din nucile a căror coajă uscată (endocarp) a fost înlăturată prin procedee mecanice sau manuale. Ca materie primă se folosesc nucile cu umiditatea cojii de maxim 12% şi a miezului de maxim 8%. Umiditatea mai ridicată (14-15%) sau mai scăzută (sub 8-9%) determină sfărâmarea miezului. Spargerea nucilor se poate realiza manual cu ajutorul unui ciocan din lemn dur, fără a crăpa miezul. Randamentul este de regulă de 1-1,5 kg miez/3 kg nuci/oră. Spargerea mecanică este mai dificilă datorită neuniformităţii nucilor şi afectează miezul în raport de până la 30-40%. Separarea miezului (40-44 kg/100 kg nuci) de coji se efectuează manual sau semimecanic la bandă. Separarea se realizează mai uşor dacă spargerea nucilor s-a făcut manual. Odată cu separarea se efectuează o presortare pe 3 categorii de miez: - miez plin, de culoare galben-aurie; - miez de culoare brună; - miez alterat. Ultimele două categorii nu corespund valorificării ca miez uscat de nucă şi se folosesc în scopuri industriale. Sortarea după formă, este de fapt o calibrare care se poate face şi mecanic (500-600 kg/oră), la jumătăţi, după calibrul 17-22 mm (400-600 buc./kg.).

217

Etuvajul sau uscarea miezului, se face în etuve la 45°C timp de o oră, prin aşezarea acestuia pe suporturi perforate, etajate pe cărucioare. Temperaturile peste 50°C determină modificarea gustului şi culorii miezului, care devine casant. La finalul uscării, miezul se transferă într-o cameră de răcire (2-3 secunde), pentru reducerea gradului de spargere a miezului. Ambalarea se face în funcţie de destinaţia produsului. Astfel, pentru prelucrarea industrială, miezul de nucă se ambalează în vrac, în folie sub vid, la capacităţi de 12,5 kg sau 6,25 kg x 2 (dublu). Pentru consum, livrarea se face în cutii de carton cu o capacitate de 12,5 kg, urmând ca ulterior să fie preambalate în unităţi mai mici (100 g; 125 g; 250 g) din material plastic. Păstrarea miezului de nucă este mai dificilă decât cea a nucilor în coajă. Pentru o păstrare mai îndelungată se recomandă ca miezul să aibă o umiditate minimă de 4%. Păstrarea înaintea condiţionării pentru consum se face în stare ambalată, la 4-7°C şi 60-70% umiditate relativă a aerului pentru durată scurtă şi la 0-3°C şi 60-65% U.R. pentru o durată mai lungă. Protecţia antiparazitară a spaţiului de păstrare se poate realiza cu bromură de metil sau hidrogen fosforat. 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă În ultimii ani, în ţările cu tradiţie în cultura nucului (Franţa, Belgia, Germania, Italia etc.) s-a diversificat modalitatea de valorificare a fructelor acestor specii, prin comercializarea miezului proaspăt de nucă. Recoltat pentru consumul în stare proaspătă, miezul de nucă are un conţinut ridicat în apă (30-40%), ceea ce facilitează curăţirea de coajă, moment ce constituie un motiv de satisfacţie pentru consumatori. Valorificarea miezului de nucă în stare proaspătă necesită respectarea riguroasă a unor cerinţe legate de alegerea momentului optim de recoltare, condiţiile de calitate şi condiţiile de păstrare şi comercializare. În vederea valorificării ca miez proaspăt, fructele trebuie recoltate când mezocarpul s-a crăpat la polul apical. Pentru curăţarea de coajă (mezocarp) se procedează aşa cum s-a prevăzut la valorificarea nucilor în coajă. Dacă sun recoltate mai devreme, miezul nucilor se desprinde greu din endocarp, iar dacă se întârzie, miezul se depreciază calitativ, înnegrindu-se. După îndepărtarea mezocarpului, nucile sunt sparte manual sau mecanic. Condiţiile de calitate pentru miezul proaspăt de nucă prevăd: - calibrul, minim 30 mm; - umiditatea miezului, minim 33%; - miez consumabil, după scoaterea din endocarp, peste 92%; - o bună stare fitosanitară; - culoarea miezului, galben-aurie.

218

Perisabilitatea ridicată a acestui produs, face ca păstrarea în condiţii bune să se realizeze timp de până la 3 săptămâni, în condiţii de atmosferă modificată, realizată prin învelirea platourilor sau pliculeţelor cu produs, cu peliculă semipermeabilă pentru apă şi vapori de apă, la o temperatură de 2-4°C. Acest produs se alătură practici celorlalte produse horticole proaspete, valorificate sub denumirea de „gama a IV-a” (vezi cap. 35). Pe toată durata circuitului de comercializare se va menţine „lanţul de frig”, evitând salturile mari de temperatură care pot determina formarea condensului şi alterarea ulterioară a produsului.

219

CAP. XIV- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASPĂTĂ A STRUGURILOR DE MASĂ
14.1. Fluxul tehnologic general Strugurii de masă, ocupă locul trei, după mere şi prune, din punct de vedere al producţiei din România, însă în numeroşi ani o mare parte din soiurile mixte (grupa Chasselas) sunt vinificate parţial. Au o mare valoare energetică (700-800 Kcal/kg) şi exercită o serie de acţiuni fiziologice asupra organismului uman: alcalinizantă, mineralizantă, vitaminizantă şi terapeutică. Păstrarea strugurilor în România se realizează într-un volum foarte redus, din care circa 50-65% sunt consumaţi în timpul sărbătorilor de iarnă. Prin prelucrare, se obţin compoturi, dulceţuri şi sucuri foarte apreciate de consumatori. În funcţie de însuşirile specifice şi caracteristicile comerciale, soiurile de struguri pentru masă se împarte în 3 grupe: grupa S- soiuri superioare, grupa Msoiuri mijlocii şi grupa O- soiuri obişnuite. Din grupa S fac parte soiuri sunt: Afuz-Ali, Cardinal, Coarnă neagră tămâioasă, Muscat de Hamburg, Triumf etc. Din grupa M fac parte soiuri ca: Chasselas dore, Coarnă albă, Coarnă neagră, Perla de Csaba, Perletta etc. Soiurile obişnuite (grupa O) nu fac obiectul păstrării în depozite. Valorificarea strugurilor se face în trei clase de calitate: calitatea extra, calitatea I şi calitatea a II-a, dar pentru păstrare se vor introduce în depozit numai strugurii din primele două calităţi. Recoltarea strugurilor destinaţi păstrării se face când aceştia au ajuns la maturitatea de consum, deoarece după desprinderea lor de pe coardă, maturarea nu mai avansează şi nici calitatea organoleptică nu se îmbunătăţeşte. Conţinutul minim acceptabil în substanţă uscată solubilă în vederea recoltării trebuie să fie de 13-14% la soiul Coarnă neagră, 14-16% la Afuz Ali, Italia şi Muscat A’Adda, şi peste 16% la Chasselas dore şi Muscat de Hamburg. Recoltarea se face manual, cu atenţie folosind foarfecele, menţinând pedunculul şi stratul de ceară (pruină) intacte, urmată sau nu de cizelare, în funcţie de destinaţia producţiei. Presortarea se face pe calităţi astfel: la calitatea extra se aleg ciorchini de minim 200 g (150 g la soiuri cu bobul mic), fără defecte, caracteristici soiului, cu boabe întregi, bine dezvoltaţi, tari, bine prinse în ciorchine şi acoperite cu pruină; la calitatea I se admit ciorchini cu 50 g mai uşori, iar la calitatea II-a sunt admişi numai strugurii ce corespund condiţiilor de calitate minimă, cu media 10% ciorchini necorespunzători, dar fără a fi putreziţi, alteraţi sau improprii consumului. Concomitent cu presortarea se face şi cizelarea, dacă situaţia impune acest lucru. Cizelarea constă din îndepărtarea de pe ciorchine a boabelor crăpate, necoapte, atacate de insecte, mucegăite etc. Dacă există un bob mucegăit, odată

220

cu îndepărtarea lui, se vor elimina şi cele din jurul său, aparent sănătoase, dar la care este posibilă o infecţie ascunsă. Operaţia de cizelare se efectuează prin luarea ciorchinilor de peduncul, ridicarea la nivelul privirii şi rotirea lor înceată, îndepărtând prin tăiere cu foarfeca toate boabele cu defecte, ciorchinii fiind aşezaţi în lădiţe de depozitare. Ambalarea strugurilor de masă se face în lăzi cu o capacitate de 5-12 kg, confecţionate din lemn: tipurile C, S, III şi IV sau din material plastic (model 1 şi model 2). Pentru export sau pentru păstrare se utilizează lăzi noi, tipul IV, cu o capacitate de 5-6 kg. Pentru păstrare sau la cererea beneficiarului extern, ciorchinii se aşează cu pedunculul în sus. Rahisul, după recoltare pierde uşor apa prin evaporare şi transpiraţie, sau în avantajul boabelor, ofilindu-se. Culoarea lui se modifică, devenind gălbuie şi apoi brună. Zilnic pierde apă în proporţie de 0,5-0,8% ceea ce în condiţii normale ale mediului ambiant determină depăşirea pragului de ofilire în 3-6 zile. Prevenirea deshidratării strugurilor de masă (rahisul mai accentuat, fiind erbaceu), în unele ţări mari cultivatoare (Grecia, Italia, Spania etc.), se realizează prin ambalarea acestora în peliculă de PE în formă de sac, cu laturi care se pot plia, acoperind conţinutul, iar pentru a asigura o protecţie de până la o săptămână, se practică prerăcirea cu aer rece, la 8°C şi un tratament preventiv cu SO2 gazos, timp de 20 minute, în concentraţie de 0,5-1%, efectuat în încăperi special amenajate. Transportul strugurilor pe distanţe mari se face cu remorci tractate, iar pe distanţe mai mari, cu autovehicule izoterme. Mijloacele auto neprotejate se vor acoperi cu prelate, pentru a feri strugurii de praf, vânt, precipitaţii, radiaţia solară directă etc. Exportul se efectuează cu mijloace auto frigorifice LKW (germ. Lastkraftwagen= autocamion), sau vagoanele RCF, pe calea ferată. O atenţie sporită se va acorda fixării lăzilor, pentru a elimina şocurile şi trepidaţiile pe durata transportului. Păstrarea stugurilor de masă, o perioadă mai îndelungată cu menţinerea calităţii la un nivel optim, este îngreunată de caracteristicile acestui produs, cum sunt: - prezenţa rahisului supus deshidratării şi brunificării; - fragilitatea epidermei boabelor; - predispoziţia boabelor la separarea de pedicel; - sensibilitatea faţă de putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerera) care este sporită de conţinutul în glucide şi de umiditatea relativ ridicată din spaţiul de păstrare. Strugurii de masă se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală (specializate şi de tip universal) şi depozite cu ventilaţie naturală.

221

14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat Capacitatea acestor depozite este cuprinsă între 1500 şi 2000 t, ele fiind dotate pe lângă instalaţia de produs frig artificial şi cu o staţie de distribuirea SO2, comună pentru toate celulele depozitului. Capacitatea optimă a unei celule pentru păstrarea strugurilor de masă este de 100-200 t. În fiecare celulă sub plafon, pe peretele de la intrare sunt instalate 1-2 baterii de răcire, care în dreptul ventilatoarelor sunt prevăzute cu conducte de transport a dioxidului de sulf. Pe acelaşi perete cu bateriile de răcire sunt fixate canale de evacuare a SO2 din celulă, confecţionate din tablă, de formă pătrată în secţiune. Ambalarea pentru păstrare se face cu struguri omogeni, într-un singur strat, cu pedunculul în sus, suficient de strâns (5 kg capacitate), dar fără tasare, şi fără a depăşi marginile superioare ale lădiţei (14 cm). Lădiţele se paletizează în: a. palete cu montanţi metalici cu dimensiunile de 1,2 x 0,8 x 1,4 m, unde încap 64 de lădiţe tip IV (8 x 8); b. palete de lemn cu montanţi şi cadru superior din metal cu dimensiunile de 1,2 x 1 x 1,7 m, unde încap 100 lădiţe tip IV (10 x 10). Pe cât posibil, strugurii vor fi introduşi la păstrare în ziua recoltării, în spaţiul unde s-a realizat o temperatură iniţială de 8-10°C. Strugurii se depozitează în loturi cât mai uniforme ca stadiu de maturare şi durată de păstrare preconizată şi nu se asociază în aceleaşi spaţii cu alte fructe sau legume. Depozitarea paletelor cu montanţi, încărcate cu lăzi, se face pe 4 niveluri, compact în stive bloc, până la 5,6 m înălţime (palete de uz general) respectiv 7,14 m (palete de depozitare). Între pereţii celulelor şi marginile stivelor se lasă un spaţiu de circulaţie de aproximativ 20 cm, iar central un culoar cu lăţimea de aproximativ 0,8-1,0 m. Între stivele de palete se lasă spaţii de 5-10 cm, toate aceste locuri libere permiţând în timpul efectuării tratamentelor, o mai bună difuzare a SO2 la fiecare ambalaj, precum şi posibilitatea efectuării controalelor pe durata păstrării. Condiţiile de păstrare. Temperatura optimă este cuprinsă între limitele 0°C…+1°C, cu menţiunea că sub 0°C se produce îngheţul rahisului şi ulterior a boabelor, în timp ce la valori de peste 1°C se intensifică procesele de metabolism. Umiditatea relativă optimă în celula depozitului este de 90-95%, dar favorizează atacul de Botrytis, de aceea în mod obişnuit păstrarea se realizează la 85-90%. O umiditate relativă mai scăzută provoacă ofilirea rahisului, uscarea pedicelelor şi zbârcirea boabelor. Viteza de circulaţie a aerului, are valoarea optimă de 0,2 m/s şi trebuie să asigure distribuirea în toate ambalajele din celulă, a temperaturii şi umidităţii relative a aerului.

222

Păstrarea SO2 se face în butelii de oţel . pentru prevenirea atacului de Botrytis cinerea şi prelungirea duratei de păstrare a strugurilor de masă s-au concretizat prin punerea la punct a tehnologiilor ULO (ultra lowo oxygen) care se bazează pe realizarea în spaţiul de păstrare a unei compoziţii gazoase de 0. Instalaţia de alimentare cu SO2 (folosit în stare lichefiată) se găseşte în afara depozitului şi este prevăzută cu câte un robinet pentru fiecare celulă. sau acolo unde sunt prevăzute. tratamentele periodice cu SO4 sunt obligatorii în prezent. Astfel. eficient. folosindu-se 28 g SO4 lichefiat pentru fiecare m3 de spaţiu liber din celulă. Aceste tratamente întârzie. la temperatura de 0°C.3. încă din primele zile ale depozitării. Observaţiile făcute după 2. economic este diferenţiată de la soi la soi. numit şi tratament de dezinfecţie. folosind SO2 în concentraţie de 0. Imediat după umplerea şi închiderea celulei se efectuează primul tratament cu SO2 în concentraţie de 1%. Eliminarea SO2 se realizează cu ajutorul unor ventilatoare. (putregaiul moale) etc.5% O2 şi CO2. Durata de păstrare este considerată optimă până în momentul în care la struguri se observă primele semne de zbârcirea boabelor. Aerisirea se efectuează cu aer răcit. iar dozarea lui se face gravimetric (prin cântărirea buteliei) şi volumetric (folosind sulfitometrul). principalele probleme fiind generate de apariţia bolilor criptogamice produse de Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu). epuratoare verticale cu duşuri de apă în care s-a dizolvat sodă (Na2CO3). Penicillium sp.25% adică 7 g/m3 de spaţiu liber. Regina Nera etc. dar nu pot elimina apariţia şi dezvoltarea putregaiului cenuşiu. care infectează strugurii în cursul vegetaţiei. Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor Pe durata păstrării strugurilor de masă este necesară luarea unor măsuri în vederea menţinerii calităţii o durată cât mai bună. 223 .Preocupările la nivel mondial. Sulfitometrul se goleşte prin intermediul unei conducte care trece printr-un container încălzitor (la 60-80°C) şi continuă cu o pompă de vaporizare prin care se distribuie SO2 în celulă. fiind între 1-2 luni (Chassellas dore. Durata tratamentului este de 20-30 minute. astfel încât tratamentele se pot aplica diferenţiat. Muscat de Hamburg) şi 5-6 luni (Chassellas Napoleon. Păstrarea strugurilor de masă. recirculat de 40-50 de ori în 24 de ore. pentru prevenirea manifestării atacului de Botrytis cinerea.) 14. sulfitările prelungite producând decolorarea boabelor. modificarea culorii. după necesităţi. în vie mai ales în anii ploioşi. Ulterior fazial la 7-10 zile se efectuează tratamente pentru a preveni apariţia şi evoluţia bolilor criptogamice. şi desprinderea lor de pe rahis. 3 sau 4 luni de păstrare au arătat că atacul de putregai produs de Botrytis cinerea s-a redus cu 55-60%.

în fiecare celulă. În contact cu umiditatea din ambalaj şi în prezenţa CO2 generatoarele degajă SO2 în proporţie de circa 30-35% din greutatea iniţială.1. prevăzut la capete cu 2 orificii. iar valorificarea trebuie realizată în maxim 2-3 zile. Parametrii de păstrare (temperatura şi umiditatea relativă a aerului) se urmăresc şi se înregistrează de 3 ori pe zi. cu laturile acoperitoare. iar dacă încep să apară deprecieri calitative.. se va evita formarea condensului. Pentru livrare se poate face o cizelare sau o eliminare a boabelor crăpate şi a celor atacate de boli. 14. iar laturile sacului se îndoaie. pentru fiecare ambalaj.1. Strugurii sunt păstraţi în lădiţe căptuşite cu o folie de polietilenă în formă de sac. generatoare individuale cu SO2.La interval de 3-4 zile şi mai ales spre sfârşitul perioadei de păstrare se controlează starea fitosanitară a strugurilor.Dispozitiv pentru asigurarea stabilităţii generatoarelor de SO2 in interiorul ambalajului A. învelind strugurii şi placheta generatoare cu Na2S2O5. Generatorul de SO2 se aşează deasupra ciorchinilor. dispozitivul pentru fixarea acestora în ambalaje fiind prezentate în fig.plic generator (cu Na2S2O5 ). Figura 14. Generatoarele sunt reprezentate de pachete sau folii alveolate care conţin metabisulfit de sodiu (Na2S2O5). La sistarea păstrării. În ţările mari producătoare de struguri de masă se folosesc tot mai mult la valorificarea acestora. prin adaptarea treptată la temperatura mediului ambiant. 224 . se trece la valorificarea imediată.

Strugurii se păstrează în lădiţe tip IV. odată la 3-5 zile. care se arde în cutii metalice sau în tăvi de tablă. lăsând între ele şi la pereţi.25% SO2.5 g/m3 pentru următoarele. spaţii libere de 50 cm pentru aerisire şi control. La nivelul pardoselii şi de-a lungul celor doi pereţi lungi se instalează câte un canal de ventilaţie confecţionat din tablă.4. 225 . stivuite până la înălţimea de 1.B. Generatoarele combinate sunt cele mai bune.5. Când aerul este mai rece. iar pierderile sunt de peste 5-6% lunar. cu pierderi de 4-6%. cu respectarea măsurilor PSI (strat de nisip de 5-6 cm etc). acesta circulând de sus în jos. Aceste deschideri sunt folosite numai în momentul evacuării SO2 după tratament. În zilele cu temperatură scăzută se poate aerisi şi ziua (nu sub 0°C).5 m (10-12 rânduri). ferestre.limita exterioară a ambalajului Generatoarele cu difuziune rapidă asigură o conservare de 2-3 luni. iar în restul timpului sunt bine închise cu obloane etanşe. se pot efectua cu sulf solid. mai multe deschideri care permit pătrunderea şi evacuarea SO2. Fiecare dintre aceste canale comunică la unul din capete cu exteriorul. se aeriseşte repetat. Canalele din tablă prezintă lateral. când se obţin recolte sănătoase şi de calitate. pentru 5 plicuri generatoare. prin intermediul unor deschideri în peretele celulei. uşi. 14. prin care se elimină SO2. pe pereţii orientaţi către interiorul celulei. se închide accesul aerului (obloane. în lipsa instalaţiei speciale.picioruşe care se introduc în orificiile plicului generator. iar în zilele călduroase de toamnă. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate. strugurii de masă se pot păstra şi în spaţii cu ventilaţie naturală. coşuri de ventilaţie). în blocuri. cu 0. Norma de consum este de 14 g sulf/m3 spaţiu liber pentru primul tratament cu 1% SO2 şi 3. Sulfitarea se face prin arderea sulfului. 14. cu ventilaţie naturală În anii favorabili. Tratamentele de sulfitare. pentru reducerea temperaturii din interior. în dozele menţionate. cu secţiunea pătrată şi cu latura de circa 80 cm. amplasate în mai multe puncte dispersate în celulă. Igienizarea încăperilor se efectuează prin văruirea pereţilor şi arderea sulfului (20-25 g/m3) urmând să fie ţinute închise 2-3 zile şi apoi se aerisesc bine. C.suport din material plastic. însă mai frecvent. Controlul stării de păstrare se face zilnic. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal Sunt preferate depozitele la care ventilaţia aerului rece în celule se face pe la partea superioară. e. iar pentru omogenizarea atmosferei se recomandă funcţionarea ventilatoarelor. urmat de eliminarea SO2 după 30 de minute. climatic. noaptea. îmbinând ambele tipuri de emisie a SO2 şi care menţin calitatea strugurilor peste 2 luni (60-75 zile) la 0°C.

Mg 11-20mg. continuată până în prezent.februarie. Valoarea lor nutritivă nu constă în conţinutul relativ modest de glucide (3. Ca 9-15mg/100g) şi în vitaminele diverse (C 18-26mg. XV. F2 (gradul II. 30-50% roz-gălbui). cu un procent de peste 30%.5mg. Recoltarea se face la grade de maturitate diferite. Italia şi Turcia se numără printre marii producători situaţi în apropierea României.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR SOLANACEE DE LA CARE SE CONSUM| FRUCTELE 15. Perioada de consum în stare proaspătă atinge un maxim în lunile iulieaugust şi se diminuează foarte mult în ianuarie.5g% substanţă uscată solubilă/ 0 Brix). la peste 4. 100% pigmentaţie roşie) şi F5 (gradul V maturitatea tehnologică de prelucrare. partea necomestibilă de 3% şi valoarea energetică redusă. Tomatele au 6 faze de maturare: F0 (maturarea verde). semipârgă. în cazul valorificării imediate. California şi Italia. prepârgă.6-0. protide (1%).CAP. La nivel mondial şi european. 10-30% din epidermă roz-gălbui). două zone geografice fiind mai reprezentative. Produsele prelucrate din tomate au o piaţă de desfacere proprie. 50-90% pigmentaţie roşie).5mg. 190 Kcal/Kg.5-4. P 24-39mg. în funcţie de destinaţia livrării.3 %). Aciditatea este plăcută şi stabilă (0. iar pentru valorificarea care întârzie câteva zile este în gradul II (semipârgă). Estimările apreciază că 60-65 % din volumul producţiei mondiale de tomate se prelucrează. F4 (gradul IV maturitatea de consum.6mg%) pe care le are.2%. F1 (gradul I. dar din 1993 au fost egalate (1994) iar apoi depăşite (19952000) de producţia de varză. complex B 0. prin micşorarea suprafeţelor cultivate pentru valorificare industrială. Pentru consum intern.7% şi fibre 1.1. PP 0. au glucoză 0. Importanţa economică remarcabilă a tomatelor este legată de industria conservelor şi de ponderea exportului. destul de însemnată pentru a fi înregistrate separat de restul conservelor de legume calculate la un loc. E 0. dar sunt zone sau ţări unde oferta este prezentă în tot cursul anului. K 0. F3 (gradul III pârgă completă. momentul optim de recoltare este în gradul IV (maturitate de consum).5g% în acid citric).6mg. a cunoscut dezvoltarea cea mai accelerată. echivalent β Caroten 0.5-1mg.3 %).61% (K 226-310mg. 226 . constituie cea mai importantă cultură legumicolă. sau lipide (0. ci mai ales în substanţele minerale în proporţie de 0. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor Tomatele au deţinut primul loc în producţia legumicolă a României. Comparată cu alte producţii horticole importante din lume. de 134% în deceniul 1980-1990.

la soiurile transgenice în care sinteza etilenei şi maturarea au 227 . 1994). Cl.. pentru valorificarea care întârzie mai multe zile (Ciurel. de la soiuri care posedau prin selecţie o durată mai lungă de menţinere a calităţii (Vemone).1981) b) ritmul de maturare după recoltare: impune recoltarea mai timpurie pentru loturile care se transportă la temperaturi mai ridicate. 1989). şi colab. şi Foury. Fructele au aspect ceros.1. început de pârgă).I. Mihaela şi col... decât cele de vară-toamnă (gr. Această fază se consideră declanşată atunci când apare prima pată roz-gălbui în zona punctului pistilar şi durează până la generalizarea acesteia la 30% din suprafaţă. c)sistemul de cultură: tomatele de seră şi solarii se recoltează în faze mai timpurii şi trebuie transportate cât mai rapid din aceste spaţii (Chaux. Aceste recomandări generale sunt nuanţate de mai mulţi factori: a) grupa de timpurietate: soiurile timpurii se recoltează în faze mai incipiente de maturare (gr.. Rădulescu. Fig.Pentru export.a. recoltarea se face în gradul I (prepârgă. Schema modificăriilor fizico-chimice din timpul maturării tomatelor (după Willis s. dar sunt cu lojile interioare ale pulpei şi cu seminţele bine dezvoltate.). prepârgă. semipârgă). şi colab.15. 1982). C. O. pe distanţe sau perioade de timp mai lungi (Iordăchescu.. consistenţa interioară gelatinoasă. d) factorul soi: a diferenţiat valorificarea toamatelor din ce în ce mai mult. Cl.II.

mai ales la condiţionare. 11. consumând peste 50% din necesarul forţei de muncă. Daniela. 2-discuri dislocare-tăiere.despicător.transportor transversal de evacuare. Numărul de zile necesar pentru ca 75-80% din tomatele verzi să se matureze. în Fig. Roncardo. În culturile protejate. legate de timpul de lucru care creşte de aproape patru ori. Felicia etc. Maşina de recoltat tomate SKT-2 (după Aurel Marinescu) 1. 15. 16-bandă colectoare. 12. 9. 3-paravanele rotitoare. 13-bandă transportoare. la diferite temperaturi pofida dificultăţilor suplimentare faţă de culesul în vrac. 6. fiind apreciate pentru gustul lor excelent. Modul de recoltare pentru consum în stare proaspătă este manual. Alexandros. 14-transportor longitudinal.transportor colector. cu sau fără codiţă. mai ales pentru soiurile cu fructe mici (cocktail. dar şi pentru calibre normale (40-47mm etc). 5-transportor intermediar. 8-tobe cu degete.fost mult reduse (tip Long shelf life.buncăr.transportor. Fructele se desprind. 17. 7-scuturătorii cu degete. 15. 10-ventilator. 18-motor Fig. 40mm) sau foarte mici (cireaşă.2. 4-transportor elevator. se pun şi se manipulează în găleţi de plastic şi în ambalaje de transport. 20mm). 228 .).3. Ele se culeg în ciorchine sau în buchet (grape).transportorul tobă. Tellus. a apărut o nouă tendinţă de recoltare şi de valorificare. 15-bandă transversală.

alungite sau de formă oblongă. pentru a proteja marfa de soare. în maşini izoterme. . Se admit pentru consum în stare proaspătă doar fructele de tomate intacte. care determină inhibarea activităţii catalazei. şi Amăriuţei. şi în culturile protejate. grav deformate sau vătămate şi foarte mici. curate cu aspect proaspăt. tari. sub 40mm diametru. având calităţile minimale (suficient de tari. praf. aprovizionare cu ambalaje. La categoria extra fructele de tomate sunt lipsite practic de orice defect. Presortarea se execută concomitent cu recoltarea. În zilele prea călduroase. Nu vor avea gust sau miros străin. fără a fi putrezite sau lovite în mod evident. Ambalajele pline se stivuesc în câmp la capătul parcelei. lipsit de corpuri străine vizibile. stabilind echipe separate pentru 4 activităţi: recoltat şi transport la drum. în încăperi răcoroase la 12÷ 140C. sănătos. întregi. în funcţie de formă: . Ciorchinii cu tomate recoltaţi şi valorificaţi în această formă vor avea aspect proaspăt. 1989). sau spre seară. având formă. Diametrul minim 35 mm (rotunde şi costate) sau 30 mm (alungite). Tomatele recoltate în găleţi se răstoarnă cu grijă în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip III sau în lăzi de material plastic.Organizarea recoltării este necesară. Se 229 .costate. fără stricăciuni sau vătămări.rotunde sau tipul sferic. În SR 1421:1999 se menţionează trei tipuri comerciale pentru tomatele destinate consumului în stare proaspătă. vor fi proprii pentru consum. Factorul determinant este depăşirea pragului de 400C. iar 10% pot fi necorespunzătoare caracteristicilor minimale. Se culeg tomatele pe nuanţe de culoare. în spaţii protejate. precipitaţii şi extreme termice. care au un metabolism mult mai intens. îngălbenirea produsă de soare (solar yellowing) şi pete de ceară (waxy patch). Pentru categoria II. Vor fi practic lipsite de dăunători. aspect şi grad de dezvoltare tipice soiului sau hibridului căruia îi aparţin. Alexandrina. datorită perisabilităţii ridicate a fructelor încălzite. încărcat şi transport. scăderea conţinutului în acid ascorbic. guler verde (green back). I. este bine să nu se recolteze la prânz. Pentru categoria I tomatele vor fi suficient de ferme. nici alte defecte care ar putea afecta aspectul şi calitatea fructelor. Transportul de la locul de producţie se execută cu mijloace auto. separând fructele necorespunzătoare. fără crăpături necicatrizate etc). Nu se admite gulerul (zona) verde. cu unele defecte uşoare şi superficiale neînsemnate ( mai ales la formele costate). Un nivel de temperatură şi mai ridicat determină apariţia unor accidente şi deranjamente fiziologice: pătarea la maturare (blotchy ripening). cu pulpa tare. diminuarea metabolismului pectic şi inhibarea biosintezei licopenului (Burzo. . Temperaturile peste 250C cauzează vătămări ulterioare pe parcursul manipulării care depăşesc 40%. dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi fructele s-au zvântat. vătămări provocate de paraziţi şi umiditate exterioară anormală. protejate cu prelate sau cu rogojini. ambalare. Se recoltează mai ales pe vreme uscată. unde sunt incluse şi tipul " cherry" (cireaşă). curat.

RODA. Tomatele livrate cu peduncul sau în ciorchine nu se pot peria. incorecta manipulare a fructelor cu apariţie de vătămări şi uneori tendinţa de făţuire a mărfii. stocare de scurtă durată. formă. 1993). Stocarea sau staţionarea pe durată scurtă până la sortare. Olimpias. Fluxul cuprinde faze facultative sau obligatorii în funcţie de destinaţie sau caietul de sarcini: recepţie. calibrare. UR 85-90%. Procedeele mecanice cu componentă electronică au o productivitate şi o siguranţă superioară. iar materialele cu care sunt căptuşite dispozitivele şi piesele în contact cu fructele permit o manipulare fără probleme. Uniformizarea pigmentaţiei se realizează în cazul când dorim pigmentarea integrală a unor loturi recoltate în faze timpurii (F1-F2). Loturile postmaturate au conţinutul în substanţă uscată solubilă. Tomatele se aduc în ambalajele de manipulare-transport. prerăcire. F1-F4 6 zile. Pentru export. sortare. 230 . respectiv 17 zile (F1-F4). Procedeul manual apelează la mese de sortare. iar stivele de lăzi vor fi bine fixate. condiţiile de fermitate. eventual în prezenţa etilenei 1000-2000ppm. La calitatea I-a nu se admit defectele mai grave. semimecanizată sau mecanică-electronică. Sortarea calitativă este mult uşurată de presortare. Se efectuează la 200C. pentru a nu se produce striviri.. Recepţia calitativă se face pe baza unei probe medii conform STAS. funcţionalitate şi adaptabilitate deosebită: Greefa. vitamina C şi aciditatea uşor diminuate. IST. între care unele au o utilitate. Recepţia cantitativă se face la un cântar de 1500-2000 Kg. tratamente speciale. Sortarea calitativă şi pe culori (planşe. La 9-120C. prezentând unele deficienţe legate de productivitatea scăzută. în lipsa factorului uman. urmată de zvântare. are loc în spaţii răcoroase. inclusiv în trierea după culori. înregistrând de asemenea. ITO. având o durată de 2-6 zile: F3-F4 2 zile. duratele sunt de 7 zile (F3-F4). Acestea se aşază pe palete. cu temperatura de 12÷ 140C. În loc de spălare se poate face perierea mecanică. 12 zile (F2-F4). dezvoltare şi coloraţie sunt mai stricte. intercalată pe fluxul de sortare-calibrare. pentru a le urgenta livrarea. Există posibilitatea de efectuare manuală. imprecizia la calibrare. La calitatea extra se aleg tomatele care nu prezintă defecte. În paralel cu prerăcirea se poate executa şi spălarea. A. la o încărcătură de 500Kg/m3. Prerăcirea se poate efectua cu apă clorinată 200 ppm la 80C. fie la un centru profilat în livrare. uniformizarea pigmentaţiei. Procedeele semimecanice implică deservirea manuală a unor benzi de sortare sau a unor instalaţii mai complexe. F2-F4 circa 4 zile. Dokex (Gherghi. faze) se execută de obicei cuplată cu calibrarea pe mărime sau greutate. pierderi de circa 2% în greutate.evită supraîncărcarea lădiţelor. în vederea manipulării mecanice. ambalare şi lotizare. Condiţionarea se execută la puncte special organizate la nivel de fermă. fără a amesteca loturile primite.

rezistente. În unele cazuri. se ambalează astfel ciorchini de tomate în întregime. prin capsare. cu fructe de aceeaşi origine. Ambalarea pe platouri suport de diferite forme şi mărimi. Ambalarea în lădiţe. iar eşalonarea livrărilor pe piaţă contribuie la menţinerea lor.pentru export. De asemenea. în palete cu montanţi suprapuse pe două nivele. Egalizarea lădiţelor se realizează la capacitatea de 6 Kg. ambalarea se face pe calibre. Închiderea se face la cerere cu o copertină protectoare. în lăzi de export STAS 1247-89 tip IV. după scara: 30-35. iar soiurile transgenice long life au mărit competitivitatea în acest domeniu.). noi. curate. păstrarea se practică numai dacă există condiţiile şi dotarea necesară. Depozitarea şi păstrarea temporară a tomatelor (STAS R 9127/7-74) se face numai cu loturi de calitatea extra sau I. Datorită emisiei de etilenă. calibrarea nu se aplică. Pentru ciorchinii de tomate valorificaţi ca atare (tomate ataşate pe tulpină). calibre şi soiuri.pe plan intern. Copertina poate avea ferestre de plasă sau de ceolofan perforat. La tomatele alungite (de formă oblongă) se impune şi o lungime uniformă. Se apelează la păstrare atunci când o producţie excedentară ar putea provoca scăderea preţurilor. se răspândeşte tot mai mult în ţările cu horticultură avansată. Lotizarea produselor ambalate şi depozitarea temporară. se folosesc lăzile tip C. Condiţionarea pentru export se face mai bine mecanic. Marcarea ambalajelor va permite identificarea loturilor şi se face conform STAS-ului şi caietelor de sarcini. Unele soiuri sunt mai potrivite pentru export prin uniformitatea fructelor şi fermitatea pulpei. pe lăzile pentru export se aplică o simplă banderolă. 67-82. Supraambalarea se execută în ambalaje mai mari (lăzi. fructele având un grad de maturare mai puţin avansat. care grupează lădiţele cu un produs cât mai omogen. iar tomatele vor fi ambalate prin nearanjare (în vrac). care sunt aranjate în rânduri pentru calităţile superioare. dar fără neuniformităţi în coloraţie. calitate. De multe ori. 231 . centralizat. 82-102 mm şi peste 102 mm diametru. mărime şi stadiu de maturitate. albastră 47-57 mm şi galbenă 57-67 mm diametru). din acelaşi soi şi la acelaşi grad de maturare. Foliile sunt semipermeabile la schimbul de gaze. care pot ambala până la 12 kg. Lotizarea se face pe culori. ambalate în lăzile specifice (6-12 Kg). . soi.Se calibrează în mod obligatoriu primele două clase de calitate. 57-67. au scopul de-a forma loturi de marfă destinate expedierii. cu includerea în folie contractibilă. tip comercial. . cutii etc. 35-40. cântărirea şi egalizarea se fac în funcţie de ambalajul folosit: . extra şi I. nu se depozitează la un loc cu alte specii de legume şi fructe. 47-57. căptuşite cu hârtie subţire la cerere. iar culoarea are legătură cu calibrul (roşie pentru 40-47 mm. 40-47. containere.în prezent se utilizează tot mai mult şi lădiţele STAS 1247-89 tip III (capacitate 10-12 Kg tomate de câmp) şi tip IV (capacitate 5-6 Kg tomate de seră) şi ambalarea nearanjată (în vrac).

5 soiuri.. Modul de stivuire va permite circulaţia aerului şi controlul fiecărei stive. şi colab. care nu se pot păstra mai mult de 6-8 zile în aceste condiţii. şi la 220C şi UR 90% 6-8 zile Foury. 12-15. 1984 Chaux. tardive. la semipârgă (F2) sau pârgă (F3) de 10-120C. iar umplerea va permite suprapunerea fără strivire. Cl. Ph. I.Înălţimea de stivuire este de 10-12 rânduri de lădiţe. însoţită de pierderea fermităţii în termen de 24 ore. câmp. F1 la 20-220C şi UR 85-90% 10 zile seră. max. Condiţiile de păstrare sunt diferite pe faze de recoltare. max. apar deprecieri de 8-35% prin declasare. şi Chapon. În prepârgă (F1) temperatura este de 12-150C. chiar dacă sunt recoltate în F4. F1 şi 0 la 10 C şi UR 85-90% 14-(21) zile 1989 vară-toamnă.. În fiecare ambalaj fructele nu vor fi îndesate. Export II. Export II. Olga. F2 0 F1 13-20 C 7-20 zile F2 12-150C Gherghi. timpurii. F1 la 4-60C şi UR 85-90% 16. Pe măsură ce aceasta se prelungeşte. păstrarea la temperaturi de 0-50C timp de 5 zile duce la modificări ce impun consumul imediat la sfârşitul păstrării. F1 la 12-150/C şi UR 85-90% 20 zile solar. Umiditatea relativă este de 85-90%. spre deosebire de soiurile obişnuite. A.Fr. încărcătura de 480-500 Kg/m2. F3 la 8-100C şi UR 80-85% Ciurel. 1994 la 2-50C şi UR 90% 7-21 zile F3 la 8-120C şi UR 90% 7-14 zile F4 la 2-100C şi UR 90% 7-14 zile Tomatele long life se păstrează la temperatura de 20-220C şi UR 85-90% un număr minim de 10-15 zile. pot apare modificări în starea lor fizică şi în compoziţia chimică: 232 . iar la maturitatea de consum (F4) de 7-100C. Temperaturile mai mici de 80C (70C) determină apariţia unor pete sticloase pe fructele în pârgă şi semipârgă (F1-F2). dar măresc durata acesteia. iar durata de 21 de zile de păstrare este considerată normală.1 Durata păstrării tomatelor în funcţie de condiţiile de păstrare Sursa bibliografică. Mihaela şi colab. 1993 F3 la 8-100C 5-10 zile F4 la 8-120C 0 la 10 C şi UR 90% 15-20 zile la 150C şi UR 90% 12-16 zile F1-F2 la 200C şi UR 90% 8-12 zile Moras. 25-30 1982 (Vemone) seră. 1981 solar. La tomatele mature (F4). J. Lădiţele pot fi aşezate şi-n palete cu montanţi. După trecerea la temperatura mediului ambiant. F1-F2 la 12-150C şi UR 85% Rădulescu.1 Tabelul 15. 25-30 zile seră. suprapuse pe două nivele.. iar circulaţia aerului va menţine uniformitatea condiţiilor enunţate. Durata păstrării la soiurile obişnuite este sistematizată în tabelul 15. Tipul tomatelor şi condiţiile de păstrare Durata (zile) anul câmp. Cl. F1 la 8-100C şi UR 85-90% 25 zile Iordăchescu.

ambalajele fiind fixate şi consolidate pentru a constitui un singur bloc (Gherghi. boli sau deranjamente fiziologice. datorită perisabilităţii ciorchinelui. iar valoarea energetică 180270 Kcal/Kg.5% celuloză (2. prin congelare. Pentru export.scădere în greutate. Vinetele sunt solicitate pentru diverse preparate culinare şi pentru conserve. 10-13 mg Ca. Transportul la beneficiari se face cu mijloace auto izoterme sau acoperite cu prelate.2.4% protide.2% lipide şi 1. solicită o valorificare mult mai atentă.3%). sau multiple variante de preambalare. iar UR 85-90%. culoare caracteristică. O2=3-4%. Conţin în medie 3% glucide. iar la nivel european se remarcă Italia. în prezenţa permanentă a frigului. 1-1. fără pulpă 233 . Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor) Pătlăgelele vinete nu se numără între legumele a căror producţie este înregistrată statistic în România. se folosesc autodube frigorifice LKW şi vagoane frigorifice RCF. Consumul vinetelor este mai important de la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii septembrie. vitamina PP 0. Rodica şi colab. 1993). dar are limite mai largi prin culturile protejate şi prin păstrare. 15-25 mg P/100g produs proaspăt). Temperatura din interior se menţine la 120C.38-0. lădiţele de carton.4% fibre). modificarea culorii şi a fermităţii. UR 88-92%. Dintre marii producători mondiali. Numeroase gospodine păstrează pulpa de vinete semiprelucrată. Recoltarea se face la maturitatea de consum. 1982). 10-13 mg Mg. pentru piaţa internă. Păstrarea tomatelor în AC este efectuată la 120C. Tomatele în ciorchine sau în buchet preambalate. 0. Substanţele minerale sunt în procent de 0. complexul B 0. în amestec cu alte legume. care realizează peste 50% din producţia CEE. modificarea valorii nutritive.5% (220-266 mg K. 15. Livrarea ambalajelor (marcate. pentru identificarea provenienţei şi naturii mărfii). Încărcarea poate fi paletizată sau nepaletizată. elastică.6 mg %.. vitamina C doar 1-5 mg%. Modificarea atmosferei în interior prin folosirea azotului din tuburi. se derulează prin formarea comenzilor şi transportul la beneficiari. Turcia este situată cel mai aproape de zona noastră geografică. epidermă lucioasă. A. se remarcă platourile alveolare. CO2=3-4%. Ea nu se practică din motive de eficienţă economică. are efect de frânare a pigmentării şi maturării. ca urmare a reducerii proporţiei de oxigen la 6% (Cernat. Documentele de livrare includ certificate fitosanitare. a gustului şi aromei. în ambalaje speciale pentru desfacere în vrac sau preambalate.4 mg. zbârcire. Partea necomestibilă reprezintă 17-24%. Comercializarea tomatelor se poate face în lădiţele platou în care au fost ambalate iniţial. Tomatele sunt încadrate în grupa de legume cu piedreri maxime de manipulare şi transport (2.. Dintre tipurile existente la nivel internaţional. pe o durată de 20-30 zile. la o greutate a fructelor de minim 150 g/buc.

1978. Păstrarea vinetelor se practică frecvent la sfârşitul sezonului. ferindu-le de insolaţie. În finalul perioadei de recoltare. fără refrigerare. afectate de mucegai.. care ajung la 8% în 15 zile (Iordăchescu. (1994). Prerăcirea la 120C după recoltare. Supraambalate în ambalaje de carton. Preambalarea se foloseşte pentru aprovizionarea de toamnă. fără luciu şi colorate mai puţin intens. are totuşi un efect intermediar. Pentru export. Manipularea şi transportul trebuie făcute fără a vătăma vinetele. pentru desfacere la kilogram. După Letard. limitând mai ales pierderile în greutate în cele 2 săptămâni la 13-14%. sau chiar în saci din fibre sintetice de culori specifice (roşu. Procedeul este manual. curate. 251-400 g/buc. După Chaux şi Foury (1993). Se recoltează săptămânal. uşoare arsuri de soare. fapt care contribuie la obţinerea unor fructe de calitate. (1992). individual sau 2-3 fructe la un loc. cu mirosuri sau gusturi străine. Nu se admit fructele deteriorate. semimecanic la benzi transportoare. prin tăiere cu un foarfece horticol. la 7-100C şi UR 85-90% se pot păstra 10-12 zile. Cl. galben). C. Ambalarea se face în lăzi P sau M3-M4 de material plastic. sau cu umiditate exterioară. crăpată. În condiţii frigorifice. se depozitează la 7-100C şi UR 90-95%. La calitatea a II-a se admit şi defecte de coloraţie. şi Foury. În caietele de sarcini se poate solicita perierea şi/sau ceruirea. pentru o comercializare treptată 234 . Chaux. Condiţionarea constă în sortarea calitativă şi calibrare. sănătoase. Un indiciu îl constituie şi caliciul. Fructele murdare. La vinetele piriforme. Vinetele nu se mai maturează după recoltare şi nu suportă temperaturile coborâte. se ambalează pe un singur rând. păstrarea la 120C şi UR 92-95% a permis limitarea pierderilor în greutate ale vinetelor la 4-5% şi le-a menţinut fermitatea timp de 14 zile. sau chiar de două ori pe săptămână în perioada de vârf. în lăzi STAS 1247-89 tip V. vinetele se pot păstra şi preambalate în peliculă de PE.fibroasă sau seminţe supradezvoltate. MOBA). prevăzute cu caliciu şi peduncul. Presortarea are în vedere alegerea de vinete tari. nu sunt admise. când eşalonarea vânzărilor contribuie la menţinerea preţului şi chiar la creşterea lui. cu diferenţe de maxim 250 g. la saci din fibre sintetice de 5-8 Kg capacitate. se ofilesc şi pierd calitatea. veştejite. lăsate în condiţiile de temperatură şi umiditate relativă ale mediului ambiant. care începe să aibă o formă despicată. Cl. fructe mici şi neuniforme. recomandă prerăcirea la 12-140C. M. cu diferenţe între exemplare sub 75 g. chiar şi după 4-6 zile. Chaux şi Foury. precipitaţii. albastru. există 3 calibre: 150-250 g/buc. iar fructele pot fi mai mici în dimensiuni sau mai uşoare (150-175 g/buc. Pe de altă parte. uşoare răniri sau crăpăturile cicatrizate care au sub 3 cm2. normal dezvoltate. sau mecanic la instalaţii speciale (ex. cu pierderi de 4-6%. 1993). Varianta martor la 18-230C şi UR 85% a înregistrat 20% pierderi în greutate şi a pierdut fermitatea. având grijă să nu le zgâriem epiderma în spini. fără arsuri de soare. dar se tolerează uşoare defecte de formă. cu diferenţe de maxim 100g şi peste 400 g/buc. coborârea temperaturilor în câmp sub 12-150C determină la cules o calitate inferioară. efectuate manual la mese. sau de extreme termice.).

culoarea şi luciul caracteristic soiului. zacuscă.4-3. ardeii gogoşari.1 roşu 4. la maturitatea de consum (ardei gras verde) şi la maturitatea fiziologică (date medii. 1978.9 0. PP Vit. sau prin apăsare la punctul de inserţie cu tulpina.6-6. Gustul uşor acrişor provine de la conţinutul foarte stabil în aciditate (0. Turcia şi Spania se numără între marii producători mondiali. Perioada de consum în stare proaspătă se eşalonează aproape tot anul cu excepţia a 3-4 luni (ianuarie-martie-aprilie). congelate sau deshidratate. dar fără a atinge calitatea şi valoarea nutritivă corespunzătoare.3 Lipide Fibre Subst.3-1.u.58-1. K g% sp g% sp g% mg% 0.1 mg% s.9-1.0 0. Prelucrarea se face într-o gamă foarte largă de paste (în Bulgaria-luteniţa). ardeii lungi.4 2 0. 7% din producţia de legume a ţării noastre. 1983 etc.1-0.în termen de 15-18 zile. 1995. produse conservate în oţet.E partea necomestibil Kcal/Kg culoare mg% mg% mg% mg% % mg% verde 127-162 0. solar şi câmp. Haworth. o durată medie de depozitare de 8-20 zile.9-1. ardeii iuţi şi ardeii de boia reprezintă în ultimii ani cca.C β caroten Compl. când fructele au mărimea. Valoarea energetică relativ redusă este mult compensată prin conţinutul bogat în vitamine valoroase (mai ales vitamina C) şi săruri minerale. de preferinţă dimineaţa sau spre seară. Szent Gyorgy şi W. datorită culturilor de seră.42 0.28 0. dar şi prin păstrare.8-1.57 155-186 0.7 0. Enăchescu Georgeta. Pentru soiurile de seră se recomandă 100C.min. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor Ardeii graşi. fructele ajung în anumite condiţii la desăvârşirea coloritului şi implicit a gradului de coacere. Gherghi. 1984. Fructele se desprind prin tăiere.3 g% acid citric).44 0. Recoltarea este manuală. 1937). maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea fiziologică. B Vit.6-4. Vitamina C a fost separată din ardeiul iute aducând premiul Nobel descoperitorilor (A. Mincu.2-0.N. boia (paprika.85 16-27 160-250 roşu 165-210 1.5 0.3 2 0. când fructele sunt turgescente şi se desprind mai uşor. 15. Moras şi Chapon (1984) menţionează pentru aceleaşi condiţii de păstrare. iar pentru soiurile tardive 5-60C. chily).4 169-212 Ca mg% 6-8 9 Mg mg% 6 12 P mg% 15-25 20 ArdeiVit. la substanţa proaspătă) Ardei Glucide Proti de culoare g% sp g% sp verde 2. imediat după ploaie sau după irigat.6 0. la calitatea I este obligatorie 235 .7 20-27 260-390 Prelucrare după Favier.3. iar gustul iute de la capsaicine. recoltarea se poate face în tot cursul zilei. Nu este bine să se recolteze pe timp de ploaie. un grup de amine aromatice (0. Tabelul 15. prin varietăţile existente. Dacă totuşi recoltarea acestora se face într-o fază mai timpurie.17-0.). La ardeiul gogoşar şi ardeiul lung.3-0. Momentul optim de recoltare la ardeiul gras este maturitatea de consum. Toamna. Alexan. Conform STAS 1422-85. 1983. termosterilizate.2 Compoziţia chimică şi valoarea alimentară a fructelor de ardei.

