DUMITRU D.

BECEANU

ADRIAN CHIRA

TEHNOLOGIA PRODUSELOR HORTICOLE
VALORIFICARE IN STARE PROASPATA SI INDUSTRIALIZARE

EDITURA ECONOMICA

Bucureşti 2002

Cuprins
Cap. 1. Introducere şi scurt istoric ...............................................
1.1. Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor................................. 1.1.1. Tehnologia valorificării produselor horticole....................................... 1.1.2. Conexiuni interdisciplinare.................................................................... 1.1.3. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole .............. 1.2. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole.

Cap. 2. Caracterizarea tehnologică a produselor horticole ( D. Beceanu).....................................................................................
2.1. Clasificarea produselor horticole............................................................. 2.1.1.Definiţie şi specific................................................................................... 2.2. Constituţia fizică a produselor horticole ................................................ 2.2.1.Textura...................................................................................................... 2.3. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole ........................ 2.3.1. Gradul de fermitate .......................................................................... 2.3.2. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole ............................... 2.4. Proprietăţile fizice ale produselor horticole ...................................... 2.4.1. Masa specifică ................................................................................. 2.4.2. Masa volumetrică ............................................................................ 2.4.3. Căldura specifică ............................................................................ 2.4.4. Conductivitatea termică ................................................................... 2.4.5. Temperatura de îngheţ .................................................................... 2.4.6. Alte proprietăţi fizice ....................................................................… 2.5.Conţinutul de apă şi substanţă uscată din produsele horticole .....…. 2.5.1. Substanţa uscată .............................................................................. 2.5.2. Conţinutul de apă al produselor horticole....................................... 2.5.3. Umiditatea totală ............................................................................. 2.6. Substanţele minerale din produsele horticole ................................... 2.6.1. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale.................. 2.6.2.Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare........................................... 2.7. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ............................... 2.8. Conţinutul în glucide al produselor horticole .................................. 2.8.1. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole. Noţiunea analitică de glucide totale........................................................... 2.8.2. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole .......... 2.8.3. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole: amidonul şi celuloza ..................................................................................................

2

2.8.4. Conţinutul în heteropolilucide al produselor horticole: substanţele pectice, gumele vegetale şi hemicelulozele ............................. 2.9. Conţinutul în protide al produselor horticole ................................... 2.9.1. Generalităţi despre protidele din produsele horticole..................... 2.9.2. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole ........................... 2.9.3. Conţinutul în peptide al produselor horticole ................................. 2.9.4. Conţinutul în proteide al produselor horticole. Holoproteide (proteine), heteroproteide, modificări cantitative şi calitative .................. 2.10. Conţinutul în lipide al produselor horticole.................................... 2.10.1. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole..................... 2.10.2. Principalele derivate de lipide din produsele horticole:acizii graşi şi alte componente........................................................................... 2.10.3. Principalele lipide simple din produsele horticole: triacil glicerolii, fitosteridele şi ceridele............................................................... 2.10.4.Principalele lipide complexe din produsele horticole: glicerofosfolipidele şi sfingolipidele .......................................................... 2.11. Acizii organici din produsele horticole ............................................ 2. 11.1. Aciditatea produselor horticole .................................................... 2.11.2. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi acidul malic, acidul citric, acidul tartric, acidul oxalic. Dinamica acizilor organici ......................................................................................... 2.12. Vitaminele din produsele horticole .................................................. 2.12.1.Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole....................... 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile .... 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile............... 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor ...... 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole................... 2.13.2.Oxidoreductazele din produsele horticole: oxidazele, dehidrogenazele ......................................................................................... 2.13.3. Hidrolazele din produsele horticole ............................................... 2.14. Pigmenţii produselor horticole......................................................... 2.14.1. Pigmenţii pofirinici......................................................................... 2.14.2. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi)............................................. 2.14.3. Pigmenţii antocianici (antocianii).................................................. 2.14.4. Pigmenţii flavonici.......................................................................... 2.14.5. Betalainele .....................................................................................

3

2.15. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole...................................................................................................... 2.16. Hormonii vegetali.............................................................................. 2.17. Fitoncidele din produsele horticole.................................................. 2.18. Alcaloizii din produsele horticole.....................................................

Cap. 3. Aspecte fiziologice ale valorificării produselor horticole (D. Beceanu) .....................................................................................
3.1. Respiraţia produselor horticole.......................................................... 3.1.1. Generalităţi ...................................................................................... 3.1.2. Intensitatea respiraţiei ..................................................................... 3.1.3. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei .......................... 3.1.4. Respiraţia anaerobă ........................................................................ 3.2. Transpiraţia produselor horticole...................................................... 3.2.1. Generalităţi....................................................................................... 3.2.2. Factori interni................................................................................... 3.2.3. Factori externi.................................................................................. 3.2.4. Factori tehnici................................................................................... 3.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei............................ 3.3. Creşterea, maturarea şi supramaturarea produselor horticole......... 3.3.1. Creşterea........................................................................................... 3.3.2. Momentul optim de recoltare............................................................ 3.3.3. Modul de maturare efectivă.............................................................. 3.3.4. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării.................... 3.3.5. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare...........

Cap. 4. Calitatea produselor horticole (A. Chira).........................
4.1.Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă….................................. 4.1.1. Standardele....................................................................................... 4.1.2. Normele interne................................................................................ 4.1.3. Caietele de sarcini............................................................................ 4.1.4.Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare…………………………………………………………. 4.2. Aprecierea calităţii produselor...............…………………………… 4.3. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole…………. 4.3.1. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură………………………………………………………. 4.3.2. Condiţiile de recoltare, manipulare şi transport a produselor horticole………………………………………………………………….. 4.3.3. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole……………………………………………………… 4.4. Sistemul HACCP de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare…………………………………………………… 4.5. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000…...

4

4.6. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă şi transformate industrial………………………………………………….. 4.6.1. Alterări de natură fizică…………………………………………… 4.6.2. Alterări de natură chimică………………………………………… 4.6.3. Alterări de natură biochimică……………………………………... 4.6.4. Alterări de natură microbiologică………………………………… 4.6.5. Dereglările fiziologice (Fiziopatii)………………………………... 4.7. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)……………….

Cap. 5. Recoltarea produselor horticole (D.Beceanu)..................
5.1. Generalităţi.......................................................................................... 5.2. Determinarea momentului optim de recoltare................................... 5.2.1. Caractere anatomo-morfologice ...................................................... 5.2.2. Caracterele fizice ale produselor..................................................... 5.2.3. Datele analitice, chimice şi fiziologice............................................. 5.2.4. Datele fenologice.............................................................................. 5.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale........................................ 5.3. Aspectele tehnice ale recoltării........................................................... 5.3.1. Metode de recoltare.......................................................................... 5.3.2.Recomandări, reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate.............................................................................. 5.3.3. Procedee şi variante de recoltare.................................................... 5.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare......... 5.4.1. Presortarea....................................................................................... 5.4.2. Prerăcirea......................................................................................... 5.4.3. Transportul după recoltare..............................................................

Cap. 6. Condiţionarea produselor horticole (D. Beceanu)...........
6.1. Fluxul tehnologic general de condiţionare........................................ 6.2.Fazele tehnologice ale condiţionării .................................................. 6.2.1. Fazele tehnologice preliminare........................................................ 6.2.2. Curăţarea produselor....................................................................... 6.2.3. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor............................... 6.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.......................................................... 6.2.5. Sortarea produselor horticole........................................................... 6.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole............................... 6.2.7. Ceruirea sau protejarea peliculară a produselor............................. 6.2.8. Legarea unor produse horticole în legături sau snopi..................... 6.3. Metode de ambalare............................................................................ 6.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)............... 6.3.2. Ambalarea prin semiaranjare........................................................... 6.3.3. Ambalarea prin aranjare.................................................................. 6.4. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole................................................................................... 6.5. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole.......

5

6.5.1. Polivalenţa........................................................................................ 6.5.2. Dimensionarea ambalajelor............................................................. 6.6.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară................................................................................................ 6.7. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură................................................................................................. 6.8. Preambalarea...................................................................................... 6.8.1. Aspecte generale............................................................................... 6.8.2. Preambalarea în pungi..................................................................... 6.8.3. Preambalarea în săculeţi de plasă.................................................. 6.8.4. Preambalarea în peliculă contractibilă........................................... 6.8.5. Preambalarea în peliculă extensibilă...............................................

Cap. 7. Păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole
(D.Beceanu)................................................................................................ 7.1. Generalităţi.......................................................................................... 7.2. Metode de depozitare........................................................................... 7.2.1. Depozitarea în vrac........................................................................... 7.2.2. Depozitarea în ambalaje:depozitarea în palete-lăzi, depozitarea paletizată în lăzi, depozitarea nepaletizată în lăzi.................................... 7.3. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite.................................. 7.3.1. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole........................... 7.4. {anţurile şi silozurile......................................................................... 7.5. Depozitele închise neutilate................................................................ 7.5.1. Magaziile........................................................................................... 7.5.2. Podurile magaziilor sau clădirilor................................................... 7.5.3. Bordeiele........................................................................................... 7.5.4. Pivniţele, beciurile şi subsolurile...................................................... 7.5.5. Pătulele............................................................................................. 7.5.6. Depozitele cu ventilaţie naturală...................................................... 7.6. Depozitele cu ventilaţie mecanică...................................................... 7.6.1. Tipul "Voineşti"................................................................................. 7.6.2. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor..................................................................................................... 7.6.3. Macrosilozurile................................................................................. 7.7. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală..................................... 7.8. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC)......................... 7.8.1. Generalităţi....................................................................................... 7.8.2. Realizarea şi menţinetea atmosferei controlate................................

Cap. 8. Manipularea şi transportul produselor horticole (D.Beceanu).......................................................................................
8.1. Generalităţi........................................................................................ 8.2. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole .................................................................................................. 8.3. Transportul produselor horticole.....................................................

6

8.3.1. Transportul rutier........................................................................... 8.3.2. Transportul feroviar al produselor horticole.................................. 8.3.3. Transcontainerizarea...................................................................... 8.3.4. Lanţul frigorific..............................................................................

Cap. 9. Refrigerarea produselor horticole (D.Beceanu) ..............
9.1. Aspecte generale. .............................................................................. 9.2. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete.... 9.3. Agenţii de răcire sau sursele de frig ................................................ 9.3.1. Refrigerarea cu aer......................................................................... 9.3.2. Refrigerarea cu apă rece sau răcită............................................... 9.3.3. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială ............... 9.3.4. Refrigerarea în vid (vacuum cooling)............................................. 9.3.5. Alţi agenţi de răcire........................................................................ 9.4. Maşinile şi instalaţiile frigorifice..................................................... 9.4.1. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului....................................................................................... 9.4.2. Ciclul de funcţionare al instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică..................................................................................................... 9.4.3. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică întro treaptă............................................................................................... 9.5. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. Aspecte generale................. 9.6. Factorii de climat ai spaţiilor răcite................................................. 9.6.1. Microclimatul din amenajări şi din depozite simple...................... 9.6.2. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică............................. 9.6.3. Microclimatul din celulele frigorifice.............................................

Cap. 10. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor şi a fructelor de arbuşti fructiferi (A. Chira)………...
10.1. Tehnologia valorificării în stare proaspată a căpşunelor……… 10.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi.......................................................................… 10.2.1. Afinele……………………………………………………………. 10.2.2. Coacăzele………………………………………………………… 10.2.3. Zmeura……………………………………………………………

Cap.11. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor drupacee (sâmburoase) (A. Chira)..................................................
11.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a cireşelor................ 11.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor...........…... 11.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor ..........…... 11.4. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicilor..........… 11.5. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor............…

7

Cap. 12. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor pomacee (seminţoase) (A.Chira)………………………………….
12.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor................ 12.1.1.Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală…. 12.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare……………. 12.1.5. Sistarea păstrării şi livrarea merelor……………………………………. 12.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor...............…… 12.2.1. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală….. 12.2.2. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.2.3. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.2.4. . Sistarea păstrării şi livrarea perelor…………………………………… 12.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor…………….

Cap.13. Tehnologia de valorificare a nucilor (A. Chira)……………
13.1 Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă................................….. 13.2.Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă....................…... 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă..............…..

Cap.14. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a strugurilor de masă (A. Chira)...........................................................
14.1.Fluxul tehnologic general……………………………………………… 14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat…………………………………………………………………… 14.3 Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor……………………………. 14.4. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal……………………………………………………………………. 14.5. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate cu ventilaţie naturală…….

Cap.15. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă legumelor solanacee de la care se consumă fructele (D. Beceanu)...................
15.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor..................... 15.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor)....................................................................................................... 15.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor.........................

Cap.16. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a legumelor curcubitaceae (D.Beceanu)...............................................
16.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor................. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni......... 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi.............. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor....................

8

Cap.17. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de păstăi (D. Beceanu)........................................................................
17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină........ 17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării......................... 17.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină....... 17.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor........................

Cap.18. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de frunze şi a unor specii mai puţin răspândite (D.Beceanu)..........
18.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei........................... 18.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului.................... 18.3.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium....................................................................................................... 18.3.1.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof)..... 18.3.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină.. 18.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului............. 18.5. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri, condimentar aromatice sau perene, cu grad ridicat de perisabilitate...........

Cap.19. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor bulboase (D. Beceanu).........................................................................
19.1 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a a bulbilor de ceapă uscată.............................................................................................................. 19.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi.... 19.3 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde................................................................................................ 19.4 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a arpagicului................ 19.5 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului.....................

Cap.20. Tehnologia valorificării legumelor rădăcinoase în stare proaspătă (D.Beceanu)........................................................................
20.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună..................................……………………………………………………... 20.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor, ridichilor de vară şi de iarnă, precum şi a sfeclei roşii.............................. 20.2.1.Preluarea producţiei........................................................................... 20.2.2. Tehnologia depozitării şi păstrării.................................................... 20.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini, precum şi a păstârnacului..........................................

Cap.21. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof (D.Beceanu)..........................................................................................
21.1. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof extratimpurii, timpurii şi de vară......................................................................................... 21.2. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului..................................................................................... 21.3. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum ..............................

9

......1 Florile.............................…...5............... Chira)............2..........4... Plantele la ghivece..................................21.......................1 Agaricus bisporus (ciuperca de strat.....1 Conopida.... Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor............2...... 22................. 24.. 25........................1...................4.................................. Păstrarea florilor în atmosferă controlată (AC)........................ 24............................1.............3.................................23.2..........2........2........ 23................. Guliile......... 22..................................................... 24................ 24................Beceanu)................................ Gulioarele......... Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţani............... 24................1................................. Recoltarea..................22..............................2..................................Broccoli.....................................4.. 25.. Bureţii ... Speciile........ 21..2..2.... 24......4.......26..... Condiţionarea florilor tăiate.............. Condiţii speciale de calitate pentru plante la ghivece.. privite ca produse horticole destinate valorificării ...................... champignon).............3...........................….........…..... Valorificarea bananelor………………………………………………................... Valorificarea fructelor citrice…………………………………………...................... 24... Valorificarea produselor horticole subtropicale şi tropicale (A...................... 24.........................2..........4.… Cap..... 22... Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor................................3...............2.4.......... Tehnologia valorificării florilor (D.... Tehnologia păstrării florilor tăiate....5......3....3................Specificul valorificării tuberculilor de cartof destinaţi industrializării...................................2................. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate.............................................................1...................................................... Factorii de cultură..........2...... 24............. Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată...............4.... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din grupa verzei (D....5.... 24............ 24......1...................................................... Păstrarea uscată.......................................….....3............. 22........................24..... Păstrarea florilor.....................3.......................4....…. 22...... Păstrarea umedă în soluţi conservate.....................5......................................3............ 23...…......... Valorificarea fructelor de actinidia (kiwi)……………………………. Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate.25................................... Cap........ 22....................... 22. Tehnologia valorificării în stare proaspătă pentru conopidă şi broccoli........................1.....................….......................... Păstrarea umedă în apă..................................3... Cap....................5... Manipularea.......................2............................................. 24..................... Tehnologia valorificării seminţelor şi materialului săditor 10 ... 24. Beceanu)..... 24. 24.............. 24........3............................... 24......... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ciupercilor comestibile cultivate (D................................3.....Beceanu)............................................... Particularităţi ale păstrării florilor tăiate ..2..................2.4... 24.....................3........... 25.1. 24............ Cap.... Cap......................................................................... Aspecte ale valorificării altor categorii de produse floricole.........................

... Generalităţi…………………………………………………………… 33..2. Tehnologia conservării produselor horticole prin congelare (A.Tehnologia produselor semiindustrializate din legume (D. Condiţionarea produselor horticole………………………………… 27..... Tehnologia conservelor de fructe………………………………..4... 32..1...... Chira)...... 27.. Efectele tratamentului termic………………………………………….Metode.1..... Aspecte specifice ale tehnologiilor de păstrare la bulbi şi la celelalte organe de rezistenţă aparţinând unor specii floricole geofite mai importante…………………………………………………………………… 26.. 27. Materii prime şi auxiliare folosite la prelucrarea industrială a produselor horticole……………………………………………………….....1......…….Produsele fermentate lactic.. Cap.. Chira)......5. Cap. Recepţia……………………………………………………………… 27.. (A..1.…........1 Regimul termic de tratare şi factorii săi de influenţă………………… 32......5.......… Cap...1... Produse semiindustrializate din fructe……………………………….. Chira).. 28....2... Cap......... 29....1....3..... 26.. 11 ....1..... Conservarea legumelor prin suprasărare……………………………. Chira)...Aspecte generale privind valorificarea prin prelucrare industrială a produselor horticole...1.Beceanu). procedee şi tehnologii de tratament termic…………………… 32............ Tehnologii de concentrare (A..Beceanu)…………………………………………………………. 29.Tehnologia valorificării seminţelor de plante legumicole……………......…………………………………………..1. 27.. Chira)... 30.....3.... Efectele congelării asupra microorganismelor şi produselor horticole. Cap.....2. Tehnologia valorificării seminţelor de plante floricole………………...28...........Păstrarea materialului săditor pomicol şi dendrologic ………………........2.. 27..Tehnologia produselor semiindustrializate din fructe (D......... Cap...6..… 26. Tehnologia produselor pasteurizate şi termosterlizate (apertizate) (D. 27...29........1...……………………………………………… 33..... Tehnologia conservelor de legume…………………………………… 32.....horticol (D.……………………………………………………. 33.. 32.........Beceanu). Prelucrarea materiei prime…………………………………………..4.3...2... Schema tehnologică generală şI principalele grupe de produse apertizate …………………………………………………………………… 32..........2...2. 28.. Transportul intern…………………………………………………… 27.... Prepararea sucurilor suprasulfitate de fructe………………………… Cap.1... ....4..... Fluxul tehnologic general de industrializare a produselor horticole….. Depozitarea………………………………………………………….... Tehnologii de deshidratare la produsele horticole (A.......... Produsele acidifiate artificial………………………………………….......... 32... Beceanu şi A.. 31. Prepararea marcurilor de fructe……………………………………… 28.....3.....29...3.... 26......

T. Tehnologia obţinerii coloranţilor naturali…………………………… 36..7..3.. Tehnologia obţinerii pectinei………………………………………….. 1994. 36. Alte procese tehnologice de valorificare a deşeurilor………………… BIBLIOGRAFIE CAP. 34.. Ambalarea produselor horticole congelate…………………………… 33.Procesul tehnologic de producere şi fermentare a marcurilor………… 34. cele mai multe având nevoie de o îngrijire specială de la recoltare 12 .33.4.4. Distilarea şi rectificarea………………………………………………. 34.………………………………………………………. Tudor. Cap. Termenul de valorificare în sensul utilizat de autorii citaţi.I. Tehnologia valorificării produselor horticole (A... Decongelarea produselor horticole congelate………………………… Cap.. 34.. Producerea oţetului de fructe………………………………………… 36....3.1. Prepararea şi îmbutelierea băuturilor alcoolice distilate Cap..3..6. Procedee şi instalaţii de congelere…………………………………… 33..Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor 1... 35. Chira). Tehnologiile de valorificare au un caracter specific şi se desfăşoară în continuarea tehnologiilor de producţie horticole... fructelor precum şi a altor produse similare. Gherghi...4.V (1943): ''valorificarea înseamnă grija pe care producătorii şi vânzătorii trebuie s-o aibă în felul cum îşi prezintă şi predau mărfurile lor. Demetilarea şi condiţionarea distilatelor……………………………. Tehnologia valorificării deşeurilor industriale horticole (D. Păstrarea produselor horticole congelate…………………………….1. 1995) are ca domeniu de studiu preluarea... 33...………………………………………… 36. are o circulaţie care datează din perioada antebelică. Beceanu).1... 36.2. Tehnologia băuturilor distilate din fructe (D.1....5. fiind bine şi corect definit în cuprinsul unei pagini din Marea Enciclopedie Agricolă vol.. 36..INTRODUCERE {I SCURT ISTORIC 1. Extragerea uleiurilor…………………………………………………..Beceanu).. din momentul recoltării. 34.1. .5.. Valorificarea produselor horticole din “gama a IV-a” (A. păstrarea în stare proaspătă şi prelucrarea legumelor... A... Transportul şi comercializarea produselor horticole congelate……… 33.2..

A.1. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole Din punct de vedere economic. (tab. pierderile procentuale din recolta totală care se înregistrează în ţările slab dezvoltate. pierderile care survin în etapa actuală.1. ambalaj. pe parcursul valorificării legumelor şi fructelor la nivel mondial.. 1978-1979) Produsul Pierderi totale (%) Vătămări mecanice (%) Cauzate de Deranjamente (%) Boli parazitare (%) 13 .. între 5-40% la cartofi. A. Domeniul de preocupări al disciplinei este foarte divers şi complex. Biotehnologia. Oenologia. ca urmare a unei valorificări necorespunzătoare sunt de 44% la morcovi.) pierderile integrale în valorificare care se înregistrează în statele dezvoltate sunt mult mai mici (ceapă 16%. Viticultura. Conexiuni interdisciplinare. 1. în funcţie de modul de abordare. 49% la conopidă. Pomicultura.1. 37% la varză. 5-50% la tomate. După Ryall. şi colab. dar şi în modul de conservare. producţia efectivă creşte. Chimia alimentară. Fizică. tomate (în ansamblu) 30% etc. (1990).K. Legumicultura. Estimarea pierderilor prin valorificare. Pot fi considerate foarte importante aplicaţiile şi domeniile de studiu comune cu Fiziologia vegetală. 1. sau mai multe laturi. La fel de importante sunt disciplinele economice. 62% la salată. 16-35% la ceapă. cartofi 5%. Climatologia." Aşa cum valoarea produselor-marfă are mai multe aspecte. Dintre disciplinele cu caracter agronomic. Matematică). Alături de acestea. (1978-1979). nuanţare şi amplificare a cunoştinţelor referitoare la aspectele şi procesele caracteristice pe care le studiem. noţiunea de valorificare este şi ea înţeleasă uneori în mod diferit de economişti sau de tehnologi şi ingineri.3. Management şi Marketing.1. 1. Biochimia şi Chimia analitică. 28% la caise şi piersici. transport etc..2. Termodinamica.L. înglobând într-un cadru sintetic toate cunoştinţele teoretice şi practice referitoare la tranzitarea.).J. 27% la struguri şi 14% la mere. valorificarea superioară a produselor este un criteriu esenţial pentru reuşita unei activităţi productive. Discipline tehnice necesare sunt Maşini şi instalaţii frigorifice. după recoltarea unor produse horticole (Ryall.până la predare. Floricultura. semiindustrializarea sau industrializarea produselor horticole. sunt mai mari de 50% din cantitatea produsă iniţial. 1991. care oferă posibilitatea unei juste organizări şi orientări a valorificării produselor horticole în condiţiile economiei de piaţă. S. După Kays. Tehnologia valorificării produselor horticole apelează la disciplinele ştiinţifice fundamentale (Biologie. şi colab. Tabelul 1. Pierderile înregistrate în ţările dezvoltate. şi colab. nu numai în ce priveşte conţinutul lor intrinsec. După Salunke. Microbiologia. Micşorând pierderile. D.L. Chimie. depozitarea. Protecţia plantelor horticole şi Agrochimia au importante domenii de interes comun cu Tehnologia valorificării produselor horticole. Prelucrarea statistică a datelor şi Informatica oferă importante posibilităţi şi perspective de aprofundare.

2 1. prezintă o mare însemnătate pentru sănătatea populaţiei. 7% din protide. 50% din vitamina A şi 90% din vitamina C. În unele universităţi circa 1/3 din volumul de cunoştinţe referitor la valorificarea fructelor şi legumelor se axează pe aspecte mai detaliate privind valoarea nutriţională a acestora (Salunkhe. Kader.7 2.0 2. Importanţa alimentară a produselor horticole poate fi evaluată prin contribuţia acestora la necesarul de principii nutritive din hrana populaţiei.Mere (Red Delicious) Castraveţi Struguri Salată (Iceberg) Piersici Pere Ardei Cartofi Căpşuni Tomate ambalate 3.6 5. fructele sau strugurii. instalaţiilor. B1 şi Fe.5 3.4 0. important ca volum.3 22.2 0.9 14.4 0.9 5. pune tot mai mult în dificultate afirmarea noilor competitori. sau în beciuri. 1995 etc. dar surplusurile şi concurenţa potenţială a unor ţări cu sector agricol subvenţionat. 25% din Mg. într-un cadru de scânduri. Pe plan extern. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul român. şi colab.5 11.2 5.).4 2. asigură totodată locuri de muncă în perspectiva unei reprofilări a activităţilor industriale. D.4 0.. Mărind siguranţa şi durata de aprovizionare a populaţiei cu legume.7 12. Păstrarea în stare proaspătă a legumelor mai rezistente se făcea în gropi acoperite. creşte disponibilitatea schimburilor economice şi în primul rând a exportului. 20% din vitamina PP. depozitarea şi industrializarea legumelor şi fructelor sunt activităţi care au asigurate în condiţiile ţării noastre.2 3. Ocupaţii tradiţionale româneşti. O piaţă cu mari posibilităţi pentru desfacerea maşinilor. dar verificate de experienţa tradiţională.3 3.9 0.A. şi colab.5 1.6 7. utilajelor. sursele de materii prime. acoperite cu un 14 .3 0.K. beneficiile băneşti sunt mai mari.8 6. Importanţa socială a păstrării şi industrializării produselor horticole trebuie şi ea menţionată. Mijloacele simple. A.9 3. Merele erau depozitate în poduri şi cămări.8 1. 1. fructe şi struguri în stare proaspătă sau prelucrată. Ceapa şi usturoiul se păstrau la loc aerisit şi uscat.7 4. în cămări.4 15. beciuri sau clăi de fân. iar în Transilvania se stratificau cu paie. cât şi pentru comercializare.5 7. Un consum de produse horticole. atât pentru un consum familial mai îndelungat. 1991. 35% din vitamina B6. Condiţionarea.2 4.9 10..1 4.1 2.6 4. fructele şi legumele asigură 10% din totalul energetic.2. materialelor consumabile şi plasarea forţei de muncă disponibile este oferită în cadrul necesarului acestui sector pentru utilare şi pentru încadrare cu personal.7 6. divers ca sortiment şi asigurat o perioadă mai îndelungată. Procentual.7 Asigurând calitatea produselor horticole. au permis producătorilor din ţara noastră să valorifice legumele. cu pământ.2 10.1 1.4 2.

doar la curţile domneşti şi boiereşti. Zalău. uneori tăiaţi cu o mică porţiune de coardă. pătlăgelele verzi). tendinţă care s-a păstrat şi în prima jumătate a sec. Mureş). În 1932 se introduce 15 .strat gros de frunze. precum şi legumele care se produceau. Magiunul (mačun). Avantajele oferite de distilarea fructelor (volum mic. ardeii. Concentratul de prune (magiun. În 1931. Institutul Naţional de Export elaborează un Regulament pentru exportul fructelor.aromatice) sau concentrare (bulion). Unele specii se deshidratau prin afumare sau în cuptoare fără fum. povidlă. Horezu. sărare (zarzavaturi. Numai după marea reformă agrară din 1920.C. horincă. Putem considera că tradiţia populară a păstrării şi prelucrării legumelor sau fructelor îşi are în mare parte originea din perioadele cele mai vechi ale istoriei. ajungându-se ca în 1940 să existe 20 de fabrici particulare şi 12 fabrici de stat. Din sec. pepenii. Arad şi Sibiu (I. existau preocupări mai semnificative pentru păstrare şi pentru prelucrare. Rachiurile redistilate (pălincă. }uica. caracteristice zonelor subcarpatice din Muntenia şi Oltenia (Văleni. tăiate în felii. iar apoi se păstrau în timpul iernii în ţinuturile locuite de români. dar conservele de legume erau în minoritate. ceruită la capete. ardei iuţi). răchie) erau produse mai ales în Transilvania (Turţ. Musturile (mustum) fermentate de fructe (cidru. impropriu denumite vinuri de mere. preţ ridicat) au determinat o preponderenţă a fabricării rachiurilor. Prelucrarea casnică a legumelor se realiza prin murare (varza. modul de sortare şi ambalare. magiun. Din perioada secolelor XIV. Deshidratarea şi industria conservelor câştigă o oarecare pondere. siropul (shirab) şi rachiul (arak / araki / raki) sunt produse prelucrate. Sindicatul Exportatorilor de Nuci avea 7 fabrici de spălat şi cojit: 3 la Iaşi şi câte una la Cernăuţi. de Coarnă şi Razachie. Fructele serveau pentru prepararea musturilor. faţă de alte forme de prelucrare. erau ţinuţi în cămări. Încă din toamna anului 1929.) erau consumate în zonele montane şi submontane din Transilvania. etc. ale căror tehnici proveneau. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor finanţează şi susţine înfiinţarea Societăţii de Export Viticole. În acelaşi an comerţul cu nuci româneşti devine competitiv pe plan mondial. pere etc.XIX. se fabricau rachiuri de fructe. în care erau instrucţiuni precise privind condiţiile de calitate. Merele şi perele se uscau. Teodorescu). în oale mari de lut. Nucile erau păstrate în poduri răcoroase şi uscate.XX. liptari. inclusiv prin export. Până în sec. care evoluau în cidru şi apoi în oţet de poame. Satu Mare. Acestea produceau marmeladă.XVII se păstrează diverse documente şi însemnări de călătorie care atestă bogaţia şi diversitatea de fructe. palinca şi horinca (horilca) sunt denumiri de origine slavă. pesmet. mai ales din prune. acolo unde trebuiau hrănite colectivităţi mai mari de oameni. la mănăstiri sau la hanuri. din Orient. după denumire. uscare (verdeţuri. adăugate celor 3 deja existente (total 32 de unităţi). înşiraţi pe o sfoară suspendată. preluate de la sârbi.). silvois) se păstra la rece. Ciorchinii sănătoşi de struguri. slovaci sau rutenii din Ucraina subcarpatică. condimentare. producţia de fructe şi de legume în creştere este valorificată în proporţie mai mare. castraveţii. }uicile erau de tărie redusă. XVI. dulceţuri şi compoturi.

alături de asimilarea unor utilaje mai moderne şi introducerea unor tehnologii noi. care păstrează în anul 1931/1932. În perioada care a urmat după 1947. fructe proaspete. recomandă începând cu anii 1932-1936. cât şi pentru export. predate de personalităţi ca Haralambie Vasiliu (1880-1953) D. ambalajele standardizate au fost fabricate în cantităţi mari. T.sindicalizarea obligatorie a activităţii de export. Bordeianu. Între obiectele predate. distribuite avantajos şi transportate cu tarif redus. în colaborare cu fabricile producătoare de ambalaje.33 miliarde lei în industria conservelor.V. deşi pentru unele produse. Măleanu. sau către unele ţări şi-a menţinut o tendinţă crescătoare. înfiinţându-se Asociaţia Exportatorilor de Fructe din România. a permis sectorului de stat să se dezvolte. Capacitatea de prelucrare anuală în 1960 ajunge la 120 mii tone legume şi fructe. izoterme necesare exportului creşte de la 490 la 2000 unităţi. ceea ce permite construirea de întreprinderi noi (la Vădeni-Brăila în 1952 şi la Tulcea 1955). În 1937 îşi începe activitatea şi Secţiunea Viti-Vinicolă şi Pomicolă din cadrul I. 250 tone de fructe. Numărul capacităţilor industriale a crescut. Centralismul economic. iar colectivizarea este declanşată.F. se accelerează şi se încheie în anii 1958-1962. În vederea valorificării. fructe deshidratate. desfăşurată mulţi ani într-un ritm lent datorită opoziţiei ţarănimii.. prin naţionalizare şi prin instituirea sistemului de cote şi achiziţii la preţuri mici. În anii 1960-1965 se construieşte fabrica de conserve de la Tecuci (1961) alocându-se 1. flori şi legume.3 miliarde lei pentru dezvoltarea reţelei frigorifice a statului şi ridicarea de depozite moderne. preţul redus al materiei prime horticole şi lipsa de concurenţă. sub presiunea extraordinară a puterii asupra satelor. Radu.S.R. precum şi la Facultatea de {tiinţe Agricole dezvoltată la Chişinău (1933/1934) din nucleul format la Iaşi.I. Învăţământul horticol superior face şi el după război primii paşi semnificativi. 400 de tone fructe. destinate atât pentru circuitul intern.C.R. care funcţiona cu SO2. figurau şi "Industriile Agricole".A. prin înfiinţarea unor conferinţe de specialitate la Academiile de Înalte Studii din Bucureşti şi Cluj. Exportul de produse horticole în U. T. iar în anul 1933/1934. În primul cincinal s-au investit 4. în diverse variante de calitate.F. Păstrarea frigorifică a fructelor este iniţiată la Frigoriferul din Bucureşti. C. păstrarea şi industrializarea produselor horticole devine tot mai mult un monopol al statului.R. {tefănescu (1882-1926) sau N. 6 tipuri de ambalaje pentru struguri.. În perioada 1956-1960 sunt realizate primele depozite de stat moderne pentru păstrarea producţiei horticole. Numărul vagoanelor C.S. Pătrăşcanu (1892-1968). care îşi propunea printre altele "să studieze şi să soluţioneze valorificarea strugurilor. Martin. Exportul de produse horticole a fluctuat de la an la an. devine tot mai important. fructelor şi legumelor". În 1949 se înfiinţează fabrica Tehnofrig la Cluj iar în 1954 la intreprinderea Frigocom Bucureşti se realizează un compresor frigorific de 750 kcal/h. S-a ridicat o generaţie nouă de specialişti din care făceau parte I. capacitatea de depozitare şi prelucrare a produselor horticole s- 16 . Institutul Naţional de Export al României. Colectivizarea agriculturii.

A. care şi-au adus o mare contribuţie la aceste realizări. păstrare şi valorificare a produselor pe destinaţii. Evoluţia capacităţii de valorificare a produselor horticole în România. care a soluţionat importante aspecte teoretice şi practice specifice păstrării şi industrializării produselor horticole în România.I.) şi de mărire a activităţii de industrializare.F.. a asigurat un important spaţiu de desfacere pentru mărfurile realizate.6-3000 t/ C.I.F.H. }ara noastră datorează mult unei personalităţi proeminente cum este prof.F.).A.2.2 1980 350 200 70 40 160 1985 1320 101.) .E.F.L.D.P.doc. a Intreprinderilor Judeţene de Legume şi Fructe (I. desfăşurată la un nivel mai corespunzător.dr.I.P.) viza printre altele şi îmbunătăţirea activităţii de valorificare. completate în funcţie de datele disponibile) Specificare Capacităţi de industrializare pentru conserve delegume Capacităţi de industrializare pentru conserve de fructe Capacităţi de industrializare pentru pastă toamate şi sucuri Secţii de conservare a legumelor şi fructelor Centre de prelucrare a legumelor şi fructelor Capacitatea de prelucrare.a mărit.L.S. Mihalca. Burzo. pentru a aduce ştiinţa valorificării produselor horticole la un nivel comparabil ţărilor dezvoltate.L.L. actualul director al I. Tabelul 1. C.P. I.dr. Gherghi.C.L. cărţile şi publicaţiile apărute. Gh. în intenţia creşterii. prof. legume şi fructe (mii tone) Capacitatea de depozitare. Valorosul colectiv al Institutului din Berceni (Bucureşti) a reuşit să acţioneze pentru reducerea pierderilor produselor horticole cu cca 10-12% pentru cele cca 12-14 milioane tone ce se realizau anual în România.C.C. legume şi fructe ( mii vag. Cadrele formate. a operativităţii în valorificare. Prof. iar piaţa C.A. În domeniul cercetării ştiinţifice trebuie apreciată activitatea I.F. În perioada 1976-1980 s-a trecut la etapa Consiliilor Unice Agroind. Cu tot 17 . înfiinţat la 8 septembrie 1967 la Bucureşti. în perioada 1965-1985 (statistici oficiale.7 Cu toate acestea.F. de lărgire a sortimentului de conserve etc. cumpărate de populaţia oraşelor în curs de industrializare.doc.P. de promovare a semiindustrializării (0. care a acţionat în condiţiile grele ale epocii. condiţionare. A. Iordăchescu şi dr. se constatau numeroase discrepanţe între rezultatele cercetărilor şi situaţia de pe teren. se numără printre cei dispăruţi în prezent.M. A.U.dr.dr.-R.P. aveau sarcini de preluare. C.I.L. Gherghi.printre altele. consumatori fără alternativă.J. de Stat şi Cooperatiste (C. Radu şi dr. dr. indiferent de condiţiile existente.F. întemeietor de şcoală şi expert practician recunoscut peste hotare. proiectele şi tehnologiile studiate şi aplicate constitue o dovadă că factorul uman şi resursele de inteligenţă ale poporului român reprezintă o valoare în sine. Înfiinţarea în 1971 a Centralei Legume-Fructe (C.V. Pe plan intern s-a format şi s-a dezvoltat o piaţă a produselor proaspete şi a conservelor de legume şi fructe ieftine.) şi a Complexelor de Producere a Legumelor şi Fructelor (C. alături de prof. Bucureşti. Mircea.R.) 1965 140 90 20 1970 20 140 660 55. de calitate medie sau sub medie.

000 tone capacitate (30% din capacitatea totală). fasole.C.. mazăre. Zanfir).L. 150 produse anual). diversificarea sortimentului (400 produse prelucrate din legume şi fructe. păstrarea aseptică.V.S. condus de un ministru secretar de Stat (ministrul C. Dinamica construirii spaţiilor de păstrare în perioada 1975-1990 (după Ionescu. În anumite perioade au funcţionat chiar instituţii specifice. sau Departamentul Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole. Între acestea. specii mai puţin răspândite). L.P. Statul era principalul valorificator de produse horticole. Bucureşti (Progresul tehnic şi rezultatele cercetării ştiinţifice în domeniul prelucării produselor horticole. 10 depozite aveau peste 10. A.3. măsurile de impunere a calităţii de sus în jos se loveau de inerţia şi chiar de rezistenţa unor producători siguri de desfacerea produselor lor în condiţiile lipsei de concurenţă şi a cantităţilor adesea limitate care erau livrate pe piaţă. instalaţii şi utilaje proiectate şi realizate în România. utilaje cu performanţe tehnologice superioare (concentrare cu triplu efect.controlul efectuat de I. la acea dată. existau în ţara noastră 94 depozite repartizate în 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti.000 tone (28% din capacitatea totală).). L. promovarea standardizării. Gherghi. Sectorul de cercetare recomanda un nou sortiment de fructe şi legume (tomate. Cercetarea în domeniul condiţionării şi păstrării produselor horticole era şi ea deosebit de rodnică (Ionescu.C.S.F.. Ele totalizau o capacitate de 531. generalizarea utilizării unor maşini. 38 depozite între 5. sisteme automate).. 1988). introducerea unor tehnologii şi a unor proiecte de execuţie performante.P. şi Iordăchescu. de dr. producerea sucurilor şi băuturilor răcoritoare.000 şi 10. a determinat raţionalizarea alimentelor în cadrul unui "program ştiinţific". cireşe.600 tone. la nivel mondial. Burtea. Bucureşti.000 tone (42% din capacitatea totală) şi 46 depozite 5. A.C.1. şi colab.C. A. iar în anii 1983-1984 s-a pus problema stabilirii şi normării acestor consumuri pe locuitor într-un an. Horticultura/ian. sub egida I.1988) şi aplicarea acestora la unităţile din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării se interpunea multă inerţie şi lipsă de interes. Lipsa oricărei concurenţe şi a mecanismului de piaţă determina vânzarea şi cumpărarea în condiţii impuse. era în 1988 C. Rev.P. cum era Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole din anii '50. Nr.I.G. caise. Confruntat cu problema pierderilor care reprezentau o parte importantă a diferenţei între producţia realizată şi cea contabilizată.V. 1988. După situaţia centralizată în lucrarea "Depozitele de legume. Lipsa repetată a unor produse. România". struguri şi cartofi din R. Între rezultatele excepţionale raportate de I. economisirea energiei.F. fructe. P.I. vişine. statul a construit o reţea importantă de depozite (tab. (Inspectoratul General de Stat Pentru Controlul Calităţii Produselor).7.10/1988) Anul Ventilaţie mecanică Celule frigorifice Celule cu atmosferă controlată Total România 18 . I.. fixa mercurialul şi impunea contractările obligatorii pentru gospodăriile populaţiei.L. Rev. apărută în 1986. care dicta preţurile în avantajul intreprinderilor de stat. C. Tabelul 1. Se menţionează 22 de tipuri de maşini. din anii '80. Hort. piersici.

datorită neglijenţei cu care se executau atunci când nu exista control.000 t 347. alături de maşini de sortare care nu funcţionau din diverse motive. Produsele horticole. În perioda de după 1989.000 t 319.000 t 396. între care amintim exportul de tomate timpurii din zona Poiana Mare. Fructele şi legumele depozitate nu erau de calitate. Pentru exportul în Occident. Criza energetică şi decuplările de curent nu permiteau un control la parametrii optimi al temperaturii din celule. 19 .000 t 409. fiind surprinse de ploi şi îngheţuri. dimensiunile prea mari ale unor celule făceau ca ele să nu se umple niciodată complet.000 t 196. judeţul Dolj.000 t 885. iar manipulările la încărcare şi descărcare măreau riscurile de degradare. Gh.1975-1976 1980-1981 1985-1986 1989-1990 85.000 t 286. iar în caz de nerealizare cei responsabili erau penalizaţi conform legii. erau valorificate şi gestionate în condiţii necorespunzătoare. sectorul de valorificare îşi găseşte cu greu calea între proprietatea de stat şi cea particulară. iar ambalajele moderne întârziau să apară. metode şi reţete de producţie depăşite sau revizuite prin raţionalizare. antioxidanţi. ca bun al întregului popor. O situaţie des întâlnită era sortarea manuală. deşi calitatea conţinutului produsului românesc este adesea superioară. iar programul de modernizare se derula lent.000 t 10. Industria de transformare a produselor horticole mai folosea încă utilaje foarte vechi. Exportul se executa adesea în condiţii materiale foarte grele şi implica o mare răspundere. Livrarea lor se făcea cu multă întârziere. Concurenţa produselor importate. prost întreţinute şi. iar dotarea cu acestea reprezenta o performanţă a acelor ani. iar multe sortimente erau nevandabile. În cazul depozitelor. În timp ce sectorul privat se înfiripă în mod inegal. coloranţi. Vâlceanu. creează adesea probleme producătorilor români. nu formau loturi omogene şi proveneau din unităţi unde nu se respecta totdeauna tehnologia corespunzătoare (mai ales tratamentele fitosanitare). deşi principalul beneficiar al valutei astfel obţinute era statul. Unele agregate frigorifice erau mari consumatoare de energie.000 t 152.000 t Situaţia de pe teren prezenta însă numeroase deficienţe. Mijloacele fixe (clădirile.000 t 80. dar care nu era urmat. Existau şi aici situaţii de excepţie. subutilizate. proaspete sau prelucrate. sau lipseau cu desăvârşire. Anumite materii prime şi auxiliare (mirodenii. cei care primeau această sarcină se confruntau cu cele mai grele probleme şi formalităţi. maşinile.000 t 1. în condiţiile perioadei de tranziţie. societăţile cu capital majoritar de stat înregistrează un regres evident. în funcţie de zona geografică. enzime. mult sub posibilităţile existente. Aspectul produselor era uneori destul de puţin atrăgător.000 t 67.000 t 150. Utilajele cu adevărat moderne constituiau o minoritate în multe secţii de prelucrare. Chiar ţările socialiste vecine puteau constitui un exemplu pozitiv în domeniul valorificării eficiente.000 t 615. pentru a nu mai vorbi de zahăr sau ulei) erau limitate în reţete. utilajele) sau ambalajele care constituiau o proprietate a statului erau de multe ori neglijent gospodărite. care nu sunt pregătiţi să prezinte o ofertă la nivelul designului sau calităţii ambalajelor străine. organizat cu profesionalism de dr.

5 Tabelul 1. Consumul mediu anual pe locuitor la unele produse agricole.9 66.). staţionar pe întreg intervalul (tab. Tabelul 1.7 71. Consumul alimentar mediu zilnic.Desfacerea producţiei horticole este necontrolată.8 kg 48.4.5 44. Producţia de conserve horticole în perioada 1990-2000 (după CNS şi MAA) Conserve (mii t) de fructe de legume 1990 124 190 1992 48 118 1994 48 122 1996 53 110 1997 48 92 1998 40 75 1999 41 65 2000 43 61 Conservarea legumelor si fructelor si-a diminuat volumul de trei ori. Tabelul 1. dispersată.6 169. 1991 Calorii Kcal 2832 1992 2758 1993 2959 1994 2872 1995 2921 1996 2942 1997 2933 1998 2959 1999 2981 2000 3020 20 .8 166. Consumul mediu zilnic de calorii pe locuitor a depăşit 3000 Kcal de-abia în anul 2000.0 60.6.7 112. Pieţele de gros.1 64. practic.Sectorul se modernizeaza inegal. în timp ce la fructe a rămas.1.6 115.4 81.5 kg kg 88.5. Producţia se adaptează greu la cerinţele pieţei interne şi mai ales externe.8 50.4 160.M.4.3 115. chiar în comparaţie cu cerealele. oferă producţii mult mai ieftine la preţuri concurenţiale.3 165.0 73.8 43. Consumul mediu anual de produse horticole pe locuitor (1991-2000) a prezentat o dinamică diferenţiată.5 159.1 86. exprimat în calorii şi categorii de substanţe nutritive (1991-2000) U.M. ca urmare a scumpirii materiei prime si a utilitatilor. fluctuantă şi concurată de importuri similare din ţări cu o producţie profilată în aceată direcţie. în timp ce un anumit tip de importuri.4 111.4 44.).3 47. pe locuitor. provine din nesiguranţa desfacerii. fiind totodata in curs de privatizare.7 110. Producătorii sunt dezavantajaţi în negocierile cu unităţile de preluare. iar lipsa de stimulare pentru producţia marfă de calitate.7 166.6 158.).9 156. conjuncturală.1.3 146. care sunt mai bine organizate şi informate. mai ales datorită proporţiei de glucide care a înregistrat o creştere semnificativă (tab.7 84.6. dublat de economia paralelă sau subterană.1. observandu-se reale preocupari de relansare calitativa.7 47.5 100. organizaţiile producătorilor şi infrastructura existentă nu au eficienţa care se cere. 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 kg 145.0 73. în partizi mari.5 45. Disfuncţionalităţile economice şi legislative.6 162.6 145. dar fiind afectat de nesiguranta surselor de aprovizionare cu legume si fructe pentru industrializare si de lipsa de retehnologizare (tab. perpetuează o stare de fapt în care producătorul român este descurajat să-şi sporească şi să-şi valorifice superior oferta.0 134. La cartofi şi la legume s-a înregistrat o creştere evidentă.8 45.3 45.5.1 86. respectiv horticole (1991-2000) Produse din cereale Cartofi Legume şi produse din legume Fructe şi produse din fructe U.

tendinţa permanentă de majorare a preţurilor.0 95.9 94.9 45 440.7 78. sezonalitatea accentuată a cererii şi/sau producţiei şi lipsa pieţelor en-gros.8 399.9 55.atunci când cererea reală creşte sau scade cu 50%.7 Tabelul 1. A. ca urmare a autoconsumului şi crizei alimentare cantitative. a investiţiilor în horticultură (producţie. care să regleze aceste situaţii.9 174.Protide Lipide Glucide g g g 90. sunt lipsa pieţelor en-gros teritoriale. a posibilităţilor reduse (sau inexistente) de informare a producătorilor şi consumatorilor. .6 83 1993 1994 1995 1996 1997 Export (miliarde lei/milioane dolari) 16.6 146.6 48 160. . La capitolul băuturi alcoolice/nealcoolice şi oţeturi.7.4 21 391. în funcţie de loc.35 75.2 425.elementele de dezechilibru considerate condiţii restrictive. Costescu şi M Constantin (1997). ca urmare a valorificării directe a legumelor şi fructelor din exploataţiile mici şi mijlocii.3 26 939.7 431.8 76. . M.1 448.9 36 4. creat de o cerere solvabilă prea puternică şi o ofertă care nu poate fi satisfăcută numai de producătorii individuali. Comerţul exterior cu unele produse horticole proaspete şi prelucrate (1991-2000) Produse Fructe comestibile Băuturi alc şi.0 78.7 93.3 93. . 1.4 446.6 96. .3 92.3 16 26.dr.3 403.4 17 1999 331.7 94.9 61 1992 5. precum şi receptivitatea redusă pentru formele de cooperare.6 21 1286.6 80.7 83 26. nivelul preţului în ambele cazuri are o tendinţă de stabilitate. sezon şi forma de prezentare a legumelor sau fructelor în cadrul pieţei.9 21 452.1 449.0 97.9 16 2000 480.8 32 32 56 47 47 41.4 88.2 28 1.5 62 245.3 20 20 25 27 28 13.nivelul redus al ofertei ţărăneşti en-gros şi en-detail.6 60 373.nealc oţet 1991 2.7 441.starea materială şi veniturile consumatorilor.3 16 2.7 85.5 40.3 94. prelucrare. respectiv calitative.0 22 393. circulaţie).8 80.6 207.0 444.4 95. .8 52.2 57 33 38 30 13 1998 203. în condiţiile unei scăderi a importurilor de 4 ori.8 63.legătura directă între cerere şi preţ.6 448. din 1996 balanţa comercială a devenit favorabilă pentru România.7 116.2 336.2 82. Gherghi (1998) recomandă implicarea sectorului de valorificare a produselor horticole în soluţionarea problemelor existente. ţara noastră importând în 2000 de trei ori mai multe fructe comestibile decât exportă (valoric).2 80.9 18 5.4 33.7 88.7 85. Prof. care sunt preferaţi.tendinţa de menţinere în continuare a pieţei ţărăneşti din România este stabilă. ca urmare a unui ritm accelerat al inflaţiei.2 17 • După Anuarul Statistic 2001 Comerţul exterior în milioane de dolari s-a menţinut deficitar. ca urmare a rolului pe care-l îndeplineşte: 21 .4 52. dar consumatorii potenţiali se pot oricând transforma în consumatori efectivi.7. de la Universitatea din Craiova consideră că piaţa produselor noastre horticole are câteva trăsături definitorii: .).5 78.doc. aspect apreciat de consumatori şi de care trebuie să se ţină seama.6 17 25 31 57 59 Import (miliarde lei / milioane dolari) 24.2 440. (tab. care nu pot cumpăra în anumite perioade chiar produsele româneşti devenite articole de lux.nealc oţet Fructe comestibile Băuturi alc şi.

II ."orientarea producţiei ca volum.menţinerea calităţii produselor o perioadă cât mai mare de timp şi promovarea acestora în condiţii calitative şi de prezentare moderne.elaborarea de studii de piaţă şi conjunctură atât pentru piaţa internă cât şi pentru export". CAP.). . astfel încât să se elimene crearea de stocuri nevalorificabile. structură şi calitate numai în concordanţă cu cerinţele pieţei.. .promovarea de noi tehnologii pentru produsele proaspete şi transformate.promovarea de noi sisteme de distribuţie (pieţe de-gros. supermarketuri etc. care să asigure creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor. .CARACTERIZAREA TEHNOLOGIC| A PRODUSELOR HORTICOLE 22 . .

mai expuse la procesele de degradare. Poligonaceae sau Solanaceae pentru fructe. Denumirea corectă a speciilor horticole are trei trepte de formulare. Soiuri. dar multe specii sunt de interes economic local sau regional. rare. Sortimentul tropical şi subtropical de fructe şi de legume este mult mai divers decât cel din zonele temperate. mai ales la speciile care sunt recent introduse. iar structura lor este mult mai gingaşă. Sortimentul cultivat într-o anumită zonă este într-o permanentă transformare. Produsele horticole prelucrate sunt transformate. create şi răspândite datorită competitivităţii sau calităţilor nemaiîntâlnite pe care le au. varietăţi sau chiar specii care sunt marginalizate şi chiar dispar din sortimentul cultivat sau recomandat. fructe şi flori. Uneori ele sunt originare din alte zone geografice.2.1. menţioneaza peste 80 de specii. .1. Există specii mai răspândite şi specii mai puţin răspândite. grupe de soiuri.. Din momentul recoltării. unele cunoscute prin import sau prin încercările de aclimatizare. Clasificarea produselor horticole 2.1998. este foarte mare.Clasificarea botanică (sistematică). nu numai pentru a deveni mai comestibile. Hoza. a soiurilor de struguri de masă. specie pentru flori tăiate din genul Viola. Specia floricolă de ghiveci Saintpaulia ionantha este violeta africană. Diversitatea speciilor cultivate de legume. grupează produsele horticole în funcţie de familia botanică din care fac parte plantele horticole respective. Criteriile de clasificare a produselor horticole . Această împărţire se deosebeşte de cea existentă în secolul trecut şi cu siguranţă. sau de climat temperat.1.1. şi colab.Clasificarea dupa arealul de cultura: produse horticole tropicale. sau din flora spontană. de exemplu pe eticheta unor conserve cu denumire tradiţională (roşii în bulion etc). au un conţinut mai ridicat în apă şi un volum în general mai mare. nu violeta de Parma. de cea care va exista în secolul viitor.D. În lucrările ştiinţifice sau în contractele cu parteneri străini trebuie evitate denumirile regionale sau neacceptate de dicţionarul limbii române moderne. Particularităţile proceselor lor fiziologice determină o valorificare mult mai complexă decât a altor produse vegetale. Definiţie şi specific Produsele horticole sunt organe vegetale sau părţi de organe vegetale provenind de la plantele horticole. sau mai atractive la gust.La genul Cichorium apar frecvent confuzii in denumirea varietăţilor legumicole cultivate. subtropicale. 2. anume treapta stiinţifică. doar într-un context adecvat. Specificul produselor horticole proaspete este generat de faptul că sunt vii. În aceeaşi măsură sunt soiuri.2. tehnică şi populară. Se utilizeaza denumirea de: legume Cucurbitaceae. dar în primul rând pentru a rezista la factorii biodegradării. roşii. Răspândirea speciilor horticole este şi ea relativă. Tomatele pot fi numite pătlăgele roşii sau simplu. 23 . acestea devin mult mai vulnerabile. Denumirile sunt uneori controversate. sau când este vorba de sinonime cu arie de utilizare egală. varietăţi sau chiar specii noi îl îmbogăţesc mereu. dacă ţinem seama de destinaţia lor.

Clasificarea comercială. ceea ce numim tulpină este o tulpină falsă. zmeură. usturoiul. c) produse horticole perisabile: fructe: pere. semitardive (semitârzii). cireşe. Clasificarea horticolă studiată în România diferă uneori de clasificările tehnologice din alte ţări. caise. anumite soiuri de caise. iar pepenii sunt consideraţi fructe în diverse ţări. timpurii. guliile. soiuri de salată. pătrunjelul de frunze şi alte specii de legume mai puţin răspândite. gutuile. b) produse horticole foarte perisabile sunt dintre fructe: coacăzele. . alte soiuri de salată.Clasificarea horticolă. legume perene. pepeni galbeni. Alteori sunt organe vegetale metamorfozate (tuberculii de cartof. boabele verzi de mazăre de grădină. legume: ardei. rădăcini. printre legume de spanacul. mazărea de grădină. de agrişe şi de coacăze. care se strică uşor. bame.Clasificarea după gradul de perisabilitatea (perissable = sensibil la păstrare. considerate mai corecte din punct de vedere ştiinţific. fructe sâmburoase/drupacee.. d) produse horticole mai puţin perisabile: fructe: merele. la care se consumă frunzele. zarzăre. Multe organe vegetale consumate ca produse horticole sunt frunze. corcoduşe. printre legume: castraveţii. formele legumicole de cicoare. fructe tipice. manipulate. cireşe. legume condimentar-aromatice etc. vişine. guliile etc. Diferitele grupe de perisabilitate sunt recoltate. mărarul. limba persană). tardive (târzii). usturoiul verde. ridichea de lună. sfecla. leuşteanul. dar care sunt folosite în paralel cu cele mai vechi. ţelina.. struguri. legume: ceapa. durata sau condiţiile de depozitare sunt determinate în mod hotărâtor de apartenenţa la una sau alta dintre aceste grupe: a) produsele horticole excesiv de perisabile sunt reprezentate printre fructe de căpşune. alunele şi migdalele. e) produse horticole foarte puţin perisabile sunt nucile. 24 . fasolea de grădină. reventul. prazul). Scăzămintele care se aplică. piersici. piersici. pătrunjelul. afinele. păstârnacul. ceapa de tuns. soiuri de afine. păstrate. varza chinezească. prazul. apar denumiri noi. vişine. varza de frunze. dovleceii. grupează speciile de plante horticole după asemănarea care există între tehnologiile lor de cultură (fructe seminţoase/pomacee. specii mai rare: ceapa eşalotă. Există produse extratimpurii (foarte timpurii. prune.). La ceapa şi la usturoiul verde sau la praz. se bazează pe data sau momentul diferit al apariţiei pe piaţă. ciuperci comestibile. conopidă.). pătlăgele vinete. mure. cartofii de toamnă. zarzăre. feniculul de Florenţa.Clasificarea morfologică are în vedere organul sau partea de organ vegetal reprezentată de produsul horticol respectiv. ridichile. de la türfandá. mai puţin cultivate: bobul de grădină. ceapa verde. morcovul. Unele specii au toată gama de soiuri (ex. . condiţionate şi comercializate în mod distinct. ceapa de Egipt. mere de vară. agrişele. altele nu apar decât în momente specifice (ex. În unele cazuri. tomate. sparanghelul. transportate. loboda. struguri. în limba franceză) prezintă cea mai mare importanţă. . hreanul etc. tomatele). Viţa de vie se studiază în cadrul pomiculturii. Căpşunul este considerat plantă legumicolă în Franţa.

dovleceii. vitamine. c) cu valoare energetică medie pot fi considerate majoritatea produselor. Figura 2. sparanghelul (6). varza de Bruxelles (3).m. ridichile.M. urmate. conopida (8). fibre şi alte substanţe utile sunt broccoli (1). mazărea. .c. alunele. fasolea lima (4). pe plan mondial se consideră că primele 10 legume care prezintă valoare nutritivă şi dietetică (conţinut deosebit în substanţe minerale. spanacul (2). s. . cartof (14). s.Clasificarea după valoarea energetică grupează produsele horticole în patru categorii: a) cu valoare energetică ridicată sunt nucile. d) cu valoare energetică redusă sunt castraveţii. migdalele.. bobul şi usturoiul.-zona de creştere. După Rick. v-volva. varză (15). batatul (9) şi morcovii (10).l. de porumbul zaharat (locul 12). ciupercile şi legumele de la care se consumă frunzele . anghinarea (7). 1978. tomate (16). salată (26).-strat cu lame.Părţile componente ale ciupercilor comestibile: p-picior.-strat himenial. i-inel (annulus). C. c. b) cu valoare energetică importantă sunt strugurii.-canalul medular. ceapă (locul 31). ve-velum. 25 . mazărea (5). grupele de perisabilitate sunt notate cu literele mari ale alfabetului de la grupa A (deosebit de perisabile) până la grupa E şi F (foarte puţin perisabile).În normativele tehnice. tomatele. cartofii. printre altele. cireşele tardive. s.Clasificarea dupa valoarea nutritiva.1. . b-butoni de fructificare. pl-pălărie.h. csh-camera subhimenială.

7 145.3 78.2 219.1 288.2 58.3 118.2 .0 189.4 280. Niculescu.8 302.3 157.2 113 110.1. III-sfecla roşie.4 154.2 363.0 230 225.3 103.5 192. rl-rădăcini laterale Tabelul 2.4 239.6 85. P.1 142 175 (170-180) 140 (80-200) 165 (120-210) 97 (110) 7048 (6700-6800) 6509 5457 745 (670-820) 723 (610-690) 684 (270-485) 669 (630-650) 603 572 (530-660) 571(500-560) 550 (500-600) 538 (420-540) 525 (490-500) 515 (520-750) 483 460 (410-500) 454 (280-540) 436 399 (360-670) 340 (430) 26 . kcal/kg Usturoi Cartofi Mazăre Păstârnac Pătrunjel Ceapa Praz Sfecla roşie Morcov Pepeni verzi Fasole verde Gulii Conopidă Ardei Varza roşie }elină rădăcini Spanac Pătlăg.0 83.0 362.7 167.5 239.1 114.1 252.0 182.rădăcină principală.vinete Varza albă Pepenii galbeni Ridichi negre Ciuperci Ridichi lună Tomate 586. IV-Raphanus sativus.7 286.7 1400 (1350) Dovlecei 867 (720-790) Andive Witloof 865 (780-790) Salată 689 (400-720) Castraveţi 614 (530) Nuci 452 (340-520) Migdale 376 (220-540) Alune 369 (300-430) Cireşe 348(300-450) Struguri 295 (290-300) Gutui 285 (240-330) Vişine 283 (330) Castane 282 (210-300) Afine 275 (160-390) Coacăze negre 273 (230-330) Pere 270(180-360) Caise 263(170-180) Mere 254 (180-270) Prune 248 (330) Mure (230-340) Piersici 203 (260) Coacăze roşii 198 (150-300) Agrişe 192 (150-190) Zmeură 188 (190) Căpşun 73.2 119.4 2725. Valoarea energetică medie estimativă a produselor horticole (prelucrare după Burzo. 1986.4 257.9 215. şi colab.6 190.7 118.6 69 40. II-sfecla furajeră.7 123.1 106..5 2950.8 101. I. r.0 2284.Figura 2.6 311.5 202.0 80. 1986) Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib kcal/kg Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib.Participarea hipocotilului şi a rădăcinii la formarea rădăcinilor tuberizate: Beta vulgaris: I-sfecla pentru zahăr. hp-hipocotil.4 115.

Piersicile şi agrişele au epiderma prevăzută cu perişori.2. cu clorofilă. cu spaţii intercelulare mari 27 .2. W. La unele fructe lovite. Suberul este un ţesut de apărare secundar care este alcătuit din mai multe straturi de celule. Ghimbăşan Rodica şi colab. Prunele şi strugurii au epiderma acoperită cu pruină. (1982). sau sub formă de granule. (1979).2. Epiderma merelor sau verzei este acoperită de cuticulă. Grosimea suberului şi numărul straturilor de celule.2.primare (epiderma-simplă sau de apărare modificată) şi secundare (suberul) trofice: -asimilatoare şi de depozitare fundamentale mecanice de susţinere secretoare şi glandulare sunt mai puţin relevante pentru studiul nostru conducătoare senzitive 2. Celulele au pereţi subţiri.. }esuturile trofice (fundamentale) sunt caracteristice părţii comestibile a fructelor sau legumelor. iar fructele şi tulpinile. care protejează în exterior frunzele şi fructele. cu pereţii îngroşaţi (prin suberificare). au studiat formarea suberului în corelaţie cu rezistenţa la vătămări mecanice a cartofului. Legumele de frunze au stomate în epidermă. lenticele. Textura Epiderma este un ţesut de apărare primar. celulele sunt poliedrice. Tabelul 2. morcovii conţin caroten. aceste ţesuturi sunt formate sub acţiunea substanţelor bioactive naturale (gibereline şi etilenă).2. tomatele licopen. Rizoderma (epiderma rădăcinilor) are şi ea lenticele. iar valorile prea scăzute ale acesteia inhibă acest proces. care permit schimbul de gaze şi vapori cu exteriorul. iar conopida nu are pigmenţi în soiurile de culoare albă.). ca ţesuturi definitive (tab. La numeroase specii suberificarea lenticelelor determină închiderea lor parţială sau totală. În primele faze. care favorizează formarea membranelor şi sinteza enzimelor necesare.2. După Burton. I. La salată şi varză. Produsele lovite pot forma în anumite condiţii ţesuturi de cicatrizare. ce constă dintr-un strat de celule compacte. solzi. Clasificarea ţesuturilor vegetale după funcţia pe care o îndeplinesc (prelucrare după diferiţi autori) Denumirea ţesuturilor Sinonime sau caracteristici meristematice nediferenţiate protectoare. Ritmul de suberificare depinde de temperatură. Ritidomul protejează la exterior gulioarele.. Tuberculii de cartof sau unele rădăcinoase dezvoltă sub celulele lezate straturi de celule suberificate cu rol de apărare şi protecţie.1. cireşele şi căpşunele au pigmenţi antocianici în epidermă. 1986). Constituţia fizică a produselor horticole produselor horticole provine din dezvoltarea şi specializarea ţesuturilor embrionare (primare). suberificarea este inegală (suberul este mai gros la bază). diferă în funcţie de soi şi de zona analizată pe tubercul. Merele. care poate fi continuu. care protejează la exterior tuberculii de cartofi. apar zone lignificate (Burzo. dar diferenţele dispar complet la maturitate.G. un strat subţire de ceruri.

valori superioare la frunze). pergamentos (lojele seminale) la seminţoase.citrice). Mezocarpul sau exocarpul (învelişul exterior) este subţire la citrice. La Umbelliferae există canale secretoare care conţin de asemenea uleiuri volatile (mărar. formează învelişul sâmburilor de drupacee. Se întâlneşte sub forma unor fibre alungite. este o coajă mai groasa (pepeni. Un rol de acumulare a substanţelor de rezervă îl au ţesuturile parenchimatice de depozitare: parenchimul medular la cartofi şi parenchimul lemnos la ridichi depozitează amidon. zaharoză şi caroten (fig. .(12-29% la rădăcini şi fructe. Celulele glandulare formează la citrice un grup sferic sau oval care delimitează un spaţiu în care se varsă uleiurile volatile (eterice) secretate. Parenchimul cortical al guliilor depozitează amidon şi zaharoză. Parenchimul liberian al morcovilor depozitează amidon. Endocarpul (ţesutul central) este lignificat la sâmburoase. B-ridiche. celule alungite care secretă latex. Sclerenchimul este un ţesut de susţinere (mecanic). Sub formă de sclerenchim scleros. La salată (Lactuca) sunt prezente laticifere. spanacul şi varza au ţesuturi parenchimatice asimilatoare.). 2. celulozici. C-sfeclă roşie 28 . sau o coajă lignificată (alune). sau cărnos la citrice. Structura internă la unele rădăcinoase: A-morcov. leuştean etc. alunelor şi nucilor depozitează lipide. }esuturi secretoare care acumulează produse ale metabolismului. se întâlnesc. Salata.4. cu rol în fotosinteză. Parenchimul fundamental al fasolei. Epicarpul există ca un strat subţire la drupacee sau struguri (acoperit cu pruină sau perişori. Figura 2.). de exemplu la usturoi sau ceapă. mezocarp şi endocarp. în unele cazuri). Fără rol de susţinere sunt sclereidele din pere şi gutui.4. ţelină. cărnos la mere şi lignificat la nuci. protide şi amidon. care acumulează oxalaţi.3. alcătuit din celule strâns unite ce prezintă pereţii îngroşaţi prin lignificare. formate din celule cu pereţi fini. }esuturile fructelor se stratifică în trei zone: epicarp.Părţile componente ale fructului la sâmburoase Figura 2. în epicarpul alunelor. sau coaja (mezocarpul) nucilor.

Textura aceluiaşi produs apare şi se constitue din modul de îmbinare şi de asociere a diferitelor ţesuturi care alcătuiesc masa organelor vegetale. (1980) prin: structura (granulozitatea. Datorită numărului mare de lenticele de pe suprafaţa rădăcinilor. evoluează într-un timp mai scurt sau mai îndelung către o stare de ofilire. afinelor. Gherghi) sau fermitatea structotexturală (după I. mărimea sau îmbinarea celulelor în ţesuturi şi de complexitatea structurării ţesuturilor în organe. Soiurile de salată din culturile protejate au frunze cu o conformaţie mult mai gingaşă şi mai sensibilă decît soiurile din culturile de câmp. fermitatea (sfărâmarea. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole Structura unui produs este definită de mărimea sau tipul celulelor componente şi de aşezarea acestora în ţesuturi. Produsele cu membrane celulare subţiri. păstăile de fasole sau mazăre. şi colab. B-pentru preparate culinare. Această îmbinare complexă de factori hotărăşte dacă un produs horticol este afânat (legumele de frunze. evoluând în funcţie de gradul de maturitate. prunelor. dezintegrarea la suprafaţă după fierbere). gradul de fărâmiţare.F. Spaţiile intercelulare. Atunci când se măsoară.2. cu celule epidermice mai puţin modificate (cazul cireşelor. prin zdrobire după fierbere). strugurilor.1. Există 4 tipuri de soiuri de cartof: A-pentru salată. castraveţilor). Radu) rezultă din interdependenţa dintre textură şi structură. C-pentru piure.. care au frunze cu o conformaţie semifină sau grosieră. Rădăcinoasele mai perisabile (pătrunjelul de rădăcină. sunt uşor permeabile pentru gaze şi pierd uşor apa. mai superficială (reversibilă) sau mai profundă (ireversibilă). ţelina de rădăcină) au celule mari cu pereţi celulari foarte subţiri şi spaţii intercelulare mari. Lăstarii etiolaţi de sparanghel sau unele legume pentru frunze excesiv de perisabile sunt apreciate pentru frăgezimea lor în momentul recoltării. coacăzelor. Ridichile de iarnă şi sfecla au o capacitate de păstrare superioară morcovilor şi datorită fermităţii specifice. dar îşi menţin elasticitatea. 29 . D-pentru industrie. iar capacitatea de păstrare este afectată. Textura tuberculilor de cartof este caracterizată de Burtea. activitatea enzimatică sau gradul de turgescenţă.3. consistenţa (făinozitate. Legumele de frunze. având rizoderma foarte subţire. varza. deşi au rizoderma mai groasă. au la o perioadă de timp după recoltare o fermitate slabă. spaţiile vacuolare şi natura ţesuturilor diferă de la produs la produs. tomatelor. vişinelor. practic fiind greu de stabilit limita între cuticulă şi parenchim. sparanghelul. se asociază cu rezistenţa la străpungere. Gradul de fermitate (după A. Morcovul face de fapt trecerea de la o grupă la alta. percepută în timpul consumului). ardeii. păstârnacul.3. Gradul de compactitate sau gradul de afânare al fructelor sau legumelor este determinat de forma. merele) sau compact (cartofii). O. 2. Prin deshidratare se reduce rezistenţa la atacul microorganismelor şi apar dereglări în procesul de respiraţie. cartofii timpurii. Un fruct de măr în primele stadii ale maturităţii diferă mult din acest punct de vedere de acelaşi fruct sau altele aflate la maturitatea fiziologică. exprimată specific.

Tomatele. pepenii galbeni şi alte produse care evoluează după recoltare.). în condiţii de repetabilitate. precum şi a duratei de păstrare. Operaţiunea se repetă de mai multe ori. transportului sau comercializării. prevăzută cu un piston. Raportul între turgescenţă şi elasticitate. 2. în ultimă instanţă. a fost înlocuită în laboratoare cu diverse instrumente sau aparate. IR . prin intermediul pistonului. prezenţa etilenei. Pe cadranul dinamometrului se citeşte forţa (daN/cm2). Există multe tipuri de astfel de aparate.fermitatea (kg/cm3). sau (kgf/cm2). care are un grad de polimerizare ridicat şi numeroase legături între lanţurile moleculare. Fermitatea unor specii legumicole este cauzată. Există studii aprofundate privind relaţiile acestei evoluţii cu momentul de recoltare. care permit o determinare precisă. În dinamică. Texturometrele au o cameră pneumatică. iar la cartofi conţinutul în amidon (amiloză) şi pectine solubile. determinând modul de valorificare în funcţie de persistenţa hidratării ţesuturilor. rolul Ca2+ în ţesuturi etc. prin simpla apăsare. tijă). caracteristice în funcţie de specie sau soi. Se disting însă două variante constructive: varianta portabilă destinată fructelor şi varianta de laborator. care contribuie la mărirea gradului de afânare din ţesuturi. nu sunt de calitate fără a prezenta şi fermitatea cerută de beneficiari. 30 . ambalare şi transport. Pe parcursul maturării.substanţa uscată solubilă (g%). Fermitatea fructelor este determinată de transformarea enzimatică a protopectinei insolubile din ţesuturi.2. a gradului de maturare la un moment dat. indicele Streif= F/Pri x IR. gradate uneori în unităţi de măsură anglo-saxone (fig. apar şi alte evoluţii specifice. Un sistem de cremalieră şi manivelă permite exercitarea unei presiuni tot mai mari. caisele.1 mm pătrundere în fruct). temperatura de păstrare. piersicile. Când avem de caracterizat un soi nou creat sau când se pune problema exportului. la unele specii se produce o creştere a spaţiilor intracelulare. tot de compoziţia chimică: celuloza din ţesuturi. Penetrometrele măsoară rezistenţa care o opun produsele la pătrunderea unei piese de penetraţie.nota probei cu iod (1-10). în diferite puncte. o anumită durată de timp (rezistenţă la străpungere). aceste aparate se dovedesc foarte utile pentru stabilirea corectă. compoziţia atmosferei.ac. unde F.6. indiferent de specie. Se mai folosesc şi unităţile penetrometrice (1 UP = 0. Pri . se menţionează timpul şi piesa de penetraţie (piston-de o anumită secţiune. influenţează şi el fermitatea. cu stativ şi funcţionare automată.3. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole este importantă pentru stabilirea momentului sau modului de recoltare. lignificarea sau suberificarea acestora.Fermitatea ţesuturilor constituie o garanţie a menţinerii calităţii pe parcursul manipulării. 2. terminat în partea inferioară cu mai multe poansoane. Aprecierea empirică. Înmuierea ţesuturilor se datorează unui întreg şir de reacţii de hidroliză şi de depolimerizare.

adaptabile la diverse produse sau probe.Aparat semiautomat pentru determinarea rezistenţei la vătămări: 31 . Figura. şocuri. fasole boabe. ţelină. au avut o evoluţie calitativă diferenţiată. şi Anglia este folosit maturometrul Mather-Platt. Se folosesc pentru boabele de mazăre şi permit controlul fluxului tehnologic de conservare. la stabilirea calităţii unui lot de produs ajuns la fabrică. asociată cu alte solicitări (provocate de lovituri. de la stabilirea momentului optim de recoltare. Forţa de comprimare de 1Kgf timp de 30 minute. mere proaspete. cunoscut şi în ţara noastră.7. După Tătaru Mariana şi colab. În S. Mult folosite în Germania. ele pot determina şi rezistenţa la tăiere sau fibrozitatea la sparanghel. Pe parcursul opăririi sau sterilizării. Maturometrele au un principiu constructiv asemănător texturometrelor. la fabricile de conserve pentru mazăre. maturometrul oferă posibilitatea de a aprecia ştiinţific desfăşurarea corectă a acestor operaţii. Sunt aparate complicate şi precise.. Pendulele Gall şi aparatele semiautomate cu rezistenţă servesc la testarea rezistenţei tuberculilor de cartof la vătămările mecanice. .U. de laborator Tenderometrele de diferite tipuri. Un manometru hidraulic semnalizează presiunea maximă de străpungere. măsoară forţa de strivire. fasole păstăi şi porumb zaharat. Texturometrul Christel este un aparat mai cunoscut. tomatele de seră supuse compresiunii şi ambalate diferenţiat pe parcursul păstrării comerciale în condiţiile mediului ambiant. Figura 2.2.A.6.care vin în contact cu produsul. stivuire) afectează în mod semnificativ evoluţia calităţii tomatelor. Penetrometru Seta. (1998).

Fenomenul este explicabil.8. murele. c) mai grele ca apa (densitate mai mare de 1): cartofii. Ardeii îşi păstrează masa specifică neschimbată.1. Aplicaţie practică: metoda Stohman de aproximare a conţinutului în amidon din cartofi. corelată cu gradul său de sănătate sau stadiul de coacere. cu toată creşterea în volum care înglobează mai mult aer.265. Masa specifică Masa specifică a unui produs horticol este definită ca raportul între masa şi volumul acestuia. pepenii galbeni. din acest punct de vedere: a) cu masă specifică mică: ardeii.2545). Este o metodă orientativă bazată pe date practice. Plutirea la suprafaţă sau lăsarea la fundul apei a unui fruct de măr ne comunică o informaţie foarte importantă. ceapa.669. acidul citric=1. dar mai uşoare ca apa sunt: mazărea boabe. 2-placa elastică. b) cu masă specifică medie. la valorile relativ mici pentru fructele mature. strugurii.128). varza. Produsele care au spaţii lacunare mari au masa specifică minimă: ardeii (0. coacăzele. Proprietăţile fizice ale produselor horticole 2.4. Masa specifică este determinată pentru fiecare produs de masa specifică a substanţelor componente: aer=0. Modul cum evoluează masa specifică a produselor horticole.1. glucoza=1.0. deoarece substanţele asimilate echilibrează această tendinţă. Putem constata că în cazul merelor ea scade de la valori supraunitare. în cazul fructelor tinere. Specificăm că este vorba de valori medii. pătrunjelul. sau ca masa unei unităţi de volum din acel produs (g/cm3).53) şi merele (0. merele. acidul tartric=1. 32 . . salata. cartofii (1. vişinile. ciupercile. deoarece volumul spaţiilor intercelulare s-a mărit mult. cireşele. 3.56. celuloza=1. Produsele compacte şi bogate în compuşi cu masa specifică mare se caracterizează prin valori ridicate: murele (1. fructoza=1. pătlăgele vinete.4. bamele. căpşunile. apa=1. fasolea păstăi. zmeura. taler. morcovii.cadranul instrumentului indicator Figura 2.0012.650).1875). gutuile.601. acidul malic=1. piersicile (1.542.Pendulul Gall-pentru determinarea elasticităţii tuberculilor 2. pe baza masei lor specifice.759 şi altele. perele. Produsele horticole se pot clasifica în trei mari grupe. prunele.

75 0. Niculiţă. 1984. Valorile caracteristice fiecărui produs se găsesc în tabele. I.1868 kj/kg0K.): .8-0.61 3.9 75-80 77. Este o constantă termofizică de mare importanţă în procesul de păstrare. pentru ridicarea temperaturii unei unităţi de masă (kg) de produs. şi colab. dt = diferenţa de temperatură (t2-t1). 2.6 (nuci) şi 3. Există şi relaţii estimative de calcul a căldurii specifice.la fructe. Căldura specifică Căldura specifică este cantitatea de căldură necesară.8-80.79-0.2.85/4. Limitele de oscilaţie se situează la legume între 120 kg/m3 (spanac) şi 1000 kg/m3 (tomate).88 0. 1982. fiind mai compacte.3.14 3. Produsele voluminoase şi cu masă specifică mică au şi masa volumetrică mică. C=(U + 0.4. T = timpul de răcire.07 (castraveţii de seră) . şi colab. (h).88 33 . sau Kwh/kg 0C. la volum constant.80-0. Glucoza şi fructoza au 1. lipidele=1.85 3.31-3. Burzo. folosindu-se în calculul necesarului de frig (Qrp).3. 2.78-0.95 0. Este o proprietate a cărei cunoaştere este foarte importantă pentru cei care ambalează sau depozitează produsele. mai rezistente la manipulare şi transport. Este mai mare decât a celor mari.86 0. Tabelul 2. cu un grad Celsius.33885 kcal/kgK).14 (usturoi) şi 4. amidonul=1. iar la fructe între 400 kg/m3 (mere) şi 620 kg/m3 (cireşe).5-89.4 Căldura specifică Kj/kg 0K 3... Alte unităţi: Kcal/kg 0C.3 73-75.35-3. Căldura specifică a produselor horticole este egală cu media ponderată a căldurilor specifice ale substanţelor componente. protidele=1. exprimându-se (corect) în J/Kg 0K.la legumelor variază între 3.3. între 1.68 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0.35-3.68 3. G ⋅ c ⋅ dt Qrp = T G = masa produsului în kg . Masa volumetrică Masa volumetrică a unui produs horticol reprezintă masa (kg) produselor care ocupă volumul de 1 m3 (kg/m3).1868 Kj/kg 0K Căldura specifică exprimată în kj/kgK (tabelul 2.55.M.02 (căpşune).76. Căldura specifică a unor produse horticole (după Iliescu.Masa specifică a fructelor mici. Gh.4. pornind de la conţinutul în substanţă uscată (SU) şi umiditate (U) ale unui produs.27-3..5 68.47 Kj/kgK. păstrându-şi mai bine turgescenţa până la sfârşitul păstrării.38. (1 kj/kgK = 0. P. iar apa 4.3 SU) Kcal/kg 0C sau C = (U + 0.3 SU) x 4. 1986) Produsul Usturoi Fasole verde Mazăre verde Cartofi Caise Conţinut în apă % 61.

7 Conţinut în apă % 94-94.68 3.64-3.6-3.85-4.6 3.4 94. în refrigerare sau în congelare.56-3.92-0.96 0.88-0.0 83.6 88-95 92.64 Căldura specifică Kj/kg 0K 3.24-0.29 0. piersici.64 3.5-84. Conducţia căldurii şi schimbul de căldură au loc destul de greu prin produsele horticole.83 0. folosită în diversele calcule de proiectare sau funcţionare a depozitelor.1-83.77 3.06 0.21-0.88 0.97 0.98 3.90-0.4.44 0.64-3.87 0.3 89. Tabelul 2.77 3.85-0.2 92.5-88 91.42 0.9 0.1 93.59 0.6 Conductivitatea termică W/ m 0K kcal/m h 0C 0.9 82.94 0.93 3.94 3. Cu toate acestea ele se încălzesc ziua şi se răcesc noaptea.3 3.7 91.88 0.68 3. Unităţile de măsură sunt: J/m h 0K = W/m 0K sau Kcal/m h 0C.86-0.87-0.7 88.7 83-86.Vişine Zmeură Struguri Coacăze negre Cireşe Produsul Tomate Pere Prune Mere Pepene verde Agrişe Piersici Ceapă uscată Morcovi Ciuperci Ridichi }elină Ardei gras Varză albă Pătlăgele vinete Spanac Ceapă verde Căpşuni Castraveţi Salată 73. 1982) Produsul Prune Agrişe Mere Pătlăgele vinete Castraveţi Ceapă Fragi.95 0.85 3.89 3. şi colab.25 0.7 93.37 0. opunând rezistenţă la primirea sau la cedarea căldurii.33 0.92 0.8 78.92 0.35 0.93 3.4.9-90.6 80-90 83.4 90.87-0. mure Căpşune Conţinut în apă % 86.4.87 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0.36-0.0 86.28 0. care sunt rău conducătoare de căldură.6-91.0 85.96 0.46-1.35-3.7 96.68-3.1-96.95 0.68 3.07 4.06-4.94 0.9 96.8 82.93-0.81 3.89-3.98 3.55 85.95 0.89-3.47 0.94 0. Gh.3-93.89 3.97 2.02 4.02 3.0-81.54-1.48 3.93 0.4 76.16 34 .64-3.93-0.86 0.1 93.94 3.98 4. Conductivitatea termică (λ ) a unor produse horticole (după Iliescu.9 0.94 0.88 0..92 0.87-0.94 0. condiţionată de conţinutul lor în apă şi aer.8-0.77 3. Conductivitatea termică Conductivitatea termică (λ ) este o constantă termofizică caracteristică fiecărui produs în parte.49-0.9 94.

