DUMITRU D.

BECEANU

ADRIAN CHIRA

TEHNOLOGIA PRODUSELOR HORTICOLE
VALORIFICARE IN STARE PROASPATA SI INDUSTRIALIZARE

EDITURA ECONOMICA

Bucureşti 2002

Cuprins
Cap. 1. Introducere şi scurt istoric ...............................................
1.1. Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor................................. 1.1.1. Tehnologia valorificării produselor horticole....................................... 1.1.2. Conexiuni interdisciplinare.................................................................... 1.1.3. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole .............. 1.2. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole.

Cap. 2. Caracterizarea tehnologică a produselor horticole ( D. Beceanu).....................................................................................
2.1. Clasificarea produselor horticole............................................................. 2.1.1.Definiţie şi specific................................................................................... 2.2. Constituţia fizică a produselor horticole ................................................ 2.2.1.Textura...................................................................................................... 2.3. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole ........................ 2.3.1. Gradul de fermitate .......................................................................... 2.3.2. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole ............................... 2.4. Proprietăţile fizice ale produselor horticole ...................................... 2.4.1. Masa specifică ................................................................................. 2.4.2. Masa volumetrică ............................................................................ 2.4.3. Căldura specifică ............................................................................ 2.4.4. Conductivitatea termică ................................................................... 2.4.5. Temperatura de îngheţ .................................................................... 2.4.6. Alte proprietăţi fizice ....................................................................… 2.5.Conţinutul de apă şi substanţă uscată din produsele horticole .....…. 2.5.1. Substanţa uscată .............................................................................. 2.5.2. Conţinutul de apă al produselor horticole....................................... 2.5.3. Umiditatea totală ............................................................................. 2.6. Substanţele minerale din produsele horticole ................................... 2.6.1. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale.................. 2.6.2.Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare........................................... 2.7. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ............................... 2.8. Conţinutul în glucide al produselor horticole .................................. 2.8.1. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole. Noţiunea analitică de glucide totale........................................................... 2.8.2. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole .......... 2.8.3. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole: amidonul şi celuloza ..................................................................................................

2

2.8.4. Conţinutul în heteropolilucide al produselor horticole: substanţele pectice, gumele vegetale şi hemicelulozele ............................. 2.9. Conţinutul în protide al produselor horticole ................................... 2.9.1. Generalităţi despre protidele din produsele horticole..................... 2.9.2. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole ........................... 2.9.3. Conţinutul în peptide al produselor horticole ................................. 2.9.4. Conţinutul în proteide al produselor horticole. Holoproteide (proteine), heteroproteide, modificări cantitative şi calitative .................. 2.10. Conţinutul în lipide al produselor horticole.................................... 2.10.1. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole..................... 2.10.2. Principalele derivate de lipide din produsele horticole:acizii graşi şi alte componente........................................................................... 2.10.3. Principalele lipide simple din produsele horticole: triacil glicerolii, fitosteridele şi ceridele............................................................... 2.10.4.Principalele lipide complexe din produsele horticole: glicerofosfolipidele şi sfingolipidele .......................................................... 2.11. Acizii organici din produsele horticole ............................................ 2. 11.1. Aciditatea produselor horticole .................................................... 2.11.2. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi acidul malic, acidul citric, acidul tartric, acidul oxalic. Dinamica acizilor organici ......................................................................................... 2.12. Vitaminele din produsele horticole .................................................. 2.12.1.Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole....................... 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile .... 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile............... 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor ...... 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole................... 2.13.2.Oxidoreductazele din produsele horticole: oxidazele, dehidrogenazele ......................................................................................... 2.13.3. Hidrolazele din produsele horticole ............................................... 2.14. Pigmenţii produselor horticole......................................................... 2.14.1. Pigmenţii pofirinici......................................................................... 2.14.2. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi)............................................. 2.14.3. Pigmenţii antocianici (antocianii).................................................. 2.14.4. Pigmenţii flavonici.......................................................................... 2.14.5. Betalainele .....................................................................................

3

2.15. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole...................................................................................................... 2.16. Hormonii vegetali.............................................................................. 2.17. Fitoncidele din produsele horticole.................................................. 2.18. Alcaloizii din produsele horticole.....................................................

Cap. 3. Aspecte fiziologice ale valorificării produselor horticole (D. Beceanu) .....................................................................................
3.1. Respiraţia produselor horticole.......................................................... 3.1.1. Generalităţi ...................................................................................... 3.1.2. Intensitatea respiraţiei ..................................................................... 3.1.3. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei .......................... 3.1.4. Respiraţia anaerobă ........................................................................ 3.2. Transpiraţia produselor horticole...................................................... 3.2.1. Generalităţi....................................................................................... 3.2.2. Factori interni................................................................................... 3.2.3. Factori externi.................................................................................. 3.2.4. Factori tehnici................................................................................... 3.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei............................ 3.3. Creşterea, maturarea şi supramaturarea produselor horticole......... 3.3.1. Creşterea........................................................................................... 3.3.2. Momentul optim de recoltare............................................................ 3.3.3. Modul de maturare efectivă.............................................................. 3.3.4. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării.................... 3.3.5. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare...........

Cap. 4. Calitatea produselor horticole (A. Chira).........................
4.1.Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă….................................. 4.1.1. Standardele....................................................................................... 4.1.2. Normele interne................................................................................ 4.1.3. Caietele de sarcini............................................................................ 4.1.4.Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare…………………………………………………………. 4.2. Aprecierea calităţii produselor...............…………………………… 4.3. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole…………. 4.3.1. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură………………………………………………………. 4.3.2. Condiţiile de recoltare, manipulare şi transport a produselor horticole………………………………………………………………….. 4.3.3. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole……………………………………………………… 4.4. Sistemul HACCP de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare…………………………………………………… 4.5. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000…...

4

4.6. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă şi transformate industrial………………………………………………….. 4.6.1. Alterări de natură fizică…………………………………………… 4.6.2. Alterări de natură chimică………………………………………… 4.6.3. Alterări de natură biochimică……………………………………... 4.6.4. Alterări de natură microbiologică………………………………… 4.6.5. Dereglările fiziologice (Fiziopatii)………………………………... 4.7. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)……………….

Cap. 5. Recoltarea produselor horticole (D.Beceanu)..................
5.1. Generalităţi.......................................................................................... 5.2. Determinarea momentului optim de recoltare................................... 5.2.1. Caractere anatomo-morfologice ...................................................... 5.2.2. Caracterele fizice ale produselor..................................................... 5.2.3. Datele analitice, chimice şi fiziologice............................................. 5.2.4. Datele fenologice.............................................................................. 5.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale........................................ 5.3. Aspectele tehnice ale recoltării........................................................... 5.3.1. Metode de recoltare.......................................................................... 5.3.2.Recomandări, reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate.............................................................................. 5.3.3. Procedee şi variante de recoltare.................................................... 5.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare......... 5.4.1. Presortarea....................................................................................... 5.4.2. Prerăcirea......................................................................................... 5.4.3. Transportul după recoltare..............................................................

Cap. 6. Condiţionarea produselor horticole (D. Beceanu)...........
6.1. Fluxul tehnologic general de condiţionare........................................ 6.2.Fazele tehnologice ale condiţionării .................................................. 6.2.1. Fazele tehnologice preliminare........................................................ 6.2.2. Curăţarea produselor....................................................................... 6.2.3. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor............................... 6.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.......................................................... 6.2.5. Sortarea produselor horticole........................................................... 6.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole............................... 6.2.7. Ceruirea sau protejarea peliculară a produselor............................. 6.2.8. Legarea unor produse horticole în legături sau snopi..................... 6.3. Metode de ambalare............................................................................ 6.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)............... 6.3.2. Ambalarea prin semiaranjare........................................................... 6.3.3. Ambalarea prin aranjare.................................................................. 6.4. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole................................................................................... 6.5. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole.......

5

6.5.1. Polivalenţa........................................................................................ 6.5.2. Dimensionarea ambalajelor............................................................. 6.6.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară................................................................................................ 6.7. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură................................................................................................. 6.8. Preambalarea...................................................................................... 6.8.1. Aspecte generale............................................................................... 6.8.2. Preambalarea în pungi..................................................................... 6.8.3. Preambalarea în săculeţi de plasă.................................................. 6.8.4. Preambalarea în peliculă contractibilă........................................... 6.8.5. Preambalarea în peliculă extensibilă...............................................

Cap. 7. Păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole
(D.Beceanu)................................................................................................ 7.1. Generalităţi.......................................................................................... 7.2. Metode de depozitare........................................................................... 7.2.1. Depozitarea în vrac........................................................................... 7.2.2. Depozitarea în ambalaje:depozitarea în palete-lăzi, depozitarea paletizată în lăzi, depozitarea nepaletizată în lăzi.................................... 7.3. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite.................................. 7.3.1. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole........................... 7.4. {anţurile şi silozurile......................................................................... 7.5. Depozitele închise neutilate................................................................ 7.5.1. Magaziile........................................................................................... 7.5.2. Podurile magaziilor sau clădirilor................................................... 7.5.3. Bordeiele........................................................................................... 7.5.4. Pivniţele, beciurile şi subsolurile...................................................... 7.5.5. Pătulele............................................................................................. 7.5.6. Depozitele cu ventilaţie naturală...................................................... 7.6. Depozitele cu ventilaţie mecanică...................................................... 7.6.1. Tipul "Voineşti"................................................................................. 7.6.2. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor..................................................................................................... 7.6.3. Macrosilozurile................................................................................. 7.7. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală..................................... 7.8. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC)......................... 7.8.1. Generalităţi....................................................................................... 7.8.2. Realizarea şi menţinetea atmosferei controlate................................

Cap. 8. Manipularea şi transportul produselor horticole (D.Beceanu).......................................................................................
8.1. Generalităţi........................................................................................ 8.2. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole .................................................................................................. 8.3. Transportul produselor horticole.....................................................

6

8.3.1. Transportul rutier........................................................................... 8.3.2. Transportul feroviar al produselor horticole.................................. 8.3.3. Transcontainerizarea...................................................................... 8.3.4. Lanţul frigorific..............................................................................

Cap. 9. Refrigerarea produselor horticole (D.Beceanu) ..............
9.1. Aspecte generale. .............................................................................. 9.2. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete.... 9.3. Agenţii de răcire sau sursele de frig ................................................ 9.3.1. Refrigerarea cu aer......................................................................... 9.3.2. Refrigerarea cu apă rece sau răcită............................................... 9.3.3. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială ............... 9.3.4. Refrigerarea în vid (vacuum cooling)............................................. 9.3.5. Alţi agenţi de răcire........................................................................ 9.4. Maşinile şi instalaţiile frigorifice..................................................... 9.4.1. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului....................................................................................... 9.4.2. Ciclul de funcţionare al instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică..................................................................................................... 9.4.3. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică întro treaptă............................................................................................... 9.5. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. Aspecte generale................. 9.6. Factorii de climat ai spaţiilor răcite................................................. 9.6.1. Microclimatul din amenajări şi din depozite simple...................... 9.6.2. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică............................. 9.6.3. Microclimatul din celulele frigorifice.............................................

Cap. 10. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor şi a fructelor de arbuşti fructiferi (A. Chira)………...
10.1. Tehnologia valorificării în stare proaspată a căpşunelor……… 10.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi.......................................................................… 10.2.1. Afinele……………………………………………………………. 10.2.2. Coacăzele………………………………………………………… 10.2.3. Zmeura……………………………………………………………

Cap.11. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor drupacee (sâmburoase) (A. Chira)..................................................
11.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a cireşelor................ 11.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor...........…... 11.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor ..........…... 11.4. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicilor..........… 11.5. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor............…

7

Cap. 12. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor pomacee (seminţoase) (A.Chira)………………………………….
12.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor................ 12.1.1.Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală…. 12.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare……………. 12.1.5. Sistarea păstrării şi livrarea merelor……………………………………. 12.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor...............…… 12.2.1. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală….. 12.2.2. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.2.3. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.2.4. . Sistarea păstrării şi livrarea perelor…………………………………… 12.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor…………….

Cap.13. Tehnologia de valorificare a nucilor (A. Chira)……………
13.1 Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă................................….. 13.2.Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă....................…... 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă..............…..

Cap.14. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a strugurilor de masă (A. Chira)...........................................................
14.1.Fluxul tehnologic general……………………………………………… 14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat…………………………………………………………………… 14.3 Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor……………………………. 14.4. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal……………………………………………………………………. 14.5. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate cu ventilaţie naturală…….

Cap.15. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă legumelor solanacee de la care se consumă fructele (D. Beceanu)...................
15.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor..................... 15.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor)....................................................................................................... 15.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor.........................

Cap.16. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a legumelor curcubitaceae (D.Beceanu)...............................................
16.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor................. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni......... 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi.............. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor....................

8

Cap.17. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de păstăi (D. Beceanu)........................................................................
17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină........ 17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării......................... 17.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină....... 17.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor........................

Cap.18. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de frunze şi a unor specii mai puţin răspândite (D.Beceanu)..........
18.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei........................... 18.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului.................... 18.3.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium....................................................................................................... 18.3.1.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof)..... 18.3.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină.. 18.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului............. 18.5. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri, condimentar aromatice sau perene, cu grad ridicat de perisabilitate...........

Cap.19. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor bulboase (D. Beceanu).........................................................................
19.1 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a a bulbilor de ceapă uscată.............................................................................................................. 19.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi.... 19.3 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde................................................................................................ 19.4 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a arpagicului................ 19.5 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului.....................

Cap.20. Tehnologia valorificării legumelor rădăcinoase în stare proaspătă (D.Beceanu)........................................................................
20.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună..................................……………………………………………………... 20.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor, ridichilor de vară şi de iarnă, precum şi a sfeclei roşii.............................. 20.2.1.Preluarea producţiei........................................................................... 20.2.2. Tehnologia depozitării şi păstrării.................................................... 20.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini, precum şi a păstârnacului..........................................

Cap.21. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof (D.Beceanu)..........................................................................................
21.1. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof extratimpurii, timpurii şi de vară......................................................................................... 21.2. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului..................................................................................... 21.3. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum ..............................

9

............ Plantele la ghivece........... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate......….......... Condiţii speciale de calitate pentru plante la ghivece............... 25......... Cap....3.2.................................. Bureţii ............2.. 24........................................................................................................... Aspecte ale valorificării altor categorii de produse floricole............ Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată..........5..... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din grupa verzei (D...... 22...3......4... Păstrarea uscată.3...... Cap..........2........1 Florile.. 24.................................................. Păstrarea florilor.....................3................... 24............… Cap......... 24............................................................ 21........................2....... Tehnologia valorificării în stare proaspătă pentru conopidă şi broccoli. Păstrarea florilor în atmosferă controlată (AC)...... 22......................... Factorii de cultură.................... 24.. 22.......... 22..................... Păstrarea umedă în soluţi conservate............4............................. 25...21........Beceanu)...…............4.....1.. 24...............................Broccoli.....4................................... Valorificarea bananelor……………………………………………….............4............ Guliile..........................1 Conopida...........1.......... 24..........................Specificul valorificării tuberculilor de cartof destinaţi industrializării.................2. Tehnologia valorificării florilor (D...1..............1 Agaricus bisporus (ciuperca de strat............................ Condiţionarea florilor tăiate..............................2..... 24....... 24....................................2........ champignon)..........................4...........................................1.........5.......... 24........................ 24.......................................................…........................... Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţani............3........................ Manipularea............4...................26........2..5....................... 24.............. 22.................1. Cap.........5.........................................2......................... Beceanu).........…......2.................................................. Tehnologia valorificării seminţelor şi materialului săditor 10 ...2........................ 24..... 24..............2...........................................4..…. Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor............................... privite ca produse horticole destinate valorificării ........... Particularităţi ale păstrării florilor tăiate .... Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate.................................... 22...... 25..........................25................. 23..............3... Valorificarea produselor horticole subtropicale şi tropicale (A.......….............1......... Valorificarea fructelor de actinidia (kiwi)……………………………........4.......... 23........... Tehnologia păstrării florilor tăiate.........................3.... 24.........24.................................. Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor.................2...................................................... Recoltarea.. 24..............2.... 24.. Cap................ Speciile......................3. Gulioarele...2..................................….................3.......23....... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ciupercilor comestibile cultivate (D...Beceanu).......................3.. Chira).....5..........................22.................................... 24.................. 22..............3...... Păstrarea umedă în apă...................3........... 24......1...... Valorificarea fructelor citrice…………………………………………....

.2....3... 31... Cap...2.6..Tehnologia produselor semiindustrializate din fructe (D.. Cap.4.Produsele fermentate lactic..1....Beceanu)…………………………………………………………...……………………………………………………... Prepararea sucurilor suprasulfitate de fructe………………………… Cap.... 27.......... 28....horticol (D.1. Fluxul tehnologic general de industrializare a produselor horticole….... 30.......1. .... Tehnologia produselor pasteurizate şi termosterlizate (apertizate) (D.… 26.. Chira)......4.... Chira)...2.. Condiţionarea produselor horticole………………………………… 27............ (A..2.... 29....… Cap.. Generalităţi…………………………………………………………… 33.....3. Tehnologia valorificării seminţelor de plante floricole………………....1.. Tehnologii de concentrare (A..Păstrarea materialului săditor pomicol şi dendrologic ………………. 27.....1. 28............. 32.2.5....... 29. Depozitarea………………………………………………………….. Materii prime şi auxiliare folosite la prelucrarea industrială a produselor horticole………………………………………………………........1.. 27.....29..1.. Chira).......Beceanu)......... Produsele acidifiate artificial…………………………………………...Tehnologia valorificării seminţelor de plante legumicole……………...2........3..28.4. Chira)..........……....... 26..... 26....... 32..………………………………………….. 32.... Schema tehnologică generală şI principalele grupe de produse apertizate …………………………………………………………………… 32.... Transportul intern…………………………………………………… 27. Aspecte specifice ale tehnologiilor de păstrare la bulbi şi la celelalte organe de rezistenţă aparţinând unor specii floricole geofite mai importante…………………………………………………………………… 26.. Tehnologia conservelor de legume…………………………………… 32....Beceanu).. Cap.. Cap....... Conservarea legumelor prin suprasărare……………………………...... Chira).2. 27... 33... 27. Tehnologia conservării produselor horticole prin congelare (A..... Efectele congelării asupra microorganismelor şi produselor horticole.... Efectele tratamentului termic………………………………………….. Recepţia……………………………………………………………… 27...... Beceanu şi A. Tehnologia conservelor de fructe……………………………….. Tehnologii de deshidratare la produsele horticole (A.....……………………………………………… 33.3...3....Metode...Aspecte generale privind valorificarea prin prelucrare industrială a produselor horticole....…. Produse semiindustrializate din fructe………………………………....1 Regimul termic de tratare şi factorii săi de influenţă………………… 32......1..... 11 ..29......5.1. Prelucrarea materiei prime…………………………………………..Tehnologia produselor semiindustrializate din legume (D... procedee şi tehnologii de tratament termic…………………… 32. Prepararea marcurilor de fructe……………………………………… 28..........1........ Cap.1.

. Alte procese tehnologice de valorificare a deşeurilor………………… BIBLIOGRAFIE CAP.... Beceanu).3. fiind bine şi corect definit în cuprinsul unei pagini din Marea Enciclopedie Agricolă vol... Tehnologia băuturilor distilate din fructe (D. Termenul de valorificare în sensul utilizat de autorii citaţi. Tudor...3..………………………………………… 36. 33.. Tehnologiile de valorificare au un caracter specific şi se desfăşoară în continuarea tehnologiilor de producţie horticole.. din momentul recoltării. 36.1.. 36.3.5..Beceanu). Transportul şi comercializarea produselor horticole congelate……… 33.Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor 1.4.2. . Cap... Extragerea uleiurilor…………………………………………………. 35.4.... fructelor precum şi a altor produse similare.7. Valorificarea produselor horticole din “gama a IV-a” (A. Demetilarea şi condiţionarea distilatelor……………………………. 34. Tehnologia obţinerii coloranţilor naturali…………………………… 36. are o circulaţie care datează din perioada antebelică..5...………………………………………………………. 1994...... Tehnologia valorificării produselor horticole (A. 1995) are ca domeniu de studiu preluarea. Prepararea şi îmbutelierea băuturilor alcoolice distilate Cap.33.1.6. 34. Ambalarea produselor horticole congelate…………………………… 33.....1.2.1... Distilarea şi rectificarea………………………………………………. Tehnologia valorificării deşeurilor industriale horticole (D..INTRODUCERE {I SCURT ISTORIC 1. cele mai multe având nevoie de o îngrijire specială de la recoltare 12 . Tehnologia obţinerii pectinei…………………………………………. Gherghi. 36.T.... Producerea oţetului de fructe………………………………………… 36. A. păstrarea în stare proaspătă şi prelucrarea legumelor. Păstrarea produselor horticole congelate…………………………….I..1. Chira). 34..4.V (1943): ''valorificarea înseamnă grija pe care producătorii şi vânzătorii trebuie s-o aibă în felul cum îşi prezintă şi predau mărfurile lor..Procesul tehnologic de producere şi fermentare a marcurilor………… 34. Procedee şi instalaţii de congelere…………………………………… 33.. Decongelarea produselor horticole congelate………………………… Cap. 34.

Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole Din punct de vedere economic. 37% la varză. Conexiuni interdisciplinare. 1. pierderile procentuale din recolta totală care se înregistrează în ţările slab dezvoltate. 5-50% la tomate. Pomicultura. 28% la caise şi piersici. între 5-40% la cartofi.2. (1978-1979). şi colab.1.. Management şi Marketing. 1978-1979) Produsul Pierderi totale (%) Vătămări mecanice (%) Cauzate de Deranjamente (%) Boli parazitare (%) 13 . 27% la struguri şi 14% la mere.3. noţiunea de valorificare este şi ea înţeleasă uneori în mod diferit de economişti sau de tehnologi şi ingineri. pe parcursul valorificării legumelor şi fructelor la nivel mondial. Termodinamica. (1990). pierderile care survin în etapa actuală. Floricultura. Chimia alimentară.. Oenologia. A. transport etc. dar şi în modul de conservare.1. înglobând într-un cadru sintetic toate cunoştinţele teoretice şi practice referitoare la tranzitarea. Discipline tehnice necesare sunt Maşini şi instalaţii frigorifice. care oferă posibilitatea unei juste organizări şi orientări a valorificării produselor horticole în condiţiile economiei de piaţă.. ca urmare a unei valorificări necorespunzătoare sunt de 44% la morcovi. Prelucrarea statistică a datelor şi Informatica oferă importante posibilităţi şi perspective de aprofundare." Aşa cum valoarea produselor-marfă are mai multe aspecte. (tab. Micşorând pierderile.1. depozitarea. Dintre disciplinele cu caracter agronomic. Domeniul de preocupări al disciplinei este foarte divers şi complex. valorificarea superioară a produselor este un criteriu esenţial pentru reuşita unei activităţi productive. 62% la salată. După Ryall. semiindustrializarea sau industrializarea produselor horticole. Estimarea pierderilor prin valorificare. în funcţie de modul de abordare. nu numai în ce priveşte conţinutul lor intrinsec. 49% la conopidă. după recoltarea unor produse horticole (Ryall. După Kays. 1. 16-35% la ceapă. Tabelul 1. Fizică. Tehnologia valorificării produselor horticole apelează la disciplinele ştiinţifice fundamentale (Biologie. La fel de importante sunt disciplinele economice. Pot fi considerate foarte importante aplicaţiile şi domeniile de studiu comune cu Fiziologia vegetală. ambalaj. Viticultura. Biochimia şi Chimia analitică. tomate (în ansamblu) 30% etc.). şi colab.1. Matematică). După Salunke. sau mai multe laturi. cartofi 5%.K. 1.până la predare. Pierderile înregistrate în ţările dezvoltate. sunt mai mari de 50% din cantitatea produsă iniţial. producţia efectivă creşte. Protecţia plantelor horticole şi Agrochimia au importante domenii de interes comun cu Tehnologia valorificării produselor horticole.L.) pierderile integrale în valorificare care se înregistrează în statele dezvoltate sunt mult mai mici (ceapă 16%. S. Climatologia.J. Biotehnologia. Microbiologia. D.L. A. Alături de acestea. Chimie. şi colab. Legumicultura. nuanţare şi amplificare a cunoştinţelor referitoare la aspectele şi procesele caracteristice pe care le studiem. 1991.

1 2. Păstrarea în stare proaspătă a legumelor mai rezistente se făcea în gropi acoperite.5 7. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul român.). dar verificate de experienţa tradiţională. sursele de materii prime. 1991. Importanţa alimentară a produselor horticole poate fi evaluată prin contribuţia acestora la necesarul de principii nutritive din hrana populaţiei.4 2. Mijloacele simple.7 Asigurând calitatea produselor horticole.2 4. dar surplusurile şi concurenţa potenţială a unor ţări cu sector agricol subvenţionat.3 0. 1. Kader.6 4. depozitarea şi industrializarea legumelor şi fructelor sunt activităţi care au asigurate în condiţiile ţării noastre. O piaţă cu mari posibilităţi pentru desfacerea maşinilor.5 3. 35% din vitamina B6. Importanţa socială a păstrării şi industrializării produselor horticole trebuie şi ea menţionată. 7% din protide.7 6. creşte disponibilitatea schimburilor economice şi în primul rând a exportului.7 2.8 1.6 5. Ceapa şi usturoiul se păstrau la loc aerisit şi uscat.Mere (Red Delicious) Castraveţi Struguri Salată (Iceberg) Piersici Pere Ardei Cartofi Căpşuni Tomate ambalate 3. asigură totodată locuri de muncă în perspectiva unei reprofilări a activităţilor industriale.3 22. important ca volum.9 14.6 7.9 5. în cămări. B1 şi Fe.3 3. divers ca sortiment şi asigurat o perioadă mai îndelungată. materialelor consumabile şi plasarea forţei de muncă disponibile este oferită în cadrul necesarului acestui sector pentru utilare şi pentru încadrare cu personal. au permis producătorilor din ţara noastră să valorifice legumele. şi colab.5 1. fructele sau strugurii. cât şi pentru comercializare. D. Pe plan extern. utilajelor..4 0. A.4 2.7 12.A. Ocupaţii tradiţionale româneşti. Merele erau depozitate în poduri şi cămări.4 15.2 1. 20% din vitamina PP.9 0.1 4.2 3.4 0. şi colab. cu pământ. beciuri sau clăi de fân. 50% din vitamina A şi 90% din vitamina C. În unele universităţi circa 1/3 din volumul de cunoştinţe referitor la valorificarea fructelor şi legumelor se axează pe aspecte mai detaliate privind valoarea nutriţională a acestora (Salunkhe.5 11. într-un cadru de scânduri.2 0. fructele şi legumele asigură 10% din totalul energetic. Condiţionarea. 25% din Mg. Procentual. prezintă o mare însemnătate pentru sănătatea populaţiei.8 6. acoperite cu un 14 . iar în Transilvania se stratificau cu paie.0 2. Mărind siguranţa şi durata de aprovizionare a populaţiei cu legume.K.7 4. Un consum de produse horticole. atât pentru un consum familial mai îndelungat. fructe şi struguri în stare proaspătă sau prelucrată. beneficiile băneşti sunt mai mari.2 5.2. pune tot mai mult în dificultate afirmarea noilor competitori. 1995 etc. instalaţiilor.9 3.4 0.1 1..2 10. sau în beciuri.9 10.

Teodorescu). ceruită la capete. Magiunul (mačun). tăiate în felii. liptari. acolo unde trebuiau hrănite colectivităţi mai mari de oameni. preluate de la sârbi. siropul (shirab) şi rachiul (arak / araki / raki) sunt produse prelucrate.) erau consumate în zonele montane şi submontane din Transilvania. înşiraţi pe o sfoară suspendată. Încă din toamna anului 1929. În 1932 se introduce 15 . Horezu. se fabricau rachiuri de fructe. În 1931. ale căror tehnici proveneau. iar apoi se păstrau în timpul iernii în ţinuturile locuite de români. }uica. ajungându-se ca în 1940 să existe 20 de fabrici particulare şi 12 fabrici de stat. În acelaşi an comerţul cu nuci româneşti devine competitiv pe plan mondial. Arad şi Sibiu (I. condimentare. magiun. silvois) se păstra la rece.XVII se păstrează diverse documente şi însemnări de călătorie care atestă bogaţia şi diversitatea de fructe. sărare (zarzavaturi. dulceţuri şi compoturi. pesmet. uneori tăiaţi cu o mică porţiune de coardă. precum şi legumele care se produceau. faţă de alte forme de prelucrare.XIX. răchie) erau produse mai ales în Transilvania (Turţ. horincă. preţ ridicat) au determinat o preponderenţă a fabricării rachiurilor. dar conservele de legume erau în minoritate.). Concentratul de prune (magiun. castraveţii. din Orient. etc. Avantajele oferite de distilarea fructelor (volum mic. Nucile erau păstrate în poduri răcoroase şi uscate. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor finanţează şi susţine înfiinţarea Societăţii de Export Viticole. existau preocupări mai semnificative pentru păstrare şi pentru prelucrare. Deshidratarea şi industria conservelor câştigă o oarecare pondere. Satu Mare. Merele şi perele se uscau. Acestea produceau marmeladă. pere etc. Institutul Naţional de Export elaborează un Regulament pentru exportul fructelor. Unele specii se deshidratau prin afumare sau în cuptoare fără fum. Prelucrarea casnică a legumelor se realiza prin murare (varza. }uicile erau de tărie redusă. de Coarnă şi Razachie. în care erau instrucţiuni precise privind condiţiile de calitate. după denumire. Sindicatul Exportatorilor de Nuci avea 7 fabrici de spălat şi cojit: 3 la Iaşi şi câte una la Cernăuţi. Din sec. caracteristice zonelor subcarpatice din Muntenia şi Oltenia (Văleni. ardei iuţi). la mănăstiri sau la hanuri. în oale mari de lut. Mureş). Musturile (mustum) fermentate de fructe (cidru.strat gros de frunze. modul de sortare şi ambalare. adăugate celor 3 deja existente (total 32 de unităţi). pătlăgelele verzi). mai ales din prune. Fructele serveau pentru prepararea musturilor.C. XVI. palinca şi horinca (horilca) sunt denumiri de origine slavă. erau ţinuţi în cămări. doar la curţile domneşti şi boiereşti. pepenii. Numai după marea reformă agrară din 1920. uscare (verdeţuri. inclusiv prin export. Ciorchinii sănătoşi de struguri.XX. Până în sec. slovaci sau rutenii din Ucraina subcarpatică. Din perioada secolelor XIV. povidlă. care evoluau în cidru şi apoi în oţet de poame. ardeii. Zalău. Putem considera că tradiţia populară a păstrării şi prelucrării legumelor sau fructelor îşi are în mare parte originea din perioadele cele mai vechi ale istoriei. tendinţă care s-a păstrat şi în prima jumătate a sec. impropriu denumite vinuri de mere.aromatice) sau concentrare (bulion). Rachiurile redistilate (pălincă. producţia de fructe şi de legume în creştere este valorificată în proporţie mai mare.

distribuite avantajos şi transportate cu tarif redus. fructelor şi legumelor".F. {tefănescu (1882-1926) sau N. 6 tipuri de ambalaje pentru struguri. 400 de tone fructe. predate de personalităţi ca Haralambie Vasiliu (1880-1953) D. prin înfiinţarea unor conferinţe de specialitate la Academiile de Înalte Studii din Bucureşti şi Cluj. Centralismul economic.R..S. ceea ce permite construirea de întreprinderi noi (la Vădeni-Brăila în 1952 şi la Tulcea 1955). cât şi pentru export. Măleanu. recomandă începând cu anii 1932-1936. S-a ridicat o generaţie nouă de specialişti din care făceau parte I. care funcţiona cu SO2. T. În vederea valorificării. Capacitatea de prelucrare anuală în 1960 ajunge la 120 mii tone legume şi fructe. În primul cincinal s-au investit 4. Bordeianu.sindicalizarea obligatorie a activităţii de export.33 miliarde lei în industria conservelor. sub presiunea extraordinară a puterii asupra satelor. Pătrăşcanu (1892-1968).F. T. izoterme necesare exportului creşte de la 490 la 2000 unităţi. deşi pentru unele produse.S. înfiinţându-se Asociaţia Exportatorilor de Fructe din România. În 1937 îşi începe activitatea şi Secţiunea Viti-Vinicolă şi Pomicolă din cadrul I. preţul redus al materiei prime horticole şi lipsa de concurenţă. În perioada 1956-1960 sunt realizate primele depozite de stat moderne pentru păstrarea producţiei horticole. Păstrarea frigorifică a fructelor este iniţiată la Frigoriferul din Bucureşti. În anii 1960-1965 se construieşte fabrica de conserve de la Tecuci (1961) alocându-se 1. în diverse variante de calitate.V. capacitatea de depozitare şi prelucrare a produselor horticole s- 16 . În 1949 se înfiinţează fabrica Tehnofrig la Cluj iar în 1954 la intreprinderea Frigocom Bucureşti se realizează un compresor frigorific de 750 kcal/h. figurau şi "Industriile Agricole". Exportul de produse horticole în U. 250 tone de fructe. Institutul Naţional de Export al României. Exportul de produse horticole a fluctuat de la an la an. Radu. se accelerează şi se încheie în anii 1958-1962.3 miliarde lei pentru dezvoltarea reţelei frigorifice a statului şi ridicarea de depozite moderne. În perioada care a urmat după 1947. care îşi propunea printre altele "să studieze şi să soluţioneze valorificarea strugurilor.. devine tot mai important. fructe proaspete.R. Numărul vagoanelor C.A. prin naţionalizare şi prin instituirea sistemului de cote şi achiziţii la preţuri mici. Martin. a permis sectorului de stat să se dezvolte. alături de asimilarea unor utilaje mai moderne şi introducerea unor tehnologii noi. sau către unele ţări şi-a menţinut o tendinţă crescătoare. iar colectivizarea este declanşată.C. iar în anul 1933/1934. Între obiectele predate.R. ambalajele standardizate au fost fabricate în cantităţi mari. fructe deshidratate. desfăşurată mulţi ani într-un ritm lent datorită opoziţiei ţarănimii. flori şi legume. Numărul capacităţilor industriale a crescut. Colectivizarea agriculturii. destinate atât pentru circuitul intern. care păstrează în anul 1931/1932. Învăţământul horticol superior face şi el după război primii paşi semnificativi. păstrarea şi industrializarea produselor horticole devine tot mai mult un monopol al statului. precum şi la Facultatea de {tiinţe Agricole dezvoltată la Chişinău (1933/1934) din nucleul format la Iaşi. în colaborare cu fabricile producătoare de ambalaje.I. C.

) .2 1980 350 200 70 40 160 1985 1320 101. de Stat şi Cooperatiste (C.P.F.) şi a Complexelor de Producere a Legumelor şi Fructelor (C. legume şi fructe ( mii vag. înfiinţat la 8 septembrie 1967 la Bucureşti.F..L.I.). în intenţia creşterii.doc. Iordăchescu şi dr. Prof. completate în funcţie de datele disponibile) Specificare Capacităţi de industrializare pentru conserve delegume Capacităţi de industrializare pentru conserve de fructe Capacităţi de industrializare pentru pastă toamate şi sucuri Secţii de conservare a legumelor şi fructelor Centre de prelucrare a legumelor şi fructelor Capacitatea de prelucrare.J. care a acţionat în condiţiile grele ale epocii. care şi-au adus o mare contribuţie la aceste realizări.) 1965 140 90 20 1970 20 140 660 55.dr.L.6-3000 t/ C. Mircea.doc.A.F.L.F.C. de promovare a semiindustrializării (0.E.P.dr. actualul director al I.D. păstrare şi valorificare a produselor pe destinaţii.) viza printre altele şi îmbunătăţirea activităţii de valorificare. În perioada 1976-1980 s-a trecut la etapa Consiliilor Unice Agroind. prof. legume şi fructe (mii tone) Capacitatea de depozitare. în perioada 1965-1985 (statistici oficiale.C.U. a asigurat un important spaţiu de desfacere pentru mărfurile realizate. Cadrele formate.-R.H. se constatau numeroase discrepanţe între rezultatele cercetărilor şi situaţia de pe teren. Cu tot 17 . Gherghi.dr.M. iar piaţa C. indiferent de condiţiile existente.V.F.P.) şi de mărire a activităţii de industrializare.7 Cu toate acestea. cărţile şi publicaţiile apărute. I. aveau sarcini de preluare. consumatori fără alternativă. Mihalca. cumpărate de populaţia oraşelor în curs de industrializare. care a soluţionat importante aspecte teoretice şi practice specifice păstrării şi industrializării produselor horticole în România.I. proiectele şi tehnologiile studiate şi aplicate constitue o dovadă că factorul uman şi resursele de inteligenţă ale poporului român reprezintă o valoare în sine.A. Radu şi dr. alături de prof.L. pentru a aduce ştiinţa valorificării produselor horticole la un nivel comparabil ţărilor dezvoltate. a Intreprinderilor Judeţene de Legume şi Fructe (I.F. Înfiinţarea în 1971 a Centralei Legume-Fructe (C. Valorosul colectiv al Institutului din Berceni (Bucureşti) a reuşit să acţioneze pentru reducerea pierderilor produselor horticole cu cca 10-12% pentru cele cca 12-14 milioane tone ce se realizau anual în România.dr.F. dr.S.C.a mărit. A. Burzo. Gh. C.I.R. se numără printre cei dispăruţi în prezent.L. Pe plan intern s-a format şi s-a dezvoltat o piaţă a produselor proaspete şi a conservelor de legume şi fructe ieftine. desfăşurată la un nivel mai corespunzător.I. C.A. Tabelul 1. A. a operativităţii în valorificare. În domeniul cercetării ştiinţifice trebuie apreciată activitatea I. condiţionare.P.L. Gherghi. de calitate medie sau sub medie. Evoluţia capacităţii de valorificare a produselor horticole în România. Bucureşti.2. de lărgire a sortimentului de conserve etc.printre altele. întemeietor de şcoală şi expert practician recunoscut peste hotare. }ara noastră datorează mult unei personalităţi proeminente cum este prof.P.

600 tone. producerea sucurilor şi băuturilor răcoritoare. struguri şi cartofi din R. L. existau în ţara noastră 94 depozite repartizate în 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti.L. Hort.1988) şi aplicarea acestora la unităţile din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării se interpunea multă inerţie şi lipsă de interes. fasole. care dicta preţurile în avantajul intreprinderilor de stat. Nr.I. După situaţia centralizată în lucrarea "Depozitele de legume. era în 1988 C. Bucureşti. L.3..P. Rev. mazăre.C. apărută în 1986.C.V.000 tone (42% din capacitatea totală) şi 46 depozite 5. păstrarea aseptică. piersici. Horticultura/ian.000 tone capacitate (30% din capacitatea totală). Se menţionează 22 de tipuri de maşini. la acea dată. În anumite perioade au funcţionat chiar instituţii specifice. 1988). Între rezultatele excepţionale raportate de I. a determinat raţionalizarea alimentelor în cadrul unui "program ştiinţific". generalizarea utilizării unor maşini.10/1988) Anul Ventilaţie mecanică Celule frigorifice Celule cu atmosferă controlată Total România 18 .1. Între acestea.F. economisirea energiei. din anii '80. Confruntat cu problema pierderilor care reprezentau o parte importantă a diferenţei între producţia realizată şi cea contabilizată. Burtea.P. 10 depozite aveau peste 10. promovarea standardizării..C. Sectorul de cercetare recomanda un nou sortiment de fructe şi legume (tomate. Tabelul 1. cireşe. şi colab. şi Iordăchescu.). vişine. C.L.V. (Inspectoratul General de Stat Pentru Controlul Calităţii Produselor).G. iar în anii 1983-1984 s-a pus problema stabilirii şi normării acestor consumuri pe locuitor într-un an. utilaje cu performanţe tehnologice superioare (concentrare cu triplu efect.controlul efectuat de I. Lipsa oricărei concurenţe şi a mecanismului de piaţă determina vânzarea şi cumpărarea în condiţii impuse.. diversificarea sortimentului (400 produse prelucrate din legume şi fructe. Bucureşti (Progresul tehnic şi rezultatele cercetării ştiinţifice în domeniul prelucării produselor horticole. A. sau Departamentul Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole.F.000 tone (28% din capacitatea totală). Ele totalizau o capacitate de 531. Statul era principalul valorificator de produse horticole. statul a construit o reţea importantă de depozite (tab. 1988. cum era Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole din anii '50. România". I.S. fructe. caise.S. fixa mercurialul şi impunea contractările obligatorii pentru gospodăriile populaţiei.P. specii mai puţin răspândite). instalaţii şi utilaje proiectate şi realizate în România. 150 produse anual). Zanfir). sisteme automate). Rev..I.7. introducerea unor tehnologii şi a unor proiecte de execuţie performante. la nivel mondial. A.000 şi 10. P. 38 depozite între 5. Dinamica construirii spaţiilor de păstrare în perioada 1975-1990 (după Ionescu. de dr. Gherghi.C. Cercetarea în domeniul condiţionării şi păstrării produselor horticole era şi ea deosebit de rodnică (Ionescu. A. Lipsa repetată a unor produse. sub egida I. măsurile de impunere a calităţii de sus în jos se loveau de inerţia şi chiar de rezistenţa unor producători siguri de desfacerea produselor lor în condiţiile lipsei de concurenţă şi a cantităţilor adesea limitate care erau livrate pe piaţă. condus de un ministru secretar de Stat (ministrul C.

între care amintim exportul de tomate timpurii din zona Poiana Mare.000 t 319.000 t 347. Industria de transformare a produselor horticole mai folosea încă utilaje foarte vechi. coloranţi.000 t 150.000 t 152. Exportul se executa adesea în condiţii materiale foarte grele şi implica o mare răspundere. deşi calitatea conţinutului produsului românesc este adesea superioară.000 t 80.000 t 286. Produsele horticole. utilajele) sau ambalajele care constituiau o proprietate a statului erau de multe ori neglijent gospodărite. Concurenţa produselor importate. Livrarea lor se făcea cu multă întârziere. Vâlceanu. Criza energetică şi decuplările de curent nu permiteau un control la parametrii optimi al temperaturii din celule.000 t 409. organizat cu profesionalism de dr. cei care primeau această sarcină se confruntau cu cele mai grele probleme şi formalităţi. O situaţie des întâlnită era sortarea manuală. creează adesea probleme producătorilor români. Aspectul produselor era uneori destul de puţin atrăgător. care nu sunt pregătiţi să prezinte o ofertă la nivelul designului sau calităţii ambalajelor străine. enzime. societăţile cu capital majoritar de stat înregistrează un regres evident. Unele agregate frigorifice erau mari consumatoare de energie. În cazul depozitelor. subutilizate. Mijloacele fixe (clădirile. iar manipulările la încărcare şi descărcare măreau riscurile de degradare. nu formau loturi omogene şi proveneau din unităţi unde nu se respecta totdeauna tehnologia corespunzătoare (mai ales tratamentele fitosanitare).000 t 196. Chiar ţările socialiste vecine puteau constitui un exemplu pozitiv în domeniul valorificării eficiente.000 t 885. ca bun al întregului popor. Existau şi aici situaţii de excepţie. dimensiunile prea mari ale unor celule făceau ca ele să nu se umple niciodată complet. în condiţiile perioadei de tranziţie. În perioda de după 1989. Anumite materii prime şi auxiliare (mirodenii. iar multe sortimente erau nevandabile.000 t 615. 19 . în funcţie de zona geografică. iar programul de modernizare se derula lent. iar ambalajele moderne întârziau să apară. sectorul de valorificare îşi găseşte cu greu calea între proprietatea de stat şi cea particulară. Fructele şi legumele depozitate nu erau de calitate.1975-1976 1980-1981 1985-1986 1989-1990 85. Pentru exportul în Occident. iar în caz de nerealizare cei responsabili erau penalizaţi conform legii. În timp ce sectorul privat se înfiripă în mod inegal. antioxidanţi. Gh. erau valorificate şi gestionate în condiţii necorespunzătoare. sau lipseau cu desăvârşire. fiind surprinse de ploi şi îngheţuri.000 t 1. iar dotarea cu acestea reprezenta o performanţă a acelor ani. prost întreţinute şi. proaspete sau prelucrate.000 t 10. dar care nu era urmat. mult sub posibilităţile existente. deşi principalul beneficiar al valutei astfel obţinute era statul. pentru a nu mai vorbi de zahăr sau ulei) erau limitate în reţete. alături de maşini de sortare care nu funcţionau din diverse motive.000 t 396. maşinile. Utilajele cu adevărat moderne constituiau o minoritate în multe secţii de prelucrare. datorită neglijenţei cu care se executau atunci când nu exista control. judeţul Dolj. metode şi reţete de producţie depăşite sau revizuite prin raţionalizare.000 t 67.000 t Situaţia de pe teren prezenta însă numeroase deficienţe.

8 43. 1991 Calorii Kcal 2832 1992 2758 1993 2959 1994 2872 1995 2921 1996 2942 1997 2933 1998 2959 1999 2981 2000 3020 20 . care sunt mai bine organizate şi informate.1 86.0 73.6. Consumul alimentar mediu zilnic.5 159. Disfuncţionalităţile economice şi legislative. Tabelul 1. staţionar pe întreg intervalul (tab. perpetuează o stare de fapt în care producătorul român este descurajat să-şi sporească şi să-şi valorifice superior oferta.6. chiar în comparaţie cu cerealele.6 158.1 64.0 60.9 66. în timp ce un anumit tip de importuri.6 162.4. provine din nesiguranţa desfacerii.1 86.).1.7 166.0 73.6 115. fiind totodata in curs de privatizare. Consumul mediu zilnic de calorii pe locuitor a depăşit 3000 Kcal de-abia în anul 2000.8 45.5 Tabelul 1.Desfacerea producţiei horticole este necontrolată.M. respectiv horticole (1991-2000) Produse din cereale Cartofi Legume şi produse din legume Fructe şi produse din fructe U. ca urmare a scumpirii materiei prime si a utilitatilor.7 47.4 44. mai ales datorită proporţiei de glucide care a înregistrat o creştere semnificativă (tab. organizaţiile producătorilor şi infrastructura existentă nu au eficienţa care se cere. observandu-se reale preocupari de relansare calitativa.1.M. dar fiind afectat de nesiguranta surselor de aprovizionare cu legume si fructe pentru industrializare si de lipsa de retehnologizare (tab.7 110.1. oferă producţii mult mai ieftine la preţuri concurenţiale.).5 100.7 112. conjuncturală. exprimat în calorii şi categorii de substanţe nutritive (1991-2000) U.7 84.8 kg 48. Consumul mediu anual pe locuitor la unele produse agricole.4 160.4. dispersată. Tabelul 1.8 50.3 165.8 166.3 146.9 156.5.5 45. Producţia se adaptează greu la cerinţele pieţei interne şi mai ales externe. în partizi mari.3 115.5 44. La cartofi şi la legume s-a înregistrat o creştere evidentă. pe locuitor.4 111. în timp ce la fructe a rămas. iar lipsa de stimulare pentru producţia marfă de calitate. 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 kg 145.4 81.5 kg kg 88. fluctuantă şi concurată de importuri similare din ţări cu o producţie profilată în aceată direcţie.3 47. Consumul mediu anual de produse horticole pe locuitor (1991-2000) a prezentat o dinamică diferenţiată.5.6 145. Pieţele de gros.7 71.0 134.6 169. practic. dublat de economia paralelă sau subterană. Producătorii sunt dezavantajaţi în negocierile cu unităţile de preluare.Sectorul se modernizeaza inegal. Producţia de conserve horticole în perioada 1990-2000 (după CNS şi MAA) Conserve (mii t) de fructe de legume 1990 124 190 1992 48 118 1994 48 122 1996 53 110 1997 48 92 1998 40 75 1999 41 65 2000 43 61 Conservarea legumelor si fructelor si-a diminuat volumul de trei ori.3 45.).

ţara noastră importând în 2000 de trei ori mai multe fructe comestibile decât exportă (valoric).6 48 160.4 17 1999 331. Costescu şi M Constantin (1997).).5 40.0 78. Gherghi (1998) recomandă implicarea sectorului de valorificare a produselor horticole în soluţionarea problemelor existente.9 94.8 76.0 22 393.6 60 373. în funcţie de loc.8 63.atunci când cererea reală creşte sau scade cu 50%.dr.0 97. dar consumatorii potenţiali se pot oricând transforma în consumatori efectivi.7 78.3 16 2.7 116. Prof. A.7 93. ca urmare a autoconsumului şi crizei alimentare cantitative.9 18 5.3 92. 1. precum şi receptivitatea redusă pentru formele de cooperare.3 93.6 96. în condiţiile unei scăderi a importurilor de 4 ori.0 95. .9 21 452.7 83 26.7 94. creat de o cerere solvabilă prea puternică şi o ofertă care nu poate fi satisfăcută numai de producătorii individuali.7 Tabelul 1.2 17 • După Anuarul Statistic 2001 Comerţul exterior în milioane de dolari s-a menţinut deficitar.1 448.elementele de dezechilibru considerate condiţii restrictive.4 21 391.7.4 88. din 1996 balanţa comercială a devenit favorabilă pentru România. Comerţul exterior cu unele produse horticole proaspete şi prelucrate (1991-2000) Produse Fructe comestibile Băuturi alc şi.8 399.2 80. respectiv calitative.nealc oţet 1991 2. .3 20 20 25 27 28 13.legătura directă între cerere şi preţ.nivelul redus al ofertei ţărăneşti en-gros şi en-detail.tendinţa permanentă de majorare a preţurilor.4 33.6 83 1993 1994 1995 1996 1997 Export (miliarde lei/milioane dolari) 16. ca urmare a rolului pe care-l îndeplineşte: 21 .4 95. a posibilităţilor reduse (sau inexistente) de informare a producătorilor şi consumatorilor.7 88. care sunt preferaţi.6 21 1286. ca urmare a unui ritm accelerat al inflaţiei.3 26 939.9 36 4.6 448.2 336.2 82.2 57 33 38 30 13 1998 203.7 85.starea materială şi veniturile consumatorilor.4 52.6 17 25 31 57 59 Import (miliarde lei / milioane dolari) 24. .6 207.5 62 245. a investiţiilor în horticultură (producţie.7 431.9 174.8 32 32 56 47 47 41. circulaţie). ca urmare a valorificării directe a legumelor şi fructelor din exploataţiile mici şi mijlocii. aspect apreciat de consumatori şi de care trebuie să se ţină seama.2 28 1. prelucrare. sezonalitatea accentuată a cererii şi/sau producţiei şi lipsa pieţelor en-gros. .6 80.0 444.7 441.7 85. care să regleze aceste situaţii. sunt lipsa pieţelor en-gros teritoriale. sezon şi forma de prezentare a legumelor sau fructelor în cadrul pieţei.2 440.3 94. care nu pot cumpăra în anumite perioade chiar produsele româneşti devenite articole de lux. .tendinţa de menţinere în continuare a pieţei ţărăneşti din România este stabilă.nealc oţet Fructe comestibile Băuturi alc şi.doc.5 78.35 75.3 403.9 16 2000 480. nivelul preţului în ambele cazuri are o tendinţă de stabilitate.8 80. M.7.9 61 1992 5. La capitolul băuturi alcoolice/nealcoolice şi oţeturi.2 425.1 449. (tab.Protide Lipide Glucide g g g 90.8 52.9 45 440.3 16 26.9 55. . de la Universitatea din Craiova consideră că piaţa produselor noastre horticole are câteva trăsături definitorii: .4 446.6 146.

.. .elaborarea de studii de piaţă şi conjunctură atât pentru piaţa internă cât şi pentru export"."orientarea producţiei ca volum.menţinerea calităţii produselor o perioadă cât mai mare de timp şi promovarea acestora în condiţii calitative şi de prezentare moderne.promovarea de noi tehnologii pentru produsele proaspete şi transformate. structură şi calitate numai în concordanţă cu cerinţele pieţei.CARACTERIZAREA TEHNOLOGIC| A PRODUSELOR HORTICOLE 22 . II . astfel încât să se elimene crearea de stocuri nevalorificabile. . CAP. . care să asigure creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor.).promovarea de noi sisteme de distribuţie (pieţe de-gros. supermarketuri etc.

Tomatele pot fi numite pătlăgele roşii sau simplu. de exemplu pe eticheta unor conserve cu denumire tradiţională (roşii în bulion etc). varietăţi sau chiar specii noi îl îmbogăţesc mereu.1. Denumirea corectă a speciilor horticole are trei trepte de formulare. Soiuri. grupe de soiuri. nu violeta de Parma.La genul Cichorium apar frecvent confuzii in denumirea varietăţilor legumicole cultivate. şi colab.D. Se utilizeaza denumirea de: legume Cucurbitaceae. Răspândirea speciilor horticole este şi ea relativă. de cea care va exista în secolul viitor. nu numai pentru a deveni mai comestibile. grupează produsele horticole în funcţie de familia botanică din care fac parte plantele horticole respective. Particularităţile proceselor lor fiziologice determină o valorificare mult mai complexă decât a altor produse vegetale. roşii. rare. doar într-un context adecvat. Sortimentul tropical şi subtropical de fructe şi de legume este mult mai divers decât cel din zonele temperate. este foarte mare. Definiţie şi specific Produsele horticole sunt organe vegetale sau părţi de organe vegetale provenind de la plantele horticole.1. Specificul produselor horticole proaspete este generat de faptul că sunt vii. Specia floricolă de ghiveci Saintpaulia ionantha este violeta africană. mai expuse la procesele de degradare. iar structura lor este mult mai gingaşă. Hoza..1. Această împărţire se deosebeşte de cea existentă în secolul trecut şi cu siguranţă. subtropicale. Denumirile sunt uneori controversate. acestea devin mult mai vulnerabile. unele cunoscute prin import sau prin încercările de aclimatizare.1998. dar în primul rând pentru a rezista la factorii biodegradării. a soiurilor de struguri de masă. .2. dar multe specii sunt de interes economic local sau regional. 23 . Uneori ele sunt originare din alte zone geografice. create şi răspândite datorită competitivităţii sau calităţilor nemaiîntâlnite pe care le au. Sortimentul cultivat într-o anumită zonă este într-o permanentă transformare. varietăţi sau chiar specii care sunt marginalizate şi chiar dispar din sortimentul cultivat sau recomandat. Există specii mai răspândite şi specii mai puţin răspândite. specie pentru flori tăiate din genul Viola.1. menţioneaza peste 80 de specii. fructe şi flori. În lucrările ştiinţifice sau în contractele cu parteneri străini trebuie evitate denumirile regionale sau neacceptate de dicţionarul limbii române moderne.Clasificarea botanică (sistematică). mai ales la speciile care sunt recent introduse. sau când este vorba de sinonime cu arie de utilizare egală. anume treapta stiinţifică. Din momentul recoltării. sau mai atractive la gust.2.Clasificarea dupa arealul de cultura: produse horticole tropicale. 2. sau de climat temperat. Produsele horticole prelucrate sunt transformate. Criteriile de clasificare a produselor horticole . tehnică şi populară. Diversitatea speciilor cultivate de legume. sau din flora spontană. dacă ţinem seama de destinaţia lor. În aceeaşi măsură sunt soiuri. Clasificarea produselor horticole 2. Poligonaceae sau Solanaceae pentru fructe. au un conţinut mai ridicat în apă şi un volum în general mai mare.

Căpşunul este considerat plantă legumicolă în Franţa. c) produse horticole perisabile: fructe: pere. iar pepenii sunt consideraţi fructe în diverse ţări. guliile etc. la care se consumă frunzele. transportate. mazărea de grădină. ceapa de tuns. . struguri. apar denumiri noi. formele legumicole de cicoare. păstrate. prazul). struguri. conopidă. printre legume: castraveţii. condiţionate şi comercializate în mod distinct. morcovul. specii mai rare: ceapa eşalotă. ridichea de lună.). loboda. zarzăre. leuşteanul. ciuperci comestibile. boabele verzi de mazăre de grădină. vişine. feniculul de Florenţa. mai puţin cultivate: bobul de grădină. timpurii. legume: ceapa. usturoiul verde. d) produse horticole mai puţin perisabile: fructe: merele. hreanul etc. zmeură. de la türfandá. vişine. alunele şi migdalele. În unele cazuri. fructe sâmburoase/drupacee. se bazează pe data sau momentul diferit al apariţiei pe piaţă.. tomatele). mere de vară. de agrişe şi de coacăze. prazul. manipulate. ceapa de Egipt. cireşe. varza de frunze. Multe organe vegetale consumate ca produse horticole sunt frunze. . fasolea de grădină. piersici. ţelina. Scăzămintele care se aplică. considerate mai corecte din punct de vedere ştiinţific. sparanghelul. La ceapa şi la usturoiul verde sau la praz. guliile. limba persană). varza chinezească. agrişele. mărarul. pepeni galbeni. tardive (târzii).Clasificarea comercială. printre legume de spanacul. dar care sunt folosite în paralel cu cele mai vechi. ceea ce numim tulpină este o tulpină falsă. anumite soiuri de caise. bame.Clasificarea horticolă. e) produse horticole foarte puţin perisabile sunt nucile. zarzăre. corcoduşe. afinele. în limba franceză) prezintă cea mai mare importanţă. Diferitele grupe de perisabilitate sunt recoltate. păstârnacul. pătlăgele vinete. caise. ceapa verde. sfecla. Clasificarea horticolă studiată în România diferă uneori de clasificările tehnologice din alte ţări. Alteori sunt organe vegetale metamorfozate (tuberculii de cartof. fructe tipice. piersici. legume perene.). care se strică uşor. cireşe. pătrunjelul de frunze şi alte specii de legume mai puţin răspândite. usturoiul. Unele specii au toată gama de soiuri (ex.. legume condimentar-aromatice etc. reventul. alte soiuri de salată. . rădăcini. tomate. ridichile. pătrunjelul. mure.Clasificarea după gradul de perisabilitatea (perissable = sensibil la păstrare.Clasificarea morfologică are în vedere organul sau partea de organ vegetal reprezentată de produsul horticol respectiv. dovleceii. durata sau condiţiile de depozitare sunt determinate în mod hotărâtor de apartenenţa la una sau alta dintre aceste grupe: a) produsele horticole excesiv de perisabile sunt reprezentate printre fructe de căpşune. soiuri de afine. cartofii de toamnă. altele nu apar decât în momente specifice (ex. semitardive (semitârzii). gutuile. Viţa de vie se studiază în cadrul pomiculturii. legume: ardei. b) produse horticole foarte perisabile sunt dintre fructe: coacăzele. soiuri de salată. 24 . grupează speciile de plante horticole după asemănarea care există între tehnologiile lor de cultură (fructe seminţoase/pomacee. Există produse extratimpurii (foarte timpurii. prune.

printre altele. mazărea. pe plan mondial se consideră că primele 10 legume care prezintă valoare nutritivă şi dietetică (conţinut deosebit în substanţe minerale. conopida (8).-canalul medular.1. b) cu valoare energetică importantă sunt strugurii.M.-zona de creştere. i-inel (annulus). cireşele tardive. Figura 2. pl-pălărie. anghinarea (7).m.Clasificarea dupa valoarea nutritiva. s. s. mazărea (5). vitamine. c. tomate (16). . spanacul (2). de porumbul zaharat (locul 12). După Rick. 1978. urmate. b-butoni de fructificare.Părţile componente ale ciupercilor comestibile: p-picior.În normativele tehnice.h. v-volva. csh-camera subhimenială. varză (15). ceapă (locul 31). tomatele. cartof (14). fibre şi alte substanţe utile sunt broccoli (1).-strat himenial.. fasolea lima (4). .-strat cu lame. grupele de perisabilitate sunt notate cu literele mari ale alfabetului de la grupa A (deosebit de perisabile) până la grupa E şi F (foarte puţin perisabile). sparanghelul (6). 25 . s. batatul (9) şi morcovii (10). varza de Bruxelles (3). alunele. ve-velum. salată (26). c) cu valoare energetică medie pot fi considerate majoritatea produselor.c.Clasificarea după valoarea energetică grupează produsele horticole în patru categorii: a) cu valoare energetică ridicată sunt nucile. ridichile.l. ciupercile şi legumele de la care se consumă frunzele . . migdalele. dovleceii. cartofii. bobul şi usturoiul. C. d) cu valoare energetică redusă sunt castraveţii.

şi colab. kcal/kg Usturoi Cartofi Mazăre Păstârnac Pătrunjel Ceapa Praz Sfecla roşie Morcov Pepeni verzi Fasole verde Gulii Conopidă Ardei Varza roşie }elină rădăcini Spanac Pătlăg.1 252.7 167.6 190.7 145.6 311.0 182.8 101.0 362.4 239.3 118.2 .5 239.vinete Varza albă Pepenii galbeni Ridichi negre Ciuperci Ridichi lună Tomate 586.4 154. hp-hipocotil.Figura 2.2 219.8 302.7 1400 (1350) Dovlecei 867 (720-790) Andive Witloof 865 (780-790) Salată 689 (400-720) Castraveţi 614 (530) Nuci 452 (340-520) Migdale 376 (220-540) Alune 369 (300-430) Cireşe 348(300-450) Struguri 295 (290-300) Gutui 285 (240-330) Vişine 283 (330) Castane 282 (210-300) Afine 275 (160-390) Coacăze negre 273 (230-330) Pere 270(180-360) Caise 263(170-180) Mere 254 (180-270) Prune 248 (330) Mure (230-340) Piersici 203 (260) Coacăze roşii 198 (150-300) Agrişe 192 (150-190) Zmeură 188 (190) Căpşun 73. I. 1986) Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib kcal/kg Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib.7 118.0 83.4 115.6 85.. 1986.4 257.5 192.3 157.5 2950.1.7 123. r.7 286. Niculescu.4 2725.rădăcină principală. IV-Raphanus sativus.1 288.2 113 110.1 106.3 103.Participarea hipocotilului şi a rădăcinii la formarea rădăcinilor tuberizate: Beta vulgaris: I-sfecla pentru zahăr.0 230 225.1 142 175 (170-180) 140 (80-200) 165 (120-210) 97 (110) 7048 (6700-6800) 6509 5457 745 (670-820) 723 (610-690) 684 (270-485) 669 (630-650) 603 572 (530-660) 571(500-560) 550 (500-600) 538 (420-540) 525 (490-500) 515 (520-750) 483 460 (410-500) 454 (280-540) 436 399 (360-670) 340 (430) 26 .1 114.5 202.9 215. P. III-sfecla roşie.2 363.0 189. rl-rădăcini laterale Tabelul 2.2 119.0 2284. II-sfecla furajeră.6 69 40.0 80.3 78. Valoarea energetică medie estimativă a produselor horticole (prelucrare după Burzo.4 280.2 58.

care protejează la exterior tuberculii de cartofi. au studiat formarea suberului în corelaţie cu rezistenţa la vătămări mecanice a cartofului. cireşele şi căpşunele au pigmenţi antocianici în epidermă. iar fructele şi tulpinile.primare (epiderma-simplă sau de apărare modificată) şi secundare (suberul) trofice: -asimilatoare şi de depozitare fundamentale mecanice de susţinere secretoare şi glandulare sunt mai puţin relevante pentru studiul nostru conducătoare senzitive 2. dar diferenţele dispar complet la maturitate. aceste ţesuturi sunt formate sub acţiunea substanţelor bioactive naturale (gibereline şi etilenă). care favorizează formarea membranelor şi sinteza enzimelor necesare. ca ţesuturi definitive (tab.G. iar conopida nu are pigmenţi în soiurile de culoare albă. Prunele şi strugurii au epiderma acoperită cu pruină. Textura Epiderma este un ţesut de apărare primar. Celulele au pereţi subţiri. cu spaţii intercelulare mari 27 . cu pereţii îngroşaţi (prin suberificare). un strat subţire de ceruri. ce constă dintr-un strat de celule compacte.2. lenticele. Piersicile şi agrişele au epiderma prevăzută cu perişori. iar valorile prea scăzute ale acesteia inhibă acest proces.2. La unele fructe lovite.. celulele sunt poliedrice. Produsele lovite pot forma în anumite condiţii ţesuturi de cicatrizare. (1982). sau sub formă de granule.1. Epiderma merelor sau verzei este acoperită de cuticulă. W. tomatele licopen. Ritidomul protejează la exterior gulioarele.). Grosimea suberului şi numărul straturilor de celule.2. cu clorofilă. 1986). Tabelul 2. La salată şi varză. diferă în funcţie de soi şi de zona analizată pe tubercul. morcovii conţin caroten. apar zone lignificate (Burzo. care permit schimbul de gaze şi vapori cu exteriorul.2. Rizoderma (epiderma rădăcinilor) are şi ea lenticele. solzi. care protejează în exterior frunzele şi fructele.. suberificarea este inegală (suberul este mai gros la bază). Suberul este un ţesut de apărare secundar care este alcătuit din mai multe straturi de celule. }esuturile trofice (fundamentale) sunt caracteristice părţii comestibile a fructelor sau legumelor. Ghimbăşan Rodica şi colab.2. După Burton. (1979). Tuberculii de cartof sau unele rădăcinoase dezvoltă sub celulele lezate straturi de celule suberificate cu rol de apărare şi protecţie.2. Clasificarea ţesuturilor vegetale după funcţia pe care o îndeplinesc (prelucrare după diferiţi autori) Denumirea ţesuturilor Sinonime sau caracteristici meristematice nediferenţiate protectoare. Constituţia fizică a produselor horticole produselor horticole provine din dezvoltarea şi specializarea ţesuturilor embrionare (primare). Legumele de frunze au stomate în epidermă. La numeroase specii suberificarea lenticelelor determină închiderea lor parţială sau totală. care poate fi continuu. I. Merele. În primele faze. Ritmul de suberificare depinde de temperatură.

sau o coajă lignificată (alune). sau cărnos la citrice. Sub formă de sclerenchim scleros. Parenchimul liberian al morcovilor depozitează amidon. Mezocarpul sau exocarpul (învelişul exterior) este subţire la citrice.(12-29% la rădăcini şi fructe. ţelină. Se întâlneşte sub forma unor fibre alungite. B-ridiche. Epicarpul există ca un strat subţire la drupacee sau struguri (acoperit cu pruină sau perişori. Structura internă la unele rădăcinoase: A-morcov. cu rol în fotosinteză. formează învelişul sâmburilor de drupacee. Celulele glandulare formează la citrice un grup sferic sau oval care delimitează un spaţiu în care se varsă uleiurile volatile (eterice) secretate.citrice). sau coaja (mezocarpul) nucilor. pergamentos (lojele seminale) la seminţoase. zaharoză şi caroten (fig.). . Endocarpul (ţesutul central) este lignificat la sâmburoase. mezocarp şi endocarp. formate din celule cu pereţi fini. Salata.4. în unele cazuri). care acumulează oxalaţi.4. spanacul şi varza au ţesuturi parenchimatice asimilatoare. Parenchimul fundamental al fasolei. celulozici. Fără rol de susţinere sunt sclereidele din pere şi gutui. valori superioare la frunze). alcătuit din celule strâns unite ce prezintă pereţii îngroşaţi prin lignificare.). de exemplu la usturoi sau ceapă. în epicarpul alunelor. 2. protide şi amidon. alunelor şi nucilor depozitează lipide. }esuturile fructelor se stratifică în trei zone: epicarp. }esuturi secretoare care acumulează produse ale metabolismului. Un rol de acumulare a substanţelor de rezervă îl au ţesuturile parenchimatice de depozitare: parenchimul medular la cartofi şi parenchimul lemnos la ridichi depozitează amidon. este o coajă mai groasa (pepeni. La salată (Lactuca) sunt prezente laticifere.Părţile componente ale fructului la sâmburoase Figura 2. C-sfeclă roşie 28 . celule alungite care secretă latex. cărnos la mere şi lignificat la nuci.3. La Umbelliferae există canale secretoare care conţin de asemenea uleiuri volatile (mărar. se întâlnesc. Figura 2. Sclerenchimul este un ţesut de susţinere (mecanic). Parenchimul cortical al guliilor depozitează amidon şi zaharoză. leuştean etc.

mai superficială (reversibilă) sau mai profundă (ireversibilă). prunelor.3. Datorită numărului mare de lenticele de pe suprafaţa rădăcinilor. castraveţilor). evoluează într-un timp mai scurt sau mai îndelung către o stare de ofilire. Prin deshidratare se reduce rezistenţa la atacul microorganismelor şi apar dereglări în procesul de respiraţie. coacăzelor. Există 4 tipuri de soiuri de cartof: A-pentru salată. Textura tuberculilor de cartof este caracterizată de Burtea. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole Structura unui produs este definită de mărimea sau tipul celulelor componente şi de aşezarea acestora în ţesuturi. Legumele de frunze. ardeii. C-pentru piure. Radu) rezultă din interdependenţa dintre textură şi structură. afinelor. Ridichile de iarnă şi sfecla au o capacitate de păstrare superioară morcovilor şi datorită fermităţii specifice. ţelina de rădăcină) au celule mari cu pereţi celulari foarte subţiri şi spaţii intercelulare mari. sparanghelul. deşi au rizoderma mai groasă. dezintegrarea la suprafaţă după fierbere). au la o perioadă de timp după recoltare o fermitate slabă. Rădăcinoasele mai perisabile (pătrunjelul de rădăcină. consistenţa (făinozitate.2. 2. B-pentru preparate culinare. activitatea enzimatică sau gradul de turgescenţă. O. (1980) prin: structura (granulozitatea. percepută în timpul consumului). mărimea sau îmbinarea celulelor în ţesuturi şi de complexitatea structurării ţesuturilor în organe. prin zdrobire după fierbere). 29 . tomatelor. care au frunze cu o conformaţie semifină sau grosieră.1. dar îşi menţin elasticitatea. gradul de fărâmiţare. exprimată specific. merele) sau compact (cartofii). Această îmbinare complexă de factori hotărăşte dacă un produs horticol este afânat (legumele de frunze. varza. iar capacitatea de păstrare este afectată. Morcovul face de fapt trecerea de la o grupă la alta. cu celule epidermice mai puţin modificate (cazul cireşelor. Gradul de compactitate sau gradul de afânare al fructelor sau legumelor este determinat de forma.3. se asociază cu rezistenţa la străpungere.F. strugurilor. având rizoderma foarte subţire. păstârnacul. Soiurile de salată din culturile protejate au frunze cu o conformaţie mult mai gingaşă şi mai sensibilă decît soiurile din culturile de câmp. Spaţiile intercelulare. Gherghi) sau fermitatea structotexturală (după I. evoluând în funcţie de gradul de maturitate. Textura aceluiaşi produs apare şi se constitue din modul de îmbinare şi de asociere a diferitelor ţesuturi care alcătuiesc masa organelor vegetale. vişinelor. spaţiile vacuolare şi natura ţesuturilor diferă de la produs la produs. şi colab. fermitatea (sfărâmarea.. D-pentru industrie. cartofii timpurii. practic fiind greu de stabilit limita între cuticulă şi parenchim. sunt uşor permeabile pentru gaze şi pierd uşor apa. păstăile de fasole sau mazăre. Gradul de fermitate (după A. Lăstarii etiolaţi de sparanghel sau unele legume pentru frunze excesiv de perisabile sunt apreciate pentru frăgezimea lor în momentul recoltării. Atunci când se măsoară. Produsele cu membrane celulare subţiri. Un fruct de măr în primele stadii ale maturităţii diferă mult din acest punct de vedere de acelaşi fruct sau altele aflate la maturitatea fiziologică.

pepenii galbeni şi alte produse care evoluează după recoltare. cu stativ şi funcţionare automată. compoziţia atmosferei. în ultimă instanţă. gradate uneori în unităţi de măsură anglo-saxone (fig. Există studii aprofundate privind relaţiile acestei evoluţii cu momentul de recoltare.nota probei cu iod (1-10). a fost înlocuită în laboratoare cu diverse instrumente sau aparate. în diferite puncte. tot de compoziţia chimică: celuloza din ţesuturi. care are un grad de polimerizare ridicat şi numeroase legături între lanţurile moleculare. 2. sau (kgf/cm2). indiferent de specie. piersicile. precum şi a duratei de păstrare. terminat în partea inferioară cu mai multe poansoane. Pe parcursul maturării. prin intermediul pistonului. caisele. aceste aparate se dovedesc foarte utile pentru stabilirea corectă.ac. se menţionează timpul şi piesa de penetraţie (piston-de o anumită secţiune. Fermitatea unor specii legumicole este cauzată. a gradului de maturare la un moment dat.6. unde F. În dinamică. ambalare şi transport. caracteristice în funcţie de specie sau soi.substanţa uscată solubilă (g%). prevăzută cu un piston. Fermitatea fructelor este determinată de transformarea enzimatică a protopectinei insolubile din ţesuturi. IR . nu sunt de calitate fără a prezenta şi fermitatea cerută de beneficiari. Când avem de caracterizat un soi nou creat sau când se pune problema exportului. indicele Streif= F/Pri x IR. care permit o determinare precisă. influenţează şi el fermitatea. prin simpla apăsare.1 mm pătrundere în fruct). Texturometrele au o cameră pneumatică. Pri . Operaţiunea se repetă de mai multe ori.3. Penetrometrele măsoară rezistenţa care o opun produsele la pătrunderea unei piese de penetraţie. Se mai folosesc şi unităţile penetrometrice (1 UP = 0. Există multe tipuri de astfel de aparate. transportului sau comercializării.Fermitatea ţesuturilor constituie o garanţie a menţinerii calităţii pe parcursul manipulării. prezenţa etilenei. Pe cadranul dinamometrului se citeşte forţa (daN/cm2). rolul Ca2+ în ţesuturi etc. în condiţii de repetabilitate. 30 . temperatura de păstrare. Tomatele. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole este importantă pentru stabilirea momentului sau modului de recoltare. care contribuie la mărirea gradului de afânare din ţesuturi. 2. determinând modul de valorificare în funcţie de persistenţa hidratării ţesuturilor.fermitatea (kg/cm3). o anumită durată de timp (rezistenţă la străpungere).). Înmuierea ţesuturilor se datorează unui întreg şir de reacţii de hidroliză şi de depolimerizare. Se disting însă două variante constructive: varianta portabilă destinată fructelor şi varianta de laborator. apar şi alte evoluţii specifice. la unele specii se produce o creştere a spaţiilor intracelulare.2. lignificarea sau suberificarea acestora. Raportul între turgescenţă şi elasticitate. Un sistem de cremalieră şi manivelă permite exercitarea unei presiuni tot mai mari. iar la cartofi conţinutul în amidon (amiloză) şi pectine solubile. tijă). Aprecierea empirică.

tomatele de seră supuse compresiunii şi ambalate diferenţiat pe parcursul păstrării comerciale în condiţiile mediului ambiant.care vin în contact cu produsul. Sunt aparate complicate şi precise.6. În S.A. Penetrometru Seta. asociată cu alte solicitări (provocate de lovituri. Maturometrele au un principiu constructiv asemănător texturometrelor. maturometrul oferă posibilitatea de a aprecia ştiinţific desfăşurarea corectă a acestor operaţii. şocuri. Se folosesc pentru boabele de mazăre şi permit controlul fluxului tehnologic de conservare. adaptabile la diverse produse sau probe. mere proaspete. fasole păstăi şi porumb zaharat. Texturometrul Christel este un aparat mai cunoscut. la fabricile de conserve pentru mazăre. şi Anglia este folosit maturometrul Mather-Platt..7. Mult folosite în Germania.2. ţelină. . Pe parcursul opăririi sau sterilizării. Un manometru hidraulic semnalizează presiunea maximă de străpungere.Aparat semiautomat pentru determinarea rezistenţei la vătămări: 31 . stivuire) afectează în mod semnificativ evoluţia calităţii tomatelor.U. Figura. După Tătaru Mariana şi colab. măsoară forţa de strivire. fasole boabe. au avut o evoluţie calitativă diferenţiată. Forţa de comprimare de 1Kgf timp de 30 minute. la stabilirea calităţii unui lot de produs ajuns la fabrică. de laborator Tenderometrele de diferite tipuri. (1998). cunoscut şi în ţara noastră. de la stabilirea momentului optim de recoltare. Pendulele Gall şi aparatele semiautomate cu rezistenţă servesc la testarea rezistenţei tuberculilor de cartof la vătămările mecanice. ele pot determina şi rezistenţa la tăiere sau fibrozitatea la sparanghel. Figura 2.

strugurii. ciupercile.8. pătlăgele vinete. Fenomenul este explicabil. Proprietăţile fizice ale produselor horticole 2. pătrunjelul.128). cireşele.542.759 şi altele. cartofii (1. coacăzele. pepenii galbeni. în cazul fructelor tinere. Masa specifică este determinată pentru fiecare produs de masa specifică a substanţelor componente: aer=0. fasolea păstăi. sau ca masa unei unităţi de volum din acel produs (g/cm3). ceapa.669. Ardeii îşi păstrează masa specifică neschimbată. celuloza=1. Modul cum evoluează masa specifică a produselor horticole. dar mai uşoare ca apa sunt: mazărea boabe. deoarece substanţele asimilate echilibrează această tendinţă. taler.4. căpşunile. varza. apa=1. acidul tartric=1.1875). 2-placa elastică. pe baza masei lor specifice. Masa specifică Masa specifică a unui produs horticol este definită ca raportul între masa şi volumul acestuia.601. zmeura. corelată cu gradul său de sănătate sau stadiul de coacere. Aplicaţie practică: metoda Stohman de aproximare a conţinutului în amidon din cartofi. Specificăm că este vorba de valori medii. acidul citric=1.1.650). perele. glucoza=1. fructoza=1. din acest punct de vedere: a) cu masă specifică mică: ardeii. cu toată creşterea în volum care înglobează mai mult aer. Este o metodă orientativă bazată pe date practice. merele.cadranul instrumentului indicator Figura 2. Plutirea la suprafaţă sau lăsarea la fundul apei a unui fruct de măr ne comunică o informaţie foarte importantă. bamele. b) cu masă specifică medie.0012. murele. vişinile. prunele. c) mai grele ca apa (densitate mai mare de 1): cartofii.265.2545).1. morcovii. deoarece volumul spaţiilor intercelulare s-a mărit mult.0.4. Produsele compacte şi bogate în compuşi cu masa specifică mare se caracterizează prin valori ridicate: murele (1. Produsele care au spaţii lacunare mari au masa specifică minimă: ardeii (0. 32 . gutuile.53) şi merele (0. la valorile relativ mici pentru fructele mature.56. piersicile (1. . Produsele horticole se pot clasifica în trei mari grupe. salata. Putem constata că în cazul merelor ea scade de la valori supraunitare.Pendulul Gall-pentru determinarea elasticităţii tuberculilor 2. acidul malic=1. 3.

Masa volumetrică Masa volumetrică a unui produs horticol reprezintă masa (kg) produselor care ocupă volumul de 1 m3 (kg/m3). pornind de la conţinutul în substanţă uscată (SU) şi umiditate (U) ale unui produs.M.68 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0..86 0. iar apa 4. Burzo.. C=(U + 0.75 0. Gh. 2.3 73-75. G ⋅ c ⋅ dt Qrp = T G = masa produsului în kg .31-3.88 33 . 1986) Produsul Usturoi Fasole verde Mazăre verde Cartofi Caise Conţinut în apă % 61.6 (nuci) şi 3. exprimându-se (corect) în J/Kg 0K.47 Kj/kgK.85/4. T = timpul de răcire.78-0. 1984.1868 kj/kg0K.4.4 Căldura specifică Kj/kg 0K 3. Produsele voluminoase şi cu masă specifică mică au şi masa volumetrică mică. lipidele=1. Limitele de oscilaţie se situează la legume între 120 kg/m3 (spanac) şi 1000 kg/m3 (tomate).3. şi colab.61 3.14 3.1868 Kj/kg 0K Căldura specifică exprimată în kj/kgK (tabelul 2. cu un grad Celsius.55.68 3.3 SU) x 4.4. Valorile caracteristice fiecărui produs se găsesc în tabele. Niculiţă.3.3 SU) Kcal/kg 0C sau C = (U + 0. şi colab.85 3. Alte unităţi: Kcal/kg 0C. Există şi relaţii estimative de calcul a căldurii specifice. amidonul=1. Căldura specifică a unor produse horticole (după Iliescu.): .27-3. Este mai mare decât a celor mari.02 (căpşune). (1 kj/kgK = 0. dt = diferenţa de temperatură (t2-t1). I.80-0.Masa specifică a fructelor mici.la fructe. Glucoza şi fructoza au 1. mai rezistente la manipulare şi transport. 2.35-3.14 (usturoi) şi 4.3.la legumelor variază între 3. la volum constant.9 75-80 77. (h). Căldura specifică Căldura specifică este cantitatea de căldură necesară. iar la fructe între 400 kg/m3 (mere) şi 620 kg/m3 (cireşe). Căldura specifică a produselor horticole este egală cu media ponderată a căldurilor specifice ale substanţelor componente. Tabelul 2.5 68.8-0. P.79-0.38. sau Kwh/kg 0C.2.5-89. Este o constantă termofizică de mare importanţă în procesul de păstrare.. pentru ridicarea temperaturii unei unităţi de masă (kg) de produs.88 0. folosindu-se în calculul necesarului de frig (Qrp).07 (castraveţii de seră) .35-3. 1982.8-80. păstrându-şi mai bine turgescenţa până la sfârşitul păstrării.33885 kcal/kgK). între 1.95 0. Este o proprietate a cărei cunoaştere este foarte importantă pentru cei care ambalează sau depozitează produsele. fiind mai compacte. protidele=1.76.

8-0. Conducţia căldurii şi schimbul de căldură au loc destul de greu prin produsele horticole.5-88 91.48 3.35-3.89 3.29 0.93 3.4 94.64-3.4.88-0.07 4.64-3.56-3.7 Conţinut în apă % 94-94.98 3.95 0.89-3.47 0. piersici.97 0.77 3.89-3.9 0.59 0.6-91.86-0.85-0.0-81. 1982) Produsul Prune Agrişe Mere Pătlăgele vinete Castraveţi Ceapă Fragi.02 3. Conductivitatea termică Conductivitatea termică (λ ) este o constantă termofizică caracteristică fiecărui produs în parte.46-1.9 96.55 85.4.7 88.87 0.1 93.87-0.87 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0.94 3. Unităţile de măsură sunt: J/m h 0K = W/m 0K sau Kcal/m h 0C.98 4.92-0.02 4.95 0.94 3.4.86 0.93-0.9 82. în refrigerare sau în congelare.9-90.2 92.28 0.68-3.97 2. care sunt rău conducătoare de căldură.44 0.85 3.98 3.9 0.6 Conductivitatea termică W/ m 0K kcal/m h 0C 0.06 0. folosită în diversele calcule de proiectare sau funcţionare a depozitelor.33 0.16 34 .3-93.25 0.36-0. şi colab.64 3.6 3.35 0.6 88-95 92.7 96.81 3.6-3.94 0.96 0.88 0.64-3.1-83.93 3.6 80-90 83. opunând rezistenţă la primirea sau la cedarea căldurii.87-0.93-0.7 91.85-4.92 0.77 3.49-0.1-96.3 89.24-0.94 0..68 3.90-0.89 3.96 0.42 0.1 93.88 0.68 3. Conductivitatea termică (λ ) a unor produse horticole (după Iliescu.21-0.4 90.77 3.7 83-86. mure Căpşune Conţinut în apă % 86.94 0.0 86.54-1.3 3.87-0.92 0.Vişine Zmeură Struguri Coacăze negre Cireşe Produsul Tomate Pere Prune Mere Pepene verde Agrişe Piersici Ceapă uscată Morcovi Ciuperci Ridichi }elină Ardei gras Varză albă Pătlăgele vinete Spanac Ceapă verde Căpşuni Castraveţi Salată 73.7 93. condiţionată de conţinutul lor în apă şi aer.4 76.94 0.64 Căldura specifică Kj/kg 0K 3.8 82.93 0.95 0.88 0. Gh.8 78.94 0.83 0.5-84.37 0.92 0.0 85.68 3.0 83.06-4. Tabelul 2.9 94. Cu toate acestea ele se încălzesc ziua şi se răcesc noaptea.

6. d) puţin sensibile la temperaturi scăzute (-3. conopida. mazărea de grădină.62 W/m0K (cartofi. punctul de congelare) reprezintă pragul termic (t0C) la care apa liberă din produsele horticole trece în stare solidă.4. unele soiuri de prune sau vişine mai dulci. merele. morcovii. Temperatura de îngheţ Temperatura de îngheţ (în limbaj tehnic.62 0. ciupercile. Faptul este evident dacă observăm că salata îngheaţă la -0. precum şi durata de expunere la temperaturi scăzute. apartenenţa la o anumită specie sau un anumit soi.00C): ridichile. iar nucile la -6. Produsele bogate în apă au λ mare.24-0. Cu cât un produs este mai afânat.5-0. b) foarte sensibile la temperaturi scăzute (-1. 2.8 70. cartofii. morcovi. la o anumită specie şi la un anumit soi. stuctura şi conţinutul în umiditate al ţesuturilor. dovlecei). corelat cu conţinutul în substanţă uscată solubilă.00C): usturoiul.00C/-2. Temperatura de păstrare frigorifică trebuie fixată în afara temperaturii de îngheţ. spanacul.00C): nucile.soiurile timpurii de struguri.86 W/m0K (varză) şi minime de 0. Factorii acţionează în complex.).51-0. cu atât conductivitatea sa termică are valori mai mici. Fructele cu epicarp (coajă) subţire au valori mai coborâte ale acestei constante decât cele cu coajă groasă. Apa din celule conţine dizolvate substanţe minerale şi organice.00C/-7. castanele. varza.57 0.2 0. guliile.70C.00C).30C şi -1.5. pătrunjelul.4. Conductivitatea termică este influenţată de textura.5-90.51-0. Gradul de maturare. λ este între 0. migdalele.2 83. Produsele horticole se grupează în cinci clase de rezistenţă diferenţiată la îngheţ: a) deosebit de sensibile la îngheţ: andivele Witloof. vişinile. fiind afectate la temperaturi negative relativ mici (-0. ceapa.32 0. .00C/-4.0-81. zmeura.Vişine Cartofi Morcovi Tomate Varză albă 70.33 0 W/m K (prune.30C (temperatură mai ridicată.00C) sunt majoritatea produselor: ardeii. ţelina. iar cele decojite au valori de 2 ori mai mici decât cele cu coajă. de aceea această valoare termică este întotdeauna sub 00C.63 0.35 W/m0K (căpşune 0. Factorii de influenţă ai temperaturii de îngheţ sunt: gradul de maturare.6 0.soiurile de struguri mai bogate în zaharuri. murele. c) sensibile la temperaturi scăzute (-2. este proporţional cu temperatura de îngheţ. cireşele.85-1.67) şi 0.90C (relaţie inversă). pepenii. λ oscilează între valorile maxime de 0. tomatele.54-1. La fructe. majoritatea strugurilor .99-1.0 91. sfeclă.5 94. sau are spaţii lacunare în proporţie mai mare. salata.59-0.54 0.59-0. alunele. sparanghelul. perele. păstârnacul. agrişe) (tabelul 3.99-1. pătlăgelele vinete şi dintre fructe coacăzele. piersicile. prunele. castraveţii. conţinut în substanţă uscată redus). iar perioada de recoltare va ţine seama de pericolul de îngheţ.54 0. 35 . e) relativ rezistente la temperaturi scăzute (-4.14 La legume.00C/-3. căpşunele.

Golden Delicious şi altele. mai ales dacă survine lent. iar tuberculii afectaţi de temperaturile scăzute depăşesc o treime. determinând creşterea cristalelor deja formate. dar în urma dezgheţării se formează în interior nişte cavităţi radiare. şi colab. Morcovii sunt şi ei mai rezistenţi la temperaturi scăzute. subrăcită. Expunerea mai îndelungată determină îngheţul. distrugerea salatei este ireversibilă. suportă pe termen scurt (îngheţ la sol. La temperatura de -40C. (1986). soiurile Jonathan sau Wagener premiat sunt mult mai sensibile la temperaturi coborâte decât Red Delicious. temperatura de îngheţ (în valori absolute) este şi ea mai mare. îngheţul afectează mai puţin interiorul celulelor. Salata care îngheaţă foarte uşor (-0. tuberculii nu prezintă încă simptome externe de depreciere. tuberculii depreciaţi ajung la 75-80% . brumă) temperaturi de până la -20C. iar căpăţâna îşi pierde în mod evident aspectul comercial. iar simptome interne apar la un număr redus (8%). mai ales când se menţine peste 24 de ore. Spaţiile intercelulare sunt reduse. După 24 de ore la aceeaşi temperatură.Cu cât conţinutul în substanţă uscată solubilă este mai ridicat. la temperaturi negative de până la -80C nu prezintă nici ei semne de degradare. cu o presiune de vapori mai mare decât gheaţa formată la exterior. atât extracelular. are loc în primă fază trecerea în stare solidă a apei libere.60C).30C/-0. deoarece acele de gheaţă lezează iremediabil celula. chiar la un conţinut în glucide sensibil egal. La struguri. P.4°C şi -2. iar presiunea de vapori se menţine mai ridicată decât cea a gheţii exterioare. mai mult sau mai puţin reversibil. Prunele îngheaţă mai uşor decât cireşele. temperatura de îngheţ este mai mică la soiul timpuriu Cardinal (-2. Durata de expunere la temperaturi scăzute este un factor foarte important. îngheţul este intracelular.50C). Apa din celule. cu excepţia unor porţiuni reduse care au suprafaţa zbârcită. Cu 36 .50C.80C şi -1.70C. Cartofii au punctul de îngheţ între -0. consistenţa tuberculilor rămâne făinoasă. Deşi frunzele îngheaţă. După 3 zile de expunere. cartofii se înnegresc şi se transformă într-o masă umedă. ca urmare a coborârii temperaturii. La temperaturi de până la -80C nu se remarcă semne de degradare. După 8 ore de expunere la temperaturi de -40C/-50C.20C. după dezgheţ ele revin în mare parte la aspectul iniţial. Ceapa îngheaţă între -10C şi -1. Prin dezgheţ lent. După Niculiţă. cât mai ales intracelular şi deci ireversibil.60C) şi mult mai mare ca valoare absolută la soiul Muscat Hamburg (-4. mai bogate în glucide. din spaţiile extracelulare. Îngheţul la -80C distruge iremediabil cartofii. migrează prin pereţii celulelor. pe cartofi apare un exudat. Datorită spaţiilor intercelulare în proporţie mai mare. Factorul soi acţionează în mod identic. chiar la acelaşi conţinut în substanţă uscată solubilă. mai ales dacă dezgheţul survine lent. La mere. apa se pierde. Dezgheţul rapid determină distrugerea iremediabilă. Expunerea de scurtă durată provoacă un îngheţ extracelular. Pereţii celulari sunt rupţi. Deşi punctul de îngheţ este situat între -1. Factorul specie diferenţiază speciile între ele. Procesul continuă atâta timp cât apa intracelulară rămâne în stare lichidă.

anume aprecierea gradului de maturare a merelor pe baza stadiului T (fig. Cunoscând numărul de zile între cele două măsurători (2 mm-4 mm). iar pentru impedanţa electrică ohmi. 2. transportul apei intracelulare la exteriorul celulelor are loc mai intens. studiate la descrierea soiurilor. Stadiul T corespunde momentului în care pedunculul formează un T cu baza fructului tânăr (cavitate nulă). Determinările se fac cu diferite tipuri de conductometre. Străbătând membranele. 1968) 37 . se poate aproxima spre stânga şi data când a apărut stadiul T. ei se orientează în funcţie de încărcarea electrică. Îngheţul.4. influenţează şi conductivitatea electrică a ţesuturilor. mecanice.cât acest proces se desfăşoară mai lent. mărime) Proprietăţile bioelectrice. prin măsurători ulterioare ale adâncimii cavităţii pedunculare şi transpunerea acestora pe hârtie milimetrică. conductibilitatea electrică şi impedanţa electrică a ţesuturilor produselor horticole se datorează ionilor unor săruri minerale sau radicalilor acizi din celule. Condiţia esenţială este efectuarea lor la temperatură constantă. Figura 2. care îndeplinesc rolul unui electrolit. Forma şi mărimea produselor. Adâncimea cavităţii pedunculare la fructele de măr pe măsura dezvoltării acestora şi definirea stadiului T (după Stoll. Metoda grafică permite stabilirea zilei (datei calendaristice) în care fructul a atins acest stadiu.2. spre cei doi electrozi între care există o diferenţă de potenţial. dar ele se efectuează numai în cazuri deosebite. Importanţa practică a unor astfel de determinări este evidentă. în laboratoare de cercetare sau de expertiză pentru depistarea operativă a unor defecte ascunse. au o aplicaţie utilă la fructe. loviturile sau presiunile determină şi ele creşterea acestor valori. Alte proprietăţi fizice (bioelectrice. formă. Valorile cresc la fructele mature şi la cele care au tendinţa de a ieşi din repausul vegetativ. Rezistenţa la străpungere este expresia fizică a fermităţii structotexturală măsurată în N/cm2 sau kgf/cm2 .6. Unităţile de măsură folosite pentru conductibilitate sunt µ S (microsiemens) sau mV (milivolţi). Factorii care influenţează permeabilitatea membranelor. la temperaturi mult sub punctul de îngheţ.).10.10. ca urmare a lezării integrităţii celulare. bolile criptogamice. Acolo unde ipotenuza triunghiului dreptunghic format intersectează axa orizontală (catena mare) se află stadiul T notat cu 0 mm.

în condiţii de laborator. În afară de formele de apă existente în interiorul produselor.Radu. apa de cristalizare şi apa de constituţie (L. Rey. Substanţa uscată. de la un anumit produs. Produsele bogate în apă au căldură specifică mare şi activitate metabolică mai intensă. constituie mediul de desfăşurare a reacţiilor biochimice. la menţinerea turgescenţei. Substanţa uscată din produsele horticole are în componenţă substanţe organice (peste 95%). Conţinutul în apă al produselor horticole Apa din produsele horticole.5. etc). poate fi separată sau eliminată relativ uşor.5. centrifugare sau evaporare. Apa liberă se află în vacuole. apa liberă şi apa legată sunt reţinute într-un mod deosebit în ţesuturi. poate fi extrasă numai parţial prin fragmentarea produsului şi ţinerea sa 8-12 ore la 1050C. 2. Substanţa uscată solubilă. Apa de cristalizare este necesară unor substanţe constitutive din produsele horticole să cristalizeze într-un anumit sistem. Apa de constituţie reprezintă cantitatea de hidrogen şi oxigen în proporţie de 2:1 din moleculele constitutive ale produselor. 2.1. Prin presare. Conţinutul în apă şi substanţă uscată al produselor horticole Atât apa cât şi substanţa uscată sunt rezultatul unei acumulări treptate. Apa legată este reprezentată de patru forme inactive: apa coloidală de umflare.2. Ultimele două forme nu pot fi separate sau extrase decât prin metode care provoacă distrugerea structurii sau substanţelor constitutive ale produsului.2. trebuie menţionată şi umiditatea (apa) exterioară. 1985). este determinată refractometric şi echivalată cu o soluţie de zaharoză. Substanţa uscată totală (%) obţinută prin evaporarea umidităţii totale. Formele sub care se găseşte apa în produse. săruri. dar şi o cantitate redusă de substanţe minerale. apa coloidală de absorbţie. Apa coloidală de adsorbţie (apa de hidratare) este reţinută molecular pe suprafaţa particulelor coloidale şi poate fi îndepărtată parţial prin criodeshidratare. Fără legătură cu conţinutul intern.5. care are acelaşi indice de refracţie ca şi extractul sau sucul obţinut pentru analiză. la buna desfăşurare a procesului de creştere şi dezvoltare. Apa coloidală de umflare este legată osmotic de particulele coloidale. ea reprezintă un indicator important de apreciere a capacităţii de păstrare (ex. cit. fiind mult mai perisabile. având în consecinţă şi funcţii sau proprietăţi diferite. Apa coloidală îngheaţă la temperaturi mult mai scăzute decât apa liberă. contribuie la reglarea temperaturii plantelor. Ea este reţinută mecanic sau prin capilaritate. acizi organici.F. participă la vehicularea substanţelor solubilizate. conţinând dizolvate diferite substanţe (glucide. la etuvă sau prin distilare .antrenare. fiecare produs având o compoziţie specifică. ceapă) 38 . de I. exprimată în procente de masă.

ci şi prin evaporare. ridichi. conţinutul total de substanţe minerale (valori medii) are următoarele limite: între 0. iar seminţele 9%. în limite semnificative. Împreună cu substanţa uscată totală. La pătrunjel. În a cincea grupă.1. căpşunele au 84-93%. iar seminţele numai 45%. în cazul când au fost deshidratate excesiv (sub 6%) sau când umiditatea relativă în depozit depăşeşte 70-75%. fasole verde. păstârnacul. La acelaşi produs conţinutul în umiditate totală diferă în funcţie de ţesut. se valorifică în mod specific. spanac. La fructe. prunele. sfeclă roşie. cartofii. strugurii. procentul de apă totală scade în perioada maturării. În legume. Conţinutul în umiditate totală variază în limite largi.6. varză. căpşune şi piersici. iar valorile minime de 72-78% (mazăre de grădină). care poate fi îndepărtată fără a se prejudicia valoarea produsului respectiv. înregistrează pierderi mari de umiditate în numai 5-6 zile de la recoltare. pulpa conţine cantitatea cea mai mare de apă (86-87%). în timp ce nucile în coajă au doar 6-8%. soi sau tehnologia de păstrare. Produse ca rădăcinoasele. conopidă. gulii.5% (pătlăgele vinete) şi 1. Solul. prazul şi majoritatea fructelor. clima sau tehnologia de cultură determină şi ele variaţii. suma lor este de 100%. în funcţie de conţinutul lor în umiditatea totală. mazărea verde. Legumele de frunze. tomate şi pătlăgele vinete. ca urmare a acumulării substanţei uscate. Umiditatea totală Umiditatea totală reprezintă suma apei libere şi legate ( mai ales din apa coloidală de umflare). sparanghel. ţelină. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale Produsele horticole şi chiar ţesuturile lor componente au un conţinut specific în substanţe minerale. În urma recoltării. La mere. La legume. rădăcinile 85%. conţinutul în umiditate din produse începe să se diminueze. ciuperci. în funcţie de specie. salată. Grupa a patra (85-90%) este constituită de ardei. în funcţie de natura produsului şi de gradul de maturare al acestuia. Grupa a doua (70-80%) cuprinde cartofii. fiind foarte sensibile. frunzele conţin 80% apă. pierd 6-8% din umiditatea totală în 6 luni de păstrare.68% (pătrunjel).2. Fructele nucifere pot absorbi din atmosferă umiditate. fructele de arbuşti fructiferi. morcovi. Pierderile de umiditate au loc nu numai prin transpiraţie.6 Substanţele minerale din produsele horticole 2. în 5 grupe. 2. aici încadrându-se numai legume: castraveţi. Prima grupă cuprinde fructele nucifere. Privit în dinamică. pătrunjelul. Grupa a treia (80-85%) conţine ceapa. 39 . Produsele horticole din ţara noastră se pot grupa. în funcţie de structura şi textura produsului. chiar la temperaturi mai scăzute. merele. pepeni verzi. produsele au conţinutul maxim de umiditate totală (peste 90%). cu un procent mare de apă. pepenii galbeni. conţinutul maxim este de 90-97% (castraveţi). Produsele perisabile.5. care au sub 10% umiditate totală si castanele (47-53%).3. fără ţesuturi suberificate protectoare. dovleceii.

Mo (rol catalitic). pere) şi 1. Mo) şi 6 nemetale (Cl. migdale. gulii. Calciul. P.04 şi 4. Sulful este conţinut mai mare (80+5mg/100g) la conopidă si ceapă. Mn. S. migdale. Mg. K. cartof). praz. Usturoiul. Pătrunjelul de frunze conţine 880 mg/100g. I. Mg. guliile. Fosforul. Potasiul.3-0. salată. mazărea şi prazul sunt valoroase prin aportul. În cantităţi infime sub raport cantitativ se găsesc ultramicroelementele: B (rol hidroregulator şi catalitic) şi Mn. Cu. Fe. mazăre boabe verzi . Conţinutul în elemente minerale scade în mod relativ pe parcursul perioadei de creştere şi maturare. Produsele horticole mai răspândite care au peste 1% conţinut total în substanţe minerale sunt: cartofii.Unele produse horticole sunt foarte bogate în substanţe minerale. Na). ca urmare a acumulării de substanţă uscată. În fructele nucifere (129-250 mg/100 g). broccoli.La fructe limitele valorilor medii se situează între 0. F). Azotul se găseşte în legume şi fructe în cantităţi care variază între 0.65% (migdale). porumb zaharat. acest conţinut nu se modifică în mod evident. Na. Conţinut important (600+200 mg/100g în spanac asmăţui. iodul şi borul. Fructele nucifere au continutul maxim (333-454 mg/100 g). pătrunjelul. păstârnacul. Fe. 40 . Co. Importanţa alimentară În nutriţia omului raţia zilnică trebuie să conţină 16 elemente. Ca. Ca sau Mg. Conţinut semnificativ (100+20mg/100g) în spanac. spanac. Si. în cantităţi de ordinul microgramelor/100 g produs (µ g/100g ). ţelina. ciuperci. iar fluorul. varză de Bruxelles. cele mai mari valori fiind determinate la migdale. H. S) şi hidroregulatoare (K. Ca. Co. În cantităţi foarte mici se găsesc microelementele: Cl (rol hidroregulator) şi Fe.33% (afine. spanacul . Conţinutul ridicat (100+40 mg/100g) este înregistrat la usturoi. ciupercile. cartofi. în toate elementele minerale. mere. Răspândire şi pondere mai mare au aşa numitele macroelemente dintre care fac parte. morcovi. dar mai ales în P.În nuci (172 mg/100 g).Fierul prezinta conţinut mai important (4+2mg/100g) în pătrunjel. de P. elementele numite substanţiale (N. în cazul când se raportează la substanţa uscată. P. de la specie la specie. Pătrunjelul şi spanacul se remarcă prin acelaşi conţinut bogat în K. Conţinut mai important (60+30mg/100g) la spanac. Fructele nucifere sunt mai bogate ca alte produse. ridichi de iarnă. Fe şi I. Ponderea elementelor chimice în componenţa ţesuturilor vegetale diferă.98% (nuci). Ca.2%. zincul şi manganul se găsesc în ţesuturile produselor horticole în cantităţi variind de la câteva miligrame la câteva zecimi de miligram/100 g produs. ciupercile. fructe nucifere. Mg. spanac. pătrunjel. Zn (rol catalitic). varza de Bruxelles. usturoiul şi fructele nucifere. mazăre verde. gulii. Cu.Cuprul. ţelină. porumb zaharat. K. usturoi. broccoli. 2. Pe parcursul perioadei de valorificare. I. ţelină. Ca. între care 10 metale (K. În fructele nucifere (87-333 mg/100 g) şi pătrunjel (203 mg /100 g) Magneziul. fenicul. Zn. Mg. alune. în afară de C. O.Sodiul are conţinut mai mare (50+30mg/100g) in ţelină.

6. Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare Solurile. 2. Fructele cu pH între 3 şi 6 nu pot influenţa aciditatea gastrică. restabilind echilibrul acido-bazic. 1989) N:P:K 80:40:40 care influenţează negativ capacitatea de păstrare în depozite. Proteinele sunt sursa alimentară principală de ioni de H+ (protoni). Compoziţia chimică a fructelor care se păstrează cel mai bine diferă destul de mult de la o ţară la alta.În 1967. Mg2+.radacinoasele . care neutralizează anionii acizi. precum şi în funcţie de bazinul pomicol. brânzeturi şi cereale. Doza optimă de fertilizare este de 60:30:30. dar mai ridicat în calciu. mai ales cele care conţin aminoacizi sulfuraţi. iar culturile nefertilizate produc bulbi care se păstrează mai bine decât cei care provin din culturi cu exces de fertilizare.. este conţinută de carne. fructele erau predispuse la apariţia unor boli fiziologice. Excesul de anioni nu este îndepărtat din corp imediat. care sunt îndepărtate mai greu şi care acţionează şi în acest caz particular.varza de capatana si alte specii similare. Pe solurile cu concentraţie scăzută în fosfor sau calciu. N. C. conţin acizi organici care sunt rapid oxidaţi în organism. (1968) au stabilit legătura între un conţinut relativ mai ridicat în fosfor şi potasiu al merelor şi capacitatea de păstrare bună. peşte. o alimentaţie unilateral proteică produce în mai mare măsură aciditate în stomac.2. Legumele. în CO2 şi H2O. fructele (şi laptele) conţin însă o cantitate preponderentă de cationi. Ca2+.. Fiecare ţară şi bazin pomicol prezintă o anumită specificitate. adică în reglarea concentraţiei ionilor de hidrogen din compartimentele lichide ale organismului. sau expoziţia terenului. Lămâile.O cantitate preponderentă de anioni PO43-. La culturile de ceapă. cartarea agrochimică a terenurilor pe care au fost amplasate plantaţiile de măr a permis formularea unor concluzii şi recomandări. K+. ouă. regimul de precipitaţii sau fertilizarea..Usturoiul. Cl-. agrişele etc. În ţara noastră. care trebuie eliminaţi. cum ar fi descompunerea internă.cartofii de toamna. SO42-. ci natura lor.au beneficiat de studii privind influenta fertilizarii asupra pastrarii pe o durata mai indelungata. Se poate afirma chiar că la un organism sănătos nu contează reacţia alimentelor consumate. 41 .Produsele horticole au un rol esenţial în reglarea echilibrului acidobazic. sare de lămâie. influenţează compoziţia chimică a produselor horticole. există un prag al fertilizării (Iordăchescu. la reglarea echilibrului acido-bazic. Brown şi colab. lăsând în cursul digerării reziduuri alcaline. Na+. S-a mai constat că solurile sodice saline produc bulbi care se păstrează mai bine (Rostter. Chiar dacă nu consumăm în exces oţet. de la soi la soi. Procesele metabolice normale produc acizi. rezultând din echilibrul diferit realizat între numeroşii factori de influenţă. Perring a descoperit corelaţia între capacitatea de păstrare bună a merelor şi conţinutul lor mai redus în azot. sau diverse băuturi acide. şi colab. 1994). Totodată rămân de la aceste produse şi reziduurile alcaline.. Bolile de depozit ale cepei uscate sunt favorizate în mod semnificativ de excesul de îngrăşăminte cu azot în forma amoniacală şi cu fosfor. având efect asupra capacităţii lor de păstrare.

cum ar fi varza.a impus restricţii. struguri şi 2000 mg/kg la salată. La cartofi este specifică micşorarea rezistenţei la vătămări mecanice şi scăderea greutăţii specifice.N. în seră între 400 mg/kg la ardei. Legumicultorii din Occident. conţinutul în nitritiţi (ppm/substanţă proaspătă) atingea în medie următoarele nivele: 600 (sfeclă). ridichi. 402 (ridichi). salată) s-a multiplicat de zece. iar aciditatea titrabilă mai mare.K. dozele ridicate de îngrăşăminte cu azot pot favoriza atacul de Botrytis. D.NO2-: între 5 mg/kg fasole. Nitriţii. După Salunkhe. Sporirea conţinutului în fosfor din mere a determinat reducerea manifestării dereglării fiziologice denumită descompunerea internă. sfeclă roşie. 1976). profilaţi pe anumite culturi. determinând creşterea fermităţii structo-texturale a produselor horticole. a acidităţii titrabile. Fertilizarea cu fosfor favorizează fructificarea şi accelerează procesul de maturare al produselor horticole. Influenţa azotului. Prezenţa potasiului uşurează pătrunderea apei în celule.S.. admise în produse în funcţie de specie şi sistemul de cultură. sporeşte rezistenţa la boli şi îmbunătăţeşte însuşirile gustative. mărind şi capacitatea protoplasmei de reţinere a acesteia. Potasiul are o influenţă favorabilă. Conţinutul în azotaţi şi azotiţi (nitraţi şi nitriţi) din unele legume (spanac. pătlăgele vinete şi 10 mg/kg varză.NO3la culturi în câmp între 60 mg/kg la mere. 534 (spanac). pere. datorită tehnologiilor aplicate. şi colab. privind cantităţile maxime de azotaţi şi azotiţi. În prezenţa potasiului. prin diminuarea rezistenţei boabelor la atacul agenţilor patogeni. La copii mici prezenţa acestora peste o anumită valoare determină apariţia unei afecţiuni care poate deveni mortală. se folosesc inhibitori de nitrificare şi se calculează cu grijă un bilanţ riguros al azotului. Fermitatea structotexturală a produselor îngrăşate cu doze mari de azot este mai redusă. 170 (salată). etc. Influenţa potasiului. se reduce intensitatea transpiraţiei. Metabolismul intens provocat de azot determină o depreciere calitativă mai rapidă. până la o sută de ori în ultimii 15-20 ani. şi colab. Sporirea conţinutului în azot prin fertilizare. Pentru nitraţi. între care un loc important îl ocupă excesul sau carenţa unor elemente minerale. gulii). castraveţi. spanacul. salata. La strugurii de masă. castraveţi şi 3000 mg/kg la salată. 165 (varză) (Maynard.Bolile fiziologice (fiziopatiile) care se manifestă pe parcursul valorificării produselor horticole sunt favorizate de un complex de factori. ardei. sfeclă roşie şi spanac. D. Influenţa fosforului. este suficient pentru formarea unor substanţe cu efect cancerigen (nitrozamine). au limitat drastic dozele de îngrăşăminte cu azot. salată. Fertilizările se fac în mai multe etape. conţinutul în glucide şi vitamine mai mic. 42 . în aceeaşi situaţie. (1991). O. methemoglobinemia. intensificarea respiraţiei şi mărirea sensibilităţii legumelor sau fructelor la bolile de depozitare. Un singur miligram de azotiţi conţinut în 100 g produs horticol consumat. tomate. Fructele devin mai dulci şi mai intens colorate.M. determină creşterea în dimensiuni a celulelor. se măreşte rezistenţa plantelor la secetă şi la acţiunea temperaturilor coborâte.

cracking ( crăpare). cork spot ( pete suberificate). R. tipburn (arsura vârfului) leaf tip burn (arsura vârfului frunzei) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar). arsura umedă cork spot (pete suberificate) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) sprout failure (dificultate în încolţire). Influenţa calciului. Dereglări fiziologice induse direct sau indirect de dezechilibrul calciului în diferite produse (după Shear. Tabelul 2.. deficitul de potasiu contribuie la micşorarea conţinutului acestora în glucide. şi colab. lenticel blotch (pătarea lenticelară). cu implicaţii în valorificarea produselor horticole. Jonathan spot (pătarea Jonathan). Wills. carenţa de potasiu favorizează o formă de înnegrire fiziologică (brunificare internă) a tuberculilor (Taşcă. Dezechilibrul sau carenţa Ca2+ provoacă dereglări fiziologice (tab. asociată cu excesul de azot. La strugurii de masă. provoacă dereglări fiziologice manifestate sub forma unor necroze foliare: tip burn (în limba engleză arsură de vârf sau de capăt) este numită şi arsura uscată marginală în care marginea limbului se îngălbeneşte. se brunifică şi se necrozează.B. cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale) cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale). blackseed (seminţe negre).5. J.. Rolul favorabil al Ca2+ a determinat chiar recomandarea unor tratamente la diverse specii (măr. în timp ce excesul la care se poate ajunge printr-o eventuală fertilizare neraţională. provocând predispoziţia la uscare a rahisului (Vidaud. Gh. 2. Calciul este încă studiat pentru rolul său complex în menţinerea echilibrului biologic al celulelor. carenţa de potasiu şi de calciu. water core (sticlozitatea) hypocotyl necrosis (necroza hipocotilului) internal browning (brunificarea internă) internal tipburn (arsura internă a vârfului) cavity spot ( pătare adâncită).. 1993). iar gradul de rezistenţă la fiziopatii şi boli parazitare sporeşte.La salată şi la varză. precum şi la o colorare mai puţin intensă a boabelor. senescent breakdown (prăbuşirea la îmbătrânire). 1989) Produsul Deranjamentul bitter pit (pătarea amară). salată. tipburn (arsura vârfului) tipburn (arsura vârfului). poate reduce absorbţia magneziului..H. 1979). lenticel breakdown (prăbuşirea lenticelară). La cartofi. C. low temperature breakdown (prăbuşirea la temperaturi scăzute).). cu efecte pozitive pe parcursul perioadei post recoltă). andive Witloof. şi colab. care dispare în momentul fertilizării diferenţiate cu acest element. cracking (crăpare) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) Mere Fasole Varză de Bruxelles Varză Morcov }elină Cireşe Andive Witloof Scarola (Cichorium endivia) Salată Pere Ardei Cartof Căpşun Tomate Pepene verde 43 .5. internal breakdown (prăbuşirea internă). tipburn (arsura vârfului) brownheart (brunificarea zonei centrale). 1975.B.

Poluarea produselor horticole cu substanţe minerale dăunătoare este mai evidentă în apropierea obiectivelor industriale sau chiar a căilor rutiere. Gh. Excesul de fier din soluri mai ales în livezile înierbate este considerat una din cauzele apariţiei rugozităţii fructelor de măr (“russeting”). 1994). La cartofi. 1993). cenuşa sau ape industriale. Influenţa borului.) sunt plante indicatoare. uneori meiate sau mărgeluite (Vidaud. în urma unui dezechilibru între conţinutul în K+ şi Mg2+ prea mare şi conţinutul Ca2+ prea mic. este eliminat odată cu gazele de eşapament şi poluează terenul învecinat carosabilului pe o profunzime de 200-250 m lateral. sfecla. spre capătul de prindere pe vrej. La strugurii de masă. În Franţa se efectuează chiar stropiri (prin complexare cu alte tratamente) folosind concentraţii de 0. Plumbul. duc în mod frecvent la apariţia bitter pit-ului. La culturile de seră. mercurul este deosebit de dăunător pentru plante. care prezintă o coajă aspră.7 -0. Caracterizată prin apariţia unei reţele de celule moarte. Influenţa fierului. Magneziul are o importanţă la fel de mare ca şi a calciului. (“Jonathan spot”). la partea superioară a căpăţânii. Precipitând proteinele citoplasmei şi blocând unele enzime. . şi colab. Arsura umedă apare la salată. rugozitatea împiedică valorificarea lor superioară sau exportul. 1979). Rolul Mg2+ nu poate fi apreciat separat de Ca2+. animale şi om. deficitul de bor contribuie la formarea unor tuberculi mai mici.3 ppm (cartofi) şi 0. Îngrăşămintele foliare care conţin microelementele B şi Zn contribuie la prevenirea carenţelor şi la sporirea conţinutului în glucide din struguri şi fructe. Tetraetilul de plumb. La strugurii de masă. regăsit în fructe. N. Unele produse ca varza. Conţinutul de calciu din sol se corelează negativ cu capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă (Rostter. şi colab. dar cu exces de Mg2+. Putrezirea zonei pistilare (“blossom end rot”) la tomate şi ardei este datorată deficitului de Ca2+.. J.8% CaCl2 sau 0. ofilindu-se primele cînd conţinutul lui în sol este prea ridicat. În interior apare o pătare brună sub coajă.0% Ca(NO3)2..(Taşcă. ca o coajă de cartof pe mere. care se poate dezvolta şi în dreptul vaselor conducătoare. de formă neregulată.. Excesul de N şi Mg din solul livezilor. ţelina. carenţa determină formarea unor boabe înnegrite sau deformate. Carenţa în bor (B) cauzează unele tipuri de suberificări. se manifestă pe soluri cu deficit de Ca2+. colectează în mod natural cantităţi sporite de plumb.Bitter pit" sau în mod specific pentru soiul Jonathan. pătarea Jonathan. Mercurul devine nociv când depăşeşte pragul toxic de 2 ppm în soluri.S. deformaţi. mai ales la specia măr.În livezile de măr se manifestă pătarea amară (“bitter pit”).5 ppm (legume/fructe proaspete). sporeşte calitatea produselor recoltate. piersicile. O. precum şi unele emisii de gaze. din aceleaşi cauze. lignificate. sau deficitul în Ca din primăverile secetoase.. diminuând aspectul comercial al produselor horticole. Trandafirii (Rosa sp. limitează conţinutul între 0. 44 . pieloasă şi au adesea o crăpătură exterioară. Sursa de poluare o constitue diversele pesticide (organo-mercurice) care se utilizează. folosit la aditivarea benzinelor pentru modificarea cifrei octanice. Influenţa magneziului. carenţa Mg2+ provocată de excesul de potasiu.M. Conţinutul mediu al solurilor este de 10-16 ppm. contribuie la deshidratarea rahisului.8-1.

Dintre produsele horticole.2 ppm (specific numai pentru legumele de frunze).M.1 ppm (cartofi şi legume proaspete) şi de 0. Utilizarea sa în fabricarea utilajelor. de la jumătate până la dublu acestei doze (Oncescu. Compuşii staniului sunt toxici. Dintre produsele horticole proaspete. prin accidentul de la Cernobâl. În prezent. funcţionarea reactoarelor.06 ppm. mai ales în zonele de preparare sau de stocare. cartofi. salata şi fasolea. în timp ce varza şi tomatele le suportă. reprocesarea combustibililor) pot fi mai mari. 0. Utilizarea sa largă sub formă de produse cuprice în tratamentele fitosanitare.. poate fi conţinut şi în plante între 4-15 ppm. 10 ppm în cartofi şi 15 ppm în legumele proaspete. În anul 1986. datorită activităţilor miniere sau industriei energetice nucleare. Cuprul existent în sol în cantitate medie de 20 ppm. peste 150 ppm. Radionuclizi poluanţi pot fi identificaţi în mediu (probe de sol).03 ppm (legume de frunze) şi 0. Toxicitatea zincului se manifestă la un conţinut de peste 400 ppm în sol. se acumulează mai ales în legumele rădăcinoase. pe întreaga emisferă nordică. M.S.M. din zone unde funcţionează ramurile energetice nucleare (prepararea combustibililor.M. spre deosebire de cationii necombinaţi. valorile pentru România fiind inegale în funcţie de zona geografică şi altitudine.etc. Accidentele sau disfuncţionalităţile în manipularea. Concentraţia este mult depăşită în jurul uzinelor unde se utilizează în aliajele anticorozive. Iodul-131 a dispărut prin dezintegrare în decurs de 1 lună.S.S. Cadmiul din soluri este în concentraţie normală de 0. utilizarea sau depozitarea materialelor şi deşeurilor radioactive contribuie la sporirea riscului de poluare cu radionuclizi. dar cesiul-137 a fost absorbit. deşi în fiecare an valorile individuale pot oscila cu 5µ Sv în medie. au sporit poluarea legumelor şi fructelor proaspete sau prelucrate în acest element. sunt 3 ppm (cartofi) şi 5 ppm (fructe şi legume proaspete).05 ppm (fructe proaspete). dar devine toxic peste 20 ppm. Numeroase utilaje sau ambalaje contaminează podusele horticole cu care vin în contact.M. levigat sau încorporat în organismele vii într-un interval mai îndelungat (1987-350µ Sv. Conţinutul maxim conform O. Prevederile O. precum şi numeroasele întrebuinţări industriale (instalaţii de distilare. Din anul 1963.1989). poluarea 45 . este de 0. atunci când au staniu sau zinc în compoziţia pieselor sau materialelor componente. ambalajelor sau vaselor alimentare este dăunătoare.05 ppm la alte legume sau fructe proaspete. iar plantele între 8-15 ppm. spanacul. Solurile noastre conţin în medie circa 50 ppm Zn.Limitele maxime conform O. Valorile locale. datorită acţiunii sale cancerigene şi toxice. iradierea suplimentară datorată accidentelor este considerată sub 100µ Sv (75µ Sv în 1990). iar în 1988-300µ Sv). admit Zn pană la 5 ppm în fructe proaspete. Limitele maxime O. experienţele militare au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 µ Sv. Staniul nu este permis în compoziţia produselor horticole conservate. sunt între 0. Conţinutul în radionuclizi a crescut de asemenea în mod constant în anumite zone.S. Staniul (cositorul) şi zincul. rezistă mai puţin la concentraţiile sporite de cadmiu. Secundar. iradierea suplimentară a fost de 1250 µ Sv.).

6. Totalul substanţelor nefermentescibile organice este de 63 g/l la care se adaugă şi 2 g/l substanţe minerale solubile. Substanţa uscată solubilă este determinată refractometric şi se exprimă în g% s. respectiv în produsele horticole. extractul nefermentescibil a fost de 65 g/l: 40 g/l sorbitol. În industria zahărului se folosesc gradele Brix pentru exprimarea aceloraşi valori. hormoni vegetali. etc). În funcţie de rolul pe care-l îndeplinesc în organismul vegetal.7. care diferă în funcţie de specie.). Substanţa organică solubilă.2. în sensul de grame s. Conţinutul în glucide al produselor horticole 46 . protide. -substanţe cu rol activ (vitamine. 2. substanţe fenolice. Substanţa uscată solubilă este constituită din glucidele solubile şi substanţele neglucidice solubile care influenţează împreună indicele de refracţie al extractului apos. substanţele organice care intră în componenţa acestora se împart în mai mai multe grupe : -substanţe cu rol plastic. substanţele organice se împart în substanţe organice insolubile şi substanţe organice solubile. amine. în curs de adaptare şi de aliniere cu prevederile similare din standardele internaţionale. 3 g/l acid galacturonic. Cele mai folosite tabele de echivalare au fost întocmite pentru struguri şi mere. substanţe volatile care conferă mirosul şi aroma.s.cu radionuclizi se poate produce şi de la cenuşile termocentralelor care funcţionează pe bază de cărbuni. fitoncide. cu excepţia Germaniei. la rândul ei poate fi fermentescibilă sau nefermentescibilă. enzime. (sau grade refractometrice). aproximările) sunt adesea mai mari decât valorile reale (tab. etc).3% substanţă uscată solubilă. 10 g/l acizi organici. 2. -compuşi cu rol complex (alcaloizi. Nu este corectă identificarea între substanţa uscată solubilă şi conţinutul în glucide.s. Substanţele solubile nefermentescibile (în limbaj tehnic “nezahărul”) din musturile de fructe sunt numeroase. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă.8.u. -compuşi rezultaţi din metabolismul intermediar (acizi organici. Există însă formule de calcul şi tabele de echivalare. obţinut în condiţii de laborator dintr-un anumit produs horticol. La un must de cireşe filtrat (caz concret).La sâmburoase. glicozide.constitutiv (glucide. etc). sorbitolul şi acizii organici sunt principalii reprezentanţi.u. dar rezultatele (evaluările. Legislaţia calităţii din România conţine prevederi restrictive referitoare la limitele admise. iar în multe lucrări tehnice de specialitate din Occident.%. lipide). Din punct de vedere al solubilităţii în apă. din cartea galbenă 2. 3 g/l substanţe tanante. gradele Brix se utilizează. amide. având 14. 4 g/l glicerină.De facut tbelul 3. 3 g/l protide.

dar şi la ceapă sau morcovi. Legumele rădăcinoase se recoltează în faza maturităţii depline. La piersici se înregistrează scăderea cea mai evidentă la temperatura mediului ambiant (de la 9. conţinutul în glucide totale al fructelor creşte. La vişine. hidraţi de carbon. La pere. agrişe.5%. Pe parcursul păstrării. pepenii galbeni şi verzi. şi alţi factori. Dinamica glucidelor totale. În biosinteza acizilor organici. scăderile sunt nesemnificative. Ele caracterizeaza produsele din punct de vedere al conţinutului în glucide. La ardei.şi diglucide. cireşe. sau o aproximare. lipidelor sau protidelor. castane. La fructele din România. În timpul maturării. prune. Dintre produsele horticole mai cunoscute. Noţiunea analitică de glucide totale Glucidele sunt produsul primar rezultat din fotosinteză. mere. 47 . Glucidele totale sunt definite ca proporţia de mono. gogoşari.8% (usturoi). În literatura de specialitate. La cireşe are loc o creştere de la 2.8. scăderea conţinutului glucidelor totale pe parcursul păstrării este de aproximativ un procent. temperatură. durata de păstrare.8% într-o singură lună de maturare pe pom. compoziţia atmosferei. exprimate procentual faţă de substanţa proaspătă comestibilă a unui produs (g %). I. zmeura are un conţinut mediu de numai 4. carbohidraţi. procentul sporirii mono. în funcţie de anul sau ţara de provenienţă. morcovii. păstârnacul.2. fără a preciza care anume sunt aceste glucide. hemiceluloza). hemiceluloza etc. tomate.0%). Pe parcursul păstrării evoluţia conţinutului în glucide totale depinde de specie. gutui.3%). Rolul lor în ţesuturile vegetale este plastic (celuloza. pătrunjelul.35%.9%/+30. La struguri sau caise. vişine) au un conţinut maxim de glucide totale de peste 10%. piersici.). nuci. căpşune. homopoliglucidele (amidon şi celuloză) şi heteropoliglucidele (substanţe pectice. diglucide etc. conţinutul în glucide totale scade. usturoiul) şi 13 specii de fructe (afine. creşterea este relativă.şi diglucidelor în timpul păstrării fiind de +0.2% (cartofi) şi 25. care trebuie să fie supraunitar.Este de fapt o evaluare. conţinutul în glucide totale creşte ca urmare a hidrolizei acestuia în glucide cu moleculă mai simplă. în timp ce la 00C scăderea este redusă (9.1.35%-9. gume vegetale. poate avea loc şi o creştere a conţinutului în glucide totale. caise. În produsele horticole sunt conţinute în cantităţi mai importante trei grupe de glucide: glucidele hidrosolubile (monoglucide. la 5.6% (Burzo.) sau energetic (monoglucidele). cireşe. 7 specii de legume (ceapa. urmare a pierderii apei din ţesuturi. care poate fi identificată prin stabilirea raportului între conţinutul în zaharoză şi monoglucide. iar strugurii au conţinutul mediu cel mai ridicat (16. prune. pere. care conţin amidon. Conţinutul mediu de glucide totale la legume se încadrează între limitele de 1. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole.2% la 8. sunt utilizaţi produşii intermediari ai metabolismului glucidelor.. zaharuri etc. 1986). struguri. mai sunt folosite pentru glucide şi următoarele sinonime: zaharide. substanţe hidrocarbonate. substanţe dulci. La multe legume sau fructe.88%).

esteri derivaţi ca acidul fitinic etc. sau de mediul în care este dizolvat glucidul respectiv (vezi fructoza). Amestecul de 60% fructoză şi 40% zaharoză în soluţie de 10% este cu 30% mai dulce decât soluţia de 10% fructoză pură...6 5. prune (peste 2%). şi colab.8. J.0 .5%). Puterea de îndulcire a unor glucide hidrosolubile Specificare Zaharoză Fructoză Zahăr invertit (78%s. din această cauză par adesea mai puţin dulci. căpşune.2. Ea este influenţată în mod complex de concentraţie.2. hexoze). temperatură. Pe lângă monoglucide.6 2.u. pH.4 7. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole Glucoza şi fructoza (monoglucide. Diferite substanţe îndulcitoare nutritive (glucide) sau nenutritive.3-8.5 (1.3 1.7 6. Richter.) . la un conţinut similar în glucide hidrosoluibile.1%).1990.9 0. cireşe (6. cireşe (5. C. 1990) Specia Mere Coacăze Struguri Pere Tomate Zahăr total (g/ %s. Fructele sâmburoase conţin în mod predominant glucoză.2 8.1) 0. prune (peste 2%).7.2%). Fructoza (levuloza) este conţinută în proporţie mai mare în struguri (7.2 7.5 . din cauza fructozei care predomină.0 1.În ultimele 48 .33%).p.1.3%). Tabelul 2.8 10.0 1. la t0C<100C si la pH neutru sau slab acid. afine.6 (0. Koch. Bibliografia existentă oferă uneori date neunitare în legătură cu puterea de îndulcire a diferitelor glucide hidrosolubile (Ternes.p.1 14. şi colab. în produsele horticole se găsesc în stare liberă şi derivaţi ai acestora (polialcooli de tipul D-sorbitolului şi mezoinozitolului. precum şi zaharoza (diglucid) sunt cele mai importante glucide hidrosolubile din majoritatea fructelor şi legumelor.9 0. de mărire a puterii de îndulcire în amestec.) 11. manifestă între ele (indiferent de grupă) un efect sinergic.J. ceapă. coacăze.6 1. afine (3. S.2 - Glucoza (dextroza) se găseşte în cantităţi mai mari în struguri (7. pere.8 .6 după Răşenescu. Fructoza are puterea de îndulcire maximă în concentraţii mai mici. deoarece nu depinde de un singur factor. W. pere..) Glucoză Maltoză după Bodea. fructele seminţoase par mai dulci.1%).8.0. 1965 1.0. I. varza albă.9-6.7) 0. Deşi au un conţinut în glucide mai redus. 2. Tabelul 2. coacăze.0 2.) este subiectivă. 1986 etc. Conţinutul în glucide la unele specii horticole (după Kays.3 2.8 Glucide hidrosolubile (g/%s.) Glucoză Fructoză Zaharoză 1. căpşune.7. mere (5. G. 1987 100 173 130 74 32 Determinarea puterii de îndulcire (tab.1 3.0 1. 1989.

