P. 1
tehnologia produselor horticole

tehnologia produselor horticole

|Views: 8,089|Likes:

More info:

Published by: Paula Ionela Nastase on Mar 29, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/16/2015

pdf

text

original

DUMITRU D.

BECEANU

ADRIAN CHIRA

TEHNOLOGIA PRODUSELOR HORTICOLE
VALORIFICARE IN STARE PROASPATA SI INDUSTRIALIZARE

EDITURA ECONOMICA

Bucureşti 2002

Cuprins
Cap. 1. Introducere şi scurt istoric ...............................................
1.1. Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor................................. 1.1.1. Tehnologia valorificării produselor horticole....................................... 1.1.2. Conexiuni interdisciplinare.................................................................... 1.1.3. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole .............. 1.2. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole.

Cap. 2. Caracterizarea tehnologică a produselor horticole ( D. Beceanu).....................................................................................
2.1. Clasificarea produselor horticole............................................................. 2.1.1.Definiţie şi specific................................................................................... 2.2. Constituţia fizică a produselor horticole ................................................ 2.2.1.Textura...................................................................................................... 2.3. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole ........................ 2.3.1. Gradul de fermitate .......................................................................... 2.3.2. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole ............................... 2.4. Proprietăţile fizice ale produselor horticole ...................................... 2.4.1. Masa specifică ................................................................................. 2.4.2. Masa volumetrică ............................................................................ 2.4.3. Căldura specifică ............................................................................ 2.4.4. Conductivitatea termică ................................................................... 2.4.5. Temperatura de îngheţ .................................................................... 2.4.6. Alte proprietăţi fizice ....................................................................… 2.5.Conţinutul de apă şi substanţă uscată din produsele horticole .....…. 2.5.1. Substanţa uscată .............................................................................. 2.5.2. Conţinutul de apă al produselor horticole....................................... 2.5.3. Umiditatea totală ............................................................................. 2.6. Substanţele minerale din produsele horticole ................................... 2.6.1. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale.................. 2.6.2.Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare........................................... 2.7. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ............................... 2.8. Conţinutul în glucide al produselor horticole .................................. 2.8.1. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole. Noţiunea analitică de glucide totale........................................................... 2.8.2. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole .......... 2.8.3. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole: amidonul şi celuloza ..................................................................................................

2

2.8.4. Conţinutul în heteropolilucide al produselor horticole: substanţele pectice, gumele vegetale şi hemicelulozele ............................. 2.9. Conţinutul în protide al produselor horticole ................................... 2.9.1. Generalităţi despre protidele din produsele horticole..................... 2.9.2. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole ........................... 2.9.3. Conţinutul în peptide al produselor horticole ................................. 2.9.4. Conţinutul în proteide al produselor horticole. Holoproteide (proteine), heteroproteide, modificări cantitative şi calitative .................. 2.10. Conţinutul în lipide al produselor horticole.................................... 2.10.1. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole..................... 2.10.2. Principalele derivate de lipide din produsele horticole:acizii graşi şi alte componente........................................................................... 2.10.3. Principalele lipide simple din produsele horticole: triacil glicerolii, fitosteridele şi ceridele............................................................... 2.10.4.Principalele lipide complexe din produsele horticole: glicerofosfolipidele şi sfingolipidele .......................................................... 2.11. Acizii organici din produsele horticole ............................................ 2. 11.1. Aciditatea produselor horticole .................................................... 2.11.2. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi acidul malic, acidul citric, acidul tartric, acidul oxalic. Dinamica acizilor organici ......................................................................................... 2.12. Vitaminele din produsele horticole .................................................. 2.12.1.Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole....................... 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile .... 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile............... 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor ...... 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole................... 2.13.2.Oxidoreductazele din produsele horticole: oxidazele, dehidrogenazele ......................................................................................... 2.13.3. Hidrolazele din produsele horticole ............................................... 2.14. Pigmenţii produselor horticole......................................................... 2.14.1. Pigmenţii pofirinici......................................................................... 2.14.2. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi)............................................. 2.14.3. Pigmenţii antocianici (antocianii).................................................. 2.14.4. Pigmenţii flavonici.......................................................................... 2.14.5. Betalainele .....................................................................................

3

2.15. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole...................................................................................................... 2.16. Hormonii vegetali.............................................................................. 2.17. Fitoncidele din produsele horticole.................................................. 2.18. Alcaloizii din produsele horticole.....................................................

Cap. 3. Aspecte fiziologice ale valorificării produselor horticole (D. Beceanu) .....................................................................................
3.1. Respiraţia produselor horticole.......................................................... 3.1.1. Generalităţi ...................................................................................... 3.1.2. Intensitatea respiraţiei ..................................................................... 3.1.3. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei .......................... 3.1.4. Respiraţia anaerobă ........................................................................ 3.2. Transpiraţia produselor horticole...................................................... 3.2.1. Generalităţi....................................................................................... 3.2.2. Factori interni................................................................................... 3.2.3. Factori externi.................................................................................. 3.2.4. Factori tehnici................................................................................... 3.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei............................ 3.3. Creşterea, maturarea şi supramaturarea produselor horticole......... 3.3.1. Creşterea........................................................................................... 3.3.2. Momentul optim de recoltare............................................................ 3.3.3. Modul de maturare efectivă.............................................................. 3.3.4. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării.................... 3.3.5. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare...........

Cap. 4. Calitatea produselor horticole (A. Chira).........................
4.1.Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă….................................. 4.1.1. Standardele....................................................................................... 4.1.2. Normele interne................................................................................ 4.1.3. Caietele de sarcini............................................................................ 4.1.4.Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare…………………………………………………………. 4.2. Aprecierea calităţii produselor...............…………………………… 4.3. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole…………. 4.3.1. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură………………………………………………………. 4.3.2. Condiţiile de recoltare, manipulare şi transport a produselor horticole………………………………………………………………….. 4.3.3. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole……………………………………………………… 4.4. Sistemul HACCP de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare…………………………………………………… 4.5. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000…...

4

4.6. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă şi transformate industrial………………………………………………….. 4.6.1. Alterări de natură fizică…………………………………………… 4.6.2. Alterări de natură chimică………………………………………… 4.6.3. Alterări de natură biochimică……………………………………... 4.6.4. Alterări de natură microbiologică………………………………… 4.6.5. Dereglările fiziologice (Fiziopatii)………………………………... 4.7. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)……………….

Cap. 5. Recoltarea produselor horticole (D.Beceanu)..................
5.1. Generalităţi.......................................................................................... 5.2. Determinarea momentului optim de recoltare................................... 5.2.1. Caractere anatomo-morfologice ...................................................... 5.2.2. Caracterele fizice ale produselor..................................................... 5.2.3. Datele analitice, chimice şi fiziologice............................................. 5.2.4. Datele fenologice.............................................................................. 5.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale........................................ 5.3. Aspectele tehnice ale recoltării........................................................... 5.3.1. Metode de recoltare.......................................................................... 5.3.2.Recomandări, reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate.............................................................................. 5.3.3. Procedee şi variante de recoltare.................................................... 5.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare......... 5.4.1. Presortarea....................................................................................... 5.4.2. Prerăcirea......................................................................................... 5.4.3. Transportul după recoltare..............................................................

Cap. 6. Condiţionarea produselor horticole (D. Beceanu)...........
6.1. Fluxul tehnologic general de condiţionare........................................ 6.2.Fazele tehnologice ale condiţionării .................................................. 6.2.1. Fazele tehnologice preliminare........................................................ 6.2.2. Curăţarea produselor....................................................................... 6.2.3. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor............................... 6.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.......................................................... 6.2.5. Sortarea produselor horticole........................................................... 6.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole............................... 6.2.7. Ceruirea sau protejarea peliculară a produselor............................. 6.2.8. Legarea unor produse horticole în legături sau snopi..................... 6.3. Metode de ambalare............................................................................ 6.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)............... 6.3.2. Ambalarea prin semiaranjare........................................................... 6.3.3. Ambalarea prin aranjare.................................................................. 6.4. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole................................................................................... 6.5. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole.......

5

6.5.1. Polivalenţa........................................................................................ 6.5.2. Dimensionarea ambalajelor............................................................. 6.6.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară................................................................................................ 6.7. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură................................................................................................. 6.8. Preambalarea...................................................................................... 6.8.1. Aspecte generale............................................................................... 6.8.2. Preambalarea în pungi..................................................................... 6.8.3. Preambalarea în săculeţi de plasă.................................................. 6.8.4. Preambalarea în peliculă contractibilă........................................... 6.8.5. Preambalarea în peliculă extensibilă...............................................

Cap. 7. Păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole
(D.Beceanu)................................................................................................ 7.1. Generalităţi.......................................................................................... 7.2. Metode de depozitare........................................................................... 7.2.1. Depozitarea în vrac........................................................................... 7.2.2. Depozitarea în ambalaje:depozitarea în palete-lăzi, depozitarea paletizată în lăzi, depozitarea nepaletizată în lăzi.................................... 7.3. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite.................................. 7.3.1. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole........................... 7.4. {anţurile şi silozurile......................................................................... 7.5. Depozitele închise neutilate................................................................ 7.5.1. Magaziile........................................................................................... 7.5.2. Podurile magaziilor sau clădirilor................................................... 7.5.3. Bordeiele........................................................................................... 7.5.4. Pivniţele, beciurile şi subsolurile...................................................... 7.5.5. Pătulele............................................................................................. 7.5.6. Depozitele cu ventilaţie naturală...................................................... 7.6. Depozitele cu ventilaţie mecanică...................................................... 7.6.1. Tipul "Voineşti"................................................................................. 7.6.2. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor..................................................................................................... 7.6.3. Macrosilozurile................................................................................. 7.7. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală..................................... 7.8. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC)......................... 7.8.1. Generalităţi....................................................................................... 7.8.2. Realizarea şi menţinetea atmosferei controlate................................

Cap. 8. Manipularea şi transportul produselor horticole (D.Beceanu).......................................................................................
8.1. Generalităţi........................................................................................ 8.2. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole .................................................................................................. 8.3. Transportul produselor horticole.....................................................

6

8.3.1. Transportul rutier........................................................................... 8.3.2. Transportul feroviar al produselor horticole.................................. 8.3.3. Transcontainerizarea...................................................................... 8.3.4. Lanţul frigorific..............................................................................

Cap. 9. Refrigerarea produselor horticole (D.Beceanu) ..............
9.1. Aspecte generale. .............................................................................. 9.2. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete.... 9.3. Agenţii de răcire sau sursele de frig ................................................ 9.3.1. Refrigerarea cu aer......................................................................... 9.3.2. Refrigerarea cu apă rece sau răcită............................................... 9.3.3. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială ............... 9.3.4. Refrigerarea în vid (vacuum cooling)............................................. 9.3.5. Alţi agenţi de răcire........................................................................ 9.4. Maşinile şi instalaţiile frigorifice..................................................... 9.4.1. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului....................................................................................... 9.4.2. Ciclul de funcţionare al instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică..................................................................................................... 9.4.3. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică întro treaptă............................................................................................... 9.5. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. Aspecte generale................. 9.6. Factorii de climat ai spaţiilor răcite................................................. 9.6.1. Microclimatul din amenajări şi din depozite simple...................... 9.6.2. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică............................. 9.6.3. Microclimatul din celulele frigorifice.............................................

Cap. 10. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor şi a fructelor de arbuşti fructiferi (A. Chira)………...
10.1. Tehnologia valorificării în stare proaspată a căpşunelor……… 10.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi.......................................................................… 10.2.1. Afinele……………………………………………………………. 10.2.2. Coacăzele………………………………………………………… 10.2.3. Zmeura……………………………………………………………

Cap.11. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor drupacee (sâmburoase) (A. Chira)..................................................
11.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a cireşelor................ 11.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor...........…... 11.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor ..........…... 11.4. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicilor..........… 11.5. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor............…

7

Cap. 12. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor pomacee (seminţoase) (A.Chira)………………………………….
12.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor................ 12.1.1.Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală…. 12.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare……………. 12.1.5. Sistarea păstrării şi livrarea merelor……………………………………. 12.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor...............…… 12.2.1. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală….. 12.2.2. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.2.3. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.2.4. . Sistarea păstrării şi livrarea perelor…………………………………… 12.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor…………….

Cap.13. Tehnologia de valorificare a nucilor (A. Chira)……………
13.1 Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă................................….. 13.2.Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă....................…... 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă..............…..

Cap.14. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a strugurilor de masă (A. Chira)...........................................................
14.1.Fluxul tehnologic general……………………………………………… 14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat…………………………………………………………………… 14.3 Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor……………………………. 14.4. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal……………………………………………………………………. 14.5. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate cu ventilaţie naturală…….

Cap.15. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă legumelor solanacee de la care se consumă fructele (D. Beceanu)...................
15.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor..................... 15.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor)....................................................................................................... 15.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor.........................

Cap.16. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a legumelor curcubitaceae (D.Beceanu)...............................................
16.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor................. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni......... 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi.............. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor....................

8

Cap.17. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de păstăi (D. Beceanu)........................................................................
17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină........ 17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării......................... 17.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină....... 17.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor........................

Cap.18. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de frunze şi a unor specii mai puţin răspândite (D.Beceanu)..........
18.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei........................... 18.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului.................... 18.3.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium....................................................................................................... 18.3.1.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof)..... 18.3.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină.. 18.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului............. 18.5. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri, condimentar aromatice sau perene, cu grad ridicat de perisabilitate...........

Cap.19. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor bulboase (D. Beceanu).........................................................................
19.1 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a a bulbilor de ceapă uscată.............................................................................................................. 19.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi.... 19.3 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde................................................................................................ 19.4 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a arpagicului................ 19.5 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului.....................

Cap.20. Tehnologia valorificării legumelor rădăcinoase în stare proaspătă (D.Beceanu)........................................................................
20.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună..................................……………………………………………………... 20.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor, ridichilor de vară şi de iarnă, precum şi a sfeclei roşii.............................. 20.2.1.Preluarea producţiei........................................................................... 20.2.2. Tehnologia depozitării şi păstrării.................................................... 20.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini, precum şi a păstârnacului..........................................

Cap.21. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof (D.Beceanu)..........................................................................................
21.1. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof extratimpurii, timpurii şi de vară......................................................................................... 21.2. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului..................................................................................... 21.3. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum ..............................

9

.24.............................. 24... 23.....Specificul valorificării tuberculilor de cartof destinaţi industrializării............. 22..........................................................4.......................... Bureţii .2.......... Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor.....3........ 22.. Condiţionarea florilor tăiate..... Tehnologia valorificării florilor (D............................ Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate....2..............4. Condiţii speciale de calitate pentru plante la ghivece............. 24.................2..................................3................................ Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din grupa verzei (D....... Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţani..........................3.. Păstrarea umedă în soluţi conservate....... Cap........... 24..... 22.................1 Florile............... Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată.........................2......21.................................................1.............. 25..............2...... 21. Valorificarea fructelor de actinidia (kiwi)…………………………….................................3.......4..................................…............... Cap............. 22.... Păstrarea uscată..............1................. 24................... 24..........................2..........1.......26............. champignon).................. Cap....................................…... Valorificarea bananelor………………………………………………....5...........2........ Guliile.......................................... Recoltarea.... 24................. Valorificarea produselor horticole subtropicale şi tropicale (A.............…................................... 24........2.............................................................4.......... 24...............4................................... 24....................Broccoli.... 24................................... Tehnologia valorificării seminţelor şi materialului săditor 10 ........ 24................1..2............5.Beceanu)...5.......................25..........................................3..................... 22............ Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ciupercilor comestibile cultivate (D. 24.. 24...... Tehnologia valorificării în stare proaspătă pentru conopidă şi broccoli.............. Speciile................................................2........... 22...................4.22.......3.........................................................4............... Păstrarea umedă în apă.......1 Conopida.................... Beceanu)..................3................ Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor.......3............................. 24....… Cap.... Particularităţi ale păstrării florilor tăiate ........3.............2.... Păstrarea florilor în atmosferă controlată (AC)...... Chira)........ 24. 25..1..................................1 Agaricus bisporus (ciuperca de strat...................2....................... 24.........1.......................... 24.... 23..........3........…... 24..... Valorificarea fructelor citrice………………………………………….......5................…... Păstrarea florilor... privite ca produse horticole destinate valorificării .......4.......3..........................3............................................. Cap.... Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate........................... Gulioarele.....................5.................................................................. 25.......................Beceanu)............................ 22............... Plantele la ghivece.. Tehnologia păstrării florilor tăiate..23......... 24.... Manipularea....................................….. Aspecte ale valorificării altor categorii de produse floricole.....1.................2..…............. Factorii de cultură.............4........................2..................................2.............

..... Cap..6....……..Păstrarea materialului săditor pomicol şi dendrologic ………………....... 28.....… Cap..........2....... 29.2.... Transportul intern…………………………………………………… 27...29. Tehnologii de concentrare (A....1.......... 26.. Produse semiindustrializate din fructe………………………………. 32.... Tehnologia conservelor de legume…………………………………… 32.1... Fluxul tehnologic general de industrializare a produselor horticole…... 32...2. 30. Beceanu şi A....Beceanu)..1.. Generalităţi…………………………………………………………… 33... Chira).................. Chira).. Prepararea sucurilor suprasulfitate de fructe………………………… Cap..... Efectele congelării asupra microorganismelor şi produselor horticole. 26. Tehnologii de deshidratare la produsele horticole (A........1..Tehnologia produselor semiindustrializate din legume (D.. Chira).. Tehnologia valorificării seminţelor de plante floricole……………….......Tehnologia produselor semiindustrializate din fructe (D...... Tehnologia conservării produselor horticole prin congelare (A.......……………………………………………… 33.. Efectele tratamentului termic………………………………………….. Cap....5.......29...… 26....Metode.3...2.1......3.2... Prepararea marcurilor de fructe……………………………………… 28... Recepţia……………………………………………………………… 27. 33.. Depozitarea…………………………………………………………... Schema tehnologică generală şI principalele grupe de produse apertizate …………………………………………………………………… 32. (A.. Condiţionarea produselor horticole………………………………… 27...3. Materii prime şi auxiliare folosite la prelucrarea industrială a produselor horticole………………………………………………………............2.…………………………………………………….......... 29.Aspecte generale privind valorificarea prin prelucrare industrială a produselor horticole.... 31. Prelucrarea materiei prime………………………………………….... Tehnologia produselor pasteurizate şi termosterlizate (apertizate) (D..horticol (D... Produsele acidifiate artificial………………………………………….......5.. Aspecte specifice ale tehnologiilor de păstrare la bulbi şi la celelalte organe de rezistenţă aparţinând unor specii floricole geofite mai importante…………………………………………………………………… 26. 27.1...Beceanu)..... procedee şi tehnologii de tratament termic…………………… 32....1.. Conservarea legumelor prin suprasărare…………………………….. Chira)..Produsele fermentate lactic.. 27..1....………………………………………….....4.2.....1 Regimul termic de tratare şi factorii săi de influenţă………………… 32.....4. Cap........Tehnologia valorificării seminţelor de plante legumicole……………......1. Cap. 11 ... Cap.... 27.Beceanu)………………………………………………………….... 32....28.. 27........…....3...1.4.. Chira).3. 27.1............ Tehnologia conservelor de fructe……………………………….. ..... 28.

.. Chira).. cele mai multe având nevoie de o îngrijire specială de la recoltare 12 . Tehnologia obţinerii pectinei…………………………………………. Producerea oţetului de fructe………………………………………… 36. Beceanu). 36. Tehnologia băuturilor distilate din fructe (D. .. Ambalarea produselor horticole congelate…………………………… 33.... Tehnologia valorificării deşeurilor industriale horticole (D.Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor 1..7. Extragerea uleiurilor………………………………………………….5.T.……………………………………………………….. Tudor. Demetilarea şi condiţionarea distilatelor……………………………. 34.33. Gherghi.. Tehnologiile de valorificare au un caracter specific şi se desfăşoară în continuarea tehnologiilor de producţie horticole.4...………………………………………… 36. fiind bine şi corect definit în cuprinsul unei pagini din Marea Enciclopedie Agricolă vol.Procesul tehnologic de producere şi fermentare a marcurilor………… 34. 34...4. A.1.1..2.... Termenul de valorificare în sensul utilizat de autorii citaţi. Transportul şi comercializarea produselor horticole congelate……… 33. 1995) are ca domeniu de studiu preluarea. Alte procese tehnologice de valorificare a deşeurilor………………… BIBLIOGRAFIE CAP. 33.2.. are o circulaţie care datează din perioada antebelică.I. păstrarea în stare proaspătă şi prelucrarea legumelor. 34.6. 34..V (1943): ''valorificarea înseamnă grija pe care producătorii şi vânzătorii trebuie s-o aibă în felul cum îşi prezintă şi predau mărfurile lor..3. Cap... Prepararea şi îmbutelierea băuturilor alcoolice distilate Cap.1..Beceanu).....INTRODUCERE {I SCURT ISTORIC 1..5.. 36... fructelor precum şi a altor produse similare.3.. 1994.. Decongelarea produselor horticole congelate………………………… Cap. Tehnologia valorificării produselor horticole (A.1. Procedee şi instalaţii de congelere…………………………………… 33.1.4..3. Păstrarea produselor horticole congelate……………………………. Tehnologia obţinerii coloranţilor naturali…………………………… 36. din momentul recoltării. 35. Valorificarea produselor horticole din “gama a IV-a” (A... Distilarea şi rectificarea……………………………………………….... 36.

între 5-40% la cartofi. A.2. Viticultura. sau mai multe laturi. Tehnologia valorificării produselor horticole apelează la disciplinele ştiinţifice fundamentale (Biologie. După Kays. pierderile care survin în etapa actuală.K. ca urmare a unei valorificări necorespunzătoare sunt de 44% la morcovi. şi colab. Prelucrarea statistică a datelor şi Informatica oferă importante posibilităţi şi perspective de aprofundare. S. semiindustrializarea sau industrializarea produselor horticole. Biotehnologia. Matematică).până la predare.. noţiunea de valorificare este şi ea înţeleasă uneori în mod diferit de economişti sau de tehnologi şi ingineri. în funcţie de modul de abordare. Micşorând pierderile. (tab.) pierderile integrale în valorificare care se înregistrează în statele dezvoltate sunt mult mai mici (ceapă 16%. nu numai în ce priveşte conţinutul lor intrinsec.L. 1991.1. pierderile procentuale din recolta totală care se înregistrează în ţările slab dezvoltate. Microbiologia. A. Termodinamica. pe parcursul valorificării legumelor şi fructelor la nivel mondial." Aşa cum valoarea produselor-marfă are mai multe aspecte. înglobând într-un cadru sintetic toate cunoştinţele teoretice şi practice referitoare la tranzitarea. producţia efectivă creşte. Fizică. 5-50% la tomate. Management şi Marketing. Legumicultura. 27% la struguri şi 14% la mere. 16-35% la ceapă. D. Pomicultura.. depozitarea. transport etc.1. 1. 28% la caise şi piersici. Domeniul de preocupări al disciplinei este foarte divers şi complex. Alături de acestea. cartofi 5%.3..J. nuanţare şi amplificare a cunoştinţelor referitoare la aspectele şi procesele caracteristice pe care le studiem.1.). Chimia alimentară. şi colab. Dintre disciplinele cu caracter agronomic. valorificarea superioară a produselor este un criteriu esenţial pentru reuşita unei activităţi productive. după recoltarea unor produse horticole (Ryall. şi colab. 37% la varză. 49% la conopidă. 1978-1979) Produsul Pierderi totale (%) Vătămări mecanice (%) Cauzate de Deranjamente (%) Boli parazitare (%) 13 . (1990). Climatologia. După Salunke. ambalaj. Floricultura. Conexiuni interdisciplinare. Pierderile înregistrate în ţările dezvoltate.L. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole Din punct de vedere economic. 1. Estimarea pierderilor prin valorificare. (1978-1979). După Ryall. Biochimia şi Chimia analitică. Oenologia. Discipline tehnice necesare sunt Maşini şi instalaţii frigorifice. dar şi în modul de conservare. Chimie. 62% la salată. 1. Protecţia plantelor horticole şi Agrochimia au importante domenii de interes comun cu Tehnologia valorificării produselor horticole. tomate (în ansamblu) 30% etc. La fel de importante sunt disciplinele economice. care oferă posibilitatea unei juste organizări şi orientări a valorificării produselor horticole în condiţiile economiei de piaţă. sunt mai mari de 50% din cantitatea produsă iniţial.1. Pot fi considerate foarte importante aplicaţiile şi domeniile de studiu comune cu Fiziologia vegetală. Tabelul 1.

9 0. cu pământ. Procentual. materialelor consumabile şi plasarea forţei de muncă disponibile este oferită în cadrul necesarului acestui sector pentru utilare şi pentru încadrare cu personal. 1.8 6.5 7. iar în Transilvania se stratificau cu paie. Importanţa alimentară a produselor horticole poate fi evaluată prin contribuţia acestora la necesarul de principii nutritive din hrana populaţiei. Mărind siguranţa şi durata de aprovizionare a populaţiei cu legume. În unele universităţi circa 1/3 din volumul de cunoştinţe referitor la valorificarea fructelor şi legumelor se axează pe aspecte mai detaliate privind valoarea nutriţională a acestora (Salunkhe. O piaţă cu mari posibilităţi pentru desfacerea maşinilor.3 3.4 0.K. prezintă o mare însemnătate pentru sănătatea populaţiei. 35% din vitamina B6. asigură totodată locuri de muncă în perspectiva unei reprofilări a activităţilor industriale.0 2.2 1. Kader.3 0. A. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul român.A. Importanţa socială a păstrării şi industrializării produselor horticole trebuie şi ea menţionată. şi colab.7 4. 7% din protide.7 6. sursele de materii prime.4 15. acoperite cu un 14 . fructele sau strugurii. creşte disponibilitatea schimburilor economice şi în primul rând a exportului.5 11. 1995 etc.4 0. Condiţionarea. cât şi pentru comercializare. 1991. B1 şi Fe. atât pentru un consum familial mai îndelungat.7 12.4 2..6 5. important ca volum.Mere (Red Delicious) Castraveţi Struguri Salată (Iceberg) Piersici Pere Ardei Cartofi Căpşuni Tomate ambalate 3. utilajelor.7 Asigurând calitatea produselor horticole.4 0.). instalaţiilor. Ceapa şi usturoiul se păstrau la loc aerisit şi uscat. dar surplusurile şi concurenţa potenţială a unor ţări cu sector agricol subvenţionat.2 3.2 0.5 3. divers ca sortiment şi asigurat o perioadă mai îndelungată. D. pune tot mai mult în dificultate afirmarea noilor competitori. sau în beciuri.9 14.1 1. Ocupaţii tradiţionale româneşti. Merele erau depozitate în poduri şi cămări.2 10.5 1. într-un cadru de scânduri.2 4. 50% din vitamina A şi 90% din vitamina C.4 2. Un consum de produse horticole. Mijloacele simple. dar verificate de experienţa tradiţională. în cămări.9 10.1 4. fructe şi struguri în stare proaspătă sau prelucrată. fructele şi legumele asigură 10% din totalul energetic.9 3.9 5. 20% din vitamina PP. Pe plan extern.1 2.6 4. Păstrarea în stare proaspătă a legumelor mai rezistente se făcea în gropi acoperite. au permis producătorilor din ţara noastră să valorifice legumele.8 1. depozitarea şi industrializarea legumelor şi fructelor sunt activităţi care au asigurate în condiţiile ţării noastre. şi colab. beciuri sau clăi de fân.7 2.6 7.2 5.3 22.. beneficiile băneşti sunt mai mari. 25% din Mg.2.

ajungându-se ca în 1940 să existe 20 de fabrici particulare şi 12 fabrici de stat. palinca şi horinca (horilca) sunt denumiri de origine slavă. dulceţuri şi compoturi. inclusiv prin export. Acestea produceau marmeladă. Teodorescu). În 1931. Institutul Naţional de Export elaborează un Regulament pentru exportul fructelor. slovaci sau rutenii din Ucraina subcarpatică. caracteristice zonelor subcarpatice din Muntenia şi Oltenia (Văleni. mai ales din prune. în care erau instrucţiuni precise privind condiţiile de calitate. magiun.). Prelucrarea casnică a legumelor se realiza prin murare (varza. }uicile erau de tărie redusă. castraveţii. impropriu denumite vinuri de mere.XVII se păstrează diverse documente şi însemnări de călătorie care atestă bogaţia şi diversitatea de fructe. În acelaşi an comerţul cu nuci româneşti devine competitiv pe plan mondial. pătlăgelele verzi). modul de sortare şi ambalare. liptari. la mănăstiri sau la hanuri.strat gros de frunze. acolo unde trebuiau hrănite colectivităţi mai mari de oameni. precum şi legumele care se produceau. sărare (zarzavaturi.XIX. Rachiurile redistilate (pălincă. Nucile erau păstrate în poduri răcoroase şi uscate. Din perioada secolelor XIV. producţia de fructe şi de legume în creştere este valorificată în proporţie mai mare. Horezu. ceruită la capete. uneori tăiaţi cu o mică porţiune de coardă. doar la curţile domneşti şi boiereşti. faţă de alte forme de prelucrare. erau ţinuţi în cămări. Încă din toamna anului 1929. pere etc. Concentratul de prune (magiun. condimentare. pesmet.XX. }uica. ale căror tehnici proveneau. ardeii. Zalău. Merele şi perele se uscau. tendinţă care s-a păstrat şi în prima jumătate a sec. după denumire. existau preocupări mai semnificative pentru păstrare şi pentru prelucrare. etc.aromatice) sau concentrare (bulion). Ciorchinii sănătoşi de struguri.C. iar apoi se păstrau în timpul iernii în ţinuturile locuite de români.) erau consumate în zonele montane şi submontane din Transilvania. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor finanţează şi susţine înfiinţarea Societăţii de Export Viticole. care evoluau în cidru şi apoi în oţet de poame. uscare (verdeţuri. Satu Mare. povidlă. În 1932 se introduce 15 . Arad şi Sibiu (I. înşiraţi pe o sfoară suspendată. se fabricau rachiuri de fructe. Sindicatul Exportatorilor de Nuci avea 7 fabrici de spălat şi cojit: 3 la Iaşi şi câte una la Cernăuţi. Numai după marea reformă agrară din 1920. ardei iuţi). Putem considera că tradiţia populară a păstrării şi prelucrării legumelor sau fructelor îşi are în mare parte originea din perioadele cele mai vechi ale istoriei. pepenii. din Orient. Deshidratarea şi industria conservelor câştigă o oarecare pondere. XVI. Magiunul (mačun). tăiate în felii. Mureş). în oale mari de lut. Unele specii se deshidratau prin afumare sau în cuptoare fără fum. silvois) se păstra la rece. Din sec. Avantajele oferite de distilarea fructelor (volum mic. preluate de la sârbi. răchie) erau produse mai ales în Transilvania (Turţ. Până în sec. de Coarnă şi Razachie. preţ ridicat) au determinat o preponderenţă a fabricării rachiurilor. dar conservele de legume erau în minoritate. horincă. Fructele serveau pentru prepararea musturilor. siropul (shirab) şi rachiul (arak / araki / raki) sunt produse prelucrate. adăugate celor 3 deja existente (total 32 de unităţi). Musturile (mustum) fermentate de fructe (cidru.

R.A. prin naţionalizare şi prin instituirea sistemului de cote şi achiziţii la preţuri mici.F.33 miliarde lei în industria conservelor. Păstrarea frigorifică a fructelor este iniţiată la Frigoriferul din Bucureşti. în colaborare cu fabricile producătoare de ambalaje. flori şi legume.I. iar colectivizarea este declanşată. preţul redus al materiei prime horticole şi lipsa de concurenţă. deşi pentru unele produse. distribuite avantajos şi transportate cu tarif redus. care îşi propunea printre altele "să studieze şi să soluţioneze valorificarea strugurilor. Învăţământul horticol superior face şi el după război primii paşi semnificativi. Numărul capacităţilor industriale a crescut. a permis sectorului de stat să se dezvolte. destinate atât pentru circuitul intern.F. alături de asimilarea unor utilaje mai moderne şi introducerea unor tehnologii noi. prin înfiinţarea unor conferinţe de specialitate la Academiile de Înalte Studii din Bucureşti şi Cluj. desfăşurată mulţi ani într-un ritm lent datorită opoziţiei ţarănimii. C. 400 de tone fructe. Exportul de produse horticole a fluctuat de la an la an.S. {tefănescu (1882-1926) sau N. Capacitatea de prelucrare anuală în 1960 ajunge la 120 mii tone legume şi fructe. În primul cincinal s-au investit 4. Între obiectele predate. sub presiunea extraordinară a puterii asupra satelor.sindicalizarea obligatorie a activităţii de export. Numărul vagoanelor C. Pătrăşcanu (1892-1968). recomandă începând cu anii 1932-1936. Măleanu. care funcţiona cu SO2. precum şi la Facultatea de {tiinţe Agricole dezvoltată la Chişinău (1933/1934) din nucleul format la Iaşi. devine tot mai important.S.. înfiinţându-se Asociaţia Exportatorilor de Fructe din România.R. În perioada care a urmat după 1947. sau către unele ţări şi-a menţinut o tendinţă crescătoare. 250 tone de fructe. fructe deshidratate.3 miliarde lei pentru dezvoltarea reţelei frigorifice a statului şi ridicarea de depozite moderne. În 1937 îşi începe activitatea şi Secţiunea Viti-Vinicolă şi Pomicolă din cadrul I. T. iar în anul 1933/1934. Martin. capacitatea de depozitare şi prelucrare a produselor horticole s- 16 . În perioada 1956-1960 sunt realizate primele depozite de stat moderne pentru păstrarea producţiei horticole. T. cât şi pentru export. S-a ridicat o generaţie nouă de specialişti din care făceau parte I. ambalajele standardizate au fost fabricate în cantităţi mari. ceea ce permite construirea de întreprinderi noi (la Vădeni-Brăila în 1952 şi la Tulcea 1955). 6 tipuri de ambalaje pentru struguri. Exportul de produse horticole în U. se accelerează şi se încheie în anii 1958-1962. Colectivizarea agriculturii. Bordeianu. care păstrează în anul 1931/1932.. fructelor şi legumelor". În vederea valorificării.R. În anii 1960-1965 se construieşte fabrica de conserve de la Tecuci (1961) alocându-se 1. păstrarea şi industrializarea produselor horticole devine tot mai mult un monopol al statului. izoterme necesare exportului creşte de la 490 la 2000 unităţi. Radu. Centralismul economic. fructe proaspete. predate de personalităţi ca Haralambie Vasiliu (1880-1953) D. Institutul Naţional de Export al României.C.V. În 1949 se înfiinţează fabrica Tehnofrig la Cluj iar în 1954 la intreprinderea Frigocom Bucureşti se realizează un compresor frigorific de 750 kcal/h. figurau şi "Industriile Agricole". în diverse variante de calitate.

F. aveau sarcini de preluare. În domeniul cercetării ştiinţifice trebuie apreciată activitatea I.doc. actualul director al I. se numără printre cei dispăruţi în prezent. care şi-au adus o mare contribuţie la aceste realizări. C. a operativităţii în valorificare. desfăşurată la un nivel mai corespunzător. de promovare a semiindustrializării (0. întemeietor de şcoală şi expert practician recunoscut peste hotare. Înfiinţarea în 1971 a Centralei Legume-Fructe (C. de calitate medie sau sub medie. C. }ara noastră datorează mult unei personalităţi proeminente cum este prof.F.L.2. se constatau numeroase discrepanţe între rezultatele cercetărilor şi situaţia de pe teren.P.J.dr. dr.doc. înfiinţat la 8 septembrie 1967 la Bucureşti.P. I.) şi de mărire a activităţii de industrializare. cumpărate de populaţia oraşelor în curs de industrializare. Prof.I. consumatori fără alternativă. Pe plan intern s-a format şi s-a dezvoltat o piaţă a produselor proaspete şi a conservelor de legume şi fructe ieftine.).6-3000 t/ C. completate în funcţie de datele disponibile) Specificare Capacităţi de industrializare pentru conserve delegume Capacităţi de industrializare pentru conserve de fructe Capacităţi de industrializare pentru pastă toamate şi sucuri Secţii de conservare a legumelor şi fructelor Centre de prelucrare a legumelor şi fructelor Capacitatea de prelucrare.R.C.dr.dr. Radu şi dr.H.printre altele.L.dr.F. în perioada 1965-1985 (statistici oficiale.V.F.F.P. Gherghi. Valorosul colectiv al Institutului din Berceni (Bucureşti) a reuşit să acţioneze pentru reducerea pierderilor produselor horticole cu cca 10-12% pentru cele cca 12-14 milioane tone ce se realizau anual în România. în intenţia creşterii. legume şi fructe (mii tone) Capacitatea de depozitare. Gh.2 1980 350 200 70 40 160 1985 1320 101. Cadrele formate.C. cărţile şi publicaţiile apărute.L.F. Mircea.. Bucureşti.F.P.I. prof. Iordăchescu şi dr.A.A.I. Burzo. de lărgire a sortimentului de conserve etc.A. indiferent de condiţiile existente.) 1965 140 90 20 1970 20 140 660 55. A.7 Cu toate acestea.D. condiţionare. care a acţionat în condiţiile grele ale epocii.L. Evoluţia capacităţii de valorificare a produselor horticole în România.P. legume şi fructe ( mii vag.M.a mărit. păstrare şi valorificare a produselor pe destinaţii.C.) .S.U. a asigurat un important spaţiu de desfacere pentru mărfurile realizate. iar piaţa C.L. proiectele şi tehnologiile studiate şi aplicate constitue o dovadă că factorul uman şi resursele de inteligenţă ale poporului român reprezintă o valoare în sine.-R.) şi a Complexelor de Producere a Legumelor şi Fructelor (C. Gherghi. alături de prof.L. pentru a aduce ştiinţa valorificării produselor horticole la un nivel comparabil ţărilor dezvoltate. Mihalca. a Intreprinderilor Judeţene de Legume şi Fructe (I. A. Tabelul 1. de Stat şi Cooperatiste (C.E.I.) viza printre altele şi îmbunătăţirea activităţii de valorificare. care a soluţionat importante aspecte teoretice şi practice specifice păstrării şi industrializării produselor horticole în România. În perioada 1976-1980 s-a trecut la etapa Consiliilor Unice Agroind. Cu tot 17 .

Burtea. condus de un ministru secretar de Stat (ministrul C. Horticultura/ian.F. 150 produse anual).V.600 tone. Bucureşti (Progresul tehnic şi rezultatele cercetării ştiinţifice în domeniul prelucării produselor horticole. Dinamica construirii spaţiilor de păstrare în perioada 1975-1990 (după Ionescu.V. introducerea unor tehnologii şi a unor proiecte de execuţie performante. struguri şi cartofi din R. statul a construit o reţea importantă de depozite (tab. din anii '80.S. C. generalizarea utilizării unor maşini. cireşe.. apărută în 1986. Statul era principalul valorificator de produse horticole.3.F. diversificarea sortimentului (400 produse prelucrate din legume şi fructe. mazăre. (Inspectoratul General de Stat Pentru Controlul Calităţii Produselor).L. Zanfir). După situaţia centralizată în lucrarea "Depozitele de legume. piersici. 10 depozite aveau peste 10. sisteme automate).1988) şi aplicarea acestora la unităţile din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării se interpunea multă inerţie şi lipsă de interes.. promovarea standardizării.000 şi 10. În anumite perioade au funcţionat chiar instituţii specifice. L. şi Iordăchescu. Ele totalizau o capacitate de 531. la acea dată. Hort. Tabelul 1.controlul efectuat de I. producerea sucurilor şi băuturilor răcoritoare. 1988. Lipsa repetată a unor produse. Rev. Cercetarea în domeniul condiţionării şi păstrării produselor horticole era şi ea deosebit de rodnică (Ionescu. 38 depozite între 5. L. instalaţii şi utilaje proiectate şi realizate în România.I. caise. de dr.C.000 tone (42% din capacitatea totală) şi 46 depozite 5. Se menţionează 22 de tipuri de maşini.. fructe. 1988). Bucureşti.G. specii mai puţin răspândite).C. A. sub egida I. România".P. şi colab. I. Sectorul de cercetare recomanda un nou sortiment de fructe şi legume (tomate. Rev.1.C. măsurile de impunere a calităţii de sus în jos se loveau de inerţia şi chiar de rezistenţa unor producători siguri de desfacerea produselor lor în condiţiile lipsei de concurenţă şi a cantităţilor adesea limitate care erau livrate pe piaţă. sau Departamentul Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole. A. A. utilaje cu performanţe tehnologice superioare (concentrare cu triplu efect. care dicta preţurile în avantajul intreprinderilor de stat. Între acestea. Nr. a determinat raţionalizarea alimentelor în cadrul unui "program ştiinţific". P. la nivel mondial. fixa mercurialul şi impunea contractările obligatorii pentru gospodăriile populaţiei. Între rezultatele excepţionale raportate de I. Gherghi. iar în anii 1983-1984 s-a pus problema stabilirii şi normării acestor consumuri pe locuitor într-un an. cum era Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole din anii '50.000 tone (28% din capacitatea totală). fasole.L.000 tone capacitate (30% din capacitatea totală). existau în ţara noastră 94 depozite repartizate în 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Lipsa oricărei concurenţe şi a mecanismului de piaţă determina vânzarea şi cumpărarea în condiţii impuse.7. economisirea energiei.P.).C.I. era în 1988 C.S. păstrarea aseptică. vişine..10/1988) Anul Ventilaţie mecanică Celule frigorifice Celule cu atmosferă controlată Total România 18 .P. Confruntat cu problema pierderilor care reprezentau o parte importantă a diferenţei între producţia realizată şi cea contabilizată.

000 t 150. Criza energetică şi decuplările de curent nu permiteau un control la parametrii optimi al temperaturii din celule. ca bun al întregului popor.000 t 80. coloranţi. care nu sunt pregătiţi să prezinte o ofertă la nivelul designului sau calităţii ambalajelor străine. antioxidanţi. Livrarea lor se făcea cu multă întârziere. utilajele) sau ambalajele care constituiau o proprietate a statului erau de multe ori neglijent gospodărite. În perioda de după 1989. creează adesea probleme producătorilor români. deşi principalul beneficiar al valutei astfel obţinute era statul. organizat cu profesionalism de dr. în condiţiile perioadei de tranziţie. Unele agregate frigorifice erau mari consumatoare de energie. fiind surprinse de ploi şi îngheţuri. În cazul depozitelor.000 t 319.000 t Situaţia de pe teren prezenta însă numeroase deficienţe. Existau şi aici situaţii de excepţie.1975-1976 1980-1981 1985-1986 1989-1990 85.000 t 615. Chiar ţările socialiste vecine puteau constitui un exemplu pozitiv în domeniul valorificării eficiente. iar dotarea cu acestea reprezenta o performanţă a acelor ani. prost întreţinute şi. 19 .000 t 347. sau lipseau cu desăvârşire. iar ambalajele moderne întârziau să apară.000 t 152. Concurenţa produselor importate. iar multe sortimente erau nevandabile. societăţile cu capital majoritar de stat înregistrează un regres evident. proaspete sau prelucrate. iar programul de modernizare se derula lent. datorită neglijenţei cu care se executau atunci când nu exista control. O situaţie des întâlnită era sortarea manuală. Utilajele cu adevărat moderne constituiau o minoritate în multe secţii de prelucrare. Gh. Exportul se executa adesea în condiţii materiale foarte grele şi implica o mare răspundere. Aspectul produselor era uneori destul de puţin atrăgător. mult sub posibilităţile existente. Mijloacele fixe (clădirile. judeţul Dolj.000 t 1.000 t 67.000 t 409. Vâlceanu.000 t 286. sectorul de valorificare îşi găseşte cu greu calea între proprietatea de stat şi cea particulară. dimensiunile prea mari ale unor celule făceau ca ele să nu se umple niciodată complet. metode şi reţete de producţie depăşite sau revizuite prin raţionalizare.000 t 10. Anumite materii prime şi auxiliare (mirodenii. în funcţie de zona geografică. dar care nu era urmat. maşinile. deşi calitatea conţinutului produsului românesc este adesea superioară. cei care primeau această sarcină se confruntau cu cele mai grele probleme şi formalităţi. nu formau loturi omogene şi proveneau din unităţi unde nu se respecta totdeauna tehnologia corespunzătoare (mai ales tratamentele fitosanitare).000 t 885. alături de maşini de sortare care nu funcţionau din diverse motive.000 t 196. pentru a nu mai vorbi de zahăr sau ulei) erau limitate în reţete. iar în caz de nerealizare cei responsabili erau penalizaţi conform legii. În timp ce sectorul privat se înfiripă în mod inegal. între care amintim exportul de tomate timpurii din zona Poiana Mare.000 t 396. iar manipulările la încărcare şi descărcare măreau riscurile de degradare. enzime. Produsele horticole. Industria de transformare a produselor horticole mai folosea încă utilaje foarte vechi. subutilizate. erau valorificate şi gestionate în condiţii necorespunzătoare. Pentru exportul în Occident. Fructele şi legumele depozitate nu erau de calitate.

Pieţele de gros.8 166.0 134.7 110.3 45. fiind totodata in curs de privatizare. oferă producţii mult mai ieftine la preţuri concurenţiale.8 kg 48.7 71.1 86. staţionar pe întreg intervalul (tab.3 165.4.M. 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 kg 145.Sectorul se modernizeaza inegal.). Tabelul 1. Consumul mediu anual de produse horticole pe locuitor (1991-2000) a prezentat o dinamică diferenţiată. Tabelul 1.3 47. Producţia se adaptează greu la cerinţele pieţei interne şi mai ales externe.6 158. Producătorii sunt dezavantajaţi în negocierile cu unităţile de preluare.1.6 115. în timp ce la fructe a rămas.1. care sunt mai bine organizate şi informate.3 146.7 112. Consumul mediu anual pe locuitor la unele produse agricole.5 159.6 145.).4 81. dublat de economia paralelă sau subterană.5 kg kg 88. observandu-se reale preocupari de relansare calitativa.4 111.0 73. în timp ce un anumit tip de importuri.0 60. dispersată.8 43. Producţia de conserve horticole în perioada 1990-2000 (după CNS şi MAA) Conserve (mii t) de fructe de legume 1990 124 190 1992 48 118 1994 48 122 1996 53 110 1997 48 92 1998 40 75 1999 41 65 2000 43 61 Conservarea legumelor si fructelor si-a diminuat volumul de trei ori. Disfuncţionalităţile economice şi legislative. La cartofi şi la legume s-a înregistrat o creştere evidentă.3 115. dar fiind afectat de nesiguranta surselor de aprovizionare cu legume si fructe pentru industrializare si de lipsa de retehnologizare (tab. 1991 Calorii Kcal 2832 1992 2758 1993 2959 1994 2872 1995 2921 1996 2942 1997 2933 1998 2959 1999 2981 2000 3020 20 .5. în partizi mari. iar lipsa de stimulare pentru producţia marfă de calitate.0 73.9 156.8 50.7 166. conjuncturală.M.4 44.5 Tabelul 1. chiar în comparaţie cu cerealele. Consumul alimentar mediu zilnic. mai ales datorită proporţiei de glucide care a înregistrat o creştere semnificativă (tab. organizaţiile producătorilor şi infrastructura existentă nu au eficienţa care se cere.8 45. ca urmare a scumpirii materiei prime si a utilitatilor.6.5 100.6 169. Consumul mediu zilnic de calorii pe locuitor a depăşit 3000 Kcal de-abia în anul 2000.4. practic.4 160.5 45. provine din nesiguranţa desfacerii.5 44. respectiv horticole (1991-2000) Produse din cereale Cartofi Legume şi produse din legume Fructe şi produse din fructe U.1 86.7 84.5.Desfacerea producţiei horticole este necontrolată.1.).6 162. exprimat în calorii şi categorii de substanţe nutritive (1991-2000) U. perpetuează o stare de fapt în care producătorul român este descurajat să-şi sporească şi să-şi valorifice superior oferta.6. fluctuantă şi concurată de importuri similare din ţări cu o producţie profilată în aceată direcţie. pe locuitor.1 64.9 66.7 47.

Costescu şi M Constantin (1997).0 444.6 96.4 21 391.dr.7 Tabelul 1. 1.tendinţa permanentă de majorare a preţurilor. din 1996 balanţa comercială a devenit favorabilă pentru România.2 336.starea materială şi veniturile consumatorilor.nealc oţet 1991 2.7 441.3 26 939.8 80.4 446.7 94.9 55.0 97.6 448.7 93.7 83 26. ca urmare a unui ritm accelerat al inflaţiei. A.7 78. a posibilităţilor reduse (sau inexistente) de informare a producătorilor şi consumatorilor. de la Universitatea din Craiova consideră că piaţa produselor noastre horticole are câteva trăsături definitorii: .8 76. Gherghi (1998) recomandă implicarea sectorului de valorificare a produselor horticole în soluţionarea problemelor existente. a investiţiilor în horticultură (producţie.4 52.atunci când cererea reală creşte sau scade cu 50%. în funcţie de loc. ca urmare a rolului pe care-l îndeplineşte: 21 .6 83 1993 1994 1995 1996 1997 Export (miliarde lei/milioane dolari) 16.legătura directă între cerere şi preţ.7 85.tendinţa de menţinere în continuare a pieţei ţărăneşti din România este stabilă.7.6 48 160. .2 440. M. sezon şi forma de prezentare a legumelor sau fructelor în cadrul pieţei.6 21 1286.nealc oţet Fructe comestibile Băuturi alc şi.3 92.6 207.7 116.Protide Lipide Glucide g g g 90.5 62 245.doc.).9 16 2000 480.4 88. .3 16 2. . dar consumatorii potenţiali se pot oricând transforma în consumatori efectivi.0 22 393. care nu pot cumpăra în anumite perioade chiar produsele româneşti devenite articole de lux. creat de o cerere solvabilă prea puternică şi o ofertă care nu poate fi satisfăcută numai de producătorii individuali.8 52. Prof. La capitolul băuturi alcoolice/nealcoolice şi oţeturi.35 75. respectiv calitative.7 88.7 431.elementele de dezechilibru considerate condiţii restrictive.6 60 373.2 57 33 38 30 13 1998 203.nivelul redus al ofertei ţărăneşti en-gros şi en-detail.7 85.3 16 26.5 40.8 63.1 448. Comerţul exterior cu unele produse horticole proaspete şi prelucrate (1991-2000) Produse Fructe comestibile Băuturi alc şi. aspect apreciat de consumatori şi de care trebuie să se ţină seama.2 425. . .2 82.3 94.9 174.6 17 25 31 57 59 Import (miliarde lei / milioane dolari) 24. care sunt preferaţi.9 18 5.2 17 • După Anuarul Statistic 2001 Comerţul exterior în milioane de dolari s-a menţinut deficitar.5 78.7.9 36 4. în condiţiile unei scăderi a importurilor de 4 ori.3 93.1 449. care să regleze aceste situaţii. ca urmare a valorificării directe a legumelor şi fructelor din exploataţiile mici şi mijlocii. nivelul preţului în ambele cazuri are o tendinţă de stabilitate. ţara noastră importând în 2000 de trei ori mai multe fructe comestibile decât exportă (valoric). circulaţie).0 95.9 45 440.2 80.9 94.9 21 452.6 146. .4 95.4 17 1999 331. sezonalitatea accentuată a cererii şi/sau producţiei şi lipsa pieţelor en-gros. (tab.8 32 32 56 47 47 41.8 399. prelucrare.0 78. sunt lipsa pieţelor en-gros teritoriale. precum şi receptivitatea redusă pentru formele de cooperare.9 61 1992 5.6 80. ca urmare a autoconsumului şi crizei alimentare cantitative.3 403.3 20 20 25 27 28 13.4 33.2 28 1.

astfel încât să se elimene crearea de stocuri nevalorificabile. structură şi calitate numai în concordanţă cu cerinţele pieţei.elaborarea de studii de piaţă şi conjunctură atât pentru piaţa internă cât şi pentru export"."orientarea producţiei ca volum. . . II .).promovarea de noi sisteme de distribuţie (pieţe de-gros.menţinerea calităţii produselor o perioadă cât mai mare de timp şi promovarea acestora în condiţii calitative şi de prezentare moderne. supermarketuri etc.promovarea de noi tehnologii pentru produsele proaspete şi transformate.CARACTERIZAREA TEHNOLOGIC| A PRODUSELOR HORTICOLE 22 . CAP. .. . care să asigure creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor.

Denumirea corectă a speciilor horticole are trei trepte de formulare. unele cunoscute prin import sau prin încercările de aclimatizare. nu violeta de Parma. menţioneaza peste 80 de specii.D. au un conţinut mai ridicat în apă şi un volum în general mai mare. Diversitatea speciilor cultivate de legume. Criteriile de clasificare a produselor horticole . Sortimentul tropical şi subtropical de fructe şi de legume este mult mai divers decât cel din zonele temperate.1998. dacă ţinem seama de destinaţia lor. Hoza. sau de climat temperat. de cea care va exista în secolul viitor. mai expuse la procesele de degradare. Specia floricolă de ghiveci Saintpaulia ionantha este violeta africană. Denumirile sunt uneori controversate. Tomatele pot fi numite pătlăgele roşii sau simplu. Din momentul recoltării. Soiuri. dar multe specii sunt de interes economic local sau regional. fructe şi flori. Particularităţile proceselor lor fiziologice determină o valorificare mult mai complexă decât a altor produse vegetale. este foarte mare. Există specii mai răspândite şi specii mai puţin răspândite. Specificul produselor horticole proaspete este generat de faptul că sunt vii.1. 23 .1. nu numai pentru a deveni mai comestibile. varietăţi sau chiar specii noi îl îmbogăţesc mereu.La genul Cichorium apar frecvent confuzii in denumirea varietăţilor legumicole cultivate. Definiţie şi specific Produsele horticole sunt organe vegetale sau părţi de organe vegetale provenind de la plantele horticole.2. rare. anume treapta stiinţifică. grupe de soiuri. iar structura lor este mult mai gingaşă. În lucrările ştiinţifice sau în contractele cu parteneri străini trebuie evitate denumirile regionale sau neacceptate de dicţionarul limbii române moderne.Clasificarea dupa arealul de cultura: produse horticole tropicale. Uneori ele sunt originare din alte zone geografice. Această împărţire se deosebeşte de cea existentă în secolul trecut şi cu siguranţă. Sortimentul cultivat într-o anumită zonă este într-o permanentă transformare. sau din flora spontană. a soiurilor de struguri de masă. 2.Clasificarea botanică (sistematică). Poligonaceae sau Solanaceae pentru fructe.. create şi răspândite datorită competitivităţii sau calităţilor nemaiîntâlnite pe care le au. şi colab. sau când este vorba de sinonime cu arie de utilizare egală. sau mai atractive la gust. Produsele horticole prelucrate sunt transformate. dar în primul rând pentru a rezista la factorii biodegradării. grupează produsele horticole în funcţie de familia botanică din care fac parte plantele horticole respective. Clasificarea produselor horticole 2. tehnică şi populară. varietăţi sau chiar specii care sunt marginalizate şi chiar dispar din sortimentul cultivat sau recomandat.1. .1. acestea devin mult mai vulnerabile. mai ales la speciile care sunt recent introduse. Răspândirea speciilor horticole este şi ea relativă.2. În aceeaşi măsură sunt soiuri. de exemplu pe eticheta unor conserve cu denumire tradiţională (roşii în bulion etc). specie pentru flori tăiate din genul Viola. doar într-un context adecvat. subtropicale. roşii. Se utilizeaza denumirea de: legume Cucurbitaceae.

printre legume de spanacul. alunele şi migdalele. caise. ţelina. piersici.Clasificarea comercială. struguri. reventul. dar care sunt folosite în paralel cu cele mai vechi. limba persană). legume condimentar-aromatice etc. agrişele. prune. apar denumiri noi. bame. boabele verzi de mazăre de grădină. . piersici. struguri. legume: ceapa. feniculul de Florenţa. varza chinezească. ceapa de Egipt. Viţa de vie se studiază în cadrul pomiculturii. fasolea de grădină. usturoiul verde. b) produse horticole foarte perisabile sunt dintre fructe: coacăzele. fructe sâmburoase/drupacee. Scăzămintele care se aplică. legume: ardei. tomatele). mărarul. tomate. leuşteanul. grupează speciile de plante horticole după asemănarea care există între tehnologiile lor de cultură (fructe seminţoase/pomacee. La ceapa şi la usturoiul verde sau la praz. e) produse horticole foarte puţin perisabile sunt nucile. altele nu apar decât în momente specifice (ex. gutuile. semitardive (semitârzii). Clasificarea horticolă studiată în România diferă uneori de clasificările tehnologice din alte ţări. Există produse extratimpurii (foarte timpurii. anumite soiuri de caise. pătrunjelul de frunze şi alte specii de legume mai puţin răspândite. usturoiul. vişine. varza de frunze. formele legumicole de cicoare. Unele specii au toată gama de soiuri (ex. ceapa de tuns. ceapa verde. guliile. la care se consumă frunzele. sfecla. soiuri de salată. prazul). alte soiuri de salată. sparanghelul. ciuperci comestibile. manipulate.. guliile etc. păstrate. . iar pepenii sunt consideraţi fructe în diverse ţări. hreanul etc. zmeură. pătlăgele vinete. se bazează pe data sau momentul diferit al apariţiei pe piaţă. d) produse horticole mai puţin perisabile: fructe: merele. timpurii. pepeni galbeni. afinele.). corcoduşe. de la türfandá. .Clasificarea morfologică are în vedere organul sau partea de organ vegetal reprezentată de produsul horticol respectiv. mai puţin cultivate: bobul de grădină. mure. durata sau condiţiile de depozitare sunt determinate în mod hotărâtor de apartenenţa la una sau alta dintre aceste grupe: a) produsele horticole excesiv de perisabile sunt reprezentate printre fructe de căpşune. cireşe. transportate. ridichea de lună. fructe tipice. ceea ce numim tulpină este o tulpină falsă. legume perene. morcovul. tardive (târzii).. conopidă. soiuri de afine. dovleceii. loboda. specii mai rare: ceapa eşalotă.). mere de vară.Clasificarea după gradul de perisabilitatea (perissable = sensibil la păstrare. zarzăre. Multe organe vegetale consumate ca produse horticole sunt frunze. condiţionate şi comercializate în mod distinct. Diferitele grupe de perisabilitate sunt recoltate. cartofii de toamnă. cireşe. păstârnacul. 24 . mazărea de grădină.Clasificarea horticolă. pătrunjelul. ridichile. zarzăre. considerate mai corecte din punct de vedere ştiinţific. vişine. de agrişe şi de coacăze. În unele cazuri. Alteori sunt organe vegetale metamorfozate (tuberculii de cartof. rădăcini. printre legume: castraveţii. prazul. în limba franceză) prezintă cea mai mare importanţă. care se strică uşor. c) produse horticole perisabile: fructe: pere. Căpşunul este considerat plantă legumicolă în Franţa.

ridichile. ceapă (locul 31). migdalele. grupele de perisabilitate sunt notate cu literele mari ale alfabetului de la grupa A (deosebit de perisabile) până la grupa E şi F (foarte puţin perisabile). varză (15).c. b) cu valoare energetică importantă sunt strugurii. mazărea (5). s. anghinarea (7).-zona de creştere. csh-camera subhimenială. mazărea. ciupercile şi legumele de la care se consumă frunzele . Figura 2. d) cu valoare energetică redusă sunt castraveţii.1. . bobul şi usturoiul. varza de Bruxelles (3). conopida (8). c. batatul (9) şi morcovii (10). 1978. ve-velum. printre altele. v-volva. cireşele tardive. pl-pălărie. C.l.h. După Rick. tomate (16). de porumbul zaharat (locul 12). salată (26). 25 ..-canalul medular. fasolea lima (4). i-inel (annulus). b-butoni de fructificare. spanacul (2). urmate. alunele. dovleceii. s.Părţile componente ale ciupercilor comestibile: p-picior. pe plan mondial se consideră că primele 10 legume care prezintă valoare nutritivă şi dietetică (conţinut deosebit în substanţe minerale.M. cartof (14). c) cu valoare energetică medie pot fi considerate majoritatea produselor. . cartofii. vitamine.Clasificarea dupa valoarea nutritiva. fibre şi alte substanţe utile sunt broccoli (1).Clasificarea după valoarea energetică grupează produsele horticole în patru categorii: a) cu valoare energetică ridicată sunt nucile. s.În normativele tehnice. tomatele. .m. sparanghelul (6).-strat cu lame.-strat himenial.

4 2725.8 101.vinete Varza albă Pepenii galbeni Ridichi negre Ciuperci Ridichi lună Tomate 586.0 2284.7 167.7 286.0 182. r.3 103.2 119.1 252.4 239.0 362.5 239. şi colab.6 85..4 115.Figura 2.1 288.5 202.1 114.2 113 110.0 83.1 142 175 (170-180) 140 (80-200) 165 (120-210) 97 (110) 7048 (6700-6800) 6509 5457 745 (670-820) 723 (610-690) 684 (270-485) 669 (630-650) 603 572 (530-660) 571(500-560) 550 (500-600) 538 (420-540) 525 (490-500) 515 (520-750) 483 460 (410-500) 454 (280-540) 436 399 (360-670) 340 (430) 26 .6 190.2 .7 145.0 80.4 280. III-sfecla roşie.Participarea hipocotilului şi a rădăcinii la formarea rădăcinilor tuberizate: Beta vulgaris: I-sfecla pentru zahăr.1.6 69 40. Valoarea energetică medie estimativă a produselor horticole (prelucrare după Burzo.2 219.4 257.3 157.rădăcină principală.7 1400 (1350) Dovlecei 867 (720-790) Andive Witloof 865 (780-790) Salată 689 (400-720) Castraveţi 614 (530) Nuci 452 (340-520) Migdale 376 (220-540) Alune 369 (300-430) Cireşe 348(300-450) Struguri 295 (290-300) Gutui 285 (240-330) Vişine 283 (330) Castane 282 (210-300) Afine 275 (160-390) Coacăze negre 273 (230-330) Pere 270(180-360) Caise 263(170-180) Mere 254 (180-270) Prune 248 (330) Mure (230-340) Piersici 203 (260) Coacăze roşii 198 (150-300) Agrişe 192 (150-190) Zmeură 188 (190) Căpşun 73.8 302.6 311. 1986) Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib kcal/kg Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib.7 118. P. IV-Raphanus sativus. Niculescu.9 215.5 2950.2 363. hp-hipocotil.2 58.0 189.1 106. kcal/kg Usturoi Cartofi Mazăre Păstârnac Pătrunjel Ceapa Praz Sfecla roşie Morcov Pepeni verzi Fasole verde Gulii Conopidă Ardei Varza roşie }elină rădăcini Spanac Pătlăg. I.5 192. II-sfecla furajeră.7 123.0 230 225. rl-rădăcini laterale Tabelul 2. 1986.3 78.4 154.3 118.

un strat subţire de ceruri. apar zone lignificate (Burzo.1. solzi.2. În primele faze.2. La salată şi varză. Prunele şi strugurii au epiderma acoperită cu pruină. Textura Epiderma este un ţesut de apărare primar. Legumele de frunze au stomate în epidermă. Ghimbăşan Rodica şi colab. morcovii conţin caroten.2. 1986). La unele fructe lovite. iar fructele şi tulpinile.primare (epiderma-simplă sau de apărare modificată) şi secundare (suberul) trofice: -asimilatoare şi de depozitare fundamentale mecanice de susţinere secretoare şi glandulare sunt mai puţin relevante pentru studiul nostru conducătoare senzitive 2. dar diferenţele dispar complet la maturitate. iar conopida nu are pigmenţi în soiurile de culoare albă. care protejează la exterior tuberculii de cartofi. ce constă dintr-un strat de celule compacte. cu spaţii intercelulare mari 27 . La numeroase specii suberificarea lenticelelor determină închiderea lor parţială sau totală. Clasificarea ţesuturilor vegetale după funcţia pe care o îndeplinesc (prelucrare după diferiţi autori) Denumirea ţesuturilor Sinonime sau caracteristici meristematice nediferenţiate protectoare. cu pereţii îngroşaţi (prin suberificare). care poate fi continuu. După Burton. au studiat formarea suberului în corelaţie cu rezistenţa la vătămări mecanice a cartofului. Epiderma merelor sau verzei este acoperită de cuticulă.2. (1982). Ritidomul protejează la exterior gulioarele. Merele. Grosimea suberului şi numărul straturilor de celule. Produsele lovite pot forma în anumite condiţii ţesuturi de cicatrizare. iar valorile prea scăzute ale acesteia inhibă acest proces. care protejează în exterior frunzele şi fructele. Celulele au pereţi subţiri. Constituţia fizică a produselor horticole produselor horticole provine din dezvoltarea şi specializarea ţesuturilor embrionare (primare). care permit schimbul de gaze şi vapori cu exteriorul. (1979). lenticele. sau sub formă de granule. Suberul este un ţesut de apărare secundar care este alcătuit din mai multe straturi de celule. celulele sunt poliedrice. care favorizează formarea membranelor şi sinteza enzimelor necesare. diferă în funcţie de soi şi de zona analizată pe tubercul. I.2. Ritmul de suberificare depinde de temperatură. aceste ţesuturi sunt formate sub acţiunea substanţelor bioactive naturale (gibereline şi etilenă). cu clorofilă.2. W. }esuturile trofice (fundamentale) sunt caracteristice părţii comestibile a fructelor sau legumelor.).. suberificarea este inegală (suberul este mai gros la bază).G. Rizoderma (epiderma rădăcinilor) are şi ea lenticele. ca ţesuturi definitive (tab. cireşele şi căpşunele au pigmenţi antocianici în epidermă. Tuberculii de cartof sau unele rădăcinoase dezvoltă sub celulele lezate straturi de celule suberificate cu rol de apărare şi protecţie. tomatele licopen. Piersicile şi agrişele au epiderma prevăzută cu perişori. Tabelul 2..

de exemplu la usturoi sau ceapă. care acumulează oxalaţi. se întâlnesc. Structura internă la unele rădăcinoase: A-morcov. spanacul şi varza au ţesuturi parenchimatice asimilatoare. Epicarpul există ca un strat subţire la drupacee sau struguri (acoperit cu pruină sau perişori. Sub formă de sclerenchim scleros. este o coajă mai groasa (pepeni. în unele cazuri).4. Sclerenchimul este un ţesut de susţinere (mecanic).citrice). protide şi amidon. }esuturi secretoare care acumulează produse ale metabolismului. 2. Parenchimul cortical al guliilor depozitează amidon şi zaharoză. leuştean etc. formate din celule cu pereţi fini. Endocarpul (ţesutul central) este lignificat la sâmburoase. mezocarp şi endocarp. . sau coaja (mezocarpul) nucilor. sau cărnos la citrice. La Umbelliferae există canale secretoare care conţin de asemenea uleiuri volatile (mărar. B-ridiche. formează învelişul sâmburilor de drupacee. Parenchimul liberian al morcovilor depozitează amidon.(12-29% la rădăcini şi fructe. Salata. ţelină.Părţile componente ale fructului la sâmburoase Figura 2. Se întâlneşte sub forma unor fibre alungite.). cu rol în fotosinteză. cărnos la mere şi lignificat la nuci. pergamentos (lojele seminale) la seminţoase. Figura 2. alcătuit din celule strâns unite ce prezintă pereţii îngroşaţi prin lignificare. valori superioare la frunze).). în epicarpul alunelor. celulozici. Mezocarpul sau exocarpul (învelişul exterior) este subţire la citrice. C-sfeclă roşie 28 . }esuturile fructelor se stratifică în trei zone: epicarp.4.3. Un rol de acumulare a substanţelor de rezervă îl au ţesuturile parenchimatice de depozitare: parenchimul medular la cartofi şi parenchimul lemnos la ridichi depozitează amidon. celule alungite care secretă latex. alunelor şi nucilor depozitează lipide. La salată (Lactuca) sunt prezente laticifere. Fără rol de susţinere sunt sclereidele din pere şi gutui. Celulele glandulare formează la citrice un grup sferic sau oval care delimitează un spaţiu în care se varsă uleiurile volatile (eterice) secretate. Parenchimul fundamental al fasolei. zaharoză şi caroten (fig. sau o coajă lignificată (alune).

au la o perioadă de timp după recoltare o fermitate slabă. cu celule epidermice mai puţin modificate (cazul cireşelor. evoluează într-un timp mai scurt sau mai îndelung către o stare de ofilire. Spaţiile intercelulare. mărimea sau îmbinarea celulelor în ţesuturi şi de complexitatea structurării ţesuturilor în organe. ţelina de rădăcină) au celule mari cu pereţi celulari foarte subţiri şi spaţii intercelulare mari. Datorită numărului mare de lenticele de pe suprafaţa rădăcinilor. deşi au rizoderma mai groasă. spaţiile vacuolare şi natura ţesuturilor diferă de la produs la produs. păstăile de fasole sau mazăre. activitatea enzimatică sau gradul de turgescenţă. O. D-pentru industrie. prin zdrobire după fierbere). sparanghelul. 29 . consistenţa (făinozitate. Legumele de frunze. castraveţilor). se asociază cu rezistenţa la străpungere. Prin deshidratare se reduce rezistenţa la atacul microorganismelor şi apar dereglări în procesul de respiraţie.3. Textura aceluiaşi produs apare şi se constitue din modul de îmbinare şi de asociere a diferitelor ţesuturi care alcătuiesc masa organelor vegetale. Atunci când se măsoară. Gradul de fermitate (după A. ardeii.1. dezintegrarea la suprafaţă după fierbere). Ridichile de iarnă şi sfecla au o capacitate de păstrare superioară morcovilor şi datorită fermităţii specifice. sunt uşor permeabile pentru gaze şi pierd uşor apa. mai superficială (reversibilă) sau mai profundă (ireversibilă). varza. fermitatea (sfărâmarea. Gherghi) sau fermitatea structotexturală (după I. având rizoderma foarte subţire. afinelor. Produsele cu membrane celulare subţiri.3. Textura tuberculilor de cartof este caracterizată de Burtea. (1980) prin: structura (granulozitatea. cartofii timpurii. Rădăcinoasele mai perisabile (pătrunjelul de rădăcină. Soiurile de salată din culturile protejate au frunze cu o conformaţie mult mai gingaşă şi mai sensibilă decît soiurile din culturile de câmp.F. vişinelor. strugurilor. Această îmbinare complexă de factori hotărăşte dacă un produs horticol este afânat (legumele de frunze. gradul de fărâmiţare. percepută în timpul consumului). Lăstarii etiolaţi de sparanghel sau unele legume pentru frunze excesiv de perisabile sunt apreciate pentru frăgezimea lor în momentul recoltării. tomatelor. B-pentru preparate culinare. C-pentru piure. şi colab. Morcovul face de fapt trecerea de la o grupă la alta. Gradul de compactitate sau gradul de afânare al fructelor sau legumelor este determinat de forma. prunelor. iar capacitatea de păstrare este afectată. care au frunze cu o conformaţie semifină sau grosieră. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole Structura unui produs este definită de mărimea sau tipul celulelor componente şi de aşezarea acestora în ţesuturi. merele) sau compact (cartofii). păstârnacul. coacăzelor.. 2. evoluând în funcţie de gradul de maturitate. exprimată specific. practic fiind greu de stabilit limita între cuticulă şi parenchim. Un fruct de măr în primele stadii ale maturităţii diferă mult din acest punct de vedere de acelaşi fruct sau altele aflate la maturitatea fiziologică. dar îşi menţin elasticitatea. Există 4 tipuri de soiuri de cartof: A-pentru salată.2. Radu) rezultă din interdependenţa dintre textură şi structură.

Pe parcursul maturării. Există multe tipuri de astfel de aparate. care contribuie la mărirea gradului de afânare din ţesuturi. Înmuierea ţesuturilor se datorează unui întreg şir de reacţii de hidroliză şi de depolimerizare.1 mm pătrundere în fruct). rolul Ca2+ în ţesuturi etc. tijă). Există studii aprofundate privind relaţiile acestei evoluţii cu momentul de recoltare. caisele. se menţionează timpul şi piesa de penetraţie (piston-de o anumită secţiune. cu stativ şi funcţionare automată. Operaţiunea se repetă de mai multe ori.substanţa uscată solubilă (g%). iar la cartofi conţinutul în amidon (amiloză) şi pectine solubile. unde F. Texturometrele au o cameră pneumatică. în diferite puncte. Pe cadranul dinamometrului se citeşte forţa (daN/cm2). temperatura de păstrare. a fost înlocuită în laboratoare cu diverse instrumente sau aparate. prevăzută cu un piston. Penetrometrele măsoară rezistenţa care o opun produsele la pătrunderea unei piese de penetraţie. influenţează şi el fermitatea. prin simpla apăsare. 2. determinând modul de valorificare în funcţie de persistenţa hidratării ţesuturilor. aceste aparate se dovedesc foarte utile pentru stabilirea corectă. prin intermediul pistonului.6. compoziţia atmosferei. Raportul între turgescenţă şi elasticitate. indicele Streif= F/Pri x IR. Tomatele. indiferent de specie. gradate uneori în unităţi de măsură anglo-saxone (fig. care are un grad de polimerizare ridicat şi numeroase legături între lanţurile moleculare. terminat în partea inferioară cu mai multe poansoane. Se mai folosesc şi unităţile penetrometrice (1 UP = 0. Când avem de caracterizat un soi nou creat sau când se pune problema exportului. prezenţa etilenei. ambalare şi transport.). Un sistem de cremalieră şi manivelă permite exercitarea unei presiuni tot mai mari. Aprecierea empirică. apar şi alte evoluţii specifice. pepenii galbeni şi alte produse care evoluează după recoltare. o anumită durată de timp (rezistenţă la străpungere).Fermitatea ţesuturilor constituie o garanţie a menţinerii calităţii pe parcursul manipulării. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole este importantă pentru stabilirea momentului sau modului de recoltare.2. 2. care permit o determinare precisă. transportului sau comercializării. în ultimă instanţă. lignificarea sau suberificarea acestora. la unele specii se produce o creştere a spaţiilor intracelulare. precum şi a duratei de păstrare.fermitatea (kg/cm3). în condiţii de repetabilitate. Fermitatea unor specii legumicole este cauzată. 30 . Fermitatea fructelor este determinată de transformarea enzimatică a protopectinei insolubile din ţesuturi. tot de compoziţia chimică: celuloza din ţesuturi. a gradului de maturare la un moment dat. caracteristice în funcţie de specie sau soi. În dinamică. piersicile. sau (kgf/cm2). Pri . IR .3. Se disting însă două variante constructive: varianta portabilă destinată fructelor şi varianta de laborator.nota probei cu iod (1-10).ac. nu sunt de calitate fără a prezenta şi fermitatea cerută de beneficiari.

tomatele de seră supuse compresiunii şi ambalate diferenţiat pe parcursul păstrării comerciale în condiţiile mediului ambiant. Se folosesc pentru boabele de mazăre şi permit controlul fluxului tehnologic de conservare.2. la fabricile de conserve pentru mazăre. Maturometrele au un principiu constructiv asemănător texturometrelor. de laborator Tenderometrele de diferite tipuri. (1998). Pendulele Gall şi aparatele semiautomate cu rezistenţă servesc la testarea rezistenţei tuberculilor de cartof la vătămările mecanice. asociată cu alte solicitări (provocate de lovituri. Un manometru hidraulic semnalizează presiunea maximă de străpungere. . maturometrul oferă posibilitatea de a aprecia ştiinţific desfăşurarea corectă a acestor operaţii. stivuire) afectează în mod semnificativ evoluţia calităţii tomatelor. cunoscut şi în ţara noastră. Sunt aparate complicate şi precise.A. fasole boabe. la stabilirea calităţii unui lot de produs ajuns la fabrică. ele pot determina şi rezistenţa la tăiere sau fibrozitatea la sparanghel. şocuri. ţelină.Aparat semiautomat pentru determinarea rezistenţei la vătămări: 31 . Forţa de comprimare de 1Kgf timp de 30 minute.. şi Anglia este folosit maturometrul Mather-Platt. Penetrometru Seta. măsoară forţa de strivire. Figura. Figura 2. au avut o evoluţie calitativă diferenţiată. mere proaspete.6. fasole păstăi şi porumb zaharat. Texturometrul Christel este un aparat mai cunoscut.care vin în contact cu produsul.U.7. În S. După Tătaru Mariana şi colab. adaptabile la diverse produse sau probe. Mult folosite în Germania. Pe parcursul opăririi sau sterilizării. de la stabilirea momentului optim de recoltare.

acidul citric=1. Produsele care au spaţii lacunare mari au masa specifică minimă: ardeii (0. Modul cum evoluează masa specifică a produselor horticole. pepenii galbeni. pătlăgele vinete.Pendulul Gall-pentru determinarea elasticităţii tuberculilor 2. căpşunile. zmeura. Masa specifică este determinată pentru fiecare produs de masa specifică a substanţelor componente: aer=0. piersicile (1. murele. sau ca masa unei unităţi de volum din acel produs (g/cm3). b) cu masă specifică medie. Proprietăţile fizice ale produselor horticole 2.1. strugurii. Este o metodă orientativă bazată pe date practice. merele. prunele.128). ceapa.265. 32 .53) şi merele (0. fructoza=1. la valorile relativ mici pentru fructele mature. Ardeii îşi păstrează masa specifică neschimbată. apa=1. ciupercile. . 2-placa elastică.cadranul instrumentului indicator Figura 2.0. Fenomenul este explicabil.4. deoarece substanţele asimilate echilibrează această tendinţă. c) mai grele ca apa (densitate mai mare de 1): cartofii. Masa specifică Masa specifică a unui produs horticol este definită ca raportul între masa şi volumul acestuia.542.4.1875). din acest punct de vedere: a) cu masă specifică mică: ardeii. pe baza masei lor specifice. perele. celuloza=1. Putem constata că în cazul merelor ea scade de la valori supraunitare. coacăzele. Produsele horticole se pot clasifica în trei mari grupe. glucoza=1. vişinile.759 şi altele.650).669. taler.2545). cireşele. Aplicaţie practică: metoda Stohman de aproximare a conţinutului în amidon din cartofi.1. deoarece volumul spaţiilor intercelulare s-a mărit mult. gutuile. salata. Specificăm că este vorba de valori medii. cu toată creşterea în volum care înglobează mai mult aer.8. morcovii. pătrunjelul. acidul malic=1. Plutirea la suprafaţă sau lăsarea la fundul apei a unui fruct de măr ne comunică o informaţie foarte importantă. fasolea păstăi.0012. Produsele compacte şi bogate în compuşi cu masa specifică mare se caracterizează prin valori ridicate: murele (1. 3. dar mai uşoare ca apa sunt: mazărea boabe. în cazul fructelor tinere. corelată cu gradul său de sănătate sau stadiul de coacere. cartofii (1. varza. acidul tartric=1. bamele.56.601.

C=(U + 0.4...8-0.2. pentru ridicarea temperaturii unei unităţi de masă (kg) de produs.86 0.4.3.31-3.02 (căpşune). Burzo.85/4. Glucoza şi fructoza au 1.68 3. Masa volumetrică Masa volumetrică a unui produs horticol reprezintă masa (kg) produselor care ocupă volumul de 1 m3 (kg/m3).47 Kj/kgK.3 73-75.80-0. iar apa 4. Alte unităţi: Kcal/kg 0C. 1982.14 3. amidonul=1.88 0. Valorile caracteristice fiecărui produs se găsesc în tabele. lipidele=1. G ⋅ c ⋅ dt Qrp = T G = masa produsului în kg . păstrându-şi mai bine turgescenţa până la sfârşitul păstrării. şi colab.27-3. P.35-3. Există şi relaţii estimative de calcul a căldurii specifice. Este o proprietate a cărei cunoaştere este foarte importantă pentru cei care ambalează sau depozitează produsele.6 (nuci) şi 3.95 0. şi colab. 1986) Produsul Usturoi Fasole verde Mazăre verde Cartofi Caise Conţinut în apă % 61. la volum constant.): . fiind mai compacte.38.88 33 . folosindu-se în calculul necesarului de frig (Qrp).3 SU) Kcal/kg 0C sau C = (U + 0. I.Masa specifică a fructelor mici. Căldura specifică a produselor horticole este egală cu media ponderată a căldurilor specifice ale substanţelor componente.61 3. Gh.14 (usturoi) şi 4. între 1.68 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0. T = timpul de răcire.76.78-0.M. Căldura specifică Căldura specifică este cantitatea de căldură necesară.79-0.4 Căldura specifică Kj/kg 0K 3. exprimându-se (corect) în J/Kg 0K.35-3.3.85 3.55. Căldura specifică a unor produse horticole (după Iliescu. Limitele de oscilaţie se situează la legume între 120 kg/m3 (spanac) şi 1000 kg/m3 (tomate).1868 kj/kg0K.5-89. dt = diferenţa de temperatură (t2-t1). Niculiţă. Produsele voluminoase şi cu masă specifică mică au şi masa volumetrică mică. (h).07 (castraveţii de seră) .3 SU) x 4. 2. iar la fructe între 400 kg/m3 (mere) şi 620 kg/m3 (cireşe).la legumelor variază între 3. Este mai mare decât a celor mari. protidele=1. 1984. cu un grad Celsius. 2.3. mai rezistente la manipulare şi transport.75 0.1868 Kj/kg 0K Căldura specifică exprimată în kj/kgK (tabelul 2. (1 kj/kgK = 0.. Este o constantă termofizică de mare importanţă în procesul de păstrare. Tabelul 2.5 68. sau Kwh/kg 0C.8-80.9 75-80 77.la fructe. pornind de la conţinutul în substanţă uscată (SU) şi umiditate (U) ale unui produs.33885 kcal/kgK).

88 0.68 3.06 0.6 3.0 85.1 93. şi colab.88 0.93-0.59 0..4.6 Conductivitatea termică W/ m 0K kcal/m h 0C 0.97 0.64-3.64 3.93 0.1-83.86-0.9-90.8 82.89 3.21-0.42 0.68-3.93-0.98 3.55 85.37 0.97 2.87-0.6 88-95 92.92 0.1 93.8-0.64-3. Conductivitatea termică Conductivitatea termică (λ ) este o constantă termofizică caracteristică fiecărui produs în parte.88-0.35-3.87 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0.9 0. opunând rezistenţă la primirea sau la cedarea căldurii.6-91.68 3. 1982) Produsul Prune Agrişe Mere Pătlăgele vinete Castraveţi Ceapă Fragi.4 94.90-0.6 80-90 83.92 0.47 0.0-81.4.83 0.9 82.89-3.87-0.02 3.81 3.68 3. mure Căpşune Conţinut în apă % 86. Conductivitatea termică (λ ) a unor produse horticole (după Iliescu.4 76.96 0.56-3.64-3.94 0. Cu toate acestea ele se încălzesc ziua şi se răcesc noaptea. Unităţile de măsură sunt: J/m h 0K = W/m 0K sau Kcal/m h 0C.77 3. Gh.33 0.5-88 91.88 0.4.94 0.16 34 .49-0.3 3.1-96.6-3.9 94.Vişine Zmeură Struguri Coacăze negre Cireşe Produsul Tomate Pere Prune Mere Pepene verde Agrişe Piersici Ceapă uscată Morcovi Ciuperci Ridichi }elină Ardei gras Varză albă Pătlăgele vinete Spanac Ceapă verde Căpşuni Castraveţi Salată 73.2 92.07 4.77 3.3 89.35 0.92-0.3-93.93 3.64 Căldura specifică Kj/kg 0K 3. folosită în diversele calcule de proiectare sau funcţionare a depozitelor.87 0.36-0.7 Conţinut în apă % 94-94.77 3.85-0.94 3.7 91.54-1.94 0.86 0.9 96.95 0.0 83.95 0.94 0.95 0. condiţionată de conţinutul lor în apă şi aer.98 3.85 3.7 83-86.46-1.29 0.06-4.0 86.92 0.28 0.24-0.85-4. piersici.44 0.8 78. Conducţia căldurii şi schimbul de căldură au loc destul de greu prin produsele horticole.89-3.96 0.94 0.25 0.94 3. în refrigerare sau în congelare.7 93.89 3. care sunt rău conducătoare de căldură.87-0.7 88. Tabelul 2.93 3.7 96.48 3.98 4.4 90.5-84.9 0.02 4.

99-1. salata.soiurile de struguri mai bogate în zaharuri. sparanghelul.67) şi 0. stuctura şi conţinutul în umiditate al ţesuturilor. zmeura.5-0. Faptul este evident dacă observăm că salata îngheaţă la -0.14 La legume. spanacul. cireşele.62 0. de aceea această valoare termică este întotdeauna sub 00C. iar perioada de recoltare va ţine seama de pericolul de îngheţ. mazărea de grădină. castraveţii. castanele.soiurile timpurii de struguri. pepenii.59-0. cartofii.). păstârnacul.57 0.86 W/m0K (varză) şi minime de 0.4.0-81. punctul de congelare) reprezintă pragul termic (t0C) la care apa liberă din produsele horticole trece în stare solidă. Conductivitatea termică este influenţată de textura. merele. d) puţin sensibile la temperaturi scăzute (-3.00C) sunt majoritatea produselor: ardeii.90C (relaţie inversă).0 91. Factorii de influenţă ai temperaturii de îngheţ sunt: gradul de maturare.00C/-7. dovlecei). tomatele.33 0 W/m K (prune.51-0.59-0. Temperatura de păstrare frigorifică trebuie fixată în afara temperaturii de îngheţ. unele soiuri de prune sau vişine mai dulci.00C/-3.4.62 W/m0K (cartofi.8 70.Vişine Cartofi Morcovi Tomate Varză albă 70. perele. fiind afectate la temperaturi negative relativ mici (-0.2 0. murele. pătlăgelele vinete şi dintre fructe coacăzele.6 0.5 94. migdalele.00C): ridichile. majoritatea strugurilor . guliile. morcovii.00C): usturoiul. conţinut în substanţă uscată redus). 35 . λ oscilează între valorile maxime de 0. ţelina.30C (temperatură mai ridicată. este proporţional cu temperatura de îngheţ. iar cele decojite au valori de 2 ori mai mici decât cele cu coajă.70C.85-1. morcovi.54 0. Gradul de maturare. .99-1. La fructe.00C/-2. conopida.30C şi -1. corelat cu conţinutul în substanţă uscată solubilă. alunele. Apa din celule conţine dizolvate substanţe minerale şi organice.5-90. precum şi durata de expunere la temperaturi scăzute. Cu cât un produs este mai afânat. b) foarte sensibile la temperaturi scăzute (-1.5. cu atât conductivitatea sa termică are valori mai mici. Factorii acţionează în complex. Produsele bogate în apă au λ mare.54-1. sau are spaţii lacunare în proporţie mai mare. pătrunjelul.51-0. iar nucile la -6. Produsele horticole se grupează în cinci clase de rezistenţă diferenţiată la îngheţ: a) deosebit de sensibile la îngheţ: andivele Witloof. agrişe) (tabelul 3. c) sensibile la temperaturi scăzute (-2.63 0.2 83.54 0. ciupercile. ceapa. 2. apartenenţa la o anumită specie sau un anumit soi.6. λ este între 0. vişinile.00C): nucile.00C). la o anumită specie şi la un anumit soi. sfeclă. varza. Temperatura de îngheţ Temperatura de îngheţ (în limbaj tehnic. Fructele cu epicarp (coajă) subţire au valori mai coborâte ale acestei constante decât cele cu coajă groasă. prunele. piersicile. e) relativ rezistente la temperaturi scăzute (-4.24-0.32 0. căpşunele.00C/-4.35 W/m0K (căpşune 0.

20C.70C. cu o presiune de vapori mai mare decât gheaţa formată la exterior. Golden Delicious şi altele. temperatura de îngheţ (în valori absolute) este şi ea mai mare. Factorul specie diferenţiază speciile între ele.80C şi -1. După 3 zile de expunere. După 24 de ore la aceeaşi temperatură. pe cartofi apare un exudat. brumă) temperaturi de până la -20C. Deşi punctul de îngheţ este situat între -1. mai ales dacă dezgheţul survine lent. Expunerea mai îndelungată determină îngheţul. După Niculiţă. după dezgheţ ele revin în mare parte la aspectul iniţial. iar simptome interne apar la un număr redus (8%). Durata de expunere la temperaturi scăzute este un factor foarte important. ca urmare a coborârii temperaturii. distrugerea salatei este ireversibilă. Procesul continuă atâta timp cât apa intracelulară rămâne în stare lichidă. şi colab. Apa din celule. La temperaturi de până la -80C nu se remarcă semne de degradare. La temperatura de -40C. mai ales dacă survine lent. cu excepţia unor porţiuni reduse care au suprafaţa zbârcită. tuberculii nu prezintă încă simptome externe de depreciere. cât mai ales intracelular şi deci ireversibil.60C) şi mult mai mare ca valoare absolută la soiul Muscat Hamburg (-4. are loc în primă fază trecerea în stare solidă a apei libere. Îngheţul la -80C distruge iremediabil cartofii. îngheţul afectează mai puţin interiorul celulelor.Cu cât conţinutul în substanţă uscată solubilă este mai ridicat.4°C şi -2. Spaţiile intercelulare sunt reduse. Pereţii celulari sunt rupţi. dar în urma dezgheţării se formează în interior nişte cavităţi radiare. deoarece acele de gheaţă lezează iremediabil celula. iar presiunea de vapori se menţine mai ridicată decât cea a gheţii exterioare. mai mult sau mai puţin reversibil. îngheţul este intracelular. Prin dezgheţ lent. migrează prin pereţii celulelor. iar căpăţâna îşi pierde în mod evident aspectul comercial. temperatura de îngheţ este mai mică la soiul timpuriu Cardinal (-2. subrăcită. Cu 36 . din spaţiile extracelulare. consistenţa tuberculilor rămâne făinoasă. apa se pierde. Dezgheţul rapid determină distrugerea iremediabilă. Deşi frunzele îngheaţă. la temperaturi negative de până la -80C nu prezintă nici ei semne de degradare. Expunerea de scurtă durată provoacă un îngheţ extracelular. soiurile Jonathan sau Wagener premiat sunt mult mai sensibile la temperaturi coborâte decât Red Delicious.60C). Cartofii au punctul de îngheţ între -0. atât extracelular. La struguri. Ceapa îngheaţă între -10C şi -1. La mere.50C). chiar la acelaşi conţinut în substanţă uscată solubilă. După 8 ore de expunere la temperaturi de -40C/-50C. iar tuberculii afectaţi de temperaturile scăzute depăşesc o treime. mai ales când se menţine peste 24 de ore. (1986). Salata care îngheaţă foarte uşor (-0. Morcovii sunt şi ei mai rezistenţi la temperaturi scăzute. mai bogate în glucide.30C/-0. suportă pe termen scurt (îngheţ la sol. Datorită spaţiilor intercelulare în proporţie mai mare. Prunele îngheaţă mai uşor decât cireşele. determinând creşterea cristalelor deja formate. cartofii se înnegresc şi se transformă într-o masă umedă. Factorul soi acţionează în mod identic. chiar la un conţinut în glucide sensibil egal. tuberculii depreciaţi ajung la 75-80% .50C. P.

mecanice. se poate aproxima spre stânga şi data când a apărut stadiul T. influenţează şi conductivitatea electrică a ţesuturilor. Figura 2. mărime) Proprietăţile bioelectrice.). transportul apei intracelulare la exteriorul celulelor are loc mai intens.6. iar pentru impedanţa electrică ohmi. Stadiul T corespunde momentului în care pedunculul formează un T cu baza fructului tânăr (cavitate nulă). Metoda grafică permite stabilirea zilei (datei calendaristice) în care fructul a atins acest stadiu. Unităţile de măsură folosite pentru conductibilitate sunt µ S (microsiemens) sau mV (milivolţi). prin măsurători ulterioare ale adâncimii cavităţii pedunculare şi transpunerea acestora pe hârtie milimetrică. bolile criptogamice. Importanţa practică a unor astfel de determinări este evidentă. dar ele se efectuează numai în cazuri deosebite. formă. 2.4. Condiţia esenţială este efectuarea lor la temperatură constantă. anume aprecierea gradului de maturare a merelor pe baza stadiului T (fig. Rezistenţa la străpungere este expresia fizică a fermităţii structotexturală măsurată în N/cm2 sau kgf/cm2 . care îndeplinesc rolul unui electrolit.10. Acolo unde ipotenuza triunghiului dreptunghic format intersectează axa orizontală (catena mare) se află stadiul T notat cu 0 mm. 1968) 37 . loviturile sau presiunile determină şi ele creşterea acestor valori. Forma şi mărimea produselor. ei se orientează în funcţie de încărcarea electrică. Îngheţul. Adâncimea cavităţii pedunculare la fructele de măr pe măsura dezvoltării acestora şi definirea stadiului T (după Stoll. în laboratoare de cercetare sau de expertiză pentru depistarea operativă a unor defecte ascunse. Determinările se fac cu diferite tipuri de conductometre. Cunoscând numărul de zile între cele două măsurători (2 mm-4 mm). Străbătând membranele. spre cei doi electrozi între care există o diferenţă de potenţial.cât acest proces se desfăşoară mai lent. studiate la descrierea soiurilor. ca urmare a lezării integrităţii celulare.10. Factorii care influenţează permeabilitatea membranelor.2. au o aplicaţie utilă la fructe. Alte proprietăţi fizice (bioelectrice. la temperaturi mult sub punctul de îngheţ. conductibilitatea electrică şi impedanţa electrică a ţesuturilor produselor horticole se datorează ionilor unor săruri minerale sau radicalilor acizi din celule. Valorile cresc la fructele mature şi la cele care au tendinţa de a ieşi din repausul vegetativ.

având în consecinţă şi funcţii sau proprietăţi diferite. Fără legătură cu conţinutul intern. Formele sub care se găseşte apa în produse. apa liberă şi apa legată sunt reţinute într-un mod deosebit în ţesuturi. trebuie menţionată şi umiditatea (apa) exterioară. Substanţa uscată totală (%) obţinută prin evaporarea umidităţii totale. care are acelaşi indice de refracţie ca şi extractul sau sucul obţinut pentru analiză. Conţinutul în apă şi substanţă uscată al produselor horticole Atât apa cât şi substanţa uscată sunt rezultatul unei acumulări treptate. Apa de constituţie reprezintă cantitatea de hidrogen şi oxigen în proporţie de 2:1 din moleculele constitutive ale produselor. ea reprezintă un indicator important de apreciere a capacităţii de păstrare (ex. Substanţa uscată.2.1. Apa coloidală îngheaţă la temperaturi mult mai scăzute decât apa liberă. 2. poate fi extrasă numai parţial prin fragmentarea produsului şi ţinerea sa 8-12 ore la 1050C. Ea este reţinută mecanic sau prin capilaritate. dar şi o cantitate redusă de substanţe minerale. contribuie la reglarea temperaturii plantelor. la etuvă sau prin distilare . etc). Apa legată este reprezentată de patru forme inactive: apa coloidală de umflare. săruri. apa coloidală de absorbţie. la buna desfăşurare a procesului de creştere şi dezvoltare. fiecare produs având o compoziţie specifică. este determinată refractometric şi echivalată cu o soluţie de zaharoză. apa de cristalizare şi apa de constituţie (L. de I. constituie mediul de desfăşurare a reacţiilor biochimice.2. Prin presare. de la un anumit produs. 2.5. Conţinutul în apă al produselor horticole Apa din produsele horticole.5. în condiţii de laborator. Substanţa uscată din produsele horticole are în componenţă substanţe organice (peste 95%).5. 1985). Apa coloidală de adsorbţie (apa de hidratare) este reţinută molecular pe suprafaţa particulelor coloidale şi poate fi îndepărtată parţial prin criodeshidratare. Produsele bogate în apă au căldură specifică mare şi activitate metabolică mai intensă. Substanţa uscată solubilă. Apa liberă se află în vacuole. centrifugare sau evaporare. cit. Apa coloidală de umflare este legată osmotic de particulele coloidale. acizi organici. fiind mult mai perisabile. exprimată în procente de masă. poate fi separată sau eliminată relativ uşor. Apa de cristalizare este necesară unor substanţe constitutive din produsele horticole să cristalizeze într-un anumit sistem. În afară de formele de apă existente în interiorul produselor. Ultimele două forme nu pot fi separate sau extrase decât prin metode care provoacă distrugerea structurii sau substanţelor constitutive ale produsului.antrenare. participă la vehicularea substanţelor solubilizate. ceapă) 38 .Radu. Rey. conţinând dizolvate diferite substanţe (glucide. la menţinerea turgescenţei.F.

fructele de arbuşti fructiferi. clima sau tehnologia de cultură determină şi ele variaţii. căpşune şi piersici. spanac. prunele. ţelină. care poate fi îndepărtată fără a se prejudicia valoarea produsului respectiv. pulpa conţine cantitatea cea mai mare de apă (86-87%). chiar la temperaturi mai scăzute. ci şi prin evaporare.6. Grupa a treia (80-85%) conţine ceapa. Legumele de frunze. înregistrează pierderi mari de umiditate în numai 5-6 zile de la recoltare. în 5 grupe. conţinutul total de substanţe minerale (valori medii) are următoarele limite: între 0. fără ţesuturi suberificate protectoare. mazărea verde. pepeni verzi. rădăcinile 85%.68% (pătrunjel). tomate şi pătlăgele vinete. Conţinutul în umiditate totală variază în limite largi. Prima grupă cuprinde fructele nucifere. Produsele perisabile. La pătrunjel. strugurii. 39 . Pierderile de umiditate au loc nu numai prin transpiraţie. varză. pierd 6-8% din umiditatea totală în 6 luni de păstrare. pătrunjelul. La acelaşi produs conţinutul în umiditate totală diferă în funcţie de ţesut. Grupa a patra (85-90%) este constituită de ardei. în funcţie de structura şi textura produsului. prazul şi majoritatea fructelor. ridichi. Produse ca rădăcinoasele. sparanghel. frunzele conţin 80% apă.5% (pătlăgele vinete) şi 1. aici încadrându-se numai legume: castraveţi. Împreună cu substanţa uscată totală. iar valorile minime de 72-78% (mazăre de grădină). Grupa a doua (70-80%) cuprinde cartofii. în cazul când au fost deshidratate excesiv (sub 6%) sau când umiditatea relativă în depozit depăşeşte 70-75%. soi sau tehnologia de păstrare. se valorifică în mod specific. Solul. Umiditatea totală Umiditatea totală reprezintă suma apei libere şi legate ( mai ales din apa coloidală de umflare). salată. sfeclă roşie. La fructe. iar seminţele numai 45%.1. Fructele nucifere pot absorbi din atmosferă umiditate. gulii. cu un procent mare de apă. păstârnacul. procentul de apă totală scade în perioada maturării. conţinutul în umiditate din produse începe să se diminueze. în funcţie de conţinutul lor în umiditatea totală.5. 2. în limite semnificative. dovleceii. În a cincea grupă. suma lor este de 100%. Privit în dinamică. în timp ce nucile în coajă au doar 6-8%. morcovi. cartofii. merele. produsele au conţinutul maxim de umiditate totală (peste 90%). pepenii galbeni.6 Substanţele minerale din produsele horticole 2. în funcţie de natura produsului şi de gradul de maturare al acestuia.2. ciuperci. La mere. conţinutul maxim este de 90-97% (castraveţi). Produsele horticole din ţara noastră se pot grupa. conopidă. în funcţie de specie. ca urmare a acumulării substanţei uscate. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale Produsele horticole şi chiar ţesuturile lor componente au un conţinut specific în substanţe minerale. iar seminţele 9%. fiind foarte sensibile. În urma recoltării. fasole verde.3. căpşunele au 84-93%. care au sub 10% umiditate totală si castanele (47-53%). În legume. La legume.

S. Potasiul.04 şi 4. morcovi. varză de Bruxelles. I. cartofi. broccoli. Fe. acest conţinut nu se modifică în mod evident. porumb zaharat. zincul şi manganul se găsesc în ţesuturile produselor horticole în cantităţi variind de la câteva miligrame la câteva zecimi de miligram/100 g produs. Mo) şi 6 nemetale (Cl. ciupercile. Co. Usturoiul. Fructele nucifere au continutul maxim (333-454 mg/100 g). cele mai mari valori fiind determinate la migdale. Ca. pătrunjelul.Sodiul are conţinut mai mare (50+30mg/100g) in ţelină. praz. Sulful este conţinut mai mare (80+5mg/100g) la conopidă si ceapă. Co. Calciul.Fierul prezinta conţinut mai important (4+2mg/100g) în pătrunjel. ţelină. mazărea şi prazul sunt valoroase prin aportul. Mo (rol catalitic). Fe. H. ţelina. guliile. Ponderea elementelor chimice în componenţa ţesuturilor vegetale diferă.33% (afine. Pătrunjelul de frunze conţine 880 mg/100g. Mg. Ca sau Mg.În nuci (172 mg/100 g). iodul şi borul. În cantităţi foarte mici se găsesc microelementele: Cl (rol hidroregulator) şi Fe. Conţinut semnificativ (100+20mg/100g) în spanac. fenicul. Na. mazăre boabe verzi . Produsele horticole mai răspândite care au peste 1% conţinut total în substanţe minerale sunt: cartofii. în cazul când se raportează la substanţa uscată. Ca.La fructe limitele valorilor medii se situează între 0. gulii. pătrunjel. spanacul . pere) şi 1. spanac. Na). Ca. În cantităţi infime sub raport cantitativ se găsesc ultramicroelementele: B (rol hidroregulator şi catalitic) şi Mn.65% (migdale). salată. Fructele nucifere sunt mai bogate ca alte produse. elementele numite substanţiale (N. migdale. Zn. O. Conţinut mai important (60+30mg/100g) la spanac. porumb zaharat. mere. alune.Cuprul. Cu. usturoiul şi fructele nucifere. spanac. Mg. Zn (rol catalitic). în cantităţi de ordinul microgramelor/100 g produs (µ g/100g ). Mg. fructe nucifere. ţelină. Ca. mazăre verde.3-0. În fructele nucifere (129-250 mg/100 g).2%. Conţinut important (600+200 mg/100g în spanac asmăţui. K. Si. Pătrunjelul şi spanacul se remarcă prin acelaşi conţinut bogat în K. K. ca urmare a acumulării de substanţă uscată. P. varza de Bruxelles. Fe şi I. Conţinutul ridicat (100+40 mg/100g) este înregistrat la usturoi. Mn.98% (nuci). Fosforul. între care 10 metale (K. 40 . Cu. În fructele nucifere (87-333 mg/100 g) şi pătrunjel (203 mg /100 g) Magneziul. Pe parcursul perioadei de valorificare. migdale. în afară de C. Importanţa alimentară În nutriţia omului raţia zilnică trebuie să conţină 16 elemente. usturoi. gulii. Conţinutul în elemente minerale scade în mod relativ pe parcursul perioadei de creştere şi maturare. ciupercile. cartof). ciuperci. P. de P.Unele produse horticole sunt foarte bogate în substanţe minerale. ridichi de iarnă. Răspândire şi pondere mai mare au aşa numitele macroelemente dintre care fac parte. S) şi hidroregulatoare (K. I. în toate elementele minerale. iar fluorul. păstârnacul. 2. de la specie la specie. F). dar mai ales în P. Mg. broccoli. Azotul se găseşte în legume şi fructe în cantităţi care variază între 0.

sau diverse băuturi acide. conţin acizi organici care sunt rapid oxidaţi în organism. rezultând din echilibrul diferit realizat între numeroşii factori de influenţă.cartofii de toamna. Brown şi colab. mai ales cele care conţin aminoacizi sulfuraţi. sare de lămâie. fructele erau predispuse la apariţia unor boli fiziologice. există un prag al fertilizării (Iordăchescu. iar culturile nefertilizate produc bulbi care se păstrează mai bine decât cei care provin din culturi cu exces de fertilizare. fructele (şi laptele) conţin însă o cantitate preponderentă de cationi. precum şi în funcţie de bazinul pomicol. 41 . brânzeturi şi cereale. Se poate afirma chiar că la un organism sănătos nu contează reacţia alimentelor consumate. cum ar fi descompunerea internă. regimul de precipitaţii sau fertilizarea. care trebuie eliminaţi. Compoziţia chimică a fructelor care se păstrează cel mai bine diferă destul de mult de la o ţară la alta. Cl-. S-a mai constat că solurile sodice saline produc bulbi care se păstrează mai bine (Rostter. ouă. este conţinută de carne. SO42-. care sunt îndepărtate mai greu şi care acţionează şi în acest caz particular. care neutralizează anionii acizi. Proteinele sunt sursa alimentară principală de ioni de H+ (protoni). (1968) au stabilit legătura între un conţinut relativ mai ridicat în fosfor şi potasiu al merelor şi capacitatea de păstrare bună. La culturile de ceapă. influenţează compoziţia chimică a produselor horticole. agrişele etc. K+. C. Bolile de depozit ale cepei uscate sunt favorizate în mod semnificativ de excesul de îngrăşăminte cu azot în forma amoniacală şi cu fosfor. în CO2 şi H2O. Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare Solurile. o alimentaţie unilateral proteică produce în mai mare măsură aciditate în stomac. 1994). şi colab. lăsând în cursul digerării reziduuri alcaline.Usturoiul.radacinoasele .varza de capatana si alte specii similare.au beneficiat de studii privind influenta fertilizarii asupra pastrarii pe o durata mai indelungata... ci natura lor. Na+.În 1967. la reglarea echilibrului acido-bazic. 2. Procesele metabolice normale produc acizi. Totodată rămân de la aceste produse şi reziduurile alcaline.6. Lămâile.O cantitate preponderentă de anioni PO43-. Fructele cu pH între 3 şi 6 nu pot influenţa aciditatea gastrică. Doza optimă de fertilizare este de 60:30:30.. Perring a descoperit corelaţia între capacitatea de păstrare bună a merelor şi conţinutul lor mai redus în azot. Chiar dacă nu consumăm în exces oţet. Excesul de anioni nu este îndepărtat din corp imediat. Pe solurile cu concentraţie scăzută în fosfor sau calciu. Ca2+. peşte.Produsele horticole au un rol esenţial în reglarea echilibrului acidobazic.2. dar mai ridicat în calciu. având efect asupra capacităţii lor de păstrare. adică în reglarea concentraţiei ionilor de hidrogen din compartimentele lichide ale organismului. Mg2+. restabilind echilibrul acido-bazic.. În ţara noastră. cartarea agrochimică a terenurilor pe care au fost amplasate plantaţiile de măr a permis formularea unor concluzii şi recomandări. sau expoziţia terenului. 1989) N:P:K 80:40:40 care influenţează negativ capacitatea de păstrare în depozite. N. Fiecare ţară şi bazin pomicol prezintă o anumită specificitate. Legumele. de la soi la soi.

castraveţi şi 3000 mg/kg la salată. Metabolismul intens provocat de azot determină o depreciere calitativă mai rapidă. iar aciditatea titrabilă mai mare. Influenţa fosforului. castraveţi. La strugurii de masă. D. între care un loc important îl ocupă excesul sau carenţa unor elemente minerale. Potasiul are o influenţă favorabilă. Influenţa azotului.NO3la culturi în câmp între 60 mg/kg la mere. Nitriţii.a impus restricţii. Conţinutul în azotaţi şi azotiţi (nitraţi şi nitriţi) din unele legume (spanac.Bolile fiziologice (fiziopatiile) care se manifestă pe parcursul valorificării produselor horticole sunt favorizate de un complex de factori. 42 . datorită tehnologiilor aplicate. privind cantităţile maxime de azotaţi şi azotiţi. cum ar fi varza. în aceeaşi situaţie.N. Sporirea conţinutului în fosfor din mere a determinat reducerea manifestării dereglării fiziologice denumită descompunerea internă. Prezenţa potasiului uşurează pătrunderea apei în celule. Sporirea conţinutului în azot prin fertilizare. pătlăgele vinete şi 10 mg/kg varză. Fertilizările se fac în mai multe etape. se reduce intensitatea transpiraţiei. struguri şi 2000 mg/kg la salată. pere.NO2-: între 5 mg/kg fasole. gulii). (1991). Pentru nitraţi. Fructele devin mai dulci şi mai intens colorate. admise în produse în funcţie de specie şi sistemul de cultură. tomate. etc. conţinutul în nitritiţi (ppm/substanţă proaspătă) atingea în medie următoarele nivele: 600 (sfeclă). sporeşte rezistenţa la boli şi îmbunătăţeşte însuşirile gustative.S.. până la o sută de ori în ultimii 15-20 ani. D. Un singur miligram de azotiţi conţinut în 100 g produs horticol consumat. salată. Influenţa potasiului. ardei. spanacul. 1976). Legumicultorii din Occident. După Salunkhe. 170 (salată). Fermitatea structotexturală a produselor îngrăşate cu doze mari de azot este mai redusă. 165 (varză) (Maynard. se folosesc inhibitori de nitrificare şi se calculează cu grijă un bilanţ riguros al azotului. sfeclă roşie şi spanac. se măreşte rezistenţa plantelor la secetă şi la acţiunea temperaturilor coborâte. mărind şi capacitatea protoplasmei de reţinere a acesteia. intensificarea respiraţiei şi mărirea sensibilităţii legumelor sau fructelor la bolile de depozitare. 402 (ridichi). prin diminuarea rezistenţei boabelor la atacul agenţilor patogeni. sfeclă roşie. şi colab. şi colab. La cartofi este specifică micşorarea rezistenţei la vătămări mecanice şi scăderea greutăţii specifice. a acidităţii titrabile. salată) s-a multiplicat de zece. în seră între 400 mg/kg la ardei. salata. determinând creşterea fermităţii structo-texturale a produselor horticole. determină creşterea în dimensiuni a celulelor. 534 (spanac). conţinutul în glucide şi vitamine mai mic. este suficient pentru formarea unor substanţe cu efect cancerigen (nitrozamine). methemoglobinemia.K.M. ridichi. În prezenţa potasiului. dozele ridicate de îngrăşăminte cu azot pot favoriza atacul de Botrytis. O. La copii mici prezenţa acestora peste o anumită valoare determină apariţia unei afecţiuni care poate deveni mortală. au limitat drastic dozele de îngrăşăminte cu azot. profilaţi pe anumite culturi. Fertilizarea cu fosfor favorizează fructificarea şi accelerează procesul de maturare al produselor horticole.

cracking ( crăpare). Dereglări fiziologice induse direct sau indirect de dezechilibrul calciului în diferite produse (după Shear. tipburn (arsura vârfului) leaf tip burn (arsura vârfului frunzei) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar). water core (sticlozitatea) hypocotyl necrosis (necroza hipocotilului) internal browning (brunificarea internă) internal tipburn (arsura internă a vârfului) cavity spot ( pătare adâncită).B. 1993). Calciul este încă studiat pentru rolul său complex în menţinerea echilibrului biologic al celulelor. 1989) Produsul Deranjamentul bitter pit (pătarea amară). precum şi la o colorare mai puţin intensă a boabelor. tipburn (arsura vârfului) tipburn (arsura vârfului). 1975. C. Influenţa calciului. salată. Rolul favorabil al Ca2+ a determinat chiar recomandarea unor tratamente la diverse specii (măr. low temperature breakdown (prăbuşirea la temperaturi scăzute). lenticel breakdown (prăbuşirea lenticelară). R. deficitul de potasiu contribuie la micşorarea conţinutului acestora în glucide. arsura umedă cork spot (pete suberificate) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) sprout failure (dificultate în încolţire). în timp ce excesul la care se poate ajunge printr-o eventuală fertilizare neraţională. senescent breakdown (prăbuşirea la îmbătrânire). cracking (crăpare) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) Mere Fasole Varză de Bruxelles Varză Morcov }elină Cireşe Andive Witloof Scarola (Cichorium endivia) Salată Pere Ardei Cartof Căpşun Tomate Pepene verde 43 . 1979). andive Witloof.B. cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale) cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale). Gh. cu implicaţii în valorificarea produselor horticole. Dezechilibrul sau carenţa Ca2+ provoacă dereglări fiziologice (tab. provoacă dereglări fiziologice manifestate sub forma unor necroze foliare: tip burn (în limba engleză arsură de vârf sau de capăt) este numită şi arsura uscată marginală în care marginea limbului se îngălbeneşte.5. La strugurii de masă.H. care dispare în momentul fertilizării diferenţiate cu acest element. tipburn (arsura vârfului) brownheart (brunificarea zonei centrale)..5.. La cartofi. cork spot ( pete suberificate). Tabelul 2. carenţa de potasiu favorizează o formă de înnegrire fiziologică (brunificare internă) a tuberculilor (Taşcă. cu efecte pozitive pe parcursul perioadei post recoltă). se brunifică şi se necrozează. internal breakdown (prăbuşirea internă).. asociată cu excesul de azot. Wills.). J.La salată şi la varză. lenticel blotch (pătarea lenticelară).. Jonathan spot (pătarea Jonathan). poate reduce absorbţia magneziului. şi colab. iar gradul de rezistenţă la fiziopatii şi boli parazitare sporeşte. provocând predispoziţia la uscare a rahisului (Vidaud. 2. carenţa de potasiu şi de calciu. blackseed (seminţe negre). şi colab.

M. uneori meiate sau mărgeluite (Vidaud. din aceleaşi cauze. La cartofi. de formă neregulată. ţelina.S. mercurul este deosebit de dăunător pentru plante. Poluarea produselor horticole cu substanţe minerale dăunătoare este mai evidentă în apropierea obiectivelor industriale sau chiar a căilor rutiere. Influenţa borului.În livezile de măr se manifestă pătarea amară (“bitter pit”).8% CaCl2 sau 0. În Franţa se efectuează chiar stropiri (prin complexare cu alte tratamente) folosind concentraţii de 0.8-1.. Caracterizată prin apariţia unei reţele de celule moarte. spre capătul de prindere pe vrej. la partea superioară a căpăţânii. este eliminat odată cu gazele de eşapament şi poluează terenul învecinat carosabilului pe o profunzime de 200-250 m lateral. Excesul de fier din soluri mai ales în livezile înierbate este considerat una din cauzele apariţiei rugozităţii fructelor de măr (“russeting”). care se poate dezvolta şi în dreptul vaselor conducătoare. pieloasă şi au adesea o crăpătură exterioară.. Influenţa magneziului. mai ales la specia măr.3 ppm (cartofi) şi 0. ofilindu-se primele cînd conţinutul lui în sol este prea ridicat. Plumbul.(Taşcă. sau deficitul în Ca din primăverile secetoase. Influenţa fierului.0% Ca(NO3)2. În interior apare o pătare brună sub coajă. Sursa de poluare o constitue diversele pesticide (organo-mercurice) care se utilizează.Bitter pit" sau în mod specific pentru soiul Jonathan. sporeşte calitatea produselor recoltate. Îngrăşămintele foliare care conţin microelementele B şi Zn contribuie la prevenirea carenţelor şi la sporirea conţinutului în glucide din struguri şi fructe.5 ppm (legume/fructe proaspete). animale şi om. deformaţi. carenţa determină formarea unor boabe înnegrite sau deformate. Conţinutul mediu al solurilor este de 10-16 ppm. carenţa Mg2+ provocată de excesul de potasiu.7 -0. Magneziul are o importanţă la fel de mare ca şi a calciului. în urma unui dezechilibru între conţinutul în K+ şi Mg2+ prea mare şi conţinutul Ca2+ prea mic. diminuând aspectul comercial al produselor horticole. 1979). Gh. O. care prezintă o coajă aspră. Mercurul devine nociv când depăşeşte pragul toxic de 2 ppm în soluri. Putrezirea zonei pistilare (“blossom end rot”) la tomate şi ardei este datorată deficitului de Ca2+. precum şi unele emisii de gaze. Arsura umedă apare la salată. N.. sfecla. Carenţa în bor (B) cauzează unele tipuri de suberificări. rugozitatea împiedică valorificarea lor superioară sau exportul. dar cu exces de Mg2+.. folosit la aditivarea benzinelor pentru modificarea cifrei octanice. . contribuie la deshidratarea rahisului. şi colab.) sunt plante indicatoare. regăsit în fructe. 1994). Unele produse ca varza. Trandafirii (Rosa sp. limitează conţinutul între 0. piersicile. pătarea Jonathan. 44 . lignificate. Tetraetilul de plumb. Precipitând proteinele citoplasmei şi blocând unele enzime. La strugurii de masă. La strugurii de masă. Excesul de N şi Mg din solul livezilor. ca o coajă de cartof pe mere. J. Conţinutul de calciu din sol se corelează negativ cu capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă (Rostter. 1993). şi colab. deficitul de bor contribuie la formarea unor tuberculi mai mici. duc în mod frecvent la apariţia bitter pit-ului. Rolul Mg2+ nu poate fi apreciat separat de Ca2+. se manifestă pe soluri cu deficit de Ca2+. cenuşa sau ape industriale. colectează în mod natural cantităţi sporite de plumb. La culturile de seră. (“Jonathan spot”).

dar cesiul-137 a fost absorbit. Concentraţia este mult depăşită în jurul uzinelor unde se utilizează în aliajele anticorozive. M.M. au sporit poluarea legumelor şi fructelor proaspete sau prelucrate în acest element. Dintre produsele horticole. Secundar.M. Utilizarea sa în fabricarea utilajelor. Staniul nu este permis în compoziţia produselor horticole conservate. Dintre produsele horticole proaspete. poate fi conţinut şi în plante între 4-15 ppm. dar devine toxic peste 20 ppm. cartofi. Radionuclizi poluanţi pot fi identificaţi în mediu (probe de sol). spanacul.S. datorită activităţilor miniere sau industriei energetice nucleare. atunci când au staniu sau zinc în compoziţia pieselor sau materialelor componente. Cuprul existent în sol în cantitate medie de 20 ppm. sunt 3 ppm (cartofi) şi 5 ppm (fructe şi legume proaspete). În anul 1986.). peste 150 ppm. Numeroase utilaje sau ambalaje contaminează podusele horticole cu care vin în contact. Limitele maxime O. valorile pentru România fiind inegale în funcţie de zona geografică şi altitudine. Conţinutul maxim conform O. sunt între 0. de la jumătate până la dublu acestei doze (Oncescu. deşi în fiecare an valorile individuale pot oscila cu 5µ Sv în medie.2 ppm (specific numai pentru legumele de frunze). iradierea suplimentară datorată accidentelor este considerată sub 100µ Sv (75µ Sv în 1990). se acumulează mai ales în legumele rădăcinoase. iar plantele între 8-15 ppm. Din anul 1963. Cadmiul din soluri este în concentraţie normală de 0. salata şi fasolea.S. Iodul-131 a dispărut prin dezintegrare în decurs de 1 lună.S. Utilizarea sa largă sub formă de produse cuprice în tratamentele fitosanitare. în timp ce varza şi tomatele le suportă.05 ppm la alte legume sau fructe proaspete. este de 0.S. Toxicitatea zincului se manifestă la un conţinut de peste 400 ppm în sol. Solurile noastre conţin în medie circa 50 ppm Zn. datorită acţiunii sale cancerigene şi toxice. pe întreaga emisferă nordică.Limitele maxime conform O. iar în 1988-300µ Sv).. iradierea suplimentară a fost de 1250 µ Sv. precum şi numeroasele întrebuinţări industriale (instalaţii de distilare.1 ppm (cartofi şi legume proaspete) şi de 0. ambalajelor sau vaselor alimentare este dăunătoare. 0.03 ppm (legume de frunze) şi 0. Prevederile O. experienţele militare au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 µ Sv. reprocesarea combustibililor) pot fi mai mari. Accidentele sau disfuncţionalităţile în manipularea. admit Zn pană la 5 ppm în fructe proaspete. Conţinutul în radionuclizi a crescut de asemenea în mod constant în anumite zone.06 ppm. Staniul (cositorul) şi zincul.1989). din zone unde funcţionează ramurile energetice nucleare (prepararea combustibililor.05 ppm (fructe proaspete).M.etc. utilizarea sau depozitarea materialelor şi deşeurilor radioactive contribuie la sporirea riscului de poluare cu radionuclizi. spre deosebire de cationii necombinaţi. mai ales în zonele de preparare sau de stocare. levigat sau încorporat în organismele vii într-un interval mai îndelungat (1987-350µ Sv. prin accidentul de la Cernobâl. rezistă mai puţin la concentraţiile sporite de cadmiu. 10 ppm în cartofi şi 15 ppm în legumele proaspete. În prezent.M. funcţionarea reactoarelor. Compuşii staniului sunt toxici. Valorile locale. poluarea 45 .

etc). dar rezultatele (evaluările. extractul nefermentescibil a fost de 65 g/l: 40 g/l sorbitol. -substanţe cu rol activ (vitamine. substanţe fenolice. Legislaţia calităţii din România conţine prevederi restrictive referitoare la limitele admise. gradele Brix se utilizează.cu radionuclizi se poate produce şi de la cenuşile termocentralelor care funcţionează pe bază de cărbuni. din cartea galbenă 2. În industria zahărului se folosesc gradele Brix pentru exprimarea aceloraşi valori.La sâmburoase. protide. hormoni vegetali. amide.7. Nu este corectă identificarea între substanţa uscată solubilă şi conţinutul în glucide.3% substanţă uscată solubilă. 3 g/l protide. având 14.s. 4 g/l glicerină. obţinut în condiţii de laborator dintr-un anumit produs horticol. -compuşi cu rol complex (alcaloizi.s.constitutiv (glucide. etc). Conţinutul în glucide al produselor horticole 46 . La un must de cireşe filtrat (caz concret). Substanţa uscată solubilă este determinată refractometric şi se exprimă în g% s. etc). la rândul ei poate fi fermentescibilă sau nefermentescibilă.6. 3 g/l substanţe tanante.u. care diferă în funcţie de specie. Substanţele solubile nefermentescibile (în limbaj tehnic “nezahărul”) din musturile de fructe sunt numeroase. amine.). 2. Din punct de vedere al solubilităţii în apă. Substanţa organică solubilă. (sau grade refractometrice). 2. 10 g/l acizi organici.De facut tbelul 3. Totalul substanţelor nefermentescibile organice este de 63 g/l la care se adaugă şi 2 g/l substanţe minerale solubile. glicozide. Cele mai folosite tabele de echivalare au fost întocmite pentru struguri şi mere. Substanţa uscată solubilă este constituită din glucidele solubile şi substanţele neglucidice solubile care influenţează împreună indicele de refracţie al extractului apos. în curs de adaptare şi de aliniere cu prevederile similare din standardele internaţionale.8. aproximările) sunt adesea mai mari decât valorile reale (tab. iar în multe lucrări tehnice de specialitate din Occident. substanţe volatile care conferă mirosul şi aroma. respectiv în produsele horticole. enzime. sorbitolul şi acizii organici sunt principalii reprezentanţi. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă. -compuşi rezultaţi din metabolismul intermediar (acizi organici.u. 3 g/l acid galacturonic.%. în sensul de grame s.2. substanţele organice se împart în substanţe organice insolubile şi substanţe organice solubile. Există însă formule de calcul şi tabele de echivalare. În funcţie de rolul pe care-l îndeplinesc în organismul vegetal. fitoncide. cu excepţia Germaniei. substanţele organice care intră în componenţa acestora se împart în mai mai multe grupe : -substanţe cu rol plastic. lipide).

dar şi la ceapă sau morcovi. struguri. Glucidele totale sunt definite ca proporţia de mono. 47 . hemiceluloza etc.5%. conţinutul în glucide totale creşte ca urmare a hidrolizei acestuia în glucide cu moleculă mai simplă. Dinamica glucidelor totale. Conţinutul mediu de glucide totale la legume se încadrează între limitele de 1. În literatura de specialitate. prune. substanţe dulci. La struguri sau caise. păstârnacul. conţinutul în glucide totale scade. 7 specii de legume (ceapa. în timp ce la 00C scăderea este redusă (9.) sau energetic (monoglucidele). gogoşari. La pere. la 5. procentul sporirii mono. durata de păstrare. creşterea este relativă. cireşe. poate avea loc şi o creştere a conţinutului în glucide totale. La vişine. zmeura are un conţinut mediu de numai 4. cireşe. conţinutul în glucide totale al fructelor creşte.şi diglucide.0%). căpşune. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole.9%/+30. în funcţie de anul sau ţara de provenienţă. sunt utilizaţi produşii intermediari ai metabolismului glucidelor. Ele caracterizeaza produsele din punct de vedere al conţinutului în glucide. scăderile sunt nesemnificative. pepenii galbeni şi verzi. 1986).. La multe legume sau fructe. care trebuie să fie supraunitar. La fructele din România.). Pe parcursul păstrării evoluţia conţinutului în glucide totale depinde de specie.2% (cartofi) şi 25. hemiceluloza). exprimate procentual faţă de substanţa proaspătă comestibilă a unui produs (g %). mai sunt folosite pentru glucide şi următoarele sinonime: zaharide. piersici. pere. usturoiul) şi 13 specii de fructe (afine. În produsele horticole sunt conţinute în cantităţi mai importante trei grupe de glucide: glucidele hidrosolubile (monoglucide.35%-9. I.2. Rolul lor în ţesuturile vegetale este plastic (celuloza. agrişe. prune. care poate fi identificată prin stabilirea raportului între conţinutul în zaharoză şi monoglucide. sau o aproximare.35%. gutui. fără a preciza care anume sunt aceste glucide. Pe parcursul păstrării. mere. nuci. diglucide etc. Legumele rădăcinoase se recoltează în faza maturităţii depline.3%).6% (Burzo.1. zaharuri etc. hidraţi de carbon.8% (usturoi).8% într-o singură lună de maturare pe pom. scăderea conţinutului glucidelor totale pe parcursul păstrării este de aproximativ un procent. temperatură. La cireşe are loc o creştere de la 2. iar strugurii au conţinutul mediu cel mai ridicat (16. compoziţia atmosferei.şi diglucidelor în timpul păstrării fiind de +0.Este de fapt o evaluare.2% la 8. carbohidraţi. La piersici se înregistrează scăderea cea mai evidentă la temperatura mediului ambiant (de la 9. care conţin amidon. În biosinteza acizilor organici. tomate. gume vegetale. pătrunjelul. vişine) au un conţinut maxim de glucide totale de peste 10%. lipidelor sau protidelor. Dintre produsele horticole mai cunoscute. homopoliglucidele (amidon şi celuloză) şi heteropoliglucidele (substanţe pectice.88%). În timpul maturării. caise. castane. morcovii.8. Noţiunea analitică de glucide totale Glucidele sunt produsul primar rezultat din fotosinteză. substanţe hidrocarbonate. La ardei. şi alţi factori. urmare a pierderii apei din ţesuturi.