1980). curaţi. 1982). la 80C (o răcire lentă este dăunătoare). eventual în lăzi de plastic. Manipularea şi transportul în vederea condiţionării trebuie efectuate mult mai repede decât la tomate sau pătlăgelele vinete. Preambalarea în saci de plasă textilă sau fibre sintetice. cu 3-5 zile. microflora patogenă de suprafaţă este numeroasă. pentru eşalonarea livrărilor şi prelungirea consumului de toamnă la ardeii lungi sau gogoşari (lunile noiembrie-decembrie). Mihaela (1980) recomandă livrarea ardeilor gogoşari la export în termen cât mai scurt. M. sortarea. scurtând durata de păstrare. care îşi continuă maturarea. de mărimi diferite. Gogoşarii în F3(pârga completă)-F4(maturitatea de consum) îşi pot uniformiza coacerea în 4-6 zile cu 10% pierderi medii. Presortarea efectuată concomitent cu recoltarea permite culegerea unor ardei sănătoşi.prezenţa pedunculului cu o lungime de minimum 1cm de la caliciu. Depozitarea şi păstrarea temporară sunt utilizate numai în caz de necesitate. Calibrarea ardeilor graşi şi lungi are loc în funcţie de diametrul maxim (aflat în zona pedunculară). ardeii vor avea formă regulată şi tipică varietăţii. Ciurel. Gogoşarii recoltaţi în F0(maturitatea verde)-F1(prepârgă) au pierderi de peste 30% prin depozitare. Pentru industrializare. Pentru export se folosesc ambalaje specializate de carton. După Taşcă. semimecanic sau mecanic. leziuni mecanice sau început de înmuiere a ţesuturilor. neofiliţi. se consideră diametrul ecuatorial. Ceruirea cu ceruri comestibile prelungeşte durata păstrării ardeilor graşi care se exportă. care trebuie să fie minimum de 60 mm la calitatea I şi de 40 cm la calitatea II Pentru gogoşari. Centrele organizate dispun de linii tehnologice. Gh. necoapte sau supramaturate. în timp ce la calitatea II se cere doar caliciul nevătămat. manifestând şi deranjamente fiziologice. 236 . printr-o prerăcire în termen de 6 ore. Sortarea şi calibrarea se pot executa manual. favorizează pierderea turgescenţei într-un interval de timp scurt. Condiţionarea cuprinde ştergerea de praf. În afară de ardeii iuţi. fără vătămări cauzate de ger sau insolaţie. Ambalarea se poate face în lăzi P. fiind obligatorii pentru export. unde aranjarea este în vrac. calibrarea şi ambalarea. lăzi C sau STAS 1247-89 tip II (grătar). şi colab.. având în vedere perisabilitatea foarte ridicată a ardeilor. (1982). este utilizată pentru aprovizionările de toamnă şi uneori solicitată chiar la export. determinând scăderea intensităţii respiraţiei şi creşterea conţinutului în pigmenţi carotenoidici (Dobreanu. pulpa celorlalte varietăţi nu va fi iute. de minimum 70 mm la calitatea I şi de 50 mm la calitatea II. fără a stoca sau păstra prea mult timp loturile. iar a gogoşarilor cu 6-10 zile. precum şi unele operaţii facultative (ceruirea. Stabilitatea calitativă se poate menţine mai bine pe parcursul expedierilor. Nu se admit fructe cu caliciul vătămat. la care separarea fructelor pe calităţi şi calibre se face manual sau automat. Conformaţia şi conţinutul ridicat în apă (91-93%). cu vătămări necicatrizate. seminţe albe şi gust dulceag. ardeii figurând printre speciile cele mai expuse (Burton. au aspect necomercial şi sunt expuse bolilor din depozit. la 15-200C şi UR 85-90%. preambalarea etc). Fructele fără peduncul se păstrează mai greu.

sau 20 zile la 8-100C. Pentru ardeii gogoşari la maturitatea fiziologică. este de 14-20 zile. UR 90-95% şi o circulaţie corespunzătoare a aerului. calitatea este păstrată mai bine. Iordăchescu Olga (1982) recomandă pentru ardeiul gras de seră durata de păstrare de 4-5 zile la 14-160C. cu UR 90%. ardeii graşi se păstrează la 7-100C şi UR 90-95%. păstrarea poate dura 40-45 zile. 237 . ardeii se păstrează la 8-100C la maturitatea de consum F1-F2 şi la 1-20C la maturitatea fiziologică F4-F5. în care se asigură o temperatură de 7-100C. (1978) şi Gherghi A. Durata de păstrare în primul caz. Prin ambalare în folie perforată. Pentru export se folosesc LKW-uri şi eventual vagoane RCF.Coloniile de ciuperci parazite sunt proporţionale cu creşterea temperaturii şi doar temperatura de 7-80C împiedică sporularea şi întârzie extinderea miceliilor. După Iordăchescu C. o durată de 1-3-4 săptămâni. în condiţii de umiditate relativă ridicată (93-96%) care se asigură sub huse de PE. Livrarea ardeilor este asemănătoare cu livrarea tomatelor. În vestul Europei. mai ales la soiurile de ardei gras cu pulpa subţire (sub 3mm). (1993).

Mg8-12mg%.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR CUCURBITACEAE 16. soiurile din grupa cornişon (pikling cucumbers) fiind 238 .5 kg/locuitor/an.6g% (K-150mg%. Explicaţia constă în utilizarea lor tradiţională în salate.34mg% etc. faţă de Belgia sau Italia. având două cicluri în seră. localizate mai ales la baza fructului. într-o mică buclă (porţiune finală cu diametru mai mic).8% fibre). spre peduncul. castraveţii conţin.1. Bulgaria (8-10 kg/locuitor/an). P-23mg%). complexul B 0. XVI. 4% în 1993) din producţia legumicolă a ţării noastre. Partea necomestibilă este apreciată între 10-28%. care consumă sub 1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor Castraveţii deţin o pondere de câteva procente (cca. Olanda. sau în peduncul. substanţe minerale 0. mai ales în coajă sau în apropierea ei. 0. în proporţii mult mai importante. Consumul castraveţilor are o pondere mult mai mare în unele ţări ca Grecia. dar în prezent s-au creat soiuri fără acest caracter.7% protide. Ca-15-20mg%. În afară de conţinutul foarte ridicat în apă (94-96%). iar valoarea energetică medie 110 Kcal/Kg. Lunile ianuarie-februarie şi în ultimii ani martie sunt lipsite de o ofertă din producţia internă. culturi de primăvară sau succesive în solarii şi culturi în câmp de vară sau de toamnă. În vecinătatea României se remarcă prin producţii mai importante la această specie Turcia şi Polonia. În multe ţări există alte legume care se folosesc în reţeta salatelor de vară sau de iarnă. Castraveţii se conservă în oţet sau prin lactofermentare. iar la nivel european Olanda şi Spania. Amăreala este datorată unor triterpene tetraciclice numite curcubitacine.4% celuloză (0. Perioada de consum în stare proaspătă este comparabilă cu cea a tomatelor. 2% glucide. 0. vitamina C 5-11mg%.CAP.

Staţionarea loturilor recoltate în seră va fi cât mai scurtă. Se manipulează fără a fi zgâriaţi. înainte de întărirea seminţelor. sănătoase. calitate şi dimensiuni. ci se face uniform. sau de 25cm pentru cei cu masă între 250-500g.diferenţiate de castraveţii de salată (concombres. Preţurile cele mai mari se dau la calibrele mici. fără umiditate exterioară anormală şi fără gust amar. expuse la vânt. precum şi 2% (inclusiv) cu gust amar în bucla terminală. dimineaţa. Culesul se face după zvântarea plantelor de rouă. Recoltarea este manuală în seră/răsadniţă şi poate fi manuală sau semimecanizată în câmp. sunt prea groase. sortate. în ambele cazuri existând o corelaţie între preţ. Fructele nedezvoltate. fără a călca sau deranja prea mult vrejii. Masa minimă admisă este de 180 g/bucată la castraveţii proveniţi din culturi de câmp şi de 250 g/bucată la castraveţii recoltaţi din sere sau solarii. Presortarea se face conform prevederilor SR 1416:1997. iar în cursul zilei doar dacă este nebulozitate. Castraveţii din culturile protejate se culeg de 2-3 ori pe săptămână. Fructele trebuie să fie întregi. La castraveţii de seră sau solar. la o umiditate relativă de 239 . concomitent cu presortarea pe mărimi. ofilire şi decolorare. cu excepţia alterărilor improprii consumului. tari. Castraveţii cornişon pentru murat se recoltează la dimensiuni mai mari decât cei pentru conservare în oţet. la castraveţii pentru murat. praf şi precipitaţii duc la depreciere. când sunt turgescenţi. colectând separat fructele mari nevandabile care blochează dezvoltarea plantei. coşuri cu mâner sau lăzi uşoare. drepţi sau având curbura maximă de 1cm pe toată lungimea. La calitatea I se admit până la 10% defecte. Castraveţii se rup prin răsucire sau se taie cu codiţă de maxim 2cm. Recoltarea manuală în câmp se face la 3-5 zile. ocazie cu care se poate face presortarea. 1983). Culesul în grămezi lăsate în aer liber. unde producţia este mai mică. Metodele mecanice sunt posibile pentru industrializare (Popa Doina şi colab. sau spre seară.. ele vor fi deplasate în spaţii răcoroase cu temperaturi de 12-160C. cu epiderma întinsă. Această operaţie nu este o simplă adunare de pe jos. cu un peduncul de 0. 40% din deprecierile ulterioare datorându-se acestei cauze. Cheltuielile de recoltare pot ajunge până la 70% din devizul (bugetul) culturii. au o perisabilitate accentuată. Din acestea se pun mai târziu în lăzi tip P sau în lăzi de material plastic. Castraveţii de seră sau răsadniţă. slice cucumbers) prin stadiul mai timpuriu de recoltare. Fructele prea mature. în cazul calităţilor superioare. Recoltarea castraveţilor se face la maturitatea de consum sau la maturitatea tehnologică specifică. cu aspect umflat şi o nuanţă verde gălbui. se impune o lungime minimă de 30cm atunci când masa lor depăşeşte 500g. foarte verzi. se culeg de mărimea. bine formaţi. Pentru calitatea extra castraveţii sunt caracteristici soiului. iar dimensiunile prea mari duc la refuzuri de calitate. fără a-i vătăma. bine dezvoltaţi. soare. iar munca mai migăloasă. forma şi aspectul caracteristic soiului. cu aspect proaspăt.5-2cm. după care se pun cu grijă în găleţi. pentru salată.

şoproanele sau încăperile pentru condiţionare se pot dimensiona pentru a oferi o parte din spaţiul necesar. rănirile şi contaminările se reduc. 6.1-9/3cm şi 9. pierderile în greutate sunt de 5-8 ori mai mici. capsate. separate gravitaţional pe grupele de greutate 300/400g. Staţionarea castraveţilor de câmp se face numai la umbră. în lăzi de carton ondulat de 9 Kg capacitate. Castraveţii până la 15 cm lungime se aranjează mai uşor. Castraveţii de seră semilungi (14-25cm) cu protuberanţe în relief. 500/600g şi 600/700g. prin presortare care se definitivează la un punct fix amenajat. La castraveţii fără preambalare peliculară. Calibrarea este obligatorie pentru castraveţii de calitatea extra şi I. castraveţii vor fi ambalaţi suficient de strâns. până în momentul condiţionării. Această stocare de scurtă durată poate fi realizată în lăzile sau coşurile de recoltare. care nu trebuie întârziată. partea vizibilă fiind reprezentativă pentru tot produsul. carton şi copertină. apoi se sortează şi se calibrează pe calităţi. Castraveţii cornişon se pot livra calibraţi pe trei grupe de mărime: lungime 3. în funcţie de calibru). M2 (7-9 Kg) sau M3 (23-27 Kg) şi distribuirea longitudinală oferă o capacitate maximă de umplere şi o oarecare protecţie suplimentară. iar valoarea igienică şi comercială la 240C durează circa 7 zile. Aici. culoarea şi fermitatea se menţin. Castraveţii de seră se şterg de praf şi eventualele picături de apă. în funcţie de destinatar şi mărimea fructelor. se face cu maşini speciale Doboy-Unipax (750 Kg/h) sau Vito-Brikman (300 buc/h) şi este obligatorie doar pentru export. Castraveţii de seră preambalaţi în peliculă se ambalează fie în lăzi de carton ondulat (12-16 bucăţi.1-6cm/diametru maximum 2cm. sau în lădiţe STAS 1247-89 tip V protejate cu foiţă. Castraveţii de câmp se condiţionează în paralel cu recoltarea. Se preferă recoltarea cu o zi mai târziu. acoperiţi cu prelate sau rogojini umezite cu apă. apoi se calibrează mecanic la instalaţii MOBA sau Brikman cu capacitatea orară de 4000 bucăţi. Sunt însă perioade când încărcătura de fructe a plantelor ne forţează să recoltăm cantităţi mai mari de castraveţi. au coaja mai groasă şi rezistă mai bine la deshidratare. Pentru a nu se deprecia în timpul transportului. Umbrarele. 240 . calitate. Ambalarea pentru export se face diferenţiat. Ambalarea se face în lăzi P (30Kg). calibru). se zvântă. în funcţie de destinaţie. fie în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip II (8 Kg sau 12-18 bucăţi). pe care fluxul de condiţionare nu le absoarbe imediat.95% care este favorizată prin acoperirea cu prelate de polietilenă. Condiţionarea castraveţilor se execută diferenţiat. decât staţionarea cu o zi în plus. sau lăzile M2(15kg) şi M3(28Kg) din material plastic. fructele se pot spăla cu apă curată.1-12/4cm. Preambalarea în peliculă termocontractibilă (Criovac) din PE sau PVC. Avantajele constau într-o protecţie superioară şi o păstrare mai bună a calităţii. ambalarea în lăzi P (20-26 Kg). tip. pentru a limita manipulările repetate. Conţinutul ambalajelor va fi omogen (ca varietate.

Păstrarea după recoltare se face în scopul menţinerii calităţii o perioadă cât mai îndelungată de timp, evaluată între 6 şi 17 zile, în funcţie de gradul de maturare. Castraveţii sunt sensibili la frig şi la deshidratare. Temperaturile din ce în ce mai scăzute sub pragul de 120C accelerează îngălbenirea castraveţilor de seră. Concomitent apar pe epidermă pete adâncite şi moi. Sub 60C, pe epiderma castraveţilor de câmp apar după 24 de ore pete sticloase de îngălbenire şi zone cu aspect umed. Peste 100C la castraveţii de câmp şi peste 120C la castraveţii de seră se accelerează respiraţia şi transpiraţia până la decolorare şi îngălbenire, miezul devine spongios, fructele îşi pierd fermitatea. Epiderma subţire a fructelor de castraveţi le face foarte sensibile la umiditatea relativă scăzută, sub 92-95%, pierzându-şi luciul, zbârcindu-se şi ofilindu-se. Depozitarea este recomandată numai pentru produsele ambalate, paletizate şi lotizate pe calibre şi calităţi. Pentru castraveţii de seră în criovac, temperatura de 12-130C şi UR 95% asigură o păstrare a calităţii de 15 zile, iar pentru fructele fără peliculă, de 7-10 zile. Castraveţii de câmp de mărime mai mare se pot păstra la 7-100C şi UR 92-95% timp de 8-12 zile, iar castraveţii cornişon (mai mici) nu-şi pot păstra calitatea mai mult de 5-8 zile, la 130C şi UR 90-95%, fiind mai sensibili datorită stadiului timpuriu de recoltare. Studiile de atmosferă controlată au demonstrat că un conţinut ridicat în azot până la 98% încetineşte respiraţia, în timp ce excesul de CO 2 are acelaşi efect ca şi temperaturile prea coborâte. Preambalarea în peliculă este preferată, deoarece crează o atmosferă modificată favorabilă păstrării, iar efectele obţinute sunt comparabile. Livrarea castraveţilor se execută cât mai repede posibil, din depozit sau după o prerăcire obligatorie la 10-120C. Transportul la distanţe mari se asigură frigorific, în autofrigorifice LKW sau pe calea ferată cu vagoane RCF refrigerate cu gheaţă. Condiţiile de transport (t0C/UR) sunt similare condiţiilor de păstrare în depozit. Comercializarea castraveţilor se realizează în unităţile de desfacere prin prezentare în vrac, în lăzi, sau preambalaţi în mod specific, în peliculă criovac, pungi de PE perforate, etc. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni Pepenii galbeni şi verzi sunt înregistraţi statistic separat de restul legumelor, dar prin comparaţie s-ar situa pe locul III în România, după tomate şi varză, ca mărime a producţiei realizate în ultimii ani. Acest lucru a fost sesizat şi de Chaux şi Foury (1994), care enumeră ţara noastră între producătorii europeni semnificativi, alături de Federaţia Rusă,Ucraina, Turcia şi Serbia. Pepenii galbeni se consumă în România mai ales în stare proaspătă, apreciaţi pentru parfumul, aroma, suculenţa sau gustul lor, dar se folosesc şi la prepararea unor produse de cofetărie, dulceţuri etc. Compoziţia chimică medie include glucide 7-8,5%, protide până la 1,2%, celuloză 0,6% (fibre 0,9%),

241

substanţe minerale 0,6% (K 150-320 mg%, Ca 14-20 mg%, Mg 14-20%, P 15-30 mg%), vitamina C 20-45 mg/100g produs proaspăt, β caroten 1,75 mg%, complexul B 0,3 mg%, vitamina PP 0,4 mg%. Proporţia de apă este de 90%, partea necomestibilă de 40-52%, iar valoarea energetică de 230-340 Kcal/Kg. Perioada de consum durează de la sfârşitul lunii iulie şi toată luna august, mai rar în prima parte a lunii septembrie. Consumul se poate prelungi prin păstrarea soiurilor tardive. Cultura protejată este puţin răspândită în România. Recoltarea se face diferenţiat. Pentru consum de durată scurtă de timp, se recoltează la mărimea şi aroma caracteristice, când culoarea se schimbă. Se mai menţionează ca indici ai maturării, îngălbenirea frunzei celei mai apropiate de peduncul, urmată de formarea unor crăpături inelare în jurul pedunculului. Poziţia pe plantă a fructului, mai apropiată de bază, grăbeşte coacerea. Pentru valorificare în două săptămâni, se recoltează înaintea coacerii depline, cu crăpătura inelară neformată, fructele continuându-şi evoluţia fără a creşte procentul de substanţă uscată solubilă. În funcţie de temperatura exterioară, în 3-4 zile care preced maturitatea de consum, fructele câştigă 3-4g substanţă uscată solubilă % (de la 8-9% la 12-13%), dobândind o calitate deosebită, dar pierzând din rezistenţa la manipulare, transport şi depozitare (maturitate deplină). Întârzierea recoltării cu încă 3-4 zile duce la supramaturare, pierderea suculenţei, pulpa devine fibroasă, iar transportul se caracterizează printr-o perisabilitate sporită. La soiurile târzii se pot recolta pentru păstrare fructele aflate într-o fază mult mai timpurie, caracterizată prin minim 5g substanţă uscată solubilă %, aromă absentă, gust slab dulceag şi fermitate a pulpei mare, cavitatea seminală cu aspect umed şi seminţele prinse. Recoltarea se face manual, dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi trebuie efectuată cât timp fructele sunt reci, până la ora 10 (11), fără a deranja vrejii, lăsând maxim 5 cm codiţă. Intervalul de recoltare este de 3 zile, sau chiar zilnic în perioadele mai călduroase. Manipularea se face cu grijă, ferind fructele de lovituri, şocuri sau presiuni. Nu se recomandă apăsarea prea puternică în zona pistilară, care este uşor elastică la maturitate, deoarece se formează o pată sticloasă. Presortarea se realizează conform STAS 3653, fructe de aspect, formă şi culoare a cojii caracteristice soiului, verificând prin sondaj aroma, culoarea şi gustul pulpei. Pentru calitatea I se cer pepeni galbeni fără defecte sau crăpături, se admite doar zona de contact cu solul uşor decolorată. Exemplarele diforme, crăpate, bolnave sau vătămate se elimină. Condiţionarea pepenilor destinaţi consumului imediat mai cuprinde ambalarea în lăzi P (2 rânduri) sau M2 de material plastic (1 rând). Dacă beneficiarii sunt la distanţe mari, lăzile se căptuşesc cu paie, fân, talaş, materiale curate, fără mirosuri sau gusturi străine, nemaifolosite anterior.

242

Fig.16.1. Ambalaje alveolare pentru pepeni galbeni din culturile protejate

Condiţionarea pentru export, mai ales din culturile protejate, presupune calibrarea pe 3 calibre 0,5-1,5; 1,5-3 şi peste 3 Kg/buc. Se curăţă superficial prin ştergere şi se ambalează în cutii cu 4-6 compartimente, capitonate cu talaş sau cu material plastic special. Un alt mod de ambalare este la platouri alveolare speciale (fig.20.1.). Un tratament facultativ înaintea ambalării poate fi ceruirea prin pulverizare cu ceruri naturale, pentru diminuarea ritmului de postmaturare, reducerea pericolului de mucegăire şi a pierderilor de umiditate prin evaporare. Păstrarea temporară de scurtă durată (circa 7 zile) nu pune probleme deosebite, dar marii producători folosesc prerăcirea la 10-150C imediat după recoltare pentru mărirea stabilităţii produsului pe parcursul condiţionării şi valorificării ulterioare. Păstrarea frigorifică este practicată diferenţiat. Soiurile aromate mai timpurii, nu se păstrează o durată prea îndelungată de timp, depozitarea având rolul de-a regla oferta şi de-a opri evoluţia loturilor recoltate în apropierea maturităţii depline. Soiurile aromate culese parţial imature, nu-şi desăvârşesc în mod complet calitatea. La ieşirea din camera rece, acestea sunt de două ori mai perisabile decât în cazul recoltării la maturitatea deplină (Chaux şi Foury, 1994). Din acest motiv, grupa Cantaloup (Charantaise) se păstrează doar 10 zile, la 4-60C şi UR 85-90%, nerecomandându-se temperaturi sub 40C. Soiurile tip Turkestan se pot păstra între 00C şi 70C, la 85-90% UR, timp de 2-3 săptămâni. Moras şi Chapon (1984) recomandă o temperatură medie de 40C, o umiditate relativă ridicată (UR 90%) şi o ventilaţie corect realizată. Hardenburg şi colab. (1986) menţionează valori apropiate, de 2-50C, dar o umiditate relativă mai ridicată (95% UR), pentru o durată de păstrare de 2 săptămâni. Toţi autorii citaţi se referă şi la soiurile tip Honey Dew, (nearomate, cu coaja netedă) care nu suportă prerăcirea şi nici temperaturile sub 70C. Aceste soiuri se păstrează la 7-100C şi UR 90% timp de 3 săptămâni (Seymour şi colab., 1993). Păstrarea frigorifică a soiurilor tardive Galben de toamnă (Jaune Canari) şi Măsliniu de iarnă (Vert Olive d'hiver) este posibilă 8-9 săptămâni (Gherghi, A., 1993) şi chiar 60-100 zile când se respectă tehnologia specifică, la Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Se aleg pentru păstrare exemplare cu coaja groasă, rezistentă, conţinut mai redus în zahăr, respiraţie mai puţin intensă. Momentul optim de recoltare este în pârgă (15 septembrie-1 octombrie), din culturi speciale sau cel puţin cu

243

tratamente corespunzătoare contra antracnozei. Se preferă pentru păstrare pepeni mijlocii, de 1,5-2 Kg/buc, eliminând exemplarele crude, vătămate sau atacate. Se tratează cu Rovral 0,2% prin stropire sau prin cufundare, apoi se zvântă. Se ambalează, ferindu-i de lovituri, în lăzi P curate şi fără mirosuri străine, căptuşite cu 2-3 cm de talaş sau paie curate şi uscate, pe fund şi la pereţi. Lăzile P se paletizează şi se depozitează în spaţii frigorifice ventilate, pentru a putea urmări păstrarea fiecărui lot şi scoate pentru valorificare în orice moment (Tudor, A. T., 1995). Condiţiile de depozitare pentru aceste soiuri, specializate în mod particular, sunt 5-100C pentru o păstrare de 25-40 zile şi 00C pentru o durată maximă de 2 luni pentru Galben de toamnă şi trei luni pentru Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Umiditatea relativă 85-90% şi o ventilare eficientă pentru evacuarea etilenei, trebuie menţinută cât mai bine. Pepenii galbeni tardivi aparţin varietăţii inodorus (Naud.), care acumulează zaharurile progresiv, nu dezvoltă aromă evidentă şi nu sunt de tip climacteric, precum sunt, de exemplu, cei din grupa Cantaloup. În timpul păstrării îşi îmbunătăţesc gustul şi savoarea, fermitatea pulpei şi culoarea se desăvârşesc. Fructele atacate de boli se acresc sau se amăresc, mucegaiurile imprimând şi gustul lor specific. Pierderile ajung la 20-25%, majoritatea prin stricare. Controlul loturilor păstrate se face zilnic. Atmosfera modificată prin mărirea conţinutului în CO2 asigură o păstrare mai puţin sigură decât o bună ventilare, care poate elimina etilena produsă abundent de pepeni. În prezent au fost create şi la această specie linii transgenice care se păstrează 14-21 zile la temperatură normală, sau se pot recolta la un grad de maturare mult mai avansat, cu un conţinut în glucide mai ridicat. Aceşti pepeni posedă o genă antisens care blochează acţiunea ACC- oxidazei, enzimă implicată în etapa finală de sinteză a etilenei. Scoaterea de la păstrare se face prin manipularea atentă, treptat, pentru a nu se depăşi un interval optim de 36 ore în care trebuie efectuată desfacerea pepenilor galbeni refrigeraţi. Înainte de comercializare se sortează. Transportul se execută în vehicule izoterme sau frigorifice, iar lăzile se vor ancora bine, având în vedere sensibilitatea la lovire şi zdruncinare puternică. Pe drumuri improprii se va circula cu viteză redusă, sub 50Km/h. 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi Pepenii verzi (harbujii, lubeniţele) prezintă o pondere a producţiei mai mare în România, precum şi în toate ţările din această zonă geografică, în comparaţie cu pepenii galbeni. Turcia este al doilea mare producător mondial de pepeni verzi. Proporţia între cele două culturi este de 80/20 în favoarea pepenilor verzi în Grecia şi de 63/37 în Italia. În ţările situate mai la vest, proporţia se inversează: 41/59 în Spania, 9/91 în Portugalia şi doar 3/97 în Franţa, aceasta din urmă importând 90% din consumul intern de pepeni verzi.

244

În compoziţia chimică a fructelor de pepeni verzi există multă apă 92± 2%, glucide 6,5± 1%, precum şi o cantitate destul de modestă de săruri minerale, de 0,3-0,4g% (K 110-270mg, Ca 7-9mg, Mg 5-10mg şi P 9-15mg/100g) Vitaminele: C 7-11mg/100g pr.p., β caroten (echivalat) 0,3-1%, PP 0,2mg/100g, vitaminele complexului B 0,37-0,62mg%. Valoarea energetică este relativ scăzută, 290-300 Kcal/Kg, iar proporţia părţii necomestibile de 44-54%. Aciditatea pulpei de 0,2g% este preponderent malică. Pepenii verzi sunt mult apreciaţi şi ei pentru gustul, suculenţa sau calităţile lor răcoritoare, fiind un desert preferat al zilelor de vară. Printre produsele prelucrate, putem enumera pepenii muraţi, dulceaţa sau confiatele de coajă, jeleul sau marmelada de miez, fără a avea o pondere comparabilă cu consumul proaspăt. Soiurile timpurii apar pe piaţă începând cu sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, iar perioada de consum se prelungeşte în lunile de toamnă, ultimele fructe de dimensiuni mai mici fiind destinate murării. Recoltarea. Momentul optim de recoltare se recunoaşte după mai mulţi indici: - coaja se colorează într-o nuanţă ceva mai deschisă dar mai pronunţată; - coaja se zgârie uşor cu unghia; - partea care stă pe pământ se îngălbeneşte sau se albeşte; - la apăsare fructul pârâie; - prin lovire se aude un zgomot înfundat de vas plin; - cârcelul de la baza codiţei se îngălbeneşte şi se usucă; - perişorii de pe codiţă cad; - fructul se desprinde uşor de pe vrej. Fructele nematurate sau răscoapte nu sunt de calitate. După recoltare, pepenii verzi nu mai evoluează ca grad de coacere. Recoltarea la timp contribuie la creşterea şi maturarea mai acceleretă a fructelor rămase pe plantă (vrej, curpen), determinând creşterea producţiei (Artemova, L., 1992). Se recoltează dimineaţa, seara sau pe timp răcoros. Culesul este tot manual, la 2-3 zile, prin treceri succesive, fără a deranja vrejii, lăsând o codiţă de 2-3cm. Se aleg exemplare de cel puţin 1,5 kg, fără vătămări, crăpături, arsuri de soare, atacuri de boli sau de dăunători. Se va evita recoltarea imediat după ploaie sau pe timp ploios. Staţionarea până în momentul transportului a grămezilor sau ambalajelor cu pepeni verzi se face la umbră. Pepenii verzi sunt sensibili la vătămări mecanice, dacă se manipulează şi se transportă în vrac. Podeaua şi pereţii mijlocului de transport vor fi protejate cu talaş, cu paie uscate sau frunze (10-15cm), iar peste pepeni se pun rogojini sau prelate. Ambalarea în lăzi grătar sau în lăzi paletă se practică mai puţin frecvent, dar protejarea la pereţi se va face în acelaşi mod. Suprapunerea fructelor nu trebuie să depăşească 2-3 rânduri în lăzile paletă, mai ales dacă intenţionăm să le păstrăm mai mult timp. Transportul trebuie efectuat în perioadele răcoroase ale zilei, în timp cât mai scurt. Păstrarea temporară pe o perioadă de 2-3 săptămâni, nu pune probleme deosebite, dacă s-a respectat tehnologia recomandată. Se păstrează corespunzător

245

pepenii din culturile sănătoase, fără antracnoză, care ajung la maturitate înainte de căderea primelor brume. Cei care provin din primele sau din ultimele recoltări, sunt mai perisabili. Soiurile tardive (Dr. Mauch, Charleston gray etc.) cu coajă groasă, acoperită de ceruri naturale, care au o activitate respiratorie mai redusă, se păstrează mai bine decât cele timpurii, cu coaja subţire şi miezul prea zemos. Capacitatea bună de păstrare o au pepeni de mărime mijlocie, uniformi, copţi dar nu complet (Avramescu, A., şi colab., 1972), în nici un caz cu maturitate optimă depăşită, fără resturi de pământ pe coajă. Condiţiile şi durata păstrării. Tehnologiile actuale de păstrare garantează menţinerea calităţii pepenilor verzi timp de 3-6 săptămâni, la o temperatură de 7± 30C şi 85-90% UR. La temperaturi mai scăzute de 2-5 0C, miezul se poate deprecia, devenind mucilaginos, de culoare mai închisă. Temperaturile prea ridicate (150C) determină pierderea treptată a gustului dulce şi atacul de antracnoză. O umiditate relativă excesivă determină apariţia de pete pe coajă şi gustul acru-amărui al miezului. După Artemova, A. (1992) perioada de consum poate fi prelungită, prin păstrare, cu maximum 3 luni. Într-o lună de păstrare, glucidele hidrosolubile se diminuează în medie cu 12,6%. Livrarea pentru consum a pepenilor verzi păstraţi în depozite trebuie asigurată în interval de maxim 2 zile. Pepenii care nu dispun de condiţii de păstrare bune sau provin din culturi neîngrijite, nu oferă garanţia păstrării îndelungate a calităţii şi trebuie comercializaţi în termen cât mai scurt. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor Dovleceii, Cucurbita sp. cu varietăţile lor, se cultivă în mod specific pentru fructele lor tinere, care conţin 0,9-1,8% protide, 2-4% glucide, 1% fibre (0,4% celuloză) şi peste 0,6% substanţe minerale (K 230-383mg, Ca 15-40mg, Mg 8-18mg, P 20-56mg%). Vitamina C 10-25mg% este instabilă datorită ascorbatoxidazei din coajă. Mai conţine 0,56mg% vitamina PP şi 0,4mg% vitamine din complexul B. Conţinutul în apă este de 94-96%, partea necomestibilă de circa 12-15%, iar valoarea energetică de 170-180 Kcal/Kg. Dovleceii se consumă mult în Italia, Spania, Franţa, Portugalia, în mod tradiţional, în mâncăruri în care sunt asociaţi cu tomatele, pătlăgelele vinete şi ardeii şi au calităţi dietetice. În România se consumă umpluţi, pané sau în diverse alte preparate, asociaţi cu diverse alte legume. Patisonul se foloseşte şi pentru murat (august-septembrie). Dovleceii apar pe piaţă în lunile mai-iunie, înregistrând un maxim de producţie între 15 Vl şi 20 Vll. Recoltarea se face manual, la 3-5 zile după deschiderea florilor, preferabil cât mai des (1-2 zile), pentru a nu depăşi maturitatea de consum. Fructele se taie de pe vrej, lăsând un peduncul de 1-3 cm şi se pun în ambalajele de comercializare. În această situaţie se practică recoltarea pe calităţi (presortarea), de către formaţii de doi muncitori, fiecare colectând o anumită calitate (I/II) conform STAS 1417-84. O recoltare susţinută stimulează o

246

producţie prelungită. Se acceptă doar fructele întregi, curate, proaspete, turgescente, sănătoase, fără vătămări, de formă şi culoare caracteristică soiului. Pentru calitatea I, dovleceii vor avea coajă fină, intactă, seminţe mici, abia formate şi formă regulată. Dimensiunile maxime sunt de 20 cm lungime şi 5 cm diametru, iar la patison de 7 cm diametru. Dovleceii în floare se recoltează la lungimea de 7 cm. Având o epidermă deosebit de fragilă, manipulările suplimentare sau prelungite trebuie evitate. Marfa se protejează de soare, praf sau intemperii şi se asigură transportul într-un timp cât mai scurt la centrul de prelucrare. Condiţionarea poate implica unele operaţiuni suplimentare, doar dacă ameliorează în mod semnificativ calitatea: curăţarea suplimentară, împrospătarea tăieturii pedunculului, ambalare sau preambalare specială. Ambalarea obişnuită se face în lăzi P, iar preambalarea este recomandată în pungi de polietilenă perforată de 1Kg capacitate. Dovleceii în floare se ambalează în lădiţe de lemn căptuşite cu foiţă de hârtie sau în lăzi de carton. În ţările occidentale exportatoare, se practică şi includerea în folie de polietilenă contractibilă. Păstrarea de scurtă durată la temperatura mediului ambiant nu este admisă mai mult de 2-3 zile. După 4-5 zile, dovleceii îşi pierd aspectul comercial, luciul şi fermitatea, se pătează la nivelul zonelor uşor lezate ale epidermei şi formează mucegai pe tăietura pedunculului. La 10± 20C şi 90-95 % UR, calitatea poate fi menţinută circa 7 zile pentru dovleceii obişnuiţi şi numai 48 de ore pentru dovleceii în floare. În acest interval, conţinutul în vitamina C se micşorează substanţial. Loturile preambalate în polietilenă contractibilă aparţinând unor soiuri testate, suportă timp de câteva săptămâni temperaturi de 0÷ 40C şi UR 8595%, perioadă în care are loc exportul şi desfacerea pe alte pieţe. La revenirea la temperatura normală, consumul trebuie asigurat fără întârziere.

CAP. XVII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR P|ST|I/CAPSULE
Grupa tehnologică specifică include plante legumicole de la care se consumă boabele verzi (mazărea, bobul), păstăile verzi (fasolea de grădină, unele varietăţi recente de mazăre de grădină) şi capsulele (bamele = Hybiscus esculentum, fam. Malvaceae). 17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină Fasolea de grădină cultivată în ţara noastră pentru păstăi aparţine speciei Phaseolus vulgaris L., având două varietăţi: - varietatea mai cultivată este fasolea pitică, cu creştere determinată (var. nanus), numită şi oloagă. Tipurile cu păstaie cilindrică se mai numesc fideluţe, iar cele cu păstaia galbenă, fasole ţucără.;

247

- varietatea cu o cultură mai greu mecanizabilă este fasolea urcătoare (var. communis), numită şi fasole lată, fasole grasă, sau fasole de arac (harag), cu creştere nedeterminată. Păstăile conţin în medie 90% apă, 3,7-5,7% glucide, peste 2% protide (cu toţi aminoacizii esenţiali), fibre 3,1% (celuloză 1,4%). Conţinutul în substanţe minerale este de 0,6g%, din care K 243-275 mg, Ca 40-56 mg, Mg 26-35 mg şi P 30-60 mg%. Vitamina C este în cantitate de 16-20 mg%, vitaminele complexului B 0,4-0,9 mg%, vitamina PP 0,5-0,7 mg%, iar vitamina E 0,24-0,28 mg%. Partea necomestibilă este de 9-10%, iar valoarea energetică de 240-330 Kcal/kg. Această legumă ocupă locul 12 în ierarhia producţiilor mondiale, având calităţi culinare şi dietetice remarcabile, dar prezentând un mare interes economic, atât prin marile cantităţi conservate, cât şi prin performanţele culturii mecanizate care se practică în Europa şi se extinde tot mai mult în Africa. Perioada de consum durează din iunie până în octombrie, culturile în solarii sau sere fiind mai puţin practicate în România. Recoltarea păstăilor se face - la fasolea oloagă când boabele de abia încep să se formeze, sub 3 mm diametru la păstăile cilindrice şi sub 4 mm diametru la alte grupe de soiuri. Păstăile vor avea dimensiuni caracteristice soiului, fiind cât mai suculente, fără aţe şi ţesut pergamentos.; - la fasolea lată (calitatea I) păstăi mai puţin dezvoltate, fragede, care se vor rupe uşor la îndoire, cu ruptură netedă. Momentul optim al recoltării se situează la 55-70 zile de la semănat, sau la circa 15 zile de la data înfloririi. Păstăile ajung la maturitatea de consum în mod succesiv, intervalul fiind influenţat de starea timpului. Fasolea lată se maturează într-un ritm mai lent. Umezeala şi răcoarea prelungesc maturarea, iar seceta şi căldura o scurtează. Recoltarea mecanică se face la maturitatea tehnologică. Recoltarea manuală se face în coşuri sau găleţi, iar varianta semimecanică presupune folosirea unor platforme tractate pentru scoaterea mecanizată din câmp a cantităţilor culese manual. Se repetă la 2-3 zile, întârzierile provocând îmbătrânirea păstăilor, dezvoltarea şi întărirea boabelor, apariţia şi lemnificarea aţelor. Producţia se depreciază şi se diminuează, întrucât formarea florilor noi este stânjenită. Recoltarea mecanică se realizează cu combina de recoltat fasole FZB, tractată de tractorul U650 M (Neagu, V., şi colab., 1985), în vederea prelucrării industriale. Productivitatea este de 2-3 ha/schimb, sortimentul de soiuri specific având maturitatea de consum simultană de peste 85% în momentul recoltării, tufe de 25-30 cm, plante viguroase, bine înrădăcinate şi bogate în păstăi. Păstăile acestor soiuri sunt situate în partea superioară a plantei, dezvoltate şi fără aţe, în ciorchini rămuroşi, cu desprindere uşoară de pe plante. Cultura se erbicidează, iar parcelele se eşalonează la recoltare prin însămânţare decalată. Acestea se pregătesc cu drumuri late de 2 m pe laturile

248

lungi şi zone de întoarcere la capăt cu lăţimea de 12 m. Terenul va fi nivelat, fără bulgări, bolovani sau pietre. Condiţionarea pentru consum în stare proaspătă se face în funcţie de exigenţele caietelor de sarcini şi conform STAS 8948-83, odată cu recoltarea sau în aceeaşi zi, deoarece produsul se depreciază uşor (Olaru, C., 1982). Se elimină păstăile deteriorate, deformate sau bolnave şi resturile vegetale, ciorchinii sunt despărţiţi. Calibrarea se face după dimensiuni, calitatea I având la fasolea cilindrică lungimea maximă de 6 cm şi lăţimea maximă de 6mm, iar la fasolea lată lăţimea minimă de 12 mm. Ambalarea pentru consum intern se face în lăzi de lemn tip C sau plastic, M2-M3 . Se practică şi preambalarea fie în pungi de PE perforată de 0,5-1 Kg, fie în saci de plasă din materiale plastice sau textile, la 2-3 Kg capacitate. Livrarea pentru industria conservelor se face în lăzi paletă metalice tip Euro (STAS 8635-70), în lăzi paletă de tip comercial sau în lăzi de lemn de tip P sau C. Exportul este realizat numai cu păstăi de culoare verde, sortate, calibrate, ambalate în lădiţe STAS 1247 tip V capitonate cu hârtie pergaminată (pergament) perforată. Stratul de deasupra va avea păstăile puse în lungul lădiţei, paralel cu latura mare. Fluxul tehnologic de valorificare, fără intervenţia frigului produs artificial, nu poate dura mai mult de 3 zile, dacă păstăile sunt ţinute în spaţii răcoroase, bine aerisite, cu o umiditate relativă de 90-95%. Un flux tehnologic modern presupune prerăcirea la 10± 10C imediat după recoltare, sau în interval de 3-4 ore pentru eliminarea căldurii de câmp. Transportul nu poate depăşi 5 zile, produsul putându-se deprecia. Se face cu vagoane frigorifice sau mijloace auto frigorifice, în care se va menţine o temperatură de 8-100C şi UR 90%. Pierderile admise sunt de 2% pe CF, 1% auto şi 0,5% / zi export. Păstrarea temporară se face în condiţiile STAS 9127/15 - 85, în spaţii utilate, cu loturi de calitatea I, recoltate de preferinţă manual şi cu codiţă, ambalate în lădiţe în strat de circa 20cm. Ea nu poate depăşi durata de 10 zile, la temperatura de 8-100C şi UR 90-95%, cu pierderi admise de până la 8%. Compoziţia atmosferică de 2-3% O2 şi 5-7% CO2 întârzie îngălbenirea păstăilor şi prelungeşte durata păstrării cu circa 7-10 zile (Gherghi, A., 1994).

17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării Seminţele verzi de mazăre de grădină sunt consumate înainte de-a fi ajuns la maturitatea fiziologică, în stare proaspătă sau conservată. Au un conţinut bogat în glucide, de 12,5-14%, protide 6-8,4% (proteine, globuline 56%), lipide 0,6%, fibre 6% (celuloză 2,6-2,7%). Substanţele minerale în cantitate mare, peste 0,9%, din care K 300-340mg, Ca 25mg, Mg 33-40mg, P 100-126mg%, Fe 2 mg

249

Fig. tenderometre). medullare) ultimele fiind mult mai bune pentru prelucrare.2-3 mg%. Recoltarea se efectuează când 70-80% din păstăi au atins maturitatea tehnologică. păstăile trebuie să conţină minim 5 boabe la calitatea I şi minim 3 boabe la calitatea II. după circa 3 săptămâni de la scuturarea florilor (21± 3 zile) la soiurile zaharate (cu bob zbârcit) şi după 15± 2 zile de la scuturarea florilor. şi colab. vit. E 0. datele fiind caracteristice pe grupe de soiuri. solicitând 110 norme zilnice de muncă la hectar. Există şi posibilitatea mai puţin practicată de-a cultiva mazărea în cultură dublă după spanac. Strânse între degete. la o epocă intermediară. gradului de maturare fizice (maturometre. Umiditatea totală este de 74-76%. iar pentru consumul în stare conservată (termosterilizată. complexul B până la 1 mg%.1. Epoca de consum în stare proaspătă este între 10 mai şi 15 iulie. chimice (substanţa uscată. partea necomestibilă între 53-65%. PP peste 2 mg%. suculente. însămânţată la începutul lunii iulie. 1984). 1970). H.%. fără amidonare (gust făinos) sau supramaturare (separarea cotiledoanelor). Maşina de recoltat mazăre (MRM 2. zaharate. Se execută 2-3 recoltări la interval de 3-4 zile. La mazărea zaharată (cu bobul zbârcit).2 M) Recoltarea manuală se practică pentru consumul direct. iar valoarea energetică de 780-790 Kcal/kg (960 Kcal/kg după Mincu. Conform SR 8947. şi colab. Vitamina C 25-40 mg%. cu păstaia tânără comestibilă ca atare. var. soiuri timpurii în cultură irigată. fine.. se vor turti fără să se spargă. recoltarea manuală într-o singură trecere prin smulgere. suficient de ferme. la soiurile cu bobul neted. Sortimentul cultivat cuprinde soiuri cu bobul neted şi soiuri cu bobul zbârcit (încreţit. congelată etc.17. Boabele trebuie să fie bine formate. Au apărut şi soiuri mange tout (mangia tutto). Perioada optimă apare în funcţie de condiţiile climatice.) în restul anului. Indicele tenderometric optim este de circa 110. Mazărea pentru conservare poate fi recoltată cu mai multă siguranţă dacă se apelează la metode de control al. pe o scară de la 74-140. I. 1982). cu un maximum la 20 iunie. Gabriela. Gradul de maturare va fi incomplet. cu recoltare în luna septembrie (Butnaru. permite economisirea forţei de 250 . vit. iar cantitatea zilnică recoltată de un muncitor nu depăşeşte 40 kg păstăi (Doru. raportul amidon/zahăr) şi tehnologice (randamentul în boabe).

dar păstăile au stadii de maturare diferite şi trebuie sortate. păstăile fiind sortate şi ambalate în lăzi P sau M3. fie din recoltare şi batozare într-o singură trecere. are loc spălarea într-un spălător cu flotaţie. sunt necesare 2 maşini. Păstăile calitatea I vor fi proaspete. Fig. Cl. 3-separatorul (bătătorul). 6-elevator cu cupe pentru evacuarea boabelor. Concomitent se va executa şi condiţionarea. frunzele. turgescente. după ce a fost în prealabil recoltată. în apa se introduc calupuri de gheaţă. În cel de-al doilea caz. vrejii şi alte impurităţi uşoare. Dacă staţia de batozare se găseşte la peste 25 km de fabrică. Prima fază este smulgerea şi tăierea (3-3.). Schema procesului tehnologic de batozare (1-elevatorul de alimentare.2M+U650(L-400) (fig. Maşina MRM-2. După cântărirea automată. Aici se separă tecile.5 ha/10-12 ore). una pentru recoltare şi a doua pentru batozare în mişcare (batoze mobile). se realizează în staţionar. pentru a nu se freca în timpul transportului şi se execută prerăcire la 0-40C.muncă. cu ajutorul unui curent de aer. Ambalajele vor conţine minim 20 kg păstăi bine aşezate şi îndesate. cu batoza pentru boabe verzi (500-1000 Kg/oră +3-4t vreji).. Alimentarea cu vreji a batozei se face din remorcă. În primul caz. Prin intermediul unui lanţ cu gheare. P. Fiind un produs cu o stabilitate mai mică de 4 ore. treieratul. (30-40% apă. cu peduncul ataşat şi fără vătămări sau semne de încingere.1.4-elevatorul de evacuare a boabelor. Colectarea boabelor se poate face în ambalajele de transport sau în bazine de stocaj. restul boabe). unde păstăile se desfac sub loviturile paletelor. se folosesc maşini autopropulsate de recoltat şi batozat (treierat) mazărea (Patron. 7-transportor. fluxurile tehnologice fiind distincte.2. Chaux. fiind consumabile şi la un grad de maturitate mai avansat. 9-recuperator) Metodele moderne de recoltare constau în batozarea mazării direct în lan. Pe sitele vibratoare se separă impurităţile minerale. 17.elevator pentru eliminarea vrejilor şi tecilor. care îndepărtează restul impurităţilor (coji. vrejii sunt introduşi în tamburul cu palete. 1989. 251 . Boabele cad pe covorul de cauciuc şi sunt transportate cu elevatorul la vânturătoare. 2-dispozitivul de treier tambur cu site. Recoltarea mecanizată se poate face cu MRM-2. iar faza a doua. I. 10. 1994).2M poate fi folosită cu elevator pentru încărcarea plantelor direct în remorcă. mai grele. Cl. iar clorinarea se face la limita superioară. boabe seci sau sparte) şi sucul din spargerea boabelor. boabele verzi de mazăre se transportă în bene sau în cisterne cu apă rece (sub 12-14 0C) clorinată cu 5-20-30 mg clor activ la litru. tipice pentru soiul din care provin. 8. şi Foury.. 5 elevatorul de deşeuri.

Alţi autori (Iordăchescu. proteine 2-5%. Dacă se recoltează ca păstăi imature. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină Bobul. Recoltarea se face în stadiul de 3/4 al dezvoltării seminţelor. pierderile se reduc la 4-7% în interval de 3-6 zile.Studiile de atmosferă controlată au stabilit că 5-7% CO2 prelungeşte durata păstrării frigorifice la 20 zile. dacă recoltarea s-a desfăşurat în condiţii bune şi s-a continuat cu prerăcirea. 252 . Chiar la această temperatură scăzută căldura degajată este cea mai ridicată (9MJ/t/24h). stadiul de dezvoltare a boabelor va fi de 1/3-1/2. P 25 mg%. C sau M2-M3 de material plastic. După Enăchescu Georgeta (1984) boabele tinere au 81% apă. iar monoglucidele scăzând de la 5% la mai puţin de 1%.Păstăile de mazăre valorificate ca atare. numai pe o distanţă care poate fi străbătută în 1-2 zile maxim. când tegumentul nu s-a întărit şi are culoare albă-gălbuie.. Cl. În ultimele decenii. sau 55 g/100g substanţă uscată. la 0-40C. 1994). 1. Livrarea se face în condiţii de refrigerare. continuându-şi evoluţia spre amidonare. evaluează conţinutul în glucide la valori mult mai mari. în pungi de polietilenă cu capacitatea de 1 Kg. de 14-19% amidon. dar consumat de păturile sărace.6% lipide. iar prezentarea mărfii în magazine este sub formă preambalată. având desfacerea asigurată mai ales în ţările arabe. Ca 22 mg%. Chaux. 17. boabele suportă greu păstrarea. dacă staţionează în spaţii nerăcite. de circa zece ori mai mare decât căldura degajată de mere. Concomitent se face condiţionarea prin sortare şi ambalare în lăzi P. la 3-4 zile. înregistrează în 24 de ore pierderi de 15± 10% sub formă de scăderi în greutate sau deprecieri calitative. 1978. Deşi sunt mai stabile sub raport calitativ în păstăi. s-a conturat o activitate tot mai importantă de industrializare a boabelor verzi. el fiind mai timpuriu decât fasolea. şi Foury. 5-9% monoglucide. Depozitarea şi păstrarea temporară a păstăilor este avizată doar la 0 0/-0. Vicia faba L. fără a fi făinoase. Mg 38 mg%. Se efectuează manual. dar şi pentru păstăile tinere. pere sau struguri. La 5-80C. în mai multe reprize. 33 mg acid ascorbic. este cultivat ca plantă legumicolă pentru boabele sale proaspete. C. 0. Momentul apariţiei bobului pe piaţă este luna mai. dar boabele devin făinoase. Cl. iar cotiledoanele nu au devenit prea făinoase. varietatea major. Spania este cel mai mare cultivator şi exportator european. valoarea energetică fiind de 1000-3400 Kcal/Kg. Transportul mazării păstăi prerăcite se face în maşini frigorifice.. bobul este un aliment tradiţional foarte mult apreciat. În ţările limitrofe bazinului mediteranean. semidezvoltate sau dezvoltate complet.5 C şi UR 85-90% timp de 5-8 zile.5 mg% vitamina PP. amidonul depăşind 8%. săruri minerale cum ar fi: K 250 mg%. deoarece păstăile se maturează eşalonat. zaharuri (glucide) 3%. fragede.3.

sau sub formă preambalată în pungi de polietilenă de 1 kg. iar conform STAS 4878-84 nu vor depăşi lungimea de 5 cm. Durata de păstrare este de 2-4 zile. prin mai multe treceri. vor fi întregi. Valoarea energetică este de 386 Kcal/Kg.în limba turcă). Bamele cu aţe sau seminţe mari şi grosiere. alterate sau strivite. Se consumă mult în Orient (bamia. celuloză 1-2% s.4. iar ambalarea definitivă sau preambalarea la centru de prelucrare şi tranzit. la 2/40C şi UR 90%. asemănător cu ciupercile.. mazărea boabe sau legumele de frunze. cele lemnificate. Temperaturi mai scăzute determină brunificarea. au proprietăţi medicinale şi dietetice. 17.). substanţe minerale.Păstrarea păstăilor tinere se face la 60C şi 95% UR. Recoltarea se face când fructele sunt tinere. acid ascorbic 24-43 mg%. capsule verzi. Fructele recoltate mai rar se lemnifică şi se depreciază. glucide 47%. întrebuinţate pentru diverse preparate culinare sau pentru industrializare.u. Perioada apariţiei pe piaţă este din 20 iulie şi până în luna septembrie. când perişorii de pe capsule sunt umezi şi nu irită mâinile. Bamele au un metabolism foarte intens. Seminţele (boabele) proaspete evoluează foarte rapid după separare şi nu trebuie păstrate mai mult de 1-2 zile.u. dar nu se aplică decât loturilor răcite imediat după recoltare. 253 . fără umiditate exterioară anormală. nevătămate. După 3-4 zile. dimineaţa. capsulele se pun în lăzi. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor Bamele. care se scot din parcele şi se protejează contra factorilor nefavorabili până la venirea mijloacelor de transport. sau cel mult 7 cm (pentru soiurile cu fructe lungi). Hybiscus esculentus L. cu seminţe abia formate. Din găleţile de cules. Prezentarea în magazine se realizează în lăzi de transport. nu se vor considera proprii pentru consum. 2% protide (proteină brută peste 12% din s.la maturitatea de consum sau tehnologică. Prin conţinutul ridicat în substanţe mucilaginoase. Condiţionarea se face concomitent cu recoltarea. sănătoase şi curate. prin presortare. la 0/20C şi 90-95% UR. sunt cultivate pentru fructele lor. fragede. Conţin apă 76% ± 12%. cu o circulaţie bună a aerului. Bamele culese vor avea codiţă. Păstrarea temporară se poate face 1-2 săptămâni. apare fenomenul de alterare în masă. Se recoltează manual.