00C): ridichile. apartenenţa la o anumită specie sau un anumit soi. conţinut în substanţă uscată redus). Conductivitatea termică este influenţată de textura.70C.67) şi 0. iar nucile la -6. pătlăgelele vinete şi dintre fructe coacăzele. morcovii.00C): nucile. păstârnacul. punctul de congelare) reprezintă pragul termic (t0C) la care apa liberă din produsele horticole trece în stare solidă. iar cele decojite au valori de 2 ori mai mici decât cele cu coajă. varza.00C/-4. Temperatura de îngheţ Temperatura de îngheţ (în limbaj tehnic. prunele. ceapa. fiind afectate la temperaturi negative relativ mici (-0. salata. vişinile. e) relativ rezistente la temperaturi scăzute (-4.5 94. dovlecei). agrişe) (tabelul 3.5-0. λ este între 0. b) foarte sensibile la temperaturi scăzute (-1.00C): usturoiul. morcovi. castraveţii. cartofii. căpşunele.4.86 W/m0K (varză) şi minime de 0.62 W/m0K (cartofi.00C/-7. Fructele cu epicarp (coajă) subţire au valori mai coborâte ale acestei constante decât cele cu coajă groasă.14 La legume. spanacul. la o anumită specie şi la un anumit soi.2 83.8 70. Factorii de influenţă ai temperaturii de îngheţ sunt: gradul de maturare.24-0. conopida.6. λ oscilează între valorile maxime de 0. sau are spaţii lacunare în proporţie mai mare. pătrunjelul.5-90.57 0.soiurile timpurii de struguri.59-0. Factorii acţionează în complex. alunele. iar perioada de recoltare va ţine seama de pericolul de îngheţ.0 91. tomatele.00C/-2. mazărea de grădină. Produsele horticole se grupează în cinci clase de rezistenţă diferenţiată la îngheţ: a) deosebit de sensibile la îngheţ: andivele Witloof.4.99-1. Cu cât un produs este mai afânat. este proporţional cu temperatura de îngheţ. La fructe.54-1. d) puţin sensibile la temperaturi scăzute (-3. castanele. corelat cu conţinutul în substanţă uscată solubilă. unele soiuri de prune sau vişine mai dulci. stuctura şi conţinutul în umiditate al ţesuturilor.soiurile de struguri mai bogate în zaharuri. murele.54 0.00C). 35 .0-81.51-0.62 0.54 0.Vişine Cartofi Morcovi Tomate Varză albă 70.32 0.90C (relaţie inversă). Apa din celule conţine dizolvate substanţe minerale şi organice. Gradul de maturare.5.6 0. 2.30C şi -1. Produsele bogate în apă au λ mare.2 0. piersicile.33 0 W/m K (prune.85-1. merele. .99-1. sparanghelul.30C (temperatură mai ridicată.00C) sunt majoritatea produselor: ardeii.63 0. de aceea această valoare termică este întotdeauna sub 00C. migdalele. zmeura. perele. majoritatea strugurilor . Temperatura de păstrare frigorifică trebuie fixată în afara temperaturii de îngheţ. precum şi durata de expunere la temperaturi scăzute. ţelina. sfeclă.59-0. cu atât conductivitatea sa termică are valori mai mici.35 W/m0K (căpşune 0. Faptul este evident dacă observăm că salata îngheaţă la -0.51-0. ciupercile.). c) sensibile la temperaturi scăzute (-2. guliile. pepenii. cireşele.00C/-3.

temperatura de îngheţ (în valori absolute) este şi ea mai mare. Durata de expunere la temperaturi scăzute este un factor foarte important. iar căpăţâna îşi pierde în mod evident aspectul comercial.80C şi -1. mai mult sau mai puţin reversibil. Pereţii celulari sunt rupţi. temperatura de îngheţ este mai mică la soiul timpuriu Cardinal (-2. mai bogate în glucide. După 3 zile de expunere. Factorul soi acţionează în mod identic. iar tuberculii afectaţi de temperaturile scăzute depăşesc o treime. cartofii se înnegresc şi se transformă într-o masă umedă. Morcovii sunt şi ei mai rezistenţi la temperaturi scăzute.Cu cât conţinutul în substanţă uscată solubilă este mai ridicat. cu o presiune de vapori mai mare decât gheaţa formată la exterior. pe cartofi apare un exudat. iar presiunea de vapori se menţine mai ridicată decât cea a gheţii exterioare. Salata care îngheaţă foarte uşor (-0. iar simptome interne apar la un număr redus (8%). tuberculii nu prezintă încă simptome externe de depreciere. Cartofii au punctul de îngheţ între -0. îngheţul este intracelular. mai ales când se menţine peste 24 de ore. Deşi punctul de îngheţ este situat între -1. Spaţiile intercelulare sunt reduse. are loc în primă fază trecerea în stare solidă a apei libere.20C. După 24 de ore la aceeaşi temperatură. şi colab. Factorul specie diferenţiază speciile între ele. mai ales dacă dezgheţul survine lent. Ceapa îngheaţă între -10C şi -1. Apa din celule. Dezgheţul rapid determină distrugerea iremediabilă. La temperaturi de până la -80C nu se remarcă semne de degradare. După 8 ore de expunere la temperaturi de -40C/-50C. P. distrugerea salatei este ireversibilă. chiar la un conţinut în glucide sensibil egal. Îngheţul la -80C distruge iremediabil cartofii. Cu 36 .4°C şi -2. apa se pierde. La struguri. tuberculii depreciaţi ajung la 75-80% . din spaţiile extracelulare. migrează prin pereţii celulelor. Expunerea de scurtă durată provoacă un îngheţ extracelular. Golden Delicious şi altele. Prunele îngheaţă mai uşor decât cireşele. cât mai ales intracelular şi deci ireversibil. Datorită spaţiilor intercelulare în proporţie mai mare. suportă pe termen scurt (îngheţ la sol. după dezgheţ ele revin în mare parte la aspectul iniţial. cu excepţia unor porţiuni reduse care au suprafaţa zbârcită. mai ales dacă survine lent. dar în urma dezgheţării se formează în interior nişte cavităţi radiare. soiurile Jonathan sau Wagener premiat sunt mult mai sensibile la temperaturi coborâte decât Red Delicious. atât extracelular. După Niculiţă. Prin dezgheţ lent. Deşi frunzele îngheaţă. brumă) temperaturi de până la -20C.70C. Procesul continuă atâta timp cât apa intracelulară rămâne în stare lichidă. Expunerea mai îndelungată determină îngheţul. determinând creşterea cristalelor deja formate.50C). La temperatura de -40C. chiar la acelaşi conţinut în substanţă uscată solubilă.60C) şi mult mai mare ca valoare absolută la soiul Muscat Hamburg (-4. îngheţul afectează mai puţin interiorul celulelor. deoarece acele de gheaţă lezează iremediabil celula. subrăcită. consistenţa tuberculilor rămâne făinoasă. La mere.50C. la temperaturi negative de până la -80C nu prezintă nici ei semne de degradare. (1986).30C/-0.60C). ca urmare a coborârii temperaturii.

Stadiul T corespunde momentului în care pedunculul formează un T cu baza fructului tânăr (cavitate nulă). transportul apei intracelulare la exteriorul celulelor are loc mai intens. Determinările se fac cu diferite tipuri de conductometre. anume aprecierea gradului de maturare a merelor pe baza stadiului T (fig. Cunoscând numărul de zile între cele două măsurători (2 mm-4 mm). au o aplicaţie utilă la fructe. Unităţile de măsură folosite pentru conductibilitate sunt µ S (microsiemens) sau mV (milivolţi). Importanţa practică a unor astfel de determinări este evidentă. care îndeplinesc rolul unui electrolit. Forma şi mărimea produselor. Străbătând membranele. iar pentru impedanţa electrică ohmi. formă. Alte proprietăţi fizice (bioelectrice.cât acest proces se desfăşoară mai lent. Îngheţul.10. ca urmare a lezării integrităţii celulare. Acolo unde ipotenuza triunghiului dreptunghic format intersectează axa orizontală (catena mare) se află stadiul T notat cu 0 mm. Metoda grafică permite stabilirea zilei (datei calendaristice) în care fructul a atins acest stadiu. bolile criptogamice.2. Rezistenţa la străpungere este expresia fizică a fermităţii structotexturală măsurată în N/cm2 sau kgf/cm2 . Factorii care influenţează permeabilitatea membranelor. Valorile cresc la fructele mature şi la cele care au tendinţa de a ieşi din repausul vegetativ. loviturile sau presiunile determină şi ele creşterea acestor valori.). Adâncimea cavităţii pedunculare la fructele de măr pe măsura dezvoltării acestora şi definirea stadiului T (după Stoll. 1968) 37 . dar ele se efectuează numai în cazuri deosebite. Figura 2. conductibilitatea electrică şi impedanţa electrică a ţesuturilor produselor horticole se datorează ionilor unor săruri minerale sau radicalilor acizi din celule. Condiţia esenţială este efectuarea lor la temperatură constantă. influenţează şi conductivitatea electrică a ţesuturilor. se poate aproxima spre stânga şi data când a apărut stadiul T.10. studiate la descrierea soiurilor. în laboratoare de cercetare sau de expertiză pentru depistarea operativă a unor defecte ascunse. la temperaturi mult sub punctul de îngheţ. prin măsurători ulterioare ale adâncimii cavităţii pedunculare şi transpunerea acestora pe hârtie milimetrică.4. spre cei doi electrozi între care există o diferenţă de potenţial. ei se orientează în funcţie de încărcarea electrică. mecanice. mărime) Proprietăţile bioelectrice. 2.6.

trebuie menţionată şi umiditatea (apa) exterioară. având în consecinţă şi funcţii sau proprietăţi diferite. apa coloidală de absorbţie.antrenare. centrifugare sau evaporare. ceapă) 38 . Produsele bogate în apă au căldură specifică mare şi activitate metabolică mai intensă. Apa coloidală îngheaţă la temperaturi mult mai scăzute decât apa liberă. în condiţii de laborator. 1985). Substanţa uscată. Ea este reţinută mecanic sau prin capilaritate. 2. la etuvă sau prin distilare . apa de cristalizare şi apa de constituţie (L. conţinând dizolvate diferite substanţe (glucide. poate fi extrasă numai parţial prin fragmentarea produsului şi ţinerea sa 8-12 ore la 1050C. este determinată refractometric şi echivalată cu o soluţie de zaharoză. fiecare produs având o compoziţie specifică.2. constituie mediul de desfăşurare a reacţiilor biochimice. la buna desfăşurare a procesului de creştere şi dezvoltare. Conţinutul în apă şi substanţă uscată al produselor horticole Atât apa cât şi substanţa uscată sunt rezultatul unei acumulări treptate. apa liberă şi apa legată sunt reţinute într-un mod deosebit în ţesuturi. la menţinerea turgescenţei. săruri. Formele sub care se găseşte apa în produse. cit. Ultimele două forme nu pot fi separate sau extrase decât prin metode care provoacă distrugerea structurii sau substanţelor constitutive ale produsului.Radu. Rey. Apa de constituţie reprezintă cantitatea de hidrogen şi oxigen în proporţie de 2:1 din moleculele constitutive ale produselor. exprimată în procente de masă. de la un anumit produs. 2. Apa legată este reprezentată de patru forme inactive: apa coloidală de umflare. care are acelaşi indice de refracţie ca şi extractul sau sucul obţinut pentru analiză. Apa coloidală de umflare este legată osmotic de particulele coloidale. dar şi o cantitate redusă de substanţe minerale. Conţinutul în apă al produselor horticole Apa din produsele horticole. ea reprezintă un indicator important de apreciere a capacităţii de păstrare (ex. fiind mult mai perisabile.5. Substanţa uscată din produsele horticole are în componenţă substanţe organice (peste 95%). În afară de formele de apă existente în interiorul produselor. contribuie la reglarea temperaturii plantelor. Substanţa uscată totală (%) obţinută prin evaporarea umidităţii totale.2. poate fi separată sau eliminată relativ uşor. etc). Fără legătură cu conţinutul intern. de I.5.5. Prin presare. participă la vehicularea substanţelor solubilizate. Apa coloidală de adsorbţie (apa de hidratare) este reţinută molecular pe suprafaţa particulelor coloidale şi poate fi îndepărtată parţial prin criodeshidratare. Substanţa uscată solubilă. Apa liberă se află în vacuole.1. Apa de cristalizare este necesară unor substanţe constitutive din produsele horticole să cristalizeze într-un anumit sistem. acizi organici.F.

ridichi. tomate şi pătlăgele vinete. Umiditatea totală Umiditatea totală reprezintă suma apei libere şi legate ( mai ales din apa coloidală de umflare). Produsele horticole din ţara noastră se pot grupa. sparanghel.68% (pătrunjel). În a cincea grupă. merele. în timp ce nucile în coajă au doar 6-8%. ca urmare a acumulării substanţei uscate. înregistrează pierderi mari de umiditate în numai 5-6 zile de la recoltare. în funcţie de specie. care au sub 10% umiditate totală si castanele (47-53%). frunzele conţin 80% apă. în limite semnificative. conţinutul total de substanţe minerale (valori medii) are următoarele limite: între 0. prazul şi majoritatea fructelor. mazărea verde. pepenii galbeni. conopidă. iar seminţele 9%. fructele de arbuşti fructiferi. căpşune şi piersici. în 5 grupe. în funcţie de conţinutul lor în umiditatea totală. dovleceii. ciuperci. soi sau tehnologia de păstrare. care poate fi îndepărtată fără a se prejudicia valoarea produsului respectiv. se valorifică în mod specific. în funcţie de natura produsului şi de gradul de maturare al acestuia. căpşunele au 84-93%. Grupa a patra (85-90%) este constituită de ardei. gulii. Grupa a doua (70-80%) cuprinde cartofii. salată. suma lor este de 100%. spanac. în cazul când au fost deshidratate excesiv (sub 6%) sau când umiditatea relativă în depozit depăşeşte 70-75%. clima sau tehnologia de cultură determină şi ele variaţii. Fructele nucifere pot absorbi din atmosferă umiditate.5% (pătlăgele vinete) şi 1. rădăcinile 85%. Solul. strugurii. pulpa conţine cantitatea cea mai mare de apă (86-87%). ţelină. morcovi. pepeni verzi. La fructe. conţinutul maxim este de 90-97% (castraveţi). Privit în dinamică. În urma recoltării.3. sfeclă roşie. Grupa a treia (80-85%) conţine ceapa. Pierderile de umiditate au loc nu numai prin transpiraţie. cartofii. iar seminţele numai 45%. ci şi prin evaporare. La pătrunjel. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale Produsele horticole şi chiar ţesuturile lor componente au un conţinut specific în substanţe minerale. pierd 6-8% din umiditatea totală în 6 luni de păstrare.1. 2. Prima grupă cuprinde fructele nucifere. varză. conţinutul în umiditate din produse începe să se diminueze. 39 . aici încadrându-se numai legume: castraveţi. Produse ca rădăcinoasele. în funcţie de structura şi textura produsului.6 Substanţele minerale din produsele horticole 2. Conţinutul în umiditate totală variază în limite largi. Împreună cu substanţa uscată totală.2. procentul de apă totală scade în perioada maturării. La acelaşi produs conţinutul în umiditate totală diferă în funcţie de ţesut. prunele. fiind foarte sensibile. fără ţesuturi suberificate protectoare. iar valorile minime de 72-78% (mazăre de grădină). fasole verde.5. cu un procent mare de apă. produsele au conţinutul maxim de umiditate totală (peste 90%). La mere.6. chiar la temperaturi mai scăzute. La legume. Legumele de frunze. Produsele perisabile. păstârnacul. pătrunjelul. În legume.

P. Sulful este conţinut mai mare (80+5mg/100g) la conopidă si ceapă. iar fluorul. pătrunjel. Fe.În nuci (172 mg/100 g). Răspândire şi pondere mai mare au aşa numitele macroelemente dintre care fac parte. Cu. ţelină. K.Sodiul are conţinut mai mare (50+30mg/100g) in ţelină. mazăre verde. ridichi de iarnă. iodul şi borul.Cuprul. migdale. Cu. Ca. O. Conţinutul ridicat (100+40 mg/100g) este înregistrat la usturoi. Zn. pătrunjelul. fructe nucifere. ca urmare a acumulării de substanţă uscată. Mg. broccoli. Importanţa alimentară În nutriţia omului raţia zilnică trebuie să conţină 16 elemente. migdale. salată. fenicul.98% (nuci). Na. porumb zaharat. porumb zaharat. S) şi hidroregulatoare (K. Ca sau Mg. Mn. mazăre boabe verzi . Co. S. spanac. Fe.3-0. cartof). cartofi. Produsele horticole mai răspândite care au peste 1% conţinut total în substanţe minerale sunt: cartofii. ţelină. între care 10 metale (K. H. gulii. spanacul . de la specie la specie. În fructele nucifere (87-333 mg/100 g) şi pătrunjel (203 mg /100 g) Magneziul. Potasiul. mere. alune. Mg. K. Ponderea elementelor chimice în componenţa ţesuturilor vegetale diferă. Mg. Conţinutul în elemente minerale scade în mod relativ pe parcursul perioadei de creştere şi maturare. broccoli.04 şi 4. Conţinut important (600+200 mg/100g în spanac asmăţui.33% (afine. Azotul se găseşte în legume şi fructe în cantităţi care variază între 0. 2. acest conţinut nu se modifică în mod evident. Conţinut semnificativ (100+20mg/100g) în spanac. elementele numite substanţiale (N. dar mai ales în P. Si. pere) şi 1.La fructe limitele valorilor medii se situează între 0. F). Usturoiul. Fructele nucifere sunt mai bogate ca alte produse. ţelina. varza de Bruxelles.Unele produse horticole sunt foarte bogate în substanţe minerale.2%. P. În cantităţi infime sub raport cantitativ se găsesc ultramicroelementele: B (rol hidroregulator şi catalitic) şi Mn. Pătrunjelul şi spanacul se remarcă prin acelaşi conţinut bogat în K. ciuperci. Zn (rol catalitic). în cazul când se raportează la substanţa uscată. În cantităţi foarte mici se găsesc microelementele: Cl (rol hidroregulator) şi Fe. în cantităţi de ordinul microgramelor/100 g produs (µ g/100g ). ciupercile. Na). Mg. păstârnacul. morcovi. Mo (rol catalitic). Fe şi I. În fructele nucifere (129-250 mg/100 g). zincul şi manganul se găsesc în ţesuturile produselor horticole în cantităţi variind de la câteva miligrame la câteva zecimi de miligram/100 g produs. Conţinut mai important (60+30mg/100g) la spanac.65% (migdale). Ca. I. în afară de C. usturoi. I. Mo) şi 6 nemetale (Cl. varză de Bruxelles.Fierul prezinta conţinut mai important (4+2mg/100g) în pătrunjel. usturoiul şi fructele nucifere. Pe parcursul perioadei de valorificare. mazărea şi prazul sunt valoroase prin aportul. Ca. ciupercile. Calciul. în toate elementele minerale. Pătrunjelul de frunze conţine 880 mg/100g. gulii. spanac. cele mai mari valori fiind determinate la migdale. 40 . de P. praz. Ca. Co. Fosforul. guliile. Fructele nucifere au continutul maxim (333-454 mg/100 g).

precum şi în funcţie de bazinul pomicol. 2. Fructele cu pH între 3 şi 6 nu pot influenţa aciditatea gastrică. Legumele. Chiar dacă nu consumăm în exces oţet... 1994). o alimentaţie unilateral proteică produce în mai mare măsură aciditate în stomac.varza de capatana si alte specii similare. sau diverse băuturi acide. care neutralizează anionii acizi.2. sau expoziţia terenului. Cl-. există un prag al fertilizării (Iordăchescu. Proteinele sunt sursa alimentară principală de ioni de H+ (protoni). Procesele metabolice normale produc acizi. este conţinută de carne. fructele erau predispuse la apariţia unor boli fiziologice.cartofii de toamna. restabilind echilibrul acido-bazic. SO42-. care sunt îndepărtate mai greu şi care acţionează şi în acest caz particular. Se poate afirma chiar că la un organism sănătos nu contează reacţia alimentelor consumate.Produsele horticole au un rol esenţial în reglarea echilibrului acidobazic. influenţează compoziţia chimică a produselor horticole. peşte. 1989) N:P:K 80:40:40 care influenţează negativ capacitatea de păstrare în depozite. care trebuie eliminaţi. Na+. Fiecare ţară şi bazin pomicol prezintă o anumită specificitate. regimul de precipitaţii sau fertilizarea. Totodată rămân de la aceste produse şi reziduurile alcaline. Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare Solurile. N. Perring a descoperit corelaţia între capacitatea de păstrare bună a merelor şi conţinutul lor mai redus în azot. Pe solurile cu concentraţie scăzută în fosfor sau calciu. Brown şi colab.. în CO2 şi H2O. lăsând în cursul digerării reziduuri alcaline. rezultând din echilibrul diferit realizat între numeroşii factori de influenţă. Mg2+. şi colab. iar culturile nefertilizate produc bulbi care se păstrează mai bine decât cei care provin din culturi cu exces de fertilizare. brânzeturi şi cereale. Compoziţia chimică a fructelor care se păstrează cel mai bine diferă destul de mult de la o ţară la alta. agrişele etc. sare de lămâie. 41 .O cantitate preponderentă de anioni PO43-.6. de la soi la soi. ouă. Bolile de depozit ale cepei uscate sunt favorizate în mod semnificativ de excesul de îngrăşăminte cu azot în forma amoniacală şi cu fosfor. C.. În ţara noastră. Lămâile. Doza optimă de fertilizare este de 60:30:30. cartarea agrochimică a terenurilor pe care au fost amplasate plantaţiile de măr a permis formularea unor concluzii şi recomandări. mai ales cele care conţin aminoacizi sulfuraţi.În 1967.radacinoasele . ci natura lor. Excesul de anioni nu este îndepărtat din corp imediat. Ca2+. fructele (şi laptele) conţin însă o cantitate preponderentă de cationi. dar mai ridicat în calciu.Usturoiul. având efect asupra capacităţii lor de păstrare. S-a mai constat că solurile sodice saline produc bulbi care se păstrează mai bine (Rostter.au beneficiat de studii privind influenta fertilizarii asupra pastrarii pe o durata mai indelungata. K+. la reglarea echilibrului acido-bazic. adică în reglarea concentraţiei ionilor de hidrogen din compartimentele lichide ale organismului. (1968) au stabilit legătura între un conţinut relativ mai ridicat în fosfor şi potasiu al merelor şi capacitatea de păstrare bună. La culturile de ceapă. cum ar fi descompunerea internă. conţin acizi organici care sunt rapid oxidaţi în organism.

Conţinutul în azotaţi şi azotiţi (nitraţi şi nitriţi) din unele legume (spanac. castraveţi. privind cantităţile maxime de azotaţi şi azotiţi. au limitat drastic dozele de îngrăşăminte cu azot. tomate. pătlăgele vinete şi 10 mg/kg varză. Sporirea conţinutului în azot prin fertilizare. În prezenţa potasiului. în aceeaşi situaţie. dozele ridicate de îngrăşăminte cu azot pot favoriza atacul de Botrytis. determinând creşterea fermităţii structo-texturale a produselor horticole.NO3la culturi în câmp între 60 mg/kg la mere. cum ar fi varza. Influenţa azotului. profilaţi pe anumite culturi. se măreşte rezistenţa plantelor la secetă şi la acţiunea temperaturilor coborâte. spanacul. struguri şi 2000 mg/kg la salată. Influenţa potasiului. salata. Prezenţa potasiului uşurează pătrunderea apei în celule. La strugurii de masă. 42 . gulii).M.Bolile fiziologice (fiziopatiile) care se manifestă pe parcursul valorificării produselor horticole sunt favorizate de un complex de factori. etc. salată. D. Pentru nitraţi. (1991). până la o sută de ori în ultimii 15-20 ani. Nitriţii.K. Fermitatea structotexturală a produselor îngrăşate cu doze mari de azot este mai redusă. La cartofi este specifică micşorarea rezistenţei la vătămări mecanice şi scăderea greutăţii specifice. O. admise în produse în funcţie de specie şi sistemul de cultură. se reduce intensitatea transpiraţiei. Sporirea conţinutului în fosfor din mere a determinat reducerea manifestării dereglării fiziologice denumită descompunerea internă. datorită tehnologiilor aplicate. Un singur miligram de azotiţi conţinut în 100 g produs horticol consumat. salată) s-a multiplicat de zece. conţinutul în glucide şi vitamine mai mic. Fertilizările se fac în mai multe etape. 170 (salată). mărind şi capacitatea protoplasmei de reţinere a acesteia.. Influenţa fosforului. Fertilizarea cu fosfor favorizează fructificarea şi accelerează procesul de maturare al produselor horticole. 165 (varză) (Maynard. D. prin diminuarea rezistenţei boabelor la atacul agenţilor patogeni. sporeşte rezistenţa la boli şi îmbunătăţeşte însuşirile gustative. castraveţi şi 3000 mg/kg la salată. determină creşterea în dimensiuni a celulelor.N. La copii mici prezenţa acestora peste o anumită valoare determină apariţia unei afecţiuni care poate deveni mortală. 1976). şi colab. se folosesc inhibitori de nitrificare şi se calculează cu grijă un bilanţ riguros al azotului. methemoglobinemia. pere.S. 402 (ridichi). sfeclă roşie. ridichi. După Salunkhe. este suficient pentru formarea unor substanţe cu efect cancerigen (nitrozamine). 534 (spanac). a acidităţii titrabile. Metabolismul intens provocat de azot determină o depreciere calitativă mai rapidă. intensificarea respiraţiei şi mărirea sensibilităţii legumelor sau fructelor la bolile de depozitare. ardei. sfeclă roşie şi spanac. iar aciditatea titrabilă mai mare. Fructele devin mai dulci şi mai intens colorate. între care un loc important îl ocupă excesul sau carenţa unor elemente minerale. şi colab.NO2-: între 5 mg/kg fasole. Legumicultorii din Occident. în seră între 400 mg/kg la ardei.a impus restricţii. Potasiul are o influenţă favorabilă. conţinutul în nitritiţi (ppm/substanţă proaspătă) atingea în medie următoarele nivele: 600 (sfeclă).

H. J.). se brunifică şi se necrozează. cu implicaţii în valorificarea produselor horticole. deficitul de potasiu contribuie la micşorarea conţinutului acestora în glucide.. precum şi la o colorare mai puţin intensă a boabelor. Jonathan spot (pătarea Jonathan). blackseed (seminţe negre). La strugurii de masă.La salată şi la varză. cracking (crăpare) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) Mere Fasole Varză de Bruxelles Varză Morcov }elină Cireşe Andive Witloof Scarola (Cichorium endivia) Salată Pere Ardei Cartof Căpşun Tomate Pepene verde 43 . lenticel breakdown (prăbuşirea lenticelară). La cartofi. 1975.B. poate reduce absorbţia magneziului. 1989) Produsul Deranjamentul bitter pit (pătarea amară). arsura umedă cork spot (pete suberificate) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) sprout failure (dificultate în încolţire). Wills. care dispare în momentul fertilizării diferenţiate cu acest element. Gh. tipburn (arsura vârfului) brownheart (brunificarea zonei centrale). C. cork spot ( pete suberificate). lenticel blotch (pătarea lenticelară). tipburn (arsura vârfului) leaf tip burn (arsura vârfului frunzei) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar). cu efecte pozitive pe parcursul perioadei post recoltă). Influenţa calciului.. carenţa de potasiu favorizează o formă de înnegrire fiziologică (brunificare internă) a tuberculilor (Taşcă. Dezechilibrul sau carenţa Ca2+ provoacă dereglări fiziologice (tab. andive Witloof. iar gradul de rezistenţă la fiziopatii şi boli parazitare sporeşte. Dereglări fiziologice induse direct sau indirect de dezechilibrul calciului în diferite produse (după Shear. Calciul este încă studiat pentru rolul său complex în menţinerea echilibrului biologic al celulelor. water core (sticlozitatea) hypocotyl necrosis (necroza hipocotilului) internal browning (brunificarea internă) internal tipburn (arsura internă a vârfului) cavity spot ( pătare adâncită). Tabelul 2. 1979).5. salată. 2. cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale) cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale). internal breakdown (prăbuşirea internă).B. în timp ce excesul la care se poate ajunge printr-o eventuală fertilizare neraţională. carenţa de potasiu şi de calciu.. Rolul favorabil al Ca2+ a determinat chiar recomandarea unor tratamente la diverse specii (măr. asociată cu excesul de azot.5. low temperature breakdown (prăbuşirea la temperaturi scăzute).. cracking ( crăpare). provocând predispoziţia la uscare a rahisului (Vidaud. provoacă dereglări fiziologice manifestate sub forma unor necroze foliare: tip burn (în limba engleză arsură de vârf sau de capăt) este numită şi arsura uscată marginală în care marginea limbului se îngălbeneşte. şi colab. şi colab. tipburn (arsura vârfului) tipburn (arsura vârfului). R. senescent breakdown (prăbuşirea la îmbătrânire). 1993).

M. regăsit în fructe. În Franţa se efectuează chiar stropiri (prin complexare cu alte tratamente) folosind concentraţii de 0. mai ales la specia măr.. ca o coajă de cartof pe mere. Magneziul are o importanţă la fel de mare ca şi a calciului. Precipitând proteinele citoplasmei şi blocând unele enzime. la partea superioară a căpăţânii. Excesul de N şi Mg din solul livezilor.8% CaCl2 sau 0. La strugurii de masă. carenţa Mg2+ provocată de excesul de potasiu. uneori meiate sau mărgeluite (Vidaud. Rolul Mg2+ nu poate fi apreciat separat de Ca2+. Influenţa fierului. carenţa determină formarea unor boabe înnegrite sau deformate.5 ppm (legume/fructe proaspete). sau deficitul în Ca din primăverile secetoase. sfecla. Tetraetilul de plumb. care prezintă o coajă aspră. este eliminat odată cu gazele de eşapament şi poluează terenul învecinat carosabilului pe o profunzime de 200-250 m lateral. contribuie la deshidratarea rahisului. în urma unui dezechilibru între conţinutul în K+ şi Mg2+ prea mare şi conţinutul Ca2+ prea mic. Sursa de poluare o constitue diversele pesticide (organo-mercurice) care se utilizează.. ofilindu-se primele cînd conţinutul lui în sol este prea ridicat. Arsura umedă apare la salată. În interior apare o pătare brună sub coajă..) sunt plante indicatoare. . sporeşte calitatea produselor recoltate.(Taşcă. spre capătul de prindere pe vrej. 1979).7 -0. 1993). deficitul de bor contribuie la formarea unor tuberculi mai mici.Bitter pit" sau în mod specific pentru soiul Jonathan. lignificate. Mercurul devine nociv când depăşeşte pragul toxic de 2 ppm în soluri. Conţinutul de calciu din sol se corelează negativ cu capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă (Rostter. Trandafirii (Rosa sp. diminuând aspectul comercial al produselor horticole.8-1. mercurul este deosebit de dăunător pentru plante. şi colab. N.S. se manifestă pe soluri cu deficit de Ca2+. piersicile. care se poate dezvolta şi în dreptul vaselor conducătoare. deformaţi. La strugurii de masă. duc în mod frecvent la apariţia bitter pit-ului. limitează conţinutul între 0. Excesul de fier din soluri mai ales în livezile înierbate este considerat una din cauzele apariţiei rugozităţii fructelor de măr (“russeting”). şi colab. din aceleaşi cauze. de formă neregulată. Caracterizată prin apariţia unei reţele de celule moarte. Influenţa borului. pătarea Jonathan. Putrezirea zonei pistilare (“blossom end rot”) la tomate şi ardei este datorată deficitului de Ca2+. Influenţa magneziului. J. pieloasă şi au adesea o crăpătură exterioară. Plumbul.3 ppm (cartofi) şi 0. (“Jonathan spot”). 44 . ţelina. dar cu exces de Mg2+. Carenţa în bor (B) cauzează unele tipuri de suberificări. Poluarea produselor horticole cu substanţe minerale dăunătoare este mai evidentă în apropierea obiectivelor industriale sau chiar a căilor rutiere. Conţinutul mediu al solurilor este de 10-16 ppm.. colectează în mod natural cantităţi sporite de plumb. Îngrăşămintele foliare care conţin microelementele B şi Zn contribuie la prevenirea carenţelor şi la sporirea conţinutului în glucide din struguri şi fructe. Unele produse ca varza. rugozitatea împiedică valorificarea lor superioară sau exportul. O.În livezile de măr se manifestă pătarea amară (“bitter pit”). Gh. La cartofi.0% Ca(NO3)2. precum şi unele emisii de gaze. 1994). La culturile de seră. animale şi om. folosit la aditivarea benzinelor pentru modificarea cifrei octanice. cenuşa sau ape industriale.

experienţele militare au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 µ Sv. Solurile noastre conţin în medie circa 50 ppm Zn. dar devine toxic peste 20 ppm. funcţionarea reactoarelor.1 ppm (cartofi şi legume proaspete) şi de 0. precum şi numeroasele întrebuinţări industriale (instalaţii de distilare.05 ppm (fructe proaspete). dar cesiul-137 a fost absorbit. datorită activităţilor miniere sau industriei energetice nucleare. Compuşii staniului sunt toxici. Radionuclizi poluanţi pot fi identificaţi în mediu (probe de sol). Cuprul existent în sol în cantitate medie de 20 ppm. prin accidentul de la Cernobâl.S. spanacul. au sporit poluarea legumelor şi fructelor proaspete sau prelucrate în acest element. atunci când au staniu sau zinc în compoziţia pieselor sau materialelor componente.). utilizarea sau depozitarea materialelor şi deşeurilor radioactive contribuie la sporirea riscului de poluare cu radionuclizi. este de 0. ambalajelor sau vaselor alimentare este dăunătoare.03 ppm (legume de frunze) şi 0. Staniul nu este permis în compoziţia produselor horticole conservate. în timp ce varza şi tomatele le suportă. levigat sau încorporat în organismele vii într-un interval mai îndelungat (1987-350µ Sv. Toxicitatea zincului se manifestă la un conţinut de peste 400 ppm în sol. se acumulează mai ales în legumele rădăcinoase. iradierea suplimentară a fost de 1250 µ Sv. Cadmiul din soluri este în concentraţie normală de 0.S.06 ppm. poate fi conţinut şi în plante între 4-15 ppm. Utilizarea sa în fabricarea utilajelor. poluarea 45 .. Secundar. peste 150 ppm.1989).2 ppm (specific numai pentru legumele de frunze).etc. cartofi. Accidentele sau disfuncţionalităţile în manipularea. Limitele maxime O.M. În anul 1986. În prezent. pe întreaga emisferă nordică. 10 ppm în cartofi şi 15 ppm în legumele proaspete. Valorile locale.S. mai ales în zonele de preparare sau de stocare. valorile pentru România fiind inegale în funcţie de zona geografică şi altitudine. admit Zn pană la 5 ppm în fructe proaspete.M. Dintre produsele horticole. sunt între 0. M. Numeroase utilaje sau ambalaje contaminează podusele horticole cu care vin în contact. Concentraţia este mult depăşită în jurul uzinelor unde se utilizează în aliajele anticorozive.M. Dintre produsele horticole proaspete. datorită acţiunii sale cancerigene şi toxice. Iodul-131 a dispărut prin dezintegrare în decurs de 1 lună. spre deosebire de cationii necombinaţi. Din anul 1963.S. rezistă mai puţin la concentraţiile sporite de cadmiu. Conţinutul maxim conform O.05 ppm la alte legume sau fructe proaspete. iar plantele între 8-15 ppm. iar în 1988-300µ Sv). Prevederile O. din zone unde funcţionează ramurile energetice nucleare (prepararea combustibililor. reprocesarea combustibililor) pot fi mai mari. salata şi fasolea. Staniul (cositorul) şi zincul.Limitele maxime conform O. de la jumătate până la dublu acestei doze (Oncescu. Conţinutul în radionuclizi a crescut de asemenea în mod constant în anumite zone. deşi în fiecare an valorile individuale pot oscila cu 5µ Sv în medie. Utilizarea sa largă sub formă de produse cuprice în tratamentele fitosanitare. sunt 3 ppm (cartofi) şi 5 ppm (fructe şi legume proaspete). iradierea suplimentară datorată accidentelor este considerată sub 100µ Sv (75µ Sv în 1990).M. 0.

-compuşi cu rol complex (alcaloizi. substanţe fenolice. protide. 2.7. Există însă formule de calcul şi tabele de echivalare. iar în multe lucrări tehnice de specialitate din Occident. fitoncide. din cartea galbenă 2.La sâmburoase. 3 g/l protide. având 14. 2. cu excepţia Germaniei. respectiv în produsele horticole. aproximările) sunt adesea mai mari decât valorile reale (tab.). 3 g/l acid galacturonic. Legislaţia calităţii din România conţine prevederi restrictive referitoare la limitele admise.s.u. lipide). amine. enzime. Conţinutul în glucide al produselor horticole 46 . glicozide. etc).6. în curs de adaptare şi de aliniere cu prevederile similare din standardele internaţionale. gradele Brix se utilizează. substanţe volatile care conferă mirosul şi aroma. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă.u. substanţele organice care intră în componenţa acestora se împart în mai mai multe grupe : -substanţe cu rol plastic. etc). substanţele organice se împart în substanţe organice insolubile şi substanţe organice solubile. extractul nefermentescibil a fost de 65 g/l: 40 g/l sorbitol. Substanţa organică solubilă. Substanţele solubile nefermentescibile (în limbaj tehnic “nezahărul”) din musturile de fructe sunt numeroase. la rândul ei poate fi fermentescibilă sau nefermentescibilă. dar rezultatele (evaluările.De facut tbelul 3. -compuşi rezultaţi din metabolismul intermediar (acizi organici. în sensul de grame s. amide. Totalul substanţelor nefermentescibile organice este de 63 g/l la care se adaugă şi 2 g/l substanţe minerale solubile. Substanţa uscată solubilă este determinată refractometric şi se exprimă în g% s. obţinut în condiţii de laborator dintr-un anumit produs horticol.constitutiv (glucide.2. sorbitolul şi acizii organici sunt principalii reprezentanţi. 10 g/l acizi organici. Din punct de vedere al solubilităţii în apă. Nu este corectă identificarea între substanţa uscată solubilă şi conţinutul în glucide.s. care diferă în funcţie de specie. În funcţie de rolul pe care-l îndeplinesc în organismul vegetal. 4 g/l glicerină. (sau grade refractometrice).3% substanţă uscată solubilă. 3 g/l substanţe tanante. Cele mai folosite tabele de echivalare au fost întocmite pentru struguri şi mere. etc).cu radionuclizi se poate produce şi de la cenuşile termocentralelor care funcţionează pe bază de cărbuni. hormoni vegetali.%.8. -substanţe cu rol activ (vitamine. La un must de cireşe filtrat (caz concret). Substanţa uscată solubilă este constituită din glucidele solubile şi substanţele neglucidice solubile care influenţează împreună indicele de refracţie al extractului apos. În industria zahărului se folosesc gradele Brix pentru exprimarea aceloraşi valori.

În timpul maturării. castane. Pe parcursul păstrării evoluţia conţinutului în glucide totale depinde de specie.) sau energetic (monoglucidele). Conţinutul mediu de glucide totale la legume se încadrează între limitele de 1. În produsele horticole sunt conţinute în cantităţi mai importante trei grupe de glucide: glucidele hidrosolubile (monoglucide. substanţe hidrocarbonate.. Pe parcursul păstrării. dar şi la ceapă sau morcovi.şi diglucidelor în timpul păstrării fiind de +0. morcovii. iar strugurii au conţinutul mediu cel mai ridicat (16. La multe legume sau fructe.8. tomate. Dintre produsele horticole mai cunoscute. cireşe. zaharuri etc. piersici. cireşe. pătrunjelul. homopoliglucidele (amidon şi celuloză) şi heteropoliglucidele (substanţe pectice. procentul sporirii mono.5%. hidraţi de carbon. mai sunt folosite pentru glucide şi următoarele sinonime: zaharide. păstârnacul. usturoiul) şi 13 specii de fructe (afine.1.8% (usturoi). care trebuie să fie supraunitar.3%). mere. zmeura are un conţinut mediu de numai 4. şi alţi factori. La fructele din România. Dinamica glucidelor totale. Rolul lor în ţesuturile vegetale este plastic (celuloza. care conţin amidon. nuci.). carbohidraţi.35%-9. conţinutul în glucide totale al fructelor creşte.şi diglucide.8% într-o singură lună de maturare pe pom.35%. La cireşe are loc o creştere de la 2.0%). 1986). exprimate procentual faţă de substanţa proaspătă comestibilă a unui produs (g %). substanţe dulci. sau o aproximare.9%/+30. hemiceluloza etc. vişine) au un conţinut maxim de glucide totale de peste 10%. prune. temperatură. scăderile sunt nesemnificative. în timp ce la 00C scăderea este redusă (9. struguri. prune. La pere. agrişe. La ardei. durata de păstrare. compoziţia atmosferei. lipidelor sau protidelor. conţinutul în glucide totale creşte ca urmare a hidrolizei acestuia în glucide cu moleculă mai simplă. Glucidele totale sunt definite ca proporţia de mono. la 5. În biosinteza acizilor organici. La piersici se înregistrează scăderea cea mai evidentă la temperatura mediului ambiant (de la 9. gume vegetale. creşterea este relativă. 7 specii de legume (ceapa. fără a preciza care anume sunt aceste glucide. caise. hemiceluloza). poate avea loc şi o creştere a conţinutului în glucide totale. diglucide etc. La vişine.88%). pere. Noţiunea analitică de glucide totale Glucidele sunt produsul primar rezultat din fotosinteză.6% (Burzo. gutui. 47 . care poate fi identificată prin stabilirea raportului între conţinutul în zaharoză şi monoglucide. La struguri sau caise. sunt utilizaţi produşii intermediari ai metabolismului glucidelor. căpşune. gogoşari. În literatura de specialitate.2.Este de fapt o evaluare. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole.2% (cartofi) şi 25. în funcţie de anul sau ţara de provenienţă. Ele caracterizeaza produsele din punct de vedere al conţinutului în glucide. Legumele rădăcinoase se recoltează în faza maturităţii depline. urmare a pierderii apei din ţesuturi. scăderea conţinutului glucidelor totale pe parcursul păstrării este de aproximativ un procent. pepenii galbeni şi verzi.2% la 8. conţinutul în glucide totale scade. I.

căpşune. sau de mediul în care este dizolvat glucidul respectiv (vezi fructoza). căpşune.8. Bibliografia existentă oferă uneori date neunitare în legătură cu puterea de îndulcire a diferitelor glucide hidrosolubile (Ternes. 1987 100 173 130 74 32 Determinarea puterii de îndulcire (tab. prune (peste 2%). şi colab. Fructele sâmburoase conţin în mod predominant glucoză.7) 0.7 6.1 14. pere.8 Glucide hidrosolubile (g/%s. cireşe (5. din cauza fructozei care predomină.7. 1989.9 0.) .5 (1. la t0C<100C si la pH neutru sau slab acid. Diferite substanţe îndulcitoare nutritive (glucide) sau nenutritive. Amestecul de 60% fructoză şi 40% zaharoză în soluţie de 10% este cu 30% mai dulce decât soluţia de 10% fructoză pură. prune (peste 2%).5%).6 5. esteri derivaţi ca acidul fitinic etc.8. J. Deşi au un conţinut în glucide mai redus.5 .. ceapă. 1990) Specia Mere Coacăze Struguri Pere Tomate Zahăr total (g/ %s.2 - Glucoza (dextroza) se găseşte în cantităţi mai mari în struguri (7..2.p. pere.6 2.1.) este subiectivă.) Glucoză Maltoză după Bodea. temperatură. mere (5. 1965 1.2.) Glucoză Fructoză Zaharoză 1. G. Puterea de îndulcire a unor glucide hidrosolubile Specificare Zaharoză Fructoză Zahăr invertit (78%s.0 2.0.0.3 1. manifestă între ele (indiferent de grupă) un efect sinergic.0 1.2 7..4 7. Fructoza (levuloza) este conţinută în proporţie mai mare în struguri (7.În ultimele 48 . şi colab. S. de mărire a puterii de îndulcire în amestec. varza albă. 2. afine.3-8. la un conţinut similar în glucide hidrosoluibile.9-6.0 .0 1. afine (3. pH.) 11. Richter. Ea este influenţată în mod complex de concentraţie. Koch. W.9 0.J.u.2%).1) 0. C.6 (0.3%). Tabelul 2.2 8.6 1.1 3. hexoze).0 1.3 2.7. I. precum şi zaharoza (diglucid) sunt cele mai importante glucide hidrosolubile din majoritatea fructelor şi legumelor.1990.8 .33%). în produsele horticole se găsesc în stare liberă şi derivaţi ai acestora (polialcooli de tipul D-sorbitolului şi mezoinozitolului. Pe lângă monoglucide. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole Glucoza şi fructoza (monoglucide. coacăze.6 după Răşenescu. Fructoza are puterea de îndulcire maximă în concentraţii mai mici. cireşe (6. 1986 etc. Conţinutul în glucide la unele specii horticole (după Kays. din această cauză par adesea mai puţin dulci.p. deoarece nu depinde de un singur factor. coacăze. fructele seminţoase par mai dulci. Tabelul 2.8 10.1%).1%).

În fructe arabanii şi xilanii constituie 0. dar şi de la peduncul spre caliciu. coacăze. conţinutul în glucide hidrosolubile creşte din interior spre exteriorul fructului. Pentozanii au drept monomer pentozele. Pe parcursul păstrării. orice adaus nu are efect suplimentar. de glucoză şi fructoză se numeşte zahăr invertit. păstârnac. mere (1.50 şi D-fructoza (α )D20= +920. dar la prune şi pere asistăm la o scădere a conţinutului de zaharoză în fructele mature. care se găsesc frecvent în legume şi fructe.5-3. Fructoza se acumulează permanent în mere. creşterea continuă.50 iar monoglucidele componente. care crează saturarea senzaţiei de dulce. pere şi prune. în timpul creşterii şi maturării. Se găsesc în cantităţi mari în zmeură (2. Denumirea lor provine de la monomerul constituent. pe parcursul maturării se produce o inversare.3. fructoza predomină asupra glucozei. Diglucidul are (α )D20= +66.8%).7%).4-0. Arabanii sunt pentozani rezultaţi din polimerizarea arabinozei. la supramaturare. 2. Zaharoza se acumulează în pepeni (9.5%).7% la 6.8. Macromoleculele inulinei au dimensiuni mai mici decât cele de amidon şi solubilitate în apă. ca însoţitori ai substanţelor pectice. caise (5. fructoza obţinută din porumb prin procedee enzimatice. Se găseşte în 49 .6%).5%. prune (peste 2%). caise şi mere. În mere.2%. raportul se modifică tot mai mult în favoarea fructozei. Hexozanii sunt formaţi din hexoze. Între acumularea de celuloză şi cea de pentozani se constată un paralelism. Amestecul echimolecular format. este folosită pe scară largă în diverse sectoare ale industriei alimentare din Occident. în cazul nostru un glucid cu moleculă simplă. îndeplinind rol de poliglucide de rezervă. de la 3. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole Homopoliglucidele sunt substanţe macromoleculare. La mere şi la pere. Hidroliza zaharozei (în mediu acid sau în prezenţa enzimei invertază) este numită inversie sau invertire. La mere. Peste această concentraţie. gutui (1.1%). La struguri.2%). corelată cu scăderea conţinutului în D-sorbitol. Dacă la început acumularea glucozei este mai intensă. Conţinutul în zaharoză creşte continuu pe parcursul maturării la piersici. Repartizarea în ţesuturile produselor horticole a acestor glucide este inegală. Fructanii ( fructozanii) au ca monomer D-fructoza.decenii.) Raportul glucoză-fructoză rămâne la cireşe constant pe parcursul creşterii şi maturării. Inulina este un fructan compus dintr-un lanţ de 25-35 subunităţi de fructoză. mere şi pere (3. piersici (5. conţinutul în fructoza se poate dubla în 6 luni de păstrare (caz concret.4%). precum şi de la zonele verzi către zonele colorate în galben sau roşu Dinamica glucidelor hidrosolubile în diferitele produse horticole este un caracter de specie. Zaharoza are puterea de îndulcire maximă la o concentraţie a soluţiei de 20%. La polarimetru se poate observa modificarea (inversia) planului de vibraţie a luminii polarizate de la dreapta (zaharoză) spre stânga (zahăr invertit). terminate cu o moleculă de zaharoză. D-glucoza (α )D20=+52. la aceste specii. rezultate prin polimerizarea aceluiaşi tip de monomer.

25% şi 6. Glucanii (glucozanii) sunt formaţi din D-glucoză. În fructele pomacee. Hidroliza are loc radiar. în scopul păstrării. Asparagozina este în sparanghel. iar dintre fructe castanele (27%) şi nucile (13-14%).2.11. având ca reprezentanţi amidonul şi celuloza. Depusă în ţesuturile parenchimatice de depozitare. Amidonul este de fapt un poliglucid neunitar.61. prin hidroliză enzimatică este pusă la dispoziţia plantei sub formă de D-glucoza.). amidonul se găseşte în cantitate maximă în perioada de prematuritate. 1983). fapt care poate fi constatat după 140 de zile de păstrare la 0 0C.35% amidon (Gherghi. 50 .cantităţi mai importante în organele subterane de depozitare (rădăcini şi tuberculi de Compositae (Dahlia.şi colab. cele mai importante poliglucide din ţesuturile vegetale.9%. La maturitatea fiziologică acest procent scade la 0.Cichorium. Un conţinut ridicat în amidon au dintre legume cartofii (16-17% soiurile pentru consum şi 20-22% soiurile pentru industrializare) sau fasolea păstăi (3%). Proba cu iod .Taraxacum). înaintea coacerii. La fructele recoltate la momentul optim..A. amidonul va fi prezent în proporţie de 75-90% din secţiunea transversală a perelor şi 40-60% din cea a merelor. sursă de energie pentru procesele metabolice. format din amiloză (componenta liniară) şi amilopectină (lanţuri ramificate). din centru spre periferia fructelor (fig. Merele au la maturitatea optimă de recoltare în vederea păstrării între 3. Este cea mai importantă substanţă de rezervă din plante.

necesar aprecierii mai corecte a momentului de recoltare. caracterizat prin intensificarea hidrolizei amidonului şi creşterea conţinutului în glucide hidrosolubile.fermitatea (kg/cm3).2. La cartofii destinaţi semipreparatelor industriale (chips. Hidroliza se amplifică şi 51 .nota probei cu iod (1-10). care determină la prăjire apariţia unei nuanţe maro (caramelizare) necomercială. Cartofii depozitaţi la temperaturi mai scăzute de +40C manifestă fenomenul (reversibil) de îndulcire. F indicele Streif = Pri · IR unde. IR. Îndulcirea cartofilor.Figura. Codul european pentru aprecierea gradului de hidroliză a amidonului necesar stabilirii gradului de dezvoltare (evoluţie în maturitate a merelor) Nota (de la 1-10) acordată la proba cu iod serveşte la calcularea indicelui Streif.11. Această evoluţie este corelată cu un consum de energie mai ridicat şi cu blocarea activităţii unor enzime.substanţa uscată solubilă (g%). frites) nu este permisă îndulcirea. F. Pri.

Amilopectina nu gelifică. înconjoară celula în straturi suprapuse care se încrucişează. asmăţuiul. ele au o mare capacitate de absorbţie şi de legare a acesteia. ţelină. temperatura medie de gelificare este mai scăzută. pătrunjelul (6%). sunt preferate pentru industrializare în tot mai multe ţări. Conţinutul în celuloză al produselor horticole este în general sub 1%. Dintre toate produsele naturale. fasole verde. Conţinutul în amiloză este şi el implicat în acest fenomen. Prin fierbere şi gelificare.C. anghinarea (9%). varza de Bruxelles (4%). corelat cu diametrul grăuncioarelor şi calibrul acestora. Reziduul din conservele amidonate constă exclusiv din amiloză. feniculul (3%). alunele. (Favier. odată cu apa. Ele aparţin varietăţii zaharate. tărâţa de grâu are 52 . urmate de mere (177%). ţelina. conopidă (68%). rotunjind membranele celulare. agrişe şi coacăze negre. Dintre produsele horticole bogate în fibre. prin pieliţa plesnită. Conţinutul în fibre al produselor horticole este totdeauna mai mare decât conţinutul în celuloză. fenomen care duce la o separare mai uşoară. cartofi (48 %). coacăzele roşii (8%). Cu cât creşte conţinutul în amiloză din amidon. fasolea păstăi (5%). datorită structurii sale ramificate. drenează din intestin. mănunchiurile acestor lanţuri paralele formând microfibrile. Cea mai mare capacitate de legare a apei. Celuloza este un poliglucid cu macromolecule liniare. hemiceluloze şi substanţe pectice. castanele. Aceste fibre sunt cimentate într-un liant format din alţi polimeri vegetali. Insolubile în apă. în timpul tratamentelor termice. bobul. Cartofii au în medie 23% amiloză şi 77% amilopectină. influenţând mărimea granulelor şi gradul de făinozitate.la declanşarea încolţirii. Sfărâmarea cartofilor la fierbere se datorează în primul rând conţinutului celulelor în amidon. 1976). Un conţinut mai ridicat în glucide solubile (6-8%) şi mai scăzut în amidon (2%) caracterizează boabele mai fine. compuse din celuloză şi substanţe pectice. medullare). Soiurile cu un conţinut în amiloză scăzut. mazărea. Prin opărire. Boabele de mazăre din soiuri cu bobul neted cu diametru peste 8 mm şi amidon peste 3% sunt predispuse la amidonare. Se manifestă ca o tulburare a lichidului de acoperire din borcane sau cutii şi poate evolua până la gelificare.. Cauza directă este difuzarea amidonului din boabe. iar la răcire se produce plesnirea pieliţii bobului. fiind mai mare doar la conopidă. menţionăm : migdalele (15-17%). J. şi colab. sau având amiloză cu o masă moleculară mai mică. o au fibrele de morcovi (208g apă/100g). Ileana. la produsele horticole. o serie de substanţe foarte nocive care au efect cancerigen (rezultate din descompunerea sucurilor digestive biliare). Fibrele vegetale. au un important rol în alimentaţie. murele. aceste molecule (liniare) se umflă. 1995). zmeura. varză (168%). grăuncioarele de amidon se umflă. Fibrele de celuloză împachetate dens. Datorită acestor proprietăţi. Fertilizarea excesivă cu azot favorizează şi ea creşterea cantităţii de amiloză şi mărirea raportului amiloză-amilopectină (Bereşiu. var. sau cu bobul zbârcit (Pisum sativum. Amidonarea conservelor de mazăre verde este un defect de fabricaţie. coacăzele negre (7%).

05%).3-1. Substanţele pectice (“pectos”=coagulat) constituie o clasă de polimeri vegetali cu masă moleculară variabilă (35. Pectina se foloseşte la gelificarea gemurilor (20g/kg) şi marmeladelor (10 g/kg).000 la citrice.7-3. alături de gumele vegetale şi hemicelulozele. chiar la încălzire.000-360. Insolubilă în apă. Materia primă cea mai folosită este albedo-ul (mezocarpul) citricelor şi tescovina de mere din care s-a extras sucul. având un grad de metoxilare redus (sub 4%). componente principale ale lamelei mediane dintre pereţii celulari.L. Conţine acizi pectinici solubili în apă cu un grad de metoxilare variabil. La peste 72% grad de metoxilare.35%). Substanţele pectice sunt cele mai reprezentative heteropoliglucide din produsele horticole. este format din monomeri de acid D-galacturonic. pot gelifica rapid.9-1.5%) şi fasole verde (1. Un consum de 12-24 grame fibre alimentare pe zi este indispensabil pentru sănătatea noastră. La legume.000 la mere.cea mai mare capacitate de legare a apei (450%).8.000 şi 120. care diferă în funcţie de tehnicile de extracţie.000). cărora le asigură rigiditatea ţesuturilor. tomate.4%).3% (coacăze negre).4%).4. Protopectina (pectoza) este substanţa pectică a fructelor verzi. iar valorile medii cele mai mari la varză (1. 1987). 30. consistenţa şi permeabilitatea acestora.2-0. Sunt solubili în apă şi au o capacitate de gelificare redusă. valori minime întâlnim la ceapă (0. Trebuie menţionat însă faptul că la majoritatea fructelor. conţinutul 53 . acizi pectici. celuloze şi lignine. glucide. sparanghel. gradului de metoxilare (esterificare cu alcool metilic= grupări metoxil -O-CH3). arabani. hemiceluloze. xilani. dovleac (0. morcovi (1. Conţinutul mediu în substanţe pectice al fructelor din ţara noastră oscilează între 0. determinând rigiditatea. iar unele tipuri se utilizează pentru obţinerea de produse hipocalorice. 10-20. 200. din acid poligalacturonic.2% (vişine) şi 0. în funcţie de provenienţă: 270. Acest lanţ macromolecular este esterificat cu metanol şi asociat cu diverse poliglucide secundare (galactani.000 la coacăze. cu soluţii de zaharoză. purificată şi concentrată. Pectinele comerciale au masa moleculară între 35. rezultatul unor polimerizări la care participă două sau mai multe tipuri de monomeri (Lehninger. Acizii pectici (pectaţi) corepund unor lanţuri macromoleculare care conţin între 5 şi 100 de resturi poligalacturonice.2. căruia îi conferă o consistenţă mai mult sau mai puţin gelatinoasă. Acizii pectinici (pectinaţi) au lanţuri macromoleculare care conţin 100200 resturi D-galacturonice şi un grad de metoxilare ridicat (grupări metoxil peste 50%). Pectina industrială este extrasă din material vegetal. Sunt compuşi coloidali. A. Masa moleculară este diferită. 2. Scheletul de bază. Specificitatea acestor compuşi este datorată mărimii macromoleculei poligalacturonice. prin hidroliză disociază în componentele sale: acizi pectinici. în funcţie de componenţă şi concentraţie.. etc). Cei cu masă moleculară mai mică se găsesc solubilizaţi în sucul celular.000. la pH=2. Conţinutul în heteropoliglucide al produselor horticole Heteropoliglucidele sunt substanţe macromoleculare.000 la sfeclă. capabili să formeze geluri. precum şi poliglucidelor asociate.

maxim de substanţe pectice depăşeşte 1%. Sfărâmarea la fierbere se produce şi datorită formării substanţelor pectice solubile (8-14% în finalul păstrării). Muncitorii din industria chimică. Procesul de transformare se continuă şi în perioada de păstrare. Merele şi morcovii în stare crudă sau fiartă nu trebuie să lipsească din hrana copiilor. pe seama creşterii proporţiei de substanţe pectice solubile(tesuturile devin mai moi). Sunt heteropoliglucide solubile. exercitând o acţiune cicatrizantă.Ele depind de complexitatea moleculelor de substante pectice. nemaifiind pufos. este modificată mai mult prin prelucrare culinară. Sunt substanţe cu rol protector. Se recomandă folosirea la fabricarea fulgilor deshidrataţi a tuberculilor de cartof din soiuri cu pereţi celulari mai groşi de 6 microni. Lamela mediană. prezenţa unor anioni sau cationi etc. uneori asociindu-se cu scăderea cantităţii totale de substanţe pectice. eliberând şi individualizând acizii pectinici. a vitaminelor A şi B. Mg2+. intoxicate. expuşi intoxicaţiilor cu substanţe nocive. Acizii pectinici componenţi se găsesc sub formă de pectinat de calciu şi magneziu.000). Depolimerizarea şi scăderea gradului de metoxilare sunt caracteristice fiecărei specii. bactericidă şi detoxifiantă. sau la fructele de migdale. Formând geluri care înglobează o mare cantitate de apă. Hidroliza enzimatică sub acţiunea protopectinazelor scindează aceste legături. iar când piureul devine o pastă. care reprezintă 1. la copiii cu deranjamente stomacale sau diaree. vor consuma şi ei aceste produse. O dietă similară se recomandă la persoanele bolnave de ulcer. care se semnalează pe trunchi la cireşi.de tipul de enzime pectolitice. hexoze. substanţele pectice evoluează de-a lungul tractului gastrointestinal. Importanţa alimentară şi dietetică. iar gelurile pectice absorb substanţele toxice. Gumele vegetale sunt exudate vâscoase sau uscate.000300. procentul de spargeri a depăşit 25%.. Fermitatea structo-texturală scade. Componenta principală a acestor pereţi sunt substanţele pectice (peste 50%).5% din substanţa proaspătă. Protopectina (care le conferă duritatea) scade cantitativ. sau de piersici (Gherghi A. Insolubilitatea iniţială a protopectinei se datorează structurii sale complexe. care favorizează absorbţia carotenilor. l983). fenomen asociat cu maturarea. diferite de la specie la specie. Arsurile şi plăgile infectate se tratează şi cu unguente sau alte medicamente care conţin geluri pectice. poate fi urmărită ca proces caracteristic la fructele pomacee. Consistenţa piureurilor se datorează integrităţii pereţilor celulari. dar şi prin intermediul Ca 2+. şi colab. Între lanţurile sale galacturonice există numeroase legături chimice de tip eter sau ester. pHul. pe parcursul maturării. având o structură macromoleculară care include pentoze. cu masă moleculară mare (50. precum şi de intensitatea metabolismului. minieră sau energetică nucleară. Evoluţia conţinutului în substanţe pectice. la pruni. pe seama protopectinei. care cimentează celulele între ele. celuloza şi hemiceluloza. Factori activatori sau inhibitori sunt temperatura. Prelucrarea culinara a cartofilor. acizi uronici şi alte substanţe. Hidroliza gumelor vegetale 54 . Acidul galacturonic inactivează putrefacţiile. La piureurile vâscoase şi lipicioase procentul de spargeri a celulelor este de 10-25%.

Au o structură cuaternară. Conţinutul mediu al legumelor oscilează între 6. Rolul lor fiziologic este de reglare a echilibrului hidric (seminţe).. O. N. alături de manani.de la prun a permis identificarea în compoziţia lor a galactozei. La fructele din ţara noastră un maximum de conţinut în protide îl au migdalele (18. dar care conţin toţi aminoacizii esenţiali. Nu prezintă o compoziţie bine definită. leucină. Legumele mai cunoscute care conţin peste 2% protide sunt: spanacul. Cu etc. Mg. ciupercile. la fabricarea substanţelor aromate protejate.datorită conţinutului în aminoacizi esenţiali. pătrunjelul şi prazul. iar conţinutul minim se constată la mere (0. Conţinutul produselor horticole în protide (tab.3%) şi pere (0. Mucilagiile sunt polimeri heteropoliglucidici care se găsesc în stare liberă în citoplasmă. provenind de la specii vegetale din alte zone geografice. 55 . galactani sau acizi pectinici. cartofii.3%) şi nucile (l6. într-o perioadă când produsele proaspete sunt deficitare. Spanacul este considerat o sursă foarte valoroasă de protide vegetale. 2.5% (usturoi. Cele cu masă moleculară mai mare sunt greu hidrolizabile şi au rol plastic. izoleucină. Aceste protide au o valoare biologică ridicată. care se găsesc alături de celuloză. Legumele din grupa verzei au protide cu un conţinut mic în triptofan. acidului glucuronic etc (Kays. histidină şi arginină. Conţinutul în protide al produselor horticole 2.4%). ramnozei. xilozei.J.9. iar la unele specii în celule secretoare specializate. Tuberculii de cartof asigură circa 10% din protidele necesare organismului. iar cele de fasole 21. Hemicelulozele sunt heteropoliglucide neomogene. 1990).9%.3%. mazărea verde) şi 0. Sunt substanţe cu proprietăţi hidrofile. în pereţii celulelor vegetale şi participă la consolidarea acestora. arabinozei. fiind formate din xilani (30%) şi arabani.5%). 2. conopida.9. În industria prelucrătoare se folosesc astfel de compuşi. Legumele de la care se consumă frunzele au un conţinut important de protide.9. fasolea verde. contra depunerii suspensiilor în sucurile de fructe. lizină şi treonină. P. Datorită vâscozităţii lor. pentru prevenirea cristalizării zahărului în unele produse sau pentru reglarea gradului de îngroşare la diferite preparate etc. sau higroscopicităţii (la organele suculente).1 Generalităţi despre protidele din produsele horticole Protidele constituie o clasă de substanţe organice de mare importanţă fiziologică şi structurală. manozei. broccoli. soiul sau ţesutul analizat. Gumele sunt implicate în reacţia de apărare a plantei la atacul de agenţi patogeni sau lovituri mecanice. fiind poliglucide de rezervă. S. H. În structura unor protide se întâlnesc S. dar ridicat în patru aminoacizi esenţiali. Hemicelulozele cu masă moleculară mai mică sunt uşor hidrolizabile. Fe. dacă este raportat la substanţa uscată (30%). conţinând C.) variază în raport cu specia.6% (castraveţi). Boabele uscate de mazăre conţin 22. se întrebuinţează ca agenţi antispumanţi sau coloizi protectori.

(după Keys. triptofanul şi lizina).aspartic-750 a. zmeură). la fasolea boabe (uscată) între 20% şi 24%. Fiecare specie este mai bogată în anumiţi aminoacizi. prune..1 2. 1983). S.glutamic-369. la alte soiuri conţinutul este mai mare (la Chardonnay de 595 mg/100 ml.aspartic-620 a. alunele.aspartic-726 a. mezocarpul conţine în medie numai 0. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole În funcţie de conţinutul în aminoacizi liberi.sunt bogate în arginină şi acid glutamic. la care se adaugă în cazul copiilor al nouălea (histidina).glutamic-924.9. produsele horticole se împart în patru categorii: bogate (struguri.35%. strugurii în arginină şi metionină. aspectele dinamice şi corelarea lor cu procesele fiziologice.6 2.4 0. în funcţie de soi: la mere între 0. a. tehnologia de producţie sau de valorificare. Nucile.0 6. leucina. Principalii aminoacizi din legume şi fructe sunt în număr de 37.de exemplu. care sunt protidele cele mai simple.glutamic-991. metionina.tomate. La merele din soiul Golden Delicious.4 Aminoacizi esenţiali (mg/g azot) 2426 2389 2082 2332 2253 1905 Total aminoacizi (mg/g azot) 5998 5662 4910 5591 5170 5205 Conţinut maxim în unii aminoacizi (mg/g azot) a.glutamic-700. limitele de variaţie a conţinutului în protide sunt destul de largi. Ei sunt în număr de 8 pentru persoanele adulte (izoleucina.72%. a. treonina. 2. cu conţinut mediu (caise.1 22. La struguri s-au evidenţiat deosebiri între soiuri. 4 cu carcter bazic etc (A. cât şi peptide sau proteine.glutamic-910. Gherghi şi colab.glutamic-669. a. 2 cu caracter acid. În produsele horticole se găsesc atât aminoacizi.2. stadiul de creştere şi dezvoltare. valina. Nuciferele. a.În cadrul aceleiaşi specii. la Cardinal de 674 mg/100 ml). pe când epiderma fructelor 0. Conţinutul variază şi de la un ţesut la altul. Unele soiuri au sucul sărac în aminoacizi ( la Riesling de 200 mg/100 ml). fragi) şi cu un conţinut redus (mere.Conţinutul în aminoacizi liberi depinde de specie. rezultate din unirea aminoacizilor în molecule şi macromolecule tot mai complexe. la unele produse horticole. dintre care 14 cu caracter neutru.J. Tabelul 2.. soi. cât mai ales aspectele calitative (identificarea tuturor aminoacizilor liberi) la fiecare produs. cireşe. se află încă în studiu. dar şi fasolea 56 .aspartic-748 a.24% protide.aspartic-1300 Aminoacizii esenţiali sunt acei aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi de organismul uman şi trebuie asiguraţi în mod obligatoriu de o alimentaţie echilibrată.18% şi 0.aspartic-775 a.9 Conţinutul în protide după recoltare. Atât aspectele cantitative. revent). coacăze. a. a. 1990) Specia Mazăre (seminţe) Fasole (seminţe) Cartofi (tuberculi) Mazăre (boabe verzi) Fasole (boabe verzi) Mere (fructe) Proteine (g /%) 20. fenilalanina.

legaţi prin legături peptidice. Globulinele sunt mult mai răspândite. Au proprietăţi emulgatoare (ajută emulsionarea). mitocondrii etc. fie prin scindarea proteidelor. conţin în cantitate mai mare toţi aminoacizii esenţiali. cu totul) formate numai din aminoacizi şi heteroproteide. alcătuite atât din aminoacizi. tuberina (cartofi).). Se găsesc în cantitate mai mare în citoplasmă şi în nucleul celular. Legumina este o albumină identificată în mazăre şi în alte leguminoase. Holoproteidele sau proteinele îndeplinesc patru funcţii: enzimatică. La aceeaşi globulină. Globulinele au o reacţie mai acidă decât albuminele. Aceşti compuşi iau naştere fie prin unirea aminoacizilor liberi. Din cele şapte grupe mai importante.9. Un exemplu este cloroglobina 57 . apar de asemenea diferenţe. cum ar fi carotenoizii sau sterolii. distingem holoproteide (“holos”= întreg.4. În funcţie de compoziţia chimică. Au un rol important în solubilizarea şi transportul lipidelor şi al unor substanţe liposolubile. Glutationul este o tripeptidă răspândită în regnul vegetal. castraveţi. Glutationul redus acţionează ca antioxidant pentru acidul ascorbic. Intră în constituţia unor structuri celulare şi intracelulare (membrane. funcţionează drept coenzimă. amandina (migdale) sunt mai cunoscute. 2. unde participă direct în desfăşurarea proceselor vitale din celulele vegetale. faseolina din fasole. Diversele globuline diferă între ele prin conţinutul de aminoacizi (număr şi cantitate).9. ciuperci. Legumelina din mazăre. tomate.3. în produsele horticole au fost identificate două: albuminele şi globulinele. Se consideră că are şi rol antitoxic. Lipoproteidele au componenta prostetică de natură lipidică. cât şi din substanţe neprotidice (neproteice). legumina din fasole deosebindu-se de legumina din mazăre. alături de leucină şi glicocol. morcovi. tomate. În stare redusă sau oxidată. În produsele horticole există numeroase cromoproteide cu funcţii enzimatice. imunologică şi plastică. Boabele de mazăre verde sunt mai bogate doar în treonină şi lizină. datorită solubilităţii în apă a părţii proteice şi insolubilităţii părţii prostetice. Conţinutul în proteide al produselor horticole Proteidele sunt substanţe macromoleculare. Au fost puse în evidenţă în mere. 2. pepeni verzi etc. precum şi la sinteza glucidelor prin fotosinteză. Heteroproteidele sunt macromolecule proteice care conţin o grupare prostetică (neproteică). Au fost identificate globuline şi în spanac. Participă la numeroase procese de oxido-reducere. energetică. Conţinutul în peptide al produselor horticole Peptidele sunt compuşi formaţi din 2-4 aminoacizi. care participă la procesele de oxidoreducere. seminţe. Cromoproteidele au ca grupare prostetică pe unii compuşi cu nucleu porfirinic. provenind însă de la specii diferite. reprezentând 50% din totalul proteinelor utilizate ca substanţe de rezervă. datorită conţinutului mai ridicat în acid glutamic şi acid aspartic. Albuminele sunt răspândite la numeroase specii şi în toate organele vegetale. Are rol în menţinerea potenţialului redox. formate din aminoacizi uniţi prin legături peptidice.boabe sau arahidele.

în proporţie mai mare sau mai mică. iar la unele specii se acumuleaza în seminţe. ceapa de tuns. în sistemul circulator sangvin.1-0. Din punct de vedere fiziologic. acizii. holoproteide (69%). şi colab. în spanac valoarea biologică este 64. Fazina (din fasole) este o hemaglutină termolabilă.1%. Hemaglutinele sunt albumine care au efect anticoagulant. aminoacizii scad brusc. În spanac.5%). şi colab. cum sunt hidrocarburile. participând la structura membranelor celulare şi la reglarea permeabilităţii acestora. lipidele au un rol plastic. conţinând clorofile şi holoproteide. (1995) menţionează în ordine conopida. inactivată prin încălzire sau fierbere. ca substanţe de rezervă. lipide (2.. Raţia proteică a adultului nu trebuie să coboare sub 100 g proteide.C. în perioada de creştere şi de maturare. cât şi a proteidelor. andivele Witloof. nedepăşind în general 1%. dar provoacă aglutinarea globulelor roşii. aminoalcoolii etc. După încă 5-10 zile. sparanghelul (14 g/100 Kcal). Tripsin inhibitorii sunt substanţe de natură globulinică. În primele stadii predomină albuminele. Favier. La legume oscilează între minimum 0. La fasolea de grădină.1. cetonele. Conţinutul în lipide al majorităţii produselor horticole este foarte redus. proteidele din cartofi au valoarea biologică 75. 2. din care minimum 50% să fie proteide de origine animală (mai bogate în aminoacizi esenţiali). Generalităţi privind lipidele din produsele horticole Lipidele sunt constituite din acizi graşi şi derivaţi ai acestora. carotenoide (0. ciupercile Agaricus (15 g/100 Kcal) şi spanacul (17 g/100 Kcal). conţinutul de cloroglobină este de 0. Nucleoproteinele au ca grupare prostetică acizii nucleici. În alcătuirea unor lipide intră şi alţi compuşi. Valoarea biologică a proteidelor este dată de conţinutul lor în aminoacizi esenţiali. crescând însă în mod proporţional biosinteza proteidelor. cu o macromoleculă complexă. Din punct de vedere chimic cloroglobina este formată din clorofilele a şi b (7. la un consum zilnic de 3000 cal. dar pe măsura maturării are loc acumularea globulinelor. salata (11 g/100 Kcal).2%). broccoli (12 g/100 Kcal). având rolul de a absorbi şi transmite energia solară necesară fotolizei apei. Protide antinutritive se găsesc în boabele tuturor leguminoaselor.10.. La mazărea de grădină. dar în fasolea boabe valoarea biologică este de numai 40. în timp ce conţinutul în proteide creşte tot mai mult. acumularea atât a aminoacizilor liberi. Considerând valoarea biologică a laptelui egală cu 100.15% 58 . cicoarea creaţă (13 g/100 Kcal). (Bodea C. Conţinutul în lipide al produselor horticole 2.(cloroplastina).10.5%). Raportând conţinutul în proteine la valoarea calorică a unor produse horticole crude sau prelucrate (g/100 Kcal). se observă în primele 55-65 de zile de creştere. Ea se găseşte în cloroplaste. esterificaţi cu diferiţi alcooli. Sunt implicate şi în metabolismul vegetal. Modificări cantitative şi calitative ale proteidelor sunt caracteristice diverselor specii. 1964-1966). J. conţinutul în aminoacizi liberi se reduce continuu în timpul dezvoltării boabelor.

cu valori deosebit de mari: alunele cu 61. au fost denumiţi în practica farmaceutică. în produsele horticole din ţara noastră se găsesc în cantitate mai mare acidul palmitic (C16:0 ) (alune şi migdale 3. acidul linoleic (7-10% în alune şi migdale.L. iar cei superiori de la C 12 în sus. Glicerina (glicerolul) este caracteristică triacilglicerolilor (trigliceridelor). migdale 36%.5% şi migdalele cu 54. precum şi alte substanţe cu rol biochimic şi fiziologic distinct. Acizii graşi aparţin seriei acizilor monocarboxilici. sparanghel) şi maximum 0. Acizii graşi esenţiali. fitosterolii. circa 38% în nuci). Cei inferiori sunt lichizi la temperatura obişnuită.45-0. 1983).2. linolenic şi arahidonic nu pot fi sintetizaţi de organismul uman. castanele). Alcoolii din molecula lipidelor sunt mult mai diverşi. Deşi ne sunt necesari în cantităţi de cca de 7 g/ zi. În raport cu complexitatea lor. vitamina F.1-0. Separat se evidenţiază fructele nucifere. Alte componente ale lipidelor. La majoritatea fructelor media se încadreaza între 0. A. sunt solizi. pepeni. şi lipide complexe (heterolipide). păstrează caracterul de solubilitate în solvenţi organici. O altă clasificare (A. fosfogliceridele şi ceridele din cerurile vegetale).15% (agrişele. lipidele vegetale se împart în mai multe grupe. Lehninger (1987).6%. Aminoalcoolii cum sunt colamina şi derivatul său trimetilatcolina intră în componenţa unor fosfolipide (a lecitinelor). Dintre acizii graşi saturaţi. caisele. Fitosterolii sunt derivaţi ai unei hidrocarburi saturate tetraciclice perhidrociclopentanofenantren. alcoolii alifatici superiori. Pentru asigurarea acestei cantităţi. soia 60%. clasifică lipidele în lipide nesaponificabile (de exemplu terpenele) şi lipide saponificabile (acil glicerolii. bogate în acizi graşi nesaturaţi. grupează lipidele în lipide simple (homolipide: cum ar fi gliceridele. acidul linolenic (6% în nuci). nuci 4. ridichi. În uleiul de nucă ei reprezintă 75%.(la sfecla roşie. nuci 10%).5%) şi acidul stearic (C18:0) (nucifere. Acizii graşi nesaturaţi sunt reprezentaţi de acidul oleic (în alune 50%. 2. Aceste unităţi structurale sunt acizii graşi. care provin din hidroliza fitosteridelor. raţia zilnică de grăsimi alimentare va conţine cel puţin 1/3 lipide vegetale.3%. piersicile) şi 1-2% (murele. cartofi. La nucifere se poate constata şi variaţia conţinutului în lipide în funcţie de soi. nucile cu 62.10. 59 . usturoi. mult mai mari decât vitaminele. germeni de porumb 40% şi rapiţă numai 15%.. la uleiurile de floarea soarelui 65%. Principalele derivate de lipide din produsele horticole Compuşii constituenţi ai lipidelor simple şi complexe rezultaţi din hidroliză. circa 1%). sau menţionaţi ca lipide nesaponificabile sunt terpenele şi carotenoizii.1%.0-3. ceridele etc). saturaţi şi nesaturaţi. Alcoolii graşi monohidroxilici saturaţi şi nesaturaţi cu lanţ lung intră în componenţa ceridelor.50% (la mazăre). Gherghi şi colab. Alţi compuşi rezultaţi din hidroliza lipidelor vegetale.

Conţinutul total în ceruri al fructelor pomacee (mai ales al merelor). sunt esterii glicerinei cu acizii graşi. După recoltare şi în timpul păstrării. Ea constă în aplicarea pe suprafaţa fructelor sau legumelor a unei pelicule de ceară alimentară naturală sau sintetică. Soiurile de fructe mai bogate în ceruri vegetale se păstrează mai bine şi au pierderi mai mici în greutate.10. alcoolii monohidroxilici superiori (C25-C35). Dacă se ridică temperatura la +200C. sinteza continuă ascendent. care însoţesc gliceridele. cu alcoolii monohidroxilici superiori (C28-C34). împotriva pierderilor de umiditate şi razelor ultraviolete. substanţe care imprimă mirosul şi gustul de râncezit. Cerurile sunt secretate de către cuticulă sub formă de grăuncioare. Nucile conţin 100-110 mg/100 g miez.H. aldehide şi acizi volatili. lipide neutre). tomate etc. Se asigură o mai bună protecţie pe toată durata circuitului de valorificare şi reducerea scăderii turgescenţei prin limitarea transpiraţiei. se produce oxidarea compuşilor rezultaţi din hidroliză. iar la struguri 10%. În cadrul condiţionării unor produse (ardei. În urma oxidării lipidelor componente. fracţiunile se echilibrează din nou. Proporţia de esteri saturaţi şi nesaturaţi este influenţată de temperatura de păstrare şi de faza de maturare a fructelor. cu atât râncezirea este mai rapidă. Fracţiunea nesaturată (acizi graşi nesaturaţi C18) are consistenţă uleioasă şi devine proporţional mai mare la 1 ± 10C (până la 90%). La fructele nucifere păstrate la o umiditate relativă mai ridicată (90-95%) şi la lumină. Aplicatii practice. bastonaşe sau solzi. legumele deshidratate sau congelate. ambii cu catenă normală. 60 . Sunt esteri ai fitosterolilor cu acizii graşi superiori. cum ar fi acizii graşi liberi. Compoziţia chimică a acestor ceruri esteî n această fază preponderent saturată (acizi graşi saturaţi C20-C30). conţin (în afară de ceride) şi alte substanţe.3. cetone. Principalele lipide simple din produsele horticole Lipidele simple (homolipidele) sunt substanţe ternare (alcătuite din C. îşi pot modifica mirosul sau gustul. Rolul lor fiziologic este de a regla permeabilitatea membranelor celulare. Seminţele de piersici şi cireşe conţin între 40-45% triacilgliceroli. piersici. Cerurile vegetale. Cu cât acizii graşi nesaturaţi rezultaţi din hidroliză sunt în proporţie mai ridicată. iar migdalele peste 110 mg fitosteroli/100 g miez. iar în seminţe constituie o rezervă nutritivă principală pentru embrion. Triacil glicerolii (gliceride.2. acidul linoleic reprezintă 55%. cu formare de cetone. Soiul de mere Golden Delicious are mai puţine ceruri decât Red Delicious. acidul oleic 37% şi acidul palmitic 6-7% etc. cele de tomate 18-20%. Rolul lor este protector. creşte continuu pe măsura maturării. iar consistenţa solidă. împiedicând şi penetrarea agenţilor patogeni. care acoperă suprafaţa multor produse horticole. înregistrând pierderi în greutate de circa trei ori mai mari după şapte luni de păstrare. prin stratul mai mult sau mai puţin impermeabil.O) şi reprezintă esteri formaţi dintr-un alcool şi un acid organic.) se include la cererea beneficiarilor (externi) operaţia de ceruire. Fitosteridele sunt lipide simple. În fracţiunea gliceridică a uleiului de seminţe de struguri. aldehide etc. Ceridele sunt esterii acizilor graşi superiori (C12-C34).

contribuind şi prin acest aspect la amplificarea activităţii respiratorii. varză.a. 1970. Principalele lipide complexe din produsele horticole Lipidele complexe (heterolipidele) pot conţine în plus. ardei. care reprezintă procentual partea majoră a glicerofosfolipidelor din produsele horticole. ca nişte pete fără o formă regulată. inozitol sau glucide. datorită modificării conţinutului cerurilor de pe suprafaţa acestora prin creşterea conţinutului în α . Glicerofosfolipidele au fost identificate în tomate. Suprafaţa lor uleioasă este un indiciu că sunt în faza finală a păstrării. aminoacizi.10. de Burzo. Opăreala (cald) apare la fructele seminţoase sub forma unor zone brune. adesea în amestec şi cu diferite ceride.4. Glicerofosfolipidele îndeplinesc şi rolul de transportori ai glucidelor. în concentraţie de 0. Aceste heterolipide vegetale sunt prezente în membrana lipoproteică a organitelor celulare. cit. 2. În pericarpul merelor reprezintă 5-6% din conţinutul total de lipide. premergătoare prăbuşirii (maximum climacteric). faţă de lipidele simple. Cele mai importante sunt acizii fosfatidici. are loc cu o intensitate sporită biodegradarea fracţiunii nesaturate. acid fosforic.6%. Acizii organici din produsele horticole 61 .. Sfingolipidele vegetale sunt răspândite în ciuperci. în constituirea membranelor celulare şi intracelulare. ale căror componente sunt diferite în funcţie de specie.1-0. I. lecitinele şi cefalinele. aminoalcooli.11. mere. Cutina şi suberina sunt compuşi foarte eterogeni. Sub acţiunea lipoxidazei. când intensitatea respiraţiei se măreşte.. Esterii nesaturaţi ating cea mai înaltă proporţie în faza finală a vieţii merelor.Fenomenul se explică prin reacţia fructului de a-şi mări permeabilitatea celulelor epidermice la schimbul de gaze. Ele sunt prezente în toate celulele.farnesan de aproximativ 100 de ori (Huelin ş. având rol structural. Membranele lipoproteice intervin în reglarea permeabilităţii. dar au fost identificate în tomate şi în pericarpul merelor. În ciuperci sunt reprezentate de cerebrine şi cerebrozide. 2. proteidelor şi al altor substanţe organice din plante. 1986).

ardei roşii). În sucul celular. ceapa) şi 0. cireşe. cu hidroxid de sodiu (n/10). În cazul legumelor.0 (soiuri de mere.1. Red Delicious). Aciditatea titrabilă a fructelor oscilează între valorile maxime în acid citric de 2. revent. sau combinaţi sub formă de săruri.grupa Beurré). Aciditatea titrabilă este provocată de prezenţa acizilor liberi disociaţi. La pomacee.0 (majoritatea legumelor). esteri sau glicozide. acizii organici se găsesc dizolvaţi în stare liberă. vişine. pătrunjel. iar în procesul de respiraţie sunt acceptori de hidrogen sau substrat oxidativ.11. merele au 0. Prin presare. 2. afine. unde temperatura medie anuală este de +8.65 g acid malic/100 g produs (grupa Renet).4 g acid malic/100 g (Golden Delicious.3 g acid malic% (pere).5 ( prune. Aciditatea liberă poate fi apeciată în funcţie de valorile pH: a) între 2. în acid malic de 1.2 g acid malic/100 g (Contesa de Paris. În bazinul pomicol Bistriţa. valorile acidităţii devin mai mari. } esuturile centrale ale fructelor de măr au o aciditate de 1. limitele exprimate în ml NaOH 0. aciditatea titrabilă oscilează în limite destul de largi. În anii cu veri ploioase sau în zonele reci. legume frunze.etc).20 C. iar la pere. soiuri de mere). b) între 3. Se consideră acide. a sărurilor acide precum şi a altor compuşi cu reacţie acidă (fenoli.4 g% (vişine).3 g/100 g (Passe Crassane. Lipsa de aciditate reprezintă chiar una dintre trăsăturile definitorii pentru noţiunea de "legumă". tomate. se constată că primele porţiuni de suc sunt mai puţin acide decât cele care urmează. Participă ca produşi intermediari în metabolismul glucidelor. coacăze. Aciditatea produselor horticole Aciditatea titrabilă se determină prin neutralizarea (titrarea) directă a extractului obţinut volumetric dintr-un anumit produs.0 şi 3. Distribuţia acizilor organici în produsele horticole este neuniformă. vişine. în funcţie de soi. soiurile cu o aciditate mai mare de 0. afine. gutui. fasole. din momentul recoltării la momentul optim şi până în finalul valorificării. piersici. pere. coacăze.52 g% 62 . pere.7 g acid citric% (afine) respectiv 0. diferit faţă de fructe. soiurile de mere cu o aciditate mai mare de 0. citric pentru căpşune. Condiţiile pedoclimatice şi aciditatea. exprimarea se poate face direct în mililitri soluţie NaOH n/10 necesari pentru neutralizare şi exprimaţi procentual. piersici. zmeură. a. revent. Cu o aciditate mai scăzută sunt soiurile de mere sub 0. malic pentru mere. alături de modul de utilizare tradiţional. precum şi cele de pere sub 0.3 ml (ardei gogoşari maturi. c) peste 5. proteidelor şi lipidelor.2-3. La legume. prune. caise. caise.6 şi 5. zmeură. căpşune.Acizii organici sunt răspândiţi în toate fructele şi legumele.1 ml (dovleceii în floare). a. Curé). morcovi. pătlăgele roşii. cartofi.6 ori mai mare faţă de a ţesuturilor periferice. mere. mure.1 g% (coacăze roşii).72 g% şi cireşele 0. Se exprimă în grame sau miliechivalenţi din acidul predominant în produsul respectiv (a. tartric pentru struguri. acid fosforic şi chiar acid ascorbic într-o măsură mult mai mică ). broccoli.1 n/100 g sunt între 3. Cunoaşterea acidităţii ne permite să apreciem mai bine evoluţia unui produs. cireşe. şi valorile minime de 0.

aciditate titrabilă în acid malic. În urma unei perioade de păstrare prelungite fructele de măr îşi pierd armonia gustativă. ea creşte până la o valoare maximă care se realizează cu puţin înainte de maturitatea de recoltare. dacă nivelul proceselor metabolice este diminuat.A. care începe să crească în bulbi şi să scadă în frunze. coasta estică a S. Atmosfera controlată blochează parţial diminuarea acidităţii.30%. în timp ce caisele aproape 10% în numai 5 zile de păstrare la 00 C. Golden Delicious-Jonathan). având efect inhibant asupra unor enzime din ciclul Krebs.U.A. constituie o componentă majoră şi apreciată a calităţii organoleptice/senzoriale. coasta vestică a S. provoaca o scădere mai pronunţată a acidităţii titrabile din fructele de tomate.37 g% în acid malic. menţinerea acidităţii la produsele păstrate conform tehnologiilor standardizate. la mere şi la struguri. iar cireşele din bazinul pomicol Stefăneşti (media anuală +9. cu gust "leşios. iar cireşele numai 12% în 12 zile. aciditatea titrabilă scade mai pronunţat la fructele recoltate mai timpuriu. Căpşunele pierd 2% din aciditatea titrabilă în 6 zile. În timp ce la mere şi prune. Fiecare specie are o dinamică proprie a acidităţii titrabile. prunele îşi diminuează aciditatea cu 32. Durata de păstrare influenţează. La ceapă. sau acide (nordul Europei. se constată o creştere semnificativă a acestuia. ca urmare a migrării acizilor. uşor acrişor.80 C) au 0. În zone mai sudice aciditatea titrabilă este mai scăzută. În podgoria Cognac (Franţa) există hărţi ale acidităţii recoltei. în funcţie de specie sau soi.). diminuarea este mult mai mică. în funcţie şi de factorul soi. momentul optim de recoltare poate fi precizat prin determinarea acidităţii titrabile. elaborate pe baza datelor multianuale. Vişinele îşi pierd 26% din aciditate în 10 zile de păstrare. Momentul recoltării are repercusiuni asupra evoluţiei acidităţii titrabile pe parcursul păstrării. După 40 de zile. conferit produselor horticole de către acizii organici.55 g% acid malic. După 210 zile. înnecăcios".U. Astfel. Temperatura de păstrare şi compoziţia atmosferică contribuie la menţinerea acidităţii. Studiile de marketing au evidenţiat specificitatea preferinţelor consumatorilor pentru produse lipsite de aciditate ( Europa de Sud.60 C) au doar 0. scăderea este de 47-27% (mere. Valoarea raportului glucide totale/aciditate titrabilă Pe parcursul păstrării frigorifice. Merele din bazinul pomicol Focşani (media anuală +9. Gustul acid. urmare a metabolizării mai intense a acizilor organici decât a glucidelor. scăderea este de 26% (morcovi) sau de 20% (struguri). În pere are loc însă o scădere constantă până la maturare.). După 120 zile. 63 . La depozitele AC (atmosferă controlată). Temperatura mai ridicată. la căpşuni se înregistrează o scădere mai puternică la fructele recoltate mai târziu (mai pigmentate). Condiţiile de păstrare. devenind fade. Factori de influenta.