8%). dar la prune şi pere asistăm la o scădere a conţinutului de zaharoză în fructele mature. Repartizarea în ţesuturile produselor horticole a acestor glucide este inegală.4%). caise şi mere. de glucoză şi fructoză se numeşte zahăr invertit. în cazul nostru un glucid cu moleculă simplă. este folosită pe scară largă în diverse sectoare ale industriei alimentare din Occident. conţinutul în fructoza se poate dubla în 6 luni de păstrare (caz concret. care se găsesc frecvent în legume şi fructe. corelată cu scăderea conţinutului în D-sorbitol. rezultate prin polimerizarea aceluiaşi tip de monomer.1%).4-0.5%). caise (5. În mere. La polarimetru se poate observa modificarea (inversia) planului de vibraţie a luminii polarizate de la dreapta (zaharoză) spre stânga (zahăr invertit). gutui (1. Arabanii sunt pentozani rezultaţi din polimerizarea arabinozei. dar şi de la peduncul spre caliciu. fructoza predomină asupra glucozei. Amestecul echimolecular format. D-glucoza (α )D20=+52. care crează saturarea senzaţiei de dulce. La struguri. la aceste specii. Între acumularea de celuloză şi cea de pentozani se constată un paralelism.2%). mere şi pere (3.5%. Hidroliza zaharozei (în mediu acid sau în prezenţa enzimei invertază) este numită inversie sau invertire. îndeplinind rol de poliglucide de rezervă. 2.8. Hexozanii sunt formaţi din hexoze.6%). Pe parcursul păstrării. piersici (5.3.5-3. orice adaus nu are efect suplimentar.7% la 6.50 şi D-fructoza (α )D20= +920. coacăze. Se găsesc în cantităţi mari în zmeură (2. terminate cu o moleculă de zaharoză.decenii. Dacă la început acumularea glucozei este mai intensă. fructoza obţinută din porumb prin procedee enzimatice. Zaharoza are puterea de îndulcire maximă la o concentraţie a soluţiei de 20%. pere şi prune. Conţinutul în zaharoză creşte continuu pe parcursul maturării la piersici. prune (peste 2%). în timpul creşterii şi maturării. păstârnac. Inulina este un fructan compus dintr-un lanţ de 25-35 subunităţi de fructoză. precum şi de la zonele verzi către zonele colorate în galben sau roşu Dinamica glucidelor hidrosolubile în diferitele produse horticole este un caracter de specie.7%).2%. conţinutul în glucide hidrosolubile creşte din interior spre exteriorul fructului. raportul se modifică tot mai mult în favoarea fructozei. Zaharoza se acumulează în pepeni (9. Diglucidul are (α )D20= +66. de la 3. creşterea continuă. În fructe arabanii şi xilanii constituie 0. Denumirea lor provine de la monomerul constituent. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole Homopoliglucidele sunt substanţe macromoleculare. Peste această concentraţie.) Raportul glucoză-fructoză rămâne la cireşe constant pe parcursul creşterii şi maturării. La mere. Se găseşte în 49 . Pentozanii au drept monomer pentozele. Fructanii ( fructozanii) au ca monomer D-fructoza.50 iar monoglucidele componente. La mere şi la pere. Macromoleculele inulinei au dimensiuni mai mici decât cele de amidon şi solubilitate în apă. Fructoza se acumulează permanent în mere. ca însoţitori ai substanţelor pectice. mere (1. pe parcursul maturării se produce o inversare. la supramaturare.

).cantităţi mai importante în organele subterane de depozitare (rădăcini şi tuberculi de Compositae (Dahlia. Proba cu iod . Merele au la maturitatea optimă de recoltare în vederea păstrării între 3.11. din centru spre periferia fructelor (fig.61. Depusă în ţesuturile parenchimatice de depozitare. iar dintre fructe castanele (27%) şi nucile (13-14%). Asparagozina este în sparanghel. amidonul va fi prezent în proporţie de 75-90% din secţiunea transversală a perelor şi 40-60% din cea a merelor.2. cele mai importante poliglucide din ţesuturile vegetale.Cichorium. format din amiloză (componenta liniară) şi amilopectină (lanţuri ramificate).35% amidon (Gherghi.şi colab. prin hidroliză enzimatică este pusă la dispoziţia plantei sub formă de D-glucoza. În fructele pomacee. sursă de energie pentru procesele metabolice. fapt care poate fi constatat după 140 de zile de păstrare la 0 0C. Este cea mai importantă substanţă de rezervă din plante. Glucanii (glucozanii) sunt formaţi din D-glucoză. La fructele recoltate la momentul optim. Hidroliza are loc radiar. înaintea coacerii. La maturitatea fiziologică acest procent scade la 0.9%. amidonul se găseşte în cantitate maximă în perioada de prematuritate. având ca reprezentanţi amidonul şi celuloza.A.. 50 . Amidonul este de fapt un poliglucid neunitar. Un conţinut ridicat în amidon au dintre legume cartofii (16-17% soiurile pentru consum şi 20-22% soiurile pentru industrializare) sau fasolea păstăi (3%).25% şi 6. în scopul păstrării.Taraxacum). 1983).

Cartofii depozitaţi la temperaturi mai scăzute de +40C manifestă fenomenul (reversibil) de îndulcire. caracterizat prin intensificarea hidrolizei amidonului şi creşterea conţinutului în glucide hidrosolubile.substanţa uscată solubilă (g%). F indicele Streif = Pri · IR unde. frites) nu este permisă îndulcirea.fermitatea (kg/cm3).2. F. Codul european pentru aprecierea gradului de hidroliză a amidonului necesar stabilirii gradului de dezvoltare (evoluţie în maturitate a merelor) Nota (de la 1-10) acordată la proba cu iod serveşte la calcularea indicelui Streif. Această evoluţie este corelată cu un consum de energie mai ridicat şi cu blocarea activităţii unor enzime. La cartofii destinaţi semipreparatelor industriale (chips. Îndulcirea cartofilor. Hidroliza se amplifică şi 51 .11.nota probei cu iod (1-10).Figura. care determină la prăjire apariţia unei nuanţe maro (caramelizare) necomercială. necesar aprecierii mai corecte a momentului de recoltare. Pri. IR.

Boabele de mazăre din soiuri cu bobul neted cu diametru peste 8 mm şi amidon peste 3% sunt predispuse la amidonare. menţionăm : migdalele (15-17%). Fertilizarea excesivă cu azot favorizează şi ea creşterea cantităţii de amiloză şi mărirea raportului amiloză-amilopectină (Bereşiu. mănunchiurile acestor lanţuri paralele formând microfibrile. Conţinutul în celuloză al produselor horticole este în general sub 1%. 1995). Dintre produsele horticole bogate în fibre. Prin fierbere şi gelificare. Datorită acestor proprietăţi. feniculul (3%). prin pieliţa plesnită. şi colab. coacăzele negre (7%). alunele. Celuloza este un poliglucid cu macromolecule liniare. la produsele horticole. Cea mai mare capacitate de legare a apei. Conţinutul în fibre al produselor horticole este totdeauna mai mare decât conţinutul în celuloză. Un conţinut mai ridicat în glucide solubile (6-8%) şi mai scăzut în amidon (2%) caracterizează boabele mai fine. Ileana. mazărea. ţelină. sau având amiloză cu o masă moleculară mai mică. iar la răcire se produce plesnirea pieliţii bobului. fenomen care duce la o separare mai uşoară. Reziduul din conservele amidonate constă exclusiv din amiloză. influenţând mărimea granulelor şi gradul de făinozitate. Se manifestă ca o tulburare a lichidului de acoperire din borcane sau cutii şi poate evolua până la gelificare. fiind mai mare doar la conopidă..C. fasolea păstăi (5%). Fibrele vegetale. Insolubile în apă. castanele. varza de Bruxelles (4%). Ele aparţin varietăţii zaharate. drenează din intestin. datorită structurii sale ramificate. Dintre toate produsele naturale. corelat cu diametrul grăuncioarelor şi calibrul acestora. varză (168%). Soiurile cu un conţinut în amiloză scăzut. grăuncioarele de amidon se umflă. hemiceluloze şi substanţe pectice. var. au un important rol în alimentaţie. conopidă (68%). zmeura. Conţinutul în amiloză este şi el implicat în acest fenomen. murele. sunt preferate pentru industrializare în tot mai multe ţări. odată cu apa. aceste molecule (liniare) se umflă. rotunjind membranele celulare.la declanşarea încolţirii. în timpul tratamentelor termice. bobul. 1976). temperatura medie de gelificare este mai scăzută. Cartofii au în medie 23% amiloză şi 77% amilopectină. Amidonarea conservelor de mazăre verde este un defect de fabricaţie. o serie de substanţe foarte nocive care au efect cancerigen (rezultate din descompunerea sucurilor digestive biliare). ţelina. asmăţuiul. ele au o mare capacitate de absorbţie şi de legare a acesteia. urmate de mere (177%). Cauza directă este difuzarea amidonului din boabe. fasole verde. Prin opărire. coacăzele roşii (8%). o au fibrele de morcovi (208g apă/100g). medullare). Sfărâmarea cartofilor la fierbere se datorează în primul rând conţinutului celulelor în amidon. compuse din celuloză şi substanţe pectice. Fibrele de celuloză împachetate dens. înconjoară celula în straturi suprapuse care se încrucişează. tărâţa de grâu are 52 . (Favier. J. cartofi (48 %). anghinarea (9%). agrişe şi coacăze negre. sau cu bobul zbârcit (Pisum sativum. Aceste fibre sunt cimentate într-un liant format din alţi polimeri vegetali. pătrunjelul (6%). Cu cât creşte conţinutul în amiloză din amidon. Amilopectina nu gelifică.

Sunt compuşi coloidali.L.7-3. alături de gumele vegetale şi hemicelulozele. căruia îi conferă o consistenţă mai mult sau mai puţin gelatinoasă.4%). 30. purificată şi concentrată. Substanţele pectice (“pectos”=coagulat) constituie o clasă de polimeri vegetali cu masă moleculară variabilă (35.3% (coacăze negre). prin hidroliză disociază în componentele sale: acizi pectinici. având un grad de metoxilare redus (sub 4%). în funcţie de componenţă şi concentraţie. valori minime întâlnim la ceapă (0. Un consum de 12-24 grame fibre alimentare pe zi este indispensabil pentru sănătatea noastră.000 la coacăze.000 şi 120.2% (vişine) şi 0. Scheletul de bază. Acest lanţ macromolecular este esterificat cu metanol şi asociat cu diverse poliglucide secundare (galactani. A. 1987). Pectina se foloseşte la gelificarea gemurilor (20g/kg) şi marmeladelor (10 g/kg). Conţinutul mediu în substanţe pectice al fructelor din ţara noastră oscilează între 0. Specificitatea acestor compuşi este datorată mărimii macromoleculei poligalacturonice. Conţinutul în heteropoliglucide al produselor horticole Heteropoliglucidele sunt substanţe macromoleculare.8.05%). Pectina industrială este extrasă din material vegetal. celuloze şi lignine. Pectinele comerciale au masa moleculară între 35.cea mai mare capacitate de legare a apei (450%).4. etc). Trebuie menţionat însă faptul că la majoritatea fructelor. consistenţa şi permeabilitatea acestora. Masa moleculară este diferită. la pH=2. 200. Conţine acizi pectinici solubili în apă cu un grad de metoxilare variabil. Insolubilă în apă.5%) şi fasole verde (1. conţinutul 53 . în funcţie de provenienţă: 270. sparanghel. Substanţele pectice sunt cele mai reprezentative heteropoliglucide din produsele horticole. din acid poligalacturonic.000). 2.35%).000-360. rezultatul unor polimerizări la care participă două sau mai multe tipuri de monomeri (Lehninger. Acizii pectici (pectaţi) corepund unor lanţuri macromoleculare care conţin între 5 şi 100 de resturi poligalacturonice.000 la sfeclă. Cei cu masă moleculară mai mică se găsesc solubilizaţi în sucul celular. morcovi (1. Protopectina (pectoza) este substanţa pectică a fructelor verzi. precum şi poliglucidelor asociate.000.9-1. capabili să formeze geluri. 10-20. pot gelifica rapid. Sunt solubili în apă şi au o capacitate de gelificare redusă. cu soluţii de zaharoză. xilani. Materia primă cea mai folosită este albedo-ul (mezocarpul) citricelor şi tescovina de mere din care s-a extras sucul. acizi pectici. determinând rigiditatea. componente principale ale lamelei mediane dintre pereţii celulari. chiar la încălzire. gradului de metoxilare (esterificare cu alcool metilic= grupări metoxil -O-CH3).000 la citrice. tomate. dovleac (0. care diferă în funcţie de tehnicile de extracţie.2.000 la mere. este format din monomeri de acid D-galacturonic. Acizii pectinici (pectinaţi) au lanţuri macromoleculare care conţin 100200 resturi D-galacturonice şi un grad de metoxilare ridicat (grupări metoxil peste 50%).3-1. hemiceluloze. iar unele tipuri se utilizează pentru obţinerea de produse hipocalorice.2-0. La peste 72% grad de metoxilare.4%). glucide. arabani.. cărora le asigură rigiditatea ţesuturilor. La legume. iar valorile medii cele mai mari la varză (1.

poate fi urmărită ca proces caracteristic la fructele pomacee. Depolimerizarea şi scăderea gradului de metoxilare sunt caracteristice fiecărei specii. Factori activatori sau inhibitori sunt temperatura. Sfărâmarea la fierbere se produce şi datorită formării substanţelor pectice solubile (8-14% în finalul păstrării).000). bactericidă şi detoxifiantă. pe seama creşterii proporţiei de substanţe pectice solubile(tesuturile devin mai moi). Sunt heteropoliglucide solubile. l983). Protopectina (care le conferă duritatea) scade cantitativ. Sunt substanţe cu rol protector. fenomen asociat cu maturarea. Prelucrarea culinara a cartofilor. Acidul galacturonic inactivează putrefacţiile. Gumele vegetale sunt exudate vâscoase sau uscate. la copiii cu deranjamente stomacale sau diaree. sau de piersici (Gherghi A. Muncitorii din industria chimică. Formând geluri care înglobează o mare cantitate de apă. sau la fructele de migdale. pHul. Între lanţurile sale galacturonice există numeroase legături chimice de tip eter sau ester. Insolubilitatea iniţială a protopectinei se datorează structurii sale complexe. procentul de spargeri a depăşit 25%. pe seama protopectinei. acizi uronici şi alte substanţe. precum şi de intensitatea metabolismului. Mg2+. intoxicate. expuşi intoxicaţiilor cu substanţe nocive. O dietă similară se recomandă la persoanele bolnave de ulcer. Merele şi morcovii în stare crudă sau fiartă nu trebuie să lipsească din hrana copiilor. substanţele pectice evoluează de-a lungul tractului gastrointestinal. vor consuma şi ei aceste produse. iar gelurile pectice absorb substanţele toxice. eliberând şi individualizând acizii pectinici. care se semnalează pe trunchi la cireşi. Evoluţia conţinutului în substanţe pectice. minieră sau energetică nucleară. Hidroliza gumelor vegetale 54 . având o structură macromoleculară care include pentoze. dar şi prin intermediul Ca 2+. celuloza şi hemiceluloza.Ele depind de complexitatea moleculelor de substante pectice. Lamela mediană.. şi colab. a vitaminelor A şi B. La piureurile vâscoase şi lipicioase procentul de spargeri a celulelor este de 10-25%. care cimentează celulele între ele. pe parcursul maturării. Consistenţa piureurilor se datorează integrităţii pereţilor celulari. Importanţa alimentară şi dietetică.5% din substanţa proaspătă.000300. nemaifiind pufos. Fermitatea structo-texturală scade. care favorizează absorbţia carotenilor. la pruni.de tipul de enzime pectolitice. cu masă moleculară mare (50. diferite de la specie la specie. exercitând o acţiune cicatrizantă. Arsurile şi plăgile infectate se tratează şi cu unguente sau alte medicamente care conţin geluri pectice. Procesul de transformare se continuă şi în perioada de păstrare. iar când piureul devine o pastă. Hidroliza enzimatică sub acţiunea protopectinazelor scindează aceste legături. Se recomandă folosirea la fabricarea fulgilor deshidrataţi a tuberculilor de cartof din soiuri cu pereţi celulari mai groşi de 6 microni.maxim de substanţe pectice depăşeşte 1%. uneori asociindu-se cu scăderea cantităţii totale de substanţe pectice. hexoze. prezenţa unor anioni sau cationi etc. Componenta principală a acestor pereţi sunt substanţele pectice (peste 50%). care reprezintă 1. Acizii pectinici componenţi se găsesc sub formă de pectinat de calciu şi magneziu. este modificată mai mult prin prelucrare culinară.

Hemicelulozele cu masă moleculară mai mică sunt uşor hidrolizabile. dacă este raportat la substanţa uscată (30%). 2. iar conţinutul minim se constată la mere (0. dar ridicat în patru aminoacizi esenţiali. pătrunjelul şi prazul.. fasolea verde. Conţinutul în protide al produselor horticole 2. Legumele din grupa verzei au protide cu un conţinut mic în triptofan. alături de manani.datorită conţinutului în aminoacizi esenţiali. cartofii. Conţinutul mediu al legumelor oscilează între 6.9%. Gumele sunt implicate în reacţia de apărare a plantei la atacul de agenţi patogeni sau lovituri mecanice. leucină.3%) şi nucile (l6. sau higroscopicităţii (la organele suculente). H. Datorită vâscozităţii lor. la fabricarea substanţelor aromate protejate. iar la unele specii în celule secretoare specializate. se întrebuinţează ca agenţi antispumanţi sau coloizi protectori. Rolul lor fiziologic este de reglare a echilibrului hidric (seminţe).5% (usturoi. 2. Tuberculii de cartof asigură circa 10% din protidele necesare organismului. S.J. Nu prezintă o compoziţie bine definită. Cu etc. Mg. Hemicelulozele sunt heteropoliglucide neomogene. mazărea verde) şi 0.3%) şi pere (0. În structura unor protide se întâlnesc S.) variază în raport cu specia.9. Cele cu masă moleculară mai mare sunt greu hidrolizabile şi au rol plastic. galactani sau acizi pectinici. xilozei. O. manozei. 1990). Spanacul este considerat o sursă foarte valoroasă de protide vegetale. ciupercile. P. arabinozei. conopida. fiind formate din xilani (30%) şi arabani. conţinând C. Mucilagiile sunt polimeri heteropoliglucidici care se găsesc în stare liberă în citoplasmă. Sunt substanţe cu proprietăţi hidrofile. N.9. într-o perioadă când produsele proaspete sunt deficitare. lizină şi treonină.de la prun a permis identificarea în compoziţia lor a galactozei. Aceste protide au o valoare biologică ridicată. dar care conţin toţi aminoacizii esenţiali. izoleucină. în pereţii celulelor vegetale şi participă la consolidarea acestora. Au o structură cuaternară. Boabele uscate de mazăre conţin 22. fiind poliglucide de rezervă. 55 . soiul sau ţesutul analizat. provenind de la specii vegetale din alte zone geografice. contra depunerii suspensiilor în sucurile de fructe. histidină şi arginină. pentru prevenirea cristalizării zahărului în unele produse sau pentru reglarea gradului de îngroşare la diferite preparate etc. iar cele de fasole 21. La fructele din ţara noastră un maximum de conţinut în protide îl au migdalele (18. Legumele mai cunoscute care conţin peste 2% protide sunt: spanacul. ramnozei. Fe. care se găsesc alături de celuloză.5%).9.3%. acidului glucuronic etc (Kays. În industria prelucrătoare se folosesc astfel de compuşi.1 Generalităţi despre protidele din produsele horticole Protidele constituie o clasă de substanţe organice de mare importanţă fiziologică şi structurală.4%). Conţinutul produselor horticole în protide (tab. broccoli. Legumele de la care se consumă frunzele au un conţinut important de protide.6% (castraveţi).

sunt bogate în arginină şi acid glutamic. la alte soiuri conţinutul este mai mare (la Chardonnay de 595 mg/100 ml. leucina. fragi) şi cu un conţinut redus (mere.aspartic-748 a. Nuciferele. Gherghi şi colab. cât mai ales aspectele calitative (identificarea tuturor aminoacizilor liberi) la fiecare produs.aspartic-620 a. strugurii în arginină şi metionină. metionina. la Cardinal de 674 mg/100 ml). dar şi fasolea 56 . Atât aspectele cantitative.glutamic-924.aspartic-726 a.1 22. care sunt protidele cele mai simple. zmeură). stadiul de creştere şi dezvoltare.glutamic-910.tomate. (după Keys. În produsele horticole se găsesc atât aminoacizi. Tabelul 2. produsele horticole se împart în patru categorii: bogate (struguri.glutamic-669.2. 2 cu caracter acid.4 Aminoacizi esenţiali (mg/g azot) 2426 2389 2082 2332 2253 1905 Total aminoacizi (mg/g azot) 5998 5662 4910 5591 5170 5205 Conţinut maxim în unii aminoacizi (mg/g azot) a. la care se adaugă în cazul copiilor al nouălea (histidina).9. pe când epiderma fructelor 0.În cadrul aceleiaşi specii. La struguri s-au evidenţiat deosebiri între soiuri. cât şi peptide sau proteine..glutamic-369. 2. 4 cu carcter bazic etc (A. mezocarpul conţine în medie numai 0. la fasolea boabe (uscată) între 20% şi 24%. Conţinutul variază şi de la un ţesut la altul.J. treonina. La merele din soiul Golden Delicious. rezultate din unirea aminoacizilor în molecule şi macromolecule tot mai complexe. valina. cu conţinut mediu (caise. Principalii aminoacizi din legume şi fructe sunt în număr de 37. la unele produse horticole.glutamic-991. 1983).. Nucile. a. S. soi.18% şi 0. a.de exemplu.Conţinutul în aminoacizi liberi depinde de specie. aspectele dinamice şi corelarea lor cu procesele fiziologice.72%. se află încă în studiu. a.6 2.9 Conţinutul în protide după recoltare.glutamic-700. a. revent). triptofanul şi lizina). alunele.24% protide. în funcţie de soi: la mere între 0.1 2. Unele soiuri au sucul sărac în aminoacizi ( la Riesling de 200 mg/100 ml). a.aspartic-1300 Aminoacizii esenţiali sunt acei aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi de organismul uman şi trebuie asiguraţi în mod obligatoriu de o alimentaţie echilibrată. 1990) Specia Mazăre (seminţe) Fasole (seminţe) Cartofi (tuberculi) Mazăre (boabe verzi) Fasole (boabe verzi) Mere (fructe) Proteine (g /%) 20. dintre care 14 cu caracter neutru. a. limitele de variaţie a conţinutului în protide sunt destul de largi.4 0.aspartic-750 a. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole În funcţie de conţinutul în aminoacizi liberi. Fiecare specie este mai bogată în anumiţi aminoacizi.35%. Ei sunt în număr de 8 pentru persoanele adulte (izoleucina. coacăze. prune.0 6. tehnologia de producţie sau de valorificare. cireşe. fenilalanina.aspartic-775 a.

Conţinutul în proteide al produselor horticole Proteidele sunt substanţe macromoleculare. tomate. alcătuite atât din aminoacizi. în produsele horticole au fost identificate două: albuminele şi globulinele.9. care participă la procesele de oxidoreducere. La aceeaşi globulină. castraveţi. pepeni verzi etc. Au proprietăţi emulgatoare (ajută emulsionarea). Participă la numeroase procese de oxido-reducere. Aceşti compuşi iau naştere fie prin unirea aminoacizilor liberi. Heteroproteidele sunt macromolecule proteice care conţin o grupare prostetică (neproteică). unde participă direct în desfăşurarea proceselor vitale din celulele vegetale. Glutationul redus acţionează ca antioxidant pentru acidul ascorbic. Au un rol important în solubilizarea şi transportul lipidelor şi al unor substanţe liposolubile. Intră în constituţia unor structuri celulare şi intracelulare (membrane. Se consideră că are şi rol antitoxic. Din cele şapte grupe mai importante. Legumelina din mazăre. imunologică şi plastică. morcovi. Holoproteidele sau proteinele îndeplinesc patru funcţii: enzimatică. mitocondrii etc. funcţionează drept coenzimă. Globulinele au o reacţie mai acidă decât albuminele. amandina (migdale) sunt mai cunoscute. Albuminele sunt răspândite la numeroase specii şi în toate organele vegetale.9. Boabele de mazăre verde sunt mai bogate doar în treonină şi lizină. tuberina (cartofi). datorită solubilităţii în apă a părţii proteice şi insolubilităţii părţii prostetice. Are rol în menţinerea potenţialului redox. cât şi din substanţe neprotidice (neproteice).). apar de asemenea diferenţe.boabe sau arahidele. energetică. Globulinele sunt mult mai răspândite. reprezentând 50% din totalul proteinelor utilizate ca substanţe de rezervă. conţin în cantitate mai mare toţi aminoacizii esenţiali. legumina din fasole deosebindu-se de legumina din mazăre. distingem holoproteide (“holos”= întreg. Se găsesc în cantitate mai mare în citoplasmă şi în nucleul celular. seminţe. Glutationul este o tripeptidă răspândită în regnul vegetal. alături de leucină şi glicocol. Cromoproteidele au ca grupare prostetică pe unii compuşi cu nucleu porfirinic. În stare redusă sau oxidată. 2. faseolina din fasole. ciuperci. Au fost identificate globuline şi în spanac. Diversele globuline diferă între ele prin conţinutul de aminoacizi (număr şi cantitate). Au fost puse în evidenţă în mere. În funcţie de compoziţia chimică. cu totul) formate numai din aminoacizi şi heteroproteide. Legumina este o albumină identificată în mazăre şi în alte leguminoase. datorită conţinutului mai ridicat în acid glutamic şi acid aspartic. legaţi prin legături peptidice. precum şi la sinteza glucidelor prin fotosinteză. formate din aminoacizi uniţi prin legături peptidice. Un exemplu este cloroglobina 57 . În produsele horticole există numeroase cromoproteide cu funcţii enzimatice.3. tomate. Lipoproteidele au componenta prostetică de natură lipidică. fie prin scindarea proteidelor. Conţinutul în peptide al produselor horticole Peptidele sunt compuşi formaţi din 2-4 aminoacizi. 2.4. provenind însă de la specii diferite. cum ar fi carotenoizii sau sterolii.

Raţia proteică a adultului nu trebuie să coboare sub 100 g proteide.C. 2. conţinutul de cloroglobină este de 0. cetonele.5%). cicoarea creaţă (13 g/100 Kcal). La fasolea de grădină. La legume oscilează între minimum 0.2%).. După încă 5-10 zile. Conţinutul în lipide al produselor horticole 2. acumularea atât a aminoacizilor liberi. participând la structura membranelor celulare şi la reglarea permeabilităţii acestora.10.5%). esterificaţi cu diferiţi alcooli.1-0.10. În alcătuirea unor lipide intră şi alţi compuşi. din care minimum 50% să fie proteide de origine animală (mai bogate în aminoacizi esenţiali). În primele stadii predomină albuminele.. Protide antinutritive se găsesc în boabele tuturor leguminoaselor. la un consum zilnic de 3000 cal.15% 58 . cu o macromoleculă complexă. (1995) menţionează în ordine conopida. lipide (2. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole Lipidele sunt constituite din acizi graşi şi derivaţi ai acestora. (Bodea C. Tripsin inhibitorii sunt substanţe de natură globulinică. în perioada de creştere şi de maturare. Sunt implicate şi în metabolismul vegetal. dar în fasolea boabe valoarea biologică este de numai 40. ciupercile Agaricus (15 g/100 Kcal) şi spanacul (17 g/100 Kcal). dar provoacă aglutinarea globulelor roşii. Raportând conţinutul în proteine la valoarea calorică a unor produse horticole crude sau prelucrate (g/100 Kcal). se observă în primele 55-65 de zile de creştere. În spanac. andivele Witloof. având rolul de a absorbi şi transmite energia solară necesară fotolizei apei. Din punct de vedere fiziologic. în proporţie mai mare sau mai mică.1%. inactivată prin încălzire sau fierbere. sparanghelul (14 g/100 Kcal). holoproteide (69%). conţinutul în aminoacizi liberi se reduce continuu în timpul dezvoltării boabelor. dar pe măsura maturării are loc acumularea globulinelor. Modificări cantitative şi calitative ale proteidelor sunt caracteristice diverselor specii. Din punct de vedere chimic cloroglobina este formată din clorofilele a şi b (7. şi colab. în sistemul circulator sangvin. Ea se găseşte în cloroplaste. carotenoide (0. 1964-1966). ceapa de tuns. salata (11 g/100 Kcal). ca substanţe de rezervă. Conţinutul în lipide al majorităţii produselor horticole este foarte redus. iar la unele specii se acumuleaza în seminţe. Valoarea biologică a proteidelor este dată de conţinutul lor în aminoacizi esenţiali. conţinând clorofile şi holoproteide. cum sunt hidrocarburile. Considerând valoarea biologică a laptelui egală cu 100. nedepăşind în general 1%. J. Favier. crescând însă în mod proporţional biosinteza proteidelor. proteidele din cartofi au valoarea biologică 75. lipidele au un rol plastic. La mazărea de grădină. aminoalcoolii etc. aminoacizii scad brusc. Hemaglutinele sunt albumine care au efect anticoagulant. acizii.1.(cloroplastina). Nucleoproteinele au ca grupare prostetică acizii nucleici. în spanac valoarea biologică este 64. şi colab. Fazina (din fasole) este o hemaglutină termolabilă. cât şi a proteidelor. broccoli (12 g/100 Kcal). în timp ce conţinutul în proteide creşte tot mai mult.

nuci 4. lipidele vegetale se împart în mai multe grupe.1-0. fosfogliceridele şi ceridele din cerurile vegetale). şi lipide complexe (heterolipide). Dintre acizii graşi saturaţi. La majoritatea fructelor media se încadreaza între 0.2. clasifică lipidele în lipide nesaponificabile (de exemplu terpenele) şi lipide saponificabile (acil glicerolii. alcoolii alifatici superiori. În raport cu complexitatea lor.5%) şi acidul stearic (C18:0) (nucifere.(la sfecla roşie. pepeni. fitosterolii. Deşi ne sunt necesari în cantităţi de cca de 7 g/ zi. nucile cu 62. Principalele derivate de lipide din produsele horticole Compuşii constituenţi ai lipidelor simple şi complexe rezultaţi din hidroliză. acidul linolenic (6% în nuci). sunt solizi. Separat se evidenţiază fructele nucifere.L. castanele).1%. 2. În uleiul de nucă ei reprezintă 75%.3%. saturaţi şi nesaturaţi. piersicile) şi 1-2% (murele. Acizii graşi nesaturaţi sunt reprezentaţi de acidul oleic (în alune 50%. 1983). precum şi alte substanţe cu rol biochimic şi fiziologic distinct. germeni de porumb 40% şi rapiţă numai 15%. cartofi. nuci 10%). păstrează caracterul de solubilitate în solvenţi organici. sau menţionaţi ca lipide nesaponificabile sunt terpenele şi carotenoizii. 59 . La nucifere se poate constata şi variaţia conţinutului în lipide în funcţie de soi. Gherghi şi colab. bogate în acizi graşi nesaturaţi. au fost denumiţi în practica farmaceutică. sparanghel) şi maximum 0.. Glicerina (glicerolul) este caracteristică triacilglicerolilor (trigliceridelor).50% (la mazăre). Acizii graşi aparţin seriei acizilor monocarboxilici. Alcoolii din molecula lipidelor sunt mult mai diverşi.45-0. ceridele etc). raţia zilnică de grăsimi alimentare va conţine cel puţin 1/3 lipide vegetale.5% şi migdalele cu 54. migdale 36%. Aminoalcoolii cum sunt colamina şi derivatul său trimetilatcolina intră în componenţa unor fosfolipide (a lecitinelor).15% (agrişele.10. Aceste unităţi structurale sunt acizii graşi. circa 1%). Lehninger (1987). caisele. Alţi compuşi rezultaţi din hidroliza lipidelor vegetale. ridichi. Fitosterolii sunt derivaţi ai unei hidrocarburi saturate tetraciclice perhidrociclopentanofenantren. Pentru asigurarea acestei cantităţi. la uleiurile de floarea soarelui 65%. iar cei superiori de la C 12 în sus. Alcoolii graşi monohidroxilici saturaţi şi nesaturaţi cu lanţ lung intră în componenţa ceridelor. soia 60%. acidul linoleic (7-10% în alune şi migdale. vitamina F. grupează lipidele în lipide simple (homolipide: cum ar fi gliceridele. Alte componente ale lipidelor. linolenic şi arahidonic nu pot fi sintetizaţi de organismul uman. în produsele horticole din ţara noastră se găsesc în cantitate mai mare acidul palmitic (C16:0 ) (alune şi migdale 3. usturoi. Cei inferiori sunt lichizi la temperatura obişnuită. O altă clasificare (A. A.6%. mult mai mari decât vitaminele.0-3. circa 38% în nuci). cu valori deosebit de mari: alunele cu 61. care provin din hidroliza fitosteridelor. Acizii graşi esenţiali.

Ceridele sunt esterii acizilor graşi superiori (C12-C34). Conţinutul total în ceruri al fructelor pomacee (mai ales al merelor). cu atât râncezirea este mai rapidă. acidul linoleic reprezintă 55%. cum ar fi acizii graşi liberi. conţin (în afară de ceride) şi alte substanţe. prin stratul mai mult sau mai puţin impermeabil. îşi pot modifica mirosul sau gustul. cele de tomate 18-20%. După recoltare şi în timpul păstrării. se produce oxidarea compuşilor rezultaţi din hidroliză. care acoperă suprafaţa multor produse horticole. Dacă se ridică temperatura la +200C. piersici. legumele deshidratate sau congelate. Fitosteridele sunt lipide simple.O) şi reprezintă esteri formaţi dintr-un alcool şi un acid organic. Fracţiunea nesaturată (acizi graşi nesaturaţi C18) are consistenţă uleioasă şi devine proporţional mai mare la 1 ± 10C (până la 90%). creşte continuu pe măsura maturării. sunt esterii glicerinei cu acizii graşi. ambii cu catenă normală. Triacil glicerolii (gliceride. aldehide etc. iar la struguri 10%. tomate etc. cu formare de cetone. alcoolii monohidroxilici superiori (C25-C35). substanţe care imprimă mirosul şi gustul de râncezit. În fracţiunea gliceridică a uleiului de seminţe de struguri. Cu cât acizii graşi nesaturaţi rezultaţi din hidroliză sunt în proporţie mai ridicată. În cadrul condiţionării unor produse (ardei. Compoziţia chimică a acestor ceruri esteî n această fază preponderent saturată (acizi graşi saturaţi C20-C30). Rolul lor este protector. Sunt esteri ai fitosterolilor cu acizii graşi superiori. cu alcoolii monohidroxilici superiori (C28-C34).H. Soiurile de fructe mai bogate în ceruri vegetale se păstrează mai bine şi au pierderi mai mici în greutate. iar migdalele peste 110 mg fitosteroli/100 g miez. Proporţia de esteri saturaţi şi nesaturaţi este influenţată de temperatura de păstrare şi de faza de maturare a fructelor. La fructele nucifere păstrate la o umiditate relativă mai ridicată (90-95%) şi la lumină. Soiul de mere Golden Delicious are mai puţine ceruri decât Red Delicious. În urma oxidării lipidelor componente. sinteza continuă ascendent. Cerurile sunt secretate de către cuticulă sub formă de grăuncioare. Principalele lipide simple din produsele horticole Lipidele simple (homolipidele) sunt substanţe ternare (alcătuite din C. împotriva pierderilor de umiditate şi razelor ultraviolete. Se asigură o mai bună protecţie pe toată durata circuitului de valorificare şi reducerea scăderii turgescenţei prin limitarea transpiraţiei. Nucile conţin 100-110 mg/100 g miez. iar consistenţa solidă. Seminţele de piersici şi cireşe conţin între 40-45% triacilgliceroli. cetone. înregistrând pierderi în greutate de circa trei ori mai mari după şapte luni de păstrare. acidul oleic 37% şi acidul palmitic 6-7% etc. lipide neutre). bastonaşe sau solzi. Aplicatii practice. care însoţesc gliceridele.2. Rolul lor fiziologic este de a regla permeabilitatea membranelor celulare. Cerurile vegetale.3.) se include la cererea beneficiarilor (externi) operaţia de ceruire. iar în seminţe constituie o rezervă nutritivă principală pentru embrion. aldehide şi acizi volatili. împiedicând şi penetrarea agenţilor patogeni.10. Ea constă în aplicarea pe suprafaţa fructelor sau legumelor a unei pelicule de ceară alimentară naturală sau sintetică. 60 . fracţiunile se echilibrează din nou.

Ele sunt prezente în toate celulele. În ciuperci sunt reprezentate de cerebrine şi cerebrozide. în constituirea membranelor celulare şi intracelulare. Suprafaţa lor uleioasă este un indiciu că sunt în faza finală a păstrării. Aceste heterolipide vegetale sunt prezente în membrana lipoproteică a organitelor celulare.a. adesea în amestec şi cu diferite ceride. varză. Membranele lipoproteice intervin în reglarea permeabilităţii. aminoacizi.1-0.10. Cutina şi suberina sunt compuşi foarte eterogeni. I.. acid fosforic. Sub acţiunea lipoxidazei. în concentraţie de 0.4. premergătoare prăbuşirii (maximum climacteric). Glicerofosfolipidele îndeplinesc şi rolul de transportori ai glucidelor. contribuind şi prin acest aspect la amplificarea activităţii respiratorii. Cele mai importante sunt acizii fosfatidici. aminoalcooli.farnesan de aproximativ 100 de ori (Huelin ş. 2. care reprezintă procentual partea majoră a glicerofosfolipidelor din produsele horticole. Esterii nesaturaţi ating cea mai înaltă proporţie în faza finală a vieţii merelor. are loc cu o intensitate sporită biodegradarea fracţiunii nesaturate. 2. Sfingolipidele vegetale sunt răspândite în ciuperci. de Burzo. proteidelor şi al altor substanţe organice din plante. ca nişte pete fără o formă regulată. cit. 1970. În pericarpul merelor reprezintă 5-6% din conţinutul total de lipide.11. dar au fost identificate în tomate şi în pericarpul merelor. Principalele lipide complexe din produsele horticole Lipidele complexe (heterolipidele) pot conţine în plus.Fenomenul se explică prin reacţia fructului de a-şi mări permeabilitatea celulelor epidermice la schimbul de gaze.. Opăreala (cald) apare la fructele seminţoase sub forma unor zone brune. mere. având rol structural. faţă de lipidele simple. ardei. inozitol sau glucide.6%. Glicerofosfolipidele au fost identificate în tomate. când intensitatea respiraţiei se măreşte. 1986). ale căror componente sunt diferite în funcţie de specie. lecitinele şi cefalinele. datorită modificării conţinutului cerurilor de pe suprafaţa acestora prin creşterea conţinutului în α . Acizii organici din produsele horticole 61 .

piersici. pătlăgele roşii. tomate. broccoli.0 (soiuri de mere. 2. ardei roşii). Lipsa de aciditate reprezintă chiar una dintre trăsăturile definitorii pentru noţiunea de "legumă". b) între 3. Se exprimă în grame sau miliechivalenţi din acidul predominant în produsul respectiv (a.1 g% (coacăze roşii). valorile acidităţii devin mai mari. c) peste 5. proteidelor şi lipidelor. Red Delicious). din momentul recoltării la momentul optim şi până în finalul valorificării. Curé). În sucul celular.grupa Beurré). exprimarea se poate face direct în mililitri soluţie NaOH n/10 necesari pentru neutralizare şi exprimaţi procentual.11. precum şi cele de pere sub 0. şi valorile minime de 0. tartric pentru struguri.0 şi 3. La pomacee. Cu o aciditate mai scăzută sunt soiurile de mere sub 0. în funcţie de soi.6 ori mai mare faţă de a ţesuturilor periferice. fasole.6 şi 5. revent. morcovi.1 ml (dovleceii în floare). În cazul legumelor. sau combinaţi sub formă de săruri. cireşe. Prin presare. aciditatea titrabilă oscilează în limite destul de largi.2 g acid malic/100 g (Contesa de Paris. diferit faţă de fructe.7 g acid citric% (afine) respectiv 0. în acid malic de 1.72 g% şi cireşele 0. În anii cu veri ploioase sau în zonele reci. Aciditatea titrabilă a fructelor oscilează între valorile maxime în acid citric de 2. afine. ceapa) şi 0. } esuturile centrale ale fructelor de măr au o aciditate de 1.3 g acid malic% (pere). cu hidroxid de sodiu (n/10). malic pentru mere. căpşune. pere. acid fosforic şi chiar acid ascorbic într-o măsură mult mai mică ).52 g% 62 . a.20 C. coacăze.65 g acid malic/100 g produs (grupa Renet). zmeură. Aciditatea liberă poate fi apeciată în funcţie de valorile pH: a) între 2. pere.Acizii organici sunt răspândiţi în toate fructele şi legumele. soiurile de mere cu o aciditate mai mare de 0. citric pentru căpşune. vişine. merele au 0. Participă ca produşi intermediari în metabolismul glucidelor. a.etc). Distribuţia acizilor organici în produsele horticole este neuniformă. gutui. piersici. Aciditatea titrabilă este provocată de prezenţa acizilor liberi disociaţi. Se consideră acide. legume frunze. soiuri de mere). Aciditatea produselor horticole Aciditatea titrabilă se determină prin neutralizarea (titrarea) directă a extractului obţinut volumetric dintr-un anumit produs. coacăze. caise. cireşe.3 ml (ardei gogoşari maturi. soiurile cu o aciditate mai mare de 0.4 g% (vişine). mere. unde temperatura medie anuală este de +8.5 ( prune. iar la pere.2-3.0 (majoritatea legumelor). iar în procesul de respiraţie sunt acceptori de hidrogen sau substrat oxidativ. acizii organici se găsesc dizolvaţi în stare liberă. mure.3 g/100 g (Passe Crassane. a sărurilor acide precum şi a altor compuşi cu reacţie acidă (fenoli. La legume. revent. limitele exprimate în ml NaOH 0. se constată că primele porţiuni de suc sunt mai puţin acide decât cele care urmează. vişine. cartofi. Cunoaşterea acidităţii ne permite să apreciem mai bine evoluţia unui produs.1 n/100 g sunt între 3. alături de modul de utilizare tradiţional. pătrunjel.4 g acid malic/100 g (Golden Delicious. Condiţiile pedoclimatice şi aciditatea. prune. esteri sau glicozide. afine.1. caise. În bazinul pomicol Bistriţa. zmeură.

în funcţie şi de factorul soi. Temperatura de păstrare şi compoziţia atmosferică contribuie la menţinerea acidităţii.30%. La depozitele AC (atmosferă controlată). Merele din bazinul pomicol Focşani (media anuală +9.). Astfel. având efect inhibant asupra unor enzime din ciclul Krebs. elaborate pe baza datelor multianuale. scăderea este de 26% (morcovi) sau de 20% (struguri). La ceapă. iar cireşele din bazinul pomicol Stefăneşti (media anuală +9. În pere are loc însă o scădere constantă până la maturare. la căpşuni se înregistrează o scădere mai puternică la fructele recoltate mai târziu (mai pigmentate). Temperatura mai ridicată. Durata de păstrare influenţează. Momentul recoltării are repercusiuni asupra evoluţiei acidităţii titrabile pe parcursul păstrării. 63 . iar cireşele numai 12% în 12 zile. Studiile de marketing au evidenţiat specificitatea preferinţelor consumatorilor pentru produse lipsite de aciditate ( Europa de Sud. în timp ce caisele aproape 10% în numai 5 zile de păstrare la 00 C. În timp ce la mere şi prune.aciditate titrabilă în acid malic. înnecăcios". Gustul acid.60 C) au doar 0. Atmosfera controlată blochează parţial diminuarea acidităţii. În zone mai sudice aciditatea titrabilă este mai scăzută. cu gust "leşios. ca urmare a migrării acizilor.). devenind fade.U. Factori de influenta. Fiecare specie are o dinamică proprie a acidităţii titrabile. Căpşunele pierd 2% din aciditatea titrabilă în 6 zile. diminuarea este mult mai mică. coasta estică a S. la mere şi la struguri. dacă nivelul proceselor metabolice este diminuat. ea creşte până la o valoare maximă care se realizează cu puţin înainte de maturitatea de recoltare. uşor acrişor. scăderea este de 47-27% (mere. aciditatea titrabilă scade mai pronunţat la fructele recoltate mai timpuriu. urmare a metabolizării mai intense a acizilor organici decât a glucidelor. În urma unei perioade de păstrare prelungite fructele de măr îşi pierd armonia gustativă.A. momentul optim de recoltare poate fi precizat prin determinarea acidităţii titrabile.80 C) au 0. Golden Delicious-Jonathan).37 g% în acid malic. coasta vestică a S.55 g% acid malic. provoaca o scădere mai pronunţată a acidităţii titrabile din fructele de tomate. în funcţie de specie sau soi. Condiţiile de păstrare. După 210 zile. După 120 zile. După 40 de zile. care începe să crească în bulbi şi să scadă în frunze. În podgoria Cognac (Franţa) există hărţi ale acidităţii recoltei. menţinerea acidităţii la produsele păstrate conform tehnologiilor standardizate.U. constituie o componentă majoră şi apreciată a calităţii organoleptice/senzoriale. Vişinele îşi pierd 26% din aciditate în 10 zile de păstrare. se constată o creştere semnificativă a acestuia. Valoarea raportului glucide totale/aciditate titrabilă Pe parcursul păstrării frigorifice.A. prunele îşi diminuează aciditatea cu 32. conferit produselor horticole de către acizii organici. sau acide (nordul Europei.

piersici. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi Acizii malic. Produsele în care predomină acest acid pierd cel mai uşor aciditatea pe parcursul perioadei de depozitare.CH COOH Acid L-malic CH2 COOH HO . Mg etc.0%).8%). sau la mazărea verde cantităţile de acid malic şi acid citric sunt sensibil egale ca pondere (Souci. coacăzele roşii (2. acidul malic este predominant. Acidul citric este mai greu metabolizat (oxidat) în perioada postrecoltă.. de doar 0. În timpul păstrării. uleiurile volatile şi răşinile includ în structura lor moleculară şi diverşi acizi organici. mure. fiind degradat conform ciclului Krebs şi folosit în procesul de respiraţie. jeleuri. căpşune.88 g acid citric/100 g). acidul malic se extrage din fructe de sorb sau se produce prin diverse procedee industriale. ardei. şi colab. gutui. Acidul citric este răspândit sub formă liberă sau combinată în toate produsele horticole. prunele (1.. Pentru a fi folosit în industria prelucrătoare. Dintre legume. Existenţi atât în stare liberă.COOH CH2 COOH COOH COOH Acid oxalic Acid citric Acidul malic este conţinut în produsele horticole atât în stare liberă. şi colab. agrişe. În mere. tomatele au un conţinut mai important.C . cartofi. citric. Dă rezultate foarte bune în corectarea pH-ului. sau în unele reţete de gemuri. bomboane. cireşe. dar rămâne preponderent. tomate. cât şi sub formă de săruri de Na. S. 64 . 1981). deşi foarte redusă. doar morcovii şi castraveţii conţin o cantitate mai evidentă. zmeură.2 g şi 0. pe parcursul păstrării.2%) şi caisele (1. Se foloseşte ca acidulant al sucurilor de fructe sau conservelor de tomate. Produsele conţinând mai mult acid citric rămân mai acide. când ponderea sa atinge 70% din totalul acizilor organici. vişine. castraveţi şi revent.Gherghi şi colab. 1983).3 g de acid malic/100 g . Este acidul organic principal conţinut în coacăze.V. D. procentul scade.11. acidul malic se oxidează cel mai uşor în comparaţie cu alţi acizi mai importanţi. Dintre legume. caise. tartic şi oxalic sunt cei mai răspândiţi dintre cei 32 care au fost identificaţi în produsele horticole (A.2. iar acizii citric şi oxalic sunt prezenţi în cantitate mai mică (Salunkhe. Conţinut mai ridicat în acid citric se poate constata la coacăzele negre (2. La afine. Lipidele. fasole de grădină.72g/100 g). COOH CH-OH CH-OH COOH Acid tartric COOH CH2 HO .07 g/100 g). pepeni. cât şi sub formă de săruri. prune. K. acidul malic prezintă un procent maxim în perioada premergătoare recoltării. pere. Ulterior. Cantităţi mai mari de 1g acid malic/100g conţin vişinele (1. gulii. ei prezintă o diversitate mult mai mare datorită izomeriei. morcovi.. între 0. zmeură (1. Ca. protidele. sfeclă roşie etc.44 g/100 g.2.K. 1992). La revent. Predomină printre acizii organici din mere. fiind considerate mai puţin acide decât produsele bogate în acid citric.

raportul glucide/aciditate evoluând mai lent. Exemplul cel mai tipic îl constitutuie citricele (lămâile, portocalele, grapefruit, mandarine etc.), care nu-şi diminuează atât de semnificativ aciditatea în timpul depozitării. În domeniul industrializării produselor horticole, acidul citric este mult folosit. Se obţine industrial prin procedee biotehnologice, iar în ţările subtropicale, din sucuri de citrice (lămâi).Întrebuinţările sale sunt multiple. Se adaugă în sucurile de fructe (ca atare sau diluate) sau în băuturile răcoritoare carbonatate, ca agent de conservare şi de protejare a culorii sau aromei. În afară de efectul acidulant, are proprietăţi de inhibare a oxidării coloranţilor naturali şi componentelor de aromă, prevenind formarea de produşi cu miros neplăcut. Complexează fierul divalent din aceste produse cu formarea de precipitate, împiedicând casarea ferică. Doza autorizată este de 50 g/hl, care se administrează ţinând seama de aciditatea produsului. Acidul citric poate fi folosit şi la tratarea fructelor destinate congelării, pentru prevenirea îmbrunării enzimatice şi menţinerea în proporţie mai mare a conţinutului de acid ascorbic. Acidul tartric este conţinut mai ales în struguri (0,2-0,8g/100g), iar în alte produse în cantităţi mici. Este acidul organic cel mai rezistent la oxidare, fiind mai puţin degradat în ciclul Krebs. Strugurii îşi păstrează mai bine aciditatea, care nu se diminuează după 150 de zile de păstrare decât cu 10-11%. Acidul tartric se obţine din tirighie (tartrat acid de potasiu depus pe interiorul pereţilor vaselor de vin). Se foloseşte ca acidulant pentru sucurile de struguri sau fructe şi în reţeta unor jeleuri sau gemuri de fructe. Se preferă ca agent de invertire. Acidul oxalic se găseşte în cantitate relativ mare în legumele Polygonaceae şi Chenopodiaceae ( spanac, lobodă, stevie, măcriş, sfeclă, revent). În spanac există 0,44 g acid oxalic/100 g. În celelalte produse horticole conţinutul nu depăşeşte 40-50 mg/100 g (legume), sau 10-20 mg/100 g (fructe). În măcriş sau spanac, concentraţiile mari de acid oxalic pot duce la insolubilizarea acestui acid şi depunerea în celule, ca oxalat de calciu cristalizat. Acidul oxalic este o substanţă antinutritivă, insolubilizând o parte din Ca2+ şi Mg2+ sub formă de oxalaţi, reducând astfel absorbţia acestora în organism. Un mg Ca2+ este insolubilizat de 2,25 mg acid oxalic. Insolubilizând complet Ca2+, acidul oxalic exercită în exces efecte toxice. Consumate intermitent, legumele cu acid oxalic nu provoacă efecte negative. Aceste efecte se pot anula complet, dacă raţia alimentară asigură un raport crescut de calciu, prin includerea de produse lactate etc. Dinamica acizilor organici. În struguri, conţinutul în acizii tartric, citric şi malic urmează curba acidităţii titrabile. În anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi coborâte, creşte conţinutul în acid tartric, chiar şi în faza de recoltare. Aciditatea cireşelor, predominant malică, atinge pe parcursul maturării un maximum de 0,9-1 g/100 g, după care se constată o diminuare până la 0,7 g acid malic/100 g, pe măsura coacerii complete. 2.12. Vitaminele din produsele horticole

65

Vitaminele sunt substanţe organice foarte active în cantităţi relativ mici, diverse în ceea ce priveşte compoziţia chimică, dar indispensabile activităţii metabolice a organismelor vii. Ele formează numeroase sisteme oxidoreducătoare prin care se reglează potenţialul redox celular şi au rol de activatori enzimatici, participând în procesele de transport de electroni. Deţin rol de biocatalizatori şi constituie, direct sau indirect coenzime ale multor sisteme enzimatice importante. Produsele horticole reprezintă o sursă importantă de vitamine, în cazul vitaminei C, fiind singura sursă. Ciancobalamina (vitamina B12) este unica vitamină care lipseşte din produsele vegetale. Vitaminele se clasifică în două mari grupe. Vitamine hidrosolubile, mai importante fiind tiamina (B1), riboflavina (B2), acidul pantotenic (B5), piridoxina (B6), biotina (H), acidul folic (B9), colina, mezoinozitolul, acidul ascorbic (C), nicotinamida (PP) şi rutina (P). Vitamine liposolubile A, D, E şi K sunt necesare metabolismului vegetal în cantităţi mai reduse. Unele sunt conţinute ca provitamine (carotenoiziiprovitamenele A şi fitosterolii- provitaminele D), iar altele ca vitamine propriuzise (vitamina E- tocoferolii, vitamina K- filochinona). 2.12.1. Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole Acidul L-ascorbic (vitamina C, antiscorbutică) este principala vitamină sintetizată de plante. Se comportă ca agent reducător puternic, care pierde uşor atomii de hidrogen, trecând în acid dehidroascorbic. Forma oxidată are şi ea proprietăţi vitaminice, iar reacţia este reversibilă. Împreună funcţionează ca un sistem oxidoreducător. Rolul fiziologic este complex, participând în ţesuturile plantelor la formarea acizilor graşi nesaturaţi, la degradarea unor aminoacizi, în metabolismul glucidic, în metabolismul fierului etc. Conţinutul în acid ascorbic (mg/100 g produs proaspăt) variază în funcţie de specie, soi şi modul de valorificare.Produsele proaspete au conţinutul maxim în momentul recoltării. La fructe, un conţinut mai ridicat de acid ascorbic îl au coacăzele negre (meda de 177 mg/100 g, maxim 216 mg/100 g,), căpşunele (media de 64 mg/100 g,limite intre 46-86 mg/100 g), coacăzele roşii şi albe (40 mg/100 g). Conţinut redus de vitamina C au strugurii, prunele, perele (3-5 mg/100 g). Conţinutul mediu la câteva fructe mai răspândite. La merele proaspăt recoltate oscilează între valorile de 7-12 mg/100 g), la pere între 4-10 mg/100 g, la caise între 10-14 mg/100 g, iar la cireşe între 6-18 mg/100 g. La legume (speciile mai cunoscute) un conţinut ridicat se constată la pătrunjel (frunze proaspete- 200 mg/100 g), ardeiul verde(127-165 mg/100 g), broccoli (110 mg/100 g), ridichi de iarnă (100 mg/100 g), conopidă (50-78 mg/100 g), gulii (63 mg/100 g), spanac (51 mg/100 g), varză roşie (50-57 mg/100 g) şi varză albă (46 mg/100 g). Un conţinut redus au ciupercile şi pătlăgelele vinete (3-5 mg/100 g). Acidul ascorbic se găseşte în regiunile de creştere activă ale ţesuturilor vegetale, fiind sintetizat de cloroplaste. În seminţe nu apare decât în urma

66

germinaţiei. Procesul de sinteză este proporţional cu intensitatea respiraţiei şi cu activitatea enzimelor oxidante (peroxidaza, catalaza, ascorbinoxidaza). Cu cât ţesuturile sunt mai saturate în oxigen, cantitatea de acid ascorbic formată este mai mare. Părţile exterioare ale fructelor conţin totdeauna concentraţia maximă de vitamina C. Există substanţe care determină scăderea acestuia (compuşii conţinând cupru, unele erbicide ca Prometrinul etc.). Acumularea vitaminei C este un proces specific fiecărui produs horticol. La unele specii cum ar fi merele, prunele sau dovleceii în floare, are loc o diminuare a conţinutului odată cu evoluţia procesului de maturare. La alte specii ca tomatele sau pepenii galbeni, se poate constata o creştere a cantităţii de acid ascorbic din ţesuturi, pe măsura succesiunii fazelor de coacere. Stabilitatea acidului ascorbic în ţesuturi este influenţată de existenţa oxidazelor. Printre ele, se remarcă ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza), o Cu-oxidază (metaloenzimă al cărei cofactor este constituit din cationi de cupru). Produsele care conţin ascorbatoxidază (mai ales cucurbitaceele, dar şi cartofii, morcovii, merele, strugurii) sunt mai sărace în vitamina C. Vitamina P (rutina, bioflavonele) sau taninurile, au un rol protector, frânând viteza de degradare a vitaminei C din ţesuturi. Stabilitatea pe parcursul perioadei de păstrare depinde de specie şi soi (intensitatea metabolismului şi pH-ul produsului), temperatura de păstrare, compoziţia atmosferică, precum şi durata păstrării. Ritmul pierderilor zilnice este foarte ridicat la salată (aproape 20% , chiar în condiţii frigorifice). Pierderi zilnice reduse au morcovii, ceapa, varza (0,08-0,18% ). Scăderea conţinutului în acid ascorbic este mai lentă la produse mai acide, fiind mai rapidă la cele lipsite de aciditate. Temperatura de păstrare mai mică la ardeiul gogoşar determină micşorarea de la 1,5% pierderi zilnice de acid ascorbic (20-220C), la numai 0,8% zilnic (100C). Atmosfera controlată inhibă degradarea mai accelerată a vitaminei C la caise, piersici şi struguri. La mere şi pere nu s-a constatat însă o diferenţă, iar în cazul prunelor atmosfera normală a conservat mai bine conţinutul de acid ascorbic. Cu cât durata de depozitare este mai îndelungată (mere, pere, ceapă, morcovi, struguri, varză etc.), pierderile în vitamina C sunt mai importante. Există şi cazuri când conţinutul în acid ascorbic creşte pe parcursul păstrării. Tomatele, care-şi continuă maturarea în depozit, au chiar o rată de acumulare de 15-18% pe zi, în cele 7 zile de păstrare, mai intensă la 100C decât la 200C. Ceapa şi cartofii la sfârşitul perioadei de depozitare înregistrează o creştere uşoară a conţinutului de acid ascorbic, ca urmare a declanşării fenomenului de încolţire. După Inoue, K. şi colab., (1998), unele plante legumicole cultivate în soluţie hidroponică în care s-a introdus 1-2 g/l ascorbat de sodiu şi-au sporit în interval de 14 ± 2 ore conţinutul în acid ascorbic în mod semnificativ. Salata de la 40 la peste 200 mg% acid ascorbic, devine un produs cu proprietăţi superioare.

67

Conţinutul în acid ascorbic al legumelor şi fructelor transformate. Prelucrarea produselor determină pierderi de vitamina C, specifice diferitelor metode. Spălarea îndelungată, curăţarea în strat gros, expunerea mai îndelungată la lumină şi aer, fragmentarea sau mărunţirea, fierberea în vase descoperite şi cu volum mare de apă, sau încălzirile repetate, determină diminuarea semnificativă a acidului ascorbic din materiile prime horticole. Deshidratarea distruge vitamina C aproape complet. Congelarea determină diminuarea proporţională cu durata acesteia. Fermentaţia lactică păstrează vitamina C, dar circa 50% trece în lichidul de fermentare. Pierderile pot fi micşorate prin opărire cu abur, în loc de opărirea în apă. Termosterilizarea la temperatură înaltă şi pe o durată redusă, protejează conţinutul conservelor în acid ascorbic, la fel ca şi închiderea recipienţilor sub vid. Conservarea în SO2 sau prezenţa aminoacizilor cu sulf asigură protecţia antioxidantă a vitaminei C. Utilajele de prelucrare emailate sau confecţionate din materiale inoxidabile, previn inactivarea acestei vitamine de către ionii de fier sau cupru. Acidul ascorbic întrebuinţat ca aditiv alimentar se produce sintetic prin oxidarea controlată a sorbitolului sau prin procedee biotehnologice. Se întrebuinţează ca antioxidant în băuturi şi conserve, precum şi ca agent de stabilizare (împiedică oxidarea Fe2+, evită oxidarea substanţelor de aromă, conservă prospeţimea şi fructuozitatea sucurilor). Importanţa medicinală şi dietetică. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 45 mg acid ascorbic, dar creşte la 60 mg la gravide şi 80 mg la femeile care alăptează. În timpul infecţiilor, în cazul fumătorilor, sau la persoanele în vârstă, cererea organismului uman pentru vitamina C creşte considerabil. Legumele şi fructele proaspete permit asigurarea unei alimentaţii bogate în acid ascorbic. Manifestările avitaminozei C (scorbut) constau în astenie, anemie, edeme pe membrele inferioare, inflamarea cavităţii bucale, căderea dinţilor, etc. Cercetările din ultimele două decenii au infirmat ipoteza că acidul ascorbic inhibă creşterea tumorilor maligne.Experienţe studiate pe zeci de ani cu eşantioane umane considerabile au demonstrat, cu posibilitate de eroare foarte redusă, că în regiunile sau la persoanele cu consum de acid ascorbic crescut, maladiile coronariene, incidenţa cancerului sau bolile articulaţiilor osoase sunt mai reduse. Dejica,D. şi colab.(2001) mai semnalează prevenirea/limitarea progresiunii diabetului, cataractei şi îmbătrânirii . 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile Vitaminele complexului B, conţinute în cantităţi mai importante în produsele horticole, sunt: tiamina, riboflavina, acidul pantotenic şi piridoxina. A) Tiamina (vitamina B1) se găseşte în cantităţi maxime în alune, nuci, conopidă şi mazăre (0,30-0,39 mg/100 g). Produsele horticole sunt în general sărace în tiamină. Este o vitamină solubilă în apă care este uşor distrusă în mediu neutru sau slab alcalin, la cald. Este relativ stabilă în mediu slab acid, la temperaturi ridicate, sau la acţiunea oxidanţilor. Necesarul uman zilnic este de 1,2 mg tiamină la raţia alimentară zilnică de 3000 Kcal (1 Kcal=4,1868 kJ).

68

B) Riboflavina (vitamina B2) se află aproape în exclusivitate sub formă combinată în celulele sau ţesuturile vegetale, fiind un constituient al coenzimelor flavinice FMN (flavin mononucleotid) şi FAD (flavin adenin dinucleotid), care funcţionează ca transportor de hidrogen în sistemele de oxidoreducere biologică.La nivel ridicat manifestă efect protector faţă de anumite leziuni oxidative. Dintre produsele horticole, migdalele conţin 0,62 mg/100 g. Spanacul, alunele, castanele, sparanghelul şi broccolii au un conţinut de 0,2-0,3 mg/100 g. Este o vitamină stabilă la încălzire, nedistrusă prin fierbere. Este rezistentă în mediu acid şi la oxidare. Pierderi importante au loc sub influenţa luminii şi radiaţiilor ultraviolete, sau în medii cu reacţie bazică (bicarbonat de sodiu). Necesarul zilnic de riboflavină este de 1,8 mg/3000 Kcal raţie alimentară. C) Acidul pantotenic (vitamina B3) este constituentul structural al coenzimei A. Are rol în fotosinteză, în metabolismul glucidelor şi lipidelor etc. Cantităţi mai importante se găsesc în ciuperci (2,1 mg/100 g), broccoli (1.2 mg/100 g), alune (1,15 mg/100 g), conopidă (1,0 mg/100 g. Prin prelucrare se pierd 25-40% din conţinut. Necesarul zilnic este de 10-15 mg. D) Piridoxina (sau adermina, vitamina B6) are un rol important în metabolismul aminoacizilor şi al lipidelor. Nucile conţin 0.56-0,85 mg/100 g, alunele 0,45 mg/100 g, castanele şi mazărea 0,35 mg/100 g. La prelucrarea termică, se pierde în proporţie de până la 50%. Sub acţiunea luminii în mediu neutru sau slab alcalin, se descompune uşor. Necesarul zilnic de piridoxină este de 1-2 mg. E) Vitamina PP (nicotinamida=niacinamida, forma din produsele horticole) se găseşte mai ales în legumele proaspete: ciuperci (5,2 mg/100 g), mazăre (2,4-2.9 mg/100 g), pătrunjel (2,0 mg/100 g) etc. Dintre fructe, nuciferele conţin 4.2-1.0 mg /100 g. Foarte stabilă la căldură, se dizolvă uşor în apa care fierbe. Apa în care au fiert legumele conţine mai multă vitamină PP decât legumele respective fierte. Necesarul zilnic de nicotinamidă este de circa 20 mg. Denumirea PP provine de la “Pellagra Preventing” Pelagra (pella agra = piele aspră, l.italiană), avitaminoza specifică, se manifestă nu numai datorită lipsei vitaminei, cât mai ales datorită lipsei proteinelor (din ouă, lapte) fără de care nu se metabolizează. F) Acidul pantotenic (B5,Bx, factorul antidermatitic) este conţinut în produsele horticole sub formă liberă sau combinată (coenzima A) în cantităţi reduse de 0.02-2.6 mg%, având rol în fotosinteză. Un conţinut mai important în acid pantotenic se găseşte în nuci, broccoli, mazăre şi spanac (0.5-2.0 mg%). Este o substanţă mult mai stabilă decât ceilalţi componenţi din complexul B. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 8-12 mg. G) Acidul folic (acid pteroilglutamic, vitaminele Bc, B9, B4) Denumirea de "folic" provine de la folium (latină) = frunză, această substanţă vitaminică fiind răspândită în frunzele tuturor plantelor. Legumele au un conţinut între 0,008 şi 0,025 mg% (Neamţu, G.,1996). Produsele mai bogate în acest compus sunt:

69

broccoli (0,03 mg/100 g), nucile şi varza de frunze (0,06-0,16 mg%). Necesarul zilnic este de 0,4 mg, dar creşte la femeile gravide sau care alăptează. H) Vitamina P (citrine, bioflavone) este foarte răspândită în regnul vegetal, însoţind vitamina C în măceşe, coacăze negre, citrice, ardei. Rutina, quercetina si hesperidina sunt substante cu proprietăţi oxidoreducătoare, care conservă şi sporesc acţiunea acidului ascorbic. În organismul uman măresc rezistenţa capilarelor şi le micşoreaza permeabilitatea (de unde numele de P), iar în ultimii ani s-a remarcat o gamă semnificativă de efecte terapeutice, corelate cu caracterul lor antioxidant, de epurare a radicalilor liberi şi de chelare a cationilor nocivi (Korkina şi Afanasiev, 1997). Modificările de conţinut şi dinamica vitaminelor din grupul B. Nu au apărut pierderi importante pe parcursul păstrării, dar la sfârşitul acesteia s-a pus în evidenţă migrarea în meristeme a vitaminelor din grupul B la produsele care încolţesc (cartofi, ceapă, rădăcinoase). 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile Principalele vitamine liposolubile conţinute în produsele horticole se clasifică în două mari grupe, după modul cum se găsesc în ţesuturile

vegetale. -Vitaminele liposolubile conţinute ca atare (ca vitamine), din care fac parte tocoferolii (vitamina E) şi filochinona (vitamina K).
-Vitaminele liposolubile conţinute ca provitamine, sunt carotenoizii (provitamina A) şi fitosterolii (provitamina D). A) Tocoferolii (vitamina E) sunt un grup de compuşi chimici (7 substanţe înrudite), cel mai răspândit şi mai important ca activitate biologică fiind α tocoferolul. Sintetizarea lor se face numai de către regnul vegetal, în frunze, însă acţiunea antioxidantă nu este corelată cu acţiunea vitaminică. Rolul lor fiziologic major este de a frâna reacţiile de oxidare în ţesuturile vegetale, de protecţie a acizilor graşi esenţiali, carotenoizilor, prevenind acumularea de peroxizi care au acţiune distructivă. Cantităţi mai importante de tocoferoli (25-28 mg/100 g) se găsesc în fructele nucifere, cantitatea maximă fiind în uleiul de migdale. Murele conţin 9-10 mg/100 g, si castanele 7-8 mg/100 g. În industria prelucrătoare se folosesc pentru proprietăţile lor antioxidante deosebite. Se adaugă în uleiuri sau grăsimi alimentare în cantitate de 300 mg/kg. Tocoferolii sunt sensibili la oxigen, mai ales când sunt în stare liberă. Conţinutul produselor în vitamina E se diminuează mult prin prăjire, încălzire puternică sau congelare. Necesarul uman zilnic de tocoferoli este de 20-30 mg. Radicalii liberi care apar într-o cantitate mare, punându-ne în pericol sănătatea, pot fi contracaraţi prin consumarea unor produse bogate în tocoferoli. B) Filochinona (vitamina K). sintetizataă in ţesuturile vegetale doar in forma K1,este concentrată în cloroplaste şi are rol în fosforilările oxidative. În conopidă exista 3.2 mg/100 g, in varză media de 2,5 mg/100 g, iar în spanac 0,35-4,5 mg/100 g (în funcţie de prospeţime). Este instabilă la lumină, la oxidare, în mediu alcalin sau puternic acid.Iniţiala denumirii provine de la cuvântul

70

"Koagulation" (coagulare), întrucât are acţiune antihemoragică. Necesarul uman este sintetizat in organism de microorganismele tubului digestiv. C) Carotenoizii (pigmenţii carotenoidici, provitaminele A) sunt sintetizaţi numai de plante, acumulându-se în perioada de creştere paralel cu sinteza zaharurilor.Valoarea (activitatea) vitaminică a carotenoizilor se exprimă prin echivalenţa acestora în vitamina A (retinol). Considerând activitatea vitaminei A egală cu 1, β carotenul are 0,5%, α carotenul 0,25% şi γ carotenul 0,13%. Din circa 80 de pigmenţi carotenoizi, doar 10 au activitate de provitamine A. La ardei cantitatea este proporţională cu gradul de maturitate, fiind la maturitatea de consum de 30 de ori mai mare decât la prematuritate (25-35 mg carotenoizi/100 g, din care, caroten 0,6 mg). În morcovi se acumulează in medie 7-8 mg/100 g carotenoizi, din care 4 mg caroten. Soiurile galbene conţin o cantitate mai mică decât cele roşii. Morcovii recoltaţi tardiv au un conţinut maxim de pigmenţi carotenoizi de 30 mg/100 g, în timp ce la recoltarea timpurie conţinutul este de 13 mg/100 g. ( Fritz, D. şi colab.,1979). Spanacul conţine 13-14 mg carotenoizi/100 g, din care 2,6 mg caroten. La tomate acumularea este maximă la maturitatea fiziologică (6-12 mg carotenoizi/100 g, din care 0,6 mg caroten), iar la caisele proaspete, la maturitatea de consum 3,2-4,2 mg/100 g, din care 0,5-0,6 mg caroten. Carotenoizii ca aditivi alimentari. Prin purificare,acestia se pot separa sub formă de pulberi cristaline de culoare roşu închis, până la violet intens, insolubile în apă, slab solubile în alcool şi uşor solubile în solvenţi organici sau lipide. Sunt instabile la lumină sau în mediu acid. Se pot obţine şi pe cale sintetică. Se folosesc drept coloranţi alimentari sau pentru vitaminizarea unor produse. Valoarea dietetică şi medicinală. Vitamina A (retinolul) se formează în organismul uman prin scindarea provitaminei A, sub acţiunea enzimatică a carotenazei. Are un rol fiziologic important, în controlul diferenţierii celulare, în formarea rodopsinei (pigmentul retinei), în menţinerea imunităţii organismului la infecţii respiratorii şi digestive. Prezenţa carotenului natural are un efect protector superior. După Mogoş, V.T. (1992), necesarul de retinol pentru persoane adulte, conform recomandările OMS, este de 750 mg/zi (1 UI = 0,3 mg retinol), sau 2500 UI/zi. După Răşenescu, I. şi colab. (1988), necesarul zilnic este de 5000 UI, iar pentru copii este de 2500 UI, aportul normal trebuie asigurat în proporţie egală (1:1) din alimente atât de origine vegetală, cât şi animală. Corecta metabolizare se face numai cu un aport proteic suficient. D) Fitosterolii (provitaminele D) fac parte din lipidele simple, nesaponificabile.Pot fi izolaţi din lipidele vegetale, după hidroliză. În produsele horticole au fost identificaţi sitosterolul (122 mg/100 g migdale, 106 mg/100 g mazăre verde, 87 mg/100 g nuci), brasicasterolul şi campesterolul la fam. Cruciferae, spinasterolul la spanac, stigmasterolul la Papilionaceae.Alţi steroli vegetali se găsesc în cantităţi mult mai mici (sub 10 mg/100 g).

71

Un adult are nevoie de 20 mg vitamina D pe zi, care şi-o procură din alimente, dar mai ales prin transformarea provitaminelor D de la nivelul pielii în forme active, sub acţiunea razelor solare (λ =285-310 mm, ultraviolete). Vitaminele D sunt vitamine antirahitice necesare în primul rând copiilor (400 UI/zi), dar şi adulţilor (200 UI/zi), întrucât măresc absorbţia digestivă a calciului şi joacă un rol esenţial în osificare. Carenţa la adulţi se manifestă prin demineralizare şi înmuierea oaselor. Acţiunea vitaminică realizează un raport Ca:P optim (1:1,5) şi ameliorează starea generală a organismului, mărind capacitatea de apărare faţă de diferiţi agenţi biologici. Deşi nu sunt distruse prin prelucrare alimentară, vitaminele D sunt sensibile la oxigenul din aer, agenţi oxidanţi sau lumină, sensibilitate sporită de prezenţa metalelor grele şi a temperaturilor mai ridicate. 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole Enzimele sunt compuşi de natură proteică, produse de celulele vii, specializate în cataliza reacţiilor biochimice. Au o specificitate şi o putere catalitică mult mai mare decât cea a catalizatorilor sintetici. Enzimele condiţionează desfăşurarea, coordonarea şi autoreglarea proceselor metabolice. Prin extracţie din celule îşi pot păstra proprietăţile biocatalitice. Structura enzimelor poate fi exclusiv proteică, sau de natură heteroproteidică. Masa lor moleculară oscilează de la 9000 până la câteva milioane. Enzimele holoproteidice îşi exercită proprietăţile catalitice prin intermediul unui centru activ (situs catalitic), dispus în diferite poziţii ale catenelor polipeptidice. Acest centru conţine grupări libere tio (-SH), carboxil (-COOH), amino (-NH2), hidroxil (-OH) etc. Pepsina, papaina, tripsina, ribonucleaza, aparţin acestui tip. Enzimele heteroproteidice, care constituie majoritatea, au o parte proteică (apoenzima) şi o componentă neproteică (cofactor). Apoenzima conferă specificitatea de acţiune (hidroliză, oxidoreducere, transfer etc.) şi specificitatea de substrat. Cofactorii enzimatici, pot fi grupări prostetice (nucleotide, vitamine, cationi), sau molecule organice (coenzime, ca citocromii, coenzima A, piridin nucleotide etc.). Unele enzime au nevoie atât de unele cât şi de altele. Enzimele alosterice acţionează numai în prezenţa unor activatori, incluşi şi ei în grupa cofactorilor, dar care se leagă la apoenzimă prin intermediul unui centru activator (situs alosteric), independent de situsul catalitic. Izoenzimele sunt enzime uneori foarte diferite între ele (prin proprietăţi fizice, chimice etc.), dar care catalizează aceeaşi reacţie biochimică. Sistemele complexe multienzimatice cuprind enzime asociate necovalent, prin interacţiuni intime. Ele participă la realizarea unor secvenţe de reacţii înlănţuite. Produsul format prin acţiunea uneia devine substrat pentru enzima următoare, şi aşa mai departe, apărând astfel un lanţ complex.

72

Activitatea enzimatică se poate măsura şi aprecia fie prin diferite unităţi convenţionale (U, Kat), fie ca activitate enzimatică moleculară (numărul de molecule de substrat transformate de către o moleculă de enzimă în timp de un minut). Sinteza enzimelor este controlată de gene. Enzimele se găsesc în stare coloidală, localizate în diversele organite sau componente ale celulei. În momentul analizei enzimatice, aceste părţi celulare se rup, iar enzimele devin solubile numai după eliberarea din ţesuturi, determinându-se la pH-ul activităţii lor maxime. Distribuţia intracelulară a enzimelor este foarte complexă. Lipozomii conţin hidrolaze, dar nu conţin enzime oxidative sau lipază, care au acţiune distructivă asupra membranei lor lipoproteice. În stroma mitocondriilor se găsesc localizate enzimele care acţionează în ciclul Krebs. Peroxidaza se găseşte atât în membrana celulozică a celulelor, cât şi în sucul vacuolar. Catalaza se găseşte în nucleu, glioxizomi şi peroxizomi (A.Gherghi şi colab., l983). În produsele horticole se găsesc toate cele 6 clase (grupe) de enzime clasificate de International Union of Biochemistry (IUB, 1964): oxidoreductaze,hidrolaze,transferaze, liaze, izomeraze şi ligaze (sintetaze). Coenzimele au existenţă distinctă. Importanţa lor este subliniată de existenţa unei ştiinţe distincte, enzimologia, care le studiază în amănunt, sau încă le descoperă şi le izolează. În studiul valorificării produselor horticole, oxidoreductazele şi hidrolazele sunt clasele care cuprind principalele enzime studiate şi implicate practic în controlul sau modificarea cadrului tehnologic sau biotehnologic.

2.13.2. Oxidoreductazele din produsele horticole
Oxidoreductazele catalizează reacţiile de oxidare şi de reducere din ţesuturi. Maturarea implică şi participarea celor mai cunoscute enzime din această grupă, iar fenomenul de biodegradare, deranjamentele sau bolile fiziologice antrenează cea mai mare parte a lor. Dintre oxidoreductaze fac parte oxidazele (cele mai importante pentru aplicaţiile lor) şi dehidrogenazele. A) Oxidazele care au reţinut mai mult atenţia valorificatorilor sunt: peroxidaza, catalaza, lipoxidaza, ascorbatoxidaza şi fenoloxidazele (PFO, lacaza). Peroxidaza din produsele horticole este o feriprotaporfirin-peroxidază, care are ca grupare prostetică feriprotaporfirina III. Se găseşte în cantităţi reprezentative în hrean,ridichi,cartofi, şi alte produse horticole. Peroxidazele catalizează reacţiile caracteristice de oxidare prin intermediul peroxizilor: ROOH + AH2 ⇒ H2O + ROH + A, în care ROOH poate fi peroxidul de hidrogen (H2O2) sau un peroxid organic. Peroxidazele pot cataliza şi alte tipuri de reacţii, de tip oxidativ, catalazice şi de hidroxilare. Peroxidaza din rădăcinile de hrean are masa moleculară 40.000 şi este stabilă în limitele de pH între 4-12. Peroxidazele prezintă stabilitate termică (851150C), constatându-se în unele cazuri reactivarea după tratamente termice. Din acest motiv activitatea lor serveşte ca indicator al eficacităţii sterilizării sau

73

Catalizează oxidarea acizilor graşi nesaturaţi (linoleic. cum ar fi brunificarea fiziologică (mere. în timpul maturării şi păstrării. Are greutatea moleculară de 240. Este activată în intervalul de pH=5. manifestată când H2O2 este în concentraţie mai mică. dar fără a avea rol esenţial) sau modificarea mirosului şi gustului (la mazăre. I. globulinică..9) (Burzo. Mazărea şi fasolele neopărite în procesul de prelucrare evoluează în acest mod. Este activă şi la temperaturi scăzute. Catalizează reacţia H2O2 ⇒H2O + 1/2 O2. La ceapă şi morcovii aflaţi în perioada de repaus vegetativ. ceea ce permite menţinerea unei concentraţii scăzute de H2O2. Catalaza este o endoenzimă care se găseşte în toate ţesuturile vegetale. Peroxidazele sunt implicate şi în fenomenele de degradare a produselor horticole. catalaza şi-a diminuat activitatea în toate ţesuturile. fasole etc. Se găseşte în mazăre. Participă la oxidarea carotenului.blanşării.). poate fi distrusă si la un nivel termic de peste 600C. Acţionează ca o oxidază 74 .9. în ciuda formării continue a acestui produs. Lipoxidaza are structură holoproteidică. I. gutui şi pere. dar dacă acţiunea se prelungeşte. La mere. Fiind mai termolabilă ca peroxidaza. acidul ascorbic etc. pe seama oxigenului provenit din respiraţie. şi colab. În prima etapă se formează acid dehidroascorbic. iar în boabele de soia în cantităţi mai importante. se pot folosi inhibitori de lipoxidază (BHT-butil hidroxitoluen. fiind una dintre cele mai importante enzime ale metabolismului energetic celular. fasole. Ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza) are cationul de cupru ca grupare prostetică şi oxidează acidul ascorbic în prezenţa oxigenului. transmiţând oxigenul peroxidic unor acceptori potriviţi (de exemplu alcoolilor inferiori: metilic.. cu 110 % si până la 350% (Burzo. modificându-le gustul spre amar şi mirosul către rânced. pere. etilic. 1986). Catalaza are şi o acţiune peroxidazică. n-propilic etc. un mol transformând 5 milioane de moli de H2O2 (apa oxigenată) la 00C în timp de un minut. activitatea peroxidazei din diversele ţesuturi ale bulbilor de ceapă sau rădăcinilor tuberizate de morcov a scăzut în mod caracteristic (o diminuare între 1.I. acizii graşi sunt degradaţi în produşi care participă la sinteza etilenei. 1986).. constatându-se un paralelism al acestei sinteze cu activitatea peroxidazei (şi catalazei). diminuând astfel conţinutul produselor în unele vitamine. ridichi în cantităţi mai semnificative.1 şi 3. scăderea activităţii se corelează cu intrarea fructelor în faza de declin fiziologic (Potec. Catalaza este o cromoproteidă heminică.).3-8. dar pH-ul activităţii maxime este neutru (pH=7). Activitatea catalazei se corelează cu intensitatea proceselor metabolice. linolenic etc) numiţi şi esenţiali.. piersici etc. clorofilei şi acidului ascorbic. 1978). cu Fe3+. În timpul perioadei de repaus vegetativ. acesta se oxidează în compuşi lipsiţi de activitate vitaminică. Intervine şi în reacţiile de sinteză a etilenei. Aceasta are o curbă de degajare similară activităţii lipoxidazei. tocoferolii. BHA butilhidroxianisol. Un mol conţine patru subunităţi heminice.). râncezind lipidele din alimente.000 şi este una dintre cele mai active enzime. Activitatea lipoxidazei din produsele aflate la păstrare creşte concomitent cu intensitatea procesului de respiraţie. Pentru protecţia unor produse prelucrate. În acest caz.

Îmbrunarea enzimatică a legumelor şi fructelor. în prezenţa oxigenului atmosferic. Legumele Cucurbitaceae. -para.polifenoloxidazele. Sunt implicate în sinteza etilenei. înnegrirea materialelor vegetale proaspăt tăiate sau casarea sucurilor(musturilor). acid cafeic. dar mai puţin lacaza. fiind foarte activă în piersici şi mai ales în strugurii mucegăiţi. tirozinaza). spanacul. La un pH mai scăzut (aciditate ridicată) activitatea lacazei este diminuată. Pasteurizarea sucurilor sau a unor conserve are acelaşi efect. Lacaza acţionează asupra unui număr mult mai mare de compuşi fenolici. Polifenoloxidazele din plante nu prezintă o specificitate deosebită. Aceste oxidaze catalizează hidroxilarea monofenolilor cu formare de ortodifenoli care sunt transformaţi în ortochinone. strugurii sau merele. activitatea enzimei este dublă în coajă.difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. salata. fenoloxidazele trebuie inactivate. piersicile. Blocarea sau îndepărtarea cuprului din molecula PFO inactivează enzima (cu dietilditiocarbamat. H2S. mai ales pe parcursul valorificării. care pot inhiba sau stimula biosinteza etilenei. etc). având ca grupare prostetică un atom de cupru în moleculă. precum şi anumite faze ale proceselor tehnologice (presarea sau separarea impurităţilor prin decantare. Catalizează reacţia: 75 . tomatele. Produse mai bogate în PFO sunt cartofii. Produsele cu ascorbatoxidază au conţinutul în acid ascorbic instabil expus permanent diminuării. Masa moleculară a polifenoloxidazei (PFO) este de 34.) micşorează sau previn îmbrunările oxidazice. NaHSO3. Glucozoxidaza este o enzimă care şi-a găsit numeroase utilizări sub formă de preparate imobilizate. soluţiile în concentraţii mici de NaCl. Este o glucoproteidă cu masa moleculară 150. Ele pot acţiona asupra unei varietăţi mari de compuşi mono.000. Fenoloxidazele au un rol important în procesul de maturare al fructelor. Pe parcursul prelucrării produselor horticole.di fenolici. fapt evident în momentul când se studiază conţinutul în această vitamină. acid clorogenic. Polifenoloxidaza(PFO) este activată de catehină. congelării sau termosterilizării. La mere. caisele. Cele mai reprezentative sunt grupate în două categorii distincte: -orto-difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. perele. fac parte din această grupă.terminală în procesul de respiraţie. Distribuţia lor este neuniformă în epidermă şi în vasele conducătoare. Prezenţa SO2 inhibă mai ales polifenoloxidazele şi tirozinaza. spanacul. activitatea PFO creşte din mijlocul fructului spre periferie. comparativ cu centrul fructului. Acidul ascorbic. ciupercile. care conţine două molecule de FAD.şi orto. prunele. iar studiul lor are aplicaţii practice deosebite. Opărirea (blanşarea) este tratamentul cel mai folosit înaintea deshidratării. centrifugare etc. Urmează polimerizarea neenzimatică sau oxidativă a chinonelor formate. în oxidarea polifenolilor din ţesuturile vegetale. mai sărace în vitamina C.000. merele. În prune.cu aparitia de compusi de culoare inchisa. se datorează oxidării mono şi di-fenolilor asupra cărora a acţionat PFO. ortodifenoli şi alţi compuşi asemănători. filtrare. vişinele.lacaza). Sunt metaloenzime.

Protopectinaza catalizează scindarea legăturilor din macromolecula de protopectină. În funcţie de substratul specific şi modul sau locul de acţiune distingem: protopectinaze. tomate. celulaza. c.alături de glucozoxidază. pere. Sucurile de fructe şi alte băuturi pot fi tratate pentru mărirea stabilităţii cu preparate care conţin şi catalază. lipaza. eterice.6 la struguri). fosforilazele). cu eliberare de metanol. struguri. asparaginaza. căpşune.pentru controlul continutului in H2O2 care rezulta . piersici.7. spanac etc. glicozidice etc. amilazele.. depolimerizează acizii pectinici în prezenţa apei. Endo PG este cea mai răspândită depolimerază.in proportii bine echilibrate.6 la mere şi pH. fosfatazele. Preparatele de glucozoxidază servesc în calitate de agent antimicrobian şi antioxidant. piersici. 76 .daca este necesar. determinând sau accelerând hidroliza legăturilor esterice. Activă în mere. mere. pepeni. invertaza. cartofi. o stocare mai îndelungată a marcurilor fermentate de fructe. pere. B) Dehidrogenazele. pH-6.5 pentru tomate. Mai importantă pentru domeniul nostru de activitate trebuie menţionată malat-dehidrogenaza. -(Endo-Exo)polimetilgalacturonazele (PMG).Glucoză + H2O +O2 = H2O2 + acid gluconic Se obţine prin procedee biotehnologice din tulpini de Aspergillius sau Penicillium. Sunt activate de unele săruri (NaCl. enzimă care catalizează transformarea reversibilă a acidului malic. ceapă. CaCl2) şi au stabilitate la căldură (încălzire uşoară). 2. C-N. Pectin depolimerazele (enzimele pectice depolimerizante) scindează în prezenţa apei legăturile lanţului poligalacturonic.5. struguri. Sunt prezente în mere. precum şi unele cu rol deosebit în procesele fiziologice (clorofilaza. Sunt active la pH aproape neutru (pH.. fără mărirea conţinutului lor în acid acetic si diminuarea alcoolului existent. pere. Pectin demetoxilazele (enzime saponificante) produc demetoxilarea substanţelor pectice. conducând la degradarea ei în celulază. proteazele). Din această grupă fac parte enzimele cu cele mai importante aplicaţii practice (enzimele pectice.13. multiplicata prin locul scindării (endo-exoscindare) : specificitate (2 cazuri) x 2 locuri de scindare. conţinutul mai ridicat de CO2 din depozitele cu atmosferă controlată îi inhibă acţiunea. căpşune. hemicelulază şi pectină. deoarece consumă oxigenul existent în masa produsului şi formează o oarecare cantitate de peroxizi cu calităţi dezinfectante. morcovi. Hidrolazele din produsele horticole Hidrolazele catalizează scindarea substratului cu ajutorul apei. Ele permit. Pectin metilesteraza (PME sau PE) se găseşte în tomate. Au 4 forme rezultate din specificitatea de substrat (acizi pectici-acizi pectinici). pectindemetoxilaze şi pectin depolimeraze (ultimele au patru forme). a.Exo PG este semnalată în cantităţi semnificative în morcovi şi în mere. Enzimele pectice (pectinaze.3. P-N. --(Endo-Exo)poligalacturonazele (PG) acţionează asupra acizilor pectici. cireşe. enzime pectolitice) din clasa hidrolazelor catalizează scindarea substanţelor pectice. b.

activitatea enzimei este inhibată.5). Celulazele au un pH optim slab acid (4. Legăturile glucozidice din lanţurile celulozice sunt scindate treptat. care are o structură amorfă şi lanţuri cu extremităţi libere. Momentul coincide cu apariţia unei structuri fibroase a pulpei. Sunt stabile termic în domeniul 30-600C. Exo-β . Activitatea acestor enzime se intensifică în paralel cu descreşterea fermităţii structo-texturale a pulpei. Se cunosc trei tipuri. La pere. faţă de faza preclimacterică. La merele depozitate în atmosferă controlată. datorată unor substanţe pectice cu lanţ poligalaturonic mai lung şi mai slab metoxilat. Chinonele rezultate din oxidarea substanţelor fenolice au această proprietate. di.şi trigliceridelor în glicerină şi acizi graşi.Depolimerizarea (scindarea) substanţelor pectice este realizată şi de liaze din grupul pectin sau pectat liazelor care sunt menţionate separat. bacterii). Maturarea fructelor pomacee este însoţită de creşterea conţinutului în acizi graşi liberi din ceridele acoperitoare. Clorofilaza este prezentă în cloroplastele celulelor vegetale. Celulaza C1 acţionează asupra lanţurilor de celuloză iniţială (cu structură complexă cristalină. de hidrolizare a lanţurilor poligluconice amorfe în produşi oligogluconici solubili în apă (celobioză). Celulazele (β glucanazele) au fost identificate în mere. lanţuri legate prin legături de hidrogen. formând micelii insolubile în apă) degradându-le de la forma microgranulară la forma reactivă. contribuind la subţierea acesteia. uşurând intervenţia PG. apoi descreşte. cu un conţinut ridicat de CO2. având ca efect apariţia de substanţe pectice cu molecule mai mici şi mai solubile. în fazele 77 . }esuturile plantelor se apără de celulazele microorganismelor patogene (fungi. Maturarea se caracterizează şi prin înmuierea ţesuturilor la unele produse. pere. Din acest moment începe hidroliza substanţelor pectice şi scăderea fermităţii structotexturale a pulpei.fapt care explica culoarea unor soiuri la sistarea pastrarii. Se produce demetoxilarea lanţurilor poligalacturonice.glucanaza acţionează numai în etapa a doua. activitatea PME este inhibată 10-15 zile. în care se reduce vâscozitatea mediului celular sau a soluţiilor coloidale de celuloză amorfă. La piersicile aflate în cursul maturării. Ele catalizează hidroliza celulozei din membrana celulară. tomate. Există o corelaţie între modificările de textură şi raportul activităţii demetoxilante (PME) . Păstrate la o temperatură mai scăzută (00 C).depolimerizante (PMG-PG).5-6. activitatea maximă a PME se realizează de la începutul maturării. catalizând desfacerea mono-.Substanţele pectice din ţesuturile vegetale se transformă sub acţiunea complexului enzimelor pectice.în prezenţa apei. după care are loc o creştere intensă. clorofilaza are o activitate de trei ori mai mare în timpul climacteriului respirator. după care descreşte brusc. determinând modificarea culorii verzi pe parcursul maturării. Acţionează asupra clorofilelor a şi b. Lipaza intervine în biodegradarea hidrolitică a lipidelor din majoritatea produselor horticole. piersici. care conţin clorofilă. Endo-β -glucanaza (celulaza Cx) acţionează alături de C1. La mere. secretând inhibitori. dar mai ales într-o etapă următoare. activitatea PME atinge un maxim după 12 zile de păstrare la 80 C.

activitatea amilazelor creşte. dar este tipică microorganismelor. Pe parcursul maturării produselor horticole. în timpul maturării şi păstrării produselor horticole. activitatea invertazei creşte în corelaţie cu scăderea conţinutului în zaharoză.6 de la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice din amidon. de la (α )20D= +66. lipazele provoacă alterări favorizate de o umiditate şi o temperatură mai ridicate. pere (mai multe forme). determinând sporirea conţinutului în produşi de hidroliză (acizi graşi liberi). Este o exoenzimă. Potenţialul invertazic al sucurilor şi musturilor este de 3 ori mai mic decât cel al produsului proaspăt zdrobit. α .Este cea mai putin termolabila. la (α )20D= -20. fiind activă la temperaturi sub 450 C. se poate urmări acţiunea hidrolitică a amilazelor. o dată cu scăderea conţinutului în amidon. Este tipică la produsele proaspete pentru soiurile de cartof care au fermitatea ţesuturilor mai ridicată.timpurii ale climacteriului. Amiloglucozidaza (AMG.4-glicozidice din macromolecula de amidon. Este o endoenzimă care hidrolizează la întâmplare legăturile α -1. În fructele nucifere şi in seminţe. în timpul creşterii şi dezvoltării se constată însă o descreştere continuă.fiind tipuri de AMG de origine bacteriană stabile şi la 900 C.8). În cursul proceselor de maturare. la care participă şi fosforilazele. Domeniul optim de pH este cel acid (1. atribuită activităţii lipazei. datorată unui inhibitor natural existent în concentraţie mare.A fost identificată în fasolea boabe.amilaza este o metaloproteidă care conţine ca grupare prostetică Ca2+ (1 atom gram/mol). Se găseşte în cartofi si fasole. conţinutul în invertază creşte.00 (zahărul invertit). Invertazele (sau zaharazele) sunt prezente sub două forme mai cunoscute. iar temperatura optimă este de 55-630 C pentru preparate industriale. chiar până la 1%. enzima devine inactivă şi termolabilă. activitatea enzimei este mai intensă.50 (zaharoză). în condiţiile unui exces de inhibitor care frânează acumularea 78 . având ca grupări active grupările tiolice (-SH). glucoamilaza. această activitate descreşte. În timp ce SO2. sau la ieşirea cartofilor din repausul vegetativ. Cu cât temperatura este mai ridicată.4 şi α -1. Prin îndepărtarea Ca2+. planul de rotaţie al luminii polarizate se modifică. Cand păstrarea se efectuează la o temperatură mai ridicată. enzima R) hidrolizează legăturile glicozidice în poziţia α -1.0-6. fiind maximă la +800 C. cu eliberare de glucoză. Amilazele catalizează hidroliza enzimatică a amidonului. În urma hidrolizei. declanşându-se astfel râncezirea. În faza de maximum respirator.conducând la dextrine de diferite mărimi. Aceşti produşi sunt degradaţi in continuare de oxidazele specifice. nu influenţează invertazele. Este o holoproteidă.4-glicozidice la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice de amidon.0). La tuberculii de cartof. Acţionează la pH slab acid (5. mere. care eliberează maltoză şi dextrine (numite "dextrine limită"). Pe parcursul păstrării fructelor seminţoase. Ele catalizează desfacerea legăturii dicarbonilice (β -1-2) din zaharoză conducând la eliberarea de glucoză şi fructoză. cationii metalelor grele pot inhiba acţiunea lor. β -amilaza hidrolizează legăturile α -1. glucozidazinvertază şi fructozidazinvertază.

Pigmenţii porfirinici Pigmenţii profirinici sunt cromoproteide.. dar nominalizează o grupă separată. fapt care se reflectă în dinamica proteidelor.glucidelor reducătoare. Zincul şi magneziul. 79 . dar se preferă cele roşii care conţin licopen.având în centrul activ grupări (-SH) libere.14. Pigmenţii flavonici şi antocianici.0). Clorofila a se găseşte în proporţie mai mare în ţesuturile verzi. În boabele de struguri. Câteva endopeptid hidrolaze tiolice.5:1. ceapă.holoproteidice. dar mai puţin în pieliţă. corespunzătoare resturilor de cisteină care le conţin. când este maximă. Pigmenţii produselor horticole Pigmenţii vegetali conferă culoarea produselor horticole. Activitatea lor se măreşte de la pârgă la maturare. ridichi şi alte produse horticole. În mere sau pătlăgele vinete. având ca urmare acumularea glucidelor reducătoare. 2. (1990) grupează la un loc pigmenţii antocianici şi flavonici. cu eliberare de peptide (polipeptide sau oligopeptide sau chiar de aminoacizi). Kays. există o varietate surprinzătoare de soiuri. ca pigmenţi flavonoizi. morcovi.. la peste 9:1. antocianici şi flavonici (Gherghi.1. sau SO2 în doze mici. şi colab. Pigmenţii sunt substanţe chimice de natură diferită. Raportul faţă de clorofila b.care conţin β -caroten. este de 3:1. grupaţi în patru categorii mai importante: pigmenţi porfirinici. dar în zonele montane disproporţia creşte de la 5. Pigmenţii porfirinici şi carotenoidici sunt localizaţi mai mult în organitele plastidomului (cloroplaste şi cromoplaste). castraveţi. la temperatura de 45-550C (preparate industriale). fasolea de grădină. Prezente în majoritatea legumelor şi fructelor. Porfirinele cu magneziu sunt metaloporfirinele cele mai răspândite. deosebire care facilitează separarea cromatografică. pătlăgelele vinete. mult mai divers colorate decât cele care sunt oferite în mod frecvent. se găsesc mai ales în sucul vacuolar şi în soluţia celulară. 2. prezintă maximul activităţii la pH foarte acid (pH=2.14. Aceasta este un amestec de clorofilă a şi b. Proteazele (peptidhidrolazele) catalizează scindarea hidrolitică a legăturilor peptidice din proteide. A. salată. există soiuri cu pulpă colorată sau cu pulpă necolorată. La sfecla roşie. în toate ţesuturile. inclusiv betalainele. reprezentate de clorofilă. La ardei. acţionează specific în funcţie de produs. sunt prezente în diverse fructe tropicale: papaina (in fructul de Caryca papaia).1983).J. care apar ca derivaţi de substituţie ai porfirinei cu metalele grele şi cu protidele. distingem exo şi endo peptidaze (enzime proteolitice.La tomate există şi soiuri portocalii foarte valoroase. Depozitarea frigorifică modifică acest echilibru. Clorofila a este de nuanţă verde gălbui. carotenoidici. În funcţie de modul de acţiune. iar clorofila b este verde. determină activarea enzimei. bromelina (in ananas) sau subtropicale: ficina (in smochine). pigmenţii sunt localizaţi în epicarp. proteazele sunt localizate în cantitate mai mare în pulpă şi în suc. S. proteinaze). betalainele.respectiv îndulcirea la t0C<4. tomate. În sucuri si in musturi. În cazul piersicilor sau strugurilor.

Complexul cel mai folosit este clorofilă-Cu. rezultând compuşi mai stabili la lumină sau la pH acid.2 mg/100g (castraveţi) şi 8. Acest fenomen poate fi urmărit şi la ardei. alcool sau glicerină.. conţinutul în clorofilă scade de la 1. conţinutul mediu al unor legume de seră în clorofilă este de 2. Ni). Zn. la 0. compus solubil în apă. La merele şi perele care se maturează.95 mg/100g. îndepărtându-se metanolul şi fitolul cu care erau legate.Se foloseşte sub formă modificată în calitate de colorant.9 mg/100g (ardei). liposolubil în uleiuri vegetale. dar şi de faza de creştere-dezvoltare a acestora. diminuarea rapidă a conţinutului se produce în perioada care precede maturarea fructelor. de saponificare la rece în prezenţa hidroxizilor alcalini. Magneziul poate fi îndepărtat din moleculă cu acizi diluaţi şi înlocuit cu alte metale (Cu. conţinutul în clorofilă scade. pere) depozitate se menţin verzi. culoarea verde intensă este un indicator de calitate pentru salată sau spanac. (1979). sau hidrosolubil sub formă de săruri de sodiu sau potasiu (Cu2+ liber = max. Fe. M.0-2. 80 . Atmosfera controlată inhibă descompunerea pigmenţilor clorofolieni. cele două grupări carboxilice ale clorofilei sunt esterificate. La mere. 200 mg/kg).din frunze cu un continut in proteine redus. până la dispariţia completă a acestui pigment. După recoltare şi pe parcursul păstrării.1-0. lumină şi conţinutul atmosferei în CO 2 şi O2. Există mai multe procedee. Pe măsura avansării în coacere. cloroplastele din epidermă şi hipodermă sunt active în primele faze. în timp ce la speciile care se forţează (ex. Cichorium) constituie un defect. iar fructele (mere. Rezultă o sare alcalină a clorofilei. Are loc trecerea de la cloroplastele bogate în clorofilă la cromoplaste.6 mg/100g (tomate. La legumele de frunze. După Dobreanu.Cantitatea de pigmenţi clorofilieni din ţesuturi depinde de specia sau organul vegetal analizat. culoarea lor se schimbă prin apariţia culorii complementare şi a culorii de fond. Modificarea conţinutului în pigmenţi clorofilieni la produsele horticole se manifestă în mod specific. În cazul maturării tomatelor. Clorofila se extrage cu solventi specifici. Viteza reacţiilor de descompunere a clorofilei este dependentă de temperatură. Un proces nedorit este continuarea sintezei clorofilei la tuberculii de cartof sau la rădăcinile de morcov expuse la lumină. 5.preparga). bogate în celelalte tipuri de pigmenţi.6 mg/100g.Prin alt procedeu.

fructificare şi de protecţie faţă de radiaţiile ultraviolete. în prezenţa acizilor sau a oxigenului.0 mg/100g). În sucuri şi diverse băuturi se foloseşte sub formă de granule. care trece sub acţiunea luminii în licopină. fiind implicaţi în procesele de oxido-reducere datorită caracterului lor nesaturat. carotenoidele sunt tetraterpenoide formate din 8 unităţi izoprenice. fiind solubilă în uleiuri. carotina) cât şi compuşi carotenoidici cu oxigen (alcooli. cel mai răspândit pigment carotenoidic din natură. mai ales la căldură se deteriorează rapid. Compuşi carotenoidici cu oxigen. Ei pot fi atât hidrocarburi carotenoidice (licopina.14.6-4. Rolul lor fiziologic este complex. sau glicozizi de carotenoide. prezenţi în numeroase produse horticole. unde generează culoarea portocalie. trandafiriu. Licopina se găseşte în 70 de specii de plante. Se găsesc fie în stare liberă. dar uşor solubil în uleiuri vegetale. 2-12 mg/l. de numai 1/4 faţă de β caroten. Se foloseşte sub formă condiţionată. Se găseşte în proporţie mai ridicată în morcovi şi în ardeii aflaţi la maturitate. În produsele horticole. ca aditiv alimentar. hidroxicetone. dar aproape insolubilă în etanol.2. grăsimi. benzen sau sulfură de carbon. în suspensie lichidă (30%) de ulei vegetal. portocalie sau roşie) se datorează acestor legături şi numărului lor. acizi etc. Xantofilele (gr. caisele. Este o provitamină A. fie dizolvaţi în lipide sau cristalizaţi. Se remarcă prin efectul sau protector superior. Din punct de vedere chimic. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi) Pigmenţii carotenoidici includ circa 70 de compuşi. măceşele. strugurii. piersicile. pot avea cicluri ionice sau pentaciclice. Este insolubil în apă. după β caroten. respectiv C3'. pepenii galbeni. Coloraţia lor (galbenă. dovleceii. având activitatea vitaminică A de 50%. însoţindu-l în toate plantele verzi. Există şi compuşi carotenoproteici. 81 . având activitatea vitaminică A de 25%. α carotenul(α carotina) are o culoare mai deschisă decât forma β . dar în cantitate mai redusă. cu un număr mare de legături duble conjugate. adăugate înainte de închiderea sau de pasteurizarea recipienţilor. Afinele. Luteina este. Se prepară şi prin sinteză şi serveşte drept colorant alimentar. în procesele de fotosinteză. La unele capete sau la unul singur. în suspensie semisolidă 24%. În tomate conţinutul său este de 3-4 mg/100g. având grupări hidroxilice la C3. În fructele de tomate s-a identificat prolicopina. şi petalele florilor galbene conţin luteină. oranj) în sucuri de legume sau fructe.2. dar şi în frunzele legumelor verdeţuri. gemuri sau dulceaţă (caise). granule (210%). Pepenii verzi şi măceşele conţin de asemenea acest pigment. xantos=galben) sunt alcooli carotenoidici. un izomer precursor. cătina. pentru colorare în nuanţe de galben şi vitaminizare. Este o provitamină A. Este răspândit în aceleaşi produse. β carotenul(β carotina) este cel mai răspândit. Dintre hidrocarburile carotenoidice. cea mai mare pondere o au pigmenţii carotenoidici cu 40 de atomi de carbon. în metabolismul lipidelor. xantofile. unde însoţeşte permanent clorofila (2. imprimându-le culoarea roşie. Se foloseşte în calitate de colorant alimentar (roşu. în apă sau în emulsie 3-4%. tomatele. Sensibil în mediu acid sau alcalin. Se poate separa din materiile prime vegetale.). merele.

măceşe. Criptoxantinele (α şi β ) se găsesc în afine. citrice. pigmenţii carotenoidici se acumulează. ardei roşii. În timpul maturării pe plantă sau păstrării. 2. merele. ardeii graşi (8-25 mg/100g). La morcovi pe parcursul păstrării (în 120 zile la 00C) se constată diminuarea cu 15% a conţinutului de β caroten. temperatura optimă de sinteză a licopenului este de 16-220C. caise. struguri. mai puţin stabili. citrice. afine. în timp ce temperaturile de peste 300C o inhibă.2 mg/100g. întrebuinţat în bucătăria orientală pentru mâncăruri sau produse de cofetărie. dovlecei. Se foloseşte şi ca aditiv alimentar. Temperaturile de păstrare mai scăzute de 100C diminuează de peste două ori ritmul de acumulare al carotenilor. caise. ardei galbeni. spanac. spanacul (13-14 mg/100g) şi tomatele (6. ardei roşii şi verzi. Zeaxantina a fost identificată în pătlăgele vinete. măceşe). dar lipseşte din ardeii galbeni.3. după recoltare şi pe parcursul unei păstrări la o temperatură mai ridicată (+200C). Conţinutul total în pigmenţi carotenoidici este mai ridicat la unele legume. morcovii (7-18 mg/100g). pe măsură ce conţinutul în clorofilă scade. Pulberea de şofran este un colorant traditional. sosurilor conservate etc. Valoarea vitaminică se echivaleaza în β caroten.apo-8'-carotinalul) cu 37 atomi de carbon şi retinenul cu 20 atomi de carbon se găsesc în legumele de frunze (spanac. mere. după separare din diverse produse vegetale. crocina. Caisele. Crocetina este un acid dicarboxilic carotenoidic cu 20 atomi de carbon. doar caisele conţin între 1. greu solubilă în apă.Capsantina este o xantofilă (hidroxicetonă) care se găseşte în ardeii roşii şi în mere. şi dispare în cele din urmă complet (25 de zile de la recoltare).14. Este o pulbere galbenă sau brun roşcată. pigmentul care se găseşte în stigmatele florilor de şofran (Crocus sativus). căpşunele conţin compuşi carotenoidici cu oxigen. licopenul creşte ca proporţie şi devine principalul pigment carotenoidic. în comparaţie cu temperatura mediului ambiant. B. piersici. Se află în ardeii roşii şi verzi. mere. Numărul atomilor de carbon din molecula acestora este între 20 şi 37. cătină. La tomate. morcovi.5-12 mg/100g). terminată cu gruparea aldehidică sau carboxilică. măceşe. Pigmenţii antocianici (antocianii) 82 . Hidrocarburile carotenoidice prezintă o mai mare stabilitate în produsele care le conţin (tomate. pere. Capsorubina este o xantofilă cu două grupări hidroxilice şi două cetonice. relativ scump. citrice) şi sunt aldehide carotenoidice. crescând de la 30 la 260 ppm (70 de zile de la recoltare). smochine. Dintre fructe. Ea formează cu două molecule de genţiobioză un glicozid. Carotinalul (β . La merele Golden Delicious.2 şi 4. cum sunt ardeii lungi (25-35 mg/100g). ardeii gogoşari (23-25 mg/100 g). măceşe. dar solubilă în alcool. prune. Ea constitue pigmentul principal în boiaua de ardei. pentru colorarea sucurilor. Pigmenţii carotenoidici cu mai puţin de 40 de atomi de carbon au un singur ciclu iononic şi o catenă laterală. Modificarea conţinutului în pigmenţi carotenoidici depinde de stabilitatea pigmenţilor şi temperatură.

Strugurii conţin cianidine.5 diglucozid). prune. sunt mai putin frecvente. coacăze. Cea mai răspândită este cianidina. de culoare albastră. zmeură. cu atât culoarea albastră se închide. iar fructele se colorează rapid. Delfinidina contribuie la culoarea strugurilor.Pigmenţii antocianici sunt mono sau diglicozide ale antocianidinelor. mere. la Jonathan 65-77%.p. varză roşie şi ceapă roşie. Culoarea pigmenţilor antocianici este determinată de pH. vişine. Varza roşie. La aceeaşi specie horticolă există varietăţi sau soiuri cu antociani şi altele fără aceşti pigmenţi (legumele din grupa verzii. delfinidine. în funcţie de soi (la Red Delicious 83-96% din celule sunt colorate. Distribuţia pigmenţilor antocianici în produsele horticole este neuniformă. Când se apropie declanşarea maturării. are loc o deplasare a culorii de la roşu la albastru. Cireşele negre conţin antociani care diferă cantitativ şi calitativ de antocianii din cireşele roşii. piersici. Leucocianidina şi leucodelfinidina sunt frecvent întâlnite în fructe.5 g la 100g) şi petunidinei. formată pe baza singurei antocianidine cu azot. identificată în cireşe. de pH şi de prezenţa unei enzime. temperatură sau de conţinutul în azot din sol. compuşi fenolici. compuşi care însoţesc sau sunt premergători pigmenţilor antocianici în fructele nemature. Antocianidinele din produsele horticole. mere etc. cireşe) depinde de intensitatea luminii. murele.). se formează compuşi de tipul chinonelor. pe când la soiul Golden Delicious nu există celule colorate antocianic). pătlăgele vinete. betanidina.5-3. colorantul de bază este quercitina (o flavonă). Modificările sunt legate de echilibrul antociani-leucoantociani. Efectul de copigmentare modifică şi el culoarea. Substituirea cu grupări metoxi (-O-CH3) determină intensificarea culorii roşii. La mere ei sunt concentraţi în epidermă şi în primele două-trei straturi ale hipodermei. Ei dau nuanţele de culoare roşie-violet-albastră la numeroase flori. căpşuni. la ceapa roşie alături de aceasta se acumulează şi peonidin 3-glicozidul. în cazul unui derivat al delfinidinei (delfinidina-3. în 83 . La piersicile verzi. Leucoantocianii sunt glicozidele incolore ale proantocianidinelor (leucoantocianidinelor). salata colorată. Cu cât creşte numărul grupărilor hidroxilice. zmeura. Pelangonidina se găseşte în fragi. petunidina din struguri şi afine. activitatea acesteia scade. salata. mere şi ridichi de lună. În timp ce la ceapa albă. Peonidina din afine. soiurile de ceapă colorate conţin cianidină. cireşele etc.d. iar soiurile hibride se identifică prin prezenţa malvidinei (până la 0. prune. Acumularea pigmenţilor antocianici în produse (mere. fructe sau legume. iar la fructele coapte sub 1/3 (sub 60 mg/100 g) din cantitatea iniţială. conţinutul în leucoantociani este 180 mg/100g. cicorile legumicole. struguri.. afine. La un pH acid (pH = 2. sub acţiunea mai multor copigmenţi. peonidine.). La prune.0) se formează compuşi roşii purpurii. vinetelor şi prunelor. Unii autori disting o grupă separată de pigmenţi. malvidina tipică strugurilor h. antocianoza (vişine. La un pH slab alcalin (pH=8. ceapa.5). iar leucocianidolul din strugurii roşii participă la formarea proprietăţilor organoleptice ale acestora.

În celulele vegetale absorb sau atenuează razele ultraviolete. metoxilice. În produse se acumulează intens mai ales în faza de creştere a ţesuturilor. În timpul păstrării. la fructele de măr pot apărea boli fiziologice. sucuri de fructe. etc).4-0. Glucidele componente pot fi mono sau di-glucide şi se fixează la una sau la două dintre grupările hidroxilice ale compusului flavonoidic. intensitatea acumulării pigmenţilor antocianici este acceptată drept test de stabilire a gradului de maturitate. Numărul acestor compuşi este foarte mare. În timpul păstrării un timp mai îndelungat a sucurilor de fructe bogate în antociani.. Au o acţiune antioxidantă. Măresc rezistenţa faţă de atacul insectelor şi microorganismelor. alcool metilic sau etilic..6. Musturile concentrate roşii de hibrizi înobilaţi.6%) urmată de desulfitare. A. compuşi fenolici. oxidarea sau polimerizarea pigmenţilor antocianici. Cauzele precipitărilor sunt legate de natura coloidală. 2.4.2-3 săptămâni. 1983. Conţin grupări hidroxilice. precum şi activitate biologică de vitamina P. Sunt neuniform distribuite în fructe şi legume. iar uneori şi alte grupări sau catene fixate în diferite poziţii. Bodea. Materiile prime utilizate sunt strugurii. 1964) 84 . În bulbii de ceapă uscată. are loc o scădere a culorii datorită precipitării lente a coloranţilor. La unele soiuri de mere. cantitatea de flavonoli (quercitină) scade de la vârf spre bază şi de la exterior spre interior. trecerea prin coloane schimbătoare de ioni. produse zaharoase şi de cofetărie. Pe parcursul maturării. Ei participă şi la procesele celulare de oxidoreducere. şi colab. sanogen şi fortifiant. Conţinutul variază mult în funcţie de specie. funcţionând uneori şi ca inhibitori ai unor enzime. Antocianii se folosesc la colorarea unor băuturi alcoolice sau nealcoolice. Pigmenţii flavonici sunt substanţe care cristalizează uşor. Pigmenţii flavonici (flavonoidele) Pigmenţii flavonici (tab. 1993.. C. Aceşti pigmenţi au proprietatea de a forma combinaţii complexe cu metalele. flavonolilor. Basella etc. socul. datorită descompunerii leucoantocianilor (compotul de piersici se poate înroşi la culoare). au acţiune bacteriostatică. protejând citoplasma şi clorofilele. izoflavonolilor sau xantonelor.6. Trebuie menţionat efectul lor protector. izoflavonei. opăreala. Răspândirea unor pigmenţi flavonici în produsele horticole (după Thomson. La produsele prelucrate. Antocianii din fructe şi din legume au un rol important în formarea gustului acestor produse. atât în produsele horticole din ţara noastră. Valoarea alimentară şi medicinală. cât şi în cele subtropicale. Tabelul 2. Cristalele lor au culoare galbenă.14. fiind solubili în apă. R. purificare prin fermentare pentru îndepărtarea glucidelor. Din tescovina proaspăt presată a soiurilor de struguri intens coloraţi se realizează extracţia cu o soluţie de SO2 (0. concentrare sub vid la 40% substanţă uscată şi uscare în aparate concentratoare sub vid. Hybiscus. datorate biodegradării pigmenţilor antocianici (pătarea Jonathan. Flavonoidele sunt glicozide ale flavonei. filtrare. culoarea naturală se poate altera după un timp. acumulările sunt mai reduse. Gherghi.) contribuie la realizarea culorii galbene a produselor horticole. cosmetice. pot fi folosite direct. 2.H.

struguri mere. care îşi poate pierde culoarea prin variaţia pH-lui sau prin hidroliză enzimatică în prezenţa luminii. 85 . pere. Betacianinele sunt formate din două astfel de molecule. Aroma căpşunelor are 146 de componente naturale. caise.4-dihidroxifenil alanină. fragi. prune Umbelliferae pătrunjel struguri (şi citricele amărui) struguri Flavonoli Flavone Flavonone Izoflavone Ca aditiv în industria alimentară se foloseşte uneori quercitina. 2.. struguri mere. 2. extras din coaja unei specii de stejar (Quercus tinctoria). 1990). Expunerea prelungită a rădăcinilor tuberizate de sfeclă roşie la lumină în spaţii deschise.pere. 4. Numărul celor care dau aroma unui produs horticol este uneori foarte mare. Insolubil în apă. Există însă o specificitate. Unii sunt compuşi chimici formaţi sau secretaţi de ţesuturi specializate. în funcţie de soi.7. mure.5. struguri ceapă căpşune. piersici. Betanina. Roşu de sfeclă se obţine prin extracţia într-o baterie de extracţie a tăiţeilor de sfeclă roşie cu apă acidulată ( pH=4. ceapă mere. iar cea a tomatelor numai 38 de componente. de importanţă mai mare sau mai mică. gust amar) genistina Răspândire căpşune. struguri mere. S. Este un compus instabil. Amaranthaceae.0). legată la o moleculă de D-glucoză. diferenţiindu-se între ei prin contribuţia majoră sau minoră la definirea acestor însuşiri (tab.). cireşe mere. prune. apiina naringina (incoloră. La mere. antocianidină cu azot. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole Aroma şi mirosul produselor horticole se realizează prin apariţia şi acumularea unor compuşi intermediari sau finali ai metabolismului. determină decolorarea şi brunificarea acestora. colorantul roşu-violet din sfeclă este un acetal al betanidinei. fragi. Colorantul roşu-violet din sfeclă este însoţit de un mare procent de cianidină. pigment flavonic natural de culoare galbenă. Betaxantinele sunt formate prin condensarea acidului betalamic cu un radical (grup) amino sau imino.0-5. prune. Betalainele Betalainele sunt derivaţi din 3.coacăze roşii şi negre. Aizoaceae etc. Extractul este concentrat sau eventual uscat prin pulverizare. substanţele volatile constau din 156 de compuşi.J. sparanghel verde.14. Aceşti pigmenţi se găsesc în plante din familiile Chenopodiaceae (sfeclă roşie). acest produs este solubil în alcool. fiecare având însă un rol diferit. fenomen caracteristic tuturor produselor care conţin betalaine (Kays. tomate. Este un colorant sensibil la căldură (se brunifică).15. afine.Compuşi fenolici de bază Flavonoide (pigmenţi flavonici) quercetina hiperina izoquercitina quercitrina rutina spireozid camferol avicularina luteolin glicozide şi apigenin glicozide diosmina. cireşe.

acetatul de izoamil aroma de coacăze. temperaturile coborâte şi atmosfera controlată reduc formarea substanţelor volatile. butiratului de etil. propionatul şi butiratul de octil aroma de păstârnac. La pepenii galbeni. eugenolul (cuişoare-Eugenia caryophyllata. care le nuanţează mirosul în proporţii diferite. carvacrolul (măghiran). 86 . tomate). care se degradează în timpul păstrării. prezent în busuioc şi căpşune. β -naftolul (coacăz negru). Orchidiaceae). trans 2 hexanalul (mere verzi. propionatul de etil aroma de struguri. Din seria aromatică. contribuind la formarea aromei acestor produse într-o proporţie determinantă. Conţinutul în componentele de aromă de tipul alcoolilor. Butilenglicolul creşte cantitativ de cinci ori.şi de alcooli). (5) Compuşii fenolici ca timolul (cimbru. În flora tropicală vanilina (Vanilia planifolia.) sunt substanţe din grupa compuşilor fenolici. (6) Esterii alifatici aciclici realizează în ansamblu lor mirosul şi aroma dominantă a multor fructe sau legume. castraveţi). aldehidelor şi cetonelor evoluează.Clasificare.75%. Alţi compuşi fenolici se găsesc în cantităţi mai mici. tomate. iar benzofenona în struguri. alături de care există şi componente auxiliare. mere. (4) Dintre cetonele alifatice. Perele conţin şi ele esteri în număr mare. măghiran). pentru a dispare la supramaturare. (3) Aldehidele alifatice mai reprezentative în arome sunt hexanalul (căpşune. ţelinei. Alcoolii aromatici sunt incluşi în aroma de ciuperci. acetoina este un component al aromei strugurilor şi pepenilor galbeni. se găsesc peste 70 de esteri. în timp ce acetoina se acumulează până la 0. hidrojuglona (nuci). miristicina (pătrunjel) dau aroma dominantă din produsele respective. tridecanalul (castraveţi). în funcţie de soi. La păstrarea merelor. tot mai importantă pe măsură ce au înaintat în faze mai complete de maturare. fenicul). (2) Alcoolii (alifatici saturaţi şi nesaturaţi) contribuie la aroma zmeurei. conţinutul în acetaldehidă şi alcool etilic creşte pe parcursul maturării. având calitatea de a nuanţa aromele: apiolul (pătrunjel). Formiaţii de etil şi de amil individualizează aroma de mure. anetolul (anason. Din grupa esterilor aromatici se poate nominaliza cinamatul de metil. Aroma generală de fructe se formează în prezenţa acetatului de etil. La tomate. scorţişoara-Cinnamonium sp. fam. aldehida benzoică se găseşte în migdalele amare şi alune. cu rol secundar: (1) Hidrocarburile alifatice şi aromatice participă la aroma merelor (n-nonacosan). În mere. cimbrişor. ciupercilor sau castraveţilor. cetona zmeurei. legumelor (stiren) sau cimbrului (p-cimen). Compuşii de aromă şi miros au fost grupaţi în 10 categorii chimice principale. exemple tipice fiind fructele pomacee. estragolul (tarhon). fiind regăsiţi în uleiurile volatile extrase.în plus. în funcţie de temperatură. castraveţi şi cartofi se constată acumularea de aldehide (la tomate. capronatului de etil şi altor esteri.

aliina (s-alil-L-cistein-sulfoxid). ridichi. La piersicile maturate în mod natural s-a observat o cantitate de lactone cu 20% mai mare. 2-5 mg/kg la tomate.3 mg/l. muştar. descompus de enzima aliinază. (9) Compuşii cu sulf ca tiosulfinaţii. zona de cultură. precum şi derivaţii lor funcţionali de tip izoprenic. Sesquiterpenele sunt reprezentate de carotolul şi daucolul din morcovi Aroma de muscat este definită de un număr de terpene (1. cartofi). ardei. care contribuie la formarea gustului. izotiocianaţii şi mercaptanii formează principalele componente ale aromei şi mirosului.3 mg/l) dintre care linaloolul reprezintă circa 0. Sunt componente principale ale uleiurile volatile şi extractelelor. decât la piersicile maturate artificial. (10) Unele lactone (compuşi heterociclici cu oxigen) au importanţă ca substanţe volatile în determinarea gustului şi mirosului. care sunt mai puţin aromate. Compuşii volatili cu sulf se formează în multe cazuri din precursori. Dintre aceştia se menţionează antranilatul de metil (Vitis labrusca). mărar. Derivaţii aciclici mai importanţi sunt câţiva alcooli terpenici. busuioc. varză. stadiul de creştere-dezvoltare. 5-10 mg/kg la fragi. Aroma şi gustul de varză se percep în urma fierberii acesteia.08 mg/l şi α -terpinolul 0.4 mg/l. În ceapă aroma. Un exemplu îl constitue sedanolida din ţelină.). ţelină). leuştean. La usturoi. sau metilcavicolul (busuioc). Cetonele terpenice ciclice sunt carvona (chimion. Varza conţine trisulfură de dimetil. fenicul). gustul iute şi factorul volatil lacrimogen (tiopropanol sulfoxid) apar sub acţiunea aliinazei în cel mult un minut şi ating maximum în timp de 6 minute de acţiune enzimatică. ca linaloolul (coriandru. gulii etc. nerolul 0. oscilând între 1-22 mg/kg la mere. precursorul alicinei este un aminoacid. hrean. acidul cianhidric (sâmburoase şi migdale). mirosul. tiosulfonaţii. iar în varză de 2-propenil izotiocianat. leuştean. aciclice ramificate sau ciclice. Izotiocianaţii sunt reprezentaţi în ceapă şi muştar de alilsevenol.Terpene ciclice sunt limonenul (ţelină. 2-3 mg/kg la zmeură.06 mg/l.(7) Terpenele şi terpenoidele sunt hidrocarburi nesaturate. iar propil mercaptanii în gulii şi în ceapă. precum şi trisulfura de dipropil sunt compuşii volatili mai evidenţi şi importanţi din ceapă. măghiran. Cantitatea de produse volatile din legume şi fructe este foarte mică. geraniolul 0. aromei şi mirosului unor legume şi fructe. α şi β pinenul (pătrunjel. disulfura de dialil constituie 60% din compuşii de hidroliză ai alicinei. mărar) sau fencona (fenicul). (8) Dintre compuşii cu azot există unii reprezentanţi cu proprietăţi volatile. În usturoi. imprimând chiar nuanţa gustului unor legume din familiile Cruciferae şi Liliaceae. Factorii care influenţează diversitatea. compuşii pirazinici (ciuperci. conţinutul 87 . un glicozid. 1 mg/kg la afine etc. compoziţia şi concentraţia substanţelor volatile în produsele horticole sunt specificul biologic (specia şi soiul). chimion). În plantele tinere. după zdrobirea ţesuturilor. substanţe care rămân nemodificate dacă ţesuturile sunt intacte (ceapă. usturoi. β felandrenul (leuştean. cu catene laterale. Di şi trisulfura de metil propil. Metil mercaptanii se găsesc în varză şi ridichi. 17 mg/kg la castraveţi. tarhon).

acetat de etil esteri ai acidului decadienoic trans-2-hexanal.5. alchil tiosulfonaţI hidrocarburi monoterpenice 2-metoxi-3-etil pirazina. iar în unele cazuri bactericid sau fungicid. 2. substanţele volatile având un important rol fungistatic şi bacteriostatic.. mai abundenţi. letionină disulfuri. Aroma şi mirosul plantelor sau al anumitor părţi (organe) vegetale este o adaptare care le înlesneşte înmulţirea şi apărarea.7. Dacă sinteza substanţelor volatile are loc în frunze. linalool 1-(p-hidroxifenil)-3-butanona izotiocianaţI dehidroftalide.6. trans-2-hexanol. steridelor etc. de tipul emulgatorilor. În ţesuturile plantelor horticole. iar acţiunea carvonei a fost semnalată de Dipenhorst şi Hartmans (1993). sau migrează înapoi în frunze. piruvat de cis-3-hexen-1-il . Intensificarea respiraţiei la maturare stimulează acumularea şi formarea din hidrocarburi a compuşilor oxigenaţi (aldehide. acizi. Tehnologiile de valorificare urmăresc reducerea intensităţii acestei evoluţii. fiind donatori de hidrogen. Tabelul 2. S. Rolul enzimelor (esterazelor) în cadrul acestor procese este foarte important. După fecundare. hexanal.nonadienal 1-octen-3-ol. Studiul acţiunii terpenelor ca substanţe care inhibă încolţirea tuberculilor de cartof a fost iniţiat de Vaugh şi Spencer (1991). Prin prezenţa lor se accelerează procesul de maturare. alcooli. esteri). Unii dăunători evită astfel de plante. folosirea sau reconstituirea substanţelor volatile din plantele 88 .. cetone. compuşii volatili au conţinutul mai simplu şi diversitate mai redusă. Păstrarea produselor horticole este influenţată de biosinteza unora dintre aceste substanţe volatile. rădăcini. Compuşi chimici definitorii pentru pentru aroma şi mirosul unor produse horticole (după Salunke. de Kays. Aceşti compuşi sunt intermediari în biosinteza alcaloizilor.este mai redus. aceşti compuşi sunt menţinuţi în suspensie cu ajutorul unor substanţe hidrofile. alchiliden ftalide. 1990) Produsul mere struguri pere afine zmeură varză ţelină castraveţi ciuperci ceapă pătrunjel cartofi ridichi Principalii compuşi care definesc aroma şi mirosul Butirat de metil. dar cercetările continuă pentru aprofundarea şi lărgirea spectrului de investigaţie. D.J. scoarţă. condiţionarea. Unii componenţi (alcoolii şi cetonele) sunt moderatori ai proceselor intracelulare şi protectori contra agenţilor atmosferici.K şi colab. Extracţia. în scopul menţinerii sub control a loturilor de produse depozitate. mai diverşi. substanţele odorante se acumulează în fructe şi seminţe.dimetil pirazina izotiocianat de 4-metiltio-trans-3-butenil Rolul biologic al compuşilor volatili este complex. În metabolismul celular au rol antioxidant. cit. 2-hexanal Antranilat de metil. înflorirea determină migrarea lor în flori şi consumarea parţială. trisulfuri. 1976. diacetil 2. Organele de reproducere conţin compuşi mai complecşi.