5 .) Glucoză Fructoză Zaharoză 1. la t0C<100C si la pH neutru sau slab acid. Fructele sâmburoase conţin în mod predominant glucoză.9 0.) 11. Pe lângă monoglucide.8 Glucide hidrosolubile (g/%s. precum şi zaharoza (diglucid) sunt cele mai importante glucide hidrosolubile din majoritatea fructelor şi legumelor. sau de mediul în care este dizolvat glucidul respectiv (vezi fructoza). 1965 1.6 (0. manifestă între ele (indiferent de grupă) un efect sinergic. Deşi au un conţinut în glucide mai redus.7.4 7.1) 0. cireşe (6. Diferite substanţe îndulcitoare nutritive (glucide) sau nenutritive. şi colab. Amestecul de 60% fructoză şi 40% zaharoză în soluţie de 10% este cu 30% mai dulce decât soluţia de 10% fructoză pură.0 .J. deoarece nu depinde de un singur factor.6 5.0 1.0 1.8.p.0 2. Tabelul 2. Richter. coacăze. hexoze).1990.7) 0.1%). 1989. I.8. Fructoza are puterea de îndulcire maximă în concentraţii mai mici. Fructoza (levuloza) este conţinută în proporţie mai mare în struguri (7. cireşe (5. S.2 7.) Glucoză Maltoză după Bodea.1 3.3 1. W.33%).2 8. din această cauză par adesea mai puţin dulci. 2.0. mere (5. şi colab. căpşune. la un conţinut similar în glucide hidrosoluibile.u.8 10.8 .2. ceapă.2. Bibliografia existentă oferă uneori date neunitare în legătură cu puterea de îndulcire a diferitelor glucide hidrosolubile (Ternes.9-6. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole Glucoza şi fructoza (monoglucide.5 (1.7.0 1..5%). prune (peste 2%). coacăze.1 14. de mărire a puterii de îndulcire în amestec.p. fructele seminţoase par mai dulci.) este subiectivă.3 2. G. afine.9 0. pH..2%). Ea este influenţată în mod complex de concentraţie. pere. pere..În ultimele 48 .0.1%).6 2. Puterea de îndulcire a unor glucide hidrosolubile Specificare Zaharoză Fructoză Zahăr invertit (78%s. esteri derivaţi ca acidul fitinic etc. temperatură. 1990) Specia Mere Coacăze Struguri Pere Tomate Zahăr total (g/ %s. Conţinutul în glucide la unele specii horticole (după Kays. 1987 100 173 130 74 32 Determinarea puterii de îndulcire (tab.6 după Răşenescu. varza albă. afine (3.7 6.3-8. Tabelul 2.6 1. J.2 - Glucoza (dextroza) se găseşte în cantităţi mai mari în struguri (7. căpşune. 1986 etc. Koch. C.3%). din cauza fructozei care predomină. în produsele horticole se găsesc în stare liberă şi derivaţi ai acestora (polialcooli de tipul D-sorbitolului şi mezoinozitolului.1. prune (peste 2%).) .

creşterea continuă. raportul se modifică tot mai mult în favoarea fructozei. care crează saturarea senzaţiei de dulce.3. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole Homopoliglucidele sunt substanţe macromoleculare.2%. mere (1. piersici (5.4-0.7% la 6. pere şi prune. Peste această concentraţie.) Raportul glucoză-fructoză rămâne la cireşe constant pe parcursul creşterii şi maturării. mere şi pere (3. În mere. Hexozanii sunt formaţi din hexoze. În fructe arabanii şi xilanii constituie 0. Conţinutul în zaharoză creşte continuu pe parcursul maturării la piersici. Zaharoza are puterea de îndulcire maximă la o concentraţie a soluţiei de 20%. Macromoleculele inulinei au dimensiuni mai mici decât cele de amidon şi solubilitate în apă. dar la prune şi pere asistăm la o scădere a conţinutului de zaharoză în fructele mature. conţinutul în fructoza se poate dubla în 6 luni de păstrare (caz concret. caise şi mere.50 iar monoglucidele componente. caise (5. în cazul nostru un glucid cu moleculă simplă. dar şi de la peduncul spre caliciu.50 şi D-fructoza (α )D20= +920. Arabanii sunt pentozani rezultaţi din polimerizarea arabinozei. fructoza predomină asupra glucozei. precum şi de la zonele verzi către zonele colorate în galben sau roşu Dinamica glucidelor hidrosolubile în diferitele produse horticole este un caracter de specie.5-3. Amestecul echimolecular format. fructoza obţinută din porumb prin procedee enzimatice.4%). păstârnac. de la 3.8%). la aceste specii. de glucoză şi fructoză se numeşte zahăr invertit.decenii. îndeplinind rol de poliglucide de rezervă. 2.1%).8. Hidroliza zaharozei (în mediu acid sau în prezenţa enzimei invertază) este numită inversie sau invertire. Fructanii ( fructozanii) au ca monomer D-fructoza. la supramaturare.5%. Zaharoza se acumulează în pepeni (9. este folosită pe scară largă în diverse sectoare ale industriei alimentare din Occident. terminate cu o moleculă de zaharoză. La polarimetru se poate observa modificarea (inversia) planului de vibraţie a luminii polarizate de la dreapta (zaharoză) spre stânga (zahăr invertit). Pentozanii au drept monomer pentozele.6%).5%). Dacă la început acumularea glucozei este mai intensă. Denumirea lor provine de la monomerul constituent. Diglucidul are (α )D20= +66. orice adaus nu are efect suplimentar. prune (peste 2%).7%).2%). în timpul creşterii şi maturării. care se găsesc frecvent în legume şi fructe. corelată cu scăderea conţinutului în D-sorbitol. Pe parcursul păstrării. rezultate prin polimerizarea aceluiaşi tip de monomer. Între acumularea de celuloză şi cea de pentozani se constată un paralelism. conţinutul în glucide hidrosolubile creşte din interior spre exteriorul fructului. D-glucoza (α )D20=+52. coacăze. ca însoţitori ai substanţelor pectice. Fructoza se acumulează permanent în mere. Repartizarea în ţesuturile produselor horticole a acestor glucide este inegală. Inulina este un fructan compus dintr-un lanţ de 25-35 subunităţi de fructoză. Se găsesc în cantităţi mari în zmeură (2. La mere. pe parcursul maturării se produce o inversare. La struguri. gutui (1. La mere şi la pere. Se găseşte în 49 .

11.). amidonul va fi prezent în proporţie de 75-90% din secţiunea transversală a perelor şi 40-60% din cea a merelor. Hidroliza are loc radiar.35% amidon (Gherghi.A. format din amiloză (componenta liniară) şi amilopectină (lanţuri ramificate). Glucanii (glucozanii) sunt formaţi din D-glucoză. fapt care poate fi constatat după 140 de zile de păstrare la 0 0C.25% şi 6. La fructele recoltate la momentul optim. Este cea mai importantă substanţă de rezervă din plante.2.9%. Amidonul este de fapt un poliglucid neunitar.şi colab.Taraxacum).cantităţi mai importante în organele subterane de depozitare (rădăcini şi tuberculi de Compositae (Dahlia. amidonul se găseşte în cantitate maximă în perioada de prematuritate.. Depusă în ţesuturile parenchimatice de depozitare. 1983). iar dintre fructe castanele (27%) şi nucile (13-14%). 50 . În fructele pomacee. Un conţinut ridicat în amidon au dintre legume cartofii (16-17% soiurile pentru consum şi 20-22% soiurile pentru industrializare) sau fasolea păstăi (3%). cele mai importante poliglucide din ţesuturile vegetale. în scopul păstrării.Cichorium. din centru spre periferia fructelor (fig. La maturitatea fiziologică acest procent scade la 0. având ca reprezentanţi amidonul şi celuloza. Proba cu iod . înaintea coacerii. Merele au la maturitatea optimă de recoltare în vederea păstrării între 3.61. sursă de energie pentru procesele metabolice. prin hidroliză enzimatică este pusă la dispoziţia plantei sub formă de D-glucoza. Asparagozina este în sparanghel.

2.11. Îndulcirea cartofilor. Hidroliza se amplifică şi 51 . care determină la prăjire apariţia unei nuanţe maro (caramelizare) necomercială.nota probei cu iod (1-10). Cartofii depozitaţi la temperaturi mai scăzute de +40C manifestă fenomenul (reversibil) de îndulcire. F indicele Streif = Pri · IR unde. La cartofii destinaţi semipreparatelor industriale (chips.substanţa uscată solubilă (g%). caracterizat prin intensificarea hidrolizei amidonului şi creşterea conţinutului în glucide hidrosolubile. F. Această evoluţie este corelată cu un consum de energie mai ridicat şi cu blocarea activităţii unor enzime.fermitatea (kg/cm3).Figura. necesar aprecierii mai corecte a momentului de recoltare. IR. frites) nu este permisă îndulcirea. Pri. Codul european pentru aprecierea gradului de hidroliză a amidonului necesar stabilirii gradului de dezvoltare (evoluţie în maturitate a merelor) Nota (de la 1-10) acordată la proba cu iod serveşte la calcularea indicelui Streif.

Amilopectina nu gelifică. datorită structurii sale ramificate. ţelină. 1995). Fibrele de celuloză împachetate dens. varza de Bruxelles (4%). fiind mai mare doar la conopidă. Conţinutul în fibre al produselor horticole este totdeauna mai mare decât conţinutul în celuloză. Se manifestă ca o tulburare a lichidului de acoperire din borcane sau cutii şi poate evolua până la gelificare. agrişe şi coacăze negre. Cauza directă este difuzarea amidonului din boabe. Prin fierbere şi gelificare. 1976). murele. iar la răcire se produce plesnirea pieliţii bobului. Cea mai mare capacitate de legare a apei.. Cu cât creşte conţinutul în amiloză din amidon. medullare). hemiceluloze şi substanţe pectice. mazărea. conopidă (68%). cartofi (48 %). Aceste fibre sunt cimentate într-un liant format din alţi polimeri vegetali. influenţând mărimea granulelor şi gradul de făinozitate. Fertilizarea excesivă cu azot favorizează şi ea creşterea cantităţii de amiloză şi mărirea raportului amiloză-amilopectină (Bereşiu. Dintre toate produsele naturale. Celuloza este un poliglucid cu macromolecule liniare. feniculul (3%). Ileana. aceste molecule (liniare) se umflă. urmate de mere (177%). var. temperatura medie de gelificare este mai scăzută. sau cu bobul zbârcit (Pisum sativum. sunt preferate pentru industrializare în tot mai multe ţări. asmăţuiul. pătrunjelul (6%). sau având amiloză cu o masă moleculară mai mică. anghinarea (9%). prin pieliţa plesnită. tărâţa de grâu are 52 . şi colab. coacăzele roşii (8%). Fibrele vegetale. J. înconjoară celula în straturi suprapuse care se încrucişează. menţionăm : migdalele (15-17%). castanele. Conţinutul în amiloză este şi el implicat în acest fenomen. Sfărâmarea cartofilor la fierbere se datorează în primul rând conţinutului celulelor în amidon. Prin opărire. au un important rol în alimentaţie. la produsele horticole. Datorită acestor proprietăţi. o au fibrele de morcovi (208g apă/100g). Un conţinut mai ridicat în glucide solubile (6-8%) şi mai scăzut în amidon (2%) caracterizează boabele mai fine. mănunchiurile acestor lanţuri paralele formând microfibrile. coacăzele negre (7%). Soiurile cu un conţinut în amiloză scăzut. bobul. Reziduul din conservele amidonate constă exclusiv din amiloză. corelat cu diametrul grăuncioarelor şi calibrul acestora. o serie de substanţe foarte nocive care au efect cancerigen (rezultate din descompunerea sucurilor digestive biliare). odată cu apa. alunele. fasolea păstăi (5%). (Favier.la declanşarea încolţirii. Dintre produsele horticole bogate în fibre. ele au o mare capacitate de absorbţie şi de legare a acesteia. fasole verde. fenomen care duce la o separare mai uşoară. varză (168%). drenează din intestin. compuse din celuloză şi substanţe pectice. Cartofii au în medie 23% amiloză şi 77% amilopectină. rotunjind membranele celulare.C. Boabele de mazăre din soiuri cu bobul neted cu diametru peste 8 mm şi amidon peste 3% sunt predispuse la amidonare. zmeura. Ele aparţin varietăţii zaharate. grăuncioarele de amidon se umflă. Insolubile în apă. în timpul tratamentelor termice. Conţinutul în celuloză al produselor horticole este în general sub 1%. ţelina. Amidonarea conservelor de mazăre verde este un defect de fabricaţie.

5%) şi fasole verde (1. Cei cu masă moleculară mai mică se găsesc solubilizaţi în sucul celular. Scheletul de bază.4%).000 la citrice. 200.35%). având un grad de metoxilare redus (sub 4%). valori minime întâlnim la ceapă (0. cu soluţii de zaharoză.L. Pectina industrială este extrasă din material vegetal. gradului de metoxilare (esterificare cu alcool metilic= grupări metoxil -O-CH3). La legume. rezultatul unor polimerizări la care participă două sau mai multe tipuri de monomeri (Lehninger. Materia primă cea mai folosită este albedo-ul (mezocarpul) citricelor şi tescovina de mere din care s-a extras sucul. Pectina se foloseşte la gelificarea gemurilor (20g/kg) şi marmeladelor (10 g/kg). sparanghel.000).2-0. Acizii pectinici (pectinaţi) au lanţuri macromoleculare care conţin 100200 resturi D-galacturonice şi un grad de metoxilare ridicat (grupări metoxil peste 50%). dovleac (0. 1987). Protopectina (pectoza) este substanţa pectică a fructelor verzi. hemiceluloze. în funcţie de componenţă şi concentraţie. iar valorile medii cele mai mari la varză (1. căruia îi conferă o consistenţă mai mult sau mai puţin gelatinoasă. A.000. consistenţa şi permeabilitatea acestora. care diferă în funcţie de tehnicile de extracţie.2. tomate.000 la mere.cea mai mare capacitate de legare a apei (450%).9-1. la pH=2. glucide. 10-20. La peste 72% grad de metoxilare. Un consum de 12-24 grame fibre alimentare pe zi este indispensabil pentru sănătatea noastră. acizi pectici. Masa moleculară este diferită. în funcţie de provenienţă: 270.8. Conţinutul mediu în substanţe pectice al fructelor din ţara noastră oscilează între 0. arabani. Acest lanţ macromolecular este esterificat cu metanol şi asociat cu diverse poliglucide secundare (galactani. purificată şi concentrată. prin hidroliză disociază în componentele sale: acizi pectinici.7-3. xilani.4. Substanţele pectice (“pectos”=coagulat) constituie o clasă de polimeri vegetali cu masă moleculară variabilă (35. etc). Pectinele comerciale au masa moleculară între 35.000 la coacăze. Substanţele pectice sunt cele mai reprezentative heteropoliglucide din produsele horticole. Trebuie menţionat însă faptul că la majoritatea fructelor. este format din monomeri de acid D-galacturonic. conţinutul 53 . precum şi poliglucidelor asociate. din acid poligalacturonic. Sunt solubili în apă şi au o capacitate de gelificare redusă.000-360. cărora le asigură rigiditatea ţesuturilor.000 la sfeclă. 30. Conţinutul în heteropoliglucide al produselor horticole Heteropoliglucidele sunt substanţe macromoleculare. chiar la încălzire. celuloze şi lignine.2% (vişine) şi 0. morcovi (1.. pot gelifica rapid. 2. Acizii pectici (pectaţi) corepund unor lanţuri macromoleculare care conţin între 5 şi 100 de resturi poligalacturonice. Conţine acizi pectinici solubili în apă cu un grad de metoxilare variabil.05%). capabili să formeze geluri.3% (coacăze negre). Specificitatea acestor compuşi este datorată mărimii macromoleculei poligalacturonice.3-1. Insolubilă în apă. alături de gumele vegetale şi hemicelulozele.000 şi 120. Sunt compuşi coloidali. iar unele tipuri se utilizează pentru obţinerea de produse hipocalorice. componente principale ale lamelei mediane dintre pereţii celulari.4%). determinând rigiditatea.

diferite de la specie la specie. Consistenţa piureurilor se datorează integrităţii pereţilor celulari. poate fi urmărită ca proces caracteristic la fructele pomacee. l983). iar gelurile pectice absorb substanţele toxice.maxim de substanţe pectice depăşeşte 1%. intoxicate. pe seama creşterii proporţiei de substanţe pectice solubile(tesuturile devin mai moi). pe seama protopectinei. procentul de spargeri a depăşit 25%. fenomen asociat cu maturarea. precum şi de intensitatea metabolismului. Se recomandă folosirea la fabricarea fulgilor deshidrataţi a tuberculilor de cartof din soiuri cu pereţi celulari mai groşi de 6 microni. expuşi intoxicaţiilor cu substanţe nocive. Sunt heteropoliglucide solubile. eliberând şi individualizând acizii pectinici.000). Protopectina (care le conferă duritatea) scade cantitativ. La piureurile vâscoase şi lipicioase procentul de spargeri a celulelor este de 10-25%. Merele şi morcovii în stare crudă sau fiartă nu trebuie să lipsească din hrana copiilor. şi colab. Hidroliza enzimatică sub acţiunea protopectinazelor scindează aceste legături. Procesul de transformare se continuă şi în perioada de păstrare. sau la fructele de migdale. bactericidă şi detoxifiantă. a vitaminelor A şi B. hexoze. Muncitorii din industria chimică. Depolimerizarea şi scăderea gradului de metoxilare sunt caracteristice fiecărei specii. minieră sau energetică nucleară. vor consuma şi ei aceste produse. Importanţa alimentară şi dietetică. Fermitatea structo-texturală scade. care favorizează absorbţia carotenilor. pe parcursul maturării. Evoluţia conţinutului în substanţe pectice. substanţele pectice evoluează de-a lungul tractului gastrointestinal. care se semnalează pe trunchi la cireşi. celuloza şi hemiceluloza. care reprezintă 1. Hidroliza gumelor vegetale 54 . Insolubilitatea iniţială a protopectinei se datorează structurii sale complexe. Acidul galacturonic inactivează putrefacţiile.000300. la copiii cu deranjamente stomacale sau diaree.5% din substanţa proaspătă. dar şi prin intermediul Ca 2+. sau de piersici (Gherghi A. Între lanţurile sale galacturonice există numeroase legături chimice de tip eter sau ester.Ele depind de complexitatea moleculelor de substante pectice. având o structură macromoleculară care include pentoze. iar când piureul devine o pastă. pHul. Mg2+..de tipul de enzime pectolitice. Lamela mediană. nemaifiind pufos. care cimentează celulele între ele. cu masă moleculară mare (50. Componenta principală a acestor pereţi sunt substanţele pectice (peste 50%). uneori asociindu-se cu scăderea cantităţii totale de substanţe pectice. Prelucrarea culinara a cartofilor. Factori activatori sau inhibitori sunt temperatura. Sunt substanţe cu rol protector. este modificată mai mult prin prelucrare culinară. Formând geluri care înglobează o mare cantitate de apă. Acizii pectinici componenţi se găsesc sub formă de pectinat de calciu şi magneziu. Gumele vegetale sunt exudate vâscoase sau uscate. prezenţa unor anioni sau cationi etc. O dietă similară se recomandă la persoanele bolnave de ulcer. acizi uronici şi alte substanţe. Sfărâmarea la fierbere se produce şi datorită formării substanţelor pectice solubile (8-14% în finalul păstrării). la pruni. exercitând o acţiune cicatrizantă. Arsurile şi plăgile infectate se tratează şi cu unguente sau alte medicamente care conţin geluri pectice.

ciupercile. arabinozei. manozei. Tuberculii de cartof asigură circa 10% din protidele necesare organismului.) variază în raport cu specia.4%). Mg.5%).3%. Fe. S. Au o structură cuaternară. iar conţinutul minim se constată la mere (0. H. dar care conţin toţi aminoacizii esenţiali. fiind poliglucide de rezervă. Nu prezintă o compoziţie bine definită. 1990).. Boabele uscate de mazăre conţin 22. broccoli. ramnozei. histidină şi arginină. pătrunjelul şi prazul. Conţinutul produselor horticole în protide (tab. O. 2. Legumele din grupa verzei au protide cu un conţinut mic în triptofan. soiul sau ţesutul analizat. 2. la fabricarea substanţelor aromate protejate. galactani sau acizi pectinici. Datorită vâscozităţii lor. cartofii. Sunt substanţe cu proprietăţi hidrofile. provenind de la specii vegetale din alte zone geografice. Rolul lor fiziologic este de reglare a echilibrului hidric (seminţe).3%) şi nucile (l6. alături de manani. În structura unor protide se întâlnesc S. care se găsesc alături de celuloză. sau higroscopicităţii (la organele suculente).9. Conţinutul în protide al produselor horticole 2. Mucilagiile sunt polimeri heteropoliglucidici care se găsesc în stare liberă în citoplasmă.de la prun a permis identificarea în compoziţia lor a galactozei. Cu etc. conopida. Hemicelulozele cu masă moleculară mai mică sunt uşor hidrolizabile.9. fiind formate din xilani (30%) şi arabani. se întrebuinţează ca agenţi antispumanţi sau coloizi protectori.9%. acidului glucuronic etc (Kays. N. Hemicelulozele sunt heteropoliglucide neomogene. în pereţii celulelor vegetale şi participă la consolidarea acestora. Spanacul este considerat o sursă foarte valoroasă de protide vegetale. Gumele sunt implicate în reacţia de apărare a plantei la atacul de agenţi patogeni sau lovituri mecanice. iar cele de fasole 21.1 Generalităţi despre protidele din produsele horticole Protidele constituie o clasă de substanţe organice de mare importanţă fiziologică şi structurală. Legumele mai cunoscute care conţin peste 2% protide sunt: spanacul. mazărea verde) şi 0. pentru prevenirea cristalizării zahărului în unele produse sau pentru reglarea gradului de îngroşare la diferite preparate etc.datorită conţinutului în aminoacizi esenţiali. dacă este raportat la substanţa uscată (30%). xilozei. într-o perioadă când produsele proaspete sunt deficitare. conţinând C. contra depunerii suspensiilor în sucurile de fructe. izoleucină. La fructele din ţara noastră un maximum de conţinut în protide îl au migdalele (18. În industria prelucrătoare se folosesc astfel de compuşi. P. lizină şi treonină.5% (usturoi.9.6% (castraveţi).3%) şi pere (0.J. 55 . leucină. Aceste protide au o valoare biologică ridicată. Conţinutul mediu al legumelor oscilează între 6. iar la unele specii în celule secretoare specializate. fasolea verde. Cele cu masă moleculară mai mare sunt greu hidrolizabile şi au rol plastic. dar ridicat în patru aminoacizi esenţiali. Legumele de la care se consumă frunzele au un conţinut important de protide.

triptofanul şi lizina).sunt bogate în arginină şi acid glutamic.aspartic-726 a. prune.glutamic-910. fragi) şi cu un conţinut redus (mere. Nuciferele.glutamic-369. La merele din soiul Golden Delicious.1 2. În produsele horticole se găsesc atât aminoacizi.Conţinutul în aminoacizi liberi depinde de specie. dar şi fasolea 56 . 1983). treonina. a. aspectele dinamice şi corelarea lor cu procesele fiziologice. la Cardinal de 674 mg/100 ml). la unele produse horticole.de exemplu. care sunt protidele cele mai simple.4 Aminoacizi esenţiali (mg/g azot) 2426 2389 2082 2332 2253 1905 Total aminoacizi (mg/g azot) 5998 5662 4910 5591 5170 5205 Conţinut maxim în unii aminoacizi (mg/g azot) a.aspartic-748 a. pe când epiderma fructelor 0. 4 cu carcter bazic etc (A. Atât aspectele cantitative.72%.aspartic-620 a.glutamic-991. Nucile. Ei sunt în număr de 8 pentru persoanele adulte (izoleucina. Tabelul 2. Gherghi şi colab. dintre care 14 cu caracter neutru.J. limitele de variaţie a conţinutului în protide sunt destul de largi.aspartic-750 a.9 Conţinutul în protide după recoltare. stadiul de creştere şi dezvoltare.aspartic-775 a. Fiecare specie este mai bogată în anumiţi aminoacizi.În cadrul aceleiaşi specii.6 2. Conţinutul variază şi de la un ţesut la altul.4 0. la fasolea boabe (uscată) între 20% şi 24%.2. revent). strugurii în arginină şi metionină. cât mai ales aspectele calitative (identificarea tuturor aminoacizilor liberi) la fiecare produs. Unele soiuri au sucul sărac în aminoacizi ( la Riesling de 200 mg/100 ml). 1990) Specia Mazăre (seminţe) Fasole (seminţe) Cartofi (tuberculi) Mazăre (boabe verzi) Fasole (boabe verzi) Mere (fructe) Proteine (g /%) 20. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole În funcţie de conţinutul în aminoacizi liberi.glutamic-924. produsele horticole se împart în patru categorii: bogate (struguri.35%. alunele. se află încă în studiu.glutamic-700. coacăze. la alte soiuri conţinutul este mai mare (la Chardonnay de 595 mg/100 ml.aspartic-1300 Aminoacizii esenţiali sunt acei aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi de organismul uman şi trebuie asiguraţi în mod obligatoriu de o alimentaţie echilibrată.9. tehnologia de producţie sau de valorificare. a. soi.24% protide.. în funcţie de soi: la mere între 0.18% şi 0. valina.glutamic-669. a. S.. leucina. a. cireşe. La struguri s-au evidenţiat deosebiri între soiuri. 2 cu caracter acid. cât şi peptide sau proteine. a.tomate. cu conţinut mediu (caise. fenilalanina.0 6. metionina. 2. Principalii aminoacizi din legume şi fructe sunt în număr de 37. mezocarpul conţine în medie numai 0.1 22. a. la care se adaugă în cazul copiilor al nouălea (histidina). (după Keys. rezultate din unirea aminoacizilor în molecule şi macromolecule tot mai complexe. zmeură).

apar de asemenea diferenţe. precum şi la sinteza glucidelor prin fotosinteză. formate din aminoacizi uniţi prin legături peptidice. Aceşti compuşi iau naştere fie prin unirea aminoacizilor liberi. Au fost identificate globuline şi în spanac. în produsele horticole au fost identificate două: albuminele şi globulinele. castraveţi. Au proprietăţi emulgatoare (ajută emulsionarea). Globulinele au o reacţie mai acidă decât albuminele. Au un rol important în solubilizarea şi transportul lipidelor şi al unor substanţe liposolubile. La aceeaşi globulină. fie prin scindarea proteidelor. Boabele de mazăre verde sunt mai bogate doar în treonină şi lizină. unde participă direct în desfăşurarea proceselor vitale din celulele vegetale. Are rol în menţinerea potenţialului redox. 2. reprezentând 50% din totalul proteinelor utilizate ca substanţe de rezervă. alături de leucină şi glicocol. cu totul) formate numai din aminoacizi şi heteroproteide.9. datorită conţinutului mai ridicat în acid glutamic şi acid aspartic. Glutationul este o tripeptidă răspândită în regnul vegetal. seminţe. conţin în cantitate mai mare toţi aminoacizii esenţiali. Cromoproteidele au ca grupare prostetică pe unii compuşi cu nucleu porfirinic. Holoproteidele sau proteinele îndeplinesc patru funcţii: enzimatică.boabe sau arahidele.3. alcătuite atât din aminoacizi. provenind însă de la specii diferite. ciuperci. faseolina din fasole. Participă la numeroase procese de oxido-reducere. cât şi din substanţe neprotidice (neproteice). datorită solubilităţii în apă a părţii proteice şi insolubilităţii părţii prostetice. Globulinele sunt mult mai răspândite. Legumelina din mazăre. cum ar fi carotenoizii sau sterolii. În produsele horticole există numeroase cromoproteide cu funcţii enzimatice. distingem holoproteide (“holos”= întreg. Albuminele sunt răspândite la numeroase specii şi în toate organele vegetale. Conţinutul în proteide al produselor horticole Proteidele sunt substanţe macromoleculare. Legumina este o albumină identificată în mazăre şi în alte leguminoase. funcţionează drept coenzimă. În stare redusă sau oxidată.9. Au fost puse în evidenţă în mere. mitocondrii etc. morcovi.). Din cele şapte grupe mai importante. Conţinutul în peptide al produselor horticole Peptidele sunt compuşi formaţi din 2-4 aminoacizi. Lipoproteidele au componenta prostetică de natură lipidică. Glutationul redus acţionează ca antioxidant pentru acidul ascorbic. care participă la procesele de oxidoreducere. Se consideră că are şi rol antitoxic. Intră în constituţia unor structuri celulare şi intracelulare (membrane. tomate. În funcţie de compoziţia chimică. legaţi prin legături peptidice. Diversele globuline diferă între ele prin conţinutul de aminoacizi (număr şi cantitate). Un exemplu este cloroglobina 57 . tomate. energetică. tuberina (cartofi). 2. amandina (migdale) sunt mai cunoscute. legumina din fasole deosebindu-se de legumina din mazăre. Se găsesc în cantitate mai mare în citoplasmă şi în nucleul celular. imunologică şi plastică. Heteroproteidele sunt macromolecule proteice care conţin o grupare prostetică (neproteică).4. pepeni verzi etc.

având rolul de a absorbi şi transmite energia solară necesară fotolizei apei. La legume oscilează între minimum 0. în proporţie mai mare sau mai mică. Tripsin inhibitorii sunt substanţe de natură globulinică. broccoli (12 g/100 Kcal).10. salata (11 g/100 Kcal). Raţia proteică a adultului nu trebuie să coboare sub 100 g proteide. ciupercile Agaricus (15 g/100 Kcal) şi spanacul (17 g/100 Kcal). acizii. lipidele au un rol plastic. (1995) menţionează în ordine conopida.. Conţinutul în lipide al produselor horticole 2. inactivată prin încălzire sau fierbere. La fasolea de grădină. carotenoide (0. ceapa de tuns. Favier. conţinând clorofile şi holoproteide. Sunt implicate şi în metabolismul vegetal. dar provoacă aglutinarea globulelor roşii. Raportând conţinutul în proteine la valoarea calorică a unor produse horticole crude sau prelucrate (g/100 Kcal).2%). acumularea atât a aminoacizilor liberi. (Bodea C. în perioada de creştere şi de maturare. în timp ce conţinutul în proteide creşte tot mai mult. holoproteide (69%). şi colab. la un consum zilnic de 3000 cal. J.(cloroplastina). Din punct de vedere chimic cloroglobina este formată din clorofilele a şi b (7.1%. Valoarea biologică a proteidelor este dată de conţinutul lor în aminoacizi esenţiali.C. Din punct de vedere fiziologic. Conţinutul în lipide al majorităţii produselor horticole este foarte redus. andivele Witloof. cu o macromoleculă complexă. 2. se observă în primele 55-65 de zile de creştere. În alcătuirea unor lipide intră şi alţi compuşi.. conţinutul în aminoacizi liberi se reduce continuu în timpul dezvoltării boabelor. După încă 5-10 zile.1. dar pe măsura maturării are loc acumularea globulinelor. esterificaţi cu diferiţi alcooli.5%). conţinutul de cloroglobină este de 0. aminoalcoolii etc. nedepăşind în general 1%.1-0. cicoarea creaţă (13 g/100 Kcal). La mazărea de grădină.15% 58 . sparanghelul (14 g/100 Kcal). În primele stadii predomină albuminele.10. iar la unele specii se acumuleaza în seminţe. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole Lipidele sunt constituite din acizi graşi şi derivaţi ai acestora. lipide (2. aminoacizii scad brusc. proteidele din cartofi au valoarea biologică 75. cât şi a proteidelor. Nucleoproteinele au ca grupare prostetică acizii nucleici. Modificări cantitative şi calitative ale proteidelor sunt caracteristice diverselor specii. cum sunt hidrocarburile. din care minimum 50% să fie proteide de origine animală (mai bogate în aminoacizi esenţiali). Considerând valoarea biologică a laptelui egală cu 100. dar în fasolea boabe valoarea biologică este de numai 40. Hemaglutinele sunt albumine care au efect anticoagulant. Ea se găseşte în cloroplaste. În spanac. în spanac valoarea biologică este 64. participând la structura membranelor celulare şi la reglarea permeabilităţii acestora.5%). 1964-1966). crescând însă în mod proporţional biosinteza proteidelor. ca substanţe de rezervă. cetonele. Fazina (din fasole) este o hemaglutină termolabilă. în sistemul circulator sangvin. şi colab. Protide antinutritive se găsesc în boabele tuturor leguminoaselor.

Aminoalcoolii cum sunt colamina şi derivatul său trimetilatcolina intră în componenţa unor fosfolipide (a lecitinelor).6%..1-0. fosfogliceridele şi ceridele din cerurile vegetale).(la sfecla roşie. piersicile) şi 1-2% (murele. circa 1%). germeni de porumb 40% şi rapiţă numai 15%. sunt solizi.0-3. lipidele vegetale se împart în mai multe grupe. linolenic şi arahidonic nu pot fi sintetizaţi de organismul uman. Glicerina (glicerolul) este caracteristică triacilglicerolilor (trigliceridelor).L. sparanghel) şi maximum 0. soia 60%. la uleiurile de floarea soarelui 65%. Alte componente ale lipidelor. şi lipide complexe (heterolipide). 2.2. cartofi. Alcoolii graşi monohidroxilici saturaţi şi nesaturaţi cu lanţ lung intră în componenţa ceridelor. Lehninger (1987). 1983). grupează lipidele în lipide simple (homolipide: cum ar fi gliceridele. nuci 10%). Separat se evidenţiază fructele nucifere. La majoritatea fructelor media se încadreaza între 0. Cei inferiori sunt lichizi la temperatura obişnuită. mult mai mari decât vitaminele. Principalele derivate de lipide din produsele horticole Compuşii constituenţi ai lipidelor simple şi complexe rezultaţi din hidroliză. fitosterolii. care provin din hidroliza fitosteridelor. Alţi compuşi rezultaţi din hidroliza lipidelor vegetale. nuci 4. Dintre acizii graşi saturaţi.1%. În raport cu complexitatea lor. Fitosterolii sunt derivaţi ai unei hidrocarburi saturate tetraciclice perhidrociclopentanofenantren. bogate în acizi graşi nesaturaţi. au fost denumiţi în practica farmaceutică. În uleiul de nucă ei reprezintă 75%. cu valori deosebit de mari: alunele cu 61.5%) şi acidul stearic (C18:0) (nucifere. castanele). ceridele etc). Aceste unităţi structurale sunt acizii graşi.10. păstrează caracterul de solubilitate în solvenţi organici. O altă clasificare (A. Acizii graşi nesaturaţi sunt reprezentaţi de acidul oleic (în alune 50%. alcoolii alifatici superiori. A. Gherghi şi colab. La nucifere se poate constata şi variaţia conţinutului în lipide în funcţie de soi. sau menţionaţi ca lipide nesaponificabile sunt terpenele şi carotenoizii. acidul linoleic (7-10% în alune şi migdale. în produsele horticole din ţara noastră se găsesc în cantitate mai mare acidul palmitic (C16:0 ) (alune şi migdale 3. circa 38% în nuci). pepeni. nucile cu 62.45-0. acidul linolenic (6% în nuci). usturoi. raţia zilnică de grăsimi alimentare va conţine cel puţin 1/3 lipide vegetale. Alcoolii din molecula lipidelor sunt mult mai diverşi. 59 . caisele. precum şi alte substanţe cu rol biochimic şi fiziologic distinct.15% (agrişele. vitamina F. clasifică lipidele în lipide nesaponificabile (de exemplu terpenele) şi lipide saponificabile (acil glicerolii.3%. ridichi. Acizii graşi esenţiali. iar cei superiori de la C 12 în sus.50% (la mazăre). Pentru asigurarea acestei cantităţi. Deşi ne sunt necesari în cantităţi de cca de 7 g/ zi.5% şi migdalele cu 54. saturaţi şi nesaturaţi. Acizii graşi aparţin seriei acizilor monocarboxilici. migdale 36%.

În cadrul condiţionării unor produse (ardei. cum ar fi acizii graşi liberi. Triacil glicerolii (gliceride. 60 .10. La fructele nucifere păstrate la o umiditate relativă mai ridicată (90-95%) şi la lumină. bastonaşe sau solzi. legumele deshidratate sau congelate. După recoltare şi în timpul păstrării. se produce oxidarea compuşilor rezultaţi din hidroliză. acidul oleic 37% şi acidul palmitic 6-7% etc. substanţe care imprimă mirosul şi gustul de râncezit. Ceridele sunt esterii acizilor graşi superiori (C12-C34). creşte continuu pe măsura maturării. iar în seminţe constituie o rezervă nutritivă principală pentru embrion. Cu cât acizii graşi nesaturaţi rezultaţi din hidroliză sunt în proporţie mai ridicată. Soiul de mere Golden Delicious are mai puţine ceruri decât Red Delicious. Sunt esteri ai fitosterolilor cu acizii graşi superiori. iar consistenţa solidă. cu alcoolii monohidroxilici superiori (C28-C34). În fracţiunea gliceridică a uleiului de seminţe de struguri. aldehide şi acizi volatili. ambii cu catenă normală. Conţinutul total în ceruri al fructelor pomacee (mai ales al merelor). care acoperă suprafaţa multor produse horticole. aldehide etc. cetone.H. Rolul lor este protector. Ea constă în aplicarea pe suprafaţa fructelor sau legumelor a unei pelicule de ceară alimentară naturală sau sintetică. cele de tomate 18-20%. îşi pot modifica mirosul sau gustul. Rolul lor fiziologic este de a regla permeabilitatea membranelor celulare. conţin (în afară de ceride) şi alte substanţe. Principalele lipide simple din produsele horticole Lipidele simple (homolipidele) sunt substanţe ternare (alcătuite din C. tomate etc. acidul linoleic reprezintă 55%.O) şi reprezintă esteri formaţi dintr-un alcool şi un acid organic. alcoolii monohidroxilici superiori (C25-C35). Soiurile de fructe mai bogate în ceruri vegetale se păstrează mai bine şi au pierderi mai mici în greutate. fracţiunile se echilibrează din nou. Aplicatii practice. sinteza continuă ascendent. În urma oxidării lipidelor componente. piersici. Cerurile vegetale. lipide neutre).2. Cerurile sunt secretate de către cuticulă sub formă de grăuncioare. Fitosteridele sunt lipide simple. Fracţiunea nesaturată (acizi graşi nesaturaţi C18) are consistenţă uleioasă şi devine proporţional mai mare la 1 ± 10C (până la 90%). împotriva pierderilor de umiditate şi razelor ultraviolete. Se asigură o mai bună protecţie pe toată durata circuitului de valorificare şi reducerea scăderii turgescenţei prin limitarea transpiraţiei.) se include la cererea beneficiarilor (externi) operaţia de ceruire. iar migdalele peste 110 mg fitosteroli/100 g miez. cu formare de cetone. împiedicând şi penetrarea agenţilor patogeni. sunt esterii glicerinei cu acizii graşi. Compoziţia chimică a acestor ceruri esteî n această fază preponderent saturată (acizi graşi saturaţi C20-C30). Proporţia de esteri saturaţi şi nesaturaţi este influenţată de temperatura de păstrare şi de faza de maturare a fructelor. Dacă se ridică temperatura la +200C. Seminţele de piersici şi cireşe conţin între 40-45% triacilgliceroli. înregistrând pierderi în greutate de circa trei ori mai mari după şapte luni de păstrare.3. care însoţesc gliceridele. Nucile conţin 100-110 mg/100 g miez. cu atât râncezirea este mai rapidă. iar la struguri 10%. prin stratul mai mult sau mai puţin impermeabil.

11. dar au fost identificate în tomate şi în pericarpul merelor. ca nişte pete fără o formă regulată. 1970. de Burzo.4.1-0. inozitol sau glucide. varză. Principalele lipide complexe din produsele horticole Lipidele complexe (heterolipidele) pot conţine în plus. are loc cu o intensitate sporită biodegradarea fracţiunii nesaturate.10. acid fosforic. Cutina şi suberina sunt compuşi foarte eterogeni. faţă de lipidele simple.6%. când intensitatea respiraţiei se măreşte.. În pericarpul merelor reprezintă 5-6% din conţinutul total de lipide. contribuind şi prin acest aspect la amplificarea activităţii respiratorii. Cele mai importante sunt acizii fosfatidici. lecitinele şi cefalinele. cit. în constituirea membranelor celulare şi intracelulare. aminoalcooli. Glicerofosfolipidele au fost identificate în tomate. 1986). mere. ale căror componente sunt diferite în funcţie de specie.a. Suprafaţa lor uleioasă este un indiciu că sunt în faza finală a păstrării. Aceste heterolipide vegetale sunt prezente în membrana lipoproteică a organitelor celulare. 2. ardei. adesea în amestec şi cu diferite ceride. Membranele lipoproteice intervin în reglarea permeabilităţii. în concentraţie de 0.. Glicerofosfolipidele îndeplinesc şi rolul de transportori ai glucidelor. aminoacizi. Sfingolipidele vegetale sunt răspândite în ciuperci. Sub acţiunea lipoxidazei. Ele sunt prezente în toate celulele. având rol structural. care reprezintă procentual partea majoră a glicerofosfolipidelor din produsele horticole. premergătoare prăbuşirii (maximum climacteric). Opăreala (cald) apare la fructele seminţoase sub forma unor zone brune. Acizii organici din produsele horticole 61 .Fenomenul se explică prin reacţia fructului de a-şi mări permeabilitatea celulelor epidermice la schimbul de gaze. 2. Esterii nesaturaţi ating cea mai înaltă proporţie în faza finală a vieţii merelor. datorită modificării conţinutului cerurilor de pe suprafaţa acestora prin creşterea conţinutului în α .farnesan de aproximativ 100 de ori (Huelin ş. I. proteidelor şi al altor substanţe organice din plante. În ciuperci sunt reprezentate de cerebrine şi cerebrozide.

Aciditatea titrabilă este provocată de prezenţa acizilor liberi disociaţi.6 şi 5. broccoli.5 ( prune. Se exprimă în grame sau miliechivalenţi din acidul predominant în produsul respectiv (a.11. La legume. prune. În anii cu veri ploioase sau în zonele reci. cireşe.2 g acid malic/100 g (Contesa de Paris. pătlăgele roşii. căpşune. exprimarea se poate face direct în mililitri soluţie NaOH n/10 necesari pentru neutralizare şi exprimaţi procentual. valorile acidităţii devin mai mari. Curé). Se consideră acide. Cunoaşterea acidităţii ne permite să apreciem mai bine evoluţia unui produs. revent. Aciditatea produselor horticole Aciditatea titrabilă se determină prin neutralizarea (titrarea) directă a extractului obţinut volumetric dintr-un anumit produs. b) între 3. proteidelor şi lipidelor. pere. unde temperatura medie anuală este de +8. În sucul celular. caise.0 şi 3.72 g% şi cireşele 0. cireşe. a sărurilor acide precum şi a altor compuşi cu reacţie acidă (fenoli. ardei roşii). aciditatea titrabilă oscilează în limite destul de largi. sau combinaţi sub formă de săruri. Condiţiile pedoclimatice şi aciditatea. Distribuţia acizilor organici în produsele horticole este neuniformă. zmeură. Lipsa de aciditate reprezintă chiar una dintre trăsăturile definitorii pentru noţiunea de "legumă". tomate. merele au 0.1 g% (coacăze roşii). revent. iar la pere. din momentul recoltării la momentul optim şi până în finalul valorificării.1 n/100 g sunt între 3. afine.20 C. a. soiurile cu o aciditate mai mare de 0. pere.3 g acid malic% (pere). legume frunze. afine. Aciditatea titrabilă a fructelor oscilează între valorile maxime în acid citric de 2. alături de modul de utilizare tradiţional. limitele exprimate în ml NaOH 0. malic pentru mere.1. piersici. mure. în funcţie de soi. În cazul legumelor. diferit faţă de fructe. Participă ca produşi intermediari în metabolismul glucidelor. acizii organici se găsesc dizolvaţi în stare liberă.0 (majoritatea legumelor).0 (soiuri de mere. cu hidroxid de sodiu (n/10).65 g acid malic/100 g produs (grupa Renet). coacăze. c) peste 5. fasole.1 ml (dovleceii în floare). vişine. Cu o aciditate mai scăzută sunt soiurile de mere sub 0. şi valorile minime de 0. Prin presare. tartric pentru struguri. mere.6 ori mai mare faţă de a ţesuturilor periferice. vişine. ceapa) şi 0. în acid malic de 1. zmeură.grupa Beurré). caise. 2. cartofi. soiurile de mere cu o aciditate mai mare de 0. iar în procesul de respiraţie sunt acceptori de hidrogen sau substrat oxidativ. acid fosforic şi chiar acid ascorbic într-o măsură mult mai mică ). esteri sau glicozide. gutui.4 g% (vişine). soiuri de mere). precum şi cele de pere sub 0.Acizii organici sunt răspândiţi în toate fructele şi legumele. piersici. se constată că primele porţiuni de suc sunt mai puţin acide decât cele care urmează.etc). La pomacee.7 g acid citric% (afine) respectiv 0.52 g% 62 .3 g/100 g (Passe Crassane. pătrunjel. morcovi.4 g acid malic/100 g (Golden Delicious. citric pentru căpşune. coacăze. În bazinul pomicol Bistriţa. Aciditatea liberă poate fi apeciată în funcţie de valorile pH: a) între 2. } esuturile centrale ale fructelor de măr au o aciditate de 1. Red Delicious).3 ml (ardei gogoşari maturi. a.2-3.

conferit produselor horticole de către acizii organici. urmare a metabolizării mai intense a acizilor organici decât a glucidelor. coasta estică a S. Fiecare specie are o dinamică proprie a acidităţii titrabile. La ceapă. Studiile de marketing au evidenţiat specificitatea preferinţelor consumatorilor pentru produse lipsite de aciditate ( Europa de Sud. scăderea este de 26% (morcovi) sau de 20% (struguri). Golden Delicious-Jonathan). În podgoria Cognac (Franţa) există hărţi ale acidităţii recoltei. în funcţie şi de factorul soi. În zone mai sudice aciditatea titrabilă este mai scăzută.). În pere are loc însă o scădere constantă până la maturare. Merele din bazinul pomicol Focşani (media anuală +9.U.A. în funcţie de specie sau soi. uşor acrişor. Căpşunele pierd 2% din aciditatea titrabilă în 6 zile. scăderea este de 47-27% (mere. După 120 zile. se constată o creştere semnificativă a acestuia.80 C) au 0. Astfel.55 g% acid malic.60 C) au doar 0. Durata de păstrare influenţează. dacă nivelul proceselor metabolice este diminuat. Momentul recoltării are repercusiuni asupra evoluţiei acidităţii titrabile pe parcursul păstrării. Atmosfera controlată blochează parţial diminuarea acidităţii. menţinerea acidităţii la produsele păstrate conform tehnologiilor standardizate. coasta vestică a S. Factori de influenta. iar cireşele numai 12% în 12 zile. cu gust "leşios. Temperatura de păstrare şi compoziţia atmosferică contribuie la menţinerea acidităţii.A.). ea creşte până la o valoare maximă care se realizează cu puţin înainte de maturitatea de recoltare. constituie o componentă majoră şi apreciată a calităţii organoleptice/senzoriale.U. elaborate pe baza datelor multianuale.aciditate titrabilă în acid malic. devenind fade. 63 . Condiţiile de păstrare.30%. aciditatea titrabilă scade mai pronunţat la fructele recoltate mai timpuriu. care începe să crească în bulbi şi să scadă în frunze. La depozitele AC (atmosferă controlată). având efect inhibant asupra unor enzime din ciclul Krebs. iar cireşele din bazinul pomicol Stefăneşti (media anuală +9. După 210 zile. Gustul acid. În timp ce la mere şi prune. provoaca o scădere mai pronunţată a acidităţii titrabile din fructele de tomate. sau acide (nordul Europei. Temperatura mai ridicată. Valoarea raportului glucide totale/aciditate titrabilă Pe parcursul păstrării frigorifice. După 40 de zile. ca urmare a migrării acizilor. înnecăcios". diminuarea este mult mai mică. În urma unei perioade de păstrare prelungite fructele de măr îşi pierd armonia gustativă. în timp ce caisele aproape 10% în numai 5 zile de păstrare la 00 C. la mere şi la struguri. prunele îşi diminuează aciditatea cu 32. Vişinele îşi pierd 26% din aciditate în 10 zile de păstrare. la căpşuni se înregistrează o scădere mai puternică la fructele recoltate mai târziu (mai pigmentate). momentul optim de recoltare poate fi precizat prin determinarea acidităţii titrabile.37 g% în acid malic.

prune. Existenţi atât în stare liberă. K.8%). gulii.0%).. castraveţi şi revent. Dă rezultate foarte bune în corectarea pH-ului.3 g de acid malic/100 g . Produsele în care predomină acest acid pierd cel mai uşor aciditatea pe parcursul perioadei de depozitare.2 g şi 0. când ponderea sa atinge 70% din totalul acizilor organici. morcovi. vişine. protidele. coacăzele roşii (2. Mg etc. În mere. sau la mazărea verde cantităţile de acid malic şi acid citric sunt sensibil egale ca pondere (Souci. gutui. acidul malic se extrage din fructe de sorb sau se produce prin diverse procedee industriale. tartic şi oxalic sunt cei mai răspândiţi dintre cei 32 care au fost identificaţi în produsele horticole (A.11. Produsele conţinând mai mult acid citric rămân mai acide.72g/100 g). piersici. Acidul citric este răspândit sub formă liberă sau combinată în toate produsele horticole.2. Ulterior.CH COOH Acid L-malic CH2 COOH HO . bomboane. zmeură (1. tomate. sfeclă roşie etc. deşi foarte redusă. La afine.2. 64 .2%) şi caisele (1. doar morcovii şi castraveţii conţin o cantitate mai evidentă. ei prezintă o diversitate mult mai mare datorită izomeriei.C . Pentru a fi folosit în industria prelucrătoare. sau în unele reţete de gemuri. de doar 0. Cantităţi mai mari de 1g acid malic/100g conţin vişinele (1. şi colab. dar rămâne preponderent. citric. uleiurile volatile şi răşinile includ în structura lor moleculară şi diverşi acizi organici.44 g/100 g. D. Lipidele. pere. tomatele au un conţinut mai important.07 g/100 g). acidul malic este predominant. ardei. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi Acizii malic.Gherghi şi colab. Ca. Conţinut mai ridicat în acid citric se poate constata la coacăzele negre (2.. În timpul păstrării. Se foloseşte ca acidulant al sucurilor de fructe sau conservelor de tomate. fiind considerate mai puţin acide decât produsele bogate în acid citric. procentul scade. Predomină printre acizii organici din mere. Este acidul organic principal conţinut în coacăze. caise. fasole de grădină.COOH CH2 COOH COOH COOH Acid oxalic Acid citric Acidul malic este conţinut în produsele horticole atât în stare liberă. cartofi. acidul malic prezintă un procent maxim în perioada premergătoare recoltării.K. S. pe parcursul păstrării. prunele (1. La revent. 1981). cât şi sub formă de săruri. acidul malic se oxidează cel mai uşor în comparaţie cu alţi acizi mai importanţi. cât şi sub formă de săruri de Na. 1983).88 g acid citric/100 g). Acidul citric este mai greu metabolizat (oxidat) în perioada postrecoltă. mure. zmeură. şi colab. cireşe. Dintre legume. COOH CH-OH CH-OH COOH Acid tartric COOH CH2 HO .V. fiind degradat conform ciclului Krebs şi folosit în procesul de respiraţie.. între 0. pepeni. jeleuri. Dintre legume. 1992). iar acizii citric şi oxalic sunt prezenţi în cantitate mai mică (Salunkhe. căpşune. agrişe.

raportul glucide/aciditate evoluând mai lent. Exemplul cel mai tipic îl constitutuie citricele (lămâile, portocalele, grapefruit, mandarine etc.), care nu-şi diminuează atât de semnificativ aciditatea în timpul depozitării. În domeniul industrializării produselor horticole, acidul citric este mult folosit. Se obţine industrial prin procedee biotehnologice, iar în ţările subtropicale, din sucuri de citrice (lămâi).Întrebuinţările sale sunt multiple. Se adaugă în sucurile de fructe (ca atare sau diluate) sau în băuturile răcoritoare carbonatate, ca agent de conservare şi de protejare a culorii sau aromei. În afară de efectul acidulant, are proprietăţi de inhibare a oxidării coloranţilor naturali şi componentelor de aromă, prevenind formarea de produşi cu miros neplăcut. Complexează fierul divalent din aceste produse cu formarea de precipitate, împiedicând casarea ferică. Doza autorizată este de 50 g/hl, care se administrează ţinând seama de aciditatea produsului. Acidul citric poate fi folosit şi la tratarea fructelor destinate congelării, pentru prevenirea îmbrunării enzimatice şi menţinerea în proporţie mai mare a conţinutului de acid ascorbic. Acidul tartric este conţinut mai ales în struguri (0,2-0,8g/100g), iar în alte produse în cantităţi mici. Este acidul organic cel mai rezistent la oxidare, fiind mai puţin degradat în ciclul Krebs. Strugurii îşi păstrează mai bine aciditatea, care nu se diminuează după 150 de zile de păstrare decât cu 10-11%. Acidul tartric se obţine din tirighie (tartrat acid de potasiu depus pe interiorul pereţilor vaselor de vin). Se foloseşte ca acidulant pentru sucurile de struguri sau fructe şi în reţeta unor jeleuri sau gemuri de fructe. Se preferă ca agent de invertire. Acidul oxalic se găseşte în cantitate relativ mare în legumele Polygonaceae şi Chenopodiaceae ( spanac, lobodă, stevie, măcriş, sfeclă, revent). În spanac există 0,44 g acid oxalic/100 g. În celelalte produse horticole conţinutul nu depăşeşte 40-50 mg/100 g (legume), sau 10-20 mg/100 g (fructe). În măcriş sau spanac, concentraţiile mari de acid oxalic pot duce la insolubilizarea acestui acid şi depunerea în celule, ca oxalat de calciu cristalizat. Acidul oxalic este o substanţă antinutritivă, insolubilizând o parte din Ca2+ şi Mg2+ sub formă de oxalaţi, reducând astfel absorbţia acestora în organism. Un mg Ca2+ este insolubilizat de 2,25 mg acid oxalic. Insolubilizând complet Ca2+, acidul oxalic exercită în exces efecte toxice. Consumate intermitent, legumele cu acid oxalic nu provoacă efecte negative. Aceste efecte se pot anula complet, dacă raţia alimentară asigură un raport crescut de calciu, prin includerea de produse lactate etc. Dinamica acizilor organici. În struguri, conţinutul în acizii tartric, citric şi malic urmează curba acidităţii titrabile. În anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi coborâte, creşte conţinutul în acid tartric, chiar şi în faza de recoltare. Aciditatea cireşelor, predominant malică, atinge pe parcursul maturării un maximum de 0,9-1 g/100 g, după care se constată o diminuare până la 0,7 g acid malic/100 g, pe măsura coacerii complete. 2.12. Vitaminele din produsele horticole

65

Vitaminele sunt substanţe organice foarte active în cantităţi relativ mici, diverse în ceea ce priveşte compoziţia chimică, dar indispensabile activităţii metabolice a organismelor vii. Ele formează numeroase sisteme oxidoreducătoare prin care se reglează potenţialul redox celular şi au rol de activatori enzimatici, participând în procesele de transport de electroni. Deţin rol de biocatalizatori şi constituie, direct sau indirect coenzime ale multor sisteme enzimatice importante. Produsele horticole reprezintă o sursă importantă de vitamine, în cazul vitaminei C, fiind singura sursă. Ciancobalamina (vitamina B12) este unica vitamină care lipseşte din produsele vegetale. Vitaminele se clasifică în două mari grupe. Vitamine hidrosolubile, mai importante fiind tiamina (B1), riboflavina (B2), acidul pantotenic (B5), piridoxina (B6), biotina (H), acidul folic (B9), colina, mezoinozitolul, acidul ascorbic (C), nicotinamida (PP) şi rutina (P). Vitamine liposolubile A, D, E şi K sunt necesare metabolismului vegetal în cantităţi mai reduse. Unele sunt conţinute ca provitamine (carotenoiziiprovitamenele A şi fitosterolii- provitaminele D), iar altele ca vitamine propriuzise (vitamina E- tocoferolii, vitamina K- filochinona). 2.12.1. Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole Acidul L-ascorbic (vitamina C, antiscorbutică) este principala vitamină sintetizată de plante. Se comportă ca agent reducător puternic, care pierde uşor atomii de hidrogen, trecând în acid dehidroascorbic. Forma oxidată are şi ea proprietăţi vitaminice, iar reacţia este reversibilă. Împreună funcţionează ca un sistem oxidoreducător. Rolul fiziologic este complex, participând în ţesuturile plantelor la formarea acizilor graşi nesaturaţi, la degradarea unor aminoacizi, în metabolismul glucidic, în metabolismul fierului etc. Conţinutul în acid ascorbic (mg/100 g produs proaspăt) variază în funcţie de specie, soi şi modul de valorificare.Produsele proaspete au conţinutul maxim în momentul recoltării. La fructe, un conţinut mai ridicat de acid ascorbic îl au coacăzele negre (meda de 177 mg/100 g, maxim 216 mg/100 g,), căpşunele (media de 64 mg/100 g,limite intre 46-86 mg/100 g), coacăzele roşii şi albe (40 mg/100 g). Conţinut redus de vitamina C au strugurii, prunele, perele (3-5 mg/100 g). Conţinutul mediu la câteva fructe mai răspândite. La merele proaspăt recoltate oscilează între valorile de 7-12 mg/100 g), la pere între 4-10 mg/100 g, la caise între 10-14 mg/100 g, iar la cireşe între 6-18 mg/100 g. La legume (speciile mai cunoscute) un conţinut ridicat se constată la pătrunjel (frunze proaspete- 200 mg/100 g), ardeiul verde(127-165 mg/100 g), broccoli (110 mg/100 g), ridichi de iarnă (100 mg/100 g), conopidă (50-78 mg/100 g), gulii (63 mg/100 g), spanac (51 mg/100 g), varză roşie (50-57 mg/100 g) şi varză albă (46 mg/100 g). Un conţinut redus au ciupercile şi pătlăgelele vinete (3-5 mg/100 g). Acidul ascorbic se găseşte în regiunile de creştere activă ale ţesuturilor vegetale, fiind sintetizat de cloroplaste. În seminţe nu apare decât în urma

66

germinaţiei. Procesul de sinteză este proporţional cu intensitatea respiraţiei şi cu activitatea enzimelor oxidante (peroxidaza, catalaza, ascorbinoxidaza). Cu cât ţesuturile sunt mai saturate în oxigen, cantitatea de acid ascorbic formată este mai mare. Părţile exterioare ale fructelor conţin totdeauna concentraţia maximă de vitamina C. Există substanţe care determină scăderea acestuia (compuşii conţinând cupru, unele erbicide ca Prometrinul etc.). Acumularea vitaminei C este un proces specific fiecărui produs horticol. La unele specii cum ar fi merele, prunele sau dovleceii în floare, are loc o diminuare a conţinutului odată cu evoluţia procesului de maturare. La alte specii ca tomatele sau pepenii galbeni, se poate constata o creştere a cantităţii de acid ascorbic din ţesuturi, pe măsura succesiunii fazelor de coacere. Stabilitatea acidului ascorbic în ţesuturi este influenţată de existenţa oxidazelor. Printre ele, se remarcă ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza), o Cu-oxidază (metaloenzimă al cărei cofactor este constituit din cationi de cupru). Produsele care conţin ascorbatoxidază (mai ales cucurbitaceele, dar şi cartofii, morcovii, merele, strugurii) sunt mai sărace în vitamina C. Vitamina P (rutina, bioflavonele) sau taninurile, au un rol protector, frânând viteza de degradare a vitaminei C din ţesuturi. Stabilitatea pe parcursul perioadei de păstrare depinde de specie şi soi (intensitatea metabolismului şi pH-ul produsului), temperatura de păstrare, compoziţia atmosferică, precum şi durata păstrării. Ritmul pierderilor zilnice este foarte ridicat la salată (aproape 20% , chiar în condiţii frigorifice). Pierderi zilnice reduse au morcovii, ceapa, varza (0,08-0,18% ). Scăderea conţinutului în acid ascorbic este mai lentă la produse mai acide, fiind mai rapidă la cele lipsite de aciditate. Temperatura de păstrare mai mică la ardeiul gogoşar determină micşorarea de la 1,5% pierderi zilnice de acid ascorbic (20-220C), la numai 0,8% zilnic (100C). Atmosfera controlată inhibă degradarea mai accelerată a vitaminei C la caise, piersici şi struguri. La mere şi pere nu s-a constatat însă o diferenţă, iar în cazul prunelor atmosfera normală a conservat mai bine conţinutul de acid ascorbic. Cu cât durata de depozitare este mai îndelungată (mere, pere, ceapă, morcovi, struguri, varză etc.), pierderile în vitamina C sunt mai importante. Există şi cazuri când conţinutul în acid ascorbic creşte pe parcursul păstrării. Tomatele, care-şi continuă maturarea în depozit, au chiar o rată de acumulare de 15-18% pe zi, în cele 7 zile de păstrare, mai intensă la 100C decât la 200C. Ceapa şi cartofii la sfârşitul perioadei de depozitare înregistrează o creştere uşoară a conţinutului de acid ascorbic, ca urmare a declanşării fenomenului de încolţire. După Inoue, K. şi colab., (1998), unele plante legumicole cultivate în soluţie hidroponică în care s-a introdus 1-2 g/l ascorbat de sodiu şi-au sporit în interval de 14 ± 2 ore conţinutul în acid ascorbic în mod semnificativ. Salata de la 40 la peste 200 mg% acid ascorbic, devine un produs cu proprietăţi superioare.

67

Conţinutul în acid ascorbic al legumelor şi fructelor transformate. Prelucrarea produselor determină pierderi de vitamina C, specifice diferitelor metode. Spălarea îndelungată, curăţarea în strat gros, expunerea mai îndelungată la lumină şi aer, fragmentarea sau mărunţirea, fierberea în vase descoperite şi cu volum mare de apă, sau încălzirile repetate, determină diminuarea semnificativă a acidului ascorbic din materiile prime horticole. Deshidratarea distruge vitamina C aproape complet. Congelarea determină diminuarea proporţională cu durata acesteia. Fermentaţia lactică păstrează vitamina C, dar circa 50% trece în lichidul de fermentare. Pierderile pot fi micşorate prin opărire cu abur, în loc de opărirea în apă. Termosterilizarea la temperatură înaltă şi pe o durată redusă, protejează conţinutul conservelor în acid ascorbic, la fel ca şi închiderea recipienţilor sub vid. Conservarea în SO2 sau prezenţa aminoacizilor cu sulf asigură protecţia antioxidantă a vitaminei C. Utilajele de prelucrare emailate sau confecţionate din materiale inoxidabile, previn inactivarea acestei vitamine de către ionii de fier sau cupru. Acidul ascorbic întrebuinţat ca aditiv alimentar se produce sintetic prin oxidarea controlată a sorbitolului sau prin procedee biotehnologice. Se întrebuinţează ca antioxidant în băuturi şi conserve, precum şi ca agent de stabilizare (împiedică oxidarea Fe2+, evită oxidarea substanţelor de aromă, conservă prospeţimea şi fructuozitatea sucurilor). Importanţa medicinală şi dietetică. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 45 mg acid ascorbic, dar creşte la 60 mg la gravide şi 80 mg la femeile care alăptează. În timpul infecţiilor, în cazul fumătorilor, sau la persoanele în vârstă, cererea organismului uman pentru vitamina C creşte considerabil. Legumele şi fructele proaspete permit asigurarea unei alimentaţii bogate în acid ascorbic. Manifestările avitaminozei C (scorbut) constau în astenie, anemie, edeme pe membrele inferioare, inflamarea cavităţii bucale, căderea dinţilor, etc. Cercetările din ultimele două decenii au infirmat ipoteza că acidul ascorbic inhibă creşterea tumorilor maligne.Experienţe studiate pe zeci de ani cu eşantioane umane considerabile au demonstrat, cu posibilitate de eroare foarte redusă, că în regiunile sau la persoanele cu consum de acid ascorbic crescut, maladiile coronariene, incidenţa cancerului sau bolile articulaţiilor osoase sunt mai reduse. Dejica,D. şi colab.(2001) mai semnalează prevenirea/limitarea progresiunii diabetului, cataractei şi îmbătrânirii . 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile Vitaminele complexului B, conţinute în cantităţi mai importante în produsele horticole, sunt: tiamina, riboflavina, acidul pantotenic şi piridoxina. A) Tiamina (vitamina B1) se găseşte în cantităţi maxime în alune, nuci, conopidă şi mazăre (0,30-0,39 mg/100 g). Produsele horticole sunt în general sărace în tiamină. Este o vitamină solubilă în apă care este uşor distrusă în mediu neutru sau slab alcalin, la cald. Este relativ stabilă în mediu slab acid, la temperaturi ridicate, sau la acţiunea oxidanţilor. Necesarul uman zilnic este de 1,2 mg tiamină la raţia alimentară zilnică de 3000 Kcal (1 Kcal=4,1868 kJ).

68

B) Riboflavina (vitamina B2) se află aproape în exclusivitate sub formă combinată în celulele sau ţesuturile vegetale, fiind un constituient al coenzimelor flavinice FMN (flavin mononucleotid) şi FAD (flavin adenin dinucleotid), care funcţionează ca transportor de hidrogen în sistemele de oxidoreducere biologică.La nivel ridicat manifestă efect protector faţă de anumite leziuni oxidative. Dintre produsele horticole, migdalele conţin 0,62 mg/100 g. Spanacul, alunele, castanele, sparanghelul şi broccolii au un conţinut de 0,2-0,3 mg/100 g. Este o vitamină stabilă la încălzire, nedistrusă prin fierbere. Este rezistentă în mediu acid şi la oxidare. Pierderi importante au loc sub influenţa luminii şi radiaţiilor ultraviolete, sau în medii cu reacţie bazică (bicarbonat de sodiu). Necesarul zilnic de riboflavină este de 1,8 mg/3000 Kcal raţie alimentară. C) Acidul pantotenic (vitamina B3) este constituentul structural al coenzimei A. Are rol în fotosinteză, în metabolismul glucidelor şi lipidelor etc. Cantităţi mai importante se găsesc în ciuperci (2,1 mg/100 g), broccoli (1.2 mg/100 g), alune (1,15 mg/100 g), conopidă (1,0 mg/100 g. Prin prelucrare se pierd 25-40% din conţinut. Necesarul zilnic este de 10-15 mg. D) Piridoxina (sau adermina, vitamina B6) are un rol important în metabolismul aminoacizilor şi al lipidelor. Nucile conţin 0.56-0,85 mg/100 g, alunele 0,45 mg/100 g, castanele şi mazărea 0,35 mg/100 g. La prelucrarea termică, se pierde în proporţie de până la 50%. Sub acţiunea luminii în mediu neutru sau slab alcalin, se descompune uşor. Necesarul zilnic de piridoxină este de 1-2 mg. E) Vitamina PP (nicotinamida=niacinamida, forma din produsele horticole) se găseşte mai ales în legumele proaspete: ciuperci (5,2 mg/100 g), mazăre (2,4-2.9 mg/100 g), pătrunjel (2,0 mg/100 g) etc. Dintre fructe, nuciferele conţin 4.2-1.0 mg /100 g. Foarte stabilă la căldură, se dizolvă uşor în apa care fierbe. Apa în care au fiert legumele conţine mai multă vitamină PP decât legumele respective fierte. Necesarul zilnic de nicotinamidă este de circa 20 mg. Denumirea PP provine de la “Pellagra Preventing” Pelagra (pella agra = piele aspră, l.italiană), avitaminoza specifică, se manifestă nu numai datorită lipsei vitaminei, cât mai ales datorită lipsei proteinelor (din ouă, lapte) fără de care nu se metabolizează. F) Acidul pantotenic (B5,Bx, factorul antidermatitic) este conţinut în produsele horticole sub formă liberă sau combinată (coenzima A) în cantităţi reduse de 0.02-2.6 mg%, având rol în fotosinteză. Un conţinut mai important în acid pantotenic se găseşte în nuci, broccoli, mazăre şi spanac (0.5-2.0 mg%). Este o substanţă mult mai stabilă decât ceilalţi componenţi din complexul B. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 8-12 mg. G) Acidul folic (acid pteroilglutamic, vitaminele Bc, B9, B4) Denumirea de "folic" provine de la folium (latină) = frunză, această substanţă vitaminică fiind răspândită în frunzele tuturor plantelor. Legumele au un conţinut între 0,008 şi 0,025 mg% (Neamţu, G.,1996). Produsele mai bogate în acest compus sunt:

69

broccoli (0,03 mg/100 g), nucile şi varza de frunze (0,06-0,16 mg%). Necesarul zilnic este de 0,4 mg, dar creşte la femeile gravide sau care alăptează. H) Vitamina P (citrine, bioflavone) este foarte răspândită în regnul vegetal, însoţind vitamina C în măceşe, coacăze negre, citrice, ardei. Rutina, quercetina si hesperidina sunt substante cu proprietăţi oxidoreducătoare, care conservă şi sporesc acţiunea acidului ascorbic. În organismul uman măresc rezistenţa capilarelor şi le micşoreaza permeabilitatea (de unde numele de P), iar în ultimii ani s-a remarcat o gamă semnificativă de efecte terapeutice, corelate cu caracterul lor antioxidant, de epurare a radicalilor liberi şi de chelare a cationilor nocivi (Korkina şi Afanasiev, 1997). Modificările de conţinut şi dinamica vitaminelor din grupul B. Nu au apărut pierderi importante pe parcursul păstrării, dar la sfârşitul acesteia s-a pus în evidenţă migrarea în meristeme a vitaminelor din grupul B la produsele care încolţesc (cartofi, ceapă, rădăcinoase). 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile Principalele vitamine liposolubile conţinute în produsele horticole se clasifică în două mari grupe, după modul cum se găsesc în ţesuturile

vegetale. -Vitaminele liposolubile conţinute ca atare (ca vitamine), din care fac parte tocoferolii (vitamina E) şi filochinona (vitamina K).
-Vitaminele liposolubile conţinute ca provitamine, sunt carotenoizii (provitamina A) şi fitosterolii (provitamina D). A) Tocoferolii (vitamina E) sunt un grup de compuşi chimici (7 substanţe înrudite), cel mai răspândit şi mai important ca activitate biologică fiind α tocoferolul. Sintetizarea lor se face numai de către regnul vegetal, în frunze, însă acţiunea antioxidantă nu este corelată cu acţiunea vitaminică. Rolul lor fiziologic major este de a frâna reacţiile de oxidare în ţesuturile vegetale, de protecţie a acizilor graşi esenţiali, carotenoizilor, prevenind acumularea de peroxizi care au acţiune distructivă. Cantităţi mai importante de tocoferoli (25-28 mg/100 g) se găsesc în fructele nucifere, cantitatea maximă fiind în uleiul de migdale. Murele conţin 9-10 mg/100 g, si castanele 7-8 mg/100 g. În industria prelucrătoare se folosesc pentru proprietăţile lor antioxidante deosebite. Se adaugă în uleiuri sau grăsimi alimentare în cantitate de 300 mg/kg. Tocoferolii sunt sensibili la oxigen, mai ales când sunt în stare liberă. Conţinutul produselor în vitamina E se diminuează mult prin prăjire, încălzire puternică sau congelare. Necesarul uman zilnic de tocoferoli este de 20-30 mg. Radicalii liberi care apar într-o cantitate mare, punându-ne în pericol sănătatea, pot fi contracaraţi prin consumarea unor produse bogate în tocoferoli. B) Filochinona (vitamina K). sintetizataă in ţesuturile vegetale doar in forma K1,este concentrată în cloroplaste şi are rol în fosforilările oxidative. În conopidă exista 3.2 mg/100 g, in varză media de 2,5 mg/100 g, iar în spanac 0,35-4,5 mg/100 g (în funcţie de prospeţime). Este instabilă la lumină, la oxidare, în mediu alcalin sau puternic acid.Iniţiala denumirii provine de la cuvântul

70

"Koagulation" (coagulare), întrucât are acţiune antihemoragică. Necesarul uman este sintetizat in organism de microorganismele tubului digestiv. C) Carotenoizii (pigmenţii carotenoidici, provitaminele A) sunt sintetizaţi numai de plante, acumulându-se în perioada de creştere paralel cu sinteza zaharurilor.Valoarea (activitatea) vitaminică a carotenoizilor se exprimă prin echivalenţa acestora în vitamina A (retinol). Considerând activitatea vitaminei A egală cu 1, β carotenul are 0,5%, α carotenul 0,25% şi γ carotenul 0,13%. Din circa 80 de pigmenţi carotenoizi, doar 10 au activitate de provitamine A. La ardei cantitatea este proporţională cu gradul de maturitate, fiind la maturitatea de consum de 30 de ori mai mare decât la prematuritate (25-35 mg carotenoizi/100 g, din care, caroten 0,6 mg). În morcovi se acumulează in medie 7-8 mg/100 g carotenoizi, din care 4 mg caroten. Soiurile galbene conţin o cantitate mai mică decât cele roşii. Morcovii recoltaţi tardiv au un conţinut maxim de pigmenţi carotenoizi de 30 mg/100 g, în timp ce la recoltarea timpurie conţinutul este de 13 mg/100 g. ( Fritz, D. şi colab.,1979). Spanacul conţine 13-14 mg carotenoizi/100 g, din care 2,6 mg caroten. La tomate acumularea este maximă la maturitatea fiziologică (6-12 mg carotenoizi/100 g, din care 0,6 mg caroten), iar la caisele proaspete, la maturitatea de consum 3,2-4,2 mg/100 g, din care 0,5-0,6 mg caroten. Carotenoizii ca aditivi alimentari. Prin purificare,acestia se pot separa sub formă de pulberi cristaline de culoare roşu închis, până la violet intens, insolubile în apă, slab solubile în alcool şi uşor solubile în solvenţi organici sau lipide. Sunt instabile la lumină sau în mediu acid. Se pot obţine şi pe cale sintetică. Se folosesc drept coloranţi alimentari sau pentru vitaminizarea unor produse. Valoarea dietetică şi medicinală. Vitamina A (retinolul) se formează în organismul uman prin scindarea provitaminei A, sub acţiunea enzimatică a carotenazei. Are un rol fiziologic important, în controlul diferenţierii celulare, în formarea rodopsinei (pigmentul retinei), în menţinerea imunităţii organismului la infecţii respiratorii şi digestive. Prezenţa carotenului natural are un efect protector superior. După Mogoş, V.T. (1992), necesarul de retinol pentru persoane adulte, conform recomandările OMS, este de 750 mg/zi (1 UI = 0,3 mg retinol), sau 2500 UI/zi. După Răşenescu, I. şi colab. (1988), necesarul zilnic este de 5000 UI, iar pentru copii este de 2500 UI, aportul normal trebuie asigurat în proporţie egală (1:1) din alimente atât de origine vegetală, cât şi animală. Corecta metabolizare se face numai cu un aport proteic suficient. D) Fitosterolii (provitaminele D) fac parte din lipidele simple, nesaponificabile.Pot fi izolaţi din lipidele vegetale, după hidroliză. În produsele horticole au fost identificaţi sitosterolul (122 mg/100 g migdale, 106 mg/100 g mazăre verde, 87 mg/100 g nuci), brasicasterolul şi campesterolul la fam. Cruciferae, spinasterolul la spanac, stigmasterolul la Papilionaceae.Alţi steroli vegetali se găsesc în cantităţi mult mai mici (sub 10 mg/100 g).

71

Un adult are nevoie de 20 mg vitamina D pe zi, care şi-o procură din alimente, dar mai ales prin transformarea provitaminelor D de la nivelul pielii în forme active, sub acţiunea razelor solare (λ =285-310 mm, ultraviolete). Vitaminele D sunt vitamine antirahitice necesare în primul rând copiilor (400 UI/zi), dar şi adulţilor (200 UI/zi), întrucât măresc absorbţia digestivă a calciului şi joacă un rol esenţial în osificare. Carenţa la adulţi se manifestă prin demineralizare şi înmuierea oaselor. Acţiunea vitaminică realizează un raport Ca:P optim (1:1,5) şi ameliorează starea generală a organismului, mărind capacitatea de apărare faţă de diferiţi agenţi biologici. Deşi nu sunt distruse prin prelucrare alimentară, vitaminele D sunt sensibile la oxigenul din aer, agenţi oxidanţi sau lumină, sensibilitate sporită de prezenţa metalelor grele şi a temperaturilor mai ridicate. 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole Enzimele sunt compuşi de natură proteică, produse de celulele vii, specializate în cataliza reacţiilor biochimice. Au o specificitate şi o putere catalitică mult mai mare decât cea a catalizatorilor sintetici. Enzimele condiţionează desfăşurarea, coordonarea şi autoreglarea proceselor metabolice. Prin extracţie din celule îşi pot păstra proprietăţile biocatalitice. Structura enzimelor poate fi exclusiv proteică, sau de natură heteroproteidică. Masa lor moleculară oscilează de la 9000 până la câteva milioane. Enzimele holoproteidice îşi exercită proprietăţile catalitice prin intermediul unui centru activ (situs catalitic), dispus în diferite poziţii ale catenelor polipeptidice. Acest centru conţine grupări libere tio (-SH), carboxil (-COOH), amino (-NH2), hidroxil (-OH) etc. Pepsina, papaina, tripsina, ribonucleaza, aparţin acestui tip. Enzimele heteroproteidice, care constituie majoritatea, au o parte proteică (apoenzima) şi o componentă neproteică (cofactor). Apoenzima conferă specificitatea de acţiune (hidroliză, oxidoreducere, transfer etc.) şi specificitatea de substrat. Cofactorii enzimatici, pot fi grupări prostetice (nucleotide, vitamine, cationi), sau molecule organice (coenzime, ca citocromii, coenzima A, piridin nucleotide etc.). Unele enzime au nevoie atât de unele cât şi de altele. Enzimele alosterice acţionează numai în prezenţa unor activatori, incluşi şi ei în grupa cofactorilor, dar care se leagă la apoenzimă prin intermediul unui centru activator (situs alosteric), independent de situsul catalitic. Izoenzimele sunt enzime uneori foarte diferite între ele (prin proprietăţi fizice, chimice etc.), dar care catalizează aceeaşi reacţie biochimică. Sistemele complexe multienzimatice cuprind enzime asociate necovalent, prin interacţiuni intime. Ele participă la realizarea unor secvenţe de reacţii înlănţuite. Produsul format prin acţiunea uneia devine substrat pentru enzima următoare, şi aşa mai departe, apărând astfel un lanţ complex.

72

Activitatea enzimatică se poate măsura şi aprecia fie prin diferite unităţi convenţionale (U, Kat), fie ca activitate enzimatică moleculară (numărul de molecule de substrat transformate de către o moleculă de enzimă în timp de un minut). Sinteza enzimelor este controlată de gene. Enzimele se găsesc în stare coloidală, localizate în diversele organite sau componente ale celulei. În momentul analizei enzimatice, aceste părţi celulare se rup, iar enzimele devin solubile numai după eliberarea din ţesuturi, determinându-se la pH-ul activităţii lor maxime. Distribuţia intracelulară a enzimelor este foarte complexă. Lipozomii conţin hidrolaze, dar nu conţin enzime oxidative sau lipază, care au acţiune distructivă asupra membranei lor lipoproteice. În stroma mitocondriilor se găsesc localizate enzimele care acţionează în ciclul Krebs. Peroxidaza se găseşte atât în membrana celulozică a celulelor, cât şi în sucul vacuolar. Catalaza se găseşte în nucleu, glioxizomi şi peroxizomi (A.Gherghi şi colab., l983). În produsele horticole se găsesc toate cele 6 clase (grupe) de enzime clasificate de International Union of Biochemistry (IUB, 1964): oxidoreductaze,hidrolaze,transferaze, liaze, izomeraze şi ligaze (sintetaze). Coenzimele au existenţă distinctă. Importanţa lor este subliniată de existenţa unei ştiinţe distincte, enzimologia, care le studiază în amănunt, sau încă le descoperă şi le izolează. În studiul valorificării produselor horticole, oxidoreductazele şi hidrolazele sunt clasele care cuprind principalele enzime studiate şi implicate practic în controlul sau modificarea cadrului tehnologic sau biotehnologic.

2.13.2. Oxidoreductazele din produsele horticole
Oxidoreductazele catalizează reacţiile de oxidare şi de reducere din ţesuturi. Maturarea implică şi participarea celor mai cunoscute enzime din această grupă, iar fenomenul de biodegradare, deranjamentele sau bolile fiziologice antrenează cea mai mare parte a lor. Dintre oxidoreductaze fac parte oxidazele (cele mai importante pentru aplicaţiile lor) şi dehidrogenazele. A) Oxidazele care au reţinut mai mult atenţia valorificatorilor sunt: peroxidaza, catalaza, lipoxidaza, ascorbatoxidaza şi fenoloxidazele (PFO, lacaza). Peroxidaza din produsele horticole este o feriprotaporfirin-peroxidază, care are ca grupare prostetică feriprotaporfirina III. Se găseşte în cantităţi reprezentative în hrean,ridichi,cartofi, şi alte produse horticole. Peroxidazele catalizează reacţiile caracteristice de oxidare prin intermediul peroxizilor: ROOH + AH2 ⇒ H2O + ROH + A, în care ROOH poate fi peroxidul de hidrogen (H2O2) sau un peroxid organic. Peroxidazele pot cataliza şi alte tipuri de reacţii, de tip oxidativ, catalazice şi de hidroxilare. Peroxidaza din rădăcinile de hrean are masa moleculară 40.000 şi este stabilă în limitele de pH între 4-12. Peroxidazele prezintă stabilitate termică (851150C), constatându-se în unele cazuri reactivarea după tratamente termice. Din acest motiv activitatea lor serveşte ca indicator al eficacităţii sterilizării sau

73

9. piersici etc.9) (Burzo. Catalizează oxidarea acizilor graşi nesaturaţi (linoleic.000 şi este una dintre cele mai active enzime. se pot folosi inhibitori de lipoxidază (BHT-butil hidroxitoluen. Fiind mai termolabilă ca peroxidaza. I. dar fără a avea rol esenţial) sau modificarea mirosului şi gustului (la mazăre. Pentru protecţia unor produse prelucrate. tocoferolii. globulinică. La ceapă şi morcovii aflaţi în perioada de repaus vegetativ. La mere..blanşării. Participă la oxidarea carotenului. un mol transformând 5 milioane de moli de H2O2 (apa oxigenată) la 00C în timp de un minut. şi colab. poate fi distrusă si la un nivel termic de peste 600C. Intervine şi în reacţiile de sinteză a etilenei. constatându-se un paralelism al acestei sinteze cu activitatea peroxidazei (şi catalazei). 1986). catalaza şi-a diminuat activitatea în toate ţesuturile.). În prima etapă se formează acid dehidroascorbic. Activitatea lipoxidazei din produsele aflate la păstrare creşte concomitent cu intensitatea procesului de respiraţie. Un mol conţine patru subunităţi heminice. Se găseşte în mazăre. În acest caz.3-8. În timpul perioadei de repaus vegetativ. BHA butilhidroxianisol. fiind una dintre cele mai importante enzime ale metabolismului energetic celular.. n-propilic etc. Peroxidazele sunt implicate şi în fenomenele de degradare a produselor horticole. pere. Este activă şi la temperaturi scăzute. în ciuda formării continue a acestui produs. manifestată când H2O2 este în concentraţie mai mică. Este activată în intervalul de pH=5. gutui şi pere. scăderea activităţii se corelează cu intrarea fructelor în faza de declin fiziologic (Potec. cum ar fi brunificarea fiziologică (mere. râncezind lipidele din alimente. I. acizii graşi sunt degradaţi în produşi care participă la sinteza etilenei. în timpul maturării şi păstrării. Ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza) are cationul de cupru ca grupare prostetică şi oxidează acidul ascorbic în prezenţa oxigenului. Catalizează reacţia H2O2 ⇒H2O + 1/2 O2.1 şi 3. fasole. cu Fe3+. ceea ce permite menţinerea unei concentraţii scăzute de H2O2. acidul ascorbic etc. diminuând astfel conţinutul produselor în unele vitamine. Activitatea catalazei se corelează cu intensitatea proceselor metabolice. fasole etc. Acţionează ca o oxidază 74 .. dar dacă acţiunea se prelungeşte. linolenic etc) numiţi şi esenţiali. activitatea peroxidazei din diversele ţesuturi ale bulbilor de ceapă sau rădăcinilor tuberizate de morcov a scăzut în mod caracteristic (o diminuare între 1. Catalaza are şi o acţiune peroxidazică. iar în boabele de soia în cantităţi mai importante. Aceasta are o curbă de degajare similară activităţii lipoxidazei. cu 110 % si până la 350% (Burzo.).. ridichi în cantităţi mai semnificative. Catalaza este o cromoproteidă heminică. 1986). Catalaza este o endoenzimă care se găseşte în toate ţesuturile vegetale. pe seama oxigenului provenit din respiraţie. etilic. modificându-le gustul spre amar şi mirosul către rânced. acesta se oxidează în compuşi lipsiţi de activitate vitaminică. 1978). Lipoxidaza are structură holoproteidică. dar pH-ul activităţii maxime este neutru (pH=7). Are greutatea moleculară de 240. clorofilei şi acidului ascorbic.). Mazărea şi fasolele neopărite în procesul de prelucrare evoluează în acest mod. transmiţând oxigenul peroxidic unor acceptori potriviţi (de exemplu alcoolilor inferiori: metilic.I.

H2S. Polifenoloxidazele din plante nu prezintă o specificitate deosebită. Aceste oxidaze catalizează hidroxilarea monofenolilor cu formare de ortodifenoli care sunt transformaţi în ortochinone. fenoloxidazele trebuie inactivate. fiind foarte activă în piersici şi mai ales în strugurii mucegăiţi. perele. La mere. care pot inhiba sau stimula biosinteza etilenei.000. caisele.difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. Fenoloxidazele au un rol important în procesul de maturare al fructelor. înnegrirea materialelor vegetale proaspăt tăiate sau casarea sucurilor(musturilor). mai ales pe parcursul valorificării.lacaza). fac parte din această grupă. Catalizează reacţia: 75 . comparativ cu centrul fructului.) micşorează sau previn îmbrunările oxidazice. tirozinaza). precum şi anumite faze ale proceselor tehnologice (presarea sau separarea impurităţilor prin decantare. prunele. Ele pot acţiona asupra unei varietăţi mari de compuşi mono. Urmează polimerizarea neenzimatică sau oxidativă a chinonelor formate. Îmbrunarea enzimatică a legumelor şi fructelor. având ca grupare prostetică un atom de cupru în moleculă. Produsele cu ascorbatoxidază au conţinutul în acid ascorbic instabil expus permanent diminuării. La un pH mai scăzut (aciditate ridicată) activitatea lacazei este diminuată. se datorează oxidării mono şi di-fenolilor asupra cărora a acţionat PFO. NaHSO3. soluţiile în concentraţii mici de NaCl. centrifugare etc. piersicile.terminală în procesul de respiraţie. dar mai puţin lacaza. fapt evident în momentul când se studiază conţinutul în această vitamină. mai sărace în vitamina C. activitatea enzimei este dublă în coajă. acid cafeic. Pe parcursul prelucrării produselor horticole. merele.000. ciupercile. Sunt metaloenzime. Blocarea sau îndepărtarea cuprului din molecula PFO inactivează enzima (cu dietilditiocarbamat. Sunt implicate în sinteza etilenei. care conţine două molecule de FAD. acid clorogenic. etc). tomatele. spanacul. Opărirea (blanşarea) este tratamentul cel mai folosit înaintea deshidratării. ortodifenoli şi alţi compuşi asemănători. în oxidarea polifenolilor din ţesuturile vegetale. Polifenoloxidaza(PFO) este activată de catehină. congelării sau termosterilizării. salata.di fenolici.polifenoloxidazele. Prezenţa SO2 inhibă mai ales polifenoloxidazele şi tirozinaza. Masa moleculară a polifenoloxidazei (PFO) este de 34. Glucozoxidaza este o enzimă care şi-a găsit numeroase utilizări sub formă de preparate imobilizate.cu aparitia de compusi de culoare inchisa.şi orto. activitatea PFO creşte din mijlocul fructului spre periferie. strugurii sau merele. iar studiul lor are aplicaţii practice deosebite. în prezenţa oxigenului atmosferic. vişinele. Pasteurizarea sucurilor sau a unor conserve are acelaşi efect. Produse mai bogate în PFO sunt cartofii. În prune. Cele mai reprezentative sunt grupate în două categorii distincte: -orto-difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. filtrare. Legumele Cucurbitaceae. Acidul ascorbic. spanacul. Este o glucoproteidă cu masa moleculară 150. Lacaza acţionează asupra unui număr mult mai mare de compuşi fenolici. -para. Distribuţia lor este neuniformă în epidermă şi în vasele conducătoare.

cartofi.Glucoză + H2O +O2 = H2O2 + acid gluconic Se obţine prin procedee biotehnologice din tulpini de Aspergillius sau Penicillium. conducând la degradarea ei în celulază. conţinutul mai ridicat de CO2 din depozitele cu atmosferă controlată îi inhibă acţiunea. Activă în mere. Hidrolazele din produsele horticole Hidrolazele catalizează scindarea substratului cu ajutorul apei. pH-6. În funcţie de substratul specific şi modul sau locul de acţiune distingem: protopectinaze. pere. depolimerizează acizii pectinici în prezenţa apei. piersici. b. morcovi. a. lipaza. amilazele. Protopectinaza catalizează scindarea legăturilor din macromolecula de protopectină. celulaza.in proportii bine echilibrate. Endo PG este cea mai răspândită depolimerază. mere. enzimă care catalizează transformarea reversibilă a acidului malic. asparaginaza. B) Dehidrogenazele. Mai importantă pentru domeniul nostru de activitate trebuie menţionată malat-dehidrogenaza.pentru controlul continutului in H2O2 care rezulta . determinând sau accelerând hidroliza legăturilor esterice. enzime pectolitice) din clasa hidrolazelor catalizează scindarea substanţelor pectice. piersici.6 la struguri). --(Endo-Exo)poligalacturonazele (PG) acţionează asupra acizilor pectici. 76 .. Preparatele de glucozoxidază servesc în calitate de agent antimicrobian şi antioxidant. P-N. o stocare mai îndelungată a marcurilor fermentate de fructe. Enzimele pectice (pectinaze. precum şi unele cu rol deosebit în procesele fiziologice (clorofilaza. struguri. Pectin depolimerazele (enzimele pectice depolimerizante) scindează în prezenţa apei legăturile lanţului poligalacturonic. Ele permit.5. Pectin demetoxilazele (enzime saponificante) produc demetoxilarea substanţelor pectice. fosforilazele).13. fosfatazele. Sunt prezente în mere. 2.5 pentru tomate. pere. pere. CaCl2) şi au stabilitate la căldură (încălzire uşoară). fără mărirea conţinutului lor în acid acetic si diminuarea alcoolului existent. pepeni. Sucurile de fructe şi alte băuturi pot fi tratate pentru mărirea stabilităţii cu preparate care conţin şi catalază. tomate. cu eliberare de metanol. struguri.alături de glucozoxidază.Exo PG este semnalată în cantităţi semnificative în morcovi şi în mere. căpşune. Pectin metilesteraza (PME sau PE) se găseşte în tomate. -(Endo-Exo)polimetilgalacturonazele (PMG). proteazele). ceapă.3. Au 4 forme rezultate din specificitatea de substrat (acizi pectici-acizi pectinici). invertaza. deoarece consumă oxigenul existent în masa produsului şi formează o oarecare cantitate de peroxizi cu calităţi dezinfectante. hemicelulază şi pectină. c. glicozidice etc. multiplicata prin locul scindării (endo-exoscindare) : specificitate (2 cazuri) x 2 locuri de scindare. eterice. spanac etc. Din această grupă fac parte enzimele cu cele mai importante aplicaţii practice (enzimele pectice. pectindemetoxilaze şi pectin depolimeraze (ultimele au patru forme). căpşune. Sunt active la pH aproape neutru (pH.daca este necesar.6 la mere şi pH. Sunt activate de unele săruri (NaCl..7. cireşe. C-N.

di. cu un conţinut ridicat de CO2. formând micelii insolubile în apă) degradându-le de la forma microgranulară la forma reactivă.Substanţele pectice din ţesuturile vegetale se transformă sub acţiunea complexului enzimelor pectice.în prezenţa apei. determinând modificarea culorii verzi pe parcursul maturării. bacterii). Lipaza intervine în biodegradarea hidrolitică a lipidelor din majoritatea produselor horticole. care conţin clorofilă. activitatea PME este inhibată 10-15 zile. Chinonele rezultate din oxidarea substanţelor fenolice au această proprietate. tomate. Endo-β -glucanaza (celulaza Cx) acţionează alături de C1. dar mai ales într-o etapă următoare. contribuind la subţierea acesteia. Celulazele (β glucanazele) au fost identificate în mere. Celulaza C1 acţionează asupra lanţurilor de celuloză iniţială (cu structură complexă cristalină. Se cunosc trei tipuri. Din acest moment începe hidroliza substanţelor pectice şi scăderea fermităţii structotexturale a pulpei. activitatea PME atinge un maxim după 12 zile de păstrare la 80 C. Clorofilaza este prezentă în cloroplastele celulelor vegetale. uşurând intervenţia PG. Se produce demetoxilarea lanţurilor poligalacturonice. Păstrate la o temperatură mai scăzută (00 C).şi trigliceridelor în glicerină şi acizi graşi.fapt care explica culoarea unor soiuri la sistarea pastrarii. Maturarea fructelor pomacee este însoţită de creşterea conţinutului în acizi graşi liberi din ceridele acoperitoare. }esuturile plantelor se apără de celulazele microorganismelor patogene (fungi. activitatea maximă a PME se realizează de la începutul maturării.5). activitatea enzimei este inhibată. Maturarea se caracterizează şi prin înmuierea ţesuturilor la unele produse. faţă de faza preclimacterică. Sunt stabile termic în domeniul 30-600C. care are o structură amorfă şi lanţuri cu extremităţi libere. secretând inhibitori. Activitatea acestor enzime se intensifică în paralel cu descreşterea fermităţii structo-texturale a pulpei. după care descreşte brusc. având ca efect apariţia de substanţe pectice cu molecule mai mici şi mai solubile. Acţionează asupra clorofilelor a şi b. La merele depozitate în atmosferă controlată. Ele catalizează hidroliza celulozei din membrana celulară. Exo-β . apoi descreşte. lanţuri legate prin legături de hidrogen. La piersicile aflate în cursul maturării. Celulazele au un pH optim slab acid (4. în care se reduce vâscozitatea mediului celular sau a soluţiilor coloidale de celuloză amorfă.glucanaza acţionează numai în etapa a doua. de hidrolizare a lanţurilor poligluconice amorfe în produşi oligogluconici solubili în apă (celobioză). în fazele 77 . La pere.depolimerizante (PMG-PG). La mere. clorofilaza are o activitate de trei ori mai mare în timpul climacteriului respirator. Momentul coincide cu apariţia unei structuri fibroase a pulpei. catalizând desfacerea mono-. pere. după care are loc o creştere intensă. Există o corelaţie între modificările de textură şi raportul activităţii demetoxilante (PME) .5-6. piersici. Legăturile glucozidice din lanţurile celulozice sunt scindate treptat.Depolimerizarea (scindarea) substanţelor pectice este realizată şi de liaze din grupul pectin sau pectat liazelor care sunt menţionate separat. datorată unor substanţe pectice cu lanţ poligalaturonic mai lung şi mai slab metoxilat.

având ca grupări active grupările tiolice (-SH). la care participă şi fosforilazele. activitatea enzimei este mai intensă. La tuberculii de cartof. Este o holoproteidă. fiind maximă la +800 C. datorată unui inhibitor natural existent în concentraţie mare. fiind activă la temperaturi sub 450 C.Este cea mai putin termolabila. enzima R) hidrolizează legăturile glicozidice în poziţia α -1. glucoamilaza. Este tipică la produsele proaspete pentru soiurile de cartof care au fermitatea ţesuturilor mai ridicată. iar temperatura optimă este de 55-630 C pentru preparate industriale. Cand păstrarea se efectuează la o temperatură mai ridicată. În cursul proceselor de maturare.conducând la dextrine de diferite mărimi.4-glicozidice din macromolecula de amidon. Domeniul optim de pH este cel acid (1. cationii metalelor grele pot inhiba acţiunea lor.0). lipazele provoacă alterări favorizate de o umiditate şi o temperatură mai ridicate. Pe parcursul păstrării fructelor seminţoase. Este o endoenzimă care hidrolizează la întâmplare legăturile α -1. În urma hidrolizei. Potenţialul invertazic al sucurilor şi musturilor este de 3 ori mai mic decât cel al produsului proaspăt zdrobit. Prin îndepărtarea Ca2+. În timp ce SO2. α . Invertazele (sau zaharazele) sunt prezente sub două forme mai cunoscute.4-glicozidice la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice de amidon. Se găseşte în cartofi si fasole. Ele catalizează desfacerea legăturii dicarbonilice (β -1-2) din zaharoză conducând la eliberarea de glucoză şi fructoză. cu eliberare de glucoză.0-6.6 de la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice din amidon. determinând sporirea conţinutului în produşi de hidroliză (acizi graşi liberi). declanşându-se astfel râncezirea. nu influenţează invertazele. Aceşti produşi sunt degradaţi in continuare de oxidazele specifice. Cu cât temperatura este mai ridicată.00 (zahărul invertit). această activitate descreşte.amilaza este o metaloproteidă care conţine ca grupare prostetică Ca2+ (1 atom gram/mol). în timpul creşterii şi dezvoltării se constată însă o descreştere continuă. conţinutul în invertază creşte.4 şi α -1. Amiloglucozidaza (AMG. activitatea amilazelor creşte. Acţionează la pH slab acid (5. Pe parcursul maturării produselor horticole. în timpul maturării şi păstrării produselor horticole. se poate urmări acţiunea hidrolitică a amilazelor. de la (α )20D= +66. chiar până la 1%. în condiţiile unui exces de inhibitor care frânează acumularea 78 . atribuită activităţii lipazei. În fructele nucifere şi in seminţe. În faza de maximum respirator. care eliberează maltoză şi dextrine (numite "dextrine limită"). activitatea invertazei creşte în corelaţie cu scăderea conţinutului în zaharoză.50 (zaharoză).A fost identificată în fasolea boabe.fiind tipuri de AMG de origine bacteriană stabile şi la 900 C. enzima devine inactivă şi termolabilă. glucozidazinvertază şi fructozidazinvertază.timpurii ale climacteriului. planul de rotaţie al luminii polarizate se modifică. dar este tipică microorganismelor. sau la ieşirea cartofilor din repausul vegetativ. la (α )20D= -20. o dată cu scăderea conţinutului în amidon.8). pere (mai multe forme). Este o exoenzimă. Amilazele catalizează hidroliza enzimatică a amidonului. mere. β -amilaza hidrolizează legăturile α -1.

În boabele de struguri. carotenoidici.14. se găsesc mai ales în sucul vacuolar şi în soluţia celulară. Pigmenţii porfirinici şi carotenoidici sunt localizaţi mai mult în organitele plastidomului (cloroplaste şi cromoplaste). Pigmenţii porfirinici Pigmenţii profirinici sunt cromoproteide. În funcţie de modul de acţiune. tomate. corespunzătoare resturilor de cisteină care le conţin. când este maximă. acţionează specific în funcţie de produs.holoproteidice. având ca urmare acumularea glucidelor reducătoare. dar se preferă cele roşii care conţin licopen. A. care apar ca derivaţi de substituţie ai porfirinei cu metalele grele şi cu protidele. Clorofila a se găseşte în proporţie mai mare în ţesuturile verzi. pigmenţii sunt localizaţi în epicarp.1983).având în centrul activ grupări (-SH) libere.respectiv îndulcirea la t0C<4. în toate ţesuturile. mult mai divers colorate decât cele care sunt oferite în mod frecvent. la temperatura de 45-550C (preparate industriale). există o varietate surprinzătoare de soiuri. salată. morcovi. pătlăgelele vinete.J. La ardei. Pigmenţii sunt substanţe chimice de natură diferită. iar clorofila b este verde. 79 . prezintă maximul activităţii la pH foarte acid (pH=2.14. Câteva endopeptid hidrolaze tiolice. castraveţi. S. inclusiv betalainele. bromelina (in ananas) sau subtropicale: ficina (in smochine). Aceasta este un amestec de clorofilă a şi b. Kays. Clorofila a este de nuanţă verde gălbui. sunt prezente în diverse fructe tropicale: papaina (in fructul de Caryca papaia). Pigmenţii flavonici şi antocianici. distingem exo şi endo peptidaze (enzime proteolitice. determină activarea enzimei. deosebire care facilitează separarea cromatografică. fapt care se reflectă în dinamica proteidelor. proteinaze). În cazul piersicilor sau strugurilor. dar nominalizează o grupă separată.1. sau SO2 în doze mici. betalainele. 2. (1990) grupează la un loc pigmenţii antocianici şi flavonici. este de 3:1. şi colab. grupaţi în patru categorii mai importante: pigmenţi porfirinici. Prezente în majoritatea legumelor şi fructelor. proteazele sunt localizate în cantitate mai mare în pulpă şi în suc. Zincul şi magneziul. Pigmenţii produselor horticole Pigmenţii vegetali conferă culoarea produselor horticole.5:1. 2. La sfecla roşie. dar mai puţin în pieliţă.glucidelor reducătoare.La tomate există şi soiuri portocalii foarte valoroase. antocianici şi flavonici (Gherghi. ca pigmenţi flavonoizi.. reprezentate de clorofilă. există soiuri cu pulpă colorată sau cu pulpă necolorată. Porfirinele cu magneziu sunt metaloporfirinele cele mai răspândite. ridichi şi alte produse horticole. ceapă.care conţin β -caroten. Activitatea lor se măreşte de la pârgă la maturare.. Depozitarea frigorifică modifică acest echilibru. Raportul faţă de clorofila b. dar în zonele montane disproporţia creşte de la 5. cu eliberare de peptide (polipeptide sau oligopeptide sau chiar de aminoacizi). În mere sau pătlăgele vinete. fasolea de grădină. Proteazele (peptidhidrolazele) catalizează scindarea hidrolitică a legăturilor peptidice din proteide. În sucuri si in musturi.0). la peste 9:1.

2 mg/100g (castraveţi) şi 8. îndepărtându-se metanolul şi fitolul cu care erau legate. Clorofila se extrage cu solventi specifici.din frunze cu un continut in proteine redus. culoarea verde intensă este un indicator de calitate pentru salată sau spanac. Complexul cel mai folosit este clorofilă-Cu.1-0.95 mg/100g. în timp ce la speciile care se forţează (ex. Ni). Modificarea conţinutului în pigmenţi clorofilieni la produsele horticole se manifestă în mod specific. dar şi de faza de creştere-dezvoltare a acestora.Se foloseşte sub formă modificată în calitate de colorant. Are loc trecerea de la cloroplastele bogate în clorofilă la cromoplaste. conţinutul în clorofilă scade de la 1.Cantitatea de pigmenţi clorofilieni din ţesuturi depinde de specia sau organul vegetal analizat. pere) depozitate se menţin verzi.9 mg/100g (ardei)..6 mg/100g (tomate. Rezultă o sare alcalină a clorofilei. rezultând compuşi mai stabili la lumină sau la pH acid. 5. sau hidrosolubil sub formă de săruri de sodiu sau potasiu (Cu2+ liber = max. Cichorium) constituie un defect. Zn. cloroplastele din epidermă şi hipodermă sunt active în primele faze. compus solubil în apă. La merele şi perele care se maturează.0-2. După Dobreanu. Fe. până la dispariţia completă a acestui pigment. iar fructele (mere. cele două grupări carboxilice ale clorofilei sunt esterificate.preparga).6 mg/100g. de saponificare la rece în prezenţa hidroxizilor alcalini. Acest fenomen poate fi urmărit şi la ardei. (1979). conţinutul în clorofilă scade. lumină şi conţinutul atmosferei în CO 2 şi O2. la 0. După recoltare şi pe parcursul păstrării. La legumele de frunze. 200 mg/kg). Un proces nedorit este continuarea sintezei clorofilei la tuberculii de cartof sau la rădăcinile de morcov expuse la lumină. Există mai multe procedee. Viteza reacţiilor de descompunere a clorofilei este dependentă de temperatură. alcool sau glicerină. În cazul maturării tomatelor. conţinutul mediu al unor legume de seră în clorofilă este de 2. 80 . diminuarea rapidă a conţinutului se produce în perioada care precede maturarea fructelor. Pe măsura avansării în coacere. bogate în celelalte tipuri de pigmenţi. La mere.Prin alt procedeu. M. Atmosfera controlată inhibă descompunerea pigmenţilor clorofolieni. culoarea lor se schimbă prin apariţia culorii complementare şi a culorii de fond. Magneziul poate fi îndepărtat din moleculă cu acizi diluaţi şi înlocuit cu alte metale (Cu. liposolubil în uleiuri vegetale.

pot avea cicluri ionice sau pentaciclice. cătina.2. Din punct de vedere chimic. piersicile. prezenţi în numeroase produse horticole. Sensibil în mediu acid sau alcalin. oranj) în sucuri de legume sau fructe. merele. cea mai mare pondere o au pigmenţii carotenoidici cu 40 de atomi de carbon. Se remarcă prin efectul sau protector superior. în suspensie semisolidă 24%. tomatele. Afinele. fructificare şi de protecţie faţă de radiaţiile ultraviolete. în prezenţa acizilor sau a oxigenului. xantos=galben) sunt alcooli carotenoidici. cu un număr mare de legături duble conjugate. şi petalele florilor galbene conţin luteină. în metabolismul lipidelor. Se foloseşte în calitate de colorant alimentar (roşu. Compuşi carotenoidici cu oxigen. benzen sau sulfură de carbon. Se foloseşte sub formă condiţionată. În sucuri şi diverse băuturi se foloseşte sub formă de granule. Xantofilele (gr. carotina) cât şi compuşi carotenoidici cu oxigen (alcooli. fiind implicaţi în procesele de oxido-reducere datorită caracterului lor nesaturat. grăsimi. Există şi compuşi carotenoproteici. În tomate conţinutul său este de 3-4 mg/100g. dar în cantitate mai redusă. în suspensie lichidă (30%) de ulei vegetal. carotenoidele sunt tetraterpenoide formate din 8 unităţi izoprenice. trandafiriu. granule (210%). Se găsesc fie în stare liberă. adăugate înainte de închiderea sau de pasteurizarea recipienţilor. având grupări hidroxilice la C3. Se găseşte în proporţie mai ridicată în morcovi şi în ardeii aflaţi la maturitate. măceşele. La unele capete sau la unul singur. în procesele de fotosinteză. Dintre hidrocarburile carotenoidice. Se poate separa din materiile prime vegetale. gemuri sau dulceaţă (caise). hidroxicetone. fie dizolvaţi în lipide sau cristalizaţi. 81 .2. mai ales la căldură se deteriorează rapid.0 mg/100g). în apă sau în emulsie 3-4%. strugurii.6-4. ca aditiv alimentar. având activitatea vitaminică A de 25%. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi) Pigmenţii carotenoidici includ circa 70 de compuşi. dar aproape insolubilă în etanol. Este răspândit în aceleaşi produse. un izomer precursor. unde însoţeşte permanent clorofila (2. care trece sub acţiunea luminii în licopină.). α carotenul(α carotina) are o culoare mai deschisă decât forma β . Rolul lor fiziologic este complex. Este o provitamină A. cel mai răspândit pigment carotenoidic din natură. Ei pot fi atât hidrocarburi carotenoidice (licopina. dovleceii. Coloraţia lor (galbenă. imprimându-le culoarea roşie. Luteina este. de numai 1/4 faţă de β caroten. fiind solubilă în uleiuri. pentru colorare în nuanţe de galben şi vitaminizare. Licopina se găseşte în 70 de specii de plante. portocalie sau roşie) se datorează acestor legături şi numărului lor. pepenii galbeni. având activitatea vitaminică A de 50%. caisele. Pepenii verzi şi măceşele conţin de asemenea acest pigment. însoţindu-l în toate plantele verzi. dar şi în frunzele legumelor verdeţuri. 2-12 mg/l. β carotenul(β carotina) este cel mai răspândit. În fructele de tomate s-a identificat prolicopina. xantofile.14. dar uşor solubil în uleiuri vegetale. În produsele horticole. acizi etc. Este o provitamină A. unde generează culoarea portocalie. Se prepară şi prin sinteză şi serveşte drept colorant alimentar. respectiv C3'. după β caroten. sau glicozizi de carotenoide. Este insolubil în apă.

caise. B. ardei roşii. spanac. sosurilor conservate etc. smochine. măceşe. În timpul maturării pe plantă sau păstrării. pe măsură ce conţinutul în clorofilă scade. La merele Golden Delicious. prune. Modificarea conţinutului în pigmenţi carotenoidici depinde de stabilitatea pigmenţilor şi temperatură. Este o pulbere galbenă sau brun roşcată. Dintre fructe.14. doar caisele conţin între 1. Capsorubina este o xantofilă cu două grupări hidroxilice şi două cetonice. Se foloseşte şi ca aditiv alimentar. Conţinutul total în pigmenţi carotenoidici este mai ridicat la unele legume. Caisele. crescând de la 30 la 260 ppm (70 de zile de la recoltare). cătină. pigmentul care se găseşte în stigmatele florilor de şofran (Crocus sativus). terminată cu gruparea aldehidică sau carboxilică. Valoarea vitaminică se echivaleaza în β caroten.5-12 mg/100g). în comparaţie cu temperatura mediului ambiant. mai puţin stabili. merele. spanacul (13-14 mg/100g) şi tomatele (6.3. Se află în ardeii roşii şi verzi. Pulberea de şofran este un colorant traditional. mere.apo-8'-carotinalul) cu 37 atomi de carbon şi retinenul cu 20 atomi de carbon se găsesc în legumele de frunze (spanac. după separare din diverse produse vegetale. La tomate. Pigmenţii carotenoidici cu mai puţin de 40 de atomi de carbon au un singur ciclu iononic şi o catenă laterală. în timp ce temperaturile de peste 300C o inhibă. 2. Pigmenţii antocianici (antocianii) 82 .Capsantina este o xantofilă (hidroxicetonă) care se găseşte în ardeii roşii şi în mere. măceşe.2 mg/100g. Crocetina este un acid dicarboxilic carotenoidic cu 20 atomi de carbon. licopenul creşte ca proporţie şi devine principalul pigment carotenoidic. ardei roşii şi verzi. Ea constitue pigmentul principal în boiaua de ardei. dar lipseşte din ardeii galbeni. crocina. mere. Ea formează cu două molecule de genţiobioză un glicozid. pigmenţii carotenoidici se acumulează. morcovii (7-18 mg/100g). măceşe). dovlecei. ardeii gogoşari (23-25 mg/100 g). greu solubilă în apă. dar solubilă în alcool. după recoltare şi pe parcursul unei păstrări la o temperatură mai ridicată (+200C). relativ scump. pentru colorarea sucurilor.2 şi 4. Criptoxantinele (α şi β ) se găsesc în afine. şi dispare în cele din urmă complet (25 de zile de la recoltare). pere. cum sunt ardeii lungi (25-35 mg/100g). piersici. citrice) şi sunt aldehide carotenoidice. citrice. afine. ardei galbeni. Hidrocarburile carotenoidice prezintă o mai mare stabilitate în produsele care le conţin (tomate. căpşunele conţin compuşi carotenoidici cu oxigen. caise. Carotinalul (β . întrebuinţat în bucătăria orientală pentru mâncăruri sau produse de cofetărie. temperatura optimă de sinteză a licopenului este de 16-220C. morcovi. La morcovi pe parcursul păstrării (în 120 zile la 00C) se constată diminuarea cu 15% a conţinutului de β caroten. Temperaturile de păstrare mai scăzute de 100C diminuează de peste două ori ritmul de acumulare al carotenilor. struguri. ardeii graşi (8-25 mg/100g). Numărul atomilor de carbon din molecula acestora este între 20 şi 37. măceşe. citrice. Zeaxantina a fost identificată în pătlăgele vinete.

mere etc. mere. salata. malvidina tipică strugurilor h. temperatură sau de conţinutul în azot din sol. zmeura. Cu cât creşte numărul grupărilor hidroxilice. de pH şi de prezenţa unei enzime. La prune. cicorile legumicole. fructe sau legume. La un pH slab alcalin (pH=8. piersici. Delfinidina contribuie la culoarea strugurilor. sunt mai putin frecvente. în 83 . delfinidine. Unii autori disting o grupă separată de pigmenţi. Pelangonidina se găseşte în fragi.p.5-3. Efectul de copigmentare modifică şi el culoarea. Modificările sunt legate de echilibrul antociani-leucoantociani.0) se formează compuşi roşii purpurii. cireşele etc.). identificată în cireşe. struguri. afine. La piersicile verzi. vişine. are loc o deplasare a culorii de la roşu la albastru. betanidina. varză roşie şi ceapă roşie.5 diglucozid). petunidina din struguri şi afine. La mere ei sunt concentraţi în epidermă şi în primele două-trei straturi ale hipodermei. În timp ce la ceapa albă. ceapa. Leucocianidina şi leucodelfinidina sunt frecvent întâlnite în fructe. Ei dau nuanţele de culoare roşie-violet-albastră la numeroase flori. la Jonathan 65-77%. mere şi ridichi de lună. compuşi care însoţesc sau sunt premergători pigmenţilor antocianici în fructele nemature. zmeură. vinetelor şi prunelor. Varza roşie. soiurile de ceapă colorate conţin cianidină. Substituirea cu grupări metoxi (-O-CH3) determină intensificarea culorii roşii. iar la fructele coapte sub 1/3 (sub 60 mg/100 g) din cantitatea iniţială. căpşuni.5). formată pe baza singurei antocianidine cu azot. activitatea acesteia scade. cireşe) depinde de intensitatea luminii. Când se apropie declanşarea maturării. în cazul unui derivat al delfinidinei (delfinidina-3. conţinutul în leucoantociani este 180 mg/100g.). La aceeaşi specie horticolă există varietăţi sau soiuri cu antociani şi altele fără aceşti pigmenţi (legumele din grupa verzii. se formează compuşi de tipul chinonelor.5 g la 100g) şi petunidinei. coacăze.Pigmenţii antocianici sunt mono sau diglicozide ale antocianidinelor. la ceapa roşie alături de aceasta se acumulează şi peonidin 3-glicozidul. peonidine. La un pH acid (pH = 2. iar fructele se colorează rapid. prune. Cireşele negre conţin antociani care diferă cantitativ şi calitativ de antocianii din cireşele roşii. Cea mai răspândită este cianidina. colorantul de bază este quercitina (o flavonă). de culoare albastră.d. Distribuţia pigmenţilor antocianici în produsele horticole este neuniformă. compuşi fenolici. Leucoantocianii sunt glicozidele incolore ale proantocianidinelor (leucoantocianidinelor). iar soiurile hibride se identifică prin prezenţa malvidinei (până la 0. pătlăgele vinete. antocianoza (vişine. pe când la soiul Golden Delicious nu există celule colorate antocianic). Culoarea pigmenţilor antocianici este determinată de pH.. cu atât culoarea albastră se închide. Acumularea pigmenţilor antocianici în produse (mere. Peonidina din afine. Antocianidinele din produsele horticole. prune. sub acţiunea mai multor copigmenţi. Strugurii conţin cianidine. în funcţie de soi (la Red Delicious 83-96% din celule sunt colorate. iar leucocianidolul din strugurii roşii participă la formarea proprietăţilor organoleptice ale acestora. murele. salata colorată.

R. compuşi fenolici. Tabelul 2. intensitatea acumulării pigmenţilor antocianici este acceptată drept test de stabilire a gradului de maturitate. Numărul acestor compuşi este foarte mare. În timpul păstrării un timp mai îndelungat a sucurilor de fructe bogate în antociani. la fructele de măr pot apărea boli fiziologice.6. Sunt neuniform distribuite în fructe şi legume. oxidarea sau polimerizarea pigmenţilor antocianici. pot fi folosite direct.H. La produsele prelucrate. datorate biodegradării pigmenţilor antocianici (pătarea Jonathan. metoxilice. opăreala. Cristalele lor au culoare galbenă. protejând citoplasma şi clorofilele. izoflavonolilor sau xantonelor. Pigmenţii flavonici (flavonoidele) Pigmenţii flavonici (tab. A. precum şi activitate biologică de vitamina P. purificare prin fermentare pentru îndepărtarea glucidelor. Au o acţiune antioxidantă. Pigmenţii flavonici sunt substanţe care cristalizează uşor. socul. Materiile prime utilizate sunt strugurii.. trecerea prin coloane schimbătoare de ioni.6%) urmată de desulfitare. datorită descompunerii leucoantocianilor (compotul de piersici se poate înroşi la culoare).4-0. Pe parcursul maturării. Din tescovina proaspăt presată a soiurilor de struguri intens coloraţi se realizează extracţia cu o soluţie de SO2 (0. atât în produsele horticole din ţara noastră. Ei participă şi la procesele celulare de oxidoreducere. are loc o scădere a culorii datorită precipitării lente a coloranţilor. alcool metilic sau etilic. culoarea naturală se poate altera după un timp. 1983.2-3 săptămâni. Antocianii din fructe şi din legume au un rol important în formarea gustului acestor produse. funcţionând uneori şi ca inhibitori ai unor enzime.. Valoarea alimentară şi medicinală. filtrare. La unele soiuri de mere. Cauzele precipitărilor sunt legate de natura coloidală. Conţinutul variază mult în funcţie de specie. 2. Basella etc. În timpul păstrării.4. 1993. Gherghi. flavonolilor.6.14. Trebuie menţionat efectul lor protector.) contribuie la realizarea culorii galbene a produselor horticole. sanogen şi fortifiant. acumulările sunt mai reduse. În celulele vegetale absorb sau atenuează razele ultraviolete. C. În produse se acumulează intens mai ales în faza de creştere a ţesuturilor. 2.. iar uneori şi alte grupări sau catene fixate în diferite poziţii. Flavonoidele sunt glicozide ale flavonei. concentrare sub vid la 40% substanţă uscată şi uscare în aparate concentratoare sub vid. Măresc rezistenţa faţă de atacul insectelor şi microorganismelor. fiind solubili în apă. 1964) 84 . În bulbii de ceapă uscată. au acţiune bacteriostatică. Musturile concentrate roşii de hibrizi înobilaţi. Aceşti pigmenţi au proprietatea de a forma combinaţii complexe cu metalele. Antocianii se folosesc la colorarea unor băuturi alcoolice sau nealcoolice. sucuri de fructe. produse zaharoase şi de cofetărie. etc). Bodea. Răspândirea unor pigmenţi flavonici în produsele horticole (după Thomson. Conţin grupări hidroxilice. izoflavonei. şi colab. Hybiscus. cantitatea de flavonoli (quercitină) scade de la vârf spre bază şi de la exterior spre interior. cât şi în cele subtropicale. cosmetice. Glucidele componente pot fi mono sau di-glucide şi se fixează la una sau la două dintre grupările hidroxilice ale compusului flavonoidic.

cireşe mere. Numărul celor care dau aroma unui produs horticol este uneori foarte mare. substanţele volatile constau din 156 de compuşi. Colorantul roşu-violet din sfeclă este însoţit de un mare procent de cianidină. 1990). mure. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole Aroma şi mirosul produselor horticole se realizează prin apariţia şi acumularea unor compuşi intermediari sau finali ai metabolismului. sparanghel verde. iar cea a tomatelor numai 38 de componente. Roşu de sfeclă se obţine prin extracţia într-o baterie de extracţie a tăiţeilor de sfeclă roşie cu apă acidulată ( pH=4. Există însă o specificitate. Aceşti pigmenţi se găsesc în plante din familiile Chenopodiaceae (sfeclă roşie). Betalainele Betalainele sunt derivaţi din 3. Unii sunt compuşi chimici formaţi sau secretaţi de ţesuturi specializate. determină decolorarea şi brunificarea acestora. struguri mere. 2.Compuşi fenolici de bază Flavonoide (pigmenţi flavonici) quercetina hiperina izoquercitina quercitrina rutina spireozid camferol avicularina luteolin glicozide şi apigenin glicozide diosmina.15. acest produs este solubil în alcool. struguri ceapă căpşune. Betanina.J. în funcţie de soi.7. Betaxantinele sunt formate prin condensarea acidului betalamic cu un radical (grup) amino sau imino. apiina naringina (incoloră. piersici.).14. cireşe. fenomen caracteristic tuturor produselor care conţin betalaine (Kays. ceapă mere.0-5.coacăze roşii şi negre. 4. prune Umbelliferae pătrunjel struguri (şi citricele amărui) struguri Flavonoli Flavone Flavonone Izoflavone Ca aditiv în industria alimentară se foloseşte uneori quercitina. Extractul este concentrat sau eventual uscat prin pulverizare. prune. gust amar) genistina Răspândire căpşune. Betacianinele sunt formate din două astfel de molecule.0). Este un compus instabil. diferenţiindu-se între ei prin contribuţia majoră sau minoră la definirea acestor însuşiri (tab. fragi. prune. de importanţă mai mare sau mai mică. fiecare având însă un rol diferit. Expunerea prelungită a rădăcinilor tuberizate de sfeclă roşie la lumină în spaţii deschise. pere. colorantul roşu-violet din sfeclă este un acetal al betanidinei. 2. antocianidină cu azot. extras din coaja unei specii de stejar (Quercus tinctoria). tomate. fragi.. struguri mere. caise. afine. Este un colorant sensibil la căldură (se brunifică).pere. Aizoaceae etc. La mere. Aroma căpşunelor are 146 de componente naturale. S. care îşi poate pierde culoarea prin variaţia pH-lui sau prin hidroliză enzimatică în prezenţa luminii. Amaranthaceae. struguri mere. Insolubil în apă. legată la o moleculă de D-glucoză. 85 . pigment flavonic natural de culoare galbenă.5.4-dihidroxifenil alanină.

anetolul (anason. (5) Compuşii fenolici ca timolul (cimbru. (3) Aldehidele alifatice mai reprezentative în arome sunt hexanalul (căpşune. legumelor (stiren) sau cimbrului (p-cimen).în plus. β -naftolul (coacăz negru). La pepenii galbeni. capronatului de etil şi altor esteri. se găsesc peste 70 de esteri. tot mai importantă pe măsură ce au înaintat în faze mai complete de maturare. Compuşii de aromă şi miros au fost grupaţi în 10 categorii chimice principale. pentru a dispare la supramaturare.75%. aldehidelor şi cetonelor evoluează. Conţinutul în componentele de aromă de tipul alcoolilor. castraveţi şi cartofi se constată acumularea de aldehide (la tomate. ţelinei. Din seria aromatică. iar benzofenona în struguri. Orchidiaceae). fenicul). miristicina (pătrunjel) dau aroma dominantă din produsele respective. temperaturile coborâte şi atmosfera controlată reduc formarea substanţelor volatile. în funcţie de temperatură. Butilenglicolul creşte cantitativ de cinci ori. tomate. propionatul de etil aroma de struguri.) sunt substanţe din grupa compuşilor fenolici. (6) Esterii alifatici aciclici realizează în ansamblu lor mirosul şi aroma dominantă a multor fructe sau legume. scorţişoara-Cinnamonium sp. contribuind la formarea aromei acestor produse într-o proporţie determinantă. fam.şi de alcooli). măghiran). cimbrişor. Din grupa esterilor aromatici se poate nominaliza cinamatul de metil. estragolul (tarhon). în funcţie de soi. carvacrolul (măghiran). În flora tropicală vanilina (Vanilia planifolia. Formiaţii de etil şi de amil individualizează aroma de mure. având calitatea de a nuanţa aromele: apiolul (pătrunjel).Clasificare. castraveţi). care se degradează în timpul păstrării. acetatul de izoamil aroma de coacăze. hidrojuglona (nuci). fiind regăsiţi în uleiurile volatile extrase. conţinutul în acetaldehidă şi alcool etilic creşte pe parcursul maturării. tomate). Aroma generală de fructe se formează în prezenţa acetatului de etil. cetona zmeurei. aldehida benzoică se găseşte în migdalele amare şi alune. (4) Dintre cetonele alifatice. trans 2 hexanalul (mere verzi. alături de care există şi componente auxiliare. Alţi compuşi fenolici se găsesc în cantităţi mai mici. (2) Alcoolii (alifatici saturaţi şi nesaturaţi) contribuie la aroma zmeurei. exemple tipice fiind fructele pomacee. Alcoolii aromatici sunt incluşi în aroma de ciuperci. acetoina este un component al aromei strugurilor şi pepenilor galbeni. mere. eugenolul (cuişoare-Eugenia caryophyllata. 86 . În mere. butiratului de etil. cu rol secundar: (1) Hidrocarburile alifatice şi aromatice participă la aroma merelor (n-nonacosan). ciupercilor sau castraveţilor. care le nuanţează mirosul în proporţii diferite. propionatul şi butiratul de octil aroma de păstârnac. prezent în busuioc şi căpşune. La păstrarea merelor. La tomate. în timp ce acetoina se acumulează până la 0. tridecanalul (castraveţi). Perele conţin şi ele esteri în număr mare.