V. 64 . fiind considerate mai puţin acide decât produsele bogate în acid citric. când ponderea sa atinge 70% din totalul acizilor organici.88 g acid citric/100 g). sau în unele reţete de gemuri. Este acidul organic principal conţinut în coacăze. K. pere. COOH CH-OH CH-OH COOH Acid tartric COOH CH2 HO . acidul malic se oxidează cel mai uşor în comparaţie cu alţi acizi mai importanţi. pe parcursul păstrării. jeleuri.CH COOH Acid L-malic CH2 COOH HO . ardei. cât şi sub formă de săruri.11. 1981). tartic şi oxalic sunt cei mai răspândiţi dintre cei 32 care au fost identificaţi în produsele horticole (A. gulii. căpşune. uleiurile volatile şi răşinile includ în structura lor moleculară şi diverşi acizi organici. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi Acizii malic. fasole de grădină. Lipidele. Se foloseşte ca acidulant al sucurilor de fructe sau conservelor de tomate. piersici. vişine.2%) şi caisele (1. cartofi. acidul malic prezintă un procent maxim în perioada premergătoare recoltării. cât şi sub formă de săruri de Na. bomboane.07 g/100 g). pepeni. gutui. Existenţi atât în stare liberă. Predomină printre acizii organici din mere. de doar 0. În timpul păstrării. S. cireşe. procentul scade.2. Pentru a fi folosit în industria prelucrătoare.0%). Ulterior. Acidul citric este răspândit sub formă liberă sau combinată în toate produsele horticole. citric.2 g şi 0. tomate.72g/100 g). Acidul citric este mai greu metabolizat (oxidat) în perioada postrecoltă. mure. zmeură (1. protidele. acidul malic este predominant. deşi foarte redusă. dar rămâne preponderent. Dintre legume. sfeclă roşie etc.Gherghi şi colab. Ca. Produsele în care predomină acest acid pierd cel mai uşor aciditatea pe parcursul perioadei de depozitare. La afine. D. Dintre legume. şi colab. ei prezintă o diversitate mult mai mare datorită izomeriei. Produsele conţinând mai mult acid citric rămân mai acide.44 g/100 g. În mere. fiind degradat conform ciclului Krebs şi folosit în procesul de respiraţie. caise. doar morcovii şi castraveţii conţin o cantitate mai evidentă. 1983). acidul malic se extrage din fructe de sorb sau se produce prin diverse procedee industriale.. sau la mazărea verde cantităţile de acid malic şi acid citric sunt sensibil egale ca pondere (Souci. prune. iar acizii citric şi oxalic sunt prezenţi în cantitate mai mică (Salunkhe. între 0. tomatele au un conţinut mai important. 1992).K.. morcovi. agrişe. zmeură.8%). prunele (1. La revent. Mg etc. Conţinut mai ridicat în acid citric se poate constata la coacăzele negre (2. castraveţi şi revent.COOH CH2 COOH COOH COOH Acid oxalic Acid citric Acidul malic este conţinut în produsele horticole atât în stare liberă.2.3 g de acid malic/100 g . Dă rezultate foarte bune în corectarea pH-ului.C . Cantităţi mai mari de 1g acid malic/100g conţin vişinele (1. coacăzele roşii (2. şi colab..

raportul glucide/aciditate evoluând mai lent. Exemplul cel mai tipic îl constitutuie citricele (lămâile, portocalele, grapefruit, mandarine etc.), care nu-şi diminuează atât de semnificativ aciditatea în timpul depozitării. În domeniul industrializării produselor horticole, acidul citric este mult folosit. Se obţine industrial prin procedee biotehnologice, iar în ţările subtropicale, din sucuri de citrice (lămâi).Întrebuinţările sale sunt multiple. Se adaugă în sucurile de fructe (ca atare sau diluate) sau în băuturile răcoritoare carbonatate, ca agent de conservare şi de protejare a culorii sau aromei. În afară de efectul acidulant, are proprietăţi de inhibare a oxidării coloranţilor naturali şi componentelor de aromă, prevenind formarea de produşi cu miros neplăcut. Complexează fierul divalent din aceste produse cu formarea de precipitate, împiedicând casarea ferică. Doza autorizată este de 50 g/hl, care se administrează ţinând seama de aciditatea produsului. Acidul citric poate fi folosit şi la tratarea fructelor destinate congelării, pentru prevenirea îmbrunării enzimatice şi menţinerea în proporţie mai mare a conţinutului de acid ascorbic. Acidul tartric este conţinut mai ales în struguri (0,2-0,8g/100g), iar în alte produse în cantităţi mici. Este acidul organic cel mai rezistent la oxidare, fiind mai puţin degradat în ciclul Krebs. Strugurii îşi păstrează mai bine aciditatea, care nu se diminuează după 150 de zile de păstrare decât cu 10-11%. Acidul tartric se obţine din tirighie (tartrat acid de potasiu depus pe interiorul pereţilor vaselor de vin). Se foloseşte ca acidulant pentru sucurile de struguri sau fructe şi în reţeta unor jeleuri sau gemuri de fructe. Se preferă ca agent de invertire. Acidul oxalic se găseşte în cantitate relativ mare în legumele Polygonaceae şi Chenopodiaceae ( spanac, lobodă, stevie, măcriş, sfeclă, revent). În spanac există 0,44 g acid oxalic/100 g. În celelalte produse horticole conţinutul nu depăşeşte 40-50 mg/100 g (legume), sau 10-20 mg/100 g (fructe). În măcriş sau spanac, concentraţiile mari de acid oxalic pot duce la insolubilizarea acestui acid şi depunerea în celule, ca oxalat de calciu cristalizat. Acidul oxalic este o substanţă antinutritivă, insolubilizând o parte din Ca2+ şi Mg2+ sub formă de oxalaţi, reducând astfel absorbţia acestora în organism. Un mg Ca2+ este insolubilizat de 2,25 mg acid oxalic. Insolubilizând complet Ca2+, acidul oxalic exercită în exces efecte toxice. Consumate intermitent, legumele cu acid oxalic nu provoacă efecte negative. Aceste efecte se pot anula complet, dacă raţia alimentară asigură un raport crescut de calciu, prin includerea de produse lactate etc. Dinamica acizilor organici. În struguri, conţinutul în acizii tartric, citric şi malic urmează curba acidităţii titrabile. În anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi coborâte, creşte conţinutul în acid tartric, chiar şi în faza de recoltare. Aciditatea cireşelor, predominant malică, atinge pe parcursul maturării un maximum de 0,9-1 g/100 g, după care se constată o diminuare până la 0,7 g acid malic/100 g, pe măsura coacerii complete. 2.12. Vitaminele din produsele horticole

65

Vitaminele sunt substanţe organice foarte active în cantităţi relativ mici, diverse în ceea ce priveşte compoziţia chimică, dar indispensabile activităţii metabolice a organismelor vii. Ele formează numeroase sisteme oxidoreducătoare prin care se reglează potenţialul redox celular şi au rol de activatori enzimatici, participând în procesele de transport de electroni. Deţin rol de biocatalizatori şi constituie, direct sau indirect coenzime ale multor sisteme enzimatice importante. Produsele horticole reprezintă o sursă importantă de vitamine, în cazul vitaminei C, fiind singura sursă. Ciancobalamina (vitamina B12) este unica vitamină care lipseşte din produsele vegetale. Vitaminele se clasifică în două mari grupe. Vitamine hidrosolubile, mai importante fiind tiamina (B1), riboflavina (B2), acidul pantotenic (B5), piridoxina (B6), biotina (H), acidul folic (B9), colina, mezoinozitolul, acidul ascorbic (C), nicotinamida (PP) şi rutina (P). Vitamine liposolubile A, D, E şi K sunt necesare metabolismului vegetal în cantităţi mai reduse. Unele sunt conţinute ca provitamine (carotenoiziiprovitamenele A şi fitosterolii- provitaminele D), iar altele ca vitamine propriuzise (vitamina E- tocoferolii, vitamina K- filochinona). 2.12.1. Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole Acidul L-ascorbic (vitamina C, antiscorbutică) este principala vitamină sintetizată de plante. Se comportă ca agent reducător puternic, care pierde uşor atomii de hidrogen, trecând în acid dehidroascorbic. Forma oxidată are şi ea proprietăţi vitaminice, iar reacţia este reversibilă. Împreună funcţionează ca un sistem oxidoreducător. Rolul fiziologic este complex, participând în ţesuturile plantelor la formarea acizilor graşi nesaturaţi, la degradarea unor aminoacizi, în metabolismul glucidic, în metabolismul fierului etc. Conţinutul în acid ascorbic (mg/100 g produs proaspăt) variază în funcţie de specie, soi şi modul de valorificare.Produsele proaspete au conţinutul maxim în momentul recoltării. La fructe, un conţinut mai ridicat de acid ascorbic îl au coacăzele negre (meda de 177 mg/100 g, maxim 216 mg/100 g,), căpşunele (media de 64 mg/100 g,limite intre 46-86 mg/100 g), coacăzele roşii şi albe (40 mg/100 g). Conţinut redus de vitamina C au strugurii, prunele, perele (3-5 mg/100 g). Conţinutul mediu la câteva fructe mai răspândite. La merele proaspăt recoltate oscilează între valorile de 7-12 mg/100 g), la pere între 4-10 mg/100 g, la caise între 10-14 mg/100 g, iar la cireşe între 6-18 mg/100 g. La legume (speciile mai cunoscute) un conţinut ridicat se constată la pătrunjel (frunze proaspete- 200 mg/100 g), ardeiul verde(127-165 mg/100 g), broccoli (110 mg/100 g), ridichi de iarnă (100 mg/100 g), conopidă (50-78 mg/100 g), gulii (63 mg/100 g), spanac (51 mg/100 g), varză roşie (50-57 mg/100 g) şi varză albă (46 mg/100 g). Un conţinut redus au ciupercile şi pătlăgelele vinete (3-5 mg/100 g). Acidul ascorbic se găseşte în regiunile de creştere activă ale ţesuturilor vegetale, fiind sintetizat de cloroplaste. În seminţe nu apare decât în urma

66

germinaţiei. Procesul de sinteză este proporţional cu intensitatea respiraţiei şi cu activitatea enzimelor oxidante (peroxidaza, catalaza, ascorbinoxidaza). Cu cât ţesuturile sunt mai saturate în oxigen, cantitatea de acid ascorbic formată este mai mare. Părţile exterioare ale fructelor conţin totdeauna concentraţia maximă de vitamina C. Există substanţe care determină scăderea acestuia (compuşii conţinând cupru, unele erbicide ca Prometrinul etc.). Acumularea vitaminei C este un proces specific fiecărui produs horticol. La unele specii cum ar fi merele, prunele sau dovleceii în floare, are loc o diminuare a conţinutului odată cu evoluţia procesului de maturare. La alte specii ca tomatele sau pepenii galbeni, se poate constata o creştere a cantităţii de acid ascorbic din ţesuturi, pe măsura succesiunii fazelor de coacere. Stabilitatea acidului ascorbic în ţesuturi este influenţată de existenţa oxidazelor. Printre ele, se remarcă ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza), o Cu-oxidază (metaloenzimă al cărei cofactor este constituit din cationi de cupru). Produsele care conţin ascorbatoxidază (mai ales cucurbitaceele, dar şi cartofii, morcovii, merele, strugurii) sunt mai sărace în vitamina C. Vitamina P (rutina, bioflavonele) sau taninurile, au un rol protector, frânând viteza de degradare a vitaminei C din ţesuturi. Stabilitatea pe parcursul perioadei de păstrare depinde de specie şi soi (intensitatea metabolismului şi pH-ul produsului), temperatura de păstrare, compoziţia atmosferică, precum şi durata păstrării. Ritmul pierderilor zilnice este foarte ridicat la salată (aproape 20% , chiar în condiţii frigorifice). Pierderi zilnice reduse au morcovii, ceapa, varza (0,08-0,18% ). Scăderea conţinutului în acid ascorbic este mai lentă la produse mai acide, fiind mai rapidă la cele lipsite de aciditate. Temperatura de păstrare mai mică la ardeiul gogoşar determină micşorarea de la 1,5% pierderi zilnice de acid ascorbic (20-220C), la numai 0,8% zilnic (100C). Atmosfera controlată inhibă degradarea mai accelerată a vitaminei C la caise, piersici şi struguri. La mere şi pere nu s-a constatat însă o diferenţă, iar în cazul prunelor atmosfera normală a conservat mai bine conţinutul de acid ascorbic. Cu cât durata de depozitare este mai îndelungată (mere, pere, ceapă, morcovi, struguri, varză etc.), pierderile în vitamina C sunt mai importante. Există şi cazuri când conţinutul în acid ascorbic creşte pe parcursul păstrării. Tomatele, care-şi continuă maturarea în depozit, au chiar o rată de acumulare de 15-18% pe zi, în cele 7 zile de păstrare, mai intensă la 100C decât la 200C. Ceapa şi cartofii la sfârşitul perioadei de depozitare înregistrează o creştere uşoară a conţinutului de acid ascorbic, ca urmare a declanşării fenomenului de încolţire. După Inoue, K. şi colab., (1998), unele plante legumicole cultivate în soluţie hidroponică în care s-a introdus 1-2 g/l ascorbat de sodiu şi-au sporit în interval de 14 ± 2 ore conţinutul în acid ascorbic în mod semnificativ. Salata de la 40 la peste 200 mg% acid ascorbic, devine un produs cu proprietăţi superioare.

67

Conţinutul în acid ascorbic al legumelor şi fructelor transformate. Prelucrarea produselor determină pierderi de vitamina C, specifice diferitelor metode. Spălarea îndelungată, curăţarea în strat gros, expunerea mai îndelungată la lumină şi aer, fragmentarea sau mărunţirea, fierberea în vase descoperite şi cu volum mare de apă, sau încălzirile repetate, determină diminuarea semnificativă a acidului ascorbic din materiile prime horticole. Deshidratarea distruge vitamina C aproape complet. Congelarea determină diminuarea proporţională cu durata acesteia. Fermentaţia lactică păstrează vitamina C, dar circa 50% trece în lichidul de fermentare. Pierderile pot fi micşorate prin opărire cu abur, în loc de opărirea în apă. Termosterilizarea la temperatură înaltă şi pe o durată redusă, protejează conţinutul conservelor în acid ascorbic, la fel ca şi închiderea recipienţilor sub vid. Conservarea în SO2 sau prezenţa aminoacizilor cu sulf asigură protecţia antioxidantă a vitaminei C. Utilajele de prelucrare emailate sau confecţionate din materiale inoxidabile, previn inactivarea acestei vitamine de către ionii de fier sau cupru. Acidul ascorbic întrebuinţat ca aditiv alimentar se produce sintetic prin oxidarea controlată a sorbitolului sau prin procedee biotehnologice. Se întrebuinţează ca antioxidant în băuturi şi conserve, precum şi ca agent de stabilizare (împiedică oxidarea Fe2+, evită oxidarea substanţelor de aromă, conservă prospeţimea şi fructuozitatea sucurilor). Importanţa medicinală şi dietetică. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 45 mg acid ascorbic, dar creşte la 60 mg la gravide şi 80 mg la femeile care alăptează. În timpul infecţiilor, în cazul fumătorilor, sau la persoanele în vârstă, cererea organismului uman pentru vitamina C creşte considerabil. Legumele şi fructele proaspete permit asigurarea unei alimentaţii bogate în acid ascorbic. Manifestările avitaminozei C (scorbut) constau în astenie, anemie, edeme pe membrele inferioare, inflamarea cavităţii bucale, căderea dinţilor, etc. Cercetările din ultimele două decenii au infirmat ipoteza că acidul ascorbic inhibă creşterea tumorilor maligne.Experienţe studiate pe zeci de ani cu eşantioane umane considerabile au demonstrat, cu posibilitate de eroare foarte redusă, că în regiunile sau la persoanele cu consum de acid ascorbic crescut, maladiile coronariene, incidenţa cancerului sau bolile articulaţiilor osoase sunt mai reduse. Dejica,D. şi colab.(2001) mai semnalează prevenirea/limitarea progresiunii diabetului, cataractei şi îmbătrânirii . 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile Vitaminele complexului B, conţinute în cantităţi mai importante în produsele horticole, sunt: tiamina, riboflavina, acidul pantotenic şi piridoxina. A) Tiamina (vitamina B1) se găseşte în cantităţi maxime în alune, nuci, conopidă şi mazăre (0,30-0,39 mg/100 g). Produsele horticole sunt în general sărace în tiamină. Este o vitamină solubilă în apă care este uşor distrusă în mediu neutru sau slab alcalin, la cald. Este relativ stabilă în mediu slab acid, la temperaturi ridicate, sau la acţiunea oxidanţilor. Necesarul uman zilnic este de 1,2 mg tiamină la raţia alimentară zilnică de 3000 Kcal (1 Kcal=4,1868 kJ).

68

B) Riboflavina (vitamina B2) se află aproape în exclusivitate sub formă combinată în celulele sau ţesuturile vegetale, fiind un constituient al coenzimelor flavinice FMN (flavin mononucleotid) şi FAD (flavin adenin dinucleotid), care funcţionează ca transportor de hidrogen în sistemele de oxidoreducere biologică.La nivel ridicat manifestă efect protector faţă de anumite leziuni oxidative. Dintre produsele horticole, migdalele conţin 0,62 mg/100 g. Spanacul, alunele, castanele, sparanghelul şi broccolii au un conţinut de 0,2-0,3 mg/100 g. Este o vitamină stabilă la încălzire, nedistrusă prin fierbere. Este rezistentă în mediu acid şi la oxidare. Pierderi importante au loc sub influenţa luminii şi radiaţiilor ultraviolete, sau în medii cu reacţie bazică (bicarbonat de sodiu). Necesarul zilnic de riboflavină este de 1,8 mg/3000 Kcal raţie alimentară. C) Acidul pantotenic (vitamina B3) este constituentul structural al coenzimei A. Are rol în fotosinteză, în metabolismul glucidelor şi lipidelor etc. Cantităţi mai importante se găsesc în ciuperci (2,1 mg/100 g), broccoli (1.2 mg/100 g), alune (1,15 mg/100 g), conopidă (1,0 mg/100 g. Prin prelucrare se pierd 25-40% din conţinut. Necesarul zilnic este de 10-15 mg. D) Piridoxina (sau adermina, vitamina B6) are un rol important în metabolismul aminoacizilor şi al lipidelor. Nucile conţin 0.56-0,85 mg/100 g, alunele 0,45 mg/100 g, castanele şi mazărea 0,35 mg/100 g. La prelucrarea termică, se pierde în proporţie de până la 50%. Sub acţiunea luminii în mediu neutru sau slab alcalin, se descompune uşor. Necesarul zilnic de piridoxină este de 1-2 mg. E) Vitamina PP (nicotinamida=niacinamida, forma din produsele horticole) se găseşte mai ales în legumele proaspete: ciuperci (5,2 mg/100 g), mazăre (2,4-2.9 mg/100 g), pătrunjel (2,0 mg/100 g) etc. Dintre fructe, nuciferele conţin 4.2-1.0 mg /100 g. Foarte stabilă la căldură, se dizolvă uşor în apa care fierbe. Apa în care au fiert legumele conţine mai multă vitamină PP decât legumele respective fierte. Necesarul zilnic de nicotinamidă este de circa 20 mg. Denumirea PP provine de la “Pellagra Preventing” Pelagra (pella agra = piele aspră, l.italiană), avitaminoza specifică, se manifestă nu numai datorită lipsei vitaminei, cât mai ales datorită lipsei proteinelor (din ouă, lapte) fără de care nu se metabolizează. F) Acidul pantotenic (B5,Bx, factorul antidermatitic) este conţinut în produsele horticole sub formă liberă sau combinată (coenzima A) în cantităţi reduse de 0.02-2.6 mg%, având rol în fotosinteză. Un conţinut mai important în acid pantotenic se găseşte în nuci, broccoli, mazăre şi spanac (0.5-2.0 mg%). Este o substanţă mult mai stabilă decât ceilalţi componenţi din complexul B. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 8-12 mg. G) Acidul folic (acid pteroilglutamic, vitaminele Bc, B9, B4) Denumirea de "folic" provine de la folium (latină) = frunză, această substanţă vitaminică fiind răspândită în frunzele tuturor plantelor. Legumele au un conţinut între 0,008 şi 0,025 mg% (Neamţu, G.,1996). Produsele mai bogate în acest compus sunt:

69

broccoli (0,03 mg/100 g), nucile şi varza de frunze (0,06-0,16 mg%). Necesarul zilnic este de 0,4 mg, dar creşte la femeile gravide sau care alăptează. H) Vitamina P (citrine, bioflavone) este foarte răspândită în regnul vegetal, însoţind vitamina C în măceşe, coacăze negre, citrice, ardei. Rutina, quercetina si hesperidina sunt substante cu proprietăţi oxidoreducătoare, care conservă şi sporesc acţiunea acidului ascorbic. În organismul uman măresc rezistenţa capilarelor şi le micşoreaza permeabilitatea (de unde numele de P), iar în ultimii ani s-a remarcat o gamă semnificativă de efecte terapeutice, corelate cu caracterul lor antioxidant, de epurare a radicalilor liberi şi de chelare a cationilor nocivi (Korkina şi Afanasiev, 1997). Modificările de conţinut şi dinamica vitaminelor din grupul B. Nu au apărut pierderi importante pe parcursul păstrării, dar la sfârşitul acesteia s-a pus în evidenţă migrarea în meristeme a vitaminelor din grupul B la produsele care încolţesc (cartofi, ceapă, rădăcinoase). 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile Principalele vitamine liposolubile conţinute în produsele horticole se clasifică în două mari grupe, după modul cum se găsesc în ţesuturile

vegetale. -Vitaminele liposolubile conţinute ca atare (ca vitamine), din care fac parte tocoferolii (vitamina E) şi filochinona (vitamina K).
-Vitaminele liposolubile conţinute ca provitamine, sunt carotenoizii (provitamina A) şi fitosterolii (provitamina D). A) Tocoferolii (vitamina E) sunt un grup de compuşi chimici (7 substanţe înrudite), cel mai răspândit şi mai important ca activitate biologică fiind α tocoferolul. Sintetizarea lor se face numai de către regnul vegetal, în frunze, însă acţiunea antioxidantă nu este corelată cu acţiunea vitaminică. Rolul lor fiziologic major este de a frâna reacţiile de oxidare în ţesuturile vegetale, de protecţie a acizilor graşi esenţiali, carotenoizilor, prevenind acumularea de peroxizi care au acţiune distructivă. Cantităţi mai importante de tocoferoli (25-28 mg/100 g) se găsesc în fructele nucifere, cantitatea maximă fiind în uleiul de migdale. Murele conţin 9-10 mg/100 g, si castanele 7-8 mg/100 g. În industria prelucrătoare se folosesc pentru proprietăţile lor antioxidante deosebite. Se adaugă în uleiuri sau grăsimi alimentare în cantitate de 300 mg/kg. Tocoferolii sunt sensibili la oxigen, mai ales când sunt în stare liberă. Conţinutul produselor în vitamina E se diminuează mult prin prăjire, încălzire puternică sau congelare. Necesarul uman zilnic de tocoferoli este de 20-30 mg. Radicalii liberi care apar într-o cantitate mare, punându-ne în pericol sănătatea, pot fi contracaraţi prin consumarea unor produse bogate în tocoferoli. B) Filochinona (vitamina K). sintetizataă in ţesuturile vegetale doar in forma K1,este concentrată în cloroplaste şi are rol în fosforilările oxidative. În conopidă exista 3.2 mg/100 g, in varză media de 2,5 mg/100 g, iar în spanac 0,35-4,5 mg/100 g (în funcţie de prospeţime). Este instabilă la lumină, la oxidare, în mediu alcalin sau puternic acid.Iniţiala denumirii provine de la cuvântul

70

"Koagulation" (coagulare), întrucât are acţiune antihemoragică. Necesarul uman este sintetizat in organism de microorganismele tubului digestiv. C) Carotenoizii (pigmenţii carotenoidici, provitaminele A) sunt sintetizaţi numai de plante, acumulându-se în perioada de creştere paralel cu sinteza zaharurilor.Valoarea (activitatea) vitaminică a carotenoizilor se exprimă prin echivalenţa acestora în vitamina A (retinol). Considerând activitatea vitaminei A egală cu 1, β carotenul are 0,5%, α carotenul 0,25% şi γ carotenul 0,13%. Din circa 80 de pigmenţi carotenoizi, doar 10 au activitate de provitamine A. La ardei cantitatea este proporţională cu gradul de maturitate, fiind la maturitatea de consum de 30 de ori mai mare decât la prematuritate (25-35 mg carotenoizi/100 g, din care, caroten 0,6 mg). În morcovi se acumulează in medie 7-8 mg/100 g carotenoizi, din care 4 mg caroten. Soiurile galbene conţin o cantitate mai mică decât cele roşii. Morcovii recoltaţi tardiv au un conţinut maxim de pigmenţi carotenoizi de 30 mg/100 g, în timp ce la recoltarea timpurie conţinutul este de 13 mg/100 g. ( Fritz, D. şi colab.,1979). Spanacul conţine 13-14 mg carotenoizi/100 g, din care 2,6 mg caroten. La tomate acumularea este maximă la maturitatea fiziologică (6-12 mg carotenoizi/100 g, din care 0,6 mg caroten), iar la caisele proaspete, la maturitatea de consum 3,2-4,2 mg/100 g, din care 0,5-0,6 mg caroten. Carotenoizii ca aditivi alimentari. Prin purificare,acestia se pot separa sub formă de pulberi cristaline de culoare roşu închis, până la violet intens, insolubile în apă, slab solubile în alcool şi uşor solubile în solvenţi organici sau lipide. Sunt instabile la lumină sau în mediu acid. Se pot obţine şi pe cale sintetică. Se folosesc drept coloranţi alimentari sau pentru vitaminizarea unor produse. Valoarea dietetică şi medicinală. Vitamina A (retinolul) se formează în organismul uman prin scindarea provitaminei A, sub acţiunea enzimatică a carotenazei. Are un rol fiziologic important, în controlul diferenţierii celulare, în formarea rodopsinei (pigmentul retinei), în menţinerea imunităţii organismului la infecţii respiratorii şi digestive. Prezenţa carotenului natural are un efect protector superior. După Mogoş, V.T. (1992), necesarul de retinol pentru persoane adulte, conform recomandările OMS, este de 750 mg/zi (1 UI = 0,3 mg retinol), sau 2500 UI/zi. După Răşenescu, I. şi colab. (1988), necesarul zilnic este de 5000 UI, iar pentru copii este de 2500 UI, aportul normal trebuie asigurat în proporţie egală (1:1) din alimente atât de origine vegetală, cât şi animală. Corecta metabolizare se face numai cu un aport proteic suficient. D) Fitosterolii (provitaminele D) fac parte din lipidele simple, nesaponificabile.Pot fi izolaţi din lipidele vegetale, după hidroliză. În produsele horticole au fost identificaţi sitosterolul (122 mg/100 g migdale, 106 mg/100 g mazăre verde, 87 mg/100 g nuci), brasicasterolul şi campesterolul la fam. Cruciferae, spinasterolul la spanac, stigmasterolul la Papilionaceae.Alţi steroli vegetali se găsesc în cantităţi mult mai mici (sub 10 mg/100 g).

71

Un adult are nevoie de 20 mg vitamina D pe zi, care şi-o procură din alimente, dar mai ales prin transformarea provitaminelor D de la nivelul pielii în forme active, sub acţiunea razelor solare (λ =285-310 mm, ultraviolete). Vitaminele D sunt vitamine antirahitice necesare în primul rând copiilor (400 UI/zi), dar şi adulţilor (200 UI/zi), întrucât măresc absorbţia digestivă a calciului şi joacă un rol esenţial în osificare. Carenţa la adulţi se manifestă prin demineralizare şi înmuierea oaselor. Acţiunea vitaminică realizează un raport Ca:P optim (1:1,5) şi ameliorează starea generală a organismului, mărind capacitatea de apărare faţă de diferiţi agenţi biologici. Deşi nu sunt distruse prin prelucrare alimentară, vitaminele D sunt sensibile la oxigenul din aer, agenţi oxidanţi sau lumină, sensibilitate sporită de prezenţa metalelor grele şi a temperaturilor mai ridicate. 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole Enzimele sunt compuşi de natură proteică, produse de celulele vii, specializate în cataliza reacţiilor biochimice. Au o specificitate şi o putere catalitică mult mai mare decât cea a catalizatorilor sintetici. Enzimele condiţionează desfăşurarea, coordonarea şi autoreglarea proceselor metabolice. Prin extracţie din celule îşi pot păstra proprietăţile biocatalitice. Structura enzimelor poate fi exclusiv proteică, sau de natură heteroproteidică. Masa lor moleculară oscilează de la 9000 până la câteva milioane. Enzimele holoproteidice îşi exercită proprietăţile catalitice prin intermediul unui centru activ (situs catalitic), dispus în diferite poziţii ale catenelor polipeptidice. Acest centru conţine grupări libere tio (-SH), carboxil (-COOH), amino (-NH2), hidroxil (-OH) etc. Pepsina, papaina, tripsina, ribonucleaza, aparţin acestui tip. Enzimele heteroproteidice, care constituie majoritatea, au o parte proteică (apoenzima) şi o componentă neproteică (cofactor). Apoenzima conferă specificitatea de acţiune (hidroliză, oxidoreducere, transfer etc.) şi specificitatea de substrat. Cofactorii enzimatici, pot fi grupări prostetice (nucleotide, vitamine, cationi), sau molecule organice (coenzime, ca citocromii, coenzima A, piridin nucleotide etc.). Unele enzime au nevoie atât de unele cât şi de altele. Enzimele alosterice acţionează numai în prezenţa unor activatori, incluşi şi ei în grupa cofactorilor, dar care se leagă la apoenzimă prin intermediul unui centru activator (situs alosteric), independent de situsul catalitic. Izoenzimele sunt enzime uneori foarte diferite între ele (prin proprietăţi fizice, chimice etc.), dar care catalizează aceeaşi reacţie biochimică. Sistemele complexe multienzimatice cuprind enzime asociate necovalent, prin interacţiuni intime. Ele participă la realizarea unor secvenţe de reacţii înlănţuite. Produsul format prin acţiunea uneia devine substrat pentru enzima următoare, şi aşa mai departe, apărând astfel un lanţ complex.

72

Activitatea enzimatică se poate măsura şi aprecia fie prin diferite unităţi convenţionale (U, Kat), fie ca activitate enzimatică moleculară (numărul de molecule de substrat transformate de către o moleculă de enzimă în timp de un minut). Sinteza enzimelor este controlată de gene. Enzimele se găsesc în stare coloidală, localizate în diversele organite sau componente ale celulei. În momentul analizei enzimatice, aceste părţi celulare se rup, iar enzimele devin solubile numai după eliberarea din ţesuturi, determinându-se la pH-ul activităţii lor maxime. Distribuţia intracelulară a enzimelor este foarte complexă. Lipozomii conţin hidrolaze, dar nu conţin enzime oxidative sau lipază, care au acţiune distructivă asupra membranei lor lipoproteice. În stroma mitocondriilor se găsesc localizate enzimele care acţionează în ciclul Krebs. Peroxidaza se găseşte atât în membrana celulozică a celulelor, cât şi în sucul vacuolar. Catalaza se găseşte în nucleu, glioxizomi şi peroxizomi (A.Gherghi şi colab., l983). În produsele horticole se găsesc toate cele 6 clase (grupe) de enzime clasificate de International Union of Biochemistry (IUB, 1964): oxidoreductaze,hidrolaze,transferaze, liaze, izomeraze şi ligaze (sintetaze). Coenzimele au existenţă distinctă. Importanţa lor este subliniată de existenţa unei ştiinţe distincte, enzimologia, care le studiază în amănunt, sau încă le descoperă şi le izolează. În studiul valorificării produselor horticole, oxidoreductazele şi hidrolazele sunt clasele care cuprind principalele enzime studiate şi implicate practic în controlul sau modificarea cadrului tehnologic sau biotehnologic.

2.13.2. Oxidoreductazele din produsele horticole
Oxidoreductazele catalizează reacţiile de oxidare şi de reducere din ţesuturi. Maturarea implică şi participarea celor mai cunoscute enzime din această grupă, iar fenomenul de biodegradare, deranjamentele sau bolile fiziologice antrenează cea mai mare parte a lor. Dintre oxidoreductaze fac parte oxidazele (cele mai importante pentru aplicaţiile lor) şi dehidrogenazele. A) Oxidazele care au reţinut mai mult atenţia valorificatorilor sunt: peroxidaza, catalaza, lipoxidaza, ascorbatoxidaza şi fenoloxidazele (PFO, lacaza). Peroxidaza din produsele horticole este o feriprotaporfirin-peroxidază, care are ca grupare prostetică feriprotaporfirina III. Se găseşte în cantităţi reprezentative în hrean,ridichi,cartofi, şi alte produse horticole. Peroxidazele catalizează reacţiile caracteristice de oxidare prin intermediul peroxizilor: ROOH + AH2 ⇒ H2O + ROH + A, în care ROOH poate fi peroxidul de hidrogen (H2O2) sau un peroxid organic. Peroxidazele pot cataliza şi alte tipuri de reacţii, de tip oxidativ, catalazice şi de hidroxilare. Peroxidaza din rădăcinile de hrean are masa moleculară 40.000 şi este stabilă în limitele de pH între 4-12. Peroxidazele prezintă stabilitate termică (851150C), constatându-se în unele cazuri reactivarea după tratamente termice. Din acest motiv activitatea lor serveşte ca indicator al eficacităţii sterilizării sau

73

în ciuda formării continue a acestui produs. tocoferolii..). poate fi distrusă si la un nivel termic de peste 600C. În acest caz. modificându-le gustul spre amar şi mirosul către rânced. I. dar dacă acţiunea se prelungeşte. Activitatea lipoxidazei din produsele aflate la păstrare creşte concomitent cu intensitatea procesului de respiraţie. Lipoxidaza are structură holoproteidică. etilic. acesta se oxidează în compuşi lipsiţi de activitate vitaminică.). 1986). Activitatea catalazei se corelează cu intensitatea proceselor metabolice. se pot folosi inhibitori de lipoxidază (BHT-butil hidroxitoluen. clorofilei şi acidului ascorbic.blanşării. Pentru protecţia unor produse prelucrate. Peroxidazele sunt implicate şi în fenomenele de degradare a produselor horticole. Catalaza are şi o acţiune peroxidazică. şi colab.). în timpul maturării şi păstrării. Catalaza este o endoenzimă care se găseşte în toate ţesuturile vegetale. gutui şi pere. iar în boabele de soia în cantităţi mai importante. Fiind mai termolabilă ca peroxidaza. dar pH-ul activităţii maxime este neutru (pH=7). diminuând astfel conţinutul produselor în unele vitamine.000 şi este una dintre cele mai active enzime. cum ar fi brunificarea fiziologică (mere. linolenic etc) numiţi şi esenţiali. pere. Intervine şi în reacţiile de sinteză a etilenei. globulinică. fasole. fiind una dintre cele mai importante enzime ale metabolismului energetic celular. acizii graşi sunt degradaţi în produşi care participă la sinteza etilenei. Catalizează reacţia H2O2 ⇒H2O + 1/2 O2. acidul ascorbic etc.. cu 110 % si până la 350% (Burzo. La ceapă şi morcovii aflaţi în perioada de repaus vegetativ..1 şi 3. La mere. Catalizează oxidarea acizilor graşi nesaturaţi (linoleic. Se găseşte în mazăre. dar fără a avea rol esenţial) sau modificarea mirosului şi gustului (la mazăre. Este activă şi la temperaturi scăzute. Catalaza este o cromoproteidă heminică. constatându-se un paralelism al acestei sinteze cu activitatea peroxidazei (şi catalazei). piersici etc.. Acţionează ca o oxidază 74 . un mol transformând 5 milioane de moli de H2O2 (apa oxigenată) la 00C în timp de un minut. manifestată când H2O2 este în concentraţie mai mică. scăderea activităţii se corelează cu intrarea fructelor în faza de declin fiziologic (Potec. Este activată în intervalul de pH=5. BHA butilhidroxianisol. Ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza) are cationul de cupru ca grupare prostetică şi oxidează acidul ascorbic în prezenţa oxigenului. În prima etapă se formează acid dehidroascorbic. 1978). Aceasta are o curbă de degajare similară activităţii lipoxidazei. În timpul perioadei de repaus vegetativ.9. n-propilic etc. Mazărea şi fasolele neopărite în procesul de prelucrare evoluează în acest mod. catalaza şi-a diminuat activitatea în toate ţesuturile.9) (Burzo. cu Fe3+. ridichi în cantităţi mai semnificative. fasole etc. 1986). pe seama oxigenului provenit din respiraţie. Participă la oxidarea carotenului. I. Un mol conţine patru subunităţi heminice. ceea ce permite menţinerea unei concentraţii scăzute de H2O2. activitatea peroxidazei din diversele ţesuturi ale bulbilor de ceapă sau rădăcinilor tuberizate de morcov a scăzut în mod caracteristic (o diminuare între 1.3-8. Are greutatea moleculară de 240. transmiţând oxigenul peroxidic unor acceptori potriviţi (de exemplu alcoolilor inferiori: metilic. râncezind lipidele din alimente.I.

Catalizează reacţia: 75 . acid clorogenic. Polifenoloxidazele din plante nu prezintă o specificitate deosebită. tomatele. comparativ cu centrul fructului. fenoloxidazele trebuie inactivate. La mere. Urmează polimerizarea neenzimatică sau oxidativă a chinonelor formate.lacaza). care conţine două molecule de FAD. fiind foarte activă în piersici şi mai ales în strugurii mucegăiţi. Aceste oxidaze catalizează hidroxilarea monofenolilor cu formare de ortodifenoli care sunt transformaţi în ortochinone. Fenoloxidazele au un rol important în procesul de maturare al fructelor. Este o glucoproteidă cu masa moleculară 150. În prune. Lacaza acţionează asupra unui număr mult mai mare de compuşi fenolici. La un pH mai scăzut (aciditate ridicată) activitatea lacazei este diminuată. se datorează oxidării mono şi di-fenolilor asupra cărora a acţionat PFO. etc). Masa moleculară a polifenoloxidazei (PFO) este de 34. Pasteurizarea sucurilor sau a unor conserve are acelaşi efect.di fenolici. Prezenţa SO2 inhibă mai ales polifenoloxidazele şi tirozinaza. dar mai puţin lacaza. care pot inhiba sau stimula biosinteza etilenei. Sunt metaloenzime. Produse mai bogate în PFO sunt cartofii. filtrare. Pe parcursul prelucrării produselor horticole. Produsele cu ascorbatoxidază au conţinutul în acid ascorbic instabil expus permanent diminuării. mai ales pe parcursul valorificării.şi orto.cu aparitia de compusi de culoare inchisa. Îmbrunarea enzimatică a legumelor şi fructelor. fac parte din această grupă. Ele pot acţiona asupra unei varietăţi mari de compuşi mono. perele. tirozinaza).000. ciupercile. mai sărace în vitamina C. H2S. vişinele. centrifugare etc. Acidul ascorbic. soluţiile în concentraţii mici de NaCl. caisele.terminală în procesul de respiraţie. înnegrirea materialelor vegetale proaspăt tăiate sau casarea sucurilor(musturilor).polifenoloxidazele. prunele. Cele mai reprezentative sunt grupate în două categorii distincte: -orto-difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. ortodifenoli şi alţi compuşi asemănători. activitatea PFO creşte din mijlocul fructului spre periferie. în oxidarea polifenolilor din ţesuturile vegetale. acid cafeic.000. precum şi anumite faze ale proceselor tehnologice (presarea sau separarea impurităţilor prin decantare. Blocarea sau îndepărtarea cuprului din molecula PFO inactivează enzima (cu dietilditiocarbamat. salata. având ca grupare prostetică un atom de cupru în moleculă. spanacul.difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. merele. Opărirea (blanşarea) este tratamentul cel mai folosit înaintea deshidratării. NaHSO3. în prezenţa oxigenului atmosferic. fapt evident în momentul când se studiază conţinutul în această vitamină. spanacul. piersicile. Glucozoxidaza este o enzimă care şi-a găsit numeroase utilizări sub formă de preparate imobilizate. strugurii sau merele. -para. Polifenoloxidaza(PFO) este activată de catehină. activitatea enzimei este dublă în coajă. Sunt implicate în sinteza etilenei. iar studiul lor are aplicaţii practice deosebite. congelării sau termosterilizării.) micşorează sau previn îmbrunările oxidazice. Distribuţia lor este neuniformă în epidermă şi în vasele conducătoare. Legumele Cucurbitaceae.

Din această grupă fac parte enzimele cu cele mai importante aplicaţii practice (enzimele pectice. În funcţie de substratul specific şi modul sau locul de acţiune distingem: protopectinaze. c. lipaza.13. Pectin demetoxilazele (enzime saponificante) produc demetoxilarea substanţelor pectice.daca este necesar. ceapă. eterice.5. mere. cu eliberare de metanol. o stocare mai îndelungată a marcurilor fermentate de fructe. piersici. pH-6. spanac etc. C-N. cireşe.alături de glucozoxidază. celulaza. --(Endo-Exo)poligalacturonazele (PG) acţionează asupra acizilor pectici. pere.in proportii bine echilibrate. determinând sau accelerând hidroliza legăturilor esterice. Au 4 forme rezultate din specificitatea de substrat (acizi pectici-acizi pectinici). Sucurile de fructe şi alte băuturi pot fi tratate pentru mărirea stabilităţii cu preparate care conţin şi catalază. a. pere. Sunt prezente în mere. Activă în mere. Protopectinaza catalizează scindarea legăturilor din macromolecula de protopectină. Endo PG este cea mai răspândită depolimerază.Glucoză + H2O +O2 = H2O2 + acid gluconic Se obţine prin procedee biotehnologice din tulpini de Aspergillius sau Penicillium. Ele permit.Exo PG este semnalată în cantităţi semnificative în morcovi şi în mere. invertaza. enzimă care catalizează transformarea reversibilă a acidului malic.3. căpşune. multiplicata prin locul scindării (endo-exoscindare) : specificitate (2 cazuri) x 2 locuri de scindare. deoarece consumă oxigenul existent în masa produsului şi formează o oarecare cantitate de peroxizi cu calităţi dezinfectante. morcovi. Mai importantă pentru domeniul nostru de activitate trebuie menţionată malat-dehidrogenaza. depolimerizează acizii pectinici în prezenţa apei. 76 . piersici. proteazele). precum şi unele cu rol deosebit în procesele fiziologice (clorofilaza. pepeni. Pectin metilesteraza (PME sau PE) se găseşte în tomate. Sunt activate de unele săruri (NaCl. pectindemetoxilaze şi pectin depolimeraze (ultimele au patru forme). Pectin depolimerazele (enzimele pectice depolimerizante) scindează în prezenţa apei legăturile lanţului poligalacturonic. fără mărirea conţinutului lor în acid acetic si diminuarea alcoolului existent. struguri. conţinutul mai ridicat de CO2 din depozitele cu atmosferă controlată îi inhibă acţiunea. hemicelulază şi pectină. 2. Enzimele pectice (pectinaze. Preparatele de glucozoxidază servesc în calitate de agent antimicrobian şi antioxidant.6 la struguri). fosforilazele). asparaginaza. fosfatazele. conducând la degradarea ei în celulază. Sunt active la pH aproape neutru (pH. CaCl2) şi au stabilitate la căldură (încălzire uşoară).. struguri. B) Dehidrogenazele. -(Endo-Exo)polimetilgalacturonazele (PMG). enzime pectolitice) din clasa hidrolazelor catalizează scindarea substanţelor pectice.5 pentru tomate.6 la mere şi pH. b. Hidrolazele din produsele horticole Hidrolazele catalizează scindarea substratului cu ajutorul apei.7. P-N.. glicozidice etc. pere. amilazele.pentru controlul continutului in H2O2 care rezulta . tomate. căpşune. cartofi.

cu un conţinut ridicat de CO2. Lipaza intervine în biodegradarea hidrolitică a lipidelor din majoritatea produselor horticole. }esuturile plantelor se apără de celulazele microorganismelor patogene (fungi. Păstrate la o temperatură mai scăzută (00 C). în care se reduce vâscozitatea mediului celular sau a soluţiilor coloidale de celuloză amorfă. după care are loc o creştere intensă. activitatea enzimei este inhibată. Endo-β -glucanaza (celulaza Cx) acţionează alături de C1. contribuind la subţierea acesteia. secretând inhibitori. piersici. activitatea PME este inhibată 10-15 zile. tomate. Momentul coincide cu apariţia unei structuri fibroase a pulpei. pere.şi trigliceridelor în glicerină şi acizi graşi. La pere. care are o structură amorfă şi lanţuri cu extremităţi libere. clorofilaza are o activitate de trei ori mai mare în timpul climacteriului respirator. Celulazele (β glucanazele) au fost identificate în mere. Chinonele rezultate din oxidarea substanţelor fenolice au această proprietate. Ele catalizează hidroliza celulozei din membrana celulară. Celulaza C1 acţionează asupra lanţurilor de celuloză iniţială (cu structură complexă cristalină. după care descreşte brusc. catalizând desfacerea mono-.5).Depolimerizarea (scindarea) substanţelor pectice este realizată şi de liaze din grupul pectin sau pectat liazelor care sunt menţionate separat.depolimerizante (PMG-PG). faţă de faza preclimacterică. dar mai ales într-o etapă următoare. având ca efect apariţia de substanţe pectice cu molecule mai mici şi mai solubile. La merele depozitate în atmosferă controlată. Se produce demetoxilarea lanţurilor poligalacturonice.Substanţele pectice din ţesuturile vegetale se transformă sub acţiunea complexului enzimelor pectice. Exo-β . activitatea PME atinge un maxim după 12 zile de păstrare la 80 C. formând micelii insolubile în apă) degradându-le de la forma microgranulară la forma reactivă. di. Maturarea fructelor pomacee este însoţită de creşterea conţinutului în acizi graşi liberi din ceridele acoperitoare. apoi descreşte. La piersicile aflate în cursul maturării. Maturarea se caracterizează şi prin înmuierea ţesuturilor la unele produse. determinând modificarea culorii verzi pe parcursul maturării. Acţionează asupra clorofilelor a şi b. lanţuri legate prin legături de hidrogen.în prezenţa apei. Se cunosc trei tipuri. activitatea maximă a PME se realizează de la începutul maturării.fapt care explica culoarea unor soiuri la sistarea pastrarii. uşurând intervenţia PG. Există o corelaţie între modificările de textură şi raportul activităţii demetoxilante (PME) . Clorofilaza este prezentă în cloroplastele celulelor vegetale. Din acest moment începe hidroliza substanţelor pectice şi scăderea fermităţii structotexturale a pulpei. bacterii). Legăturile glucozidice din lanţurile celulozice sunt scindate treptat.glucanaza acţionează numai în etapa a doua. La mere.5-6. care conţin clorofilă. Sunt stabile termic în domeniul 30-600C. în fazele 77 . datorată unor substanţe pectice cu lanţ poligalaturonic mai lung şi mai slab metoxilat. de hidrolizare a lanţurilor poligluconice amorfe în produşi oligogluconici solubili în apă (celobioză). Celulazele au un pH optim slab acid (4. Activitatea acestor enzime se intensifică în paralel cu descreşterea fermităţii structo-texturale a pulpei.

enzima devine inactivă şi termolabilă.amilaza este o metaloproteidă care conţine ca grupare prostetică Ca2+ (1 atom gram/mol). conţinutul în invertază creşte. activitatea enzimei este mai intensă. Amiloglucozidaza (AMG.8). activitatea amilazelor creşte. lipazele provoacă alterări favorizate de o umiditate şi o temperatură mai ridicate.A fost identificată în fasolea boabe. În fructele nucifere şi in seminţe.00 (zahărul invertit). Potenţialul invertazic al sucurilor şi musturilor este de 3 ori mai mic decât cel al produsului proaspăt zdrobit. această activitate descreşte. Ele catalizează desfacerea legăturii dicarbonilice (β -1-2) din zaharoză conducând la eliberarea de glucoză şi fructoză. la (α )20D= -20. În faza de maximum respirator. cu eliberare de glucoză. o dată cu scăderea conţinutului în amidon. chiar până la 1%. fiind activă la temperaturi sub 450 C.conducând la dextrine de diferite mărimi. în timpul maturării şi păstrării produselor horticole. de la (α )20D= +66. nu influenţează invertazele. Pe parcursul maturării produselor horticole. În timp ce SO2. Cand păstrarea se efectuează la o temperatură mai ridicată.50 (zaharoză). β -amilaza hidrolizează legăturile α -1. Aceşti produşi sunt degradaţi in continuare de oxidazele specifice. mere. atribuită activităţii lipazei. declanşându-se astfel râncezirea. pere (mai multe forme).timpurii ale climacteriului. activitatea invertazei creşte în corelaţie cu scăderea conţinutului în zaharoză.4-glicozidice la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice de amidon. glucoamilaza. fiind maximă la +800 C.4-glicozidice din macromolecula de amidon.4 şi α -1.Este cea mai putin termolabila. Prin îndepărtarea Ca2+. Cu cât temperatura este mai ridicată. având ca grupări active grupările tiolice (-SH). Este o holoproteidă. cationii metalelor grele pot inhiba acţiunea lor. iar temperatura optimă este de 55-630 C pentru preparate industriale. sau la ieşirea cartofilor din repausul vegetativ. La tuberculii de cartof. Amilazele catalizează hidroliza enzimatică a amidonului. În cursul proceselor de maturare. dar este tipică microorganismelor. Pe parcursul păstrării fructelor seminţoase. α . Invertazele (sau zaharazele) sunt prezente sub două forme mai cunoscute. care eliberează maltoză şi dextrine (numite "dextrine limită"). la care participă şi fosforilazele. Domeniul optim de pH este cel acid (1. datorată unui inhibitor natural existent în concentraţie mare.0-6. Se găseşte în cartofi si fasole. Este o endoenzimă care hidrolizează la întâmplare legăturile α -1. enzima R) hidrolizează legăturile glicozidice în poziţia α -1. se poate urmări acţiunea hidrolitică a amilazelor.0).6 de la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice din amidon. în timpul creşterii şi dezvoltării se constată însă o descreştere continuă. planul de rotaţie al luminii polarizate se modifică. Acţionează la pH slab acid (5. Este tipică la produsele proaspete pentru soiurile de cartof care au fermitatea ţesuturilor mai ridicată. în condiţiile unui exces de inhibitor care frânează acumularea 78 . determinând sporirea conţinutului în produşi de hidroliză (acizi graşi liberi). Este o exoenzimă.fiind tipuri de AMG de origine bacteriană stabile şi la 900 C. glucozidazinvertază şi fructozidazinvertază. În urma hidrolizei.

Depozitarea frigorifică modifică acest echilibru. Raportul faţă de clorofila b. S. A. 2. Pigmenţii sunt substanţe chimice de natură diferită.glucidelor reducătoare.La tomate există şi soiuri portocalii foarte valoroase. la peste 9:1. Porfirinele cu magneziu sunt metaloporfirinele cele mai răspândite. fasolea de grădină. când este maximă.1983). La sfecla roşie. dar în zonele montane disproporţia creşte de la 5. 2. cu eliberare de peptide (polipeptide sau oligopeptide sau chiar de aminoacizi). inclusiv betalainele.14. şi colab. Aceasta este un amestec de clorofilă a şi b. la temperatura de 45-550C (preparate industriale). În sucuri si in musturi.0). ca pigmenţi flavonoizi. În cazul piersicilor sau strugurilor. distingem exo şi endo peptidaze (enzime proteolitice. proteinaze). ridichi şi alte produse horticole. La ardei.14. Zincul şi magneziul. proteazele sunt localizate în cantitate mai mare în pulpă şi în suc. tomate. În mere sau pătlăgele vinete. acţionează specific în funcţie de produs. prezintă maximul activităţii la pH foarte acid (pH=2.respectiv îndulcirea la t0C<4. 79 .J. morcovi. Prezente în majoritatea legumelor şi fructelor. pigmenţii sunt localizaţi în epicarp. Pigmenţii flavonici şi antocianici. sau SO2 în doze mici. bromelina (in ananas) sau subtropicale: ficina (in smochine). corespunzătoare resturilor de cisteină care le conţin. salată. mult mai divers colorate decât cele care sunt oferite în mod frecvent. iar clorofila b este verde.. fapt care se reflectă în dinamica proteidelor. reprezentate de clorofilă. Activitatea lor se măreşte de la pârgă la maturare. dar nominalizează o grupă separată. Câteva endopeptid hidrolaze tiolice. există soiuri cu pulpă colorată sau cu pulpă necolorată. există o varietate surprinzătoare de soiuri. Pigmenţii porfirinici Pigmenţii profirinici sunt cromoproteide.care conţin β -caroten.1. pătlăgelele vinete. care apar ca derivaţi de substituţie ai porfirinei cu metalele grele şi cu protidele.având în centrul activ grupări (-SH) libere. betalainele. dar mai puţin în pieliţă.holoproteidice.5:1. Clorofila a se găseşte în proporţie mai mare în ţesuturile verzi. deosebire care facilitează separarea cromatografică. castraveţi. Pigmenţii produselor horticole Pigmenţii vegetali conferă culoarea produselor horticole.. Proteazele (peptidhidrolazele) catalizează scindarea hidrolitică a legăturilor peptidice din proteide. Clorofila a este de nuanţă verde gălbui. dar se preferă cele roşii care conţin licopen. În boabele de struguri. În funcţie de modul de acţiune. (1990) grupează la un loc pigmenţii antocianici şi flavonici. antocianici şi flavonici (Gherghi. este de 3:1. Kays. carotenoidici. în toate ţesuturile. ceapă. se găsesc mai ales în sucul vacuolar şi în soluţia celulară. Pigmenţii porfirinici şi carotenoidici sunt localizaţi mai mult în organitele plastidomului (cloroplaste şi cromoplaste). sunt prezente în diverse fructe tropicale: papaina (in fructul de Caryca papaia). grupaţi în patru categorii mai importante: pigmenţi porfirinici. determină activarea enzimei. având ca urmare acumularea glucidelor reducătoare.

diminuarea rapidă a conţinutului se produce în perioada care precede maturarea fructelor. Magneziul poate fi îndepărtat din moleculă cu acizi diluaţi şi înlocuit cu alte metale (Cu. iar fructele (mere. Fe. culoarea lor se schimbă prin apariţia culorii complementare şi a culorii de fond. la 0.95 mg/100g. Clorofila se extrage cu solventi specifici. Pe măsura avansării în coacere. conţinutul mediu al unor legume de seră în clorofilă este de 2. conţinutul în clorofilă scade.9 mg/100g (ardei). alcool sau glicerină.6 mg/100g. compus solubil în apă.1-0. În cazul maturării tomatelor. La merele şi perele care se maturează. 5. bogate în celelalte tipuri de pigmenţi. Rezultă o sare alcalină a clorofilei. După recoltare şi pe parcursul păstrării. liposolubil în uleiuri vegetale. Un proces nedorit este continuarea sintezei clorofilei la tuberculii de cartof sau la rădăcinile de morcov expuse la lumină.din frunze cu un continut in proteine redus. După Dobreanu. 200 mg/kg). La mere. Există mai multe procedee.. în timp ce la speciile care se forţează (ex. Are loc trecerea de la cloroplastele bogate în clorofilă la cromoplaste. Ni). Zn.Se foloseşte sub formă modificată în calitate de colorant. sau hidrosolubil sub formă de săruri de sodiu sau potasiu (Cu2+ liber = max. Atmosfera controlată inhibă descompunerea pigmenţilor clorofolieni.0-2. M.preparga). de saponificare la rece în prezenţa hidroxizilor alcalini. culoarea verde intensă este un indicator de calitate pentru salată sau spanac. Viteza reacţiilor de descompunere a clorofilei este dependentă de temperatură. cloroplastele din epidermă şi hipodermă sunt active în primele faze. cele două grupări carboxilice ale clorofilei sunt esterificate. Complexul cel mai folosit este clorofilă-Cu.Cantitatea de pigmenţi clorofilieni din ţesuturi depinde de specia sau organul vegetal analizat. pere) depozitate se menţin verzi. rezultând compuşi mai stabili la lumină sau la pH acid.6 mg/100g (tomate. conţinutul în clorofilă scade de la 1. Acest fenomen poate fi urmărit şi la ardei. până la dispariţia completă a acestui pigment.Prin alt procedeu. Cichorium) constituie un defect. Modificarea conţinutului în pigmenţi clorofilieni la produsele horticole se manifestă în mod specific. lumină şi conţinutul atmosferei în CO 2 şi O2.2 mg/100g (castraveţi) şi 8. dar şi de faza de creştere-dezvoltare a acestora. (1979). 80 . La legumele de frunze. îndepărtându-se metanolul şi fitolul cu care erau legate.

adăugate înainte de închiderea sau de pasteurizarea recipienţilor. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi) Pigmenţii carotenoidici includ circa 70 de compuşi. în procesele de fotosinteză. Se remarcă prin efectul sau protector superior. xantofile. acizi etc. sau glicozizi de carotenoide. mai ales la căldură se deteriorează rapid. grăsimi. 2-12 mg/l. dar uşor solubil în uleiuri vegetale. dar şi în frunzele legumelor verdeţuri. oranj) în sucuri de legume sau fructe.14. Se foloseşte sub formă condiţionată. xantos=galben) sunt alcooli carotenoidici. Se găsesc fie în stare liberă. dar în cantitate mai redusă. Licopina se găseşte în 70 de specii de plante. cea mai mare pondere o au pigmenţii carotenoidici cu 40 de atomi de carbon. pepenii galbeni. având activitatea vitaminică A de 25%.2. piersicile. Este o provitamină A. în apă sau în emulsie 3-4%. merele. α carotenul(α carotina) are o culoare mai deschisă decât forma β .2.0 mg/100g). în suspensie semisolidă 24%. fiind solubilă în uleiuri. În produsele horticole. carotina) cât şi compuşi carotenoidici cu oxigen (alcooli. ca aditiv alimentar. în metabolismul lipidelor. fiind implicaţi în procesele de oxido-reducere datorită caracterului lor nesaturat. Este răspândit în aceleaşi produse. Afinele. Xantofilele (gr. carotenoidele sunt tetraterpenoide formate din 8 unităţi izoprenice. Se prepară şi prin sinteză şi serveşte drept colorant alimentar. fie dizolvaţi în lipide sau cristalizaţi. cu un număr mare de legături duble conjugate. 81 . Pepenii verzi şi măceşele conţin de asemenea acest pigment. în suspensie lichidă (30%) de ulei vegetal.6-4. Există şi compuşi carotenoproteici. caisele. Ei pot fi atât hidrocarburi carotenoidice (licopina. cătina. strugurii. Din punct de vedere chimic. granule (210%). după β caroten. care trece sub acţiunea luminii în licopină. Sensibil în mediu acid sau alcalin. Rolul lor fiziologic este complex. benzen sau sulfură de carbon. având grupări hidroxilice la C3. β carotenul(β carotina) este cel mai răspândit. La unele capete sau la unul singur. având activitatea vitaminică A de 50%. Compuşi carotenoidici cu oxigen. cel mai răspândit pigment carotenoidic din natură. Dintre hidrocarburile carotenoidice. Coloraţia lor (galbenă. Se găseşte în proporţie mai ridicată în morcovi şi în ardeii aflaţi la maturitate. Luteina este. În tomate conţinutul său este de 3-4 mg/100g. Se foloseşte în calitate de colorant alimentar (roşu. Se poate separa din materiile prime vegetale. în prezenţa acizilor sau a oxigenului. respectiv C3'. dovleceii. dar aproape insolubilă în etanol. portocalie sau roşie) se datorează acestor legături şi numărului lor. măceşele. şi petalele florilor galbene conţin luteină. tomatele. pot avea cicluri ionice sau pentaciclice. Este insolubil în apă. fructificare şi de protecţie faţă de radiaţiile ultraviolete. În fructele de tomate s-a identificat prolicopina. prezenţi în numeroase produse horticole. În sucuri şi diverse băuturi se foloseşte sub formă de granule. pentru colorare în nuanţe de galben şi vitaminizare. un izomer precursor.). unde însoţeşte permanent clorofila (2. unde generează culoarea portocalie. imprimându-le culoarea roşie. hidroxicetone. trandafiriu. gemuri sau dulceaţă (caise). Este o provitamină A. de numai 1/4 faţă de β caroten. însoţindu-l în toate plantele verzi.

mai puţin stabili. Capsorubina este o xantofilă cu două grupări hidroxilice şi două cetonice. Conţinutul total în pigmenţi carotenoidici este mai ridicat la unele legume. mere. morcovi. piersici. caise. La merele Golden Delicious. dar lipseşte din ardeii galbeni.Capsantina este o xantofilă (hidroxicetonă) care se găseşte în ardeii roşii şi în mere. relativ scump. pigmentul care se găseşte în stigmatele florilor de şofran (Crocus sativus).3. Hidrocarburile carotenoidice prezintă o mai mare stabilitate în produsele care le conţin (tomate. Caisele. crocina.apo-8'-carotinalul) cu 37 atomi de carbon şi retinenul cu 20 atomi de carbon se găsesc în legumele de frunze (spanac. terminată cu gruparea aldehidică sau carboxilică. şi dispare în cele din urmă complet (25 de zile de la recoltare). mere. În timpul maturării pe plantă sau păstrării. Valoarea vitaminică se echivaleaza în β caroten. doar caisele conţin între 1. Temperaturile de păstrare mai scăzute de 100C diminuează de peste două ori ritmul de acumulare al carotenilor. ardeii gogoşari (23-25 mg/100 g). temperatura optimă de sinteză a licopenului este de 16-220C. Dintre fructe. dovlecei. pigmenţii carotenoidici se acumulează. pere. Se foloseşte şi ca aditiv alimentar. smochine.5-12 mg/100g). citrice. crescând de la 30 la 260 ppm (70 de zile de la recoltare). Crocetina este un acid dicarboxilic carotenoidic cu 20 atomi de carbon. caise. dar solubilă în alcool. prune. Este o pulbere galbenă sau brun roşcată. căpşunele conţin compuşi carotenoidici cu oxigen. măceşe). morcovii (7-18 mg/100g). Criptoxantinele (α şi β ) se găsesc în afine. pentru colorarea sucurilor.14. La tomate. Modificarea conţinutului în pigmenţi carotenoidici depinde de stabilitatea pigmenţilor şi temperatură. Numărul atomilor de carbon din molecula acestora este între 20 şi 37. Pigmenţii antocianici (antocianii) 82 . ardei roşii. B. spanac. sosurilor conservate etc. cătină. ardei galbeni.2 şi 4. măceşe. greu solubilă în apă. Zeaxantina a fost identificată în pătlăgele vinete. 2. după recoltare şi pe parcursul unei păstrări la o temperatură mai ridicată (+200C). Ea formează cu două molecule de genţiobioză un glicozid. struguri. afine. Pigmenţii carotenoidici cu mai puţin de 40 de atomi de carbon au un singur ciclu iononic şi o catenă laterală. măceşe. după separare din diverse produse vegetale. ardei roşii şi verzi. în comparaţie cu temperatura mediului ambiant. citrice.2 mg/100g. citrice) şi sunt aldehide carotenoidice. Se află în ardeii roşii şi verzi. în timp ce temperaturile de peste 300C o inhibă. întrebuinţat în bucătăria orientală pentru mâncăruri sau produse de cofetărie. ardeii graşi (8-25 mg/100g). licopenul creşte ca proporţie şi devine principalul pigment carotenoidic. pe măsură ce conţinutul în clorofilă scade. cum sunt ardeii lungi (25-35 mg/100g). măceşe. Pulberea de şofran este un colorant traditional. La morcovi pe parcursul păstrării (în 120 zile la 00C) se constată diminuarea cu 15% a conţinutului de β caroten. Carotinalul (β . merele. spanacul (13-14 mg/100g) şi tomatele (6. Ea constitue pigmentul principal în boiaua de ardei.

). Leucoantocianii sunt glicozidele incolore ale proantocianidinelor (leucoantocianidinelor). iar la fructele coapte sub 1/3 (sub 60 mg/100 g) din cantitatea iniţială. Ei dau nuanţele de culoare roşie-violet-albastră la numeroase flori. Acumularea pigmenţilor antocianici în produse (mere. cu atât culoarea albastră se închide. Efectul de copigmentare modifică şi el culoarea.Pigmenţii antocianici sunt mono sau diglicozide ale antocianidinelor. sub acţiunea mai multor copigmenţi. piersici. de pH şi de prezenţa unei enzime. Varza roşie.. mere etc. Unii autori disting o grupă separată de pigmenţi. la ceapa roşie alături de aceasta se acumulează şi peonidin 3-glicozidul. are loc o deplasare a culorii de la roşu la albastru. cireşele etc. La piersicile verzi. La prune. Distribuţia pigmenţilor antocianici în produsele horticole este neuniformă. cireşe) depinde de intensitatea luminii.d. pe când la soiul Golden Delicious nu există celule colorate antocianic). Substituirea cu grupări metoxi (-O-CH3) determină intensificarea culorii roşii. Leucocianidina şi leucodelfinidina sunt frecvent întâlnite în fructe. varză roşie şi ceapă roşie. Modificările sunt legate de echilibrul antociani-leucoantociani. Culoarea pigmenţilor antocianici este determinată de pH. La aceeaşi specie horticolă există varietăţi sau soiuri cu antociani şi altele fără aceşti pigmenţi (legumele din grupa verzii. delfinidine. cicorile legumicole. în cazul unui derivat al delfinidinei (delfinidina-3. pătlăgele vinete. La un pH acid (pH = 2. în funcţie de soi (la Red Delicious 83-96% din celule sunt colorate. Peonidina din afine.5 g la 100g) şi petunidinei.). mere. coacăze. în 83 . zmeura. mere şi ridichi de lună. temperatură sau de conţinutul în azot din sol. identificată în cireşe. colorantul de bază este quercitina (o flavonă).0) se formează compuşi roşii purpurii. afine. salata colorată. iar fructele se colorează rapid. sunt mai putin frecvente. compuşi care însoţesc sau sunt premergători pigmenţilor antocianici în fructele nemature. Strugurii conţin cianidine. se formează compuşi de tipul chinonelor. formată pe baza singurei antocianidine cu azot. În timp ce la ceapa albă. vişine. salata. căpşuni.5). zmeură. La un pH slab alcalin (pH=8. iar leucocianidolul din strugurii roşii participă la formarea proprietăţilor organoleptice ale acestora. ceapa. de culoare albastră. conţinutul în leucoantociani este 180 mg/100g. Cireşele negre conţin antociani care diferă cantitativ şi calitativ de antocianii din cireşele roşii. murele. petunidina din struguri şi afine. Cea mai răspândită este cianidina. vinetelor şi prunelor.p. Când se apropie declanşarea maturării. malvidina tipică strugurilor h. betanidina. activitatea acesteia scade. prune. prune. iar soiurile hibride se identifică prin prezenţa malvidinei (până la 0. Antocianidinele din produsele horticole. soiurile de ceapă colorate conţin cianidină. la Jonathan 65-77%. Delfinidina contribuie la culoarea strugurilor. Pelangonidina se găseşte în fragi. Cu cât creşte numărul grupărilor hidroxilice. peonidine. antocianoza (vişine. La mere ei sunt concentraţi în epidermă şi în primele două-trei straturi ale hipodermei.5 diglucozid).5-3. compuşi fenolici. struguri. fructe sau legume.

Aceşti pigmenţi au proprietatea de a forma combinaţii complexe cu metalele. Au o acţiune antioxidantă. În timpul păstrării. Numărul acestor compuşi este foarte mare. flavonolilor. izoflavonei. sucuri de fructe. Glucidele componente pot fi mono sau di-glucide şi se fixează la una sau la două dintre grupările hidroxilice ale compusului flavonoidic. R. datorită descompunerii leucoantocianilor (compotul de piersici se poate înroşi la culoare). Valoarea alimentară şi medicinală. pot fi folosite direct. Flavonoidele sunt glicozide ale flavonei. În bulbii de ceapă uscată. cât şi în cele subtropicale. cosmetice. sanogen şi fortifiant. În celulele vegetale absorb sau atenuează razele ultraviolete. Sunt neuniform distribuite în fructe şi legume. Musturile concentrate roşii de hibrizi înobilaţi. 2. Antocianii din fructe şi din legume au un rol important în formarea gustului acestor produse. Basella etc. culoarea naturală se poate altera după un timp. produse zaharoase şi de cofetărie. iar uneori şi alte grupări sau catene fixate în diferite poziţii. oxidarea sau polimerizarea pigmenţilor antocianici. În produse se acumulează intens mai ales în faza de creştere a ţesuturilor.6. datorate biodegradării pigmenţilor antocianici (pătarea Jonathan. funcţionând uneori şi ca inhibitori ai unor enzime. filtrare. Conţinutul variază mult în funcţie de specie. Antocianii se folosesc la colorarea unor băuturi alcoolice sau nealcoolice. socul. opăreala.6%) urmată de desulfitare. Răspândirea unor pigmenţi flavonici în produsele horticole (după Thomson.. Cristalele lor au culoare galbenă. şi colab. Pigmenţii flavonici sunt substanţe care cristalizează uşor. Pigmenţii flavonici (flavonoidele) Pigmenţii flavonici (tab. metoxilice. trecerea prin coloane schimbătoare de ioni. precum şi activitate biologică de vitamina P.4-0. izoflavonolilor sau xantonelor. 1964) 84 . Materiile prime utilizate sunt strugurii. concentrare sub vid la 40% substanţă uscată şi uscare în aparate concentratoare sub vid. Pe parcursul maturării.. 1993. acumulările sunt mai reduse. cantitatea de flavonoli (quercitină) scade de la vârf spre bază şi de la exterior spre interior. intensitatea acumulării pigmenţilor antocianici este acceptată drept test de stabilire a gradului de maturitate. Bodea. etc). atât în produsele horticole din ţara noastră.4. compuşi fenolici.) contribuie la realizarea culorii galbene a produselor horticole.. Din tescovina proaspăt presată a soiurilor de struguri intens coloraţi se realizează extracţia cu o soluţie de SO2 (0. A. Ei participă şi la procesele celulare de oxidoreducere. alcool metilic sau etilic. 2. Tabelul 2.2-3 săptămâni. la fructele de măr pot apărea boli fiziologice. La produsele prelucrate. Trebuie menţionat efectul lor protector.6. purificare prin fermentare pentru îndepărtarea glucidelor. are loc o scădere a culorii datorită precipitării lente a coloranţilor.H. Hybiscus. au acţiune bacteriostatică. 1983. fiind solubili în apă. La unele soiuri de mere. C. protejând citoplasma şi clorofilele. În timpul păstrării un timp mai îndelungat a sucurilor de fructe bogate în antociani. Gherghi. Conţin grupări hidroxilice.14. Cauzele precipitărilor sunt legate de natura coloidală. Măresc rezistenţa faţă de atacul insectelor şi microorganismelor.

prune.. care îşi poate pierde culoarea prin variaţia pH-lui sau prin hidroliză enzimatică în prezenţa luminii. acest produs este solubil în alcool. Insolubil în apă. piersici. Betanina. S. Aroma căpşunelor are 146 de componente naturale. fragi. 4. Betacianinele sunt formate din două astfel de molecule.14. determină decolorarea şi brunificarea acestora. 2. antocianidină cu azot.5. Extractul este concentrat sau eventual uscat prin pulverizare. prune Umbelliferae pătrunjel struguri (şi citricele amărui) struguri Flavonoli Flavone Flavonone Izoflavone Ca aditiv în industria alimentară se foloseşte uneori quercitina. prune. tomate. diferenţiindu-se între ei prin contribuţia majoră sau minoră la definirea acestor însuşiri (tab.J. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole Aroma şi mirosul produselor horticole se realizează prin apariţia şi acumularea unor compuşi intermediari sau finali ai metabolismului. caise. Aceşti pigmenţi se găsesc în plante din familiile Chenopodiaceae (sfeclă roşie). struguri mere. ceapă mere. struguri mere. colorantul roşu-violet din sfeclă este un acetal al betanidinei. gust amar) genistina Răspândire căpşune. cireşe mere. mure. struguri ceapă căpşune. pere. cireşe.4-dihidroxifenil alanină. iar cea a tomatelor numai 38 de componente. 85 . Este un compus instabil.). Unii sunt compuşi chimici formaţi sau secretaţi de ţesuturi specializate. fragi.0). Aizoaceae etc.7. Amaranthaceae.15. Colorantul roşu-violet din sfeclă este însoţit de un mare procent de cianidină. Este un colorant sensibil la căldură (se brunifică). Există însă o specificitate.Compuşi fenolici de bază Flavonoide (pigmenţi flavonici) quercetina hiperina izoquercitina quercitrina rutina spireozid camferol avicularina luteolin glicozide şi apigenin glicozide diosmina. fenomen caracteristic tuturor produselor care conţin betalaine (Kays. extras din coaja unei specii de stejar (Quercus tinctoria). sparanghel verde. Roşu de sfeclă se obţine prin extracţia într-o baterie de extracţie a tăiţeilor de sfeclă roşie cu apă acidulată ( pH=4. de importanţă mai mare sau mai mică. 2. La mere. Expunerea prelungită a rădăcinilor tuberizate de sfeclă roşie la lumină în spaţii deschise. Betalainele Betalainele sunt derivaţi din 3. Betaxantinele sunt formate prin condensarea acidului betalamic cu un radical (grup) amino sau imino. în funcţie de soi.coacăze roşii şi negre. pigment flavonic natural de culoare galbenă. substanţele volatile constau din 156 de compuşi. 1990).pere. Numărul celor care dau aroma unui produs horticol este uneori foarte mare. struguri mere. apiina naringina (incoloră. legată la o moleculă de D-glucoză.0-5. afine. fiecare având însă un rol diferit.

Alţi compuşi fenolici se găsesc în cantităţi mai mici. cimbrişor. fiind regăsiţi în uleiurile volatile extrase. prezent în busuioc şi căpşune. care le nuanţează mirosul în proporţii diferite. contribuind la formarea aromei acestor produse într-o proporţie determinantă. cu rol secundar: (1) Hidrocarburile alifatice şi aromatice participă la aroma merelor (n-nonacosan). care se degradează în timpul păstrării.Clasificare. alături de care există şi componente auxiliare. aldehida benzoică se găseşte în migdalele amare şi alune. (5) Compuşii fenolici ca timolul (cimbru. ciupercilor sau castraveţilor. se găsesc peste 70 de esteri.şi de alcooli). anetolul (anason. scorţişoara-Cinnamonium sp. ţelinei. mere. tot mai importantă pe măsură ce au înaintat în faze mai complete de maturare. (6) Esterii alifatici aciclici realizează în ansamblu lor mirosul şi aroma dominantă a multor fructe sau legume. iar benzofenona în struguri. măghiran). acetatul de izoamil aroma de coacăze. Conţinutul în componentele de aromă de tipul alcoolilor. legumelor (stiren) sau cimbrului (p-cimen). La păstrarea merelor. miristicina (pătrunjel) dau aroma dominantă din produsele respective. Alcoolii aromatici sunt incluşi în aroma de ciuperci. La pepenii galbeni. în funcţie de soi. în timp ce acetoina se acumulează până la 0. acetoina este un component al aromei strugurilor şi pepenilor galbeni. hidrojuglona (nuci). Formiaţii de etil şi de amil individualizează aroma de mure. Aroma generală de fructe se formează în prezenţa acetatului de etil. castraveţi). tomate). La tomate. fam. trans 2 hexanalul (mere verzi. Din grupa esterilor aromatici se poate nominaliza cinamatul de metil. 86 . În flora tropicală vanilina (Vanilia planifolia. eugenolul (cuişoare-Eugenia caryophyllata. pentru a dispare la supramaturare. propionatul de etil aroma de struguri. în funcţie de temperatură. Din seria aromatică. carvacrolul (măghiran). conţinutul în acetaldehidă şi alcool etilic creşte pe parcursul maturării. aldehidelor şi cetonelor evoluează. tomate.în plus. având calitatea de a nuanţa aromele: apiolul (pătrunjel). Perele conţin şi ele esteri în număr mare. estragolul (tarhon). (4) Dintre cetonele alifatice. tridecanalul (castraveţi). Compuşii de aromă şi miros au fost grupaţi în 10 categorii chimice principale. Butilenglicolul creşte cantitativ de cinci ori. β -naftolul (coacăz negru). castraveţi şi cartofi se constată acumularea de aldehide (la tomate. (2) Alcoolii (alifatici saturaţi şi nesaturaţi) contribuie la aroma zmeurei.75%. capronatului de etil şi altor esteri. Orchidiaceae). În mere. temperaturile coborâte şi atmosfera controlată reduc formarea substanţelor volatile. cetona zmeurei. propionatul şi butiratul de octil aroma de păstârnac. exemple tipice fiind fructele pomacee.) sunt substanţe din grupa compuşilor fenolici. fenicul). butiratului de etil. (3) Aldehidele alifatice mai reprezentative în arome sunt hexanalul (căpşune.

2-3 mg/kg la zmeură. chimion). iar în varză de 2-propenil izotiocianat. leuştean. mirosul. gustul iute şi factorul volatil lacrimogen (tiopropanol sulfoxid) apar sub acţiunea aliinazei în cel mult un minut şi ating maximum în timp de 6 minute de acţiune enzimatică. Izotiocianaţii sunt reprezentaţi în ceapă şi muştar de alilsevenol. Un exemplu îl constitue sedanolida din ţelină. (9) Compuşii cu sulf ca tiosulfinaţii. ardei. aliina (s-alil-L-cistein-sulfoxid). Metil mercaptanii se găsesc în varză şi ridichi. iar propil mercaptanii în gulii şi în ceapă. cu catene laterale. disulfura de dialil constituie 60% din compuşii de hidroliză ai alicinei. 17 mg/kg la castraveţi. care sunt mai puţin aromate.3 mg/l.3 mg/l) dintre care linaloolul reprezintă circa 0. Varza conţine trisulfură de dimetil. fenicul). În usturoi. Di şi trisulfura de metil propil. compuşii pirazinici (ciuperci. oscilând între 1-22 mg/kg la mere. 1 mg/kg la afine etc. mărar) sau fencona (fenicul). tiosulfonaţii. după zdrobirea ţesuturilor. usturoi. imprimând chiar nuanţa gustului unor legume din familiile Cruciferae şi Liliaceae. gulii etc. α şi β pinenul (pătrunjel. Dintre aceştia se menţionează antranilatul de metil (Vitis labrusca). Cetonele terpenice ciclice sunt carvona (chimion. geraniolul 0. cartofi). ridichi. 5-10 mg/kg la fragi. busuioc. β felandrenul (leuştean. La piersicile maturate în mod natural s-a observat o cantitate de lactone cu 20% mai mare. (8) Dintre compuşii cu azot există unii reprezentanţi cu proprietăţi volatile. Compuşii volatili cu sulf se formează în multe cazuri din precursori. Aroma şi gustul de varză se percep în urma fierberii acesteia. Derivaţii aciclici mai importanţi sunt câţiva alcooli terpenici. stadiul de creştere-dezvoltare. muştar. precum şi derivaţii lor funcţionali de tip izoprenic. ca linaloolul (coriandru.(7) Terpenele şi terpenoidele sunt hidrocarburi nesaturate. ţelină). precum şi trisulfura de dipropil sunt compuşii volatili mai evidenţi şi importanţi din ceapă. izotiocianaţii şi mercaptanii formează principalele componente ale aromei şi mirosului. tarhon). compoziţia şi concentraţia substanţelor volatile în produsele horticole sunt specificul biologic (specia şi soiul). aciclice ramificate sau ciclice. descompus de enzima aliinază. substanţe care rămân nemodificate dacă ţesuturile sunt intacte (ceapă. măghiran. În plantele tinere. conţinutul 87 . Cantitatea de produse volatile din legume şi fructe este foarte mică. un glicozid. sau metilcavicolul (busuioc). Sunt componente principale ale uleiurile volatile şi extractelelor. nerolul 0. La usturoi. Sesquiterpenele sunt reprezentate de carotolul şi daucolul din morcovi Aroma de muscat este definită de un număr de terpene (1. care contribuie la formarea gustului. zona de cultură. aromei şi mirosului unor legume şi fructe. În ceapă aroma. precursorul alicinei este un aminoacid. (10) Unele lactone (compuşi heterociclici cu oxigen) au importanţă ca substanţe volatile în determinarea gustului şi mirosului. decât la piersicile maturate artificial. mărar. 2-5 mg/kg la tomate. varză. Factorii care influenţează diversitatea. leuştean.Terpene ciclice sunt limonenul (ţelină.4 mg/l. acidul cianhidric (sâmburoase şi migdale).).08 mg/l şi α -terpinolul 0. hrean.06 mg/l.

nonadienal 1-octen-3-ol.. scoarţă.6.5. esteri). Păstrarea produselor horticole este influenţată de biosinteza unora dintre aceste substanţe volatile. sau migrează înapoi în frunze. substanţele volatile având un important rol fungistatic şi bacteriostatic. Dacă sinteza substanţelor volatile are loc în frunze.7. 1976. 2. Tabelul 2. steridelor etc. dar cercetările continuă pentru aprofundarea şi lărgirea spectrului de investigaţie. Unii componenţi (alcoolii şi cetonele) sunt moderatori ai proceselor intracelulare şi protectori contra agenţilor atmosferici. S. de Kays. folosirea sau reconstituirea substanţelor volatile din plantele 88 . În metabolismul celular au rol antioxidant. Prin prezenţa lor se accelerează procesul de maturare. rădăcini. înflorirea determină migrarea lor în flori şi consumarea parţială. Rolul enzimelor (esterazelor) în cadrul acestor procese este foarte important. condiţionarea. Studiul acţiunii terpenelor ca substanţe care inhibă încolţirea tuberculilor de cartof a fost iniţiat de Vaugh şi Spencer (1991).dimetil pirazina izotiocianat de 4-metiltio-trans-3-butenil Rolul biologic al compuşilor volatili este complex. 1990) Produsul mere struguri pere afine zmeură varză ţelină castraveţi ciuperci ceapă pătrunjel cartofi ridichi Principalii compuşi care definesc aroma şi mirosul Butirat de metil.J. compuşii volatili au conţinutul mai simplu şi diversitate mai redusă. Unii dăunători evită astfel de plante.este mai redus. trans-2-hexanol. 2-hexanal Antranilat de metil. D. Tehnologiile de valorificare urmăresc reducerea intensităţii acestei evoluţii. iar în unele cazuri bactericid sau fungicid. cit. După fecundare. În ţesuturile plantelor horticole. hexanal. Aroma şi mirosul plantelor sau al anumitor părţi (organe) vegetale este o adaptare care le înlesneşte înmulţirea şi apărarea. în scopul menţinerii sub control a loturilor de produse depozitate. Compuşi chimici definitorii pentru pentru aroma şi mirosul unor produse horticole (după Salunke. cetone. aceşti compuşi sunt menţinuţi în suspensie cu ajutorul unor substanţe hidrofile.. Organele de reproducere conţin compuşi mai complecşi. diacetil 2. letionină disulfuri. Aceşti compuşi sunt intermediari în biosinteza alcaloizilor. alchiliden ftalide. fiind donatori de hidrogen. mai abundenţi. alchil tiosulfonaţI hidrocarburi monoterpenice 2-metoxi-3-etil pirazina. Extracţia. acetat de etil esteri ai acidului decadienoic trans-2-hexanal. substanţele odorante se acumulează în fructe şi seminţe. trisulfuri. alcooli. Intensificarea respiraţiei la maturare stimulează acumularea şi formarea din hidrocarburi a compuşilor oxigenaţi (aldehide. linalool 1-(p-hidroxifenil)-3-butanona izotiocianaţI dehidroftalide.K şi colab. de tipul emulgatorilor. acizi. mai diverşi. iar acţiunea carvonei a fost semnalată de Dipenhorst şi Hartmans (1993). piruvat de cis-3-hexen-1-il .

în care substanţele organice din celulele vii sunt descompuse pe cale enzimatică.1. tot mai importantă ca cifră de afaceri şi tot mai ramificată în ofertă şi solicitări. III .1.1. CAP.ASPECTE FIZIOLOGICE ALE VALORIFIC|RII PRODUSELOR HORTICOLE 3.Reacţiile de oxidare ale 89 . Respiraţia este un proces metabolic. cu eliberare de energie chimică. Generalităţi. Respiraţia produselor horticole 3. prin reacţii de oxidoreducere.horticole s-a individualizat ca o activitate industrială distinctă.