1.1.1. prin reacţii de oxidoreducere. Respiraţia este un proces metabolic. tot mai importantă ca cifră de afaceri şi tot mai ramificată în ofertă şi solicitări. cu eliberare de energie chimică. CAP. III .ASPECTE FIZIOLOGICE ALE VALORIFIC|RII PRODUSELOR HORTICOLE 3.horticole s-a individualizat ca o activitate industrială distinctă.Reacţiile de oxidare ale 89 . Generalităţi. Respiraţia produselor horticole 3. în care substanţele organice din celulele vii sunt descompuse pe cale enzimatică.

1 2.2 200C 1. dacă nu se asigură eliminarea operativa a căldurii de respiraţie.7 2.4 11. în patru categorii: a) cu intensitate respiratorie redusă (sub 5 cm3/kgh) sunt ceapa uscată.1.5-1.7 3.6 3.9-8.2-3.3-2. care depind de temperatura mediului ambiant (tab.6-7.2 0. în funcţie de intensitatea respiraţiei lor la 100C.4-55.7-3.1-3.1-25.8 17.1-10. permeabilităţii membranelor.9 2. Energia chimică eliberată este necesară biosintezelor.8-7.4-19.1 50C 0.substanţelor energetice devin mai importante în perioada postrecoltă.2-1.5-0.1 Căldura degajată de câteva specii horticole în timpul respiraţiei (MJ/t 24 h.6-4.3 34.1-1.5 1.9-6.1 7.3-8.1-4. în ciclul glicolitic şi ciclul lui Krebs.).9 3.8 9.3 1.2-1.9 1. pepenii galbeni şi castraveţii.8-18..6 3.9 6.9 9.0 2.8 1.4 1. în ale căror legături macroergice se acumulează 1.7-3.de Burzo.2 100C 0.6 2. La mazărea boabe sau bame păstrate în vrac.9 21.3-15.9 2.3 11.7 1. sub formă de căldură. datorită necuplării oxidării cu fosforilarea.1 5.2-1.8-2.6 36.9 11.3 1.I.5-9.3 5. depozitele de păstrare sunt dotate cu instalaţii de ventilaţie şi instalaţii frigorifice.8-2.1-4. Produsele horticole se pot grupa. Din bilanţul oxidării unei molecule de glucoză. Tabelul 3.4-8.9 2.0 3.0 18.7-2. Intensitatea respiraţiei.9-3.Procesul final de descompunere a substanţelor energetice se desfăşoară în cadrul ciclului Krebs (ciclul acizilor carboxilici).1 1.3 4. declanşându-se în scurt timp încingerea.7 12.0 4.9-4.8 49.0 150C 0.F.1 15.7-11.1-49.8-2. rezultă 38 molecule ATP.0 22.2.4 10.4-0.7 1.7-3.1-8.0-27.1-17. Există însă şi posibilitatea ca întreaga energie să se elimine sub formă de căldură.0 4.3-2. Măsura intensităţii procesului de respiraţie a unui produs horticol este cantitatea de CO2 (mg sau cm3) degajată de unitatea de masă (1 kg produs) în unitatea de timp (1 oră).8 6.5 5.2-6.6-45. la 200C.2 5.0 2.5-20. menţinerii organizării celulare.2-39.7-4.4-2.7-2.0 6.3-5.8 14. 1986) Produsul Nuci Cartofi Ceapă Struguri Mere Tomate Varză albă Morcovi Usturoi Piersici Sfecla roşie Prune Căpşuni Salată Fasole verde Mazăre Spanac 00C 0. după I.0-10.1 0.4 9. 1967 cit.0-1.8-6.2 12.6 2.5-5.5 13.1.3-20.4-14. 1979-1983-1987).8-35. 3.7 54.4-5.5-11. Restul se degajă în mediu. se constată acumularea de căldură până la 35÷400C.7-3.8 1.8-29. reprezentând 41% din energia formată.7 0.4 Căldura degajată este proporţională cu intensitatea proceselor metabolice.5 7. la o temperatură cunoscută (Burzo.0-6.6 1.1 6.3 6.1 7.8 4.9 1.0-17.La produsele cu grad ridicat de perisabilitate.14 MJ (272 Kcal).0-2. 90 .7 13.2-23.8 1. are loc creşterea temperaturii şi deprecierea lor rapidă. 3.0 5.2-7.4-77.0 4.3 4.3 2.6 27.8 2.0-1.2-10.2 1.4-3.0-5.0-1.9 7.5 1.1-3. Pentru eliminarea acestei călduri.5 2. cartofii de toamnă.8 0.0-10.4 1.2 2.5-14.1-15.

unele grupe de soiuri sunt de asemenea neclimacterice. (Kays. ardeii şi pătlăgelele vinete. usturoiul verde.b) cu intensitate respiratorie medie (5-10 cm3/kgh) sunt majoritatea rădăcinoaselor. vişinele.K. Din categoria fructelor climacterice. Scăderea continuă. ardeii şi vinetele. În faza de diviziune a celulelor. klimakter=vârstă critică). ceapa verde.. perele. strugurii. caisele. şi colab. prunele. zmeura. perele. Fructe neclimacterice sunt cireşele.) După această revenire metabolică finală. în faza maturităţii depline se constată o creştere bruscă a intensităţii respiraţiei.La unele specii. care se desfăşoară la un nivel relativ redus în comparaţie cu primele faze. merele. boabele de mazăre. piersicile. are loc o scădere relativă a intensităţii procesului de respiraţie. la sfârşitul fazei realizându-se un minim respirator. bamele. conopida. După Salunkhe. păstăile de mazăre şi salata. intensitatea respiraţiei scăzând la acestea permanent şi fără fluctuaţii deosebite până în faza metabolică finală. fac parte merele.1990). corespunzătoare cu supramaturarea şi intrarea în faza de declin biologic. pătrunjelul de frunze. .Unele fructe şi majoritatea produselor horticole sunt de tip neclimacteric.S. pepenii verzi. Complexul de factori şi deosebirile fiziologice între cele două grupe de produse sunt încă un domeniu actual de cercetare şi aprofundare. după gr. c) intensitate respiratorie ridicată (10-20 cm3/kgh) au ridichile de lună. mărarul. d) intensitate respiratorie foarte ridicată (peste 20 cm3/kgh) au păstăile de fasole. denumit climacteriu respirator (respiratory climacteric. La sfârşitul acestei faze şi începutul fazei de creştere în dimensiuni. ciupercile. prunele şi piersicile.(fig. pepeni verzi şi tomatele.J. varza.1. Ea este continuată de o scădere mai lentă. maturarea este un proces care are loc atât la produsele separate de plante cât şi la cele nedetaşate. Variaţia intensităţii procesului de respiraţie este caracteristică pentru fiecare specie. care rămân pe plante . la pepeni. castraveţii. afinele.3. pepenii galbeni (soiuri tip Charantaise şi Honeydew). La produsele climacterice. până la realizarea unui maxim. D. intensitatea respiraţiei este foarte mare. căpşunele. 91 . pe parcursul creşterii şi maturării fructelor şi legumelor. are loc o descreştere la fel de evidentă. (1992).

Dimpotrivă. ci un proces biochimic şi fiziologic specific fiecărui produs.8 ori. prin metode accesibile in tarile dezvoltate. Intensitatea respiraţiei se reduce în AC la 30-60% din valoarea normală. în finalul procesului de maturare (fig.9 ori. la concentraţii mari de până la 20% în cazuri mai rare (pepeni galbeni). duce la oprirea respiraţiei în cazul merelor. deoarece în afară de temperatură participă şi alţi factori. în remorcile de transport se poate crea. 1996) 3. reduce intensitatea respiratorie. cit.8 cm3 la 50C. Numeroasele studii consacrate acestui domeniu au dus la concluzia că factorii care influenţează intensitatea respiraţiei sunt de natură externă (temperatura. de Chapon. modelarea sa matematică este mult mai complexă.). atunci când determinarea se face imediat după recoltare. la 200C este o scădere de circa 37%). În realitate toate aceste calcule modelează fenomenul.1. de la 1-5% pentru majoritatea speciilor. dar pentru unele legume sau fructe sâmburoase se poate menţine la limita superioară de 10-15%. oprind aparitia bolilor.8 ori. La reacţiile chimice creşterea este liniară.1.2 cm3 la 100C. Creşterea intensităţii respiraţiei în raport cu temperatura este de tip exponenţial. Respiraţia nefiind o simplă reacţie chimică. Un măr sănătos are o intensitate respiratorie care creşte.0 cm3/kgh la 00C. Lipsa totală a O2. iar la 200C de 7. Conţinutul atmosferei în O2.1 cm3 la 200C. starea de sănătate şi integritate.Figura 3. 1952. în mod evident proporţional cu creşterea temperaturii: 2. J-F. Atmosfera controlată implică mărirea conţinutului în CO2 în funcţie de specie.. Dacă se face media intensităţii respiraţiei la 30 de specii horticole. prin înlocuire cu CO2. la 100C de 2. Variaţia intensităţii respiraţiei la perele Williams în cursul creşterii (măsurată la 250C) şi a maturării lor (măsurată la 150C). 12. La cartofi.4 ori. mărirea procentului de O2 până la 50% se foloseşte în postmaturarea perelor sau a piersicilor. un conţinut în CO2 de 5-7% în atmosferă reduce cu circa 1/3 schimburile de gaze.3. La căpşune şi la alte specii perisabile. şi colab. la 150C de 4. 7.Creşterea conţinutului în etilenă se corelează cu accelerarea ritmului respirator şi cu intensificarea metabolismului. mărimea şi structura).3.1%. în cazul când se reduce de la valoarea normală (21%) la numai 3%. valoarea la 50C creşte faţă de 00C de 1. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei. conform relaţiei descoperită de Van't Hoff.1 cm3 la 150C şi 21.Conţinutul în O2 se micşorează pana la 25% în mod frecvent. compoziţia atmosferei). 3.o atmosferă cu un conţinut de până la 20% CO2 care favorizează o bună păstrare în condiţiie de temperatură scăzută asigurate. precum şi de natură internă (substratul respirator. 92 .2. Conţinutul atmosferei în CO2 în proporţie mărită. intensitatea respiraţiei scade la 10-60% ( media pentru 38 de specii. (După Ulrich. în asociere cu etilenă 0.

J-F.fig. Mărimea fructelor sau legumelor influenţează suprafaţa lor de respiraţie şi implicit intensitatea acestui proces metabolic. folosind oxigenul endogen (rezultat din degradarea substanţelor organice). Evoluţia intensităţii respiraţiei. de Chapon. morcovii sau sfecla.04%. 1982.). Este un proces care în condiţii obişnuite nu prezintă o pondere prea mare.5. concretizată prin boli. se pot pune în evidenţă în ţesuturile lor cantităţi reduse de aldehidă acetică şi alcool etilic. În timpul păstrării unor produse ca merele. produşi ai respiraţiei anaerobe. După îngheţuri uşoare. determină creşterea activităţii respiratorii la produsele respective. corelată cu emisia de etilenă din ţesuturi..4.3%. respiraţia anaerobă se intensifică. şi colab. în momentul revenirii se constată o intensificare a respiraţiei produselor. alcoolul etilic se acumulează peste 0. Porozitatea şi permeabilitatea produselor influenţează schimburile de gaze ale acestora cu exteriorul. În condiţiile scăderii conţinutului în oxigen al atmosferei sub 3%.(graficul creşterii evoluează invers proporţional cu graficul intensităţii respiratorii . 3.Figura 3. fiind un caracter de specie şi chiar de soi. 1996) Situaţiile de stres .1. deranjamente.2. iar aldehida acetică peste 0. pe parcursul creşterii şi dezvoltării fructelor de măr (după Dilley. deşi se menţin condiţii optime. cantităţi toxice care determină moartea celulelor. starea de sănătate sau integritate necorespunzătoare.2. deşi se intensifică pe măsura maturării. respiraţia anaerobă afectează numai glucidele. Respiraţia anaerobă. cit. leziuni sau striviri. Numită şi intramoleculară. 93 .

Figura 3. Schema procesului de transpiraţie şi respiraţie la produsele horticole 94 .3.

3 şi 3. verdeţuri.2. Ea este evidentă la produsele încă nerecoltate şi constituie o condiţie a calităţii pe parcursul valorificării. }esuturile lacunare din frunze au rolul de a frâna această circulaţie. În cazul modificării epidermei. dintro moleculă de glucoză rezultând 6 molecule de apă.externi sau tehnici. gradul de maturare. umiditate relativă. evaporată de pe unitatea de suprafaţă a învelişului exterior al produsului (cm2) în unitatea de timp (oră sau zi). celulele vii. in conditiile desprinderii de plante. intensitatea respiraţiei se diminuează mult. se constată că spanacul transpiră de circa 200 de ori mai intens. Factorii tehnici au în vedere fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă.2. Turgescenţa ţesuturilor şi desfăşurarea normală a proceselor fiziologice se corelează cu această stare de hidratare.3.iar transpiratia determina in cele din urma deprecierea. este influenţat de o multitudine de factori interni.autoreglarea turgescentei inceteaza.2. prezintă la exterior o epidermă nemodificată.1. Transpiraţia la nivelul epidermei nemodificate este intensă. Produsele horticole se caracterizează prin conţinutul lor mai ridicat în apă. Factori interni. Factorii interni ai produsului sunt legaţi de specie şi soi (conţinutul în apă. iar dintr-o moleculă de acid oleic 17 molecule de apă. Cantitatea de apă formată depinde de natura substratului oxidat. Această apă poate fi utilizată în noi sinteze. între 3. Comparând transpiraţia tuberculilor de cartof cu cea a frunzelor de spanac. permeabile pentru apă.9 mg/cm2 mbar/h. Intensitatea transpiraţiei reprezintă cantitatea de apă exprimată fizic sau în procente. se poate acumula în celulă. viteza curenţilor de aer. Generalităţi. sau se poate elimina prin procesul de transpiraţie sub formă de apă liberă.2. care spre deosebire de o simplă evaporare. compoziţia chimică. Factorii externi se referă la date fizice (temperatură. ca urmare a oxidării complete a substanţelor energetice.În procesul respiraţiei rezultă şi apă. parametrii de manipulare-transportdepozitare). 3. Transpiraţia produselor horticole 3. în funcţie de deficitul de saturaţie al vaporilor de apă din atmosferă (exprimat în milibari = mbar). 95 . ambalaje folosite. cu detaliile lor specifice (modul de recoltare. compoziţia atmosferei).Dupa recoltare. iar distanţa parcursă de vaporii de apă către suprafaţă este relativ redusă. Frunzele de spanac şi alte legume de frunze. Transpiraţia este un proces fiziologic complex. Suprafaţa lor de evaporare raportată la greutate este mare. alcătuirea şi dispunerea ţesuturilor).

frunzele cărnoase suprapuse şi frunzele pergamentoase diminuează mult circulaţia apei pe direcţia transversală. în comparaţie cu legumele de frunze. căpşuni. Transpiraţia produselor horticole este proporţională cu acest deficit. nucifere.J. peduncul sau prin suprafeţele lezate. Tuberculii de cartof insuficient suberificaţi.04 mg/cm2 2 mbar/h la tomate şi 0. vişine. din soiuri timpurii. piersici. Acest fapt determină un flux continuu de vapori din interiorul produselor spre exterior. gulii mari.2-0.5 Produse horticole specifice Frunze individuale şi seminţe foarte mici. datorită suprapunerii.2 m/s. stomatele se închid. această scădere a fost de circa 1/5 faţă de atmosfera normală. După recoltare.3. Factori externi Temperatura aerului influenţează presiunea parţială a vaporilor de apă din atmosferă şi deficitul de saturaţie în vapori. Varză. Căpăţânile de varză au suprafaţa reală de contact cu exteriorul de 120 de ori mai mică decât suprafaţa totală a frunzelor. ardei. S-a constat că pierderile de umiditate sunt cu 50% mai mari atunci când viteza de ventilare creşte de la 0. precum şi raportul mult mai redus între suprafaţă şi greutate. S. caliciu.5-1. distanţa de 150-200 ori mai mare din centrul acestor produse la suprafaţa lor.2. cireşe. ceapa uscată. castraveţi. mere.03 mg/cm2 mbar/h (cartof) şi 0. La mere.6 mg/cm2 mbar/h (morcovi). le micşorează transpiraţia. Presiunea vaporilor de apă la nivelul celulelor este mai mare decât a vaporilor din mediul extern. dovlecei. pere. 3. care creşte în măsura în care aerul este tot mai uscat. Tabelul 3. 0. contribuie la diminuarea transpiraţiei. Cuticula nu acoperă lenticelele sau stomatele. La bulbii de ceapă. 96 . 1990) Raportul S/V(cm2/cm3) 50-100 5-10 2-5 0. Pierderea apei se face pe direcţia fascicolelor conducătoare. precum şi procesul de transpiraţie.06 m/s la 0. Gruparea produselor horticole în funcţie de valoarea raportului suprafaţă/volum (după Kays. gulioare. După Burton. prune) sau dubla protecţie a cutinizării şi cerurilor la mere. Cartofii de toamnă nu se recoltează până nu se face proba decojirii (suberificării). care participă la transpiraţie înainte de recoltare. Aceasta se efectuează prin lenticele şi este de 0. rădăcini tuberizate.17 mg/cm2 mbar/h la castraveţi. Cutinizarea este diferenţiată structural în funcţie de specie.5 0. pătlăgele vinete. Frunzele interioare au transpiraţia aproape nulă.5 m/s. Pruina (struguri. Tuberculi. pepeni. Atmosfera controlată inhibă parţial şi transpiraţia produselor horticole. Apa circulă prin ţesuturi sub formă lichidă. cuticulă. Seminţe şi boabe verzi.Suberificarea tuberculilor (cartofi) şi a rădăcinilor (morcovi)..Umiditatea relativă a aerului influenţează în mod invers proporţional transpiraţia legumelor şi fructelor. Viteza curenţilor de aer (circulaţia activă) optimă este de maxim 0.iar în spaţiile lacunare sub formă de vapori. fructe de arbuşti. (1982) intensitatea transpiraţiei epidermei cutinizate este de 0. lenticele. pierd apa mult mai uşor prin deshidratare şi transpiraţie.2. Tomate.1 mg/cm mbar/h la varză. Ea se elimină prin stomate.

9 10.2 7. determină deprecierea ireversibilă a produselor respective şi imposibilitatea desfacerii acestora.7 4. Ele sunt capabile să formeze straturi aproape invizibile.2. În primele zile. contează mult să fie recoltaţi la un grad de suberificare corespunzător. cum ar fi amiloza modificată. au o limită maximă care.0 5. Acumularea cerurilor diferă în funcţie de soi şi influenţează pierderile în greutate.) Tabelul 3. La cartofi.5.0 3. Momentul recoltării are influenţă asupra intensităţii transpiraţiei. Limita maximă a pierderilor procentuale de umiditate totală . Factori tehnici. 1990. (tab.0 7. Hruschka.1 3.5 16. după recoltare. tomate.0 7.0 7. folosind produse inerte sau inofensive din punct de vedere alimentar. pierderile de apă prin transpiraţie sunt mai mari.0 5.3. ardei etc) este o operaţie care poate fi inclusă în fluxul de condiţionare.0 7.0 8. 3.3. La unele fructe.0 6.0 7. care nu modifică aspectul produselor.0 8. pierderile procentuale de umiditate totală tolerate pornind de la starea de echilibru din depozit.0-12. 3. 1973. cu rezultate pozitive.0-10.3.9 6.0 6. La mere stratul de ceară atinge în momentul maturării compoziţia optimă. Produsele se recoltează în perioadele cu temperaturi moderate (dimineaţa.4 21.2-7.4. tolerate la unele produse horticole (după Kays. În procesul valorificării. predominând esterii saturaţi care formează un strat impermeabil. dar le protejează de deshidratare şi microorganisme. Robinson.2.0 97 . 1977) Produsul Pere Mure Zmeură Mere Piersice Nectarine Spanac Salată Broccoli Castraveţi Fasole păstăi Pierderi (%) 5.Toate fazele tehnologice ulterioare au in vedere mentinerea turgescentei si a gradului de hidratare initiale. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei vizează folosirea instalaţiilor de umidificare. mai ales la pomacee (seminţoase) au fost realizate în unele ţări tehnici peliculare de protecţie.0 7.0 Produsul Mazărea Tomate Conopidă Praz Ardei gras Păstârnac Cartof Sfecla roşie Morcovi Varză de Bruxelles Ceapă Pierderi (%) 5. Ceruirea unor produse (piersici. sau înmuierea de scurtă durată a rădăcinilor deshidratate determină ameliorarea turgescenţei acestora. seara sau pe timp noros) când şi temperatura lor este mai corespunzătoare valorificării. folosirea prelatelor pentru protejarea stivelor de lăzi şi preambalarea produselor în pungi de polietilenă perforată. Stropirea verdeţurilor cu apă. pelicule extensibile sau contractibile. odată depăşită.

legumele de frunze. Doar condiţiile suboptimale. hibernare. creşterea continuă şi după recoltare. le face necorespunzătoare calitativ. Temperaturile în jur de 00C stopează acest proces de depreciere. în urma aprecierii modificărilor fizice. determinând ruperea velumului. Inhibitorii chimici pot fi produse naturale sau de sinteză. Nucile verzi. sau chiar iradierea gamma (600 Krad.2. după trecerea perioadei de repaus vegetativ.). La tomatele pentru suc sau la prunele. conopidă sau la andivele Witloof. După o durată de timp specifică fiecărui soi. iar încolţirea se poate declanşa în orice moment dacă apar temperaturi şi/sau umidităţi mai ridicate. Păpuşile de cicoare Witloof au tendinţa de a se deschide după recoltare. vinetele. modificarea atmosferei (15% CO2). bamele. Echilibrul hormonal preponderent spre inhibare determină după recoltare o perioadă de repaus vegetativ în care tuberculii nu pot germina. 5-15% O2). Temperatura mai scăzută de păstrare şi atmosfera cu o compoziţie de 5% CO2 şi 3% O2. se recoltează într-o fază incipientă de maturare. bulbi sau tuberculi. care odată depăşită.La ciuperci. Momentul optim de recoltare Se stabileşte în funcţie de modul de valorificare.La cele mai multe specii.3. sparanghel. La ciuperci se alungeşte piciorul şi se modifică forma pălăriei. castraveţii. acest echilibru se modifică. la care se poate face recoltarea produselor horticole: a) maturitatea tehnică (industrială) corespunde unei anumite direcţii de prelucrare. conopida. iar ramificaţiile lor se alungesc. pierzându-şi compactitatea. Mugurii tuberculilor de cartof (ochii) sunt inhibaţi în creşterea lor de conţinutul în hormoni inhibitori (acid abscisic) care are iniţial o pondere mai importantă decât conţinutul în hormoni stimulatori (gibereline). maturitatea tehnică coincide cu realizarea 98 . dovleceii. Creşterea. Acest proces poate fi frânat sau oprit prin păstrarea la temperatură scăzută. menţin starea de inerţie. La legumele rădăcini. creşterea în dimensiuni a celulelor încetează odată cu recoltarea. precum şi factori chimici (retardantii) care pot inhiba acest proces. boabele verzi de mazăre. are loc încolţirea şi creşterea mugurilor. pe parcursul valorificării. mai ales temperatura scăzută.1. prunele pentru dulceaţă. inactivitatea vegetativă. maturarea şi supramaturarea produselor horticole Creşterea şi maturarea sunt două procese biologice care se petrec concomitent şi care se continuă şi după recoltare. inhibă această creştere.3. Creşterea . Se disting mai multe etape sau grade de maturare. recoltarea într-o fază mai incipientă. Inflorescenţele de conopidă se deschid. 3.3. există factori fizici artificiali (ionizarea = iradierea). caisele şi piersicile pentru gem. biochimice sau fiziologice survenite.3. În afara factorilor fizici naturali care frânează creşterea. Aceşti factori interni acţionează în complex cu factorii externi (temperatura şi umiditatea relativă a aerului). păstăile fasolei de grădină. 3. Alungirea lăstarilor de sparanghel poate fi oprită prin păstrarea la +50C în atmosferă modificată (5-10% CO2. chiar în condiţii favorabile.

cartofi şi varză. Pentru unele produse cum sunt tomatele. maturitate tehnologică.sau alte produse care îşi continuă maturarea după recoltare.piersicile. tomatele. trebuie recoltate diferentiat în faza de pârgă sau chiar de prepârgă. semipârgă).uneori pe soiuri (la struguri. gustul şi aroma. e) maturitatea fiziologică este caracteristică fructelor şi legumelor cu seminţe şi este faza în care acestea pot germina. îneput de pârgă). epiderma şi pulpa colorate în proporţie de 3/4. Pentru depozitare. b) prepârga şi pârga sunt primele faze ale maturării produselor horticole. care precede moartea produselor horticole. biochimice şi fiziologice încep să se apropie de cele ale produselor mature. pepenii galbeni. La unele specii (cazul piersicilor). gustului sau aromei. diminuarea rezistenţei la agenţii externi. Este faza de declin. când însuşirile lor fizice. gradul IV (F4. iar aroma caracteristică începe să apară. f) supramaturarea este caracterizată prin reducerea intensităţii proceselor metabolice. d) maturitatea de consum (în stare proaspătă) este faza în care legumele şi fructele au realizat însuşirile caracteristice soiurilor. Compoziţia lor chimică şi valoarea lor alimentară sunt cele mai corespunzătoare.pere). Recoltarea într-o fază mai timpurie se practică şi la restul produselor. fasole sau mazăre de grădină. Seminţele fructelor se închid la culoare. putând fi consumate imediat. deoarece suportă mult mai bine fazele tehnologice ale valorificării. gradul II (F2. Pârga se realizează când mărimea şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ajunge la 9/10 din cantitatea normală. constituie o fază când maturitatea de consum a acestor produse a fost depăşită. prepârgă. mărimea. pentru a suporta manipulările sau transportul şi pentru a-şi desăvârşi calităţile la momentul cerut. sâmburii se lemnifică.pârgă completă). ardei gras etc.caisele. castraveţi. deprecierea fermităţii.maturităţii depline (fiziologice).tehnologiile prevad foarte precis. ci se expediază către beneficiarii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Prepârga începe odată cu schimbarea culorii verzi şi durează până la apariţia culorii de bază. Maturarea seminţelor la vinete. culoarea se intensifică mai repede decât ritmul de sporire al conţinutului în substanţă uscată solubilă. culorii. maturitatea de recoltare.fiecare soi în parte. bame. 99 . gradul III (F3. maturitate de consum) şi gradul V (F5. aceste faze sunt codificate şi menţionate în STAS 1421-88 : F0 (maturarea verde). Strugurii pot avea maturitatea tehnică şi la supramaturare. La rădăcinoase. c) maturitatea de recoltare este specifică produselor horticole care nu se consumă imediat. fiind necesară în permanent determinarea refractometrică. Căpsunele. mai ales in conditiile unui transport mai îndelungat. gradul I (F1. dovlecei. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea de depozitare. fermitatea. culoarea. toată suprafaţa colorată în roşu intens). sau se depozitează.

pepeni.4. La unele fructe apar centre de maturare.3.13 0. citologic. spanac. În timpul maturării şi apoi supramaturării au loc şi alte modificări morfologice în structura ţesuturilor sau a celulelor. Lenticelele se închid parţial sau total.93 1. 3. 1990) Data recoltării 19 mai 21 iulie 16 sept. precum şi la unele procese specifice.. piersici sau vinete.3.. care se găsesc în apropierea mugurului de creştere sau a zonelor meristematice. cutinizarea/cerificarea celulelor epidermei la fructe sau frunze. prima care se coloreaza la preparga). Din aceste zone. K.0 4. iar la mere. Substanţa uscată solubilă (%) 4.K. în funcţie de data recoltării (după Hardh. se găseşte în centrul fructului. Spaţiile intercelulare se măresc. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării Aceste modificări sunt de ordin morfologic. Modul de maturare efectivă. gelificarea unor celule la unele fructe. Modificările morfologice se referă pana la maturare la realizarea formei şi mărimii speciei şi soiului. La mere şi tomate propagarea are loc din centru spre periferie.77 1. 100 . biochimic şi fiziologic.41 0. cuticula se îngroaşă. La pere şi ardei este situat în zona pedunculară. cit.Tabelul 3.3 4.2 6. şi colab.4 Substanţa uscată (%) 5. usturoi. cerurile vegetale se oxidează lent şi polimerizează. Numărul mitocondriilor din celule se reduce. salată. Maturarea nu se realizează simultan în tot produsul. dar migrează mai semnificativ spre zona înroşită (la tomate spre zona pistilară. Epiderma devine mai fermă. iar de aici spre periferie. de propagare a acesteia în masa produselor.65 Raportul aciditate/ glucide 0. ca lignificarea pericarpului la alune sau a mezocarpului la nuci. cicoare. în ţesuturile învecinate zonei unde se formează seminţele. Modul de maturare (popular coacere) efectivă. şi colab.4. suberificarea tuberculilor de cartofi. locul de formare este zona pistilară.14 0.3. este neuniform.11 Potasiu (mg/100 g) 299 272 226 Aciditate (m Eq/g) 1. D. de la ţesut la ţesut. ceapă. la pere din zona pedunculară spre centru. Frunzele şi ţesuturile exterioare de varză. la pepeni din zona centrală spre periferie. în care s-au acumulat în mod preponderent hormonii vegetali. rădăcinoase sunt întodeauna mai mature în comparaţie cu cele interioare.0 6. plastidele se modifică ca număr şi structură. favorizând schimbul de gaze.48 0. castraveţi şi tomate. 1979.38 3. La ardei maturarea înaintează din zona pedunculară (cu seminţe) spre zona pistilară. iar la unele specii se reduce şi numărul ribozomilor. La caise.3 Azot total (%) 0. Evoluţia compoziţiei chimice la tomatele de consum. procesul de maturare se propagă în restul ţesutului: la caise de la periferie spre centru. de Salunkhe. datorita desprinderii celulelor în lungul lamelei mediane.

sub control. Factorii de mediu care influenţează acest proces sunt temperatura şi compoziţia atmosferei. sinteza ei fiind autocatalitică. desfăşurându-se în mod natural. Căldura degajată în urma oxidărilor biologice şi amplitudinea transpiraţiei pot furniza. La piersici. culoarea. sau artificial. etilena îşi asigură un rol determinant şi dominant. scăderea ei (200-00C) reducând de 7. constau atât din reacţii de sinteză a diferitelor componente celulare. Etilena constituie hormonul maturării. procese biochimice de polimerizare sau depolimerizare. Modificările fiziologice de tipul creşterii şi maturării sunt reflectate în primul rând prin variaţia intensităţii procesului de respiraţie.4 ori în medie intensitatea respiraţiei şi încetinind mult maturarea. cât şi în reacţii de descompunere. se bazează pe existenţa. 3.acizilor organici şi a substanţelor tanoide (fenolice). Produsele horticole devin colorate. Ea este sintetizată şi evoluează în celulele tuturor fructelor de-a lungul creşterii şi dezvoltării. procesele de sinteză se reduc mult în intensitate. antocianici sau flavonici. la numeroase specii. În timpul fazei de maturare a fructelor climacterice. iar cele de descompunere încep să predomine. de biosinteză sau de biodegradare. Procesul este denumit în termeni tehnici maturare postrecoltă sau postmaturare. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare este specifică fiecărui produs.3. maturarea îşi diminuează ritmul de 101 . tomatele în 7-9 zile. activarea sau inactivarea unui număr foarte mare de enzime de diferite tipuri. Gustul se schimbă ca urmare a evolutiei treptate a continutului glucidelor. Merele se maturează de 7-10 ori mai încet în aceleaşi condiţii de scădere a temperaturii (200-00C). aromate. gustul şi aroma se produc în număr preponderent în faza de maturare. Culoarea se modifică datorită disparitiei pigmenţilor porfirinici (clorofile) şi sintezei celor carotenoidici. Căpşunele se maturează în numai 1-3 zile. dar nu le iniţiază maturarea. în complexitatea lor. Modificările care implică fermitatea. Aroma este imprimată de formarea substanţelor volatile caracteristice. sau în faza supramaturării.Desfăşurarea tuturor acestor modificări. ca o fază tehnologică distinctă. fermitatea se micsoreaza. Durata maturării la temperatură normală depinde de intensitatea metabolismului produsului respectiv.Modificările biochimice pe parcursul creşterii şi maturării produselor horticole. Gradul de maturare poate evolua şi el.5. La fructele neclimacterice concentraţia în etilenă endogenă este destul de redusă şi rămâne astfel pe parcursul maturării. alături de valoarea intensităţii respiratorii. După recoltare. repere importante de apreciere a complexităţii transformărilor care au loc în produse. Temperatura este un factor determinant. Fermitatea structo-texturală se schimbă prin scindarea enzimatica a protopectinei si ulterior a componentelor pectinice. în timp ce merele în 20 zile. În faza de creştere şi maturare predomină procesele de sinteză.Expunerea la etilenă determină creşterea ritmului respirator la acest tip de fructe.

şi 3% O2 a permis menţinerea frigorifică timp de 210 zile a calităţii acestora. ca urmare a inactivării reacţiilor complexe de biosinteză a precursorilor acesteia. comparabilă cu numai 120 zile de păstrare frigorifică în atmosferă normală. deci durata lor de păstrare este considerabil mai mare. prin coborârea temperaturii de la 25 la 150C. Merele păstrate în AC au un conţinut în glucide totale. Soiurile transgenice retardante(long life. s-a reuşit inserarea unei gene antisens. Această genă este un segment de ADN. pepeni galbeni.16 ori prin scăderea temperaturii cu 250C (250-00C). o compoziţie atmosferică de 3% CO2. piersici şi la alte specii au fost obţinute prin diverse tehnici de inginerie genetică. în locul genei care coordonează biosinteza etilenei din cromozomul respectiv. Maturarea tomatelor se prelungeşte cu 10 zile. pe care informaţia este conţinută în sens invers. La mere. acumulând mai multe substanţe utile şi îşi menţin fermitatea pe parcursul valorificarii o perioada mult mai indelungata.long long life) create la tomate. 102 . Atmosfera modificată are acelaşi efect de încetinire a maturării. Efectul realizat este blocarea producerii etilenei. aciditate titrabilă şi acid ascorbic mai ridicat.De exemplu. Fructele respective pot rămâne mai mult timp pe plantă.

Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă Standardul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) 8402.C. Acestea sunt caracteristicile de calitate.Standarde Române (SR). într-o proporţie tot mai mare. însă în prezent s-a început asimilarea prevederilor internaţionale din normele CEE/ONU. IEC etc. activitate.CALITATEA PRODUSELOR HORTICOLE 4. calitatea. Prin entitate se înţelege orice produs. se realizează în procesul de producţie şi se manifestă în procesul de consum..D. prin colaborare cu I. 4.M.RA Bucureşti au elaborat peste 125 Standarde numai pentru legume. ale căror condiţii tehnice sunt stabilite în standardele de stat. Însuşirile produselor sunt numeroase. Institutul Român de Standardizare (IRS). Ele asigură uniformitatea criteriilor de apreciere a calităţii. fructe proaspete şi flori.CAP. organizaţie sau persoană. 103 . la un moment dat. în caietele de sarcini. IV. În funcţie de obligativitatea aplicării lor.P. standardele pot avea caracter obligatoriu (Standard de stat). proces. ceea ce determină evidenţierea a două noţiuni: calitatea producţiei şi calitatea produselor. Conform aceluiaşi standard. Standardele elaborate în ultimii ani se clasifică în: . care se află la nivel naţional. Ele protejează pe consumator şi au un caracter independent (nu pot fi contestate. OCDE. în prezent denumit ASRO. măsura sau compara cu un etalon. sau caracter de recomandare (pentru produse noi sau în curs de omologare). ISO. cât şi aspectele economice legate de realizarea şi utilizarea produsului. serviciu. favorizând un comerţ intern şi extern competitiv sub aspect calitativ. Calitatea unui produs este determinată de ansamblul caracteristicilor sale utile care se pot observa. pentru utilizări comune şi separate. în normele tehnice. precizează condiţiile minime de acceptare în vederea comercializării. produsul este „rezultatul unor activităţi sau procese” şi poate fi orice „bun material.. Standardele Sunt documente care prevăd.1. care sunt rezultatele acestor activităţi.H. Calitatea produselor se concepe în faza de cercetare-proiectare.1. prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţi sau la produse. care însă sunt inseparabile.1. defineşte calitatea ca fiind „o mulţime de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă capacitatea de a satisface cerinţele explicite sau implicite”. dar numai unele dintre ele determină.. reguli.I. ignorate sau modificate de nici un factor de producţie sau din sfera comercială internă sau externă). rezultat al unor procese continue sau o combinaţie a acestora”. Calitatea constituie o noţiune complexă care cuprinde atât proprietăţile produsului de a satisface o trebuinţă oarecare.

putem menţiona aplicabilitatea următoarelor reglementări interne sau internaţionale care vizează şi sectorul produselor horticole în stare proaspătă sau transformate industrial: . . . României nr.A.A. Normele interne. păstrarea.1.1. României nr. ele puteau fi promovate ca standarde. - 104 . ca de ex. conţinut de pesticide.Standarde de Firmă. transport. aprobate.I.Hot. Reprezintă forma anterioară de existenţă a standardelor de firmă. Guv.-1995. de importanţă economică mai mică. în vederea comerţului exclusiv şi specializat cu anumite firme. . M. Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare.C. Ultimele două categorii trebuie să respecte prevederile conţinute în Standardele Române (SR) similare.1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului H.1.A. 4. sau altor unităţi cu personalitate juridică. aplicabile în anumite domenii de activitate (standarde de ramură). În România. carantină fitosanitară. .Ordonanţa Guv. Cuprind prevederi suplimentare necuprinse în standarde.3. modificate sau anulate de către acestea. transportul şi desfacerea alimentelor. 4. Guv.P.93/43/EEC/14 iunie 1993 privind igiena produselor alimentare.C.C.P. depozitarea. Ele erau întocmite pentru produse sau procese tehnologice reglementate la nivel de ramură de activitate. .Standarde Profesionale. 483/92 privind funcţionarea Institutului Român de Standardizare (IRS).C. iar anumite reglementări. României nr. .Hot. fiind elaborate. societăţilor comerciale.2.C. „Vin şi băuturi alcoolice”. ..Legea 98/94 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică. Caietele de sarcini. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. Au circulaţie şi valabilitate limitată în funcţie de an.96/2001 privind reglementarea producţiei. circulaţiei şi comercializării alimentelor. norme sau standarde au o aplicabilitate globală. prelucrarea.Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. ambalare. acte şi formă de plată.21/92 privind Protecţia consumatorilor.4.863/95 de aprobare a Normelor de igienă privind producţia.O.Directivele Consiliului Comunităţii Europene nr. care se aplică în cadrul regiilor autonome.A. state sau organisme comerciale.629/96 privind măsuri pentru asigurarea calităţii produselor şi certificarea acesteia. Guv. Prin acumularea de noi date sau prevederi. României nr. 4. producător şi beneficiar. Ele pot conţine şi recomandări de marketing.În comerţul internaţional se observă o unificare tot mai strânsă a legislaţiei calităţii.Ord. sau alte prevederi contractuale.

tehnologia de producere şi valorificare diferenţiată în funcţie de destinaţie. .morfologia şi structura suprafeţei.Legea pentru aprobarea Ord.etilena endogenă (mere. 4. 34/2000 privind modificarea şi completarea Legii viei şi vinurilor nr. fasole. A. fasole.mărime sau greutate (la toate fructele şi la unele legume).A. 1992) sintetizează următorii indicatori de calitate. porumb zaharat). D.culoarea pulpei (la fructele cărnoase). fiziologice. Salunkhe.. care înlocuieşte Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC). 14/96 şi 31/96. Aşa de exemplu la majoritatea produselor horticole se prevăd ca grupe de calitate: Extra..suma gradelor zilnice de temperatură (pere. .67/1997.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. şi colab. . Kader. privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale. . luciu/acoperire cu pruină sau strat de ceară.A.coloraţie exterioară (intensitate. în corelaţie cu gradul de maturitate: Indicatori tehnologici: . . .defecte externe şi interne (morfologice. 1978. . broccoli. uniformitate etc. 1985. mecanice.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. varză de Bruxelles). Guv.87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase.Legea nr..166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). M.2. pere).volum (salata de căpăţână. A. pere. . varză.. iar în unele cazuri numai cal.L. . Ryall. . . . . sâmburoase=drupacee): fermitate/tărie (mazăre.L. provocate de boli sau dăunători). fasole lima).Autorii străini (Ryall. conopidă). calitatea I şi calitatea II-a.formă (uniformă şi caracteristică soiurilor). - Textura (mere.numărul de zile de la înflorit până la recoltare (mere.).Ordinul MAA 58/95 de aprobare a Regulamentului de acordare a licenţelor de fabricaţie pentru produsele alimentare cu modificări prin Ord. .Hotărârea nr. şi colab. 105 .K. Aspectul vizual.A.306 din 7 iunie 2001. 1979. . Nr. . A. Aprecierea calităţii produselor Pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor se folosesc diferite criterii specifice fiecărui produs şi care scot în evidenţă caracteristicile cele mai importante în funcţie de care se stabileşte calitatea acestora. conform actelor normative în vigoare. Conform acestor acte normative. calitatea se diferenţiază pe categorii sau clase de calitate.Ordonanţa Guv.compactitate (varză de căpăţână.I şi a II-a. şi colab. pere). României nr.

1.contaminarea microbiologică. pere. . piersici. gutui * 3-1 3-1 4-1 4-1 3-1 3-1 Cireşe. Punctajul stabilit pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor Specificare Mărimea Forma tipică soiului Pruina Culoarea pieliţei Starea pieliţei Uniformitatea de soi Culoarea pulpei Consistenţa pulpei Legume 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 Mere. crocanţă (la toate fructele şi majoritatea legumelor). frăgezime. .conţinutul în alte glucide (substanţe pectice.aromă (compuşi volatili). Tabelul 4. pere.elasticitate. drupacee.astringenţă.substanţe minerale.raportul glucide/aciditate (fructe). prune. fibre etc. .). . prune ** 3-1 3-1 3-1 Struguri** 3-0 2-0 106 . Analizele organoleptice. conţinut în substanţe fenolice (gutui. .amăreală. . Valoare ecologică: . mere). caise.micotoxine. struguri). .dulceaţă.suculenţa (fructe).proteine. . care implica si prelucrarea statistica a rezultatelor. . . pere). .Metoda punctelor acordă pentru fiecare caracteristică un număr de puncte (tabelul 4.duritate/fibrozitate.vitamine. . metale grele). miros): . realizate cu ajutorul simţurilor se fac cu uşurinţă şi sunt rapide. Aromă (gust.1). . .conţinut în amidon (mere. Pentru stabilirea însuşirilor care stau la baza aprecierii calităţii fructelor şi legumelor se efectuează analize senzoriale şi de laborator (pentru proprietăţile chimice şi cele fizice). .contaminarea cu substanţe toxice (reziduuri de pesticide. .conţinut în uleiuri-lipide (nucifere).conţinut în glucide hidrosolubile (mere.acreală (aciditate). . Precizia de apreciere a calităţii se poate mări dacă se aplică analiza senzoriala.substanţe toxice de origine naturală. Valoare nutritivă: . vişine.lipsa gustului şi mirosului.

Pigmentarea merelor sau legumelor de seră este afectată. merele fiind mai colorate.În anii secetoşi legumele sunt ofilite. ciorchini etc.În toamnele cu nopţi mai răcoroase este favorizată sinteza pigmenţilor antocianici.). iar în depozit a opărelii. teci. cu atât legumele şi fructele sunt superioare calitativ. gutui * 3-1 7-1 4-1 - Cireşe. cu cât partea consumabilă reprezintă o proporţie mai mare. pere. tomate. 4. pieliţe. arsurile formându-se pe partea expusă la soare (ceapă. mai bogate în glucide şi evoluează rapid spre supramaturare. caise.Factorii naturali (ecologici): Temperatura Mărimea sau compoziţia chimică a multor produse horticole este influenţată de suma temperaturilor medii zilnice din timpul perioadei de vegetaţie. însă mai utilizat este punctajul la care valoarea maximă este 10. au tendinţa de a se matura mai devreme. unele specii iniţiază emiterea tulpinilor 107 .3. vişine. numărul şi mărime seminţelor Legume 5-1 5-1 8-1 5-1 - Mere. evitându-se orele cu insolaţie puternică. microbiologică sau dereglărilor fiziologice. Temperaturile prea ridicate dăunează majorităţii speciilor. piersici.3. reprezentate de: pedunculi. ardei. favorizând apariţia de arsuri sau deranjamente fiziologice. varză. consumul specific realizat la prelucrare va fi mai mic iar procesul tehnologic mai eficace. cireşe etc. La produsele destinate prelucrării industriale se determină şi raportul între partea comestibilă şi părţile eliminabile (refuzurile). Factorii care influenţează calitatea produselor horticole 4. sunt lipsite de aciditate. iar la mere este favorizată apariţia sticlozităţii. sâmburi. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură A. este o garanţie a timpurietăţii şi a calităţii. produsele se maturează în ritm accelerat.1. seminţe. La culturile legumicole din sere sau solarii temperatura optimă şi constantă. prune ** 3-1 6-1 4-1 3-1 3-1 - Struguri** 3-0 1-0 1-0 * .Specificare Suculenţa pulpei Gradul de maturare Gustul Aroma Aderenţa sâmburelui de pulpă Raport pulpă/sâmbure Desprinderea boabelor de pe ciorchine Grosimea pieliţei. Recoltarea se recomandă a fi efectuată în perioadele cu temperatură moderată. mere. casa seminală. La temperaturi ridicate.În concursurile naţionale La struguri se admit diferite scări de notare. când produsele horticole au un nivel al metabolismului ridicat şi sunt mult mai expuse alterărilor de natură fizică.Potrivit STAS 6441-88 ** .

B. iar cele care rămân. provoacă adesea crăparea epidermei la cireşe. nici o rană nu se mai vindecă şi devine o cale naturală de pătrundere în fruct a agenţilor patogeni. produc fructe superioare calitativ. la brunificarea internă şi adesea nu-şi desăvârşesc aroma. Precipitaţiile intense care survin după perioade secetoase.Seceta atmosferică are efecte contrare. astfel încât să fie valorificat la maximum potenţialul productiv şi calitativ al soiurilor cultivate. S-a observat de asemenea că în anii ploioşi se obţin fructe care nu se păstrează bine. O lumină slabă favorizează o creştere vegetativă redusă. colorarea fructelor în timp ce prezenţa golurilor favorizează defecte de formă. comparativ cu soiurile de toamnă şi de vară.florale şi se depreciază mai rapid. biochimice şi organoleptice ce se constituie de altfel printre criteriile principale de ameliorare. Factorii tehnologici sunt reprezentaţi de: Amplasarea culturilor în zonele pedo-climatice favorabile. Livezile din zonele de deal şi premontane. pigmentate corespunzător. sănătoase. Densităţile prea mari împiedică nutriţia şi fotosinteza normală. Portaltoiul. S-a observat. produsele îşi măresc foarte mult intensitatea transpiraţiei. se ofilesc sau se zbârcesc. că pomii cultivaţi pe soluri uşoare. 108 . dar contribuie la menţinerea turgescenţei legumelor de frunze sau a celor din grupa verzei etc. Soiul influenţează calitatea produselor horticole. Solul influenţează în oarecare măsură calitatea produselor horticole. are loc o dezvoltare rapidă în volum a fructelor care se hidratează iar la nivelul epidermei se produc fisuri. dau fructe care rezistă mai puţin la păstrare decât cele provenite de pe soluri mai grele. Densitatea optimă a plantelor asigură atât cantitatea cât şi calitatea produselor horticole. se colorează devreme. cei cu vigoare slabă (MM 106 şi MM 109) determină o colorare mai intensă a merelor şi o maturare mai avansată. la măr. de exemplu. delimitate ca urmare a lucrărilor de zonare pe specii.) cât şi prin caracteristicile sale fizice. de dimensiuni mici. bine iluminate. Umiditatea relativă a aerului. Radiaţia solară ajută la formarea pigmenţilor roşii (antocianici) ai merelor. caise etc. La pomi se produc căderi în masă a fructelor verzi. dulceţuri etc.Prezenţa luminii nu este dorită la forţarea cicorilor italiene. atât prin pretabilitatea sa pentru un anumit mod de valorificare (în stare proaspătă sau procesat pentru sucuri. tomate. Astfel. Merele şi perele de iarnă se păstrează o perioadă mai lungă de timp în condiţii optime. ca de exemplu la ardei şi pete de insolaţie. la valori ridicate influenţează negativ starea fitosanitară a plantelor horticole. Insolaţia –lumina are un rol important în nutriţia plantelor horticole datorită procesului de fotosinteză. nisipoase. În acest stadiu. fiind mai sensibile la atacul microorganismelor patogene. Atunci când după o vară secetoasă şi caldă urmează o perioadă ploioasă. a andivelor Witloof sau pentru înălbirea cardonului şi producerea lăstarilor etiolaţi de sparanghel. formarea de goluri în fructele de tomate şi întârzierea maturării. în cazul pomilor influenţează capacitatea de păstrare a fructelor.

. la strugurii de masă. evaporarea apei din produse este mai intensă. pentru a preveni apariţia unor boli de depozit pe durata păstrării cât şi aplicarea de tratamente cu săruri de calciu (0.lipsa unor însuşiri organoleptice. dintre care alegerea momentului optim de recoltare constituie un element de prim ordin. Irigarea este o intervenţie foarte utilă uneori. cu pesticide selective. limitând cantitatea în favoarea valorii comerciale. Fertilizarea prin îngrăşămintele aplicate influenţează nutriţia plantelor şi compoziţia chimică a produselor horticole.coloraţia slabă. brunificarea internă şi pătarea amară. Un exces de apă în ultimele săptămâni care preced recoltarea este de obicei dăunătoare deoarece fructele devin foarte mari.Dezavantajele unei recoltări prea timpurii sau a uneia întârziate sunt numeroase. Recoltarea prea timpurie determină: . Sistemul de întreţinere a solului din livezi (ogor negru sau înierbat) determină indirect capacitatea de păstrare a fructelor şi menţinerea calităţii lor. favorizează obţinerea unor produse horticole sănătoase cu o bună capacitate de păstrare şi cu un conţinut mai redus de reziduri de pesticide. conform prognozelor şi avertizărilor specifice.Sunt recomandate pentru unele specii (seminţoase în special) tratamentele profilactice în livadă.Se urmăreşte stabilirea unui raport cât mai avantajos faţă de factorii pedoclimatici. astfel de exemplu la culturile de flori şi legume din sere şi solarii. deoarece produsele horticole nu şi-au atins dimensiunile normale. care au o aplicabilitate restrânsă. cu ţesuturi afânate şi fisuri ale epidermei care favorizează alterarea microbiană. .o recoltă scăzută cantitativ.Se cunoaşte efectul negativ al excesului de azot sau al deficitului de calciu.8%) pentru prevenirea pătării amare (bitter pit). 4.predispoziţia la unele dereglări fiziologice: opăreala moale. 109 . Se poate afirma că unii factori sunt specifici unei culturi. în ciupercării etc. care se estompează şi mai mult pe durata păstrării. precum şi rolul pozitiv al îngrăşămintelor cu potasiu şi fosfor care ajută la o mai bună pigmentaţie a merelor şi o mai bună capacitate de păstrare în depozit. Sunt unii factori tehnologici determinanţi pentru calitatea produselor obţinute. Pierderile în greutate sunt mari şi în timpul depozitării. cu repercursiuni asupra creşterii acestora şi a duratei de păstrare a lor.Tăierile de producţie la pomi şi viţă-de-vie ajută la distribuirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea lor ca urmare a desfăşurării unui metabolism normal. . Condiţiile de recoltare.2. ca gustul şi aroma plăcute. a. Sa observat că merele obţinute din plantaţii înierbate sunt afectate mai puţin de dereglările fiziologice şi bolile parazitare comparativ cu cele obţinute din livezile întreţinute ca ogor negru. la mere de ex.3. Tratamentele fitosanitare efectuate la timp.5-0. manipulare şi transport a produselor horticole Calitatea şi capacitatea de păstrare a produselor horticole sunt influenţate foarte mult şi de aceşti factori. însă trebuie efectuată cu mare atenţie.

3. Temperatura influenţează mult intensitatea respiratorie. produsele horticole pierd apă prin evaporare şi scad în greutate. deoarece grăbeşte maturarea. umiditatea relativă a aerului. favorizează încolţirea (cartofi. grăbesc maturarea şi reduc capacitatea de păstrare. mişcarea şi compoziţia aerului. fără ferestre sau cu ele cât mai mici. În corelaţie cu temperatura aerului este şi activitatea microorganismelor patogene care se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 3 şi 45°C. Lumina solară este un factor care influenţează negativ păstrarea produselor.3. influenţând intensitatea deshidratării produselor horticole. 110 . sunt prezentaţi în detaliu. cât şi de pierderea apei. . care devine de 2 ori mai mare atunci când temperatura creşte cu 10°C (la mere de ex.). cu pierderi minime. monilioza) şi dereglări fiziologice (brunificarea internă şi sticlozitatea la mere de ex.predispoziţia la unele boli (putregaiul cenuşiu. care reduc rezistenţa celulelor şi capacitatea lor de a împiedica pătrunderea microorganismelor. Compoziţia aerului din spaţiul de depozitare contribuie mult la menţinerea calităţii produselor horticole. 4.). ceapă etc. privind păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole. dioxidul de carbon în schimb o frânează. Reglarea compoziţiei aerului se face prin ventilaţie. în partea specială. descompunerea internă. chiar în cantităţi mici.) sau migrarea solaninei spre periferia tuberculilor de cartof etc. Odată cu ridicarea temperaturii aerului.b. Factorii din această grupă. deoarece au în ţesuturi procese de autoliză. iar valoarea comercială este diminuată. Oxigenul la nivele ridicate.reducerea duratei de păstrare. intensifică respiraţia şi deci maturarea produselor horticole. echipate cu obloane. în depozitele simple şi cu ajutorul unor aparate speciale în depozitele frigorifice cu atmosferă controlată. datorită gradului de maturare avansat. pierderea turgescenţei şi dezvoltarea microorganismelor care este favorizată atât de o UR prea ridicată. Umiditatea relativă a aerului prezintă o mare importanţă la păstrarea produselor horticole. menţinerea acelor parametrii contribuind la ameliorarea calităţii pe durata păstrării. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole Mediul ambiant de păstrare a produselor horticole este influenţat de următorii factori: lumina. peste valorile optime speciei. menţionaţi mai înainte. iar etilena şi substanţele aromate degajate de unele produse horticole în timpul maturării. . Recoltarea întârziată determină: . De aceea depozitele vor avea celulele de păstrare cât mai întunecoase.creşterea gradului de vătămare mecanică pe durata transportului şi manipulării. cu valorile optime pentru fiecare specie.pierderi de recoltă datorită căderii fructelor de pe plante. temperatura. . având un impact major asupra calităţii produselor horticole depozitate.

prelucrarea. depozitarea.Este FăCută Separat Pe Fisier Nou Principiul 4: Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control. La fabricarea conservelor din legume şi fructe. depozitarea şi servirea alimentelor. fază din procesul de fabricaţie) care. prelucrarea.4. aplicarea în toate unităţile implicate în producţia. care constituie documentaţia planului HACCP. a principiilor unui sistem de asigurare a calităţii igienice bazat pe evaluarea şi prevenirea riscurilor. Aplicarea celor şapte principii ale metodei HACCP constă în parcurgerea mai multor etape (12. Pornind de la aceste considerente a fost emis şi în România Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. care se bazează pe aplicarea a şapte principii: Principiul 1: Evaluarea riscurilor asociate cu obţinerea şi recoltarea materiilor prime şi ingredientelor.4. Sistemul HACCP este de fapt o metodă sistematică de identificare. 1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în circuitul alimentelor. Principiul 7: Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul HACCP funcţionează corect. Principiul 2: Determinarea punctelor critice prin care se pot ţine sub control riscurile identificate. transportul. puncte critice de control identificate sunt: sterilizarea. Punctele Critice de Control) de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare. acesta reprezentând „Un punct (etapă. inclusiv a celor de origine horticolă. manipularea.). transportul până la fabricile de prelucrare. chimică sau fizică ce pot afecta sănătatea sau viaţa consumatorului. 13 sau 14. oricare dintre 111 . În abordarea sistemului HACCP apar o serie de termeni specifici.1. Un astfel de punct poate fi orice fază a producţiei şi/sau prelucrării (materii prime. distribuţia. evaluare şi control a riscurilor asociate produselor alimentare. ambalarea etc. elemente de natură microbiologică. Legislaţia sanitară europeană şi internaţională privind producţia de alimente prevede (deocamdată cu statut de recomandare). dacă este sub control. Riscurile asociate produselor alimentare reprezintă un „rău” potenţial. dintre care dorim să-l definim foarte clar pe cel care apare chiar în titlu: Punct Critic de Control. Principiul 6: Organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor. prepararea culinară şi consumul produselor alimentare. Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points sau Analiza Riscurilor. folosind Arborele decizional HACCP (Figura 4. Principiul 5: Stabilirea acţiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când. în urma monitorizării punctelor critice de control este detectată o deviaţie de la limitele critice. aşa cum este sistemul HACCP. depozitarea). în funcţie de sursa documentară). va conduce la eliminarea sau reducerea riscurilor până la un nivel acceptabil.

).5. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut ce furnizează. fiind generice şi cu aplicare atât în industriile producătoare. punctele cheie din cele 20 de standarde actuale sunt integrate în cele patru standarde de bază (Tabelul 4. pentru acei agenţi economici care doresc să exporte produse alimentare în spaţiul economic respectiv.2. când producerea şi comercializarea unor alimente în mod inadecvat au pus în pericol. cât şi în sfera prestărilor de servicii. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000 Conform ISO (International Standardization Organization). la care se adaugă recomandarea făcută din partea UE. a convenit ca noua ediţie din anul 2000 a ISO 9000 să conţină numai patru standarde de bază. pentru folosinţa comună şi repetată. Cele patru standarde de bază ISO 9000:2000 Standard actual ISO 8402 ISO 9001:94 ISO 9002:94 ISO 9003:94 ISO 9004-1:94 Standard în noua ediţie ISO 9000:2000 ISO 9001:2000 Conţinut Conceptele calităţii. uneori foarte grav. Dintre multiplele avantaje rezultate ca urmare a funcţionării în practica productivă a Sistemului HACCP menţionăm: „caracterul preventiv” al metodei şi transformarea unităţii respective în categoria de „furnizor preferat”. Comitetul Tehnic ISO/TC 176. care include nu numai asigurarea calităţii. garantând un nivel optimal acestora şi pentru comunitate în ansamblul ei. Modalitatea concretă de proiectare şi aplicare a unui sistem al calităţii depinde de „obiectivele procesele şi practicile specifice” ale fiecărei întreprinderi. numai dacă ne gândim la multele situaţii cunoscute în ultimul timp. adaptat specific unui produs pe un anumit flux tehnologic de producţie. Standardele internaţionale ISO 9000 descriu elementele sistemului calităţii. ci şi cerinţele şi satisfacerea clientului ca „motor” al îmbunătăţirii continue.Organizaţia Internaţională de Standardizare de la Geneva.2. noul standard ISO 9001: 2000 abordează calitatea prin „Management al Calităţii”. 4. reguli . Tabelul 4. Aceste standarde nu sunt specifice nici unui produs sau serviciu în particular.variante ducând la acelaşi rezultat: implementarea Sistemului HACCP. Implementarea sistemului HACCP în industria alimentară reprezintă acum mai mult ca oricând o necesitate. Dacă standardul ISO 9001: 1994 se bazează pe conceptul „Asigurarea calităţii” care este exprimat şi în titlul standardului. fără să specifice cum să fie implementate de către o anumită întreprindere. Pe cât posibil. sănătatea consumatorilor. vocabular Sisteme de management al calităţii-Cerinţe 112 . linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultate. Deoarece familia de standarde ISO 9000: 1994 conţinea aproape 20 de standarde şi documente.

dar mai ales după aceea. compoziţia aerului şi vătămările mecanice care pot acţiona independent sau în complex. care reprezintă un defect de fabricaţie. ISO 10000-2:1993. Vom menţiona doar câteva exemple legate de produsele horticole conservate. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau transformate industrial În timpul recoltării . umiditatea. temperatura are rol hotărâtor. spanac. umiditatea determină rehidratarea parţială. fasole şi a unor fructe verzi în timpul sterilizării care se datorează faptului că pigmentul clorofilian sub influenţa căldurii se transformă în feofitină. Principalii factori ce pot fi implicaţi sunt: lumina. produsele horticole destinate consumului în stare proaspătă sau industrializării. la produsele deshidratate care sunt higroscopice. 4. dulceţurilor şi a deshidratării legumelor şi fructelor. ISO 9001:2000 a intrat în vigoare la 15 decembrie 2000. altele cantitative sau de ambele feluri. De exemplu. fie în complex sunt în unii ani deosebit de grave. 4. Pigmenţii carotenoizi la o sterilizare mai îndelungată şi la temperaturi ridicate se degradează. ISO 10000-3:1993 şi ISO 19011. Alterări de natură chimică. 4. la fabricarea conservelor. unele fiind numai calitative. Alterări de natură fizică. în urma cărora este favorizată caramelizarea zaharurilor. substanţă de culoare brună. oficial. temperatura. Certificarea conform noului ISO va fi obligatorie cu începere din 15 decembrie 2003 când certificatele după vechea ediţie îşi pierd valabilitatea. produsele finite căpătând culori închise.1.ISO 9004-2:94 ISO 9004-3:94 ISO 9004-4:94 ISO 10000-1:1993 ISO 10000-2:1993 ISO 10000-3:1993 ISO 9004:2000 Sistemele de management al calităţii. producând decolorarea morcovilor conservaţi.6. atât timp cât produsele horticole sunt pe plante. care reprezintă un defect de fabricaţie. fie însămânţării sau plantării sunt expuse influenţei negative a factorilor abiotici şi a celor biotici.2. echivalenţa între ISO 10000-1:1993. diminuându-le pe această cale durata de păstrare.Pierderile pe care le provoacă aceşti factori fie izolat.Ghid ISO 19011 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii Notă: În literatura de specialitate nu s-a făcut până acum. De asemenea. Sunt specifice conservelor de legume şi fructe ambalate în cutii metalice şi se manifestă datorită combinaţiilor chimice 113 . Un alt exemplu îl reprezintă efectul temperaturilor ridicate în cazul fabricării marmeladeleor. deoarece produsele rehidratate reprezintă un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor patogene.6.6. care le pot vătăma în diferite moduri. Astfel. dar mai ales în spaţiile de păstrare. modificarea culorii verzi reprezintă o formă de alterare a boabelor verzi de mazăre.

bacterii şi ciuperci (inclusiv drojdii). până la procente cuprinse între 30-90%. de culoare verde intens. ca urmare a coroziunii pereţilor interni ai cutiilor de conserve ia naştere întotdeauna hidrogen. care se dezvoltă în majoritatea cazurilor numai în depozite. Cuprul în combinaţie cu clorofila formează un complex chimic stabil. în spaţiile de depozitare. care imprimă produsului miros şi gust neplăcut. În cazul conservelor de legume şi fructe. fierul şi cositorul reacţionează cu sulful ce se eliberează în timpul sterilizării. fapt pentru care fenomenul este cunoscut sub denumirile de bombaj chimic sau bombaj de hidrogen. răspândite pe ambalaje. pe tot parcursul perioadei de păstrare şi până la valorificare. făcându-l neconsumabil. de unde rezultă importanţa deosebită a efectuării tratamentelor fitosanitare dinaintea recoltării. Microorganismele implicate sunt reprezentate de: virusuri. mijloacele de recoltare. substanţe care afectează calităţile senzoriale ale produselor. Microflora saprofită intermediară infectează produsele horticole prin organele sale de rezistenţă. fiind deosebit de bogată în genuri şi specii care se manifestă foarte intens după recoltare. Microflora de câmp este cea mai primejdioasă pentru sănătatea produselor. în faza a doua.6. Aceste microorganisme pot infecta produsele horticole în patru faze diferite ale valorificării. putând afecta calitatea recoltei în mod negativ. O ultimă categorie o reprezintă microflora de depozit. în funcţie de condiţiile eco-climatice şi dotarea tehnologică existentă în circuitul de valorificare. 4. datorat acţiunii oxigenului atmosferic în prezenţa luminii. Dacă microorganismele care se dezvoltă sunt gazogene. care în prezenţa oxigenului din atmosferă. Într-o primă etapă se manifestă aşa numita. 114 . care se formează spre sfârşitul vegetaţiei şi poate deveni periculoasă în depozite. sau pe utilajele de prelucrare. transport sau condiţionare. Această formă de alterare se întâlneşte la nuci şi alune. De asemenea. alterarea microbiologică provoacă deprecierea calităţii acestora. atunci alterarea este pusă în evidenţă prin aşa-numitul bombaj biologic.dintre ionii metalici şi unele substanţe chimice conţinute de produse. Alterări de natură microbiologică. din materialul ambalajelor şi din conţinutul produselor cu piesele metalice ale maşinilor de prelucrare.3. O altă categorie o constituie „microflora saprofită de câmp” (endofită sau epifită). Dintre microorganismele patogene ce pot fi implicate în această formă de alterare menţionăm ca foarte periculoasă bacteria Clostriduim botulinum care. rezultând sulfura de fier de culoare neagră şi sulfura de staniu de culoare brună. Aceste forme de alterare sunt deosebit de dăunătoare. De exemplu. eterilor. Un alt exemplu de alterare chimică completă este reprezentat de râncezirea grăsimilor. datorită a două cauze fundamentale: neetanşeitatea şi substerilizarea. „microfloră patogenă de câmp”. cu respectarea timpului de pauză specific. Ionii metalici provin din apă. În prima fază se produce scindarea grăsimilor în glicerină şi acizi graşi. manipulare. formează combinaţii de tipul peroxizilor. care se găsesc răspândite peste tot în natură. care prezintă cea mai mare importanţă. aldehidelor. temperaturii şi umidităţii.

producţia ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză. pepeni. dereglări datorate excesului de CO2 din celula de păstrare (ex. f) cauzate de vătămări mecanice: brunificarea ţesuturilor lezate şi cicatrizarea (suberificarea. vinete. vătămări datorate excesului de SO2 la strugurii de masă. produsele horticole sunt afectate şi de multe dereglări fiziologice (fiziopatii). unde are loc înrăutăţirea calităţii produsului. diversificate şi echilibrate.. fructe cu goluri la tomate.. c) cauzate de umiditatea relativă a aerului neadecvată cerinţelor speciei. fibrozitatea la piersici etc. pătarea amară a merelor (Bitter pit). Calitatea produselor horticole biologice (ecologice) Conform Regulamentului CEE-2092/91 şi a celui modificat 1935/95.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.7. pătarea Jonathan. ţesuturi întărite la tomate.datorită toxinei foarte puternice pe care o secretă şi a termorezistenţei ridicate este folosită drept microorganisme test în stabilirea regimurilor de sterilizare.Burzo (1986). mazăre. tomate. b) cauzate de temperatura de păstrare. piersici şi prune). opăreala vinetelor. blocarea maturării tomatelor. 115 . care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Pe lângă numeroasele boli şi vătămări cauzate de agenţii patogeni. brunificarea şi descompunerea internă de supramaturare la mere. la mere). cum sunt: inima neagră la cartofi. Spre deosebire de alterările de natură fizico-chimică sau biochimică. 4. fasole verde etc. brunificarea şi descompunerea internă la temperaturi coborâte (caise. inima brună la mere. cum sunt: inima neagră la cartofi (temperaturi ridicate). d) cauzate de compoziţia atmosferică nefavorabilă.5. castraveţi. e) cauzate de produşii intermediari ai metabolismului: opăreala la fructele seminţoase. mere.6. manifestate prin proliferarea lenticelelor la cartofi şi zbârcirea (ofilirea) tuturor produselor horticole. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile. lignificarea) acestora. în conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite în diverse ţări. în alterările microbiologice produsul nu mai poate fi utilizat în scopuri alimentare. necroza foliară la tomate şi varză. putrezirea zonei pistilare la tomate şi ardei. în funcţie de cauza determinantă. dereglarea fiziologică la temperaturi coborâte (critice) manifestată la ardei. descompunerea calicială a merelor. vătămări datorate excesului de amoniac scăpat accidental în celulele de păstrare. Dereglările fiziologice (fiziopatii). rugozitatea la tomate şi mere etc. clasificate de I. astfel: a) cauzate de factorii ambientali în perioada de creştere şi maturare ca de exemplu: sticlozitatea merelor. 4. Şi în România a fost emisă o reglementare în acest sens şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.

V. într-o succesiune care le apropie. printre altele. specifice agriculturii durabile. Există mai multe grupe de procedee şi metode pentru stabilirea 116 . dintre care unele sunt foarte periculoase pentru sănătatea consumatorilor. Pentru a reduce aceste riscuri. Aspergillus elavatus. Determinarea momentului optim de recoltare Determinarea momentului optim de recoltare. care să preîntâmpine. se trece la organizarea amănunţită şi concretă. CAP. . Astfel. se fundamentează în prezent tehnologii mai elaborate. aceleaşi situaţii nedorite. mai devreme sau mai târziu. de consum.Se impune însă de precizat un aspect foarte important. Dacă nu există această concepţie managerială bazată pe o recoltare cât mai corespunzătoare şi o preluare cât mai eficientă. staţionarea după recoltare şi încărcarea în mijloacele de transport. apariţia acestor micotoxine.2. După evaluarea necesară. Procedeele sau metodele sunt multiple.2. mijloacele de transport. protejarea. momentul şi condiţiile tehnice de recoltare.a. Aspergillus flavus produce aflatoxine pe fructele nucifere. Recoltarea este o operaţie care influenţează menţinerea şi evoluţia calităţii produselor. care să poată funcţiona în condiţii practice. În timpul recoltării. Se impune asigurarea unei corelări între condiţiile de recoltare şi condiţiile de preluare. conform cărora bacteriile şi ciupercile parazite „naturale” produc toxine. produsele sunt preluate din spaţiul în care s-au format şi sunt colectate. în lipsa unui laborator sau a unor instrumente mai greu de procurat. produc patulina (o micotoxină foarte puternică) pe merele sau strugurii care nu au beneficiat de o protecţie fitosanitară corespunzătoare sau de o valorificare bine organizată. generează probleme foarte cunoscute în practică.3. În mod concret.Generalităţi Recoltarea constituie faza de legătură între tehnologiile de producţie horticole şi tehnologiile de valorificare care urmează.RECOLTAREA PRODUSELOR HORTICOLE 5. adesea complementare. semnalat de unele studii avansate realizate în acest domeniu.1. (definit în cap. când dau rezultate. Venturia inaequalis ş. se repetă în fiecare an. în vederea desfăşurării fazelor ulterioare specifice. forţa de muncă participantă. manipularea.3. valoarea lor comercială şi posibilităţile de prelucrare sau de păstrare. iar Penicillium expansum. ambalajele. Buna desfăşurare a fazei de recoltare la culturile horticole are loc în condiţiile în care se cunoaşte cât mai exact cantitatea de produse aflată pe teren. mult mai periculoase decât eventualele reziduuri de pesticide rămase de la substanţele folosite la combaterea bolilor şi dăunătorilor produselor horticole. neexcluzând experienţa sau chiar empirismul. 5. condiţiile meteorologice.) prezintă interes pentru toate culturile horticole.

prezenţa sau absenţa de goluri interioare. 117 . intensitatea culorii (nm). compactitatea. Caractere anatomo-morfologice. Se examinează aspectul secţiunilor sau rupturilor.3. starea pedunculului. forfecare.2. descrisă în cap.1.2. determinările se execută cu o aparatură tipică. Pentru fermitate şi caracterele ulterioare. 2. la organe sau părţi de organe.momentului optim de recoltare bazate pe observarea sau determinarea unor caractere.2. cârceilor. Aspectul morfologic exterior este apreciat şi prin alte metode (fizice. elasticitatea. Caracterele fizice. mărimea şi culoarea seminţelor. diminuarea sau încetarea activităţii. tăiere sau tensionare etc. dimensiunile (cm). fermitatea. rezistenţa la compresiune. senzoriale). Caracterele fizice ale produselor edificatoare în stabilirea momentului optim de recoltare sunt: masa (g). eventual căderea unor ţesuturi.2. 5. tunicilor. individualizarea mezocarpului şi endocarpului etc. 5. părţi de organe sau organe. Cele mai importante repere sunt: la ţesuturi apariţia sau dezvoltarea caracteristică. evoluţia sau transformarea lor tipică. dezvoltarea şi transformarea acestora.

pentru consum în stare proaspătă. Indicii analitici şi sintetici rezultă din calcule (raportul glucide totale/aciditate. conţinutul în substanţe utile.3. indicele Streif etc. 118 . fructe sau struguri de masă au urmărit şi stabilirea momentului lor optim de recoltare.5. acestea pot fi rezultatul unor analize: -calitative sunt: proba cu iod. 5.). suculenţa etc.2. simţul tactil. conţinutul în pigmenţi. iar pentru perele Passe Crassane raportul substanţa uscată solubilă g% x10/aciditatea malică g%. Sunt apreciate prin intermediul celor cinci simţuri (văzul. pepeni. dar există şi modalităţi complexe şi ştiinţifice de exprimare exactă. fie organizatorice (muncitori puţini). 5. numărul de zile de la înflorit la recoltare. etc). etc. activitatea enzimelor sau intensitatea respiraţiei. În Germania se folosesc alţi indici specifici. Metode de recoltare Recoltarea eşalonată se practică la speciile unde maturarea este neuniformă. consistenţa pulpei. Recoltarea în totalitate (completă.). iar organoleptic (palpare. Unele caractere cum ar fi mirosul. Datele analitice chimice şi fiziologice. dar poate fi datorată şi specificului culturii sau speciei (culturi târzii de toamnă. Sunt stabilite diferenţiat pe specii şi soiuri. raportul aciditate/substanţe tanante/glucide totale etc. selectivă.5. castraveţi. Caracterele organoleptice sau senzoriale. exprimat în numărul de zile al perioadei de vegetaţie (semănat-recoltare.3. suculenţa pulpei. ciuperci. fasole de grădină. forma. sau are loc în timp (culturile de solarii şi de seră. stadiul T la mere. Indicele Thiault (glucidele totale în g% + aciditatea malică g% multiplicată de 10 ori) este folosit mai ales pentru aprecierea merelor Golden Delicious. suma gradelor de temperatură de la înflorit la recoltare. degustare) alte 6 caracteristici (starea de prospeţime. gustul sau auzul).2. pot fi importante în anumite circumstanţe. Studierea sortimentului de soiuri existent. pentru fiecare zonă de producţie horticolă. integrală) a produselor se realizează de multe ori fie din motive tehnice (mecanizare). 5. iar în faza a II-a.3. Uneori se poate vorbi de o recoltare eşalonată. gustul şi aroma). Aspectele tehnice ale recoltării 5. tomate. -cantitative sunt: umiditatea exterioară. fie economice (economie de forţă de muncă). Datele fenologice. când din aceeaşi cultură se culege în primă fază pentru export sau pentru păstrare. testele enzimatice. dar şi prin metode instrumentale (culoarea. aciditatea titrabilă. aroma sau gustul sunt apreciate în mod frecvent organoleptic (senzoric). Există caractere sau proprietăţi care pot fi apreciate organoleptic. omologarea noilor soiuri de legume.2. gradul de maturitate.1. căpşune. Chiar caractere greu de apreciat. cum este sunetul crocant ("crocanţa") în momentul consumului. În funcţie de metodele de determinare. sau pentru industrializare. raportul glucoză/fructoză. substanţa uscată solubilă. În STAS 6441 se apreciază vizual 7 caracteristici ale calităţii. plantat-recoltare). mirosul. umiditatea totală.4.

substanţe fitofarmaceutice nu sunt permise. striviri. usturoi. ceapă. Pentru produsele destinate consumului în stare proaspătă recoltarea trebuie să respecte recomandările din standardele de stat specifice. apariţia aţelor. Lemnificarea. condiţia cea mai importantă este lipsa de leziuni. insecte.4. pământ. gradul de maturare. Se consideră declasate cele care au diverse defecte. dar la unele produse (căpşune) nu este indicată. rădăcinoase. păstârnac. caliciului. mazărea de grădină. ceapa. cireşe. căpşune etc. reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate. zmeură) în vederea recoltării : fermitatea. Nu se admit produsele moi. arsuri provocate de soare sau îngheţ. fertilizare. respectiv integritatea reală a produselor (fasole boabe. ceapă şi usturoi verde. este important ca produsul să nu depăşească stadiul respectiv (ciuperci. Se admite spălarea. vişine). Se indică recoltarea manuală. prune. Produsele destinate depozitării vor fi recoltate pe 119 . mazăre.).TP etc. La speciile care se recoltează la o maturitate de consum care precede maturitatea fiziologică. 2. cartofi etc. mazăre. gradul de coacere. sunt indicatori ai calităţii la unele specii (ardei. gutui. sunt semne ale depăşirii maturităţii de consum. fermitatea. Pentru industrializare. cartofi. prospeţimea.3. tomate.Turgescenţa. care declasează produsele respective. piersici. se pot detalia calităţile cerute (fasole. sau crăpături necicatrizate.T. morcovi. dar şi dezavantaje. afine) menţionându-se "cu grijă" (caise. ceapă. ridichi de lună. urme de boli. când nu se poate face o presortare. cu condiţia zvântării. mucegai. veştejite. Obligativitatea recoltării manuale pentru consumul în stare proaspătă este specificată la fructe (prune. cireşe. Umiditatea exterioară anormală sau urmele de murdărie. formarea tijelor florale precum şi alte fenomene evolutive într-un stadiu mai incipient sau mai evoluat. compoziţia chimică (conţinutul în amidon. salată verde etc. Fasonarea unor produse (varză. vor permite transportul şi manipularea în condiţii corespunzătoare până la destinaţie. leziuni. cu vătămări mecanice.4. nectarine. urmărindu-se respectarea strictă a tehnologiilor şi anumite restricţii în structura soiurilor. 2. coacăze. varză etc). pere. ardei gras etc. 5. Dezavantajele se întâlnesc la valorificare. leziuni de la grindină. sau "cu foarte multă grijă" (căpşune). productivitate şi eficienţă. deoarece se recoltează produse de calitate inegală. Problema maturării concomitente poate fi rezolvată parţial prin tratamente chimice (Ethrel. Pentru păstrarea pe o anumită durată. struguri.).5. pere. sau cu caracter general. gândindu-ne şi la faptul că este în mod evident recomandat să se efectueze semimecanizat sau mecanizat. Avantajele se referă la operativitate.) este obligatorie sau facultativă. substanţă uscată solubilă/Brix. Recomandări. andive Witloof etc. deteriorări. varietate. iar la unele specii legumicole recoltate mecanizat.).cireşe. Prezenţa pedunculului. Recoltarea completă are avantaje.).). andive Witloof. fasole. aciditate etc ). se identifică şi se stabilesc din timp culturile sau plantaţiile (mere. amplasare. răniri. mere.5. pătrunjel. irigare etc. conopidă. în funcţie de specie.2.

au încorporate numeroase tehnologii moderne. castraveţi pentru industrializare şi la anumite soiuri de ardei. mazăre. de recoltare semimecanizată. dar şi adaptarea sub diferite forme a pomilor sau arbuştilor la diferitele tipuri de recoltare mecanică (distanţa între rânduri.2).). morcovi. la unele specii pomacee. concomitent sau separat. maşina de recoltat varză (E-800/1) şi maşina de recoltat castraveţi (VUE) constituie tipuri utilizate sau testate în Romania.3. maturarea ± concomitentă. Combina autopropulsată de recoltat tomate pentru industrializare (SKT-2). Pe suprafeţe mici sau medii. dar nici spălarea înaintea păstrării (rădăcinoase). batoza pentru treierat mazăre verde (M1). bulbi de ceapă. Între recoltarea în totalitate manuală şi cea în totalitate mecanizată există variante intermediare. deshidratării. cum ar fi componente electronice. Recoltarea integral mecanică a legumelor se poate realiza la tomatele pentru industrializare. pieptănate (fasole) sau tăiate (tomate. Dotarea folosită este în continuă evoluţie.3.prin vibrare sau cu un sistem de degete mecanice. maşina de recoltat mazăre MRM-2. mazăre de grădină. Pentru arbuştii fructiferi. Recoltarea manuală se practică în mod specific la produsele destinate consumului în stare proaspătă sau păstrării. Un exemplu îl constituie experienţa 120 . salată. fasole de grădină (păstăi).vreme bună. fermitatea şi rezistenţa la crăpare a fructelor etc. Nu se admite pământ aderent. precipitaţiilor. se impune protejarea produselor aflate în ambalaje împotriva acţiunii razelor solare directe. Experienţa culegătorilor manuali a creat o serie de accesorii foarte utile. Recoltarea se poate desfăşura manual sau mecanizat. Plantele sunt dislocate (morcov). care atenuează şocurile sau loviturile. talia. maşina de recoltat morcovi (Em-11). 5. castraveţi). la plantaţii special înfiinţate şi întreţinute(conduse). uşoare.2 M). extremelor termice sau prafului. rezistenţa la scuturare. recoltarea se poate realiza pneumatic. evitându-se perioadele umede. Mecanizarea integrală a recoltării produselor horticole implică şi o latură agrotehnică. Noi modele care apar funcţionează pe baza aceloraşi principii Tipurile constructive moderne din ţările dezvoltate. în unele cazuri presortarea (tomate semimecanizat) şi încărcarea în ambalaje sau remorci. Procedee şi variante de recoltare. forma de conducere. sacii cu fundul mobil etc. drupacee sau de arbuşti. Urmează separarea de vreji şi/sau frunze. iar în vederea industrializării. cum ar fi suportul portativ pentru recoltarea căpşunelor. maşina de recoltat păstăi de fasole (FZB). spanac. Utilajele realizează scuturarea şi colectarea. În pomicultură se încearcă nu numai adaptarea maşinilor la plantele pomicole. varză. materiale rezistente şi lavabile. ploioase sau căldurile prea mari. care realizează simultan sau pe faze (mazăre) recoltarea mecanică. Ea este posibilă şi la conopidă. Recoltarea integral mecanică a fructelor poate fi practicată la nucifere. Staţionarea până în momentul transportului trebuie să fie cât mai scurtă. varză. În acest interval. aflate în exploatare sau în fază de prototip. sau pe terenuri nefavorabile mecanizării nu există o metodă mai eficientă. maşina de adunat (MA-1.

121 . reţea de drumuri etc. La toate speciile. cu tulpină erectă. O coordonată esenţială a tehnologiilor moderne de recoltare o constituie prezenţa unor suprafeţe adecvate şi suficient de mari pentru a justifica eficienţa utilizării mijloacelor mecanice (amortizare.). mazărea pentru conserve. Dacă nu lucrează în flux. prin montarea pe maşină a unui transportor elevator. dar mai ales la rădăcinoase şi cartofi. Există diverse tipuri de platforme tractate (PA-5+L 445).diversificate. precum şi platforme autopropulsate pentru recoltat legume semimecanizat.2 poate executa şi încărcarea bulbilor în mijlocul de transport. cu păstăile grupate în treimea superioară a plantei. Tomatele pentru industrializare au port determinat. Recoltarea mecanizată se face numai la culturi erbicidate. vizând colectarea şi transportul produselor. Recoltarea semimecanizată a legumelor este mult aplicată la o serie de specii cu maturare eşalonată (tomate. cum ar fi montarea colectoarelor de fructe. Maşina de recoltat bulbi de ceapă MRIC-1. care nu formează bulgări). Unele dintre acestea au nevoie de alei speciale.). amplasarea şi cerinţele agrotehnice obligatorii. înălţime 30-50 cm. care au în vedere un sortiment de soiuri specifice. semimecanizarea recoltării la mazărea de grădină. Modele mai vechi de maşini sunt înlocuite permanent cu modele noi. manipulare şi crăpare.2 M. semipurtate sau purtate pe tractoare. În unele tehnologii. Variante mai complexe realizează mecanizarea tuturor operaţiunilor.2. ardei.2 sau batoza M1 asigură. Exemplele pot continua cu ardeii pentru boia. vinete. dar există încă faze manuale. anume soiuri pentru concentrare (pastă) şi soiuri pentru conservare în suc. care permit folosirea eficientă a maşinilor (eşalonarea maturării speciilor pe parcelelor). Un grad mai ridicat de mecanizare îl oferă dislocatoarele de rădăcinoase DLR-4 (6) şi bulbi de ceapă MRIC-1. combustibil. cartofii pentru semipreparate culinare etc. În legumicultură există tehnologii de cultură distincte şi complexe în vederea recoltării mecanizate. fiecare în parte. textura şi structura solului trebuie să fie favorabilă (terenuri uşoare. castraveţi etc. amplasate pe terenuri plane. Recoltarea semimecanizată a fructelor are mai multe grade de complexitate.cu suprafeţe suficient de mari. Au apărut chiar două tendinţe de individualizare a soiurilor pentru industrializare. sau numai colectarea se pot executa mecanic. Unele variante sunt predominant manuale. MA-1. maturare aproape concomitentă. în timp ce altele se deplasează printre rândurile de plante cu talie joasă şi chiar cu talie înaltă (prin încălecare). MRM-2. iar mecanizarea este prezentă prin diversele platforme de recoltare şi/sau prin manipulareatransportul paletizat al fructelor în lăzi-paletă de către tractoare echipate cu furci hidraulice. rezistenţă la transport.acumulată pe plan mondial în ultimii 50 de ani de recoltare mecanizată a vişinelor. cu simultaneitate de maturare tehnică de 80-85%. Fasolea pentru industrializare este din varianta nanus (pitică). numai scuturarea.

integritate. Presortarea manuală selectivă are în vedere recoltarea. legume.. sănătate). prerăcirea devine o fază obligatorie care se efectuează imediat după recoltare. Irimia. este caracteristică tehnologiilor moderne (Mircea. în timp ce restul producţiei rămâne pentru consum imediat în stare proaspătă (fără păstrare de lungă durată). prospeţime. Presortarea este considerată frecvent ca fiind o operaţie de condiţionare. pepeni.4. compuse din mai mulţi muncitori. fasole verde etc. Se pot astfel realiza loturi de marfă pentru export sau pentru păstrare. efectuată în acelaşi timp.2. cum este combina SKT-2 (unde există o bandă de separare a tomatelor verzi de cele roşii). În acelaşi timp se poate afirma că recoltarea eşalonată. Din acest motiv. mazăre şi fasole de grădină. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare 5. caise. sau pentru industrializare. diferenţiată şi pe grupe de calitate.. când este bine organizată. Prerăcirea cunoscută în unele ţări din perioada interbelică. şi colab. Se efectuează în momentul recoltărilor succesive.1. M. la legumele Solanaceae pentru fructe.. mai ales acolo unde se justifică economic printr-un preţ de valorificare remunerator. care sunt organizaţi uneori să culeagă individual numai anumite calităţi. Ca primă verigă a lanţului frigorific. 5. Presortarea manuală eşalonată presupune recoltarea numai a acelor produse care corespund STAS sub aspect calitativ (grad de maturitate. aceasta era recomandată la produsele perisabile provenind din sisteme de producţie industriale (sere. Presortarea executată în momentul recoltării este de mai multe tipuri. 122 . nu poate fi transportată la fabrică decât prerăcită.5. castraveţi. Mazărea verde după batozare. Presortarea semimecanizată are loc în momentul recoltării la anumite tipuri de maşini. efectuată de echipe instruite. a produselor destinate numai unei anumite direcţii de valorificare. În condiţiile ţării noastre. 1980.4. implică prin definiţie o presortare executată în momentul recoltării.4. La produsele perisabile nu se recomandă sortări repetate. piersici. dar mai ales recoltarea eşalonată selectivă. sau puţin după recoltare. pentru fiecare calitate în mod separat. în mai multe ambalaje de recoltare. Presortarea manuală concomitentă se execută în acelaşi timp. andivele Witloof. Recoltarea este în acest caz integrală. menţionată concret în numeroase standarde. 1983-1984-1986) aplicate acolo unde există bază materială adecvată. cartofi timpurii. În concepţia modernă a valorificării în stare proaspătă. ciupercile etc. verdeţuri. flori tăiate. aplicarea sa pe scară mai mare ar prezenta interes în cazul valorificării în stare proaspătă a produselor horticole din primele trei grupe de perisabilitate. I. şi colab. care ar mări în mod inadmisibil numărul manipulărilor la care sunt supuse. ciupercării) sau în vederea măririi duratei de valorificare în stare proaspătă la fructe de arbuşti. presortarea poate înlocui sortarea calitativă şi chiar calibrarea la produse cum sunt căpşunele.

Evaporarea forţată a apei din ţesuturi sub acţiunea presiunii joase poate însă sensibiliza anumite specii de verdeţuri sau de salate. se poate dirija şi este aplicabilă la numeroase specii. au o durată de menţinere a calităţii şi de valorificare mult prelungită. Răcirea este rapidă. Prerăcirea cu aer forţat se face fie printr-un tunel de ambalaje stivuite.. agenţilor criogenici sau vidului (vacuum cooling). şi colab.Prerăcirea se realizează prin intermediul aerului rece. unde produsele horticole se transportă pe distanţe mari (Niculiţă. Există diverse subvariante. care suportă mai puţin apa. Prerăcirea cu apă rece (hidrocooling) la 0/10C este practicată în SUA. şi colab. Se realizează în vrac sau în ambalaje speciale. prin pulverizare (stropire) sau mixt (imersie şi pulverizare). 123 . dacă se prerăcesc prin vacuum cooling imediat după recoltare. răcit sub presiune sau cu ajutorul unor agenţi criogenici ca azotul lichid. fasolea de grădină. tunelele de refrigerare cu ventilatoare (viteza aerului la nivelul produselor 3-5 m/s) şi prerăcirea cu convecţie în toată masa produsului (prerăcire cu presiune=presure cooling. ciupercile. cu funcţionare continuă sau discontinuă. Deşi este foarte rapidă şi menţine turgescenţa produselor. M. în funcţie de procedeul utilizat şi destinaţia valorificării. cu sau fără amestecarea aerului. P. 1983-1986). Prerăcirea în vid (vacuum cooling) este realizată prin evaporarea rapidă a apei din ţesuturile produselor aflate într-un spaţiu închis ermetic. gheţii hidrice. Cireşele recoltate mecanic sunt predispuse la crăpare dacă sunt prerăcite în apă. speciile condimentararomatice. a căror comercializare. Are mai multe variante: prin imersie. nu mai este posibilă decât sub protecţia frigului. Există o specificitate a fiecărui produs care determină alegerea diferenţiată a parametrilor de răcire. Prerăcirea cu convecţie este considerată mai eficientă (Irimia. pune unele probleme suplimentare în comparaţie cu răcirea cu aer. în ceea ce priveşte mobilitatea sau eficienţa. sau prerăcire cu aer forţat=forced air cooling). deşi mai îndelungată. Fructele de arbuşti fructiferi se prerăcesc cu aer forţat. În Europa. sub care circulă aerul de răcire. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. aerul rece fiind aspirat şi obligat să circule în întregul volum ocupat de produse. conopida. 1986). apei răcite. În apa de răcire trebuiesc adăugate substanţe fungicide sau dezinfectante.. Produsele cu epidermă mai rezistentă sunt recomandate a fi prerăcite în acest mod. în vederea transportului. verdeţurile. În România există omologat şi un agregat mobil AMP-10 pentru prerăcirea vagoanelor de cale ferată. Speciile legumicole de frunze. Legumele de seră se valorifică mai corespunzător în urma prerăcirii cu aer forţat răcit. Prerăcirea cu aer (aircooling) are trei variante mai folosite: camerele reci. fie prin răcire individuală la un panou unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de produse ambalate. Metodele şi procedeele de prerăcire sunt în permanentă evoluţie tehnologică. Boabele de mazăre de grădină se transportă în autocisterne cu apă răcită cu gheaţă hidrică. metoda este mai răspândită doar în Italia. dioxidul de carbon lichid şi gheaţa carbonică. Produsele umede trebuiesc ulterior bine zvântate.

perforate şi cutii de carton). de formă cilindrică sau paralelipipedică. care preîntâmpină pierderea turgescenţei şi ofilirea. 1994). Metoda prezintă inconveniente prin faptul că 40-50% din transport îl reprezintă gheaţa. Metoda este specifică produselor cu suprafaţă de evaporare mare în raport cu masa lor. duce la acumularea CO2 şi poate afecta unele procese metabolice. până în momentul când tot volumul produsului va atinge valoarea de saturaţie de 00C. Vidul se realizează la instalaţii fixe cu ajutorul pompelor rotative sau centrifugale. se manipulează manual sau mecanic. În Franţa şi în SUA există în cadrul transportului feroviar instalaţii speciale. în ambalaje ieftine (pungi PE.4. dublând totodată capacitatea de transport. Se recomandă ca produsele prerăcite să se transporte cu maşini izoterme. Acestea sunt celule fixe sau mobile. temperatura de saturaţie a apei este de 00C. Prerăcirea în vid se realizează într-o variantă tehnologică îmbunătăţită cu o umezire prealabilă (pulverizare cu apă).. având pereţii de oţel groşi şi întăriţi pentru a rezista la diferenţa de presiune creată (cu 760 mmHg mai puţin). cât şi de modificarea atmosferei produsă prin vaporizarea azotului sau dioxidului de carbon.3. 5. Apa conţinută în produs trece în stare de vapori. atât de temperatura coborâtă. La presiunea de 46 mm Hg. iar instalaţiile mobile au suplimentar vaporizatoare deservite de instalaţii frigorifice pentru condensarea vaporilor de apă din interior. Prerăcirea cu azot lichid. Dezavantajele legate de preţul de cost considerabil sunt compensate de eficienţa metodei la loturi mari de produs. a căror perisabilitate este ridicată. Pentru produsele manipulate în vrac se pot folosi şi 124 . Se justifică la produse valoroase. A. mult răspândite. Pierderea de apă este de 2-4% iar durata răcirii de 25-30 minute. precum şi cele care se depozitează. Speciile horticole care se condiţionează centralizat. Transportul după recoltare. datorându-se evaporării apei în condiţii de presiune joasă. montate pe tractor. în ambalaje temporare (ambalaje de transport). dioxid de carbon lichid şi gheaţă carbonică este mai costisitoare. în aparenţă mai accesibilă. pe timpul transportului la beneficiar. care poate fi ambalat şi răcit direct în câmp.Este o metodă mai costisitoare. destinate exportului. permit manipularea paletizată a produselor. pentru produsele horticole destinate transportului în contact direct cu gheaţa (Gherghi. Stratificarea cu solzi (fulgi) de gheaţă. Prerăcirea cu ajutorul gheţii hidrice în blocuri sau sub formă de solzi este o metodă mai veche. sub produs şi deasupra acestuia. care trebuiesc răcite instantaneu şi a căror păstrare este garantată. Efectul de răcire este rapid şi uniform chiar în cazul produselor ambalate. în vederea încărcării în mijloacele de transport. Fructele se pretează mai puţin la această metodă. Dispozitivele hidraulice de ridicat. datorită preţului ridicat al instalaţiilor. Răcirea propriu-zisă a ţesuturilor începe atunci când presiunea atmosferică ajunge la pragul presiunii de saturaţie corespunzătoare temperaturii iniţiale a produsului. care ridică mult productivitatea şi eficienţa.

ciupercăriilor sau altor unităţi care dispun de platforme betonate. din zonele cu producţii excedentare către zonele mai puţin aprovizionate sau cu un consum ridicat (echilibru ofertă/cerere). electrocare şi transpalete. manipularea şi transportul se fac paletizat.1. Pentru unele specii. după posibilităţi. Dacă produsele sunt mai perisabile. 2-banda de cauciuc. cu mijloace auto sau pe calea ferată. 6-buncăr de alimentare. acoperindu-se cu prelate. elevatoare. Transportul produselor se efectuează în intervalul planificat. În incinta serelor. 4-duşul. Transportul după recoltare a produselor horticole mai puţin perisabile (ceapă.). Organizarea transportului va urmări trasee scurte. diferite tipuri de cărucioare. fără staţionări. pentru a se asigura o protecţie suplimentară.şi electrostivuitoare. ele necesită un transport izoterm sau frigorific. ambalajele de transport pot fi căptuşite cu diferite materiale. 1-cadru.benzi transportoare. cu mijloace diferite. cartofi de toamnă) se face uneori pe distanţe medii sau mari. care depind însă de sursa de energie electrică trifazică (fig 5. Elevator cu bandă. cum ar fi pepenii. 3-mecanismul de întindere. 5-racleţi.1. lopeţi mecanice. 7-motor electric 125 . Ambalajele se ancorează bine. Figura 5. pe drumuri cât mai bune. cu moto. rădăcinoase.

spălare-zvântare. mai ales în cazul exportului. principalele operaţii de condiţionare ale legumelor şi fructelor se derulează din momentul recoltării şi până în momentul ambalării în vederea comercializării: îndepărtarea pământului aderent. calibrare. Uneori sunt efectuate şi unele operaţii suplimentare. programul de lucru şi productivitatea instalaţiilor trebuiesc calculate pentru a evita stagnările. solicitate de beneficiarii externi. Prin condiţionare se realizează o calitate unică şi omogenă la loturile de produse destinate livrării. facultative sau pot lipsi din flux. se evită o sortare repetată. Gradul de perisabilitate impune pentru unele produse limitarea la minimum a operaţiunilor de condiţionare şi efectuarea lor într-un interval de timp cât mai scurt..CAP. dar şi la 126 . tratare. Gradul de maturare şi temperatura la care se condiţionează sau se stochează temporar produsele din primele trei grupe de perisabilitate. proprii unei anumite direcţii de valorificare. fasonare şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. Fluxul tehnologic general de condiţionare Condiţionarea presupune un ansamblu de operaţii care au drept scop aducerea produselor la caracteristicile prevăzute de standarde. vor permite o valorificare ulterioară corespunzătoare. În halele de sortare. Ea depinde şi de gradul de dotare.).6. Condiţionarea este diferenţiată şi specifică pentru fiecare produs şi pentru fiecare direcţie de valorificare în parte (tab. (1994). legare în legături sau snopi.CONDI}IONAREA PRODUSELOR HORTICOLE 6.1. periat. prevăzute în caietele de sarcini. Centrele de condiţionare trebuiesc situate cât mai aproape de producători. ceruire. sau impuse de legislaţia calităţii din ţara de destinaţie a mărfii. presortare/sortare. care este contraindicată. Prin recoltare selectivă şi presortare de către echipe de muncitori calificaţi. lustruire. A. Ele pot fi obligatorii. eventual presortate). precum şi de calitatea executantului de producător (produse proprii) sau intermediar (produse preluate. VI .1. După Gherghi.

6. se presortează şi se condiţionează sumar la locul de producţie. în cazul centrelor sezoniere sau permanenete. preferându-se condiţionarea în perioada de după depozitare. recoltarea va fi corelată cu posibilităţile de condiţionare. Fluxul tehnologic diferenţiat de condiţionare în funcţie de locul unde se realizează şi de destinaţia produselor (după Gherghi. descărcarea şi manipularea. Fazele tehnologice preliminare. Tabelul 6.Fazele tehnologice ale condiţionării 6.2. Stocarea trebuie evitată. copertine. Produsele horticole care se industrializează au adesea un flux de recoltare.) suportă o manipulare repetată. calibrare. zvântare. fabrici Consum Consum. Modul cum se desfăşoară depinde de organizarea.). în cadrul aceleiaşi gestiuni. ceruire.2.1. calibrare. magazii. castraveţii etc.. Toate speciile tratare. piersicile. În condiţii mai modeste.produsele pentru consum intern imediat. sortare. amenajarea şi dotarea acestor centre. Toate speciile spălare. conopidă. pentru a nu crea stocuri restante de la o zi la alta. bulboase Făcut legături Verdeţuri. La introducerea în celulele de păstrare este recomandat să nu se mai intervină asupra lor. 6. fasonare. dar totodată prevăzută ca posibilă. dacă nu li s-au făcut presortarea în câmp. păstrare Consum Consum intern sau export în perioada recoltării Consum intern sau export în afara perioadei de recoltare a) Condiţionate în câmp Presortare Toate speciile Fasonare căpăţâni Varză. depozite de 127 . salate Tăiat frunze (eventual rădăcini) Rădăcinoase. Fazele tehnologice preliminare (tab. c) Condiţionarea în centre permanente (depozite) Curăţare. ridichi b) Condiţionate în centre sezoniere Curăţare. înainte de depozitarea lor.2. A. sau în anii nefavorabili când marfa a fost preluată necorespunzător (după o perioadă de predepozitare sau chiar de însilozare provizorie). destinate depozitării. sortare. exemplul tipic constituindu-l cartoful de toamnă. Unele produse presortate (tomatele. tăierea frunzelor. În acelaşi timp. Se admite şi uneori chiar se impune sortarea unor produse. zvântare. eventual stocarea de scurtă durată în cazul unor loturi de marfă prea mari. sunt: recepţia cantitativă şi calitativă. există un minim de dotare care constă din cântar-basculă. depozite. periere etc. manipulare şi condiţionare în care mecanizarea intervine în majoritatea sau chiar în totalitatea fazelor.1. periere. şoproane. caz în care pot apare uneori deprecieri. 1979-1994) Operaţia Speciile Destinaţie Centre. cizelare etc. Produsele rezistente la păstrare.

Tourangelle. Personalul calificat. Sarmak Jansen-Hauning. Faze tehnologice ale condiţionării şi modul lor de executare (prelucrate după Gherghi. în ambalaje nestandardizate (coşuri). MSR-3. ITO. tratare chimică Iradiere Cizelare Legare snopi. manipularea paletizată pe platforma betonată de depozitare. mecanizat manual. Greefa. A. Dokex DPLT-1 Instalaţii de tratare Instalaţii de iradiere Benzi. şi colab. mese de sortare. manipulare şi condiţionare. pot fi condiţionate pentru consumul intern imediat şi oferite la o calitate competitivă. Roda Moba. semimecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat manual manual Exemple de utilaje Elevator încărcător T-215 Transportor elevator TEC Lopată mecanică MITC Bandă transportoare Linie condiţionat ceapă Benzi de sortare diverse MSR-1. MSV Maşina de spălat cu perii ICT. prea mature sau nesolicitate la export. iar în anumite situaţii se poate organiza şi transportul lor paletizat (lăzi paletizate sau în lăzi paletă="box palete" în termeni uzuali).. 128 . Dokex. Unifructa. eventualele agregate frigorifice pentru prerăcire sau stocare frigorifică de scurtă durată. Lock Wood SC. KSP-15B MSM. semimecanizat. ceea ce presupune un volum de produse suficient de mare. Tabelul 6.2. Un flux tehnologic modern se poate organiza doar în condiţiile eficienţei folosirii unor dotări şi utilaje moderne. legături Modul de executare mecanizat manual. Roda. K-711. Personalul care participă va avea experienţa operaţiilor manuale sau semimecanice de descărcare. cât mai rapidă şi adaptabilă la toate situaţiile care pot apărea. în saci sau lăzi. Produsele pot sosi în vrac. -Descărcarea trebuie să fie bine organizată. O parte a produselor. cu o productivitate a muncii superioară. mese mese -Recepţia calitativă şi cantitativă permite o evidenţă exactă a produselor sub raportul gestiunii şi al stabilirii destinaţiei fiecărui lot. permit o productivitate ridicată şi asigură calitatea obligatorie pentru efectuarea exportului. Roda.. ITO. 1994) Operaţiune tehnologică Scuturarea de pământ Fasonarea legumelor Sortarea Spălarea Condiţionare tomate Sortare-calibrare castraveţi Condiţionare ceapă Sortare-calibrare cartofi Sortare-calibrare mere Periere-lustruire tomate Ceruire.ambalaje.

BME 8c.M.2. A şi colab. Dispozitivul DLPT-1 pentru periat şi lustruit tomate.Descărcarea produselor transportate în vrac se poate efectua mecanic prin basculare în buncăre. este o operaţie manuală care permite curăţarea concomitent cu presortarea sau sortarea. produsele se pot degrada. Descărcarea produselor ambalate se efectuază fie manual. deşi productivitatea este redusă. urmată de zvântare. 6. Pentru rampele de cale ferată există. Curăţarea produselor . MB-6E sau EB-30). Pentru cartofi există amenajări omologate. pufului. cât şi pentru lustruirea acestora. -Manipularea produselor pe parcursul condiţionării se execută în ambalaje sau în vrac. sau impurităţilor de pe suprafaţa unor produse. cu diferite stivuitoare. aflate sub şine sau lateral. variante de descărcare a vagoanelor CF în buncăre de preluare. Manipularea mecanică în vrac a produselor cu fermitate structo-texturală bună se realizează cu benzi transportoare. în cazul celor nepaletizate. de asemenea. tip I. Se pot folosi mijloace de transport basculante (remorci. Staţionând în condiţii improprii. manual sau mecanizat. Efectuarea ei este foarte frecventă şi rezultatele ei sunt apreciate.I.S. TB-2.separarea acestuia se face la speciile la care organele comestibile se formează în sol. se poate folosi şi la ardei 129 . -Perierea se execută atât pentru îndepărtarea prafului.A.D. -Îndepărtarea pământului de pe produse şi scuturarea .La unele produse foarte perisabile. Se pot menţiona şi alte tipuri mai puţin frecvente (Unio. dispozitive de separare sub formă de site şi grătare se găsesc la majoritatea benzilor transportoare şi liniilor de condiţionare mecanică. autovehicule). benzi elevatoare şi lopeţi mecanice de diferite lungimi.A. T5. Produsele perisabile trebuie păstrate în spaţii protejate. fiind tratată la capitolul respectiv. cu umiditate relativă optimă. Manipularea paletizată are numeroase variante şi posibilităţi.2.F.. fructe de arbuşti). Există şi instalaţii cu bandă pentru descărcarea prin imersie a lăzilor. -{tergerea prafului de pe produse. cum ar fi buncărul de 40 tone. poate surveni în mod accidental. Starea iniţială a produselor şi accesul aerului în stivele de ambalaje sunt factori determinanţi. TZK.A. MC-6. Năvodari şi dispozitivul de basculare DB-25. cu ajutorul descărcătoarelor cu tambur sau răsturnătoarelor basculante de lăzi. TCM-6 şi T-215. starea de curăţenie se constată la recoltare/presortare pentru consumul proaspăt. 1995). În dotarea unităţilor se găsesc următoarele tipuri: TB-8. tip F. La vagoanele C. În afară de instalaţia de scuturare a pământului K-720 (folosită mai ales la cartofi). Curăţarea produselor poate fi efectuată sub forma îndepărtării pământului aderent sau însoţitor. periere. răcoroase şi bine aerisite. cu o cârpă curată. TBCF. sau cu autodescărcare. fiind interzisă spalarea (căpşune. fie mecanic la cele paletizate. Golirea ambalajelor de produsele transportate se poate face manual sau mecanizat (pe cale uscată). ştergere. spălarezvântare etc. s-a proiectat o instalaţie de preluare pentru 3-10 vagoane o dată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. deşi contraindicată. -Stocarea de scurtă durată înainte de condiţionare. uşor umezită cu apă.

Au drept scop ameliorarea aspectului comercial al acestora. perierea uscată este aplicată la o gamă mult mai mare de produse. la linia tehnologică de condiţionare se ataşează un dispozitiv cu perii de plastic. maşinile de spălat rădăcinoase MSR-1 şi MSR-3. 3. Frunzele neaspectuoase. Maşinile cele mai utilizate sunt MSV (cu ventilator). MSP (cu perii).grup de acţionare.6. menit să desprindă praful. 7. spălarea prin agitare (care determină îndepărtarea în prima fază a acestor impurităţi) şi clătirea (care asigură desăvârşirea eliminării urmelor de impurităţi). Procedeele manuale fiind neproductive. Figura 6. varză şi al altor specii similare. 11-tambur acţionare.conductă de barbotare aer. aflate la exteriorul căpăţânilor de salată. se îndepărtează. 2-transportor cu bandă. 12. Frunzele necomestibile ale unor rădăcinoase. tomate. precum şi alte tipuri care fac parte din liniile de industrializare a tomatelor.1.2. cartofi.sau pătlăgele vinete. Pentru piersici.1.3. din instalaţiile de batozare a mazării etc. Uneori pe această cale se aplică şi diverse tratamente fitosanitare. Se ataşează la instalaţia de condiţionare ICT-1 sau la benzi de sortare cu rulouri şi este acţionat electric.suport. maşina de spălat cu duşuri tip 283. spălarea mecanică se realizează în mai multe faze: înmuierea (având drept scop slăbirea aderenţei impurităţilor pe suprafaţa produselor). cum ar fi bulboasele. 9-racord de golire cuvă. Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT este una dintre cele mai răspândite. Ea este alcătuită dintr-o cuvă de spălare prevăzută cu o instalaţie de barbotare a aerului.În unele ţări. îngălbenite sau cu urme de atac al unor boli.instalaţie de duşare. Indiferent de tipul constructiv al maşinilor respective. -Spălarea urmată de zvântare se face la rădăcinoase. ca fază suplimentară înaintea preambalării.dispozitiv 6. 6. 5-ventilator. mere şi alte produse destinate prelucrării sau preambalării. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. iar tipul său constructiv poate fi întâlnit şi în alte ţări. iar 130 . care este absorbit de un exhaustor prevăzut cu ventilator. procedeele mecanice au devenit foarte răspândite. 8-preaplin. 4. Tunicile exterioare exfoliate ale bulboaselor se elimină.).Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT 1-cuvă de spălare. un transportor cu bandă şi un sistem de clătire cu duşuri (fig. 10-pâlnie evacuare produs.

Criteriile de uniformitate sunt şi ele evidenţiate. Aceste elemente permit şi evaluarea stării de prospeţime sau a gradului de maturitate. preferându-se alegerea prin recoltare selectivă şi presortare a unor ciorchini corespunzători. uniformitatea. la mesele de sortare. Când sortarea calitativă se execută prin presortare. Operaţiile se execută în majoritatea cazurilor manual.indicand diferenţele maxime admise între produse într-o unitate de ambalaj.dar mai ales sub forme distincte tehnologic de sortare pe calităţi (sortare calitativă) sau pe calibre (calibrare). suprafaţă şi greutate. Uniformitatea este o latură inseparabilă a calităţii produselor. Standardele de calitate prevăd criterii de calibrare. oferind în final posibilitatea personalului calificat care execută manual sau semimecanizat această operaţie. Cizelarea strugurilor de masă. Strugurii de masă destinaţi păstrării nu se cizelează în mod normal.2. sau la rădăcinoase. Sortarea produselor horticole. în cazul unor cantităţi mari. banda cu trei căi. volum. ea se poate mecaniza sau automatiza. Cizelarea se efectuează manual. la instalaţia Jansen Heuning). banda cu role. iar pierderile pe parcursul valorificării se reduc substanţial. pentru a putea realiza controlul lor în condiţii de stabilitate. 6. dar există şi posibilităţi de mecanizare la ceapă (tăierea cozilor. precum şi toleranţele maxime admise la calibrare. Sortarea sau alegerea. aspectul exterior. toate produsele să se comporte în mod asemănător. Se cunosc variante constructive diferite: tip Fructus. care aduc ambalajele şi lădiţele cu struguri pentru condiţionare). Cizelarea strugurilor de masă presupune îndepărtarea unor boabe sau porţiuni din ciorchini. Benzile de sortare permit sortarea semimecanizată.2. 6.rădăcinile la ceapa sau usturoiul verde se taie. Există instalaţii pentru produse mari (tomate. să separe pe categorii de calitate produsele horticole. . concomitentă cu recoltarea. de regulă vârful şi unele ramificaţii secundare. Produsele uniforme au aspect comercial atrăgător. sau prin palpare (consistenţa).Dispozitivele electronice cu programare pot realiza sortarea inclusiv pe categorii de culoare (de bază şi acoperitoare). Se organizează şi linii cu alimentare mecanică (două benzi transportoare suprapuse. dirijată de senzori fotoelectrici sau de alt tip. 131 . care se pot condiţiona după perioada de depozitare.Sortarea calitativă se efectuează specific pentru fiecare produs. intr-un capitol distinct.5. Produsele uniforme se valorifică mai bine prin faptul că omogenitatea le determină să reacţioneze în mod asemănător la toate situaţiile care apar pe parcursul valorificării. ISC-4 etc.4. banda MSC (pentru cartofi şi ceapă). formă. mere) sau pentru produse mici (boabe de mazăre). starea de sănătate şi de curăţenie). Este foarte important ca în timpul păstrării sau transportului. culoarea. precum şi separarea produselor pe categorii se poate efectua sub forma iniţială de presortare. conform prevederilor din standarde. atât la factorii tehnologici cât şi la factorii de stress. conform standardelor europene. Se apreciază vizual (autenticitatea. forma. cu foarfeci speciali care au vârful rotunjit şi curbat. specifice. se manipulează şi se ambalează mai uşor.

iar în unele cazuri se pot folosi inele de calibrare. tomatele şi alte fructe sferice sunt cele mai potrivite la acest mod de sortare (I.-Calibrarea este o operaţie care constă în gruparea produselor în funcţie de mărime. Calibrarea mecanizată elimină aceste neajunsuri. plăcile rabatabile sunt acţionate una câte una. 132 . dar nu sunt reprezentative pentru cele pe care le acoperă). şabloane şi alte instrumente specifice.T.. Diversitatea acestora este foarte mare şi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să permită sortarea a cât mai multor calibre.-1). gradul de vătămare a produselor să fie cât mai redus după efectuarea mecanică a calibrării şi productivitatea cât mai ridicată. care au orificii de calibrare diferite.după mărimea diametrului maxim (mm) sau după greutate (masă. longitudinale sau circulare. uneori se practică incorect făţuirea (produsele care se vad in ambalaje sunt de calitate. A. c) cu degete care au deschiderea variabilă.). în momentul când ajung în sectorul unde distanţa între benzi este egală sau mai mică decât diametrul lor maxim. b) cu mai multe plăci perforate excamotabile. Calibrarea asigură uniformitatea produselor. căptuşite cu materiale speciale. instalaţiile şi utilajele cele mai folosite au tambur rotativ sau site plane. Există cinci tipuri de calibratoare de acest tip: a) cu orificii circulare extensibile cu resoarte. de către muncitori calificaţi. La calibrarea manuală nu există întodeauna certitudinea uniformităţii perfecte. Merele.C. Deplasându-se de-a lungul acestora. Productivitatea este redusă. Calibrarea după diametru . care au orificii circulare de diametre progresiv variabile. iar părţile active reduc la minim căderile. Produsele vin în contact cu suprafeţe care atenuează şocurile.După Segal. ele permit depunerea fructelor la categoria corespunzătoare diametrului lor. B. cad pe un transportor sau pe un plan înclinat care le conduce la ambalaje cu produse de acelaşi calibru. începând cu placa inferioară (diametru minim). benzi paralele cu ecartamente succesive). odată cu creşterea numărului de dimensiuni după care se separă produsele. -Calibrarea după mai multe diametre asigură precizia de calibrare cea mai bună. în categorii sau în clase de calibrare (STAS 7322-84). g). două sau mai multe diametre. (1994) se poate face după unul. operaţiunea durează mai mult şi trebuie permanent controlată. şi colab. iar printre calităţile apreciate la un soi. trepidaţiile sau mişcările care produc şocuri. Prin rabatare. -Calibrarea după un singur diametru se realizează cu diferite tipuri de benzi cu ecartament variabil (benzi divergente. Calibrarea se poate executa manual. eficienţa separării să permită o diferenţiere strictă între domeniile de calibrare. (1984) şi Gherghi.. se numără şi acest criteriu de selecţie.Tipurile mai performante au incorporate şi dispozitive auxiliare (de răsturnare. cu condiţia reglării utilajelor şi instalaţiilor. În timpul deplasării. -Calibrarea după două diametre se face prin intermediul unor plăci perforate suprapuse. de periere şi lustruire. de încărcare etc. Maşinile.

d) cu rulouri spirale. Sitele vibratoare calibrează produse mai rezistente la manipulare. Maşinile pentru calibrare bulboaselor sau tuberculilor au nouă site. cu ochiuri tot mai mici. e) cu cilindri perforaţi. Pe măsura deplasării benzii. Figura 6. Fructele din alveole cad în momentul când dimensiunile orificiului le permit. Instalaţia de condiţionat mere (MSM) 1-transportorul cu role. jgheabul de alimentare. Iniţial toate segmentele de tablă stau în poziţia orizontală şi nu permit căderea căpşunelor. care permit calibrarea după diametrul minim. iar în final jgheaburi prelungitoare cu saci de umplere a lăzilor. iar în final încărcarea în lăzi. 1994). realizându-se orificii de dimensiuni tot mai mari. A. cu vârful îndreptat în jos. care sunt montate pe două laturi.2. 2-ridicătorul de lăzi.6. Banda are 6-8 alveole pe fiecare rând. cu orificii circulare tot mai mari (sau tot mai mici). Aceste fante sunt constituite din 87 segmente din tablă.. Are în alcătuire un transportor cu rolă pentru lăzi. Căpşunele calibrate cad pe benzile de evacuare situate sub banda de calibrare. 4-masa de triere calitativă. Prin deplasarea treptată a lanţului. sau cu plăci perforate. piersicilor. a cărui dimensiune maximă ajunge la 70 mm. 6-jgheaburile prelungitoare cu saci. masa de sortare semimecanică şi calibrorul cu benzi perforate în cascadă. plăcile iau una câte una poziţie oblică delimitând un spaţiu tot mai mare. după sortarea semimecanică. Mişcările de vibraţie uniformizează stratul de ceapă sau cartofi şi-i 133 . Maşina de sortat mere (MSM) are un principiu constructiv reluat în numeroase variante moderne. piesele din alcătuirea conurilor se îndepărtează. 5-maşina de calibrat. sub care se găsesc piese triunghiulare din plastic ce formează un con. un răsturnător. 3-jgheabul de alimentare. (fig. Orificiile (alveolele) conice cu deschidere variabilă se utilizează în cazul merelor. fiecare bandă cu orificii din ce în ce mai mari .). de tipul şurubului fără sfârşit. Benzile perforate de cauciuc (pentru produse sensibile) sau de metal (pentru cartofi) pot fi aşezate în cascadă. Ea permite calibrarea fructelor sferice pe patru sau opt dimensiuni. fiind preluate de benzi colectoare.2. perelor. cu mesele de ambalare. Orificiile (fantele) reglabile se folosesc la utilajele de calibrare a căpşunelor (Gherghi.

există patru sectoare de orificii (24 mm. Sulurile profilate servesc la calibrarea cartofilor. Ciurul din tablă perforată are diametrele orificiilor dimensionate în funcţie de produs.determină înaintarea. care cad în mod diferenţiat prin spaţiile din ce în ce mai mari dintre acestea. Pe sitele superioare rămân produsele de dimensiuni mai mari. zona de sortare cu suluri cilindrice neprofilate şi profilate. El este înclinat şi cuplat la un motoreductor. 25 mm. Instalaţia pentru condiţionat cartofi (KSP-15) se găseşte încă în dotarea unor unităţi. Instalaţia pentru condiţionat cartofi KSP-15 1-buncăr de alimentare din remorci.3. 5-jgheab pentru eliminarea cartofilor sub STAS. 8-şine de ghidare cu câte două platforme mobile pentru lăzi de mare capacitate. un scuturător pentru eliminarea pământului neaderent. maşina de calibrat cu cilindri perforaţi (pentru mere şi caise) au un principiu de funcţionare asemănător. Maşina de calibrat cu ciur rotativ este compusă din corpul calibrorului şi ciurul propriu-zis (fig. precum şi câteva benzi de evacuare (fig. 134 .4.3). Figura 6. 3-scuturător pentru eliminarea pământului neaderent.). 26 mm şi 27 mm). 7-motor pentru acţionare. Corpul calibrorului este metalic. 6-benzi pentru evacuarea cartofilor sortaţi. grupate pe 4 zone corespunzând compartimentelor de colectare. trioarele reglabile pentru fasole. 2-bandă elevatoare cu vergele. Pentru calibrarea nucilor. nucile sunt separate diferenţiat.8. Prin rotire longitudinală. Ciurul rotativ este întrebuinţat pentru fructe sferice de dimensiuni mai mici (nuci. o bandă elevatoare.Ea are ca părţi principale un buncăr de alimentare. Trioarele pentru mazăre. care o utilizează pentru separarea corpurilor străine şi a tuberculilor material săditor de tuberculii pentru consum.6. compartimentat în partea de jos în 4 sectoare despărţite cu pereţi de tablă. rotindu-se în acelaşi sens şi antrenând tuberculii. cireşe şi vişine depedunculate). ISC-4 (cartofi). 4-sortator după dimensiune cu suluri profilate.

1984): a) prin modificarea unui echilibru de cupluri (deplasarea unui cursor sau înclinarea progresivă a unei tije). 11-jgheabul de evacuare. Ea are 2 transportoare cu câte 42 cupe fiecare.resort Instalaţia de sortat castraveţi după greutate (MOBA) serveşte la calibrarea gravitaţională a soiurilor de seră (fig.5. 9-gurile de evacuare. B. Maşina de calibrat cu ciur rotativ 1-piciorul telescopic. asupra mai multor resorturi. Calibrarea după greutate se efectuează cu utilaje care funcţionează după două principii deosebite (Segal. programe). 4-reductor. acestea îşi pot modifica poziţia.6. 2-jgheabul de alimentare. şi colab. tarate la tensiuni care scad progresiv.. 10-dispozitivul de curăţare. 7-cadrul maşinii.5. În funcţie de greutate. iar fructele cad pe mesele de colectare căptuşite cu material plastic. 5-roată de lanţ. Sortarea şi calibrarea se realizează în ţările avansate tehnologic cu maşini şi instalaţii care includ tot mai multe componente electronice sau de informatizare (unitate centrală.). 12-şurub de reglare. b) prin acţiunea directă a însăşi greutăţii fructului în 3 variante: asupra unui resort cu tensiune variabilă. asupra mai multor sisteme de contragreutăţi care scad progresiv (fig. Figura 6. 6.).4. 6-roată de curea.6. Schema de funcţionare a dispozitivelor de calibrare după greutatea produsului prin rabatarea unui resort: 1-cupă basculantă. 2-bolţ. 3. 3-lanţ. 135 .4. care trec castraveţii pe cele 16 talere ale maşinii prevăzute cu contragreutăţi şi tije. 8-cilindrul (ciurul)de fructe.Figura 6.

tub electronic). în funcţie de gradul de maturare. deschide o clapetă de evacuare. sistem de iluminare. şi colab. Fructele verzi reflectă o lungime de undă care depăşeşte acest domeniu. 7-fotodiode. filtre optice. Figura 6. filtru de interferenţă şi montaj electronic (fotodiode. celulă fotoelectrică. 8-tranzistori.5-lentile. tranzistori. oglinzi. L. lentile.6. 4. 3-sursa de lumină.). care permite eliminarea boabelor de culoare necorespunzătoare (fig. (1988). Ioancea. montaj electronic (amplificatoare.6.8.6. rotorul cu alveole de aspiraţie sub vid.Figura 6.7. Piesele principale sunt sistemul de alimentare. iar releul electromagnetic. Maşina de calibrat castraveţi după greutate Gherghi. 6-filtru de interferenţă. releu electromagnetic). radiaţia luminoasă d λ = 570-680 nm. Schema dispozitivului de sortare fotoelectrică a tomatelor 1-fruct. comandat de fotodiode.) compus dintr-o sursă de lumină. 9-releu electromagnetic. descriu o instalaţie de sortare fotoelectrică a mazării. 136 . A. Tomatele reflectă. 2-lampă de iluminat.7. (1999) descrie un dispozitiv de sortare fotoelectrică a tomatelor (fig.