Cetonele terpenice ciclice sunt carvona (chimion. tiosulfonaţii. aciclice ramificate sau ciclice. Metil mercaptanii se găsesc în varză şi ridichi.). În ceapă aroma. iar în varză de 2-propenil izotiocianat. leuştean. cu catene laterale.Terpene ciclice sunt limonenul (ţelină. Sunt componente principale ale uleiurile volatile şi extractelelor. 1 mg/kg la afine etc. β felandrenul (leuştean. zona de cultură. În plantele tinere. disulfura de dialil constituie 60% din compuşii de hidroliză ai alicinei. geraniolul 0. Compuşii volatili cu sulf se formează în multe cazuri din precursori. 5-10 mg/kg la fragi. Aroma şi gustul de varză se percep în urma fierberii acesteia. oscilând între 1-22 mg/kg la mere. fenicul). (9) Compuşii cu sulf ca tiosulfinaţii. La piersicile maturate în mod natural s-a observat o cantitate de lactone cu 20% mai mare. Dintre aceştia se menţionează antranilatul de metil (Vitis labrusca). busuioc. α şi β pinenul (pătrunjel. usturoi.08 mg/l şi α -terpinolul 0. care contribuie la formarea gustului.3 mg/l. ardei. hrean.(7) Terpenele şi terpenoidele sunt hidrocarburi nesaturate. precum şi derivaţii lor funcţionali de tip izoprenic. acidul cianhidric (sâmburoase şi migdale). după zdrobirea ţesuturilor. izotiocianaţii şi mercaptanii formează principalele componente ale aromei şi mirosului. care sunt mai puţin aromate. compuşii pirazinici (ciuperci. ţelină). decât la piersicile maturate artificial. măghiran. Izotiocianaţii sunt reprezentaţi în ceapă şi muştar de alilsevenol. cartofi). Derivaţii aciclici mai importanţi sunt câţiva alcooli terpenici. Varza conţine trisulfură de dimetil. compoziţia şi concentraţia substanţelor volatile în produsele horticole sunt specificul biologic (specia şi soiul).4 mg/l. În usturoi. chimion). (8) Dintre compuşii cu azot există unii reprezentanţi cu proprietăţi volatile. mărar) sau fencona (fenicul). ca linaloolul (coriandru. (10) Unele lactone (compuşi heterociclici cu oxigen) au importanţă ca substanţe volatile în determinarea gustului şi mirosului. varză. descompus de enzima aliinază. mirosul. nerolul 0. gustul iute şi factorul volatil lacrimogen (tiopropanol sulfoxid) apar sub acţiunea aliinazei în cel mult un minut şi ating maximum în timp de 6 minute de acţiune enzimatică. tarhon). sau metilcavicolul (busuioc). imprimând chiar nuanţa gustului unor legume din familiile Cruciferae şi Liliaceae. precum şi trisulfura de dipropil sunt compuşii volatili mai evidenţi şi importanţi din ceapă. gulii etc. mărar. 2-3 mg/kg la zmeură. aliina (s-alil-L-cistein-sulfoxid). Di şi trisulfura de metil propil. Un exemplu îl constitue sedanolida din ţelină. 17 mg/kg la castraveţi. Cantitatea de produse volatile din legume şi fructe este foarte mică. substanţe care rămân nemodificate dacă ţesuturile sunt intacte (ceapă.3 mg/l) dintre care linaloolul reprezintă circa 0. leuştean. Sesquiterpenele sunt reprezentate de carotolul şi daucolul din morcovi Aroma de muscat este definită de un număr de terpene (1. muştar. 2-5 mg/kg la tomate. iar propil mercaptanii în gulii şi în ceapă. Factorii care influenţează diversitatea. precursorul alicinei este un aminoacid. La usturoi. stadiul de creştere-dezvoltare. ridichi. conţinutul 87 . aromei şi mirosului unor legume şi fructe.06 mg/l. un glicozid.

iar în unele cazuri bactericid sau fungicid. În ţesuturile plantelor horticole. mai diverşi. Aroma şi mirosul plantelor sau al anumitor părţi (organe) vegetale este o adaptare care le înlesneşte înmulţirea şi apărarea. acetat de etil esteri ai acidului decadienoic trans-2-hexanal. Compuşi chimici definitorii pentru pentru aroma şi mirosul unor produse horticole (după Salunke. alcooli. condiţionarea. 2-hexanal Antranilat de metil. Intensificarea respiraţiei la maturare stimulează acumularea şi formarea din hidrocarburi a compuşilor oxigenaţi (aldehide. acizi.. sau migrează înapoi în frunze. cetone. Organele de reproducere conţin compuşi mai complecşi. În metabolismul celular au rol antioxidant. cit. dar cercetările continuă pentru aprofundarea şi lărgirea spectrului de investigaţie. 1990) Produsul mere struguri pere afine zmeură varză ţelină castraveţi ciuperci ceapă pătrunjel cartofi ridichi Principalii compuşi care definesc aroma şi mirosul Butirat de metil.6.. Dacă sinteza substanţelor volatile are loc în frunze. aceşti compuşi sunt menţinuţi în suspensie cu ajutorul unor substanţe hidrofile. de Kays. Tabelul 2. După fecundare. 1976. Rolul enzimelor (esterazelor) în cadrul acestor procese este foarte important. Aceşti compuşi sunt intermediari în biosinteza alcaloizilor. scoarţă. iar acţiunea carvonei a fost semnalată de Dipenhorst şi Hartmans (1993).nonadienal 1-octen-3-ol.este mai redus. steridelor etc. Unii dăunători evită astfel de plante. compuşii volatili au conţinutul mai simplu şi diversitate mai redusă. Extracţia. esteri). alchiliden ftalide. D. de tipul emulgatorilor.J.7. fiind donatori de hidrogen. trans-2-hexanol. Unii componenţi (alcoolii şi cetonele) sunt moderatori ai proceselor intracelulare şi protectori contra agenţilor atmosferici. în scopul menţinerii sub control a loturilor de produse depozitate. Prin prezenţa lor se accelerează procesul de maturare.dimetil pirazina izotiocianat de 4-metiltio-trans-3-butenil Rolul biologic al compuşilor volatili este complex. substanţele odorante se acumulează în fructe şi seminţe. Tehnologiile de valorificare urmăresc reducerea intensităţii acestei evoluţii. trisulfuri. hexanal. alchil tiosulfonaţI hidrocarburi monoterpenice 2-metoxi-3-etil pirazina. letionină disulfuri. diacetil 2. înflorirea determină migrarea lor în flori şi consumarea parţială. Păstrarea produselor horticole este influenţată de biosinteza unora dintre aceste substanţe volatile. linalool 1-(p-hidroxifenil)-3-butanona izotiocianaţI dehidroftalide. rădăcini. folosirea sau reconstituirea substanţelor volatile din plantele 88 .5. S. Studiul acţiunii terpenelor ca substanţe care inhibă încolţirea tuberculilor de cartof a fost iniţiat de Vaugh şi Spencer (1991). mai abundenţi. 2. substanţele volatile având un important rol fungistatic şi bacteriostatic.K şi colab. piruvat de cis-3-hexen-1-il .

III .horticole s-a individualizat ca o activitate industrială distinctă. Generalităţi. tot mai importantă ca cifră de afaceri şi tot mai ramificată în ofertă şi solicitări. Respiraţia produselor horticole 3. cu eliberare de energie chimică.Reacţiile de oxidare ale 89 .1. CAP.ASPECTE FIZIOLOGICE ALE VALORIFIC|RII PRODUSELOR HORTICOLE 3. prin reacţii de oxidoreducere. în care substanţele organice din celulele vii sunt descompuse pe cale enzimatică.1. Respiraţia este un proces metabolic.1.

3-15.6-45.1-4. după I.9 9.7-11.6 2.3-2.4-3.5 1.1 2.3 1. la o temperatură cunoscută (Burzo.1.0 4.4-14.2.0 22.4-19.1 7.9 7.1 Căldura degajată de câteva specii horticole în timpul respiraţiei (MJ/t 24 h.7-3.1 5. reprezentând 41% din energia formată.5 1.Procesul final de descompunere a substanţelor energetice se desfăşoară în cadrul ciclului Krebs (ciclul acizilor carboxilici).4-2.1-25.3-5.substanţelor energetice devin mai importante în perioada postrecoltă.4-0. 3.4 1.5 7.1-1.2 100C 0.4-55.0-10. la 200C.5 2.6-4.6 3.2 12.8-7. cartofii de toamnă.9-4.0-1.F.1 6.5-1.2-1.9-8.2-3. 90 .1 1.1 15. datorită necuplării oxidării cu fosforilarea.5-5.6-7.8-2.7 1. are loc creşterea temperaturii şi deprecierea lor rapidă.0 6.2-1.9 2.7 2. Intensitatea respiraţiei.8 0.2 2.8-29.4 1.5-9. Energia chimică eliberată este necesară biosintezelor. Pentru eliminarea acestei călduri.1-49.5-20.4 11. în ale căror legături macroergice se acumulează 1.3 4. se constată acumularea de căldură până la 35÷400C.4 10.0 3. sub formă de căldură.0 2.9 1.7 0. în funcţie de intensitatea respiraţiei lor la 100C. în patru categorii: a) cu intensitate respiratorie redusă (sub 5 cm3/kgh) sunt ceapa uscată.0-1.9 6.3 4. pepenii galbeni şi castraveţii.4-8.3 1.1-4.9 2.1-3.7-3.2-7. 1967 cit.7-4. Din bilanţul oxidării unei molecule de glucoză.5 13.8-18. în ciclul glicolitic şi ciclul lui Krebs.1-10.de Burzo.4-77.8 1.8 17.9-3.8 1.1-15.1 7.2-23.8 2.2-6.5 5.6 1.5-11.0 4.1-3.7-2.8 9.7 13. depozitele de păstrare sunt dotate cu instalaţii de ventilaţie şi instalaţii frigorifice.2-1.9 3.6 2.3 5.0-17.4 9.2-10.6 27.2-39.. La mazărea boabe sau bame păstrate în vrac.7 54. Există însă şi posibilitatea ca întreaga energie să se elimine sub formă de căldură.I.La produsele cu grad ridicat de perisabilitate.1. 3.3 2.7-2. Restul se degajă în mediu. 1979-1983-1987).5-0.0 18.0-10.4 Căldura degajată este proporţională cu intensitatea proceselor metabolice.7-3. Tabelul 3.3 11.2 0.3-8.7-3.5-14.9 11.9 21.3 6.8-2.4-5.1 50C 0.3-20. permeabilităţii membranelor. 1986) Produsul Nuci Cartofi Ceapă Struguri Mere Tomate Varză albă Morcovi Usturoi Piersici Sfecla roşie Prune Căpşuni Salată Fasole verde Mazăre Spanac 00C 0.8 4.8 1.8-2.7 1.9 1.). declanşându-se în scurt timp încingerea.0-5.0-27.1-17.9-6.2 200C 1.0-2. rezultă 38 molecule ATP.8-35. menţinerii organizării celulare.8 6.0 150C 0.7 3.0-6.3 34.14 MJ (272 Kcal).9 2.6 3.8 14. care depind de temperatura mediului ambiant (tab.0 2.1-8.2 5.6 36.0 5. dacă nu se asigură eliminarea operativa a căldurii de respiraţie.8 49.0 4.0-1. Produsele horticole se pot grupa.2 1.3-2.1 0. Măsura intensităţii procesului de respiraţie a unui produs horticol este cantitatea de CO2 (mg sau cm3) degajată de unitatea de masă (1 kg produs) în unitatea de timp (1 oră).8-6.7 12.

pepeni verzi şi tomatele. pe parcursul creşterii şi maturării fructelor şi legumelor. D. mărarul. . prunele.La unele specii. perele. (1992). în faza maturităţii depline se constată o creştere bruscă a intensităţii respiraţiei.(fig. unele grupe de soiuri sunt de asemenea neclimacterice. boabele de mazăre. merele. Variaţia intensităţii procesului de respiraţie este caracteristică pentru fiecare specie. are loc o scădere relativă a intensităţii procesului de respiraţie. c) intensitate respiratorie ridicată (10-20 cm3/kgh) au ridichile de lună. castraveţii. pepenii galbeni (soiuri tip Charantaise şi Honeydew). vişinele.3. zmeura. intensitatea respiraţiei este foarte mare. care se desfăşoară la un nivel relativ redus în comparaţie cu primele faze.) După această revenire metabolică finală. varza. pătrunjelul de frunze.S. ardeii şi pătlăgelele vinete. păstăile de mazăre şi salata. ardeii şi vinetele. până la realizarea unui maxim. are loc o descreştere la fel de evidentă. fac parte merele. ceapa verde. La produsele climacterice. După Salunkhe. intensitatea respiraţiei scăzând la acestea permanent şi fără fluctuaţii deosebite până în faza metabolică finală. (Kays. perele.1990). corespunzătoare cu supramaturarea şi intrarea în faza de declin biologic. 91 . Din categoria fructelor climacterice. prunele şi piersicile. d) intensitate respiratorie foarte ridicată (peste 20 cm3/kgh) au păstăile de fasole. klimakter=vârstă critică). la pepeni. după gr. care rămân pe plante . strugurii.Unele fructe şi majoritatea produselor horticole sunt de tip neclimacteric. Scăderea continuă.J. maturarea este un proces care are loc atât la produsele separate de plante cât şi la cele nedetaşate. piersicile. ciupercile. şi colab.. bamele. Fructe neclimacterice sunt cireşele.b) cu intensitate respiratorie medie (5-10 cm3/kgh) sunt majoritatea rădăcinoaselor. Complexul de factori şi deosebirile fiziologice între cele două grupe de produse sunt încă un domeniu actual de cercetare şi aprofundare.1. căpşunele. pepenii verzi. caisele. la sfârşitul fazei realizându-se un minim respirator. denumit climacteriu respirator (respiratory climacteric. afinele. conopida. În faza de diviziune a celulelor. usturoiul verde. La sfârşitul acestei faze şi începutul fazei de creştere în dimensiuni. Ea este continuată de o scădere mai lentă.K.

compoziţia atmosferei). La căpşune şi la alte specii perisabile. la 100C de 2. la concentraţii mari de până la 20% în cazuri mai rare (pepeni galbeni). J-F. un conţinut în CO2 de 5-7% în atmosferă reduce cu circa 1/3 schimburile de gaze. Lipsa totală a O2. dar pentru unele legume sau fructe sâmburoase se poate menţine la limita superioară de 10-15%. în cazul când se reduce de la valoarea normală (21%) la numai 3%. intensitatea respiraţiei scade la 10-60% ( media pentru 38 de specii. oprind aparitia bolilor. precum şi de natură internă (substratul respirator.3. prin înlocuire cu CO2. La cartofi. de Chapon. prin metode accesibile in tarile dezvoltate.1. deoarece în afară de temperatură participă şi alţi factori. valoarea la 50C creşte faţă de 00C de 1. duce la oprirea respiraţiei în cazul merelor. ci un proces biochimic şi fiziologic specific fiecărui produs.8 cm3 la 50C. 1996) 3. Conţinutul atmosferei în O2. la 150C de 4. Dimpotrivă. Creşterea intensităţii respiraţiei în raport cu temperatura este de tip exponenţial. (După Ulrich.). în remorcile de transport se poate crea. mărimea şi structura). conform relaţiei descoperită de Van't Hoff. 3. mărirea procentului de O2 până la 50% se foloseşte în postmaturarea perelor sau a piersicilor. cit.Conţinutul în O2 se micşorează pana la 25% în mod frecvent.1 cm3 la 200C. Numeroasele studii consacrate acestui domeniu au dus la concluzia că factorii care influenţează intensitatea respiraţiei sunt de natură externă (temperatura.3. Atmosfera controlată implică mărirea conţinutului în CO2 în funcţie de specie. Intensitatea respiraţiei se reduce în AC la 30-60% din valoarea normală.Creşterea conţinutului în etilenă se corelează cu accelerarea ritmului respirator şi cu intensificarea metabolismului. 1952.2 cm3 la 100C.1. reduce intensitatea respiratorie. 12. iar la 200C de 7. La reacţiile chimice creşterea este liniară. la 200C este o scădere de circa 37%).8 ori. de la 1-5% pentru majoritatea speciilor.0 cm3/kgh la 00C.1 cm3 la 150C şi 21.2.8 ori. 7. starea de sănătate şi integritate. în finalul procesului de maturare (fig. atunci când determinarea se face imediat după recoltare.o atmosferă cu un conţinut de până la 20% CO2 care favorizează o bună păstrare în condiţiie de temperatură scăzută asigurate.1%. 92 . Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei. Respiraţia nefiind o simplă reacţie chimică. Dacă se face media intensităţii respiraţiei la 30 de specii horticole.4 ori.Figura 3. Un măr sănătos are o intensitate respiratorie care creşte. în mod evident proporţional cu creşterea temperaturii: 2. În realitate toate aceste calcule modelează fenomenul.9 ori. Conţinutul atmosferei în CO2 în proporţie mărită. şi colab. în asociere cu etilenă 0. Variaţia intensităţii respiraţiei la perele Williams în cursul creşterii (măsurată la 250C) şi a maturării lor (măsurată la 150C).. modelarea sa matematică este mult mai complexă.

). se pot pune în evidenţă în ţesuturile lor cantităţi reduse de aldehidă acetică şi alcool etilic. concretizată prin boli. leziuni sau striviri. alcoolul etilic se acumulează peste 0. morcovii sau sfecla. corelată cu emisia de etilenă din ţesuturi..5.4. cit.2.1. În condiţiile scăderii conţinutului în oxigen al atmosferei sub 3%. în momentul revenirii se constată o intensificare a respiraţiei produselor. Este un proces care în condiţii obişnuite nu prezintă o pondere prea mare. Numită şi intramoleculară. Mărimea fructelor sau legumelor influenţează suprafaţa lor de respiraţie şi implicit intensitatea acestui proces metabolic. deşi se menţin condiţii optime. După îngheţuri uşoare. deşi se intensifică pe măsura maturării. cantităţi toxice care determină moartea celulelor. J-F.fig. fiind un caracter de specie şi chiar de soi. produşi ai respiraţiei anaerobe. 93 . 1996) Situaţiile de stres . Respiraţia anaerobă. determină creşterea activităţii respiratorii la produsele respective.Figura 3. pe parcursul creşterii şi dezvoltării fructelor de măr (după Dilley. respiraţia anaerobă afectează numai glucidele. Porozitatea şi permeabilitatea produselor influenţează schimburile de gaze ale acestora cu exteriorul. de Chapon. starea de sănătate sau integritate necorespunzătoare.3%. iar aldehida acetică peste 0. deranjamente. Evoluţia intensităţii respiraţiei. respiraţia anaerobă se intensifică. şi colab.04%.2. 1982. folosind oxigenul endogen (rezultat din degradarea substanţelor organice). 3. În timpul păstrării unor produse ca merele.(graficul creşterii evoluează invers proporţional cu graficul intensităţii respiratorii .

Figura 3.3. Schema procesului de transpiraţie şi respiraţie la produsele horticole 94 .

externi sau tehnici. este influenţat de o multitudine de factori interni. Factorii interni ai produsului sunt legaţi de specie şi soi (conţinutul în apă. între 3. compoziţia atmosferei). care spre deosebire de o simplă evaporare. verdeţuri. }esuturile lacunare din frunze au rolul de a frâna această circulaţie.3. Suprafaţa lor de evaporare raportată la greutate este mare.2. iar distanţa parcursă de vaporii de apă către suprafaţă este relativ redusă. Transpiraţia produselor horticole 3. în funcţie de deficitul de saturaţie al vaporilor de apă din atmosferă (exprimat în milibari = mbar). parametrii de manipulare-transportdepozitare). cu detaliile lor specifice (modul de recoltare.autoreglarea turgescentei inceteaza. Intensitatea transpiraţiei reprezintă cantitatea de apă exprimată fizic sau în procente. Factorii externi se referă la date fizice (temperatură. ca urmare a oxidării complete a substanţelor energetice. Produsele horticole se caracterizează prin conţinutul lor mai ridicat în apă.În procesul respiraţiei rezultă şi apă. se constată că spanacul transpiră de circa 200 de ori mai intens. Factorii tehnici au în vedere fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă.2. viteza curenţilor de aer. compoziţia chimică. Această apă poate fi utilizată în noi sinteze. in conditiile desprinderii de plante. umiditate relativă. ambalaje folosite. Frunzele de spanac şi alte legume de frunze. dintro moleculă de glucoză rezultând 6 molecule de apă. Turgescenţa ţesuturilor şi desfăşurarea normală a proceselor fiziologice se corelează cu această stare de hidratare. evaporată de pe unitatea de suprafaţă a învelişului exterior al produsului (cm2) în unitatea de timp (oră sau zi). Factori interni.1. se poate acumula în celulă. În cazul modificării epidermei.9 mg/cm2 mbar/h. Transpiraţia este un proces fiziologic complex.Dupa recoltare. Cantitatea de apă formată depinde de natura substratului oxidat. celulele vii. intensitatea respiraţiei se diminuează mult.iar transpiratia determina in cele din urma deprecierea. Comparând transpiraţia tuberculilor de cartof cu cea a frunzelor de spanac. sau se poate elimina prin procesul de transpiraţie sub formă de apă liberă. iar dintr-o moleculă de acid oleic 17 molecule de apă. permeabile pentru apă. prezintă la exterior o epidermă nemodificată. Generalităţi.2. 3. Ea este evidentă la produsele încă nerecoltate şi constituie o condiţie a calităţii pe parcursul valorificării. Transpiraţia la nivelul epidermei nemodificate este intensă. gradul de maturare. 95 .3 şi 3. alcătuirea şi dispunerea ţesuturilor).2.

frunzele cărnoase suprapuse şi frunzele pergamentoase diminuează mult circulaţia apei pe direcţia transversală. cuticulă. Gruparea produselor horticole în funcţie de valoarea raportului suprafaţă/volum (după Kays. contribuie la diminuarea transpiraţiei.J. ceapa uscată.17 mg/cm2 mbar/h la castraveţi. După Burton. piersici. Varză. Cuticula nu acoperă lenticelele sau stomatele.3. pierd apa mult mai uşor prin deshidratare şi transpiraţie.iar în spaţiile lacunare sub formă de vapori. ardei.Suberificarea tuberculilor (cartofi) şi a rădăcinilor (morcovi). nucifere. precum şi raportul mult mai redus între suprafaţă şi greutate. peduncul sau prin suprafeţele lezate.1 mg/cm mbar/h la varză. pătlăgele vinete. această scădere a fost de circa 1/5 faţă de atmosfera normală. Atmosfera controlată inhibă parţial şi transpiraţia produselor horticole. care creşte în măsura în care aerul este tot mai uscat.2-0. lenticele. caliciu. mere. Viteza curenţilor de aer (circulaţia activă) optimă este de maxim 0. Căpăţânile de varză au suprafaţa reală de contact cu exteriorul de 120 de ori mai mică decât suprafaţa totală a frunzelor. Tomate. din soiuri timpurii. 1990) Raportul S/V(cm2/cm3) 50-100 5-10 2-5 0. 96 . La mere.03 mg/cm2 mbar/h (cartof) şi 0.Umiditatea relativă a aerului influenţează în mod invers proporţional transpiraţia legumelor şi fructelor. Transpiraţia produselor horticole este proporţională cu acest deficit.5 m/s. precum şi procesul de transpiraţie. S-a constat că pierderile de umiditate sunt cu 50% mai mari atunci când viteza de ventilare creşte de la 0. pere. castraveţi. S.5-1. distanţa de 150-200 ori mai mare din centrul acestor produse la suprafaţa lor.06 m/s la 0. Apa circulă prin ţesuturi sub formă lichidă. vişine.2. căpşuni. Presiunea vaporilor de apă la nivelul celulelor este mai mare decât a vaporilor din mediul extern. Tuberculi. stomatele se închid. le micşorează transpiraţia.5 Produse horticole specifice Frunze individuale şi seminţe foarte mici. Cutinizarea este diferenţiată structural în funcţie de specie. pepeni. prune) sau dubla protecţie a cutinizării şi cerurilor la mere.5 0. Acest fapt determină un flux continuu de vapori din interiorul produselor spre exterior. gulii mari. fructe de arbuşti. (1982) intensitatea transpiraţiei epidermei cutinizate este de 0.2.2 m/s. Factori externi Temperatura aerului influenţează presiunea parţială a vaporilor de apă din atmosferă şi deficitul de saturaţie în vapori. La bulbii de ceapă. Ea se elimină prin stomate.. care participă la transpiraţie înainte de recoltare.6 mg/cm2 mbar/h (morcovi). cireşe. Pruina (struguri. Aceasta se efectuează prin lenticele şi este de 0. gulioare. 0. Tuberculii de cartof insuficient suberificaţi. Cartofii de toamnă nu se recoltează până nu se face proba decojirii (suberificării). Tabelul 3. în comparaţie cu legumele de frunze.04 mg/cm2 2 mbar/h la tomate şi 0. datorită suprapunerii. După recoltare. Frunzele interioare au transpiraţia aproape nulă. rădăcini tuberizate. Pierderea apei se face pe direcţia fascicolelor conducătoare. Seminţe şi boabe verzi. dovlecei. 3.

4 21. sau înmuierea de scurtă durată a rădăcinilor deshidratate determină ameliorarea turgescenţei acestora. pierderile procentuale de umiditate totală tolerate pornind de la starea de echilibru din depozit. În primele zile.2. contează mult să fie recoltaţi la un grad de suberificare corespunzător.0 7.0-12. dar le protejează de deshidratare şi microorganisme.0 8. Limita maximă a pierderilor procentuale de umiditate totală .0-10. Hruschka. predominând esterii saturaţi care formează un strat impermeabil. Factori tehnici. (tab.0 3. 1990. Stropirea verdeţurilor cu apă. care nu modifică aspectul produselor. tolerate la unele produse horticole (după Kays.0 5.3.0 97 .2 7. 1973. La mere stratul de ceară atinge în momentul maturării compoziţia optimă. pelicule extensibile sau contractibile.) Tabelul 3.7 4.4. determină deprecierea ireversibilă a produselor respective şi imposibilitatea desfacerii acestora. 1977) Produsul Pere Mure Zmeură Mere Piersice Nectarine Spanac Salată Broccoli Castraveţi Fasole păstăi Pierderi (%) 5. ardei etc) este o operaţie care poate fi inclusă în fluxul de condiţionare.9 6. Acumularea cerurilor diferă în funcţie de soi şi influenţează pierderile în greutate.0 7. mai ales la pomacee (seminţoase) au fost realizate în unele ţări tehnici peliculare de protecţie. Ele sunt capabile să formeze straturi aproape invizibile.0 7. Ceruirea unor produse (piersici.1 3. folosirea prelatelor pentru protejarea stivelor de lăzi şi preambalarea produselor în pungi de polietilenă perforată.0 6. seara sau pe timp noros) când şi temperatura lor este mai corespunzătoare valorificării. tomate.0 8.0 7. În procesul valorificării. cum ar fi amiloza modificată.3. odată depăşită.0 5. folosind produse inerte sau inofensive din punct de vedere alimentar.2. pierderile de apă prin transpiraţie sunt mai mari. 3.Toate fazele tehnologice ulterioare au in vedere mentinerea turgescentei si a gradului de hidratare initiale. Momentul recoltării are influenţă asupra intensităţii transpiraţiei. Produsele se recoltează în perioadele cu temperaturi moderate (dimineaţa. La cartofi.3. după recoltare.0 7. Robinson. 3. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei vizează folosirea instalaţiilor de umidificare. La unele fructe.0 7. cu rezultate pozitive.9 10. au o limită maximă care.5 16.2-7.0 6.0 Produsul Mazărea Tomate Conopidă Praz Ardei gras Păstârnac Cartof Sfecla roşie Morcovi Varză de Bruxelles Ceapă Pierderi (%) 5.5.

conopida. pe parcursul valorificării. chiar în condiţii favorabile.1. Aceşti factori interni acţionează în complex cu factorii externi (temperatura şi umiditatea relativă a aerului). se recoltează într-o fază incipientă de maturare. determinând ruperea velumului.3. modificarea atmosferei (15% CO2). legumele de frunze. 3. 3. mai ales temperatura scăzută.3. vinetele. Temperatura mai scăzută de păstrare şi atmosfera cu o compoziţie de 5% CO2 şi 3% O2. există factori fizici artificiali (ionizarea = iradierea). Mugurii tuberculilor de cartof (ochii) sunt inhibaţi în creşterea lor de conţinutul în hormoni inhibitori (acid abscisic) care are iniţial o pondere mai importantă decât conţinutul în hormoni stimulatori (gibereline). bulbi sau tuberculi. hibernare. creşterea în dimensiuni a celulelor încetează odată cu recoltarea. sau chiar iradierea gamma (600 Krad. Inflorescenţele de conopidă se deschid. caisele şi piersicile pentru gem. În afara factorilor fizici naturali care frânează creşterea. iar ramificaţiile lor se alungesc. recoltarea într-o fază mai incipientă. Temperaturile în jur de 00C stopează acest proces de depreciere. conopidă sau la andivele Witloof. în urma aprecierii modificărilor fizice. inactivitatea vegetativă. maturitatea tehnică coincide cu realizarea 98 . Momentul optim de recoltare Se stabileşte în funcţie de modul de valorificare. are loc încolţirea şi creşterea mugurilor. După o durată de timp specifică fiecărui soi. Echilibrul hormonal preponderent spre inhibare determină după recoltare o perioadă de repaus vegetativ în care tuberculii nu pot germina. la care se poate face recoltarea produselor horticole: a) maturitatea tehnică (industrială) corespunde unei anumite direcţii de prelucrare. maturarea şi supramaturarea produselor horticole Creşterea şi maturarea sunt două procese biologice care se petrec concomitent şi care se continuă şi după recoltare. biochimice sau fiziologice survenite. precum şi factori chimici (retardantii) care pot inhiba acest proces. castraveţii. 5-15% O2). acest echilibru se modifică. pierzându-şi compactitatea. creşterea continuă şi după recoltare. Acest proces poate fi frânat sau oprit prin păstrarea la temperatură scăzută. inhibă această creştere.3. după trecerea perioadei de repaus vegetativ. La legumele rădăcini. iar încolţirea se poate declanşa în orice moment dacă apar temperaturi şi/sau umidităţi mai ridicate.La ciuperci.3. La ciuperci se alungeşte piciorul şi se modifică forma pălăriei.La cele mai multe specii. le face necorespunzătoare calitativ. bamele. La tomatele pentru suc sau la prunele. boabele verzi de mazăre. prunele pentru dulceaţă. sparanghel. Doar condiţiile suboptimale. Alungirea lăstarilor de sparanghel poate fi oprită prin păstrarea la +50C în atmosferă modificată (5-10% CO2. menţin starea de inerţie. Creşterea . păstăile fasolei de grădină. Nucile verzi.).2. Creşterea. Inhibitorii chimici pot fi produse naturale sau de sinteză. dovleceii. care odată depăşită. Se disting mai multe etape sau grade de maturare. Păpuşile de cicoare Witloof au tendinţa de a se deschide după recoltare.

semipârgă). culoarea. biochimice şi fiziologice încep să se apropie de cele ale produselor mature. maturitate de consum) şi gradul V (F5. aceste faze sunt codificate şi menţionate în STAS 1421-88 : F0 (maturarea verde). gradul I (F1. trebuie recoltate diferentiat în faza de pârgă sau chiar de prepârgă. mărimea. când însuşirile lor fizice. fermitatea. epiderma şi pulpa colorate în proporţie de 3/4. 99 . Pentru depozitare. f) supramaturarea este caracterizată prin reducerea intensităţii proceselor metabolice. castraveţi. Seminţele fructelor se închid la culoare. putând fi consumate imediat. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea de depozitare.uneori pe soiuri (la struguri. Căpsunele. sau se depozitează.piersicile. diminuarea rezistenţei la agenţii externi. mai ales in conditiile unui transport mai îndelungat. Este faza de declin. c) maturitatea de recoltare este specifică produselor horticole care nu se consumă imediat. d) maturitatea de consum (în stare proaspătă) este faza în care legumele şi fructele au realizat însuşirile caracteristice soiurilor. Prepârga începe odată cu schimbarea culorii verzi şi durează până la apariţia culorii de bază. iar aroma caracteristică începe să apară. toată suprafaţa colorată în roşu intens). culorii. ci se expediază către beneficiarii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. culoarea se intensifică mai repede decât ritmul de sporire al conţinutului în substanţă uscată solubilă. fiind necesară în permanent determinarea refractometrică. ardei gras etc. gradul IV (F4.sau alte produse care îşi continuă maturarea după recoltare. prepârgă. La unele specii (cazul piersicilor). maturitate tehnologică.tehnologiile prevad foarte precis.fiecare soi în parte. Strugurii pot avea maturitatea tehnică şi la supramaturare. gradul II (F2. Pârga se realizează când mărimea şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ajunge la 9/10 din cantitatea normală. b) prepârga şi pârga sunt primele faze ale maturării produselor horticole. deoarece suportă mult mai bine fazele tehnologice ale valorificării. gustul şi aroma.caisele. La rădăcinoase. e) maturitatea fiziologică este caracteristică fructelor şi legumelor cu seminţe şi este faza în care acestea pot germina. gustului sau aromei. care precede moartea produselor horticole. deprecierea fermităţii. maturitatea de recoltare. îneput de pârgă). gradul III (F3. pentru a suporta manipulările sau transportul şi pentru a-şi desăvârşi calităţile la momentul cerut. Recoltarea într-o fază mai timpurie se practică şi la restul produselor.pere). Compoziţia lor chimică şi valoarea lor alimentară sunt cele mai corespunzătoare.maturităţii depline (fiziologice). Pentru unele produse cum sunt tomatele. cartofi şi varză. dovlecei. sâmburii se lemnifică. fasole sau mazăre de grădină. pepenii galbeni.pârgă completă). constituie o fază când maturitatea de consum a acestor produse a fost depăşită. Maturarea seminţelor la vinete. bame. tomatele.

1979.0 4. castraveţi şi tomate.3 Azot total (%) 0. datorita desprinderii celulelor în lungul lamelei mediane. Epiderma devine mai fermă. Spaţiile intercelulare se măresc. La mere şi tomate propagarea are loc din centru spre periferie. locul de formare este zona pistilară. gelificarea unor celule la unele fructe. iar de aici spre periferie. La ardei maturarea înaintează din zona pedunculară (cu seminţe) spre zona pistilară.3 4.0 6. de Salunkhe. Modificările morfologice se referă pana la maturare la realizarea formei şi mărimii speciei şi soiului.41 0. Maturarea nu se realizează simultan în tot produsul. în ţesuturile învecinate zonei unde se formează seminţele. cutinizarea/cerificarea celulelor epidermei la fructe sau frunze. piersici sau vinete. ceapă.13 0. pepeni.48 0. 100 . şi colab. Din aceste zone.2 6. usturoi. favorizând schimbul de gaze. biochimic şi fiziologic. plastidele se modifică ca număr şi structură. 1990) Data recoltării 19 mai 21 iulie 16 sept. K. cerurile vegetale se oxidează lent şi polimerizează. cicoare. procesul de maturare se propagă în restul ţesutului: la caise de la periferie spre centru.38 3. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării Aceste modificări sunt de ordin morfologic. în care s-au acumulat în mod preponderent hormonii vegetali.Tabelul 3..3.K. prima care se coloreaza la preparga). Lenticelele se închid parţial sau total. La caise.3.11 Potasiu (mg/100 g) 299 272 226 Aciditate (m Eq/g) 1. D.4. Modul de maturare efectivă. salată.3. În timpul maturării şi apoi supramaturării au loc şi alte modificări morfologice în structura ţesuturilor sau a celulelor.4. este neuniform. care se găsesc în apropierea mugurului de creştere sau a zonelor meristematice.4 Substanţa uscată (%) 5. şi colab. de la ţesut la ţesut. iar la mere. de propagare a acesteia în masa produselor. La pere şi ardei este situat în zona pedunculară. cit. cuticula se îngroaşă. Numărul mitocondriilor din celule se reduce. ca lignificarea pericarpului la alune sau a mezocarpului la nuci. citologic. Substanţa uscată solubilă (%) 4. La unele fructe apar centre de maturare.77 1. 3. Evoluţia compoziţiei chimice la tomatele de consum. precum şi la unele procese specifice. la pepeni din zona centrală spre periferie. se găseşte în centrul fructului. rădăcinoase sunt întodeauna mai mature în comparaţie cu cele interioare. Modul de maturare (popular coacere) efectivă. dar migrează mai semnificativ spre zona înroşită (la tomate spre zona pistilară. la pere din zona pedunculară spre centru. iar la unele specii se reduce şi numărul ribozomilor..93 1. spanac. suberificarea tuberculilor de cartofi.14 0. în funcţie de data recoltării (după Hardh. Frunzele şi ţesuturile exterioare de varză.65 Raportul aciditate/ glucide 0.

acizilor organici şi a substanţelor tanoide (fenolice). La piersici. În faza de creştere şi maturare predomină procesele de sinteză. tomatele în 7-9 zile. Căldura degajată în urma oxidărilor biologice şi amplitudinea transpiraţiei pot furniza. constau atât din reacţii de sinteză a diferitelor componente celulare. maturarea îşi diminuează ritmul de 101 . Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare este specifică fiecărui produs.Desfăşurarea tuturor acestor modificări. ca o fază tehnologică distinctă. La fructele neclimacterice concentraţia în etilenă endogenă este destul de redusă şi rămâne astfel pe parcursul maturării.Modificările biochimice pe parcursul creşterii şi maturării produselor horticole. de biosinteză sau de biodegradare. Modificările care implică fermitatea. activarea sau inactivarea unui număr foarte mare de enzime de diferite tipuri.3.Expunerea la etilenă determină creşterea ritmului respirator la acest tip de fructe. Căpşunele se maturează în numai 1-3 zile. antocianici sau flavonici.5. la numeroase specii. Durata maturării la temperatură normală depinde de intensitatea metabolismului produsului respectiv. Factorii de mediu care influenţează acest proces sunt temperatura şi compoziţia atmosferei. Culoarea se modifică datorită disparitiei pigmenţilor porfirinici (clorofile) şi sintezei celor carotenoidici. culoarea. dar nu le iniţiază maturarea. aromate. fermitatea se micsoreaza. Procesul este denumit în termeni tehnici maturare postrecoltă sau postmaturare. În timpul fazei de maturare a fructelor climacterice. Aroma este imprimată de formarea substanţelor volatile caracteristice. etilena îşi asigură un rol determinant şi dominant. Produsele horticole devin colorate. sau în faza supramaturării. gustul şi aroma se produc în număr preponderent în faza de maturare. procesele de sinteză se reduc mult în intensitate. Etilena constituie hormonul maturării. sinteza ei fiind autocatalitică. 3. cât şi în reacţii de descompunere. Ea este sintetizată şi evoluează în celulele tuturor fructelor de-a lungul creşterii şi dezvoltării. în timp ce merele în 20 zile. alături de valoarea intensităţii respiratorii.4 ori în medie intensitatea respiraţiei şi încetinind mult maturarea. repere importante de apreciere a complexităţii transformărilor care au loc în produse. iar cele de descompunere încep să predomine. Merele se maturează de 7-10 ori mai încet în aceleaşi condiţii de scădere a temperaturii (200-00C). Gradul de maturare poate evolua şi el. Modificările fiziologice de tipul creşterii şi maturării sunt reflectate în primul rând prin variaţia intensităţii procesului de respiraţie. Temperatura este un factor determinant. procese biochimice de polimerizare sau depolimerizare. se bazează pe existenţa. sau artificial. Gustul se schimbă ca urmare a evolutiei treptate a continutului glucidelor. în complexitatea lor. Fermitatea structo-texturală se schimbă prin scindarea enzimatica a protopectinei si ulterior a componentelor pectinice. După recoltare. desfăşurându-se în mod natural. scăderea ei (200-00C) reducând de 7. sub control.

La mere. Merele păstrate în AC au un conţinut în glucide totale. ca urmare a inactivării reacţiilor complexe de biosinteză a precursorilor acesteia. deci durata lor de păstrare este considerabil mai mare. şi 3% O2 a permis menţinerea frigorifică timp de 210 zile a calităţii acestora. acumulând mai multe substanţe utile şi îşi menţin fermitatea pe parcursul valorificarii o perioada mult mai indelungata. prin coborârea temperaturii de la 25 la 150C. Efectul realizat este blocarea producerii etilenei. Soiurile transgenice retardante(long life. Fructele respective pot rămâne mai mult timp pe plantă.long long life) create la tomate. o compoziţie atmosferică de 3% CO2. s-a reuşit inserarea unei gene antisens. pe care informaţia este conţinută în sens invers.16 ori prin scăderea temperaturii cu 250C (250-00C). aciditate titrabilă şi acid ascorbic mai ridicat.De exemplu. 102 . în locul genei care coordonează biosinteza etilenei din cromozomul respectiv. piersici şi la alte specii au fost obţinute prin diverse tehnici de inginerie genetică. Maturarea tomatelor se prelungeşte cu 10 zile. comparabilă cu numai 120 zile de păstrare frigorifică în atmosferă normală. Atmosfera modificată are acelaşi efect de încetinire a maturării. pepeni galbeni. Această genă este un segment de ADN.

Calitatea produselor se concepe în faza de cercetare-proiectare. Standardele elaborate în ultimii ani se clasifică în: . Standardele Sunt documente care prevăd.Standarde Române (SR).CALITATEA PRODUSELOR HORTICOLE 4. care însă sunt inseparabile. în normele tehnice. în prezent denumit ASRO. dar numai unele dintre ele determină. ISO. Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă Standardul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) 8402. care se află la nivel naţional. OCDE. reguli. ignorate sau modificate de nici un factor de producţie sau din sfera comercială internă sau externă). calitatea. Ele asigură uniformitatea criteriilor de apreciere a calităţii. produsul este „rezultatul unor activităţi sau procese” şi poate fi orice „bun material. prin colaborare cu I.D. defineşte calitatea ca fiind „o mulţime de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă capacitatea de a satisface cerinţele explicite sau implicite”.H.I.C.1. serviciu. Conform aceluiaşi standard.M. într-o proporţie tot mai mare. standardele pot avea caracter obligatoriu (Standard de stat). cât şi aspectele economice legate de realizarea şi utilizarea produsului.. ceea ce determină evidenţierea a două noţiuni: calitatea producţiei şi calitatea produselor.1. Ele protejează pe consumator şi au un caracter independent (nu pot fi contestate.. ale căror condiţii tehnice sunt stabilite în standardele de stat. organizaţie sau persoană. care sunt rezultatele acestor activităţi. măsura sau compara cu un etalon. Prin entitate se înţelege orice produs. 103 . se realizează în procesul de producţie şi se manifestă în procesul de consum. la un moment dat. sau caracter de recomandare (pentru produse noi sau în curs de omologare). Acestea sunt caracteristicile de calitate. Calitatea unui produs este determinată de ansamblul caracteristicilor sale utile care se pot observa. precizează condiţiile minime de acceptare în vederea comercializării. favorizând un comerţ intern şi extern competitiv sub aspect calitativ. Calitatea constituie o noţiune complexă care cuprinde atât proprietăţile produsului de a satisface o trebuinţă oarecare. prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţi sau la produse. IEC etc. În funcţie de obligativitatea aplicării lor.RA Bucureşti au elaborat peste 125 Standarde numai pentru legume. proces. 4. activitate. pentru utilizări comune şi separate. Institutul Român de Standardizare (IRS). rezultat al unor procese continue sau o combinaţie a acestora”.1.CAP. Însuşirile produselor sunt numeroase. fructe proaspete şi flori. IV. în caietele de sarcini.P.. însă în prezent s-a început asimilarea prevederilor internaţionale din normele CEE/ONU.

societăţilor comerciale. . Guv. state sau organisme comerciale.96/2001 privind reglementarea producţiei. de importanţă economică mai mică. 4. . ambalare. transportul şi desfacerea alimentelor. .Ord. Reprezintă forma anterioară de existenţă a standardelor de firmă.În comerţul internaţional se observă o unificare tot mai strânsă a legislaţiei calităţii.C.Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.4. Ele pot conţine şi recomandări de marketing.-1995.2.Directivele Consiliului Comunităţii Europene nr.P.C.Legea 98/94 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică. prelucrarea.C. . care se aplică în cadrul regiilor autonome. României nr.A. „Vin şi băuturi alcoolice”.1. fiind elaborate. iar anumite reglementări. acte şi formă de plată.A. norme sau standarde au o aplicabilitate globală.863/95 de aprobare a Normelor de igienă privind producţia. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.629/96 privind măsuri pentru asigurarea calităţii produselor şi certificarea acesteia. Normele interne. .O.1.. circulaţiei şi comercializării alimentelor.A. ca de ex.3. Ele erau întocmite pentru produse sau procese tehnologice reglementate la nivel de ramură de activitate.Hot. În România.Hot. ele puteau fi promovate ca standarde.21/92 privind Protecţia consumatorilor. Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare.1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului H. Caietele de sarcini. 4. 483/92 privind funcţionarea Institutului Român de Standardizare (IRS).A.Ordonanţa Guv. depozitarea. . producător şi beneficiar.I. României nr.1. aplicabile în anumite domenii de activitate (standarde de ramură). M. .Standarde de Firmă. putem menţiona aplicabilitatea următoarelor reglementări interne sau internaţionale care vizează şi sectorul produselor horticole în stare proaspătă sau transformate industrial: . Guv. Prin acumularea de noi date sau prevederi. 4. conţinut de pesticide. Guv. aprobate. sau alte prevederi contractuale.C.P. României nr. modificate sau anulate de către acestea.C.Standarde Profesionale. transport.93/43/EEC/14 iunie 1993 privind igiena produselor alimentare. Au circulaţie şi valabilitate limitată în funcţie de an. păstrarea. României nr. Cuprind prevederi suplimentare necuprinse în standarde. - 104 . carantină fitosanitară. sau altor unităţi cu personalitate juridică. Ultimele două categorii trebuie să respecte prevederile conţinute în Standardele Române (SR) similare. în vederea comerţului exclusiv şi specializat cu anumite firme.

- Textura (mere. fasole.L.67/1997.I şi a II-a. şi colab.compactitate (varză de căpăţână. . Aprecierea calităţii produselor Pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor se folosesc diferite criterii specifice fiecărui produs şi care scot în evidenţă caracteristicile cele mai importante în funcţie de care se stabileşte calitatea acestora. A.Legea nr. Kader. . pere). varză de Bruxelles). 1992) sintetizează următorii indicatori de calitate. Salunkhe. pere.volum (salata de căpăţână. . D. .34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. uniformitate etc.numărul de zile de la înflorit până la recoltare (mere. Ryall. 1985.166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). . A. Aspectul vizual.defecte externe şi interne (morfologice.morfologia şi structura suprafeţei. mecanice. conform actelor normative în vigoare.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.suma gradelor zilnice de temperatură (pere. A. calitatea I şi calitatea II-a. României nr. . care înlocuieşte Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC). .formă (uniformă şi caracteristică soiurilor).). broccoli. în corelaţie cu gradul de maturitate: Indicatori tehnologici: .Ordonanţa Guv. fasole lima). .K. Nr.Autorii străini (Ryall. fiziologice. şi colab.L.Legea pentru aprobarea Ord.306 din 7 iunie 2001.mărime sau greutate (la toate fructele şi la unele legume)..A.coloraţie exterioară (intensitate. pere). 1979. Conform acestor acte normative. conopidă).. porumb zaharat).Hotărârea nr. 105 . şi colab. calitatea se diferenţiază pe categorii sau clase de calitate.. sâmburoase=drupacee): fermitate/tărie (mazăre.A. .etilena endogenă (mere. . varză. provocate de boli sau dăunători).A. .87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase.culoarea pulpei (la fructele cărnoase). Guv. .2. . M. 4. . luciu/acoperire cu pruină sau strat de ceară. Aşa de exemplu la majoritatea produselor horticole se prevăd ca grupe de calitate: Extra. . 1978. privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale. fasole. iar în unele cazuri numai cal. 14/96 şi 31/96. .Ordinul MAA 58/95 de aprobare a Regulamentului de acordare a licenţelor de fabricaţie pentru produsele alimentare cu modificări prin Ord. 34/2000 privind modificarea şi completarea Legii viei şi vinurilor nr.tehnologia de producere şi valorificare diferenţiată în funcţie de destinaţie..

. fibre etc.Metoda punctelor acordă pentru fiecare caracteristică un număr de puncte (tabelul 4. . . Precizia de apreciere a calităţii se poate mări dacă se aplică analiza senzoriala. Pentru stabilirea însuşirilor care stau la baza aprecierii calităţii fructelor şi legumelor se efectuează analize senzoriale şi de laborator (pentru proprietăţile chimice şi cele fizice). . . vişine.).conţinut în glucide hidrosolubile (mere. mere). . struguri). metale grele).suculenţa (fructe). pere. Tabelul 4. .conţinut în amidon (mere. Valoare ecologică: . .acreală (aciditate). . . conţinut în substanţe fenolice (gutui.conţinutul în alte glucide (substanţe pectice. prune ** 3-1 3-1 3-1 Struguri** 3-0 2-0 106 .substanţe toxice de origine naturală.substanţe minerale. gutui * 3-1 3-1 4-1 4-1 3-1 3-1 Cireşe. prune. Valoare nutritivă: .astringenţă. crocanţă (la toate fructele şi majoritatea legumelor).elasticitate.aromă (compuşi volatili). . piersici. pere. Aromă (gust. . Analizele organoleptice.duritate/fibrozitate.vitamine.proteine. .dulceaţă.lipsa gustului şi mirosului.micotoxine. realizate cu ajutorul simţurilor se fac cu uşurinţă şi sunt rapide.amăreală. . drupacee.1). . Punctajul stabilit pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor Specificare Mărimea Forma tipică soiului Pruina Culoarea pieliţei Starea pieliţei Uniformitatea de soi Culoarea pulpei Consistenţa pulpei Legume 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 Mere. caise. . miros): . care implica si prelucrarea statistica a rezultatelor. .contaminarea microbiologică.1. frăgezime.raportul glucide/aciditate (fructe).conţinut în uleiuri-lipide (nucifere).contaminarea cu substanţe toxice (reziduuri de pesticide. pere).

). unele specii iniţiază emiterea tulpinilor 107 . microbiologică sau dereglărilor fiziologice. însă mai utilizat este punctajul la care valoarea maximă este 10. favorizând apariţia de arsuri sau deranjamente fiziologice. varză. cu atât legumele şi fructele sunt superioare calitativ.Potrivit STAS 6441-88 ** .Factorii naturali (ecologici): Temperatura Mărimea sau compoziţia chimică a multor produse horticole este influenţată de suma temperaturilor medii zilnice din timpul perioadei de vegetaţie. ardei. este o garanţie a timpurietăţii şi a calităţii. La produsele destinate prelucrării industriale se determină şi raportul între partea comestibilă şi părţile eliminabile (refuzurile). Pigmentarea merelor sau legumelor de seră este afectată.3.Specificare Suculenţa pulpei Gradul de maturare Gustul Aroma Aderenţa sâmburelui de pulpă Raport pulpă/sâmbure Desprinderea boabelor de pe ciorchine Grosimea pieliţei. vişine.În anii secetoşi legumele sunt ofilite. Temperaturile prea ridicate dăunează majorităţii speciilor.În concursurile naţionale La struguri se admit diferite scări de notare. cireşe etc. casa seminală. Recoltarea se recomandă a fi efectuată în perioadele cu temperatură moderată. gutui * 3-1 7-1 4-1 - Cireşe. reprezentate de: pedunculi.3.În toamnele cu nopţi mai răcoroase este favorizată sinteza pigmenţilor antocianici. mere. cu cât partea consumabilă reprezintă o proporţie mai mare. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole 4. ciorchini etc. sâmburi. evitându-se orele cu insolaţie puternică. 4. teci.1. iar la mere este favorizată apariţia sticlozităţii. pere. seminţe. tomate. au tendinţa de a se matura mai devreme. piersici. merele fiind mai colorate. sunt lipsite de aciditate. consumul specific realizat la prelucrare va fi mai mic iar procesul tehnologic mai eficace. când produsele horticole au un nivel al metabolismului ridicat şi sunt mult mai expuse alterărilor de natură fizică. La culturile legumicole din sere sau solarii temperatura optimă şi constantă. arsurile formându-se pe partea expusă la soare (ceapă. prune ** 3-1 6-1 4-1 3-1 3-1 - Struguri** 3-0 1-0 1-0 * . produsele se maturează în ritm accelerat. caise. La temperaturi ridicate. numărul şi mărime seminţelor Legume 5-1 5-1 8-1 5-1 - Mere. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură A. pieliţe. iar în depozit a opărelii. mai bogate în glucide şi evoluează rapid spre supramaturare.

la valori ridicate influenţează negativ starea fitosanitară a plantelor horticole. pigmentate corespunzător. În acest stadiu. O lumină slabă favorizează o creştere vegetativă redusă. nici o rană nu se mai vindecă şi devine o cale naturală de pătrundere în fruct a agenţilor patogeni.Prezenţa luminii nu este dorită la forţarea cicorilor italiene. în cazul pomilor influenţează capacitatea de păstrare a fructelor. astfel încât să fie valorificat la maximum potenţialul productiv şi calitativ al soiurilor cultivate. B. formarea de goluri în fructele de tomate şi întârzierea maturării. Insolaţia –lumina are un rol important în nutriţia plantelor horticole datorită procesului de fotosinteză. Soiul influenţează calitatea produselor horticole. iar cele care rămân. atât prin pretabilitatea sa pentru un anumit mod de valorificare (în stare proaspătă sau procesat pentru sucuri. Factorii tehnologici sunt reprezentaţi de: Amplasarea culturilor în zonele pedo-climatice favorabile. de exemplu. dau fructe care rezistă mai puţin la păstrare decât cele provenite de pe soluri mai grele. Radiaţia solară ajută la formarea pigmenţilor roşii (antocianici) ai merelor. că pomii cultivaţi pe soluri uşoare. delimitate ca urmare a lucrărilor de zonare pe specii. la brunificarea internă şi adesea nu-şi desăvârşesc aroma. se ofilesc sau se zbârcesc. Densitatea optimă a plantelor asigură atât cantitatea cât şi calitatea produselor horticole. bine iluminate. provoacă adesea crăparea epidermei la cireşe. Precipitaţiile intense care survin după perioade secetoase. se colorează devreme. Umiditatea relativă a aerului. La pomi se produc căderi în masă a fructelor verzi. caise etc. produsele îşi măresc foarte mult intensitatea transpiraţiei. dar contribuie la menţinerea turgescenţei legumelor de frunze sau a celor din grupa verzei etc. Solul influenţează în oarecare măsură calitatea produselor horticole. biochimice şi organoleptice ce se constituie de altfel printre criteriile principale de ameliorare. produc fructe superioare calitativ. Densităţile prea mari împiedică nutriţia şi fotosinteza normală. tomate.) cât şi prin caracteristicile sale fizice. Astfel. nisipoase. sănătoase. dulceţuri etc. ca de exemplu la ardei şi pete de insolaţie. S-a observat de asemenea că în anii ploioşi se obţin fructe care nu se păstrează bine. a andivelor Witloof sau pentru înălbirea cardonului şi producerea lăstarilor etiolaţi de sparanghel. are loc o dezvoltare rapidă în volum a fructelor care se hidratează iar la nivelul epidermei se produc fisuri. Portaltoiul.florale şi se depreciază mai rapid.Seceta atmosferică are efecte contrare. cei cu vigoare slabă (MM 106 şi MM 109) determină o colorare mai intensă a merelor şi o maturare mai avansată. 108 . Livezile din zonele de deal şi premontane. de dimensiuni mici. S-a observat. comparativ cu soiurile de toamnă şi de vară. la măr. colorarea fructelor în timp ce prezenţa golurilor favorizează defecte de formă. Merele şi perele de iarnă se păstrează o perioadă mai lungă de timp în condiţii optime. Atunci când după o vară secetoasă şi caldă urmează o perioadă ploioasă. fiind mai sensibile la atacul microorganismelor patogene.

5-0. Sunt unii factori tehnologici determinanţi pentru calitatea produselor obţinute. Un exces de apă în ultimele săptămâni care preced recoltarea este de obicei dăunătoare deoarece fructele devin foarte mari. Condiţiile de recoltare. 109 . Irigarea este o intervenţie foarte utilă uneori. cu ţesuturi afânate şi fisuri ale epidermei care favorizează alterarea microbiană. conform prognozelor şi avertizărilor specifice. favorizează obţinerea unor produse horticole sănătoase cu o bună capacitate de păstrare şi cu un conţinut mai redus de reziduri de pesticide. . Fertilizarea prin îngrăşămintele aplicate influenţează nutriţia plantelor şi compoziţia chimică a produselor horticole. limitând cantitatea în favoarea valorii comerciale. care se estompează şi mai mult pe durata păstrării. dintre care alegerea momentului optim de recoltare constituie un element de prim ordin. precum şi rolul pozitiv al îngrăşămintelor cu potasiu şi fosfor care ajută la o mai bună pigmentaţie a merelor şi o mai bună capacitate de păstrare în depozit. . cu repercursiuni asupra creşterii acestora şi a duratei de păstrare a lor. cu pesticide selective.lipsa unor însuşiri organoleptice.8%) pentru prevenirea pătării amare (bitter pit).3. Sistemul de întreţinere a solului din livezi (ogor negru sau înierbat) determină indirect capacitatea de păstrare a fructelor şi menţinerea calităţii lor.2. manipulare şi transport a produselor horticole Calitatea şi capacitatea de păstrare a produselor horticole sunt influenţate foarte mult şi de aceşti factori. 4.Tăierile de producţie la pomi şi viţă-de-vie ajută la distribuirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea lor ca urmare a desfăşurării unui metabolism normal.predispoziţia la unele dereglări fiziologice: opăreala moale. însă trebuie efectuată cu mare atenţie. .o recoltă scăzută cantitativ. brunificarea internă şi pătarea amară.Se cunoaşte efectul negativ al excesului de azot sau al deficitului de calciu. Recoltarea prea timpurie determină: . care au o aplicabilitate restrânsă. deoarece produsele horticole nu şi-au atins dimensiunile normale. Se poate afirma că unii factori sunt specifici unei culturi. pentru a preveni apariţia unor boli de depozit pe durata păstrării cât şi aplicarea de tratamente cu săruri de calciu (0. Tratamentele fitosanitare efectuate la timp. la mere de ex. la strugurii de masă. în ciupercării etc. astfel de exemplu la culturile de flori şi legume din sere şi solarii. ca gustul şi aroma plăcute.Sunt recomandate pentru unele specii (seminţoase în special) tratamentele profilactice în livadă.coloraţia slabă. Pierderile în greutate sunt mari şi în timpul depozitării. evaporarea apei din produse este mai intensă. a. Sa observat că merele obţinute din plantaţii înierbate sunt afectate mai puţin de dereglările fiziologice şi bolile parazitare comparativ cu cele obţinute din livezile întreţinute ca ogor negru.Se urmăreşte stabilirea unui raport cât mai avantajos faţă de factorii pedoclimatici.Dezavantajele unei recoltări prea timpurii sau a uneia întârziate sunt numeroase.

4. Temperatura influenţează mult intensitatea respiratorie. favorizează încolţirea (cartofi. influenţând intensitatea deshidratării produselor horticole. cu valorile optime pentru fiecare specie. Oxigenul la nivele ridicate. pierderea turgescenţei şi dezvoltarea microorganismelor care este favorizată atât de o UR prea ridicată. Recoltarea întârziată determină: . cu pierderi minime. fără ferestre sau cu ele cât mai mici.). grăbesc maturarea şi reduc capacitatea de păstrare. . În corelaţie cu temperatura aerului este şi activitatea microorganismelor patogene care se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 3 şi 45°C. monilioza) şi dereglări fiziologice (brunificarea internă şi sticlozitatea la mere de ex. Umiditatea relativă a aerului prezintă o mare importanţă la păstrarea produselor horticole. intensifică respiraţia şi deci maturarea produselor horticole.creşterea gradului de vătămare mecanică pe durata transportului şi manipulării. Odată cu ridicarea temperaturii aerului. 110 . având un impact major asupra calităţii produselor horticole depozitate. cât şi de pierderea apei.b.3. în partea specială. . descompunerea internă. Lumina solară este un factor care influenţează negativ păstrarea produselor.predispoziţia la unele boli (putregaiul cenuşiu. mişcarea şi compoziţia aerului.reducerea duratei de păstrare.3. Compoziţia aerului din spaţiul de depozitare contribuie mult la menţinerea calităţii produselor horticole. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole Mediul ambiant de păstrare a produselor horticole este influenţat de următorii factori: lumina. chiar în cantităţi mici. în depozitele simple şi cu ajutorul unor aparate speciale în depozitele frigorifice cu atmosferă controlată. produsele horticole pierd apă prin evaporare şi scad în greutate. menţionaţi mai înainte. care reduc rezistenţa celulelor şi capacitatea lor de a împiedica pătrunderea microorganismelor. sunt prezentaţi în detaliu. Factorii din această grupă. privind păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole. care devine de 2 ori mai mare atunci când temperatura creşte cu 10°C (la mere de ex. umiditatea relativă a aerului. iar valoarea comercială este diminuată. .). echipate cu obloane. ceapă etc. iar etilena şi substanţele aromate degajate de unele produse horticole în timpul maturării.pierderi de recoltă datorită căderii fructelor de pe plante. deoarece au în ţesuturi procese de autoliză. De aceea depozitele vor avea celulele de păstrare cât mai întunecoase.) sau migrarea solaninei spre periferia tuberculilor de cartof etc. dioxidul de carbon în schimb o frânează. menţinerea acelor parametrii contribuind la ameliorarea calităţii pe durata păstrării. deoarece grăbeşte maturarea. peste valorile optime speciei. datorită gradului de maturare avansat. temperatura. Reglarea compoziţiei aerului se face prin ventilaţie.

Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points sau Analiza Riscurilor. în urma monitorizării punctelor critice de control este detectată o deviaţie de la limitele critice. depozitarea şi servirea alimentelor. 13 sau 14. prepararea culinară şi consumul produselor alimentare. Principiul 5: Stabilirea acţiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când. 1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în circuitul alimentelor. elemente de natură microbiologică. Principiul 6: Organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor. Principiul 2: Determinarea punctelor critice prin care se pot ţine sub control riscurile identificate. Principiul 7: Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul HACCP funcţionează corect. În abordarea sistemului HACCP apar o serie de termeni specifici. Punctele Critice de Control) de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare. transportul până la fabricile de prelucrare. acesta reprezentând „Un punct (etapă. ambalarea etc.1. Legislaţia sanitară europeană şi internaţională privind producţia de alimente prevede (deocamdată cu statut de recomandare). dacă este sub control. prelucrarea. depozitarea). Aplicarea celor şapte principii ale metodei HACCP constă în parcurgerea mai multor etape (12. depozitarea. a principiilor unui sistem de asigurare a calităţii igienice bazat pe evaluarea şi prevenirea riscurilor. evaluare şi control a riscurilor asociate produselor alimentare. fază din procesul de fabricaţie) care. Un astfel de punct poate fi orice fază a producţiei şi/sau prelucrării (materii prime. oricare dintre 111 .4. transportul. inclusiv a celor de origine horticolă. aşa cum este sistemul HACCP. care constituie documentaţia planului HACCP. dintre care dorim să-l definim foarte clar pe cel care apare chiar în titlu: Punct Critic de Control. distribuţia. Sistemul HACCP este de fapt o metodă sistematică de identificare. puncte critice de control identificate sunt: sterilizarea. aplicarea în toate unităţile implicate în producţia.). Riscurile asociate produselor alimentare reprezintă un „rău” potenţial.4.Este FăCută Separat Pe Fisier Nou Principiul 4: Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control. manipularea. va conduce la eliminarea sau reducerea riscurilor până la un nivel acceptabil. în funcţie de sursa documentară). folosind Arborele decizional HACCP (Figura 4. prelucrarea. chimică sau fizică ce pot afecta sănătatea sau viaţa consumatorului. La fabricarea conservelor din legume şi fructe. Pornind de la aceste considerente a fost emis şi în România Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. care se bazează pe aplicarea a şapte principii: Principiul 1: Evaluarea riscurilor asociate cu obţinerea şi recoltarea materiilor prime şi ingredientelor.

4. Aceste standarde nu sunt specifice nici unui produs sau serviciu în particular. adaptat specific unui produs pe un anumit flux tehnologic de producţie. pentru folosinţa comună şi repetată. uneori foarte grav. Dintre multiplele avantaje rezultate ca urmare a funcţionării în practica productivă a Sistemului HACCP menţionăm: „caracterul preventiv” al metodei şi transformarea unităţii respective în categoria de „furnizor preferat”.5. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut ce furnizează.variante ducând la acelaşi rezultat: implementarea Sistemului HACCP.2. a convenit ca noua ediţie din anul 2000 a ISO 9000 să conţină numai patru standarde de bază. garantând un nivel optimal acestora şi pentru comunitate în ansamblul ei. Pe cât posibil. Modalitatea concretă de proiectare şi aplicare a unui sistem al calităţii depinde de „obiectivele procesele şi practicile specifice” ale fiecărei întreprinderi. Implementarea sistemului HACCP în industria alimentară reprezintă acum mai mult ca oricând o necesitate. fără să specifice cum să fie implementate de către o anumită întreprindere. vocabular Sisteme de management al calităţii-Cerinţe 112 . cât şi în sfera prestărilor de servicii.Organizaţia Internaţională de Standardizare de la Geneva. când producerea şi comercializarea unor alimente în mod inadecvat au pus în pericol. punctele cheie din cele 20 de standarde actuale sunt integrate în cele patru standarde de bază (Tabelul 4. Dacă standardul ISO 9001: 1994 se bazează pe conceptul „Asigurarea calităţii” care este exprimat şi în titlul standardului. Cele patru standarde de bază ISO 9000:2000 Standard actual ISO 8402 ISO 9001:94 ISO 9002:94 ISO 9003:94 ISO 9004-1:94 Standard în noua ediţie ISO 9000:2000 ISO 9001:2000 Conţinut Conceptele calităţii. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000 Conform ISO (International Standardization Organization). linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultate. reguli . numai dacă ne gândim la multele situaţii cunoscute în ultimul timp. Standardele internaţionale ISO 9000 descriu elementele sistemului calităţii. pentru acei agenţi economici care doresc să exporte produse alimentare în spaţiul economic respectiv.2. care include nu numai asigurarea calităţii. sănătatea consumatorilor. Deoarece familia de standarde ISO 9000: 1994 conţinea aproape 20 de standarde şi documente.). Tabelul 4. noul standard ISO 9001: 2000 abordează calitatea prin „Management al Calităţii”. fiind generice şi cu aplicare atât în industriile producătoare. ci şi cerinţele şi satisfacerea clientului ca „motor” al îmbunătăţirii continue. la care se adaugă recomandarea făcută din partea UE. Comitetul Tehnic ISO/TC 176.

Pigmenţii carotenoizi la o sterilizare mai îndelungată şi la temperaturi ridicate se degradează. ISO 9001:2000 a intrat în vigoare la 15 decembrie 2000. Un alt exemplu îl reprezintă efectul temperaturilor ridicate în cazul fabricării marmeladeleor.6. 4. deoarece produsele rehidratate reprezintă un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor patogene. atât timp cât produsele horticole sunt pe plante. modificarea culorii verzi reprezintă o formă de alterare a boabelor verzi de mazăre. Sunt specifice conservelor de legume şi fructe ambalate în cutii metalice şi se manifestă datorită combinaţiilor chimice 113 . la produsele deshidratate care sunt higroscopice. De asemenea. dulceţurilor şi a deshidratării legumelor şi fructelor. umiditatea. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau transformate industrial În timpul recoltării . spanac. produsele finite căpătând culori închise. substanţă de culoare brună. producând decolorarea morcovilor conservaţi. echivalenţa între ISO 10000-1:1993.Pierderile pe care le provoacă aceşti factori fie izolat. ISO 10000-2:1993. dar mai ales după aceea. dar mai ales în spaţiile de păstrare.6. care reprezintă un defect de fabricaţie. altele cantitative sau de ambele feluri. Certificarea conform noului ISO va fi obligatorie cu începere din 15 decembrie 2003 când certificatele după vechea ediţie îşi pierd valabilitatea. temperatura. care le pot vătăma în diferite moduri.6. De exemplu. Principalii factori ce pot fi implicaţi sunt: lumina. diminuându-le pe această cale durata de păstrare. Astfel.ISO 9004-2:94 ISO 9004-3:94 ISO 9004-4:94 ISO 10000-1:1993 ISO 10000-2:1993 ISO 10000-3:1993 ISO 9004:2000 Sistemele de management al calităţii. 4. fie însămânţării sau plantării sunt expuse influenţei negative a factorilor abiotici şi a celor biotici. oficial. care reprezintă un defect de fabricaţie. Alterări de natură fizică. 4. la fabricarea conservelor. umiditatea determină rehidratarea parţială. Alterări de natură chimică. în urma cărora este favorizată caramelizarea zaharurilor. unele fiind numai calitative. produsele horticole destinate consumului în stare proaspătă sau industrializării. compoziţia aerului şi vătămările mecanice care pot acţiona independent sau în complex.1. fasole şi a unor fructe verzi în timpul sterilizării care se datorează faptului că pigmentul clorofilian sub influenţa căldurii se transformă în feofitină. temperatura are rol hotărâtor. ISO 10000-3:1993 şi ISO 19011. Vom menţiona doar câteva exemple legate de produsele horticole conservate.2. fie în complex sunt în unii ani deosebit de grave.Ghid ISO 19011 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii Notă: În literatura de specialitate nu s-a făcut până acum.

manipulare. 4. în funcţie de condiţiile eco-climatice şi dotarea tehnologică existentă în circuitul de valorificare. De exemplu. fierul şi cositorul reacţionează cu sulful ce se eliberează în timpul sterilizării. datorat acţiunii oxigenului atmosferic în prezenţa luminii. care se găsesc răspândite peste tot în natură. aldehidelor. datorită a două cauze fundamentale: neetanşeitatea şi substerilizarea. fapt pentru care fenomenul este cunoscut sub denumirile de bombaj chimic sau bombaj de hidrogen. care în prezenţa oxigenului din atmosferă. Aceste microorganisme pot infecta produsele horticole în patru faze diferite ale valorificării.6. În prima fază se produce scindarea grăsimilor în glicerină şi acizi graşi. atunci alterarea este pusă în evidenţă prin aşa-numitul bombaj biologic. În cazul conservelor de legume şi fructe.3. cu respectarea timpului de pauză specific. până la procente cuprinse între 30-90%. Cuprul în combinaţie cu clorofila formează un complex chimic stabil. care se dezvoltă în majoritatea cazurilor numai în depozite. O altă categorie o constituie „microflora saprofită de câmp” (endofită sau epifită). de culoare verde intens. Dintre microorganismele patogene ce pot fi implicate în această formă de alterare menţionăm ca foarte periculoasă bacteria Clostriduim botulinum care. Dacă microorganismele care se dezvoltă sunt gazogene. Aceste forme de alterare sunt deosebit de dăunătoare. ca urmare a coroziunii pereţilor interni ai cutiilor de conserve ia naştere întotdeauna hidrogen. Alterări de natură microbiologică. pe tot parcursul perioadei de păstrare şi până la valorificare. substanţe care afectează calităţile senzoriale ale produselor. din materialul ambalajelor şi din conţinutul produselor cu piesele metalice ale maşinilor de prelucrare. de unde rezultă importanţa deosebită a efectuării tratamentelor fitosanitare dinaintea recoltării. 114 . Un alt exemplu de alterare chimică completă este reprezentat de râncezirea grăsimilor. Microflora de câmp este cea mai primejdioasă pentru sănătatea produselor. care imprimă produsului miros şi gust neplăcut. care prezintă cea mai mare importanţă. sau pe utilajele de prelucrare. fiind deosebit de bogată în genuri şi specii care se manifestă foarte intens după recoltare. Ionii metalici provin din apă. Microorganismele implicate sunt reprezentate de: virusuri. mijloacele de recoltare. care se formează spre sfârşitul vegetaţiei şi poate deveni periculoasă în depozite. Microflora saprofită intermediară infectează produsele horticole prin organele sale de rezistenţă. De asemenea. bacterii şi ciuperci (inclusiv drojdii). temperaturii şi umidităţii. răspândite pe ambalaje. alterarea microbiologică provoacă deprecierea calităţii acestora. Această formă de alterare se întâlneşte la nuci şi alune. formează combinaţii de tipul peroxizilor. putând afecta calitatea recoltei în mod negativ. în spaţiile de depozitare. Într-o primă etapă se manifestă aşa numita. în faza a doua. „microfloră patogenă de câmp”. eterilor. făcându-l neconsumabil. rezultând sulfura de fier de culoare neagră şi sulfura de staniu de culoare brună. transport sau condiţionare. O ultimă categorie o reprezintă microflora de depozit.dintre ionii metalici şi unele substanţe chimice conţinute de produse.

d) cauzate de compoziţia atmosferică nefavorabilă. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice) Conform Regulamentului CEE-2092/91 şi a celui modificat 1935/95. în funcţie de cauza determinantă.. putrezirea zonei pistilare la tomate şi ardei. dereglarea fiziologică la temperaturi coborâte (critice) manifestată la ardei. Spre deosebire de alterările de natură fizico-chimică sau biochimică. diversificate şi echilibrate. brunificarea şi descompunerea internă de supramaturare la mere. cum sunt: inima neagră la cartofi. castraveţi.7. 4. f) cauzate de vătămări mecanice: brunificarea ţesuturilor lezate şi cicatrizarea (suberificarea. rugozitatea la tomate şi mere etc.Burzo (1986). pătarea amară a merelor (Bitter pit). c) cauzate de umiditatea relativă a aerului neadecvată cerinţelor speciei. ţesuturi întărite la tomate.5.datorită toxinei foarte puternice pe care o secretă şi a termorezistenţei ridicate este folosită drept microorganisme test în stabilirea regimurilor de sterilizare. b) cauzate de temperatura de păstrare. fibrozitatea la piersici etc. în alterările microbiologice produsul nu mai poate fi utilizat în scopuri alimentare.6. în conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite în diverse ţări.. fasole verde etc. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile. Dereglările fiziologice (fiziopatii). 115 . opăreala vinetelor. Pe lângă numeroasele boli şi vătămări cauzate de agenţii patogeni. e) cauzate de produşii intermediari ai metabolismului: opăreala la fructele seminţoase. brunificarea şi descompunerea internă la temperaturi coborâte (caise. cum sunt: inima neagră la cartofi (temperaturi ridicate). blocarea maturării tomatelor. astfel: a) cauzate de factorii ambientali în perioada de creştere şi maturare ca de exemplu: sticlozitatea merelor. pepeni. unde are loc înrăutăţirea calităţii produsului. piersici şi prune). care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. 4. inima brună la mere. lignificarea) acestora. mazăre. vătămări datorate excesului de amoniac scăpat accidental în celulele de păstrare. pătarea Jonathan. tomate. produsele horticole sunt afectate şi de multe dereglări fiziologice (fiziopatii). clasificate de I. vinete. Şi în România a fost emisă o reglementare în acest sens şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. necroza foliară la tomate şi varză.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. vătămări datorate excesului de SO2 la strugurii de masă. la mere). descompunerea calicială a merelor. fructe cu goluri la tomate. producţia ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză. manifestate prin proliferarea lenticelelor la cartofi şi zbârcirea (ofilirea) tuturor produselor horticole. dereglări datorate excesului de CO2 din celula de păstrare (ex. mere.

ambalajele. care să preîntâmpine. mult mai periculoase decât eventualele reziduuri de pesticide rămase de la substanţele folosite la combaterea bolilor şi dăunătorilor produselor horticole. de consum. Procedeele sau metodele sunt multiple. semnalat de unele studii avansate realizate în acest domeniu. În timpul recoltării. După evaluarea necesară. se trece la organizarea amănunţită şi concretă. neexcluzând experienţa sau chiar empirismul. staţionarea după recoltare şi încărcarea în mijloacele de transport. produc patulina (o micotoxină foarte puternică) pe merele sau strugurii care nu au beneficiat de o protecţie fitosanitară corespunzătoare sau de o valorificare bine organizată. protejarea. produsele sunt preluate din spaţiul în care s-au format şi sunt colectate.Generalităţi Recoltarea constituie faza de legătură între tehnologiile de producţie horticole şi tehnologiile de valorificare care urmează.2. în lipsa unui laborator sau a unor instrumente mai greu de procurat.V.1. Aspergillus elavatus. apariţia acestor micotoxine. Determinarea momentului optim de recoltare Determinarea momentului optim de recoltare. Dacă nu există această concepţie managerială bazată pe o recoltare cât mai corespunzătoare şi o preluare cât mai eficientă. Se impune asigurarea unei corelări între condiţiile de recoltare şi condiţiile de preluare. care să poată funcţiona în condiţii practice. Buna desfăşurare a fazei de recoltare la culturile horticole are loc în condiţiile în care se cunoaşte cât mai exact cantitatea de produse aflată pe teren.RECOLTAREA PRODUSELOR HORTICOLE 5. manipularea.3. forţa de muncă participantă. adesea complementare. Recoltarea este o operaţie care influenţează menţinerea şi evoluţia calităţii produselor. valoarea lor comercială şi posibilităţile de prelucrare sau de păstrare. Pentru a reduce aceste riscuri. specifice agriculturii durabile. generează probleme foarte cunoscute în practică. se repetă în fiecare an. mai devreme sau mai târziu. Aspergillus flavus produce aflatoxine pe fructele nucifere.3. aceleaşi situaţii nedorite. printre altele. iar Penicillium expansum.2.) prezintă interes pentru toate culturile horticole. într-o succesiune care le apropie. Venturia inaequalis ş. momentul şi condiţiile tehnice de recoltare.Se impune însă de precizat un aspect foarte important. Există mai multe grupe de procedee şi metode pentru stabilirea 116 . Astfel. conform cărora bacteriile şi ciupercile parazite „naturale” produc toxine. CAP. dintre care unele sunt foarte periculoase pentru sănătatea consumatorilor. mijloacele de transport. în vederea desfăşurării fazelor ulterioare specifice. se fundamentează în prezent tehnologii mai elaborate. . când dau rezultate. condiţiile meteorologice. În mod concret. 5.a. (definit în cap.

Aspectul morfologic exterior este apreciat şi prin alte metode (fizice. Caracterele fizice ale produselor edificatoare în stabilirea momentului optim de recoltare sunt: masa (g). tăiere sau tensionare etc. 5. evoluţia sau transformarea lor tipică. Caracterele fizice. rezistenţa la compresiune. diminuarea sau încetarea activităţii. senzoriale).1.2. Se examinează aspectul secţiunilor sau rupturilor. cârceilor. Caractere anatomo-morfologice.2. individualizarea mezocarpului şi endocarpului etc.momentului optim de recoltare bazate pe observarea sau determinarea unor caractere. compactitatea. părţi de organe sau organe. starea pedunculului. fermitatea. Cele mai importante repere sunt: la ţesuturi apariţia sau dezvoltarea caracteristică. dezvoltarea şi transformarea acestora. Pentru fermitate şi caracterele ulterioare. elasticitatea. 2. prezenţa sau absenţa de goluri interioare. la organe sau părţi de organe. intensitatea culorii (nm).2. forfecare.3. mărimea şi culoarea seminţelor.2. tunicilor. eventual căderea unor ţesuturi. descrisă în cap. 5. determinările se execută cu o aparatură tipică. 117 . dimensiunile (cm).

suculenţa pulpei. Uneori se poate vorbi de o recoltare eşalonată. Metode de recoltare Recoltarea eşalonată se practică la speciile unde maturarea este neuniformă. Aspectele tehnice ale recoltării 5.1.). gradul de maturitate. omologarea noilor soiuri de legume.2. consistenţa pulpei. suculenţa etc. În funcţie de metodele de determinare.3. iar organoleptic (palpare. gustul sau auzul). substanţa uscată solubilă.2. mirosul. pentru fiecare zonă de producţie horticolă. conţinutul în pigmenţi. În STAS 6441 se apreciază vizual 7 caracteristici ale calităţii. pot fi importante în anumite circumstanţe. 118 . fie organizatorice (muncitori puţini). raportul aciditate/substanţe tanante/glucide totale etc. Datele analitice chimice şi fiziologice. forma. Datele fenologice. suma gradelor de temperatură de la înflorit la recoltare. dar există şi modalităţi complexe şi ştiinţifice de exprimare exactă.5. 5. În Germania se folosesc alţi indici specifici. iar în faza a II-a. sau pentru industrializare. iar pentru perele Passe Crassane raportul substanţa uscată solubilă g% x10/aciditatea malică g%. plantat-recoltare). sau are loc în timp (culturile de solarii şi de seră. Indicele Thiault (glucidele totale în g% + aciditatea malică g% multiplicată de 10 ori) este folosit mai ales pentru aprecierea merelor Golden Delicious. când din aceeaşi cultură se culege în primă fază pentru export sau pentru păstrare. pepeni. exprimat în numărul de zile al perioadei de vegetaţie (semănat-recoltare. Indicii analitici şi sintetici rezultă din calcule (raportul glucide totale/aciditate. testele enzimatice. fie economice (economie de forţă de muncă). Sunt stabilite diferenţiat pe specii şi soiuri. căpşune. conţinutul în substanţe utile. etc. simţul tactil. numărul de zile de la înflorit la recoltare. Unele caractere cum ar fi mirosul. raportul glucoză/fructoză. dar şi prin metode instrumentale (culoarea. fructe sau struguri de masă au urmărit şi stabilirea momentului lor optim de recoltare.4.). Caracterele organoleptice sau senzoriale.3. tomate. fasole de grădină.2. etc). ciuperci. integrală) a produselor se realizează de multe ori fie din motive tehnice (mecanizare). activitatea enzimelor sau intensitatea respiraţiei. indicele Streif etc. pentru consum în stare proaspătă. stadiul T la mere. acestea pot fi rezultatul unor analize: -calitative sunt: proba cu iod. degustare) alte 6 caracteristici (starea de prospeţime. Recoltarea în totalitate (completă. Există caractere sau proprietăţi care pot fi apreciate organoleptic. Studierea sortimentului de soiuri existent. selectivă. aciditatea titrabilă. gustul şi aroma). Sunt apreciate prin intermediul celor cinci simţuri (văzul.3. umiditatea totală. aroma sau gustul sunt apreciate în mod frecvent organoleptic (senzoric). cum este sunetul crocant ("crocanţa") în momentul consumului. 5. 5. castraveţi. Chiar caractere greu de apreciat.5. -cantitative sunt: umiditatea exterioară. dar poate fi datorată şi specificului culturii sau speciei (culturi târzii de toamnă.

mere. gândindu-ne şi la faptul că este în mod evident recomandat să se efectueze semimecanizat sau mecanizat. Se admite spălarea.Turgescenţa. 2. compoziţia chimică (conţinutul în amidon. struguri. arsuri provocate de soare sau îngheţ. cireşe. deoarece se recoltează produse de calitate inegală. vişine). coacăze. se identifică şi se stabilesc din timp culturile sau plantaţiile (mere. răniri. dar şi dezavantaje. formarea tijelor florale precum şi alte fenomene evolutive într-un stadiu mai incipient sau mai evoluat. zmeură) în vederea recoltării : fermitatea. varietate. morcovi. respectiv integritatea reală a produselor (fasole boabe. Recoltarea completă are avantaje. ceapa.T. sau crăpături necicatrizate.) este obligatorie sau facultativă. fasole. ceapă. 5. Prezenţa pedunculului. sunt indicatori ai calităţii la unele specii (ardei. Umiditatea exterioară anormală sau urmele de murdărie. reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate. caliciului. mazăre. Avantajele se referă la operativitate. Lemnificarea. gutui. insecte. veştejite. Pentru păstrarea pe o anumită durată. căpşune etc. cu vătămări mecanice. pere.). prune. Nu se admit produsele moi. andive Witloof. Pentru industrializare. mucegai. mazăre.2. când nu se poate face o presortare. Pentru produsele destinate consumului în stare proaspătă recoltarea trebuie să respecte recomandările din standardele de stat specifice.TP etc. se pot detalia calităţile cerute (fasole. nectarine. vor permite transportul şi manipularea în condiţii corespunzătoare până la destinaţie. substanţă uscată solubilă/Brix. pătrunjel. este important ca produsul să nu depăşească stadiul respectiv (ciuperci.). amplasare. ardei gras etc. iar la unele specii legumicole recoltate mecanizat. tomate. gradul de maturare.). usturoi. Se indică recoltarea manuală. deteriorări.5.). ceapă. cartofi. urme de boli. sau "cu foarte multă grijă" (căpşune). piersici.4. Se consideră declasate cele care au diverse defecte. La speciile care se recoltează la o maturitate de consum care precede maturitatea fiziologică. Fasonarea unor produse (varză. leziuni. fermitatea.cireşe. prospeţimea. mazărea de grădină. varză etc). pământ. Obligativitatea recoltării manuale pentru consumul în stare proaspătă este specificată la fructe (prune. 2.5.4.3. conopidă. cireşe. sunt semne ale depăşirii maturităţii de consum. aciditate etc ). sau cu caracter general. afine) menţionându-se "cu grijă" (caise. condiţia cea mai importantă este lipsa de leziuni. fertilizare. cartofi etc. substanţe fitofarmaceutice nu sunt permise. apariţia aţelor. ridichi de lună. cu condiţia zvântării. productivitate şi eficienţă. Produsele destinate depozitării vor fi recoltate pe 119 . urmărindu-se respectarea strictă a tehnologiilor şi anumite restricţii în structura soiurilor. pere. păstârnac. leziuni de la grindină. gradul de coacere. Problema maturării concomitente poate fi rezolvată parţial prin tratamente chimice (Ethrel. irigare etc. rădăcinoase. în funcţie de specie. ceapă şi usturoi verde. salată verde etc. dar la unele produse (căpşune) nu este indicată. andive Witloof etc. Recomandări. Dezavantajele se întâlnesc la valorificare. care declasează produsele respective.). striviri.

2 M).2). varză. rezistenţa la scuturare.3.3.vreme bună. Dotarea folosită este în continuă evoluţie. deshidratării. salată. sacii cu fundul mobil etc. Pentru arbuştii fructiferi. morcovi. Între recoltarea în totalitate manuală şi cea în totalitate mecanizată există variante intermediare. maşina de recoltat mazăre MRM-2. talia. aflate în exploatare sau în fază de prototip. la unele specii pomacee. Procedee şi variante de recoltare. care atenuează şocurile sau loviturile. pieptănate (fasole) sau tăiate (tomate. castraveţi). Recoltarea manuală se practică în mod specific la produsele destinate consumului în stare proaspătă sau păstrării. mazăre. uşoare. spanac. concomitent sau separat. Noi modele care apar funcţionează pe baza aceloraşi principii Tipurile constructive moderne din ţările dezvoltate. Mecanizarea integrală a recoltării produselor horticole implică şi o latură agrotehnică. Ea este posibilă şi la conopidă. Staţionarea până în momentul transportului trebuie să fie cât mai scurtă. sau pe terenuri nefavorabile mecanizării nu există o metodă mai eficientă. fasole de grădină (păstăi). cum ar fi suportul portativ pentru recoltarea căpşunelor. cum ar fi componente electronice. în unele cazuri presortarea (tomate semimecanizat) şi încărcarea în ambalaje sau remorci. În pomicultură se încearcă nu numai adaptarea maşinilor la plantele pomicole. Recoltarea integral mecanică a fructelor poate fi practicată la nucifere. iar în vederea industrializării. 5. bulbi de ceapă. care realizează simultan sau pe faze (mazăre) recoltarea mecanică. materiale rezistente şi lavabile.prin vibrare sau cu un sistem de degete mecanice. mazăre de grădină. varză. dar nici spălarea înaintea păstrării (rădăcinoase). Nu se admite pământ aderent. drupacee sau de arbuşti. forma de conducere. extremelor termice sau prafului. Utilajele realizează scuturarea şi colectarea. maşina de recoltat varză (E-800/1) şi maşina de recoltat castraveţi (VUE) constituie tipuri utilizate sau testate în Romania. maşina de recoltat morcovi (Em-11). Pe suprafeţe mici sau medii. Recoltarea integral mecanică a legumelor se poate realiza la tomatele pentru industrializare. maşina de adunat (MA-1. recoltarea se poate realiza pneumatic. Recoltarea se poate desfăşura manual sau mecanizat. Urmează separarea de vreji şi/sau frunze. Combina autopropulsată de recoltat tomate pentru industrializare (SKT-2). de recoltare semimecanizată. fermitatea şi rezistenţa la crăpare a fructelor etc. Experienţa culegătorilor manuali a creat o serie de accesorii foarte utile. Un exemplu îl constituie experienţa 120 . evitându-se perioadele umede. Plantele sunt dislocate (morcov). castraveţi pentru industrializare şi la anumite soiuri de ardei. la plantaţii special înfiinţate şi întreţinute(conduse). În acest interval. ploioase sau căldurile prea mari. batoza pentru treierat mazăre verde (M1).). maşina de recoltat păstăi de fasole (FZB). precipitaţiilor. se impune protejarea produselor aflate în ambalaje împotriva acţiunii razelor solare directe. dar şi adaptarea sub diferite forme a pomilor sau arbuştilor la diferitele tipuri de recoltare mecanică (distanţa între rânduri. maturarea ± concomitentă. au încorporate numeroase tehnologii moderne.

În unele tehnologii. Dacă nu lucrează în flux. Au apărut chiar două tendinţe de individualizare a soiurilor pentru industrializare. cum ar fi montarea colectoarelor de fructe. cu păstăile grupate în treimea superioară a plantei. dar există încă faze manuale. amplasarea şi cerinţele agrotehnice obligatorii. Recoltarea semimecanizată a fructelor are mai multe grade de complexitate. Un grad mai ridicat de mecanizare îl oferă dislocatoarele de rădăcinoase DLR-4 (6) şi bulbi de ceapă MRIC-1.2 sau batoza M1 asigură. cu simultaneitate de maturare tehnică de 80-85%.acumulată pe plan mondial în ultimii 50 de ani de recoltare mecanizată a vişinelor. anume soiuri pentru concentrare (pastă) şi soiuri pentru conservare în suc. Recoltarea semimecanizată a legumelor este mult aplicată la o serie de specii cu maturare eşalonată (tomate. care nu formează bulgări). prin montarea pe maşină a unui transportor elevator. O coordonată esenţială a tehnologiilor moderne de recoltare o constituie prezenţa unor suprafeţe adecvate şi suficient de mari pentru a justifica eficienţa utilizării mijloacelor mecanice (amortizare. amplasate pe terenuri plane. cartofii pentru semipreparate culinare etc. în timp ce altele se deplasează printre rândurile de plante cu talie joasă şi chiar cu talie înaltă (prin încălecare). semimecanizarea recoltării la mazărea de grădină. sau numai colectarea se pot executa mecanic. reţea de drumuri etc. Recoltarea mecanizată se face numai la culturi erbicidate.cu suprafeţe suficient de mari. Maşina de recoltat bulbi de ceapă MRIC-1. numai scuturarea. textura şi structura solului trebuie să fie favorabilă (terenuri uşoare. rezistenţă la transport. care permit folosirea eficientă a maşinilor (eşalonarea maturării speciilor pe parcelelor). Fasolea pentru industrializare este din varianta nanus (pitică). În legumicultură există tehnologii de cultură distincte şi complexe în vederea recoltării mecanizate. fiecare în parte. La toate speciile. Modele mai vechi de maşini sunt înlocuite permanent cu modele noi. Variante mai complexe realizează mecanizarea tuturor operaţiunilor. manipulare şi crăpare. combustibil. mazărea pentru conserve. MA-1. vinete.). Tomatele pentru industrializare au port determinat. ardei.2. Unele dintre acestea au nevoie de alei speciale.diversificate. vizând colectarea şi transportul produselor. semipurtate sau purtate pe tractoare. care au în vedere un sortiment de soiuri specifice. maturare aproape concomitentă. Unele variante sunt predominant manuale. 121 .). cu tulpină erectă. MRM-2. precum şi platforme autopropulsate pentru recoltat legume semimecanizat. înălţime 30-50 cm. castraveţi etc. dar mai ales la rădăcinoase şi cartofi. Exemplele pot continua cu ardeii pentru boia. iar mecanizarea este prezentă prin diversele platforme de recoltare şi/sau prin manipulareatransportul paletizat al fructelor în lăzi-paletă de către tractoare echipate cu furci hidraulice.2 poate executa şi încărcarea bulbilor în mijlocul de transport.2 M. Există diverse tipuri de platforme tractate (PA-5+L 445).

în timp ce restul producţiei rămâne pentru consum imediat în stare proaspătă (fără păstrare de lungă durată). Ca primă verigă a lanţului frigorific. Irimia. prospeţime. fasole verde etc.4. În acelaşi timp se poate afirma că recoltarea eşalonată. sau puţin după recoltare. presortarea poate înlocui sortarea calitativă şi chiar calibrarea la produse cum sunt căpşunele.2. legume. ciupercile etc. Presortarea manuală concomitentă se execută în acelaşi timp. pepeni. dar mai ales recoltarea eşalonată selectivă. Presortarea manuală selectivă are în vedere recoltarea. castraveţi. implică prin definiţie o presortare executată în momentul recoltării. este caracteristică tehnologiilor moderne (Mircea.. care sunt organizaţi uneori să culeagă individual numai anumite calităţi. În condiţiile ţării noastre. La produsele perisabile nu se recomandă sortări repetate. şi colab. în mai multe ambalaje de recoltare.4. efectuată în acelaşi timp. diferenţiată şi pe grupe de calitate.. ciupercării) sau în vederea măririi duratei de valorificare în stare proaspătă la fructe de arbuşti. menţionată concret în numeroase standarde. aceasta era recomandată la produsele perisabile provenind din sisteme de producţie industriale (sere. În concepţia modernă a valorificării în stare proaspătă. cartofi timpurii. la legumele Solanaceae pentru fructe. mai ales acolo unde se justifică economic printr-un preţ de valorificare remunerator. Presortarea semimecanizată are loc în momentul recoltării la anumite tipuri de maşini.4. integritate.1. care ar mări în mod inadmisibil numărul manipulărilor la care sunt supuse. nu poate fi transportată la fabrică decât prerăcită. piersici. a produselor destinate numai unei anumite direcţii de valorificare. mazăre şi fasole de grădină. sănătate). Presortarea manuală eşalonată presupune recoltarea numai a acelor produse care corespund STAS sub aspect calitativ (grad de maturitate. 1983-1984-1986) aplicate acolo unde există bază materială adecvată. andivele Witloof. Din acest motiv. Mazărea verde după batozare.5. Recoltarea este în acest caz integrală. pentru fiecare calitate în mod separat. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare 5. Presortarea executată în momentul recoltării este de mai multe tipuri. caise. 1980. sau pentru industrializare. flori tăiate. Presortarea este considerată frecvent ca fiind o operaţie de condiţionare. I. când este bine organizată. cum este combina SKT-2 (unde există o bandă de separare a tomatelor verzi de cele roşii). M. Prerăcirea cunoscută în unele ţări din perioada interbelică.. efectuată de echipe instruite. aplicarea sa pe scară mai mare ar prezenta interes în cazul valorificării în stare proaspătă a produselor horticole din primele trei grupe de perisabilitate. verdeţuri. prerăcirea devine o fază obligatorie care se efectuează imediat după recoltare. compuse din mai mulţi muncitori. Se pot astfel realiza loturi de marfă pentru export sau pentru păstrare. 5. şi colab. 122 . Se efectuează în momentul recoltărilor succesive.

Are mai multe variante: prin imersie. răcit sub presiune sau cu ajutorul unor agenţi criogenici ca azotul lichid. tunelele de refrigerare cu ventilatoare (viteza aerului la nivelul produselor 3-5 m/s) şi prerăcirea cu convecţie în toată masa produsului (prerăcire cu presiune=presure cooling. dacă se prerăcesc prin vacuum cooling imediat după recoltare. aerul rece fiind aspirat şi obligat să circule în întregul volum ocupat de produse. Prerăcirea cu convecţie este considerată mai eficientă (Irimia. Prerăcirea cu apă rece (hidrocooling) la 0/10C este practicată în SUA. care suportă mai puţin apa. şi colab. cu funcţionare continuă sau discontinuă. unde produsele horticole se transportă pe distanţe mari (Niculiţă. Produsele cu epidermă mai rezistentă sunt recomandate a fi prerăcite în acest mod. metoda este mai răspândită doar în Italia. Legumele de seră se valorifică mai corespunzător în urma prerăcirii cu aer forţat răcit. apei răcite. dioxidul de carbon lichid şi gheaţa carbonică. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. prin pulverizare (stropire) sau mixt (imersie şi pulverizare). În România există omologat şi un agregat mobil AMP-10 pentru prerăcirea vagoanelor de cale ferată. Există o specificitate a fiecărui produs care determină alegerea diferenţiată a parametrilor de răcire. Prerăcirea în vid (vacuum cooling) este realizată prin evaporarea rapidă a apei din ţesuturile produselor aflate într-un spaţiu închis ermetic. fie prin răcire individuală la un panou unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de produse ambalate.. cu sau fără amestecarea aerului. ciupercile. deşi mai îndelungată. în vederea transportului. Se realizează în vrac sau în ambalaje speciale. Speciile legumicole de frunze. În Europa. a căror comercializare. în ceea ce priveşte mobilitatea sau eficienţa. agenţilor criogenici sau vidului (vacuum cooling). fasolea de grădină. 1983-1986). sub care circulă aerul de răcire. Cireşele recoltate mecanic sunt predispuse la crăpare dacă sunt prerăcite în apă. Prerăcirea cu aer (aircooling) are trei variante mai folosite: camerele reci. 123 . nu mai este posibilă decât sub protecţia frigului. pune unele probleme suplimentare în comparaţie cu răcirea cu aer. În apa de răcire trebuiesc adăugate substanţe fungicide sau dezinfectante. Metodele şi procedeele de prerăcire sunt în permanentă evoluţie tehnologică. Fructele de arbuşti fructiferi se prerăcesc cu aer forţat. Răcirea este rapidă. gheţii hidrice. speciile condimentararomatice. au o durată de menţinere a calităţii şi de valorificare mult prelungită.Prerăcirea se realizează prin intermediul aerului rece.. Deşi este foarte rapidă şi menţine turgescenţa produselor. sau prerăcire cu aer forţat=forced air cooling). Există diverse subvariante. Prerăcirea cu aer forţat se face fie printr-un tunel de ambalaje stivuite. conopida. verdeţurile. se poate dirija şi este aplicabilă la numeroase specii. Boabele de mazăre de grădină se transportă în autocisterne cu apă răcită cu gheaţă hidrică. Evaporarea forţată a apei din ţesuturi sub acţiunea presiunii joase poate însă sensibiliza anumite specii de verdeţuri sau de salate. 1986). P. M. Produsele umede trebuiesc ulterior bine zvântate. şi colab. în funcţie de procedeul utilizat şi destinaţia valorificării.

3. Răcirea propriu-zisă a ţesuturilor începe atunci când presiunea atmosferică ajunge la pragul presiunii de saturaţie corespunzătoare temperaturii iniţiale a produsului. în vederea încărcării în mijloacele de transport. Speciile horticole care se condiţionează centralizat. Pierderea de apă este de 2-4% iar durata răcirii de 25-30 minute.Este o metodă mai costisitoare. În Franţa şi în SUA există în cadrul transportului feroviar instalaţii speciale. care trebuiesc răcite instantaneu şi a căror păstrare este garantată. Metoda prezintă inconveniente prin faptul că 40-50% din transport îl reprezintă gheaţa. Vidul se realizează la instalaţii fixe cu ajutorul pompelor rotative sau centrifugale. mult răspândite. precum şi cele care se depozitează. a căror perisabilitate este ridicată. Apa conţinută în produs trece în stare de vapori. perforate şi cutii de carton). 5. sub produs şi deasupra acestuia. destinate exportului. Pentru produsele manipulate în vrac se pot folosi şi 124 .. iar instalaţiile mobile au suplimentar vaporizatoare deservite de instalaţii frigorifice pentru condensarea vaporilor de apă din interior. La presiunea de 46 mm Hg. duce la acumularea CO2 şi poate afecta unele procese metabolice. Stratificarea cu solzi (fulgi) de gheaţă. temperatura de saturaţie a apei este de 00C. având pereţii de oţel groşi şi întăriţi pentru a rezista la diferenţa de presiune creată (cu 760 mmHg mai puţin). datorându-se evaporării apei în condiţii de presiune joasă. 1994). în aparenţă mai accesibilă. care preîntâmpină pierderea turgescenţei şi ofilirea. Efectul de răcire este rapid şi uniform chiar în cazul produselor ambalate. Fructele se pretează mai puţin la această metodă. datorită preţului ridicat al instalaţiilor. de formă cilindrică sau paralelipipedică. Dezavantajele legate de preţul de cost considerabil sunt compensate de eficienţa metodei la loturi mari de produs. Dispozitivele hidraulice de ridicat. Prerăcirea cu azot lichid. pe timpul transportului la beneficiar.4. Prerăcirea în vid se realizează într-o variantă tehnologică îmbunătăţită cu o umezire prealabilă (pulverizare cu apă). în ambalaje temporare (ambalaje de transport). dioxid de carbon lichid şi gheaţă carbonică este mai costisitoare. Prerăcirea cu ajutorul gheţii hidrice în blocuri sau sub formă de solzi este o metodă mai veche. montate pe tractor. Se justifică la produse valoroase. Transportul după recoltare. cât şi de modificarea atmosferei produsă prin vaporizarea azotului sau dioxidului de carbon. dublând totodată capacitatea de transport. Se recomandă ca produsele prerăcite să se transporte cu maşini izoterme. până în momentul când tot volumul produsului va atinge valoarea de saturaţie de 00C. care ridică mult productivitatea şi eficienţa. A. Metoda este specifică produselor cu suprafaţă de evaporare mare în raport cu masa lor. se manipulează manual sau mecanic. care poate fi ambalat şi răcit direct în câmp. permit manipularea paletizată a produselor. atât de temperatura coborâtă. în ambalaje ieftine (pungi PE. Acestea sunt celule fixe sau mobile. pentru produsele horticole destinate transportului în contact direct cu gheaţa (Gherghi.

elevatoare. după posibilităţi. Pentru unele specii. din zonele cu producţii excedentare către zonele mai puţin aprovizionate sau cu un consum ridicat (echilibru ofertă/cerere). 3-mecanismul de întindere. cum ar fi pepenii. ele necesită un transport izoterm sau frigorific. fără staţionări. 2-banda de cauciuc. 4-duşul. electrocare şi transpalete. cu mijloace auto sau pe calea ferată. cu moto.şi electrostivuitoare. Dacă produsele sunt mai perisabile. Transportul după recoltare a produselor horticole mai puţin perisabile (ceapă. pe drumuri cât mai bune. care depind însă de sursa de energie electrică trifazică (fig 5. manipularea şi transportul se fac paletizat. lopeţi mecanice. ambalajele de transport pot fi căptuşite cu diferite materiale. acoperindu-se cu prelate. cartofi de toamnă) se face uneori pe distanţe medii sau mari. Transportul produselor se efectuează în intervalul planificat.1.). 5-racleţi. 1-cadru. Organizarea transportului va urmări trasee scurte. Ambalajele se ancorează bine. Elevator cu bandă.1. ciupercăriilor sau altor unităţi care dispun de platforme betonate.benzi transportoare. 7-motor electric 125 . cu mijloace diferite. Figura 5. pentru a se asigura o protecţie suplimentară. În incinta serelor. diferite tipuri de cărucioare. rădăcinoase. 6-buncăr de alimentare.

Ele pot fi obligatorii. Uneori sunt efectuate şi unele operaţii suplimentare. Centrele de condiţionare trebuiesc situate cât mai aproape de producători. proprii unei anumite direcţii de valorificare. Ea depinde şi de gradul de dotare. ceruire. Gradul de maturare şi temperatura la care se condiţionează sau se stochează temporar produsele din primele trei grupe de perisabilitate. A. vor permite o valorificare ulterioară corespunzătoare. principalele operaţii de condiţionare ale legumelor şi fructelor se derulează din momentul recoltării şi până în momentul ambalării în vederea comercializării: îndepărtarea pământului aderent.1. lustruire. Fluxul tehnologic general de condiţionare Condiţionarea presupune un ansamblu de operaţii care au drept scop aducerea produselor la caracteristicile prevăzute de standarde. mai ales în cazul exportului. Condiţionarea este diferenţiată şi specifică pentru fiecare produs şi pentru fiecare direcţie de valorificare în parte (tab. care este contraindicată. programul de lucru şi productivitatea instalaţiilor trebuiesc calculate pentru a evita stagnările.CAP.6. Prin condiţionare se realizează o calitate unică şi omogenă la loturile de produse destinate livrării.. legare în legături sau snopi. prevăzute în caietele de sarcini. sau impuse de legislaţia calităţii din ţara de destinaţie a mărfii. Gradul de perisabilitate impune pentru unele produse limitarea la minimum a operaţiunilor de condiţionare şi efectuarea lor într-un interval de timp cât mai scurt.CONDI}IONAREA PRODUSELOR HORTICOLE 6. solicitate de beneficiarii externi.). VI . dar şi la 126 . fasonare şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. facultative sau pot lipsi din flux. calibrare.1. spălare-zvântare. precum şi de calitatea executantului de producător (produse proprii) sau intermediar (produse preluate. periat. (1994). presortare/sortare. După Gherghi. se evită o sortare repetată. eventual presortate). În halele de sortare. Prin recoltare selectivă şi presortare de către echipe de muncitori calificaţi. tratare.

Tabelul 6. în cadrul aceleiaşi gestiuni. Modul cum se desfăşoară depinde de organizarea.Fazele tehnologice ale condiţionării 6. şoproane. sau în anii nefavorabili când marfa a fost preluată necorespunzător (după o perioadă de predepozitare sau chiar de însilozare provizorie). calibrare. c) Condiţionarea în centre permanente (depozite) Curăţare. dacă nu li s-au făcut presortarea în câmp. Produsele rezistente la păstrare. sunt: recepţia cantitativă şi calitativă.1. depozite de 127 . amenajarea şi dotarea acestor centre. în cazul centrelor sezoniere sau permanenete. depozite. ceruire. În condiţii mai modeste. Fazele tehnologice preliminare. ridichi b) Condiţionate în centre sezoniere Curăţare. 6. tăierea frunzelor. se presortează şi se condiţionează sumar la locul de producţie. există un minim de dotare care constă din cântar-basculă. zvântare. Toate speciile tratare. înainte de depozitarea lor. Unele produse presortate (tomatele. 6. păstrare Consum Consum intern sau export în perioada recoltării Consum intern sau export în afara perioadei de recoltare a) Condiţionate în câmp Presortare Toate speciile Fasonare căpăţâni Varză. Fazele tehnologice preliminare (tab.2. Toate speciile spălare. zvântare. exemplul tipic constituindu-l cartoful de toamnă. castraveţii etc.) suportă o manipulare repetată. copertine. Produsele horticole care se industrializează au adesea un flux de recoltare. recoltarea va fi corelată cu posibilităţile de condiţionare. fasonare. La introducerea în celulele de păstrare este recomandat să nu se mai intervină asupra lor. Fluxul tehnologic diferenţiat de condiţionare în funcţie de locul unde se realizează şi de destinaţia produselor (după Gherghi. periere.produsele pentru consum intern imediat. sortare. A. sortare. caz în care pot apare uneori deprecieri. destinate depozitării.2. Se admite şi uneori chiar se impune sortarea unor produse. cizelare etc. calibrare. dar totodată prevăzută ca posibilă. pentru a nu crea stocuri restante de la o zi la alta. eventual stocarea de scurtă durată în cazul unor loturi de marfă prea mari. magazii. 1979-1994) Operaţia Speciile Destinaţie Centre. conopidă.). periere etc. salate Tăiat frunze (eventual rădăcini) Rădăcinoase. Stocarea trebuie evitată.1. În acelaşi timp. bulboase Făcut legături Verdeţuri. descărcarea şi manipularea.2. fabrici Consum Consum. preferându-se condiţionarea în perioada de după depozitare. piersicile.. manipulare şi condiţionare în care mecanizarea intervine în majoritatea sau chiar în totalitatea fazelor.

Sarmak Jansen-Hauning. în ambalaje nestandardizate (coşuri).ambalaje. cu o productivitate a muncii superioară. Personalul care participă va avea experienţa operaţiilor manuale sau semimecanice de descărcare. mese mese -Recepţia calitativă şi cantitativă permite o evidenţă exactă a produselor sub raportul gestiunii şi al stabilirii destinaţiei fiecărui lot. mecanizat manual. pot fi condiţionate pentru consumul intern imediat şi oferite la o calitate competitivă. Roda. Greefa. prea mature sau nesolicitate la export. KSP-15B MSM. ceea ce presupune un volum de produse suficient de mare. Dokex DPLT-1 Instalaţii de tratare Instalaţii de iradiere Benzi. tratare chimică Iradiere Cizelare Legare snopi. Personalul calificat. K-711.. MSV Maşina de spălat cu perii ICT. A. semimecanizat. Tabelul 6. Dokex. 1994) Operaţiune tehnologică Scuturarea de pământ Fasonarea legumelor Sortarea Spălarea Condiţionare tomate Sortare-calibrare castraveţi Condiţionare ceapă Sortare-calibrare cartofi Sortare-calibrare mere Periere-lustruire tomate Ceruire. ITO.. Tourangelle. Unifructa. Lock Wood SC. Un flux tehnologic modern se poate organiza doar în condiţiile eficienţei folosirii unor dotări şi utilaje moderne. şi colab.2. manipularea paletizată pe platforma betonată de depozitare. 128 . Roda Moba. -Descărcarea trebuie să fie bine organizată. O parte a produselor. ITO. cât mai rapidă şi adaptabilă la toate situaţiile care pot apărea. Roda. mese de sortare. permit o productivitate ridicată şi asigură calitatea obligatorie pentru efectuarea exportului. Faze tehnologice ale condiţionării şi modul lor de executare (prelucrate după Gherghi. eventualele agregate frigorifice pentru prerăcire sau stocare frigorifică de scurtă durată. semimecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat manual manual Exemple de utilaje Elevator încărcător T-215 Transportor elevator TEC Lopată mecanică MITC Bandă transportoare Linie condiţionat ceapă Benzi de sortare diverse MSR-1. iar în anumite situaţii se poate organiza şi transportul lor paletizat (lăzi paletizate sau în lăzi paletă="box palete" în termeni uzuali). legături Modul de executare mecanizat manual. MSR-3. Produsele pot sosi în vrac. în saci sau lăzi. manipulare şi condiţionare.

T5. Curăţarea produselor . Golirea ambalajelor de produsele transportate se poate face manual sau mecanizat (pe cale uscată). periere.S. -Stocarea de scurtă durată înainte de condiţionare. dispozitive de separare sub formă de site şi grătare se găsesc la majoritatea benzilor transportoare şi liniilor de condiţionare mecanică. sau impurităţilor de pe suprafaţa unor produse. fiind tratată la capitolul respectiv. manual sau mecanizat. -Manipularea produselor pe parcursul condiţionării se execută în ambalaje sau în vrac. cum ar fi buncărul de 40 tone. Dispozitivul DLPT-1 pentru periat şi lustruit tomate. TZK. autovehicule). -Îndepărtarea pământului de pe produse şi scuturarea . s-a proiectat o instalaţie de preluare pentru 3-10 vagoane o dată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. deşi productivitatea este redusă. variante de descărcare a vagoanelor CF în buncăre de preluare. tip F. ştergere.La unele produse foarte perisabile. TB-2. La vagoanele C. fiind interzisă spalarea (căpşune. A şi colab. 6. Există şi instalaţii cu bandă pentru descărcarea prin imersie a lăzilor.A. TCM-6 şi T-215. cât şi pentru lustruirea acestora. produsele se pot degrada. Manipularea paletizată are numeroase variante şi posibilităţi. În afară de instalaţia de scuturare a pământului K-720 (folosită mai ales la cartofi). Produsele perisabile trebuie păstrate în spaţii protejate. fie mecanic la cele paletizate. Starea iniţială a produselor şi accesul aerului în stivele de ambalaje sunt factori determinanţi. este o operaţie manuală care permite curăţarea concomitent cu presortarea sau sortarea.F. MB-6E sau EB-30).A.A.M.Descărcarea produselor transportate în vrac se poate efectua mecanic prin basculare în buncăre. Pentru rampele de cale ferată există. BME 8c. MC-6. 1995). Pentru cartofi există amenajări omologate. În dotarea unităţilor se găsesc următoarele tipuri: TB-8. cu umiditate relativă optimă. cu ajutorul descărcătoarelor cu tambur sau răsturnătoarelor basculante de lăzi. -Perierea se execută atât pentru îndepărtarea prafului. poate surveni în mod accidental. Curăţarea produselor poate fi efectuată sub forma îndepărtării pământului aderent sau însoţitor. în cazul celor nepaletizate.2. benzi elevatoare şi lopeţi mecanice de diferite lungimi. Staţionând în condiţii improprii. uşor umezită cu apă. cu o cârpă curată. de asemenea.. pufului. Manipularea mecanică în vrac a produselor cu fermitate structo-texturală bună se realizează cu benzi transportoare. se poate folosi şi la ardei 129 . -{tergerea prafului de pe produse. fructe de arbuşti). aflate sub şine sau lateral. starea de curăţenie se constată la recoltare/presortare pentru consumul proaspăt.separarea acestuia se face la speciile la care organele comestibile se formează în sol. cu diferite stivuitoare. Descărcarea produselor ambalate se efectuază fie manual. deşi contraindicată. spălarezvântare etc. sau cu autodescărcare. urmată de zvântare.2.D. Efectuarea ei este foarte frecventă şi rezultatele ei sunt apreciate.I. Se pot menţiona şi alte tipuri mai puţin frecvente (Unio. tip I. răcoroase şi bine aerisite. Năvodari şi dispozitivul de basculare DB-25. TBCF. Se pot folosi mijloace de transport basculante (remorci.

iar tipul său constructiv poate fi întâlnit şi în alte ţări. varză şi al altor specii similare. precum şi alte tipuri care fac parte din liniile de industrializare a tomatelor. 5-ventilator. cum ar fi bulboasele. perierea uscată este aplicată la o gamă mult mai mare de produse.suport. Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT este una dintre cele mai răspândite. Figura 6. menit să desprindă praful. MSP (cu perii). 6. Tunicile exterioare exfoliate ale bulboaselor se elimină. spălarea prin agitare (care determină îndepărtarea în prima fază a acestor impurităţi) şi clătirea (care asigură desăvârşirea eliminării urmelor de impurităţi). Procedeele manuale fiind neproductive. maşina de spălat cu duşuri tip 283. Uneori pe această cale se aplică şi diverse tratamente fitosanitare. maşinile de spălat rădăcinoase MSR-1 şi MSR-3. Ea este alcătuită dintr-o cuvă de spălare prevăzută cu o instalaţie de barbotare a aerului.grup de acţionare. 10-pâlnie evacuare produs.2. Maşinile cele mai utilizate sunt MSV (cu ventilator). tomate.1.6. 3. 7. Pentru piersici. 4. Au drept scop ameliorarea aspectului comercial al acestora. ca fază suplimentară înaintea preambalării. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. 9-racord de golire cuvă. din instalaţiile de batozare a mazării etc. spălarea mecanică se realizează în mai multe faze: înmuierea (având drept scop slăbirea aderenţei impurităţilor pe suprafaţa produselor). un transportor cu bandă şi un sistem de clătire cu duşuri (fig. 2-transportor cu bandă. procedeele mecanice au devenit foarte răspândite.conductă de barbotare aer.instalaţie de duşare. la linia tehnologică de condiţionare se ataşează un dispozitiv cu perii de plastic. Indiferent de tipul constructiv al maşinilor respective.Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT 1-cuvă de spălare. care este absorbit de un exhaustor prevăzut cu ventilator.1. se îndepărtează. 8-preaplin.În unele ţări. Frunzele neaspectuoase.). 11-tambur acţionare.dispozitiv 6. mere şi alte produse destinate prelucrării sau preambalării. -Spălarea urmată de zvântare se face la rădăcinoase.3. cartofi. 12. aflate la exteriorul căpăţânilor de salată.sau pătlăgele vinete. Se ataşează la instalaţia de condiţionare ICT-1 sau la benzi de sortare cu rulouri şi este acţionat electric. îngălbenite sau cu urme de atac al unor boli. iar 130 . Frunzele necomestibile ale unor rădăcinoase.

2. Operaţiile se execută în majoritatea cazurilor manual. pentru a putea realiza controlul lor în condiţii de stabilitate.2. Sortarea produselor horticole. sau prin palpare (consistenţa). de regulă vârful şi unele ramificaţii secundare. Cizelarea strugurilor de masă presupune îndepărtarea unor boabe sau porţiuni din ciorchini. Uniformitatea este o latură inseparabilă a calităţii produselor. Când sortarea calitativă se execută prin presortare. Standardele de calitate prevăd criterii de calibrare.Sortarea calitativă se efectuează specific pentru fiecare produs. formă. care aduc ambalajele şi lădiţele cu struguri pentru condiţionare). Benzile de sortare permit sortarea semimecanizată. Este foarte important ca în timpul păstrării sau transportului. Cizelarea strugurilor de masă.indicand diferenţele maxime admise între produse într-o unitate de ambalaj. 6. Cizelarea se efectuează manual.5. 131 . suprafaţă şi greutate. dirijată de senzori fotoelectrici sau de alt tip. în cazul unor cantităţi mari. toate produsele să se comporte în mod asemănător. Sortarea sau alegerea. precum şi toleranţele maxime admise la calibrare. Aceste elemente permit şi evaluarea stării de prospeţime sau a gradului de maturitate. se manipulează şi se ambalează mai uşor. intr-un capitol distinct. ISC-4 etc. forma. Produsele uniforme se valorifică mai bine prin faptul că omogenitatea le determină să reacţioneze în mod asemănător la toate situaţiile care apar pe parcursul valorificării. Se organizează şi linii cu alimentare mecanică (două benzi transportoare suprapuse. oferind în final posibilitatea personalului calificat care execută manual sau semimecanizat această operaţie. banda cu trei căi. precum şi separarea produselor pe categorii se poate efectua sub forma iniţială de presortare. sau la rădăcinoase.Dispozitivele electronice cu programare pot realiza sortarea inclusiv pe categorii de culoare (de bază şi acoperitoare). ea se poate mecaniza sau automatiza. banda MSC (pentru cartofi şi ceapă). să separe pe categorii de calitate produsele horticole. volum. Există instalaţii pentru produse mari (tomate. mere) sau pentru produse mici (boabe de mazăre). cu foarfeci speciali care au vârful rotunjit şi curbat. starea de sănătate şi de curăţenie). specifice. culoarea. Se cunosc variante constructive diferite: tip Fructus. conform standardelor europene. Strugurii de masă destinaţi păstrării nu se cizelează în mod normal. Produsele uniforme au aspect comercial atrăgător. uniformitatea. dar există şi posibilităţi de mecanizare la ceapă (tăierea cozilor. la mesele de sortare. 6. iar pierderile pe parcursul valorificării se reduc substanţial. . concomitentă cu recoltarea. aspectul exterior. la instalaţia Jansen Heuning).dar mai ales sub forme distincte tehnologic de sortare pe calităţi (sortare calitativă) sau pe calibre (calibrare).rădăcinile la ceapa sau usturoiul verde se taie. atât la factorii tehnologici cât şi la factorii de stress. care se pot condiţiona după perioada de depozitare.Criteriile de uniformitate sunt şi ele evidenţiate. Se apreciază vizual (autenticitatea.4. preferându-se alegerea prin recoltare selectivă şi presortare a unor ciorchini corespunzători. banda cu role. conform prevederilor din standarde.

iar părţile active reduc la minim căderile. uneori se practică incorect făţuirea (produsele care se vad in ambalaje sunt de calitate. Calibrarea asigură uniformitatea produselor. B.. în categorii sau în clase de calibrare (STAS 7322-84). care au orificii circulare de diametre progresiv variabile. şabloane şi alte instrumente specifice. de către muncitori calificaţi. ele permit depunerea fructelor la categoria corespunzătoare diametrului lor. În timpul deplasării. Produsele vin în contact cu suprafeţe care atenuează şocurile. Maşinile.după mărimea diametrului maxim (mm) sau după greutate (masă. Calibrarea mecanizată elimină aceste neajunsuri. trepidaţiile sau mişcările care produc şocuri. eficienţa separării să permită o diferenţiere strictă între domeniile de calibrare. benzi paralele cu ecartamente succesive). Prin rabatare. de periere şi lustruire.T. -Calibrarea după două diametre se face prin intermediul unor plăci perforate suprapuse. cu condiţia reglării utilajelor şi instalaţiilor. tomatele şi alte fructe sferice sunt cele mai potrivite la acest mod de sortare (I.-Calibrarea este o operaţie care constă în gruparea produselor în funcţie de mărime. Merele. iar în unele cazuri se pot folosi inele de calibrare. căptuşite cu materiale speciale. şi colab. odată cu creşterea numărului de dimensiuni după care se separă produsele.).După Segal.Tipurile mai performante au incorporate şi dispozitive auxiliare (de răsturnare.-1). (1994) se poate face după unul. g). longitudinale sau circulare. începând cu placa inferioară (diametru minim). cad pe un transportor sau pe un plan înclinat care le conduce la ambalaje cu produse de acelaşi calibru.C. plăcile rabatabile sunt acţionate una câte una. b) cu mai multe plăci perforate excamotabile. care au orificii de calibrare diferite. c) cu degete care au deschiderea variabilă. Există cinci tipuri de calibratoare de acest tip: a) cu orificii circulare extensibile cu resoarte. (1984) şi Gherghi.. instalaţiile şi utilajele cele mai folosite au tambur rotativ sau site plane. Diversitatea acestora este foarte mare şi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să permită sortarea a cât mai multor calibre. de încărcare etc. iar printre calităţile apreciate la un soi. două sau mai multe diametre. operaţiunea durează mai mult şi trebuie permanent controlată. se numără şi acest criteriu de selecţie. Calibrarea după diametru . -Calibrarea după mai multe diametre asigură precizia de calibrare cea mai bună. -Calibrarea după un singur diametru se realizează cu diferite tipuri de benzi cu ecartament variabil (benzi divergente. 132 . dar nu sunt reprezentative pentru cele pe care le acoperă). Calibrarea se poate executa manual. în momentul când ajung în sectorul unde distanţa între benzi este egală sau mai mică decât diametrul lor maxim. La calibrarea manuală nu există întodeauna certitudinea uniformităţii perfecte. Productivitatea este redusă. gradul de vătămare a produselor să fie cât mai redus după efectuarea mecanică a calibrării şi productivitatea cât mai ridicată. A. Deplasându-se de-a lungul acestora.

Pe măsura deplasării benzii. sau cu plăci perforate. care permit calibrarea după diametrul minim. fiecare bandă cu orificii din ce în ce mai mari . cu orificii circulare tot mai mari (sau tot mai mici). cu mesele de ambalare. 2-ridicătorul de lăzi. un răsturnător. Banda are 6-8 alveole pe fiecare rând. care sunt montate pe două laturi. piesele din alcătuirea conurilor se îndepărtează.2. cu ochiuri tot mai mici. Figura 6. (fig. 4-masa de triere calitativă. iar în final încărcarea în lăzi. piersicilor. Sitele vibratoare calibrează produse mai rezistente la manipulare. Căpşunele calibrate cad pe benzile de evacuare situate sub banda de calibrare. Fructele din alveole cad în momentul când dimensiunile orificiului le permit. Prin deplasarea treptată a lanţului. Maşinile pentru calibrare bulboaselor sau tuberculilor au nouă site.. a cărui dimensiune maximă ajunge la 70 mm. Iniţial toate segmentele de tablă stau în poziţia orizontală şi nu permit căderea căpşunelor. Benzile perforate de cauciuc (pentru produse sensibile) sau de metal (pentru cartofi) pot fi aşezate în cascadă. 3-jgheabul de alimentare.6. e) cu cilindri perforaţi.).2. Orificiile (fantele) reglabile se folosesc la utilajele de calibrare a căpşunelor (Gherghi. de tipul şurubului fără sfârşit. cu vârful îndreptat în jos. Aceste fante sunt constituite din 87 segmente din tablă.d) cu rulouri spirale. fiind preluate de benzi colectoare. Maşina de sortat mere (MSM) are un principiu constructiv reluat în numeroase variante moderne. plăcile iau una câte una poziţie oblică delimitând un spaţiu tot mai mare. iar în final jgheaburi prelungitoare cu saci de umplere a lăzilor. jgheabul de alimentare. 6-jgheaburile prelungitoare cu saci. perelor. Instalaţia de condiţionat mere (MSM) 1-transportorul cu role. realizându-se orificii de dimensiuni tot mai mari. A. Mişcările de vibraţie uniformizează stratul de ceapă sau cartofi şi-i 133 . sub care se găsesc piese triunghiulare din plastic ce formează un con. după sortarea semimecanică. masa de sortare semimecanică şi calibrorul cu benzi perforate în cascadă. Ea permite calibrarea fructelor sferice pe patru sau opt dimensiuni. 1994). Orificiile (alveolele) conice cu deschidere variabilă se utilizează în cazul merelor. Are în alcătuire un transportor cu rolă pentru lăzi. 5-maşina de calibrat.

7-motor pentru acţionare. 5-jgheab pentru eliminarea cartofilor sub STAS. Trioarele pentru mazăre.3). Corpul calibrorului este metalic. Instalaţia pentru condiţionat cartofi (KSP-15) se găseşte încă în dotarea unor unităţi. Prin rotire longitudinală. compartimentat în partea de jos în 4 sectoare despărţite cu pereţi de tablă. zona de sortare cu suluri cilindrice neprofilate şi profilate. 3-scuturător pentru eliminarea pământului neaderent. grupate pe 4 zone corespunzând compartimentelor de colectare. 6-benzi pentru evacuarea cartofilor sortaţi.8. maşina de calibrat cu cilindri perforaţi (pentru mere şi caise) au un principiu de funcţionare asemănător. 134 . Ciurul rotativ este întrebuinţat pentru fructe sferice de dimensiuni mai mici (nuci. care cad în mod diferenţiat prin spaţiile din ce în ce mai mari dintre acestea. cireşe şi vişine depedunculate). Maşina de calibrat cu ciur rotativ este compusă din corpul calibrorului şi ciurul propriu-zis (fig. Pentru calibrarea nucilor. 4-sortator după dimensiune cu suluri profilate. rotindu-se în acelaşi sens şi antrenând tuberculii.Ea are ca părţi principale un buncăr de alimentare. există patru sectoare de orificii (24 mm. Sulurile profilate servesc la calibrarea cartofilor. 2-bandă elevatoare cu vergele. 8-şine de ghidare cu câte două platforme mobile pentru lăzi de mare capacitate. un scuturător pentru eliminarea pământului neaderent. Ciurul din tablă perforată are diametrele orificiilor dimensionate în funcţie de produs.6. Figura 6. precum şi câteva benzi de evacuare (fig. care o utilizează pentru separarea corpurilor străine şi a tuberculilor material săditor de tuberculii pentru consum. 25 mm. 26 mm şi 27 mm). El este înclinat şi cuplat la un motoreductor. nucile sunt separate diferenţiat. ISC-4 (cartofi). o bandă elevatoare.). Instalaţia pentru condiţionat cartofi KSP-15 1-buncăr de alimentare din remorci.4.3.determină înaintarea. trioarele reglabile pentru fasole. Pe sitele superioare rămân produsele de dimensiuni mai mari.

asupra mai multor resorturi. Maşina de calibrat cu ciur rotativ 1-piciorul telescopic. 4-reductor. 3-lanţ.. iar fructele cad pe mesele de colectare căptuşite cu material plastic. 7-cadrul maşinii. Calibrarea după greutate se efectuează cu utilaje care funcţionează după două principii deosebite (Segal.4.resort Instalaţia de sortat castraveţi după greutate (MOBA) serveşte la calibrarea gravitaţională a soiurilor de seră (fig. Schema de funcţionare a dispozitivelor de calibrare după greutatea produsului prin rabatarea unui resort: 1-cupă basculantă. 5-roată de lanţ. 8-cilindrul (ciurul)de fructe.).5. Figura 6. programe). şi colab.4. 3. care trec castraveţii pe cele 16 talere ale maşinii prevăzute cu contragreutăţi şi tije.5. tarate la tensiuni care scad progresiv. Sortarea şi calibrarea se realizează în ţările avansate tehnologic cu maşini şi instalaţii care includ tot mai multe componente electronice sau de informatizare (unitate centrală. Ea are 2 transportoare cu câte 42 cupe fiecare.6. 6-roată de curea. asupra mai multor sisteme de contragreutăţi care scad progresiv (fig. 135 . acestea îşi pot modifica poziţia.). 11-jgheabul de evacuare. 12-şurub de reglare. 10-dispozitivul de curăţare. 9-gurile de evacuare. 1984): a) prin modificarea unui echilibru de cupluri (deplasarea unui cursor sau înclinarea progresivă a unei tije). 2-bolţ. B.6. În funcţie de greutate. 2-jgheabul de alimentare. 6. b) prin acţiunea directă a însăşi greutăţii fructului în 3 variante: asupra unui resort cu tensiune variabilă.Figura 6.