în ale căror legături macroergice se acumulează 1.6-45. La mazărea boabe sau bame păstrate în vrac.2 100C 0.1-8.4-77.0-2.7 0.9 6.1-1.2 2.8 2.7-2.5 1. are loc creşterea temperaturii şi deprecierea lor rapidă.1-25.8-6.3-8.8 1.1 1.5 7.1 7. la o temperatură cunoscută (Burzo.7-3.0 2.4 11. care depind de temperatura mediului ambiant (tab.Procesul final de descompunere a substanţelor energetice se desfăşoară în cadrul ciclului Krebs (ciclul acizilor carboxilici).6 36.0 4.2-3.6 27.0-5.9 1. 90 .5-1.F.0 5. Intensitatea respiraţiei.5-14.8-29.9 9.3-2.4 Căldura degajată este proporţională cu intensitatea proceselor metabolice.2-1.8 4.1.0-10.9 2.7-3. dacă nu se asigură eliminarea operativa a căldurii de respiraţie.4 1.1 Căldura degajată de câteva specii horticole în timpul respiraţiei (MJ/t 24 h.0-10.1-15.2 12.2-23.4-8. reprezentând 41% din energia formată.5-9.8-2.3 1. menţinerii organizării celulare. Energia chimică eliberată este necesară biosintezelor.9 11.6 3.2-39.4-55.6 2.4 10. în ciclul glicolitic şi ciclul lui Krebs.8 49. Tabelul 3.6 2.2 5. 1967 cit.0-1.2 200C 1.6 3.4-3.0 4.1.7 1.9-6.3 1.0 6.2 1.8-2. declanşându-se în scurt timp încingerea.7-11.1 0.4 9. Din bilanţul oxidării unei molecule de glucoză.3 2..7 13.0 22.6 1. permeabilităţii membranelor.2 0.1 15.).0-17.7 54. Măsura intensităţii procesului de respiraţie a unui produs horticol este cantitatea de CO2 (mg sau cm3) degajată de unitatea de masă (1 kg produs) în unitatea de timp (1 oră).2-10.1 5. Produsele horticole se pot grupa.3 34.1 7.0 150C 0.1-4. datorită necuplării oxidării cu fosforilarea.5-0.14 MJ (272 Kcal).9 21.9-4.2-7.4-14.5-5.0-27.substanţelor energetice devin mai importante în perioada postrecoltă.1-10. sub formă de căldură.I.7 1.4-5.9-8. Există însă şi posibilitatea ca întreaga energie să se elimine sub formă de căldură.3 6.8 6.3 4.8-35. pepenii galbeni şi castraveţii.2-1.1 50C 0.7-3.3 4.1-49.7 3.8 1.6-7.4-19.5 2. Restul se degajă în mediu.3 5.2.0 4.9 3.3-20. la 200C.8-18.8-7.1 2. în funcţie de intensitatea respiraţiei lor la 100C.La produsele cu grad ridicat de perisabilitate. Pentru eliminarea acestei călduri. 1979-1983-1987).3-15.1-3.8 17. 3. depozitele de păstrare sunt dotate cu instalaţii de ventilaţie şi instalaţii frigorifice.7-3.0 18.7 12.5 13.0-1.5 5.0 3.4 1.1-3.8 1. în patru categorii: a) cu intensitate respiratorie redusă (sub 5 cm3/kgh) sunt ceapa uscată.1 6.3-5.5-11. se constată acumularea de căldură până la 35÷400C.de Burzo.0-1.9-3.7-2.7-4.9 2.8-2. rezultă 38 molecule ATP.1-4.5 1.3-2. 1986) Produsul Nuci Cartofi Ceapă Struguri Mere Tomate Varză albă Morcovi Usturoi Piersici Sfecla roşie Prune Căpşuni Salată Fasole verde Mazăre Spanac 00C 0.8 9.9 2.9 7.6-4.5-20.0-6.8 14. cartofii de toamnă.2-1.4-0.3 11. 3.4-2.9 1.1-17.7 2.2-6.8 0. după I.0 2.

3. pepeni verzi şi tomatele.b) cu intensitate respiratorie medie (5-10 cm3/kgh) sunt majoritatea rădăcinoaselor. ceapa verde. fac parte merele. merele. ciupercile. Scăderea continuă. perele.(fig. pepenii galbeni (soiuri tip Charantaise şi Honeydew).J. perele. 91 . Din categoria fructelor climacterice.La unele specii. klimakter=vârstă critică). în faza maturităţii depline se constată o creştere bruscă a intensităţii respiraţiei. ardeii şi vinetele. La produsele climacterice. la pepeni. ardeii şi pătlăgelele vinete. pe parcursul creşterii şi maturării fructelor şi legumelor. pătrunjelul de frunze. corespunzătoare cu supramaturarea şi intrarea în faza de declin biologic. (Kays. afinele. prunele şi piersicile. prunele. usturoiul verde. Ea este continuată de o scădere mai lentă. c) intensitate respiratorie ridicată (10-20 cm3/kgh) au ridichile de lună.. d) intensitate respiratorie foarte ridicată (peste 20 cm3/kgh) au păstăile de fasole. boabele de mazăre. (1992). La sfârşitul acestei faze şi începutul fazei de creştere în dimensiuni. piersicile.) După această revenire metabolică finală. mărarul. vişinele. strugurii. la sfârşitul fazei realizându-se un minim respirator. Complexul de factori şi deosebirile fiziologice între cele două grupe de produse sunt încă un domeniu actual de cercetare şi aprofundare. Fructe neclimacterice sunt cireşele. are loc o descreştere la fel de evidentă. bamele. . caisele. denumit climacteriu respirator (respiratory climacteric. După Salunkhe. castraveţii. care rămân pe plante . conopida. căpşunele. care se desfăşoară la un nivel relativ redus în comparaţie cu primele faze. după gr. zmeura.K. maturarea este un proces care are loc atât la produsele separate de plante cât şi la cele nedetaşate.Unele fructe şi majoritatea produselor horticole sunt de tip neclimacteric. varza. are loc o scădere relativă a intensităţii procesului de respiraţie. Variaţia intensităţii procesului de respiraţie este caracteristică pentru fiecare specie. D. intensitatea respiraţiei este foarte mare. În faza de diviziune a celulelor. pepenii verzi. păstăile de mazăre şi salata. până la realizarea unui maxim.1.1990). intensitatea respiraţiei scăzând la acestea permanent şi fără fluctuaţii deosebite până în faza metabolică finală. şi colab. unele grupe de soiuri sunt de asemenea neclimacterice.S.

3.8 ori.. Numeroasele studii consacrate acestui domeniu au dus la concluzia că factorii care influenţează intensitatea respiraţiei sunt de natură externă (temperatura. La cartofi. conform relaţiei descoperită de Van't Hoff. în finalul procesului de maturare (fig. Conţinutul atmosferei în O2. în cazul când se reduce de la valoarea normală (21%) la numai 3%.1. în remorcile de transport se poate crea. Variaţia intensităţii respiraţiei la perele Williams în cursul creşterii (măsurată la 250C) şi a maturării lor (măsurată la 150C). ci un proces biochimic şi fiziologic specific fiecărui produs.).Creşterea conţinutului în etilenă se corelează cu accelerarea ritmului respirator şi cu intensificarea metabolismului. Creşterea intensităţii respiraţiei în raport cu temperatura este de tip exponenţial. mărirea procentului de O2 până la 50% se foloseşte în postmaturarea perelor sau a piersicilor. Atmosfera controlată implică mărirea conţinutului în CO2 în funcţie de specie. Dacă se face media intensităţii respiraţiei la 30 de specii horticole. starea de sănătate şi integritate. şi colab. Respiraţia nefiind o simplă reacţie chimică. reduce intensitatea respiratorie. În realitate toate aceste calcule modelează fenomenul. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei.Figura 3. Conţinutul atmosferei în CO2 în proporţie mărită. deoarece în afară de temperatură participă şi alţi factori. 7. valoarea la 50C creşte faţă de 00C de 1.3. compoziţia atmosferei).0 cm3/kgh la 00C. 92 . 12. în mod evident proporţional cu creşterea temperaturii: 2.1 cm3 la 150C şi 21. un conţinut în CO2 de 5-7% în atmosferă reduce cu circa 1/3 schimburile de gaze.Conţinutul în O2 se micşorează pana la 25% în mod frecvent. intensitatea respiraţiei scade la 10-60% ( media pentru 38 de specii. la concentraţii mari de până la 20% în cazuri mai rare (pepeni galbeni). (După Ulrich. atunci când determinarea se face imediat după recoltare.1 cm3 la 200C. Un măr sănătos are o intensitate respiratorie care creşte.1%. Lipsa totală a O2. J-F.9 ori. mărimea şi structura). prin înlocuire cu CO2. duce la oprirea respiraţiei în cazul merelor. de Chapon. Dimpotrivă. la 100C de 2. precum şi de natură internă (substratul respirator. La reacţiile chimice creşterea este liniară.2.8 ori. cit. dar pentru unele legume sau fructe sâmburoase se poate menţine la limita superioară de 10-15%. prin metode accesibile in tarile dezvoltate. La căpşune şi la alte specii perisabile. la 200C este o scădere de circa 37%). 1952. modelarea sa matematică este mult mai complexă.8 cm3 la 50C.1. în asociere cu etilenă 0.o atmosferă cu un conţinut de până la 20% CO2 care favorizează o bună păstrare în condiţiie de temperatură scăzută asigurate. oprind aparitia bolilor. 1996) 3.2 cm3 la 100C. la 150C de 4.4 ori.3. Intensitatea respiraţiei se reduce în AC la 30-60% din valoarea normală. de la 1-5% pentru majoritatea speciilor. iar la 200C de 7.

folosind oxigenul endogen (rezultat din degradarea substanţelor organice). După îngheţuri uşoare. şi colab.5. pe parcursul creşterii şi dezvoltării fructelor de măr (după Dilley. de Chapon. 1996) Situaţiile de stres . respiraţia anaerobă se intensifică. se pot pune în evidenţă în ţesuturile lor cantităţi reduse de aldehidă acetică şi alcool etilic.). respiraţia anaerobă afectează numai glucidele. concretizată prin boli. în momentul revenirii se constată o intensificare a respiraţiei produselor. morcovii sau sfecla.2. J-F. fiind un caracter de specie şi chiar de soi. leziuni sau striviri. Mărimea fructelor sau legumelor influenţează suprafaţa lor de respiraţie şi implicit intensitatea acestui proces metabolic. deranjamente. Evoluţia intensităţii respiraţiei. cantităţi toxice care determină moartea celulelor.. starea de sănătate sau integritate necorespunzătoare. alcoolul etilic se acumulează peste 0. cit.(graficul creşterii evoluează invers proporţional cu graficul intensităţii respiratorii .3%. În condiţiile scăderii conţinutului în oxigen al atmosferei sub 3%.4.1. Porozitatea şi permeabilitatea produselor influenţează schimburile de gaze ale acestora cu exteriorul. corelată cu emisia de etilenă din ţesuturi. În timpul păstrării unor produse ca merele. determină creşterea activităţii respiratorii la produsele respective. deşi se intensifică pe măsura maturării.04%.Figura 3. 3. 93 . Este un proces care în condiţii obişnuite nu prezintă o pondere prea mare. produşi ai respiraţiei anaerobe. 1982. Numită şi intramoleculară.2.fig. iar aldehida acetică peste 0. deşi se menţin condiţii optime. Respiraţia anaerobă.

Figura 3.3. Schema procesului de transpiraţie şi respiraţie la produsele horticole 94 .

Intensitatea transpiraţiei reprezintă cantitatea de apă exprimată fizic sau în procente. Transpiraţia produselor horticole 3. viteza curenţilor de aer. ca urmare a oxidării complete a substanţelor energetice. }esuturile lacunare din frunze au rolul de a frâna această circulaţie. Factorii interni ai produsului sunt legaţi de specie şi soi (conţinutul în apă. gradul de maturare. Transpiraţia este un proces fiziologic complex. in conditiile desprinderii de plante. intensitatea respiraţiei se diminuează mult. iar dintr-o moleculă de acid oleic 17 molecule de apă.iar transpiratia determina in cele din urma deprecierea. 95 . permeabile pentru apă.autoreglarea turgescentei inceteaza. Factori interni. Factorii externi se referă la date fizice (temperatură. Comparând transpiraţia tuberculilor de cartof cu cea a frunzelor de spanac. Transpiraţia la nivelul epidermei nemodificate este intensă. iar distanţa parcursă de vaporii de apă către suprafaţă este relativ redusă.2. Cantitatea de apă formată depinde de natura substratului oxidat.În procesul respiraţiei rezultă şi apă. dintro moleculă de glucoză rezultând 6 molecule de apă. în funcţie de deficitul de saturaţie al vaporilor de apă din atmosferă (exprimat în milibari = mbar). alcătuirea şi dispunerea ţesuturilor). Frunzele de spanac şi alte legume de frunze. ambalaje folosite. se poate acumula în celulă. umiditate relativă. prezintă la exterior o epidermă nemodificată.externi sau tehnici. compoziţia chimică.2. este influenţat de o multitudine de factori interni.9 mg/cm2 mbar/h. evaporată de pe unitatea de suprafaţă a învelişului exterior al produsului (cm2) în unitatea de timp (oră sau zi). În cazul modificării epidermei. verdeţuri.3 şi 3. cu detaliile lor specifice (modul de recoltare. Factorii tehnici au în vedere fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă. parametrii de manipulare-transportdepozitare). Suprafaţa lor de evaporare raportată la greutate este mare.2. celulele vii. compoziţia atmosferei). se constată că spanacul transpiră de circa 200 de ori mai intens. Ea este evidentă la produsele încă nerecoltate şi constituie o condiţie a calităţii pe parcursul valorificării. care spre deosebire de o simplă evaporare. Generalităţi. Această apă poate fi utilizată în noi sinteze. Turgescenţa ţesuturilor şi desfăşurarea normală a proceselor fiziologice se corelează cu această stare de hidratare.Dupa recoltare. 3.1.2.3. Produsele horticole se caracterizează prin conţinutul lor mai ridicat în apă. între 3. sau se poate elimina prin procesul de transpiraţie sub formă de apă liberă.

dovlecei. Tomate. 0. Tuberculi. caliciu.06 m/s la 0. pepeni. datorită suprapunerii. Pierderea apei se face pe direcţia fascicolelor conducătoare. Transpiraţia produselor horticole este proporţională cu acest deficit. ceapa uscată.iar în spaţiile lacunare sub formă de vapori.2 m/s.5 Produse horticole specifice Frunze individuale şi seminţe foarte mici. 1990) Raportul S/V(cm2/cm3) 50-100 5-10 2-5 0. La mere. La bulbii de ceapă. rădăcini tuberizate. (1982) intensitatea transpiraţiei epidermei cutinizate este de 0.04 mg/cm2 2 mbar/h la tomate şi 0. Acest fapt determină un flux continuu de vapori din interiorul produselor spre exterior. precum şi procesul de transpiraţie. Aceasta se efectuează prin lenticele şi este de 0. Ea se elimină prin stomate. care creşte în măsura în care aerul este tot mai uscat. această scădere a fost de circa 1/5 faţă de atmosfera normală. Tabelul 3.1 mg/cm mbar/h la varză. Gruparea produselor horticole în funcţie de valoarea raportului suprafaţă/volum (după Kays. 96 . castraveţi. După Burton. Atmosfera controlată inhibă parţial şi transpiraţia produselor horticole. peduncul sau prin suprafeţele lezate. Seminţe şi boabe verzi.Umiditatea relativă a aerului influenţează în mod invers proporţional transpiraţia legumelor şi fructelor. în comparaţie cu legumele de frunze.03 mg/cm2 mbar/h (cartof) şi 0. care participă la transpiraţie înainte de recoltare. Frunzele interioare au transpiraţia aproape nulă.5-1. le micşorează transpiraţia. Cuticula nu acoperă lenticelele sau stomatele. căpşuni. S-a constat că pierderile de umiditate sunt cu 50% mai mari atunci când viteza de ventilare creşte de la 0. Presiunea vaporilor de apă la nivelul celulelor este mai mare decât a vaporilor din mediul extern.Suberificarea tuberculilor (cartofi) şi a rădăcinilor (morcovi). pătlăgele vinete.5 m/s. frunzele cărnoase suprapuse şi frunzele pergamentoase diminuează mult circulaţia apei pe direcţia transversală. Pruina (struguri. S.5 0. fructe de arbuşti. nucifere. contribuie la diminuarea transpiraţiei. Viteza curenţilor de aer (circulaţia activă) optimă este de maxim 0. distanţa de 150-200 ori mai mare din centrul acestor produse la suprafaţa lor. După recoltare.3. pere. Apa circulă prin ţesuturi sub formă lichidă. lenticele. ardei. precum şi raportul mult mai redus între suprafaţă şi greutate. din soiuri timpurii. cireşe. piersici. vişine.2-0. pierd apa mult mai uşor prin deshidratare şi transpiraţie. mere. prune) sau dubla protecţie a cutinizării şi cerurilor la mere.6 mg/cm2 mbar/h (morcovi). Factori externi Temperatura aerului influenţează presiunea parţială a vaporilor de apă din atmosferă şi deficitul de saturaţie în vapori. Căpăţânile de varză au suprafaţa reală de contact cu exteriorul de 120 de ori mai mică decât suprafaţa totală a frunzelor.. Tuberculii de cartof insuficient suberificaţi.2. gulii mari. gulioare. cuticulă.2. 3. Cartofii de toamnă nu se recoltează până nu se face proba decojirii (suberificării). stomatele se închid. Cutinizarea este diferenţiată structural în funcţie de specie. Varză.17 mg/cm2 mbar/h la castraveţi.J.

0-10. care nu modifică aspectul produselor. cu rezultate pozitive.2-7. La unele fructe. pierderile de apă prin transpiraţie sunt mai mari. folosirea prelatelor pentru protejarea stivelor de lăzi şi preambalarea produselor în pungi de polietilenă perforată.0 7.5 16. Ceruirea unor produse (piersici.4.Toate fazele tehnologice ulterioare au in vedere mentinerea turgescentei si a gradului de hidratare initiale.0 8.2 7.3. Robinson.0 97 . tomate. mai ales la pomacee (seminţoase) au fost realizate în unele ţări tehnici peliculare de protecţie. Ele sunt capabile să formeze straturi aproape invizibile. pelicule extensibile sau contractibile.4 21. dar le protejează de deshidratare şi microorganisme. cum ar fi amiloza modificată.0 5.0 7. sau înmuierea de scurtă durată a rădăcinilor deshidratate determină ameliorarea turgescenţei acestora.9 6. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei vizează folosirea instalaţiilor de umidificare.0 6. Produsele se recoltează în perioadele cu temperaturi moderate (dimineaţa.0 7. tolerate la unele produse horticole (după Kays. au o limită maximă care. odată depăşită.5.0 8. 1973. 1977) Produsul Pere Mure Zmeură Mere Piersice Nectarine Spanac Salată Broccoli Castraveţi Fasole păstăi Pierderi (%) 5.2.0 5. La mere stratul de ceară atinge în momentul maturării compoziţia optimă. Momentul recoltării are influenţă asupra intensităţii transpiraţiei. 1990. Factori tehnici.0 7. după recoltare. predominând esterii saturaţi care formează un strat impermeabil.) Tabelul 3. Stropirea verdeţurilor cu apă. folosind produse inerte sau inofensive din punct de vedere alimentar. În primele zile.0 7. contează mult să fie recoltaţi la un grad de suberificare corespunzător.0 3.1 3. La cartofi. Acumularea cerurilor diferă în funcţie de soi şi influenţează pierderile în greutate.0-12. 3. (tab. seara sau pe timp noros) când şi temperatura lor este mai corespunzătoare valorificării.2. pierderile procentuale de umiditate totală tolerate pornind de la starea de echilibru din depozit.9 10. ardei etc) este o operaţie care poate fi inclusă în fluxul de condiţionare. Limita maximă a pierderilor procentuale de umiditate totală .3.0 Produsul Mazărea Tomate Conopidă Praz Ardei gras Păstârnac Cartof Sfecla roşie Morcovi Varză de Bruxelles Ceapă Pierderi (%) 5.3. 3.0 7. În procesul valorificării. Hruschka.0 6.7 4. determină deprecierea ireversibilă a produselor respective şi imposibilitatea desfacerii acestora.

2. iar încolţirea se poate declanşa în orice moment dacă apar temperaturi şi/sau umidităţi mai ridicate. după trecerea perioadei de repaus vegetativ. 3. hibernare. Se disting mai multe etape sau grade de maturare. sparanghel. Echilibrul hormonal preponderent spre inhibare determină după recoltare o perioadă de repaus vegetativ în care tuberculii nu pot germina. 3. care odată depăşită.3. Mugurii tuberculilor de cartof (ochii) sunt inhibaţi în creşterea lor de conţinutul în hormoni inhibitori (acid abscisic) care are iniţial o pondere mai importantă decât conţinutul în hormoni stimulatori (gibereline). caisele şi piersicile pentru gem. În afara factorilor fizici naturali care frânează creşterea. Temperaturile în jur de 00C stopează acest proces de depreciere. maturitatea tehnică coincide cu realizarea 98 . maturarea şi supramaturarea produselor horticole Creşterea şi maturarea sunt două procese biologice care se petrec concomitent şi care se continuă şi după recoltare. castraveţii. Doar condiţiile suboptimale. Aceşti factori interni acţionează în complex cu factorii externi (temperatura şi umiditatea relativă a aerului). precum şi factori chimici (retardantii) care pot inhiba acest proces. mai ales temperatura scăzută. La legumele rădăcini. dovleceii. pierzându-şi compactitatea. are loc încolţirea şi creşterea mugurilor. la care se poate face recoltarea produselor horticole: a) maturitatea tehnică (industrială) corespunde unei anumite direcţii de prelucrare. bulbi sau tuberculi. modificarea atmosferei (15% CO2). biochimice sau fiziologice survenite. bamele. creşterea în dimensiuni a celulelor încetează odată cu recoltarea. Nucile verzi. boabele verzi de mazăre. inhibă această creştere. La tomatele pentru suc sau la prunele. chiar în condiţii favorabile. păstăile fasolei de grădină. le face necorespunzătoare calitativ. conopida.). Creşterea. acest echilibru se modifică. Inhibitorii chimici pot fi produse naturale sau de sinteză.3. legumele de frunze. inactivitatea vegetativă. sau chiar iradierea gamma (600 Krad.3. Alungirea lăstarilor de sparanghel poate fi oprită prin păstrarea la +50C în atmosferă modificată (5-10% CO2. există factori fizici artificiali (ionizarea = iradierea). Temperatura mai scăzută de păstrare şi atmosfera cu o compoziţie de 5% CO2 şi 3% O2. recoltarea într-o fază mai incipientă. prunele pentru dulceaţă. După o durată de timp specifică fiecărui soi.1. 5-15% O2). creşterea continuă şi după recoltare. în urma aprecierii modificărilor fizice. La ciuperci se alungeşte piciorul şi se modifică forma pălăriei.La ciuperci. menţin starea de inerţie. conopidă sau la andivele Witloof.3. pe parcursul valorificării. vinetele.La cele mai multe specii. Creşterea . Momentul optim de recoltare Se stabileşte în funcţie de modul de valorificare. iar ramificaţiile lor se alungesc. Inflorescenţele de conopidă se deschid. Acest proces poate fi frânat sau oprit prin păstrarea la temperatură scăzută. determinând ruperea velumului. Păpuşile de cicoare Witloof au tendinţa de a se deschide după recoltare. se recoltează într-o fază incipientă de maturare.

fiecare soi în parte. tomatele. La rădăcinoase. mai ales in conditiile unui transport mai îndelungat. mărimea. Seminţele fructelor se închid la culoare. iar aroma caracteristică începe să apară. castraveţi. pepenii galbeni. gradul IV (F4. toată suprafaţa colorată în roşu intens). bame. Pentru depozitare. îneput de pârgă). La unele specii (cazul piersicilor). dovlecei. b) prepârga şi pârga sunt primele faze ale maturării produselor horticole. când însuşirile lor fizice. maturitate tehnologică.maturităţii depline (fiziologice). semipârgă). c) maturitatea de recoltare este specifică produselor horticole care nu se consumă imediat. biochimice şi fiziologice încep să se apropie de cele ale produselor mature. sâmburii se lemnifică. fermitatea. gradul III (F3. 99 . aceste faze sunt codificate şi menţionate în STAS 1421-88 : F0 (maturarea verde). gustul şi aroma. epiderma şi pulpa colorate în proporţie de 3/4. culoarea.sau alte produse care îşi continuă maturarea după recoltare. trebuie recoltate diferentiat în faza de pârgă sau chiar de prepârgă. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea de depozitare. ardei gras etc. Pârga se realizează când mărimea şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ajunge la 9/10 din cantitatea normală. Pentru unele produse cum sunt tomatele. gustului sau aromei. sau se depozitează. culorii. fasole sau mazăre de grădină.caisele. fiind necesară în permanent determinarea refractometrică. putând fi consumate imediat. Compoziţia lor chimică şi valoarea lor alimentară sunt cele mai corespunzătoare. cartofi şi varză. f) supramaturarea este caracterizată prin reducerea intensităţii proceselor metabolice. constituie o fază când maturitatea de consum a acestor produse a fost depăşită.tehnologiile prevad foarte precis. deoarece suportă mult mai bine fazele tehnologice ale valorificării. d) maturitatea de consum (în stare proaspătă) este faza în care legumele şi fructele au realizat însuşirile caracteristice soiurilor. gradul II (F2. Prepârga începe odată cu schimbarea culorii verzi şi durează până la apariţia culorii de bază. deprecierea fermităţii.uneori pe soiuri (la struguri. Recoltarea într-o fază mai timpurie se practică şi la restul produselor. Strugurii pot avea maturitatea tehnică şi la supramaturare. prepârgă.pere). pentru a suporta manipulările sau transportul şi pentru a-şi desăvârşi calităţile la momentul cerut. e) maturitatea fiziologică este caracteristică fructelor şi legumelor cu seminţe şi este faza în care acestea pot germina. diminuarea rezistenţei la agenţii externi. culoarea se intensifică mai repede decât ritmul de sporire al conţinutului în substanţă uscată solubilă. care precede moartea produselor horticole. maturitate de consum) şi gradul V (F5. ci se expediază către beneficiarii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Căpsunele.piersicile. gradul I (F1. Este faza de declin.pârgă completă). maturitatea de recoltare. Maturarea seminţelor la vinete.

În timpul maturării şi apoi supramaturării au loc şi alte modificări morfologice în structura ţesuturilor sau a celulelor.4. Numărul mitocondriilor din celule se reduce. 3. iar la mere. Modificările morfologice se referă pana la maturare la realizarea formei şi mărimii speciei şi soiului. iar de aici spre periferie. 1979. favorizând schimbul de gaze. precum şi la unele procese specifice. piersici sau vinete.0 4.Tabelul 3. biochimic şi fiziologic. procesul de maturare se propagă în restul ţesutului: la caise de la periferie spre centru..38 3. Evoluţia compoziţiei chimice la tomatele de consum. Maturarea nu se realizează simultan în tot produsul.13 0.11 Potasiu (mg/100 g) 299 272 226 Aciditate (m Eq/g) 1. dar migrează mai semnificativ spre zona înroşită (la tomate spre zona pistilară. La pere şi ardei este situat în zona pedunculară. cuticula se îngroaşă.0 6. spanac. în funcţie de data recoltării (după Hardh. la pere din zona pedunculară spre centru. Frunzele şi ţesuturile exterioare de varză. plastidele se modifică ca număr şi structură. D. şi colab. salată.4 Substanţa uscată (%) 5. cicoare.3. Epiderma devine mai fermă. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării Aceste modificări sunt de ordin morfologic.3. este neuniform. Spaţiile intercelulare se măresc.3 4.77 1.K. locul de formare este zona pistilară. iar la unele specii se reduce şi numărul ribozomilor. în care s-au acumulat în mod preponderent hormonii vegetali. Din aceste zone. 100 .41 0. La caise. ca lignificarea pericarpului la alune sau a mezocarpului la nuci.3 Azot total (%) 0.2 6. ceapă. suberificarea tuberculilor de cartofi. cerurile vegetale se oxidează lent şi polimerizează.. rădăcinoase sunt întodeauna mai mature în comparaţie cu cele interioare. în ţesuturile învecinate zonei unde se formează seminţele. de propagare a acesteia în masa produselor. se găseşte în centrul fructului. La mere şi tomate propagarea are loc din centru spre periferie. Substanţa uscată solubilă (%) 4. citologic. şi colab. cit. Modul de maturare efectivă.4. de Salunkhe. Lenticelele se închid parţial sau total. prima care se coloreaza la preparga). Modul de maturare (popular coacere) efectivă. usturoi. gelificarea unor celule la unele fructe.14 0.3. K.65 Raportul aciditate/ glucide 0. cutinizarea/cerificarea celulelor epidermei la fructe sau frunze.93 1. pepeni. La unele fructe apar centre de maturare. La ardei maturarea înaintează din zona pedunculară (cu seminţe) spre zona pistilară. castraveţi şi tomate.48 0. de la ţesut la ţesut. care se găsesc în apropierea mugurului de creştere sau a zonelor meristematice. la pepeni din zona centrală spre periferie. datorita desprinderii celulelor în lungul lamelei mediane. 1990) Data recoltării 19 mai 21 iulie 16 sept.

Căpşunele se maturează în numai 1-3 zile. Modificările care implică fermitatea.Desfăşurarea tuturor acestor modificări. Gradul de maturare poate evolua şi el. În faza de creştere şi maturare predomină procesele de sinteză. Temperatura este un factor determinant. tomatele în 7-9 zile. etilena îşi asigură un rol determinant şi dominant. ca o fază tehnologică distinctă. 3. Factorii de mediu care influenţează acest proces sunt temperatura şi compoziţia atmosferei. constau atât din reacţii de sinteză a diferitelor componente celulare. sau în faza supramaturării. antocianici sau flavonici. aromate. repere importante de apreciere a complexităţii transformărilor care au loc în produse. gustul şi aroma se produc în număr preponderent în faza de maturare. Culoarea se modifică datorită disparitiei pigmenţilor porfirinici (clorofile) şi sintezei celor carotenoidici. Gustul se schimbă ca urmare a evolutiei treptate a continutului glucidelor. sub control. Durata maturării la temperatură normală depinde de intensitatea metabolismului produsului respectiv.Modificările biochimice pe parcursul creşterii şi maturării produselor horticole. desfăşurându-se în mod natural. alături de valoarea intensităţii respiratorii. cât şi în reacţii de descompunere. Aroma este imprimată de formarea substanţelor volatile caracteristice. La fructele neclimacterice concentraţia în etilenă endogenă este destul de redusă şi rămâne astfel pe parcursul maturării. Etilena constituie hormonul maturării. Ea este sintetizată şi evoluează în celulele tuturor fructelor de-a lungul creşterii şi dezvoltării. Căldura degajată în urma oxidărilor biologice şi amplitudinea transpiraţiei pot furniza.Expunerea la etilenă determină creşterea ritmului respirator la acest tip de fructe. de biosinteză sau de biodegradare. Merele se maturează de 7-10 ori mai încet în aceleaşi condiţii de scădere a temperaturii (200-00C). Procesul este denumit în termeni tehnici maturare postrecoltă sau postmaturare. Modificările fiziologice de tipul creşterii şi maturării sunt reflectate în primul rând prin variaţia intensităţii procesului de respiraţie. în complexitatea lor. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare este specifică fiecărui produs. Produsele horticole devin colorate. dar nu le iniţiază maturarea. în timp ce merele în 20 zile. activarea sau inactivarea unui număr foarte mare de enzime de diferite tipuri. culoarea.3. fermitatea se micsoreaza. În timpul fazei de maturare a fructelor climacterice. sinteza ei fiind autocatalitică. scăderea ei (200-00C) reducând de 7. maturarea îşi diminuează ritmul de 101 . iar cele de descompunere încep să predomine. procesele de sinteză se reduc mult în intensitate. După recoltare. la numeroase specii.5. sau artificial. se bazează pe existenţa. La piersici. procese biochimice de polimerizare sau depolimerizare. Fermitatea structo-texturală se schimbă prin scindarea enzimatica a protopectinei si ulterior a componentelor pectinice.acizilor organici şi a substanţelor tanoide (fenolice).4 ori în medie intensitatea respiraţiei şi încetinind mult maturarea.

Efectul realizat este blocarea producerii etilenei. Merele păstrate în AC au un conţinut în glucide totale. Soiurile transgenice retardante(long life. acumulând mai multe substanţe utile şi îşi menţin fermitatea pe parcursul valorificarii o perioada mult mai indelungata. prin coborârea temperaturii de la 25 la 150C. s-a reuşit inserarea unei gene antisens. piersici şi la alte specii au fost obţinute prin diverse tehnici de inginerie genetică. Această genă este un segment de ADN. La mere. Fructele respective pot rămâne mai mult timp pe plantă. o compoziţie atmosferică de 3% CO2. aciditate titrabilă şi acid ascorbic mai ridicat. în locul genei care coordonează biosinteza etilenei din cromozomul respectiv. Maturarea tomatelor se prelungeşte cu 10 zile.16 ori prin scăderea temperaturii cu 250C (250-00C). ca urmare a inactivării reacţiilor complexe de biosinteză a precursorilor acesteia. pe care informaţia este conţinută în sens invers.long long life) create la tomate. comparabilă cu numai 120 zile de păstrare frigorifică în atmosferă normală. pepeni galbeni. Atmosfera modificată are acelaşi efect de încetinire a maturării. deci durata lor de păstrare este considerabil mai mare.De exemplu. 102 . şi 3% O2 a permis menţinerea frigorifică timp de 210 zile a calităţii acestora.

CAP. la un moment dat. precizează condiţiile minime de acceptare în vederea comercializării.Standarde Române (SR). care se află la nivel naţional.C. însă în prezent s-a început asimilarea prevederilor internaţionale din normele CEE/ONU. ISO. Însuşirile produselor sunt numeroase. OCDE.M. IEC etc. Calitatea unui produs este determinată de ansamblul caracteristicilor sale utile care se pot observa. În funcţie de obligativitatea aplicării lor. Calitatea constituie o noţiune complexă care cuprinde atât proprietăţile produsului de a satisface o trebuinţă oarecare. Acestea sunt caracteristicile de calitate. prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţi sau la produse. într-o proporţie tot mai mare. prin colaborare cu I.RA Bucureşti au elaborat peste 125 Standarde numai pentru legume. 4. reguli. se realizează în procesul de producţie şi se manifestă în procesul de consum. fructe proaspete şi flori.1... standardele pot avea caracter obligatoriu (Standard de stat).CALITATEA PRODUSELOR HORTICOLE 4. Conform aceluiaşi standard. pentru utilizări comune şi separate. Calitatea produselor se concepe în faza de cercetare-proiectare. serviciu. Ele asigură uniformitatea criteriilor de apreciere a calităţii. Institutul Român de Standardizare (IRS). cât şi aspectele economice legate de realizarea şi utilizarea produsului.H.I. dar numai unele dintre ele determină. 103 . defineşte calitatea ca fiind „o mulţime de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă capacitatea de a satisface cerinţele explicite sau implicite”. Standardele elaborate în ultimii ani se clasifică în: . activitate.P. calitatea. Ele protejează pe consumator şi au un caracter independent (nu pot fi contestate. IV. care însă sunt inseparabile. Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă Standardul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) 8402. care sunt rezultatele acestor activităţi. Standardele Sunt documente care prevăd. în normele tehnice. favorizând un comerţ intern şi extern competitiv sub aspect calitativ. rezultat al unor procese continue sau o combinaţie a acestora”. organizaţie sau persoană. ale căror condiţii tehnice sunt stabilite în standardele de stat. măsura sau compara cu un etalon. produsul este „rezultatul unor activităţi sau procese” şi poate fi orice „bun material. ignorate sau modificate de nici un factor de producţie sau din sfera comercială internă sau externă).. proces.D. în caietele de sarcini. sau caracter de recomandare (pentru produse noi sau în curs de omologare). în prezent denumit ASRO.1. Prin entitate se înţelege orice produs. ceea ce determină evidenţierea a două noţiuni: calitatea producţiei şi calitatea produselor.1.

Cuprind prevederi suplimentare necuprinse în standarde.1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului H.Ordonanţa Guv.Hot.A.1.Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.C. prelucrarea. Ele pot conţine şi recomandări de marketing. norme sau standarde au o aplicabilitate globală. . Normele interne. Guv. Ele erau întocmite pentru produse sau procese tehnologice reglementate la nivel de ramură de activitate.96/2001 privind reglementarea producţiei. . ca de ex. României nr.Standarde Profesionale.C. fiind elaborate.629/96 privind măsuri pentru asigurarea calităţii produselor şi certificarea acesteia. Ultimele două categorii trebuie să respecte prevederile conţinute în Standardele Române (SR) similare. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. . României nr. României nr. aplicabile în anumite domenii de activitate (standarde de ramură). păstrarea. sau altor unităţi cu personalitate juridică.I. producător şi beneficiar. Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare.. 483/92 privind funcţionarea Institutului Român de Standardizare (IRS).În comerţul internaţional se observă o unificare tot mai strânsă a legislaţiei calităţii.Legea 98/94 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică. transportul şi desfacerea alimentelor. în vederea comerţului exclusiv şi specializat cu anumite firme. Reprezintă forma anterioară de existenţă a standardelor de firmă. 4.C.3. „Vin şi băuturi alcoolice”. Prin acumularea de noi date sau prevederi. conţinut de pesticide. 4.C. sau alte prevederi contractuale.93/43/EEC/14 iunie 1993 privind igiena produselor alimentare. putem menţiona aplicabilitatea următoarelor reglementări interne sau internaţionale care vizează şi sectorul produselor horticole în stare proaspătă sau transformate industrial: . circulaţiei şi comercializării alimentelor. Guv. României nr. iar anumite reglementări.P. care se aplică în cadrul regiilor autonome.C.Ord. Au circulaţie şi valabilitate limitată în funcţie de an. depozitarea.21/92 privind Protecţia consumatorilor. ambalare.Hot.-1995.1.O. . de importanţă economică mai mică. - 104 . state sau organisme comerciale. carantină fitosanitară. ele puteau fi promovate ca standarde.863/95 de aprobare a Normelor de igienă privind producţia.2. . În România. .P.A.1. Caietele de sarcini.Standarde de Firmă. aprobate. transport.4. M. acte şi formă de plată. . 4.Directivele Consiliului Comunităţii Europene nr.A.A. modificate sau anulate de către acestea. societăţilor comerciale. Guv.

. calitatea I şi calitatea II-a. privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale. . în corelaţie cu gradul de maturitate: Indicatori tehnologici: .306 din 7 iunie 2001. Aspectul vizual.morfologia şi structura suprafeţei. pere). . pere. .Hotărârea nr.. iar în unele cazuri numai cal. . fasole lima).A. . 1978. 4. uniformitate etc.Ordonanţa Guv.volum (salata de căpăţână. Kader. provocate de boli sau dăunători). Nr. 14/96 şi 31/96. Ryall. . . M.compactitate (varză de căpăţână. varză de Bruxelles). varză. fasole.formă (uniformă şi caracteristică soiurilor). .mărime sau greutate (la toate fructele şi la unele legume). şi colab..coloraţie exterioară (intensitate. . Aşa de exemplu la majoritatea produselor horticole se prevăd ca grupe de calitate: Extra.defecte externe şi interne (morfologice. .2. 1979. sâmburoase=drupacee): fermitate/tărie (mazăre.suma gradelor zilnice de temperatură (pere. mecanice. care înlocuieşte Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC). . Guv.87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase. conopidă). Salunkhe. .A. fasole.166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). conform actelor normative în vigoare..etilena endogenă (mere.67/1997. luciu/acoperire cu pruină sau strat de ceară. 105 . D. A.Ordinul MAA 58/95 de aprobare a Regulamentului de acordare a licenţelor de fabricaţie pentru produsele alimentare cu modificări prin Ord.K.culoarea pulpei (la fructele cărnoase). porumb zaharat).Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. broccoli. - Textura (mere. A.L. Aprecierea calităţii produselor Pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor se folosesc diferite criterii specifice fiecărui produs şi care scot în evidenţă caracteristicile cele mai importante în funcţie de care se stabileşte calitatea acestora.L. 34/2000 privind modificarea şi completarea Legii viei şi vinurilor nr. 1992) sintetizează următorii indicatori de calitate. 1985. pere). A. calitatea se diferenţiază pe categorii sau clase de calitate.).Legea pentru aprobarea Ord. . şi colab.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. .Autorii străini (Ryall. . României nr.tehnologia de producere şi valorificare diferenţiată în funcţie de destinaţie. Conform acestor acte normative.A.I şi a II-a. şi colab. fiziologice..Legea nr.numărul de zile de la înflorit până la recoltare (mere.

substanţe toxice de origine naturală. drupacee.Metoda punctelor acordă pentru fiecare caracteristică un număr de puncte (tabelul 4. mere). .micotoxine.conţinut în uleiuri-lipide (nucifere).).acreală (aciditate). Valoare nutritivă: . . vişine. . pere).duritate/fibrozitate. care implica si prelucrarea statistica a rezultatelor. . miros): . Aromă (gust. struguri).proteine.suculenţa (fructe). .conţinut în glucide hidrosolubile (mere. metale grele).conţinut în amidon (mere.amăreală.1. gutui * 3-1 3-1 4-1 4-1 3-1 3-1 Cireşe.elasticitate.substanţe minerale. prune. . . crocanţă (la toate fructele şi majoritatea legumelor). piersici. . caise.contaminarea microbiologică. prune ** 3-1 3-1 3-1 Struguri** 3-0 2-0 106 . . .dulceaţă. .conţinutul în alte glucide (substanţe pectice. pere. Pentru stabilirea însuşirilor care stau la baza aprecierii calităţii fructelor şi legumelor se efectuează analize senzoriale şi de laborator (pentru proprietăţile chimice şi cele fizice). . conţinut în substanţe fenolice (gutui. pere. Valoare ecologică: .aromă (compuşi volatili).astringenţă. fibre etc.vitamine.1). Analizele organoleptice. . frăgezime.raportul glucide/aciditate (fructe). .lipsa gustului şi mirosului. realizate cu ajutorul simţurilor se fac cu uşurinţă şi sunt rapide.contaminarea cu substanţe toxice (reziduuri de pesticide. . . Tabelul 4. Punctajul stabilit pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor Specificare Mărimea Forma tipică soiului Pruina Culoarea pieliţei Starea pieliţei Uniformitatea de soi Culoarea pulpei Consistenţa pulpei Legume 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 Mere. . Precizia de apreciere a calităţii se poate mări dacă se aplică analiza senzoriala.

este o garanţie a timpurietăţii şi a calităţii. pieliţe.Factorii naturali (ecologici): Temperatura Mărimea sau compoziţia chimică a multor produse horticole este influenţată de suma temperaturilor medii zilnice din timpul perioadei de vegetaţie.În toamnele cu nopţi mai răcoroase este favorizată sinteza pigmenţilor antocianici. pere. Pigmentarea merelor sau legumelor de seră este afectată. arsurile formându-se pe partea expusă la soare (ceapă. mai bogate în glucide şi evoluează rapid spre supramaturare. teci. vişine. merele fiind mai colorate. La produsele destinate prelucrării industriale se determină şi raportul între partea comestibilă şi părţile eliminabile (refuzurile). reprezentate de: pedunculi. evitându-se orele cu insolaţie puternică. cireşe etc. casa seminală. însă mai utilizat este punctajul la care valoarea maximă este 10. sunt lipsite de aciditate. iar în depozit a opărelii. ardei.În concursurile naţionale La struguri se admit diferite scări de notare. La culturile legumicole din sere sau solarii temperatura optimă şi constantă. prune ** 3-1 6-1 4-1 3-1 3-1 - Struguri** 3-0 1-0 1-0 * . sâmburi. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură A. au tendinţa de a se matura mai devreme. mere. tomate. cu atât legumele şi fructele sunt superioare calitativ.În anii secetoşi legumele sunt ofilite.3. consumul specific realizat la prelucrare va fi mai mic iar procesul tehnologic mai eficace. seminţe.Specificare Suculenţa pulpei Gradul de maturare Gustul Aroma Aderenţa sâmburelui de pulpă Raport pulpă/sâmbure Desprinderea boabelor de pe ciorchine Grosimea pieliţei. unele specii iniţiază emiterea tulpinilor 107 . ciorchini etc. gutui * 3-1 7-1 4-1 - Cireşe. 4. caise. piersici. Temperaturile prea ridicate dăunează majorităţii speciilor. favorizând apariţia de arsuri sau deranjamente fiziologice. microbiologică sau dereglărilor fiziologice.). Recoltarea se recomandă a fi efectuată în perioadele cu temperatură moderată. produsele se maturează în ritm accelerat. La temperaturi ridicate. cu cât partea consumabilă reprezintă o proporţie mai mare. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole 4. varză. iar la mere este favorizată apariţia sticlozităţii.1.Potrivit STAS 6441-88 ** . numărul şi mărime seminţelor Legume 5-1 5-1 8-1 5-1 - Mere.3. când produsele horticole au un nivel al metabolismului ridicat şi sunt mult mai expuse alterărilor de natură fizică.

se colorează devreme. produc fructe superioare calitativ. comparativ cu soiurile de toamnă şi de vară. provoacă adesea crăparea epidermei la cireşe. atât prin pretabilitatea sa pentru un anumit mod de valorificare (în stare proaspătă sau procesat pentru sucuri. fiind mai sensibile la atacul microorganismelor patogene. pigmentate corespunzător. astfel încât să fie valorificat la maximum potenţialul productiv şi calitativ al soiurilor cultivate. se ofilesc sau se zbârcesc. Livezile din zonele de deal şi premontane. Solul influenţează în oarecare măsură calitatea produselor horticole. sănătoase. la brunificarea internă şi adesea nu-şi desăvârşesc aroma. în cazul pomilor influenţează capacitatea de păstrare a fructelor. biochimice şi organoleptice ce se constituie de altfel printre criteriile principale de ameliorare. la măr. B. Soiul influenţează calitatea produselor horticole. Densităţile prea mari împiedică nutriţia şi fotosinteza normală. nisipoase. colorarea fructelor în timp ce prezenţa golurilor favorizează defecte de formă. O lumină slabă favorizează o creştere vegetativă redusă. dau fructe care rezistă mai puţin la păstrare decât cele provenite de pe soluri mai grele. ca de exemplu la ardei şi pete de insolaţie. Portaltoiul. a andivelor Witloof sau pentru înălbirea cardonului şi producerea lăstarilor etiolaţi de sparanghel.florale şi se depreciază mai rapid. S-a observat de asemenea că în anii ploioşi se obţin fructe care nu se păstrează bine. dar contribuie la menţinerea turgescenţei legumelor de frunze sau a celor din grupa verzei etc. Radiaţia solară ajută la formarea pigmenţilor roşii (antocianici) ai merelor. caise etc. are loc o dezvoltare rapidă în volum a fructelor care se hidratează iar la nivelul epidermei se produc fisuri. la valori ridicate influenţează negativ starea fitosanitară a plantelor horticole. produsele îşi măresc foarte mult intensitatea transpiraţiei. nici o rană nu se mai vindecă şi devine o cale naturală de pătrundere în fruct a agenţilor patogeni. Insolaţia –lumina are un rol important în nutriţia plantelor horticole datorită procesului de fotosinteză.Prezenţa luminii nu este dorită la forţarea cicorilor italiene. Umiditatea relativă a aerului. Atunci când după o vară secetoasă şi caldă urmează o perioadă ploioasă. Precipitaţiile intense care survin după perioade secetoase. 108 . S-a observat. La pomi se produc căderi în masă a fructelor verzi. de exemplu. că pomii cultivaţi pe soluri uşoare. Merele şi perele de iarnă se păstrează o perioadă mai lungă de timp în condiţii optime.Seceta atmosferică are efecte contrare. cei cu vigoare slabă (MM 106 şi MM 109) determină o colorare mai intensă a merelor şi o maturare mai avansată. bine iluminate. dulceţuri etc. Factorii tehnologici sunt reprezentaţi de: Amplasarea culturilor în zonele pedo-climatice favorabile. Astfel. Densitatea optimă a plantelor asigură atât cantitatea cât şi calitatea produselor horticole.) cât şi prin caracteristicile sale fizice. de dimensiuni mici. iar cele care rămân. În acest stadiu. formarea de goluri în fructele de tomate şi întârzierea maturării. delimitate ca urmare a lucrărilor de zonare pe specii. tomate.

limitând cantitatea în favoarea valorii comerciale. cu ţesuturi afânate şi fisuri ale epidermei care favorizează alterarea microbiană.5-0.Tăierile de producţie la pomi şi viţă-de-vie ajută la distribuirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea lor ca urmare a desfăşurării unui metabolism normal.8%) pentru prevenirea pătării amare (bitter pit). însă trebuie efectuată cu mare atenţie. . Condiţiile de recoltare. Se poate afirma că unii factori sunt specifici unei culturi. dintre care alegerea momentului optim de recoltare constituie un element de prim ordin.o recoltă scăzută cantitativ. conform prognozelor şi avertizărilor specifice. cu repercursiuni asupra creşterii acestora şi a duratei de păstrare a lor. Un exces de apă în ultimele săptămâni care preced recoltarea este de obicei dăunătoare deoarece fructele devin foarte mari. Tratamentele fitosanitare efectuate la timp.Sunt recomandate pentru unele specii (seminţoase în special) tratamentele profilactice în livadă. favorizează obţinerea unor produse horticole sănătoase cu o bună capacitate de păstrare şi cu un conţinut mai redus de reziduri de pesticide. Sunt unii factori tehnologici determinanţi pentru calitatea produselor obţinute.lipsa unor însuşiri organoleptice. precum şi rolul pozitiv al îngrăşămintelor cu potasiu şi fosfor care ajută la o mai bună pigmentaţie a merelor şi o mai bună capacitate de păstrare în depozit. pentru a preveni apariţia unor boli de depozit pe durata păstrării cât şi aplicarea de tratamente cu săruri de calciu (0. la strugurii de masă. Irigarea este o intervenţie foarte utilă uneori. evaporarea apei din produse este mai intensă. brunificarea internă şi pătarea amară. Sistemul de întreţinere a solului din livezi (ogor negru sau înierbat) determină indirect capacitatea de păstrare a fructelor şi menţinerea calităţii lor.3. deoarece produsele horticole nu şi-au atins dimensiunile normale. 4. a. . la mere de ex.predispoziţia la unele dereglări fiziologice: opăreala moale. 109 .Dezavantajele unei recoltări prea timpurii sau a uneia întârziate sunt numeroase.Se cunoaşte efectul negativ al excesului de azot sau al deficitului de calciu. Fertilizarea prin îngrăşămintele aplicate influenţează nutriţia plantelor şi compoziţia chimică a produselor horticole.coloraţia slabă. .2. în ciupercării etc. Pierderile în greutate sunt mari şi în timpul depozitării. Sa observat că merele obţinute din plantaţii înierbate sunt afectate mai puţin de dereglările fiziologice şi bolile parazitare comparativ cu cele obţinute din livezile întreţinute ca ogor negru.Se urmăreşte stabilirea unui raport cât mai avantajos faţă de factorii pedoclimatici. ca gustul şi aroma plăcute. Recoltarea prea timpurie determină: . cu pesticide selective. manipulare şi transport a produselor horticole Calitatea şi capacitatea de păstrare a produselor horticole sunt influenţate foarte mult şi de aceşti factori. care se estompează şi mai mult pe durata păstrării. care au o aplicabilitate restrânsă. astfel de exemplu la culturile de flori şi legume din sere şi solarii.

monilioza) şi dereglări fiziologice (brunificarea internă şi sticlozitatea la mere de ex. echipate cu obloane. temperatura. pierderea turgescenţei şi dezvoltarea microorganismelor care este favorizată atât de o UR prea ridicată. cu valorile optime pentru fiecare specie. cât şi de pierderea apei. peste valorile optime speciei.3. în partea specială. Factorii din această grupă. deoarece grăbeşte maturarea.creşterea gradului de vătămare mecanică pe durata transportului şi manipulării. intensifică respiraţia şi deci maturarea produselor horticole. Reglarea compoziţiei aerului se face prin ventilaţie.pierderi de recoltă datorită căderii fructelor de pe plante. În corelaţie cu temperatura aerului este şi activitatea microorganismelor patogene care se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 3 şi 45°C. Recoltarea întârziată determină: . datorită gradului de maturare avansat.). ceapă etc. chiar în cantităţi mici. Oxigenul la nivele ridicate. sunt prezentaţi în detaliu. influenţând intensitatea deshidratării produselor horticole. 110 .predispoziţia la unele boli (putregaiul cenuşiu. iar valoarea comercială este diminuată. Temperatura influenţează mult intensitatea respiratorie.). care reduc rezistenţa celulelor şi capacitatea lor de a împiedica pătrunderea microorganismelor.reducerea duratei de păstrare. care devine de 2 ori mai mare atunci când temperatura creşte cu 10°C (la mere de ex. Lumina solară este un factor care influenţează negativ păstrarea produselor. dioxidul de carbon în schimb o frânează. iar etilena şi substanţele aromate degajate de unele produse horticole în timpul maturării. fără ferestre sau cu ele cât mai mici. mişcarea şi compoziţia aerului. Umiditatea relativă a aerului prezintă o mare importanţă la păstrarea produselor horticole. descompunerea internă.b. menţionaţi mai înainte. cu pierderi minime.3. . De aceea depozitele vor avea celulele de păstrare cât mai întunecoase. Compoziţia aerului din spaţiul de depozitare contribuie mult la menţinerea calităţii produselor horticole. Odată cu ridicarea temperaturii aerului. în depozitele simple şi cu ajutorul unor aparate speciale în depozitele frigorifice cu atmosferă controlată. umiditatea relativă a aerului. produsele horticole pierd apă prin evaporare şi scad în greutate. privind păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole. . grăbesc maturarea şi reduc capacitatea de păstrare. favorizează încolţirea (cartofi. având un impact major asupra calităţii produselor horticole depozitate. deoarece au în ţesuturi procese de autoliză. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole Mediul ambiant de păstrare a produselor horticole este influenţat de următorii factori: lumina. 4. menţinerea acelor parametrii contribuind la ameliorarea calităţii pe durata păstrării.) sau migrarea solaninei spre periferia tuberculilor de cartof etc. .

depozitarea. transportul până la fabricile de prelucrare. dacă este sub control. acesta reprezentând „Un punct (etapă. care constituie documentaţia planului HACCP. depozitarea şi servirea alimentelor. Un astfel de punct poate fi orice fază a producţiei şi/sau prelucrării (materii prime. evaluare şi control a riscurilor asociate produselor alimentare. 13 sau 14. Principiul 5: Stabilirea acţiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când. Aplicarea celor şapte principii ale metodei HACCP constă în parcurgerea mai multor etape (12. ambalarea etc. aşa cum este sistemul HACCP. Punctele Critice de Control) de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare. Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points sau Analiza Riscurilor. prelucrarea. Principiul 7: Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul HACCP funcţionează corect. în urma monitorizării punctelor critice de control este detectată o deviaţie de la limitele critice. Pornind de la aceste considerente a fost emis şi în România Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. manipularea. puncte critice de control identificate sunt: sterilizarea. fază din procesul de fabricaţie) care.). care se bazează pe aplicarea a şapte principii: Principiul 1: Evaluarea riscurilor asociate cu obţinerea şi recoltarea materiilor prime şi ingredientelor.Este FăCută Separat Pe Fisier Nou Principiul 4: Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control. în funcţie de sursa documentară). chimică sau fizică ce pot afecta sănătatea sau viaţa consumatorului. aplicarea în toate unităţile implicate în producţia. Legislaţia sanitară europeană şi internaţională privind producţia de alimente prevede (deocamdată cu statut de recomandare). Sistemul HACCP este de fapt o metodă sistematică de identificare. inclusiv a celor de origine horticolă. Principiul 2: Determinarea punctelor critice prin care se pot ţine sub control riscurile identificate. 1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în circuitul alimentelor. a principiilor unui sistem de asigurare a calităţii igienice bazat pe evaluarea şi prevenirea riscurilor. folosind Arborele decizional HACCP (Figura 4. Principiul 6: Organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor. prelucrarea.1. dintre care dorim să-l definim foarte clar pe cel care apare chiar în titlu: Punct Critic de Control. La fabricarea conservelor din legume şi fructe. depozitarea). prepararea culinară şi consumul produselor alimentare. oricare dintre 111 . va conduce la eliminarea sau reducerea riscurilor până la un nivel acceptabil.4. În abordarea sistemului HACCP apar o serie de termeni specifici. transportul. distribuţia. elemente de natură microbiologică.4. Riscurile asociate produselor alimentare reprezintă un „rău” potenţial.

fără să specifice cum să fie implementate de către o anumită întreprindere.variante ducând la acelaşi rezultat: implementarea Sistemului HACCP. linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultate. când producerea şi comercializarea unor alimente în mod inadecvat au pus în pericol. Tabelul 4.5. reguli . Deoarece familia de standarde ISO 9000: 1994 conţinea aproape 20 de standarde şi documente. fiind generice şi cu aplicare atât în industriile producătoare. Implementarea sistemului HACCP în industria alimentară reprezintă acum mai mult ca oricând o necesitate. uneori foarte grav. care include nu numai asigurarea calităţii. Cele patru standarde de bază ISO 9000:2000 Standard actual ISO 8402 ISO 9001:94 ISO 9002:94 ISO 9003:94 ISO 9004-1:94 Standard în noua ediţie ISO 9000:2000 ISO 9001:2000 Conţinut Conceptele calităţii. Pe cât posibil. cât şi în sfera prestărilor de servicii. 4. Dintre multiplele avantaje rezultate ca urmare a funcţionării în practica productivă a Sistemului HACCP menţionăm: „caracterul preventiv” al metodei şi transformarea unităţii respective în categoria de „furnizor preferat”. noul standard ISO 9001: 2000 abordează calitatea prin „Management al Calităţii”. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut ce furnizează. adaptat specific unui produs pe un anumit flux tehnologic de producţie. Modalitatea concretă de proiectare şi aplicare a unui sistem al calităţii depinde de „obiectivele procesele şi practicile specifice” ale fiecărei întreprinderi. pentru folosinţa comună şi repetată. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000 Conform ISO (International Standardization Organization). vocabular Sisteme de management al calităţii-Cerinţe 112 . punctele cheie din cele 20 de standarde actuale sunt integrate în cele patru standarde de bază (Tabelul 4. Dacă standardul ISO 9001: 1994 se bazează pe conceptul „Asigurarea calităţii” care este exprimat şi în titlul standardului.2. ci şi cerinţele şi satisfacerea clientului ca „motor” al îmbunătăţirii continue. garantând un nivel optimal acestora şi pentru comunitate în ansamblul ei. pentru acei agenţi economici care doresc să exporte produse alimentare în spaţiul economic respectiv. sănătatea consumatorilor. Comitetul Tehnic ISO/TC 176.). la care se adaugă recomandarea făcută din partea UE. Standardele internaţionale ISO 9000 descriu elementele sistemului calităţii. Aceste standarde nu sunt specifice nici unui produs sau serviciu în particular.Organizaţia Internaţională de Standardizare de la Geneva. numai dacă ne gândim la multele situaţii cunoscute în ultimul timp. a convenit ca noua ediţie din anul 2000 a ISO 9000 să conţină numai patru standarde de bază.2.

unele fiind numai calitative. Alterări de natură chimică.1. dulceţurilor şi a deshidratării legumelor şi fructelor. diminuându-le pe această cale durata de păstrare. Alterări de natură fizică. De asemenea. Certificarea conform noului ISO va fi obligatorie cu începere din 15 decembrie 2003 când certificatele după vechea ediţie îşi pierd valabilitatea. oficial. umiditatea determină rehidratarea parţială. la fabricarea conservelor. echivalenţa între ISO 10000-1:1993. umiditatea.Pierderile pe care le provoacă aceşti factori fie izolat. Astfel. spanac. fie însămânţării sau plantării sunt expuse influenţei negative a factorilor abiotici şi a celor biotici. altele cantitative sau de ambele feluri. substanţă de culoare brună.6. produsele finite căpătând culori închise. care le pot vătăma în diferite moduri. Un alt exemplu îl reprezintă efectul temperaturilor ridicate în cazul fabricării marmeladeleor. fasole şi a unor fructe verzi în timpul sterilizării care se datorează faptului că pigmentul clorofilian sub influenţa căldurii se transformă în feofitină. deoarece produsele rehidratate reprezintă un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor patogene. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau transformate industrial În timpul recoltării . care reprezintă un defect de fabricaţie. produsele horticole destinate consumului în stare proaspătă sau industrializării. Vom menţiona doar câteva exemple legate de produsele horticole conservate. 4. temperatura are rol hotărâtor.6.6. producând decolorarea morcovilor conservaţi.Ghid ISO 19011 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii Notă: În literatura de specialitate nu s-a făcut până acum. compoziţia aerului şi vătămările mecanice care pot acţiona independent sau în complex. De exemplu. fie în complex sunt în unii ani deosebit de grave. ISO 10000-3:1993 şi ISO 19011. ISO 10000-2:1993. temperatura. Principalii factori ce pot fi implicaţi sunt: lumina. dar mai ales după aceea. modificarea culorii verzi reprezintă o formă de alterare a boabelor verzi de mazăre. atât timp cât produsele horticole sunt pe plante. în urma cărora este favorizată caramelizarea zaharurilor. ISO 9001:2000 a intrat în vigoare la 15 decembrie 2000.2. Pigmenţii carotenoizi la o sterilizare mai îndelungată şi la temperaturi ridicate se degradează. 4. care reprezintă un defect de fabricaţie. 4. dar mai ales în spaţiile de păstrare. la produsele deshidratate care sunt higroscopice.ISO 9004-2:94 ISO 9004-3:94 ISO 9004-4:94 ISO 10000-1:1993 ISO 10000-2:1993 ISO 10000-3:1993 ISO 9004:2000 Sistemele de management al calităţii. Sunt specifice conservelor de legume şi fructe ambalate în cutii metalice şi se manifestă datorită combinaţiilor chimice 113 .

care prezintă cea mai mare importanţă. temperaturii şi umidităţii. răspândite pe ambalaje. transport sau condiţionare. din materialul ambalajelor şi din conţinutul produselor cu piesele metalice ale maşinilor de prelucrare. Microflora de câmp este cea mai primejdioasă pentru sănătatea produselor. De exemplu. manipulare. fiind deosebit de bogată în genuri şi specii care se manifestă foarte intens după recoltare. care imprimă produsului miros şi gust neplăcut. rezultând sulfura de fier de culoare neagră şi sulfura de staniu de culoare brună. O ultimă categorie o reprezintă microflora de depozit. în faza a doua. datorită a două cauze fundamentale: neetanşeitatea şi substerilizarea. cu respectarea timpului de pauză specific. sau pe utilajele de prelucrare. care în prezenţa oxigenului din atmosferă.dintre ionii metalici şi unele substanţe chimice conţinute de produse. de culoare verde intens.3. care se dezvoltă în majoritatea cazurilor numai în depozite. În prima fază se produce scindarea grăsimilor în glicerină şi acizi graşi.6. Această formă de alterare se întâlneşte la nuci şi alune. până la procente cuprinse între 30-90%. alterarea microbiologică provoacă deprecierea calităţii acestora. ca urmare a coroziunii pereţilor interni ai cutiilor de conserve ia naştere întotdeauna hidrogen. Dacă microorganismele care se dezvoltă sunt gazogene. făcându-l neconsumabil. care se găsesc răspândite peste tot în natură. Dintre microorganismele patogene ce pot fi implicate în această formă de alterare menţionăm ca foarte periculoasă bacteria Clostriduim botulinum care. 4. În cazul conservelor de legume şi fructe. Microflora saprofită intermediară infectează produsele horticole prin organele sale de rezistenţă. bacterii şi ciuperci (inclusiv drojdii). Cuprul în combinaţie cu clorofila formează un complex chimic stabil. care se formează spre sfârşitul vegetaţiei şi poate deveni periculoasă în depozite. substanţe care afectează calităţile senzoriale ale produselor. datorat acţiunii oxigenului atmosferic în prezenţa luminii. eterilor. pe tot parcursul perioadei de păstrare şi până la valorificare. atunci alterarea este pusă în evidenţă prin aşa-numitul bombaj biologic. Aceste forme de alterare sunt deosebit de dăunătoare. putând afecta calitatea recoltei în mod negativ. mijloacele de recoltare. Microorganismele implicate sunt reprezentate de: virusuri. fierul şi cositorul reacţionează cu sulful ce se eliberează în timpul sterilizării. Aceste microorganisme pot infecta produsele horticole în patru faze diferite ale valorificării. de unde rezultă importanţa deosebită a efectuării tratamentelor fitosanitare dinaintea recoltării. O altă categorie o constituie „microflora saprofită de câmp” (endofită sau epifită). Ionii metalici provin din apă. Un alt exemplu de alterare chimică completă este reprezentat de râncezirea grăsimilor. Într-o primă etapă se manifestă aşa numita. De asemenea. fapt pentru care fenomenul este cunoscut sub denumirile de bombaj chimic sau bombaj de hidrogen. formează combinaţii de tipul peroxizilor. 114 . în funcţie de condiţiile eco-climatice şi dotarea tehnologică existentă în circuitul de valorificare. aldehidelor. „microfloră patogenă de câmp”. în spaţiile de depozitare. Alterări de natură microbiologică.

opăreala vinetelor. d) cauzate de compoziţia atmosferică nefavorabilă. f) cauzate de vătămări mecanice: brunificarea ţesuturilor lezate şi cicatrizarea (suberificarea.7. inima brună la mere. care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. cum sunt: inima neagră la cartofi. pepeni. Spre deosebire de alterările de natură fizico-chimică sau biochimică. în funcţie de cauza determinantă. brunificarea şi descompunerea internă la temperaturi coborâte (caise. piersici şi prune). 4. 4. clasificate de I.. Dereglările fiziologice (fiziopatii).34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. c) cauzate de umiditatea relativă a aerului neadecvată cerinţelor speciei. în conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite în diverse ţări. b) cauzate de temperatura de păstrare. fibrozitatea la piersici etc. dereglarea fiziologică la temperaturi coborâte (critice) manifestată la ardei. brunificarea şi descompunerea internă de supramaturare la mere. fructe cu goluri la tomate. manifestate prin proliferarea lenticelelor la cartofi şi zbârcirea (ofilirea) tuturor produselor horticole. vinete. descompunerea calicială a merelor. Pe lângă numeroasele boli şi vătămări cauzate de agenţii patogeni.Burzo (1986). pătarea Jonathan. tomate. diversificate şi echilibrate. e) cauzate de produşii intermediari ai metabolismului: opăreala la fructele seminţoase.datorită toxinei foarte puternice pe care o secretă şi a termorezistenţei ridicate este folosită drept microorganisme test în stabilirea regimurilor de sterilizare. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice) Conform Regulamentului CEE-2092/91 şi a celui modificat 1935/95. vătămări datorate excesului de SO2 la strugurii de masă. rugozitatea la tomate şi mere etc.6. dereglări datorate excesului de CO2 din celula de păstrare (ex. unde are loc înrăutăţirea calităţii produsului. la mere). blocarea maturării tomatelor. necroza foliară la tomate şi varză. produsele horticole sunt afectate şi de multe dereglări fiziologice (fiziopatii). cum sunt: inima neagră la cartofi (temperaturi ridicate). astfel: a) cauzate de factorii ambientali în perioada de creştere şi maturare ca de exemplu: sticlozitatea merelor. pătarea amară a merelor (Bitter pit).5. mere. putrezirea zonei pistilare la tomate şi ardei. în alterările microbiologice produsul nu mai poate fi utilizat în scopuri alimentare.. fasole verde etc. 115 . Şi în România a fost emisă o reglementare în acest sens şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. ţesuturi întărite la tomate. lignificarea) acestora. castraveţi. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile. vătămări datorate excesului de amoniac scăpat accidental în celulele de păstrare. mazăre. producţia ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză.

ambalajele. în lipsa unui laborator sau a unor instrumente mai greu de procurat. adesea complementare. Procedeele sau metodele sunt multiple. CAP. conform cărora bacteriile şi ciupercile parazite „naturale” produc toxine. produc patulina (o micotoxină foarte puternică) pe merele sau strugurii care nu au beneficiat de o protecţie fitosanitară corespunzătoare sau de o valorificare bine organizată. când dau rezultate. într-o succesiune care le apropie.a. generează probleme foarte cunoscute în practică.3.3. Se impune asigurarea unei corelări între condiţiile de recoltare şi condiţiile de preluare. care să poată funcţiona în condiţii practice. manipularea.2. apariţia acestor micotoxine. se repetă în fiecare an. staţionarea după recoltare şi încărcarea în mijloacele de transport. 5. În mod concret. Venturia inaequalis ş. După evaluarea necesară. momentul şi condiţiile tehnice de recoltare. Determinarea momentului optim de recoltare Determinarea momentului optim de recoltare. mijloacele de transport. mult mai periculoase decât eventualele reziduuri de pesticide rămase de la substanţele folosite la combaterea bolilor şi dăunătorilor produselor horticole.Se impune însă de precizat un aspect foarte important. care să preîntâmpine. protejarea. Astfel. neexcluzând experienţa sau chiar empirismul.RECOLTAREA PRODUSELOR HORTICOLE 5. Aspergillus elavatus. Buna desfăşurare a fazei de recoltare la culturile horticole are loc în condiţiile în care se cunoaşte cât mai exact cantitatea de produse aflată pe teren. Recoltarea este o operaţie care influenţează menţinerea şi evoluţia calităţii produselor. Există mai multe grupe de procedee şi metode pentru stabilirea 116 . dintre care unele sunt foarte periculoase pentru sănătatea consumatorilor. se trece la organizarea amănunţită şi concretă.Generalităţi Recoltarea constituie faza de legătură între tehnologiile de producţie horticole şi tehnologiile de valorificare care urmează.2. iar Penicillium expansum. condiţiile meteorologice. de consum. Aspergillus flavus produce aflatoxine pe fructele nucifere. se fundamentează în prezent tehnologii mai elaborate. .) prezintă interes pentru toate culturile horticole. specifice agriculturii durabile. în vederea desfăşurării fazelor ulterioare specifice. mai devreme sau mai târziu.V. În timpul recoltării. produsele sunt preluate din spaţiul în care s-au format şi sunt colectate. (definit în cap.1. Dacă nu există această concepţie managerială bazată pe o recoltare cât mai corespunzătoare şi o preluare cât mai eficientă. aceleaşi situaţii nedorite. valoarea lor comercială şi posibilităţile de prelucrare sau de păstrare. forţa de muncă participantă. Pentru a reduce aceste riscuri. semnalat de unele studii avansate realizate în acest domeniu. printre altele.

fermitatea. Cele mai importante repere sunt: la ţesuturi apariţia sau dezvoltarea caracteristică. 5. rezistenţa la compresiune. 117 .2. părţi de organe sau organe. dimensiunile (cm). starea pedunculului. dezvoltarea şi transformarea acestora. prezenţa sau absenţa de goluri interioare. Aspectul morfologic exterior este apreciat şi prin alte metode (fizice.momentului optim de recoltare bazate pe observarea sau determinarea unor caractere. Caracterele fizice ale produselor edificatoare în stabilirea momentului optim de recoltare sunt: masa (g). descrisă în cap. tăiere sau tensionare etc. diminuarea sau încetarea activităţii. compactitatea. individualizarea mezocarpului şi endocarpului etc. senzoriale). determinările se execută cu o aparatură tipică. 2.2. mărimea şi culoarea seminţelor. elasticitatea. forfecare. 5. Caracterele fizice. Caractere anatomo-morfologice. Se examinează aspectul secţiunilor sau rupturilor.2.2. intensitatea culorii (nm). evoluţia sau transformarea lor tipică. eventual căderea unor ţesuturi.3. Pentru fermitate şi caracterele ulterioare. tunicilor.1. cârceilor. la organe sau părţi de organe.

raportul aciditate/substanţe tanante/glucide totale etc. iar în faza a II-a. fie economice (economie de forţă de muncă). 5. etc). conţinutul în pigmenţi. 5. Chiar caractere greu de apreciat. conţinutul în substanţe utile. Sunt apreciate prin intermediul celor cinci simţuri (văzul. acestea pot fi rezultatul unor analize: -calitative sunt: proba cu iod. căpşune. plantat-recoltare).). raportul glucoză/fructoză. degustare) alte 6 caracteristici (starea de prospeţime.5. gradul de maturitate. dar poate fi datorată şi specificului culturii sau speciei (culturi târzii de toamnă. Caracterele organoleptice sau senzoriale. Datele analitice chimice şi fiziologice. ciuperci. Metode de recoltare Recoltarea eşalonată se practică la speciile unde maturarea este neuniformă. În STAS 6441 se apreciază vizual 7 caracteristici ale calităţii. testele enzimatice. aroma sau gustul sunt apreciate în mod frecvent organoleptic (senzoric).2. integrală) a produselor se realizează de multe ori fie din motive tehnice (mecanizare). Studierea sortimentului de soiuri existent. pentru consum în stare proaspătă. aciditatea titrabilă. simţul tactil.4. substanţa uscată solubilă. 118 . Datele fenologice. fructe sau struguri de masă au urmărit şi stabilirea momentului lor optim de recoltare. fie organizatorice (muncitori puţini). exprimat în numărul de zile al perioadei de vegetaţie (semănat-recoltare. pepeni.5. iar pentru perele Passe Crassane raportul substanţa uscată solubilă g% x10/aciditatea malică g%. iar organoleptic (palpare. gustul sau auzul).). Unele caractere cum ar fi mirosul. numărul de zile de la înflorit la recoltare. sau are loc în timp (culturile de solarii şi de seră. etc. suculenţa pulpei. când din aceeaşi cultură se culege în primă fază pentru export sau pentru păstrare.3. tomate. activitatea enzimelor sau intensitatea respiraţiei. Uneori se poate vorbi de o recoltare eşalonată. Indicele Thiault (glucidele totale în g% + aciditatea malică g% multiplicată de 10 ori) este folosit mai ales pentru aprecierea merelor Golden Delicious. consistenţa pulpei. -cantitative sunt: umiditatea exterioară. pentru fiecare zonă de producţie horticolă.3. Sunt stabilite diferenţiat pe specii şi soiuri. stadiul T la mere. suculenţa etc. Există caractere sau proprietăţi care pot fi apreciate organoleptic.1. 5. forma.2.2. Aspectele tehnice ale recoltării 5. pot fi importante în anumite circumstanţe. dar şi prin metode instrumentale (culoarea. indicele Streif etc. cum este sunetul crocant ("crocanţa") în momentul consumului. umiditatea totală. dar există şi modalităţi complexe şi ştiinţifice de exprimare exactă.3. castraveţi. mirosul. selectivă. suma gradelor de temperatură de la înflorit la recoltare. Indicii analitici şi sintetici rezultă din calcule (raportul glucide totale/aciditate. gustul şi aroma). În funcţie de metodele de determinare. În Germania se folosesc alţi indici specifici. omologarea noilor soiuri de legume. fasole de grădină. sau pentru industrializare. Recoltarea în totalitate (completă.

când nu se poate face o presortare. La speciile care se recoltează la o maturitate de consum care precede maturitatea fiziologică.).). usturoi. conopidă. sau crăpături necicatrizate. ceapă şi usturoi verde. Recomandări. Recoltarea completă are avantaje. Se admite spălarea. cu vătămări mecanice. salată verde etc. mazăre. mazărea de grădină. Obligativitatea recoltării manuale pentru consumul în stare proaspătă este specificată la fructe (prune. fasole. condiţia cea mai importantă este lipsa de leziuni.). cu condiţia zvântării. mucegai. irigare etc. dar şi dezavantaje. respectiv integritatea reală a produselor (fasole boabe. Produsele destinate depozitării vor fi recoltate pe 119 . nectarine. andive Witloof etc. zmeură) în vederea recoltării : fermitatea.4. răniri. leziuni. deoarece se recoltează produse de calitate inegală.5. Lemnificarea. substanţă uscată solubilă/Brix. sau "cu foarte multă grijă" (căpşune). cireşe. urme de boli. productivitate şi eficienţă. pământ. fermitatea. piersici. sau cu caracter general. dar la unele produse (căpşune) nu este indicată.Turgescenţa. apariţia aţelor. varietate. cireşe. substanţe fitofarmaceutice nu sunt permise. amplasare. păstârnac. ceapă. rădăcinoase. varză etc). se identifică şi se stabilesc din timp culturile sau plantaţiile (mere. afine) menţionându-se "cu grijă" (caise. Avantajele se referă la operativitate. Prezenţa pedunculului.cireşe. Se indică recoltarea manuală.3. sunt semne ale depăşirii maturităţii de consum. insecte. deteriorări. striviri.2. Pentru păstrarea pe o anumită durată. sunt indicatori ai calităţii la unele specii (ardei. ardei gras etc. aciditate etc ). cartofi. Problema maturării concomitente poate fi rezolvată parţial prin tratamente chimice (Ethrel. vişine). vor permite transportul şi manipularea în condiţii corespunzătoare până la destinaţie. compoziţia chimică (conţinutul în amidon. Umiditatea exterioară anormală sau urmele de murdărie. gutui. Se consideră declasate cele care au diverse defecte. pătrunjel. gradul de coacere. Fasonarea unor produse (varză. iar la unele specii legumicole recoltate mecanizat. arsuri provocate de soare sau îngheţ. tomate. 2. 5. este important ca produsul să nu depăşească stadiul respectiv (ciuperci.).). formarea tijelor florale precum şi alte fenomene evolutive într-un stadiu mai incipient sau mai evoluat. andive Witloof. caliciului. Pentru industrializare.4. ceapă. gradul de maturare. mere. coacăze. mazăre. căpşune etc. 2. în funcţie de specie.5. urmărindu-se respectarea strictă a tehnologiilor şi anumite restricţii în structura soiurilor. pere. morcovi. veştejite. Dezavantajele se întâlnesc la valorificare. ridichi de lună. struguri. leziuni de la grindină. pere. reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate. ceapa. prospeţimea.T. Pentru produsele destinate consumului în stare proaspătă recoltarea trebuie să respecte recomandările din standardele de stat specifice.TP etc. prune. gândindu-ne şi la faptul că este în mod evident recomandat să se efectueze semimecanizat sau mecanizat. fertilizare. se pot detalia calităţile cerute (fasole. care declasează produsele respective. cartofi etc. Nu se admit produsele moi.) este obligatorie sau facultativă.

Experienţa culegătorilor manuali a creat o serie de accesorii foarte utile. forma de conducere.2 M). salată. rezistenţa la scuturare. Recoltarea integral mecanică a fructelor poate fi practicată la nucifere. Nu se admite pământ aderent. cum ar fi suportul portativ pentru recoltarea căpşunelor. deshidratării.).prin vibrare sau cu un sistem de degete mecanice. fermitatea şi rezistenţa la crăpare a fructelor etc. fasole de grădină (păstăi). Noi modele care apar funcţionează pe baza aceloraşi principii Tipurile constructive moderne din ţările dezvoltate. În acest interval. care atenuează şocurile sau loviturile. mazăre. Un exemplu îl constituie experienţa 120 . varză. care realizează simultan sau pe faze (mazăre) recoltarea mecanică.3. maşina de recoltat varză (E-800/1) şi maşina de recoltat castraveţi (VUE) constituie tipuri utilizate sau testate în Romania.3. Plantele sunt dislocate (morcov). se impune protejarea produselor aflate în ambalaje împotriva acţiunii razelor solare directe. Dotarea folosită este în continuă evoluţie. materiale rezistente şi lavabile. concomitent sau separat. sau pe terenuri nefavorabile mecanizării nu există o metodă mai eficientă. Staţionarea până în momentul transportului trebuie să fie cât mai scurtă. dar nici spălarea înaintea păstrării (rădăcinoase). maturarea ± concomitentă. morcovi. maşina de recoltat păstăi de fasole (FZB). iar în vederea industrializării. castraveţi). drupacee sau de arbuşti. În pomicultură se încearcă nu numai adaptarea maşinilor la plantele pomicole. în unele cazuri presortarea (tomate semimecanizat) şi încărcarea în ambalaje sau remorci. Utilajele realizează scuturarea şi colectarea. la plantaţii special înfiinţate şi întreţinute(conduse). cum ar fi componente electronice. precipitaţiilor. Mecanizarea integrală a recoltării produselor horticole implică şi o latură agrotehnică.vreme bună. castraveţi pentru industrializare şi la anumite soiuri de ardei. varză. talia. uşoare. au încorporate numeroase tehnologii moderne. Recoltarea se poate desfăşura manual sau mecanizat. ploioase sau căldurile prea mari. Recoltarea integral mecanică a legumelor se poate realiza la tomatele pentru industrializare. pieptănate (fasole) sau tăiate (tomate. extremelor termice sau prafului. Pentru arbuştii fructiferi.2). maşina de recoltat morcovi (Em-11). maşina de recoltat mazăre MRM-2. Procedee şi variante de recoltare. bulbi de ceapă. Recoltarea manuală se practică în mod specific la produsele destinate consumului în stare proaspătă sau păstrării. dar şi adaptarea sub diferite forme a pomilor sau arbuştilor la diferitele tipuri de recoltare mecanică (distanţa între rânduri. maşina de adunat (MA-1. evitându-se perioadele umede. sacii cu fundul mobil etc. la unele specii pomacee. batoza pentru treierat mazăre verde (M1). mazăre de grădină. spanac. aflate în exploatare sau în fază de prototip. Pe suprafeţe mici sau medii. Între recoltarea în totalitate manuală şi cea în totalitate mecanizată există variante intermediare. Urmează separarea de vreji şi/sau frunze. 5. recoltarea se poate realiza pneumatic. Combina autopropulsată de recoltat tomate pentru industrializare (SKT-2). de recoltare semimecanizată. Ea este posibilă şi la conopidă.

2 sau batoza M1 asigură. numai scuturarea. MRM-2. cum ar fi montarea colectoarelor de fructe. Există diverse tipuri de platforme tractate (PA-5+L 445). semipurtate sau purtate pe tractoare.diversificate. vinete. dar mai ales la rădăcinoase şi cartofi. Recoltarea semimecanizată a legumelor este mult aplicată la o serie de specii cu maturare eşalonată (tomate. amplasate pe terenuri plane. Exemplele pot continua cu ardeii pentru boia. O coordonată esenţială a tehnologiilor moderne de recoltare o constituie prezenţa unor suprafeţe adecvate şi suficient de mari pentru a justifica eficienţa utilizării mijloacelor mecanice (amortizare.).acumulată pe plan mondial în ultimii 50 de ani de recoltare mecanizată a vişinelor. Unele dintre acestea au nevoie de alei speciale.cu suprafeţe suficient de mari. fiecare în parte. Au apărut chiar două tendinţe de individualizare a soiurilor pentru industrializare. Un grad mai ridicat de mecanizare îl oferă dislocatoarele de rădăcinoase DLR-4 (6) şi bulbi de ceapă MRIC-1. dar există încă faze manuale. anume soiuri pentru concentrare (pastă) şi soiuri pentru conservare în suc. În unele tehnologii.2. rezistenţă la transport. manipulare şi crăpare.2 poate executa şi încărcarea bulbilor în mijlocul de transport. cartofii pentru semipreparate culinare etc. Dacă nu lucrează în flux. textura şi structura solului trebuie să fie favorabilă (terenuri uşoare. semimecanizarea recoltării la mazărea de grădină. care permit folosirea eficientă a maşinilor (eşalonarea maturării speciilor pe parcelelor). Tomatele pentru industrializare au port determinat. Fasolea pentru industrializare este din varianta nanus (pitică). La toate speciile. Recoltarea mecanizată se face numai la culturi erbicidate. cu tulpină erectă. amplasarea şi cerinţele agrotehnice obligatorii. combustibil. Unele variante sunt predominant manuale. în timp ce altele se deplasează printre rândurile de plante cu talie joasă şi chiar cu talie înaltă (prin încălecare). care nu formează bulgări). MA-1. iar mecanizarea este prezentă prin diversele platforme de recoltare şi/sau prin manipulareatransportul paletizat al fructelor în lăzi-paletă de către tractoare echipate cu furci hidraulice. Recoltarea semimecanizată a fructelor are mai multe grade de complexitate. cu simultaneitate de maturare tehnică de 80-85%. cu păstăile grupate în treimea superioară a plantei. prin montarea pe maşină a unui transportor elevator. Variante mai complexe realizează mecanizarea tuturor operaţiunilor.). mazărea pentru conserve. castraveţi etc. înălţime 30-50 cm. Modele mai vechi de maşini sunt înlocuite permanent cu modele noi. care au în vedere un sortiment de soiuri specifice. 121 . precum şi platforme autopropulsate pentru recoltat legume semimecanizat. maturare aproape concomitentă. sau numai colectarea se pot executa mecanic. reţea de drumuri etc.2 M. vizând colectarea şi transportul produselor. ardei. Maşina de recoltat bulbi de ceapă MRIC-1. În legumicultură există tehnologii de cultură distincte şi complexe în vederea recoltării mecanizate.