9. cu computer terminal Pocket.Figura 6. pentru condiţii de umiditate relativă redusă. 3.8.) .canal. 11. 8. 14. 6. după culoare şi dimensiuni.filtru. greutate sau culoare. MOBA) sunt multinaţionale. -benzi electronice de sortare pentru fructe mari sau legume (φ = 80-170 mm).sistem de iluminare. 13. Schema de funcţionare a instalaţiei de sortare fotoelectrică a mazării: 1.6. Operaţiile sunt supravegheate de un microcalculator Pocket.(fig.celulă fotoelectrică. cu 12 linii. 137 .9. 17.amplificatoare.flux luminos. care le oferă o piaţă de desfacere. periere-lustruire şi umplere automată a lăzilor. având filiale în numeroase ţări ale lumii. cu posibilitatea de separare a 7-12 calibre.sistem de iluminare.rotor. formă. 19. Aceste firme fabrică maşini şi instalaţii cu grad diferit de complexitate.colector.5 tone/h/linie.tub electronic. cu 8 ieşiri). având 3-12 linii de sortarecalibrare pe dimensiuni.particulă de produs 12. 2. cu 8 linii. GREFA.dispozitiv de eliminare a produselor necorespunzătoare. 15. proiectată pentru fructele mai sensibile la manipulare.transportor. cu un flux de 2. În oferta firmei RODA MAF există: -maşini de calibrat cu 2 linii (1500 kg/h.7. DOKEX. 18. Firmele constructoare cele mai cunoscute pe plan european (RODA. care poate lucra şi în condiţii de umiditate relativă ridicată. -instalaţie de sortare rapidă după culoare.celulă fotoelectrică.instalaţie suspendată de sortare rapidă pentru fructe sferice. -instalaţie de sortare electronică rapidă pentru fructe sferice cu φ = 40-120 mm. -maşini de calibrat electronice monobloc cu 2-4 linii şi 9-30 de ieşiri.oglinzi. pentru toate tipurile de fructe sferice cu φ = 57-110 mm. greutate şi dimensiuni. având în componenţă dispozitive de ceruire. 16. deservite de o unitate de control programabilă. protejată anticoroziv.dispozitiv de aspiraţie.plan înclinat. cu 2 linii şi 10 ieşiri pe ambele părţi pentru ambalare. 10.4. 5. uscare.

cum ar fi dispozitivul electronic OPTISCAN 2000 (fig. Firma livrează şi subansamble separate.Figura 6. (1977-1993). de sortare după culoare (de bază şi acoperitoare). Dispozitiv electronic OPTISCAN 2000 6. Figura 6. suprafaţă şi greutate.10. atât la 138 . Tratarea după recoltare a produselor horticole Este specificată în standardele de păstrare aflate în vigoare. Gala.2.Instalaţie automată de sortare a fructelor după culoare.9. greutate şi dimensiuni.6. usturoiul pentru sămânţă şi cartofii pentru consum. astfel de tratamente au fost testate şi recomandate.10. (1982) şi Taşcă. Gh. Williams etc.).6. formă. Ana şi colab.). într-o varietate mult mai mare. la rădăcinoase. cu programe specializate inclusiv pentru soiurile bicolore de fructe pomacee (Jonagold. volum. Elstar. După Hulea.

care au un rol de apărare (Zhang. P. 6. BULBOASE Mucegaiul uscat (Fusarium sp. Ceruirea şi protejarea peliculară. având în vedere faptul că stratul protector de ceară împiedică desfăşurarea normală a unor procese metabolice.). înmuieri sau modificări de gust şi miros. castraveţi. (tab. prin care au loc schimburile metabolice mai intense. pepeni galbeni. Previne apariţia unor deranjamente fiziologice prin absorbirea unor compuşi de oxidare celulară. Ana şi colab. D. Pentru legumele din grupa verzei. naturali modificaţi sau sintetici (forme modificate de amidon.1%. excluzându-se orice intervenţie postrecoltă. Uneori pot apărea şi deficienţe. legumele pentru păstăi şi capsule.speciile menţionate. Ceruirea produselor horticole este operaţia de aplicare a unei pelicule de ceară (naturală sau parafină) sub formă de emulsie. cărora le ameliorează fermitatea şi le sporesc semnificativ durata de menţinere a calităţii. Tabelul 6. legumele Salonaceae pentru fructe şi unele legume Cucurbitaceae se recomandă numai tratamente în perioada de vegetaţie şi măsuri preventive. testate cu mult succes. Fructele ceruite trebuie din acest motiv păstrate la o temperatură optimă scăzută de refrigerare. ceruirea se poate executa doar la zona pedunculară..). care hidrolizează în acid hipocloros Prăfuire cu Benomil 0. Pentru tomate. Dintre acestea se menţionează diverşi compuşi macromoleculari naturali. Chitosanul are proprietăţi fungistatice şi fungicide..7. Ceruirea prezintă avantaje prin faptul că reduce intensitatea respiraţiei şi a transpiraţiei.6.). Ele se manifestă sub forma unor brunificări. pe suprafaţa acestora. Permite reducerea pierderilor. piersici. Tratamentul postrecoltare recomandat preventiv şi sursa (1=STAS.2.3. fructe de arbuşti etc. Se recomandă la tomate. vinete etc. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. acesta formează enzime ca β -1. mere. prin pulverizare sau imersie. 2=Hulea.pentru prevenirea bolilor de depozit la fructe. cât şi la pepenii galbeni.Din aceeaşi categorie de compuşi se testează şi eugenolul. şi Quantik. pere. dar utilizarea sa ca substanţă inhibitoare a încolţirii tuberculilor de cartof în depozite a dus şi la constatarea că prezintă unele proprietăţi fungistatice şi bacteriostatice. Carvona nu este folosită în mod specific în tratamentele postrecoltă. care nu le modifică aspectul exterior. sâmburoase. legumele de frunze.3-glucanaza şi chitinaza. Protejarea peliculară a produselor horticole se poate realiza şi cu alte substanţe inerte din punct de vedere alimentar. Sărurile de calciu sunt utilizate tot mai mult în tratamente după recoltare la pomacee sau la unele legume.3. Lustruirea după ceruire uniformizează grosimea. 1998). (2) 139 . ardei. 1982. mase plastice etc.C. Uneori se adaugă şi diverse substanţe fungicide. o mai bună păstrare sau valorificare (piersici). Tratamente postrecoltă recomandate la produsele horticole Specia şi boala/ dăunătorul TOMATE Mucegai albastru (Penicillium sp. Dintre acestea menţionăm chitosanul şi carvona.). 3= Taşcă Gh) compuşi ai clorului. seminţoase. Perspective noi apar prin utilizarea în tratamentele post recoltă a unor produse naturale sau naturale transformate. netezeşte suprafaţa şi conferă luciu peliculei de ceară.

) Botran 0. 1 min. Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.) Benomyl.1%.3-0.2. igienizare depozite -Triacetilamiloza este o amiloză (amidon cu moleculă liniară) modificată prin esterificare sau eterificare. dicloran şi amine Botran 225-900 ppm. dicloran.) Căpşune: Botran 0. care prezintă după purificare şi prelucrare 140 .2% Stropire Tecto flowable. Tecto 60.6% după recoltare Putregaiul moale (Rhizopus sp) Hidantion 1.) Benomil 0.). (2) Apă caldă 43-440C. Musca bulbilor (Eumerus sp. 0.3) CARTOFI DE TOAMN| PENTRU CONSUM Putregaiul umed (Erwinia carotovora) Dioxid de clor (13 ppm Cl) 15-20 l/t (2) Imbăiere sau pulverizare cu Tecto flowable. care pot adera pe suprafaţa produselor în mod intim. metil benzimidazol carbamat Viermele mierelor (Cydia pomonella) bromură de metil. îmbăiere 30 min. îmbăiere Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. STRUGURI Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.2% (2) Gazare bromură de metil 50 mg/m3.2.25% următoarele) bacterii tratamente în câmp. 5-7 zile (2) Emulsie Paration 0. IPC Propham sau CIPC Chlorpropham.6%.3. folosită pentru pelicule inerte din punct de vedere chimic.2. îmbăiere la cald (520C.2%. 3-4 ore (2) Tratament termic 35-370 C.) +cernire.) Incolţire la păstrare nefrigorifică R|D|CINOASE Putregaiul alb (Sclerotinia sp) Putregaiul negru (Stemphylium sp. chitosan. dioxid de sulf (1% primul tratament. thiabendazol. Iprodion. se adaugă formalină. piersici+nectarine amine aromatice. compuşi ai sulfului Toate bolile preventiv Emulsie ceară+Benomil FRUCTE DE ARBU{TI Afine: fumigare acetaldehidă 0. 2 ore gazare FRUCTE SAMBUROASE Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. toamna după recoltare (2) Pentru consum în 4-5 luni.2.2-2. (1. Iradiere gamma+ tratament termic.. Triclorfon 0. Putregaiul uscat (Fusarium sp. 100 l/t.) In tratamentele complexe contra dăunătorilor. Topsin 0. stropire.Mucegaiul albastru (Penicillium sp.1%. -Dextranii sunt poliglucide obţinute prin procedee biotehnologice din bacteria Leuconostoc dextranicum. 0.5-15) Imbăiere em.15%. compuşi cu amoniu. Procimidon.) Stropire Folpet 0. Luxan Grow Stop 20 ml/t. sol.3) Rhizoctonia solani Tecto flowable 60 ml/l/t. dicloran şi amine aromatice Putregaiul inelar (Monilinia sp. metil tiofanat. prezentând totodată avantajele permeabilităţii selective pentru gaze şi transparenţei aproape perfecte. praf de cretă 1 kg/100 kg rădăcini însilozate (1. 10 zile postrecoltă Tiabendazol (Tecto) 30 cm3/l.) Iradiere gamma 10-12 krad (2) FRUCTE SEMIN}OASE Mucegaiul albastru (Penicillium sp.).) Benomil. Rovral 0. (CO2 sub presiune 30%) (1) Iradiere gamma 12 Krad (7.) Alternarioza (Alternaria sp. flexibile şi extensibile deosebit de fine.Tecto flowable 0. Captan o.2%. pulverizare Putregaiul moale (Rhizopus sp. Topsin M 70. 4 ore 20'.5%/70 minute) Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. Musca narciselor (Lampetia equestris). tratamente la 2-3 săptămâni după depozitare (1. acid dehidroacetic. emulsie 60 ml/t produs Prăfuire Mancozeb 1 kg/t.4% după recoltare (2) Putregaiul amar ( Gloeosporium sp.) Acarianul bulbilor (Rhyzoglyphus echinopus).5%. aerosoli la 200 Incolţirea C.).) Vinclozolin.

se livrează în legături sau snopi. Pe de altă parte. din acelaşi soi. Producţia sa comercială a început în SUA. El este nu numai o peliculă protectoare ideală pentru fructe. sunt solubili în acizi organici diluaţi. determină reţinerea cumpărătorilor de-a cumpăra aceste produse. sau de a ameliora aspectul produselor. ţelina de frunze. Orice aparenţă de artificialitate şi orice opacizare (în cazul peliculelor). ambalate sau nu în ambalaje specifice.proprietăţi compatibile cu compuşii din acceastă categorie (transparenţă. şi Quantik. prin semiaranjare (Tudor. pătrunjelul de frunze). care s-a dovedit superior thiabendazolului.Prazul se poate livra conform STAS 5767-95 şi în snopi de 10 plante. sau în legături de 3 plante.3glucanaza şi chitinaza. rezistenţă etc. Temperatura de păstrare a putut fi majorată la 40C.. unele specii şi varietăţi deosebite ale rădăcinoaselor (ridichi de lună. Metode de ambalare Ambalarea produselor horticole în interiorul diverselor tipuri de lăzi sau altor tipuri de ambalaje se poate realiza prin nearanjare (vrac). fiind extras din anumite deşeuri piscicole conţinând chitină. Unele studii au sugerat şi ipoteza că favorizează formarea de fitoalexine în produsele protejate (Zhang. D. tensiune superficială corespunzătoare. la 130C. 6.3. conţinut în acid ascorbic şi în antociani. în legături de 8-10 bucăţi. spre deosebire de chitină.. morcovii de răritură. Legarea în legături sau snopi. 1983) sau prin aranjare. ţelină de rădăcină. Legumele din grupa condimentararomatice (mărarul. leuşteanul. -Chitosanul este un poliglucid cationic cu masă moleculară mare obţinut în mod obişnuit prin deacetilarea alcalină a chitinei. în 1970. Pe lângă efectul său fungicid. T. aceste procedee au un mare viitor. lipsă de reactivitate cu materialele de contact. Condiţia esenţială a ceruirii sau protejării peliculare de orice tip este de a trece cât mai neobservată. Produsul comercial este însoţit de un număr de copolimeri care. ţelina de peţiol.2. tarhonul etc.8. care deveniseră mult mai uşor disponibile. conform STAS 10029-97. legate cu acelaşi fel de material (liber de tei. ceapa verde. iar folosirea chitosanului pelicular a dus la o nouă concepţie în valorificarea căpşunelor sau zmeurei.). conform STAS 4933-84. şi în legături de 5 bucăţi. 6.). dar are de asemenea şi proprietăţi fungistatice sau chiar fungicide. în parametri mult mai mult decât satisfăcători.}elina cu frunze se poate livra. care au un rol de apărare. cimbrul etc. P. material plastic sau alte materiale corespunzătoare).). aciditate. 1998). acesta formează enzime ca β -1. usturoiul verde) sau legumelor perene (sparanghelul. Ridichile de lună se livrează. 141 . iar în anumite condiţii.C. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. pelicula de chitosan a menţinut fermitatea structo-texturală. ale bulboaselor (prazul.

cu cât sunt într-un rând situat mai jos. se corelează cu utilizarea lăzii suport tip VI STAS 1247-89. ambalarea estetică etc. Specifică pentru consumul intern în două cazuri: praz (STAS 5767-95) şi andive (Witloof) (STAS 7216-96). Folosirea coşuleţelor de 0.3. Metoda nu foloseşte întotdeauna în mod judicios spaţiul ambalajelor.6. se ambalează numai produse sortate şi calibrate. este de fapt o ambalare în cutii. Produsele se introduc treptat. c) Ambalarea în şah foloseşte mai bine spaţiul existent şi micşorează presiunea produselor unele asupra celorlalte. unde păstăile de la suprafaţă se orientează paralel cu latura lungă a ambalajelor. iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton. Este cea mai răspândită formă de ambalare. platouri.1. 142 . În standarde se precizează că uniformitatea produselor ambalate este o condiţie de bază. făţuirea fiind considerată o practică incorectă. ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate. în şah. conform standardelor aflate în vigoare. inclusiv la zmeură. b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător. care este destinată pentru supraambalarea acestor ambalaje. Recomandată spre exemplu în cazul fasolei de grădină pentru export. aşa cum este ea descrisă. cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse. a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă. În vederea exportului. în două sau trei benzi. atât pe orizontală cât şi pe verticală. aspectul şi forma ambalajului. iar poziţia fructelor este mereu aceeaşi (cu cavitatea calicială în sus sau în jos. Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare.2. omogene. d) Ambalarea estetică. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică. sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeaşi parte). în rânduri regulate şi suprapuse. Produsele ambalate uniform trebuie să prezinte o suprafaţă plană. sau a caserolelor de 300-500 g la zmeură ( STAS 9036-85).5 Kg din material plastic la afine (STAS 784986).3. platouri alveolare etc. diverse tipuri de cofraje. la andivele Witloof se specifică în mod concret şi obligatoriu aranjarea orizontală a păpuşilor. 6. coacăze negre sau căpşune. destinate pentru magazinele cu autoservire. La calităţile superioare şi la loturile pentru export. prin amplasarea rândurilor susccesive în spaţiile libere ale rândurilor anterioare. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac). Ambalarea prin semiaranjare. aspectul ambalajului devine mai atrăgător prin separarea produsului la interior cu foiţă de hârtie. imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare. includerea în folie specială şi chiar aparenţa deosebită a produselor. fără spaţii. scuturând din când în când ambalajul pentru aşezarea mai bună. a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în şiruri paralele şi perpendiculare pe laturile lădiţelor. La struguri. fiind accesibilă şi expeditivă. Numărul mic. 6. În timp ce la praz ambalarea plantelor prin aranjare în rânduri este doar una din cele trei variante de ambalare. uniformă. iar produsele sunt mai expuse vătămării. Ambalarea prin aranjare. datorită suprapunerii.3.3. Metoda este destinată valorificării produselor pe piaţa internă şi la export.

protecţie antişoc etc. preţuri). pelicule plastice). repararea. sortarea şi reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). lădiţele. 1986). materiale. Ambalajul are funcţii multiple. În paralel. iar diversele palete sau lăzile paletă asigură o eficienţă şi o productivitate sporită în această fază. etichetarea şi marcarea. • influenţează preţul de cost şi posibilităţile de valorificare. Ambalajele de export sunt foarte diverse şi au multe accesorii. pentru noi produse (Mircea. Ele pot asocia şi se constituie în unităţi de încărcătură paletizată. oferă condiţii optime de aerisire. prezentarea şi punerea în valoare a conţinutului. fiecare produs având o metodologie proprie.Prin definiţie sunt nereturnabile. • polivalenţa permite folosirea unui număr mai redus de tipuri. prin condiţiile în care se fabrică şi se procură (tehnici. o depozitare şi o desfacere mai raţională şi mai eficientă. deosebit de importante: • asigură protecţia produselor pe parcursul valorificării (menţine însuşirile.). Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare. prin recirculare şi recuperare conform normelor.6. dezinfectarea. deoarece nu suportă manipulări suplimentare. prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată şi de păstrare modernă.. un transport. • integrarea într-un circuit internaţional de mărfuri (Protocolul de la Geneva din 1954 şi Rezoluţia 222/1977) pe baza folosirii aceloraşi tipuri de palete şi dimensiuni ale bazei ambalajelor paletizate. starea de curăţenie. Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-30 kg. lăzile paletă. precum şi cele pentru preambalare (săculeţi sau saci de plasă din material textil sau plastic. prin crearea de posibilităţi de paletizare şi stivuire. în vederea lotizării şi expedierii. Materialul din care sunt confecţionate ambalajele. Ambalajele de transport şi depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse. pungi din polietilenă sau hârtie. fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare. prin aspect. se constituie în unităţi de încărcătură şi se returnează la depozite. Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere. există un circuit al ambalajelor goale din comerţul intern care se colectează.4. dar are şi faze proprii (transportul ambalajelor goale. integritatea. umiditatea au o 143 . purtătoare a unui mesaj publicitar adresat clientului extern. sacii de diferite tipuri etc. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coşurile. depozitarea. Condiţiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanţă şi să corespundă calităţii produselor ambalate. • promovează şi favorizează vânzarea unui produs. cu variante specifice şi grad de complexitate diferit. găleţile. I. • calitatea ambalajelor şi corecta lor exploatare caracterizează şi influenţează calitatea şi eficienţa valorificării. dar au un design şi o inscripţionare deosebite. • permite o manipulare. centre sau producători horticoli.

mare importanţă în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate. cu posibilităţi de refolosire îndelungată. Polivalenţa. pere. pere. palete şi lăzi paletizabile. Polivalenţa tinde să unifice şi să uniformizeze producţia şi utilizarea unor tipuri de ambalaje de bază. dar cu o singură circulaţie (fără retur). trebuie rezolvată şi problema reciclării. Coeficientul de utilizare a paletelor de către tipurile dimensionale de lăzi (după Mircea. Dimensionarea ambalajelor este reglementată prin aderarea ţării noastre la Protocolul de la Geneva şi rezoluţiile ulterioare (1954-1964-1977). tomate. piersici. Dimensionarea ambalajelor. prune Coeficient de utilizare (%) Paleta 800x1200 1000x1200 100% 100% (4) (5) 93. cu dimensiunile 800x1200 m.5. lăzi paletă rezistente şi de capacitate mare. are aceleaşi perspective. fără a fi urmărită reutilizarea lor. struguri de masă. pere.4. Tipurile dimensionale ale lăzilor sunt stabilite în vederea modulării pe aceste palete. 144 . Paleta plană EURO. Se profilează cele trei categorii funcţionale mai importante: • ambalajele pentru preluare-transport-depozitare. cireşe. Standardele specifică totdeauna că ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanţe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor. cât şi stivuirea la încărcături maxime. cu aspect comercial menit să atragă cumpărătorii. piersici. struguri de masă. iar paleta plană de uz departamental (1000x1200) tip 150. • ambalajele de desfacere.5. prune Mere. la o suprafaţă de acoperire maximă (93.1. Tabelul 6. caise. salată Mere. 6. struguri de masă. este folosită în majoritatea statelor europene.75% 100% (6) (8) 100% 100% (8) (10) 6. • ambalajele pentru export cu o prezentare tot mai estetică sunt uşoare..Dupa reformare.75-100%).5. I. având avantajele menţionate. asigurând prin structură atât uniformitatea factorilor de păstrare. la care o soluţie este biodegradabilitatea. piersici. rezistente la stivuire şi umiditate. 1986) Tipul dimensional 600x400 (mm) 500x300 (mm) 400x300 (mm) Produse ambalate (recomandare) Mere. tomate. care sunt uşoare şi servesc tot mai frecvent la preambalare. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole Polivalenţa şi diversificarea sunt două tendinţe numai aparent contradictorii în proiectarea şi producerea ambalajelor destinate produselor horticole. universale. 6. tomate. conopidă. cireşe. caise.2.

Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip.S) sunt de 48 de cicluri. Tipurile de ambalaje paletizabile. Exemple: lada V. normele de circulaţie sunt de 96 cicluri. au înălţimea pe laterale sub 140 de mm. fie în stare asamblată. 235-245 mm ladă de tip I. C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P. STAS 1247-89* pentru export). din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%. tipurile III.6 sau chiar 8 m. specializate pentru un anumit grup de produse (tab. Specializarea unor tipuri de ambalaje faţă de anumite grupe de produse horticole (după Gherghi.3. distingem: a) Ambalaje tip ladă. V. cu 25-60 mm faţă de laterale. cu o cotă de restituire de 98%. bătute în cuie şi cu agrafe. dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale.V. lada II pentru export STAS 1247-89*. M I din plastic. care se depozitează pliate. b) Ambalaje tip jumătate ladă. Pentru ambalajele STAS 8774-84* din material plastic. tipurile II. tip IX export gulioare mărimea 2) D) După durata de circulaţie.6.VIII. Normele de circulaţie ale ambalajelor STAS 4624-85* (lăzile P. Capetele platourilor pot fi supraînălţate. M III şi M IV din plastic). IV. ocupând un spaţiu redus. c) Ambalaje tip platou.5.VII. e) Stelaje platou din lemn au o înălţime mai mică decât celelalte. Tabelul 6. diferă de primele doar prin înălţimea mai redusă. c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare. VIII şi IX STAS 1247-89* pentru export. Pot avea capetele supraînălţate cu 25 mm faţă de laterale (pereţii laterali).V.. fără posibilitate de demontare. Exemple: lăzile tip VI şi VII STAS 1247-89* pentru export.5. d) Stelajele din lemn au pereţii din şipci.IX) care pot fi produse şi livrate fie astfel. f) Coşuleţe din lemn derulat. g) Lăzi din carton de tip rabatabil. lăzile M II. Capetele pot fi supraînălţate faţă de laterale cu 25 mm.5.D. b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (lăzile STAS 1247-89*. 1989) Tipul ambalajului Grupa de produse horticole şi funcţionalitatea ambalajului 145 . carton. tip VIII export gulioare mărimea 1. şi colab. Au înălţimea peste 200 mm (318 mm lada P. sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată. se pot clasifica în: a) Ambalaje recuperabile (refolosibile).). Exemplu lada M II din plastic şi tipul IX-export. În vederea folosirii se depliază. cu mari spaţii libere între ele (lăzi grătar). A. 262 mm lăzile D şi M III şi M IV din plastic. B) În funcţie de tipul constructiv şi formă. cu pereţii plini sau cu spaţii de 20-50 mm. de formă paralelipipedică rectangulară A) În funcţie de structură şi posibilitatea de stocare există: a) ambalaje pliante. care se pot stivui şi stoca încărcate până la înălţimea de 6.C. materiale plastice. dar nu mai mult cu 50%. h) Platouri din carton sau material plastic. 6. din care 24 pe an. Exemplu: tipul C.

ardei. Export tomate (seră. D. pentru o singură circulaţie) nu suportă stivuirea decât până la o înălţime de 2. Materialele eleastice şi în primul rând constituie un argument în plus pentru reclama şi se finisează în mod superior. struguri de masă.export De material plastic. Pentru manipularea lor paletizată. 1986) Tipul De lemn. paleta plană de uz departamental. vinete. transportul depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. Lăzile STAS 8774-84 (model 1. 6. I. C.4). Lăzile STAS 1247-89*. paleta plană cu montanţi. materialele textile şi metalul. fructe sâmburoase/drupacee. Export fructe de arbuşti în coşuleţe şi piersici în platouri alveolare. cartonul. depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. cartonul şi materialul plastic. coşurile. Cele mai utilizate sunt lemnul. ardei. pungi din polietilenă. circuit intern De lemn.( fişa tehnică 1987). 146 . palete lăzi nestandardizate. şi colab. Export fructe seminţoase/pomacee (mere. circuit intern Ambalajele care au fost folosite Lăzile STAS 4624-85* (tip P. câmp).( STAS 6028/4-82). A. verzi). carton special. dar rezistente şi aspectuoase (mase plastice. tomate de câmp. Stocarea/refolosirea se desfăşoară având în vedere preţul de cost al lemnului. (NTR 9887-87).. materialele plastice. S). Colectarea. STAS 6028/3-80). lăzi STAS 124789*. (STAS 1837/78). 1989. saci din polipropilenă.2.( STAS 8861-77). Materialele auxiliare folosite la ambalare sunt hârtia. solarii. gutui). paleta plană de uz general. depozitarea şi desfacerea legumelor de frunze şi altor specii cu greutate volumetrică redusă. Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile.( STAS 5228-56).3. Export legume (grupa verzei şi rădăcinoase. Prezentarea şi desfacerea legumelor şi fructelor celor mai perisabile. transportul.. Export păstăi (mazăre. paleta plană de uz general (STAS 6028/3-80).6. saci şi săculeţi (Victoria-NII 5285-73. Galaţi NII 454-73). struguri de masă.6. Inscripţionarea şi culorile sunt un element de reclamă şi au menirea să atragă irezistibil pe cumpărător. pepeni (galbeni. Pe plan mondial se observă utilizarea tot mai frecventă a materiilor ieftine. Ambalajele pentru produsele horticole proaspete şi materialele din care sunt confecţionate (după Gherghi. V. fasole). castraveţi (seră.Lada tip V (lemn) STAS 4624-85* Lada tip C (lemn) STAS 4624-85* Lada tip S (lemn) STAS 4624-85* Lada tip I (lemn) STAS 1247-89* Lada model I (material plastic) STAS 8774-84* (tip LF) Lada tip II (lemn) STAS 1247-898 Lada tip III (lemn) STAS 1247-89* Lada tip IV (lemn) STAS 1247-89* Lada tip V (lemn) STAS 1247-89* Lada tip VI (lemn) STAS 1247-89* Colectarea. câmp). transportul. se folosesc palete cu montanţi. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură. materiale compozite). Mircea.5 m. paletele lăzi. paleta de uz portuar. praz). Colectarea. b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut. unităţi de preambalare în peliculă contractibilă şi extensibilă. ardei iuţi.C. Export pere. Tabelul 6.

1. containere frigorifice. (STAS 8173-85*). uneori se îndepărtează şi anumite părţi necomestibile care însoţesc produsele pentru o desfacere în stare proaspătă obişnuită. materiale pentru ambalare (platouri alveolare. imprimaţi cu diverse culori şi pentru export cu text publicitar (nestandardizate).7.MIU 2514-83). 6.2. 3C de 2. Saci din fibre liberiene (STAS 6023-86*). Aspecte generale. datorită tuturor operaţiunilor suplimentare efectuate. Produsele se condiţionează în mod specific. Unităţile de preambalare conţin în mod normal o singură specie. Nu se consideră preambalate produsele vândute izolat. circuit intern fileu tubular (NTI-BATMAAGA-1983).( STAS 6299-78) (3A. Din materiale textile. pentru export pentru ardei graşi. În afară de curăţare şi calibrare.02-0. Pungile se confecţionează din polietilenă alimentară. benzi fixare polipropilenă + suporturi tăviţe. sau legumele prezentate în legături sau snopi. coşuleţe din material plastic. Preţul preambalării se evaluează în medie cu 15-30% mai ridicat decât al produselor în vrac. Preambalarea se execută la o greutate cu circa 5% mai mare. în unităţi de vânzare de mărime. Preambalarea în pungi. containere izoterme. Preambalarea este ambalarea produselor înaintea desfacerii şi prezentării acestora cumpărătorilor. hârtie superioară pentru export de ambalaj) De material plastic pentru export 6. De metal. pentru mere.7. pelicule contractibile. Saci şi săculeţi de ţesătură rară sau cu ochiuri. 1A de 30t). platouri compartimentate. 1D circuit intern de 20t. pungi PE alimentară. constantă în 147 . de joasă densitate (0. săculeţi relon (NII 454-73). containere speciale. paleta-ladă de distribuţie (restandardizate). containere de uz general.7 Preambalarea 6.03 mm). cât şi calităţile inferioare care pot compromite aceast mod de comercializare. pentru a compensa pierderea în greutate a produselor pe parcursul desfacerii.04 mm) sau înaltă densitate (0. dar se evită atât calitatea extra (în măsura în care nu se poate distribui în mod constant şi în cantitate de masă). materiale auxiliare pentru ambalare (tăviţe din carton) Din hârtie. pungile şi peliculele de diferite tipuri. pentru castraveţi de seră. etichete. dar se admit uneori şi amestecuri destinate aceleiaşi întrebuinţări (de exemplu rădăcinoase pentru supă). saci suveica (Ord. ermetică. cu condiţia să fie de aceeaşi calitate. Materiale auxiliare pentru ambalare (copertine.5 t.03-0. Din carton.Săculeţi plasă PE (N II 5285-73). greutate şi preţ predeterminat. să fie protejate din punct de vedere mecanic şi fizic. Lăzi de carton. Din materiale textile. Unităţile preambalate trebuie să aibă o prezentare care să atragă cumpărătorii. prin respiraţie şi evaporare. Sudura pungilor trebuie să fie de calitate (rezistentă. Se preambalează produse de bună calitate. iar greutatea lor să corespundă unui consum familial mijlociu. Materialele pentru preambalare pot fi sacii. 3B de 5 t. paleta ladă metalică cu role (STAS 10319-82*). legături pentru pungi şi săculeţi) Paleta-ladă metalică europeană (STAS 8635-79). săculeţii sau fileurile din fibre (naturale sau sintetice).

Fluxul tehnologic general constă din primirea şi lotizarea produselor. sau pot fi mese obişnuite dotate cu aparate cu pâlnie (Sofragraf). o bandă transportoare din cauciuc. capsatoare. Linia tehnologică de preambalare în peliculă termocontractibilă cuprinde mesele de ambalare. Închiderea pungilor se poate efectua şi prin sudare. LCI etc. În formaţia de lucru sunt cuprinse 10-12 persoane. se aplică exemplarelor cu lungimea peste 30 cm. Preambalarea la banda de transport cu trei căi se face la aceleaşi produse. dispozitive de legat. 6. 250 x 300 mm. foarte răspândită în ţările care aplică tehnologii mai avansate de desfacere a produselor horticole. pungi. balanţe semiautomate sau automate. verdeţuri. 200 x 300 mm. Mai puţin productivă este folosirea unor săculeţi din plasă textilă sau din polietilenă. aparate de capsat şi materialele necesare preambalării. pe tăviţe. Formaţia de lucru de 8-10 persoane poate preambala 1000 pungi de 1 kg/oră. fasole. etichete etc.4. estetică). Dimensiunile omologate sunt în număr de 4: 150 x 250 mm. cântărire. Metodele de preambalare în peliculă contractibilă la produsele proaspete sunt numeroase: în coşuleţe. utilajul de preambalare. Mesele folosite pot fi speciale (de sortare şi preambalare) sau mese obişnuite (1000 x 600 x 800 mm). 300 x 400 mm (Mircea. închidere. caise. care împachetează într-o zi 2000-2200 pungi de 1 kg. mazăre.03 mm) din PE sau PVC. un buncăr. nuci. paletare sau containerizare. condiţionare. de la câţiva milimetri la 1-2 cm. Linia tehnologică este compusă dintr-o linie de sortare.timp. mese de ambalare cu cântare. Utilajul de 148 . capse sau cleme mecanice. Preambalarea la mese se poate realiza la mere.015-0. Peliculele foarte subţiri (0. cusuţi la un capăt sau sudaţi. Preambalarea în peliculă contractibilă (0.. preambalare individuală etc. Fileul este tubular. destinate exportului. 6. rădăcinoase. Lockwood. Inventarul necesar preambalării constă în cântare semiautomate. Se folosesc diferite tipuri de plasă din fibre. ardei. cântare semiautomate sau automate şi o masă rotativă colectoare. Variantele tehnologice de preambalare în pungi sunt: preambalarea la mese şi preambalarea la banda cu trei căi. pot fi imprimate sau neutre. lotizare şi expediere. I. aparate de sudat folia. Preambalarea în săculeţi de plasă. cântare semiautomate sau automate. preambalare în peliculă cu cântărire.02-0.).03mm) este o metodă modernă. cu grosimea sub 1 mm. un răsturnător de lăzi. aparate de capsare manuale sau mecanice. Liniile tehnologice de preambalare în plasă pot fi speciale (Wicker-Scheim. Linia tehnologică are în afară de utilajul principal. sintetice sau în amestec cu fibre naturale.3.7. struguri.7. o masă rotativă care colectează produsul. tunelul de contracţie termică. Preambalarea în peliculă contractibilă a castraveţilor de seră. aşezarea pungilor cu produse în lăzi. 1986). cu dimensiunile ochilor variabile. pere. prune. includere în peliculă în rânduri fără suport.

018 mm. formarea coletului la o plită electrică. zona de răcire cu ventilator şi banda de evacuare. suprambalate în cutii de carton. lotizarea. Este mai avantajoasă. CAP. caracteristic fiecărei specii.ambalare (de includere în folie termocontractibilă) are o bandă de alimentare.015-0.P|STRAREA ÎN STARE PROASP|T| A PRODUSELOR HORTICOLE 7. Depozitarea este faza tehnologică de menţinere adăpostită a produselor recoltate într-un spaţiu închis.5. Durata de păstrare este perioada în care produsul îşi 149 . în sistemul flow-pack. Preambalarea în peliculă extensibilă. cântărire.VII . Grosimea peliculelor extensibile este de numai 0. de mărime redusă.1. Fazele fluxului tehnologic sunt următoarele: aşezarea produselor pe un suport. materiale plastice sau din celuloză. incluse în peliculă. câte 32 de coşuleţe separate prin spaţii de siguranţă. tunelul termic de contracţie şi mulare a peliculei. dar şi prin faptul că aspectul comercial al produselor este superior. Se pot folosi şi coşuleţe din material plastic transparent de 250-1000 g. Suporturile folosite pot fi din carton. Cheltuielile de preambalare prin această metodă sunt de două ori mai mici decât la metoda precedentă. 6.7. instalaţiilor mai ieftine. Capacitatea de păstrare este însuşirea unui produs de a-şi menţine calitatea după recoltare. În Olanda căpşunele se ambalează în acest sistem. cu consumuri energetice mai mici. efectuate pentru menţinerea calităţii produselor pe un anumit interval de timp. Preambalarea în vacuum sau în atmosferă inertă (CO2 sau N2) este caracteristică produselor din gama a IV-a (curăţate şi eventual fragmentate) sau produselor transformate. datorită consumului mai redus de material plastic. o anumită durată de timp. Generalităţi Păstrarea constă într-un ansamblu de operaţii. în vederea prelungirii duratei de consum. colectarea şi aşezarea coletelor în lăzi de desfacere. Procedeul este cunoscut şi sub denumirea de Cryovac (marca fabricii producătoare a celor mai cunoscute utilaje de acest tip).

verzei. în condiţii moderne poate fi: a) de foarte scurtă durată (de ordinul zilelor) la ciuperci. în cadrul limitelor optime. d) până la 1-2 luni la anghinare. Dezavantajele provin din dificultatea de a dirija într-un mod cât mai uniform. soiuri de praz. migdale (10-12 luni). gutui. c) până la o lună la conopidă. 7. zmeură. pere târzii (3-6 luni). soiuri de ţelină. tomate nematurizate (dar nu verzi). pepeni galbeni.menţine calitatea proprie consumului în stare proaspătă. temperatura şi umiditatea în interiorul vracului. soiuri de sfeclă roşie. coacăze negre. vişine. soiuri de piersici. Se poate practica la produsele rezistente la manipulare. Durata de păstrare medie posibilă. mure. spanac. dar şi atunci când valorificatorul nu intenţionează să o prelungească. gradul de maturare) proprii ale produsului. precum şi de caracteristicile (capacitatea de păstrare. agrişe. soiuri de varză. pere târzii.2. ceapă (5-6 luni). sfeclei roşii etc. castraveţi. în funcţie de posibilităţile şi de dotarea de care dispune valorificatorul. Depozitarea în vrac. ridichi de iarnă. prune. pepeni verzi. Păstrarea produselor horticole în stare proaspătă poate fi: • temporară. morcovi. prea mici sau însoţite de impurităţi pot înfunda canalele de aerisire. Dirijarea este dificilă şi 150 . de tipul cartofilor. • prelungită un interval de timp mai scurt sau mai lung. gulii. mere (3-8 luni). ţelină. soiuri de prune. cepei. Metode de depozitare Indiferent de metodă. b) de scurtă durată (1-2 săptămâni) la ardei gras. f) până la 5-6 luni la dovleacul comestibil. nuci în coajă (8-13 luni). coacăze roşii. salată. struguri. păstârnac. legume verdeţuri. dovlecei în floare. atunci când starea sau natura produselor nu o permite. în anumite condiţii de mediu (după STAS 7322-84). varză. g) peste 6 luni la cartofi (4-9 luni). mai ales când produsele neuniforme. sparanghel. usturoi (6-7 luni). fasole păstăi. tomate mature. piersici. Avantajele metodei constau din folosirea în întregime a suprafeţei existente şi în posibilitatea de a mecaniza manipularea produselor. alune (12-18 luni). standardele recomandă păstrarea doar a acelor produse care aparţin categoriilor superioare de calitate şi au fost cultivate în acest scop. caise. sfeclă roşie. căpşune. afine. mazăre păstăi. 7. dovlecei.2. ridichi de lună. pătrunjel. starea de sănătate. e) 3-4 luni la praz.1. bame. vinete. pere timpurii.

Tehnologiile standard prevăd.2. Modul de stivuire trebuie să favorizeze o ventilaţie uniformă (spaţii. în vederea expedierii. Primele două manipulări. după cele din câmp. numite în termeni tehnici şi box palete.datorită faptului că acest mod de depozitare este recomandat pentru celulele ventilate mecanic.6 m. 151 . 7. umidităţii relative. în spaţiile cu aerisire naturală. Manipularea se poate face mecanizat. Pe suprafaţa vracului.Depozitarea în ambalaje. A) Depozitarea în palete-lăzi Depozitarea în palete-lăzi (NTR 9887-87). murdare sau însoţite de impurităţi. trebuiesc adoptate măsuri suplimentare de precauţie. 1. iar în unele cazuri şi în anumite tipuri de depozite frigorifice. curate şi perfect sănătoase. cea din câmp şi cea premergătoare depozitării. cât mai ales în spaţiile cu ventilaţie mecanică. Când starea tehnică a box-paleţilor nu permite. Manipularea produselor în vederea depozitării în vrac constituie cea de a doua serie de astfel de operaţii. cu o capacitate medie de 300-400 kg permite încărcături maxime de 2. depozitarea în ambalaje reuşeşte mai bine decât depozitarea în vrac. întrucât permite accesul uniform al aerului rece şi permanent sau periodic împrospătat. Din aceste motive.5 m şi 4.55-2. trebuie uscate şi condiţionate sumar înainte de depozitarea în vrac. dar mai ales a circulaţiei aerului.6%.65 t/m2 (rădăcinoase). 2.45-2. apelându-se la predepozitare. iar în finalul păstrării se desfăşoară ultima serie. turgescenţa sau elasticitatea. prezintă o mare importanţă pentru micşorarea pierderilor ulterioare. precum şi lipsa atacului iniţial de boli şi dăunători. tăieturi sau răni). Starea tehnică. Produsele ocupă volumul interior până la înălţimea utilă (590 mm).5-5 m. pe 8-9 nivele. se lasă un spaţiu de protecţie între produs şi fundul paletei lăzii de deasupra de 5-10 cm. de asemenea. Depozitarea în vrac se practică atât în spaţiile cu aerisire naturală. În funcţie de posibilităţile existente în dirijarea temperaturii. Este mai eficientă. grosimea vracului poate fi între 1-1. starea de curăţenie şi lipsa infectării cu germeni patogeni trebuie verificată la ambalajele care se refolosesc. în toată masa produsului. stivuirea se face la o înălţime mai mică (4-6 nivele). Chiar în cadrul metodelor improvizate de păstrare.65 t/m2 (cartofi). iar suprafaţa de aerisire totală este de 13. faze specifice de uscare şi vindecare a rănilor la produsele mentionate. cu ploi permanente în perioada de recoltare.7 t/m2 (mere) etc. În cursul manipulării şi al păstrării. până la 5. păstrarea în vrac reuşeşte numai cu produse uniforme. contribuie la o mai bună conservare a calităţii.9-6. 2. pentru prevenirea condensului.29-2.45-1. se aşterne un strat subţire de paie uscate. integritatea ţesuturilor (fără striviri sau lovituri) şi a învelişului protector (fără leziuni. În anii climatici nefavorabili. Produsele umede.4 t/m2 (ceapă).2. Prin suprapunere. Produsele se pot controla permanent şi se pot valorifica în ordinea dorită. grătare pe pardoseală) şi să asigure posibilitatea controlului produselor (culuare de acces). cu aer din exterior.

dar circulaţia aerului şi uniformizarea factorilor de păstrare nu se face corespunzător.65 t/m 2 ceapă în lăzi P. unde se suprapun pe maximum patru nivele până la înălţimea de 5. care se stivuiesc în jurul unui spaţiu liber. fără spaţii. varză.1 t/m2 pere în lăzi tip III de export. C) Depozitarea nepaletizată în lăzi se poate face după mai multe sisteme de aranjare (Tudor T. se aşază stratul următor în mod similar. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite. struguri. Peste un strat de lăzi amplasate în rânduri continue. În 1986.5-1. 1. arpagic). mai fragile. Păstrarea de scurtă durată a legumelor verdeţuri în spaţii cu aerisire naturală şi a usturoiului. se recomandă ca spaţiile dintre stivele de lăzi paletă să fie orientate pe direcţia de refulare a acestuia. 0.35-2.9-1. dar încărcătura realizată este superioară sistemului lax. Circulaţia aerului şi uniformitatea factorilor de păstrare este asigurată la un nivel superior. Un număr de 46 de depozite aveau sub 5000 t. gutui.45 t/m2 rădăcinoase în lăzi P. este bine ca stivele de ambalaje compacte să fie de dimensiuni mai mici. un număr de 38 depozite aveau o capacitate între 5000 şi 10000 152 . în ţara noastră funcţionau 94 de depozite pentru legume. Stivele sunt formate din grupuri de 4 lăzi.85-1. struguri şi cartofi.7 t/m2 cartofi în lăzi P. dar încărcătura la unitatea de suprafaţă se reduce. Încărcătura maximă de produse raportată la suprafaţa totală a celulei este de 1. Pentru a micşora în oarecare măsură pericolul de manifestare a bolilor.65 t/m2 pere în lăzi P. distanţate la 1/2 din lungimea unei lăzi. Pentru lădiţe platou. usturoi. Uneori se practică şi culoare de control de 50 cm.351.Introducerea şi scoaterea se execută în aceeaşi ordine ("primul intratprimul ieşit").0 t/m2 varză în lăzi P. cepei sau merelor în cantitate mai mică în spaţii neamenajate. 1. pere. cu o capacitate de 531600 tone. iar aranjarea stivelor se face lăsând spaţii de 5-10 cm între coloane şi cel puţin 20-30 cm la peretele celulei. -Sistemul compact este o simplă suprapunere pe orizontală şi verticală.3. În prima fază se constituie unităţile de încărcătură paletizată. 1. se folosesc palete cu montanţi. cepei şi chiar a cartofilor.95 t/m2 struguri în lăzi tip IV pentru export.5 m. 0.85-0. trebuie efectuată în acest sistem.6 m.5 t/m2 mere în lăzi P. -Sistemul mixt cu canal de aerisire are o aranjare mai greoaie. amplasate pe grătare. pentru a putea observa mai bine evoluţia produsului. Înălţimea de suprapunere maximă este de 2. În faza următoare paletele cu lăzi se introduc în celule. 2. Încărcătura realizată este maximă. dar şi în cazul merelor. Pentru o mai bună circulaţie a aerului răcit. iar spaţiile de circulaţie a aerului să fie suficiente. 1983). B) Depozitarea paletizată în lăzi se practică la numeroase specii la care cantităţile păstrate sunt relativ mai modeste (anumite rădăcinoase. dar perpendicular pe primul. 7. 0. fructe.A. -Sistemul de aranjare lax constă în stivuirea prin suprapunere în cruce a ambalajelor.

există: a) depozite îngropate. până la 100 t. Îndrumător tehnic nr. există: a) depozite cu celule de înălţime utilă mică. şi colab.F. cartofi). până la 5. au palierul de primire/expediţie la nivelul mijloacelor de transport.După poziţia faţă de nivelul solului. b) depozite cu celule de înălţime medie. cu o capacitate de peste 10.După înălţimea utilă de depozitare a celulelor. care trebuie dotate cu mijloace de ridicare sau de coborâre a produselor la nivelul mijloacelor de transport. 153 . care se pretează la depozitarea paletizată.V. b) depozite semideschise. iar dotările au rămas cele vechi sau au suferit degradări. c4) depozite cu atmosferă controlată. şanţuri).1. c2) depozite cu ventilaţie mecanică. 7.P. cu funcţii utilitare se clasifică în: c1) depozite neutilate. precum şi tranziţia către forme noi de organizare. au dus la o folosire tot mai puţin eficientă a acestor spaţii.000 t. .L. se consideră: a) depozite mici.t. b) depozite mijlocii. b) depozite specializate pentru o grupă de produse (ex. distingem: a) depozite specializate pentru un singur produs (ex. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole... pot fi: a) depozite deschise.După amenajările tipice unui anumit tip de manipulare-depozitare se cunosc: a) depozite pentru produse în vrac.sub 3 m.1984) se face după 6 criterii: . Clasificarea depozitelor (Burzo. care în prezent apar supradimensionate. I. c) depozite mixte. cu ventilaţie naturală. Începând din anul 1990. Depozitele închise. c) depozite cu celule de înălţime mare. c) depozite cu rampă. c) depozite închise acoperite şi delimitate de pereţi.58). unde produsele se păstrează pe platforme neacoperite (macrosilozuri.I. fructe). unde platforma de depozitare este protejată contra precipitaţiilor şi a acţiunii razelor solare (şoproane deschise). silozuri.După natura construcţiei şi a dotărilor. c) depozite mari.000 t (20-30. înălţime utilă peste 6 m. d) depozite foarte mari.C.După natura produselor horticole depozitate. . b) depozite pentru produse ambalate. creşterea preţurilor produselor şi a energiei. iar un număr de 10 depozite (între care 5 specializate pentru cartofi) aveau o capacitate mai mare de 10000 t (I. între 5.înălţime utilă între 3 m şi 6 m. . b) depozite la nivelul solului. .000 şi 10.000 t). c) depozite universale. c3) depozite frigorifice.3. cât şi în ceea ce priveşte capacitatea totală. mutaţiile care au suvenit în formele de proprietate. atât la nivel de celule.000 t. .După capacitatea de păstrare.

După 2-3 zile de zvântare se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30cm. cu latura de 12-15cm. Când temperatura exterioară are tendinţa de coborâre sub 20C. şi colab.. Posibilităţile de intervenţie sau dirijarea factorilor constau în modul treptat de acoperire şi în astuparea coşurilor în perioadele foarte reci. au secţiune pătrată. şi Donescu. iar ventilaţia este asigurată prin legături de coceni desfrunzite sau de tulpini de floarea soarelui. 1981). cu diametru de 15-20cm şi lungimea de 60cm. Braşov. legume rădăcinoase. V. 7.1980). având lăţimea de 1.1. mai ales în anii favorabili păstrării. astfel că nu este necesară amenajarea de coşuri de aerisire. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30cm.5m. S. productivitatea muncii scăzută etc. se realizează acoperirea definitivă. varză. într-un bilon cu panta de 75 grade şi coama dreaptă.) se înfiinţează în zone mai calde şi se utilizează la o gamă mai largă de produse. (Gherghi. iar coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40cm. Temperaturile coborâte diminuează procesele fiziologice. Deosebirea între şanţuri şi silozuri constă în modul de aerisire şi zona climatică unde se recomandă.4. apar şi dezavantaje. iar canalul de fund lipseşte. Din acest motiv. A.C.). legate de încărcătura redusă la unitatea de suprafaţă şi dependenţa de starea vremii. iar în masa tuberculilor se înregistrează sub 60 C. confecţionate din scânduri şi şipci. iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-35cm la bază şi numai 10 cm spre coamă. cu sau fără canal de aerisire. 154 . prin faptul că se construiesc uşor şi fără investiţii. sau protejarea cu un strat mai gros de paie şi pământ. Pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau până la 20 cm adâncime. au sugerat că pentru limitarea pierderilor. prin adăugarea unui strat suplimentar de pământ gros de 30cm pe toată suprafaţa. Alături de avantajele pe care le oferă. o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decît adâncimea silozului (Mureşan.. ele se construiesc din materiale uneori diferite şi dispun de coşuri de aerisire în mai multe sisteme. care servesc la păstrarea unor produse rezistente (cartofi. Specificul păstrării tuberculilor de cartof în şanţuri şi silozuri . Cercetările de la I. Silozurile (fig 7.c5) depozite mixte. Pentru climat rece adâncimea se măreşte la 50cm. {anţurile şi silozurile Acestea sunt adăposturi tradiţionale. fiind acoperit cu grătare şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2 metri. Cartofii corespunzători pentru păstrare se depozitează până la un metru deasupra solului.C. Coşurile de ventilaţie de 2-2. unde temperaturile scăzute impun păstrarea produselor la o oarecare adâncime.P. {anţurile se execută în exclusivitate în zone reci.5m şi lungimea de 20-22m. gulii etc.

silozurile fără aerisire. cu lăţimea la bază de 1. iar coşurile de aerisire verticale se amplasează din 2 în 2m. Specificul păstrării verzei de căpăţână în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm. adânci de 30-40cm şi lungi de 12-20m. c) Însilozarea în vrac a rădăcinoaselor necesită şanţuri late la bază de 50cm. Urmează alt strat de rădăcini şi se continuă până la umplerea şanţului. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3cm. se fac pe măsură ce avansează însilozarea. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20cm. Brazdele adânci de 20-25 cm şi late până la 2m. până la lungimea maximă de 10-15m. Secţiune longitudinală printr-un depozit de tip tradiţional (siloz situat în aer liber) {anţurile (silozurile adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60cm şi adâncimea de 60-70cm. iar la suprafaţă de 75cm.8-1.5m şi lungimea de 15-20m. înălţimea 1. constă în utilizarea unor metode specifice. cu coletul la 5-8cm sub nivelul solului. ca însilozarea în brazdă sau însilozarea în şanţuri. Deasupra se protejează cu pământ şi paie. în mod similar unui siloz fără aerisire (şanţ). Pe mijloc. indiferent de adîncime. se 155 .3-1. late de 0. Varza este clădită cu cotorul spre interior într-un vrac prismatic. apoi un rând de rădăcini una lângă alta. Pe fund se aşază 4-5cm amestec de pământ cu nisip (minimum 20%). Deasupra se acoperă cu pâmânt mărunţit până la 10cm peste nivelul solului.5-2m. b) Însilozarea prin stratificare se face în şanţuri mai adânci (50-70cm). prin stratificare cu nisip. a) Însilozarea în brazdă este specifică morcovilor. Ele sunt recomandate pentru climat foarte rece. la bază. alături de silozul obişnuit. Canalul de fund are dimensiuni de 20/30cm. Specificul păstrării legumelor rădăcinoase şi a guliilor în şanţuri şi silozuri.1.Figura 7.2m şi lungi de 10-15m. au înregistrat pierderi mai mici în comparaţie cu silozurile cu aerisire. iar lungimea de numai 15-20m. În condiţiile climatice din Transilvania. Morcovii se aşază vertical.

7. Bordeiele. sau coşuri de ventilaţie pentru produsele în vrac. cu lăţimea de 4 m şi lungimea în funcţie de necesităţi. 7.3. Pătulele sunt construcţii din grătare de lemn. 7.1. Podurile magaziilor sau clădirilor. carton asfaltat. au orientarea N-S şi au dimensiunile 25 x 50 m. Permit păstrarea temporară a produselor. Când temperatura scade în continuare stratul de paie acoperitor se îngroaşă dar nu se adaugă pământ. acoperindu-se cu brazde de ţelină.5. 7.5. Pereţii se consolidează cu piatră.4.5. acoperite cu baloţi de paie. Sunt spaţii amenajate pe jumătate sub nivelul solului.6. dar controlul factorilor de mediu este foarte greu de realizat. bine izolate. Pot servi pentru păstrarea legumelor bulboase sau a fructelor nucifere. 1966) sunt spaţii cu ventilaţie naturală. 7. nuiele sau lemn rotund. Pătulele.. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. Depozitele cu ventilaţie naturală specializate pentru păstrarea fructelor seminţoase (Tudor. bine aerisite.A. toamna şi primăvara.2. Depozitele închise neutilate Depozitele închise neutilate (Potec.amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile de 30/30 şi acoperit cu şipci. iar acoperişul se izolează termic şi hidrofug. capacitatea lor de păstrare fiind între 200 şi 500 t..5. Magaziile.5 m. 1983). Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. sunt construite la suprafaţa solului sau semiîngropate. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. 7. precum şi o uşă dublă. Prezintă avantajul unei bune aerisiri.5. prevăzându-se din 2 în 2 metri coşuri de aerisire. folosite înainte de apariţia depozitelor moderne. sau alte materiale.5. orificii de intrare şi de evacuare a aerului. Sunt încăperi construite la suprafaţa solului. T. Se folosesc pentru depozitarea cartofilor şi rădăcinoaselor. Refolosirea lor anuală implică o dezinfecţie cât mai temeinică. Pivniţele. beciurile şi subsolurile în care se pot păstra produsele horticole trebuie să fie lipsite de umiditate sau condens. bordeiele au aceleaşi amenajări de aerisire ca şi magaziile.5.2) 156 . Se utilizează cu rezultate bune la depozitarea cepei. tradiţionale.5. cu temperatură cât mai constantă. două uşi duble pentru acces. 7. 7. Amenajările pentru păstrare în anotimpul rece constau în pereţi dubli izolanţi sau baloţi de paie cu acelaşi rol. Amplasate la partea inferioară a dealurilor. lâsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. I. cum ar fi arpagicul în loturi mai mici. Ventilaţia naturală poate fi înbunătăţită prin folosirea de grătare pentru stivuirea ambalajelor. pentru păstrarea unor produse. la adâncimea de 1. Unele magazii pot fi încălzite.( fig. Uneori se adaptează şi ventilatoare de mică putere.

Tirajul este de 0. 7. 5-canal pentru evacuarea aerului. iar încărcătura recomandată este de maximum 100-130 kg/m2. distanţate la 2-3 cm. Vaporii de apă în exces. Ventilaţia naturală este favorizată de o cameră de aer (cameră tampon). Burzo.4 m/s. 2. iar în timpul iernii nu au depăşit 10C. zgură etc. 7-rampă.Figura 7. gospodării individuale.5 m) şi rampa exterioară acoperită.C. de-a lungul celor doi pereţi lungi. în perioada de depozitare (octombrie-martie). I. În camera de aer intră aerul exterior. etilena şi dioxidul de carbon sunt astfel îndepărtate. eliminând într-o oră un volum de aer egal cu volumul celulei. când spaţiile moderne sunt pline.. Prin deschizăturile din pardoseală. fiecare cu înălţimea medie de 4 m. Construcţia cuprinde 5-7 celule de 120-150 m2.3-0. fluctuaţiile termice erau de 70C. lată de 3.Zidurile sunt executate din cărămidă.5 m. beton sau piatră. 6-culoar. un spaţiu liber de 1.). Preluând căldura de respiraţie a produselor. (1984) arată că într-un astfel de depozit de la Bistriţa. al căror spaţiu interior (15 cm) se umple cu materiale termoizolante (vată de sticlă. 8-pod.camere de aer.0 m existent sub celule. pentru descărcarea şi eventual pentru stocarea ambalajelor. se ridică şi este evacuat prin nişte canale de evacuare care depăşesc acoperişul depozitului cu 1.0-1. 1-fereastra pentru admisia aerului. Uneori se construiesc pereţi dubli. 190/84 ) sunt substanţial mai mari decât la depozitele utilate. prin canale de acces aflate la nivelul solului. Umiditatea relativă a oscilat între 50 şi 100%. aerul urcă în celulă la o temperatură mai ridicată decât temperatura exterioară.8-3. 4-celule de păstrare. Secţiune printr-un depozit cu ventilaţie naturală. Pardoseala acesteia se execută din grinzi de beton sau lemn.2. cu oscilaţii săptămânale între 6 şi 32%.M. Manipularea se execută manual. temperatura a oscilat între 00C şi 150C.5 m. 3-pardoseală grătar. Depozitele cu ventilaţie mecanică 157 . iar în anii cu recolte foarte bogate sunt folosite şi de unităţi mari. o sală de sortare (15% din suprafaţa totală). La începutul perioadei de păstrare. culoarul de acces la celule (lat de minim 1.6. Din acest motiv şi pierderile maxime acordate (H. Astfel de depozite sunt funcţionale pentru cantine.

Depozitele cu ventilaţie mecanică ocupau în ţara noastră o pondere importantă. care au fante de 2-3 cm la fiecare 10-15 cm distanţă. Se încarcă cu vapori de apă. fiind destinate depozitării fructelor pomacee.martie. Sala de condiţionare adăposteşte benzile transportoare care aduc tuberculii de la buncărele de descărcare. pătrunde în produs în mod uniform. Uşile de acces sunt de tip glisant.000 t). Un oblon rabatabil le poate închide alternativ în mod etanş. etilenă. iar secţiunea lor descreşte pe măsura îndepărtării de ventilator. pe la baza acestuia. 158 . capacitatea este mai mică. au dimensiuni mari (288-432 m 2) şi înălţime mare. La unele depozite. făcând legătura cu benzile elevatoare din celule. A fost printre primele tipuri construite. Berceni Glina (Bucureşti) şi Păltinoasa (Suceava). Camera (casa) ventilatoarelor poate fi construită individual sau este comună cu celula.(între 6 şi 10).1. în funcţie de poziţia oblonului rabatabil). umiditate). Au unităţi reprezentative la Bod (Braşov). Târgu Secuiesc (Covasna). Tipul "Voineşti". dioxid de carbon. dar care nu sunt folosite în prezent la capacitatea proiectată.3). ocupând 20-30% din suprafaţa totală şi putând servi uneori ca spaţiu de depozitare intermediară. şi de a-l refula cu un debit de 60-100 m3/h către canalele de ventilaţie. Ventilatorul este montat la bază şi are rolul de a aspira aerul (fie de la priza de aer. fie din celulă.000 m3/h. Pentru cartofii de sămânţă (tuberculi material săditor).6.2. la suprapresiune. Curentul de aer la parametri optimi (temperatură.0 m. canalele de ventilaţie şi canalele de evacuare. iar acoperişul are atât termo cât şi hidroizolaţie. care asigură debitul de aer necesar. Ele realizau o circulaţie a aerului forţată de 15. Celulele de păstrare a cartofilor de consum.6. Construite iniţial în judeţele Argeş. care funcţionează ca nişte supape. Este o hală cu uşi glisante. care permite realizarea temperaturii optime de păstrare în perioada noiembrie . prin folosirea frigului natural. căldură şi se evacuează la exterior prin canalele de evacuare amplasate sub plafon. dar numărul lor este sporit.7. Reţeaua acestor canale este ramificată în pardoseala celulei. (peste 200. cu o viteză de 5-6 m/s. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor (de la 400 la 20. datorită investiţiei relativ reduse şi utilării minime. Pereţii sunt izolaţi termic. fie în amestec. fiind despărţită de aceasta printr-un perete pe capăt. care erau similare depozitelor cu circulaţie naturală. Sunt construcţii de beton amplasate la suprafaţa solului (fig. 7. în care se află şi diverse utilaje de condiţionare.000 t capacitate). Sistemul de ventilaţie a unei celule este compus din camera ventilatoarelor cu ventilatoarele.5-3. Distanţa între două canale de aer este de 2. dar prevăzute cu ventilatoare electrice la tavan. 7. iar ventilaţia activă se produce prin intermediul unor plăci grătar. Miercurea Ciuc (Harghita). au fost cunoscute sub denumirea menţionată. bascularea din mijloacele de transport se face direct în celule (Păltinoasa). Dimensiunile secţiunii sale sunt aceleaşi cu ale prizei de aer de pe peretele lateral. Dâmboviţa şi Vâlcea.

descompunere şi încingere.3. Aerul prea umed. pentru capacitatea de 300-350 t.6. Eficienţa macrosilozurilor este asigurată prin posibilitatea de a depozita produsele pe loc. se preferă în numeroase situaţii depozitarea paletizată. deşi sunt amenajări temporare. varză). 35 m lungime (din care 33 m produs) şi 4 m înălţime (din care 3m produs).3 m).4. 7. 5-canal de ventilaţie. Ventilaţia activă prin pardoseală la parametrii menţionaţi este destinată unui produs depozitat în vrac. 1. 2-ventilator. dar şi pe rampele betonate sau sub şoproane. În centrul acestuia (construit iniţial. 6-oblon în canalul de ventilaţie. pe care se instalează imediat o microfloră patogenă. Secţiune printr-o celulă cu ventilaţie mecanică 1-oblon. poate condensa pe tuberculi. Canalele de aerisire pot fi înfundate de tuberculii mici sau de impurităţi. acoperit la partea superioară cu 159 . În zonele afectate sau neaerisite se formează focare de infecţie. Aerul prea rece poate provoca necroze superficiale. folosind mijloace mecanice de manipulare şi însilozare.4m.3.5-5. Amenajarea se poate face pe terenurile care se pretează şi pentru silozuri. rădăcinoase. Destinate păstrării produselor rezistente (cartofi. Dată fiind înălţimea tavanului de 7.2 m. cu grosimea de 4.) sunt de 8-9 m lăţime (din care 6-7 m produs interior). pentru prevenirea unor inconveniente care se manifestă în vrac. 7. există un canal de aerisire de secţiune triunghiulară cu baza 0. cu mijloace de manipulare mecanică.3 x 1. sau prea cald. pentru un volum de marfă considerabil.8 m.Figura 7. favorizând apariţia bolilor sau încolţirea prematură. Dimensiunile maxime exterioare (fig. din panouri grătar de şipci. 3-canal de aer. Macrosilozurile pot fi şi ele încadrate în categoria depozitelor ventilate mecanic. 4-orificiu de evacuare. ele se înfiinţează în locuri care pot fi deservite de reţeaua electrică trifazică. sau cât mai aproape de locul de producţie. Vracul se clădeşte în mod convenabil în 2-3 zile.

zonă de suprapunere. distanţa până la pământ este în descreştere. rădăcini etc) sunt acoperite de două straturi bine tasate de baloţi de paie. iar în zonele reci. Figura 7. magazii mari). bulbi.folie PE în cascadă (la poale.5. d.5. La capătul canalului de aerisire se instalează un ventilator axial cu motor trifazic (debit 70-120 m3 aer/t/h). perete frontal.zonă de evacuare a aerului.dulap de ventilaţie. cu cât ne îndepărtăm de ventilator. Există şi tipuri constructive cu 2 canale de ventilaţie (fig.strat de paie între folii în zona de suprapunere. g.c.al doilea strat de baloţi sau coceni. e. 3-. Macrosiloz cu un singur canal de aerisire: a.4. 2.strat de baloţi de paie.7.. Produsele (tuberculi.folie de polietilenă.canal de ventilaţie. 4.canale de ventilaţie. copertine. Figura 7. h. f. Schema unui macrosiloz cu ventilaţie mecanică cu două canale de ventilaţie: 1.). Fl. pentru a compensa pierderea de presiune printr-un spaţiu de refulare al aerului mai îngust). ventilatoare. ploioase şi umede. intercalate cu folie de PE. amenajarea se poate realiza în spaţii acoperite (hale. 160 . Aerul refulat trece prin toată masa produsului şi iese la exterior prin părţile laterale al coamei (Niculescu. 1977-1988).baloţi de paie. b. iar la coamă 3 straturi.

5. cu suprafaţa de 6-12 m2 şi capacitate sub 100 t. care comunică fie direct cu exteriorul. iar suprafaţa oscilează de la 12x12m (144m2) la 30x24m (720m2). cu ventilator de 1. cu termoizolaţie (polistiren expandat) şi hidroizolaţie (barieră de vapori din bitum şi carton asfaltat).000 şi 12. panouri prefabricate. dacă este cazul. Dimensiunile lor sunt multiplu de 6 m.tip RACA -80. Izolaţia interioară se execută cu bitum (în 4 straturi. Pentru celulele de mijloc se pot construi pereţi despărţitori cu uşi de acces. Celulele de capăt pot fi compartimentate prin pereţi uşori de termopan. cărămidă. Conform proiectului tip realizat în România.500 t. Noile spaţii. după care se tencuieşte din nou şi se văruieşte. A.1kw). În multe ţări europene este o metodă de păstrare preferată de producătorii particulari. Înălţimea este 7.2 m. temperatura de refrigerare şi umiditatea relativă optimă. în vederea divizării în două spaţii egale (două celule). Pardosela se face din beton rutier. o umiditate a aerului mai ridicată. 6-folie de polietilenă. 1997). datorită majorării preţului de preluare şi dificultăţii de obţinere a unor partizi mari de produse cât mai omogene. dar în mod frecvent este de 18x12 m sau 24x12 m (216-288 m2). Celulele frigorifice obişnuite au refularea aerului răcit la partea superioară. mecanizarea şi materialele necesare. Capacitatea de depozitare este între 2. peste tencuială) şi polistiren expandat (plăci de 8-14 cm grosime). Bateria de răcire (Răcitorul de Aer Carcasat -RAC) se află într-o nişă de pe culoarul tehnic. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală Depozitele frigorifice sunt spaţii de păstrare modernă (dar la un preţ relativ mai ridicat). numărul celulelor de păstrare este între 8 şi 27. metal. cu introducerea de noi uşi. Construcţia se realizează din beton armat. iar investiţia specifică este considerabilă. se pune tot mai mult problema redimensionării celulelor. Accesibilitatea construirii acestora se limitează în ţara noastră doar la unităţile care dispun de mijloacele tehnice. Păstrarea se poate face în paleţi de tip internaţional (800x1200 mm) care pot circula până la magazinele de desfacere. liber sau printr-un canal montat sub tavan. pe o perioadă mai mare de timp. Dispun de dotarea necesară pentru manipulare şi condiţionare mecanică. Acoperişul se construieşte în pantă uşoară. În prezent. pot fi răcite cu instalaţii frigorifice de capacitate redusă (2 răcitoare . Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de produse. unde factorii esenţiali ai păstrării. sunt obligatorii măsuri stricte P. 7. Capacitatea unei celule medii oscilează între 250 şi 450 t încărcătură paletizată (220-230 kg/m3). fie cu hala de sortare (Gherghi. 161 . Sunt construite la suprafaţa solului şi au în marea lor majoritate caracter universal.. În timpul exploatării. permiţând depozitarea lăzilor paletă stivuite până la 8-9 niveluri. De plafon se fixează şi umidificatoarele care au rolul de a menţine.S. amplasate de-o parte şi de alta a unor culoare tehnologice.I.7.produs. se pot dirija sau menţine atât timp cât este necesar.

dar şi cele mai costisitoare. Depozitele sunt prevăzute cu rampe de încărcaredescărcare protejate de copertine. A. fie că sunt montate în cadrul grupurilor de răcire. fie că devin independente.dotarea cu dispozitive de reglaj automat la compresoare. centrala frigorifică şi grupul social. Culoarul tehnologic este lat de 6 m. cât şi produse în vrac. .înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor cu altele cu randament superior.automatizarea reglajului de temperatură în camere. retehnologizarea instalaţiilor frigorifice. ele prezintă avantajul gradului de automatizare mai avansat. culoare tehnologice situate între două rânduri de celule. Răcitoarele agentului frigorific se instalează în exterior. Iluminarea celulelor se face artificial cu becuri cu neon. ambalarea sau preambalarea treptată a legumelor şi fructelor care s-au păstrat în celule. Deşi sunt mai scumpe. prin reglaj presostatic. în culoarul tehnic. aparatură de comandă şi control. autorul citat menţionează: . în ele se pot depozita atât produse ambalate. Echiparea cu agregate monobloc din import este echivalentă economic cu instalaţia cu răcire indirectă. 7. sunt instalate diverse conducte. dacă se calculează investiţia globală la puterea frigorifică instalată.automatizarea funcţionării condensatoarelor cu evaporare forţată în trepte. rezervorul de agent frigorific lichefiat. Deasupra sa. 162 . devine o prioritate. pe acoperiş. care funcţionează cu personal de deservire numeros şi costuri energetice foarte ridicate.8. . exploatării mai economice. pompe de recirculare. Din acest motiv. iar la unele tipuri de celule şi locaşurile bateriilor de răcire (RAC). iar unele sunt deservite şi de linii de cale ferată. Bateriile de răcire sunt montate la nivelul solului. dar şi condiţionarea. cabluri. Depozitele frigorifice mai conţin o hală de condiţionare. (1997). a fost amortizată de mult şi prezintă uzură fizică şi morală. în funcţie de tipul de depozit. După Gherghi.Celulele frigorifice universale au refularea aerului răcit prin pardoseală. Dotarea actuală datează de 15 -25 de ani. Centrala frigorifică adăposteşte compresoarele acţionate electric. . în care se realizează durata maximă de menţinere a calităţii legumelor şi fructelor. dotarea şi aparatura de care dispun necesitând o supraveghere sau o întreţinere de înaltă calificare. Închiderea lor etanşă este asigurată de uşile metalice glisante de construcţie specială.5 m şi are o lungime între 14 şi 108 m. prin intermediul unei reţele de canale distribuită în mod uniform. În hala de condiţionare se realizează tranzitul unor produse care nu se depozitează. realizând cedarea către mediul exterior a căldurii rezultate din compresie. Între direcţiile de modernizare. înalt de 3. fiabilităţii şi montajului simplu. Totodată se impune dotarea cu duze de pulverizare a apei cât mai eficiente şi în aceeaşi măsură prevederea de dispozitive moderne de dedurizare. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC) Sunt spaţiile cele mai moderne de păstrare.

6. în spaţii mai puţin etanşe.8. Generalităţi. mai ieftine. 1984. Se folosesc răşini poliesterice. mastic. de construcţie specială. prin respiraţia produselor. Figura. Controlul dioxidului de carbon se poate realiza prin eliminarea parţială (fixarea) acestuia de către o instalaţie cu filtru absorbitor (absorbţie pe cărbune activ).2. deoarece cantitatea sporită de dioxid de carbon este un factor de stres. Se cunosc mai multe formule de compoziţii gazoase. Această compoziţie se obţine relativ mai uşor. şi mai uşor de manevrat (Burzo. tavanului şi pardoselii. în măsură să menţină o compoziţie atmosferică diferită de cea normală.7. cu o capacitate maximă de 300-400 t. bandă adezivă sau vopsele pe bază de răşini sintetice. Gherghi. I. plăci din oţel prefabricate sau panouri izolante tip sandwich. chituri.. Schema funcţionării unei celule cu atmosferă controlată. cu instalaţii mai simple. Uşile glisante. impuse atât de specificul metodelor de realizare. în cursul căreia oxigenul scade până la 11-18% şi chiar la valori mai mici (3%). impermeabile la gaze. plăci din tablă de aluminiu. cât şi de toleranţa diferitelor specii horticole. precum şi hublouri de sticlă pentru observaţie şi control.şi hidroizolarea celulelor frigorifice. Soluţiilor constructive adoptate pentru termo. 7. există aparatura şi instalaţiile menţionate pentru reglarea şi controlul atmosferei. 7. li se adaugă aici impermeabilizarea şi etanşeizarea cea mai perfectă. Realizarea şi menţinerea atmosferei controlate. în timp ce dioxidul de carbon se poate acumula până la 3-10%. Conţinutul în azot rămâne neschimbat. 163 . au garnituri de cauciuc şi dispozitive de ermetizare. A. Etanşeizarea între plăci şi elementele de construcţie se realizează cu bitum. Celulele sunt mai mici. epoxidice sau poliamidice armate cu ţesătură din fibră de sticlă.8. Impermeabilizarea la gaze se execută pereţilor. Atmosfera biogenă se poate realiza în mod natural în 15-25 de zile. 1994). În plus.1. Produsele depozitate pot evolua însă în mod nedorit.

se formează pete brune sau negre uşor adâncite.I. Atmosfera generată are 1. Pe parcursul păstrării.C. se apelează la o soluţie tehnologică de compromis. menţinerea unei proporţii mai mari de O2 (până la 10-15%). analizoare automate. Factorul economic intervine însă decisiv. este aplicabilă pe o durată scurtă sau îndelungată. care trebuie ţinute sub control.Un conţinut în oxigen prea scăzut poate bloca respiraţia aerobă. între evoluţia potenţială a pierderilor şi calităţile naturale ale produselor. Fiecare specie are limite minime şi maxime de toleranţă la conţinutul atmosferei în oxigen şi dioxid de carbon. Williams etc. în prezenţa catalizatorilor. Instalaţiile dispun de conducte din PVC cu diametrul de 120 mm. cu valve de închidere/deschidere. cât şi de absorbitor. După răcire la 15-200C. Apare la merele Jonathan şi Renet.5-99. sau cu 0-2% CO2 se poate obţine prin folosirea generatoarelor de atmosferă. În unele situaţii este necesară însă. Atmosfera lipsită de dioxid de carbon. în condiţiile unei oferte în permanentă evoluţie şi schimbare.. În multe situaţii. iar absorbitorul de dioxid de carbon îşi poate regenera periodic filtrele. 7. dacă este corect folosită. În variante mai puţin modificate.Excesul de dioxid de carbon poate determina şi el manifestări nedorite. Păstrarea produselor horticole ca fază a fluxului tehnologic de valorificare în stare proaspătă.9.Atmosfera abiogenă se crează rapid cu ajutorul convertizoarelor de oxigen. amestecat cu propan sau butan. atunci când nu se respectă compoziţia atmosferică necesară. 1986). 2-3% O2 şi diferenţa N2. având consecinţe asupra integrităţii celulelor din ţesuturi. cu 2-5% CO2. precum şi la perele Curé.0-1. În primele 3-4 zile de realizare a atmosferei controlate. dar se poate menţine doar în celulele etanşe.91. este returnat în celulă. pe fructele soiurilor din grupa Red. cu peste 5% CO2. Bazele teoretice ale păstrării în stare proaspătă a produselor horticole. există tendinţa permanentă de creştere a conţinutului de dioxid de carbon şi de scădere a oxigenului. deshidratare şi formare de caverne. în funcţie de baza materială şi de caracteristicile proprii ale acestora (specie. tehnologii de producere). Este cea mai utilizată compoziţie. 7.5% O2 şi 98. Efectele temperaturilor folosite în timpul refrigerării Se apelează la refrigerare din numeroase motive şi efectele acesteia pot fi preponderent pozitive. Prelungirea în anumite limite a 164 . Boala fiziologică denumită inimă brună (brown core sau brown heart) este caracaterizată şi ea prin brunificarea ţesuturilor centrale de la fructele seminţoase.oxigenul fiind consumat in proporţie de circa 90%. La cartof este favorizată dereglarea fiziologică numită inimă neagră (black heart) (Burzo. apar variaţii ale compoziţiei gazoase. Aerul din celulă. Atmosfera controlată poate avea şi efecte negative sau toxice. care dispun atât de convertizor. cu un conţinut foarte scăzut de CO2. se utilizează în cazul produselor sensibile la acumularea acestui gaz.0% azot. realizează o combustie inodoră la 3500C. La merele păstrate în A.

turgescenţa şi elasticitatea sunt menţinute mai bine în condiţii de temperatură scăzută. Evoluţia după recoltare a unor specii (postmaturarea) este influenţată în mod specific. Scăderea vitezei reacţiilor enzimatice este exponenţială. este la fel de interesant să constatăm că fiecare creştere sau descreştere de temperatură cu un grad aduce o creştere sau o scădere a intensităţii respiraţiei cu cel puţin 20%.0 Mj/t24 h la 200C). ca urmare a coborârii deficitului presiunii de vapori de apă în funcţie de temperatură. Durata de păstrare a calităţii este prelungită şi ea în funcţie de specie. Fermitatea structo-texturală. clorofilieni) depinde de temperatură. La tomatele de seră Oltbrid ţinute 6 zile la 200C. iar 165 . Perele din soiul Curé. conţinutul în clorofilă a scăzut de peste 10 ori. Perele păstrate la temperaturi ceva mai ridicate (cu numai 2-40C) decât temperatura optimă îşi micşorează de două ori durata de păstrare. Merele refrigerate la 0 0C au o perioadă de menţinere a calităţii de 7 până la 10 ori mai lungă decât cele păstrate la 200C. unde conţinutul în clorofilă se diminuează de numai 3 ori.7 MJ/24 h la 00C şi 5. Transpiraţia produselor se desfăşoară mai lent. astfel încât între 200C şi 00C constatăm o micşorare de peste 7 ori (700%) (media pentru 30 specii). La soiul Olivier de Serres diferenţa este şi mai evidentă (de 4. dar rămân 80% pigmentate dacă în acelaşi interval sunt menţinute la 40C. Activitatea enzimatică se diminuează şi ea. păstrate la 200C au o fermitate de aproape trei ori mai mică decât cele păstrate la 00C. de peste două ori (200%) la fiecare scădere de temperatură de 100C (ecuaţia lui van't Hoff). Această dinamică este mult încetinită la 100C.Trebuie să observăm totuşi că nu se păstrează decât cele de calitate superioară. iar masa moleculară mare determină la temperaturi mai scăzute o solubilitate şi o cinetică mult atenuată. încetinită la rece. care sunt mult mai ferme (tari). Tomatele păstrate la 150C se colorează cu un decalaj de 10 zile faţă de cele păstrate la 250C. La piersici. în timp ce conţinutul în caroten a crescut de peste 9 ori. Activitatea respiratorie se diminuează semnificativ. La scară redusă. contribuind la scurtarea sau la prelungirea duratei de supravieţuire a produsului respectiv. o zi de depozitare la 250C echivalează cu două zile la 150C. Căldura degajată în respiraţie se reduce în mod proporţional cu intensitatea acesteia (la mere este de 0. Cazul fructelor pomacee (seminţoase) este tipic. precum şi faptul că în sfera consumului biodegradarea este o evoluţie normală. Scăderea permeabilităţii membranelor lipoproteice conduce la un contact încetinit şi în cele din urmă întrerupt între enzime şi substrat (separarea enzimelor de substrat). Căpşunele pigmentate pe 50% din suprafaţă evoluează la 100% în 2 zile de temperatură ridicată (280C). dar mecanismele de blocare sunt mult mai complexe. 4 zile la 40C şi 16 zile la 00C.duratei de menţinere a calităţii se bazează pe micşorarea intensităţii proceselor fiziologice la temperaturi joase. Evoluţia culorii în funcţie de biosinteza şi biodegradarea unor pigmenţi (carotenoidici.5 ori mai mică).

45% -0.2% -0.1.6% -0.7% -0.2% -12. Valoarea calorică se diminuează proporţional cu intensitatea pierderilor de substanţe cu rol energetic în procesul de dezasimilaţie (tab.5% -0. pierderile sunt duble la temperatura de păstrare de 200C.9% -0.conţinutul în pigmenţi carotenoidici se măreşte de numai 5 ori.7. În condiţii de temperatură joasă (00C) timp de 30 de zile.6% -6.2% -4. faţă de cele înregistrate la temperatura frigorifică (100C)..5% Conţinutul în glucide hidrosolubile se diminuează prin dezasimilaţie (catabolism). Tabelul 7.4% -1. Diminuarea valorii alimentare a unor produse horticole în funcţie de temperatura de păstrare (după Burzo. Efectele tehnologice pozitive ale temperaturilor optime de păstrare sunt prelungirea repausului vegetativ la unele specii şi limitarea alterărilor provocate de microorganisme. fenomenul de catabolizare devine neînsemnat.9% -0. Conţinutul în acizi organici (aciditatea-gustul acrişor) şi raportul între glucide şi aciditate (armonia gustativă) au determinare metabolică şi sunt influenţate de temperatura de păstrare.1% -1. Fenomenul se observă mai bine la piersicile păstrate la 20-220C timp de 4 zile. este de mare importanţă pentru 166 . aspect care este mai evident la produsele care nu dispun de rezerve de poliglucide (amidon).7% -0.6% -7.6% -0.2% -0.35% -4.6% -2. I.5% -7.3% -1.1% -13. care îşi pierd mai mult de 1/3 din conţinutul lor în glucide totale.).3% -4.8% -6.3% -3. Conţinutul în acid ascorbic (vitamina C) se conservă mult mai bine la temperaturi mici. La ardeiul gogoşar. Fenomenul este bine studiat şi la mere. Prevenirea manifestării timpurii a încolţirii în depozit prin blocarea mecanismului enzimatic determinant.1.1% -1. 1986) Specia căpşune fasole păstăi ardei conopidă pepeni galbeni tomate pătlăgele vinete prune piersici morcovi usturoi varză mere Durata păstrării (zile) 2 7 14 14 14 14 14 14 14 30 30 30 30 Diminuarea procentuală a valorii alimentare la 00C la 200C -1.

apare respiraţia anaerobă cu acumulare de compuşi toxici (acetaldehidă. Fenoloxidazele.2. 1983).10. şi Westercamp. Efectul scăderii concentraţiei în O2 Efectul scăderii concentraţiei în O2 se manifestă asupra intensităţii respiraţiei produselor horticole. caracteristică unor temperaturi mai ridicate (15-200C). nemaiputând utiliza oxigenul (Burzo. În cartofi se acumulează acid lactic şi se manifestă o dereglare fiziologică numită inima neagră (black heart). aflat la o presiune parţială atât de scăzută.7. Intensitatea respiraţiei se diminuează în aceste condiţii în funcţie de temperatură şi de specificul produsului. Conţinutul redus în O2 determină totodată scăderea nivelului biosintezei etilenei în fructe. alcool etilic).F.. P. Tabelul 7. Efectele atmosferei controlate Metabolismul produselor horticole este influenţat în intensitate şi desfăşurare de compoziţia atmosferei în care sunt păstrate.10.2. 1996).). în centrul tuberculilor apare o înnegrire provocată de formarea de melanină din tirozină. parazite sau saprofite.1. 7. În situaţia lipsei totale de oxigen. J. Fenomenul are loc din cauza imposibilităţii oxidazelor de-a mai activa oxigenul. Un studiu efectuat la 38 de specii a constatat o scădere cu 10-60% (media 37%) a intensităţii respiraţiei la un conţinut atmosferic de 3% O2..păstrarea calităţii unor legume bulboase. micşorând sensibilitatea lor la acest hormon de maturare atât de important şi de activ (Chapon. 167 . Efectul bacteriostatic de limitare şi de stagnare a alterărilor provocate de bacterii şi ciuperci. Clasificarea microorganismelor în funcţie de specificitatea manifestată în creştere şi dezvoltare faţă de factorul temperatură Denumirea grupei Termofile Mezofile Psihrotrofe Psihrofile Temperatura minimă (0C) 45 10/15 -1/10 -7/5 Temperatura optimă (0C) 50/65 30/40 22/27 15/20 Temperatura maximă (0C) 75/80 35/50 30/35 25/30 7. rădăcinoase sau cartofi. faţă de un conţinut normal. I. la temperatura mediului ambiant (200C). Microorganismele patogene aparţin într-o proporţie importantă grupei mezofile (tab. ascorbatoxidaza şi în final chiar citocrom oxidaza sunt afectate de această scădere. la care. care se diminuează şi ea. se datorează acţiunii specifice a temperaturilor scăzute.

ardeilor. iar declanşarea acestui fenomen este întârziată cu 30 de zile în medie. Acest efect contribuie la micşorarea intensităţii respiraţiei. Conopida depozitată temporar în AC (6% CO2.10. Predispuse sunt loturile prea mature. care sunt cu 10-30% mai ferme după postmaturare faţă de varianta normală. caise. pot fi utile în timpul transportului frigorific la distanţe mari a căpşunelor. Repausul vegetativ al legumelor (cartofi. Intensitatea respiratorie este diminuată în condiţiile de atmosferă controlată în funcţie de compoziţie (mere) (tab. dar are cauze diferite. favorizând resintetizarea acestora şi reversibilitatea procesului (carboxilare). cu simptome diferite în funcţie de soi. de stimulare. ciupercilor. salată şi mazăre verde.5% O2 şi 00C) intensitatea respiraţiei se reduce la 1/3 (35%).3. Concentraţiile foarte mari. fapt care a fost bine pus în evidenţă în cazul merelor depozitate în AC (5% CO2. asociate şi cu alte cauze. au loc mai lent la mere. "Brown core" sau "brown heart" este tot o brunificare a ţesuturilor din centrul merelor/perelor. Merele Golden Delicious păstrate 210 168 . Fermitatea se păstrează mai bine în AC la piersici. Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată (AC) Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată sunt o rezultantă a aspectelor parţiale favorizate de fiecare componentă în parte. conopidei şi pepenilor. în timp ce la concentraţii de 2-4 % efectul este contrar. rădăcinoase. 7. "carbondioxide injury" apare la mere. dar mai ales la pere.10. bulboase) este inhibat la concentraţii mai mari (15-20% CO2). până la 25% CO2. pe epicarp. La Jonathan. provoacă deranjamente fiziologice caracteristice mai ales fructelor pomacee (seminţoase). Biosinteza etilenei este încetinită. cu fructe de dimensiuni mari. La grupa Red Delicious se observă pete de culoare închisă. 4% O2) îşi micşorează intensitatea respiraţiei la 78% (la 80C) şi până la 70% (la 00C). în interiorul fructelor apare o brunificare a ţesuturilor. Conférence.2. piersici. unde diminuarea este de o treime (la 5-7% CO2 şi 100C). Comparativ cu atmosfera obişnuită.). Evoluţia după recoltare a produselor este încetinită în condiţii de AC.3. caise. emisia etilenei este de 3-6 ori mai redusă. 3% O2).7. concentraţia crescută de CO2 dizolvat în ţesuturi împiedică decarboxilarea treptată a unor verigi ale substratului respirator. Renet (Reinettes).La salata păstrată în AC (3% CO2. Modificările de culoare corelate cu biodegradarea clorofilei sau biosinteza pigmenţilor carotenoizi. Williams. însoţită de deshidratare. fapt care se reflectă şi în conservarea mult mai corespunzătoare a calităţii lor. Influenţând asupra ciclului Krebs. Braeburn şi pere Curé. uşor adâncite. 2. fapt constatat la cartofi. Este semnalată la soiurile de mere Jonathan. din plantaţii fertilizate unilateral sau excesiv cu azot. formarea de caverne şi acumularea de acid succinic. Efectul creşterii concentraţiei în CO2 Efectul creşterii concentraţiei în CO2 este complementar cu cel al oxigenului în cantitate mică. prin oprirea dezvoltării mucegaiurilor şi încetinirea postmaturării unor produse care evoluează după recoltare. cu formarea de caverne (cavităţi).7. Un factor agravant îl constituie temperaturile joase şi concentraţiile foarte scăzute de oxigen. Concentraţiile prea mari de CO2.

. gustul armonios se păstrează stabil. 3% O2) rămân galben-verzui.03% CO2 (normal) 2% CO2 5% CO2 10% CO2 50%(49. Tabelul 7. criza climacterică şi sensibilitatea la acest hormon de maturare devenind aproape nulă. Cantitatea de glucide totale. 1986) Conţinutul AC în oxigen 3% O2 4% O2 7% O2 8% O2 10% O2 11% O2 21% O2 (normal) Diminuări procentuale ale intensităţii respiraţiei la conţinut CO2 0. J. Efectele presiunii atmosferice scăzute Păstrarea hipobarică (Moras. acizi organici. Legumele de frunze pot fi prerăcite în aceleaşi instalaţii.F. Date comparative privind păstrarea hipobarică şi frigorifică obişnuită 169 .4) 57%(56. Preţul de cost ridicat este compensat de unele avantaje.1) 58% 55%(54.F. precum şi valoarea energetică sunt conservate mult mai bine în condiţiile de AC la fructe (mere. prune etc).8) 39%(39.8-1. micşorează proporţional presiunea parţială şi conţinutul în gazele atmosferice componente. În consecinţă. J. 1984) realizată sub 10% din presiunea atmosferică normală.6) 61%(61.4) 56. iar pentru unele specii (pere.6) 47%(46.H. P.8) 52%(52.7) 49%(48. Produsele horticole păstrate hipobaric sunt din grupe de perisabilitate ridicată. Lipsa etilenei permite păstrarea în aceeaşi celulă a unor specii incompatibile în mod normal. Diminuarea procentuală a intensităţii respiraţiei fructelor (%) de măr în funcţie de variaţia compoziţiei AC (prelucrare după Burzo.4. 0.8) 60%(60.6) 50%(50. în timp ce în atmosferă normală îşi pierd conţinutul în clorofilă în 90-120 de zi.. vitamine. procedeul mărind de 2-5 ori durata lor de păstrare.3) 100% - Păstrarea în condiţii de ULO (ultra low oxygen = oxigen foarte scăzut.2% O2) prezintă la fructele pomacee (seminţoase) avantajele suplimentare ale diminuării aproape totale a biosintezei etilenei. şi Westercamp.2) 44%(43. 1996). Tabelul 7. 7. piersici) este chiar necesară o fază de postmaturare pentru dezvoltarea aromei specifice.5% 51%(51. Chapon. Un interes deosebit prezintă faptul că efectul complex al ULO se menţine şi după păstrare.4.10.zile în AC (3% CO2.6) 45%(44.5% 52%(51.7) 43% 37.3) 46%(45. P.3. pe parcursul comercializării (6-14 zile) (Chapon.

ceapă. iar în acest caz asociind tehnicile de ionizare cu tehnologia nucleară în general. rădăcinoase). lipsa micotoxinelor şi condiţii de igienă. în vederea avertizării consumatorilor. Comercializarea produselor ionizate este permisă numai cu inscripţionarea acestora. 170 . fiind în general împotriva oricăror intervenţii artificiale asupra produselor. Ionizarea produselor horticole proaspete Ionizarea produselor horticole proaspete cu radiaţii ionizante este un procedeu de mare viitor. . P..uneori fără motiv.10. cu bune rezultate. Consumatorii neavizaţi evită achiziţionarea acestora. Aplicaţii avizate ale ionizării sunt în: .5. ca o alternativă care oferă operativitate şi siguranţă în păstrare.prevenirea biodegradării provocate de microorganisme (Botrytis etc. Chapon. usturoi.FR.) la produsele perisabile proaspete sau prelucrate.(după Moras. Rezervele de stat sau raţiile militare din multe ţări sunt conservate prin ionizare. Dozele de iradiere şi efectele lor complexe se studiază şi se aplică de peste trei decenii. J. mai ales în climatul tropical.inhibarea încolţirii legumelor pentru păstrare la temperatura mediului ambiant (cartofi.H.. 1984 -USDA -Grumman) Specia Căpşune Cireşe Fasole verde Castraveţi Salată Ciuperci Tomate Durata de păstrare (zile) normală hipobarică frigorifică 7 28(400%) 15 60(400%) 13 35(270%) 14 42(300%) 14 48(340%) 4 21(525%) 21 60(285%) Temperatura 0 C 1 0 0 0 13 Presiunea mm Hg 10 50 10 10 75-80 7. care nu s-a extins din motive economice (investiţii ridicate) şi ecologice (consecinţele asupra consumatorilor nu sunt previzibile pe termen foarte lung). în pofida preţului ridicat. Ionizarea a devenit un domeniu distinct de cercetare. cu mii de titluri publicate.

Transportul în afara acestora poate fi local. Produsele păstrate suportă şi a treia serie de manipulări. Produsele mai puţin perisabile se manipulează. fie sunt condiţionate pentru prelucrare. sau sunt introduse în celulele de depozitare. pot fi lotizate şi eventual încărcate direct în mijloacele de transport în vederea livrării la beneficiarii interni sau externi.MANIPULAREA {I TRANSPORTUL PRODUSELOR HORTICOLE 8. 8.2. Produsele foarte perisabile. centrele de condiţionare sau unităţile comerciale. pe distanţe medii (1-2 zile de drum) sau pe distanţe lungi (3-4 zile de drum). ambalate sau în vrac. Generalităţi Manipularea şi transportul produselor horticole se efectuează în repetate rânduri pe parcursul valorificării acestora. Încărcările şi descărcările. manual sau mecanic. care se deosebesc în ceea ce priveşte complexitatea şi datorită destinaţiei specifice a producţiei. în scopul condiţionării. VIII . Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole 171 . Fermitatea . au loc în depozit. Aici ele sunt a două oară manipulate. După recoltare are loc prima serie de manipulări şi transporturi.pe măsură ce înaintăm în flux. depozitare sau prelucrare.CAP. la beneficiar. conţinutul de apă şi gradul de perisabilitate impun tehnologii diferenţiate de manipulare şi transport.Există 4 serii de astfel de operaţii. în timpul stocării de scurtă durată şi a aprovizionării zilnice cu necesarul de marfă. spre centrele de condiţionare. stivuirile şi transporturile interioare. presortate şi eventual prerăcite.1. ambalării şi transportului. În reţeaua comercială se derulează ultima serie de manipulări. fie în vederea sortării-calibrării şi preambalării pentru transport-livrare.

). Figura 8.Descărcarea sau încărcarea mijloacelor de transport este difernţiată în funcţie de modul ambalare.2. cu motor termic). Transpaletele (cărucioarele transpalete) au o capacitate de 0. iar manual se pot folosi transpalete şi lăzi. b) după tipul constructiv (cu furcă frontală şi contragreutate. cu furcă în interiorul poligonului de sprijin. electrostivuitoare.1.3-2t. În afară de transpaletele manuale (Frigocom EN-137 şi tip C-2000).000Kg). tractoare echipate cu furcă hidraulică. 172 . sarcina de ridicare 2. Manipularea mecanică se face prin intermediul şi cu ajutorul unor benzi transportoare (din buncăre). şi benzi elevatoare (formarea înălţimii de depozitare în vrac sau încărcare în mijloacele de transport). există transpalete electrice (tip MICM sau tip EN-137-3) (fig.8. Produsele în vrac se pot descărca mecanic.).8. prin basculare în diferite tipuri constructive de buncăre (fixe sau mobile). cât şi pe benzină (electroaprindere). înălţime de ridicare 3200mm. Tipuri de transpalete a) transpaleta manuală (hidraulică). cu catarg retractabil. Motostivuitoarele au motor Diesel (fig. Motostivuitoarele poloneze RAK de 30 CP au înălţimea de ridicare de 3. cu catarg redus). Produsele ambalate se pot descărca mecanic doar dacă sunt paletizate (palete lăzi sau ambalaje paletizate). Descărcarea mecanică se execută cu motostivuitoare. Datorită gazelor de eşapament. lopeţi mecanice (din vrac).000mm şi sarcina de ridicare 1200kg. În România se fabrică motostivuitorul M16 (40CP. folosirea lor nu se recomandă în celule. iar transportul interior cu ajutorul cărucioarelor tractate mecanic sau manual. Tipurile constructive se clasifică în modul următor: a) după modul de acţionare (manuale. Manipularea lor în stive se realizează cu stivuitoarele. b) transpaleta electrică. au variante constructive atât pe motorină (Diesel). cu furcă laterală.1. Stivuitoarele au capacitate de ridicare cuprinsă între 1 şi 2t. dar există şi tipuri cu motoare cu electroaprindere (cu benzină). electrice.

Pentru distanţe scurte. 8.250kg şi înălţimea de ridicare 3. Electrostivuitoarele Balkancar (Bulgaria) EV-426 cu capacitate de ridicare 1. remorci obişnuite. Acolo unde nu există mijloace. ambalajele trebuie să fie bine ancorate şi fixate. Transportul rutier se efectuează cu mijloace de transport autopropulsate (autocamioane) sau tractate (remorci platformă autodescărcătoare.16 Electrostivuitoarele sunt dotate cu acumulatoare. Recoltarea şi încărcarea se execută pe vreme răcoroasă. Pentru produse perisabile şi mai ales foarte perisabile.400mm şi "Duplex" (înălţime de ridicare mare 3. dar se menţionează şi posibilităţile fluviale.2. Se evită staţionările. dar pun uneori probleme tehnice. iar unele produse (pepenii de exemplu) vor avea un strat de paie pe fundul lăzilor sau autovehiculelor. Pentru evitarea şocurilor se va circula cu o viteză mai redusă pe drumurile necorespunzătoare. care să atenueze posibilele şocuri sau lovituri. soarelui sau precipitaţiilor.400mm. remorci autosemitransportoare). flori etc). Motostivuitorul M. iar marfa cât mai bine protejată.140mm. în funcţie de dotarea existentă. protejate cu prelate contra prafului.200mm. există diverse grade de complexitate ale transportului. Ideală este însă transportarea cu mijloace izoterme. transportul produselor mai rezistente se poate executa cu mijloace neclimatizate. 8. de tipul remorcilor sau al autocamioanelor. Durata transportului va fi cât se poate de redusă.1. 2.3. refrigerate sau frigorifice. În România se fabrică tipurile "Simplex" cu capacitate de ridicarekg şi înălţime de ridicare mică. la aceeaşi capacitate). Transportul produselor horticole Transportul produselor horticole se face în mod frecvent pe cale terestră (rutier sau feroviar). fără staţionare îndelungată la temperaturi peste 200C. maritime şi chiar aeriene (unele produse exotice. pot deservi celulele.Figura 8.000kg şi înălţimea de ridicare de 3. funcţionează silenţios. se pot lua doar măsuri de limitare a neajunsurilor. Electrostivuitoarele poloneze WW-1803 au capacitate de ridicare 1.3. 173 . între recoltare şi condiţionare.

cât poate dura un transport mediu. pepeni verzi. varză. Există posibilităţi de modificare a atmosferei în cadrul autodubelor frigorifice. 1994). Gherghi. A. A. prin conectare la instalaţii speciale. înainte de încărcarea produselor. valoarea coeficientului global de transfer termic K (Kcal/h/m2 0C) variază între 0. Mijloacele izoterme frigorifice dispun de agregate care funcţionează cu freon 12. După Gherghi. realizând temperaturi până la -10C pe durata transportului la beneficiarii situaţi la distanţe de 2-4 zile de drum (durata maximă recomandată). ceapă. 8.Tehnologiile moderne de preluare implică prerăcirea şi tranportul izoterm sau frigorific. refrigerate sau frigorifice). (1980). În caz contrar.2. ar avea nevoie de peste 50-60 de ore. {i aici se preferă încărcarea produselor prerăcite. Henschel.4 W/m2K la o izolare foarte bună (vehicule super izolate). Petrescu. (1994) şi Niculiţă. Există şi autodube răcite cu gheaţă eutectică. cu capacităţi între 10 şi 22 t. care vin în contact direct cu aerul rece refulat de agentul frigorific se răcesc în numai 10-12 ore. Mercedes. (1998). în limba germană). dacă se încarcă produse prerăcite.8 la vehiculele izoterme normale şi 0. iar autoduba se prerăceşte şi ea. cu temperatură ceva mai ridicată.7 W/m2K la vehicule izoterme normale şi de 0. dar are o pondere în scădere Tipurile de vagoane de cale ferată folosite pot fi neclimatizate. un compresor cu condensator şi pompe de recirculare. Ele asigură temperaturi interioare de transport de 10/30C timp de 2 zile. într-o perioadă de timp de 5-6 ori mai mare. Mijloacele izoterme refrigerate au în interior un sistem de răcire format dintr-un buncăr pentru depozitarea gheţii hidrice sau carbonice şi un sistem de ventilare pentru uniformizarea aerului răcit. rădăcinoase. O soluţie de compromis este plasarea în partea din faţă a semiremorcii. în timp ce produsele de la mijloc sau din faţă. Automatica şi Volvo. A. 174 . a unor produse cu gradul de maturare mai puţin evoluat (Gherghi. un evaporator. (1994). Transportul feroviar al produselor horticole se poate practica la cartofi. Mijloacele izoterme sunt autodube cu pereţii dubli izolaţi cu polistiren sau poliuretan. Transportul feroviar al produselor horticole. dar pentru a elimina căldura de câmp din cele 13-14 t de produse care se încarcă.3. Leyland. (1998). produsele amplasate în partea din spate. şi colab. care acumulează frigul congelându-şi soluţiile în timpul staţionărilor. El dispune de un rezervor cu fluid frigorific lichefiat. deschise sau închise. În interior se poate menţine temperatura de 7-100C timp de 24-48 ore.000-4. Agregatul are un debit de 4.. Singura soluţie este prerăcirea. P. Din punct de vedere constructiv pot fi confecţionate din lemn sau din metal. P.35 la cele refrigerate sau frigorifice. Tipurile constructive de autovehicule frigorifice întâlnit în România sunt Skoda.500 Kcal. În termeni tehnici ele sunt cunoscute sub denumirea de LKW-uri (lastkraftwagen = camion de transport. ca fiind mai răspândit. prin folosirea CO2 solid/lichefiat sau N2 lichefiat (agenţi criogenici). limitele K sunt 0. sau climatizate de 3 tipuri (izoterme. struguri. indică agregatul de răcire Thermo-king. A. După Niculiţă.

răcirea se face prin intermediul unui agent de răcire ( direct cu amoniac lichefiat sau indirect cu agent intermediar. respectiv manipulare-dezataşare-preluare la beneficiar. care se bazează pe existenţa unor transcontainere (mijloace auto-feroviare-naveavioane). în care se depozitează 1.l.Vagoanele neclimatizate (Ggs) pot fi închise de tip simplu (G) de lemn (27 t) sau de metal (G.3. temperatura recomandată la încărcare este de 2-80C. pe măsura posibilităţilor de răspândire. de tipul macaralei K-162 (prin agăţare).s de 59 t şi G. izolaţi cu spumă de poliuretan. pepenilor verzi sau tomatelor.3. în ceea ce priveşte mecanizarea manipulării şi ritmicitatea transporturilor pe containere (creşte viteza şi cifra de rulaj). Modulele au 6058 x 2438 x 1217 mm sau 6058 x 2438 x 2438 mm. P.g. Vagoanele izoterme au pereţi dubli de 30 cm. Lanţul frigorific (Potec. să fie curate şi fără mirosuri străine. după care gheaţa trebuie înlocuită. De la uzina de frig. dar au apărut tipuri răcite cu agenţi criogenici sau gheaţă eutectică. În interior se poate menţine temperatura de 2-100C. care dispune de utilităţile necesare.. Sunt destinate pentru distanţe mari. amplasate într-un vagon separat (uzina de frig). Vagoanele izoterme refrigerate sunt prevăzute la capete cu buncăre buzunare. Temperatura interioară este de 1/80C. de 20-28 t). bulbilor de ceapă uscată. 1998) este fluxul de valorificare sub protecţia frigului artificial a produselor 175 . în cazul cartofilor. acţionate Diesel sau electric.g. iar pe timpul transportului 0-80C. I. care circulă spre fiecare vagon din garnitura frigorifică (7-12 vagoane). Durata răcirii este de două zile.0-1. Această metodă se poate aplica la produsele horticole atât în vrac. 8. Niculuţă. 8. fructelor pomacee. Vagoanele tip TKF-12 au o baterie de răcire..3. eventual prerăcite (în funcţie de specie). a unor containere standardizate ca dimensiuni şi a unor mijloace de manipulare-ataşare-închidere a containerelor la începutul transportului.. A. ISO-IC închis şi ISO-IC deschis. de 10 şi 20 t capacitate. Avantajele modulării. timp de două zile. Pentru produsele horticole. conectată la vagonul centrală. Containerele pentru produsele horticole sunt izoterme. Gherghi. existând şi un sistem de ventilare a aerului. prin intermediul căruia este posibilă recircularea (tur-retur) şi menţinerea frigului -180/+120C. cât şi ambalate în palete. Vagoanele izoterme frigorifice au agregate de răcire cu compresor. Circulaţia aerului răcit poate fi forţată prin intermediul unor ventilatoare electrice. Pentru produsele horticole se folosesc tipurile Interfrigo (17 t) şi EK-2 (24 t). într-o staţie situată pe traseu. în funcţie de specie şi de distanţă. Vagoanele neclimatizate deschise tip FAD şi FADS sunt de metal şi au capacitatea de 50-60 t. Transcontainerizarea. 1983. lăzi sau lăzi paletizate. Transcontainerele pentru produse horticole trebuie să aibă platforma de lemn.a. În România se folosesc transcontainerele ISO-ID. sunt importante. o soluţie de CaCl2).m.5 t gheaţă hidrică. 1994. destinate pentru produse paletizate.4. Este o modalitate de transport modulată. Produsele trebuie să fie sănătoase şi zvântate.

1.horticole. apelând la temperaturi scăzute. Aspecte generale Refrigerarea este un procedeu de conservare a calităţii produselor în curs de valorificare. 9. iar condiţia de accesibilitate fiind existenţa dotării necesare. Tehnologiile moderne de valorificare pot include prezenţa refrigerării de la începutul fluxului. în numeroasele sale variante. consum. care se bazează pe utilizarea frigului în limitele unor parametri tehnologici specifici. -păstrare la cumpărător în frigidere casnice. -desfacere în spaţii răcite sau frigorifice. sau din zone climatice diferite. Unii consumatori preferă un produs proaspăt adus de departe.2. Păstrarea frigorifică de lungă durată este în prezent concurată de creşterea mobilităţii comerţului internaţional. -prerăcire. se numără în primul rând calitatea şi stabilitatea loturilor de produse. comercializare.IX. precum şi eficienţa economică estimată. mai ales pentru produsele perisabile. -condiţionare-preambalare la temperatură moderată (nu se admit abateri bruşte. odată cu prerăcirea. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete 176 . -transport climatizat (frigorific). Se continuă cu lanţul frigorific (transport. depozitare. variantei locale păstrată frigorific timp de mai multe luni. -transport frigorific la beneficiar. aflate deasupra punctului de îngheţ. la care contribuie ţări din ambele emisfere. Fazele lanţului frigorific au fost expuse cu faze individuale.REFRIGERAREA PRODUSELOR HORTICOLE 9. condiţia de oportunitate fiind de ordin economic. toate sub protecţia frigului). Refrigerarea produselor horticole proaspete stă la baza procedeelor biotice de păstrare. -depozitare frigorifică. CAP. pe parcursul tratării detaliate a tehnologiilor de valorificare horticolă: -recoltare pe vreme răcoroasă. Printre criteriile care sunt luate în consideraţie pentru folosirea refrigerării. mai mari de 6-80C).

Apar modificări de consistenţă şi culoare. Oscilaţiile termice au efect contrar. la piersici brunificare internă şi fibrozitate. specific fiziologic (respiraţie. datorate în mare parte unei aplicări incorecte a tehnologiilor. maturare) şi specific tehnologic diferenţiat. Trebuie subliniată dependenţa evidentă între conţinutul în glucide totale şi temperaturile optime de păstrare a produselor. refrigerarea produselor horticole determină încetinirea proceselor metabolice ale acestora prin diminuarea vitezei reacţiilor biochimice. reprezentând energia termică transmisă lor de mediul înconjurător. temperaturile critice determină brunificarea internă şi opărirea moale. pot mări eficacitatea acţiunii frigului. O refrigerare corespunzătoare presupune o eliminare rapidă a căldurii de câmp şi menţinerea produselor la o temperatură optimă scăzută cât mai constantă. Temperaturile scăzute au un efect bacteriostatic. Temperaturile optime de păstrare sunt standardizate şi depind de numeroşi factori: specie. pete decolorate şi brunificări. iar durata de supravieţuire a produselor este prelungită. în condiţii de atmosferă normală şi ventilaţie activă sau în condiţii de atmosferă modificată (AC= atmosferă controlată sau în varianta ULO= ultra low oxygen/oxigen ultraredus). prin accentuarea fenomenelor de evoluţie în depozit (maturare. În utilizarea refrigerării apar şi insuccese. la tomate defecte de culoare şi înmuiere. încolţire) şi biodegradare (boli de depozit). soi. sunt menţinute şi conservate. iar în unele cazuri de gradul de maturare al produselor. Depăşirea nivelelor superioare de temperatură determină reducerea semnificativă a duratei de depozitare.. Viteza de răcire prea mare provoacă un şoc termic ducând la scăderea turgescenţei şi mărirea permeabilităţii membranelor celulare. La unele fructe. Fermitatea structo-texturală. La mere. Diversele tratamente fizice (UV. glucide totale. aciditate). compoziţia chimică (umiditate.În momentul recoltării. Intensitatea respiraţiei. raportul glucide/aciditate sau conţinutul în vitamina C. refrigerarea opreşte temporar procesul de maturare. Deranjamentele fiziologice (fiziopatiile) cauzate de frig se manifestă în momentul depăşirii unor temperaturi minime critice şi depind de specia sau soiul la care se produc. Pierderile ireversibile de umiditate produc în cele din urmă scăderea turgescenţei. numită căldură de câmp. produsele horticole conţin o anumită cantitate de căldură. transpiraţie. sau evoluţii specifice cum ar fi fluidizarea ceridelor cu 177 . a solubilităţii substanţelor şi a permeabilităţii membranelor celulare. Activitatea unor enzime se dereglează sau se blochează. cu efecte pozitive asupra valorii nutritive. la castraveţi şi pătlăgele vinete. continuarea evoluţiei produselor şi activitatea microorganismelor sunt încetinite. Răcirea de lungă durată duce în final la pierderea calităţii produselor care nu au fost comercializate la momentul oportun. radiaţii ionizante) sau chimice aplicate după recoltare. aspectul şi calitatea în general. dacă ne referim la culoare. veştejirea şi zbârcirea. pierderea umidităţii prin transpiraţie. iar temperatura pe care o au oscilează în mod frecvent între 15-300C. Caracterizată succint sub raportul avantajelor.

75 m/s. γ i = densitatea aerului interior (kg/m3).aspect uleios pe suprafaţa merelor. 9. Agenţii de răcire sau sursele de frig Răcirea se produce şi se transmite. precum şi de diferenţa de temperatură între exteriorul şi interiorul spaţiului de depozitare. Refrigerarea induce produselor o oarecare dependenţă de menţinerea condiţiilor frigorifice pe parcursul întregii valorificări. Viteza curentului de aer atinge în coşurile verticale valori de 0. k = coeficientul aerodinamic pentru pereţi (+0. g = acceleraţia gravitaţională (9. Refrigerarea cu aer. circuit închis (răcirea mecanică) are loc în maşini.81 m/s2). B. cu două categorii : . p = presiunea barometrică (exprimată în kg/m2).Aerul rece este un agent de răcire natural. gheaţa hidrică naturală). în depozitele cu ventilaţie mecanică.6 pentru expunere la vânt.1-0.3. h = înălţimea (ml) până la zona neutră (zona unde P=p).3. canale şi camere de aer etc. -0. 178 . în marea majoritate a metodelor şi procedeelor. γ e = densitatea aerului exterior (kg/m3). kV 2γ e P = p+ + h(γ e − γ i ) (Kg/m2) 2g P = presiunea însumată a aerului care are tendinţa să circule. Ventilaţia activă se efectuează fie prin aspiraţie directă. Este metoda cea mai răspândită datorită accesibilităţii sale. în depozitele frigorifice. spre deosebire de aerul racit. gheaţa carbonică şi unele gaze lichefiate (agenţi criogenici). . Există şi procedee/metode de răcire fără agenţi frigorifici. Constituie totodată o cale de economisire a energiei electrice. fie în amestec prealabil cu aerul din amenajările sau construcţiile destinate păstrării produselor.artificiali (aerul răcit. 9. Ventilaţia naturală organizată beneficiază de amenajări care permit activarea tirajului de aer: coşuri de ventilare cu deflectoare. gheaţa hidrică industrială.naturali (aerul rece. vidul). sensibilizându-le la contactul cu parametrii mediului ambiant.iar cu folosire mai puţin frecventă amestecurile frigorigene.3 pentru ferit de vânt). grătare. instalaţii şi agregate frigorifice.5-1.4 m/s şi este influenţată de regimul vânturilor din zonă. circuit deschis.1. Refrigerarea cu aer rece este practicată în nopţile răcoroase de toamnă / primăvară. apa răcită. Ventilaţia naturală pasivă realizată în amenajările şi depozitele neutilate are o viteză a curentului de aer de 0. Agenţii de răcire pot fi utilizaţi în: A. prin intermediul unor agenţi de răcire. sau în anotimpul friguros.

Se ţine seama de temperatura şi umiditatea aerului exterior. în prezent utilizarea gheţii hidrice este limitată la prerăcirea unor produse şi la transportul acestora în condiţii optime. iar în străinătate (mai ales SUA) pentru piersici. 9. 9. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială (industrială) are şi ea o aplicabilitate restrânsă de modul cum se realizează răcirea. morcovi. pepeni. iar tehnologiile utilizate sunt bazate fie pe imersie. ţelină. energetic şi ecologic. 9. mai ales când se utilizează unele produse dezinfectante. ∆ t = diferenţa de temperatură produse (t10C) . Q=α S∆ t (Kcal/h) Q = cantitatea de căldură transferată (W/h sau Kcal/h). fructe de arbuşti) sau ambalate într-un mod mai deosebit. prin creşterea valorii α . Viteza aerului răcit determină durata procesului de scădere a temperaturii. Deşi viteza de răcire este superioară.3. broccoli. transport şi comercializare sub protecţia frigului artificial. sparanghel. păstrarea şi manipularea acestora. care cere o dotare tehnică superioară (vezi 179 . realizându-se în proporţie preponderentă prin fenomenul de convecţie termică. Gheaţa industrială sub formă de blocuri sau mărunţită (top icing) se foloseşte în tehnologiile noastre actuale de valorificare a fructelor de arbuşti fructiferi şi a boabelor de mazăre batozată care se transportă pentru industrializare.4. Viteza aerului ventilat mecanic este corelată cu coeficientul de recirculare a aerului şi cu capacitatea ventilatoarelor. În plus apare o sensibilizare la contaminări fungice şi un anumit grad de poluare a apei. tomate. în care evoluează tehnologiile frigorifice moderne. fie pe pulverizarea cu duşuri (hydroaircooling).2. convecţia termică fiind forţată prin intermediul ventilatoarelor.3. până la o valoare limită care este impusă de factorul economic.3. ridichi etc. Obţinerea gheţii naturale şi fabricarea gheţii hidrice industriale. Refrigerarea în vid (vacuum cooling) este o metodă modernă utilizată mai ales la prerăcire. acest procedeu nu este compatibil cu unele produse foarte sensibile (legume de frunze. α = coeficientul de convecţie termică (depinde de suprafaţa produsului) (Kcal/m2h0C sau W/m2K) s = suprafaţa de transfer termic a produsului (m2). conopidă. depozitare frigorifică. Unele produse crapă în contact cu apa. precum şi de durata ventilării pe faze de păstrare. Coborârea temperaturii produsului în contact cu aerul răcit depinde de modul de ambalare şi de transferul termic. Refrigerarea cu aer răcit poate fi folosită în fazele de prerăcire (air cooling). având o aplicabilitate mai restrânsă.aer răcit (t20C). Utilizarea apei răcite frigorific (hydrocooling) se face în circuit deschis sau închis.3. trebuie permanent evaluate în contextul tehnologic. prune. evitându-se deshidratarea şi şocul termic. Mult utilizată în urmă cu decenii. anume prin absorbţia căldurii necesare topirii (80 kcal/kg). varză. Refrigerarea cu apă rece sau răcită se practică în fazele de prerăcire sau de transport.

cu capacitate de răcire de 5-20 t/oră.0 O evaporare de 1% din masa produsului. sau au o utilizare mai limitată. pierd o parte din apa liberă prin evaporare. sub formă de vapori de apă.5 0 Volumul masic al apei (m3/kg) 1. (după Niculiţă. Alţi agenţi de răcire. fasolea verde. Pentru a răci o căpăţână de salată de la 200C la 30C.1 5. Se folosesc în mod complementar.5. ) Presiunea barometrică (mmHg) 760.9. există relaţia: Q M= lvap Tabelul 9. temperatura de fierbere a apei este de 1000C. iar scăderea de temperatură este diferenţiată pe categorii de produse (salata se răceşte în 17 minute de la 20 la 00C.3.1).500 ore utilizare/an. căpşunele se pretează mult mai bine la acest procedeu decât multe fructe. M(kg) fiind masa apei vaporizate din produs. permite o coborâre a temperaturii cu 6 0C.0 10.cap. Viteza de răcire depinde de viteza de evaporare. temperatura de fierbere a apei (0C) şi volumul ocupat de 1 kg vapori de apă (m/kg). iar lvap(kcal/kg) căldura medie latentă de vaporizare a apei la presiunile corespunzătoare şi ∆ t 0C. La presiune barometrică normală. se realizează una dintre cele mai moderne tehnologii de valorificare. mai ales pentru produsele gata ambalate.50 186. Metoda este preferată numai în cazuri verificate de experienţa anterioară şi se aplică doar atunci când este indicată în mod specific.6. Eficienţa economică impune folosirea de unităţi mobile. apa poate fierbe la 00C.6 Temperatura de fierbere a apei (0 C) 100. Uneori se recomandă o umezire exterioară.5 1. care este proporţională cu raportul suprafaţă /volum şi cu gradul de afânare al produsului. iar 1 kg de vapori de apă ocupă un volum de 1. Căldura necesară (597 kcal/kg sau 625 W/kg la 00C şi 4. în timp ce volumul ocupat de 1 kg de vapori de apă creşte foarte mult.2. este necesară evaporarea a 3% din umiditatea sa totală. sparanghelul. Dependenţa între presiunea barometrică (mmHg). conopida. cu 500-1.. Produsele horticole bogate în apă. Avantajele constau în răcirea uniformă. Temperatura de fierbere a apei scade odată cu scăderea presiunii. înainte de răcire pentru a evita un dezechilibru. Legumele de frunze. 180 .1. La numai 46 mmHg. P.0 11. Prin asociere cu păstrarea ulterioară la presiune scăzută (LPCA=low pressure controlled atmosphere) în ambalaje peliculare semipermeabile la gaze. 1986. dar piersicile în 30 minute de la 18 la 140C). Durata răcirii este de numai 15-30 minute.4.1 4.0 206.68 96.). 9.6 mmHg) pentru evaporare este preluată de la produsul care se răceşte. plasate într-un spaţiu etanş cu presiune scăzută. mai ales drupacee.68 m3 (tab. Notând cu Q (kcal) cantitatea de căldură preluată din mediu necesară răcirii produsului cu ∆ t0C.

Domeniul de utilizare este restrâns de mijloacele de transport. A. Solubilizarea sau dizolvarea acestor substanţe se face cu absorbţie de căldură. în care sunt supuse unor temperaturi scăzute soluţii hidrice (apoase) ale anumitor săruri. depăşite din punct de vedere tehnic şi energetic. iar în prezenţa apei în stare solidă intervine şi aportul termic negativ al căldurii necesare pentru topire. CO2.3.4. la amestecuri mai complexe. până la îngheţul definitiv. Diversitatea se datorează nu numai cerinţelor de optimizare tehnică (randament energetic. 9. folosind o supapă de reglaj. Între avantaje. -cu absorbţie (comprimare termochimică). complexitate) sau economică. De la amestecuri simple cunoscute (1 parte gheaţă sfărâmată + 2 părţi NaCl). N2 sau chiar freonul R12). Ea separă sub formă de cristale. în aceleaşi vase etanşe care sunt mereu folosite prin congelare repetată. Acestea au constituit o alternativă de prelungire a duratei de utilizare pentru gheaţa hidrică. dar şi problemelor ecologice care impun limitarea poluării.Amestecurile frigorigene (refrigerente) se realizează între mai multe substanţe. temperaturile pot coborî cu 120 până la 450C.cele mai folosite. acumulând frig. Dioxidul de carbon lichid are o capacitate frigorifică mai mică decât gheaţa uscată (65 Wh/kg la 00C). având o căldură latentă de topire de 137 kcal/kg. a descris agenţii frigorifici utilizaţi în circuit deschis. Procedeele în circuit închis (ciclu mecanic) sunt : -cu comprimare (compresie) mecanică de vapori . Presiunea din interiorul autodubelor sau vagoanelor CF este menţinută mai ridicată decât presiunea atmosferică. se menţionează faptul că nu udă produsele prin topire şi are efect inhibitor în biodegradarea şi în postmaturarea produselor.90C. Capacitatea sa frigorifică este de 174 Wh/kg (-78. care are loc la o temperatură situată mult sub 00C.1. Gheaţa carbonică (uscată) se topeşte la -78. Gheaţa eutectică se obţine în vase sau recipiente etanşe. Ambalaje unor băuturi se răcesc în mod automat la deschidere cu capsule care conţin agenţi criogenici. eficienţă. servesc la refrigerarea unor vehicule de transport. Maşinile şi instalaţiile frigorifice 9. mărime. care la dizolvare şi amestecare produc efect de răcire. Recent au apărut şi variante de utilitate casnică sub forma unor elemente (pungi din materiale speciale) care acumulează frig în congelator. fiabilitate. Este utilizată ca sursă de frig la răcirea vagoanelor CF. iar apoi sunt folosite la rândul lor ca sursă de frig în recipiente izoterme portative. Azotul lichid vaporizează la -1960C şi are căldura latentă de vaporizare 46 kcal/kg (116 Wh/kg pentru 00C). Capitolul 9. cu săruri sau anumiţi acizi.4.90C). Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului.Procedeele cu agenţi frigorifici sunt încă utilizate în proporţie predominantă. autodubelor sau containerelor izoterme. 181 . prezentând unele dificultăţi în procurare /mânuire şi impunând măsuri de protecţia muncii specifice. Gazele lichefiate (numite tehnic agenţi criogenici. prin vaporizare în sistem deschis.

pentru a servi la reluarea ciclului. Prin comprimare. 1824). 9. pV presiunea evoluează concomitent cu temperatura. se folosesc diagrame diferite: -diagrama p-V (presiune-volum). trebuie să le mărim presiunea. fenomene termomagnetice. T Pentru a explica procesele care au loc într-o instalaţie frigorifică. fie un ciclu frigorific real). La un volum constant. Carnot. prin condensare. vaporii se supraîncălzesc. N. efectul demagnetizării adiabatice. Ciclul de transfer reversibil. fenomene termomagnetoelectrice. 9. unele în curs de introducere sau testare (efectul de desorbţie.). efectul Ranque.). Aici vaporii trebuie aduşi iar la starea lor iniţială lichidă. Compresorul efectuează comprimarea lor. absorbind căldura. temperatura (T) şi volumul (V) sunt parametrii de bază ai unui gaz şi legea gazelor perfecte exprimă interdependenţa între ei. care pot prezenta fie un ciclu frigorific ideal. Ciclul de funcţionare al instalaţiei firgorifice cu comprimare mecanică. numită căldură latentă de vaporizare (la 760 mmHg). care utilizează în răcire:-fenomene termoelectrice (exemplu efectul Peltier). Transferul de căldură se poate face în mod natural numai de la un corp cu temperatură mai ridicată la un corp cu temperatură mai scăzută (principiul al doilea al termodinamicii. amoniacul (sau freonii) în stare lichidă se evaporă într-un circuit închis. Presiunea (p). cantitatea de energie necesară pentru a transforma un litru din stare lichidă în stare de vapori este de 539 kcal (627 W). se poate realiza numai cu un consum de energie exterioară (ciclul Carnot reversibil). În cazul apei. respectiv horticole. Pentru ca vaporii să se poată condensa la temperatura obişnuită.(fig. Agentul frigorific transportă căldura încorporată prin evaporare. în cadrul ciclului reversibil. adică de la un corp mai rece către un corp mai cald. 182 . consumând energia necesară acestui proces. Trecerea unui fluid din stare lichidă în stare gazoasă necesită căldură. prin acelaşi circuit închis (de conducte). către alt spaţiu aflat la exterior. -diagrama log P-i (logaritmul presiunii-entalpie specifică. fiind evacuat sub formă de gazoasă.B.L. -diagrama T-S (temperatură-entropie* specifică). fenomene fizice de altă natură. În instalaţiile frigorifice. Pot fi enumerate foarte multe variante.4. efectul magnetocaloric în supraconductoare etc.Absorbţia de căldură se produce datorită destinderii (detentei) fluidului.2. Răcirea şi condensarea au loc într-un condensator.Procedeele fără agenţi frigorifici sunt mai puţin folosite în valorificarea produselor vegetale. Răcirea are loc într-un spaţiu în care temperatura este menţinută mai scăzută decât cea de la exterior.2. prin intermediul unui detentor. = constant.S.

**Un proces sau un fenomen adiabatic are loc fără schimb de energie (primire sau cedare de căldură) cu exteriorul. Diagrama ciclului frigorific real El are loc astfel: 183 . evoluţia proceselor care se produc în ciclul Carnot inversat. 4-1 evaporarea izotermă încheie ciclul. Diagrama ideală T-S pentru ciclul Carnot inversat Rezumându-ne la diagrama ideală T-S (fig.9. Într-un proces reversibil închis.2.) se abate de la ciclul teoretic (ideal). J/K x kmol (entropia molară).3. sau J/kg x K (entropia unităţii de masă). 1887) printr-o relaţie care reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al termodinamicii pentru procesele reversibile. Clausius.) care modelează teoretic.9. *Entropia (S) este definită (R. Ea se exprimă în J/K (entropia sistemului).Figura 9. Figura 9. variaţia entropiei este nulă. în care are loc scăderea temperaturii de la T la T0 şi agentul frigorific cedează de fapt lucru mecanic. Cu ajutorul entropiei se defineşte calitatatea unui proces termodiamic. cu consum de lucru mecanic. Ciclul frigorific real (fig. deoarece are loc în condiţiile concrete oferite de o instalaţie funcţională. în condiţiile în care entropia specifică revine la nivelul iniţial.2. constatăm că pentru realizarea schimbului de căldură.3. 2-3 condensare izotermă în condiţiile în care entropia specifică scade şi temperatura mediului exterior este mai mică decât T. La procesele reversibile deschise. 3-4 destindere (detentă) adiabatică. variaţia entropiei specifice poate fi calculată. agentul frigorific evoluează în 4 timpi: 1-2 comprimare adiabatică**de la temperatura T0 la o temperatură ridicată de comprimare T.

4. 2-2' răcirea vaporilor supraîncălziţi refulaţi în condensator. R. Ciobanu. 3'-4' destindere izentalpă*** la instalaţiile cu subrăcire. 1984) Schema simplificată a unei instalaţii frigorifice multifuncţionale este redată în figura 12. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice.4. care este mediul exterior. etilenglicol etc) cu punct de îngheţ foarte coborât (solă). Procesul se desfăşoară cu un consum de lucru mecanic. prin însuşi agentul frigorific din vaporizator (evaporator). M.1-2 comprimare adiabatică în compresor. 9.. într-un spaţiu mai cald... I. Agentul frigorific (amoniac sau freoni) absoarbe în momentul vaporizării.indirect prin intermediul unui circuit răcit de vaporizator. Aspecte generale Instalaţiile frigorifice funcţionează ca pompe de căldură. 4'-1 sau 4-1 vaporizarea agentului frigorific la presiune şi temperatură constantă. prin destindere la o presiune mai scăzută. . ***Un proces izentalp se desfăşoară în condiţii de entalpie constantă. cu care are o suprafaţă relativ mare de contact cu mediul ambiant şi este construit pentru a favoriza transferul şi eliminarea căldurii în exterior. căldura latentă de vaporizare din spaţiul unde se produce acest fenomen. care sunt apoi refulaţi în stare supraîncălzită. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă (după Burzo. 3-3' subrăcire în subrăcitor. 9. 184 . în care circulă un agent intermediar de răcire (soluţie salină cu CaCl2. Căldura acumulată este apoi eliminată în 2 etape.5. Gazul se răceşte şi condensează în condensator.3. În practică. 3-4 destindere izentalpă la instalaţiile fără subrăcire. 2'-3 condensare în condensator. În compresor are loc comprimarea vaporilor de agent frigorific. Klauss. tipul de răcire care se produce poate fi : -direct. deoarece transferul de căldură are loc dintr-un spaţiu mai rece care se răceşte în continuare.