136 .) compus dintr-o sursă de lumină. care permite eliminarea boabelor de culoare necorespunzătoare (fig. filtru de interferenţă şi montaj electronic (fotodiode.).6. releu electromagnetic). sistem de iluminare. şi colab. Piesele principale sunt sistemul de alimentare. 9-releu electromagnetic. Fructele verzi reflectă o lungime de undă care depăşeşte acest domeniu. 4. în funcţie de gradul de maturare.6. montaj electronic (amplificatoare. filtre optice. 3-sursa de lumină. tub electronic). Ioancea. Tomatele reflectă. 7-fotodiode. L. tranzistori. 6-filtru de interferenţă. Schema dispozitivului de sortare fotoelectrică a tomatelor 1-fruct. rotorul cu alveole de aspiraţie sub vid. radiaţia luminoasă d λ = 570-680 nm. descriu o instalaţie de sortare fotoelectrică a mazării. A. deschide o clapetă de evacuare. (1988). iar releul electromagnetic. lentile.7. oglinzi.7. Maşina de calibrat castraveţi după greutate Gherghi.Figura 6. Figura 6. 8-tranzistori.8.6. (1999) descrie un dispozitiv de sortare fotoelectrică a tomatelor (fig. comandat de fotodiode. celulă fotoelectrică. 2-lampă de iluminat.5-lentile.

plan înclinat.amplificatoare.4.dispozitiv de eliminare a produselor necorespunzătoare. greutate sau culoare. cu 8 linii.tub electronic. 8. cu 2 linii şi 10 ieşiri pe ambele părţi pentru ambalare. proiectată pentru fructele mai sensibile la manipulare. care le oferă o piaţă de desfacere. -instalaţie de sortare rapidă după culoare. care poate lucra şi în condiţii de umiditate relativă ridicată.rotor. 11. având filiale în numeroase ţări ale lumii. deservite de o unitate de control programabilă. 14.sistem de iluminare. formă.) . cu posibilitatea de separare a 7-12 calibre. periere-lustruire şi umplere automată a lăzilor. cu 8 ieşiri). 18.7. Schema de funcţionare a instalaţiei de sortare fotoelectrică a mazării: 1. Aceste firme fabrică maşini şi instalaţii cu grad diferit de complexitate. 13. Firmele constructoare cele mai cunoscute pe plan european (RODA. -benzi electronice de sortare pentru fructe mari sau legume (φ = 80-170 mm).8. 5. uscare.filtru. În oferta firmei RODA MAF există: -maşini de calibrat cu 2 linii (1500 kg/h. 10. 16. greutate şi dimensiuni. având 3-12 linii de sortarecalibrare pe dimensiuni. cu computer terminal Pocket. -instalaţie de sortare electronică rapidă pentru fructe sferice cu φ = 40-120 mm.canal. protejată anticoroziv.transportor. 3. având în componenţă dispozitive de ceruire. 2. după culoare şi dimensiuni.sistem de iluminare.celulă fotoelectrică. MOBA) sunt multinaţionale.(fig.dispozitiv de aspiraţie. 9. pentru toate tipurile de fructe sferice cu φ = 57-110 mm. DOKEX.flux luminos.6.Figura 6. cu 12 linii. Operaţiile sunt supravegheate de un microcalculator Pocket.colector.oglinzi.particulă de produs 12. GREFA. pentru condiţii de umiditate relativă redusă. 6.celulă fotoelectrică. 17. 15.5 tone/h/linie. 19. cu un flux de 2. 137 . -maşini de calibrat electronice monobloc cu 2-4 linii şi 9-30 de ieşiri.instalaţie suspendată de sortare rapidă pentru fructe sferice.9.

(1977-1993). Williams etc. După Hulea.6.6. greutate şi dimensiuni.2. Tratarea după recoltare a produselor horticole Este specificată în standardele de păstrare aflate în vigoare. Ana şi colab. formă.10. într-o varietate mult mai mare. Figura 6. (1982) şi Taşcă.9.Figura 6. de sortare după culoare (de bază şi acoperitoare). Gala. cum ar fi dispozitivul electronic OPTISCAN 2000 (fig. atât la 138 . usturoiul pentru sămânţă şi cartofii pentru consum.).).10. Elstar. astfel de tratamente au fost testate şi recomandate. suprafaţă şi greutate. volum. cu programe specializate inclusiv pentru soiurile bicolore de fructe pomacee (Jonagold.Instalaţie automată de sortare a fructelor după culoare. la rădăcinoase. Firma livrează şi subansamble separate. Dispozitiv electronic OPTISCAN 2000 6. Gh.

acesta formează enzime ca β -1.. dar utilizarea sa ca substanţă inhibitoare a încolţirii tuberculilor de cartof în depozite a dus şi la constatarea că prezintă unele proprietăţi fungistatice şi bacteriostatice. Tratamentul postrecoltare recomandat preventiv şi sursa (1=STAS. 2=Hulea. Ana şi colab. (2) 139 . care hidrolizează în acid hipocloros Prăfuire cu Benomil 0. ardei. castraveţi. care au un rol de apărare (Zhang. D. Ele se manifestă sub forma unor brunificări. şi Quantik. înmuieri sau modificări de gust şi miros.1%. P. Protejarea peliculară a produselor horticole se poate realiza şi cu alte substanţe inerte din punct de vedere alimentar. Permite reducerea pierderilor. naturali modificaţi sau sintetici (forme modificate de amidon. Pentru legumele din grupa verzei. sâmburoase. 1998). Fructele ceruite trebuie din acest motiv păstrate la o temperatură optimă scăzută de refrigerare. legumele de frunze. testate cu mult succes.2.3. mere. Chitosanul are proprietăţi fungistatice şi fungicide. excluzându-se orice intervenţie postrecoltă.). Ceruirea şi protejarea peliculară.pentru prevenirea bolilor de depozit la fructe. Ceruirea produselor horticole este operaţia de aplicare a unei pelicule de ceară (naturală sau parafină) sub formă de emulsie. Uneori pot apărea şi deficienţe. cărora le ameliorează fermitatea şi le sporesc semnificativ durata de menţinere a calităţii. legumele Salonaceae pentru fructe şi unele legume Cucurbitaceae se recomandă numai tratamente în perioada de vegetaţie şi măsuri preventive.C. BULBOASE Mucegaiul uscat (Fusarium sp. netezeşte suprafaţa şi conferă luciu peliculei de ceară.. Pentru tomate. Dintre acestea menţionăm chitosanul şi carvona. prin care au loc schimburile metabolice mai intense.). Tabelul 6. 6. 3= Taşcă Gh) compuşi ai clorului. Previne apariţia unor deranjamente fiziologice prin absorbirea unor compuşi de oxidare celulară. Se recomandă la tomate. Uneori se adaugă şi diverse substanţe fungicide. Perspective noi apar prin utilizarea în tratamentele post recoltă a unor produse naturale sau naturale transformate. cât şi la pepenii galbeni. legumele pentru păstăi şi capsule.3. vinete etc. Tratamente postrecoltă recomandate la produsele horticole Specia şi boala/ dăunătorul TOMATE Mucegai albastru (Penicillium sp. Sărurile de calciu sunt utilizate tot mai mult în tratamente după recoltare la pomacee sau la unele legume.3-glucanaza şi chitinaza.). Lustruirea după ceruire uniformizează grosimea. care nu le modifică aspectul exterior. Carvona nu este folosită în mod specific în tratamentele postrecoltă. fructe de arbuşti etc. având în vedere faptul că stratul protector de ceară împiedică desfăşurarea normală a unor procese metabolice.speciile menţionate.7. 1982. Ceruirea prezintă avantaje prin faptul că reduce intensitatea respiraţiei şi a transpiraţiei. pere. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. ceruirea se poate executa doar la zona pedunculară. o mai bună păstrare sau valorificare (piersici). piersici. (tab. pepeni galbeni.Din aceeaşi categorie de compuşi se testează şi eugenolul. pe suprafaţa acestora.6.). mase plastice etc. seminţoase. Dintre acestea se menţionează diverşi compuşi macromoleculari naturali. prin pulverizare sau imersie.

25% următoarele) bacterii tratamente în câmp. 0. 4 ore 20'.3) CARTOFI DE TOAMN| PENTRU CONSUM Putregaiul umed (Erwinia carotovora) Dioxid de clor (13 ppm Cl) 15-20 l/t (2) Imbăiere sau pulverizare cu Tecto flowable. dicloran şi amine aromatice Putregaiul inelar (Monilinia sp. Musca narciselor (Lampetia equestris). 10 zile postrecoltă Tiabendazol (Tecto) 30 cm3/l. Topsin 0.Mucegaiul albastru (Penicillium sp. Luxan Grow Stop 20 ml/t.2. prezentând totodată avantajele permeabilităţii selective pentru gaze şi transparenţei aproape perfecte.5%/70 minute) Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. îmbăiere Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. 1 min.3-0.1%.) Benomil 0.) Incolţire la păstrare nefrigorifică R|D|CINOASE Putregaiul alb (Sclerotinia sp) Putregaiul negru (Stemphylium sp.15%. folosită pentru pelicule inerte din punct de vedere chimic. praf de cretă 1 kg/100 kg rădăcini însilozate (1. compuşi ai sulfului Toate bolile preventiv Emulsie ceară+Benomil FRUCTE DE ARBU{TI Afine: fumigare acetaldehidă 0. flexibile şi extensibile deosebit de fine. emulsie 60 ml/t produs Prăfuire Mancozeb 1 kg/t.4% după recoltare (2) Putregaiul amar ( Gloeosporium sp.2-2.Tecto flowable 0.2. Iradiere gamma+ tratament termic.5-15) Imbăiere em. stropire.5%. pulverizare Putregaiul moale (Rhizopus sp. Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. Rovral 0. igienizare depozite -Triacetilamiloza este o amiloză (amidon cu moleculă liniară) modificată prin esterificare sau eterificare.2% (2) Gazare bromură de metil 50 mg/m3.) Vinclozolin.).6% după recoltare Putregaiul moale (Rhizopus sp) Hidantion 1.) Benomil. metil tiofanat. acid dehidroacetic. se adaugă formalină. care prezintă după purificare şi prelucrare 140 .) Botran 0. piersici+nectarine amine aromatice.) Stropire Folpet 0. dioxid de sulf (1% primul tratament. 2 ore gazare FRUCTE SAMBUROASE Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. thiabendazol. (CO2 sub presiune 30%) (1) Iradiere gamma 12 Krad (7. Musca bulbilor (Eumerus sp. 0.) In tratamentele complexe contra dăunătorilor. Procimidon.). -Dextranii sunt poliglucide obţinute prin procedee biotehnologice din bacteria Leuconostoc dextranicum. îmbăiere la cald (520C. Captan o.6%. care pot adera pe suprafaţa produselor în mod intim. IPC Propham sau CIPC Chlorpropham. dicloran. Topsin M 70. (1. toamna după recoltare (2) Pentru consum în 4-5 luni.). aerosoli la 200 Incolţirea C. (2) Apă caldă 43-440C. Tecto 60. sol. Iprodion..3) Rhizoctonia solani Tecto flowable 60 ml/l/t. îmbăiere 30 min. metil benzimidazol carbamat Viermele mierelor (Cydia pomonella) bromură de metil. chitosan.2. compuşi cu amoniu.) Alternarioza (Alternaria sp. dicloran şi amine Botran 225-900 ppm. Triclorfon 0.) Acarianul bulbilor (Rhyzoglyphus echinopus).2%. 3-4 ore (2) Tratament termic 35-370 C.) Iradiere gamma 10-12 krad (2) FRUCTE SEMIN}OASE Mucegaiul albastru (Penicillium sp. 100 l/t.) Căpşune: Botran 0.3.2%.2.) Benomyl. STRUGURI Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. Putregaiul uscat (Fusarium sp.1%.) +cernire. tratamente la 2-3 săptămâni după depozitare (1.2% Stropire Tecto flowable. 5-7 zile (2) Emulsie Paration 0.

-Chitosanul este un poliglucid cationic cu masă moleculară mare obţinut în mod obişnuit prin deacetilarea alcalină a chitinei. 1983) sau prin aranjare.3. usturoiul verde) sau legumelor perene (sparanghelul. la 130C. P. 6.}elina cu frunze se poate livra. ale bulboaselor (prazul. T. leuşteanul. conţinut în acid ascorbic şi în antociani. conform STAS 4933-84. aciditate. sau de a ameliora aspectul produselor. care s-a dovedit superior thiabendazolului. D. dar are de asemenea şi proprietăţi fungistatice sau chiar fungicide. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. pătrunjelul de frunze).proprietăţi compatibile cu compuşii din acceastă categorie (transparenţă. sau în legături de 3 plante. acesta formează enzime ca β -1. sunt solubili în acizi organici diluaţi. ceapa verde. El este nu numai o peliculă protectoare ideală pentru fructe. Pe lângă efectul său fungicid. legate cu acelaşi fel de material (liber de tei. unele specii şi varietăţi deosebite ale rădăcinoaselor (ridichi de lună. Produsul comercial este însoţit de un număr de copolimeri care. în 1970. rezistenţă etc. ţelina de peţiol. prin semiaranjare (Tudor.2. Condiţia esenţială a ceruirii sau protejării peliculare de orice tip este de a trece cât mai neobservată.8. tarhonul etc. care deveniseră mult mai uşor disponibile. Unele studii au sugerat şi ipoteza că favorizează formarea de fitoalexine în produsele protejate (Zhang. în legături de 8-10 bucăţi. conform STAS 10029-97. tensiune superficială corespunzătoare. iar folosirea chitosanului pelicular a dus la o nouă concepţie în valorificarea căpşunelor sau zmeurei. Metode de ambalare Ambalarea produselor horticole în interiorul diverselor tipuri de lăzi sau altor tipuri de ambalaje se poate realiza prin nearanjare (vrac). pelicula de chitosan a menţinut fermitatea structo-texturală. Legumele din grupa condimentararomatice (mărarul.C. 141 . Producţia sa comercială a început în SUA. Pe de altă parte. din acelaşi soi. şi Quantik. Legarea în legături sau snopi. ţelină de rădăcină. lipsă de reactivitate cu materialele de contact. ambalate sau nu în ambalaje specifice. cimbrul etc. se livrează în legături sau snopi.). iar în anumite condiţii. ţelina de frunze. aceste procedee au un mare viitor.3glucanaza şi chitinaza. Ridichile de lună se livrează. morcovii de răritură.).. Orice aparenţă de artificialitate şi orice opacizare (în cazul peliculelor). şi în legături de 5 bucăţi.). fiind extras din anumite deşeuri piscicole conţinând chitină. în parametri mult mai mult decât satisfăcători. material plastic sau alte materiale corespunzătoare). 1998). Temperatura de păstrare a putut fi majorată la 40C. care au un rol de apărare. determină reţinerea cumpărătorilor de-a cumpăra aceste produse.Prazul se poate livra conform STAS 5767-95 şi în snopi de 10 plante. 6.. spre deosebire de chitină.

datorită suprapunerii. în rânduri regulate şi suprapuse. sau a caserolelor de 300-500 g la zmeură ( STAS 9036-85). Produsele se introduc treptat. La calităţile superioare şi la loturile pentru export. coacăze negre sau căpşune. 6. Este cea mai răspândită formă de ambalare. Recomandată spre exemplu în cazul fasolei de grădină pentru export. diverse tipuri de cofraje. Ambalarea prin aranjare. în şah. Produsele ambalate uniform trebuie să prezinte o suprafaţă plană. În timp ce la praz ambalarea plantelor prin aranjare în rânduri este doar una din cele trei variante de ambalare. c) Ambalarea în şah foloseşte mai bine spaţiul existent şi micşorează presiunea produselor unele asupra celorlalte.5 Kg din material plastic la afine (STAS 784986). platouri alveolare etc. Metoda este destinată valorificării produselor pe piaţa internă şi la export.3. Ambalarea prin semiaranjare. b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător.3. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică.6.2. inclusiv la zmeură. aspectul ambalajului devine mai atrăgător prin separarea produsului la interior cu foiţă de hârtie. se corelează cu utilizarea lăzii suport tip VI STAS 1247-89. se ambalează numai produse sortate şi calibrate. unde păstăile de la suprafaţă se orientează paralel cu latura lungă a ambalajelor. imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare. 6. Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare. scuturând din când în când ambalajul pentru aşezarea mai bună. atât pe orizontală cât şi pe verticală. făţuirea fiind considerată o practică incorectă. În vederea exportului. fără spaţii. aspectul şi forma ambalajului. ambalarea estetică etc. prin amplasarea rândurilor susccesive în spaţiile libere ale rândurilor anterioare. Numărul mic. În standarde se precizează că uniformitatea produselor ambalate este o condiţie de bază. iar produsele sunt mai expuse vătămării. ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate. uniformă. a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în şiruri paralele şi perpendiculare pe laturile lădiţelor. 142 .3. aşa cum este ea descrisă. destinate pentru magazinele cu autoservire. cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse.1. iar poziţia fructelor este mereu aceeaşi (cu cavitatea calicială în sus sau în jos. cu cât sunt într-un rând situat mai jos. La struguri. conform standardelor aflate în vigoare. la andivele Witloof se specifică în mod concret şi obligatoriu aranjarea orizontală a păpuşilor. este de fapt o ambalare în cutii. care este destinată pentru supraambalarea acestor ambalaje. includerea în folie specială şi chiar aparenţa deosebită a produselor. în două sau trei benzi.3. sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeaşi parte). d) Ambalarea estetică. platouri. a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă. Specifică pentru consumul intern în două cazuri: praz (STAS 5767-95) şi andive (Witloof) (STAS 7216-96). fiind accesibilă şi expeditivă. iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton. Folosirea coşuleţelor de 0. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac). omogene. Metoda nu foloseşte întotdeauna în mod judicios spaţiul ambalajelor.

Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere. Ele pot asocia şi se constituie în unităţi de încărcătură paletizată. sacii de diferite tipuri etc. etichetarea şi marcarea. prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată şi de păstrare modernă. • polivalenţa permite folosirea unui număr mai redus de tipuri. o depozitare şi o desfacere mai raţională şi mai eficientă. • permite o manipulare. fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare. găleţile. pungi din polietilenă sau hârtie. prin crearea de posibilităţi de paletizare şi stivuire. umiditatea au o 143 . Ambalajele de export sunt foarte diverse şi au multe accesorii. prin recirculare şi recuperare conform normelor. prin aspect. deoarece nu suportă manipulări suplimentare.). pelicule plastice). starea de curăţenie. există un circuit al ambalajelor goale din comerţul intern care se colectează. Ambalajele de transport şi depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse. dar are şi faze proprii (transportul ambalajelor goale. purtătoare a unui mesaj publicitar adresat clientului extern. protecţie antişoc etc. • promovează şi favorizează vânzarea unui produs. dar au un design şi o inscripţionare deosebite. în vederea lotizării şi expedierii. oferă condiţii optime de aerisire. Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-30 kg. iar diversele palete sau lăzile paletă asigură o eficienţă şi o productivitate sporită în această fază.4..6. preţuri). prezentarea şi punerea în valoare a conţinutului. prin condiţiile în care se fabrică şi se procură (tehnici. deosebit de importante: • asigură protecţia produselor pe parcursul valorificării (menţine însuşirile. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coşurile. pentru noi produse (Mircea. • calitatea ambalajelor şi corecta lor exploatare caracterizează şi influenţează calitatea şi eficienţa valorificării. 1986). sortarea şi reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). În paralel. • influenţează preţul de cost şi posibilităţile de valorificare. lăzile paletă. cu variante specifice şi grad de complexitate diferit. fiecare produs având o metodologie proprie. dezinfectarea. un transport. Condiţiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanţă şi să corespundă calităţii produselor ambalate. se constituie în unităţi de încărcătură şi se returnează la depozite. centre sau producători horticoli. precum şi cele pentru preambalare (săculeţi sau saci de plasă din material textil sau plastic. materiale. Ambalajul are funcţii multiple. integritatea. I. repararea. Materialul din care sunt confecţionate ambalajele. • integrarea într-un circuit internaţional de mărfuri (Protocolul de la Geneva din 1954 şi Rezoluţia 222/1977) pe baza folosirii aceloraşi tipuri de palete şi dimensiuni ale bazei ambalajelor paletizate. depozitarea. Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare.Prin definiţie sunt nereturnabile. lădiţele.

5. cât şi stivuirea la încărcături maxime. piersici.4. fără a fi urmărită reutilizarea lor. Paleta plană EURO. Tipurile dimensionale ale lăzilor sunt stabilite în vederea modulării pe aceste palete. lăzi paletă rezistente şi de capacitate mare. iar paleta plană de uz departamental (1000x1200) tip 150. 6.5.mare importanţă în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate. cu dimensiunile 800x1200 m. salată Mere. tomate. struguri de masă. pere. pere. rezistente la stivuire şi umiditate. piersici. Polivalenţa tinde să unifice şi să uniformizeze producţia şi utilizarea unor tipuri de ambalaje de bază. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole Polivalenţa şi diversificarea sunt două tendinţe numai aparent contradictorii în proiectarea şi producerea ambalajelor destinate produselor horticole. prune Coeficient de utilizare (%) Paleta 800x1200 1000x1200 100% 100% (4) (5) 93. tomate. care sunt uşoare şi servesc tot mai frecvent la preambalare.Dupa reformare.1. Standardele specifică totdeauna că ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanţe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor. 144 . la care o soluţie este biodegradabilitatea. Tabelul 6. Se profilează cele trei categorii funcţionale mai importante: • ambalajele pentru preluare-transport-depozitare. asigurând prin structură atât uniformitatea factorilor de păstrare. tomate. prune Mere.75-100%). dar cu o singură circulaţie (fără retur). cu posibilităţi de refolosire îndelungată. Polivalenţa. având avantajele menţionate. • ambalajele de desfacere. piersici. universale. cireşe. are aceleaşi perspective. 6.2. Dimensionarea ambalajelor. la o suprafaţă de acoperire maximă (93. • ambalajele pentru export cu o prezentare tot mai estetică sunt uşoare. struguri de masă. caise.5. cu aspect comercial menit să atragă cumpărătorii. Dimensionarea ambalajelor este reglementată prin aderarea ţării noastre la Protocolul de la Geneva şi rezoluţiile ulterioare (1954-1964-1977). trebuie rezolvată şi problema reciclării. struguri de masă. caise.. conopidă. Coeficientul de utilizare a paletelor de către tipurile dimensionale de lăzi (după Mircea. pere. I. cireşe. 1986) Tipul dimensional 600x400 (mm) 500x300 (mm) 400x300 (mm) Produse ambalate (recomandare) Mere. este folosită în majoritatea statelor europene.75% 100% (6) (8) 100% 100% (8) (10) 6. palete şi lăzi paletizabile.

cu o cotă de restituire de 98%.5. sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată. din care 24 pe an.5.C. Exemple: lada V. Tipurile de ambalaje paletizabile. Exemple: lăzile tip VI şi VII STAS 1247-89* pentru export. dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale. 262 mm lăzile D şi M III şi M IV din plastic. 235-245 mm ladă de tip I. c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare. care se pot stivui şi stoca încărcate până la înălţimea de 6. M III şi M IV din plastic). 1989) Tipul ambalajului Grupa de produse horticole şi funcţionalitatea ambalajului 145 . fără posibilitate de demontare.6 sau chiar 8 m. Capetele pot fi supraînălţate faţă de laterale cu 25 mm. care se depozitează pliate. c) Ambalaje tip platou. lada II pentru export STAS 1247-89*.). cu pereţii plini sau cu spaţii de 20-50 mm. f) Coşuleţe din lemn derulat. Pentru ambalajele STAS 8774-84* din material plastic. V. e) Stelaje platou din lemn au o înălţime mai mică decât celelalte. distingem: a) Ambalaje tip ladă. materiale plastice. fie în stare asamblată.6. Specializarea unor tipuri de ambalaje faţă de anumite grupe de produse horticole (după Gherghi.5. lăzile M II. cu 25-60 mm faţă de laterale. STAS 1247-89* pentru export). specializate pentru un anumit grup de produse (tab.VII. din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%. cu mari spaţii libere între ele (lăzi grătar).V. IV. de formă paralelipipedică rectangulară A) În funcţie de structură şi posibilitatea de stocare există: a) ambalaje pliante. h) Platouri din carton sau material plastic. carton. ocupând un spaţiu redus. B) În funcţie de tipul constructiv şi formă. M I din plastic. dar nu mai mult cu 50%. g) Lăzi din carton de tip rabatabil. tipurile III. C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P. tipurile II. Exemplu: tipul C. tip IX export gulioare mărimea 2) D) După durata de circulaţie.V.D. bătute în cuie şi cu agrafe.VIII. şi colab. diferă de primele doar prin înălţimea mai redusă. Capetele platourilor pot fi supraînălţate. b) Ambalaje tip jumătate ladă. În vederea folosirii se depliază..IX) care pot fi produse şi livrate fie astfel.S) sunt de 48 de cicluri. Pot avea capetele supraînălţate cu 25 mm faţă de laterale (pereţii laterali). Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip. Normele de circulaţie ale ambalajelor STAS 4624-85* (lăzile P. Au înălţimea peste 200 mm (318 mm lada P. au înălţimea pe laterale sub 140 de mm. A. d) Stelajele din lemn au pereţii din şipci. se pot clasifica în: a) Ambalaje recuperabile (refolosibile). Exemplu lada M II din plastic şi tipul IX-export. normele de circulaţie sunt de 96 cicluri. 6. tip VIII export gulioare mărimea 1. b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (lăzile STAS 1247-89*. VIII şi IX STAS 1247-89* pentru export. Tabelul 6.3.

materiale compozite). (STAS 1837/78). depozitarea şi desfacerea legumelor de frunze şi altor specii cu greutate volumetrică redusă. transportul. 1989. Tabelul 6. materialele plastice. coşurile. 146 . Cele mai utilizate sunt lemnul. lăzi STAS 124789*. Stocarea/refolosirea se desfăşoară având în vedere preţul de cost al lemnului. 6. C. verzi).. saci din polipropilenă. Galaţi NII 454-73). paleta de uz portuar.C. paleta plană de uz departamental. circuit intern Ambalajele care au fost folosite Lăzile STAS 4624-85* (tip P. vinete. cartonul şi materialul plastic. Ambalajele pentru produsele horticole proaspete şi materialele din care sunt confecţionate (după Gherghi. Materialele eleastice şi în primul rând constituie un argument în plus pentru reclama şi se finisează în mod superior.. gutui).( STAS 8861-77).2. pentru o singură circulaţie) nu suportă stivuirea decât până la o înălţime de 2. Lăzile STAS 1247-89*. 1986) Tipul De lemn. circuit intern De lemn. castraveţi (seră.6. Lăzile STAS 8774-84 (model 1. transportul depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. Export păstăi (mazăre. struguri de masă.5 m. Export legume (grupa verzei şi rădăcinoase. struguri de masă. paleta plană de uz general (STAS 6028/3-80). carton special. transportul. Inscripţionarea şi culorile sunt un element de reclamă şi au menirea să atragă irezistibil pe cumpărător. Pentru manipularea lor paletizată. Export fructe seminţoase/pomacee (mere.export De material plastic.6. S). palete lăzi nestandardizate. paleta plană de uz general.4). ardei iuţi. paleta plană cu montanţi. şi colab. V. Materialele auxiliare folosite la ambalare sunt hârtia. fructe sâmburoase/drupacee. ardei.( fişa tehnică 1987). STAS 6028/3-80). b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut. pungi din polietilenă. Prezentarea şi desfacerea legumelor şi fructelor celor mai perisabile. paletele lăzi.3. (NTR 9887-87). I. unităţi de preambalare în peliculă contractibilă şi extensibilă. ardei. D. Export fructe de arbuşti în coşuleţe şi piersici în platouri alveolare. cartonul. dar rezistente şi aspectuoase (mase plastice. solarii. saci şi săculeţi (Victoria-NII 5285-73.Lada tip V (lemn) STAS 4624-85* Lada tip C (lemn) STAS 4624-85* Lada tip S (lemn) STAS 4624-85* Lada tip I (lemn) STAS 1247-89* Lada model I (material plastic) STAS 8774-84* (tip LF) Lada tip II (lemn) STAS 1247-898 Lada tip III (lemn) STAS 1247-89* Lada tip IV (lemn) STAS 1247-89* Lada tip V (lemn) STAS 1247-89* Lada tip VI (lemn) STAS 1247-89* Colectarea. pepeni (galbeni. Export pere. Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile. fasole). A. Colectarea. materialele textile şi metalul. tomate de câmp. Colectarea. Export tomate (seră. câmp).( STAS 6028/4-82). praz). Mircea. se folosesc palete cu montanţi. depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. Pe plan mondial se observă utilizarea tot mai frecventă a materiilor ieftine.( STAS 5228-56). Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură. câmp).

platouri compartimentate. iar greutatea lor să corespundă unui consum familial mijlociu. prin respiraţie şi evaporare. ermetică. saci suveica (Ord. containere speciale. Produsele se condiţionează în mod specific. materiale pentru ambalare (platouri alveolare. hârtie superioară pentru export de ambalaj) De material plastic pentru export 6.7.04 mm) sau înaltă densitate (0. 1D circuit intern de 20t.( STAS 6299-78) (3A.7 Preambalarea 6. Materiale auxiliare pentru ambalare (copertine. Saci din fibre liberiene (STAS 6023-86*). În afară de curăţare şi calibrare. Pungile se confecţionează din polietilenă alimentară.Săculeţi plasă PE (N II 5285-73). Nu se consideră preambalate produsele vândute izolat. Preambalarea în pungi. în unităţi de vânzare de mărime. sau legumele prezentate în legături sau snopi. Lăzi de carton. benzi fixare polipropilenă + suporturi tăviţe. săculeţii sau fileurile din fibre (naturale sau sintetice). materiale auxiliare pentru ambalare (tăviţe din carton) Din hârtie. dar se evită atât calitatea extra (în măsura în care nu se poate distribui în mod constant şi în cantitate de masă). containere izoterme. Sudura pungilor trebuie să fie de calitate (rezistentă. pungi PE alimentară. Aspecte generale. containere frigorifice. De metal. etichete. Materialele pentru preambalare pot fi sacii. pelicule contractibile. Saci şi săculeţi de ţesătură rară sau cu ochiuri.2. Se preambalează produse de bună calitate. Preambalarea se execută la o greutate cu circa 5% mai mare. cât şi calităţile inferioare care pot compromite aceast mod de comercializare. pentru export pentru ardei graşi. coşuleţe din material plastic. circuit intern fileu tubular (NTI-BATMAAGA-1983). greutate şi preţ predeterminat. (STAS 8173-85*). pentru a compensa pierderea în greutate a produselor pe parcursul desfacerii. Unităţile de preambalare conţin în mod normal o singură specie. constantă în 147 . pentru mere. Din materiale textile. Unităţile preambalate trebuie să aibă o prezentare care să atragă cumpărătorii.5 t.1.MIU 2514-83). Preţul preambalării se evaluează în medie cu 15-30% mai ridicat decât al produselor în vrac. uneori se îndepărtează şi anumite părţi necomestibile care însoţesc produsele pentru o desfacere în stare proaspătă obişnuită. 3B de 5 t. cu condiţia să fie de aceeaşi calitate. dar se admit uneori şi amestecuri destinate aceleiaşi întrebuinţări (de exemplu rădăcinoase pentru supă). 6. legături pentru pungi şi săculeţi) Paleta-ladă metalică europeană (STAS 8635-79). Din carton. containere de uz general. pentru castraveţi de seră. paleta ladă metalică cu role (STAS 10319-82*).03 mm). imprimaţi cu diverse culori şi pentru export cu text publicitar (nestandardizate). 1A de 30t).02-0.7. pungile şi peliculele de diferite tipuri. datorită tuturor operaţiunilor suplimentare efectuate. săculeţi relon (NII 454-73). Din materiale textile. de joasă densitate (0. paleta-ladă de distribuţie (restandardizate). 3C de 2. să fie protejate din punct de vedere mecanic şi fizic.03-0. Preambalarea este ambalarea produselor înaintea desfacerii şi prezentării acestora cumpărătorilor.

cusuţi la un capăt sau sudaţi.7. lotizare şi expediere. Închiderea pungilor se poate efectua şi prin sudare. cântărire. fasole. sau pot fi mese obişnuite dotate cu aparate cu pâlnie (Sofragraf). o masă rotativă care colectează produsul. aşezarea pungilor cu produse în lăzi. caise.). LCI etc. foarte răspândită în ţările care aplică tehnologii mai avansate de desfacere a produselor horticole.4. Mai puţin productivă este folosirea unor săculeţi din plasă textilă sau din polietilenă. se aplică exemplarelor cu lungimea peste 30 cm. preambalare în peliculă cu cântărire. cu dimensiunile ochilor variabile. paletare sau containerizare. ardei. 6. prune. aparate de capsat şi materialele necesare preambalării. Preambalarea la banda de transport cu trei căi se face la aceleaşi produse. o bandă transportoare din cauciuc. pungi. Utilajul de 148 . Inventarul necesar preambalării constă în cântare semiautomate. închidere. Linia tehnologică are în afară de utilajul principal.7. estetică). includere în peliculă în rânduri fără suport. Mesele folosite pot fi speciale (de sortare şi preambalare) sau mese obişnuite (1000 x 600 x 800 mm).03mm) este o metodă modernă. aparate de sudat folia. un buncăr. Preambalarea la mese se poate realiza la mere. struguri. destinate exportului. cu grosimea sub 1 mm. nuci. dispozitive de legat.3. de la câţiva milimetri la 1-2 cm. Formaţia de lucru de 8-10 persoane poate preambala 1000 pungi de 1 kg/oră. mese de ambalare cu cântare. preambalare individuală etc. Lockwood. pe tăviţe. condiţionare. Peliculele foarte subţiri (0. Fluxul tehnologic general constă din primirea şi lotizarea produselor. etichete etc. balanţe semiautomate sau automate. I. sintetice sau în amestec cu fibre naturale.03 mm) din PE sau PVC. verdeţuri. aparate de capsare manuale sau mecanice. utilajul de preambalare. 1986). pot fi imprimate sau neutre.. tunelul de contracţie termică. Dimensiunile omologate sunt în număr de 4: 150 x 250 mm. Linia tehnologică este compusă dintr-o linie de sortare. capsatoare. Preambalarea în peliculă contractibilă a castraveţilor de seră. Liniile tehnologice de preambalare în plasă pot fi speciale (Wicker-Scheim. În formaţia de lucru sunt cuprinse 10-12 persoane.015-0. cântare semiautomate sau automate şi o masă rotativă colectoare. Linia tehnologică de preambalare în peliculă termocontractibilă cuprinde mesele de ambalare. 300 x 400 mm (Mircea. cântare semiautomate sau automate. capse sau cleme mecanice. Fileul este tubular.timp. 200 x 300 mm. 6. Variantele tehnologice de preambalare în pungi sunt: preambalarea la mese şi preambalarea la banda cu trei căi. un răsturnător de lăzi. rădăcinoase. Se folosesc diferite tipuri de plasă din fibre. care împachetează într-o zi 2000-2200 pungi de 1 kg. Metodele de preambalare în peliculă contractibilă la produsele proaspete sunt numeroase: în coşuleţe. Preambalarea în săculeţi de plasă. pere.02-0. mazăre. Preambalarea în peliculă contractibilă (0. 250 x 300 mm.

5. tunelul termic de contracţie şi mulare a peliculei. instalaţiilor mai ieftine. efectuate pentru menţinerea calităţii produselor pe un anumit interval de timp. Este mai avantajoasă. 6. datorită consumului mai redus de material plastic. dar şi prin faptul că aspectul comercial al produselor este superior. cu consumuri energetice mai mici. zona de răcire cu ventilator şi banda de evacuare. Durata de păstrare este perioada în care produsul îşi 149 . caracteristic fiecărei specii. în sistemul flow-pack.1. suprambalate în cutii de carton. câte 32 de coşuleţe separate prin spaţii de siguranţă.015-0. În Olanda căpşunele se ambalează în acest sistem.ambalare (de includere în folie termocontractibilă) are o bandă de alimentare. Procedeul este cunoscut şi sub denumirea de Cryovac (marca fabricii producătoare a celor mai cunoscute utilaje de acest tip). Cheltuielile de preambalare prin această metodă sunt de două ori mai mici decât la metoda precedentă. Preambalarea în peliculă extensibilă. incluse în peliculă. Fazele fluxului tehnologic sunt următoarele: aşezarea produselor pe un suport. formarea coletului la o plită electrică. lotizarea. CAP. Se pot folosi şi coşuleţe din material plastic transparent de 250-1000 g.018 mm. o anumită durată de timp. de mărime redusă.VII . în vederea prelungirii duratei de consum.P|STRAREA ÎN STARE PROASP|T| A PRODUSELOR HORTICOLE 7. Capacitatea de păstrare este însuşirea unui produs de a-şi menţine calitatea după recoltare. materiale plastice sau din celuloză. cântărire. colectarea şi aşezarea coletelor în lăzi de desfacere. Preambalarea în vacuum sau în atmosferă inertă (CO2 sau N2) este caracteristică produselor din gama a IV-a (curăţate şi eventual fragmentate) sau produselor transformate. Suporturile folosite pot fi din carton. Depozitarea este faza tehnologică de menţinere adăpostită a produselor recoltate într-un spaţiu închis. Generalităţi Păstrarea constă într-un ansamblu de operaţii.7. Grosimea peliculelor extensibile este de numai 0.

caise. piersici. soiuri de ţelină. f) până la 5-6 luni la dovleacul comestibil. în anumite condiţii de mediu (după STAS 7322-84). mai ales când produsele neuniforme. soiuri de piersici. standardele recomandă păstrarea doar a acelor produse care aparţin categoriilor superioare de calitate şi au fost cultivate în acest scop. Păstrarea produselor horticole în stare proaspătă poate fi: • temporară. precum şi de caracteristicile (capacitatea de păstrare. sfeclei roşii etc. ridichi de lună. legume verdeţuri. 7. gradul de maturare) proprii ale produsului. agrişe. g) peste 6 luni la cartofi (4-9 luni). tomate mature. temperatura şi umiditatea în interiorul vracului. varză. verzei. dovlecei în floare. cepei. starea de sănătate. căpşune. migdale (10-12 luni). tomate nematurizate (dar nu verzi). struguri. salată. în cadrul limitelor optime. 7. • prelungită un interval de timp mai scurt sau mai lung. soiuri de varză. coacăze negre. ceapă (5-6 luni). c) până la o lună la conopidă. în funcţie de posibilităţile şi de dotarea de care dispune valorificatorul. usturoi (6-7 luni). Durata de păstrare medie posibilă. zmeură. bame. Dirijarea este dificilă şi 150 . soiuri de sfeclă roşie. Dezavantajele provin din dificultatea de a dirija într-un mod cât mai uniform. dar şi atunci când valorificatorul nu intenţionează să o prelungească. mazăre păstăi. gulii. pătrunjel. de tipul cartofilor. pere timpurii. pepeni galbeni. gutui. sparanghel. vişine.2. coacăze roşii. ridichi de iarnă. pepeni verzi. Se poate practica la produsele rezistente la manipulare. nuci în coajă (8-13 luni). pere târzii. prea mici sau însoţite de impurităţi pot înfunda canalele de aerisire. prune. e) 3-4 luni la praz.2. alune (12-18 luni). d) până la 1-2 luni la anghinare. Depozitarea în vrac. ţelină. dovlecei. castraveţi. soiuri de prune. sfeclă roşie. morcovi. vinete. mure. Metode de depozitare Indiferent de metodă. pere târzii (3-6 luni). b) de scurtă durată (1-2 săptămâni) la ardei gras. soiuri de praz. spanac.1. păstârnac. mere (3-8 luni). atunci când starea sau natura produselor nu o permite. afine. fasole păstăi. în condiţii moderne poate fi: a) de foarte scurtă durată (de ordinul zilelor) la ciuperci. Avantajele metodei constau din folosirea în întregime a suprafeţei existente şi în posibilitatea de a mecaniza manipularea produselor.menţine calitatea proprie consumului în stare proaspătă.

păstrarea în vrac reuşeşte numai cu produse uniforme. depozitarea în ambalaje reuşeşte mai bine decât depozitarea în vrac. apelându-se la predepozitare. În cursul manipulării şi al păstrării. A) Depozitarea în palete-lăzi Depozitarea în palete-lăzi (NTR 9887-87). În funcţie de posibilităţile existente în dirijarea temperaturii. cu ploi permanente în perioada de recoltare. 7. tăieturi sau răni).2. Produsele umede.7 t/m2 (mere) etc. Este mai eficientă. Primele două manipulări.Depozitarea în ambalaje. precum şi lipsa atacului iniţial de boli şi dăunători. umidităţii relative.9-6. 2.45-2. cu o capacitate medie de 300-400 kg permite încărcături maxime de 2. în toată masa produsului.5-5 m. faze specifice de uscare şi vindecare a rănilor la produsele mentionate. 2. cu aer din exterior.6%. întrucât permite accesul uniform al aerului rece şi permanent sau periodic împrospătat. cea din câmp şi cea premergătoare depozitării.datorită faptului că acest mod de depozitare este recomandat pentru celulele ventilate mecanic.55-2. Din aceste motive.65 t/m2 (rădăcinoase).65 t/m2 (cartofi). prezintă o mare importanţă pentru micşorarea pierderilor ulterioare. turgescenţa sau elasticitatea. Manipularea se poate face mecanizat. iar suprafaţa de aerisire totală este de 13. în vederea expedierii. până la 5. grosimea vracului poate fi între 1-1. Manipularea produselor în vederea depozitării în vrac constituie cea de a doua serie de astfel de operaţii.Tehnologiile standard prevăd.2. de asemenea. după cele din câmp. trebuiesc adoptate măsuri suplimentare de precauţie. contribuie la o mai bună conservare a calităţii. Când starea tehnică a box-paleţilor nu permite. În anii climatici nefavorabili. Produsele se pot controla permanent şi se pot valorifica în ordinea dorită. se aşterne un strat subţire de paie uscate. se lasă un spaţiu de protecţie între produs şi fundul paletei lăzii de deasupra de 5-10 cm. pentru prevenirea condensului. starea de curăţenie şi lipsa infectării cu germeni patogeni trebuie verificată la ambalajele care se refolosesc. 151 . 1. murdare sau însoţite de impurităţi. iar în finalul păstrării se desfăşoară ultima serie. dar mai ales a circulaţiei aerului. grătare pe pardoseală) şi să asigure posibilitatea controlului produselor (culuare de acces). curate şi perfect sănătoase. Prin suprapunere. Modul de stivuire trebuie să favorizeze o ventilaţie uniformă (spaţii. stivuirea se face la o înălţime mai mică (4-6 nivele). în spaţiile cu aerisire naturală. trebuie uscate şi condiţionate sumar înainte de depozitarea în vrac.6 m. pe 8-9 nivele. Depozitarea în vrac se practică atât în spaţiile cu aerisire naturală.4 t/m2 (ceapă). cât mai ales în spaţiile cu ventilaţie mecanică. Pe suprafaţa vracului. iar în unele cazuri şi în anumite tipuri de depozite frigorifice.5 m şi 4. Chiar în cadrul metodelor improvizate de păstrare.29-2. integritatea ţesuturilor (fără striviri sau lovituri) şi a învelişului protector (fără leziuni. Starea tehnică. numite în termeni tehnici şi box palete.45-1. Produsele ocupă volumul interior până la înălţimea utilă (590 mm).

În prima fază se constituie unităţile de încărcătură paletizată. Peste un strat de lăzi amplasate în rânduri continue.5 m. cu o capacitate de 531600 tone. iar aranjarea stivelor se face lăsând spaţii de 5-10 cm între coloane şi cel puţin 20-30 cm la peretele celulei. cepei sau merelor în cantitate mai mică în spaţii neamenajate.85-0.95 t/m2 struguri în lăzi tip IV pentru export. varză.45 t/m2 rădăcinoase în lăzi P. 1983). Caracterizarea principalelor tipuri de depozite. se recomandă ca spaţiile dintre stivele de lăzi paletă să fie orientate pe direcţia de refulare a acestuia. amplasate pe grătare. dar încărcătura realizată este superioară sistemului lax. struguri.7 t/m2 cartofi în lăzi P. C) Depozitarea nepaletizată în lăzi se poate face după mai multe sisteme de aranjare (Tudor T. dar circulaţia aerului şi uniformizarea factorilor de păstrare nu se face corespunzător. Pentru lădiţe platou.3. Circulaţia aerului şi uniformitatea factorilor de păstrare este asigurată la un nivel superior. fructe.65 t/m 2 ceapă în lăzi P. se folosesc palete cu montanţi.9-1. 1. Încărcătura maximă de produse raportată la suprafaţa totală a celulei este de 1. se aşază stratul următor în mod similar. struguri şi cartofi. Păstrarea de scurtă durată a legumelor verdeţuri în spaţii cu aerisire naturală şi a usturoiului. 2. Un număr de 46 de depozite aveau sub 5000 t.85-1. iar spaţiile de circulaţie a aerului să fie suficiente.0 t/m2 varză în lăzi P. care se stivuiesc în jurul unui spaţiu liber. 1.351. Încărcătura realizată este maximă. usturoi. cepei şi chiar a cartofilor. În 1986. Pentru a micşora în oarecare măsură pericolul de manifestare a bolilor. unde se suprapun pe maximum patru nivele până la înălţimea de 5. 0. 1.A. dar şi în cazul merelor. pere. -Sistemul compact este o simplă suprapunere pe orizontală şi verticală.6 m. pentru a putea observa mai bine evoluţia produsului.1 t/m2 pere în lăzi tip III de export. un număr de 38 depozite aveau o capacitate între 5000 şi 10000 152 . Stivele sunt formate din grupuri de 4 lăzi. trebuie efectuată în acest sistem. -Sistemul de aranjare lax constă în stivuirea prin suprapunere în cruce a ambalajelor. fără spaţii.65 t/m2 pere în lăzi P. B) Depozitarea paletizată în lăzi se practică la numeroase specii la care cantităţile păstrate sunt relativ mai modeste (anumite rădăcinoase. În faza următoare paletele cu lăzi se introduc în celule. arpagic).5 t/m2 mere în lăzi P. dar perpendicular pe primul.35-2. distanţate la 1/2 din lungimea unei lăzi. este bine ca stivele de ambalaje compacte să fie de dimensiuni mai mici. 7.5-1. Uneori se practică şi culoare de control de 50 cm. 0. Înălţimea de suprapunere maximă este de 2. 0. în ţara noastră funcţionau 94 de depozite pentru legume.Introducerea şi scoaterea se execută în aceeaşi ordine ("primul intratprimul ieşit"). mai fragile. Pentru o mai bună circulaţie a aerului răcit. -Sistemul mixt cu canal de aerisire are o aranjare mai greoaie. dar încărcătura la unitatea de suprafaţă se reduce. gutui.

. I. cartofi). iar un număr de 10 depozite (între care 5 specializate pentru cartofi) aveau o capacitate mai mare de 10000 t (I.L.P. c) depozite cu celule de înălţime mare. silozuri.000 t (20-30. b) depozite mijlocii. creşterea preţurilor produselor şi a energiei. mutaţiile care au suvenit în formele de proprietate.000 t.După natura construcţiei şi a dotărilor.După amenajările tipice unui anumit tip de manipulare-depozitare se cunosc: a) depozite pentru produse în vrac. c4) depozite cu atmosferă controlată. cât şi în ceea ce priveşte capacitatea totală.După capacitatea de păstrare. c) depozite mari. precum şi tranziţia către forme noi de organizare. unde produsele se păstrează pe platforme neacoperite (macrosilozuri. Îndrumător tehnic nr.000 t.F.000 t). se consideră: a) depozite mici. . c) depozite mixte.sub 3 m. c3) depozite frigorifice.După natura produselor horticole depozitate. au dus la o folosire tot mai puţin eficientă a acestor spaţii. care se pretează la depozitarea paletizată. 153 . cu ventilaţie naturală. . unde platforma de depozitare este protejată contra precipitaţiilor şi a acţiunii razelor solare (şoproane deschise).După înălţimea utilă de depozitare a celulelor.I. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole. fructe). înălţime utilă peste 6 m. există: a) depozite cu celule de înălţime utilă mică. cu funcţii utilitare se clasifică în: c1) depozite neutilate. până la 5. iar dotările au rămas cele vechi sau au suferit degradări. b) depozite semideschise.t. Începând din anul 1990. Clasificarea depozitelor (Burzo. există: a) depozite îngropate.58). au palierul de primire/expediţie la nivelul mijloacelor de transport.. . b) depozite pentru produse ambalate. atât la nivel de celule. care în prezent apar supradimensionate. pot fi: a) depozite deschise. b) depozite specializate pentru o grupă de produse (ex. . cu o capacitate de peste 10. până la 100 t. care trebuie dotate cu mijloace de ridicare sau de coborâre a produselor la nivelul mijloacelor de transport. c) depozite universale. .3. c) depozite cu rampă. b) depozite la nivelul solului.După poziţia faţă de nivelul solului. c) depozite închise acoperite şi delimitate de pereţi. între 5.1.000 şi 10.C. şanţuri).1984) se face după 6 criterii: . c2) depozite cu ventilaţie mecanică. d) depozite foarte mari. distingem: a) depozite specializate pentru un singur produs (ex. Depozitele închise. şi colab. 7.V.înălţime utilă între 3 m şi 6 m. b) depozite cu celule de înălţime medie.

iar ventilaţia este asigurată prin legături de coceni desfrunzite sau de tulpini de floarea soarelui. Alături de avantajele pe care le oferă. Silozurile (fig 7.4. (Gherghi.. Temperaturile coborâte diminuează procesele fiziologice. {anţurile şi silozurile Acestea sunt adăposturi tradiţionale. S. iar canalul de fund lipseşte. au secţiune pătrată. o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decît adâncimea silozului (Mureşan.1. varză. Cartofii corespunzători pentru păstrare se depozitează până la un metru deasupra solului. care servesc la păstrarea unor produse rezistente (cartofi. iar în masa tuberculilor se înregistrează sub 60 C. legume rădăcinoase. fiind acoperit cu grătare şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2 metri. prin adăugarea unui strat suplimentar de pământ gros de 30cm pe toată suprafaţa. Braşov. Posibilităţile de intervenţie sau dirijarea factorilor constau în modul treptat de acoperire şi în astuparea coşurilor în perioadele foarte reci. apar şi dezavantaje. Specificul păstrării tuberculilor de cartof în şanţuri şi silozuri .). 7. cu diametru de 15-20cm şi lungimea de 60cm.C. V. A. mai ales în anii favorabili păstrării. unde temperaturile scăzute impun păstrarea produselor la o oarecare adâncime. cu sau fără canal de aerisire.. având lăţimea de 1. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30cm.1980).5m. sau protejarea cu un strat mai gros de paie şi pământ. Pentru climat rece adâncimea se măreşte la 50cm.C. Cercetările de la I. Pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau până la 20 cm adâncime. confecţionate din scânduri şi şipci. productivitatea muncii scăzută etc. 154 . 1981). ele se construiesc din materiale uneori diferite şi dispun de coşuri de aerisire în mai multe sisteme.5m şi lungimea de 20-22m. au sugerat că pentru limitarea pierderilor. Când temperatura exterioară are tendinţa de coborâre sub 20C. Deosebirea între şanţuri şi silozuri constă în modul de aerisire şi zona climatică unde se recomandă.c5) depozite mixte. şi colab. cu latura de 12-15cm. astfel că nu este necesară amenajarea de coşuri de aerisire. se realizează acoperirea definitivă. într-un bilon cu panta de 75 grade şi coama dreaptă. {anţurile se execută în exclusivitate în zone reci.) se înfiinţează în zone mai calde şi se utilizează la o gamă mai largă de produse. prin faptul că se construiesc uşor şi fără investiţii. şi Donescu. legate de încărcătura redusă la unitatea de suprafaţă şi dependenţa de starea vremii. iar coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40cm. Din acest motiv. Coşurile de ventilaţie de 2-2. gulii etc. iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-35cm la bază şi numai 10 cm spre coamă. După 2-3 zile de zvântare se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30cm.P.

Specificul păstrării legumelor rădăcinoase şi a guliilor în şanţuri şi silozuri. prin stratificare cu nisip. se fac pe măsură ce avansează însilozarea. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3cm. cu lăţimea la bază de 1.2m şi lungi de 10-15m. constă în utilizarea unor metode specifice.Figura 7. ca însilozarea în brazdă sau însilozarea în şanţuri. iar lungimea de numai 15-20m. silozurile fără aerisire.5-2m. Urmează alt strat de rădăcini şi se continuă până la umplerea şanţului. iar la suprafaţă de 75cm. Morcovii se aşază vertical. se 155 . Canalul de fund are dimensiuni de 20/30cm. iar coşurile de aerisire verticale se amplasează din 2 în 2m.1. În condiţiile climatice din Transilvania.8-1. înălţimea 1. la bază. indiferent de adîncime. a) Însilozarea în brazdă este specifică morcovilor. Pe fund se aşază 4-5cm amestec de pământ cu nisip (minimum 20%). Ele sunt recomandate pentru climat foarte rece. alături de silozul obişnuit. apoi un rând de rădăcini una lângă alta. Deasupra se acoperă cu pâmânt mărunţit până la 10cm peste nivelul solului. late de 0. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20cm. Deasupra se protejează cu pământ şi paie. adânci de 30-40cm şi lungi de 12-20m. Secţiune longitudinală printr-un depozit de tip tradiţional (siloz situat în aer liber) {anţurile (silozurile adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60cm şi adâncimea de 60-70cm. până la lungimea maximă de 10-15m. c) Însilozarea în vrac a rădăcinoaselor necesită şanţuri late la bază de 50cm.3-1. Pe mijloc. Specificul păstrării verzei de căpăţână în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm.5m şi lungimea de 15-20m. cu coletul la 5-8cm sub nivelul solului. Brazdele adânci de 20-25 cm şi late până la 2m. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere. au înregistrat pierderi mai mici în comparaţie cu silozurile cu aerisire. în mod similar unui siloz fără aerisire (şanţ). b) Însilozarea prin stratificare se face în şanţuri mai adânci (50-70cm). Varza este clădită cu cotorul spre interior într-un vrac prismatic.

Prezintă avantajul unei bune aerisiri. Pot servi pentru păstrarea legumelor bulboase sau a fructelor nucifere. Uneori se adaptează şi ventilatoare de mică putere. Pătulele. Amplasate la partea inferioară a dealurilor. Pătulele sunt construcţii din grătare de lemn.amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile de 30/30 şi acoperit cu şipci. 7.1.. 7. Se utilizează cu rezultate bune la depozitarea cepei. Când temperatura scade în continuare stratul de paie acoperitor se îngroaşă dar nu se adaugă pământ. 1966) sunt spaţii cu ventilaţie naturală. pentru păstrarea unor produse. Pivniţele. sunt construite la suprafaţa solului sau semiîngropate. Unele magazii pot fi încălzite.5. 1983).5 m. Ventilaţia naturală poate fi înbunătăţită prin folosirea de grătare pentru stivuirea ambalajelor. precum şi o uşă dublă.A. T.2) 156 .5. Pereţii se consolidează cu piatră. au orientarea N-S şi au dimensiunile 25 x 50 m.4. carton asfaltat. Bordeiele. 7.5. I. sau alte materiale. Sunt spaţii amenajate pe jumătate sub nivelul solului. 7.. Permit păstrarea temporară a produselor. acoperite cu baloţi de paie. 7. Depozitele cu ventilaţie naturală specializate pentru păstrarea fructelor seminţoase (Tudor.5. beciurile şi subsolurile în care se pot păstra produsele horticole trebuie să fie lipsite de umiditate sau condens.6. Depozitele închise neutilate Depozitele închise neutilate (Potec. bordeiele au aceleaşi amenajări de aerisire ca şi magaziile. orificii de intrare şi de evacuare a aerului. Sunt încăperi construite la suprafaţa solului. cum ar fi arpagicul în loturi mai mici. nuiele sau lemn rotund. Amenajările pentru păstrare în anotimpul rece constau în pereţi dubli izolanţi sau baloţi de paie cu acelaşi rol. prevăzându-se din 2 în 2 metri coşuri de aerisire.3.5. iar acoperişul se izolează termic şi hidrofug. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. lâsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. Se folosesc pentru depozitarea cartofilor şi rădăcinoaselor. bine izolate.( fig. bine aerisite. cu lăţimea de 4 m şi lungimea în funcţie de necesităţi. tradiţionale.5. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. Refolosirea lor anuală implică o dezinfecţie cât mai temeinică.5. sau coşuri de ventilaţie pentru produsele în vrac. capacitatea lor de păstrare fiind între 200 şi 500 t. toamna şi primăvara. Magaziile. cu temperatură cât mai constantă. 7. două uşi duble pentru acces. dar controlul factorilor de mediu este foarte greu de realizat. la adâncimea de 1. 7. folosite înainte de apariţia depozitelor moderne.2.5. Podurile magaziilor sau clădirilor. 7. acoperindu-se cu brazde de ţelină.

5 m. 6-culoar. Manipularea se execută manual. fiecare cu înălţimea medie de 4 m.M. în perioada de depozitare (octombrie-martie). aerul urcă în celulă la o temperatură mai ridicată decât temperatura exterioară. Depozitele cu ventilaţie mecanică 157 . un spaţiu liber de 1. 190/84 ) sunt substanţial mai mari decât la depozitele utilate. pentru descărcarea şi eventual pentru stocarea ambalajelor.Figura 7. 1-fereastra pentru admisia aerului. distanţate la 2-3 cm. Burzo. 2.0-1. Umiditatea relativă a oscilat între 50 şi 100%. când spaţiile moderne sunt pline.6. Preluând căldura de respiraţie a produselor. de-a lungul celor doi pereţi lungi. etilena şi dioxidul de carbon sunt astfel îndepărtate. 7. Construcţia cuprinde 5-7 celule de 120-150 m2. se ridică şi este evacuat prin nişte canale de evacuare care depăşesc acoperişul depozitului cu 1.camere de aer.0 m existent sub celule.5 m.2. cu oscilaţii săptămânale între 6 şi 32%. Vaporii de apă în exces. beton sau piatră. 7-rampă. Uneori se construiesc pereţi dubli.Zidurile sunt executate din cărămidă. zgură etc. Din acest motiv şi pierderile maxime acordate (H. 4-celule de păstrare. al căror spaţiu interior (15 cm) se umple cu materiale termoizolante (vată de sticlă.5 m) şi rampa exterioară acoperită. 5-canal pentru evacuarea aerului.3-0. (1984) arată că într-un astfel de depozit de la Bistriţa.). Secţiune printr-un depozit cu ventilaţie naturală. Astfel de depozite sunt funcţionale pentru cantine. fluctuaţiile termice erau de 70C. Pardoseala acesteia se execută din grinzi de beton sau lemn.8-3. eliminând într-o oră un volum de aer egal cu volumul celulei. iar în timpul iernii nu au depăşit 10C.C. I. 8-pod. o sală de sortare (15% din suprafaţa totală). iar în anii cu recolte foarte bogate sunt folosite şi de unităţi mari. 3-pardoseală grătar.. gospodării individuale.4 m/s. Prin deschizăturile din pardoseală. Tirajul este de 0. prin canale de acces aflate la nivelul solului. temperatura a oscilat între 00C şi 150C. Ventilaţia naturală este favorizată de o cameră de aer (cameră tampon). lată de 3. La începutul perioadei de păstrare. În camera de aer intră aerul exterior. iar încărcătura recomandată este de maximum 100-130 kg/m2. culoarul de acces la celule (lat de minim 1.

în care se află şi diverse utilaje de condiţionare. Dâmboviţa şi Vâlcea.6. dioxid de carbon. care permite realizarea temperaturii optime de păstrare în perioada noiembrie . Miercurea Ciuc (Harghita).3).5-3. Reţeaua acestor canale este ramificată în pardoseala celulei. datorită investiţiei relativ reduse şi utilării minime. fie în amestec. Celulele de păstrare a cartofilor de consum. La unele depozite. Ventilatorul este montat la bază şi are rolul de a aspira aerul (fie de la priza de aer. iar acoperişul are atât termo cât şi hidroizolaţie. Camera (casa) ventilatoarelor poate fi construită individual sau este comună cu celula. Distanţa între două canale de aer este de 2. Sistemul de ventilaţie a unei celule este compus din camera ventilatoarelor cu ventilatoarele. Curentul de aer la parametri optimi (temperatură. pătrunde în produs în mod uniform. capacitatea este mai mică. dar numărul lor este sporit. 7. au fost cunoscute sub denumirea menţionată.martie. dar care nu sunt folosite în prezent la capacitatea proiectată.000 t capacitate). care asigură debitul de aer necesar. (peste 200. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor (de la 400 la 20.Depozitele cu ventilaţie mecanică ocupau în ţara noastră o pondere importantă. pe la baza acestuia. prin folosirea frigului natural. Tipul "Voineşti". Târgu Secuiesc (Covasna). Pereţii sunt izolaţi termic. 158 . în funcţie de poziţia oblonului rabatabil). care erau similare depozitelor cu circulaţie naturală.6. A fost printre primele tipuri construite. făcând legătura cu benzile elevatoare din celule. care funcţionează ca nişte supape. canalele de ventilaţie şi canalele de evacuare. etilenă.2. Construite iniţial în judeţele Argeş. fiind despărţită de aceasta printr-un perete pe capăt. iar secţiunea lor descreşte pe măsura îndepărtării de ventilator. Sunt construcţii de beton amplasate la suprafaţa solului (fig. Uşile de acces sunt de tip glisant. şi de a-l refula cu un debit de 60-100 m3/h către canalele de ventilaţie. care au fante de 2-3 cm la fiecare 10-15 cm distanţă.1. Se încarcă cu vapori de apă.(între 6 şi 10). Un oblon rabatabil le poate închide alternativ în mod etanş.7. fie din celulă.000 m3/h. iar ventilaţia activă se produce prin intermediul unor plăci grătar. dar prevăzute cu ventilatoare electrice la tavan. la suprapresiune. căldură şi se evacuează la exterior prin canalele de evacuare amplasate sub plafon. 7.0 m. bascularea din mijloacele de transport se face direct în celule (Păltinoasa). cu o viteză de 5-6 m/s. Au unităţi reprezentative la Bod (Braşov). Sala de condiţionare adăposteşte benzile transportoare care aduc tuberculii de la buncărele de descărcare. Este o hală cu uşi glisante. Pentru cartofii de sămânţă (tuberculi material săditor). Berceni Glina (Bucureşti) şi Păltinoasa (Suceava). umiditate). fiind destinate depozitării fructelor pomacee. Ele realizau o circulaţie a aerului forţată de 15. ocupând 20-30% din suprafaţa totală şi putând servi uneori ca spaţiu de depozitare intermediară. Dimensiunile secţiunii sale sunt aceleaşi cu ale prizei de aer de pe peretele lateral.000 t). au dimensiuni mari (288-432 m 2) şi înălţime mare.

Canalele de aerisire pot fi înfundate de tuberculii mici sau de impurităţi. Macrosilozurile pot fi şi ele încadrate în categoria depozitelor ventilate mecanic. 2-ventilator.2 m. din panouri grătar de şipci. 7. Eficienţa macrosilozurilor este asigurată prin posibilitatea de a depozita produsele pe loc. cu mijloace de manipulare mecanică. descompunere şi încingere. dar şi pe rampele betonate sau sub şoproane. În centrul acestuia (construit iniţial. 6-oblon în canalul de ventilaţie. există un canal de aerisire de secţiune triunghiulară cu baza 0. 4-orificiu de evacuare. Amenajarea se poate face pe terenurile care se pretează şi pentru silozuri. favorizând apariţia bolilor sau încolţirea prematură. pentru prevenirea unor inconveniente care se manifestă în vrac. pentru un volum de marfă considerabil. 35 m lungime (din care 33 m produs) şi 4 m înălţime (din care 3m produs).3 m). Aerul prea umed. varză). Ventilaţia activă prin pardoseală la parametrii menţionaţi este destinată unui produs depozitat în vrac. deşi sunt amenajări temporare. folosind mijloace mecanice de manipulare şi însilozare. acoperit la partea superioară cu 159 . 3-canal de aer.Figura 7. ele se înfiinţează în locuri care pot fi deservite de reţeaua electrică trifazică. pe care se instalează imediat o microfloră patogenă.) sunt de 8-9 m lăţime (din care 6-7 m produs interior). 1. Aerul prea rece poate provoca necroze superficiale. Dimensiunile maxime exterioare (fig. se preferă în numeroase situaţii depozitarea paletizată.3 x 1. pentru capacitatea de 300-350 t. Vracul se clădeşte în mod convenabil în 2-3 zile. sau prea cald. Secţiune printr-o celulă cu ventilaţie mecanică 1-oblon. Destinate păstrării produselor rezistente (cartofi. 5-canal de ventilaţie. 7.3.4m.6. sau cât mai aproape de locul de producţie.4.5-5. În zonele afectate sau neaerisite se formează focare de infecţie. rădăcinoase.3. cu grosimea de 4. Dată fiind înălţimea tavanului de 7.8 m. poate condensa pe tuberculi.

. ventilatoare. La capătul canalului de aerisire se instalează un ventilator axial cu motor trifazic (debit 70-120 m3 aer/t/h). perete frontal. Macrosiloz cu un singur canal de aerisire: a.canale de ventilaţie.baloţi de paie. Produsele (tuberculi. iar în zonele reci. ploioase şi umede. e. pentru a compensa pierderea de presiune printr-un spaţiu de refulare al aerului mai îngust). h. 1977-1988). Există şi tipuri constructive cu 2 canale de ventilaţie (fig. bulbi. 2.).zonă de evacuare a aerului. f.zonă de suprapunere.c. 4.4. Figura 7. g.dulap de ventilaţie. 160 . 3-. rădăcini etc) sunt acoperite de două straturi bine tasate de baloţi de paie.strat de paie între folii în zona de suprapunere. Fl.folie de polietilenă.canal de ventilaţie. Aerul refulat trece prin toată masa produsului şi iese la exterior prin părţile laterale al coamei (Niculescu. distanţa până la pământ este în descreştere. iar la coamă 3 straturi. cu cât ne îndepărtăm de ventilator. b. amenajarea se poate realiza în spaţii acoperite (hale.7. magazii mari). Figura 7. intercalate cu folie de PE. d. Schema unui macrosiloz cu ventilaţie mecanică cu două canale de ventilaţie: 1. copertine.5.al doilea strat de baloţi sau coceni.strat de baloţi de paie.5.folie PE în cascadă (la poale.

sunt obligatorii măsuri stricte P. 1997).tip RACA -80. Capacitatea de depozitare este între 2. cu termoizolaţie (polistiren expandat) şi hidroizolaţie (barieră de vapori din bitum şi carton asfaltat). permiţând depozitarea lăzilor paletă stivuite până la 8-9 niveluri. peste tencuială) şi polistiren expandat (plăci de 8-14 cm grosime).. cărămidă. Capacitatea unei celule medii oscilează între 250 şi 450 t încărcătură paletizată (220-230 kg/m3). Celulele frigorifice obişnuite au refularea aerului răcit la partea superioară.5. Pentru celulele de mijloc se pot construi pereţi despărţitori cu uşi de acces. metal. În multe ţări europene este o metodă de păstrare preferată de producătorii particulari.produs. Accesibilitatea construirii acestora se limitează în ţara noastră doar la unităţile care dispun de mijloacele tehnice. De plafon se fixează şi umidificatoarele care au rolul de a menţine.I. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de produse. unde factorii esenţiali ai păstrării. cu ventilator de 1. Înălţimea este 7. temperatura de refrigerare şi umiditatea relativă optimă. Dimensiunile lor sunt multiplu de 6 m.7. Noile spaţii. care comunică fie direct cu exteriorul. iar investiţia specifică este considerabilă. În timpul exploatării. amplasate de-o parte şi de alta a unor culoare tehnologice. Acoperişul se construieşte în pantă uşoară. se pot dirija sau menţine atât timp cât este necesar.500 t. o umiditate a aerului mai ridicată.S. pot fi răcite cu instalaţii frigorifice de capacitate redusă (2 răcitoare . mecanizarea şi materialele necesare. dacă este cazul. pe o perioadă mai mare de timp. Celulele de capăt pot fi compartimentate prin pereţi uşori de termopan.2 m. cu introducerea de noi uşi. numărul celulelor de păstrare este între 8 şi 27. după care se tencuieşte din nou şi se văruieşte.1kw). Păstrarea se poate face în paleţi de tip internaţional (800x1200 mm) care pot circula până la magazinele de desfacere. liber sau printr-un canal montat sub tavan. În prezent. A. datorită majorării preţului de preluare şi dificultăţii de obţinere a unor partizi mari de produse cât mai omogene. Pardosela se face din beton rutier. panouri prefabricate. cu suprafaţa de 6-12 m2 şi capacitate sub 100 t. Construcţia se realizează din beton armat. 7. iar suprafaţa oscilează de la 12x12m (144m2) la 30x24m (720m2). se pune tot mai mult problema redimensionării celulelor. 6-folie de polietilenă. Conform proiectului tip realizat în România. Dispun de dotarea necesară pentru manipulare şi condiţionare mecanică. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală Depozitele frigorifice sunt spaţii de păstrare modernă (dar la un preţ relativ mai ridicat). în vederea divizării în două spaţii egale (două celule). Izolaţia interioară se execută cu bitum (în 4 straturi. dar în mod frecvent este de 18x12 m sau 24x12 m (216-288 m2). fie cu hala de sortare (Gherghi.000 şi 12. 161 . Sunt construite la suprafaţa solului şi au în marea lor majoritate caracter universal. Bateria de răcire (Răcitorul de Aer Carcasat -RAC) se află într-o nişă de pe culoarul tehnic.

. Deasupra sa. 7. rezervorul de agent frigorific lichefiat. Culoarul tehnologic este lat de 6 m. ele prezintă avantajul gradului de automatizare mai avansat. cabluri. Din acest motiv. iar unele sunt deservite şi de linii de cale ferată. Dotarea actuală datează de 15 -25 de ani. dotarea şi aparatura de care dispun necesitând o supraveghere sau o întreţinere de înaltă calificare. Totodată se impune dotarea cu duze de pulverizare a apei cât mai eficiente şi în aceeaşi măsură prevederea de dispozitive moderne de dedurizare. culoare tehnologice situate între două rânduri de celule.înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor cu altele cu randament superior. iar la unele tipuri de celule şi locaşurile bateriilor de răcire (RAC). A. exploatării mai economice. realizând cedarea către mediul exterior a căldurii rezultate din compresie. pompe de recirculare. . fiabilităţii şi montajului simplu. dar şi condiţionarea. 162 . retehnologizarea instalaţiilor frigorifice. cât şi produse în vrac. Răcitoarele agentului frigorific se instalează în exterior. pe acoperiş. Între direcţiile de modernizare. Centrala frigorifică adăposteşte compresoarele acţionate electric. prin intermediul unei reţele de canale distribuită în mod uniform.5 m şi are o lungime între 14 şi 108 m. aparatură de comandă şi control.automatizarea funcţionării condensatoarelor cu evaporare forţată în trepte. În hala de condiţionare se realizează tranzitul unor produse care nu se depozitează.dotarea cu dispozitive de reglaj automat la compresoare. centrala frigorifică şi grupul social. După Gherghi. în culoarul tehnic. Deşi sunt mai scumpe. ambalarea sau preambalarea treptată a legumelor şi fructelor care s-au păstrat în celule. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC) Sunt spaţiile cele mai moderne de păstrare.automatizarea reglajului de temperatură în camere. (1997). a fost amortizată de mult şi prezintă uzură fizică şi morală. fie că devin independente. prin reglaj presostatic. în funcţie de tipul de depozit. înalt de 3. care funcţionează cu personal de deservire numeros şi costuri energetice foarte ridicate. fie că sunt montate în cadrul grupurilor de răcire. Bateriile de răcire sunt montate la nivelul solului. . în care se realizează durata maximă de menţinere a calităţii legumelor şi fructelor. dar şi cele mai costisitoare. Închiderea lor etanşă este asigurată de uşile metalice glisante de construcţie specială. Depozitele frigorifice mai conţin o hală de condiţionare.Celulele frigorifice universale au refularea aerului răcit prin pardoseală.8. devine o prioritate. Iluminarea celulelor se face artificial cu becuri cu neon. Echiparea cu agregate monobloc din import este echivalentă economic cu instalaţia cu răcire indirectă. Depozitele sunt prevăzute cu rampe de încărcaredescărcare protejate de copertine. dacă se calculează investiţia globală la puterea frigorifică instalată. sunt instalate diverse conducte. autorul citat menţionează: . în ele se pot depozita atât produse ambalate.

şi hidroizolarea celulelor frigorifice. Atmosfera biogenă se poate realiza în mod natural în 15-25 de zile. mastic. 163 . Gherghi. bandă adezivă sau vopsele pe bază de răşini sintetice.2. deoarece cantitatea sporită de dioxid de carbon este un factor de stres. Soluţiilor constructive adoptate pentru termo. impermeabile la gaze. în măsură să menţină o compoziţie atmosferică diferită de cea normală. 7. Etanşeizarea între plăci şi elementele de construcţie se realizează cu bitum. 1994). în spaţii mai puţin etanşe.8.1. Impermeabilizarea la gaze se execută pereţilor. cu instalaţii mai simple.6.7. plăci din tablă de aluminiu. Celulele sunt mai mici.. şi mai uşor de manevrat (Burzo. mai ieftine.8. li se adaugă aici impermeabilizarea şi etanşeizarea cea mai perfectă. chituri. în timp ce dioxidul de carbon se poate acumula până la 3-10%. prin respiraţia produselor. epoxidice sau poliamidice armate cu ţesătură din fibră de sticlă. tavanului şi pardoselii. Generalităţi. Se folosesc răşini poliesterice. A. impuse atât de specificul metodelor de realizare. Controlul dioxidului de carbon se poate realiza prin eliminarea parţială (fixarea) acestuia de către o instalaţie cu filtru absorbitor (absorbţie pe cărbune activ). 1984. plăci din oţel prefabricate sau panouri izolante tip sandwich. 7. Uşile glisante. Produsele depozitate pot evolua însă în mod nedorit. Figura. cu o capacitate maximă de 300-400 t. precum şi hublouri de sticlă pentru observaţie şi control. există aparatura şi instalaţiile menţionate pentru reglarea şi controlul atmosferei. I. au garnituri de cauciuc şi dispozitive de ermetizare. Realizarea şi menţinerea atmosferei controlate. în cursul căreia oxigenul scade până la 11-18% şi chiar la valori mai mici (3%). cât şi de toleranţa diferitelor specii horticole. Această compoziţie se obţine relativ mai uşor. Se cunosc mai multe formule de compoziţii gazoase. Schema funcţionării unei celule cu atmosferă controlată. În plus. Conţinutul în azot rămâne neschimbat. de construcţie specială.

cât şi de absorbitor. Este cea mai utilizată compoziţie.5% O2 şi 98. pe fructele soiurilor din grupa Red.Atmosfera abiogenă se crează rapid cu ajutorul convertizoarelor de oxigen. cu peste 5% CO2. precum şi la perele Curé. sau cu 0-2% CO2 se poate obţine prin folosirea generatoarelor de atmosferă. După răcire la 15-200C. în prezenţa catalizatorilor. în funcţie de baza materială şi de caracteristicile proprii ale acestora (specie. În variante mai puţin modificate. În unele situaţii este necesară însă. În primele 3-4 zile de realizare a atmosferei controlate.C. Prelungirea în anumite limite a 164 . se formează pete brune sau negre uşor adâncite.Excesul de dioxid de carbon poate determina şi el manifestări nedorite. 7. 7. este aplicabilă pe o durată scurtă sau îndelungată. cu un conţinut foarte scăzut de CO2. este returnat în celulă. dar se poate menţine doar în celulele etanşe.9. La merele păstrate în A. se utilizează în cazul produselor sensibile la acumularea acestui gaz. între evoluţia potenţială a pierderilor şi calităţile naturale ale produselor. amestecat cu propan sau butan. iar absorbitorul de dioxid de carbon îşi poate regenera periodic filtrele. Păstrarea produselor horticole ca fază a fluxului tehnologic de valorificare în stare proaspătă. cu valve de închidere/deschidere. atunci când nu se respectă compoziţia atmosferică necesară. Fiecare specie are limite minime şi maxime de toleranţă la conţinutul atmosferei în oxigen şi dioxid de carbon.0-1. cu 2-5% CO2. menţinerea unei proporţii mai mari de O2 (până la 10-15%). Bazele teoretice ale păstrării în stare proaspătă a produselor horticole.91. realizează o combustie inodoră la 3500C. Boala fiziologică denumită inimă brună (brown core sau brown heart) este caracaterizată şi ea prin brunificarea ţesuturilor centrale de la fructele seminţoase. Factorul economic intervine însă decisiv. 1986). apar variaţii ale compoziţiei gazoase.. Aerul din celulă. se apelează la o soluţie tehnologică de compromis. În multe situaţii. Atmosfera generată are 1. există tendinţa permanentă de creştere a conţinutului de dioxid de carbon şi de scădere a oxigenului. analizoare automate. Instalaţiile dispun de conducte din PVC cu diametrul de 120 mm. deshidratare şi formare de caverne. 2-3% O2 şi diferenţa N2. având consecinţe asupra integrităţii celulelor din ţesuturi. Atmosfera controlată poate avea şi efecte negative sau toxice. Apare la merele Jonathan şi Renet.0% azot.5-99. Atmosfera lipsită de dioxid de carbon. care trebuie ţinute sub control. Pe parcursul păstrării. Efectele temperaturilor folosite în timpul refrigerării Se apelează la refrigerare din numeroase motive şi efectele acesteia pot fi preponderent pozitive.Un conţinut în oxigen prea scăzut poate bloca respiraţia aerobă. dacă este corect folosită. care dispun atât de convertizor. La cartof este favorizată dereglarea fiziologică numită inimă neagră (black heart) (Burzo. în condiţiile unei oferte în permanentă evoluţie şi schimbare. tehnologii de producere).I. Williams etc.oxigenul fiind consumat in proporţie de circa 90%.

clorofilieni) depinde de temperatură. precum şi faptul că în sfera consumului biodegradarea este o evoluţie normală. Scăderea permeabilităţii membranelor lipoproteice conduce la un contact încetinit şi în cele din urmă întrerupt între enzime şi substrat (separarea enzimelor de substrat). Merele refrigerate la 0 0C au o perioadă de menţinere a calităţii de 7 până la 10 ori mai lungă decât cele păstrate la 200C. dar rămân 80% pigmentate dacă în acelaşi interval sunt menţinute la 40C. conţinutul în clorofilă a scăzut de peste 10 ori. de peste două ori (200%) la fiecare scădere de temperatură de 100C (ecuaţia lui van't Hoff). Perele din soiul Curé. o zi de depozitare la 250C echivalează cu două zile la 150C. ca urmare a coborârii deficitului presiunii de vapori de apă în funcţie de temperatură. Fermitatea structo-texturală. Activitatea respiratorie se diminuează semnificativ. turgescenţa şi elasticitatea sunt menţinute mai bine în condiţii de temperatură scăzută. Activitatea enzimatică se diminuează şi ea. iar masa moleculară mare determină la temperaturi mai scăzute o solubilitate şi o cinetică mult atenuată. La scară redusă. Evoluţia după recoltare a unor specii (postmaturarea) este influenţată în mod specific. Evoluţia culorii în funcţie de biosinteza şi biodegradarea unor pigmenţi (carotenoidici. Perele păstrate la temperaturi ceva mai ridicate (cu numai 2-40C) decât temperatura optimă îşi micşorează de două ori durata de păstrare. contribuind la scurtarea sau la prelungirea duratei de supravieţuire a produsului respectiv. Tomatele păstrate la 150C se colorează cu un decalaj de 10 zile faţă de cele păstrate la 250C. astfel încât între 200C şi 00C constatăm o micşorare de peste 7 ori (700%) (media pentru 30 specii). La soiul Olivier de Serres diferenţa este şi mai evidentă (de 4.5 ori mai mică). unde conţinutul în clorofilă se diminuează de numai 3 ori. este la fel de interesant să constatăm că fiecare creştere sau descreştere de temperatură cu un grad aduce o creştere sau o scădere a intensităţii respiraţiei cu cel puţin 20%. Durata de păstrare a calităţii este prelungită şi ea în funcţie de specie.0 Mj/t24 h la 200C). păstrate la 200C au o fermitate de aproape trei ori mai mică decât cele păstrate la 00C. încetinită la rece. La tomatele de seră Oltbrid ţinute 6 zile la 200C. dar mecanismele de blocare sunt mult mai complexe. Cazul fructelor pomacee (seminţoase) este tipic.Trebuie să observăm totuşi că nu se păstrează decât cele de calitate superioară. Transpiraţia produselor se desfăşoară mai lent. Scăderea vitezei reacţiilor enzimatice este exponenţială. 4 zile la 40C şi 16 zile la 00C.7 MJ/24 h la 00C şi 5. Căldura degajată în respiraţie se reduce în mod proporţional cu intensitatea acesteia (la mere este de 0. Căpşunele pigmentate pe 50% din suprafaţă evoluează la 100% în 2 zile de temperatură ridicată (280C). Această dinamică este mult încetinită la 100C. în timp ce conţinutul în caroten a crescut de peste 9 ori. La piersici.duratei de menţinere a calităţii se bazează pe micşorarea intensităţii proceselor fiziologice la temperaturi joase. iar 165 . care sunt mult mai ferme (tari).

9% -0. Prevenirea manifestării timpurii a încolţirii în depozit prin blocarea mecanismului enzimatic determinant.3% -3.conţinutul în pigmenţi carotenoidici se măreşte de numai 5 ori.6% -2. care îşi pierd mai mult de 1/3 din conţinutul lor în glucide totale. Fenomenul este bine studiat şi la mere.1% -13.35% -4.6% -7. Conţinutul în acid ascorbic (vitamina C) se conservă mult mai bine la temperaturi mici. este de mare importanţă pentru 166 .6% -0. I.3% -4.2% -0.2% -0.45% -0. Fenomenul se observă mai bine la piersicile păstrate la 20-220C timp de 4 zile. Conţinutul în acizi organici (aciditatea-gustul acrişor) şi raportul între glucide şi aciditate (armonia gustativă) au determinare metabolică şi sunt influenţate de temperatura de păstrare. fenomenul de catabolizare devine neînsemnat.8% -6. La ardeiul gogoşar.4% -1.2% -4.6% -0.7% -0.1.7.6% -6.5% Conţinutul în glucide hidrosolubile se diminuează prin dezasimilaţie (catabolism).5% -0. 1986) Specia căpşune fasole păstăi ardei conopidă pepeni galbeni tomate pătlăgele vinete prune piersici morcovi usturoi varză mere Durata păstrării (zile) 2 7 14 14 14 14 14 14 14 30 30 30 30 Diminuarea procentuală a valorii alimentare la 00C la 200C -1.5% -7. pierderile sunt duble la temperatura de păstrare de 200C. Tabelul 7.1.7% -0. În condiţii de temperatură joasă (00C) timp de 30 de zile.2% -12..).9% -0. Diminuarea valorii alimentare a unor produse horticole în funcţie de temperatura de păstrare (după Burzo. aspect care este mai evident la produsele care nu dispun de rezerve de poliglucide (amidon).3% -1. Efectele tehnologice pozitive ale temperaturilor optime de păstrare sunt prelungirea repausului vegetativ la unele specii şi limitarea alterărilor provocate de microorganisme. faţă de cele înregistrate la temperatura frigorifică (100C).1% -1. Valoarea calorică se diminuează proporţional cu intensitatea pierderilor de substanţe cu rol energetic în procesul de dezasimilaţie (tab.1% -1.

caracteristică unor temperaturi mai ridicate (15-200C). micşorând sensibilitatea lor la acest hormon de maturare atât de important şi de activ (Chapon... Efectul scăderii concentraţiei în O2 Efectul scăderii concentraţiei în O2 se manifestă asupra intensităţii respiraţiei produselor horticole. Intensitatea respiraţiei se diminuează în aceste condiţii în funcţie de temperatură şi de specificul produsului.2. aflat la o presiune parţială atât de scăzută. 167 . Microorganismele patogene aparţin într-o proporţie importantă grupei mezofile (tab. parazite sau saprofite. la temperatura mediului ambiant (200C). Conţinutul redus în O2 determină totodată scăderea nivelului biosintezei etilenei în fructe.1. ascorbatoxidaza şi în final chiar citocrom oxidaza sunt afectate de această scădere. J. În situaţia lipsei totale de oxigen.păstrarea calităţii unor legume bulboase. În cartofi se acumulează acid lactic şi se manifestă o dereglare fiziologică numită inima neagră (black heart). 7. Efectele atmosferei controlate Metabolismul produselor horticole este influenţat în intensitate şi desfăşurare de compoziţia atmosferei în care sunt păstrate.). care se diminuează şi ea. Tabelul 7.10. se datorează acţiunii specifice a temperaturilor scăzute. nemaiputând utiliza oxigenul (Burzo.10. rădăcinoase sau cartofi. Clasificarea microorganismelor în funcţie de specificitatea manifestată în creştere şi dezvoltare faţă de factorul temperatură Denumirea grupei Termofile Mezofile Psihrotrofe Psihrofile Temperatura minimă (0C) 45 10/15 -1/10 -7/5 Temperatura optimă (0C) 50/65 30/40 22/27 15/20 Temperatura maximă (0C) 75/80 35/50 30/35 25/30 7. Fenoloxidazele.7. I. Efectul bacteriostatic de limitare şi de stagnare a alterărilor provocate de bacterii şi ciuperci. P. faţă de un conţinut normal.2.F. alcool etilic). în centrul tuberculilor apare o înnegrire provocată de formarea de melanină din tirozină. la care. Fenomenul are loc din cauza imposibilităţii oxidazelor de-a mai activa oxigenul. 1996). apare respiraţia anaerobă cu acumulare de compuşi toxici (acetaldehidă. şi Westercamp. 1983). Un studiu efectuat la 38 de specii a constatat o scădere cu 10-60% (media 37%) a intensităţii respiraţiei la un conţinut atmosferic de 3% O2.

caise. Efectul creşterii concentraţiei în CO2 Efectul creşterii concentraţiei în CO2 este complementar cu cel al oxigenului în cantitate mică. Renet (Reinettes).3.5% O2 şi 00C) intensitatea respiraţiei se reduce la 1/3 (35%). asociate şi cu alte cauze. fapt care se reflectă şi în conservarea mult mai corespunzătoare a calităţii lor. Influenţând asupra ciclului Krebs. Biosinteza etilenei este încetinită. Concentraţiile foarte mari. cu fructe de dimensiuni mari. concentraţia crescută de CO2 dizolvat în ţesuturi împiedică decarboxilarea treptată a unor verigi ale substratului respirator. cu formarea de caverne (cavităţi). prin oprirea dezvoltării mucegaiurilor şi încetinirea postmaturării unor produse care evoluează după recoltare. La Jonathan. fapt care a fost bine pus în evidenţă în cazul merelor depozitate în AC (5% CO2. salată şi mazăre verde. Comparativ cu atmosfera obişnuită. Concentraţiile prea mari de CO2. ciupercilor. în timp ce la concentraţii de 2-4 % efectul este contrar. fapt constatat la cartofi. 4% O2) îşi micşorează intensitatea respiraţiei la 78% (la 80C) şi până la 70% (la 00C). Repausul vegetativ al legumelor (cartofi.2. Acest efect contribuie la micşorarea intensităţii respiraţiei. Intensitatea respiratorie este diminuată în condiţiile de atmosferă controlată în funcţie de compoziţie (mere) (tab. provoacă deranjamente fiziologice caracteristice mai ales fructelor pomacee (seminţoase).La salata păstrată în AC (3% CO2. Braeburn şi pere Curé. Este semnalată la soiurile de mere Jonathan. 3% O2). au loc mai lent la mere. Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată (AC) Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată sunt o rezultantă a aspectelor parţiale favorizate de fiecare componentă în parte. din plantaţii fertilizate unilateral sau excesiv cu azot. Conférence. pot fi utile în timpul transportului frigorific la distanţe mari a căpşunelor. Evoluţia după recoltare a produselor este încetinită în condiţii de AC.3. unde diminuarea este de o treime (la 5-7% CO2 şi 100C). iar declanşarea acestui fenomen este întârziată cu 30 de zile în medie. până la 25% CO2. însoţită de deshidratare. emisia etilenei este de 3-6 ori mai redusă.10. conopidei şi pepenilor. Conopida depozitată temporar în AC (6% CO2.10. rădăcinoase.7. favorizând resintetizarea acestora şi reversibilitatea procesului (carboxilare). formarea de caverne şi acumularea de acid succinic. 7. uşor adâncite. Predispuse sunt loturile prea mature. Fermitatea se păstrează mai bine în AC la piersici. cu simptome diferite în funcţie de soi. piersici. Un factor agravant îl constituie temperaturile joase şi concentraţiile foarte scăzute de oxigen.7. în interiorul fructelor apare o brunificare a ţesuturilor. "Brown core" sau "brown heart" este tot o brunificare a ţesuturilor din centrul merelor/perelor. Williams. dar mai ales la pere. Merele Golden Delicious păstrate 210 168 . de stimulare. care sunt cu 10-30% mai ferme după postmaturare faţă de varianta normală. pe epicarp. "carbondioxide injury" apare la mere. ardeilor. dar are cauze diferite. La grupa Red Delicious se observă pete de culoare închisă.). Modificările de culoare corelate cu biodegradarea clorofilei sau biosinteza pigmenţilor carotenoizi. bulboase) este inhibat la concentraţii mai mari (15-20% CO2). 2. caise.

Tabelul 7.zile în AC (3% CO2. Preţul de cost ridicat este compensat de unele avantaje.4.. Chapon.5% 52%(51.4. Lipsa etilenei permite păstrarea în aceeaşi celulă a unor specii incompatibile în mod normal. acizi organici. Un interes deosebit prezintă faptul că efectul complex al ULO se menţine şi după păstrare.2) 44%(43.8) 39%(39. 3% O2) rămân galben-verzui. Date comparative privind păstrarea hipobarică şi frigorifică obişnuită 169 . vitamine.2% O2) prezintă la fructele pomacee (seminţoase) avantajele suplimentare ale diminuării aproape totale a biosintezei etilenei. 1984) realizată sub 10% din presiunea atmosferică normală. Diminuarea procentuală a intensităţii respiraţiei fructelor (%) de măr în funcţie de variaţia compoziţiei AC (prelucrare după Burzo. iar pentru unele specii (pere.6) 50%(50.3) 100% - Păstrarea în condiţii de ULO (ultra low oxygen = oxigen foarte scăzut.8-1.10. Cantitatea de glucide totale. J.4) 56. şi Westercamp.03% CO2 (normal) 2% CO2 5% CO2 10% CO2 50%(49.8) 60%(60.4) 57%(56.F. Legumele de frunze pot fi prerăcite în aceleaşi instalaţii. precum şi valoarea energetică sunt conservate mult mai bine în condiţiile de AC la fructe (mere.H. P. P.7) 49%(48. pe parcursul comercializării (6-14 zile) (Chapon. Produsele horticole păstrate hipobaric sunt din grupe de perisabilitate ridicată. 1996). J. În consecinţă. Efectele presiunii atmosferice scăzute Păstrarea hipobarică (Moras. criza climacterică şi sensibilitatea la acest hormon de maturare devenind aproape nulă.1) 58% 55%(54. piersici) este chiar necesară o fază de postmaturare pentru dezvoltarea aromei specifice.8) 52%(52.3) 46%(45. gustul armonios se păstrează stabil. 0.3. în timp ce în atmosferă normală îşi pierd conţinutul în clorofilă în 90-120 de zi.5% 51%(51.7) 43% 37.6) 45%(44. 1986) Conţinutul AC în oxigen 3% O2 4% O2 7% O2 8% O2 10% O2 11% O2 21% O2 (normal) Diminuări procentuale ale intensităţii respiraţiei la conţinut CO2 0.F.6) 47%(46. Tabelul 7. micşorează proporţional presiunea parţială şi conţinutul în gazele atmosferice componente.6) 61%(61.. prune etc). 7. procedeul mărind de 2-5 ori durata lor de păstrare.

ca o alternativă care oferă operativitate şi siguranţă în păstrare..5. rădăcinoase).(după Moras.10.inhibarea încolţirii legumelor pentru păstrare la temperatura mediului ambiant (cartofi. usturoi. .FR. în pofida preţului ridicat. P. cu mii de titluri publicate. 170 . Consumatorii neavizaţi evită achiziţionarea acestora. lipsa micotoxinelor şi condiţii de igienă. în vederea avertizării consumatorilor.uneori fără motiv. Dozele de iradiere şi efectele lor complexe se studiază şi se aplică de peste trei decenii. mai ales în climatul tropical.prevenirea biodegradării provocate de microorganisme (Botrytis etc. cu bune rezultate.) la produsele perisabile proaspete sau prelucrate. Ionizarea produselor horticole proaspete Ionizarea produselor horticole proaspete cu radiaţii ionizante este un procedeu de mare viitor. Aplicaţii avizate ale ionizării sunt în: . ceapă. Chapon.H. Rezervele de stat sau raţiile militare din multe ţări sunt conservate prin ionizare. J. Ionizarea a devenit un domeniu distinct de cercetare. 1984 -USDA -Grumman) Specia Căpşune Cireşe Fasole verde Castraveţi Salată Ciuperci Tomate Durata de păstrare (zile) normală hipobarică frigorifică 7 28(400%) 15 60(400%) 13 35(270%) 14 42(300%) 14 48(340%) 4 21(525%) 21 60(285%) Temperatura 0 C 1 0 0 0 13 Presiunea mm Hg 10 50 10 10 75-80 7. care nu s-a extins din motive economice (investiţii ridicate) şi ecologice (consecinţele asupra consumatorilor nu sunt previzibile pe termen foarte lung). Comercializarea produselor ionizate este permisă numai cu inscripţionarea acestora. fiind în general împotriva oricăror intervenţii artificiale asupra produselor.. iar în acest caz asociind tehnicile de ionizare cu tehnologia nucleară în general.

conţinutul de apă şi gradul de perisabilitate impun tehnologii diferenţiate de manipulare şi transport.Există 4 serii de astfel de operaţii. Produsele foarte perisabile.pe măsură ce înaintăm în flux. Produsele mai puţin perisabile se manipulează. ambalării şi transportului.1. Încărcările şi descărcările. pe distanţe medii (1-2 zile de drum) sau pe distanţe lungi (3-4 zile de drum). Transportul în afara acestora poate fi local. După recoltare are loc prima serie de manipulări şi transporturi. 8. spre centrele de condiţionare. în timpul stocării de scurtă durată şi a aprovizionării zilnice cu necesarul de marfă. Generalităţi Manipularea şi transportul produselor horticole se efectuează în repetate rânduri pe parcursul valorificării acestora. sau sunt introduse în celulele de depozitare.CAP. centrele de condiţionare sau unităţile comerciale. Aici ele sunt a două oară manipulate. VIII . Produsele păstrate suportă şi a treia serie de manipulări. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole 171 . la beneficiar. stivuirile şi transporturile interioare. presortate şi eventual prerăcite. fie sunt condiţionate pentru prelucrare. în scopul condiţionării. depozitare sau prelucrare.2. care se deosebesc în ceea ce priveşte complexitatea şi datorită destinaţiei specifice a producţiei. În reţeaua comercială se derulează ultima serie de manipulări.MANIPULAREA {I TRANSPORTUL PRODUSELOR HORTICOLE 8. fie în vederea sortării-calibrării şi preambalării pentru transport-livrare. ambalate sau în vrac. manual sau mecanic. Fermitatea . pot fi lotizate şi eventual încărcate direct în mijloacele de transport în vederea livrării la beneficiarii interni sau externi. au loc în depozit.

Produsele în vrac se pot descărca mecanic. şi benzi elevatoare (formarea înălţimii de depozitare în vrac sau încărcare în mijloacele de transport). Manipularea mecanică se face prin intermediul şi cu ajutorul unor benzi transportoare (din buncăre). înălţime de ridicare 3200mm. În România se fabrică motostivuitorul M16 (40CP. b) după tipul constructiv (cu furcă frontală şi contragreutate. cu furcă în interiorul poligonului de sprijin. b) transpaleta electrică. folosirea lor nu se recomandă în celule. iar manual se pot folosi transpalete şi lăzi.3-2t.1. sarcina de ridicare 2. Manipularea lor în stive se realizează cu stivuitoarele. dar există şi tipuri cu motoare cu electroaprindere (cu benzină). cu furcă laterală. tractoare echipate cu furcă hidraulică. Tipurile constructive se clasifică în modul următor: a) după modul de acţionare (manuale. electrice. Motostivuitoarele poloneze RAK de 30 CP au înălţimea de ridicare de 3. Tipuri de transpalete a) transpaleta manuală (hidraulică).000mm şi sarcina de ridicare 1200kg. cu motor termic). Transpaletele (cărucioarele transpalete) au o capacitate de 0.). Stivuitoarele au capacitate de ridicare cuprinsă între 1 şi 2t.Descărcarea sau încărcarea mijloacelor de transport este difernţiată în funcţie de modul ambalare.8. iar transportul interior cu ajutorul cărucioarelor tractate mecanic sau manual. Datorită gazelor de eşapament. prin basculare în diferite tipuri constructive de buncăre (fixe sau mobile).). cu catarg redus).8. În afară de transpaletele manuale (Frigocom EN-137 şi tip C-2000). cât şi pe benzină (electroaprindere). au variante constructive atât pe motorină (Diesel).000Kg). Descărcarea mecanică se execută cu motostivuitoare. electrostivuitoare. Figura 8. Produsele ambalate se pot descărca mecanic doar dacă sunt paletizate (palete lăzi sau ambalaje paletizate).2. lopeţi mecanice (din vrac). Motostivuitoarele au motor Diesel (fig.1. 172 . cu catarg retractabil. există transpalete electrice (tip MICM sau tip EN-137-3) (fig.

Durata transportului va fi cât se poate de redusă. remorci autosemitransportoare). Motostivuitorul M. dar se menţionează şi posibilităţile fluviale. Pentru evitarea şocurilor se va circula cu o viteză mai redusă pe drumurile necorespunzătoare.000kg şi înălţimea de ridicare de 3. Pentru distanţe scurte. soarelui sau precipitaţiilor.400mm. Acolo unde nu există mijloace. Pentru produse perisabile şi mai ales foarte perisabile. 8. ambalajele trebuie să fie bine ancorate şi fixate. Electrostivuitoarele Balkancar (Bulgaria) EV-426 cu capacitate de ridicare 1. 8. Transportul rutier se efectuează cu mijloace de transport autopropulsate (autocamioane) sau tractate (remorci platformă autodescărcătoare. în funcţie de dotarea existentă.140mm. 173 . pot deservi celulele. 2. transportul produselor mai rezistente se poate executa cu mijloace neclimatizate. fără staţionare îndelungată la temperaturi peste 200C. există diverse grade de complexitate ale transportului. Ideală este însă transportarea cu mijloace izoterme. care să atenueze posibilele şocuri sau lovituri. Se evită staţionările.3. protejate cu prelate contra prafului. refrigerate sau frigorifice. funcţionează silenţios.400mm şi "Duplex" (înălţime de ridicare mare 3. Transportul produselor horticole Transportul produselor horticole se face în mod frecvent pe cale terestră (rutier sau feroviar). Recoltarea şi încărcarea se execută pe vreme răcoroasă. flori etc). maritime şi chiar aeriene (unele produse exotice. remorci obişnuite. În România se fabrică tipurile "Simplex" cu capacitate de ridicarekg şi înălţime de ridicare mică. dar pun uneori probleme tehnice.2.250kg şi înălţimea de ridicare 3.200mm.1. la aceeaşi capacitate). de tipul remorcilor sau al autocamioanelor. iar unele produse (pepenii de exemplu) vor avea un strat de paie pe fundul lăzilor sau autovehiculelor.3. iar marfa cât mai bine protejată.16 Electrostivuitoarele sunt dotate cu acumulatoare.Figura 8. se pot lua doar măsuri de limitare a neajunsurilor. Electrostivuitoarele poloneze WW-1803 au capacitate de ridicare 1. între recoltare şi condiţionare.

pepeni verzi. Tipurile constructive de autovehicule frigorifice întâlnit în România sunt Skoda. prin folosirea CO2 solid/lichefiat sau N2 lichefiat (agenţi criogenici). P. dacă se încarcă produse prerăcite.7 W/m2K la vehicule izoterme normale şi de 0. Mijloacele izoterme refrigerate au în interior un sistem de răcire format dintr-un buncăr pentru depozitarea gheţii hidrice sau carbonice şi un sistem de ventilare pentru uniformizarea aerului răcit. refrigerate sau frigorifice). produsele amplasate în partea din spate. struguri. 8.2. a unor produse cu gradul de maturare mai puţin evoluat (Gherghi. 1994). Agregatul are un debit de 4. Transportul feroviar al produselor horticole se poate practica la cartofi.4 W/m2K la o izolare foarte bună (vehicule super izolate). O soluţie de compromis este plasarea în partea din faţă a semiremorcii. ar avea nevoie de peste 50-60 de ore. Mijloacele izoterme frigorifice dispun de agregate care funcţionează cu freon 12. sau climatizate de 3 tipuri (izoterme. A. în limba germană). care vin în contact direct cu aerul rece refulat de agentul frigorific se răcesc în numai 10-12 ore. În interior se poate menţine temperatura de 7-100C timp de 24-48 ore. cu temperatură ceva mai ridicată. rădăcinoase. (1998). Gherghi. limitele K sunt 0. Din punct de vedere constructiv pot fi confecţionate din lemn sau din metal. Petrescu. În caz contrar. În termeni tehnici ele sunt cunoscute sub denumirea de LKW-uri (lastkraftwagen = camion de transport. (1998). cât poate dura un transport mediu. înainte de încărcarea produselor.3. dar pentru a elimina căldura de câmp din cele 13-14 t de produse care se încarcă. Există şi autodube răcite cu gheaţă eutectică. {i aici se preferă încărcarea produselor prerăcite. După Niculiţă. Mercedes. iar autoduba se prerăceşte şi ea.35 la cele refrigerate sau frigorifice. După Gherghi. Singura soluţie este prerăcirea. A. Henschel. prin conectare la instalaţii speciale. dar are o pondere în scădere Tipurile de vagoane de cale ferată folosite pot fi neclimatizate. Ele asigură temperaturi interioare de transport de 10/30C timp de 2 zile. valoarea coeficientului global de transfer termic K (Kcal/h/m2 0C) variază între 0. realizând temperaturi până la -10C pe durata transportului la beneficiarii situaţi la distanţe de 2-4 zile de drum (durata maximă recomandată). (1980). şi colab.000-4. cu capacităţi între 10 şi 22 t. El dispune de un rezervor cu fluid frigorific lichefiat. indică agregatul de răcire Thermo-king. într-o perioadă de timp de 5-6 ori mai mare. 174 . ca fiind mai răspândit. Mijloacele izoterme sunt autodube cu pereţii dubli izolaţi cu polistiren sau poliuretan. varză.. un evaporator. A. un compresor cu condensator şi pompe de recirculare. care acumulează frigul congelându-şi soluţiile în timpul staţionărilor. Există posibilităţi de modificare a atmosferei în cadrul autodubelor frigorifice. A. Automatica şi Volvo.8 la vehiculele izoterme normale şi 0.Tehnologiile moderne de preluare implică prerăcirea şi tranportul izoterm sau frigorific. Leyland. deschise sau închise. (1994) şi Niculiţă. ceapă. P.500 Kcal. Transportul feroviar al produselor horticole. în timp ce produsele de la mijloc sau din faţă. (1994).

I. lăzi sau lăzi paletizate. care dispune de utilităţile necesare.3.g. care circulă spre fiecare vagon din garnitura frigorifică (7-12 vagoane). în care se depozitează 1.l. după care gheaţa trebuie înlocuită. cât şi ambalate în palete. Sunt destinate pentru distanţe mari. Pentru produsele horticole se folosesc tipurile Interfrigo (17 t) şi EK-2 (24 t). P. Gherghi.0-1.. Produsele trebuie să fie sănătoase şi zvântate. Vagoanele izoterme refrigerate sunt prevăzute la capete cu buncăre buzunare. Vagoanele izoterme frigorifice au agregate de răcire cu compresor. iar pe timpul transportului 0-80C. Avantajele modulării. Este o modalitate de transport modulată.4. să fie curate şi fără mirosuri străine. Containerele pentru produsele horticole sunt izoterme. a unor containere standardizate ca dimensiuni şi a unor mijloace de manipulare-ataşare-închidere a containerelor la începutul transportului.Vagoanele neclimatizate (Ggs) pot fi închise de tip simplu (G) de lemn (27 t) sau de metal (G. pepenilor verzi sau tomatelor. respectiv manipulare-dezataşare-preluare la beneficiar. eventual prerăcite (în funcţie de specie).3. În România se folosesc transcontainerele ISO-ID.a. Modulele au 6058 x 2438 x 1217 mm sau 6058 x 2438 x 2438 mm. Această metodă se poate aplica la produsele horticole atât în vrac. în cazul cartofilor. conectată la vagonul centrală. timp de două zile. Circulaţia aerului răcit poate fi forţată prin intermediul unor ventilatoare electrice. de 20-28 t). 1983.. Vagoanele tip TKF-12 au o baterie de răcire. Vagoanele neclimatizate deschise tip FAD şi FADS sunt de metal şi au capacitatea de 50-60 t. într-o staţie situată pe traseu. izolaţi cu spumă de poliuretan. Niculuţă. 8. care se bazează pe existenţa unor transcontainere (mijloace auto-feroviare-naveavioane). 1994. în ceea ce priveşte mecanizarea manipulării şi ritmicitatea transporturilor pe containere (creşte viteza şi cifra de rulaj). Pentru produsele horticole. Lanţul frigorific (Potec. existând şi un sistem de ventilare a aerului. de 10 şi 20 t capacitate.s de 59 t şi G. bulbilor de ceapă uscată. prin intermediul căruia este posibilă recircularea (tur-retur) şi menţinerea frigului -180/+120C. Durata răcirii este de două zile.g. Transcontainerele pentru produse horticole trebuie să aibă platforma de lemn. Vagoanele izoterme au pereţi dubli de 30 cm. 1998) este fluxul de valorificare sub protecţia frigului artificial a produselor 175 .5 t gheaţă hidrică. de tipul macaralei K-162 (prin agăţare). A. dar au apărut tipuri răcite cu agenţi criogenici sau gheaţă eutectică. o soluţie de CaCl2).3. 8. ISO-IC închis şi ISO-IC deschis. sunt importante. în funcţie de specie şi de distanţă. Temperatura interioară este de 1/80C.. fructelor pomacee. În interior se poate menţine temperatura de 2-100C. temperatura recomandată la încărcare este de 2-80C. răcirea se face prin intermediul unui agent de răcire ( direct cu amoniac lichefiat sau indirect cu agent intermediar.m. destinate pentru produse paletizate. Transcontainerizarea. pe măsura posibilităţilor de răspândire. acţionate Diesel sau electric. De la uzina de frig. amplasate într-un vagon separat (uzina de frig).

Se continuă cu lanţul frigorific (transport. se numără în primul rând calitatea şi stabilitatea loturilor de produse. precum şi eficienţa economică estimată. Aspecte generale Refrigerarea este un procedeu de conservare a calităţii produselor în curs de valorificare. odată cu prerăcirea. iar condiţia de accesibilitate fiind existenţa dotării necesare. Fazele lanţului frigorific au fost expuse cu faze individuale. toate sub protecţia frigului). variantei locale păstrată frigorific timp de mai multe luni. care se bazează pe utilizarea frigului în limitele unor parametri tehnologici specifici. -păstrare la cumpărător în frigidere casnice. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete 176 . Printre criteriile care sunt luate în consideraţie pentru folosirea refrigerării. consum.REFRIGERAREA PRODUSELOR HORTICOLE 9. -depozitare frigorifică. -condiţionare-preambalare la temperatură moderată (nu se admit abateri bruşte. aflate deasupra punctului de îngheţ. mai mari de 6-80C). 9. comercializare.1. -prerăcire.2. pe parcursul tratării detaliate a tehnologiilor de valorificare horticolă: -recoltare pe vreme răcoroasă. -transport frigorific la beneficiar. Tehnologiile moderne de valorificare pot include prezenţa refrigerării de la începutul fluxului.IX. Refrigerarea produselor horticole proaspete stă la baza procedeelor biotice de păstrare.horticole. mai ales pentru produsele perisabile. la care contribuie ţări din ambele emisfere. depozitare. CAP. Păstrarea frigorifică de lungă durată este în prezent concurată de creşterea mobilităţii comerţului internaţional. în numeroasele sale variante. -transport climatizat (frigorific). apelând la temperaturi scăzute. Unii consumatori preferă un produs proaspăt adus de departe. -desfacere în spaţii răcite sau frigorifice. condiţia de oportunitate fiind de ordin economic. sau din zone climatice diferite.

În utilizarea refrigerării apar şi insuccese. numită căldură de câmp. sau evoluţii specifice cum ar fi fluidizarea ceridelor cu 177 . dacă ne referim la culoare. Deranjamentele fiziologice (fiziopatiile) cauzate de frig se manifestă în momentul depăşirii unor temperaturi minime critice şi depind de specia sau soiul la care se produc. radiaţii ionizante) sau chimice aplicate după recoltare. refrigerarea produselor horticole determină încetinirea proceselor metabolice ale acestora prin diminuarea vitezei reacţiilor biochimice. Depăşirea nivelelor superioare de temperatură determină reducerea semnificativă a duratei de depozitare. pierderea umidităţii prin transpiraţie. aciditate). La unele fructe. Trebuie subliniată dependenţa evidentă între conţinutul în glucide totale şi temperaturile optime de păstrare a produselor.. compoziţia chimică (umiditate. aspectul şi calitatea în general. sunt menţinute şi conservate. temperaturile critice determină brunificarea internă şi opărirea moale. transpiraţie. produsele horticole conţin o anumită cantitate de căldură. maturare) şi specific tehnologic diferenţiat. Activitatea unor enzime se dereglează sau se blochează. La mere. iar temperatura pe care o au oscilează în mod frecvent între 15-300C. pete decolorate şi brunificări. Pierderile ireversibile de umiditate produc în cele din urmă scăderea turgescenţei. specific fiziologic (respiraţie. Intensitatea respiraţiei. cu efecte pozitive asupra valorii nutritive. refrigerarea opreşte temporar procesul de maturare. veştejirea şi zbârcirea. raportul glucide/aciditate sau conţinutul în vitamina C. la castraveţi şi pătlăgele vinete. Răcirea de lungă durată duce în final la pierderea calităţii produselor care nu au fost comercializate la momentul oportun. datorate în mare parte unei aplicări incorecte a tehnologiilor. Temperaturile scăzute au un efect bacteriostatic. la tomate defecte de culoare şi înmuiere. reprezentând energia termică transmisă lor de mediul înconjurător. continuarea evoluţiei produselor şi activitatea microorganismelor sunt încetinite. Diversele tratamente fizice (UV. Oscilaţiile termice au efect contrar. O refrigerare corespunzătoare presupune o eliminare rapidă a căldurii de câmp şi menţinerea produselor la o temperatură optimă scăzută cât mai constantă. Apar modificări de consistenţă şi culoare. glucide totale. Viteza de răcire prea mare provoacă un şoc termic ducând la scăderea turgescenţei şi mărirea permeabilităţii membranelor celulare. a solubilităţii substanţelor şi a permeabilităţii membranelor celulare. Fermitatea structo-texturală. Caracterizată succint sub raportul avantajelor. încolţire) şi biodegradare (boli de depozit). soi. Temperaturile optime de păstrare sunt standardizate şi depind de numeroşi factori: specie.În momentul recoltării. pot mări eficacitatea acţiunii frigului. în condiţii de atmosferă normală şi ventilaţie activă sau în condiţii de atmosferă modificată (AC= atmosferă controlată sau în varianta ULO= ultra low oxygen/oxigen ultraredus). iar durata de supravieţuire a produselor este prelungită. la piersici brunificare internă şi fibrozitate. prin accentuarea fenomenelor de evoluţie în depozit (maturare. iar în unele cazuri de gradul de maturare al produselor.

fie în amestec prealabil cu aerul din amenajările sau construcţiile destinate păstrării produselor.6 pentru expunere la vânt. instalaţii şi agregate frigorifice. p = presiunea barometrică (exprimată în kg/m2).4 m/s şi este influenţată de regimul vânturilor din zonă. vidul). Refrigerarea induce produselor o oarecare dependenţă de menţinerea condiţiilor frigorifice pe parcursul întregii valorificări.artificiali (aerul răcit. γ i = densitatea aerului interior (kg/m3). Viteza curentului de aer atinge în coşurile verticale valori de 0. k = coeficientul aerodinamic pentru pereţi (+0. 9. Ventilaţia activă se efectuează fie prin aspiraţie directă. circuit deschis. Refrigerarea cu aer. Agenţii de răcire sau sursele de frig Răcirea se produce şi se transmite. circuit închis (răcirea mecanică) are loc în maşini.5-1. gheaţa hidrică industrială. Este metoda cea mai răspândită datorită accesibilităţii sale. Există şi procedee/metode de răcire fără agenţi frigorifici.naturali (aerul rece. în depozitele frigorifice. 9. Refrigerarea cu aer rece este practicată în nopţile răcoroase de toamnă / primăvară. sensibilizându-le la contactul cu parametrii mediului ambiant. spre deosebire de aerul racit. canale şi camere de aer etc. Agenţii de răcire pot fi utilizaţi în: A. în depozitele cu ventilaţie mecanică. B.81 m/s2).3. grătare.3 pentru ferit de vânt). γ e = densitatea aerului exterior (kg/m3).iar cu folosire mai puţin frecventă amestecurile frigorigene.Aerul rece este un agent de răcire natural.1. . Ventilaţia naturală pasivă realizată în amenajările şi depozitele neutilate are o viteză a curentului de aer de 0. sau în anotimpul friguros.75 m/s. apa răcită. gheaţa carbonică şi unele gaze lichefiate (agenţi criogenici).aspect uleios pe suprafaţa merelor.3. prin intermediul unor agenţi de răcire. -0.1-0. precum şi de diferenţa de temperatură între exteriorul şi interiorul spaţiului de depozitare. Constituie totodată o cale de economisire a energiei electrice. kV 2γ e P = p+ + h(γ e − γ i ) (Kg/m2) 2g P = presiunea însumată a aerului care are tendinţa să circule. gheaţa hidrică naturală). cu două categorii : . g = acceleraţia gravitaţională (9. Ventilaţia naturală organizată beneficiază de amenajări care permit activarea tirajului de aer: coşuri de ventilare cu deflectoare. h = înălţimea (ml) până la zona neutră (zona unde P=p). 178 . în marea majoritate a metodelor şi procedeelor.

iar tehnologiile utilizate sunt bazate fie pe imersie. Viteza aerului răcit determină durata procesului de scădere a temperaturii. trebuie permanent evaluate în contextul tehnologic. Q=α S∆ t (Kcal/h) Q = cantitatea de căldură transferată (W/h sau Kcal/h). evitându-se deshidratarea şi şocul termic.aer răcit (t20C). tomate. 9. Gheaţa industrială sub formă de blocuri sau mărunţită (top icing) se foloseşte în tehnologiile noastre actuale de valorificare a fructelor de arbuşti fructiferi şi a boabelor de mazăre batozată care se transportă pentru industrializare. prin creşterea valorii α . prune. anume prin absorbţia căldurii necesare topirii (80 kcal/kg). 9.4. acest procedeu nu este compatibil cu unele produse foarte sensibile (legume de frunze. pepeni. energetic şi ecologic. Refrigerarea cu apă rece sau răcită se practică în fazele de prerăcire sau de transport.3. realizându-se în proporţie preponderentă prin fenomenul de convecţie termică. 9. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială (industrială) are şi ea o aplicabilitate restrânsă de modul cum se realizează răcirea.Se ţine seama de temperatura şi umiditatea aerului exterior. Deşi viteza de răcire este superioară. Unele produse crapă în contact cu apa.3. Coborârea temperaturii produsului în contact cu aerul răcit depinde de modul de ambalare şi de transferul termic. Refrigerarea în vid (vacuum cooling) este o metodă modernă utilizată mai ales la prerăcire. în care evoluează tehnologiile frigorifice moderne. precum şi de durata ventilării pe faze de păstrare. Viteza aerului ventilat mecanic este corelată cu coeficientul de recirculare a aerului şi cu capacitatea ventilatoarelor. fructe de arbuşti) sau ambalate într-un mod mai deosebit. ţelină. morcovi. broccoli. păstrarea şi manipularea acestora. α = coeficientul de convecţie termică (depinde de suprafaţa produsului) (Kcal/m2h0C sau W/m2K) s = suprafaţa de transfer termic a produsului (m2).2. care cere o dotare tehnică superioară (vezi 179 . Refrigerarea cu aer răcit poate fi folosită în fazele de prerăcire (air cooling). În plus apare o sensibilizare la contaminări fungice şi un anumit grad de poluare a apei.3. conopidă. Utilizarea apei răcite frigorific (hydrocooling) se face în circuit deschis sau închis. până la o valoare limită care este impusă de factorul economic. ∆ t = diferenţa de temperatură produse (t10C) . iar în străinătate (mai ales SUA) pentru piersici. sparanghel. ridichi etc. convecţia termică fiind forţată prin intermediul ventilatoarelor.3. în prezent utilizarea gheţii hidrice este limitată la prerăcirea unor produse şi la transportul acestora în condiţii optime. depozitare frigorifică. mai ales când se utilizează unele produse dezinfectante. varză. Mult utilizată în urmă cu decenii. având o aplicabilitate mai restrânsă. Obţinerea gheţii naturale şi fabricarea gheţii hidrice industriale. transport şi comercializare sub protecţia frigului artificial. fie pe pulverizarea cu duşuri (hydroaircooling).

dar piersicile în 30 minute de la 18 la 140C).500 ore utilizare/an.4. în timp ce volumul ocupat de 1 kg de vapori de apă creşte foarte mult.6 Temperatura de fierbere a apei (0 C) 100. mai ales pentru produsele gata ambalate. cu 500-1. există relaţia: Q M= lvap Tabelul 9.5. 180 . sub formă de vapori de apă. temperatura de fierbere a apei este de 1000C.68 m3 (tab. Dependenţa între presiunea barometrică (mmHg).).50 186. cu capacitate de răcire de 5-20 t/oră. Notând cu Q (kcal) cantitatea de căldură preluată din mediu necesară răcirii produsului cu ∆ t0C. M(kg) fiind masa apei vaporizate din produs. temperatura de fierbere a apei (0C) şi volumul ocupat de 1 kg vapori de apă (m/kg).5 0 Volumul masic al apei (m3/kg) 1.0 10. Produsele horticole bogate în apă. Metoda este preferată numai în cazuri verificate de experienţa anterioară şi se aplică doar atunci când este indicată în mod specific. iar scăderea de temperatură este diferenţiată pe categorii de produse (salata se răceşte în 17 minute de la 20 la 00C. La presiune barometrică normală. Pentru a răci o căpăţână de salată de la 200C la 30C. înainte de răcire pentru a evita un dezechilibru. (după Niculiţă.0 11. Căldura necesară (597 kcal/kg sau 625 W/kg la 00C şi 4.. sparanghelul.cap. căpşunele se pretează mult mai bine la acest procedeu decât multe fructe. Uneori se recomandă o umezire exterioară. Alţi agenţi de răcire.6.1). fasolea verde. Legumele de frunze. sau au o utilizare mai limitată.1 5. Prin asociere cu păstrarea ulterioară la presiune scăzută (LPCA=low pressure controlled atmosphere) în ambalaje peliculare semipermeabile la gaze. ) Presiunea barometrică (mmHg) 760. este necesară evaporarea a 3% din umiditatea sa totală.2.3. 1986. Temperatura de fierbere a apei scade odată cu scăderea presiunii. apa poate fierbe la 00C.1 4. care este proporţională cu raportul suprafaţă /volum şi cu gradul de afânare al produsului.5 1. iar lvap(kcal/kg) căldura medie latentă de vaporizare a apei la presiunile corespunzătoare şi ∆ t 0C. permite o coborâre a temperaturii cu 6 0C. mai ales drupacee. Durata răcirii este de numai 15-30 minute. Eficienţa economică impune folosirea de unităţi mobile. Viteza de răcire depinde de viteza de evaporare. se realizează una dintre cele mai moderne tehnologii de valorificare.0 206. 9.1. conopida.6 mmHg) pentru evaporare este preluată de la produsul care se răceşte. La numai 46 mmHg. Se folosesc în mod complementar. P. Avantajele constau în răcirea uniformă. iar 1 kg de vapori de apă ocupă un volum de 1. pierd o parte din apa liberă prin evaporare. plasate într-un spaţiu etanş cu presiune scăzută.9.68 96.0 O evaporare de 1% din masa produsului.

N2 sau chiar freonul R12). Diversitatea se datorează nu numai cerinţelor de optimizare tehnică (randament energetic. dar şi problemelor ecologice care impun limitarea poluării. Gazele lichefiate (numite tehnic agenţi criogenici. fiabilitate. acumulând frig. la amestecuri mai complexe. Recent au apărut şi variante de utilitate casnică sub forma unor elemente (pungi din materiale speciale) care acumulează frig în congelator. autodubelor sau containerelor izoterme. Capitolul 9. depăşite din punct de vedere tehnic şi energetic. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului. eficienţă.90C. Ambalaje unor băuturi se răcesc în mod automat la deschidere cu capsule care conţin agenţi criogenici. cu săruri sau anumiţi acizi. care are loc la o temperatură situată mult sub 00C. 181 . Gheaţa eutectică se obţine în vase sau recipiente etanşe. Acestea au constituit o alternativă de prelungire a duratei de utilizare pentru gheaţa hidrică. Procedeele în circuit închis (ciclu mecanic) sunt : -cu comprimare (compresie) mecanică de vapori . Azotul lichid vaporizează la -1960C şi are căldura latentă de vaporizare 46 kcal/kg (116 Wh/kg pentru 00C). în aceleaşi vase etanşe care sunt mereu folosite prin congelare repetată. 9. Ea separă sub formă de cristale. De la amestecuri simple cunoscute (1 parte gheaţă sfărâmată + 2 părţi NaCl).cele mai folosite. Gheaţa carbonică (uscată) se topeşte la -78. Este utilizată ca sursă de frig la răcirea vagoanelor CF. Dioxidul de carbon lichid are o capacitate frigorifică mai mică decât gheaţa uscată (65 Wh/kg la 00C). până la îngheţul definitiv. A. complexitate) sau economică. prezentând unele dificultăţi în procurare /mânuire şi impunând măsuri de protecţia muncii specifice. având o căldură latentă de topire de 137 kcal/kg.3.4.90C). Capacitatea sa frigorifică este de 174 Wh/kg (-78. a descris agenţii frigorifici utilizaţi în circuit deschis. servesc la refrigerarea unor vehicule de transport.1. care la dizolvare şi amestecare produc efect de răcire. Între avantaje. Solubilizarea sau dizolvarea acestor substanţe se face cu absorbţie de căldură.Procedeele cu agenţi frigorifici sunt încă utilizate în proporţie predominantă. folosind o supapă de reglaj. Presiunea din interiorul autodubelor sau vagoanelor CF este menţinută mai ridicată decât presiunea atmosferică.Amestecurile frigorigene (refrigerente) se realizează între mai multe substanţe. -cu absorbţie (comprimare termochimică). Maşinile şi instalaţiile frigorifice 9. Domeniul de utilizare este restrâns de mijloacele de transport. iar apoi sunt folosite la rândul lor ca sursă de frig în recipiente izoterme portative. în care sunt supuse unor temperaturi scăzute soluţii hidrice (apoase) ale anumitor săruri. iar în prezenţa apei în stare solidă intervine şi aportul termic negativ al căldurii necesare pentru topire. temperaturile pot coborî cu 120 până la 450C. se menţionează faptul că nu udă produsele prin topire şi are efect inhibitor în biodegradarea şi în postmaturarea produselor. CO2.4. prin vaporizare în sistem deschis. mărime.

în cadrul ciclului reversibil. fiind evacuat sub formă de gazoasă. N. se poate realiza numai cu un consum de energie exterioară (ciclul Carnot reversibil). fenomene fizice de altă natură. prin acelaşi circuit închis (de conducte).Absorbţia de căldură se produce datorită destinderii (detentei) fluidului. Carnot. T Pentru a explica procesele care au loc într-o instalaţie frigorifică. La un volum constant. vaporii se supraîncălzesc. efectul Ranque. 9. numită căldură latentă de vaporizare (la 760 mmHg). Prin comprimare. Răcirea şi condensarea au loc într-un condensator. unele în curs de introducere sau testare (efectul de desorbţie. cantitatea de energie necesară pentru a transforma un litru din stare lichidă în stare de vapori este de 539 kcal (627 W). către alt spaţiu aflat la exterior. care pot prezenta fie un ciclu frigorific ideal.Procedeele fără agenţi frigorifici sunt mai puţin folosite în valorificarea produselor vegetale. 1824). respectiv horticole. În instalaţiile frigorifice. care utilizează în răcire:-fenomene termoelectrice (exemplu efectul Peltier). Trecerea unui fluid din stare lichidă în stare gazoasă necesită căldură. temperatura (T) şi volumul (V) sunt parametrii de bază ai unui gaz şi legea gazelor perfecte exprimă interdependenţa între ei. -diagrama T-S (temperatură-entropie* specifică). prin intermediul unui detentor. Pentru ca vaporii să se poată condensa la temperatura obişnuită.S. prin condensare. pV presiunea evoluează concomitent cu temperatura.B. fenomene termomagnetice. În cazul apei. adică de la un corp mai rece către un corp mai cald. Aici vaporii trebuie aduşi iar la starea lor iniţială lichidă. Agentul frigorific transportă căldura încorporată prin evaporare. 182 . Presiunea (p).2.2. absorbind căldura. Transferul de căldură se poate face în mod natural numai de la un corp cu temperatură mai ridicată la un corp cu temperatură mai scăzută (principiul al doilea al termodinamicii.). Răcirea are loc într-un spaţiu în care temperatura este menţinută mai scăzută decât cea de la exterior. Pot fi enumerate foarte multe variante. efectul demagnetizării adiabatice. = constant. consumând energia necesară acestui proces. Ciclul de funcţionare al instalaţiei firgorifice cu comprimare mecanică.(fig. pentru a servi la reluarea ciclului. efectul magnetocaloric în supraconductoare etc.). fenomene termomagnetoelectrice. fie un ciclu frigorific real). 9. amoniacul (sau freonii) în stare lichidă se evaporă într-un circuit închis.4. Ciclul de transfer reversibil. Compresorul efectuează comprimarea lor. trebuie să le mărim presiunea. -diagrama log P-i (logaritmul presiunii-entalpie specifică. se folosesc diagrame diferite: -diagrama p-V (presiune-volum).L.