. legume. La produsele perisabile nu se recomandă sortări repetate. sau puţin după recoltare. caise. ciupercile etc. menţionată concret în numeroase standarde. cartofi timpurii. dar mai ales recoltarea eşalonată selectivă. Se efectuează în momentul recoltărilor succesive. a produselor destinate numai unei anumite direcţii de valorificare. integritate. Presortarea manuală selectivă are în vedere recoltarea.2. aplicarea sa pe scară mai mare ar prezenta interes în cazul valorificării în stare proaspătă a produselor horticole din primele trei grupe de perisabilitate. este caracteristică tehnologiilor moderne (Mircea. mai ales acolo unde se justifică economic printr-un preţ de valorificare remunerator. în mai multe ambalaje de recoltare. 1980. Presortarea este considerată frecvent ca fiind o operaţie de condiţionare. prospeţime. mazăre şi fasole de grădină. flori tăiate.. Din acest motiv. când este bine organizată. implică prin definiţie o presortare executată în momentul recoltării. care sunt organizaţi uneori să culeagă individual numai anumite calităţi. diferenţiată şi pe grupe de calitate. fasole verde etc. castraveţi. care ar mări în mod inadmisibil numărul manipulărilor la care sunt supuse. În condiţiile ţării noastre. ciupercării) sau în vederea măririi duratei de valorificare în stare proaspătă la fructe de arbuşti.. I. Se pot astfel realiza loturi de marfă pentru export sau pentru păstrare. Ca primă verigă a lanţului frigorific.5. 1983-1984-1986) aplicate acolo unde există bază materială adecvată. 122 . Mazărea verde după batozare. piersici. M. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare 5. În concepţia modernă a valorificării în stare proaspătă. prerăcirea devine o fază obligatorie care se efectuează imediat după recoltare. efectuată în acelaşi timp. Presortarea manuală concomitentă se execută în acelaşi timp. Recoltarea este în acest caz integrală. la legumele Solanaceae pentru fructe. 5. pentru fiecare calitate în mod separat. andivele Witloof. şi colab. pepeni.4. sau pentru industrializare. verdeţuri. cum este combina SKT-2 (unde există o bandă de separare a tomatelor verzi de cele roşii).4. presortarea poate înlocui sortarea calitativă şi chiar calibrarea la produse cum sunt căpşunele.4. În acelaşi timp se poate afirma că recoltarea eşalonată. Prerăcirea cunoscută în unele ţări din perioada interbelică. nu poate fi transportată la fabrică decât prerăcită. Presortarea semimecanizată are loc în momentul recoltării la anumite tipuri de maşini. şi colab. compuse din mai mulţi muncitori.1. Presortarea manuală eşalonată presupune recoltarea numai a acelor produse care corespund STAS sub aspect calitativ (grad de maturitate. sănătate). în timp ce restul producţiei rămâne pentru consum imediat în stare proaspătă (fără păstrare de lungă durată). efectuată de echipe instruite. Presortarea executată în momentul recoltării este de mai multe tipuri. Irimia. aceasta era recomandată la produsele perisabile provenind din sisteme de producţie industriale (sere.

care suportă mai puţin apa. Prerăcirea cu apă rece (hidrocooling) la 0/10C este practicată în SUA. tunelele de refrigerare cu ventilatoare (viteza aerului la nivelul produselor 3-5 m/s) şi prerăcirea cu convecţie în toată masa produsului (prerăcire cu presiune=presure cooling. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. sub care circulă aerul de răcire. conopida. deşi mai îndelungată. şi colab. fie prin răcire individuală la un panou unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de produse ambalate. metoda este mai răspândită doar în Italia. cu funcţionare continuă sau discontinuă. În România există omologat şi un agregat mobil AMP-10 pentru prerăcirea vagoanelor de cale ferată.Prerăcirea se realizează prin intermediul aerului rece. Prerăcirea în vid (vacuum cooling) este realizată prin evaporarea rapidă a apei din ţesuturile produselor aflate într-un spaţiu închis ermetic. Prerăcirea cu convecţie este considerată mai eficientă (Irimia. Fructele de arbuşti fructiferi se prerăcesc cu aer forţat. Produsele umede trebuiesc ulterior bine zvântate. Cireşele recoltate mecanic sunt predispuse la crăpare dacă sunt prerăcite în apă. Prerăcirea cu aer forţat se face fie printr-un tunel de ambalaje stivuite. 1983-1986). pune unele probleme suplimentare în comparaţie cu răcirea cu aer. Produsele cu epidermă mai rezistentă sunt recomandate a fi prerăcite în acest mod. M. dacă se prerăcesc prin vacuum cooling imediat după recoltare. 123 . Speciile legumicole de frunze. în ceea ce priveşte mobilitatea sau eficienţa. cu sau fără amestecarea aerului. În Europa. şi colab. în vederea transportului. sau prerăcire cu aer forţat=forced air cooling). Are mai multe variante: prin imersie. Există diverse subvariante. răcit sub presiune sau cu ajutorul unor agenţi criogenici ca azotul lichid. Boabele de mazăre de grădină se transportă în autocisterne cu apă răcită cu gheaţă hidrică. agenţilor criogenici sau vidului (vacuum cooling). fasolea de grădină. 1986). Legumele de seră se valorifică mai corespunzător în urma prerăcirii cu aer forţat răcit. Se realizează în vrac sau în ambalaje speciale. a căror comercializare. se poate dirija şi este aplicabilă la numeroase specii. nu mai este posibilă decât sub protecţia frigului. ciupercile. În apa de răcire trebuiesc adăugate substanţe fungicide sau dezinfectante. aerul rece fiind aspirat şi obligat să circule în întregul volum ocupat de produse. gheţii hidrice. au o durată de menţinere a calităţii şi de valorificare mult prelungită. prin pulverizare (stropire) sau mixt (imersie şi pulverizare). P. verdeţurile. unde produsele horticole se transportă pe distanţe mari (Niculiţă.. Răcirea este rapidă. Evaporarea forţată a apei din ţesuturi sub acţiunea presiunii joase poate însă sensibiliza anumite specii de verdeţuri sau de salate. Deşi este foarte rapidă şi menţine turgescenţa produselor. speciile condimentararomatice. Prerăcirea cu aer (aircooling) are trei variante mai folosite: camerele reci. în funcţie de procedeul utilizat şi destinaţia valorificării. Metodele şi procedeele de prerăcire sunt în permanentă evoluţie tehnologică. apei răcite. dioxidul de carbon lichid şi gheaţa carbonică.. Există o specificitate a fiecărui produs care determină alegerea diferenţiată a parametrilor de răcire.

atât de temperatura coborâtă. pe timpul transportului la beneficiar. care trebuiesc răcite instantaneu şi a căror păstrare este garantată. Vidul se realizează la instalaţii fixe cu ajutorul pompelor rotative sau centrifugale. duce la acumularea CO2 şi poate afecta unele procese metabolice. Răcirea propriu-zisă a ţesuturilor începe atunci când presiunea atmosferică ajunge la pragul presiunii de saturaţie corespunzătoare temperaturii iniţiale a produsului. Dispozitivele hidraulice de ridicat. care ridică mult productivitatea şi eficienţa. Efectul de răcire este rapid şi uniform chiar în cazul produselor ambalate. Prerăcirea cu azot lichid. Fructele se pretează mai puţin la această metodă. în ambalaje temporare (ambalaje de transport). Apa conţinută în produs trece în stare de vapori. 5. se manipulează manual sau mecanic. precum şi cele care se depozitează. Dezavantajele legate de preţul de cost considerabil sunt compensate de eficienţa metodei la loturi mari de produs.Este o metodă mai costisitoare. În Franţa şi în SUA există în cadrul transportului feroviar instalaţii speciale. Prerăcirea în vid se realizează într-o variantă tehnologică îmbunătăţită cu o umezire prealabilă (pulverizare cu apă). Se justifică la produse valoroase. de formă cilindrică sau paralelipipedică. până în momentul când tot volumul produsului va atinge valoarea de saturaţie de 00C. pentru produsele horticole destinate transportului în contact direct cu gheaţa (Gherghi. iar instalaţiile mobile au suplimentar vaporizatoare deservite de instalaţii frigorifice pentru condensarea vaporilor de apă din interior. dioxid de carbon lichid şi gheaţă carbonică este mai costisitoare. Pierderea de apă este de 2-4% iar durata răcirii de 25-30 minute. datorită preţului ridicat al instalaţiilor. care poate fi ambalat şi răcit direct în câmp. cât şi de modificarea atmosferei produsă prin vaporizarea azotului sau dioxidului de carbon.. a căror perisabilitate este ridicată. în ambalaje ieftine (pungi PE. La presiunea de 46 mm Hg. care preîntâmpină pierderea turgescenţei şi ofilirea. Se recomandă ca produsele prerăcite să se transporte cu maşini izoterme.3. A. datorându-se evaporării apei în condiţii de presiune joasă. Pentru produsele manipulate în vrac se pot folosi şi 124 . Metoda este specifică produselor cu suprafaţă de evaporare mare în raport cu masa lor. având pereţii de oţel groşi şi întăriţi pentru a rezista la diferenţa de presiune creată (cu 760 mmHg mai puţin). în aparenţă mai accesibilă. Transportul după recoltare. dublând totodată capacitatea de transport. în vederea încărcării în mijloacele de transport. mult răspândite.4. sub produs şi deasupra acestuia. perforate şi cutii de carton). temperatura de saturaţie a apei este de 00C. destinate exportului. permit manipularea paletizată a produselor. montate pe tractor. 1994). Speciile horticole care se condiţionează centralizat. Acestea sunt celule fixe sau mobile. Prerăcirea cu ajutorul gheţii hidrice în blocuri sau sub formă de solzi este o metodă mai veche. Metoda prezintă inconveniente prin faptul că 40-50% din transport îl reprezintă gheaţa. Stratificarea cu solzi (fulgi) de gheaţă.

3-mecanismul de întindere. electrocare şi transpalete. 7-motor electric 125 . ele necesită un transport izoterm sau frigorific. Transportul după recoltare a produselor horticole mai puţin perisabile (ceapă. acoperindu-se cu prelate. cartofi de toamnă) se face uneori pe distanţe medii sau mari. 4-duşul. pe drumuri cât mai bune.1. rădăcinoase. elevatoare. cu moto. Figura 5. cum ar fi pepenii. pentru a se asigura o protecţie suplimentară. 2-banda de cauciuc. Elevator cu bandă. 1-cadru. fără staţionări. Dacă produsele sunt mai perisabile. din zonele cu producţii excedentare către zonele mai puţin aprovizionate sau cu un consum ridicat (echilibru ofertă/cerere). manipularea şi transportul se fac paletizat. după posibilităţi. lopeţi mecanice. cu mijloace diferite. În incinta serelor.benzi transportoare. Transportul produselor se efectuează în intervalul planificat. 6-buncăr de alimentare. ciupercăriilor sau altor unităţi care dispun de platforme betonate.1. ambalajele de transport pot fi căptuşite cu diferite materiale. care depind însă de sursa de energie electrică trifazică (fig 5. Pentru unele specii. 5-racleţi.).şi electrostivuitoare. Organizarea transportului va urmări trasee scurte. diferite tipuri de cărucioare. cu mijloace auto sau pe calea ferată. Ambalajele se ancorează bine.

). dar şi la 126 . Gradul de perisabilitate impune pentru unele produse limitarea la minimum a operaţiunilor de condiţionare şi efectuarea lor într-un interval de timp cât mai scurt. eventual presortate). ceruire.. principalele operaţii de condiţionare ale legumelor şi fructelor se derulează din momentul recoltării şi până în momentul ambalării în vederea comercializării: îndepărtarea pământului aderent. precum şi de calitatea executantului de producător (produse proprii) sau intermediar (produse preluate. facultative sau pot lipsi din flux. (1994). legare în legături sau snopi. Prin condiţionare se realizează o calitate unică şi omogenă la loturile de produse destinate livrării. solicitate de beneficiarii externi.1. Fluxul tehnologic general de condiţionare Condiţionarea presupune un ansamblu de operaţii care au drept scop aducerea produselor la caracteristicile prevăzute de standarde. Gradul de maturare şi temperatura la care se condiţionează sau se stochează temporar produsele din primele trei grupe de perisabilitate. fasonare şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor.CAP. lustruire. Uneori sunt efectuate şi unele operaţii suplimentare. prevăzute în caietele de sarcini. care este contraindicată. VI . Ea depinde şi de gradul de dotare. periat. Centrele de condiţionare trebuiesc situate cât mai aproape de producători. proprii unei anumite direcţii de valorificare. În halele de sortare. spălare-zvântare. mai ales în cazul exportului.1. sau impuse de legislaţia calităţii din ţara de destinaţie a mărfii.CONDI}IONAREA PRODUSELOR HORTICOLE 6.6. Ele pot fi obligatorii. presortare/sortare. După Gherghi. A. Prin recoltare selectivă şi presortare de către echipe de muncitori calificaţi. tratare. Condiţionarea este diferenţiată şi specifică pentru fiecare produs şi pentru fiecare direcţie de valorificare în parte (tab. se evită o sortare repetată. vor permite o valorificare ulterioară corespunzătoare. programul de lucru şi productivitatea instalaţiilor trebuiesc calculate pentru a evita stagnările. calibrare.

În condiţii mai modeste. A. zvântare. se presortează şi se condiţionează sumar la locul de producţie. Produsele horticole care se industrializează au adesea un flux de recoltare. Tabelul 6. Se admite şi uneori chiar se impune sortarea unor produse. copertine.produsele pentru consum intern imediat. păstrare Consum Consum intern sau export în perioada recoltării Consum intern sau export în afara perioadei de recoltare a) Condiţionate în câmp Presortare Toate speciile Fasonare căpăţâni Varză. La introducerea în celulele de păstrare este recomandat să nu se mai intervină asupra lor.) suportă o manipulare repetată. ridichi b) Condiţionate în centre sezoniere Curăţare. 6. Stocarea trebuie evitată. manipulare şi condiţionare în care mecanizarea intervine în majoritatea sau chiar în totalitatea fazelor. depozite. în cazul centrelor sezoniere sau permanenete.1. dacă nu li s-au făcut presortarea în câmp. fasonare.1. sortare. periere etc. periere. Fazele tehnologice preliminare.). pentru a nu crea stocuri restante de la o zi la alta. În acelaşi timp. sunt: recepţia cantitativă şi calitativă. înainte de depozitarea lor. preferându-se condiţionarea în perioada de după depozitare.2. Toate speciile spălare. salate Tăiat frunze (eventual rădăcini) Rădăcinoase. şoproane. piersicile. tăierea frunzelor. Unele produse presortate (tomatele. Fazele tehnologice preliminare (tab. bulboase Făcut legături Verdeţuri. eventual stocarea de scurtă durată în cazul unor loturi de marfă prea mari.Fazele tehnologice ale condiţionării 6.2. 6. depozite de 127 . conopidă. Produsele rezistente la păstrare.2. sau în anii nefavorabili când marfa a fost preluată necorespunzător (după o perioadă de predepozitare sau chiar de însilozare provizorie). destinate depozitării. Modul cum se desfăşoară depinde de organizarea. exemplul tipic constituindu-l cartoful de toamnă. 1979-1994) Operaţia Speciile Destinaţie Centre. magazii. există un minim de dotare care constă din cântar-basculă.. Fluxul tehnologic diferenţiat de condiţionare în funcţie de locul unde se realizează şi de destinaţia produselor (după Gherghi. descărcarea şi manipularea. recoltarea va fi corelată cu posibilităţile de condiţionare. dar totodată prevăzută ca posibilă. c) Condiţionarea în centre permanente (depozite) Curăţare. amenajarea şi dotarea acestor centre. cizelare etc. calibrare. caz în care pot apare uneori deprecieri. castraveţii etc. Toate speciile tratare. sortare. zvântare. fabrici Consum Consum. ceruire. calibrare. în cadrul aceleiaşi gestiuni.

. Unifructa. tratare chimică Iradiere Cizelare Legare snopi. ITO. semimecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat manual manual Exemple de utilaje Elevator încărcător T-215 Transportor elevator TEC Lopată mecanică MITC Bandă transportoare Linie condiţionat ceapă Benzi de sortare diverse MSR-1. Dokex DPLT-1 Instalaţii de tratare Instalaţii de iradiere Benzi. KSP-15B MSM. permit o productivitate ridicată şi asigură calitatea obligatorie pentru efectuarea exportului. mese de sortare.. Produsele pot sosi în vrac.ambalaje. O parte a produselor. legături Modul de executare mecanizat manual. Tabelul 6. Lock Wood SC. Roda Moba. A. şi colab. Un flux tehnologic modern se poate organiza doar în condiţiile eficienţei folosirii unor dotări şi utilaje moderne. prea mature sau nesolicitate la export. Tourangelle. manipulare şi condiţionare. Faze tehnologice ale condiţionării şi modul lor de executare (prelucrate după Gherghi. MSV Maşina de spălat cu perii ICT. în saci sau lăzi. cât mai rapidă şi adaptabilă la toate situaţiile care pot apărea. -Descărcarea trebuie să fie bine organizată. ITO. 128 . cu o productivitate a muncii superioară. pot fi condiţionate pentru consumul intern imediat şi oferite la o calitate competitivă. Roda. MSR-3. K-711. Roda. mecanizat manual. Dokex. 1994) Operaţiune tehnologică Scuturarea de pământ Fasonarea legumelor Sortarea Spălarea Condiţionare tomate Sortare-calibrare castraveţi Condiţionare ceapă Sortare-calibrare cartofi Sortare-calibrare mere Periere-lustruire tomate Ceruire. ceea ce presupune un volum de produse suficient de mare. Personalul calificat.2. Greefa. manipularea paletizată pe platforma betonată de depozitare. Sarmak Jansen-Hauning. eventualele agregate frigorifice pentru prerăcire sau stocare frigorifică de scurtă durată. iar în anumite situaţii se poate organiza şi transportul lor paletizat (lăzi paletizate sau în lăzi paletă="box palete" în termeni uzuali). mese mese -Recepţia calitativă şi cantitativă permite o evidenţă exactă a produselor sub raportul gestiunii şi al stabilirii destinaţiei fiecărui lot. în ambalaje nestandardizate (coşuri). semimecanizat. Personalul care participă va avea experienţa operaţiilor manuale sau semimecanice de descărcare.

.Descărcarea produselor transportate în vrac se poate efectua mecanic prin basculare în buncăre. poate surveni în mod accidental. Curăţarea produselor .F. În dotarea unităţilor se găsesc următoarele tipuri: TB-8. Pentru cartofi există amenajări omologate.2. fiind tratată la capitolul respectiv. Se pot menţiona şi alte tipuri mai puţin frecvente (Unio. dispozitive de separare sub formă de site şi grătare se găsesc la majoritatea benzilor transportoare şi liniilor de condiţionare mecanică. -Manipularea produselor pe parcursul condiţionării se execută în ambalaje sau în vrac. TCM-6 şi T-215. fiind interzisă spalarea (căpşune. cu diferite stivuitoare. T5. răcoroase şi bine aerisite. Manipularea mecanică în vrac a produselor cu fermitate structo-texturală bună se realizează cu benzi transportoare. spălarezvântare etc. benzi elevatoare şi lopeţi mecanice de diferite lungimi. 6. -{tergerea prafului de pe produse. 1995).A.separarea acestuia se face la speciile la care organele comestibile se formează în sol. Există şi instalaţii cu bandă pentru descărcarea prin imersie a lăzilor. Golirea ambalajelor de produsele transportate se poate face manual sau mecanizat (pe cale uscată). Starea iniţială a produselor şi accesul aerului în stivele de ambalaje sunt factori determinanţi. cu o cârpă curată. uşor umezită cu apă. sau impurităţilor de pe suprafaţa unor produse. TBCF. cu umiditate relativă optimă. cât şi pentru lustruirea acestora. manual sau mecanizat. MB-6E sau EB-30). urmată de zvântare.D. aflate sub şine sau lateral. TB-2.A.A. cum ar fi buncărul de 40 tone. Dispozitivul DLPT-1 pentru periat şi lustruit tomate. sau cu autodescărcare. La vagoanele C. Efectuarea ei este foarte frecventă şi rezultatele ei sunt apreciate. tip F. -Stocarea de scurtă durată înainte de condiţionare. produsele se pot degrada. deşi contraindicată. tip I. Năvodari şi dispozitivul de basculare DB-25. s-a proiectat o instalaţie de preluare pentru 3-10 vagoane o dată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu.M. este o operaţie manuală care permite curăţarea concomitent cu presortarea sau sortarea. fructe de arbuşti). periere. pufului. deşi productivitatea este redusă. TZK. Produsele perisabile trebuie păstrate în spaţii protejate. starea de curăţenie se constată la recoltare/presortare pentru consumul proaspăt. cu ajutorul descărcătoarelor cu tambur sau răsturnătoarelor basculante de lăzi.S. În afară de instalaţia de scuturare a pământului K-720 (folosită mai ales la cartofi). Descărcarea produselor ambalate se efectuază fie manual. în cazul celor nepaletizate. Curăţarea produselor poate fi efectuată sub forma îndepărtării pământului aderent sau însoţitor.I.La unele produse foarte perisabile. ştergere. BME 8c. fie mecanic la cele paletizate. Pentru rampele de cale ferată există. A şi colab. -Perierea se execută atât pentru îndepărtarea prafului. -Îndepărtarea pământului de pe produse şi scuturarea . MC-6.2. autovehicule). Se pot folosi mijloace de transport basculante (remorci. Staţionând în condiţii improprii. de asemenea. Manipularea paletizată are numeroase variante şi posibilităţi. variante de descărcare a vagoanelor CF în buncăre de preluare. se poate folosi şi la ardei 129 .

9-racord de golire cuvă.dispozitiv 6. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. 4. 8-preaplin. Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT este una dintre cele mai răspândite. care este absorbit de un exhaustor prevăzut cu ventilator. Indiferent de tipul constructiv al maşinilor respective. 3.conductă de barbotare aer.1. tomate. 2-transportor cu bandă. spălarea mecanică se realizează în mai multe faze: înmuierea (având drept scop slăbirea aderenţei impurităţilor pe suprafaţa produselor).6. un transportor cu bandă şi un sistem de clătire cu duşuri (fig. Se ataşează la instalaţia de condiţionare ICT-1 sau la benzi de sortare cu rulouri şi este acţionat electric. ca fază suplimentară înaintea preambalării.În unele ţări. -Spălarea urmată de zvântare se face la rădăcinoase. perierea uscată este aplicată la o gamă mult mai mare de produse. Procedeele manuale fiind neproductive. procedeele mecanice au devenit foarte răspândite. 7. 11-tambur acţionare.instalaţie de duşare. Uneori pe această cale se aplică şi diverse tratamente fitosanitare. 12. 6. Frunzele neaspectuoase. cum ar fi bulboasele. Frunzele necomestibile ale unor rădăcinoase. din instalaţiile de batozare a mazării etc. iar tipul său constructiv poate fi întâlnit şi în alte ţări. Au drept scop ameliorarea aspectului comercial al acestora. 5-ventilator.). Figura 6. se îndepărtează. la linia tehnologică de condiţionare se ataşează un dispozitiv cu perii de plastic. mere şi alte produse destinate prelucrării sau preambalării. iar 130 .Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT 1-cuvă de spălare. Maşinile cele mai utilizate sunt MSV (cu ventilator). MSP (cu perii). precum şi alte tipuri care fac parte din liniile de industrializare a tomatelor.sau pătlăgele vinete.suport. 10-pâlnie evacuare produs. îngălbenite sau cu urme de atac al unor boli.1. maşina de spălat cu duşuri tip 283. menit să desprindă praful. Tunicile exterioare exfoliate ale bulboaselor se elimină.grup de acţionare. Pentru piersici.2. maşinile de spălat rădăcinoase MSR-1 şi MSR-3. varză şi al altor specii similare. cartofi.3. Ea este alcătuită dintr-o cuvă de spălare prevăzută cu o instalaţie de barbotare a aerului. spălarea prin agitare (care determină îndepărtarea în prima fază a acestor impurităţi) şi clătirea (care asigură desăvârşirea eliminării urmelor de impurităţi). aflate la exteriorul căpăţânilor de salată.

Este foarte important ca în timpul păstrării sau transportului. concomitentă cu recoltarea. precum şi separarea produselor pe categorii se poate efectua sub forma iniţială de presortare. Operaţiile se execută în majoritatea cazurilor manual. Se apreciază vizual (autenticitatea. Benzile de sortare permit sortarea semimecanizată. formă. Se organizează şi linii cu alimentare mecanică (două benzi transportoare suprapuse.5. starea de sănătate şi de curăţenie). se manipulează şi se ambalează mai uşor. Când sortarea calitativă se execută prin presortare.dar mai ales sub forme distincte tehnologic de sortare pe calităţi (sortare calitativă) sau pe calibre (calibrare). intr-un capitol distinct. conform standardelor europene.Dispozitivele electronice cu programare pot realiza sortarea inclusiv pe categorii de culoare (de bază şi acoperitoare).Sortarea calitativă se efectuează specific pentru fiecare produs. iar pierderile pe parcursul valorificării se reduc substanţial. precum şi toleranţele maxime admise la calibrare. Există instalaţii pentru produse mari (tomate. Aceste elemente permit şi evaluarea stării de prospeţime sau a gradului de maturitate. banda cu role. Produsele uniforme se valorifică mai bine prin faptul că omogenitatea le determină să reacţioneze în mod asemănător la toate situaţiile care apar pe parcursul valorificării. Strugurii de masă destinaţi păstrării nu se cizelează în mod normal. Uniformitatea este o latură inseparabilă a calităţii produselor. sau la rădăcinoase. . dirijată de senzori fotoelectrici sau de alt tip. aspectul exterior. care se pot condiţiona după perioada de depozitare. specifice. la mesele de sortare. de regulă vârful şi unele ramificaţii secundare. uniformitatea. mere) sau pentru produse mici (boabe de mazăre). în cazul unor cantităţi mari. 6. cu foarfeci speciali care au vârful rotunjit şi curbat. Produsele uniforme au aspect comercial atrăgător. atât la factorii tehnologici cât şi la factorii de stress. Sortarea sau alegerea. preferându-se alegerea prin recoltare selectivă şi presortare a unor ciorchini corespunzători. toate produsele să se comporte în mod asemănător. să separe pe categorii de calitate produsele horticole. pentru a putea realiza controlul lor în condiţii de stabilitate. Sortarea produselor horticole. banda MSC (pentru cartofi şi ceapă). volum. Cizelarea strugurilor de masă presupune îndepărtarea unor boabe sau porţiuni din ciorchini.indicand diferenţele maxime admise între produse într-o unitate de ambalaj. Standardele de calitate prevăd criterii de calibrare. conform prevederilor din standarde. ISC-4 etc. suprafaţă şi greutate.2. la instalaţia Jansen Heuning). oferind în final posibilitatea personalului calificat care execută manual sau semimecanizat această operaţie. 131 .2.rădăcinile la ceapa sau usturoiul verde se taie. care aduc ambalajele şi lădiţele cu struguri pentru condiţionare). Cizelarea se efectuează manual. Cizelarea strugurilor de masă. ea se poate mecaniza sau automatiza. culoarea. 6. banda cu trei căi.Criteriile de uniformitate sunt şi ele evidenţiate. Se cunosc variante constructive diferite: tip Fructus.4. sau prin palpare (consistenţa). forma. dar există şi posibilităţi de mecanizare la ceapă (tăierea cozilor.

). în momentul când ajung în sectorul unde distanţa între benzi este egală sau mai mică decât diametrul lor maxim. iar în unele cazuri se pot folosi inele de calibrare. odată cu creşterea numărului de dimensiuni după care se separă produsele. uneori se practică incorect făţuirea (produsele care se vad in ambalaje sunt de calitate.Tipurile mai performante au incorporate şi dispozitive auxiliare (de răsturnare. cad pe un transportor sau pe un plan înclinat care le conduce la ambalaje cu produse de acelaşi calibru. căptuşite cu materiale speciale. g). dar nu sunt reprezentative pentru cele pe care le acoperă). care au orificii circulare de diametre progresiv variabile. şi colab. se numără şi acest criteriu de selecţie. instalaţiile şi utilajele cele mai folosite au tambur rotativ sau site plane. b) cu mai multe plăci perforate excamotabile. Calibrarea mecanizată elimină aceste neajunsuri. În timpul deplasării. Productivitatea este redusă. B. -Calibrarea după două diametre se face prin intermediul unor plăci perforate suprapuse. (1984) şi Gherghi. de către muncitori calificaţi. operaţiunea durează mai mult şi trebuie permanent controlată. care au orificii de calibrare diferite. Maşinile. ele permit depunerea fructelor la categoria corespunzătoare diametrului lor.-Calibrarea este o operaţie care constă în gruparea produselor în funcţie de mărime.C. Există cinci tipuri de calibratoare de acest tip: a) cu orificii circulare extensibile cu resoarte. Calibrarea după diametru . (1994) se poate face după unul. în categorii sau în clase de calibrare (STAS 7322-84). iar părţile active reduc la minim căderile. trepidaţiile sau mişcările care produc şocuri.T. -Calibrarea după un singur diametru se realizează cu diferite tipuri de benzi cu ecartament variabil (benzi divergente. c) cu degete care au deschiderea variabilă. plăcile rabatabile sunt acţionate una câte una. de periere şi lustruire.după mărimea diametrului maxim (mm) sau după greutate (masă. Calibrarea se poate executa manual. gradul de vătămare a produselor să fie cât mai redus după efectuarea mecanică a calibrării şi productivitatea cât mai ridicată. Produsele vin în contact cu suprafeţe care atenuează şocurile.. cu condiţia reglării utilajelor şi instalaţiilor.După Segal. Prin rabatare. A..-1). longitudinale sau circulare. eficienţa separării să permită o diferenţiere strictă între domeniile de calibrare. Diversitatea acestora este foarte mare şi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să permită sortarea a cât mai multor calibre. Merele. tomatele şi alte fructe sferice sunt cele mai potrivite la acest mod de sortare (I. Calibrarea asigură uniformitatea produselor. -Calibrarea după mai multe diametre asigură precizia de calibrare cea mai bună. de încărcare etc. La calibrarea manuală nu există întodeauna certitudinea uniformităţii perfecte. benzi paralele cu ecartamente succesive). Deplasându-se de-a lungul acestora. 132 . începând cu placa inferioară (diametru minim). şabloane şi alte instrumente specifice. iar printre calităţile apreciate la un soi. două sau mai multe diametre.

masa de sortare semimecanică şi calibrorul cu benzi perforate în cascadă. de tipul şurubului fără sfârşit. Figura 6. a cărui dimensiune maximă ajunge la 70 mm. iar în final jgheaburi prelungitoare cu saci de umplere a lăzilor. care permit calibrarea după diametrul minim.6. Maşina de sortat mere (MSM) are un principiu constructiv reluat în numeroase variante moderne. 2-ridicătorul de lăzi. Banda are 6-8 alveole pe fiecare rând. e) cu cilindri perforaţi. Prin deplasarea treptată a lanţului. Iniţial toate segmentele de tablă stau în poziţia orizontală şi nu permit căderea căpşunelor. Instalaţia de condiţionat mere (MSM) 1-transportorul cu role. Fructele din alveole cad în momentul când dimensiunile orificiului le permit. perelor. Maşinile pentru calibrare bulboaselor sau tuberculilor au nouă site. Orificiile (fantele) reglabile se folosesc la utilajele de calibrare a căpşunelor (Gherghi. Are în alcătuire un transportor cu rolă pentru lăzi. (fig. Mişcările de vibraţie uniformizează stratul de ceapă sau cartofi şi-i 133 . după sortarea semimecanică.d) cu rulouri spirale. sub care se găsesc piese triunghiulare din plastic ce formează un con. fiind preluate de benzi colectoare. cu orificii circulare tot mai mari (sau tot mai mici). cu vârful îndreptat în jos. 3-jgheabul de alimentare. un răsturnător. Benzile perforate de cauciuc (pentru produse sensibile) sau de metal (pentru cartofi) pot fi aşezate în cascadă. 5-maşina de calibrat. piersicilor. Pe măsura deplasării benzii.). realizându-se orificii de dimensiuni tot mai mari. piesele din alcătuirea conurilor se îndepărtează. Ea permite calibrarea fructelor sferice pe patru sau opt dimensiuni. jgheabul de alimentare. Sitele vibratoare calibrează produse mai rezistente la manipulare. 4-masa de triere calitativă.. care sunt montate pe două laturi.2. plăcile iau una câte una poziţie oblică delimitând un spaţiu tot mai mare. A. cu ochiuri tot mai mici. Orificiile (alveolele) conice cu deschidere variabilă se utilizează în cazul merelor. Căpşunele calibrate cad pe benzile de evacuare situate sub banda de calibrare. cu mesele de ambalare. 1994). Aceste fante sunt constituite din 87 segmente din tablă. sau cu plăci perforate. iar în final încărcarea în lăzi.2. fiecare bandă cu orificii din ce în ce mai mari . 6-jgheaburile prelungitoare cu saci.

compartimentat în partea de jos în 4 sectoare despărţite cu pereţi de tablă. există patru sectoare de orificii (24 mm. care cad în mod diferenţiat prin spaţiile din ce în ce mai mari dintre acestea. El este înclinat şi cuplat la un motoreductor. cireşe şi vişine depedunculate).). Sulurile profilate servesc la calibrarea cartofilor. Corpul calibrorului este metalic. 3-scuturător pentru eliminarea pământului neaderent.6. ISC-4 (cartofi). Instalaţia pentru condiţionat cartofi KSP-15 1-buncăr de alimentare din remorci. 4-sortator după dimensiune cu suluri profilate.3). 134 . Trioarele pentru mazăre. Ciurul din tablă perforată are diametrele orificiilor dimensionate în funcţie de produs. care o utilizează pentru separarea corpurilor străine şi a tuberculilor material săditor de tuberculii pentru consum. Prin rotire longitudinală. Instalaţia pentru condiţionat cartofi (KSP-15) se găseşte încă în dotarea unor unităţi. Pentru calibrarea nucilor. 25 mm. 6-benzi pentru evacuarea cartofilor sortaţi. un scuturător pentru eliminarea pământului neaderent.3. 7-motor pentru acţionare.Ea are ca părţi principale un buncăr de alimentare.determină înaintarea. 5-jgheab pentru eliminarea cartofilor sub STAS. Ciurul rotativ este întrebuinţat pentru fructe sferice de dimensiuni mai mici (nuci. Figura 6.4. zona de sortare cu suluri cilindrice neprofilate şi profilate. Pe sitele superioare rămân produsele de dimensiuni mai mari. 8-şine de ghidare cu câte două platforme mobile pentru lăzi de mare capacitate.8. trioarele reglabile pentru fasole. Maşina de calibrat cu ciur rotativ este compusă din corpul calibrorului şi ciurul propriu-zis (fig. nucile sunt separate diferenţiat. rotindu-se în acelaşi sens şi antrenând tuberculii. 26 mm şi 27 mm). o bandă elevatoare. maşina de calibrat cu cilindri perforaţi (pentru mere şi caise) au un principiu de funcţionare asemănător. 2-bandă elevatoare cu vergele. precum şi câteva benzi de evacuare (fig. grupate pe 4 zone corespunzând compartimentelor de colectare.

3-lanţ.). 1984): a) prin modificarea unui echilibru de cupluri (deplasarea unui cursor sau înclinarea progresivă a unei tije). 7-cadrul maşinii. Calibrarea după greutate se efectuează cu utilaje care funcţionează după două principii deosebite (Segal. 12-şurub de reglare. 4-reductor. 2-jgheabul de alimentare. iar fructele cad pe mesele de colectare căptuşite cu material plastic.4. 3. acestea îşi pot modifica poziţia. 135 . asupra mai multor sisteme de contragreutăţi care scad progresiv (fig. 6-roată de curea.4.).resort Instalaţia de sortat castraveţi după greutate (MOBA) serveşte la calibrarea gravitaţională a soiurilor de seră (fig. programe). Sortarea şi calibrarea se realizează în ţările avansate tehnologic cu maşini şi instalaţii care includ tot mai multe componente electronice sau de informatizare (unitate centrală. şi colab. 8-cilindrul (ciurul)de fructe. b) prin acţiunea directă a însăşi greutăţii fructului în 3 variante: asupra unui resort cu tensiune variabilă. B. 10-dispozitivul de curăţare.5. tarate la tensiuni care scad progresiv. Schema de funcţionare a dispozitivelor de calibrare după greutatea produsului prin rabatarea unui resort: 1-cupă basculantă. Maşina de calibrat cu ciur rotativ 1-piciorul telescopic. care trec castraveţii pe cele 16 talere ale maşinii prevăzute cu contragreutăţi şi tije.. Figura 6. Ea are 2 transportoare cu câte 42 cupe fiecare. 5-roată de lanţ.6.Figura 6.5. 6.6. 9-gurile de evacuare. 11-jgheabul de evacuare. În funcţie de greutate. 2-bolţ. asupra mai multor resorturi.

rotorul cu alveole de aspiraţie sub vid. tranzistori. celulă fotoelectrică. tub electronic). A. şi colab. 7-fotodiode. lentile.8.Figura 6. în funcţie de gradul de maturare. (1999) descrie un dispozitiv de sortare fotoelectrică a tomatelor (fig. iar releul electromagnetic. care permite eliminarea boabelor de culoare necorespunzătoare (fig. Figura 6. filtre optice. descriu o instalaţie de sortare fotoelectrică a mazării. 4. 136 . deschide o clapetă de evacuare. radiaţia luminoasă d λ = 570-680 nm. Piesele principale sunt sistemul de alimentare.6. comandat de fotodiode. Maşina de calibrat castraveţi după greutate Gherghi. (1988).7. Tomatele reflectă. montaj electronic (amplificatoare. releu electromagnetic). 6-filtru de interferenţă. sistem de iluminare. oglinzi.7.5-lentile.). 3-sursa de lumină.6. Ioancea. filtru de interferenţă şi montaj electronic (fotodiode.6. 8-tranzistori.) compus dintr-o sursă de lumină. Fructele verzi reflectă o lungime de undă care depăşeşte acest domeniu. L. Schema dispozitivului de sortare fotoelectrică a tomatelor 1-fruct. 9-releu electromagnetic. 2-lampă de iluminat.

13. 19. 10. după culoare şi dimensiuni. proiectată pentru fructele mai sensibile la manipulare. care le oferă o piaţă de desfacere. 17. care poate lucra şi în condiţii de umiditate relativă ridicată. cu computer terminal Pocket. 5. 11.4. DOKEX.plan înclinat. 6. -benzi electronice de sortare pentru fructe mari sau legume (φ = 80-170 mm).celulă fotoelectrică. 8.(fig.particulă de produs 12.5 tone/h/linie.7. uscare. 16. 3.6.flux luminos.tub electronic. având în componenţă dispozitive de ceruire. -instalaţie de sortare electronică rapidă pentru fructe sferice cu φ = 40-120 mm. cu posibilitatea de separare a 7-12 calibre. MOBA) sunt multinaţionale.8.rotor. 18.dispozitiv de aspiraţie. deservite de o unitate de control programabilă. Aceste firme fabrică maşini şi instalaţii cu grad diferit de complexitate. cu 8 linii.sistem de iluminare. pentru condiţii de umiditate relativă redusă. Schema de funcţionare a instalaţiei de sortare fotoelectrică a mazării: 1. cu 12 linii.filtru. formă. cu 2 linii şi 10 ieşiri pe ambele părţi pentru ambalare.colector. 2. 9. Operaţiile sunt supravegheate de un microcalculator Pocket.dispozitiv de eliminare a produselor necorespunzătoare. având filiale în numeroase ţări ale lumii. -maşini de calibrat electronice monobloc cu 2-4 linii şi 9-30 de ieşiri. În oferta firmei RODA MAF există: -maşini de calibrat cu 2 linii (1500 kg/h. pentru toate tipurile de fructe sferice cu φ = 57-110 mm.instalaţie suspendată de sortare rapidă pentru fructe sferice.canal.sistem de iluminare. protejată anticoroziv. având 3-12 linii de sortarecalibrare pe dimensiuni.celulă fotoelectrică. 14.oglinzi. cu un flux de 2. greutate şi dimensiuni. Firmele constructoare cele mai cunoscute pe plan european (RODA. 15.transportor. GREFA.amplificatoare. cu 8 ieşiri).9. periere-lustruire şi umplere automată a lăzilor.Figura 6. 137 . greutate sau culoare. -instalaţie de sortare rapidă după culoare.) .

Ana şi colab. Tratarea după recoltare a produselor horticole Este specificată în standardele de păstrare aflate în vigoare. Firma livrează şi subansamble separate. Dispozitiv electronic OPTISCAN 2000 6. Gala. într-o varietate mult mai mare. suprafaţă şi greutate.6.9. usturoiul pentru sămânţă şi cartofii pentru consum.2. (1977-1993). După Hulea. atât la 138 .Figura 6. cu programe specializate inclusiv pentru soiurile bicolore de fructe pomacee (Jonagold. la rădăcinoase. (1982) şi Taşcă. cum ar fi dispozitivul electronic OPTISCAN 2000 (fig.). Figura 6. astfel de tratamente au fost testate şi recomandate. formă. Gh.10.Instalaţie automată de sortare a fructelor după culoare.). greutate şi dimensiuni. de sortare după culoare (de bază şi acoperitoare). volum.6. Williams etc.10. Elstar.

care au un rol de apărare (Zhang. vinete etc. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. care hidrolizează în acid hipocloros Prăfuire cu Benomil 0. Uneori se adaugă şi diverse substanţe fungicide.C.3-glucanaza şi chitinaza.Din aceeaşi categorie de compuşi se testează şi eugenolul. 1982. 6. castraveţi. mere. Fructele ceruite trebuie din acest motiv păstrate la o temperatură optimă scăzută de refrigerare.). dar utilizarea sa ca substanţă inhibitoare a încolţirii tuberculilor de cartof în depozite a dus şi la constatarea că prezintă unele proprietăţi fungistatice şi bacteriostatice. Tratamente postrecoltă recomandate la produsele horticole Specia şi boala/ dăunătorul TOMATE Mucegai albastru (Penicillium sp.3. naturali modificaţi sau sintetici (forme modificate de amidon. (2) 139 . Perspective noi apar prin utilizarea în tratamentele post recoltă a unor produse naturale sau naturale transformate. Previne apariţia unor deranjamente fiziologice prin absorbirea unor compuşi de oxidare celulară. ardei.7. cât şi la pepenii galbeni. Carvona nu este folosită în mod specific în tratamentele postrecoltă. 1998). Uneori pot apărea şi deficienţe. acesta formează enzime ca β -1. excluzându-se orice intervenţie postrecoltă. piersici. pere. seminţoase.). Ele se manifestă sub forma unor brunificări. sâmburoase. Tratamentul postrecoltare recomandat preventiv şi sursa (1=STAS.. Se recomandă la tomate. pe suprafaţa acestora. Ceruirea şi protejarea peliculară. Pentru legumele din grupa verzei.speciile menţionate. P. pepeni galbeni. având în vedere faptul că stratul protector de ceară împiedică desfăşurarea normală a unor procese metabolice..3. Pentru tomate. (tab. cărora le ameliorează fermitatea şi le sporesc semnificativ durata de menţinere a calităţii. mase plastice etc. prin care au loc schimburile metabolice mai intense. Ana şi colab. testate cu mult succes. legumele Salonaceae pentru fructe şi unele legume Cucurbitaceae se recomandă numai tratamente în perioada de vegetaţie şi măsuri preventive.2. Ceruirea produselor horticole este operaţia de aplicare a unei pelicule de ceară (naturală sau parafină) sub formă de emulsie. care nu le modifică aspectul exterior. Tabelul 6. o mai bună păstrare sau valorificare (piersici). prin pulverizare sau imersie. fructe de arbuşti etc. legumele de frunze.). înmuieri sau modificări de gust şi miros. Sărurile de calciu sunt utilizate tot mai mult în tratamente după recoltare la pomacee sau la unele legume. Dintre acestea menţionăm chitosanul şi carvona. ceruirea se poate executa doar la zona pedunculară. legumele pentru păstăi şi capsule.6. şi Quantik. netezeşte suprafaţa şi conferă luciu peliculei de ceară.pentru prevenirea bolilor de depozit la fructe. Chitosanul are proprietăţi fungistatice şi fungicide. 3= Taşcă Gh) compuşi ai clorului. D. Permite reducerea pierderilor. Lustruirea după ceruire uniformizează grosimea. 2=Hulea. Protejarea peliculară a produselor horticole se poate realiza şi cu alte substanţe inerte din punct de vedere alimentar. Ceruirea prezintă avantaje prin faptul că reduce intensitatea respiraţiei şi a transpiraţiei. Dintre acestea se menţionează diverşi compuşi macromoleculari naturali. BULBOASE Mucegaiul uscat (Fusarium sp.).1%.

). Topsin 0. 10 zile postrecoltă Tiabendazol (Tecto) 30 cm3/l. 0.Mucegaiul albastru (Penicillium sp. compuşi ai sulfului Toate bolile preventiv Emulsie ceară+Benomil FRUCTE DE ARBU{TI Afine: fumigare acetaldehidă 0. praf de cretă 1 kg/100 kg rădăcini însilozate (1. -Dextranii sunt poliglucide obţinute prin procedee biotehnologice din bacteria Leuconostoc dextranicum. thiabendazol. Procimidon. metil tiofanat. 1 min. (CO2 sub presiune 30%) (1) Iradiere gamma 12 Krad (7. piersici+nectarine amine aromatice. Topsin M 70. stropire. Captan o.5%/70 minute) Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.) Vinclozolin. Triclorfon 0.) Benomil 0. pulverizare Putregaiul moale (Rhizopus sp.1%. 2 ore gazare FRUCTE SAMBUROASE Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.2-2. STRUGURI Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. toamna după recoltare (2) Pentru consum în 4-5 luni. Iprodion. Luxan Grow Stop 20 ml/t.15%. Musca bulbilor (Eumerus sp. dioxid de sulf (1% primul tratament. IPC Propham sau CIPC Chlorpropham.2. chitosan.).2% (2) Gazare bromură de metil 50 mg/m3.2% Stropire Tecto flowable.) Alternarioza (Alternaria sp.2.5-15) Imbăiere em.3. prezentând totodată avantajele permeabilităţii selective pentru gaze şi transparenţei aproape perfecte.2. metil benzimidazol carbamat Viermele mierelor (Cydia pomonella) bromură de metil.2.3) Rhizoctonia solani Tecto flowable 60 ml/l/t. îmbăiere Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.Tecto flowable 0. folosită pentru pelicule inerte din punct de vedere chimic.) In tratamentele complexe contra dăunătorilor. 5-7 zile (2) Emulsie Paration 0.) Benomil. Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.) Botran 0. tratamente la 2-3 săptămâni după depozitare (1.2%. sol.) Stropire Folpet 0.3-0. 3-4 ore (2) Tratament termic 35-370 C. îmbăiere la cald (520C.). dicloran.5%. dicloran şi amine Botran 225-900 ppm. dicloran şi amine aromatice Putregaiul inelar (Monilinia sp. flexibile şi extensibile deosebit de fine. se adaugă formalină. îmbăiere 30 min.) Benomyl. aerosoli la 200 Incolţirea C.) Iradiere gamma 10-12 krad (2) FRUCTE SEMIN}OASE Mucegaiul albastru (Penicillium sp.. emulsie 60 ml/t produs Prăfuire Mancozeb 1 kg/t.4% după recoltare (2) Putregaiul amar ( Gloeosporium sp. Musca narciselor (Lampetia equestris).) Incolţire la păstrare nefrigorifică R|D|CINOASE Putregaiul alb (Sclerotinia sp) Putregaiul negru (Stemphylium sp. Putregaiul uscat (Fusarium sp.) Căpşune: Botran 0. Tecto 60.6%.6% după recoltare Putregaiul moale (Rhizopus sp) Hidantion 1. (2) Apă caldă 43-440C. care prezintă după purificare şi prelucrare 140 .) +cernire.2%. acid dehidroacetic. 4 ore 20'.25% următoarele) bacterii tratamente în câmp. 100 l/t. Rovral 0. igienizare depozite -Triacetilamiloza este o amiloză (amidon cu moleculă liniară) modificată prin esterificare sau eterificare. Iradiere gamma+ tratament termic.1%.3) CARTOFI DE TOAMN| PENTRU CONSUM Putregaiul umed (Erwinia carotovora) Dioxid de clor (13 ppm Cl) 15-20 l/t (2) Imbăiere sau pulverizare cu Tecto flowable. 0. care pot adera pe suprafaţa produselor în mod intim. compuşi cu amoniu. (1.) Acarianul bulbilor (Rhyzoglyphus echinopus).

în parametri mult mai mult decât satisfăcători. ambalate sau nu în ambalaje specifice. determină reţinerea cumpărătorilor de-a cumpăra aceste produse. morcovii de răritură. iar în anumite condiţii.). Legumele din grupa condimentararomatice (mărarul. iar folosirea chitosanului pelicular a dus la o nouă concepţie în valorificarea căpşunelor sau zmeurei.proprietăţi compatibile cu compuşii din acceastă categorie (transparenţă. 1983) sau prin aranjare. Unele studii au sugerat şi ipoteza că favorizează formarea de fitoalexine în produsele protejate (Zhang. Temperatura de păstrare a putut fi majorată la 40C. care au un rol de apărare. Producţia sa comercială a început în SUA. El este nu numai o peliculă protectoare ideală pentru fructe. -Chitosanul este un poliglucid cationic cu masă moleculară mare obţinut în mod obişnuit prin deacetilarea alcalină a chitinei. usturoiul verde) sau legumelor perene (sparanghelul. T. leuşteanul.). 1998). Legarea în legături sau snopi.Prazul se poate livra conform STAS 5767-95 şi în snopi de 10 plante. Pe lângă efectul său fungicid. Orice aparenţă de artificialitate şi orice opacizare (în cazul peliculelor). tarhonul etc. Ridichile de lună se livrează. aceste procedee au un mare viitor.3glucanaza şi chitinaza.C. conţinut în acid ascorbic şi în antociani. din acelaşi soi.}elina cu frunze se poate livra. ceapa verde.. Pe de altă parte. rezistenţă etc. 6. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. Metode de ambalare Ambalarea produselor horticole în interiorul diverselor tipuri de lăzi sau altor tipuri de ambalaje se poate realiza prin nearanjare (vrac). prin semiaranjare (Tudor. material plastic sau alte materiale corespunzătoare). Condiţia esenţială a ceruirii sau protejării peliculare de orice tip este de a trece cât mai neobservată. în legături de 8-10 bucăţi. acesta formează enzime ca β -1. care deveniseră mult mai uşor disponibile. care s-a dovedit superior thiabendazolului. ţelina de peţiol.3. sunt solubili în acizi organici diluaţi. tensiune superficială corespunzătoare. 141 . şi Quantik.2.8. în 1970. 6. ţelina de frunze. spre deosebire de chitină. conform STAS 4933-84. sau în legături de 3 plante. aciditate. ţelină de rădăcină. pelicula de chitosan a menţinut fermitatea structo-texturală. legate cu acelaşi fel de material (liber de tei.. la 130C. dar are de asemenea şi proprietăţi fungistatice sau chiar fungicide. fiind extras din anumite deşeuri piscicole conţinând chitină. cimbrul etc. P. unele specii şi varietăţi deosebite ale rădăcinoaselor (ridichi de lună. se livrează în legături sau snopi. şi în legături de 5 bucăţi. sau de a ameliora aspectul produselor. D. lipsă de reactivitate cu materialele de contact. pătrunjelul de frunze). conform STAS 10029-97. ale bulboaselor (prazul.). Produsul comercial este însoţit de un număr de copolimeri care.

în şah. cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse. Este cea mai răspândită formă de ambalare. 6. datorită suprapunerii. În vederea exportului. se ambalează numai produse sortate şi calibrate. iar produsele sunt mai expuse vătămării. La calităţile superioare şi la loturile pentru export. 6. ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate. destinate pentru magazinele cu autoservire. Produsele se introduc treptat.6. c) Ambalarea în şah foloseşte mai bine spaţiul existent şi micşorează presiunea produselor unele asupra celorlalte. În standarde se precizează că uniformitatea produselor ambalate este o condiţie de bază. Folosirea coşuleţelor de 0. sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeaşi parte). în două sau trei benzi. a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă.5 Kg din material plastic la afine (STAS 784986). d) Ambalarea estetică. fără spaţii. Produsele ambalate uniform trebuie să prezinte o suprafaţă plană. Numărul mic. care este destinată pentru supraambalarea acestor ambalaje.3. aşa cum este ea descrisă. Specifică pentru consumul intern în două cazuri: praz (STAS 5767-95) şi andive (Witloof) (STAS 7216-96). iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton. Metoda este destinată valorificării produselor pe piaţa internă şi la export. conform standardelor aflate în vigoare. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac). cu cât sunt într-un rând situat mai jos. coacăze negre sau căpşune. făţuirea fiind considerată o practică incorectă. la andivele Witloof se specifică în mod concret şi obligatoriu aranjarea orizontală a păpuşilor.3.3. Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare. Ambalarea prin semiaranjare. aspectul ambalajului devine mai atrăgător prin separarea produsului la interior cu foiţă de hârtie. 142 . scuturând din când în când ambalajul pentru aşezarea mai bună. omogene. uniformă.2. unde păstăile de la suprafaţă se orientează paralel cu latura lungă a ambalajelor. se corelează cu utilizarea lăzii suport tip VI STAS 1247-89. este de fapt o ambalare în cutii. în rânduri regulate şi suprapuse. b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător. a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în şiruri paralele şi perpendiculare pe laturile lădiţelor. La struguri. aspectul şi forma ambalajului.3. Ambalarea prin aranjare. includerea în folie specială şi chiar aparenţa deosebită a produselor. ambalarea estetică etc. Recomandată spre exemplu în cazul fasolei de grădină pentru export. fiind accesibilă şi expeditivă. Metoda nu foloseşte întotdeauna în mod judicios spaţiul ambalajelor. diverse tipuri de cofraje. platouri. atât pe orizontală cât şi pe verticală. În timp ce la praz ambalarea plantelor prin aranjare în rânduri este doar una din cele trei variante de ambalare. platouri alveolare etc. sau a caserolelor de 300-500 g la zmeură ( STAS 9036-85).1. inclusiv la zmeură. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică. imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare. iar poziţia fructelor este mereu aceeaşi (cu cavitatea calicială în sus sau în jos. prin amplasarea rândurilor susccesive în spaţiile libere ale rândurilor anterioare.

Ambalajele de export sunt foarte diverse şi au multe accesorii. prin condiţiile în care se fabrică şi se procură (tehnici. protecţie antişoc etc. precum şi cele pentru preambalare (săculeţi sau saci de plasă din material textil sau plastic. Ambalajele de transport şi depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse. Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare. iar diversele palete sau lăzile paletă asigură o eficienţă şi o productivitate sporită în această fază. dezinfectarea. centre sau producători horticoli. oferă condiţii optime de aerisire. Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere. fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare. prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată şi de păstrare modernă. Ambalajul are funcţii multiple. purtătoare a unui mesaj publicitar adresat clientului extern. sortarea şi reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). lăzile paletă. pungi din polietilenă sau hârtie. depozitarea.4. repararea. prin crearea de posibilităţi de paletizare şi stivuire. pentru noi produse (Mircea. se constituie în unităţi de încărcătură şi se returnează la depozite. • permite o manipulare. prin aspect. integritatea. în vederea lotizării şi expedierii. fiecare produs având o metodologie proprie. pelicule plastice). deoarece nu suportă manipulări suplimentare. • polivalenţa permite folosirea unui număr mai redus de tipuri. o depozitare şi o desfacere mai raţională şi mai eficientă. • influenţează preţul de cost şi posibilităţile de valorificare. dar are şi faze proprii (transportul ambalajelor goale. • integrarea într-un circuit internaţional de mărfuri (Protocolul de la Geneva din 1954 şi Rezoluţia 222/1977) pe baza folosirii aceloraşi tipuri de palete şi dimensiuni ale bazei ambalajelor paletizate. există un circuit al ambalajelor goale din comerţul intern care se colectează. dar au un design şi o inscripţionare deosebite.). preţuri). • promovează şi favorizează vânzarea unui produs.. Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-30 kg. un transport. lădiţele.6. sacii de diferite tipuri etc. Ele pot asocia şi se constituie în unităţi de încărcătură paletizată. 1986). Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coşurile. I. Materialul din care sunt confecţionate ambalajele. deosebit de importante: • asigură protecţia produselor pe parcursul valorificării (menţine însuşirile. Condiţiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanţă şi să corespundă calităţii produselor ambalate. prezentarea şi punerea în valoare a conţinutului. starea de curăţenie. materiale. cu variante specifice şi grad de complexitate diferit.Prin definiţie sunt nereturnabile. prin recirculare şi recuperare conform normelor. umiditatea au o 143 . găleţile. etichetarea şi marcarea. • calitatea ambalajelor şi corecta lor exploatare caracterizează şi influenţează calitatea şi eficienţa valorificării. În paralel.

Coeficientul de utilizare a paletelor de către tipurile dimensionale de lăzi (după Mircea. are aceleaşi perspective. tomate. prune Mere. cu aspect comercial menit să atragă cumpărătorii. caise. având avantajele menţionate.5. pere. caise. 6. fără a fi urmărită reutilizarea lor. rezistente la stivuire şi umiditate. struguri de masă. pere. cât şi stivuirea la încărcături maxime. struguri de masă. este folosită în majoritatea statelor europene. prune Coeficient de utilizare (%) Paleta 800x1200 1000x1200 100% 100% (4) (5) 93. Polivalenţa tinde să unifice şi să uniformizeze producţia şi utilizarea unor tipuri de ambalaje de bază. • ambalajele de desfacere. iar paleta plană de uz departamental (1000x1200) tip 150. asigurând prin structură atât uniformitatea factorilor de păstrare. la o suprafaţă de acoperire maximă (93. cu dimensiunile 800x1200 m. tomate. trebuie rezolvată şi problema reciclării. cireşe. la care o soluţie este biodegradabilitatea. 1986) Tipul dimensional 600x400 (mm) 500x300 (mm) 400x300 (mm) Produse ambalate (recomandare) Mere.Dupa reformare. lăzi paletă rezistente şi de capacitate mare. cu posibilităţi de refolosire îndelungată. dar cu o singură circulaţie (fără retur). • ambalajele pentru export cu o prezentare tot mai estetică sunt uşoare. piersici.2. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole Polivalenţa şi diversificarea sunt două tendinţe numai aparent contradictorii în proiectarea şi producerea ambalajelor destinate produselor horticole. 6. piersici.75% 100% (6) (8) 100% 100% (8) (10) 6. Standardele specifică totdeauna că ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanţe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor. Tabelul 6.4. Tipurile dimensionale ale lăzilor sunt stabilite în vederea modulării pe aceste palete. Dimensionarea ambalajelor este reglementată prin aderarea ţării noastre la Protocolul de la Geneva şi rezoluţiile ulterioare (1954-1964-1977). Se profilează cele trei categorii funcţionale mai importante: • ambalajele pentru preluare-transport-depozitare.mare importanţă în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate. Polivalenţa. struguri de masă.5. Paleta plană EURO. 144 . piersici. conopidă.5. Dimensionarea ambalajelor. universale. care sunt uşoare şi servesc tot mai frecvent la preambalare. I. cireşe. pere.. tomate. palete şi lăzi paletizabile.1. salată Mere.75-100%).

şi colab. Pot avea capetele supraînălţate cu 25 mm faţă de laterale (pereţii laterali). M I din plastic. Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip.IX) care pot fi produse şi livrate fie astfel. V. carton.VII.VIII. diferă de primele doar prin înălţimea mai redusă. C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P. tipurile II. 1989) Tipul ambalajului Grupa de produse horticole şi funcţionalitatea ambalajului 145 .5. M III şi M IV din plastic). Capetele pot fi supraînălţate faţă de laterale cu 25 mm. fără posibilitate de demontare.5. Exemplu lada M II din plastic şi tipul IX-export. materiale plastice. h) Platouri din carton sau material plastic. e) Stelaje platou din lemn au o înălţime mai mică decât celelalte. tipurile III. tip VIII export gulioare mărimea 1.3. b) Ambalaje tip jumătate ladă. dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale. Pentru ambalajele STAS 8774-84* din material plastic. g) Lăzi din carton de tip rabatabil. cu mari spaţii libere între ele (lăzi grătar). f) Coşuleţe din lemn derulat. d) Stelajele din lemn au pereţii din şipci.). lăzile M II.S) sunt de 48 de cicluri. tip IX export gulioare mărimea 2) D) După durata de circulaţie.V. STAS 1247-89* pentru export). A. Exemple: lada V. lada II pentru export STAS 1247-89*. care se pot stivui şi stoca încărcate până la înălţimea de 6.5. din care 24 pe an. cu 25-60 mm faţă de laterale. ocupând un spaţiu redus. dar nu mai mult cu 50%. 6. c) Ambalaje tip platou. bătute în cuie şi cu agrafe. Tabelul 6.6. normele de circulaţie sunt de 96 cicluri. distingem: a) Ambalaje tip ladă. se pot clasifica în: a) Ambalaje recuperabile (refolosibile). B) În funcţie de tipul constructiv şi formă. Specializarea unor tipuri de ambalaje faţă de anumite grupe de produse horticole (după Gherghi. 235-245 mm ladă de tip I. cu pereţii plini sau cu spaţii de 20-50 mm. au înălţimea pe laterale sub 140 de mm.6 sau chiar 8 m. Capetele platourilor pot fi supraînălţate. Au înălţimea peste 200 mm (318 mm lada P. c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare. din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%. fie în stare asamblată.D. 262 mm lăzile D şi M III şi M IV din plastic.C. b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (lăzile STAS 1247-89*. Tipurile de ambalaje paletizabile. Exemple: lăzile tip VI şi VII STAS 1247-89* pentru export.V. Exemplu: tipul C. Normele de circulaţie ale ambalajelor STAS 4624-85* (lăzile P. care se depozitează pliate. cu o cotă de restituire de 98%. specializate pentru un anumit grup de produse (tab. sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată. În vederea folosirii se depliază. VIII şi IX STAS 1247-89* pentru export.. IV. de formă paralelipipedică rectangulară A) În funcţie de structură şi posibilitatea de stocare există: a) ambalaje pliante.

praz). Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile. ardei. D. 6. ardei. (NTR 9887-87). dar rezistente şi aspectuoase (mase plastice. Inscripţionarea şi culorile sunt un element de reclamă şi au menirea să atragă irezistibil pe cumpărător. circuit intern De lemn. depozitarea şi desfacerea legumelor de frunze şi altor specii cu greutate volumetrică redusă. transportul depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile.3. gutui). S). castraveţi (seră.( STAS 6028/4-82). saci şi săculeţi (Victoria-NII 5285-73. Pe plan mondial se observă utilizarea tot mai frecventă a materiilor ieftine. Export păstăi (mazăre. paleta plană de uz departamental. Materialele eleastice şi în primul rând constituie un argument în plus pentru reclama şi se finisează în mod superior. palete lăzi nestandardizate. struguri de masă. pepeni (galbeni. solarii. paleta plană de uz general.6. fasole). Mircea. materiale compozite). STAS 6028/3-80). Lăzile STAS 1247-89*. Colectarea. Materialele auxiliare folosite la ambalare sunt hârtia. Prezentarea şi desfacerea legumelor şi fructelor celor mai perisabile. Export fructe de arbuşti în coşuleţe şi piersici în platouri alveolare. Export tomate (seră.Lada tip V (lemn) STAS 4624-85* Lada tip C (lemn) STAS 4624-85* Lada tip S (lemn) STAS 4624-85* Lada tip I (lemn) STAS 1247-89* Lada model I (material plastic) STAS 8774-84* (tip LF) Lada tip II (lemn) STAS 1247-898 Lada tip III (lemn) STAS 1247-89* Lada tip IV (lemn) STAS 1247-89* Lada tip V (lemn) STAS 1247-89* Lada tip VI (lemn) STAS 1247-89* Colectarea. A. Pentru manipularea lor paletizată. cartonul. şi colab.2. verzi). paleta plană de uz general (STAS 6028/3-80).4). Cele mai utilizate sunt lemnul. Lăzile STAS 8774-84 (model 1. Export legume (grupa verzei şi rădăcinoase. struguri de masă.( STAS 8861-77). fructe sâmburoase/drupacee. paleta de uz portuar. pungi din polietilenă.( STAS 5228-56).5 m. cartonul şi materialul plastic. vinete. unităţi de preambalare în peliculă contractibilă şi extensibilă.. coşurile. Tabelul 6. depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. 146 . câmp). carton special. paletele lăzi..( fişa tehnică 1987). Ambalajele pentru produsele horticole proaspete şi materialele din care sunt confecţionate (după Gherghi. b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut. I. V. Colectarea. Galaţi NII 454-73).6. transportul.export De material plastic. C. paleta plană cu montanţi. materialele plastice. 1986) Tipul De lemn. 1989. câmp). Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură. transportul. saci din polipropilenă. (STAS 1837/78). Stocarea/refolosirea se desfăşoară având în vedere preţul de cost al lemnului. Export fructe seminţoase/pomacee (mere. tomate de câmp. pentru o singură circulaţie) nu suportă stivuirea decât până la o înălţime de 2. lăzi STAS 124789*. ardei iuţi.C. materialele textile şi metalul. Export pere. se folosesc palete cu montanţi. circuit intern Ambalajele care au fost folosite Lăzile STAS 4624-85* (tip P.

containere izoterme. săculeţi relon (NII 454-73).7 Preambalarea 6. prin respiraţie şi evaporare. pentru mere.5 t.MIU 2514-83). uneori se îndepărtează şi anumite părţi necomestibile care însoţesc produsele pentru o desfacere în stare proaspătă obişnuită.03-0. Sudura pungilor trebuie să fie de calitate (rezistentă. Preţul preambalării se evaluează în medie cu 15-30% mai ridicat decât al produselor în vrac. circuit intern fileu tubular (NTI-BATMAAGA-1983). dar se evită atât calitatea extra (în măsura în care nu se poate distribui în mod constant şi în cantitate de masă).7. dar se admit uneori şi amestecuri destinate aceleiaşi întrebuinţări (de exemplu rădăcinoase pentru supă).04 mm) sau înaltă densitate (0. 6. Din materiale textile. pentru castraveţi de seră. ermetică. cât şi calităţile inferioare care pot compromite aceast mod de comercializare. etichete.7.( STAS 6299-78) (3A. Lăzi de carton. Pungile se confecţionează din polietilenă alimentară. Materiale auxiliare pentru ambalare (copertine. 1A de 30t). pungile şi peliculele de diferite tipuri. Din materiale textile. 1D circuit intern de 20t. containere de uz general. imprimaţi cu diverse culori şi pentru export cu text publicitar (nestandardizate). De metal. Preambalarea se execută la o greutate cu circa 5% mai mare. constantă în 147 .02-0. hârtie superioară pentru export de ambalaj) De material plastic pentru export 6. paleta ladă metalică cu role (STAS 10319-82*). în unităţi de vânzare de mărime. iar greutatea lor să corespundă unui consum familial mijlociu. Preambalarea este ambalarea produselor înaintea desfacerii şi prezentării acestora cumpărătorilor. să fie protejate din punct de vedere mecanic şi fizic. 3C de 2. (STAS 8173-85*). Produsele se condiţionează în mod specific. containere frigorifice. Unităţile de preambalare conţin în mod normal o singură specie. pelicule contractibile. Aspecte generale. paleta-ladă de distribuţie (restandardizate). Unităţile preambalate trebuie să aibă o prezentare care să atragă cumpărătorii. 3B de 5 t.03 mm). Se preambalează produse de bună calitate. datorită tuturor operaţiunilor suplimentare efectuate. Nu se consideră preambalate produsele vândute izolat. legături pentru pungi şi săculeţi) Paleta-ladă metalică europeană (STAS 8635-79).2.1. saci suveica (Ord. de joasă densitate (0. În afară de curăţare şi calibrare. containere speciale. Din carton. pungi PE alimentară. cu condiţia să fie de aceeaşi calitate. greutate şi preţ predeterminat. materiale pentru ambalare (platouri alveolare. coşuleţe din material plastic. Preambalarea în pungi.Săculeţi plasă PE (N II 5285-73). Saci şi săculeţi de ţesătură rară sau cu ochiuri. Saci din fibre liberiene (STAS 6023-86*). benzi fixare polipropilenă + suporturi tăviţe. sau legumele prezentate în legături sau snopi. materiale auxiliare pentru ambalare (tăviţe din carton) Din hârtie. pentru export pentru ardei graşi. săculeţii sau fileurile din fibre (naturale sau sintetice). Materialele pentru preambalare pot fi sacii. platouri compartimentate. pentru a compensa pierderea în greutate a produselor pe parcursul desfacerii.

Mai puţin productivă este folosirea unor săculeţi din plasă textilă sau din polietilenă. estetică). ardei. Dimensiunile omologate sunt în număr de 4: 150 x 250 mm. aşezarea pungilor cu produse în lăzi. preambalare individuală etc. sau pot fi mese obişnuite dotate cu aparate cu pâlnie (Sofragraf). mese de ambalare cu cântare. un buncăr. pe tăviţe. Fluxul tehnologic general constă din primirea şi lotizarea produselor.015-0. capsatoare. fasole. LCI etc. se aplică exemplarelor cu lungimea peste 30 cm. utilajul de preambalare. Închiderea pungilor se poate efectua şi prin sudare. cusuţi la un capăt sau sudaţi. o masă rotativă care colectează produsul. cântare semiautomate sau automate şi o masă rotativă colectoare. Preambalarea în săculeţi de plasă. sintetice sau în amestec cu fibre naturale. Linia tehnologică de preambalare în peliculă termocontractibilă cuprinde mesele de ambalare. 6. Se folosesc diferite tipuri de plasă din fibre. cântare semiautomate sau automate. Preambalarea în peliculă contractibilă (0. capse sau cleme mecanice. Preambalarea în peliculă contractibilă a castraveţilor de seră. prune. rădăcinoase.4. dispozitive de legat. Fileul este tubular. Lockwood. Preambalarea la banda de transport cu trei căi se face la aceleaşi produse. 300 x 400 mm (Mircea. tunelul de contracţie termică. cu grosimea sub 1 mm. Linia tehnologică are în afară de utilajul principal. Liniile tehnologice de preambalare în plasă pot fi speciale (Wicker-Scheim.03 mm) din PE sau PVC. 1986). închidere. Inventarul necesar preambalării constă în cântare semiautomate. caise. pere.7. paletare sau containerizare. aparate de capsat şi materialele necesare preambalării. Metodele de preambalare în peliculă contractibilă la produsele proaspete sunt numeroase: în coşuleţe. Peliculele foarte subţiri (0. mazăre. preambalare în peliculă cu cântărire. 6. foarte răspândită în ţările care aplică tehnologii mai avansate de desfacere a produselor horticole. o bandă transportoare din cauciuc.timp. Utilajul de 148 . 250 x 300 mm. În formaţia de lucru sunt cuprinse 10-12 persoane. destinate exportului. cântărire.7. 200 x 300 mm. lotizare şi expediere.. verdeţuri. aparate de sudat folia. Mesele folosite pot fi speciale (de sortare şi preambalare) sau mese obişnuite (1000 x 600 x 800 mm). Preambalarea la mese se poate realiza la mere. balanţe semiautomate sau automate. de la câţiva milimetri la 1-2 cm. condiţionare. pungi.02-0. etichete etc. un răsturnător de lăzi. nuci. struguri. pot fi imprimate sau neutre. includere în peliculă în rânduri fără suport. Linia tehnologică este compusă dintr-o linie de sortare. care împachetează într-o zi 2000-2200 pungi de 1 kg.3. aparate de capsare manuale sau mecanice.03mm) este o metodă modernă. Formaţia de lucru de 8-10 persoane poate preambala 1000 pungi de 1 kg/oră. Variantele tehnologice de preambalare în pungi sunt: preambalarea la mese şi preambalarea la banda cu trei căi.). I. cu dimensiunile ochilor variabile.

câte 32 de coşuleţe separate prin spaţii de siguranţă. de mărime redusă. Este mai avantajoasă. Generalităţi Păstrarea constă într-un ansamblu de operaţii. o anumită durată de timp. colectarea şi aşezarea coletelor în lăzi de desfacere.018 mm. Grosimea peliculelor extensibile este de numai 0. materiale plastice sau din celuloză. tunelul termic de contracţie şi mulare a peliculei. dar şi prin faptul că aspectul comercial al produselor este superior. Capacitatea de păstrare este însuşirea unui produs de a-şi menţine calitatea după recoltare. Se pot folosi şi coşuleţe din material plastic transparent de 250-1000 g.5. Fazele fluxului tehnologic sunt următoarele: aşezarea produselor pe un suport.1. 6. În Olanda căpşunele se ambalează în acest sistem. efectuate pentru menţinerea calităţii produselor pe un anumit interval de timp. CAP. Depozitarea este faza tehnologică de menţinere adăpostită a produselor recoltate într-un spaţiu închis. zona de răcire cu ventilator şi banda de evacuare.ambalare (de includere în folie termocontractibilă) are o bandă de alimentare. suprambalate în cutii de carton. incluse în peliculă. formarea coletului la o plită electrică.P|STRAREA ÎN STARE PROASP|T| A PRODUSELOR HORTICOLE 7. în vederea prelungirii duratei de consum. Preambalarea în vacuum sau în atmosferă inertă (CO2 sau N2) este caracteristică produselor din gama a IV-a (curăţate şi eventual fragmentate) sau produselor transformate. în sistemul flow-pack. cu consumuri energetice mai mici.015-0. Procedeul este cunoscut şi sub denumirea de Cryovac (marca fabricii producătoare a celor mai cunoscute utilaje de acest tip). Preambalarea în peliculă extensibilă. caracteristic fiecărei specii. lotizarea. instalaţiilor mai ieftine. cântărire.VII . Cheltuielile de preambalare prin această metodă sunt de două ori mai mici decât la metoda precedentă. Suporturile folosite pot fi din carton. Durata de păstrare este perioada în care produsul îşi 149 .7. datorită consumului mai redus de material plastic.

1. gulii. soiuri de prune. păstârnac. ridichi de iarnă. caise. căpşune. sfeclă roşie. ceapă (5-6 luni). afine. g) peste 6 luni la cartofi (4-9 luni). Se poate practica la produsele rezistente la manipulare. spanac. ridichi de lună. mure. vinete. de tipul cartofilor. soiuri de piersici. 7. Păstrarea produselor horticole în stare proaspătă poate fi: • temporară. soiuri de ţelină. tomate mature. legume verdeţuri. ţelină. mere (3-8 luni).2. temperatura şi umiditatea în interiorul vracului. vişine. morcovi. pătrunjel. dovlecei în floare. sfeclei roşii etc. 7. nuci în coajă (8-13 luni). gutui. pere timpurii. fasole păstăi.2. gradul de maturare) proprii ale produsului. cepei. salată. b) de scurtă durată (1-2 săptămâni) la ardei gras. pepeni galbeni. coacăze negre. în cadrul limitelor optime. soiuri de sfeclă roşie. usturoi (6-7 luni). piersici. soiuri de varză. c) până la o lună la conopidă. varză. în anumite condiţii de mediu (după STAS 7322-84). Dirijarea este dificilă şi 150 . atunci când starea sau natura produselor nu o permite. mai ales când produsele neuniforme. bame. zmeură. castraveţi. struguri. Depozitarea în vrac. pere târzii. tomate nematurizate (dar nu verzi). mazăre păstăi. în funcţie de posibilităţile şi de dotarea de care dispune valorificatorul. Metode de depozitare Indiferent de metodă. precum şi de caracteristicile (capacitatea de păstrare. soiuri de praz. verzei.menţine calitatea proprie consumului în stare proaspătă. în condiţii moderne poate fi: a) de foarte scurtă durată (de ordinul zilelor) la ciuperci. starea de sănătate. prune. coacăze roşii. e) 3-4 luni la praz. migdale (10-12 luni). agrişe. d) până la 1-2 luni la anghinare. Dezavantajele provin din dificultatea de a dirija într-un mod cât mai uniform. • prelungită un interval de timp mai scurt sau mai lung. alune (12-18 luni). Durata de păstrare medie posibilă. dar şi atunci când valorificatorul nu intenţionează să o prelungească. prea mici sau însoţite de impurităţi pot înfunda canalele de aerisire. f) până la 5-6 luni la dovleacul comestibil. standardele recomandă păstrarea doar a acelor produse care aparţin categoriilor superioare de calitate şi au fost cultivate în acest scop. dovlecei. pere târzii (3-6 luni). sparanghel. Avantajele metodei constau din folosirea în întregime a suprafeţei existente şi în posibilitatea de a mecaniza manipularea produselor. pepeni verzi.

pentru prevenirea condensului. numite în termeni tehnici şi box palete. se lasă un spaţiu de protecţie între produs şi fundul paletei lăzii de deasupra de 5-10 cm. Din aceste motive.45-1. Este mai eficientă. dar mai ales a circulaţiei aerului. se aşterne un strat subţire de paie uscate.7 t/m2 (mere) etc. apelându-se la predepozitare. trebuie uscate şi condiţionate sumar înainte de depozitarea în vrac. turgescenţa sau elasticitatea. depozitarea în ambalaje reuşeşte mai bine decât depozitarea în vrac. cu aer din exterior. A) Depozitarea în palete-lăzi Depozitarea în palete-lăzi (NTR 9887-87).45-2.5 m şi 4.55-2. Starea tehnică. contribuie la o mai bună conservare a calităţii. 2. Primele două manipulări. murdare sau însoţite de impurităţi. În anii climatici nefavorabili. stivuirea se face la o înălţime mai mică (4-6 nivele). 2. precum şi lipsa atacului iniţial de boli şi dăunători. cât mai ales în spaţiile cu ventilaţie mecanică. Prin suprapunere. În cursul manipulării şi al păstrării. faze specifice de uscare şi vindecare a rănilor la produsele mentionate. cea din câmp şi cea premergătoare depozitării.2. 151 . trebuiesc adoptate măsuri suplimentare de precauţie. starea de curăţenie şi lipsa infectării cu germeni patogeni trebuie verificată la ambalajele care se refolosesc.65 t/m2 (rădăcinoase). Produsele ocupă volumul interior până la înălţimea utilă (590 mm).Depozitarea în ambalaje.6 m. păstrarea în vrac reuşeşte numai cu produse uniforme. grătare pe pardoseală) şi să asigure posibilitatea controlului produselor (culuare de acces).4 t/m2 (ceapă). până la 5. iar în finalul păstrării se desfăşoară ultima serie. integritatea ţesuturilor (fără striviri sau lovituri) şi a învelişului protector (fără leziuni. Depozitarea în vrac se practică atât în spaţiile cu aerisire naturală. 7. tăieturi sau răni). în toată masa produsului. Produsele umede. în spaţiile cu aerisire naturală. de asemenea. grosimea vracului poate fi între 1-1. Chiar în cadrul metodelor improvizate de păstrare.65 t/m2 (cartofi). pe 8-9 nivele.datorită faptului că acest mod de depozitare este recomandat pentru celulele ventilate mecanic.Tehnologiile standard prevăd. Manipularea se poate face mecanizat. iar în unele cazuri şi în anumite tipuri de depozite frigorifice. Când starea tehnică a box-paleţilor nu permite.9-6. prezintă o mare importanţă pentru micşorarea pierderilor ulterioare. umidităţii relative. întrucât permite accesul uniform al aerului rece şi permanent sau periodic împrospătat. în vederea expedierii.29-2. Pe suprafaţa vracului. În funcţie de posibilităţile existente în dirijarea temperaturii. cu o capacitate medie de 300-400 kg permite încărcături maxime de 2.2.6%. după cele din câmp. Manipularea produselor în vederea depozitării în vrac constituie cea de a doua serie de astfel de operaţii.5-5 m. curate şi perfect sănătoase. 1. Modul de stivuire trebuie să favorizeze o ventilaţie uniformă (spaţii. Produsele se pot controla permanent şi se pot valorifica în ordinea dorită. iar suprafaţa de aerisire totală este de 13. cu ploi permanente în perioada de recoltare.

se aşază stratul următor în mod similar. dar circulaţia aerului şi uniformizarea factorilor de păstrare nu se face corespunzător. fără spaţii. 1983). Un număr de 46 de depozite aveau sub 5000 t. 2. pentru a putea observa mai bine evoluţia produsului. Peste un strat de lăzi amplasate în rânduri continue.5-1. care se stivuiesc în jurul unui spaţiu liber.85-0. 0. 0. dar perpendicular pe primul.3. varză. struguri. unde se suprapun pe maximum patru nivele până la înălţimea de 5.A. mai fragile. Încărcătura maximă de produse raportată la suprafaţa totală a celulei este de 1.351. dar încărcătura realizată este superioară sistemului lax.85-1. dar şi în cazul merelor. Uneori se practică şi culoare de control de 50 cm.95 t/m2 struguri în lăzi tip IV pentru export. 0. amplasate pe grătare. 1. Pentru lădiţe platou. Înălţimea de suprapunere maximă este de 2. trebuie efectuată în acest sistem. cu o capacitate de 531600 tone. 1. 7. Pentru o mai bună circulaţie a aerului răcit.45 t/m2 rădăcinoase în lăzi P.65 t/m2 pere în lăzi P. este bine ca stivele de ambalaje compacte să fie de dimensiuni mai mici.5 t/m2 mere în lăzi P. C) Depozitarea nepaletizată în lăzi se poate face după mai multe sisteme de aranjare (Tudor T.65 t/m 2 ceapă în lăzi P. struguri şi cartofi. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite. un număr de 38 depozite aveau o capacitate între 5000 şi 10000 152 .9-1. cepei sau merelor în cantitate mai mică în spaţii neamenajate. În faza următoare paletele cu lăzi se introduc în celule. B) Depozitarea paletizată în lăzi se practică la numeroase specii la care cantităţile păstrate sunt relativ mai modeste (anumite rădăcinoase. În prima fază se constituie unităţile de încărcătură paletizată. iar spaţiile de circulaţie a aerului să fie suficiente. iar aranjarea stivelor se face lăsând spaţii de 5-10 cm între coloane şi cel puţin 20-30 cm la peretele celulei. -Sistemul compact este o simplă suprapunere pe orizontală şi verticală.7 t/m2 cartofi în lăzi P. se folosesc palete cu montanţi. dar încărcătura la unitatea de suprafaţă se reduce. gutui. fructe. În 1986. în ţara noastră funcţionau 94 de depozite pentru legume. se recomandă ca spaţiile dintre stivele de lăzi paletă să fie orientate pe direcţia de refulare a acestuia. Pentru a micşora în oarecare măsură pericolul de manifestare a bolilor. Stivele sunt formate din grupuri de 4 lăzi. 1.5 m. arpagic). Păstrarea de scurtă durată a legumelor verdeţuri în spaţii cu aerisire naturală şi a usturoiului. Circulaţia aerului şi uniformitatea factorilor de păstrare este asigurată la un nivel superior.35-2.Introducerea şi scoaterea se execută în aceeaşi ordine ("primul intratprimul ieşit").1 t/m2 pere în lăzi tip III de export. usturoi.0 t/m2 varză în lăzi P. pere. -Sistemul de aranjare lax constă în stivuirea prin suprapunere în cruce a ambalajelor. cepei şi chiar a cartofilor. -Sistemul mixt cu canal de aerisire are o aranjare mai greoaie. Încărcătura realizată este maximă. distanţate la 1/2 din lungimea unei lăzi.6 m.

c) depozite cu celule de înălţime mare.După poziţia faţă de nivelul solului. şi colab. precum şi tranziţia către forme noi de organizare. 153 . iar un număr de 10 depozite (între care 5 specializate pentru cartofi) aveau o capacitate mai mare de 10000 t (I. .t. există: a) depozite cu celule de înălţime utilă mică.L. c) depozite universale. c) depozite cu rampă. înălţime utilă peste 6 m.58). b) depozite semideschise. Depozitele închise. unde produsele se păstrează pe platforme neacoperite (macrosilozuri.După capacitatea de păstrare.000 t.C.După natura construcţiei şi a dotărilor. Începând din anul 1990. pot fi: a) depozite deschise. au dus la o folosire tot mai puţin eficientă a acestor spaţii. unde platforma de depozitare este protejată contra precipitaţiilor şi a acţiunii razelor solare (şoproane deschise). d) depozite foarte mari. atât la nivel de celule. cu o capacitate de peste 10. care trebuie dotate cu mijloace de ridicare sau de coborâre a produselor la nivelul mijloacelor de transport. cât şi în ceea ce priveşte capacitatea totală. creşterea preţurilor produselor şi a energiei. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole. care se pretează la depozitarea paletizată.P. au palierul de primire/expediţie la nivelul mijloacelor de transport. până la 5.. Clasificarea depozitelor (Burzo. c3) depozite frigorifice. distingem: a) depozite specializate pentru un singur produs (ex. între 5. există: a) depozite îngropate. fructe).1984) se face după 6 criterii: . cu funcţii utilitare se clasifică în: c1) depozite neutilate.1. Îndrumător tehnic nr. . 7. silozuri. c) depozite închise acoperite şi delimitate de pereţi. iar dotările au rămas cele vechi sau au suferit degradări. cu ventilaţie naturală.sub 3 m. I. c) depozite mari.După natura produselor horticole depozitate.000 t). cartofi). c) depozite mixte.. până la 100 t. şanţuri). .F.000 şi 10. b) depozite pentru produse ambalate.000 t. care în prezent apar supradimensionate. c4) depozite cu atmosferă controlată. b) depozite specializate pentru o grupă de produse (ex. b) depozite la nivelul solului.După amenajările tipice unui anumit tip de manipulare-depozitare se cunosc: a) depozite pentru produse în vrac. b) depozite cu celule de înălţime medie. mutaţiile care au suvenit în formele de proprietate.000 t (20-30.I.3. b) depozite mijlocii.După înălţimea utilă de depozitare a celulelor.înălţime utilă între 3 m şi 6 m.V. . c2) depozite cu ventilaţie mecanică. se consideră: a) depozite mici. .