2%. frunze. Ca 37-55 mg.1. M. verdeţuri etc. P 24-50 mg. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei Salata. cuprinde un număr foarte mare de specii. Aceasta a fost amplificată în unele lucrări prin extinderea accepţiunii asupra unor plante perene.4 mg%. dar şi un obstacol în exportul unor ţări care nu aplică în cultură tehnologii raţionale de fertilizare şi protecţie fitosanitară. producţiile extra timpurii de câmp în aprilie-mai (cu maximum între 20 ianuarie15 mai).4-0.45 mg%.7%. Salata mai conţine vitaminele complexului B 0. K1 0. Compoziţia chimică cuprinde: apă 94-95%. Dumitrescu. dar fiind în momentul recoltării mult mai important. marula şi salata aurie. cu valoare energetică redusă. Salata a fost iniţial o plantă medicinală cu proprietăţi calmante. iceberg etc./an). Conţinutul în acid ascorbic este instabil.2% etc. 18. 1998. bulboase sau condimentar aromatice de la care se consumă frunzele sau peţiolurile../an). Problema reziduurilor de pesticide şi de azotaţi/azotiţi (nitraţi/nitriţi) prezintă o preocupare actuală a cultivatorilor. I. glucide de 1.2-0.6-0.35-0. Salata prezintă importanţă şi prin faptul că asigură. rădăcinoase.1-2.. Grecia (10 Kg/loc/an). evaluat la 8-13 mg. Partea necomestibilă este de 34-39%. din care K 224-320 mg.5% (celuloză 0.8 Kg/loc. Italia (12.2%. asociate şi succesive. prezintă mai multe forme: de căpăţână.9%). Salata de căpăţână este cea mai cultivată şi are câteva tipuri de soiuri: cu frunze netede (beurré. care a devenit treptat plantă alimentară. 1983). Epoca de consum este permanentă. între 120-210 Kcal/kg. grupează separat legumele verdeţuri şi legumele pentru muguri. de foi. China sau în CEE. E 0.CAP.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP| T| A LEGUMELOR DE FRUNZE {I A UNOR SPECII MAI PU}IN R| SPANDITE Grupa tehnologică denumită şi cea a plantelor legumicole de la care se consumă frunzele.3 Kg consum/loc. unde există ţări ca Spania (23. lăstarii sau tulpinile false (Potec. β caroten 0. Se consumă frunzele sau căpăţânile. Franţa (7. peţiol şi lăstari etiolaţi.). XVIII .36%. Importanţa economică a culturii de salată este considerabilă în SUA. şi colab. Lactuca sativa L. cea mai răspândită). substanţe minerale 0.8 Kg/loc/an şi locul II după tomate între legumele cumpărate de familiile franceze). o folosire mai intensivă a spaţiului. cele de toamnă în 254 . cele de vară în mai-iulie (cu maximum iunie).5%. mai ales in sere şi solarii. PP 0. şi colab. protide 1. cu frunze creţe (batavia. prin culturi premergătoare. Mg 11-40 mg%. cu o scurtă pauză de vară (august). fibre 1.

Rădăcina se retează la nivelul ultimelor frunze printr-o tăietură netedă. preambalare) 255 . sub tunel sau prelată). cu uşoare nuanţe de înroşire provocate de temperatura mai coborâtă.condiţionare pe loc (curăţare ± preambalare.5 milioane căpăţâni pe an pentru varianta integrală). fără pământ sau nisip aderent. ambalare) . Concomitent se face presortarea.livrare în aceeaşi zi la magazine cu spaţii frigorifice (tipic pentru sere şi solarii). Frunzele exterioare îngălbenite sau depreciate se înlătură. proaspete. dar cu o suprafaţă de evaporare de peste 33 de ori mai mare (Scandrella.presortare .prerăcire . b) recoltare . Cl.ambalare .. Mulcirea cu paie contribuie la o stare mai corespunzătoare de curăţenie. dotarea materială.prerăcire transport frigorific . uneori fundamental.. având un conţinut în umiditate cu numai 1-2% mai mare decât al tomatelor.transport frigorific . la 60-80 zile (culturi de primăvară. D. 1994. D. chiar condiţionarea pe loc. şi colab. iar în solarii din martie în mai. iar la calitatea II chiar plante fără căpăţână. când nu a început emiterea tulpinilor florale. Recoltarea se face la maximum de mărime şi greutate. 1994. şi Foury.livrare. Salata este un produs foarte instabil. fiind cel mai ridicat la culturile de câmp. producţiile de seră în decembrie-martie. evitând lucrări de curăţare suplimentare.presortare .ambalare definitivă ± preambalare ± prerăcire ± păstrare frigorifică temporară . destinaţia mărfii şi operativitatea urmărită: a) recoltare . la 80-90 zile (timpurii) şi la 60-70 zile (tardive). salata de căpăţână din soiurile cele mai răspândite se poate recolta la 70-110 zile (culturi protejate). dezvoltare corespunzătoare identică).condiţionare (spălare. Cl.septembrie-noiembrie (maximum 1-10 octombrie). ambalare) . calibrare. de la un anumit volum al producţiei (2. costul manoperei de recoltare se situează la 50-80% din bugetul culturii. c) recoltare semimecanică sau mecanică . la culturile protejate se admit căpăţâni incomplet formate. fasonare.. Se aleg căpăţâni întregi.manipulare . Din momentul recoltării. Recoltarea manuală sau mecanizată se execută de preferinţă dimineaţa sau seara pe răcoare.transport la centrul de condiţionare finală . Problema mecanizării integrale sau parţiale a recoltării se poate pune în termeni economici. sau din septembrie în noiembrie. Un procent de 56% din valoarea lucrărilor de recoltare este alocat fazelor de mânuire sau manipulare a căpăţânilor. iar culturile semănate în câmp. iar în unele cazuri. După Chaux. După Jeanjean. Se recoltează plante turgescente dar nu umede sau irigate cu mai puţin de 6-12 zile înainte. În funcţie de calitate. conform STAS 7217-83.lotizare .curăţarea a II-a – calibrare . lipsa buruienilor. doar în cazul unor culturi la care omogenitatea şi uniformitatea au fost urmărite din momentul amplasării şi alegerii seminţelor sau materialului săditor şi până în faza finală (sănătate. fără urme de substanţe chimice. prin 2-3 treceri la interval de 3-6 zile. dar fără a le afecta aspectul comercial. tehnologiile de valorificare diferă. în funcţie de locul de producţie.manipulare . 1996).condiţionare la locul de producţie (curăţare. curate. neafectate de îngheţ sau grindină.

. cu coletul la exterior. curăţare. iar după recoltare folosirea de spaţii cu temperaturi moderate. Temperatura optimă de menţinere a calităţii este de 0/2. Pentru calitatea I. cu mijloace auto izoterme sau asigurând o protecţie cât mai bună contra soarelui. de 5/100C şi umiditate relativă 90-95% (95-100% în interiorul ambalajului). calibrare. Transportul se execută cât mai operativ. Conform STAS R 9127/16-85. Ambalarea se poate face în lăzi P. prafului şi eventualelor precipitaţii. Condiţionarea definitivă poate cuprinde o spălare. (150g/buc. prin hidrocooling (bazine cu apă răcită) sau vacuum cooling (răcire în vid). 1981. deoarece ameliorează mult calitatea. iar pentru exportul salatei de seră preambalate în pungi perforate. Olga şi colab. cu produse ambalate şi de calitatea I. la salata de căpăţână tip iceberg.50C. în limitele temperaturii de 10/140C. lada tip VII STAS 1247-89. se recomandă cultivarea unor soiuri cu frunze semifine sau grosiere. Din acest motiv. romana) culcate pe o parte. căptuşite cu folie perforată. În caz contrar. semimecanic sau mecanic. căptuşite cu folie de PE perforată. iar marulele (var. fiecare oră în mediu uscat şi cald dublează pierderile ulterioare. Curăţarea frunzelor rupte sau murdare (dacă nu se spală). Se insistă ca marfa să nu fie nici prea tasată. Păstrarea temporară nu se recomandă decât în situaţii speciale. prerăcirea este recomandată unanim şi menţionată în STAS 9127/16-85 la 1± 0. iar o păstrare ulterioară devine mai dificilă. fără a depăşi înălţimea ambalajului. Calibrarea se poate face manual.lotizare ± păstrare frigorifică temporară . Căpăţânile se ambalează faţă în faţă. iar după alţi autori limitele sunt fie mai restrânse (0/10C). care au beneficiat de o tehnologie de producţie şi valorificare corespunzătoare. încărcătura medie fiind de 12 bucăţi. la culturi de câmp).. Prerăcirea asigură o stabilitate a evoluţiei ulterioare în flux a produsului. se aleg căpăţâni de minimum 100g/buc. condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura 0/10C şi UR 90-95%. În lipsa dotării necesare. înregistrând şi pierderi de greutate de peste 5%. în condiţiile unei umidităţi relative de peste 95% şi ale unei slabe ventilaţii. greutatea minimă pentru calitatea I este de 300g/buc. dar nici prea instabilă în lăzi. În Occident se folosesc numeroase tipuri de ambalaje uşoare: lăzi de carton capsate sau lădiţe de lemn. fasonare. care asigură menţinerea 256 . în spaţii nerăcite salata îşi pierde aspectul comercial în numai 10 ore. dar măreşte perisabilitatea produsului ambalat şi impune un timp de zvântare. sunt urmate de calibrare.50C timp de 25-30 minute. După Iordăchescu. în locul celor cu frunze fine. preambalare şi ambalare. iar căpăţânile pot fi preambalate în pungi sau cornete de diferite tipuri. În vestul Europei. chiar dacă produsul a fost introdus în cele din urmă în spaţii răcite. Salata recoltată din culturi de câmp este condiţionată sumar şi aşezată cu cotorul în sus în lăzi P.livrare în funcţie de cerere (tipic pentru marii producători care posedă dotare modernă). Spălarea se practică tot mai mult la marii producători europeni. împrospătarea tăieturii cotorului (dacă s-a oxidat). fie mai largi (0/100C).

păstrarea la 00C şi 90-95% UR poate dura 27± 13 zile. Are peste 1. cu un maximum al consumului în aprilie. compoziţia finală a atmosferei fiind de 17% O2 şi 2% CO2. 18.35 mg %. Spanacul este important ca produs legumicol şi prin timpurietatea apariţiei pe piaţă.şi postrecoltare încetinesc procesul de evoluţie a produsului. O altă formă de prezentare este sub formă tăiată şi preambalată în amestec ("mesclum") cu alte tipuri de salate. vitamina E 2. la 60C şi 90-95% UR. La fel ca şi la alte legume de frunze. din care 580 mg % K. preambalarea salatei în pungi de polietilenă în atmosferă modificată.I. A. cu 2-3 zile în minus.6-0. Prezentarea în magazine şi comercializarea salatei este recomandată în spaţii răcite şi în condiţii de umiditate relativă cât mai ridicată. Tratamentele cu SD 4901 (6 fenil amino purpurină) 10-15 ppm pre.6% (celuloză 0.9%) şi 90-92% apă. este o specie valoroasă prin perioada de consum. se livrează şi în a doua parte a anului. Dintre vitamine. constituind un bine cunoscut produs remineralizant. 257 . precum şi prin multiplele utilizări (salate proaspete.7 % şi vitamina K1 (filochinonă) 0. Conţine însă şi o cantitate de peste 400 mg % acid oxalic. fenomen accentuat la loturile livrate cu întârziere după recoltare. prin conţinutul foarte bogat în substanţe utile pentru organismul uman. Este foarte bogat în substanţe minerale. păstrarea temporară poate dura 3-5 zile. iar prezenţa frigului cu încă 3 zile. şi colab. vitamina PP 0. iar valoarea energetică 170-180 Kcal/kg. a permis păstrarea timp de 20 de zile. Pentru distanţele mai mari. După Mircea..5% săruri minerale.. mâncăruri preparate sau conserve). Partea necomestibilă este de 20 %. şi colab.2 mg %. de vitamina A). Marfa ambalată va fi prealabil răcită. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului Spinacia oleracea L. La 100C şi UR 90-95%. 58 mg % Mg. complexul B 0. glucide 1-3%. Temperaturile mai mici de 0. 2-4 mg % Fe şi 20 mg % I.7% (cu toţi aminoacizii esenţiali).1 mg % ( 8000 U. Transportul pe distanţe medii care pot fi parcurse în 2-3 zile. Peste 2-3% CO2. fibre 2.calităţii 10-14 zile. apar pete brune. până în luna octombrie. I. Într-o atmosferă conţinând 2-3% CO2 şi 1-2%O2. trebuie asigurat cu mijloace izoterme. Spanacul conţine protide 2. 1988. În procent mai redus. fertilizările neraţionale cu azot pot ridica la un nivel inacceptabil conţinutul în azotaţi şi azotiţi din plante. conţine acid ascorbic 40-55 mg%. Revenirea la temperaturi normale se va face treptat. 105 mg % Ca. lunile mai-iunie. β caroten 4. care reduce absorbţia calciului în organism. se folosesc LKW-uri (vehicule autofrigorifice de mare tonaj).7 %. în funcţie de lot.50C produc deprecieri şi defecte de coloraţie. necrozarea şi decolorarea frunzelor (Gherghi. 1989).2. 50 mg % P. Preambalarea în pungi măreşte durata comercializării cu o zi. în care se va menţine temperatura de 0/40C şi UR 90-95%. Soiurile de seră şi solarii se păstrează în general mai puţin.

amplasate pe terenuri practicabile pentru mijloacele de recoltare. Nu se recomandă recoltarea plantelor umede de rouă. curat. Spanacul se vinde în vrac sau preambalat. la culturile extratimpurii sau în cazul existenţei forţei de muncă disponibile. Căldura degajată la 200C în 24 de ore este de 54-77 Mj/t (13000-18500 Kcal/t). când beneficiarii sunt mai apropiaţi. iar suprafeţele semănate eşalonat vor permite o utilizare cât mai eficientă a acestora. Expedierea se face în maşini frigorifice. sau în urma ploilor/udărilor recente. UR 90-95% şi o circulaţie activă a aerului. Transportul la beneficiar trebuie realizat într-un termen cât mai scurt de la recoltare. sau în saci de fileu. care nu vor depăşi 1 cm lungime. Sub formă congelată sau sub formă de piure termosterilizat se poate consuma de-a lungul întregului an. Din acest motiv. în scopul industrializării. Spanacul ales trebuie să fie sănătos. mai lipsite de elasticitate şi mai predispuse la alterare. Recoltarea manuală prin smulgere sau prin cosire într-o singură trecere. Temperatura optimă este 0/10C. iar plantele se aşază cu coletul spre centru şi frunzele către margine. Păstrarea temporară a spanacului nu se poate face decât în condiţii frigorifice. dacă se justifică economic. Se pot păstra doar loturi sănătoase şi zvântate. dacă este lăsat în vrac. de calitatea I. La temperatura mediului ambiant. iar conţinutul în acid ascorbic se diminuează la jumătate după numai 24 de ore. cunoscută la produsele horticole româneşti. cu aspect proaspăt. spălare (doar în cazul prelucrării pe loc) şi ambalare sau preambalare. Tufele întregi vor fi fără rădăcini. normal dezvoltat. Comercializarea şi desfacerea trebuie realizate cât mai scurt. în funcţie de necesităţi şi de suprafeţele deservite. poate fi efectuată şi prin tăiere selectivă în mai multe treceri. frunzele sale pierd până la 10% din greutate. Umplerea lăzilor se face sub limita maximă. Recoltarea mecanică se face pe principiul cosirii la nivelul solului sau poate fi reglată pentru recoltarea frunzelor cu peţiol mai scurt. fiind mai hidratate. tasat sau uşor umed. 258 . timp de 7-8 zile. sau în maşini izoterme la 4/50C după o prealabilă prerăcire. frunzele recoltate vor avea peţiolul mai mic de 10 cm şi vor fi lipsite de umiditate exterioară. deoarece frunzele sunt expuse mai uşor la degradare. Ambalarea se face în lăzi P capitonate cu folie PE perforată (10 Kg).Recoltarea poate începe din stadiul de 5-7 frunze de peste 10 cm în rozetă şi nu trebuie întârziată până la îngălbenirea frunzelor periferice sau iniţierea tijei florale. Recoltarea mecanizată se execută cu maşini de tipuri şi mărimi diferite. practic lipsit de atac de boli sau dăunători şi fără inflorescenţe. Protecţia frigului asigură o valorificare convenabilă. Se admite existenţa a maximum 10% plante cu rădăcini. cea mai mare. spanacul trebuie transportat de urgenţă potrivit destinaţiei următite. la 00C şi UR 90-95%. prin transpiraţie şi evaporare în primele 48 de ore. La calitatea I. predispus la încălzire (încingere) şi biodegradare imediată prin diferite fermentaţii. Condiţionarea constă în presortare şi/sau sortare. Culturile trebuie să fie curate de buruieni. Spanacul este un produs deosebit de perisabil.

Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof) Denumirea de andive este folosită doar în Franţa (endive) şi-n unele ţări francofone.18. glucide 0. în Olanda sau în ţările anglo saxone. rusă (endivii) şi în multe altele. Compoziţia chimică este următoarea: protide 1. Se cere să fie tari. în timp ce în limbile: engleză (endive/andive). se referă la varietăţile mult mai cultivate de Cichorium endivia. de către muncitori specializaţi. 259 .5% (celuloză 0.scarola (var. vitamina E 0. compacte. Ca 20-53 mg%. frisată. În Europa de Vest.2%. în cazul calităţilor superioare.1 mg%. cu frunze lăţite şi cu căpăţâni mici. . printre legumele de frunze.0-1. β caroten 0. ţara de origine.3. În Belgia. precum şi în întreaga lume. Calităţile culinare şi numeroasele moduri în care este inclusă în meniuri au determinat răspândirea ei treptată în întreg spaţiul european. care se poate produce atât în sistem industrial. În momentul recoltării. care sunt consumate şi apreciate tot mai mult. foliosum Hegi) . cu partea terminală închisă. 18. îi aparţin 2 varietăţi: . se foloseşte denumirea Witloof. P 25-46 mg %. iar valoarea energetică de 80-200 Kcal/kg. (1969) le mai denumeşte şi cicori de grădină. Maier. îi aparţin 2 varietăţi legumicole: . produşi prin forţare din rădăcinile de cicoare de Bruxelles.andivele Witloof (var. var. Mg 10-20 mg%.1. I. fibre 2. ele deţin locul II după salată. începând cu luna octombrie şi terminând cu lunile apriliemai. cu 3 forme: cu frunze înguste. italiană (endivia/indivia). Există de fapt 4 varietăţi care sunt permanent confundate între ele. latifolia). în condiţii de eficienţă energetică. Andivele Witloof sunt muguri înălbiţi. uneori chiar de către specialişti.2 mg%. ca România. cu 1. . cultivate mai ales în Italia.cicoarea sălbatică ameliorată. olandeză (andijvie). foarte valoroasă prin perioada de consum din timpul anotimpului rece. Are proprietăţi medicinale şi dietetice. păpuşile de frunze nu trebuie să depăşească 20 cm lungime.6 mg%.7-3. complexul B 0. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium Legumele aparţinând genului Cichorium sunt mai puţin răspândite în România.9%. Recoltarea se face prin tăiere de pe rădăcini. Este o legumă deosebită. Speciei Cichorium endivia L.cicoarea creaţă sau frizată (friză. Speciei Cichorium intybus L. Partea necomestibilă este de 16-33%. cu excepţia andivelor (Witloof). germană (endivie).1 mg%. vitamina PP 0. crispa).8%). cât şi în gospodăriile populaţiei. vitamina C 5-12 mg%.2 milioane tone producţie anuală (1/3 Witloof şi 2/3 Cichorium endivia). elemente minerale K 205-370 mg%.3. sau uneori prin rupere. chicory sau belgian endive.

0-24. garanţia păstrării nemodificate a calităţii este de doar 6-8 zile.2. Se elimină cele care conţin în interior tija florală pornită pe mai mult de 3/4 din lungime. cu partea terminală ascuţită şi închisă.5-8. Tabelul 18. înclinate sub un unghi de 300.). Păpuşile vor fi ferite de lumină.0 5. operaţiuni mult uşurate de o cultură uniformă. pentru a preveni degradarea întregii lăzi de la o singură păpuşă necorespunzătoare. În marile ţări producătoare (Franţa. pătlăgelele vinete.1. Ambalarea se face în lăzi P căptuşite cu hârtie sau în lăzi de carton.0 I 2. 18. spanacul sau ridichile. 18.0 8.0 10. pentru a nu trece de la culoarea albgălbuie la culoarea verde şi pentru a nu dobândi un gust amar. Aşezarea se face în rânduri strânse. la cicoarea Witloof. Calibrarea ţine seama de corelaţia între lungime şi diametrul maxim.5 5. Desfacerea şi comercializarea se realizează fie cu produs preambalat.5 min 2. Belgia). în 260 .0 II min 2. pete sau alte defecte. dar mult mai cultivate în Uniunea Europeană decât usturoiul.0-17.0-8. iar frunzele componente să învelească păpuşa strâns. spălate. calibrarea şi ambalarea pe calităţi.0 La categoria extra.0-20. păpuşile de frunze trebuie să aibă formă regulată. Se comercializează şi în gama a IV-a de produse. de la cel puţin 3/4 din lungimea totală. durata de păstrare de 2-4 săptămâni are loc în atmosferă controlată cu un conţinut foarte redus în O2 (sub 3%) şi practic lipsită de CO2 (tip III). tăiate.5 9. Calibrele păpuşilorde frunze.0 3.0 4. Sunt salate mult apreciate în perioada de vară. în limita toleranţelor admise. pe grupe de calitate Specificare Diametrul(cm) la păpuşi sub 14 cm lungime Diametrul (cm) la păpuşi de 14 cm sau mai lungi Diferenţe maxime de diametru (cm) Lungime (cm) Diferenţe maxime de lungime (cm) extra 2. în locul salatei propriu zise (Lactuca sativa) care are tendinţa de a emite tije florale. fie prin cântărire din produsul expus în ambalajele specifice. Andivele Witloof sunt mai stabile calitativ decât salata şi sunt puse în valoare de preambalarea în folie contractibilă pe suport sau fără suport. sănătoase.0 9. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină Scarola şi cicoarea creaţă (frisată). sunt legume mai puţin răspândite în ţara noastră. Se aleg păpuşi de frunze întregi. existând 2 grupe de lungime: sub 14 cm şi 14-17/20/24 cm (în funcţie de calitate) (tab.0 3. Păstrarea temporară timp de 2-3 săptămâni este posibilă la 2/40C şi umiditate atmosferică 90-95% menţinută prin acoperirea ambalajelor cu huse de polietilenă.3. Straturile de păpuşi se pot separa prin foi de hârtie.Concomitent se execută presortarea.0 9.1.0-6.0 2.5-6. Culoarea verzuie sau aspectul sticlos nu sunt admise. curate. fără urme de arsură. La 10± 40C.

Ca 55 mg%. vitamina C. Sunt produse dietetice. din care K 270 mg%. sub formă preambalată. sau verzi. lăstarii pot fi albi-gălbui. Mg 18 mg%. manipularea. În SUA. mult mai bogaţi în β caroten.amestec de varietăţi. vitamina C 10 mg%. Recoltarea se face manual sau semimecanic. Ambalarea. cu efecte medicinale. 18. soiuri şi culori.0% glucide. β caroten 0. vitamina C 14-25 mg%. Conţin circa 1. excepţie făcând lăstarii verzi care pot avea maxim 27 cm. pentru a evita o colorare suplimentară în cursul zilei a vârfului care iese la suprafaţă. Primul cultivator mondial este China. vitaminele B şi multe alte substanţe utile. Recoltarea primelor două tipuri de lăstari se face dimineaţa. transportul şi desfacerea se efectuează ţinând seama de specificul asemănător al acestor legume de frunze cu salatele din genul Lactuca. pentru calitatea I şi 150-200 g/buc.5 mg%. complexul B 0. Presortarea va ţine seama de aceleaşi criterii ca şi în cazul celorlalte salate fără căpăţână. iar dintre vitamine. apoi bilonul se reface. P 56 mg%. se consumă şi lăstarii neetiolaţi (verzi). la 00C şi 95% UR. după o prealabilă înălbire. 2. Bilonul se desface.2 mg%.1 mg% şi vitamina E 1. Partea centrală trebuie să fie de culoare galbenă (etiolată) în momentul recoltării. Recoltarea se execută zilnic.4 mg%. sparanghelul este o plantă legumicolă a cărei cultură se extinde în multe ţări. plantă perenă. dintre elementele minerale K 330 mg%. Păstrarea temporară se efectuează în ţările producătoare cu mijloace moderne. Mg 13 mg%. vitamina PP 0. P 37 mg%. iar partea necomestibilă de 26%. vitamina PP 1. Mexic şi America de Sud. 1. glucide 3. se cultivă pentru lăstarii săi etiolaţi. Recoltarea are loc la o lungime de 12-22 cm a lăstarilor.4. În funcţie de faza de dezvoltare şi de culoare. complexul B 1. scarola şi cicoarea creaţă nu vor fi ţinute în spaţii de păstrare alături de produse care degajă acest gaz. substanţe minerale 0. Aceştia conţin protide (2. pe o perioadă de 2-4 săptămâni.7% (celuloză 0. la 60-75 zile de la înfiinţarea culturii. fibre 1. Prin timpurietatea perioadei de consum (martie-mai).5%). 230 Kcal/kg. Sparanghelul este o legumă cu proprietăţi medicinale recunoscute. Fiind sensibile la etilenă.. timp de maxim 5 ore. calitatea II. fără a prejudicia tinerii muguri prezenţi pe rizom şi fără a răni organele subterane.2 mg%.7 mg%. sub protecţia peliculei de polietilenă (ambalate sau preambalate). Ca 22 mg%. albi-gălbui cu vârful violet. precum şi prin calitatea preparatelor obţinute.6% fibre.6% protide. cu o productivitate de 261 . iar la nivel european Spania.4 mg%.3%. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului Asparagus officinalis L. lăstarul se taie cu un cuţit special de la bază.7%). Valoarea energetică este scăzută. β caroten 1. în atmosferă controlată cu 1-5 % O2 şi maximum 1 % CO2. de la minim 200 g/buc. prin importantele cantităţi prelucrate de industria conservelor în ţările producătoare. Calibrarea se face în funcţie de greutate.5%.

Până la condiţionare. curat şi secţiunea bazei dreaptă. cu grad ridicat de perisabilitate Asmăţuiul. Se elimină exemplarele atacate de dăunători. în lăzi acoperite cu saci umeziţi sau în bazine cu apă răcită. Odată cu recoltarea se poate realiza o presortare pe categorii de calitate. leuşteanul. Păstrarea frigorifică de scurtă durată. un transport izoterm. pătrunjelul de frunze. Atmosfera modificată cu un conţinut de O2 de 5-10% şi CO2 5-10%. În timpul păstrării. se ţin la adăpost de căldură sau lumină şi la o umiditate relativă de 90%.5-1 Kg cu fasonarea finală la bază şi/sau ambalarea. tarhonul şi ţelina de frunze se folosesc mai frecvent în ţara noastră pentru condimentarea 262 . urmând a se executa condiţionarea definitivă în cursul după-amiezii. apoi calibrarea după diametru. până la 4 zile.06-0.1 mm şi ventilaţie slabă dar permanentă. Lăstarii expuşi câteva ore la lumină şi răciţi insuficient. care permit o depozitare mai uşoară şi oferă o protecţie bună. Pentru o durată mai lungă. în formă preambalată sub peliculă PE perforată de 0. eliminarea lăstarilor necorespunzători. sau cu o păstrare cât mai scurtă. lumină sau căldură. În cazul beneficiarilor mai îndepărtaţi.4-7 Kg/oră. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri. unii producători pun o hârtie îmbibată cu apă. păstrarea se face la 0 0C şi UR 95%. în condiţii de temperatură mai mici de 50C şi UR 95% permite o păstrare de 3 săptămâni. cu aspect proaspăt. Se pot folosi şi lăzi de lemn protejate cu hârtie sau peliculă perforată. lăstarii se mai pot alungi cu până la 1 cm.. se asigură un transport frigorific. Prezentarea şi comercializarea sunt avantajate de desfacerea fără păstrare. Condiţionarea consumă un volum important de manoperă şi se execută de regulă manual sau semimecanic. pentru a menţine turgescenţa acestora. Lăstarii recoltaţi trebuie să fie întregi şi nevătămaţi. 1998). Ambalarea se realizează în ţările producătoare în mod preferenţial în ambalaje de carton perforat. Lăstarii tăiaţi se pun în ambalajele de recoltare. Calibrarea electronică se află în stadiul experimental (Dubon. mărarul. se poate realiza la 50C şi UR 90-95%. de maximum 10-15 zile. iar pentru distanţe mai mici. În ordinea operaţiunilor. condimentar aromatice sau perene. motiv pentru care nu trebuie legaţi prea strâns în mănunchiuri.5. legarea în mănunchiuri de 0. Ambalajele folosite sunt platouri cu folie contractibilă sau pungi de polietilenă perforată. Prerăcirea cu apă la 4/60C este obligatorie pentru lăstarii care nu se valorifică în cel mai scurt timp. îşi vor modifica nuanţa de culoare. prin folosirea unor coşuri sau lăzi compartimentate şi o repartizare pe dimensiuni. G. eventual preambalarea. care vor fi ferite de uscăciune. 18. temperatura şi umiditatea.Păstrarea calităţii pe parcursul valorificării este legată de corecta dirijare a 3 factori de mediu: lumina. însoţită de o fasonare provizorie. spălarea sau prerăcirea în apă (facultative). care sunt coşuri sau lăzi căptuşite cu folie de material plastic. continuându-şi creşterea şi dezvoltarea în detrimentul calităţii. se execută gruparea pe dimensiuni (talonaj). La baza legăturilor sau a lăstarilor care nu au fost preambalaţi.

ele reprezintă doar o parte din multitudinea de specii.. contribuind prin conţinutul lor deosebit de valoros în vitamine şi săruri minerale. Loboda se cultivă pentru frunzele tinere.1/0.6% ulei volatil lipide 0. vit. Compoziţia chimică a frunzelor unor legume cu grad ridicat de perisabilitate (după Favier.0% 0. asmăţui 81 6. B 0.5%. şi colab.3% fibre. mg -noizi volatile % % % % specifice % % % % 0.. 1984. Vit.1 2.6 ND 600 30 37 β 5.03ţelina 89 1.4 3. 6.3 2.86 mg% vit.4 ND ND 120 9 0. 25 mg% Mg şi 1. C Carote Uleiuri Glucide Protide K P Alte componente miner.5% celuloză 2.6 mg% Fe. Alexan. J.4-3.preparatelor culinare. Dintre vitamine şi provitamine.5 0.06-0.3 2.2 3. 0. 0.Cl.2. celuloză 1. şi colab.0.5 mg% β caroten. uleiuri volatile (eterice) şi alte componente cu rol tonic sau medicinal (tab. Tabelul 18. I. 0.4-0. M. 0. 5. Ambalarea se face în lăzi specifice pentru legumele 263 .).34 mg% vit.1 Ca 444 mg%. şi colab.2% glucide. 37 mg% vitamina C.6%.7 ND ND 58 0. E 2. Conţine 3.6% protide. Mg 800 150 39 mg.06tarhon 88 ND ND 2. Conţinutul în ulei volatil este de 0. a preparatelor culinare. mărar 76-90 3.06-0. având 600 mg% K. Unele constituie şi apreciate materii prime pentru extragerea uleiurilor volatile sau a produselor aromatizante.15 celuloză 2. Mincu.18.8 mg. 1983) Denumire Apă % Subst.1 Fe 7 mg% Asmăţuiul sau hasmaţuchiul (Anthriscus cerefolium) are o valoare energetică de 420 Kcal/kg şi circa 40% partea necomestibilă. 260 mg% Ca.2 3.3.2 mg% vit.6-4. vit. 1995. la îmbunătăţirea şi diversificarea sub aspect nutritiv. 0.7 224 69 55 14 0. 1984.0 545 52 60 0. întrebuinţate mai ales în prepararea borşurilor.B. varietăţi sau forme care sunt întrebuinţate în mod similar.86 mg% vitamine B.5 2.8 70 7 0. 0. Este bogat în săruri minerale.4 2.03-0. Enăchescu.34 mg% PP.2 Mg 43 mg%.5% lipide şi 5. Ca 200 pătrunjel 80-87 1. Fe 5.5 mg. compl.7 1.4 2.2 celuloză 2.4%. Recoltarea se face la o dimensiune a frunzelor cu peţiol între 10-21cm.. PP loboda 91 0. 0. Frunzele recoltate se leagă în mănunchiuri de 20 fire. dar şi gustativ. fibre 0. Folosite de-a lungul întregului an sub formă proaspătă. Majoritatea acestor zarzavaturi sau verdeţuri apar pe piaţă primăvara devreme.7 2.03 compl.0 160 44 70 3-4 ND leuştean 85 2.5%. PP 1. seminţe 0.2. B.2mg% 0.5 %.4 compl.3 1000 200 mg.03%. Georgeta.

Se remarcă însă prin conţinutul bogat în substanţe minerale şi vitamine (tab. 18. şi Bojor. Preambalat în pungi de PE perforată. cele 16 componente utile 264 . fie doar frunzele fragile suficient de mari. Loboda (Atriplex hortensis) are o valoare energetică redusă. expectorante etc. când este într-un stadiu mai tânăr. Pătrunjelul de frunze (Petroselium crispum Mill) sau frunzele pătrunjelului de rădăcini (Petroselium sativum. în lipsa circulaţiei aerului. şi colab. după presortare şi fasonare în partea inferioară. Ambalarea se face în lăzi căptuşite cu folie. Plantele tinere se înmănunchiază în legături. Proprietăţile sale condimentare sunt întregite de valoarea dietetică în sine.). durata menţinerii calităţii în aceleaşi condiţii se prelungeşte la circa 5 zile. care se cumpără pentru conservare. uneori sub formă preambalată în pungi de polietilenă perforată. Se ambalează în lăzi şi se desface în legături. asigurând condiţii de manipulare şi transport corespunzătoare şi operativitate în desfacere. Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă condimentar-aromatică. hipotensive. 1983). M. Păstrarea de scurtă durată se poate realiza circa 3-5 zile. Leuşteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă cu valoare energetică de 250-300 Kcal/kg. Se aseamănă cu spanacul.. datorită ritmului rapid de creştere şi apariţie în final a tijei inflorescenţei.51 Kg. Materialul vegetal recoltat se leagă în mănunchiuri de 250-300 g şi se ambalează în lăzi de lemn sau material plastic căptuşite cu polietilenă fără a fi îndesat. păstrarea temporară poate dura circa 3 zile. Are valoare tonică. precum şi de virtuţile medicinale (diuretice.verdeţuri. Pentru tulpini se recoltează cu 2-3 săptămâni mai târziu. Prezentarea pentru comercializare se face fie în mici legături de 50 g/buc. 1978. la 1/00C şi UR 90-95%.. Păstrarea temporară se poate face la 3/5 0C şi 90-95% UR. Recoltarea manuală se face eşalonat şi permanent prin tăierea frunzelor (care favorizează lăstărirea) sau prin tunderea tufelor. de pe rozeta superioară a plantei mature. la 0. Se recoltează fie întreaga plantă. Un exces de umiditate poate afecta calitatea. var. Durata recoltării este de circa o săptămână. O. tuberosum Hoffm) constituie un produs care întruneşte calităţi de excepţie. I. la 1/40C şi 90-95% UR. dar având totodată calităţi depurative şi diuretice. fie în snopi de 300350 g în perioada de consum maxim sau desfiinţare a culturii.2.. al cărei consum are loc de-a lungul întregului an. Foarte bogat în vitamine şi săruri minerale. stimulează diureza. când plantele au 9-12 cm înălţime. sub forma frunzelor sale verzi sau uscate în anotimpul rece. în anotimpul rece. sedative. aperitivă şi stomahică. fiind un remineralizant şi revitaminizant apreciat. Are proprietăţi medicinale foarte bine cunoscute: tonic aperitive şi stomahice. de numai 190 Kcal/kg. mărarul este produs în culturi succesive sau protejate de-a lungul întregului an. dar se consumă şi deshidratat. După Iordăchescu. caracterizată printr-un conţinut ridicat în ulei volatil cu 40-60% carvonă. iar seminţele sunt carminative şi sedative (Alexan. Recoltarea poate începe la 6 săptămâni din momentul semănatului.). iar pentru condimentarea murăturilor se recoltează în momentul formării seminţelor.

mai ales la producătorii individuali. se utilizează frecvent pentru aromatizarea murăturilor şi pentru condimentarea diverselor preparate culinare. valorificarea sa este dependentă de preocuparea care se manifestă pentru o manipulare şi un transport corespunzător. când frunzele sunt fragede şi au atins o masă vegetativă abundentă (Iordăchescu. iar partea necomestibilă între 5-40%. Mg. Recoltarea mecanizată se poate efectua în două etape şi este practicată pentru industrializare. Forma cu frunze creţe şi mai puţin parfumate nu este totdeauna preferată de consumatori. 11. Cl.aromatice. I. Perisabilitatea ridicată a tarhonului impune valorificarea sa la adăpost de deshidratare sau ofilire. se leagă în buchete de 10-15 fire sau snopi de 300/350 g în perioada când este solicitat pentru conservare. Producerea şi comercializarea au loc de-a lungul întregului an.2. iar culturile protejate sunt foarte răspândite. 1994. prerăcirea imediat după recoltare la 0-20C. cu presortare. şi Foury.. După Chaux. prin tăiere de la colet. prin tunderea sau prin ruperea lăstarilor nelignificaţi. Fe.). vitamina C. permit o conservare a calităţii de 4-6 săptămâni. P. şi colab. prima recoltă la varietatea pentru frunze obţinându-se după 70-110 zile de la semănat. Prelucrarea prin deshidratare este diversificată în ţările dezvoltate prin metode noi de transformare sau conservare: liofilizarea. când este utilizat pentru conserve. din primăvară până toamna târziu. la 0-3 0C şi 85-90% UR. urmate de comercializarea neîntârziată. Cl. oţetului sau preparatelor din carne de oaie. congelarea sau extracţia uleiului volatil. 265 . β caroten şi vitaminele B. Ca. păstrarea temporară nu este recomandată mai mult de 5 zile. Valorificarea se realizează la fel ca la leuştean. dar mai ales tonice şi aperitive. Fiind un produs excesiv de perisabil. iar uleiul volatil se extrage în scopuri medicinale şi alimentare. PP sau E. }elina de frunze (Apium graveolens var. Nu se recomandă spălarea decât în orele premergătoare desfacerii şi comercializării.. Conţinutul ridicat în ulei volatil determină efectul tonic-aperitiv. dar nu se pot păstra ca acestea din urmă. Se deshidratează şi se liofilizează în cantităţi importante. Valoarea energetică este de 270-480 Kcal/kg. Este mult apreciat în aromatizarea murăturilor. Se observă un conţinut remarcabil în K. rapaceum). dar proprietăţile sale terapeutice sunt mult mai numeroase. Frunzele sunt mult mai bogate decât rădăcinile în toate componentele utile. dar mai ales frunzele varietăţii de rădăcini (var. secalina). 1978). În condiţii obişnuite. cu proprietăţi condimentar . Pătrunjelul recoltat manual. urmată de păstrarea la 50C şi 90% UR până în momentul desfacerii. Tarhonul (Arthemisia dracunculus) este un semiarbust peren de la care se folosesc frunzele liniar lanceolate sau rămurelele tinere. Recoltarea se face manual. în ţările unde cultura este mai răspândită. sau în snopi în perioada de toamnă. Se recoltează manual şi eşalonat frunzele. Recoltarea se poate executa în tot anotimpul cald.menţionate găsindu-se în proporţii foarte importante (tab. ferit de insolaţie. Vânzarea se face în legături de 150g/buc. Specia este cunoscută pentru calităţile sale medicinale în general.

Franţei sau Germaniei.5 1.4 mg %.6-0. 7-10% glucide. vit. consumul este asigurat direct de la 266 . Manifestă şi proprietăţi pectorale.E. din care K 140/180 mg%.CAP. ceapa ocupă locul 4 între produsele legumicole.5 1.E. % cca.3 1.1 2. E 0. în ordinea importanţei producţiilor. Argentina şi Mexic. marii producători mondiali fiind C.2 43. peste 12 kg/locuitor/an. Tabelul 19. 1997) Denumire Ceapa uscată Usturoi uscat UM mii t.3 10 10 13 30 32. mii t. Importanţa sa economică o situează pe locul 3 în România.3 3 3 3 3 Pe plan mondial.5 2.3 72 84.0 1997 1998 1999 2000 337 365 401 296 14 13 13 12 63.6 g% substanţe minerale.2 mg%.5 68. PP 0. Ca 25/40 mg%. şi partea necomestibilă 6-8%. Valoarea energetică este de 340-520 Kcal/kg.2-0. 19. 1. XIX.9 1. faţă de media europeană (5-8 kg/loc/an). 0. iar conţinutul în fitoncide îi conferă proprietăţi antiseptice.6 11 54.1-0. 0. urmate de praz. Până la sfârşitul anului. Mg 8/16 mg%. În ţara noastră este produsă preponderent ceapa din arpagic care intră în reţeaua de valorificare de la sfârşitul lunii iulie şi până în primele două decade din septembrie.7 1993 344 12 48.3 mg% şi vitaminele B 0. care nu este înregistrat în datele statistice.E. de reglare a microflorei intestinale şi prevenire a deranjamentelor stomacale. % 1990 1991 1992 225 218. Stimulează digestia şi are acţiune carminativă.8% celuloză şi cca.6% protide. Se păstrează în cantităţi importante pentru consum în anotimpul rece şi se prelucrează mai ales prin deshidratare.12.1 Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bulbilor de ceapă uscată Ceapa este o legumă foarte valoroasă sub raportul calităţilor alimentare.1).4 2.4-0.. vit. condimentare şi medicinale. P 30/44 mg%.1 Date statistice (1990-1996) privind producţia (mii tone) de legume bulboase în Romania şi ponderea procentuală a acesteia din producţia legumicolă totală (Anuarul Statistic al României. Usturoiul ocupă locul 14. după varză şi tomate. Vitaminele : C 6-9 mg%. 1.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR BULBOASE Legumele Liliaceae anuale care prezintă importanţă economică pentru ţara noastră sunt ceapa şi usturoiul. Producţia românească este mai mare decât cea a Marii Britanii. Compoziţia chimică: 86-89% apă.5 1996 305.3-1. dar ocupă locul 2 ca eficienţă energetică.2-0. fluidifică sângele.5 339. Ceapa este un diuretic puternic.2 1995 363 13 69. în cadrul producţiei legumicole (tab.7 1994 311 12 56. cei mai mari producători fiind China şi C.E. proprietăţi hipoglicemiante. În România se consumă multă ceapă.8% fibre.

Dumitrescu. M. În primele 5 luni din anul următor. unde se poate face în 2 faze. 1989. oferta de ceapă provine în proporţie tot mai importantă de la producătorii mai importanţi şi depozitele mai moderne. Tratamentele anterioare recoltării. Recoltarea manuală constă din smulgerea plantelor şi aşezarea pe sol într-un strat de 10-15 cm. peste 75% din plante s-au înclinat la pământ datorită înmuierii la colet. Dacă recoltarea este întârziată. Pentru consum imediat recoltarea se mai poate face şi în faze de maturare completă. când frunzele sunt 100% uscate şi aplecate la pământ. sau din ceapa uscată depozitată temporar. dar ajung în faza optimă de recoltare mai târziu. iar pericolul îmbolnăvirilor sau pornirii premature în vegetaţie sporeşte. evitându-se producerea vătămării bulbilor. În lunile mai-iulie se consumă mai ales ceapă verde. iar riscul de a relua creşterea şi dezvoltarea este real. C. când bulbii au forma şi mărimea tipică soiului. Ele se justifică doar pentru culturile de ceapă destinate unei păstrări mai îndelungate. cu rol antigerminativ sunt facultative. perioada de 15-25 septembrie. Recoltarea mecanizată este efectuată pe suprafeţe care depăsesc 7090 ha. iar frunzele s-au îngălbenit la vârf (STAS R 9127/5-90). Aceşti bulbi nu se păstrează bine. iar ceapa din sămânţă. În anii umezi. După Moreau. prin procedee simple. semimecanizat sau manual. rădăcinile pot rămâne parţial funcţionale. în circa 3 săptămâni. iar durata de păstrare se prelungeşte de la o recoltă la alta. Prima fază este 267 . tunicile îşi pierd elasticitatea şi creşte procentul de bulbi dezvoltaţi..producători. administrat cu 10-15 zile înaintea recoltării. (1996) produsul Fazor (sarea de K a hidrazidei maleice) în doză de 4 kg/ha în 500-600 l apă. reducând mult pierderile la depozitare. Tratamentul cu hidrazidă maleică 0. C. a permis păstrarea bulbilor de ceapă uscată în celule cu ventilaţie mecanică până în luna iunie a anului următor. discul este brunificat complet iar rădăcinile uscate nu mai reţin bulbul în pământ. Momentul optim de recoltare în vederea păstrării este faza semiverde. Un muncitor recoltează 270-500 kg ceapă/zi. administrată în 300 l apă/ha cu 15 zile înainte de recoltare are un efect inhibitor.35% substanţă activă. cu un procent de germinare de numai 1-2% în funcţie de soi. până la noua recoltă de ceapă uscată. (1979/1986) recomandă ca recoltarea la ceapa din arpagic (Uriaşă de Stuttgart) să nu depăşească prima decadă a lunii august. şi colab. Iordăchescu. B.3-0. au 2 sau 3 tunici de protecţie de culoare caracteristică. rănirile. Recoltarea se face mecanizat. După Iordăchescu. culturile ceaclama sunt mai avantajoase pentru valorificare şi oferă bulbi care se păstrează bine timp de 6 luni în condiţii de ventilaţie naturală. (1998) nu mai menţionează folosirea defolianţilor tip Reglone. care înregistrează pierderi mai mici şi asigură o bună păstrare în anotimpul rece. strivirile sau tăieturile (STAS R 9127/590).

zvântarea şi uscarea în solarii. se asumă unele riscuri. 1996) în scopul uşurării smulgerii. indicator empiric al unei uscări corespunzătoare). din care 58-80% bulbi corespunzători pentru păstrare. pe brazdă sau în grămezi. cu tulpini false sau tulpini mai mari de 4 cm. S. pentru uscarea în ambalaje aerisite. Se ventilează un debit de 100-110 m3 aer/t/h. Zvântarea şi uscarea după recoltare are loc în 5-8 zile. Prin aplicarea prea timpurie a acestei lucrări. tăiaţi. B. reuşita recoltării mecanizate depinde de: -distanţa de plantare (care trebuie să fie corespunzătoare utilajului folosit).de gradul de îmburuienare cât mai redus. În ţări ca Olanda sau Marea Britanie. se recurge la uscarea bulbilor în depozite. 1994). Cl. frunze şi buruieni. (1985). sau de 12-14% pentru tunicile de protecţie (care trebuie să foşnească. corpuri străine) în proporţie de peste 3%.. Rănile mai mici se cicatrizează. 268 . eliminării buruienilor şi limitării masei vegetale care se usucă. conţinutul în umiditate exterioară trebuie să fie de maxim 1. resturile de pământ de pe rădăcini. recoltarea este precedată de o tăiere a tulpinilor false. prin asigurarea unui regim de ventilare activă cu aer uscat. Un procent de 15-36% din bulbi au avut o capacitate redusă de păstrare. ceapa nu mai are condiţii favorabile de maturare şi uscare bună pe câmp după 1 septembrie. insuficient de uscaţi pentru stadiul de utilizare prevăzut. sau pe platforme acoperite. (1978) recomandă depozitarea după recoltare. bulbii sunt preluaţi şi încărcaţi în mijloacele de transport.de umiditatea solului de minim 55-75% UI. Apare posibilitatea utilizării unor soiuri mai tardive. STAS R 9127/5-90 recomandă în condiţiile unor ani cu perioade ploioase prelungite. Nu corespund STAS 1424-86 (ceapă uscată) bulbii cu umiditate exterioară anormală. Condiţionarea preliminară pe câmp se face manual. dar şi în restul ţărilor europene pe timp nefavorabil. cu un consum energetic important. unii germeni patogeni sunt distruşi.. În unele ţări. iar unele defecte sau boli apar mai evidente. unde condiţiile nu permit. În ţara noastră. a frunzelor şi a rădăcinilor nu se poate face pe câmp. cu impurităţi (pământ. Din determinările efectuate asupra bulbilor de ceapă recoltaţi mecanic. stivuite sub copertine sau rampe acoperite. Mănescu. la soare şi la vânt.dislocarea şi gruparea (adunarea) bulbilor pe un rând lat de 45 cm şi gros de 8-10 cm. C. Cl. apoi timp de 24 de ore la 35± 50C şi în final timp de 10-12 ore la 47± 10C. . rădăcini detaşate.7%. Se îndepărtează bulbii bolnavi. tulpini false uscate detaşate. şi Foury. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mic de 30 mm nu sunt admişi. . corpurile străine. foi desprinse. După Iordăchescu. iar 5-11% din cantitatea recoltată au fost bulbii vătămaţi. la curent de aer cald. în primele 2-3 zile la 300C. când uscarea bulbilor. În a 2-a fază. s-au obţinut 89-95% produs vandabil. prin tăierea părţii aeriene la 3-4 cm de colet şi prin presortarea bulbilor. care se face fie la 15-20 cm deasupra bulbilor (Chaux. zdrobiţi. fie la numai 6 cm (Moreau. frunze. deformaţi. Conform STAS R 9127/5-90.

Condiţionarea imediată la centrul de valorificare se face pentru desfacerea şi comercializarea fără păstrare. Manipularea. iar paletele lăzi din metal 410-440kg. iar calitatea I conform STAS 142486 poate fi dirijată către păstrare. tari. şi Mihăilescu. Se execută manual sau semimecanic (la bandă) şi constă într-o reluare a sortării. Se recomandă folosirea ambalajelor de capacitate mare. iar unele firme solicită bulbi mici şi uniformi (diametru 25-30 mm) pentru conservare în acid lactic. C. (1983). 60-80mm. lăzile paletă 320-400 kg. se face în lăzi. atac vizibil de boli sau dăunători. Pentru ceapa din răsad (ceapa de apă. turgescenţi. lăzi paletă. caba). fără vătămări produse de ger. numărul de manipulări şi înălţimea de cădere influenţează ulterior calitatea bulbilor. neîncolţiţi. La calitatea I. Moreau. transportul în vrac de 20 tone sau mai mult duce la degradarea produsului prin condens. iar cel mai solicitat este calibrul 60-80 mm. lăzi paletă. (1996) arată că schimburile comerciale internaţionale se axează pe următoarea scară de calibre: 40-60mm. La calitatea I. Acolo unde nu există rampe de cale ferată. iar de calitatea II între 40-60 mm. Pentru export există prevederi specifice. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mare de 80 mm se admit doar pentru prelucrarea industrială. bulbii vor fi caracteristici soiului. A. şi a vagoanelor CFR de 50 tone. care vor prezenta o dezvoltare vegetativă normală. bulbii sub 40 mm nefiind consideraţi de calitate standard. pentru consum curent. B. striviri. în funcţie de caietele de sarcini. deoarece modul de încărcare în vrac. Calibrarea se face mecanizat. Condiţiile de cultură influenţează capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă. şi 80-100mm. alături de caracteristicile calităţii I. pentru industrie sau pentru export. După Iordăchescu. Depozitarea şi păstrarea bulbilor de ceapă uscată este reglementată prin STAS R 9127/5-90. 269 . dar criteriul calitativ cel mai important rămâne uniformitatea lotului. Calitatea cerută pentru păstrare este urmărită şi realizată corespunzător doar în culturi special destinate. iar în unele cazuri în vrac. cu instalaţii pentru produse de formă sferică. Manipularea sacilor de plasă cu ceapă trebuie organizată cu transportoare cu şipci de lemn. şi colab. diametrul ecuatorial minim este de 40 mm. între 30-40 mm. urmată de calibrare. saci de diferite tipuri. lovituri.) şi cu un diametru ecuatorial de 40-60 mm. doar culturile de ceapă din arpagic sau semănată direct (ceaclama) cu o densitate de peste 650 mii plante/ha oferă posibilitatea obţinerii de bulbi cu masă specifică (densitate) mare . Frunzele pergamentoase acoperitoare vor fi bine înfăşurate pe bulbi. dacă staţionările depăşesc 3 zile. iar pentru calitatea II. lăzile P ambalează în medie 32 kg ceapă uscată. După Jalea.Manipularea şi transportul trebuie efectuate cu atenţie. uniformi (65-70g/buc. transportul şi livrarea în tranzit. calibrarea se face după înălţimea bulbului care care poate fi de calitatea I de peste 60 mm. cu rădăcini scurtate sau fără rădăcini. Nicoleta (1989). fără tije florale (fuşti).