9. variaţia entropiei este nulă.Figura 9.) se abate de la ciclul teoretic (ideal). *Entropia (S) este definită (R. La procesele reversibile deschise. în condiţiile în care entropia specifică revine la nivelul iniţial. Diagrama ideală T-S pentru ciclul Carnot inversat Rezumându-ne la diagrama ideală T-S (fig. Diagrama ciclului frigorific real El are loc astfel: 183 .3. în care are loc scăderea temperaturii de la T la T0 şi agentul frigorific cedează de fapt lucru mecanic. 1887) printr-o relaţie care reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al termodinamicii pentru procesele reversibile. Figura 9. Cu ajutorul entropiei se defineşte calitatatea unui proces termodiamic. constatăm că pentru realizarea schimbului de căldură. Clausius.) care modelează teoretic. Ea se exprimă în J/K (entropia sistemului). 2-3 condensare izotermă în condiţiile în care entropia specifică scade şi temperatura mediului exterior este mai mică decât T. deoarece are loc în condiţiile concrete oferite de o instalaţie funcţională. agentul frigorific evoluează în 4 timpi: 1-2 comprimare adiabatică**de la temperatura T0 la o temperatură ridicată de comprimare T. **Un proces sau un fenomen adiabatic are loc fără schimb de energie (primire sau cedare de căldură) cu exteriorul. variaţia entropiei specifice poate fi calculată.3. 3-4 destindere (detentă) adiabatică. cu consum de lucru mecanic.2. evoluţia proceselor care se produc în ciclul Carnot inversat.2. 4-1 evaporarea izotermă încheie ciclul.9. sau J/kg x K (entropia unităţii de masă). Ciclul frigorific real (fig. Într-un proces reversibil închis. J/K x kmol (entropia molară).

etilenglicol etc) cu punct de îngheţ foarte coborât (solă).. . 9.4. Klauss.1-2 comprimare adiabatică în compresor. deoarece transferul de căldură are loc dintr-un spaţiu mai rece care se răceşte în continuare. prin destindere la o presiune mai scăzută. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă (după Burzo. 4'-1 sau 4-1 vaporizarea agentului frigorific la presiune şi temperatură constantă. într-un spaţiu mai cald. care este mediul exterior. Căldura acumulată este apoi eliminată în 2 etape. cu care are o suprafaţă relativ mare de contact cu mediul ambiant şi este construit pentru a favoriza transferul şi eliminarea căldurii în exterior. Ciobanu. M. prin însuşi agentul frigorific din vaporizator (evaporator)...5.4. ***Un proces izentalp se desfăşoară în condiţii de entalpie constantă. 3-3' subrăcire în subrăcitor. În practică. 184 .3. 9. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. I. 2'-3 condensare în condensator.indirect prin intermediul unui circuit răcit de vaporizator. 1984) Schema simplificată a unei instalaţii frigorifice multifuncţionale este redată în figura 12. Agentul frigorific (amoniac sau freoni) absoarbe în momentul vaporizării. căldura latentă de vaporizare din spaţiul unde se produce acest fenomen. Aspecte generale Instalaţiile frigorifice funcţionează ca pompe de căldură. 3'-4' destindere izentalpă*** la instalaţiile cu subrăcire. Gazul se răceşte şi condensează în condensator. tipul de răcire care se produce poate fi : -direct. care sunt apoi refulaţi în stare supraîncălzită. 2-2' răcirea vaporilor supraîncălziţi refulaţi în condensator. R. 3-4 destindere izentalpă la instalaţiile fără subrăcire. În compresor are loc comprimarea vaporilor de agent frigorific. Procesul se desfăşoară cu un consum de lucru mecanic. în care circulă un agent intermediar de răcire (soluţie salină cu CaCl2.

1984). b-separator de ulei.4.) prezintă şi alte componente. pentru fiecare celulă. g-vaporizator. care are loc. agentul frigorific ajunge în rezervorul (d) destinat acumulării. Factorii de climat ai spaţiilor răcite 185 . De la compresor (a) fluidul frigorific circulă la separatorul de ulei (b) care separă picăturile antrenate de vaporii refulaţi.Figura 9.Ciobanu.6. unde ciclul se încheie. d-rezervor de lichid. care îi asigură din punct de vedere tehnic o funcţionare fiabilă. prin deservirea răcitoarelor din celule de către o centrală frigorifică unică. a-compresor frigorific. Pe parcursul recuperării şi antrenării către compresor. cu producere de frig (absorbţie de căldură). înaintea repunerii sale în circuit. injectarea în jet foarte subţire a agentului frigorific în vaporizator (g) unde se produce destinderea.. care reprezintă o soluţie de modernizare. e-subrăcitor de lichid. În paralel. Faţă de un agregat de răcire simplu.04). După trecerea în stare lichidă în condensator (c). care asigură separarea eventualelelor picături de agent frigorific nevolatilizat (Burzo. au existat de-a lungul timpului şi diferite tipuri de agregate monobloc.4. de la marca TRANE cu consum energetic ridicat şi până la agregatele moderne capsulate. mai este intercalat un separator de lichid (h). Depozitele frigorifice pentru produsele horticole utilizează instalaţii centralizate cu răcire directă de tip industrial.5 ori mai redus decât cantitatea de căldură extrasă (q0) din mediul răcit (ε = q0/Lm. Subrăcirea agentului frigorific în subrăcitor (e) permite creşterea eficienţei frigorifice (ε ). f-ventil de laminare. 9. = 0. Lucrul mecanic (Lm) consumat în instalaţiile frigorifice uzuale exprimat în echivalent caloric este de 3. c-condensator. ε = 3. Klaus..5-4. sau centralizate. 9. M. I. de dimensiuni modeste. care folosesc amoniacul (NH 3) drept agent frigorific. economice. Vaporizarea agentului frigorific subrăcit determină o absorbţie de căldură (căldură de vaporizare) superioară (q0' = q0 +qsr. precum şi calitatea utilităţilor care le oferă. h-separator de lichid i-pompă pentru agentul de răcire intermediar Instalaţia frigorifică cea mai simplă (fig.03-0.5-4. R.. unde qsr este absorbţia de căldură suplimentară datorită subrăcirii). Schema generală a unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă. Instalaţiile frigorifice pot fi individuale (monobloc).5). o centrală frigorifică sau chiar o instalaţie monobloc prezintă detalii constructive şi posibilităţi de reglare-programare care-i amplifică mult numărul componentelor. în paralel cu compartimentarea celulelor supradimensionate. care aduce creşterea eficienţei frigorifice la ε ' (ε ' = qo ' qo + qsr qsr qsr = =ε + . Lm Lm Lm Lm Ventilul de laminare (f) permite refularea. aşa cum am arătat.

care au contact cu exteriorul. aerisite în anotimpul friguros doar în perioadele cu temperaturi peste -50C. 9. prin intermediul ferestrelor. le fac potrivite pentru zonele friguroase. parametrii aerului exterior şi tipul constructiv. in funcţie de produs (cartofi. precum şi lipsa aerisirii. Macrosilozurile posedă dotări care permit accesul forţat al aerului rece din exterior pentru durate scurte de timp. Bordeele şi beciurile îngropate. pe tot parcursul anotimpului rece. decât la silozurile obişnuite. Din studiile I.P. Căile de acces ale aerului sunt închise temporar. umiditatea relativă. Inerţia termică a pereţilor contribuie la atenuarea variaţiilor de temperatură. prin îngroşarea stratului protector în timpul iernii. varză etc). Răcirea vracului este treptată (la cartofi va permite cicatrizarea rănilor).Ventilaţia se poate realiza conform cerinţelor specifice. Umiditatea relativă este condiţionată de un ansamblu de factori: activitatea fiziologică a produselor. {anţurile şi gropile asigură protejarea contra temperaturilor scăzute a unor produse horticole rezistente la păstrare. urmată de păstrarea propriu-zisă. La spaţiile cu ventilaţie naturală care au pereţii dubli şi amenajări specifice (grătare. Grosimea straturilor de pământ şi de paie. există posibilităţi de reglare parţială a parametrilor debitului de aer. sau prea multă umiditate. Tot din lucrările menţionate se poate reţine aspectul folosirii în gospodăriile individuale a gunoiului de grajd la protejarea suplimentară a unor silozuri.1.iar faza preliminară va urmari uscarea suplimentară. Cu cât un sistem de depozitare este mai eficient.C Braşov (1970-1997) rezultă că în multe cazuri pierderile la păstrare au fost mai mici în condiţiile Transilvaniei la silozurile fără aerisire (şanţuri). obloane reglabile. la parametri favorabili păstrării produselor.6.cu atât acesta permite urmărirea diferenţiată pe specii şi grupe de soiuri a tehnologiilor de păstrare standardizate. verificarea periodică a produselor şi exploatarea eficientă a dotărilor. cameră de aer. rădăcinoase.C. Regimul termic este dependent de temperatura exterioară. Circulaţia şi compoziţia aerului sunt determinate de ventilaţia naturală existentă. coşurilor de ventilaţie şi uşilor. Ulterior. în corelaţie cu ceilalţi factori de microclimat. Microclimatul din amenajările şi din depozitele simple. menţinerea unei umidităţi cât mai scăzute devine o preocupare predominantă. prea frig. circulaţia activă şi compoziţia aerului. 186 . Silozurile dispun de unele posibilităţi reduse de influenţare a factorilor de microclimat. dacă la exterior este prea cald.Climatul acestor spaţii are următorii parametri determinanţi: temperatura. cuprinzând reglarea şi controlul factorilor pe faze de depozitare distincte. prin acoperirea care se face treptat toamna. completată de astuparea coşurilor de ventilaţie în perioadele cu temperaturi foarte scăzute. Pentru ceapă se recomandă amenajarea de macrosilozuri în spaţii acoperite. canale de evacuare). în anii sau perioadele cu temperaturi deosebit de scăzute. menţin un microclimat rece.

ceapa (bulbi) păstrare (00± 1. Extremele pozitive sau negative sunt atenuate printr-o izolare mai bună şi printr-un regim dirijat de acces al aerului. păstrare (usturoi (bulbi) 1/+1. răcire (± 10C. 8-12 zile).: durata zilnică de ventilaţie şi umiditatea relativă a aerului sunt specifice Produsul pentru a evita îngheţarea produselor sau apariţia condensului. întocmite pentru o anumită localitate (fig. (după Niculescu şi Stoianovici. Folosirea aerului exterior rece şi de umiditate variabilă.indiferent de umiditate TE>-30C UE<UI darTE<TI UE=UI Absorbţie din exterior îngheţ da da Recirculare internă da nu nu Amestec proporţional îngheţ la TE<00C la TE<00C 187 . Folosirea aerului rece din exterior în răcirea tuberculilor de cartof. răcire (14/200C. 60 zile). iarnă (-1.3). sau amestecul proporţional cu aerul din celulă. 150-180 zile). preîncălzire (8/120C.). prin planificarea fazelor alternative de ventilaţie activă pe baza diagramelor (izoplete) ale temperaturilor medii decadice.5 0C. Tuberculii de cartof. tratament termic (ultimele 2 săptămâini 25-350C. Tabelul 9. Tabelul 9. 3-5 zile). 2-4 zile) toamnă (18/200C).5/0.UE) . 1/20C). Amenajările constructive şi dotările acestora le asigură folosirea mai eficientă a frigului natural la răcirea produselor.9.4. 28 zile). răcire (4/100C.3.4. iar ultimele 6/8 ore chiar 400C) Obs.interior (TI. impune în mod frecvent recircularea internă. păstrare (3/50C. 1977) Comparaţie între parametrii temperatură şi umiditate ai aerului exterior (TE. (tuberculi) pregătire pentru desilozare (8/100C. bulbii de ceapă. Absorbţia din exterior este posibilă doar atunci când diferenţele de temperatură şi de umiditate între aerul exterior şi aerul din interior sunt reduse (tab.UI) TE<-30C. 120-150 zile). primăvara (0/20C evitând cu orice preţ valori peste 3/5 0C). max. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică. usturoi sau arpagic se păstrează în condiţii de ventilaţie activă specifică. cartof toamnă consum 14 zile). 28-56 zile).2. vindecare şi cicatrizarea rănilor (13/180C.9.5. cu două săptămâni înainte de plantare arpagic (bulbi) (25/300C). 90-180 zile) zvântare-uscare (25/300C. Dirijarea temperaturilor în ventilaţia mecanică la unele produse pe faze de păstrare distincte (conform STAS) Fazele de păstrare specifice (temperatură 0C şi durată zile) zvântare (10/200C. presupunând faze de temperatură distincte în funcţie de starea produsului şi desfăşurarea procesului de păstrare (tab. 2-3 zile). în funcţie de parametrii de microclimat din interior.).9.9. 7-14 zile) zvântare-uscare (20/250C.6.50C. Dependenţa de parametrii climatici exteriori poate fi atenuată.

Microclimatul din celulele frigorifice poate fi complet dirijat. sub 50C) UE>UI UE<UI UE=UI UE>UI UE<UI UE=UI la TE>+50C zvântare cazul ideal pericol condens vindecare răni condens condens condens da nu nu da da da da da nu nu nu nu la ∆ T <30C la ∆ T <30C condens condens UE>UI TE>TI (∆ T >50) indiferent de umiditate 9.3.6.5.TE∼ TI TE>TI (∆ T mică. Aerul condiţionat are o temperatură. Figura 9. viteză şi coeficient de recirculare prescrise de standarde. umiditate. În variantele optimizate sub raport energetic este inclusă şi folosirea frigului natural cu precădere în perioadele când temperatura exterioară este apropiată ca valoare de temperatura interioară cerută (TE-TI). Izopleta temperaturilor medii decadice orare din Iaşi în perioada septembrie-mai 1946-1976 188 . modificat sau controlat după necesităţi.

iluminat.. Uscarea aerului (dorită la păstrarea cepei.perioada de răcire (zile). Atunci când.diferenţa între temperatura iniţială şi temperatura de păstrare q .. în celulele etanşe şi la temperatura frigorifică solicitată. umiditatea relativă (UR) se micşorează prin condensare şi formare de chiciură (brumă) la răcitor. iar tratarea aerului pentru condiţionare (încălzire. este realizată folosind formulele şi 189 . Aerul bine răcit are un efect de uscare. prezenţa umană şi motoare în funcţie. Cu toate acestea. iar ambalajele acestora vor îndeplini aceleaşi condiţii. În caz contrar. Pentru produse. simplă sau complexă. fenomen care este în acest caz provocat şi dorit. I. din diferite motive.7 m2/m3 celulă).media căldurii degajate zilnic prin respiraţia produsului (J/t/24h) Z . răcirea produselor (în vrac sau ambalate) şi eliminarea căldurii degajate în respiraţia produselor. nu suntem siguri de uniformitatea şi de constanţa în funcţionare a instalaţiei frigorifice. Dirijarea umidităţii relative este necesară şi ea în funcţie de specie. se măsoară şi se dirijează. răcire. Relaţia temperatură-umiditate se determină prin calcule. nucilor) se face printr-o prealabilă condensare a vaporilor de apă în bateria de răcire. I. Pentru produsele care solicită o umiditate a aerului moderată (struguri. în proiectarea şi dimensionarea instalaţiilor de frig se ţine seama de suprafaţa de schimb necesară a elemenţilor de răcire (0.5-0. amestec. cu scopul de-a compensa suprafaţa redusă (∆ t nu va depăşi 5-60C). Cp şi Ca sunt căldurile specifice ale produselor şi ambalajelor (J/kgK) ∆ t .Calculul necesarului de frig trebuie să cuprindă mai multe aspecte: răcirea aerului din celulă. uscare). deoarece prin uşoara sa creştere de temperatură. realizarea acesteia nu pune probleme tehnice deosebite. Pentru produsele care cer o umiditate relativă de peste 90% este necesară folosirea dispozitivelor numite umidificatoare (de diferite tipuri) sau a unor măsuri tehnologice speciale. urmată de reglarea temperaturii. 1983 şi Burzo. necesarul de frig se determină proporţional cu masa. este bine să protejăm cu o folie primul rând de ambalaje care vin în contact cu aerul rece. dar şi menţinerea nivelului scăzut de temperatură (compensarea pierderilor prin circulaţie pe uşi. gutui). la care se adaugă pierderile prin pereţi sau tavan) (Potec. 1984). căldura specifică şi căldura fiziologică degajată de respiraţie: Qn = (Mpcp + Maca)∆ t + MpqZ (J) Qn este necesarul de frig pentru răcirea produsului de Mp (kg) şi ambalajelor de Ma (kg). pentru a nu fi afectate de condens prin încălzire şi răcire repetată. Coborârea temperaturii aerului de răcire nu trebuie să se facă în această situaţie pe seama micşorării nejustificate a temperaturii elemenţilor vaporizatorului (eavaporatorului). Umiditatea se previne şi prin depozitarea de produse bine uscate (bulboase). umidificare. în contact cu produsele. usturoiului. acesta absoarbe o parte a umezelii din celulă.

Circulaţia aerului se exprimă prin debitul specific (m3/h. Schimbarea culorii căpşunelor spre cea roşie strălucitoare este influenţată de temperatură.t). Momentul optim de recoltare se conturează când pe aproximativ 75% din suprafaţa fructului s-a format culoarea tipică soiului. gem. lichior. Ca Mg).diagramele de stare cunoscute. însă perisabilitatea lor ridicată limitează perioada de păstrare după recoltare.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A CĂPŞUNELOR ŞI A FRUCTELOR DE ARBUŞTI FRUCTIFERI 10. cât şi posibilităţilor diverse de industrializare ca: sirop. 190 . în vitamine din complexul B şi săruri minerale (K. la numai câteva zile. Sunt fructe ce prezintă o epidermă foarte subţire. CAP. P. chiar dacă această lucrare s-a efectuat înainte ca fructele să fie ajuns la maturitatea de consum. Fructele destinate consumului imediat sau industrializării pot fi recoltate chiar la maturitatea de consum. fiind încetinită la 20°C ziua şi 10°C noaptea şi favorizată la 25°C ziua şi 15°C noaptea. dulceaţă. sunt cele mai apreciate din punct de vedere organoleptic. m3/h/volumul celulei de păstrare = schimburi aer/h). compot. căpşunele continuându-şi procesele de maturare şi după ce au fost recoltate. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor Valoarea alimentară şi tehnologică a căpşunelor se datorează conţinutului în glucide (7-8%). X.1 g/100 g aciditate titrabilă exprimată în acid citric. Recoltarea. sensibilă. au o respiraţie foarte intensă.1. prin coeficientul de recirculare (volum recirculat/volumul celulei de păstrare = recirculări/h) şi prin coeficientul de reînnoire (volum aer exterior introdus. La acestea se mai adaugă timpurietatea apariţiei fructelor care sunt aromate. de 3-4 ori mai mult decât merele. jeleu. fiind mult solicitate pentru consumul în stare proaspătă. vitamina C (60-70 mg/100 g). ceea ce le reduce capacitatea de păstrare. Depozitele moderne dispun de aparatură automată de măsurare şi reglare.8-1. însă datorită fermităţii scăzute trebuie evitate manipulările repetate. Fructele cu 7-10% glucide şi 0. uşor alterabilă. au gust plăcut. congelate sau preparatele de cofetărie.

Prerăcirea. folosind sistemul „flow-pack”. cărucioarele fiind echipate şi cu o umbrelă care atunci când este deschisă protejează de insolaţia puternică. productivitatea fiind de 112 t/oră. fără calibrarea.5%. ce presupune însă existenţa culturilor înfiinţate şi întreţinute special. lăzi din lemn tipurile III şi IV. Este contraindicată recoltarea. recoltarea mecanică. 191 . la recoltare se folosesc unele cărucioare cu 3 sau 4 roţi. de exemplu. în timp ce la 25-30°C. după aceeaşi perioadă au ajuns la 1. eşalonat la 2-3 zile.Recoltarea se face manual. fructele pot proveni dintr-o recoltare manuală în 2-3 etape. Căpşunele recoltate se pun în coşuleţe din material plastic pe calităţi şi separat pe calibre. iar ambalajele cu fructe se lotizează pe categorii. Cercetările realizate în acest sens au arătat că după 2 ore la 15-20°C. reamintind că alături de celelalte produse horticole proaspete. determinând astfel scăderi în greutate. diametrul ecuatorial trebuie să fie de minim 25 mm. iar la calitatea II-a minim 20 mm. cum din păcate se întâlnesc pe piaţă. care degajă căldură şi pierde apă după recoltare. fiind aşezate câte 32 de bucăţi. În Italia. căpşuna este un organism viu. iar stratul de fructe nu va fi prea gros. Pentru prelucrare. Ca ambalaj de recoltare se folosesc coşuleţe din material plastic. în care sunt separate prin spaţii de siguranţă. atât persoana care recoltează. Eficientă este şi metoda „vacuum cooling” realizată la 3040 mm Hg şi temperatura de 2-5°C timp de 15-30 minute. cu capacitatea de 0. prin sistemul „tradiţional” în celulă sau tunele special amenajate pentru ventilaţia cu aer forţat în depresie. cât şi ambalajele cu fructe de pe cărucior. coşuleţele din material plastic sunt învelite în peliculă perforată. deoarece în momentul valorificării fructele nu-şi mai menţin integritatea. cu mâna prin răsucire şi desprinderea cu caliciu şi peduncul de aproximativ 1 cm fără apăsarea sau strivirea fructului. Staţionarea în câmp se face sub un adăpost temporar bine aerisit. scăderile în greutate au fost de 0. pentru a evita strivirile şi a permite circulaţia aerului. Manipularea trebuie efectuată cât mai operativ. Culesul se execută cu multă grijă. la capătul rândurilor.Aceasta trebuie realizată cât mai rapid după recoltare şi cu o viteză cât mai mare. Ca ambalaje se folosesc lădiţele platou de 6-8 kg capacitate. în 5-8 reprize. precipitaţii sau radiaţia solară. este prima tehnică ce trebuie să se integreze „lanţului de frig”. În multe ţări se practică în acest scop. tipul C sau model I din material plastic. realizând concomitent presortarea pe culori şi mărimi. în cutii de carton. evitând insolaţia puternică.5-1 kg aşezate în lăzi din lemn tipul VI (ambalaj suport). cu multă atenţie. Pentru calitatea I.5%. au loc scurgeri de suc şi se alterează repede. protejând producţia recoltată faţă de praf. În Olanda. manipularea şi transportul căpşunelor în ambalaje de dimensiuni mai mari. numai pe timp frumos. acţionate manual care sunt prevăzute cu o mică platformă pe care se aşează ambalajele goale şi cele cu fructe. din material plastic. odată cu ambalarea definitivă. fiind admisă lipsa codiţelor şi a caliciului. specific valorificării produselor horticole excesiv şi foarte perisabile.

Valorificarea. iar umiditatea relativă optimă a aerului variază între 85-90%. Pentru livrare.) şi superior punctului de congelare (-0. îmbogăţită în CO2 (rezultat din respiraţia fructelor) şi sărăcită în O2 (consumat în respiraţie). Păstrarea de scurtă durată. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi 192 .2. în care ambalajele se aşează în stivă compactă. Durata de păstrare la temperatura de 0°C pentru căpşunele cal. Ambalajele cu fructe se aşează pe paletele cu montanţi. în condiţiile unei umidităţi relative ridicate (90-95%) rezultate în urma transpiraţiei fructelor. bine fixate. Această posibilitate de păstrare şi valorificare a căpşunelor trebuie să urmeze „lanţul de frig” pe toată durata fluxului tehnologic. în timp ce pentru cele de cal.-a este de maxim 3 zile. chiar 10 zile la unele soiuri. concentraţie care manifestă şi un efect represor asupra dezvoltării agenţilor patogeni. prezenţa apei favorizând dezvoltarea agenţilor patogeni. O metodă modernă.) şi realizează în interior o atmosferă modificată. evitând salturile de temperatură ce ar putea determina formarea de condens pe fructe sau ambalaj. Temperatura optimă este cuprinsă între 0°C şi +2. care la rândul lor se depozitează pe 1 sau 2 nivele. acestea se comercializează împreună cu ambalajul. Pe durata păstrării este necesară o puternică recirculare a aerului (20-30 schimburi/oră) şi un control zilnic al fructelor. . nefiind admisă prezenţa altei specii horticole în celulă. însă după 2-3 zile atmosfera din interiorul ambalajului se stabilizează la 3-4% O2 şi 9-10% CO2. Pentru protecţia căpşunelor de la locul de producţie la depozite şi centrele de valorificare se folosesc mijloace de transport frigorifice sau izoterme.Condiţiile de păstrare. Căpşunele se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală. care sunt mai dăunătoare pentru fructe chiar decât protecţia recoltei fără reducerea temperaturii. practică.8°C). Menţionăm că această peliculă semipermeabilă permite un schimb selectiv de gaze şi vapori de apă cu mediul exterior. care se fixează peste ambalaj (tăviţe sau coşuleţe din polistiren etc. în coloană. Valorificarea se face direct din ambalajele de transport şi depozitare. utilizând pelicule din material plastic semipermeabil. pentru a evita formarea condensului.5°C. la temperatura de 4-10°C. Transportul. iar în cazul fructelor ambalate în coşuleţe din plastic. loturile depozitate sunt menţinute într-o cameră de trecere.II. pentru a limita pierderile şi a prelungi durata de valorificare. Nivelul termic în „lanţul de frig” trebuie menţinut sub 5°C (nu se dezvoltă Rhizopus sp. Se recomandă ca spaţiile în care se comercializează căpşunele să asigure o temperatură moderată de 8-15°C. pe 8-10 nivele.I este de 3-6 zile.Menţionăm că trebuie evitate salturile de temperatură sau răcirile succesive pe durata păstrării. 10. pentru păstrarea şi comercializarea căpşunelor în stare proaspătă este realizarea de ambalaje fiziologice.

vitamina C (12-20 mg/100 g). Concomitent cu recoltarea se execută sortarea şi ambalarea. P 8-10 mg. la cele negre). săruri minerale (K 70-120 mg. iar pieliţa devine elastică la apăsare. Transportul la Secţia de industrializare se poate face în butoaie din lemn sau bidoane din material plastic de 100-200 kg capacitate. vitamina P. siropuri şi sucuri. Se consideră că au atins maturitatea de recoltare când fructele capătă culoarea soiului. Ca 15-60 mg%.1 g acid citric/100 g.2%) le clasează printre materiile prime de mare valoare în fabricarea de gemuri. afinată etc. cât mai rapid după recoltare. gemuri.3 mg%) etc. Pentru industrializare se poate recolta mecanic prin vibrare. 193 . cu tufă înaltă. Fructele afinului de cultură. Recoltarea manuală trebuie efectuată numai pe timp uscat. din care se pot fabrica sucuri. Fe 1 mg/100 g) etc. evitând orele cu insolaţie puternică. siropuri. sunt foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă sau ca materie primă pentru industria alimentară. precum şi conţinutul ridicat de substanţe pectice (1-1.5-1. Se recomandă efectuarea prerăcirii la 5-8°C. aşezate în lădiţe suport cu o capacitatea de 5-6 kg. Maturarea fructelor are loc eşalonat şi se desfăşoară pe o perioadă de 4-7 săptămâni în funcţie de soi şi condiţiile climatice ale anului respectiv. cum sunt: glucide (1114%). folosind coşuleţe şi caserole cu o capacitate de până la 1 kg. Aciditatea ridicată de 1. 10. care conţin cantităţi mari de vitamina C (180-200 mg/100 g produs proaspăt. Cei care recoltează trebuie instruiţi pentru ca în timpul culesului să nu şteargă pruina de pe fructe. dulceţuri. antociani şi săruri minerale le conferă calităţi medicinale remarcabile (cu precădere coacăzele negre). Ele se remarcă printr-un conţinut ridicat în substanţe nutritive. fructele căzând pe o prelată colectoare cu pereţii înclinaţi. folosind mijloace auto frigorifice sau izoterme. Conţinutul ridicat în vitamina C stabilă.5…0°C şi 90-95% UR fiind necesar asigurarea „lanţului de frig” pe întreg fluxul de valorificare. în care alături de fructe se introduce un bloc de gheaţă de 20-25 kg. Afinele. dulceţuri. Maturarea fructelor în ciorchine are loc în ordinea formării lor şi anume de la bază spre vârful acestora. care reduce „temperatura de câmp” a fructelor şi limitează pierderile. Sunt foarte apreciate pentru valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor. P 3O.2. apelând la tehnologia cu aer forţat în depresie. de 2-4 ori mai mari decât cele ale afinului din flora spontană. glucide (5-14%) şi substanţe minerale (K 275-370 mg%. Păstrarea fructelor este posibilă timp de maxim două săptămâni.40 mg %.1. Se poate începe recoltarea în momentul când 80-90% din fructe sunt mature. jeleuri.10. la temperatura de –0.7-2. Manipularea şi transportul în vederea comercializării trebuie realizate cât mai rapid. Ca 10-20 mg. contribuind la stabilirea calitativă a fructelor. Fe 0. lichioruri. pentru a suporta manipularea şi transportul.2.2 Coacăzele. care constituie un indice de calitate.

Valoarea alimentară şi tehnologică este dată de conţinutul în glucide (7-13%). săruri minerale (K 220 mg%. care să suporte manipularea şi transportul. Păstrarea temporară. pentru a preveni infecţia cu Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) a fructelor supramaturate. Atât pentru recoltare cât şi pentru păstrare se vor folosi numai ambalaje cu capacitate redusă. Pentru păstrarea în stare proaspătă coacăzele se vor recolta întotdeauana cu rahis. O modalitate modernă de transport şi păstrare temporară a zmeurei o reprezintă tratamentul intensiv cu CO2. nesaturate din ciorchini. vitamina C (25 mg/100 g).3. ţesuturi fragile şi o respiraţie foarte intensă. direct în ambalajul în care ajunge la consumator. unele soiuri putâdu-se păstra chiar 7 zile. folosind blocuri de gheaţă carbonică. În cazul recoltării cu 5-6 zile înainte de maturarea deplină. 10. fără caliciu şi receptacul. Odată cu recoltarea. urmate de soiurile negre şi apoi de cele albe. de 2-3 zile în condiţii frigorifice la –0. Pentru industrialaizare.0°C şi la UR 85-90%.2-0. coacăzele se pot păstra timp de 8-10 zile într-un spaţiu răcoros (pivniţă. Mg 20 mg% etc.5…. urmată de expedierea operativă la beneficiar. Astfel coacăzele roşii se pot păstra 2-3 săptămâni la temperatura de 0°C şi UR de 90% în timp ce coacăzele negre se menţin optim în aceste condiţii numai 1-2 săptămâni. în special soiurile roşii. înălţimea stratului de fructe nedepăşind 15 cm. Zmeura este caracterizată de faptul că nu are o perioadă de postmaturare. în 2-3 reprize. numai astfel putându-se asigura o bună circulaţie a aerului. Coacăzele se comportă bine la păstrarea în stare proaspătă. cu o capacitatea de 0. tuburi cu CO2 lichefiat. care atinge un nivel de până la 20%. care se aşează în lădiţe suport. urmărind menţinerea boabelor întregi.5 kg. perforate la bază). cu menţiunea că întreaga plantă are şi calităţi medicinale. până la 500 g (coşuleţe din material plastic. magazie la subsol). răcirea fructelor. întârzierea cu 815 zile ducând la căderea fructelor şi la pierderea a 30-35% din producţie. la o temperatură de 5-10°C. carton ceros etc. Pentru consumul în stare proaspătă se recoltează manual. Ca 22 mg%. Imediat după recoltare se recomandă efectuarea prerăcirii cu aer forţat în depresie. Ca ambalaje se folosesc coşuleţe din material plastic. din care se 194 . datorită maturării eşalonate. Recoltarea este eşalonată.. gustul şi aroma ei fiind pe deplin definite numai în momentul maturării de consum. Având un conţinut ridicat de apă (83-84%). Păstrarea este de foarte scurtă durată.2. se realizează şi sortarea pe calităţi şi grad de maturare. deprecierea este accelerată când recoltarea se face în ore ale zilei cu temperatură foarte ridicată. Recoltarea coacăzelor negre se face la maturarea deplină. evitându-se riscul tasării boabelor şi alterărilor microbiologice.).Recoltarea coacăzelor roşii se face manual. la 2-5 zile odată. se pot semiconserva prin supraconcentrare cu sirop de zahăr 30% sau prin congelare la –16°C.

fiind însă în măsură să suporte manipulările şi transportul. Sunt produse foarte perisabile. compoturi etc. nu accelerează coacerea cireşelor. CO2 ce manifestă un efect represor asupra principalelor microorganisme ce alterează zmeura pe durata valorificării. lichioruri. siropuri. datorită epidermei subţiri şi fermităţii pulpei reduse. aciditatea totală titrabilă şi fermitate.) În multe ţări. Mg 12 mg%) în timp ce conţinutul în vitamina C este de sub 10 mg/100 g produs proaspăt. dar se menţionează că pentru aceeaşi nuanţă de culoare la două soiuri. iar în unele elemente minerale diferit (K 245-275 mg%. Desigur că există o legătură directă între culoarea fructelor şi conţinutul în susbstanţă uscată solubilă. Zmeura destinată fabricilor de conserve şi de sucuri se recoltează fără receptacul.1. conţinutul în glucide este de 15-18%. se închid ermetic şi se păstrează la 2-3°C. criteriul calitativ principal după care se declanşează recoltarea este culoarea fructelor. După recoltare. XI.injectează în unitatea de încărcătură învelită într-o husă din material plastic. însă sunt şi unele soiuri din categoria produselor perisabile şi anume cele cu o fermitate mai bună şi o suculenţă mai redusă. caise. Tehnologia de valorificare în stare proaspătăt a cireşelor Cireşele sunt foarte apreciate. de exemplu elementele fizico-chimice precizate anterior sunt adeseori diferite. sucuri.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR DRUPACEE (SÂMBUROASE) 11.Recoltarea pentru consumul în stare proaspătă se face la maturitatea deplină. aşa cum se întâmplă la alte fructe (mere. Apoi zmeura se aşează în butoaie în care se introduce o substanţă conservantă. cireşele nu îşi mai continuă maturarea şi de asemenea prezenţa etilenei în mediul de staţionarepăstrare. când au căpătat culoarea şi însuşirile caracteristice soiului. rachiuri. folosind găleţi din material plastic. piersici etc. în primul rând datorită apariţiei lor (unele soiuri) timpurii (luna mai). Astfel. dulceaţă. CAP. folosindu-se în acest scop codurile de culori sau colorimetrele. la maturitatea deplină. ceea ce 195 . . dar şi datorită valorii alimentare dată de conţinutul în elemente nutritive şi posibilităţii de a fi folosite la obţinerea de gemuri. când fructele proaspete lipsesc.

Durata de păstrare. cu o capacitate de 3-4 kg.5°C…. permite menţinerea luciului. de capacitate mică. pietroase (Ex. evitând deshidratarea produsului. sănătoase. sau în lipsa acestora. realizat în încărcătura paletizată acoperită cu folie. iar pe distanţe medii sau mari. ca ambalaje folosindu-se lăzile tipul IV şi model I (capacitatea 5-6 kg) şi tipul III (capacitatea de 7-8 kg). care se depozitează pe un singur nivel sau pe două. Pentru prelucrarea industrială. Ca recomandare generală pentru începutul recoltării se indică un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 10-12%. se admit fructe fără peduncul. fără urme de atac al bolilor şi dăunătorilor etc.Păstrarea temporară se realizează în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată.determină ca folosirea acelor instrumente de lucru să fie individualizată pe soiuri sau grupe de soiuri. . alegând fructele întregi. variabilă cu soiul. lăsând un spaţiu de 5-10 cm între coloanele de ambalaje.Transportul de la locul de producţie la depozit şi locul de valorificare trebuie realizat pe distanţe mici cu ajutorul camioanelor cu prelată. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară şi cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de minim 10%. Condiţiile optime sunt: temperatura de 1-2°C. pentru a favoriza circulaţia aerului printre produse.Prerăcirea fructelor. umiditatea relativă a aerului de 90-95% (necesară în special pentru menţinerea culorii şi turgescenţei pedunculului) şi o circulaţie moderată a aerului. pentru a evita vătămarea fructelor. curate.5°C) recomandate ca optime de unele standarde.. concomitent cu presortarea. se formează cavităţi în pieliţă şi fructele au o aromă slabă. La concentraţii de O2 sub 1%. în timp ce la 196 . cu mijloace izoterme sau frigorifice. Lăzile cu fructe se paletizează după sistemul în coloană. prin vibrarescuturare. deşi asigură o calitate vizuală (aspect) bună. . Germersdorf). este cuprinsă între 14-21 zile. cele mai bune rezultate s-au obţinut în următoarea compoziţie gazoasă: 3-10% O2 şi 10-15% CO2.+0. . Cele mai folosite ambalaje de recoltare pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă sunt găleţile din material plastic. Trecerea fructelor în ambalaje de transport şi depozitare trebuie să se facă uşor. fără a depăşi durata de 3 zile. Culesul se face manual. . Hedelfinger. pe durata transportului. în concentraţie de 10-20%. cu grijă. Temperaturile optime mai mici (-0. limita superioară fiind caracteristică soiurilor cu pulpa ferma. fără vătămări mecanice. coşurile din nuiele. afectează nefavorabil gustul şi aroma cireşelor. Tratamentul cu CO2. prevăzute cu montanţi. turgescenţa pedunculului şi prevenirea mucegăirii. în funcţie de cantitate.În atmosferă controlată. cu peduncul. pe palete de depozitare sau de uz general. în condiţii optime de mediu. recoltarea putându-se realiza mecanizat. cu aer rece are ca efect menţinerea calităţii iniţiale la parametrii optimi şi prelungirea duratei de valorificare în stare proaspătă. la 5-7°C timp de 4-6 ore.

comercializarea făcându-se direct din ambalajele de depozitare şi transport. 11.2%) şi antociani (200-210 mg%). în raport cu cerinţele 197 .Păstrarea fructelor trebuie iniţiată cât mai rapid după recoltare. deoarece în câteva zile are loc deprecieri importante. a permis prelungirea duratei de păstrare în condiţii optime. compoturi. Vişinele conţin substanţe uscate solubile între 11 şi 14%. în soluţie de SO2 în concentraţie de 1. cu 1-2% O2 şi sub 20% CO2. în interval de maxim 12 ore. însă eşalonarea maturării impune uneori un cules manual în două etape. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor Aceste fructe se utilizează în proporţie mai mare pentru industrializare şi mai puţin pentru consumul în stare proaspătă (ex. Mari timpurii etc.2%). Atmosfera controlată tip ULO (ultra low oxygen).9% acid malic). dulceţuri. . a determinat folosirea vişinelor în industria prelucrării sub formă de sucuri. păstrarea permite o desfacere eşalonată şi ritmică. pentru a favoriza desprinderea pedunculului de ramură.35%. deoarece apare fenomenul de crăpare a pieliţei. substanţe pectice (0. la temperatura de 0-5°C. substanţe tanoide (0.).concentraţia de CO2 de peste 30% se pot forma pe pieliţă pete de decolorare de culoare brună şi diminuarea aromei.Desfacerea loturilor de fructe păstrate prin refrigerare trebuie realizată în maxim 12 ore. urmând ca prelucrarea să nu întârzie mai mult de 24 ore. O altă posibilitate. . dar nu este recomandată ca etapă obligatorie. dar conţinutul ridicat în acizi organici (1. Engleze timpurii. .2. însă desprinderea fructelor este uneori greoaie. însă apare dificultatea preparării şi manipulării conservantului. Majoritatea fazelor valorificării sunt asemănătoare celor prezentate la cireşe. la temperatura de 1-2°C şi umiditatea relativă de 90-95%.4-1. gemuri. De aceea. mai eficace constă în semiconservarea în momentul recoltării.Recoltarea mecanică se practică în vederea valorificării prin industrializare. În condiţii frigorifice. în cazul nerespectării tehnologiei de valorificare. siropuri şi lichioruri sau în cofetărie şi patiserie. se recomandă efectuarea tratamentelor cu Ethrel 750 ppm. Transportul se va realiza în containere uscate. Trebuie reţinut că vişinele sunt fructe mai perisabile decât cireşele înregistrându-se pierderi mai importante. cu 10-14 zile înaintea recoltării mecanice. Nu se recomandă manipularea şi transportul în bene cu apă (ca şi la vişine). până la 6-8 săptămâni. mai ales pentru consumul în stare proaspătă. -Recoltarea trebuie realizată la maturitatea de consum.

când fructele conţin minim 10% substanţă uscată solubilă. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară. Recoltarea se efectuează cu 2-5 zile înaintea maturităţii depline. . Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor Caisele sunt printre fructele sezonului de vară. Comercializarea trebuie realizată din spaţii frigorifice (vitrine. pentru acelaşi soi. deoarece maturarea fructelor se face neuniform în cuprinsul coroanei. în funcţie de epoca de maturare (timpurii sau tardive). cât şi pentru prelucrare industrială sub formă de: compoturi.3. folosind pungi perforate de material plastic. în funcţie de soi. timp de 60-80 zile. Se practică şi preambalarea. se permite şi fără peduncul. cu 7-10 zile înainte de recoltare. de unde sunt preluate de o bandă transportoare şi sunt deversate într-un container sau tanc cu apă rece sub 15°C.pieţei. fiind solicitate atât pentru consum în stare proaspătă. dulapuri frigorifice). în funcţie de destinaţie şi direcţia de valorificare. semipermeabilă. fiind apoi recomandată prelucrarea în termen de 9-24 ore.Transportul fructelor destinate consumului în stare proaspătă. fapt pentru care recoltarea nu trebuie privită ca o simplă culegere a fructelor deoarece de modul de realizare (precum şi tehnica recoltării) depind în mare parte veniturile obţinute în urma valorificării. prin 3-4 treceri la interval de 2. Ca regulă generală pentru a valorifica superior întreaga producţie de fructe. prin refrigerare şi la UR optimă (9095%). recoltarea caiselor trebuie făcută eşalonat. fructe deshidratate etc. Fructele scuturate mecanic sunt colectate pe prelate speciale. Căldura de câmp este eliminată prin recircularea apei răcite (4-6 ore) sau în spaţii frigorifice la 0-6°C. 11. dulceţuri. Durata maximă de păstrare în aceste condiţii este de 5-7 zile. caisele fiind perisabile nu suportă manipulările şi transportul în stadiul final de maturare. sau perisabile. Fructele destinate industrializării. spre limita superioară oprindu-se de ex.Recoltarea pentru prelucrare industrială. desfacerea făcându-se din ambalajele de transport sau păstrare. către beneficiar nu trebuie să depăşească durata de 3 zile. pot fi menţinute în condiţii de atmosferă controlată (2-3% O2 şi 3-4% CO2). . Soiurile mai rezistente sunt colectate în bene uscate sau chiar în lăzi speciale. soiul Crişana. Pentru consumul local sau 198 . sau închiderea ambalajelor în peliculă de polietilenă. nectaruri. Fructele de cais sunt foarte perisabile. contractibilă sau extensibilă. efectuate în perioada cu temperatură moderată. tehnologice şi comerciale. în condiţii de temperatură şi umiditate optime. gemuri. Uniformizarea maturării şi uşurarea recoltării mecanice a vişinelor se poate realiza prin tratamente cu Ethrel 500 ppm.5 zile. care prezintă o valoare economică importantă datorită însuşirilor nutritive.

la temperatura de 8-10°C. Dacă se recoltează prematur. când fructele au culoarea galben-verzui pe partea umbrită şi galben pe cea însorită.pentru prelucrare. eliminând fructele atacate de boli. La sistarea păstrării fructele depozitate la frig trebuie acomodate termic. Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt: găleţile din material plastic cu o capacitate de 6-8 kg. Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea. condiţiile optime pentru caise. 199 . suculentă şi aromată. Păstrarea fructelor pentru consumul în stare proaspătă este doar temporară. de culoare verde-gălbui sau colorate într-un ritm mai rapid decât evoluţia conţinutului în glucide. Metoda optimă recomandată este cea cu aer forţat în depresie. Astfel. urmată de răsucirea într-o parte sau alta pentru a le desprinde de ramura de rod. la 0°C. IV sau model I. perioada de păstrare fiind de 10-15 zile în funcţie de momentul recoltării. durata de păstrare poate atinge 30 de zile. cu 2% O2 şi 5% CO2 la temperatura de 0°C. realizabile numai în depozite frigorifice sunt: temperatura –0. II. după care ele se sortează din nou şi se comercializează în condiţii de temperatură scăzută. Fructele destinate industrializării se pot păstra până la 50 de zile. Recoltarea caiselor se efectuează manual printr-o uşoară prindere cu degetele. cu pulpa suficient de consistentă. menţinând umiditatea relativă ridicată prin umezirea periodică a pardoselii depozitului. Prerăcirea cât mai operativă după recoltare. un rol important avându-l nivelul temperaturii şi umidităţii relative a aerului. dar această tehnologie nu se justifică din punct de vedere economic.5-3% CO2. la temperaturi sub 10°C. La stabilirea duratei de păstrare trebuie ţinut seama ca în 10-15 zile chiar fructele păstrate la temperatura de +1°C îşi pierd aroma şi unele calităţi gustative. Pentru o valorificare în termen de 2-3 zile se recomandă stadiul de pârgă avansată. astfel că după circa 12 ore de staţionare în condiţii necorespunzătoare apar primele semne de depreciere. dăunători. evoluţia lor gustativă lasă de dorit. fiind expuse în dulapuri sau vitrine frigorifice. Manipularea şi staţionarea temporară impun multe precauţii şi o atenţie sporită. limitează pierderile în greutate şi apariţia bolilor. prin transferul într-o cameră de trecere. când au culoarea galben aurie acoperită cu roşu pe partea însorită şi o aromă caracteristică. pentru a preveni formarea condensului. prelungind durata menţinerii calităţii. se recoltează la maturitatea de consum.5…+0. deoarece caisele sunt fructe care pierd uşor apa şi deci scad mult în greutate. caisele pot fi păstrate o durată mai scurtă (4-6 zile) în depozite simple. Atunci când nu se dispune de dotarea necesară. vătămate mecanic etc. În condiţii de atmosferă controlată. conform cercetărilor realizate până în prezent.5°C şi UR de 85-90%. cu o valoare a pierderilor de 13%. II din material plastic). la 6-8°C. 2-3% O2 şi 2. iar între 4-7°C aceste dereglări fiziologice devin mai evidente. III. iar pentru transport şi depozitare se folosesc lădiţele din lemn cu o capacitate de 5-6 kg sau 10-12 kg (tip I.

Cercetările realizate în această direcţie au relevat acumularea după câteva zile în interiorul ambalajului a unui conţinut de 3-4% O 2 şi 5-6% CO2. De asemenea conţinutul în substanţă uscată solubilă trebuie să depăşească 9-10% în momentul recoltării. prevăzute cu platouri alveolare (5-6 kg capacitate) Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea când se elimină fructele necorespunzătoare (lovite mecanic.5%). fiind rezistente la recoltarea mecanizată şi la transport.5 şi 5. care în aceste condiţii ar fi foarte dăunător fructelor.2-0. având şi un efect represor asupra dezvoltării microflorei patogene. strângând uşor fructul cu degetele şi apoi acestea se răsuceşte într-o parte sau alta pentru a se desprinde de ramura de rod. în funcţie de selectivitatea peliculei şi activitatea fiziologică a fructelor. . mai mică. fiind utilizate şi sub formă prelucrată în compoturi. cu urme de boli şi dăunători etc. dacă sunt recoltate prea coapte. dar un cules prea devreme determină o calitate inferioară.) învelite cu peliculă semipermeabilă (pentru gaze şi vapori de apă) din material plastic. foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă. în funcţie de poziţia lor în coroană. nectar. care poate bloca sinteza etilenei. Principalele componente biochimice: glucide (10-11%). Maturarea fructelor pe pom se face eşalonat. fructele au o fermitate scăzută şi se depreciază uşor. În interiorul acestor ambalaje (numite fiziologice) se realizează o atmosferă modificată (diferită de a mediului ambiant). Un indice obiectiv ce poate fi folosit. tăviţe etc. vitamina C (7-20 mg/100 g produs proaspăt) etc. Nectarinele (fără puf) şi paviile (cu pulpa fermă şi aderentă la sâmbure) sunt preferate pentru industrializare. Se recoltează prin 2-3 treceri. dulceaţă etc. substanţe minerale (0. 11. menţionate anterior trebuie în mod obligatoriu să urmeze „lanţul de frig” pentru a evita formarea condensului.). cu o capacitate de 8-10 kg.3-1%). gem. dau valoarea alimentară şi tehnologică a piersicelor. 200 . tipul III (7-8 kg capacitate) sau tipul VI. Ca ambalaje de recoltare se folosesc găleţile din material plastic. la interval de 2-4 zile. Fructele îşi continuă evoluţia după recoltare.O modalitate relativ recentă de valorificare comercială a caiselor având ca scop menţinerea calităţii fructelor cât mai mult timp este sub formă preambalată în pungi microperforate sau pe suporturi (coşuleţe. acizi organici (0. pentru determinarea momentului optim de recoltare îl reprezintă fermitatea pulpei fructului. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicelor Piersicele sunt fructe cu un aspect atrăgător. Dimpotrivă.5 kgf sau valorificare imediată =3.4.Recoltarea se face manual. care este bine să aibă valori cuprinse între 3.5 kgf/cm 2. lăzile tipul IV (56 kg capacitate). în funcţie de destinaţia recoltei (păstrare temporară=5. iar ca ambalaje de transport şi depozitare.5 kgf). realizând concomitent şi presortarea . De menţionat că aceste tehnici de păstrarecomercializare. prin eliminarea fructelor necorespunzătoare valorificării în stare proaspătă. cu 2-4 zile înaintea maturităţii de consum.

în vederea păstrării temporare sau valorificării directe. Fructele condiţionate.Condiţionarea se referă la sortare şi ambalare. Condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura între 0-1°C. .Transportul fructelor condiţionate care au fost şi prerăcite se face cu mijloace auto frigorifice. Soiurile Elberta şi Flacăra se păstrează foarte bine (3-4 săptămâni) comparativ cu altele. tipul VI.Prerăcirea se poate realiza cu aer (timp de 12-18 ore) sau cu apă (timp de 30-40 minute).Maturarea complementară (postmaturare) se va realiza la sfârşitul perioadei de păstrare. Fructele recoltate prematur şi unele soiuri (Red Haven şi Elberta) trebuie supuse unui tratament de prevenire a făinozităţii. prin menţinere timp de 2-3 zile la 20-24°C. fără prerăcire. spălarea. dezinfectarea. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor 201 . pot fi transportate pe distanţe scurte (timp de 4-6 ore) cu mijloace auto izoterme sau prevăzute cu prelate. 90-95% U. însă o depozitare prea îndelungată la toate soiurile favorizează apariţia brunificării interne în jurul sâmburelui. pe 1 sau 2 rânduri. Piersicile păstrate prin refrigerare trebuie menţinute în reţeaua de desfacere.5-2% O2 şi 4. Temperatura cuprinsă între 2 şi 6°C favorizează dereglările fiziologice (făinozitate. pentru a preveni deprecierea lor rapidă. fibrozitate) care afectează negativ calitativ fructelor.R. iar la solicitarea beneficiarului se efectuează prerăcirea uşoară (pentru îndepărtarea prafului). . Loturile de fructe predispuse la făinozitate se maturează complementar la temperaturi sub 15°C. de la 10 la 18°C.5-1 kg sau folie contractibilă.Fructele recoltate vor staţiona stivuite în livadă. . În condiţii de atmosferă controlată.Ambalarea se face în lădiţe din lemn tipul III. durata de păstrare se poate prelungi până la 5-6 săptămâni. sau 35-40 zile în atmosferă controlată.5. în funcţie de mărimea fructelor. Pentru export se folosesc platouri alveolare aşezate în lădiţe suport. . la temperaturi sub 10°C. cu instalaţia RODA pentru piersici. . urmând ca apoi să fie transportate în vederea pre-răcirii care se poate face înainte sau după operaţiunile de condiţionare.Comercializarea fructelor se face după ce fructele păstrate au fost condiţionate. şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. . etapă în care se poate realiza şi preambalarea în pungi de polietilenă de 0. 1.Păstrarea piersicelor nu trebuie să depăşească 15-25 zile în condiţii de refrigerare şi atmosfera normală. urmată de înmuierea pulpei şi brunificarea radiară. la 0°C. dar nu toate soiurile se comportă bine. datorită sensibilităţii unora dintre ele la proporţii mari de CO2. 11. la umbră cât mai puţin posibil. scăzând temperatura fructelor la 4-5°C. ceruirea cu ceruri alimentare şi calibrarea efectuată preferabil mecanic. .5-5% CO2 (7-8% CO2 la nectarine). prin ridicarea treptată a temperaturii timp de câteva zile. IV sau C.

iar pentru beneficiarii mai îndepărtaţi. cu urme de pesticide.). însă uneori se manifestă mai puţin evident. . pe mai mult de două treimi din suprafaţa fructelor.95%). deshidratate sau export sunt dezvoltate mult sub posibilităţi. Renclod verde. gemuri. substanţe pectice (0.Fructele destinate consumului în stare proaspătă şi pentru export se recoltează manual. de 5-6 kg capacitate) în care se vor depozita şi comercializa fructele. substanţe minerale (0. De menţionat că soiurile cu fructe de culoare roşie sau albastră se păstrează mai bine decât cele cu fructe galbene.) şi mai puţin ca fructe de masă (ex. rezistă la temperaturi mai scăzute şi se păstrează la –1…0°C. . . Vinete de Italia şi Agen care conţin o cantitate mai mare de SUS. Prunele sunt fructe tipic climacterice. Tehnologia de păstrare este în general aceeaşi cu cea prezentată la speciile anterioare de drupacee. fructele ambalate vor trebuie introduse cât mai rapid (max. Valorificarea prunelor în România. ca producţie în timp ce la nivel mondial. rachiu.Păstrarea frigorifică a prunelor se face numai dacă cerinţele pieţii impun acest lucru. Tuleu gras.Momentul optim de recoltare se stabileşte ca un compromis între calitatea gustativă tot mai bună şi fermitatea în scădere. se face preponderent prin distilare (ţuică. palincă etc. specifică fiecărui soi. direct în ambalajele (lădiţe tip IV. Se recomandă efectuarea unei recoltări selective. 202 . Condiţiile optime de depozitare sunt diferenţiate pe grupe de soiuri astfel: .0%). se păstrează la 0…+1°C. cu multă atenţie pentru a nu şterge stratul de pruină care le dă un aspect de prospeţime.4-0.2-0. Record etc. cu 2-5 zile mai înainte. acizi organici (0. care face fructele fragile şi dificil de transportat. compoturi. la acest sortiment. dulceţuri.65% din care potasiu în proporţie de 170-300 mg/100 g. alături de Germania. iar fenomenul de postmaturare este diferenţiat în funcţie de soi. la care culoarea caracteristică maturării apare cu aproape o lună înainte de această fenofază. Ca indici orientativi pentru momentul optim de recoltare se menţionează un conţinut de 12-14% substanţă uscată solubilă sau apariţia culorii complementare. mai ales a soiurilor locale. excepţie făcând soiul Stanley. După recoltare. Industrializarea sub formă de marmelade.Renclod Althan. vătămate mecanic etc. după mere. Vinete româneşti. . mai sensibile. Cantitatea de vitamina C este destul de redusă. 24 ore) în celulele de păstrare. Concomitent se realizează şi presortarea când se elimină fructele viermănoase. ţara noastră este printre primii producători.Tuleu gras. Valoarea alimentară a prunelor se datorează conţinutului în glucide (1014% în medie). Astfel. pentru consumul local se recoltează cu 1-2 zile înaintea maturităţii depline. fiind în medie de 4-7 mg/100 g produs proaspăt.Prunele ocupă locul doi în România.4-1. cu peduncul.

Valorificarea comercială a prunelor se face în ambalajele de depozitare şi transport. însă spre finalul păstrării prelungite apare descompunerea internă (dereglare fiziologică). iar fructele culese se recomandă să fie introduse la prelucrare în maxim 24 de ore. în vederea recoltării mecanizate se pot executa tratamente cu Ethrel 500 mg/l. în condiţii de atmosferă controlată este alcătuită din 4-6% CO2 şi 3-4% O2. la soiuri cu sâmbure detaşabil. când au un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 18 Pentru uniformizarea maturării.pentru compot sau dulceaţă. . reprezentate de lădiţele din lemn tip III şi IV sau model II din material plastic. poate atinge 2-3 săptămâni. se poate realiza o postmaturare de câteva zile. prunele se recoltează diferenţiat astfel: . când pulpa este încă suficient de fermă. umiditatea relativă a aerului optimă este de 30-35%.pentru deshidratare. Compoziţia gazoasă optimă. când au un conţinut de substanţă uscată solubilă de minim 17%. cu 10 zile înaintea datei planificate pentru recoltare. 203 . în special la fructe menţinute la o temperatură cuprinsă între 2-5°C. cu menţiunea că CO2 în concentraţie mai ridicată conferă prunelor un gust anormal.pentru magiun. La finalul păstrării. în funcţie de soi.Pentru toate soiurile. în ultimele 1-3 zile de păstrare frigorifică. ce poate fi corelat prin trecerea în atmosferă normală. putându-se prelungi până la 2 luni la cele mai rezistente. Durata păstrării în condiţii optime de mediu. .Pentru industrializare. la 1520°C şi 85 % UR. . se recoltează cu 4-7 zile înaintea maturării.

constituind şi o valoroasă materie primă pentru fabricarea marmeladelor. ferindu-l de lovituri sau leziuni. a I-a şi a II-a. Ele reprezintă de asemenea un aliment cu deosebite calităţi dietetice. prima specie fiind cea mai cultivată în România. printr-o uşoară răsucire a fructului. compoturilor sau sucurilor.XII. dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă şi iarnă. suma gradelor de temperatură şi numărul de zile parcurs de la înflorit la recoltare). gemurilor.7-1%). care se stabileşte după mai multe criterii şi indici de ordin fenologic (culoarea fructelor. Alte produse prelucrate din mere. fibre celulozice (2. rachiurilor. 12. fiind recomandate în hrana copiilor şi bolnavilor. Întârzierea recoltării determină apariţia unor riscuri la fructele depozitate. oţetul sau fructele deshidratate. mai ales organoleptic şi apare o sensibilizare la bitter pit (pătarea amară) şi la arsuri specifice. de calitate extra şi a I-a.32%) şi vitamina C (5-10 mg/100 g produs proaspăt). care se maturează accelerat şi devin tot mai sensibile la manipulare şi bolile de depozit.7-1. dintre pomii fructiferi. acizi organici (0.1%).1. cu peduncul.2%). substanţe pectice (0. exprimată în valori medii este următoarea: glucide (12-14%). foarte apreciate sunt: cidrul. perele şi gutuile. Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu fundul mobil (rabatabil) sau a găleţilor 204 . mijlocii (grupa B) şi obişnuite (grupa C). Merele din primele două grupe se valorifică în trei clase de calitate: extra. substanţe minerale (0. fără smulgere. nu realizează ulterior o maturae desăvârşită.CAP. Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A).TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR POMACEE (SEMINŢOASE) Din categoria fructelor seminţoase fac parte merele. Dacă fructele se recoltează prea devreme. de ordin fizic (fermitatea pulpei şi conţinutul în substanţă uscată solubilă determinat refractometric) şi biochimic (testul amidonului cu iod în iodură de potasiu) etc. Recoltarea merelor se face la momentul optim. Tehnologia de valorifcare în stare proaspătă a merelor Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în ţară în stare proaspătă. pe tot parcursul anului. distilatelor specifice (calvados). Compoziţia biochimică specifică merelor. Recoltarea merelor se face manual. referitor la principalele componente.

7 l 205 . Pionier etc. Se admite şi păstrarea a două soiuri. Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea. cum sunt: Golden delicious. fructele de dimensiuni prea mari (peste 75 mm în diametru). Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. soiurile cu o capacitate redusă de păstrare (Parmen auriu. Wagener premiat. Idared etc. pentru a nu influenţa negativ capacitatea de păstrare a acestora. În depozite. c. irigate cu 2-3 săptămâni înaintea recoltării sau cu tratamente fitosanitare deficitare. f. Din momentul recoltării şi până la introducerea fructelor în spaţiile de păstrare nu trebuie să treacă mai mult de 2-3 zile. loturile de fructe menţinute în livadă după recoltare o durată mai mare de 3 zile. d. Aceste ambalaje vor servi atât pentru transport. pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numai fructe din soiurile cu o mare valoare economică şi o bună capacitate de păstrare. care odată umplute. în depozite cu ventilaţie naturală şi în spaţii de depozitare cu ventilaţie naturală.1. se deversează în lăzi tipul P. curate. pentru a evita vătămările mecanice. Încărcarea lăzilor paletă în mijloacele de transport se efectuează mecanic. cât şi pentru depozitare. numai dacă au acelaşi grad de maturare şi cerinţe identice faţă de factorii de păstrare. Se va acorda o atenţie sporită la transvazarea merelor din ambalajele de recoltare în cele de transport şi depozitare. Se recomandă ca următoarele categorii de mere să nu fie introduse în depozite pentru păstrarea de lungă durată: a. sănătoase. Dintre măsurile preliminare depozitării merelor o importanţă foarte mare o are dezinfectarea spaţiilor de păstrare. fructele recoltate prea devreme sau prea târziu faţă de momentul optim de păstrare. normal dezvoltate.) b. Jonathan. Jonagold. mărimea optimă a celulelor este cuprinsă între 250 şi 500 t.din material plastic. iar descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro şi motostivuitoarelor. Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare (PA-5 şi PAS-10). în care se păstrează numai mere (nu împreună cu alte specii) şi pe cât posibil numai fructele unui soi. model III şi IV din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă.1. Florina. fără a fi depozitate. în autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace auto izoterme. aflate în primii ani de rodire. în timpul deversării. în timp ce fructele căzute şi deteriorate se colectează separat. Starking delicious. alegând fructele întregi. 12. Strakrimson. fructele provenite din plantaţii tinere. care se realizează prin pulverizarea pe pereţi a unei soluţii de lapte de var 20%+ CuSO4 1% şi vaporizarea a 1. cu furci hidraulice adaptate la tractoare. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Pentru acest tip de depozite. lăsându-se o distanţă foarte mică (maxim 510 cm) între cele două categorii de ambalaje. e. fructele provenite din plantaţii fertilizate unilateral cu azot.

pentru prelungirea duratei de păstrare.5°C…+2°C. lăzile paletă noi sau aflate în stare foarte bună. Aceste temperaturi trebuie atinse în maximum o săptămână. De asemenea ambalajele se recomandă a fi spălate cu o soluţie de sodă calcinată 4%.2%) sau Decco 20 S-0. în măsură mai redusă. fără ca efectul temperaturilor scăzute să mai influenţeze negativ.2% Carbendazim 0. Astfel. Wagener premiat. Umiditatea relativă a aerului se v-a menţine în limitele optime de 90-95% la toate soiurile. se păstrează la temperatura de 0°C…+1°C. respiraţia anaerobă).05%. Fumispore etc. se păstrează la temperatura de 3-4°C. cu expunere timp de 24 ore. acestea se paletizează pe palete de depozitare după sistemul ţesut. mai sensibile la frig. Pentru prevenirea dereglărilor fiziologice la soiurile sensibile la frig. Winter banana etc. Umplerea unei celule se recomandă să nu depăşească 4-5 zile.6 m. Renet de Canada. iar circulaţia aerului va avea o viteză de aproximativ 0. în funcţie de sensibilitatea acestora la temperaturile scăzute care provoacă dereglări fiziologice (brunificare intensă. Pe verticală. Idared. uşile se vor închide cât mai etanş şi se va trece apoi la asigurarea regimului de păstrare.formol/100 m3 spaţiu liber.9-6. între ele. iar apoi paletele cu lăzi se introduc în celule şi se stivuiesc pe 4 nivele până la înălţimea de 5. soiurile rezistente la frig. După umplerea celulelor.1%)Thiabendazol-TBZ (Tecto 60-0. după care în partea a 2-a. câte 5 în plan orizontal pe 4 nivele. Condiţiile de păstrare. Red Delicious.05% sau Tiofanat metil 0. tehnologiile moderne prevăd păstrarea fructelor în prima parte a depozitării lor. Ortofenilfenol (OPP). la temperatura optimă de 3-4°C. apoi clătite cu apă şi uscate la soare sau dezinfectarea cu o soluţie de CuSO4 1% prin stropire sau imersie.25 m/s. Strakrimson etc. la distanţa de 20-50 cm faţă de pereţi şi 5-10 cm. Ca ambalaje de depozitare se folosesc lăzile paletă şi lăzile din lemn tipurile P şi D. Pentru prevenirea unor boli criptogamice în timpul păstrării. iar limitele de oscilaţie admise nu vor depăşi ±1°C. dar pe timpul nopţii instalaţia de refrigerare a funcţiona pentru a reduce temperatura fructelor sub 8°C. se pot efectua tratamente postrecoltare (facultativ) cu Benomyl (Benlate 0.5 g/ m3 spaţiu liber. cu un coeficient de 30 de recirculări/oră. temperatura se coboară la +1. din această categorie făcând parte: Jonathan. Dacă se folosesc lăzi de tipul P. Temperatura optimă de păstrare a merelor variază cu soiul sau grupa de soiuri şi. Soiurile acide. Vaporizarea poate fi înlocuită de fumigaţii cu SO2 prin ardere de sulf 2. cu fructe dulci şi lipsite de aciditate cum sunt: Golden delicious. Lăzile paletă se depozitează în stive bloc compacte.6 m. se stivuiesc pe 8-9 nivele până la înălţimea de 5. 206 .

Italia. se observă care sunt parametrii optimi de păstrare.51°C. în unele situaţii (soiul Golden delicious şi Granny Smith) nivelul de O2 fiind redus chiar până la 1%. recomandaţi pentru mere. poate determina toxicitatea datorată CO2 la concentraţii relativ ridicate. pe soiuri.1. 1999) Soiul Temperatura U. Tabelul 12.2. temperatura de păstrare poate fi uşor mai ridicată. în condiţii de atmosferă controlată. 12. O2 CO2 Durata păstrării (°C) (%) (%) (%) (luni) Grupa Red Delicious 0-0. iar controlul calităţii fructelor depozitate se face lunar în perioada octombrie-decembrie şi săptămânal în perioada următoare. comparativ cu depozitul frigorific cu atmosferă normală. Din datele prezentate în tabelul 12. fapt pentru care în atmosfera controlată.1. prin respiraţia fructelor (pe cale biologică) sau în 3 zile.5 90-95 1 1 8-9 Grupa Red Delicious 0-1 90-95 2-3 3 7-8 GrupaGolden Delicious 0-2 90-95 1 2 8-9 Grupa Golden Delicious 1-2 90-95 2-3 2 7-8 Granny Smith 0-0. sau această operaţiune se face la scoaterea fructelor de la păstrare. fapt pentru care accesul personalului în celulele depozitului este interzis.3. au evidenţiat o diferenţiere a compoziţiei gazoase optime.1. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată Atmosfera controlată. În celulele cu atmosferă controlată. dintre toate produsele horticole la mere este cel mai mult aplicată în practică. însă analizându-le.1. Desigur datele prezentate nu au caracter de standard. Parametrii optimi de păstrare a merelor în atmosferă controlată şi durata de păstrare (Regulamentul de producţie integrată. cu 0. De menţionat că temperatura prea scăzută (0-1°C). Cercetările realizate în ultimii ani.Durata economică de păstrare este de 5-7 luni. verificarea parametrilor de păstrare se face zilnic. soiurile din grupa Jonathan situându-se spre limita inferioară menţionată. ca tehnică de păstrare a fost experimentată cel mai mult la această specie de fructe şi prin urmare. 12. se observă foarte clar efectul reducerii concentraţiei de O 2 asupra prelungirii duratei de păstrare cu o lună. cu ajutorul echipamentelor specifice (pe cale abiogenă). compoziţia optimă se poate obţine fără convertizor în 20-25 zile. supravegherea şi controlul fiind asigurat de la distanţă. făcându-se concomitent şi calibrarea lor.R. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală Fructele transportate din livadă se sortează pe măsura intrării lor în depozit. ceea ce defineşte aşa numită tehnică ULO (ultra low oxygen). Lăzile cu mere se transferă apoi în spaţiul de 207 .5 90-95 1 1 8-9 Granny Smith 0-1 90-95 2-3 2 7-8 Grupa Jonathan 2 90-95 2-3 2 6-7 Pe durata păstrării merelor. la soiurile prezentate. Un lucru foarte important trebuie reţinut şi anume: compoziţia gazoasă specifică atmosferei controlate realizate la păstrarea produselor horticole în stare proaspătă este nocivă pentru om (determină moartea).

se face printr-o aerisire puternică în timpul nopţii când aerul este mai rece. În funcţie de caracteristicile construcţiei.40-0. Scăderea temperaturii ridicate.5 m sau în boxe. Dintre variantele posibile. se poate folosi şi sistemul „compact”. 208 . După 3 luni de păstrare. În cazul unui exces de umiditate se fac aerisiri prelungite (dacă umiditatea exterioară este scăzută) sau se introduc în spaţiile de depozitare.50 m grosime. Corectarea ei se face prin stropirea pardoselii şi umezirea unor rogojini sau a unor snopi de papură etc. Într-o cameră de păstrare se recomandă să se păstreze fructe din acelaşi soi sau să se grupeze soiurile după gradul de coacere sau cerinţele comune faţă de factorii ambientali. Practica a demonstrat că în depozitele simple temperatura variază. Pe timp de îngheţ se închis bine şi se izolează ferestrele. b.1. la începutul perioadei de păstrare şi 0°C în timpul iernii. pe 6 nivele în centru şi pe înălţime descrescândă spre părţile laterale. cu o umiditate relativă a aerului de 72-84%. la temperaturi între 0 şi 12°C.8 m dacă nu sunt bine izolaţi şi aerisirea se face numai prin ferestre. merele se depozitează în vrac. în funcţie de zonă. dar înălţimea de stivuire să nu depăşească 2 m. protejate cu folie de polietilenă inclusiv pe laturile stivelor. gurile de aerisire şi uşile care nu se folosesc. lăzile se stivuiesc astfel încât sub tavan să rămână un spaţiu de 60-80 cm.8 m. Durata economică de păstrare a merelor este 110-140 zile. timp de 100 de zile aşezate în stive de lăzi tip P neacoperite sau în vrac. fapt ce impune păstrarea lor o anumită perioadă de timp. fructele se aşează în vrac. Acolo unde se mai practică păstrarea pe stelaje.sortare. 12. Dacă se recurge la păstrarea în beciuri. bulgări de var (200-300 g/m3). în straturi de 0. în straturi groase de 1-1. de 0. între 15°C.Depozitarea merelor în şoproane. de circa 0. unde se aşează compartimentat pe soiuri şi provenienţe. în stive de lăzi P. valori destul de greu de realizat în acest tip de spaţiu. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare O mare cantitate de mere se valorifică prin prelucrare industrială. iar declasările calitative de 4-14%. Umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută între limitele optime de 90-95%. pierderile în greutate au fost de 4-7. cu latura de 10-12 m.6%. înregistrată mai ales în octombrie-noiembrie şi în martie. între stiva de ambalaje şi aceştia se lasă un spaţiu redus de 10-20 cm şi un culoar central în dreptul uşii pentru acces. Aşezarea lăzilor. Dacă pereţii sunt bine izolaţi. Stivuirea lăzilor se face lăsând spaţii libere de acces pe lângă pereţi.depozitarea merelor în aer liber.4. iar pierderile în medie sunt de 11-17%. se recomandă să se facă după sistemul „în cruce” care permite o bună circulaţie a aerului în toate direcţiileÎn cazul utilizării lăzilor tip P. verificate în practică menţionăm: a. dar nu tot ce se recoltează într-o campanie poate intra imediat la procesare.

I şi a II-a. DOKEX etc. vătămate etc. Williams etc. Condiţionarea mecanică se face cu instalaţii diferite. întregul proces de condiţionare. Contesa de Paris. semimecanic sau mecanic.3% fibre vegetale. Sortarea manuală se efectuează la mese speciale înclinate cu suporţi metalici. La calitatea extra se pot încadra numai perele aparţinând soiurilor din grupa A (ex. care efectuează sortarea după culoare (elimină şi fructele pătate. merele fiind aranjate în rânduri ordonate. Fructele conţin în medie circa 12-14% glucide totale.16% taninuri.mijlocii şi grupa C-comune. 0. ca de exemplu tipurile: RODA. nectarului sau pentru deshidratare.Stivele protejate cu baloţi de paie şi rogojini. 12.).2. Untoasă Diel etc. sunt asemănătoare cu cele prezentate la valorificarea merelor.c. grupa B. acoperite ulterior şi cu folie de polietilenă. amenajate cu spaţii de ventilare şi control. Pentru consum intern. de exemplu. de la răsturnarea ambalajului cu mere şi până la încărcarea lui cu merele condiţionate este automată şi se desfăşoară în flux de apă.) şi B (ex. transportul şi condiţionarea ca moment optim şi tehnică de realizare. Conference. fructele din primele grupe fiind valorificate în 3 clase de calitate: Extra. pentru a proteja fructele de vătămările mecanice la contactul dintre ele sau cu echipamentul tehnologic.1. în pelicule de mase plastice contractibile. Abatele Fetel. 12.5 –5.). ITO.. 2. Passe Crassane. 0. La fel ca şi merele. Condiţionarea merelor se realizează manual. după greutate şi calibru (până la 10-12 categorii). pentru prevenirea condensului.5. Recoltarea. Livrarea unei celule poate dura mai multe săptămâni şi se execută prin intermediul unui spaţiu de trecere. urmată de preambalare.3% acizi organici. au avut pierderi mai mici cu 4. Ducesa de Angouleme.6% faţă de varianta neacoperită. unele dintre ele fiind echipate cu dispozitive electronice optice (Sistem Optiscan). compotului. Ca element de noutate întâlnit la instalaţia RODA. pe suporturi speciale. care contribuie la realizare valorii alimentare şi tehnologice a acestora. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor Perele sunt fructe foarte apreciate de consumatori atât pentru consumul în stare proaspătă cât şi ca materie primă la fabricarea marmeladei. Se practică şi preambalarea în săculeţi din plasă textilă sau fibre sintetice. Sistarea păstrării şi livrarea merelor Scoaterea de la păstrare în vederea livrării se face în funcţie de cerinţele pieţii şi starea de sănătate a fructelor. merele se livrează în lăzi P sau M2 şi M3 din material plastic. la o temperatură de acomodare de 8°C.33% substanţe minerale. Untoasă Bosc. separate cu foi de hârtie. 5 mg/100 g produs proaspăt vitamina C etc. Olivier de Serres. precum şi prin metode moderne. 209 . Condiţionarea semimecanică se realizează prin sortarea la banda cu trei căi. fructele se ambalează în lăzi din lemn tipul I sau lăzi din carton ondulat. 0. Pentru export. GREFA. soiurile de pere se clasifică în trei grupe: grupa Asuperioare.. Merele scoase de la depozitare se vor livra în termen de 10 zile.

3±0.5±0. ca şi la mere. deasupra stivei.7±0. în cazul soiurilor rezistente. respectiv 5-10 cm între stive. urmărindu-se ca umplerea unei celule să nu depăşească 5-6 zile. Astfel. dublu comparativ cu merele.1 Williams roşu 6. se pot efectua tratamente postrecoltare.2 Conference 5.3±0.4±0. La soiul Williams se recomandă prerăcirea cu apă la 0°C timp de 30 minute. Nu este bine să se depoziteze la un loc cu merele. pe 4 nivele. Bologna. cu valori de 1720%. Tabelul 12.5 Decana comisiei 4. ce determină reducerea pierderilor pe durata păstrării.5±0.2. în vederea păstrării de lungă durată. Păstrarea perelor se face în acelaşi depozit cu cele prezentate la valorificarea merelor. care au un ritm de creştere a intensităţii respiraţiei în funcţie de temperatură.Alegerea momentului optim de recoltare a fructelor se face în funcţie de destinaţia producţiei. 1998) Soiul Fermitatea Testul cu iod* (kgf/0. iar suprafeţele expuse frecărilor se brunifică.1. până la înălţimea de depozitare de 5.8±0.2.2 Indici de maturare la recoltarea perelor destinate depozitării (după CRIOF. deoarece le accelerează maturarea. iar la plafon. 80-100 cm. Manipulările se vor face cu mare atenţie. care pot avea efecte economice favorabile. cu Benomyl sau Thyabendazol.3 1.5 1.2 Passe Crassane 6. se face compact în stive bloc. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Ambalarea perelor în vederea depozitării se face în lăzi tipul P. 210 .4±0.Punctaj de la 1 la 5. -1 = amidon nehidrolizat -5= amidon hidrolizat Ca ambalaje de transport şi depozitare se folosesc lăzile tip P şi eventual lăzile paletă. perele fiind mai sensibile la vătămări decât merele.6 m.5cm2) (punctaj) Abatele Fetel 5±0.2 Williams 6.3 1. Facultativ. care se paletizează pe paleta de depozitare sau de uz general. se lasă un spaţiu liber de 25 cm între stive şi perete. Pentru buna circulaţie a aerului.5±0. 12.3 - *. La depozitarea perelor în vederea păstrării se va ţine seama de specificul acestor fructe. iar căldura degajată este de trei ori mai multă. recomandările generale privind valoarea unor parametrii sunt prezentaţi în tabelul 12.5 2. după schema 5x4 sau 4x4. Depozitarea paletelor cu lăzi în celule.

iar peste limita superioară. Contesa de Paris. La temperaturi cuprinse între 0 şi 1°C. Factorii de păstrare se vor verifica de 2-3 ori/zi iar starea de păstrare a fructelor. Sub limita inferioară au loc scăderi în greutate importante. temperatura optimă trebuie realizată în cel mult o săptămână şi menţinută în limitele de oscilaţie de maxim ±1°C. este cuprinsă între 3 luni (ex. iar pentru soiurile de vară. imediat după recoltare. În acest ultim caz. Sistarea postamaturăii se poate face când fermitatea are valori de 3. Decana de iarnă etc. Passe Crassane. la maturitatea de consum se realizează prin maturarea complementară sau postmaturarea. Administrarea de etilenă 0.5 cm2. sunt recomandate temperaturi mai scăzute în februarie (+10°C) şi martie (+15°C). Abatele Fetel. este necesară scăderea progresivă a temperaturii de depozitare. Circulaţia aerului în celulă se va face cu o viteză de aproximativ 2.2. corelat şi cu o slabă ventilaţie se favorizează manifestarea bolilor criptogamice. Sistarea păstrării este determinată de maturarea fructelor. Cure. Conference. la care activitatea metabolică a fructelor este cea mai redusă şi se poate prelungi astfel durata de păstrare. cu un coeficient de 20 recirculări/oră. verzi.) şi 7 luni (Conference. De exemplu. perele avansează lent spre maturare. la temperatura de 18-20°C şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. Postamturarea se realizează în funcţie de soi.) pot fi menţinute întro fază de prematurare. deshidratarea fructelor şi favorizarea unor dereglări fiziologice (fiziopatii). Acest fenomen este determinat de blocarea activităţii enzimelor pectolitice. 12. Durata de păstrare. pentru a se putea acomoda mai bine cu temperaturile scăzute din timpul depozitării. într-o perioadă de 2-6-10 zile.Condiţii de păstrare. Dacă se urmăreşte atingerea unei durate maxime de păstrare a fructelor (aproximativ 105 zile). pentru soiul Passe Crassane.5 m/s. Temperatura optimă recomandată pentru majoritatea soiurilor este de 0…-1°C. fructele rămân tari.). săptămânal.5-4 kgf/0. de incapacitatea de a evolua spre maturare după păstrare. Umiditatea relativă a aerului. 12% la soiurile de toamnă şi 13% la soiurile de iarnă. după cum se întâmplă la majoritatea soiurilor. are valoarea optimă în limitele 90-95%. Alte soiuri (ex. Williams.1% şi mărirea conţinutului în O 2 al atmosferei până la 50% determină accelerarea postmaturării. 211 . Untoasă Bosc etc. Aducerea fructelor păstrate în condiţii optime. După introducerea în celulele de păstrare. inferioare calitativ mai ales din punct de vedere organoleptic. cu menţiunea că prin creşterea temperaturii cu 2-3°C. Untoasă Hardy. corelat cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de 11% la soiurile de vară. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată În astfel de depozite se păstrează fructele celor mai valoroase soiuri de toamnă şi iarnă: Untoasă Bosc.2. Passe Crassane etc. durata de păstrare se reduce la jumătate. în condiţii optime de mediu. valori mai ridicate (22-25°C). sau.

decât la mere. Tabelul 12. numită ULO (ultra low oxygen) a amplificat beneficiile oferite de atmosfera controlată.3. Atmosfera controlată exercită o acţiune directă. la care perioada de păstrare se poate prelungi cu 20-30% comparativ cu atmosfera normală.8-2%. dacă în 1955 nivelele de CO2 şi O2 erau foarte ridicate (1015% O2.3. pentru a ajunge în prezent la valori de 0. datorită sensibilităţii ridicate faţă de unele dereglări fiziologice (brunificarea internă şi scaldul moale). 12. (%) 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 O2 (%) 2 2 1.5 2-3 2-3 2-3 CO2 (%) 0..2-1. opăreala (scaldul) superficială etc.0 5. încetinind activitatea metabolică a fructelor şi una indirectă. 6-9% CO2). se realizează maturarea complementară a perelor. în funcţie de soi şi calitate iniţială a fructelor.5%. avantajând de exemplu şi soiurile Conference şi Abatele Fetel.. Punerea la punct.0 5. Condiţii optime de păstrare a perelor în Atmosferă controlată (inclusiv ULO) Sursa CRIOF. conform tehnicii prezentate la păstrarea în atmosferă normală. Republica. Passe Crassane. 212 . la ambele componente. prin prevenirea unor dereglări fiziologice cum sunt: descompunerea internă.0 Durata păstrării (luni) 4-5 7-8 5-6 8-9 8-9 4-5 La finalul păstrării în atmosferă controlată.8 0.Bologna (1999) Soiul Abatele Fetel Conference Decana comisiei Decana de iarnă Passe Crassane Williams Temperatura (°C) -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 U. Pierderile în greutate şi prin declasare calitativă sunt mai mari.2.R. peste intervalul de timp menţionat anterior. Olivier de Serres etc. 5%CO2). făcând nerentabilă această variantă. devin mai reduse (3% O2. se prezintă.8 5. pe soiuri condiţiile optime de păstrare în atmosferă controlată a perelor în Italia. Cercetările realizate în decursul timpului privind compoziţia gazoasă optimă favorabilă perelor au evidenţiat o modificare continuă a limitelor fiecărui component. a tehnologiei de păstrare bazată pe reducerea nivelului de O2 până la 1-1. În tabelul 12. care nu s-au adaptat bine la atmosfera controlată tradiţională. după 1970. însă durata de păstrare se limitează la 70-100 zile.8 0.Cure.3. Astfel. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală Tehnologia de depozitare în acest tip de spaţiu este identică cu cea prezentată la mere.

culoarea a devenit verde gălbui şi aroma este evidentă. Transportul fructelor la depozit se face cu mijloace auto prevăzute cu prelate. învelite în peliculă contractibilă/extensibilă. se vor evita fluctuaţiile de temperatură. care condiţionează loturile de fructe păstrate. mai ales la soiurile de vară-toamnă. fără sclereide. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor Cultura gutuiului este destul de limitată la noi în ţară. Lucrarea se realizează manual. în care perele calibrate se aşează în rânduri. Când se folosesc pelicule din material plastic. cidru. fără a le vătăma. pastă. acizi organici (0. la manipulare. Nu trebuie uitat că deşi gutuile au o fermitate a pulpei ridicată.5-1 kg. Preambalarea se poate face în pungi de hârtie sau polietilenă. Ca ambalaje de transport se folosesc lăzile tipul P.3%). pentru a le proteja de praf. Pentru export. transport sau păstrare. sub formă de dulceaţă. lichior şi distilate. lăzile paletă cu o capacitate de 380-400 kg. perele maturate fiind perisabile. pentru evitarea condensului. cu epiderma fragilă. fructele pot fi deshidratate. folosind saci cu fundul rabatabil. vitamina C (10-24 mg/100 g produs proaspăt).44%). umezeală sau radiaţia solară directă. cu un conţinut mai scăzut în taninuri şi mai ridicat în glucide. În unele zone se folosesc în stare proaspătă la prepararea unor mâncăruri iar la cererea beneficiarilor. sunt la fel de sensibile ca şi perele.12. Fructele proaspete de gutui se valorifică în trei clase de calitate: extra.9-1. Sistarea păstrării şi livrarea perelor Scoaterea din depozit a perelor. 213 . perele se ambalează în lăzi tipul P sau M2 şi M4 din material plastic. căptuşite cu hârtie. peltea. perforate sau folosind suporturi de carton şi/sau mase plastice.3. Valoarea alimentară este dată de conţinutul fructelor în glucide (7-10%).360. se face prin intermediul unei camere de trecere. cu o capacitate de 0. care determină formarea condensului. calibrul minim pentru categoriile superioare fiind de 80 mm. Pe plan mondial au fost realizate şi echipamente moderne automatizate (ca şi cele prezentate la mere). care pot fi învelite alternativ în hârtie pelur. Condiţionarea fructelor înainte de livrare se face manual. Pentru consumul în stare proaspătă se preferă fructele cu pulpa mai fragedă.4. Recoltarea fructelor se efectuează când acestea au atins mărimea normală. substanţe minerale (0. cu o temperatură de 8°C. substanţe pectice (1%). Puful existent pe suprafaţa fructelor se va şterge uşor sau va cădea ulterior de la sine.2. marmeladă. Pentru livrare pe piaţa internă. gem. livrarea se face în lăzi tip I sau în lăzi de carton ondulat. cu o capacitate de 28 kg sau în măsură mai redusă. a Ia şi a II-a. sau chiar fructe separate pot fi învelite individual 12. fructele obţinute fiind consumate în stare proaspătă (mai puţin) sau prelucrată.

Păstrarea fructelor se efectuează în depozite frigorifice cu atmosferă normală şi în depozite cu ventilaţie naturală. La păstrare se introduc soiurile cu maturare târzie: Bereczki, Champion, De Huşi, De Moşna etc., urmărind ca fructele să nu fie umede sau cu urme de boli şi dăunători. În depozitele frigorifice gutuile se păstrează ambalate în lăzi de lemn tipurile P şi D sau din material plastic, tipurile III şi IV, care se paletizează pe paletele de depozitare. Acestea se stivuiesc în celule pe 4 nivele, până la înălţimea de 5,6 m. Parametrii optimi de păstrare sunt: temperatura de –0,5…0°C şi umiditatea relativă a aerului de 90%, condiţii în care durata păstrării este de 3-4 luni. În depozitele cu ventilaţie naturală, tehnologia de depozitare şi păstrare este identică cu cea prezentată la mere şi pere, durata de păstrare a fructelor reducându-se la două luni de zile.

CAP. XIII- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A NUCILOR
13.1. Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă Nucile au o valoare alimentară şi dietetică deosebită, dată de conţinutul lor în glucide (11-14%), în protide (14-16%) reprezentate de aminoacizi esenţiali şi în lipide (62-65%, din care 44-48% sunt acizi graşi polinesaturaţi). Cu un conţinut în substanţe minerale de 1,4-2% (K,P, Mg, Ca, Fe etc.) se clasează pe primul loc între toate produsele horticole. Sunt de asemenea bogate în vitamina E (4,1 mg/00 g), complexul B şi vitamina PP, care măresc valoarea nutriţională a nucilor. Fructele verzi cu coaja (endocarpul) neîntărită au un conţinut ridicat de taninuri hidrolizabile, vitamina C (500-800 mg/100 g), precum şi o aromă specifică, fiind folosite la prepararea unor dulceţuri şi lichioruri fine. Din nucile de calitate inferioară sau din miezul sfărâmat se poate extrage ulei, cu un randament de 50-60%, iar din turtele rămase se fabrică halva. Recoltarea nucilor se poate efectua când mezocarpul crapă, iar nucile încep să cadă din pom. Maturarea nucilor nu are loc odată pe toţi pomii din plantaţie şi nici odată pe acelaşi pom, astfel că şi recoltarea se va face în 2-3 reprize. Ca indici orientativi privind declanşarea recoltării se menţionează: căderea primelor fructe, apariţia petelor brune pe mezocarp (coaja verde) şi începutul crăpării în zona apicală, greutatea şi volumul fructelor, culoarea etc. În anii sau în zonele cu toamne ploioase şi reci se efectuează teste practice astfel: la 3-4 zile se iau câteva nuci şi se taie mezocarpul pe secţiunea transversală, iar dacă acesta se desprinde uşor în două cupe verzi, se consideră că s-a atins momentul optim de recoltare. Pentru verificare, înainte de recoltare se

214

iau 50-100 fructe din diferite zone ale coroanei, care se ţin în apă 12-24 ore, iar dacă după acest interval de timp, 80-90% din ele se decojesc, recoltarea poate începe. Recoltarea manuală, de pe sol, a nucilor căzute, în urma scuturării ramurilor cu ajutorul prăjinilor prevăzute cu cârlige se recomandă a se efectua în 2-3 reprize, la interval de câteva zile. Recoltarea nucilor prin batere cu prăjina este total nerecomandată, deoarece se rup ramurile de rod, fiind afectată astfel producţia anului următor. Pentru mărirea randamentului şi îmbunătăţirea calităţii la recoltare se sapă şi se înlătură buruienile de sub pomi şi facultativ, pentru uniformizarea maturării şi scuturarea mai uşoară, se poate încerca un tratament cu Ethrel, 500-1000 ppm, cu 2-4 săptămâni înaintea recoltării. Recoltarea mecanică se poate realiza eficient în plantaţii cu nuci altoiţi, de talie medie, folosind un scuturător vibrator hidraulic pe un tractor de 65 CP, urmat de dispozitivele de strâns şi adunat nucile căzute. Nucile căzute pe sol în urma scuturării manuale sau mecanice, nu trebuie lăsate mai mult de 1-2 zile şi nu trebuie adunate în vrac, deoarece există riscul deprecierii calitative rapide. Precondiţionarea nucilor cuprinde 2 faze principale: decojirea şi spălarea. a. Curăţarea nucilor de coaja verde (mezocarp) trebuie efectuată cât mai rapid, prin umectare, timp de 12-24 ore. Ca procedeu, se poate recurge la cufundarea în bazine cu apă rece a ambalajelor cu nuci, sau stropirea cu apă călduţă din 2 în 2 ore a nucilor întinse pe un strat, cu menţiunea că un contact prelungit cu apa compromite calitatea fructelor. Desprinderea cojii poate fi favorizată şi printr-un tratament, în spaţii închise, cu etilenă 0,1%, la temperatura de 24°C, timp de 36-84 ore, având grijă ca după fiecare 12 ore să se aerisească spaţiul de tratament, timp de 20-60 minute; b. Spălarea se realizează imediat după decojire, cu apă potabilă, pentru a se evita pătarea lor şi a le da un aspect mai atrăgător. Operaţia se efectuează manual prin frecarea nucilor cu o mătură în coşuri din nuiele sau butoaie, timp de 2-3 minute, sau mecanic, în curent de apă, cu perii de diferite tipuri (sârmă de oţel, nailon). După spălare se întind în strat subţire, pentru a se usca. Uscarea nucilor decojite şi spălate este necesară, deoarece ele conţin 3040% apă, iar pentru a se evita deprecierea lor calitativă, în momentul introducerii la păstrare, conţinutul în apă nu trebuie să depăşească 8-12%. a. Uscarea naturală direct în aer, se practică pentru nucile destinate consumului intern, pe termen scurt sau mediu, prin aşezarea lor pe stelaje situate la 50 cm deasupra solului, sau pe tărgi din şipci care se stivuiesc una peste alta. Grosimea stratului de nuci va fi de 5-8 cm şi se vor amesteca de câteva ori pe zi cu o greblă. Uscarea durează 2-3 săptămâni, până când au pierdut 30% din greutatea iniţială, nucile se pot sparge uşor, iar pereţii despărţitori din interior nu se mai îndoaie, ci se rup cu zgomot, semn că au atins umiditatea de echilibru (12%).

215

Nu este deloc indicată uscarea directă la soare, deoarece determină crăparea (desfacerea pe linia de sudură). b. Uscarea în cuptoare cu circulaţie naturală a aerului se face la 32-35°C, timp de circa 72 ore, prin introducerea nucilor care vin de la spălat, în zona unde temperatura este cea mai ridicată urmată de transferul lor în zonele cu temperatură moderată. c. Uscarea în instalaţii cu ventilaţie mecanică a aerului cald este mai eficientă, permiţând obţinerea unui produs de calitate. Durata deshidratării în aceste instalaţii este de 2-5 zile, la temperaturi moderate de 40-45°C, care asigură aerului cald necesar, o umiditate relativă de 40%. Ca sursă de încălzire se poate folosi un arzător de gaz, o rezistenţă electrică sau un schimbător de căldură cu elemenţi. Temperaturile prea ridicate, de peste 55%, provoacă pierderi de ulei şi râncezirea ulterioară a miezului. Înălbirea nucilor are rolul de a le face mai atrăgătoare, ele căpătând o culoare galben-aurie. Operaţia se aplică mai ales la loturile pentru export. Nu vor fi înălbite fructele cu coaja prea pătată, cu umiditatea de peste 12% sau cele care prezintă coaja foarte groasă (pietroase). De asemenea nu vor fi înălbite nucile la care sutura carpelară şi locul de inserţie a pedunculului nu sunt bine închise. Înălbirea se face într-un cilindru în rotaţie, în care nucile sunt transportate cu ajutorul unei spirale fără sfârşit. Cilindrul este alimentat permanent cu un amestec preparat în momentul utilizării, din 2 soluţii păstrate în bazine separate: - 15 părţi soluţie decantată de 5,8%hipoclorit de calciu şi 1,36% carbonat de sodiu; - 1 parte acid sulfuric diluat (125 cm3 + H2SO4 concentrat, la 100 l apă) Cantitatea optimă de soluţie, care asigură o bună înălbire a fructelor este aceea care permite nucilor să înceapă să plutească, durata contactului cu soluţia fiind de 3-4 minute. De menţionat că la unele fluxuri tehnologice, înălbirea nucilor este intercalată între spălare şi uscare, însă realizarea ei după uscare este mult mai eficientă. Sortarea nucilor după înălbire se face semimecanic la bandă, sau manual pe o masă de control, îndepărtând nucile pătate, mucegăite, bolnave, crăpate, cu fisuri etc. Au fost realizate în sisteme moderne de sortare mecanică sau electronică, menite să mărească randamentul de lucru. Calibrarea nucilor sortate se efectuează mecanic cu ajutorul unor calibroare tip sită vibratoare sau tip tambur cu cilindri perforaţi. S-au creat echipamente moderne (ex. MAF-RODA) care realizează concomitent calibrarea electronică, eliminând nucile sparte, bolnave şi separat nucile seci, iar în final face separarea pe culori şi livrează numai categoriile programate de calitate, diferenţiate prin greutate- calibru- volum şi culoare. Separarea pe calibre se face astfel: minim 28 mm, calitatea extra, 26-28 mm, calitatea I şi 24-26 mm calitatea a II-a. Ambalarea nucilor în coajă se face în saci sau săculeţi cu o capacitate de 5,10 sau 12 kg (plasă textilă) sau 5;25;50 kg (material plastic), provenind din

216

acelaşi an de producţie, cu menţinerea soiului pentru categoriile superioare de calitate. Păstrarea nucilor în coajă se poate face în poduri răcoroase şi aerisite sau în camere aerisite, în vrac cu grosimea de 15-20 cm, sau în saci şi lăzi. Temperatura spaţiului de păstrare nu trebuie să depăşească 10°C, umiditatea relativă a aerului să aibă valori cuprinse între 60-80%, iar lumina solară să nu poată pătrunde. Nucile în coajă se pot păstra şi ambalate în lăzi stivuite pe 10-12 nivele sau paletizate. Există în unele ţări şi sisteme de depozitare în vrac de 30-150 cm înălţime, în funcţie de tipul ventilării. Pentru evitarea contaminării şi dezvoltarea insectelor în nuci, se tratează spaţiile de depozitare, preventiv cu insecticide organofosforice de contact, iar după introducerea nucilor, cu produse de fumigaţie care nu lasă reziduuri (bromură de metil, hidrogen fosforat), respectându-se cu stricteţe normele de protecţie a muncii şi securitate alimentară. Durata de păstrare a nucilor în coajă în condiţii optime de mediu este de 1-2 ani. Comercializarea nucilor în coajă se face sub formă preambalată în pungi sau săculeţi cu capacitatea de 0,5-1-2 kg care se introduc în lăzi de lemn sau carton. 13.2. Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă Miezul uscat de nucă se obţine din nucile a căror coajă uscată (endocarp) a fost înlăturată prin procedee mecanice sau manuale. Ca materie primă se folosesc nucile cu umiditatea cojii de maxim 12% şi a miezului de maxim 8%. Umiditatea mai ridicată (14-15%) sau mai scăzută (sub 8-9%) determină sfărâmarea miezului. Spargerea nucilor se poate realiza manual cu ajutorul unui ciocan din lemn dur, fără a crăpa miezul. Randamentul este de regulă de 1-1,5 kg miez/3 kg nuci/oră. Spargerea mecanică este mai dificilă datorită neuniformităţii nucilor şi afectează miezul în raport de până la 30-40%. Separarea miezului (40-44 kg/100 kg nuci) de coji se efectuează manual sau semimecanic la bandă. Separarea se realizează mai uşor dacă spargerea nucilor s-a făcut manual. Odată cu separarea se efectuează o presortare pe 3 categorii de miez: - miez plin, de culoare galben-aurie; - miez de culoare brună; - miez alterat. Ultimele două categorii nu corespund valorificării ca miez uscat de nucă şi se folosesc în scopuri industriale. Sortarea după formă, este de fapt o calibrare care se poate face şi mecanic (500-600 kg/oră), la jumătăţi, după calibrul 17-22 mm (400-600 buc./kg.).

217

Etuvajul sau uscarea miezului, se face în etuve la 45°C timp de o oră, prin aşezarea acestuia pe suporturi perforate, etajate pe cărucioare. Temperaturile peste 50°C determină modificarea gustului şi culorii miezului, care devine casant. La finalul uscării, miezul se transferă într-o cameră de răcire (2-3 secunde), pentru reducerea gradului de spargere a miezului. Ambalarea se face în funcţie de destinaţia produsului. Astfel, pentru prelucrarea industrială, miezul de nucă se ambalează în vrac, în folie sub vid, la capacităţi de 12,5 kg sau 6,25 kg x 2 (dublu). Pentru consum, livrarea se face în cutii de carton cu o capacitate de 12,5 kg, urmând ca ulterior să fie preambalate în unităţi mai mici (100 g; 125 g; 250 g) din material plastic. Păstrarea miezului de nucă este mai dificilă decât cea a nucilor în coajă. Pentru o păstrare mai îndelungată se recomandă ca miezul să aibă o umiditate minimă de 4%. Păstrarea înaintea condiţionării pentru consum se face în stare ambalată, la 4-7°C şi 60-70% umiditate relativă a aerului pentru durată scurtă şi la 0-3°C şi 60-65% U.R. pentru o durată mai lungă. Protecţia antiparazitară a spaţiului de păstrare se poate realiza cu bromură de metil sau hidrogen fosforat. 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă În ultimii ani, în ţările cu tradiţie în cultura nucului (Franţa, Belgia, Germania, Italia etc.) s-a diversificat modalitatea de valorificare a fructelor acestor specii, prin comercializarea miezului proaspăt de nucă. Recoltat pentru consumul în stare proaspătă, miezul de nucă are un conţinut ridicat în apă (30-40%), ceea ce facilitează curăţirea de coajă, moment ce constituie un motiv de satisfacţie pentru consumatori. Valorificarea miezului de nucă în stare proaspătă necesită respectarea riguroasă a unor cerinţe legate de alegerea momentului optim de recoltare, condiţiile de calitate şi condiţiile de păstrare şi comercializare. În vederea valorificării ca miez proaspăt, fructele trebuie recoltate când mezocarpul s-a crăpat la polul apical. Pentru curăţarea de coajă (mezocarp) se procedează aşa cum s-a prevăzut la valorificarea nucilor în coajă. Dacă sun recoltate mai devreme, miezul nucilor se desprinde greu din endocarp, iar dacă se întârzie, miezul se depreciază calitativ, înnegrindu-se. După îndepărtarea mezocarpului, nucile sunt sparte manual sau mecanic. Condiţiile de calitate pentru miezul proaspăt de nucă prevăd: - calibrul, minim 30 mm; - umiditatea miezului, minim 33%; - miez consumabil, după scoaterea din endocarp, peste 92%; - o bună stare fitosanitară; - culoarea miezului, galben-aurie.

218

Perisabilitatea ridicată a acestui produs, face ca păstrarea în condiţii bune să se realizeze timp de până la 3 săptămâni, în condiţii de atmosferă modificată, realizată prin învelirea platourilor sau pliculeţelor cu produs, cu peliculă semipermeabilă pentru apă şi vapori de apă, la o temperatură de 2-4°C. Acest produs se alătură practici celorlalte produse horticole proaspete, valorificate sub denumirea de „gama a IV-a” (vezi cap. 35). Pe toată durata circuitului de comercializare se va menţine „lanţul de frig”, evitând salturile mari de temperatură care pot determina formarea condensului şi alterarea ulterioară a produsului.

219

CAP. XIV- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASPĂTĂ A STRUGURILOR DE MASĂ
14.1. Fluxul tehnologic general Strugurii de masă, ocupă locul trei, după mere şi prune, din punct de vedere al producţiei din România, însă în numeroşi ani o mare parte din soiurile mixte (grupa Chasselas) sunt vinificate parţial. Au o mare valoare energetică (700-800 Kcal/kg) şi exercită o serie de acţiuni fiziologice asupra organismului uman: alcalinizantă, mineralizantă, vitaminizantă şi terapeutică. Păstrarea strugurilor în România se realizează într-un volum foarte redus, din care circa 50-65% sunt consumaţi în timpul sărbătorilor de iarnă. Prin prelucrare, se obţin compoturi, dulceţuri şi sucuri foarte apreciate de consumatori. În funcţie de însuşirile specifice şi caracteristicile comerciale, soiurile de struguri pentru masă se împarte în 3 grupe: grupa S- soiuri superioare, grupa Msoiuri mijlocii şi grupa O- soiuri obişnuite. Din grupa S fac parte soiuri sunt: Afuz-Ali, Cardinal, Coarnă neagră tămâioasă, Muscat de Hamburg, Triumf etc. Din grupa M fac parte soiuri ca: Chasselas dore, Coarnă albă, Coarnă neagră, Perla de Csaba, Perletta etc. Soiurile obişnuite (grupa O) nu fac obiectul păstrării în depozite. Valorificarea strugurilor se face în trei clase de calitate: calitatea extra, calitatea I şi calitatea a II-a, dar pentru păstrare se vor introduce în depozit numai strugurii din primele două calităţi. Recoltarea strugurilor destinaţi păstrării se face când aceştia au ajuns la maturitatea de consum, deoarece după desprinderea lor de pe coardă, maturarea nu mai avansează şi nici calitatea organoleptică nu se îmbunătăţeşte. Conţinutul minim acceptabil în substanţă uscată solubilă în vederea recoltării trebuie să fie de 13-14% la soiul Coarnă neagră, 14-16% la Afuz Ali, Italia şi Muscat A’Adda, şi peste 16% la Chasselas dore şi Muscat de Hamburg. Recoltarea se face manual, cu atenţie folosind foarfecele, menţinând pedunculul şi stratul de ceară (pruină) intacte, urmată sau nu de cizelare, în funcţie de destinaţia producţiei. Presortarea se face pe calităţi astfel: la calitatea extra se aleg ciorchini de minim 200 g (150 g la soiuri cu bobul mic), fără defecte, caracteristici soiului, cu boabe întregi, bine dezvoltaţi, tari, bine prinse în ciorchine şi acoperite cu pruină; la calitatea I se admit ciorchini cu 50 g mai uşori, iar la calitatea II-a sunt admişi numai strugurii ce corespund condiţiilor de calitate minimă, cu media 10% ciorchini necorespunzători, dar fără a fi putreziţi, alteraţi sau improprii consumului. Concomitent cu presortarea se face şi cizelarea, dacă situaţia impune acest lucru. Cizelarea constă din îndepărtarea de pe ciorchine a boabelor crăpate, necoapte, atacate de insecte, mucegăite etc. Dacă există un bob mucegăit, odată

220

cu îndepărtarea lui, se vor elimina şi cele din jurul său, aparent sănătoase, dar la care este posibilă o infecţie ascunsă. Operaţia de cizelare se efectuează prin luarea ciorchinilor de peduncul, ridicarea la nivelul privirii şi rotirea lor înceată, îndepărtând prin tăiere cu foarfeca toate boabele cu defecte, ciorchinii fiind aşezaţi în lădiţe de depozitare. Ambalarea strugurilor de masă se face în lăzi cu o capacitate de 5-12 kg, confecţionate din lemn: tipurile C, S, III şi IV sau din material plastic (model 1 şi model 2). Pentru export sau pentru păstrare se utilizează lăzi noi, tipul IV, cu o capacitate de 5-6 kg. Pentru păstrare sau la cererea beneficiarului extern, ciorchinii se aşează cu pedunculul în sus. Rahisul, după recoltare pierde uşor apa prin evaporare şi transpiraţie, sau în avantajul boabelor, ofilindu-se. Culoarea lui se modifică, devenind gălbuie şi apoi brună. Zilnic pierde apă în proporţie de 0,5-0,8% ceea ce în condiţii normale ale mediului ambiant determină depăşirea pragului de ofilire în 3-6 zile. Prevenirea deshidratării strugurilor de masă (rahisul mai accentuat, fiind erbaceu), în unele ţări mari cultivatoare (Grecia, Italia, Spania etc.), se realizează prin ambalarea acestora în peliculă de PE în formă de sac, cu laturi care se pot plia, acoperind conţinutul, iar pentru a asigura o protecţie de până la o săptămână, se practică prerăcirea cu aer rece, la 8°C şi un tratament preventiv cu SO2 gazos, timp de 20 minute, în concentraţie de 0,5-1%, efectuat în încăperi special amenajate. Transportul strugurilor pe distanţe mari se face cu remorci tractate, iar pe distanţe mai mari, cu autovehicule izoterme. Mijloacele auto neprotejate se vor acoperi cu prelate, pentru a feri strugurii de praf, vânt, precipitaţii, radiaţia solară directă etc. Exportul se efectuează cu mijloace auto frigorifice LKW (germ. Lastkraftwagen= autocamion), sau vagoanele RCF, pe calea ferată. O atenţie sporită se va acorda fixării lăzilor, pentru a elimina şocurile şi trepidaţiile pe durata transportului. Păstrarea stugurilor de masă, o perioadă mai îndelungată cu menţinerea calităţii la un nivel optim, este îngreunată de caracteristicile acestui produs, cum sunt: - prezenţa rahisului supus deshidratării şi brunificării; - fragilitatea epidermei boabelor; - predispoziţia boabelor la separarea de pedicel; - sensibilitatea faţă de putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerera) care este sporită de conţinutul în glucide şi de umiditatea relativ ridicată din spaţiul de păstrare. Strugurii de masă se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală (specializate şi de tip universal) şi depozite cu ventilaţie naturală.

221

14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat Capacitatea acestor depozite este cuprinsă între 1500 şi 2000 t, ele fiind dotate pe lângă instalaţia de produs frig artificial şi cu o staţie de distribuirea SO2, comună pentru toate celulele depozitului. Capacitatea optimă a unei celule pentru păstrarea strugurilor de masă este de 100-200 t. În fiecare celulă sub plafon, pe peretele de la intrare sunt instalate 1-2 baterii de răcire, care în dreptul ventilatoarelor sunt prevăzute cu conducte de transport a dioxidului de sulf. Pe acelaşi perete cu bateriile de răcire sunt fixate canale de evacuare a SO2 din celulă, confecţionate din tablă, de formă pătrată în secţiune. Ambalarea pentru păstrare se face cu struguri omogeni, într-un singur strat, cu pedunculul în sus, suficient de strâns (5 kg capacitate), dar fără tasare, şi fără a depăşi marginile superioare ale lădiţei (14 cm). Lădiţele se paletizează în: a. palete cu montanţi metalici cu dimensiunile de 1,2 x 0,8 x 1,4 m, unde încap 64 de lădiţe tip IV (8 x 8); b. palete de lemn cu montanţi şi cadru superior din metal cu dimensiunile de 1,2 x 1 x 1,7 m, unde încap 100 lădiţe tip IV (10 x 10). Pe cât posibil, strugurii vor fi introduşi la păstrare în ziua recoltării, în spaţiul unde s-a realizat o temperatură iniţială de 8-10°C. Strugurii se depozitează în loturi cât mai uniforme ca stadiu de maturare şi durată de păstrare preconizată şi nu se asociază în aceleaşi spaţii cu alte fructe sau legume. Depozitarea paletelor cu montanţi, încărcate cu lăzi, se face pe 4 niveluri, compact în stive bloc, până la 5,6 m înălţime (palete de uz general) respectiv 7,14 m (palete de depozitare). Între pereţii celulelor şi marginile stivelor se lasă un spaţiu de circulaţie de aproximativ 20 cm, iar central un culoar cu lăţimea de aproximativ 0,8-1,0 m. Între stivele de palete se lasă spaţii de 5-10 cm, toate aceste locuri libere permiţând în timpul efectuării tratamentelor, o mai bună difuzare a SO2 la fiecare ambalaj, precum şi posibilitatea efectuării controalelor pe durata păstrării. Condiţiile de păstrare. Temperatura optimă este cuprinsă între limitele 0°C…+1°C, cu menţiunea că sub 0°C se produce îngheţul rahisului şi ulterior a boabelor, în timp ce la valori de peste 1°C se intensifică procesele de metabolism. Umiditatea relativă optimă în celula depozitului este de 90-95%, dar favorizează atacul de Botrytis, de aceea în mod obişnuit păstrarea se realizează la 85-90%. O umiditate relativă mai scăzută provoacă ofilirea rahisului, uscarea pedicelelor şi zbârcirea boabelor. Viteza de circulaţie a aerului, are valoarea optimă de 0,2 m/s şi trebuie să asigure distribuirea în toate ambalajele din celulă, a temperaturii şi umidităţii relative a aerului.

222

Ulterior fazial la 7-10 zile se efectuează tratamente pentru a preveni apariţia şi evoluţia bolilor criptogamice. iar dozarea lui se face gravimetric (prin cântărirea buteliei) şi volumetric (folosind sulfitometrul). principalele probleme fiind generate de apariţia bolilor criptogamice produse de Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu). Imediat după umplerea şi închiderea celulei se efectuează primul tratament cu SO2 în concentraţie de 1%. pentru prevenirea atacului de Botrytis cinerea şi prelungirea duratei de păstrare a strugurilor de masă s-au concretizat prin punerea la punct a tehnologiilor ULO (ultra lowo oxygen) care se bazează pe realizarea în spaţiul de păstrare a unei compoziţii gazoase de 0. 223 .5% O2 şi CO2. care infectează strugurii în cursul vegetaţiei. Păstrarea SO2 se face în butelii de oţel . sulfitările prelungite producând decolorarea boabelor. Sulfitometrul se goleşte prin intermediul unei conducte care trece printr-un container încălzitor (la 60-80°C) şi continuă cu o pompă de vaporizare prin care se distribuie SO2 în celulă. folosind SO2 în concentraţie de 0. Eliminarea SO2 se realizează cu ajutorul unor ventilatoare. Păstrarea strugurilor de masă. după necesităţi. Muscat de Hamburg) şi 5-6 luni (Chassellas Napoleon. Durata tratamentului este de 20-30 minute. Aceste tratamente întârzie. astfel încât tratamentele se pot aplica diferenţiat. fiind între 1-2 luni (Chassellas dore. Aerisirea se efectuează cu aer răcit. recirculat de 40-50 de ori în 24 de ore. epuratoare verticale cu duşuri de apă în care s-a dizolvat sodă (Na2CO3). pentru prevenirea manifestării atacului de Botrytis cinerea. modificarea culorii. încă din primele zile ale depozitării. sau acolo unde sunt prevăzute.Preocupările la nivel mondial. eficient. folosindu-se 28 g SO4 lichefiat pentru fiecare m3 de spaţiu liber din celulă. Instalaţia de alimentare cu SO2 (folosit în stare lichefiată) se găseşte în afara depozitului şi este prevăzută cu câte un robinet pentru fiecare celulă. Regina Nera etc. în vie mai ales în anii ploioşi. Observaţiile făcute după 2. (putregaiul moale) etc. Astfel. şi desprinderea lor de pe rahis. Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor Pe durata păstrării strugurilor de masă este necesară luarea unor măsuri în vederea menţinerii calităţii o durată cât mai bună.25% adică 7 g/m3 de spaţiu liber. Penicillium sp. Durata de păstrare este considerată optimă până în momentul în care la struguri se observă primele semne de zbârcirea boabelor. economic este diferenţiată de la soi la soi.) 14. 3 sau 4 luni de păstrare au arătat că atacul de putregai produs de Botrytis cinerea s-a redus cu 55-60%.3. tratamentele periodice cu SO4 sunt obligatorii în prezent. numit şi tratament de dezinfecţie. dar nu pot elimina apariţia şi dezvoltarea putregaiului cenuşiu. la temperatura de 0°C.

224 .La interval de 3-4 zile şi mai ales spre sfârşitul perioadei de păstrare se controlează starea fitosanitară a strugurilor. În contact cu umiditatea din ambalaj şi în prezenţa CO2 generatoarele degajă SO2 în proporţie de circa 30-35% din greutatea iniţială. iar valorificarea trebuie realizată în maxim 2-3 zile. Strugurii sunt păstraţi în lădiţe căptuşite cu o folie de polietilenă în formă de sac. se va evita formarea condensului. pentru fiecare ambalaj. generatoare individuale cu SO2. La sistarea păstrării. Figura 14. prin adaptarea treptată la temperatura mediului ambiant.plic generator (cu Na2S2O5 ). Generatoarele sunt reprezentate de pachete sau folii alveolate care conţin metabisulfit de sodiu (Na2S2O5). cu laturile acoperitoare. învelind strugurii şi placheta generatoare cu Na2S2O5. prevăzut la capete cu 2 orificii. se trece la valorificarea imediată. Pentru livrare se poate face o cizelare sau o eliminare a boabelor crăpate şi a celor atacate de boli. în fiecare celulă. iar dacă încep să apară deprecieri calitative. În ţările mari producătoare de struguri de masă se folosesc tot mai mult la valorificarea acestora.Dispozitiv pentru asigurarea stabilităţii generatoarelor de SO2 in interiorul ambalajului A.1. 14.. Parametrii de păstrare (temperatura şi umiditatea relativă a aerului) se urmăresc şi se înregistrează de 3 ori pe zi. dispozitivul pentru fixarea acestora în ambalaje fiind prezentate în fig.1. iar laturile sacului se îndoaie. Generatorul de SO2 se aşează deasupra ciorchinilor.

amplasate în mai multe puncte dispersate în celulă. pentru 5 plicuri generatoare. e. În zilele cu temperatură scăzută se poate aerisi şi ziua (nu sub 0°C). Norma de consum este de 14 g sulf/m3 spaţiu liber pentru primul tratament cu 1% SO2 şi 3. Controlul stării de păstrare se face zilnic.5 g/m3 pentru următoarele. acesta circulând de sus în jos. se aeriseşte repetat.suport din material plastic. La nivelul pardoselii şi de-a lungul celor doi pereţi lungi se instalează câte un canal de ventilaţie confecţionat din tablă. se închide accesul aerului (obloane. urmat de eliminarea SO2 după 30 de minute. C.5. Sulfitarea se face prin arderea sulfului. uşi. stivuite până la înălţimea de 1.B. pe pereţii orientaţi către interiorul celulei.limita exterioară a ambalajului Generatoarele cu difuziune rapidă asigură o conservare de 2-3 luni.5 m (10-12 rânduri). cu secţiunea pătrată şi cu latura de circa 80 cm. care se arde în cutii metalice sau în tăvi de tablă. 14. 14. Tratamentele de sulfitare. cu respectarea măsurilor PSI (strat de nisip de 5-6 cm etc). însă mai frecvent. Canalele din tablă prezintă lateral. mai multe deschideri care permit pătrunderea şi evacuarea SO2. ferestre. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate. iar pentru omogenizarea atmosferei se recomandă funcţionarea ventilatoarelor. prin intermediul unor deschideri în peretele celulei. cu 0. îmbinând ambele tipuri de emisie a SO2 şi care menţin calitatea strugurilor peste 2 luni (60-75 zile) la 0°C. în blocuri. strugurii de masă se pot păstra şi în spaţii cu ventilaţie naturală. lăsând între ele şi la pereţi. prin care se elimină SO2. Aceste deschideri sunt folosite numai în momentul evacuării SO2 după tratament. 225 . odată la 3-5 zile. iar în restul timpului sunt bine închise cu obloane etanşe. coşuri de ventilaţie). climatic. iar în zilele călduroase de toamnă. în dozele menţionate. Fiecare dintre aceste canale comunică la unul din capete cu exteriorul.25% SO2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal Sunt preferate depozitele la care ventilaţia aerului rece în celule se face pe la partea superioară. iar pierderile sunt de peste 5-6% lunar. spaţii libere de 50 cm pentru aerisire şi control. Generatoarele combinate sunt cele mai bune. cu pierderi de 4-6%.4. Igienizarea încăperilor se efectuează prin văruirea pereţilor şi arderea sulfului (20-25 g/m3) urmând să fie ţinute închise 2-3 zile şi apoi se aerisesc bine. Strugurii se păstrează în lădiţe tip IV. cu ventilaţie naturală În anii favorabili. când se obţin recolte sănătoase şi de calitate. noaptea. Când aerul este mai rece. pentru reducerea temperaturii din interior.picioruşe care se introduc în orificiile plicului generator. în lipsa instalaţiei speciale. se pot efectua cu sulf solid.

XV.5g% în acid citric). K 0.6-0. cu un procent de peste 30%. F2 (gradul II. dar sunt zone sau ţări unde oferta este prezentă în tot cursul anului. la peste 4.3 %). echivalent β Caroten 0.5-1mg. constituie cea mai importantă cultură legumicolă. semipârgă. protide (1%). Recoltarea se face la grade de maturitate diferite. Tomatele au 6 faze de maturare: F0 (maturarea verde). Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor Tomatele au deţinut primul loc în producţia legumicolă a României.7% şi fibre 1. P 24-39mg. Mg 11-20mg. destul de însemnată pentru a fi înregistrate separat de restul conservelor de legume calculate la un loc.2%. a cunoscut dezvoltarea cea mai accelerată. La nivel mondial şi european. Ca 9-15mg/100g) şi în vitaminele diverse (C 18-26mg. 226 . Importanţa economică remarcabilă a tomatelor este legată de industria conservelor şi de ponderea exportului. 10-30% din epidermă roz-gălbui). au glucoză 0. Comparată cu alte producţii horticole importante din lume.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR SOLANACEE DE LA CARE SE CONSUM| FRUCTELE 15. Perioada de consum în stare proaspătă atinge un maxim în lunile iulieaugust şi se diminuează foarte mult în ianuarie. PP 0. F3 (gradul III pârgă completă. partea necomestibilă de 3% şi valoarea energetică redusă. în funcţie de destinaţia livrării. F1 (gradul I. ci mai ales în substanţele minerale în proporţie de 0.1.6mg%) pe care le are. două zone geografice fiind mai reprezentative. 100% pigmentaţie roşie) şi F5 (gradul V maturitatea tehnologică de prelucrare. iar pentru valorificarea care întârzie câteva zile este în gradul II (semipârgă). momentul optim de recoltare este în gradul IV (maturitate de consum). Pentru consum intern. California şi Italia.6mg. în cazul valorificării imediate.5mg. Aciditatea este plăcută şi stabilă (0. 30-50% roz-gălbui). Italia şi Turcia se numără printre marii producători situaţi în apropierea României. continuată până în prezent. F4 (gradul IV maturitatea de consum. sau lipide (0.CAP. Produsele prelucrate din tomate au o piaţă de desfacere proprie. dar din 1993 au fost egalate (1994) iar apoi depăşite (19952000) de producţia de varză.5g% substanţă uscată solubilă/ 0 Brix). E 0. prepârgă.3 %). complex B 0. Valoarea lor nutritivă nu constă în conţinutul relativ modest de glucide (3.5-4. de 134% în deceniul 1980-1990. prin micşorarea suprafeţelor cultivate pentru valorificare industrială.61% (K 226-310mg.februarie. 190 Kcal/Kg. Estimările apreciază că 60-65 % din volumul producţiei mondiale de tomate se prelucrează. 50-90% pigmentaţie roşie).5mg.

. consistenţa interioară gelatinoasă. Fructele au aspect ceros.. Cl. dar sunt cu lojile interioare ale pulpei şi cu seminţele bine dezvoltate. şi colab. şi Foury. Rădulescu.Pentru export.).15.1. început de pârgă). şi colab. recoltarea se face în gradul I (prepârgă..I. Această fază se consideră declanşată atunci când apare prima pată roz-gălbui în zona punctului pistilar şi durează până la generalizarea acesteia la 30% din suprafaţă. decât cele de vară-toamnă (gr. semipârgă). d) factorul soi: a diferenţiat valorificarea toamatelor din ce în ce mai mult. 1982). Mihaela şi col. 1989).II. Schema modificăriilor fizico-chimice din timpul maturării tomatelor (după Willis s. pe distanţe sau perioade de timp mai lungi (Iordăchescu. 1994). O.. de la soiuri care posedau prin selecţie o durată mai lungă de menţinere a calităţii (Vemone). la soiurile transgenice în care sinteza etilenei şi maturarea au 227 . prepârgă.a. pentru valorificarea care întârzie mai multe zile (Ciurel. Aceste recomandări generale sunt nuanţate de mai mulţi factori: a) grupa de timpurietate: soiurile timpurii se recoltează în faze mai incipiente de maturare (gr. C. Cl. Fig.1981) b) ritmul de maturare după recoltare: impune recoltarea mai timpurie pentru loturile care se transportă la temperaturi mai ridicate.. c)sistemul de cultură: tomatele de seră şi solarii se recoltează în faze mai timpurii şi trebuie transportate cât mai rapid din aceste spaţii (Chaux.

4-transportor elevator. În culturile protejate. 8-tobe cu degete. 16-bandă colectoare. cu sau fără codiţă. în Fig. a apărut o nouă tendinţă de recoltare şi de valorificare. mai ales pentru soiurile cu fructe mici (cocktail.transportor transversal de evacuare.2. 228 .buncăr. 15. 13-bandă transportoare. la diferite temperaturi pofida dificultăţilor suplimentare faţă de culesul în vrac. 11. 7-scuturătorii cu degete. Daniela. 12. Tellus. se pun şi se manipulează în găleţi de plastic şi în ambalaje de transport. Ele se culeg în ciorchine sau în buchet (grape).transportor colector. 14-transportor longitudinal. fiind apreciate pentru gustul lor excelent. 5-transportor intermediar. Felicia etc. 6. legate de timpul de lucru care creşte de aproape patru ori. dar şi pentru calibre normale (40-47mm etc). 15-bandă transversală. 2-discuri dislocare-tăiere.fost mult reduse (tip Long shelf life. mai ales la condiţionare. Roncardo. 15. Maşina de recoltat tomate SKT-2 (după Aurel Marinescu) 1. Fructele se desprind. Numărul de zile necesar pentru ca 75-80% din tomatele verzi să se matureze. 9. consumând peste 50% din necesarul forţei de muncă.transportor. 17. 18-motor Fig.3. 10-ventilator. 3-paravanele rotitoare. 40mm) sau foarte mici (cireaşă.).transportorul tobă. 20mm). Alexandros.despicător. Modul de recoltare pentru consum în stare proaspătă este manual.

separând fructele necorespunzătoare. iar 10% pot fi necorespunzătoare caracteristicilor minimale. Diametrul minim 35 mm (rotunde şi costate) sau 30 mm (alungite). cu pulpa tare. Nu se admite gulerul (zona) verde. aprovizionare cu ambalaje. sau spre seară. în spaţii protejate. fără stricăciuni sau vătămări. în încăperi răcoroase la 12÷ 140C. îngălbenirea produsă de soare (solar yellowing) şi pete de ceară (waxy patch). care determină inhibarea activităţii catalazei. grav deformate sau vătămate şi foarte mici. care au un metabolism mult mai intens. încărcat şi transport. datorită perisabilităţii ridicate a fructelor încălzite. Ciorchinii cu tomate recoltaţi şi valorificaţi în această formă vor avea aspect proaspăt. În zilele prea călduroase. Transportul de la locul de producţie se execută cu mijloace auto. guler verde (green back). sănătos. Tomatele recoltate în găleţi se răstoarnă cu grijă în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip III sau în lăzi de material plastic. ambalare. Temperaturile peste 250C cauzează vătămări ulterioare pe parcursul manipulării care depăşesc 40%. . întregi. vătămări provocate de paraziţi şi umiditate exterioară anormală. . Vor fi practic lipsite de dăunători. Factorul determinant este depăşirea pragului de 400C. Presortarea se execută concomitent cu recoltarea. tari. fără a fi putrezite sau lovite în mod evident. Nu vor avea gust sau miros străin. Se admit pentru consum în stare proaspătă doar fructele de tomate intacte. I. vor fi proprii pentru consum. pentru a proteja marfa de soare. 1989). curat. precipitaţii şi extreme termice. aspect şi grad de dezvoltare tipice soiului sau hibridului căruia îi aparţin. fără crăpături necicatrizate etc). Pentru categoria II. În SR 1421:1999 se menţionează trei tipuri comerciale pentru tomatele destinate consumului în stare proaspătă. scăderea conţinutului în acid ascorbic. având formă. Ambalajele pline se stivuesc în câmp la capătul parcelei. în maşini izoterme.alungite sau de formă oblongă.costate. unde sunt incluse şi tipul " cherry" (cireaşă). având calităţile minimale (suficient de tari.Organizarea recoltării este necesară. Alexandrina. praf. diminuarea metabolismului pectic şi inhibarea biosintezei licopenului (Burzo. este bine să nu se recolteze la prânz.rotunde sau tipul sferic. nici alte defecte care ar putea afecta aspectul şi calitatea fructelor. Se 229 . Se culeg tomatele pe nuanţe de culoare. şi Amăriuţei. lipsit de corpuri străine vizibile. Se recoltează mai ales pe vreme uscată. Un nivel de temperatură şi mai ridicat determină apariţia unor accidente şi deranjamente fiziologice: pătarea la maturare (blotchy ripening). şi în culturile protejate. La categoria extra fructele de tomate sunt lipsite practic de orice defect. protejate cu prelate sau cu rogojini. dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi fructele s-au zvântat. în funcţie de formă: . cu unele defecte uşoare şi superficiale neînsemnate ( mai ales la formele costate). Pentru categoria I tomatele vor fi suficient de ferme. sub 40mm diametru. curate cu aspect proaspăt. stabilind echipe separate pentru 4 activităţi: recoltat şi transport la drum.

evită supraîncărcarea lădiţelor. În loc de spălare se poate face perierea mecanică. fără a amesteca loturile primite. ITO. Condiţionarea se execută la puncte special organizate la nivel de fermă. calibrare.. pierderi de circa 2% în greutate. Prerăcirea se poate efectua cu apă clorinată 200 ppm la 80C. la o încărcătură de 500Kg/m3. Fluxul cuprinde faze facultative sau obligatorii în funcţie de destinaţie sau caietul de sarcini: recepţie. Dokex (Gherghi. Stocarea sau staţionarea pe durată scurtă până la sortare. A. iar stivele de lăzi vor fi bine fixate. Recepţia calitativă se face pe baza unei probe medii conform STAS. formă. Recepţia cantitativă se face la un cântar de 1500-2000 Kg. duratele sunt de 7 zile (F3-F4). La calitatea extra se aleg tomatele care nu prezintă defecte. în lipsa factorului uman. în vederea manipulării mecanice. tratamente speciale. Sortarea calitativă şi pe culori (planşe. fie la un centru profilat în livrare. 12 zile (F2-F4). stocare de scurtă durată. pentru a nu se produce striviri. cu temperatura de 12÷ 140C. prezentând unele deficienţe legate de productivitatea scăzută. Se efectuează la 200C. Olimpias. prerăcire. Uniformizarea pigmentaţiei se realizează în cazul când dorim pigmentarea integrală a unor loturi recoltate în faze timpurii (F1-F2). are loc în spaţii răcoroase. condiţiile de fermitate. Loturile postmaturate au conţinutul în substanţă uscată solubilă. F1-F4 6 zile. vitamina C şi aciditatea uşor diminuate. dezvoltare şi coloraţie sunt mai stricte. Procedeul manual apelează la mese de sortare. Tomatele se aduc în ambalajele de manipulare-transport. În paralel cu prerăcirea se poate executa şi spălarea. faze) se execută de obicei cuplată cu calibrarea pe mărime sau greutate. La calitatea I-a nu se admit defectele mai grave. uniformizarea pigmentaţiei. între care unele au o utilitate. 1993). Acestea se aşază pe palete. 230 . Procedeele semimecanice implică deservirea manuală a unor benzi de sortare sau a unor instalaţii mai complexe. Sortarea calitativă este mult uşurată de presortare. IST. imprecizia la calibrare. Pentru export. sortare. înregistrând de asemenea. Există posibilitatea de efectuare manuală. incorecta manipulare a fructelor cu apariţie de vătămări şi uneori tendinţa de făţuire a mărfii. Tomatele livrate cu peduncul sau în ciorchine nu se pot peria. RODA. funcţionalitate şi adaptabilitate deosebită: Greefa. având o durată de 2-6 zile: F3-F4 2 zile. pentru a le urgenta livrarea. iar materialele cu care sunt căptuşite dispozitivele şi piesele în contact cu fructele permit o manipulare fără probleme. intercalată pe fluxul de sortare-calibrare. UR 85-90%. semimecanizată sau mecanică-electronică. inclusiv în trierea după culori. ambalare şi lotizare. La 9-120C. Procedeele mecanice cu componentă electronică au o productivitate şi o siguranţă superioară. respectiv 17 zile (F1-F4). urmată de zvântare. F2-F4 circa 4 zile. eventual în prezenţa etilenei 1000-2000ppm.

care pot ambala până la 12 kg. . iar eşalonarea livrărilor pe piaţă contribuie la menţinerea lor. La tomatele alungite (de formă oblongă) se impune şi o lungime uniformă. se ambalează astfel ciorchini de tomate în întregime. Foliile sunt semipermeabile la schimbul de gaze. fructele având un grad de maturare mai puţin avansat. cutii etc. Marcarea ambalajelor va permite identificarea loturilor şi se face conform STAS-ului şi caietelor de sarcini. calitate.în prezent se utilizează tot mai mult şi lădiţele STAS 1247-89 tip III (capacitate 10-12 Kg tomate de câmp) şi tip IV (capacitate 5-6 Kg tomate de seră) şi ambalarea nearanjată (în vrac). Condiţionarea pentru export se face mai bine mecanic. Pentru ciorchinii de tomate valorificaţi ca atare (tomate ataşate pe tulpină). care sunt aranjate în rânduri pentru calităţile superioare. iar tomatele vor fi ambalate prin nearanjare (în vrac). căptuşite cu hârtie subţire la cerere. dar fără neuniformităţi în coloraţie. Supraambalarea se execută în ambalaje mai mari (lăzi. nu se depozitează la un loc cu alte specii de legume şi fructe. cântărirea şi egalizarea se fac în funcţie de ambalajul folosit: . noi. rezistente. . Datorită emisiei de etilenă. iar soiurile transgenice long life au mărit competitivitatea în acest domeniu. se folosesc lăzile tip C. ambalarea se face pe calibre. curate. Ambalarea în lădiţe. ambalate în lăzile specifice (6-12 Kg). 67-82. 35-40. Se apelează la păstrare atunci când o producţie excedentară ar putea provoca scăderea preţurilor. centralizat. De multe ori. tip comercial. 47-57. Copertina poate avea ferestre de plasă sau de ceolofan perforat.). în lăzi de export STAS 1247-89 tip IV. Lotizarea se face pe culori. mărime şi stadiu de maturitate. prin capsare. Ambalarea pe platouri suport de diferite forme şi mărimi. 57-67. calibre şi soiuri.Se calibrează în mod obligatoriu primele două clase de calitate. 40-47. cu fructe de aceeaşi origine. calibrarea nu se aplică. în palete cu montanţi suprapuse pe două nivele. din acelaşi soi şi la acelaşi grad de maturare. Închiderea se face la cerere cu o copertină protectoare. soi. În unele cazuri. Depozitarea şi păstrarea temporară a tomatelor (STAS R 9127/7-74) se face numai cu loturi de calitatea extra sau I. cu includerea în folie contractibilă.pe plan intern. pe lăzile pentru export se aplică o simplă banderolă. păstrarea se practică numai dacă există condiţiile şi dotarea necesară. Egalizarea lădiţelor se realizează la capacitatea de 6 Kg. Lotizarea produselor ambalate şi depozitarea temporară. extra şi I. după scara: 30-35. au scopul de-a forma loturi de marfă destinate expedierii. De asemenea. 231 . containere. iar culoarea are legătură cu calibrul (roşie pentru 40-47 mm. se răspândeşte tot mai mult în ţările cu horticultură avansată. care grupează lădiţele cu un produs cât mai omogen. albastră 47-57 mm şi galbenă 57-67 mm diametru). Unele soiuri sunt mai potrivite pentru export prin uniformitatea fructelor şi fermitatea pulpei. 82-102 mm şi peste 102 mm diametru.pentru export.