7. 1981). unde temperaturile scăzute impun păstrarea produselor la o oarecare adâncime. productivitatea muncii scăzută etc. ele se construiesc din materiale uneori diferite şi dispun de coşuri de aerisire în mai multe sisteme. iar coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40cm. După 2-3 zile de zvântare se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30cm. Cercetările de la I. S. prin adăugarea unui strat suplimentar de pământ gros de 30cm pe toată suprafaţa. într-un bilon cu panta de 75 grade şi coama dreaptă. Când temperatura exterioară are tendinţa de coborâre sub 20C. au secţiune pătrată.4. Pentru climat rece adâncimea se măreşte la 50cm. cu sau fără canal de aerisire. Pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau până la 20 cm adâncime. Alături de avantajele pe care le oferă. se realizează acoperirea definitivă. 154 . fiind acoperit cu grătare şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2 metri. Cartofii corespunzători pentru păstrare se depozitează până la un metru deasupra solului. cu latura de 12-15cm.C.). iar ventilaţia este asigurată prin legături de coceni desfrunzite sau de tulpini de floarea soarelui. Posibilităţile de intervenţie sau dirijarea factorilor constau în modul treptat de acoperire şi în astuparea coşurilor în perioadele foarte reci. A.1. (Gherghi. având lăţimea de 1..5m şi lungimea de 20-22m. varză. Specificul păstrării tuberculilor de cartof în şanţuri şi silozuri . astfel că nu este necesară amenajarea de coşuri de aerisire. prin faptul că se construiesc uşor şi fără investiţii. Coşurile de ventilaţie de 2-2.1980). {anţurile şi silozurile Acestea sunt adăposturi tradiţionale. iar canalul de fund lipseşte. şi colab. Din acest motiv. Braşov. {anţurile se execută în exclusivitate în zone reci. şi Donescu. gulii etc. Deosebirea între şanţuri şi silozuri constă în modul de aerisire şi zona climatică unde se recomandă.. legume rădăcinoase. sau protejarea cu un strat mai gros de paie şi pământ. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30cm.P.C. legate de încărcătura redusă la unitatea de suprafaţă şi dependenţa de starea vremii. cu diametru de 15-20cm şi lungimea de 60cm. mai ales în anii favorabili păstrării. iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-35cm la bază şi numai 10 cm spre coamă.5m. V. confecţionate din scânduri şi şipci. apar şi dezavantaje. o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decît adâncimea silozului (Mureşan.c5) depozite mixte. Temperaturile coborâte diminuează procesele fiziologice. iar în masa tuberculilor se înregistrează sub 60 C. care servesc la păstrarea unor produse rezistente (cartofi. au sugerat că pentru limitarea pierderilor.) se înfiinţează în zone mai calde şi se utilizează la o gamă mai largă de produse. Silozurile (fig 7.

iar la suprafaţă de 75cm. Morcovii se aşază vertical. Pe mijloc. alături de silozul obişnuit. prin stratificare cu nisip. Specificul păstrării verzei de căpăţână în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3cm. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20cm. la bază. Specificul păstrării legumelor rădăcinoase şi a guliilor în şanţuri şi silozuri. până la lungimea maximă de 10-15m. iar coşurile de aerisire verticale se amplasează din 2 în 2m. cu coletul la 5-8cm sub nivelul solului. în mod similar unui siloz fără aerisire (şanţ). Ele sunt recomandate pentru climat foarte rece. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere.5m şi lungimea de 15-20m. ca însilozarea în brazdă sau însilozarea în şanţuri. Varza este clădită cu cotorul spre interior într-un vrac prismatic. silozurile fără aerisire.1. Deasupra se protejează cu pământ şi paie. adânci de 30-40cm şi lungi de 12-20m. Secţiune longitudinală printr-un depozit de tip tradiţional (siloz situat în aer liber) {anţurile (silozurile adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60cm şi adâncimea de 60-70cm.8-1. indiferent de adîncime. late de 0. Canalul de fund are dimensiuni de 20/30cm. În condiţiile climatice din Transilvania. înălţimea 1.3-1. Pe fund se aşază 4-5cm amestec de pământ cu nisip (minimum 20%).5-2m. a) Însilozarea în brazdă este specifică morcovilor. au înregistrat pierderi mai mici în comparaţie cu silozurile cu aerisire.Figura 7. Deasupra se acoperă cu pâmânt mărunţit până la 10cm peste nivelul solului. cu lăţimea la bază de 1. se 155 . c) Însilozarea în vrac a rădăcinoaselor necesită şanţuri late la bază de 50cm. Brazdele adânci de 20-25 cm şi late până la 2m. Urmează alt strat de rădăcini şi se continuă până la umplerea şanţului.2m şi lungi de 10-15m. b) Însilozarea prin stratificare se face în şanţuri mai adânci (50-70cm). constă în utilizarea unor metode specifice. iar lungimea de numai 15-20m. se fac pe măsură ce avansează însilozarea. apoi un rând de rădăcini una lângă alta.

7. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. nuiele sau lemn rotund. cu lăţimea de 4 m şi lungimea în funcţie de necesităţi.5.. lâsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. Amplasate la partea inferioară a dealurilor. au orientarea N-S şi au dimensiunile 25 x 50 m. capacitatea lor de păstrare fiind între 200 şi 500 t. 1983). Permit păstrarea temporară a produselor. 7.5. dar controlul factorilor de mediu este foarte greu de realizat.. sau alte materiale.( fig. Pot servi pentru păstrarea legumelor bulboase sau a fructelor nucifere. Depozitele cu ventilaţie naturală specializate pentru păstrarea fructelor seminţoase (Tudor.2) 156 . beciurile şi subsolurile în care se pot păstra produsele horticole trebuie să fie lipsite de umiditate sau condens.5. Sunt încăperi construite la suprafaţa solului. prevăzându-se din 2 în 2 metri coşuri de aerisire.A. cum ar fi arpagicul în loturi mai mici.3. iar acoperişul se izolează termic şi hidrofug. Unele magazii pot fi încălzite. Magaziile.amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile de 30/30 şi acoperit cu şipci. Amenajările pentru păstrare în anotimpul rece constau în pereţi dubli izolanţi sau baloţi de paie cu acelaşi rol. 7. Podurile magaziilor sau clădirilor. bordeiele au aceleaşi amenajări de aerisire ca şi magaziile. Bordeiele.6. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie.4. bine izolate. acoperite cu baloţi de paie. Ventilaţia naturală poate fi înbunătăţită prin folosirea de grătare pentru stivuirea ambalajelor. sunt construite la suprafaţa solului sau semiîngropate.5 m. Refolosirea lor anuală implică o dezinfecţie cât mai temeinică. 7. I. precum şi o uşă dublă. Pivniţele.5. orificii de intrare şi de evacuare a aerului. Când temperatura scade în continuare stratul de paie acoperitor se îngroaşă dar nu se adaugă pământ. 7. la adâncimea de 1.5. pentru păstrarea unor produse.5. tradiţionale.2. Uneori se adaptează şi ventilatoare de mică putere.5. 7. Se utilizează cu rezultate bune la depozitarea cepei. toamna şi primăvara. Prezintă avantajul unei bune aerisiri. Pătulele sunt construcţii din grătare de lemn. două uşi duble pentru acces. Sunt spaţii amenajate pe jumătate sub nivelul solului. Pătulele. 1966) sunt spaţii cu ventilaţie naturală. carton asfaltat. 7. cu temperatură cât mai constantă. 7. acoperindu-se cu brazde de ţelină. Se folosesc pentru depozitarea cartofilor şi rădăcinoaselor. bine aerisite.5. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. T. Pereţii se consolidează cu piatră.1. Depozitele închise neutilate Depozitele închise neutilate (Potec. sau coşuri de ventilaţie pentru produsele în vrac. folosite înainte de apariţia depozitelor moderne.

Burzo. iar încărcătura recomandată este de maximum 100-130 kg/m2. 5-canal pentru evacuarea aerului.). (1984) arată că într-un astfel de depozit de la Bistriţa.0 m existent sub celule. zgură etc. temperatura a oscilat între 00C şi 150C. 2. eliminând într-o oră un volum de aer egal cu volumul celulei. Astfel de depozite sunt funcţionale pentru cantine. Prin deschizăturile din pardoseală.8-3. iar în timpul iernii nu au depăşit 10C. fiecare cu înălţimea medie de 4 m. un spaţiu liber de 1.4 m/s. Vaporii de apă în exces. 190/84 ) sunt substanţial mai mari decât la depozitele utilate. al căror spaţiu interior (15 cm) se umple cu materiale termoizolante (vată de sticlă.5 m. etilena şi dioxidul de carbon sunt astfel îndepărtate. Din acest motiv şi pierderile maxime acordate (H.3-0.5 m. Manipularea se execută manual. Ventilaţia naturală este favorizată de o cameră de aer (cameră tampon).Figura 7. distanţate la 2-3 cm. lată de 3. 6-culoar.0-1.5 m) şi rampa exterioară acoperită. 4-celule de păstrare. În camera de aer intră aerul exterior.2. Umiditatea relativă a oscilat între 50 şi 100%. La începutul perioadei de păstrare. pentru descărcarea şi eventual pentru stocarea ambalajelor. iar în anii cu recolte foarte bogate sunt folosite şi de unităţi mari.6. cu oscilaţii săptămânale între 6 şi 32%. 7. când spaţiile moderne sunt pline. aerul urcă în celulă la o temperatură mai ridicată decât temperatura exterioară.C. 3-pardoseală grătar. culoarul de acces la celule (lat de minim 1. Uneori se construiesc pereţi dubli. Secţiune printr-un depozit cu ventilaţie naturală.camere de aer. prin canale de acces aflate la nivelul solului.M. 1-fereastra pentru admisia aerului. fluctuaţiile termice erau de 70C.. se ridică şi este evacuat prin nişte canale de evacuare care depăşesc acoperişul depozitului cu 1. în perioada de depozitare (octombrie-martie). 7-rampă. de-a lungul celor doi pereţi lungi. Pardoseala acesteia se execută din grinzi de beton sau lemn. o sală de sortare (15% din suprafaţa totală).Zidurile sunt executate din cărămidă. Preluând căldura de respiraţie a produselor. Depozitele cu ventilaţie mecanică 157 . 8-pod. Tirajul este de 0. gospodării individuale. beton sau piatră. I. Construcţia cuprinde 5-7 celule de 120-150 m2.

1. Sala de condiţionare adăposteşte benzile transportoare care aduc tuberculii de la buncărele de descărcare. dar numărul lor este sporit.000 t capacitate).3). Au unităţi reprezentative la Bod (Braşov). Pentru cartofii de sămânţă (tuberculi material săditor). la suprapresiune. Curentul de aer la parametri optimi (temperatură.7. pe la baza acestuia. Ventilatorul este montat la bază şi are rolul de a aspira aerul (fie de la priza de aer. iar secţiunea lor descreşte pe măsura îndepărtării de ventilator. au dimensiuni mari (288-432 m 2) şi înălţime mare. fiind destinate depozitării fructelor pomacee. care asigură debitul de aer necesar.martie. au fost cunoscute sub denumirea menţionată. La unele depozite. Un oblon rabatabil le poate închide alternativ în mod etanş. bascularea din mijloacele de transport se face direct în celule (Păltinoasa). făcând legătura cu benzile elevatoare din celule.6. umiditate). dar prevăzute cu ventilatoare electrice la tavan. Camera (casa) ventilatoarelor poate fi construită individual sau este comună cu celula.Depozitele cu ventilaţie mecanică ocupau în ţara noastră o pondere importantă. 7.(între 6 şi 10). ocupând 20-30% din suprafaţa totală şi putând servi uneori ca spaţiu de depozitare intermediară. Uşile de acces sunt de tip glisant.000 m3/h. Berceni Glina (Bucureşti) şi Păltinoasa (Suceava).5-3. Construite iniţial în judeţele Argeş. Celulele de păstrare a cartofilor de consum. în funcţie de poziţia oblonului rabatabil). Tipul "Voineşti". căldură şi se evacuează la exterior prin canalele de evacuare amplasate sub plafon. A fost printre primele tipuri construite. fiind despărţită de aceasta printr-un perete pe capăt. care funcţionează ca nişte supape. Pereţii sunt izolaţi termic. 158 . care erau similare depozitelor cu circulaţie naturală.2. Reţeaua acestor canale este ramificată în pardoseala celulei. Se încarcă cu vapori de apă. 7.0 m. Miercurea Ciuc (Harghita). fie în amestec. Distanţa între două canale de aer este de 2. şi de a-l refula cu un debit de 60-100 m3/h către canalele de ventilaţie. dioxid de carbon. Ele realizau o circulaţie a aerului forţată de 15. cu o viteză de 5-6 m/s. iar acoperişul are atât termo cât şi hidroizolaţie.6. în care se află şi diverse utilaje de condiţionare. Este o hală cu uşi glisante. Dimensiunile secţiunii sale sunt aceleaşi cu ale prizei de aer de pe peretele lateral. Sunt construcţii de beton amplasate la suprafaţa solului (fig. pătrunde în produs în mod uniform. canalele de ventilaţie şi canalele de evacuare. Dâmboviţa şi Vâlcea. datorită investiţiei relativ reduse şi utilării minime. etilenă. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor (de la 400 la 20. capacitatea este mai mică. prin folosirea frigului natural. (peste 200. Târgu Secuiesc (Covasna). Sistemul de ventilaţie a unei celule este compus din camera ventilatoarelor cu ventilatoarele. fie din celulă. dar care nu sunt folosite în prezent la capacitatea proiectată. care au fante de 2-3 cm la fiecare 10-15 cm distanţă.000 t). care permite realizarea temperaturii optime de păstrare în perioada noiembrie . iar ventilaţia activă se produce prin intermediul unor plăci grătar.

acoperit la partea superioară cu 159 .2 m. pentru prevenirea unor inconveniente care se manifestă în vrac. varză). sau prea cald. 7. 5-canal de ventilaţie. poate condensa pe tuberculi.4m. Destinate păstrării produselor rezistente (cartofi. favorizând apariţia bolilor sau încolţirea prematură. În zonele afectate sau neaerisite se formează focare de infecţie. Canalele de aerisire pot fi înfundate de tuberculii mici sau de impurităţi. folosind mijloace mecanice de manipulare şi însilozare. 4-orificiu de evacuare. Vracul se clădeşte în mod convenabil în 2-3 zile. 3-canal de aer. cu mijloace de manipulare mecanică. pentru un volum de marfă considerabil. 2-ventilator. 6-oblon în canalul de ventilaţie. 35 m lungime (din care 33 m produs) şi 4 m înălţime (din care 3m produs). Aerul prea rece poate provoca necroze superficiale.4. Ventilaţia activă prin pardoseală la parametrii menţionaţi este destinată unui produs depozitat în vrac. rădăcinoase.Figura 7. Macrosilozurile pot fi şi ele încadrate în categoria depozitelor ventilate mecanic. deşi sunt amenajări temporare. 7.5-5.3. Eficienţa macrosilozurilor este asigurată prin posibilitatea de a depozita produsele pe loc. pentru capacitatea de 300-350 t.3 x 1. cu grosimea de 4. Dată fiind înălţimea tavanului de 7. din panouri grătar de şipci. Secţiune printr-o celulă cu ventilaţie mecanică 1-oblon. Dimensiunile maxime exterioare (fig. În centrul acestuia (construit iniţial. 1. ele se înfiinţează în locuri care pot fi deservite de reţeaua electrică trifazică. dar şi pe rampele betonate sau sub şoproane. Aerul prea umed. pe care se instalează imediat o microfloră patogenă.) sunt de 8-9 m lăţime (din care 6-7 m produs interior).8 m.3.6.3 m). Amenajarea se poate face pe terenurile care se pretează şi pentru silozuri. există un canal de aerisire de secţiune triunghiulară cu baza 0. sau cât mai aproape de locul de producţie. se preferă în numeroase situaţii depozitarea paletizată. descompunere şi încingere.

ploioase şi umede.c. iar la coamă 3 straturi.baloţi de paie. 1977-1988).dulap de ventilaţie. perete frontal. amenajarea se poate realiza în spaţii acoperite (hale. copertine. Există şi tipuri constructive cu 2 canale de ventilaţie (fig. magazii mari).al doilea strat de baloţi sau coceni. 2. f. Figura 7.5. b.canal de ventilaţie. h.canale de ventilaţie.zonă de suprapunere.strat de baloţi de paie. pentru a compensa pierderea de presiune printr-un spaţiu de refulare al aerului mai îngust).folie PE în cascadă (la poale. Produsele (tuberculi. ventilatoare. g. 4. Figura 7. 160 .7. e. iar în zonele reci. rădăcini etc) sunt acoperite de două straturi bine tasate de baloţi de paie.strat de paie între folii în zona de suprapunere. cu cât ne îndepărtăm de ventilator. Aerul refulat trece prin toată masa produsului şi iese la exterior prin părţile laterale al coamei (Niculescu.. 3-.5. Fl. bulbi.). intercalate cu folie de PE.zonă de evacuare a aerului. distanţa până la pământ este în descreştere.folie de polietilenă. Macrosiloz cu un singur canal de aerisire: a.4. La capătul canalului de aerisire se instalează un ventilator axial cu motor trifazic (debit 70-120 m3 aer/t/h). d. Schema unui macrosiloz cu ventilaţie mecanică cu două canale de ventilaţie: 1.

fie cu hala de sortare (Gherghi. Construcţia se realizează din beton armat. În timpul exploatării. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de produse.. liber sau printr-un canal montat sub tavan. cu suprafaţa de 6-12 m2 şi capacitate sub 100 t. se pune tot mai mult problema redimensionării celulelor. se pot dirija sau menţine atât timp cât este necesar. dacă este cazul. Dimensiunile lor sunt multiplu de 6 m. permiţând depozitarea lăzilor paletă stivuite până la 8-9 niveluri.2 m. dar în mod frecvent este de 18x12 m sau 24x12 m (216-288 m2). numărul celulelor de păstrare este între 8 şi 27. Capacitatea de depozitare este între 2. temperatura de refrigerare şi umiditatea relativă optimă. Izolaţia interioară se execută cu bitum (în 4 straturi. 161 . Pentru celulele de mijloc se pot construi pereţi despărţitori cu uşi de acces. datorită majorării preţului de preluare şi dificultăţii de obţinere a unor partizi mari de produse cât mai omogene. unde factorii esenţiali ai păstrării. Înălţimea este 7.tip RACA -80. Păstrarea se poate face în paleţi de tip internaţional (800x1200 mm) care pot circula până la magazinele de desfacere. pot fi răcite cu instalaţii frigorifice de capacitate redusă (2 răcitoare . cu introducerea de noi uşi. De plafon se fixează şi umidificatoarele care au rolul de a menţine. metal. Capacitatea unei celule medii oscilează între 250 şi 450 t încărcătură paletizată (220-230 kg/m3).S. A. În multe ţări europene este o metodă de păstrare preferată de producătorii particulari. Pardosela se face din beton rutier. Sunt construite la suprafaţa solului şi au în marea lor majoritate caracter universal. o umiditate a aerului mai ridicată. Noile spaţii.7. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală Depozitele frigorifice sunt spaţii de păstrare modernă (dar la un preţ relativ mai ridicat).1kw). amplasate de-o parte şi de alta a unor culoare tehnologice. Accesibilitatea construirii acestora se limitează în ţara noastră doar la unităţile care dispun de mijloacele tehnice. cu ventilator de 1.5. Celulele de capăt pot fi compartimentate prin pereţi uşori de termopan. pe o perioadă mai mare de timp. 7. În prezent. în vederea divizării în două spaţii egale (două celule). Dispun de dotarea necesară pentru manipulare şi condiţionare mecanică. Celulele frigorifice obişnuite au refularea aerului răcit la partea superioară. 1997). cu termoizolaţie (polistiren expandat) şi hidroizolaţie (barieră de vapori din bitum şi carton asfaltat). sunt obligatorii măsuri stricte P.produs. 6-folie de polietilenă.500 t. care comunică fie direct cu exteriorul. cărămidă. Bateria de răcire (Răcitorul de Aer Carcasat -RAC) se află într-o nişă de pe culoarul tehnic. peste tencuială) şi polistiren expandat (plăci de 8-14 cm grosime). după care se tencuieşte din nou şi se văruieşte. iar suprafaţa oscilează de la 12x12m (144m2) la 30x24m (720m2). Acoperişul se construieşte în pantă uşoară.I.000 şi 12. Conform proiectului tip realizat în România. iar investiţia specifică este considerabilă. panouri prefabricate. mecanizarea şi materialele necesare.

dotarea cu dispozitive de reglaj automat la compresoare.înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor cu altele cu randament superior. centrala frigorifică şi grupul social.automatizarea reglajului de temperatură în camere. Deşi sunt mai scumpe. rezervorul de agent frigorific lichefiat. Culoarul tehnologic este lat de 6 m. devine o prioritate. iar la unele tipuri de celule şi locaşurile bateriilor de răcire (RAC). pompe de recirculare. în culoarul tehnic. A.5 m şi are o lungime între 14 şi 108 m. (1997). Răcitoarele agentului frigorific se instalează în exterior. . înalt de 3. cât şi produse în vrac. aparatură de comandă şi control. Echiparea cu agregate monobloc din import este echivalentă economic cu instalaţia cu răcire indirectă. în care se realizează durata maximă de menţinere a calităţii legumelor şi fructelor. dacă se calculează investiţia globală la puterea frigorifică instalată. Totodată se impune dotarea cu duze de pulverizare a apei cât mai eficiente şi în aceeaşi măsură prevederea de dispozitive moderne de dedurizare. cabluri. retehnologizarea instalaţiilor frigorifice. . pe acoperiş. ambalarea sau preambalarea treptată a legumelor şi fructelor care s-au păstrat în celule. . culoare tehnologice situate între două rânduri de celule. Depozitele sunt prevăzute cu rampe de încărcaredescărcare protejate de copertine. Din acest motiv. Depozitele frigorifice mai conţin o hală de condiţionare. După Gherghi. Între direcţiile de modernizare.Celulele frigorifice universale au refularea aerului răcit prin pardoseală. 7. exploatării mai economice. prin reglaj presostatic. în funcţie de tipul de depozit. dotarea şi aparatura de care dispun necesitând o supraveghere sau o întreţinere de înaltă calificare. dar şi condiţionarea. dar şi cele mai costisitoare. sunt instalate diverse conducte. iar unele sunt deservite şi de linii de cale ferată. În hala de condiţionare se realizează tranzitul unor produse care nu se depozitează. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC) Sunt spaţiile cele mai moderne de păstrare. a fost amortizată de mult şi prezintă uzură fizică şi morală. autorul citat menţionează: . Dotarea actuală datează de 15 -25 de ani. fie că devin independente. fie că sunt montate în cadrul grupurilor de răcire. ele prezintă avantajul gradului de automatizare mai avansat. Închiderea lor etanşă este asigurată de uşile metalice glisante de construcţie specială. Bateriile de răcire sunt montate la nivelul solului. în ele se pot depozita atât produse ambalate. care funcţionează cu personal de deservire numeros şi costuri energetice foarte ridicate.8. Centrala frigorifică adăposteşte compresoarele acţionate electric. Deasupra sa.automatizarea funcţionării condensatoarelor cu evaporare forţată în trepte. Iluminarea celulelor se face artificial cu becuri cu neon. 162 . prin intermediul unei reţele de canale distribuită în mod uniform. fiabilităţii şi montajului simplu. realizând cedarea către mediul exterior a căldurii rezultate din compresie.

cât şi de toleranţa diferitelor specii horticole. chituri. deoarece cantitatea sporită de dioxid de carbon este un factor de stres. A.2. şi mai uşor de manevrat (Burzo. Celulele sunt mai mici. tavanului şi pardoselii. în cursul căreia oxigenul scade până la 11-18% şi chiar la valori mai mici (3%). 7. Conţinutul în azot rămâne neschimbat. În plus. li se adaugă aici impermeabilizarea şi etanşeizarea cea mai perfectă. în spaţii mai puţin etanşe. Se folosesc răşini poliesterice. există aparatura şi instalaţiile menţionate pentru reglarea şi controlul atmosferei. precum şi hublouri de sticlă pentru observaţie şi control. Controlul dioxidului de carbon se poate realiza prin eliminarea parţială (fixarea) acestuia de către o instalaţie cu filtru absorbitor (absorbţie pe cărbune activ). cu o capacitate maximă de 300-400 t. 163 . impermeabile la gaze.. impuse atât de specificul metodelor de realizare.şi hidroizolarea celulelor frigorifice. Generalităţi. plăci din oţel prefabricate sau panouri izolante tip sandwich. au garnituri de cauciuc şi dispozitive de ermetizare. 1994). în timp ce dioxidul de carbon se poate acumula până la 3-10%. mastic. Se cunosc mai multe formule de compoziţii gazoase.8. epoxidice sau poliamidice armate cu ţesătură din fibră de sticlă. Schema funcţionării unei celule cu atmosferă controlată. Atmosfera biogenă se poate realiza în mod natural în 15-25 de zile.1. mai ieftine.6. 1984. Produsele depozitate pot evolua însă în mod nedorit. plăci din tablă de aluminiu. bandă adezivă sau vopsele pe bază de răşini sintetice.7. Impermeabilizarea la gaze se execută pereţilor. Această compoziţie se obţine relativ mai uşor. Etanşeizarea între plăci şi elementele de construcţie se realizează cu bitum. Gherghi. Soluţiilor constructive adoptate pentru termo. cu instalaţii mai simple. Figura. prin respiraţia produselor. în măsură să menţină o compoziţie atmosferică diferită de cea normală. I. 7. de construcţie specială. Realizarea şi menţinerea atmosferei controlate. Uşile glisante.8.

în funcţie de baza materială şi de caracteristicile proprii ale acestora (specie. 7. realizează o combustie inodoră la 3500C. iar absorbitorul de dioxid de carbon îşi poate regenera periodic filtrele. se apelează la o soluţie tehnologică de compromis. apar variaţii ale compoziţiei gazoase. precum şi la perele Curé. În unele situaţii este necesară însă. Bazele teoretice ale păstrării în stare proaspătă a produselor horticole.5-99. este returnat în celulă. Apare la merele Jonathan şi Renet. cu 2-5% CO2. Fiecare specie are limite minime şi maxime de toleranţă la conţinutul atmosferei în oxigen şi dioxid de carbon. Este cea mai utilizată compoziţie. Aerul din celulă. În variante mai puţin modificate.0% azot. Atmosfera lipsită de dioxid de carbon. Atmosfera generată are 1. Atmosfera controlată poate avea şi efecte negative sau toxice. este aplicabilă pe o durată scurtă sau îndelungată. 2-3% O2 şi diferenţa N2.5% O2 şi 98. La cartof este favorizată dereglarea fiziologică numită inimă neagră (black heart) (Burzo.oxigenul fiind consumat in proporţie de circa 90%. cu un conţinut foarte scăzut de CO2. în condiţiile unei oferte în permanentă evoluţie şi schimbare. cât şi de absorbitor. cu peste 5% CO2. La merele păstrate în A. cu valve de închidere/deschidere. care dispun atât de convertizor. În primele 3-4 zile de realizare a atmosferei controlate. atunci când nu se respectă compoziţia atmosferică necesară. Instalaţiile dispun de conducte din PVC cu diametrul de 120 mm.9.0-1. în prezenţa catalizatorilor. care trebuie ţinute sub control. Pe parcursul păstrării. După răcire la 15-200C. menţinerea unei proporţii mai mari de O2 (până la 10-15%). dar se poate menţine doar în celulele etanşe.Atmosfera abiogenă se crează rapid cu ajutorul convertizoarelor de oxigen. Factorul economic intervine însă decisiv. Efectele temperaturilor folosite în timpul refrigerării Se apelează la refrigerare din numeroase motive şi efectele acesteia pot fi preponderent pozitive. Boala fiziologică denumită inimă brună (brown core sau brown heart) este caracaterizată şi ea prin brunificarea ţesuturilor centrale de la fructele seminţoase. Păstrarea produselor horticole ca fază a fluxului tehnologic de valorificare în stare proaspătă.C.. tehnologii de producere). între evoluţia potenţială a pierderilor şi calităţile naturale ale produselor. dacă este corect folosită. sau cu 0-2% CO2 se poate obţine prin folosirea generatoarelor de atmosferă.I. având consecinţe asupra integrităţii celulelor din ţesuturi. se formează pete brune sau negre uşor adâncite.91. Williams etc. amestecat cu propan sau butan. există tendinţa permanentă de creştere a conţinutului de dioxid de carbon şi de scădere a oxigenului. În multe situaţii. se utilizează în cazul produselor sensibile la acumularea acestui gaz. Prelungirea în anumite limite a 164 .Un conţinut în oxigen prea scăzut poate bloca respiraţia aerobă. 1986). deshidratare şi formare de caverne.Excesul de dioxid de carbon poate determina şi el manifestări nedorite. analizoare automate. 7. pe fructele soiurilor din grupa Red.

Evoluţia după recoltare a unor specii (postmaturarea) este influenţată în mod specific. 4 zile la 40C şi 16 zile la 00C.0 Mj/t24 h la 200C). Cazul fructelor pomacee (seminţoase) este tipic. turgescenţa şi elasticitatea sunt menţinute mai bine în condiţii de temperatură scăzută. Tomatele păstrate la 150C se colorează cu un decalaj de 10 zile faţă de cele păstrate la 250C. ca urmare a coborârii deficitului presiunii de vapori de apă în funcţie de temperatură. La soiul Olivier de Serres diferenţa este şi mai evidentă (de 4. iar 165 . este la fel de interesant să constatăm că fiecare creştere sau descreştere de temperatură cu un grad aduce o creştere sau o scădere a intensităţii respiraţiei cu cel puţin 20%.7 MJ/24 h la 00C şi 5. încetinită la rece. astfel încât între 200C şi 00C constatăm o micşorare de peste 7 ori (700%) (media pentru 30 specii). Căpşunele pigmentate pe 50% din suprafaţă evoluează la 100% în 2 zile de temperatură ridicată (280C). iar masa moleculară mare determină la temperaturi mai scăzute o solubilitate şi o cinetică mult atenuată. o zi de depozitare la 250C echivalează cu două zile la 150C. Perele păstrate la temperaturi ceva mai ridicate (cu numai 2-40C) decât temperatura optimă îşi micşorează de două ori durata de păstrare. precum şi faptul că în sfera consumului biodegradarea este o evoluţie normală. în timp ce conţinutul în caroten a crescut de peste 9 ori.5 ori mai mică). dar mecanismele de blocare sunt mult mai complexe. de peste două ori (200%) la fiecare scădere de temperatură de 100C (ecuaţia lui van't Hoff). Această dinamică este mult încetinită la 100C. conţinutul în clorofilă a scăzut de peste 10 ori. dar rămân 80% pigmentate dacă în acelaşi interval sunt menţinute la 40C. La scară redusă. La piersici. Perele din soiul Curé. clorofilieni) depinde de temperatură.duratei de menţinere a calităţii se bazează pe micşorarea intensităţii proceselor fiziologice la temperaturi joase. contribuind la scurtarea sau la prelungirea duratei de supravieţuire a produsului respectiv. Activitatea enzimatică se diminuează şi ea. Evoluţia culorii în funcţie de biosinteza şi biodegradarea unor pigmenţi (carotenoidici.Trebuie să observăm totuşi că nu se păstrează decât cele de calitate superioară. La tomatele de seră Oltbrid ţinute 6 zile la 200C. Scăderea vitezei reacţiilor enzimatice este exponenţială. Activitatea respiratorie se diminuează semnificativ. Transpiraţia produselor se desfăşoară mai lent. Merele refrigerate la 0 0C au o perioadă de menţinere a calităţii de 7 până la 10 ori mai lungă decât cele păstrate la 200C. unde conţinutul în clorofilă se diminuează de numai 3 ori. Fermitatea structo-texturală. Căldura degajată în respiraţie se reduce în mod proporţional cu intensitatea acesteia (la mere este de 0. păstrate la 200C au o fermitate de aproape trei ori mai mică decât cele păstrate la 00C. care sunt mult mai ferme (tari). Durata de păstrare a calităţii este prelungită şi ea în funcţie de specie. Scăderea permeabilităţii membranelor lipoproteice conduce la un contact încetinit şi în cele din urmă întrerupt între enzime şi substrat (separarea enzimelor de substrat).

5% Conţinutul în glucide hidrosolubile se diminuează prin dezasimilaţie (catabolism). Fenomenul este bine studiat şi la mere.9% -0. faţă de cele înregistrate la temperatura frigorifică (100C).2% -0.45% -0.2% -0.4% -1.3% -3. 1986) Specia căpşune fasole păstăi ardei conopidă pepeni galbeni tomate pătlăgele vinete prune piersici morcovi usturoi varză mere Durata păstrării (zile) 2 7 14 14 14 14 14 14 14 30 30 30 30 Diminuarea procentuală a valorii alimentare la 00C la 200C -1.1.7% -0. pierderile sunt duble la temperatura de păstrare de 200C. este de mare importanţă pentru 166 .5% -7.6% -2.6% -6.7.1% -1.).1% -1. Efectele tehnologice pozitive ale temperaturilor optime de păstrare sunt prelungirea repausului vegetativ la unele specii şi limitarea alterărilor provocate de microorganisme.2% -12. Valoarea calorică se diminuează proporţional cu intensitatea pierderilor de substanţe cu rol energetic în procesul de dezasimilaţie (tab. În condiţii de temperatură joasă (00C) timp de 30 de zile.35% -4.6% -0.2% -4.6% -7. Conţinutul în acid ascorbic (vitamina C) se conservă mult mai bine la temperaturi mici. La ardeiul gogoşar.3% -1. fenomenul de catabolizare devine neînsemnat. care îşi pierd mai mult de 1/3 din conţinutul lor în glucide totale. aspect care este mai evident la produsele care nu dispun de rezerve de poliglucide (amidon).3% -4.1% -13.conţinutul în pigmenţi carotenoidici se măreşte de numai 5 ori.7% -0. I.9% -0.8% -6. Diminuarea valorii alimentare a unor produse horticole în funcţie de temperatura de păstrare (după Burzo. Tabelul 7. Conţinutul în acizi organici (aciditatea-gustul acrişor) şi raportul între glucide şi aciditate (armonia gustativă) au determinare metabolică şi sunt influenţate de temperatura de păstrare.5% -0.1. Fenomenul se observă mai bine la piersicile păstrate la 20-220C timp de 4 zile. Prevenirea manifestării timpurii a încolţirii în depozit prin blocarea mecanismului enzimatic determinant.6% -0..

micşorând sensibilitatea lor la acest hormon de maturare atât de important şi de activ (Chapon.păstrarea calităţii unor legume bulboase. la care.7.). aflat la o presiune parţială atât de scăzută. şi Westercamp. Tabelul 7.10. Conţinutul redus în O2 determină totodată scăderea nivelului biosintezei etilenei în fructe. în centrul tuberculilor apare o înnegrire provocată de formarea de melanină din tirozină. P. nemaiputând utiliza oxigenul (Burzo. alcool etilic).10. faţă de un conţinut normal. Efectele atmosferei controlate Metabolismul produselor horticole este influenţat în intensitate şi desfăşurare de compoziţia atmosferei în care sunt păstrate. rădăcinoase sau cartofi. ascorbatoxidaza şi în final chiar citocrom oxidaza sunt afectate de această scădere. Fenomenul are loc din cauza imposibilităţii oxidazelor de-a mai activa oxigenul. În situaţia lipsei totale de oxigen.2. la temperatura mediului ambiant (200C). apare respiraţia anaerobă cu acumulare de compuşi toxici (acetaldehidă. 167 . Un studiu efectuat la 38 de specii a constatat o scădere cu 10-60% (media 37%) a intensităţii respiraţiei la un conţinut atmosferic de 3% O2.F. 1983).1. caracteristică unor temperaturi mai ridicate (15-200C). care se diminuează şi ea. Microorganismele patogene aparţin într-o proporţie importantă grupei mezofile (tab. parazite sau saprofite. Fenoloxidazele.2. I. 1996). J. se datorează acţiunii specifice a temperaturilor scăzute. Efectul scăderii concentraţiei în O2 Efectul scăderii concentraţiei în O2 se manifestă asupra intensităţii respiraţiei produselor horticole. Efectul bacteriostatic de limitare şi de stagnare a alterărilor provocate de bacterii şi ciuperci. În cartofi se acumulează acid lactic şi se manifestă o dereglare fiziologică numită inima neagră (black heart). Clasificarea microorganismelor în funcţie de specificitatea manifestată în creştere şi dezvoltare faţă de factorul temperatură Denumirea grupei Termofile Mezofile Psihrotrofe Psihrofile Temperatura minimă (0C) 45 10/15 -1/10 -7/5 Temperatura optimă (0C) 50/65 30/40 22/27 15/20 Temperatura maximă (0C) 75/80 35/50 30/35 25/30 7.. 7. Intensitatea respiraţiei se diminuează în aceste condiţii în funcţie de temperatură şi de specificul produsului..

caise. emisia etilenei este de 3-6 ori mai redusă. La grupa Red Delicious se observă pete de culoare închisă. Conopida depozitată temporar în AC (6% CO2. Biosinteza etilenei este încetinită. Concentraţiile prea mari de CO2. Predispuse sunt loturile prea mature. Braeburn şi pere Curé. Este semnalată la soiurile de mere Jonathan. Merele Golden Delicious păstrate 210 168 . Intensitatea respiratorie este diminuată în condiţiile de atmosferă controlată în funcţie de compoziţie (mere) (tab. unde diminuarea este de o treime (la 5-7% CO2 şi 100C). însoţită de deshidratare. Fermitatea se păstrează mai bine în AC la piersici. Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată (AC) Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată sunt o rezultantă a aspectelor parţiale favorizate de fiecare componentă în parte. La Jonathan. salată şi mazăre verde. au loc mai lent la mere. pe epicarp. cu formarea de caverne (cavităţi). asociate şi cu alte cauze. ciupercilor.7. favorizând resintetizarea acestora şi reversibilitatea procesului (carboxilare).5% O2 şi 00C) intensitatea respiraţiei se reduce la 1/3 (35%). ardeilor. din plantaţii fertilizate unilateral sau excesiv cu azot. Concentraţiile foarte mari. care sunt cu 10-30% mai ferme după postmaturare faţă de varianta normală. de stimulare. provoacă deranjamente fiziologice caracteristice mai ales fructelor pomacee (seminţoase). cu fructe de dimensiuni mari. până la 25% CO2. în interiorul fructelor apare o brunificare a ţesuturilor. "Brown core" sau "brown heart" este tot o brunificare a ţesuturilor din centrul merelor/perelor.10. formarea de caverne şi acumularea de acid succinic. 2.10. iar declanşarea acestui fenomen este întârziată cu 30 de zile în medie. fapt care se reflectă şi în conservarea mult mai corespunzătoare a calităţii lor. dar are cauze diferite.2. 4% O2) îşi micşorează intensitatea respiraţiei la 78% (la 80C) şi până la 70% (la 00C). Conférence. dar mai ales la pere. Renet (Reinettes). conopidei şi pepenilor.3. Influenţând asupra ciclului Krebs. Evoluţia după recoltare a produselor este încetinită în condiţii de AC. Un factor agravant îl constituie temperaturile joase şi concentraţiile foarte scăzute de oxigen. cu simptome diferite în funcţie de soi.7. Acest efect contribuie la micşorarea intensităţii respiraţiei.La salata păstrată în AC (3% CO2. Efectul creşterii concentraţiei în CO2 Efectul creşterii concentraţiei în CO2 este complementar cu cel al oxigenului în cantitate mică. Williams. 3% O2). pot fi utile în timpul transportului frigorific la distanţe mari a căpşunelor. caise. piersici. bulboase) este inhibat la concentraţii mai mari (15-20% CO2). Comparativ cu atmosfera obişnuită. Modificările de culoare corelate cu biodegradarea clorofilei sau biosinteza pigmenţilor carotenoizi. în timp ce la concentraţii de 2-4 % efectul este contrar. prin oprirea dezvoltării mucegaiurilor şi încetinirea postmaturării unor produse care evoluează după recoltare.3. fapt care a fost bine pus în evidenţă în cazul merelor depozitate în AC (5% CO2. "carbondioxide injury" apare la mere.). fapt constatat la cartofi. Repausul vegetativ al legumelor (cartofi. rădăcinoase. concentraţia crescută de CO2 dizolvat în ţesuturi împiedică decarboxilarea treptată a unor verigi ale substratului respirator. uşor adâncite. 7.

Legumele de frunze pot fi prerăcite în aceleaşi instalaţii. în timp ce în atmosferă normală îşi pierd conţinutul în clorofilă în 90-120 de zi. gustul armonios se păstrează stabil. micşorează proporţional presiunea parţială şi conţinutul în gazele atmosferice componente.4. Diminuarea procentuală a intensităţii respiraţiei fructelor (%) de măr în funcţie de variaţia compoziţiei AC (prelucrare după Burzo.H. Efectele presiunii atmosferice scăzute Păstrarea hipobarică (Moras.6) 47%(46.4. pe parcursul comercializării (6-14 zile) (Chapon. P. Un interes deosebit prezintă faptul că efectul complex al ULO se menţine şi după păstrare. J.8) 52%(52. P. 1986) Conţinutul AC în oxigen 3% O2 4% O2 7% O2 8% O2 10% O2 11% O2 21% O2 (normal) Diminuări procentuale ale intensităţii respiraţiei la conţinut CO2 0.4) 56. 3% O2) rămân galben-verzui. 0. criza climacterică şi sensibilitatea la acest hormon de maturare devenind aproape nulă. Tabelul 7.6) 50%(50. prune etc). piersici) este chiar necesară o fază de postmaturare pentru dezvoltarea aromei specifice.7) 49%(48. 7. J.4) 57%(56.1) 58% 55%(54. În consecinţă.10. Preţul de cost ridicat este compensat de unele avantaje.6) 45%(44. Cantitatea de glucide totale. Tabelul 7.F.8) 60%(60. precum şi valoarea energetică sunt conservate mult mai bine în condiţiile de AC la fructe (mere.6) 61%(61.8) 39%(39. acizi organici.7) 43% 37. Lipsa etilenei permite păstrarea în aceeaşi celulă a unor specii incompatibile în mod normal. 1996). Date comparative privind păstrarea hipobarică şi frigorifică obişnuită 169 .zile în AC (3% CO2.5% 52%(51. 1984) realizată sub 10% din presiunea atmosferică normală.. iar pentru unele specii (pere.3.3) 100% - Păstrarea în condiţii de ULO (ultra low oxygen = oxigen foarte scăzut.5% 51%(51. Produsele horticole păstrate hipobaric sunt din grupe de perisabilitate ridicată. procedeul mărind de 2-5 ori durata lor de păstrare.8-1.3) 46%(45. vitamine. Chapon.2% O2) prezintă la fructele pomacee (seminţoase) avantajele suplimentare ale diminuării aproape totale a biosintezei etilenei.03% CO2 (normal) 2% CO2 5% CO2 10% CO2 50%(49. şi Westercamp.2) 44%(43.F..

FR. Ionizarea produselor horticole proaspete Ionizarea produselor horticole proaspete cu radiaţii ionizante este un procedeu de mare viitor.inhibarea încolţirii legumelor pentru păstrare la temperatura mediului ambiant (cartofi.. 170 . iar în acest caz asociind tehnicile de ionizare cu tehnologia nucleară în general.(după Moras. Dozele de iradiere şi efectele lor complexe se studiază şi se aplică de peste trei decenii. . Aplicaţii avizate ale ionizării sunt în: . în vederea avertizării consumatorilor. în pofida preţului ridicat. lipsa micotoxinelor şi condiţii de igienă. rădăcinoase). Ionizarea a devenit un domeniu distinct de cercetare. J. ceapă. Comercializarea produselor ionizate este permisă numai cu inscripţionarea acestora. P.) la produsele perisabile proaspete sau prelucrate. cu mii de titluri publicate.. fiind în general împotriva oricăror intervenţii artificiale asupra produselor.prevenirea biodegradării provocate de microorganisme (Botrytis etc. ca o alternativă care oferă operativitate şi siguranţă în păstrare. care nu s-a extins din motive economice (investiţii ridicate) şi ecologice (consecinţele asupra consumatorilor nu sunt previzibile pe termen foarte lung). usturoi. Chapon.uneori fără motiv. mai ales în climatul tropical. Consumatorii neavizaţi evită achiziţionarea acestora. 1984 -USDA -Grumman) Specia Căpşune Cireşe Fasole verde Castraveţi Salată Ciuperci Tomate Durata de păstrare (zile) normală hipobarică frigorifică 7 28(400%) 15 60(400%) 13 35(270%) 14 42(300%) 14 48(340%) 4 21(525%) 21 60(285%) Temperatura 0 C 1 0 0 0 13 Presiunea mm Hg 10 50 10 10 75-80 7.H.5. cu bune rezultate.10. Rezervele de stat sau raţiile militare din multe ţări sunt conservate prin ionizare.

ambalate sau în vrac. Produsele mai puţin perisabile se manipulează. presortate şi eventual prerăcite. la beneficiar. ambalării şi transportului. sau sunt introduse în celulele de depozitare. care se deosebesc în ceea ce priveşte complexitatea şi datorită destinaţiei specifice a producţiei.1. Produsele păstrate suportă şi a treia serie de manipulări. După recoltare are loc prima serie de manipulări şi transporturi. în timpul stocării de scurtă durată şi a aprovizionării zilnice cu necesarul de marfă. manual sau mecanic. Fermitatea . fie sunt condiţionate pentru prelucrare. în scopul condiţionării.2. VIII . depozitare sau prelucrare.Există 4 serii de astfel de operaţii. fie în vederea sortării-calibrării şi preambalării pentru transport-livrare. 8.pe măsură ce înaintăm în flux. conţinutul de apă şi gradul de perisabilitate impun tehnologii diferenţiate de manipulare şi transport. spre centrele de condiţionare. Încărcările şi descărcările. au loc în depozit. pot fi lotizate şi eventual încărcate direct în mijloacele de transport în vederea livrării la beneficiarii interni sau externi. În reţeaua comercială se derulează ultima serie de manipulări.MANIPULAREA {I TRANSPORTUL PRODUSELOR HORTICOLE 8.CAP. pe distanţe medii (1-2 zile de drum) sau pe distanţe lungi (3-4 zile de drum). Aici ele sunt a două oară manipulate. Produsele foarte perisabile. Transportul în afara acestora poate fi local. Generalităţi Manipularea şi transportul produselor horticole se efectuează în repetate rânduri pe parcursul valorificării acestora. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole 171 . stivuirile şi transporturile interioare. centrele de condiţionare sau unităţile comerciale.

Transpaletele (cărucioarele transpalete) au o capacitate de 0. cu catarg redus). Motostivuitoarele au motor Diesel (fig. cu motor termic).Descărcarea sau încărcarea mijloacelor de transport este difernţiată în funcţie de modul ambalare. cu furcă laterală. lopeţi mecanice (din vrac). Produsele în vrac se pot descărca mecanic. 172 . prin basculare în diferite tipuri constructive de buncăre (fixe sau mobile). iar transportul interior cu ajutorul cărucioarelor tractate mecanic sau manual. electrostivuitoare. Manipularea mecanică se face prin intermediul şi cu ajutorul unor benzi transportoare (din buncăre). Produsele ambalate se pot descărca mecanic doar dacă sunt paletizate (palete lăzi sau ambalaje paletizate). Stivuitoarele au capacitate de ridicare cuprinsă între 1 şi 2t. dar există şi tipuri cu motoare cu electroaprindere (cu benzină).1.8. tractoare echipate cu furcă hidraulică. iar manual se pot folosi transpalete şi lăzi. b) transpaleta electrică.).2. Motostivuitoarele poloneze RAK de 30 CP au înălţimea de ridicare de 3. b) după tipul constructiv (cu furcă frontală şi contragreutate. şi benzi elevatoare (formarea înălţimii de depozitare în vrac sau încărcare în mijloacele de transport). Figura 8. înălţime de ridicare 3200mm. Descărcarea mecanică se execută cu motostivuitoare. În România se fabrică motostivuitorul M16 (40CP. Manipularea lor în stive se realizează cu stivuitoarele. În afară de transpaletele manuale (Frigocom EN-137 şi tip C-2000).000Kg). cât şi pe benzină (electroaprindere). folosirea lor nu se recomandă în celule. sarcina de ridicare 2.3-2t.).000mm şi sarcina de ridicare 1200kg. cu catarg retractabil. Tipurile constructive se clasifică în modul următor: a) după modul de acţionare (manuale.8. cu furcă în interiorul poligonului de sprijin.1. Datorită gazelor de eşapament. Tipuri de transpalete a) transpaleta manuală (hidraulică). electrice. există transpalete electrice (tip MICM sau tip EN-137-3) (fig. au variante constructive atât pe motorină (Diesel).

există diverse grade de complexitate ale transportului. Recoltarea şi încărcarea se execută pe vreme răcoroasă. Acolo unde nu există mijloace. Ideală este însă transportarea cu mijloace izoterme.2. Transportul produselor horticole Transportul produselor horticole se face în mod frecvent pe cale terestră (rutier sau feroviar). fără staţionare îndelungată la temperaturi peste 200C.3.400mm şi "Duplex" (înălţime de ridicare mare 3.250kg şi înălţimea de ridicare 3.1. iar unele produse (pepenii de exemplu) vor avea un strat de paie pe fundul lăzilor sau autovehiculelor.400mm. soarelui sau precipitaţiilor. dar se menţionează şi posibilităţile fluviale. Transportul rutier se efectuează cu mijloace de transport autopropulsate (autocamioane) sau tractate (remorci platformă autodescărcătoare. Se evită staţionările. în funcţie de dotarea existentă. la aceeaşi capacitate). dar pun uneori probleme tehnice. În România se fabrică tipurile "Simplex" cu capacitate de ridicarekg şi înălţime de ridicare mică. 2. Electrostivuitoarele poloneze WW-1803 au capacitate de ridicare 1. funcţionează silenţios. iar marfa cât mai bine protejată.Figura 8.000kg şi înălţimea de ridicare de 3. transportul produselor mai rezistente se poate executa cu mijloace neclimatizate.200mm.3. Motostivuitorul M. 8. Pentru produse perisabile şi mai ales foarte perisabile. maritime şi chiar aeriene (unele produse exotice. ambalajele trebuie să fie bine ancorate şi fixate. remorci autosemitransportoare). Durata transportului va fi cât se poate de redusă. 173 . pot deservi celulele. Electrostivuitoarele Balkancar (Bulgaria) EV-426 cu capacitate de ridicare 1. Pentru evitarea şocurilor se va circula cu o viteză mai redusă pe drumurile necorespunzătoare. refrigerate sau frigorifice. Pentru distanţe scurte. între recoltare şi condiţionare.16 Electrostivuitoarele sunt dotate cu acumulatoare. 8. flori etc). protejate cu prelate contra prafului. de tipul remorcilor sau al autocamioanelor.140mm. remorci obişnuite. se pot lua doar măsuri de limitare a neajunsurilor. care să atenueze posibilele şocuri sau lovituri.

P.8 la vehiculele izoterme normale şi 0. Ele asigură temperaturi interioare de transport de 10/30C timp de 2 zile. Din punct de vedere constructiv pot fi confecţionate din lemn sau din metal. Tipurile constructive de autovehicule frigorifice întâlnit în România sunt Skoda. indică agregatul de răcire Thermo-king. Există şi autodube răcite cu gheaţă eutectică. A. Gherghi. realizând temperaturi până la -10C pe durata transportului la beneficiarii situaţi la distanţe de 2-4 zile de drum (durata maximă recomandată). În interior se poate menţine temperatura de 7-100C timp de 24-48 ore. şi colab.4 W/m2K la o izolare foarte bună (vehicule super izolate). varză. Singura soluţie este prerăcirea. Mijloacele izoterme sunt autodube cu pereţii dubli izolaţi cu polistiren sau poliuretan. Henschel.3. a unor produse cu gradul de maturare mai puţin evoluat (Gherghi. (1998). A. dar pentru a elimina căldura de câmp din cele 13-14 t de produse care se încarcă. produsele amplasate în partea din spate. în timp ce produsele de la mijloc sau din faţă. prin folosirea CO2 solid/lichefiat sau N2 lichefiat (agenţi criogenici).. deschise sau închise. Petrescu.7 W/m2K la vehicule izoterme normale şi de 0. (1994).000-4. După Gherghi. Mercedes. A.2. 1994).Tehnologiile moderne de preluare implică prerăcirea şi tranportul izoterm sau frigorific. Automatica şi Volvo. El dispune de un rezervor cu fluid frigorific lichefiat. 174 . P. refrigerate sau frigorifice). A. Mijloacele izoterme refrigerate au în interior un sistem de răcire format dintr-un buncăr pentru depozitarea gheţii hidrice sau carbonice şi un sistem de ventilare pentru uniformizarea aerului răcit. (1998). 8. O soluţie de compromis este plasarea în partea din faţă a semiremorcii. pepeni verzi. iar autoduba se prerăceşte şi ea. Agregatul are un debit de 4. dacă se încarcă produse prerăcite. În caz contrar. Transportul feroviar al produselor horticole. (1994) şi Niculiţă. valoarea coeficientului global de transfer termic K (Kcal/h/m2 0C) variază între 0. un compresor cu condensator şi pompe de recirculare. prin conectare la instalaţii speciale. sau climatizate de 3 tipuri (izoterme. ca fiind mai răspândit. (1980). dar are o pondere în scădere Tipurile de vagoane de cale ferată folosite pot fi neclimatizate. care acumulează frigul congelându-şi soluţiile în timpul staţionărilor. ar avea nevoie de peste 50-60 de ore. În termeni tehnici ele sunt cunoscute sub denumirea de LKW-uri (lastkraftwagen = camion de transport. în limba germană). Există posibilităţi de modificare a atmosferei în cadrul autodubelor frigorifice. limitele K sunt 0. cu capacităţi între 10 şi 22 t. După Niculiţă. Mijloacele izoterme frigorifice dispun de agregate care funcţionează cu freon 12.500 Kcal. cu temperatură ceva mai ridicată. care vin în contact direct cu aerul rece refulat de agentul frigorific se răcesc în numai 10-12 ore. un evaporator. înainte de încărcarea produselor. {i aici se preferă încărcarea produselor prerăcite. struguri. Transportul feroviar al produselor horticole se poate practica la cartofi. într-o perioadă de timp de 5-6 ori mai mare. ceapă.35 la cele refrigerate sau frigorifice. rădăcinoase. Leyland. cât poate dura un transport mediu.

P.5 t gheaţă hidrică. pe măsura posibilităţilor de răspândire. Pentru produsele horticole se folosesc tipurile Interfrigo (17 t) şi EK-2 (24 t). Produsele trebuie să fie sănătoase şi zvântate. În România se folosesc transcontainerele ISO-ID. Vagoanele izoterme au pereţi dubli de 30 cm.4. de 20-28 t). Durata răcirii este de două zile. Pentru produsele horticole. destinate pentru produse paletizate. Vagoanele izoterme refrigerate sunt prevăzute la capete cu buncăre buzunare. existând şi un sistem de ventilare a aerului. acţionate Diesel sau electric.. care circulă spre fiecare vagon din garnitura frigorifică (7-12 vagoane). temperatura recomandată la încărcare este de 2-80C.Vagoanele neclimatizate (Ggs) pot fi închise de tip simplu (G) de lemn (27 t) sau de metal (G. Această metodă se poate aplica la produsele horticole atât în vrac. în cazul cartofilor. de tipul macaralei K-162 (prin agăţare). pepenilor verzi sau tomatelor. 8.. 1994.m.3. Transcontainerizarea. lăzi sau lăzi paletizate.s de 59 t şi G. Modulele au 6058 x 2438 x 1217 mm sau 6058 x 2438 x 2438 mm.3. dar au apărut tipuri răcite cu agenţi criogenici sau gheaţă eutectică. iar pe timpul transportului 0-80C. În interior se poate menţine temperatura de 2-100C. prin intermediul căruia este posibilă recircularea (tur-retur) şi menţinerea frigului -180/+120C. Avantajele modulării. într-o staţie situată pe traseu.l. eventual prerăcite (în funcţie de specie).0-1.3. Gherghi. care se bazează pe existenţa unor transcontainere (mijloace auto-feroviare-naveavioane). 1998) este fluxul de valorificare sub protecţia frigului artificial a produselor 175 .a. Lanţul frigorific (Potec. bulbilor de ceapă uscată. I. o soluţie de CaCl2). Niculuţă. Vagoanele tip TKF-12 au o baterie de răcire. Vagoanele neclimatizate deschise tip FAD şi FADS sunt de metal şi au capacitatea de 50-60 t. Transcontainerele pentru produse horticole trebuie să aibă platforma de lemn. Circulaţia aerului răcit poate fi forţată prin intermediul unor ventilatoare electrice. conectată la vagonul centrală.g.g. amplasate într-un vagon separat (uzina de frig). ISO-IC închis şi ISO-IC deschis. Containerele pentru produsele horticole sunt izoterme. care dispune de utilităţile necesare. Vagoanele izoterme frigorifice au agregate de răcire cu compresor. Sunt destinate pentru distanţe mari. sunt importante. după care gheaţa trebuie înlocuită. cât şi ambalate în palete. izolaţi cu spumă de poliuretan. în funcţie de specie şi de distanţă. de 10 şi 20 t capacitate. respectiv manipulare-dezataşare-preluare la beneficiar. în care se depozitează 1. timp de două zile. să fie curate şi fără mirosuri străine. Este o modalitate de transport modulată. Temperatura interioară este de 1/80C.. în ceea ce priveşte mecanizarea manipulării şi ritmicitatea transporturilor pe containere (creşte viteza şi cifra de rulaj). răcirea se face prin intermediul unui agent de răcire ( direct cu amoniac lichefiat sau indirect cu agent intermediar. fructelor pomacee. 8. A. De la uzina de frig. 1983. a unor containere standardizate ca dimensiuni şi a unor mijloace de manipulare-ataşare-închidere a containerelor la începutul transportului.

2. -transport climatizat (frigorific). -prerăcire. la care contribuie ţări din ambele emisfere. odată cu prerăcirea.IX. sau din zone climatice diferite. precum şi eficienţa economică estimată. depozitare. toate sub protecţia frigului). Fazele lanţului frigorific au fost expuse cu faze individuale. pe parcursul tratării detaliate a tehnologiilor de valorificare horticolă: -recoltare pe vreme răcoroasă. -desfacere în spaţii răcite sau frigorifice. Se continuă cu lanţul frigorific (transport. consum. -transport frigorific la beneficiar. CAP. apelând la temperaturi scăzute. -condiţionare-preambalare la temperatură moderată (nu se admit abateri bruşte. aflate deasupra punctului de îngheţ. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete 176 . Printre criteriile care sunt luate în consideraţie pentru folosirea refrigerării. -păstrare la cumpărător în frigidere casnice.horticole. Refrigerarea produselor horticole proaspete stă la baza procedeelor biotice de păstrare. Aspecte generale Refrigerarea este un procedeu de conservare a calităţii produselor în curs de valorificare. Păstrarea frigorifică de lungă durată este în prezent concurată de creşterea mobilităţii comerţului internaţional.REFRIGERAREA PRODUSELOR HORTICOLE 9. în numeroasele sale variante. 9. mai ales pentru produsele perisabile. variantei locale păstrată frigorific timp de mai multe luni. Unii consumatori preferă un produs proaspăt adus de departe.1. condiţia de oportunitate fiind de ordin economic. mai mari de 6-80C). se numără în primul rând calitatea şi stabilitatea loturilor de produse. care se bazează pe utilizarea frigului în limitele unor parametri tehnologici specifici. comercializare. -depozitare frigorifică. Tehnologiile moderne de valorificare pot include prezenţa refrigerării de la începutul fluxului. iar condiţia de accesibilitate fiind existenţa dotării necesare.

În momentul recoltării. sau evoluţii specifice cum ar fi fluidizarea ceridelor cu 177 . Temperaturile optime de păstrare sunt standardizate şi depind de numeroşi factori: specie. încolţire) şi biodegradare (boli de depozit). Oscilaţiile termice au efect contrar. prin accentuarea fenomenelor de evoluţie în depozit (maturare. produsele horticole conţin o anumită cantitate de căldură. Trebuie subliniată dependenţa evidentă între conţinutul în glucide totale şi temperaturile optime de păstrare a produselor. soi. Caracterizată succint sub raportul avantajelor. O refrigerare corespunzătoare presupune o eliminare rapidă a căldurii de câmp şi menţinerea produselor la o temperatură optimă scăzută cât mai constantă. iar temperatura pe care o au oscilează în mod frecvent între 15-300C. Pierderile ireversibile de umiditate produc în cele din urmă scăderea turgescenţei. Apar modificări de consistenţă şi culoare. cu efecte pozitive asupra valorii nutritive. refrigerarea opreşte temporar procesul de maturare. Depăşirea nivelelor superioare de temperatură determină reducerea semnificativă a duratei de depozitare. Deranjamentele fiziologice (fiziopatiile) cauzate de frig se manifestă în momentul depăşirii unor temperaturi minime critice şi depind de specia sau soiul la care se produc. veştejirea şi zbârcirea. compoziţia chimică (umiditate. glucide totale. în condiţii de atmosferă normală şi ventilaţie activă sau în condiţii de atmosferă modificată (AC= atmosferă controlată sau în varianta ULO= ultra low oxygen/oxigen ultraredus). iar în unele cazuri de gradul de maturare al produselor. refrigerarea produselor horticole determină încetinirea proceselor metabolice ale acestora prin diminuarea vitezei reacţiilor biochimice. Diversele tratamente fizice (UV. radiaţii ionizante) sau chimice aplicate după recoltare. pot mări eficacitatea acţiunii frigului. dacă ne referim la culoare. la piersici brunificare internă şi fibrozitate. Viteza de răcire prea mare provoacă un şoc termic ducând la scăderea turgescenţei şi mărirea permeabilităţii membranelor celulare. Activitatea unor enzime se dereglează sau se blochează. Temperaturile scăzute au un efect bacteriostatic. aspectul şi calitatea în general. a solubilităţii substanţelor şi a permeabilităţii membranelor celulare. raportul glucide/aciditate sau conţinutul în vitamina C. aciditate). Intensitatea respiraţiei. specific fiziologic (respiraţie. numită căldură de câmp. la tomate defecte de culoare şi înmuiere. pete decolorate şi brunificări. reprezentând energia termică transmisă lor de mediul înconjurător. pierderea umidităţii prin transpiraţie. la castraveţi şi pătlăgele vinete. sunt menţinute şi conservate. În utilizarea refrigerării apar şi insuccese. temperaturile critice determină brunificarea internă şi opărirea moale. Fermitatea structo-texturală. La unele fructe.. maturare) şi specific tehnologic diferenţiat. continuarea evoluţiei produselor şi activitatea microorganismelor sunt încetinite. La mere. Răcirea de lungă durată duce în final la pierderea calităţii produselor care nu au fost comercializate la momentul oportun. datorate în mare parte unei aplicări incorecte a tehnologiilor. transpiraţie. iar durata de supravieţuire a produselor este prelungită.

4 m/s şi este influenţată de regimul vânturilor din zonă. gheaţa carbonică şi unele gaze lichefiate (agenţi criogenici). gheaţa hidrică industrială. Agenţii de răcire sau sursele de frig Răcirea se produce şi se transmite.iar cu folosire mai puţin frecventă amestecurile frigorigene. canale şi camere de aer etc. spre deosebire de aerul racit. apa răcită.6 pentru expunere la vânt. în marea majoritate a metodelor şi procedeelor. Viteza curentului de aer atinge în coşurile verticale valori de 0. cu două categorii : . k = coeficientul aerodinamic pentru pereţi (+0. sau în anotimpul friguros. p = presiunea barometrică (exprimată în kg/m2).3 pentru ferit de vânt).1. 9.naturali (aerul rece. Refrigerarea cu aer rece este practicată în nopţile răcoroase de toamnă / primăvară. grătare. circuit deschis. Constituie totodată o cale de economisire a energiei electrice.3. Ventilaţia naturală pasivă realizată în amenajările şi depozitele neutilate are o viteză a curentului de aer de 0. Ventilaţia naturală organizată beneficiază de amenajări care permit activarea tirajului de aer: coşuri de ventilare cu deflectoare.5-1. instalaţii şi agregate frigorifice.75 m/s. kV 2γ e P = p+ + h(γ e − γ i ) (Kg/m2) 2g P = presiunea însumată a aerului care are tendinţa să circule. în depozitele frigorifice.3.aspect uleios pe suprafaţa merelor. prin intermediul unor agenţi de răcire. în depozitele cu ventilaţie mecanică.artificiali (aerul răcit.Aerul rece este un agent de răcire natural. Ventilaţia activă se efectuează fie prin aspiraţie directă. sensibilizându-le la contactul cu parametrii mediului ambiant.81 m/s2). γ e = densitatea aerului exterior (kg/m3). B. gheaţa hidrică naturală). . -0. h = înălţimea (ml) până la zona neutră (zona unde P=p). Refrigerarea cu aer. circuit închis (răcirea mecanică) are loc în maşini. fie în amestec prealabil cu aerul din amenajările sau construcţiile destinate păstrării produselor. Refrigerarea induce produselor o oarecare dependenţă de menţinerea condiţiilor frigorifice pe parcursul întregii valorificări. g = acceleraţia gravitaţională (9. vidul). Este metoda cea mai răspândită datorită accesibilităţii sale. γ i = densitatea aerului interior (kg/m3).1-0. Agenţii de răcire pot fi utilizaţi în: A. Există şi procedee/metode de răcire fără agenţi frigorifici. precum şi de diferenţa de temperatură între exteriorul şi interiorul spaţiului de depozitare. 9. 178 .

convecţia termică fiind forţată prin intermediul ventilatoarelor. pepeni.4. Refrigerarea cu aer răcit poate fi folosită în fazele de prerăcire (air cooling). morcovi. Mult utilizată în urmă cu decenii. ∆ t = diferenţa de temperatură produse (t10C) . Viteza aerului ventilat mecanic este corelată cu coeficientul de recirculare a aerului şi cu capacitatea ventilatoarelor. varză. până la o valoare limită care este impusă de factorul economic. Refrigerarea în vid (vacuum cooling) este o metodă modernă utilizată mai ales la prerăcire. realizându-se în proporţie preponderentă prin fenomenul de convecţie termică.3. în prezent utilizarea gheţii hidrice este limitată la prerăcirea unor produse şi la transportul acestora în condiţii optime. evitându-se deshidratarea şi şocul termic. În plus apare o sensibilizare la contaminări fungice şi un anumit grad de poluare a apei. depozitare frigorifică. Q=α S∆ t (Kcal/h) Q = cantitatea de căldură transferată (W/h sau Kcal/h). Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială (industrială) are şi ea o aplicabilitate restrânsă de modul cum se realizează răcirea. prin creşterea valorii α . α = coeficientul de convecţie termică (depinde de suprafaţa produsului) (Kcal/m2h0C sau W/m2K) s = suprafaţa de transfer termic a produsului (m2). conopidă. având o aplicabilitate mai restrânsă. Gheaţa industrială sub formă de blocuri sau mărunţită (top icing) se foloseşte în tehnologiile noastre actuale de valorificare a fructelor de arbuşti fructiferi şi a boabelor de mazăre batozată care se transportă pentru industrializare. prune.3. fie pe pulverizarea cu duşuri (hydroaircooling). 9. Utilizarea apei răcite frigorific (hydrocooling) se face în circuit deschis sau închis. fructe de arbuşti) sau ambalate într-un mod mai deosebit.Se ţine seama de temperatura şi umiditatea aerului exterior. în care evoluează tehnologiile frigorifice moderne. mai ales când se utilizează unele produse dezinfectante. Refrigerarea cu apă rece sau răcită se practică în fazele de prerăcire sau de transport. ridichi etc. precum şi de durata ventilării pe faze de păstrare. energetic şi ecologic. iar în străinătate (mai ales SUA) pentru piersici. Unele produse crapă în contact cu apa. acest procedeu nu este compatibil cu unele produse foarte sensibile (legume de frunze. Deşi viteza de răcire este superioară. sparanghel. iar tehnologiile utilizate sunt bazate fie pe imersie. 9.aer răcit (t20C). broccoli. transport şi comercializare sub protecţia frigului artificial. Obţinerea gheţii naturale şi fabricarea gheţii hidrice industriale. tomate. care cere o dotare tehnică superioară (vezi 179 . Viteza aerului răcit determină durata procesului de scădere a temperaturii. trebuie permanent evaluate în contextul tehnologic. anume prin absorbţia căldurii necesare topirii (80 kcal/kg).3.3. 9. Coborârea temperaturii produsului în contact cu aerul răcit depinde de modul de ambalare şi de transferul termic.2. păstrarea şi manipularea acestora. ţelină.

6 mmHg) pentru evaporare este preluată de la produsul care se răceşte. care este proporţională cu raportul suprafaţă /volum şi cu gradul de afânare al produsului. sau au o utilizare mai limitată. Uneori se recomandă o umezire exterioară. La presiune barometrică normală. Produsele horticole bogate în apă.0 10. Pentru a răci o căpăţână de salată de la 200C la 30C. mai ales drupacee. fasolea verde. Durata răcirii este de numai 15-30 minute.3. sparanghelul.6 Temperatura de fierbere a apei (0 C) 100. P.5 0 Volumul masic al apei (m3/kg) 1. Temperatura de fierbere a apei scade odată cu scăderea presiunii. temperatura de fierbere a apei (0C) şi volumul ocupat de 1 kg vapori de apă (m/kg).0 O evaporare de 1% din masa produsului.4. pierd o parte din apa liberă prin evaporare. există relaţia: Q M= lvap Tabelul 9. ) Presiunea barometrică (mmHg) 760. iar 1 kg de vapori de apă ocupă un volum de 1. sub formă de vapori de apă. M(kg) fiind masa apei vaporizate din produs. dar piersicile în 30 minute de la 18 la 140C). înainte de răcire pentru a evita un dezechilibru. Eficienţa economică impune folosirea de unităţi mobile. mai ales pentru produsele gata ambalate.2. conopida. Se folosesc în mod complementar.0 206. se realizează una dintre cele mai moderne tehnologii de valorificare.1 5. 1986. permite o coborâre a temperaturii cu 6 0C.500 ore utilizare/an. Notând cu Q (kcal) cantitatea de căldură preluată din mediu necesară răcirii produsului cu ∆ t0C. cu capacitate de răcire de 5-20 t/oră. este necesară evaporarea a 3% din umiditatea sa totală. plasate într-un spaţiu etanş cu presiune scăzută.6. La numai 46 mmHg. iar lvap(kcal/kg) căldura medie latentă de vaporizare a apei la presiunile corespunzătoare şi ∆ t 0C. Avantajele constau în răcirea uniformă. 9. Metoda este preferată numai în cazuri verificate de experienţa anterioară şi se aplică doar atunci când este indicată în mod specific.5. căpşunele se pretează mult mai bine la acest procedeu decât multe fructe.1. în timp ce volumul ocupat de 1 kg de vapori de apă creşte foarte mult. Dependenţa între presiunea barometrică (mmHg).0 11. Prin asociere cu păstrarea ulterioară la presiune scăzută (LPCA=low pressure controlled atmosphere) în ambalaje peliculare semipermeabile la gaze. 180 . Viteza de răcire depinde de viteza de evaporare.68 m3 (tab.68 96. temperatura de fierbere a apei este de 1000C. cu 500-1. Alţi agenţi de răcire. apa poate fierbe la 00C.1).cap. iar scăderea de temperatură este diferenţiată pe categorii de produse (salata se răceşte în 17 minute de la 20 la 00C.50 186.9.1 4. (după Niculiţă..5 1.). Căldura necesară (597 kcal/kg sau 625 W/kg la 00C şi 4. Legumele de frunze.

Recent au apărut şi variante de utilitate casnică sub forma unor elemente (pungi din materiale speciale) care acumulează frig în congelator.Procedeele cu agenţi frigorifici sunt încă utilizate în proporţie predominantă. Între avantaje. cu săruri sau anumiţi acizi.1. Ea separă sub formă de cristale. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului.3. De la amestecuri simple cunoscute (1 parte gheaţă sfărâmată + 2 părţi NaCl). eficienţă. temperaturile pot coborî cu 120 până la 450C. 181 . 9. -cu absorbţie (comprimare termochimică). se menţionează faptul că nu udă produsele prin topire şi are efect inhibitor în biodegradarea şi în postmaturarea produselor. la amestecuri mai complexe. mărime. complexitate) sau economică. iar în prezenţa apei în stare solidă intervine şi aportul termic negativ al căldurii necesare pentru topire. Presiunea din interiorul autodubelor sau vagoanelor CF este menţinută mai ridicată decât presiunea atmosferică. depăşite din punct de vedere tehnic şi energetic. prin vaporizare în sistem deschis. Este utilizată ca sursă de frig la răcirea vagoanelor CF.90C. Capacitatea sa frigorifică este de 174 Wh/kg (-78. folosind o supapă de reglaj. Diversitatea se datorează nu numai cerinţelor de optimizare tehnică (randament energetic. a descris agenţii frigorifici utilizaţi în circuit deschis.Amestecurile frigorigene (refrigerente) se realizează între mai multe substanţe. Gheaţa carbonică (uscată) se topeşte la -78. Gheaţa eutectică se obţine în vase sau recipiente etanşe. Capitolul 9. până la îngheţul definitiv. servesc la refrigerarea unor vehicule de transport. acumulând frig. Dioxidul de carbon lichid are o capacitate frigorifică mai mică decât gheaţa uscată (65 Wh/kg la 00C). prezentând unele dificultăţi în procurare /mânuire şi impunând măsuri de protecţia muncii specifice. Acestea au constituit o alternativă de prelungire a duratei de utilizare pentru gheaţa hidrică. Procedeele în circuit închis (ciclu mecanic) sunt : -cu comprimare (compresie) mecanică de vapori . Azotul lichid vaporizează la -1960C şi are căldura latentă de vaporizare 46 kcal/kg (116 Wh/kg pentru 00C).4. în aceleaşi vase etanşe care sunt mereu folosite prin congelare repetată. dar şi problemelor ecologice care impun limitarea poluării. Ambalaje unor băuturi se răcesc în mod automat la deschidere cu capsule care conţin agenţi criogenici. Gazele lichefiate (numite tehnic agenţi criogenici.90C). care la dizolvare şi amestecare produc efect de răcire. A.cele mai folosite. Domeniul de utilizare este restrâns de mijloacele de transport. N2 sau chiar freonul R12). iar apoi sunt folosite la rândul lor ca sursă de frig în recipiente izoterme portative. care are loc la o temperatură situată mult sub 00C. având o căldură latentă de topire de 137 kcal/kg. autodubelor sau containerelor izoterme.4. fiabilitate. Solubilizarea sau dizolvarea acestor substanţe se face cu absorbţie de căldură. în care sunt supuse unor temperaturi scăzute soluţii hidrice (apoase) ale anumitor săruri. Maşinile şi instalaţiile frigorifice 9. CO2.

către alt spaţiu aflat la exterior. prin condensare. efectul demagnetizării adiabatice. în cadrul ciclului reversibil. Ciclul de funcţionare al instalaţiei firgorifice cu comprimare mecanică. trebuie să le mărim presiunea. vaporii se supraîncălzesc. adică de la un corp mai rece către un corp mai cald. se folosesc diagrame diferite: -diagrama p-V (presiune-volum). 1824). fenomene termomagnetice. 9.2. Trecerea unui fluid din stare lichidă în stare gazoasă necesită căldură. respectiv horticole. În cazul apei. absorbind căldura. Aici vaporii trebuie aduşi iar la starea lor iniţială lichidă. pV presiunea evoluează concomitent cu temperatura. prin intermediul unui detentor.L. Transferul de căldură se poate face în mod natural numai de la un corp cu temperatură mai ridicată la un corp cu temperatură mai scăzută (principiul al doilea al termodinamicii. cantitatea de energie necesară pentru a transforma un litru din stare lichidă în stare de vapori este de 539 kcal (627 W). N. Ciclul de transfer reversibil. Prin comprimare. unele în curs de introducere sau testare (efectul de desorbţie. -diagrama log P-i (logaritmul presiunii-entalpie specifică. = constant. Pot fi enumerate foarte multe variante. numită căldură latentă de vaporizare (la 760 mmHg). 9. fie un ciclu frigorific real). efectul magnetocaloric în supraconductoare etc. pentru a servi la reluarea ciclului. fiind evacuat sub formă de gazoasă. Pentru ca vaporii să se poată condensa la temperatura obişnuită. fenomene termomagnetoelectrice.). 182 .4. efectul Ranque. amoniacul (sau freonii) în stare lichidă se evaporă într-un circuit închis. În instalaţiile frigorifice. Compresorul efectuează comprimarea lor.2. temperatura (T) şi volumul (V) sunt parametrii de bază ai unui gaz şi legea gazelor perfecte exprimă interdependenţa între ei. prin acelaşi circuit închis (de conducte). Răcirea are loc într-un spaţiu în care temperatura este menţinută mai scăzută decât cea de la exterior. Presiunea (p). care pot prezenta fie un ciclu frigorific ideal. Răcirea şi condensarea au loc într-un condensator. -diagrama T-S (temperatură-entropie* specifică).(fig.S. La un volum constant. se poate realiza numai cu un consum de energie exterioară (ciclul Carnot reversibil). T Pentru a explica procesele care au loc într-o instalaţie frigorifică. Carnot.B. consumând energia necesară acestui proces.). care utilizează în răcire:-fenomene termoelectrice (exemplu efectul Peltier). fenomene fizice de altă natură.Absorbţia de căldură se produce datorită destinderii (detentei) fluidului.Procedeele fără agenţi frigorifici sunt mai puţin folosite în valorificarea produselor vegetale. Agentul frigorific transportă căldura încorporată prin evaporare.

deoarece are loc în condiţiile concrete oferite de o instalaţie funcţională. La procesele reversibile deschise. variaţia entropiei este nulă. în condiţiile în care entropia specifică revine la nivelul iniţial. *Entropia (S) este definită (R. agentul frigorific evoluează în 4 timpi: 1-2 comprimare adiabatică**de la temperatura T0 la o temperatură ridicată de comprimare T. Diagrama ideală T-S pentru ciclul Carnot inversat Rezumându-ne la diagrama ideală T-S (fig.3. Cu ajutorul entropiei se defineşte calitatatea unui proces termodiamic. sau J/kg x K (entropia unităţii de masă). cu consum de lucru mecanic.) se abate de la ciclul teoretic (ideal). J/K x kmol (entropia molară). 1887) printr-o relaţie care reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al termodinamicii pentru procesele reversibile.9. variaţia entropiei specifice poate fi calculată. 4-1 evaporarea izotermă încheie ciclul. evoluţia proceselor care se produc în ciclul Carnot inversat.) care modelează teoretic. **Un proces sau un fenomen adiabatic are loc fără schimb de energie (primire sau cedare de căldură) cu exteriorul. Figura 9.2.9. Clausius. 2-3 condensare izotermă în condiţiile în care entropia specifică scade şi temperatura mediului exterior este mai mică decât T. 3-4 destindere (detentă) adiabatică. Diagrama ciclului frigorific real El are loc astfel: 183 . Ciclul frigorific real (fig. în care are loc scăderea temperaturii de la T la T0 şi agentul frigorific cedează de fapt lucru mecanic. Ea se exprimă în J/K (entropia sistemului). constatăm că pentru realizarea schimbului de căldură.2.3.Figura 9. Într-un proces reversibil închis.

Căldura acumulată este apoi eliminată în 2 etape.. 9. tipul de răcire care se produce poate fi : -direct. prin însuşi agentul frigorific din vaporizator (evaporator).indirect prin intermediul unui circuit răcit de vaporizator. 3'-4' destindere izentalpă*** la instalaţiile cu subrăcire. care este mediul exterior. căldura latentă de vaporizare din spaţiul unde se produce acest fenomen. Ciobanu. 4'-1 sau 4-1 vaporizarea agentului frigorific la presiune şi temperatură constantă. în care circulă un agent intermediar de răcire (soluţie salină cu CaCl2. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. Procesul se desfăşoară cu un consum de lucru mecanic. În practică. R. într-un spaţiu mai cald.4.. M. Klauss. 3-4 destindere izentalpă la instalaţiile fără subrăcire. deoarece transferul de căldură are loc dintr-un spaţiu mai rece care se răceşte în continuare. prin destindere la o presiune mai scăzută. I. 9. etilenglicol etc) cu punct de îngheţ foarte coborât (solă).1-2 comprimare adiabatică în compresor. 184 . 3-3' subrăcire în subrăcitor. 2'-3 condensare în condensator.4.5.. care sunt apoi refulaţi în stare supraîncălzită.3. cu care are o suprafaţă relativ mare de contact cu mediul ambiant şi este construit pentru a favoriza transferul şi eliminarea căldurii în exterior. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă (după Burzo. Aspecte generale Instalaţiile frigorifice funcţionează ca pompe de căldură. În compresor are loc comprimarea vaporilor de agent frigorific. . 1984) Schema simplificată a unei instalaţii frigorifice multifuncţionale este redată în figura 12. ***Un proces izentalp se desfăşoară în condiţii de entalpie constantă. Agentul frigorific (amoniac sau freoni) absoarbe în momentul vaporizării. Gazul se răceşte şi condensează în condensator. 2-2' răcirea vaporilor supraîncălziţi refulaţi în condensator.