. Se poate constata că până şi loturile nefertilizate se pot păstra mai bine.2 (4.5 (3. care favorizează bolile de depozit. Condiţiile de calitate ale bulbilor de ceapă destinaţi păstrării sunt corespunzătoare calităţii I din STAS 1424-86. Culturile din arpagic. nici bulbii dubli. în timp ce varianta optimă este 60:30:30.spaţii tradiţionale sau improvizate.2. N. eventual macrosilozuri.7/ian) 11-13. copertinele. Tabelul 19. Pierderile economice sunt apreciate la circa 5%. de 25% bulbi improprii pentru păstrare.3/feb) 1. care diferă în privinţa pierderilor acordate legal: . au avut pierderile cele mai mari la păstrare. (1994) remarcă efectul nefavorabil al fertilizărilor cu azot amoniacal şi cu fosfor.1 (24.9/apr) Spaţiile cu aerisire naturală în care se păstrează ceapa uscată sunt magaziile.7/apr) Pierderi prin stricare % 1. cu ventilaţie naturală. mai ales prin administrare în exces. cu 2-3% mai mari ca la culturile plantate primăvara şi cu 4-5% mai mult decât la ceapa ceaclama. Se admit doar cei cu diametrul ecuatorial sub 80 mm. Se precizează sau se subliniază că nu corespund păstrării bulbii ieşiţi din repausul vegetativ. Păstrarea este temporară.8-20. de formă "gât de sticlă". pătulele. Se stabileşte chiar un prag al fertilizării N:P:K de 80:40:40 pentru o păstrare corespunzătoare.depozite frigorifice.1/feb) 1. Culturile semănate (ceaclama.1%).Culturile din arpagic plantate primăvara au înregistrat pierderile cele mai mici la o păstrare frigorifică de 240 zile (soiul Uriaşă de Stuttgart). plantate toamna. cei cu pământ aderent. 270 .1-2. iar rezultatele depind de calitatea iniţială a bulbilor. şi colab. care erau cu un diametru mai mare de 60 mm. Rossier. până în luna decembrie. Fertilizarea exagerată diminuează păstrarea.4 (5.7/feb) 10-11. Densitatea mai scăzută realizată a dus la obţinerea de bulbi calitatea I în proporţie de numai 75%. în trei categorii de spaţii de păstrare.8 (2.8-3. .2-15.3 (5.5 (12. podurile clădirilor.0/ian) 1.9/ian) 2. de protejarea împotriva umidităţii sau intemperiilor şi de o bună circulaţie a aerului în produs. rampele.5 (14.6/ian) 14.7 (14. mult sub cele care se pot justifica din diferite cauze obiective (14-21.5-2.3-4.1/feb) 12. moi. deformaţi sau cu fuşti (tije florale).2-4.4 (17. Ceapa uscată se depozitează în vrac sau ambalată.depozite cu ventilaţie mecanică. iar diferenţa rămasă. sau în general cei netipici soiului.1 (2.3/apr) Pierderi totale % 14-21.5 (23. etc.1-1. întârzie repausul fiziologic şi determină un procent de bulbi depreciaţi mai mare. Durata de păstrare a bulbilor de ceapă uscată conform STAS 9127/5-90 şi pierderile conform HCM 190/1984 Tipul păstrării spaţii cu aerisire naturală depozite cu ventilaţie mecanică depozite frigorifice Durata (luna) 3-5(XII) 4-6(I) 6-8(III) Pierderi în greutate % 10-13. soiul Diamant) dau bulbi care se pot păstra bine în condiţii de ventilaţie naturală o durată de 6 luni. cu umiditate necorespunzătoare sau încinşi.3/apr) Pierderi calitative % 2. avea o proporţie însemnată de exemplare cu fuşti.

pentru preluarea operativă a producţiei de pe câmp atunci când nu există altă posibilitate. Produsul se protejează cu baloţi de paie. pe culoarele de acces (1 kg/5m3 spaţiu liber). La dezgheţare lentă îşi revine. Amplasate cât mai aproape de locul de producţie. Ceapa poate rezista până la -50C (-70C). dar costul de păstrare este mai redus. Umiditatea relativă ridicată se previne prin închiderea uşilor şi ferestrelor în perioadele ploioase şi în ultimă instanţă. prelungirea păstrării nemaifiind recomandată. Înălţimea de umplere este de 1. cu pierderi de 14. prin presărarea de var nestins la baza stivelor. Se asigură uscarea şi se reduc pierderile. Ceapa se aşază în vrac cu lungimea de 20 m şi înălţimea 2-3 m. În cazul înregistrării unor temperaturi mai scăzute de -3 0C.Păstrarea în pătule se face mai ales în timpul toamnei. Se asigură izolarea acoperişului şi a pereţilor laterali. controlul păstrării este greu şi există riscuri pe timp friguros sau umed. depăşind 38% la începutul lunii februarie. Cheltuielile de depozitare sunt reduse.. I. cu climă blândă. iar la amenajările în exterior se utilizează folie de polietilenă. dacă are un conţinut ridicat de substanţă uscată solubilă (13-14%) şi în substanţe volatile (0.7 t/m2. sau în lăzi P stivuite manual la 2-3 m înălţime.7-1. Păstrarea în magazii sau spaţii improvizate cu aerisire naturală se face în containere cu plasă metalică şi lăzi paletă stivuite până la 3-4 m înălţime. Durata de păstrare este de 4-6 luni. La un capăt se amplasează un ventilator. pierderile totale sunt relativ mici.5-3. iar amplasamentul nu ocupă suprafeţe mari. când păstrarea poate reuşi până în luna martie. aşezaţi pe toată lungimea pătulului şi pe suprafaţa liberă a cepei de la coamă. dar în zonele cu precipitaţii puţine se amplasează şi la exterior pe platforme betonate. datorită cheltuielilor mici de depozitare şi investiţii. S. pierderile cresc rapid. fie în lăzi stivuite până la 2.8 m. uşi) la fiecare 100 m2 pardoseală. Macrosilozurile se construiesc în şoproane sau magazii închise. Se mizează pe zone sau ani favorabili. prin protejarea bulbilor faţă de factorii atmosferici nefavorabili. şi colab... Până în primele două luni de iarnă.5-0. Pentru o cantitate de 50 t este necesară realizarea unui pătul de 24 m lungime x 2m lăţime x 2m înălţime. consumul de forţă de muncă este de 8-14 ore om/t.5-18%. (Groza.3m. Dacă lucrările se execută manual. dar 271 . precum şi 2 m2 suprafaţă de admisie (ferestre. deoarece cristalele de gheaţă se formează în spaţiile intercelulare şi la periferia celulelor (Mănescu. 1978). Deşi operativitatea depozitării este superioară. Ventilaţia este asigurată prin unul sau mai multe canale orizontale. care funcţionează în zilele cu temperatură şi umiditate relativă favorabilă.0-1. sau 1. 1985). ceapa se protejează cu baloţi de paie.02%). În a doua jumătate a iernii. precum şi prin canale de aerisire verticale. O dificultate mai importantă constă în încărcarea şi descărcarea dificilă. pentru a putea fi ferite de umezeală.5 m2 admisie/200 m3 spaţiu. Încărcătura realizată este modestă 0. macrosilozurile pentru ceapă au fost testate în spaţii închise în Câmpia de Vest. 1989). Consumul de paie este de 18-24 kg/t ceapă. A. realizându-se un spaţiu de stocare de 90 m 3 (Gherghi.

gradul de uscare şi provenienţa cât mai unitară din culturi special destinate. se desfăşoară la 0± 1. dar şi în zilele când nu se preia ceapă. P|STRAREA de 3-6 luni.. iar în zilele cu temperaturi negative aerul se recirculă. Primele 10± 2 zile de ZVANTARE şi USCARE. Nicoleta şi colab. Ventilaţia se execută cu aer exterior. prin gazare (1l/750 m3). C. şi Erwinia carotovora..(1982) principalii agenţi patogeni din celulele cu ceapă sunt Botrytis sp. 3-6 ore. ventilând 18-20 ore/zi aer uscat la 20-250C şi cu UR 65-75%.cu ventilaţie prin pardoseală (păstrare în vrac). când temperatura este mai scăzută. Produsele fumigante Fumispore (parahidroxi fenil salicil amida) 1. deoarece se asigură o bună circulaţie a aerului. Stivuirea este posibilă până la înălţimea de 4. iar produsul poate fi controlat mai uşor. starea sanitară şi uniformitatea bulbilor. se cumulează cu măsurile de igienă.50C şi UR 65-75%. apoi şi în timpul zilei. Se ventilează întreaga noapte. Noaptea. Condiţia de bază este aplicarea fără abateri a tehnologiei de păstrare în vrac în întregul ei.8-2 t/m2) la o înăţime a vracului de 3. Ventilatoarele funcţionează ziua. de la sfârşitul lunii octombrie şi în cursul lunii noiembrie. pentru a elimina bulbii necorespunzători (dacă nu s-a făcut). 272 . după care urmează nivelarea vracului. dar au doar efect fungicid şi nu pot distruge Erwinia carotovora. Pereţii trebuie văruiţi cu lapte de var 200g+ clorura de var 1200g/100 l apă. tratament foarte eficace dacă se iau măsuri de etanşeizare.0-5.. Păstrarea în lăzi paletă se dovedeşte de multe ori mai reuşită în condiţii de ventilare mecanică. Depozitele cu ventilaţie mecanică permit asigurarea unui debit de 90-100 m3 aer/t/oră prin pardoseală.5 m (500-580 kg/m3). Dezinfectarea celulelor trebuie făcută cu formol. După Mihăilescu. Păstrarea frigorifică are şi ea 2 variante: . cu o stare fitosanitară foarte bună. Durata zilnică oscilează între 14-18 ore. cu întreruperi de 6 ore. Există două posibilităţi de păstrare: în vrac şi în lăzi paletă. respectiv cu stricta respectare a graficului de ventilaţie în vederea realizării unor condiţii optime de păstrare. 4 săptămâni) până la realizarea parametrilor de păstrare. Se recomandă ca umplerea celulei să dureze 5-6 zile.5m. B. fără întreruperi sau derogări. Penicillium sp. Fusarium sp. se elimină cu un ventilator frunzele exterioare şi se face o sortare. închiderea celulelor şi începerea ventilaţiei. Prima posibilitate oferă o folosire economică a spaţiului (1.numai în condiţiile însilozării unor bulbi de calitate. ventilatoarele vor funcţiona pentru uscare şi eliminarea căldurii din respiraţie. Într-o celulă de 12x24 m se pot păstra 500-800 t ceapă uscată. iar în zilele umede se ventilează prin recirculare. în funcţie de starea ambalajelor. variabilă ca durată (max. În momentul depozitării. .5g/m3 şi Fumizol (thiobendazol) 1g/m3 se administrează şi ele după o prealabilă etanşeizare. în modul următor: A. tratamentele preventive cu fumiganţi.cu ventilaţie pe la partea superioară (păstrare ambalată). Calitatea. Urmează PERIOADA DE R|CIRE.

la un debit de 150-300 m3 aer cald / t. execută zvântarea şi uscarea în câmp. După Moreau.5-5m. (1994. R|CIREA în 15-20 zile. }ările nordice folosesc uscarea în celule.50C şi 65-70% UR. Aerul răcit este refulat în celulă printr-un canal montat sub tavan şi circulă de sus în jos printre stivele de lăzi paletă cu ceapă uscată. din locuri diferite. Starea de sănătate poate fi ameliorată şi prin tratamente curative cu Fumispore 3g/m3. Lăzile paletă noi se pot stivui pe 7-9 nivele. de aceeaşi mărime. cu aer la 0/-1. în diagonală. la 28/400C. suprapuse până la 5-6 m. t anual). Ceapa din sămânţă (ceaclama) se poate păstra aceeaşi perioadă. B. Păstrarea optimă pe loturi din ţările dezvoltate se face în celule multiple. în debit de 200 m3/t/h. suprapuse până la 5-6 m înălţime. ZVANTARE/USCARE în 10-12 zile cu ventilare timp de 18-20 ore/zi aer exterior la 20/300C şi UR 60-70%. stabilinduse măsurile tehnologice necesare şi/sau ordinea de valorificare. Italia (460 mii t anual). legate de calitatea materiei prime. Franţa (248 mii t anual) etc. Se asigură o ventilaţie dirijată de 90-100 m3aer/t/h. în ritmul de 0. în funcţie de starea lor tehnică. Calitatea şi uniformitatea recoltei permit în condiţiile climatice din vestul Europei o păstrare în vrac în bune condiţii. B. Reducerea temperaturii se face treptat. şi colab. Se examinează starea fitosanitară şi gradul de încolţire. Ceapa din arpagic se poate păstra frigorific în ambalaje 8-10 luni. Dacă în momentul respectiv. vremea este ploioasă şi umedă. 1996) păstrarea frigorifică şi păstrarea în ambalaje se rezervă loturilor excepţionale. Probele din ambalaje. ventilând 4/6 ore zilnic. ventilând aer uscat şi cu 20C mai rece ca în interior. Regimul de ventilaţie este identic păstrării în vrac. la -1. măsurile de prevenire-combatere a bolilor şi conducerea factorilor de depozitare.Păstrarea frigorifică în vrac este dificilă doar prin prisma pretenţiilor deosebite pe care le ridică. în câteva săptămâni.50C şi UR 65-70% cu un regim de ventilare de 16 ore/zi. iar controlul stării de păstrare a bulbilor lunar până în luna ianuarie şi săptămânal în perioada următoare. Păstrarea frigorifică în ambalaje implică folosirea lăzilor paletă. Parametrii de păstrare sunt temperatura 0/50C şi UR 70-75%. care se examinează. în baza aceloraşi faze: A. până se adună 10 kg. Înălţimea vracului este mai mare. care vor fi valorificate în primăvara anului următor. iar ceapa are o umiditate exterioară care nu a putut fi eliminată corespunzător pe parcursul fluxului de valorificare.5% pe zi. Probele din vrac se recoltează la adâncimea unui braţ (50 cm). Conform STAS R 9127/5-90. 273 . C. dar celelalte ţări ca Spania (peste 1 mil. dar se pot folosi şi lăzi paletizate pe 4 nivele sau chiar saci de plasă în palete cu montanţi. se recoltează randomizat din cel puţin 10 lăzi paletă. la ± 10C şi 70-75% UR. se foloseşte aer încălzit la bateria secundară a RAC-550. P|STRAREA timp de 6 luni cu menţinerea parametrilor de răcire. controlul parametrilor de păstrare are loc de 3 ori pe zi. de 3. uscarea durând 10-12 zile iar zvântarea 4-6 zile. Măsurile de igienă şi control fitosanitar sunt sporite.

Se utilizează şi sub formă de ulei volatil sau rezinoide (oleorezine) extrase în alcool sau în acetonă. Fe 1. El are reale calităţi medicinale. antihemoragice. Bulbii vor avea cel puţin 10/120C.6 kg/locuitor/an în România. numeroşi beneficiari au cerut ambalarea în saci de bumbac portocalii cu ochiuri de 4x4 mm sau 4x2. cusuţi la gură. în 1-2 zile.4-1.65%. în sud). murăturilor şi conservelor etc. 23-27% glucide. dar sunt mai perisabile şi asigură necesarul de consum din lunile august-ianuarie. şi colab. prevăzuţi cu două urechi de manipulare şi având etichete de marcare. PP 0. prin autoîncăzire. de 5kg. antibacteriene. consumul mediu de usturoi este însă de 0.5% lipide şi 0.Sistarea păstrării impune un termen de valorificare de 15 zile în care produsul rămâne încă stabil calitativ. evoluţie care are loc în mod natural. 19. care a profitat de un fenomen similar pentru a deveni un exportator recunoscut chiar în ţările cu tradiţie (Franţa).5-0. în America Latină (Argentina.2.1 mg%. Elementele minerale sunt în cantitate de 1. P 134 mg%. la scoaterea din celule. Mg 21-36 mg%. 274 . (1990) enumeră 18 utilizări interne şi 6 de uz extern. Ca 38 mg%. antisclerotice. reambalaţi în saci de 25kg. Partea necomestibilă este de 13%. în condiţiile unei umidităţi relative de 75-80%. Mai puţin răspândit în ţările nordice. carminative. pentru a nu forma condens.8 kg /locuitor/an în Franţa şi de 0. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi Usturoiul este o legumă mult folosită în alimentaţie. Prioritate au loturile mai expuse pierderilor. Apare evidentă dublarea producţiei româneşti în ultimul deceniu. pentru scopuri alimentare sau farmaceutice. este Gasconia. vitaminele B 1-2 mg%. mai ales în lunile de iarnă. Mexic) şi China.5 mg%. Bulbilii (căţeii) conţin 61-64% apă. 6-7% protide.50C la 6/80C. vit. Condiţionarea după păstrare nu diferă de condiţionarea iniţială a producţiei. O altă modalitate de livrare este în saci de 5kg.5 mm. Pentru export.35-1. în România a crescut doar consumul intern. tonice şi antihelmitice (contra viermilor intestinali). din care K 450-520 mg%. iar valoarea energetică de 1350Kcal/kg. fiind cunoscut mai ales prin proprietăţile sale hipotensive. Soiurile de toamnă au o calitate superioară şi sunt mai productive. la capacităţi fixate prin nota de comandă.5-0. vitamina E 0. 0. Consumul usturoiului este foarte răspândit în ţările mediteraneene (renumită în Franţa. N.6% celuloză (3% fibre). Pe măsura livrării. Se procedează la ridicarea treptată. Popandron. bulbii se sortează şi se ambalează în lăzi P sau săculeţi de plasă de diferite capacităţi. Vitamina C 14-30 mg%. 10kg sau 25 kg.7-1.1-0. a temperaturii de la -1. Spre deosebire de China.5%. ca atare sau pentru condimentare şi pentru aromatizarea preparatelor culinare.

Se păstrează doar calitatea superioară (I). usturoiul se lasă pe câmp doar dacă există condiţii. H. pe timp frumos. timp de 6-10 zile. căţeii (bulbilii) suficient de strânşi şi neîncolţiţi. lipsite de buruieni. În ţările cu climat mai umed. 1994). căpăţâni pătate (Chaux. folosind dislocatorul sau MRC 1. Sortarea şi calibrarea se execută conform STAS 1425-80. se elimină pământul aderent şi/sau corpurile străine. Uneori se aşteaptă până ce baza tulpinii false se înmoaie. fiind planificată să nu dureze mai mult de 10 zile. când treimea superioară a frunzelor s-a îngălbenit. Tehnologiile manuale de recoltare şi condiţionare tradiţională în legături şi cununi încă se mai practică. Bulbii valorificaţi în vrac se pot peria mecanic. până când tunicile devin sfărâmicioase. şi Foury. Plantele se lasă pentru zvântare şi pentru uscare pe câmp. cu aer uscat. Se recoltează mecanic doar culturile de usturoi care se pretează. prin smulgere. Pentru calitatea I. sau în spaţii acoperite. Tulpina falsă trebuie tăiată sub 3 cm. în strat de 5-7 cm.. Se acceptă căpăţâni sănătoase. Pierderile la păstrare conform HCM/1984. fie la sol pe grătare. Întârzierea recoltării determină invazia microorganismelor saprofite care înnegresc tunicile şi diminuează durata de păstrare (Botrytis sp. pământ şi foi uscate. la puncte de condiţionare. după uscare şi condiţionare pe soiuri. asigurând consumul până în primul trimestru al anului următor. rădăcinile se scurtează sub 1 cm. Recoltarea se face în lunile iunie-august. nu va depăşi 1% din masă. bulbii sunt bine formaţi şi nu mai cresc. sunt aceleaşi ca la ceapă uscată din arpagic sau din sămânţă. Uscarea continuă în hangare şi silozuri. Se admit doar uşoare umflături şi mici rupturi ale membranei (tunicii) exterioare. bulbii vor avea integritate perfectă şi formă regulată. fie legat în mănunchiuri şi atârnat de sârmă (1000 m/ha). în timp ce producătorii din vestul continentului încep recoltarea înaintea culcării tulpinilor. condiţionarea este uneori îngreunată de condiţiile de recoltare mecanică şi de manipulare în câmp. Nu se admit la păstrare căpăţânile recoltate prea devreme 275 . Cl. sistem răspândit în Spania (Marin. Se urmăreşte producerea de căpăţâni cu tunici netede (recoltate la timp. 1994). în perioade cu timp cât mai favorabil.2. Recoltarea se execută manual. pe suprafeţe care justifică utilizarea agregatelor.Soiurile de primăvară prezintă doar avantajul unei păstrări cu peste 2 luni mai îndelungate. Recoltarea mecanizată nu se poate face decât pe vreme frumoasă. fără urme de mucegai sau vătămări produse de ger şi soare.. când solul are 60-80% IU şi 70% din capacitatea de câmp. Diametrul ecuatorial va fi de minimum 35 mm. tari. timp de câteva zile. rădăcinile scurtate. uscare treptată) şi albe (ventilare corespunzătoare. Condiţionarea se poate face în câmp.) (Marin. Se admit 2% impurităţi (maximum) şi diametrul ecuatorial 30-35 mm. după uscare. culoare caracteristică soiului. O recoltare prea timpurie produce. pe vreme nefavorabilă. Procentul de impurităţi. dar discul îşi modifică nuanţa spre brun. La calitatea II se acceptă căpăţânile bune de consum care nu se încadrează la calitatea I. În multe ţări. curate. Cl. Loviturile sau pământul aderent ridică adesea probleme. periere). 1994). H.. Păstrarea usturoiului este reglementată prin STAS R 9127/9-82. zvântate şi mature.

C. ZVANTARE-USCARE în 15(20) zile. curate şi dezinfectate. căpăţânile desfăcute sau loturile care nu au fost condiţionate. B. timp de 15-20 ore/zi. usturoiul se păstrează în lăzi P umplute pe trei sferturi (18 kg/ladă) sau M3/M4 (10-18 kg/ladă) întregi. Loturile foarte bine uscate şi sănătoase se pot păstra şi în lăzi paletă umplute la 5-8 cm sub nivelul înălţimii maxime. ambalarea se face în saci de plasă de bumbac cu ţesătura deasă (4x2. iar definitivarea acesteia se poate produce în magazii. circa 5-10 cm. Factorii regimului de păstrare se dirijează greu.5 mm) egalizaţi la 5 kg. reambalate în cutii de carton de 5/10 kg. sau cu aer răcit. Uscarea rădăcinilor. în condiţii de aerisire activă. Celulele frigorifice folosite vor avea capacitate mică (sub 500t) şi nu vor depozita decât usturoi şi ceapă. ventilând aer exterior sau încălzit la bateria RAC. evitând temperaturile sub -30C. primul lot livrat". până la 00C cu aer rece şi uscat din exterior. după principiul "primul lot intrat. La perete se lasă 0. dar nu sub -50C). Se folosesc spaţii tampon pentru acomodarea temperaturii. iar între stivele de lăzi. pentru o bună circulaţie a aerului. Modul de păstrare este în exclusivitate în ambalaje de capacitate redusă (circa 10 kg într-o ladă sau sac de plasă). acesta trebuie să fie uscat şi bine ventilat. limita superioară fiind posibilă doar în condiţii de ventilaţie mecanică. tunicilor de protecţie şi a cozii scurtate poate fi efectuată prin predepozitare. Ambalarea se face în lăzi. care necesită aproape aceleaşi condiţii de păstrare. Indiferent de tipul de depozit. ventilând 5± 1 ore/zi prin recirculare cu aer răcit. 276 .5/00C şi UR sub 75% (65-75%). iar preambalarea în fileuri sau pungi. R|CIRE în 7-10 zile. care se paletizează sau se clădesc în palete cu montanţi. care constă în sortare şi ambalare.sau prea târziu. timp de 16± 4 ore pe zi. Scoaterea de la păstrare se face de regulă treptat.2-0.4m. Pentru export. la 20/400C şi UR sub 75%. curat şi destinat dacă este posibil. Umplerea şi stivuirea vor asigura o bună circulaţie a aerului prin produs. celule ventilate mecanic.5m. Controlul condiţiilor de păstrare se face zilnic. prin închiderea şi deschiderea ferestrelor. -1. iar pentru produsul depozitat de 3 ori pe lună sau ori de câte ori este nevoie. Păstrarea frigorifică permite aproape dublarea perioadei medii de păstrare a usturoiului. doar acestui scop. Usturoiul se poate păstra în spaţii cu ventilaţie naturală. Livrarea se execută după condiţionarea finală. La tavan se asigură cel puţin 1. sau saci de plasă. Schema tehnologică de păstrare este: A. cele umede sau care provin din culturi infestate. sau celule frigorifice. Durata păstrării economice este de 60-90 zile pentru usturoiul de toamnă şi de 120-150 zile pentru soiurile de primăvară. evitându-se manipularea bulbilor la temperatură scăzută. sau aer rece din exterior (mai rece decât temperatura celulei. P|STRAREA în medie 80-130 zile pentru usturoiul de toamnă şi 160220 zile pentru usturoiul de primăvară. 10kg sau 20kg. În magaziile cu ventilaţie naturală. Unii beneficiari solicită ambalarea în pungi mici.

ci se cultivă pentru obţinerea de ceapă verde. Ceapa verde conţine 90-91 (95)% apă. dar şi De Macău. se leagă în mănunchiuri de 10 fire (până la 15 mai) sau snopi de 50100 fire după 15 mai. în anumite luni. K 270 mg%. cu fuşti. la stadiul specific de dezvoltare incompletă. De Dărăşti). cu cel al cepei uscate sau usturoiului uscat. 0. în sensul de ceapă foarte măruntă. 2-3. încinse. rupte sau zdrobite. spălare. ele sunt în mare parte complementare şi specifice.3. se fasonează rădăcinile şi uneori chiar frunzele prea lungi. în 3-4 treceri. Arpagicul este format din bulbii foarte mici de ceapă din soiurile specifice (Uriaşa de Stuttgart. Recoltarea se face la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august. la banda rulantă cu trei căi şi la masa de ambalare. Condiţionarea se poate face semimecanizat. de mărimea orzului. de tuns (Allium fistulosum). îngălbenirea nu se manifestă 277 .Transportul pe distanţe scurte se face cu autoizoterme. plantele îşi pierd calitatea. la 0/20C şi UR mai mică de 75%. Ambalarea pentru livrare se face în lăzi tip grătar. Valoarea energetică este de 2 ori mai redusă decât a bulbilor (200 kcal/kg). în lungime de peste 25 cm. Se spală. pe măsura creşterii. Păstrarea temporară se poate face ca produs necondiţionat. Culturile care sunt uniforme se pot recolta prin 1-2 treceri. sau în anumite zone geografice. 1% protide. Fe 1 mg%. Condiţionarea constă în sortare. care nu formează bulbi. Se înlătură plantele veştede.7% celuloză. în stare de integritate şi de curăţenie evidentă. 19. În momentul apariţiei tijelor florale. Recoltarea se face eşalonat. iar dintre elementele minerale. proaspăt şi fără tulpini florale. care poate fi păstrat până la 8-10 zile la 0 /10C şi UR 90-95%. fasonare şi legare în legături sau snopi. recoltate din culturi plantate în toamnă sau primăvara devreme. când la peste 50% din plante vârful frunzelor s-a îngălbenit pe o lungime de 2-3 cm (treimea superioară). 19. Tehnoogia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde Ceapa şi usturoiul verde sunt legume de primă apariţie. inclusiv din punct de vedere dietetic (vitaminizant) sau culinar.4 Tehnologia de valorificare a arpagicului Termenul de arpagic provine de la arpa=orz în limba turcă. iar uneori produse în spaţii protejate. destinate înmulţirii vegetative în cultură trienală. Se poate valorifica doar produsul sănătos. iar carotenii până la 6 mg%. iar la distanţe mari cu autofrigorifice. În Olanda şi SUA au fost creaţi hibrizi între ceapa comună (Allium cepa) şi ceapa perenă. P 45 mg%. Ca 40 mg%. Deşi consumul lor se suprapune. se zvântă. atacate de boli/insecte. Vitamina C se găseşte în conţinut variabil de 20-65mg%.5% glucide. în snopi puşi vertical (în picioare) în lăzi şi acoperiţi cu o prelată din folie de material plastic. Mg 30 mg%. În perioadele ploioase. în lăzi P sau M2 /M3 din material plastic.

corpurilor străine. tăiaţi sau fără tunici de protecţie. 1998). şi colab.calitatea I 7-14 (6-12) mm diametru. În cursul primăverii (martie). Calitatea III formează tulpini florifere. (1998) calibrarea se face în limite stricte (citate în paranteză).7 m. cu posibilităţi de oscilaţie pozitivă până la 20C. Modul de recoltare este manual. care crează ulterior neajunsuri în depozitare. M. sau cu maşina E649 de recoltat cartofi.2 m înălţime. Condiţionarea se realizează mecanic.50C. se condiţionează prin curăţarea de frunze. Păstrarea arpagicului durează 7 luni (august-martie).3-3 g/buc. pentru a realiza calitatea dorită (Dumitrescu. După Dumitrescu. M. prin dislocare cu săpăliga. iar randamentul categoriilor superioare trebuie să depăşescă 70% într-o cultură normală. de 9 t/ha în medie. rămân după calibrare doar 5-6 t arpagic propriu-zis. adaptată şi ea corespunzător. Depozitele cu ventilaţie mecanică prin pardoseală au celule de până la 200 tone capacitate. obţinându-se o precizie superioară. motiv pentru care se întrebuinţează la producerea de ceapă verde. Maşina are 2-4 site şi un ventilator. adaptat cu piese care lucrează la adâncimea de numai 8-10 cm.2 g/buc. În anotimpul rece este posibilă realizarea temperaturii optime de păstrare de 00C până la -1. Calibrarea se face pe trei calităţi: . se ventilează doar noaptea. . şi colab. cu înălţimea interioară de 5. destinat plantării în anul următor. prin expunere la soare.. Nu trebuie depăşit acest interval. rămânând până la tavanul celulei un spaţiu de 1. Zvântarea şi uscarea se desfăşoară în condiţii optime pe câmp. Paletele se suprapun pe 3 nivele până la 4. la temperatura 18-200C şi UR sub 70%.5 m. la pereţi se lasă spaţii de 50 cm. timp de 2-3 zile.calitatea II 14-20 (12-18) mm diametru şi greutatea 1. dar recoltarea se va executa la termenul planificat. Pentru o bună circulaţie a aerului. bolnavi sau seci. şi a bulbilor prea mici. urmată de smulgere şi adunare în benzi. Arpagicul din soiul De Macău se păstrează mai bine decât arpagicul din soiul Stuttgart (Uriaşă de Stuttgart). resturilor. când apare pericolul iniţierii procesului de înflorire (de la 278 . Ambalajele de păstrare sunt lădiţe STAS 1247-76 FT 1987 care conţin fiecare 5 kg arpagic sortat şi calibrat. şi se poate face în depozite ventilate mecanic sau în depozite frigorifice. După uscarea frunzelor.totdeauna. sau chiar în toamna anului respectiv.calitatea a III-a 20-25 (peste 18) mm diametru şi greutate 4-5 g/buc. Se menţine o umiditate relativă cât mai scăzută (65-70%). Din cantitatea iniţial recoltată. păstrând cu orice preţ temperatura sub 3/50C. Acestea se paletizează în palete cu montanţi 72-80 lădiţe (9-10 starturi de câte 8 lădiţe) conţinând în total 360-400 kg. urmate de ambalare şi valorificare diferenţiată. . deoarece poate apare fenomenul de opărire. Sortarea permite separarea impurităţilor. sortare şi calibrare. Recoltarea mecanică se face cu dislocatorul DLR-4. cu greutatea de 0. cu selectoare speciale sau cu maşina de condiţionat şi sortat arpagic şi ceapă.4-1. Ventilarea de toamnă are caracter de desăvârşire a zvântării/uscării.

mai ales în celulele frigorifice echipate cu RAC-550. Fe 0. Calibrarea se face după diametrul tulpinii false.5-4. Păstrarea frigorifică rămâne cea mai eficientă metodă de păstrare a arpagicului la 0/-1. După depozitare trebuie făcută o nouă condiţionare. iar restul prin stricare. fibre 2. ca Belgia şi nordul Franţei.7 mg%. şi colab. E 0. iar alte zone. Temperatura în celule se va ridica la 30± 50C (UR sub 70%). iar consumul are loc şi în perioada de iarnă-primăvară. pierderile lunare sunt de 4. la 10 cm de la baza rădăcinii. P 25-57 mg%. Recoltarea nu va duce la intrarea pământului în interiorul frunzelor sau între ele şi nu va culca plantele la pământ. sortarea pe mărimi şi legarea în snopi de 10-15 bucăţi uniforme ca lungime. care se livrează. unde are o pondere în producţie aproape egală cu a cepei. Recoltarea se face în lunile octombrie-noiembrie. Valoarea energetică este de 220-230 Kcal/kg (după unii autori mai mare.8% în greutate.50C şi UR sub 75% (Iordăchescu. Condiţionarea în câmp presupune presortarea. C.8%. care au baterii de încălzire. substanţe minerale 0. manual sau semimecanizat. 1978). celuloză 1. în scopul eliminării excesului de umiditate. (1994). Conţine glucide 4-6%. Producţia de praz apare pe piaţă în ultimele două luni de toamnă. La fel ca toate legumele din grupa cepei.4-0. neevidenţiate statistic. calmant digestiv şi foarte bun emolient în inflamaţiile căilor respiratorii. în paralel cu intensificarea ventilaţiei. În România se cultivă pe suprafeţe mici. deşi este o legumă valoroasă. După Gherghi. PP 0. Dintre vitamine: C 12-30 mg%.5%. Ca 31-87 mg%. 19. Tratamentul termic pentru prevenirea apariţiei tulpinilor florale şi pentru sporirea producţiei după plantare se face cu 2 săptămâni înaintea înfiinţării culturii. fiind recomandat chiar şi-n aplicaţii externe. Tratamentul poate fi efectuat sub control.6 mg.8-1% din care K 180-250mg%. urmată de ambalarea pe calităţi. iar în ultimele 7 ore chiar la 400C. Calibrul minim al prazului este de 10 mm.5. laxativ.1%. Se elimină exemplarele bolnave sau vătămate prin presortare. pierderile înregistrate fiind de numai 15± 3% de-a lungul întregii perioade de păstrare. iar pentru Belgia este singura cultură reprezentativă de legume din grupa cepei. protide 1-2%. iar partea necomestibilă variază de la soi la soi (17-50%). iar al 279 .3-0.. care se smulg. fiind considerat una dintre cele mai tardive legume. de 540 Kcal/kg). murdărindu-le.6-2. Recoltarea semimecanizată constă în dislocarea mecanică şi mânuirea plantelor în mod similar metodei manuale.3/50C la 15/180C). în saci de 20 kg.5 mg%. complexul B 0. A. Tehnica manuală foloseşte cazmale sau furci pentru slăbirea şi dislocarea rândurilor de plante. sau deasupra umflăturii coletului (bulbului). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului Prazul este o legumă mult consumată în Franţa. se scutură de pământ şi eventual de unele fragmente veştejite. calibrarea. mecanizat. are preţioase însuşiri dietetice şi medicinale: diuretic.8% dintre care 2.

este continuată cu ambalarea în lăzi şi livrarea în consum. Pierderile reprezintă 15-30% din masa iniţială a produsului introdus la condiţionare. cu partea albă mai redusă şi uşoare defecte. fără tije florale. Conform SR 5767. iar amplasarea silozurilor se face pe terenuri mai ridicate. sau în spaţii închise (pivniţe. Condiţionarea la centrul de valorificare. scurtând frunzele la 1/3 din lungime. Diametrul prazului cel mai mare din aceeaşi legătură sau din acelaşi ambalaj. iar la prazul timpuriu 1/4 din lungimea totală sau 1/3 din teacă. dar se împiedică acumularea excesului de umiditate. sănătos şi curat. prazul trebuie să fie întreg. magazii) cu aerisire naturală poate dura 3-5 luni. Protecţia brazdelor se face cu paie şi cu rogojini. Urmele de pământ din interiorul tijei sau de pe rădăcini nu vor depăşi 1% din masa totală. iar între ele se lasă poteci. Lungimea brazdelor este de 25-30 m. cizelarea sau eliminarea unor frunze deteriorate sau îngălbenite şi spălarea la nivelul rădăcinilor. Legarea se face în 2 locuri. Însilozarea în brazde permite păstrarea prazului 3-4 luni. Urmează curăţarea. conform STAS 9127/10-74. . Manipularea şi transportul se fac în lăzi tip P sau STAS 1247-76-FT 1987 tip II. plantele nu se condiţionează. la 2-3 cm plantă de plantă şi se acoperă cu pământ până la punctul de ramificare a frunzelor. în vederea consumului de toamnă. Sortarea şi calibrarea separă plantele în 2 calităţi: . Plantele se fasonează. Formarea legăturilor şi legarea în două locuri a snopilor de 10-15 plante uniforme ca lungime. fără frunze veştede sau depreciate. cu taluz interior de 75 0 înclinaţie. intemperii sau temperaturi scăzute. trebuie livrată neîntârziat. {anţurile sunt tot la fel de adânci.5 m).prazului timpuriu de 8 mm. într-un start de nisip reavăn de 20 cm grosime. nu trebuie să depăşească dublul diametrului celui mai mic praz. care vor fi zvântate (fără umezeală sau brumă). pentru a îndepărta orice urmă de pământ aderent. Brazda are 40 cm adâncime şi lăţimea de 2. deoarece nu suportă păstrarea mai îndelungată. protejând plantele de vătămări. micşorând şi egalizând rădăcinile fără a răni discul. şoproane). Dacă există 280 . Însilozarea în şanţuri permite o păstrare tot de 3-4 luni. printr-o aerisire cât mai intensă. iar introducerea în spaţiile de depozitare se face cu minimum de manipulări şi în termen cât mai scurt. Se execută rigole de colectarea apelor din precipitaţii.calitatea II. Prazul se stratifică vertical pe pardoseală. Păstrarea prazului se efectuează numai pentru calitatea I. la 4-5m plantă de plantă. ferite de vânturi şi uşor accesibile pentru mijloacele de transport. se execută manual. dar mai înguste (1. iar protecţia se face cu paie şi folie de polietilenă. Pentru însilozare. fără a vătăma plantele. Se recomandă o umiditate relativă de peste 95%. Păstrarea în spaţii acoperite (umbrare. cu aspect proaspăt.5 m. cu rădăcinile şi vârful frunzelor tăiate drept. Prazul se aşază în rânduri sprijinite pe taluz.la calitatea I cel puţin 1/3 din lungimea totală sau 1/2 din teacă trebuie să fie albă (albă verzuie).

şi Chapon. cu ierni mai reci. iar spaţiul este folosit neeficient. Pierderi pe parcursul duratei de păstrare la praz conform STAS R-9127/10-74 reglementate de HCM 190/1984.În ţările producătoare tradiţionale. (1994). se pierd încă 10-15%. cu partea vizibilă a conţinutului.0-29. iar recircularea şi împrospătarea aerului vor fi cât mai active. În primele 4 luni de păstrare.8 3(XI-I) 3(XI-I) 5(XI-III) 5(XI-III) 9.1-139 7.5 7. dar este dificilă. în funcţie de condiţiile de depozitare Condiţii de păstrare Durata de păstrare Pierderi în Pierderi Pierderi Pierderi totale STAS greutate prin stricare de (însumate) % % calitate % minimă maximă % (luni) (luni) 3(XI-I) 4(XI-II) 9. 281 .7-10. pierderile în greutate depăşesc 1/5.2 0.1 22.2-8. J.8-13. Ambalat în lăzi paletate sau în lăzi paletă. închiderea paletelor în peliculă PE transparentă. Coborârea temperaturii se face în 48 de ore şi se menţine constant coborâtă sub -20C pe toată durata.3 9. Ph. recircularea aerului va fi de 20-30 volume de aer pe oră.Fr.0-14. perioadele de depozitare de 2 luni se consideră de lungă durată şi se justifică în zonele continentale.9-10. În final. (1994) recomandă ca factori suplimentari de menţinere a calităţii în cadrul acestui sistem de păstrare de lungă durată (câteva luni).1 7.6 17. 1984). J. produsul trebuie acomodat treptat cu temperatura exterioară şi comercializat fără întârziere.3-12. în lăzi acoperite cu folie de material plastic. având ca efect prevenirea îngălbenirii frunzelor.posibilităţi de ventilaţie mecanică.8 3. sub formă de plante necondiţionate. Tabelul 19. prazul se etiolează în timpul păstrării.3-33.9-6. şi Foury. Livrarea şi prezentarea produsului va fi uniformă şi omogenă. Se mai livrează şi în legături de 3-10 bucăţi. După Le Bohec. iar prin eliminarea frunzelor exterioare.3. reprezentativă pentru restul cantităţii. precum şi modificarea atmosferei. la temperatura de 0 0C şi UR 95%.0-11. Păstrarea se poate face şi la temperaturi negative de –2 /-30C. introduse sau nu în ambalaje (SR 5767). sub protecţia peliculei de polietilenă (Moras. Cl. pentru a menţine higroscopicitatea de 90-95%. iar frunzele exterioare se descompun.5 20. aşezat ordonat în ambalaje.2 Însilozare Păstrare în spaţii acoperite Depozite ventilate mecanic Chaux. se consideră că durata de păstrare economică este de 1-3 luni în condiţii frigorifice. Condiţiile optime sunt temperatura de 0/1 0C şi UR 90-95%.7-37. Păstrarea frigorifică se justifică doar pentru 4-6 luni.2 5.Cl.. prin ridicarea conţinutului de CO2 (5-10%).

282 . cuprinde morcovii. păstârnacul şi alte câteva specii mai puţin răspândite. 20. ridichile. au eficienţa cea mai ridicată dintre toate culturile legumicole. Din punct de vedere energetic. ţelina de rădăcină. XX. iar morcovii constituie specia cea mai importantă (44-50% din cantitatea totală).1). sfecla roşie. În România. urmaţi de ridichi 16% şi de pătrunjel (7-8%).CAP.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII LEGUMELOR R|D|CINOASE ÎN STARE PROASP|T| Grupa plantelor legumicole de la care se consumă rădăcinile îngroşate. pătrunjelul de rădăcină. sau grupa legumelor rădăcinoase. statisticile înregistrează împreună întreaga lor producţie (tab.

36-2.8-1.0 0.. 1983. Mincu.7-1.4-0. în Rusia.0 530 400-720 pătrunjel 20-35 rădădăcini păstârnac 18-28 Valoarea lor alimentară.04 0. şi colab.3 0. Specia morcovi ridichi de 95 2.5 0.8 1.2-1.3-2. PP Vit.0-1.1 Producţia totală de legume rădăcinoase (1990-1996) în România şi ponderea acesteia în producţia legumicolă Anul mii t.8 1.. Alexandra şi colab.6 1. (%) 1990 159 6.1-0.8 0.0-12. 86/88 3..3 0.28 0.74-0.005-0.9 ţelina răd.02-0.5-8. mult cultivaţi în Europa (53%).8-1. Enăchescu Georgeta. cu producţie totală de zece ori mai mică.0 70-73 0.1 1996 253 9.7 1.1 Valoare Parte energ.32 0. E mg% B mg% mg% mg% mg% 5-8 23-25 10.5-1.2 ND 1.2-0.5 iarnă sfecla roşie 88 8.3-1.4 0.9-1.48-0.4-1.5-1.8 880/900 41-50 90/200 B.4 0.45 220/290 10-18 1.3 1.1-0.3 0. K Mg % % % % pectice % % minerale mg mg % % % % 87/89 6.4 pătrunjel 78/86 7. 1977) A.43 0.55 0.32 0.86-1.4-2.0-14.0-9.Cl.3 1.8-0. necomestibilă Kcal/kg % 300-450 150-190 8-11 19-40 Alţi compuşi -ulei volatil ND -0. necomestibilă Kcal/kg % 260 300-460 28 20-21 27-39 ND 20 -ulei volatil pigmenţi (betanina.0 1.0 0.6-1.7 1992 215 8. etc) -ulei volatil 0.7 0.9 0.4 2.0 63-82 6.22-0.01% -ulei volatil 0.C β caroten Vitamine Vit.1-0. dietetică şi chiar medicinală este considerabilă.9-1. Marea Britanie. J. 8-15 0.75 0. Polonia şi Franţa. doar patru specii dintre cele enumerate sunt cultivate pe scară mai largă. 1978. Urmează sfecla roşie.88 2. constituie în anotimpul rece şi mai ales în 283 .9 1994 245 9.5 1995 281 10.5 280/322 15-33 40/120 260/280 14-22 320/340 12-30 380/470 22-25 25-28 43-68 51-57 2.05% ulei vol.6-3.7 5 ND ND 0.6-1.2 Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă medie a unor legume rădăcinoase (date prelucrate după Favier. PP Vit.6 0. E mg% B mg% mg% mg% mg% 29-30 ND ND 0.4-2. Tabelul 20.7-0.2 0.6 1.3-1.6 1998 285 10 2000 254 10 Pe plan mondial. Datorită perioadei de consum.3-2.0 30-45 0. ţelina de rădăcini şi ridichile. Gherghi.1 0.3-3.1 1.I.7 Valoare Parte energ.0-9. ND sfecla roşie 10-20 ţelina răd.4% compuşi fenolici -tioglicozizi Alţi compuşi morcovi ridichi de lună Specia ridichi de iarnă Vit. 1984. Protide Lipide Subst.2 120/255 7-10 Ca mg % 27-44 20-35 P Fe mg mg % % 16-35 0.0 0. şi colab.6 0.9 0. Morcovii sunt cei mai reprezentativi (locul V ca importanţă între culturile legumicole ale lumii).6 0.1 1. A.0-11.6 1.7 1991 193 8.5 35-70 1.3 1997 273 10.0 18-25 0. Specia Vit.0 1.5 50-63 0.0 1. Cernăianu.8 lună ridichi de 90 5. 1995.0 2.94-1.C β caroten Vitamine Vit.2 1993 257 8.Tabelul 20.5 Apă Glucide Celuloză Fibre Subst.8 0.0(7-18) 0.3 0.6 180-360 0.7-1.0 0.1 rădăcini păstârnac 75/83 9.

Alexandra şi colab. Nu se admit ridichi cu lujer floral. remineralizant. ţelină.3. Morcovii din culturile forţate. având culoarea şi forma caracteristică soiului. diuretic. detoxifiant. Ridichile de lună sunt mult consumate.. aperitiv. an. 1977. murat. 1983. Ridichile de lună se recoltează în mai multe etape. 20. Majoritatea au un efect tonic. M. Valoarea dietetică. cu suprafaţa netedă. stimulator. detoxifiant. garnituri. fără pete sau vătămări mecanice.. Presortarea ridichilor de lună permite alegerea de exemplare întregi. Vitaminizant. apariţia golurilor în parenchimul lemnos. Antilitiazic. care se consumă în cantitate de 0. din răsadniţe. antianemic.5-0. supe. sănătoase. Nerecoltarea la timp determină lignificarea. tonic general. Produs dietetic de excepţie pentru copii. Mességué. la 4-5 cm. iar tija florală compromite definitiv calitatea. uleiuri volatile. soteuri 20. lignificate. stimulent. cu frunze îngălbenite. tonic general. o sursă de vitamine şi elemente minerale de neînlocuit. atât în România. N. şi colab. M. alături de pătrunjel. antianemic. iar la forma alungită de 15-20 mm. unde reprezintă uneori ponderea principală a ridichilor cultivate (Olanda). Tonic. diuretic. sucuri. ciorbe. 1972/1975) Specia morcov rădăcini ridichi de lună ridichi de vară şi de iarnă sfeclă roşie ţelină rădăcini pătrunjel rădăcini păstârnac Principalele însuşiri dietetice. şi colab. pe măsură ce ating diametrul comercial. depurativ.7 kg/loc. Morcovii se răresc la diametrul unui creion (10 mm la colet). bacterian. se pot recolta eşalonat. ciorbe). vitaminizant. Se consumă tot anul.) Tabelul 20. detoxifiant. Cernăianu. hepatic. Gherman. tonic-aperitiv. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie (salate. etc) în supe.3. Gastronomie (albitură. Morcovii din cultura de câmp se răresc o singură dată.primele luni ale anului. neramificate. de 6-7 ori. alimentare Digestiv. medicinale. Recoltarea este manuală. spongioase sau mucegăite. Prin îmbătrânire devin spongioase şi fade. Vitaminizant. Legume de primă apariţie. antianemic. 284 . pectoral.. Prelucrare prin: deshidratare. fără urme de atac. medicinală şi alimentară a principalelor legume rădăcinoase (după Alexau. hipoglicemiant. cât şi în numeroase alte ţări. Consum de iarnă Diuretic.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună Ridichile de lună şi morcovii de răritură sunt legume foarte perisabile. Conserve Stimulent. bolnavi. emolient. depurativ. diuretic. hepatic. mai ales dacă provin din culturi extratimpurii sau protejate. dar totodată depurativ şi detoxifiant (tab. La ridichile de lună sferice limitele diametrului sunt între 12-15 mm. depurativ. vitaminizant. proaspete. pierderea turgescenţei. revitalizant. muncitori mediu toxic. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie. remineralizant. 1992. Remineralizant.. zarzavat. Recoltarea se efectuează la mărimea necesară comercializării.

1980).1. capacitatea de a-şi cicatriza rănile superficiale. Recoltarea se face în faza maturării depline. folosind acelaşi fel de material (liber de tei. S. calitate-calibru maximum 15%). materiale textile). Prezentarea în magazine se poate face şi sub formă preambalată cu condiţia uniformităţii conţinutului (toleranţe. Când frunzele legăturilor de la partea inferioară a ambalajelor încep să dea semne de îngălbenire. Metoda de recoltare poate fi: 285 .2.Morcovii de răritură provin din soiuri timpurii cu rădăcina semilungă. material plastic.2. Sfecla roşie pentru păstrare se recoltează în luna noiembrie. iar toamna pentru sfecla roşie. Culturile de ridichi destinate consumului de iarnă se recoltează în perioada 20X-10XI. din decada a doua a lunii noiembrie. mai ales în primele săptămâni după recoltare. Morcovii sunt cei mai sensibili din această grupă. morcovii înregistrează pierderi lunare cu 1. Păstrarea de scurtă durată se poate face timp de 4-5 zile la 50C şi 90-95% UR. Din acest motiv. care devin prin cumulare peste 1% mai mari după 6 luni de păstrare (Gârbu. Preluarea producţiei. Consumul lor are loc tot anul. iar culoarea frunzelor se schimbă. dar prezintă totodată. 20. toate aceste specii sunt încadrate în normative la aceeaşi categorie de scăzăminte. şi colab. Ridichile de lună pot fi comercializate şi în vrac. lovite. în funcţie de soi şi mărimea rădăcinilor. raportul zaharoză/monoglucide este supraunitar. Condiţionarea iniţială mai include legarea în legături de 7-12 bucăţi. prin eşalonarea culturilor şi păstrarea în depozite (50% din fondul de marfă). cu atac de insecte. Ridichile de iarnă şi sfecla roşie au o capacitate de păstrare mai bună decât ridichile de vară sau morcovii. Ridichile de vară pot fi recoltate încă de la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie. culoare mai intensă şi rozeta de frunze mai redusă. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor. cu pierderi de până la 1/5 din produs. la începutul lunii octombrie. sau cu diametru la colet sub 10 mm. într-o măsură mult mai mare. prerăcirea facultativă şi ambalarea în vederea păstrării de scurtă durată sau a pregătirii pentru comercializare. îngălbenite. Momentul apariţiei pe piaţă este vara-toamna pentru morcovi şi ridichi. Nu se acceptă exemplare cu frunze veştede.. Prerăcirea la 6/80C imediat după condiţionarea iniţială prelungeşte durata menţinerii calităţii. Condiţionarea în vederea livrării constă în spălare. dar ating maturitatea de consum în iulie-august (Bere de Munchen). cu frunzele tăiate la 1-2 cm. în funcţie de data semănatului. mai ales în perioada finală a sezonului. precum şi a sfeclei roşii 20. sau timp de 10-15 zile la 0 0C şi 95% UR.0% mai mari. ridichilor de vară şi de iarnă. Dacă se recoltează anticipat. Morcovii se recoltează la mărimea corespunzătoare soiului dar nu cu început de lemnificare. În acest moment. păstrarea va fi sistată.5-2. sortare. zvântare şi legare în legături de 8-10 bucăţi.