Modul de stivuire va permite circulaţia aerului şi controlul fiecărei stive. F2 0 F1 13-20 C 7-20 zile F2 12-150C Gherghi. iar umplerea va permite suprapunerea fără strivire. 1981 solar. 25-30 1982 (Vemone) seră. F1-F2 la 12-150C şi UR 85% Rădulescu. Temperaturile mai mici de 80C (70C) determină apariţia unor pete sticloase pe fructele în pârgă şi semipârgă (F1-F2). F1 şi 0 la 10 C şi UR 85-90% 14-(21) zile 1989 vară-toamnă. Olga. păstrarea la temperaturi de 0-50C timp de 5 zile duce la modificări ce impun consumul imediat la sfârşitul păstrării. Lădiţele pot fi aşezate şi-n palete cu montanţi. A. dar măresc durata acesteia. apar deprecieri de 8-35% prin declasare.. şi la 220C şi UR 90% 6-8 zile Foury. 5 soiuri. I.. 1994 la 2-50C şi UR 90% 7-21 zile F3 la 8-120C şi UR 90% 7-14 zile F4 la 2-100C şi UR 90% 7-14 zile Tomatele long life se păstrează la temperatura de 20-220C şi UR 85-90% un număr minim de 10-15 zile. spre deosebire de soiurile obişnuite. iar circulaţia aerului va menţine uniformitatea condiţiilor enunţate. câmp. max.Fr. Durata păstrării la soiurile obişnuite este sistematizată în tabelul 15.1 Tabelul 15. max. timpurii. F1 la 12-150/C şi UR 85-90% 20 zile solar. După trecerea la temperatura mediului ambiant. 25-30 zile seră. În prepârgă (F1) temperatura este de 12-150C. Cl. tardive. Ph. chiar dacă sunt recoltate în F4. Export II.1 Durata păstrării tomatelor în funcţie de condiţiile de păstrare Sursa bibliografică. Cl. iar la maturitatea de consum (F4) de 7-100C. F1 la 8-100C şi UR 85-90% 25 zile Iordăchescu. J. iar durata de 21 de zile de păstrare este considerată normală. şi colab. F1 la 4-60C şi UR 85-90% 16. Umiditatea relativă este de 85-90%. care nu se pot păstra mai mult de 6-8 zile în aceste condiţii. La tomatele mature (F4).. şi Chapon. 1984 Chaux. însoţită de pierderea fermităţii în termen de 24 ore. Tipul tomatelor şi condiţiile de păstrare Durata (zile) anul câmp. Condiţiile de păstrare sunt diferite pe faze de recoltare. 12-15. Mihaela şi colab. 1993 F3 la 8-100C 5-10 zile F4 la 8-120C 0 la 10 C şi UR 90% 15-20 zile la 150C şi UR 90% 12-16 zile F1-F2 la 200C şi UR 90% 8-12 zile Moras. Pe măsură ce aceasta se prelungeşte. încărcătura de 480-500 Kg/m2. F1 la 20-220C şi UR 85-90% 10 zile seră.Înălţimea de stivuire este de 10-12 rânduri de lădiţe. Export II. În fiecare ambalaj fructele nu vor fi îndesate. pot apare modificări în starea lor fizică şi în compoziţia chimică: 232 . la semipârgă (F2) sau pârgă (F3) de 10-120C. F3 la 8-100C şi UR 80-85% Ciurel. suprapuse pe două nivele.

A. modificarea valorii nutritive. 15-25 mg P/100g produs proaspăt). are efect de frânare a pigmentării şi maturării. se remarcă platourile alveolare. Recoltarea se face la maturitatea de consum. iar la nivel european se remarcă Italia.5% (220-266 mg K. Turcia este situată cel mai aproape de zona noastră geografică. Conţin în medie 3% glucide.3%). Transportul la beneficiari se face cu mijloace auto izoterme sau acoperite cu prelate. în prezenţa permanentă a frigului. Comercializarea tomatelor se poate face în lădiţele platou în care au fost ambalate iniţial.5% celuloză (2. ca urmare a reducerii proporţiei de oxigen la 6% (Cernat.2% lipide şi 1. Modificarea atmosferei în interior prin folosirea azotului din tuburi. prin congelare.4% fibre).scădere în greutate. 0. solicită o valorificare mult mai atentă. se folosesc autodube frigorifice LKW şi vagoane frigorifice RCF. CO2=3-4%. complexul B 0. a gustului şi aromei. 1-1. Dintre tipurile existente la nivel internaţional.4 mg. 10-13 mg Ca. UR 88-92%. Dintre marii producători mondiali. Pentru export. iar valoarea energetică 180270 Kcal/Kg. dar are limite mai largi prin culturile protejate şi prin păstrare. Temperatura din interior se menţine la 120C. Vinetele sunt solicitate pentru diverse preparate culinare şi pentru conserve. datorită perisabilităţii ciorchinelui. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor) Pătlăgelele vinete nu se numără între legumele a căror producţie este înregistrată statistic în România. vitamina PP 0. modificarea culorii şi a fermităţii. Rodica şi colab. O2=3-4%. 15. la o greutate a fructelor de minim 150 g/buc.38-0. 10-13 mg Mg. fără pulpă 233 . Livrarea ambalajelor (marcate. Numeroase gospodine păstrează pulpa de vinete semiprelucrată. Partea necomestibilă reprezintă 17-24%. care realizează peste 50% din producţia CEE. în ambalaje speciale pentru desfacere în vrac sau preambalate. în amestec cu alte legume. ambalajele fiind fixate şi consolidate pentru a constitui un singur bloc (Gherghi. elastică. Ea nu se practică din motive de eficienţă economică.2.. Încărcarea poate fi paletizată sau nepaletizată.. se derulează prin formarea comenzilor şi transportul la beneficiari. sau multiple variante de preambalare. boli sau deranjamente fiziologice. zbârcire. Tomatele sunt încadrate în grupa de legume cu piedreri maxime de manipulare şi transport (2. lădiţele de carton. pentru identificarea provenienţei şi naturii mărfii).4% protide. vitamina C doar 1-5 mg%. Tomatele în ciorchine sau în buchet preambalate. Consumul vinetelor este mai important de la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii septembrie.6 mg %. culoare caracteristică. Substanţele minerale sunt în procent de 0. 1993). Documentele de livrare includ certificate fitosanitare. epidermă lucioasă. 1982). Păstrarea tomatelor în AC este efectuată la 120C. pe o durată de 20-30 zile. iar UR 85-90%. pentru piaţa internă.

Fructele murdare. La vinetele piriforme. fructe mici şi neuniforme. cu pierderi de 4-6%. iar fructele pot fi mai mici în dimensiuni sau mai uşoare (150-175 g/buc. cu diferenţe de maxim 100g şi peste 400 g/buc. afectate de mucegai. Păstrarea vinetelor se practică frecvent la sfârşitul sezonului. După Letard. uşoare arsuri de soare. curate. Cl. efectuate manual la mese. care ajung la 8% în 15 zile (Iordăchescu. are totuşi un efect intermediar. fapt care contribuie la obţinerea unor fructe de calitate. prevăzute cu caliciu şi peduncul. vinetele se pot păstra şi preambalate în peliculă de PE. nu sunt admise. semimecanic la benzi transportoare. se ofilesc şi pierd calitatea. păstrarea la 120C şi UR 92-95% a permis limitarea pierderilor în greutate ale vinetelor la 4-5% şi le-a menţinut fermitatea timp de 14 zile. Preambalarea se foloseşte pentru aprovizionarea de toamnă. sau chiar în saci din fibre sintetice de culori specifice (roşu. Supraambalate în ambalaje de carton. sănătoase. La calitatea a II-a se admit şi defecte de coloraţie. Varianta martor la 18-230C şi UR 85% a înregistrat 20% pierderi în greutate şi a pierdut fermitatea. În caietele de sarcini se poate solicita perierea şi/sau ceruirea. M. Condiţionarea constă în sortarea calitativă şi calibrare. la saci din fibre sintetice de 5-8 Kg capacitate. dar se tolerează uşoare defecte de formă. Manipularea şi transportul trebuie făcute fără a vătăma vinetele. galben). fără refrigerare.. Un indiciu îl constituie şi caliciul. Cl. care începe să aibă o formă despicată. se ambalează pe un singur rând. fără luciu şi colorate mai puţin intens. când eşalonarea vânzărilor contribuie la menţinerea preţului şi chiar la creşterea lui. Vinetele nu se mai maturează după recoltare şi nu suportă temperaturile coborâte. Presortarea are în vedere alegerea de vinete tari.fibroasă sau seminţe supradezvoltate. 1993). 251-400 g/buc. recomandă prerăcirea la 12-140C. ferindu-le de insolaţie. Prerăcirea la 120C după recoltare. Chaux şi Foury. precipitaţii. (1992). individual sau 2-3 fructe la un loc. cu mirosuri sau gusturi străine. în lăzi STAS 1247-89 tip V. După Chaux şi Foury (1993). există 3 calibre: 150-250 g/buc. veştejite. 1978. chiar şi după 4-6 zile. Se recoltează săptămânal. În condiţii frigorifice. la 7-100C şi UR 85-90% se pot păstra 10-12 zile. Pentru export. sau chiar de două ori pe săptămână în perioada de vârf. cu diferenţe de maxim 250 g. pentru o comercializare treptată 234 . Pe de altă parte. sau mecanic la instalaţii speciale (ex. având grijă să nu le zgâriem epiderma în spini. cu diferenţe între exemplare sub 75 g. albastru. şi Foury. Nu se admit fructele deteriorate. prin tăiere cu un foarfece horticol. uşoare răniri sau crăpăturile cicatrizate care au sub 3 cm2. fără arsuri de soare. normal dezvoltate. sau de extreme termice. (1994). limitând mai ales pierderile în greutate în cele 2 săptămâni la 13-14%. În finalul perioadei de recoltare. Procedeul este manual. crăpată. se depozitează la 7-100C şi UR 90-95%. Ambalarea se face în lăzi P sau M3-M4 de material plastic. lăsate în condiţiile de temperatură şi umiditate relativă ale mediului ambiant. Chaux.). MOBA). sau cu umiditate exterioară. C. coborârea temperaturilor în câmp sub 12-150C determină la cules o calitate inferioară. pentru desfacere la kilogram.

9 0.9-1. 1984.3-0.7 0.85 16-27 160-250 roşu 165-210 1.3.17-0. solar şi câmp.u.2 Compoziţia chimică şi valoarea alimentară a fructelor de ardei. termosterilizate. recoltarea se poate face în tot cursul zilei. 1995.58-1. Gustul uşor acrişor provine de la conţinutul foarte stabil în aciditate (0. Tabelul 15. ardeii gogoşari. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor Ardeii graşi. Conform STAS 1422-85. la calitatea I este obligatorie 235 .44 0. zacuscă. când fructele au mărimea. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea fiziologică. ardeii lungi.4-3.min. Szent Gyorgy şi W. Valoarea energetică relativ redusă este mult compensată prin conţinutul bogat în vitamine valoroase (mai ales vitamina C) şi săruri minerale. Toamna. ardeii iuţi şi ardeii de boia reprezintă în ultimii ani cca. culoarea şi luciul caracteristic soiului.1 mg% s.5 0. Recoltarea este manuală.4 169-212 Ca mg% 6-8 9 Mg mg% 6 12 P mg% 15-25 20 ArdeiVit. congelate sau deshidratate.0 0. K g% sp g% sp g% mg% 0.57 155-186 0.3 g% acid citric). iar gustul iute de la capsaicine. boia (paprika. Gherghi.6-4. Alexan.6 0.3 Lipide Fibre Subst. La ardeiul gogoşar şi ardeiul lung. prin varietăţile existente. Fructele se desprind prin tăiere. dar şi prin păstrare.7 20-27 260-390 Prelucrare după Favier. Turcia şi Spania se numără între marii producători mondiali.în termen de 15-18 zile. fructele ajung în anumite condiţii la desăvârşirea coloritului şi implicit a gradului de coacere. 7% din producţia de legume a ţării noastre. produse conservate în oţet. dar fără a atinge calitatea şi valoarea nutritivă corespunzătoare. Prelucrarea se face într-o gamă foarte largă de paste (în Bulgaria-luteniţa). Moras şi Chapon (1984) menţionează pentru aceleaşi condiţii de păstrare. 1983. sau prin apăsare la punctul de inserţie cu tulpina.2-0. Momentul optim de recoltare la ardeiul gras este maturitatea de consum. Dacă totuşi recoltarea acestora se face într-o fază mai timpurie. datorită culturilor de seră. imediat după ploaie sau după irigat.8-1.1 roşu 4.). B Vit.1-0. când fructele sunt turgescente şi se desprind mai uşor. un grup de amine aromatice (0.4 2 0. Mincu.3 2 0. 1978.28 0. o durată medie de depozitare de 8-20 zile. Enăchescu Georgeta.C β caroten Compl.42 0. Vitamina C a fost separată din ardeiul iute aducând premiul Nobel descoperitorilor (A. 1937). 1983 etc. la maturitatea de consum (ardei gras verde) şi la maturitatea fiziologică (date medii.E partea necomestibil Kcal/Kg culoare mg% mg% mg% mg% % mg% verde 127-162 0. 15.3-1.9-1. la substanţa proaspătă) Ardei Glucide Proti de culoare g% sp g% sp verde 2.N. Pentru soiurile de seră se recomandă 100C. iar pentru soiurile tardive 5-60C. Haworth. de preferinţă dimineaţa sau spre seară. Nu este bine să se recolteze pe timp de ploaie.6-6. PP Vit. Perioada de consum în stare proaspătă se eşalonează aproape tot anul cu excepţia a 3-4 luni (ianuarie-martie-aprilie). chily).

Ambalarea se poate face în lăzi P. (1982). unde aranjarea este în vrac. M. cu 3-5 zile. de minimum 70 mm la calitatea I şi de 50 mm la calitatea II. Pentru industrializare. la 15-200C şi UR 85-90%. Gogoşarii recoltaţi în F0(maturitatea verde)-F1(prepârgă) au pierderi de peste 30% prin depozitare. pentru eşalonarea livrărilor şi prelungirea consumului de toamnă la ardeii lungi sau gogoşari (lunile noiembrie-decembrie). eventual în lăzi de plastic. Centrele organizate dispun de linii tehnologice.prezenţa pedunculului cu o lungime de minimum 1cm de la caliciu. sortarea. leziuni mecanice sau început de înmuiere a ţesuturilor. cu vătămări necicatrizate. pulpa celorlalte varietăţi nu va fi iute.. având în vedere perisabilitatea foarte ridicată a ardeilor. Fructele fără peduncul se păstrează mai greu. Pentru export se folosesc ambalaje specializate de carton. la 80C (o răcire lentă este dăunătoare). determinând scăderea intensităţii respiraţiei şi creşterea conţinutului în pigmenţi carotenoidici (Dobreanu. necoapte sau supramaturate. care îşi continuă maturarea. Condiţionarea cuprinde ştergerea de praf. Gogoşarii în F3(pârga completă)-F4(maturitatea de consum) îşi pot uniformiza coacerea în 4-6 zile cu 10% pierderi medii. printr-o prerăcire în termen de 6 ore. calibrarea şi ambalarea. microflora patogenă de suprafaţă este numeroasă. Gh. iar a gogoşarilor cu 6-10 zile. Conformaţia şi conţinutul ridicat în apă (91-93%). manifestând şi deranjamente fiziologice. la care separarea fructelor pe calităţi şi calibre se face manual sau automat. este utilizată pentru aprovizionările de toamnă şi uneori solicitată chiar la export. Stabilitatea calitativă se poate menţine mai bine pe parcursul expedierilor. 1980). şi colab. După Taşcă. seminţe albe şi gust dulceag. semimecanic sau mecanic. ardeii vor avea formă regulată şi tipică varietăţii. ardeii figurând printre speciile cele mai expuse (Burton. Mihaela (1980) recomandă livrarea ardeilor gogoşari la export în termen cât mai scurt. favorizează pierderea turgescenţei într-un interval de timp scurt. În afară de ardeii iuţi. neofiliţi. fără a stoca sau păstra prea mult timp loturile. Nu se admit fructe cu caliciul vătămat. 1982). scurtând durata de păstrare. fără vătămări cauzate de ger sau insolaţie. Presortarea efectuată concomitent cu recoltarea permite culegerea unor ardei sănătoşi. se consideră diametrul ecuatorial. de mărimi diferite. lăzi C sau STAS 1247-89 tip II (grătar). care trebuie să fie minimum de 60 mm la calitatea I şi de 40 cm la calitatea II Pentru gogoşari. Calibrarea ardeilor graşi şi lungi are loc în funcţie de diametrul maxim (aflat în zona pedunculară). Ciurel. 236 . în timp ce la calitatea II se cere doar caliciul nevătămat. preambalarea etc). precum şi unele operaţii facultative (ceruirea. au aspect necomercial şi sunt expuse bolilor din depozit. Depozitarea şi păstrarea temporară sunt utilizate numai în caz de necesitate. Preambalarea în saci de plasă textilă sau fibre sintetice. Sortarea şi calibrarea se pot executa manual. curaţi. Manipularea şi transportul în vederea condiţionării trebuie efectuate mult mai repede decât la tomate sau pătlăgelele vinete. fiind obligatorii pentru export. Ceruirea cu ceruri comestibile prelungeşte durata păstrării ardeilor graşi care se exportă.

Pentru export se folosesc LKW-uri şi eventual vagoane RCF. Pentru ardeii gogoşari la maturitatea fiziologică. ardeii se păstrează la 8-100C la maturitatea de consum F1-F2 şi la 1-20C la maturitatea fiziologică F4-F5. În vestul Europei. Livrarea ardeilor este asemănătoare cu livrarea tomatelor. Durata de păstrare în primul caz. După Iordăchescu C. o durată de 1-3-4 săptămâni. (1993). Iordăchescu Olga (1982) recomandă pentru ardeiul gras de seră durata de păstrare de 4-5 zile la 14-160C. UR 90-95% şi o circulaţie corespunzătoare a aerului. (1978) şi Gherghi A. este de 14-20 zile. în condiţii de umiditate relativă ridicată (93-96%) care se asigură sub huse de PE. ardeii graşi se păstrează la 7-100C şi UR 90-95%. mai ales la soiurile de ardei gras cu pulpa subţire (sub 3mm). Prin ambalare în folie perforată. sau 20 zile la 8-100C. cu UR 90%.Coloniile de ciuperci parazite sunt proporţionale cu creşterea temperaturii şi doar temperatura de 7-80C împiedică sporularea şi întârzie extinderea miceliilor. păstrarea poate dura 40-45 zile. calitatea este păstrată mai bine. în care se asigură o temperatură de 7-100C. 237 .

având două cicluri în seră. 4% în 1993) din producţia legumicolă a ţării noastre. Olanda.4% celuloză (0.8% fibre). Partea necomestibilă este apreciată între 10-28%. substanţe minerale 0. Bulgaria (8-10 kg/locuitor/an). soiurile din grupa cornişon (pikling cucumbers) fiind 238 . într-o mică buclă (porţiune finală cu diametru mai mic).1.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR CUCURBITACEAE 16. XVI. dar în prezent s-au creat soiuri fără acest caracter. Lunile ianuarie-februarie şi în ultimii ani martie sunt lipsite de o ofertă din producţia internă. 2% glucide. Explicaţia constă în utilizarea lor tradiţională în salate. Consumul castraveţilor are o pondere mult mai mare în unele ţări ca Grecia. Mg8-12mg%. Perioada de consum în stare proaspătă este comparabilă cu cea a tomatelor. În multe ţări există alte legume care se folosesc în reţeta salatelor de vară sau de iarnă.34mg% etc. faţă de Belgia sau Italia. Castraveţii se conservă în oţet sau prin lactofermentare. iar la nivel european Olanda şi Spania. în proporţii mult mai importante. În afară de conţinutul foarte ridicat în apă (94-96%). P-23mg%). mai ales în coajă sau în apropierea ei.6g% (K-150mg%. iar valoarea energetică medie 110 Kcal/Kg. În vecinătatea României se remarcă prin producţii mai importante la această specie Turcia şi Polonia.5 kg/locuitor/an. 0. Amăreala este datorată unor triterpene tetraciclice numite curcubitacine. Ca-15-20mg%. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor Castraveţii deţin o pondere de câteva procente (cca.CAP. culturi de primăvară sau succesive în solarii şi culturi în câmp de vară sau de toamnă. complexul B 0. care consumă sub 1. sau în peduncul. castraveţii conţin. vitamina C 5-11mg%. spre peduncul.7% protide. 0. localizate mai ales la baza fructului.

după care se pun cu grijă în găleţi. forma şi aspectul caracteristic soiului. Din acestea se pun mai târziu în lăzi tip P sau în lăzi de material plastic. fără a-i vătăma. Se manipulează fără a fi zgâriaţi. pentru salată. când sunt turgescenţi. în ambele cazuri existând o corelaţie între preţ. colectând separat fructele mari nevandabile care blochează dezvoltarea plantei. bine formaţi. se impune o lungime minimă de 30cm atunci când masa lor depăşeşte 500g. Recoltarea manuală în câmp se face la 3-5 zile. Metodele mecanice sunt posibile pentru industrializare (Popa Doina şi colab. Fructele trebuie să fie întregi. concomitent cu presortarea pe mărimi. cu aspect proaspăt. ele vor fi deplasate în spaţii răcoroase cu temperaturi de 12-160C. dimineaţa. Cheltuielile de recoltare pot ajunge până la 70% din devizul (bugetul) culturii. Recoltarea este manuală în seră/răsadniţă şi poate fi manuală sau semimecanizată în câmp. precum şi 2% (inclusiv) cu gust amar în bucla terminală. calitate şi dimensiuni. sau de 25cm pentru cei cu masă între 250-500g. Presortarea se face conform prevederilor SR 1416:1997. ci se face uniform. Fructele nedezvoltate. fără umiditate exterioară anormală şi fără gust amar. Staţionarea loturilor recoltate în seră va fi cât mai scurtă. Pentru calitatea extra castraveţii sunt caracteristici soiului. La castraveţii de seră sau solar. soare. bine dezvoltaţi. Castraveţii de seră sau răsadniţă. Castraveţii se rup prin răsucire sau se taie cu codiţă de maxim 2cm. la o umiditate relativă de 239 . Culesul în grămezi lăsate în aer liber. ocazie cu care se poate face presortarea. Castraveţii cornişon pentru murat se recoltează la dimensiuni mai mari decât cei pentru conservare în oţet. expuse la vânt.. slice cucumbers) prin stadiul mai timpuriu de recoltare. unde producţia este mai mică. în cazul calităţilor superioare. înainte de întărirea seminţelor. sunt prea groase. cu un peduncul de 0. Fructele prea mature. 40% din deprecierile ulterioare datorându-se acestei cauze. Masa minimă admisă este de 180 g/bucată la castraveţii proveniţi din culturi de câmp şi de 250 g/bucată la castraveţii recoltaţi din sere sau solarii. La calitatea I se admit până la 10% defecte. Culesul se face după zvântarea plantelor de rouă. iar munca mai migăloasă. praf şi precipitaţii duc la depreciere. Preţurile cele mai mari se dau la calibrele mici.5-2cm. Această operaţie nu este o simplă adunare de pe jos. cu excepţia alterărilor improprii consumului.diferenţiate de castraveţii de salată (concombres. Castraveţii din culturile protejate se culeg de 2-3 ori pe săptămână. iar dimensiunile prea mari duc la refuzuri de calitate. sănătoase. drepţi sau având curbura maximă de 1cm pe toată lungimea. au o perisabilitate accentuată. la castraveţii pentru murat. ofilire şi decolorare. Recoltarea castraveţilor se face la maturitatea de consum sau la maturitatea tehnologică specifică. cu epiderma întinsă. cu aspect umflat şi o nuanţă verde gălbui. foarte verzi. coşuri cu mâner sau lăzi uşoare. se culeg de mărimea. tari. sortate. 1983). iar în cursul zilei doar dacă este nebulozitate. fără a călca sau deranja prea mult vrejii. sau spre seară.

Preambalarea în peliculă termocontractibilă (Criovac) din PE sau PVC. Castraveţii de seră semilungi (14-25cm) cu protuberanţe în relief. apoi se calibrează mecanic la instalaţii MOBA sau Brikman cu capacitatea orară de 4000 bucăţi. Castraveţii de seră se şterg de praf şi eventualele picături de apă. Sunt însă perioade când încărcătura de fructe a plantelor ne forţează să recoltăm cantităţi mai mari de castraveţi. pentru a limita manipulările repetate. calitate. în funcţie de destinatar şi mărimea fructelor. Calibrarea este obligatorie pentru castraveţii de calitatea extra şi I. Castraveţii de seră preambalaţi în peliculă se ambalează fie în lăzi de carton ondulat (12-16 bucăţi. culoarea şi fermitatea se menţin. castraveţii vor fi ambalaţi suficient de strâns. Umbrarele. până în momentul condiţionării. prin presortare care se definitivează la un punct fix amenajat. 500/600g şi 600/700g. Se preferă recoltarea cu o zi mai târziu. în funcţie de calibru). 240 . în lăzi de carton ondulat de 9 Kg capacitate. sau lăzile M2(15kg) şi M3(28Kg) din material plastic.1-9/3cm şi 9. partea vizibilă fiind reprezentativă pentru tot produsul. fie în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip II (8 Kg sau 12-18 bucăţi). Castraveţii de câmp se condiţionează în paralel cu recoltarea. Conţinutul ambalajelor va fi omogen (ca varietate. sau în lădiţe STAS 1247-89 tip V protejate cu foiţă. se zvântă. Această stocare de scurtă durată poate fi realizată în lăzile sau coşurile de recoltare. calibru). Staţionarea castraveţilor de câmp se face numai la umbră. şoproanele sau încăperile pentru condiţionare se pot dimensiona pentru a oferi o parte din spaţiul necesar. pierderile în greutate sunt de 5-8 ori mai mici. tip.95% care este favorizată prin acoperirea cu prelate de polietilenă.1-6cm/diametru maximum 2cm.1-12/4cm. în funcţie de destinaţie. M2 (7-9 Kg) sau M3 (23-27 Kg) şi distribuirea longitudinală oferă o capacitate maximă de umplere şi o oarecare protecţie suplimentară. 6. Castraveţii cornişon se pot livra calibraţi pe trei grupe de mărime: lungime 3. rănirile şi contaminările se reduc. Avantajele constau într-o protecţie superioară şi o păstrare mai bună a calităţii. decât staţionarea cu o zi în plus. Aici. La castraveţii fără preambalare peliculară. capsate. Condiţionarea castraveţilor se execută diferenţiat. care nu trebuie întârziată. Castraveţii până la 15 cm lungime se aranjează mai uşor. Pentru a nu se deprecia în timpul transportului. fructele se pot spăla cu apă curată. Ambalarea se face în lăzi P (30Kg). carton şi copertină. iar valoarea igienică şi comercială la 240C durează circa 7 zile. separate gravitaţional pe grupele de greutate 300/400g. acoperiţi cu prelate sau rogojini umezite cu apă. se face cu maşini speciale Doboy-Unipax (750 Kg/h) sau Vito-Brikman (300 buc/h) şi este obligatorie doar pentru export. apoi se sortează şi se calibrează pe calităţi. ambalarea în lăzi P (20-26 Kg). Ambalarea pentru export se face diferenţiat. au coaja mai groasă şi rezistă mai bine la deshidratare. pe care fluxul de condiţionare nu le absoarbe imediat.

Păstrarea după recoltare se face în scopul menţinerii calităţii o perioadă cât mai îndelungată de timp, evaluată între 6 şi 17 zile, în funcţie de gradul de maturare. Castraveţii sunt sensibili la frig şi la deshidratare. Temperaturile din ce în ce mai scăzute sub pragul de 120C accelerează îngălbenirea castraveţilor de seră. Concomitent apar pe epidermă pete adâncite şi moi. Sub 60C, pe epiderma castraveţilor de câmp apar după 24 de ore pete sticloase de îngălbenire şi zone cu aspect umed. Peste 100C la castraveţii de câmp şi peste 120C la castraveţii de seră se accelerează respiraţia şi transpiraţia până la decolorare şi îngălbenire, miezul devine spongios, fructele îşi pierd fermitatea. Epiderma subţire a fructelor de castraveţi le face foarte sensibile la umiditatea relativă scăzută, sub 92-95%, pierzându-şi luciul, zbârcindu-se şi ofilindu-se. Depozitarea este recomandată numai pentru produsele ambalate, paletizate şi lotizate pe calibre şi calităţi. Pentru castraveţii de seră în criovac, temperatura de 12-130C şi UR 95% asigură o păstrare a calităţii de 15 zile, iar pentru fructele fără peliculă, de 7-10 zile. Castraveţii de câmp de mărime mai mare se pot păstra la 7-100C şi UR 92-95% timp de 8-12 zile, iar castraveţii cornişon (mai mici) nu-şi pot păstra calitatea mai mult de 5-8 zile, la 130C şi UR 90-95%, fiind mai sensibili datorită stadiului timpuriu de recoltare. Studiile de atmosferă controlată au demonstrat că un conţinut ridicat în azot până la 98% încetineşte respiraţia, în timp ce excesul de CO 2 are acelaşi efect ca şi temperaturile prea coborâte. Preambalarea în peliculă este preferată, deoarece crează o atmosferă modificată favorabilă păstrării, iar efectele obţinute sunt comparabile. Livrarea castraveţilor se execută cât mai repede posibil, din depozit sau după o prerăcire obligatorie la 10-120C. Transportul la distanţe mari se asigură frigorific, în autofrigorifice LKW sau pe calea ferată cu vagoane RCF refrigerate cu gheaţă. Condiţiile de transport (t0C/UR) sunt similare condiţiilor de păstrare în depozit. Comercializarea castraveţilor se realizează în unităţile de desfacere prin prezentare în vrac, în lăzi, sau preambalaţi în mod specific, în peliculă criovac, pungi de PE perforate, etc. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni Pepenii galbeni şi verzi sunt înregistraţi statistic separat de restul legumelor, dar prin comparaţie s-ar situa pe locul III în România, după tomate şi varză, ca mărime a producţiei realizate în ultimii ani. Acest lucru a fost sesizat şi de Chaux şi Foury (1994), care enumeră ţara noastră între producătorii europeni semnificativi, alături de Federaţia Rusă,Ucraina, Turcia şi Serbia. Pepenii galbeni se consumă în România mai ales în stare proaspătă, apreciaţi pentru parfumul, aroma, suculenţa sau gustul lor, dar se folosesc şi la prepararea unor produse de cofetărie, dulceţuri etc. Compoziţia chimică medie include glucide 7-8,5%, protide până la 1,2%, celuloză 0,6% (fibre 0,9%),

241

substanţe minerale 0,6% (K 150-320 mg%, Ca 14-20 mg%, Mg 14-20%, P 15-30 mg%), vitamina C 20-45 mg/100g produs proaspăt, β caroten 1,75 mg%, complexul B 0,3 mg%, vitamina PP 0,4 mg%. Proporţia de apă este de 90%, partea necomestibilă de 40-52%, iar valoarea energetică de 230-340 Kcal/Kg. Perioada de consum durează de la sfârşitul lunii iulie şi toată luna august, mai rar în prima parte a lunii septembrie. Consumul se poate prelungi prin păstrarea soiurilor tardive. Cultura protejată este puţin răspândită în România. Recoltarea se face diferenţiat. Pentru consum de durată scurtă de timp, se recoltează la mărimea şi aroma caracteristice, când culoarea se schimbă. Se mai menţionează ca indici ai maturării, îngălbenirea frunzei celei mai apropiate de peduncul, urmată de formarea unor crăpături inelare în jurul pedunculului. Poziţia pe plantă a fructului, mai apropiată de bază, grăbeşte coacerea. Pentru valorificare în două săptămâni, se recoltează înaintea coacerii depline, cu crăpătura inelară neformată, fructele continuându-şi evoluţia fără a creşte procentul de substanţă uscată solubilă. În funcţie de temperatura exterioară, în 3-4 zile care preced maturitatea de consum, fructele câştigă 3-4g substanţă uscată solubilă % (de la 8-9% la 12-13%), dobândind o calitate deosebită, dar pierzând din rezistenţa la manipulare, transport şi depozitare (maturitate deplină). Întârzierea recoltării cu încă 3-4 zile duce la supramaturare, pierderea suculenţei, pulpa devine fibroasă, iar transportul se caracterizează printr-o perisabilitate sporită. La soiurile târzii se pot recolta pentru păstrare fructele aflate într-o fază mult mai timpurie, caracterizată prin minim 5g substanţă uscată solubilă %, aromă absentă, gust slab dulceag şi fermitate a pulpei mare, cavitatea seminală cu aspect umed şi seminţele prinse. Recoltarea se face manual, dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi trebuie efectuată cât timp fructele sunt reci, până la ora 10 (11), fără a deranja vrejii, lăsând maxim 5 cm codiţă. Intervalul de recoltare este de 3 zile, sau chiar zilnic în perioadele mai călduroase. Manipularea se face cu grijă, ferind fructele de lovituri, şocuri sau presiuni. Nu se recomandă apăsarea prea puternică în zona pistilară, care este uşor elastică la maturitate, deoarece se formează o pată sticloasă. Presortarea se realizează conform STAS 3653, fructe de aspect, formă şi culoare a cojii caracteristice soiului, verificând prin sondaj aroma, culoarea şi gustul pulpei. Pentru calitatea I se cer pepeni galbeni fără defecte sau crăpături, se admite doar zona de contact cu solul uşor decolorată. Exemplarele diforme, crăpate, bolnave sau vătămate se elimină. Condiţionarea pepenilor destinaţi consumului imediat mai cuprinde ambalarea în lăzi P (2 rânduri) sau M2 de material plastic (1 rând). Dacă beneficiarii sunt la distanţe mari, lăzile se căptuşesc cu paie, fân, talaş, materiale curate, fără mirosuri sau gusturi străine, nemaifolosite anterior.

242

Fig.16.1. Ambalaje alveolare pentru pepeni galbeni din culturile protejate

Condiţionarea pentru export, mai ales din culturile protejate, presupune calibrarea pe 3 calibre 0,5-1,5; 1,5-3 şi peste 3 Kg/buc. Se curăţă superficial prin ştergere şi se ambalează în cutii cu 4-6 compartimente, capitonate cu talaş sau cu material plastic special. Un alt mod de ambalare este la platouri alveolare speciale (fig.20.1.). Un tratament facultativ înaintea ambalării poate fi ceruirea prin pulverizare cu ceruri naturale, pentru diminuarea ritmului de postmaturare, reducerea pericolului de mucegăire şi a pierderilor de umiditate prin evaporare. Păstrarea temporară de scurtă durată (circa 7 zile) nu pune probleme deosebite, dar marii producători folosesc prerăcirea la 10-150C imediat după recoltare pentru mărirea stabilităţii produsului pe parcursul condiţionării şi valorificării ulterioare. Păstrarea frigorifică este practicată diferenţiat. Soiurile aromate mai timpurii, nu se păstrează o durată prea îndelungată de timp, depozitarea având rolul de-a regla oferta şi de-a opri evoluţia loturilor recoltate în apropierea maturităţii depline. Soiurile aromate culese parţial imature, nu-şi desăvârşesc în mod complet calitatea. La ieşirea din camera rece, acestea sunt de două ori mai perisabile decât în cazul recoltării la maturitatea deplină (Chaux şi Foury, 1994). Din acest motiv, grupa Cantaloup (Charantaise) se păstrează doar 10 zile, la 4-60C şi UR 85-90%, nerecomandându-se temperaturi sub 40C. Soiurile tip Turkestan se pot păstra între 00C şi 70C, la 85-90% UR, timp de 2-3 săptămâni. Moras şi Chapon (1984) recomandă o temperatură medie de 40C, o umiditate relativă ridicată (UR 90%) şi o ventilaţie corect realizată. Hardenburg şi colab. (1986) menţionează valori apropiate, de 2-50C, dar o umiditate relativă mai ridicată (95% UR), pentru o durată de păstrare de 2 săptămâni. Toţi autorii citaţi se referă şi la soiurile tip Honey Dew, (nearomate, cu coaja netedă) care nu suportă prerăcirea şi nici temperaturile sub 70C. Aceste soiuri se păstrează la 7-100C şi UR 90% timp de 3 săptămâni (Seymour şi colab., 1993). Păstrarea frigorifică a soiurilor tardive Galben de toamnă (Jaune Canari) şi Măsliniu de iarnă (Vert Olive d'hiver) este posibilă 8-9 săptămâni (Gherghi, A., 1993) şi chiar 60-100 zile când se respectă tehnologia specifică, la Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Se aleg pentru păstrare exemplare cu coaja groasă, rezistentă, conţinut mai redus în zahăr, respiraţie mai puţin intensă. Momentul optim de recoltare este în pârgă (15 septembrie-1 octombrie), din culturi speciale sau cel puţin cu

243

tratamente corespunzătoare contra antracnozei. Se preferă pentru păstrare pepeni mijlocii, de 1,5-2 Kg/buc, eliminând exemplarele crude, vătămate sau atacate. Se tratează cu Rovral 0,2% prin stropire sau prin cufundare, apoi se zvântă. Se ambalează, ferindu-i de lovituri, în lăzi P curate şi fără mirosuri străine, căptuşite cu 2-3 cm de talaş sau paie curate şi uscate, pe fund şi la pereţi. Lăzile P se paletizează şi se depozitează în spaţii frigorifice ventilate, pentru a putea urmări păstrarea fiecărui lot şi scoate pentru valorificare în orice moment (Tudor, A. T., 1995). Condiţiile de depozitare pentru aceste soiuri, specializate în mod particular, sunt 5-100C pentru o păstrare de 25-40 zile şi 00C pentru o durată maximă de 2 luni pentru Galben de toamnă şi trei luni pentru Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Umiditatea relativă 85-90% şi o ventilare eficientă pentru evacuarea etilenei, trebuie menţinută cât mai bine. Pepenii galbeni tardivi aparţin varietăţii inodorus (Naud.), care acumulează zaharurile progresiv, nu dezvoltă aromă evidentă şi nu sunt de tip climacteric, precum sunt, de exemplu, cei din grupa Cantaloup. În timpul păstrării îşi îmbunătăţesc gustul şi savoarea, fermitatea pulpei şi culoarea se desăvârşesc. Fructele atacate de boli se acresc sau se amăresc, mucegaiurile imprimând şi gustul lor specific. Pierderile ajung la 20-25%, majoritatea prin stricare. Controlul loturilor păstrate se face zilnic. Atmosfera modificată prin mărirea conţinutului în CO2 asigură o păstrare mai puţin sigură decât o bună ventilare, care poate elimina etilena produsă abundent de pepeni. În prezent au fost create şi la această specie linii transgenice care se păstrează 14-21 zile la temperatură normală, sau se pot recolta la un grad de maturare mult mai avansat, cu un conţinut în glucide mai ridicat. Aceşti pepeni posedă o genă antisens care blochează acţiunea ACC- oxidazei, enzimă implicată în etapa finală de sinteză a etilenei. Scoaterea de la păstrare se face prin manipularea atentă, treptat, pentru a nu se depăşi un interval optim de 36 ore în care trebuie efectuată desfacerea pepenilor galbeni refrigeraţi. Înainte de comercializare se sortează. Transportul se execută în vehicule izoterme sau frigorifice, iar lăzile se vor ancora bine, având în vedere sensibilitatea la lovire şi zdruncinare puternică. Pe drumuri improprii se va circula cu viteză redusă, sub 50Km/h. 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi Pepenii verzi (harbujii, lubeniţele) prezintă o pondere a producţiei mai mare în România, precum şi în toate ţările din această zonă geografică, în comparaţie cu pepenii galbeni. Turcia este al doilea mare producător mondial de pepeni verzi. Proporţia între cele două culturi este de 80/20 în favoarea pepenilor verzi în Grecia şi de 63/37 în Italia. În ţările situate mai la vest, proporţia se inversează: 41/59 în Spania, 9/91 în Portugalia şi doar 3/97 în Franţa, aceasta din urmă importând 90% din consumul intern de pepeni verzi.

244

În compoziţia chimică a fructelor de pepeni verzi există multă apă 92± 2%, glucide 6,5± 1%, precum şi o cantitate destul de modestă de săruri minerale, de 0,3-0,4g% (K 110-270mg, Ca 7-9mg, Mg 5-10mg şi P 9-15mg/100g) Vitaminele: C 7-11mg/100g pr.p., β caroten (echivalat) 0,3-1%, PP 0,2mg/100g, vitaminele complexului B 0,37-0,62mg%. Valoarea energetică este relativ scăzută, 290-300 Kcal/Kg, iar proporţia părţii necomestibile de 44-54%. Aciditatea pulpei de 0,2g% este preponderent malică. Pepenii verzi sunt mult apreciaţi şi ei pentru gustul, suculenţa sau calităţile lor răcoritoare, fiind un desert preferat al zilelor de vară. Printre produsele prelucrate, putem enumera pepenii muraţi, dulceaţa sau confiatele de coajă, jeleul sau marmelada de miez, fără a avea o pondere comparabilă cu consumul proaspăt. Soiurile timpurii apar pe piaţă începând cu sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, iar perioada de consum se prelungeşte în lunile de toamnă, ultimele fructe de dimensiuni mai mici fiind destinate murării. Recoltarea. Momentul optim de recoltare se recunoaşte după mai mulţi indici: - coaja se colorează într-o nuanţă ceva mai deschisă dar mai pronunţată; - coaja se zgârie uşor cu unghia; - partea care stă pe pământ se îngălbeneşte sau se albeşte; - la apăsare fructul pârâie; - prin lovire se aude un zgomot înfundat de vas plin; - cârcelul de la baza codiţei se îngălbeneşte şi se usucă; - perişorii de pe codiţă cad; - fructul se desprinde uşor de pe vrej. Fructele nematurate sau răscoapte nu sunt de calitate. După recoltare, pepenii verzi nu mai evoluează ca grad de coacere. Recoltarea la timp contribuie la creşterea şi maturarea mai acceleretă a fructelor rămase pe plantă (vrej, curpen), determinând creşterea producţiei (Artemova, L., 1992). Se recoltează dimineaţa, seara sau pe timp răcoros. Culesul este tot manual, la 2-3 zile, prin treceri succesive, fără a deranja vrejii, lăsând o codiţă de 2-3cm. Se aleg exemplare de cel puţin 1,5 kg, fără vătămări, crăpături, arsuri de soare, atacuri de boli sau de dăunători. Se va evita recoltarea imediat după ploaie sau pe timp ploios. Staţionarea până în momentul transportului a grămezilor sau ambalajelor cu pepeni verzi se face la umbră. Pepenii verzi sunt sensibili la vătămări mecanice, dacă se manipulează şi se transportă în vrac. Podeaua şi pereţii mijlocului de transport vor fi protejate cu talaş, cu paie uscate sau frunze (10-15cm), iar peste pepeni se pun rogojini sau prelate. Ambalarea în lăzi grătar sau în lăzi paletă se practică mai puţin frecvent, dar protejarea la pereţi se va face în acelaşi mod. Suprapunerea fructelor nu trebuie să depăşească 2-3 rânduri în lăzile paletă, mai ales dacă intenţionăm să le păstrăm mai mult timp. Transportul trebuie efectuat în perioadele răcoroase ale zilei, în timp cât mai scurt. Păstrarea temporară pe o perioadă de 2-3 săptămâni, nu pune probleme deosebite, dacă s-a respectat tehnologia recomandată. Se păstrează corespunzător

245

pepenii din culturile sănătoase, fără antracnoză, care ajung la maturitate înainte de căderea primelor brume. Cei care provin din primele sau din ultimele recoltări, sunt mai perisabili. Soiurile tardive (Dr. Mauch, Charleston gray etc.) cu coajă groasă, acoperită de ceruri naturale, care au o activitate respiratorie mai redusă, se păstrează mai bine decât cele timpurii, cu coaja subţire şi miezul prea zemos. Capacitatea bună de păstrare o au pepeni de mărime mijlocie, uniformi, copţi dar nu complet (Avramescu, A., şi colab., 1972), în nici un caz cu maturitate optimă depăşită, fără resturi de pământ pe coajă. Condiţiile şi durata păstrării. Tehnologiile actuale de păstrare garantează menţinerea calităţii pepenilor verzi timp de 3-6 săptămâni, la o temperatură de 7± 30C şi 85-90% UR. La temperaturi mai scăzute de 2-5 0C, miezul se poate deprecia, devenind mucilaginos, de culoare mai închisă. Temperaturile prea ridicate (150C) determină pierderea treptată a gustului dulce şi atacul de antracnoză. O umiditate relativă excesivă determină apariţia de pete pe coajă şi gustul acru-amărui al miezului. După Artemova, A. (1992) perioada de consum poate fi prelungită, prin păstrare, cu maximum 3 luni. Într-o lună de păstrare, glucidele hidrosolubile se diminuează în medie cu 12,6%. Livrarea pentru consum a pepenilor verzi păstraţi în depozite trebuie asigurată în interval de maxim 2 zile. Pepenii care nu dispun de condiţii de păstrare bune sau provin din culturi neîngrijite, nu oferă garanţia păstrării îndelungate a calităţii şi trebuie comercializaţi în termen cât mai scurt. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor Dovleceii, Cucurbita sp. cu varietăţile lor, se cultivă în mod specific pentru fructele lor tinere, care conţin 0,9-1,8% protide, 2-4% glucide, 1% fibre (0,4% celuloză) şi peste 0,6% substanţe minerale (K 230-383mg, Ca 15-40mg, Mg 8-18mg, P 20-56mg%). Vitamina C 10-25mg% este instabilă datorită ascorbatoxidazei din coajă. Mai conţine 0,56mg% vitamina PP şi 0,4mg% vitamine din complexul B. Conţinutul în apă este de 94-96%, partea necomestibilă de circa 12-15%, iar valoarea energetică de 170-180 Kcal/Kg. Dovleceii se consumă mult în Italia, Spania, Franţa, Portugalia, în mod tradiţional, în mâncăruri în care sunt asociaţi cu tomatele, pătlăgelele vinete şi ardeii şi au calităţi dietetice. În România se consumă umpluţi, pané sau în diverse alte preparate, asociaţi cu diverse alte legume. Patisonul se foloseşte şi pentru murat (august-septembrie). Dovleceii apar pe piaţă în lunile mai-iunie, înregistrând un maxim de producţie între 15 Vl şi 20 Vll. Recoltarea se face manual, la 3-5 zile după deschiderea florilor, preferabil cât mai des (1-2 zile), pentru a nu depăşi maturitatea de consum. Fructele se taie de pe vrej, lăsând un peduncul de 1-3 cm şi se pun în ambalajele de comercializare. În această situaţie se practică recoltarea pe calităţi (presortarea), de către formaţii de doi muncitori, fiecare colectând o anumită calitate (I/II) conform STAS 1417-84. O recoltare susţinută stimulează o

246

producţie prelungită. Se acceptă doar fructele întregi, curate, proaspete, turgescente, sănătoase, fără vătămări, de formă şi culoare caracteristică soiului. Pentru calitatea I, dovleceii vor avea coajă fină, intactă, seminţe mici, abia formate şi formă regulată. Dimensiunile maxime sunt de 20 cm lungime şi 5 cm diametru, iar la patison de 7 cm diametru. Dovleceii în floare se recoltează la lungimea de 7 cm. Având o epidermă deosebit de fragilă, manipulările suplimentare sau prelungite trebuie evitate. Marfa se protejează de soare, praf sau intemperii şi se asigură transportul într-un timp cât mai scurt la centrul de prelucrare. Condiţionarea poate implica unele operaţiuni suplimentare, doar dacă ameliorează în mod semnificativ calitatea: curăţarea suplimentară, împrospătarea tăieturii pedunculului, ambalare sau preambalare specială. Ambalarea obişnuită se face în lăzi P, iar preambalarea este recomandată în pungi de polietilenă perforată de 1Kg capacitate. Dovleceii în floare se ambalează în lădiţe de lemn căptuşite cu foiţă de hârtie sau în lăzi de carton. În ţările occidentale exportatoare, se practică şi includerea în folie de polietilenă contractibilă. Păstrarea de scurtă durată la temperatura mediului ambiant nu este admisă mai mult de 2-3 zile. După 4-5 zile, dovleceii îşi pierd aspectul comercial, luciul şi fermitatea, se pătează la nivelul zonelor uşor lezate ale epidermei şi formează mucegai pe tăietura pedunculului. La 10± 20C şi 90-95 % UR, calitatea poate fi menţinută circa 7 zile pentru dovleceii obişnuiţi şi numai 48 de ore pentru dovleceii în floare. În acest interval, conţinutul în vitamina C se micşorează substanţial. Loturile preambalate în polietilenă contractibilă aparţinând unor soiuri testate, suportă timp de câteva săptămâni temperaturi de 0÷ 40C şi UR 8595%, perioadă în care are loc exportul şi desfacerea pe alte pieţe. La revenirea la temperatura normală, consumul trebuie asigurat fără întârziere.

CAP. XVII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR P|ST|I/CAPSULE
Grupa tehnologică specifică include plante legumicole de la care se consumă boabele verzi (mazărea, bobul), păstăile verzi (fasolea de grădină, unele varietăţi recente de mazăre de grădină) şi capsulele (bamele = Hybiscus esculentum, fam. Malvaceae). 17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină Fasolea de grădină cultivată în ţara noastră pentru păstăi aparţine speciei Phaseolus vulgaris L., având două varietăţi: - varietatea mai cultivată este fasolea pitică, cu creştere determinată (var. nanus), numită şi oloagă. Tipurile cu păstaie cilindrică se mai numesc fideluţe, iar cele cu păstaia galbenă, fasole ţucără.;

247

- varietatea cu o cultură mai greu mecanizabilă este fasolea urcătoare (var. communis), numită şi fasole lată, fasole grasă, sau fasole de arac (harag), cu creştere nedeterminată. Păstăile conţin în medie 90% apă, 3,7-5,7% glucide, peste 2% protide (cu toţi aminoacizii esenţiali), fibre 3,1% (celuloză 1,4%). Conţinutul în substanţe minerale este de 0,6g%, din care K 243-275 mg, Ca 40-56 mg, Mg 26-35 mg şi P 30-60 mg%. Vitamina C este în cantitate de 16-20 mg%, vitaminele complexului B 0,4-0,9 mg%, vitamina PP 0,5-0,7 mg%, iar vitamina E 0,24-0,28 mg%. Partea necomestibilă este de 9-10%, iar valoarea energetică de 240-330 Kcal/kg. Această legumă ocupă locul 12 în ierarhia producţiilor mondiale, având calităţi culinare şi dietetice remarcabile, dar prezentând un mare interes economic, atât prin marile cantităţi conservate, cât şi prin performanţele culturii mecanizate care se practică în Europa şi se extinde tot mai mult în Africa. Perioada de consum durează din iunie până în octombrie, culturile în solarii sau sere fiind mai puţin practicate în România. Recoltarea păstăilor se face - la fasolea oloagă când boabele de abia încep să se formeze, sub 3 mm diametru la păstăile cilindrice şi sub 4 mm diametru la alte grupe de soiuri. Păstăile vor avea dimensiuni caracteristice soiului, fiind cât mai suculente, fără aţe şi ţesut pergamentos.; - la fasolea lată (calitatea I) păstăi mai puţin dezvoltate, fragede, care se vor rupe uşor la îndoire, cu ruptură netedă. Momentul optim al recoltării se situează la 55-70 zile de la semănat, sau la circa 15 zile de la data înfloririi. Păstăile ajung la maturitatea de consum în mod succesiv, intervalul fiind influenţat de starea timpului. Fasolea lată se maturează într-un ritm mai lent. Umezeala şi răcoarea prelungesc maturarea, iar seceta şi căldura o scurtează. Recoltarea mecanică se face la maturitatea tehnologică. Recoltarea manuală se face în coşuri sau găleţi, iar varianta semimecanică presupune folosirea unor platforme tractate pentru scoaterea mecanizată din câmp a cantităţilor culese manual. Se repetă la 2-3 zile, întârzierile provocând îmbătrânirea păstăilor, dezvoltarea şi întărirea boabelor, apariţia şi lemnificarea aţelor. Producţia se depreciază şi se diminuează, întrucât formarea florilor noi este stânjenită. Recoltarea mecanică se realizează cu combina de recoltat fasole FZB, tractată de tractorul U650 M (Neagu, V., şi colab., 1985), în vederea prelucrării industriale. Productivitatea este de 2-3 ha/schimb, sortimentul de soiuri specific având maturitatea de consum simultană de peste 85% în momentul recoltării, tufe de 25-30 cm, plante viguroase, bine înrădăcinate şi bogate în păstăi. Păstăile acestor soiuri sunt situate în partea superioară a plantei, dezvoltate şi fără aţe, în ciorchini rămuroşi, cu desprindere uşoară de pe plante. Cultura se erbicidează, iar parcelele se eşalonează la recoltare prin însămânţare decalată. Acestea se pregătesc cu drumuri late de 2 m pe laturile

248

lungi şi zone de întoarcere la capăt cu lăţimea de 12 m. Terenul va fi nivelat, fără bulgări, bolovani sau pietre. Condiţionarea pentru consum în stare proaspătă se face în funcţie de exigenţele caietelor de sarcini şi conform STAS 8948-83, odată cu recoltarea sau în aceeaşi zi, deoarece produsul se depreciază uşor (Olaru, C., 1982). Se elimină păstăile deteriorate, deformate sau bolnave şi resturile vegetale, ciorchinii sunt despărţiţi. Calibrarea se face după dimensiuni, calitatea I având la fasolea cilindrică lungimea maximă de 6 cm şi lăţimea maximă de 6mm, iar la fasolea lată lăţimea minimă de 12 mm. Ambalarea pentru consum intern se face în lăzi de lemn tip C sau plastic, M2-M3 . Se practică şi preambalarea fie în pungi de PE perforată de 0,5-1 Kg, fie în saci de plasă din materiale plastice sau textile, la 2-3 Kg capacitate. Livrarea pentru industria conservelor se face în lăzi paletă metalice tip Euro (STAS 8635-70), în lăzi paletă de tip comercial sau în lăzi de lemn de tip P sau C. Exportul este realizat numai cu păstăi de culoare verde, sortate, calibrate, ambalate în lădiţe STAS 1247 tip V capitonate cu hârtie pergaminată (pergament) perforată. Stratul de deasupra va avea păstăile puse în lungul lădiţei, paralel cu latura mare. Fluxul tehnologic de valorificare, fără intervenţia frigului produs artificial, nu poate dura mai mult de 3 zile, dacă păstăile sunt ţinute în spaţii răcoroase, bine aerisite, cu o umiditate relativă de 90-95%. Un flux tehnologic modern presupune prerăcirea la 10± 10C imediat după recoltare, sau în interval de 3-4 ore pentru eliminarea căldurii de câmp. Transportul nu poate depăşi 5 zile, produsul putându-se deprecia. Se face cu vagoane frigorifice sau mijloace auto frigorifice, în care se va menţine o temperatură de 8-100C şi UR 90%. Pierderile admise sunt de 2% pe CF, 1% auto şi 0,5% / zi export. Păstrarea temporară se face în condiţiile STAS 9127/15 - 85, în spaţii utilate, cu loturi de calitatea I, recoltate de preferinţă manual şi cu codiţă, ambalate în lădiţe în strat de circa 20cm. Ea nu poate depăşi durata de 10 zile, la temperatura de 8-100C şi UR 90-95%, cu pierderi admise de până la 8%. Compoziţia atmosferică de 2-3% O2 şi 5-7% CO2 întârzie îngălbenirea păstăilor şi prelungeşte durata păstrării cu circa 7-10 zile (Gherghi, A., 1994).

17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării Seminţele verzi de mazăre de grădină sunt consumate înainte de-a fi ajuns la maturitatea fiziologică, în stare proaspătă sau conservată. Au un conţinut bogat în glucide, de 12,5-14%, protide 6-8,4% (proteine, globuline 56%), lipide 0,6%, fibre 6% (celuloză 2,6-2,7%). Substanţele minerale în cantitate mare, peste 0,9%, din care K 300-340mg, Ca 25mg, Mg 33-40mg, P 100-126mg%, Fe 2 mg

249

la soiurile cu bobul neted. Gabriela. congelată etc. solicitând 110 norme zilnice de muncă la hectar. Fig. iar cantitatea zilnică recoltată de un muncitor nu depăşeşte 40 kg păstăi (Doru. Indicele tenderometric optim este de circa 110. PP peste 2 mg%. Conform SR 8947. recoltarea manuală într-o singură trecere prin smulgere. permite economisirea forţei de 250 .. şi colab. Sortimentul cultivat cuprinde soiuri cu bobul neted şi soiuri cu bobul zbârcit (încreţit. medullare) ultimele fiind mult mai bune pentru prelucrare. Umiditatea totală este de 74-76%. la o epocă intermediară. fine. tenderometre). partea necomestibilă între 53-65%. Epoca de consum în stare proaspătă este între 10 mai şi 15 iulie. cu recoltare în luna septembrie (Butnaru. iar valoarea energetică de 780-790 Kcal/kg (960 Kcal/kg după Mincu. gradului de maturare fizice (maturometre. Perioada optimă apare în funcţie de condiţiile climatice. vit. iar pentru consumul în stare conservată (termosterilizată. 1982). suculente. Strânse între degete. se vor turti fără să se spargă. păstăile trebuie să conţină minim 5 boabe la calitatea I şi minim 3 boabe la calitatea II. Vitamina C 25-40 mg%.2 M) Recoltarea manuală se practică pentru consumul direct. şi colab. Recoltarea se efectuează când 70-80% din păstăi au atins maturitatea tehnologică. I. complexul B până la 1 mg%.2-3 mg%. Maşina de recoltat mazăre (MRM 2. Mazărea pentru conservare poate fi recoltată cu mai multă siguranţă dacă se apelează la metode de control al. var. raportul amidon/zahăr) şi tehnologice (randamentul în boabe). cu un maximum la 20 iunie. chimice (substanţa uscată. La mazărea zaharată (cu bobul zbârcit). însămânţată la începutul lunii iulie. Gradul de maturare va fi incomplet. suficient de ferme. H. E 0. vit. datele fiind caracteristice pe grupe de soiuri.17. soiuri timpurii în cultură irigată. 1970). pe o scară de la 74-140. Au apărut şi soiuri mange tout (mangia tutto). zaharate. fără amidonare (gust făinos) sau supramaturare (separarea cotiledoanelor).%. cu păstaia tânără comestibilă ca atare. Se execută 2-3 recoltări la interval de 3-4 zile.) în restul anului.1. 1984). Boabele trebuie să fie bine formate. după circa 3 săptămâni de la scuturarea florilor (21± 3 zile) la soiurile zaharate (cu bob zbârcit) şi după 15± 2 zile de la scuturarea florilor. Există şi posibilitatea mai puţin practicată de-a cultiva mazărea în cultură dublă după spanac.

şi Foury. P. cu ajutorul unui curent de aer. 9-recuperator) Metodele moderne de recoltare constau în batozarea mazării direct în lan. în apa se introduc calupuri de gheaţă. 3-separatorul (bătătorul). vrejii şi alte impurităţi uşoare. Chaux. Recoltarea mecanizată se poate face cu MRM-2. după ce a fost în prealabil recoltată. Cl. fie din recoltare şi batozare într-o singură trecere. După cântărirea automată. fiind consumabile şi la un grad de maturitate mai avansat. I.. Alimentarea cu vreji a batozei se face din remorcă. mai grele. Dacă staţia de batozare se găseşte la peste 25 km de fabrică. 251 . sunt necesare 2 maşini. Cl. pentru a nu se freca în timpul transportului şi se execută prerăcire la 0-40C. 2-dispozitivul de treier tambur cu site. Fig. iar clorinarea se face la limita superioară. 6-elevator cu cupe pentru evacuarea boabelor.5 ha/10-12 ore). unde păstăile se desfac sub loviturile paletelor. În cel de-al doilea caz. care îndepărtează restul impurităţilor (coji. Colectarea boabelor se poate face în ambalajele de transport sau în bazine de stocaj. Pe sitele vibratoare se separă impurităţile minerale.. păstăile fiind sortate şi ambalate în lăzi P sau M3.1.). 5 elevatorul de deşeuri. dar păstăile au stadii de maturare diferite şi trebuie sortate. 17. Aici se separă tecile.2M poate fi folosită cu elevator pentru încărcarea plantelor direct în remorcă. Fiind un produs cu o stabilitate mai mică de 4 ore. restul boabe). Ambalajele vor conţine minim 20 kg păstăi bine aşezate şi îndesate.2M+U650(L-400) (fig. (30-40% apă.2. Prima fază este smulgerea şi tăierea (3-3. În primul caz. se realizează în staţionar. 1994). boabele verzi de mazăre se transportă în bene sau în cisterne cu apă rece (sub 12-14 0C) clorinată cu 5-20-30 mg clor activ la litru. 1989. turgescente. boabe seci sau sparte) şi sucul din spargerea boabelor. frunzele.4-elevatorul de evacuare a boabelor. fluxurile tehnologice fiind distincte. Boabele cad pe covorul de cauciuc şi sunt transportate cu elevatorul la vânturătoare. Păstăile calitatea I vor fi proaspete. are loc spălarea într-un spălător cu flotaţie. iar faza a doua. Schema procesului tehnologic de batozare (1-elevatorul de alimentare. Maşina MRM-2. Prin intermediul unui lanţ cu gheare. vrejii sunt introduşi în tamburul cu palete. 8. tipice pentru soiul din care provin. Concomitent se va executa şi condiţionarea. treieratul.muncă. se folosesc maşini autopropulsate de recoltat şi batozat (treierat) mazărea (Patron. cu peduncul ataşat şi fără vătămări sau semne de încingere. cu batoza pentru boabe verzi (500-1000 Kg/oră +3-4t vreji). 7-transportor. una pentru recoltare şi a doua pentru batozare în mişcare (batoze mobile). 10.elevator pentru eliminarea vrejilor şi tecilor.

de 14-19% amidon. Dacă se recoltează ca păstăi imature.. Livrarea se face în condiţii de refrigerare. continuându-şi evoluţia spre amidonare. la 3-4 zile. Chiar la această temperatură scăzută căldura degajată este cea mai ridicată (9MJ/t/24h). înregistrează în 24 de ore pierderi de 15± 10% sub formă de scăderi în greutate sau deprecieri calitative. s-a conturat o activitate tot mai importantă de industrializare a boabelor verzi. boabele suportă greu păstrarea. Ca 22 mg%. Se efectuează manual. când tegumentul nu s-a întărit şi are culoare albă-gălbuie. iar cotiledoanele nu au devenit prea făinoase. la 0-40C. şi Foury. C. Depozitarea şi păstrarea temporară a păstăilor este avizată doar la 0 0/-0. în mai multe reprize. zaharuri (glucide) 3%. dacă staţionează în spaţii nerăcite. el fiind mai timpuriu decât fasolea. La 5-80C. 252 .5 mg% vitamina PP. dar consumat de păturile sărace.Studiile de atmosferă controlată au stabilit că 5-7% CO2 prelungeşte durata păstrării frigorifice la 20 zile. bobul este un aliment tradiţional foarte mult apreciat. P 25 mg%.3. semidezvoltate sau dezvoltate complet. Momentul apariţiei bobului pe piaţă este luna mai. Recoltarea se face în stadiul de 3/4 al dezvoltării seminţelor. iar monoglucidele scăzând de la 5% la mai puţin de 1%. în pungi de polietilenă cu capacitatea de 1 Kg. iar prezentarea mărfii în magazine este sub formă preambalată. După Enăchescu Georgeta (1984) boabele tinere au 81% apă. având desfacerea asigurată mai ales în ţările arabe. 17. săruri minerale cum ar fi: K 250 mg%. pere sau struguri. Concomitent se face condiţionarea prin sortare şi ambalare în lăzi P. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină Bobul. 1. fragede. 5-9% monoglucide. sau 55 g/100g substanţă uscată. 1978. pierderile se reduc la 4-7% în interval de 3-6 zile. proteine 2-5%. de circa zece ori mai mare decât căldura degajată de mere. Spania este cel mai mare cultivator şi exportator european. 33 mg acid ascorbic. 1994). dar boabele devin făinoase. Transportul mazării păstăi prerăcite se face în maşini frigorifice. Cl.5 C şi UR 85-90% timp de 5-8 zile. Vicia faba L. În ţările limitrofe bazinului mediteranean. Mg 38 mg%. În ultimele decenii. evaluează conţinutul în glucide la valori mult mai mari.Păstăile de mazăre valorificate ca atare. Deşi sunt mai stabile sub raport calitativ în păstăi. amidonul depăşind 8%. stadiul de dezvoltare a boabelor va fi de 1/3-1/2. Alţi autori (Iordăchescu. C sau M2-M3 de material plastic. valoarea energetică fiind de 1000-3400 Kcal/Kg. dacă recoltarea s-a desfăşurat în condiţii bune şi s-a continuat cu prerăcirea. deoarece păstăile se maturează eşalonat. fără a fi făinoase. este cultivat ca plantă legumicolă pentru boabele sale proaspete. 0. Chaux. numai pe o distanţă care poate fi străbătută în 1-2 zile maxim. dar şi pentru păstăile tinere. varietatea major. Cl.6% lipide..

Condiţionarea se face concomitent cu recoltarea. vor fi întregi. glucide 47%. dar nu se aplică decât loturilor răcite imediat după recoltare. nevătămate. întrebuinţate pentru diverse preparate culinare sau pentru industrializare. Bamele au un metabolism foarte intens. cu seminţe abia formate. Perioada apariţiei pe piaţă este din 20 iulie şi până în luna septembrie. Prin conţinutul ridicat în substanţe mucilaginoase. Recoltarea se face când fructele sunt tinere. Se consumă mult în Orient (bamia. alterate sau strivite. sau cel mult 7 cm (pentru soiurile cu fructe lungi). Se recoltează manual. acid ascorbic 24-43 mg%. cu o circulaţie bună a aerului. fără umiditate exterioară anormală. prin presortare. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor Bamele. prin mai multe treceri. Bamele culese vor avea codiţă. au proprietăţi medicinale şi dietetice. substanţe minerale. Prezentarea în magazine se realizează în lăzi de transport.u. când perişorii de pe capsule sunt umezi şi nu irită mâinile. cele lemnificate. iar ambalarea definitivă sau preambalarea la centru de prelucrare şi tranzit. Păstrarea temporară se poate face 1-2 săptămâni.4. Valoarea energetică este de 386 Kcal/Kg.). la 0/20C şi 90-95% UR. sau sub formă preambalată în pungi de polietilenă de 1 kg. 17. la 2/40C şi UR 90%.. Conţin apă 76% ± 12%.în limba turcă). Durata de păstrare este de 2-4 zile. care se scot din parcele şi se protejează contra factorilor nefavorabili până la venirea mijloacelor de transport. Fructele recoltate mai rar se lemnifică şi se depreciază. Hybiscus esculentus L. dimineaţa. iar conform STAS 4878-84 nu vor depăşi lungimea de 5 cm. apare fenomenul de alterare în masă. sănătoase şi curate.u. nu se vor considera proprii pentru consum.Păstrarea păstăilor tinere se face la 60C şi 95% UR. Temperaturi mai scăzute determină brunificarea.la maturitatea de consum sau tehnologică. Bamele cu aţe sau seminţe mari şi grosiere. După 3-4 zile. capsule verzi. fragede. 2% protide (proteină brută peste 12% din s. Din găleţile de cules. sunt cultivate pentru fructele lor. capsulele se pun în lăzi. asemănător cu ciupercile. celuloză 1-2% s. 253 . mazărea boabe sau legumele de frunze. Seminţele (boabele) proaspete evoluează foarte rapid după separare şi nu trebuie păstrate mai mult de 1-2 zile.

2%. Conţinutul în acid ascorbic este instabil.).2%. Importanţa economică a culturii de salată este considerabilă în SUA. E 0. unde există ţări ca Spania (23. Salata a fost iniţial o plantă medicinală cu proprietăţi calmante. cu o scurtă pauză de vară (august).3 Kg consum/loc.. lăstarii sau tulpinile false (Potec. cele de toamnă în 254 . β caroten 0. din care K 224-320 mg. producţiile extra timpurii de câmp în aprilie-mai (cu maximum între 20 ianuarie15 mai).9%)./an). K1 0. dar şi un obstacol în exportul unor ţări care nu aplică în cultură tehnologii raţionale de fertilizare şi protecţie fitosanitară. 18. Aceasta a fost amplificată în unele lucrări prin extinderea accepţiunii asupra unor plante perene. care a devenit treptat plantă alimentară.6-0. 1998.5%. cuprinde un număr foarte mare de specii. cea mai răspândită). dar fiind în momentul recoltării mult mai important. evaluat la 8-13 mg.35-0. asociate şi succesive. Franţa (7. Partea necomestibilă este de 34-39%. substanţe minerale 0. de foi. I.8 Kg/loc/an şi locul II după tomate între legumele cumpărate de familiile franceze). verdeţuri etc.45 mg%. şi colab.1. Se consumă frunzele sau căpăţânile. glucide de 1. Problema reziduurilor de pesticide şi de azotaţi/azotiţi (nitraţi/nitriţi) prezintă o preocupare actuală a cultivatorilor. Salata mai conţine vitaminele complexului B 0. PP 0.7%. Grecia (10 Kg/loc/an). grupează separat legumele verdeţuri şi legumele pentru muguri. Lactuca sativa L.CAP. M. Mg 11-40 mg%. Ca 37-55 mg. peţiol şi lăstari etiolaţi. şi colab. bulboase sau condimentar aromatice de la care se consumă frunzele sau peţiolurile.8 Kg/loc. Epoca de consum este permanentă.1-2. o folosire mai intensivă a spaţiului.36%.2% etc. Compoziţia chimică cuprinde: apă 94-95%. iceberg etc. mai ales in sere şi solarii. prezintă mai multe forme: de căpăţână. cu valoare energetică redusă.4 mg%. fibre 1. Dumitrescu. prin culturi premergătoare./an). frunze.5% (celuloză 0.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP| T| A LEGUMELOR DE FRUNZE {I A UNOR SPECII MAI PU}IN R| SPANDITE Grupa tehnologică denumită şi cea a plantelor legumicole de la care se consumă frunzele. cele de vară în mai-iulie (cu maximum iunie). XVIII . Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei Salata. Italia (12. cu frunze creţe (batavia. protide 1. marula şi salata aurie. între 120-210 Kcal/kg. 1983). rădăcinoase. P 24-50 mg.4-0. Salata prezintă importanţă şi prin faptul că asigură. China sau în CEE..2-0. Salata de căpăţână este cea mai cultivată şi are câteva tipuri de soiuri: cu frunze netede (beurré.

uneori fundamental. evitând lucrări de curăţare suplimentare. dar cu o suprafaţă de evaporare de peste 33 de ori mai mare (Scandrella. 1994. Recoltarea se face la maximum de mărime şi greutate. având un conţinut în umiditate cu numai 1-2% mai mare decât al tomatelor.ambalare . Mulcirea cu paie contribuie la o stare mai corespunzătoare de curăţenie. iar în unele cazuri. conform STAS 7217-83. Problema mecanizării integrale sau parţiale a recoltării se poate pune în termeni economici.. doar în cazul unor culturi la care omogenitatea şi uniformitatea au fost urmărite din momentul amplasării şi alegerii seminţelor sau materialului săditor şi până în faza finală (sănătate.curăţarea a II-a – calibrare . 1996). când nu a început emiterea tulpinilor florale. Din momentul recoltării. salata de căpăţână din soiurile cele mai răspândite se poate recolta la 70-110 zile (culturi protejate). dar fără a le afecta aspectul comercial. Cl. producţiile de seră în decembrie-martie.septembrie-noiembrie (maximum 1-10 octombrie). la 60-80 zile (culturi de primăvară. sub tunel sau prelată). neafectate de îngheţ sau grindină. tehnologiile de valorificare diferă.lotizare .. Concomitent se face presortarea. fără pământ sau nisip aderent.manipulare . chiar condiţionarea pe loc.transport la centrul de condiţionare finală . curate. fără urme de substanţe chimice.livrare. la culturile protejate se admit căpăţâni incomplet formate. c) recoltare semimecanică sau mecanică . Un procent de 56% din valoarea lucrărilor de recoltare este alocat fazelor de mânuire sau manipulare a căpăţânilor. Se aleg căpăţâni întregi.transport frigorific . 1994. dezvoltare corespunzătoare identică).condiţionare (spălare. Recoltarea manuală sau mecanizată se execută de preferinţă dimineaţa sau seara pe răcoare. în funcţie de locul de producţie. b) recoltare . Rădăcina se retează la nivelul ultimelor frunze printr-o tăietură netedă. şi colab.condiţionare pe loc (curăţare ± preambalare. Frunzele exterioare îngălbenite sau depreciate se înlătură. iar în solarii din martie în mai. proaspete. prin 2-3 treceri la interval de 3-6 zile. fiind cel mai ridicat la culturile de câmp. lipsa buruienilor. După Jeanjean. ambalare) . iar la calitatea II chiar plante fără căpăţână.. preambalare) 255 .presortare .5 milioane căpăţâni pe an pentru varianta integrală). destinaţia mărfii şi operativitatea urmărită: a) recoltare . iar culturile semănate în câmp. dotarea materială.livrare în aceeaşi zi la magazine cu spaţii frigorifice (tipic pentru sere şi solarii). costul manoperei de recoltare se situează la 50-80% din bugetul culturii.manipulare . cu uşoare nuanţe de înroşire provocate de temperatura mai coborâtă. de la un anumit volum al producţiei (2. După Chaux.prerăcire transport frigorific . ambalare) . sau din septembrie în noiembrie.ambalare definitivă ± preambalare ± prerăcire ± păstrare frigorifică temporară .presortare . Salata este un produs foarte instabil. D. În funcţie de calitate. şi Foury. Cl. Se recoltează plante turgescente dar nu umede sau irigate cu mai puţin de 6-12 zile înainte.prerăcire . D. fasonare. la 80-90 zile (timpurii) şi la 60-70 zile (tardive). calibrare.condiţionare la locul de producţie (curăţare.

cu produse ambalate şi de calitatea I. 1981. În caz contrar. În vestul Europei. cu coletul la exterior.lotizare ± păstrare frigorifică temporară . se aleg căpăţâni de minimum 100g/buc. iar căpăţânile pot fi preambalate în pungi sau cornete de diferite tipuri. în condiţiile unei umidităţi relative de peste 95% şi ale unei slabe ventilaţii. se recomandă cultivarea unor soiuri cu frunze semifine sau grosiere. în limitele temperaturii de 10/140C. chiar dacă produsul a fost introdus în cele din urmă în spaţii răcite. Calibrarea se poate face manual. calibrare. semimecanic sau mecanic. iar după recoltare folosirea de spaţii cu temperaturi moderate. iar marulele (var.50C. În lipsa dotării necesare. (150g/buc. dar măreşte perisabilitatea produsului ambalat şi impune un timp de zvântare. sunt urmate de calibrare. preambalare şi ambalare. Salata recoltată din culturi de câmp este condiţionată sumar şi aşezată cu cotorul în sus în lăzi P. Conform STAS R 9127/16-85. cu mijloace auto izoterme sau asigurând o protecţie cât mai bună contra soarelui. condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura 0/10C şi UR 90-95%. de 5/100C şi umiditate relativă 90-95% (95-100% în interiorul ambalajului). Din acest motiv. care au beneficiat de o tehnologie de producţie şi valorificare corespunzătoare. în locul celor cu frunze fine. Spălarea se practică tot mai mult la marii producători europeni. Prerăcirea asigură o stabilitate a evoluţiei ulterioare în flux a produsului..livrare în funcţie de cerere (tipic pentru marii producători care posedă dotare modernă). iar o păstrare ulterioară devine mai dificilă. Temperatura optimă de menţinere a calităţii este de 0/2. iar după alţi autori limitele sunt fie mai restrânse (0/10C). prerăcirea este recomandată unanim şi menţionată în STAS 9127/16-85 la 1± 0. fie mai largi (0/100C). fasonare. Condiţionarea definitivă poate cuprinde o spălare. prin hidrocooling (bazine cu apă răcită) sau vacuum cooling (răcire în vid). căptuşite cu folie perforată. Curăţarea frunzelor rupte sau murdare (dacă nu se spală). la salata de căpăţână tip iceberg. Pentru calitatea I. fără a depăşi înălţimea ambalajului. Căpăţânile se ambalează faţă în faţă. romana) culcate pe o parte. lada tip VII STAS 1247-89.50C timp de 25-30 minute. prafului şi eventualelor precipitaţii. înregistrând şi pierderi de greutate de peste 5%. Olga şi colab. căptuşite cu folie de PE perforată. iar pentru exportul salatei de seră preambalate în pungi perforate. în spaţii nerăcite salata îşi pierde aspectul comercial în numai 10 ore. dar nici prea instabilă în lăzi. Ambalarea se poate face în lăzi P. care asigură menţinerea 256 . În Occident se folosesc numeroase tipuri de ambalaje uşoare: lăzi de carton capsate sau lădiţe de lemn. fiecare oră în mediu uscat şi cald dublează pierderile ulterioare. greutatea minimă pentru calitatea I este de 300g/buc. încărcătura medie fiind de 12 bucăţi. împrospătarea tăieturii cotorului (dacă s-a oxidat). Păstrarea temporară nu se recomandă decât în situaţii speciale.. Se insistă ca marfa să nu fie nici prea tasată. la culturi de câmp). curăţare. deoarece ameliorează mult calitatea. După Iordăchescu. Transportul se execută cât mai operativ.

păstrarea temporară poate dura 3-5 zile. complexul B 0.7% (cu toţi aminoacizii esenţiali). I. Dintre vitamine. care reduce absorbţia calciului în organism.35 mg %. iar prezenţa frigului cu încă 3 zile. β caroten 4.5% săruri minerale. Revenirea la temperaturi normale se va face treptat. compoziţia finală a atmosferei fiind de 17% O2 şi 2% CO2. După Mircea. În procent mai redus. prin conţinutul foarte bogat în substanţe utile pentru organismul uman. fenomen accentuat la loturile livrate cu întârziere după recoltare. fertilizările neraţionale cu azot pot ridica la un nivel inacceptabil conţinutul în azotaţi şi azotiţi din plante. Conţine însă şi o cantitate de peste 400 mg % acid oxalic. Este foarte bogat în substanţe minerale. vitamina PP 0.6-0..6% (celuloză 0. 257 . din care 580 mg % K. La fel ca şi la alte legume de frunze. la 60C şi 90-95% UR. 1988. Transportul pe distanţe medii care pot fi parcurse în 2-3 zile. Prezentarea în magazine şi comercializarea salatei este recomandată în spaţii răcite şi în condiţii de umiditate relativă cât mai ridicată. preambalarea salatei în pungi de polietilenă în atmosferă modificată. apar pete brune. Are peste 1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului Spinacia oleracea L. Soiurile de seră şi solarii se păstrează în general mai puţin. Spanacul conţine protide 2.7 % şi vitamina K1 (filochinonă) 0. a permis păstrarea timp de 20 de zile. Marfa ambalată va fi prealabil răcită. Tratamentele cu SD 4901 (6 fenil amino purpurină) 10-15 ppm pre. 58 mg % Mg. Pentru distanţele mai mari. se folosesc LKW-uri (vehicule autofrigorifice de mare tonaj).9%) şi 90-92% apă. constituind un bine cunoscut produs remineralizant. precum şi prin multiplele utilizări (salate proaspete.7 %. fibre 2. Într-o atmosferă conţinând 2-3% CO2 şi 1-2%O2. iar valoarea energetică 170-180 Kcal/kg. Temperaturile mai mici de 0. 18. Partea necomestibilă este de 20 %. vitamina E 2. în care se va menţine temperatura de 0/40C şi UR 90-95%. şi colab.2. mâncăruri preparate sau conserve). lunile mai-iunie. 1989). se livrează şi în a doua parte a anului. păstrarea la 00C şi 90-95% UR poate dura 27± 13 zile. 2-4 mg % Fe şi 20 mg % I. 105 mg % Ca.I. O altă formă de prezentare este sub formă tăiată şi preambalată în amestec ("mesclum") cu alte tipuri de salate. A. glucide 1-3%.2 mg %. 50 mg % P. este o specie valoroasă prin perioada de consum. până în luna octombrie. Peste 2-3% CO2. conţine acid ascorbic 40-55 mg%.50C produc deprecieri şi defecte de coloraţie. în funcţie de lot. şi colab. cu un maximum al consumului în aprilie. cu 2-3 zile în minus.şi postrecoltare încetinesc procesul de evoluţie a produsului.1 mg % ( 8000 U..calităţii 10-14 zile. Preambalarea în pungi măreşte durata comercializării cu o zi. Spanacul este important ca produs legumicol şi prin timpurietatea apariţiei pe piaţă. trebuie asigurat cu mijloace izoterme. La 100C şi UR 90-95%. de vitamina A). necrozarea şi decolorarea frunzelor (Gherghi.

frunzele sale pierd până la 10% din greutate.Recoltarea poate începe din stadiul de 5-7 frunze de peste 10 cm în rozetă şi nu trebuie întârziată până la îngălbenirea frunzelor periferice sau iniţierea tijei florale. dacă se justifică economic. Spanacul ales trebuie să fie sănătos. spălare (doar în cazul prelucrării pe loc) şi ambalare sau preambalare. Căldura degajată la 200C în 24 de ore este de 54-77 Mj/t (13000-18500 Kcal/t). amplasate pe terenuri practicabile pentru mijloacele de recoltare. la 00C şi UR 90-95%. Păstrarea temporară a spanacului nu se poate face decât în condiţii frigorifice. Condiţionarea constă în presortare şi/sau sortare. Sub formă congelată sau sub formă de piure termosterilizat se poate consuma de-a lungul întregului an. Protecţia frigului asigură o valorificare convenabilă. practic lipsit de atac de boli sau dăunători şi fără inflorescenţe. Culturile trebuie să fie curate de buruieni. iar suprafeţele semănate eşalonat vor permite o utilizare cât mai eficientă a acestora. la culturile extratimpurii sau în cazul existenţei forţei de muncă disponibile. predispus la încălzire (încingere) şi biodegradare imediată prin diferite fermentaţii. Temperatura optimă este 0/10C. sau în urma ploilor/udărilor recente. dacă este lăsat în vrac. Nu se recomandă recoltarea plantelor umede de rouă. de calitatea I. tasat sau uşor umed. în funcţie de necesităţi şi de suprafeţele deservite. UR 90-95% şi o circulaţie activă a aerului. fiind mai hidratate. poate fi efectuată şi prin tăiere selectivă în mai multe treceri. Ambalarea se face în lăzi P capitonate cu folie PE perforată (10 Kg). frunzele recoltate vor avea peţiolul mai mic de 10 cm şi vor fi lipsite de umiditate exterioară. deoarece frunzele sunt expuse mai uşor la degradare. Recoltarea manuală prin smulgere sau prin cosire într-o singură trecere. Din acest motiv. curat. Se admite existenţa a maximum 10% plante cu rădăcini. Comercializarea şi desfacerea trebuie realizate cât mai scurt. iar conţinutul în acid ascorbic se diminuează la jumătate după numai 24 de ore. Spanacul este un produs deosebit de perisabil. în scopul industrializării. cu aspect proaspăt. Umplerea lăzilor se face sub limita maximă. prin transpiraţie şi evaporare în primele 48 de ore. care nu vor depăşi 1 cm lungime. Se pot păstra doar loturi sănătoase şi zvântate. iar plantele se aşază cu coletul spre centru şi frunzele către margine. Spanacul se vinde în vrac sau preambalat. timp de 7-8 zile. La calitatea I. cunoscută la produsele horticole româneşti. La temperatura mediului ambiant. sau în saci de fileu. normal dezvoltat. Expedierea se face în maşini frigorifice. Tufele întregi vor fi fără rădăcini. când beneficiarii sunt mai apropiaţi. 258 . Transportul la beneficiar trebuie realizat într-un termen cât mai scurt de la recoltare. Recoltarea mecanizată se execută cu maşini de tipuri şi mărimi diferite. Recoltarea mecanică se face pe principiul cosirii la nivelul solului sau poate fi reglată pentru recoltarea frunzelor cu peţiol mai scurt. mai lipsite de elasticitate şi mai predispuse la alterare. sau în maşini izoterme la 4/50C după o prealabilă prerăcire. spanacul trebuie transportat de urgenţă potrivit destinaţiei următite. cea mai mare.

îi aparţin 2 varietăţi: .18. Compoziţia chimică este următoarea: protide 1. Ca 20-53 mg%. printre legumele de frunze. . olandeză (andijvie). I. Partea necomestibilă este de 16-33%. produşi prin forţare din rădăcinile de cicoare de Bruxelles.6 mg%. germană (endivie). Este o legumă deosebită. Maier. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium Legumele aparţinând genului Cichorium sunt mai puţin răspândite în România.2 mg%. Are proprietăţi medicinale şi dietetice. (1969) le mai denumeşte şi cicori de grădină. vitamina PP 0. se referă la varietăţile mult mai cultivate de Cichorium endivia. în Olanda sau în ţările anglo saxone. ca România.andivele Witloof (var. Speciei Cichorium endivia L. ţara de origine. cultivate mai ales în Italia.7-3.5% (celuloză 0. În Europa de Vest. care sunt consumate şi apreciate tot mai mult. elemente minerale K 205-370 mg%. ele deţin locul II după salată. păpuşile de frunze nu trebuie să depăşească 20 cm lungime. de către muncitori specializaţi. iar valoarea energetică de 80-200 Kcal/kg. sau uneori prin rupere.1 mg%. . vitamina C 5-12 mg%. cu 3 forme: cu frunze înguste. 18.9%.2%. Există de fapt 4 varietăţi care sunt permanent confundate între ele. cât şi în gospodăriile populaţiei. uneori chiar de către specialişti. β caroten 0.1. crispa). în cazul calităţilor superioare.1 mg%. Mg 10-20 mg%. Se cere să fie tari. compacte. în condiţii de eficienţă energetică. În momentul recoltării.3. cu frunze lăţite şi cu căpăţâni mici. în timp ce în limbile: engleză (endive/andive).8%). cu 1. Speciei Cichorium intybus L. îi aparţin 2 varietăţi legumicole: . Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof) Denumirea de andive este folosită doar în Franţa (endive) şi-n unele ţări francofone.3. care se poate produce atât în sistem industrial. foarte valoroasă prin perioada de consum din timpul anotimpului rece. precum şi în întreaga lume. vitamina E 0. P 25-46 mg %. începând cu luna octombrie şi terminând cu lunile apriliemai. 259 . italiană (endivia/indivia). rusă (endivii) şi în multe altele. latifolia). Recoltarea se face prin tăiere de pe rădăcini. var.2 milioane tone producţie anuală (1/3 Witloof şi 2/3 Cichorium endivia). chicory sau belgian endive. cu excepţia andivelor (Witloof). frisată. Andivele Witloof sunt muguri înălbiţi. se foloseşte denumirea Witloof. complexul B 0. fibre 2. Calităţile culinare şi numeroasele moduri în care este inclusă în meniuri au determinat răspândirea ei treptată în întreg spaţiul european.cicoarea creaţă sau frizată (friză. cu partea terminală închisă.scarola (var. glucide 0. foliosum Hegi) .0-1. În Belgia.cicoarea sălbatică ameliorată.

5 min 2.5-6. pete sau alte defecte. Andivele Witloof sunt mai stabile calitativ decât salata şi sunt puse în valoare de preambalarea în folie contractibilă pe suport sau fără suport.0 3. Calibrele păpuşilorde frunze. spanacul sau ridichile. Straturile de păpuşi se pot separa prin foi de hârtie.2. de la cel puţin 3/4 din lungimea totală. sănătoase.Concomitent se execută presortarea.0 4. cu partea terminală ascuţită şi închisă.0-20.0-24. dar mult mai cultivate în Uniunea Europeană decât usturoiul. fără urme de arsură. spălate. pentru a preveni degradarea întregii lăzi de la o singură păpuşă necorespunzătoare.3. pătlăgelele vinete. Culoarea verzuie sau aspectul sticlos nu sunt admise.0 La categoria extra.5 5. Tabelul 18. Calibrarea ţine seama de corelaţia între lungime şi diametrul maxim.0 2. La 10± 40C. înclinate sub un unghi de 300. Ambalarea se face în lăzi P căptuşite cu hârtie sau în lăzi de carton. operaţiuni mult uşurate de o cultură uniformă.5 9.0 3.5-8. existând 2 grupe de lungime: sub 14 cm şi 14-17/20/24 cm (în funcţie de calitate) (tab. sunt legume mai puţin răspândite în ţara noastră. durata de păstrare de 2-4 săptămâni are loc în atmosferă controlată cu un conţinut foarte redus în O2 (sub 3%) şi practic lipsită de CO2 (tip III). În marile ţări producătoare (Franţa.0-17. tăiate.0 I 2. Se aleg păpuşi de frunze întregi.1. în 260 .0-6. fie prin cântărire din produsul expus în ambalajele specifice. 18. 18.0 5. în locul salatei propriu zise (Lactuca sativa) care are tendinţa de a emite tije florale.1. iar frunzele componente să învelească păpuşa strâns. Aşezarea se face în rânduri strânse. la cicoarea Witloof. pentru a nu trece de la culoarea albgălbuie la culoarea verde şi pentru a nu dobândi un gust amar.0 8. în limita toleranţelor admise.0 9. Se elimină cele care conţin în interior tija florală pornită pe mai mult de 3/4 din lungime. Se comercializează şi în gama a IV-a de produse. Desfacerea şi comercializarea se realizează fie cu produs preambalat.0 10. Belgia).0 9. Păpuşile vor fi ferite de lumină. Păstrarea temporară timp de 2-3 săptămâni este posibilă la 2/40C şi umiditate atmosferică 90-95% menţinută prin acoperirea ambalajelor cu huse de polietilenă. curate. Sunt salate mult apreciate în perioada de vară. calibrarea şi ambalarea pe calităţi.).0-8. păpuşile de frunze trebuie să aibă formă regulată. garanţia păstrării nemodificate a calităţii este de doar 6-8 zile. pe grupe de calitate Specificare Diametrul(cm) la păpuşi sub 14 cm lungime Diametrul (cm) la păpuşi de 14 cm sau mai lungi Diferenţe maxime de diametru (cm) Lungime (cm) Diferenţe maxime de lungime (cm) extra 2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină Scarola şi cicoarea creaţă (frisată).0 II min 2.

glucide 3. P 56 mg%. iar partea necomestibilă de 26%.0% glucide. 1. iar dintre vitamine. complexul B 1.2 mg%. pe o perioadă de 2-4 săptămâni. Bilonul se desface. vitamina C 14-25 mg%. Aceştia conţin protide (2. Prin timpurietatea perioadei de consum (martie-mai). 230 Kcal/kg. lăstarul se taie cu un cuţit special de la bază. după o prealabilă înălbire. scarola şi cicoarea creaţă nu vor fi ţinute în spaţii de păstrare alături de produse care degajă acest gaz.4. mult mai bogaţi în β caroten. precum şi prin calitatea preparatelor obţinute. Mg 18 mg%. Presortarea va ţine seama de aceleaşi criterii ca şi în cazul celorlalte salate fără căpăţână. Calibrarea se face în funcţie de greutate. vitamina C. Recoltarea se face manual sau semimecanic. prin importantele cantităţi prelucrate de industria conservelor în ţările producătoare.2 mg%. în atmosferă controlată cu 1-5 % O2 şi maximum 1 % CO2.6% protide. cu efecte medicinale. sparanghelul este o plantă legumicolă a cărei cultură se extinde în multe ţări.4 mg%. dintre elementele minerale K 330 mg%. la 00C şi 95% UR. Partea centrală trebuie să fie de culoare galbenă (etiolată) în momentul recoltării.5%). Păstrarea temporară se efectuează în ţările producătoare cu mijloace moderne. apoi bilonul se reface.5%. vitamina PP 1.6% fibre. Ca 55 mg%. Recoltarea are loc la o lungime de 12-22 cm a lăstarilor. Fiind sensibile la etilenă. sub protecţia peliculei de polietilenă (ambalate sau preambalate). cu o productivitate de 261 . Ambalarea. plantă perenă. Recoltarea se execută zilnic. de la minim 200 g/buc. sau verzi. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului Asparagus officinalis L. 2. substanţe minerale 0. pentru calitatea I şi 150-200 g/buc. calitatea II. Conţin circa 1. vitaminele B şi multe alte substanţe utile. Valoarea energetică este scăzută.amestec de varietăţi. transportul şi desfacerea se efectuează ţinând seama de specificul asemănător al acestor legume de frunze cu salatele din genul Lactuca. β caroten 1. timp de maxim 5 ore.7% (celuloză 0.7%). Sunt produse dietetice. se consumă şi lăstarii neetiolaţi (verzi). albi-gălbui cu vârful violet.. fibre 1. iar la nivel european Spania.4 mg%. Primul cultivator mondial este China. Mexic şi America de Sud. pentru a evita o colorare suplimentară în cursul zilei a vârfului care iese la suprafaţă. P 37 mg%. Recoltarea primelor două tipuri de lăstari se face dimineaţa. vitamina PP 0. În SUA.1 mg% şi vitamina E 1. sub formă preambalată. Sparanghelul este o legumă cu proprietăţi medicinale recunoscute. manipularea. fără a prejudicia tinerii muguri prezenţi pe rizom şi fără a răni organele subterane.7 mg%. Ca 22 mg%. Mg 13 mg%. din care K 270 mg%. la 60-75 zile de la înfiinţarea culturii. excepţie făcând lăstarii verzi care pot avea maxim 27 cm.3%. vitamina C 10 mg%. complexul B 0. se cultivă pentru lăstarii săi etiolaţi.5 mg%. β caroten 0. În funcţie de faza de dezvoltare şi de culoare. 18. lăstarii pot fi albi-gălbui. soiuri şi culori.

G. spălarea sau prerăcirea în apă (facultative). eventual preambalarea. care sunt coşuri sau lăzi căptuşite cu folie de material plastic. Lăstarii expuşi câteva ore la lumină şi răciţi insuficient. Lăstarii tăiaţi se pun în ambalajele de recoltare. în formă preambalată sub peliculă PE perforată de 0. cu grad ridicat de perisabilitate Asmăţuiul. leuşteanul. lăstarii se mai pot alungi cu până la 1 cm. Odată cu recoltarea se poate realiza o presortare pe categorii de calitate. tarhonul şi ţelina de frunze se folosesc mai frecvent în ţara noastră pentru condimentarea 262 . Lăstarii recoltaţi trebuie să fie întregi şi nevătămaţi. îşi vor modifica nuanţa de culoare. În timpul păstrării. de maximum 10-15 zile. Prezentarea şi comercializarea sunt avantajate de desfacerea fără păstrare. continuându-şi creşterea şi dezvoltarea în detrimentul calităţii. se ţin la adăpost de căldură sau lumină şi la o umiditate relativă de 90%. Pentru o durată mai lungă. La baza legăturilor sau a lăstarilor care nu au fost preambalaţi. legarea în mănunchiuri de 0. lumină sau căldură. cu aspect proaspăt. care vor fi ferite de uscăciune.. însoţită de o fasonare provizorie. temperatura şi umiditatea. se execută gruparea pe dimensiuni (talonaj). iar pentru distanţe mai mici. în condiţii de temperatură mai mici de 50C şi UR 95% permite o păstrare de 3 săptămâni.5. Până la condiţionare.06-0. care permit o depozitare mai uşoară şi oferă o protecţie bună. curat şi secţiunea bazei dreaptă. Prerăcirea cu apă la 4/60C este obligatorie pentru lăstarii care nu se valorifică în cel mai scurt timp.Păstrarea calităţii pe parcursul valorificării este legată de corecta dirijare a 3 factori de mediu: lumina. 18. până la 4 zile. unii producători pun o hârtie îmbibată cu apă. Păstrarea frigorifică de scurtă durată. În cazul beneficiarilor mai îndepărtaţi. Ambalajele folosite sunt platouri cu folie contractibilă sau pungi de polietilenă perforată. prin folosirea unor coşuri sau lăzi compartimentate şi o repartizare pe dimensiuni.4-7 Kg/oră.1 mm şi ventilaţie slabă dar permanentă. 1998). în lăzi acoperite cu saci umeziţi sau în bazine cu apă răcită. Atmosfera modificată cu un conţinut de O2 de 5-10% şi CO2 5-10%. apoi calibrarea după diametru.5-1 Kg cu fasonarea finală la bază şi/sau ambalarea. Calibrarea electronică se află în stadiul experimental (Dubon. un transport izoterm. motiv pentru care nu trebuie legaţi prea strâns în mănunchiuri. Se elimină exemplarele atacate de dăunători. Condiţionarea consumă un volum important de manoperă şi se execută de regulă manual sau semimecanic. se asigură un transport frigorific. păstrarea se face la 0 0C şi UR 95%. pătrunjelul de frunze. condimentar aromatice sau perene. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri. sau cu o păstrare cât mai scurtă. mărarul. eliminarea lăstarilor necorespunzători. Ambalarea se realizează în ţările producătoare în mod preferenţial în ambalaje de carton perforat. se poate realiza la 50C şi UR 90-95%. urmând a se executa condiţionarea definitivă în cursul după-amiezii. În ordinea operaţiunilor. pentru a menţine turgescenţa acestora. Se pot folosi şi lăzi de lemn protejate cu hârtie sau peliculă perforată.

PP 1.6 mg% Fe. 0.5%. şi colab. Dintre vitamine şi provitamine. PP loboda 91 0. vit. 0.6% ulei volatil lipide 0.5 2. ele reprezintă doar o parte din multitudinea de specii. 37 mg% vitamina C.03ţelina 89 1. întrebuinţate mai ales în prepararea borşurilor. 5.4 compl.5%. Fe 5.. 1984.8 70 7 0.2mg% 0.7 ND ND 58 0. Recoltarea se face la o dimensiune a frunzelor cu peţiol între 10-21cm.03%. Folosite de-a lungul întregului an sub formă proaspătă. Loboda se cultivă pentru frunzele tinere.1 Fe 7 mg% Asmăţuiul sau hasmaţuchiul (Anthriscus cerefolium) are o valoare energetică de 420 Kcal/kg şi circa 40% partea necomestibilă.0% 0.7 2. Enăchescu. varietăţi sau forme care sunt întrebuinţate în mod similar.3 2. Alexan. Conţine 3.06tarhon 88 ND ND 2. şi colab.5% lipide şi 5. Ambalarea se face în lăzi specifice pentru legumele 263 .03-0.2% glucide.18.3. 0.1 Ca 444 mg%.preparatelor culinare.0 160 44 70 3-4 ND leuştean 85 2. dar şi gustativ. J. 0.Cl.34 mg% vit.5 %. celuloză 1.3% fibre.2 3.2. Este bogat în săruri minerale. compl. 6.2 3. şi colab. seminţe 0. 1995. vit. 1984.4 3. 1983) Denumire Apă % Subst. M.4%.2. B 0. mărar 76-90 3.0 545 52 60 0.. a preparatelor culinare.5 0. uleiuri volatile (eterice) şi alte componente cu rol tonic sau medicinal (tab. Ca 200 pătrunjel 80-87 1.). I. Majoritatea acestor zarzavaturi sau verdeţuri apar pe piaţă primăvara devreme. Mg 800 150 39 mg. E 2.06-0. 0.2 Mg 43 mg%. fibre 0.4-3.3 1000 200 mg. C Carote Uleiuri Glucide Protide K P Alte componente miner.1/0. B.06-0. 0.03 compl. mg -noizi volatile % % % % specifice % % % % 0.8 mg. Frunzele recoltate se leagă în mănunchiuri de 20 fire.1 2.6% protide. asmăţui 81 6.5% celuloză 2.7 1. Vit.6-4. 25 mg% Mg şi 1.86 mg% vit. 0. Georgeta.5 mg.7 224 69 55 14 0. Conţinutul în ulei volatil este de 0.6 ND 600 30 37 β 5.4 ND ND 120 9 0.4 2. contribuind prin conţinutul lor deosebit de valoros în vitamine şi săruri minerale.86 mg% vitamine B.2 mg% vit.6%. Tabelul 18.2 celuloză 2.3 2.34 mg% PP. Mincu. având 600 mg% K..0.4 2.4-0.15 celuloză 2.B. Unele constituie şi apreciate materii prime pentru extragerea uleiurilor volatile sau a produselor aromatizante. la îmbunătăţirea şi diversificarea sub aspect nutritiv. Compoziţia chimică a frunzelor unor legume cu grad ridicat de perisabilitate (după Favier. 260 mg% Ca.5 mg% β caroten.

După Iordăchescu. şi colab. Păstrarea temporară se poate face la 3/5 0C şi 90-95% UR. Pentru tulpini se recoltează cu 2-3 săptămâni mai târziu. dar având totodată calităţi depurative şi diuretice. Loboda (Atriplex hortensis) are o valoare energetică redusă. când este într-un stadiu mai tânăr. care se cumpără pentru conservare. hipotensive. Se remarcă însă prin conţinutul bogat în substanţe minerale şi vitamine (tab. Păstrarea de scurtă durată se poate realiza circa 3-5 zile.51 Kg. dar se consumă şi deshidratat. Proprietăţile sale condimentare sunt întregite de valoarea dietetică în sine. Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă condimentar-aromatică. în lipsa circulaţiei aerului. O. aperitivă şi stomahică.. 18. fie în snopi de 300350 g în perioada de consum maxim sau desfiinţare a culturii. Pătrunjelul de frunze (Petroselium crispum Mill) sau frunzele pătrunjelului de rădăcini (Petroselium sativum. Prezentarea pentru comercializare se face fie în mici legături de 50 g/buc. 1978. datorită ritmului rapid de creştere şi apariţie în final a tijei inflorescenţei. stimulează diureza. Are valoare tonică. expectorante etc. la 1/00C şi UR 90-95%. 1983). Foarte bogat în vitamine şi săruri minerale.verdeţuri. Are proprietăţi medicinale foarte bine cunoscute: tonic aperitive şi stomahice. când plantele au 9-12 cm înălţime. şi Bojor. Recoltarea manuală se face eşalonat şi permanent prin tăierea frunzelor (care favorizează lăstărirea) sau prin tunderea tufelor. asigurând condiţii de manipulare şi transport corespunzătoare şi operativitate în desfacere.). iar pentru condimentarea murăturilor se recoltează în momentul formării seminţelor. la 0. caracterizată printr-un conţinut ridicat în ulei volatil cu 40-60% carvonă.. Se recoltează fie întreaga plantă. durata menţinerii calităţii în aceleaşi condiţii se prelungeşte la circa 5 zile. precum şi de virtuţile medicinale (diuretice. uneori sub formă preambalată în pungi de polietilenă perforată. mărarul este produs în culturi succesive sau protejate de-a lungul întregului an.2. var. I. fie doar frunzele fragile suficient de mari. Preambalat în pungi de PE perforată. sub forma frunzelor sale verzi sau uscate în anotimpul rece. Ambalarea se face în lăzi căptuşite cu folie. sedative.. păstrarea temporară poate dura circa 3 zile. Recoltarea poate începe la 6 săptămâni din momentul semănatului. M. cele 16 componente utile 264 . tuberosum Hoffm) constituie un produs care întruneşte calităţi de excepţie. la 1/40C şi 90-95% UR. de numai 190 Kcal/kg. iar seminţele sunt carminative şi sedative (Alexan. după presortare şi fasonare în partea inferioară. Se ambalează în lăzi şi se desface în legături. în anotimpul rece. Se aseamănă cu spanacul. Plantele tinere se înmănunchiază în legături. al cărei consum are loc de-a lungul întregului an. Un exces de umiditate poate afecta calitatea.). Materialul vegetal recoltat se leagă în mănunchiuri de 250-300 g şi se ambalează în lăzi de lemn sau material plastic căptuşite cu polietilenă fără a fi îndesat. Leuşteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă cu valoare energetică de 250-300 Kcal/kg. Durata recoltării este de circa o săptămână. de pe rozeta superioară a plantei mature. fiind un remineralizant şi revitaminizant apreciat.

se utilizează frecvent pentru aromatizarea murăturilor şi pentru condimentarea diverselor preparate culinare. mai ales la producătorii individuali. Se deshidratează şi se liofilizează în cantităţi importante. urmată de păstrarea la 50C şi 90% UR până în momentul desfacerii. prin tăiere de la colet. valorificarea sa este dependentă de preocuparea care se manifestă pentru o manipulare şi un transport corespunzător. păstrarea temporară nu este recomandată mai mult de 5 zile. Este mult apreciat în aromatizarea murăturilor. dar mai ales tonice şi aperitive. prerăcirea imediat după recoltare la 0-20C.2. prin tunderea sau prin ruperea lăstarilor nelignificaţi. la 0-3 0C şi 85-90% UR.. Se recoltează manual şi eşalonat frunzele. ferit de insolaţie. permit o conservare a calităţii de 4-6 săptămâni. iar partea necomestibilă între 5-40%. Fe.). secalina). şi Foury. când este utilizat pentru conserve. Producerea şi comercializarea au loc de-a lungul întregului an. Frunzele sunt mult mai bogate decât rădăcinile în toate componentele utile. P. din primăvară până toamna târziu. urmate de comercializarea neîntârziată. 265 . Cl. în ţările unde cultura este mai răspândită. Nu se recomandă spălarea decât în orele premergătoare desfacerii şi comercializării. β caroten şi vitaminele B. sau în snopi în perioada de toamnă.menţionate găsindu-se în proporţii foarte importante (tab. În condiţii obişnuite. dar mai ales frunzele varietăţii de rădăcini (var. 11.aromatice. Tarhonul (Arthemisia dracunculus) este un semiarbust peren de la care se folosesc frunzele liniar lanceolate sau rămurelele tinere. Recoltarea mecanizată se poate efectua în două etape şi este practicată pentru industrializare. Vânzarea se face în legături de 150g/buc. rapaceum). Prelucrarea prin deshidratare este diversificată în ţările dezvoltate prin metode noi de transformare sau conservare: liofilizarea. se leagă în buchete de 10-15 fire sau snopi de 300/350 g în perioada când este solicitat pentru conservare. cu presortare. Recoltarea se face manual. Forma cu frunze creţe şi mai puţin parfumate nu este totdeauna preferată de consumatori. şi colab. dar nu se pot păstra ca acestea din urmă. Fiind un produs excesiv de perisabil. când frunzele sunt fragede şi au atins o masă vegetativă abundentă (Iordăchescu. }elina de frunze (Apium graveolens var. prima recoltă la varietatea pentru frunze obţinându-se după 70-110 zile de la semănat. PP sau E. Specia este cunoscută pentru calităţile sale medicinale în general. I.. Mg. Pătrunjelul recoltat manual. Perisabilitatea ridicată a tarhonului impune valorificarea sa la adăpost de deshidratare sau ofilire. oţetului sau preparatelor din carne de oaie. Valorificarea se realizează la fel ca la leuştean. iar uleiul volatil se extrage în scopuri medicinale şi alimentare. congelarea sau extracţia uleiului volatil. cu proprietăţi condimentar . 1978). Conţinutul ridicat în ulei volatil determină efectul tonic-aperitiv. Recoltarea se poate executa în tot anotimpul cald. Cl. dar proprietăţile sale terapeutice sunt mult mai numeroase. vitamina C. Se observă un conţinut remarcabil în K. 1994. Valoarea energetică este de 270-480 Kcal/kg. Ca. iar culturile protejate sunt foarte răspândite. După Chaux.

2-0. Până la sfârşitul anului.7 1994 311 12 56. ceapa ocupă locul 4 între produsele legumicole. condimentare şi medicinale. vit. 19. dar ocupă locul 2 ca eficienţă energetică. Mg 8/16 mg%. în cadrul producţiei legumicole (tab.0 1997 1998 1999 2000 337 365 401 296 14 13 13 12 63. PP 0.5 1. % cca.E. Ca 25/40 mg%. şi partea necomestibilă 6-8%. În ţara noastră este produsă preponderent ceapa din arpagic care intră în reţeaua de valorificare de la sfârşitul lunii iulie şi până în primele două decade din septembrie.3-1. 1997) Denumire Ceapa uscată Usturoi uscat UM mii t. Ceapa este un diuretic puternic. % 1990 1991 1992 225 218. marii producători mondiali fiind C. Producţia românească este mai mare decât cea a Marii Britanii. proprietăţi hipoglicemiante.3 10 10 13 30 32. Compoziţia chimică: 86-89% apă.3 72 84. mii t.3 1.1 2.E. de reglare a microflorei intestinale şi prevenire a deranjamentelor stomacale.4 2. 0.6 11 54. faţă de media europeană (5-8 kg/loc/an). XIX.8% fibre.5 2. în ordinea importanţei producţiilor. vit. Tabelul 19. 1. din care K 140/180 mg%.CAP.2 1995 363 13 69.1 Date statistice (1990-1996) privind producţia (mii tone) de legume bulboase în Romania şi ponderea procentuală a acesteia din producţia legumicolă totală (Anuarul Statistic al României.5 1.1-0.2-0.E. fluidifică sângele. urmate de praz. Se păstrează în cantităţi importante pentru consum în anotimpul rece şi se prelucrează mai ales prin deshidratare.8% celuloză şi cca.2 mg%.. P 30/44 mg%.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR BULBOASE Legumele Liliaceae anuale care prezintă importanţă economică pentru ţara noastră sunt ceapa şi usturoiul.1). Argentina şi Mexic.4 mg %.6% protide.5 339.5 1996 305.6-0.3 3 3 3 3 Pe plan mondial.5 68.4-0. cei mai mari producători fiind China şi C.E. care nu este înregistrat în datele statistice.9 1. Valoarea energetică este de 340-520 Kcal/kg. În România se consumă multă ceapă. 1.1 Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bulbilor de ceapă uscată Ceapa este o legumă foarte valoroasă sub raportul calităţilor alimentare. E 0. iar conţinutul în fitoncide îi conferă proprietăţi antiseptice. 7-10% glucide.2 43. peste 12 kg/locuitor/an. după varză şi tomate. Vitaminele : C 6-9 mg%. Importanţa sa economică o situează pe locul 3 în România.6 g% substanţe minerale. Usturoiul ocupă locul 14.7 1993 344 12 48. Manifestă şi proprietăţi pectorale. Stimulează digestia şi are acţiune carminativă.12. Franţei sau Germaniei. consumul este asigurat direct de la 266 . 0.3 mg% şi vitaminele B 0.

a permis păstrarea bulbilor de ceapă uscată în celule cu ventilaţie mecanică până în luna iunie a anului următor. După Iordăchescu. (1998) nu mai menţionează folosirea defolianţilor tip Reglone.producători. C. M. unde se poate face în 2 faze. iar pericolul îmbolnăvirilor sau pornirii premature în vegetaţie sporeşte. rănirile. Un muncitor recoltează 270-500 kg ceapă/zi. sau din ceapa uscată depozitată temporar. (1996) produsul Fazor (sarea de K a hidrazidei maleice) în doză de 4 kg/ha în 500-600 l apă. Dacă recoltarea este întârziată. După Moreau. Recoltarea mecanizată este efectuată pe suprafeţe care depăsesc 7090 ha. iar riscul de a relua creşterea şi dezvoltarea este real. Iordăchescu. C. Prima fază este 267 . Aceşti bulbi nu se păstrează bine. dar ajung în faza optimă de recoltare mai târziu. când bulbii au forma şi mărimea tipică soiului. oferta de ceapă provine în proporţie tot mai importantă de la producătorii mai importanţi şi depozitele mai moderne. reducând mult pierderile la depozitare. perioada de 15-25 septembrie. care înregistrează pierderi mai mici şi asigură o bună păstrare în anotimpul rece. În anii umezi. evitându-se producerea vătămării bulbilor. Momentul optim de recoltare în vederea păstrării este faza semiverde. când frunzele sunt 100% uscate şi aplecate la pământ. discul este brunificat complet iar rădăcinile uscate nu mai reţin bulbul în pământ. prin procedee simple. până la noua recoltă de ceapă uscată. culturile ceaclama sunt mai avantajoase pentru valorificare şi oferă bulbi care se păstrează bine timp de 6 luni în condiţii de ventilaţie naturală. B. tunicile îşi pierd elasticitatea şi creşte procentul de bulbi dezvoltaţi. şi colab. în circa 3 săptămâni. Dumitrescu.. iar ceapa din sămânţă. Recoltarea se face mecanizat. rădăcinile pot rămâne parţial funcţionale. peste 75% din plante s-au înclinat la pământ datorită înmuierii la colet. strivirile sau tăieturile (STAS R 9127/590). cu un procent de germinare de numai 1-2% în funcţie de soi. iar durata de păstrare se prelungeşte de la o recoltă la alta. cu rol antigerminativ sunt facultative. semimecanizat sau manual. În primele 5 luni din anul următor. Tratamentul cu hidrazidă maleică 0. Pentru consum imediat recoltarea se mai poate face şi în faze de maturare completă. 1989. Tratamentele anterioare recoltării. administrată în 300 l apă/ha cu 15 zile înainte de recoltare are un efect inhibitor. În lunile mai-iulie se consumă mai ales ceapă verde. (1979/1986) recomandă ca recoltarea la ceapa din arpagic (Uriaşă de Stuttgart) să nu depăşească prima decadă a lunii august.3-0. iar frunzele s-au îngălbenit la vârf (STAS R 9127/5-90).35% substanţă activă. Recoltarea manuală constă din smulgerea plantelor şi aşezarea pe sol într-un strat de 10-15 cm. au 2 sau 3 tunici de protecţie de culoare caracteristică. administrat cu 10-15 zile înaintea recoltării. Ele se justifică doar pentru culturile de ceapă destinate unei păstrări mai îndelungate.

care se face fie la 15-20 cm deasupra bulbilor (Chaux. Rănile mai mici se cicatrizează. recoltarea este precedată de o tăiere a tulpinilor false. la soare şi la vânt. zdrobiţi. la curent de aer cald. rădăcini detaşate. Condiţionarea preliminară pe câmp se face manual. sau de 12-14% pentru tunicile de protecţie (care trebuie să foşnească. Un procent de 15-36% din bulbi au avut o capacitate redusă de păstrare. Nu corespund STAS 1424-86 (ceapă uscată) bulbii cu umiditate exterioară anormală. După Iordăchescu. prin asigurarea unui regim de ventilare activă cu aer uscat. tăiaţi.de umiditatea solului de minim 55-75% UI. Apare posibilitatea utilizării unor soiuri mai tardive. a frunzelor şi a rădăcinilor nu se poate face pe câmp. 1996) în scopul uşurării smulgerii. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mic de 30 mm nu sunt admişi. din care 58-80% bulbi corespunzători pentru păstrare. Din determinările efectuate asupra bulbilor de ceapă recoltaţi mecanic.dislocarea şi gruparea (adunarea) bulbilor pe un rând lat de 45 cm şi gros de 8-10 cm. ceapa nu mai are condiţii favorabile de maturare şi uscare bună pe câmp după 1 septembrie. eliminării buruienilor şi limitării masei vegetale care se usucă.7%. prin tăierea părţii aeriene la 3-4 cm de colet şi prin presortarea bulbilor. şi Foury. frunze şi buruieni. insuficient de uscaţi pentru stadiul de utilizare prevăzut. unii germeni patogeni sunt distruşi. Prin aplicarea prea timpurie a acestei lucrări. conţinutul în umiditate exterioară trebuie să fie de maxim 1. Cl. În a 2-a fază. stivuite sub copertine sau rampe acoperite. C. 268 . (1978) recomandă depozitarea după recoltare. se recurge la uscarea bulbilor în depozite. unde condiţiile nu permit. reuşita recoltării mecanizate depinde de: -distanţa de plantare (care trebuie să fie corespunzătoare utilajului folosit). bulbii sunt preluaţi şi încărcaţi în mijloacele de transport. cu impurităţi (pământ. cu un consum energetic important. dar şi în restul ţărilor europene pe timp nefavorabil. tulpini false uscate detaşate.. B. În ţări ca Olanda sau Marea Britanie. iar unele defecte sau boli apar mai evidente. sau pe platforme acoperite. corpurile străine. fie la numai 6 cm (Moreau. resturile de pământ de pe rădăcini.. (1985). s-au obţinut 89-95% produs vandabil. pentru uscarea în ambalaje aerisite. Conform STAS R 9127/5-90. cu tulpini false sau tulpini mai mari de 4 cm. STAS R 9127/5-90 recomandă în condiţiile unor ani cu perioade ploioase prelungite. iar 5-11% din cantitatea recoltată au fost bulbii vătămaţi. Se îndepărtează bulbii bolnavi. se asumă unele riscuri. zvântarea şi uscarea în solarii. . Zvântarea şi uscarea după recoltare are loc în 5-8 zile. pe brazdă sau în grămezi.de gradul de îmburuienare cât mai redus. frunze. Cl. corpuri străine) în proporţie de peste 3%. 1994). când uscarea bulbilor. . deformaţi. Se ventilează un debit de 100-110 m3 aer/t/h. În ţara noastră. apoi timp de 24 de ore la 35± 50C şi în final timp de 10-12 ore la 47± 10C. S. indicator empiric al unei uscări corespunzătoare). foi desprinse. În unele ţări. Mănescu. în primele 2-3 zile la 300C.

Manipularea. şi 80-100mm. Acolo unde nu există rampe de cale ferată. După Jalea. şi colab. lăzi paletă. alături de caracteristicile calităţii I. calibrarea se face după înălţimea bulbului care care poate fi de calitatea I de peste 60 mm. A. uniformi (65-70g/buc. şi Mihăilescu.) şi cu un diametru ecuatorial de 40-60 mm.Manipularea şi transportul trebuie efectuate cu atenţie. atac vizibil de boli sau dăunători. Nicoleta (1989). cu instalaţii pentru produse de formă sferică. în funcţie de caietele de sarcini. La calitatea I. Se execută manual sau semimecanic (la bandă) şi constă într-o reluare a sortării. 269 . B. iar pentru calitatea II. diametrul ecuatorial minim este de 40 mm. iar cel mai solicitat este calibrul 60-80 mm. iar unele firme solicită bulbi mici şi uniformi (diametru 25-30 mm) pentru conservare în acid lactic. iar în unele cazuri în vrac. Depozitarea şi păstrarea bulbilor de ceapă uscată este reglementată prin STAS R 9127/5-90. deoarece modul de încărcare în vrac. şi a vagoanelor CFR de 50 tone. Se recomandă folosirea ambalajelor de capacitate mare. urmată de calibrare. bulbii vor fi caracteristici soiului. transportul în vrac de 20 tone sau mai mult duce la degradarea produsului prin condens. saci de diferite tipuri. Condiţiile de cultură influenţează capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă. Calibrarea se face mecanizat. iar calitatea I conform STAS 142486 poate fi dirijată către păstrare. (1983). turgescenţi. lăzi paletă. se face în lăzi. Pentru export există prevederi specifice. care vor prezenta o dezvoltare vegetativă normală. (1996) arată că schimburile comerciale internaţionale se axează pe următoarea scară de calibre: 40-60mm. Calitatea cerută pentru păstrare este urmărită şi realizată corespunzător doar în culturi special destinate. Moreau. dacă staţionările depăşesc 3 zile. iar de calitatea II între 40-60 mm. iar paletele lăzi din metal 410-440kg. între 30-40 mm. numărul de manipulări şi înălţimea de cădere influenţează ulterior calitatea bulbilor. bulbii sub 40 mm nefiind consideraţi de calitate standard. striviri. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mare de 80 mm se admit doar pentru prelucrarea industrială. La calitatea I. Manipularea sacilor de plasă cu ceapă trebuie organizată cu transportoare cu şipci de lemn. lăzile P ambalează în medie 32 kg ceapă uscată. transportul şi livrarea în tranzit. Pentru ceapa din răsad (ceapa de apă. tari. neîncolţiţi. fără tije florale (fuşti). doar culturile de ceapă din arpagic sau semănată direct (ceaclama) cu o densitate de peste 650 mii plante/ha oferă posibilitatea obţinerii de bulbi cu masă specifică (densitate) mare . lăzile paletă 320-400 kg. C. caba). Condiţionarea imediată la centrul de valorificare se face pentru desfacerea şi comercializarea fără păstrare. 60-80mm. Frunzele pergamentoase acoperitoare vor fi bine înfăşurate pe bulbi. fără vătămări produse de ger. După Iordăchescu. cu rădăcini scurtate sau fără rădăcini. pentru consum curent. pentru industrie sau pentru export. lovituri. dar criteriul calitativ cel mai important rămâne uniformitatea lotului.

etc. iar diferenţa rămasă. (1994) remarcă efectul nefavorabil al fertilizărilor cu azot amoniacal şi cu fosfor.6/ian) 14. cu 2-3% mai mari ca la culturile plantate primăvara şi cu 4-5% mai mult decât la ceapa ceaclama.4 (5. Condiţiile de calitate ale bulbilor de ceapă destinaţi păstrării sunt corespunzătoare calităţii I din STAS 1424-86.8-3.Culturile din arpagic plantate primăvara au înregistrat pierderile cele mai mici la o păstrare frigorifică de 240 zile (soiul Uriaşă de Stuttgart). au avut pierderile cele mai mari la păstrare. Ceapa uscată se depozitează în vrac sau ambalată.9/ian) 2. Tabelul 19.4 (17.1-1. podurile clădirilor. Pierderile economice sunt apreciate la circa 5%. Se precizează sau se subliniază că nu corespund păstrării bulbii ieşiţi din repausul vegetativ.3/apr) Pierderi calitative % 2.7/apr) Pierderi prin stricare % 1.1/feb) 12.3/apr) Pierderi totale % 14-21. Fertilizarea exagerată diminuează păstrarea.8 (2. care favorizează bolile de depozit. Se stabileşte chiar un prag al fertilizării N:P:K de 80:40:40 pentru o păstrare corespunzătoare. 270 . avea o proporţie însemnată de exemplare cu fuşti. Culturile semănate (ceaclama. în trei categorii de spaţii de păstrare. Se poate constata că până şi loturile nefertilizate se pot păstra mai bine. plantate toamna.2-4.3-4.7 (14. Rossier.9/apr) Spaţiile cu aerisire naturală în care se păstrează ceapa uscată sunt magaziile. care diferă în privinţa pierderilor acordate legal: .2 (4. Se admit doar cei cu diametrul ecuatorial sub 80 mm.3/feb) 1.0/ian) 1.1 (24. . rampele. cei cu pământ aderent. întârzie repausul fiziologic şi determină un procent de bulbi depreciaţi mai mare.2-15.1-2. şi colab. Densitatea mai scăzută realizată a dus la obţinerea de bulbi calitatea I în proporţie de numai 75%. iar rezultatele depind de calitatea iniţială a bulbilor. mult sub cele care se pot justifica din diferite cauze obiective (14-21. deformaţi sau cu fuşti (tije florale).1 (2.1%). până în luna decembrie. mai ales prin administrare în exces. .5 (14. cu ventilaţie naturală. nici bulbii dubli. eventual macrosilozuri. de formă "gât de sticlă". Păstrarea este temporară. pătulele.7/ian) 11-13. de 25% bulbi improprii pentru păstrare.2. cu umiditate necorespunzătoare sau încinşi. Culturile din arpagic.5-2.5 (3. care erau cu un diametru mai mare de 60 mm.5 (23. N. în timp ce varianta optimă este 60:30:30.8-20.3 (5. de protejarea împotriva umidităţii sau intemperiilor şi de o bună circulaţie a aerului în produs. moi.depozite frigorifice.5 (12. sau în general cei netipici soiului.depozite cu ventilaţie mecanică. soiul Diamant) dau bulbi care se pot păstra bine în condiţii de ventilaţie naturală o durată de 6 luni.spaţii tradiţionale sau improvizate.1/feb) 1. copertinele. Durata de păstrare a bulbilor de ceapă uscată conform STAS 9127/5-90 şi pierderile conform HCM 190/1984 Tipul păstrării spaţii cu aerisire naturală depozite cu ventilaţie mecanică depozite frigorifice Durata (luna) 3-5(XII) 4-6(I) 6-8(III) Pierderi în greutate % 10-13.7/feb) 10-11.