R. care îi asigură din punct de vedere tehnic o funcţionare fiabilă.4. Schema generală a unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă. aşa cum am arătat. Depozitele frigorifice pentru produsele horticole utilizează instalaţii centralizate cu răcire directă de tip industrial. a-compresor frigorific. b-separator de ulei. Subrăcirea agentului frigorific în subrăcitor (e) permite creşterea eficienţei frigorifice (ε ).03-0. o centrală frigorifică sau chiar o instalaţie monobloc prezintă detalii constructive şi posibilităţi de reglare-programare care-i amplifică mult numărul componentelor. Lm Lm Lm Lm Ventilul de laminare (f) permite refularea. Instalaţiile frigorifice pot fi individuale (monobloc). = 0. M. mai este intercalat un separator de lichid (h). Vaporizarea agentului frigorific subrăcit determină o absorbţie de căldură (căldură de vaporizare) superioară (q0' = q0 +qsr. 9.5 ori mai redus decât cantitatea de căldură extrasă (q0) din mediul răcit (ε = q0/Lm.Ciobanu. economice. în paralel cu compartimentarea celulelor supradimensionate. care reprezintă o soluţie de modernizare. g-vaporizator. e-subrăcitor de lichid. I. cu producere de frig (absorbţie de căldură). care folosesc amoniacul (NH 3) drept agent frigorific. sau centralizate. care are loc. c-condensator. De la compresor (a) fluidul frigorific circulă la separatorul de ulei (b) care separă picăturile antrenate de vaporii refulaţi. f-ventil de laminare. pentru fiecare celulă.) prezintă şi alte componente. După trecerea în stare lichidă în condensator (c). d-rezervor de lichid. Factorii de climat ai spaţiilor răcite 185 . de dimensiuni modeste.4. h-separator de lichid i-pompă pentru agentul de răcire intermediar Instalaţia frigorifică cea mai simplă (fig. prin deservirea răcitoarelor din celule de către o centrală frigorifică unică. injectarea în jet foarte subţire a agentului frigorific în vaporizator (g) unde se produce destinderea.Figura 9. unde ciclul se încheie...04).6. Pe parcursul recuperării şi antrenării către compresor. Faţă de un agregat de răcire simplu.5). agentul frigorific ajunge în rezervorul (d) destinat acumulării. care asigură separarea eventualelelor picături de agent frigorific nevolatilizat (Burzo. precum şi calitatea utilităţilor care le oferă. unde qsr este absorbţia de căldură suplimentară datorită subrăcirii).. Lucrul mecanic (Lm) consumat în instalaţiile frigorifice uzuale exprimat în echivalent caloric este de 3. care aduce creşterea eficienţei frigorifice la ε ' (ε ' = qo ' qo + qsr qsr qsr = =ε + .1984). ε = 3. au existat de-a lungul timpului şi diferite tipuri de agregate monobloc. înaintea repunerii sale în circuit. Klaus.5-4. În paralel. 9. de la marca TRANE cu consum energetic ridicat şi până la agregatele moderne capsulate.5-4.

Microclimatul din amenajările şi din depozitele simple. rădăcinoase. în corelaţie cu ceilalţi factori de microclimat. Căile de acces ale aerului sunt închise temporar.Ventilaţia se poate realiza conform cerinţelor specifice. Răcirea vracului este treptată (la cartofi va permite cicatrizarea rănilor). in funcţie de produs (cartofi. care au contact cu exteriorul. 9. Grosimea straturilor de pământ şi de paie. prin îngroşarea stratului protector în timpul iernii. le fac potrivite pentru zonele friguroase. aerisite în anotimpul friguros doar în perioadele cu temperaturi peste -50C. cameră de aer. varză etc). în anii sau perioadele cu temperaturi deosebit de scăzute. La spaţiile cu ventilaţie naturală care au pereţii dubli şi amenajări specifice (grătare. Bordeele şi beciurile îngropate. Circulaţia şi compoziţia aerului sunt determinate de ventilaţia naturală existentă. parametrii aerului exterior şi tipul constructiv. sau prea multă umiditate. obloane reglabile. Ulterior. există posibilităţi de reglare parţială a parametrilor debitului de aer.C. prea frig. verificarea periodică a produselor şi exploatarea eficientă a dotărilor. menţin un microclimat rece. coşurilor de ventilaţie şi uşilor. Pentru ceapă se recomandă amenajarea de macrosilozuri în spaţii acoperite. urmată de păstrarea propriu-zisă. cuprinzând reglarea şi controlul factorilor pe faze de depozitare distincte. umiditatea relativă. menţinerea unei umidităţi cât mai scăzute devine o preocupare predominantă.6. Din studiile I.C Braşov (1970-1997) rezultă că în multe cazuri pierderile la păstrare au fost mai mici în condiţiile Transilvaniei la silozurile fără aerisire (şanţuri). completată de astuparea coşurilor de ventilaţie în perioadele cu temperaturi foarte scăzute.Climatul acestor spaţii are următorii parametri determinanţi: temperatura. {anţurile şi gropile asigură protejarea contra temperaturilor scăzute a unor produse horticole rezistente la păstrare. pe tot parcursul anotimpului rece. precum şi lipsa aerisirii. dacă la exterior este prea cald. prin acoperirea care se face treptat toamna. prin intermediul ferestrelor. Tot din lucrările menţionate se poate reţine aspectul folosirii în gospodăriile individuale a gunoiului de grajd la protejarea suplimentară a unor silozuri.1. Cu cât un sistem de depozitare este mai eficient. Umiditatea relativă este condiţionată de un ansamblu de factori: activitatea fiziologică a produselor. la parametri favorabili păstrării produselor.P.cu atât acesta permite urmărirea diferenţiată pe specii şi grupe de soiuri a tehnologiilor de păstrare standardizate. circulaţia activă şi compoziţia aerului. Macrosilozurile posedă dotări care permit accesul forţat al aerului rece din exterior pentru durate scurte de timp. Regimul termic este dependent de temperatura exterioară. 186 .iar faza preliminară va urmari uscarea suplimentară. Inerţia termică a pereţilor contribuie la atenuarea variaţiilor de temperatură. decât la silozurile obişnuite. Silozurile dispun de unele posibilităţi reduse de influenţare a factorilor de microclimat. canale de evacuare).

5/0. 2-4 zile) toamnă (18/200C). Tabelul 9. răcire (± 10C.9.9.3. Extremele pozitive sau negative sunt atenuate printr-o izolare mai bună şi printr-un regim dirijat de acces al aerului. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică.UI) TE<-30C. cartof toamnă consum 14 zile). iar ultimele 6/8 ore chiar 400C) Obs.50C. 60 zile). Tuberculii de cartof. tratament termic (ultimele 2 săptămâini 25-350C. răcire (4/100C. păstrare (3/50C.: durata zilnică de ventilaţie şi umiditatea relativă a aerului sunt specifice Produsul pentru a evita îngheţarea produselor sau apariţia condensului. 7-14 zile) zvântare-uscare (20/250C. cu două săptămâni înainte de plantare arpagic (bulbi) (25/300C). impune în mod frecvent recircularea internă. usturoi sau arpagic se păstrează în condiţii de ventilaţie activă specifică. Dependenţa de parametrii climatici exteriori poate fi atenuată. întocmite pentru o anumită localitate (fig.4. 120-150 zile).2. în funcţie de parametrii de microclimat din interior.3). max.). Tabelul 9.). vindecare şi cicatrizarea rănilor (13/180C.9. 28 zile).6.UE) . sau amestecul proporţional cu aerul din celulă.5. 1/20C). 90-180 zile) zvântare-uscare (25/300C.4. preîncălzire (8/120C. prin planificarea fazelor alternative de ventilaţie activă pe baza diagramelor (izoplete) ale temperaturilor medii decadice. 2-3 zile). Folosirea aerului exterior rece şi de umiditate variabilă.interior (TI. Dirijarea temperaturilor în ventilaţia mecanică la unele produse pe faze de păstrare distincte (conform STAS) Fazele de păstrare specifice (temperatură 0C şi durată zile) zvântare (10/200C. 8-12 zile). (după Niculescu şi Stoianovici. iarnă (-1. păstrare (usturoi (bulbi) 1/+1. (tuberculi) pregătire pentru desilozare (8/100C. răcire (14/200C.indiferent de umiditate TE>-30C UE<UI darTE<TI UE=UI Absorbţie din exterior îngheţ da da Recirculare internă da nu nu Amestec proporţional îngheţ la TE<00C la TE<00C 187 . 28-56 zile). bulbii de ceapă. Amenajările constructive şi dotările acestora le asigură folosirea mai eficientă a frigului natural la răcirea produselor. Absorbţia din exterior este posibilă doar atunci când diferenţele de temperatură şi de umiditate între aerul exterior şi aerul din interior sunt reduse (tab. 150-180 zile).5 0C.9. ceapa (bulbi) păstrare (00± 1. 3-5 zile). presupunând faze de temperatură distincte în funcţie de starea produsului şi desfăşurarea procesului de păstrare (tab. Folosirea aerului rece din exterior în răcirea tuberculilor de cartof. 1977) Comparaţie între parametrii temperatură şi umiditate ai aerului exterior (TE. primăvara (0/20C evitând cu orice preţ valori peste 3/5 0C).

Figura 9. modificat sau controlat după necesităţi. viteză şi coeficient de recirculare prescrise de standarde.6.5.TE∼ TI TE>TI (∆ T mică. Microclimatul din celulele frigorifice poate fi complet dirijat. Izopleta temperaturilor medii decadice orare din Iaşi în perioada septembrie-mai 1946-1976 188 .3. În variantele optimizate sub raport energetic este inclusă şi folosirea frigului natural cu precădere în perioadele când temperatura exterioară este apropiată ca valoare de temperatura interioară cerută (TE-TI). Aerul condiţionat are o temperatură. umiditate. sub 50C) UE>UI UE<UI UE=UI UE>UI UE<UI UE=UI la TE>+50C zvântare cazul ideal pericol condens vindecare răni condens condens condens da nu nu da da da da da nu nu nu nu la ∆ T <30C la ∆ T <30C condens condens UE>UI TE>TI (∆ T >50) indiferent de umiditate 9.

. din diferite motive. este bine să protejăm cu o folie primul rând de ambalaje care vin în contact cu aerul rece. acesta absoarbe o parte a umezelii din celulă. iar tratarea aerului pentru condiţionare (încălzire. fenomen care este în acest caz provocat şi dorit. se măsoară şi se dirijează. în contact cu produsele. gutui). la care se adaugă pierderile prin pereţi sau tavan) (Potec. 1983 şi Burzo. realizarea acesteia nu pune probleme tehnice deosebite.diferenţa între temperatura iniţială şi temperatura de păstrare q .Calculul necesarului de frig trebuie să cuprindă mai multe aspecte: răcirea aerului din celulă.. Pentru produsele care solicită o umiditate a aerului moderată (struguri. I. deoarece prin uşoara sa creştere de temperatură. Umiditatea se previne şi prin depozitarea de produse bine uscate (bulboase). Atunci când. căldura specifică şi căldura fiziologică degajată de respiraţie: Qn = (Mpcp + Maca)∆ t + MpqZ (J) Qn este necesarul de frig pentru răcirea produsului de Mp (kg) şi ambalajelor de Ma (kg). Cu toate acestea. usturoiului. uscare). Relaţia temperatură-umiditate se determină prin calcule. nu suntem siguri de uniformitatea şi de constanţa în funcţionare a instalaţiei frigorifice. Dirijarea umidităţii relative este necesară şi ea în funcţie de specie. 1984). dar şi menţinerea nivelului scăzut de temperatură (compensarea pierderilor prin circulaţie pe uşi.perioada de răcire (zile).5-0. Coborârea temperaturii aerului de răcire nu trebuie să se facă în această situaţie pe seama micşorării nejustificate a temperaturii elemenţilor vaporizatorului (eavaporatorului). amestec. pentru a nu fi afectate de condens prin încălzire şi răcire repetată.7 m2/m3 celulă). Uscarea aerului (dorită la păstrarea cepei. Pentru produse. iar ambalajele acestora vor îndeplini aceleaşi condiţii. I. în proiectarea şi dimensionarea instalaţiilor de frig se ţine seama de suprafaţa de schimb necesară a elemenţilor de răcire (0. Cp şi Ca sunt căldurile specifice ale produselor şi ambalajelor (J/kgK) ∆ t . nucilor) se face printr-o prealabilă condensare a vaporilor de apă în bateria de răcire. iluminat. umiditatea relativă (UR) se micşorează prin condensare şi formare de chiciură (brumă) la răcitor. simplă sau complexă. în celulele etanşe şi la temperatura frigorifică solicitată. este realizată folosind formulele şi 189 .media căldurii degajate zilnic prin respiraţia produsului (J/t/24h) Z . răcire. prezenţa umană şi motoare în funcţie. răcirea produselor (în vrac sau ambalate) şi eliminarea căldurii degajate în respiraţia produselor. Aerul bine răcit are un efect de uscare. urmată de reglarea temperaturii. necesarul de frig se determină proporţional cu masa. cu scopul de-a compensa suprafaţa redusă (∆ t nu va depăşi 5-60C). umidificare. În caz contrar. Pentru produsele care cer o umiditate relativă de peste 90% este necesară folosirea dispozitivelor numite umidificatoare (de diferite tipuri) sau a unor măsuri tehnologice speciale.

în vitamine din complexul B şi săruri minerale (K. au gust plăcut.t). chiar dacă această lucrare s-a efectuat înainte ca fructele să fie ajuns la maturitatea de consum. lichior. CAP.1 g/100 g aciditate titrabilă exprimată în acid citric. congelate sau preparatele de cofetărie. m3/h/volumul celulei de păstrare = schimburi aer/h). fiind încetinită la 20°C ziua şi 10°C noaptea şi favorizată la 25°C ziua şi 15°C noaptea.8-1. cât şi posibilităţilor diverse de industrializare ca: sirop. Schimbarea culorii căpşunelor spre cea roşie strălucitoare este influenţată de temperatură. la numai câteva zile. 190 . Ca Mg).diagramele de stare cunoscute. sunt cele mai apreciate din punct de vedere organoleptic. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor Valoarea alimentară şi tehnologică a căpşunelor se datorează conţinutului în glucide (7-8%). vitamina C (60-70 mg/100 g). căpşunele continuându-şi procesele de maturare şi după ce au fost recoltate. Depozitele moderne dispun de aparatură automată de măsurare şi reglare. Recoltarea. Momentul optim de recoltare se conturează când pe aproximativ 75% din suprafaţa fructului s-a format culoarea tipică soiului. La acestea se mai adaugă timpurietatea apariţiei fructelor care sunt aromate. fiind mult solicitate pentru consumul în stare proaspătă. X. dulceaţă. ceea ce le reduce capacitatea de păstrare. jeleu. compot. Fructele cu 7-10% glucide şi 0. însă perisabilitatea lor ridicată limitează perioada de păstrare după recoltare. Circulaţia aerului se exprimă prin debitul specific (m3/h.1. uşor alterabilă. de 3-4 ori mai mult decât merele. Fructele destinate consumului imediat sau industrializării pot fi recoltate chiar la maturitatea de consum. Sunt fructe ce prezintă o epidermă foarte subţire. au o respiraţie foarte intensă. prin coeficientul de recirculare (volum recirculat/volumul celulei de păstrare = recirculări/h) şi prin coeficientul de reînnoire (volum aer exterior introdus. sensibilă.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A CĂPŞUNELOR ŞI A FRUCTELOR DE ARBUŞTI FRUCTIFERI 10. P. însă datorită fermităţii scăzute trebuie evitate manipulările repetate. gem.

fără calibrarea. după aceeaşi perioadă au ajuns la 1. au loc scurgeri de suc şi se alterează repede. precipitaţii sau radiaţia solară. folosind sistemul „flow-pack”. în care sunt separate prin spaţii de siguranţă. acţionate manual care sunt prevăzute cu o mică platformă pe care se aşează ambalajele goale şi cele cu fructe. cu mâna prin răsucire şi desprinderea cu caliciu şi peduncul de aproximativ 1 cm fără apăsarea sau strivirea fructului. În Italia. de exemplu. Ca ambalaje se folosesc lădiţele platou de 6-8 kg capacitate.5%. în cutii de carton. diametrul ecuatorial trebuie să fie de minim 25 mm. Pentru calitatea I. lăzi din lemn tipurile III şi IV.Aceasta trebuie realizată cât mai rapid după recoltare şi cu o viteză cât mai mare. Este contraindicată recoltarea. din material plastic. eşalonat la 2-3 zile. cum din păcate se întâlnesc pe piaţă. reamintind că alături de celelalte produse horticole proaspete. 191 . ce presupune însă existenţa culturilor înfiinţate şi întreţinute special. căpşuna este un organism viu. fiind admisă lipsa codiţelor şi a caliciului.Recoltarea se face manual. Pentru prelucrare. În Olanda. care degajă căldură şi pierde apă după recoltare. tipul C sau model I din material plastic. Cercetările realizate în acest sens au arătat că după 2 ore la 15-20°C. iar la calitatea II-a minim 20 mm. numai pe timp frumos. Prerăcirea. prin sistemul „tradiţional” în celulă sau tunele special amenajate pentru ventilaţia cu aer forţat în depresie. Ca ambalaj de recoltare se folosesc coşuleţe din material plastic. este prima tehnică ce trebuie să se integreze „lanţului de frig”. atât persoana care recoltează. În multe ţări se practică în acest scop. pentru a evita strivirile şi a permite circulaţia aerului. Căpşunele recoltate se pun în coşuleţe din material plastic pe calităţi şi separat pe calibre. cu multă atenţie. Manipularea trebuie efectuată cât mai operativ. odată cu ambalarea definitivă. cărucioarele fiind echipate şi cu o umbrelă care atunci când este deschisă protejează de insolaţia puternică. în 5-8 reprize. evitând insolaţia puternică. productivitatea fiind de 112 t/oră. recoltarea mecanică. deoarece în momentul valorificării fructele nu-şi mai menţin integritatea. realizând concomitent presortarea pe culori şi mărimi. Culesul se execută cu multă grijă. determinând astfel scăderi în greutate. fiind aşezate câte 32 de bucăţi. Eficientă este şi metoda „vacuum cooling” realizată la 3040 mm Hg şi temperatura de 2-5°C timp de 15-30 minute. specific valorificării produselor horticole excesiv şi foarte perisabile. iar ambalajele cu fructe se lotizează pe categorii. la recoltare se folosesc unele cărucioare cu 3 sau 4 roţi. cu capacitatea de 0. manipularea şi transportul căpşunelor în ambalaje de dimensiuni mai mari.5-1 kg aşezate în lăzi din lemn tipul VI (ambalaj suport). în timp ce la 25-30°C.5%. iar stratul de fructe nu va fi prea gros. fructele pot proveni dintr-o recoltare manuală în 2-3 etape. scăderile în greutate au fost de 0. la capătul rândurilor. cât şi ambalajele cu fructe de pe cărucior. protejând producţia recoltată faţă de praf. Staţionarea în câmp se face sub un adăpost temporar bine aerisit. coşuleţele din material plastic sunt învelite în peliculă perforată.

O metodă modernă. 10. Nivelul termic în „lanţul de frig” trebuie menţinut sub 5°C (nu se dezvoltă Rhizopus sp.8°C). practică. Pentru protecţia căpşunelor de la locul de producţie la depozite şi centrele de valorificare se folosesc mijloace de transport frigorifice sau izoterme. iar umiditatea relativă optimă a aerului variază între 85-90%. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi 192 . Menţionăm că această peliculă semipermeabilă permite un schimb selectiv de gaze şi vapori de apă cu mediul exterior. bine fixate. Durata de păstrare la temperatura de 0°C pentru căpşunele cal. care sunt mai dăunătoare pentru fructe chiar decât protecţia recoltei fără reducerea temperaturii.-a este de maxim 3 zile. Ambalajele cu fructe se aşează pe paletele cu montanţi. care la rândul lor se depozitează pe 1 sau 2 nivele. pe 8-10 nivele.I este de 3-6 zile.2. Valorificarea.Menţionăm că trebuie evitate salturile de temperatură sau răcirile succesive pe durata păstrării. utilizând pelicule din material plastic semipermeabil.Condiţiile de păstrare. evitând salturile de temperatură ce ar putea determina formarea de condens pe fructe sau ambalaj. prezenţa apei favorizând dezvoltarea agenţilor patogeni. Căpşunele se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală. acestea se comercializează împreună cu ambalajul.II. Păstrarea de scurtă durată. în coloană. loturile depozitate sunt menţinute într-o cameră de trecere. Pentru livrare. îmbogăţită în CO2 (rezultat din respiraţia fructelor) şi sărăcită în O2 (consumat în respiraţie). pentru păstrarea şi comercializarea căpşunelor în stare proaspătă este realizarea de ambalaje fiziologice. la temperatura de 4-10°C. nefiind admisă prezenţa altei specii horticole în celulă. în timp ce pentru cele de cal. în care ambalajele se aşează în stivă compactă. iar în cazul fructelor ambalate în coşuleţe din plastic.5°C. Valorificarea se face direct din ambalajele de transport şi depozitare. chiar 10 zile la unele soiuri. Temperatura optimă este cuprinsă între 0°C şi +2. în condiţiile unei umidităţi relative ridicate (90-95%) rezultate în urma transpiraţiei fructelor.) şi superior punctului de congelare (-0. concentraţie care manifestă şi un efect represor asupra dezvoltării agenţilor patogeni. pentru a evita formarea condensului. Se recomandă ca spaţiile în care se comercializează căpşunele să asigure o temperatură moderată de 8-15°C. .) şi realizează în interior o atmosferă modificată. Transportul. Pe durata păstrării este necesară o puternică recirculare a aerului (20-30 schimburi/oră) şi un control zilnic al fructelor. care se fixează peste ambalaj (tăviţe sau coşuleţe din polistiren etc. pentru a limita pierderile şi a prelungi durata de valorificare. însă după 2-3 zile atmosfera din interiorul ambalajului se stabilizează la 3-4% O2 şi 9-10% CO2. Această posibilitate de păstrare şi valorificare a căpşunelor trebuie să urmeze „lanţul de frig” pe toată durata fluxului tehnologic.

Afinele. Fe 0.10. Fructele afinului de cultură. cum sunt: glucide (1114%). Fe 1 mg/100 g) etc. Ca 10-20 mg. 10. cât mai rapid după recoltare. Ele se remarcă printr-un conţinut ridicat în substanţe nutritive. Maturarea fructelor în ciorchine are loc în ordinea formării lor şi anume de la bază spre vârful acestora. Recoltarea manuală trebuie efectuată numai pe timp uscat. de 2-4 ori mai mari decât cele ale afinului din flora spontană. gemuri.2. Maturarea fructelor are loc eşalonat şi se desfăşoară pe o perioadă de 4-7 săptămâni în funcţie de soi şi condiţiile climatice ale anului respectiv. care conţin cantităţi mari de vitamina C (180-200 mg/100 g produs proaspăt. Sunt foarte apreciate pentru valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor. contribuind la stabilirea calitativă a fructelor. evitând orele cu insolaţie puternică. iar pieliţa devine elastică la apăsare. Păstrarea fructelor este posibilă timp de maxim două săptămâni. care constituie un indice de calitate. Transportul la Secţia de industrializare se poate face în butoaie din lemn sau bidoane din material plastic de 100-200 kg capacitate. dulceţuri. Concomitent cu recoltarea se execută sortarea şi ambalarea. Cei care recoltează trebuie instruiţi pentru ca în timpul culesului să nu şteargă pruina de pe fructe. folosind mijloace auto frigorifice sau izoterme. siropuri. precum şi conţinutul ridicat de substanţe pectice (1-1. P 3O. din care se pot fabrica sucuri.2. săruri minerale (K 70-120 mg. Conţinutul ridicat în vitamina C stabilă. jeleuri. Se recomandă efectuarea prerăcirii la 5-8°C. lichioruri. Se poate începe recoltarea în momentul când 80-90% din fructe sunt mature.5…0°C şi 90-95% UR fiind necesar asigurarea „lanţului de frig” pe întreg fluxul de valorificare. sunt foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă sau ca materie primă pentru industria alimentară. Aciditatea ridicată de 1. care reduce „temperatura de câmp” a fructelor şi limitează pierderile. aşezate în lădiţe suport cu o capacitatea de 5-6 kg. afinată etc. Manipularea şi transportul în vederea comercializării trebuie realizate cât mai rapid. vitamina P. Ca 15-60 mg%.1.7-2. siropuri şi sucuri.5-1. folosind coşuleţe şi caserole cu o capacitate de până la 1 kg. glucide (5-14%) şi substanţe minerale (K 275-370 mg%. apelând la tehnologia cu aer forţat în depresie. la temperatura de –0.2%) le clasează printre materiile prime de mare valoare în fabricarea de gemuri. cu tufă înaltă. la cele negre).2 Coacăzele. P 8-10 mg. Se consideră că au atins maturitatea de recoltare când fructele capătă culoarea soiului. fructele căzând pe o prelată colectoare cu pereţii înclinaţi. Pentru industrializare se poate recolta mecanic prin vibrare. 193 . pentru a suporta manipularea şi transportul.3 mg%) etc.40 mg %. dulceţuri. în care alături de fructe se introduce un bloc de gheaţă de 20-25 kg. vitamina C (12-20 mg/100 g). antociani şi săruri minerale le conferă calităţi medicinale remarcabile (cu precădere coacăzele negre).1 g acid citric/100 g.

Astfel coacăzele roşii se pot păstra 2-3 săptămâni la temperatura de 0°C şi UR de 90% în timp ce coacăzele negre se menţin optim în aceste condiţii numai 1-2 săptămâni. Zmeura este caracterizată de faptul că nu are o perioadă de postmaturare. În cazul recoltării cu 5-6 zile înainte de maturarea deplină. folosind blocuri de gheaţă carbonică. din care se 194 . care să suporte manipularea şi transportul. la o temperatură de 5-10°C. până la 500 g (coşuleţe din material plastic.3. Recoltarea este eşalonată.. urmărind menţinerea boabelor întregi.). urmate de soiurile negre şi apoi de cele albe. carton ceros etc. în special soiurile roşii. O modalitate modernă de transport şi păstrare temporară a zmeurei o reprezintă tratamentul intensiv cu CO2. Ca ambalaje se folosesc coşuleţe din material plastic. evitându-se riscul tasării boabelor şi alterărilor microbiologice. de 2-3 zile în condiţii frigorifice la –0. răcirea fructelor. săruri minerale (K 220 mg%. gustul şi aroma ei fiind pe deplin definite numai în momentul maturării de consum. Atât pentru recoltare cât şi pentru păstrare se vor folosi numai ambalaje cu capacitate redusă. Păstrarea este de foarte scurtă durată. înălţimea stratului de fructe nedepăşind 15 cm. pentru a preveni infecţia cu Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) a fructelor supramaturate. se pot semiconserva prin supraconcentrare cu sirop de zahăr 30% sau prin congelare la –16°C. Având un conţinut ridicat de apă (83-84%). cu menţiunea că întreaga plantă are şi calităţi medicinale.0°C şi la UR 85-90%.5…. numai astfel putându-se asigura o bună circulaţie a aerului. se realizează şi sortarea pe calităţi şi grad de maturare. unele soiuri putâdu-se păstra chiar 7 zile. perforate la bază).2. fără caliciu şi receptacul. întârzierea cu 815 zile ducând la căderea fructelor şi la pierderea a 30-35% din producţie.Recoltarea coacăzelor roşii se face manual. deprecierea este accelerată când recoltarea se face în ore ale zilei cu temperatură foarte ridicată.2-0. nesaturate din ciorchini. cu o capacitatea de 0. Recoltarea coacăzelor negre se face la maturarea deplină. Coacăzele se comportă bine la păstrarea în stare proaspătă. Pentru păstrarea în stare proaspătă coacăzele se vor recolta întotdeauana cu rahis. datorită maturării eşalonate. magazie la subsol). vitamina C (25 mg/100 g). 10. Odată cu recoltarea. tuburi cu CO2 lichefiat. ţesuturi fragile şi o respiraţie foarte intensă. Păstrarea temporară.5 kg. coacăzele se pot păstra timp de 8-10 zile într-un spaţiu răcoros (pivniţă. direct în ambalajul în care ajunge la consumator. Mg 20 mg% etc. care atinge un nivel de până la 20%. Imediat după recoltare se recomandă efectuarea prerăcirii cu aer forţat în depresie. în 2-3 reprize. Valoarea alimentară şi tehnologică este dată de conţinutul în glucide (7-13%). urmată de expedierea operativă la beneficiar. Pentru industrialaizare. Ca 22 mg%. la 2-5 zile odată. care se aşează în lădiţe suport. Pentru consumul în stare proaspătă se recoltează manual.

) În multe ţări. siropuri.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR DRUPACEE (SÂMBUROASE) 11. ceea ce 195 . .Recoltarea pentru consumul în stare proaspătă se face la maturitatea deplină. Tehnologia de valorificare în stare proaspătăt a cireşelor Cireşele sunt foarte apreciate. se închid ermetic şi se păstrează la 2-3°C. aşa cum se întâmplă la alte fructe (mere. piersici etc. când fructele proaspete lipsesc. folosind găleţi din material plastic. După recoltare. Desigur că există o legătură directă între culoarea fructelor şi conţinutul în susbstanţă uscată solubilă. Apoi zmeura se aşează în butoaie în care se introduce o substanţă conservantă. Zmeura destinată fabricilor de conserve şi de sucuri se recoltează fără receptacul. în primul rând datorită apariţiei lor (unele soiuri) timpurii (luna mai). Sunt produse foarte perisabile. XI. Astfel.injectează în unitatea de încărcătură învelită într-o husă din material plastic. lichioruri. datorită epidermei subţiri şi fermităţii pulpei reduse. CO2 ce manifestă un efect represor asupra principalelor microorganisme ce alterează zmeura pe durata valorificării. criteriul calitativ principal după care se declanşează recoltarea este culoarea fructelor.1. conţinutul în glucide este de 15-18%. cireşele nu îşi mai continuă maturarea şi de asemenea prezenţa etilenei în mediul de staţionarepăstrare. aciditatea totală titrabilă şi fermitate. CAP. iar în unele elemente minerale diferit (K 245-275 mg%. fiind însă în măsură să suporte manipulările şi transportul. caise. dulceaţă. sucuri. compoturi etc. dar se menţionează că pentru aceeaşi nuanţă de culoare la două soiuri. la maturitatea deplină. însă sunt şi unele soiuri din categoria produselor perisabile şi anume cele cu o fermitate mai bună şi o suculenţă mai redusă. când au căpătat culoarea şi însuşirile caracteristice soiului. dar şi datorită valorii alimentare dată de conţinutul în elemente nutritive şi posibilităţii de a fi folosite la obţinerea de gemuri. nu accelerează coacerea cireşelor. Mg 12 mg%) în timp ce conţinutul în vitamina C este de sub 10 mg/100 g produs proaspăt. rachiuri. folosindu-se în acest scop codurile de culori sau colorimetrele. de exemplu elementele fizico-chimice precizate anterior sunt adeseori diferite.

este cuprinsă între 14-21 zile. se formează cavităţi în pieliţă şi fructele au o aromă slabă. Hedelfinger. fără urme de atac al bolilor şi dăunătorilor etc.5°C) recomandate ca optime de unele standarde. pietroase (Ex. care se depozitează pe un singur nivel sau pe două. Pentru prelucrarea industrială. recoltarea putându-se realiza mecanizat. fără a depăşi durata de 3 zile. Culesul se face manual.. cu aer rece are ca efect menţinerea calităţii iniţiale la parametrii optimi şi prelungirea duratei de valorificare în stare proaspătă. . cu o capacitate de 3-4 kg. cu mijloace izoterme sau frigorifice. permite menţinerea luciului. sănătoase. ca ambalaje folosindu-se lăzile tipul IV şi model I (capacitatea 5-6 kg) şi tipul III (capacitatea de 7-8 kg). Condiţiile optime sunt: temperatura de 1-2°C. Durata de păstrare. La concentraţii de O2 sub 1%. fără vătămări mecanice. variabilă cu soiul.În atmosferă controlată. iar pe distanţe medii sau mari. pe durata transportului. curate. cu grijă. Temperaturile optime mai mici (-0. în funcţie de cantitate. afectează nefavorabil gustul şi aroma cireşelor. Cele mai folosite ambalaje de recoltare pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă sunt găleţile din material plastic. alegând fructele întregi. de capacitate mică. la 5-7°C timp de 4-6 ore. pe palete de depozitare sau de uz general. cele mai bune rezultate s-au obţinut în următoarea compoziţie gazoasă: 3-10% O2 şi 10-15% CO2. prin vibrarescuturare. umiditatea relativă a aerului de 90-95% (necesară în special pentru menţinerea culorii şi turgescenţei pedunculului) şi o circulaţie moderată a aerului. realizat în încărcătura paletizată acoperită cu folie.Prerăcirea fructelor. în concentraţie de 10-20%. Trecerea fructelor în ambalaje de transport şi depozitare trebuie să se facă uşor. lăsând un spaţiu de 5-10 cm între coloanele de ambalaje. sau în lipsa acestora. în condiţii optime de mediu. Germersdorf). Ca recomandare generală pentru începutul recoltării se indică un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 10-12%. evitând deshidratarea produsului. .+0. Tratamentul cu CO2. în timp ce la 196 . deşi asigură o calitate vizuală (aspect) bună. pentru a evita vătămarea fructelor. . turgescenţa pedunculului şi prevenirea mucegăirii. concomitent cu presortarea. . Lăzile cu fructe se paletizează după sistemul în coloană.Păstrarea temporară se realizează în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară şi cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de minim 10%.Transportul de la locul de producţie la depozit şi locul de valorificare trebuie realizat pe distanţe mici cu ajutorul camioanelor cu prelată. se admit fructe fără peduncul. cu peduncul.5°C…. prevăzute cu montanţi. pentru a favoriza circulaţia aerului printre produse. limita superioară fiind caracteristică soiurilor cu pulpa ferma. coşurile din nuiele.determină ca folosirea acelor instrumente de lucru să fie individualizată pe soiuri sau grupe de soiuri.

comercializarea făcându-se direct din ambalajele de depozitare şi transport. Atmosfera controlată tip ULO (ultra low oxygen). Vişinele conţin substanţe uscate solubile între 11 şi 14%. În condiţii frigorifice. în raport cu cerinţele 197 .2%) şi antociani (200-210 mg%). cu 10-14 zile înaintea recoltării mecanice.9% acid malic). Trebuie reţinut că vişinele sunt fructe mai perisabile decât cireşele înregistrându-se pierderi mai importante. la temperatura de 1-2°C şi umiditatea relativă de 90-95%. gemuri.Păstrarea fructelor trebuie iniţiată cât mai rapid după recoltare. însă desprinderea fructelor este uneori greoaie. deoarece apare fenomenul de crăpare a pieliţei. Majoritatea fazelor valorificării sunt asemănătoare celor prezentate la cireşe.Desfacerea loturilor de fructe păstrate prin refrigerare trebuie realizată în maxim 12 ore. până la 6-8 săptămâni. 11.35%. în soluţie de SO2 în concentraţie de 1. De aceea.2.4-1. mai eficace constă în semiconservarea în momentul recoltării. Transportul se va realiza în containere uscate.concentraţia de CO2 de peste 30% se pot forma pe pieliţă pete de decolorare de culoare brună şi diminuarea aromei. deoarece în câteva zile are loc deprecieri importante. în cazul nerespectării tehnologiei de valorificare.Recoltarea mecanică se practică în vederea valorificării prin industrializare. compoturi. substanţe tanoide (0. urmând ca prelucrarea să nu întârzie mai mult de 24 ore. însă eşalonarea maturării impune uneori un cules manual în două etape. la temperatura de 0-5°C. siropuri şi lichioruri sau în cofetărie şi patiserie. a permis prelungirea duratei de păstrare în condiţii optime. Nu se recomandă manipularea şi transportul în bene cu apă (ca şi la vişine). dar conţinutul ridicat în acizi organici (1. . mai ales pentru consumul în stare proaspătă.2%). însă apare dificultatea preparării şi manipulării conservantului. O altă posibilitate. în interval de maxim 12 ore. . cu 1-2% O2 şi sub 20% CO2. Engleze timpurii. . Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor Aceste fructe se utilizează în proporţie mai mare pentru industrializare şi mai puţin pentru consumul în stare proaspătă (ex.). -Recoltarea trebuie realizată la maturitatea de consum. Mari timpurii etc. păstrarea permite o desfacere eşalonată şi ritmică. dulceţuri. se recomandă efectuarea tratamentelor cu Ethrel 750 ppm. dar nu este recomandată ca etapă obligatorie. substanţe pectice (0. pentru a favoriza desprinderea pedunculului de ramură. a determinat folosirea vişinelor în industria prelucrării sub formă de sucuri.

pentru acelaşi soi. prin refrigerare şi la UR optimă (9095%). se permite şi fără peduncul. care prezintă o valoare economică importantă datorită însuşirilor nutritive. . Se practică şi preambalarea. cât şi pentru prelucrare industrială sub formă de: compoturi. Comercializarea trebuie realizată din spaţii frigorifice (vitrine. caisele fiind perisabile nu suportă manipulările şi transportul în stadiul final de maturare. sau perisabile. nectaruri. 11.Recoltarea pentru prelucrare industrială. Fructele scuturate mecanic sunt colectate pe prelate speciale. Fructele de cais sunt foarte perisabile.5 zile. dulceţuri. desfacerea făcându-se din ambalajele de transport sau păstrare. fiind solicitate atât pentru consum în stare proaspătă. Fructele destinate industrializării. când fructele conţin minim 10% substanţă uscată solubilă. către beneficiar nu trebuie să depăşească durata de 3 zile. Ca regulă generală pentru a valorifica superior întreaga producţie de fructe. Recoltarea se efectuează cu 2-5 zile înaintea maturităţii depline. în condiţii de temperatură şi umiditate optime. timp de 60-80 zile.Transportul fructelor destinate consumului în stare proaspătă. deoarece maturarea fructelor se face neuniform în cuprinsul coroanei. . Uniformizarea maturării şi uşurarea recoltării mecanice a vişinelor se poate realiza prin tratamente cu Ethrel 500 ppm. Soiurile mai rezistente sunt colectate în bene uscate sau chiar în lăzi speciale. de unde sunt preluate de o bandă transportoare şi sunt deversate într-un container sau tanc cu apă rece sub 15°C. contractibilă sau extensibilă. dulapuri frigorifice). Pentru consumul local sau 198 . Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor Caisele sunt printre fructele sezonului de vară. sau închiderea ambalajelor în peliculă de polietilenă. în funcţie de epoca de maturare (timpurii sau tardive). efectuate în perioada cu temperatură moderată. Durata maximă de păstrare în aceste condiţii este de 5-7 zile. fapt pentru care recoltarea nu trebuie privită ca o simplă culegere a fructelor deoarece de modul de realizare (precum şi tehnica recoltării) depind în mare parte veniturile obţinute în urma valorificării. fiind apoi recomandată prelucrarea în termen de 9-24 ore. spre limita superioară oprindu-se de ex. semipermeabilă. în funcţie de soi. gemuri. recoltarea caiselor trebuie făcută eşalonat. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară.3. prin 3-4 treceri la interval de 2. fructe deshidratate etc. soiul Crişana. folosind pungi perforate de material plastic. Căldura de câmp este eliminată prin recircularea apei răcite (4-6 ore) sau în spaţii frigorifice la 0-6°C. pot fi menţinute în condiţii de atmosferă controlată (2-3% O2 şi 3-4% CO2). tehnologice şi comerciale. în funcţie de destinaţie şi direcţia de valorificare. cu 7-10 zile înainte de recoltare.pieţei.

Metoda optimă recomandată este cea cu aer forţat în depresie. La stabilirea duratei de păstrare trebuie ţinut seama ca în 10-15 zile chiar fructele păstrate la temperatura de +1°C îşi pierd aroma şi unele calităţi gustative. cu pulpa suficient de consistentă. la 0°C.5-3% CO2. limitează pierderile în greutate şi apariţia bolilor. 199 . dar această tehnologie nu se justifică din punct de vedere economic. de culoare verde-gălbui sau colorate într-un ritm mai rapid decât evoluţia conţinutului în glucide. condiţiile optime pentru caise. suculentă şi aromată. III. astfel că după circa 12 ore de staţionare în condiţii necorespunzătoare apar primele semne de depreciere. Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea. evoluţia lor gustativă lasă de dorit. menţinând umiditatea relativă ridicată prin umezirea periodică a pardoselii depozitului. II din material plastic). Fructele destinate industrializării se pot păstra până la 50 de zile. cu o valoare a pierderilor de 13%. Dacă se recoltează prematur.5…+0. Atunci când nu se dispune de dotarea necesară. 2-3% O2 şi 2. fiind expuse în dulapuri sau vitrine frigorifice. Păstrarea fructelor pentru consumul în stare proaspătă este doar temporară.5°C şi UR de 85-90%. un rol important avându-l nivelul temperaturii şi umidităţii relative a aerului. pentru a preveni formarea condensului. când fructele au culoarea galben-verzui pe partea umbrită şi galben pe cea însorită. deoarece caisele sunt fructe care pierd uşor apa şi deci scad mult în greutate. după care ele se sortează din nou şi se comercializează în condiţii de temperatură scăzută. Recoltarea caiselor se efectuează manual printr-o uşoară prindere cu degetele. urmată de răsucirea într-o parte sau alta pentru a le desprinde de ramura de rod. Prerăcirea cât mai operativă după recoltare. eliminând fructele atacate de boli. conform cercetărilor realizate până în prezent. Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt: găleţile din material plastic cu o capacitate de 6-8 kg. IV sau model I. perioada de păstrare fiind de 10-15 zile în funcţie de momentul recoltării. se recoltează la maturitatea de consum. la temperatura de 8-10°C. În condiţii de atmosferă controlată. La sistarea păstrării fructele depozitate la frig trebuie acomodate termic. iar pentru transport şi depozitare se folosesc lădiţele din lemn cu o capacitate de 5-6 kg sau 10-12 kg (tip I. iar între 4-7°C aceste dereglări fiziologice devin mai evidente. când au culoarea galben aurie acoperită cu roşu pe partea însorită şi o aromă caracteristică. Pentru o valorificare în termen de 2-3 zile se recomandă stadiul de pârgă avansată. II. cu 2% O2 şi 5% CO2 la temperatura de 0°C. durata de păstrare poate atinge 30 de zile. la 6-8°C. Manipularea şi staţionarea temporară impun multe precauţii şi o atenţie sporită. vătămate mecanic etc. prin transferul într-o cameră de trecere.pentru prelucrare. caisele pot fi păstrate o durată mai scurtă (4-6 zile) în depozite simple. prelungind durata menţinerii calităţii. realizabile numai în depozite frigorifice sunt: temperatura –0. dăunători. la temperaturi sub 10°C. Astfel.

acizi organici (0.5 kgf). prin eliminarea fructelor necorespunzătoare valorificării în stare proaspătă. pentru determinarea momentului optim de recoltare îl reprezintă fermitatea pulpei fructului.3-1%).2-0. menţionate anterior trebuie în mod obligatoriu să urmeze „lanţul de frig” pentru a evita formarea condensului. mai mică. în funcţie de selectivitatea peliculei şi activitatea fiziologică a fructelor. la interval de 2-4 zile. Ca ambalaje de recoltare se folosesc găleţile din material plastic. prevăzute cu platouri alveolare (5-6 kg capacitate) Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea când se elimină fructele necorespunzătoare (lovite mecanic. dar un cules prea devreme determină o calitate inferioară.5 kgf/cm 2. Principalele componente biochimice: glucide (10-11%). . dau valoarea alimentară şi tehnologică a piersicelor. Un indice obiectiv ce poate fi folosit. fiind utilizate şi sub formă prelucrată în compoturi. iar ca ambalaje de transport şi depozitare. substanţe minerale (0. Se recoltează prin 2-3 treceri. tipul III (7-8 kg capacitate) sau tipul VI. De menţionat că aceste tehnici de păstrarecomercializare. vitamina C (7-20 mg/100 g produs proaspăt) etc.5%). nectar. dulceaţă etc. tăviţe etc. care în aceste condiţii ar fi foarte dăunător fructelor. strângând uşor fructul cu degetele şi apoi acestea se răsuceşte într-o parte sau alta pentru a se desprinde de ramura de rod.) învelite cu peliculă semipermeabilă (pentru gaze şi vapori de apă) din material plastic. fructele au o fermitate scăzută şi se depreciază uşor. cu o capacitate de 8-10 kg. foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă. având şi un efect represor asupra dezvoltării microflorei patogene. cu 2-4 zile înaintea maturităţii de consum. cu urme de boli şi dăunători etc. Dimpotrivă. Nectarinele (fără puf) şi paviile (cu pulpa fermă şi aderentă la sâmbure) sunt preferate pentru industrializare. Fructele îşi continuă evoluţia după recoltare. 11.Recoltarea se face manual. în funcţie de poziţia lor în coroană. în funcţie de destinaţia recoltei (păstrare temporară=5. 200 . care este bine să aibă valori cuprinse între 3.O modalitate relativ recentă de valorificare comercială a caiselor având ca scop menţinerea calităţii fructelor cât mai mult timp este sub formă preambalată în pungi microperforate sau pe suporturi (coşuleţe. lăzile tipul IV (56 kg capacitate). care poate bloca sinteza etilenei.5 kgf sau valorificare imediată =3. Cercetările realizate în această direcţie au relevat acumularea după câteva zile în interiorul ambalajului a unui conţinut de 3-4% O 2 şi 5-6% CO2. dacă sunt recoltate prea coapte. fiind rezistente la recoltarea mecanizată şi la transport. realizând concomitent şi presortarea .). De asemenea conţinutul în substanţă uscată solubilă trebuie să depăşească 9-10% în momentul recoltării. În interiorul acestor ambalaje (numite fiziologice) se realizează o atmosferă modificată (diferită de a mediului ambiant). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicelor Piersicele sunt fructe cu un aspect atrăgător. gem.5 şi 5. Maturarea fructelor pe pom se face eşalonat.4.

tipul VI. etapă în care se poate realiza şi preambalarea în pungi de polietilenă de 0. şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. . Piersicile păstrate prin refrigerare trebuie menţinute în reţeaua de desfacere. Soiurile Elberta şi Flacăra se păstrează foarte bine (3-4 săptămâni) comparativ cu altele. cu instalaţia RODA pentru piersici. . urmând ca apoi să fie transportate în vederea pre-răcirii care se poate face înainte sau după operaţiunile de condiţionare. În condiţii de atmosferă controlată.Transportul fructelor condiţionate care au fost şi prerăcite se face cu mijloace auto frigorifice.R. Fructele condiţionate. dar nu toate soiurile se comportă bine. Temperatura cuprinsă între 2 şi 6°C favorizează dereglările fiziologice (făinozitate. iar la solicitarea beneficiarului se efectuează prerăcirea uşoară (pentru îndepărtarea prafului). durata de păstrare se poate prelungi până la 5-6 săptămâni. Fructele recoltate prematur şi unele soiuri (Red Haven şi Elberta) trebuie supuse unui tratament de prevenire a făinozităţii. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor 201 .5. ceruirea cu ceruri alimentare şi calibrarea efectuată preferabil mecanic.5-1 kg sau folie contractibilă. pot fi transportate pe distanţe scurte (timp de 4-6 ore) cu mijloace auto izoterme sau prevăzute cu prelate. scăzând temperatura fructelor la 4-5°C. însă o depozitare prea îndelungată la toate soiurile favorizează apariţia brunificării interne în jurul sâmburelui. 11. 90-95% U.Condiţionarea se referă la sortare şi ambalare. . la 0°C. . Condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura între 0-1°C. în vederea păstrării temporare sau valorificării directe. 1.5-2% O2 şi 4.Fructele recoltate vor staţiona stivuite în livadă. . Pentru export se folosesc platouri alveolare aşezate în lădiţe suport. în funcţie de mărimea fructelor.Maturarea complementară (postmaturare) se va realiza la sfârşitul perioadei de păstrare. sau 35-40 zile în atmosferă controlată. prin menţinere timp de 2-3 zile la 20-24°C.Prerăcirea se poate realiza cu aer (timp de 12-18 ore) sau cu apă (timp de 30-40 minute). fără prerăcire.Ambalarea se face în lădiţe din lemn tipul III. urmată de înmuierea pulpei şi brunificarea radiară. la temperaturi sub 10°C. IV sau C. . prin ridicarea treptată a temperaturii timp de câteva zile. fibrozitate) care afectează negativ calitativ fructelor. Loturile de fructe predispuse la făinozitate se maturează complementar la temperaturi sub 15°C. spălarea.5-5% CO2 (7-8% CO2 la nectarine). pe 1 sau 2 rânduri. la umbră cât mai puţin posibil.Păstrarea piersicelor nu trebuie să depăşească 15-25 zile în condiţii de refrigerare şi atmosfera normală. datorită sensibilităţii unora dintre ele la proporţii mari de CO2. de la 10 la 18°C. . pentru a preveni deprecierea lor rapidă.Comercializarea fructelor se face după ce fructele păstrate au fost condiţionate. dezinfectarea.

rezistă la temperaturi mai scăzute şi se păstrează la –1…0°C. .0%). Renclod verde. mai ales a soiurilor locale.95%). . Vinete româneşti. Industrializarea sub formă de marmelade. Valorificarea prunelor în România.Momentul optim de recoltare se stabileşte ca un compromis între calitatea gustativă tot mai bună şi fermitatea în scădere. acizi organici (0. care face fructele fragile şi dificil de transportat. mai sensibile. iar pentru beneficiarii mai îndepărtaţi. pentru consumul local se recoltează cu 1-2 zile înaintea maturităţii depline. fiind în medie de 4-7 mg/100 g produs proaspăt.Renclod Althan. cu urme de pesticide. rachiu.2-0. ţara noastră este printre primii producători. . Condiţiile optime de depozitare sunt diferenţiate pe grupe de soiuri astfel: . după mere. palincă etc. cu peduncul. deshidratate sau export sunt dezvoltate mult sub posibilităţi. dulceţuri. gemuri. ca producţie în timp ce la nivel mondial.) şi mai puţin ca fructe de masă (ex. substanţe pectice (0. Vinete de Italia şi Agen care conţin o cantitate mai mare de SUS. Prunele sunt fructe tipic climacterice. de 5-6 kg capacitate) în care se vor depozita şi comercializa fructele. însă uneori se manifestă mai puţin evident. Tehnologia de păstrare este în general aceeaşi cu cea prezentată la speciile anterioare de drupacee. Tuleu gras. pe mai mult de două treimi din suprafaţa fructelor. substanţe minerale (0. Record etc.Fructele destinate consumului în stare proaspătă şi pentru export se recoltează manual.). 24 ore) în celulele de păstrare. cu multă atenţie pentru a nu şterge stratul de pruină care le dă un aspect de prospeţime. Cantitatea de vitamina C este destul de redusă. compoturi. După recoltare. excepţie făcând soiul Stanley.Păstrarea frigorifică a prunelor se face numai dacă cerinţele pieţii impun acest lucru. vătămate mecanic etc. Astfel.Prunele ocupă locul doi în România. se face preponderent prin distilare (ţuică.4-0. Ca indici orientativi pentru momentul optim de recoltare se menţionează un conţinut de 12-14% substanţă uscată solubilă sau apariţia culorii complementare. cu 2-5 zile mai înainte. se păstrează la 0…+1°C. fructele ambalate vor trebuie introduse cât mai rapid (max. 202 . Valoarea alimentară a prunelor se datorează conţinutului în glucide (1014% în medie). iar fenomenul de postmaturare este diferenţiat în funcţie de soi.65% din care potasiu în proporţie de 170-300 mg/100 g. . la care culoarea caracteristică maturării apare cu aproape o lună înainte de această fenofază. la acest sortiment. De menţionat că soiurile cu fructe de culoare roşie sau albastră se păstrează mai bine decât cele cu fructe galbene. alături de Germania. Concomitent se realizează şi presortarea când se elimină fructele viermănoase. Se recomandă efectuarea unei recoltări selective. specifică fiecărui soi. direct în ambalajele (lădiţe tip IV.Tuleu gras.4-1.

prunele se recoltează diferenţiat astfel: . . cu 10 zile înaintea datei planificate pentru recoltare. Durata păstrării în condiţii optime de mediu. când pulpa este încă suficient de fermă. poate atinge 2-3 săptămâni. însă spre finalul păstrării prelungite apare descompunerea internă (dereglare fiziologică). La finalul păstrării. reprezentate de lădiţele din lemn tip III şi IV sau model II din material plastic. umiditatea relativă a aerului optimă este de 30-35%. se recoltează cu 4-7 zile înaintea maturării. când au un conţinut de substanţă uscată solubilă de minim 17%. când au un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 18 Pentru uniformizarea maturării. ce poate fi corelat prin trecerea în atmosferă normală.Pentru industrializare. în vederea recoltării mecanizate se pot executa tratamente cu Ethrel 500 mg/l. Compoziţia gazoasă optimă.pentru deshidratare.pentru magiun.Pentru toate soiurile. iar fructele culese se recomandă să fie introduse la prelucrare în maxim 24 de ore. la soiuri cu sâmbure detaşabil. se poate realiza o postmaturare de câteva zile. Valorificarea comercială a prunelor se face în ambalajele de depozitare şi transport. în funcţie de soi. în ultimele 1-3 zile de păstrare frigorifică.pentru compot sau dulceaţă. la 1520°C şi 85 % UR. . 203 . cu menţiunea că CO2 în concentraţie mai ridicată conferă prunelor un gust anormal. putându-se prelungi până la 2 luni la cele mai rezistente. în special la fructe menţinute la o temperatură cuprinsă între 2-5°C. . în condiţii de atmosferă controlată este alcătuită din 4-6% CO2 şi 3-4% O2.

constituind şi o valoroasă materie primă pentru fabricarea marmeladelor.2%). care se stabileşte după mai multe criterii şi indici de ordin fenologic (culoarea fructelor. Întârzierea recoltării determină apariţia unor riscuri la fructele depozitate. pe tot parcursul anului. de ordin fizic (fermitatea pulpei şi conţinutul în substanţă uscată solubilă determinat refractometric) şi biochimic (testul amidonului cu iod în iodură de potasiu) etc. 12.1%). dintre pomii fructiferi. substanţe pectice (0.7-1. Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A). Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu fundul mobil (rabatabil) sau a găleţilor 204 . acizi organici (0. foarte apreciate sunt: cidrul. fără smulgere. Recoltarea merelor se face manual. Alte produse prelucrate din mere. cu peduncul. oţetul sau fructele deshidratate.32%) şi vitamina C (5-10 mg/100 g produs proaspăt). printr-o uşoară răsucire a fructului. care se maturează accelerat şi devin tot mai sensibile la manipulare şi bolile de depozit. Merele din primele două grupe se valorifică în trei clase de calitate: extra. ferindu-l de lovituri sau leziuni. rachiurilor. fiind recomandate în hrana copiilor şi bolnavilor. nu realizează ulterior o maturae desăvârşită. compoturilor sau sucurilor. referitor la principalele componente. Ele reprezintă de asemenea un aliment cu deosebite calităţi dietetice. Tehnologia de valorifcare în stare proaspătă a merelor Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în ţară în stare proaspătă. dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă şi iarnă. a I-a şi a II-a.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR POMACEE (SEMINŢOASE) Din categoria fructelor seminţoase fac parte merele. exprimată în valori medii este următoarea: glucide (12-14%). mijlocii (grupa B) şi obişnuite (grupa C). mai ales organoleptic şi apare o sensibilizare la bitter pit (pătarea amară) şi la arsuri specifice. de calitate extra şi a I-a. Compoziţia biochimică specifică merelor. distilatelor specifice (calvados). prima specie fiind cea mai cultivată în România. substanţe minerale (0. suma gradelor de temperatură şi numărul de zile parcurs de la înflorit la recoltare). Recoltarea merelor se face la momentul optim. Dacă fructele se recoltează prea devreme. fibre celulozice (2. perele şi gutuile.7-1%).XII.1.CAP. gemurilor.

numai dacă au acelaşi grad de maturare şi cerinţe identice faţă de factorii de păstrare. fără a fi depozitate. irigate cu 2-3 săptămâni înaintea recoltării sau cu tratamente fitosanitare deficitare. Se admite şi păstrarea a două soiuri. Dintre măsurile preliminare depozitării merelor o importanţă foarte mare o are dezinfectarea spaţiilor de păstrare. fructele provenite din plantaţii fertilizate unilateral cu azot. normal dezvoltate. cu furci hidraulice adaptate la tractoare.1. Încărcarea lăzilor paletă în mijloacele de transport se efectuează mecanic. Aceste ambalaje vor servi atât pentru transport.1. În depozite. 12. care odată umplute. pentru a evita vătămările mecanice. Jonathan. Jonagold. Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. aflate în primii ani de rodire. cum sunt: Golden delicious. fructele provenite din plantaţii tinere. Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare (PA-5 şi PAS-10). care se realizează prin pulverizarea pe pereţi a unei soluţii de lapte de var 20%+ CuSO4 1% şi vaporizarea a 1. e. d. Florina.) b. loturile de fructe menţinute în livadă după recoltare o durată mai mare de 3 zile. Starking delicious. Se recomandă ca următoarele categorii de mere să nu fie introduse în depozite pentru păstrarea de lungă durată: a. alegând fructele întregi. Din momentul recoltării şi până la introducerea fructelor în spaţiile de păstrare nu trebuie să treacă mai mult de 2-3 zile.7 l 205 . Wagener premiat. c. lăsându-se o distanţă foarte mică (maxim 510 cm) între cele două categorii de ambalaje. fructele de dimensiuni prea mari (peste 75 mm în diametru). în autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace auto izoterme. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Pentru acest tip de depozite. în timpul deversării. Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea. model III şi IV din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă. sănătoase.din material plastic. cât şi pentru depozitare. curate. fructele recoltate prea devreme sau prea târziu faţă de momentul optim de păstrare. în care se păstrează numai mere (nu împreună cu alte specii) şi pe cât posibil numai fructele unui soi. Pionier etc. pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numai fructe din soiurile cu o mare valoare economică şi o bună capacitate de păstrare. Idared etc. iar descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro şi motostivuitoarelor. pentru a nu influenţa negativ capacitatea de păstrare a acestora. Strakrimson. Se va acorda o atenţie sporită la transvazarea merelor din ambalajele de recoltare în cele de transport şi depozitare. mărimea optimă a celulelor este cuprinsă între 250 şi 500 t. în timp ce fructele căzute şi deteriorate se colectează separat. se deversează în lăzi tipul P. soiurile cu o capacitate redusă de păstrare (Parmen auriu. f. în depozite cu ventilaţie naturală şi în spaţii de depozitare cu ventilaţie naturală.

Umplerea unei celule se recomandă să nu depăşească 4-5 zile. Pentru prevenirea unor boli criptogamice în timpul păstrării. Pentru prevenirea dereglărilor fiziologice la soiurile sensibile la frig. câte 5 în plan orizontal pe 4 nivele. mai sensibile la frig. Lăzile paletă se depozitează în stive bloc compacte. lăzile paletă noi sau aflate în stare foarte bună. acestea se paletizează pe palete de depozitare după sistemul ţesut. se păstrează la temperatura de 0°C…+1°C.05%. cu expunere timp de 24 ore.9-6.5 g/ m3 spaţiu liber. Idared. se pot efectua tratamente postrecoltare (facultativ) cu Benomyl (Benlate 0. în măsură mai redusă. Winter banana etc. pentru prelungirea duratei de păstrare. Ca ambalaje de depozitare se folosesc lăzile paletă şi lăzile din lemn tipurile P şi D. Condiţiile de păstrare. uşile se vor închide cât mai etanş şi se va trece apoi la asigurarea regimului de păstrare. între ele. Soiurile acide. se stivuiesc pe 8-9 nivele până la înălţimea de 5.2% Carbendazim 0. iar apoi paletele cu lăzi se introduc în celule şi se stivuiesc pe 4 nivele până la înălţimea de 5.05% sau Tiofanat metil 0. cu un coeficient de 30 de recirculări/oră. se păstrează la temperatura de 3-4°C. la distanţa de 20-50 cm faţă de pereţi şi 5-10 cm. După umplerea celulelor. De asemenea ambalajele se recomandă a fi spălate cu o soluţie de sodă calcinată 4%. Wagener premiat. Astfel.5°C…+2°C. iar circulaţia aerului va avea o viteză de aproximativ 0.6 m.2%) sau Decco 20 S-0. Strakrimson etc. după care în partea a 2-a. Renet de Canada. Temperatura optimă de păstrare a merelor variază cu soiul sau grupa de soiuri şi.6 m. Aceste temperaturi trebuie atinse în maximum o săptămână. Umiditatea relativă a aerului se v-a menţine în limitele optime de 90-95% la toate soiurile. Ortofenilfenol (OPP). apoi clătite cu apă şi uscate la soare sau dezinfectarea cu o soluţie de CuSO4 1% prin stropire sau imersie.formol/100 m3 spaţiu liber.1%)Thiabendazol-TBZ (Tecto 60-0. temperatura se coboară la +1. din această categorie făcând parte: Jonathan. Dacă se folosesc lăzi de tipul P. în funcţie de sensibilitatea acestora la temperaturile scăzute care provoacă dereglări fiziologice (brunificare intensă. la temperatura optimă de 3-4°C. iar limitele de oscilaţie admise nu vor depăşi ±1°C.25 m/s. Fumispore etc. tehnologiile moderne prevăd păstrarea fructelor în prima parte a depozitării lor. Vaporizarea poate fi înlocuită de fumigaţii cu SO2 prin ardere de sulf 2. fără ca efectul temperaturilor scăzute să mai influenţeze negativ. soiurile rezistente la frig. respiraţia anaerobă). Red Delicious. dar pe timpul nopţii instalaţia de refrigerare a funcţiona pentru a reduce temperatura fructelor sub 8°C. Pe verticală. cu fructe dulci şi lipsite de aciditate cum sunt: Golden delicious. 206 .

în condiţii de atmosferă controlată. 1999) Soiul Temperatura U. recomandaţi pentru mere.1. Cercetările realizate în ultimii ani.5 90-95 1 1 8-9 Grupa Red Delicious 0-1 90-95 2-3 3 7-8 GrupaGolden Delicious 0-2 90-95 1 2 8-9 Grupa Golden Delicious 1-2 90-95 2-3 2 7-8 Granny Smith 0-0. sau această operaţiune se face la scoaterea fructelor de la păstrare. Lăzile cu mere se transferă apoi în spaţiul de 207 . Un lucru foarte important trebuie reţinut şi anume: compoziţia gazoasă specifică atmosferei controlate realizate la păstrarea produselor horticole în stare proaspătă este nocivă pentru om (determină moartea). O2 CO2 Durata păstrării (°C) (%) (%) (%) (luni) Grupa Red Delicious 0-0. compoziţia optimă se poate obţine fără convertizor în 20-25 zile. Desigur datele prezentate nu au caracter de standard. se observă foarte clar efectul reducerii concentraţiei de O 2 asupra prelungirii duratei de păstrare cu o lună. făcându-se concomitent şi calibrarea lor.51°C. fapt pentru care accesul personalului în celulele depozitului este interzis. temperatura de păstrare poate fi uşor mai ridicată. Parametrii optimi de păstrare a merelor în atmosferă controlată şi durata de păstrare (Regulamentul de producţie integrată. însă analizându-le. Din datele prezentate în tabelul 12. poate determina toxicitatea datorată CO2 la concentraţii relativ ridicate.3.2. comparativ cu depozitul frigorific cu atmosferă normală. se observă care sunt parametrii optimi de păstrare. În celulele cu atmosferă controlată.1. iar controlul calităţii fructelor depozitate se face lunar în perioada octombrie-decembrie şi săptămânal în perioada următoare. Tabelul 12.5 90-95 1 1 8-9 Granny Smith 0-1 90-95 2-3 2 7-8 Grupa Jonathan 2 90-95 2-3 2 6-7 Pe durata păstrării merelor. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală Fructele transportate din livadă se sortează pe măsura intrării lor în depozit. fapt pentru care în atmosfera controlată.1. 12. ca tehnică de păstrare a fost experimentată cel mai mult la această specie de fructe şi prin urmare. Italia. 12. cu ajutorul echipamentelor specifice (pe cale abiogenă). pe soiuri.Durata economică de păstrare este de 5-7 luni.R. cu 0. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată Atmosfera controlată. la soiurile prezentate. soiurile din grupa Jonathan situându-se spre limita inferioară menţionată.1. în unele situaţii (soiul Golden delicious şi Granny Smith) nivelul de O2 fiind redus chiar până la 1%. verificarea parametrilor de păstrare se face zilnic. De menţionat că temperatura prea scăzută (0-1°C). au evidenţiat o diferenţiere a compoziţiei gazoase optime. dintre toate produsele horticole la mere este cel mai mult aplicată în practică. ceea ce defineşte aşa numită tehnică ULO (ultra low oxygen). prin respiraţia fructelor (pe cale biologică) sau în 3 zile. supravegherea şi controlul fiind asigurat de la distanţă.

cu latura de 10-12 m.5 m sau în boxe. în straturi de 0. pierderile în greutate au fost de 4-7. merele se depozitează în vrac.6%. După 3 luni de păstrare. protejate cu folie de polietilenă inclusiv pe laturile stivelor. iar declasările calitative de 4-14%.8 m dacă nu sunt bine izolaţi şi aerisirea se face numai prin ferestre. Corectarea ei se face prin stropirea pardoselii şi umezirea unor rogojini sau a unor snopi de papură etc. se face printr-o aerisire puternică în timpul nopţii când aerul este mai rece. între 15°C. bulgări de var (200-300 g/m3). În funcţie de caracteristicile construcţiei. Într-o cameră de păstrare se recomandă să se păstreze fructe din acelaşi soi sau să se grupeze soiurile după gradul de coacere sau cerinţele comune faţă de factorii ambientali. cu o umiditate relativă a aerului de 72-84%. se recomandă să se facă după sistemul „în cruce” care permite o bună circulaţie a aerului în toate direcţiileÎn cazul utilizării lăzilor tip P. Practica a demonstrat că în depozitele simple temperatura variază.4.depozitarea merelor în aer liber. 208 . la temperaturi între 0 şi 12°C. unde se aşează compartimentat pe soiuri şi provenienţe. b. de 0. înregistrată mai ales în octombrie-noiembrie şi în martie. Dacă se recurge la păstrarea în beciuri. dar nu tot ce se recoltează într-o campanie poate intra imediat la procesare. în stive de lăzi P. Dintre variantele posibile. dar înălţimea de stivuire să nu depăşească 2 m. verificate în practică menţionăm: a. Stivuirea lăzilor se face lăsând spaţii libere de acces pe lângă pereţi.Depozitarea merelor în şoproane.sortare. Aşezarea lăzilor. Dacă pereţii sunt bine izolaţi. în funcţie de zonă. se poate folosi şi sistemul „compact”.50 m grosime. timp de 100 de zile aşezate în stive de lăzi tip P neacoperite sau în vrac. în straturi groase de 1-1.40-0. iar pierderile în medie sunt de 11-17%. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare O mare cantitate de mere se valorifică prin prelucrare industrială. lăzile se stivuiesc astfel încât sub tavan să rămână un spaţiu de 60-80 cm. În cazul unui exces de umiditate se fac aerisiri prelungite (dacă umiditatea exterioară este scăzută) sau se introduc în spaţiile de depozitare. de circa 0. fructele se aşează în vrac. la începutul perioadei de păstrare şi 0°C în timpul iernii. Umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută între limitele optime de 90-95%. Pe timp de îngheţ se închis bine şi se izolează ferestrele. Scăderea temperaturii ridicate. 12. gurile de aerisire şi uşile care nu se folosesc. valori destul de greu de realizat în acest tip de spaţiu. între stiva de ambalaje şi aceştia se lasă un spaţiu redus de 10-20 cm şi un culoar central în dreptul uşii pentru acces.8 m. pe 6 nivele în centru şi pe înălţime descrescândă spre părţile laterale. Durata economică de păstrare a merelor este 110-140 zile. Acolo unde se mai practică păstrarea pe stelaje. fapt ce impune păstrarea lor o anumită perioadă de timp.1.

33% substanţe minerale. Sortarea manuală se efectuează la mese speciale înclinate cu suporţi metalici. Merele scoase de la depozitare se vor livra în termen de 10 zile. compotului. merele fiind aranjate în rânduri ordonate. 0. Livrarea unei celule poate dura mai multe săptămâni şi se execută prin intermediul unui spaţiu de trecere.3% fibre vegetale. precum şi prin metode moderne. Fructele conţin în medie circa 12-14% glucide totale. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor Perele sunt fructe foarte apreciate de consumatori atât pentru consumul în stare proaspătă cât şi ca materie primă la fabricarea marmeladei.) şi B (ex. Conference. GREFA. 2. grupa B. Pentru consum intern. urmată de preambalare. care efectuează sortarea după culoare (elimină şi fructele pătate. Olivier de Serres. Ca element de noutate întâlnit la instalaţia RODA. Se practică şi preambalarea în săculeţi din plasă textilă sau fibre sintetice.6% faţă de varianta neacoperită. după greutate şi calibru (până la 10-12 categorii).2. La fel ca şi merele. 209 . 12. Condiţionarea merelor se realizează manual. Condiţionarea mecanică se face cu instalaţii diferite. DOKEX etc. Sistarea păstrării şi livrarea merelor Scoaterea de la păstrare în vederea livrării se face în funcţie de cerinţele pieţii şi starea de sănătate a fructelor. fructele din primele grupe fiind valorificate în 3 clase de calitate: Extra.5. Abatele Fetel. amenajate cu spaţii de ventilare şi control. de exemplu. nectarului sau pentru deshidratare. separate cu foi de hârtie. care contribuie la realizare valorii alimentare şi tehnologice a acestora. 5 mg/100 g produs proaspăt vitamina C etc.. Untoasă Bosc. ca de exemplu tipurile: RODA. de la răsturnarea ambalajului cu mere şi până la încărcarea lui cu merele condiţionate este automată şi se desfăşoară în flux de apă.mijlocii şi grupa C-comune. pentru a proteja fructele de vătămările mecanice la contactul dintre ele sau cu echipamentul tehnologic. au avut pierderi mai mici cu 4. fructele se ambalează în lăzi din lemn tipul I sau lăzi din carton ondulat. Untoasă Diel etc. Williams etc. 0. 0. sunt asemănătoare cu cele prezentate la valorificarea merelor.3% acizi organici. pe suporturi speciale. vătămate etc.1. Pentru export. unele dintre ele fiind echipate cu dispozitive electronice optice (Sistem Optiscan). în pelicule de mase plastice contractibile. semimecanic sau mecanic. merele se livrează în lăzi P sau M2 şi M3 din material plastic. transportul şi condiţionarea ca moment optim şi tehnică de realizare. I şi a II-a.).). Ducesa de Angouleme.. întregul proces de condiţionare. Recoltarea. La calitatea extra se pot încadra numai perele aparţinând soiurilor din grupa A (ex.c.Stivele protejate cu baloţi de paie şi rogojini. soiurile de pere se clasifică în trei grupe: grupa Asuperioare. pentru prevenirea condensului. Contesa de Paris. Condiţionarea semimecanică se realizează prin sortarea la banda cu trei căi.5 –5. Passe Crassane. ITO. la o temperatură de acomodare de 8°C. 12.16% taninuri. acoperite ulterior şi cu folie de polietilenă.

5cm2) (punctaj) Abatele Fetel 5±0. Tabelul 12. se pot efectua tratamente postrecoltare. deasupra stivei. cu valori de 1720%.8±0.7±0. respectiv 5-10 cm între stive. Manipulările se vor face cu mare atenţie. Nu este bine să se depoziteze la un loc cu merele. recomandările generale privind valoarea unor parametrii sunt prezentaţi în tabelul 12.Alegerea momentului optim de recoltare a fructelor se face în funcţie de destinaţia producţiei. care pot avea efecte economice favorabile.Punctaj de la 1 la 5.3 1.5±0. iar căldura degajată este de trei ori mai multă. urmărindu-se ca umplerea unei celule să nu depăşească 5-6 zile.5 Decana comisiei 4. se face compact în stive bloc.1 Williams roşu 6. dublu comparativ cu merele. după schema 5x4 sau 4x4.4±0. deoarece le accelerează maturarea.4±0.3 - *. La soiul Williams se recomandă prerăcirea cu apă la 0°C timp de 30 minute.2. 1998) Soiul Fermitatea Testul cu iod* (kgf/0. Păstrarea perelor se face în acelaşi depozit cu cele prezentate la valorificarea merelor. 80-100 cm. -1 = amidon nehidrolizat -5= amidon hidrolizat Ca ambalaje de transport şi depozitare se folosesc lăzile tip P şi eventual lăzile paletă. 12. se lasă un spaţiu liber de 25 cm între stive şi perete. în cazul soiurilor rezistente. La depozitarea perelor în vederea păstrării se va ţine seama de specificul acestor fructe. Depozitarea paletelor cu lăzi în celule. în vederea păstrării de lungă durată.3±0.5 2.3 1. iar la plafon.2. ca şi la mere. Bologna. cu Benomyl sau Thyabendazol. iar suprafeţele expuse frecărilor se brunifică.2 Indici de maturare la recoltarea perelor destinate depozitării (după CRIOF. care au un ritm de creştere a intensităţii respiraţiei în funcţie de temperatură. Facultativ.2 Passe Crassane 6.6 m. care se paletizează pe paleta de depozitare sau de uz general.5±0. perele fiind mai sensibile la vătămări decât merele. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Ambalarea perelor în vederea depozitării se face în lăzi tipul P.3±0.5 1.1. până la înălţimea de depozitare de 5.5±0. Pentru buna circulaţie a aerului. Astfel. ce determină reducerea pierderilor pe durata păstrării.2 Conference 5. 210 .2 Williams 6. pe 4 nivele.

este necesară scăderea progresivă a temperaturii de depozitare. Decana de iarnă etc. valori mai ridicate (22-25°C). la temperatura de 18-20°C şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. 12% la soiurile de toamnă şi 13% la soiurile de iarnă. cu un coeficient de 20 recirculări/oră. Conference. Abatele Fetel. Postamturarea se realizează în funcţie de soi.) şi 7 luni (Conference. Sistarea postamaturăii se poate face când fermitatea are valori de 3. are valoarea optimă în limitele 90-95%. Passe Crassane etc.5-4 kgf/0. Untoasă Bosc etc. În acest ultim caz. după cum se întâmplă la majoritatea soiurilor.5 cm2. Passe Crassane. Sub limita inferioară au loc scăderi în greutate importante. Temperatura optimă recomandată pentru majoritatea soiurilor este de 0…-1°C. 12. în condiţii optime de mediu. 211 . este cuprinsă între 3 luni (ex. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată În astfel de depozite se păstrează fructele celor mai valoroase soiuri de toamnă şi iarnă: Untoasă Bosc.1% şi mărirea conţinutului în O 2 al atmosferei până la 50% determină accelerarea postmaturării. deshidratarea fructelor şi favorizarea unor dereglări fiziologice (fiziopatii). De exemplu. perele avansează lent spre maturare. imediat după recoltare. corelat şi cu o slabă ventilaţie se favorizează manifestarea bolilor criptogamice. sunt recomandate temperaturi mai scăzute în februarie (+10°C) şi martie (+15°C).) pot fi menţinute întro fază de prematurare. într-o perioadă de 2-6-10 zile. iar pentru soiurile de vară. Dacă se urmăreşte atingerea unei durate maxime de păstrare a fructelor (aproximativ 105 zile). pentru soiul Passe Crassane. inferioare calitativ mai ales din punct de vedere organoleptic. Untoasă Hardy. temperatura optimă trebuie realizată în cel mult o săptămână şi menţinută în limitele de oscilaţie de maxim ±1°C.Condiţii de păstrare. verzi. corelat cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de 11% la soiurile de vară. iar peste limita superioară. Alte soiuri (ex. Contesa de Paris. Sistarea păstrării este determinată de maturarea fructelor. săptămânal. După introducerea în celulele de păstrare.2. Acest fenomen este determinat de blocarea activităţii enzimelor pectolitice. Umiditatea relativă a aerului. Durata de păstrare. Aducerea fructelor păstrate în condiţii optime. Williams. Factorii de păstrare se vor verifica de 2-3 ori/zi iar starea de păstrare a fructelor. La temperaturi cuprinse între 0 şi 1°C. la care activitatea metabolică a fructelor este cea mai redusă şi se poate prelungi astfel durata de păstrare. Circulaţia aerului în celulă se va face cu o viteză de aproximativ 2. sau.5 m/s. pentru a se putea acomoda mai bine cu temperaturile scăzute din timpul depozitării. fructele rămân tari. cu menţiunea că prin creşterea temperaturii cu 2-3°C. Administrarea de etilenă 0. Cure. durata de păstrare se reduce la jumătate. la maturitatea de consum se realizează prin maturarea complementară sau postmaturarea.2.). de incapacitatea de a evolua spre maturare după păstrare.

peste intervalul de timp menţionat anterior..2-1. Astfel. dacă în 1955 nivelele de CO2 şi O2 erau foarte ridicate (1015% O2.2. conform tehnicii prezentate la păstrarea în atmosferă normală. la ambele componente. 5%CO2). se prezintă.8-2%. (%) 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 O2 (%) 2 2 1. Punerea la punct.3. în funcţie de soi şi calitate iniţială a fructelor. avantajând de exemplu şi soiurile Conference şi Abatele Fetel. prin prevenirea unor dereglări fiziologice cum sunt: descompunerea internă. pe soiuri condiţiile optime de păstrare în atmosferă controlată a perelor în Italia.0 5. făcând nerentabilă această variantă.8 0.8 0.0 5.Bologna (1999) Soiul Abatele Fetel Conference Decana comisiei Decana de iarnă Passe Crassane Williams Temperatura (°C) -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 U. Condiţii optime de păstrare a perelor în Atmosferă controlată (inclusiv ULO) Sursa CRIOF. datorită sensibilităţii ridicate faţă de unele dereglări fiziologice (brunificarea internă şi scaldul moale). Republica.R. decât la mere. care nu s-au adaptat bine la atmosfera controlată tradiţională. Passe Crassane. însă durata de păstrare se limitează la 70-100 zile. Cercetările realizate în decursul timpului privind compoziţia gazoasă optimă favorabilă perelor au evidenţiat o modificare continuă a limitelor fiecărui component. Tabelul 12. după 1970.. 212 . la care perioada de păstrare se poate prelungi cu 20-30% comparativ cu atmosfera normală. Atmosfera controlată exercită o acţiune directă. opăreala (scaldul) superficială etc. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală Tehnologia de depozitare în acest tip de spaţiu este identică cu cea prezentată la mere. 12. devin mai reduse (3% O2. Pierderile în greutate şi prin declasare calitativă sunt mai mari. 6-9% CO2). În tabelul 12.5%. pentru a ajunge în prezent la valori de 0.0 Durata păstrării (luni) 4-5 7-8 5-6 8-9 8-9 4-5 La finalul păstrării în atmosferă controlată. numită ULO (ultra low oxygen) a amplificat beneficiile oferite de atmosfera controlată.Cure. a tehnologiei de păstrare bazată pe reducerea nivelului de O2 până la 1-1. se realizează maturarea complementară a perelor.3.8 5.5 2-3 2-3 2-3 CO2 (%) 0. încetinind activitatea metabolică a fructelor şi una indirectă. Olivier de Serres etc.3.

2. acizi organici (0. Transportul fructelor la depozit se face cu mijloace auto prevăzute cu prelate. cu epiderma fragilă. sau chiar fructe separate pot fi învelite individual 12. sub formă de dulceaţă.9-1.12. culoarea a devenit verde gălbui şi aroma este evidentă. Nu trebuie uitat că deşi gutuile au o fermitate a pulpei ridicată. transport sau păstrare. fără a le vătăma. Când se folosesc pelicule din material plastic. Preambalarea se poate face în pungi de hârtie sau polietilenă. Sistarea păstrării şi livrarea perelor Scoaterea din depozit a perelor. livrarea se face în lăzi tip I sau în lăzi de carton ondulat. învelite în peliculă contractibilă/extensibilă. substanţe minerale (0. pentru evitarea condensului. se vor evita fluctuaţiile de temperatură. Fructele proaspete de gutui se valorifică în trei clase de calitate: extra. Valoarea alimentară este dată de conţinutul fructelor în glucide (7-10%). peltea. a Ia şi a II-a. Recoltarea fructelor se efectuează când acestea au atins mărimea normală. marmeladă. în care perele calibrate se aşează în rânduri. căptuşite cu hârtie.360. care determină formarea condensului. substanţe pectice (1%). Pentru livrare pe piaţa internă. Pentru consumul în stare proaspătă se preferă fructele cu pulpa mai fragedă.4. fructele obţinute fiind consumate în stare proaspătă (mai puţin) sau prelucrată.44%).3. cu o temperatură de 8°C. la manipulare. cu o capacitate de 28 kg sau în măsură mai redusă. perele maturate fiind perisabile. fructele pot fi deshidratate. perforate sau folosind suporturi de carton şi/sau mase plastice. Pentru export. gem. mai ales la soiurile de vară-toamnă.5-1 kg. 213 . Condiţionarea fructelor înainte de livrare se face manual. pastă. cu un conţinut mai scăzut în taninuri şi mai ridicat în glucide.3%). folosind saci cu fundul rabatabil. umezeală sau radiaţia solară directă. calibrul minim pentru categoriile superioare fiind de 80 mm. vitamina C (10-24 mg/100 g produs proaspăt). cu o capacitate de 0. perele se ambalează în lăzi tipul P sau M2 şi M4 din material plastic. Puful existent pe suprafaţa fructelor se va şterge uşor sau va cădea ulterior de la sine. care condiţionează loturile de fructe păstrate. pentru a le proteja de praf. care pot fi învelite alternativ în hârtie pelur. lăzile paletă cu o capacitate de 380-400 kg. sunt la fel de sensibile ca şi perele. Ca ambalaje de transport se folosesc lăzile tipul P. lichior şi distilate. cidru. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor Cultura gutuiului este destul de limitată la noi în ţară. Pe plan mondial au fost realizate şi echipamente moderne automatizate (ca şi cele prezentate la mere). Lucrarea se realizează manual. În unele zone se folosesc în stare proaspătă la prepararea unor mâncăruri iar la cererea beneficiarilor. se face prin intermediul unei camere de trecere. fără sclereide.

Păstrarea fructelor se efectuează în depozite frigorifice cu atmosferă normală şi în depozite cu ventilaţie naturală. La păstrare se introduc soiurile cu maturare târzie: Bereczki, Champion, De Huşi, De Moşna etc., urmărind ca fructele să nu fie umede sau cu urme de boli şi dăunători. În depozitele frigorifice gutuile se păstrează ambalate în lăzi de lemn tipurile P şi D sau din material plastic, tipurile III şi IV, care se paletizează pe paletele de depozitare. Acestea se stivuiesc în celule pe 4 nivele, până la înălţimea de 5,6 m. Parametrii optimi de păstrare sunt: temperatura de –0,5…0°C şi umiditatea relativă a aerului de 90%, condiţii în care durata păstrării este de 3-4 luni. În depozitele cu ventilaţie naturală, tehnologia de depozitare şi păstrare este identică cu cea prezentată la mere şi pere, durata de păstrare a fructelor reducându-se la două luni de zile.

CAP. XIII- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A NUCILOR
13.1. Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă Nucile au o valoare alimentară şi dietetică deosebită, dată de conţinutul lor în glucide (11-14%), în protide (14-16%) reprezentate de aminoacizi esenţiali şi în lipide (62-65%, din care 44-48% sunt acizi graşi polinesaturaţi). Cu un conţinut în substanţe minerale de 1,4-2% (K,P, Mg, Ca, Fe etc.) se clasează pe primul loc între toate produsele horticole. Sunt de asemenea bogate în vitamina E (4,1 mg/00 g), complexul B şi vitamina PP, care măresc valoarea nutriţională a nucilor. Fructele verzi cu coaja (endocarpul) neîntărită au un conţinut ridicat de taninuri hidrolizabile, vitamina C (500-800 mg/100 g), precum şi o aromă specifică, fiind folosite la prepararea unor dulceţuri şi lichioruri fine. Din nucile de calitate inferioară sau din miezul sfărâmat se poate extrage ulei, cu un randament de 50-60%, iar din turtele rămase se fabrică halva. Recoltarea nucilor se poate efectua când mezocarpul crapă, iar nucile încep să cadă din pom. Maturarea nucilor nu are loc odată pe toţi pomii din plantaţie şi nici odată pe acelaşi pom, astfel că şi recoltarea se va face în 2-3 reprize. Ca indici orientativi privind declanşarea recoltării se menţionează: căderea primelor fructe, apariţia petelor brune pe mezocarp (coaja verde) şi începutul crăpării în zona apicală, greutatea şi volumul fructelor, culoarea etc. În anii sau în zonele cu toamne ploioase şi reci se efectuează teste practice astfel: la 3-4 zile se iau câteva nuci şi se taie mezocarpul pe secţiunea transversală, iar dacă acesta se desprinde uşor în două cupe verzi, se consideră că s-a atins momentul optim de recoltare. Pentru verificare, înainte de recoltare se

214

iau 50-100 fructe din diferite zone ale coroanei, care se ţin în apă 12-24 ore, iar dacă după acest interval de timp, 80-90% din ele se decojesc, recoltarea poate începe. Recoltarea manuală, de pe sol, a nucilor căzute, în urma scuturării ramurilor cu ajutorul prăjinilor prevăzute cu cârlige se recomandă a se efectua în 2-3 reprize, la interval de câteva zile. Recoltarea nucilor prin batere cu prăjina este total nerecomandată, deoarece se rup ramurile de rod, fiind afectată astfel producţia anului următor. Pentru mărirea randamentului şi îmbunătăţirea calităţii la recoltare se sapă şi se înlătură buruienile de sub pomi şi facultativ, pentru uniformizarea maturării şi scuturarea mai uşoară, se poate încerca un tratament cu Ethrel, 500-1000 ppm, cu 2-4 săptămâni înaintea recoltării. Recoltarea mecanică se poate realiza eficient în plantaţii cu nuci altoiţi, de talie medie, folosind un scuturător vibrator hidraulic pe un tractor de 65 CP, urmat de dispozitivele de strâns şi adunat nucile căzute. Nucile căzute pe sol în urma scuturării manuale sau mecanice, nu trebuie lăsate mai mult de 1-2 zile şi nu trebuie adunate în vrac, deoarece există riscul deprecierii calitative rapide. Precondiţionarea nucilor cuprinde 2 faze principale: decojirea şi spălarea. a. Curăţarea nucilor de coaja verde (mezocarp) trebuie efectuată cât mai rapid, prin umectare, timp de 12-24 ore. Ca procedeu, se poate recurge la cufundarea în bazine cu apă rece a ambalajelor cu nuci, sau stropirea cu apă călduţă din 2 în 2 ore a nucilor întinse pe un strat, cu menţiunea că un contact prelungit cu apa compromite calitatea fructelor. Desprinderea cojii poate fi favorizată şi printr-un tratament, în spaţii închise, cu etilenă 0,1%, la temperatura de 24°C, timp de 36-84 ore, având grijă ca după fiecare 12 ore să se aerisească spaţiul de tratament, timp de 20-60 minute; b. Spălarea se realizează imediat după decojire, cu apă potabilă, pentru a se evita pătarea lor şi a le da un aspect mai atrăgător. Operaţia se efectuează manual prin frecarea nucilor cu o mătură în coşuri din nuiele sau butoaie, timp de 2-3 minute, sau mecanic, în curent de apă, cu perii de diferite tipuri (sârmă de oţel, nailon). După spălare se întind în strat subţire, pentru a se usca. Uscarea nucilor decojite şi spălate este necesară, deoarece ele conţin 3040% apă, iar pentru a se evita deprecierea lor calitativă, în momentul introducerii la păstrare, conţinutul în apă nu trebuie să depăşească 8-12%. a. Uscarea naturală direct în aer, se practică pentru nucile destinate consumului intern, pe termen scurt sau mediu, prin aşezarea lor pe stelaje situate la 50 cm deasupra solului, sau pe tărgi din şipci care se stivuiesc una peste alta. Grosimea stratului de nuci va fi de 5-8 cm şi se vor amesteca de câteva ori pe zi cu o greblă. Uscarea durează 2-3 săptămâni, până când au pierdut 30% din greutatea iniţială, nucile se pot sparge uşor, iar pereţii despărţitori din interior nu se mai îndoaie, ci se rup cu zgomot, semn că au atins umiditatea de echilibru (12%).

215

Nu este deloc indicată uscarea directă la soare, deoarece determină crăparea (desfacerea pe linia de sudură). b. Uscarea în cuptoare cu circulaţie naturală a aerului se face la 32-35°C, timp de circa 72 ore, prin introducerea nucilor care vin de la spălat, în zona unde temperatura este cea mai ridicată urmată de transferul lor în zonele cu temperatură moderată. c. Uscarea în instalaţii cu ventilaţie mecanică a aerului cald este mai eficientă, permiţând obţinerea unui produs de calitate. Durata deshidratării în aceste instalaţii este de 2-5 zile, la temperaturi moderate de 40-45°C, care asigură aerului cald necesar, o umiditate relativă de 40%. Ca sursă de încălzire se poate folosi un arzător de gaz, o rezistenţă electrică sau un schimbător de căldură cu elemenţi. Temperaturile prea ridicate, de peste 55%, provoacă pierderi de ulei şi râncezirea ulterioară a miezului. Înălbirea nucilor are rolul de a le face mai atrăgătoare, ele căpătând o culoare galben-aurie. Operaţia se aplică mai ales la loturile pentru export. Nu vor fi înălbite fructele cu coaja prea pătată, cu umiditatea de peste 12% sau cele care prezintă coaja foarte groasă (pietroase). De asemenea nu vor fi înălbite nucile la care sutura carpelară şi locul de inserţie a pedunculului nu sunt bine închise. Înălbirea se face într-un cilindru în rotaţie, în care nucile sunt transportate cu ajutorul unei spirale fără sfârşit. Cilindrul este alimentat permanent cu un amestec preparat în momentul utilizării, din 2 soluţii păstrate în bazine separate: - 15 părţi soluţie decantată de 5,8%hipoclorit de calciu şi 1,36% carbonat de sodiu; - 1 parte acid sulfuric diluat (125 cm3 + H2SO4 concentrat, la 100 l apă) Cantitatea optimă de soluţie, care asigură o bună înălbire a fructelor este aceea care permite nucilor să înceapă să plutească, durata contactului cu soluţia fiind de 3-4 minute. De menţionat că la unele fluxuri tehnologice, înălbirea nucilor este intercalată între spălare şi uscare, însă realizarea ei după uscare este mult mai eficientă. Sortarea nucilor după înălbire se face semimecanic la bandă, sau manual pe o masă de control, îndepărtând nucile pătate, mucegăite, bolnave, crăpate, cu fisuri etc. Au fost realizate în sisteme moderne de sortare mecanică sau electronică, menite să mărească randamentul de lucru. Calibrarea nucilor sortate se efectuează mecanic cu ajutorul unor calibroare tip sită vibratoare sau tip tambur cu cilindri perforaţi. S-au creat echipamente moderne (ex. MAF-RODA) care realizează concomitent calibrarea electronică, eliminând nucile sparte, bolnave şi separat nucile seci, iar în final face separarea pe culori şi livrează numai categoriile programate de calitate, diferenţiate prin greutate- calibru- volum şi culoare. Separarea pe calibre se face astfel: minim 28 mm, calitatea extra, 26-28 mm, calitatea I şi 24-26 mm calitatea a II-a. Ambalarea nucilor în coajă se face în saci sau săculeţi cu o capacitate de 5,10 sau 12 kg (plasă textilă) sau 5;25;50 kg (material plastic), provenind din

216

acelaşi an de producţie, cu menţinerea soiului pentru categoriile superioare de calitate. Păstrarea nucilor în coajă se poate face în poduri răcoroase şi aerisite sau în camere aerisite, în vrac cu grosimea de 15-20 cm, sau în saci şi lăzi. Temperatura spaţiului de păstrare nu trebuie să depăşească 10°C, umiditatea relativă a aerului să aibă valori cuprinse între 60-80%, iar lumina solară să nu poată pătrunde. Nucile în coajă se pot păstra şi ambalate în lăzi stivuite pe 10-12 nivele sau paletizate. Există în unele ţări şi sisteme de depozitare în vrac de 30-150 cm înălţime, în funcţie de tipul ventilării. Pentru evitarea contaminării şi dezvoltarea insectelor în nuci, se tratează spaţiile de depozitare, preventiv cu insecticide organofosforice de contact, iar după introducerea nucilor, cu produse de fumigaţie care nu lasă reziduuri (bromură de metil, hidrogen fosforat), respectându-se cu stricteţe normele de protecţie a muncii şi securitate alimentară. Durata de păstrare a nucilor în coajă în condiţii optime de mediu este de 1-2 ani. Comercializarea nucilor în coajă se face sub formă preambalată în pungi sau săculeţi cu capacitatea de 0,5-1-2 kg care se introduc în lăzi de lemn sau carton. 13.2. Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă Miezul uscat de nucă se obţine din nucile a căror coajă uscată (endocarp) a fost înlăturată prin procedee mecanice sau manuale. Ca materie primă se folosesc nucile cu umiditatea cojii de maxim 12% şi a miezului de maxim 8%. Umiditatea mai ridicată (14-15%) sau mai scăzută (sub 8-9%) determină sfărâmarea miezului. Spargerea nucilor se poate realiza manual cu ajutorul unui ciocan din lemn dur, fără a crăpa miezul. Randamentul este de regulă de 1-1,5 kg miez/3 kg nuci/oră. Spargerea mecanică este mai dificilă datorită neuniformităţii nucilor şi afectează miezul în raport de până la 30-40%. Separarea miezului (40-44 kg/100 kg nuci) de coji se efectuează manual sau semimecanic la bandă. Separarea se realizează mai uşor dacă spargerea nucilor s-a făcut manual. Odată cu separarea se efectuează o presortare pe 3 categorii de miez: - miez plin, de culoare galben-aurie; - miez de culoare brună; - miez alterat. Ultimele două categorii nu corespund valorificării ca miez uscat de nucă şi se folosesc în scopuri industriale. Sortarea după formă, este de fapt o calibrare care se poate face şi mecanic (500-600 kg/oră), la jumătăţi, după calibrul 17-22 mm (400-600 buc./kg.).

217

Etuvajul sau uscarea miezului, se face în etuve la 45°C timp de o oră, prin aşezarea acestuia pe suporturi perforate, etajate pe cărucioare. Temperaturile peste 50°C determină modificarea gustului şi culorii miezului, care devine casant. La finalul uscării, miezul se transferă într-o cameră de răcire (2-3 secunde), pentru reducerea gradului de spargere a miezului. Ambalarea se face în funcţie de destinaţia produsului. Astfel, pentru prelucrarea industrială, miezul de nucă se ambalează în vrac, în folie sub vid, la capacităţi de 12,5 kg sau 6,25 kg x 2 (dublu). Pentru consum, livrarea se face în cutii de carton cu o capacitate de 12,5 kg, urmând ca ulterior să fie preambalate în unităţi mai mici (100 g; 125 g; 250 g) din material plastic. Păstrarea miezului de nucă este mai dificilă decât cea a nucilor în coajă. Pentru o păstrare mai îndelungată se recomandă ca miezul să aibă o umiditate minimă de 4%. Păstrarea înaintea condiţionării pentru consum se face în stare ambalată, la 4-7°C şi 60-70% umiditate relativă a aerului pentru durată scurtă şi la 0-3°C şi 60-65% U.R. pentru o durată mai lungă. Protecţia antiparazitară a spaţiului de păstrare se poate realiza cu bromură de metil sau hidrogen fosforat. 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă În ultimii ani, în ţările cu tradiţie în cultura nucului (Franţa, Belgia, Germania, Italia etc.) s-a diversificat modalitatea de valorificare a fructelor acestor specii, prin comercializarea miezului proaspăt de nucă. Recoltat pentru consumul în stare proaspătă, miezul de nucă are un conţinut ridicat în apă (30-40%), ceea ce facilitează curăţirea de coajă, moment ce constituie un motiv de satisfacţie pentru consumatori. Valorificarea miezului de nucă în stare proaspătă necesită respectarea riguroasă a unor cerinţe legate de alegerea momentului optim de recoltare, condiţiile de calitate şi condiţiile de păstrare şi comercializare. În vederea valorificării ca miez proaspăt, fructele trebuie recoltate când mezocarpul s-a crăpat la polul apical. Pentru curăţarea de coajă (mezocarp) se procedează aşa cum s-a prevăzut la valorificarea nucilor în coajă. Dacă sun recoltate mai devreme, miezul nucilor se desprinde greu din endocarp, iar dacă se întârzie, miezul se depreciază calitativ, înnegrindu-se. După îndepărtarea mezocarpului, nucile sunt sparte manual sau mecanic. Condiţiile de calitate pentru miezul proaspăt de nucă prevăd: - calibrul, minim 30 mm; - umiditatea miezului, minim 33%; - miez consumabil, după scoaterea din endocarp, peste 92%; - o bună stare fitosanitară; - culoarea miezului, galben-aurie.

218

Perisabilitatea ridicată a acestui produs, face ca păstrarea în condiţii bune să se realizeze timp de până la 3 săptămâni, în condiţii de atmosferă modificată, realizată prin învelirea platourilor sau pliculeţelor cu produs, cu peliculă semipermeabilă pentru apă şi vapori de apă, la o temperatură de 2-4°C. Acest produs se alătură practici celorlalte produse horticole proaspete, valorificate sub denumirea de „gama a IV-a” (vezi cap. 35). Pe toată durata circuitului de comercializare se va menţine „lanţul de frig”, evitând salturile mari de temperatură care pot determina formarea condensului şi alterarea ulterioară a produsului.

219

CAP. XIV- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASPĂTĂ A STRUGURILOR DE MASĂ
14.1. Fluxul tehnologic general Strugurii de masă, ocupă locul trei, după mere şi prune, din punct de vedere al producţiei din România, însă în numeroşi ani o mare parte din soiurile mixte (grupa Chasselas) sunt vinificate parţial. Au o mare valoare energetică (700-800 Kcal/kg) şi exercită o serie de acţiuni fiziologice asupra organismului uman: alcalinizantă, mineralizantă, vitaminizantă şi terapeutică. Păstrarea strugurilor în România se realizează într-un volum foarte redus, din care circa 50-65% sunt consumaţi în timpul sărbătorilor de iarnă. Prin prelucrare, se obţin compoturi, dulceţuri şi sucuri foarte apreciate de consumatori. În funcţie de însuşirile specifice şi caracteristicile comerciale, soiurile de struguri pentru masă se împarte în 3 grupe: grupa S- soiuri superioare, grupa Msoiuri mijlocii şi grupa O- soiuri obişnuite. Din grupa S fac parte soiuri sunt: Afuz-Ali, Cardinal, Coarnă neagră tămâioasă, Muscat de Hamburg, Triumf etc. Din grupa M fac parte soiuri ca: Chasselas dore, Coarnă albă, Coarnă neagră, Perla de Csaba, Perletta etc. Soiurile obişnuite (grupa O) nu fac obiectul păstrării în depozite. Valorificarea strugurilor se face în trei clase de calitate: calitatea extra, calitatea I şi calitatea a II-a, dar pentru păstrare se vor introduce în depozit numai strugurii din primele două calităţi. Recoltarea strugurilor destinaţi păstrării se face când aceştia au ajuns la maturitatea de consum, deoarece după desprinderea lor de pe coardă, maturarea nu mai avansează şi nici calitatea organoleptică nu se îmbunătăţeşte. Conţinutul minim acceptabil în substanţă uscată solubilă în vederea recoltării trebuie să fie de 13-14% la soiul Coarnă neagră, 14-16% la Afuz Ali, Italia şi Muscat A’Adda, şi peste 16% la Chasselas dore şi Muscat de Hamburg. Recoltarea se face manual, cu atenţie folosind foarfecele, menţinând pedunculul şi stratul de ceară (pruină) intacte, urmată sau nu de cizelare, în funcţie de destinaţia producţiei. Presortarea se face pe calităţi astfel: la calitatea extra se aleg ciorchini de minim 200 g (150 g la soiuri cu bobul mic), fără defecte, caracteristici soiului, cu boabe întregi, bine dezvoltaţi, tari, bine prinse în ciorchine şi acoperite cu pruină; la calitatea I se admit ciorchini cu 50 g mai uşori, iar la calitatea II-a sunt admişi numai strugurii ce corespund condiţiilor de calitate minimă, cu media 10% ciorchini necorespunzători, dar fără a fi putreziţi, alteraţi sau improprii consumului. Concomitent cu presortarea se face şi cizelarea, dacă situaţia impune acest lucru. Cizelarea constă din îndepărtarea de pe ciorchine a boabelor crăpate, necoapte, atacate de insecte, mucegăite etc. Dacă există un bob mucegăit, odată

220

cu îndepărtarea lui, se vor elimina şi cele din jurul său, aparent sănătoase, dar la care este posibilă o infecţie ascunsă. Operaţia de cizelare se efectuează prin luarea ciorchinilor de peduncul, ridicarea la nivelul privirii şi rotirea lor înceată, îndepărtând prin tăiere cu foarfeca toate boabele cu defecte, ciorchinii fiind aşezaţi în lădiţe de depozitare. Ambalarea strugurilor de masă se face în lăzi cu o capacitate de 5-12 kg, confecţionate din lemn: tipurile C, S, III şi IV sau din material plastic (model 1 şi model 2). Pentru export sau pentru păstrare se utilizează lăzi noi, tipul IV, cu o capacitate de 5-6 kg. Pentru păstrare sau la cererea beneficiarului extern, ciorchinii se aşează cu pedunculul în sus. Rahisul, după recoltare pierde uşor apa prin evaporare şi transpiraţie, sau în avantajul boabelor, ofilindu-se. Culoarea lui se modifică, devenind gălbuie şi apoi brună. Zilnic pierde apă în proporţie de 0,5-0,8% ceea ce în condiţii normale ale mediului ambiant determină depăşirea pragului de ofilire în 3-6 zile. Prevenirea deshidratării strugurilor de masă (rahisul mai accentuat, fiind erbaceu), în unele ţări mari cultivatoare (Grecia, Italia, Spania etc.), se realizează prin ambalarea acestora în peliculă de PE în formă de sac, cu laturi care se pot plia, acoperind conţinutul, iar pentru a asigura o protecţie de până la o săptămână, se practică prerăcirea cu aer rece, la 8°C şi un tratament preventiv cu SO2 gazos, timp de 20 minute, în concentraţie de 0,5-1%, efectuat în încăperi special amenajate. Transportul strugurilor pe distanţe mari se face cu remorci tractate, iar pe distanţe mai mari, cu autovehicule izoterme. Mijloacele auto neprotejate se vor acoperi cu prelate, pentru a feri strugurii de praf, vânt, precipitaţii, radiaţia solară directă etc. Exportul se efectuează cu mijloace auto frigorifice LKW (germ. Lastkraftwagen= autocamion), sau vagoanele RCF, pe calea ferată. O atenţie sporită se va acorda fixării lăzilor, pentru a elimina şocurile şi trepidaţiile pe durata transportului. Păstrarea stugurilor de masă, o perioadă mai îndelungată cu menţinerea calităţii la un nivel optim, este îngreunată de caracteristicile acestui produs, cum sunt: - prezenţa rahisului supus deshidratării şi brunificării; - fragilitatea epidermei boabelor; - predispoziţia boabelor la separarea de pedicel; - sensibilitatea faţă de putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerera) care este sporită de conţinutul în glucide şi de umiditatea relativ ridicată din spaţiul de păstrare. Strugurii de masă se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală (specializate şi de tip universal) şi depozite cu ventilaţie naturală.

221

14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat Capacitatea acestor depozite este cuprinsă între 1500 şi 2000 t, ele fiind dotate pe lângă instalaţia de produs frig artificial şi cu o staţie de distribuirea SO2, comună pentru toate celulele depozitului. Capacitatea optimă a unei celule pentru păstrarea strugurilor de masă este de 100-200 t. În fiecare celulă sub plafon, pe peretele de la intrare sunt instalate 1-2 baterii de răcire, care în dreptul ventilatoarelor sunt prevăzute cu conducte de transport a dioxidului de sulf. Pe acelaşi perete cu bateriile de răcire sunt fixate canale de evacuare a SO2 din celulă, confecţionate din tablă, de formă pătrată în secţiune. Ambalarea pentru păstrare se face cu struguri omogeni, într-un singur strat, cu pedunculul în sus, suficient de strâns (5 kg capacitate), dar fără tasare, şi fără a depăşi marginile superioare ale lădiţei (14 cm). Lădiţele se paletizează în: a. palete cu montanţi metalici cu dimensiunile de 1,2 x 0,8 x 1,4 m, unde încap 64 de lădiţe tip IV (8 x 8); b. palete de lemn cu montanţi şi cadru superior din metal cu dimensiunile de 1,2 x 1 x 1,7 m, unde încap 100 lădiţe tip IV (10 x 10). Pe cât posibil, strugurii vor fi introduşi la păstrare în ziua recoltării, în spaţiul unde s-a realizat o temperatură iniţială de 8-10°C. Strugurii se depozitează în loturi cât mai uniforme ca stadiu de maturare şi durată de păstrare preconizată şi nu se asociază în aceleaşi spaţii cu alte fructe sau legume. Depozitarea paletelor cu montanţi, încărcate cu lăzi, se face pe 4 niveluri, compact în stive bloc, până la 5,6 m înălţime (palete de uz general) respectiv 7,14 m (palete de depozitare). Între pereţii celulelor şi marginile stivelor se lasă un spaţiu de circulaţie de aproximativ 20 cm, iar central un culoar cu lăţimea de aproximativ 0,8-1,0 m. Între stivele de palete se lasă spaţii de 5-10 cm, toate aceste locuri libere permiţând în timpul efectuării tratamentelor, o mai bună difuzare a SO2 la fiecare ambalaj, precum şi posibilitatea efectuării controalelor pe durata păstrării. Condiţiile de păstrare. Temperatura optimă este cuprinsă între limitele 0°C…+1°C, cu menţiunea că sub 0°C se produce îngheţul rahisului şi ulterior a boabelor, în timp ce la valori de peste 1°C se intensifică procesele de metabolism. Umiditatea relativă optimă în celula depozitului este de 90-95%, dar favorizează atacul de Botrytis, de aceea în mod obişnuit păstrarea se realizează la 85-90%. O umiditate relativă mai scăzută provoacă ofilirea rahisului, uscarea pedicelelor şi zbârcirea boabelor. Viteza de circulaţie a aerului, are valoarea optimă de 0,2 m/s şi trebuie să asigure distribuirea în toate ambalajele din celulă, a temperaturii şi umidităţii relative a aerului.

222

sulfitările prelungite producând decolorarea boabelor. Păstrarea SO2 se face în butelii de oţel . 3 sau 4 luni de păstrare au arătat că atacul de putregai produs de Botrytis cinerea s-a redus cu 55-60%. principalele probleme fiind generate de apariţia bolilor criptogamice produse de Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu). sau acolo unde sunt prevăzute.3. economic este diferenţiată de la soi la soi. Instalaţia de alimentare cu SO2 (folosit în stare lichefiată) se găseşte în afara depozitului şi este prevăzută cu câte un robinet pentru fiecare celulă. după necesităţi. Aceste tratamente întârzie. fiind între 1-2 luni (Chassellas dore. Astfel. Păstrarea strugurilor de masă.) 14. Imediat după umplerea şi închiderea celulei se efectuează primul tratament cu SO2 în concentraţie de 1%. încă din primele zile ale depozitării. iar dozarea lui se face gravimetric (prin cântărirea buteliei) şi volumetric (folosind sulfitometrul). eficient. Sulfitometrul se goleşte prin intermediul unei conducte care trece printr-un container încălzitor (la 60-80°C) şi continuă cu o pompă de vaporizare prin care se distribuie SO2 în celulă. Penicillium sp.5% O2 şi CO2. în vie mai ales în anii ploioşi. 223 . şi desprinderea lor de pe rahis. Aerisirea se efectuează cu aer răcit. (putregaiul moale) etc. recirculat de 40-50 de ori în 24 de ore. Eliminarea SO2 se realizează cu ajutorul unor ventilatoare. pentru prevenirea atacului de Botrytis cinerea şi prelungirea duratei de păstrare a strugurilor de masă s-au concretizat prin punerea la punct a tehnologiilor ULO (ultra lowo oxygen) care se bazează pe realizarea în spaţiul de păstrare a unei compoziţii gazoase de 0.Preocupările la nivel mondial. Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor Pe durata păstrării strugurilor de masă este necesară luarea unor măsuri în vederea menţinerii calităţii o durată cât mai bună. astfel încât tratamentele se pot aplica diferenţiat. folosind SO2 în concentraţie de 0. Muscat de Hamburg) şi 5-6 luni (Chassellas Napoleon.25% adică 7 g/m3 de spaţiu liber. epuratoare verticale cu duşuri de apă în care s-a dizolvat sodă (Na2CO3). tratamentele periodice cu SO4 sunt obligatorii în prezent. la temperatura de 0°C. Regina Nera etc. Observaţiile făcute după 2. Ulterior fazial la 7-10 zile se efectuează tratamente pentru a preveni apariţia şi evoluţia bolilor criptogamice. pentru prevenirea manifestării atacului de Botrytis cinerea. dar nu pot elimina apariţia şi dezvoltarea putregaiului cenuşiu. Durata de păstrare este considerată optimă până în momentul în care la struguri se observă primele semne de zbârcirea boabelor. numit şi tratament de dezinfecţie. modificarea culorii. folosindu-se 28 g SO4 lichefiat pentru fiecare m3 de spaţiu liber din celulă. care infectează strugurii în cursul vegetaţiei. Durata tratamentului este de 20-30 minute.

Pentru livrare se poate face o cizelare sau o eliminare a boabelor crăpate şi a celor atacate de boli. La sistarea păstrării.1. dispozitivul pentru fixarea acestora în ambalaje fiind prezentate în fig.La interval de 3-4 zile şi mai ales spre sfârşitul perioadei de păstrare se controlează starea fitosanitară a strugurilor. pentru fiecare ambalaj.plic generator (cu Na2S2O5 ). se trece la valorificarea imediată. prevăzut la capete cu 2 orificii. 14. 224 . Generatorul de SO2 se aşează deasupra ciorchinilor. cu laturile acoperitoare. generatoare individuale cu SO2. învelind strugurii şi placheta generatoare cu Na2S2O5. Figura 14. În ţările mari producătoare de struguri de masă se folosesc tot mai mult la valorificarea acestora. iar dacă încep să apară deprecieri calitative. prin adaptarea treptată la temperatura mediului ambiant. Strugurii sunt păstraţi în lădiţe căptuşite cu o folie de polietilenă în formă de sac.1. iar laturile sacului se îndoaie. În contact cu umiditatea din ambalaj şi în prezenţa CO2 generatoarele degajă SO2 în proporţie de circa 30-35% din greutatea iniţială. iar valorificarea trebuie realizată în maxim 2-3 zile. în fiecare celulă. Parametrii de păstrare (temperatura şi umiditatea relativă a aerului) se urmăresc şi se înregistrează de 3 ori pe zi. se va evita formarea condensului. Generatoarele sunt reprezentate de pachete sau folii alveolate care conţin metabisulfit de sodiu (Na2S2O5).Dispozitiv pentru asigurarea stabilităţii generatoarelor de SO2 in interiorul ambalajului A..

când se obţin recolte sănătoase şi de calitate. stivuite până la înălţimea de 1. amplasate în mai multe puncte dispersate în celulă. coşuri de ventilaţie). e. 225 .B. uşi. odată la 3-5 zile. cu ventilaţie naturală În anii favorabili. Când aerul este mai rece. C. Sulfitarea se face prin arderea sulfului. lăsând între ele şi la pereţi. Aceste deschideri sunt folosite numai în momentul evacuării SO2 după tratament.suport din material plastic. se aeriseşte repetat. Tratamentele de sulfitare.25% SO2. ferestre. care se arde în cutii metalice sau în tăvi de tablă. Fiecare dintre aceste canale comunică la unul din capete cu exteriorul. îmbinând ambele tipuri de emisie a SO2 şi care menţin calitatea strugurilor peste 2 luni (60-75 zile) la 0°C. Generatoarele combinate sunt cele mai bune. în blocuri. 14. Canalele din tablă prezintă lateral. urmat de eliminarea SO2 după 30 de minute.5. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal Sunt preferate depozitele la care ventilaţia aerului rece în celule se face pe la partea superioară. cu secţiunea pătrată şi cu latura de circa 80 cm. pe pereţii orientaţi către interiorul celulei. pentru 5 plicuri generatoare.5 g/m3 pentru următoarele. 14. iar pentru omogenizarea atmosferei se recomandă funcţionarea ventilatoarelor. spaţii libere de 50 cm pentru aerisire şi control.4. pentru reducerea temperaturii din interior. Igienizarea încăperilor se efectuează prin văruirea pereţilor şi arderea sulfului (20-25 g/m3) urmând să fie ţinute închise 2-3 zile şi apoi se aerisesc bine.picioruşe care se introduc în orificiile plicului generator. iar în zilele călduroase de toamnă. cu 0. strugurii de masă se pot păstra şi în spaţii cu ventilaţie naturală. prin intermediul unor deschideri în peretele celulei. se închide accesul aerului (obloane. în lipsa instalaţiei speciale. însă mai frecvent. Strugurii se păstrează în lădiţe tip IV. În zilele cu temperatură scăzută se poate aerisi şi ziua (nu sub 0°C). în dozele menţionate. iar pierderile sunt de peste 5-6% lunar. noaptea. iar în restul timpului sunt bine închise cu obloane etanşe.5 m (10-12 rânduri). cu pierderi de 4-6%. mai multe deschideri care permit pătrunderea şi evacuarea SO2. climatic. Controlul stării de păstrare se face zilnic. cu respectarea măsurilor PSI (strat de nisip de 5-6 cm etc). La nivelul pardoselii şi de-a lungul celor doi pereţi lungi se instalează câte un canal de ventilaţie confecţionat din tablă. acesta circulând de sus în jos. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate. prin care se elimină SO2. se pot efectua cu sulf solid. Norma de consum este de 14 g sulf/m3 spaţiu liber pentru primul tratament cu 1% SO2 şi 3.limita exterioară a ambalajului Generatoarele cu difuziune rapidă asigură o conservare de 2-3 luni.

XV. protide (1%). P 24-39mg.6mg.1.februarie. E 0. dar din 1993 au fost egalate (1994) iar apoi depăşite (19952000) de producţia de varză. echivalent β Caroten 0. dar sunt zone sau ţări unde oferta este prezentă în tot cursul anului. partea necomestibilă de 3% şi valoarea energetică redusă. Recoltarea se face la grade de maturitate diferite.6-0. destul de însemnată pentru a fi înregistrate separat de restul conservelor de legume calculate la un loc. prepârgă. F1 (gradul I. Italia şi Turcia se numără printre marii producători situaţi în apropierea României.CAP. a cunoscut dezvoltarea cea mai accelerată.3 %). Pentru consum intern. Tomatele au 6 faze de maturare: F0 (maturarea verde). continuată până în prezent. sau lipide (0. Mg 11-20mg.7% şi fibre 1. Estimările apreciază că 60-65 % din volumul producţiei mondiale de tomate se prelucrează. în cazul valorificării imediate. 50-90% pigmentaţie roşie). cu un procent de peste 30%. Comparată cu alte producţii horticole importante din lume.6mg%) pe care le are. la peste 4. 100% pigmentaţie roşie) şi F5 (gradul V maturitatea tehnologică de prelucrare. California şi Italia.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR SOLANACEE DE LA CARE SE CONSUM| FRUCTELE 15. F2 (gradul II. Produsele prelucrate din tomate au o piaţă de desfacere proprie.61% (K 226-310mg.5mg. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor Tomatele au deţinut primul loc în producţia legumicolă a României. Importanţa economică remarcabilă a tomatelor este legată de industria conservelor şi de ponderea exportului. PP 0. complex B 0. prin micşorarea suprafeţelor cultivate pentru valorificare industrială. 30-50% roz-gălbui). Aciditatea este plăcută şi stabilă (0.5mg. ci mai ales în substanţele minerale în proporţie de 0.5-4.5-1mg. au glucoză 0. în funcţie de destinaţia livrării. K 0. două zone geografice fiind mai reprezentative. F4 (gradul IV maturitatea de consum. iar pentru valorificarea care întârzie câteva zile este în gradul II (semipârgă). F3 (gradul III pârgă completă. momentul optim de recoltare este în gradul IV (maturitate de consum). Valoarea lor nutritivă nu constă în conţinutul relativ modest de glucide (3. de 134% în deceniul 1980-1990. 10-30% din epidermă roz-gălbui).5g% substanţă uscată solubilă/ 0 Brix). 190 Kcal/Kg. constituie cea mai importantă cultură legumicolă. Perioada de consum în stare proaspătă atinge un maxim în lunile iulieaugust şi se diminuează foarte mult în ianuarie.2%. Ca 9-15mg/100g) şi în vitaminele diverse (C 18-26mg. semipârgă. La nivel mondial şi european.5g% în acid citric). 226 .3 %).

1981) b) ritmul de maturare după recoltare: impune recoltarea mai timpurie pentru loturile care se transportă la temperaturi mai ridicate. Fructele au aspect ceros.Pentru export. prepârgă. 1989).15. decât cele de vară-toamnă (gr. pe distanţe sau perioade de timp mai lungi (Iordăchescu. Aceste recomandări generale sunt nuanţate de mai mulţi factori: a) grupa de timpurietate: soiurile timpurii se recoltează în faze mai incipiente de maturare (gr. Această fază se consideră declanşată atunci când apare prima pată roz-gălbui în zona punctului pistilar şi durează până la generalizarea acesteia la 30% din suprafaţă. Cl. dar sunt cu lojile interioare ale pulpei şi cu seminţele bine dezvoltate. început de pârgă). c)sistemul de cultură: tomatele de seră şi solarii se recoltează în faze mai timpurii şi trebuie transportate cât mai rapid din aceste spaţii (Chaux. 1982).I... de la soiuri care posedau prin selecţie o durată mai lungă de menţinere a calităţii (Vemone). şi colab. Schema modificăriilor fizico-chimice din timpul maturării tomatelor (după Willis s. şi Foury. Rădulescu.1. d) factorul soi: a diferenţiat valorificarea toamatelor din ce în ce mai mult.. consistenţa interioară gelatinoasă.).II.. pentru valorificarea care întârzie mai multe zile (Ciurel. Mihaela şi col. Fig.a. recoltarea se face în gradul I (prepârgă. la soiurile transgenice în care sinteza etilenei şi maturarea au 227 . O. Cl. C. 1994). şi colab. semipârgă)..

12. cu sau fără codiţă. 3-paravanele rotitoare. Modul de recoltare pentru consum în stare proaspătă este manual. Ele se culeg în ciorchine sau în buchet (grape).). 17. 5-transportor intermediar. 2-discuri dislocare-tăiere.transportorul tobă. legate de timpul de lucru care creşte de aproape patru ori. Alexandros. Felicia etc. în Fig. Maşina de recoltat tomate SKT-2 (după Aurel Marinescu) 1. 13-bandă transportoare.fost mult reduse (tip Long shelf life. a apărut o nouă tendinţă de recoltare şi de valorificare. Fructele se desprind. dar şi pentru calibre normale (40-47mm etc).despicător. mai ales la condiţionare. 15-bandă transversală. 14-transportor longitudinal. 15.transportor colector. la diferite temperaturi pofida dificultăţilor suplimentare faţă de culesul în vrac.3. 11. 228 . se pun şi se manipulează în găleţi de plastic şi în ambalaje de transport. 7-scuturătorii cu degete. 9. 16-bandă colectoare. fiind apreciate pentru gustul lor excelent.buncăr. mai ales pentru soiurile cu fructe mici (cocktail.transportor transversal de evacuare. Daniela. 18-motor Fig. Tellus. În culturile protejate. 40mm) sau foarte mici (cireaşă.2. Roncardo. 6. Numărul de zile necesar pentru ca 75-80% din tomatele verzi să se matureze. consumând peste 50% din necesarul forţei de muncă. 15. 10-ventilator. 4-transportor elevator. 8-tobe cu degete.transportor. 20mm).

unde sunt incluse şi tipul " cherry" (cireaşă). precipitaţii şi extreme termice. având calităţile minimale (suficient de tari. sau spre seară. sub 40mm diametru. iar 10% pot fi necorespunzătoare caracteristicilor minimale. având formă. care determină inhibarea activităţii catalazei. fără crăpături necicatrizate etc). Pentru categoria II. vor fi proprii pentru consum. Temperaturile peste 250C cauzează vătămări ulterioare pe parcursul manipulării care depăşesc 40%. Se 229 . guler verde (green back). în maşini izoterme. în încăperi răcoroase la 12÷ 140C. Nu vor avea gust sau miros străin. La categoria extra fructele de tomate sunt lipsite practic de orice defect. Ciorchinii cu tomate recoltaţi şi valorificaţi în această formă vor avea aspect proaspăt. vătămări provocate de paraziţi şi umiditate exterioară anormală. praf. cu pulpa tare. stabilind echipe separate pentru 4 activităţi: recoltat şi transport la drum. şi în culturile protejate. Alexandrina. curat. curate cu aspect proaspăt. . I. scăderea conţinutului în acid ascorbic.costate. În zilele prea călduroase. diminuarea metabolismului pectic şi inhibarea biosintezei licopenului (Burzo. Factorul determinant este depăşirea pragului de 400C. Se admit pentru consum în stare proaspătă doar fructele de tomate intacte.rotunde sau tipul sferic. . întregi. Pentru categoria I tomatele vor fi suficient de ferme. cu unele defecte uşoare şi superficiale neînsemnate ( mai ales la formele costate). Se recoltează mai ales pe vreme uscată. încărcat şi transport. aprovizionare cu ambalaje. Un nivel de temperatură şi mai ridicat determină apariţia unor accidente şi deranjamente fiziologice: pătarea la maturare (blotchy ripening). tari. 1989). care au un metabolism mult mai intens. Presortarea se execută concomitent cu recoltarea. dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi fructele s-au zvântat. Vor fi practic lipsite de dăunători. Nu se admite gulerul (zona) verde. sănătos. pentru a proteja marfa de soare. datorită perisabilităţii ridicate a fructelor încălzite. este bine să nu se recolteze la prânz. grav deformate sau vătămate şi foarte mici. şi Amăriuţei. lipsit de corpuri străine vizibile. fără a fi putrezite sau lovite în mod evident.Organizarea recoltării este necesară. în funcţie de formă: . Ambalajele pline se stivuesc în câmp la capătul parcelei. Diametrul minim 35 mm (rotunde şi costate) sau 30 mm (alungite). protejate cu prelate sau cu rogojini. Tomatele recoltate în găleţi se răstoarnă cu grijă în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip III sau în lăzi de material plastic. fără stricăciuni sau vătămări. în spaţii protejate. nici alte defecte care ar putea afecta aspectul şi calitatea fructelor.alungite sau de formă oblongă. aspect şi grad de dezvoltare tipice soiului sau hibridului căruia îi aparţin. Se culeg tomatele pe nuanţe de culoare. ambalare. îngălbenirea produsă de soare (solar yellowing) şi pete de ceară (waxy patch). În SR 1421:1999 se menţionează trei tipuri comerciale pentru tomatele destinate consumului în stare proaspătă. Transportul de la locul de producţie se execută cu mijloace auto. separând fructele necorespunzătoare.

La calitatea I-a nu se admit defectele mai grave. pentru a nu se produce striviri. dezvoltare şi coloraţie sunt mai stricte. funcţionalitate şi adaptabilitate deosebită: Greefa. incorecta manipulare a fructelor cu apariţie de vătămări şi uneori tendinţa de făţuire a mărfii.evită supraîncărcarea lădiţelor. având o durată de 2-6 zile: F3-F4 2 zile. IST. F2-F4 circa 4 zile. vitamina C şi aciditatea uşor diminuate. RODA. tratamente speciale. Pentru export. Dokex (Gherghi. inclusiv în trierea după culori. respectiv 17 zile (F1-F4). fără a amesteca loturile primite. are loc în spaţii răcoroase. Există posibilitatea de efectuare manuală. F1-F4 6 zile. prerăcire. eventual în prezenţa etilenei 1000-2000ppm. 1993). Uniformizarea pigmentaţiei se realizează în cazul când dorim pigmentarea integrală a unor loturi recoltate în faze timpurii (F1-F2). în vederea manipulării mecanice. Loturile postmaturate au conţinutul în substanţă uscată solubilă. În loc de spălare se poate face perierea mecanică. ambalare şi lotizare. prezentând unele deficienţe legate de productivitatea scăzută. Olimpias. uniformizarea pigmentaţiei. calibrare. Prerăcirea se poate efectua cu apă clorinată 200 ppm la 80C. intercalată pe fluxul de sortare-calibrare. sortare. Procedeele mecanice cu componentă electronică au o productivitate şi o siguranţă superioară. faze) se execută de obicei cuplată cu calibrarea pe mărime sau greutate. În paralel cu prerăcirea se poate executa şi spălarea. Stocarea sau staţionarea pe durată scurtă până la sortare. Tomatele se aduc în ambalajele de manipulare-transport. Procedeul manual apelează la mese de sortare.. Acestea se aşază pe palete. 12 zile (F2-F4). pierderi de circa 2% în greutate. Condiţionarea se execută la puncte special organizate la nivel de fermă. formă. A. La calitatea extra se aleg tomatele care nu prezintă defecte. Tomatele livrate cu peduncul sau în ciorchine nu se pot peria. fie la un centru profilat în livrare. Sortarea calitativă şi pe culori (planşe. Procedeele semimecanice implică deservirea manuală a unor benzi de sortare sau a unor instalaţii mai complexe. Se efectuează la 200C. Recepţia cantitativă se face la un cântar de 1500-2000 Kg. 230 . imprecizia la calibrare. Sortarea calitativă este mult uşurată de presortare. iar stivele de lăzi vor fi bine fixate. stocare de scurtă durată. la o încărcătură de 500Kg/m3. duratele sunt de 7 zile (F3-F4). condiţiile de fermitate. urmată de zvântare. ITO. în lipsa factorului uman. Fluxul cuprinde faze facultative sau obligatorii în funcţie de destinaţie sau caietul de sarcini: recepţie. pentru a le urgenta livrarea. La 9-120C. cu temperatura de 12÷ 140C. înregistrând de asemenea. între care unele au o utilitate. semimecanizată sau mecanică-electronică. iar materialele cu care sunt căptuşite dispozitivele şi piesele în contact cu fructele permit o manipulare fără probleme. UR 85-90%. Recepţia calitativă se face pe baza unei probe medii conform STAS.