. Rădăcinile vătămate nu corespund pentru păstrare.1. dar se separă exemplarele cu structură spongioasă. 20.). sănătoase. Intensitatea respiraţiei precum şi transpiraţia cresc de 2-3 ori. Fig. . integritatea epidermei şi culoarea roşie specifică în secţiune (fără cercuri albe). La ridichi se acceptă cele cu rădăcină terminală tăiată. ca sfecla roşie dar mai ales morcovii. 3organul de extragere şi transport a rădăcinilor. saci de iută sau în fileu tubular de 15 kg. Schema maşnii de recoltat morcovi (1-şasiu. iar în cazul vătămărilor grave chiar de mai multe ori. curate. O vreme uscată şi un sol zvântat favorizează calitatea rădăcinilor recoltate şi permite o păstrare mai bună. rădăcinile respective se deshidratează în numai câteva zile şi încep să pornească în vegetaţie.1. 4-organul de rupere a frunzelor de pe rădăcini. întregi..mecanizat integral cu combine de diferite tipuri (fig. cu pământ aderent. cu furca sau cu cazmaua. în vrac sunt contraindicate. presortare şi ambalare.semimecanizată cu dislocatorul sau cu plugul fără cormană. 20. cu tijă florală. turgescente. Ambalarea se face în lăzi paletă.20. 5-transportor intermediar.2. Se consideră corespunzătoare rădăcinile cu aspect proaspăt. fără lovituri. tari. pot forma la 20-250C şi UR 90-95% ţesuturi noi de cicatrizare. La morcovi. atunci când au cea mai neînsemnată strivire. Manipularea şi transportul în stare neambalată. Cele mai 286 . lăzi tip P. stabilite încă de la contractare (STAS R 9124/4-82).2.manuală. nezvântate. se separă exemplarele ramificate. 6-transportor elevator) Condiţionarea începe din câmp prin retezarea frunzelor la circa 2 cm deasupra coletului. Deşi unele specii. nelemnificate şi fără umiditate exterioară anormală. La sfeclă se urmăreşte frăgezimea. Tehnologia depozitării şi păstrării Condiţiile şi cerinţele care trebuie îndeplinite de loturile destinate păstrării trebuie urmărite prin asigurarea unor tehnologii de producere corespunzătoare. 2-organul de recoltat.

1977). au epiderma prea subţire şi sunt expuse deshidratării./ha. se fac pe măsură ce se însilozează. Se evită manipulările suplimentare şi transporturile pe distanţe prea mari. Morcovii se aşază vertical. Însilozarea se poate face şi cu frunze cu tot. Irigarea trebuie întreruptă cu cel puţin 2 săptămâni înaintea recoltării. Rădăcinile ambalate vor fi protejate de precipitaţii sau de temperaturi scăzute şi vor fi transportate până la 20 noiembrie la centrele de valorificare. Tratamentele fitosanitare se aplică la timp. până la 10 cm deasupra nivelului solului. fixat cu pământ din loc în loc. Siloz la brazdă (hrean. la care putem adăuga şi păstrarea în spaţii improvizate (Cernăianu. Alexandrina şi colab. Întârzierea recoltării duce la lemnificare sau structură spongioasă. cu coletul la 5-8 cm sub nivelul solului. în lungime de 10-15 m. însilozarea în şanţuri prin stratificarea cu nisip. ). La două brazde se lasă o alee de 3-4 m pentru mijloacele auto. În perioadele friguroase. Fig. Brazdele adânci de 25-30 cm şi late până la 2 m. Dacă se urmăreşte prevenirea murdăririi rădăcinilor cu pământ atunci când se desface silozul. când şi temperatura aerului are valori mai apropiate de cele în care se desfăşoară depozitarea.păstarnac. în legături. Brazdele se separă prin alei de circulaţie late de 1 m. 3. Condiţionarea asigură păstrarea doar a rădăcinilor de calitatea I. N au determinat o creştere de 8% a pierderilor din depozite. fertilizate moderat cu doze de N 50-100 : P 120-150 : K 120-160 kg s.. previn deteriorarea sau rănirea produsului şi aducerea la depozit a unor loturi în bună stare.a.a. Manipularea şi transportul atent. Preluarea producţiei destinată păstrării se face cât mai atent. Recoltarea prea timpurie aduce rădăcini care nu acumulează un maximum de substanţă uscată. Se recomandă amplasarea culturilor pe terenuri uşoare. cu temperaturi negative. însilozarea în vrac.pămant din săpătură. Dozele de 150 kg s. Deasupra se acoperă cu pământ mărunţit. Procedeele tradiţionale şi specifice de păstrare a legumelor rădăcinoase sunt însilozarea în brazdă. în termen cât mai scurt.2. iar extremităţile lor pot rămâne descoperite. Însilozarea în brazdă a morcovilor. în timpul unor primăveri ploioase.20. Spălarea rădăcinilor nu se admite decât după păstrare. se poate folosi pentru acoperire şi nisipul până la nivelul solului. Acestea au şi o perioadă de repaus mai lungă. care ajung la maturitate deplină la sfârşitul toamnei. brazdele se acoperă cu un strat de paie de 15 cm. Frunzele se apleacă în partea în care s-a aşezat pământul scos din brazde.potrivite pentru păstrare sunt soiurile tardive. Acest strat se poate 287 . Starea timpului influenţează gradul de curăţenie şi gradul de umiditate a rădăcinilor. 2-rădăcini.

atunci când minimele termice nu mai coboară noaptea sub 40C. bilonul se acoperă total. în funcţie de temperatura exterioară. {anţul are lăţimea la bază de 50 cm. Pierderile ajung la 30-40% în anii nefavorabili sau când producţia a fost afectată de boli. Fig.5%. Înaintea însilozării. încărcătura realizată fiind 400-500 kg/m2 suprafaţă sau 250-300 kg/m3 şanţ.3. fiind adânc de 30-40 cm şi lung de 12-20 m. Durata de păstrare în brazde este de 4 luni. Bilonul se acoperă cu 30 cm de paie. Dezavantajele sunt legate de imposibilitatea dirijării factorilor de păstrare. 20. prin stricare 5. şanţul poate fi dezinfectat cu formalină 0.6% sau cu lapte de var 20%. iar pierderile legal admise sunt de circa 18% în 5 luni (în greutate 5. sau a efectuării controlului produselor însilozate. Însilozarea în vrac a morcovilor. Introducerea şi scoaterea produselor se pot efectua doar pe vreme bună. Produsul se însilozează în vrac. O păstrare defectuoasă determină degajarea de căldură în zona infectată. focarul fiind izolat de stratul de pământ. Avantajele brazdelor constau în păstrarea turgescenţei morcovilor şi limitarea pagubelor în cazul unui atac. la calitate 7. silozul se acoperă cu folie polietilenă. Pentru a mări încărcătura. Când temperatura scade la 10C (20C în siloz). Împotriva infiltrării apei din precipitaţii. sub forma unei prisme care depăşeşte nivelul solului. Secţiune printr-un siloz pentru păstrarea rădăcinoaselor în vrac Avantajul însilozării în vrac constă în economia de spaţiu. ridichilor şi sfeclei roşii se face în şanţuri cu canal de fund şi coşuri de aerisire.2%). înclinate. iar când se semnalează valori negative. Accesul aerului exterior poate fi stopat sau favorizat. Zăpada care se topeşte şi coama care se lasă constituie un semn evident. iar la suprafaţă de 75 cm. lăsând la coamă 40 cm descoperiţi până la venirea frigului. stratul de pământ se îngroaşă la 50 cm la bază şi 30 cm la coamă. iar lateral sunt săpate rigole de scurgere.îndepărta primăvara. rădăcinile se pot însiloza fără frunze.5%. Dezavantajul constă în folosirea neeficientă a spaţiului (20-80 kg/m 3). Pe grătare sunt amplasate din 2 în 2 m coşuri de aerisire verticală. iar deasupra se aşază 10 cm pământ. pe 2-3 rânduri. cu înălţimea la coamă de 1 m. Canalul de fund pentru aerisire are dimensiunile 20x30 cm şi este acoperit cu grătare din şipci. 288 . 1 l/m2.

289 . Metoda este extinsă în Rusia. cu diametrul sub colet de 3 cm şi frunzele tăiate la 2-3 cm deasupra coletului.8 m la tavan.8-1. Când temperaturile devin negative. în lungime de 10-15 m. Pentru a înregistra pierderi economice. pătrunjel rădăcină) 2-rădăcini. sănătoase.0 t/m2 suprafaţă utilă. Păstrarea rădăcinoaselor este posibilă şi în macrosilozuri ventilate mecanic (Niculescu. Ucraina. apoi un rând de rădăcini. unde păstrarea se face în lăzi de tip P suprapuse pe 6-7 rânduri asigurându-se 0. iar rădăcinile îşi menţin turgescenţa şi atacul de boli rămâne localizat (fig. se realizează cu posibilităţi materiale şi forţă de muncă locale.5%. se asigură spaţii de minim 0. 5-paie Depozitele simple sau improvizate cu aerisire naturală sunt magazii de zid sau bordeie. 3pămant. care va depăşi în lăţime marginea şanţului. Pierderile până în luna martie sunt de 17. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3 cm. 4. conform HCM 190/84. Fl. şi colab. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere. se adaugă 15-20 cm de paie şi un nou strat de pământ de 20 cm.) Fig.3.. 1980). Pe fund se aşază 4-5 cm amestec pământ+nisip 20%. Între şanţuri se fac rigole de scurgere. gurile de aerisire se astupă cu paie. iar stivele se acoperă de asemenea cu rogojini sau prelate. Urmează apoi un nou strat de rădăcini.9-1. cu rădăcini sortate. Cehia. Polonia şi mai ales în Germania asigurând următoarele avantaje: . Temperatura de 0/10C se obţine prin aerisiri repetate în timpul nopţilor reci. dar necesită un volum mai mare de muncă şi se recomandă mai ales. pentru culturile semincere (plante mamă). Încărcătura ajunge la 200-220 kg/m2.6 m între stive.pământ +20%nisip pentru stratificat. uşile şi ferestrele se căptuşesc cu rogojini.permit depozitarea şi păstrarea în flux mecanizat. Stivuirea se realizează în cruce.5-0. cu utilaje de mare randament.Însilozarea în şanţuri prin stratificare a morcovului produce pierderile cele mai mici (10%)..pot fi amenajate în orice unitate.20.20. Însilozarea în şanţ prin stratificare (morcov. Deasupra se acoperă cu o coamă de pământ de 20-30 cm. Lăzile sunt umplute până la 5 cm sub nivelul maxim. neramificate. lungi de 17 cm şi cu greutate de 70-75 g/buc. se însilozează doar rădăcini sortate. cu frunzele tăiate la 2 cm de la colet. mai apropiate de cele din depozitele moderne. iar pentru o bună circulaţie a aerului. 20 cm la pereţi şi 0. şi se continuă astfel până la umplerea şanţului.sistemul de ventilaţie mecanică asigură condiţii de păstrare dirijate. una lângă alta. Când temperatura exterioară scade sub -50C. {anţul se face mai adânc (50-70 cm) şi lat de 0. .2 m.4. .

hibrizi) care au rezistenţă la păstrare de peste 90%.. 4. Pe coama grătarului se pune o folie.1%. păstrarea propriu-zisă de 4-5 luni. 290 .2% (5. Ambalajele mai vechi se dezinfectează cu clorură de var. şi colab. într-o carcasă de lemn. dar Rhizoctomia carotae (putregaiul violet) şi Rhizopus nigricans (putregaiul moale) au rezistat. sau rănite în manipulare şi transport. Păstrarea frigorifică a legumelor rădăcinoase necesită loturi mari de rădăcini de calitate superioară (200-300 t/celulă) care să poată fi livrate după cel puţin 6 luni de păstrare cu pierderi de cel mult 14. sau cu fungicide contra putregaiurilor specifice. pierderile prin stricare au fost de 10 ori mai mici decât la martorul netratat (Gârbu. S.8% în greutate. în timpul cărora se ventilează zilnic 10-20 minute.lungimea 35 m. ca Bauer Kieller Roteshertz. Canalul de ventilaţie se confecţionează din panouri de şipci 2x1 m şi este cu 2 m mai scurt decât masa produsului (30 m). soluţie 1. 1980). 1996). 50 panouri (100 m2) şi 10 kg sârmă. când nu este îngheţ. Prin tratarea rădăcinilor cu Tecto-Flowable 0. Măsurile de prevenire şi dezinfecţie se aplică produsului. Uriaş de Berlicum (69%) sau TipTop (69%). B.5 m din care produs 3 m. În România se încearcă introducerea celor mai simple module.2 % declasări). Ea este cu mult superioară unor soiuri ca Nantes (62%). Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) au fost distruse. atacul de Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Stemphylum radicinum (putregaiul negru). După Taşcă. ambalajelor şi spaţiilor de depozitare.2% sau Folpet.2% prin îmbăiere timp de 3 minute. care acoperă 1/2 din înălţime la gura ventilatorului şi 3/4 la celălalt capăt. Danvers 126 (68%). Ventilatorul montat la un capăt al canalului. ziua. Chantenay (62%). Elena. răcirea după depozitare timp de 30-40 zile.pot fi concentrate cantităţi mari de produse într-un timp scurt cu posibilităţi de valorificare treptată. pe durata păstrării este inhibat prin tratarea rădăcinilor cu Mancozeb 1 kg/t. Capacitatea de păstrare superioară poate fi şi o caracteristică de soi.15/0... din care produs 4 m.. Benlate 0. 80-90 kg folie PE (0. În prezent există cultivare (soiuri. Se recomandă evitarea depozitării unor rădăcini care provin de pe terenuri umede. Dirijarea factorilor are 2 perioade: A.capacitate 80 t.lăţimea 6 m. după necesităţi. va asigura un debit de minim 30 m3 aer/t/h. 1987. cum ar fi hibridul Camden F1 (Chira.6% prin stricare şi 7. . cu posibilităţi de închidere/deschidere accesului aerului. când se ventilează 3 până la 4 ore în nopţile răcoroase. Sunt accesibile doar unităţilor care dispun de mijloace materiale: 25-30 t paie. Soiurile de tip Nantes sunt la rândul lor mai rezistente la păstrare decât alte soiuri zonate. cu un singur ventilator şi cu o capacitate medie: .20 mm). Gh. . şi colab. din care produs 32 m. infestate cu Rhizoctonia. .1% sau cu Topsin M 70 0. 1987 şi Rusu. Nicoleta şi colab.înălţimea 3.

iar durata de păstrare se prelungeşte 7 luni cu pierderi de numai 13% faţă de 19% în varianta frigorifică de 7 luni. care emană gaze cu miros pătrunzător. la UR 90-95% sau chiar mai ridicată (95-98%). dar există şi variante de păstrare în saci de plasă. 1981). nu vor lucra în celule pentru a nu-l transmite rădăcinilor. după 6 luni de păstrare pierderile şi declasările sunt de numai 10%. realizându-se o încărcătură de 2.până în martie şi ciclul II .Celulele se dezinfectează cu Dazomet 90 prin gazare. la UR 90-95%. A. provenienţă sau calitate. 100g/m3 sau se aplică un tratament prin stropire până la umectare cu soluţie de CuSO 4 2% şi văruirea cu lapte de var 2% a pereţilor şi tavanului. În celula cu atmosferă controlată având 4%CO2 şi 3%O2. iar la perete 20-50 cm. care trebuie condus în păstrare o perioadă cât mai îndelungată. În felul acesta. Recomandările ICPVILF/1984 şi toate celelalte tehnologii de păstrare a legumelor rădăcinoase. aspectul comercial fiind mai corespunzător. este folosirea depozitelor frigorifice în 2 cicluri: ciclul I . iar durata umplerii celulei este bine să nu depăşească o săptămână. O variantă de depozitare pentru cantităţi foarte mari de produs. terenul se eliberează de silozuri. menţionează însă nivelul de temperatură de 0/10C sau chiar 0±0. STAS R 9127/4-82 recomandă temperatura de păstrare a morcovilor de 0. cu produs care a fost însilozat până în martie.6-3.5/30C.50C. Introducerea produsului în depozit se face în 2 zile de la dislocarea din pământ. Viteza de circulaţie a aerului la începutul depozitării este de 2 m/s.din martie şi până în mai. Lăzile paletă care conţin produsul în vrac pot fi stivuite în funcţie de starea lor tehnică. încărcătura fiind de numai 1.5 m înălţime). Se respectă şi aici principiul. În realitate pierderile sunt mai mici datorită sortării care se face în martie. primul palet intrat primul ieşit (ordinea de depozitare).0 t/m2 (5-5. 1987). se prelungeşte perioada de păstrare la 200 zile. 1981). la care consumul de energie este dublu (Sighinaş.. începând din luna noiembrie. ca specie. Lăzile P paletizate se suprapun pe 3-4 nivele. introduşi în lăzi paletă şi depozitarea acestora la 0/10C şi 85-90% UR. I. Motostivuitoarele. şi colab. Tratamentul cu Fumispore 1.5-1 m/s (80-100 m 3/t/h). în condiţiile unei circulaţii a aerului care să menţină constanţi aceşti factori. evitându-se amestecul cu legume sau fructe care degajă etilenă.. introduşi în lăzi paletă (Rusu. Se urmăreşte o componenţă cât mai omogenă a mărfii depozitate. Între stive se lasă spaţii de 10 cm. sau în saci de PE perforaţi. Prin ambalarea în saci PE perforaţi. pierderile în cele 6 luni de depozitare pot uneori depăşi 14% (12-17%). dar materialul de calitatea a II-a 291 . iar al produsului săptămânal. pe 6-8 nivele. care se va menţine în limitele 0/20C.. Ambalajele de depozitare sunt lăzile paletă şi lăzile P paletizate.0 t/m2 suprafaţă utilă. aşezaţi în palete cu montanţi. Controlul fitosanitar de păstrare se face zilnic. Nicoleta şi colab.5 g/m3 prin gazare reduce poluarea microbiană din atmosfera celulei (Gherghi.8-2. iar în timpul păstrării de 0.

4(+2. Pierderile procentuale maxime admise la păstrarea legumelor rădăcinoase mai perisabile. Condiţionarea în câmp separă 292 .7 7. Condiţionarea în vederea livrării include o nouă sortare. Frunzele de pătrunjel se cosesc în prealabil şi se valorifică separat.7 9.5 (+4. care trebuie livrate verzi şi proaspete.5) 10.9) 6.8) 7.3 8.7 7. precum şi păstârnacul.0) 19. După zvântare. Rănile cauzate de manipularea şi transportul în vrac se cicatrizează mult mai greu. Operaţiile pot fi semimecanice sau mecanice.9(+1.3(+1. curăţarea şi ambalarea. Rămâne aspectul eficienţei economice. din faze mai timpurii. sau nu se mai cicatrizează.0) 6.8) Total pierderi însumate (%) 19.5 (+1. La calitatea I sunt acceptate doar rădăcini cu defecte minime.3) Pierderi prin stricare (%) 5.4 24.7 9.3(+1.4) 7.3) 19.9) 10.2(+1. favorizează deshidratarea.4 4. Tabelul 20. se taie frunzele sau vârfurile etiolate şi se curăţă prin periere şi spălare. Scăzămintele care se acordă la păstrare sunt mai mari cu 0.7(+5.5 (+2. precum şi a păstârnacului Pătrunjelul şi ţelina de rădăcini. la bandă şi la maşinile de spălat rădăcinoase.6) 5. în vederea valorificării cu tot cu frunze. deşi rizoderma este mai groasă ca la morcov. 20.9 (+1.3. Numărul mare al lenticelelor.4. prezentând caracteristici tipice de soi.0 7. comparativ cu grupa precedentă (tabelul 20. Dacă este necesar.4). se face ambalarea în lăzi de lemn (P) sau material plastic M2 -M3 -M4.1 9.0 8.9(+1. Păstârnacul se recoltează mai greu. alături de hrean (legumă perenă de la care se consumă rădăcinile) sunt grupate distinct ca o categorie mai perisabilă.3-0.5 (+1.5 (+1.5%. eventual preambalarea în pungi.1 23.3(+2.4 5.2) 7.1 (+5.0) 8.8(+1. pe categorii. calibrare.5) Pierderi la calitate (%) 7. La morcovi se admit maximum 2% rupturi sau răniri de spălare şi diametrul ecuatorial de minimum 20-45(50) mm.5 (+6.7 22. legat de gradul de umplere a celulei. datorită texturii şi structurii lor specifice.7 25. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini.6(+1. spaţiile intracelulare mari. } elina se poate recolta şi eşalonat. cu pereţi celulari mai subţiri. rămânând deschise. conform HCM 190/1984 Tipul păstrării Însilozare Ventilaţie naturală Ventilaţie mecanică Frigorifică Durata păstrării (luni) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 6(XI-IV) 5(XI-III) 6(XI-IV) Pierderi în greutate (%) 6.6) Recoltarea mecanizată sau semimecanizată se face la mărimea caracteristică. evitând condensul.9(+1.8) 3.7 (+4.6) 4.8) 28.8) 7. Scoaterea din celule se face în spaţii intermediare care să permită produsului acomodarea la 8/100C.6 8. bandă verde sau roşie de până la 1-2 cm în funcţie de lungime şi maximum 1% pământ aderent sau corpuri străine (la rădăcinile nespălate).3 8. datorită înrădăcinării mai profunde. celulele parenchimatice mari.se poate comercializa.4) 17.

striviri. restul procedeelor practicându-se la toate speciile din această grupă. Ambalarea se face în lăzi P. 293 . ridichilor şi a sfeclei roşii (legume rădăcinoase mai puţin perisabile). urme de atac sau pete. spălate şi zvântate. Pentru ţelină se mai urmăreşte ca exemplarele să aibă frunzele retezate în formă de con. containere. decât prin precauţile suplimentare care se impun. de cel mult 3% rădăcini ofilite şi maximum 5% rădăcini cu ramificaţii laterale. separat pe specii sau în amestec. noi.la ţelină..5-1 kg capacitate. Condiţionarea se execută înaintea livrării. Rădăcinile de calitatea I trebuie să fie: . cu diametrul ecuatorial de minimum 60 mm. de formă regulată. bine formate. cu tara de maximum 14%. ambalate în lăzi de export tip II. zvântate. . iar preambalarea în pungi de polietilenă perforate. Sortarea şi calibrarea pe calităţi este reglementată de STAS. Parametrii optimi sunt temperatura 0/10C şi UR >90%. 1984).T. }elina se poate livra şi sub folie contractibilă. Pentru export se primesc loturi cât mai uniforme. provenind dintr-un singur soi. nisip) în proporţie de maximum 3% (STAS 4933/82). F. iar impurităţile (pământ. saci de plasă sau sub forme diferite de ambalare. la 0. A. (STAS 3679/74). fără început de lujer floral şi cu frunzele retezate la 1-2 cm deasupra coletului. cu maximum 1% pământ aderent şi cu diametru ecuatorial de 20-50 mm (pătrunjel). Păstrarea trebuie direcţionată către rădăcinile corespunzătoare calitativ. lipsa lemnificării şi a ramificaţiilor. se are în vedere în mod specific.la pătrunjel şi păstârnac. curate şi rezistente. Dintre metodele specifice. întregi.. A. sănătoase. curate. Doza de fertilizare maximă este N50: P120: K120 (Gherghi. în vrac la ţelină (Gherghi. procedeu igienic. manipularea şi transportul nu diferă de grupa morcovilor. Pentru pătrunjel şi păstârnac. şi colab. nevătămate. respectiv peste 35 mm (păstârnac). 1984). doar variantele de însilozare au o utilizare diferenţiată: în brazdă la pătrunjel/ţelină. în condiţie de circulaţie a aerului care să menţină factorii de păstrare cât mai stabili. Urmează spălarea mecanică şi fasonarea. }elina se debarasează de toate rădăcinile şi ramificaţiile laterale. iar rădăcinile să fie fără goluri sau crăpături. în straturi. lipsite de crăpături.1987). asigurând şi protecţie contra deshidratării. pentru a obţine o formă cât mai regulată şi fără zone adâncite care pot păstra impurităţi şi măresc procentul de deşeuri la utilizare. tăierea rădăcinilor. Ambalarea. admiţându-se uşoare defecte de formă şi culoare. bine sortate şi calibrate.rădăcinile pentru păstrare de cele pentru consum imediat. fără vătămări mecanice sau produse de boli/dăunători. Prezentarea în vederea comercializării se face în lăzi. Sortarea preliminară va urmări alegerea rădăcinilor cu aspect proaspăt. STAS 1247/76.

0 1993 355 10% 3354 3709 73. P 45-53 mg%.7-0. Mg 21-30 mg%. Prin producţiile realizate. Rusia şi Polonia se numără printre primii producători mondiali. care se află în finalul perioadei de păstrare.4 13% 10% 1634 2332 1873 2602 48.0 60.1).5-1. Substanţe minerale reprezintă 1%. PP 0. XXI.6-1.6% (celuloză 0. la consumului de cartofi de toamnă din recolta anului precedent. datorită specificităţii tehnologiilor de cultură şi a modului de valorificare.9 1994 327 11% 2620 2947 66. toamnă (mii t) 2831 Prod. Partea necomestibilă este de 15-20%. din care K 410-525 mg%. Cultura de toamnă este o cultură fitotehnică. fiind o valoroasă plantă industrială (tab. Conţinutul în vitamine este: C 10-25 mg% (până la 40 mg% la cartofii noi).CAP.4 1997 355 11% 2851 3206 1998 1999 2000 466 439 338 12% 11% 10% 2953 3518 3132 3319 3957 3470 Producţia mondială de cartofi este în creştere. 21.7-1 mg%. iar valoarea energetică de 720-890 Kcal/Kg.7 1995 339 11% 2681 3020 71.8%). timpurie (mii t) 355 ( %) circa 11% Prod. 21..TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A TUBERCULILOR DE CARTOF Cartofii extratimpurii. dar cu un preţ de cost mai ridicat. şi colab. Tabelul 21. amidon 13-16% la cartofii de salată şi 17-19% la cartofii de prăjit şi piure. Gh. dar peste 20% la cartofii pentru industrie.64-0.0 1996 354 10% 3246 3590 73. timpurii şi de vară a tuberculilor de cartof Cartofii extratimpurii se consumă în lunile mai-iunie (20V-10VI). Producţia de vară se corelează cu un nivel mai 294 . cartoful este considerat una dintre cele mai importante plante alimentare. Compoziţia chimică medie: 77-79% apă. Fe 0.1. În momentul apariţiei pe piaţă. }ările UE deţin împreună locul I ca producţie totală realizată.2 mg%. iar cartofii de vară în lunile iulie şi august (Tuşa. 1978). prin cantităţile care se păstrează şi prin consumul pe locuitor. 17-19% glucide.77 mg%. consumul de cartofi creşte într-un ritm mult mai lent decât consumul de legume. Se industrializează pe scară largă. Ca 7-15 mg%. Fibre constituie 0. timpurii şi de vară sunt consideraţi plante legumicole. Pe plan european şi mondial. totală (mii t) 3186 Consum (kg /loc/an) 1991 1992 239 269. dar păstrarea se realizează uneori în depozite cu caracter universal. Consumul de cartofi din ţara noastră a egalat în ultimii ani nivelul mediu european.1 Evoluţia producţiei şi a consumului de tuberculi de cartof în România (după datele comunicate în Anuarul Statistic 1990-1997) Specificare 1990 Prod. cartofii extratimpurii şi timpurii reprezintă o alternativă mai atrăgătoare. Tehnologia de valorificare extratimpurii. complexul B 0. cei timpurii în iunie (10-30VI). 2% protide.

1983). până la 6%. Tăierea vrejilor cu 3-5 zile înaintea recoltării asigură o menţinere mai bună a calităţii. Periderma (pieliţa. faţă de tuberculii ţinuţi la umbră (1. iar pierderile în greutate sunt aproape duble. în comparaţie cu păstrarea în lăzi (Tuşa. 1978). Aspectul lor se poate schimba în 48 de ore. Ambalarea în saci de relon sau de iută. 1983): a) fertilizarea moderată cu azot şi obligatorie cu fosfor-potasiu. I. Pierderile în greutate se dublează prin expunerea directă la soare (3%). după zonă şi perioadă) a producţiei şi de preţul care se oferă. După dislocare pot rămâne 1015 minute pe sol. ţinându-se seama de creşterea medie zilnică (câteva sute de kg/ha. Fluxul tehnologic manual este continuu şi poate fi organizat pentru a fi executat de echipe de 3 muncitori. Specificul ca produs horticol. fie cu sapa sau cu plugul (semimecanizat).. Trebuie evitată vătămarea tuberculilor. într-un 295 . organizate într-o formaţie de 12 oameni. până la o medie de 90%. Cultura este evaluată. urmează în flux 3 sortatori pe calităţi (I. iar în final 3 ambalatori care pun marfa sortată în lăzi P sau M2 din material plastic. a uşurării recoltării şi a reducerii procentului de impurităţi sau de vătămări mecanice. brunificându-se la spălare. Procentul de vătămări şi pierderi creşte. învelişul) este subţire. sau înainte de maturitate. datorită unei mai bune aderări a cojii (pieliţei) la pulpă (Marin. Produsul are o intensitate respiratorie foarte ridicată. fapt care reduce exfolierea cu 60% faţă de tuberculii strânşi imediat. tuberculii umezi şi murdari sunt mai sensibili. sau recoltarea pe timp umed. Primii 3 dislocă tuberculii prin desfacerea cuiburilor. Manipulările. c) combaterea bolilor şi dăunătorilor. Se recoltează manual prin smulgere când solul este nisipos. eventual în saci de plasă pentru export. trebuie reduse. care măresc rezistenţa la vătămare.. Se evită irigarea în zilele premergătoare recoltării. nesuberificată. exfolierile şi brunificările cresc cu 1/3. Recoltarea începe din momentul în care tuberculii au depăşit 30g/buc (timpurii). Staţionările în vederea transportului nu trebuie prelungite.5%). Se stabileşte adâncimea de formare a tuberculilor. când peridermul nu este bine format (consum de vară).. Se planifică forţa de muncă. care merg pe trei rânduri. la fel ca şi o umiditate optimă a solului. şi colab. După 7 zile. determină mărirea procentului de pierderi. următorii trei execută strângerea. inclusiv la ambalare. dar cererea depăşeşte oferta în fiecare an. care este de dorit să fie reavăn. care sunt foarte fragezi şi se înnegresc în zonele lovite. Tuberculii cartofilor noi au un grad de perisabilitate ridicat. II şi necorespunzători). pierzându-şi uşor turgescenţa şi aspectul comercial.scăzut al consumului de cartofi. Exfolierile şi vătămările determină apariţia unor brunificări de diferite nuanţe. datorită celorlalte produse legumicole care se oferă la preţuri mai mici. în zilele ploioase. exfoliindu-se uşor datorită slabei aderenţe la pulpă. I. utilajele şi mijloacele de transport. Pregătirea recoltării. în loc de o săptămână aşa cum este normal. Avantajele de ordin bănesc provenite din valorificare nu pot fi realizate dacă nu este respectată tehnologia specifică (Marin. Gh. b) menţinerea culturii curate de buruieni în scopul evitării pierderilor de recoltă.

În luna iulie se poate utiliza maşina de recoltare semimecanică pe două rânduri E-649. Tuberculii se pot disloca bine. calitatea I cu diametrul peste 35 mm. iar stolonul va fi lipsit de turgescenţă (Mureşan. Fertilizarea trebuie aplicată fazial. în reprize egale şi diferenţiat în funcţie de tipul culturii (irigat/neirigat).. Cartofii de vară pot fi păstraţi timp de 10 zile (Tuşa. la 5/120C şi UR 90%.2. 1983). Fluxul tehnologic semimecanizat sau mecanizat este posibil la cartoful de vară pe măsură ce coaja tuberculilor se suberifică. care se verifică în conformitate cu prevederile caietului de sarcini. a căror coajă nu trebuie să se mai exfolieze. depozitându-se în vederea expedierii. iar calitatea II de 30-35 mm diametru. provenind dintr-o cultură neirigată. Infecţiile cu mană sau putregai umed trebuie preîntâmpinate. Cultura va beneficia de o tehnologie în măsură să amelioreze capacitatea de păstrare. sau 3-4 rânduri în cazul soiurilor de vară. 21. tuberculii având peridermul bine format. iar temperaturile sunt mai ridicate de 70C. Transportul sacilor în maşini va ţine seama de perisabilitatea produsului. Gh. care provoacă mai puţine vătămări mecanice. şi colab. din momentul când coaja nu se mai desprinde şi nu mai apar pierderi prin exfoliere. Se face proba decojirii tuberculilor... 1978). în condiţii moderne. fertilizat cu N220:P130:K120 (Frâncu. când vremea este frumoasă. formare de loturi şi expediere. Tuberculii se transportă la centrele de sortare şi calibrare. Th. şi col. Irigarea reduce această durată. 2/3 din vreji fiind uscaţi.. recoltarea cu combina CRC-2 sau E-684 devine posibilă. apare uşor deshidratarea şi brunificarea. Tuberculii se strâng şi se sortează pe mărimi. în funcţie de temperatură şi de durata expunerii. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului Cartoful de toamnă pentru consum apare pe piaţă după 1 septembrie şi se poate păstra până în luna mai a anului următor. fapt care crează mari probleme exportatorilor mai îndepărtaţi (Joly. iar restul de culoare galbenă. 1983). Cele mai mici pierderi în depozite le-a avut soiul Desirée. Condiţionarea în vederea comercializării constă în spălare. fără vătămări.5 kg bruto.interval de timp de numai 4 ore. În luna august. Prin tăiere vor avea aspect zvântat. Depozitarea temporară a cartofilor timpurii durează 2-3 zile în condiţiile mediului ambiant sau 3-5 zile în condiţii frigorifice. Cartofii destinaţi exportului se livrează în saci speciali la 25. Tuberculii din soiuri timpurii spălaţi şi ambalaţi trebuie comercializaţi în decurs de 24 de ore. În CEE s-a mărit cererea de produse gata spălate. Nu se stivuiesc mai mult de 2 rânduri în cazul soiurilor timpurii. În plus. Se preferă o recoltare mai timpurie. în vederea favorizării suberificării tuberculilor. preambalare şi ambalare în lăzi. În această fază trebuie întreruptă vegetaţia. în vederea livrării. Dozele 296 . influenţând o ieşire mai timpurie din repausul vegetativ şi mărind procesul de încolţire. şi colab. 1999). Momentul optim de recoltare este la maturitatea deplină. sortare.

unilaterale de azot sau dozele exagerate în îngrăşăminte reduc capacitatea de păstrare. fără vătămări mecanice sau atac de boli-dăunători.I..9 m/s (transport). Fiecare agregat pretinde anumite condiţii de sol.fluxul modern foloseşte maşina E 649. sănătoşi. Firmula. Desirée are capacitatea cea mai bună de păstare. către centrele de sortare. tip FADS (50-60t) acoperite cu prelate în perioadele ploioase sau în containere universale ISO-1C de 20 t. înregistrând pierderi mai mari. se foloseşte transportul în vagoane CF deschise. la o viteză de flux de 0.. transportul se face cu mijloace auto sau cu remorci tractate basculante. 32% pe soluri mijlocii) (Popescu. Presortarea se execută manual. . Soiul cultivat va fi cunoscut ca rezistent la păstrare.pentru distanţe de peste 150 km. 1975). 1994). Suceviţa. Încărcarea se execută mecanic cu benzi elevatoare sau echipamente cu cupă. fără defecte interne. Bintje. neîncolţiţi. După Mureşan şi colab. tipici pentru soiul cultivat. În legătură cu soiurile Colina.4 m (Gherghi. (1987) şi Niculescu. turgescenţi. Transportul se realizează în proporţie de 85% în vrac (Jalea. şi colab. neînverziţi. precum şi a tuberculilor foarte mici sau depreciaţi.S. Preluarea tuberculilor se face în buncăre cu capacitatea de 5-30 t. tractate auto/amplasate în vagoane CF pentru containere. urmat de soiuri ca Eba. (1988). semimecanizat sau mecanizat. şi colab. Presortarea permite înlăturarea resturilor vegetale sau minerale. în timp ce Ostara. rampele de cale ferată.. Pentru vagoanele CF tip FADS sau cu autodescărcare.45 m/s (presortare) sau 0. Înălţimea de cădere a tuberculilor nu va depăşi 0.C. Masa recoltată este transportată cu remorci şi condiţionată cu instalaţii tip I. Manipularea pe rampe şi în depozite se face cu benzi transportoare aşezate în cascadă. . 297 . Ora (târzii) şi Măgura (semitârziu) (Gherghi. Muncel. 1986): fluxul semimecanizat foloseşte MSC-1. iar tuberculii sunt adunaţi şi sortaţi manual. A. Semenic şi Manuela există aprecieri contradictorii. Recoltarea cartofului poate fi organizată în flux (Mezabrovschi. Fl. neîngheţaţi şi fără corpuri străine.-30 (17. curaţi. distanţe de plantare sau grad de îmburuienare. 1984): pentru distanţe scurte. MSC-2-75 (pentru soluri mai grele) sau E649. există instalaţii construite special sub calea ferată. A. depozitele apropiate sau magazine.5 t/h) sau KSP-15 B. Procura şi Carpatin sunt şi ele rezistente la păstrare. Pentru recoltare se mai pot folosi CRC-2 sau KEP-2P etc. şi colab. care realizează un procent de impurităţi proporţional cu textura solului (17% pe soluri uşoare. Super. A.. 1984). Adretta şi Prosna manifestă sensibilitate. pe câmp sau la un punct intermediar de presortare (ISIC-30). cu pieliţa suberificată. cu preluarea întregii cantităţi de la 3-10 vagoane odată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. soiurile Mureşan. 1995). eventual o distrugere a vrejilor (chimic cu Reglone 3-2 l/ha sau mecanic cu MTV-4). Se consideră corespunzători tuberculii întregi. fără umiditate exterioară anormală.

prin stropire în doză de 0. 1988).5% în aceeaşi perioadă de păstrare. pe o înălţime mai mare de 0.P.. la fiecare 3 luni. şi putregaiul uscat Fusarium sp. M. (cloro izopropil N. prin căderea pe lângă rampă sau buncăr.I. (C. Sprout NIP. şi C.Celulele de păstrare dezinfectate o singură dată prin stropire cu clorură de var 0.5 l/m2) nu sunt protejate contra putregaiului umedErwinia carotovora şi a speciilor de Rhizopus (putregaiul de vârf). operaţie menţionată în STAS 9127/6-82.. care împedică creşterea ochilor.1987).). produs românesc). Presortarea cu înlăturarea impurităţilor minerale poate fi completată de o sortare.5 l/m2 şi formol 5% (0. pot apare în timpul recoltării mecanizate (E-684). Produsul Keim Stop se prezintă sub formă de pulbere cu 1% s.C. blocând diviziunea celulară.Alte produse similare sunt: Luxan Antisprout SC. 5g CIPC/tonă.= chlorprophame).carbamat). odată după golire şi a doua oară înainte de depozitare. Dimensiunile optime ale tuberculilor de consum pentru păstrare sunt 50-80 mm diametru. (Berindei. Loturile atacate pot fi însilozate 2-3 săptămâni. nu se recomandă stivuirea sacilor în spaţii închise.Erwinia sp.C.a. sau atunci când dorim să asigurăm o perioadă maximă de păstrare. 1 kg/t (10 g s.P. având eficacitate maximă. la însăcuire şi calibrare (Desirée). înlăturând tuberculii sub 35 mm diametru. Inhibitorii autorizaţi pe plan european sunt I. Desirée). 1984. favorizând apariţia colţilor (lăstarilor). pentru a înlătura tuberculii vizibili vătămaţi. Se impune tratarea de 2 ori.5 m. (izopropil N-fenil carbamat) şi C. în condiţii în care temperatura poate oscila. după care survine deprecierea totală.C. alături de unele terpene (carvona). Solenid (ester izopropilic al ANA. pierderile sunt mai mici cu 7. la basculări de la înălţime mai mare (1.25-0.4%. 298 . Durata de manipulare-transport în saci nu trebuie să depăşească 15 zile±5. Tratarea cu inhibitori de încolţire se justifică doar pentru anumite soiuri care germinează mai uşor în depozite.Vătămările care sunt provocate tuberculilor.I. după care localul rămâne neventilat timp de 48 ore. La beneficiari. şi colab. dacă nu există posibilităţi de aerisire. presupune igienizarea şi dezinfecţia. care se administrează prin pudrare. Talent (pe bază de carvonă). însoţite eventual de o sortare preliminară (Taşcă. stocându-se pe câmp la temperaturi ridicate. pentru ca dezinfecţia să fie eficientă. transport şi manipulare manuală a sacilor (striviri).. pe bază de I. având ca efect micşorarea pierderilor cu 5% în 6 luni.. Pregătirea pentru păstrare.C. În vegetaţie se administrează NaHM (sarea de sodiu a hidrazidei maleice).P. Niculescu. Durata transportului în vrac a tuberculilor recoltaţi nu trebuie să depăşească o zi. Fl. sau la manipularea pentru depozitare (Ostara. Dacă se face şi o calibrare.P. după înflorire. sunt favorizate în mod deosebit bolile de putrezire. Dacă se adună în saci.C. putregaiul umed . apoi sortate şi livrate. În unele ţări se folosesc generatoare care pulverizează produsele condiţionate sub formă lichidă în circuitul de ventilare. Se aplică fracţionat.P. Gh.a.I. Superstop. Pe leziunile provocate de vătămările mecanice se grefează bolile de putrezire.5 m).

5 7(X-IV) 7. ambalează 600-650 kg pe fiecare unitate de încărcătură sau 2. Utilizarea de până la 50% aer exterior în perioada de iarnă reduce 299 . Umplerea celulelor trebuie efectuată în termen cât mai scurt.6-3.5-14.4-4. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum Depozitarea tuberculilor se poate face în silozuri în pământ. până la noua recoltă. ventilând 24 de ore din 24 aer exterior.2). prelungită cu 1-2 luni. astfel ca în final să ajungă la parametrii de păstrare 3/50C.21.5 m.6-16. Pentru intervale mai scurte de timp.2-3.4-3. dar investiţiile necesare şi consumurile energetice sunt considerabil mai mari.0-4. iar la perete de 20 cm.5-5.4-21.8 2.5 4.0 t/m2.3 3.7 4 5(X-II) 6. grosimea vracului fiind de 4-5.8 2.9 10.0 m) realizează o încărcătură de 2. Păstrarea frigorifică înregistrează pierderi cu 1/5-1/3 mai mici ca păstrarea prin ventilaţie mecanică. temperatura trebuie coborâtă cu 1.21. păstrarea se poate face şi în saci de plasă sau de iută aşezaţi în palete cu montanţi după sistemul ţesut sau întrepătruns (25 saci de plasă sau 15 de iută). Pierderi maxime procentuale admise în depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum.50C. Tehnologia de păstrare frigorifică poate folosi mai multe tipuri de ambalare.5-7. de câteva zile.7 1.1-13. În primele 6-14 zile se parcurg fazele de pregătire (zvântarea.0 14. Spaţiile libere dintre palete trebuie orientate paralel cu direcţia de refulare a aerului răcit.0-2. Păstrarea în vrac este posibilă la celulele frigorifice ventilate prin pardoseală.6 m). iar silozurile constituie procedeul cel mai utilizat în sectorul particular.7 9(X-VI) 7.1-3.0 t/m2.2 Pierderi maxime totale % 12.0 3.3-8.5 3.2-6. Tabelul 21. reciclându-se aerul răcit cu împrospătare periodică.8-7.3.2 t/m 2 la o stivuire pe 4 nivele (h= 5. revenind încărcătura de circa 2.2 16.2-2. Păstrarea durează 7-8 luni.3 10.5-8.2 1.9 2. iar calitatea tuberculilor este asigurată pe o durată.5/2. în macrosilozuri sau în depozite ventilate mecanic şi în depozite frigorifice (tab. în funcţie de sistemul de păstrare (HCM 190/84 şi STAS R 9127/6-82) Sistemul de păstrare Durata (luni) Pierderi Pierderi Pierderi STAS maxime maxime maxime minimă maximă greutate stricare calitate % % % 4 5(X-II) 6.5-3.0-18.7 Silozuri în pământ Spaţii cu ventilaţie naturală Macrosilozuri cu ventilaţie mecanică Depozite cu ventilaţie mecanică Depozite frigorifice Depozitele ventilate mecanic sunt spaţiile cele mai specializate în păstrarea cartofului.3-7.9-4. În fiecare zi. Lăzile P paletizate în sistem ţesut. Între stivele de ambalaje se lasă spaţii libere de 10 cm.6-6. în spaţii improvizate cu ventilaţie naturală. Lăzile paletă stivuite pe 6-8 nivele (4.3 5 6 8 6(X-III) 6. 5 orizontal x 4 rânduri.0 4.2. cicatrizarea rănilor şi prerăcirea).9-6.

consumul energetic. În finalul păstrării frigul este oprit, iar în celulă se produce o încălzire până la 8-100C. Celula trebuie golită în 10-14 zile. Tehnologia de păstrare în depozite specializate cu ventilaţie mecanică. Celulele au capacităţi de 350 t, 500 t, 1000 t sau 2500 t, iar depozitele au 2000 t, 5000 t, 10.000 t sau chiar 20.000 t. Depozitarea a fost prevăzută în vrac cu înălţimea de 4-4,5m (STAS R 9127/6-82). Deşi aparent, apare ca o soluţie mai simplă, păstrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat, deoarece nu poate reuşi decât cu tuberculi sănătoşi, cât mai uniformi (soi, provenienţă, mărime etc.), dar totodată de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boală, sau înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pământ, pietre, resturi vegetale, pot compromite şi restul tuberculilor corespunzători. Există 5 faze ale păstrării, între care primele 3 sunt faze pregătitoare: - zvântarea tuberculilor umezi, timp de 2-3 zile, cu aer exterior de 10-200C şi UR 65-80%, 24 de ore din 24, în debit de 80-120 m3/t/h (0,2-0,25 m/s); - vindecarea şi cicatrizarea rănilor în cursul a 2 săptămâni de ventilare cu aer interior/exterior, la 13/180C şi UR 85-95%, 12 ore din 24. Formarea peste răni a unui nou periderm nu are loc sub 80C; - răcirea treptată pe parcursul a 4-8 săptămâni, cu ventilarea aerului exterior în timpul nopţilor reci, la 4/100C şi UR 85-90%, 8-12 ore din 24, dar fără întreruperi mai mari de 6 ore; - păstrarea timp de 5-6 luni, la 3/50C şi UR 85-90%, cu ventilare de aer exterior 1-4 ore din 24, prin recirculare sau amestec cu aer exterior a cărui temperatură să nu depăşească cu 2-30C pe cea a tuberculilor şi să nu fie mai scăzută de 00C, pauzele de ventilaţie nu vor depăşi 10-12 ore; - pregătirea pentru desilozare, durează 1-2 săptămâni, când se opreşte ventilaţia sau se ventilează cu aer cald, pentru reducerea conţinutului de glucide hidrosolubile şi a gradului de dăunare la condiţionare. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depăşească cu mai mult de 40C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/100C, iar UR se micşorează la 80-85%. Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14 zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a lungul canalelor de ventilaţie, folosind ventilaţia până în faza finală. Condensul şi încolţirea prematură pot apare ca urmare a deficienţelor constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilaţie mecanică, având ca efect sporirea pierderilor. Formele mai uşoare de condens se înlătură prin mărirea numărului reprizelor de ventilare, reducerea duratei pauzelor, sau trecerea la regim continuu de ventilare. Condensul persistent nu poate fi înlăturat decât prin eliminarea cauzelor care opresc circulaţia normală a aerului, respectiv înfundarea canalelor şi a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se găsesc la partea de jos a vracului. În situaţii limită, păstrarea va fi întreruptă, cartofii sunt mutaţi în alte spaţii, iar celula se curăţă şi se dezinfectează temeinic.

300

Tehnologia de păstrare în macrozilozuri ventilate mecanic a fost concepută ca o variantă modernizată a tehnologiilor tradiţionale, iar în unele ţări europene este metoda preferată de producătorii particulari, datorită simplităţii şi economiei de forţă de muncă manuală realizată. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de cartofi pe o perioadă mai lungă de timp, datorită amenajărilor care permit într-o anumită măsură dirijarea factorilor de mediu. Deşi simplă în concepţie, metoda necesită mijloacele mecanice adecvate manipulării în vrac, dotările minime (reţea de curent electric trifazic, motor electric, ventilator) şi unele materiale, cum sunt folii de polietilenă, baloţi de paie, sârmă zincată. Se impun măsuri stricte P.S.I. În zonele/anii cu ploi, umezeală sau temperaturi prea coborâte, macrosilozurile se pot amenaja şi-n spaţii acoperite (şoproane, magazii, grajduri). Macrosilozurile se formează la suprafaţă, având dimensiunile vracului de tuberculi, de 35 m lungime, 6m lăţime şi 3-3,5m înălţime. Interiorul acestui vrac este străbătut de un canal de ventilaţie, realizat din panouri grătar cu dimensiunea de 1,3x1,3 m şi distanţa între şipci de 2,5 cm. Panourile se aşază în formă de V întors, cu unghiul de vârf de 450, iar pe vârful acestui canal triunghiular se pune folie de polietilenă în cascadă (în lungime crescătoare, cu cât se avansează spre capăt). La intrare se amplasează un ventilator într-o casetă de lemn, cu clapete pentru reglarea debitului de aer (80-100 m3/t/h). Vracul se realizează prin basculare în buncăre mobile şi manipulare mecanică, sau direct prin golirea sacilor în macrosiloz. Se acoperă întâi canalul de ventilaţie, începând din capătul cu ventilatorul, în strat cât mai uniform de tuberculi. Acoperirea cu baloţi de paie se face imediat după umplere, bine tasaţi pentru a nu rămâne goluri. Lateral se protejează cu folie (0,5 m pe sol), lăsând coama liberă 1,5m pentru evacuarea aerului. Peste folie se aşază al doilea rând de baloţi, iar pe coamă se pune folie care previne infiltrarea apei din precipitaţii, iar în jur se amenajează şanţuri de scurgere. La venirea temperaturilor joase, se adaugă pe coamă al treilea strat de baloţi. Fazele ventilaţiei sunt: A. zvântarea şi cicatrizarea rănilor prin flux de aer la temperaturi sub 200C (2-3 zile) şi în final (2 săptămâni) sub 150C; B. coborârea temperaturii, ventilând 3-4 ore din 24 aerul rece din timpul nopţilor; C. păstrarea la 3/50C timp de 5 luni, prin ventilare de întreţinere 1-2 ore pe zi, când temperatura exterioară o permite (t>00C). Temperatura şi umiditatea relativă trebuie urmărite la început zilnic, apoi de 2 ori pe săptămână. Tehnologiile de păstrare tradiţională a tuberculilor de cartof pentru consum realizează condiţii apropiate de cele optime, prin protejarea produsului contra frigului cu pământ, paie şi folie de polietilenă. {anţurile nu au aerisire, iar silozurile şi spaţiile improvizate beneficiază de amenajări pentru o ventilaţie naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pământ sunt valabile şi în cazul

301

cartofilor. Temperatura de îngheţ a tuberculilor oscilează între -0,8/-1,50C, în funcţie de soi, gradul de suberificare şi starea de turgescenţă. Silozurile în pământ sunt eficiente economic, prin volumul redus de investiţii, cheltuielile de exploatare minime şi consumurile energetice mici. Prin depăşirea duratei de depozitare de 4-5 luni, pierderile devin însă neeconomice. În funcţie de zona climatică, există şi anumite diferenţe constructive. Silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau la adâncime până la 20 cm, cu lăţime de 1,5 m şi lungime de 20-22 m. Coşurile de ventilaţie de 2,0-2,5m, confecţionate din scânduri şi şipci, au secţiune pătrată, cu latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30 cm, fiind acoperite cu grătare şi şipci, şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2m. Silozurile pentru climat rece au adâncime de 50 cm, lăţimea 1,5m şi lungimea 20-22m. Ventilaţia este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20cm şi lungimea de 60cm, care permit accesul aerului în interior, iar canalul de fund lipseşte (Gherghi, A. şi colab., 1981). Cercetările de la I.C.P.C. Braşov au sugerat că o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decât adâncimea silozului, pentru a micşora pierderile, dacă pregătirea materialului, însilozarea şi supravegherea condiţiilor de păstrare decurg în mod corect (Mureşan, S. şi Donescu, V.,1984). Cartofii corespunzători se depozitează până la 1 m deasupra solului într-un bilon cu panta de 750 şi coama dreaptă. Se lasă 2-3 zile pentru zvântare, descoperiţi, luând precauţii noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30 cm, iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-30cm grosime la bază şi 10 cm spre coamă. Coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40 cm, până când temperatura scade în masa tuberculilor sub 60C, iar la exterior are tendinţa să coboare sub 20C. Acoperirea definitivă se face prin îngroşarea la 30 cm a stratului de pământ pe toată suprafaţa şi îngroşarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau şanţuri de colectare şi de scurgere a apei din precipitaţii. În timpul păstrării se controlează temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz. Semnele de păstrare necorespunzătoare pot fi recunoscute datorită degajării de căldură care rezultă prin alterarea produsului. {anţurile (silozuri adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60 cm şi adâncimea de 60-70 cm, iar lungimea de numai 15-20 m. Ele sunt recomandate pentru climatul foarte rece (Gherghi, A. şi colab., 1981). Din cercetările efectuate la I.C.P.C. Braşov, rezultă că silozurile fără aerisire, indiferent de adâncime, au pierderi mai mici în condiţiile climatice din Transilvania (Braşov, Cluj, Câmpia Turzii), în comparaţie cu silozurile cu aerisire. Tuberculii se acoperă cu 20-30 cm de paie uscate, apoi cu un strat de pământ bilonat de 40-50 cm înălţime şi depăşind marginile şanţului cu 30-40 cm. Acoperirea se face în 2 etape. Un siloz tip şanţ lung de 15 m permite păstrarea a 4.000-5.000 kg cartofi (Berindei, M., 1987).