Produsul se protejează cu baloţi de paie. ceapa se protejează cu baloţi de paie.0-1.. Cheltuielile de depozitare sunt reduse. 1989). aşezaţi pe toată lungimea pătulului şi pe suprafaţa liberă a cepei de la coamă.7-1. Se asigură uscarea şi se reduc pierderile.7 t/m2. Pentru o cantitate de 50 t este necesară realizarea unui pătul de 24 m lungime x 2m lăţime x 2m înălţime. La dezgheţare lentă îşi revine. Consumul de paie este de 18-24 kg/t ceapă. dar în zonele cu precipitaţii puţine se amplasează şi la exterior pe platforme betonate. care funcţionează în zilele cu temperatură şi umiditate relativă favorabilă. fie în lăzi stivuite până la 2. (Groza. controlul păstrării este greu şi există riscuri pe timp friguros sau umed. Durata de păstrare este de 4-6 luni. iar amplasamentul nu ocupă suprafeţe mari. În cazul înregistrării unor temperaturi mai scăzute de -3 0C. Dacă lucrările se execută manual. dar 271 . precum şi prin canale de aerisire verticale. realizându-se un spaţiu de stocare de 90 m 3 (Gherghi. A. Amplasate cât mai aproape de locul de producţie. Păstrarea în magazii sau spaţii improvizate cu aerisire naturală se face în containere cu plasă metalică şi lăzi paletă stivuite până la 3-4 m înălţime. Ceapa poate rezista până la -50C (-70C). Se mizează pe zone sau ani favorabili. Macrosilozurile se construiesc în şoproane sau magazii închise.Păstrarea în pătule se face mai ales în timpul toamnei.3m. pierderile cresc rapid.. 1978). cu climă blândă. Înălţimea de umplere este de 1. precum şi 2 m2 suprafaţă de admisie (ferestre. când păstrarea poate reuşi până în luna martie. sau 1. cu pierderi de 14. deoarece cristalele de gheaţă se formează în spaţiile intercelulare şi la periferia celulelor (Mănescu.5-18%. consumul de forţă de muncă este de 8-14 ore om/t. 1985). Se asigură izolarea acoperişului şi a pereţilor laterali. O dificultate mai importantă constă în încărcarea şi descărcarea dificilă. La un capăt se amplasează un ventilator. pe culoarele de acces (1 kg/5m3 spaţiu liber). prin presărarea de var nestins la baza stivelor. prelungirea păstrării nemaifiind recomandată. Deşi operativitatea depozitării este superioară. datorită cheltuielilor mici de depozitare şi investiţii..5 m2 admisie/200 m3 spaţiu.5-3. iar la amenajările în exterior se utilizează folie de polietilenă.5-0. dar costul de păstrare este mai redus. Ventilaţia este asigurată prin unul sau mai multe canale orizontale. S. şi colab. În a doua jumătate a iernii. dacă are un conţinut ridicat de substanţă uscată solubilă (13-14%) şi în substanţe volatile (0.02%). macrosilozurile pentru ceapă au fost testate în spaţii închise în Câmpia de Vest. Umiditatea relativă ridicată se previne prin închiderea uşilor şi ferestrelor în perioadele ploioase şi în ultimă instanţă. Până în primele două luni de iarnă. pentru a putea fi ferite de umezeală. depăşind 38% la începutul lunii februarie. I. Încărcătura realizată este modestă 0. Ceapa se aşază în vrac cu lungimea de 20 m şi înălţimea 2-3 m. sau în lăzi P stivuite manual la 2-3 m înălţime. pierderile totale sunt relativ mici. prin protejarea bulbilor faţă de factorii atmosferici nefavorabili. uşi) la fiecare 100 m2 pardoseală.8 m. pentru preluarea operativă a producţiei de pe câmp atunci când nu există altă posibilitate.

5g/m3 şi Fumizol (thiobendazol) 1g/m3 se administrează şi ele după o prealabilă etanşeizare. Primele 10± 2 zile de ZVANTARE şi USCARE. iar în zilele umede se ventilează prin recirculare. Produsele fumigante Fumispore (parahidroxi fenil salicil amida) 1.5m. după care urmează nivelarea vracului. ventilatoarele vor funcţiona pentru uscare şi eliminarea căldurii din respiraţie.50C şi UR 65-75%. deoarece se asigură o bună circulaţie a aerului. Ventilatoarele funcţionează ziua. respectiv cu stricta respectare a graficului de ventilaţie în vederea realizării unor condiţii optime de păstrare. Se ventilează întreaga noapte. iar produsul poate fi controlat mai uşor.(1982) principalii agenţi patogeni din celulele cu ceapă sunt Botrytis sp. dar au doar efect fungicid şi nu pot distruge Erwinia carotovora. Depozitele cu ventilaţie mecanică permit asigurarea unui debit de 90-100 m3 aer/t/oră prin pardoseală.. cu întreruperi de 6 ore. şi Erwinia carotovora. Condiţia de bază este aplicarea fără abateri a tehnologiei de păstrare în vrac în întregul ei. gradul de uscare şi provenienţa cât mai unitară din culturi special destinate.. . starea sanitară şi uniformitatea bulbilor. Se recomandă ca umplerea celulei să dureze 5-6 zile. iar în zilele cu temperaturi negative aerul se recirculă. Păstrarea frigorifică are şi ea 2 variante: . se elimină cu un ventilator frunzele exterioare şi se face o sortare. variabilă ca durată (max. Calitatea.8-2 t/m2) la o înăţime a vracului de 3.5 m (500-580 kg/m3). Stivuirea este posibilă până la înălţimea de 4. B. Dezinfectarea celulelor trebuie făcută cu formol. 4 săptămâni) până la realizarea parametrilor de păstrare. de la sfârşitul lunii octombrie şi în cursul lunii noiembrie. C. tratament foarte eficace dacă se iau măsuri de etanşeizare. După Mihăilescu. prin gazare (1l/750 m3).cu ventilaţie prin pardoseală (păstrare în vrac). P|STRAREA de 3-6 luni. Pereţii trebuie văruiţi cu lapte de var 200g+ clorura de var 1200g/100 l apă. în funcţie de starea ambalajelor. 3-6 ore. Există două posibilităţi de păstrare: în vrac şi în lăzi paletă. închiderea celulelor şi începerea ventilaţiei. Fusarium sp. în modul următor: A. Prima posibilitate oferă o folosire economică a spaţiului (1. când temperatura este mai scăzută. tratamentele preventive cu fumiganţi. cu o stare fitosanitară foarte bună.0-5.cu ventilaţie pe la partea superioară (păstrare ambalată).. apoi şi în timpul zilei. se desfăşoară la 0± 1. dar şi în zilele când nu se preia ceapă. Durata zilnică oscilează între 14-18 ore. 272 . fără întreruperi sau derogări. Într-o celulă de 12x24 m se pot păstra 500-800 t ceapă uscată. pentru a elimina bulbii necorespunzători (dacă nu s-a făcut). se cumulează cu măsurile de igienă. Urmează PERIOADA DE R|CIRE. Penicillium sp. În momentul depozitării. Nicoleta şi colab. ventilând 18-20 ore/zi aer uscat la 20-250C şi cu UR 65-75%. Ventilaţia se execută cu aer exterior. Noaptea.numai în condiţiile însilozării unor bulbi de calitate. Păstrarea în lăzi paletă se dovedeşte de multe ori mai reuşită în condiţii de ventilare mecanică.

Parametrii de păstrare sunt temperatura 0/50C şi UR 70-75%. în funcţie de starea lor tehnică.5% pe zi. 273 . cu aer la 0/-1. de aceeaşi mărime. Păstrarea optimă pe loturi din ţările dezvoltate se face în celule multiple. Conform STAS R 9127/5-90. vremea este ploioasă şi umedă. t anual). execută zvântarea şi uscarea în câmp. Probele din vrac se recoltează la adâncimea unui braţ (50 cm). Se asigură o ventilaţie dirijată de 90-100 m3aer/t/h. După Moreau. ZVANTARE/USCARE în 10-12 zile cu ventilare timp de 18-20 ore/zi aer exterior la 20/300C şi UR 60-70%. şi colab. Starea de sănătate poate fi ameliorată şi prin tratamente curative cu Fumispore 3g/m3. ventilând aer uscat şi cu 20C mai rece ca în interior. uscarea durând 10-12 zile iar zvântarea 4-6 zile. iar ceapa are o umiditate exterioară care nu a putut fi eliminată corespunzător pe parcursul fluxului de valorificare. la 28/400C. care vor fi valorificate în primăvara anului următor. 1996) păstrarea frigorifică şi păstrarea în ambalaje se rezervă loturilor excepţionale. iar controlul stării de păstrare a bulbilor lunar până în luna ianuarie şi săptămânal în perioada următoare.Păstrarea frigorifică în vrac este dificilă doar prin prisma pretenţiilor deosebite pe care le ridică. se foloseşte aer încălzit la bateria secundară a RAC-550. Se examinează starea fitosanitară şi gradul de încolţire. până se adună 10 kg. în ritmul de 0. B. Lăzile paletă noi se pot stivui pe 7-9 nivele. Calitatea şi uniformitatea recoltei permit în condiţiile climatice din vestul Europei o păstrare în vrac în bune condiţii. dar se pot folosi şi lăzi paletizate pe 4 nivele sau chiar saci de plasă în palete cu montanţi.50C şi UR 65-70% cu un regim de ventilare de 16 ore/zi.50C şi 65-70% UR. la -1. legate de calitatea materiei prime. Regimul de ventilaţie este identic păstrării în vrac. dar celelalte ţări ca Spania (peste 1 mil. în debit de 200 m3/t/h. stabilinduse măsurile tehnologice necesare şi/sau ordinea de valorificare. de 3. în diagonală. R|CIREA în 15-20 zile. suprapuse până la 5-6 m. care se examinează. C. Dacă în momentul respectiv. Înălţimea vracului este mai mare. suprapuse până la 5-6 m înălţime. Măsurile de igienă şi control fitosanitar sunt sporite. în câteva săptămâni. P|STRAREA timp de 6 luni cu menţinerea parametrilor de răcire. Franţa (248 mii t anual) etc. la ± 10C şi 70-75% UR. Probele din ambalaje.5-5m. controlul parametrilor de păstrare are loc de 3 ori pe zi. }ările nordice folosesc uscarea în celule. Păstrarea frigorifică în ambalaje implică folosirea lăzilor paletă. Ceapa din sămânţă (ceaclama) se poate păstra aceeaşi perioadă. Italia (460 mii t anual). în baza aceloraşi faze: A. ventilând 4/6 ore zilnic. din locuri diferite. Reducerea temperaturii se face treptat. măsurile de prevenire-combatere a bolilor şi conducerea factorilor de depozitare. Ceapa din arpagic se poate păstra frigorific în ambalaje 8-10 luni. (1994. se recoltează randomizat din cel puţin 10 lăzi paletă. la un debit de 150-300 m3 aer cald / t. B. Aerul răcit este refulat în celulă printr-un canal montat sub tavan şi circulă de sus în jos printre stivele de lăzi paletă cu ceapă uscată.

Pentru export. a temperaturii de la -1. în America Latină (Argentina. de 5kg. cusuţi la gură.6% celuloză (3% fibre).65%. 0. bulbii se sortează şi se ambalează în lăzi P sau săculeţi de plasă de diferite capacităţi. 23-27% glucide.8 kg /locuitor/an în Franţa şi de 0.1-0. Partea necomestibilă este de 13%. pentru scopuri alimentare sau farmaceutice.5-0.5%.4-1. Mexic) şi China. N. fiind cunoscut mai ales prin proprietăţile sale hipotensive. prin autoîncăzire. Spre deosebire de China. prevăzuţi cu două urechi de manipulare şi având etichete de marcare. Ca 38 mg%.5 mg%. în România a crescut doar consumul intern. Elementele minerale sunt în cantitate de 1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi Usturoiul este o legumă mult folosită în alimentaţie. Bulbii vor avea cel puţin 10/120C.35-1. 19. PP 0. El are reale calităţi medicinale. vitamina E 0.50C la 6/80C. antisclerotice. şi colab. antibacteriene. O altă modalitate de livrare este în saci de 5kg. care a profitat de un fenomen similar pentru a deveni un exportator recunoscut chiar în ţările cu tradiţie (Franţa). în sud). Se procedează la ridicarea treptată.7-1. ca atare sau pentru condimentare şi pentru aromatizarea preparatelor culinare.Sistarea păstrării impune un termen de valorificare de 15 zile în care produsul rămâne încă stabil calitativ. Fe 1. vitaminele B 1-2 mg%.5% lipide şi 0. Condiţionarea după păstrare nu diferă de condiţionarea iniţială a producţiei. numeroşi beneficiari au cerut ambalarea în saci de bumbac portocalii cu ochiuri de 4x4 mm sau 4x2. Vitamina C 14-30 mg%. la capacităţi fixate prin nota de comandă. Prioritate au loturile mai expuse pierderilor. 10kg sau 25 kg. Soiurile de toamnă au o calitate superioară şi sunt mai productive. mai ales în lunile de iarnă.5 mm.2.6 kg/locuitor/an în România. antihemoragice. (1990) enumeră 18 utilizări interne şi 6 de uz extern. P 134 mg%. reambalaţi în saci de 25kg. iar valoarea energetică de 1350Kcal/kg. 6-7% protide. consumul mediu de usturoi este însă de 0. este Gasconia. Bulbilii (căţeii) conţin 61-64% apă. murăturilor şi conservelor etc. din care K 450-520 mg%. Se utilizează şi sub formă de ulei volatil sau rezinoide (oleorezine) extrase în alcool sau în acetonă.1 mg%. Pe măsura livrării. în condiţiile unei umidităţi relative de 75-80%. evoluţie care are loc în mod natural. în 1-2 zile. Consumul usturoiului este foarte răspândit în ţările mediteraneene (renumită în Franţa. tonice şi antihelmitice (contra viermilor intestinali). Mai puţin răspândit în ţările nordice. dar sunt mai perisabile şi asigură necesarul de consum din lunile august-ianuarie. Apare evidentă dublarea producţiei româneşti în ultimul deceniu. la scoaterea din celule. carminative. pentru a nu forma condens. vit. 274 . Popandron. Mg 21-36 mg%.5-0.

Cl. fiind planificată să nu dureze mai mult de 10 zile. Procentul de impurităţi. rădăcinile scurtate. fie legat în mănunchiuri şi atârnat de sârmă (1000 m/ha). în strat de 5-7 cm. Uscarea continuă în hangare şi silozuri. Recoltarea mecanizată nu se poate face decât pe vreme frumoasă. 1994). fie la sol pe grătare. căţeii (bulbilii) suficient de strânşi şi neîncolţiţi. lipsite de buruieni. Nu se admit la păstrare căpăţânile recoltate prea devreme 275 . la puncte de condiţionare. Pierderile la păstrare conform HCM/1984. dar discul îşi modifică nuanţa spre brun. Bulbii valorificaţi în vrac se pot peria mecanic. timp de câteva zile. în perioade cu timp cât mai favorabil. Tulpina falsă trebuie tăiată sub 3 cm. asigurând consumul până în primul trimestru al anului următor. 1994). după uscare. În ţările cu climat mai umed. curate. după uscare şi condiţionare pe soiuri. bulbii vor avea integritate perfectă şi formă regulată. zvântate şi mature. culoare caracteristică soiului. când treimea superioară a frunzelor s-a îngălbenit. pe timp frumos.2. sau în spaţii acoperite.Soiurile de primăvară prezintă doar avantajul unei păstrări cu peste 2 luni mai îndelungate. H. La calitatea II se acceptă căpăţânile bune de consum care nu se încadrează la calitatea I. O recoltare prea timpurie produce. Tehnologiile manuale de recoltare şi condiţionare tradiţională în legături şi cununi încă se mai practică. Loviturile sau pământul aderent ridică adesea probleme. În multe ţări. periere). Uneori se aşteaptă până ce baza tulpinii false se înmoaie. când solul are 60-80% IU şi 70% din capacitatea de câmp.) (Marin. prin smulgere. Plantele se lasă pentru zvântare şi pentru uscare pe câmp. cu aer uscat. Se recoltează mecanic doar culturile de usturoi care se pretează. se elimină pământul aderent şi/sau corpurile străine. folosind dislocatorul sau MRC 1. nu va depăşi 1% din masă. condiţionarea este uneori îngreunată de condiţiile de recoltare mecanică şi de manipulare în câmp. căpăţâni pătate (Chaux. Se acceptă căpăţâni sănătoase. Se admit 2% impurităţi (maximum) şi diametrul ecuatorial 30-35 mm. fără urme de mucegai sau vătămări produse de ger şi soare. pământ şi foi uscate. 1994). Se păstrează doar calitatea superioară (I). Pentru calitatea I. Se admit doar uşoare umflături şi mici rupturi ale membranei (tunicii) exterioare. usturoiul se lasă pe câmp doar dacă există condiţii. sunt aceleaşi ca la ceapă uscată din arpagic sau din sămânţă. Condiţionarea se poate face în câmp. pe suprafeţe care justifică utilizarea agregatelor. până când tunicile devin sfărâmicioase. şi Foury. bulbii sunt bine formaţi şi nu mai cresc. timp de 6-10 zile. Diametrul ecuatorial va fi de minimum 35 mm. Cl. Întârzierea recoltării determină invazia microorganismelor saprofite care înnegresc tunicile şi diminuează durata de păstrare (Botrytis sp. Recoltarea se execută manual. H. rădăcinile se scurtează sub 1 cm. uscare treptată) şi albe (ventilare corespunzătoare. sistem răspândit în Spania (Marin. pe vreme nefavorabilă. Sortarea şi calibrarea se execută conform STAS 1425-80. Păstrarea usturoiului este reglementată prin STAS R 9127/9-82. în timp ce producătorii din vestul continentului încep recoltarea înaintea culcării tulpinilor. tari. Recoltarea se face în lunile iunie-august. Se urmăreşte producerea de căpăţâni cu tunici netede (recoltate la timp....

usturoiul se păstrează în lăzi P umplute pe trei sferturi (18 kg/ladă) sau M3/M4 (10-18 kg/ladă) întregi. căpăţânile desfăcute sau loturile care nu au fost condiţionate. primul lot livrat". Unii beneficiari solicită ambalarea în pungi mici. Factorii regimului de păstrare se dirijează greu. până la 00C cu aer rece şi uscat din exterior. pentru o bună circulaţie a aerului. care necesită aproape aceleaşi condiţii de păstrare. 276 . circa 5-10 cm. la 20/400C şi UR sub 75%. Se folosesc spaţii tampon pentru acomodarea temperaturii. curate şi dezinfectate. care constă în sortare şi ambalare. sau saci de plasă. Umplerea şi stivuirea vor asigura o bună circulaţie a aerului prin produs. 10kg sau 20kg. C. R|CIRE în 7-10 zile. Controlul condiţiilor de păstrare se face zilnic. ambalarea se face în saci de plasă de bumbac cu ţesătura deasă (4x2. celule ventilate mecanic. iar definitivarea acesteia se poate produce în magazii. Indiferent de tipul de depozit. cele umede sau care provin din culturi infestate. sau aer rece din exterior (mai rece decât temperatura celulei. curat şi destinat dacă este posibil. Scoaterea de la păstrare se face de regulă treptat. P|STRAREA în medie 80-130 zile pentru usturoiul de toamnă şi 160220 zile pentru usturoiul de primăvară. Usturoiul se poate păstra în spaţii cu ventilaţie naturală. Uscarea rădăcinilor. limita superioară fiind posibilă doar în condiţii de ventilaţie mecanică. ventilând 5± 1 ore/zi prin recirculare cu aer răcit. Păstrarea frigorifică permite aproape dublarea perioadei medii de păstrare a usturoiului.5/00C şi UR sub 75% (65-75%). B. iar preambalarea în fileuri sau pungi. după principiul "primul lot intrat. doar acestui scop. ZVANTARE-USCARE în 15(20) zile.2-0. Durata păstrării economice este de 60-90 zile pentru usturoiul de toamnă şi de 120-150 zile pentru soiurile de primăvară. sau celule frigorifice. Loturile foarte bine uscate şi sănătoase se pot păstra şi în lăzi paletă umplute la 5-8 cm sub nivelul înălţimii maxime. ventilând aer exterior sau încălzit la bateria RAC. Celulele frigorifice folosite vor avea capacitate mică (sub 500t) şi nu vor depozita decât usturoi şi ceapă. prin închiderea şi deschiderea ferestrelor. tunicilor de protecţie şi a cozii scurtate poate fi efectuată prin predepozitare. Schema tehnologică de păstrare este: A. La perete se lasă 0.4m. acesta trebuie să fie uscat şi bine ventilat. Ambalarea se face în lăzi. Pentru export. care se paletizează sau se clădesc în palete cu montanţi. Modul de păstrare este în exclusivitate în ambalaje de capacitate redusă (circa 10 kg într-o ladă sau sac de plasă). dar nu sub -50C). evitând temperaturile sub -30C. În magaziile cu ventilaţie naturală.sau prea târziu.5 mm) egalizaţi la 5 kg. reambalate în cutii de carton de 5/10 kg. -1. în condiţii de aerisire activă.5m. iar între stivele de lăzi. La tavan se asigură cel puţin 1. iar pentru produsul depozitat de 3 ori pe lună sau ori de câte ori este nevoie. timp de 16± 4 ore pe zi. timp de 15-20 ore/zi. Livrarea se execută după condiţionarea finală. sau cu aer răcit. evitându-se manipularea bulbilor la temperatură scăzută.

Ca 40 mg%. 1% protide. P 45 mg%.4 Tehnologia de valorificare a arpagicului Termenul de arpagic provine de la arpa=orz în limba turcă. În perioadele ploioase. de tuns (Allium fistulosum). 19. iar dintre elementele minerale. îngălbenirea nu se manifestă 277 . care poate fi păstrat până la 8-10 zile la 0 /10C şi UR 90-95%. 0. în sensul de ceapă foarte măruntă. Se spală. Deşi consumul lor se suprapune. atacate de boli/insecte. K 270 mg%. Valoarea energetică este de 2 ori mai redusă decât a bulbilor (200 kcal/kg). Se poate valorifica doar produsul sănătos. se leagă în mănunchiuri de 10 fire (până la 15 mai) sau snopi de 50100 fire după 15 mai. se zvântă. Culturile care sunt uniforme se pot recolta prin 1-2 treceri. În momentul apariţiei tijelor florale. Condiţionarea se poate face semimecanizat. în lăzi P sau M2 /M3 din material plastic. în lungime de peste 25 cm. ele sunt în mare parte complementare şi specifice. cu fuşti. la 0/20C şi UR mai mică de 75%. când la peste 50% din plante vârful frunzelor s-a îngălbenit pe o lungime de 2-3 cm (treimea superioară). recoltate din culturi plantate în toamnă sau primăvara devreme. Arpagicul este format din bulbii foarte mici de ceapă din soiurile specifice (Uriaşa de Stuttgart. la stadiul specific de dezvoltare incompletă. la banda rulantă cu trei căi şi la masa de ambalare. Ambalarea pentru livrare se face în lăzi tip grătar. spălare. Condiţionarea constă în sortare. rupte sau zdrobite.7% celuloză. iar uneori produse în spaţii protejate. ci se cultivă pentru obţinerea de ceapă verde. încinse.3. destinate înmulţirii vegetative în cultură trienală. inclusiv din punct de vedere dietetic (vitaminizant) sau culinar. iar la distanţe mari cu autofrigorifice. în anumite luni. pe măsura creşterii.Transportul pe distanţe scurte se face cu autoizoterme. în 3-4 treceri. care nu formează bulbi. 2-3. De Dărăşti). plantele îşi pierd calitatea. Recoltarea se face la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august. Vitamina C se găseşte în conţinut variabil de 20-65mg%.5% glucide. Se înlătură plantele veştede. 19. în snopi puşi vertical (în picioare) în lăzi şi acoperiţi cu o prelată din folie de material plastic. în stare de integritate şi de curăţenie evidentă. iar carotenii până la 6 mg%. Tehnoogia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde Ceapa şi usturoiul verde sunt legume de primă apariţie. dar şi De Macău. Mg 30 mg%. Ceapa verde conţine 90-91 (95)% apă. proaspăt şi fără tulpini florale. În Olanda şi SUA au fost creaţi hibrizi între ceapa comună (Allium cepa) şi ceapa perenă. Fe 1 mg%. Recoltarea se face eşalonat. Păstrarea temporară se poate face ca produs necondiţionat. fasonare şi legare în legături sau snopi. cu cel al cepei uscate sau usturoiului uscat. se fasonează rădăcinile şi uneori chiar frunzele prea lungi. de mărimea orzului. sau în anumite zone geografice.

şi se poate face în depozite ventilate mecanic sau în depozite frigorifice. cu greutatea de 0. Acestea se paletizează în palete cu montanţi 72-80 lădiţe (9-10 starturi de câte 8 lădiţe) conţinând în total 360-400 kg. Paletele se suprapun pe 3 nivele până la 4. Recoltarea mecanică se face cu dislocatorul DLR-4. Depozitele cu ventilaţie mecanică prin pardoseală au celule de până la 200 tone capacitate. Se menţine o umiditate relativă cât mai scăzută (65-70%). Arpagicul din soiul De Macău se păstrează mai bine decât arpagicul din soiul Stuttgart (Uriaşă de Stuttgart). deoarece poate apare fenomenul de opărire. de 9 t/ha în medie. După Dumitrescu.calitatea I 7-14 (6-12) mm diametru. şi a bulbilor prea mici. Pentru o bună circulaţie a aerului. păstrând cu orice preţ temperatura sub 3/50C. Ambalajele de păstrare sunt lădiţe STAS 1247-76 FT 1987 care conţin fiecare 5 kg arpagic sortat şi calibrat. Condiţionarea se realizează mecanic. urmate de ambalare şi valorificare diferenţiată.50C. bolnavi sau seci. După uscarea frunzelor.2 g/buc. M. corpurilor străine. Păstrarea arpagicului durează 7 luni (august-martie). când apare pericolul iniţierii procesului de înflorire (de la 278 .calitatea a III-a 20-25 (peste 18) mm diametru şi greutate 4-5 g/buc. tăiaţi sau fără tunici de protecţie.calitatea II 14-20 (12-18) mm diametru şi greutatea 1.2 m înălţime. se condiţionează prin curăţarea de frunze. şi colab. Modul de recoltare este manual. M. Zvântarea şi uscarea se desfăşoară în condiţii optime pe câmp. rămân după calibrare doar 5-6 t arpagic propriu-zis. sortare şi calibrare. În cursul primăverii (martie). Din cantitatea iniţial recoltată.5 m. sau cu maşina E649 de recoltat cartofi. la pereţi se lasă spaţii de 50 cm. rămânând până la tavanul celulei un spaţiu de 1. Maşina are 2-4 site şi un ventilator. sau chiar în toamna anului respectiv.3-3 g/buc. (1998) calibrarea se face în limite stricte (citate în paranteză). la temperatura 18-200C şi UR sub 70%. prin expunere la soare. . 1998). cu înălţimea interioară de 5. destinat plantării în anul următor.totdeauna. adaptat cu piese care lucrează la adâncimea de numai 8-10 cm.7 m. iar randamentul categoriilor superioare trebuie să depăşescă 70% într-o cultură normală. resturilor. obţinându-se o precizie superioară. dar recoltarea se va executa la termenul planificat. . adaptată şi ea corespunzător. timp de 2-3 zile. Ventilarea de toamnă are caracter de desăvârşire a zvântării/uscării. pentru a realiza calitatea dorită (Dumitrescu. cu selectoare speciale sau cu maşina de condiţionat şi sortat arpagic şi ceapă. prin dislocare cu săpăliga. se ventilează doar noaptea. Nu trebuie depăşit acest interval. Calitatea III formează tulpini florifere. motiv pentru care se întrebuinţează la producerea de ceapă verde. urmată de smulgere şi adunare în benzi.. Sortarea permite separarea impurităţilor.4-1. cu posibilităţi de oscilaţie pozitivă până la 20C. care crează ulterior neajunsuri în depozitare. Calibrarea se face pe trei calităţi: . şi colab. În anotimpul rece este posibilă realizarea temperaturii optime de păstrare de 00C până la -1.

iar alte zone. P 25-57 mg%. murdărindu-le. Calibrul minim al prazului este de 10 mm. complexul B 0. Păstrarea frigorifică rămâne cea mai eficientă metodă de păstrare a arpagicului la 0/-1.8%. iar în ultimele 7 ore chiar la 400C.50C şi UR sub 75% (Iordăchescu. mai ales în celulele frigorifice echipate cu RAC-550. manual sau semimecanizat. La fel ca toate legumele din grupa cepei. fibre 2. Recoltarea se face în lunile octombrie-noiembrie. iar al 279 .3-0. are preţioase însuşiri dietetice şi medicinale: diuretic. laxativ. care au baterii de încălzire.5. C.6-2. în paralel cu intensificarea ventilaţiei. PP 0. în saci de 20 kg. celuloză 1. la 10 cm de la baza rădăcinii. Tratamentul poate fi efectuat sub control. În România se cultivă pe suprafeţe mici. Conţine glucide 4-6%. Se elimină exemplarele bolnave sau vătămate prin presortare.3/50C la 15/180C).8% în greutate. Condiţionarea în câmp presupune presortarea.6 mg. calibrarea. Valoarea energetică este de 220-230 Kcal/kg (după unii autori mai mare.7 mg%. sortarea pe mărimi şi legarea în snopi de 10-15 bucăţi uniforme ca lungime. şi colab.5 mg%. Tratamentul termic pentru prevenirea apariţiei tulpinilor florale şi pentru sporirea producţiei după plantare se face cu 2 săptămâni înaintea înfiinţării culturii. 1978). iar restul prin stricare. Producţia de praz apare pe piaţă în ultimele două luni de toamnă.5%. După depozitare trebuie făcută o nouă condiţionare. Ca 31-87 mg%. Calibrarea se face după diametrul tulpinii false.. substanţe minerale 0. fiind recomandat chiar şi-n aplicaţii externe. urmată de ambalarea pe calităţi. în scopul eliminării excesului de umiditate.1%. mecanizat. iar pentru Belgia este singura cultură reprezentativă de legume din grupa cepei. de 540 Kcal/kg). Tehnica manuală foloseşte cazmale sau furci pentru slăbirea şi dislocarea rândurilor de plante. (1994). fiind considerat una dintre cele mai tardive legume. neevidenţiate statistic. ca Belgia şi nordul Franţei. iar partea necomestibilă variază de la soi la soi (17-50%).8-1% din care K 180-250mg%. Recoltarea semimecanizată constă în dislocarea mecanică şi mânuirea plantelor în mod similar metodei manuale. protide 1-2%. care se livrează.4-0. calmant digestiv şi foarte bun emolient în inflamaţiile căilor respiratorii.8% dintre care 2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului Prazul este o legumă mult consumată în Franţa. E 0. care se smulg. Temperatura în celule se va ridica la 30± 50C (UR sub 70%). deşi este o legumă valoroasă. pierderile lunare sunt de 4. A. se scutură de pământ şi eventual de unele fragmente veştejite. Recoltarea nu va duce la intrarea pământului în interiorul frunzelor sau între ele şi nu va culca plantele la pământ. pierderile înregistrate fiind de numai 15± 3% de-a lungul întregii perioade de păstrare. Dintre vitamine: C 12-30 mg%. Fe 0. După Gherghi. unde are o pondere în producţie aproape egală cu a cepei. sau deasupra umflăturii coletului (bulbului). 19.5-4. iar consumul are loc şi în perioada de iarnă-primăvară.

într-un start de nisip reavăn de 20 cm grosime. {anţurile sunt tot la fel de adânci. Însilozarea în şanţuri permite o păstrare tot de 3-4 luni. iar la prazul timpuriu 1/4 din lungimea totală sau 1/3 din teacă. printr-o aerisire cât mai intensă. deoarece nu suportă păstrarea mai îndelungată. Protecţia brazdelor se face cu paie şi cu rogojini. conform STAS 9127/10-74. protejând plantele de vătămări. . micşorând şi egalizând rădăcinile fără a răni discul. la 2-3 cm plantă de plantă şi se acoperă cu pământ până la punctul de ramificare a frunzelor. Prazul se aşază în rânduri sprijinite pe taluz. Pierderile reprezintă 15-30% din masa iniţială a produsului introdus la condiţionare. iar introducerea în spaţiile de depozitare se face cu minimum de manipulări şi în termen cât mai scurt. Brazda are 40 cm adâncime şi lăţimea de 2. Legarea se face în 2 locuri. fără tije florale. Diametrul prazului cel mai mare din aceeaşi legătură sau din acelaşi ambalaj. Plantele se fasonează. este continuată cu ambalarea în lăzi şi livrarea în consum. Conform SR 5767. care vor fi zvântate (fără umezeală sau brumă). Dacă există 280 . scurtând frunzele la 1/3 din lungime. cu aspect proaspăt. Păstrarea în spaţii acoperite (umbrare. intemperii sau temperaturi scăzute. prazul trebuie să fie întreg. Manipularea şi transportul se fac în lăzi tip P sau STAS 1247-76-FT 1987 tip II. cu rădăcinile şi vârful frunzelor tăiate drept. Se recomandă o umiditate relativă de peste 95%.5 m). Sortarea şi calibrarea separă plantele în 2 calităţi: . dar se împiedică acumularea excesului de umiditate. plantele nu se condiţionează. dar mai înguste (1. Pentru însilozare.5 m. pentru a îndepărta orice urmă de pământ aderent. la 4-5m plantă de plantă. şoproane). Urmele de pământ din interiorul tijei sau de pe rădăcini nu vor depăşi 1% din masa totală. cu partea albă mai redusă şi uşoare defecte. Se execută rigole de colectarea apelor din precipitaţii. nu trebuie să depăşească dublul diametrului celui mai mic praz. Condiţionarea la centrul de valorificare. trebuie livrată neîntârziat. în vederea consumului de toamnă. Prazul se stratifică vertical pe pardoseală. fără a vătăma plantele. iar protecţia se face cu paie şi folie de polietilenă. sănătos şi curat. cu taluz interior de 75 0 înclinaţie.calitatea II. magazii) cu aerisire naturală poate dura 3-5 luni.prazului timpuriu de 8 mm. cizelarea sau eliminarea unor frunze deteriorate sau îngălbenite şi spălarea la nivelul rădăcinilor. iar amplasarea silozurilor se face pe terenuri mai ridicate. Formarea legăturilor şi legarea în două locuri a snopilor de 10-15 plante uniforme ca lungime. Păstrarea prazului se efectuează numai pentru calitatea I.la calitatea I cel puţin 1/3 din lungimea totală sau 1/2 din teacă trebuie să fie albă (albă verzuie). iar între ele se lasă poteci. Însilozarea în brazde permite păstrarea prazului 3-4 luni. Urmează curăţarea. Lungimea brazdelor este de 25-30 m. se execută manual. sau în spaţii închise (pivniţe. fără frunze veştede sau depreciate. ferite de vânturi şi uşor accesibile pentru mijloacele de transport.

sub protecţia peliculei de polietilenă (Moras.În ţările producătoare tradiţionale. După Le Bohec. cu ierni mai reci. iar frunzele exterioare se descompun. 1984).0-11.6 17. Păstrarea se poate face şi la temperaturi negative de –2 /-30C. prazul se etiolează în timpul păstrării.5 7. J. (1994).2 5. introduse sau nu în ambalaje (SR 5767). Tabelul 19. În final.9-10.0-29. şi Foury.1 7. Se mai livrează şi în legături de 3-10 bucăţi. în lăzi acoperite cu folie de material plastic.posibilităţi de ventilaţie mecanică.8 3(XI-I) 3(XI-I) 5(XI-III) 5(XI-III) 9. J. cu partea vizibilă a conţinutului.1 22. şi Chapon.3 9.2 Însilozare Păstrare în spaţii acoperite Depozite ventilate mecanic Chaux.3-12. Livrarea şi prezentarea produsului va fi uniformă şi omogenă.0-14.Fr. reprezentativă pentru restul cantităţii. Ambalat în lăzi paletate sau în lăzi paletă. recircularea aerului va fi de 20-30 volume de aer pe oră. se consideră că durata de păstrare economică este de 1-3 luni în condiţii frigorifice.8-13.2-8.3-33. prin ridicarea conţinutului de CO2 (5-10%). sub formă de plante necondiţionate. pentru a menţine higroscopicitatea de 90-95%. închiderea paletelor în peliculă PE transparentă. iar prin eliminarea frunzelor exterioare.. dar este dificilă. Cl. Pierderi pe parcursul duratei de păstrare la praz conform STAS R-9127/10-74 reglementate de HCM 190/1984.8 3. aşezat ordonat în ambalaje. având ca efect prevenirea îngălbenirii frunzelor.1-139 7. Coborârea temperaturii se face în 48 de ore şi se menţine constant coborâtă sub -20C pe toată durata.2 0. în funcţie de condiţiile de depozitare Condiţii de păstrare Durata de păstrare Pierderi în Pierderi Pierderi Pierderi totale STAS greutate prin stricare de (însumate) % % calitate % minimă maximă % (luni) (luni) 3(XI-I) 4(XI-II) 9. perioadele de depozitare de 2 luni se consideră de lungă durată şi se justifică în zonele continentale. pierderile în greutate depăşesc 1/5. produsul trebuie acomodat treptat cu temperatura exterioară şi comercializat fără întârziere.3. (1994) recomandă ca factori suplimentari de menţinere a calităţii în cadrul acestui sistem de păstrare de lungă durată (câteva luni). Condiţiile optime sunt temperatura de 0/1 0C şi UR 90-95%. Ph.Cl. În primele 4 luni de păstrare. 281 .7-37.7-10. iar recircularea şi împrospătarea aerului vor fi cât mai active.9-6. precum şi modificarea atmosferei. Păstrarea frigorifică se justifică doar pentru 4-6 luni.5 20. la temperatura de 0 0C şi UR 95%. se pierd încă 10-15%. iar spaţiul este folosit neeficient.

cuprinde morcovii.1). sau grupa legumelor rădăcinoase. ridichile. statisticile înregistrează împreună întreaga lor producţie (tab.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII LEGUMELOR R|D|CINOASE ÎN STARE PROASP|T| Grupa plantelor legumicole de la care se consumă rădăcinile îngroşate. ţelina de rădăcină. urmaţi de ridichi 16% şi de pătrunjel (7-8%).CAP. În România. iar morcovii constituie specia cea mai importantă (44-50% din cantitatea totală). păstârnacul şi alte câteva specii mai puţin răspândite. 282 . XX. Din punct de vedere energetic. sfecla roşie. 20. au eficienţa cea mai ridicată dintre toate culturile legumicole. pătrunjelul de rădăcină.

Tabelul 20. Datorită perioadei de consum.05% ulei vol.3 0.7-0.8 880/900 41-50 90/200 B. doar patru specii dintre cele enumerate sunt cultivate pe scară mai largă.0-9.6 1.1-0.1 1.48-0. 86/88 3.04 0.01% -ulei volatil 0. J.1 0. ND sfecla roşie 10-20 ţelina răd.74-0.8 0.02-0.7 1.88 2.5 iarnă sfecla roşie 88 8.4 0. Specia morcovi ridichi de 95 2. 1984.5 0.0 70-73 0.0-11.7-1. Morcovii sunt cei mai reprezentativi (locul V ca importanţă între culturile legumicole ale lumii).5-1.0 1. 1995.9 0.8-1.0-12.7-1. (%) 1990 159 6. Cernăianu.3 1. etc) -ulei volatil 0.0 0.7 1992 215 8.1-0. 1983.4 pătrunjel 78/86 7.6 0.8 1.2 0.0 0. 8-15 0.32 0.9 1994 245 9.5-1. necomestibilă Kcal/kg % 300-450 150-190 8-11 19-40 Alţi compuşi -ulei volatil ND -0.94-1.5 50-63 0.9-1.0 1.28 0.4-0. în Rusia.2-1.1 1996 253 9. mult cultivaţi în Europa (53%).5 Apă Glucide Celuloză Fibre Subst.8-1.6-1.4 2. 1977) A.3 0. E mg% B mg% mg% mg% mg% 29-30 ND ND 0.2 Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă medie a unor legume rădăcinoase (date prelucrate după Favier.36-2.4-1. necomestibilă Kcal/kg % 260 300-460 28 20-21 27-39 ND 20 -ulei volatil pigmenţi (betanina.0 63-82 6. Polonia şi Franţa. PP Vit.0-9.I. Gherghi..32 0. şi colab. dietetică şi chiar medicinală este considerabilă.1-0.0 18-25 0.1 Valoare Parte energ.7 1991 193 8.4 0.6 1998 285 10 2000 254 10 Pe plan mondial.7 5 ND ND 0.6 0.55 0.C β caroten Vitamine Vit.4-2.1 rădăcini păstârnac 75/83 9..5-8.0 530 400-720 pătrunjel 20-35 rădădăcini păstârnac 18-28 Valoarea lor alimentară.3 1.Cl. Marea Britanie.2 ND 1.7 0.0 30-45 0.5 280/322 15-33 40/120 260/280 14-22 320/340 12-30 380/470 22-25 25-28 43-68 51-57 2.3-2.C β caroten Vitamine Vit.2 1993 257 8.45 220/290 10-18 1.75 0. constituie în anotimpul rece şi mai ales în 283 .0 2.6-3.3 1997 273 10.8-0.3 0. şi colab.3-1.0 0.8 0.22-0.8 lună ridichi de 90 5.005-0.0 1. A.0-1.6 180-360 0.6 1.3-3.7 Valoare Parte energ. Enăchescu Georgeta.1 Producţia totală de legume rădăcinoase (1990-1996) în România şi ponderea acesteia în producţia legumicolă Anul mii t.0-14.2-0. ţelina de rădăcini şi ridichile. E mg% B mg% mg% mg% mg% 5-8 23-25 10. PP Vit.3-2.3-1.2 120/255 7-10 Ca mg % 27-44 20-35 P Fe mg mg % % 16-35 0.9 0. cu producţie totală de zece ori mai mică.6-1.4-2.0 0. 1978. Alexandra şi colab.8 1.43 0.9-1. Urmează sfecla roşie.5 1995 281 10. Tabelul 20.9 ţelina răd.0(7-18) 0. Specia Vit. K Mg % % % % pectice % % minerale mg mg % % % % 87/89 6.6 0.4% compuşi fenolici -tioglicozizi Alţi compuşi morcovi ridichi de lună Specia ridichi de iarnă Vit. Mincu.86-1..1 1. Protide Lipide Subst.3 0.5 35-70 1.6 1.

Prelucrare prin: deshidratare. Remineralizant. fără pete sau vătămări mecanice. sucuri. antianemic. diuretic. pectoral. Valoarea dietetică. mai ales dacă provin din culturi extratimpurii sau protejate. remineralizant. Majoritatea au un efect tonic. apariţia golurilor în parenchimul lemnos. de 6-7 ori. hepatic. depurativ. murat. antianemic. uleiuri volatile. Presortarea ridichilor de lună permite alegerea de exemplare întregi. atât în România. lignificate. medicinală şi alimentară a principalelor legume rădăcinoase (după Alexau. cu suprafaţa netedă. 20. Recoltarea se efectuează la mărimea necesară comercializării. tonic general.7 kg/loc. hepatic. ciorbe). Conserve Stimulent. pe măsură ce ating diametrul comercial. pierderea turgescenţei. sănătoase. detoxifiant. detoxifiant. Vitaminizant. cu frunze îngălbenite. vitaminizant. ciorbe. M. diuretic.. Se consumă tot anul. Alexandra şi colab. 1992. Produs dietetic de excepţie pentru copii. hipoglicemiant. revitalizant. tonic general. supe. şi colab. Gherman. etc) în supe. M. iar la forma alungită de 15-20 mm. se pot recolta eşalonat. fără urme de atac. soteuri 20. având culoarea şi forma caracteristică soiului. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie. Consum de iarnă Diuretic. alimentare Digestiv. Mességué. unde reprezintă uneori ponderea principală a ridichilor cultivate (Olanda). Antilitiazic. şi colab. antianemic. proaspete. dar totodată depurativ şi detoxifiant (tab.5-0. diuretic. bacterian. remineralizant. Nu se admit ridichi cu lujer floral. garnituri.3.. 284 . Morcovii se răresc la diametrul unui creion (10 mm la colet). Legume de primă apariţie.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună Ridichile de lună şi morcovii de răritură sunt legume foarte perisabile. din răsadniţe. detoxifiant. neramificate... Ridichile de lună sunt mult consumate.) Tabelul 20. alături de pătrunjel. Cernăianu. aperitiv. 1977. spongioase sau mucegăite. bolnavi. depurativ. ţelină. Morcovii din culturile forţate. zarzavat. care se consumă în cantitate de 0. Gastronomie (albitură. iar tija florală compromite definitiv calitatea. o sursă de vitamine şi elemente minerale de neînlocuit. stimulent. Recoltarea este manuală. Prin îmbătrânire devin spongioase şi fade. cât şi în numeroase alte ţări. Ridichile de lună se recoltează în mai multe etape. depurativ. stimulator.primele luni ale anului. la 4-5 cm. N. 1972/1975) Specia morcov rădăcini ridichi de lună ridichi de vară şi de iarnă sfeclă roşie ţelină rădăcini pătrunjel rădăcini păstârnac Principalele însuşiri dietetice. Vitaminizant. La ridichile de lună sferice limitele diametrului sunt între 12-15 mm. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie (salate. an. Morcovii din cultura de câmp se răresc o singură dată. emolient.3. muncitori mediu toxic. Tonic. tonic-aperitiv. medicinale. vitaminizant. 1983. Nerecoltarea la timp determină lignificarea.

sau cu diametru la colet sub 10 mm. raportul zaharoză/monoglucide este supraunitar. Recoltarea se face în faza maturării depline. În acest moment. Păstrarea de scurtă durată se poate face timp de 4-5 zile la 50C şi 90-95% UR. folosind acelaşi fel de material (liber de tei. cu pierderi de până la 1/5 din produs. Prezentarea în magazine se poate face şi sub formă preambalată cu condiţia uniformităţii conţinutului (toleranţe. sortare. material plastic. Ridichile de vară pot fi recoltate încă de la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie. Preluarea producţiei. Condiţionarea în vederea livrării constă în spălare. şi colab. morcovii înregistrează pierderi lunare cu 1. într-o măsură mult mai mare. ridichilor de vară şi de iarnă. care devin prin cumulare peste 1% mai mari după 6 luni de păstrare (Gârbu. lovite. S. în funcţie de data semănatului. Dacă se recoltează anticipat. îngălbenite. calitate-calibru maximum 15%). Ridichile de lună pot fi comercializate şi în vrac.2. Morcovii se recoltează la mărimea corespunzătoare soiului dar nu cu început de lemnificare. prerăcirea facultativă şi ambalarea în vederea păstrării de scurtă durată sau a pregătirii pentru comercializare. Culturile de ridichi destinate consumului de iarnă se recoltează în perioada 20X-10XI. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor. păstrarea va fi sistată. la începutul lunii octombrie. mai ales în primele săptămâni după recoltare. dar prezintă totodată. Morcovii sunt cei mai sensibili din această grupă. mai ales în perioada finală a sezonului. dar ating maturitatea de consum în iulie-august (Bere de Munchen). prin eşalonarea culturilor şi păstrarea în depozite (50% din fondul de marfă). precum şi a sfeclei roşii 20. din decada a doua a lunii noiembrie.Morcovii de răritură provin din soiuri timpurii cu rădăcina semilungă. Nu se acceptă exemplare cu frunze veştede. culoare mai intensă şi rozeta de frunze mai redusă. iar toamna pentru sfecla roşie. Metoda de recoltare poate fi: 285 . iar culoarea frunzelor se schimbă. Condiţionarea iniţială mai include legarea în legături de 7-12 bucăţi. Momentul apariţiei pe piaţă este vara-toamna pentru morcovi şi ridichi.. Ridichile de iarnă şi sfecla roşie au o capacitate de păstrare mai bună decât ridichile de vară sau morcovii. 1980). sau timp de 10-15 zile la 0 0C şi 95% UR. cu frunzele tăiate la 1-2 cm.0% mai mari.2. Sfecla roşie pentru păstrare se recoltează în luna noiembrie. 20. Când frunzele legăturilor de la partea inferioară a ambalajelor încep să dea semne de îngălbenire. cu atac de insecte. Consumul lor are loc tot anul. toate aceste specii sunt încadrate în normative la aceeaşi categorie de scăzăminte. Din acest motiv. Prerăcirea la 6/80C imediat după condiţionarea iniţială prelungeşte durata menţinerii calităţii.5-2. zvântare şi legare în legături de 8-10 bucăţi. în funcţie de soi şi mărimea rădăcinilor.1. capacitatea de a-şi cicatriza rănile superficiale. materiale textile).

Se consideră corespunzătoare rădăcinile cu aspect proaspăt. atunci când au cea mai neînsemnată strivire.mecanizat integral cu combine de diferite tipuri (fig. lăzi tip P. 20.20. 4-organul de rupere a frunzelor de pe rădăcini. iar în cazul vătămărilor grave chiar de mai multe ori. . 5-transportor intermediar.manuală. Intensitatea respiraţiei precum şi transpiraţia cresc de 2-3 ori. Schema maşnii de recoltat morcovi (1-şasiu.1. Tehnologia depozitării şi păstrării Condiţiile şi cerinţele care trebuie îndeplinite de loturile destinate păstrării trebuie urmărite prin asigurarea unor tehnologii de producere corespunzătoare. La morcovi. cu pământ aderent. turgescente. Manipularea şi transportul în stare neambalată. integritatea epidermei şi culoarea roşie specifică în secţiune (fără cercuri albe). fără lovituri. presortare şi ambalare. rădăcinile respective se deshidratează în numai câteva zile şi încep să pornească în vegetaţie.semimecanizată cu dislocatorul sau cu plugul fără cormană. 20. . Cele mai 286 . Fig. Ambalarea se face în lăzi paletă. în vrac sunt contraindicate. întregi. saci de iută sau în fileu tubular de 15 kg.. stabilite încă de la contractare (STAS R 9124/4-82). pot forma la 20-250C şi UR 90-95% ţesuturi noi de cicatrizare. nelemnificate şi fără umiditate exterioară anormală.2. 3organul de extragere şi transport a rădăcinilor. La sfeclă se urmăreşte frăgezimea. nezvântate.2.). tari. 2-organul de recoltat. Deşi unele specii. O vreme uscată şi un sol zvântat favorizează calitatea rădăcinilor recoltate şi permite o păstrare mai bună. ca sfecla roşie dar mai ales morcovii. se separă exemplarele ramificate. dar se separă exemplarele cu structură spongioasă.1. cu tijă florală. cu furca sau cu cazmaua. curate. 6-transportor elevator) Condiţionarea începe din câmp prin retezarea frunzelor la circa 2 cm deasupra coletului. sănătoase. La ridichi se acceptă cele cu rădăcină terminală tăiată. Rădăcinile vătămate nu corespund pentru păstrare.

Însilozarea în brazdă a morcovilor. până la 10 cm deasupra nivelului solului. în timpul unor primăveri ploioase. 3. N au determinat o creştere de 8% a pierderilor din depozite. Frunzele se apleacă în partea în care s-a aşezat pământul scos din brazde. Însilozarea se poate face şi cu frunze cu tot. în lungime de 10-15 m. Întârzierea recoltării duce la lemnificare sau structură spongioasă. însilozarea în vrac. Starea timpului influenţează gradul de curăţenie şi gradul de umiditate a rădăcinilor. cu temperaturi negative. Irigarea trebuie întreruptă cu cel puţin 2 săptămâni înaintea recoltării.pămant din săpătură. 1977). când şi temperatura aerului are valori mai apropiate de cele în care se desfăşoară depozitarea. 2-rădăcini.. fixat cu pământ din loc în loc. Morcovii se aşază vertical. Se recomandă amplasarea culturilor pe terenuri uşoare.2. Dozele de 150 kg s. Recoltarea prea timpurie aduce rădăcini care nu acumulează un maximum de substanţă uscată. Se evită manipulările suplimentare şi transporturile pe distanţe prea mari. Condiţionarea asigură păstrarea doar a rădăcinilor de calitatea I. iar extremităţile lor pot rămâne descoperite. În perioadele friguroase. Rădăcinile ambalate vor fi protejate de precipitaţii sau de temperaturi scăzute şi vor fi transportate până la 20 noiembrie la centrele de valorificare. se fac pe măsură ce se însilozează.a. la care putem adăuga şi păstrarea în spaţii improvizate (Cernăianu. Preluarea producţiei destinată păstrării se face cât mai atent. previn deteriorarea sau rănirea produsului şi aducerea la depozit a unor loturi în bună stare./ha. Tratamentele fitosanitare se aplică la timp.potrivite pentru păstrare sunt soiurile tardive. Alexandrina şi colab. brazdele se acoperă cu un strat de paie de 15 cm. Brazdele adânci de 25-30 cm şi late până la 2 m. în legături. Brazdele se separă prin alei de circulaţie late de 1 m. care ajung la maturitate deplină la sfârşitul toamnei. Fig. Procedeele tradiţionale şi specifice de păstrare a legumelor rădăcinoase sunt însilozarea în brazdă. Acest strat se poate 287 . însilozarea în şanţuri prin stratificarea cu nisip. Dacă se urmăreşte prevenirea murdăririi rădăcinilor cu pământ atunci când se desface silozul. Siloz la brazdă (hrean.păstarnac.a. Spălarea rădăcinilor nu se admite decât după păstrare. au epiderma prea subţire şi sunt expuse deshidratării. fertilizate moderat cu doze de N 50-100 : P 120-150 : K 120-160 kg s. Acestea au şi o perioadă de repaus mai lungă. Deasupra se acoperă cu pământ mărunţit. cu coletul la 5-8 cm sub nivelul solului. Manipularea şi transportul atent. se poate folosi pentru acoperire şi nisipul până la nivelul solului. La două brazde se lasă o alee de 3-4 m pentru mijloacele auto. ). în termen cât mai scurt.20.

20. silozul se acoperă cu folie polietilenă. Zăpada care se topeşte şi coama care se lasă constituie un semn evident. şanţul poate fi dezinfectat cu formalină 0. pe 2-3 rânduri. Durata de păstrare în brazde este de 4 luni. încărcătura realizată fiind 400-500 kg/m2 suprafaţă sau 250-300 kg/m3 şanţ. Împotriva infiltrării apei din precipitaţii. focarul fiind izolat de stratul de pământ. Avantajele brazdelor constau în păstrarea turgescenţei morcovilor şi limitarea pagubelor în cazul unui atac. lăsând la coamă 40 cm descoperiţi până la venirea frigului. {anţul are lăţimea la bază de 50 cm. în funcţie de temperatura exterioară. Bilonul se acoperă cu 30 cm de paie. Pentru a mări încărcătura. iar deasupra se aşază 10 cm pământ. ridichilor şi sfeclei roşii se face în şanţuri cu canal de fund şi coşuri de aerisire. Când temperatura scade la 10C (20C în siloz). sau a efectuării controlului produselor însilozate. Pierderile ajung la 30-40% în anii nefavorabili sau când producţia a fost afectată de boli. stratul de pământ se îngroaşă la 50 cm la bază şi 30 cm la coamă. Înaintea însilozării. iar când se semnalează valori negative. Canalul de fund pentru aerisire are dimensiunile 20x30 cm şi este acoperit cu grătare din şipci. sub forma unei prisme care depăşeşte nivelul solului. fiind adânc de 30-40 cm şi lung de 12-20 m. Dezavantajele sunt legate de imposibilitatea dirijării factorilor de păstrare. prin stricare 5.2%). Însilozarea în vrac a morcovilor.5%. iar lateral sunt săpate rigole de scurgere. Dezavantajul constă în folosirea neeficientă a spaţiului (20-80 kg/m 3).îndepărta primăvara. înclinate. la calitate 7. atunci când minimele termice nu mai coboară noaptea sub 40C. O păstrare defectuoasă determină degajarea de căldură în zona infectată.6% sau cu lapte de var 20%. Fig. Introducerea şi scoaterea produselor se pot efectua doar pe vreme bună. iar pierderile legal admise sunt de circa 18% în 5 luni (în greutate 5. iar la suprafaţă de 75 cm. Produsul se însilozează în vrac.3. bilonul se acoperă total. Accesul aerului exterior poate fi stopat sau favorizat. rădăcinile se pot însiloza fără frunze. 288 .5%. Pe grătare sunt amplasate din 2 în 2 m coşuri de aerisire verticală. cu înălţimea la coamă de 1 m. 1 l/m2. Secţiune printr-un siloz pentru păstrarea rădăcinoaselor în vrac Avantajul însilozării în vrac constă în economia de spaţiu.

unde păstrarea se face în lăzi de tip P suprapuse pe 6-7 rânduri asigurându-se 0. gurile de aerisire se astupă cu paie. iar pentru o bună circulaţie a aerului. una lângă alta. Între şanţuri se fac rigole de scurgere. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere.sistemul de ventilaţie mecanică asigură condiţii de păstrare dirijate. Pierderile până în luna martie sunt de 17. Temperatura de 0/10C se obţine prin aerisiri repetate în timpul nopţilor reci.) Fig. Însilozarea în şanţ prin stratificare (morcov.5-0. cu diametrul sub colet de 3 cm şi frunzele tăiate la 2-3 cm deasupra coletului. dar necesită un volum mai mare de muncă şi se recomandă mai ales.20. apoi un rând de rădăcini. şi se continuă astfel până la umplerea şanţului.8-1. {anţul se face mai adânc (50-70 cm) şi lat de 0.8 m la tavan.. 1980). lungi de 17 cm şi cu greutate de 70-75 g/buc. se realizează cu posibilităţi materiale şi forţă de muncă locale. iar stivele se acoperă de asemenea cu rogojini sau prelate.Însilozarea în şanţuri prin stratificare a morcovului produce pierderile cele mai mici (10%). neramificate. Încărcătura ajunge la 200-220 kg/m2. Ucraina. sănătoase. Urmează apoi un nou strat de rădăcini. Pentru a înregistra pierderi economice. 5-paie Depozitele simple sau improvizate cu aerisire naturală sunt magazii de zid sau bordeie. Stivuirea se realizează în cruce. pătrunjel rădăcină) 2-rădăcini. Când temperaturile devin negative. uşile şi ferestrele se căptuşesc cu rogojini. Deasupra se acoperă cu o coamă de pământ de 20-30 cm. se asigură spaţii de minim 0.9-1. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3 cm. cu frunzele tăiate la 2 cm de la colet. în lungime de 10-15 m.20.4.permit depozitarea şi păstrarea în flux mecanizat. Pe fund se aşază 4-5 cm amestec pământ+nisip 20%.pământ +20%nisip pentru stratificat.pot fi amenajate în orice unitate. Lăzile sunt umplute până la 5 cm sub nivelul maxim.3. Polonia şi mai ales în Germania asigurând următoarele avantaje: . conform HCM 190/84. Când temperatura exterioară scade sub -50C. .. mai apropiate de cele din depozitele moderne. şi colab. . pentru culturile semincere (plante mamă). care va depăşi în lăţime marginea şanţului. 4. se adaugă 15-20 cm de paie şi un nou strat de pământ de 20 cm. se însilozează doar rădăcini sortate. Metoda este extinsă în Rusia.2 m. 289 . 20 cm la pereţi şi 0. iar rădăcinile îşi menţin turgescenţa şi atacul de boli rămâne localizat (fig. Cehia.0 t/m2 suprafaţă utilă. Păstrarea rădăcinoaselor este posibilă şi în macrosilozuri ventilate mecanic (Niculescu. cu utilaje de mare randament.5%. cu rădăcini sortate. Fl. 3pămant.6 m între stive.

1% sau cu Topsin M 70 0.2% prin îmbăiere timp de 3 minute. atacul de Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Stemphylum radicinum (putregaiul negru). Dirijarea factorilor are 2 perioade: A. Pe coama grătarului se pune o folie. hibrizi) care au rezistenţă la păstrare de peste 90%. . infestate cu Rhizoctonia. După Taşcă. cu un singur ventilator şi cu o capacitate medie: .2% sau Folpet. care acoperă 1/2 din înălţime la gura ventilatorului şi 3/4 la celălalt capăt. Păstrarea frigorifică a legumelor rădăcinoase necesită loturi mari de rădăcini de calitate superioară (200-300 t/celulă) care să poată fi livrate după cel puţin 6 luni de păstrare cu pierderi de cel mult 14. Ventilatorul montat la un capăt al canalului. sau rănite în manipulare şi transport. într-o carcasă de lemn. 290 . Prin tratarea rădăcinilor cu Tecto-Flowable 0.5 m din care produs 3 m. în timpul cărora se ventilează zilnic 10-20 minute. Chantenay (62%).. Ambalajele mai vechi se dezinfectează cu clorură de var. răcirea după depozitare timp de 30-40 zile. soluţie 1.lungimea 35 m. Soiurile de tip Nantes sunt la rândul lor mai rezistente la păstrare decât alte soiuri zonate. Sunt accesibile doar unităţilor care dispun de mijloace materiale: 25-30 t paie. Capacitatea de păstrare superioară poate fi şi o caracteristică de soi.1%. păstrarea propriu-zisă de 4-5 luni. Danvers 126 (68%). va asigura un debit de minim 30 m3 aer/t/h. când nu este îngheţ. B. 1980). În prezent există cultivare (soiuri. din care produs 4 m.2 % declasări). 4. . sau cu fungicide contra putregaiurilor specifice.pot fi concentrate cantităţi mari de produse într-un timp scurt cu posibilităţi de valorificare treptată.lăţimea 6 m. când se ventilează 3 până la 4 ore în nopţile răcoroase. după necesităţi. cu posibilităţi de închidere/deschidere accesului aerului. cum ar fi hibridul Camden F1 (Chira. ziua. din care produs 32 m. S. 1987 şi Rusu.20 mm). Se recomandă evitarea depozitării unor rădăcini care provin de pe terenuri umede. ca Bauer Kieller Roteshertz.2% (5. pierderile prin stricare au fost de 10 ori mai mici decât la martorul netratat (Gârbu. 1987. şi colab.15/0.8% în greutate. pe durata păstrării este inhibat prin tratarea rădăcinilor cu Mancozeb 1 kg/t.înălţimea 3. Canalul de ventilaţie se confecţionează din panouri de şipci 2x1 m şi este cu 2 m mai scurt decât masa produsului (30 m). Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) au fost distruse... Ea este cu mult superioară unor soiuri ca Nantes (62%). 80-90 kg folie PE (0.. 50 panouri (100 m2) şi 10 kg sârmă. dar Rhizoctomia carotae (putregaiul violet) şi Rhizopus nigricans (putregaiul moale) au rezistat. 1996). Elena. Gh. Uriaş de Berlicum (69%) sau TipTop (69%). ambalajelor şi spaţiilor de depozitare. Benlate 0.6% prin stricare şi 7. . şi colab. În România se încearcă introducerea celor mai simple module. Măsurile de prevenire şi dezinfecţie se aplică produsului. Nicoleta şi colab.capacitate 80 t.

care trebuie condus în păstrare o perioadă cât mai îndelungată.Celulele se dezinfectează cu Dazomet 90 prin gazare. Nicoleta şi colab.5 m înălţime). Prin ambalarea în saci PE perforaţi. dar materialul de calitatea a II-a 291 .. pierderile în cele 6 luni de depozitare pot uneori depăşi 14% (12-17%). menţionează însă nivelul de temperatură de 0/10C sau chiar 0±0. Ambalajele de depozitare sunt lăzile paletă şi lăzile P paletizate. ca specie. Introducerea produsului în depozit se face în 2 zile de la dislocarea din pământ. STAS R 9127/4-82 recomandă temperatura de păstrare a morcovilor de 0. terenul se eliberează de silozuri. iar durata de păstrare se prelungeşte 7 luni cu pierderi de numai 13% faţă de 19% în varianta frigorifică de 7 luni.6-3.50C. I.din martie şi până în mai. introduşi în lăzi paletă (Rusu. Lăzile paletă care conţin produsul în vrac pot fi stivuite în funcţie de starea lor tehnică.0 t/m2 suprafaţă utilă. introduşi în lăzi paletă şi depozitarea acestora la 0/10C şi 85-90% UR. primul palet intrat primul ieşit (ordinea de depozitare). cu produs care a fost însilozat până în martie. iar la perete 20-50 cm.0 t/m2 (5-5. după 6 luni de păstrare pierderile şi declasările sunt de numai 10%. care emană gaze cu miros pătrunzător. provenienţă sau calitate.5/30C. începând din luna noiembrie. iar durata umplerii celulei este bine să nu depăşească o săptămână. aspectul comercial fiind mai corespunzător. realizându-se o încărcătură de 2. O variantă de depozitare pentru cantităţi foarte mari de produs. dar există şi variante de păstrare în saci de plasă. Recomandările ICPVILF/1984 şi toate celelalte tehnologii de păstrare a legumelor rădăcinoase. pe 6-8 nivele. iar al produsului săptămânal. Tratamentul cu Fumispore 1. şi colab. Motostivuitoarele. la UR 90-95%. încărcătura fiind de numai 1.. În felul acesta. A.8-2. iar în timpul păstrării de 0. Se respectă şi aici principiul. care se va menţine în limitele 0/20C. nu vor lucra în celule pentru a nu-l transmite rădăcinilor. se prelungeşte perioada de păstrare la 200 zile.5 g/m3 prin gazare reduce poluarea microbiană din atmosfera celulei (Gherghi. Controlul fitosanitar de păstrare se face zilnic. Între stive se lasă spaţii de 10 cm.până în martie şi ciclul II . sau în saci de PE perforaţi. în condiţiile unei circulaţii a aerului care să menţină constanţi aceşti factori. evitându-se amestecul cu legume sau fructe care degajă etilenă.. 1987). la care consumul de energie este dublu (Sighinaş. Viteza de circulaţie a aerului la începutul depozitării este de 2 m/s. Se urmăreşte o componenţă cât mai omogenă a mărfii depozitate. 100g/m3 sau se aplică un tratament prin stropire până la umectare cu soluţie de CuSO 4 2% şi văruirea cu lapte de var 2% a pereţilor şi tavanului. 1981). este folosirea depozitelor frigorifice în 2 cicluri: ciclul I . În celula cu atmosferă controlată având 4%CO2 şi 3%O2. aşezaţi în palete cu montanţi. 1981). la UR 90-95% sau chiar mai ridicată (95-98%). În realitate pierderile sunt mai mici datorită sortării care se face în martie.5-1 m/s (80-100 m 3/t/h). Lăzile P paletizate se suprapun pe 3-4 nivele.

3(+1.0) 6. se taie frunzele sau vârfurile etiolate şi se curăţă prin periere şi spălare. la bandă şi la maşinile de spălat rădăcinoase. Scoaterea din celule se face în spaţii intermediare care să permită produsului acomodarea la 8/100C. Rănile cauzate de manipularea şi transportul în vrac se cicatrizează mult mai greu.7(+5.0 7.7 (+4. datorită înrădăcinării mai profunde. comparativ cu grupa precedentă (tabelul 20. calibrare.5 (+1.3 8. După zvântare. Păstârnacul se recoltează mai greu.3 8.0) 8. datorită texturii şi structurii lor specifice. prezentând caracteristici tipice de soi. celulele parenchimatice mari. eventual preambalarea în pungi.8) Total pierderi însumate (%) 19.5 (+4. alături de hrean (legumă perenă de la care se consumă rădăcinile) sunt grupate distinct ca o categorie mai perisabilă. favorizează deshidratarea.5%.6(+1.3) 19. Dacă este necesar.7 25.9 (+1. Scăzămintele care se acordă la păstrare sunt mai mari cu 0.5) Pierderi la calitate (%) 7.4. Operaţiile pot fi semimecanice sau mecanice.3(+2.4 5.7 9. La calitatea I sunt acceptate doar rădăcini cu defecte minime.5 (+1.7 7.se poate comercializa.8) 7.0) 19. pe categorii.8) 7.7 7.9) 6.3-0.8) 28.8) 3.3) Pierderi prin stricare (%) 5. Tabelul 20.6) Recoltarea mecanizată sau semimecanizată se face la mărimea caracteristică.1 (+5. se face ambalarea în lăzi de lemn (P) sau material plastic M2 -M3 -M4. 20.6) 4.5) 10. Condiţionarea în câmp separă 292 . bandă verde sau roşie de până la 1-2 cm în funcţie de lungime şi maximum 1% pământ aderent sau corpuri străine (la rădăcinile nespălate).4) 17.2(+1. Numărul mare al lenticelelor.1 9. rămânând deschise.9(+1. precum şi păstârnacul. în vederea valorificării cu tot cu frunze.4(+2.9) 10.3(+1.3.4). Rămâne aspectul eficienţei economice. Condiţionarea în vederea livrării include o nouă sortare.9(+1. legat de gradul de umplere a celulei.1 23. curăţarea şi ambalarea. care trebuie livrate verzi şi proaspete.9(+1. cu pereţi celulari mai subţiri. conform HCM 190/1984 Tipul păstrării Însilozare Ventilaţie naturală Ventilaţie mecanică Frigorifică Durata păstrării (luni) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 6(XI-IV) 5(XI-III) 6(XI-IV) Pierderi în greutate (%) 6.4 4.8(+1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini. Pierderile procentuale maxime admise la păstrarea legumelor rădăcinoase mai perisabile. sau nu se mai cicatrizează.7 22.4) 7.5 (+2. spaţiile intracelulare mari. deşi rizoderma este mai groasă ca la morcov. precum şi a păstârnacului Pătrunjelul şi ţelina de rădăcini. Frunzele de pătrunjel se cosesc în prealabil şi se valorifică separat.4 24.0 8.6 8. La morcovi se admit maximum 2% rupturi sau răniri de spălare şi diametrul ecuatorial de minimum 20-45(50) mm.6) 5.5 (+1. evitând condensul.7 9.5 (+6. din faze mai timpurii. } elina se poate recolta şi eşalonat.2) 7.

lipsa lemnificării şi a ramificaţiilor. F. Urmează spălarea mecanică şi fasonarea. nisip) în proporţie de maximum 3% (STAS 4933/82). cu diametrul ecuatorial de minimum 60 mm. STAS 1247/76. Rădăcinile de calitatea I trebuie să fie: . cu tara de maximum 14%. respectiv peste 35 mm (păstârnac). Pentru ţelină se mai urmăreşte ca exemplarele să aibă frunzele retezate în formă de con. Dintre metodele specifice. curate şi rezistente. }elina se debarasează de toate rădăcinile şi ramificaţiile laterale. de cel mult 3% rădăcini ofilite şi maximum 5% rădăcini cu ramificaţii laterale. Parametrii optimi sunt temperatura 0/10C şi UR >90%.5-1 kg capacitate. admiţându-se uşoare defecte de formă şi culoare. curate. . zvântate. striviri. cu maximum 1% pământ aderent şi cu diametru ecuatorial de 20-50 mm (pătrunjel). Prezentarea în vederea comercializării se face în lăzi. în straturi. 1984). manipularea şi transportul nu diferă de grupa morcovilor. nevătămate. iar rădăcinile să fie fără goluri sau crăpături. de formă regulată. containere.. bine formate. în condiţie de circulaţie a aerului care să menţină factorii de păstrare cât mai stabili. asigurând şi protecţie contra deshidratării.1987). în vrac la ţelină (Gherghi. ridichilor şi a sfeclei roşii (legume rădăcinoase mai puţin perisabile). urme de atac sau pete. spălate şi zvântate. procedeu igienic. Pentru pătrunjel şi păstârnac. Ambalarea se face în lăzi P. 293 . Pentru export se primesc loturi cât mai uniforme.rădăcinile pentru păstrare de cele pentru consum imediat. fără vătămări mecanice sau produse de boli/dăunători. pentru a obţine o formă cât mai regulată şi fără zone adâncite care pot păstra impurităţi şi măresc procentul de deşeuri la utilizare. }elina se poate livra şi sub folie contractibilă. bine sortate şi calibrate. Condiţionarea se execută înaintea livrării. şi colab. saci de plasă sau sub forme diferite de ambalare. ambalate în lăzi de export tip II. Sortarea preliminară va urmări alegerea rădăcinilor cu aspect proaspăt. Ambalarea.la ţelină. noi. Păstrarea trebuie direcţionată către rădăcinile corespunzătoare calitativ. întregi. se are în vedere în mod specific. decât prin precauţile suplimentare care se impun. la 0. Sortarea şi calibrarea pe calităţi este reglementată de STAS. restul procedeelor practicându-se la toate speciile din această grupă. separat pe specii sau în amestec.T. A. lipsite de crăpături. 1984). (STAS 3679/74). fără început de lujer floral şi cu frunzele retezate la 1-2 cm deasupra coletului. sănătoase. tăierea rădăcinilor. Doza de fertilizare maximă este N50: P120: K120 (Gherghi.la pătrunjel şi păstârnac. iar preambalarea în pungi de polietilenă perforate. doar variantele de însilozare au o utilizare diferenţiată: în brazdă la pătrunjel/ţelină. iar impurităţile (pământ. provenind dintr-un singur soi.. A.

timpurie (mii t) 355 ( %) circa 11% Prod. Cultura de toamnă este o cultură fitotehnică.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A TUBERCULILOR DE CARTOF Cartofii extratimpurii. amidon 13-16% la cartofii de salată şi 17-19% la cartofii de prăjit şi piure. datorită specificităţii tehnologiilor de cultură şi a modului de valorificare.0 1996 354 10% 3246 3590 73. 1978). cartofii extratimpurii şi timpurii reprezintă o alternativă mai atrăgătoare. cartoful este considerat una dintre cele mai importante plante alimentare. cei timpurii în iunie (10-30VI).5-1. Pe plan european şi mondial. Substanţe minerale reprezintă 1%.8%).1. Partea necomestibilă este de 15-20%. Fe 0. Gh. iar cartofii de vară în lunile iulie şi august (Tuşa. dar peste 20% la cartofii pentru industrie.1 Evoluţia producţiei şi a consumului de tuberculi de cartof în România (după datele comunicate în Anuarul Statistic 1990-1997) Specificare 1990 Prod. fiind o valoroasă plantă industrială (tab.4 1997 355 11% 2851 3206 1998 1999 2000 466 439 338 12% 11% 10% 2953 3518 3132 3319 3957 3470 Producţia mondială de cartofi este în creştere.2 mg%. Producţia de vară se corelează cu un nivel mai 294 . 21. şi colab. Conţinutul în vitamine este: C 10-25 mg% (până la 40 mg% la cartofii noi). care se află în finalul perioadei de păstrare. consumul de cartofi creşte într-un ritm mult mai lent decât consumul de legume. Prin producţiile realizate. Rusia şi Polonia se numără printre primii producători mondiali. iar valoarea energetică de 720-890 Kcal/Kg.0 1993 355 10% 3354 3709 73. complexul B 0.7-0. PP 0. totală (mii t) 3186 Consum (kg /loc/an) 1991 1992 239 269. Tehnologia de valorificare extratimpurii. Compoziţia chimică medie: 77-79% apă. timpurii şi de vară sunt consideraţi plante legumicole. la consumului de cartofi de toamnă din recolta anului precedent. 21. Mg 21-30 mg%.6-1. 17-19% glucide. din care K 410-525 mg%.7 1995 339 11% 2681 3020 71.4 13% 10% 1634 2332 1873 2602 48.. timpurii şi de vară a tuberculilor de cartof Cartofii extratimpurii se consumă în lunile mai-iunie (20V-10VI). }ările UE deţin împreună locul I ca producţie totală realizată. P 45-53 mg%. toamnă (mii t) 2831 Prod.64-0. 2% protide. prin cantităţile care se păstrează şi prin consumul pe locuitor. XXI.7-1 mg%. Fibre constituie 0. Consumul de cartofi din ţara noastră a egalat în ultimii ani nivelul mediu european.6% (celuloză 0. Tabelul 21. Se industrializează pe scară largă.77 mg%. În momentul apariţiei pe piaţă.CAP. dar cu un preţ de cost mai ridicat.1).9 1994 327 11% 2620 2947 66. Ca 7-15 mg%.0 60. dar păstrarea se realizează uneori în depozite cu caracter universal.

b) menţinerea culturii curate de buruieni în scopul evitării pierderilor de recoltă. Recoltarea începe din momentul în care tuberculii au depăşit 30g/buc (timpurii). Pregătirea recoltării. Aspectul lor se poate schimba în 48 de ore. Manipulările. După dislocare pot rămâne 1015 minute pe sol. Exfolierile şi vătămările determină apariţia unor brunificări de diferite nuanţe. trebuie reduse. Procentul de vătămări şi pierderi creşte. iar pierderile în greutate sunt aproape duble. pierzându-şi uşor turgescenţa şi aspectul comercial. Tăierea vrejilor cu 3-5 zile înaintea recoltării asigură o menţinere mai bună a calităţii. Cultura este evaluată. II şi necorespunzători). exfoliindu-se uşor datorită slabei aderenţe la pulpă. Trebuie evitată vătămarea tuberculilor. în loc de o săptămână aşa cum este normal. Periderma (pieliţa. organizate într-o formaţie de 12 oameni. 1983). determină mărirea procentului de pierderi. dar cererea depăşeşte oferta în fiecare an. 1983): a) fertilizarea moderată cu azot şi obligatorie cu fosfor-potasiu. Staţionările în vederea transportului nu trebuie prelungite. ţinându-se seama de creşterea medie zilnică (câteva sute de kg/ha. faţă de tuberculii ţinuţi la umbră (1. c) combaterea bolilor şi dăunătorilor. care sunt foarte fragezi şi se înnegresc în zonele lovite. când peridermul nu este bine format (consum de vară). exfolierile şi brunificările cresc cu 1/3. După 7 zile. Specificul ca produs horticol. utilajele şi mijloacele de transport. urmează în flux 3 sortatori pe calităţi (I. nesuberificată. fapt care reduce exfolierea cu 60% faţă de tuberculii strânşi imediat. 1978). până la 6%. Fluxul tehnologic manual este continuu şi poate fi organizat pentru a fi executat de echipe de 3 muncitori. care este de dorit să fie reavăn. şi colab. brunificându-se la spălare. Se stabileşte adâncimea de formare a tuberculilor. a uşurării recoltării şi a reducerii procentului de impurităţi sau de vătămări mecanice. Ambalarea în saci de relon sau de iută. I. învelişul) este subţire. după zonă şi perioadă) a producţiei şi de preţul care se oferă. inclusiv la ambalare. care merg pe trei rânduri. tuberculii umezi şi murdari sunt mai sensibili. datorită celorlalte produse legumicole care se oferă la preţuri mai mici.. sau înainte de maturitate. Pierderile în greutate se dublează prin expunerea directă la soare (3%). la fel ca şi o umiditate optimă a solului. Tuberculii cartofilor noi au un grad de perisabilitate ridicat. până la o medie de 90%. Gh. eventual în saci de plasă pentru export. Avantajele de ordin bănesc provenite din valorificare nu pot fi realizate dacă nu este respectată tehnologia specifică (Marin. Se planifică forţa de muncă. următorii trei execută strângerea. în zilele ploioase. I.5%).scăzut al consumului de cartofi.. care măresc rezistenţa la vătămare. Se recoltează manual prin smulgere când solul este nisipos. datorită unei mai bune aderări a cojii (pieliţei) la pulpă (Marin. sau recoltarea pe timp umed. Se evită irigarea în zilele premergătoare recoltării. într-un 295 .. Primii 3 dislocă tuberculii prin desfacerea cuiburilor. Produsul are o intensitate respiratorie foarte ridicată. iar în final 3 ambalatori care pun marfa sortată în lăzi P sau M2 din material plastic. în comparaţie cu păstrarea în lăzi (Tuşa. fie cu sapa sau cu plugul (semimecanizat).

a căror coajă nu trebuie să se mai exfolieze. în condiţii moderne. când vremea este frumoasă. În această fază trebuie întreruptă vegetaţia. Tuberculii se transportă la centrele de sortare şi calibrare. Tuberculii din soiuri timpurii spălaţi şi ambalaţi trebuie comercializaţi în decurs de 24 de ore. şi colab. fertilizat cu N220:P130:K120 (Frâncu. sortare..interval de timp de numai 4 ore. 1999). provenind dintr-o cultură neirigată. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului Cartoful de toamnă pentru consum apare pe piaţă după 1 septembrie şi se poate păstra până în luna mai a anului următor. Cartofii de vară pot fi păstraţi timp de 10 zile (Tuşa. iar calitatea II de 30-35 mm diametru. şi colab. la 5/120C şi UR 90%. fapt care crează mari probleme exportatorilor mai îndepărtaţi (Joly. Se face proba decojirii tuberculilor. Nu se stivuiesc mai mult de 2 rânduri în cazul soiurilor timpurii. Th. preambalare şi ambalare în lăzi. calitatea I cu diametrul peste 35 mm. 1978). În plus.. Condiţionarea în vederea comercializării constă în spălare. Tuberculii se pot disloca bine. Cele mai mici pierderi în depozite le-a avut soiul Desirée. fără vătămări.. Prin tăiere vor avea aspect zvântat. Gh. 1983). În CEE s-a mărit cererea de produse gata spălate. şi col. depozitându-se în vederea expedierii. apare uşor deshidratarea şi brunificarea. iar restul de culoare galbenă. iar stolonul va fi lipsit de turgescenţă (Mureşan. Se preferă o recoltare mai timpurie.5 kg bruto. din momentul când coaja nu se mai desprinde şi nu mai apar pierderi prin exfoliere. în reprize egale şi diferenţiat în funcţie de tipul culturii (irigat/neirigat). În luna august. în vederea favorizării suberificării tuberculilor. Cartofii destinaţi exportului se livrează în saci speciali la 25. Transportul sacilor în maşini va ţine seama de perisabilitatea produsului. Momentul optim de recoltare este la maturitatea deplină. recoltarea cu combina CRC-2 sau E-684 devine posibilă. Fertilizarea trebuie aplicată fazial. care provoacă mai puţine vătămări mecanice. Infecţiile cu mană sau putregai umed trebuie preîntâmpinate. Cultura va beneficia de o tehnologie în măsură să amelioreze capacitatea de păstrare. influenţând o ieşire mai timpurie din repausul vegetativ şi mărind procesul de încolţire. Tuberculii se strâng şi se sortează pe mărimi. iar temperaturile sunt mai ridicate de 70C. Fluxul tehnologic semimecanizat sau mecanizat este posibil la cartoful de vară pe măsură ce coaja tuberculilor se suberifică. în funcţie de temperatură şi de durata expunerii. formare de loturi şi expediere.2. Depozitarea temporară a cartofilor timpurii durează 2-3 zile în condiţiile mediului ambiant sau 3-5 zile în condiţii frigorifice. tuberculii având peridermul bine format. 21. în vederea livrării. În luna iulie se poate utiliza maşina de recoltare semimecanică pe două rânduri E-649.. sau 3-4 rânduri în cazul soiurilor de vară. care se verifică în conformitate cu prevederile caietului de sarcini. 2/3 din vreji fiind uscaţi. Irigarea reduce această durată. Dozele 296 . 1983).

1975). Preluarea tuberculilor se face în buncăre cu capacitatea de 5-30 t.S. 1984): pentru distanţe scurte. pe câmp sau la un punct intermediar de presortare (ISIC-30). tractate auto/amplasate în vagoane CF pentru containere. Adretta şi Prosna manifestă sensibilitate.pentru distanţe de peste 150 km. Fiecare agregat pretinde anumite condiţii de sol. (1988). A.C. Înălţimea de cădere a tuberculilor nu va depăşi 0. În legătură cu soiurile Colina.. Masa recoltată este transportată cu remorci şi condiţionată cu instalaţii tip I. Desirée are capacitatea cea mai bună de păstare.. turgescenţi. Manipularea pe rampe şi în depozite se face cu benzi transportoare aşezate în cascadă. semimecanizat sau mecanizat. şi colab.-30 (17. A. Pentru recoltare se mai pot folosi CRC-2 sau KEP-2P etc. Presortarea se execută manual. cu pieliţa suberificată.fluxul modern foloseşte maşina E 649. sănătoşi. la o viteză de flux de 0. Super. şi colab. MSC-2-75 (pentru soluri mai grele) sau E649. Fl. 1984). Pentru vagoanele CF tip FADS sau cu autodescărcare. Procura şi Carpatin sunt şi ele rezistente la păstrare. 1986): fluxul semimecanizat foloseşte MSC-1. fără vătămări mecanice sau atac de boli-dăunători. urmat de soiuri ca Eba. După Mureşan şi colab. 1995). şi colab.unilaterale de azot sau dozele exagerate în îngrăşăminte reduc capacitatea de păstrare. Soiul cultivat va fi cunoscut ca rezistent la păstrare. tipici pentru soiul cultivat. către centrele de sortare. rampele de cale ferată. Semenic şi Manuela există aprecieri contradictorii. eventual o distrugere a vrejilor (chimic cu Reglone 3-2 l/ha sau mecanic cu MTV-4). cu preluarea întregii cantităţi de la 3-10 vagoane odată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. Muncel.5 t/h) sau KSP-15 B. 1994).4 m (Gherghi. curaţi. 32% pe soluri mijlocii) (Popescu. . neîncolţiţi. înregistrând pierderi mai mari. Încărcarea se execută mecanic cu benzi elevatoare sau echipamente cu cupă. distanţe de plantare sau grad de îmburuienare. în timp ce Ostara. 297 . Bintje. A.. depozitele apropiate sau magazine.I. fără defecte interne. iar tuberculii sunt adunaţi şi sortaţi manual. Ora (târzii) şi Măgura (semitârziu) (Gherghi. (1987) şi Niculescu. . transportul se face cu mijloace auto sau cu remorci tractate basculante. Transportul se realizează în proporţie de 85% în vrac (Jalea. Se consideră corespunzători tuberculii întregi. neînverziţi. există instalaţii construite special sub calea ferată. precum şi a tuberculilor foarte mici sau depreciaţi. neîngheţaţi şi fără corpuri străine.45 m/s (presortare) sau 0. Firmula.. Recoltarea cartofului poate fi organizată în flux (Mezabrovschi. soiurile Mureşan. care realizează un procent de impurităţi proporţional cu textura solului (17% pe soluri uşoare. se foloseşte transportul în vagoane CF deschise. Presortarea permite înlăturarea resturilor vegetale sau minerale.9 m/s (transport). tip FADS (50-60t) acoperite cu prelate în perioadele ploioase sau în containere universale ISO-1C de 20 t. fără umiditate exterioară anormală. Suceviţa.

stocându-se pe câmp la temperaturi ridicate.5 m. şi colab. 1988).C.Erwinia sp. blocând diviziunea celulară. Pregătirea pentru păstrare.5% în aceeaşi perioadă de păstrare. presupune igienizarea şi dezinfecţia. 5g CIPC/tonă. Solenid (ester izopropilic al ANA.C. Talent (pe bază de carvonă). 1 kg/t (10 g s.. sunt favorizate în mod deosebit bolile de putrezire. Presortarea cu înlăturarea impurităţilor minerale poate fi completată de o sortare.5 l/m2) nu sunt protejate contra putregaiului umedErwinia carotovora şi a speciilor de Rhizopus (putregaiul de vârf).5 m). şi putregaiul uscat Fusarium sp.P. pentru a înlătura tuberculii vizibili vătămaţi. Produsul Keim Stop se prezintă sub formă de pulbere cu 1% s. alături de unele terpene (carvona).I. produs românesc). operaţie menţionată în STAS 9127/6-82. Sprout NIP. pot apare în timpul recoltării mecanizate (E-684). putregaiul umed . În vegetaţie se administrează NaHM (sarea de sodiu a hidrazidei maleice). pierderile sunt mai mici cu 7. La beneficiari. Superstop.P. prin căderea pe lângă rampă sau buncăr.P. favorizând apariţia colţilor (lăstarilor). (C. pe bază de I. 1984. Tratarea cu inhibitori de încolţire se justifică doar pentru anumite soiuri care germinează mai uşor în depozite. şi C. Durata de manipulare-transport în saci nu trebuie să depăşească 15 zile±5.P. Durata transportului în vrac a tuberculilor recoltaţi nu trebuie să depăşească o zi. după care survine deprecierea totală.Vătămările care sunt provocate tuberculilor. sau la manipularea pentru depozitare (Ostara. Dacă se adună în saci. la basculări de la înălţime mai mare (1.C. după care localul rămâne neventilat timp de 48 ore.). apoi sortate şi livrate. nu se recomandă stivuirea sacilor în spaţii închise.C. pentru ca dezinfecţia să fie eficientă.carbamat).a.25-0.1987). care se administrează prin pudrare.C. însoţite eventual de o sortare preliminară (Taşcă. prin stropire în doză de 0.Alte produse similare sunt: Luxan Antisprout SC. având eficacitate maximă.4%. Fl. Niculescu. transport şi manipulare manuală a sacilor (striviri). la fiecare 3 luni. pe o înălţime mai mare de 0. având ca efect micşorarea pierderilor cu 5% în 6 luni. Dacă se face şi o calibrare.. după înflorire. Loturile atacate pot fi însilozate 2-3 săptămâni.5 l/m2 şi formol 5% (0. În unele ţări se folosesc generatoare care pulverizează produsele condiţionate sub formă lichidă în circuitul de ventilare.= chlorprophame)..a. care împedică creşterea ochilor.Celulele de păstrare dezinfectate o singură dată prin stropire cu clorură de var 0. odată după golire şi a doua oară înainte de depozitare.I. Desirée). în condiţii în care temperatura poate oscila. la însăcuire şi calibrare (Desirée). Pe leziunile provocate de vătămările mecanice se grefează bolile de putrezire. Gh.I. dacă nu există posibilităţi de aerisire. Se aplică fracţionat. 298 . (izopropil N-fenil carbamat) şi C.. Dimensiunile optime ale tuberculilor de consum pentru păstrare sunt 50-80 mm diametru. înlăturând tuberculii sub 35 mm diametru. sau atunci când dorim să asigurăm o perioadă maximă de păstrare. Inhibitorii autorizaţi pe plan european sunt I. (Berindei. Se impune tratarea de 2 ori.P. (cloro izopropil N. M.

9 10. grosimea vracului fiind de 4-5. până la noua recoltă.2 t/m 2 la o stivuire pe 4 nivele (h= 5.5 m.21.1-13. Păstrarea în vrac este posibilă la celulele frigorifice ventilate prin pardoseală.3-8.2.0-4.5/2. Păstrarea frigorifică înregistrează pierderi cu 1/5-1/3 mai mici ca păstrarea prin ventilaţie mecanică.0-2. în funcţie de sistemul de păstrare (HCM 190/84 şi STAS R 9127/6-82) Sistemul de păstrare Durata (luni) Pierderi Pierderi Pierderi STAS maxime maxime maxime minimă maximă greutate stricare calitate % % % 4 5(X-II) 6.9-4. reciclându-se aerul răcit cu împrospătare periodică. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum Depozitarea tuberculilor se poate face în silozuri în pământ. Lăzile P paletizate în sistem ţesut. Pierderi maxime procentuale admise în depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum. În primele 6-14 zile se parcurg fazele de pregătire (zvântarea.0 4.2-6.5-8. prelungită cu 1-2 luni. astfel ca în final să ajungă la parametrii de păstrare 3/50C. Spaţiile libere dintre palete trebuie orientate paralel cu direcţia de refulare a aerului răcit. dar investiţiile necesare şi consumurile energetice sunt considerabil mai mari.0 t/m2. Utilizarea de până la 50% aer exterior în perioada de iarnă reduce 299 . în macrosilozuri sau în depozite ventilate mecanic şi în depozite frigorifice (tab.7 Silozuri în pământ Spaţii cu ventilaţie naturală Macrosilozuri cu ventilaţie mecanică Depozite cu ventilaţie mecanică Depozite frigorifice Depozitele ventilate mecanic sunt spaţiile cele mai specializate în păstrarea cartofului.0 14.8 2.4-21. Tabelul 21. Tehnologia de păstrare frigorifică poate folosi mai multe tipuri de ambalare.2 1.7 1. de câteva zile.5 7(X-IV) 7.9-6. iar silozurile constituie procedeul cel mai utilizat în sectorul particular.5 4.7 9(X-VI) 7.6-16. Între stivele de ambalaje se lasă spaţii libere de 10 cm.6-3. ambalează 600-650 kg pe fiecare unitate de încărcătură sau 2.5 3.0 t/m2.7 4 5(X-II) 6.5-14.5-7. temperatura trebuie coborâtă cu 1. Lăzile paletă stivuite pe 6-8 nivele (4.6-6.50C.2-2.8 2.4-4.3 3. în spaţii improvizate cu ventilaţie naturală.2 Pierderi maxime totale % 12.3.3-7.0 m) realizează o încărcătură de 2.0 3.1-3. Pentru intervale mai scurte de timp. cicatrizarea rănilor şi prerăcirea).4-3.0-18.9 2.3 5 6 8 6(X-III) 6.2). păstrarea se poate face şi în saci de plasă sau de iută aşezaţi în palete cu montanţi după sistemul ţesut sau întrepătruns (25 saci de plasă sau 15 de iută).21.3 10. Păstrarea durează 7-8 luni.5-3.2 16. În fiecare zi. Umplerea celulelor trebuie efectuată în termen cât mai scurt. revenind încărcătura de circa 2.5-5. 5 orizontal x 4 rânduri. iar la perete de 20 cm.6 m). ventilând 24 de ore din 24 aer exterior.8-7. iar calitatea tuberculilor este asigurată pe o durată.2-3.

consumul energetic. În finalul păstrării frigul este oprit, iar în celulă se produce o încălzire până la 8-100C. Celula trebuie golită în 10-14 zile. Tehnologia de păstrare în depozite specializate cu ventilaţie mecanică. Celulele au capacităţi de 350 t, 500 t, 1000 t sau 2500 t, iar depozitele au 2000 t, 5000 t, 10.000 t sau chiar 20.000 t. Depozitarea a fost prevăzută în vrac cu înălţimea de 4-4,5m (STAS R 9127/6-82). Deşi aparent, apare ca o soluţie mai simplă, păstrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat, deoarece nu poate reuşi decât cu tuberculi sănătoşi, cât mai uniformi (soi, provenienţă, mărime etc.), dar totodată de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boală, sau înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pământ, pietre, resturi vegetale, pot compromite şi restul tuberculilor corespunzători. Există 5 faze ale păstrării, între care primele 3 sunt faze pregătitoare: - zvântarea tuberculilor umezi, timp de 2-3 zile, cu aer exterior de 10-200C şi UR 65-80%, 24 de ore din 24, în debit de 80-120 m3/t/h (0,2-0,25 m/s); - vindecarea şi cicatrizarea rănilor în cursul a 2 săptămâni de ventilare cu aer interior/exterior, la 13/180C şi UR 85-95%, 12 ore din 24. Formarea peste răni a unui nou periderm nu are loc sub 80C; - răcirea treptată pe parcursul a 4-8 săptămâni, cu ventilarea aerului exterior în timpul nopţilor reci, la 4/100C şi UR 85-90%, 8-12 ore din 24, dar fără întreruperi mai mari de 6 ore; - păstrarea timp de 5-6 luni, la 3/50C şi UR 85-90%, cu ventilare de aer exterior 1-4 ore din 24, prin recirculare sau amestec cu aer exterior a cărui temperatură să nu depăşească cu 2-30C pe cea a tuberculilor şi să nu fie mai scăzută de 00C, pauzele de ventilaţie nu vor depăşi 10-12 ore; - pregătirea pentru desilozare, durează 1-2 săptămâni, când se opreşte ventilaţia sau se ventilează cu aer cald, pentru reducerea conţinutului de glucide hidrosolubile şi a gradului de dăunare la condiţionare. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depăşească cu mai mult de 40C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/100C, iar UR se micşorează la 80-85%. Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14 zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a lungul canalelor de ventilaţie, folosind ventilaţia până în faza finală. Condensul şi încolţirea prematură pot apare ca urmare a deficienţelor constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilaţie mecanică, având ca efect sporirea pierderilor. Formele mai uşoare de condens se înlătură prin mărirea numărului reprizelor de ventilare, reducerea duratei pauzelor, sau trecerea la regim continuu de ventilare. Condensul persistent nu poate fi înlăturat decât prin eliminarea cauzelor care opresc circulaţia normală a aerului, respectiv înfundarea canalelor şi a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se găsesc la partea de jos a vracului. În situaţii limită, păstrarea va fi întreruptă, cartofii sunt mutaţi în alte spaţii, iar celula se curăţă şi se dezinfectează temeinic.

300

Tehnologia de păstrare în macrozilozuri ventilate mecanic a fost concepută ca o variantă modernizată a tehnologiilor tradiţionale, iar în unele ţări europene este metoda preferată de producătorii particulari, datorită simplităţii şi economiei de forţă de muncă manuală realizată. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de cartofi pe o perioadă mai lungă de timp, datorită amenajărilor care permit într-o anumită măsură dirijarea factorilor de mediu. Deşi simplă în concepţie, metoda necesită mijloacele mecanice adecvate manipulării în vrac, dotările minime (reţea de curent electric trifazic, motor electric, ventilator) şi unele materiale, cum sunt folii de polietilenă, baloţi de paie, sârmă zincată. Se impun măsuri stricte P.S.I. În zonele/anii cu ploi, umezeală sau temperaturi prea coborâte, macrosilozurile se pot amenaja şi-n spaţii acoperite (şoproane, magazii, grajduri). Macrosilozurile se formează la suprafaţă, având dimensiunile vracului de tuberculi, de 35 m lungime, 6m lăţime şi 3-3,5m înălţime. Interiorul acestui vrac este străbătut de un canal de ventilaţie, realizat din panouri grătar cu dimensiunea de 1,3x1,3 m şi distanţa între şipci de 2,5 cm. Panourile se aşază în formă de V întors, cu unghiul de vârf de 450, iar pe vârful acestui canal triunghiular se pune folie de polietilenă în cascadă (în lungime crescătoare, cu cât se avansează spre capăt). La intrare se amplasează un ventilator într-o casetă de lemn, cu clapete pentru reglarea debitului de aer (80-100 m3/t/h). Vracul se realizează prin basculare în buncăre mobile şi manipulare mecanică, sau direct prin golirea sacilor în macrosiloz. Se acoperă întâi canalul de ventilaţie, începând din capătul cu ventilatorul, în strat cât mai uniform de tuberculi. Acoperirea cu baloţi de paie se face imediat după umplere, bine tasaţi pentru a nu rămâne goluri. Lateral se protejează cu folie (0,5 m pe sol), lăsând coama liberă 1,5m pentru evacuarea aerului. Peste folie se aşază al doilea rând de baloţi, iar pe coamă se pune folie care previne infiltrarea apei din precipitaţii, iar în jur se amenajează şanţuri de scurgere. La venirea temperaturilor joase, se adaugă pe coamă al treilea strat de baloţi. Fazele ventilaţiei sunt: A. zvântarea şi cicatrizarea rănilor prin flux de aer la temperaturi sub 200C (2-3 zile) şi în final (2 săptămâni) sub 150C; B. coborârea temperaturii, ventilând 3-4 ore din 24 aerul rece din timpul nopţilor; C. păstrarea la 3/50C timp de 5 luni, prin ventilare de întreţinere 1-2 ore pe zi, când temperatura exterioară o permite (t>00C). Temperatura şi umiditatea relativă trebuie urmărite la început zilnic, apoi de 2 ori pe săptămână. Tehnologiile de păstrare tradiţională a tuberculilor de cartof pentru consum realizează condiţii apropiate de cele optime, prin protejarea produsului contra frigului cu pământ, paie şi folie de polietilenă. {anţurile nu au aerisire, iar silozurile şi spaţiile improvizate beneficiază de amenajări pentru o ventilaţie naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pământ sunt valabile şi în cazul

301

cartofilor. Temperatura de îngheţ a tuberculilor oscilează între -0,8/-1,50C, în funcţie de soi, gradul de suberificare şi starea de turgescenţă. Silozurile în pământ sunt eficiente economic, prin volumul redus de investiţii, cheltuielile de exploatare minime şi consumurile energetice mici. Prin depăşirea duratei de depozitare de 4-5 luni, pierderile devin însă neeconomice. În funcţie de zona climatică, există şi anumite diferenţe constructive. Silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau la adâncime până la 20 cm, cu lăţime de 1,5 m şi lungime de 20-22 m. Coşurile de ventilaţie de 2,0-2,5m, confecţionate din scânduri şi şipci, au secţiune pătrată, cu latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30 cm, fiind acoperite cu grătare şi şipci, şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2m. Silozurile pentru climat rece au adâncime de 50 cm, lăţimea 1,5m şi lungimea 20-22m. Ventilaţia este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20cm şi lungimea de 60cm, care permit accesul aerului în interior, iar canalul de fund lipseşte (Gherghi, A. şi colab., 1981). Cercetările de la I.C.P.C. Braşov au sugerat că o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decât adâncimea silozului, pentru a micşora pierderile, dacă pregătirea materialului, însilozarea şi supravegherea condiţiilor de păstrare decurg în mod corect (Mureşan, S. şi Donescu, V.,1984). Cartofii corespunzători se depozitează până la 1 m deasupra solului într-un bilon cu panta de 750 şi coama dreaptă. Se lasă 2-3 zile pentru zvântare, descoperiţi, luând precauţii noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30 cm, iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-30cm grosime la bază şi 10 cm spre coamă. Coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40 cm, până când temperatura scade în masa tuberculilor sub 60C, iar la exterior are tendinţa să coboare sub 20C. Acoperirea definitivă se face prin îngroşarea la 30 cm a stratului de pământ pe toată suprafaţa şi îngroşarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau şanţuri de colectare şi de scurgere a apei din precipitaţii. În timpul păstrării se controlează temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz. Semnele de păstrare necorespunzătoare pot fi recunoscute datorită degajării de căldură care rezultă prin alterarea produsului. {anţurile (silozuri adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60 cm şi adâncimea de 60-70 cm, iar lungimea de numai 15-20 m. Ele sunt recomandate pentru climatul foarte rece (Gherghi, A. şi colab., 1981). Din cercetările efectuate la I.C.P.C. Braşov, rezultă că silozurile fără aerisire, indiferent de adâncime, au pierderi mai mici în condiţiile climatice din Transilvania (Braşov, Cluj, Câmpia Turzii), în comparaţie cu silozurile cu aerisire. Tuberculii se acoperă cu 20-30 cm de paie uscate, apoi cu un strat de pământ bilonat de 40-50 cm înălţime şi depăşind marginile şanţului cu 30-40 cm. Acoperirea se face în 2 etape. Un siloz tip şanţ lung de 15 m permite păstrarea a 4.000-5.000 kg cartofi (Berindei, M., 1987).

302

Spaţiile improvizate cu ventilaţie naturală (magazii, beciuri) pot asigura depozitarea tuberculilor în vrac (2-2,5m), cu condiţia asigurării circulaţiei libere şi uniforme a aerului printre stivele de ambalaje, sau prin produs. Aerisirea se face prin uşi, ferestre sau coşuri de ventilaţie, mai activă în perioadele calde, când se foloseşte aerul rece al nopţilor. În timpul iernii, circulaţia trebuie redusă, pentru a evita îngheţarea. Durata de păstrare este de 4-5 luni. La desfacere, se acordă prioritate loturilor cu cartofi de calitate slabă.Prelungirea duratei de păstrare din silozuri şi depozitele cu ventilaţie mecanică se poate realiza în perioada de primăvară, prin folosirea frigului artificial (Stoianovici, Ileana şi colab.1979; Niculescu, Fl. şi colab., 1982). Prin transfer în spaţii frigorifice, pierderile se micşorează proporţional. Comercializarea cartofului de consum se face în vrac, saci de iută (25-50kg), lăzi de lemn tip P (35-38kg), saci de plasă textilă (20-25kg) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vânzarea tuberculilor prespălaţi şi ambalaţi în ambalaje inscripţionate, confecţionate din hârtie, carton sau materiale plastice. Se practică şi desfacerea specializată în săculeţi de diferite culori pentru un anumit tip de utilizare culinară (salată=galben, supă=maro, prăjit=roşu, etc). Declinul vânzărilor ca atare (sub formă de tuberculi cu coajă) este suplinit de creşterea desfacerii produselor semipreparate (chips, pommes frites, fulgi, decojiţi şi congelaţi, etc). 21.4. Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor Numiţi în termeni tehnici "cartofi de sămânţă", aceştia au diametrul optim de 30-36 mm şi greutate de 40-70 g/buc. Producerea şi valorificarea lor au anumite elemente specifice, mai ales pentru categoriile biologice superioare (clone, bază superelită, etc). Prezintă o importanţă deosebită asigurarea de la preluare a unor tuberculi cu capacitate de păstrare cât mai bună, sănătoşi şi fertilizaţi moderat în cultură. Recomandările privind recoltarea, manipularea şi transportul în bune condiţii devin obligatorii. Igienizarea corespunzătoare a spaţiilor şi sortarea/calibrarea tuberculilor sunt faze necesare, care contribuie la o evoluţie normală în depozit a materialului săditor. Este interzisă folosirea substanţelor inhibitoare şi a tratamentelor împotriva încolţirii. Umplerea celulelor trebuie realizată cât mai repede. Depozitarea se poate face diferenţiat, asigurând cele mai bune condiţii de păstrare loturilor cu valoare biologică ridicată şi soiurilor care sunt mai sensibile. Păstrarea paletizată, în celule frigorifice, devine obligatorie mai ales în zonele calde ale ţării. Menţinerea constantă a temperaturii la valori de 2/3 0C cu abateri de ±10C şi a umidităţii relative de 85-95%, asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o perioadă de 8-9 luni, în funcţie de necesităţi. Păstrarea în depozite specializate, cu ventilaţie mecanică, în vrac cu înălţime de numai 3m, se realizează în zonele de producţie tradiţionale pentru cartof. Valorificarea în flux şi mecanizarea fazelor, de la recoltare şi manipulare

303

în câmp, la preluarea şi manipularea mecanică în depozit, sortare şi calibrare, trebuie efectuate în condiţii bune, fără a răni tuberculii. În anii ploioşi, se iau măsuri suplimentare de zvântare. Fazele păstrării (zvântare, vindecarea rănilor, coborârea temperaturii, păstrare şi ridicarea temperaturii pentru condiţionarea finală) sunt similare tuberculilor de consum, dar nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila şi până la 10C, îndulcirea neavând importanţă. Păstrarea în spaţii care nu asigură temperaturile optime de 2/3/40C şi UR 85-95% în mod constant, duce la apariţia încolţirii premature, manifestarea bolilor de depozit şi la pierderea valorii biologice a materialului săditor. Faza de desilozare trebuie declanşată cu 30 de zile înaintea plantării, în vederea condiţionării finale. Tuberculii sunt calibraţi pe 2 categorii şi se ambalează în saci de iută noi, la 25 kg/unitate ambalaj. Sacii sunt cusuţi la gură, plombaţi şi etichetaţi, atât în interior, cât şi la exterior. Verigile inferioare I 1 - I2 se pot livra şi în vrac (fără însăcuire). 21.5. Specificul industrializării valorificării tuberculilor de cartof destinaţi

Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrială sub formă de chips, pommes frites, fulgi, bucăţi deshidratate, făină, sau pentru congelare, conserve şi diverse alte preparate/semipreparate, aparţin unor soiuri care corespund calitativ acestor întrebuinţări. După Catelly, T. (1988), soiurile Cati, Colina, Eba, Muncel, Mureşan, Nicola şi Super sunt specifice pentru prăjit, chips şi pommes frites, iar Adretta, Manuela şi Suceviţa sunt foarte bune pentru această specializare. Pentru piure şi patiserie sunt menţionate ca specifice Adretta, Colina, Eba, Manuela, Nicola, Procura şi Super, iar foarte bune sunt considerate soiurile Desirée, Mureşan, Semenic şi Suceviţa.
Tabelul 21.3. Compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă a tuberculilor de cartof destinaţi transformării industriale sub formă de preparate specifice (după Gravoueille, J.M., 1996; Mureşan, S., 1997; Burtea, O. şi colab., 1980)
Produsul Substanţa Glucide Mărimea Forma Alte Sortiment european uscată solubile tuberculilor tuberculilor recomandări de soiuri utilizate % % mm sferică sau ochi chips 23-25 0,2-0,3 ø 40-55 (60) Ostara, Bintje, Saturna sferic-ovală superficiali Ostara, Bintje, Russet pommes ochi 20-23 0,4-0,6 lung.>55-60 oval alungită Burbank, Marijke, frites superficiali Agria fulgi 20-24 0,6-1,0 tip C Bintje termoste17-20 0,6-1,0 20-40 sferică tip A BF 15 rlizaţi

304

În afară de compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă (tab. 25.3.), toate soiurile şi toate loturile destinate prelucrării trebuie să ofere tuberculi cu însuşiri culinare şi tehnologice corespunzătoare (gust, aromă, textură, rezistenţa pereţilor celulari). Pătarea neagră (black spot) trebuie prevenită, prin recoltare şi transport la temperaturi mai mari de 100C, când tuberculii turgescenţi şi elastici suportă mai uşor loviturile, fără zdrobirea ţesuturilor. O fertilizare moderată cu azot şi o manipulare atentă contribuie la diminuarea manifestării acestei pătări. În timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborâte (îndulcire). Tuberculii îndulciţi se brunifică la prăjire în ulei încins, datorită caramelizării glucidelor respective. Încolţirea este alt fenomen nedorit, care micşorează conţinutul în substanţă uscată al cartofilor şi măreşte dificultatea în prelucrare. Tehnologiile de depozitare apelează la soiuri care rezistă bine la manipulare şi păstrare, cu un repaus vegetativ mai îndelungat. Celulele de păstrare de la fabricile de prelucrare au capacitate de până la 2000 t, iar păstrarea se face în vrac cu înălţimea de 4 m, în condiţii de temperatură mai ridicată (5/60C) şi UR 85-90%. Pentru semipreparate industriale se recomandă chiar 8-12 0C cu aplicarea inhibitorilor de încolţire şi un regim de ventilare mai îndelungat (pauze mai mici, volum de aer mai mare). Umiditatea relativă va fi mai redusă în primele faze de ventilare (70-80%), dar mai ridicată pe parcursul păstrării (85-93%). Un conţinut mai ridicat al aerului în CO2 şi mai sărac în O2 este considerat favorabil menţinerii calităţii. În faza de desilozare, din ultimele 2-3 săptămâni, se ventilează aer la 15/180C pentru resintetizarea amidonului pe seama glucidelor simple aflate în compoziţia chimică a tuberculilor, sau se opreşte ventilaţia, iar căldura de respiraţie din celulă ridică temperatura la nivelul dorit. Fenomenul trebuie urmărit prin analize chimice. Există şi alte variante tehnologice care urmăresc: a) fie prevenirea pierderilor mari în greutate prin păstrare iniţială la temperaturi de 2/60C şi încălzire finală controlată până la un procent de 0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi; b) fie prin folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la 3 luni, prin pulverizare şi dispersare fină cu generatoare termice speciale ca o ceaţă care conţine în amestec IPC sau CIPC) şi un nivel de temperatură peste 60C; c) fie prin tratament ionizant cu radiaţii gamma în doze reduse, mai mici de 1 Kgray (1 gray= 1J/kg, fiind unitatea SI de măsură a dozei absorbite de radiaţie), combinat cu un nivel de temperatură mai ridicată corespunzător. Tratamentul ionizant poate provoca însă iniţial o creştere nedorită a conţinutului în glucide reducătoare.

305

CAP. XXII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR DIN GRUPA VERZEI
22.1 Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţâni Varza albă de căpăţână este în prezent specia legumicolă cea mai importantă din România sub raportul producţiei, depăşind tomatele din anii 19931995. Europa de Est produce 1/3 din totalul producţiei mondiale, iar Europa de Vest doar circa 10%, dar importă cantităţii importante. Varza roşie şi cea creaţă (de Milano) sunt şi ele incluse în aceste cifre, dar ponderea lor este reletiv redusă. Varza de Bruxelles este o plantă legumicolă mai puţin răspândită, care este cultivată în cantităţi mai mari în Anglia şi Olanda, fără a rivaliza cu varza albă. Compoziţia chimică valoroasă din punct de vedere alimentar a verzelor de căpăţână (alba, rubra, gemmifera), (tab.22.1.) este completată de proprietăţile dietetice şi medicinale ale acestor legume. Se pot menţiona mai ales efectele curative în tratamentul gastritelor şi ulcerului, al altor afecţiuni ale aparatului digetiv, sau al unor boli de nutriţie. Menţionarea factorului antiulceros din varză ca" vitamina U" (McRorie şi colab., 1954; Alexan, M. şi colab, 1983; Amăriuţei Alexandrina şi colab. 1984) nu a fost însuşit de autorii de specialitate (Bodea, C. şi Enăchescu Georgeta, 1984).
Tabelul 22.1.

306

Compoziţia chimică medie a trei legume din genul Brassica, de la care se consumă căpăţânile (Favier, J.Cl., şi colab., 1995; Enăchescu, Georgeta, 1984; Amăriuţei Alexandrina şi colab., 1984; Alexan, M. şi colab., 1983; Mincu, I., 1978/1984)
Vit Gluci CeluSubst K Mg Ca P Fe Protide Fibre C de loză min. mg mg mg mg mg g% g% mg g% g% g% % % % % % % 1,2175 15- 35- 3040Varza albă 3,5-6 1,8-2,î 2,8 0,6 1-3 1,6 400 70 72 70 60 3,30,7250 13- 52- 32- 0,5- 50varză roşie 1,4-1,9 3 0,8 5,6 1,1 266 17 55 36 2 90 varză de 2,21,3400 30- 77- 12,2-5,4 4,3 1-1,6 23 110 Bruxxeles 4,4 1,5 411 31 78 1,1 Produsul Vit. Vit caroten B PP mg% mg mg % % 0,2- 0,3 0,3-0,5 0,3 0,8 0,5 0,3 ND 5 8 1,2 0,3-1,1 0,7 6 Vit Partea E Kcal/ necomest. mg kg % % 2,4 330 0,9 230330 25-27 20-21 22-24

0,9 340

În România se consumă anual circa 25-35 kg varză/locuitor, reprezentând aproximativ 1/4 din consumul total de legume. Apariţia pe piaţă este eşalonată: culturi protejate (lunile III-V, consum maxim în mai), timpurii (lunile V-VII, consum maxim în iunie), de vară (lunile VII-IX, consum maxim în august), de toamnă cu ponderea de 70% (din septembrie până în noiembrie, cu un consum maxim în octombrie). Varza roşie se produce din iunie şi până în noiembrie, având perioada de consum maxim în noiembrie. Varza de Bruxelles apare în X-XI, iar varza creaţă doar vara, în lunile mai-iunie, (consum maxim în VI). Cantităţi importante de varză albă de căpăţână din soiurile de toamnă se păstrează sau se murează, contribuind la prelungirea duratei de consum. Recoltarea se face la un grad de maturitate corelat cu soiul şi destinaţia de valorificare, criteriul principal constituindu-l gradul de îndesare al căpăţânilor. Conform STAS 1418-85, la varza albă timpurie îndesarea nu este o condiţie obligatorie, în timp ce la soiurile de vară sau de toamnă, sau la varza roşie căpăţânile vor fi îndesate. Pentru păstrare se urmăreşte un grad de îndesare mediu (Amăriuţei, Alexandrina şi colab., 1984). Depăşirea acestui stadiu expune căpăţânile la crăpare, mai ales cele prea îndesate şi cu mugurii axiali dezvoltaţi. Timpul optim pentru recoltare este cel fără precipitaţii, după ce s-a ridicat roua sau bruma, iar temperatura produsului este mai mică sau egală cu temperatura aerului. Mai ales la varza de vară, recoltarea pe căldură produce o marfă instabilă, care se va deprecia uşor. Recoltarea este manuală, prin mai multe treceri la soiurile timpurii sau de vară, iar la cele de toamnă prin 1-2 treceri. Consumul de forţă de muncă este important, iar calitatea produsului depinde de modul corect de recoltare. Căpăţânile bine formate, normal dezvoltate, se taie neted cu cotor de maxim 1cm de la cocean, cu 1-2 frunze de protecţie şi se pun în ambalaje de lemn, lăzi P sau lăzi paletă. Recoltarea mecanizată sau semimecanizată, într-o singură trecere, se practică la culturi uniforme şi omogene, pe suprafeţe suficient de mari, la distanţe între rânduri accesibile maşinilor, iar producţia se livrează de preferinţă pentru industrializare sau consum imediat.

307

Fig. 22.1. Schema maşinii de recoltat varză (1-patine; 2dispozitiv de presare;3discurile de tăiere;4-transportor cu bandă; 5-transportor elevator)

Manipularea şi transportul se fac în ambalajele de recoltare, care pot servi şi pentru depozitare, iar cantităţile pentru consum imediat şi industrializare se transportă în saci sau în vrac. Mijloacele auto prevăzute cu prelate servesc pentru transportul pe distanţe scurte sau medii. Pentru distanţe lungi se recomandă transportul în vrac pe calea ferată, în vagoane simple tip B, cu pereţi neizolaţi termic. Ploile, îngheţul sau insolaţia pot afecta produsele la încărcări/descărcări prelungite dacă nu se iau măsuri de protejare, iar manipularea prea bruscă trebuie evitată. Condiţionarea verzei are trei etape. Presortarea, efectuată la recoltarea eşalonată, permite alegerea căpăţânilor conform condiţiilor generale de acceptabilitate STAS. Acestea vor fi întregi, cu aspect proaspăt, necrăpate, sănătoase, fără urme de lovire sau deteriorări care să-i afecteze calitatea, fără leziuni provocate de ger, curate, zvântate, cu cotorul sănătos şi frunzele de protecţie neofilite, bine prinse. Condiţionarea din toamnă poate fi definitivă la varza de consum imediat, sau intermediară, în scopul separării căpăţânilor de calitate superioară pentru păstrare. Se realizează curăţarea de frunzele rănite, bolnave, rupte. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic, la banda cu trei căi. La calitatea I se acceptă doar uşoare defecte sau mici vătămări care nu provoacă deprecieri, iar greutatea minimă pentru varza albă este de 0,5-0,6Kg/buc. la soiurile timpurii (câmp 0,6), 1kg/buc la soiurile de vară şi 2kg/buc la soiurile de toamnă. Pentru varza roşie, soiurile timpurii vor avea cel puţin 0,6kg/buc., iar cele târzii 1kg/buc. Varza de Bruxelles se poate condiţiona, prin curăţare, fără cotor, cu verzişoare de minimum 10mm diametru, sau se lasă necurăţată, cu cotorul tăiat neted, dacă verzişoarele au peste 20mm diametru. Verzişoarele vor fi tari, compacte, neatinse de ger şi uniforme (în limita abaterilor admise). Etapa a III-a de condiţionare are loc doar la loturile care se păstrează, în vederea livrării.

308

0 2. În vestul Europei.0-6. Din sortimentul recomandat şi testat.2-1. ţesuturi cu celule mai mici şi membrane mai groase. precum şi Stonar F1.0 mecanică frigorifice 3-4 (XI-II) 4.4-8. în spaţii ventilate mecanic. Din sortimentul mai vechi.0 6. 2-3 frunze de protecţie şi cotor sănătos de 1-3 cm (STAS R 9127/8-74).4 naturală cu ventilaţie 2-3 (XI-I) 4.6-3.3 13.5 Pierderi maxime totale admise% 6. Langendijker Daner Dural. Braunschweig şi de Buzău (tardive) sunt şi ele considerate suficient de bune pentru păstrare. După sortare-calibrare.3 2.6-3. ele pot fi identificate prin masa specifică mai mare de 0. soiurile Amager.8-15. după ce s-a ridicat roua. Tabelul 22.. conţinut ridicat în celuloză (1.a. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P sau lăzi paletă clădite în stivă de 6m (4 nivele de palete sau 6 nivele de lăzi paletă) şi stivuite astfel încât să permită o bună circulaţie a aerului.9g/cm3. Umplerea celulelor frigorifice trebuie efectuată în 1-2 zile (max. în perioade de vreme frumoasă. coresunzând calităţii I-a STAS 1418-84 (varza albă) şi 3577-84 (varza roşie).Păstrarea verzei de căpăţână se execută în spaţii frigorifice. soi. Încărcătura realizată este de 1. la varza roşie. mărime sau grad de îndesare (se evită amestecul cu alte produse). căpăţânile alese vor avea 2-3 kg/buc la varza albă şi 1.8-6. Hinova F1. căpăţână densă.8-13.4-5. Pierderile procentuale maxime admise la varza de căpăţână. În ultimele decenii au apărut soiuri şi hibrizi rezistenţi la păstrare. Din punct de vedere al proprietăţilor fizico-chimice.4t/m2. Condiţiile de păstrare conform STAS sunt 0/10C şi UR 85-90%. irigate moderat şi la care s-a respectat măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. asigurând timp de 4 luni menţinerea calităţii.0-3.5-9%.8%.2 Declasare calitativă% 2.35-1. temperatura de păstrare este de -1/00C şi UR 95%.7 Pentru păstrare (conform STAS R 9127/8-74) se recomandă culturi în care fertilizarea cu azot nu a depăşit 200 kg s. 7 zile). Scanvi F1.6 4. Soiurile tardive pentru păstrare se recoltează la 2 săptămâni după întreruperea irigaţiei. iar temperatura este de 00C noaptea şi 50C ziua (1X-15XI). care limitează pierderile şi deprecierile.8-4.8-6. Spaţiile se dezinfectează cu lapte de var 20%+clorură de var 0. în spaţii improvizate (ventilaţie naturală) sau în silozuri de suprafaţă.8-17. caracterizaţi printr-o perioadă de repaus mai lungă. iar durata de păstrare poate ajunge la 5 luni. capacitatea optimă fiind sub 250t.8 10. cu pierderi de 6-10% şi o condiţionare 309 . cu loturi cât mai omogene posibil ca provenienţă. conform HCM 190/84 şi STAS R 9127/8-74 Spaţii de Păstrare Scădere în greutate Pierderi prin păstrare (luni) % stricare% cu ventilaţie 1-2 (XI-XII) 2. Bamba F1 iar din oferta de sortiment care se pretează la păstrare Amager. se menţionează Lares F1. Scandic F1 şi Scanbo F1.8 kg/buc. conţinutul în substanţă uscată 7.2./ha.45%) şi în acid ascorbic (peste 60mg/100g produs proaspăt).8 1.Tall Grami. Păstrarea modernă se efectuează în depozite frigorifice. Formax F1.

Păstrarea în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm (conform STAS). Realizate în mare parte cu materialele şi dotarea locală.3-1.5 m adâncime. distanţat de pardoseală la 15-20cm. În intervalul vracului pe orizontală şi din 2 în 2m pe verticală. Măsurile PSI sunt obligatorii. iar între ele se lasă culoare de acces de 0. cu lăţimea la bază de 1. la 5-6m unul de altul. sursă de curent trifazic. UR 90-92%. suprapuse în cruce pe 6-8 nivele. înălţimea de 1.6m lăţime. Între stive şi la pereţi se lasă spaţii de circulaţie de 0. (1995). varza are la bază un grătar de lemn.5-2. Se amplasează pe terenuri în pantă uşoară. În varianta AC. Ph. şoproane sau unele construcţii de zidărie. iar în siloz de 49. Canalul de ventilaţie din panouri grătar (1x2m) şi ventilatorul instalat la unul din capete permit o circulaţie forţată a aerului de cel puţin 30m3/t/h.0m. Necesită existenţa unei infrastructuri: drumuri uşor practicabile.8m de la tavan. Căpăţânile se depozitează în vrac. Regimul de ventilare are o fază de coborâre a temperaturii de 30-40 zile. Stivele de lăzi vor avea lăţimea de 5m. şi colab. La pereţi se lasă 20cm pentru circulaţia aerului. ultimul rând numai pe coamă. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. Păstrarea AC cu 2-3%O 2 şi 3-5% CO2 la -1/00C şi UR 95% este posibilă 2-6 luni în funcţie de hibridul sau soiul păstrat (Moras. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P. 1984). M. Distanţa 310 . Păstrarea în macrosilozuri se practică în Germania. pe lăţimea de 1. ponderea pierderilor prin stricare şi declasare calitativă a fost de 3-4 ori mai redusă. dispuse în paralel. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20 cm. urmată de faza de păstrare de 2-3 luni. Păstrarea în spaţii cu ventilaţie naturală se face în magazii. căpăţânile sunt clădite cu cotorul în sus.50C. Vracul de produs se acoperă cu 3 rânduri suprapuse de baloţi de paie. a fost realizată timp de 120 de zile cu pierderi totale de 21%. în comparaţie cu celelalte variante (atmosferaă normală frig şi siloz). oferind condiţii de păstrare dirijată.1% pierderi totale în 60 de zile păstrare. în timp ce păstrarea frigorifică în atmosferă normală a înregistrat 32% pierderi totale în 90 de zile. Polonia şi ţările baltice. în acelaşi punct de însilozare se amenajează mai multe macrosilozuri. când se ventilează 10-20 minute pe zi. 3%O2 şi 5%CO2 a soiului De Buzău. conform STAS R 9127/8-74. Varza este clădită cu cotorul spre interior în vrac prismatic. J. Pentru izolare termică şi prevenirea condensului. Dacă se păstrează în vrac. şi Chapon. După Bogoescu. la bază. Pe mijloc. Pentru accesul aerului.5-2m. în orele cu temperaturi favorabile. păstrarea AC la 0± 0.3-1. Când temperatura coboară la -1/-20C. la înălţimea de 4m. cu apă freatică la peste 1. când se ventilează 2-3 ore din 24 aerul rece de noapte.6m.Fr. pentru cel puţin 500t cantitate totală. se instalează coşuri de aerisire cu latura de 15-20cm. înălţimea de 1. macrosilozurile de varză se bazează pe un flux mecanizat..5m şi o lungime în concordanţă cu spaţiul disponibil. vracul se acoperă cu paie uscate în grosime de 25-30 cm.finală care mai îndepărtează 10-15%.5m şi lungimea de 15-20m. până la înălţimea de 0. Pentru utilizarea economică a bazei materiale. intercalate cu folie de PE. se amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile 30x30cm şi acoperit cu şipci. lăzile se acoperă cu rogojini.