Închiderea se face la cerere cu o copertină protectoare. cutii etc. . Egalizarea lădiţelor se realizează la capacitatea de 6 Kg. cântărirea şi egalizarea se fac în funcţie de ambalajul folosit: . Lotizarea se face pe culori. De asemenea. după scara: 30-35. ambalate în lăzile specifice (6-12 Kg). iar soiurile transgenice long life au mărit competitivitatea în acest domeniu. 67-82. În unele cazuri. au scopul de-a forma loturi de marfă destinate expedierii. Copertina poate avea ferestre de plasă sau de ceolofan perforat. containere. De multe ori.pe plan intern. Condiţionarea pentru export se face mai bine mecanic. Supraambalarea se execută în ambalaje mai mari (lăzi. nu se depozitează la un loc cu alte specii de legume şi fructe. Ambalarea pe platouri suport de diferite forme şi mărimi. calibre şi soiuri. Ambalarea în lădiţe. iar eşalonarea livrărilor pe piaţă contribuie la menţinerea lor.Se calibrează în mod obligatoriu primele două clase de calitate. Foliile sunt semipermeabile la schimbul de gaze. extra şi I. 231 .pentru export. Marcarea ambalajelor va permite identificarea loturilor şi se face conform STAS-ului şi caietelor de sarcini. care sunt aranjate în rânduri pentru calităţile superioare. . fructele având un grad de maturare mai puţin avansat. tip comercial. Se apelează la păstrare atunci când o producţie excedentară ar putea provoca scăderea preţurilor.). albastră 47-57 mm şi galbenă 57-67 mm diametru). rezistente. Lotizarea produselor ambalate şi depozitarea temporară. se ambalează astfel ciorchini de tomate în întregime. Unele soiuri sunt mai potrivite pentru export prin uniformitatea fructelor şi fermitatea pulpei. cu fructe de aceeaşi origine. pe lăzile pentru export se aplică o simplă banderolă. soi. 82-102 mm şi peste 102 mm diametru. 40-47. 57-67. iar culoarea are legătură cu calibrul (roşie pentru 40-47 mm. cu includerea în folie contractibilă. centralizat. păstrarea se practică numai dacă există condiţiile şi dotarea necesară. care pot ambala până la 12 kg. se folosesc lăzile tip C.în prezent se utilizează tot mai mult şi lădiţele STAS 1247-89 tip III (capacitate 10-12 Kg tomate de câmp) şi tip IV (capacitate 5-6 Kg tomate de seră) şi ambalarea nearanjată (în vrac). în lăzi de export STAS 1247-89 tip IV. Depozitarea şi păstrarea temporară a tomatelor (STAS R 9127/7-74) se face numai cu loturi de calitatea extra sau I. dar fără neuniformităţi în coloraţie. iar tomatele vor fi ambalate prin nearanjare (în vrac). din acelaşi soi şi la acelaşi grad de maturare. calibrarea nu se aplică. 47-57. care grupează lădiţele cu un produs cât mai omogen. ambalarea se face pe calibre. La tomatele alungite (de formă oblongă) se impune şi o lungime uniformă. noi. mărime şi stadiu de maturitate. Pentru ciorchinii de tomate valorificaţi ca atare (tomate ataşate pe tulpină). curate. calitate. căptuşite cu hârtie subţire la cerere. prin capsare. 35-40. Datorită emisiei de etilenă. în palete cu montanţi suprapuse pe două nivele. se răspândeşte tot mai mult în ţările cu horticultură avansată.

care nu se pot păstra mai mult de 6-8 zile în aceste condiţii.. câmp. În prepârgă (F1) temperatura este de 12-150C. dar măresc durata acesteia. păstrarea la temperaturi de 0-50C timp de 5 zile duce la modificări ce impun consumul imediat la sfârşitul păstrării. F2 0 F1 13-20 C 7-20 zile F2 12-150C Gherghi. pot apare modificări în starea lor fizică şi în compoziţia chimică: 232 . Ph.Înălţimea de stivuire este de 10-12 rânduri de lădiţe. În fiecare ambalaj fructele nu vor fi îndesate. Temperaturile mai mici de 80C (70C) determină apariţia unor pete sticloase pe fructele în pârgă şi semipârgă (F1-F2). După trecerea la temperatura mediului ambiant. 1993 F3 la 8-100C 5-10 zile F4 la 8-120C 0 la 10 C şi UR 90% 15-20 zile la 150C şi UR 90% 12-16 zile F1-F2 la 200C şi UR 90% 8-12 zile Moras. 25-30 1982 (Vemone) seră. 1984 Chaux. iar circulaţia aerului va menţine uniformitatea condiţiilor enunţate. Pe măsură ce aceasta se prelungeşte. Condiţiile de păstrare sunt diferite pe faze de recoltare. apar deprecieri de 8-35% prin declasare. max.1 Durata păstrării tomatelor în funcţie de condiţiile de păstrare Sursa bibliografică. la semipârgă (F2) sau pârgă (F3) de 10-120C. Umiditatea relativă este de 85-90%. Tipul tomatelor şi condiţiile de păstrare Durata (zile) anul câmp. şi la 220C şi UR 90% 6-8 zile Foury. I. Olga. suprapuse pe două nivele. max. 1994 la 2-50C şi UR 90% 7-21 zile F3 la 8-120C şi UR 90% 7-14 zile F4 la 2-100C şi UR 90% 7-14 zile Tomatele long life se păstrează la temperatura de 20-220C şi UR 85-90% un număr minim de 10-15 zile. Cl. Mihaela şi colab. F1 la 4-60C şi UR 85-90% 16. chiar dacă sunt recoltate în F4. iar durata de 21 de zile de păstrare este considerată normală. Cl. 12-15. iar umplerea va permite suprapunerea fără strivire. 1981 solar. F3 la 8-100C şi UR 80-85% Ciurel. F1 la 20-220C şi UR 85-90% 10 zile seră. timpurii. Lădiţele pot fi aşezate şi-n palete cu montanţi.1 Tabelul 15.. Export II. La tomatele mature (F4). Export II. şi colab. F1-F2 la 12-150C şi UR 85% Rădulescu. însoţită de pierderea fermităţii în termen de 24 ore. F1 la 8-100C şi UR 85-90% 25 zile Iordăchescu. A. tardive. iar la maturitatea de consum (F4) de 7-100C. F1 şi 0 la 10 C şi UR 85-90% 14-(21) zile 1989 vară-toamnă. 5 soiuri. 25-30 zile seră. încărcătura de 480-500 Kg/m2. Modul de stivuire va permite circulaţia aerului şi controlul fiecărei stive. spre deosebire de soiurile obişnuite. F1 la 12-150/C şi UR 85-90% 20 zile solar. şi Chapon. J. Durata păstrării la soiurile obişnuite este sistematizată în tabelul 15.Fr..

iar UR 85-90%. CO2=3-4%.5% (220-266 mg K. Modificarea atmosferei în interior prin folosirea azotului din tuburi. Temperatura din interior se menţine la 120C. Încărcarea poate fi paletizată sau nepaletizată. ambalajele fiind fixate şi consolidate pentru a constitui un singur bloc (Gherghi. în prezenţa permanentă a frigului. care realizează peste 50% din producţia CEE. Turcia este situată cel mai aproape de zona noastră geografică. prin congelare. la o greutate a fructelor de minim 150 g/buc. culoare caracteristică. a gustului şi aromei. 1-1. Păstrarea tomatelor în AC este efectuată la 120C. UR 88-92%.2. dar are limite mai largi prin culturile protejate şi prin păstrare.38-0. pentru identificarea provenienţei şi naturii mărfii). Tomatele sunt încadrate în grupa de legume cu piedreri maxime de manipulare şi transport (2. 0.4% fibre). iar valoarea energetică 180270 Kcal/Kg.6 mg %. Substanţele minerale sunt în procent de 0. Comercializarea tomatelor se poate face în lădiţele platou în care au fost ambalate iniţial. modificarea culorii şi a fermităţii. 10-13 mg Ca. fără pulpă 233 . 1993). Dintre marii producători mondiali. Dintre tipurile existente la nivel internaţional. pe o durată de 20-30 zile.3%).4 mg. Ea nu se practică din motive de eficienţă economică. Tomatele în ciorchine sau în buchet preambalate. boli sau deranjamente fiziologice. 15. 15-25 mg P/100g produs proaspăt). ca urmare a reducerii proporţiei de oxigen la 6% (Cernat. Livrarea ambalajelor (marcate. are efect de frânare a pigmentării şi maturării.5% celuloză (2. Numeroase gospodine păstrează pulpa de vinete semiprelucrată. modificarea valorii nutritive. datorită perisabilităţii ciorchinelui. Rodica şi colab. Recoltarea se face la maturitatea de consum.4% protide.. 1982). zbârcire. sau multiple variante de preambalare. 10-13 mg Mg. Documentele de livrare includ certificate fitosanitare. se remarcă platourile alveolare. iar la nivel european se remarcă Italia. vitamina C doar 1-5 mg%. Partea necomestibilă reprezintă 17-24%. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor) Pătlăgelele vinete nu se numără între legumele a căror producţie este înregistrată statistic în România. complexul B 0. Consumul vinetelor este mai important de la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii septembrie. lădiţele de carton. pentru piaţa internă. solicită o valorificare mult mai atentă. în amestec cu alte legume. Vinetele sunt solicitate pentru diverse preparate culinare şi pentru conserve. se folosesc autodube frigorifice LKW şi vagoane frigorifice RCF. O2=3-4%.2% lipide şi 1.scădere în greutate. elastică. Transportul la beneficiari se face cu mijloace auto izoterme sau acoperite cu prelate. Conţin în medie 3% glucide. Pentru export.. A. în ambalaje speciale pentru desfacere în vrac sau preambalate. se derulează prin formarea comenzilor şi transportul la beneficiari. vitamina PP 0. epidermă lucioasă.

la saci din fibre sintetice de 5-8 Kg capacitate. În caietele de sarcini se poate solicita perierea şi/sau ceruirea. lăsate în condiţiile de temperatură şi umiditate relativă ale mediului ambiant.). şi Foury. semimecanic la benzi transportoare. chiar şi după 4-6 zile. Procedeul este manual. curate. se ambalează pe un singur rând. individual sau 2-3 fructe la un loc. cu diferenţe de maxim 250 g. coborârea temperaturilor în câmp sub 12-150C determină la cules o calitate inferioară. vinetele se pot păstra şi preambalate în peliculă de PE. Ambalarea se face în lăzi P sau M3-M4 de material plastic. Prerăcirea la 120C după recoltare. nu sunt admise. Se recoltează săptămânal. fapt care contribuie la obţinerea unor fructe de calitate. care ajung la 8% în 15 zile (Iordăchescu. 251-400 g/buc. pentru o comercializare treptată 234 . Fructele murdare. când eşalonarea vânzărilor contribuie la menţinerea preţului şi chiar la creşterea lui. albastru. există 3 calibre: 150-250 g/buc. Cl. uşoare arsuri de soare. Pe de altă parte. dar se tolerează uşoare defecte de formă. 1978. Supraambalate în ambalaje de carton. uşoare răniri sau crăpăturile cicatrizate care au sub 3 cm2. având grijă să nu le zgâriem epiderma în spini. 1993). sau chiar de două ori pe săptămână în perioada de vârf. Vinetele nu se mai maturează după recoltare şi nu suportă temperaturile coborâte. iar fructele pot fi mai mici în dimensiuni sau mai uşoare (150-175 g/buc. are totuşi un efect intermediar. La calitatea a II-a se admit şi defecte de coloraţie. pentru desfacere la kilogram. fructe mici şi neuniforme. cu pierderi de 4-6%. se ofilesc şi pierd calitatea. Condiţionarea constă în sortarea calitativă şi calibrare. veştejite. păstrarea la 120C şi UR 92-95% a permis limitarea pierderilor în greutate ale vinetelor la 4-5% şi le-a menţinut fermitatea timp de 14 zile. normal dezvoltate. În condiţii frigorifice. în lăzi STAS 1247-89 tip V. Manipularea şi transportul trebuie făcute fără a vătăma vinetele. crăpată. (1994). Chaux.. La vinetele piriforme. recomandă prerăcirea la 12-140C. efectuate manual la mese. se depozitează la 7-100C şi UR 90-95%. cu diferenţe între exemplare sub 75 g. fără arsuri de soare. Păstrarea vinetelor se practică frecvent la sfârşitul sezonului. sau cu umiditate exterioară. sau mecanic la instalaţii speciale (ex. Presortarea are în vedere alegerea de vinete tari. cu diferenţe de maxim 100g şi peste 400 g/buc. prevăzute cu caliciu şi peduncul. După Letard. galben). Preambalarea se foloseşte pentru aprovizionarea de toamnă. limitând mai ales pierderile în greutate în cele 2 săptămâni la 13-14%. Cl. afectate de mucegai. sau de extreme termice.fibroasă sau seminţe supradezvoltate. fără luciu şi colorate mai puţin intens. la 7-100C şi UR 85-90% se pot păstra 10-12 zile. MOBA). precipitaţii. fără refrigerare. Nu se admit fructele deteriorate. M. Varianta martor la 18-230C şi UR 85% a înregistrat 20% pierderi în greutate şi a pierdut fermitatea. Un indiciu îl constituie şi caliciul. ferindu-le de insolaţie. sau chiar în saci din fibre sintetice de culori specifice (roşu. Pentru export. După Chaux şi Foury (1993). care începe să aibă o formă despicată. C. prin tăiere cu un foarfece horticol. Chaux şi Foury. cu mirosuri sau gusturi străine. (1992). În finalul perioadei de recoltare. sănătoase.

imediat după ploaie sau după irigat.3 Lipide Fibre Subst. când fructele sunt turgescente şi se desprind mai uşor.6 0. congelate sau deshidratate. dar şi prin păstrare.min. Enăchescu Georgeta. Gustul uşor acrişor provine de la conţinutul foarte stabil în aciditate (0.3-0.2 Compoziţia chimică şi valoarea alimentară a fructelor de ardei. Alexan. Momentul optim de recoltare la ardeiul gras este maturitatea de consum. 1983.4 169-212 Ca mg% 6-8 9 Mg mg% 6 12 P mg% 15-25 20 ArdeiVit. când fructele au mărimea. 1978.9 0. boia (paprika. 15. iar gustul iute de la capsaicine. zacuscă. K g% sp g% sp g% mg% 0. Tabelul 15.44 0. 1984.).3 g% acid citric).5 0. Perioada de consum în stare proaspătă se eşalonează aproape tot anul cu excepţia a 3-4 luni (ianuarie-martie-aprilie). chily).2-0. 1983 etc.1 mg% s. sau prin apăsare la punctul de inserţie cu tulpina.E partea necomestibil Kcal/Kg culoare mg% mg% mg% mg% % mg% verde 127-162 0. 1995. termosterilizate.9-1. Mincu.57 155-186 0. Pentru soiurile de seră se recomandă 100C.0 0. iar pentru soiurile tardive 5-60C. ardeii lungi.6-6. Gherghi. Prelucrarea se face într-o gamă foarte largă de paste (în Bulgaria-luteniţa).4-3.1 roşu 4. de preferinţă dimineaţa sau spre seară. un grup de amine aromatice (0.7 20-27 260-390 Prelucrare după Favier. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor Ardeii graşi.6-4. solar şi câmp.3 2 0.1-0. La ardeiul gogoşar şi ardeiul lung. produse conservate în oţet. recoltarea se poate face în tot cursul zilei. dar fără a atinge calitatea şi valoarea nutritivă corespunzătoare. Recoltarea este manuală. la calitatea I este obligatorie 235 . Moras şi Chapon (1984) menţionează pentru aceleaşi condiţii de păstrare. prin varietăţile existente. Turcia şi Spania se numără între marii producători mondiali.58-1.C β caroten Compl. Szent Gyorgy şi W. Fructele se desprind prin tăiere.7 0. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea fiziologică.42 0. ardeii gogoşari.3-1. Dacă totuşi recoltarea acestora se face într-o fază mai timpurie. la substanţa proaspătă) Ardei Glucide Proti de culoare g% sp g% sp verde 2. Valoarea energetică relativ redusă este mult compensată prin conţinutul bogat în vitamine valoroase (mai ales vitamina C) şi săruri minerale. Haworth.85 16-27 160-250 roşu 165-210 1.N. Conform STAS 1422-85. 7% din producţia de legume a ţării noastre.în termen de 15-18 zile.9-1. PP Vit. la maturitatea de consum (ardei gras verde) şi la maturitatea fiziologică (date medii. 1937).u. culoarea şi luciul caracteristic soiului. Vitamina C a fost separată din ardeiul iute aducând premiul Nobel descoperitorilor (A. B Vit. datorită culturilor de seră.4 2 0.17-0. Nu este bine să se recolteze pe timp de ploaie. fructele ajung în anumite condiţii la desăvârşirea coloritului şi implicit a gradului de coacere.28 0.8-1. o durată medie de depozitare de 8-20 zile.3. Toamna. ardeii iuţi şi ardeii de boia reprezintă în ultimii ani cca.

1980). Nu se admit fructe cu caliciul vătămat. ardeii figurând printre speciile cele mai expuse (Burton. Condiţionarea cuprinde ştergerea de praf. Preambalarea în saci de plasă textilă sau fibre sintetice. preambalarea etc). având în vedere perisabilitatea foarte ridicată a ardeilor. semimecanic sau mecanic. Calibrarea ardeilor graşi şi lungi are loc în funcţie de diametrul maxim (aflat în zona pedunculară). la 15-200C şi UR 85-90%. Ambalarea se poate face în lăzi P. se consideră diametrul ecuatorial. curaţi. pentru eşalonarea livrărilor şi prelungirea consumului de toamnă la ardeii lungi sau gogoşari (lunile noiembrie-decembrie). neofiliţi. Ceruirea cu ceruri comestibile prelungeşte durata păstrării ardeilor graşi care se exportă. fiind obligatorii pentru export. printr-o prerăcire în termen de 6 ore. lăzi C sau STAS 1247-89 tip II (grătar). Fructele fără peduncul se păstrează mai greu. calibrarea şi ambalarea. (1982). Manipularea şi transportul în vederea condiţionării trebuie efectuate mult mai repede decât la tomate sau pătlăgelele vinete. care îşi continuă maturarea. pulpa celorlalte varietăţi nu va fi iute. iar a gogoşarilor cu 6-10 zile. cu 3-5 zile. 1982). După Taşcă. la 80C (o răcire lentă este dăunătoare). fără a stoca sau păstra prea mult timp loturile. Pentru industrializare. fără vătămări cauzate de ger sau insolaţie. la care separarea fructelor pe calităţi şi calibre se face manual sau automat. M. Stabilitatea calitativă se poate menţine mai bine pe parcursul expedierilor. Gh. În afară de ardeii iuţi. necoapte sau supramaturate. precum şi unele operaţii facultative (ceruirea. Conformaţia şi conţinutul ridicat în apă (91-93%). ardeii vor avea formă regulată şi tipică varietăţii. Pentru export se folosesc ambalaje specializate de carton. Gogoşarii recoltaţi în F0(maturitatea verde)-F1(prepârgă) au pierderi de peste 30% prin depozitare. determinând scăderea intensităţii respiraţiei şi creşterea conţinutului în pigmenţi carotenoidici (Dobreanu. de minimum 70 mm la calitatea I şi de 50 mm la calitatea II. Presortarea efectuată concomitent cu recoltarea permite culegerea unor ardei sănătoşi. Ciurel. scurtând durata de păstrare. unde aranjarea este în vrac. Centrele organizate dispun de linii tehnologice. microflora patogenă de suprafaţă este numeroasă. Depozitarea şi păstrarea temporară sunt utilizate numai în caz de necesitate.prezenţa pedunculului cu o lungime de minimum 1cm de la caliciu. care trebuie să fie minimum de 60 mm la calitatea I şi de 40 cm la calitatea II Pentru gogoşari. în timp ce la calitatea II se cere doar caliciul nevătămat. manifestând şi deranjamente fiziologice.. leziuni mecanice sau început de înmuiere a ţesuturilor. sortarea. favorizează pierderea turgescenţei într-un interval de timp scurt. Mihaela (1980) recomandă livrarea ardeilor gogoşari la export în termen cât mai scurt. au aspect necomercial şi sunt expuse bolilor din depozit. Sortarea şi calibrarea se pot executa manual. cu vătămări necicatrizate. de mărimi diferite. 236 . este utilizată pentru aprovizionările de toamnă şi uneori solicitată chiar la export. eventual în lăzi de plastic. şi colab. Gogoşarii în F3(pârga completă)-F4(maturitatea de consum) îşi pot uniformiza coacerea în 4-6 zile cu 10% pierderi medii. seminţe albe şi gust dulceag.

mai ales la soiurile de ardei gras cu pulpa subţire (sub 3mm). În vestul Europei. (1993). UR 90-95% şi o circulaţie corespunzătoare a aerului.Coloniile de ciuperci parazite sunt proporţionale cu creşterea temperaturii şi doar temperatura de 7-80C împiedică sporularea şi întârzie extinderea miceliilor. Iordăchescu Olga (1982) recomandă pentru ardeiul gras de seră durata de păstrare de 4-5 zile la 14-160C. ardeii graşi se păstrează la 7-100C şi UR 90-95%. Durata de păstrare în primul caz. După Iordăchescu C. este de 14-20 zile. Prin ambalare în folie perforată. 237 . în care se asigură o temperatură de 7-100C. păstrarea poate dura 40-45 zile. cu UR 90%. (1978) şi Gherghi A. calitatea este păstrată mai bine. o durată de 1-3-4 săptămâni. Pentru export se folosesc LKW-uri şi eventual vagoane RCF. în condiţii de umiditate relativă ridicată (93-96%) care se asigură sub huse de PE. ardeii se păstrează la 8-100C la maturitatea de consum F1-F2 şi la 1-20C la maturitatea fiziologică F4-F5. sau 20 zile la 8-100C. Pentru ardeii gogoşari la maturitatea fiziologică. Livrarea ardeilor este asemănătoare cu livrarea tomatelor.

faţă de Belgia sau Italia. 2% glucide. care consumă sub 1. Mg8-12mg%.1. Bulgaria (8-10 kg/locuitor/an). În vecinătatea României se remarcă prin producţii mai importante la această specie Turcia şi Polonia. P-23mg%). În afară de conţinutul foarte ridicat în apă (94-96%). Explicaţia constă în utilizarea lor tradiţională în salate. iar valoarea energetică medie 110 Kcal/Kg. într-o mică buclă (porţiune finală cu diametru mai mic).34mg% etc. soiurile din grupa cornişon (pikling cucumbers) fiind 238 .4% celuloză (0.6g% (K-150mg%. XVI. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor Castraveţii deţin o pondere de câteva procente (cca. 0.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR CUCURBITACEAE 16. vitamina C 5-11mg%.CAP. Lunile ianuarie-februarie şi în ultimii ani martie sunt lipsite de o ofertă din producţia internă. sau în peduncul. dar în prezent s-au creat soiuri fără acest caracter. substanţe minerale 0. 4% în 1993) din producţia legumicolă a ţării noastre. localizate mai ales la baza fructului. 0.7% protide. Amăreala este datorată unor triterpene tetraciclice numite curcubitacine. având două cicluri în seră. Consumul castraveţilor are o pondere mult mai mare în unele ţări ca Grecia. Ca-15-20mg%. Perioada de consum în stare proaspătă este comparabilă cu cea a tomatelor. mai ales în coajă sau în apropierea ei. complexul B 0. Olanda. spre peduncul.5 kg/locuitor/an. în proporţii mult mai importante. Partea necomestibilă este apreciată între 10-28%. În multe ţări există alte legume care se folosesc în reţeta salatelor de vară sau de iarnă. culturi de primăvară sau succesive în solarii şi culturi în câmp de vară sau de toamnă.8% fibre). iar la nivel european Olanda şi Spania. Castraveţii se conservă în oţet sau prin lactofermentare. castraveţii conţin.

fără a-i vătăma. Metodele mecanice sunt posibile pentru industrializare (Popa Doina şi colab. Se manipulează fără a fi zgâriaţi. Castraveţii din culturile protejate se culeg de 2-3 ori pe săptămână. se impune o lungime minimă de 30cm atunci când masa lor depăşeşte 500g. la castraveţii pentru murat. ci se face uniform. Cheltuielile de recoltare pot ajunge până la 70% din devizul (bugetul) culturii. Masa minimă admisă este de 180 g/bucată la castraveţii proveniţi din culturi de câmp şi de 250 g/bucată la castraveţii recoltaţi din sere sau solarii. Preţurile cele mai mari se dau la calibrele mici. iar în cursul zilei doar dacă este nebulozitate. slice cucumbers) prin stadiul mai timpuriu de recoltare. iar munca mai migăloasă. ele vor fi deplasate în spaţii răcoroase cu temperaturi de 12-160C. în ambele cazuri existând o corelaţie între preţ. sau de 25cm pentru cei cu masă între 250-500g.diferenţiate de castraveţii de salată (concombres. cu aspect proaspăt. când sunt turgescenţi. după care se pun cu grijă în găleţi. 40% din deprecierile ulterioare datorându-se acestei cauze. Castraveţii se rup prin răsucire sau se taie cu codiţă de maxim 2cm. Castraveţii de seră sau răsadniţă. Presortarea se face conform prevederilor SR 1416:1997. în cazul calităţilor superioare. tari. expuse la vânt. cu epiderma întinsă. la o umiditate relativă de 239 . sunt prea groase. calitate şi dimensiuni. Fructele prea mature. înainte de întărirea seminţelor. praf şi precipitaţii duc la depreciere. forma şi aspectul caracteristic soiului. Această operaţie nu este o simplă adunare de pe jos. sănătoase. pentru salată. Pentru calitatea extra castraveţii sunt caracteristici soiului.5-2cm. ofilire şi decolorare. La castraveţii de seră sau solar. cu excepţia alterărilor improprii consumului. ocazie cu care se poate face presortarea. Fructele trebuie să fie întregi. coşuri cu mâner sau lăzi uşoare. cu aspect umflat şi o nuanţă verde gălbui. 1983). dimineaţa. Recoltarea este manuală în seră/răsadniţă şi poate fi manuală sau semimecanizată în câmp. sortate.. precum şi 2% (inclusiv) cu gust amar în bucla terminală. bine dezvoltaţi. se culeg de mărimea. fără umiditate exterioară anormală şi fără gust amar. sau spre seară. bine formaţi. iar dimensiunile prea mari duc la refuzuri de calitate. Recoltarea manuală în câmp se face la 3-5 zile. Recoltarea castraveţilor se face la maturitatea de consum sau la maturitatea tehnologică specifică. Din acestea se pun mai târziu în lăzi tip P sau în lăzi de material plastic. colectând separat fructele mari nevandabile care blochează dezvoltarea plantei. concomitent cu presortarea pe mărimi. La calitatea I se admit până la 10% defecte. foarte verzi. au o perisabilitate accentuată. Staţionarea loturilor recoltate în seră va fi cât mai scurtă. soare. Culesul în grămezi lăsate în aer liber. unde producţia este mai mică. Fructele nedezvoltate. Culesul se face după zvântarea plantelor de rouă. fără a călca sau deranja prea mult vrejii. drepţi sau având curbura maximă de 1cm pe toată lungimea. cu un peduncul de 0. Castraveţii cornişon pentru murat se recoltează la dimensiuni mai mari decât cei pentru conservare în oţet.

care nu trebuie întârziată. Umbrarele. apoi se sortează şi se calibrează pe calităţi. apoi se calibrează mecanic la instalaţii MOBA sau Brikman cu capacitatea orară de 4000 bucăţi. Conţinutul ambalajelor va fi omogen (ca varietate. în lăzi de carton ondulat de 9 Kg capacitate. în funcţie de destinaţie. 500/600g şi 600/700g.1-6cm/diametru maximum 2cm. acoperiţi cu prelate sau rogojini umezite cu apă. Castraveţii de seră semilungi (14-25cm) cu protuberanţe în relief. calibru). se face cu maşini speciale Doboy-Unipax (750 Kg/h) sau Vito-Brikman (300 buc/h) şi este obligatorie doar pentru export. capsate. au coaja mai groasă şi rezistă mai bine la deshidratare. pierderile în greutate sunt de 5-8 ori mai mici. La castraveţii fără preambalare peliculară. şoproanele sau încăperile pentru condiţionare se pot dimensiona pentru a oferi o parte din spaţiul necesar. Ambalarea pentru export se face diferenţiat. Condiţionarea castraveţilor se execută diferenţiat.1-12/4cm. Castraveţii cornişon se pot livra calibraţi pe trei grupe de mărime: lungime 3. castraveţii vor fi ambalaţi suficient de strâns. tip. pentru a limita manipulările repetate. Aici. carton şi copertină. culoarea şi fermitatea se menţin. prin presortare care se definitivează la un punct fix amenajat. decât staţionarea cu o zi în plus. Avantajele constau într-o protecţie superioară şi o păstrare mai bună a calităţii. Castraveţii de câmp se condiţionează în paralel cu recoltarea. în funcţie de calibru).95% care este favorizată prin acoperirea cu prelate de polietilenă. fie în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip II (8 Kg sau 12-18 bucăţi). Castraveţii de seră preambalaţi în peliculă se ambalează fie în lăzi de carton ondulat (12-16 bucăţi. pe care fluxul de condiţionare nu le absoarbe imediat. rănirile şi contaminările se reduc. Sunt însă perioade când încărcătura de fructe a plantelor ne forţează să recoltăm cantităţi mai mari de castraveţi. 240 . în funcţie de destinatar şi mărimea fructelor. iar valoarea igienică şi comercială la 240C durează circa 7 zile. sau lăzile M2(15kg) şi M3(28Kg) din material plastic. Castraveţii de seră se şterg de praf şi eventualele picături de apă. Această stocare de scurtă durată poate fi realizată în lăzile sau coşurile de recoltare. sau în lădiţe STAS 1247-89 tip V protejate cu foiţă. calitate. până în momentul condiţionării. partea vizibilă fiind reprezentativă pentru tot produsul. Staţionarea castraveţilor de câmp se face numai la umbră. Castraveţii până la 15 cm lungime se aranjează mai uşor. M2 (7-9 Kg) sau M3 (23-27 Kg) şi distribuirea longitudinală oferă o capacitate maximă de umplere şi o oarecare protecţie suplimentară.1-9/3cm şi 9. ambalarea în lăzi P (20-26 Kg). fructele se pot spăla cu apă curată. Calibrarea este obligatorie pentru castraveţii de calitatea extra şi I. Se preferă recoltarea cu o zi mai târziu. Ambalarea se face în lăzi P (30Kg). Preambalarea în peliculă termocontractibilă (Criovac) din PE sau PVC. Pentru a nu se deprecia în timpul transportului. separate gravitaţional pe grupele de greutate 300/400g. se zvântă. 6.

Păstrarea după recoltare se face în scopul menţinerii calităţii o perioadă cât mai îndelungată de timp, evaluată între 6 şi 17 zile, în funcţie de gradul de maturare. Castraveţii sunt sensibili la frig şi la deshidratare. Temperaturile din ce în ce mai scăzute sub pragul de 120C accelerează îngălbenirea castraveţilor de seră. Concomitent apar pe epidermă pete adâncite şi moi. Sub 60C, pe epiderma castraveţilor de câmp apar după 24 de ore pete sticloase de îngălbenire şi zone cu aspect umed. Peste 100C la castraveţii de câmp şi peste 120C la castraveţii de seră se accelerează respiraţia şi transpiraţia până la decolorare şi îngălbenire, miezul devine spongios, fructele îşi pierd fermitatea. Epiderma subţire a fructelor de castraveţi le face foarte sensibile la umiditatea relativă scăzută, sub 92-95%, pierzându-şi luciul, zbârcindu-se şi ofilindu-se. Depozitarea este recomandată numai pentru produsele ambalate, paletizate şi lotizate pe calibre şi calităţi. Pentru castraveţii de seră în criovac, temperatura de 12-130C şi UR 95% asigură o păstrare a calităţii de 15 zile, iar pentru fructele fără peliculă, de 7-10 zile. Castraveţii de câmp de mărime mai mare se pot păstra la 7-100C şi UR 92-95% timp de 8-12 zile, iar castraveţii cornişon (mai mici) nu-şi pot păstra calitatea mai mult de 5-8 zile, la 130C şi UR 90-95%, fiind mai sensibili datorită stadiului timpuriu de recoltare. Studiile de atmosferă controlată au demonstrat că un conţinut ridicat în azot până la 98% încetineşte respiraţia, în timp ce excesul de CO 2 are acelaşi efect ca şi temperaturile prea coborâte. Preambalarea în peliculă este preferată, deoarece crează o atmosferă modificată favorabilă păstrării, iar efectele obţinute sunt comparabile. Livrarea castraveţilor se execută cât mai repede posibil, din depozit sau după o prerăcire obligatorie la 10-120C. Transportul la distanţe mari se asigură frigorific, în autofrigorifice LKW sau pe calea ferată cu vagoane RCF refrigerate cu gheaţă. Condiţiile de transport (t0C/UR) sunt similare condiţiilor de păstrare în depozit. Comercializarea castraveţilor se realizează în unităţile de desfacere prin prezentare în vrac, în lăzi, sau preambalaţi în mod specific, în peliculă criovac, pungi de PE perforate, etc. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni Pepenii galbeni şi verzi sunt înregistraţi statistic separat de restul legumelor, dar prin comparaţie s-ar situa pe locul III în România, după tomate şi varză, ca mărime a producţiei realizate în ultimii ani. Acest lucru a fost sesizat şi de Chaux şi Foury (1994), care enumeră ţara noastră între producătorii europeni semnificativi, alături de Federaţia Rusă,Ucraina, Turcia şi Serbia. Pepenii galbeni se consumă în România mai ales în stare proaspătă, apreciaţi pentru parfumul, aroma, suculenţa sau gustul lor, dar se folosesc şi la prepararea unor produse de cofetărie, dulceţuri etc. Compoziţia chimică medie include glucide 7-8,5%, protide până la 1,2%, celuloză 0,6% (fibre 0,9%),

241

substanţe minerale 0,6% (K 150-320 mg%, Ca 14-20 mg%, Mg 14-20%, P 15-30 mg%), vitamina C 20-45 mg/100g produs proaspăt, β caroten 1,75 mg%, complexul B 0,3 mg%, vitamina PP 0,4 mg%. Proporţia de apă este de 90%, partea necomestibilă de 40-52%, iar valoarea energetică de 230-340 Kcal/Kg. Perioada de consum durează de la sfârşitul lunii iulie şi toată luna august, mai rar în prima parte a lunii septembrie. Consumul se poate prelungi prin păstrarea soiurilor tardive. Cultura protejată este puţin răspândită în România. Recoltarea se face diferenţiat. Pentru consum de durată scurtă de timp, se recoltează la mărimea şi aroma caracteristice, când culoarea se schimbă. Se mai menţionează ca indici ai maturării, îngălbenirea frunzei celei mai apropiate de peduncul, urmată de formarea unor crăpături inelare în jurul pedunculului. Poziţia pe plantă a fructului, mai apropiată de bază, grăbeşte coacerea. Pentru valorificare în două săptămâni, se recoltează înaintea coacerii depline, cu crăpătura inelară neformată, fructele continuându-şi evoluţia fără a creşte procentul de substanţă uscată solubilă. În funcţie de temperatura exterioară, în 3-4 zile care preced maturitatea de consum, fructele câştigă 3-4g substanţă uscată solubilă % (de la 8-9% la 12-13%), dobândind o calitate deosebită, dar pierzând din rezistenţa la manipulare, transport şi depozitare (maturitate deplină). Întârzierea recoltării cu încă 3-4 zile duce la supramaturare, pierderea suculenţei, pulpa devine fibroasă, iar transportul se caracterizează printr-o perisabilitate sporită. La soiurile târzii se pot recolta pentru păstrare fructele aflate într-o fază mult mai timpurie, caracterizată prin minim 5g substanţă uscată solubilă %, aromă absentă, gust slab dulceag şi fermitate a pulpei mare, cavitatea seminală cu aspect umed şi seminţele prinse. Recoltarea se face manual, dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi trebuie efectuată cât timp fructele sunt reci, până la ora 10 (11), fără a deranja vrejii, lăsând maxim 5 cm codiţă. Intervalul de recoltare este de 3 zile, sau chiar zilnic în perioadele mai călduroase. Manipularea se face cu grijă, ferind fructele de lovituri, şocuri sau presiuni. Nu se recomandă apăsarea prea puternică în zona pistilară, care este uşor elastică la maturitate, deoarece se formează o pată sticloasă. Presortarea se realizează conform STAS 3653, fructe de aspect, formă şi culoare a cojii caracteristice soiului, verificând prin sondaj aroma, culoarea şi gustul pulpei. Pentru calitatea I se cer pepeni galbeni fără defecte sau crăpături, se admite doar zona de contact cu solul uşor decolorată. Exemplarele diforme, crăpate, bolnave sau vătămate se elimină. Condiţionarea pepenilor destinaţi consumului imediat mai cuprinde ambalarea în lăzi P (2 rânduri) sau M2 de material plastic (1 rând). Dacă beneficiarii sunt la distanţe mari, lăzile se căptuşesc cu paie, fân, talaş, materiale curate, fără mirosuri sau gusturi străine, nemaifolosite anterior.

242

Fig.16.1. Ambalaje alveolare pentru pepeni galbeni din culturile protejate

Condiţionarea pentru export, mai ales din culturile protejate, presupune calibrarea pe 3 calibre 0,5-1,5; 1,5-3 şi peste 3 Kg/buc. Se curăţă superficial prin ştergere şi se ambalează în cutii cu 4-6 compartimente, capitonate cu talaş sau cu material plastic special. Un alt mod de ambalare este la platouri alveolare speciale (fig.20.1.). Un tratament facultativ înaintea ambalării poate fi ceruirea prin pulverizare cu ceruri naturale, pentru diminuarea ritmului de postmaturare, reducerea pericolului de mucegăire şi a pierderilor de umiditate prin evaporare. Păstrarea temporară de scurtă durată (circa 7 zile) nu pune probleme deosebite, dar marii producători folosesc prerăcirea la 10-150C imediat după recoltare pentru mărirea stabilităţii produsului pe parcursul condiţionării şi valorificării ulterioare. Păstrarea frigorifică este practicată diferenţiat. Soiurile aromate mai timpurii, nu se păstrează o durată prea îndelungată de timp, depozitarea având rolul de-a regla oferta şi de-a opri evoluţia loturilor recoltate în apropierea maturităţii depline. Soiurile aromate culese parţial imature, nu-şi desăvârşesc în mod complet calitatea. La ieşirea din camera rece, acestea sunt de două ori mai perisabile decât în cazul recoltării la maturitatea deplină (Chaux şi Foury, 1994). Din acest motiv, grupa Cantaloup (Charantaise) se păstrează doar 10 zile, la 4-60C şi UR 85-90%, nerecomandându-se temperaturi sub 40C. Soiurile tip Turkestan se pot păstra între 00C şi 70C, la 85-90% UR, timp de 2-3 săptămâni. Moras şi Chapon (1984) recomandă o temperatură medie de 40C, o umiditate relativă ridicată (UR 90%) şi o ventilaţie corect realizată. Hardenburg şi colab. (1986) menţionează valori apropiate, de 2-50C, dar o umiditate relativă mai ridicată (95% UR), pentru o durată de păstrare de 2 săptămâni. Toţi autorii citaţi se referă şi la soiurile tip Honey Dew, (nearomate, cu coaja netedă) care nu suportă prerăcirea şi nici temperaturile sub 70C. Aceste soiuri se păstrează la 7-100C şi UR 90% timp de 3 săptămâni (Seymour şi colab., 1993). Păstrarea frigorifică a soiurilor tardive Galben de toamnă (Jaune Canari) şi Măsliniu de iarnă (Vert Olive d'hiver) este posibilă 8-9 săptămâni (Gherghi, A., 1993) şi chiar 60-100 zile când se respectă tehnologia specifică, la Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Se aleg pentru păstrare exemplare cu coaja groasă, rezistentă, conţinut mai redus în zahăr, respiraţie mai puţin intensă. Momentul optim de recoltare este în pârgă (15 septembrie-1 octombrie), din culturi speciale sau cel puţin cu

243

tratamente corespunzătoare contra antracnozei. Se preferă pentru păstrare pepeni mijlocii, de 1,5-2 Kg/buc, eliminând exemplarele crude, vătămate sau atacate. Se tratează cu Rovral 0,2% prin stropire sau prin cufundare, apoi se zvântă. Se ambalează, ferindu-i de lovituri, în lăzi P curate şi fără mirosuri străine, căptuşite cu 2-3 cm de talaş sau paie curate şi uscate, pe fund şi la pereţi. Lăzile P se paletizează şi se depozitează în spaţii frigorifice ventilate, pentru a putea urmări păstrarea fiecărui lot şi scoate pentru valorificare în orice moment (Tudor, A. T., 1995). Condiţiile de depozitare pentru aceste soiuri, specializate în mod particular, sunt 5-100C pentru o păstrare de 25-40 zile şi 00C pentru o durată maximă de 2 luni pentru Galben de toamnă şi trei luni pentru Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Umiditatea relativă 85-90% şi o ventilare eficientă pentru evacuarea etilenei, trebuie menţinută cât mai bine. Pepenii galbeni tardivi aparţin varietăţii inodorus (Naud.), care acumulează zaharurile progresiv, nu dezvoltă aromă evidentă şi nu sunt de tip climacteric, precum sunt, de exemplu, cei din grupa Cantaloup. În timpul păstrării îşi îmbunătăţesc gustul şi savoarea, fermitatea pulpei şi culoarea se desăvârşesc. Fructele atacate de boli se acresc sau se amăresc, mucegaiurile imprimând şi gustul lor specific. Pierderile ajung la 20-25%, majoritatea prin stricare. Controlul loturilor păstrate se face zilnic. Atmosfera modificată prin mărirea conţinutului în CO2 asigură o păstrare mai puţin sigură decât o bună ventilare, care poate elimina etilena produsă abundent de pepeni. În prezent au fost create şi la această specie linii transgenice care se păstrează 14-21 zile la temperatură normală, sau se pot recolta la un grad de maturare mult mai avansat, cu un conţinut în glucide mai ridicat. Aceşti pepeni posedă o genă antisens care blochează acţiunea ACC- oxidazei, enzimă implicată în etapa finală de sinteză a etilenei. Scoaterea de la păstrare se face prin manipularea atentă, treptat, pentru a nu se depăşi un interval optim de 36 ore în care trebuie efectuată desfacerea pepenilor galbeni refrigeraţi. Înainte de comercializare se sortează. Transportul se execută în vehicule izoterme sau frigorifice, iar lăzile se vor ancora bine, având în vedere sensibilitatea la lovire şi zdruncinare puternică. Pe drumuri improprii se va circula cu viteză redusă, sub 50Km/h. 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi Pepenii verzi (harbujii, lubeniţele) prezintă o pondere a producţiei mai mare în România, precum şi în toate ţările din această zonă geografică, în comparaţie cu pepenii galbeni. Turcia este al doilea mare producător mondial de pepeni verzi. Proporţia între cele două culturi este de 80/20 în favoarea pepenilor verzi în Grecia şi de 63/37 în Italia. În ţările situate mai la vest, proporţia se inversează: 41/59 în Spania, 9/91 în Portugalia şi doar 3/97 în Franţa, aceasta din urmă importând 90% din consumul intern de pepeni verzi.

244

În compoziţia chimică a fructelor de pepeni verzi există multă apă 92± 2%, glucide 6,5± 1%, precum şi o cantitate destul de modestă de săruri minerale, de 0,3-0,4g% (K 110-270mg, Ca 7-9mg, Mg 5-10mg şi P 9-15mg/100g) Vitaminele: C 7-11mg/100g pr.p., β caroten (echivalat) 0,3-1%, PP 0,2mg/100g, vitaminele complexului B 0,37-0,62mg%. Valoarea energetică este relativ scăzută, 290-300 Kcal/Kg, iar proporţia părţii necomestibile de 44-54%. Aciditatea pulpei de 0,2g% este preponderent malică. Pepenii verzi sunt mult apreciaţi şi ei pentru gustul, suculenţa sau calităţile lor răcoritoare, fiind un desert preferat al zilelor de vară. Printre produsele prelucrate, putem enumera pepenii muraţi, dulceaţa sau confiatele de coajă, jeleul sau marmelada de miez, fără a avea o pondere comparabilă cu consumul proaspăt. Soiurile timpurii apar pe piaţă începând cu sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, iar perioada de consum se prelungeşte în lunile de toamnă, ultimele fructe de dimensiuni mai mici fiind destinate murării. Recoltarea. Momentul optim de recoltare se recunoaşte după mai mulţi indici: - coaja se colorează într-o nuanţă ceva mai deschisă dar mai pronunţată; - coaja se zgârie uşor cu unghia; - partea care stă pe pământ se îngălbeneşte sau se albeşte; - la apăsare fructul pârâie; - prin lovire se aude un zgomot înfundat de vas plin; - cârcelul de la baza codiţei se îngălbeneşte şi se usucă; - perişorii de pe codiţă cad; - fructul se desprinde uşor de pe vrej. Fructele nematurate sau răscoapte nu sunt de calitate. După recoltare, pepenii verzi nu mai evoluează ca grad de coacere. Recoltarea la timp contribuie la creşterea şi maturarea mai acceleretă a fructelor rămase pe plantă (vrej, curpen), determinând creşterea producţiei (Artemova, L., 1992). Se recoltează dimineaţa, seara sau pe timp răcoros. Culesul este tot manual, la 2-3 zile, prin treceri succesive, fără a deranja vrejii, lăsând o codiţă de 2-3cm. Se aleg exemplare de cel puţin 1,5 kg, fără vătămări, crăpături, arsuri de soare, atacuri de boli sau de dăunători. Se va evita recoltarea imediat după ploaie sau pe timp ploios. Staţionarea până în momentul transportului a grămezilor sau ambalajelor cu pepeni verzi se face la umbră. Pepenii verzi sunt sensibili la vătămări mecanice, dacă se manipulează şi se transportă în vrac. Podeaua şi pereţii mijlocului de transport vor fi protejate cu talaş, cu paie uscate sau frunze (10-15cm), iar peste pepeni se pun rogojini sau prelate. Ambalarea în lăzi grătar sau în lăzi paletă se practică mai puţin frecvent, dar protejarea la pereţi se va face în acelaşi mod. Suprapunerea fructelor nu trebuie să depăşească 2-3 rânduri în lăzile paletă, mai ales dacă intenţionăm să le păstrăm mai mult timp. Transportul trebuie efectuat în perioadele răcoroase ale zilei, în timp cât mai scurt. Păstrarea temporară pe o perioadă de 2-3 săptămâni, nu pune probleme deosebite, dacă s-a respectat tehnologia recomandată. Se păstrează corespunzător

245

pepenii din culturile sănătoase, fără antracnoză, care ajung la maturitate înainte de căderea primelor brume. Cei care provin din primele sau din ultimele recoltări, sunt mai perisabili. Soiurile tardive (Dr. Mauch, Charleston gray etc.) cu coajă groasă, acoperită de ceruri naturale, care au o activitate respiratorie mai redusă, se păstrează mai bine decât cele timpurii, cu coaja subţire şi miezul prea zemos. Capacitatea bună de păstrare o au pepeni de mărime mijlocie, uniformi, copţi dar nu complet (Avramescu, A., şi colab., 1972), în nici un caz cu maturitate optimă depăşită, fără resturi de pământ pe coajă. Condiţiile şi durata păstrării. Tehnologiile actuale de păstrare garantează menţinerea calităţii pepenilor verzi timp de 3-6 săptămâni, la o temperatură de 7± 30C şi 85-90% UR. La temperaturi mai scăzute de 2-5 0C, miezul se poate deprecia, devenind mucilaginos, de culoare mai închisă. Temperaturile prea ridicate (150C) determină pierderea treptată a gustului dulce şi atacul de antracnoză. O umiditate relativă excesivă determină apariţia de pete pe coajă şi gustul acru-amărui al miezului. După Artemova, A. (1992) perioada de consum poate fi prelungită, prin păstrare, cu maximum 3 luni. Într-o lună de păstrare, glucidele hidrosolubile se diminuează în medie cu 12,6%. Livrarea pentru consum a pepenilor verzi păstraţi în depozite trebuie asigurată în interval de maxim 2 zile. Pepenii care nu dispun de condiţii de păstrare bune sau provin din culturi neîngrijite, nu oferă garanţia păstrării îndelungate a calităţii şi trebuie comercializaţi în termen cât mai scurt. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor Dovleceii, Cucurbita sp. cu varietăţile lor, se cultivă în mod specific pentru fructele lor tinere, care conţin 0,9-1,8% protide, 2-4% glucide, 1% fibre (0,4% celuloză) şi peste 0,6% substanţe minerale (K 230-383mg, Ca 15-40mg, Mg 8-18mg, P 20-56mg%). Vitamina C 10-25mg% este instabilă datorită ascorbatoxidazei din coajă. Mai conţine 0,56mg% vitamina PP şi 0,4mg% vitamine din complexul B. Conţinutul în apă este de 94-96%, partea necomestibilă de circa 12-15%, iar valoarea energetică de 170-180 Kcal/Kg. Dovleceii se consumă mult în Italia, Spania, Franţa, Portugalia, în mod tradiţional, în mâncăruri în care sunt asociaţi cu tomatele, pătlăgelele vinete şi ardeii şi au calităţi dietetice. În România se consumă umpluţi, pané sau în diverse alte preparate, asociaţi cu diverse alte legume. Patisonul se foloseşte şi pentru murat (august-septembrie). Dovleceii apar pe piaţă în lunile mai-iunie, înregistrând un maxim de producţie între 15 Vl şi 20 Vll. Recoltarea se face manual, la 3-5 zile după deschiderea florilor, preferabil cât mai des (1-2 zile), pentru a nu depăşi maturitatea de consum. Fructele se taie de pe vrej, lăsând un peduncul de 1-3 cm şi se pun în ambalajele de comercializare. În această situaţie se practică recoltarea pe calităţi (presortarea), de către formaţii de doi muncitori, fiecare colectând o anumită calitate (I/II) conform STAS 1417-84. O recoltare susţinută stimulează o

246

producţie prelungită. Se acceptă doar fructele întregi, curate, proaspete, turgescente, sănătoase, fără vătămări, de formă şi culoare caracteristică soiului. Pentru calitatea I, dovleceii vor avea coajă fină, intactă, seminţe mici, abia formate şi formă regulată. Dimensiunile maxime sunt de 20 cm lungime şi 5 cm diametru, iar la patison de 7 cm diametru. Dovleceii în floare se recoltează la lungimea de 7 cm. Având o epidermă deosebit de fragilă, manipulările suplimentare sau prelungite trebuie evitate. Marfa se protejează de soare, praf sau intemperii şi se asigură transportul într-un timp cât mai scurt la centrul de prelucrare. Condiţionarea poate implica unele operaţiuni suplimentare, doar dacă ameliorează în mod semnificativ calitatea: curăţarea suplimentară, împrospătarea tăieturii pedunculului, ambalare sau preambalare specială. Ambalarea obişnuită se face în lăzi P, iar preambalarea este recomandată în pungi de polietilenă perforată de 1Kg capacitate. Dovleceii în floare se ambalează în lădiţe de lemn căptuşite cu foiţă de hârtie sau în lăzi de carton. În ţările occidentale exportatoare, se practică şi includerea în folie de polietilenă contractibilă. Păstrarea de scurtă durată la temperatura mediului ambiant nu este admisă mai mult de 2-3 zile. După 4-5 zile, dovleceii îşi pierd aspectul comercial, luciul şi fermitatea, se pătează la nivelul zonelor uşor lezate ale epidermei şi formează mucegai pe tăietura pedunculului. La 10± 20C şi 90-95 % UR, calitatea poate fi menţinută circa 7 zile pentru dovleceii obişnuiţi şi numai 48 de ore pentru dovleceii în floare. În acest interval, conţinutul în vitamina C se micşorează substanţial. Loturile preambalate în polietilenă contractibilă aparţinând unor soiuri testate, suportă timp de câteva săptămâni temperaturi de 0÷ 40C şi UR 8595%, perioadă în care are loc exportul şi desfacerea pe alte pieţe. La revenirea la temperatura normală, consumul trebuie asigurat fără întârziere.

CAP. XVII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR P|ST|I/CAPSULE
Grupa tehnologică specifică include plante legumicole de la care se consumă boabele verzi (mazărea, bobul), păstăile verzi (fasolea de grădină, unele varietăţi recente de mazăre de grădină) şi capsulele (bamele = Hybiscus esculentum, fam. Malvaceae). 17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină Fasolea de grădină cultivată în ţara noastră pentru păstăi aparţine speciei Phaseolus vulgaris L., având două varietăţi: - varietatea mai cultivată este fasolea pitică, cu creştere determinată (var. nanus), numită şi oloagă. Tipurile cu păstaie cilindrică se mai numesc fideluţe, iar cele cu păstaia galbenă, fasole ţucără.;

247

- varietatea cu o cultură mai greu mecanizabilă este fasolea urcătoare (var. communis), numită şi fasole lată, fasole grasă, sau fasole de arac (harag), cu creştere nedeterminată. Păstăile conţin în medie 90% apă, 3,7-5,7% glucide, peste 2% protide (cu toţi aminoacizii esenţiali), fibre 3,1% (celuloză 1,4%). Conţinutul în substanţe minerale este de 0,6g%, din care K 243-275 mg, Ca 40-56 mg, Mg 26-35 mg şi P 30-60 mg%. Vitamina C este în cantitate de 16-20 mg%, vitaminele complexului B 0,4-0,9 mg%, vitamina PP 0,5-0,7 mg%, iar vitamina E 0,24-0,28 mg%. Partea necomestibilă este de 9-10%, iar valoarea energetică de 240-330 Kcal/kg. Această legumă ocupă locul 12 în ierarhia producţiilor mondiale, având calităţi culinare şi dietetice remarcabile, dar prezentând un mare interes economic, atât prin marile cantităţi conservate, cât şi prin performanţele culturii mecanizate care se practică în Europa şi se extinde tot mai mult în Africa. Perioada de consum durează din iunie până în octombrie, culturile în solarii sau sere fiind mai puţin practicate în România. Recoltarea păstăilor se face - la fasolea oloagă când boabele de abia încep să se formeze, sub 3 mm diametru la păstăile cilindrice şi sub 4 mm diametru la alte grupe de soiuri. Păstăile vor avea dimensiuni caracteristice soiului, fiind cât mai suculente, fără aţe şi ţesut pergamentos.; - la fasolea lată (calitatea I) păstăi mai puţin dezvoltate, fragede, care se vor rupe uşor la îndoire, cu ruptură netedă. Momentul optim al recoltării se situează la 55-70 zile de la semănat, sau la circa 15 zile de la data înfloririi. Păstăile ajung la maturitatea de consum în mod succesiv, intervalul fiind influenţat de starea timpului. Fasolea lată se maturează într-un ritm mai lent. Umezeala şi răcoarea prelungesc maturarea, iar seceta şi căldura o scurtează. Recoltarea mecanică se face la maturitatea tehnologică. Recoltarea manuală se face în coşuri sau găleţi, iar varianta semimecanică presupune folosirea unor platforme tractate pentru scoaterea mecanizată din câmp a cantităţilor culese manual. Se repetă la 2-3 zile, întârzierile provocând îmbătrânirea păstăilor, dezvoltarea şi întărirea boabelor, apariţia şi lemnificarea aţelor. Producţia se depreciază şi se diminuează, întrucât formarea florilor noi este stânjenită. Recoltarea mecanică se realizează cu combina de recoltat fasole FZB, tractată de tractorul U650 M (Neagu, V., şi colab., 1985), în vederea prelucrării industriale. Productivitatea este de 2-3 ha/schimb, sortimentul de soiuri specific având maturitatea de consum simultană de peste 85% în momentul recoltării, tufe de 25-30 cm, plante viguroase, bine înrădăcinate şi bogate în păstăi. Păstăile acestor soiuri sunt situate în partea superioară a plantei, dezvoltate şi fără aţe, în ciorchini rămuroşi, cu desprindere uşoară de pe plante. Cultura se erbicidează, iar parcelele se eşalonează la recoltare prin însămânţare decalată. Acestea se pregătesc cu drumuri late de 2 m pe laturile

248

lungi şi zone de întoarcere la capăt cu lăţimea de 12 m. Terenul va fi nivelat, fără bulgări, bolovani sau pietre. Condiţionarea pentru consum în stare proaspătă se face în funcţie de exigenţele caietelor de sarcini şi conform STAS 8948-83, odată cu recoltarea sau în aceeaşi zi, deoarece produsul se depreciază uşor (Olaru, C., 1982). Se elimină păstăile deteriorate, deformate sau bolnave şi resturile vegetale, ciorchinii sunt despărţiţi. Calibrarea se face după dimensiuni, calitatea I având la fasolea cilindrică lungimea maximă de 6 cm şi lăţimea maximă de 6mm, iar la fasolea lată lăţimea minimă de 12 mm. Ambalarea pentru consum intern se face în lăzi de lemn tip C sau plastic, M2-M3 . Se practică şi preambalarea fie în pungi de PE perforată de 0,5-1 Kg, fie în saci de plasă din materiale plastice sau textile, la 2-3 Kg capacitate. Livrarea pentru industria conservelor se face în lăzi paletă metalice tip Euro (STAS 8635-70), în lăzi paletă de tip comercial sau în lăzi de lemn de tip P sau C. Exportul este realizat numai cu păstăi de culoare verde, sortate, calibrate, ambalate în lădiţe STAS 1247 tip V capitonate cu hârtie pergaminată (pergament) perforată. Stratul de deasupra va avea păstăile puse în lungul lădiţei, paralel cu latura mare. Fluxul tehnologic de valorificare, fără intervenţia frigului produs artificial, nu poate dura mai mult de 3 zile, dacă păstăile sunt ţinute în spaţii răcoroase, bine aerisite, cu o umiditate relativă de 90-95%. Un flux tehnologic modern presupune prerăcirea la 10± 10C imediat după recoltare, sau în interval de 3-4 ore pentru eliminarea căldurii de câmp. Transportul nu poate depăşi 5 zile, produsul putându-se deprecia. Se face cu vagoane frigorifice sau mijloace auto frigorifice, în care se va menţine o temperatură de 8-100C şi UR 90%. Pierderile admise sunt de 2% pe CF, 1% auto şi 0,5% / zi export. Păstrarea temporară se face în condiţiile STAS 9127/15 - 85, în spaţii utilate, cu loturi de calitatea I, recoltate de preferinţă manual şi cu codiţă, ambalate în lădiţe în strat de circa 20cm. Ea nu poate depăşi durata de 10 zile, la temperatura de 8-100C şi UR 90-95%, cu pierderi admise de până la 8%. Compoziţia atmosferică de 2-3% O2 şi 5-7% CO2 întârzie îngălbenirea păstăilor şi prelungeşte durata păstrării cu circa 7-10 zile (Gherghi, A., 1994).

17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării Seminţele verzi de mazăre de grădină sunt consumate înainte de-a fi ajuns la maturitatea fiziologică, în stare proaspătă sau conservată. Au un conţinut bogat în glucide, de 12,5-14%, protide 6-8,4% (proteine, globuline 56%), lipide 0,6%, fibre 6% (celuloză 2,6-2,7%). Substanţele minerale în cantitate mare, peste 0,9%, din care K 300-340mg, Ca 25mg, Mg 33-40mg, P 100-126mg%, Fe 2 mg

249

păstăile trebuie să conţină minim 5 boabe la calitatea I şi minim 3 boabe la calitatea II. suficient de ferme.2 M) Recoltarea manuală se practică pentru consumul direct. însămânţată la începutul lunii iulie. pe o scară de la 74-140.2-3 mg%. var. Indicele tenderometric optim este de circa 110. cu un maximum la 20 iunie. Există şi posibilitatea mai puţin practicată de-a cultiva mazărea în cultură dublă după spanac.1. Gradul de maturare va fi incomplet. tenderometre). vit. după circa 3 săptămâni de la scuturarea florilor (21± 3 zile) la soiurile zaharate (cu bob zbârcit) şi după 15± 2 zile de la scuturarea florilor. soiuri timpurii în cultură irigată. Perioada optimă apare în funcţie de condiţiile climatice. PP peste 2 mg%. Gabriela. Conform SR 8947. cu recoltare în luna septembrie (Butnaru. Vitamina C 25-40 mg%. La mazărea zaharată (cu bobul zbârcit). fără amidonare (gust făinos) sau supramaturare (separarea cotiledoanelor). la soiurile cu bobul neted. suculente. iar pentru consumul în stare conservată (termosterilizată.17. Epoca de consum în stare proaspătă este între 10 mai şi 15 iulie. cu păstaia tânără comestibilă ca atare. partea necomestibilă între 53-65%. Boabele trebuie să fie bine formate. iar cantitatea zilnică recoltată de un muncitor nu depăşeşte 40 kg păstăi (Doru. Strânse între degete. Recoltarea se efectuează când 70-80% din păstăi au atins maturitatea tehnologică. I. 1982). gradului de maturare fizice (maturometre. E 0.) în restul anului.. iar valoarea energetică de 780-790 Kcal/kg (960 Kcal/kg după Mincu. Umiditatea totală este de 74-76%. vit. recoltarea manuală într-o singură trecere prin smulgere. se vor turti fără să se spargă. Mazărea pentru conservare poate fi recoltată cu mai multă siguranţă dacă se apelează la metode de control al. 1984). Se execută 2-3 recoltări la interval de 3-4 zile. permite economisirea forţei de 250 . Au apărut şi soiuri mange tout (mangia tutto). raportul amidon/zahăr) şi tehnologice (randamentul în boabe). fine. solicitând 110 norme zilnice de muncă la hectar. Fig. chimice (substanţa uscată. 1970). medullare) ultimele fiind mult mai bune pentru prelucrare. congelată etc. zaharate. H. complexul B până la 1 mg%.%. şi colab. şi colab. Maşina de recoltat mazăre (MRM 2. la o epocă intermediară. Sortimentul cultivat cuprinde soiuri cu bobul neted şi soiuri cu bobul zbârcit (încreţit. datele fiind caracteristice pe grupe de soiuri.

pentru a nu se freca în timpul transportului şi se execută prerăcire la 0-40C. 9-recuperator) Metodele moderne de recoltare constau în batozarea mazării direct în lan. 7-transportor. fiind consumabile şi la un grad de maturitate mai avansat. una pentru recoltare şi a doua pentru batozare în mişcare (batoze mobile).2M poate fi folosită cu elevator pentru încărcarea plantelor direct în remorcă. se realizează în staţionar. Cl. frunzele. P. 17. are loc spălarea într-un spălător cu flotaţie. iar clorinarea se face la limita superioară.2M+U650(L-400) (fig. Colectarea boabelor se poate face în ambalajele de transport sau în bazine de stocaj. 1989. 1994). boabe seci sau sparte) şi sucul din spargerea boabelor. 10..2. cu batoza pentru boabe verzi (500-1000 Kg/oră +3-4t vreji). Fiind un produs cu o stabilitate mai mică de 4 ore. boabele verzi de mazăre se transportă în bene sau în cisterne cu apă rece (sub 12-14 0C) clorinată cu 5-20-30 mg clor activ la litru. restul boabe).5 ha/10-12 ore). Schema procesului tehnologic de batozare (1-elevatorul de alimentare. Prima fază este smulgerea şi tăierea (3-3. unde păstăile se desfac sub loviturile paletelor. 2-dispozitivul de treier tambur cu site. Dacă staţia de batozare se găseşte la peste 25 km de fabrică. vrejii sunt introduşi în tamburul cu palete. Ambalajele vor conţine minim 20 kg păstăi bine aşezate şi îndesate. Concomitent se va executa şi condiţionarea. Recoltarea mecanizată se poate face cu MRM-2. tipice pentru soiul din care provin. mai grele. Alimentarea cu vreji a batozei se face din remorcă. 5 elevatorul de deşeuri. turgescente. I. fluxurile tehnologice fiind distincte.1. Maşina MRM-2.). Cl. (30-40% apă. cu ajutorul unui curent de aer. Pe sitele vibratoare se separă impurităţile minerale. 6-elevator cu cupe pentru evacuarea boabelor.4-elevatorul de evacuare a boabelor. Prin intermediul unui lanţ cu gheare.. şi Foury. În cel de-al doilea caz. Boabele cad pe covorul de cauciuc şi sunt transportate cu elevatorul la vânturătoare. păstăile fiind sortate şi ambalate în lăzi P sau M3. care îndepărtează restul impurităţilor (coji. iar faza a doua. După cântărirea automată. Chaux.elevator pentru eliminarea vrejilor şi tecilor. Păstăile calitatea I vor fi proaspete. cu peduncul ataşat şi fără vătămări sau semne de încingere. În primul caz.muncă. după ce a fost în prealabil recoltată. vrejii şi alte impurităţi uşoare. Fig. Aici se separă tecile. 3-separatorul (bătătorul). fie din recoltare şi batozare într-o singură trecere. dar păstăile au stadii de maturare diferite şi trebuie sortate. în apa se introduc calupuri de gheaţă. sunt necesare 2 maşini. treieratul. 251 . se folosesc maşini autopropulsate de recoltat şi batozat (treierat) mazărea (Patron. 8.

Cl. zaharuri (glucide) 3%. Spania este cel mai mare cultivator şi exportator european. bobul este un aliment tradiţional foarte mult apreciat. sau 55 g/100g substanţă uscată. iar prezentarea mărfii în magazine este sub formă preambalată. în mai multe reprize.5 mg% vitamina PP.5 C şi UR 85-90% timp de 5-8 zile. 17.Păstăile de mazăre valorificate ca atare. Transportul mazării păstăi prerăcite se face în maşini frigorifice. 33 mg acid ascorbic. Cl. valoarea energetică fiind de 1000-3400 Kcal/Kg. Deşi sunt mai stabile sub raport calitativ în păstăi. evaluează conţinutul în glucide la valori mult mai mari. Alţi autori (Iordăchescu. semidezvoltate sau dezvoltate complet. Dacă se recoltează ca păstăi imature. 0. Mg 38 mg%. Chaux. s-a conturat o activitate tot mai importantă de industrializare a boabelor verzi. dacă recoltarea s-a desfăşurat în condiţii bune şi s-a continuat cu prerăcirea. 1978. În ţările limitrofe bazinului mediteranean. dar boabele devin făinoase. deoarece păstăile se maturează eşalonat. el fiind mai timpuriu decât fasolea. fragede. Livrarea se face în condiţii de refrigerare.. Recoltarea se face în stadiul de 3/4 al dezvoltării seminţelor. Vicia faba L. şi Foury.Studiile de atmosferă controlată au stabilit că 5-7% CO2 prelungeşte durata păstrării frigorifice la 20 zile. În ultimele decenii. continuându-şi evoluţia spre amidonare. 252 .3. dar consumat de păturile sărace.6% lipide. 1994). când tegumentul nu s-a întărit şi are culoare albă-gălbuie. boabele suportă greu păstrarea. iar monoglucidele scăzând de la 5% la mai puţin de 1%. de circa zece ori mai mare decât căldura degajată de mere. C. P 25 mg%. stadiul de dezvoltare a boabelor va fi de 1/3-1/2. înregistrează în 24 de ore pierderi de 15± 10% sub formă de scăderi în greutate sau deprecieri calitative. La 5-80C. dacă staţionează în spaţii nerăcite. Ca 22 mg%. pere sau struguri. Se efectuează manual.. este cultivat ca plantă legumicolă pentru boabele sale proaspete. 5-9% monoglucide. având desfacerea asigurată mai ales în ţările arabe. săruri minerale cum ar fi: K 250 mg%. la 0-40C. în pungi de polietilenă cu capacitatea de 1 Kg. Chiar la această temperatură scăzută căldura degajată este cea mai ridicată (9MJ/t/24h). la 3-4 zile. Depozitarea şi păstrarea temporară a păstăilor este avizată doar la 0 0/-0. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină Bobul. Momentul apariţiei bobului pe piaţă este luna mai. După Enăchescu Georgeta (1984) boabele tinere au 81% apă. fără a fi făinoase. de 14-19% amidon. Concomitent se face condiţionarea prin sortare şi ambalare în lăzi P. amidonul depăşind 8%. varietatea major. pierderile se reduc la 4-7% în interval de 3-6 zile. iar cotiledoanele nu au devenit prea făinoase. 1. numai pe o distanţă care poate fi străbătută în 1-2 zile maxim. dar şi pentru păstăile tinere. C sau M2-M3 de material plastic. proteine 2-5%.

). sunt cultivate pentru fructele lor. capsulele se pun în lăzi. capsule verzi. Perioada apariţiei pe piaţă este din 20 iulie şi până în luna septembrie. întrebuinţate pentru diverse preparate culinare sau pentru industrializare.u. Bamele au un metabolism foarte intens. sau sub formă preambalată în pungi de polietilenă de 1 kg. 253 . vor fi întregi. Se consumă mult în Orient (bamia. Temperaturi mai scăzute determină brunificarea. nevătămate. Păstrarea temporară se poate face 1-2 săptămâni. Seminţele (boabele) proaspete evoluează foarte rapid după separare şi nu trebuie păstrate mai mult de 1-2 zile.Păstrarea păstăilor tinere se face la 60C şi 95% UR. alterate sau strivite. sănătoase şi curate. prin mai multe treceri. După 3-4 zile. prin presortare. fragede.4. 2% protide (proteină brută peste 12% din s. celuloză 1-2% s. apare fenomenul de alterare în masă. când perişorii de pe capsule sunt umezi şi nu irită mâinile. acid ascorbic 24-43 mg%.u. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor Bamele. Conţin apă 76% ± 12%.în limba turcă). fără umiditate exterioară anormală. cele lemnificate. Prezentarea în magazine se realizează în lăzi de transport. iar conform STAS 4878-84 nu vor depăşi lungimea de 5 cm. au proprietăţi medicinale şi dietetice. la 2/40C şi UR 90%. Fructele recoltate mai rar se lemnifică şi se depreciază. cu o circulaţie bună a aerului. Durata de păstrare este de 2-4 zile. nu se vor considera proprii pentru consum. Condiţionarea se face concomitent cu recoltarea. la 0/20C şi 90-95% UR. asemănător cu ciupercile. dimineaţa. care se scot din parcele şi se protejează contra factorilor nefavorabili până la venirea mijloacelor de transport. sau cel mult 7 cm (pentru soiurile cu fructe lungi). iar ambalarea definitivă sau preambalarea la centru de prelucrare şi tranzit. Se recoltează manual. glucide 47%. dar nu se aplică decât loturilor răcite imediat după recoltare. substanţe minerale. Bamele culese vor avea codiţă. Hybiscus esculentus L. Prin conţinutul ridicat în substanţe mucilaginoase. mazărea boabe sau legumele de frunze. Valoarea energetică este de 386 Kcal/Kg. Bamele cu aţe sau seminţe mari şi grosiere. cu seminţe abia formate.. Din găleţile de cules. 17.la maturitatea de consum sau tehnologică. Recoltarea se face când fructele sunt tinere.

Partea necomestibilă este de 34-39%.36%. 1983). glucide de 1.2%. şi colab. Importanţa economică a culturii de salată este considerabilă în SUA. unde există ţări ca Spania (23. frunze. marula şi salata aurie. prezintă mai multe forme: de căpăţână. Dumitrescu. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei Salata. Italia (12.7%. Ca 37-55 mg.9%). Franţa (7. prin culturi premergătoare. cu valoare energetică redusă. rădăcinoase. Se consumă frunzele sau căpăţânile. Salata mai conţine vitaminele complexului B 0.45 mg%.. grupează separat legumele verdeţuri şi legumele pentru muguri. β caroten 0.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP| T| A LEGUMELOR DE FRUNZE {I A UNOR SPECII MAI PU}IN R| SPANDITE Grupa tehnologică denumită şi cea a plantelor legumicole de la care se consumă frunzele. din care K 224-320 mg. producţiile extra timpurii de câmp în aprilie-mai (cu maximum între 20 ianuarie15 mai). verdeţuri etc.4-0..3 Kg consum/loc.4 mg%. XVIII . cuprinde un număr foarte mare de specii.6-0. iceberg etc. mai ales in sere şi solarii. Grecia (10 Kg/loc/an). K1 0. de foi. dar şi un obstacol în exportul unor ţări care nu aplică în cultură tehnologii raţionale de fertilizare şi protecţie fitosanitară./an).CAP. 1998. PP 0. cu frunze creţe (batavia. care a devenit treptat plantă alimentară. cele de vară în mai-iulie (cu maximum iunie). Lactuca sativa L.5% (celuloză 0. bulboase sau condimentar aromatice de la care se consumă frunzele sau peţiolurile. P 24-50 mg. Aceasta a fost amplificată în unele lucrări prin extinderea accepţiunii asupra unor plante perene.35-0. asociate şi succesive. E 0. între 120-210 Kcal/kg. peţiol şi lăstari etiolaţi.8 Kg/loc.1. Epoca de consum este permanentă. substanţe minerale 0. Compoziţia chimică cuprinde: apă 94-95%. Salata de căpăţână este cea mai cultivată şi are câteva tipuri de soiuri: cu frunze netede (beurré. cu o scurtă pauză de vară (august).2-0. Salata a fost iniţial o plantă medicinală cu proprietăţi calmante.8 Kg/loc/an şi locul II după tomate între legumele cumpărate de familiile franceze). Salata prezintă importanţă şi prin faptul că asigură. dar fiind în momentul recoltării mult mai important.2% etc. şi colab. China sau în CEE. Mg 11-40 mg%. o folosire mai intensivă a spaţiului. cea mai răspândită).1-2.2%. lăstarii sau tulpinile false (Potec./an). protide 1.5%. 18. evaluat la 8-13 mg.). I. M. Conţinutul în acid ascorbic este instabil. fibre 1. Problema reziduurilor de pesticide şi de azotaţi/azotiţi (nitraţi/nitriţi) prezintă o preocupare actuală a cultivatorilor. cele de toamnă în 254 .

Cl. iar la calitatea II chiar plante fără căpăţână. În funcţie de calitate. Din momentul recoltării. Recoltarea manuală sau mecanizată se execută de preferinţă dimineaţa sau seara pe răcoare. 1994. iar culturile semănate în câmp. când nu a început emiterea tulpinilor florale. preambalare) 255 . la 80-90 zile (timpurii) şi la 60-70 zile (tardive). şi Foury. iar în solarii din martie în mai. dotarea materială. 1996).transport la centrul de condiţionare finală .. După Jeanjean..condiţionare la locul de producţie (curăţare. fiind cel mai ridicat la culturile de câmp. 1994. dar fără a le afecta aspectul comercial. Se recoltează plante turgescente dar nu umede sau irigate cu mai puţin de 6-12 zile înainte.lotizare . în funcţie de locul de producţie. tehnologiile de valorificare diferă.prerăcire transport frigorific . uneori fundamental. Salata este un produs foarte instabil. c) recoltare semimecanică sau mecanică . proaspete. fasonare. iar în unele cazuri.presortare . chiar condiţionarea pe loc.manipulare . şi colab. sub tunel sau prelată).curăţarea a II-a – calibrare .ambalare .manipulare . b) recoltare . evitând lucrări de curăţare suplimentare. la 60-80 zile (culturi de primăvară. Problema mecanizării integrale sau parţiale a recoltării se poate pune în termeni economici.prerăcire .presortare .. dezvoltare corespunzătoare identică).condiţionare pe loc (curăţare ± preambalare. D. curate. cu uşoare nuanţe de înroşire provocate de temperatura mai coborâtă. Un procent de 56% din valoarea lucrărilor de recoltare este alocat fazelor de mânuire sau manipulare a căpăţânilor. Concomitent se face presortarea. costul manoperei de recoltare se situează la 50-80% din bugetul culturii. neafectate de îngheţ sau grindină. prin 2-3 treceri la interval de 3-6 zile.livrare. calibrare. destinaţia mărfii şi operativitatea urmărită: a) recoltare . fără urme de substanţe chimice. După Chaux.transport frigorific . având un conţinut în umiditate cu numai 1-2% mai mare decât al tomatelor.livrare în aceeaşi zi la magazine cu spaţii frigorifice (tipic pentru sere şi solarii).condiţionare (spălare. producţiile de seră în decembrie-martie. Cl. dar cu o suprafaţă de evaporare de peste 33 de ori mai mare (Scandrella. la culturile protejate se admit căpăţâni incomplet formate. de la un anumit volum al producţiei (2.ambalare definitivă ± preambalare ± prerăcire ± păstrare frigorifică temporară . ambalare) . sau din septembrie în noiembrie. salata de căpăţână din soiurile cele mai răspândite se poate recolta la 70-110 zile (culturi protejate). conform STAS 7217-83.septembrie-noiembrie (maximum 1-10 octombrie). lipsa buruienilor. Mulcirea cu paie contribuie la o stare mai corespunzătoare de curăţenie. D. Recoltarea se face la maximum de mărime şi greutate. Frunzele exterioare îngălbenite sau depreciate se înlătură. doar în cazul unor culturi la care omogenitatea şi uniformitatea au fost urmărite din momentul amplasării şi alegerii seminţelor sau materialului săditor şi până în faza finală (sănătate. ambalare) . fără pământ sau nisip aderent.5 milioane căpăţâni pe an pentru varianta integrală). Rădăcina se retează la nivelul ultimelor frunze printr-o tăietură netedă. Se aleg căpăţâni întregi.

Curăţarea frunzelor rupte sau murdare (dacă nu se spală). preambalare şi ambalare.50C timp de 25-30 minute. În vestul Europei. cu produse ambalate şi de calitatea I. Calibrarea se poate face manual. Ambalarea se poate face în lăzi P. în limitele temperaturii de 10/140C. Salata recoltată din culturi de câmp este condiţionată sumar şi aşezată cu cotorul în sus în lăzi P. de 5/100C şi umiditate relativă 90-95% (95-100% în interiorul ambalajului). prin hidrocooling (bazine cu apă răcită) sau vacuum cooling (răcire în vid). la salata de căpăţână tip iceberg. Pentru calitatea I. Transportul se execută cât mai operativ. la culturi de câmp). cu coletul la exterior. În caz contrar. sunt urmate de calibrare. fasonare. Temperatura optimă de menţinere a calităţii este de 0/2. În lipsa dotării necesare. calibrare. fie mai largi (0/100C). înregistrând şi pierderi de greutate de peste 5%. Conform STAS R 9127/16-85. în condiţiile unei umidităţi relative de peste 95% şi ale unei slabe ventilaţii. prafului şi eventualelor precipitaţii. care au beneficiat de o tehnologie de producţie şi valorificare corespunzătoare. După Iordăchescu. Din acest motiv. fără a depăşi înălţimea ambalajului. iar căpăţânile pot fi preambalate în pungi sau cornete de diferite tipuri. deoarece ameliorează mult calitatea. romana) culcate pe o parte. cu mijloace auto izoterme sau asigurând o protecţie cât mai bună contra soarelui. se recomandă cultivarea unor soiuri cu frunze semifine sau grosiere.50C. În Occident se folosesc numeroase tipuri de ambalaje uşoare: lăzi de carton capsate sau lădiţe de lemn. se aleg căpăţâni de minimum 100g/buc. căptuşite cu folie de PE perforată. 1981. Prerăcirea asigură o stabilitate a evoluţiei ulterioare în flux a produsului. lada tip VII STAS 1247-89. împrospătarea tăieturii cotorului (dacă s-a oxidat). fiecare oră în mediu uscat şi cald dublează pierderile ulterioare. în spaţii nerăcite salata îşi pierde aspectul comercial în numai 10 ore. dar nici prea instabilă în lăzi. Păstrarea temporară nu se recomandă decât în situaţii speciale. semimecanic sau mecanic. greutatea minimă pentru calitatea I este de 300g/buc. Olga şi colab. iar pentru exportul salatei de seră preambalate în pungi perforate. condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura 0/10C şi UR 90-95%. în locul celor cu frunze fine. prerăcirea este recomandată unanim şi menţionată în STAS 9127/16-85 la 1± 0. încărcătura medie fiind de 12 bucăţi. iar după alţi autori limitele sunt fie mai restrânse (0/10C). Se insistă ca marfa să nu fie nici prea tasată.livrare în funcţie de cerere (tipic pentru marii producători care posedă dotare modernă). Condiţionarea definitivă poate cuprinde o spălare.. iar după recoltare folosirea de spaţii cu temperaturi moderate. chiar dacă produsul a fost introdus în cele din urmă în spaţii răcite. care asigură menţinerea 256 . iar marulele (var. Spălarea se practică tot mai mult la marii producători europeni.. (150g/buc. căptuşite cu folie perforată.lotizare ± păstrare frigorifică temporară . Căpăţânile se ambalează faţă în faţă. iar o păstrare ulterioară devine mai dificilă. dar măreşte perisabilitatea produsului ambalat şi impune un timp de zvântare. curăţare.

precum şi prin multiplele utilizări (salate proaspete. 50 mg % P.2 mg %. complexul B 0. la 60C şi 90-95% UR. conţine acid ascorbic 40-55 mg%.5% săruri minerale. din care 580 mg % K. β caroten 4. care reduce absorbţia calciului în organism. apar pete brune. 2-4 mg % Fe şi 20 mg % I.7 % şi vitamina K1 (filochinonă) 0. Partea necomestibilă este de 20 %. La fel ca şi la alte legume de frunze. Spanacul este important ca produs legumicol şi prin timpurietatea apariţiei pe piaţă. Peste 2-3% CO2. şi colab. iar valoarea energetică 170-180 Kcal/kg. şi colab. Are peste 1. păstrarea la 00C şi 90-95% UR poate dura 27± 13 zile. Transportul pe distanţe medii care pot fi parcurse în 2-3 zile.6-0. a permis păstrarea timp de 20 de zile. Conţine însă şi o cantitate de peste 400 mg % acid oxalic. 257 . A. constituind un bine cunoscut produs remineralizant. se folosesc LKW-uri (vehicule autofrigorifice de mare tonaj). este o specie valoroasă prin perioada de consum. Tratamentele cu SD 4901 (6 fenil amino purpurină) 10-15 ppm pre.50C produc deprecieri şi defecte de coloraţie. fibre 2. 1988. se livrează şi în a doua parte a anului. mâncăruri preparate sau conserve). La 100C şi UR 90-95%. iar prezenţa frigului cu încă 3 zile. 1989). de vitamina A).I. cu un maximum al consumului în aprilie. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului Spinacia oleracea L.9%) şi 90-92% apă. Marfa ambalată va fi prealabil răcită.2. 18..calităţii 10-14 zile. Într-o atmosferă conţinând 2-3% CO2 şi 1-2%O2. 105 mg % Ca.7% (cu toţi aminoacizii esenţiali). fertilizările neraţionale cu azot pot ridica la un nivel inacceptabil conţinutul în azotaţi şi azotiţi din plante.6% (celuloză 0. până în luna octombrie.. glucide 1-3%. Preambalarea în pungi măreşte durata comercializării cu o zi. vitamina E 2. O altă formă de prezentare este sub formă tăiată şi preambalată în amestec ("mesclum") cu alte tipuri de salate. Temperaturile mai mici de 0. Spanacul conţine protide 2. preambalarea salatei în pungi de polietilenă în atmosferă modificată. necrozarea şi decolorarea frunzelor (Gherghi.7 %. păstrarea temporară poate dura 3-5 zile. în funcţie de lot. 58 mg % Mg. vitamina PP 0. trebuie asigurat cu mijloace izoterme. Soiurile de seră şi solarii se păstrează în general mai puţin. în care se va menţine temperatura de 0/40C şi UR 90-95%. I. prin conţinutul foarte bogat în substanţe utile pentru organismul uman. Prezentarea în magazine şi comercializarea salatei este recomandată în spaţii răcite şi în condiţii de umiditate relativă cât mai ridicată. compoziţia finală a atmosferei fiind de 17% O2 şi 2% CO2.1 mg % ( 8000 U. Dintre vitamine.35 mg %. Pentru distanţele mai mari. fenomen accentuat la loturile livrate cu întârziere după recoltare. Este foarte bogat în substanţe minerale. Revenirea la temperaturi normale se va face treptat. lunile mai-iunie. După Mircea. cu 2-3 zile în minus. În procent mai redus.şi postrecoltare încetinesc procesul de evoluţie a produsului.

iar conţinutul în acid ascorbic se diminuează la jumătate după numai 24 de ore. dacă se justifică economic. sau în urma ploilor/udărilor recente. Spanacul se vinde în vrac sau preambalat. spanacul trebuie transportat de urgenţă potrivit destinaţiei următite. sau în maşini izoterme la 4/50C după o prealabilă prerăcire. Transportul la beneficiar trebuie realizat într-un termen cât mai scurt de la recoltare. Spanacul este un produs deosebit de perisabil. Umplerea lăzilor se face sub limita maximă. Culturile trebuie să fie curate de buruieni. poate fi efectuată şi prin tăiere selectivă în mai multe treceri. la culturile extratimpurii sau în cazul existenţei forţei de muncă disponibile. UR 90-95% şi o circulaţie activă a aerului. Comercializarea şi desfacerea trebuie realizate cât mai scurt. Recoltarea manuală prin smulgere sau prin cosire într-o singură trecere. dacă este lăsat în vrac. la 00C şi UR 90-95%. Se pot păstra doar loturi sănătoase şi zvântate. cu aspect proaspăt. când beneficiarii sunt mai apropiaţi. Sub formă congelată sau sub formă de piure termosterilizat se poate consuma de-a lungul întregului an. Temperatura optimă este 0/10C. practic lipsit de atac de boli sau dăunători şi fără inflorescenţe. Spanacul ales trebuie să fie sănătos. prin transpiraţie şi evaporare în primele 48 de ore. Protecţia frigului asigură o valorificare convenabilă. Recoltarea mecanică se face pe principiul cosirii la nivelul solului sau poate fi reglată pentru recoltarea frunzelor cu peţiol mai scurt. Expedierea se face în maşini frigorifice. mai lipsite de elasticitate şi mai predispuse la alterare. Se admite existenţa a maximum 10% plante cu rădăcini. în funcţie de necesităţi şi de suprafeţele deservite. Căldura degajată la 200C în 24 de ore este de 54-77 Mj/t (13000-18500 Kcal/t). timp de 7-8 zile. La calitatea I. spălare (doar în cazul prelucrării pe loc) şi ambalare sau preambalare. tasat sau uşor umed. care nu vor depăşi 1 cm lungime. frunzele recoltate vor avea peţiolul mai mic de 10 cm şi vor fi lipsite de umiditate exterioară. predispus la încălzire (încingere) şi biodegradare imediată prin diferite fermentaţii. Nu se recomandă recoltarea plantelor umede de rouă. cea mai mare. Recoltarea mecanizată se execută cu maşini de tipuri şi mărimi diferite. 258 . în scopul industrializării. iar suprafeţele semănate eşalonat vor permite o utilizare cât mai eficientă a acestora. deoarece frunzele sunt expuse mai uşor la degradare. iar plantele se aşază cu coletul spre centru şi frunzele către margine. amplasate pe terenuri practicabile pentru mijloacele de recoltare.Recoltarea poate începe din stadiul de 5-7 frunze de peste 10 cm în rozetă şi nu trebuie întârziată până la îngălbenirea frunzelor periferice sau iniţierea tijei florale. Păstrarea temporară a spanacului nu se poate face decât în condiţii frigorifice. normal dezvoltat. Tufele întregi vor fi fără rădăcini. fiind mai hidratate. cunoscută la produsele horticole româneşti. sau în saci de fileu. Ambalarea se face în lăzi P capitonate cu folie PE perforată (10 Kg). Condiţionarea constă în presortare şi/sau sortare. Din acest motiv. frunzele sale pierd până la 10% din greutate. de calitatea I. curat. La temperatura mediului ambiant.

cu partea terminală închisă. . latifolia).9%.5% (celuloză 0. I. Speciei Cichorium endivia L. în cazul calităţilor superioare. Maier. frisată.3. precum şi în întreaga lume. cu 1. cu frunze lăţite şi cu căpăţâni mici. În Europa de Vest. 259 . În Belgia.cicoarea sălbatică ameliorată. Ca 20-53 mg%. se referă la varietăţile mult mai cultivate de Cichorium endivia.7-3. germană (endivie). (1969) le mai denumeşte şi cicori de grădină. Există de fapt 4 varietăţi care sunt permanent confundate între ele. cât şi în gospodăriile populaţiei. ele deţin locul II după salată. glucide 0. cu 3 forme: cu frunze înguste. care se poate produce atât în sistem industrial. Partea necomestibilă este de 16-33%. cultivate mai ales în Italia. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof) Denumirea de andive este folosită doar în Franţa (endive) şi-n unele ţări francofone. Andivele Witloof sunt muguri înălbiţi.2 mg%. printre legumele de frunze.1 mg%. var. Se cere să fie tari. Speciei Cichorium intybus L.cicoarea creaţă sau frizată (friză.18. chicory sau belgian endive. ţara de origine. vitamina E 0. produşi prin forţare din rădăcinile de cicoare de Bruxelles. vitamina C 5-12 mg%. . cu excepţia andivelor (Witloof). păpuşile de frunze nu trebuie să depăşească 20 cm lungime.andivele Witloof (var. în timp ce în limbile: engleză (endive/andive). β caroten 0.1. crispa).8%). complexul B 0. P 25-46 mg %. Recoltarea se face prin tăiere de pe rădăcini.scarola (var. uneori chiar de către specialişti. în condiţii de eficienţă energetică. elemente minerale K 205-370 mg%. rusă (endivii) şi în multe altele. compacte. în Olanda sau în ţările anglo saxone. vitamina PP 0. îi aparţin 2 varietăţi legumicole: .3. În momentul recoltării. care sunt consumate şi apreciate tot mai mult. 18.6 mg%. Compoziţia chimică este următoarea: protide 1. Calităţile culinare şi numeroasele moduri în care este inclusă în meniuri au determinat răspândirea ei treptată în întreg spaţiul european. olandeză (andijvie). iar valoarea energetică de 80-200 Kcal/kg.2 milioane tone producţie anuală (1/3 Witloof şi 2/3 Cichorium endivia).0-1. sau uneori prin rupere. foarte valoroasă prin perioada de consum din timpul anotimpului rece. fibre 2. italiană (endivia/indivia). Are proprietăţi medicinale şi dietetice. foliosum Hegi) . se foloseşte denumirea Witloof. de către muncitori specializaţi.2%.1 mg%. începând cu luna octombrie şi terminând cu lunile apriliemai. îi aparţin 2 varietăţi: . Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium Legumele aparţinând genului Cichorium sunt mai puţin răspândite în România. ca România. Este o legumă deosebită. Mg 10-20 mg%.

spanacul sau ridichile. pătlăgelele vinete. în 260 .0 4. spălate.0-6. Culoarea verzuie sau aspectul sticlos nu sunt admise. Straturile de păpuşi se pot separa prin foi de hârtie.0 8.5 min 2. Păpuşile vor fi ferite de lumină.0 3.5 5. curate. 18. Belgia).0 9.1.0-8.0-20. durata de păstrare de 2-4 săptămâni are loc în atmosferă controlată cu un conţinut foarte redus în O2 (sub 3%) şi practic lipsită de CO2 (tip III). Se aleg păpuşi de frunze întregi. Andivele Witloof sunt mai stabile calitativ decât salata şi sunt puse în valoare de preambalarea în folie contractibilă pe suport sau fără suport.0 2.5-6. sănătoase. cu partea terminală ascuţită şi închisă.0-24. pe grupe de calitate Specificare Diametrul(cm) la păpuşi sub 14 cm lungime Diametrul (cm) la păpuşi de 14 cm sau mai lungi Diferenţe maxime de diametru (cm) Lungime (cm) Diferenţe maxime de lungime (cm) extra 2. Calibrele păpuşilorde frunze. pentru a nu trece de la culoarea albgălbuie la culoarea verde şi pentru a nu dobândi un gust amar. calibrarea şi ambalarea pe calităţi. fără urme de arsură.1.).5 9. Desfacerea şi comercializarea se realizează fie cu produs preambalat.Concomitent se execută presortarea. înclinate sub un unghi de 300. Tabelul 18.0 3. de la cel puţin 3/4 din lungimea totală. Se comercializează şi în gama a IV-a de produse. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină Scarola şi cicoarea creaţă (frisată). În marile ţări producătoare (Franţa. Calibrarea ţine seama de corelaţia între lungime şi diametrul maxim.0 10. în limita toleranţelor admise. Aşezarea se face în rânduri strânse.0-17. Sunt salate mult apreciate în perioada de vară. pete sau alte defecte. la cicoarea Witloof. pentru a preveni degradarea întregii lăzi de la o singură păpuşă necorespunzătoare. dar mult mai cultivate în Uniunea Europeană decât usturoiul.0 La categoria extra. operaţiuni mult uşurate de o cultură uniformă. sunt legume mai puţin răspândite în ţara noastră.2. La 10± 40C.3.0 II min 2. existând 2 grupe de lungime: sub 14 cm şi 14-17/20/24 cm (în funcţie de calitate) (tab. garanţia păstrării nemodificate a calităţii este de doar 6-8 zile.0 9. iar frunzele componente să învelească păpuşa strâns. tăiate.5-8. Păstrarea temporară timp de 2-3 săptămâni este posibilă la 2/40C şi umiditate atmosferică 90-95% menţinută prin acoperirea ambalajelor cu huse de polietilenă. păpuşile de frunze trebuie să aibă formă regulată.0 I 2. 18. Se elimină cele care conţin în interior tija florală pornită pe mai mult de 3/4 din lungime.0 5. fie prin cântărire din produsul expus în ambalajele specifice. în locul salatei propriu zise (Lactuca sativa) care are tendinţa de a emite tije florale. Ambalarea se face în lăzi P căptuşite cu hârtie sau în lăzi de carton.

sub protecţia peliculei de polietilenă (ambalate sau preambalate). Partea centrală trebuie să fie de culoare galbenă (etiolată) în momentul recoltării.5 mg%. În SUA. 18. în atmosferă controlată cu 1-5 % O2 şi maximum 1 % CO2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului Asparagus officinalis L. excepţie făcând lăstarii verzi care pot avea maxim 27 cm. β caroten 0. 230 Kcal/kg. Sparanghelul este o legumă cu proprietăţi medicinale recunoscute. Valoarea energetică este scăzută. de la minim 200 g/buc. la 60-75 zile de la înfiinţarea culturii. cu o productivitate de 261 . Recoltarea se execută zilnic. pentru a evita o colorare suplimentară în cursul zilei a vârfului care iese la suprafaţă. Păstrarea temporară se efectuează în ţările producătoare cu mijloace moderne.2 mg%. vitamina PP 0.5%). lăstarii pot fi albi-gălbui. Ca 22 mg%. fibre 1. prin importantele cantităţi prelucrate de industria conservelor în ţările producătoare. calitatea II. vitaminele B şi multe alte substanţe utile.6% fibre. Conţin circa 1. Sunt produse dietetice. 2. iar dintre vitamine. soiuri şi culori. timp de maxim 5 ore.5%. manipularea. Mexic şi America de Sud.4 mg%.6% protide.2 mg%.. dintre elementele minerale K 330 mg%. substanţe minerale 0. din care K 270 mg%. Fiind sensibile la etilenă. P 56 mg%. sau verzi. Calibrarea se face în funcţie de greutate.3%. iar la nivel european Spania. fără a prejudicia tinerii muguri prezenţi pe rizom şi fără a răni organele subterane. vitamina C. Aceştia conţin protide (2. Bilonul se desface. Recoltarea primelor două tipuri de lăstari se face dimineaţa. Mg 13 mg%. se cultivă pentru lăstarii săi etiolaţi. P 37 mg%. glucide 3. lăstarul se taie cu un cuţit special de la bază. sub formă preambalată. Recoltarea se face manual sau semimecanic. 1. Recoltarea are loc la o lungime de 12-22 cm a lăstarilor. precum şi prin calitatea preparatelor obţinute. vitamina PP 1. sparanghelul este o plantă legumicolă a cărei cultură se extinde în multe ţări.7%).1 mg% şi vitamina E 1. complexul B 0. se consumă şi lăstarii neetiolaţi (verzi). transportul şi desfacerea se efectuează ţinând seama de specificul asemănător al acestor legume de frunze cu salatele din genul Lactuca. vitamina C 10 mg%. pentru calitatea I şi 150-200 g/buc. Mg 18 mg%.7 mg%. Prin timpurietatea perioadei de consum (martie-mai). Primul cultivator mondial este China. apoi bilonul se reface. Ca 55 mg%. după o prealabilă înălbire. plantă perenă.4.0% glucide. scarola şi cicoarea creaţă nu vor fi ţinute în spaţii de păstrare alături de produse care degajă acest gaz. la 00C şi 95% UR. mult mai bogaţi în β caroten.4 mg%. complexul B 1. În funcţie de faza de dezvoltare şi de culoare. β caroten 1. Ambalarea. albi-gălbui cu vârful violet. cu efecte medicinale.7% (celuloză 0. pe o perioadă de 2-4 săptămâni. iar partea necomestibilă de 26%. Presortarea va ţine seama de aceleaşi criterii ca şi în cazul celorlalte salate fără căpăţână. vitamina C 14-25 mg%.amestec de varietăţi.

Prezentarea şi comercializarea sunt avantajate de desfacerea fără păstrare. se execută gruparea pe dimensiuni (talonaj). legarea în mănunchiuri de 0. în condiţii de temperatură mai mici de 50C şi UR 95% permite o păstrare de 3 săptămâni. temperatura şi umiditatea. cu aspect proaspăt. Lăstarii tăiaţi se pun în ambalajele de recoltare.1 mm şi ventilaţie slabă dar permanentă.5. care permit o depozitare mai uşoară şi oferă o protecţie bună. Se elimină exemplarele atacate de dăunători. iar pentru distanţe mai mici. apoi calibrarea după diametru. Atmosfera modificată cu un conţinut de O2 de 5-10% şi CO2 5-10%. pentru a menţine turgescenţa acestora. sau cu o păstrare cât mai scurtă. însoţită de o fasonare provizorie. lumină sau căldură. Păstrarea frigorifică de scurtă durată. unii producători pun o hârtie îmbibată cu apă. tarhonul şi ţelina de frunze se folosesc mai frecvent în ţara noastră pentru condimentarea 262 . cu grad ridicat de perisabilitate Asmăţuiul. urmând a se executa condiţionarea definitivă în cursul după-amiezii. La baza legăturilor sau a lăstarilor care nu au fost preambalaţi. Lăstarii expuşi câteva ore la lumină şi răciţi insuficient. Pentru o durată mai lungă. Odată cu recoltarea se poate realiza o presortare pe categorii de calitate. În cazul beneficiarilor mai îndepărtaţi. Prerăcirea cu apă la 4/60C este obligatorie pentru lăstarii care nu se valorifică în cel mai scurt timp. În timpul păstrării. Se pot folosi şi lăzi de lemn protejate cu hârtie sau peliculă perforată. 18. în formă preambalată sub peliculă PE perforată de 0. îşi vor modifica nuanţa de culoare. de maximum 10-15 zile. eventual preambalarea. se ţin la adăpost de căldură sau lumină şi la o umiditate relativă de 90%. eliminarea lăstarilor necorespunzători. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri. care vor fi ferite de uscăciune. se asigură un transport frigorific. lăstarii se mai pot alungi cu până la 1 cm. G. 1998). leuşteanul. pătrunjelul de frunze. Până la condiţionare. Condiţionarea consumă un volum important de manoperă şi se execută de regulă manual sau semimecanic. păstrarea se face la 0 0C şi UR 95%. până la 4 zile.Păstrarea calităţii pe parcursul valorificării este legată de corecta dirijare a 3 factori de mediu: lumina. În ordinea operaţiunilor. în lăzi acoperite cu saci umeziţi sau în bazine cu apă răcită. un transport izoterm.06-0. Ambalarea se realizează în ţările producătoare în mod preferenţial în ambalaje de carton perforat. condimentar aromatice sau perene.. prin folosirea unor coşuri sau lăzi compartimentate şi o repartizare pe dimensiuni. care sunt coşuri sau lăzi căptuşite cu folie de material plastic.4-7 Kg/oră. Calibrarea electronică se află în stadiul experimental (Dubon. continuându-şi creşterea şi dezvoltarea în detrimentul calităţii. motiv pentru care nu trebuie legaţi prea strâns în mănunchiuri. se poate realiza la 50C şi UR 90-95%. curat şi secţiunea bazei dreaptă. spălarea sau prerăcirea în apă (facultative).5-1 Kg cu fasonarea finală la bază şi/sau ambalarea. Lăstarii recoltaţi trebuie să fie întregi şi nevătămaţi. Ambalajele folosite sunt platouri cu folie contractibilă sau pungi de polietilenă perforată. mărarul.

2% glucide. Tabelul 18.4-0. la îmbunătăţirea şi diversificarea sub aspect nutritiv. Recoltarea se face la o dimensiune a frunzelor cu peţiol între 10-21cm. 0.6-4.0% 0.1/0.6 ND 600 30 37 β 5. mărar 76-90 3. având 600 mg% K.4%. contribuind prin conţinutul lor deosebit de valoros în vitamine şi săruri minerale. Unele constituie şi apreciate materii prime pentru extragerea uleiurilor volatile sau a produselor aromatizante. 1984.6%. 25 mg% Mg şi 1. Loboda se cultivă pentru frunzele tinere. PP loboda 91 0. Compoziţia chimică a frunzelor unor legume cu grad ridicat de perisabilitate (după Favier. seminţe 0.6 mg% Fe.8 mg.2 celuloză 2.15 celuloză 2. ele reprezintă doar o parte din multitudinea de specii. Frunzele recoltate se leagă în mănunchiuri de 20 fire. a preparatelor culinare. celuloză 1. întrebuinţate mai ales în prepararea borşurilor.2.4 compl. 0.5 mg.03-0.preparatelor culinare. Georgeta.2.2 3.5% celuloză 2.34 mg% PP.5 mg% β caroten.).0.5%. 5. vit.3% fibre.4 2. mg -noizi volatile % % % % specifice % % % % 0.6% ulei volatil lipide 0. dar şi gustativ.Cl.1 Fe 7 mg% Asmăţuiul sau hasmaţuchiul (Anthriscus cerefolium) are o valoare energetică de 420 Kcal/kg şi circa 40% partea necomestibilă.34 mg% vit. Este bogat în săruri minerale..7 1.5 2.3 2.5 0. Vit.03 compl. asmăţui 81 6. M. fibre 0. Ca 200 pătrunjel 80-87 1.3 1000 200 mg.0 545 52 60 0. 0. I. C Carote Uleiuri Glucide Protide K P Alte componente miner. 1983) Denumire Apă % Subst.3. vit.86 mg% vitamine B. 0.7 ND ND 58 0. şi colab.5%.4 ND ND 120 9 0. Mg 800 150 39 mg. compl. E 2. şi colab. PP 1.7 224 69 55 14 0. 260 mg% Ca.B. Mincu. 1984. B.8 70 7 0. şi colab. Conţine 3.4 3.2 3.03ţelina 89 1. Fe 5.5 %.06-0. uleiuri volatile (eterice) şi alte componente cu rol tonic sau medicinal (tab.4-3.6% protide.2 mg% vit.3 2.03%. J. Conţinutul în ulei volatil este de 0. Ambalarea se face în lăzi specifice pentru legumele 263 . 1995. Folosite de-a lungul întregului an sub formă proaspătă.1 2.18. Enăchescu. 0.. Alexan.5% lipide şi 5.0 160 44 70 3-4 ND leuştean 85 2. B 0. 37 mg% vitamina C. Majoritatea acestor zarzavaturi sau verdeţuri apar pe piaţă primăvara devreme. 0. 6.1 Ca 444 mg%.2 Mg 43 mg%. Dintre vitamine şi provitamine.86 mg% vit.06-0.4 2.06tarhon 88 ND ND 2.2mg% 0. 0..7 2. varietăţi sau forme care sunt întrebuinţate în mod similar.

la 1/40C şi 90-95% UR. la 0. Loboda (Atriplex hortensis) are o valoare energetică redusă. cele 16 componente utile 264 . Păstrarea temporară se poate face la 3/5 0C şi 90-95% UR. de pe rozeta superioară a plantei mature. iar seminţele sunt carminative şi sedative (Alexan. tuberosum Hoffm) constituie un produs care întruneşte calităţi de excepţie.2.. fie în snopi de 300350 g în perioada de consum maxim sau desfiinţare a culturii. de numai 190 Kcal/kg. uneori sub formă preambalată în pungi de polietilenă perforată. sub forma frunzelor sale verzi sau uscate în anotimpul rece. fiind un remineralizant şi revitaminizant apreciat. I. caracterizată printr-un conţinut ridicat în ulei volatil cu 40-60% carvonă. Materialul vegetal recoltat se leagă în mănunchiuri de 250-300 g şi se ambalează în lăzi de lemn sau material plastic căptuşite cu polietilenă fără a fi îndesat. şi colab. în lipsa circulaţiei aerului. sedative.).. Leuşteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă cu valoare energetică de 250-300 Kcal/kg. Se remarcă însă prin conţinutul bogat în substanţe minerale şi vitamine (tab. datorită ritmului rapid de creştere şi apariţie în final a tijei inflorescenţei. 1983). Recoltarea manuală se face eşalonat şi permanent prin tăierea frunzelor (care favorizează lăstărirea) sau prin tunderea tufelor. precum şi de virtuţile medicinale (diuretice. dar având totodată calităţi depurative şi diuretice. Pentru tulpini se recoltează cu 2-3 săptămâni mai târziu. Plantele tinere se înmănunchiază în legături. aperitivă şi stomahică. Durata recoltării este de circa o săptămână. Prezentarea pentru comercializare se face fie în mici legături de 50 g/buc. durata menţinerii calităţii în aceleaşi condiţii se prelungeşte la circa 5 zile.51 Kg. Are valoare tonică. Se recoltează fie întreaga plantă. stimulează diureza. după presortare şi fasonare în partea inferioară. când este într-un stadiu mai tânăr. Are proprietăţi medicinale foarte bine cunoscute: tonic aperitive şi stomahice. la 1/00C şi UR 90-95%. Recoltarea poate începe la 6 săptămâni din momentul semănatului. mărarul este produs în culturi succesive sau protejate de-a lungul întregului an. Pătrunjelul de frunze (Petroselium crispum Mill) sau frunzele pătrunjelului de rădăcini (Petroselium sativum.. O. Proprietăţile sale condimentare sunt întregite de valoarea dietetică în sine. Păstrarea de scurtă durată se poate realiza circa 3-5 zile. 1978. asigurând condiţii de manipulare şi transport corespunzătoare şi operativitate în desfacere. 18. Preambalat în pungi de PE perforată. Se aseamănă cu spanacul. hipotensive. var. păstrarea temporară poate dura circa 3 zile. iar pentru condimentarea murăturilor se recoltează în momentul formării seminţelor. Foarte bogat în vitamine şi săruri minerale. care se cumpără pentru conservare. dar se consumă şi deshidratat. şi Bojor. în anotimpul rece. fie doar frunzele fragile suficient de mari. expectorante etc. al cărei consum are loc de-a lungul întregului an. Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă condimentar-aromatică. Un exces de umiditate poate afecta calitatea. M.verdeţuri. Se ambalează în lăzi şi se desface în legături. După Iordăchescu. când plantele au 9-12 cm înălţime. Ambalarea se face în lăzi căptuşite cu folie.).

iar culturile protejate sunt foarte răspândite. Recoltarea se face manual. Recoltarea se poate executa în tot anotimpul cald. β caroten şi vitaminele B. 1978). Valoarea energetică este de 270-480 Kcal/kg.aromatice. permit o conservare a calităţii de 4-6 săptămâni. oţetului sau preparatelor din carne de oaie. Fiind un produs excesiv de perisabil. la 0-3 0C şi 85-90% UR. 1994. păstrarea temporară nu este recomandată mai mult de 5 zile. }elina de frunze (Apium graveolens var. Ca. vitamina C. Mg. Nu se recomandă spălarea decât în orele premergătoare desfacerii şi comercializării. Vânzarea se face în legături de 150g/buc. ferit de insolaţie. Fe. urmată de păstrarea la 50C şi 90% UR până în momentul desfacerii. După Chaux. Se recoltează manual şi eşalonat frunzele. sau în snopi în perioada de toamnă. urmate de comercializarea neîntârziată. I. dar mai ales frunzele varietăţii de rădăcini (var. În condiţii obişnuite. secalina). Perisabilitatea ridicată a tarhonului impune valorificarea sa la adăpost de deshidratare sau ofilire. Forma cu frunze creţe şi mai puţin parfumate nu este totdeauna preferată de consumatori. congelarea sau extracţia uleiului volatil. prin tăiere de la colet. şi Foury. P. prerăcirea imediat după recoltare la 0-20C. se utilizează frecvent pentru aromatizarea murăturilor şi pentru condimentarea diverselor preparate culinare. se leagă în buchete de 10-15 fire sau snopi de 300/350 g în perioada când este solicitat pentru conservare. Este mult apreciat în aromatizarea murăturilor. Recoltarea mecanizată se poate efectua în două etape şi este practicată pentru industrializare. mai ales la producătorii individuali. Valorificarea se realizează la fel ca la leuştean. Tarhonul (Arthemisia dracunculus) este un semiarbust peren de la care se folosesc frunzele liniar lanceolate sau rămurelele tinere. Prelucrarea prin deshidratare este diversificată în ţările dezvoltate prin metode noi de transformare sau conservare: liofilizarea.menţionate găsindu-se în proporţii foarte importante (tab. prin tunderea sau prin ruperea lăstarilor nelignificaţi.). dar proprietăţile sale terapeutice sunt mult mai numeroase. cu proprietăţi condimentar . cu presortare. 265 . dar mai ales tonice şi aperitive. iar uleiul volatil se extrage în scopuri medicinale şi alimentare.. când este utilizat pentru conserve. când frunzele sunt fragede şi au atins o masă vegetativă abundentă (Iordăchescu. în ţările unde cultura este mai răspândită. Frunzele sunt mult mai bogate decât rădăcinile în toate componentele utile. prima recoltă la varietatea pentru frunze obţinându-se după 70-110 zile de la semănat. Cl. Producerea şi comercializarea au loc de-a lungul întregului an. valorificarea sa este dependentă de preocuparea care se manifestă pentru o manipulare şi un transport corespunzător. Conţinutul ridicat în ulei volatil determină efectul tonic-aperitiv. PP sau E. din primăvară până toamna târziu. Cl. rapaceum). Se deshidratează şi se liofilizează în cantităţi importante. iar partea necomestibilă între 5-40%. Se observă un conţinut remarcabil în K. Pătrunjelul recoltat manual.2.. dar nu se pot păstra ca acestea din urmă. 11. Specia este cunoscută pentru calităţile sale medicinale în general. şi colab.

Tabelul 19.3 72 84.E.8% fibre.3 3 3 3 3 Pe plan mondial.9 1. 0.CAP.4-0.6 g% substanţe minerale. Manifestă şi proprietăţi pectorale. E 0. Usturoiul ocupă locul 14. mii t.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR BULBOASE Legumele Liliaceae anuale care prezintă importanţă economică pentru ţara noastră sunt ceapa şi usturoiul. peste 12 kg/locuitor/an. de reglare a microflorei intestinale şi prevenire a deranjamentelor stomacale.3 1.3-1. Mg 8/16 mg%.2 mg%.6% protide. Până la sfârşitul anului.3 mg% şi vitaminele B 0. iar conţinutul în fitoncide îi conferă proprietăţi antiseptice. În România se consumă multă ceapă.0 1997 1998 1999 2000 337 365 401 296 14 13 13 12 63.5 1996 305. Producţia românească este mai mare decât cea a Marii Britanii.4 mg %. în ordinea importanţei producţiilor. Vitaminele : C 6-9 mg%.5 339. cei mai mari producători fiind China şi C.1-0. % 1990 1991 1992 225 218. Compoziţia chimică: 86-89% apă.5 1. În ţara noastră este produsă preponderent ceapa din arpagic care intră în reţeaua de valorificare de la sfârşitul lunii iulie şi până în primele două decade din septembrie. Importanţa sa economică o situează pe locul 3 în România.7 1994 311 12 56. condimentare şi medicinale. 1. 19. care nu este înregistrat în datele statistice.E. urmate de praz.1 2.1 Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bulbilor de ceapă uscată Ceapa este o legumă foarte valoroasă sub raportul calităţilor alimentare. 1. vit.3 10 10 13 30 32.5 68. % cca.4 2. consumul este asigurat direct de la 266 .6 11 54. Se păstrează în cantităţi importante pentru consum în anotimpul rece şi se prelucrează mai ales prin deshidratare. 7-10% glucide.E. 0. ceapa ocupă locul 4 între produsele legumicole. Valoarea energetică este de 340-520 Kcal/kg. şi partea necomestibilă 6-8%. vit.1). în cadrul producţiei legumicole (tab.6-0.8% celuloză şi cca. Argentina şi Mexic.5 2.E. fluidifică sângele. după varză şi tomate. Ca 25/40 mg%. proprietăţi hipoglicemiante.5 1. marii producători mondiali fiind C. 1997) Denumire Ceapa uscată Usturoi uscat UM mii t. PP 0. P 30/44 mg%. din care K 140/180 mg%.7 1993 344 12 48.2-0. Ceapa este un diuretic puternic.2 43.2-0. dar ocupă locul 2 ca eficienţă energetică. Franţei sau Germaniei. faţă de media europeană (5-8 kg/loc/an).12.. XIX.2 1995 363 13 69. Stimulează digestia şi are acţiune carminativă.1 Date statistice (1990-1996) privind producţia (mii tone) de legume bulboase în Romania şi ponderea procentuală a acesteia din producţia legumicolă totală (Anuarul Statistic al României.

1989. Recoltarea manuală constă din smulgerea plantelor şi aşezarea pe sol într-un strat de 10-15 cm. tunicile îşi pierd elasticitatea şi creşte procentul de bulbi dezvoltaţi. semimecanizat sau manual. strivirile sau tăieturile (STAS R 9127/590). După Iordăchescu. Prima fază este 267 . (1998) nu mai menţionează folosirea defolianţilor tip Reglone. evitându-se producerea vătămării bulbilor.35% substanţă activă. iar durata de păstrare se prelungeşte de la o recoltă la alta. care înregistrează pierderi mai mici şi asigură o bună păstrare în anotimpul rece. cu un procent de germinare de numai 1-2% în funcţie de soi. rădăcinile pot rămâne parţial funcţionale. (1979/1986) recomandă ca recoltarea la ceapa din arpagic (Uriaşă de Stuttgart) să nu depăşească prima decadă a lunii august. administrat cu 10-15 zile înaintea recoltării. oferta de ceapă provine în proporţie tot mai importantă de la producătorii mai importanţi şi depozitele mai moderne. (1996) produsul Fazor (sarea de K a hidrazidei maleice) în doză de 4 kg/ha în 500-600 l apă. până la noua recoltă de ceapă uscată. Pentru consum imediat recoltarea se mai poate face şi în faze de maturare completă. cu rol antigerminativ sunt facultative. iar ceapa din sămânţă. C. Ele se justifică doar pentru culturile de ceapă destinate unei păstrări mai îndelungate. După Moreau.3-0. culturile ceaclama sunt mai avantajoase pentru valorificare şi oferă bulbi care se păstrează bine timp de 6 luni în condiţii de ventilaţie naturală. administrată în 300 l apă/ha cu 15 zile înainte de recoltare are un efect inhibitor. Recoltarea mecanizată este efectuată pe suprafeţe care depăsesc 7090 ha. Tratamentele anterioare recoltării. Tratamentul cu hidrazidă maleică 0. a permis păstrarea bulbilor de ceapă uscată în celule cu ventilaţie mecanică până în luna iunie a anului următor. În lunile mai-iulie se consumă mai ales ceapă verde. În primele 5 luni din anul următor. şi colab. iar pericolul îmbolnăvirilor sau pornirii premature în vegetaţie sporeşte. discul este brunificat complet iar rădăcinile uscate nu mai reţin bulbul în pământ. Dacă recoltarea este întârziată. prin procedee simple. Momentul optim de recoltare în vederea păstrării este faza semiverde. sau din ceapa uscată depozitată temporar.producători. când bulbii au forma şi mărimea tipică soiului. Recoltarea se face mecanizat. au 2 sau 3 tunici de protecţie de culoare caracteristică. iar frunzele s-au îngălbenit la vârf (STAS R 9127/5-90). C.. Aceşti bulbi nu se păstrează bine. M. reducând mult pierderile la depozitare. peste 75% din plante s-au înclinat la pământ datorită înmuierii la colet. în circa 3 săptămâni. iar riscul de a relua creşterea şi dezvoltarea este real. Iordăchescu. B. În anii umezi. dar ajung în faza optimă de recoltare mai târziu. Dumitrescu. rănirile. perioada de 15-25 septembrie. unde se poate face în 2 faze. Un muncitor recoltează 270-500 kg ceapă/zi. când frunzele sunt 100% uscate şi aplecate la pământ.

a frunzelor şi a rădăcinilor nu se poate face pe câmp. frunze şi buruieni. frunze. care se face fie la 15-20 cm deasupra bulbilor (Chaux. dar şi în restul ţărilor europene pe timp nefavorabil. Cl. Mănescu. insuficient de uscaţi pentru stadiul de utilizare prevăzut. foi desprinse. s-au obţinut 89-95% produs vandabil. Zvântarea şi uscarea după recoltare are loc în 5-8 zile. Un procent de 15-36% din bulbi au avut o capacitate redusă de păstrare. Apare posibilitatea utilizării unor soiuri mai tardive. Se îndepărtează bulbii bolnavi. Se ventilează un debit de 100-110 m3 aer/t/h. tulpini false uscate detaşate. C. În ţara noastră. S. eliminării buruienilor şi limitării masei vegetale care se usucă. bulbii sunt preluaţi şi încărcaţi în mijloacele de transport. (1985). Condiţionarea preliminară pe câmp se face manual. În ţări ca Olanda sau Marea Britanie. 1996) în scopul uşurării smulgerii. zdrobiţi. iar unele defecte sau boli apar mai evidente. În unele ţări. cu impurităţi (pământ.. 268 . şi Foury. 1994). sau pe platforme acoperite.dislocarea şi gruparea (adunarea) bulbilor pe un rând lat de 45 cm şi gros de 8-10 cm. Prin aplicarea prea timpurie a acestei lucrări. tăiaţi.. Conform STAS R 9127/5-90. stivuite sub copertine sau rampe acoperite. . unii germeni patogeni sunt distruşi.7%. B. Din determinările efectuate asupra bulbilor de ceapă recoltaţi mecanic. corpuri străine) în proporţie de peste 3%. prin tăierea părţii aeriene la 3-4 cm de colet şi prin presortarea bulbilor. Rănile mai mici se cicatrizează. . rădăcini detaşate. deformaţi. apoi timp de 24 de ore la 35± 50C şi în final timp de 10-12 ore la 47± 10C. Nu corespund STAS 1424-86 (ceapă uscată) bulbii cu umiditate exterioară anormală. După Iordăchescu. conţinutul în umiditate exterioară trebuie să fie de maxim 1. unde condiţiile nu permit. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mic de 30 mm nu sunt admişi. indicator empiric al unei uscări corespunzătoare). zvântarea şi uscarea în solarii. iar 5-11% din cantitatea recoltată au fost bulbii vătămaţi. În a 2-a fază. cu un consum energetic important. se recurge la uscarea bulbilor în depozite. la curent de aer cald. sau de 12-14% pentru tunicile de protecţie (care trebuie să foşnească.de umiditatea solului de minim 55-75% UI. când uscarea bulbilor. STAS R 9127/5-90 recomandă în condiţiile unor ani cu perioade ploioase prelungite. reuşita recoltării mecanizate depinde de: -distanţa de plantare (care trebuie să fie corespunzătoare utilajului folosit).de gradul de îmburuienare cât mai redus. fie la numai 6 cm (Moreau. resturile de pământ de pe rădăcini. recoltarea este precedată de o tăiere a tulpinilor false. în primele 2-3 zile la 300C. la soare şi la vânt. pe brazdă sau în grămezi. din care 58-80% bulbi corespunzători pentru păstrare. corpurile străine. se asumă unele riscuri. pentru uscarea în ambalaje aerisite. (1978) recomandă depozitarea după recoltare. cu tulpini false sau tulpini mai mari de 4 cm. ceapa nu mai are condiţii favorabile de maturare şi uscare bună pe câmp după 1 septembrie. prin asigurarea unui regim de ventilare activă cu aer uscat. Cl.

pentru consum curent. lăzile P ambalează în medie 32 kg ceapă uscată. lăzi paletă. iar unele firme solicită bulbi mici şi uniformi (diametru 25-30 mm) pentru conservare în acid lactic. Nicoleta (1989). dar criteriul calitativ cel mai important rămâne uniformitatea lotului. (1996) arată că schimburile comerciale internaţionale se axează pe următoarea scară de calibre: 40-60mm. lovituri.Manipularea şi transportul trebuie efectuate cu atenţie. cu rădăcini scurtate sau fără rădăcini. Calibrarea se face mecanizat. iar cel mai solicitat este calibrul 60-80 mm. (1983).) şi cu un diametru ecuatorial de 40-60 mm. Pentru export există prevederi specifice. fără tije florale (fuşti). iar calitatea I conform STAS 142486 poate fi dirijată către păstrare. A. B. pentru industrie sau pentru export. Moreau. deoarece modul de încărcare în vrac. bulbii vor fi caracteristici soiului. iar pentru calitatea II. striviri. După Jalea. diametrul ecuatorial minim este de 40 mm. Calitatea cerută pentru păstrare este urmărită şi realizată corespunzător doar în culturi special destinate. şi Mihăilescu. dacă staţionările depăşesc 3 zile. iar de calitatea II între 40-60 mm. Manipularea. în funcţie de caietele de sarcini. calibrarea se face după înălţimea bulbului care care poate fi de calitatea I de peste 60 mm. Se recomandă folosirea ambalajelor de capacitate mare. C. urmată de calibrare. alături de caracteristicile calităţii I. atac vizibil de boli sau dăunători. caba). Manipularea sacilor de plasă cu ceapă trebuie organizată cu transportoare cu şipci de lemn. care vor prezenta o dezvoltare vegetativă normală. neîncolţiţi. Condiţionarea imediată la centrul de valorificare se face pentru desfacerea şi comercializarea fără păstrare. şi colab. cu instalaţii pentru produse de formă sferică. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mare de 80 mm se admit doar pentru prelucrarea industrială. După Iordăchescu. între 30-40 mm. turgescenţi. şi a vagoanelor CFR de 50 tone. La calitatea I. Condiţiile de cultură influenţează capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă. uniformi (65-70g/buc. 60-80mm. lăzi paletă. transportul şi livrarea în tranzit. iar în unele cazuri în vrac. La calitatea I. numărul de manipulări şi înălţimea de cădere influenţează ulterior calitatea bulbilor. Frunzele pergamentoase acoperitoare vor fi bine înfăşurate pe bulbi. transportul în vrac de 20 tone sau mai mult duce la degradarea produsului prin condens. Acolo unde nu există rampe de cale ferată. fără vătămări produse de ger. lăzile paletă 320-400 kg. se face în lăzi. 269 . Pentru ceapa din răsad (ceapa de apă. Depozitarea şi păstrarea bulbilor de ceapă uscată este reglementată prin STAS R 9127/5-90. bulbii sub 40 mm nefiind consideraţi de calitate standard. tari. iar paletele lăzi din metal 410-440kg. saci de diferite tipuri. doar culturile de ceapă din arpagic sau semănată direct (ceaclama) cu o densitate de peste 650 mii plante/ha oferă posibilitatea obţinerii de bulbi cu masă specifică (densitate) mare . şi 80-100mm. Se execută manual sau semimecanic (la bandă) şi constă într-o reluare a sortării.

5 (3. rampele. cu 2-3% mai mari ca la culturile plantate primăvara şi cu 4-5% mai mult decât la ceapa ceaclama.8 (2.8-20. . de protejarea împotriva umidităţii sau intemperiilor şi de o bună circulaţie a aerului în produs. Se admit doar cei cu diametrul ecuatorial sub 80 mm.7/ian) 11-13. au avut pierderile cele mai mari la păstrare. în timp ce varianta optimă este 60:30:30. Densitatea mai scăzută realizată a dus la obţinerea de bulbi calitatea I în proporţie de numai 75%.5 (23. mult sub cele care se pot justifica din diferite cauze obiective (14-21. podurile clădirilor. cu ventilaţie naturală. plantate toamna.3-4. cu umiditate necorespunzătoare sau încinşi. care erau cu un diametru mai mare de 60 mm.3/apr) Pierderi totale % 14-21. care diferă în privinţa pierderilor acordate legal: .2-15. soiul Diamant) dau bulbi care se pot păstra bine în condiţii de ventilaţie naturală o durată de 6 luni.1/feb) 1.depozite frigorifice.1 (2.9/apr) Spaţiile cu aerisire naturală în care se păstrează ceapa uscată sunt magaziile. etc. Fertilizarea exagerată diminuează păstrarea.spaţii tradiţionale sau improvizate.2. Se poate constata că până şi loturile nefertilizate se pot păstra mai bine.5 (14. întârzie repausul fiziologic şi determină un procent de bulbi depreciaţi mai mare. Ceapa uscată se depozitează în vrac sau ambalată. eventual macrosilozuri.1/feb) 12. Culturile semănate (ceaclama.7 (14.7/feb) 10-11.4 (5. Se stabileşte chiar un prag al fertilizării N:P:K de 80:40:40 pentru o păstrare corespunzătoare.6/ian) 14. moi.0/ian) 1.1-1. până în luna decembrie. avea o proporţie însemnată de exemplare cu fuşti. (1994) remarcă efectul nefavorabil al fertilizărilor cu azot amoniacal şi cu fosfor.2-4. copertinele. sau în general cei netipici soiului. Culturile din arpagic. . Tabelul 19.5 (12. 270 . cei cu pământ aderent.7/apr) Pierderi prin stricare % 1. Se precizează sau se subliniază că nu corespund păstrării bulbii ieşiţi din repausul vegetativ.Culturile din arpagic plantate primăvara au înregistrat pierderile cele mai mici la o păstrare frigorifică de 240 zile (soiul Uriaşă de Stuttgart). de formă "gât de sticlă".1%).4 (17.1-2. iar rezultatele depind de calitatea iniţială a bulbilor. mai ales prin administrare în exces.2 (4. deformaţi sau cu fuşti (tije florale). pătulele. Păstrarea este temporară.9/ian) 2.3/apr) Pierderi calitative % 2. Pierderile economice sunt apreciate la circa 5%. N. Condiţiile de calitate ale bulbilor de ceapă destinaţi păstrării sunt corespunzătoare calităţii I din STAS 1424-86. şi colab. de 25% bulbi improprii pentru păstrare. care favorizează bolile de depozit.depozite cu ventilaţie mecanică. în trei categorii de spaţii de păstrare. Durata de păstrare a bulbilor de ceapă uscată conform STAS 9127/5-90 şi pierderile conform HCM 190/1984 Tipul păstrării spaţii cu aerisire naturală depozite cu ventilaţie mecanică depozite frigorifice Durata (luna) 3-5(XII) 4-6(I) 6-8(III) Pierderi în greutate % 10-13.5-2.1 (24. Rossier. nici bulbii dubli.8-3.3/feb) 1. iar diferenţa rămasă.3 (5.