302

Spaţiile improvizate cu ventilaţie naturală (magazii, beciuri) pot asigura depozitarea tuberculilor în vrac (2-2,5m), cu condiţia asigurării circulaţiei libere şi uniforme a aerului printre stivele de ambalaje, sau prin produs. Aerisirea se face prin uşi, ferestre sau coşuri de ventilaţie, mai activă în perioadele calde, când se foloseşte aerul rece al nopţilor. În timpul iernii, circulaţia trebuie redusă, pentru a evita îngheţarea. Durata de păstrare este de 4-5 luni. La desfacere, se acordă prioritate loturilor cu cartofi de calitate slabă.Prelungirea duratei de păstrare din silozuri şi depozitele cu ventilaţie mecanică se poate realiza în perioada de primăvară, prin folosirea frigului artificial (Stoianovici, Ileana şi colab.1979; Niculescu, Fl. şi colab., 1982). Prin transfer în spaţii frigorifice, pierderile se micşorează proporţional. Comercializarea cartofului de consum se face în vrac, saci de iută (25-50kg), lăzi de lemn tip P (35-38kg), saci de plasă textilă (20-25kg) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vânzarea tuberculilor prespălaţi şi ambalaţi în ambalaje inscripţionate, confecţionate din hârtie, carton sau materiale plastice. Se practică şi desfacerea specializată în săculeţi de diferite culori pentru un anumit tip de utilizare culinară (salată=galben, supă=maro, prăjit=roşu, etc). Declinul vânzărilor ca atare (sub formă de tuberculi cu coajă) este suplinit de creşterea desfacerii produselor semipreparate (chips, pommes frites, fulgi, decojiţi şi congelaţi, etc). 21.4. Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor Numiţi în termeni tehnici "cartofi de sămânţă", aceştia au diametrul optim de 30-36 mm şi greutate de 40-70 g/buc. Producerea şi valorificarea lor au anumite elemente specifice, mai ales pentru categoriile biologice superioare (clone, bază superelită, etc). Prezintă o importanţă deosebită asigurarea de la preluare a unor tuberculi cu capacitate de păstrare cât mai bună, sănătoşi şi fertilizaţi moderat în cultură. Recomandările privind recoltarea, manipularea şi transportul în bune condiţii devin obligatorii. Igienizarea corespunzătoare a spaţiilor şi sortarea/calibrarea tuberculilor sunt faze necesare, care contribuie la o evoluţie normală în depozit a materialului săditor. Este interzisă folosirea substanţelor inhibitoare şi a tratamentelor împotriva încolţirii. Umplerea celulelor trebuie realizată cât mai repede. Depozitarea se poate face diferenţiat, asigurând cele mai bune condiţii de păstrare loturilor cu valoare biologică ridicată şi soiurilor care sunt mai sensibile. Păstrarea paletizată, în celule frigorifice, devine obligatorie mai ales în zonele calde ale ţării. Menţinerea constantă a temperaturii la valori de 2/3 0C cu abateri de ±10C şi a umidităţii relative de 85-95%, asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o perioadă de 8-9 luni, în funcţie de necesităţi. Păstrarea în depozite specializate, cu ventilaţie mecanică, în vrac cu înălţime de numai 3m, se realizează în zonele de producţie tradiţionale pentru cartof. Valorificarea în flux şi mecanizarea fazelor, de la recoltare şi manipulare

303

în câmp, la preluarea şi manipularea mecanică în depozit, sortare şi calibrare, trebuie efectuate în condiţii bune, fără a răni tuberculii. În anii ploioşi, se iau măsuri suplimentare de zvântare. Fazele păstrării (zvântare, vindecarea rănilor, coborârea temperaturii, păstrare şi ridicarea temperaturii pentru condiţionarea finală) sunt similare tuberculilor de consum, dar nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila şi până la 10C, îndulcirea neavând importanţă. Păstrarea în spaţii care nu asigură temperaturile optime de 2/3/40C şi UR 85-95% în mod constant, duce la apariţia încolţirii premature, manifestarea bolilor de depozit şi la pierderea valorii biologice a materialului săditor. Faza de desilozare trebuie declanşată cu 30 de zile înaintea plantării, în vederea condiţionării finale. Tuberculii sunt calibraţi pe 2 categorii şi se ambalează în saci de iută noi, la 25 kg/unitate ambalaj. Sacii sunt cusuţi la gură, plombaţi şi etichetaţi, atât în interior, cât şi la exterior. Verigile inferioare I 1 - I2 se pot livra şi în vrac (fără însăcuire). 21.5. Specificul industrializării valorificării tuberculilor de cartof destinaţi

Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrială sub formă de chips, pommes frites, fulgi, bucăţi deshidratate, făină, sau pentru congelare, conserve şi diverse alte preparate/semipreparate, aparţin unor soiuri care corespund calitativ acestor întrebuinţări. După Catelly, T. (1988), soiurile Cati, Colina, Eba, Muncel, Mureşan, Nicola şi Super sunt specifice pentru prăjit, chips şi pommes frites, iar Adretta, Manuela şi Suceviţa sunt foarte bune pentru această specializare. Pentru piure şi patiserie sunt menţionate ca specifice Adretta, Colina, Eba, Manuela, Nicola, Procura şi Super, iar foarte bune sunt considerate soiurile Desirée, Mureşan, Semenic şi Suceviţa.
Tabelul 21.3. Compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă a tuberculilor de cartof destinaţi transformării industriale sub formă de preparate specifice (după Gravoueille, J.M., 1996; Mureşan, S., 1997; Burtea, O. şi colab., 1980)
Produsul Substanţa Glucide Mărimea Forma Alte Sortiment european uscată solubile tuberculilor tuberculilor recomandări de soiuri utilizate % % mm sferică sau ochi chips 23-25 0,2-0,3 ø 40-55 (60) Ostara, Bintje, Saturna sferic-ovală superficiali Ostara, Bintje, Russet pommes ochi 20-23 0,4-0,6 lung.>55-60 oval alungită Burbank, Marijke, frites superficiali Agria fulgi 20-24 0,6-1,0 tip C Bintje termoste17-20 0,6-1,0 20-40 sferică tip A BF 15 rlizaţi

304

În afară de compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă (tab. 25.3.), toate soiurile şi toate loturile destinate prelucrării trebuie să ofere tuberculi cu însuşiri culinare şi tehnologice corespunzătoare (gust, aromă, textură, rezistenţa pereţilor celulari). Pătarea neagră (black spot) trebuie prevenită, prin recoltare şi transport la temperaturi mai mari de 100C, când tuberculii turgescenţi şi elastici suportă mai uşor loviturile, fără zdrobirea ţesuturilor. O fertilizare moderată cu azot şi o manipulare atentă contribuie la diminuarea manifestării acestei pătări. În timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborâte (îndulcire). Tuberculii îndulciţi se brunifică la prăjire în ulei încins, datorită caramelizării glucidelor respective. Încolţirea este alt fenomen nedorit, care micşorează conţinutul în substanţă uscată al cartofilor şi măreşte dificultatea în prelucrare. Tehnologiile de depozitare apelează la soiuri care rezistă bine la manipulare şi păstrare, cu un repaus vegetativ mai îndelungat. Celulele de păstrare de la fabricile de prelucrare au capacitate de până la 2000 t, iar păstrarea se face în vrac cu înălţimea de 4 m, în condiţii de temperatură mai ridicată (5/60C) şi UR 85-90%. Pentru semipreparate industriale se recomandă chiar 8-12 0C cu aplicarea inhibitorilor de încolţire şi un regim de ventilare mai îndelungat (pauze mai mici, volum de aer mai mare). Umiditatea relativă va fi mai redusă în primele faze de ventilare (70-80%), dar mai ridicată pe parcursul păstrării (85-93%). Un conţinut mai ridicat al aerului în CO2 şi mai sărac în O2 este considerat favorabil menţinerii calităţii. În faza de desilozare, din ultimele 2-3 săptămâni, se ventilează aer la 15/180C pentru resintetizarea amidonului pe seama glucidelor simple aflate în compoziţia chimică a tuberculilor, sau se opreşte ventilaţia, iar căldura de respiraţie din celulă ridică temperatura la nivelul dorit. Fenomenul trebuie urmărit prin analize chimice. Există şi alte variante tehnologice care urmăresc: a) fie prevenirea pierderilor mari în greutate prin păstrare iniţială la temperaturi de 2/60C şi încălzire finală controlată până la un procent de 0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi; b) fie prin folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la 3 luni, prin pulverizare şi dispersare fină cu generatoare termice speciale ca o ceaţă care conţine în amestec IPC sau CIPC) şi un nivel de temperatură peste 60C; c) fie prin tratament ionizant cu radiaţii gamma în doze reduse, mai mici de 1 Kgray (1 gray= 1J/kg, fiind unitatea SI de măsură a dozei absorbite de radiaţie), combinat cu un nivel de temperatură mai ridicată corespunzător. Tratamentul ionizant poate provoca însă iniţial o creştere nedorită a conţinutului în glucide reducătoare.

305

CAP. XXII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR DIN GRUPA VERZEI
22.1 Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţâni Varza albă de căpăţână este în prezent specia legumicolă cea mai importantă din România sub raportul producţiei, depăşind tomatele din anii 19931995. Europa de Est produce 1/3 din totalul producţiei mondiale, iar Europa de Vest doar circa 10%, dar importă cantităţii importante. Varza roşie şi cea creaţă (de Milano) sunt şi ele incluse în aceste cifre, dar ponderea lor este reletiv redusă. Varza de Bruxelles este o plantă legumicolă mai puţin răspândită, care este cultivată în cantităţi mai mari în Anglia şi Olanda, fără a rivaliza cu varza albă. Compoziţia chimică valoroasă din punct de vedere alimentar a verzelor de căpăţână (alba, rubra, gemmifera), (tab.22.1.) este completată de proprietăţile dietetice şi medicinale ale acestor legume. Se pot menţiona mai ales efectele curative în tratamentul gastritelor şi ulcerului, al altor afecţiuni ale aparatului digetiv, sau al unor boli de nutriţie. Menţionarea factorului antiulceros din varză ca" vitamina U" (McRorie şi colab., 1954; Alexan, M. şi colab, 1983; Amăriuţei Alexandrina şi colab. 1984) nu a fost însuşit de autorii de specialitate (Bodea, C. şi Enăchescu Georgeta, 1984).
Tabelul 22.1.

306

Compoziţia chimică medie a trei legume din genul Brassica, de la care se consumă căpăţânile (Favier, J.Cl., şi colab., 1995; Enăchescu, Georgeta, 1984; Amăriuţei Alexandrina şi colab., 1984; Alexan, M. şi colab., 1983; Mincu, I., 1978/1984)
Vit Gluci CeluSubst K Mg Ca P Fe Protide Fibre C de loză min. mg mg mg mg mg g% g% mg g% g% g% % % % % % % 1,2175 15- 35- 3040Varza albă 3,5-6 1,8-2,î 2,8 0,6 1-3 1,6 400 70 72 70 60 3,30,7250 13- 52- 32- 0,5- 50varză roşie 1,4-1,9 3 0,8 5,6 1,1 266 17 55 36 2 90 varză de 2,21,3400 30- 77- 12,2-5,4 4,3 1-1,6 23 110 Bruxxeles 4,4 1,5 411 31 78 1,1 Produsul Vit. Vit caroten B PP mg% mg mg % % 0,2- 0,3 0,3-0,5 0,3 0,8 0,5 0,3 ND 5 8 1,2 0,3-1,1 0,7 6 Vit Partea E Kcal/ necomest. mg kg % % 2,4 330 0,9 230330 25-27 20-21 22-24

0,9 340

În România se consumă anual circa 25-35 kg varză/locuitor, reprezentând aproximativ 1/4 din consumul total de legume. Apariţia pe piaţă este eşalonată: culturi protejate (lunile III-V, consum maxim în mai), timpurii (lunile V-VII, consum maxim în iunie), de vară (lunile VII-IX, consum maxim în august), de toamnă cu ponderea de 70% (din septembrie până în noiembrie, cu un consum maxim în octombrie). Varza roşie se produce din iunie şi până în noiembrie, având perioada de consum maxim în noiembrie. Varza de Bruxelles apare în X-XI, iar varza creaţă doar vara, în lunile mai-iunie, (consum maxim în VI). Cantităţi importante de varză albă de căpăţână din soiurile de toamnă se păstrează sau se murează, contribuind la prelungirea duratei de consum. Recoltarea se face la un grad de maturitate corelat cu soiul şi destinaţia de valorificare, criteriul principal constituindu-l gradul de îndesare al căpăţânilor. Conform STAS 1418-85, la varza albă timpurie îndesarea nu este o condiţie obligatorie, în timp ce la soiurile de vară sau de toamnă, sau la varza roşie căpăţânile vor fi îndesate. Pentru păstrare se urmăreşte un grad de îndesare mediu (Amăriuţei, Alexandrina şi colab., 1984). Depăşirea acestui stadiu expune căpăţânile la crăpare, mai ales cele prea îndesate şi cu mugurii axiali dezvoltaţi. Timpul optim pentru recoltare este cel fără precipitaţii, după ce s-a ridicat roua sau bruma, iar temperatura produsului este mai mică sau egală cu temperatura aerului. Mai ales la varza de vară, recoltarea pe căldură produce o marfă instabilă, care se va deprecia uşor. Recoltarea este manuală, prin mai multe treceri la soiurile timpurii sau de vară, iar la cele de toamnă prin 1-2 treceri. Consumul de forţă de muncă este important, iar calitatea produsului depinde de modul corect de recoltare. Căpăţânile bine formate, normal dezvoltate, se taie neted cu cotor de maxim 1cm de la cocean, cu 1-2 frunze de protecţie şi se pun în ambalaje de lemn, lăzi P sau lăzi paletă. Recoltarea mecanizată sau semimecanizată, într-o singură trecere, se practică la culturi uniforme şi omogene, pe suprafeţe suficient de mari, la distanţe între rânduri accesibile maşinilor, iar producţia se livrează de preferinţă pentru industrializare sau consum imediat.

307

Fig. 22.1. Schema maşinii de recoltat varză (1-patine; 2dispozitiv de presare;3discurile de tăiere;4-transportor cu bandă; 5-transportor elevator)

Manipularea şi transportul se fac în ambalajele de recoltare, care pot servi şi pentru depozitare, iar cantităţile pentru consum imediat şi industrializare se transportă în saci sau în vrac. Mijloacele auto prevăzute cu prelate servesc pentru transportul pe distanţe scurte sau medii. Pentru distanţe lungi se recomandă transportul în vrac pe calea ferată, în vagoane simple tip B, cu pereţi neizolaţi termic. Ploile, îngheţul sau insolaţia pot afecta produsele la încărcări/descărcări prelungite dacă nu se iau măsuri de protejare, iar manipularea prea bruscă trebuie evitată. Condiţionarea verzei are trei etape. Presortarea, efectuată la recoltarea eşalonată, permite alegerea căpăţânilor conform condiţiilor generale de acceptabilitate STAS. Acestea vor fi întregi, cu aspect proaspăt, necrăpate, sănătoase, fără urme de lovire sau deteriorări care să-i afecteze calitatea, fără leziuni provocate de ger, curate, zvântate, cu cotorul sănătos şi frunzele de protecţie neofilite, bine prinse. Condiţionarea din toamnă poate fi definitivă la varza de consum imediat, sau intermediară, în scopul separării căpăţânilor de calitate superioară pentru păstrare. Se realizează curăţarea de frunzele rănite, bolnave, rupte. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic, la banda cu trei căi. La calitatea I se acceptă doar uşoare defecte sau mici vătămări care nu provoacă deprecieri, iar greutatea minimă pentru varza albă este de 0,5-0,6Kg/buc. la soiurile timpurii (câmp 0,6), 1kg/buc la soiurile de vară şi 2kg/buc la soiurile de toamnă. Pentru varza roşie, soiurile timpurii vor avea cel puţin 0,6kg/buc., iar cele târzii 1kg/buc. Varza de Bruxelles se poate condiţiona, prin curăţare, fără cotor, cu verzişoare de minimum 10mm diametru, sau se lasă necurăţată, cu cotorul tăiat neted, dacă verzişoarele au peste 20mm diametru. Verzişoarele vor fi tari, compacte, neatinse de ger şi uniforme (în limita abaterilor admise). Etapa a III-a de condiţionare are loc doar la loturile care se păstrează, în vederea livrării.

308

4t/m2. iar durata de păstrare poate ajunge la 5 luni.a.8-17.Tall Grami. cu loturi cât mai omogene posibil ca provenienţă.5 Pierderi maxime totale admise% 6.8-6.8-15. Încărcătura realizată este de 1. asigurând timp de 4 luni menţinerea calităţii.6 4. Langendijker Daner Dural. precum şi Stonar F1. Tabelul 22. la varza roşie. iar temperatura este de 00C noaptea şi 50C ziua (1X-15XI). irigate moderat şi la care s-a respectat măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor.0-6. coresunzând calităţii I-a STAS 1418-84 (varza albă) şi 3577-84 (varza roşie). ele pot fi identificate prin masa specifică mai mare de 0. cu pierderi de 6-10% şi o condiţionare 309 . în perioade de vreme frumoasă. Scandic F1 şi Scanbo F1. Hinova F1. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P sau lăzi paletă clădite în stivă de 6m (4 nivele de palete sau 6 nivele de lăzi paletă) şi stivuite astfel încât să permită o bună circulaţie a aerului. capacitatea optimă fiind sub 250t. În vestul Europei. Formax F1. în spaţii improvizate (ventilaţie naturală) sau în silozuri de suprafaţă. Din sortimentul mai vechi. conţinutul în substanţă uscată 7. Braunschweig şi de Buzău (tardive) sunt şi ele considerate suficient de bune pentru păstrare.4-5.8 1.35-1.8-13.4-8. se menţionează Lares F1.8 10. Bamba F1 iar din oferta de sortiment care se pretează la păstrare Amager./ha. După sortare-calibrare. soi. ţesuturi cu celule mai mici şi membrane mai groase. conform HCM 190/84 şi STAS R 9127/8-74 Spaţii de Păstrare Scădere în greutate Pierderi prin păstrare (luni) % stricare% cu ventilaţie 1-2 (XI-XII) 2.2-1. Umplerea celulelor frigorifice trebuie efectuată în 1-2 zile (max.4 naturală cu ventilaţie 2-3 (XI-I) 4.8-6. în spaţii ventilate mecanic.0-3. căpăţânile alese vor avea 2-3 kg/buc la varza albă şi 1. Condiţiile de păstrare conform STAS sunt 0/10C şi UR 85-90%. după ce s-a ridicat roua.6-3.2.3 13. Pierderile procentuale maxime admise la varza de căpăţână. soiurile Amager. temperatura de păstrare este de -1/00C şi UR 95%. 2-3 frunze de protecţie şi cotor sănătos de 1-3 cm (STAS R 9127/8-74).8-4.8 kg/buc.5-9%. Din sortimentul recomandat şi testat. conţinut ridicat în celuloză (1.2 Declasare calitativă% 2. 7 zile). Din punct de vedere al proprietăţilor fizico-chimice.9g/cm3. Soiurile tardive pentru păstrare se recoltează la 2 săptămâni după întreruperea irigaţiei. Scanvi F1. Spaţiile se dezinfectează cu lapte de var 20%+clorură de var 0.Păstrarea verzei de căpăţână se execută în spaţii frigorifice. Păstrarea modernă se efectuează în depozite frigorifice. caracterizaţi printr-o perioadă de repaus mai lungă.0 2.45%) şi în acid ascorbic (peste 60mg/100g produs proaspăt)..3 2. care limitează pierderile şi deprecierile. căpăţână densă.7 Pentru păstrare (conform STAS R 9127/8-74) se recomandă culturi în care fertilizarea cu azot nu a depăşit 200 kg s.8%.6-3. mărime sau grad de îndesare (se evită amestecul cu alte produse).0 6.0 mecanică frigorifice 3-4 (XI-II) 4. În ultimele decenii au apărut soiuri şi hibrizi rezistenţi la păstrare.

Pentru izolare termică şi prevenirea condensului. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. în acelaşi punct de însilozare se amenajează mai multe macrosilozuri. până la înălţimea de 0.8m de la tavan. La pereţi se lasă 20cm pentru circulaţia aerului. oferind condiţii de păstrare dirijată.6m. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20 cm. urmată de faza de păstrare de 2-3 luni. 3%O2 şi 5%CO2 a soiului De Buzău.finală care mai îndepărtează 10-15%. în timp ce păstrarea frigorifică în atmosferă normală a înregistrat 32% pierderi totale în 90 de zile. Păstrarea în spaţii cu ventilaţie naturală se face în magazii. varza are la bază un grătar de lemn.. păstrarea AC la 0± 0. sursă de curent trifazic. Ph. Păstrarea în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm (conform STAS). a fost realizată timp de 120 de zile cu pierderi totale de 21%.0m. (1995). În varianta AC.5m şi o lungime în concordanţă cu spaţiul disponibil. Vracul de produs se acoperă cu 3 rânduri suprapuse de baloţi de paie.5 m adâncime. pe lăţimea de 1. UR 90-92%. Căpăţânile se depozitează în vrac. se instalează coşuri de aerisire cu latura de 15-20cm. în orele cu temperaturi favorabile. Canalul de ventilaţie din panouri grătar (1x2m) şi ventilatorul instalat la unul din capete permit o circulaţie forţată a aerului de cel puţin 30m3/t/h. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P. se amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile 30x30cm şi acoperit cu şipci. Pentru utilizarea economică a bazei materiale. când se ventilează 10-20 minute pe zi. conform STAS R 9127/8-74. Polonia şi ţările baltice. cu lăţimea la bază de 1. Necesită existenţa unei infrastructuri: drumuri uşor practicabile. macrosilozurile de varză se bazează pe un flux mecanizat. Dacă se păstrează în vrac. Măsurile PSI sunt obligatorii. lăzile se acoperă cu rogojini. Distanţa 310 . când se ventilează 2-3 ore din 24 aerul rece de noapte. şi Chapon.6m lăţime. Stivele de lăzi vor avea lăţimea de 5m. dispuse în paralel. distanţat de pardoseală la 15-20cm. la 5-6m unul de altul. ultimul rând numai pe coamă. vracul se acoperă cu paie uscate în grosime de 25-30 cm. înălţimea de 1.1% pierderi totale în 60 de zile păstrare. Păstrarea AC cu 2-3%O 2 şi 3-5% CO2 la -1/00C şi UR 95% este posibilă 2-6 luni în funcţie de hibridul sau soiul păstrat (Moras. iar între ele se lasă culoare de acces de 0. şoproane sau unele construcţii de zidărie. ponderea pierderilor prin stricare şi declasare calitativă a fost de 3-4 ori mai redusă. 1984). suprapuse în cruce pe 6-8 nivele. Realizate în mare parte cu materialele şi dotarea locală. la bază.3-1. intercalate cu folie de PE. la înălţimea de 4m.Fr. În intervalul vracului pe orizontală şi din 2 în 2m pe verticală. Varza este clădită cu cotorul spre interior în vrac prismatic. pentru cel puţin 500t cantitate totală. J.50C. şi colab. Când temperatura coboară la -1/-20C. Pentru accesul aerului. înălţimea de 1. căpăţânile sunt clădite cu cotorul în sus. Pe mijloc. Păstrarea în macrosilozuri se practică în Germania.5-2. M. în comparaţie cu celelalte variante (atmosferaă normală frig şi siloz).5-2m. cu apă freatică la peste 1.5m şi lungimea de 15-20m. După Bogoescu.3-1. iar în siloz de 49. Între stive şi la pereţi se lasă spaţii de circulaţie de 0. Se amplasează pe terenuri în pantă uşoară. Regimul de ventilare are o fază de coborâre a temperaturii de 30-40 zile.

mai ales când sunt perioade mai calde. împrospătând tăietura de la cotor. iar broccoli a beneficiat de reclamă ca produs anticancerigen. iar la broccoli. 22.. Umiditatea redusă. consideră că stratificarea cu pământ este mai bună decât acoperirea cu paie. silozul trebuie desfăcut în câteva locuri. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. (1973). Încărcătura realizată este de 250kg/m2. mare producător de conopidă este Franţa (peste 500. Putrezirea frunzelor exterioare. varza îşi pierde până la 1/2 din conţinutul în vitamina C. fiind în creştere.5-5. 1984). M.000t/1996). Trebuie remarcat conţinutul ridicat în vitamine. Se îndepărtează frunzele exterioare îngălbenite. ca valoare alimentară şi dietetică. Exportul se face în saci de culoare verde sau în lăzi. Extinderea culturii este însă limitată de dificultatea acesteia. Desfacerea se face în vrac sau în lăzile de transport. Alexandrina şi colab. iar ulterior săptămânal. iar pentru scurgerea apei din precipitaţii se execută rigole de scurgere. ale cărui ţesuturi devin mai bogate în glucoză (Amăriuţei. Celuloza din frunze se diminuează cu 1/10 la soiurile româneşti. Italia (120-150. bolnave.2. Dacă temperatura din siloz se menţine ridicată o perioadă mai lungă de timp. veştejirea şi îngălbenirea frunzelor învelitoare exterioare constituie indicii de bună păstrare.între marginile a 2 silozuri este de 3m. în lunile de iarnă. substanţe minerale şi fibre. Temperatura din interior se măsoară la început la 1-2 zile. Sistarea păstrării şi livrarea se execută pe măsura cererii şi implică acomodarea căpăţânilor la temperaturi mai ridicate prin intermediul unor spaţii de trecere. pentru a nu forma condens. Compoziţia chimică le clasează pe primele locuri din grupa verzei. şi colab. Tehnologia valorificării în stare proaspătă la conopidă şi broccoli Conopida este o legumă tot mai cultivată în România de producătorii individuali. Broccoli este o specie mai puţin răspândită. cotorul moale şi nervurile negre sunt semne de degradare. Se elimină căpăţânile crăpate. datorită unui proces de hidroliză care determină astfel ameliorarea calităţii lor.000t anual). până la 1/3 la soiurile şi hibrizii specializaţi pentru păstrare. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. În vestul Europei este de circa 3. care realizează din vânzări venituri considerabile. Consumul românesc de conopidă a depăşit 1kg/persoană/an. Pe plan european. iar apoi spre mugurele terminal. stratul de paie acoperitor se îngroaşă. iar silozul trebuie desfăcut. în comparaţie cu alte specii. Glucidele migrează din frunze în cocean. Varza de Bruxelles nu se poate păstra mai mult de 1 lună. lăsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. Când temperatura scade în continuare. pentru a găsi un eventual focar de degradare.5 311 . În ţările producătoare comercializarea se face în formă preambalată. Voinea. După păstrare. dar nu se adaugă pământ. dar mai valoroasă din punct de vedere nutritiv.

1 2. când se cultivă hibrizi cu maturare uniformă (80-90%).5-3.kg/persoană/an. cu semicoroană sau desfrunzite). E mg% Kcal / kg Parte necomestibilă % Conopida Broccoli 1. Condiţionarea se face fie în câmp. Presortarea în câmp presupune alegerea unor căpăţâni turgescente. Manipulările în stare neambalată sau chiar ambalate. iar ultimele recoltări din octombrie vor fi efectuate înainte de apariţia temperaturilor negative.. PP g% Vit. de minim 11 cm φ (se admit 10% inflorescenţe de minim 10 cm φ ). necompacte. cu peste 5 frunzuliţe verzi în inflorescenţă. SUA).2.4 Vit C 50/ 70/ 0.0 0. intacte.2-3.0 210-300 250-330 38-40 39 22. Conopida Recoltarea trebuie efectuată în faza de inflorescenţă compactă. mai ales la soiurile timpurii.8-0.9 1. dar este posibilă semimecanizarea sau mecanizarea integrală. manual. cantitatea de frunze care se lasă fiind proporţională cu timpurietatea. Cl. Se utilizează atât pentru gătit.32 0. B mg% Vit.6 Ca mg% 22 93 0..4 3. pentru a aprecia calitatea exemplarelor bune de cules. fie semimecanizat la un centru de preluare. curate. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară la conopidă şi la broccoli (după Favier.0 1. Mincu.7-1. J. Nu se admit exemplare cu umiditate exterioară anormală. cu cotor scurt sub ultima frunză. la mărimea caracteristică soiului înaintea desfacerii căpăţânilor (false).04 1.6-1.1.6 mg % Vit.9 ND mg % 60 114 Caroten 200-300 365 ND 0. 1995.6 1. Conopida de vară şi de toamnă trebuie să aibă diametrul mai mare de 12cm.4 Mg mg% 16 25 2. Operaţia este eşalonată prin 6-7 treceri la interval de 4 zile. 1984. Recoltarea se face manual. în funcţie de modul de prezentare (cu frunze. tăindu-se inflorescenţa cu 4-6 frunze de protecţie. Frunzele se fasonează prin tăierea vârfului şi/sau desfrunzire. cu puf umed sau "gras" la atingere. Tabelul 22. iar cantităţi mari se congelează (Franţa. cât şi sub formă murată sau chiar în salate de crudităţi. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic. cu arsuri provocate de soare. trebuie reduse datorită perisabilităţii produsului.5/1 1.6 P mg% 48-60 67 2. Georgeta. cu coroană.0-3. 312 . întregi. Perioada de apariţie pe piaţă este mai-iunie pentru culturile protejate. deformate. îngălbenite. Doar un personal permanent poate recolta eşalonat o cultură de conopidă.6-4.3. Acestea au tendinţa de a deveni tot mai afânate. sănătoase. şi colab. iar pentru culturile succesive de toamnă în septembrie-octombrie. mai-iulie pentru culturile timpurii din câmp cu un consum maxim la sfârşitul lunii iunie. Enăchescu. I.0 Fe mg% 0.17 1. trecând în cele din urmă în fază de tulpini florifere. 1978) Glucide g% Protide g% Celuloză g% Fibre g% Substanţe minerale g% K mg% Conopida Broccoli Conopida Broccoli 1.

este admisă în condiţiile în care sunt întrunite toate însuşirile calitative tipice constatate la omologare. evitând vătămările. uşor umede dar nu ude sau grase la atingere. Păstrarea o perioadă de 2-4 săptămâni este posibilă cu inflorescenţe calitatea I incomplet crescute. La temperatură normală inflorescenţele îşi pierd calitatea în 4-6 zile. cu un amestec tip II cu 3(5)% O 2 şi 5(8)% CO2. suficiente ca număr şi lungime pentru a acoperi şi proteja căpăţâna. cu condiţia să nu fie afectate de putrezire şi să fie proprii pentru consum. lăzi tip II de export sau în lăzi grătar. Pe durata scurtă de timp (7-10 zile). egalizate la 15 kg şi conţinând o marfă cât mai uniformă. la 00C şi UR 95%. Se 313 . strânse de culoare albă. caracteristice soiului. întregi şi strânse pe căpăţână. verzi şi fasonate la cel mult 3 cm peste nivelul inflorescenţei.Categoria "extra" grupează exemplare tipice pentru soiul respectiv. vişinie sau alte nuanţe specifice unor noi cultivare (soiuri. foarte bine strânse. uşoare alterări superficiale provocate de îngheţ. În caz extrem. în funcţie de umiditatea reletivă. Temperaturile mai mici de -20C sunt dăunătoare. Conopida se poate prezenta conform SR 3678:1999. b)" fără frunze" şi fără partea necomestibilă a cotorului. alb-găbuie sau crem. în lăzi P. bine formate. trebuie să aibă aspect proaspăt. O zecime din exemplare pot să nu îndeplinească caracteristicile minimale. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". lovituri uşoare. care vor fi sănătoase. Păstrarea temporară. învelite cu frunze sănătoase şi verzi. Calitatea II admite căpăţâni uşor deformate. cu cel puţin 2 etaje (rânduri) de frunze sau preambalate în peliculă microperforată. în trei moduri: a)" cu frunze". cu frunze tăiate la 3-5cm deasupra nivelului căpăţânii. La calitatea I. Păstrarea timp de 3-5 săptămâni (până la 50 zile) sa face cu inflorescenţe nefasonate. Pentru export se folosesc lăzile de tip II sau lăzile grătar. se ambalează în lăzi grătar pentru o bună circulaţie a aerului. tari. dezvoltare sau coloraţie. de culoare verde pal. mai puţin strânse. Condiţiile de mediu recomandate sunt 0/20C şi UR 90-94%. conopidele necondiţionate pot fi păstrate la 5/100C şi UR 85%. lipsite de orice defect. Ambalarea se face cu inflorescenţele spre interior şi cu frunzele spre exterior. Recoltate cu multă grijă şi prerăcite. Păstrarea AC asigură o bună menţinere a fermităţii şi culorii timp de 3-6 săptămâni. inflorescenţele de conopidă trebuie să fie de calitate bună. trebuie să aibă aspect proaspăt. păstrând un număr suficient de frunze care protejează căpăţâna. având cotorul tăiat puţin sub frunzele de protecţie. de culoare gălbuie. dăunători). Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". asigurând -1/00C şi UR 95%. dar cu maximum 5 frunze mici fragede. compacte. Comercializarea conopidelor de culoare violet. lipsite de pete. Se admit uşoare defecte de formă. se admit şi exemplare care au 2 din următoarele trei defecte: uşoare urme de atac (boli. cu uşoare urme de expunere prelungită la soare. Cotorul se taie puţin sub frunzele de protecţie. hibrizi). Căpăţânile vor fi întregi. c)" cu coroană". urme de îngheţ sau urme de lovituri. de culoare albă uniformă sau uşor crem. frunze crescute în căpăţână. cu o excrescenţă de nu mai puţin de 5 frunze verzi în corimb.

Cl. cupa axului floral trebuie să fie netedă şi cât se poate de dreaptă. Momentul optim este apreciat în funcţie de tipul de soi cultivat ("spear" cu tulpină subţire şi ramificaţii lungi. provenienţă şi varietate. realizată prin hydro cooling sau vacuum cooling.Fr. Axul floral trebuie să fie suficient de mare şi nu trebuie să fie spart. Beneficiarii mai apropiaţi (2-3 zile distanţăă de mers) necesită menţinerea mărfii la 00C şi UR 90-92%.. cu butoni florali complet închişi. Păstrarea temporară nu este posibilă mai mult de 48 ore.. dense. inflorescenţa se taie dimineaţa. iar diametrul minim al inflorescenţei este de 6 cm. având caracteristici tipice. fără defecte sau urme de îngheţ. Chaux. În ambalaje inflorescenţele pot fi prezentate în poziţie verticală sau în poziţie orizontală (SR 13401:1998). Diametrul minim al axului floral trebuie să fie 8 mm.. J. Foury. fără stricăciuni provocate de boli sau dăunători. Cl. Conţinutul fiecărui ambalaj trebuie să fie omogen.. Se admite prezenţa unor frunze moi. 1994). Calitatea I cuprinde inflorescenţe de bună calitate. uşor strânse. Se admit uşoare defecte de formă şi dezvoltare. La încărcare. păstrând frunzele acesteia. 1994). prin sortare şi preambalare la 0. Broccoli Recoltarea prea timpurie micşorează producţia şi diminuează calitatea. prin 2-3 treceri. Pentru export se utilizează mijloace autofrigorifice (LKW) sau vagoane RCF (pe cale ferată). se admite diametrul maxim de 2 cm. Se recoltează manual.2. Pentru congelare se utilizează soiurile "crown" care se taie cu tulpină scurtă. Chapan. 22. cu aspect proaspăt.. la 15-20 cm de tulpină. fiind mai perisabilă decât conopida. sănătoase şi nu depăşesc vârful inflorescenţei cu mai mult de 3 cm. de culoare uniformă şi specifică soiului. şi Foury. Pentru transporturi mai lungi (5-6 zile parcurs). Se condiţionează inflorescenţele din ambalajele de transport. sănătoase. Prin 314 . tari. până la 8-12 treceri la soiurile mai vechi (Chaux. cu inflorescenţe de aceeaşi calitate. doar dacă sunt verzi. Cl. 1984. mai ales la soiurile "spear". la 15 cm. La recoltarea pentru consumul proaspăt. Transportul pe distanţe scurte sau medii sa face cu autodube izoterme sau frigorifice. proprii consumului. sau de culoare.folosesc inflorescenţe preambalate în folie (Moras. Pentru broccoli preambalată sau în mănunchi. cu cuţitul. temperatura este de numai 0/40C iar UR 85-92%. Se apreciază fermitatea şi nu trebuie întârziat până în pragul înfloririi. Cl.2. Presortarea urmăreşte recoltarea unor exemplare întregi. inflorescenţele vor avea temperatura de 4/60C.5 kg. fără umiditate exterioară anormală. Ph. curate. în condiţii de temperatură şi umiditate normală. compacte. sau "crown" cu tulpină groasă şi inflorescenţă cu ramificaţii scurte compacte). în peliculă contractibilă. Înălţimea maximă a exemplarelor este 20 cm.

nelemnificate. prin smulgere sau tăiere. mărimea şi culoarea caracteristică soiului. Tabelul 22. În România se cultivă în Transilvania. începând cu cele murdare.1.B mg% Kcal/kg Partea necomestibilă % 0. Fasonarea se face prin tăierea rădăcinilor şi hipocotilului la 0. Germania. Compoziţia chimică şi valoarea energetică a guliilor (valori medii) Apă % Glucide % Protide % Celuloză % Fibre % Subst. gongylodes) au două forme culturale. curate. forma minor-gulioarele (soiurile timpurii) şi forma major. şi Foury. necrăpate.2 1. proaspete. ofilite sau deteriorate. Gulioarele sunt consumate crude în salate.4 1. gulioarele pot fi grupate doar alături de specii mai perisabile.9 2. având forma.4. legare în legături şi ambalarea. Durata consumului este prelungită prin păstrare (gulii) sau culturi protejate (gulioare). var. apoi se sortează şi se calibrează.2 0. de la furnizori ("pick your own"=alege-ţi singur). sortare. După 315 . Desfacerea se recomandă în general fără păstrare. iar capetele celor tăiate nu vor fi mai mari de 2mm. Polonia. Presortarea va urmări alegerea conform STAS 12857/90 a unor exemplare întregi. Se cultivă mai mult în ţări nordice sau central europene.8-0. În unele ţări. Diametrul ecuatorial minim al gulioarelor este de 50mm. PP mg% Vit. ţările baltice etc.guliile propriu-zise (soiurile tardive). În timp ce guliile sunt adesea încadrate ca mod de valorificare alături de ridichile de iarnă sau de sfecla roşie. Olanda. nevătămate. iar guliile se folosesc la numeroase preparate culinare. săruri minerale sau vitamina C. Cehia. 22. Cl.3. Banat. Sunt apreciate pentru valoarea alimentară şi bogatul conţinut în fibre. Condiţionarea constă în fasonare.0 K mg% Mg mg% Ca mg% P mg% Fe mg% Vit. Cl.5cm sub gulioară.prerăcire şi păstrare sub formă preambalată.4-2. sănătoase. Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor Guliile (Brassica oleracea L..45 40-77 Caroteni g% Vit.8-1. pe măsura atingerii calibrului minim. calitatea se poate menţine 8-15 zile la 00C şi UR 95% în atmosferă normală şi până la 3 săptămâni în AC cu 5-10% CO 2 şi 3% O2 (Chaux.5 0.3. când conţinutul în vitamine este maxim. Gulioarele se şterg cu cârpe. C mg% 345 40 70 35 0. cum ar fi ţelina sau ridichile timpurii şi constituie produse de primă apariţie obţinute în sare şi solarii. sau în stare cât mai proaspătă. Se pot lăsa 3-5 frunze.25 330 49 22. minerale % 80-90 2. calibrare. se practică recoltarea directă de către clienţi. ca Belgia. Austria. care suportă temperaturi moderate. Gulioarele Recoltarea se execută eşalonat. Frunzele trebuie să aibă şi ele culoarea specifică soiului şi nu trebuie să fie uscate sau îngălbenite. sau în jurul marilor oraşe. normal dezvoltate.8-6.35 0. înlăturând şi o parte a frunzelor. 1994).

care în prezent deţine întâietatea ca avans tehnologic şi volum mondial.2.Lentinus edades (ciuperca parfumată). 22. fără leziuni). Ambalarea se face fără a vătăma frunzele. 90-110mm şi 110-130mm. În acelaşi ambalaj nu se admit mai mult de 10% gulioare cu frunze vătămate sau ofilite. Cele mai reprezentative sunt: . înainte de venirea temperaturilor negative. Se însilozează fără a se atinge exemplarele între ele. sau cu uşoare defecte de formă şi culoare. ambalate în lăzi P sau M 3 din material plastic.Auricularia sp P. mai cunoscute P. florida. Presortarea permite alegerea exemplarelor pentru consum imediat/prelucrare. Livrarea trebuie realizată cu mijloace frigorifice. frigorific). silozuri (cu aerisire). Recoltarea este semimecanizată. calibrarea manuală se face pe următoarele categorii: 50-70mm. fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă sunt foarte mult asemănătoare cu cele de la legumele rădăcinoase mai rezistente. (1978). în şanţuri (fără aerisire).3. de cele care se pot păstra (sănătoase.Gherghi. Guliile Guliile se recoltează în lunile octombrie-noiembrie. înlăturând frunzele. spaţii cu ventilaţie naturală sau în condiţii moderne (ventilaţie mecanică. când au atins maturitatea de consum. Se pot face şi legături de minim 0. la 0 0C şi UR 90-95%. pe o durată de 3-4 săptămâni. Păstrarea se execută în funcţie de cantitatea disponibilă. A. care sporeşte într-un ritm dinamic. cu crăpături cicatrizate (de maxim 1cm lungime şi 3mm adâncime). în 2-3 straturi. C. pentru a preveni extinderea eventualelor boli. Ambalarea se face în lădiţe M2 din material plastic sau lădiţe de export tip VIII sau IX de lemn. Păstrarea temporară se face cu produsul ambalat. ostreatus .Pleurotus (bureţii sau păstrăvii). Capacitatea unui ambalaj este de 30-50 bucăţi. rădăcinile şi restul de hipocotil. Specificul metodelor tradiţionale constă în preferinţa care se acordă stratificării cu nisip. prin dislocare şi adunare în grămezi. 70-90mm. 316 . După Iordăchescu. căptuşite eventual cu hârtie. Fasonarea este completă. .5Kg. Un număr de încă 7 genuri cumulează însă în ultimii ani o producţie cu mult mai importantă. CAPITOLUL XXIIITEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A CIUPERCILOR COMESTIBILE CULTIVATE Producţia de ciuperci comestibile se identifica în deceniile trecute mai ales cu producţia speciei Agaricus bisporus (ciuperca de strat sau "champignon de couche"). (1994).

8 ND 0. I şi colab.24-0. Când velumul se rupe şi se deschide pălăria. precum şi găleţi de colectare a cioatelor. nealungit. Baza piciorului. apoi ciupercile se aşază în lăzi cu pălăria în sus.1. pe calităţi. postamentul 317 . După fiecare recoltare nu vor rămâne ciuperci mature nerecoltate. 1980) Produsul Champignon Bureţi Champignon Bureţi Champignon Bureţi Glucide g K Vit. E 0. curat. Tabelul 23..0 3-5 ND necomes mg % % tibilă % 23. Se pot folosi şi suporturi pentru 2-3 lădiţe destinate separării calitative. dezvoltarea sectorului de prelucrare) şi ecologică (bioconversia deşeurilor agricole. reutilizarea substratului). Ciupercile de calitate se recoltează cu velumul în curs de apariţie. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară a unor specii de ciuperci comestibile cultivate (Favier. iar resturile (baza tăiată a piciorului. Se formează echipe de 2-3 lucrători permanenţi care se echipează cu şorţuri.23.1) este completată de importanţa economică (suprafeţe mici.0 0. cărnos şi întreg. Agaricus bisporus (ciuperca de strat.8-0. 1995. ciupercile se valorifică la preţuri mai mici cu 20-40%. resturilor şi a eventualelor ciuperci bolnave.5 ND Kcal/ kg 150/300 400 % Subst Partea 9-10 ND Vit C minerale g 1.D 0..85 3. pentru detaşare de postamentul micelian. fapt inevitabil pentru un anumit procent.1-1. iar tăierea este facultativă. Schimburile economice cu acest produs sunt foarte active. champignon) Recoltarea începe din stadiul când apare membrana (velum) care uneşte marginile pălăriei cu piciorul. pentru a nu desprinde odată cu ciupercile recoltate şi porţiuni cu primordii sau cu butoni de fructificare. J.9 ND 105-135 + % mg% mg% Fibre g% Fe mg 2.7-4 11-14 ND 2. pe măsură ce se maturează. Ciupercile apărute în buchete se recoltează eşalonat. cu pălăria închisă şi cu piciorul de cel mult 1/2 din diametrul pălăriei. Burzo. cu puţin miceliu şi pământ de acoperire se taie perpendicular.18 ND % mg% mg % Protide g Mg mg VitB mg 2. cuţitaşe cu lamă inoxidabilă şi eventual cu mănuşi de cauciuc curate şi subţiri.Volvariella volvacea (ciuperca paielor de orez). Se pregătesc cutiile sau lăzile pentru cules. Importanţa alimentară a producţiei de ciuperci (tab. Pregătirea recoltării impune întreruperea udării straturilor. Ciupercile se recoltează individual. se răsucesc şi se apasă uşor în jos.2 + % mg% mg% Celuloză g P Vit.5-2.5 ND 3-9 ND 4-6.1-0.5 ND 1-4. locuri de muncă.1.8 + % % % Lipide Ca VitPP 0. Ciupercile mici se pot aşeza în orice poziţie.Cl.1-5 2. şi colab.. Se apucă uşor de pălărie.5-5 372-486 + 4.

iar pentru cele netăiate. Ciupercile sunt produse deosebit de perisabile. cu condiţia să nu permită formarea condensului. iar la 180C. Ambalarea se face în lăzi de tip C. până la recurbată. prin separarea pe calităţi şi ambalare. pe parcursul căreia îşi păstrează calitatea doar dacă sunt menţinute în anumite condiţii de temperatură şi umiditate relativă. Calitatea I se caracterizează prin ciuperci cu pălăria pe jumătate deschisă. proaspete. Pentru distribuire imediată se preambalează în pungi de plasă care se supraambalează în lăzi P. de 17 ori mai frecvent. de regulă cu pălăriile în sus fără a depăşi capacitatea de umplere. Calibrarea se face după aceleaşi clase (pentru ciuperci cu pălăria deschisă). ciupercile nu trebuie aşezate nici prea lejer. la toate cele trei categorii (mici. care nu suportă manipulări repetate. crem sau brună) după varietate (tulpină). 10% crăpate. evidenţiază dinamica accelerată a respiraţiei ciupercilor. O condiţionare mai complexă poate cuprinde şi spălarea (urmată de zvântare). medii şi mari) cu diametrul pălăriei şi lungimea piciorului diferită (STAS 7280/73). iar lamelele din roz devin brun închis. în lăzi de plastic M 1 / M2. Ele au o durată de valorificare relativ redusă. cel mult până la forma plană. Valoarea alimentară se diminuează. de preferinţă noi sau folosite numai în acest scop. cu aspect uniform şi practic fără defecte. sănătoase. dar este obligatorie doar în cazul ciupercilor de calitatea a II-a preambalate la capacităţi de 1kg şi mai puţin. fermitatea structo-texturală scade. apar mici pete brune. Presortarea executată în momentul recoltării urmăreşte alegerea unor ciuperci întregi. nici prea strâns. Condiţionarea sumară se realizează pe loc. Deschiderea velumului se produce de 3 ori mai frecvent la 40C.micelian pe care s-au făcut buchetele sau ciupercile necorespunzătoare) trebuie colectate în găleţi. Ciupercile de dimensiuni 318 . Calibrarea este obligatorie pentru ciupercile tăiate de calitatea I. cu unele defecte care însă nu le fac improprii consumului (max. Calitatea extra cuprinde ciuperci cu pălăria închisă şi velumul întreg. lovite. care creşte de circa 6 ori de la 00C la 150C şi de peste 9 ori la 200C. doar dacă se preambalează la capacitatea de 1kg sau mai puţin. Prin aspect uniform se înţelege o culoare unică (albă. iar calibrarea este obligatorie la această calitate. Caracterizarea ca produse horticole. Burzo. I. culoarea se închide. cu pete de la manipulare sau de la curenţii de aer). fără pete sau leziuni. medii şi mari). Ambalarea se execută şi în cutii de carton sau polistiren. iar pierderile în greutate depăşesc 11-12% prin deshidratare chiar din primele zile. (1980). Calitatea a II-a admite ciuperci cu pălăria deschisă total. neatinse de putregai sau alte alterări. În ambalaje. Clasele de calibrare au dimensiuni şi limite mai mari. Există şi 3 clase de calibrare (mici. de formă acceptabilă. şi colab. Se admit uşoare exfolieri şi maxim 5% exemplare cu pete pe cuticulă. pentru ciupercile deschise. în comparaţie cu 00C. bine formate. Pe măsura creşterii temperaturii. iar preambalarea în diferite tipuri de pelicule. calibrarea şi preambalarea.