9. pentru fiecare celulă.Ciobanu. care reprezintă o soluţie de modernizare. g-vaporizator. Lucrul mecanic (Lm) consumat în instalaţiile frigorifice uzuale exprimat în echivalent caloric este de 3.. M.6. care folosesc amoniacul (NH 3) drept agent frigorific.. au existat de-a lungul timpului şi diferite tipuri de agregate monobloc. mai este intercalat un separator de lichid (h). I. Factorii de climat ai spaţiilor răcite 185 . sau centralizate. agentul frigorific ajunge în rezervorul (d) destinat acumulării. 9. prin deservirea răcitoarelor din celule de către o centrală frigorifică unică. Pe parcursul recuperării şi antrenării către compresor. precum şi calitatea utilităţilor care le oferă. e-subrăcitor de lichid. aşa cum am arătat.5 ori mai redus decât cantitatea de căldură extrasă (q0) din mediul răcit (ε = q0/Lm. Faţă de un agregat de răcire simplu. de dimensiuni modeste. Schema generală a unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă. f-ventil de laminare. Subrăcirea agentului frigorific în subrăcitor (e) permite creşterea eficienţei frigorifice (ε ). În paralel. care asigură separarea eventualelelor picături de agent frigorific nevolatilizat (Burzo. a-compresor frigorific. care îi asigură din punct de vedere tehnic o funcţionare fiabilă. Vaporizarea agentului frigorific subrăcit determină o absorbţie de căldură (căldură de vaporizare) superioară (q0' = q0 +qsr. = 0. R. cu producere de frig (absorbţie de căldură).4. care aduce creşterea eficienţei frigorifice la ε ' (ε ' = qo ' qo + qsr qsr qsr = =ε + . c-condensator. în paralel cu compartimentarea celulelor supradimensionate. După trecerea în stare lichidă în condensator (c). Depozitele frigorifice pentru produsele horticole utilizează instalaţii centralizate cu răcire directă de tip industrial. De la compresor (a) fluidul frigorific circulă la separatorul de ulei (b) care separă picăturile antrenate de vaporii refulaţi. înaintea repunerii sale în circuit. unde ciclul se încheie.5-4. ε = 3.5-4.Figura 9. de la marca TRANE cu consum energetic ridicat şi până la agregatele moderne capsulate.. Instalaţiile frigorifice pot fi individuale (monobloc).1984). d-rezervor de lichid. injectarea în jet foarte subţire a agentului frigorific în vaporizator (g) unde se produce destinderea.04).) prezintă şi alte componente. h-separator de lichid i-pompă pentru agentul de răcire intermediar Instalaţia frigorifică cea mai simplă (fig. economice.5). b-separator de ulei.4.03-0. Lm Lm Lm Lm Ventilul de laminare (f) permite refularea. o centrală frigorifică sau chiar o instalaţie monobloc prezintă detalii constructive şi posibilităţi de reglare-programare care-i amplifică mult numărul componentelor. Klaus. care are loc. unde qsr este absorbţia de căldură suplimentară datorită subrăcirii).

obloane reglabile. completată de astuparea coşurilor de ventilaţie în perioadele cu temperaturi foarte scăzute. Microclimatul din amenajările şi din depozitele simple. rădăcinoase. care au contact cu exteriorul. aerisite în anotimpul friguros doar în perioadele cu temperaturi peste -50C.Ventilaţia se poate realiza conform cerinţelor specifice. Macrosilozurile posedă dotări care permit accesul forţat al aerului rece din exterior pentru durate scurte de timp. cuprinzând reglarea şi controlul factorilor pe faze de depozitare distincte. parametrii aerului exterior şi tipul constructiv. Pentru ceapă se recomandă amenajarea de macrosilozuri în spaţii acoperite. canale de evacuare). Silozurile dispun de unele posibilităţi reduse de influenţare a factorilor de microclimat. 186 . {anţurile şi gropile asigură protejarea contra temperaturilor scăzute a unor produse horticole rezistente la păstrare. Căile de acces ale aerului sunt închise temporar.iar faza preliminară va urmari uscarea suplimentară. decât la silozurile obişnuite. prea frig. pe tot parcursul anotimpului rece. le fac potrivite pentru zonele friguroase. Regimul termic este dependent de temperatura exterioară. în corelaţie cu ceilalţi factori de microclimat. cameră de aer. Răcirea vracului este treptată (la cartofi va permite cicatrizarea rănilor). la parametri favorabili păstrării produselor. Bordeele şi beciurile îngropate. în anii sau perioadele cu temperaturi deosebit de scăzute. circulaţia activă şi compoziţia aerului.cu atât acesta permite urmărirea diferenţiată pe specii şi grupe de soiuri a tehnologiilor de păstrare standardizate.1. Din studiile I. menţin un microclimat rece. urmată de păstrarea propriu-zisă.6. prin acoperirea care se face treptat toamna. 9. Grosimea straturilor de pământ şi de paie. Umiditatea relativă este condiţionată de un ansamblu de factori: activitatea fiziologică a produselor.Climatul acestor spaţii are următorii parametri determinanţi: temperatura.C Braşov (1970-1997) rezultă că în multe cazuri pierderile la păstrare au fost mai mici în condiţiile Transilvaniei la silozurile fără aerisire (şanţuri). La spaţiile cu ventilaţie naturală care au pereţii dubli şi amenajări specifice (grătare. prin îngroşarea stratului protector în timpul iernii. coşurilor de ventilaţie şi uşilor. Circulaţia şi compoziţia aerului sunt determinate de ventilaţia naturală existentă. umiditatea relativă. prin intermediul ferestrelor. verificarea periodică a produselor şi exploatarea eficientă a dotărilor. Inerţia termică a pereţilor contribuie la atenuarea variaţiilor de temperatură. există posibilităţi de reglare parţială a parametrilor debitului de aer. dacă la exterior este prea cald. Cu cât un sistem de depozitare este mai eficient.C. in funcţie de produs (cartofi.P. precum şi lipsa aerisirii. varză etc). Tot din lucrările menţionate se poate reţine aspectul folosirii în gospodăriile individuale a gunoiului de grajd la protejarea suplimentară a unor silozuri. Ulterior. sau prea multă umiditate. menţinerea unei umidităţi cât mai scăzute devine o preocupare predominantă.

impune în mod frecvent recircularea internă. Tabelul 9. ceapa (bulbi) păstrare (00± 1. 7-14 zile) zvântare-uscare (20/250C. 28-56 zile). cartof toamnă consum 14 zile). 120-150 zile).indiferent de umiditate TE>-30C UE<UI darTE<TI UE=UI Absorbţie din exterior îngheţ da da Recirculare internă da nu nu Amestec proporţional îngheţ la TE<00C la TE<00C 187 . max.: durata zilnică de ventilaţie şi umiditatea relativă a aerului sunt specifice Produsul pentru a evita îngheţarea produselor sau apariţia condensului. vindecare şi cicatrizarea rănilor (13/180C.9. 2-3 zile). tratament termic (ultimele 2 săptămâini 25-350C. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică. păstrare (usturoi (bulbi) 1/+1. 1977) Comparaţie între parametrii temperatură şi umiditate ai aerului exterior (TE. cu două săptămâni înainte de plantare arpagic (bulbi) (25/300C). 8-12 zile). 2-4 zile) toamnă (18/200C). Folosirea aerului exterior rece şi de umiditate variabilă.5.3. (după Niculescu şi Stoianovici. preîncălzire (8/120C. presupunând faze de temperatură distincte în funcţie de starea produsului şi desfăşurarea procesului de păstrare (tab. prin planificarea fazelor alternative de ventilaţie activă pe baza diagramelor (izoplete) ale temperaturilor medii decadice.50C. iarnă (-1. usturoi sau arpagic se păstrează în condiţii de ventilaţie activă specifică.UI) TE<-30C. răcire (4/100C. (tuberculi) pregătire pentru desilozare (8/100C. bulbii de ceapă.5/0. răcire (14/200C. Dependenţa de parametrii climatici exteriori poate fi atenuată.9.6.UE) .2. Tuberculii de cartof. 1/20C).9.4. întocmite pentru o anumită localitate (fig.4.).3). 150-180 zile). 28 zile). Amenajările constructive şi dotările acestora le asigură folosirea mai eficientă a frigului natural la răcirea produselor. răcire (± 10C. Folosirea aerului rece din exterior în răcirea tuberculilor de cartof. păstrare (3/50C.interior (TI.9. Extremele pozitive sau negative sunt atenuate printr-o izolare mai bună şi printr-un regim dirijat de acces al aerului. Absorbţia din exterior este posibilă doar atunci când diferenţele de temperatură şi de umiditate între aerul exterior şi aerul din interior sunt reduse (tab. 90-180 zile) zvântare-uscare (25/300C. în funcţie de parametrii de microclimat din interior. iar ultimele 6/8 ore chiar 400C) Obs.). 3-5 zile).5 0C. primăvara (0/20C evitând cu orice preţ valori peste 3/5 0C). sau amestecul proporţional cu aerul din celulă. Tabelul 9. Dirijarea temperaturilor în ventilaţia mecanică la unele produse pe faze de păstrare distincte (conform STAS) Fazele de păstrare specifice (temperatură 0C şi durată zile) zvântare (10/200C. 60 zile).

viteză şi coeficient de recirculare prescrise de standarde.3. sub 50C) UE>UI UE<UI UE=UI UE>UI UE<UI UE=UI la TE>+50C zvântare cazul ideal pericol condens vindecare răni condens condens condens da nu nu da da da da da nu nu nu nu la ∆ T <30C la ∆ T <30C condens condens UE>UI TE>TI (∆ T >50) indiferent de umiditate 9. În variantele optimizate sub raport energetic este inclusă şi folosirea frigului natural cu precădere în perioadele când temperatura exterioară este apropiată ca valoare de temperatura interioară cerută (TE-TI). Aerul condiţionat are o temperatură.TE∼ TI TE>TI (∆ T mică. Izopleta temperaturilor medii decadice orare din Iaşi în perioada septembrie-mai 1946-1976 188 .6. Microclimatul din celulele frigorifice poate fi complet dirijat. umiditate. Figura 9.5. modificat sau controlat după necesităţi.

prezenţa umană şi motoare în funcţie. simplă sau complexă. necesarul de frig se determină proporţional cu masa. amestec. Coborârea temperaturii aerului de răcire nu trebuie să se facă în această situaţie pe seama micşorării nejustificate a temperaturii elemenţilor vaporizatorului (eavaporatorului). Relaţia temperatură-umiditate se determină prin calcule.. cu scopul de-a compensa suprafaţa redusă (∆ t nu va depăşi 5-60C). iar tratarea aerului pentru condiţionare (încălzire. răcirea produselor (în vrac sau ambalate) şi eliminarea căldurii degajate în respiraţia produselor. fenomen care este în acest caz provocat şi dorit. urmată de reglarea temperaturii. realizarea acesteia nu pune probleme tehnice deosebite. Uscarea aerului (dorită la păstrarea cepei. pentru a nu fi afectate de condens prin încălzire şi răcire repetată.7 m2/m3 celulă). Cu toate acestea. Atunci când. iluminat. în celulele etanşe şi la temperatura frigorifică solicitată. Aerul bine răcit are un efect de uscare.. umiditatea relativă (UR) se micşorează prin condensare şi formare de chiciură (brumă) la răcitor. Pentru produsele care solicită o umiditate a aerului moderată (struguri. Cp şi Ca sunt căldurile specifice ale produselor şi ambalajelor (J/kgK) ∆ t . nu suntem siguri de uniformitatea şi de constanţa în funcţionare a instalaţiei frigorifice.diferenţa între temperatura iniţială şi temperatura de păstrare q . căldura specifică şi căldura fiziologică degajată de respiraţie: Qn = (Mpcp + Maca)∆ t + MpqZ (J) Qn este necesarul de frig pentru răcirea produsului de Mp (kg) şi ambalajelor de Ma (kg).Calculul necesarului de frig trebuie să cuprindă mai multe aspecte: răcirea aerului din celulă. umidificare. este realizată folosind formulele şi 189 . uscare). Pentru produse.perioada de răcire (zile). se măsoară şi se dirijează. În caz contrar. usturoiului.media căldurii degajate zilnic prin respiraţia produsului (J/t/24h) Z . dar şi menţinerea nivelului scăzut de temperatură (compensarea pierderilor prin circulaţie pe uşi. este bine să protejăm cu o folie primul rând de ambalaje care vin în contact cu aerul rece. iar ambalajele acestora vor îndeplini aceleaşi condiţii. 1984). I. Dirijarea umidităţii relative este necesară şi ea în funcţie de specie. la care se adaugă pierderile prin pereţi sau tavan) (Potec. în contact cu produsele. Pentru produsele care cer o umiditate relativă de peste 90% este necesară folosirea dispozitivelor numite umidificatoare (de diferite tipuri) sau a unor măsuri tehnologice speciale. nucilor) se face printr-o prealabilă condensare a vaporilor de apă în bateria de răcire. I. în proiectarea şi dimensionarea instalaţiilor de frig se ţine seama de suprafaţa de schimb necesară a elemenţilor de răcire (0. deoarece prin uşoara sa creştere de temperatură. gutui).5-0. răcire. acesta absoarbe o parte a umezelii din celulă. Umiditatea se previne şi prin depozitarea de produse bine uscate (bulboase). 1983 şi Burzo. din diferite motive.

m3/h/volumul celulei de păstrare = schimburi aer/h). cât şi posibilităţilor diverse de industrializare ca: sirop.t). X. Recoltarea. Sunt fructe ce prezintă o epidermă foarte subţire.8-1. chiar dacă această lucrare s-a efectuat înainte ca fructele să fie ajuns la maturitatea de consum. dulceaţă. Schimbarea culorii căpşunelor spre cea roşie strălucitoare este influenţată de temperatură. Momentul optim de recoltare se conturează când pe aproximativ 75% din suprafaţa fructului s-a format culoarea tipică soiului. sunt cele mai apreciate din punct de vedere organoleptic. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor Valoarea alimentară şi tehnologică a căpşunelor se datorează conţinutului în glucide (7-8%). fiind încetinită la 20°C ziua şi 10°C noaptea şi favorizată la 25°C ziua şi 15°C noaptea. Ca Mg). au gust plăcut.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A CĂPŞUNELOR ŞI A FRUCTELOR DE ARBUŞTI FRUCTIFERI 10. însă datorită fermităţii scăzute trebuie evitate manipulările repetate. lichior.1. Depozitele moderne dispun de aparatură automată de măsurare şi reglare.diagramele de stare cunoscute. P.1 g/100 g aciditate titrabilă exprimată în acid citric. căpşunele continuându-şi procesele de maturare şi după ce au fost recoltate. Circulaţia aerului se exprimă prin debitul specific (m3/h. ceea ce le reduce capacitatea de păstrare. sensibilă. congelate sau preparatele de cofetărie. 190 . fiind mult solicitate pentru consumul în stare proaspătă. în vitamine din complexul B şi săruri minerale (K. Fructele cu 7-10% glucide şi 0. Fructele destinate consumului imediat sau industrializării pot fi recoltate chiar la maturitatea de consum. compot. gem. CAP. La acestea se mai adaugă timpurietatea apariţiei fructelor care sunt aromate. însă perisabilitatea lor ridicată limitează perioada de păstrare după recoltare. la numai câteva zile. de 3-4 ori mai mult decât merele. jeleu. vitamina C (60-70 mg/100 g). prin coeficientul de recirculare (volum recirculat/volumul celulei de păstrare = recirculări/h) şi prin coeficientul de reînnoire (volum aer exterior introdus. au o respiraţie foarte intensă. uşor alterabilă.

recoltarea mecanică. Este contraindicată recoltarea. atât persoana care recoltează. precipitaţii sau radiaţia solară. iar ambalajele cu fructe se lotizează pe categorii. în cutii de carton. căpşuna este un organism viu. Pentru prelucrare. Culesul se execută cu multă grijă. specific valorificării produselor horticole excesiv şi foarte perisabile. deoarece în momentul valorificării fructele nu-şi mai menţin integritatea. reamintind că alături de celelalte produse horticole proaspete. productivitatea fiind de 112 t/oră. în care sunt separate prin spaţii de siguranţă. manipularea şi transportul căpşunelor în ambalaje de dimensiuni mai mari. numai pe timp frumos. tipul C sau model I din material plastic. Căpşunele recoltate se pun în coşuleţe din material plastic pe calităţi şi separat pe calibre.5-1 kg aşezate în lăzi din lemn tipul VI (ambalaj suport). după aceeaşi perioadă au ajuns la 1. lăzi din lemn tipurile III şi IV. În multe ţări se practică în acest scop. din material plastic. Pentru calitatea I. fiind aşezate câte 32 de bucăţi. 191 . coşuleţele din material plastic sunt învelite în peliculă perforată. în 5-8 reprize. fără calibrarea. ce presupune însă existenţa culturilor înfiinţate şi întreţinute special. Manipularea trebuie efectuată cât mai operativ. la recoltare se folosesc unele cărucioare cu 3 sau 4 roţi. Ca ambalaje se folosesc lădiţele platou de 6-8 kg capacitate. cu capacitatea de 0.5%. fiind admisă lipsa codiţelor şi a caliciului. acţionate manual care sunt prevăzute cu o mică platformă pe care se aşează ambalajele goale şi cele cu fructe. iar stratul de fructe nu va fi prea gros. scăderile în greutate au fost de 0. au loc scurgeri de suc şi se alterează repede. cu multă atenţie. protejând producţia recoltată faţă de praf. prin sistemul „tradiţional” în celulă sau tunele special amenajate pentru ventilaţia cu aer forţat în depresie. Staţionarea în câmp se face sub un adăpost temporar bine aerisit. cărucioarele fiind echipate şi cu o umbrelă care atunci când este deschisă protejează de insolaţia puternică. realizând concomitent presortarea pe culori şi mărimi. pentru a evita strivirile şi a permite circulaţia aerului. cât şi ambalajele cu fructe de pe cărucior.Recoltarea se face manual. diametrul ecuatorial trebuie să fie de minim 25 mm. fructele pot proveni dintr-o recoltare manuală în 2-3 etape. care degajă căldură şi pierde apă după recoltare. cu mâna prin răsucire şi desprinderea cu caliciu şi peduncul de aproximativ 1 cm fără apăsarea sau strivirea fructului. eşalonat la 2-3 zile. Prerăcirea. de exemplu. cum din păcate se întâlnesc pe piaţă. evitând insolaţia puternică.5%. În Olanda. Cercetările realizate în acest sens au arătat că după 2 ore la 15-20°C. la capătul rândurilor. În Italia. Ca ambalaj de recoltare se folosesc coşuleţe din material plastic. Eficientă este şi metoda „vacuum cooling” realizată la 3040 mm Hg şi temperatura de 2-5°C timp de 15-30 minute. odată cu ambalarea definitivă. determinând astfel scăderi în greutate.Aceasta trebuie realizată cât mai rapid după recoltare şi cu o viteză cât mai mare. folosind sistemul „flow-pack”. iar la calitatea II-a minim 20 mm. este prima tehnică ce trebuie să se integreze „lanţului de frig”. în timp ce la 25-30°C.

O metodă modernă. Menţionăm că această peliculă semipermeabilă permite un schimb selectiv de gaze şi vapori de apă cu mediul exterior. în timp ce pentru cele de cal. Transportul. evitând salturile de temperatură ce ar putea determina formarea de condens pe fructe sau ambalaj. însă după 2-3 zile atmosfera din interiorul ambalajului se stabilizează la 3-4% O2 şi 9-10% CO2. loturile depozitate sunt menţinute într-o cameră de trecere. care la rândul lor se depozitează pe 1 sau 2 nivele. în condiţiile unei umidităţi relative ridicate (90-95%) rezultate în urma transpiraţiei fructelor. îmbogăţită în CO2 (rezultat din respiraţia fructelor) şi sărăcită în O2 (consumat în respiraţie). Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi 192 .Menţionăm că trebuie evitate salturile de temperatură sau răcirile succesive pe durata păstrării. pe 8-10 nivele.II. Pentru livrare. în coloană. Căpşunele se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală. în care ambalajele se aşează în stivă compactă.Condiţiile de păstrare. utilizând pelicule din material plastic semipermeabil. Ambalajele cu fructe se aşează pe paletele cu montanţi. pentru păstrarea şi comercializarea căpşunelor în stare proaspătă este realizarea de ambalaje fiziologice.-a este de maxim 3 zile.8°C). Păstrarea de scurtă durată.2. 10. Această posibilitate de păstrare şi valorificare a căpşunelor trebuie să urmeze „lanţul de frig” pe toată durata fluxului tehnologic. Temperatura optimă este cuprinsă între 0°C şi +2.I este de 3-6 zile. pentru a limita pierderile şi a prelungi durata de valorificare. la temperatura de 4-10°C. Pe durata păstrării este necesară o puternică recirculare a aerului (20-30 schimburi/oră) şi un control zilnic al fructelor.5°C. . iar în cazul fructelor ambalate în coşuleţe din plastic. iar umiditatea relativă optimă a aerului variază între 85-90%. Valorificarea se face direct din ambalajele de transport şi depozitare. acestea se comercializează împreună cu ambalajul. Nivelul termic în „lanţul de frig” trebuie menţinut sub 5°C (nu se dezvoltă Rhizopus sp. chiar 10 zile la unele soiuri. care sunt mai dăunătoare pentru fructe chiar decât protecţia recoltei fără reducerea temperaturii.) şi realizează în interior o atmosferă modificată. prezenţa apei favorizând dezvoltarea agenţilor patogeni. Valorificarea. Se recomandă ca spaţiile în care se comercializează căpşunele să asigure o temperatură moderată de 8-15°C. Durata de păstrare la temperatura de 0°C pentru căpşunele cal. pentru a evita formarea condensului. concentraţie care manifestă şi un efect represor asupra dezvoltării agenţilor patogeni. nefiind admisă prezenţa altei specii horticole în celulă. bine fixate. Pentru protecţia căpşunelor de la locul de producţie la depozite şi centrele de valorificare se folosesc mijloace de transport frigorifice sau izoterme.) şi superior punctului de congelare (-0. practică. care se fixează peste ambalaj (tăviţe sau coşuleţe din polistiren etc.

iar pieliţa devine elastică la apăsare.40 mg %. cum sunt: glucide (1114%). Se poate începe recoltarea în momentul când 80-90% din fructe sunt mature. cât mai rapid după recoltare. Maturarea fructelor are loc eşalonat şi se desfăşoară pe o perioadă de 4-7 săptămâni în funcţie de soi şi condiţiile climatice ale anului respectiv. Ele se remarcă printr-un conţinut ridicat în substanţe nutritive.5…0°C şi 90-95% UR fiind necesar asigurarea „lanţului de frig” pe întreg fluxul de valorificare. care reduce „temperatura de câmp” a fructelor şi limitează pierderile.3 mg%) etc. afinată etc. vitamina P. apelând la tehnologia cu aer forţat în depresie. Se recomandă efectuarea prerăcirii la 5-8°C. aşezate în lădiţe suport cu o capacitatea de 5-6 kg. care constituie un indice de calitate. Maturarea fructelor în ciorchine are loc în ordinea formării lor şi anume de la bază spre vârful acestora. Fe 1 mg/100 g) etc. precum şi conţinutul ridicat de substanţe pectice (1-1.2. din care se pot fabrica sucuri. lichioruri. P 3O. la temperatura de –0. care conţin cantităţi mari de vitamina C (180-200 mg/100 g produs proaspăt.1 g acid citric/100 g.7-2. evitând orele cu insolaţie puternică. Sunt foarte apreciate pentru valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor. P 8-10 mg. săruri minerale (K 70-120 mg. Ca 15-60 mg%. contribuind la stabilirea calitativă a fructelor. Manipularea şi transportul în vederea comercializării trebuie realizate cât mai rapid. siropuri. în care alături de fructe se introduce un bloc de gheaţă de 20-25 kg. 10. glucide (5-14%) şi substanţe minerale (K 275-370 mg%. gemuri. Concomitent cu recoltarea se execută sortarea şi ambalarea. Fructele afinului de cultură. Cei care recoltează trebuie instruiţi pentru ca în timpul culesului să nu şteargă pruina de pe fructe. dulceţuri. fructele căzând pe o prelată colectoare cu pereţii înclinaţi. vitamina C (12-20 mg/100 g). Ca 10-20 mg.10. Conţinutul ridicat în vitamina C stabilă. Afinele. cu tufă înaltă. folosind mijloace auto frigorifice sau izoterme. de 2-4 ori mai mari decât cele ale afinului din flora spontană.2 Coacăzele. Păstrarea fructelor este posibilă timp de maxim două săptămâni. dulceţuri. Recoltarea manuală trebuie efectuată numai pe timp uscat.2. sunt foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă sau ca materie primă pentru industria alimentară. Fe 0. folosind coşuleţe şi caserole cu o capacitate de până la 1 kg. Se consideră că au atins maturitatea de recoltare când fructele capătă culoarea soiului. jeleuri. siropuri şi sucuri. la cele negre).1. Transportul la Secţia de industrializare se poate face în butoaie din lemn sau bidoane din material plastic de 100-200 kg capacitate.2%) le clasează printre materiile prime de mare valoare în fabricarea de gemuri. pentru a suporta manipularea şi transportul. Pentru industrializare se poate recolta mecanic prin vibrare. Aciditatea ridicată de 1.5-1. antociani şi săruri minerale le conferă calităţi medicinale remarcabile (cu precădere coacăzele negre). 193 .

O modalitate modernă de transport şi păstrare temporară a zmeurei o reprezintă tratamentul intensiv cu CO2. care atinge un nivel de până la 20%. cu o capacitatea de 0.2-0.3. care să suporte manipularea şi transportul.2. direct în ambalajul în care ajunge la consumator. carton ceros etc. fără caliciu şi receptacul. Ca 22 mg%. la 2-5 zile odată. până la 500 g (coşuleţe din material plastic. perforate la bază). nesaturate din ciorchini. Ca ambalaje se folosesc coşuleţe din material plastic. Recoltarea coacăzelor negre se face la maturarea deplină. Mg 20 mg% etc. magazie la subsol). tuburi cu CO2 lichefiat. Atât pentru recoltare cât şi pentru păstrare se vor folosi numai ambalaje cu capacitate redusă. Odată cu recoltarea. numai astfel putându-se asigura o bună circulaţie a aerului.. folosind blocuri de gheaţă carbonică. întârzierea cu 815 zile ducând la căderea fructelor şi la pierderea a 30-35% din producţie. Zmeura este caracterizată de faptul că nu are o perioadă de postmaturare. evitându-se riscul tasării boabelor şi alterărilor microbiologice. Pentru consumul în stare proaspătă se recoltează manual. Păstrarea este de foarte scurtă durată. Recoltarea este eşalonată. în special soiurile roşii. urmate de soiurile negre şi apoi de cele albe. urmată de expedierea operativă la beneficiar. urmărind menţinerea boabelor întregi.5 kg. Având un conţinut ridicat de apă (83-84%). Pentru industrialaizare.Recoltarea coacăzelor roşii se face manual. Pentru păstrarea în stare proaspătă coacăzele se vor recolta întotdeauana cu rahis. Imediat după recoltare se recomandă efectuarea prerăcirii cu aer forţat în depresie. coacăzele se pot păstra timp de 8-10 zile într-un spaţiu răcoros (pivniţă. pentru a preveni infecţia cu Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) a fructelor supramaturate. În cazul recoltării cu 5-6 zile înainte de maturarea deplină. deprecierea este accelerată când recoltarea se face în ore ale zilei cu temperatură foarte ridicată. 10. din care se 194 . vitamina C (25 mg/100 g). gustul şi aroma ei fiind pe deplin definite numai în momentul maturării de consum. răcirea fructelor. datorită maturării eşalonate. în 2-3 reprize.5….0°C şi la UR 85-90%. Valoarea alimentară şi tehnologică este dată de conţinutul în glucide (7-13%). cu menţiunea că întreaga plantă are şi calităţi medicinale. Astfel coacăzele roşii se pot păstra 2-3 săptămâni la temperatura de 0°C şi UR de 90% în timp ce coacăzele negre se menţin optim în aceste condiţii numai 1-2 săptămâni. înălţimea stratului de fructe nedepăşind 15 cm. unele soiuri putâdu-se păstra chiar 7 zile. ţesuturi fragile şi o respiraţie foarte intensă. care se aşează în lădiţe suport. se realizează şi sortarea pe calităţi şi grad de maturare. Păstrarea temporară.). se pot semiconserva prin supraconcentrare cu sirop de zahăr 30% sau prin congelare la –16°C. Coacăzele se comportă bine la păstrarea în stare proaspătă. de 2-3 zile în condiţii frigorifice la –0. săruri minerale (K 220 mg%. la o temperatură de 5-10°C.

fiind însă în măsură să suporte manipulările şi transportul. XI. dar şi datorită valorii alimentare dată de conţinutul în elemente nutritive şi posibilităţii de a fi folosite la obţinerea de gemuri. După recoltare. însă sunt şi unele soiuri din categoria produselor perisabile şi anume cele cu o fermitate mai bună şi o suculenţă mai redusă. iar în unele elemente minerale diferit (K 245-275 mg%. ceea ce 195 . lichioruri. piersici etc. compoturi etc. Desigur că există o legătură directă între culoarea fructelor şi conţinutul în susbstanţă uscată solubilă. Tehnologia de valorificare în stare proaspătăt a cireşelor Cireşele sunt foarte apreciate.injectează în unitatea de încărcătură învelită într-o husă din material plastic. dulceaţă. când au căpătat culoarea şi însuşirile caracteristice soiului. conţinutul în glucide este de 15-18%. folosind găleţi din material plastic. la maturitatea deplină. aşa cum se întâmplă la alte fructe (mere. Mg 12 mg%) în timp ce conţinutul în vitamina C este de sub 10 mg/100 g produs proaspăt. când fructele proaspete lipsesc. nu accelerează coacerea cireşelor. de exemplu elementele fizico-chimice precizate anterior sunt adeseori diferite.Recoltarea pentru consumul în stare proaspătă se face la maturitatea deplină. CAP. Astfel.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR DRUPACEE (SÂMBUROASE) 11. datorită epidermei subţiri şi fermităţii pulpei reduse. aciditatea totală titrabilă şi fermitate.1. cireşele nu îşi mai continuă maturarea şi de asemenea prezenţa etilenei în mediul de staţionarepăstrare. criteriul calitativ principal după care se declanşează recoltarea este culoarea fructelor. CO2 ce manifestă un efect represor asupra principalelor microorganisme ce alterează zmeura pe durata valorificării. siropuri. rachiuri. dar se menţionează că pentru aceeaşi nuanţă de culoare la două soiuri. caise. Sunt produse foarte perisabile. în primul rând datorită apariţiei lor (unele soiuri) timpurii (luna mai). Apoi zmeura se aşează în butoaie în care se introduce o substanţă conservantă.) În multe ţări. se închid ermetic şi se păstrează la 2-3°C. . Zmeura destinată fabricilor de conserve şi de sucuri se recoltează fără receptacul. folosindu-se în acest scop codurile de culori sau colorimetrele. sucuri.

Tratamentul cu CO2. cu peduncul. sănătoase. la 5-7°C timp de 4-6 ore. variabilă cu soiul.În atmosferă controlată. în concentraţie de 10-20%. curate. cu mijloace izoterme sau frigorifice.Păstrarea temporară se realizează în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. afectează nefavorabil gustul şi aroma cireşelor. cele mai bune rezultate s-au obţinut în următoarea compoziţie gazoasă: 3-10% O2 şi 10-15% CO2.Prerăcirea fructelor. . . în timp ce la 196 . concomitent cu presortarea.. în funcţie de cantitate. este cuprinsă între 14-21 zile.determină ca folosirea acelor instrumente de lucru să fie individualizată pe soiuri sau grupe de soiuri. pentru a evita vătămarea fructelor. Culesul se face manual. sau în lipsa acestora. La concentraţii de O2 sub 1%. prin vibrarescuturare. care se depozitează pe un singur nivel sau pe două. Hedelfinger. recoltarea putându-se realiza mecanizat. umiditatea relativă a aerului de 90-95% (necesară în special pentru menţinerea culorii şi turgescenţei pedunculului) şi o circulaţie moderată a aerului. Cele mai folosite ambalaje de recoltare pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă sunt găleţile din material plastic. turgescenţa pedunculului şi prevenirea mucegăirii. cu o capacitate de 3-4 kg. ca ambalaje folosindu-se lăzile tipul IV şi model I (capacitatea 5-6 kg) şi tipul III (capacitatea de 7-8 kg). permite menţinerea luciului. prevăzute cu montanţi. Trecerea fructelor în ambalaje de transport şi depozitare trebuie să se facă uşor. Temperaturile optime mai mici (-0. coşurile din nuiele. în condiţii optime de mediu. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară şi cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de minim 10%. . Condiţiile optime sunt: temperatura de 1-2°C. realizat în încărcătura paletizată acoperită cu folie. deşi asigură o calitate vizuală (aspect) bună.+0. fără vătămări mecanice.5°C…. Lăzile cu fructe se paletizează după sistemul în coloană. pentru a favoriza circulaţia aerului printre produse. pe durata transportului. fără a depăşi durata de 3 zile. . fără urme de atac al bolilor şi dăunătorilor etc. pietroase (Ex. evitând deshidratarea produsului. lăsând un spaţiu de 5-10 cm între coloanele de ambalaje. Ca recomandare generală pentru începutul recoltării se indică un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 10-12%.Transportul de la locul de producţie la depozit şi locul de valorificare trebuie realizat pe distanţe mici cu ajutorul camioanelor cu prelată. cu grijă. se formează cavităţi în pieliţă şi fructele au o aromă slabă.5°C) recomandate ca optime de unele standarde. iar pe distanţe medii sau mari. pe palete de depozitare sau de uz general. Germersdorf). limita superioară fiind caracteristică soiurilor cu pulpa ferma. cu aer rece are ca efect menţinerea calităţii iniţiale la parametrii optimi şi prelungirea duratei de valorificare în stare proaspătă. de capacitate mică. Durata de păstrare. alegând fructele întregi. se admit fructe fără peduncul. Pentru prelucrarea industrială.

. . O altă posibilitate. Vişinele conţin substanţe uscate solubile între 11 şi 14%. în raport cu cerinţele 197 . mai eficace constă în semiconservarea în momentul recoltării.35%. comercializarea făcându-se direct din ambalajele de depozitare şi transport. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor Aceste fructe se utilizează în proporţie mai mare pentru industrializare şi mai puţin pentru consumul în stare proaspătă (ex. -Recoltarea trebuie realizată la maturitatea de consum. în cazul nerespectării tehnologiei de valorificare. însă eşalonarea maturării impune uneori un cules manual în două etape. în interval de maxim 12 ore. pentru a favoriza desprinderea pedunculului de ramură. însă apare dificultatea preparării şi manipulării conservantului. Nu se recomandă manipularea şi transportul în bene cu apă (ca şi la vişine). la temperatura de 0-5°C. păstrarea permite o desfacere eşalonată şi ritmică. compoturi. în soluţie de SO2 în concentraţie de 1. mai ales pentru consumul în stare proaspătă. Majoritatea fazelor valorificării sunt asemănătoare celor prezentate la cireşe. dulceţuri. cu 10-14 zile înaintea recoltării mecanice. deoarece apare fenomenul de crăpare a pieliţei.2%) şi antociani (200-210 mg%). dar nu este recomandată ca etapă obligatorie. a determinat folosirea vişinelor în industria prelucrării sub formă de sucuri.9% acid malic).2%). a permis prelungirea duratei de păstrare în condiţii optime. Atmosfera controlată tip ULO (ultra low oxygen). urmând ca prelucrarea să nu întârzie mai mult de 24 ore.concentraţia de CO2 de peste 30% se pot forma pe pieliţă pete de decolorare de culoare brună şi diminuarea aromei. Engleze timpurii. siropuri şi lichioruri sau în cofetărie şi patiserie. gemuri. până la 6-8 săptămâni.Desfacerea loturilor de fructe păstrate prin refrigerare trebuie realizată în maxim 12 ore. se recomandă efectuarea tratamentelor cu Ethrel 750 ppm. . deoarece în câteva zile are loc deprecieri importante. substanţe pectice (0.). însă desprinderea fructelor este uneori greoaie. Transportul se va realiza în containere uscate. Mari timpurii etc. 11. la temperatura de 1-2°C şi umiditatea relativă de 90-95%. De aceea.2.4-1. Trebuie reţinut că vişinele sunt fructe mai perisabile decât cireşele înregistrându-se pierderi mai importante. substanţe tanoide (0. dar conţinutul ridicat în acizi organici (1.Recoltarea mecanică se practică în vederea valorificării prin industrializare. În condiţii frigorifice. cu 1-2% O2 şi sub 20% CO2.Păstrarea fructelor trebuie iniţiată cât mai rapid după recoltare.

cu 7-10 zile înainte de recoltare. 11. deoarece maturarea fructelor se face neuniform în cuprinsul coroanei. . sau închiderea ambalajelor în peliculă de polietilenă. Ca regulă generală pentru a valorifica superior întreaga producţie de fructe. de unde sunt preluate de o bandă transportoare şi sunt deversate într-un container sau tanc cu apă rece sub 15°C. fiind solicitate atât pentru consum în stare proaspătă. în condiţii de temperatură şi umiditate optime. când fructele conţin minim 10% substanţă uscată solubilă. Recoltarea se efectuează cu 2-5 zile înaintea maturităţii depline. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară. tehnologice şi comerciale. prin 3-4 treceri la interval de 2. prin refrigerare şi la UR optimă (9095%). folosind pungi perforate de material plastic. în funcţie de destinaţie şi direcţia de valorificare. spre limita superioară oprindu-se de ex. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor Caisele sunt printre fructele sezonului de vară. Fructele destinate industrializării. sau perisabile. în funcţie de soi. Se practică şi preambalarea. efectuate în perioada cu temperatură moderată. desfacerea făcându-se din ambalajele de transport sau păstrare. Comercializarea trebuie realizată din spaţii frigorifice (vitrine. caisele fiind perisabile nu suportă manipulările şi transportul în stadiul final de maturare. pentru acelaşi soi. dulapuri frigorifice). fapt pentru care recoltarea nu trebuie privită ca o simplă culegere a fructelor deoarece de modul de realizare (precum şi tehnica recoltării) depind în mare parte veniturile obţinute în urma valorificării. în funcţie de epoca de maturare (timpurii sau tardive). . Căldura de câmp este eliminată prin recircularea apei răcite (4-6 ore) sau în spaţii frigorifice la 0-6°C. Pentru consumul local sau 198 . Fructele de cais sunt foarte perisabile. care prezintă o valoare economică importantă datorită însuşirilor nutritive. fructe deshidratate etc. dulceţuri.pieţei. contractibilă sau extensibilă. timp de 60-80 zile. nectaruri.3.Recoltarea pentru prelucrare industrială. soiul Crişana.5 zile. semipermeabilă. recoltarea caiselor trebuie făcută eşalonat.Transportul fructelor destinate consumului în stare proaspătă. Soiurile mai rezistente sunt colectate în bene uscate sau chiar în lăzi speciale. Uniformizarea maturării şi uşurarea recoltării mecanice a vişinelor se poate realiza prin tratamente cu Ethrel 500 ppm. cât şi pentru prelucrare industrială sub formă de: compoturi. Fructele scuturate mecanic sunt colectate pe prelate speciale. către beneficiar nu trebuie să depăşească durata de 3 zile. pot fi menţinute în condiţii de atmosferă controlată (2-3% O2 şi 3-4% CO2). fiind apoi recomandată prelucrarea în termen de 9-24 ore. se permite şi fără peduncul. Durata maximă de păstrare în aceste condiţii este de 5-7 zile. gemuri.

menţinând umiditatea relativă ridicată prin umezirea periodică a pardoselii depozitului. II din material plastic). Recoltarea caiselor se efectuează manual printr-o uşoară prindere cu degetele. astfel că după circa 12 ore de staţionare în condiţii necorespunzătoare apar primele semne de depreciere. când fructele au culoarea galben-verzui pe partea umbrită şi galben pe cea însorită. durata de păstrare poate atinge 30 de zile. Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt: găleţile din material plastic cu o capacitate de 6-8 kg. iar între 4-7°C aceste dereglări fiziologice devin mai evidente. fiind expuse în dulapuri sau vitrine frigorifice.pentru prelucrare. La sistarea păstrării fructele depozitate la frig trebuie acomodate termic. pentru a preveni formarea condensului. Atunci când nu se dispune de dotarea necesară. perioada de păstrare fiind de 10-15 zile în funcţie de momentul recoltării. conform cercetărilor realizate până în prezent.5-3% CO2. În condiţii de atmosferă controlată. la temperatura de 8-10°C. dar această tehnologie nu se justifică din punct de vedere economic. Manipularea şi staţionarea temporară impun multe precauţii şi o atenţie sporită. Dacă se recoltează prematur. când au culoarea galben aurie acoperită cu roşu pe partea însorită şi o aromă caracteristică. Păstrarea fructelor pentru consumul în stare proaspătă este doar temporară. limitează pierderile în greutate şi apariţia bolilor.5…+0. la temperaturi sub 10°C. eliminând fructele atacate de boli. dăunători. prin transferul într-o cameră de trecere. caisele pot fi păstrate o durată mai scurtă (4-6 zile) în depozite simple. realizabile numai în depozite frigorifice sunt: temperatura –0. La stabilirea duratei de păstrare trebuie ţinut seama ca în 10-15 zile chiar fructele păstrate la temperatura de +1°C îşi pierd aroma şi unele calităţi gustative. III. cu 2% O2 şi 5% CO2 la temperatura de 0°C. de culoare verde-gălbui sau colorate într-un ritm mai rapid decât evoluţia conţinutului în glucide. se recoltează la maturitatea de consum. vătămate mecanic etc. un rol important avându-l nivelul temperaturii şi umidităţii relative a aerului. la 0°C. Pentru o valorificare în termen de 2-3 zile se recomandă stadiul de pârgă avansată. condiţiile optime pentru caise. după care ele se sortează din nou şi se comercializează în condiţii de temperatură scăzută. Astfel. cu pulpa suficient de consistentă. deoarece caisele sunt fructe care pierd uşor apa şi deci scad mult în greutate. urmată de răsucirea într-o parte sau alta pentru a le desprinde de ramura de rod. cu o valoare a pierderilor de 13%. Fructele destinate industrializării se pot păstra până la 50 de zile. IV sau model I. suculentă şi aromată. Prerăcirea cât mai operativă după recoltare. 2-3% O2 şi 2. 199 . II. prelungind durata menţinerii calităţii. iar pentru transport şi depozitare se folosesc lădiţele din lemn cu o capacitate de 5-6 kg sau 10-12 kg (tip I. evoluţia lor gustativă lasă de dorit.5°C şi UR de 85-90%. Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea. Metoda optimă recomandată este cea cu aer forţat în depresie. la 6-8°C.

tipul III (7-8 kg capacitate) sau tipul VI. În interiorul acestor ambalaje (numite fiziologice) se realizează o atmosferă modificată (diferită de a mediului ambiant). gem.) învelite cu peliculă semipermeabilă (pentru gaze şi vapori de apă) din material plastic. care este bine să aibă valori cuprinse între 3. fiind utilizate şi sub formă prelucrată în compoturi. fiind rezistente la recoltarea mecanizată şi la transport. acizi organici (0. Dimpotrivă. Maturarea fructelor pe pom se face eşalonat. care poate bloca sinteza etilenei.2-0. cu urme de boli şi dăunători etc.). nectar. iar ca ambalaje de transport şi depozitare. Un indice obiectiv ce poate fi folosit. la interval de 2-4 zile.5%). prin eliminarea fructelor necorespunzătoare valorificării în stare proaspătă. Se recoltează prin 2-3 treceri. în funcţie de selectivitatea peliculei şi activitatea fiziologică a fructelor. Fructele îşi continuă evoluţia după recoltare.5 kgf sau valorificare imediată =3. tăviţe etc. în funcţie de destinaţia recoltei (păstrare temporară=5. dacă sunt recoltate prea coapte. De menţionat că aceste tehnici de păstrarecomercializare. foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă. Ca ambalaje de recoltare se folosesc găleţile din material plastic.5 kgf/cm 2. Principalele componente biochimice: glucide (10-11%). care în aceste condiţii ar fi foarte dăunător fructelor.5 kgf). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicelor Piersicele sunt fructe cu un aspect atrăgător.Recoltarea se face manual. Cercetările realizate în această direcţie au relevat acumularea după câteva zile în interiorul ambalajului a unui conţinut de 3-4% O 2 şi 5-6% CO2. realizând concomitent şi presortarea . .O modalitate relativ recentă de valorificare comercială a caiselor având ca scop menţinerea calităţii fructelor cât mai mult timp este sub formă preambalată în pungi microperforate sau pe suporturi (coşuleţe. dau valoarea alimentară şi tehnologică a piersicelor. fructele au o fermitate scăzută şi se depreciază uşor. mai mică. substanţe minerale (0.4. menţionate anterior trebuie în mod obligatoriu să urmeze „lanţul de frig” pentru a evita formarea condensului. în funcţie de poziţia lor în coroană. cu o capacitate de 8-10 kg. pentru determinarea momentului optim de recoltare îl reprezintă fermitatea pulpei fructului. De asemenea conţinutul în substanţă uscată solubilă trebuie să depăşească 9-10% în momentul recoltării. cu 2-4 zile înaintea maturităţii de consum. prevăzute cu platouri alveolare (5-6 kg capacitate) Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea când se elimină fructele necorespunzătoare (lovite mecanic.5 şi 5. 200 .3-1%). dulceaţă etc. 11. Nectarinele (fără puf) şi paviile (cu pulpa fermă şi aderentă la sâmbure) sunt preferate pentru industrializare. având şi un efect represor asupra dezvoltării microflorei patogene. strângând uşor fructul cu degetele şi apoi acestea se răsuceşte într-o parte sau alta pentru a se desprinde de ramura de rod. dar un cules prea devreme determină o calitate inferioară. lăzile tipul IV (56 kg capacitate). vitamina C (7-20 mg/100 g produs proaspăt) etc.

90-95% U. dar nu toate soiurile se comportă bine. la umbră cât mai puţin posibil. În condiţii de atmosferă controlată. ceruirea cu ceruri alimentare şi calibrarea efectuată preferabil mecanic. durata de păstrare se poate prelungi până la 5-6 săptămâni. cu instalaţia RODA pentru piersici. . . tipul VI. datorită sensibilităţii unora dintre ele la proporţii mari de CO2. Pentru export se folosesc platouri alveolare aşezate în lădiţe suport. la temperaturi sub 10°C. Fructele recoltate prematur şi unele soiuri (Red Haven şi Elberta) trebuie supuse unui tratament de prevenire a făinozităţii. la 0°C. scăzând temperatura fructelor la 4-5°C.Fructele recoltate vor staţiona stivuite în livadă. în vederea păstrării temporare sau valorificării directe. sau 35-40 zile în atmosferă controlată. prin ridicarea treptată a temperaturii timp de câteva zile. şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%.Ambalarea se face în lădiţe din lemn tipul III. de la 10 la 18°C. pe 1 sau 2 rânduri. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor 201 . 11.5-2% O2 şi 4.Maturarea complementară (postmaturare) se va realiza la sfârşitul perioadei de păstrare. Condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura între 0-1°C. urmată de înmuierea pulpei şi brunificarea radiară. .5. 1. etapă în care se poate realiza şi preambalarea în pungi de polietilenă de 0.5-5% CO2 (7-8% CO2 la nectarine). însă o depozitare prea îndelungată la toate soiurile favorizează apariţia brunificării interne în jurul sâmburelui.Transportul fructelor condiţionate care au fost şi prerăcite se face cu mijloace auto frigorifice.R. Soiurile Elberta şi Flacăra se păstrează foarte bine (3-4 săptămâni) comparativ cu altele. Temperatura cuprinsă între 2 şi 6°C favorizează dereglările fiziologice (făinozitate.5-1 kg sau folie contractibilă. .Păstrarea piersicelor nu trebuie să depăşească 15-25 zile în condiţii de refrigerare şi atmosfera normală. în funcţie de mărimea fructelor. pot fi transportate pe distanţe scurte (timp de 4-6 ore) cu mijloace auto izoterme sau prevăzute cu prelate. . .Prerăcirea se poate realiza cu aer (timp de 12-18 ore) sau cu apă (timp de 30-40 minute). . prin menţinere timp de 2-3 zile la 20-24°C. fără prerăcire. urmând ca apoi să fie transportate în vederea pre-răcirii care se poate face înainte sau după operaţiunile de condiţionare. dezinfectarea.Comercializarea fructelor se face după ce fructele păstrate au fost condiţionate.Condiţionarea se referă la sortare şi ambalare. iar la solicitarea beneficiarului se efectuează prerăcirea uşoară (pentru îndepărtarea prafului). Fructele condiţionate. fibrozitate) care afectează negativ calitativ fructelor. spălarea. IV sau C. pentru a preveni deprecierea lor rapidă. Piersicile păstrate prin refrigerare trebuie menţinute în reţeaua de desfacere. Loturile de fructe predispuse la făinozitate se maturează complementar la temperaturi sub 15°C.

Tuleu gras. Cantitatea de vitamina C este destul de redusă. 202 . . Valorificarea prunelor în România. Vinete de Italia şi Agen care conţin o cantitate mai mare de SUS. . Record etc. mai ales a soiurilor locale. iar fenomenul de postmaturare este diferenţiat în funcţie de soi. compoturi. Condiţiile optime de depozitare sunt diferenţiate pe grupe de soiuri astfel: . Se recomandă efectuarea unei recoltări selective.Păstrarea frigorifică a prunelor se face numai dacă cerinţele pieţii impun acest lucru. Ca indici orientativi pentru momentul optim de recoltare se menţionează un conţinut de 12-14% substanţă uscată solubilă sau apariţia culorii complementare. cu urme de pesticide. deshidratate sau export sunt dezvoltate mult sub posibilităţi. cu multă atenţie pentru a nu şterge stratul de pruină care le dă un aspect de prospeţime. excepţie făcând soiul Stanley. rachiu.0%). substanţe minerale (0.Tuleu gras. Concomitent se realizează şi presortarea când se elimină fructele viermănoase. ca producţie în timp ce la nivel mondial. direct în ambalajele (lădiţe tip IV. Valoarea alimentară a prunelor se datorează conţinutului în glucide (1014% în medie). iar pentru beneficiarii mai îndepărtaţi. de 5-6 kg capacitate) în care se vor depozita şi comercializa fructele. pentru consumul local se recoltează cu 1-2 zile înaintea maturităţii depline. Astfel. substanţe pectice (0.2-0. Vinete româneşti.Renclod Althan. . după mere. . De menţionat că soiurile cu fructe de culoare roşie sau albastră se păstrează mai bine decât cele cu fructe galbene. rezistă la temperaturi mai scăzute şi se păstrează la –1…0°C. mai sensibile. 24 ore) în celulele de păstrare.4-1.). se face preponderent prin distilare (ţuică. ţara noastră este printre primii producători. pe mai mult de două treimi din suprafaţa fructelor. vătămate mecanic etc.4-0. însă uneori se manifestă mai puţin evident. specifică fiecărui soi. acizi organici (0. palincă etc. Renclod verde. cu peduncul. Tehnologia de păstrare este în general aceeaşi cu cea prezentată la speciile anterioare de drupacee. fiind în medie de 4-7 mg/100 g produs proaspăt.Momentul optim de recoltare se stabileşte ca un compromis între calitatea gustativă tot mai bună şi fermitatea în scădere. la acest sortiment.95%). Prunele sunt fructe tipic climacterice. gemuri.) şi mai puţin ca fructe de masă (ex. fructele ambalate vor trebuie introduse cât mai rapid (max. se păstrează la 0…+1°C. cu 2-5 zile mai înainte. la care culoarea caracteristică maturării apare cu aproape o lună înainte de această fenofază. care face fructele fragile şi dificil de transportat.65% din care potasiu în proporţie de 170-300 mg/100 g. După recoltare. Industrializarea sub formă de marmelade.Fructele destinate consumului în stare proaspătă şi pentru export se recoltează manual.Prunele ocupă locul doi în România. alături de Germania. dulceţuri.

însă spre finalul păstrării prelungite apare descompunerea internă (dereglare fiziologică). Durata păstrării în condiţii optime de mediu. reprezentate de lădiţele din lemn tip III şi IV sau model II din material plastic. se poate realiza o postmaturare de câteva zile. . în vederea recoltării mecanizate se pot executa tratamente cu Ethrel 500 mg/l. . putându-se prelungi până la 2 luni la cele mai rezistente. cu menţiunea că CO2 în concentraţie mai ridicată conferă prunelor un gust anormal. la 1520°C şi 85 % UR.Pentru toate soiurile.pentru compot sau dulceaţă.pentru deshidratare. . La finalul păstrării. când pulpa este încă suficient de fermă. ce poate fi corelat prin trecerea în atmosferă normală. la soiuri cu sâmbure detaşabil. prunele se recoltează diferenţiat astfel: . umiditatea relativă a aerului optimă este de 30-35%. Valorificarea comercială a prunelor se face în ambalajele de depozitare şi transport. în funcţie de soi.pentru magiun. în ultimele 1-3 zile de păstrare frigorifică. poate atinge 2-3 săptămâni. 203 . se recoltează cu 4-7 zile înaintea maturării.Pentru industrializare. iar fructele culese se recomandă să fie introduse la prelucrare în maxim 24 de ore. Compoziţia gazoasă optimă. în condiţii de atmosferă controlată este alcătuită din 4-6% CO2 şi 3-4% O2. în special la fructe menţinute la o temperatură cuprinsă între 2-5°C. când au un conţinut de substanţă uscată solubilă de minim 17%. cu 10 zile înaintea datei planificate pentru recoltare. când au un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 18 Pentru uniformizarea maturării.

de ordin fizic (fermitatea pulpei şi conţinutul în substanţă uscată solubilă determinat refractometric) şi biochimic (testul amidonului cu iod în iodură de potasiu) etc. care se stabileşte după mai multe criterii şi indici de ordin fenologic (culoarea fructelor.32%) şi vitamina C (5-10 mg/100 g produs proaspăt). printr-o uşoară răsucire a fructului.CAP. prima specie fiind cea mai cultivată în România.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR POMACEE (SEMINŢOASE) Din categoria fructelor seminţoase fac parte merele. exprimată în valori medii este următoarea: glucide (12-14%). Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu fundul mobil (rabatabil) sau a găleţilor 204 . Recoltarea merelor se face manual. de calitate extra şi a I-a. care se maturează accelerat şi devin tot mai sensibile la manipulare şi bolile de depozit. Recoltarea merelor se face la momentul optim. fără smulgere. 12. cu peduncul. Dacă fructele se recoltează prea devreme. compoturilor sau sucurilor. Compoziţia biochimică specifică merelor.XII. dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă şi iarnă. constituind şi o valoroasă materie primă pentru fabricarea marmeladelor. mai ales organoleptic şi apare o sensibilizare la bitter pit (pătarea amară) şi la arsuri specifice. perele şi gutuile. Tehnologia de valorifcare în stare proaspătă a merelor Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în ţară în stare proaspătă. nu realizează ulterior o maturae desăvârşită.1%). distilatelor specifice (calvados). dintre pomii fructiferi. fibre celulozice (2. oţetul sau fructele deshidratate. fiind recomandate în hrana copiilor şi bolnavilor. Ele reprezintă de asemenea un aliment cu deosebite calităţi dietetice. Merele din primele două grupe se valorifică în trei clase de calitate: extra. referitor la principalele componente. substanţe minerale (0. Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A). mijlocii (grupa B) şi obişnuite (grupa C).7-1%). foarte apreciate sunt: cidrul. substanţe pectice (0. acizi organici (0. ferindu-l de lovituri sau leziuni. gemurilor.7-1. Întârzierea recoltării determină apariţia unor riscuri la fructele depozitate. Alte produse prelucrate din mere. suma gradelor de temperatură şi numărul de zile parcurs de la înflorit la recoltare).1. a I-a şi a II-a. pe tot parcursul anului. rachiurilor.2%).

în timpul deversării. Idared etc.7 l 205 . mărimea optimă a celulelor este cuprinsă între 250 şi 500 t. în care se păstrează numai mere (nu împreună cu alte specii) şi pe cât posibil numai fructele unui soi. Starking delicious. lăsându-se o distanţă foarte mică (maxim 510 cm) între cele două categorii de ambalaje. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Pentru acest tip de depozite. care se realizează prin pulverizarea pe pereţi a unei soluţii de lapte de var 20%+ CuSO4 1% şi vaporizarea a 1. Strakrimson. în timp ce fructele căzute şi deteriorate se colectează separat. f. pentru a evita vătămările mecanice. Se va acorda o atenţie sporită la transvazarea merelor din ambalajele de recoltare în cele de transport şi depozitare. Florina. Din momentul recoltării şi până la introducerea fructelor în spaţiile de păstrare nu trebuie să treacă mai mult de 2-3 zile. Se recomandă ca următoarele categorii de mere să nu fie introduse în depozite pentru păstrarea de lungă durată: a. e. Se admite şi păstrarea a două soiuri. cât şi pentru depozitare.1. în depozite cu ventilaţie naturală şi în spaţii de depozitare cu ventilaţie naturală. loturile de fructe menţinute în livadă după recoltare o durată mai mare de 3 zile. c. fructele recoltate prea devreme sau prea târziu faţă de momentul optim de păstrare. irigate cu 2-3 săptămâni înaintea recoltării sau cu tratamente fitosanitare deficitare. pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numai fructe din soiurile cu o mare valoare economică şi o bună capacitate de păstrare. pentru a nu influenţa negativ capacitatea de păstrare a acestora. model III şi IV din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă. alegând fructele întregi. d. iar descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro şi motostivuitoarelor. curate. normal dezvoltate. 12. Încărcarea lăzilor paletă în mijloacele de transport se efectuează mecanic. se deversează în lăzi tipul P. în autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace auto izoterme. Jonathan.) b. Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare (PA-5 şi PAS-10). Jonagold. sănătoase. cu furci hidraulice adaptate la tractoare. Dintre măsurile preliminare depozitării merelor o importanţă foarte mare o are dezinfectarea spaţiilor de păstrare. numai dacă au acelaşi grad de maturare şi cerinţe identice faţă de factorii de păstrare.1. fructele de dimensiuni prea mari (peste 75 mm în diametru). care odată umplute. Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. Wagener premiat. cum sunt: Golden delicious. fructele provenite din plantaţii tinere. fructele provenite din plantaţii fertilizate unilateral cu azot. Aceste ambalaje vor servi atât pentru transport. soiurile cu o capacitate redusă de păstrare (Parmen auriu. În depozite. fără a fi depozitate. Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea. aflate în primii ani de rodire.din material plastic. Pionier etc.

Soiurile acide. în funcţie de sensibilitatea acestora la temperaturile scăzute care provoacă dereglări fiziologice (brunificare intensă.25 m/s.5°C…+2°C. După umplerea celulelor. se pot efectua tratamente postrecoltare (facultativ) cu Benomyl (Benlate 0. iar circulaţia aerului va avea o viteză de aproximativ 0. la temperatura optimă de 3-4°C. se păstrează la temperatura de 3-4°C. De asemenea ambalajele se recomandă a fi spălate cu o soluţie de sodă calcinată 4%. soiurile rezistente la frig. lăzile paletă noi sau aflate în stare foarte bună. Ca ambalaje de depozitare se folosesc lăzile paletă şi lăzile din lemn tipurile P şi D.5 g/ m3 spaţiu liber. Pe verticală. după care în partea a 2-a. tehnologiile moderne prevăd păstrarea fructelor în prima parte a depozitării lor. Temperatura optimă de păstrare a merelor variază cu soiul sau grupa de soiuri şi. temperatura se coboară la +1. Lăzile paletă se depozitează în stive bloc compacte. se păstrează la temperatura de 0°C…+1°C.6 m. Aceste temperaturi trebuie atinse în maximum o săptămână. Pentru prevenirea dereglărilor fiziologice la soiurile sensibile la frig. dar pe timpul nopţii instalaţia de refrigerare a funcţiona pentru a reduce temperatura fructelor sub 8°C. Strakrimson etc.05% sau Tiofanat metil 0. Ortofenilfenol (OPP). în măsură mai redusă. Dacă se folosesc lăzi de tipul P. apoi clătite cu apă şi uscate la soare sau dezinfectarea cu o soluţie de CuSO4 1% prin stropire sau imersie. iar limitele de oscilaţie admise nu vor depăşi ±1°C. din această categorie făcând parte: Jonathan.2%) sau Decco 20 S-0. 206 . Astfel.1%)Thiabendazol-TBZ (Tecto 60-0. Red Delicious.formol/100 m3 spaţiu liber. uşile se vor închide cât mai etanş şi se va trece apoi la asigurarea regimului de păstrare. Idared. fără ca efectul temperaturilor scăzute să mai influenţeze negativ. cu un coeficient de 30 de recirculări/oră. respiraţia anaerobă). Renet de Canada. Umiditatea relativă a aerului se v-a menţine în limitele optime de 90-95% la toate soiurile. acestea se paletizează pe palete de depozitare după sistemul ţesut.6 m.05%. se stivuiesc pe 8-9 nivele până la înălţimea de 5. pentru prelungirea duratei de păstrare. Pentru prevenirea unor boli criptogamice în timpul păstrării. Condiţiile de păstrare. Fumispore etc. Vaporizarea poate fi înlocuită de fumigaţii cu SO2 prin ardere de sulf 2.2% Carbendazim 0. Wagener premiat. mai sensibile la frig. cu fructe dulci şi lipsite de aciditate cum sunt: Golden delicious.9-6. la distanţa de 20-50 cm faţă de pereţi şi 5-10 cm. între ele. cu expunere timp de 24 ore. câte 5 în plan orizontal pe 4 nivele. iar apoi paletele cu lăzi se introduc în celule şi se stivuiesc pe 4 nivele până la înălţimea de 5. Winter banana etc. Umplerea unei celule se recomandă să nu depăşească 4-5 zile.

pe soiuri. ceea ce defineşte aşa numită tehnică ULO (ultra low oxygen). dintre toate produsele horticole la mere este cel mai mult aplicată în practică.1. 1999) Soiul Temperatura U. sau această operaţiune se face la scoaterea fructelor de la păstrare. se observă care sunt parametrii optimi de păstrare. O2 CO2 Durata păstrării (°C) (%) (%) (%) (luni) Grupa Red Delicious 0-0. Lăzile cu mere se transferă apoi în spaţiul de 207 . De menţionat că temperatura prea scăzută (0-1°C). însă analizându-le. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală Fructele transportate din livadă se sortează pe măsura intrării lor în depozit.2. Italia. ca tehnică de păstrare a fost experimentată cel mai mult la această specie de fructe şi prin urmare.3. 12. cu ajutorul echipamentelor specifice (pe cale abiogenă).R. poate determina toxicitatea datorată CO2 la concentraţii relativ ridicate. cu 0.Durata economică de păstrare este de 5-7 luni. Parametrii optimi de păstrare a merelor în atmosferă controlată şi durata de păstrare (Regulamentul de producţie integrată.5 90-95 1 1 8-9 Grupa Red Delicious 0-1 90-95 2-3 3 7-8 GrupaGolden Delicious 0-2 90-95 1 2 8-9 Grupa Golden Delicious 1-2 90-95 2-3 2 7-8 Granny Smith 0-0. 12. au evidenţiat o diferenţiere a compoziţiei gazoase optime.1. făcându-se concomitent şi calibrarea lor. soiurile din grupa Jonathan situându-se spre limita inferioară menţionată. fapt pentru care accesul personalului în celulele depozitului este interzis. în condiţii de atmosferă controlată. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată Atmosfera controlată. prin respiraţia fructelor (pe cale biologică) sau în 3 zile. verificarea parametrilor de păstrare se face zilnic. temperatura de păstrare poate fi uşor mai ridicată. În celulele cu atmosferă controlată. comparativ cu depozitul frigorific cu atmosferă normală. iar controlul calităţii fructelor depozitate se face lunar în perioada octombrie-decembrie şi săptămânal în perioada următoare.5 90-95 1 1 8-9 Granny Smith 0-1 90-95 2-3 2 7-8 Grupa Jonathan 2 90-95 2-3 2 6-7 Pe durata păstrării merelor. Desigur datele prezentate nu au caracter de standard. Un lucru foarte important trebuie reţinut şi anume: compoziţia gazoasă specifică atmosferei controlate realizate la păstrarea produselor horticole în stare proaspătă este nocivă pentru om (determină moartea). Cercetările realizate în ultimii ani. supravegherea şi controlul fiind asigurat de la distanţă. în unele situaţii (soiul Golden delicious şi Granny Smith) nivelul de O2 fiind redus chiar până la 1%.1. la soiurile prezentate.51°C. Tabelul 12. compoziţia optimă se poate obţine fără convertizor în 20-25 zile. Din datele prezentate în tabelul 12. fapt pentru care în atmosfera controlată.1. recomandaţi pentru mere. se observă foarte clar efectul reducerii concentraţiei de O 2 asupra prelungirii duratei de păstrare cu o lună.

Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare O mare cantitate de mere se valorifică prin prelucrare industrială.Depozitarea merelor în şoproane. protejate cu folie de polietilenă inclusiv pe laturile stivelor. de circa 0. cu o umiditate relativă a aerului de 72-84%. Practica a demonstrat că în depozitele simple temperatura variază.40-0. în straturi groase de 1-1. se recomandă să se facă după sistemul „în cruce” care permite o bună circulaţie a aerului în toate direcţiileÎn cazul utilizării lăzilor tip P. pe 6 nivele în centru şi pe înălţime descrescândă spre părţile laterale. între stiva de ambalaje şi aceştia se lasă un spaţiu redus de 10-20 cm şi un culoar central în dreptul uşii pentru acces. cu latura de 10-12 m. lăzile se stivuiesc astfel încât sub tavan să rămână un spaţiu de 60-80 cm. dar nu tot ce se recoltează într-o campanie poate intra imediat la procesare. Umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută între limitele optime de 90-95%.1. valori destul de greu de realizat în acest tip de spaţiu.6%. de 0.4. Acolo unde se mai practică păstrarea pe stelaje. bulgări de var (200-300 g/m3). Scăderea temperaturii ridicate.50 m grosime. între 15°C. În funcţie de caracteristicile construcţiei. Stivuirea lăzilor se face lăsând spaţii libere de acces pe lângă pereţi. După 3 luni de păstrare. 12.depozitarea merelor în aer liber. unde se aşează compartimentat pe soiuri şi provenienţe. Aşezarea lăzilor. Durata economică de păstrare a merelor este 110-140 zile.5 m sau în boxe. merele se depozitează în vrac. fapt ce impune păstrarea lor o anumită perioadă de timp. înregistrată mai ales în octombrie-noiembrie şi în martie. Corectarea ei se face prin stropirea pardoselii şi umezirea unor rogojini sau a unor snopi de papură etc. în straturi de 0.8 m dacă nu sunt bine izolaţi şi aerisirea se face numai prin ferestre. se face printr-o aerisire puternică în timpul nopţii când aerul este mai rece. În cazul unui exces de umiditate se fac aerisiri prelungite (dacă umiditatea exterioară este scăzută) sau se introduc în spaţiile de depozitare. în stive de lăzi P. dar înălţimea de stivuire să nu depăşească 2 m. timp de 100 de zile aşezate în stive de lăzi tip P neacoperite sau în vrac.8 m. verificate în practică menţionăm: a. iar declasările calitative de 4-14%. Dintre variantele posibile. iar pierderile în medie sunt de 11-17%. în funcţie de zonă. b. la temperaturi între 0 şi 12°C.sortare. fructele se aşează în vrac. Dacă pereţii sunt bine izolaţi. pierderile în greutate au fost de 4-7. la începutul perioadei de păstrare şi 0°C în timpul iernii. se poate folosi şi sistemul „compact”. gurile de aerisire şi uşile care nu se folosesc. Într-o cameră de păstrare se recomandă să se păstreze fructe din acelaşi soi sau să se grupeze soiurile după gradul de coacere sau cerinţele comune faţă de factorii ambientali. 208 . Dacă se recurge la păstrarea în beciuri. Pe timp de îngheţ se închis bine şi se izolează ferestrele.

Sortarea manuală se efectuează la mese speciale înclinate cu suporţi metalici. 0. pentru a proteja fructele de vătămările mecanice la contactul dintre ele sau cu echipamentul tehnologic.33% substanţe minerale. 209 . la o temperatură de acomodare de 8°C. sunt asemănătoare cu cele prezentate la valorificarea merelor. Olivier de Serres. urmată de preambalare. ca de exemplu tipurile: RODA. Recoltarea. de la răsturnarea ambalajului cu mere şi până la încărcarea lui cu merele condiţionate este automată şi se desfăşoară în flux de apă. Untoasă Bosc. Merele scoase de la depozitare se vor livra în termen de 10 zile.). Untoasă Diel etc. după greutate şi calibru (până la 10-12 categorii).Stivele protejate cu baloţi de paie şi rogojini. 0. compotului. care efectuează sortarea după culoare (elimină şi fructele pătate. Condiţionarea semimecanică se realizează prin sortarea la banda cu trei căi. Fructele conţin în medie circa 12-14% glucide totale. separate cu foi de hârtie. 0.) şi B (ex. 5 mg/100 g produs proaspăt vitamina C etc. semimecanic sau mecanic. transportul şi condiţionarea ca moment optim şi tehnică de realizare. Pentru export. Conference. amenajate cu spaţii de ventilare şi control. Abatele Fetel. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor Perele sunt fructe foarte apreciate de consumatori atât pentru consumul în stare proaspătă cât şi ca materie primă la fabricarea marmeladei. Williams etc.). Ducesa de Angouleme. nectarului sau pentru deshidratare.2. întregul proces de condiţionare. fructele se ambalează în lăzi din lemn tipul I sau lăzi din carton ondulat. Condiţionarea merelor se realizează manual. merele fiind aranjate în rânduri ordonate. fructele din primele grupe fiind valorificate în 3 clase de calitate: Extra. Ca element de noutate întâlnit la instalaţia RODA. I şi a II-a. Condiţionarea mecanică se face cu instalaţii diferite. La calitatea extra se pot încadra numai perele aparţinând soiurilor din grupa A (ex. merele se livrează în lăzi P sau M2 şi M3 din material plastic. La fel ca şi merele. 2.. Pentru consum intern.5. grupa B. vătămate etc.3% fibre vegetale. unele dintre ele fiind echipate cu dispozitive electronice optice (Sistem Optiscan).3% acizi organici. DOKEX etc.5 –5. care contribuie la realizare valorii alimentare şi tehnologice a acestora. acoperite ulterior şi cu folie de polietilenă.. Sistarea păstrării şi livrarea merelor Scoaterea de la păstrare în vederea livrării se face în funcţie de cerinţele pieţii şi starea de sănătate a fructelor. de exemplu.mijlocii şi grupa C-comune. pentru prevenirea condensului.6% faţă de varianta neacoperită. Se practică şi preambalarea în săculeţi din plasă textilă sau fibre sintetice. GREFA. au avut pierderi mai mici cu 4. precum şi prin metode moderne. ITO. în pelicule de mase plastice contractibile. Livrarea unei celule poate dura mai multe săptămâni şi se execută prin intermediul unui spaţiu de trecere. 12. Contesa de Paris.1.16% taninuri. Passe Crassane. 12. pe suporturi speciale. soiurile de pere se clasifică în trei grupe: grupa Asuperioare.c.

7±0.2 Williams 6. perele fiind mai sensibile la vătămări decât merele. Păstrarea perelor se face în acelaşi depozit cu cele prezentate la valorificarea merelor. ca şi la mere.1. până la înălţimea de depozitare de 5. Pentru buna circulaţie a aerului. urmărindu-se ca umplerea unei celule să nu depăşească 5-6 zile. în vederea păstrării de lungă durată. Astfel.3 1.4±0.Alegerea momentului optim de recoltare a fructelor se face în funcţie de destinaţia producţiei. care pot avea efecte economice favorabile. 80-100 cm.3±0.Punctaj de la 1 la 5. care au un ritm de creştere a intensităţii respiraţiei în funcţie de temperatură. La soiul Williams se recomandă prerăcirea cu apă la 0°C timp de 30 minute. pe 4 nivele.1 Williams roşu 6.4±0. Facultativ. La depozitarea perelor în vederea păstrării se va ţine seama de specificul acestor fructe. Tabelul 12. se pot efectua tratamente postrecoltare.5±0. ce determină reducerea pierderilor pe durata păstrării.5 Decana comisiei 4. Bologna. 1998) Soiul Fermitatea Testul cu iod* (kgf/0. după schema 5x4 sau 4x4.5±0. respectiv 5-10 cm între stive.5cm2) (punctaj) Abatele Fetel 5±0. care se paletizează pe paleta de depozitare sau de uz general.3 1.2 Indici de maturare la recoltarea perelor destinate depozitării (după CRIOF. se lasă un spaţiu liber de 25 cm între stive şi perete. cu Benomyl sau Thyabendazol. Depozitarea paletelor cu lăzi în celule. Nu este bine să se depoziteze la un loc cu merele. deoarece le accelerează maturarea.5±0.8±0.3±0. iar căldura degajată este de trei ori mai multă.2 Conference 5.2. dublu comparativ cu merele. -1 = amidon nehidrolizat -5= amidon hidrolizat Ca ambalaje de transport şi depozitare se folosesc lăzile tip P şi eventual lăzile paletă.2. cu valori de 1720%. iar la plafon. se face compact în stive bloc. iar suprafeţele expuse frecărilor se brunifică. 210 .3 - *. Manipulările se vor face cu mare atenţie. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Ambalarea perelor în vederea depozitării se face în lăzi tipul P.6 m. deasupra stivei.2 Passe Crassane 6.5 1. recomandările generale privind valoarea unor parametrii sunt prezentaţi în tabelul 12. 12.5 2. în cazul soiurilor rezistente.

corelat şi cu o slabă ventilaţie se favorizează manifestarea bolilor criptogamice. iar peste limita superioară.2. inferioare calitativ mai ales din punct de vedere organoleptic. într-o perioadă de 2-6-10 zile. 12% la soiurile de toamnă şi 13% la soiurile de iarnă. iar pentru soiurile de vară. Untoasă Hardy.Condiţii de păstrare. perele avansează lent spre maturare. este cuprinsă între 3 luni (ex. imediat după recoltare. corelat cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de 11% la soiurile de vară. după cum se întâmplă la majoritatea soiurilor. De exemplu. sau. pentru a se putea acomoda mai bine cu temperaturile scăzute din timpul depozitării. verzi. Acest fenomen este determinat de blocarea activităţii enzimelor pectolitice. Decana de iarnă etc. săptămânal. deshidratarea fructelor şi favorizarea unor dereglări fiziologice (fiziopatii). Untoasă Bosc etc. Williams. are valoarea optimă în limitele 90-95%. Durata de păstrare.5-4 kgf/0. cu un coeficient de 20 recirculări/oră. pentru soiul Passe Crassane. După introducerea în celulele de păstrare. Aducerea fructelor păstrate în condiţii optime. Temperatura optimă recomandată pentru majoritatea soiurilor este de 0…-1°C. Postamturarea se realizează în funcţie de soi. Sistarea păstrării este determinată de maturarea fructelor. valori mai ridicate (22-25°C). La temperaturi cuprinse între 0 şi 1°C. cu menţiunea că prin creşterea temperaturii cu 2-3°C. Passe Crassane etc.2. Cure. sunt recomandate temperaturi mai scăzute în februarie (+10°C) şi martie (+15°C). Sub limita inferioară au loc scăderi în greutate importante. Sistarea postamaturăii se poate face când fermitatea are valori de 3. la maturitatea de consum se realizează prin maturarea complementară sau postmaturarea. Alte soiuri (ex.). este necesară scăderea progresivă a temperaturii de depozitare.) pot fi menţinute întro fază de prematurare. durata de păstrare se reduce la jumătate. Conference. la care activitatea metabolică a fructelor este cea mai redusă şi se poate prelungi astfel durata de păstrare.1% şi mărirea conţinutului în O 2 al atmosferei până la 50% determină accelerarea postmaturării.5 m/s. Umiditatea relativă a aerului. 211 . Passe Crassane. fructele rămân tari. la temperatura de 18-20°C şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. Circulaţia aerului în celulă se va face cu o viteză de aproximativ 2. Factorii de păstrare se vor verifica de 2-3 ori/zi iar starea de păstrare a fructelor. temperatura optimă trebuie realizată în cel mult o săptămână şi menţinută în limitele de oscilaţie de maxim ±1°C. 12. Dacă se urmăreşte atingerea unei durate maxime de păstrare a fructelor (aproximativ 105 zile). de incapacitatea de a evolua spre maturare după păstrare. în condiţii optime de mediu. Contesa de Paris. În acest ultim caz. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată În astfel de depozite se păstrează fructele celor mai valoroase soiuri de toamnă şi iarnă: Untoasă Bosc.) şi 7 luni (Conference. Abatele Fetel.5 cm2. Administrarea de etilenă 0.

2-1. se realizează maturarea complementară a perelor.8 5. în funcţie de soi şi calitate iniţială a fructelor.2.. pe soiuri condiţiile optime de păstrare în atmosferă controlată a perelor în Italia. la care perioada de păstrare se poate prelungi cu 20-30% comparativ cu atmosfera normală.0 5. pentru a ajunge în prezent la valori de 0.3.8-2%. 6-9% CO2).8 0. Passe Crassane. a tehnologiei de păstrare bazată pe reducerea nivelului de O2 până la 1-1. se prezintă. Olivier de Serres etc. Tabelul 12.Cure. Pierderile în greutate şi prin declasare calitativă sunt mai mari. Astfel. În tabelul 12. Cercetările realizate în decursul timpului privind compoziţia gazoasă optimă favorabilă perelor au evidenţiat o modificare continuă a limitelor fiecărui component.3.. decât la mere. (%) 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 O2 (%) 2 2 1. Condiţii optime de păstrare a perelor în Atmosferă controlată (inclusiv ULO) Sursa CRIOF.5%. datorită sensibilităţii ridicate faţă de unele dereglări fiziologice (brunificarea internă şi scaldul moale).Bologna (1999) Soiul Abatele Fetel Conference Decana comisiei Decana de iarnă Passe Crassane Williams Temperatura (°C) -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 U. încetinind activitatea metabolică a fructelor şi una indirectă. 5%CO2).R. la ambele componente.3. Punerea la punct. însă durata de păstrare se limitează la 70-100 zile. care nu s-au adaptat bine la atmosfera controlată tradiţională.5 2-3 2-3 2-3 CO2 (%) 0. Atmosfera controlată exercită o acţiune directă. prin prevenirea unor dereglări fiziologice cum sunt: descompunerea internă. avantajând de exemplu şi soiurile Conference şi Abatele Fetel. 12.0 Durata păstrării (luni) 4-5 7-8 5-6 8-9 8-9 4-5 La finalul păstrării în atmosferă controlată. dacă în 1955 nivelele de CO2 şi O2 erau foarte ridicate (1015% O2. după 1970. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală Tehnologia de depozitare în acest tip de spaţiu este identică cu cea prezentată la mere. 212 . numită ULO (ultra low oxygen) a amplificat beneficiile oferite de atmosfera controlată. peste intervalul de timp menţionat anterior. devin mai reduse (3% O2. conform tehnicii prezentate la păstrarea în atmosferă normală. făcând nerentabilă această variantă.0 5. Republica. opăreala (scaldul) superficială etc.8 0.

căptuşite cu hârtie. învelite în peliculă contractibilă/extensibilă. peltea. fructele obţinute fiind consumate în stare proaspătă (mai puţin) sau prelucrată. Pe plan mondial au fost realizate şi echipamente moderne automatizate (ca şi cele prezentate la mere). perforate sau folosind suporturi de carton şi/sau mase plastice. folosind saci cu fundul rabatabil. Sistarea păstrării şi livrarea perelor Scoaterea din depozit a perelor. perele se ambalează în lăzi tipul P sau M2 şi M4 din material plastic.4. 213 . Puful existent pe suprafaţa fructelor se va şterge uşor sau va cădea ulterior de la sine. sau chiar fructe separate pot fi învelite individual 12. lăzile paletă cu o capacitate de 380-400 kg.3. care condiţionează loturile de fructe păstrate. gem. Pentru consumul în stare proaspătă se preferă fructele cu pulpa mai fragedă. Recoltarea fructelor se efectuează când acestea au atins mărimea normală. cu o capacitate de 28 kg sau în măsură mai redusă. fără a le vătăma. în care perele calibrate se aşează în rânduri. Când se folosesc pelicule din material plastic. fructele pot fi deshidratate. umezeală sau radiaţia solară directă. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor Cultura gutuiului este destul de limitată la noi în ţară. sub formă de dulceaţă. pentru evitarea condensului. cu un conţinut mai scăzut în taninuri şi mai ridicat în glucide. Condiţionarea fructelor înainte de livrare se face manual. Fructele proaspete de gutui se valorifică în trei clase de calitate: extra. mai ales la soiurile de vară-toamnă.9-1. a Ia şi a II-a. Valoarea alimentară este dată de conţinutul fructelor în glucide (7-10%). vitamina C (10-24 mg/100 g produs proaspăt). culoarea a devenit verde gălbui şi aroma este evidentă. se face prin intermediul unei camere de trecere. substanţe minerale (0. cidru. substanţe pectice (1%). Nu trebuie uitat că deşi gutuile au o fermitate a pulpei ridicată. pentru a le proteja de praf. Preambalarea se poate face în pungi de hârtie sau polietilenă. Pentru export.360. fără sclereide. perele maturate fiind perisabile. livrarea se face în lăzi tip I sau în lăzi de carton ondulat. Transportul fructelor la depozit se face cu mijloace auto prevăzute cu prelate. pastă.12.5-1 kg. la manipulare. se vor evita fluctuaţiile de temperatură. care pot fi învelite alternativ în hârtie pelur. cu o capacitate de 0. calibrul minim pentru categoriile superioare fiind de 80 mm. cu o temperatură de 8°C. Ca ambalaje de transport se folosesc lăzile tipul P. sunt la fel de sensibile ca şi perele. transport sau păstrare. cu epiderma fragilă. lichior şi distilate.3%). marmeladă.2. acizi organici (0.44%). Pentru livrare pe piaţa internă. Lucrarea se realizează manual. În unele zone se folosesc în stare proaspătă la prepararea unor mâncăruri iar la cererea beneficiarilor. care determină formarea condensului.

Păstrarea fructelor se efectuează în depozite frigorifice cu atmosferă normală şi în depozite cu ventilaţie naturală. La păstrare se introduc soiurile cu maturare târzie: Bereczki, Champion, De Huşi, De Moşna etc., urmărind ca fructele să nu fie umede sau cu urme de boli şi dăunători. În depozitele frigorifice gutuile se păstrează ambalate în lăzi de lemn tipurile P şi D sau din material plastic, tipurile III şi IV, care se paletizează pe paletele de depozitare. Acestea se stivuiesc în celule pe 4 nivele, până la înălţimea de 5,6 m. Parametrii optimi de păstrare sunt: temperatura de –0,5…0°C şi umiditatea relativă a aerului de 90%, condiţii în care durata păstrării este de 3-4 luni. În depozitele cu ventilaţie naturală, tehnologia de depozitare şi păstrare este identică cu cea prezentată la mere şi pere, durata de păstrare a fructelor reducându-se la două luni de zile.

CAP. XIII- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A NUCILOR
13.1. Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă Nucile au o valoare alimentară şi dietetică deosebită, dată de conţinutul lor în glucide (11-14%), în protide (14-16%) reprezentate de aminoacizi esenţiali şi în lipide (62-65%, din care 44-48% sunt acizi graşi polinesaturaţi). Cu un conţinut în substanţe minerale de 1,4-2% (K,P, Mg, Ca, Fe etc.) se clasează pe primul loc între toate produsele horticole. Sunt de asemenea bogate în vitamina E (4,1 mg/00 g), complexul B şi vitamina PP, care măresc valoarea nutriţională a nucilor. Fructele verzi cu coaja (endocarpul) neîntărită au un conţinut ridicat de taninuri hidrolizabile, vitamina C (500-800 mg/100 g), precum şi o aromă specifică, fiind folosite la prepararea unor dulceţuri şi lichioruri fine. Din nucile de calitate inferioară sau din miezul sfărâmat se poate extrage ulei, cu un randament de 50-60%, iar din turtele rămase se fabrică halva. Recoltarea nucilor se poate efectua când mezocarpul crapă, iar nucile încep să cadă din pom. Maturarea nucilor nu are loc odată pe toţi pomii din plantaţie şi nici odată pe acelaşi pom, astfel că şi recoltarea se va face în 2-3 reprize. Ca indici orientativi privind declanşarea recoltării se menţionează: căderea primelor fructe, apariţia petelor brune pe mezocarp (coaja verde) şi începutul crăpării în zona apicală, greutatea şi volumul fructelor, culoarea etc. În anii sau în zonele cu toamne ploioase şi reci se efectuează teste practice astfel: la 3-4 zile se iau câteva nuci şi se taie mezocarpul pe secţiunea transversală, iar dacă acesta se desprinde uşor în două cupe verzi, se consideră că s-a atins momentul optim de recoltare. Pentru verificare, înainte de recoltare se

214

iau 50-100 fructe din diferite zone ale coroanei, care se ţin în apă 12-24 ore, iar dacă după acest interval de timp, 80-90% din ele se decojesc, recoltarea poate începe. Recoltarea manuală, de pe sol, a nucilor căzute, în urma scuturării ramurilor cu ajutorul prăjinilor prevăzute cu cârlige se recomandă a se efectua în 2-3 reprize, la interval de câteva zile. Recoltarea nucilor prin batere cu prăjina este total nerecomandată, deoarece se rup ramurile de rod, fiind afectată astfel producţia anului următor. Pentru mărirea randamentului şi îmbunătăţirea calităţii la recoltare se sapă şi se înlătură buruienile de sub pomi şi facultativ, pentru uniformizarea maturării şi scuturarea mai uşoară, se poate încerca un tratament cu Ethrel, 500-1000 ppm, cu 2-4 săptămâni înaintea recoltării. Recoltarea mecanică se poate realiza eficient în plantaţii cu nuci altoiţi, de talie medie, folosind un scuturător vibrator hidraulic pe un tractor de 65 CP, urmat de dispozitivele de strâns şi adunat nucile căzute. Nucile căzute pe sol în urma scuturării manuale sau mecanice, nu trebuie lăsate mai mult de 1-2 zile şi nu trebuie adunate în vrac, deoarece există riscul deprecierii calitative rapide. Precondiţionarea nucilor cuprinde 2 faze principale: decojirea şi spălarea. a. Curăţarea nucilor de coaja verde (mezocarp) trebuie efectuată cât mai rapid, prin umectare, timp de 12-24 ore. Ca procedeu, se poate recurge la cufundarea în bazine cu apă rece a ambalajelor cu nuci, sau stropirea cu apă călduţă din 2 în 2 ore a nucilor întinse pe un strat, cu menţiunea că un contact prelungit cu apa compromite calitatea fructelor. Desprinderea cojii poate fi favorizată şi printr-un tratament, în spaţii închise, cu etilenă 0,1%, la temperatura de 24°C, timp de 36-84 ore, având grijă ca după fiecare 12 ore să se aerisească spaţiul de tratament, timp de 20-60 minute; b. Spălarea se realizează imediat după decojire, cu apă potabilă, pentru a se evita pătarea lor şi a le da un aspect mai atrăgător. Operaţia se efectuează manual prin frecarea nucilor cu o mătură în coşuri din nuiele sau butoaie, timp de 2-3 minute, sau mecanic, în curent de apă, cu perii de diferite tipuri (sârmă de oţel, nailon). După spălare se întind în strat subţire, pentru a se usca. Uscarea nucilor decojite şi spălate este necesară, deoarece ele conţin 3040% apă, iar pentru a se evita deprecierea lor calitativă, în momentul introducerii la păstrare, conţinutul în apă nu trebuie să depăşească 8-12%. a. Uscarea naturală direct în aer, se practică pentru nucile destinate consumului intern, pe termen scurt sau mediu, prin aşezarea lor pe stelaje situate la 50 cm deasupra solului, sau pe tărgi din şipci care se stivuiesc una peste alta. Grosimea stratului de nuci va fi de 5-8 cm şi se vor amesteca de câteva ori pe zi cu o greblă. Uscarea durează 2-3 săptămâni, până când au pierdut 30% din greutatea iniţială, nucile se pot sparge uşor, iar pereţii despărţitori din interior nu se mai îndoaie, ci se rup cu zgomot, semn că au atins umiditatea de echilibru (12%).

215

Nu este deloc indicată uscarea directă la soare, deoarece determină crăparea (desfacerea pe linia de sudură). b. Uscarea în cuptoare cu circulaţie naturală a aerului se face la 32-35°C, timp de circa 72 ore, prin introducerea nucilor care vin de la spălat, în zona unde temperatura este cea mai ridicată urmată de transferul lor în zonele cu temperatură moderată. c. Uscarea în instalaţii cu ventilaţie mecanică a aerului cald este mai eficientă, permiţând obţinerea unui produs de calitate. Durata deshidratării în aceste instalaţii este de 2-5 zile, la temperaturi moderate de 40-45°C, care asigură aerului cald necesar, o umiditate relativă de 40%. Ca sursă de încălzire se poate folosi un arzător de gaz, o rezistenţă electrică sau un schimbător de căldură cu elemenţi. Temperaturile prea ridicate, de peste 55%, provoacă pierderi de ulei şi râncezirea ulterioară a miezului. Înălbirea nucilor are rolul de a le face mai atrăgătoare, ele căpătând o culoare galben-aurie. Operaţia se aplică mai ales la loturile pentru export. Nu vor fi înălbite fructele cu coaja prea pătată, cu umiditatea de peste 12% sau cele care prezintă coaja foarte groasă (pietroase). De asemenea nu vor fi înălbite nucile la care sutura carpelară şi locul de inserţie a pedunculului nu sunt bine închise. Înălbirea se face într-un cilindru în rotaţie, în care nucile sunt transportate cu ajutorul unei spirale fără sfârşit. Cilindrul este alimentat permanent cu un amestec preparat în momentul utilizării, din 2 soluţii păstrate în bazine separate: - 15 părţi soluţie decantată de 5,8%hipoclorit de calciu şi 1,36% carbonat de sodiu; - 1 parte acid sulfuric diluat (125 cm3 + H2SO4 concentrat, la 100 l apă) Cantitatea optimă de soluţie, care asigură o bună înălbire a fructelor este aceea care permite nucilor să înceapă să plutească, durata contactului cu soluţia fiind de 3-4 minute. De menţionat că la unele fluxuri tehnologice, înălbirea nucilor este intercalată între spălare şi uscare, însă realizarea ei după uscare este mult mai eficientă. Sortarea nucilor după înălbire se face semimecanic la bandă, sau manual pe o masă de control, îndepărtând nucile pătate, mucegăite, bolnave, crăpate, cu fisuri etc. Au fost realizate în sisteme moderne de sortare mecanică sau electronică, menite să mărească randamentul de lucru. Calibrarea nucilor sortate se efectuează mecanic cu ajutorul unor calibroare tip sită vibratoare sau tip tambur cu cilindri perforaţi. S-au creat echipamente moderne (ex. MAF-RODA) care realizează concomitent calibrarea electronică, eliminând nucile sparte, bolnave şi separat nucile seci, iar în final face separarea pe culori şi livrează numai categoriile programate de calitate, diferenţiate prin greutate- calibru- volum şi culoare. Separarea pe calibre se face astfel: minim 28 mm, calitatea extra, 26-28 mm, calitatea I şi 24-26 mm calitatea a II-a. Ambalarea nucilor în coajă se face în saci sau săculeţi cu o capacitate de 5,10 sau 12 kg (plasă textilă) sau 5;25;50 kg (material plastic), provenind din

216

acelaşi an de producţie, cu menţinerea soiului pentru categoriile superioare de calitate. Păstrarea nucilor în coajă se poate face în poduri răcoroase şi aerisite sau în camere aerisite, în vrac cu grosimea de 15-20 cm, sau în saci şi lăzi. Temperatura spaţiului de păstrare nu trebuie să depăşească 10°C, umiditatea relativă a aerului să aibă valori cuprinse între 60-80%, iar lumina solară să nu poată pătrunde. Nucile în coajă se pot păstra şi ambalate în lăzi stivuite pe 10-12 nivele sau paletizate. Există în unele ţări şi sisteme de depozitare în vrac de 30-150 cm înălţime, în funcţie de tipul ventilării. Pentru evitarea contaminării şi dezvoltarea insectelor în nuci, se tratează spaţiile de depozitare, preventiv cu insecticide organofosforice de contact, iar după introducerea nucilor, cu produse de fumigaţie care nu lasă reziduuri (bromură de metil, hidrogen fosforat), respectându-se cu stricteţe normele de protecţie a muncii şi securitate alimentară. Durata de păstrare a nucilor în coajă în condiţii optime de mediu este de 1-2 ani. Comercializarea nucilor în coajă se face sub formă preambalată în pungi sau săculeţi cu capacitatea de 0,5-1-2 kg care se introduc în lăzi de lemn sau carton. 13.2. Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă Miezul uscat de nucă se obţine din nucile a căror coajă uscată (endocarp) a fost înlăturată prin procedee mecanice sau manuale. Ca materie primă se folosesc nucile cu umiditatea cojii de maxim 12% şi a miezului de maxim 8%. Umiditatea mai ridicată (14-15%) sau mai scăzută (sub 8-9%) determină sfărâmarea miezului. Spargerea nucilor se poate realiza manual cu ajutorul unui ciocan din lemn dur, fără a crăpa miezul. Randamentul este de regulă de 1-1,5 kg miez/3 kg nuci/oră. Spargerea mecanică este mai dificilă datorită neuniformităţii nucilor şi afectează miezul în raport de până la 30-40%. Separarea miezului (40-44 kg/100 kg nuci) de coji se efectuează manual sau semimecanic la bandă. Separarea se realizează mai uşor dacă spargerea nucilor s-a făcut manual. Odată cu separarea se efectuează o presortare pe 3 categorii de miez: - miez plin, de culoare galben-aurie; - miez de culoare brună; - miez alterat. Ultimele două categorii nu corespund valorificării ca miez uscat de nucă şi se folosesc în scopuri industriale. Sortarea după formă, este de fapt o calibrare care se poate face şi mecanic (500-600 kg/oră), la jumătăţi, după calibrul 17-22 mm (400-600 buc./kg.).