În vestul Europei este de circa 3. mai ales când sunt perioade mai calde. Compoziţia chimică le clasează pe primele locuri din grupa verzei.000t anual). pentru a nu forma condens. Celuloza din frunze se diminuează cu 1/10 la soiurile româneşti. Exportul se face în saci de culoare verde sau în lăzi. Temperatura din interior se măsoară la început la 1-2 zile.5 311 . dar mai valoroasă din punct de vedere nutritiv. Broccoli este o specie mai puţin răspândită. şi colab. cotorul moale şi nervurile negre sunt semne de degradare. în lunile de iarnă.000t/1996). În ţările producătoare comercializarea se face în formă preambalată. ale cărui ţesuturi devin mai bogate în glucoză (Amăriuţei. M. mare producător de conopidă este Franţa (peste 500. Sistarea păstrării şi livrarea se execută pe măsura cererii şi implică acomodarea căpăţânilor la temperaturi mai ridicate prin intermediul unor spaţii de trecere. împrospătând tăietura de la cotor. fiind în creştere. ca valoare alimentară şi dietetică. până la 1/3 la soiurile şi hibrizii specializaţi pentru păstrare. Voinea. iar pentru scurgerea apei din precipitaţii se execută rigole de scurgere. varza îşi pierde până la 1/2 din conţinutul în vitamina C. După păstrare. în comparaţie cu alte specii. Pe plan european. Desfacerea se face în vrac sau în lăzile de transport. bolnave. lăsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă.. substanţe minerale şi fibre. Când temperatura scade în continuare.5-5. silozul trebuie desfăcut în câteva locuri. Varza de Bruxelles nu se poate păstra mai mult de 1 lună. dar nu se adaugă pământ. 1984). Dacă temperatura din siloz se menţine ridicată o perioadă mai lungă de timp. 22. Se elimină căpăţânile crăpate. veştejirea şi îngălbenirea frunzelor învelitoare exterioare constituie indicii de bună păstrare. Umiditatea redusă. Alexandrina şi colab. iar apoi spre mugurele terminal. Se îndepărtează frunzele exterioare îngălbenite. Consumul românesc de conopidă a depăşit 1kg/persoană/an. datorită unui proces de hidroliză care determină astfel ameliorarea calităţii lor. Extinderea culturii este însă limitată de dificultatea acesteia. (1973). Trebuie remarcat conţinutul ridicat în vitamine. iar ulterior săptămânal. stratul de paie acoperitor se îngroaşă. iar silozul trebuie desfăcut. iar broccoli a beneficiat de reclamă ca produs anticancerigen. consideră că stratificarea cu pământ este mai bună decât acoperirea cu paie. Încărcătura realizată este de 250kg/m2. Putrezirea frunzelor exterioare.între marginile a 2 silozuri este de 3m. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. iar la broccoli. care realizează din vânzări venituri considerabile. Italia (120-150. pentru a găsi un eventual focar de degradare. Glucidele migrează din frunze în cocean. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. Tehnologia valorificării în stare proaspătă la conopidă şi broccoli Conopida este o legumă tot mai cultivată în România de producătorii individuali.2.

6-4.17 1. Operaţia este eşalonată prin 6-7 treceri la interval de 4 zile. 1978) Glucide g% Protide g% Celuloză g% Fibre g% Substanţe minerale g% K mg% Conopida Broccoli Conopida Broccoli 1.2. Cl. Conopida de vară şi de toamnă trebuie să aibă diametrul mai mare de 12cm.6-1. Perioada de apariţie pe piaţă este mai-iunie pentru culturile protejate. tăindu-se inflorescenţa cu 4-6 frunze de protecţie.5-3. întregi.6 1.4 Mg mg% 16 25 2. Conopida Recoltarea trebuie efectuată în faza de inflorescenţă compactă. Tabelul 22. J. 312 . de minim 11 cm φ (se admit 10% inflorescenţe de minim 10 cm φ ).5/1 1. intacte. Se utilizează atât pentru gătit. cantitatea de frunze care se lasă fiind proporţională cu timpurietatea.7-1. I. cu arsuri provocate de soare. Mincu. manual. cu cotor scurt sub ultima frunză.4 3.9 1. îngălbenite. E mg% Kcal / kg Parte necomestibilă % Conopida Broccoli 1.0 0. iar ultimele recoltări din octombrie vor fi efectuate înainte de apariţia temperaturilor negative. Nu se admit exemplare cu umiditate exterioară anormală. Presortarea în câmp presupune alegerea unor căpăţâni turgescente. mai ales la soiurile timpurii. fie semimecanizat la un centru de preluare.2-3. deformate. Condiţionarea se face fie în câmp.6 P mg% 48-60 67 2. sănătoase. necompacte.0 Fe mg% 0.0-3. dar este posibilă semimecanizarea sau mecanizarea integrală. iar cantităţi mari se congelează (Franţa. PP g% Vit.1 2.4 Vit C 50/ 70/ 0.32 0. cu coroană.. Georgeta. Recoltarea se face manual. Frunzele se fasonează prin tăierea vârfului şi/sau desfrunzire.0 210-300 250-330 38-40 39 22. mai-iulie pentru culturile timpurii din câmp cu un consum maxim la sfârşitul lunii iunie. 1984.0 1. cu puf umed sau "gras" la atingere. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară la conopidă şi la broccoli (după Favier.3.9 ND mg % 60 114 Caroten 200-300 365 ND 0.6 mg % Vit. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic.kg/persoană/an. Doar un personal permanent poate recolta eşalonat o cultură de conopidă. curate. 1995.8-0. iar pentru culturile succesive de toamnă în septembrie-octombrie..04 1. cu peste 5 frunzuliţe verzi în inflorescenţă. şi colab. Acestea au tendinţa de a deveni tot mai afânate. la mărimea caracteristică soiului înaintea desfacerii căpăţânilor (false). în funcţie de modul de prezentare (cu frunze. Manipulările în stare neambalată sau chiar ambalate. trebuie reduse datorită perisabilităţii produsului. cu semicoroană sau desfrunzite). pentru a aprecia calitatea exemplarelor bune de cules.1. Enăchescu.6 Ca mg% 22 93 0. SUA). B mg% Vit. cât şi sub formă murată sau chiar în salate de crudităţi. trecând în cele din urmă în fază de tulpini florifere. când se cultivă hibrizi cu maturare uniformă (80-90%).

se ambalează în lăzi grătar pentru o bună circulaţie a aerului. Căpăţânile vor fi întregi. Conopida se poate prezenta conform SR 3678:1999. Comercializarea conopidelor de culoare violet. având cotorul tăiat puţin sub frunzele de protecţie. Cotorul se taie puţin sub frunzele de protecţie. Recoltate cu multă grijă şi prerăcite. Se 313 . Calitatea II admite căpăţâni uşor deformate. întregi şi strânse pe căpăţână. în lăzi P. Se admit uşoare defecte de formă. păstrând un număr suficient de frunze care protejează căpăţâna. conopidele necondiţionate pot fi păstrate la 5/100C şi UR 85%. Păstrarea AC asigură o bună menţinere a fermităţii şi culorii timp de 3-6 săptămâni. de culoare albă uniformă sau uşor crem. La temperatură normală inflorescenţele îşi pierd calitatea în 4-6 zile. frunze crescute în căpăţână. În caz extrem. cu condiţia să nu fie afectate de putrezire şi să fie proprii pentru consum. Temperaturile mai mici de -20C sunt dăunătoare. care vor fi sănătoase. cu cel puţin 2 etaje (rânduri) de frunze sau preambalate în peliculă microperforată. Pe durata scurtă de timp (7-10 zile). verzi şi fasonate la cel mult 3 cm peste nivelul inflorescenţei. vişinie sau alte nuanţe specifice unor noi cultivare (soiuri. b)" fără frunze" şi fără partea necomestibilă a cotorului. lăzi tip II de export sau în lăzi grătar. cu o excrescenţă de nu mai puţin de 5 frunze verzi în corimb. la 00C şi UR 95%. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". lipsite de pete. de culoare verde pal. Păstrarea timp de 3-5 săptămâni (până la 50 zile) sa face cu inflorescenţe nefasonate. caracteristice soiului.Categoria "extra" grupează exemplare tipice pentru soiul respectiv. uşor umede dar nu ude sau grase la atingere. Condiţiile de mediu recomandate sunt 0/20C şi UR 90-94%. asigurând -1/00C şi UR 95%. O zecime din exemplare pot să nu îndeplinească caracteristicile minimale. dezvoltare sau coloraţie. hibrizi). trebuie să aibă aspect proaspăt. mai puţin strânse. tari. inflorescenţele de conopidă trebuie să fie de calitate bună. evitând vătămările. cu frunze tăiate la 3-5cm deasupra nivelului căpăţânii. trebuie să aibă aspect proaspăt. Păstrarea temporară. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". în funcţie de umiditatea reletivă. se admit şi exemplare care au 2 din următoarele trei defecte: uşoare urme de atac (boli. foarte bine strânse. cu un amestec tip II cu 3(5)% O 2 şi 5(8)% CO2. egalizate la 15 kg şi conţinând o marfă cât mai uniformă. urme de îngheţ sau urme de lovituri. Pentru export se folosesc lăzile de tip II sau lăzile grătar. compacte. bine formate. c)" cu coroană". strânse de culoare albă. este admisă în condiţiile în care sunt întrunite toate însuşirile calitative tipice constatate la omologare. lipsite de orice defect. de culoare gălbuie. lovituri uşoare. în trei moduri: a)" cu frunze". dăunători). suficiente ca număr şi lungime pentru a acoperi şi proteja căpăţâna. cu uşoare urme de expunere prelungită la soare. La calitatea I. Ambalarea se face cu inflorescenţele spre interior şi cu frunzele spre exterior. dar cu maximum 5 frunze mici fragede. Păstrarea o perioadă de 2-4 săptămâni este posibilă cu inflorescenţe calitatea I incomplet crescute. învelite cu frunze sănătoase şi verzi. uşoare alterări superficiale provocate de îngheţ. alb-găbuie sau crem.

temperatura este de numai 0/40C iar UR 85-92%. 1994). Pentru export se utilizează mijloace autofrigorifice (LKW) sau vagoane RCF (pe cale ferată). se admite diametrul maxim de 2 cm.. cu cuţitul. Presortarea urmăreşte recoltarea unor exemplare întregi. sau de culoare. prin 2-3 treceri. sănătoase. Prin 314 . până la 8-12 treceri la soiurile mai vechi (Chaux. mai ales la soiurile "spear". La încărcare. În ambalaje inflorescenţele pot fi prezentate în poziţie verticală sau în poziţie orizontală (SR 13401:1998). fără stricăciuni provocate de boli sau dăunători. Se admit uşoare defecte de formă şi dezvoltare. având caracteristici tipice. proprii consumului. cu inflorescenţe de aceeaşi calitate.. Axul floral trebuie să fie suficient de mare şi nu trebuie să fie spart. Cl. inflorescenţele vor avea temperatura de 4/60C. Diametrul minim al axului floral trebuie să fie 8 mm. La recoltarea pentru consumul proaspăt. în peliculă contractibilă.folosesc inflorescenţe preambalate în folie (Moras. fără umiditate exterioară anormală. păstrând frunzele acesteia. Cl. Înălţimea maximă a exemplarelor este 20 cm. fiind mai perisabilă decât conopida. tari. Se recoltează manual.. Cl. Se admite prezenţa unor frunze moi. Cl.2. Momentul optim este apreciat în funcţie de tipul de soi cultivat ("spear" cu tulpină subţire şi ramificaţii lungi. Ph. Pentru broccoli preambalată sau în mănunchi.2. Broccoli Recoltarea prea timpurie micşorează producţia şi diminuează calitatea. Pentru congelare se utilizează soiurile "crown" care se taie cu tulpină scurtă. cu butoni florali complet închişi. Se apreciază fermitatea şi nu trebuie întârziat până în pragul înfloririi. Conţinutul fiecărui ambalaj trebuie să fie omogen.5 kg. 22. Calitatea I cuprinde inflorescenţe de bună calitate.Fr. la 15 cm. Pentru transporturi mai lungi (5-6 zile parcurs). Beneficiarii mai apropiaţi (2-3 zile distanţăă de mers) necesită menţinerea mărfii la 00C şi UR 90-92%. Transportul pe distanţe scurte sau medii sa face cu autodube izoterme sau frigorifice. la 15-20 cm de tulpină. uşor strânse.. doar dacă sunt verzi. provenienţă şi varietate. prin sortare şi preambalare la 0. sănătoase şi nu depăşesc vârful inflorescenţei cu mai mult de 3 cm. dense. Se condiţionează inflorescenţele din ambalajele de transport. compacte. cupa axului floral trebuie să fie netedă şi cât se poate de dreaptă. curate. realizată prin hydro cooling sau vacuum cooling. sau "crown" cu tulpină groasă şi inflorescenţă cu ramificaţii scurte compacte). iar diametrul minim al inflorescenţei este de 6 cm. de culoare uniformă şi specifică soiului. inflorescenţa se taie dimineaţa. J. în condiţii de temperatură şi umiditate normală. cu aspect proaspăt.. 1984. 1994). Chapan. Păstrarea temporară nu este posibilă mai mult de 48 ore. Chaux. Foury. fără defecte sau urme de îngheţ. şi Foury.

nelemnificate. Compoziţia chimică şi valoarea energetică a guliilor (valori medii) Apă % Glucide % Protide % Celuloză % Fibre % Subst. Cehia. având forma. proaspete. În unele ţări. iar capetele celor tăiate nu vor fi mai mari de 2mm.45 40-77 Caroteni g% Vit. curate. normal dezvoltate. de la furnizori ("pick your own"=alege-ţi singur).8-6.B mg% Kcal/kg Partea necomestibilă % 0. Gulioarele Recoltarea se execută eşalonat. Gulioarele sunt consumate crude în salate. sănătoase. ţările baltice etc. Germania. începând cu cele murdare. se practică recoltarea directă de către clienţi.9 2. C mg% 345 40 70 35 0.4-2. Olanda. Desfacerea se recomandă în general fără păstrare. Banat..8-1. PP mg% Vit. 1994). legare în legături şi ambalarea. şi Foury. 22. săruri minerale sau vitamina C.25 330 49 22. mărimea şi culoarea caracteristică soiului. Durata consumului este prelungită prin păstrare (gulii) sau culturi protejate (gulioare). Diametrul ecuatorial minim al gulioarelor este de 50mm. Condiţionarea constă în fasonare. Cl. prin smulgere sau tăiere. Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor Guliile (Brassica oleracea L.5 0. apoi se sortează şi se calibrează. Fasonarea se face prin tăierea rădăcinilor şi hipocotilului la 0.3. ca Belgia. pe măsura atingerii calibrului minim. calibrare.1.8-0.3. nevătămate. calitatea se poate menţine 8-15 zile la 00C şi UR 95% în atmosferă normală şi până la 3 săptămâni în AC cu 5-10% CO 2 şi 3% O2 (Chaux.4. var.0 K mg% Mg mg% Ca mg% P mg% Fe mg% Vit. Se cultivă mai mult în ţări nordice sau central europene.guliile propriu-zise (soiurile tardive). cum ar fi ţelina sau ridichile timpurii şi constituie produse de primă apariţie obţinute în sare şi solarii. Austria. iar guliile se folosesc la numeroase preparate culinare. Gulioarele se şterg cu cârpe. În România se cultivă în Transilvania. Sunt apreciate pentru valoarea alimentară şi bogatul conţinut în fibre. gongylodes) au două forme culturale.5cm sub gulioară. Polonia. care suportă temperaturi moderate.2 1. sortare. sau în stare cât mai proaspătă.35 0. sau în jurul marilor oraşe. Presortarea va urmări alegerea conform STAS 12857/90 a unor exemplare întregi. necrăpate. Tabelul 22. ofilite sau deteriorate. Cl. minerale % 80-90 2. Se pot lăsa 3-5 frunze. Frunzele trebuie să aibă şi ele culoarea specifică soiului şi nu trebuie să fie uscate sau îngălbenite.prerăcire şi păstrare sub formă preambalată.4 1. După 315 . forma minor-gulioarele (soiurile timpurii) şi forma major. gulioarele pot fi grupate doar alături de specii mai perisabile. înlăturând şi o parte a frunzelor. În timp ce guliile sunt adesea încadrate ca mod de valorificare alături de ridichile de iarnă sau de sfecla roşie. când conţinutul în vitamine este maxim.2 0.

Auricularia sp P. 316 . florida. Livrarea trebuie realizată cu mijloace frigorifice. Ambalarea se face în lădiţe M2 din material plastic sau lădiţe de export tip VIII sau IX de lemn. Păstrarea temporară se face cu produsul ambalat. care în prezent deţine întâietatea ca avans tehnologic şi volum mondial. fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă sunt foarte mult asemănătoare cu cele de la legumele rădăcinoase mai rezistente. de cele care se pot păstra (sănătoase.Lentinus edades (ciuperca parfumată). Un număr de încă 7 genuri cumulează însă în ultimii ani o producţie cu mult mai importantă. înlăturând frunzele. calibrarea manuală se face pe următoarele categorii: 50-70mm. Păstrarea se execută în funcţie de cantitatea disponibilă. frigorific). când au atins maturitatea de consum.Gherghi. Se pot face şi legături de minim 0. care sporeşte într-un ritm dinamic. Presortarea permite alegerea exemplarelor pentru consum imediat/prelucrare. prin dislocare şi adunare în grămezi. înainte de venirea temperaturilor negative.5Kg. cu crăpături cicatrizate (de maxim 1cm lungime şi 3mm adâncime). 22. A. Fasonarea este completă. Ambalarea se face fără a vătăma frunzele. În acelaşi ambalaj nu se admit mai mult de 10% gulioare cu frunze vătămate sau ofilite. mai cunoscute P. căptuşite eventual cu hârtie. silozuri (cu aerisire). 90-110mm şi 110-130mm. Se însilozează fără a se atinge exemplarele între ele. Specificul metodelor tradiţionale constă în preferinţa care se acordă stratificării cu nisip. Capacitatea unui ambalaj este de 30-50 bucăţi. la 0 0C şi UR 90-95%.Pleurotus (bureţii sau păstrăvii). . în şanţuri (fără aerisire). După Iordăchescu. fără leziuni). (1978). pe o durată de 3-4 săptămâni. pentru a preveni extinderea eventualelor boli. spaţii cu ventilaţie naturală sau în condiţii moderne (ventilaţie mecanică. CAPITOLUL XXIIITEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A CIUPERCILOR COMESTIBILE CULTIVATE Producţia de ciuperci comestibile se identifica în deceniile trecute mai ales cu producţia speciei Agaricus bisporus (ciuperca de strat sau "champignon de couche"). ambalate în lăzi P sau M 3 din material plastic. rădăcinile şi restul de hipocotil. în 2-3 straturi. Guliile Guliile se recoltează în lunile octombrie-noiembrie. Cele mai reprezentative sunt: . 70-90mm. Recoltarea este semimecanizată.2. ostreatus . (1994). sau cu uşoare defecte de formă şi culoare.3. C.

Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară a unor specii de ciuperci comestibile cultivate (Favier.2 + % mg% mg% Celuloză g P Vit.9 ND 105-135 + % mg% mg% Fibre g% Fe mg 2.23.5 ND Kcal/ kg 150/300 400 % Subst Partea 9-10 ND Vit C minerale g 1. pentru detaşare de postamentul micelian. curat.. Ciupercile se recoltează individual.1.8-0. Ciupercile mici se pot aşeza în orice poziţie.Volvariella volvacea (ciuperca paielor de orez).1-1.0 0. Agaricus bisporus (ciuperca de strat. pe măsură ce se maturează.D 0. Se apucă uşor de pălărie. Pregătirea recoltării impune întreruperea udării straturilor. Ciupercile de calitate se recoltează cu velumul în curs de apariţie.5-2.1-5 2. dezvoltarea sectorului de prelucrare) şi ecologică (bioconversia deşeurilor agricole. I şi colab. postamentul 317 . iar resturile (baza tăiată a piciorului. pe calităţi. apoi ciupercile se aşază în lăzi cu pălăria în sus.5-5 372-486 + 4.1. Ciupercile apărute în buchete se recoltează eşalonat. pentru a nu desprinde odată cu ciupercile recoltate şi porţiuni cu primordii sau cu butoni de fructificare. reutilizarea substratului). cuţitaşe cu lamă inoxidabilă şi eventual cu mănuşi de cauciuc curate şi subţiri. iar tăierea este facultativă.1) este completată de importanţa economică (suprafeţe mici.8 ND 0. Se pregătesc cutiile sau lăzile pentru cules.0 3-5 ND necomes mg % % tibilă % 23.18 ND % mg% mg % Protide g Mg mg VitB mg 2. După fiecare recoltare nu vor rămâne ciuperci mature nerecoltate. cărnos şi întreg.24-0. 1995. Tabelul 23. Se formează echipe de 2-3 lucrători permanenţi care se echipează cu şorţuri. Baza piciorului. Schimburile economice cu acest produs sunt foarte active. E 0.5 ND 1-4. cu pălăria închisă şi cu piciorul de cel mult 1/2 din diametrul pălăriei. resturilor şi a eventualelor ciuperci bolnave.85 3. şi colab. Când velumul se rupe şi se deschide pălăria.8 + % % % Lipide Ca VitPP 0. se răsucesc şi se apasă uşor în jos. Burzo. Se pot folosi şi suporturi pentru 2-3 lădiţe destinate separării calitative. Importanţa alimentară a producţiei de ciuperci (tab. fapt inevitabil pentru un anumit procent. nealungit. ciupercile se valorifică la preţuri mai mici cu 20-40%.1-0. 1980) Produsul Champignon Bureţi Champignon Bureţi Champignon Bureţi Glucide g K Vit. locuri de muncă. J. champignon) Recoltarea începe din stadiul când apare membrana (velum) care uneşte marginile pălăriei cu piciorul.7-4 11-14 ND 2.5 ND 3-9 ND 4-6. cu puţin miceliu şi pământ de acoperire se taie perpendicular...Cl. precum şi găleţi de colectare a cioatelor.

Clasele de calibrare au dimensiuni şi limite mai mari. Ele au o durată de valorificare relativ redusă. lovite. dar este obligatorie doar în cazul ciupercilor de calitatea a II-a preambalate la capacităţi de 1kg şi mai puţin. O condiţionare mai complexă poate cuprinde şi spălarea (urmată de zvântare). şi colab. iar la 180C. I. Burzo. la toate cele trei categorii (mici. iar pentru cele netăiate. de 17 ori mai frecvent. în comparaţie cu 00C. Se admit uşoare exfolieri şi maxim 5% exemplare cu pete pe cuticulă. cu unele defecte care însă nu le fac improprii consumului (max. Calitatea extra cuprinde ciuperci cu pălăria închisă şi velumul întreg. culoarea se închide. proaspete. apar mici pete brune. Ciupercile sunt produse deosebit de perisabile. Prin aspect uniform se înţelege o culoare unică (albă. fermitatea structo-texturală scade. iar lamelele din roz devin brun închis. neatinse de putregai sau alte alterări. cu pete de la manipulare sau de la curenţii de aer). de formă acceptabilă. care nu suportă manipulări repetate. cu aspect uniform şi practic fără defecte. Ciupercile de dimensiuni 318 . cu condiţia să nu permită formarea condensului. Calibrarea este obligatorie pentru ciupercile tăiate de calitatea I. cel mult până la forma plană. care creşte de circa 6 ori de la 00C la 150C şi de peste 9 ori la 200C. Deschiderea velumului se produce de 3 ori mai frecvent la 40C. Caracterizarea ca produse horticole. bine formate. iar pierderile în greutate depăşesc 11-12% prin deshidratare chiar din primele zile. până la recurbată. sănătoase. Pentru distribuire imediată se preambalează în pungi de plasă care se supraambalează în lăzi P. Calibrarea se face după aceleaşi clase (pentru ciuperci cu pălăria deschisă). crem sau brună) după varietate (tulpină). În ambalaje. Presortarea executată în momentul recoltării urmăreşte alegerea unor ciuperci întregi. prin separarea pe calităţi şi ambalare. iar preambalarea în diferite tipuri de pelicule. iar calibrarea este obligatorie la această calitate. de regulă cu pălăriile în sus fără a depăşi capacitatea de umplere. Calitatea I se caracterizează prin ciuperci cu pălăria pe jumătate deschisă. fără pete sau leziuni. calibrarea şi preambalarea. în lăzi de plastic M 1 / M2. Există şi 3 clase de calibrare (mici. medii şi mari). de preferinţă noi sau folosite numai în acest scop. doar dacă se preambalează la capacitatea de 1kg sau mai puţin. Condiţionarea sumară se realizează pe loc. evidenţiază dinamica accelerată a respiraţiei ciupercilor. Ambalarea se face în lăzi de tip C. pentru ciupercile deschise. Calitatea a II-a admite ciuperci cu pălăria deschisă total. ciupercile nu trebuie aşezate nici prea lejer.micelian pe care s-au făcut buchetele sau ciupercile necorespunzătoare) trebuie colectate în găleţi. nici prea strâns. (1980). Ambalarea se execută şi în cutii de carton sau polistiren. Valoarea alimentară se diminuează. medii şi mari) cu diametrul pălăriei şi lungimea piciorului diferită (STAS 7280/73). pe parcursul căreia îşi păstrează calitatea doar dacă sunt menţinute în anumite condiţii de temperatură şi umiditate relativă. Pe măsura creşterii temperaturii. 10% crăpate.

menţionează 2-7 zile ca durată medie de menţinere a calităţii la 1/-10C şi 90 (95%) UR. Moras. 1992). evaluează la 40% nivelul pierderilor totale la ciuperci pe parcursul valorificării. Pleurotus ostreatus. Beaulieu. Beaulieu. Ciupercile iradiate îşi menţin culoarea albă şi forma/aspectul neschimbate. bureţii care nu au pălăria răsfrântă în sus.mari îşi deschid mai uşor velumul. alungirea stipesului (piciorului). decât cele mici şi au pierderi în greutate mai importante. Perioada de recoltare depinde de cele 4 valuri distanţate între ele la 10-21 zile şi durează 7-8-10 săptămâni. Păstrarea de scurtă durată este recomandată pentru 1 zi la 180C şi 2-3 zile la 0/40C (Burzo. ci plată sau încă uşor bombată. Marginile bureţilor îmbătrâniţi sunt recurbate în sus sau răsucite în formă de cornet.. K. după o prealabilă prerăcire (vacuum cooling) care opreşte sau întârzie deschiderea velumului şi brunificarea lamelelor. N. I.. Atacul de Verticillium produce pătarea pălăriei.. J.2. şi Chapon. se fac 2-3 recoltări la interval de 3-5 zile (Zăgrean. care produce 1/2 din producţie.buretele roşietic/crem. Mateescu. 23. Bureţii Pleurotus florida. (1982). Umiditatea relativă ridicată este singura în măsură să încetinească pierderile de greutate care se produce în condiţii normale (sub 85% UR). creşterea diametrului pălăriei. După 4 zile pierderile depăşesc 10%.. (1984). Ionizarea (iradierea γ ) cu doze de 2 Kgrey permite păstrarea calităţii la 0 15/18 C timp de 7-11 zile (Kovacs. M. şi Mateeascu. Pierderea culorii albe este un proces enzimatic complex. scăderile în greutate şi schimbarea texturii. Salkova şi colab. 1982). N. şi Vas./hibrid.1979) şi UR 80-85%.. la fel ca Agaricus. (1992). Se recoltează la maturitatea comercială. nu recomandă o durată mai mare de 3 zile pentru păstrarea la pungi la temperatura de 60C. şi colab. 1998. 1974. în care sunt implicate polifenoloxidazele şi la care contribuie prezenţa unor bacterii ca Pseudomonas sp. Eşalonarea recoltării are scopul de a culege din timp carpoforii de Pleurotus şi de-a efectua lucrări de igienă culturală (îndepărtarea ciupercilor slab dezvoltate.buretele brun-cenuşiu fructifică în valuri..Fr. Mateescu. V. N. Pseudomonas) a fost micşorată. }esuturile acestora devin fibroase sau pieloase. mai ales în cazul 319 . M. Ciupercile ambalate în lăzi de material plastic acoperite cu folie de polietilenă se pot păstra până la 6 zile la temperatura de 20C. Folosirea peliculelor plastice şi o aerare moderată pot asigura limitarea pierderilor de umiditate chiar la 90% UR. Păstrarea în stare preambalată (pungi de polietilenă) permite o acumulare a CO2 din respiraţie (până la 10-15% ) şi limitarea deshidratării. 1974.buretele vânăt şi Pleurotus sp. şi colab. iar încărcătura bacteriană (Mycogone. Ph. În primul val. menţinându-se scăzută până la finalul păstrării. şi de numai 2 zile la temperatura de 8 0C. tratarea mucegaiurilor etc). încetinind închiderea la culoare şi pierderea fermităţii. E. menţionând deschiderea velumului.

Păstrarea temporară este posibilă 4-7 zile la 1/2 %. CAP. . 1997) sau 7-8 zile sub formă preambalată în pungi de PE la ± 2° C în condiţii frigorifice (Mateescu.piciorului. XXIV.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII FLORILOR Floricultura este un sector important al horticulturii. datorită gradului de perisabilitate şi modului de utilizare specific al produselor sale. V. 1982). pentru a nu inhala sporii produşi. caracterizat printr-un specific tehnologic aparte. în condiţii de recirculare a aerului (Zăgrean. Muncitorii vor fi echipaţi suplimentar cu măşti de tifon speciale sau chiar măşti de cauciuc cu cartuş filtrant. iar spaţiul de cultură se pulverizează uşor cu apă cu acelaşi scop. fără a smulge sau a deteriora bricheta.. N. 320 .. Buchetele se desprind cu atenţie. florile tăiate şi florile sau plantele decorative la ghivece. UR 95 %.

24. florile begoniilor etc. Alstroemeria 11319/11-87. frezia. ornamental (flori tăiate. De exemplu: calitatea asparagusului. privite ca produse horticole destinate valorificării Produsele floricole (Miliţiu Amelia şi colab. primula* STAS 11477/4-83. soiuri sau rase de animale sau de plante se scriu cu iniţiala majusculă şi nu au forme flexionare. Florile. Ciclamen (ciclame) STAS 11477/5-83. şi colab. cele denumite după locul de origine sau după o persoana (Avram Mioara.. Israel. gladiole 11319/5-82. tuberoze 11319/10-86. frezia 11319/8-83.. gerbera. flori la ghivece. Cineraria STAS 11477/8-85. asparagus* STAS 11477/2-83. Spathiphyllum 11319/14-88. iar Germania este importatorul cel mai însemnat. Olanda constituie producătorul şi exportatorul cel mai important. rizomi. 1979) destinat valorificării. begonia. crizanteme STAS 11477/6-85. }epordei Rodica. trandafiri STAS 11319/2-85. constau în primul rând în materialul decorativ. Maroc şi India.1995) (Vidalie H. primula etc. Columbia. de asemenea. se numără printre ţările în curs de dezvoltare care se afirmă ca exportatoare de flori (trandafiri. 1997). Asparagus frunze tăiate Numele proprii de specii. Seminţele de flori constituie. Se scriu cu iniţiala minusculă denumiri de rase. 1* 321 . Turcia. varietaţi.flori tăiate STAS 11319/1-79. varietăţi de plante şi animale exprimate prin adjective.Din punct de vedere economic. Saintpaulia STAS 11477/9-85. hortensia.flori şi plante decorative la ghivece STAS 11477/1-81. crizanteme 11319/682.1. se constată o mobilitate în creştere şi un volum de asemenea ascendent al schimburilor. Acest sector aduce în unele ţări venituri importante. gerbera*1 11319/7-83. . garoafe STAS 11319/3-85. Pe continentul european. garoafe etc). Teritoriile Palestiniene. bulbi. specii. Materialul floricol destinat înmulţirii (seminţele şi materialul săditor) se valorifică în mod distinct.). ficus* STAS 11477/11-86. dar şi exportatorul al doilea ca importanţă (1989 . minigaroafe 11319/4-82. iar piaţa acestor produse se dezvoltă în ţările prospere şi constituie o atracţie pentru unele ţări mai sărace care au o climă favorabilă şi mână de lucru ieftină. Ecuador. Anthurium 11319/13-88. plante tinere. gloxinia* STAS 11477/7-85. Kenya.. 1990. plante decorative la ghivece). begonia* STAS 11477/10-86. 1997). 1967/1979) sau materialul floricol (Sonea V. plante mamă). 1990).. hortensia* STAS 11477/3-83. În literatura tehnica de specialitate (şi inclusiv in standarde) s-a adoptat ca denumire comună care se flexioneaza denumirea ştiinţifică a unor specii care nu au denumire populară in limba română (asparagus. lalele 11319/9-85. tuberculi. dar şi în materialul săditor specific (răsaduri. Materialul floricol decorativ şi ornamental constituie obiectul unor reglementări şi standarde distincte pentru principalele direcţii de valorificare şi specii/soiuri utilizate: . ficus. comparabile sau chiar mai mari decât cele provenite din culturile horticole destinate alimentaţiei. un produs de mare importanţă şi valoare (Echim Th.

Helianthus sp.. Hibiscus STAS 11477/15-87. Hydrangea sp... Lisianthus sp. Pelargonium STAS 11477/16-87. Numărul speciilor floricole de la care se pot valorifica florile este mult mai mare.. Printre florile tăiate încă nestandardizate. orhidee (Cattleya X. Yucca sp. etc.. Scindapsus STAS 11477/19-87. Centaurea moschata. Kalanchoe STAS 11477/22-88. Paphiopedilum X.. Clivia x. Muscari sp. Delphinium x. Astilbe sp. Cyclamen persicum giganteum. Iris x hollandica (stânjenei cu bulbi). Digitalis purpurea. Lilium regale (crin regal). (crin albastru). Callistephus chinensis (ochiul boului). Heuchera x. se pot folosi ca flori tăiate şi florile de Cheiranthus cheiri.. Liatris spicata. c) specii perene în număr de 19 – Viola odorata parmensis.STAS 1232-85. Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). Aquilegia x. Ranunculus asiaticus. Phyladelphus coronarius. Narcissus incomparabilis (narcise). var. b) specii bianuale în număr de 4 – Campanula medium (clopoţei). Bouvardia sp. Syringa vulgaris. Amarillis). Iris germanica (stânjenei cu rizomi). Phalaenopsis X). c) specii perene în număr de 24 – Anemone japonica. Agapanthus sp. Pentstemon barbatus şi Pentstemon hartwegii. Centaurea macrocephala. Zinnia sp. Poinsettia STAS 11477/17-87. Diffenbachia STAS 11477/13-86. semperflorens (garoafa de vară Chabaud). Lilium candidum (crin alb)... Convallaria majalis (lăcrămioara).. (officinalis) (bujorii). Dahlia variabilis (dalii). Dendrobium X. Calendula officinalis. Hemerocalis sp. Lathyrus odoratus (mazărea parfumată). Papaver sp. Kniphofia sp.. Gypsophyla paniculata (floarea miresei). Phlox sp.. Hyacinthus orientalis (zambile). (Crin agăţător). b) specii bianuale în număr de 2 – Mathiola incana. Physostegia virginiana. Spathiphillum STAS 11477/21-87. există şi altele a căror importanţă este tot mai semnificativă în sortiment sau sunt în curs de reevaluare din acest punct de vedere. Gloriosa sp. Aster sp. Ornithogalum X. 322 . Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă. Azalee STAS 11477/12-86. Chrysanthemum leucanthemum (margarete). Dianthus caryophillus. Paeonia sp. Nerine sp.. După Amăriuţei Alexandra (1994). Flori tăiate insuficient de răspândite sau de valorificate ca atare sunt: a) specii anuale în număr de 5 – Celosia argentea... Deutzia x lemoinei. Cymbidium X.. Dianthus plumarius. Montbretia crocosmiflora. Arctotis grandis. Calceolaria STAS 11477/18-87. Mahonia aquifolium. Gaillardia x. Ixia sp. Gypsophyla elegans. Prunus triloba. Fritillaria sp. Zantedeschia aethiopica (cala). Rudbeckia purpurea. Amarillis STAS 11477/14-87. Tagetes sp. Kerria japonica. d) arbuşti în număr de 7 – Forsythia suspensa. se menţionează: a) specii anuale în număr de 4 – Antirrhinum majus (gura leului). Croton STAS 11477/20-87. Lupinus polyphillus şi hibrizii. Trachelium sp. Helenium autumnale şi hibrizi. În afară de speciile menţionate.

Cissus sp. Maranta leuconeura. Exacum affine. j) palmieri ornamentali în număr de 6 – Chamaedorea elegans.. Schumbergera (Zygocactus) sp. Epiphyllum (Phylocactus) sp.. cuprinzând: sortarea. Chrisalidocarpus (Areca) lutescens. Aregelia sp.. Vinca rosea. în număr de 8 – Erica sp. Calathea sp. în număr de 16 – Allamanda cathartica. Lithops sp.. Capsicum anuum (ornamental).. transportul. condiţionarea. Platycerium sp. Gasteria sp. Browalia speciosa.... Echinocactus sp. Howeia (Kentia) forsterana... c) specii importante decorative prin frunze. Haworthia sp. Stapelia sp... Gardenia jasminoides.Printre plantele la ghivece.. Richardia sp. în număr de 3: Phylodendron sp. Asplenium nidus. Monstera sp. ambalarea comercială. Campanula isophylla. d) specii mai puţin importante. g) ferigi. manipularea. în număr de 3: Ananas comosus.. Opuntia sp.. în afara celor 21 de specii standardizate (14 decorative prin flori şi 7 decorative prin frunze) deja menţionate: a) specii importante decorative prin flori. în număr de 4: Aechmea sp.. Thunbergia alata. 24..2. Vidalie (1990) menţionează următoarele care sunt produse. Nephrolepsis sp. (± ) prerăcirea.. Caladium x. Aloe sp.. f) Bromeliacee decorative prin frunze. decorative prin flori (sau fructe). în număr de 5: Adianthum cuneatum. Nerium oleander. Phoenix canariensis.. Staphanotis floribunda. Streptocarpus x.. 323 . Guzmania minor. Cotyledon sp. Agave sp.. Diplademia hibrida. decorative prin frunze. Dracaena sp. Yucca guatemalensis. (± ) transportul la punctul de condiţionare. Impatiens sp. Kleinia articulata. H.. i) plante suculente (xerofite) în număr de 17: Adenium obesum. Euterpe edulis. Euphorbia sp. Bougainvillea glabra... Syagrus weddeliana.. Aeonium sp. Fatsia japonica. Beloperone guttata. Crassula sp... Sedum sp. Sansevieria sp.. Pteris sp. Schefflera sp..... e) Bromeliacee decorative prin frunze şi flori. Vriesea splendens. Crossandra infundibuliformis. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate Fluxul tehnologic general cuprinde: recoltarea.. Echeveria sp.. îngrijirile în spaţiile comerciale până în momentul vânzării. Sempervivum sp. calibrarea. Solanum pseudocarpum.. în număr de 4: Aphelandra squarrosa. Anthurium sp. Rhipsalidopsis gaertneri. Hebe sp. Bryophyllum sp. (± ) legarea în buchete. Cordyline sp. Tillandsi lindeniana. Cryptanthus sp. livrarea. Portulacaria sp. b) specii mai puţin importante. h) Cactaceae în număr de 7 – Cereus sp. păstrarea în condiţiile menţinerii calităţii... Mammillaria sp. Rosa x. Hedera sp.. (± ) tratarea specială.. Pachystachis lutea. Syngonium podophyllum.

polenizarea verticală. se recoltează dimineaţa doar speciile de flori fără frunze pe tijă (Anthurium.D. momentul optim şi modul de recoltare al principalelor specii floricole utilizate pentru valorificare ca flori tăiate (după {tefan.12°C (V. 24. pentru a avea posibilitatea să acumuleze substanţele de rezervă care prelungesc durata de menţinere a calităţii. tije lungi de aproape completă. Livia şi colab. precum şi de capacitatea materialului proaspăt cules de-a suporta fără consecinţe negative transportul (tab. transport în apă la 4 . lăsând pentru după amiază speciile cu frunze (trandafiri.1.) inflorescenţe deschise complet..). 1976. Sonea. inclusiv pentru cele cu suprafaţă foliară mare. Callistephus chinensis (ochiul boului).3 boboci coloraţi (V. anuală. manipulare nu se deschidă la temperaturi sub 5°C.). 1976. tije de la baza inflorescenţei (V.24. (Valorificare imediată-V..2. 1979).. sortare şi recoltaţi prea timpuriu riscă să calibrare manuală. care este apreciat în funcţie de gradul de dezvoltare. bobocii minimum 30 cm. Tabelul 24.1. Amăriuţei Alexandrina. Trandafirii de seră recoltaţi după amiaza. în timpul anotimpului călduros se recomandă recoltarea dimineaţa devreme.X 324 .D. pentru mai uşor.I. şi colab. prin rupere sau prin valorificare imediată (V. care pierd repede apa.1998 .I şi 100 sau 2 . la temperaturi trebuie evitată. var. care provoacă o se practică tratamente de cădere a florilor.. Chabaud). acid citric şi zaharoză.) valorificare 1/3-1/2 flori deschise (primele 5 tăiere de la bază. de la locul de inserţie. în zilele cu luminozitate scăzută. foarte sensibilă prevenire a aplecării la Botrytis vârfului şi se folosesc soluţii conservante (V. infloreşte VI-IX Dianthus cariophyllus.{elaru Elena. V.I. În perioadele cu temperaturi mai scăzute şi lumină mai slabă. anuală. Preda M. Recoltarea inflorescenţelor. perioada de înflorire Antirrhinum majus (gura leului).5°C flori semideschise/deschidere prin rupere. au o durată de menţinere a calităţii cu 9% mai mare (Amăriuţei. semperflorens (garoafe de vară. Pentru florile de seră. şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V.) tăiere. grupa. 1995 . la tijele florale se desprind cât înflorire deplină. se ţin în poziţie soluţii nutritive). Vidalie H. foarte sensibilă moderate 10 . Alexandra. 1990.I.D. la etilenă. cm extra). infloreşte VII-IX (4 luni după semănat) Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. impregnarea bazei tijei cu soluţii conţinând AgNO3. Perioada de înflorire. crizanteme). 1994. florilor sau bobocilor tăiaţi pentru buchete sau pentru decor trebuie efectuată la un anumit moment optim. anuală înfloreşte VI .1. 1987 şi 1994.I) lungi (80 cm cal. Gerbera).1998) Specia.

IX şi X. tăierea tijelor de la inserţie. se recoltează când inflorescenţele cele mai bătrâne sunt complet deschise. stocare 1-3 săpt. păstrare fără apă la 0°C. de culoare caracteristică soiului. lunile IX-XI constituie perioada calităţii optime. în sol. când tija florilor trebuie să fie cu 10 cm mai lungă (STAS) recoltare prin rupere.Lathyrus odoratus (mazăre parfumată). VIII. în solar V-VII. sortare pe culori în buchete de 10 . sensibilă la Botrytis. în spaţii bine aerisite 2-3 boboci coloraţi.I. anuală. înfloreşte în seră în IV-V. dimineaţa. înfloreşte V-VI-VIII Chrysanthemum indicum (hortorum)(crizanteme). şi în câmp VII-VIII Specia. bianuală. bianuală seră. bianuală. pyramidalis şi C. înfloreşte V-VI-VIII Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). bianuală. Chrisanthemum leucanthemum flori complet deschise.) valorificare primele flori complet deschise tijele florale se desprind uşor /înflorire deplină prin rupere C. pierd parfumul dacă sunt păstrate mult Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. soiurile tip Margaret. recoltarea zilnică. foarte sensibilă la etilenă în prezenţa căreia cad petalele recoltare de dimineaţă sau chiar de noapte pentru a menţine turgescenţa florilor. de frunze. indiferent de modul de păstrare tăierea sau ruperea tijelor de la un nod sau de la locul de inserţie. înfloreşte în 3 etape: V-VI.. grupa. se pun imediat în apă sau soluţie conservantă. (medium) (clopoţei). perioada de înflorire Campanula sp. înfloreşte VIII-XI. în ambalaje care menţin umiditatea sau în apă la 4°C (3-4 zile). 5 (4-3) flori şi se introduc în pungi speciale PE. până la 2 flori tăiere deasupra a 2 perechi deschise. până la 50 % din flori încep să se deschidă. la 6 . se recomandă asigurarea umidităţii pe parcursul valorificării. iar soiurile tip Pompon. persicifolia au tijele lungi deschiderea aproape completă a rupere sau tăiere inflorescenţei tijele florale se taie la 10cm deasupra liniei solului şi se scurtează ulterior după necesităţi. conservant.D. nu suportă păstrarea uscată. bianuală.20 fire. şi Spider. (margareta). tijele de 60 cm cu nu manifestă senisibilitate la minimum 5 flori sunt etilenă calitatea extra. timp de 2 săpt. se recoltează înainte de apariţia polenului. soiurile cu flori mari vor avea ligulele exterioare complet alungite. (Valorificare imediată-V. cal. bianuală. soiurile tip Anemone înainte de alungirea ligulelor din centru. etilena provoacă ofilirea florilor. inflorescenţe complet deschise. păstrare umedă sau uscată în ambalaje care menţin umiditatea la 4° C 20-25 % din flori deschise pe tije. înfloreşte VI-VII Gypsophyla paniculata (floarea miresii). I 50 (40). se elimină frunzele de la bază. tijele subţiri cu 4-5 flori sunt calitatea I boboci semideschişi. soiurile cu flori buchet se leagă min. înfloreşte VI-VII Lisianthus sp.8 luni după semănat 325 . şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. iar 2 boboci pot fi deschişi în întregime. lungimea tijelor 60cm extra (IX-XI) sau 50cm în restul anului. dacă se pun în apă.

perenă. când 1/2 rupere şi condiţionare în (lăcrămioara). dar se pot folosi soluţii conservante (zaharoză. valorificarea (anemone). perenă. Convallaria majalis boboci bine dezvoltaţi. deschise. bienală seră. acid citric. frunzele de la recoltare. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. perenă. acid boric) Dahlia variabilis (dalii). când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. tijele tăiate secretă un bază se înlătură. cât foliară mare. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. tratament suc care coagulează şi poate bloca de lichefiere a latexului. tijele se ţin în apă. având suprafaţa următoare. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. în apă la 3/4°C se conservă 4-5 zile.Trachelium sp. buchetele se livrează în fragilă ambalaje care menţin umiditatea aerului Anemone sp. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. Anemone sp. stocare la rece în sensibilă la deshidratare şi apă. inflorescenţe în primă înflorire. în spaţii aerisite. din florile de la bază sunt buchete. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. tăiere deasupra lăstarilor din înfloreşte VI-VII-X deschise complet. lipsa luminii poate provoca îngălbenirea frunzelor 326 . dar cu higroscopicitate ridicată şi aerisire. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. valorificarea (anemone). iar bobocul din vârf nu condiţii de temperatură înfloreşte în luna V mai este verde scăzută (0°C) fără apă. înfloreşte VI-VIII momentul deschiderii a 70-80 % tăiere şi manipulare cu din florile din inflorescenţă. multă grijă. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. pierde uşor apă după mai uniforme. fără vătămări.. manipulare la temperaturi moderate. valorificare în perenă. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. dimineaţa sau care se vor obţine florile seara pe răcoare. circulaţia apei prerăcire.

X-I . culturile de sau uscată.20 cm perene.5° C).I. soiurile involte cu mai multe flori. păstrare umedă deschiderii florilor. ambalare în pe timp ploios nu se recomandă hârtie cerată şi saci PE. suportă greu păstrarea uscată Lilium sp. se recomandă dimineaţa. în faza de cel puţin un boboc se recoltează cu 10 .25 mg/l) Hyacinthus orientalis (zambilă). extra 60cm. suficient de dezvoltaţi. cu boboc. boboci coloraţi. în rouă. se evită excesul de recomandă tratamente preventive. se cal. (narcise). colorat la baza inflorescenţei. deasupra a 2. în cultură valorificare la temperatură (stânjenel cu bulbi). tije cât bază. flori foarte malformaţi. fără lumină. apa din vase fără fluoruri (<0. gata să se se taie florile de la bază. perenă înfloreşte VI-X (la 80 . asigura turgescenţa florilor. iarna. prerăcire şi petalelor. care vatămă florile deschise.I 50cm. ambalare diferenţiată. de seră. în mai lungi. manipulare numai în faza de (stânjenel cu rizomi). deschise sau cutii de carton înfloreşte III-IV se recoltează în momentul necăptuşite. flori 0/+1°C sau chiar mai scăzute înfloreşte în lunile V-VI foarte perisabile. tăietură netedă. apar vătămări şi forţare toamna/iarna sensibile la etilenă se grăbeşte îmbătrânirea. deasupra bulbului prin tăiere.4 perioadele secetoase. petalele alungite. de la bază deschis. bine coloraţi. suportă 0/1°C câmp se recoltează dimineaţa pe foarte sensibile la etilenă. până la 1-2 flori deschise la baza lăsând 2-3 frunze de la bază. se verticală. Narcissus incomparabilis faza de boboc închis. înfloreşte VI-VII -până toamna. deschidă sau la deschiderea lăsând intacte frunzele pentru înfloreşte în lunile IV. secretă un suc cu proprietăţi prezenţa căreia florile rămân alelopatice care micşorează durata mici şi îmbătrânesc.Gladiolus hybridus (gladiole).120 zile după plantare) 2-4 boboci coloraţi la baza tijei şi tăierea oblică. recomandă udarea cu o zi înainte. cu un cuţit până la 1-2 boboci semideschişi la ascuţit. 3-5 cm deasupra sepalelor. aproape recoltare prin rupere. florile sunt foarte se pot îndepărta anterele la sensibile la etilenă. în prezenţa perenă. se recoltează (-0. inflorescenţei. cal. aplecat (gât de gâscă).germanica. recoltarea. sensibile la Botrytis pe manipulare în poziţie parcursul valorificării. iar în seră . V primei flori din infloresenţă (V. pentru a frunze care rămân pe plantă. umiditate pe frunze. condiţionare bobocii şi provoacă pierderea cu sau fără apă. perenă. prerăcire la 4° C. necolorat. bobocii vor fi joasă (2°C).) a asigura dezvoltarea ulterioară a bulbului Iris germanica bobocii de la baza inflorescenţei. ambalare în folie PE în lăzi perenă. iar primul etilenei bobocii sunt înfloreşte IV-V câmp. şi hibrizi (crini). de păstrare a altor specii 327 . suportă temperaturi perenă. dacă nu se ţine în dimineaţa sau seara apă Iris hollandica la fel ca: I.

cu tije cât mai lungi. se taie şi se valorifică în termen de 3-4 zile în apă la 5°C. seră/câmp 25 cm). culturile de câmp se recoltează dimineaţa pe rouă. martie 1 săptămână) Prunus triloba (prunul japonez). când primele 2-4 flori de la bază perenă. pentru păstrare uscată se recoltează cu boboc închis. (officinalis) (bujor). după forţare valorificare în termen de maxim 3-4 zile în apă la 5°C 328 . încep să se deschidă şi majoritatea înfloreşte VII-X bobocilor încep să-şi evidenţieze culoarea Tulipa gesneriana (lalele). exemplare turgescente şi uniforme. la umiditate relativă corespunzătoare. păstrare uscată până la 4-6 săptămâni la 0/1°C în ambalaje speciale. recoltare prin rupere cu tija cât mai lungă (extra 30 cm. contactul prelungit cu apa nu este recomandat. înfloreşte III-V sau în funcţie de perioada de forţare la hibrizii Darwin. coloraţi. la celelalte grupe. forţare (ianuarie 3-4 săptămâni. etilena opreşte deschiderea (provoacă îmbătrânirea) Forsythia suspensa (forziţia). în termen de 3-6 zile. ramuri de 2 ani. sensibiliînfloreşte IV-V tate la etilenă sensibilitate ridicată la Botrytis. manipulare şi valorificare în poziţie verticală. Polianthes tuberosa (tuberoze).Paeonia sp. boboc colorat închis sau în curs perenă. de la bază sau deasupra frunzei a 2-a. suportă temperaturi 0/+1°C dar se recomandă 4-5°C şi păstrare temporară în bacuri cu apă. dimineaţa pe rouă. se recoltează cu frunze cât mai multe. nu suportă temperaturi mai scăzute de 8-15°C. perenă. pentru a-şi păstra parfumul. boboci foarte închişi. florile trebuie valorificate în termen de maximum 3-4 zile. în vederea forţării înfloreşte III-IV (ianuarie 2 săptămâni. sensibilitate la etilenă şi la Botrytis.. se înfloreşte (IV)-V-VI recoltează zilnic. restul culturilor la ore de dimineaţă şi/sau seara. ultimele flori nu se recoltează. arbust. în funcţie de soi. tratament pentru evitarea alungirii şi aplecării. când 1/2 din boboc este colorat. puţin arbust. martie 1-2 săptămâni. ambalare şi manipulare uscată la temperaturi scăzute 0/+1°C. când bobocul s-a colorat în întregime. de desfacere.

soiurile galbene. apă cultură forţată XII-II (III) iar o parte rămân la culoarea verde Anthurium andreanum spata aproape întinsă.0x0. calde şi cu lumină.0x0. recoltarea prea timpurie şi deshidratarea favorizează îndoirea bobocului. de 2 ori pe lună în perioadele tăiere de la bază. sub 2-4 frunze bine dezvoltate. ambalarea în hârtie cerată sau în pungi de pergament. rigid. care provoacă nedeschiderea bobocilor. se pot recolta în stadii mai incipiente. 75%). florile destinate păstrării sau vara. soiurile roşii/roze/albe se pot recolta şi în stadii mai avansate. dar fără recoltează pe specii. iar în minimum 30 cm (cal. se ambalează fix în cutii de carton. (asparagus). sprengeri).5x0. primele 2 petale uşor desprinse la vârf. pentru durate mai lungi se recomandă 1°C. scurtează viaţa florii. înfloreşte V-VIII. în seră se ţine seama de vigoarea tufei şi de perioadă. se leagă fructe. dimineaţa sau până la prânz în zile acoperite.2 m cu găuri pentru aerisire Syringa vulgaris (liliac).4 m / 0. ramuri de perenă seră. boboc închis cu sepale răsfrânte. Cultura în seră poate fi cu: a)repaus vegetativ I şi recoltare II. se condiţionează cu soluţii de impregnare şi se stochează în apă. baza teaca frunzei. lungimea tijei este criteriu al calităţii (extra 30-50 cm. floare deschisă. albăstrirea şi/sau căderea petalelor. în poziţie verticală. plumosus) şi 100-250 g sau multiplu de 250 g (A. precum să fie tare şi temperaturile mai mici de 13°C. nu se mai deschid. în buchete de 10 fire sau multiplu de 10 (A. transport în bazine metalice (4 coşuri/bazin). c)cultură continuă. iar o recoltare târzie. ambalare în pachete de 25 fire sau coşuri speciale (1.4x0. se transportă în folie pentru a evita ofilirea şi se stochează în poziţie verticală la rece (2-6°C) pe durata condiţionării.valorificare la temperaturi arbust.7 înălţime). Asparagus sp. în prezenţa etilenei bobocii frigorifice 1-5°C în vase cu înflorire IV-V. arbust. vătămările care conduc la înflorire II-VI locul de prindere a spatei trebuie brunificarea spatei.Rosa X (trandafiri). se leagă în pachete de 10 la care se adaugă şi 3-4 frunze pentru decor. se recoltează zilnic. se după plantare ramuri bine dezvoltate. hibrizi thea. tăiere cu cuţit special. b)repaus vegetativ VII/VIII şi recoltare IX.I). apar vătămări. II) sau frunze tăiate la minimum 2 luni perioadele reci la 6 săptămâni. se ţin în bazine cu apă (nivel 50 cm) sau răsfiraţi pe rafturile camerei frigorifice. peduncul tija florală se detaşează de la (flamingo). se folosesc şi cutii de 1. sensibilitate la etilenă exogenă. flori în curs de deschidere (50. micşorând perioada de menţinere a calităţii 329 . nu suportă păstrare uscată. d)cultură programată. cal.I 20-40 cm). după grupa de soiuri. se evită perenă seră. peste 40 cm (cal. spadixului începe să se umfle.

Alstroemeria sp. pentru păstrare (V. perenă seră. dar se poate programa IV-VI şi X-XII 4-5 flori deschise. 40 cm cal. iar prea târzie micşorează durata înfloririi. ambalare. deschidă. căderea florilor şi reduce sensibilitatea la etilenă ruperea tijelor cât mai de la bază.D. vătămarea florilor şi favorizează îmbătrânirea (scurtează viaţa) tăiere la plantele tinere (4060 cm) şi înlăturarea resturilor de tije mai târziu prin smulgere. se calibrează şi se buchetează la 20 fire. frunze fragile care se îngălbenesc uşor. Freesia hybrida (frezie). etilena provoa că adormirea (nedeschiderea) bobocului şi ofilirea florilor zilnic sau la două zile. stocare la 45°C cu baza în apă. se aplică o tehnologie diferenţiată de tratare. perenă seră. la lungimea de 50-80 cm şi evitarea ofilirii. se taie cu foarfeca întâi tija florală centrală şi apoi cele laterale. când 3 flori terminale încep să se grupa multiflore (mini-garoafe. tija se trage în jos pentru a nu deteriora ramificaţiile în grilajul reţelei de susţinere.120 zile de la plantare flori foarte fragile şi sensibile la deshidratare pentru valorificare imediată (V. tijele extra au 30 cm (flori simple) sau 25 cm (flori involte) şi trebuie să fie drepte. înfloreşte în 3 valuri IV-VI VII-IX XII-I Dianthus caryophyllus. prerăcire 2-3 ore la 2°C. depăşind cu 18-20 mm nivelul sepalelor. în prezenţa căreia apar malformaţii. (buvardia). grupele SIM şi EMBER (garoafa standard. sensibilitate la etilenă. stocarea îndelungată duce la pierderea parfumului. când sunt turgescente. înnegrirea şi căderea petalelor Bouvardia sp.nare.) boboci fermi cu diametrul de 20 mm. lăsând la baza tijei 3-4 perechi de frunze (50 cm extra. înfloreşteV-IX. după condiţio. condiţii de mediu şi îngrijiri la livrare. petalele desprinse de vârful bobocului şi alungite. se face dimineaţa. prin punere imediată în soluţii conservante. perenă seră. recoltarea în avans periclitează deschiderea normală a florilor. înfloreşte XI-V sau la 105 . americană). hidratate. (crin peruvian) perenă seră . se stochează în buchete de 10 fire la temperatura de 8/10°C zilnic.40 cm de la sol. florile stocate au o durată de viaţă înjumătăţită. facultativ stocare. flori foarte sensibile la etilenă. prin tăiere la circa 30 .) la un grad de deschidere de 70 80 %.I. se sortează. în funcţie de perioada de păstrare. suportă mai greu păstrarea fără apă. Dianthus caryophyllus. sortare şi stocare în apă la 1-4°C în funcţie de durata necesară. tratarea prealabilă cu soluţii de impregnare previne îngălbenirea frunzelor. Botrytis şi aplecarea vârfului. la 1 cm deasupra unui nod. se leagă în pachete (20-25 fire) cu 2 legături. tratamente de impregnare 330 .I). înfloreşte XII-IV primul boboc de la bază bine colorat începe să se deschidă şi alţi doi boboci îşi arată culoarea specifică. în maximum 30 minute se transportă la 10-12°C şi 75% UR în buchete de 50 fire legate la bază şi la 15 cm sub corolă. iar celelalte îşi arată grupa Elegans) culoarea. etilena produce malformaţii ale bobocilor.

. tăiere de la bază... Dendrobium sp. Cattleya X (înfl........ XI-V). ligulele exterioare bine întinse.... Ornithogalum sp.... pentru valorificare imediată (V. surse de etilenă.. prezenţa etilenei scurtează perioada de menţinere a calităţii...I). sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere.. iar perenă seră. sensibile la manipulare.. majoritatea florilor deschise. Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă.. -3-4 zile după deschidere.. florile recoltate prea devreme nu se mai deschid şi se ofilesc rapid... (rotschildiana) (crin agăţător). pauză VI/VII apariţia polenului la florile din centru. suportă temperaturi joase -30 . manipulare şi stocare cu menţinerea umidităţii atmosferice. cu baza închisă în pungi de plastic. prezenţa etilenei favorizează îmbătrânirea. manipulare cu foarte multă grijă. lungimea tijei 40 cm şi diametrul inflorescenţei 6 cm pentru cal.....)..... stocare cu apă sau soluţii conservante la 4°C... înfloreşte vara (VI-VIII) sau 8-10 săptămâni după plantare flori ± complet deschise... XI-III). stocare la temperaturi specifice în funcţie de specie (Cattleya 8/10°C.. sensibilitate la Botrytis şi la aplecarea tijelor. Phalaenopsis 8/10°C). manifestă o bună rezistenţă în apă şi pe plantă... extreme termice..... pe lumină.... recomandări de atmosferă modificată cu 5 % CO2. la soiuri cu inflorescenţe simple...... ambalare în buchete de 5 bucăţi.I... în condiţii de umiditate relativă corespunzătoare... în cutii de carton. înfloreşte II-VI Orchidaceae (orhidee)..... se feresc de curenţi de aer... în vase cu apă la 3-4°C. foarte sensibile la etilenă şi foarte fragile 331 ... înfloreşte tot anul..... în stadiul de boboci coloraţi apăsarea capătului pedunculului în jos şi rupere prin învârtire uşoară.. etilena provoacă înroşirea şi căderea petalelor.... perene seră.. Cymbidium X (infl... scurtează viaţa florilor..... sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere cu toate florile deschise.. recoltare de dimineaţă.. condiţionare şi ambalare specifice (STAS).... în ambalaje care conservă higroscopicitatea la 2°C... amarilis)...40 % din boboci coloraţi -deschiderea tuturor florilor din inflorescenţă.. inflorescenţe înflorite.. cu minimum 7-8 flori.. Cymbidium 2± 2°C....... imediat după recoltare se ambalează în cutii de carton cu vată sau se condiţionează în cutii transparente cu pedunculul introdus într-o eprubetă de sticlă cu capac de cauciuc sau material plastic.... extra (30/7 cm pentru cal.. perenă seră..... preferă poziţia verticală se recoltează tulpini cât mai lungi. Paphiopedilum sp.. Gloriosa sp. Phalaenopsis X. sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere... deasupra frunzelor care rămân pe plantă florile se feresc de polenizare.. perenă seră.Gerbera jamesonii (gerbera).... soluţii conservante.. mai devreme se ofilesc repede... suportă mai greu păstrarea uscată.

prerăcire. posibilitatea unei recolte suplimentare (garoafe). înfloreşte V-VIII staminele (proeminenţe) transport fără apă la 4°C în ambalaje care menţin umiditatea Strelitzia sp. sensibilă la Botrytis şi la antibiotice şi soluţii conserînfloreşte (VIII)-IX-V temperaturi scăzute. spadix pe care au apărut stocare în apă la 4°C. inflorescenţă (o floare ieşită din condiţionare şi tratare cu perenă seră. Amăriuţei. recoltare cu 4-5 zile hârtie cerată. păstrare uscată la 7-8°C timp de o lună. înainte ca prin tăiere la plantele tinere perenă seră. completând nivelul acesteia. perenă seră. momentul deschiderii a 70-80% tăiere şi manipulare cu multă bienală seră din florile din inflorescenţă. inclusiv legare în pachete de 20 cu 23 legături. Printre avantajele unei recoltări timpurii enumerăm: recoltarea într-o singură etapă (crizanteme). a unui material cu grad de perisabilitate mai redus. deschid. condiţionare. 332 . după tratamente şi prerăcire. păstrare mai uşoară şi pe o durată mai mare. Trachelium sp. deschisă şi colorată tăiere de la baza frunzei. în cutii înainte de colorarea bobocilor căptuşite cu folie polietilenă (unghiul floare/tijă 50-60°) sau 3 inflorescenţe în fiecare cutie. floare deschisă). florile şi prin smulgere la înfloreşte X-V (I-III) recoltate prematur nu se mai exemplarele consolidate. spata întinsă. stocare în apă 46°C. spata să se răsfrângă. la bază cu pungi de polietilenă. deoarece consumă multă apă. Recoltarea în faza de boboc nu urmăreşte o valorificare imediată. Elena (1998). Se practică în timpul verii la numeroase specii care îşi continuă evoluţia după recoltare. grijă. ambalare în (plantare V-VI) păstrare. fazele specifice de recoltare ale florilor tăiate sunt în număr de 4 (boboc închis. stocare la rece în apă. boboc semideschis.Spathiphyllum sp. fără a fi afectată calitatea. specific. pentru vante. streliţia). recoltarea tardivă tratare cu soluţii pentru favorizează deprecierea la prevenirea crăpării bazei tijei valorificare în apă. boboc colorat. Recoltarea prematură a florilor de gerbera şi trandafiri predispune la aplecarea bobocului. Alexandra (1994) arată că recoltarea în stadiu mai incipient este recomandată în vederea transportului pe distanţe mai mari sau în scopul păstrării pentru reglarea echilibrului între cerere şi ofertă. (spatifilum). Zantedeschia aethiopica (cala). defect al calităţii adesea ireversibil. flori complet deschise. transport mai eficient cu boboci care ocupă spaţiu mai puţin şi se manipulează cu mai puţine riscuri (Iris. (pasărea paradisului. spată). crini). devansarea datei de înfiinţare a unui nou ciclu în seră. iar la fiecare fază se adaugă aspecte particulare. înfloreşte VI-VIII sensibilă la deshidratare şi fragilă buchetele se livrează în ambalaje care menţin umiditatea aerului După {elaru. pe suporţi de polistiren. deschiderea primei flori din tăiere de la teaca frunzei.

se rup uşor şi se ofilesc mai greu. plantele sunt turgescente şi fragile. Momentul 0 corespunde momentului de dezvoltare la care soiul trebuie comercializat Dimineaţa. fără a lăsa resturi de ţesuturi pe secţiunea realizată. suprafaţa de absorbţie este astfel mărită. care furnizează flori instabile calitativ. umezeală sau condens. Recoltarea într-un stadiu mai avansat se recomandă în vederea unei valorificări imediate sigure şi se practică mai ales iarna. prin apăsare în jos. care se deschid prea tare pe lumină (Narcissus. Modul de recoltare folosit este prin tăiere sau prin rupere. Tijele prea lemnificate la bază vor fi tăiate puţin mai sus. Narcissus sau Tulipa. Tijele ierboase pot absorbi apa şi prin ţesuturile externe. care reprezintă majoritatea. dintr-o singură mişcare. Tulipa). Narcissus. dar după ce s-a ridicat roua ({elaru. Ea este posibilă şi la Chrisanthemum. respectiv stropiri abundente. Callistephus. Efectul momentului de recoltare aupra procesului respirator la trandafirii din soiul "Velvet Times" ţinuţi la 210C (după Coort S. Polianthes şi Tulipa. Dahlia. Gladiolus. Paeonia şi Strelitzia. Momentul din zi pentru recoltare este dimineaţa pe rouă pentru florile de grădină cu puţină umiditate. depreciere sau încingere. şi alţii). Calendula. Este contraindicată recoltarea la temperatură ridicată şi lumină în exces (durată/intensitate). Mai ales în cazul tijelor lemnoase. Florile cu turgescenţă normală din culturi de grădină. cu viaţă scurtă.Recoltarea prea timpurie este riscantă la Anthurium. Se recomandă tăierea oblică. iar la unele specii precum Gerbera. Antirrhinum. unele Orchidaceae şi Zantedeschia.1. dacă se tratează ulterior cu soluţii speciale care asigură o deschidere perfectă a florilor. Dianthus. se recoltează tot dimineaţa. tratamente. cum ar fi Callistephus. Tăierea se practică utilizând un cuţit ascuţit bine sau un foarfece special. Freesia. 1998). Ruperea se face la speciile mai uşor de detaşat. mai ales în condiţii de manipulare ulterioară mai puţin corespunzătoare. Elena. 333 .24. Paeonia. răsucire şi smulgere. Nu se recomandă nici recoltarea pe ploaie sau imediat după ploaie. Materialul care se obţine este predispus la atacul de Botrytis. Iris. Recoltarea timpurie este practicată la Anemome. deoarece absorbţia apei este mai dificilă în astfel de cazuri (crizanteme). Fig. Gerbera. când florile dispun de rezerve energetice mai reduse în vederea deschiderii. Lilium.

Pe parcursul condiţionării şi până la livrare se urmăreşte verificarea şi promovarea prin sortare a acestor însuşiri. nedeformate. Celelalte specii pot fi recoltate şi apoi ţinute în vase sau bazine cu apă. În complexele moderne de sere. 1976). Capacitatea acestora este de 800 fire garoafe cu flori deschise.2. Gerbera. La crizanteme se admite o uşoară malformaţie. proaspete. M.1500 bucăţi. Orchidaceae. M. sănătoase. inflorescenţele. 400 fire trandafiri (Baccara) sau 500 . 334 . hibridului) sub denumirea cărora sunt destinate valorificării. Pentru trandafiri se pot folosi lăzi cu dimensiunile 1000 x 500 x 400 mm (Preda. Florile culese cu grijă. la gradul de dezvoltare corespunzător sau în fază de boboc (Gladiolus. Tijele florilor vor fi întregi.3.2.Pe plantele rămase la sol se lasă suficiente frunze (2-3 la gladiole. Garoafele se manipulează în lădiţe de carton sau material plastic cu capacitate de 500 . lăstari (Dahlia) sau muguri pentru a produce alte flori. Pachetele de 50 fire. Întreaga floare va fi lipsită de urme de pământ. 1500 garoafe boboci. de orice substanţe sau alte materii străine vizibile.600 trandafiri miniatur. dar floarea va fi bine centrată în raport cu tija. 24. precum şi eliminarea sau folosirea potrivit altor scopuri a exemplarelor care nu se încadrează. 1976). Florile sensibile de Anthurium. prezentând caracterele tipice ale speciei şi cultivarului (soiului. se pun în poziţie uşor înclinată.2. Condiţionarea florilor tăiate Condiţionarea florilor tăiate constă în sortare.. Frunzele vor fi verzi. Strelitzia etc. care se pot suprapune şi stivui. 24. Manipularea Manipularea în spaţiile specifice. Livia şi colab. va fi cât se poate de operativă. florile sau bobocii pentru buchete sau pentru decor. trebuie să îndeplinească anumite condiţii generale de calitate. la adăpost de arşiţă. se folosesc pentru manipularea florilor lăzi de aluminiu sau de material plastic. legarea în buchete şi ambalare. La unele sere mai mici. Polianthes etc). 2-3 perechi la soiuri de trandafiri cu creştere slabă.. sănătoase şi fără paraziţi. legate strâns la bază şi lejer la 15 cm sub corolă. Freesia. calibrare. se recoltează şi se condiţionează în aceeaşi zi. 3-4 perechi la garoafe. Lilium. cu ajutorul unor cărucioare de pânză ({tefan. lalele sau crini. Exemplarele vor fi întregi. până în dimineaţa următoare. în număr maxim de 30 în fiecare ladă. 1967) sau învelite în folie pentru a evita ofilirea (Preda. florile de Gerbera sau de trandafiri erau duse imediat la condiţionare. precum tratamentele pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii. la temperaturi ceva mai coborâte.. În mod facultativ se efectuează şi alte operaţii. 3-4 perechi la cele cu creştere puternică). Încă din momentul recoltării. Gloriosa. trebuie să posede rezistenţă la o condiţionare şi un transport în condiţii normale din punct de vedere tehnologic. pe măsura recoltării.

liniaritatea şi gradul de garnisire al tijei cu frunze sănătoase. bine formate. Se elimină anterele la unele Liliaceae sau Iridaceae. Înlăturarea frunzelor sau stipelelor pe o porţiune de 10 cm de la baza tijei. considerând şi floarea la măsurare. precum şi după numărul florilor sau bobocilor la care se vede culoarea (3-4-5). Gerbera şi Freesia. În practică se aplică şi compensări. Minigaroafele se apreciază după forma şi modul de distribuire al ramificaţiilor laterale. fenomen nedorit care micşorează durata menţinerii calităţii.3. vătămările şi defectele constatate. Toleranţele de calitate admise de standarde sunt între 3. Garoafele standard SIM se mai diferenţiază prin existenţa crăpării caliciului şi remedierea acestuia. care aprovizionează sau care duc mai departe materialul sortat. pentru a preveni polenizarea. gerbera) sau numărul florilor şi bobocilor (Freesia) (tab. precum şi o serie de aspecte specifice. Legarea în buchete este o operaţie complexă. la crizanteme se înlătură în zona bazală 1-2 până la 1/3 din numărul de frunze. dezvoltarea şi forma frunzelor. la mese de sortare. iar următoarele 8. Deservirea se execută de către alţi muncitori. diametrul florii sau inflorescenţei (crizanteme. Primele 4 se succed din 5 în 5 cm. Criterii de calibrare pe calităţi ale unor specii de flori tăiate.2. Concomitent cu sortarea. după vigoarea. Crizantemele cu mai multe flori se diferenţiază după numărul acestora (5-4-3) şi distribuirea cât mai armonioasă a ramificaţiilor în jurul axei centrale. în conformitate cu standardele de calitate existente în vigoare 335 . Lalelele se separă pe clase de calitate în raport cu dezvoltarea cupelor. La trandafiri se îndepărtează spinii (ghimpii) bazali. după lungime (cm). precum şi pregătirea tijelor lemnoase în vederea păstrării în apă. rigiditatea.Sortarea se face de regulă manual.). rigiditatea. Fiecare specie posedă şi criterii specifice de grupare pe calităţi. precum şi calitatea tijelor (formă. liniaritatea şi rezistenţa tijelor. Criteriile de calitate au în vedere existenţa deprecierilor şi procentul acestora. Gladiolele sunt apreciate după numărul de flori/boboci (9-7-5) şi calitatea tijelor. rezistenţă). calitatea tijei (dreaptă. Crizantemele cu o floare.5 şi 10 % în funcţie de clasă. {elaru Elena (1998) mai menţionează între aceste lucrări şi ceruirea tăieturilor la liliac / trandafiri. rezistenţa şi liniaritatea tijelor. pentru a le putea lega mai uşor. pentru a nu sfâşia frunzele la celelalte fire în momentul manipulării individuale. se practică la toate speciile la care este necesară. Calibrarea se realizează pe 12 coduri de lungime. Tabelul 24. prezenţa lăstarilor laterali. prezenţa vătămărilor şi defectelor de creştere. integritatea frunzelor. care pot lipsi de pe treimea inferioară. care include şi diverse alte lucrări specifice fiecărei flori. prin despicare sau strivire la bază pe o porţiune redusă. chiar dacă are tija mai scurtă. acceptându-se o floare frumoasă într-o categorie superioară. La garoafe se execută o operaţie similară doar în cazul în care intenţionăm să le păstrăm un interval mai îndelungat în apă. prezenţa defectelor. verzi (care pot lipsi de pe treimea inferioară). Trandafirii sunt sortaţi după gradul de uniformitate şi integritate. 24. viguroasă) şi sănătatea frunzelor. în funcţie de integritatea şi lipsa de defecte a florilor. din 10 în 10 cm.

. Există două etape preliminare de tratament care pot preveni această evoluţie (Amăriuţei Alexandra. Tratarea pentru fortificare sau impulsionare.se introduc cu tijele în apă caldă la 38-40° C pentru deblocarea vaselor conducătoare.extra 50 40 30 50 50 40 60 50 60 8 4 40 8 30 7 25 6 30 25 cal. Buchetele se pot face din flori de lungime egală (tip umbrelă. apărut în orice moment al valorificării (manipulare. iar transportul şi păstrarea (când se face) pot periclita uneori marfa din acest punct de vedere. . iar baza buchetelor se uniformizează prin tăiere cu foarfeca. La garoafe şi trandafiri buchetele (pachetele) conţin în mod frecvent 20 de flori. cm cm cal. Calitatea florilor trebuie menţinută pe parcursul valorificării.-aug. de flori şi boboci lungime lungime U. lungime lungime în lunile dec.II 40 30 30 20 20 15 40 40 35 50 40 50 7 4 30 7 25 6 20 5 25 20 30 30 30 40 30 40 6 3 20 6 20 4 15 3 20 20 Gerbera Freesia cu flori simple cu flori involte Lalele de seră şi solar de câmp Legarea în buchete se realizează cu fibre naturale sau sintetice.I cal. Buchetele evantai se pot transporta mai uşor. Garoafele se leagă cu inele de cauciuc. diametrul inflorescenţelor unice diamametrul inflorescenţelor multiple lungime diametrul inflorescenţelor lungime nr. Tratamentele pentru fortificarea florilor sunt facultative şi au drept scop refacerea turgescenţei după stresul hidric. 336 . cm buc.se împrospătează secţiunea tijei şi se îndepărtează frunzele depreciate sau veştejite de la bază. fără a provoca răni.-sept. la garoafe. lejer în treimea superioară pentru susţinerea tijelor şi cu benzi de plastic strâns la bază. de flori şi boboci lungime nr.Specia Sortimentul Trandafiri cu tija lungă cu tija mijlocie cu tija scurtă (Garne) Garoafe Minigaroafe Gladiole Crizanteme Criterii de calibrare lungime lungime lungime lungime lungime în lunile ian. Speciile cu tulpini mai scurte.-dec. lungime în lunile sept.M. ca Lathirus sau Viola. cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm buc. la gerbera. se leagă în mănunchiuri.-nov. crizanteme). Florile din culturi de câmp care se recoltează vara şi florile de seră care dau semne de ofilire se tratează astfel: . trandafiri) sau din flori aşezate în 4-6 planuri cu tijele din ultimele planuri tot mai scurte (tip evantai. lungime în lunile oct. 1987): de fortificare (de întărire după stresul provocat de lipsa de apă) şi de impulsionare (de încărcare a tijelor cu glucide şi substanţe bactericide) înainte de transport sau înainte de păstrare. păstrare necorespunzătoare sau transport incorect efectuat). Legarea (buchetarea) se face manual. dar există şi buchete mai mari sau mai mici (multiplu de 10 bucăţi).

cu tijele în imersie în 3-4 cm de apă. dar se poate reduce la câteva minute sau secunde (mărind concentraţia). Numeroase reţete sunt în prezent foarte complexe şi rămân confidenţiale. care se deschid. respectând şi poziţia verticală la speciile care solicită manipularea în această poziţie. În încăpere va fi o temperatură medie (20-27°C) şi o lumină normală (2000 lx). Syringa). dar conţinând o substanţă antimicrobiană şi un acidifiant (pH = 4. 3-4 337 . timp de 20 de ore în apă. Se recomandă şi în aceste cazuri cufundarea în apă de 85-95°C a capătului tijelor timp de câteva secunde.. Florile cu petale albe stropite cu apă se pot păta. În alte variante mai simple. înainte de fortificare. iar utilizarea lor este tot mai specializată. . Cele mai simple tratamente de impulsionare. care nu face parte din această categorie. Syringa şi bulbifere. se pot executa cu zaharoză şi o substanţă de impregnare antimicrobiană. După împrospătarea secţiunilor. de ordinul orelor. unele devenite clasice şi chiar obligatorii pe pieţele de flori. Un caz particular îl reprezintă plantele care secretă latex sau alte sucuri. (1956) recomandă cufundarea florilor tăiate de Convallaria. coagulând şi astupând vasele conducătoare de la capătul tijei. în camere răcoroase şi întunecate. precizează că florile tăiate cu tije lemnoase (Chrisanthemum. Tratamentele pentru impulsionarea florilor vizează crearea unui efect de durată. care au tendinţa să se îngroaşe. În tabelul 18. cu apă. după fiecare împrospătare a secţiunii. Alexandra (1994). În cazul trandafirilor. viraj din verde în galben). tijele florilor se cufundă timp de 12-24 ore în soluţia încălzită la 38-40°C. Dacă se urmăreşte scurtarea timpului de tratament. efectuate cu tiosulfat de argint.pentru tratamentul de fortificare. în cazul garoafelor se vor folosi soluţii cu concentraţia mai mare de 10%. reţetele evoluează permanent. păstrare).G. dar şi Gerbera. urmărind prelungirea perioadei de menţinere a calităţii în condiţii de stres (transport. {elaru Elena (1998) se referă la împachetarea în hârtie umedă a florilor din culturile de câmp şi ţinerea lor câteva ore în vase adânci.5-5). înainte de a fi introduse în apă rece. Există un spectru foarte larg de substanţe utilizate. iar modul de tratare şi mai ales scopul urmărit depind adesea de specia la care se aplică. Timpul de tratament este relativ scurt. Amăriuţei. Kiselev. Pentru prevenirea fraudelor. se introduc câteva secunde în apă foarte fierbinte (80-90°C) pentru deblocarea vaselor conducătoare.se menţin 24 de ore la temperaturi scăzute. tratamentele de impulsionare se fac în două etape. având o soluţie fără glucide. au devenit un indicator de calitate stabilă al loturilor comercializate.3 sunt prezentate câteva categorii de substanţe utilizate. tijele florilor se introduc în vase de material plastic sau de sticlă. la temperaturile menţionate.se introduc exemplarele ofilite în totalitate în apă timp de o oră. Tratamentele de impregnare a bazei tijelor de la florile sensibile la etilenă. E. urmată de 2 ore de zvântare completă înaintea ambalării. pentru solubilizarea latexului/sucului care se poate întări în caz contrar. . existenţa substanţei pe tija florilor este verificată cu reactivi calitativi (difenil carbazonă.

prerăcirea este intercalată în fluxul tehnologic după condiţionare. este de maximum 24 de ore. unde sunt păstrate un interval scurt de timp până la expediere. Tiosulfatul de argint prezintă avantajul că acţionează ca antagonist al etilenei. timp după care fenomenele de depreciere se accentuează.3 zile la Gerbera. Pentru garoafe şi Asparagus.05 g Ag + în 0. pentru a emana şi răspândi aer rece sub presiune. dar devine solubil în exces de Na2S2O3. cu aer rece sub presiune (presure cooling) sau cu aer forţat (forced air cooling). deoarece condiţionarea (în care este inclusă şi ambalarea) se desfăşoară la temperatura de 10-12°C.05 % şi AgNO3 0. Ag2S2O3 este greu solubil în apă. Există diverse subvariante. Ambele fiind preparate în 500 ml apă distilată. această etapă este parcursă în mod firesc. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. iar pentru unele specii. deplasându-se rapid prin tijă spre petale. Efectul impulsionării/impregnării constă în câştigarea unui număr suplimentar de zile în care florile îşi menţin calitatea şi se mai pot încă vinde (2 .005 %). Prerăcirea individuală cu aer forţat are loc lângă un panou. justificându-se prin faptul că măreşte durata de menţinere a calităţii acestora. Soluţia se agită. Instalaţiile sunt polivalente. Prerăcirea trebuie efectuată într-un interval de timp cât mai scurt după recoltarea florilor tăiate. timp de 20 minute. prin combinare rezultă 1 litru soluţie conţinând 0. inclusiv manipularea şi până la prerăcire. respectiv cu funcţionare continuă sau discontinuă. aplicându-se produsului gata ambalat. unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de ambalaje cu flori. maximum 4 zile.ore/20°C şi 12-16 ore la o temperatură mai scăzută. La marii producători de flori. doar de câteva ore. 338 . sub forma Na+ -(O3S2-Ag-S2O3).4622 g Na2S2O3 5H2O. Răcirea este rapidă. fie recomandă amestecarea a 2 soluţii.079 g AgNO3. deşi acesta din urmă se întrebuinţează în paralel. cu sau fără amestecarea aerului. Durata de la recoltare. durata tratamentului este de 24 ore. iar umiditatea aerului poate fi reglată pentru a nu afecta materialul floricol. După Amăriuţei Alexandra (1987).463 mM Ag+ = 0. care sunt introduse în lăzile cu flori tăiate pe parcursul ambalării. iar cea de-a doua conţinând 0. Tratamentele de impregnare ale tijelor preferă tiosulfat de argint în loc de azotat de argint. în măsură să sporească stabilitatea calitativă a florilor livrate. se foloseşte sau se stochează la întuneric în vase de sticlă sau material plastic închise la culoare. Un volum de vânzări mare permite şi achiziţionarea de agregate de prerăcire performante. Reţetele recomandate de Amăriuţei Alexandra (1987 şi 1994) menţionează fie separat componentele de preparare (Na2S2O3 0. prima conţinând 0. sub care circulă aerul de răcire. 3-4 zile la garoafe etc). perforate.Na+ (complex). În cazul florilor de seră.05g Ag+ sub formă de tiosulfat de argint. Varianta cea mai modernă este răcirea cu convecţie în toată masa produsului. intervalul de 2 ore după recoltare este optim. după care loturile ambalate sunt duse în spaţii frigorifice. în soluţii care conţin zaharoză (10 %) pentru garoafe şi 7% pentru Asparagus. Se menţionează şi instalaţii cu tuburi mobile din material plastic. provocând astfel o diminuare a intensităţii respiraţiei. Tratamentele de împregnare se fac la 20°C sau cu soluţie caldă.

1-0. care poate fi amortizat numai la loturi mari de produse.08 . Chrisanthemum 0. * Păstrarea florilor taiate pe durata medie sau indelungata este tratata intr-un subcapitol separat. înaintea transportului frigorific pe distanţe mari (Kiselev E. Dianthus. deoarece realizează răcirea pe seama evaporării parţiale a umidităţii din ţesuturile acestora. păstrarea uscată dă rezultate mult mai bune.04 %/20 (inhibitor al emisiei de etilenă) min. în apă sau în soluţii specifice conservante.0.0025 %/24 h Tiosulfat de argint (bactericid) Alstroemeria. Lilium. Răcirea în mijloacele de transport se poate dovedi riscantă fără o prerăcire prealabilă.035 %/24 h (+ zaharoză) Clorură de nichel (bacteriostatic) Phalaenopsis 0. Păstrarea de scurtă durată rezolvă în primul rând problema formării de loturi mai mari şi mai omogene. Nu se preferă o metodă ci se calculează efectul economic exprimat în zile suplimentare de calitate comercială şi preţul de cost cel mai scăzut. Phalaenopsis 0. Chrisanthemum 2-3 %/12-24 h.. în condiţii de menţinere a calităţii (în cazul când se aplică loturilor de flori tăiate gata ambalate). efecte Zaharoza (nutritiv) (poate fi Gladiolus 20 %/12-24 h. Gerbera 7-20 %/12-24 h. Ea nu urmăreşte decât parţial prelungirea duratei de valorificare. 1956).15 %/10 min. recoltate mai aproape de gradul de dezvoltare şi înflorire pe care trebuie să-l prezinte la livrare.1-0.G. camere sau celule frigorifice obişnuite.15 %/5-20 min.1 %/10 min.15 %/5-10 min. 2 339 . Substanţele componente ale unor soluţii destinate impulsionării.0. prelucrare) Substanţa componentă şi scopul Specia tratată. (antimicrobian şi inhibitor parţial pentru etilenă) Sulfat de aluminiu (acidifiant) Rosa 0. dar trebuie menţionat preţul de cost ridicat al sistemului în general. Chrisanthemum. prerăcirea poate fi mai puţin folositoare. Dianthus şi Asparagus 0. Păstrarea de scurtă durată a florilor tăiate2*. Antirrhinum. Se apelează în general la păstrarea umedă. Gerbera. Cyclamen 15 înlocuită cu glucoză = dextroză) %/20 h. fortificării şi impregnării florilor tăiate (după Amăriuţei Alexandra. Păstrarea de scurtă durată se face cu florile destinate valorificării pe termen scurt sau mediu. Lilium 10 %/24 h.3. Antirrhinum. Gypsophylla 10 %/12-24 h. 1987 şi 1994.01/12 ore (rezistenţa la aplecarea bobocilor şi la ofilire) Sulfat de cupru (fungicid. Chiar autorii din urmă cu mai multe decenii recomandă prerăcirea florilor timp de câteva ore la 3/5°C. Rosa 2-3 %/12-24 h (măreşte durata vieţii comerciale) Azotat de argint (bactericid) Dianthus 0. Păstrarea frigorifică este metoda cea mai utilizată în prezent pentru stocarea florilor tăiate. Gladiolus. Variantele vacuum cooling cu umezire prealabilă (pulverizare foarte fină cu apă) sunt mai adecvate. îşi pierd turgescenţa datorită higroscopicităţii reduse a aerului rece şi devin predispuse la ofilire. dar în multe cazuri şi mai ales la unele specii. Florile prerăcite în frigidere. concentraţii recomandate / durata ei principal tratamentului. între condiţionare şi transport. Tabelul 24. Gerbera 0. Asparagus 7 %/24 h. Latirus 0.Instalaţiile de prerăcire în vid (vacuum cooling) se utilizează mai puţin la flori. Strelitzia 10 %/24-48 h. Dianthus 10 %/12-24 h.35 . Cu dotări nespecializate. în vederea reglării neconcordanţelor care apar permanent între cerere şi ofertă. fără o circulaţie de aer proaspăt şi umidificat.

005 %/2-4 ore evită alungirea tijelor şi aplecarea florilor etc. Rosa 0. au efect de impulsionare) Citrat de 8-hidroxichinoleină Gerbera 0.1 %/5 secunde (impregnarea tijei pentru Botrytis) prevenire atac mucegai) Acid amino-oxiacetic (inhibitor Dianthus 0. contra Cyclamen. Lilium 0.bactericid) Cloruri de alchil dimetil amoniu.1 %/48 h Benzilaminopurină (complex) Dianthus 0.02 %/24 h (bactericid. dezinfectânduse.025 %/48 h (bactericid. Gerbera 0. Strelitzia 0. pentru a mări suprafaţa de absorbţie a apei. cu un cuţit bine ascuţit. fără strivire sau resturi de ţesut. se îndepărtează. prin îndepărtarea a 1 cm de tijă. Chrisanthemum 0. se pot cufunda cât mai complet).015 %/48 h. Chrisanthemum. iar porţiunea din apă a tijelor şi găleţile utilizate se spală. netedă. Gypsophylla 0. La unităţile mari. Clorhidrat de clor-colină . precum şi suporţi de sârmă pentru menţinerea în poziţie verticală.025 %/24 h Acid citric (acidifiant) Strelitzia 0. inhibitor etilenă) Sulfat de 8-hidroxichinoleină Gerbera. cu umiditate relativă peste 90 %. Împrospătarea tăieturii se recomandă a fi făcută sub apă. Plantele vor fi introduse zvântate. fără picături de apă şi nu se stropesc pentru a nu se păta.001-0. Florile se ţin distanţate în buchete lejere.5 %/16 ore (înainte de transport. Cu cât păstrarea se prelungeşte. Tijele lemnoase sau lemnificate se spintecă 5-6 cm (Rosa. Dianthus. Forsithia. contra aplecării (retardant) geotropice) N-1-naftil ftalmat (inhibitor) Antirrhinum 0. Frunzele de Rosa şi Syringa eliberează în apa vaselor de păstrare substanţe polifenolice care precipită şi coagulează conţinutul ţesuturilor vegetale proaspăt tăiate la baza secţiunilor. Syringa. Vasele care au mai fost folosite se spală în prealabil cu apă fierbinte şi detergent.02 %/24 h. Alexandra 1987/1994).001-0. la bază.6 cm.02 %/24 h Phisan 20 (bactericid. care în amestec cu zaharoza. Frunzele de pe treimea inferioară a tijelor. Prunus triloba). Chrisanthemum.025%/4 ore (tratament la baza tijei. fungicid) (compuşi de amoniu cuaternar. Se folosesc găleţi de material plastic cu site la gură.0025 %/2 minute contribuie la menţinerea turgescenţei. Dianthus 0. Ele pot obtura accesul apei în vasele conducătoare ale florilor tăiate din aceste specii (Amăriuţei. în apă. Dacă păstrarea durează mai multe zile.01/0. Secţiunea de la bază se împrospătează înainte de introducere şi zilnic în timpul păstrării. apa se schimbă zilnic. 340 . păstrarea temporară a unor specii reprezentative se face în capacităţi mai mari. iar Gerbera se poate tăia şi ea longitudinal pe 5 . aerisire insuficientă şi apariţia unor boli. Aglomerarea în vase poate provoca vătămări. reduce aplecarea geotropică) Rovral (fungicid.05 %/câteva ore etilenă) Pentru durate reduse se folosesc încăperi reci la 5-10°C. cu o producţie de flori importantă. inhibitor etilenă) Diclorphen (bactericid) Dianthus. umiditatea relativă trebuie să fie mai moderată (70-80 % UR). Tulipa 0.002 %/5 minute sporeşte rezistenţa la etilenă. în ochiurile cărora se pun florile. (mai ales la Iris sau Dahlia. care sunt predispuse la putrezire.CCC Gerbera 0.

G. Iris. Buchetele sau pachetele cu flori se înfăşoară lejer în hârtie şi se ambalează în lăzi sau în cutii căptuşite. În fiecare cutie se pun 20 buchete (a 20 fire). dar nu se îndeasă în ambalaje. la o temperatură înconjurătoare de 10-12°C. La fel ca şi pentru celelalte specii preambalate în pachete (gladiole. {elaru. Trandafirii se ambalează în pachete de 25 bucăţi. în rânduri despărţite de straturi de hârtie. În perioada 1960 . care fixează florile să stea.. Gladiolus. în straturi alternante cu foi de hârtie subţire. crini). După Amăriuţei Alexandra (1987) şi alţi autori actuali. care trebuie protejate de pierderea de umiditate sau de frig în timpul iernii. Iris. A. care nu va fi supraîncărcat. În interior. Operaţia de ambalare trebuie desfăşurată cât mai operativ. pentru a nu juca în timpul transportului. ferind florile de deshidratare (Kiselev. învelite în hârtie fină sau pergament până la nivelul florilor. Sonea. În ultimii ani. 1976. Ambalarea comercială poate precede sau poate fi încadrată de o păstrare pe termen scurt. 1967). Există şi posibilitatea ambalării individuale. tifon sau muşchi de pădure. Garoafele zvântate se ambalează în cutii de carton căptuşite cu polietilenă şi prevăzute cu fante de aerisire la capete. legate în 2-3 locuri şi învelite în hârtie. păstrarea uscată sau diferenţierea pe specii a factorilor de păstrare pe o durată scurtă de timp sunt de fapt un caz particular al păstrării florilor tăiate în general2. în timp ce la alte specii se accepta şi prezenţa unor picături fine de apă pe frunze. gerbera. în trepte sau tijă la tijă. florile sunt despărţite între ele şi de pereţi prin vată de celuloză. şi colab. Elena.. 1995). transparente parţial sau total. Capacele nu vor presa conţinutul. se folosesc cutii de carton sau ambalaje din mase plastice. V. containere sau în bazine speciale. confecţionate în mod special pentru fiecare specie sau grupă de specii în parte. se ambalau zvântate. florile încă se mai ambalau în coşuri sau lădiţe din şipci. La baza tijelor se învelesc în vată. Buchetele vor fi cât mai apropiate unele de altele. Livia şi colab. Fiecare buchet se amplasează cu florile spre capetele lăzilor şi cu tijele spre interior.Păstrarea umedă se face în poziţie verticală în căzi. pentru ambalare trebuie folosite flori stabile din punct de vedere calitativ. orhideele şi altele se pot înveli individual în hârtie subţire sau în nişte cornete special pregătite.. 1956. materiale hidrofile care menţineau umiditatea. 1994.. 1979). Lilium şi alte specii cu tije lungi. talaj de hârtie sau coli de hârtie specială. Florile sensibile. cum sunt crizantemele. turgescente şi dacă este posibil prerăcite.. M. aranjate suficient de strâns. E. {tefan. Buchetele se învelesc iarna în întregime şi se foloseşte în mod suplimentar vată pentru protejare contra îngheţului (Gherghi. iar păstrarea uscată în camere frigorifice special amenajate cu rafturi şi suporturi. Ambalarea în cutii se execută la Gladiolus. Narcissus şi Tulipa. acestea se pot ambala vertical în coşuri de nuiele (Preda. situate în spaţii climatizate şi aerisite. Se recomandă ambalarea unor flori 341 . Modul de ambalare a evoluat odată cu ansamblul operaţiunilor din fluxul tehnologic de valorificare.1970. Păstrarea în soluţii conservante. pentru a nu aglomera materialul floricol.

Ambalajele de transport pot fi containere metalice de 1. în ambalaje care păstrează o umiditate corespunzătoare fiecărei specii. Cutiile de carton au pe mijloc. fără loviri sau şocuri. Gerbera şi altele). Lilium. fie flori ambalate caracteristic (crizanteme Spider. Florile trebuie să prezinte gradul de dezvoltare corespunzător. Capacele sunt fixate prin legare cu sfoară. de carton sau mase plastice. în lungime. într-o anumită poziţie care nu trebuie modificată.2x0. Rosa. 1990) Transportul şi livrarea la beneficiar se execută cât mai rapid. Antirrhinum. determinând deprecierea calităţii (fig. Polyanthes. pentru speciile subtropicale (Gladiolus. duce la curbarea tijelor. cât şi pe lăţime. pentru a asigura încărcarea în condiţii de siguranţă. S. iar pentru cele tropicale (Anthurium. Unele specii se transportă în poziţie verticală. lovite sau bolnave. Menţinerea prea îndelungată în poziţie orizontală. 342 .). asupra liniarităţii tijelor de Antirrhinum şi Narcissus ambalate în poziţie orizontală (după Kays. Orchidaceae. emanată de produsele care o degajă. şipci de consolidare din lemn fixate în perete cu cuie. Temperatura de transport pentru speciile temperate (Dianthus.24. Gloriosa) de 4-8°C. Se admite livrarea în fază de boboc la Freesia. Livrarea la beneficiar include şi recepţia calitativă. dar şi de florile prea înflorite. Problema asigurării umidităţii este la fel de complexă. omogenitatea fiind o condiţie a calităţii şi influenţând pozitiv asupra menţinerii acesteia.2 Efectul negativ al geotropismului pozitiv.4 m. Tratamentele de fortificare sau de impulsionare sunt recomandate. determină deprecierea speciilor sensibile.2) Figura 24. cu mijloace climatizate. pentru a nu-şi modifica liniaritatea tijei (Gladiolus.J. afectate de stresul termic sau mai ales hidric (început de ofilire). Manipularea ambalajelor cu flori trebuie efectuată cu grijă. Poinsetia) de 8-12°C până la 18° C în unele cazuri. în care se introduc fie ambalajele specifice. Prezenţa etilenei. Anemone.5x0. Gladiolus. atât pe lungime. Un transport incorect determină livrarea de flori "obosite". Nu se expediază decât flori hidratate.având gradul de înflorire asemănător. Chrisanthemum) este de 2-4°C.. Tulipa etc. Strelitzia. În mijlocul de transport se menţine UR 85-95 %. garoafe Miniatur.

Florile vor fi aşezate răsfirat în vase curate. 343 .3. florile prezintă unele particularităţi specifice unitare privind păstrarea. timp de 12 ore în apă. se pot deschide în soluţie de zaharoză 10 %. îndepărtare de frunze sau de ţepi. conform STAS 11319/3-85 (diametru minim 2 cm. dar şi de etapă intermediară a circuitului glucidelor către ovulele fecundate. chiar dacă nu prezintă semne de oboseală. odată ce şi-au îndeplinit rolul lor complex. care se transportă astfel pentru a rezista mai bine la transport. temperatura este de 18-22°C. Florile servesc la reproducerea organismului vegetal din care provin. Prin metabolismul specific. moment din care existenţa sa devine inutilă şi chiar nedorită în continuare de organismul vegetal.8-2 cm. de polarizare a vectorilor polenizatori. desprinse la vârf) sau chiar într-un stadiu mai incipient (conform unor caiete de sarcini care solicită un material floricol rezistent la transport. Garoafele livrate ca boboci gata să se desfacă în următoarele zile. 24. cu apă permanent schimbată.3. Păstrarea în spaţiile comerciale şi la cumpărători se poate face şi cu ajutorul soluţiilor conservante din reţete gata preparate sau reţete mai simple realizate cu substanţe mai accesibile. petale depăşind sepalele cu 1. pe măsura vânzării. cu condiţia de-a prezenta capacitatea de-a înflori în intervalul de 2-3 zile.). În timpul nopţii pot fi ţinute din nou la rece.1. diverse şi tipice. }esuturile lor componente sunt tinere. în vederea împlinirii fecundării. La tijele impregnate cu săruri de argint nu mai este necesară tăierea de reîmprospătare a secţiunilor. ale rezervelor eliberate şi translocate din alte organe. Particularităţi ale păstrării florilor tăiate 24. totdeauna după împrospătarea secţiunilor şi aplicarea altor tratamente care asigură accesul apei în ţesuturile conducătoare. ele fiind doar beneficiare şi consumatoare. iar tratamentele de reîmprospătare trebuie continuate zilnic. Lilium etc. Speciile care suportă. Desfacerea este eşalonată. având temperatura camerei pentru speciile de seră şi fiind mai rece pentru speciile timpurii de câmp. copilit. UR corespunzătoare şi lumina indirectă.Orchidaceae etc. se cufundă total. prin cantitatea redusă de substanţe depozitate. restul stocului fiind păstrat în condiţii specifice.02 %. au menirea de-a favoriza şi de-a polariza toate condiţiile. care să ocupe spaţiu puţin). precum şi o proporţie cât mai însemnată din resursele plantei. CuSO4 0. operaţii specifice culturilor respective şi efectuate fie la locul de producţie. Îngrijirile acordate florilor tăiate la beneficiari au scopul de-a rehidrata marfa. Ofilirea petalelor este un exemplu evident de îmbătrânire programată. fie după recoltare (în cursul condiţionării). într-un timp foarte scurt. a căror cunoaştere permite o aplicare flexibilă şi în acelaşi timp diferenţiată a tehnologiilor de valorificare. iar celelalte numai până la nivelul inflorescenţei (Gerbera. Păstrarea florilor Deşi atât de diverse ca încadrare botanică sau origine geografică. În spaţiile de expunere.1 % şi cloruri (sodiu sau potasiu) 0. Se admit semne de ciupire.

Gloriosa rotschildiana. Forsithia suspensa. frunzele tăiate de Asparagus sp. Tulpinile conţin adesea o rezervă de glucide şi de apă.3. Chrisanthemum leucanthemum etc. Convallaria majalis. Gerbera x. Narcisus incomparabilis. cum sunt Rosa x. În cadrul a numeroase specii.factori de cultură (lumina. Gypsophyla paniculata. Phalaenopsis x. florile tăiate se depreciază mult mai repede decât florile care rămân ataşate pe plante. Alexandra. în condiţiile mediului ambiant sau chiar în spaţiile de păstrare. Gerbera x. Tulipa gesneriana. cunoscuţi prin durata lor de păstrare redusă. regimul hidric. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorul specie Speciile de flori diferă între ele în privinţa perisabilităţii. stânjeneii (Iris germanica şi Iris hollandica). 24. Un caz tipic îl constituie hibrizii de trandafiri cu flori de culoare galbenă care au avut printre genitori soiul Soleil d'or. Freesia hybrida. 24. O durată de existenţă comercială de până la o săptămână pot avea în condiţii naturale florile tăiate de Rosa x. Anthurium andreanum. Dianthus caryophyllus (grupa standard etc).3. 1987). . Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorii de cultură Ponderea probabilă a influenţei factorilor de cultură asupra duratei de menţinere a florilor tăiate este apreciată între 35-70% (Amăriuţei. Alstroemeria x. Tulipa gesneriana. Cymbidium x. nutriţia minerală. de numai câteva zile: anemonele. .factori specifici (specie. care poate fi utilizată parţial de către flori.2. soi). Paeonia officinalis şi multe altele. Există şi specii sau soiuri din cadrul unor specii. compoziţia aerului.Florile sau inflorescenţele sunt însă constituite într-un mod specific şi complex. Dendrobium x. Lathirus odoratus.3..factorii tehnologici de valorificare diferenţiată. Gladiolus hybridus. iar frunzele contribuie şi ele la activul acestui bilanţ. Antirrhinum majus. protecţia fitosanitară şi gradul de poluare). Syringa vulgaris. Anthurium andreanum. după recoltare. Callistephus chinensis. Unele flori au o durată de menţinere a calităţii în stare proaspătă. Zantedeschia aethipica. apare o diferenţiere netă pe soiuri sau grupe de soiuri în ceea ce priveşte gradul de perisabilitate. fiind recoltate în cele mai multe cazuri cu tulpina (tija) şi uneori cu frunzele ataşate de aceasta. care şi menţin calitatea peste două săptămâni: Chrisanthemum x hortorum. Durata menţinerii calităţii florilor tăiate este condiţionată în mod cronologic de: . Timp de peste o săptămână se pot păstra fără intervenţii deosebite Dianthus caryophyllus. al căror beneficiare erau. Acţionând în complex. etc. temperatura. Strelitzia reginae. Prunus triloba. Datorită însă ratei foarte scăzute a fotosintezei şi a încetării importantului flux de substanţe fotosintetizate. în cazul garoafelor de seră se poate face o distincţie calitativă între florile de toamnă sau primăvară şi cele de vară sau 344 .

t> 27°C). strivite sau lovite. dar mai ales în cazul garoafelor. rezistă la concentraţii de 10 . crinii. garoafele. narcisele. Indiferent de origine. Sporirea controlată a procentului de CO2 din atmosfera existentă în sere contribuie la ameliorarea calităţii materialului floricol produs. Toamna şi primăvara se formează flori mari şi intens colorate. Iris şi Dianthus nu favorizează acumularea glucidelor şi constituie cauza duratei scurte de menţinere a calităţii pe parcursul valorificării. Foarte sensibile la etilenă sunt Alstroemeria x. Ea mai poate proveni de la resturi vegetale acumulate. Durata de iluminare în condiţii de zi lungă permite acumularea în tijele florilor a unei cantităţi sporite de substanţe de rezervă. dacă avem în vedere proporţia de CO2 şi de etilenă. contribuie la micşorarea duratei de păstrare a trandafirilor. Regimul hidric excesiv conduce la producerea de flori mai perisabile la garoafe. Compoziţia aerului prezintă şi ea importanţă.0. fapt care contribuie la diminuarea perioadei de viaţă în vasele de păstrare. crizantemelor şi trandafirilor Intensitatea slabă a luminii conduce la obţinerea de flori care îşi menţin calitatea o durată mai scurtă de timp.iarnă. care se păstrează de două ori mai puţin. Etilena se găseşte în mod natural în proporţii foarte reduse în spaţiile unde se cultivă flori (0. Iris hollandica. Temperaturile scăzute determină formarea. Se pot constata influenţele (negative) ale dirijării sau controlului nesatisfăcător al luminii şi/sau temperaturii în cazul tuturor culturilor floricole din sere. motoare cu ardere internă sau de la instalaţii industriale. fiind un factor de stres.003 . prezenţa sa este foarte dăunătoare în culturile floricole. care apar în seră în ultimele trei săptămâni înainte de recoltare. 345 . 1995). 1994). a compuşilor fenolici în cantitate sporită. ca urmare a condiţiilor de lumină şi temperatură mai favorabile ({elaru Elena. cu tijele groase şi ferme. Tulipa. Temperaturile prea ridicate din timpul formării florilor de Freesia.300 ppm/24 ore. Unele dintre aceste specii sunt afectate şi de doze de 1-3 ppm. În fine. care sunt folosite de către boboci pentru o înflorire normală. La trandafirii de seră se intensifică şi nuanţa petalelor. micşorând durata menţinerii calităţii. deoarece accelerează îmbătrânirea şi ofilirea petalelor. având un conţinut ridicat în glucide de rezervă. timp de 24 ore (Amăriuţei Alexandra. O altă grupă. în frunze mai ales. Antirrhinum majus şi Lathirus odoratus. prevenindu-se defectele de calitate. din care menţionăm Anthurium andreanum. orhideele. Temperaturile extreme (t<15°C. există specii ca Lisianthus sau Chrisanthemum hortorum practic insensibile la etilena exogenă. conţinutul său fiind mai ridicat în anotimpul rece (toamna-iarna) şi acolo unde sunt plante bolnave. În perioadele cu lumină scăzută devine posibilă sintetizarea de glucide suplimentare. în timp ce insuficienţa apei provoacă fenomenul de "adormire" sau nedeschiderea bobocilor. Gerbera x şi Tulipa gesneriana.005 µ l/l.

Sărurile de calciu [(CaCl2 sau Ca(NO3)2] asigură prin stropire foliară rigiditatea tijelor şi sporesc rezistenţa la atacul de Botrytis. 346 . au un rol pozitiv în asigurarea calităţii la florile cultivate în sere. Carenţele şi dezechilibrul unor cationi pot determina şi în cazul florilor efecte negative. . bor sau calciu. dacă sunt administrate raţional şi la timp. care provoacă diminuarea calităţii florilor pe parcursul valorificării (Mănucă. Amăriuţei.. Tratamentele cu microelemente..la garoafe au fost realizate numeroase studii privind carenţele de potasiu. care pierd apa uşor. aerisire corespunzătoare). Alexandra. sunt sensibile la atacul bolilor şi mai ales la mucegăire (Botrytis). 1983. accelerând metabolismul şi favorizând formarea de ţesuturi cu celule mari şi membrane subţiri. accentuat de această carenţă. sunt formele nitrice (NO3-). igienă culturală. Garoafele şi trandafirii stropiţi cu soluţie de Al2 (SO4)3 0. . Florile astfel obţinute au o viaţă de vas mai redusă. Dintre formele de azot utilizate. Nutriţia minerală constituie un factor important al calităţii florilor care este în prezent şi mai mult studiat în cazul artificializării substraturilor şi răspândirii culturilor hidroponice. iar florile recoltate sunt mai stabile calitativ în timpul valorificării. O. care pot avea efecte pozitive asupra prelungirii duratei de păstrare. La Rosa x apare chiar fenomenul de aplecare a bobocilor. eliminarea surselor de poluare. ca aluminiul sau borul. Fertilizarea prea abundentă cu azot şi în general prezenţa în exces a acestui element are efectul cunoscut la toate speciile. care reacţionează răsucinduşi frunzele).carenţa potasiului contribuie la obţinerea de flori sensibile la ofilire. Crizantemele sunt afectate calitativ atunci când se intervine cu fertilizarea cu azot în finalul vegetaţiei. precum şi fertilizările cu Mg2+. Garoafele manifestă în procent ridicat crăparea caliciului. evitarea traumatizării plantelor.Prevenirea sau limitarea răspândirii etilenei în spaţiile de cultură se realizează prin eliminarea cauzelor (tratamente. iar depistarea concentraţiilor mai mari de 1-2 ppm/24 h se realizează cu plante indicator (tomate şi Tagetes sp. Prezenţa CO2 în cantitate suplimentară atenuează parţial efectele stresului provocat de etilenă. precum şi excesul de calciu.dezechilibrul între excesul de K+ şi carenţa de Ca2+ reduc durata menţinerii calităţii la Hypeastrum. Excesul de săruri minerale corelat cu irigarea neraţională diminuează potenţialul calitativ al crizantemelor. 1983/1987/1994). cele mai favorabile sub raport calitativ.1 % îşi micşorează intensitatea transpiraţiei. cu repercusiuni asupra calităţii: .

florile 347 . Între compuşii chimici constituenţi au fost identificate poliglucide de tipul dextranilor. transpiraţia continuă şi bilanţul deficitar al apei în ţesuturi.4. precum şi cu numeroase stomate. mai ales cele lemnoase. raportată la volumul sau la masa lor vegetală. întărindu-se. şi colab. formează în contact cu apa şi sărurile minerale geluri impermeabile care se gonflează. Vasele de lemn sau de liber pot fi blocate. se formează mici bule care se intercalează pe traseul vaselor capilare. Alte specii. Putem astfel înţelege cât de importante sunt operaţiile de împrospătare a secţiunilor şi de schimbare a apei din vase. ca urmare a unei succesiuni de condiţii create. La exterior prezintă o epidermă subţire. dar şi a celorlalte detalii sau intervenţii specifice. dar au şi un efect de intoxicare al ţesuturilor. iar acesta se îngroaşă. în contact cu aerul. fie de corpurile bacteriene. datorită constituţiei lor gingaşe şi proceselor fiziologice specifice pe care le desfăşoară.5 mg apă/cm3. cu celule vii. umiditate relativă scăzută). 1987): obturarea sau înfundarea vaselor conducătoare. După Zagory D. (1985).24. emană şi dizolvă în apă polifenoli. Transferate în vasele cu apă în care erau păstrate alte specii. lumină intensă. în apa de păstrare a garoafelor au fost identificate 24 de microorganisme. cu atât există mai multe substanţe şi resturi care pot obtura vasele capilare. au devenit faze obişnuite ale proceselor tehnologice moderne de valorificare a florilor tăiate. S-a putut observa o corelaţie între creşterea populaţiilor bacteriene şi descreşterea aportului de apă spre floare. au provocat acelaşi efect. Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată Prin recoltare. datorită tăierii cu un un cuţit neascuţit. Degazarea apei prin fierbere. dintre care doar 3 au redus viaţa de vas a florilor. Cu cât absorbţia şi circulaţia apei se intensifică în funcţie de condiţiile de mediu existente (temperatură ridicată. soluţiile conservante conţinând o componentă antimicrobiană. Prin tăierea tijelor. care măresc consistenţa dopurilor de precipitate formate. Conţinutul în săruri al apei din vase contribuie la aceste precipitări şi coagulări. Studiile anatomice şi efectul substanţelor chimice dezinfectante au confirmat şi ele rolul microorganismelor în această situaţie. care îşi continuă procesele fiziologice în condiţii de stres.3. B) Transpiraţia florilor tăiate este foarte intensă (peste 3. stânjenind sau oprind circulaţia sevei. }esuturile secretoare/laticifere de la unele specii îşi golesc conţinutul de latex prin tăieturi. Suprafaţa de evaporare este mare. Substanţele pectice din celulele secţionate. A) Vasele conducătoare se înfundă. florile tăiate devin porţiuni de plantă independentă. Activitatea microorganismelor din apă contribuie şi ea la astuparea vaselor conducătoare. se umflă şi astupă vasele capilare. mbar/h). permeabile pentru apă. Mucozităţile formate au consistenţa vâscoasă şi formează coajă. amplificată de prezenţa frunzelor. Stresul hidric se datorează următoarelor cauze (Amăriuţei Alexandra. Cu cât sunt mai multe ţesuturi zdrobite sau strivite. tratamentele vacuum şi/sau cu apă fierbinte. fie de seva alterată prin compuşi produşi de microorganisme.

Garoafele recoltate la un stadiu mai matur de dezvoltare sunt produse climacterice tipice(fig. capabile să reţină apa şi să suporte stresul în anumite limite.) sau crizantemele (fig. le menţin hidratate la nivel celular datorită presiunii osmotice ridicate. Garoafele standard recoltate în stadiul de boboci şi trandafirii (fig. au manifestat doar un declin constant şi permanent al intensităţii respiraţiei pe parcursul perioadei următoare. }esuturile tinere au celule active. pentru a-şi desfăşura metabolismul şi pentru a-şi autoregla homeostaza vegetativă (temperatura ţesuturilor. este întreruptă. Integritatea membranelor şi bilanţul apei sunt afectate.24. 348 .şi frunzele transpiră mai abundent şi au stomatele deschise. Soluţiile conservante conţin componentele care inhibă transpiraţia (săruri de hidroxichinoleină. Deficitul de glucide hidrosolubile accentuează această tendinţă. Stresul energetic se manifestă în condiţiile în care aprovizionarea florilor cu substanţe fotosintetizate.J.1. hidratarea acestora. fotosinteza şi respiraţia). (1990).3). Alexandra. nu mai au capacitatea de-a menţine apa. Pe măsura îmbătrânirii. glucide hidrosolubile). urmat la unele specii de o uşoară creştere (maximum climacteric) în timpul îmbătrânirii.2) recoltate la momentul optim. 24.24. constant mai mari decât aportul provenit din absorbţie. majoritatea florilor tăiate suferă un declin al intensităţii respiraţiei după recoltare. în primul rând cu glucidele specifice. prin micşorarea concentraţiei osmotice şi a intensităţii metabolismului celular. săruri ale unor metale mai grele. ca urmare a pierderilor de umiditate. 1987). După Kays S. acid abscisic etc) sau măresc concentraţia osmotică din celule (săruri de potasiu. Ofilirea se produce în timp. contribuind la prelungirea duratei de menţinere a calităţii şi temporizează manifestarea fenomenelor tipice de îmbătrânire. hidratate şi cu presiune osmotică ridicată. Glucidele hidrosolubile accesibile în cantităţi suficiente întreţin desfăşurarea normală a proceselor fiziologice din plantă. Conţinutul de glucide reducătoare din petale este concludent pentru a caracteriza potenţialul de viaţă al florilor la o anumită temperatură (Amăriuţei. membranele celulare îşi modifică permeabilitatea.

. permite menţinerea mai îndelungată a rezervei de substrat energetic a florilor. Se modifică pH-ul celulelor.2. şi colab. apărând ofilirea şi "aplecarea gâtului"."Indianopolis white") (intermediarmaturămaturitate completă) asupra respiraţiei florilor (ml CO2/Kg/h ml-. se trece la proteoliză care duce în final la deprecierea calitativă. Ramat. 1998). Schimbări ale intensităţii respiraţieişi sintezei etilenei în paralel cu procesul de îmbătrânire după recoltare-la garoafele din cultivarul " Improved White Sin" la 200C (după Maxie şi colab) În momentul când metabolismul intens al florilor nu mai este susţinut prin aport constant de glucide solubile.3. fructoză). Cazul trandafirilor este cel mai studiat. iar efectul citochininelor de întârziere a îmbătrânirii este amplificat. Efectul gradului de maturare a florilor la Chrysanthemum (C. când metabolismul bazat pe degradarea proteinelor duce la creşterea conţinutului celulelor în asparagină.24. Utilizarea în soluţiile conservante a glucidelor (zaharoză. glutamină şi NH4+ liber. fenomen evidenţiat de virajul culorii pigmenţilor antocianici din nuanţe de roşu spre violet. Fenomenul de îmbătrânire este pus în legătură şi cu echilibrul redox din ţesuturi (Panavas T. CO2/floare/h) la recoltare şi pe durata păstrării (după Kue şi Warkinan) Fig. glucoză. Proteoliza este întârziată. 24. Modificările membranelor. cv. Membranele celulare îmbătrânite nu mai reţin apa. care conduc în 349 .Fig.x morifolium.

Crizantemele trebuie păstrate în spaţii iluminate artificial (500-100 lx). sănătoase. care au o emisie de etilenă mult mai importantă.012 %.1. în vederea livrării conform standardelor. Speciile cu 350 . cum sunt Rosa sau Convallaria (Paulin. banane etc). Ulterior păstrării. cu un conţinut de 0. Vasele cu flori se instalează pe cărucioare sau pe suporturi grătar. asigurând spaţii de acces. Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate. iar prerăcirea măreşte stabilitatea lor calitativă.5°C) între diferitele zone din celulele de păstrare. Lumina deficitară poate favoriza îngălbenirea şi o evoluţie nedorită a calităţii la florile tăiate care au frunze pe tijă. Bobocii florilor rezistă mai bine la vătămări şi la acţiunea dăunătoare a etilenei. Circulaţia aerului de 0. iar ambalajele de valorificare în care se află vor fi transparente cel puţin la capac. au un metabolism mai puţin intens şi ocupă un spaţiu mai restrâns. inactivarea termică sau prin alte tratamente a lipoxigenazei şi diminuarea nivelului lipidelor peroxidate. pere. dar nu va depăşi 90% decât la specii sensibile. şi-a demonstrat şi ea eficacitatea. recoltate la un stadiu ceva mai incipient. Paeonia etc. care presupune de la început o anumită durată de păstrare. Dahlia. Gladiolus.003 0. contra îngălbenirii. iar la durate mari de păstrare se pot instala scrubere purificatoare cu KMnO4. Atmosfera controlată.0. Tehnologia păstrării florilor tăiate 24. La unele specii se iau măsuri pentru prevenirea polenizării. la minimum 5 cm de podea. poate fi o cale de mărire a duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. care se manifestă ascendent din cauza reducerii activităţii enzimelor protectoare de tipul catalazei. Pentru transport sau păstrare se evită asocierea cu alte produse care emană etilenă (crizanteme.final la moartea celulelor. 50 cm la plafon şi 5-10 cm între ambalaje. pentru a preveni deshidratarea materialului floricol. care trebuie menţinută sub 0. pot fi induse în parte de activitatea lipoxigenazei şi de prezenţa radicalilor liberi. Lilium şi Alstroemeria se tratează suplimentar şi cu benzil adenină sau giberelină.4.Umiditatea relativă din aceste încăperi trebuie să fie suficient de ridicată. de 10. se utilizează doar flori de calitate.4. mere. În vederea unei valorificări de durată.20 cm la perete.. Nu se amestecă bobocii cu florile deschise. 1981).3 % O2 la garoafe. tomate. Nu trebuie să se formeze diferenţe prea mari de temperatură (peste 0. accesul aerului va fi dirijat uniform în masa florilor.5 . A. Introducerea în spaţiile frigorifice trebuie făcută în termen cât mai scurt. se poate proceda la deschiderea acestora. Între ventilator şi materialul floricol se va asigura un spaţiu de circulaţie de minimum 2 m. fără vătămări mecanice. 24. asigurându-se 12-24 recirculări pe zi.2 m/s va cuprinde tot spaţiul de păstrare. în scopul limitării pierderilor de umiditate. Sensibile la lipsa de lumină mai sunt Rosa. Pentru evitarea acumulării etilenei.15 . ardei. Includerea în reţetele de soluţii conservante a unor substanţe cunoscute prin rolul lor antioxidant.

Procedeele de păstrare frigorifică (tab. mai ales pentru florile ambalate. Dezavantajele sunt mult mai numeroase: . deoarece florile nu trebuie ambalate.. specie/soi şi compoziţia lichidului de păstrare (apă.3°C (Hyacinthus.consumul de apă şi calitatea acesteia constituie adesea o problemă. 351 .consumul de substanţe de rezervă se desfăşoară în funcţie de nivelul termic (0. precum şi în faptul că asigură turgescenţa materialului păstrat. 18. mai ales în cazul variantei simple (în apă). Temperatura de îngheţ oscilează între -0. 1987).suprafaţă foliară redusă în urma recoltării ca flori tăiate. tolerează 1-2 săptămâni de păstrare la întuneric. poate suporta chiar câteva luni lipsite de lumină (Amăriuţei Alexandra. sunt păstrarea umedă şi păstrarea uscată. unele Orchidaceae. Oscilaţiile termice sunt foarte dăunătoare. care asociază recoltarea într-un stadiu mai timpuriu de dezvoltare (boboci) cu diverse procedee moderne de conservare a calităţii. uşor acidifiată artificial şi dezinfectată. 18. care diferenţiază speciile tropicale de speciile temperate. poate avea o durată de 12 (4) săptămâni. deoarece provoacă formarea de condens.sunt necesare lucrări periodice de împrospătare a apei din vase şi a secţiunii tijelor.viaţa de vas după păstrare este scurtă. Avantajele acestui procedeu constau în simplitate. Bouvardia. care au un conţinut în glucide similar. Dintre speciile cu variantele de păstrare recomandate.2. Temperatura frigorifică de păstrare a florilor tăiate poate fi asimilată la prima vedere temperaturilor de păstrare a altor specii horticole deosebit de perisabile. necroza şi stagnarea deschiderii bobocilor la specii ca Strelitzia. sunt variante de păstrare umedă. florile îşi continuă într-un ritm încetinit evoluţia (deschidere. 24. cu conţinut de săruri normal.4.5/13°C) stadiul de dezvoltare. trebuie menţionată decolorarea. în condiţii de atmosferă şi de presiune normală. iar Dianthus sp. Apa de păstrare va fi fiartă şi răcită. Păstrarea umedă în apă Păstrarea umedă în apă sau în soluţii conservante. . . soluţie conservantă). .1°C (Anemone)...materialul depozitat ocupă un spaţiu mare prin prezenţa vaselor şi aşezarea laxă a florilor. Anthurium. la temperaturi sub 7°C sau chiar mai ridicate (11± 4°C).).4. Unele specii ca Freesia. La flori survine însă originea geografică mult mai diversă. Polianthes. precum şi tehnicile mult mai elaborate de păstrare. Spathiphyllum) şi -2. . Gloriosa etc. . -3. Dahlia sau Iris preferă prezenţa apei. 57 de cazuri (42 în apă şi 15 în soluţii conservante) reprezentând 2/3. îmbătrânire) pe parcursul acesteia.3°C la frunzele de Asparagus (tab.). Anemone.durata de păstrare este redusă. Fără a detalia sensibilitatea specifică la stres termic a florilor tăiate.4.

Dahlia. care pot fi tratate preventiv în cultură pentru a preveni infecţia cu agenţi patogeni din acest stadiu.30 zile la 1-2°C). Diminuarea de 6 zile a vieţii ulterioare de vas se observă la garoafele păstrate 16 zile la 10°C. menţinute în poziţie verticală (pentru susţinere şi spaţiere/distanţare) de suporturi speciale.28 zile la 0°C).Dendrobium (10 . Nu se păstrează umed flori recoltate prea timpuriu. .14 zile la 0-2°C).Tulipa (7 . Dacă se păstrează frigorific.Lilium (14 .Iris (15 . Gerbera. Diminuarea minimă de numai o zi apare după 4 zile de păstrare la 1°C. apare pericolul îngheţului apei din vase. detaliază aspecte ale comportării. Intensitatea respiraţiei s-a dublat prin creşterea temperaturii de la 1°C. . Durata păstrării umede poate fi până la 4 săptămâni la: . o calitate inferioară.la limita inferioară a temperaturilor.Paeonia (21 .13 zile la 4° C).20 zile la 4°C).Gladiolus (14 zile la 1-2°C).14 zile de la 0-2°C). . Intensitatea respiraţiei a crescut de 4 ori. după terminarea depozitării. Amăriuţei Alexandra (1987). la 10°C . . . după păstrarea umedă. -Lilium (14 .Anthirrhinum (7 . Zantedeschia (şi Calendula). împrospătarea secţiunilor sau prevenirea formării bulelor de aer în vasele capilare.Iris (15 zile la 2°C) . în cazul că se deschid. -Phalaenopsis(14 zile la 8°C). Rosa. Callistephus. . nu se mai deschid deloc sau prezintă. . Ea poate scădea până la 2 zile dacă durata de păstrare este mai mare (6 zile) şi temperatura mai ridicată (10°C). Se păstrează umed doar florile sănătoase.Tulipa (6 . . -Paphiopedillum(14 .Freesia (7-14 zile la 1-2°C).14 zile