Se recoltează la maturitatea comercială. Eşalonarea recoltării are scopul de a culege din timp carpoforii de Pleurotus şi de-a efectua lucrări de igienă culturală (îndepărtarea ciupercilor slab dezvoltate. M. În primul val.. Ciupercile ambalate în lăzi de material plastic acoperite cu folie de polietilenă se pot păstra până la 6 zile la temperatura de 20C.. bureţii care nu au pălăria răsfrântă în sus. iar încărcătura bacteriană (Mycogone. Umiditatea relativă ridicată este singura în măsură să încetinească pierderile de greutate care se produce în condiţii normale (sub 85% UR). După 4 zile pierderile depăşesc 10%. N. şi colab. N. la fel ca Agaricus. Pseudomonas) a fost micşorată. menţionând deschiderea velumului. Folosirea peliculelor plastice şi o aerare moderată pot asigura limitarea pierderilor de umiditate chiar la 90% UR.. şi Chapon.. ci plată sau încă uşor bombată. Pleurotus ostreatus. Pierderea culorii albe este un proces enzimatic complex. Bureţii Pleurotus florida. 23. 1998. (1984). mai ales în cazul 319 . J. şi colab. nu recomandă o durată mai mare de 3 zile pentru păstrarea la pungi la temperatura de 60C. Păstrarea de scurtă durată este recomandată pentru 1 zi la 180C şi 2-3 zile la 0/40C (Burzo.2. Mateescu. 1992).buretele brun-cenuşiu fructifică în valuri. Mateescu. 1974. Moras. decât cele mici şi au pierderi în greutate mai importante. menţinându-se scăzută până la finalul păstrării. evaluează la 40% nivelul pierderilor totale la ciuperci pe parcursul valorificării. K. Salkova şi colab. Ciupercile iradiate îşi menţin culoarea albă şi forma/aspectul neschimbate./hibrid. Beaulieu. menţionează 2-7 zile ca durată medie de menţinere a calităţii la 1/-10C şi 90 (95%) UR. în care sunt implicate polifenoloxidazele şi la care contribuie prezenţa unor bacterii ca Pseudomonas sp. (1992). creşterea diametrului pălăriei. Marginile bureţilor îmbătrâniţi sunt recurbate în sus sau răsucite în formă de cornet.buretele vânăt şi Pleurotus sp. Beaulieu. şi Vas. 1974. şi de numai 2 zile la temperatura de 8 0C. încetinind închiderea la culoare şi pierderea fermităţii. se fac 2-3 recoltări la interval de 3-5 zile (Zăgrean. }esuturile acestora devin fibroase sau pieloase. Păstrarea în stare preambalată (pungi de polietilenă) permite o acumulare a CO2 din respiraţie (până la 10-15% ) şi limitarea deshidratării. Ph. Perioada de recoltare depinde de cele 4 valuri distanţate între ele la 10-21 zile şi durează 7-8-10 săptămâni. după o prealabilă prerăcire (vacuum cooling) care opreşte sau întârzie deschiderea velumului şi brunificarea lamelelor. N.mari îşi deschid mai uşor velumul. Atacul de Verticillium produce pătarea pălăriei. I. care produce 1/2 din producţie. (1982). alungirea stipesului (piciorului).1979) şi UR 80-85%. tratarea mucegaiurilor etc). E. M. 1982).buretele roşietic/crem. Ionizarea (iradierea γ ) cu doze de 2 Kgrey permite păstrarea calităţii la 0 15/18 C timp de 7-11 zile (Kovacs..Fr. scăderile în greutate şi schimbarea texturii.. V. şi Mateeascu.

iar spaţiul de cultură se pulverizează uşor cu apă cu acelaşi scop. UR 95 %. Păstrarea temporară este posibilă 4-7 zile la 1/2 %.. 320 . .TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII FLORILOR Floricultura este un sector important al horticulturii. datorită gradului de perisabilitate şi modului de utilizare specific al produselor sale. CAP. fără a smulge sau a deteriora bricheta.. XXIV. florile tăiate şi florile sau plantele decorative la ghivece. pentru a nu inhala sporii produşi.piciorului. N. Buchetele se desprind cu atenţie. V. caracterizat printr-un specific tehnologic aparte. Muncitorii vor fi echipaţi suplimentar cu măşti de tifon speciale sau chiar măşti de cauciuc cu cartuş filtrant. 1982). în condiţii de recirculare a aerului (Zăgrean. 1997) sau 7-8 zile sub formă preambalată în pungi de PE la ± 2° C în condiţii frigorifice (Mateescu.

gloxinia* STAS 11477/7-85. asparagus* STAS 11477/2-83. Columbia. 1967/1979) sau materialul floricol (Sonea V.flori tăiate STAS 11319/1-79. constau în primul rând în materialul decorativ. Anthurium 11319/13-88. 24. ficus. şi colab. privite ca produse horticole destinate valorificării Produsele floricole (Miliţiu Amelia şi colab. dar şi exportatorul al doilea ca importanţă (1989 . gerbera. iar Germania este importatorul cel mai însemnat. 1979) destinat valorificării. frezia 11319/8-83. Israel. Seminţele de flori constituie. comparabile sau chiar mai mari decât cele provenite din culturile horticole destinate alimentaţiei. frezia. Spathiphyllum 11319/14-88.Din punct de vedere economic.1. flori la ghivece. . rizomi. }epordei Rodica. 1997).. gerbera*1 11319/7-83. Alstroemeria 11319/11-87. plante decorative la ghivece). Se scriu cu iniţiala minusculă denumiri de rase. tuberoze 11319/10-86. ornamental (flori tăiate. hortensia. specii. Turcia. varietăţi de plante şi animale exprimate prin adjective. bulbi. florile begoniilor etc. Materialul floricol decorativ şi ornamental constituie obiectul unor reglementări şi standarde distincte pentru principalele direcţii de valorificare şi specii/soiuri utilizate: . primula etc. Cineraria STAS 11477/8-85. 1990. 1* 321 . Teritoriile Palestiniene. 1997). trandafiri STAS 11319/2-85. de asemenea. Kenya. minigaroafe 11319/4-82. dar şi în materialul săditor specific (răsaduri.. primula* STAS 11477/4-83. un produs de mare importanţă şi valoare (Echim Th. iar piaţa acestor produse se dezvoltă în ţările prospere şi constituie o atracţie pentru unele ţări mai sărace care au o climă favorabilă şi mână de lucru ieftină. begonia. begonia* STAS 11477/10-86. se constată o mobilitate în creştere şi un volum de asemenea ascendent al schimburilor. Acest sector aduce în unele ţări venituri importante.flori şi plante decorative la ghivece STAS 11477/1-81. Ecuador. hortensia* STAS 11477/3-83. ficus* STAS 11477/11-86. varietaţi. cele denumite după locul de origine sau după o persoana (Avram Mioara. crizanteme 11319/682. Asparagus frunze tăiate Numele proprii de specii. Maroc şi India. Florile. se numără printre ţările în curs de dezvoltare care se afirmă ca exportatoare de flori (trandafiri. Saintpaulia STAS 11477/9-85. Olanda constituie producătorul şi exportatorul cel mai important. 1990). plante tinere.. crizanteme STAS 11477/6-85. plante mamă). garoafe etc). Ciclamen (ciclame) STAS 11477/5-83. soiuri sau rase de animale sau de plante se scriu cu iniţiala majusculă şi nu au forme flexionare. De exemplu: calitatea asparagusului. lalele 11319/9-85.. Materialul floricol destinat înmulţirii (seminţele şi materialul săditor) se valorifică în mod distinct. tuberculi. gladiole 11319/5-82. Pe continentul european.1995) (Vidalie H. garoafe STAS 11319/3-85.). În literatura tehnica de specialitate (şi inclusiv in standarde) s-a adoptat ca denumire comună care se flexioneaza denumirea ştiinţifică a unor specii care nu au denumire populară in limba română (asparagus.

Aster sp. Physostegia virginiana. Ornithogalum X. Rudbeckia purpurea... Tagetes sp. Spathiphillum STAS 11477/21-87.. Lilium candidum (crin alb). Pelargonium STAS 11477/16-87. Muscari sp. Calendula officinalis.. se pot folosi ca flori tăiate şi florile de Cheiranthus cheiri. Dahlia variabilis (dalii). Gloriosa sp.. semperflorens (garoafa de vară Chabaud). Kerria japonica. Pentstemon barbatus şi Pentstemon hartwegii. Syringa vulgaris. Diffenbachia STAS 11477/13-86. Dendrobium X. Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). Deutzia x lemoinei. Callistephus chinensis (ochiul boului). Azalee STAS 11477/12-86. Agapanthus sp. Paphiopedilum X. (Crin agăţător).. var. Paeonia sp. Poinsettia STAS 11477/17-87. Hydrangea sp. Liatris spicata. Zinnia sp. Cymbidium X. Convallaria majalis (lăcrămioara). Lisianthus sp. Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă. Ranunculus asiaticus.. Centaurea macrocephala. c) specii perene în număr de 19 – Viola odorata parmensis.. Dianthus plumarius.. Prunus triloba. etc. Mahonia aquifolium. Gypsophyla paniculata (floarea miresei). Gaillardia x. b) specii bianuale în număr de 2 – Mathiola incana. Yucca sp. Lupinus polyphillus şi hibrizii.. Astilbe sp. Calceolaria STAS 11477/18-87. Croton STAS 11477/20-87. Fritillaria sp. Phalaenopsis X).. Iris germanica (stânjenei cu rizomi).. Kniphofia sp. d) arbuşti în număr de 7 – Forsythia suspensa. Kalanchoe STAS 11477/22-88. Bouvardia sp.. Hibiscus STAS 11477/15-87. există şi altele a căror importanţă este tot mai semnificativă în sortiment sau sunt în curs de reevaluare din acest punct de vedere.. b) specii bianuale în număr de 4 – Campanula medium (clopoţei). Nerine sp. Chrysanthemum leucanthemum (margarete). Papaver sp. Printre florile tăiate încă nestandardizate. orhidee (Cattleya X. Zantedeschia aethiopica (cala). Hyacinthus orientalis (zambile). Digitalis purpurea. Clivia x. Montbretia crocosmiflora. Hemerocalis sp.STAS 1232-85. Lathyrus odoratus (mazărea parfumată).. Iris x hollandica (stânjenei cu bulbi). Amarillis STAS 11477/14-87. 322 . Scindapsus STAS 11477/19-87. După Amăriuţei Alexandra (1994). Arctotis grandis. Dianthus caryophillus.. Cyclamen persicum giganteum. Gypsophyla elegans. Helenium autumnale şi hibrizi. Flori tăiate insuficient de răspândite sau de valorificate ca atare sunt: a) specii anuale în număr de 5 – Celosia argentea. c) specii perene în număr de 24 – Anemone japonica. Delphinium x. (officinalis) (bujorii). Amarillis). Helianthus sp. Phyladelphus coronarius. În afară de speciile menţionate. se menţionează: a) specii anuale în număr de 4 – Antirrhinum majus (gura leului). Ixia sp. Phlox sp. Trachelium sp. Centaurea moschata. Numărul speciilor floricole de la care se pot valorifica florile este mult mai mare. Narcissus incomparabilis (narcise). Lilium regale (crin regal). Aquilegia x. Heuchera x. (crin albastru).

i) plante suculente (xerofite) în număr de 17: Adenium obesum. în număr de 3: Phylodendron sp.. Crossandra infundibuliformis.. transportul. Guzmania minor. Tillandsi lindeniana.. Pachystachis lutea... Richardia sp. Impatiens sp.. Hedera sp. Vinca rosea. Vidalie (1990) menţionează următoarele care sunt produse. Campanula isophylla. Yucca guatemalensis.2. Lithops sp.... în număr de 5: Adianthum cuneatum. Sedum sp. g) ferigi. Schefflera sp. (± ) tratarea specială. Euphorbia sp. livrarea. în număr de 4: Aechmea sp.. în număr de 16 – Allamanda cathartica. Chrisalidocarpus (Areca) lutescens... Opuntia sp... Aregelia sp. Asplenium nidus. Cryptanthus sp. Mammillaria sp. Gardenia jasminoides. Epiphyllum (Phylocactus) sp. Howeia (Kentia) forsterana. Rhipsalidopsis gaertneri. Echeveria sp. h) Cactaceae în număr de 7 – Cereus sp. Schumbergera (Zygocactus) sp. Nerium oleander. Staphanotis floribunda. Solanum pseudocarpum... Diplademia hibrida. Browalia speciosa.... Portulacaria sp.. Kleinia articulata. Anthurium sp. cuprinzând: sortarea. (± ) legarea în buchete. condiţionarea. Syagrus weddeliana.. Echinocactus sp. 323 . Fatsia japonica. Pteris sp. îngrijirile în spaţiile comerciale până în momentul vânzării. H.. păstrarea în condiţiile menţinerii calităţii. Nephrolepsis sp. 24. Gasteria sp. Thunbergia alata..... manipularea. în număr de 3: Ananas comosus.. Rosa x. în afara celor 21 de specii standardizate (14 decorative prin flori şi 7 decorative prin frunze) deja menţionate: a) specii importante decorative prin flori. (± ) prerăcirea. (± ) transportul la punctul de condiţionare.. Phoenix canariensis... Bougainvillea glabra.. Crassula sp. Agave sp. Syngonium podophyllum. în număr de 4: Aphelandra squarrosa. Stapelia sp. Calathea sp. Vriesea splendens. Maranta leuconeura. j) palmieri ornamentali în număr de 6 – Chamaedorea elegans.. Euterpe edulis. Cotyledon sp. Aloe sp. Sansevieria sp. Streptocarpus x. Dracaena sp. Caladium x. f) Bromeliacee decorative prin frunze. Bryophyllum sp.. Hebe sp.Printre plantele la ghivece. Capsicum anuum (ornamental). calibrarea.. în număr de 8 – Erica sp. Cordyline sp. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate Fluxul tehnologic general cuprinde: recoltarea. Beloperone guttata.. decorative prin frunze. d) specii mai puţin importante.. Haworthia sp. decorative prin flori (sau fructe). ambalarea comercială. Platycerium sp.. Aeonium sp.. Sempervivum sp... Exacum affine. Monstera sp. e) Bromeliacee decorative prin frunze şi flori. Cissus sp. b) specii mai puţin importante. c) specii importante decorative prin frunze.

).I) lungi (80 cm cal. care provoacă o se practică tratamente de cădere a florilor. Sonea. la tijele florale se desprind cât înflorire deplină. florilor sau bobocilor tăiaţi pentru buchete sau pentru decor trebuie efectuată la un anumit moment optim. au o durată de menţinere a calităţii cu 9% mai mare (Amăriuţei.) tăiere. 24. Vidalie H. care este apreciat în funcţie de gradul de dezvoltare. în zilele cu luminozitate scăzută.I.D.1998 .1. Pentru florile de seră. bobocii minimum 30 cm. Amăriuţei Alexandrina. acid citric şi zaharoză. impregnarea bazei tijei cu soluţii conţinând AgNO3. Callistephus chinensis (ochiul boului). de la locul de inserţie.. polenizarea verticală. care pierd repede apa. Perioada de înflorire.). la temperaturi trebuie evitată. În perioadele cu temperaturi mai scăzute şi lumină mai slabă. tije de la baza inflorescenţei (V. 1976.12°C (V. var. tije lungi de aproape completă. foarte sensibilă prevenire a aplecării la Botrytis vârfului şi se folosesc soluţii conservante (V.1998) Specia. şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. pentru mai uşor. Preda M..) valorificare 1/3-1/2 flori deschise (primele 5 tăiere de la bază.1. cm extra).{elaru Elena. grupa.I şi 100 sau 2 . transport în apă la 4 . semperflorens (garoafe de vară. inclusiv pentru cele cu suprafaţă foliară mare. Alexandra. V. 1976. anuală. Livia şi colab.5°C flori semideschise/deschidere prin rupere.2. precum şi de capacitatea materialului proaspăt cules de-a suporta fără consecinţe negative transportul (tab. în timpul anotimpului călduros se recomandă recoltarea dimineaţa devreme.D. infloreşte VII-IX (4 luni după semănat) Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării.I. anuală. Tabelul 24. Recoltarea inflorescenţelor. foarte sensibilă moderate 10 . pentru a avea posibilitatea să acumuleze substanţele de rezervă care prelungesc durata de menţinere a calităţii.) inflorescenţe deschise complet. manipulare nu se deschidă la temperaturi sub 5°C. 1990. Trandafirii de seră recoltaţi după amiaza. şi colab. prin rupere sau prin valorificare imediată (V. crizanteme). anuală înfloreşte VI . 1979). sortare şi recoltaţi prea timpuriu riscă să calibrare manuală. 1987 şi 1994. lăsând pentru după amiază speciile cu frunze (trandafiri..D. (Valorificare imediată-V.X 324 ..24. momentul optim şi modul de recoltare al principalelor specii floricole utilizate pentru valorificare ca flori tăiate (după {tefan.3 boboci coloraţi (V. infloreşte VI-IX Dianthus cariophyllus. Gerbera). la etilenă. se ţin în poziţie soluţii nutritive). Chabaud). perioada de înflorire Antirrhinum majus (gura leului).I.1. 1994. 1995 . se recoltează dimineaţa doar speciile de flori fără frunze pe tijă (Anthurium.

D. bianuală. iar soiurile tip Pompon. (margareta). bianuală seră. pierd parfumul dacă sunt păstrate mult Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. bianuală. perioada de înflorire Campanula sp. înfloreşte V-VI-VIII Chrysanthemum indicum (hortorum)(crizanteme). se pun imediat în apă sau soluţie conservantă. bianuală. înfloreşte VI-VII Lisianthus sp. soiurile tip Anemone înainte de alungirea ligulelor din centru. lunile IX-XI constituie perioada calităţii optime. se recoltează înainte de apariţia polenului. înfloreşte VI-VII Gypsophyla paniculata (floarea miresii).) valorificare primele flori complet deschise tijele florale se desprind uşor /înflorire deplină prin rupere C. la 6 . se recoltează când inflorescenţele cele mai bătrâne sunt complet deschise. 5 (4-3) flori şi se introduc în pungi speciale PE. timp de 2 săpt. VIII.. în spaţii bine aerisite 2-3 boboci coloraţi.8 luni după semănat 325 . Chrisanthemum leucanthemum flori complet deschise. înfloreşte în 3 etape: V-VI. anuală. soiurile cu flori buchet se leagă min. sortare pe culori în buchete de 10 . până la 2 flori tăiere deasupra a 2 perechi deschise. tijele de 60 cm cu nu manifestă senisibilitate la minimum 5 flori sunt etilenă calitatea extra. (medium) (clopoţei). cal. nu suportă păstrarea uscată. înfloreşte în seră în IV-V. înfloreşte VIII-XI.20 fire. etilena provoacă ofilirea florilor. sensibilă la Botrytis. lungimea tijelor 60cm extra (IX-XI) sau 50cm în restul anului. păstrare fără apă la 0°C. înfloreşte V-VI-VIII Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). tăierea tijelor de la inserţie. păstrare umedă sau uscată în ambalaje care menţin umiditatea la 4° C 20-25 % din flori deschise pe tije. se elimină frunzele de la bază.Lathyrus odoratus (mazăre parfumată). şi în câmp VII-VIII Specia. foarte sensibilă la etilenă în prezenţa căreia cad petalele recoltare de dimineaţă sau chiar de noapte pentru a menţine turgescenţa florilor. (Valorificare imediată-V. dacă se pun în apă.I. tijele subţiri cu 4-5 flori sunt calitatea I boboci semideschişi. inflorescenţe complet deschise. I 50 (40). până la 50 % din flori încep să se deschidă. şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. recoltarea zilnică. iar 2 boboci pot fi deschişi în întregime. conservant. soiurile tip Margaret. când tija florilor trebuie să fie cu 10 cm mai lungă (STAS) recoltare prin rupere. în solar V-VII. de culoare caracteristică soiului. stocare 1-3 săpt. grupa. soiurile cu flori mari vor avea ligulele exterioare complet alungite. se recomandă asigurarea umidităţii pe parcursul valorificării. dimineaţa. în ambalaje care menţin umiditatea sau în apă la 4°C (3-4 zile). în sol. pyramidalis şi C. bianuală. persicifolia au tijele lungi deschiderea aproape completă a rupere sau tăiere inflorescenţei tijele florale se taie la 10cm deasupra liniei solului şi se scurtează ulterior după necesităţi.IX şi X. bianuală. şi Spider. de frunze. indiferent de modul de păstrare tăierea sau ruperea tijelor de la un nod sau de la locul de inserţie.

iar bobocul din vârf nu condiţii de temperatură înfloreşte în luna V mai este verde scăzută (0°C) fără apă. manipulare la temperaturi moderate. tăiere deasupra lăstarilor din înfloreşte VI-VII-X deschise complet. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. în apă la 3/4°C se conservă 4-5 zile. cât foliară mare. frunzele de la recoltare. dar cu higroscopicitate ridicată şi aerisire. fără vătămări. stocare la rece în sensibilă la deshidratare şi apă. dimineaţa sau care se vor obţine florile seara pe răcoare. Convallaria majalis boboci bine dezvoltaţi. acid boric) Dahlia variabilis (dalii). perenă. în spaţii aerisite. înfloreşte VI-VIII momentul deschiderii a 70-80 % tăiere şi manipulare cu din florile din inflorescenţă. deschise. tijele tăiate secretă un bază se înlătură. perenă. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. pierde uşor apă după mai uniforme. acid citric. tijele se ţin în apă.Trachelium sp. din florile de la bază sunt buchete. buchetele se livrează în fragilă ambalaje care menţin umiditatea aerului Anemone sp. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. tratament suc care coagulează şi poate bloca de lichefiere a latexului. având suprafaţa următoare. când 1/2 rupere şi condiţionare în (lăcrămioara). lipsa luminii poate provoca îngălbenirea frunzelor 326 . valorificare în perenă. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. valorificarea (anemone). Anemone sp. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. bienală seră. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. circulaţia apei prerăcire. multă grijă. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. perenă. inflorescenţe în primă înflorire. dar se pot folosi soluţii conservante (zaharoză.. valorificarea (anemone).

recoltarea. bobocii vor fi joasă (2°C). iarna. de păstrare a altor specii 327 . apa din vase fără fluoruri (<0. înfloreşte VI-VII -până toamna. apar vătămări şi forţare toamna/iarna sensibile la etilenă se grăbeşte îmbătrânirea.X-I . recomandă udarea cu o zi înainte.20 cm perene.germanica.I 50cm. în prezenţa perenă.5° C). în mai lungi. ambalare în pe timp ploios nu se recomandă hârtie cerată şi saci PE. soiurile involte cu mai multe flori. flori foarte malformaţi. tăietură netedă. boboci coloraţi. cu un cuţit până la 1-2 boboci semideschişi la ascuţit. suportă temperaturi perenă. ambalare în folie PE în lăzi perenă. inflorescenţei. sensibile la Botrytis pe manipulare în poziţie parcursul valorificării. condiţionare bobocii şi provoacă pierderea cu sau fără apă. în faza de cel puţin un boboc se recoltează cu 10 . prerăcire la 4° C. perenă înfloreşte VI-X (la 80 . tije cât bază. necolorat.I. colorat la baza inflorescenţei.Gladiolus hybridus (gladiole). se evită excesul de recomandă tratamente preventive. suficient de dezvoltaţi.) a asigura dezvoltarea ulterioară a bulbului Iris germanica bobocii de la baza inflorescenţei. se recomandă dimineaţa. până la 1-2 flori deschise la baza lăsând 2-3 frunze de la bază. bine coloraţi. suportă greu păstrarea uscată Lilium sp. gata să se se taie florile de la bază. deschise sau cutii de carton înfloreşte III-IV se recoltează în momentul necăptuşite. şi hibrizi (crini). Narcissus incomparabilis faza de boboc închis. dacă nu se ţine în dimineaţa sau seara apă Iris hollandica la fel ca: I. deasupra a 2. iar în seră . aproape recoltare prin rupere. umiditate pe frunze. aplecat (gât de gâscă). deasupra bulbului prin tăiere. deschidă sau la deschiderea lăsând intacte frunzele pentru înfloreşte în lunile IV. manipulare numai în faza de (stânjenel cu rizomi). secretă un suc cu proprietăţi prezenţa căreia florile rămân alelopatice care micşorează durata mici şi îmbătrânesc. păstrare umedă deschiderii florilor. în rouă. se recoltează (-0. petalele alungite. în cultură valorificare la temperatură (stânjenel cu bulbi). extra 60cm. iar primul etilenei bobocii sunt înfloreşte IV-V câmp.120 zile după plantare) 2-4 boboci coloraţi la baza tijei şi tăierea oblică. 3-5 cm deasupra sepalelor. cu boboc. pentru a frunze care rămân pe plantă. flori 0/+1°C sau chiar mai scăzute înfloreşte în lunile V-VI foarte perisabile.25 mg/l) Hyacinthus orientalis (zambilă). care vatămă florile deschise. cal. ambalare diferenţiată. de seră. se cal. perenă. se verticală. (narcise). culturile de sau uscată. prerăcire şi petalelor. florile sunt foarte se pot îndepărta anterele la sensibile la etilenă. fără lumină. V primei flori din infloresenţă (V.4 perioadele secetoase. de la bază deschis. suportă 0/1°C câmp se recoltează dimineaţa pe foarte sensibile la etilenă. asigura turgescenţa florilor.

în vederea forţării înfloreşte III-IV (ianuarie 2 săptămâni. tratament pentru evitarea alungirii şi aplecării. sensibilitate la etilenă şi la Botrytis. recoltare prin rupere cu tija cât mai lungă (extra 30 cm. încep să se deschidă şi majoritatea înfloreşte VII-X bobocilor încep să-şi evidenţieze culoarea Tulipa gesneriana (lalele). în funcţie de soi. păstrare uscată până la 4-6 săptămâni la 0/1°C în ambalaje speciale. (officinalis) (bujor). se recoltează cu frunze cât mai multe. cu tije cât mai lungi. pentru a-şi păstra parfumul. puţin arbust. la umiditate relativă corespunzătoare. contactul prelungit cu apa nu este recomandat. martie 1 săptămână) Prunus triloba (prunul japonez). când bobocul s-a colorat în întregime.. exemplare turgescente şi uniforme. boboc colorat închis sau în curs perenă. dimineaţa pe rouă. în termen de 3-6 zile. Polianthes tuberosa (tuberoze). etilena opreşte deschiderea (provoacă îmbătrânirea) Forsythia suspensa (forziţia). când primele 2-4 flori de la bază perenă. ambalare şi manipulare uscată la temperaturi scăzute 0/+1°C. perenă. după forţare valorificare în termen de maxim 3-4 zile în apă la 5°C 328 . înfloreşte III-V sau în funcţie de perioada de forţare la hibrizii Darwin. se înfloreşte (IV)-V-VI recoltează zilnic. boboci foarte închişi. ultimele flori nu se recoltează. restul culturilor la ore de dimineaţă şi/sau seara. se taie şi se valorifică în termen de 3-4 zile în apă la 5°C. forţare (ianuarie 3-4 săptămâni. manipulare şi valorificare în poziţie verticală. arbust.Paeonia sp. suportă temperaturi 0/+1°C dar se recomandă 4-5°C şi păstrare temporară în bacuri cu apă. pentru păstrare uscată se recoltează cu boboc închis. martie 1-2 săptămâni. la celelalte grupe. când 1/2 din boboc este colorat. ramuri de 2 ani. florile trebuie valorificate în termen de maximum 3-4 zile. sensibiliînfloreşte IV-V tate la etilenă sensibilitate ridicată la Botrytis. de desfacere. coloraţi. culturile de câmp se recoltează dimineaţa pe rouă. de la bază sau deasupra frunzei a 2-a. seră/câmp 25 cm). nu suportă temperaturi mai scăzute de 8-15°C.

peste 40 cm (cal. se transportă în folie pentru a evita ofilirea şi se stochează în poziţie verticală la rece (2-6°C) pe durata condiţionării. rigid.7 înălţime). se condiţionează cu soluţii de impregnare şi se stochează în apă.I). care provoacă nedeschiderea bobocilor. se folosesc şi cutii de 1. albăstrirea şi/sau căderea petalelor. se pot recolta în stadii mai incipiente. nu suportă păstrare uscată. peduncul tija florală se detaşează de la (flamingo). arbust. se ambalează fix în cutii de carton. se leagă în pachete de 10 la care se adaugă şi 3-4 frunze pentru decor.Rosa X (trandafiri).4x0.5x0. înfloreşte V-VIII. se ţin în bazine cu apă (nivel 50 cm) sau răsfiraţi pe rafturile camerei frigorifice. apar vătămări. Cultura în seră poate fi cu: a)repaus vegetativ I şi recoltare II.0x0. baza teaca frunzei. recoltarea prea timpurie şi deshidratarea favorizează îndoirea bobocului. (asparagus). în seră se ţine seama de vigoarea tufei şi de perioadă. se după plantare ramuri bine dezvoltate. dar fără recoltează pe specii. se recoltează zilnic. ambalare în pachete de 25 fire sau coşuri speciale (1. primele 2 petale uşor desprinse la vârf. lungimea tijei este criteriu al calităţii (extra 30-50 cm.4 m / 0. transport în bazine metalice (4 coşuri/bazin).valorificare la temperaturi arbust. c)cultură continuă. 75%). tăiere cu cuţit special. în buchete de 10 fire sau multiplu de 10 (A. Asparagus sp. apă cultură forţată XII-II (III) iar o parte rămân la culoarea verde Anthurium andreanum spata aproape întinsă. sensibilitate la etilenă exogenă. în prezenţa etilenei bobocii frigorifice 1-5°C în vase cu înflorire IV-V. sprengeri). soiurile roşii/roze/albe se pot recolta şi în stadii mai avansate. precum să fie tare şi temperaturile mai mici de 13°C.0x0. dimineaţa sau până la prânz în zile acoperite. iar o recoltare târzie. scurtează viaţa florii. plumosus) şi 100-250 g sau multiplu de 250 g (A.I 20-40 cm). flori în curs de deschidere (50. nu se mai deschid. sub 2-4 frunze bine dezvoltate. b)repaus vegetativ VII/VIII şi recoltare IX. hibrizi thea. vătămările care conduc la înflorire II-VI locul de prindere a spatei trebuie brunificarea spatei. cal. boboc închis cu sepale răsfrânte. iar în minimum 30 cm (cal. de 2 ori pe lună în perioadele tăiere de la bază. soiurile galbene. pentru durate mai lungi se recomandă 1°C. micşorând perioada de menţinere a calităţii 329 . ramuri de perenă seră. II) sau frunze tăiate la minimum 2 luni perioadele reci la 6 săptămâni. floare deschisă. ambalarea în hârtie cerată sau în pungi de pergament. d)cultură programată.2 m cu găuri pentru aerisire Syringa vulgaris (liliac). spadixului începe să se umfle. calde şi cu lumină. după grupa de soiuri. florile destinate păstrării sau vara. în poziţie verticală. se evită perenă seră. se leagă fructe.

perenă seră. depăşind cu 18-20 mm nivelul sepalelor. când 3 flori terminale încep să se grupa multiflore (mini-garoafe.40 cm de la sol. etilena produce malformaţii ale bobocilor. hidratate. înnegrirea şi căderea petalelor Bouvardia sp.I). se stochează în buchete de 10 fire la temperatura de 8/10°C zilnic. înfloreşteV-IX. sensibilitate la etilenă. iar celelalte îşi arată grupa Elegans) culoarea. stocare la 45°C cu baza în apă. înfloreşte în 3 valuri IV-VI VII-IX XII-I Dianthus caryophyllus. dar se poate programa IV-VI şi X-XII 4-5 flori deschise. se sortează.) la un grad de deschidere de 70 80 %.Alstroemeria sp. facultativ stocare. recoltarea în avans periclitează deschiderea normală a florilor. pentru păstrare (V. vătămarea florilor şi favorizează îmbătrânirea (scurtează viaţa) tăiere la plantele tinere (4060 cm) şi înlăturarea resturilor de tije mai târziu prin smulgere. suportă mai greu păstrarea fără apă. Dianthus caryophyllus. prin tăiere la circa 30 . tratamente de impregnare 330 . după condiţio. stocarea îndelungată duce la pierderea parfumului. se aplică o tehnologie diferenţiată de tratare. condiţii de mediu şi îngrijiri la livrare. perenă seră. tija se trage în jos pentru a nu deteriora ramificaţiile în grilajul reţelei de susţinere.120 zile de la plantare flori foarte fragile şi sensibile la deshidratare pentru valorificare imediată (V. florile stocate au o durată de viaţă înjumătăţită. grupele SIM şi EMBER (garoafa standard. tratarea prealabilă cu soluţii de impregnare previne îngălbenirea frunzelor. sortare şi stocare în apă la 1-4°C în funcţie de durata necesară. la 1 cm deasupra unui nod. în funcţie de perioada de păstrare. lăsând la baza tijei 3-4 perechi de frunze (50 cm extra. Freesia hybrida (frezie). ambalare.I. (crin peruvian) perenă seră . înfloreşte XI-V sau la 105 . se face dimineaţa. frunze fragile care se îngălbenesc uşor. când sunt turgescente. americană). petalele desprinse de vârful bobocului şi alungite.) boboci fermi cu diametrul de 20 mm. se calibrează şi se buchetează la 20 fire. perenă seră. deschidă. etilena provoa că adormirea (nedeschiderea) bobocului şi ofilirea florilor zilnic sau la două zile. căderea florilor şi reduce sensibilitatea la etilenă ruperea tijelor cât mai de la bază. iar prea târzie micşorează durata înfloririi. înfloreşte XII-IV primul boboc de la bază bine colorat începe să se deschidă şi alţi doi boboci îşi arată culoarea specifică. în maximum 30 minute se transportă la 10-12°C şi 75% UR în buchete de 50 fire legate la bază şi la 15 cm sub corolă. prin punere imediată în soluţii conservante. tijele extra au 30 cm (flori simple) sau 25 cm (flori involte) şi trebuie să fie drepte.D. (buvardia). prerăcire 2-3 ore la 2°C.nare. se leagă în pachete (20-25 fire) cu 2 legături. Botrytis şi aplecarea vârfului. 40 cm cal. se taie cu foarfeca întâi tija florală centrală şi apoi cele laterale. flori foarte sensibile la etilenă. la lungimea de 50-80 cm şi evitarea ofilirii. în prezenţa căreia apar malformaţii.

suportă mai greu păstrarea uscată......... pentru valorificare imediată (V. Cymbidium X (infl. stocare cu apă sau soluţii conservante la 4°C. etilena provoacă înroşirea şi căderea petalelor.... (rotschildiana) (crin agăţător). sensibile la manipulare........ scurtează viaţa florilor.. -3-4 zile după deschidere... înfloreşte II-VI Orchidaceae (orhidee). condiţionare şi ambalare specifice (STAS).. majoritatea florilor deschise.. extreme termice. surse de etilenă... mai devreme se ofilesc repede. XI-V). Gloriosa sp.... cu minimum 7-8 flori. tăiere de la bază. perene seră... preferă poziţia verticală se recoltează tulpini cât mai lungi... amarilis).). deasupra frunzelor care rămân pe plantă florile se feresc de polenizare. Cymbidium 2± 2°C. iar perenă seră... florile recoltate prea devreme nu se mai deschid şi se ofilesc rapid...... Phalaenopsis 8/10°C).. Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă.. Paphiopedilum sp... ambalare în buchete de 5 bucăţi. extra (30/7 cm pentru cal... înfloreşte vara (VI-VIII) sau 8-10 săptămâni după plantare flori ± complet deschise. Ornithogalum sp.. în condiţii de umiditate relativă corespunzătoare. Phalaenopsis X.. pauză VI/VII apariţia polenului la florile din centru.. sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere. în vase cu apă la 3-4°C... manifestă o bună rezistenţă în apă şi pe plantă.. la soiuri cu inflorescenţe simple.... lungimea tijei 40 cm şi diametrul inflorescenţei 6 cm pentru cal........Gerbera jamesonii (gerbera)....I. sensibilitate la Botrytis şi la aplecarea tijelor. stocare la temperaturi specifice în funcţie de specie (Cattleya 8/10°C. pe lumină........ Cattleya X (înfl.. prezenţa etilenei favorizează îmbătrânirea. în ambalaje care conservă higroscopicitatea la 2°C...... Dendrobium sp... cu baza închisă în pungi de plastic........ manipulare şi stocare cu menţinerea umidităţii atmosferice.... sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere. inflorescenţe înflorite.... perenă seră.... imediat după recoltare se ambalează în cutii de carton cu vată sau se condiţionează în cutii transparente cu pedunculul introdus într-o eprubetă de sticlă cu capac de cauciuc sau material plastic.. foarte sensibile la etilenă şi foarte fragile 331 . în stadiul de boboci coloraţi apăsarea capătului pedunculului în jos şi rupere prin învârtire uşoară. prezenţa etilenei scurtează perioada de menţinere a calităţii.. ligulele exterioare bine întinse...... recoltare de dimineaţă. suportă temperaturi joase -30 .. sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere cu toate florile deschise....... se feresc de curenţi de aer.. XI-III).I)... în cutii de carton. perenă seră.40 % din boboci coloraţi -deschiderea tuturor florilor din inflorescenţă. recomandări de atmosferă modificată cu 5 % CO2.. înfloreşte tot anul.. soluţii conservante. manipulare cu foarte multă grijă..

transport mai eficient cu boboci care ocupă spaţiu mai puţin şi se manipulează cu mai puţine riscuri (Iris. sensibilă la Botrytis şi la antibiotice şi soluţii conserînfloreşte (VIII)-IX-V temperaturi scăzute. streliţia). spadix pe care au apărut stocare în apă la 4°C. ambalare în (plantare V-VI) păstrare. recoltarea tardivă tratare cu soluţii pentru favorizează deprecierea la prevenirea crăpării bazei tijei valorificare în apă. boboc colorat. prerăcire. inclusiv legare în pachete de 20 cu 23 legături. perenă seră. inflorescenţă (o floare ieşită din condiţionare şi tratare cu perenă seră. Trachelium sp. grijă. deoarece consumă multă apă. deschisă şi colorată tăiere de la baza frunzei. Recoltarea în faza de boboc nu urmăreşte o valorificare imediată. posibilitatea unei recolte suplimentare (garoafe). în cutii înainte de colorarea bobocilor căptuşite cu folie polietilenă (unghiul floare/tijă 50-60°) sau 3 inflorescenţe în fiecare cutie. păstrare mai uşoară şi pe o durată mai mare. flori complet deschise. Amăriuţei. Elena (1998). Alexandra (1994) arată că recoltarea în stadiu mai incipient este recomandată în vederea transportului pe distanţe mai mari sau în scopul păstrării pentru reglarea echilibrului între cerere şi ofertă. înainte ca prin tăiere la plantele tinere perenă seră. fazele specifice de recoltare ale florilor tăiate sunt în număr de 4 (boboc închis. spata întinsă. pe suporţi de polistiren. Se practică în timpul verii la numeroase specii care îşi continuă evoluţia după recoltare. după tratamente şi prerăcire. recoltare cu 4-5 zile hârtie cerată. completând nivelul acesteia. înfloreşte VI-VIII sensibilă la deshidratare şi fragilă buchetele se livrează în ambalaje care menţin umiditatea aerului După {elaru. pentru vante. boboc semideschis. defect al calităţii adesea ireversibil. florile şi prin smulgere la înfloreşte X-V (I-III) recoltate prematur nu se mai exemplarele consolidate. devansarea datei de înfiinţare a unui nou ciclu în seră. deschid. înfloreşte V-VIII staminele (proeminenţe) transport fără apă la 4°C în ambalaje care menţin umiditatea Strelitzia sp. Recoltarea prematură a florilor de gerbera şi trandafiri predispune la aplecarea bobocului. la bază cu pungi de polietilenă. (spatifilum). Printre avantajele unei recoltări timpurii enumerăm: recoltarea într-o singură etapă (crizanteme). iar la fiecare fază se adaugă aspecte particulare. spată).Spathiphyllum sp. deschiderea primei flori din tăiere de la teaca frunzei. stocare la rece în apă. specific. păstrare uscată la 7-8°C timp de o lună. Zantedeschia aethiopica (cala). a unui material cu grad de perisabilitate mai redus. momentul deschiderii a 70-80% tăiere şi manipulare cu multă bienală seră din florile din inflorescenţă. stocare în apă 46°C. spata să se răsfrângă. fără a fi afectată calitatea. condiţionare. floare deschisă). (pasărea paradisului. crini). 332 .

deoarece absorbţia apei este mai dificilă în astfel de cazuri (crizanteme). respectiv stropiri abundente. Tijele ierboase pot absorbi apa şi prin ţesuturile externe. dacă se tratează ulterior cu soluţii speciale care asigură o deschidere perfectă a florilor. Paeonia.1. depreciere sau încingere. Freesia. care reprezintă majoritatea. Nu se recomandă nici recoltarea pe ploaie sau imediat după ploaie. Gladiolus. tratamente. Ruperea se face la speciile mai uşor de detaşat. 333 . Iris. Recoltarea într-un stadiu mai avansat se recomandă în vederea unei valorificări imediate sigure şi se practică mai ales iarna. cum ar fi Callistephus. Momentul din zi pentru recoltare este dimineaţa pe rouă pentru florile de grădină cu puţină umiditate. se recoltează tot dimineaţa. Dianthus. iar la unele specii precum Gerbera. suprafaţa de absorbţie este astfel mărită. Callistephus. prin apăsare în jos. Modul de recoltare folosit este prin tăiere sau prin rupere. plantele sunt turgescente şi fragile. Calendula. Momentul 0 corespunde momentului de dezvoltare la care soiul trebuie comercializat Dimineaţa. 1998). Tăierea se practică utilizând un cuţit ascuţit bine sau un foarfece special. Tijele prea lemnificate la bază vor fi tăiate puţin mai sus. Gerbera. când florile dispun de rezerve energetice mai reduse în vederea deschiderii. dar după ce s-a ridicat roua ({elaru. Mai ales în cazul tijelor lemnoase. Fig. răsucire şi smulgere. Elena. Dahlia. şi alţii). Florile cu turgescenţă normală din culturi de grădină. Ea este posibilă şi la Chrisanthemum. se rup uşor şi se ofilesc mai greu. fără a lăsa resturi de ţesuturi pe secţiunea realizată. Recoltarea timpurie este practicată la Anemome. Este contraindicată recoltarea la temperatură ridicată şi lumină în exces (durată/intensitate). Paeonia şi Strelitzia. cu viaţă scurtă. Efectul momentului de recoltare aupra procesului respirator la trandafirii din soiul "Velvet Times" ţinuţi la 210C (după Coort S. Narcissus sau Tulipa. mai ales în condiţii de manipulare ulterioară mai puţin corespunzătoare. Materialul care se obţine este predispus la atacul de Botrytis. Antirrhinum. dintr-o singură mişcare. care se deschid prea tare pe lumină (Narcissus. care furnizează flori instabile calitativ. Lilium. Se recomandă tăierea oblică. unele Orchidaceae şi Zantedeschia.Recoltarea prea timpurie este riscantă la Anthurium. umezeală sau condens. Tulipa). Polianthes şi Tulipa.24. Narcissus.

până în dimineaţa următoare. Exemplarele vor fi întregi. pe măsura recoltării. 334 . Polianthes etc). hibridului) sub denumirea cărora sunt destinate valorificării. Pentru trandafiri se pot folosi lăzi cu dimensiunile 1000 x 500 x 400 mm (Preda.2. 3-4 perechi la garoafe. în număr maxim de 30 în fiecare ladă. florile sau bobocii pentru buchete sau pentru decor. la gradul de dezvoltare corespunzător sau în fază de boboc (Gladiolus. sănătoase. Florile sensibile de Anthurium. se folosesc pentru manipularea florilor lăzi de aluminiu sau de material plastic. Frunzele vor fi verzi. Florile culese cu grijă. prezentând caracterele tipice ale speciei şi cultivarului (soiului. de orice substanţe sau alte materii străine vizibile.2. 2-3 perechi la soiuri de trandafiri cu creştere slabă. va fi cât se poate de operativă. M. calibrare. Capacitatea acestora este de 800 fire garoafe cu flori deschise. Strelitzia etc. Tijele florilor vor fi întregi. 1976). la adăpost de arşiţă. În complexele moderne de sere. trebuie să posede rezistenţă la o condiţionare şi un transport în condiţii normale din punct de vedere tehnologic. lăstari (Dahlia) sau muguri pentru a produce alte flori. precum tratamentele pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii. se pun în poziţie uşor înclinată. În mod facultativ se efectuează şi alte operaţii.1500 bucăţi. La crizanteme se admite o uşoară malformaţie. proaspete. 1976). Livia şi colab.2. Gerbera.600 trandafiri miniatur. 1500 garoafe boboci. nedeformate.. trebuie să îndeplinească anumite condiţii generale de calitate. 400 fire trandafiri (Baccara) sau 500 . Pachetele de 50 fire. M. cu ajutorul unor cărucioare de pânză ({tefan. 24. sănătoase şi fără paraziţi. la temperaturi ceva mai coborâte. 1967) sau învelite în folie pentru a evita ofilirea (Preda. Întreaga floare va fi lipsită de urme de pământ. se recoltează şi se condiţionează în aceeaşi zi.Pe plantele rămase la sol se lasă suficiente frunze (2-3 la gladiole. Pe parcursul condiţionării şi până la livrare se urmăreşte verificarea şi promovarea prin sortare a acestor însuşiri. florile de Gerbera sau de trandafiri erau duse imediat la condiţionare. inflorescenţele. 24. Garoafele se manipulează în lădiţe de carton sau material plastic cu capacitate de 500 . Lilium. La unele sere mai mici. Condiţionarea florilor tăiate Condiţionarea florilor tăiate constă în sortare. legarea în buchete şi ambalare. care se pot suprapune şi stivui. legate strâns la bază şi lejer la 15 cm sub corolă. Încă din momentul recoltării.. Celelalte specii pot fi recoltate şi apoi ţinute în vase sau bazine cu apă. precum şi eliminarea sau folosirea potrivit altor scopuri a exemplarelor care nu se încadrează.. 3-4 perechi la cele cu creştere puternică). Gloriosa. dar floarea va fi bine centrată în raport cu tija. lalele sau crini. Manipularea Manipularea în spaţiile specifice. Orchidaceae. Freesia.3.

Toleranţele de calitate admise de standarde sunt între 3. Concomitent cu sortarea. prezenţa vătămărilor şi defectelor de creştere.3. liniaritatea şi rezistenţa tijelor. precum şi pregătirea tijelor lemnoase în vederea păstrării în apă. dezvoltarea şi forma frunzelor. Garoafele standard SIM se mai diferenţiază prin existenţa crăpării caliciului şi remedierea acestuia. La garoafe se execută o operaţie similară doar în cazul în care intenţionăm să le păstrăm un interval mai îndelungat în apă. din 10 în 10 cm. Fiecare specie posedă şi criterii specifice de grupare pe calităţi. Legarea în buchete este o operaţie complexă. viguroasă) şi sănătatea frunzelor. în conformitate cu standardele de calitate existente în vigoare 335 . {elaru Elena (1998) mai menţionează între aceste lucrări şi ceruirea tăieturilor la liliac / trandafiri. pentru a nu sfâşia frunzele la celelalte fire în momentul manipulării individuale. rigiditatea. Gladiolele sunt apreciate după numărul de flori/boboci (9-7-5) şi calitatea tijelor. iar următoarele 8. liniaritatea şi gradul de garnisire al tijei cu frunze sănătoase. care include şi diverse alte lucrări specifice fiecărei flori. Înlăturarea frunzelor sau stipelelor pe o porţiune de 10 cm de la baza tijei. În practică se aplică şi compensări. bine formate. pentru a le putea lega mai uşor. acceptându-se o floare frumoasă într-o categorie superioară. Se elimină anterele la unele Liliaceae sau Iridaceae. Criterii de calibrare pe calităţi ale unor specii de flori tăiate. la mese de sortare. gerbera) sau numărul florilor şi bobocilor (Freesia) (tab. 24.Sortarea se face de regulă manual. în funcţie de integritatea şi lipsa de defecte a florilor. prezenţa lăstarilor laterali. chiar dacă are tija mai scurtă. precum şi calitatea tijelor (formă. diametrul florii sau inflorescenţei (crizanteme. prezenţa defectelor. calitatea tijei (dreaptă. după vigoarea. rezistenţa şi liniaritatea tijelor. care pot lipsi de pe treimea inferioară. precum şi o serie de aspecte specifice. pentru a preveni polenizarea. La trandafiri se îndepărtează spinii (ghimpii) bazali. Gerbera şi Freesia. fenomen nedorit care micşorează durata menţinerii calităţii. prin despicare sau strivire la bază pe o porţiune redusă. rezistenţă).). rigiditatea. precum şi după numărul florilor sau bobocilor la care se vede culoarea (3-4-5).2. Primele 4 se succed din 5 în 5 cm. Minigaroafele se apreciază după forma şi modul de distribuire al ramificaţiilor laterale. se practică la toate speciile la care este necesară. considerând şi floarea la măsurare. vătămările şi defectele constatate. Crizantemele cu mai multe flori se diferenţiază după numărul acestora (5-4-3) şi distribuirea cât mai armonioasă a ramificaţiilor în jurul axei centrale. integritatea frunzelor. Criteriile de calitate au în vedere existenţa deprecierilor şi procentul acestora. după lungime (cm). care aprovizionează sau care duc mai departe materialul sortat.5 şi 10 % în funcţie de clasă. Tabelul 24. Crizantemele cu o floare. Lalelele se separă pe clase de calitate în raport cu dezvoltarea cupelor. la crizanteme se înlătură în zona bazală 1-2 până la 1/3 din numărul de frunze. Trandafirii sunt sortaţi după gradul de uniformitate şi integritate. Calibrarea se realizează pe 12 coduri de lungime. verzi (care pot lipsi de pe treimea inferioară). Deservirea se execută de către alţi muncitori.

fără a provoca răni. de flori şi boboci lungime nr. Buchetele se pot face din flori de lungime egală (tip umbrelă. apărut în orice moment al valorificării (manipulare. lungime în lunile oct.. dar există şi buchete mai mari sau mai mici (multiplu de 10 bucăţi). se leagă în mănunchiuri. Tratarea pentru fortificare sau impulsionare. Legarea (buchetarea) se face manual.I cal. Florile din culturi de câmp care se recoltează vara şi florile de seră care dau semne de ofilire se tratează astfel: .-sept. Buchetele evantai se pot transporta mai uşor.se împrospătează secţiunea tijei şi se îndepărtează frunzele depreciate sau veştejite de la bază. Garoafele se leagă cu inele de cauciuc. trandafiri) sau din flori aşezate în 4-6 planuri cu tijele din ultimele planuri tot mai scurte (tip evantai. cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm buc. Calitatea florilor trebuie menţinută pe parcursul valorificării.extra 50 40 30 50 50 40 60 50 60 8 4 40 8 30 7 25 6 30 25 cal.II 40 30 30 20 20 15 40 40 35 50 40 50 7 4 30 7 25 6 20 5 25 20 30 30 30 40 30 40 6 3 20 6 20 4 15 3 20 20 Gerbera Freesia cu flori simple cu flori involte Lalele de seră şi solar de câmp Legarea în buchete se realizează cu fibre naturale sau sintetice. 336 . la garoafe. lejer în treimea superioară pentru susţinerea tijelor şi cu benzi de plastic strâns la bază. cm cm cal. lungime în lunile sept.-dec. păstrare necorespunzătoare sau transport incorect efectuat). diametrul inflorescenţelor unice diamametrul inflorescenţelor multiple lungime diametrul inflorescenţelor lungime nr.-aug. 1987): de fortificare (de întărire după stresul provocat de lipsa de apă) şi de impulsionare (de încărcare a tijelor cu glucide şi substanţe bactericide) înainte de transport sau înainte de păstrare. ca Lathirus sau Viola. lungime lungime în lunile dec. cm buc. La garoafe şi trandafiri buchetele (pachetele) conţin în mod frecvent 20 de flori.Specia Sortimentul Trandafiri cu tija lungă cu tija mijlocie cu tija scurtă (Garne) Garoafe Minigaroafe Gladiole Crizanteme Criterii de calibrare lungime lungime lungime lungime lungime în lunile ian. iar baza buchetelor se uniformizează prin tăiere cu foarfeca. de flori şi boboci lungime lungime U. Tratamentele pentru fortificarea florilor sunt facultative şi au drept scop refacerea turgescenţei după stresul hidric.M. iar transportul şi păstrarea (când se face) pot periclita uneori marfa din acest punct de vedere.-nov. crizanteme). . Există două etape preliminare de tratament care pot preveni această evoluţie (Amăriuţei Alexandra. la gerbera. Speciile cu tulpini mai scurte.se introduc cu tijele în apă caldă la 38-40° C pentru deblocarea vaselor conducătoare.

Un caz particular îl reprezintă plantele care secretă latex sau alte sucuri. Tratamentele pentru impulsionarea florilor vizează crearea unui efect de durată. cu tijele în imersie în 3-4 cm de apă. Timpul de tratament este relativ scurt. Numeroase reţete sunt în prezent foarte complexe şi rămân confidenţiale. Florile cu petale albe stropite cu apă se pot păta. tratamentele de impulsionare se fac în două etape. tijele florilor se introduc în vase de material plastic sau de sticlă. În alte variante mai simple. În încăpere va fi o temperatură medie (20-27°C) şi o lumină normală (2000 lx). Amăriuţei. reţetele evoluează permanent. Syringa şi bulbifere.3 sunt prezentate câteva categorii de substanţe utilizate.se menţin 24 de ore la temperaturi scăzute. După împrospătarea secţiunilor. {elaru Elena (1998) se referă la împachetarea în hârtie umedă a florilor din culturile de câmp şi ţinerea lor câteva ore în vase adânci. de ordinul orelor. după fiecare împrospătare a secţiunii. Cele mai simple tratamente de impulsionare. efectuate cu tiosulfat de argint. Dacă se urmăreşte scurtarea timpului de tratament. . urmărind prelungirea perioadei de menţinere a calităţii în condiţii de stres (transport. Syringa). viraj din verde în galben). respectând şi poziţia verticală la speciile care solicită manipularea în această poziţie. timp de 20 de ore în apă. înainte de fortificare. se introduc câteva secunde în apă foarte fierbinte (80-90°C) pentru deblocarea vaselor conducătoare. în camere răcoroase şi întunecate. Kiselev. la temperaturile menţionate. Pentru prevenirea fraudelor. păstrare). dar conţinând o substanţă antimicrobiană şi un acidifiant (pH = 4. coagulând şi astupând vasele conducătoare de la capătul tijei. cu apă. iar utilizarea lor este tot mai specializată. unele devenite clasice şi chiar obligatorii pe pieţele de flori. În cazul trandafirilor.5-5). urmată de 2 ore de zvântare completă înaintea ambalării. Există un spectru foarte larg de substanţe utilizate. iar modul de tratare şi mai ales scopul urmărit depind adesea de specia la care se aplică. dar şi Gerbera.se introduc exemplarele ofilite în totalitate în apă timp de o oră. Alexandra (1994).pentru tratamentul de fortificare. (1956) recomandă cufundarea florilor tăiate de Convallaria. 3-4 337 . Tratamentele de impregnare a bazei tijelor de la florile sensibile la etilenă. se pot executa cu zaharoză şi o substanţă de impregnare antimicrobiană. . au devenit un indicator de calitate stabilă al loturilor comercializate. în cazul garoafelor se vor folosi soluţii cu concentraţia mai mare de 10%. pentru solubilizarea latexului/sucului care se poate întări în caz contrar. existenţa substanţei pe tija florilor este verificată cu reactivi calitativi (difenil carbazonă. tijele florilor se cufundă timp de 12-24 ore în soluţia încălzită la 38-40°C. Se recomandă şi în aceste cazuri cufundarea în apă de 85-95°C a capătului tijelor timp de câteva secunde.G. dar se poate reduce la câteva minute sau secunde (mărind concentraţia). În tabelul 18. având o soluţie fără glucide. precizează că florile tăiate cu tije lemnoase (Chrisanthemum. care nu face parte din această categorie.. înainte de a fi introduse în apă rece. care se deschid. care au tendinţa să se îngroaşe. E.