Pentru o cantitate de 50 t este necesară realizarea unui pătul de 24 m lungime x 2m lăţime x 2m înălţime. deoarece cristalele de gheaţă se formează în spaţiile intercelulare şi la periferia celulelor (Mănescu. datorită cheltuielilor mici de depozitare şi investiţii. În a doua jumătate a iernii. cu climă blândă.3m. fie în lăzi stivuite până la 2. controlul păstrării este greu şi există riscuri pe timp friguros sau umed. prin presărarea de var nestins la baza stivelor. Cheltuielile de depozitare sunt reduse. sau în lăzi P stivuite manual la 2-3 m înălţime. dar în zonele cu precipitaţii puţine se amplasează şi la exterior pe platforme betonate.Păstrarea în pătule se face mai ales în timpul toamnei. Durata de păstrare este de 4-6 luni. Macrosilozurile se construiesc în şoproane sau magazii închise. Deşi operativitatea depozitării este superioară. dacă are un conţinut ridicat de substanţă uscată solubilă (13-14%) şi în substanţe volatile (0. dar 271 . A. (Groza.5 m2 admisie/200 m3 spaţiu. Umiditatea relativă ridicată se previne prin închiderea uşilor şi ferestrelor în perioadele ploioase şi în ultimă instanţă. care funcţionează în zilele cu temperatură şi umiditate relativă favorabilă. La dezgheţare lentă îşi revine. Încărcătura realizată este modestă 0. prelungirea păstrării nemaifiind recomandată. prin protejarea bulbilor faţă de factorii atmosferici nefavorabili. dar costul de păstrare este mai redus. cu pierderi de 14. 1978). Înălţimea de umplere este de 1. În cazul înregistrării unor temperaturi mai scăzute de -3 0C. Amplasate cât mai aproape de locul de producţie. pentru a putea fi ferite de umezeală. depăşind 38% la începutul lunii februarie. Produsul se protejează cu baloţi de paie. uşi) la fiecare 100 m2 pardoseală.7-1. macrosilozurile pentru ceapă au fost testate în spaţii închise în Câmpia de Vest. O dificultate mai importantă constă în încărcarea şi descărcarea dificilă. Consumul de paie este de 18-24 kg/t ceapă.. precum şi 2 m2 suprafaţă de admisie (ferestre. ceapa se protejează cu baloţi de paie. pentru preluarea operativă a producţiei de pe câmp atunci când nu există altă posibilitate.8 m. 1989). Ventilaţia este asigurată prin unul sau mai multe canale orizontale.5-18%. Dacă lucrările se execută manual.5-0.5-3. precum şi prin canale de aerisire verticale.7 t/m2.0-1. Până în primele două luni de iarnă. aşezaţi pe toată lungimea pătulului şi pe suprafaţa liberă a cepei de la coamă. Se asigură uscarea şi se reduc pierderile.. S. Se mizează pe zone sau ani favorabili. consumul de forţă de muncă este de 8-14 ore om/t. Ceapa se aşază în vrac cu lungimea de 20 m şi înălţimea 2-3 m. sau 1. Se asigură izolarea acoperişului şi a pereţilor laterali. Ceapa poate rezista până la -50C (-70C). pierderile totale sunt relativ mici. iar la amenajările în exterior se utilizează folie de polietilenă. La un capăt se amplasează un ventilator. pierderile cresc rapid. realizându-se un spaţiu de stocare de 90 m 3 (Gherghi. I. pe culoarele de acces (1 kg/5m3 spaţiu liber)..02%). 1985). şi colab. când păstrarea poate reuşi până în luna martie. Păstrarea în magazii sau spaţii improvizate cu aerisire naturală se face în containere cu plasă metalică şi lăzi paletă stivuite până la 3-4 m înălţime. iar amplasamentul nu ocupă suprafeţe mari.

dar şi în zilele când nu se preia ceapă. Prima posibilitate oferă o folosire economică a spaţiului (1. variabilă ca durată (max.(1982) principalii agenţi patogeni din celulele cu ceapă sunt Botrytis sp. Ventilatoarele funcţionează ziua. când temperatura este mai scăzută. de la sfârşitul lunii octombrie şi în cursul lunii noiembrie..5m. Noaptea. Se recomandă ca umplerea celulei să dureze 5-6 zile. Produsele fumigante Fumispore (parahidroxi fenil salicil amida) 1. ventilatoarele vor funcţiona pentru uscare şi eliminarea căldurii din respiraţie. Durata zilnică oscilează între 14-18 ore. . 4 săptămâni) până la realizarea parametrilor de păstrare. după care urmează nivelarea vracului. dar au doar efect fungicid şi nu pot distruge Erwinia carotovora. se cumulează cu măsurile de igienă. fără întreruperi sau derogări. pentru a elimina bulbii necorespunzători (dacă nu s-a făcut).8-2 t/m2) la o înăţime a vracului de 3.. cu o stare fitosanitară foarte bună. Condiţia de bază este aplicarea fără abateri a tehnologiei de păstrare în vrac în întregul ei. deoarece se asigură o bună circulaţie a aerului. Păstrarea în lăzi paletă se dovedeşte de multe ori mai reuşită în condiţii de ventilare mecanică. Primele 10± 2 zile de ZVANTARE şi USCARE. iar în zilele cu temperaturi negative aerul se recirculă. apoi şi în timpul zilei. tratament foarte eficace dacă se iau măsuri de etanşeizare. iar în zilele umede se ventilează prin recirculare. starea sanitară şi uniformitatea bulbilor. Există două posibilităţi de păstrare: în vrac şi în lăzi paletă.cu ventilaţie pe la partea superioară (păstrare ambalată).. Depozitele cu ventilaţie mecanică permit asigurarea unui debit de 90-100 m3 aer/t/oră prin pardoseală. Calitatea. gradul de uscare şi provenienţa cât mai unitară din culturi special destinate. cu întreruperi de 6 ore. Pereţii trebuie văruiţi cu lapte de var 200g+ clorura de var 1200g/100 l apă. Penicillium sp. în funcţie de starea ambalajelor. 3-6 ore. ventilând 18-20 ore/zi aer uscat la 20-250C şi cu UR 65-75%. P|STRAREA de 3-6 luni. în modul următor: A. Urmează PERIOADA DE R|CIRE.numai în condiţiile însilozării unor bulbi de calitate. respectiv cu stricta respectare a graficului de ventilaţie în vederea realizării unor condiţii optime de păstrare. prin gazare (1l/750 m3).cu ventilaţie prin pardoseală (păstrare în vrac). se desfăşoară la 0± 1. Într-o celulă de 12x24 m se pot păstra 500-800 t ceapă uscată.5g/m3 şi Fumizol (thiobendazol) 1g/m3 se administrează şi ele după o prealabilă etanşeizare. tratamentele preventive cu fumiganţi. În momentul depozitării. C. După Mihăilescu. Stivuirea este posibilă până la înălţimea de 4.0-5. şi Erwinia carotovora. Ventilaţia se execută cu aer exterior. închiderea celulelor şi începerea ventilaţiei.50C şi UR 65-75%. se elimină cu un ventilator frunzele exterioare şi se face o sortare. Păstrarea frigorifică are şi ea 2 variante: . B. Dezinfectarea celulelor trebuie făcută cu formol. Se ventilează întreaga noapte. Nicoleta şi colab. Fusarium sp. iar produsul poate fi controlat mai uşor.5 m (500-580 kg/m3). 272 .

Păstrarea optimă pe loturi din ţările dezvoltate se face în celule multiple. controlul parametrilor de păstrare are loc de 3 ori pe zi. la ± 10C şi 70-75% UR. Se examinează starea fitosanitară şi gradul de încolţire. (1994. legate de calitatea materiei prime. stabilinduse măsurile tehnologice necesare şi/sau ordinea de valorificare. care vor fi valorificate în primăvara anului următor. Lăzile paletă noi se pot stivui pe 7-9 nivele. ventilând aer uscat şi cu 20C mai rece ca în interior.50C şi 65-70% UR. ZVANTARE/USCARE în 10-12 zile cu ventilare timp de 18-20 ore/zi aer exterior la 20/300C şi UR 60-70%. Italia (460 mii t anual). Reducerea temperaturii se face treptat. Păstrarea frigorifică în ambalaje implică folosirea lăzilor paletă. iar ceapa are o umiditate exterioară care nu a putut fi eliminată corespunzător pe parcursul fluxului de valorificare. se recoltează randomizat din cel puţin 10 lăzi paletă. B. în diagonală.50C şi UR 65-70% cu un regim de ventilare de 16 ore/zi. vremea este ploioasă şi umedă. dar se pot folosi şi lăzi paletizate pe 4 nivele sau chiar saci de plasă în palete cu montanţi. Conform STAS R 9127/5-90. de 3.Păstrarea frigorifică în vrac este dificilă doar prin prisma pretenţiilor deosebite pe care le ridică. la un debit de 150-300 m3 aer cald / t. la -1. }ările nordice folosesc uscarea în celule. Probele din vrac se recoltează la adâncimea unui braţ (50 cm). B. Franţa (248 mii t anual) etc. de aceeaşi mărime. măsurile de prevenire-combatere a bolilor şi conducerea factorilor de depozitare. în debit de 200 m3/t/h. Ceapa din arpagic se poate păstra frigorific în ambalaje 8-10 luni. Ceapa din sămânţă (ceaclama) se poate păstra aceeaşi perioadă.5-5m. la 28/400C. până se adună 10 kg. Regimul de ventilaţie este identic păstrării în vrac. Aerul răcit este refulat în celulă printr-un canal montat sub tavan şi circulă de sus în jos printre stivele de lăzi paletă cu ceapă uscată. t anual). Se asigură o ventilaţie dirijată de 90-100 m3aer/t/h. 273 . Înălţimea vracului este mai mare. După Moreau. suprapuse până la 5-6 m înălţime. R|CIREA în 15-20 zile. în câteva săptămâni. Starea de sănătate poate fi ameliorată şi prin tratamente curative cu Fumispore 3g/m3. în ritmul de 0. execută zvântarea şi uscarea în câmp. în baza aceloraşi faze: A. dar celelalte ţări ca Spania (peste 1 mil. uscarea durând 10-12 zile iar zvântarea 4-6 zile. 1996) păstrarea frigorifică şi păstrarea în ambalaje se rezervă loturilor excepţionale. Probele din ambalaje. din locuri diferite. iar controlul stării de păstrare a bulbilor lunar până în luna ianuarie şi săptămânal în perioada următoare. care se examinează. C. P|STRAREA timp de 6 luni cu menţinerea parametrilor de răcire. Măsurile de igienă şi control fitosanitar sunt sporite.5% pe zi. se foloseşte aer încălzit la bateria secundară a RAC-550. Parametrii de păstrare sunt temperatura 0/50C şi UR 70-75%. Dacă în momentul respectiv. ventilând 4/6 ore zilnic. suprapuse până la 5-6 m. Calitatea şi uniformitatea recoltei permit în condiţiile climatice din vestul Europei o păstrare în vrac în bune condiţii. în funcţie de starea lor tehnică. cu aer la 0/-1. şi colab.

care a profitat de un fenomen similar pentru a deveni un exportator recunoscut chiar în ţările cu tradiţie (Franţa). tonice şi antihelmitice (contra viermilor intestinali). 10kg sau 25 kg. vit.4-1. Se utilizează şi sub formă de ulei volatil sau rezinoide (oleorezine) extrase în alcool sau în acetonă. consumul mediu de usturoi este însă de 0. pentru scopuri alimentare sau farmaceutice. murăturilor şi conservelor etc. reambalaţi în saci de 25kg. prin autoîncăzire. prevăzuţi cu două urechi de manipulare şi având etichete de marcare.6% celuloză (3% fibre). bulbii se sortează şi se ambalează în lăzi P sau săculeţi de plasă de diferite capacităţi. Spre deosebire de China.1 mg%. Prioritate au loturile mai expuse pierderilor. dar sunt mai perisabile şi asigură necesarul de consum din lunile august-ianuarie. 23-27% glucide. Ca 38 mg%. antisclerotice. 0. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi Usturoiul este o legumă mult folosită în alimentaţie.5 mg%. Soiurile de toamnă au o calitate superioară şi sunt mai productive.65%.5-0. Pentru export. a temperaturii de la -1. Bulbilii (căţeii) conţin 61-64% apă. carminative. antibacteriene. N. Mexic) şi China.8 kg /locuitor/an în Franţa şi de 0. P 134 mg%. este Gasconia. Popandron. Apare evidentă dublarea producţiei româneşti în ultimul deceniu. mai ales în lunile de iarnă.6 kg/locuitor/an în România. de 5kg.2. cusuţi la gură. din care K 450-520 mg%. Bulbii vor avea cel puţin 10/120C.7-1. Elementele minerale sunt în cantitate de 1. în sud). iar valoarea energetică de 1350Kcal/kg. 274 . Se procedează la ridicarea treptată. evoluţie care are loc în mod natural. antihemoragice. ca atare sau pentru condimentare şi pentru aromatizarea preparatelor culinare. PP 0. în condiţiile unei umidităţi relative de 75-80%. O altă modalitate de livrare este în saci de 5kg. Fe 1. pentru a nu forma condens. Partea necomestibilă este de 13%.1-0. în America Latină (Argentina. numeroşi beneficiari au cerut ambalarea în saci de bumbac portocalii cu ochiuri de 4x4 mm sau 4x2. El are reale calităţi medicinale.5% lipide şi 0. 19. Consumul usturoiului este foarte răspândit în ţările mediteraneene (renumită în Franţa.35-1.Sistarea păstrării impune un termen de valorificare de 15 zile în care produsul rămâne încă stabil calitativ. şi colab. 6-7% protide.5 mm. Vitamina C 14-30 mg%. fiind cunoscut mai ales prin proprietăţile sale hipotensive.5%. Mai puţin răspândit în ţările nordice. în 1-2 zile. Mg 21-36 mg%.50C la 6/80C. Pe măsura livrării.5-0. Condiţionarea după păstrare nu diferă de condiţionarea iniţială a producţiei. la scoaterea din celule. în România a crescut doar consumul intern. vitamina E 0. la capacităţi fixate prin nota de comandă. vitaminele B 1-2 mg%. (1990) enumeră 18 utilizări interne şi 6 de uz extern.

Sortarea şi calibrarea se execută conform STAS 1425-80. Diametrul ecuatorial va fi de minimum 35 mm. H.. Se urmăreşte producerea de căpăţâni cu tunici netede (recoltate la timp. pe vreme nefavorabilă. fie legat în mănunchiuri şi atârnat de sârmă (1000 m/ha). 1994). căpăţâni pătate (Chaux. Se admit 2% impurităţi (maximum) şi diametrul ecuatorial 30-35 mm. culoare caracteristică soiului. Loviturile sau pământul aderent ridică adesea probleme. periere). după uscare. după uscare şi condiţionare pe soiuri. Nu se admit la păstrare căpăţânile recoltate prea devreme 275 . Uscarea continuă în hangare şi silozuri. 1994). asigurând consumul până în primul trimestru al anului următor. folosind dislocatorul sau MRC 1.2. Se păstrează doar calitatea superioară (I). pământ şi foi uscate. usturoiul se lasă pe câmp doar dacă există condiţii. cu aer uscat. tari. rădăcinile se scurtează sub 1 cm. Condiţionarea se poate face în câmp.) (Marin. rădăcinile scurtate. sau în spaţii acoperite. Recoltarea se face în lunile iunie-august. În multe ţări. zvântate şi mature. Se acceptă căpăţâni sănătoase. O recoltare prea timpurie produce. prin smulgere.Soiurile de primăvară prezintă doar avantajul unei păstrări cu peste 2 luni mai îndelungate. Se recoltează mecanic doar culturile de usturoi care se pretează. când treimea superioară a frunzelor s-a îngălbenit. când solul are 60-80% IU şi 70% din capacitatea de câmp. Tehnologiile manuale de recoltare şi condiţionare tradiţională în legături şi cununi încă se mai practică. fără urme de mucegai sau vătămări produse de ger şi soare. H. Pierderile la păstrare conform HCM/1984. la puncte de condiţionare. Cl. în perioade cu timp cât mai favorabil. până când tunicile devin sfărâmicioase. pe timp frumos.. Se admit doar uşoare umflături şi mici rupturi ale membranei (tunicii) exterioare. Pentru calitatea I. În ţările cu climat mai umed. fiind planificată să nu dureze mai mult de 10 zile. La calitatea II se acceptă căpăţânile bune de consum care nu se încadrează la calitatea I. în strat de 5-7 cm. uscare treptată) şi albe (ventilare corespunzătoare. Recoltarea se execută manual. sistem răspândit în Spania (Marin. dar discul îşi modifică nuanţa spre brun. timp de 6-10 zile. Procentul de impurităţi. nu va depăşi 1% din masă.. Plantele se lasă pentru zvântare şi pentru uscare pe câmp. şi Foury. se elimină pământul aderent şi/sau corpurile străine. Cl. lipsite de buruieni. timp de câteva zile. condiţionarea este uneori îngreunată de condiţiile de recoltare mecanică şi de manipulare în câmp. Recoltarea mecanizată nu se poate face decât pe vreme frumoasă. curate. sunt aceleaşi ca la ceapă uscată din arpagic sau din sămânţă. Tulpina falsă trebuie tăiată sub 3 cm. Bulbii valorificaţi în vrac se pot peria mecanic. fie la sol pe grătare. Uneori se aşteaptă până ce baza tulpinii false se înmoaie. pe suprafeţe care justifică utilizarea agregatelor. bulbii sunt bine formaţi şi nu mai cresc. Păstrarea usturoiului este reglementată prin STAS R 9127/9-82. Întârzierea recoltării determină invazia microorganismelor saprofite care înnegresc tunicile şi diminuează durata de păstrare (Botrytis sp. în timp ce producătorii din vestul continentului încep recoltarea înaintea culcării tulpinilor. căţeii (bulbilii) suficient de strânşi şi neîncolţiţi. 1994). bulbii vor avea integritate perfectă şi formă regulată.

evitând temperaturile sub -30C. ventilând 5± 1 ore/zi prin recirculare cu aer răcit. timp de 16± 4 ore pe zi. usturoiul se păstrează în lăzi P umplute pe trei sferturi (18 kg/ladă) sau M3/M4 (10-18 kg/ladă) întregi. Modul de păstrare este în exclusivitate în ambalaje de capacitate redusă (circa 10 kg într-o ladă sau sac de plasă). reambalate în cutii de carton de 5/10 kg. Celulele frigorifice folosite vor avea capacitate mică (sub 500t) şi nu vor depozita decât usturoi şi ceapă. iar pentru produsul depozitat de 3 ori pe lună sau ori de câte ori este nevoie. Păstrarea frigorifică permite aproape dublarea perioadei medii de păstrare a usturoiului. La tavan se asigură cel puţin 1. 10kg sau 20kg. Usturoiul se poate păstra în spaţii cu ventilaţie naturală. Schema tehnologică de păstrare este: A. care necesită aproape aceleaşi condiţii de păstrare. Factorii regimului de păstrare se dirijează greu.2-0. Unii beneficiari solicită ambalarea în pungi mici. Durata păstrării economice este de 60-90 zile pentru usturoiul de toamnă şi de 120-150 zile pentru soiurile de primăvară. limita superioară fiind posibilă doar în condiţii de ventilaţie mecanică. în condiţii de aerisire activă. Ambalarea se face în lăzi. În magaziile cu ventilaţie naturală. Umplerea şi stivuirea vor asigura o bună circulaţie a aerului prin produs. La perete se lasă 0. iar definitivarea acesteia se poate produce în magazii. doar acestui scop. până la 00C cu aer rece şi uscat din exterior. pentru o bună circulaţie a aerului. ambalarea se face în saci de plasă de bumbac cu ţesătura deasă (4x2. iar între stivele de lăzi. curat şi destinat dacă este posibil. sau saci de plasă. Controlul condiţiilor de păstrare se face zilnic. tunicilor de protecţie şi a cozii scurtate poate fi efectuată prin predepozitare. sau aer rece din exterior (mai rece decât temperatura celulei. primul lot livrat". Indiferent de tipul de depozit. -1. ventilând aer exterior sau încălzit la bateria RAC. dar nu sub -50C). 276 . care constă în sortare şi ambalare. timp de 15-20 ore/zi. Pentru export. după principiul "primul lot intrat. la 20/400C şi UR sub 75%.5m. P|STRAREA în medie 80-130 zile pentru usturoiul de toamnă şi 160220 zile pentru usturoiul de primăvară. Scoaterea de la păstrare se face de regulă treptat. Loturile foarte bine uscate şi sănătoase se pot păstra şi în lăzi paletă umplute la 5-8 cm sub nivelul înălţimii maxime.5 mm) egalizaţi la 5 kg. curate şi dezinfectate. Se folosesc spaţii tampon pentru acomodarea temperaturii. acesta trebuie să fie uscat şi bine ventilat. Uscarea rădăcinilor. celule ventilate mecanic. căpăţânile desfăcute sau loturile care nu au fost condiţionate. cele umede sau care provin din culturi infestate. B. C. prin închiderea şi deschiderea ferestrelor.4m. Livrarea se execută după condiţionarea finală. ZVANTARE-USCARE în 15(20) zile. care se paletizează sau se clădesc în palete cu montanţi. R|CIRE în 7-10 zile.5/00C şi UR sub 75% (65-75%). iar preambalarea în fileuri sau pungi. sau cu aer răcit. evitându-se manipularea bulbilor la temperatură scăzută. circa 5-10 cm. sau celule frigorifice.sau prea târziu.

se fasonează rădăcinile şi uneori chiar frunzele prea lungi. Valoarea energetică este de 2 ori mai redusă decât a bulbilor (200 kcal/kg). Fe 1 mg%. Se poate valorifica doar produsul sănătos. Se înlătură plantele veştede. Deşi consumul lor se suprapune. la banda rulantă cu trei căi şi la masa de ambalare. De Dărăşti). În Olanda şi SUA au fost creaţi hibrizi între ceapa comună (Allium cepa) şi ceapa perenă. cu cel al cepei uscate sau usturoiului uscat. dar şi De Macău. iar la distanţe mari cu autofrigorifice. Ceapa verde conţine 90-91 (95)% apă. destinate înmulţirii vegetative în cultură trienală. 19. inclusiv din punct de vedere dietetic (vitaminizant) sau culinar. se zvântă. se leagă în mănunchiuri de 10 fire (până la 15 mai) sau snopi de 50100 fire după 15 mai. plantele îşi pierd calitatea. fasonare şi legare în legături sau snopi. Culturile care sunt uniforme se pot recolta prin 1-2 treceri. când la peste 50% din plante vârful frunzelor s-a îngălbenit pe o lungime de 2-3 cm (treimea superioară). Condiţionarea se poate face semimecanizat.7% celuloză. proaspăt şi fără tulpini florale. de tuns (Allium fistulosum). Mg 30 mg%. Recoltarea se face la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august. care poate fi păstrat până la 8-10 zile la 0 /10C şi UR 90-95%. 1% protide. 19. ci se cultivă pentru obţinerea de ceapă verde.5% glucide. iar carotenii până la 6 mg%. iar uneori produse în spaţii protejate. Condiţionarea constă în sortare. care nu formează bulbi. la stadiul specific de dezvoltare incompletă. la 0/20C şi UR mai mică de 75%. În momentul apariţiei tijelor florale. în lungime de peste 25 cm. 0. în sensul de ceapă foarte măruntă. atacate de boli/insecte. Ambalarea pentru livrare se face în lăzi tip grătar. 2-3. recoltate din culturi plantate în toamnă sau primăvara devreme. Ca 40 mg%. rupte sau zdrobite.Transportul pe distanţe scurte se face cu autoizoterme. Tehnoogia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde Ceapa şi usturoiul verde sunt legume de primă apariţie. Vitamina C se găseşte în conţinut variabil de 20-65mg%. în lăzi P sau M2 /M3 din material plastic.4 Tehnologia de valorificare a arpagicului Termenul de arpagic provine de la arpa=orz în limba turcă. K 270 mg%.3. în stare de integritate şi de curăţenie evidentă. Recoltarea se face eşalonat. în snopi puşi vertical (în picioare) în lăzi şi acoperiţi cu o prelată din folie de material plastic. În perioadele ploioase. în 3-4 treceri. P 45 mg%. de mărimea orzului. îngălbenirea nu se manifestă 277 . încinse. în anumite luni. ele sunt în mare parte complementare şi specifice. spălare. Arpagicul este format din bulbii foarte mici de ceapă din soiurile specifice (Uriaşa de Stuttgart. cu fuşti. Păstrarea temporară se poate face ca produs necondiţionat. Se spală. iar dintre elementele minerale. pe măsura creşterii. sau în anumite zone geografice.

şi colab. M. urmate de ambalare şi valorificare diferenţiată. păstrând cu orice preţ temperatura sub 3/50C. . motiv pentru care se întrebuinţează la producerea de ceapă verde. sortare şi calibrare. Nu trebuie depăşit acest interval. Calitatea III formează tulpini florifere.. Depozitele cu ventilaţie mecanică prin pardoseală au celule de până la 200 tone capacitate. Paletele se suprapun pe 3 nivele până la 4. cu greutatea de 0. şi a bulbilor prea mici. bolnavi sau seci.2 m înălţime. 1998).7 m. . În anotimpul rece este posibilă realizarea temperaturii optime de păstrare de 00C până la -1.3-3 g/buc. sau chiar în toamna anului respectiv.calitatea I 7-14 (6-12) mm diametru. cu selectoare speciale sau cu maşina de condiţionat şi sortat arpagic şi ceapă. şi se poate face în depozite ventilate mecanic sau în depozite frigorifice. când apare pericolul iniţierii procesului de înflorire (de la 278 . corpurilor străine. Modul de recoltare este manual. adaptat cu piese care lucrează la adâncimea de numai 8-10 cm. timp de 2-3 zile.calitatea II 14-20 (12-18) mm diametru şi greutatea 1. Arpagicul din soiul De Macău se păstrează mai bine decât arpagicul din soiul Stuttgart (Uriaşă de Stuttgart). Acestea se paletizează în palete cu montanţi 72-80 lădiţe (9-10 starturi de câte 8 lădiţe) conţinând în total 360-400 kg. Din cantitatea iniţial recoltată. sau cu maşina E649 de recoltat cartofi. cu posibilităţi de oscilaţie pozitivă până la 20C. rămânând până la tavanul celulei un spaţiu de 1. rămân după calibrare doar 5-6 t arpagic propriu-zis. Condiţionarea se realizează mecanic. Pentru o bună circulaţie a aerului. se ventilează doar noaptea. obţinându-se o precizie superioară. şi colab. destinat plantării în anul următor. (1998) calibrarea se face în limite stricte (citate în paranteză). cu înălţimea interioară de 5. Sortarea permite separarea impurităţilor. deoarece poate apare fenomenul de opărire. Maşina are 2-4 site şi un ventilator. Ventilarea de toamnă are caracter de desăvârşire a zvântării/uscării. dar recoltarea se va executa la termenul planificat. După uscarea frunzelor.50C. se condiţionează prin curăţarea de frunze. Recoltarea mecanică se face cu dislocatorul DLR-4. După Dumitrescu. prin dislocare cu săpăliga. pentru a realiza calitatea dorită (Dumitrescu.4-1. Se menţine o umiditate relativă cât mai scăzută (65-70%). de 9 t/ha în medie. la temperatura 18-200C şi UR sub 70%. Calibrarea se face pe trei calităţi: .2 g/buc. M. Păstrarea arpagicului durează 7 luni (august-martie). urmată de smulgere şi adunare în benzi. tăiaţi sau fără tunici de protecţie.5 m. adaptată şi ea corespunzător. prin expunere la soare.totdeauna. resturilor. În cursul primăverii (martie). la pereţi se lasă spaţii de 50 cm. iar randamentul categoriilor superioare trebuie să depăşescă 70% într-o cultură normală. care crează ulterior neajunsuri în depozitare. Ambalajele de păstrare sunt lădiţe STAS 1247-76 FT 1987 care conţin fiecare 5 kg arpagic sortat şi calibrat. Zvântarea şi uscarea se desfăşoară în condiţii optime pe câmp.calitatea a III-a 20-25 (peste 18) mm diametru şi greutate 4-5 g/buc.

sortarea pe mărimi şi legarea în snopi de 10-15 bucăţi uniforme ca lungime.4-0. iar pentru Belgia este singura cultură reprezentativă de legume din grupa cepei. Valoarea energetică este de 220-230 Kcal/kg (după unii autori mai mare. Ca 31-87 mg%. în scopul eliminării excesului de umiditate. mai ales în celulele frigorifice echipate cu RAC-550.. Recoltarea se face în lunile octombrie-noiembrie. în saci de 20 kg. P 25-57 mg%. care au baterii de încălzire. Se elimină exemplarele bolnave sau vătămate prin presortare. se scutură de pământ şi eventual de unele fragmente veştejite. Producţia de praz apare pe piaţă în ultimele două luni de toamnă.8% dintre care 2. iar consumul are loc şi în perioada de iarnă-primăvară. urmată de ambalarea pe calităţi.8%. iar alte zone. manual sau semimecanizat. laxativ. Recoltarea semimecanizată constă în dislocarea mecanică şi mânuirea plantelor în mod similar metodei manuale. Fe 0. care se smulg.8-1% din care K 180-250mg%. fiind recomandat chiar şi-n aplicaţii externe. deşi este o legumă valoroasă.5%. 19. Temperatura în celule se va ridica la 30± 50C (UR sub 70%).3-0. Dintre vitamine: C 12-30 mg%. Tehnica manuală foloseşte cazmale sau furci pentru slăbirea şi dislocarea rândurilor de plante.5 mg%. Păstrarea frigorifică rămâne cea mai eficientă metodă de păstrare a arpagicului la 0/-1. Recoltarea nu va duce la intrarea pământului în interiorul frunzelor sau între ele şi nu va culca plantele la pământ. calmant digestiv şi foarte bun emolient în inflamaţiile căilor respiratorii. 1978). care se livrează. ca Belgia şi nordul Franţei.8% în greutate. sau deasupra umflăturii coletului (bulbului). în paralel cu intensificarea ventilaţiei. iar în ultimele 7 ore chiar la 400C. celuloză 1. (1994).7 mg%. neevidenţiate statistic. iar partea necomestibilă variază de la soi la soi (17-50%). Condiţionarea în câmp presupune presortarea. protide 1-2%.5-4. Conţine glucide 4-6%. După Gherghi. mecanizat. şi colab.3/50C la 15/180C). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului Prazul este o legumă mult consumată în Franţa. A. murdărindu-le.50C şi UR sub 75% (Iordăchescu. calibrarea. unde are o pondere în producţie aproape egală cu a cepei. de 540 Kcal/kg). Tratamentul poate fi efectuat sub control.1%. iar restul prin stricare.5. iar al 279 .6 mg.6-2. fibre 2. PP 0. C. E 0. Tratamentul termic pentru prevenirea apariţiei tulpinilor florale şi pentru sporirea producţiei după plantare se face cu 2 săptămâni înaintea înfiinţării culturii. pierderile lunare sunt de 4. complexul B 0. Calibrul minim al prazului este de 10 mm. are preţioase însuşiri dietetice şi medicinale: diuretic. substanţe minerale 0. fiind considerat una dintre cele mai tardive legume. În România se cultivă pe suprafeţe mici. pierderile înregistrate fiind de numai 15± 3% de-a lungul întregii perioade de păstrare. La fel ca toate legumele din grupa cepei. la 10 cm de la baza rădăcinii. După depozitare trebuie făcută o nouă condiţionare. Calibrarea se face după diametrul tulpinii false.

{anţurile sunt tot la fel de adânci. Brazda are 40 cm adâncime şi lăţimea de 2. Se execută rigole de colectarea apelor din precipitaţii. protejând plantele de vătămări. cu aspect proaspăt. . fără a vătăma plantele. la 4-5m plantă de plantă. Pierderile reprezintă 15-30% din masa iniţială a produsului introdus la condiţionare.5 m). Lungimea brazdelor este de 25-30 m. Condiţionarea la centrul de valorificare. Conform SR 5767. sau în spaţii închise (pivniţe. este continuată cu ambalarea în lăzi şi livrarea în consum. Manipularea şi transportul se fac în lăzi tip P sau STAS 1247-76-FT 1987 tip II. Însilozarea în şanţuri permite o păstrare tot de 3-4 luni. iar între ele se lasă poteci. Păstrarea în spaţii acoperite (umbrare. scurtând frunzele la 1/3 din lungime. Urmează curăţarea. plantele nu se condiţionează. printr-o aerisire cât mai intensă. sănătos şi curat. iar introducerea în spaţiile de depozitare se face cu minimum de manipulări şi în termen cât mai scurt. la 2-3 cm plantă de plantă şi se acoperă cu pământ până la punctul de ramificare a frunzelor. într-un start de nisip reavăn de 20 cm grosime. cu rădăcinile şi vârful frunzelor tăiate drept. dar se împiedică acumularea excesului de umiditate. nu trebuie să depăşească dublul diametrului celui mai mic praz. pentru a îndepărta orice urmă de pământ aderent. cizelarea sau eliminarea unor frunze deteriorate sau îngălbenite şi spălarea la nivelul rădăcinilor. fără tije florale. magazii) cu aerisire naturală poate dura 3-5 luni. Formarea legăturilor şi legarea în două locuri a snopilor de 10-15 plante uniforme ca lungime. Protecţia brazdelor se face cu paie şi cu rogojini. care vor fi zvântate (fără umezeală sau brumă). fără frunze veştede sau depreciate. deoarece nu suportă păstrarea mai îndelungată. ferite de vânturi şi uşor accesibile pentru mijloacele de transport. iar la prazul timpuriu 1/4 din lungimea totală sau 1/3 din teacă. Urmele de pământ din interiorul tijei sau de pe rădăcini nu vor depăşi 1% din masa totală. intemperii sau temperaturi scăzute. şoproane). în vederea consumului de toamnă. conform STAS 9127/10-74. dar mai înguste (1. Însilozarea în brazde permite păstrarea prazului 3-4 luni. iar amplasarea silozurilor se face pe terenuri mai ridicate. trebuie livrată neîntârziat. Legarea se face în 2 locuri. Dacă există 280 .calitatea II.prazului timpuriu de 8 mm. cu partea albă mai redusă şi uşoare defecte. prazul trebuie să fie întreg. cu taluz interior de 75 0 înclinaţie. Păstrarea prazului se efectuează numai pentru calitatea I. Se recomandă o umiditate relativă de peste 95%. iar protecţia se face cu paie şi folie de polietilenă. Prazul se stratifică vertical pe pardoseală. Diametrul prazului cel mai mare din aceeaşi legătură sau din acelaşi ambalaj. Prazul se aşază în rânduri sprijinite pe taluz.la calitatea I cel puţin 1/3 din lungimea totală sau 1/2 din teacă trebuie să fie albă (albă verzuie).5 m. Sortarea şi calibrarea separă plantele în 2 calităţi: . Pentru însilozare. se execută manual. micşorând şi egalizând rădăcinile fără a răni discul. Plantele se fasonează.

cu ierni mai reci.7-10.2 Însilozare Păstrare în spaţii acoperite Depozite ventilate mecanic Chaux. Ambalat în lăzi paletate sau în lăzi paletă. la temperatura de 0 0C şi UR 95%. şi Foury. sub formă de plante necondiţionate. cu partea vizibilă a conţinutului. 1984). Condiţiile optime sunt temperatura de 0/1 0C şi UR 90-95%. perioadele de depozitare de 2 luni se consideră de lungă durată şi se justifică în zonele continentale.3 9. pierderile în greutate depăşesc 1/5. Pierderi pe parcursul duratei de păstrare la praz conform STAS R-9127/10-74 reglementate de HCM 190/1984.0-29.1 22. dar este dificilă. iar spaţiul este folosit neeficient.8 3(XI-I) 3(XI-I) 5(XI-III) 5(XI-III) 9.9-10. Livrarea şi prezentarea produsului va fi uniformă şi omogenă.5 7.2 0. în funcţie de condiţiile de depozitare Condiţii de păstrare Durata de păstrare Pierderi în Pierderi Pierderi Pierderi totale STAS greutate prin stricare de (însumate) % % calitate % minimă maximă % (luni) (luni) 3(XI-I) 4(XI-II) 9. (1994). Tabelul 19. precum şi modificarea atmosferei. se consideră că durata de păstrare economică este de 1-3 luni în condiţii frigorifice. Păstrarea se poate face şi la temperaturi negative de –2 /-30C. pentru a menţine higroscopicitatea de 90-95%. 281 .9-6.Cl.5 20. având ca efect prevenirea îngălbenirii frunzelor.3. Se mai livrează şi în legături de 3-10 bucăţi.3-33.Fr.8 3. iar recircularea şi împrospătarea aerului vor fi cât mai active. prazul se etiolează în timpul păstrării. Păstrarea frigorifică se justifică doar pentru 4-6 luni. aşezat ordonat în ambalaje.3-12. recircularea aerului va fi de 20-30 volume de aer pe oră. După Le Bohec.8-13.În ţările producătoare tradiţionale.1 7. sub protecţia peliculei de polietilenă (Moras.7-37. În primele 4 luni de păstrare.. iar prin eliminarea frunzelor exterioare. Cl.0-11. Coborârea temperaturii se face în 48 de ore şi se menţine constant coborâtă sub -20C pe toată durata.posibilităţi de ventilaţie mecanică. (1994) recomandă ca factori suplimentari de menţinere a calităţii în cadrul acestui sistem de păstrare de lungă durată (câteva luni). introduse sau nu în ambalaje (SR 5767). şi Chapon. J. Ph. prin ridicarea conţinutului de CO2 (5-10%).6 17. În final.0-14. iar frunzele exterioare se descompun.2 5.2-8. închiderea paletelor în peliculă PE transparentă. J. reprezentativă pentru restul cantităţii. în lăzi acoperite cu folie de material plastic. produsul trebuie acomodat treptat cu temperatura exterioară şi comercializat fără întârziere.1-139 7. se pierd încă 10-15%.

cuprinde morcovii.1). statisticile înregistrează împreună întreaga lor producţie (tab.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII LEGUMELOR R|D|CINOASE ÎN STARE PROASP|T| Grupa plantelor legumicole de la care se consumă rădăcinile îngroşate. iar morcovii constituie specia cea mai importantă (44-50% din cantitatea totală). 20.CAP. sfecla roşie. ţelina de rădăcină. ridichile. pătrunjelul de rădăcină. păstârnacul şi alte câteva specii mai puţin răspândite. XX. urmaţi de ridichi 16% şi de pătrunjel (7-8%). au eficienţa cea mai ridicată dintre toate culturile legumicole. 282 . În România. sau grupa legumelor rădăcinoase. Din punct de vedere energetic.

4% compuşi fenolici -tioglicozizi Alţi compuşi morcovi ridichi de lună Specia ridichi de iarnă Vit.55 0.05% ulei vol.4-0. constituie în anotimpul rece şi mai ales în 283 . 1995.5 280/322 15-33 40/120 260/280 14-22 320/340 12-30 380/470 22-25 25-28 43-68 51-57 2. E mg% B mg% mg% mg% mg% 29-30 ND ND 0.0 63-82 6.0 18-25 0.3-2.04 0.7 1991 193 8.1 1996 253 9. cu producţie totală de zece ori mai mică.4-2. 1977) A.I. şi colab.0 0.5 1995 281 10.75 0.Cl. Specia morcovi ridichi de 95 2.6 180-360 0.2 Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă medie a unor legume rădăcinoase (date prelucrate după Favier. Protide Lipide Subst.6 1. 86/88 3.4-2. Cernăianu.2 1993 257 8.0 1. necomestibilă Kcal/kg % 300-450 150-190 8-11 19-40 Alţi compuşi -ulei volatil ND -0.8 1.. PP Vit.C β caroten Vitamine Vit.4-1.4 pătrunjel 78/86 7.0 0.3-2.3 0.28 0.5 Apă Glucide Celuloză Fibre Subst.8 1. 1983. 1984.9 1994 245 9.0 530 400-720 pătrunjel 20-35 rădădăcini păstârnac 18-28 Valoarea lor alimentară.7-1.5 50-63 0.1-0.43 0.7-1.6-3. 8-15 0. mult cultivaţi în Europa (53%).7 1.9 0.5 0.4 2. doar patru specii dintre cele enumerate sunt cultivate pe scară mai largă..5-1. etc) -ulei volatil 0. dietetică şi chiar medicinală este considerabilă. ND sfecla roşie 10-20 ţelina răd.6 1.005-0.3 0. Enăchescu Georgeta.36-2. 1978..0 70-73 0.1-0.1 1.7 0.0 30-45 0.3-1.1 Valoare Parte energ.5 iarnă sfecla roşie 88 8.9-1. ţelina de rădăcini şi ridichile.0 2.2-1. Specia Vit.1 rădăcini păstârnac 75/83 9.32 0. Datorită perioadei de consum.8-0.9-1.45 220/290 10-18 1.6-1.0-14. şi colab. Tabelul 20.8-1.0-12.0 1. în Rusia.2-0.8 880/900 41-50 90/200 B.1 0.6 0.3-3.86-1.94-1.6 1.2 ND 1.5-1.0-9.32 0.3 0. Marea Britanie.3-1. Urmează sfecla roşie. K Mg % % % % pectice % % minerale mg mg % % % % 87/89 6.8-1. Polonia şi Franţa.7 5 ND ND 0.8 0.22-0.2 0.4 0.74-0. Gherghi.88 2. Morcovii sunt cei mai reprezentativi (locul V ca importanţă între culturile legumicole ale lumii).5-8.Tabelul 20.3 1. A.6 1998 285 10 2000 254 10 Pe plan mondial.8 0. PP Vit.3 1997 273 10.1 1.5 35-70 1. J.7 1992 215 8.1-0.7-0.8 lună ridichi de 90 5. (%) 1990 159 6.0(7-18) 0.7 Valoare Parte energ.02-0.0-1.3 0. E mg% B mg% mg% mg% mg% 5-8 23-25 10.0 0. necomestibilă Kcal/kg % 260 300-460 28 20-21 27-39 ND 20 -ulei volatil pigmenţi (betanina.C β caroten Vitamine Vit.9 0.6-1.9 ţelina răd.1 Producţia totală de legume rădăcinoase (1990-1996) în România şi ponderea acesteia în producţia legumicolă Anul mii t. Alexandra şi colab.0 0.0-11.6 0.48-0. Mincu.01% -ulei volatil 0.6 0.0-9.0 1.2 120/255 7-10 Ca mg % 27-44 20-35 P Fe mg mg % % 16-35 0.3 1.4 0.

Morcovii se răresc la diametrul unui creion (10 mm la colet). 284 . mai ales dacă provin din culturi extratimpurii sau protejate. iar tija florală compromite definitiv calitatea. murat. bolnavi. spongioase sau mucegăite. Majoritatea au un efect tonic. sănătoase. sucuri. garnituri. ciorbe). diuretic. Tonic. emolient. lignificate. Recoltarea este manuală. antianemic. tonic-aperitiv. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie (salate. revitalizant. Alexandra şi colab. Ridichile de lună sunt mult consumate. 1972/1975) Specia morcov rădăcini ridichi de lună ridichi de vară şi de iarnă sfeclă roşie ţelină rădăcini pătrunjel rădăcini păstârnac Principalele însuşiri dietetice. muncitori mediu toxic.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună Ridichile de lună şi morcovii de răritură sunt legume foarte perisabile. pectoral. soteuri 20. ciorbe. vitaminizant. pierderea turgescenţei. fără urme de atac.primele luni ale anului. antianemic. bacterian. tonic general. cât şi în numeroase alte ţări. o sursă de vitamine şi elemente minerale de neînlocuit.. şi colab. detoxifiant. Remineralizant.3. Legume de primă apariţie.. Consum de iarnă Diuretic. Cernăianu. Vitaminizant. apariţia golurilor în parenchimul lemnos. Vitaminizant. Conserve Stimulent. dar totodată depurativ şi detoxifiant (tab.. M. medicinală şi alimentară a principalelor legume rădăcinoase (după Alexau. Ridichile de lună se recoltează în mai multe etape. Prelucrare prin: deshidratare. fără pete sau vătămări mecanice. Morcovii din culturile forţate. Presortarea ridichilor de lună permite alegerea de exemplare întregi. vitaminizant. 1983. neramificate. depurativ. depurativ.. diuretic. medicinale. 1992. remineralizant. Prin îmbătrânire devin spongioase şi fade. având culoarea şi forma caracteristică soiului. care se consumă în cantitate de 0. M. remineralizant. cu suprafaţa netedă. hepatic. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie. se pot recolta eşalonat. Produs dietetic de excepţie pentru copii. Mességué. la 4-5 cm. Gastronomie (albitură. Nerecoltarea la timp determină lignificarea. uleiuri volatile. din răsadniţe. detoxifiant.7 kg/loc. Recoltarea se efectuează la mărimea necesară comercializării. La ridichile de lună sferice limitele diametrului sunt între 12-15 mm.3. ţelină. aperitiv. hipoglicemiant. proaspete. 20. iar la forma alungită de 15-20 mm. zarzavat. etc) în supe. supe. şi colab. Antilitiazic.5-0. detoxifiant. 1977. pe măsură ce ating diametrul comercial. unde reprezintă uneori ponderea principală a ridichilor cultivate (Olanda). Se consumă tot anul.) Tabelul 20. Valoarea dietetică. Gherman. atât în România. de 6-7 ori. diuretic. cu frunze îngălbenite. an. tonic general. depurativ. Morcovii din cultura de câmp se răresc o singură dată. alături de pătrunjel. N. stimulent. stimulator. alimentare Digestiv. hepatic. antianemic. Nu se admit ridichi cu lujer floral.

morcovii înregistrează pierderi lunare cu 1. Sfecla roşie pentru păstrare se recoltează în luna noiembrie. dar ating maturitatea de consum în iulie-august (Bere de Munchen). ridichilor de vară şi de iarnă. calitate-calibru maximum 15%). Prezentarea în magazine se poate face şi sub formă preambalată cu condiţia uniformităţii conţinutului (toleranţe. Din acest motiv. S. Preluarea producţiei. cu pierderi de până la 1/5 din produs. Morcovii sunt cei mai sensibili din această grupă. iar toamna pentru sfecla roşie. mai ales în perioada finală a sezonului. păstrarea va fi sistată. Consumul lor are loc tot anul. zvântare şi legare în legături de 8-10 bucăţi. îngălbenite.2. cu atac de insecte. În acest moment. la începutul lunii octombrie. raportul zaharoză/monoglucide este supraunitar. sau timp de 10-15 zile la 0 0C şi 95% UR. dar prezintă totodată. care devin prin cumulare peste 1% mai mari după 6 luni de păstrare (Gârbu. Prerăcirea la 6/80C imediat după condiţionarea iniţială prelungeşte durata menţinerii calităţii. lovite. Momentul apariţiei pe piaţă este vara-toamna pentru morcovi şi ridichi. Dacă se recoltează anticipat.0% mai mari. Când frunzele legăturilor de la partea inferioară a ambalajelor încep să dea semne de îngălbenire. prin eşalonarea culturilor şi păstrarea în depozite (50% din fondul de marfă).Morcovii de răritură provin din soiuri timpurii cu rădăcina semilungă. Ridichile de vară pot fi recoltate încă de la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie. cu frunzele tăiate la 1-2 cm. prerăcirea facultativă şi ambalarea în vederea păstrării de scurtă durată sau a pregătirii pentru comercializare. 20. sau cu diametru la colet sub 10 mm. material plastic.. folosind acelaşi fel de material (liber de tei. mai ales în primele săptămâni după recoltare. Păstrarea de scurtă durată se poate face timp de 4-5 zile la 50C şi 90-95% UR. într-o măsură mult mai mare. în funcţie de soi şi mărimea rădăcinilor. materiale textile). şi colab. Metoda de recoltare poate fi: 285 . capacitatea de a-şi cicatriza rănile superficiale. precum şi a sfeclei roşii 20. 1980). culoare mai intensă şi rozeta de frunze mai redusă. Ridichile de lună pot fi comercializate şi în vrac. Condiţionarea în vederea livrării constă în spălare. Morcovii se recoltează la mărimea corespunzătoare soiului dar nu cu început de lemnificare. iar culoarea frunzelor se schimbă.2. Nu se acceptă exemplare cu frunze veştede. Culturile de ridichi destinate consumului de iarnă se recoltează în perioada 20X-10XI. în funcţie de data semănatului. toate aceste specii sunt încadrate în normative la aceeaşi categorie de scăzăminte. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor. sortare. Condiţionarea iniţială mai include legarea în legături de 7-12 bucăţi. din decada a doua a lunii noiembrie.5-2. Recoltarea se face în faza maturării depline.1. Ridichile de iarnă şi sfecla roşie au o capacitate de păstrare mai bună decât ridichile de vară sau morcovii.

integritatea epidermei şi culoarea roşie specifică în secţiune (fără cercuri albe). pot forma la 20-250C şi UR 90-95% ţesuturi noi de cicatrizare. sănătoase.semimecanizată cu dislocatorul sau cu plugul fără cormană.. .20. Tehnologia depozitării şi păstrării Condiţiile şi cerinţele care trebuie îndeplinite de loturile destinate păstrării trebuie urmărite prin asigurarea unor tehnologii de producere corespunzătoare. lăzi tip P. La ridichi se acceptă cele cu rădăcină terminală tăiată. La morcovi. rădăcinile respective se deshidratează în numai câteva zile şi încep să pornească în vegetaţie. dar se separă exemplarele cu structură spongioasă. Fig. La sfeclă se urmăreşte frăgezimea.2. se separă exemplarele ramificate. Manipularea şi transportul în stare neambalată. . curate. nezvântate. în vrac sunt contraindicate. Se consideră corespunzătoare rădăcinile cu aspect proaspăt. 6-transportor elevator) Condiţionarea începe din câmp prin retezarea frunzelor la circa 2 cm deasupra coletului. 3organul de extragere şi transport a rădăcinilor. Rădăcinile vătămate nu corespund pentru păstrare.mecanizat integral cu combine de diferite tipuri (fig.manuală. cu tijă florală. cu furca sau cu cazmaua. atunci când au cea mai neînsemnată strivire. Intensitatea respiraţiei precum şi transpiraţia cresc de 2-3 ori. presortare şi ambalare.1. fără lovituri. saci de iută sau în fileu tubular de 15 kg. 2-organul de recoltat. cu pământ aderent. ca sfecla roşie dar mai ales morcovii. Cele mai 286 . Ambalarea se face în lăzi paletă. 4-organul de rupere a frunzelor de pe rădăcini.). tari. Deşi unele specii. Schema maşnii de recoltat morcovi (1-şasiu. turgescente. întregi. 20. iar în cazul vătămărilor grave chiar de mai multe ori. nelemnificate şi fără umiditate exterioară anormală. 5-transportor intermediar. O vreme uscată şi un sol zvântat favorizează calitatea rădăcinilor recoltate şi permite o păstrare mai bună.2.1. 20. stabilite încă de la contractare (STAS R 9124/4-82).

Manipularea şi transportul atent. cu temperaturi negative. în timpul unor primăveri ploioase. fixat cu pământ din loc în loc. Se recomandă amplasarea culturilor pe terenuri uşoare. N au determinat o creştere de 8% a pierderilor din depozite. Dozele de 150 kg s. se fac pe măsură ce se însilozează. previn deteriorarea sau rănirea produsului şi aducerea la depozit a unor loturi în bună stare.2. Morcovii se aşază vertical. care ajung la maturitate deplină la sfârşitul toamnei. Fig. Rădăcinile ambalate vor fi protejate de precipitaţii sau de temperaturi scăzute şi vor fi transportate până la 20 noiembrie la centrele de valorificare. În perioadele friguroase. ). Brazdele se separă prin alei de circulaţie late de 1 m. Însilozarea în brazdă a morcovilor. Deasupra se acoperă cu pământ mărunţit. se poate folosi pentru acoperire şi nisipul până la nivelul solului. Condiţionarea asigură păstrarea doar a rădăcinilor de calitatea I. iar extremităţile lor pot rămâne descoperite. Întârzierea recoltării duce la lemnificare sau structură spongioasă. în termen cât mai scurt. Procedeele tradiţionale şi specifice de păstrare a legumelor rădăcinoase sunt însilozarea în brazdă. Tratamentele fitosanitare se aplică la timp. Siloz la brazdă (hrean. în legături./ha. Preluarea producţiei destinată păstrării se face cât mai atent.păstarnac. Dacă se urmăreşte prevenirea murdăririi rădăcinilor cu pământ atunci când se desface silozul.pămant din săpătură. 3. Acestea au şi o perioadă de repaus mai lungă. Frunzele se apleacă în partea în care s-a aşezat pământul scos din brazde. brazdele se acoperă cu un strat de paie de 15 cm. Starea timpului influenţează gradul de curăţenie şi gradul de umiditate a rădăcinilor.a. la care putem adăuga şi păstrarea în spaţii improvizate (Cernăianu. La două brazde se lasă o alee de 3-4 m pentru mijloacele auto.. cu coletul la 5-8 cm sub nivelul solului. Se evită manipulările suplimentare şi transporturile pe distanţe prea mari. însilozarea în şanţuri prin stratificarea cu nisip.a. când şi temperatura aerului are valori mai apropiate de cele în care se desfăşoară depozitarea. Brazdele adânci de 25-30 cm şi late până la 2 m. până la 10 cm deasupra nivelului solului. Spălarea rădăcinilor nu se admite decât după păstrare. Irigarea trebuie întreruptă cu cel puţin 2 săptămâni înaintea recoltării. Alexandrina şi colab.potrivite pentru păstrare sunt soiurile tardive. în lungime de 10-15 m. însilozarea în vrac. fertilizate moderat cu doze de N 50-100 : P 120-150 : K 120-160 kg s. 1977). Însilozarea se poate face şi cu frunze cu tot. 2-rădăcini. au epiderma prea subţire şi sunt expuse deshidratării.20. Recoltarea prea timpurie aduce rădăcini care nu acumulează un maximum de substanţă uscată. Acest strat se poate 287 .

Însilozarea în vrac a morcovilor. iar când se semnalează valori negative. prin stricare 5.3. sub forma unei prisme care depăşeşte nivelul solului. sau a efectuării controlului produselor însilozate. 20. iar pierderile legal admise sunt de circa 18% în 5 luni (în greutate 5. Canalul de fund pentru aerisire are dimensiunile 20x30 cm şi este acoperit cu grătare din şipci. Împotriva infiltrării apei din precipitaţii. înclinate. Fig. Avantajele brazdelor constau în păstrarea turgescenţei morcovilor şi limitarea pagubelor în cazul unui atac. Introducerea şi scoaterea produselor se pot efectua doar pe vreme bună.6% sau cu lapte de var 20%. 1 l/m2. lăsând la coamă 40 cm descoperiţi până la venirea frigului. ridichilor şi sfeclei roşii se face în şanţuri cu canal de fund şi coşuri de aerisire. iar lateral sunt săpate rigole de scurgere. focarul fiind izolat de stratul de pământ.5%. Când temperatura scade la 10C (20C în siloz). pe 2-3 rânduri. Produsul se însilozează în vrac. şanţul poate fi dezinfectat cu formalină 0. {anţul are lăţimea la bază de 50 cm. Accesul aerului exterior poate fi stopat sau favorizat. cu înălţimea la coamă de 1 m. în funcţie de temperatura exterioară. fiind adânc de 30-40 cm şi lung de 12-20 m. bilonul se acoperă total. 288 . Dezavantajele sunt legate de imposibilitatea dirijării factorilor de păstrare. iar deasupra se aşază 10 cm pământ. atunci când minimele termice nu mai coboară noaptea sub 40C. Secţiune printr-un siloz pentru păstrarea rădăcinoaselor în vrac Avantajul însilozării în vrac constă în economia de spaţiu. la calitate 7. stratul de pământ se îngroaşă la 50 cm la bază şi 30 cm la coamă. rădăcinile se pot însiloza fără frunze. Durata de păstrare în brazde este de 4 luni. Pentru a mări încărcătura. Bilonul se acoperă cu 30 cm de paie.5%. Pierderile ajung la 30-40% în anii nefavorabili sau când producţia a fost afectată de boli.2%). încărcătura realizată fiind 400-500 kg/m2 suprafaţă sau 250-300 kg/m3 şanţ. Zăpada care se topeşte şi coama care se lasă constituie un semn evident. Pe grătare sunt amplasate din 2 în 2 m coşuri de aerisire verticală. Înaintea însilozării.îndepărta primăvara. silozul se acoperă cu folie polietilenă. iar la suprafaţă de 75 cm. O păstrare defectuoasă determină degajarea de căldură în zona infectată. Dezavantajul constă în folosirea neeficientă a spaţiului (20-80 kg/m 3).

4. mai apropiate de cele din depozitele moderne. {anţul se face mai adânc (50-70 cm) şi lat de 0.. unde păstrarea se face în lăzi de tip P suprapuse pe 6-7 rânduri asigurându-se 0.9-1.3.pământ +20%nisip pentru stratificat. neramificate. cu rădăcini sortate. se realizează cu posibilităţi materiale şi forţă de muncă locale. se asigură spaţii de minim 0.8-1.5%. Polonia şi mai ales în Germania asigurând următoarele avantaje: .2 m. pentru culturile semincere (plante mamă). uşile şi ferestrele se căptuşesc cu rogojini. Temperatura de 0/10C se obţine prin aerisiri repetate în timpul nopţilor reci. Metoda este extinsă în Rusia. Când temperaturile devin negative. iar rădăcinile îşi menţin turgescenţa şi atacul de boli rămâne localizat (fig. cu frunzele tăiate la 2 cm de la colet. 4. una lângă alta. conform HCM 190/84. Însilozarea în şanţ prin stratificare (morcov. Încărcătura ajunge la 200-220 kg/m2. Ucraina. Pierderile până în luna martie sunt de 17. iar stivele se acoperă de asemenea cu rogojini sau prelate. sănătoase.20. Stivuirea se realizează în cruce. 289 . şi se continuă astfel până la umplerea şanţului. Când temperatura exterioară scade sub -50C. apoi un rând de rădăcini. Lăzile sunt umplute până la 5 cm sub nivelul maxim. Păstrarea rădăcinoaselor este posibilă şi în macrosilozuri ventilate mecanic (Niculescu. şi colab. . dar necesită un volum mai mare de muncă şi se recomandă mai ales.permit depozitarea şi păstrarea în flux mecanizat. .6 m între stive.) Fig.0 t/m2 suprafaţă utilă. 1980). se însilozează doar rădăcini sortate. în lungime de 10-15 m.8 m la tavan.sistemul de ventilaţie mecanică asigură condiţii de păstrare dirijate. gurile de aerisire se astupă cu paie. Pentru a înregistra pierderi economice. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3 cm. pătrunjel rădăcină) 2-rădăcini. Urmează apoi un nou strat de rădăcini. cu utilaje de mare randament.pot fi amenajate în orice unitate. care va depăşi în lăţime marginea şanţului. 5-paie Depozitele simple sau improvizate cu aerisire naturală sunt magazii de zid sau bordeie. 3pămant.5-0. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere. Pe fund se aşază 4-5 cm amestec pământ+nisip 20%. Între şanţuri se fac rigole de scurgere. Fl. Cehia.Însilozarea în şanţuri prin stratificare a morcovului produce pierderile cele mai mici (10%). Deasupra se acoperă cu o coamă de pământ de 20-30 cm. 20 cm la pereţi şi 0.. lungi de 17 cm şi cu greutate de 70-75 g/buc. iar pentru o bună circulaţie a aerului. cu diametrul sub colet de 3 cm şi frunzele tăiate la 2-3 cm deasupra coletului.20. se adaugă 15-20 cm de paie şi un nou strat de pământ de 20 cm.

dar Rhizoctomia carotae (putregaiul violet) şi Rhizopus nigricans (putregaiul moale) au rezistat. Ventilatorul montat la un capăt al canalului. atacul de Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Stemphylum radicinum (putregaiul negru).8% în greutate. . Uriaş de Berlicum (69%) sau TipTop (69%). 1987.capacitate 80 t.2 % declasări).. după necesităţi. Sunt accesibile doar unităţilor care dispun de mijloace materiale: 25-30 t paie. În prezent există cultivare (soiuri. Prin tratarea rădăcinilor cu Tecto-Flowable 0.6% prin stricare şi 7. când se ventilează 3 până la 4 ore în nopţile răcoroase. Păstrarea frigorifică a legumelor rădăcinoase necesită loturi mari de rădăcini de calitate superioară (200-300 t/celulă) care să poată fi livrate după cel puţin 6 luni de păstrare cu pierderi de cel mult 14. şi colab. sau rănite în manipulare şi transport. ziua. S. infestate cu Rhizoctonia. 80-90 kg folie PE (0. pe durata păstrării este inhibat prin tratarea rădăcinilor cu Mancozeb 1 kg/t. Se recomandă evitarea depozitării unor rădăcini care provin de pe terenuri umede. pierderile prin stricare au fost de 10 ori mai mici decât la martorul netratat (Gârbu. Pe coama grătarului se pune o folie. 1980). când nu este îngheţ. B. într-o carcasă de lemn. cum ar fi hibridul Camden F1 (Chira.înălţimea 3.. Danvers 126 (68%).1%. 50 panouri (100 m2) şi 10 kg sârmă. din care produs 4 m. soluţie 1.5 m din care produs 3 m. răcirea după depozitare timp de 30-40 zile. cu posibilităţi de închidere/deschidere accesului aerului. Nicoleta şi colab. din care produs 32 m. 1987 şi Rusu. După Taşcă. sau cu fungicide contra putregaiurilor specifice.pot fi concentrate cantităţi mari de produse într-un timp scurt cu posibilităţi de valorificare treptată. Chantenay (62%).15/0. păstrarea propriu-zisă de 4-5 luni.20 mm).lăţimea 6 m. Canalul de ventilaţie se confecţionează din panouri de şipci 2x1 m şi este cu 2 m mai scurt decât masa produsului (30 m).. în timpul cărora se ventilează zilnic 10-20 minute.2% (5. 4. va asigura un debit de minim 30 m3 aer/t/h. .1% sau cu Topsin M 70 0. Ambalajele mai vechi se dezinfectează cu clorură de var. Dirijarea factorilor are 2 perioade: A. În România se încearcă introducerea celor mai simple module. Capacitatea de păstrare superioară poate fi şi o caracteristică de soi. ca Bauer Kieller Roteshertz. care acoperă 1/2 din înălţime la gura ventilatorului şi 3/4 la celălalt capăt. . ambalajelor şi spaţiilor de depozitare.2% prin îmbăiere timp de 3 minute. Măsurile de prevenire şi dezinfecţie se aplică produsului. 290 . 1996).lungimea 35 m. Elena. Soiurile de tip Nantes sunt la rândul lor mai rezistente la păstrare decât alte soiuri zonate.. Benlate 0.2% sau Folpet. cu un singur ventilator şi cu o capacitate medie: . Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) au fost distruse. Gh. şi colab. Ea este cu mult superioară unor soiuri ca Nantes (62%). hibrizi) care au rezistenţă la păstrare de peste 90%.

provenienţă sau calitate. dar există şi variante de păstrare în saci de plasă. primul palet intrat primul ieşit (ordinea de depozitare).. la care consumul de energie este dublu (Sighinaş.0 t/m2 (5-5. sau în saci de PE perforaţi. iar durata de păstrare se prelungeşte 7 luni cu pierderi de numai 13% faţă de 19% în varianta frigorifică de 7 luni. Lăzile paletă care conţin produsul în vrac pot fi stivuite în funcţie de starea lor tehnică.8-2. Lăzile P paletizate se suprapun pe 3-4 nivele. iar în timpul păstrării de 0. evitându-se amestecul cu legume sau fructe care degajă etilenă. menţionează însă nivelul de temperatură de 0/10C sau chiar 0±0. în condiţiile unei circulaţii a aerului care să menţină constanţi aceşti factori. 1981)..5-1 m/s (80-100 m 3/t/h). iar la perete 20-50 cm. terenul se eliberează de silozuri. se prelungeşte perioada de păstrare la 200 zile.. În realitate pierderile sunt mai mici datorită sortării care se face în martie. care trebuie condus în păstrare o perioadă cât mai îndelungată. pierderile în cele 6 luni de depozitare pot uneori depăşi 14% (12-17%). ca specie. şi colab. O variantă de depozitare pentru cantităţi foarte mari de produs. aşezaţi în palete cu montanţi. realizându-se o încărcătură de 2. iar al produsului săptămânal. Tratamentul cu Fumispore 1. Prin ambalarea în saci PE perforaţi. la UR 90-95%.5/30C.5 m înălţime). introduşi în lăzi paletă (Rusu. care se va menţine în limitele 0/20C. A. Nicoleta şi colab. aspectul comercial fiind mai corespunzător. Controlul fitosanitar de păstrare se face zilnic. 100g/m3 sau se aplică un tratament prin stropire până la umectare cu soluţie de CuSO 4 2% şi văruirea cu lapte de var 2% a pereţilor şi tavanului. I.50C. începând din luna noiembrie. În celula cu atmosferă controlată având 4%CO2 şi 3%O2. dar materialul de calitatea a II-a 291 . Între stive se lasă spaţii de 10 cm. Recomandările ICPVILF/1984 şi toate celelalte tehnologii de păstrare a legumelor rădăcinoase. încărcătura fiind de numai 1. nu vor lucra în celule pentru a nu-l transmite rădăcinilor. 1987). pe 6-8 nivele. cu produs care a fost însilozat până în martie. Viteza de circulaţie a aerului la începutul depozitării este de 2 m/s. la UR 90-95% sau chiar mai ridicată (95-98%). În felul acesta. iar durata umplerii celulei este bine să nu depăşească o săptămână.5 g/m3 prin gazare reduce poluarea microbiană din atmosfera celulei (Gherghi. este folosirea depozitelor frigorifice în 2 cicluri: ciclul I . 1981). Ambalajele de depozitare sunt lăzile paletă şi lăzile P paletizate. după 6 luni de păstrare pierderile şi declasările sunt de numai 10%.6-3.din martie şi până în mai.Celulele se dezinfectează cu Dazomet 90 prin gazare. Se urmăreşte o componenţă cât mai omogenă a mărfii depozitate. STAS R 9127/4-82 recomandă temperatura de păstrare a morcovilor de 0. Se respectă şi aici principiul. care emană gaze cu miros pătrunzător. Motostivuitoarele. Introducerea produsului în depozit se face în 2 zile de la dislocarea din pământ. introduşi în lăzi paletă şi depozitarea acestora la 0/10C şi 85-90% UR.0 t/m2 suprafaţă utilă.până în martie şi ciclul II .

bandă verde sau roşie de până la 1-2 cm în funcţie de lungime şi maximum 1% pământ aderent sau corpuri străine (la rădăcinile nespălate).8) 7.8) 3.0) 19. se face ambalarea în lăzi de lemn (P) sau material plastic M2 -M3 -M4. deşi rizoderma este mai groasă ca la morcov.3(+1. datorită texturii şi structurii lor specifice. 20. pe categorii. precum şi a păstârnacului Pătrunjelul şi ţelina de rădăcini. Dacă este necesar. legat de gradul de umplere a celulei. Rămâne aspectul eficienţei economice.9(+1.2(+1. care trebuie livrate verzi şi proaspete.5 (+1. sau nu se mai cicatrizează. Tabelul 20.8) 28.7 7.6) Recoltarea mecanizată sau semimecanizată se face la mărimea caracteristică. La morcovi se admit maximum 2% rupturi sau răniri de spălare şi diametrul ecuatorial de minimum 20-45(50) mm.se poate comercializa.0) 6. Scoaterea din celule se face în spaţii intermediare care să permită produsului acomodarea la 8/100C.7 (+4.4) 17.4(+2. datorită înrădăcinării mai profunde. Condiţionarea în vederea livrării include o nouă sortare.7(+5. curăţarea şi ambalarea.7 9. Scăzămintele care se acordă la păstrare sunt mai mari cu 0.3 8. în vederea valorificării cu tot cu frunze.8) Total pierderi însumate (%) 19. calibrare. la bandă şi la maşinile de spălat rădăcinoase. eventual preambalarea în pungi.3-0.7 22. Frunzele de pătrunjel se cosesc în prealabil şi se valorifică separat.0 8.4).7 7.1 9.7 9.6 8. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini.3) Pierderi prin stricare (%) 5. cu pereţi celulari mai subţiri.8(+1. Operaţiile pot fi semimecanice sau mecanice.0) 8.3.1 (+5.5 (+2. precum şi păstârnacul.5 (+1. favorizează deshidratarea. din faze mai timpurii.4 24. prezentând caracteristici tipice de soi.3) 19.7 25.5) Pierderi la calitate (%) 7.3(+1.1 23.6) 4.3 8.6) 5. evitând condensul. } elina se poate recolta şi eşalonat.5 (+4.9) 6. Condiţionarea în câmp separă 292 . celulele parenchimatice mari. alături de hrean (legumă perenă de la care se consumă rădăcinile) sunt grupate distinct ca o categorie mai perisabilă. comparativ cu grupa precedentă (tabelul 20.3(+2.9) 10. Păstârnacul se recoltează mai greu.9(+1. conform HCM 190/1984 Tipul păstrării Însilozare Ventilaţie naturală Ventilaţie mecanică Frigorifică Durata păstrării (luni) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 6(XI-IV) 5(XI-III) 6(XI-IV) Pierderi în greutate (%) 6.8) 7.5 (+6. se taie frunzele sau vârfurile etiolate şi se curăţă prin periere şi spălare. spaţiile intracelulare mari.4. La calitatea I sunt acceptate doar rădăcini cu defecte minime.4 5. Numărul mare al lenticelelor.0 7. rămânând deschise. Pierderile procentuale maxime admise la păstrarea legumelor rădăcinoase mai perisabile. După zvântare.9 (+1.6(+1.4 4. Rănile cauzate de manipularea şi transportul în vrac se cicatrizează mult mai greu.9(+1.2) 7.4) 7.5 (+1.5%.5) 10.

Parametrii optimi sunt temperatura 0/10C şi UR >90%. A.. Ambalarea. tăierea rădăcinilor.5-1 kg capacitate. asigurând şi protecţie contra deshidratării.la pătrunjel şi păstârnac. }elina se poate livra şi sub folie contractibilă. urme de atac sau pete. restul procedeelor practicându-se la toate speciile din această grupă. noi. la 0. nevătămate. curate şi rezistente.T. Sortarea şi calibrarea pe calităţi este reglementată de STAS. striviri. cu diametrul ecuatorial de minimum 60 mm. cu tara de maximum 14%. separat pe specii sau în amestec. F. Ambalarea se face în lăzi P. admiţându-se uşoare defecte de formă şi culoare. decât prin precauţile suplimentare care se impun. manipularea şi transportul nu diferă de grupa morcovilor. iar rădăcinile să fie fără goluri sau crăpături. bine formate. 1984). containere. doar variantele de însilozare au o utilizare diferenţiată: în brazdă la pătrunjel/ţelină. . fără început de lujer floral şi cu frunzele retezate la 1-2 cm deasupra coletului. Păstrarea trebuie direcţionată către rădăcinile corespunzătoare calitativ. zvântate. iar preambalarea în pungi de polietilenă perforate. 293 . Pentru export se primesc loturi cât mai uniforme. Dintre metodele specifice. saci de plasă sau sub forme diferite de ambalare. cu maximum 1% pământ aderent şi cu diametru ecuatorial de 20-50 mm (pătrunjel). de formă regulată. (STAS 3679/74). se are în vedere în mod specific. Condiţionarea se execută înaintea livrării. lipsite de crăpături. în straturi. Urmează spălarea mecanică şi fasonarea. Sortarea preliminară va urmări alegerea rădăcinilor cu aspect proaspăt. în vrac la ţelină (Gherghi.1987). curate. STAS 1247/76.rădăcinile pentru păstrare de cele pentru consum imediat. iar impurităţile (pământ. ridichilor şi a sfeclei roşii (legume rădăcinoase mai puţin perisabile). întregi. A. respectiv peste 35 mm (păstârnac). ambalate în lăzi de export tip II. Prezentarea în vederea comercializării se face în lăzi. procedeu igienic. de cel mult 3% rădăcini ofilite şi maximum 5% rădăcini cu ramificaţii laterale.. 1984). pentru a obţine o formă cât mai regulată şi fără zone adâncite care pot păstra impurităţi şi măresc procentul de deşeuri la utilizare. fără vătămări mecanice sau produse de boli/dăunători. şi colab. sănătoase. provenind dintr-un singur soi.la ţelină. Rădăcinile de calitatea I trebuie să fie: . Pentru ţelină se mai urmăreşte ca exemplarele să aibă frunzele retezate în formă de con. Doza de fertilizare maximă este N50: P120: K120 (Gherghi. lipsa lemnificării şi a ramificaţiilor. bine sortate şi calibrate. spălate şi zvântate. nisip) în proporţie de maximum 3% (STAS 4933/82). Pentru pătrunjel şi păstârnac. }elina se debarasează de toate rădăcinile şi ramificaţiile laterale. în condiţie de circulaţie a aerului care să menţină factorii de păstrare cât mai stabili.

cei timpurii în iunie (10-30VI). Tabelul 21. Fe 0. timpurii şi de vară a tuberculilor de cartof Cartofii extratimpurii se consumă în lunile mai-iunie (20V-10VI). dar cu un preţ de cost mai ridicat. totală (mii t) 3186 Consum (kg /loc/an) 1991 1992 239 269. din care K 410-525 mg%.1. toamnă (mii t) 2831 Prod.8%). datorită specificităţii tehnologiilor de cultură şi a modului de valorificare. Se industrializează pe scară largă.64-0.7-0. şi colab. În momentul apariţiei pe piaţă. Consumul de cartofi din ţara noastră a egalat în ultimii ani nivelul mediu european. iar valoarea energetică de 720-890 Kcal/Kg.1).1 Evoluţia producţiei şi a consumului de tuberculi de cartof în România (după datele comunicate în Anuarul Statistic 1990-1997) Specificare 1990 Prod. 21.7 1995 339 11% 2681 3020 71. Ca 7-15 mg%. Gh. complexul B 0. iar cartofii de vară în lunile iulie şi august (Tuşa. amidon 13-16% la cartofii de salată şi 17-19% la cartofii de prăjit şi piure.CAP. Substanţe minerale reprezintă 1%. Pe plan european şi mondial.2 mg%.0 1996 354 10% 3246 3590 73. 1978). cartoful este considerat una dintre cele mai importante plante alimentare.6-1. Partea necomestibilă este de 15-20%. Prin producţiile realizate.7-1 mg%. dar păstrarea se realizează uneori în depozite cu caracter universal. la consumului de cartofi de toamnă din recolta anului precedent.0 1993 355 10% 3354 3709 73.77 mg%. timpurii şi de vară sunt consideraţi plante legumicole. cartofii extratimpurii şi timpurii reprezintă o alternativă mai atrăgătoare.5-1. Conţinutul în vitamine este: C 10-25 mg% (până la 40 mg% la cartofii noi). Cultura de toamnă este o cultură fitotehnică. care se află în finalul perioadei de păstrare. 2% protide. Rusia şi Polonia se numără printre primii producători mondiali. XXI. }ările UE deţin împreună locul I ca producţie totală realizată.6% (celuloză 0.4 1997 355 11% 2851 3206 1998 1999 2000 466 439 338 12% 11% 10% 2953 3518 3132 3319 3957 3470 Producţia mondială de cartofi este în creştere.9 1994 327 11% 2620 2947 66. Fibre constituie 0. P 45-53 mg%. fiind o valoroasă plantă industrială (tab.. consumul de cartofi creşte într-un ritm mult mai lent decât consumul de legume. Compoziţia chimică medie: 77-79% apă.4 13% 10% 1634 2332 1873 2602 48. Producţia de vară se corelează cu un nivel mai 294 . prin cantităţile care se păstrează şi prin consumul pe locuitor. dar peste 20% la cartofii pentru industrie. timpurie (mii t) 355 ( %) circa 11% Prod. Tehnologia de valorificare extratimpurii.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A TUBERCULILOR DE CARTOF Cartofii extratimpurii. Mg 21-30 mg%. 17-19% glucide. 21. PP 0.0 60.

1983). învelişul) este subţire. care sunt foarte fragezi şi se înnegresc în zonele lovite. Periderma (pieliţa. Recoltarea începe din momentul în care tuberculii au depăşit 30g/buc (timpurii). în comparaţie cu păstrarea în lăzi (Tuşa. Procentul de vătămări şi pierderi creşte. Cultura este evaluată. iar pierderile în greutate sunt aproape duble. I. inclusiv la ambalare. Produsul are o intensitate respiratorie foarte ridicată. în loc de o săptămână aşa cum este normal. c) combaterea bolilor şi dăunătorilor. faţă de tuberculii ţinuţi la umbră (1. care măresc rezistenţa la vătămare. tuberculii umezi şi murdari sunt mai sensibili. şi colab. trebuie reduse.5%). Se evită irigarea în zilele premergătoare recoltării. Specificul ca produs horticol. până la o medie de 90%. Pierderile în greutate se dublează prin expunerea directă la soare (3%). organizate într-o formaţie de 12 oameni. în zilele ploioase. Se planifică forţa de muncă. a uşurării recoltării şi a reducerii procentului de impurităţi sau de vătămări mecanice. Primii 3 dislocă tuberculii prin desfacerea cuiburilor.scăzut al consumului de cartofi. sau înainte de maturitate. datorită unei mai bune aderări a cojii (pieliţei) la pulpă (Marin. Staţionările în vederea transportului nu trebuie prelungite.. b) menţinerea culturii curate de buruieni în scopul evitării pierderilor de recoltă. II şi necorespunzători). iar în final 3 ambalatori care pun marfa sortată în lăzi P sau M2 din material plastic. sau recoltarea pe timp umed. pierzându-şi uşor turgescenţa şi aspectul comercial. Se stabileşte adâncimea de formare a tuberculilor. Manipulările. După 7 zile. datorită celorlalte produse legumicole care se oferă la preţuri mai mici. Gh. determină mărirea procentului de pierderi. care este de dorit să fie reavăn. ţinându-se seama de creşterea medie zilnică (câteva sute de kg/ha. Avantajele de ordin bănesc provenite din valorificare nu pot fi realizate dacă nu este respectată tehnologia specifică (Marin. utilajele şi mijloacele de transport. Ambalarea în saci de relon sau de iută. brunificându-se la spălare. Trebuie evitată vătămarea tuberculilor. I. până la 6%. nesuberificată. urmează în flux 3 sortatori pe calităţi (I.. Pregătirea recoltării. 1983): a) fertilizarea moderată cu azot şi obligatorie cu fosfor-potasiu. Tăierea vrejilor cu 3-5 zile înaintea recoltării asigură o menţinere mai bună a calităţii. eventual în saci de plasă pentru export. Exfolierile şi vătămările determină apariţia unor brunificări de diferite nuanţe. Aspectul lor se poate schimba în 48 de ore.. după zonă şi perioadă) a producţiei şi de preţul care se oferă. care merg pe trei rânduri. când peridermul nu este bine format (consum de vară). următorii trei execută strângerea. După dislocare pot rămâne 1015 minute pe sol. fapt care reduce exfolierea cu 60% faţă de tuberculii strânşi imediat. Se recoltează manual prin smulgere când solul este nisipos. exfoliindu-se uşor datorită slabei aderenţe la pulpă. Tuberculii cartofilor noi au un grad de perisabilitate ridicat. la fel ca şi o umiditate optimă a solului. fie cu sapa sau cu plugul (semimecanizat). 1978). Fluxul tehnologic manual este continuu şi poate fi organizat pentru a fi executat de echipe de 3 muncitori. într-un 295 . dar cererea depăşeşte oferta în fiecare an. exfolierile şi brunificările cresc cu 1/3.

apare uşor deshidratarea şi brunificarea. Condiţionarea în vederea comercializării constă în spălare. din momentul când coaja nu se mai desprinde şi nu mai apar pierderi prin exfoliere. calitatea I cu diametrul peste 35 mm. Cele mai mici pierderi în depozite le-a avut soiul Desirée. Tuberculii se transportă la centrele de sortare şi calibrare. şi colab. 1999). provenind dintr-o cultură neirigată. Depozitarea temporară a cartofilor timpurii durează 2-3 zile în condiţiile mediului ambiant sau 3-5 zile în condiţii frigorifice. şi col. 2/3 din vreji fiind uscaţi. Se face proba decojirii tuberculilor. sortare. Tuberculii din soiuri timpurii spălaţi şi ambalaţi trebuie comercializaţi în decurs de 24 de ore. iar stolonul va fi lipsit de turgescenţă (Mureşan. care provoacă mai puţine vătămări mecanice. Momentul optim de recoltare este la maturitatea deplină. Tuberculii se strâng şi se sortează pe mărimi. fertilizat cu N220:P130:K120 (Frâncu. 21. sau 3-4 rânduri în cazul soiurilor de vară. când vremea este frumoasă. Fertilizarea trebuie aplicată fazial. influenţând o ieşire mai timpurie din repausul vegetativ şi mărind procesul de încolţire. în funcţie de temperatură şi de durata expunerii. 1983). 1983). Cartofii destinaţi exportului se livrează în saci speciali la 25. în reprize egale şi diferenţiat în funcţie de tipul culturii (irigat/neirigat).. Nu se stivuiesc mai mult de 2 rânduri în cazul soiurilor timpurii. iar restul de culoare galbenă. În plus. şi colab. Tuberculii se pot disloca bine. În luna iulie se poate utiliza maşina de recoltare semimecanică pe două rânduri E-649. formare de loturi şi expediere. Gh. Dozele 296 . a căror coajă nu trebuie să se mai exfolieze. Infecţiile cu mană sau putregai umed trebuie preîntâmpinate. depozitându-se în vederea expedierii. Irigarea reduce această durată. În luna august. recoltarea cu combina CRC-2 sau E-684 devine posibilă...5 kg bruto. Th. în condiţii moderne. în vederea livrării. la 5/120C şi UR 90%. Transportul sacilor în maşini va ţine seama de perisabilitatea produsului. Fluxul tehnologic semimecanizat sau mecanizat este posibil la cartoful de vară pe măsură ce coaja tuberculilor se suberifică. Cartofii de vară pot fi păstraţi timp de 10 zile (Tuşa. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului Cartoful de toamnă pentru consum apare pe piaţă după 1 septembrie şi se poate păstra până în luna mai a anului următor.. preambalare şi ambalare în lăzi. în vederea favorizării suberificării tuberculilor. 1978). În CEE s-a mărit cererea de produse gata spălate. care se verifică în conformitate cu prevederile caietului de sarcini. iar temperaturile sunt mai ridicate de 70C. În această fază trebuie întreruptă vegetaţia.interval de timp de numai 4 ore. iar calitatea II de 30-35 mm diametru. tuberculii având peridermul bine format. Cultura va beneficia de o tehnologie în măsură să amelioreze capacitatea de păstrare. Prin tăiere vor avea aspect zvântat. fără vătămări. Se preferă o recoltare mai timpurie. fapt care crează mari probleme exportatorilor mai îndepărtaţi (Joly.2.

32% pe soluri mijlocii) (Popescu.4 m (Gherghi. Semenic şi Manuela există aprecieri contradictorii. În legătură cu soiurile Colina. Preluarea tuberculilor se face în buncăre cu capacitatea de 5-30 t. 1995). neînverziţi. A. neîncolţiţi.. Super. 1994). Pentru recoltare se mai pot folosi CRC-2 sau KEP-2P etc. fără umiditate exterioară anormală. soiurile Mureşan. A. fără vătămări mecanice sau atac de boli-dăunători. Se consideră corespunzători tuberculii întregi. A. Încărcarea se execută mecanic cu benzi elevatoare sau echipamente cu cupă. tractate auto/amplasate în vagoane CF pentru containere. Muncel. Firmula. După Mureşan şi colab. . rampele de cale ferată. semimecanizat sau mecanizat. se foloseşte transportul în vagoane CF deschise. cu preluarea întregii cantităţi de la 3-10 vagoane odată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. Suceviţa. Pentru vagoanele CF tip FADS sau cu autodescărcare. înregistrând pierderi mai mari. curaţi. şi colab. distanţe de plantare sau grad de îmburuienare. neîngheţaţi şi fără corpuri străine.pentru distanţe de peste 150 km.C. precum şi a tuberculilor foarte mici sau depreciaţi.. la o viteză de flux de 0.unilaterale de azot sau dozele exagerate în îngrăşăminte reduc capacitatea de păstrare. 297 .45 m/s (presortare) sau 0. urmat de soiuri ca Eba. 1984): pentru distanţe scurte. tip FADS (50-60t) acoperite cu prelate în perioadele ploioase sau în containere universale ISO-1C de 20 t. transportul se face cu mijloace auto sau cu remorci tractate basculante. 1975). există instalaţii construite special sub calea ferată. turgescenţi. (1987) şi Niculescu. depozitele apropiate sau magazine. Presortarea se execută manual. Transportul se realizează în proporţie de 85% în vrac (Jalea. MSC-2-75 (pentru soluri mai grele) sau E649. Bintje.9 m/s (transport). . Fiecare agregat pretinde anumite condiţii de sol. Presortarea permite înlăturarea resturilor vegetale sau minerale. sănătoşi. Adretta şi Prosna manifestă sensibilitate. Ora (târzii) şi Măgura (semitârziu) (Gherghi. 1984). iar tuberculii sunt adunaţi şi sortaţi manual.-30 (17. şi colab. cu pieliţa suberificată. Fl. 1986): fluxul semimecanizat foloseşte MSC-1. Soiul cultivat va fi cunoscut ca rezistent la păstrare.S. Procura şi Carpatin sunt şi ele rezistente la păstrare. Masa recoltată este transportată cu remorci şi condiţionată cu instalaţii tip I.fluxul modern foloseşte maşina E 649.. Manipularea pe rampe şi în depozite se face cu benzi transportoare aşezate în cascadă.. Înălţimea de cădere a tuberculilor nu va depăşi 0.I. către centrele de sortare. (1988). şi colab. fără defecte interne. Recoltarea cartofului poate fi organizată în flux (Mezabrovschi. pe câmp sau la un punct intermediar de presortare (ISIC-30). în timp ce Ostara. care realizează un procent de impurităţi proporţional cu textura solului (17% pe soluri uşoare. tipici pentru soiul cultivat.5 t/h) sau KSP-15 B. Desirée are capacitatea cea mai bună de păstare. eventual o distrugere a vrejilor (chimic cu Reglone 3-2 l/ha sau mecanic cu MTV-4).

În vegetaţie se administrează NaHM (sarea de sodiu a hidrazidei maleice). Se aplică fracţionat. Niculescu.I. Produsul Keim Stop se prezintă sub formă de pulbere cu 1% s. pot apare în timpul recoltării mecanizate (E-684). pentru a înlătura tuberculii vizibili vătămaţi.I. prin căderea pe lângă rampă sau buncăr. În unele ţări se folosesc generatoare care pulverizează produsele condiţionate sub formă lichidă în circuitul de ventilare. Dimensiunile optime ale tuberculilor de consum pentru păstrare sunt 50-80 mm diametru.5% în aceeaşi perioadă de păstrare. pierderile sunt mai mici cu 7. Pe leziunile provocate de vătămările mecanice se grefează bolile de putrezire. Tratarea cu inhibitori de încolţire se justifică doar pentru anumite soiuri care germinează mai uşor în depozite. şi C. şi colab. Sprout NIP. produs românesc). apoi sortate şi livrate. după care survine deprecierea totală..C. 1988). Inhibitorii autorizaţi pe plan european sunt I. care împedică creşterea ochilor.C. blocând diviziunea celulară..P. sunt favorizate în mod deosebit bolile de putrezire. 298 . şi putregaiul uscat Fusarium sp. înlăturând tuberculii sub 35 mm diametru.Vătămările care sunt provocate tuberculilor. pe o înălţime mai mare de 0. în condiţii în care temperatura poate oscila. alături de unele terpene (carvona).4%. prin stropire în doză de 0. Dacă se adună în saci.P. (izopropil N-fenil carbamat) şi C. Dacă se face şi o calibrare. Talent (pe bază de carvonă).C.I.1987).a.5 l/m2) nu sunt protejate contra putregaiului umedErwinia carotovora şi a speciilor de Rhizopus (putregaiul de vârf). însoţite eventual de o sortare preliminară (Taşcă. sau la manipularea pentru depozitare (Ostara.P.P. pe bază de I. dacă nu există posibilităţi de aerisire. Se impune tratarea de 2 ori. Durata de manipulare-transport în saci nu trebuie să depăşească 15 zile±5.5 l/m2 şi formol 5% (0. 1 kg/t (10 g s. după înflorire. operaţie menţionată în STAS 9127/6-82.Erwinia sp. presupune igienizarea şi dezinfecţia.Alte produse similare sunt: Luxan Antisprout SC.a.C. (Berindei.25-0..5 m). Gh. nu se recomandă stivuirea sacilor în spaţii închise. odată după golire şi a doua oară înainte de depozitare. putregaiul umed . (cloro izopropil N. Solenid (ester izopropilic al ANA. M.carbamat). La beneficiari.P. la fiecare 3 luni. favorizând apariţia colţilor (lăstarilor).). Durata transportului în vrac a tuberculilor recoltaţi nu trebuie să depăşească o zi. Desirée).. Loturile atacate pot fi însilozate 2-3 săptămâni.C.5 m. la însăcuire şi calibrare (Desirée). pentru ca dezinfecţia să fie eficientă. la basculări de la înălţime mai mare (1.Celulele de păstrare dezinfectate o singură dată prin stropire cu clorură de var 0. Pregătirea pentru păstrare. având ca efect micşorarea pierderilor cu 5% în 6 luni. 1984. Superstop. 5g CIPC/tonă. având eficacitate maximă. sau atunci când dorim să asigurăm o perioadă maximă de păstrare.= chlorprophame). transport şi manipulare manuală a sacilor (striviri). după care localul rămâne neventilat timp de 48 ore. Fl. (C. stocându-se pe câmp la temperaturi ridicate. care se administrează prin pudrare. Presortarea cu înlăturarea impurităţilor minerale poate fi completată de o sortare.

0 m) realizează o încărcătură de 2.6 m).21. Păstrarea frigorifică înregistrează pierderi cu 1/5-1/3 mai mici ca păstrarea prin ventilaţie mecanică.7 9(X-VI) 7.0 4.2-3. În fiecare zi.2 Pierderi maxime totale % 12. Spaţiile libere dintre palete trebuie orientate paralel cu direcţia de refulare a aerului răcit. iar la perete de 20 cm.3-7.8-7.5/2. Lăzile paletă stivuite pe 6-8 nivele (4.3 5 6 8 6(X-III) 6.9-4.7 Silozuri în pământ Spaţii cu ventilaţie naturală Macrosilozuri cu ventilaţie mecanică Depozite cu ventilaţie mecanică Depozite frigorifice Depozitele ventilate mecanic sunt spaţiile cele mai specializate în păstrarea cartofului.6-16.0-18.0 14. cicatrizarea rănilor şi prerăcirea). Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum Depozitarea tuberculilor se poate face în silozuri în pământ. păstrarea se poate face şi în saci de plasă sau de iută aşezaţi în palete cu montanţi după sistemul ţesut sau întrepătruns (25 saci de plasă sau 15 de iută).21.2 t/m 2 la o stivuire pe 4 nivele (h= 5. Tabelul 21.5-8.0 3. de câteva zile. în macrosilozuri sau în depozite ventilate mecanic şi în depozite frigorifice (tab.4-4. Utilizarea de până la 50% aer exterior în perioada de iarnă reduce 299 . în spaţii improvizate cu ventilaţie naturală.5 3.9-6.50C.8 2. astfel ca în final să ajungă la parametrii de păstrare 3/50C.5-3. Pentru intervale mai scurte de timp.1-13.3 10.2 16. ventilând 24 de ore din 24 aer exterior. Păstrarea în vrac este posibilă la celulele frigorifice ventilate prin pardoseală.2 1.7 1. temperatura trebuie coborâtă cu 1.5-5.0 t/m2. ambalează 600-650 kg pe fiecare unitate de încărcătură sau 2.3-8.9 10.2-6.3. reciclându-se aerul răcit cu împrospătare periodică.0-2. În primele 6-14 zile se parcurg fazele de pregătire (zvântarea.4-21. dar investiţiile necesare şi consumurile energetice sunt considerabil mai mari. Tehnologia de păstrare frigorifică poate folosi mai multe tipuri de ambalare. 5 orizontal x 4 rânduri. grosimea vracului fiind de 4-5. Între stivele de ambalaje se lasă spaţii libere de 10 cm. în funcţie de sistemul de păstrare (HCM 190/84 şi STAS R 9127/6-82) Sistemul de păstrare Durata (luni) Pierderi Pierderi Pierderi STAS maxime maxime maxime minimă maximă greutate stricare calitate % % % 4 5(X-II) 6.2.7 4 5(X-II) 6.0-4.0 t/m2.2-2. Păstrarea durează 7-8 luni.2). revenind încărcătura de circa 2.6-3.4-3. iar silozurile constituie procedeul cel mai utilizat în sectorul particular.3 3.5-7.9 2.6-6.5 4. Umplerea celulelor trebuie efectuată în termen cât mai scurt. Pierderi maxime procentuale admise în depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum.1-3.5 m. Lăzile P paletizate în sistem ţesut. până la noua recoltă.5-14.5 7(X-IV) 7. prelungită cu 1-2 luni.8 2. iar calitatea tuberculilor este asigurată pe o durată.

consumul energetic. În finalul păstrării frigul este oprit, iar în celulă se produce o încălzire până la 8-100C. Celula trebuie golită în 10-14 zile. Tehnologia de păstrare în depozite specializate cu ventilaţie mecanică. Celulele au capacităţi de 350 t, 500 t, 1000 t sau 2500 t, iar depozitele au 2000 t, 5000 t, 10.000 t sau chiar 20.000 t. Depozitarea a fost prevăzută în vrac cu înălţimea de 4-4,5m (STAS R 9127/6-82). Deşi aparent, apare ca o soluţie mai simplă, păstrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat, deoarece nu poate reuşi decât cu tuberculi sănătoşi, cât mai uniformi (soi, provenienţă, mărime etc.), dar totodată de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boală, sau înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pământ, pietre, resturi vegetale, pot compromite şi restul tuberculilor corespunzători. Există 5 faze ale păstrării, între care primele 3 sunt faze pregătitoare: - zvântarea tuberculilor umezi, timp de 2-3 zile, cu aer exterior de 10-200C şi UR 65-80%, 24 de ore din 24, în debit de 80-120 m3/t/h (0,2-0,25 m/s); - vindecarea şi cicatrizarea rănilor în cursul a 2 săptămâni de ventilare cu aer interior/exterior, la 13/180C şi UR 85-95%, 12 ore din 24. Formarea peste răni a unui nou periderm nu are loc sub 80C; - răcirea treptată pe parcursul a 4-8 săptămâni, cu ventilarea aerului exterior în timpul nopţilor reci, la 4/100C şi UR 85-90%, 8-12 ore din 24, dar fără întreruperi mai mari de 6 ore; - păstrarea timp de 5-6 luni, la 3/50C şi UR 85-90%, cu ventilare de aer exterior 1-4 ore din 24, prin recirculare sau amestec cu aer exterior a cărui temperatură să nu depăşească cu 2-30C pe cea a tuberculilor şi să nu fie mai scăzută de 00C, pauzele de ventilaţie nu vor depăşi 10-12 ore; - pregătirea pentru desilozare, durează 1-2 săptămâni, când se opreşte ventilaţia sau se ventilează cu aer cald, pentru reducerea conţinutului de glucide hidrosolubile şi a gradului de dăunare la condiţionare. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depăşească cu mai mult de 40C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/100C, iar UR se micşorează la 80-85%. Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14 zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a lungul canalelor de ventilaţie, folosind ventilaţia până în faza finală. Condensul şi încolţirea prematură pot apare ca urmare a deficienţelor constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilaţie mecanică, având ca efect sporirea pierderilor. Formele mai uşoare de condens se înlătură prin mărirea numărului reprizelor de ventilare, reducerea duratei pauzelor, sau trecerea la regim continuu de ventilare. Condensul persistent nu poate fi înlăturat decât prin eliminarea cauzelor care opresc circulaţia normală a aerului, respectiv înfundarea canalelor şi a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se găsesc la partea de jos a vracului. În situaţii limită, păstrarea va fi întreruptă, cartofii sunt mutaţi în alte spaţii, iar celula se curăţă şi se dezinfectează temeinic.

300

Tehnologia de păstrare în macrozilozuri ventilate mecanic a fost concepută ca o variantă modernizată a tehnologiilor tradiţionale, iar în unele ţări europene este metoda preferată de producătorii particulari, datorită simplităţii şi economiei de forţă de muncă manuală realizată. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de cartofi pe o perioadă mai lungă de timp, datorită amenajărilor care permit într-o anumită măsură dirijarea factorilor de mediu. Deşi simplă în concepţie, metoda necesită mijloacele mecanice adecvate manipulării în vrac, dotările minime (reţea de curent electric trifazic, motor electric, ventilator) şi unele materiale, cum sunt folii de polietilenă, baloţi de paie, sârmă zincată. Se impun măsuri stricte P.S.I. În zonele/anii cu ploi, umezeală sau temperaturi prea coborâte, macrosilozurile se pot amenaja şi-n spaţii acoperite (şoproane, magazii, grajduri). Macrosilozurile se formează la suprafaţă, având dimensiunile vracului de tuberculi, de 35 m lungime, 6m lăţime şi 3-3,5m înălţime. Interiorul acestui vrac este străbătut de un canal de ventilaţie, realizat din panouri grătar cu dimensiunea de 1,3x1,3 m şi distanţa între şipci de 2,5 cm. Panourile se aşază în formă de V întors, cu unghiul de vârf de 450, iar pe vârful acestui canal triunghiular se pune folie de polietilenă în cascadă (în lungime crescătoare, cu cât se avansează spre capăt). La intrare se amplasează un ventilator într-o casetă de lemn, cu clapete pentru reglarea debitului de aer (80-100 m3/t/h). Vracul se realizează prin basculare în buncăre mobile şi manipulare mecanică, sau direct prin golirea sacilor în macrosiloz. Se acoperă întâi canalul de ventilaţie, începând din capătul cu ventilatorul, în strat cât mai uniform de tuberculi. Acoperirea cu baloţi de paie se face imediat după umplere, bine tasaţi pentru a nu rămâne goluri. Lateral se protejează cu folie (0,5 m pe sol), lăsând coama liberă 1,5m pentru evacuarea aerului. Peste folie se aşază al doilea rând de baloţi, iar pe coamă se pune folie care previne infiltrarea apei din precipitaţii, iar în jur se amenajează şanţuri de scurgere. La venirea temperaturilor joase, se adaugă pe coamă al treilea strat de baloţi. Fazele ventilaţiei sunt: A. zvântarea şi cicatrizarea rănilor prin flux de aer la temperaturi sub 200C (2-3 zile) şi în final (2 săptămâni) sub 150C; B. coborârea temperaturii, ventilând 3-4 ore din 24 aerul rece din timpul nopţilor; C. păstrarea la 3/50C timp de 5 luni, prin ventilare de întreţinere 1-2 ore pe zi, când temperatura exterioară o permite (t>00C). Temperatura şi umiditatea relativă trebuie urmărite la început zilnic, apoi de 2 ori pe săptămână. Tehnologiile de păstrare tradiţională a tuberculilor de cartof pentru consum realizează condiţii apropiate de cele optime, prin protejarea produsului contra frigului cu pământ, paie şi folie de polietilenă. {anţurile nu au aerisire, iar silozurile şi spaţiile improvizate beneficiază de amenajări pentru o ventilaţie naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pământ sunt valabile şi în cazul

301

cartofilor. Temperatura de îngheţ a tuberculilor oscilează între -0,8/-1,50C, în funcţie de soi, gradul de suberificare şi starea de turgescenţă. Silozurile în pământ sunt eficiente economic, prin volumul redus de investiţii, cheltuielile de exploatare minime şi consumurile energetice mici. Prin depăşirea duratei de depozitare de 4-5 luni, pierderile devin însă neeconomice. În funcţie de zona climatică, există şi anumite diferenţe constructive. Silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau la adâncime până la 20 cm, cu lăţime de 1,5 m şi lungime de 20-22 m. Coşurile de ventilaţie de 2,0-2,5m, confecţionate din scânduri şi şipci, au secţiune pătrată, cu latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30 cm, fiind acoperite cu grătare şi şipci, şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2m. Silozurile pentru climat rece au adâncime de 50 cm, lăţimea 1,5m şi lungimea 20-22m. Ventilaţia este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20cm şi lungimea de 60cm, care permit accesul aerului în interior, iar canalul de fund lipseşte (Gherghi, A. şi colab., 1981). Cercetările de la I.C.P.C. Braşov au sugerat că o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decât adâncimea silozului, pentru a micşora pierderile, dacă pregătirea materialului, însilozarea şi supravegherea condiţiilor de păstrare decurg în mod corect (Mureşan, S. şi Donescu, V.,1984). Cartofii corespunzători se depozitează până la 1 m deasupra solului într-un bilon cu panta de 750 şi coama dreaptă. Se lasă 2-3 zile pentru zvântare, descoperiţi, luând precauţii noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30 cm, iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-30cm grosime la bază şi 10 cm spre coamă. Coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40 cm, până când temperatura scade în masa tuberculilor sub 60C, iar la exterior are tendinţa să coboare sub 20C. Acoperirea definitivă se face prin îngroşarea la 30 cm a stratului de pământ pe toată suprafaţa şi îngroşarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau şanţuri de colectare şi de scurgere a apei din precipitaţii. În timpul păstrării se controlează temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz. Semnele de păstrare necorespunzătoare pot fi recunoscute datorită degajării de căldură care rezultă prin alterarea produsului. {anţurile (silozuri adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60 cm şi adâncimea de 60-70 cm, iar lungimea de numai 15-20 m. Ele sunt recomandate pentru climatul foarte rece (Gherghi, A. şi colab., 1981). Din cercetările efectuate la I.C.P.C. Braşov, rezultă că silozurile fără aerisire, indiferent de adâncime, au pierderi mai mici în condiţiile climatice din Transilvania (Braşov, Cluj, Câmpia Turzii), în comparaţie cu silozurile cu aerisire. Tuberculii se acoperă cu 20-30 cm de paie uscate, apoi cu un strat de pământ bilonat de 40-50 cm înălţime şi depăşind marginile şanţului cu 30-40 cm. Acoperirea se face în 2 etape. Un siloz tip şanţ lung de 15 m permite păstrarea a 4.000-5.000 kg cartofi (Berindei, M., 1987).

302

Spaţiile improvizate cu ventilaţie naturală (magazii, beciuri) pot asigura depozitarea tuberculilor în vrac (2-2,5m), cu condiţia asigurării circulaţiei libere şi uniforme a aerului printre stivele de ambalaje, sau prin produs. Aerisirea se face prin uşi, ferestre sau coşuri de ventilaţie, mai activă în perioadele calde, când se foloseşte aerul rece al nopţilor. În timpul iernii, circulaţia trebuie redusă, pentru a evita îngheţarea. Durata de păstrare este de 4-5 luni. La desfacere, se acordă prioritate loturilor cu cartofi de calitate slabă.Prelungirea duratei de păstrare din silozuri şi depozitele cu ventilaţie mecanică se poate realiza în perioada de primăvară, prin folosirea frigului artificial (Stoianovici, Ileana şi colab.1979; Niculescu, Fl. şi colab., 1982). Prin transfer în spaţii frigorifice, pierderile se micşorează proporţional. Comercializarea cartofului de consum se face în vrac, saci de iută (25-50kg), lăzi de lemn tip P (35-38kg), saci de plasă textilă (20-25kg) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vânzarea tuberculilor prespălaţi şi ambalaţi în ambalaje inscripţionate, confecţionate din hârtie, carton sau materiale plastice. Se practică şi desfacerea specializată în săculeţi de diferite culori pentru un anumit tip de utilizare culinară (salată=galben, supă=maro, prăjit=roşu, etc). Declinul vânzărilor ca atare (sub formă de tuberculi cu coajă) este suplinit de creşterea desfacerii produselor semipreparate (chips, pommes frites, fulgi, decojiţi şi congelaţi, etc). 21.4. Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor Numiţi în termeni tehnici "cartofi de sămânţă", aceştia au diametrul optim de 30-36 mm şi greutate de 40-70 g/buc. Producerea şi valorificarea lor au anumite elemente specifice, mai ales pentru categoriile biologice superioare (clone, bază superelită, etc). Prezintă o importanţă deosebită asigurarea de la preluare a unor tuberculi cu capacitate de păstrare cât mai bună, sănătoşi şi fertilizaţi moderat în cultură. Recomandările privind recoltarea, manipularea şi transportul în bune condiţii devin obligatorii. Igienizarea corespunzătoare a spaţiilor şi sortarea/calibrarea tuberculilor sunt faze necesare, care contribuie la o evoluţie normală în depozit a materialului săditor. Este interzisă folosirea substanţelor inhibitoare şi a tratamentelor împotriva încolţirii. Umplerea celulelor trebuie realizată cât mai repede. Depozitarea se poate face diferenţiat, asigurând cele mai bune condiţii de păstrare loturilor cu valoare biologică ridicată şi soiurilor care sunt mai sensibile. Păstrarea paletizată, în celule frigorifice, devine obligatorie mai ales în zonele calde ale ţării. Menţinerea constantă a temperaturii la valori de 2/3 0C cu abateri de ±10C şi a umidităţii relative de 85-95%, asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o perioadă de 8-9 luni, în funcţie de necesităţi. Păstrarea în depozite specializate, cu ventilaţie mecanică, în vrac cu înălţime de numai 3m, se realizează în zonele de producţie tradiţionale pentru cartof. Valorificarea în flux şi mecanizarea fazelor, de la recoltare şi manipulare

303

în câmp, la preluarea şi manipularea mecanică în depozit, sortare şi calibrare, trebuie efectuate în condiţii bune, fără a răni tuberculii. În anii ploioşi, se iau măsuri suplimentare de zvântare. Fazele păstrării (zvântare, vindecarea rănilor, coborârea temperaturii, păstrare şi ridicarea temperaturii pentru condiţionarea finală) sunt similare tuberculilor de consum, dar nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila şi până la 10C, îndulcirea neavând importanţă. Păstrarea în spaţii care nu asigură temperaturile optime de 2/3/40C şi UR 85-95% în mod constant, duce la apariţia încolţirii premature, manifestarea bolilor de depozit şi la pierderea valorii biologice a materialului săditor. Faza de desilozare trebuie declanşată cu 30 de zile înaintea plantării, în vederea condiţionării finale. Tuberculii sunt calibraţi pe 2 categorii şi se ambalează în saci de iută noi, la 25 kg/unitate ambalaj. Sacii sunt cusuţi la gură, plombaţi şi etichetaţi, atât în interior, cât şi la exterior. Verigile inferioare I 1 - I2 se pot livra şi în vrac (fără însăcuire). 21.5. Specificul industrializării valorificării tuberculilor de cartof destinaţi

Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrială sub formă de chips, pommes frites, fulgi, bucăţi deshidratate, făină, sau pentru congelare, conserve şi diverse alte preparate/semipreparate, aparţin unor soiuri care corespund calitativ acestor întrebuinţări. După Catelly, T. (1988), soiurile Cati, Colina, Eba, Muncel, Mureşan, Nicola şi Super sunt specifice pentru prăjit, chips şi pommes frites, iar Adretta, Manuela şi Suceviţa sunt foarte bune pentru această specializare. Pentru piure şi patiserie sunt menţionate ca specifice Adretta, Colina, Eba, Manuela, Nicola, Procura şi Super, iar foarte bune sunt considerate soiurile Desirée, Mureşan, Semenic şi Suceviţa.
Tabelul 21.3. Compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă a tuberculilor de cartof destinaţi transformării industriale sub formă de preparate specifice (după Gravoueille, J.M., 1996; Mureşan, S., 1997; Burtea, O. şi colab., 1980)
Produsul Substanţa Glucide Mărimea Forma Alte Sortiment european uscată solubile tuberculilor tuberculilor recomandări de soiuri utilizate % % mm sferică sau ochi chips 23-25 0,2-0,3 ø 40-55 (60) Ostara, Bintje, Saturna sferic-ovală superficiali Ostara, Bintje, Russet pommes ochi 20-23 0,4-0,6 lung.>55-60 oval alungită Burbank, Marijke, frites superficiali Agria fulgi 20-24 0,6-1,0 tip C Bintje termoste17-20 0,6-1,0 20-40 sferică tip A BF 15 rlizaţi

304

În afară de compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă (tab. 25.3.), toate soiurile şi toate loturile destinate prelucrării trebuie să ofere tuberculi cu însuşiri culinare şi tehnologice corespunzătoare (gust, aromă, textură, rezistenţa pereţilor celulari). Pătarea neagră (black spot) trebuie prevenită, prin recoltare şi transport la temperaturi mai mari de 100C, când tuberculii turgescenţi şi elastici suportă mai uşor loviturile, fără zdrobirea ţesuturilor. O fertilizare moderată cu azot şi o manipulare atentă contribuie la diminuarea manifestării acestei pătări. În timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborâte (îndulcire). Tuberculii îndulciţi se brunifică la prăjire în ulei încins, datorită caramelizării glucidelor respective. Încolţirea este alt fenomen nedorit, care micşorează conţinutul în substanţă uscată al cartofilor şi măreşte dificultatea în prelucrare. Tehnologiile de depozitare apelează la soiuri care rezistă bine la manipulare şi păstrare, cu un repaus vegetativ mai îndelungat. Celulele de păstrare de la fabricile de prelucrare au capacitate de până la 2000 t, iar păstrarea se face în vrac cu înălţimea de 4 m, în condiţii de temperatură mai ridicată (5/60C) şi UR 85-90%. Pentru semipreparate industriale se recomandă chiar 8-12 0C cu aplicarea inhibitorilor de încolţire şi un regim de ventilare mai îndelungat (pauze mai mici, volum de aer mai mare). Umiditatea relativă va fi mai redusă în primele faze de ventilare (70-80%), dar mai ridicată pe parcursul păstrării (85-93%). Un conţinut mai ridicat al aerului în CO2 şi mai sărac în O2 este considerat favorabil menţinerii calităţii. În faza de desilozare, din ultimele 2-3 săptămâni, se ventilează aer la 15/180C pentru resintetizarea amidonului pe seama glucidelor simple aflate în compoziţia chimică a tuberculilor, sau se opreşte ventilaţia, iar căldura de respiraţie din celulă ridică temperatura la nivelul dorit. Fenomenul trebuie urmărit prin analize chimice. Există şi alte variante tehnologice care urmăresc: a) fie prevenirea pierderilor mari în greutate prin păstrare iniţială la temperaturi de 2/60C şi încălzire finală controlată până la un procent de 0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi; b) fie prin folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la 3 luni, prin pulverizare şi dispersare fină cu generatoare termice speciale ca o ceaţă care conţine în amestec IPC sau CIPC) şi un nivel de temperatură peste 60C; c) fie prin tratament ionizant cu radiaţii gamma în doze reduse, mai mici de 1 Kgray (1 gray= 1J/kg, fiind unitatea SI de măsură a dozei absorbite de radiaţie), combinat cu un nivel de temperatură mai ridicată corespunzător. Tratamentul ionizant poate provoca însă iniţial o creştere nedorită a conţinutului în glucide reducătoare.

305

CAP. XXII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR DIN GRUPA VERZEI
22.1 Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţâni Varza albă de căpăţână este în prezent specia legumicolă cea mai importantă din România sub raportul producţiei, depăşind tomatele din anii 19931995. Europa de Est produce 1/3 din totalul producţiei mondiale, iar Europa de Vest doar circa 10%, dar importă cantităţii importante. Varza roşie şi cea creaţă (de Milano) sunt şi ele incluse în aceste cifre, dar ponderea lor este reletiv redusă. Varza de Bruxelles este o plantă legumicolă mai puţin răspândită, care este cultivată în cantităţi mai mari în Anglia şi Olanda, fără a rivaliza cu varza albă. Compoziţia chimică valoroasă din punct de vedere alimentar a verzelor de căpăţână (alba, rubra, gemmifera), (tab.22.1.) este completată de proprietăţile dietetice şi medicinale ale acestor legume. Se pot menţiona mai ales efectele curative în tratamentul gastritelor şi ulcerului, al altor afecţiuni ale aparatului digetiv, sau al unor boli de nutriţie. Menţionarea factorului antiulceros din varză ca" vitamina U" (McRorie şi colab., 1954; Alexan, M. şi colab, 1983; Amăriuţei Alexandrina şi colab. 1984) nu a fost însuşit de autorii de specialitate (Bodea, C. şi Enăchescu Georgeta, 1984).
Tabelul 22.1.

306

Compoziţia chimică medie a trei legume din genul Brassica, de la care se consumă căpăţânile (Favier, J.Cl., şi colab., 1995; Enăchescu, Georgeta, 1984; Amăriuţei Alexandrina şi colab., 1984; Alexan, M. şi colab., 1983; Mincu, I., 1978/1984)
Vit Gluci CeluSubst K Mg Ca P Fe Protide Fibre C de loză min. mg mg mg mg mg g% g% mg g% g% g% % % % % % % 1,2175 15- 35- 3040Varza albă 3,5-6 1,8-2,î 2,8 0,6 1-3 1,6 400 70 72 70 60 3,30,7250 13- 52- 32- 0,5- 50varză roşie 1,4-1,9 3 0,8 5,6 1,1 266 17 55 36 2 90 varză de 2,21,3400 30- 77- 12,2-5,4 4,3 1-1,6 23 110 Bruxxeles 4,4 1,5 411 31 78 1,1 Produsul Vit. Vit caroten B PP mg% mg mg % % 0,2- 0,3 0,3-0,5 0,3 0,8 0,5 0,3 ND 5 8 1,2 0,3-1,1 0,7 6 Vit Partea E Kcal/ necomest. mg kg % % 2,4 330 0,9 230330 25-27 20-21 22-24

0,9 340

În România se consumă anual circa 25-35 kg varză/locuitor, reprezentând aproximativ 1/4 din consumul total de legume. Apariţia pe piaţă este eşalonată: culturi protejate (lunile III-V, consum maxim în mai), timpurii (lunile V-VII, consum maxim în iunie), de vară (lunile VII-IX, consum maxim în august), de toamnă cu ponderea de 70% (din septembrie până în noiembrie, cu un consum maxim în octombrie). Varza roşie se produce din iunie şi până în noiembrie, având perioada de consum maxim în noiembrie. Varza de Bruxelles apare în X-XI, iar varza creaţă doar vara, în lunile mai-iunie, (consum maxim în VI). Cantităţi importante de varză albă de căpăţână din soiurile de toamnă se păstrează sau se murează, contribuind la prelungirea duratei de consum. Recoltarea se face la un grad de maturitate corelat cu soiul şi destinaţia de valorificare, criteriul principal constituindu-l gradul de îndesare al căpăţânilor. Conform STAS 1418-85, la varza albă timpurie îndesarea nu este o condiţie obligatorie, în timp ce la soiurile de vară sau de toamnă, sau la varza roşie căpăţânile vor fi îndesate. Pentru păstrare se urmăreşte un grad de îndesare mediu (Amăriuţei, Alexandrina şi colab., 1984). Depăşirea acestui stadiu expune căpăţânile la crăpare, mai ales cele prea îndesate şi cu mugurii axiali dezvoltaţi. Timpul optim pentru recoltare este cel fără precipitaţii, după ce s-a ridicat roua sau bruma, iar temperatura produsului este mai mică sau egală cu temperatura aerului. Mai ales la varza de vară, recoltarea pe căldură produce o marfă instabilă, care se va deprecia uşor. Recoltarea este manuală, prin mai multe treceri la soiurile timpurii sau de vară, iar la cele de toamnă prin 1-2 treceri. Consumul de forţă de muncă este important, iar calitatea produsului depinde de modul corect de recoltare. Căpăţânile bine formate, normal dezvoltate, se taie neted cu cotor de maxim 1cm de la cocean, cu 1-2 frunze de protecţie şi se pun în ambalaje de lemn, lăzi P sau lăzi paletă. Recoltarea mecanizată sau semimecanizată, într-o singură trecere, se practică la culturi uniforme şi omogene, pe suprafeţe suficient de mari, la distanţe între rânduri accesibile maşinilor, iar producţia se livrează de preferinţă pentru industrializare sau consum imediat.

307

Fig. 22.1. Schema maşinii de recoltat varză (1-patine; 2dispozitiv de presare;3discurile de tăiere;4-transportor cu bandă; 5-transportor elevator)

Manipularea şi transportul se fac în ambalajele de recoltare, care pot servi şi pentru depozitare, iar cantităţile pentru consum imediat şi industrializare se transportă în saci sau în vrac. Mijloacele auto prevăzute cu prelate servesc pentru transportul pe distanţe scurte sau medii. Pentru distanţe lungi se recomandă transportul în vrac pe calea ferată, în vagoane simple tip B, cu pereţi neizolaţi termic. Ploile, îngheţul sau insolaţia pot afecta produsele la încărcări/descărcări prelungite dacă nu se iau măsuri de protejare, iar manipularea prea bruscă trebuie evitată. Condiţionarea verzei are trei etape. Presortarea, efectuată la recoltarea eşalonată, permite alegerea căpăţânilor conform condiţiilor generale de acceptabilitate STAS. Acestea vor fi întregi, cu aspect proaspăt, necrăpate, sănătoase, fără urme de lovire sau deteriorări care să-i afecteze calitatea, fără leziuni provocate de ger, curate, zvântate, cu cotorul sănătos şi frunzele de protecţie neofilite, bine prinse. Condiţionarea din toamnă poate fi definitivă la varza de consum imediat, sau intermediară, în scopul separării căpăţânilor de calitate superioară pentru păstrare. Se realizează curăţarea de frunzele rănite, bolnave, rupte. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic, la banda cu trei căi. La calitatea I se acceptă doar uşoare defecte sau mici vătămări care nu provoacă deprecieri, iar greutatea minimă pentru varza albă este de 0,5-0,6Kg/buc. la soiurile timpurii (câmp 0,6), 1kg/buc la soiurile de vară şi 2kg/buc la soiurile de toamnă. Pentru varza roşie, soiurile timpurii vor avea cel puţin 0,6kg/buc., iar cele târzii 1kg/buc. Varza de Bruxelles se poate condiţiona, prin curăţare, fără cotor, cu verzişoare de minimum 10mm diametru, sau se lasă necurăţată, cu cotorul tăiat neted, dacă verzişoarele au peste 20mm diametru. Verzişoarele vor fi tari, compacte, neatinse de ger şi uniforme (în limita abaterilor admise). Etapa a III-a de condiţionare are loc doar la loturile care se păstrează, în vederea livrării.

308

iar temperatura este de 00C noaptea şi 50C ziua (1X-15XI). Din punct de vedere al proprietăţilor fizico-chimice. mărime sau grad de îndesare (se evită amestecul cu alte produse). în perioade de vreme frumoasă. Condiţiile de păstrare conform STAS sunt 0/10C şi UR 85-90%. În vestul Europei. soi.0-6..6-3. după ce s-a ridicat roua.8 10. căpăţânile alese vor avea 2-3 kg/buc la varza albă şi 1. irigate moderat şi la care s-a respectat măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. ţesuturi cu celule mai mici şi membrane mai groase. cu pierderi de 6-10% şi o condiţionare 309 .4t/m2.0-3. capacitatea optimă fiind sub 250t. temperatura de păstrare este de -1/00C şi UR 95%. Formax F1.8-13. care limitează pierderile şi deprecierile. coresunzând calităţii I-a STAS 1418-84 (varza albă) şi 3577-84 (varza roşie). Langendijker Daner Dural. precum şi Stonar F1. asigurând timp de 4 luni menţinerea calităţii. Umplerea celulelor frigorifice trebuie efectuată în 1-2 zile (max. Tabelul 22.6 4. soiurile Amager. iar durata de păstrare poate ajunge la 5 luni.6-3. Păstrarea modernă se efectuează în depozite frigorifice. ele pot fi identificate prin masa specifică mai mare de 0. În ultimele decenii au apărut soiuri şi hibrizi rezistenţi la păstrare.35-1.9g/cm3. 7 zile). Ambalajele de păstrare sunt lăzi P sau lăzi paletă clădite în stivă de 6m (4 nivele de palete sau 6 nivele de lăzi paletă) şi stivuite astfel încât să permită o bună circulaţie a aerului.3 2. Scandic F1 şi Scanbo F1.4 naturală cu ventilaţie 2-3 (XI-I) 4.4-5. se menţionează Lares F1.4-8.8-6. Pierderile procentuale maxime admise la varza de căpăţână. conţinutul în substanţă uscată 7. Soiurile tardive pentru păstrare se recoltează la 2 săptămâni după întreruperea irigaţiei.2-1. caracterizaţi printr-o perioadă de repaus mai lungă. După sortare-calibrare.8%. Spaţiile se dezinfectează cu lapte de var 20%+clorură de var 0.Păstrarea verzei de căpăţână se execută în spaţii frigorifice. conţinut ridicat în celuloză (1. Bamba F1 iar din oferta de sortiment care se pretează la păstrare Amager.0 2.2 Declasare calitativă% 2. conform HCM 190/84 şi STAS R 9127/8-74 Spaţii de Păstrare Scădere în greutate Pierderi prin păstrare (luni) % stricare% cu ventilaţie 1-2 (XI-XII) 2.8-15.7 Pentru păstrare (conform STAS R 9127/8-74) se recomandă culturi în care fertilizarea cu azot nu a depăşit 200 kg s.0 6. Hinova F1. Din sortimentul mai vechi. la varza roşie. în spaţii improvizate (ventilaţie naturală) sau în silozuri de suprafaţă. cu loturi cât mai omogene posibil ca provenienţă.2.5 Pierderi maxime totale admise% 6. Braunschweig şi de Buzău (tardive) sunt şi ele considerate suficient de bune pentru păstrare. Scanvi F1.45%) şi în acid ascorbic (peste 60mg/100g produs proaspăt).Tall Grami.8 1.3 13.a. Din sortimentul recomandat şi testat.0 mecanică frigorifice 3-4 (XI-II) 4.8-6. Încărcătura realizată este de 1.8 kg/buc. 2-3 frunze de protecţie şi cotor sănătos de 1-3 cm (STAS R 9127/8-74).8-4./ha.5-9%. în spaţii ventilate mecanic.8-17. căpăţână densă.

Ph. în orele cu temperaturi favorabile. Pentru izolare termică şi prevenirea condensului.5-2.5-2m. UR 90-92%. În intervalul vracului pe orizontală şi din 2 în 2m pe verticală. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P. se instalează coşuri de aerisire cu latura de 15-20cm.6m. Pentru accesul aerului. ponderea pierderilor prin stricare şi declasare calitativă a fost de 3-4 ori mai redusă. Canalul de ventilaţie din panouri grătar (1x2m) şi ventilatorul instalat la unul din capete permit o circulaţie forţată a aerului de cel puţin 30m3/t/h. intercalate cu folie de PE. distanţat de pardoseală la 15-20cm. înălţimea de 1. 1984). În varianta AC. ultimul rând numai pe coamă. şoproane sau unele construcţii de zidărie.0m. Măsurile PSI sunt obligatorii. Între stive şi la pereţi se lasă spaţii de circulaţie de 0.3-1. Păstrarea în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm (conform STAS). Varza este clădită cu cotorul spre interior în vrac prismatic. Polonia şi ţările baltice. M. se amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile 30x30cm şi acoperit cu şipci.5m şi lungimea de 15-20m.8m de la tavan. în timp ce păstrarea frigorifică în atmosferă normală a înregistrat 32% pierderi totale în 90 de zile. La pereţi se lasă 20cm pentru circulaţia aerului. şi colab. suprapuse în cruce pe 6-8 nivele. Păstrarea în macrosilozuri se practică în Germania. la 5-6m unul de altul. Pentru utilizarea economică a bazei materiale. J. cu lăţimea la bază de 1. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. la înălţimea de 4m. sursă de curent trifazic..3-1. Când temperatura coboară la -1/-20C. oferind condiţii de păstrare dirijată. pe lăţimea de 1. macrosilozurile de varză se bazează pe un flux mecanizat. Distanţa 310 . Vracul de produs se acoperă cu 3 rânduri suprapuse de baloţi de paie. când se ventilează 2-3 ore din 24 aerul rece de noapte.50C.5m şi o lungime în concordanţă cu spaţiul disponibil. în acelaşi punct de însilozare se amenajează mai multe macrosilozuri. Stivele de lăzi vor avea lăţimea de 5m. a fost realizată timp de 120 de zile cu pierderi totale de 21%. înălţimea de 1.6m lăţime. Păstrarea în spaţii cu ventilaţie naturală se face în magazii. dispuse în paralel. vracul se acoperă cu paie uscate în grosime de 25-30 cm. cu apă freatică la peste 1. în comparaţie cu celelalte variante (atmosferaă normală frig şi siloz). când se ventilează 10-20 minute pe zi. pentru cel puţin 500t cantitate totală. Pe mijloc.5 m adâncime. varza are la bază un grătar de lemn. lăzile se acoperă cu rogojini. După Bogoescu. Păstrarea AC cu 2-3%O 2 şi 3-5% CO2 la -1/00C şi UR 95% este posibilă 2-6 luni în funcţie de hibridul sau soiul păstrat (Moras. şi Chapon. urmată de faza de păstrare de 2-3 luni. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20 cm. Realizate în mare parte cu materialele şi dotarea locală.finală care mai îndepărtează 10-15%. păstrarea AC la 0± 0.1% pierderi totale în 60 de zile păstrare.Fr. Căpăţânile se depozitează în vrac. la bază. (1995). iar în siloz de 49. Necesită existenţa unei infrastructuri: drumuri uşor practicabile. 3%O2 şi 5%CO2 a soiului De Buzău. Se amplasează pe terenuri în pantă uşoară. până la înălţimea de 0. iar între ele se lasă culoare de acces de 0. Regimul de ventilare are o fază de coborâre a temperaturii de 30-40 zile. Dacă se păstrează în vrac. căpăţânile sunt clădite cu cotorul în sus. conform STAS R 9127/8-74.

în lunile de iarnă. Consumul românesc de conopidă a depăşit 1kg/persoană/an.2. Alexandrina şi colab. până la 1/3 la soiurile şi hibrizii specializaţi pentru păstrare. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. împrospătând tăietura de la cotor.între marginile a 2 silozuri este de 3m. Glucidele migrează din frunze în cocean. cotorul moale şi nervurile negre sunt semne de degradare.. pentru a nu forma condens. Exportul se face în saci de culoare verde sau în lăzi. Umiditatea redusă. silozul trebuie desfăcut în câteva locuri. iar apoi spre mugurele terminal. ale cărui ţesuturi devin mai bogate în glucoză (Amăriuţei. consideră că stratificarea cu pământ este mai bună decât acoperirea cu paie. şi colab. M. Trebuie remarcat conţinutul ridicat în vitamine. mai ales când sunt perioade mai calde. bolnave. dar mai valoroasă din punct de vedere nutritiv. Tehnologia valorificării în stare proaspătă la conopidă şi broccoli Conopida este o legumă tot mai cultivată în România de producătorii individuali. iar broccoli a beneficiat de reclamă ca produs anticancerigen. Pe plan european. 1984). Voinea. În vestul Europei este de circa 3. veştejirea şi îngălbenirea frunzelor învelitoare exterioare constituie indicii de bună păstrare.000t/1996). iar pentru scurgerea apei din precipitaţii se execută rigole de scurgere. stratul de paie acoperitor se îngroaşă.000t anual). 22. datorită unui proces de hidroliză care determină astfel ameliorarea calităţii lor. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. substanţe minerale şi fibre. Celuloza din frunze se diminuează cu 1/10 la soiurile româneşti. Putrezirea frunzelor exterioare. iar la broccoli. mare producător de conopidă este Franţa (peste 500.5-5. În ţările producătoare comercializarea se face în formă preambalată. ca valoare alimentară şi dietetică. care realizează din vânzări venituri considerabile. Desfacerea se face în vrac sau în lăzile de transport. Se elimină căpăţânile crăpate. Broccoli este o specie mai puţin răspândită. După păstrare. Italia (120-150. iar ulterior săptămânal. pentru a găsi un eventual focar de degradare. lăsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. Se îndepărtează frunzele exterioare îngălbenite. Extinderea culturii este însă limitată de dificultatea acesteia. Temperatura din interior se măsoară la început la 1-2 zile. Dacă temperatura din siloz se menţine ridicată o perioadă mai lungă de timp. varza îşi pierde până la 1/2 din conţinutul în vitamina C. în comparaţie cu alte specii. iar silozul trebuie desfăcut. fiind în creştere. Încărcătura realizată este de 250kg/m2. dar nu se adaugă pământ. (1973). Varza de Bruxelles nu se poate păstra mai mult de 1 lună.5 311 . Când temperatura scade în continuare. Compoziţia chimică le clasează pe primele locuri din grupa verzei. Sistarea păstrării şi livrarea se execută pe măsura cererii şi implică acomodarea căpăţânilor la temperaturi mai ridicate prin intermediul unor spaţii de trecere.

mai-iulie pentru culturile timpurii din câmp cu un consum maxim la sfârşitul lunii iunie.3. iar ultimele recoltări din octombrie vor fi efectuate înainte de apariţia temperaturilor negative. sănătoase.5-3. cantitatea de frunze care se lasă fiind proporţională cu timpurietatea. 312 . J. trecând în cele din urmă în fază de tulpini florifere. Se utilizează atât pentru gătit. tăindu-se inflorescenţa cu 4-6 frunze de protecţie.7-1.6 1. şi colab. de minim 11 cm φ (se admit 10% inflorescenţe de minim 10 cm φ ). Manipulările în stare neambalată sau chiar ambalate. în funcţie de modul de prezentare (cu frunze. PP g% Vit. Enăchescu. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară la conopidă şi la broccoli (după Favier.4 Mg mg% 16 25 2. SUA). Presortarea în câmp presupune alegerea unor căpăţâni turgescente.. 1984. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic. iar pentru culturile succesive de toamnă în septembrie-octombrie. îngălbenite. cu semicoroană sau desfrunzite).0 1. Perioada de apariţie pe piaţă este mai-iunie pentru culturile protejate.kg/persoană/an. 1995. la mărimea caracteristică soiului înaintea desfacerii căpăţânilor (false).8-0. necompacte. deformate.0-3.4 3. mai ales la soiurile timpurii. Operaţia este eşalonată prin 6-7 treceri la interval de 4 zile.1 2. Conopida de vară şi de toamnă trebuie să aibă diametrul mai mare de 12cm. Frunzele se fasonează prin tăierea vârfului şi/sau desfrunzire. Condiţionarea se face fie în câmp..4 Vit C 50/ 70/ 0.1. Conopida Recoltarea trebuie efectuată în faza de inflorescenţă compactă. Doar un personal permanent poate recolta eşalonat o cultură de conopidă. E mg% Kcal / kg Parte necomestibilă % Conopida Broccoli 1.9 ND mg % 60 114 Caroten 200-300 365 ND 0.6 Ca mg% 22 93 0.6-4.6 mg % Vit. fie semimecanizat la un centru de preluare. trebuie reduse datorită perisabilităţii produsului. când se cultivă hibrizi cu maturare uniformă (80-90%). I. cu peste 5 frunzuliţe verzi în inflorescenţă.17 1. dar este posibilă semimecanizarea sau mecanizarea integrală.9 1.5/1 1. Georgeta. manual.32 0. Nu se admit exemplare cu umiditate exterioară anormală.04 1.2-3.0 Fe mg% 0. cu puf umed sau "gras" la atingere.6 P mg% 48-60 67 2.6-1. Acestea au tendinţa de a deveni tot mai afânate. iar cantităţi mari se congelează (Franţa. cu coroană. curate. Recoltarea se face manual. cu cotor scurt sub ultima frunză. întregi.0 210-300 250-330 38-40 39 22. Tabelul 22. cu arsuri provocate de soare. 1978) Glucide g% Protide g% Celuloză g% Fibre g% Substanţe minerale g% K mg% Conopida Broccoli Conopida Broccoli 1. cât şi sub formă murată sau chiar în salate de crudităţi. intacte. pentru a aprecia calitatea exemplarelor bune de cules.2. Cl. B mg% Vit.0 0. Mincu.

asigurând -1/00C şi UR 95%. Cotorul se taie puţin sub frunzele de protecţie. Comercializarea conopidelor de culoare violet. este admisă în condiţiile în care sunt întrunite toate însuşirile calitative tipice constatate la omologare. Conopida se poate prezenta conform SR 3678:1999. păstrând un număr suficient de frunze care protejează căpăţâna. trebuie să aibă aspect proaspăt. O zecime din exemplare pot să nu îndeplinească caracteristicile minimale. cu o excrescenţă de nu mai puţin de 5 frunze verzi în corimb. Se admit uşoare defecte de formă. La temperatură normală inflorescenţele îşi pierd calitatea în 4-6 zile. cu condiţia să nu fie afectate de putrezire şi să fie proprii pentru consum. Recoltate cu multă grijă şi prerăcite. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". se admit şi exemplare care au 2 din următoarele trei defecte: uşoare urme de atac (boli. la 00C şi UR 95%. suficiente ca număr şi lungime pentru a acoperi şi proteja căpăţâna. care vor fi sănătoase. egalizate la 15 kg şi conţinând o marfă cât mai uniformă. hibrizi). se ambalează în lăzi grătar pentru o bună circulaţie a aerului. Păstrarea temporară. strânse de culoare albă. în funcţie de umiditatea reletivă. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". întregi şi strânse pe căpăţână. lovituri uşoare. Condiţiile de mediu recomandate sunt 0/20C şi UR 90-94%. cu frunze tăiate la 3-5cm deasupra nivelului căpăţânii. lăzi tip II de export sau în lăzi grătar. evitând vătămările. alb-găbuie sau crem. uşoare alterări superficiale provocate de îngheţ. În caz extrem. trebuie să aibă aspect proaspăt. tari. vişinie sau alte nuanţe specifice unor noi cultivare (soiuri. frunze crescute în căpăţână. uşor umede dar nu ude sau grase la atingere. urme de îngheţ sau urme de lovituri. mai puţin strânse. compacte. b)" fără frunze" şi fără partea necomestibilă a cotorului. de culoare verde pal.Categoria "extra" grupează exemplare tipice pentru soiul respectiv. cu un amestec tip II cu 3(5)% O 2 şi 5(8)% CO2. La calitatea I. inflorescenţele de conopidă trebuie să fie de calitate bună. având cotorul tăiat puţin sub frunzele de protecţie. bine formate. dăunători). Păstrarea AC asigură o bună menţinere a fermităţii şi culorii timp de 3-6 săptămâni. de culoare albă uniformă sau uşor crem. Calitatea II admite căpăţâni uşor deformate. caracteristice soiului. dezvoltare sau coloraţie. Temperaturile mai mici de -20C sunt dăunătoare. verzi şi fasonate la cel mult 3 cm peste nivelul inflorescenţei. în lăzi P. în trei moduri: a)" cu frunze". învelite cu frunze sănătoase şi verzi. Se 313 . c)" cu coroană". cu cel puţin 2 etaje (rânduri) de frunze sau preambalate în peliculă microperforată. Pe durata scurtă de timp (7-10 zile). foarte bine strânse. dar cu maximum 5 frunze mici fragede. lipsite de pete. Pentru export se folosesc lăzile de tip II sau lăzile grătar. Păstrarea timp de 3-5 săptămâni (până la 50 zile) sa face cu inflorescenţe nefasonate. conopidele necondiţionate pot fi păstrate la 5/100C şi UR 85%. Păstrarea o perioadă de 2-4 săptămâni este posibilă cu inflorescenţe calitatea I incomplet crescute. Căpăţânile vor fi întregi. Ambalarea se face cu inflorescenţele spre interior şi cu frunzele spre exterior. cu uşoare urme de expunere prelungită la soare. de culoare gălbuie. lipsite de orice defect.

iar diametrul minim al inflorescenţei este de 6 cm. Cl. sănătoase şi nu depăşesc vârful inflorescenţei cu mai mult de 3 cm. sănătoase. la 15-20 cm de tulpină. Beneficiarii mai apropiaţi (2-3 zile distanţăă de mers) necesită menţinerea mărfii la 00C şi UR 90-92%. În ambalaje inflorescenţele pot fi prezentate în poziţie verticală sau în poziţie orizontală (SR 13401:1998). în condiţii de temperatură şi umiditate normală. Prin 314 . realizată prin hydro cooling sau vacuum cooling. uşor strânse. cu cuţitul.. fiind mai perisabilă decât conopida.2. sau de culoare. curate. 1984. dense. 22.Fr. Se admit uşoare defecte de formă şi dezvoltare. temperatura este de numai 0/40C iar UR 85-92%. J. Pentru export se utilizează mijloace autofrigorifice (LKW) sau vagoane RCF (pe cale ferată). cu inflorescenţe de aceeaşi calitate. prin 2-3 treceri. fără defecte sau urme de îngheţ. inflorescenţele vor avea temperatura de 4/60C. proprii consumului. Diametrul minim al axului floral trebuie să fie 8 mm. având caracteristici tipice. Pentru transporturi mai lungi (5-6 zile parcurs). cupa axului floral trebuie să fie netedă şi cât se poate de dreaptă. cu butoni florali complet închişi. Pentru congelare se utilizează soiurile "crown" care se taie cu tulpină scurtă. Se apreciază fermitatea şi nu trebuie întârziat până în pragul înfloririi.. Cl. tari. Păstrarea temporară nu este posibilă mai mult de 48 ore. Transportul pe distanţe scurte sau medii sa face cu autodube izoterme sau frigorifice. inflorescenţa se taie dimineaţa. Pentru broccoli preambalată sau în mănunchi. fără stricăciuni provocate de boli sau dăunători. cu aspect proaspăt. Foury. păstrând frunzele acesteia. în peliculă contractibilă. Conţinutul fiecărui ambalaj trebuie să fie omogen. până la 8-12 treceri la soiurile mai vechi (Chaux. sau "crown" cu tulpină groasă şi inflorescenţă cu ramificaţii scurte compacte). Se condiţionează inflorescenţele din ambalajele de transport. Momentul optim este apreciat în funcţie de tipul de soi cultivat ("spear" cu tulpină subţire şi ramificaţii lungi.. Axul floral trebuie să fie suficient de mare şi nu trebuie să fie spart. La încărcare. mai ales la soiurile "spear".5 kg. Broccoli Recoltarea prea timpurie micşorează producţia şi diminuează calitatea. şi Foury. compacte.. 1994). Calitatea I cuprinde inflorescenţe de bună calitate. Cl. provenienţă şi varietate.. de culoare uniformă şi specifică soiului. Se recoltează manual. la 15 cm. Chaux.folosesc inflorescenţe preambalate în folie (Moras. 1994). doar dacă sunt verzi. Înălţimea maximă a exemplarelor este 20 cm. Ph. La recoltarea pentru consumul proaspăt.2. se admite diametrul maxim de 2 cm. prin sortare şi preambalare la 0. Cl. Se admite prezenţa unor frunze moi. fără umiditate exterioară anormală. Presortarea urmăreşte recoltarea unor exemplare întregi. Chapan.

sau în jurul marilor oraşe. Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor Guliile (Brassica oleracea L. săruri minerale sau vitamina C. Fasonarea se face prin tăierea rădăcinilor şi hipocotilului la 0. apoi se sortează şi se calibrează. Tabelul 22. Gulioarele Recoltarea se execută eşalonat.3. proaspete. Gulioarele se şterg cu cârpe.5 0. Cl. sortare.4-2. Cl.1. înlăturând şi o parte a frunzelor. În timp ce guliile sunt adesea încadrate ca mod de valorificare alături de ridichile de iarnă sau de sfecla roşie. curate.3. se practică recoltarea directă de către clienţi. În unele ţări. nelemnificate. legare în legături şi ambalarea. Condiţionarea constă în fasonare. iar guliile se folosesc la numeroase preparate culinare. necrăpate.2 1.8-0. Cehia. Se cultivă mai mult în ţări nordice sau central europene. gongylodes) au două forme culturale.2 0. având forma. Desfacerea se recomandă în general fără păstrare. var.8-6.prerăcire şi păstrare sub formă preambalată. Banat.guliile propriu-zise (soiurile tardive).5cm sub gulioară. minerale % 80-90 2. sănătoase. de la furnizori ("pick your own"=alege-ţi singur). 1994).B mg% Kcal/kg Partea necomestibilă % 0. Diametrul ecuatorial minim al gulioarelor este de 50mm. Germania.0 K mg% Mg mg% Ca mg% P mg% Fe mg% Vit. mărimea şi culoarea caracteristică soiului.4.. calibrare. prin smulgere sau tăiere. PP mg% Vit. forma minor-gulioarele (soiurile timpurii) şi forma major.45 40-77 Caroteni g% Vit. ca Belgia. Durata consumului este prelungită prin păstrare (gulii) sau culturi protejate (gulioare). Frunzele trebuie să aibă şi ele culoarea specifică soiului şi nu trebuie să fie uscate sau îngălbenite. gulioarele pot fi grupate doar alături de specii mai perisabile. care suportă temperaturi moderate.8-1. Presortarea va urmări alegerea conform STAS 12857/90 a unor exemplare întregi. calitatea se poate menţine 8-15 zile la 00C şi UR 95% în atmosferă normală şi până la 3 săptămâni în AC cu 5-10% CO 2 şi 3% O2 (Chaux. Polonia. Se pot lăsa 3-5 frunze. nevătămate. şi Foury.4 1. când conţinutul în vitamine este maxim. iar capetele celor tăiate nu vor fi mai mari de 2mm. sau în stare cât mai proaspătă. ofilite sau deteriorate. Gulioarele sunt consumate crude în salate. pe măsura atingerii calibrului minim. normal dezvoltate. Austria. cum ar fi ţelina sau ridichile timpurii şi constituie produse de primă apariţie obţinute în sare şi solarii. După 315 . Olanda.25 330 49 22. Sunt apreciate pentru valoarea alimentară şi bogatul conţinut în fibre.9 2. începând cu cele murdare. 22. C mg% 345 40 70 35 0.35 0. Compoziţia chimică şi valoarea energetică a guliilor (valori medii) Apă % Glucide % Protide % Celuloză % Fibre % Subst. ţările baltice etc. În România se cultivă în Transilvania.

de cele care se pot păstra (sănătoase.Lentinus edades (ciuperca parfumată). (1978). spaţii cu ventilaţie naturală sau în condiţii moderne (ventilaţie mecanică. Specificul metodelor tradiţionale constă în preferinţa care se acordă stratificării cu nisip. Presortarea permite alegerea exemplarelor pentru consum imediat/prelucrare. căptuşite eventual cu hârtie. 90-110mm şi 110-130mm.Gherghi. ambalate în lăzi P sau M 3 din material plastic.5Kg. rădăcinile şi restul de hipocotil. silozuri (cu aerisire). Păstrarea temporară se face cu produsul ambalat. Un număr de încă 7 genuri cumulează însă în ultimii ani o producţie cu mult mai importantă. Fasonarea este completă.2. Se însilozează fără a se atinge exemplarele între ele. pe o durată de 3-4 săptămâni. Livrarea trebuie realizată cu mijloace frigorifice. A. 70-90mm. În acelaşi ambalaj nu se admit mai mult de 10% gulioare cu frunze vătămate sau ofilite. pentru a preveni extinderea eventualelor boli. Recoltarea este semimecanizată. Cele mai reprezentative sunt: . Guliile Guliile se recoltează în lunile octombrie-noiembrie.Auricularia sp P. prin dislocare şi adunare în grămezi. . sau cu uşoare defecte de formă şi culoare. 22. la 0 0C şi UR 90-95%.3. CAPITOLUL XXIIITEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A CIUPERCILOR COMESTIBILE CULTIVATE Producţia de ciuperci comestibile se identifica în deceniile trecute mai ales cu producţia speciei Agaricus bisporus (ciuperca de strat sau "champignon de couche"). Ambalarea se face în lădiţe M2 din material plastic sau lădiţe de export tip VIII sau IX de lemn. înlăturând frunzele.Pleurotus (bureţii sau păstrăvii). fără leziuni). Ambalarea se face fără a vătăma frunzele. înainte de venirea temperaturilor negative. Capacitatea unui ambalaj este de 30-50 bucăţi. ostreatus . Se pot face şi legături de minim 0. în 2-3 straturi. când au atins maturitatea de consum. în şanţuri (fără aerisire). care sporeşte într-un ritm dinamic. mai cunoscute P. (1994). Păstrarea se execută în funcţie de cantitatea disponibilă. fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă sunt foarte mult asemănătoare cu cele de la legumele rădăcinoase mai rezistente. C. După Iordăchescu. florida. 316 . calibrarea manuală se face pe următoarele categorii: 50-70mm. frigorific). cu crăpături cicatrizate (de maxim 1cm lungime şi 3mm adâncime). care în prezent deţine întâietatea ca avans tehnologic şi volum mondial.

pentru a nu desprinde odată cu ciupercile recoltate şi porţiuni cu primordii sau cu butoni de fructificare. Pregătirea recoltării impune întreruperea udării straturilor..0 3-5 ND necomes mg % % tibilă % 23. se răsucesc şi se apasă uşor în jos.1) este completată de importanţa economică (suprafeţe mici. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară a unor specii de ciuperci comestibile cultivate (Favier. Se pregătesc cutiile sau lăzile pentru cules.8-0.23.1-5 2. şi colab.5 ND Kcal/ kg 150/300 400 % Subst Partea 9-10 ND Vit C minerale g 1.. Agaricus bisporus (ciuperca de strat. pe măsură ce se maturează. Schimburile economice cu acest produs sunt foarte active. Tabelul 23. Când velumul se rupe şi se deschide pălăria.D 0.2 + % mg% mg% Celuloză g P Vit.5 ND 1-4.1. precum şi găleţi de colectare a cioatelor. pe calităţi. Ciupercile apărute în buchete se recoltează eşalonat. Ciupercile mici se pot aşeza în orice poziţie. postamentul 317 .Volvariella volvacea (ciuperca paielor de orez). cuţitaşe cu lamă inoxidabilă şi eventual cu mănuşi de cauciuc curate şi subţiri. 1995. champignon) Recoltarea începe din stadiul când apare membrana (velum) care uneşte marginile pălăriei cu piciorul. nealungit.8 + % % % Lipide Ca VitPP 0.24-0. curat.8 ND 0. E 0. J.1-0.1. 1980) Produsul Champignon Bureţi Champignon Bureţi Champignon Bureţi Glucide g K Vit. Importanţa alimentară a producţiei de ciuperci (tab. resturilor şi a eventualelor ciuperci bolnave. iar tăierea este facultativă.Cl. I şi colab.85 3.5-2. reutilizarea substratului). Se apucă uşor de pălărie. Baza piciorului. iar resturile (baza tăiată a piciorului. apoi ciupercile se aşază în lăzi cu pălăria în sus.9 ND 105-135 + % mg% mg% Fibre g% Fe mg 2.5-5 372-486 + 4.. Ciupercile de calitate se recoltează cu velumul în curs de apariţie.5 ND 3-9 ND 4-6.18 ND % mg% mg % Protide g Mg mg VitB mg 2. cu pălăria închisă şi cu piciorul de cel mult 1/2 din diametrul pălăriei.1-1. fapt inevitabil pentru un anumit procent. dezvoltarea sectorului de prelucrare) şi ecologică (bioconversia deşeurilor agricole. cu puţin miceliu şi pământ de acoperire se taie perpendicular. ciupercile se valorifică la preţuri mai mici cu 20-40%. După fiecare recoltare nu vor rămâne ciuperci mature nerecoltate. Se pot folosi şi suporturi pentru 2-3 lădiţe destinate separării calitative.7-4 11-14 ND 2.0 0. pentru detaşare de postamentul micelian. Burzo. cărnos şi întreg. Ciupercile se recoltează individual. locuri de muncă. Se formează echipe de 2-3 lucrători permanenţi care se echipează cu şorţuri.

iar calibrarea este obligatorie la această calitate. I. iar pentru cele netăiate. care creşte de circa 6 ori de la 00C la 150C şi de peste 9 ori la 200C. Ciupercile sunt produse deosebit de perisabile. Prin aspect uniform se înţelege o culoare unică (albă. în lăzi de plastic M 1 / M2. pe parcursul căreia îşi păstrează calitatea doar dacă sunt menţinute în anumite condiţii de temperatură şi umiditate relativă. 10% crăpate. Condiţionarea sumară se realizează pe loc. fără pete sau leziuni. neatinse de putregai sau alte alterări. Calibrarea este obligatorie pentru ciupercile tăiate de calitatea I. lovite. cu condiţia să nu permită formarea condensului. cu pete de la manipulare sau de la curenţii de aer). Ciupercile de dimensiuni 318 . Se admit uşoare exfolieri şi maxim 5% exemplare cu pete pe cuticulă. Calitatea I se caracterizează prin ciuperci cu pălăria pe jumătate deschisă. cel mult până la forma plană. proaspete. Ele au o durată de valorificare relativ redusă. Deschiderea velumului se produce de 3 ori mai frecvent la 40C. de preferinţă noi sau folosite numai în acest scop. Pe măsura creşterii temperaturii. pentru ciupercile deschise. iar lamelele din roz devin brun închis. cu aspect uniform şi practic fără defecte. fermitatea structo-texturală scade. Calibrarea se face după aceleaşi clase (pentru ciuperci cu pălăria deschisă). culoarea se închide. Ambalarea se face în lăzi de tip C. şi colab. la toate cele trei categorii (mici. Ambalarea se execută şi în cutii de carton sau polistiren. Clasele de calibrare au dimensiuni şi limite mai mari. nici prea strâns. medii şi mari) cu diametrul pălăriei şi lungimea piciorului diferită (STAS 7280/73). de regulă cu pălăriile în sus fără a depăşi capacitatea de umplere. doar dacă se preambalează la capacitatea de 1kg sau mai puţin. dar este obligatorie doar în cazul ciupercilor de calitatea a II-a preambalate la capacităţi de 1kg şi mai puţin. O condiţionare mai complexă poate cuprinde şi spălarea (urmată de zvântare). Valoarea alimentară se diminuează. medii şi mari). iar pierderile în greutate depăşesc 11-12% prin deshidratare chiar din primele zile. până la recurbată. prin separarea pe calităţi şi ambalare. evidenţiază dinamica accelerată a respiraţiei ciupercilor. În ambalaje. Calitatea extra cuprinde ciuperci cu pălăria închisă şi velumul întreg. ciupercile nu trebuie aşezate nici prea lejer. în comparaţie cu 00C. Presortarea executată în momentul recoltării urmăreşte alegerea unor ciuperci întregi. Pentru distribuire imediată se preambalează în pungi de plasă care se supraambalează în lăzi P. Calitatea a II-a admite ciuperci cu pălăria deschisă total. Burzo. Există şi 3 clase de calibrare (mici. cu unele defecte care însă nu le fac improprii consumului (max. sănătoase. (1980). crem sau brună) după varietate (tulpină). iar la 180C. bine formate. iar preambalarea în diferite tipuri de pelicule. care nu suportă manipulări repetate. apar mici pete brune. de 17 ori mai frecvent.micelian pe care s-au făcut buchetele sau ciupercile necorespunzătoare) trebuie colectate în găleţi. Caracterizarea ca produse horticole. de formă acceptabilă. calibrarea şi preambalarea.

N. şi colab. Ciupercile iradiate îşi menţin culoarea albă şi forma/aspectul neschimbate. bureţii care nu au pălăria răsfrântă în sus. creşterea diametrului pălăriei. şi Vas..mari îşi deschid mai uşor velumul. După 4 zile pierderile depăşesc 10%. tratarea mucegaiurilor etc). 1974. alungirea stipesului (piciorului). Beaulieu.. M. Atacul de Verticillium produce pătarea pălăriei. iar încărcătura bacteriană (Mycogone.buretele roşietic/crem. În primul val. Ph. J. Se recoltează la maturitatea comercială. I. M. (1992). (1982). 23. 1974. şi colab. E. Mateescu. nu recomandă o durată mai mare de 3 zile pentru păstrarea la pungi la temperatura de 60C. decât cele mici şi au pierderi în greutate mai importante. se fac 2-3 recoltări la interval de 3-5 zile (Zăgrean. Ionizarea (iradierea γ ) cu doze de 2 Kgrey permite păstrarea calităţii la 0 15/18 C timp de 7-11 zile (Kovacs. Păstrarea în stare preambalată (pungi de polietilenă) permite o acumulare a CO2 din respiraţie (până la 10-15% ) şi limitarea deshidratării.. după o prealabilă prerăcire (vacuum cooling) care opreşte sau întârzie deschiderea velumului şi brunificarea lamelelor. care produce 1/2 din producţie. N. şi Mateeascu.buretele brun-cenuşiu fructifică în valuri. mai ales în cazul 319 . în care sunt implicate polifenoloxidazele şi la care contribuie prezenţa unor bacterii ca Pseudomonas sp. Beaulieu.Fr. Perioada de recoltare depinde de cele 4 valuri distanţate între ele la 10-21 zile şi durează 7-8-10 săptămâni./hibrid. 1998... }esuturile acestora devin fibroase sau pieloase. evaluează la 40% nivelul pierderilor totale la ciuperci pe parcursul valorificării. Bureţii Pleurotus florida.2. Pseudomonas) a fost micşorată. menţionează 2-7 zile ca durată medie de menţinere a calităţii la 1/-10C şi 90 (95%) UR. 1992). Mateescu. (1984). menţinându-se scăzută până la finalul păstrării. şi de numai 2 zile la temperatura de 8 0C. menţionând deschiderea velumului. Marginile bureţilor îmbătrâniţi sunt recurbate în sus sau răsucite în formă de cornet. Pleurotus ostreatus. Salkova şi colab. 1982). Pierderea culorii albe este un proces enzimatic complex. Eşalonarea recoltării are scopul de a culege din timp carpoforii de Pleurotus şi de-a efectua lucrări de igienă culturală (îndepărtarea ciupercilor slab dezvoltate.1979) şi UR 80-85%. şi Chapon. Moras. Păstrarea de scurtă durată este recomandată pentru 1 zi la 180C şi 2-3 zile la 0/40C (Burzo. încetinind închiderea la culoare şi pierderea fermităţii. N. Folosirea peliculelor plastice şi o aerare moderată pot asigura limitarea pierderilor de umiditate chiar la 90% UR. Umiditatea relativă ridicată este singura în măsură să încetinească pierderile de greutate care se produce în condiţii normale (sub 85% UR). la fel ca Agaricus. scăderile în greutate şi schimbarea texturii. K. ci plată sau încă uşor bombată. V.. Ciupercile ambalate în lăzi de material plastic acoperite cu folie de polietilenă se pot păstra până la 6 zile la temperatura de 20C.buretele vânăt şi Pleurotus sp.

pentru a nu inhala sporii produşi. 1997) sau 7-8 zile sub formă preambalată în pungi de PE la ± 2° C în condiţii frigorifice (Mateescu. 320 . XXIV. în condiţii de recirculare a aerului (Zăgrean. UR 95 %.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII FLORILOR Floricultura este un sector important al horticulturii.. Muncitorii vor fi echipaţi suplimentar cu măşti de tifon speciale sau chiar măşti de cauciuc cu cartuş filtrant. CAP. V. . Păstrarea temporară este posibilă 4-7 zile la 1/2 %. 1982). caracterizat printr-un specific tehnologic aparte. iar spaţiul de cultură se pulverizează uşor cu apă cu acelaşi scop. datorită gradului de perisabilitate şi modului de utilizare specific al produselor sale. N. Buchetele se desprind cu atenţie. fără a smulge sau a deteriora bricheta. florile tăiate şi florile sau plantele decorative la ghivece.piciorului..

Turcia. gerbera. şi colab.. dar şi în materialul săditor specific (răsaduri. plante mamă). un produs de mare importanţă şi valoare (Echim Th. privite ca produse horticole destinate valorificării Produsele floricole (Miliţiu Amelia şi colab. Materialul floricol destinat înmulţirii (seminţele şi materialul săditor) se valorifică în mod distinct. 1997).. de asemenea. comparabile sau chiar mai mari decât cele provenite din culturile horticole destinate alimentaţiei. Ecuador. crizanteme STAS 11477/6-85. se numără printre ţările în curs de dezvoltare care se afirmă ca exportatoare de flori (trandafiri. Olanda constituie producătorul şi exportatorul cel mai important. Anthurium 11319/13-88. hortensia. tuberculi. Asparagus frunze tăiate Numele proprii de specii. Spathiphyllum 11319/14-88. plante tinere. tuberoze 11319/10-86. Maroc şi India. Ciclamen (ciclame) STAS 11477/5-83. minigaroafe 11319/4-82.1995) (Vidalie H. varietaţi. specii. Alstroemeria 11319/11-87. bulbi.. iar piaţa acestor produse se dezvoltă în ţările prospere şi constituie o atracţie pentru unele ţări mai sărace care au o climă favorabilă şi mână de lucru ieftină. florile begoniilor etc. plante decorative la ghivece). ornamental (flori tăiate.1. garoafe STAS 11319/3-85. 1990).. Teritoriile Palestiniene. Materialul floricol decorativ şi ornamental constituie obiectul unor reglementări şi standarde distincte pentru principalele direcţii de valorificare şi specii/soiuri utilizate: . 1990. Kenya. }epordei Rodica. ficus* STAS 11477/11-86. 1979) destinat valorificării. Israel. primula* STAS 11477/4-83. 1997). Acest sector aduce în unele ţări venituri importante. varietăţi de plante şi animale exprimate prin adjective. Saintpaulia STAS 11477/9-85. De exemplu: calitatea asparagusului. cele denumite după locul de origine sau după o persoana (Avram Mioara. ficus. Columbia. trandafiri STAS 11319/2-85. .).flori şi plante decorative la ghivece STAS 11477/1-81. soiuri sau rase de animale sau de plante se scriu cu iniţiala majusculă şi nu au forme flexionare. lalele 11319/9-85. begonia* STAS 11477/10-86. 24. Florile. Seminţele de flori constituie. Pe continentul european. constau în primul rând în materialul decorativ. garoafe etc). Se scriu cu iniţiala minusculă denumiri de rase. begonia. asparagus* STAS 11477/2-83. crizanteme 11319/682. frezia. gladiole 11319/5-82. hortensia* STAS 11477/3-83. 1967/1979) sau materialul floricol (Sonea V. flori la ghivece. iar Germania este importatorul cel mai însemnat.flori tăiate STAS 11319/1-79. gerbera*1 11319/7-83. rizomi. frezia 11319/8-83. 1* 321 . primula etc. Cineraria STAS 11477/8-85. dar şi exportatorul al doilea ca importanţă (1989 . gloxinia* STAS 11477/7-85. se constată o mobilitate în creştere şi un volum de asemenea ascendent al schimburilor.Din punct de vedere economic. În literatura tehnica de specialitate (şi inclusiv in standarde) s-a adoptat ca denumire comună care se flexioneaza denumirea ştiinţifică a unor specii care nu au denumire populară in limba română (asparagus.

se menţionează: a) specii anuale în număr de 4 – Antirrhinum majus (gura leului). Papaver sp.. Astilbe sp. Flori tăiate insuficient de răspândite sau de valorificate ca atare sunt: a) specii anuale în număr de 5 – Celosia argentea. Helianthus sp.. Muscari sp. Hibiscus STAS 11477/15-87. Heuchera x. Tagetes sp. După Amăriuţei Alexandra (1994).. Yucca sp.. Lilium candidum (crin alb). Physostegia virginiana. Hemerocalis sp. Arctotis grandis. Kniphofia sp. Chrysanthemum leucanthemum (margarete).. (officinalis) (bujorii). Cymbidium X. Gypsophyla paniculata (floarea miresei). Zinnia sp. Scindapsus STAS 11477/19-87.. Phlox sp. semperflorens (garoafa de vară Chabaud). Kalanchoe STAS 11477/22-88.. Dianthus caryophillus. Syringa vulgaris. Phyladelphus coronarius. Montbretia crocosmiflora. Ixia sp. Ranunculus asiaticus. Amarillis). se pot folosi ca flori tăiate şi florile de Cheiranthus cheiri. Digitalis purpurea. Trachelium sp. Amarillis STAS 11477/14-87. Dianthus plumarius.. Lisianthus sp.. Pelargonium STAS 11477/16-87. Narcissus incomparabilis (narcise). c) specii perene în număr de 24 – Anemone japonica. Centaurea macrocephala.. Mahonia aquifolium.STAS 1232-85.. Iris x hollandica (stânjenei cu bulbi). Helenium autumnale şi hibrizi. Gaillardia x. Hydrangea sp. Centaurea moschata. Paeonia sp. Calendula officinalis. Liatris spicata. Numărul speciilor floricole de la care se pot valorifica florile este mult mai mare. Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). Aster sp. Pentstemon barbatus şi Pentstemon hartwegii. (crin albastru). Deutzia x lemoinei... Azalee STAS 11477/12-86. etc. În afară de speciile menţionate. Dendrobium X. Paphiopedilum X. Iris germanica (stânjenei cu rizomi). Croton STAS 11477/20-87. Cyclamen persicum giganteum. Fritillaria sp. Bouvardia sp. var. Calceolaria STAS 11477/18-87. c) specii perene în număr de 19 – Viola odorata parmensis. Callistephus chinensis (ochiul boului). Hyacinthus orientalis (zambile).. Clivia x. orhidee (Cattleya X. Poinsettia STAS 11477/17-87. Gloriosa sp. Agapanthus sp.. 322 . există şi altele a căror importanţă este tot mai semnificativă în sortiment sau sunt în curs de reevaluare din acest punct de vedere. b) specii bianuale în număr de 4 – Campanula medium (clopoţei). Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă. Rudbeckia purpurea. Convallaria majalis (lăcrămioara). (Crin agăţător). Nerine sp. Spathiphillum STAS 11477/21-87. b) specii bianuale în număr de 2 – Mathiola incana. Lathyrus odoratus (mazărea parfumată). Diffenbachia STAS 11477/13-86. Lilium regale (crin regal). Delphinium x. Zantedeschia aethiopica (cala). Gypsophyla elegans. Aquilegia x. Printre florile tăiate încă nestandardizate. Ornithogalum X. d) arbuşti în număr de 7 – Forsythia suspensa.. Prunus triloba. Lupinus polyphillus şi hibrizii. Phalaenopsis X). Dahlia variabilis (dalii). Kerria japonica.

c) specii importante decorative prin frunze. Sansevieria sp. Nephrolepsis sp. Crossandra infundibuliformis.. în număr de 4: Aphelandra squarrosa.... Richardia sp. Thunbergia alata. Tillandsi lindeniana. i) plante suculente (xerofite) în număr de 17: Adenium obesum. Impatiens sp. Aeonium sp.. Mammillaria sp. e) Bromeliacee decorative prin frunze şi flori. în afara celor 21 de specii standardizate (14 decorative prin flori şi 7 decorative prin frunze) deja menţionate: a) specii importante decorative prin flori. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate Fluxul tehnologic general cuprinde: recoltarea. Pachystachis lutea.. în număr de 3: Ananas comosus. decorative prin frunze.. Gasteria sp. condiţionarea. g) ferigi. Calathea sp. Euphorbia sp... Euterpe edulis... H.. cuprinzând: sortarea.. în număr de 5: Adianthum cuneatum... Vriesea splendens. Echeveria sp. Vidalie (1990) menţionează următoarele care sunt produse. Cissus sp. (± ) transportul la punctul de condiţionare. Monstera sp. Hebe sp.. Howeia (Kentia) forsterana.2. h) Cactaceae în număr de 7 – Cereus sp. Sedum sp. în număr de 4: Aechmea sp. Solanum pseudocarpum. Yucca guatemalensis. Agave sp. Vinca rosea. Lithops sp. Chrisalidocarpus (Areca) lutescens. păstrarea în condiţiile menţinerii calităţii. Hedera sp. Nerium oleander. Portulacaria sp. Phoenix canariensis. (± ) tratarea specială.. j) palmieri ornamentali în număr de 6 – Chamaedorea elegans. Asplenium nidus. Aregelia sp. Cryptanthus sp... Staphanotis floribunda.. d) specii mai puţin importante.. Stapelia sp. Campanula isophylla. Streptocarpus x.. îngrijirile în spaţiile comerciale până în momentul vânzării.. ambalarea comercială. Rhipsalidopsis gaertneri. Crassula sp. Pteris sp.. Bryophyllum sp. Diplademia hibrida. (± ) prerăcirea. decorative prin flori (sau fructe).. Syngonium podophyllum. în număr de 8 – Erica sp.. livrarea. Kleinia articulata. Opuntia sp. calibrarea.. (± ) legarea în buchete. Aloe sp.. Gardenia jasminoides. Rosa x. transportul. Haworthia sp. Caladium x.Printre plantele la ghivece. Schefflera sp. 323 . Maranta leuconeura. Guzmania minor. Bougainvillea glabra. f) Bromeliacee decorative prin frunze. în număr de 16 – Allamanda cathartica. 24. Browalia speciosa. Dracaena sp. Fatsia japonica. b) specii mai puţin importante... Syagrus weddeliana. Beloperone guttata. Cordyline sp. Echinocactus sp. Sempervivum sp... manipularea.... Platycerium sp. Epiphyllum (Phylocactus) sp..... Schumbergera (Zygocactus) sp. Exacum affine. Anthurium sp. în număr de 3: Phylodendron sp. Capsicum anuum (ornamental).. Cotyledon sp.

Chabaud). polenizarea verticală.X 324 . lăsând pentru după amiază speciile cu frunze (trandafiri. Gerbera). transport în apă la 4 .). Sonea. tije de la baza inflorescenţei (V. pentru a avea posibilitatea să acumuleze substanţele de rezervă care prelungesc durata de menţinere a calităţii. Alexandra.D. 1995 .I.) inflorescenţe deschise complet. impregnarea bazei tijei cu soluţii conţinând AgNO3. semperflorens (garoafe de vară. la etilenă. În perioadele cu temperaturi mai scăzute şi lumină mai slabă. în zilele cu luminozitate scăzută. se ţin în poziţie soluţii nutritive). Vidalie H.I.. la tijele florale se desprind cât înflorire deplină. perioada de înflorire Antirrhinum majus (gura leului). la temperaturi trebuie evitată. şi colab. V.). şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. 1976. (Valorificare imediată-V.3 boboci coloraţi (V. Tabelul 24.12°C (V. 1979). foarte sensibilă prevenire a aplecării la Botrytis vârfului şi se folosesc soluţii conservante (V.1998) Specia. infloreşte VII-IX (4 luni după semănat) Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. pentru mai uşor.1998 . 1987 şi 1994. care este apreciat în funcţie de gradul de dezvoltare.) tăiere. precum şi de capacitatea materialului proaspăt cules de-a suporta fără consecinţe negative transportul (tab. Preda M. 1976. de la locul de inserţie. în timpul anotimpului călduros se recomandă recoltarea dimineaţa devreme.D.I şi 100 sau 2 .I) lungi (80 cm cal. Livia şi colab. cm extra). momentul optim şi modul de recoltare al principalelor specii floricole utilizate pentru valorificare ca flori tăiate (după {tefan. prin rupere sau prin valorificare imediată (V. acid citric şi zaharoză. tije lungi de aproape completă. au o durată de menţinere a calităţii cu 9% mai mare (Amăriuţei.1.2.5°C flori semideschise/deschidere prin rupere.. infloreşte VI-IX Dianthus cariophyllus. care provoacă o se practică tratamente de cădere a florilor.) valorificare 1/3-1/2 flori deschise (primele 5 tăiere de la bază. grupa. care pierd repede apa. Callistephus chinensis (ochiul boului).. Perioada de înflorire. 1994. 24. manipulare nu se deschidă la temperaturi sub 5°C. var. se recoltează dimineaţa doar speciile de flori fără frunze pe tijă (Anthurium.. foarte sensibilă moderate 10 . sortare şi recoltaţi prea timpuriu riscă să calibrare manuală. bobocii minimum 30 cm. Recoltarea inflorescenţelor. anuală. anuală. 1990.{elaru Elena. Pentru florile de seră. florilor sau bobocilor tăiaţi pentru buchete sau pentru decor trebuie efectuată la un anumit moment optim. crizanteme). anuală înfloreşte VI . Trandafirii de seră recoltaţi după amiaza.D.24. inclusiv pentru cele cu suprafaţă foliară mare.1.I.1. Amăriuţei Alexandrina.

foarte sensibilă la etilenă în prezenţa căreia cad petalele recoltare de dimineaţă sau chiar de noapte pentru a menţine turgescenţa florilor. tăierea tijelor de la inserţie. tijele subţiri cu 4-5 flori sunt calitatea I boboci semideschişi. Chrisanthemum leucanthemum flori complet deschise.D. tijele de 60 cm cu nu manifestă senisibilitate la minimum 5 flori sunt etilenă calitatea extra. se recomandă asigurarea umidităţii pe parcursul valorificării. sensibilă la Botrytis. perioada de înflorire Campanula sp. dacă se pun în apă. inflorescenţe complet deschise. păstrare umedă sau uscată în ambalaje care menţin umiditatea la 4° C 20-25 % din flori deschise pe tije. înfloreşte V-VI-VIII Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). VIII. recoltarea zilnică. în spaţii bine aerisite 2-3 boboci coloraţi.) valorificare primele flori complet deschise tijele florale se desprind uşor /înflorire deplină prin rupere C. conservant.20 fire. lunile IX-XI constituie perioada calităţii optime. se elimină frunzele de la bază. pyramidalis şi C. la 6 . până la 2 flori tăiere deasupra a 2 perechi deschise. lungimea tijelor 60cm extra (IX-XI) sau 50cm în restul anului. soiurile cu flori buchet se leagă min. de frunze. (Valorificare imediată-V. nu suportă păstrarea uscată. în solar V-VII. când tija florilor trebuie să fie cu 10 cm mai lungă (STAS) recoltare prin rupere. soiurile tip Margaret. de culoare caracteristică soiului. înfloreşte VIII-XI. bianuală. timp de 2 săpt. înfloreşte V-VI-VIII Chrysanthemum indicum (hortorum)(crizanteme). I 50 (40). pierd parfumul dacă sunt păstrate mult Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. cal. sortare pe culori în buchete de 10 . înfloreşte VI-VII Lisianthus sp. şi Spider. grupa. bianuală. stocare 1-3 săpt. iar 2 boboci pot fi deschişi în întregime.IX şi X. până la 50 % din flori încep să se deschidă.I. în ambalaje care menţin umiditatea sau în apă la 4°C (3-4 zile). păstrare fără apă la 0°C. şi în câmp VII-VIII Specia. în sol. soiurile cu flori mari vor avea ligulele exterioare complet alungite. şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V.8 luni după semănat 325 . se recoltează înainte de apariţia polenului.. iar soiurile tip Pompon. (medium) (clopoţei). (margareta). persicifolia au tijele lungi deschiderea aproape completă a rupere sau tăiere inflorescenţei tijele florale se taie la 10cm deasupra liniei solului şi se scurtează ulterior după necesităţi. 5 (4-3) flori şi se introduc în pungi speciale PE. bianuală. bianuală. se pun imediat în apă sau soluţie conservantă. se recoltează când inflorescenţele cele mai bătrâne sunt complet deschise.Lathyrus odoratus (mazăre parfumată). dimineaţa. înfloreşte în 3 etape: V-VI. înfloreşte VI-VII Gypsophyla paniculata (floarea miresii). înfloreşte în seră în IV-V. etilena provoacă ofilirea florilor. bianuală. soiurile tip Anemone înainte de alungirea ligulelor din centru. indiferent de modul de păstrare tăierea sau ruperea tijelor de la un nod sau de la locul de inserţie. bianuală seră. anuală.

tăiere deasupra lăstarilor din înfloreşte VI-VII-X deschise complet. fără vătămări. cât foliară mare. în spaţii aerisite. înfloreşte VI-VIII momentul deschiderii a 70-80 % tăiere şi manipulare cu din florile din inflorescenţă. când 1/2 rupere şi condiţionare în (lăcrămioara). perenă. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. dar cu higroscopicitate ridicată şi aerisire. din florile de la bază sunt buchete. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. dar se pot folosi soluţii conservante (zaharoză. manipulare la temperaturi moderate. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice.Trachelium sp. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. valorificare în perenă. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. valorificarea (anemone). tratament suc care coagulează şi poate bloca de lichefiere a latexului. perenă. deschise. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. Convallaria majalis boboci bine dezvoltaţi. pierde uşor apă după mai uniforme. acid citric. în apă la 3/4°C se conservă 4-5 zile. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. frunzele de la recoltare.. buchetele se livrează în fragilă ambalaje care menţin umiditatea aerului Anemone sp. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. multă grijă. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. valorificarea (anemone). dimineaţa sau care se vor obţine florile seara pe răcoare. tijele se ţin în apă. perenă. Anemone sp. bienală seră. iar bobocul din vârf nu condiţii de temperatură înfloreşte în luna V mai este verde scăzută (0°C) fără apă. circulaţia apei prerăcire. stocare la rece în sensibilă la deshidratare şi apă. inflorescenţe în primă înflorire. lipsa luminii poate provoca îngălbenirea frunzelor 326 . acid boric) Dahlia variabilis (dalii). tijele tăiate secretă un bază se înlătură. având suprafaţa următoare.

X-I .germanica.) a asigura dezvoltarea ulterioară a bulbului Iris germanica bobocii de la baza inflorescenţei. cu boboc. condiţionare bobocii şi provoacă pierderea cu sau fără apă. de la bază deschis. necolorat. extra 60cm. recomandă udarea cu o zi înainte. în rouă. înfloreşte VI-VII -până toamna. (narcise). culturile de sau uscată. Narcissus incomparabilis faza de boboc închis. suportă 0/1°C câmp se recoltează dimineaţa pe foarte sensibile la etilenă. secretă un suc cu proprietăţi prezenţa căreia florile rămân alelopatice care micşorează durata mici şi îmbătrânesc. se verticală. pentru a frunze care rămân pe plantă. deschidă sau la deschiderea lăsând intacte frunzele pentru înfloreşte în lunile IV. cu un cuţit până la 1-2 boboci semideschişi la ascuţit. ambalare în pe timp ploios nu se recomandă hârtie cerată şi saci PE. colorat la baza inflorescenţei. se recomandă dimineaţa.5° C). în mai lungi. deasupra a 2.4 perioadele secetoase. dacă nu se ţine în dimineaţa sau seara apă Iris hollandica la fel ca: I.Gladiolus hybridus (gladiole). se recoltează (-0. V primei flori din infloresenţă (V. cal. iar în seră .20 cm perene. petalele alungite. de seră. tăietură netedă. suficient de dezvoltaţi. bine coloraţi. până la 1-2 flori deschise la baza lăsând 2-3 frunze de la bază. deasupra bulbului prin tăiere. bobocii vor fi joasă (2°C). gata să se se taie florile de la bază. manipulare numai în faza de (stânjenel cu rizomi). ambalare diferenţiată. florile sunt foarte se pot îndepărta anterele la sensibile la etilenă. perenă. şi hibrizi (crini). flori 0/+1°C sau chiar mai scăzute înfloreşte în lunile V-VI foarte perisabile. în cultură valorificare la temperatură (stânjenel cu bulbi). iar primul etilenei bobocii sunt înfloreşte IV-V câmp.I. în prezenţa perenă. prerăcire şi petalelor. sensibile la Botrytis pe manipulare în poziţie parcursul valorificării.25 mg/l) Hyacinthus orientalis (zambilă). deschise sau cutii de carton înfloreşte III-IV se recoltează în momentul necăptuşite. tije cât bază. asigura turgescenţa florilor. în faza de cel puţin un boboc se recoltează cu 10 . ambalare în folie PE în lăzi perenă. boboci coloraţi. inflorescenţei. se cal. care vatămă florile deschise. soiurile involte cu mai multe flori. perenă înfloreşte VI-X (la 80 . de păstrare a altor specii 327 . apa din vase fără fluoruri (<0. flori foarte malformaţi. păstrare umedă deschiderii florilor. 3-5 cm deasupra sepalelor. apar vătămări şi forţare toamna/iarna sensibile la etilenă se grăbeşte îmbătrânirea.I 50cm. aplecat (gât de gâscă). iarna. recoltarea. se evită excesul de recomandă tratamente preventive. suportă temperaturi perenă. umiditate pe frunze. prerăcire la 4° C.120 zile după plantare) 2-4 boboci coloraţi la baza tijei şi tăierea oblică. suportă greu păstrarea uscată Lilium sp. fără lumină. aproape recoltare prin rupere.

(officinalis) (bujor). ambalare şi manipulare uscată la temperaturi scăzute 0/+1°C. restul culturilor la ore de dimineaţă şi/sau seara. când primele 2-4 flori de la bază perenă. după forţare valorificare în termen de maxim 3-4 zile în apă la 5°C 328 . cu tije cât mai lungi. martie 1 săptămână) Prunus triloba (prunul japonez). boboc colorat închis sau în curs perenă. suportă temperaturi 0/+1°C dar se recomandă 4-5°C şi păstrare temporară în bacuri cu apă. florile trebuie valorificate în termen de maximum 3-4 zile. la umiditate relativă corespunzătoare. contactul prelungit cu apa nu este recomandat.. sensibilitate la etilenă şi la Botrytis. pentru a-şi păstra parfumul. de desfacere. în funcţie de soi.Paeonia sp. forţare (ianuarie 3-4 săptămâni. coloraţi. dimineaţa pe rouă. pentru păstrare uscată se recoltează cu boboc închis. perenă. exemplare turgescente şi uniforme. seră/câmp 25 cm). se înfloreşte (IV)-V-VI recoltează zilnic. manipulare şi valorificare în poziţie verticală. încep să se deschidă şi majoritatea înfloreşte VII-X bobocilor încep să-şi evidenţieze culoarea Tulipa gesneriana (lalele). etilena opreşte deschiderea (provoacă îmbătrânirea) Forsythia suspensa (forziţia). de la bază sau deasupra frunzei a 2-a. în vederea forţării înfloreşte III-IV (ianuarie 2 săptămâni. recoltare prin rupere cu tija cât mai lungă (extra 30 cm. tratament pentru evitarea alungirii şi aplecării. păstrare uscată până la 4-6 săptămâni la 0/1°C în ambalaje speciale. puţin arbust. culturile de câmp se recoltează dimineaţa pe rouă. când 1/2 din boboc este colorat. martie 1-2 săptămâni. nu suportă temperaturi mai scăzute de 8-15°C. se taie şi se valorifică în termen de 3-4 zile în apă la 5°C. arbust. boboci foarte închişi. când bobocul s-a colorat în întregime. ultimele flori nu se recoltează. ramuri de 2 ani. la celelalte grupe. se recoltează cu frunze cât mai multe. în termen de 3-6 zile. înfloreşte III-V sau în funcţie de perioada de forţare la hibrizii Darwin. sensibiliînfloreşte IV-V tate la etilenă sensibilitate ridicată la Botrytis. Polianthes tuberosa (tuberoze).

ambalare în pachete de 25 fire sau coşuri speciale (1.Rosa X (trandafiri). calde şi cu lumină. spadixului începe să se umfle. pentru durate mai lungi se recomandă 1°C. după grupa de soiuri. Cultura în seră poate fi cu: a)repaus vegetativ I şi recoltare II. se ţin în bazine cu apă (nivel 50 cm) sau răsfiraţi pe rafturile camerei frigorifice. boboc închis cu sepale răsfrânte. dimineaţa sau până la prânz în zile acoperite. albăstrirea şi/sau căderea petalelor. se după plantare ramuri bine dezvoltate. sub 2-4 frunze bine dezvoltate.I 20-40 cm). se leagă fructe. iar în minimum 30 cm (cal. c)cultură continuă.2 m cu găuri pentru aerisire Syringa vulgaris (liliac).4x0. d)cultură programată. în seră se ţine seama de vigoarea tufei şi de perioadă. se condiţionează cu soluţii de impregnare şi se stochează în apă.4 m / 0. în prezenţa etilenei bobocii frigorifice 1-5°C în vase cu înflorire IV-V. care provoacă nedeschiderea bobocilor.0x0. micşorând perioada de menţinere a calităţii 329 . floare deschisă. cal. transport în bazine metalice (4 coşuri/bazin). sprengeri). în poziţie verticală. se folosesc şi cutii de 1. ambalarea în hârtie cerată sau în pungi de pergament. înfloreşte V-VIII. nu suportă păstrare uscată. sensibilitate la etilenă exogenă. arbust. peste 40 cm (cal. hibrizi thea. soiurile galbene. Asparagus sp. primele 2 petale uşor desprinse la vârf. apă cultură forţată XII-II (III) iar o parte rămân la culoarea verde Anthurium andreanum spata aproape întinsă. iar o recoltare târzie. florile destinate păstrării sau vara.I). vătămările care conduc la înflorire II-VI locul de prindere a spatei trebuie brunificarea spatei. rigid.valorificare la temperaturi arbust. flori în curs de deschidere (50. II) sau frunze tăiate la minimum 2 luni perioadele reci la 6 săptămâni. apar vătămări. recoltarea prea timpurie şi deshidratarea favorizează îndoirea bobocului. se transportă în folie pentru a evita ofilirea şi se stochează în poziţie verticală la rece (2-6°C) pe durata condiţionării. se ambalează fix în cutii de carton. ramuri de perenă seră. precum să fie tare şi temperaturile mai mici de 13°C. nu se mai deschid. peduncul tija florală se detaşează de la (flamingo). baza teaca frunzei. b)repaus vegetativ VII/VIII şi recoltare IX. se leagă în pachete de 10 la care se adaugă şi 3-4 frunze pentru decor. 75%). scurtează viaţa florii. se evită perenă seră.5x0. (asparagus).7 înălţime). lungimea tijei este criteriu al calităţii (extra 30-50 cm. se recoltează zilnic. de 2 ori pe lună în perioadele tăiere de la bază. tăiere cu cuţit special. în buchete de 10 fire sau multiplu de 10 (A. se pot recolta în stadii mai incipiente. soiurile roşii/roze/albe se pot recolta şi în stadii mai avansate. plumosus) şi 100-250 g sau multiplu de 250 g (A. dar fără recoltează pe specii.0x0.

grupele SIM şi EMBER (garoafa standard. când sunt turgescente. se aplică o tehnologie diferenţiată de tratare. prin tăiere la circa 30 . etilena provoa că adormirea (nedeschiderea) bobocului şi ofilirea florilor zilnic sau la două zile. frunze fragile care se îngălbenesc uşor. Dianthus caryophyllus.nare. etilena produce malformaţii ale bobocilor. perenă seră. condiţii de mediu şi îngrijiri la livrare.120 zile de la plantare flori foarte fragile şi sensibile la deshidratare pentru valorificare imediată (V. se taie cu foarfeca întâi tija florală centrală şi apoi cele laterale. lăsând la baza tijei 3-4 perechi de frunze (50 cm extra.) la un grad de deschidere de 70 80 %. tija se trage în jos pentru a nu deteriora ramificaţiile în grilajul reţelei de susţinere. tijele extra au 30 cm (flori simple) sau 25 cm (flori involte) şi trebuie să fie drepte. deschidă.Alstroemeria sp. se stochează în buchete de 10 fire la temperatura de 8/10°C zilnic. Botrytis şi aplecarea vârfului. perenă seră. înfloreşte XI-V sau la 105 . facultativ stocare. după condiţio. stocarea îndelungată duce la pierderea parfumului. se leagă în pachete (20-25 fire) cu 2 legături. sortare şi stocare în apă la 1-4°C în funcţie de durata necesară. iar celelalte îşi arată grupa Elegans) culoarea. înfloreşteV-IX. căderea florilor şi reduce sensibilitatea la etilenă ruperea tijelor cât mai de la bază. 40 cm cal. petalele desprinse de vârful bobocului şi alungite. se face dimineaţa. înfloreşte în 3 valuri IV-VI VII-IX XII-I Dianthus caryophyllus. ambalare. dar se poate programa IV-VI şi X-XII 4-5 flori deschise. pentru păstrare (V.I). Freesia hybrida (frezie). stocare la 45°C cu baza în apă. tratamente de impregnare 330 . depăşind cu 18-20 mm nivelul sepalelor.) boboci fermi cu diametrul de 20 mm. (crin peruvian) perenă seră .D. flori foarte sensibile la etilenă. când 3 flori terminale încep să se grupa multiflore (mini-garoafe. americană). în prezenţa căreia apar malformaţii. perenă seră. se calibrează şi se buchetează la 20 fire. la 1 cm deasupra unui nod. în funcţie de perioada de păstrare. florile stocate au o durată de viaţă înjumătăţită. iar prea târzie micşorează durata înfloririi. prin punere imediată în soluţii conservante. prerăcire 2-3 ore la 2°C. se sortează. suportă mai greu păstrarea fără apă. în maximum 30 minute se transportă la 10-12°C şi 75% UR în buchete de 50 fire legate la bază şi la 15 cm sub corolă. sensibilitate la etilenă. (buvardia). la lungimea de 50-80 cm şi evitarea ofilirii. înfloreşte XII-IV primul boboc de la bază bine colorat începe să se deschidă şi alţi doi boboci îşi arată culoarea specifică. hidratate.I.40 cm de la sol. vătămarea florilor şi favorizează îmbătrânirea (scurtează viaţa) tăiere la plantele tinere (4060 cm) şi înlăturarea resturilor de tije mai târziu prin smulgere. înnegrirea şi căderea petalelor Bouvardia sp. recoltarea în avans periclitează deschiderea normală a florilor. tratarea prealabilă cu soluţii de impregnare previne îngălbenirea frunzelor.

manipulare cu foarte multă grijă. manifestă o bună rezistenţă în apă şi pe plantă.. Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă. inflorescenţe înflorite.. recomandări de atmosferă modificată cu 5 % CO2... iar perenă seră. în condiţii de umiditate relativă corespunzătoare... Paphiopedilum sp...........Gerbera jamesonii (gerbera). XI-III).. Phalaenopsis X.. sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere. Cymbidium 2± 2°C..I... condiţionare şi ambalare specifice (STAS). amarilis)..... perenă seră. sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere cu toate florile deschise.... mai devreme se ofilesc repede.... foarte sensibile la etilenă şi foarte fragile 331 . lungimea tijei 40 cm şi diametrul inflorescenţei 6 cm pentru cal. -3-4 zile după deschidere.. suportă mai greu păstrarea uscată. înfloreşte II-VI Orchidaceae (orhidee).... pe lumină........ sensibilitate la Botrytis şi la aplecarea tijelor... în cutii de carton. ambalare în buchete de 5 bucăţi....). se feresc de curenţi de aer.......... Phalaenopsis 8/10°C). Ornithogalum sp... soluţii conservante...I)... suportă temperaturi joase -30 .. scurtează viaţa florilor. în ambalaje care conservă higroscopicitatea la 2°C.. înfloreşte tot anul. tăiere de la bază.. pauză VI/VII apariţia polenului la florile din centru. Cymbidium X (infl.. perene seră........ extreme termice. extra (30/7 cm pentru cal.. perenă seră... surse de etilenă. (rotschildiana) (crin agăţător).. deasupra frunzelor care rămân pe plantă florile se feresc de polenizare.. prezenţa etilenei scurtează perioada de menţinere a calităţii. pentru valorificare imediată (V. sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere. majoritatea florilor deschise.. recoltare de dimineaţă... XI-V)....... etilena provoacă înroşirea şi căderea petalelor.40 % din boboci coloraţi -deschiderea tuturor florilor din inflorescenţă. florile recoltate prea devreme nu se mai deschid şi se ofilesc rapid..... cu minimum 7-8 flori.... sensibile la manipulare.. imediat după recoltare se ambalează în cutii de carton cu vată sau se condiţionează în cutii transparente cu pedunculul introdus într-o eprubetă de sticlă cu capac de cauciuc sau material plastic.. Gloriosa sp... preferă poziţia verticală se recoltează tulpini cât mai lungi.. cu baza închisă în pungi de plastic... la soiuri cu inflorescenţe simple... în stadiul de boboci coloraţi apăsarea capătului pedunculului în jos şi rupere prin învârtire uşoară. ligulele exterioare bine întinse.. înfloreşte vara (VI-VIII) sau 8-10 săptămâni după plantare flori ± complet deschise.... stocare la temperaturi specifice în funcţie de specie (Cattleya 8/10°C.. manipulare şi stocare cu menţinerea umidităţii atmosferice.... Dendrobium sp.. în vase cu apă la 3-4°C.. stocare cu apă sau soluţii conservante la 4°C.. Cattleya X (înfl.. prezenţa etilenei favorizează îmbătrânirea.

(spatifilum). boboc colorat. recoltare cu 4-5 zile hârtie cerată. deschiderea primei flori din tăiere de la teaca frunzei. fazele specifice de recoltare ale florilor tăiate sunt în număr de 4 (boboc închis. înfloreşte VI-VIII sensibilă la deshidratare şi fragilă buchetele se livrează în ambalaje care menţin umiditatea aerului După {elaru. 332 . stocare la rece în apă. a unui material cu grad de perisabilitate mai redus. inclusiv legare în pachete de 20 cu 23 legături. pe suporţi de polistiren. specific. floare deschisă). Recoltarea prematură a florilor de gerbera şi trandafiri predispune la aplecarea bobocului. streliţia). recoltarea tardivă tratare cu soluţii pentru favorizează deprecierea la prevenirea crăpării bazei tijei valorificare în apă. flori complet deschise. completând nivelul acesteia. posibilitatea unei recolte suplimentare (garoafe). Zantedeschia aethiopica (cala). Elena (1998). florile şi prin smulgere la înfloreşte X-V (I-III) recoltate prematur nu se mai exemplarele consolidate. Trachelium sp. Alexandra (1994) arată că recoltarea în stadiu mai incipient este recomandată în vederea transportului pe distanţe mai mari sau în scopul păstrării pentru reglarea echilibrului între cerere şi ofertă. Amăriuţei. Recoltarea în faza de boboc nu urmăreşte o valorificare imediată. crini). pentru vante. boboc semideschis. după tratamente şi prerăcire. inflorescenţă (o floare ieşită din condiţionare şi tratare cu perenă seră.Spathiphyllum sp. înfloreşte V-VIII staminele (proeminenţe) transport fără apă la 4°C în ambalaje care menţin umiditatea Strelitzia sp. deschisă şi colorată tăiere de la baza frunzei. (pasărea paradisului. spata să se răsfrângă. grijă. păstrare uscată la 7-8°C timp de o lună. stocare în apă 46°C. defect al calităţii adesea ireversibil. condiţionare. transport mai eficient cu boboci care ocupă spaţiu mai puţin şi se manipulează cu mai puţine riscuri (Iris. devansarea datei de înfiinţare a unui nou ciclu în seră. înainte ca prin tăiere la plantele tinere perenă seră. sensibilă la Botrytis şi la antibiotice şi soluţii conserînfloreşte (VIII)-IX-V temperaturi scăzute. deoarece consumă multă apă. prerăcire. deschid. fără a fi afectată calitatea. Se practică în timpul verii la numeroase specii care îşi continuă evoluţia după recoltare. spată). în cutii înainte de colorarea bobocilor căptuşite cu folie polietilenă (unghiul floare/tijă 50-60°) sau 3 inflorescenţe în fiecare cutie. păstrare mai uşoară şi pe o durată mai mare. Printre avantajele unei recoltări timpurii enumerăm: recoltarea într-o singură etapă (crizanteme). momentul deschiderii a 70-80% tăiere şi manipulare cu multă bienală seră din florile din inflorescenţă. perenă seră. iar la fiecare fază se adaugă aspecte particulare. spadix pe care au apărut stocare în apă la 4°C. la bază cu pungi de polietilenă. ambalare în (plantare V-VI) păstrare. spata întinsă.

Ruperea se face la speciile mai uşor de detaşat. Recoltarea într-un stadiu mai avansat se recomandă în vederea unei valorificări imediate sigure şi se practică mai ales iarna. Tijele ierboase pot absorbi apa şi prin ţesuturile externe. Ea este posibilă şi la Chrisanthemum. plantele sunt turgescente şi fragile. Narcissus sau Tulipa. suprafaţa de absorbţie este astfel mărită.1. unele Orchidaceae şi Zantedeschia. 1998). Antirrhinum.24. tratamente. dintr-o singură mişcare. răsucire şi smulgere. Tijele prea lemnificate la bază vor fi tăiate puţin mai sus. depreciere sau încingere. Dianthus.Recoltarea prea timpurie este riscantă la Anthurium. Calendula. dacă se tratează ulterior cu soluţii speciale care asigură o deschidere perfectă a florilor. Callistephus. Polianthes şi Tulipa. dar după ce s-a ridicat roua ({elaru. Momentul 0 corespunde momentului de dezvoltare la care soiul trebuie comercializat Dimineaţa. iar la unele specii precum Gerbera. Iris. respectiv stropiri abundente. Se recomandă tăierea oblică. cu viaţă scurtă. care furnizează flori instabile calitativ. Nu se recomandă nici recoltarea pe ploaie sau imediat după ploaie. Gerbera. Freesia. care se deschid prea tare pe lumină (Narcissus. Mai ales în cazul tijelor lemnoase. Este contraindicată recoltarea la temperatură ridicată şi lumină în exces (durată/intensitate). se recoltează tot dimineaţa. 333 . mai ales în condiţii de manipulare ulterioară mai puţin corespunzătoare. Narcissus. Recoltarea timpurie este practicată la Anemome. care reprezintă majoritatea. prin apăsare în jos. se rup uşor şi se ofilesc mai greu. Lilium. Materialul care se obţine este predispus la atacul de Botrytis. Fig. Florile cu turgescenţă normală din culturi de grădină. cum ar fi Callistephus. Elena. Efectul momentului de recoltare aupra procesului respirator la trandafirii din soiul "Velvet Times" ţinuţi la 210C (după Coort S. Tulipa). Momentul din zi pentru recoltare este dimineaţa pe rouă pentru florile de grădină cu puţină umiditate. Tăierea se practică utilizând un cuţit ascuţit bine sau un foarfece special. Paeonia şi Strelitzia. şi alţii). fără a lăsa resturi de ţesuturi pe secţiunea realizată. deoarece absorbţia apei este mai dificilă în astfel de cazuri (crizanteme). umezeală sau condens. Modul de recoltare folosit este prin tăiere sau prin rupere. Gladiolus. Paeonia. Dahlia. când florile dispun de rezerve energetice mai reduse în vederea deschiderii.

dar floarea va fi bine centrată în raport cu tija. M. hibridului) sub denumirea cărora sunt destinate valorificării. Livia şi colab. M. Exemplarele vor fi întregi. 1976). 1976). La unele sere mai mici. se recoltează şi se condiţionează în aceeaşi zi. lăstari (Dahlia) sau muguri pentru a produce alte flori. trebuie să posede rezistenţă la o condiţionare şi un transport în condiţii normale din punct de vedere tehnologic. Manipularea Manipularea în spaţiile specifice. 2-3 perechi la soiuri de trandafiri cu creştere slabă. cu ajutorul unor cărucioare de pânză ({tefan. trebuie să îndeplinească anumite condiţii generale de calitate.3. precum tratamentele pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii. în număr maxim de 30 în fiecare ladă. sănătoase. 24. Încă din momentul recoltării. Orchidaceae. calibrare.. În mod facultativ se efectuează şi alte operaţii. la adăpost de arşiţă. Florile sensibile de Anthurium. nedeformate. 1500 garoafe boboci. În complexele moderne de sere. va fi cât se poate de operativă. pe măsura recoltării. 3-4 perechi la cele cu creştere puternică). Condiţionarea florilor tăiate Condiţionarea florilor tăiate constă în sortare.1500 bucăţi. 24. Celelalte specii pot fi recoltate şi apoi ţinute în vase sau bazine cu apă. florile de Gerbera sau de trandafiri erau duse imediat la condiţionare.. inflorescenţele. 3-4 perechi la garoafe. Pe parcursul condiţionării şi până la livrare se urmăreşte verificarea şi promovarea prin sortare a acestor însuşiri. Întreaga floare va fi lipsită de urme de pământ. prezentând caracterele tipice ale speciei şi cultivarului (soiului. Polianthes etc). Gloriosa. legarea în buchete şi ambalare. sănătoase şi fără paraziţi. precum şi eliminarea sau folosirea potrivit altor scopuri a exemplarelor care nu se încadrează. proaspete.. Lilium. Strelitzia etc.2. Garoafele se manipulează în lădiţe de carton sau material plastic cu capacitate de 500 . Capacitatea acestora este de 800 fire garoafe cu flori deschise. se folosesc pentru manipularea florilor lăzi de aluminiu sau de material plastic. Freesia. florile sau bobocii pentru buchete sau pentru decor. Gerbera. Frunzele vor fi verzi. La crizanteme se admite o uşoară malformaţie. Tijele florilor vor fi întregi. 400 fire trandafiri (Baccara) sau 500 . 1967) sau învelite în folie pentru a evita ofilirea (Preda. legate strâns la bază şi lejer la 15 cm sub corolă. 334 . se pun în poziţie uşor înclinată. la gradul de dezvoltare corespunzător sau în fază de boboc (Gladiolus. de orice substanţe sau alte materii străine vizibile.Pe plantele rămase la sol se lasă suficiente frunze (2-3 la gladiole.2. Pentru trandafiri se pot folosi lăzi cu dimensiunile 1000 x 500 x 400 mm (Preda. la temperaturi ceva mai coborâte. care se pot suprapune şi stivui. lalele sau crini. Florile culese cu grijă.600 trandafiri miniatur. până în dimineaţa următoare.2. Pachetele de 50 fire.

În practică se aplică şi compensări. vătămările şi defectele constatate. Înlăturarea frunzelor sau stipelelor pe o porţiune de 10 cm de la baza tijei. Se elimină anterele la unele Liliaceae sau Iridaceae.5 şi 10 % în funcţie de clasă. diametrul florii sau inflorescenţei (crizanteme. din 10 în 10 cm. La trandafiri se îndepărtează spinii (ghimpii) bazali. liniaritatea şi rezistenţa tijelor. bine formate. Crizantemele cu mai multe flori se diferenţiază după numărul acestora (5-4-3) şi distribuirea cât mai armonioasă a ramificaţiilor în jurul axei centrale. Concomitent cu sortarea. iar următoarele 8. Primele 4 se succed din 5 în 5 cm. precum şi calitatea tijelor (formă. 24. precum şi o serie de aspecte specifice. Toleranţele de calitate admise de standarde sunt între 3. Fiecare specie posedă şi criterii specifice de grupare pe calităţi. prezenţa defectelor. precum şi pregătirea tijelor lemnoase în vederea păstrării în apă. care pot lipsi de pe treimea inferioară. după lungime (cm). {elaru Elena (1998) mai menţionează între aceste lucrări şi ceruirea tăieturilor la liliac / trandafiri. Trandafirii sunt sortaţi după gradul de uniformitate şi integritate. prezenţa vătămărilor şi defectelor de creştere. La garoafe se execută o operaţie similară doar în cazul în care intenţionăm să le păstrăm un interval mai îndelungat în apă. la crizanteme se înlătură în zona bazală 1-2 până la 1/3 din numărul de frunze. Lalelele se separă pe clase de calitate în raport cu dezvoltarea cupelor. dezvoltarea şi forma frunzelor. la mese de sortare. rigiditatea. pentru a nu sfâşia frunzele la celelalte fire în momentul manipulării individuale. se practică la toate speciile la care este necesară.3. Calibrarea se realizează pe 12 coduri de lungime. prezenţa lăstarilor laterali. Minigaroafele se apreciază după forma şi modul de distribuire al ramificaţiilor laterale.Sortarea se face de regulă manual. viguroasă) şi sănătatea frunzelor. rezistenţa şi liniaritatea tijelor. acceptându-se o floare frumoasă într-o categorie superioară. liniaritatea şi gradul de garnisire al tijei cu frunze sănătoase. Crizantemele cu o floare. integritatea frunzelor. în funcţie de integritatea şi lipsa de defecte a florilor. rezistenţă). pentru a preveni polenizarea. care aprovizionează sau care duc mai departe materialul sortat. gerbera) sau numărul florilor şi bobocilor (Freesia) (tab. chiar dacă are tija mai scurtă. calitatea tijei (dreaptă. Legarea în buchete este o operaţie complexă. precum şi după numărul florilor sau bobocilor la care se vede culoarea (3-4-5). în conformitate cu standardele de calitate existente în vigoare 335 . fenomen nedorit care micşorează durata menţinerii calităţii. prin despicare sau strivire la bază pe o porţiune redusă. considerând şi floarea la măsurare.2. după vigoarea. Gerbera şi Freesia. Tabelul 24. care include şi diverse alte lucrări specifice fiecărei flori.). pentru a le putea lega mai uşor. Criterii de calibrare pe calităţi ale unor specii de flori tăiate. rigiditatea. Deservirea se execută de către alţi muncitori. Criteriile de calitate au în vedere existenţa deprecierilor şi procentul acestora. Garoafele standard SIM se mai diferenţiază prin existenţa crăpării caliciului şi remedierea acestuia. verzi (care pot lipsi de pe treimea inferioară). Gladiolele sunt apreciate după numărul de flori/boboci (9-7-5) şi calitatea tijelor.

cm buc. cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm buc. iar transportul şi păstrarea (când se face) pot periclita uneori marfa din acest punct de vedere. Speciile cu tulpini mai scurte. iar baza buchetelor se uniformizează prin tăiere cu foarfeca. păstrare necorespunzătoare sau transport incorect efectuat). lejer în treimea superioară pentru susţinerea tijelor şi cu benzi de plastic strâns la bază. cm cm cal. Calitatea florilor trebuie menţinută pe parcursul valorificării. Există două etape preliminare de tratament care pot preveni această evoluţie (Amăriuţei Alexandra. Garoafele se leagă cu inele de cauciuc. fără a provoca răni. la garoafe. La garoafe şi trandafiri buchetele (pachetele) conţin în mod frecvent 20 de flori. Florile din culturi de câmp care se recoltează vara şi florile de seră care dau semne de ofilire se tratează astfel: . Legarea (buchetarea) se face manual. de flori şi boboci lungime nr. 1987): de fortificare (de întărire după stresul provocat de lipsa de apă) şi de impulsionare (de încărcare a tijelor cu glucide şi substanţe bactericide) înainte de transport sau înainte de păstrare. lungime lungime în lunile dec. dar există şi buchete mai mari sau mai mici (multiplu de 10 bucăţi).se introduc cu tijele în apă caldă la 38-40° C pentru deblocarea vaselor conducătoare.Specia Sortimentul Trandafiri cu tija lungă cu tija mijlocie cu tija scurtă (Garne) Garoafe Minigaroafe Gladiole Crizanteme Criterii de calibrare lungime lungime lungime lungime lungime în lunile ian. de flori şi boboci lungime lungime U. apărut în orice moment al valorificării (manipulare.-nov. Buchetele evantai se pot transporta mai uşor. diametrul inflorescenţelor unice diamametrul inflorescenţelor multiple lungime diametrul inflorescenţelor lungime nr.. la gerbera. Tratarea pentru fortificare sau impulsionare. trandafiri) sau din flori aşezate în 4-6 planuri cu tijele din ultimele planuri tot mai scurte (tip evantai. Buchetele se pot face din flori de lungime egală (tip umbrelă. . lungime în lunile sept.-dec. Tratamentele pentru fortificarea florilor sunt facultative şi au drept scop refacerea turgescenţei după stresul hidric. ca Lathirus sau Viola.I cal. se leagă în mănunchiuri. lungime în lunile oct.se împrospătează secţiunea tijei şi se îndepărtează frunzele depreciate sau veştejite de la bază. 336 .M.-aug.extra 50 40 30 50 50 40 60 50 60 8 4 40 8 30 7 25 6 30 25 cal.-sept. crizanteme).II 40 30 30 20 20 15 40 40 35 50 40 50 7 4 30 7 25 6 20 5 25 20 30 30 30 40 30 40 6 3 20 6 20 4 15 3 20 20 Gerbera Freesia cu flori simple cu flori involte Lalele de seră şi solar de câmp Legarea în buchete se realizează cu fibre naturale sau sintetice.

3 sunt prezentate câteva categorii de substanţe utilizate. dar şi Gerbera. {elaru Elena (1998) se referă la împachetarea în hârtie umedă a florilor din culturile de câmp şi ţinerea lor câteva ore în vase adânci. pentru solubilizarea latexului/sucului care se poate întări în caz contrar. După împrospătarea secţiunilor. urmată de 2 ore de zvântare completă înaintea ambalării. Se recomandă şi în aceste cazuri cufundarea în apă de 85-95°C a capătului tijelor timp de câteva secunde. . 3-4 337 . viraj din verde în galben). Tratamentele pentru impulsionarea florilor vizează crearea unui efect de durată.pentru tratamentul de fortificare. Dacă se urmăreşte scurtarea timpului de tratament.. În alte variante mai simple. reţetele evoluează permanent. . în cazul garoafelor se vor folosi soluţii cu concentraţia mai mare de 10%. Tratamentele de impregnare a bazei tijelor de la florile sensibile la etilenă. În cazul trandafirilor. care nu face parte din această categorie. care au tendinţa să se îngroaşe. precizează că florile tăiate cu tije lemnoase (Chrisanthemum. În tabelul 18. păstrare). iar utilizarea lor este tot mai specializată. dar conţinând o substanţă antimicrobiană şi un acidifiant (pH = 4. se introduc câteva secunde în apă foarte fierbinte (80-90°C) pentru deblocarea vaselor conducătoare. tijele florilor se introduc în vase de material plastic sau de sticlă. la temperaturile menţionate. urmărind prelungirea perioadei de menţinere a calităţii în condiţii de stres (transport. efectuate cu tiosulfat de argint.5-5). în camere răcoroase şi întunecate. Amăriuţei. care se deschid. de ordinul orelor. În încăpere va fi o temperatură medie (20-27°C) şi o lumină normală (2000 lx). înainte de a fi introduse în apă rece. Syringa şi bulbifere. tijele florilor se cufundă timp de 12-24 ore în soluţia încălzită la 38-40°C. Există un spectru foarte larg de substanţe utilizate. Pentru prevenirea fraudelor. coagulând şi astupând vasele conducătoare de la capătul tijei. Syringa). Numeroase reţete sunt în prezent foarte complexe şi rămân confidenţiale. respectând şi poziţia verticală la speciile care solicită manipularea în această poziţie. au devenit un indicator de calitate stabilă al loturilor comercializate. după fiecare împrospătare a secţiunii. dar se poate reduce la câteva minute sau secunde (mărind concentraţia). se pot executa cu zaharoză şi o substanţă de impregnare antimicrobiană. Un caz particular îl reprezintă plantele care secretă latex sau alte sucuri. (1956) recomandă cufundarea florilor tăiate de Convallaria. Cele mai simple tratamente de impulsionare. având o soluţie fără glucide. cu apă. E. existenţa substanţei pe tija florilor este verificată cu reactivi calitativi (difenil carbazonă. Timpul de tratament este relativ scurt.se introduc exemplarele ofilite în totalitate în apă timp de o oră. Kiselev. cu tijele în imersie în 3-4 cm de apă. iar modul de tratare şi mai ales scopul urmărit depind adesea de specia la care se aplică. Alexandra (1994). timp de 20 de ore în apă.G. înainte de fortificare. Florile cu petale albe stropite cu apă se pot păta.se menţin 24 de ore la temperaturi scăzute. unele devenite clasice şi chiar obligatorii pe pieţele de flori. tratamentele de impulsionare se fac în două etape.

inclusiv manipularea şi până la prerăcire. aplicându-se produsului gata ambalat.463 mM Ag+ = 0. Instalaţiile sunt polivalente. deşi acesta din urmă se întrebuinţează în paralel. iar cea de-a doua conţinând 0. deplasându-se rapid prin tijă spre petale.Na+ (complex). În cazul florilor de seră. fie recomandă amestecarea a 2 soluţii. După Amăriuţei Alexandra (1987). care sunt introduse în lăzile cu flori tăiate pe parcursul ambalării. pentru a emana şi răspândi aer rece sub presiune. această etapă este parcursă în mod firesc. Un volum de vânzări mare permite şi achiziţionarea de agregate de prerăcire performante. sub care circulă aerul de răcire. sub forma Na+ -(O3S2-Ag-S2O3).079 g AgNO3. perforate. prerăcirea este intercalată în fluxul tehnologic după condiţionare. unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de ambalaje cu flori. Există diverse subvariante. respectiv cu funcţionare continuă sau discontinuă. Ambele fiind preparate în 500 ml apă distilată. 338 .005 %). prima conţinând 0. după care loturile ambalate sunt duse în spaţii frigorifice. intervalul de 2 ore după recoltare este optim. Prerăcirea trebuie efectuată într-un interval de timp cât mai scurt după recoltarea florilor tăiate. timp după care fenomenele de depreciere se accentuează. justificându-se prin faptul că măreşte durata de menţinere a calităţii acestora. maximum 4 zile. Varianta cea mai modernă este răcirea cu convecţie în toată masa produsului.3 zile la Gerbera.05 % şi AgNO3 0. Durata de la recoltare. Soluţia se agită. Pentru garoafe şi Asparagus. La marii producători de flori. Reţetele recomandate de Amăriuţei Alexandra (1987 şi 1994) menţionează fie separat componentele de preparare (Na2S2O3 0. Răcirea este rapidă. doar de câteva ore.ore/20°C şi 12-16 ore la o temperatură mai scăzută. provocând astfel o diminuare a intensităţii respiraţiei. iar umiditatea aerului poate fi reglată pentru a nu afecta materialul floricol. Tiosulfatul de argint prezintă avantajul că acţionează ca antagonist al etilenei. în soluţii care conţin zaharoză (10 %) pentru garoafe şi 7% pentru Asparagus. cu aer rece sub presiune (presure cooling) sau cu aer forţat (forced air cooling). Se menţionează şi instalaţii cu tuburi mobile din material plastic.05 g Ag + în 0. durata tratamentului este de 24 ore. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. Prerăcirea individuală cu aer forţat are loc lângă un panou. este de maximum 24 de ore. se foloseşte sau se stochează la întuneric în vase de sticlă sau material plastic închise la culoare. deoarece condiţionarea (în care este inclusă şi ambalarea) se desfăşoară la temperatura de 10-12°C. prin combinare rezultă 1 litru soluţie conţinând 0. Tratamentele de împregnare se fac la 20°C sau cu soluţie caldă. Tratamentele de impregnare ale tijelor preferă tiosulfat de argint în loc de azotat de argint. dar devine solubil în exces de Na2S2O3. Ag2S2O3 este greu solubil în apă. în măsură să sporească stabilitatea calitativă a florilor livrate. cu sau fără amestecarea aerului. iar pentru unele specii.05g Ag+ sub formă de tiosulfat de argint. Efectul impulsionării/impregnării constă în câştigarea unui număr suplimentar de zile în care florile îşi menţin calitatea şi se mai pot încă vinde (2 . 3-4 zile la garoafe etc). timp de 20 minute. unde sunt păstrate un interval scurt de timp până la expediere.4622 g Na2S2O3 5H2O.

Răcirea în mijloacele de transport se poate dovedi riscantă fără o prerăcire prealabilă. Păstrarea de scurtă durată rezolvă în primul rând problema formării de loturi mai mari şi mai omogene. Chrisanthemum 0. Florile prerăcite în frigidere. Chrisanthemum 2-3 %/12-24 h. păstrarea uscată dă rezultate mult mai bune. Variantele vacuum cooling cu umezire prealabilă (pulverizare foarte fină cu apă) sunt mai adecvate. 2 339 . Păstrarea de scurtă durată a florilor tăiate2*. Se apelează în general la păstrarea umedă. în apă sau în soluţii specifice conservante.035 %/24 h (+ zaharoză) Clorură de nichel (bacteriostatic) Phalaenopsis 0. 1956).1-0.G. camere sau celule frigorifice obişnuite. recoltate mai aproape de gradul de dezvoltare şi înflorire pe care trebuie să-l prezinte la livrare. Phalaenopsis 0.3. Latirus 0. Cu dotări nespecializate. Gerbera 0.0. Gypsophylla 10 %/12-24 h. Asparagus 7 %/24 h.35 . deoarece realizează răcirea pe seama evaporării parţiale a umidităţii din ţesuturile acestora. Rosa 2-3 %/12-24 h (măreşte durata vieţii comerciale) Azotat de argint (bactericid) Dianthus 0. dar în multe cazuri şi mai ales la unele specii. Gerbera. Chiar autorii din urmă cu mai multe decenii recomandă prerăcirea florilor timp de câteva ore la 3/5°C. fără o circulaţie de aer proaspăt şi umidificat. prelucrare) Substanţa componentă şi scopul Specia tratată. Nu se preferă o metodă ci se calculează efectul economic exprimat în zile suplimentare de calitate comercială şi preţul de cost cel mai scăzut.Instalaţiile de prerăcire în vid (vacuum cooling) se utilizează mai puţin la flori.0. efecte Zaharoza (nutritiv) (poate fi Gladiolus 20 %/12-24 h.1-0. dar trebuie menţionat preţul de cost ridicat al sistemului în general.15 %/5-10 min. înaintea transportului frigorific pe distanţe mari (Kiselev E. îşi pierd turgescenţa datorită higroscopicităţii reduse a aerului rece şi devin predispuse la ofilire. Strelitzia 10 %/24-48 h. Tabelul 24.01/12 ore (rezistenţa la aplecarea bobocilor şi la ofilire) Sulfat de cupru (fungicid. Dianthus şi Asparagus 0. Păstrarea frigorifică este metoda cea mai utilizată în prezent pentru stocarea florilor tăiate.1 %/10 min. Substanţele componente ale unor soluţii destinate impulsionării. care poate fi amortizat numai la loturi mari de produse. Păstrarea de scurtă durată se face cu florile destinate valorificării pe termen scurt sau mediu. Antirrhinum. prerăcirea poate fi mai puţin folositoare. între condiţionare şi transport.15 %/10 min. Cyclamen 15 înlocuită cu glucoză = dextroză) %/20 h. 1987 şi 1994. * Păstrarea florilor taiate pe durata medie sau indelungata este tratata intr-un subcapitol separat.15 %/5-20 min. Lilium. Ea nu urmăreşte decât parţial prelungirea duratei de valorificare. Lilium 10 %/24 h. concentraţii recomandate / durata ei principal tratamentului. (antimicrobian şi inhibitor parţial pentru etilenă) Sulfat de aluminiu (acidifiant) Rosa 0. în condiţii de menţinere a calităţii (în cazul când se aplică loturilor de flori tăiate gata ambalate). Antirrhinum. Gladiolus. Gerbera 7-20 %/12-24 h. fortificării şi impregnării florilor tăiate (după Amăriuţei Alexandra. în vederea reglării neconcordanţelor care apar permanent între cerere şi ofertă. Dianthus..04 %/20 (inhibitor al emisiei de etilenă) min. Chrisanthemum.0025 %/24 h Tiosulfat de argint (bactericid) Alstroemeria.08 . Dianthus 10 %/12-24 h.

025%/4 ore (tratament la baza tijei.05 %/câteva ore etilenă) Pentru durate reduse se folosesc încăperi reci la 5-10°C. fără picături de apă şi nu se stropesc pentru a nu se păta.1 %/5 secunde (impregnarea tijei pentru Botrytis) prevenire atac mucegai) Acid amino-oxiacetic (inhibitor Dianthus 0. care sunt predispuse la putrezire.002 %/5 minute sporeşte rezistenţa la etilenă.005 %/2-4 ore evită alungirea tijelor şi aplecarea florilor etc. Dacă păstrarea durează mai multe zile. cu un cuţit bine ascuţit. fungicid) (compuşi de amoniu cuaternar.bactericid) Cloruri de alchil dimetil amoniu.025 %/48 h (bactericid.6 cm. dezinfectânduse. precum şi suporţi de sârmă pentru menţinerea în poziţie verticală. păstrarea temporară a unor specii reprezentative se face în capacităţi mai mari. iar porţiunea din apă a tijelor şi găleţile utilizate se spală. inhibitor etilenă) Diclorphen (bactericid) Dianthus. iar Gerbera se poate tăia şi ea longitudinal pe 5 . apa se schimbă zilnic.CCC Gerbera 0. umiditatea relativă trebuie să fie mai moderată (70-80 % UR). Strelitzia 0. Împrospătarea tăieturii se recomandă a fi făcută sub apă. la bază. Frunzele de pe treimea inferioară a tijelor. Plantele vor fi introduse zvântate. Tulipa 0. contra Cyclamen.015 %/48 h. Cu cât păstrarea se prelungeşte. Secţiunea de la bază se împrospătează înainte de introducere şi zilnic în timpul păstrării.02 %/24 h Phisan 20 (bactericid. netedă. Frunzele de Rosa şi Syringa eliberează în apa vaselor de păstrare substanţe polifenolice care precipită şi coagulează conţinutul ţesuturilor vegetale proaspăt tăiate la baza secţiunilor. pentru a mări suprafaţa de absorbţie a apei. Chrisanthemum. 340 . în apă. Lilium 0.1 %/48 h Benzilaminopurină (complex) Dianthus 0. Dianthus 0.5 %/16 ore (înainte de transport. fără strivire sau resturi de ţesut. contra aplecării (retardant) geotropice) N-1-naftil ftalmat (inhibitor) Antirrhinum 0. Alexandra 1987/1994). Dianthus. (mai ales la Iris sau Dahlia. Chrisanthemum 0.01/0.02 %/24 h (bactericid. Prunus triloba). Se folosesc găleţi de material plastic cu site la gură.025 %/24 h Acid citric (acidifiant) Strelitzia 0.001-0. se îndepărtează. inhibitor etilenă) Sulfat de 8-hidroxichinoleină Gerbera. Gerbera 0.02 %/24 h. care în amestec cu zaharoza.001-0. se pot cufunda cât mai complet). prin îndepărtarea a 1 cm de tijă. Clorhidrat de clor-colină .0025 %/2 minute contribuie la menţinerea turgescenţei. Syringa. Vasele care au mai fost folosite se spală în prealabil cu apă fierbinte şi detergent. Rosa 0. cu umiditate relativă peste 90 %. Forsithia. Chrisanthemum. reduce aplecarea geotropică) Rovral (fungicid. Florile se ţin distanţate în buchete lejere. aerisire insuficientă şi apariţia unor boli. Ele pot obtura accesul apei în vasele conducătoare ale florilor tăiate din aceste specii (Amăriuţei. Gypsophylla 0. Aglomerarea în vase poate provoca vătămări. au efect de impulsionare) Citrat de 8-hidroxichinoleină Gerbera 0. Tijele lemnoase sau lemnificate se spintecă 5-6 cm (Rosa. La unităţile mari. cu o producţie de flori importantă. în ochiurile cărora se pun florile.

orhideele şi altele se pot înveli individual în hârtie subţire sau în nişte cornete special pregătite. transparente parţial sau total. M. Buchetele vor fi cât mai apropiate unele de altele. Livia şi colab.G. care trebuie protejate de pierderea de umiditate sau de frig în timpul iernii. legate în 2-3 locuri şi învelite în hârtie. Elena. care nu va fi supraîncărcat. păstrarea uscată sau diferenţierea pe specii a factorilor de păstrare pe o durată scurtă de timp sunt de fapt un caz particular al păstrării florilor tăiate în general2. 1979). cum sunt crizantemele.. confecţionate în mod special pentru fiecare specie sau grupă de specii în parte. în straturi alternante cu foi de hârtie subţire. iar păstrarea uscată în camere frigorifice special amenajate cu rafturi şi suporturi.Păstrarea umedă se face în poziţie verticală în căzi. la o temperatură înconjurătoare de 10-12°C. La baza tijelor se învelesc în vată. ferind florile de deshidratare (Kiselev. {elaru. talaj de hârtie sau coli de hârtie specială. pentru a nu aglomera materialul floricol. Buchetele se învelesc iarna în întregime şi se foloseşte în mod suplimentar vată pentru protejare contra îngheţului (Gherghi. florile sunt despărţite între ele şi de pereţi prin vată de celuloză. Ambalarea în cutii se execută la Gladiolus. florile încă se mai ambalau în coşuri sau lădiţe din şipci. crini). tifon sau muşchi de pădure. învelite în hârtie fină sau pergament până la nivelul florilor.. pentru ambalare trebuie folosite flori stabile din punct de vedere calitativ.1970. Garoafele zvântate se ambalează în cutii de carton căptuşite cu polietilenă şi prevăzute cu fante de aerisire la capete. Capacele nu vor presa conţinutul.. Operaţia de ambalare trebuie desfăşurată cât mai operativ. se ambalau zvântate. în timp ce la alte specii se accepta şi prezenţa unor picături fine de apă pe frunze. în rânduri despărţite de straturi de hârtie. gerbera. Narcissus şi Tulipa. A. La fel ca şi pentru celelalte specii preambalate în pachete (gladiole. dar nu se îndeasă în ambalaje. {tefan. În fiecare cutie se pun 20 buchete (a 20 fire). Florile sensibile. în trepte sau tijă la tijă. situate în spaţii climatizate şi aerisite. În interior. Se recomandă ambalarea unor flori 341 .. 1967). turgescente şi dacă este posibil prerăcite. Iris. Modul de ambalare a evoluat odată cu ansamblul operaţiunilor din fluxul tehnologic de valorificare. Fiecare buchet se amplasează cu florile spre capetele lăzilor şi cu tijele spre interior. Există şi posibilitatea ambalării individuale. acestea se pot ambala vertical în coşuri de nuiele (Preda. Iris. containere sau în bazine speciale. Sonea. 1976. şi colab. Lilium şi alte specii cu tije lungi. După Amăriuţei Alexandra (1987) şi alţi autori actuali. În perioada 1960 . materiale hidrofile care menţineau umiditatea. Gladiolus. pentru a nu juca în timpul transportului. Buchetele sau pachetele cu flori se înfăşoară lejer în hârtie şi se ambalează în lăzi sau în cutii căptuşite. Ambalarea comercială poate precede sau poate fi încadrată de o păstrare pe termen scurt. Trandafirii se ambalează în pachete de 25 bucăţi. 1956. V. În ultimii ani. 1995). care fixează florile să stea. 1994. aranjate suficient de strâns. Păstrarea în soluţii conservante. E. se folosesc cutii de carton sau ambalaje din mase plastice..

în care se introduc fie ambalajele specifice. 1990) Transportul şi livrarea la beneficiar se execută cât mai rapid. pentru speciile subtropicale (Gladiolus. Strelitzia. omogenitatea fiind o condiţie a calităţii şi influenţând pozitiv asupra menţinerii acesteia. fără loviri sau şocuri.5x0. emanată de produsele care o degajă. Temperatura de transport pentru speciile temperate (Dianthus. fie flori ambalate caracteristic (crizanteme Spider.4 m.având gradul de înflorire asemănător. Gloriosa) de 4-8°C. Antirrhinum. Gerbera şi altele). Florile trebuie să prezinte gradul de dezvoltare corespunzător. de carton sau mase plastice. Menţinerea prea îndelungată în poziţie orizontală. determinând deprecierea calităţii (fig. Lilium. lovite sau bolnave. în ambalaje care păstrează o umiditate corespunzătoare fiecărei specii. Capacele sunt fixate prin legare cu sfoară. Manipularea ambalajelor cu flori trebuie efectuată cu grijă. Poinsetia) de 8-12°C până la 18° C în unele cazuri.2x0. Livrarea la beneficiar include şi recepţia calitativă. cu mijloace climatizate. într-o anumită poziţie care nu trebuie modificată. asupra liniarităţii tijelor de Antirrhinum şi Narcissus ambalate în poziţie orizontală (după Kays. determină deprecierea speciilor sensibile. garoafe Miniatur. atât pe lungime. iar pentru cele tropicale (Anthurium. dar şi de florile prea înflorite. în lungime. Problema asigurării umidităţii este la fel de complexă.). Prezenţa etilenei. şipci de consolidare din lemn fixate în perete cu cuie. Chrisanthemum) este de 2-4°C. S. Anemone. duce la curbarea tijelor. Cutiile de carton au pe mijloc. pentru a nu-şi modifica liniaritatea tijei (Gladiolus. Unele specii se transportă în poziţie verticală. cât şi pe lăţime. În mijlocul de transport se menţine UR 85-95 %.24. Un transport incorect determină livrarea de flori "obosite". Nu se expediază decât flori hidratate. Gladiolus. 342 . Orchidaceae. Tratamentele de fortificare sau de impulsionare sunt recomandate. pentru a asigura încărcarea în condiţii de siguranţă. Tulipa etc. afectate de stresul termic sau mai ales hidric (început de ofilire). Ambalajele de transport pot fi containere metalice de 1.. Rosa. Se admite livrarea în fază de boboc la Freesia.J.2) Figura 24.2 Efectul negativ al geotropismului pozitiv. Polyanthes.

8-2 cm. Păstrarea în spaţiile comerciale şi la cumpărători se poate face şi cu ajutorul soluţiilor conservante din reţete gata preparate sau reţete mai simple realizate cu substanţe mai accesibile. chiar dacă nu prezintă semne de oboseală. în vederea împlinirii fecundării. au menirea de-a favoriza şi de-a polariza toate condiţiile. desprinse la vârf) sau chiar într-un stadiu mai incipient (conform unor caiete de sarcini care solicită un material floricol rezistent la transport. având temperatura camerei pentru speciile de seră şi fiind mai rece pentru speciile timpurii de câmp. Garoafele livrate ca boboci gata să se desfacă în următoarele zile. se cufundă total. Particularităţi ale păstrării florilor tăiate 24. iar tratamentele de reîmprospătare trebuie continuate zilnic. Speciile care suportă. }esuturile lor componente sunt tinere. pe măsura vânzării. La tijele impregnate cu săruri de argint nu mai este necesară tăierea de reîmprospătare a secţiunilor. petale depăşind sepalele cu 1. Se admit semne de ciupire. fie după recoltare (în cursul condiţionării). În spaţiile de expunere. precum şi o proporţie cât mai însemnată din resursele plantei. îndepărtare de frunze sau de ţepi. totdeauna după împrospătarea secţiunilor şi aplicarea altor tratamente care asigură accesul apei în ţesuturile conducătoare. conform STAS 11319/3-85 (diametru minim 2 cm. În timpul nopţii pot fi ţinute din nou la rece. CuSO4 0. diverse şi tipice. florile prezintă unele particularităţi specifice unitare privind păstrarea. Desfacerea este eşalonată. Păstrarea florilor Deşi atât de diverse ca încadrare botanică sau origine geografică. într-un timp foarte scurt. se pot deschide în soluţie de zaharoză 10 %. ele fiind doar beneficiare şi consumatoare. iar celelalte numai până la nivelul inflorescenţei (Gerbera. timp de 12 ore în apă. operaţii specifice culturilor respective şi efectuate fie la locul de producţie. prin cantitatea redusă de substanţe depozitate. 24.). care să ocupe spaţiu puţin). moment din care existenţa sa devine inutilă şi chiar nedorită în continuare de organismul vegetal. de polarizare a vectorilor polenizatori. restul stocului fiind păstrat în condiţii specifice.3. temperatura este de 18-22°C. Florile vor fi aşezate răsfirat în vase curate. Ofilirea petalelor este un exemplu evident de îmbătrânire programată. dar şi de etapă intermediară a circuitului glucidelor către ovulele fecundate.02 %. 343 . copilit. odată ce şi-au îndeplinit rolul lor complex. Florile servesc la reproducerea organismului vegetal din care provin. care se transportă astfel pentru a rezista mai bine la transport. Lilium etc.3. a căror cunoaştere permite o aplicare flexibilă şi în acelaşi timp diferenţiată a tehnologiilor de valorificare.1 % şi cloruri (sodiu sau potasiu) 0. Prin metabolismul specific. ale rezervelor eliberate şi translocate din alte organe. Îngrijirile acordate florilor tăiate la beneficiari au scopul de-a rehidrata marfa.1.Orchidaceae etc. UR corespunzătoare şi lumina indirectă. cu apă permanent schimbată. cu condiţia de-a prezenta capacitatea de-a înflori în intervalul de 2-3 zile.

etc. Anthurium andreanum. 24. Strelitzia reginae. Tulpinile conţin adesea o rezervă de glucide şi de apă. Callistephus chinensis.Florile sau inflorescenţele sunt însă constituite într-un mod specific şi complex. temperatura.2. Antirrhinum majus. fiind recoltate în cele mai multe cazuri cu tulpina (tija) şi uneori cu frunzele ataşate de aceasta. Cymbidium x. Alstroemeria x. Gloriosa rotschildiana.factorii tehnologici de valorificare diferenţiată. regimul hidric. Un caz tipic îl constituie hibrizii de trandafiri cu flori de culoare galbenă care au avut printre genitori soiul Soleil d'or.3. . care şi menţin calitatea peste două săptămâni: Chrisanthemum x hortorum. cunoscuţi prin durata lor de păstrare redusă. compoziţia aerului. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorii de cultură Ponderea probabilă a influenţei factorilor de cultură asupra duratei de menţinere a florilor tăiate este apreciată între 35-70% (Amăriuţei. Acţionând în complex. de numai câteva zile: anemonele. Alexandra. Gerbera x. Forsithia suspensa. Datorită însă ratei foarte scăzute a fotosintezei şi a încetării importantului flux de substanţe fotosintetizate. Syringa vulgaris.. nutriţia minerală. cum sunt Rosa x. O durată de existenţă comercială de până la o săptămână pot avea în condiţii naturale florile tăiate de Rosa x. protecţia fitosanitară şi gradul de poluare). Convallaria majalis. florile tăiate se depreciază mult mai repede decât florile care rămân ataşate pe plante. soi).factori de cultură (lumina. Prunus triloba. . Gladiolus hybridus. frunzele tăiate de Asparagus sp.factori specifici (specie. În cadrul a numeroase specii. iar frunzele contribuie şi ele la activul acestui bilanţ. Timp de peste o săptămână se pot păstra fără intervenţii deosebite Dianthus caryophyllus. Gypsophyla paniculata.3. Anthurium andreanum. Zantedeschia aethipica. 1987). stânjeneii (Iris germanica şi Iris hollandica). în condiţiile mediului ambiant sau chiar în spaţiile de păstrare. Paeonia officinalis şi multe altele. Durata menţinerii calităţii florilor tăiate este condiţionată în mod cronologic de: . al căror beneficiare erau. Tulipa gesneriana. Dianthus caryophyllus (grupa standard etc). Chrisanthemum leucanthemum etc. Tulipa gesneriana. după recoltare. Gerbera x. Dendrobium x. apare o diferenţiere netă pe soiuri sau grupe de soiuri în ceea ce priveşte gradul de perisabilitate. Unele flori au o durată de menţinere a calităţii în stare proaspătă. care poate fi utilizată parţial de către flori. 24. Lathirus odoratus. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorul specie Speciile de flori diferă între ele în privinţa perisabilităţii. Narcisus incomparabilis. Există şi specii sau soiuri din cadrul unor specii. Phalaenopsis x. în cazul garoafelor de seră se poate face o distincţie calitativă între florile de toamnă sau primăvară şi cele de vară sau 344 . Freesia hybrida.3.

rezistă la concentraţii de 10 . Gerbera x şi Tulipa gesneriana. cu tijele groase şi ferme. crizantemelor şi trandafirilor Intensitatea slabă a luminii conduce la obţinerea de flori care îşi menţin calitatea o durată mai scurtă de timp. orhideele. 1994). din care menţionăm Anthurium andreanum. garoafele. Temperaturile extreme (t<15°C. având un conţinut ridicat în glucide de rezervă. care apar în seră în ultimele trei săptămâni înainte de recoltare. Iris şi Dianthus nu favorizează acumularea glucidelor şi constituie cauza duratei scurte de menţinere a calităţii pe parcursul valorificării. timp de 24 ore (Amăriuţei Alexandra. La trandafirii de seră se intensifică şi nuanţa petalelor. în frunze mai ales. Indiferent de origine.005 µ l/l. prevenindu-se defectele de calitate. Antirrhinum majus şi Lathirus odoratus. În perioadele cu lumină scăzută devine posibilă sintetizarea de glucide suplimentare. dacă avem în vedere proporţia de CO2 şi de etilenă. strivite sau lovite.iarnă. Ea mai poate proveni de la resturi vegetale acumulate. Iris hollandica. Toamna şi primăvara se formează flori mari şi intens colorate. motoare cu ardere internă sau de la instalaţii industriale. Durata de iluminare în condiţii de zi lungă permite acumularea în tijele florilor a unei cantităţi sporite de substanţe de rezervă. fapt care contribuie la diminuarea perioadei de viaţă în vasele de păstrare. care sunt folosite de către boboci pentru o înflorire normală. Temperaturile scăzute determină formarea. narcisele. Foarte sensibile la etilenă sunt Alstroemeria x. deoarece accelerează îmbătrânirea şi ofilirea petalelor. contribuie la micşorarea duratei de păstrare a trandafirilor. dar mai ales în cazul garoafelor.300 ppm/24 ore. ca urmare a condiţiilor de lumină şi temperatură mai favorabile ({elaru Elena. prezenţa sa este foarte dăunătoare în culturile floricole. Unele dintre aceste specii sunt afectate şi de doze de 1-3 ppm. a compuşilor fenolici în cantitate sporită. crinii. Se pot constata influenţele (negative) ale dirijării sau controlului nesatisfăcător al luminii şi/sau temperaturii în cazul tuturor culturilor floricole din sere. Temperaturile prea ridicate din timpul formării florilor de Freesia. 345 . Sporirea controlată a procentului de CO2 din atmosfera existentă în sere contribuie la ameliorarea calităţii materialului floricol produs. micşorând durata menţinerii calităţii. Regimul hidric excesiv conduce la producerea de flori mai perisabile la garoafe. Tulipa. fiind un factor de stres. care se păstrează de două ori mai puţin. există specii ca Lisianthus sau Chrisanthemum hortorum practic insensibile la etilena exogenă. t> 27°C).0. În fine. O altă grupă. conţinutul său fiind mai ridicat în anotimpul rece (toamna-iarna) şi acolo unde sunt plante bolnave. Compoziţia aerului prezintă şi ea importanţă. în timp ce insuficienţa apei provoacă fenomenul de "adormire" sau nedeschiderea bobocilor.003 . 1995). Etilena se găseşte în mod natural în proporţii foarte reduse în spaţiile unde se cultivă flori (0.

care reacţionează răsucinduşi frunzele). Excesul de săruri minerale corelat cu irigarea neraţională diminuează potenţialul calitativ al crizantemelor. precum şi fertilizările cu Mg2+. evitarea traumatizării plantelor. precum şi excesul de calciu. O. . iar depistarea concentraţiilor mai mari de 1-2 ppm/24 h se realizează cu plante indicator (tomate şi Tagetes sp. dacă sunt administrate raţional şi la timp. sunt formele nitrice (NO3-). La Rosa x apare chiar fenomenul de aplecare a bobocilor. eliminarea surselor de poluare. Fertilizarea prea abundentă cu azot şi în general prezenţa în exces a acestui element are efectul cunoscut la toate speciile.. care pierd apa uşor. Tratamentele cu microelemente.Prevenirea sau limitarea răspândirii etilenei în spaţiile de cultură se realizează prin eliminarea cauzelor (tratamente. Nutriţia minerală constituie un factor important al calităţii florilor care este în prezent şi mai mult studiat în cazul artificializării substraturilor şi răspândirii culturilor hidroponice. 1983/1987/1994). care provoacă diminuarea calităţii florilor pe parcursul valorificării (Mănucă. iar florile recoltate sunt mai stabile calitativ în timpul valorificării. Florile astfel obţinute au o viaţă de vas mai redusă. au un rol pozitiv în asigurarea calităţii la florile cultivate în sere. Garoafele şi trandafirii stropiţi cu soluţie de Al2 (SO4)3 0.. Amăriuţei.la garoafe au fost realizate numeroase studii privind carenţele de potasiu. Dintre formele de azot utilizate. .1 % îşi micşorează intensitatea transpiraţiei. 346 . Garoafele manifestă în procent ridicat crăparea caliciului. igienă culturală. aerisire corespunzătoare). Carenţele şi dezechilibrul unor cationi pot determina şi în cazul florilor efecte negative. Crizantemele sunt afectate calitativ atunci când se intervine cu fertilizarea cu azot în finalul vegetaţiei. bor sau calciu. cu repercusiuni asupra calităţii: .carenţa potasiului contribuie la obţinerea de flori sensibile la ofilire. Prezenţa CO2 în cantitate suplimentară atenuează parţial efectele stresului provocat de etilenă. cele mai favorabile sub raport calitativ. ca aluminiul sau borul. Sărurile de calciu [(CaCl2 sau Ca(NO3)2] asigură prin stropire foliară rigiditatea tijelor şi sporesc rezistenţa la atacul de Botrytis. care pot avea efecte pozitive asupra prelungirii duratei de păstrare. 1983. sunt sensibile la atacul bolilor şi mai ales la mucegăire (Botrytis). accelerând metabolismul şi favorizând formarea de ţesuturi cu celule mari şi membrane subţiri. accentuat de această carenţă.dezechilibrul între excesul de K+ şi carenţa de Ca2+ reduc durata menţinerii calităţii la Hypeastrum. Alexandra.

Vasele de lemn sau de liber pot fi blocate. întărindu-se. Transferate în vasele cu apă în care erau păstrate alte specii. se umflă şi astupă vasele capilare.5 mg apă/cm3. iar acesta se îngroaşă. datorită constituţiei lor gingaşe şi proceselor fiziologice specifice pe care le desfăşoară. După Zagory D. emană şi dizolvă în apă polifenoli. ca urmare a unei succesiuni de condiţii create. formează în contact cu apa şi sărurile minerale geluri impermeabile care se gonflează. B) Transpiraţia florilor tăiate este foarte intensă (peste 3. A) Vasele conducătoare se înfundă. Stresul hidric se datorează următoarelor cauze (Amăriuţei Alexandra. fie de seva alterată prin compuşi produşi de microorganisme. tratamentele vacuum şi/sau cu apă fierbinte. care îşi continuă procesele fiziologice în condiţii de stres. soluţiile conservante conţinând o componentă antimicrobiană.4. }esuturile secretoare/laticifere de la unele specii îşi golesc conţinutul de latex prin tăieturi. florile 347 . au devenit faze obişnuite ale proceselor tehnologice moderne de valorificare a florilor tăiate. La exterior prezintă o epidermă subţire. dar au şi un efect de intoxicare al ţesuturilor. datorită tăierii cu un un cuţit neascuţit. florile tăiate devin porţiuni de plantă independentă. Putem astfel înţelege cât de importante sunt operaţiile de împrospătare a secţiunilor şi de schimbare a apei din vase. Între compuşii chimici constituenţi au fost identificate poliglucide de tipul dextranilor. (1985). Alte specii. Mucozităţile formate au consistenţa vâscoasă şi formează coajă. fie de corpurile bacteriene. Suprafaţa de evaporare este mare. Cu cât sunt mai multe ţesuturi zdrobite sau strivite. umiditate relativă scăzută). în apa de păstrare a garoafelor au fost identificate 24 de microorganisme. se formează mici bule care se intercalează pe traseul vaselor capilare.24.3. în contact cu aerul. dar şi a celorlalte detalii sau intervenţii specifice. Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată Prin recoltare. care măresc consistenţa dopurilor de precipitate formate. precum şi cu numeroase stomate. transpiraţia continuă şi bilanţul deficitar al apei în ţesuturi. mbar/h). dintre care doar 3 au redus viaţa de vas a florilor. Conţinutul în săruri al apei din vase contribuie la aceste precipitări şi coagulări. Studiile anatomice şi efectul substanţelor chimice dezinfectante au confirmat şi ele rolul microorganismelor în această situaţie. Prin tăierea tijelor. şi colab. raportată la volumul sau la masa lor vegetală. mai ales cele lemnoase. Degazarea apei prin fierbere. Cu cât absorbţia şi circulaţia apei se intensifică în funcţie de condiţiile de mediu existente (temperatură ridicată. lumină intensă. Substanţele pectice din celulele secţionate. S-a putut observa o corelaţie între creşterea populaţiilor bacteriene şi descreşterea aportului de apă spre floare. stânjenind sau oprind circulaţia sevei. 1987): obturarea sau înfundarea vaselor conducătoare. permeabile pentru apă. au provocat acelaşi efect. Activitatea microorganismelor din apă contribuie şi ea la astuparea vaselor conducătoare. cu atât există mai multe substanţe şi resturi care pot obtura vasele capilare. cu celule vii. amplificată de prezenţa frunzelor.

Integritatea membranelor şi bilanţul apei sunt afectate. contribuind la prelungirea duratei de menţinere a calităţii şi temporizează manifestarea fenomenelor tipice de îmbătrânire. ca urmare a pierderilor de umiditate. Deficitul de glucide hidrosolubile accentuează această tendinţă. urmat la unele specii de o uşoară creştere (maximum climacteric) în timpul îmbătrânirii. constant mai mari decât aportul provenit din absorbţie.24. pentru a-şi desfăşura metabolismul şi pentru a-şi autoregla homeostaza vegetativă (temperatura ţesuturilor. acid abscisic etc) sau măresc concentraţia osmotică din celule (săruri de potasiu. au manifestat doar un declin constant şi permanent al intensităţii respiraţiei pe parcursul perioadei următoare. le menţin hidratate la nivel celular datorită presiunii osmotice ridicate. în primul rând cu glucidele specifice. Garoafele recoltate la un stadiu mai matur de dezvoltare sunt produse climacterice tipice(fig. Garoafele standard recoltate în stadiul de boboci şi trandafirii (fig. Pe măsura îmbătrânirii. După Kays S. Alexandra. este întreruptă.24. nu mai au capacitatea de-a menţine apa. (1990). majoritatea florilor tăiate suferă un declin al intensităţii respiraţiei după recoltare. 24. 1987). capabile să reţină apa şi să suporte stresul în anumite limite.1. săruri ale unor metale mai grele. 348 . }esuturile tinere au celule active.J. Soluţiile conservante conţin componentele care inhibă transpiraţia (săruri de hidroxichinoleină. Glucidele hidrosolubile accesibile în cantităţi suficiente întreţin desfăşurarea normală a proceselor fiziologice din plantă. Ofilirea se produce în timp.2) recoltate la momentul optim.3).şi frunzele transpiră mai abundent şi au stomatele deschise. prin micşorarea concentraţiei osmotice şi a intensităţii metabolismului celular. Conţinutul de glucide reducătoare din petale este concludent pentru a caracteriza potenţialul de viaţă al florilor la o anumită temperatură (Amăriuţei. hidratate şi cu presiune osmotică ridicată. fotosinteza şi respiraţia). glucide hidrosolubile). Stresul energetic se manifestă în condiţiile în care aprovizionarea florilor cu substanţe fotosintetizate. hidratarea acestora.) sau crizantemele (fig. membranele celulare îşi modifică permeabilitatea.

. Ramat. CO2/floare/h) la recoltare şi pe durata păstrării (după Kue şi Warkinan) Fig. 1998). care conduc în 349 . Efectul gradului de maturare a florilor la Chrysanthemum (C.3. 24.Fig.2. permite menţinerea mai îndelungată a rezervei de substrat energetic a florilor. fenomen evidenţiat de virajul culorii pigmenţilor antocianici din nuanţe de roşu spre violet. când metabolismul bazat pe degradarea proteinelor duce la creşterea conţinutului celulelor în asparagină. şi colab. Cazul trandafirilor este cel mai studiat. fructoză)."Indianopolis white") (intermediarmaturămaturitate completă) asupra respiraţiei florilor (ml CO2/Kg/h ml-. apărând ofilirea şi "aplecarea gâtului". glucoză. Schimbări ale intensităţii respiraţieişi sintezei etilenei în paralel cu procesul de îmbătrânire după recoltare-la garoafele din cultivarul " Improved White Sin" la 200C (după Maxie şi colab) În momentul când metabolismul intens al florilor nu mai este susţinut prin aport constant de glucide solubile. se trece la proteoliză care duce în final la deprecierea calitativă. glutamină şi NH4+ liber. Utilizarea în soluţiile conservante a glucidelor (zaharoză. Proteoliza este întârziată. Modificările membranelor. Fenomenul de îmbătrânire este pus în legătură şi cu echilibrul redox din ţesuturi (Panavas T. cv. Se modifică pH-ul celulelor. iar efectul citochininelor de întârziere a îmbătrânirii este amplificat. Membranele celulare îmbătrânite nu mai reţin apa.x morifolium.24.

ardei. mere. accesul aerului va fi dirijat uniform în masa florilor. Speciile cu 350 . Includerea în reţetele de soluţii conservante a unor substanţe cunoscute prin rolul lor antioxidant. se utilizează doar flori de calitate. Gladiolus. Lilium şi Alstroemeria se tratează suplimentar şi cu benzil adenină sau giberelină. cum sunt Rosa sau Convallaria (Paulin.3 % O2 la garoafe. asigurându-se 12-24 recirculări pe zi. de 10. fără vătămări mecanice. Lumina deficitară poate favoriza îngălbenirea şi o evoluţie nedorită a calităţii la florile tăiate care au frunze pe tijă. Dahlia. 24. pentru a preveni deshidratarea materialului floricol. Pentru evitarea acumulării etilenei. au un metabolism mai puţin intens şi ocupă un spaţiu mai restrâns. 50 cm la plafon şi 5-10 cm între ambalaje. cu un conţinut de 0.final la moartea celulelor.4. recoltate la un stadiu ceva mai incipient. sănătoase. Sensibile la lipsa de lumină mai sunt Rosa. Paeonia etc. în vederea livrării conform standardelor. asigurând spaţii de acces.1.Umiditatea relativă din aceste încăperi trebuie să fie suficient de ridicată.. se poate proceda la deschiderea acestora. pere. iar ambalajele de valorificare în care se află vor fi transparente cel puţin la capac. şi-a demonstrat şi ea eficacitatea. Tehnologia păstrării florilor tăiate 24. A. Atmosfera controlată. Circulaţia aerului de 0. contra îngălbenirii. Nu se amestecă bobocii cu florile deschise. poate fi o cale de mărire a duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. Crizantemele trebuie păstrate în spaţii iluminate artificial (500-100 lx). 1981). tomate. dar nu va depăşi 90% decât la specii sensibile. care trebuie menţinută sub 0. Ulterior păstrării.4. banane etc).2 m/s va cuprinde tot spaţiul de păstrare. Introducerea în spaţiile frigorifice trebuie făcută în termen cât mai scurt. Bobocii florilor rezistă mai bine la vătămări şi la acţiunea dăunătoare a etilenei. În vederea unei valorificări de durată. care au o emisie de etilenă mult mai importantă.20 cm la perete. iar la durate mari de păstrare se pot instala scrubere purificatoare cu KMnO4.0. în scopul limitării pierderilor de umiditate. pot fi induse în parte de activitatea lipoxigenazei şi de prezenţa radicalilor liberi.5°C) între diferitele zone din celulele de păstrare. La unele specii se iau măsuri pentru prevenirea polenizării.003 0. care presupune de la început o anumită durată de păstrare. care se manifestă ascendent din cauza reducerii activităţii enzimelor protectoare de tipul catalazei. Vasele cu flori se instalează pe cărucioare sau pe suporturi grătar. Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate. Pentru transport sau păstrare se evită asocierea cu alte produse care emană etilenă (crizanteme.5 . iar prerăcirea măreşte stabilitatea lor calitativă.012 %. la minimum 5 cm de podea.15 . Nu trebuie să se formeze diferenţe prea mari de temperatură (peste 0. Între ventilator şi materialul floricol se va asigura un spaţiu de circulaţie de minimum 2 m. inactivarea termică sau prin alte tratamente a lipoxigenazei şi diminuarea nivelului lipidelor peroxidate.

Temperatura frigorifică de păstrare a florilor tăiate poate fi asimilată la prima vedere temperaturilor de păstrare a altor specii horticole deosebit de perisabile. tolerează 1-2 săptămâni de păstrare la întuneric.). Dahlia sau Iris preferă prezenţa apei. La flori survine însă originea geografică mult mai diversă. 24.4. deoarece provoacă formarea de condens. Polianthes. precum şi în faptul că asigură turgescenţa materialului păstrat. Anemone. necroza şi stagnarea deschiderii bobocilor la specii ca Strelitzia.3°C la frunzele de Asparagus (tab. trebuie menţionată decolorarea..viaţa de vas după păstrare este scurtă. -3. Gloriosa etc. mai ales în cazul variantei simple (în apă). . Bouvardia. Fără a detalia sensibilitatea specifică la stres termic a florilor tăiate. care diferenţiază speciile tropicale de speciile temperate.3°C (Hyacinthus. Unele specii ca Freesia.durata de păstrare este redusă. Păstrarea umedă în apă Păstrarea umedă în apă sau în soluţii conservante.4. poate avea o durată de 12 (4) săptămâni.materialul depozitat ocupă un spaţiu mare prin prezenţa vaselor şi aşezarea laxă a florilor.. sunt variante de păstrare umedă.2.sunt necesare lucrări periodice de împrospătare a apei din vase şi a secţiunii tijelor.1°C (Anemone). Avantajele acestui procedeu constau în simplitate. Apa de păstrare va fi fiartă şi răcită. . la temperaturi sub 7°C sau chiar mai ridicate (11± 4°C). Dezavantajele sunt mult mai numeroase: . iar Dianthus sp.5/13°C) stadiul de dezvoltare. Procedeele de păstrare frigorifică (tab. îmbătrânire) pe parcursul acesteia. cu conţinut de săruri normal. precum şi tehnicile mult mai elaborate de păstrare. . poate suporta chiar câteva luni lipsite de lumină (Amăriuţei Alexandra. Temperatura de îngheţ oscilează între -0. soluţie conservantă). . unele Orchidaceae. uşor acidifiată artificial şi dezinfectată. specie/soi şi compoziţia lichidului de păstrare (apă.4.consumul de apă şi calitatea acesteia constituie adesea o problemă. Anthurium.consumul de substanţe de rezervă se desfăşoară în funcţie de nivelul termic (0. mai ales pentru florile ambalate. 18. 1987). sunt păstrarea umedă şi păstrarea uscată.suprafaţă foliară redusă în urma recoltării ca flori tăiate. 57 de cazuri (42 în apă şi 15 în soluţii conservante) reprezentând 2/3. care asociază recoltarea într-un stadiu mai timpuriu de dezvoltare (boboci) cu diverse procedee moderne de conservare a calităţii. 351 . florile îşi continuă într-un ritm încetinit evoluţia (deschidere. Oscilaţiile termice sunt foarte dăunătoare. în condiţii de atmosferă şi de presiune normală. 18. Spathiphyllum) şi -2. Dintre speciile cu variantele de păstrare recomandate.. care au un conţinut în glucide similar. deoarece florile nu trebuie ambalate.). .

. .Lilium (14 . apare pericolul mucegăirii (atac de Botrytis). . Durata păstrării umede poate fi până la 4 săptămâni la: . . -Narcissus (14 zile la 0-2°C ).Tulipa (6 .14 zile la 0-2°C). Intensitatea respiraţiei a crescut de 4 ori.28 zile la 0°C). care pot fi tratate preventiv în cultură pentru a preveni infecţia cu agenţi patogeni din acest stadiu.14 zile la 6°C). Operaţiunile preliminare păstrării umede (sunt expuse în cazul păstrării de scurtă durată) prezintă o mare importanţă. în funcţie de temperatura de păstrare. Florile se pun la păstrare zvântate. Se păstrează umed doar florile sănătoase. apare pericolul îngheţului apei din vase.Alstroemeria (7 . Intensitatea respiraţiei s-a dublat prin creşterea temperaturii de la 1°C. Zantedeschia (şi Calendula). Diminuarea de 6 zile a vieţii ulterioare de vas se observă la garoafele păstrate 16 zile la 10°C. la 10°C . dacă avem în vedere prezenţa unui număr mai mare de frunze pe tije.Hyacinthus (7 . -Phalaenopsis(14 zile la 8°C).20 zile la 4°C). Florile proaspete din soiul Sonia au o durată a vieţii de vas de circa 6 zile (fără păstrare).Chrisanthemum hortorum (14 zile la 1-2°C). -Lilium (14 .Narcissus (8 .13 zile la 4° C). a florilor tăiate de trandafiri şi de garoafe. 352 .21 zile la 2°C). la 10°C .14 zile la 2-3°C).Cymbidium (14 zile la 2°C). . . împrospătarea secţiunilor sau prevenirea formării bulelor de aer în vasele capilare. .Paeonia (21 . -Paphiopedillum(14 . pentru a nu se păta sau a nu se îmbolnăvi. .Dendrobium (10 . .la limita superioară a temperaturilor.Gladiolus (14 zile la 1-2°C). de la 1°C. fără a se aglomera. Dacă se păstrează frigorific. după terminarea depozitării.28 zile la 1-2° C). detaliază aspecte ale comportării. . Diminuarea minimă de numai o zi apare după 4 zile de păstrare la 1°C. Amăriuţei Alexandra (1987). Nu se stropesc în timpul păstrării. dacă răcirea spaţiului de păstrare nu este omogenă sau uniformă.14 zile la 3°C).30 zile la 1-2°C).. menţinute în poziţie verticală (pentru susţinere şi spaţiere/distanţare) de suporturi speciale. Nu se păstrează umed flori recoltate prea timpuriu. La garoafe se constată o diminuare a duratei vieţii ulterioare de vas cu 1-6 zile.Iris (15 zile la 2°C) . . nu se mai deschid deloc sau prezintă. Trandafirii păstraţi în apă îşi reduc durata vieţii ulterioare de vas. .Anthirrhinum (7 . se constată că viaţa de vas nu este afectată la durate de păstrare scurte (3 zile) şi temperaturi scăzute (1°C). după păstrarea umedă.Tulipa (7 . Callistephus. Rosa. în cazul că se deschid. Ea poate scădea până la 2 zile dacă durata de păstrare este mai mare (6 zile) şi temperatura mai ridicată (10°C). deoarece nu se mai realizează o deschidere corespunzătoare calitativ. Gerbera. Orchidaceaele.la limita inferioară a temperaturilor. .14 zile la 1-2°C). . o calitate inferioară. Dahlia.Iris (15 . Unele specii ca Anthurium.14 zile de la 0-2°C).Freesia (7-14 zile la 1-2°C).

7-14 zile ± SC (1)(3). -0. 7-21 zile SC cu Ag (1) (4) 7° C.Fr.14 zile (2) -0.Vas (3) Păstrare umedă Păstrare uscată 4/5° C. Bouvardia (7 .Vas (3) 7-9 zile V. Convallaria (3 .3 zile la 4°C). 7-10 zile (3)(2)(1) – camerei (3) 5-7 zile V. poziţie verticală (1). UR 60/70. Forsithia (3-4 zile la 5°C). 6-8 zile V. 3-5 zile. 3-7 zile (3)(5) 3/5° C.4 zile la 11°C). 14 zile.fără tratamente (2 .4 zile la 3/4°C). 7-14 zile (3) 14-15 zile (1)(5)(6) -0. 15 zile (4)(6) Lilium 0/1° C.. UR -0. (4)Vidalie H. Vas (păstr.5 zile la 4°C).30 C Iris (germanica şi 0/1° C. 1-2 zile 0/2° C. şi Chapon J.8 zile la 6°C). 1995 . 14 zile (3)(2). UR 85/90. (2){elaru Elena. 7 zile (1) hollandica . 14-21 zile (1) îngheţ -1. 4/5° C. Anthurium . la t° 4/5° C.3 zile la 12/13°C). 5 zile. fără tratamente (6 . 21-42 zile (5) (2) 4° C. SC cu Rovral şi Ag.8° C (4)(2) 85/90. UR 80/85. 2-3 zile (1) 4/6° C. -1/0° C. 1-2 zile. Syringa (8 zile la 1-2°C).vas (3) 0/0. Prunus triloba (3-4 zile la 5° C).. 1990.80 C 2° C.2 zile la 7°C).10 zile la 8°C).5/4.5/0° C.1° C 6-7 zile V.Vas (3) 6-8 zile V.10 zile la 4-5°C). (7) Preda M. îngheaţă ± 0.7 zile la 5°C).Vas (4) 4-6 zile V. 3-4 zile (3)(2) -0.5/0° C.5° C.. Anemone (1 . Zantedeschia (7 . UR 90/95. 15-42 zile fază de boboi. 1998. 3-5 zile V.5/0° C 21-28 7-9 zile V. (6)Niculiţă P. îngheaţă 4/5°C. Cattleya (7 . 85/90 UR (5) (1). 7-10 1°C. 14 zile (2) zile V.10 zile la 6°C). 8 zile SC (4) umedă.9. Dianthus . (3){tefan Livia şi colab.5° C. 14-21(28) zile SC (7)(4)(1) – – 4/7° C. 14-28 zile 0/1° C.14 zile (2). V Vas = Viaţa de vas* (conform notei) Specia Antirrhinum Callistephus Lathirus Chrisanthemum indicum (hortorum) Chrisanthemum leucanthemum Gypsophyla Anemone Convallaria Dahlia Gladiolus Observaţii 0/2° C. 7-10 zile (3)(2) 1. 4-5 zile. 4/5° C. 5-8 (9) zile.Vas (3).fără tratamente (2 .standard.4 zile la 4/5°C). Polianthes (3 . Dahlia (7 .5° C.4.5° C.Vas (3). O durată de până la o săptămână de păstrare se recomandă la: Spathiphyllum (7 zile la 4°C).vas (3). UR 95 (5)(4). îngheaţă Hyacinthus 1. 1994. îngheaţă -0.O durată intermediară de păstrare au: frunzele de Asparagus (7 .0. Gloriosa (3 .10 zile la 4-5°C)..Vas (3). îngheaţă -2. îngheţ (2)(6). Rosa . impregnare 353 . 28-42 zile SC (1).Vas (3).1998. Tabelul 24. 1967. Callistephus (7 . Syringa (3 . 0/2° C.UR 80/85 (3) -0. Date privind păstrarea unor specii de flori tăiate (după (1)Amăriuţei Alexandra.10 zile la 4-5°C). 0/2° C. Chrisanthemum leucanthemum (2 . 4/60 C. 3-4 zile (1) 10/12°. UR 85/90 (1)(5). 1976) SC = soluţii conservante.10 z