338 .ore/20°C şi 12-16 ore la o temperatură mai scăzută.3 zile la Gerbera. Prerăcirea individuală cu aer forţat are loc lângă un panou. Soluţia se agită. Durata de la recoltare.005 %). justificându-se prin faptul că măreşte durata de menţinere a calităţii acestora. Se menţionează şi instalaţii cu tuburi mobile din material plastic. Ag2S2O3 este greu solubil în apă. unde sunt păstrate un interval scurt de timp până la expediere. Ambele fiind preparate în 500 ml apă distilată. dar devine solubil în exces de Na2S2O3. deoarece condiţionarea (în care este inclusă şi ambalarea) se desfăşoară la temperatura de 10-12°C. timp după care fenomenele de depreciere se accentuează.079 g AgNO3. este de maximum 24 de ore. iar pentru unele specii.05g Ag+ sub formă de tiosulfat de argint. Instalaţiile sunt polivalente. prin combinare rezultă 1 litru soluţie conţinând 0. Efectul impulsionării/impregnării constă în câştigarea unui număr suplimentar de zile în care florile îşi menţin calitatea şi se mai pot încă vinde (2 . inclusiv manipularea şi până la prerăcire. provocând astfel o diminuare a intensităţii respiraţiei. Varianta cea mai modernă este răcirea cu convecţie în toată masa produsului. în măsură să sporească stabilitatea calitativă a florilor livrate. aplicându-se produsului gata ambalat. respectiv cu funcţionare continuă sau discontinuă. după care loturile ambalate sunt duse în spaţii frigorifice. durata tratamentului este de 24 ore.05 % şi AgNO3 0. timp de 20 minute. După Amăriuţei Alexandra (1987). sub forma Na+ -(O3S2-Ag-S2O3). intervalul de 2 ore după recoltare este optim. această etapă este parcursă în mod firesc. Există diverse subvariante. Tratamentele de impregnare ale tijelor preferă tiosulfat de argint în loc de azotat de argint. Pentru garoafe şi Asparagus. În cazul florilor de seră. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate.05 g Ag + în 0. Tratamentele de împregnare se fac la 20°C sau cu soluţie caldă.Na+ (complex). iar cea de-a doua conţinând 0. deplasându-se rapid prin tijă spre petale. fie recomandă amestecarea a 2 soluţii. Prerăcirea trebuie efectuată într-un interval de timp cât mai scurt după recoltarea florilor tăiate. maximum 4 zile. La marii producători de flori. Reţetele recomandate de Amăriuţei Alexandra (1987 şi 1994) menţionează fie separat componentele de preparare (Na2S2O3 0. iar umiditatea aerului poate fi reglată pentru a nu afecta materialul floricol. se foloseşte sau se stochează la întuneric în vase de sticlă sau material plastic închise la culoare.4622 g Na2S2O3 5H2O. perforate. unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de ambalaje cu flori. cu aer rece sub presiune (presure cooling) sau cu aer forţat (forced air cooling). pentru a emana şi răspândi aer rece sub presiune. Un volum de vânzări mare permite şi achiziţionarea de agregate de prerăcire performante. cu sau fără amestecarea aerului. în soluţii care conţin zaharoză (10 %) pentru garoafe şi 7% pentru Asparagus. Tiosulfatul de argint prezintă avantajul că acţionează ca antagonist al etilenei. sub care circulă aerul de răcire. care sunt introduse în lăzile cu flori tăiate pe parcursul ambalării. deşi acesta din urmă se întrebuinţează în paralel. prima conţinând 0. prerăcirea este intercalată în fluxul tehnologic după condiţionare.463 mM Ag+ = 0. doar de câteva ore. 3-4 zile la garoafe etc). Răcirea este rapidă.

păstrarea uscată dă rezultate mult mai bune. între condiţionare şi transport.04 %/20 (inhibitor al emisiei de etilenă) min.01/12 ore (rezistenţa la aplecarea bobocilor şi la ofilire) Sulfat de cupru (fungicid. prelucrare) Substanţa componentă şi scopul Specia tratată. Antirrhinum. Strelitzia 10 %/24-48 h.035 %/24 h (+ zaharoză) Clorură de nichel (bacteriostatic) Phalaenopsis 0. prerăcirea poate fi mai puţin folositoare.0. înaintea transportului frigorific pe distanţe mari (Kiselev E.1-0. Chrisanthemum 2-3 %/12-24 h. care poate fi amortizat numai la loturi mari de produse. Gerbera. concentraţii recomandate / durata ei principal tratamentului.08 . Florile prerăcite în frigidere. în vederea reglării neconcordanţelor care apar permanent între cerere şi ofertă. Păstrarea de scurtă durată a florilor tăiate2*.15 %/5-10 min.0025 %/24 h Tiosulfat de argint (bactericid) Alstroemeria. Păstrarea de scurtă durată se face cu florile destinate valorificării pe termen scurt sau mediu. Asparagus 7 %/24 h. 1956). în apă sau în soluţii specifice conservante. camere sau celule frigorifice obişnuite.15 %/10 min. Nu se preferă o metodă ci se calculează efectul economic exprimat în zile suplimentare de calitate comercială şi preţul de cost cel mai scăzut. îşi pierd turgescenţa datorită higroscopicităţii reduse a aerului rece şi devin predispuse la ofilire. Chrisanthemum 0. Latirus 0. Răcirea în mijloacele de transport se poate dovedi riscantă fără o prerăcire prealabilă. dar trebuie menţionat preţul de cost ridicat al sistemului în general. Se apelează în general la păstrarea umedă. Păstrarea de scurtă durată rezolvă în primul rând problema formării de loturi mai mari şi mai omogene. Ea nu urmăreşte decât parţial prelungirea duratei de valorificare. Chrisanthemum.G. Cyclamen 15 înlocuită cu glucoză = dextroză) %/20 h. * Păstrarea florilor taiate pe durata medie sau indelungata este tratata intr-un subcapitol separat.35 . Cu dotări nespecializate.1 %/10 min. Gerbera 0. Antirrhinum. Dianthus şi Asparagus 0. 2 339 . 1987 şi 1994. Gerbera 7-20 %/12-24 h.0. deoarece realizează răcirea pe seama evaporării parţiale a umidităţii din ţesuturile acestora. Rosa 2-3 %/12-24 h (măreşte durata vieţii comerciale) Azotat de argint (bactericid) Dianthus 0. Dianthus. Chiar autorii din urmă cu mai multe decenii recomandă prerăcirea florilor timp de câteva ore la 3/5°C. fără o circulaţie de aer proaspăt şi umidificat. (antimicrobian şi inhibitor parţial pentru etilenă) Sulfat de aluminiu (acidifiant) Rosa 0. dar în multe cazuri şi mai ales la unele specii. Lilium. efecte Zaharoza (nutritiv) (poate fi Gladiolus 20 %/12-24 h.3.15 %/5-20 min. Variantele vacuum cooling cu umezire prealabilă (pulverizare foarte fină cu apă) sunt mai adecvate.Instalaţiile de prerăcire în vid (vacuum cooling) se utilizează mai puţin la flori. fortificării şi impregnării florilor tăiate (după Amăriuţei Alexandra.1-0. recoltate mai aproape de gradul de dezvoltare şi înflorire pe care trebuie să-l prezinte la livrare. în condiţii de menţinere a calităţii (în cazul când se aplică loturilor de flori tăiate gata ambalate). Gladiolus. Substanţele componente ale unor soluţii destinate impulsionării.. Lilium 10 %/24 h. Tabelul 24. Dianthus 10 %/12-24 h. Gypsophylla 10 %/12-24 h. Phalaenopsis 0. Păstrarea frigorifică este metoda cea mai utilizată în prezent pentru stocarea florilor tăiate.

025 %/48 h (bactericid. (mai ales la Iris sau Dahlia.025%/4 ore (tratament la baza tijei. fără picături de apă şi nu se stropesc pentru a nu se păta. cu un cuţit bine ascuţit. Forsithia.05 %/câteva ore etilenă) Pentru durate reduse se folosesc încăperi reci la 5-10°C. Secţiunea de la bază se împrospătează înainte de introducere şi zilnic în timpul păstrării. iar Gerbera se poate tăia şi ea longitudinal pe 5 . cu umiditate relativă peste 90 %. la bază. Lilium 0. Frunzele de Rosa şi Syringa eliberează în apa vaselor de păstrare substanţe polifenolice care precipită şi coagulează conţinutul ţesuturilor vegetale proaspăt tăiate la baza secţiunilor. care sunt predispuse la putrezire. apa se schimbă zilnic. fără strivire sau resturi de ţesut. Alexandra 1987/1994). precum şi suporţi de sârmă pentru menţinerea în poziţie verticală.1 %/48 h Benzilaminopurină (complex) Dianthus 0.6 cm. au efect de impulsionare) Citrat de 8-hidroxichinoleină Gerbera 0. păstrarea temporară a unor specii reprezentative se face în capacităţi mai mari. Rosa 0. Tijele lemnoase sau lemnificate se spintecă 5-6 cm (Rosa. Gypsophylla 0. contra aplecării (retardant) geotropice) N-1-naftil ftalmat (inhibitor) Antirrhinum 0. se îndepărtează.001-0. Prunus triloba).5 %/16 ore (înainte de transport. Syringa. fungicid) (compuşi de amoniu cuaternar. Florile se ţin distanţate în buchete lejere. în apă. Se folosesc găleţi de material plastic cu site la gură.02 %/24 h Phisan 20 (bactericid. Împrospătarea tăieturii se recomandă a fi făcută sub apă. Gerbera 0.1 %/5 secunde (impregnarea tijei pentru Botrytis) prevenire atac mucegai) Acid amino-oxiacetic (inhibitor Dianthus 0. Dianthus 0. prin îndepărtarea a 1 cm de tijă.02 %/24 h (bactericid. Chrisanthemum.005 %/2-4 ore evită alungirea tijelor şi aplecarea florilor etc. netedă. umiditatea relativă trebuie să fie mai moderată (70-80 % UR).025 %/24 h Acid citric (acidifiant) Strelitzia 0. reduce aplecarea geotropică) Rovral (fungicid. Ele pot obtura accesul apei în vasele conducătoare ale florilor tăiate din aceste specii (Amăriuţei.015 %/48 h. iar porţiunea din apă a tijelor şi găleţile utilizate se spală. 340 . Chrisanthemum. în ochiurile cărora se pun florile. inhibitor etilenă) Diclorphen (bactericid) Dianthus. inhibitor etilenă) Sulfat de 8-hidroxichinoleină Gerbera. Vasele care au mai fost folosite se spală în prealabil cu apă fierbinte şi detergent. dezinfectânduse.002 %/5 minute sporeşte rezistenţa la etilenă.001-0.01/0. aerisire insuficientă şi apariţia unor boli.0025 %/2 minute contribuie la menţinerea turgescenţei. se pot cufunda cât mai complet). Dacă păstrarea durează mai multe zile. Frunzele de pe treimea inferioară a tijelor.bactericid) Cloruri de alchil dimetil amoniu. contra Cyclamen. Strelitzia 0. Chrisanthemum 0. La unităţile mari. Clorhidrat de clor-colină . Aglomerarea în vase poate provoca vătămări. Cu cât păstrarea se prelungeşte. cu o producţie de flori importantă. care în amestec cu zaharoza. Dianthus.02 %/24 h. Plantele vor fi introduse zvântate. Tulipa 0. pentru a mări suprafaţa de absorbţie a apei.CCC Gerbera 0.

iar păstrarea uscată în camere frigorifice special amenajate cu rafturi şi suporturi. 1976. pentru ambalare trebuie folosite flori stabile din punct de vedere calitativ. Ambalarea în cutii se execută la Gladiolus. {tefan. care nu va fi supraîncărcat. M. Buchetele vor fi cât mai apropiate unele de altele. Trandafirii se ambalează în pachete de 25 bucăţi. În fiecare cutie se pun 20 buchete (a 20 fire). orhideele şi altele se pot înveli individual în hârtie subţire sau în nişte cornete special pregătite.1970. La fel ca şi pentru celelalte specii preambalate în pachete (gladiole. păstrarea uscată sau diferenţierea pe specii a factorilor de păstrare pe o durată scurtă de timp sunt de fapt un caz particular al păstrării florilor tăiate în general2. transparente parţial sau total. la o temperatură înconjurătoare de 10-12°C. Livia şi colab.. în trepte sau tijă la tijă. se ambalau zvântate. 1956. materiale hidrofile care menţineau umiditatea. aranjate suficient de strâns. Fiecare buchet se amplasează cu florile spre capetele lăzilor şi cu tijele spre interior. tifon sau muşchi de pădure. pentru a nu juca în timpul transportului. crini). Iris. se folosesc cutii de carton sau ambalaje din mase plastice. Există şi posibilitatea ambalării individuale. în rânduri despărţite de straturi de hârtie. Gladiolus. florile încă se mai ambalau în coşuri sau lădiţe din şipci. pentru a nu aglomera materialul floricol. legate în 2-3 locuri şi învelite în hârtie. acestea se pot ambala vertical în coşuri de nuiele (Preda. Iris. {elaru. 1995). Buchetele se învelesc iarna în întregime şi se foloseşte în mod suplimentar vată pentru protejare contra îngheţului (Gherghi. Păstrarea în soluţii conservante. care trebuie protejate de pierderea de umiditate sau de frig în timpul iernii. talaj de hârtie sau coli de hârtie specială. După Amăriuţei Alexandra (1987) şi alţi autori actuali.. Lilium şi alte specii cu tije lungi. A. situate în spaţii climatizate şi aerisite. care fixează florile să stea. învelite în hârtie fină sau pergament până la nivelul florilor. containere sau în bazine speciale. gerbera. La baza tijelor se învelesc în vată. Sonea. 1979). Buchetele sau pachetele cu flori se înfăşoară lejer în hârtie şi se ambalează în lăzi sau în cutii căptuşite. Elena. Modul de ambalare a evoluat odată cu ansamblul operaţiunilor din fluxul tehnologic de valorificare. V.G. În interior.. turgescente şi dacă este posibil prerăcite. În perioada 1960 . Garoafele zvântate se ambalează în cutii de carton căptuşite cu polietilenă şi prevăzute cu fante de aerisire la capete. 1967). şi colab. ferind florile de deshidratare (Kiselev. Se recomandă ambalarea unor flori 341 .. 1994. cum sunt crizantemele. Capacele nu vor presa conţinutul.. Ambalarea comercială poate precede sau poate fi încadrată de o păstrare pe termen scurt. Florile sensibile. În ultimii ani. Narcissus şi Tulipa. în straturi alternante cu foi de hârtie subţire. florile sunt despărţite între ele şi de pereţi prin vată de celuloză. Operaţia de ambalare trebuie desfăşurată cât mai operativ. E. dar nu se îndeasă în ambalaje. în timp ce la alte specii se accepta şi prezenţa unor picături fine de apă pe frunze. confecţionate în mod special pentru fiecare specie sau grupă de specii în parte.Păstrarea umedă se face în poziţie verticală în căzi.

Florile trebuie să prezinte gradul de dezvoltare corespunzător. Unele specii se transportă în poziţie verticală. Antirrhinum.4 m.). Un transport incorect determină livrarea de flori "obosite". Tulipa etc. Poinsetia) de 8-12°C până la 18° C în unele cazuri. Gloriosa) de 4-8°C. omogenitatea fiind o condiţie a calităţii şi influenţând pozitiv asupra menţinerii acesteia. duce la curbarea tijelor. în ambalaje care păstrează o umiditate corespunzătoare fiecărei specii. iar pentru cele tropicale (Anthurium. lovite sau bolnave. 1990) Transportul şi livrarea la beneficiar se execută cât mai rapid. Nu se expediază decât flori hidratate. şipci de consolidare din lemn fixate în perete cu cuie. cât şi pe lăţime. de carton sau mase plastice. Capacele sunt fixate prin legare cu sfoară. determină deprecierea speciilor sensibile. asupra liniarităţii tijelor de Antirrhinum şi Narcissus ambalate în poziţie orizontală (după Kays.24. Ambalajele de transport pot fi containere metalice de 1.2) Figura 24. Orchidaceae. În mijlocul de transport se menţine UR 85-95 %. Chrisanthemum) este de 2-4°C. fie flori ambalate caracteristic (crizanteme Spider. în lungime. cu mijloace climatizate. pentru a nu-şi modifica liniaritatea tijei (Gladiolus. Polyanthes. într-o anumită poziţie care nu trebuie modificată. Rosa. Anemone. Strelitzia. 342 . pentru a asigura încărcarea în condiţii de siguranţă. afectate de stresul termic sau mai ales hidric (început de ofilire). Cutiile de carton au pe mijloc.5x0. atât pe lungime. Manipularea ambalajelor cu flori trebuie efectuată cu grijă. Se admite livrarea în fază de boboc la Freesia. Gladiolus. S. în care se introduc fie ambalajele specifice. Tratamentele de fortificare sau de impulsionare sunt recomandate. garoafe Miniatur. Livrarea la beneficiar include şi recepţia calitativă. Problema asigurării umidităţii este la fel de complexă. Prezenţa etilenei.2 Efectul negativ al geotropismului pozitiv. Temperatura de transport pentru speciile temperate (Dianthus. pentru speciile subtropicale (Gladiolus. dar şi de florile prea înflorite. Lilium. Gerbera şi altele).având gradul de înflorire asemănător.. emanată de produsele care o degajă. fără loviri sau şocuri.J. determinând deprecierea calităţii (fig. Menţinerea prea îndelungată în poziţie orizontală.2x0.

fie după recoltare (în cursul condiţionării).3. Garoafele livrate ca boboci gata să se desfacă în următoarele zile. 343 . În timpul nopţii pot fi ţinute din nou la rece. a căror cunoaştere permite o aplicare flexibilă şi în acelaşi timp diferenţiată a tehnologiilor de valorificare. prin cantitatea redusă de substanţe depozitate. îndepărtare de frunze sau de ţepi. chiar dacă nu prezintă semne de oboseală. }esuturile lor componente sunt tinere. având temperatura camerei pentru speciile de seră şi fiind mai rece pentru speciile timpurii de câmp. 24. Speciile care suportă.). restul stocului fiind păstrat în condiţii specifice. temperatura este de 18-22°C.Orchidaceae etc. care să ocupe spaţiu puţin). pe măsura vânzării. iar tratamentele de reîmprospătare trebuie continuate zilnic. ele fiind doar beneficiare şi consumatoare. În spaţiile de expunere. UR corespunzătoare şi lumina indirectă. florile prezintă unele particularităţi specifice unitare privind păstrarea. timp de 12 ore în apă. de polarizare a vectorilor polenizatori. Ofilirea petalelor este un exemplu evident de îmbătrânire programată. copilit. dar şi de etapă intermediară a circuitului glucidelor către ovulele fecundate. moment din care existenţa sa devine inutilă şi chiar nedorită în continuare de organismul vegetal. petale depăşind sepalele cu 1. Florile servesc la reproducerea organismului vegetal din care provin. Desfacerea este eşalonată. CuSO4 0.3. diverse şi tipice. într-un timp foarte scurt. care se transportă astfel pentru a rezista mai bine la transport. se pot deschide în soluţie de zaharoză 10 %. Prin metabolismul specific. precum şi o proporţie cât mai însemnată din resursele plantei. ale rezervelor eliberate şi translocate din alte organe. La tijele impregnate cu săruri de argint nu mai este necesară tăierea de reîmprospătare a secţiunilor. Florile vor fi aşezate răsfirat în vase curate. iar celelalte numai până la nivelul inflorescenţei (Gerbera. desprinse la vârf) sau chiar într-un stadiu mai incipient (conform unor caiete de sarcini care solicită un material floricol rezistent la transport. totdeauna după împrospătarea secţiunilor şi aplicarea altor tratamente care asigură accesul apei în ţesuturile conducătoare. Îngrijirile acordate florilor tăiate la beneficiari au scopul de-a rehidrata marfa. în vederea împlinirii fecundării.1 % şi cloruri (sodiu sau potasiu) 0.8-2 cm.02 %. Păstrarea florilor Deşi atât de diverse ca încadrare botanică sau origine geografică. odată ce şi-au îndeplinit rolul lor complex. operaţii specifice culturilor respective şi efectuate fie la locul de producţie. Păstrarea în spaţiile comerciale şi la cumpărători se poate face şi cu ajutorul soluţiilor conservante din reţete gata preparate sau reţete mai simple realizate cu substanţe mai accesibile. cu apă permanent schimbată. cu condiţia de-a prezenta capacitatea de-a înflori în intervalul de 2-3 zile. conform STAS 11319/3-85 (diametru minim 2 cm. Particularităţi ale păstrării florilor tăiate 24.1. au menirea de-a favoriza şi de-a polariza toate condiţiile. Lilium etc. se cufundă total. Se admit semne de ciupire.

care şi menţin calitatea peste două săptămâni: Chrisanthemum x hortorum. . 24. etc. Phalaenopsis x. Gypsophyla paniculata. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorul specie Speciile de flori diferă între ele în privinţa perisabilităţii. stânjeneii (Iris germanica şi Iris hollandica). Convallaria majalis. Există şi specii sau soiuri din cadrul unor specii. Dianthus caryophyllus (grupa standard etc). Lathirus odoratus.factori specifici (specie. Forsithia suspensa. Anthurium andreanum. Gerbera x. Gloriosa rotschildiana. Datorită însă ratei foarte scăzute a fotosintezei şi a încetării importantului flux de substanţe fotosintetizate. Tulipa gesneriana. după recoltare. Antirrhinum majus. Cymbidium x. Narcisus incomparabilis. În cadrul a numeroase specii. O durată de existenţă comercială de până la o săptămână pot avea în condiţii naturale florile tăiate de Rosa x. Prunus triloba. soi). al căror beneficiare erau.3.3.2. Dendrobium x. nutriţia minerală. apare o diferenţiere netă pe soiuri sau grupe de soiuri în ceea ce priveşte gradul de perisabilitate. Durata menţinerii calităţii florilor tăiate este condiţionată în mod cronologic de: . . Alexandra. regimul hidric. de numai câteva zile: anemonele. care poate fi utilizată parţial de către flori. Gladiolus hybridus.3. 24. în condiţiile mediului ambiant sau chiar în spaţiile de păstrare. Acţionând în complex.. cunoscuţi prin durata lor de păstrare redusă. compoziţia aerului. Timp de peste o săptămână se pot păstra fără intervenţii deosebite Dianthus caryophyllus. fiind recoltate în cele mai multe cazuri cu tulpina (tija) şi uneori cu frunzele ataşate de aceasta. Un caz tipic îl constituie hibrizii de trandafiri cu flori de culoare galbenă care au avut printre genitori soiul Soleil d'or. protecţia fitosanitară şi gradul de poluare). Alstroemeria x. Syringa vulgaris. cum sunt Rosa x. Freesia hybrida. Paeonia officinalis şi multe altele. florile tăiate se depreciază mult mai repede decât florile care rămân ataşate pe plante. 1987). Strelitzia reginae. în cazul garoafelor de seră se poate face o distincţie calitativă între florile de toamnă sau primăvară şi cele de vară sau 344 . Unele flori au o durată de menţinere a calităţii în stare proaspătă. frunzele tăiate de Asparagus sp. Zantedeschia aethipica. iar frunzele contribuie şi ele la activul acestui bilanţ. Anthurium andreanum. Gerbera x. Tulipa gesneriana. Callistephus chinensis. Tulpinile conţin adesea o rezervă de glucide şi de apă.factori de cultură (lumina. Chrisanthemum leucanthemum etc. temperatura.Florile sau inflorescenţele sunt însă constituite într-un mod specific şi complex.factorii tehnologici de valorificare diferenţiată. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorii de cultură Ponderea probabilă a influenţei factorilor de cultură asupra duratei de menţinere a florilor tăiate este apreciată între 35-70% (Amăriuţei.

Foarte sensibile la etilenă sunt Alstroemeria x.003 . Se pot constata influenţele (negative) ale dirijării sau controlului nesatisfăcător al luminii şi/sau temperaturii în cazul tuturor culturilor floricole din sere. Durata de iluminare în condiţii de zi lungă permite acumularea în tijele florilor a unei cantităţi sporite de substanţe de rezervă. Iris hollandica. Indiferent de origine. cu tijele groase şi ferme. din care menţionăm Anthurium andreanum. timp de 24 ore (Amăriuţei Alexandra. în timp ce insuficienţa apei provoacă fenomenul de "adormire" sau nedeschiderea bobocilor. crizantemelor şi trandafirilor Intensitatea slabă a luminii conduce la obţinerea de flori care îşi menţin calitatea o durată mai scurtă de timp. ca urmare a condiţiilor de lumină şi temperatură mai favorabile ({elaru Elena. Sporirea controlată a procentului de CO2 din atmosfera existentă în sere contribuie la ameliorarea calităţii materialului floricol produs. Temperaturile extreme (t<15°C. La trandafirii de seră se intensifică şi nuanţa petalelor. Compoziţia aerului prezintă şi ea importanţă.005 µ l/l. orhideele. În perioadele cu lumină scăzută devine posibilă sintetizarea de glucide suplimentare. există specii ca Lisianthus sau Chrisanthemum hortorum practic insensibile la etilena exogenă. dar mai ales în cazul garoafelor. strivite sau lovite. micşorând durata menţinerii calităţii. dacă avem în vedere proporţia de CO2 şi de etilenă. crinii. prezenţa sa este foarte dăunătoare în culturile floricole. fiind un factor de stres. care se păstrează de două ori mai puţin. fapt care contribuie la diminuarea perioadei de viaţă în vasele de păstrare. garoafele. Antirrhinum majus şi Lathirus odoratus. narcisele.iarnă. Gerbera x şi Tulipa gesneriana. în frunze mai ales. a compuşilor fenolici în cantitate sporită. având un conţinut ridicat în glucide de rezervă. Temperaturile scăzute determină formarea. prevenindu-se defectele de calitate. 345 . deoarece accelerează îmbătrânirea şi ofilirea petalelor. Ea mai poate proveni de la resturi vegetale acumulate. Unele dintre aceste specii sunt afectate şi de doze de 1-3 ppm. 1994). conţinutul său fiind mai ridicat în anotimpul rece (toamna-iarna) şi acolo unde sunt plante bolnave. rezistă la concentraţii de 10 . Toamna şi primăvara se formează flori mari şi intens colorate. Etilena se găseşte în mod natural în proporţii foarte reduse în spaţiile unde se cultivă flori (0. motoare cu ardere internă sau de la instalaţii industriale. O altă grupă. contribuie la micşorarea duratei de păstrare a trandafirilor.0. Iris şi Dianthus nu favorizează acumularea glucidelor şi constituie cauza duratei scurte de menţinere a calităţii pe parcursul valorificării. 1995). t> 27°C). Tulipa. care apar în seră în ultimele trei săptămâni înainte de recoltare. În fine. Regimul hidric excesiv conduce la producerea de flori mai perisabile la garoafe. care sunt folosite de către boboci pentru o înflorire normală. Temperaturile prea ridicate din timpul formării florilor de Freesia.300 ppm/24 ore.

sunt formele nitrice (NO3-). dacă sunt administrate raţional şi la timp. O. Fertilizarea prea abundentă cu azot şi în general prezenţa în exces a acestui element are efectul cunoscut la toate speciile.Prevenirea sau limitarea răspândirii etilenei în spaţiile de cultură se realizează prin eliminarea cauzelor (tratamente. Sărurile de calciu [(CaCl2 sau Ca(NO3)2] asigură prin stropire foliară rigiditatea tijelor şi sporesc rezistenţa la atacul de Botrytis. care pierd apa uşor. au un rol pozitiv în asigurarea calităţii la florile cultivate în sere. ca aluminiul sau borul. care reacţionează răsucinduşi frunzele). Crizantemele sunt afectate calitativ atunci când se intervine cu fertilizarea cu azot în finalul vegetaţiei. Prezenţa CO2 în cantitate suplimentară atenuează parţial efectele stresului provocat de etilenă. cu repercusiuni asupra calităţii: .la garoafe au fost realizate numeroase studii privind carenţele de potasiu.1 % îşi micşorează intensitatea transpiraţiei. Florile astfel obţinute au o viaţă de vas mai redusă. Amăriuţei.carenţa potasiului contribuie la obţinerea de flori sensibile la ofilire. igienă culturală. . aerisire corespunzătoare). La Rosa x apare chiar fenomenul de aplecare a bobocilor.dezechilibrul între excesul de K+ şi carenţa de Ca2+ reduc durata menţinerii calităţii la Hypeastrum. eliminarea surselor de poluare. Tratamentele cu microelemente. accentuat de această carenţă. 1983.. care pot avea efecte pozitive asupra prelungirii duratei de păstrare.. Dintre formele de azot utilizate. precum şi fertilizările cu Mg2+. iar florile recoltate sunt mai stabile calitativ în timpul valorificării. Alexandra. iar depistarea concentraţiilor mai mari de 1-2 ppm/24 h se realizează cu plante indicator (tomate şi Tagetes sp. care provoacă diminuarea calităţii florilor pe parcursul valorificării (Mănucă. precum şi excesul de calciu. 346 . . 1983/1987/1994). sunt sensibile la atacul bolilor şi mai ales la mucegăire (Botrytis). bor sau calciu. Excesul de săruri minerale corelat cu irigarea neraţională diminuează potenţialul calitativ al crizantemelor. Nutriţia minerală constituie un factor important al calităţii florilor care este în prezent şi mai mult studiat în cazul artificializării substraturilor şi răspândirii culturilor hidroponice. Garoafele şi trandafirii stropiţi cu soluţie de Al2 (SO4)3 0. evitarea traumatizării plantelor. Carenţele şi dezechilibrul unor cationi pot determina şi în cazul florilor efecte negative. cele mai favorabile sub raport calitativ. Garoafele manifestă în procent ridicat crăparea caliciului. accelerând metabolismul şi favorizând formarea de ţesuturi cu celule mari şi membrane subţiri.

dar şi a celorlalte detalii sau intervenţii specifice. soluţiile conservante conţinând o componentă antimicrobiană. în contact cu aerul. mbar/h). în apa de păstrare a garoafelor au fost identificate 24 de microorganisme. Transferate în vasele cu apă în care erau păstrate alte specii. datorită constituţiei lor gingaşe şi proceselor fiziologice specifice pe care le desfăşoară. Vasele de lemn sau de liber pot fi blocate. dar au şi un efect de intoxicare al ţesuturilor. emană şi dizolvă în apă polifenoli. lumină intensă. Mucozităţile formate au consistenţa vâscoasă şi formează coajă.4. permeabile pentru apă. Suprafaţa de evaporare este mare.24. umiditate relativă scăzută). întărindu-se. Cu cât absorbţia şi circulaţia apei se intensifică în funcţie de condiţiile de mediu existente (temperatură ridicată. au provocat acelaşi efect. Conţinutul în săruri al apei din vase contribuie la aceste precipitări şi coagulări. florile tăiate devin porţiuni de plantă independentă. S-a putut observa o corelaţie între creşterea populaţiilor bacteriene şi descreşterea aportului de apă spre floare. Substanţele pectice din celulele secţionate. B) Transpiraţia florilor tăiate este foarte intensă (peste 3. tratamentele vacuum şi/sau cu apă fierbinte. 1987): obturarea sau înfundarea vaselor conducătoare. transpiraţia continuă şi bilanţul deficitar al apei în ţesuturi. iar acesta se îngroaşă. se formează mici bule care se intercalează pe traseul vaselor capilare. Stresul hidric se datorează următoarelor cauze (Amăriuţei Alexandra. Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată Prin recoltare. Prin tăierea tijelor. datorită tăierii cu un un cuţit neascuţit. care măresc consistenţa dopurilor de precipitate formate. Studiile anatomice şi efectul substanţelor chimice dezinfectante au confirmat şi ele rolul microorganismelor în această situaţie. stânjenind sau oprind circulaţia sevei. care îşi continuă procesele fiziologice în condiţii de stres. precum şi cu numeroase stomate. Între compuşii chimici constituenţi au fost identificate poliglucide de tipul dextranilor. amplificată de prezenţa frunzelor.3. mai ales cele lemnoase. Activitatea microorganismelor din apă contribuie şi ea la astuparea vaselor conducătoare. A) Vasele conducătoare se înfundă.5 mg apă/cm3. au devenit faze obişnuite ale proceselor tehnologice moderne de valorificare a florilor tăiate. (1985). dintre care doar 3 au redus viaţa de vas a florilor. fie de corpurile bacteriene. cu celule vii. formează în contact cu apa şi sărurile minerale geluri impermeabile care se gonflează. fie de seva alterată prin compuşi produşi de microorganisme. se umflă şi astupă vasele capilare. florile 347 . La exterior prezintă o epidermă subţire. Cu cât sunt mai multe ţesuturi zdrobite sau strivite. După Zagory D. Degazarea apei prin fierbere. Alte specii. ca urmare a unei succesiuni de condiţii create. }esuturile secretoare/laticifere de la unele specii îşi golesc conţinutul de latex prin tăieturi. cu atât există mai multe substanţe şi resturi care pot obtura vasele capilare. raportată la volumul sau la masa lor vegetală. şi colab. Putem astfel înţelege cât de importante sunt operaţiile de împrospătare a secţiunilor şi de schimbare a apei din vase.

Alexandra. membranele celulare îşi modifică permeabilitatea. După Kays S. Glucidele hidrosolubile accesibile în cantităţi suficiente întreţin desfăşurarea normală a proceselor fiziologice din plantă. au manifestat doar un declin constant şi permanent al intensităţii respiraţiei pe parcursul perioadei următoare. (1990). săruri ale unor metale mai grele. Conţinutul de glucide reducătoare din petale este concludent pentru a caracteriza potenţialul de viaţă al florilor la o anumită temperatură (Amăriuţei. hidratarea acestora. este întreruptă.J. urmat la unele specii de o uşoară creştere (maximum climacteric) în timpul îmbătrânirii. Pe măsura îmbătrânirii. hidratate şi cu presiune osmotică ridicată. 1987). glucide hidrosolubile). acid abscisic etc) sau măresc concentraţia osmotică din celule (săruri de potasiu. constant mai mari decât aportul provenit din absorbţie. prin micşorarea concentraţiei osmotice şi a intensităţii metabolismului celular. majoritatea florilor tăiate suferă un declin al intensităţii respiraţiei după recoltare. ca urmare a pierderilor de umiditate.) sau crizantemele (fig.3).1. Integritatea membranelor şi bilanţul apei sunt afectate. Garoafele recoltate la un stadiu mai matur de dezvoltare sunt produse climacterice tipice(fig. 348 . contribuind la prelungirea duratei de menţinere a calităţii şi temporizează manifestarea fenomenelor tipice de îmbătrânire. Garoafele standard recoltate în stadiul de boboci şi trandafirii (fig. pentru a-şi desfăşura metabolismul şi pentru a-şi autoregla homeostaza vegetativă (temperatura ţesuturilor. Deficitul de glucide hidrosolubile accentuează această tendinţă. în primul rând cu glucidele specifice. fotosinteza şi respiraţia).24. Ofilirea se produce în timp. le menţin hidratate la nivel celular datorită presiunii osmotice ridicate.2) recoltate la momentul optim.şi frunzele transpiră mai abundent şi au stomatele deschise. Stresul energetic se manifestă în condiţiile în care aprovizionarea florilor cu substanţe fotosintetizate. 24. Soluţiile conservante conţin componentele care inhibă transpiraţia (săruri de hidroxichinoleină.24. capabile să reţină apa şi să suporte stresul în anumite limite. }esuturile tinere au celule active. nu mai au capacitatea de-a menţine apa.

care conduc în 349 . cv.24.x morifolium.2. Proteoliza este întârziată. glutamină şi NH4+ liber. fructoză). Fenomenul de îmbătrânire este pus în legătură şi cu echilibrul redox din ţesuturi (Panavas T. 1998). glucoză. Schimbări ale intensităţii respiraţieişi sintezei etilenei în paralel cu procesul de îmbătrânire după recoltare-la garoafele din cultivarul " Improved White Sin" la 200C (după Maxie şi colab) În momentul când metabolismul intens al florilor nu mai este susţinut prin aport constant de glucide solubile. şi colab. 24. CO2/floare/h) la recoltare şi pe durata păstrării (după Kue şi Warkinan) Fig. permite menţinerea mai îndelungată a rezervei de substrat energetic a florilor. Ramat. fenomen evidenţiat de virajul culorii pigmenţilor antocianici din nuanţe de roşu spre violet..3. când metabolismul bazat pe degradarea proteinelor duce la creşterea conţinutului celulelor în asparagină. iar efectul citochininelor de întârziere a îmbătrânirii este amplificat. Se modifică pH-ul celulelor. Modificările membranelor. Membranele celulare îmbătrânite nu mai reţin apa."Indianopolis white") (intermediarmaturămaturitate completă) asupra respiraţiei florilor (ml CO2/Kg/h ml-. Cazul trandafirilor este cel mai studiat.Fig. Efectul gradului de maturare a florilor la Chrysanthemum (C. se trece la proteoliză care duce în final la deprecierea calitativă. apărând ofilirea şi "aplecarea gâtului". Utilizarea în soluţiile conservante a glucidelor (zaharoză.

iar la durate mari de păstrare se pot instala scrubere purificatoare cu KMnO4. ardei. cu un conţinut de 0. au un metabolism mai puţin intens şi ocupă un spaţiu mai restrâns.20 cm la perete. poate fi o cale de mărire a duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate.1. pere. sănătoase. care trebuie menţinută sub 0. Introducerea în spaţiile frigorifice trebuie făcută în termen cât mai scurt.3 % O2 la garoafe. Bobocii florilor rezistă mai bine la vătămări şi la acţiunea dăunătoare a etilenei. care au o emisie de etilenă mult mai importantă. cum sunt Rosa sau Convallaria (Paulin. pot fi induse în parte de activitatea lipoxigenazei şi de prezenţa radicalilor liberi. şi-a demonstrat şi ea eficacitatea. În vederea unei valorificări de durată. iar ambalajele de valorificare în care se află vor fi transparente cel puţin la capac. A. Lumina deficitară poate favoriza îngălbenirea şi o evoluţie nedorită a calităţii la florile tăiate care au frunze pe tijă. Între ventilator şi materialul floricol se va asigura un spaţiu de circulaţie de minimum 2 m. accesul aerului va fi dirijat uniform în masa florilor. se poate proceda la deschiderea acestora. recoltate la un stadiu ceva mai incipient. care presupune de la început o anumită durată de păstrare. în scopul limitării pierderilor de umiditate.Umiditatea relativă din aceste încăperi trebuie să fie suficient de ridicată. dar nu va depăşi 90% decât la specii sensibile. Speciile cu 350 . Sensibile la lipsa de lumină mai sunt Rosa.5 . La unele specii se iau măsuri pentru prevenirea polenizării.0. în vederea livrării conform standardelor. iar prerăcirea măreşte stabilitatea lor calitativă. la minimum 5 cm de podea.2 m/s va cuprinde tot spaţiul de păstrare. Ulterior păstrării. contra îngălbenirii. asigurând spaţii de acces. Vasele cu flori se instalează pe cărucioare sau pe suporturi grătar. fără vătămări mecanice. se utilizează doar flori de calitate.15 . de 10.003 0. care se manifestă ascendent din cauza reducerii activităţii enzimelor protectoare de tipul catalazei. Gladiolus.4.012 %. 1981). Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate.final la moartea celulelor. Nu se amestecă bobocii cu florile deschise. tomate. Atmosfera controlată. Pentru evitarea acumulării etilenei. asigurându-se 12-24 recirculări pe zi. Includerea în reţetele de soluţii conservante a unor substanţe cunoscute prin rolul lor antioxidant. Crizantemele trebuie păstrate în spaţii iluminate artificial (500-100 lx). 50 cm la plafon şi 5-10 cm între ambalaje. Paeonia etc.4.. banane etc). Lilium şi Alstroemeria se tratează suplimentar şi cu benzil adenină sau giberelină.5°C) între diferitele zone din celulele de păstrare. Nu trebuie să se formeze diferenţe prea mari de temperatură (peste 0. Pentru transport sau păstrare se evită asocierea cu alte produse care emană etilenă (crizanteme. Dahlia. pentru a preveni deshidratarea materialului floricol. inactivarea termică sau prin alte tratamente a lipoxigenazei şi diminuarea nivelului lipidelor peroxidate. Circulaţia aerului de 0. Tehnologia păstrării florilor tăiate 24. 24. mere.

4. .3°C la frunzele de Asparagus (tab. Păstrarea umedă în apă Păstrarea umedă în apă sau în soluţii conservante. Spathiphyllum) şi -2. Apa de păstrare va fi fiartă şi răcită.viaţa de vas după păstrare este scurtă.suprafaţă foliară redusă în urma recoltării ca flori tăiate. . uşor acidifiată artificial şi dezinfectată. 18.sunt necesare lucrări periodice de împrospătare a apei din vase şi a secţiunii tijelor. precum şi în faptul că asigură turgescenţa materialului păstrat. Oscilaţiile termice sunt foarte dăunătoare. 1987). Unele specii ca Freesia. Bouvardia. florile îşi continuă într-un ritm încetinit evoluţia (deschidere.). în condiţii de atmosferă şi de presiune normală. la temperaturi sub 7°C sau chiar mai ridicate (11± 4°C). Anemone.4. soluţie conservantă). Procedeele de păstrare frigorifică (tab. trebuie menţionată decolorarea. Dahlia sau Iris preferă prezenţa apei. sunt păstrarea umedă şi păstrarea uscată. Fără a detalia sensibilitatea specifică la stres termic a florilor tăiate. -3. tolerează 1-2 săptămâni de păstrare la întuneric. care diferenţiază speciile tropicale de speciile temperate. Anthurium.. deoarece florile nu trebuie ambalate. precum şi tehnicile mult mai elaborate de păstrare. . .5/13°C) stadiul de dezvoltare. Temperatura frigorifică de păstrare a florilor tăiate poate fi asimilată la prima vedere temperaturilor de păstrare a altor specii horticole deosebit de perisabile.. Temperatura de îngheţ oscilează între -0.3°C (Hyacinthus. Polianthes.durata de păstrare este redusă. poate suporta chiar câteva luni lipsite de lumină (Amăriuţei Alexandra. .. specie/soi şi compoziţia lichidului de păstrare (apă. 18.consumul de apă şi calitatea acesteia constituie adesea o problemă. care au un conţinut în glucide similar. iar Dianthus sp. sunt variante de păstrare umedă. Dezavantajele sunt mult mai numeroase: .materialul depozitat ocupă un spaţiu mare prin prezenţa vaselor şi aşezarea laxă a florilor. unele Orchidaceae. 351 . mai ales pentru florile ambalate. Avantajele acestui procedeu constau în simplitate.consumul de substanţe de rezervă se desfăşoară în funcţie de nivelul termic (0. Dintre speciile cu variantele de păstrare recomandate. mai ales în cazul variantei simple (în apă).1°C (Anemone). deoarece provoacă formarea de condens. îmbătrânire) pe parcursul acesteia. cu conţinut de săruri normal. care asociază recoltarea într-un stadiu mai timpuriu de dezvoltare (boboci) cu diverse procedee moderne de conservare a calităţii. poate avea o durată de 12 (4) săptămâni. 24.4. La flori survine însă originea geografică mult mai diversă.2.). 57 de cazuri (42 în apă şi 15 în soluţii conservante) reprezentând 2/3. Gloriosa etc. necroza şi stagnarea deschiderii bobocilor la specii ca Strelitzia.

Operaţiunile preliminare păstrării umede (sunt expuse în cazul păstrării de scurtă durată) prezintă o mare importanţă.Dendrobium (10 . . menţinute în poziţie verticală (pentru susţinere şi spaţiere/distanţare) de suporturi speciale. 352 . Se păstrează umed doar florile sănătoase. . Amăriuţei Alexandra (1987).14 zile la 1-2°C). după terminarea depozitării.13 zile la 4° C). .Chrisanthemum hortorum (14 zile la 1-2°C). Orchidaceaele. de la 1°C.. .28 zile la 1-2° C).Anthirrhinum (7 .21 zile la 2°C). Nu se păstrează umed flori recoltate prea timpuriu.Paeonia (21 .Lilium (14 .14 zile la 2-3°C). Intensitatea respiraţiei a crescut de 4 ori. . la 10°C . deoarece nu se mai realizează o deschidere corespunzătoare calitativ.Gladiolus (14 zile la 1-2°C). . . Intensitatea respiraţiei s-a dublat prin creşterea temperaturii de la 1°C. Trandafirii păstraţi în apă îşi reduc durata vieţii ulterioare de vas. Rosa. .Tulipa (6 .14 zile la 3°C). Unele specii ca Anthurium.Cymbidium (14 zile la 2°C). dacă avem în vedere prezenţa unui număr mai mare de frunze pe tije.20 zile la 4°C). Callistephus. în cazul că se deschid.Iris (15 zile la 2°C) . dacă răcirea spaţiului de păstrare nu este omogenă sau uniformă. Zantedeschia (şi Calendula). .la limita superioară a temperaturilor. . Dacă se păstrează frigorific. .Freesia (7-14 zile la 1-2°C). -Paphiopedillum(14 . Florile se pun la păstrare zvântate. Diminuarea de 6 zile a vieţii ulterioare de vas se observă la garoafele păstrate 16 zile la 10°C.14 zile la 6°C). o calitate inferioară.Iris (15 . apare pericolul mucegăirii (atac de Botrytis). în funcţie de temperatura de păstrare.Alstroemeria (7 . detaliază aspecte ale comportării. se constată că viaţa de vas nu este afectată la durate de păstrare scurte (3 zile) şi temperaturi scăzute (1°C).Narcissus (8 . Gerbera.Hyacinthus (7 . . -Lilium (14 . apare pericolul îngheţului apei din vase. care pot fi tratate preventiv în cultură pentru a preveni infecţia cu agenţi patogeni din acest stadiu.14 zile de la 0-2°C). . împrospătarea secţiunilor sau prevenirea formării bulelor de aer în vasele capilare. Dahlia. -Phalaenopsis(14 zile la 8°C). Diminuarea minimă de numai o zi apare după 4 zile de păstrare la 1°C. a florilor tăiate de trandafiri şi de garoafe.28 zile la 0°C). nu se mai deschid deloc sau prezintă. La garoafe se constată o diminuare a duratei vieţii ulterioare de vas cu 1-6 zile. Ea poate scădea până la 2 zile dacă durata de păstrare este mai mare (6 zile) şi temperatura mai ridicată (10°C). Nu se stropesc în timpul păstrării. Durata păstrării umede poate fi până la 4 săptămâni la: .30 zile la 1-2°C). . pentru a nu se păta sau a nu se îmbolnăvi.14 zile la 0-2°C).la limita inferioară a temperaturilor. -Narcissus (14 zile la 0-2°C ). la 10°C . Florile proaspete din soiul Sonia au o durată a vieţii de vas de circa 6 zile (fără păstrare).Tulipa (7 . fără a se aglomera. după păstrarea umedă.

(5)Moras Ph. 4/60 C.5° C.. îngheaţă -0.1998. 0/2° C.5° C.Vas (3) Păstrare umedă Păstrare uscată 4/5° C.30 C Iris (germanica şi 0/1° C. Chrisanthemum leucanthemum (2 . 3-5 zile V. 7-10 zile (3)(2)(1) – camerei (3) 5-7 zile V. Dahlia (7 . impregnare 353 .2 zile la 7°C).0.5 zile la 4°C).3 zile la 12/13°C).5° C.UR 80/85 (3) -0. O durată de până la o săptămână de păstrare se recomandă la: Spathiphyllum (7 zile la 4°C). 1-2 zile.standard. Gloriosa (3 .Vas (3).14 zile (2) -0.Vas (3) 6-8 zile V. 14-28 zile 0/1° C. 28-42 zile SC (1). Tabelul 24. 3-5 zile.10 zile la 4-5°C).. 7-14 zile ± SC (1)(3).90 C 1/3° C. Dianthus . 8 zile SC (4) umedă. (3){tefan Livia şi colab. (2){elaru Elena.fără tratamente (2 . Vas (păstr. 4-5 zile.5/0° C. 7-14 zile (1).Vas (3) 7-9 zile V.vas (3).5° C. 1994. Prunus triloba (3-4 zile la 5° C).80 C 2° C.4 zile la 11°C). -0.7 zile la 5°C). Callistephus (7 . -1/0° C. 1998. îngheţ (2)(6).5° C. îngheaţă 4/5°C. UR 95 (5)(4). Anthurium . 5-6 zile V. îngheaţă -2. Convallaria (3 . (4)Vidalie H. Rosa . 14 zile (3)(2). 15 zile (4)(6) Lilium 0/1° C.1° C 6-7 zile V. SC (35(1). (6)Niculiţă P. la t° 4/5° C. îngheaţă ± 0. 5-8 (9) zile.10 zile la 4-5°C). SC cu Rovral şi Ag..O durată intermediară de păstrare au: frunzele de Asparagus (7 . 1.Vas (4) 4-6 zile V.5/0° C 21-28 7-9 zile V.fără tratamente (2 .10 zile la 4-5°C).8° C (4)(2) 85/90. 1990.4 zile la 4/5°C).. şi Chapon J.8 zile la 6°C).10 C 8-10 zile V. 5 zile. 14-21 zile (1) îngheţ -1. Syringa (3 .10 zile la 6°C). 3-4 zile (3)(2) -0. Bouvardia (7 . UR 90/95. UR 85/90 (1)(5). 7-14 zile (3) 14-15 zile (1)(5)(6) -0. V Vas = Viaţa de vas* (conform notei) Specia Antirrhinum Callistephus Lathirus Chrisanthemum indicum (hortorum) Chrisanthemum leucanthemum Gypsophyla Anemone Convallaria Dahlia Gladiolus Observaţii 0/2° C. 14 zile (2) zile V. UR -0.9. UR 85/90.5/4. Forsithia (3-4 zile la 5°C). 3-4 zile (1) 10/12°. UR 85/90 (3) (5) 5° C. 4/5° C.5/0° C. 1976) SC = soluţii conservante. 7-10 zile (3)(2) 1.. 21-42 zile (5) (2) 4° C.4 zile la 3/4°C). (7) Preda M. 7 zile (1) hollandica . 1967.Vas (3).Vas (3). 3-7 zile (3)(5) 3/5° C. 1995 . Polianthes (3 . 7-10 1°C. 7-21 zile SC cu Ag (1) (4) 7° C. îngheaţă Hyacinthus 1. 2-3 zile (1) 4/6° C.3 zile la 4°C). 1-2 zile 0/2° C. Zantedeschia (7 . UR 60/70. 14 zile.Fr. 4/5° C. Syringa (8 zile la 1-2°C). fără tratamente (6 . UR 80/85. 0/2° C.10 zile la 4-5°C). 6-8 zile V. Cattleya (7 .Vas (3). 85/90 UR (5) (1). Anemone (1 . 15-42 zile fază de boboi. 14-21(28) zile SC (7)(4)(1) – – 4/7° C. poziţie verticală (1).14 zile (2). 5°C păstr.vas (3) 0/0.4.10 zile la 8°C). Date privind păstrarea unor specii de flori tăiate (după (1)Amăriuţei Alexandra.

UR 85/90. 7-14 zile (2). 0° C. 3-4 zile (1) Prunus triloba 5° C.Vas SC (1) (4). 7-11 zile.Vas 10-14 zile. SC.Va