217

Etuvajul sau uscarea miezului, se face în etuve la 45°C timp de o oră, prin aşezarea acestuia pe suporturi perforate, etajate pe cărucioare. Temperaturile peste 50°C determină modificarea gustului şi culorii miezului, care devine casant. La finalul uscării, miezul se transferă într-o cameră de răcire (2-3 secunde), pentru reducerea gradului de spargere a miezului. Ambalarea se face în funcţie de destinaţia produsului. Astfel, pentru prelucrarea industrială, miezul de nucă se ambalează în vrac, în folie sub vid, la capacităţi de 12,5 kg sau 6,25 kg x 2 (dublu). Pentru consum, livrarea se face în cutii de carton cu o capacitate de 12,5 kg, urmând ca ulterior să fie preambalate în unităţi mai mici (100 g; 125 g; 250 g) din material plastic. Păstrarea miezului de nucă este mai dificilă decât cea a nucilor în coajă. Pentru o păstrare mai îndelungată se recomandă ca miezul să aibă o umiditate minimă de 4%. Păstrarea înaintea condiţionării pentru consum se face în stare ambalată, la 4-7°C şi 60-70% umiditate relativă a aerului pentru durată scurtă şi la 0-3°C şi 60-65% U.R. pentru o durată mai lungă. Protecţia antiparazitară a spaţiului de păstrare se poate realiza cu bromură de metil sau hidrogen fosforat. 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă În ultimii ani, în ţările cu tradiţie în cultura nucului (Franţa, Belgia, Germania, Italia etc.) s-a diversificat modalitatea de valorificare a fructelor acestor specii, prin comercializarea miezului proaspăt de nucă. Recoltat pentru consumul în stare proaspătă, miezul de nucă are un conţinut ridicat în apă (30-40%), ceea ce facilitează curăţirea de coajă, moment ce constituie un motiv de satisfacţie pentru consumatori. Valorificarea miezului de nucă în stare proaspătă necesită respectarea riguroasă a unor cerinţe legate de alegerea momentului optim de recoltare, condiţiile de calitate şi condiţiile de păstrare şi comercializare. În vederea valorificării ca miez proaspăt, fructele trebuie recoltate când mezocarpul s-a crăpat la polul apical. Pentru curăţarea de coajă (mezocarp) se procedează aşa cum s-a prevăzut la valorificarea nucilor în coajă. Dacă sun recoltate mai devreme, miezul nucilor se desprinde greu din endocarp, iar dacă se întârzie, miezul se depreciază calitativ, înnegrindu-se. După îndepărtarea mezocarpului, nucile sunt sparte manual sau mecanic. Condiţiile de calitate pentru miezul proaspăt de nucă prevăd: - calibrul, minim 30 mm; - umiditatea miezului, minim 33%; - miez consumabil, după scoaterea din endocarp, peste 92%; - o bună stare fitosanitară; - culoarea miezului, galben-aurie.

218

Perisabilitatea ridicată a acestui produs, face ca păstrarea în condiţii bune să se realizeze timp de până la 3 săptămâni, în condiţii de atmosferă modificată, realizată prin învelirea platourilor sau pliculeţelor cu produs, cu peliculă semipermeabilă pentru apă şi vapori de apă, la o temperatură de 2-4°C. Acest produs se alătură practici celorlalte produse horticole proaspete, valorificate sub denumirea de „gama a IV-a” (vezi cap. 35). Pe toată durata circuitului de comercializare se va menţine „lanţul de frig”, evitând salturile mari de temperatură care pot determina formarea condensului şi alterarea ulterioară a produsului.

219

CAP. XIV- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASPĂTĂ A STRUGURILOR DE MASĂ
14.1. Fluxul tehnologic general Strugurii de masă, ocupă locul trei, după mere şi prune, din punct de vedere al producţiei din România, însă în numeroşi ani o mare parte din soiurile mixte (grupa Chasselas) sunt vinificate parţial. Au o mare valoare energetică (700-800 Kcal/kg) şi exercită o serie de acţiuni fiziologice asupra organismului uman: alcalinizantă, mineralizantă, vitaminizantă şi terapeutică. Păstrarea strugurilor în România se realizează într-un volum foarte redus, din care circa 50-65% sunt consumaţi în timpul sărbătorilor de iarnă. Prin prelucrare, se obţin compoturi, dulceţuri şi sucuri foarte apreciate de consumatori. În funcţie de însuşirile specifice şi caracteristicile comerciale, soiurile de struguri pentru masă se împarte în 3 grupe: grupa S- soiuri superioare, grupa Msoiuri mijlocii şi grupa O- soiuri obişnuite. Din grupa S fac parte soiuri sunt: Afuz-Ali, Cardinal, Coarnă neagră tămâioasă, Muscat de Hamburg, Triumf etc. Din grupa M fac parte soiuri ca: Chasselas dore, Coarnă albă, Coarnă neagră, Perla de Csaba, Perletta etc. Soiurile obişnuite (grupa O) nu fac obiectul păstrării în depozite. Valorificarea strugurilor se face în trei clase de calitate: calitatea extra, calitatea I şi calitatea a II-a, dar pentru păstrare se vor introduce în depozit numai strugurii din primele două calităţi. Recoltarea strugurilor destinaţi păstrării se face când aceştia au ajuns la maturitatea de consum, deoarece după desprinderea lor de pe coardă, maturarea nu mai avansează şi nici calitatea organoleptică nu se îmbunătăţeşte. Conţinutul minim acceptabil în substanţă uscată solubilă în vederea recoltării trebuie să fie de 13-14% la soiul Coarnă neagră, 14-16% la Afuz Ali, Italia şi Muscat A’Adda, şi peste 16% la Chasselas dore şi Muscat de Hamburg. Recoltarea se face manual, cu atenţie folosind foarfecele, menţinând pedunculul şi stratul de ceară (pruină) intacte, urmată sau nu de cizelare, în funcţie de destinaţia producţiei. Presortarea se face pe calităţi astfel: la calitatea extra se aleg ciorchini de minim 200 g (150 g la soiuri cu bobul mic), fără defecte, caracteristici soiului, cu boabe întregi, bine dezvoltaţi, tari, bine prinse în ciorchine şi acoperite cu pruină; la calitatea I se admit ciorchini cu 50 g mai uşori, iar la calitatea II-a sunt admişi numai strugurii ce corespund condiţiilor de calitate minimă, cu media 10% ciorchini necorespunzători, dar fără a fi putreziţi, alteraţi sau improprii consumului. Concomitent cu presortarea se face şi cizelarea, dacă situaţia impune acest lucru. Cizelarea constă din îndepărtarea de pe ciorchine a boabelor crăpate, necoapte, atacate de insecte, mucegăite etc. Dacă există un bob mucegăit, odată

220

cu îndepărtarea lui, se vor elimina şi cele din jurul său, aparent sănătoase, dar la care este posibilă o infecţie ascunsă. Operaţia de cizelare se efectuează prin luarea ciorchinilor de peduncul, ridicarea la nivelul privirii şi rotirea lor înceată, îndepărtând prin tăiere cu foarfeca toate boabele cu defecte, ciorchinii fiind aşezaţi în lădiţe de depozitare. Ambalarea strugurilor de masă se face în lăzi cu o capacitate de 5-12 kg, confecţionate din lemn: tipurile C, S, III şi IV sau din material plastic (model 1 şi model 2). Pentru export sau pentru păstrare se utilizează lăzi noi, tipul IV, cu o capacitate de 5-6 kg. Pentru păstrare sau la cererea beneficiarului extern, ciorchinii se aşează cu pedunculul în sus. Rahisul, după recoltare pierde uşor apa prin evaporare şi transpiraţie, sau în avantajul boabelor, ofilindu-se. Culoarea lui se modifică, devenind gălbuie şi apoi brună. Zilnic pierde apă în proporţie de 0,5-0,8% ceea ce în condiţii normale ale mediului ambiant determină depăşirea pragului de ofilire în 3-6 zile. Prevenirea deshidratării strugurilor de masă (rahisul mai accentuat, fiind erbaceu), în unele ţări mari cultivatoare (Grecia, Italia, Spania etc.), se realizează prin ambalarea acestora în peliculă de PE în formă de sac, cu laturi care se pot plia, acoperind conţinutul, iar pentru a asigura o protecţie de până la o săptămână, se practică prerăcirea cu aer rece, la 8°C şi un tratament preventiv cu SO2 gazos, timp de 20 minute, în concentraţie de 0,5-1%, efectuat în încăperi special amenajate. Transportul strugurilor pe distanţe mari se face cu remorci tractate, iar pe distanţe mai mari, cu autovehicule izoterme. Mijloacele auto neprotejate se vor acoperi cu prelate, pentru a feri strugurii de praf, vânt, precipitaţii, radiaţia solară directă etc. Exportul se efectuează cu mijloace auto frigorifice LKW (germ. Lastkraftwagen= autocamion), sau vagoanele RCF, pe calea ferată. O atenţie sporită se va acorda fixării lăzilor, pentru a elimina şocurile şi trepidaţiile pe durata transportului. Păstrarea stugurilor de masă, o perioadă mai îndelungată cu menţinerea calităţii la un nivel optim, este îngreunată de caracteristicile acestui produs, cum sunt: - prezenţa rahisului supus deshidratării şi brunificării; - fragilitatea epidermei boabelor; - predispoziţia boabelor la separarea de pedicel; - sensibilitatea faţă de putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerera) care este sporită de conţinutul în glucide şi de umiditatea relativ ridicată din spaţiul de păstrare. Strugurii de masă se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală (specializate şi de tip universal) şi depozite cu ventilaţie naturală.

221

14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat Capacitatea acestor depozite este cuprinsă între 1500 şi 2000 t, ele fiind dotate pe lângă instalaţia de produs frig artificial şi cu o staţie de distribuirea SO2, comună pentru toate celulele depozitului. Capacitatea optimă a unei celule pentru păstrarea strugurilor de masă este de 100-200 t. În fiecare celulă sub plafon, pe peretele de la intrare sunt instalate 1-2 baterii de răcire, care în dreptul ventilatoarelor sunt prevăzute cu conducte de transport a dioxidului de sulf. Pe acelaşi perete cu bateriile de răcire sunt fixate canale de evacuare a SO2 din celulă, confecţionate din tablă, de formă pătrată în secţiune. Ambalarea pentru păstrare se face cu struguri omogeni, într-un singur strat, cu pedunculul în sus, suficient de strâns (5 kg capacitate), dar fără tasare, şi fără a depăşi marginile superioare ale lădiţei (14 cm). Lădiţele se paletizează în: a. palete cu montanţi metalici cu dimensiunile de 1,2 x 0,8 x 1,4 m, unde încap 64 de lădiţe tip IV (8 x 8); b. palete de lemn cu montanţi şi cadru superior din metal cu dimensiunile de 1,2 x 1 x 1,7 m, unde încap 100 lădiţe tip IV (10 x 10). Pe cât posibil, strugurii vor fi introduşi la păstrare în ziua recoltării, în spaţiul unde s-a realizat o temperatură iniţială de 8-10°C. Strugurii se depozitează în loturi cât mai uniforme ca stadiu de maturare şi durată de păstrare preconizată şi nu se asociază în aceleaşi spaţii cu alte fructe sau legume. Depozitarea paletelor cu montanţi, încărcate cu lăzi, se face pe 4 niveluri, compact în stive bloc, până la 5,6 m înălţime (palete de uz general) respectiv 7,14 m (palete de depozitare). Între pereţii celulelor şi marginile stivelor se lasă un spaţiu de circulaţie de aproximativ 20 cm, iar central un culoar cu lăţimea de aproximativ 0,8-1,0 m. Între stivele de palete se lasă spaţii de 5-10 cm, toate aceste locuri libere permiţând în timpul efectuării tratamentelor, o mai bună difuzare a SO2 la fiecare ambalaj, precum şi posibilitatea efectuării controalelor pe durata păstrării. Condiţiile de păstrare. Temperatura optimă este cuprinsă între limitele 0°C…+1°C, cu menţiunea că sub 0°C se produce îngheţul rahisului şi ulterior a boabelor, în timp ce la valori de peste 1°C se intensifică procesele de metabolism. Umiditatea relativă optimă în celula depozitului este de 90-95%, dar favorizează atacul de Botrytis, de aceea în mod obişnuit păstrarea se realizează la 85-90%. O umiditate relativă mai scăzută provoacă ofilirea rahisului, uscarea pedicelelor şi zbârcirea boabelor. Viteza de circulaţie a aerului, are valoarea optimă de 0,2 m/s şi trebuie să asigure distribuirea în toate ambalajele din celulă, a temperaturii şi umidităţii relative a aerului.

222

Astfel. Imediat după umplerea şi închiderea celulei se efectuează primul tratament cu SO2 în concentraţie de 1%. modificarea culorii. folosind SO2 în concentraţie de 0. Penicillium sp. care infectează strugurii în cursul vegetaţiei. Instalaţia de alimentare cu SO2 (folosit în stare lichefiată) se găseşte în afara depozitului şi este prevăzută cu câte un robinet pentru fiecare celulă. economic este diferenţiată de la soi la soi. tratamentele periodice cu SO4 sunt obligatorii în prezent. pentru prevenirea atacului de Botrytis cinerea şi prelungirea duratei de păstrare a strugurilor de masă s-au concretizat prin punerea la punct a tehnologiilor ULO (ultra lowo oxygen) care se bazează pe realizarea în spaţiul de păstrare a unei compoziţii gazoase de 0. Sulfitometrul se goleşte prin intermediul unei conducte care trece printr-un container încălzitor (la 60-80°C) şi continuă cu o pompă de vaporizare prin care se distribuie SO2 în celulă. şi desprinderea lor de pe rahis. pentru prevenirea manifestării atacului de Botrytis cinerea. la temperatura de 0°C. Păstrarea SO2 se face în butelii de oţel .) 14. Observaţiile făcute după 2. astfel încât tratamentele se pot aplica diferenţiat. Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor Pe durata păstrării strugurilor de masă este necesară luarea unor măsuri în vederea menţinerii calităţii o durată cât mai bună. eficient. Aerisirea se efectuează cu aer răcit. (putregaiul moale) etc. numit şi tratament de dezinfecţie. Regina Nera etc.Preocupările la nivel mondial. folosindu-se 28 g SO4 lichefiat pentru fiecare m3 de spaţiu liber din celulă.25% adică 7 g/m3 de spaţiu liber.5% O2 şi CO2. Muscat de Hamburg) şi 5-6 luni (Chassellas Napoleon. Eliminarea SO2 se realizează cu ajutorul unor ventilatoare. dar nu pot elimina apariţia şi dezvoltarea putregaiului cenuşiu. Păstrarea strugurilor de masă. după necesităţi. epuratoare verticale cu duşuri de apă în care s-a dizolvat sodă (Na2CO3). Aceste tratamente întârzie. în vie mai ales în anii ploioşi. Durata tratamentului este de 20-30 minute. sau acolo unde sunt prevăzute. iar dozarea lui se face gravimetric (prin cântărirea buteliei) şi volumetric (folosind sulfitometrul). 3 sau 4 luni de păstrare au arătat că atacul de putregai produs de Botrytis cinerea s-a redus cu 55-60%. principalele probleme fiind generate de apariţia bolilor criptogamice produse de Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu). Durata de păstrare este considerată optimă până în momentul în care la struguri se observă primele semne de zbârcirea boabelor. Ulterior fazial la 7-10 zile se efectuează tratamente pentru a preveni apariţia şi evoluţia bolilor criptogamice. încă din primele zile ale depozitării. recirculat de 40-50 de ori în 24 de ore. fiind între 1-2 luni (Chassellas dore. sulfitările prelungite producând decolorarea boabelor. 223 .3.

învelind strugurii şi placheta generatoare cu Na2S2O5. cu laturile acoperitoare. În contact cu umiditatea din ambalaj şi în prezenţa CO2 generatoarele degajă SO2 în proporţie de circa 30-35% din greutatea iniţială. Generatorul de SO2 se aşează deasupra ciorchinilor. prevăzut la capete cu 2 orificii.La interval de 3-4 zile şi mai ales spre sfârşitul perioadei de păstrare se controlează starea fitosanitară a strugurilor. iar laturile sacului se îndoaie. 224 . se trece la valorificarea imediată. generatoare individuale cu SO2. în fiecare celulă.Dispozitiv pentru asigurarea stabilităţii generatoarelor de SO2 in interiorul ambalajului A. Parametrii de păstrare (temperatura şi umiditatea relativă a aerului) se urmăresc şi se înregistrează de 3 ori pe zi. iar dacă încep să apară deprecieri calitative..1. Generatoarele sunt reprezentate de pachete sau folii alveolate care conţin metabisulfit de sodiu (Na2S2O5). se va evita formarea condensului. Strugurii sunt păstraţi în lădiţe căptuşite cu o folie de polietilenă în formă de sac. Pentru livrare se poate face o cizelare sau o eliminare a boabelor crăpate şi a celor atacate de boli. În ţările mari producătoare de struguri de masă se folosesc tot mai mult la valorificarea acestora. Figura 14. prin adaptarea treptată la temperatura mediului ambiant. pentru fiecare ambalaj.1. La sistarea păstrării. dispozitivul pentru fixarea acestora în ambalaje fiind prezentate în fig. iar valorificarea trebuie realizată în maxim 2-3 zile.plic generator (cu Na2S2O5 ). 14.

Controlul stării de păstrare se face zilnic.B. Când aerul este mai rece. urmat de eliminarea SO2 după 30 de minute. uşi.5 g/m3 pentru următoarele. iar în restul timpului sunt bine închise cu obloane etanşe. mai multe deschideri care permit pătrunderea şi evacuarea SO2. La nivelul pardoselii şi de-a lungul celor doi pereţi lungi se instalează câte un canal de ventilaţie confecţionat din tablă. Igienizarea încăperilor se efectuează prin văruirea pereţilor şi arderea sulfului (20-25 g/m3) urmând să fie ţinute închise 2-3 zile şi apoi se aerisesc bine. 14.suport din material plastic. cu respectarea măsurilor PSI (strat de nisip de 5-6 cm etc). pentru 5 plicuri generatoare.5 m (10-12 rânduri). Tratamentele de sulfitare. Canalele din tablă prezintă lateral. în dozele menţionate. îmbinând ambele tipuri de emisie a SO2 şi care menţin calitatea strugurilor peste 2 luni (60-75 zile) la 0°C. amplasate în mai multe puncte dispersate în celulă. C. Aceste deschideri sunt folosite numai în momentul evacuării SO2 după tratament. iar în zilele călduroase de toamnă. 14. lăsând între ele şi la pereţi. cu ventilaţie naturală În anii favorabili. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal Sunt preferate depozitele la care ventilaţia aerului rece în celule se face pe la partea superioară. Fiecare dintre aceste canale comunică la unul din capete cu exteriorul. spaţii libere de 50 cm pentru aerisire şi control. odată la 3-5 zile.25% SO2. Norma de consum este de 14 g sulf/m3 spaţiu liber pentru primul tratament cu 1% SO2 şi 3. se aeriseşte repetat. cu 0. cu pierderi de 4-6%. acesta circulând de sus în jos. pentru reducerea temperaturii din interior. în lipsa instalaţiei speciale. stivuite până la înălţimea de 1. coşuri de ventilaţie). Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate. se pot efectua cu sulf solid. iar pierderile sunt de peste 5-6% lunar. cu secţiunea pătrată şi cu latura de circa 80 cm. Strugurii se păstrează în lădiţe tip IV. ferestre. iar pentru omogenizarea atmosferei se recomandă funcţionarea ventilatoarelor. care se arde în cutii metalice sau în tăvi de tablă. în blocuri. În zilele cu temperatură scăzută se poate aerisi şi ziua (nu sub 0°C). însă mai frecvent. Generatoarele combinate sunt cele mai bune. e.5. 225 .picioruşe care se introduc în orificiile plicului generator. se închide accesul aerului (obloane. strugurii de masă se pot păstra şi în spaţii cu ventilaţie naturală.4. prin care se elimină SO2. prin intermediul unor deschideri în peretele celulei.limita exterioară a ambalajului Generatoarele cu difuziune rapidă asigură o conservare de 2-3 luni. când se obţin recolte sănătoase şi de calitate. Sulfitarea se face prin arderea sulfului. pe pereţii orientaţi către interiorul celulei. noaptea. climatic.

10-30% din epidermă roz-gălbui). Ca 9-15mg/100g) şi în vitaminele diverse (C 18-26mg.5-4. PP 0.6-0. Perioada de consum în stare proaspătă atinge un maxim în lunile iulieaugust şi se diminuează foarte mult în ianuarie.6mg. K 0.3 %).5mg. F3 (gradul III pârgă completă. 30-50% roz-gălbui). F2 (gradul II. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor Tomatele au deţinut primul loc în producţia legumicolă a României. dar sunt zone sau ţări unde oferta este prezentă în tot cursul anului. echivalent β Caroten 0. Valoarea lor nutritivă nu constă în conţinutul relativ modest de glucide (3. 100% pigmentaţie roşie) şi F5 (gradul V maturitatea tehnologică de prelucrare. continuată până în prezent. Tomatele au 6 faze de maturare: F0 (maturarea verde). 190 Kcal/Kg. F1 (gradul I. două zone geografice fiind mai reprezentative.61% (K 226-310mg. sau lipide (0. prin micşorarea suprafeţelor cultivate pentru valorificare industrială. Pentru consum intern. cu un procent de peste 30%. protide (1%). complex B 0. Estimările apreciază că 60-65 % din volumul producţiei mondiale de tomate se prelucrează. în cazul valorificării imediate.5-1mg. 226 . Comparată cu alte producţii horticole importante din lume. semipârgă.6mg%) pe care le are. Importanţa economică remarcabilă a tomatelor este legată de industria conservelor şi de ponderea exportului.5g% substanţă uscată solubilă/ 0 Brix). partea necomestibilă de 3% şi valoarea energetică redusă.CAP.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR SOLANACEE DE LA CARE SE CONSUM| FRUCTELE 15. ci mai ales în substanţele minerale în proporţie de 0. dar din 1993 au fost egalate (1994) iar apoi depăşite (19952000) de producţia de varză. destul de însemnată pentru a fi înregistrate separat de restul conservelor de legume calculate la un loc. la peste 4. Aciditatea este plăcută şi stabilă (0. a cunoscut dezvoltarea cea mai accelerată.5g% în acid citric).7% şi fibre 1. P 24-39mg. prepârgă. iar pentru valorificarea care întârzie câteva zile este în gradul II (semipârgă). XV. E 0.2%. au glucoză 0. momentul optim de recoltare este în gradul IV (maturitate de consum). în funcţie de destinaţia livrării. 50-90% pigmentaţie roşie). California şi Italia. constituie cea mai importantă cultură legumicolă.februarie. Produsele prelucrate din tomate au o piaţă de desfacere proprie. Mg 11-20mg. de 134% în deceniul 1980-1990.3 %).1. Recoltarea se face la grade de maturitate diferite. La nivel mondial şi european. Italia şi Turcia se numără printre marii producători situaţi în apropierea României.5mg. F4 (gradul IV maturitatea de consum.

. O.II. Mihaela şi col. 1982)..1. dar sunt cu lojile interioare ale pulpei şi cu seminţele bine dezvoltate. Aceste recomandări generale sunt nuanţate de mai mulţi factori: a) grupa de timpurietate: soiurile timpurii se recoltează în faze mai incipiente de maturare (gr. 1994).1981) b) ritmul de maturare după recoltare: impune recoltarea mai timpurie pentru loturile care se transportă la temperaturi mai ridicate. pentru valorificarea care întârzie mai multe zile (Ciurel. recoltarea se face în gradul I (prepârgă. Cl. c)sistemul de cultură: tomatele de seră şi solarii se recoltează în faze mai timpurii şi trebuie transportate cât mai rapid din aceste spaţii (Chaux.. şi Foury. la soiurile transgenice în care sinteza etilenei şi maturarea au 227 . pe distanţe sau perioade de timp mai lungi (Iordăchescu.). şi colab. Fig. consistenţa interioară gelatinoasă.15.I. d) factorul soi: a diferenţiat valorificarea toamatelor din ce în ce mai mult. Această fază se consideră declanşată atunci când apare prima pată roz-gălbui în zona punctului pistilar şi durează până la generalizarea acesteia la 30% din suprafaţă.. C. Cl. semipârgă). Fructele au aspect ceros..Pentru export.a. Rădulescu. 1989). Schema modificăriilor fizico-chimice din timpul maturării tomatelor (după Willis s. prepârgă. început de pârgă). decât cele de vară-toamnă (gr. de la soiuri care posedau prin selecţie o durată mai lungă de menţinere a calităţii (Vemone). şi colab.

consumând peste 50% din necesarul forţei de muncă. 10-ventilator. Maşina de recoltat tomate SKT-2 (după Aurel Marinescu) 1. Modul de recoltare pentru consum în stare proaspătă este manual.transportor colector.2. a apărut o nouă tendinţă de recoltare şi de valorificare. 15. 8-tobe cu degete. 9. Alexandros. 3-paravanele rotitoare. Daniela.transportor transversal de evacuare. cu sau fără codiţă. 15. Felicia etc. mai ales pentru soiurile cu fructe mici (cocktail. 13-bandă transportoare.despicător. fiind apreciate pentru gustul lor excelent. în Fig. 228 .3. legate de timpul de lucru care creşte de aproape patru ori. 18-motor Fig. 7-scuturătorii cu degete. 2-discuri dislocare-tăiere. 14-transportor longitudinal. se pun şi se manipulează în găleţi de plastic şi în ambalaje de transport. Fructele se desprind. 15-bandă transversală. 17. Roncardo. 12. 6. 11.buncăr. 40mm) sau foarte mici (cireaşă. Tellus. 5-transportor intermediar. 4-transportor elevator.transportorul tobă. Numărul de zile necesar pentru ca 75-80% din tomatele verzi să se matureze. 20mm). 16-bandă colectoare.fost mult reduse (tip Long shelf life. la diferite temperaturi pofida dificultăţilor suplimentare faţă de culesul în vrac. mai ales la condiţionare.). În culturile protejate. Ele se culeg în ciorchine sau în buchet (grape).transportor. dar şi pentru calibre normale (40-47mm etc).

care determină inhibarea activităţii catalazei. Nu se admite gulerul (zona) verde. Factorul determinant este depăşirea pragului de 400C. curate cu aspect proaspăt.Organizarea recoltării este necesară. fără crăpături necicatrizate etc). În SR 1421:1999 se menţionează trei tipuri comerciale pentru tomatele destinate consumului în stare proaspătă. sub 40mm diametru. cu unele defecte uşoare şi superficiale neînsemnate ( mai ales la formele costate). La categoria extra fructele de tomate sunt lipsite practic de orice defect. Un nivel de temperatură şi mai ridicat determină apariţia unor accidente şi deranjamente fiziologice: pătarea la maturare (blotchy ripening). şi în culturile protejate. precipitaţii şi extreme termice. . curat. Nu vor avea gust sau miros străin. datorită perisabilităţii ridicate a fructelor încălzite. Se admit pentru consum în stare proaspătă doar fructele de tomate intacte. şi Amăriuţei. separând fructele necorespunzătoare. vor fi proprii pentru consum. unde sunt incluse şi tipul " cherry" (cireaşă). Presortarea se execută concomitent cu recoltarea. având formă. guler verde (green back). scăderea conţinutului în acid ascorbic. în spaţii protejate. având calităţile minimale (suficient de tari.alungite sau de formă oblongă. Alexandrina. aspect şi grad de dezvoltare tipice soiului sau hibridului căruia îi aparţin. care au un metabolism mult mai intens. Tomatele recoltate în găleţi se răstoarnă cu grijă în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip III sau în lăzi de material plastic. este bine să nu se recolteze la prânz. Se 229 . vătămări provocate de paraziţi şi umiditate exterioară anormală. în încăperi răcoroase la 12÷ 140C. grav deformate sau vătămate şi foarte mici.costate. încărcat şi transport.rotunde sau tipul sferic. sănătos. dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi fructele s-au zvântat. Temperaturile peste 250C cauzează vătămări ulterioare pe parcursul manipulării care depăşesc 40%. în maşini izoterme. protejate cu prelate sau cu rogojini. ambalare. tari. Pentru categoria I tomatele vor fi suficient de ferme. nici alte defecte care ar putea afecta aspectul şi calitatea fructelor. 1989). Ambalajele pline se stivuesc în câmp la capătul parcelei. Pentru categoria II. . sau spre seară. I. Diametrul minim 35 mm (rotunde şi costate) sau 30 mm (alungite). cu pulpa tare. aprovizionare cu ambalaje. Transportul de la locul de producţie se execută cu mijloace auto. pentru a proteja marfa de soare. lipsit de corpuri străine vizibile. Se recoltează mai ales pe vreme uscată. fără a fi putrezite sau lovite în mod evident. diminuarea metabolismului pectic şi inhibarea biosintezei licopenului (Burzo. Vor fi practic lipsite de dăunători. În zilele prea călduroase. în funcţie de formă: . Se culeg tomatele pe nuanţe de culoare. întregi. îngălbenirea produsă de soare (solar yellowing) şi pete de ceară (waxy patch). stabilind echipe separate pentru 4 activităţi: recoltat şi transport la drum. praf. fără stricăciuni sau vătămări. Ciorchinii cu tomate recoltaţi şi valorificaţi în această formă vor avea aspect proaspăt. iar 10% pot fi necorespunzătoare caracteristicilor minimale.

dezvoltare şi coloraţie sunt mai stricte. Stocarea sau staţionarea pe durată scurtă până la sortare. faze) se execută de obicei cuplată cu calibrarea pe mărime sau greutate. Tomatele livrate cu peduncul sau în ciorchine nu se pot peria. Dokex (Gherghi. 1993). Prerăcirea se poate efectua cu apă clorinată 200 ppm la 80C. 230 . F2-F4 circa 4 zile. având o durată de 2-6 zile: F3-F4 2 zile. 12 zile (F2-F4). La 9-120C. ambalare şi lotizare. semimecanizată sau mecanică-electronică. urmată de zvântare. inclusiv în trierea după culori. funcţionalitate şi adaptabilitate deosebită: Greefa. are loc în spaţii răcoroase. înregistrând de asemenea. La calitatea extra se aleg tomatele care nu prezintă defecte. tratamente speciale. imprecizia la calibrare. duratele sunt de 7 zile (F3-F4). F1-F4 6 zile. vitamina C şi aciditatea uşor diminuate. iar stivele de lăzi vor fi bine fixate. uniformizarea pigmentaţiei. respectiv 17 zile (F1-F4). pentru a nu se produce striviri. fără a amesteca loturile primite. în vederea manipulării mecanice. sortare. Tomatele se aduc în ambalajele de manipulare-transport. Se efectuează la 200C. Există posibilitatea de efectuare manuală. formă. calibrare. în lipsa factorului uman. intercalată pe fluxul de sortare-calibrare. Sortarea calitativă este mult uşurată de presortare. Pentru export.evită supraîncărcarea lădiţelor. Recepţia calitativă se face pe baza unei probe medii conform STAS. Olimpias. între care unele au o utilitate. iar materialele cu care sunt căptuşite dispozitivele şi piesele în contact cu fructele permit o manipulare fără probleme. Acestea se aşază pe palete. cu temperatura de 12÷ 140C. pierderi de circa 2% în greutate. fie la un centru profilat în livrare. RODA. A. eventual în prezenţa etilenei 1000-2000ppm. ITO. prerăcire. Fluxul cuprinde faze facultative sau obligatorii în funcţie de destinaţie sau caietul de sarcini: recepţie. stocare de scurtă durată. prezentând unele deficienţe legate de productivitatea scăzută.. La calitatea I-a nu se admit defectele mai grave. condiţiile de fermitate. Condiţionarea se execută la puncte special organizate la nivel de fermă. Procedeele semimecanice implică deservirea manuală a unor benzi de sortare sau a unor instalaţii mai complexe. Uniformizarea pigmentaţiei se realizează în cazul când dorim pigmentarea integrală a unor loturi recoltate în faze timpurii (F1-F2). incorecta manipulare a fructelor cu apariţie de vătămări şi uneori tendinţa de făţuire a mărfii. În loc de spălare se poate face perierea mecanică. la o încărcătură de 500Kg/m3. Recepţia cantitativă se face la un cântar de 1500-2000 Kg. Procedeul manual apelează la mese de sortare. IST. pentru a le urgenta livrarea. Sortarea calitativă şi pe culori (planşe. În paralel cu prerăcirea se poate executa şi spălarea. Procedeele mecanice cu componentă electronică au o productivitate şi o siguranţă superioară. UR 85-90%. Loturile postmaturate au conţinutul în substanţă uscată solubilă.

. Supraambalarea se execută în ambalaje mai mari (lăzi. tip comercial. soi. ambalarea se face pe calibre. calitate. se răspândeşte tot mai mult în ţările cu horticultură avansată. calibrarea nu se aplică. cu includerea în folie contractibilă. Lotizarea se face pe culori.pe plan intern. De multe ori. noi. Ambalarea pe platouri suport de diferite forme şi mărimi. Lotizarea produselor ambalate şi depozitarea temporară. se ambalează astfel ciorchini de tomate în întregime. containere. . fructele având un grad de maturare mai puţin avansat. Se apelează la păstrare atunci când o producţie excedentară ar putea provoca scăderea preţurilor. Egalizarea lădiţelor se realizează la capacitatea de 6 Kg. 57-67. 47-57. cutii etc. căptuşite cu hârtie subţire la cerere. iar eşalonarea livrărilor pe piaţă contribuie la menţinerea lor.pentru export. 67-82. care sunt aranjate în rânduri pentru calităţile superioare. au scopul de-a forma loturi de marfă destinate expedierii.). Pentru ciorchinii de tomate valorificaţi ca atare (tomate ataşate pe tulpină). pe lăzile pentru export se aplică o simplă banderolă. Condiţionarea pentru export se face mai bine mecanic.în prezent se utilizează tot mai mult şi lădiţele STAS 1247-89 tip III (capacitate 10-12 Kg tomate de câmp) şi tip IV (capacitate 5-6 Kg tomate de seră) şi ambalarea nearanjată (în vrac). din acelaşi soi şi la acelaşi grad de maturare. De asemenea. iar tomatele vor fi ambalate prin nearanjare (în vrac). după scara: 30-35. păstrarea se practică numai dacă există condiţiile şi dotarea necesară. La tomatele alungite (de formă oblongă) se impune şi o lungime uniformă. mărime şi stadiu de maturitate. În unele cazuri. iar culoarea are legătură cu calibrul (roşie pentru 40-47 mm. rezistente. prin capsare. care grupează lădiţele cu un produs cât mai omogen. 35-40. Depozitarea şi păstrarea temporară a tomatelor (STAS R 9127/7-74) se face numai cu loturi de calitatea extra sau I. 231 . Datorită emisiei de etilenă. Unele soiuri sunt mai potrivite pentru export prin uniformitatea fructelor şi fermitatea pulpei. dar fără neuniformităţi în coloraţie. Copertina poate avea ferestre de plasă sau de ceolofan perforat. Ambalarea în lădiţe. calibre şi soiuri. se folosesc lăzile tip C. cu fructe de aceeaşi origine. Foliile sunt semipermeabile la schimbul de gaze. centralizat. care pot ambala până la 12 kg. Marcarea ambalajelor va permite identificarea loturilor şi se face conform STAS-ului şi caietelor de sarcini. albastră 47-57 mm şi galbenă 57-67 mm diametru). 82-102 mm şi peste 102 mm diametru. în lăzi de export STAS 1247-89 tip IV. iar soiurile transgenice long life au mărit competitivitatea în acest domeniu. cântărirea şi egalizarea se fac în funcţie de ambalajul folosit: .Se calibrează în mod obligatoriu primele două clase de calitate. curate. nu se depozitează la un loc cu alte specii de legume şi fructe. extra şi I. 40-47. în palete cu montanţi suprapuse pe două nivele. Închiderea se face la cerere cu o copertină protectoare. ambalate în lăzile specifice (6-12 Kg).

La tomatele mature (F4). 1994 la 2-50C şi UR 90% 7-21 zile F3 la 8-120C şi UR 90% 7-14 zile F4 la 2-100C şi UR 90% 7-14 zile Tomatele long life se păstrează la temperatura de 20-220C şi UR 85-90% un număr minim de 10-15 zile. F3 la 8-100C şi UR 80-85% Ciurel. A. Condiţiile de păstrare sunt diferite pe faze de recoltare. Olga. F1-F2 la 12-150C şi UR 85% Rădulescu.. iar circulaţia aerului va menţine uniformitatea condiţiilor enunţate. Temperaturile mai mici de 80C (70C) determină apariţia unor pete sticloase pe fructele în pârgă şi semipârgă (F1-F2). 5 soiuri. Pe măsură ce aceasta se prelungeşte. Export II. suprapuse pe două nivele. păstrarea la temperaturi de 0-50C timp de 5 zile duce la modificări ce impun consumul imediat la sfârşitul păstrării. 1993 F3 la 8-100C 5-10 zile F4 la 8-120C 0 la 10 C şi UR 90% 15-20 zile la 150C şi UR 90% 12-16 zile F1-F2 la 200C şi UR 90% 8-12 zile Moras. şi colab. 1981 solar. Lădiţele pot fi aşezate şi-n palete cu montanţi.1 Tabelul 15. F1 şi 0 la 10 C şi UR 85-90% 14-(21) zile 1989 vară-toamnă. În prepârgă (F1) temperatura este de 12-150C. I. Mihaela şi colab. 12-15. tardive. şi Chapon. Tipul tomatelor şi condiţiile de păstrare Durata (zile) anul câmp. J. Umiditatea relativă este de 85-90%. pot apare modificări în starea lor fizică şi în compoziţia chimică: 232 . însoţită de pierderea fermităţii în termen de 24 ore. F1 la 4-60C şi UR 85-90% 16. iar umplerea va permite suprapunerea fără strivire. la semipârgă (F2) sau pârgă (F3) de 10-120C. încărcătura de 480-500 Kg/m2. câmp. 25-30 1982 (Vemone) seră. F2 0 F1 13-20 C 7-20 zile F2 12-150C Gherghi. F1 la 20-220C şi UR 85-90% 10 zile seră. F1 la 8-100C şi UR 85-90% 25 zile Iordăchescu. În fiecare ambalaj fructele nu vor fi îndesate. Cl. care nu se pot păstra mai mult de 6-8 zile în aceste condiţii. Export II. Modul de stivuire va permite circulaţia aerului şi controlul fiecărei stive.1 Durata păstrării tomatelor în funcţie de condiţiile de păstrare Sursa bibliografică. max. iar la maturitatea de consum (F4) de 7-100C.Fr. F1 la 12-150/C şi UR 85-90% 20 zile solar.. şi la 220C şi UR 90% 6-8 zile Foury. timpurii. dar măresc durata acesteia. Cl. iar durata de 21 de zile de păstrare este considerată normală. Ph. 1984 Chaux. apar deprecieri de 8-35% prin declasare. După trecerea la temperatura mediului ambiant.. spre deosebire de soiurile obişnuite.Înălţimea de stivuire este de 10-12 rânduri de lădiţe. 25-30 zile seră. max. Durata păstrării la soiurile obişnuite este sistematizată în tabelul 15. chiar dacă sunt recoltate în F4.

se remarcă platourile alveolare.2% lipide şi 1. elastică. UR 88-92%. Pentru export. 10-13 mg Ca. zbârcire. Păstrarea tomatelor în AC este efectuată la 120C.38-0.5% (220-266 mg K. Tomatele sunt încadrate în grupa de legume cu piedreri maxime de manipulare şi transport (2. 1-1. A. 15. Rodica şi colab. solicită o valorificare mult mai atentă. dar are limite mai largi prin culturile protejate şi prin păstrare. iar UR 85-90%. 10-13 mg Mg.scădere în greutate.4 mg. în amestec cu alte legume. sau multiple variante de preambalare. 15-25 mg P/100g produs proaspăt). se derulează prin formarea comenzilor şi transportul la beneficiari. Temperatura din interior se menţine la 120C. fără pulpă 233 . are efect de frânare a pigmentării şi maturării. Livrarea ambalajelor (marcate. Turcia este situată cel mai aproape de zona noastră geografică. Substanţele minerale sunt în procent de 0. ambalajele fiind fixate şi consolidate pentru a constitui un singur bloc (Gherghi. complexul B 0..4% fibre). Partea necomestibilă reprezintă 17-24%. boli sau deranjamente fiziologice. O2=3-4%.5% celuloză (2. ca urmare a reducerii proporţiei de oxigen la 6% (Cernat. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor) Pătlăgelele vinete nu se numără între legumele a căror producţie este înregistrată statistic în România. CO2=3-4%.6 mg %. lădiţele de carton. datorită perisabilităţii ciorchinelui. Ea nu se practică din motive de eficienţă economică. la o greutate a fructelor de minim 150 g/buc. Încărcarea poate fi paletizată sau nepaletizată. pentru piaţa internă. Dintre tipurile existente la nivel internaţional. modificarea valorii nutritive. Transportul la beneficiari se face cu mijloace auto izoterme sau acoperite cu prelate. Recoltarea se face la maturitatea de consum. epidermă lucioasă. Documentele de livrare includ certificate fitosanitare. a gustului şi aromei.4% protide. 0. Modificarea atmosferei în interior prin folosirea azotului din tuburi. prin congelare. în prezenţa permanentă a frigului. pe o durată de 20-30 zile. Vinetele sunt solicitate pentru diverse preparate culinare şi pentru conserve. Tomatele în ciorchine sau în buchet preambalate. vitamina PP 0. se folosesc autodube frigorifice LKW şi vagoane frigorifice RCF. Dintre marii producători mondiali.2. Comercializarea tomatelor se poate face în lădiţele platou în care au fost ambalate iniţial. care realizează peste 50% din producţia CEE. modificarea culorii şi a fermităţii. culoare caracteristică. iar la nivel european se remarcă Italia. în ambalaje speciale pentru desfacere în vrac sau preambalate. 1982). vitamina C doar 1-5 mg%.3%).. Numeroase gospodine păstrează pulpa de vinete semiprelucrată. pentru identificarea provenienţei şi naturii mărfii). 1993). Conţin în medie 3% glucide. iar valoarea energetică 180270 Kcal/Kg. Consumul vinetelor este mai important de la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii septembrie.

cu diferenţe de maxim 250 g. În finalul perioadei de recoltare. fără luciu şi colorate mai puţin intens. are totuşi un efect intermediar. cu pierderi de 4-6%. M. se ambalează pe un singur rând. fără refrigerare. prin tăiere cu un foarfece horticol. 1978. individual sau 2-3 fructe la un loc. Condiţionarea constă în sortarea calitativă şi calibrare. Manipularea şi transportul trebuie făcute fără a vătăma vinetele. fără arsuri de soare. se ofilesc şi pierd calitatea. Supraambalate în ambalaje de carton. albastru. la saci din fibre sintetice de 5-8 Kg capacitate. Vinetele nu se mai maturează după recoltare şi nu suportă temperaturile coborâte. uşoare arsuri de soare. semimecanic la benzi transportoare. Pentru export. prevăzute cu caliciu şi peduncul. precipitaţii. Pe de altă parte. Ambalarea se face în lăzi P sau M3-M4 de material plastic. sau chiar de două ori pe săptămână în perioada de vârf. cu mirosuri sau gusturi străine. având grijă să nu le zgâriem epiderma în spini. sau cu umiditate exterioară. uşoare răniri sau crăpăturile cicatrizate care au sub 3 cm2. în lăzi STAS 1247-89 tip V. galben). se depozitează la 7-100C şi UR 90-95%.). când eşalonarea vânzărilor contribuie la menţinerea preţului şi chiar la creşterea lui. C. cu diferenţe de maxim 100g şi peste 400 g/buc. Varianta martor la 18-230C şi UR 85% a înregistrat 20% pierderi în greutate şi a pierdut fermitatea. Păstrarea vinetelor se practică frecvent la sfârşitul sezonului. fapt care contribuie la obţinerea unor fructe de calitate. păstrarea la 120C şi UR 92-95% a permis limitarea pierderilor în greutate ale vinetelor la 4-5% şi le-a menţinut fermitatea timp de 14 zile. recomandă prerăcirea la 12-140C. Se recoltează săptămânal. MOBA). sau chiar în saci din fibre sintetice de culori specifice (roşu. veştejite. limitând mai ales pierderile în greutate în cele 2 săptămâni la 13-14%. Nu se admit fructele deteriorate. există 3 calibre: 150-250 g/buc. lăsate în condiţiile de temperatură şi umiditate relativă ale mediului ambiant. (1994). ferindu-le de insolaţie. La calitatea a II-a se admit şi defecte de coloraţie. pentru o comercializare treptată 234 . sau mecanic la instalaţii speciale (ex. Cl. sau de extreme termice. 1993). care ajung la 8% în 15 zile (Iordăchescu.fibroasă sau seminţe supradezvoltate. pentru desfacere la kilogram. În caietele de sarcini se poate solicita perierea şi/sau ceruirea. La vinetele piriforme. În condiţii frigorifice. Preambalarea se foloseşte pentru aprovizionarea de toamnă. chiar şi după 4-6 zile. Fructele murdare. şi Foury.. Cl. cu diferenţe între exemplare sub 75 g. Presortarea are în vedere alegerea de vinete tari. crăpată. nu sunt admise. Un indiciu îl constituie şi caliciul. fructe mici şi neuniforme. Prerăcirea la 120C după recoltare. normal dezvoltate. la 7-100C şi UR 85-90% se pot păstra 10-12 zile. După Letard. Chaux şi Foury. iar fructele pot fi mai mici în dimensiuni sau mai uşoare (150-175 g/buc. Chaux. care începe să aibă o formă despicată. vinetele se pot păstra şi preambalate în peliculă de PE. afectate de mucegai. După Chaux şi Foury (1993). coborârea temperaturilor în câmp sub 12-150C determină la cules o calitate inferioară. efectuate manual la mese. dar se tolerează uşoare defecte de formă. (1992). Procedeul este manual. 251-400 g/buc. curate. sănătoase.

42 0.3 Lipide Fibre Subst. fructele ajung în anumite condiţii la desăvârşirea coloritului şi implicit a gradului de coacere.4 169-212 Ca mg% 6-8 9 Mg mg% 6 12 P mg% 15-25 20 ArdeiVit. dar şi prin păstrare. ardeii iuţi şi ardeii de boia reprezintă în ultimii ani cca. Moras şi Chapon (1984) menţionează pentru aceleaşi condiţii de păstrare.min. sau prin apăsare la punctul de inserţie cu tulpina. Nu este bine să se recolteze pe timp de ploaie.4-3. solar şi câmp.6-4. Tabelul 15. dar fără a atinge calitatea şi valoarea nutritivă corespunzătoare. congelate sau deshidratate.9-1.3. zacuscă.3 2 0. chily).în termen de 15-18 zile. culoarea şi luciul caracteristic soiului.1 roşu 4. Enăchescu Georgeta. produse conservate în oţet. Pentru soiurile de seră se recomandă 100C.2-0. ardeii gogoşari. ardeii lungi.58-1. Turcia şi Spania se numără între marii producători mondiali. Momentul optim de recoltare la ardeiul gras este maturitatea de consum. iar gustul iute de la capsaicine. 15.N.17-0. o durată medie de depozitare de 8-20 zile. Valoarea energetică relativ redusă este mult compensată prin conţinutul bogat în vitamine valoroase (mai ales vitamina C) şi săruri minerale. Mincu. boia (paprika.5 0.57 155-186 0.E partea necomestibil Kcal/Kg culoare mg% mg% mg% mg% % mg% verde 127-162 0.85 16-27 160-250 roşu 165-210 1. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea fiziologică. K g% sp g% sp g% mg% 0. Recoltarea este manuală. 7% din producţia de legume a ţării noastre.1 mg% s.4 2 0.44 0. la substanţa proaspătă) Ardei Glucide Proti de culoare g% sp g% sp verde 2. la calitatea I este obligatorie 235 . Gherghi. 1937).C β caroten Compl. recoltarea se poate face în tot cursul zilei. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor Ardeii graşi.28 0.8-1. când fructele sunt turgescente şi se desprind mai uşor.6-6. 1983. iar pentru soiurile tardive 5-60C. datorită culturilor de seră. La ardeiul gogoşar şi ardeiul lung.3 g% acid citric). B Vit. imediat după ploaie sau după irigat. Conform STAS 1422-85. Prelucrarea se face într-o gamă foarte largă de paste (în Bulgaria-luteniţa). Szent Gyorgy şi W. Perioada de consum în stare proaspătă se eşalonează aproape tot anul cu excepţia a 3-4 luni (ianuarie-martie-aprilie).0 0. Alexan. PP Vit.9-1. prin varietăţile existente.).3-0. Toamna. un grup de amine aromatice (0. 1983 etc. 1978.9 0.7 0.1-0. 1984. la maturitatea de consum (ardei gras verde) şi la maturitatea fiziologică (date medii.7 20-27 260-390 Prelucrare după Favier. termosterilizate. când fructele au mărimea. de preferinţă dimineaţa sau spre seară. 1995. Dacă totuşi recoltarea acestora se face într-o fază mai timpurie. Haworth. Gustul uşor acrişor provine de la conţinutul foarte stabil în aciditate (0.u.2 Compoziţia chimică şi valoarea alimentară a fructelor de ardei.3-1. Fructele se desprind prin tăiere. Vitamina C a fost separată din ardeiul iute aducând premiul Nobel descoperitorilor (A.6 0.

eventual în lăzi de plastic. Ceruirea cu ceruri comestibile prelungeşte durata păstrării ardeilor graşi care se exportă. 1982). la 15-200C şi UR 85-90%. În afară de ardeii iuţi. favorizează pierderea turgescenţei într-un interval de timp scurt. se consideră diametrul ecuatorial. la care separarea fructelor pe calităţi şi calibre se face manual sau automat. semimecanic sau mecanic. Calibrarea ardeilor graşi şi lungi are loc în funcţie de diametrul maxim (aflat în zona pedunculară). Ciurel. necoapte sau supramaturate.. de mărimi diferite. Condiţionarea cuprinde ştergerea de praf. calibrarea şi ambalarea. Conformaţia şi conţinutul ridicat în apă (91-93%). Pentru industrializare. ardeii vor avea formă regulată şi tipică varietăţii. M. Depozitarea şi păstrarea temporară sunt utilizate numai în caz de necesitate. neofiliţi. Presortarea efectuată concomitent cu recoltarea permite culegerea unor ardei sănătoşi. Stabilitatea calitativă se poate menţine mai bine pe parcursul expedierilor. cu 3-5 zile. unde aranjarea este în vrac. sortarea. Preambalarea în saci de plasă textilă sau fibre sintetice. seminţe albe şi gust dulceag. este utilizată pentru aprovizionările de toamnă şi uneori solicitată chiar la export. 236 . Gogoşarii în F3(pârga completă)-F4(maturitatea de consum) îşi pot uniformiza coacerea în 4-6 zile cu 10% pierderi medii. ardeii figurând printre speciile cele mai expuse (Burton. Manipularea şi transportul în vederea condiţionării trebuie efectuate mult mai repede decât la tomate sau pătlăgelele vinete. 1980). iar a gogoşarilor cu 6-10 zile. Mihaela (1980) recomandă livrarea ardeilor gogoşari la export în termen cât mai scurt. având în vedere perisabilitatea foarte ridicată a ardeilor. lăzi C sau STAS 1247-89 tip II (grătar). Pentru export se folosesc ambalaje specializate de carton.prezenţa pedunculului cu o lungime de minimum 1cm de la caliciu. Gh. (1982). printr-o prerăcire în termen de 6 ore. manifestând şi deranjamente fiziologice. Sortarea şi calibrarea se pot executa manual. care trebuie să fie minimum de 60 mm la calitatea I şi de 40 cm la calitatea II Pentru gogoşari. După Taşcă. fără vătămări cauzate de ger sau insolaţie. determinând scăderea intensităţii respiraţiei şi creşterea conţinutului în pigmenţi carotenoidici (Dobreanu. leziuni mecanice sau început de înmuiere a ţesuturilor. la 80C (o răcire lentă este dăunătoare). pentru eşalonarea livrărilor şi prelungirea consumului de toamnă la ardeii lungi sau gogoşari (lunile noiembrie-decembrie). şi colab. au aspect necomercial şi sunt expuse bolilor din depozit. fiind obligatorii pentru export. precum şi unele operaţii facultative (ceruirea. preambalarea etc). scurtând durata de păstrare. pulpa celorlalte varietăţi nu va fi iute. care îşi continuă maturarea. în timp ce la calitatea II se cere doar caliciul nevătămat. microflora patogenă de suprafaţă este numeroasă. de minimum 70 mm la calitatea I şi de 50 mm la calitatea II. cu vătămări necicatrizate. Ambalarea se poate face în lăzi P. Gogoşarii recoltaţi în F0(maturitatea verde)-F1(prepârgă) au pierderi de peste 30% prin depozitare. Nu se admit fructe cu caliciul vătămat. Fructele fără peduncul se păstrează mai greu. Centrele organizate dispun de linii tehnologice. curaţi. fără a stoca sau păstra prea mult timp loturile.

în condiţii de umiditate relativă ridicată (93-96%) care se asigură sub huse de PE. o durată de 1-3-4 săptămâni. cu UR 90%. Durata de păstrare în primul caz. este de 14-20 zile. UR 90-95% şi o circulaţie corespunzătoare a aerului. 237 . (1978) şi Gherghi A. calitatea este păstrată mai bine. După Iordăchescu C. Iordăchescu Olga (1982) recomandă pentru ardeiul gras de seră durata de păstrare de 4-5 zile la 14-160C. Pentru ardeii gogoşari la maturitatea fiziologică. Prin ambalare în folie perforată. (1993). Pentru export se folosesc LKW-uri şi eventual vagoane RCF. sau 20 zile la 8-100C. în care se asigură o temperatură de 7-100C. În vestul Europei. păstrarea poate dura 40-45 zile. ardeii graşi se păstrează la 7-100C şi UR 90-95%.Coloniile de ciuperci parazite sunt proporţionale cu creşterea temperaturii şi doar temperatura de 7-80C împiedică sporularea şi întârzie extinderea miceliilor. mai ales la soiurile de ardei gras cu pulpa subţire (sub 3mm). ardeii se păstrează la 8-100C la maturitatea de consum F1-F2 şi la 1-20C la maturitatea fiziologică F4-F5. Livrarea ardeilor este asemănătoare cu livrarea tomatelor.

P-23mg%). dar în prezent s-au creat soiuri fără acest caracter.5 kg/locuitor/an.6g% (K-150mg%. Consumul castraveţilor are o pondere mult mai mare în unele ţări ca Grecia. Amăreala este datorată unor triterpene tetraciclice numite curcubitacine. 0. care consumă sub 1. 2% glucide. castraveţii conţin. substanţe minerale 0. Mg8-12mg%. având două cicluri în seră. spre peduncul. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor Castraveţii deţin o pondere de câteva procente (cca. soiurile din grupa cornişon (pikling cucumbers) fiind 238 . Lunile ianuarie-februarie şi în ultimii ani martie sunt lipsite de o ofertă din producţia internă. În multe ţări există alte legume care se folosesc în reţeta salatelor de vară sau de iarnă.7% protide. vitamina C 5-11mg%. XVI. într-o mică buclă (porţiune finală cu diametru mai mic). mai ales în coajă sau în apropierea ei. faţă de Belgia sau Italia.CAP. culturi de primăvară sau succesive în solarii şi culturi în câmp de vară sau de toamnă. complexul B 0. sau în peduncul.34mg% etc. În vecinătatea României se remarcă prin producţii mai importante la această specie Turcia şi Polonia. iar la nivel european Olanda şi Spania. Ca-15-20mg%.4% celuloză (0.8% fibre). Partea necomestibilă este apreciată între 10-28%. În afară de conţinutul foarte ridicat în apă (94-96%). Bulgaria (8-10 kg/locuitor/an). Olanda.1. Perioada de consum în stare proaspătă este comparabilă cu cea a tomatelor. Castraveţii se conservă în oţet sau prin lactofermentare. Explicaţia constă în utilizarea lor tradiţională în salate. localizate mai ales la baza fructului.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR CUCURBITACEAE 16. 0. în proporţii mult mai importante. iar valoarea energetică medie 110 Kcal/Kg. 4% în 1993) din producţia legumicolă a ţării noastre.

diferenţiate de castraveţii de salată (concombres. sau spre seară. Culesul se face după zvântarea plantelor de rouă. precum şi 2% (inclusiv) cu gust amar în bucla terminală. se impune o lungime minimă de 30cm atunci când masa lor depăşeşte 500g. sau de 25cm pentru cei cu masă între 250-500g. la castraveţii pentru murat. cu epiderma întinsă.. iar munca mai migăloasă. La castraveţii de seră sau solar. Presortarea se face conform prevederilor SR 1416:1997. Fructele trebuie să fie întregi. sănătoase. Această operaţie nu este o simplă adunare de pe jos. bine dezvoltaţi. Pentru calitatea extra castraveţii sunt caracteristici soiului. fără a-i vătăma. iar în cursul zilei doar dacă este nebulozitate. cu un peduncul de 0. Din acestea se pun mai târziu în lăzi tip P sau în lăzi de material plastic. Recoltarea manuală în câmp se face la 3-5 zile. cu excepţia alterărilor improprii consumului. la o umiditate relativă de 239 . se culeg de mărimea. pentru salată. ci se face uniform. ofilire şi decolorare. soare. drepţi sau având curbura maximă de 1cm pe toată lungimea. dimineaţa. Culesul în grămezi lăsate în aer liber. când sunt turgescenţi. 1983). ele vor fi deplasate în spaţii răcoroase cu temperaturi de 12-160C. Masa minimă admisă este de 180 g/bucată la castraveţii proveniţi din culturi de câmp şi de 250 g/bucată la castraveţii recoltaţi din sere sau solarii. fără umiditate exterioară anormală şi fără gust amar. forma şi aspectul caracteristic soiului. foarte verzi. 40% din deprecierile ulterioare datorându-se acestei cauze. iar dimensiunile prea mari duc la refuzuri de calitate. Recoltarea este manuală în seră/răsadniţă şi poate fi manuală sau semimecanizată în câmp. fără a călca sau deranja prea mult vrejii. Staţionarea loturilor recoltate în seră va fi cât mai scurtă. cu aspect umflat şi o nuanţă verde gălbui. Metodele mecanice sunt posibile pentru industrializare (Popa Doina şi colab. înainte de întărirea seminţelor. Castraveţii cornişon pentru murat se recoltează la dimensiuni mai mari decât cei pentru conservare în oţet. La calitatea I se admit până la 10% defecte. sortate. unde producţia este mai mică. Cheltuielile de recoltare pot ajunge până la 70% din devizul (bugetul) culturii. concomitent cu presortarea pe mărimi. calitate şi dimensiuni. praf şi precipitaţii duc la depreciere. Se manipulează fără a fi zgâriaţi. în cazul calităţilor superioare. Castraveţii se rup prin răsucire sau se taie cu codiţă de maxim 2cm. Recoltarea castraveţilor se face la maturitatea de consum sau la maturitatea tehnologică specifică. Preţurile cele mai mari se dau la calibrele mici. Castraveţii de seră sau răsadniţă. în ambele cazuri existând o corelaţie între preţ. expuse la vânt. tari. după care se pun cu grijă în găleţi.5-2cm. cu aspect proaspăt. au o perisabilitate accentuată. Fructele prea mature. ocazie cu care se poate face presortarea. Castraveţii din culturile protejate se culeg de 2-3 ori pe săptămână. colectând separat fructele mari nevandabile care blochează dezvoltarea plantei. coşuri cu mâner sau lăzi uşoare. sunt prea groase. Fructele nedezvoltate. slice cucumbers) prin stadiul mai timpuriu de recoltare. bine formaţi.

separate gravitaţional pe grupele de greutate 300/400g. Această stocare de scurtă durată poate fi realizată în lăzile sau coşurile de recoltare.95% care este favorizată prin acoperirea cu prelate de polietilenă. Se preferă recoltarea cu o zi mai târziu. Sunt însă perioade când încărcătura de fructe a plantelor ne forţează să recoltăm cantităţi mai mari de castraveţi. ambalarea în lăzi P (20-26 Kg). Avantajele constau într-o protecţie superioară şi o păstrare mai bună a calităţii. Castraveţii de câmp se condiţionează în paralel cu recoltarea. castraveţii vor fi ambalaţi suficient de strâns.1-9/3cm şi 9. Aici. apoi se calibrează mecanic la instalaţii MOBA sau Brikman cu capacitatea orară de 4000 bucăţi. prin presortare care se definitivează la un punct fix amenajat. partea vizibilă fiind reprezentativă pentru tot produsul. tip. carton şi copertină. au coaja mai groasă şi rezistă mai bine la deshidratare. Ambalarea pentru export se face diferenţiat. în funcţie de destinatar şi mărimea fructelor. decât staţionarea cu o zi în plus. în funcţie de destinaţie. în funcţie de calibru). iar valoarea igienică şi comercială la 240C durează circa 7 zile. Castraveţii de seră preambalaţi în peliculă se ambalează fie în lăzi de carton ondulat (12-16 bucăţi. Castraveţii cornişon se pot livra calibraţi pe trei grupe de mărime: lungime 3.1-12/4cm. Pentru a nu se deprecia în timpul transportului. Staţionarea castraveţilor de câmp se face numai la umbră. se zvântă. pierderile în greutate sunt de 5-8 ori mai mici. se face cu maşini speciale Doboy-Unipax (750 Kg/h) sau Vito-Brikman (300 buc/h) şi este obligatorie doar pentru export. rănirile şi contaminările se reduc. până în momentul condiţionării. Ambalarea se face în lăzi P (30Kg). pentru a limita manipulările repetate. calitate. sau lăzile M2(15kg) şi M3(28Kg) din material plastic. capsate. Castraveţii până la 15 cm lungime se aranjează mai uşor. calibru).1-6cm/diametru maximum 2cm. pe care fluxul de condiţionare nu le absoarbe imediat. în lăzi de carton ondulat de 9 Kg capacitate. fructele se pot spăla cu apă curată. acoperiţi cu prelate sau rogojini umezite cu apă. care nu trebuie întârziată. Castraveţii de seră semilungi (14-25cm) cu protuberanţe în relief. culoarea şi fermitatea se menţin. Conţinutul ambalajelor va fi omogen (ca varietate. M2 (7-9 Kg) sau M3 (23-27 Kg) şi distribuirea longitudinală oferă o capacitate maximă de umplere şi o oarecare protecţie suplimentară. apoi se sortează şi se calibrează pe calităţi. Castraveţii de seră se şterg de praf şi eventualele picături de apă. 240 . Umbrarele. şoproanele sau încăperile pentru condiţionare se pot dimensiona pentru a oferi o parte din spaţiul necesar. Condiţionarea castraveţilor se execută diferenţiat. 500/600g şi 600/700g. Calibrarea este obligatorie pentru castraveţii de calitatea extra şi I. fie în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip II (8 Kg sau 12-18 bucăţi). 6. Preambalarea în peliculă termocontractibilă (Criovac) din PE sau PVC. La castraveţii fără preambalare peliculară. sau în lădiţe STAS 1247-89 tip V protejate cu foiţă.

Păstrarea după recoltare se face în scopul menţinerii calităţii o perioadă cât mai îndelungată de timp, evaluată între 6 şi 17 zile, în funcţie de gradul de maturare. Castraveţii sunt sensibili la frig şi la deshidratare. Temperaturile din ce în ce mai scăzute sub pragul de 120C accelerează îngălbenirea castraveţilor de seră. Concomitent apar pe epidermă pete adâncite şi moi. Sub 60C, pe epiderma castraveţilor de câmp apar după 24 de ore pete sticloase de îngălbenire şi zone cu aspect umed. Peste 100C la castraveţii de câmp şi peste 120C la castraveţii de seră se accelerează respiraţia şi transpiraţia până la decolorare şi îngălbenire, miezul devine spongios, fructele îşi pierd fermitatea. Epiderma subţire a fructelor de castraveţi le face foarte sensibile la umiditatea relativă scăzută, sub 92-95%, pierzându-şi luciul, zbârcindu-se şi ofilindu-se. Depozitarea este recomandată numai pentru produsele ambalate, paletizate şi lotizate pe calibre şi calităţi. Pentru castraveţii de seră în criovac, temperatura de 12-130C şi UR 95% asigură o păstrare a calităţii de 15 zile, iar pentru fructele fără peliculă, de 7-10 zile. Castraveţii de câmp de mărime mai mare se pot păstra la 7-100C şi UR 92-95% timp de 8-12 zile, iar castraveţii cornişon (mai mici) nu-şi pot păstra calitatea mai mult de 5-8 zile, la 130C şi UR 90-95%, fiind mai sensibili datorită stadiului timpuriu de recoltare. Studiile de atmosferă controlată au demonstrat că un conţinut ridicat în azot până la 98% încetineşte respiraţia, în timp ce excesul de CO 2 are acelaşi efect ca şi temperaturile prea coborâte. Preambalarea în peliculă este preferată, deoarece crează o atmosferă modificată favorabilă păstrării, iar efectele obţinute sunt comparabile. Livrarea castraveţilor se execută cât mai repede posibil, din depozit sau după o prerăcire obligatorie la 10-120C. Transportul la distanţe mari se asigură frigorific, în autofrigorifice LKW sau pe calea ferată cu vagoane RCF refrigerate cu gheaţă. Condiţiile de transport (t0C/UR) sunt similare condiţiilor de păstrare în depozit. Comercializarea castraveţilor se realizează în unităţile de desfacere prin prezentare în vrac, în lăzi, sau preambalaţi în mod specific, în peliculă criovac, pungi de PE perforate, etc. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni Pepenii galbeni şi verzi sunt înregistraţi statistic separat de restul legumelor, dar prin comparaţie s-ar situa pe locul III în România, după tomate şi varză, ca mărime a producţiei realizate în ultimii ani. Acest lucru a fost sesizat şi de Chaux şi Foury (1994), care enumeră ţara noastră între producătorii europeni semnificativi, alături de Federaţia Rusă,Ucraina, Turcia şi Serbia. Pepenii galbeni se consumă în România mai ales în stare proaspătă, apreciaţi pentru parfumul, aroma, suculenţa sau gustul lor, dar se folosesc şi la prepararea unor produse de cofetărie, dulceţuri etc. Compoziţia chimică medie include glucide 7-8,5%, protide până la 1,2%, celuloză 0,6% (fibre 0,9%),

241

substanţe minerale 0,6% (K 150-320 mg%, Ca 14-20 mg%, Mg 14-20%, P 15-30 mg%), vitamina C 20-45 mg/100g produs proaspăt, β caroten 1,75 mg%, complexul B 0,3 mg%, vitamina PP 0,4 mg%. Proporţia de apă este de 90%, partea necomestibilă de 40-52%, iar valoarea energetică de 230-340 Kcal/Kg. Perioada de consum durează de la sfârşitul lunii iulie şi toată luna august, mai rar în prima parte a lunii septembrie. Consumul se poate prelungi prin păstrarea soiurilor tardive. Cultura protejată este puţin răspândită în România. Recoltarea se face diferenţiat. Pentru consum de durată scurtă de timp, se recoltează la mărimea şi aroma caracteristice, când culoarea se schimbă. Se mai menţionează ca indici ai maturării, îngălbenirea frunzei celei mai apropiate de peduncul, urmată de formarea unor crăpături inelare în jurul pedunculului. Poziţia pe plantă a fructului, mai apropiată de bază, grăbeşte coacerea. Pentru valorificare în două săptămâni, se recoltează înaintea coacerii depline, cu crăpătura inelară neformată, fructele continuându-şi evoluţia fără a creşte procentul de substanţă uscată solubilă. În funcţie de temperatura exterioară, în 3-4 zile care preced maturitatea de consum, fructele câştigă 3-4g substanţă uscată solubilă % (de la 8-9% la 12-13%), dobândind o calitate deosebită, dar pierzând din rezistenţa la manipulare, transport şi depozitare (maturitate deplină). Întârzierea recoltării cu încă 3-4 zile duce la supramaturare, pierderea suculenţei, pulpa devine fibroasă, iar transportul se caracterizează printr-o perisabilitate sporită. La soiurile târzii se pot recolta pentru păstrare fructele aflate într-o fază mult mai timpurie, caracterizată prin minim 5g substanţă uscată solubilă %, aromă absentă, gust slab dulceag şi fermitate a pulpei mare, cavitatea seminală cu aspect umed şi seminţele prinse. Recoltarea se face manual, dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi trebuie efectuată cât timp fructele sunt reci, până la ora 10 (11), fără a deranja vrejii, lăsând maxim 5 cm codiţă. Intervalul de recoltare este de 3 zile, sau chiar zilnic în perioadele mai călduroase. Manipularea se face cu grijă, ferind fructele de lovituri, şocuri sau presiuni. Nu se recomandă apăsarea prea puternică în zona pistilară, care este uşor elastică la maturitate, deoarece se formează o pată sticloasă. Presortarea se realizează conform STAS 3653, fructe de aspect, formă şi culoare a cojii caracteristice soiului, verificând prin sondaj aroma, culoarea şi gustul pulpei. Pentru calitatea I se cer pepeni galbeni fără defecte sau crăpături, se admite doar zona de contact cu solul uşor decolorată. Exemplarele diforme, crăpate, bolnave sau vătămate se elimină. Condiţionarea pepenilor destinaţi consumului imediat mai cuprinde ambalarea în lăzi P (2 rânduri) sau M2 de material plastic (1 rând). Dacă beneficiarii sunt la distanţe mari, lăzile se căptuşesc cu paie, fân, talaş, materiale curate, fără mirosuri sau gusturi străine, nemaifolosite anterior.

242

Fig.16.1. Ambalaje alveolare pentru pepeni galbeni din culturile protejate

Condiţionarea pentru export, mai ales din culturile protejate, presupune calibrarea pe 3 calibre 0,5-1,5; 1,5-3 şi peste 3 Kg/buc. Se curăţă superficial prin ştergere şi se ambalează în cutii cu 4-6 compartimente, capitonate cu talaş sau cu material plastic special. Un alt mod de ambalare este la platouri alveolare speciale (fig.20.1.). Un tratament facultativ înaintea ambalării poate fi ceruirea prin pulverizare cu ceruri naturale, pentru diminuarea ritmului de postmaturare, reducerea pericolului de mucegăire şi a pierderilor de umiditate prin evaporare. Păstrarea temporară de scurtă durată (circa 7 zile) nu pune probleme deosebite, dar marii producători folosesc prerăcirea la 10-150C imediat după recoltare pentru mărirea stabilităţii produsului pe parcursul condiţionării şi valorificării ulterioare. Păstrarea frigorifică este practicată diferenţiat. Soiurile aromate mai timpurii, nu se păstrează o durată prea îndelungată de timp, depozitarea având rolul de-a regla oferta şi de-a opri evoluţia loturilor recoltate în apropierea maturităţii depline. Soiurile aromate culese parţial imature, nu-şi desăvârşesc în mod complet calitatea. La ieşirea din camera rece, acestea sunt de două ori mai perisabile decât în cazul recoltării la maturitatea deplină (Chaux şi Foury, 1994). Din acest motiv, grupa Cantaloup (Charantaise) se păstrează doar 10 zile, la 4-60C şi UR 85-90%, nerecomandându-se temperaturi sub 40C. Soiurile tip Turkestan se pot păstra între 00C şi 70C, la 85-90% UR, timp de 2-3 săptămâni. Moras şi Chapon (1984) recomandă o temperatură medie de 40C, o umiditate relativă ridicată (UR 90%) şi o ventilaţie corect realizată. Hardenburg şi colab. (1986) menţionează valori apropiate, de 2-50C, dar o umiditate relativă mai ridicată (95% UR), pentru o durată de păstrare de 2 săptămâni. Toţi autorii citaţi se referă şi la soiurile tip Honey Dew, (nearomate, cu coaja netedă) care nu suportă prerăcirea şi nici temperaturile sub 70C. Aceste soiuri se păstrează la 7-100C şi UR 90% timp de 3 săptămâni (Seymour şi colab., 1993). Păstrarea frigorifică a soiurilor tardive Galben de toamnă (Jaune Canari) şi Măsliniu de iarnă (Vert Olive d'hiver) este posibilă 8-9 săptămâni (Gherghi, A., 1993) şi chiar 60-100 zile când se respectă tehnologia specifică, la Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Se aleg pentru păstrare exemplare cu coaja groasă, rezistentă, conţinut mai redus în zahăr, respiraţie mai puţin intensă. Momentul optim de recoltare este în pârgă (15 septembrie-1 octombrie), din culturi speciale sau cel puţin cu

243

tratamente corespunzătoare contra antracnozei. Se preferă pentru păstrare pepeni mijlocii, de 1,5-2 Kg/buc, eliminând exemplarele crude, vătămate sau atacate. Se tratează cu Rovral 0,2% prin stropire sau prin cufundare, apoi se zvântă. Se ambalează, ferindu-i de lovituri, în lăzi P curate şi fără mirosuri străine, căptuşite cu 2-3 cm de talaş sau paie curate şi uscate, pe fund şi la pereţi. Lăzile P se paletizează şi se depozitează în spaţii frigorifice ventilate, pentru a putea urmări păstrarea fiecărui lot şi scoate pentru valorificare în orice moment (Tudor, A. T., 1995). Condiţiile de depozitare pentru aceste soiuri, specializate în mod particular, sunt 5-100C pentru o păstrare de 25-40 zile şi 00C pentru o durată maximă de 2 luni pentru Galben de toamnă şi trei luni pentru Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Umiditatea relativă 85-90% şi o ventilare eficientă pentru evacuarea etilenei, trebuie menţinută cât mai bine. Pepenii galbeni tardivi aparţin varietăţii inodorus (Naud.), care acumulează zaharurile progresiv, nu dezvoltă aromă evidentă şi nu sunt de tip climacteric, precum sunt, de exemplu, cei din grupa Cantaloup. În timpul păstrării îşi îmbunătăţesc gustul şi savoarea, fermitatea pulpei şi culoarea se desăvârşesc. Fructele atacate de boli se acresc sau se amăresc, mucegaiurile imprimând şi gustul lor specific. Pierderile ajung la 20-25%, majoritatea prin stricare. Controlul loturilor păstrate se face zilnic. Atmosfera modificată prin mărirea conţinutului în CO2 asigură o păstrare mai puţin sigură decât o bună ventilare, care poate elimina etilena produsă abundent de pepeni. În prezent au fost create şi la această specie linii transgenice care se păstrează 14-21 zile la temperatură normală, sau se pot recolta la un grad de maturare mult mai avansat, cu un conţinut în glucide mai ridicat. Aceşti pepeni posedă o genă antisens care blochează acţiunea ACC- oxidazei, enzimă implicată în etapa finală de sinteză a etilenei. Scoaterea de la păstrare se face prin manipularea atentă, treptat, pentru a nu se depăşi un interval optim de 36 ore în care trebuie efectuată desfacerea pepenilor galbeni refrigeraţi. Înainte de comercializare se sortează. Transportul se execută în vehicule izoterme sau frigorifice, iar lăzile se vor ancora bine, având în vedere sensibilitatea la lovire şi zdruncinare puternică. Pe drumuri improprii se va circula cu viteză redusă, sub 50Km/h. 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi Pepenii verzi (harbujii, lubeniţele) prezintă o pondere a producţiei mai mare în România, precum şi în toate ţările din această zonă geografică, în comparaţie cu pepenii galbeni. Turcia este al doilea mare producător mondial de pepeni verzi. Proporţia între cele două culturi este de 80/20 în favoarea pepenilor verzi în Grecia şi de 63/37 în Italia. În ţările situate mai la vest, proporţia se inversează: 41/59 în Spania, 9/91 în Portugalia şi doar 3/97 în Franţa, aceasta din urmă importând 90% din consumul intern de pepeni verzi.

244

În compoziţia chimică a fructelor de pepeni verzi există multă apă 92± 2%, glucide 6,5± 1%, precum şi o cantitate destul de modestă de săruri minerale, de 0,3-0,4g% (K 110-270mg, Ca 7-9mg, Mg 5-10mg şi P 9-15mg/100g) Vitaminele: C 7-11mg/100g pr.p., β caroten (echivalat) 0,3-1%, PP 0,2mg/100g, vitaminele complexului B 0,37-0,62mg%. Valoarea energetică este relativ scăzută, 290-300 Kcal/Kg, iar proporţia părţii necomestibile de 44-54%. Aciditatea pulpei de 0,2g% este preponderent malică. Pepenii verzi sunt mult apreciaţi şi ei pentru gustul, suculenţa sau calităţile lor răcoritoare, fiind un desert preferat al zilelor de vară. Printre produsele prelucrate, putem enumera pepenii muraţi, dulceaţa sau confiatele de coajă, jeleul sau marmelada de miez, fără a avea o pondere comparabilă cu consumul proaspăt. Soiurile timpurii apar pe piaţă începând cu sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, iar perioada de consum se prelungeşte în lunile de toamnă, ultimele fructe de dimensiuni mai mici fiind destinate murării. Recoltarea. Momentul optim de recoltare se recunoaşte după mai mulţi indici: - coaja se colorează într-o nuanţă ceva mai deschisă dar mai pronunţată; - coaja se zgârie uşor cu unghia; - partea care stă pe pământ se îngălbeneşte sau se albeşte; - la apăsare fructul pârâie; - prin lovire se aude un zgomot înfundat de vas plin; - cârcelul de la baza codiţei se îngălbeneşte şi se usucă; - perişorii de pe codiţă cad; - fructul se desprinde uşor de pe vrej. Fructele nematurate sau răscoapte nu sunt de calitate. După recoltare, pepenii verzi nu mai evoluează ca grad de coacere. Recoltarea la timp contribuie la creşterea şi maturarea mai acceleretă a fructelor rămase pe plantă (vrej, curpen), determinând creşterea producţiei (Artemova, L., 1992). Se recoltează dimineaţa, seara sau pe timp răcoros. Culesul este tot manual, la 2-3 zile, prin treceri succesive, fără a deranja vrejii, lăsând o codiţă de 2-3cm. Se aleg exemplare de cel puţin 1,5 kg, fără vătămări, crăpături, arsuri de soare, atacuri de boli sau de dăunători. Se va evita recoltarea imediat după ploaie sau pe timp ploios. Staţionarea până în momentul transportului a grămezilor sau ambalajelor cu pepeni verzi se face la umbră. Pepenii verzi sunt sensibili la vătămări mecanice, dacă se manipulează şi se transportă în vrac. Podeaua şi pereţii mijlocului de transport vor fi protejate cu talaş, cu paie uscate sau frunze (10-15cm), iar peste pepeni se pun rogojini sau prelate. Ambalarea în lăzi grătar sau în lăzi paletă se practică mai puţin frecvent, dar protejarea la pereţi se va face în acelaşi mod. Suprapunerea fructelor nu trebuie să depăşească 2-3 rânduri în lăzile paletă, mai ales dacă intenţionăm să le păstrăm mai mult timp. Transportul trebuie efectuat în perioadele răcoroase ale zilei, în timp cât mai scurt. Păstrarea temporară pe o perioadă de 2-3 săptămâni, nu pune probleme deosebite, dacă s-a respectat tehnologia recomandată. Se păstrează corespunzător

245

pepenii din culturile sănătoase, fără antracnoză, care ajung la maturitate înainte de căderea primelor brume. Cei care provin din primele sau din ultimele recoltări, sunt mai perisabili. Soiurile tardive (Dr. Mauch, Charleston gray etc.) cu coajă groasă, acoperită de ceruri naturale, care au o activitate respiratorie mai redusă, se păstrează mai bine decât cele timpurii, cu coaja subţire şi miezul prea zemos. Capacitatea bună de păstrare o au pepeni de mărime mijlocie, uniformi, copţi dar nu complet (Avramescu, A., şi colab., 1972), în nici un caz cu maturitate optimă depăşită, fără resturi de pământ pe coajă. Condiţiile şi durata păstrării. Tehnologiile actuale de păstrare garantează menţinerea calităţii pepenilor verzi timp de 3-6 săptămâni, la o temperatură de 7± 30C şi 85-90% UR. La temperaturi mai scăzute de 2-5 0C, miezul se poate deprecia, devenind mucilaginos, de culoare mai închisă. Temperaturile prea ridicate (150C) determină pierderea treptată a gustului dulce şi atacul de antracnoză. O umiditate relativă excesivă determină apariţia de pete pe coajă şi gustul acru-amărui al miezului. După Artemova, A. (1992) perioada de consum poate fi prelungită, prin păstrare, cu maximum 3 luni. Într-o lună de păstrare, glucidele hidrosolubile se diminuează în medie cu 12,6%. Livrarea pentru consum a pepenilor verzi păstraţi în depozite trebuie asigurată în interval de maxim 2 zile. Pepenii care nu dispun de condiţii de păstrare bune sau provin din culturi neîngrijite, nu oferă garanţia păstrării îndelungate a calităţii şi trebuie comercializaţi în termen cât mai scurt. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor Dovleceii, Cucurbita sp. cu varietăţile lor, se cultivă în mod specific pentru fructele lor tinere, care conţin 0,9-1,8% protide, 2-4% glucide, 1% fibre (0,4% celuloză) şi peste 0,6% substanţe minerale (K 230-383mg, Ca 15-40mg, Mg 8-18mg, P 20-56mg%). Vitamina C 10-25mg% este instabilă datorită ascorbatoxidazei din coajă. Mai conţine 0,56mg% vitamina PP şi 0,4mg% vitamine din complexul B. Conţinutul în apă este de 94-96%, partea necomestibilă de circa 12-15%, iar valoarea energetică de 170-180 Kcal/Kg. Dovleceii se consumă mult în Italia, Spania, Franţa, Portugalia, în mod tradiţional, în mâncăruri în care sunt asociaţi cu tomatele, pătlăgelele vinete şi ardeii şi au calităţi dietetice. În România se consumă umpluţi, pané sau în diverse alte preparate, asociaţi cu diverse alte legume. Patisonul se foloseşte şi pentru murat (august-septembrie). Dovleceii apar pe piaţă în lunile mai-iunie, înregistrând un maxim de producţie între 15 Vl şi 20 Vll. Recoltarea se face manual, la 3-5 zile după deschiderea florilor, preferabil cât mai des (1-2 zile), pentru a nu depăşi maturitatea de consum. Fructele se taie de pe vrej, lăsând un peduncul de 1-3 cm şi se pun în ambalajele de comercializare. În această situaţie se practică recoltarea pe calităţi (presortarea), de către formaţii de doi muncitori, fiecare colectând o anumită calitate (I/II) conform STAS 1417-84. O recoltare susţinută stimulează o

246

producţie prelungită. Se acceptă doar fructele întregi, curate, proaspete, turgescente, sănătoase, fără vătămări, de formă şi culoare caracteristică soiului. Pentru calitatea I, dovleceii vor avea coajă fină, intactă, seminţe mici, abia formate şi formă regulată. Dimensiunile maxime sunt de 20 cm lungime şi 5 cm diametru, iar la patison de 7 cm diametru. Dovleceii în floare se recoltează la lungimea de 7 cm. Având o epidermă deosebit de fragilă, manipulările suplimentare sau prelungite trebuie evitate. Marfa se protejează de soare, praf sau intemperii şi se asigură transportul într-un timp cât mai scurt la centrul de prelucrare. Condiţionarea poate implica unele operaţiuni suplimentare, doar dacă ameliorează în mod semnificativ calitatea: curăţarea suplimentară, împrospătarea tăieturii pedunculului, ambalare sau preambalare specială. Ambalarea obişnuită se face în lăzi P, iar preambalarea este recomandată în pungi de polietilenă perforată de 1Kg capacitate. Dovleceii în floare se ambalează în lădiţe de lemn căptuşite cu foiţă de hârtie sau în lăzi de carton. În ţările occidentale exportatoare, se practică şi includerea în folie de polietilenă contractibilă. Păstrarea de scurtă durată la temperatura mediului ambiant nu este admisă mai mult de 2-3 zile. După 4-5 zile, dovleceii îşi pierd aspectul comercial, luciul şi fermitatea, se pătează la nivelul zonelor uşor lezate ale epidermei şi formează mucegai pe tăietura pedunculului. La 10± 20C şi 90-95 % UR, calitatea poate fi menţinută circa 7 zile pentru dovleceii obişnuiţi şi numai 48 de ore pentru dovleceii în floare. În acest interval, conţinutul în vitamina C se micşorează substanţial. Loturile preambalate în polietilenă contractibilă aparţinând unor soiuri testate, suportă timp de câteva săptămâni temperaturi de 0÷ 40C şi UR 8595%, perioadă în care are loc exportul şi desfacerea pe alte pieţe. La revenirea la temperatura normală, consumul trebuie asigurat fără întârziere.

CAP. XVII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR P|ST|I/CAPSULE
Grupa tehnologică specifică include plante legumicole de la care se consumă boabele verzi (mazărea, bobul), păstăile verzi (fasolea de grădină, unele varietăţi recente de mazăre de grădină) şi capsulele (bamele = Hybiscus esculentum, fam. Malvaceae). 17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină Fasolea de grădină cultivată în ţara noastră pentru păstăi aparţine speciei Phaseolus vulgaris L., având două varietăţi: - varietatea mai cultivată este fasolea pitică, cu creştere determinată (var. nanus), numită şi oloagă. Tipurile cu păstaie cilindrică se mai numesc fideluţe, iar cele cu păstaia galbenă, fasole ţucără.;

247

- varietatea cu o cultură mai greu mecanizabilă este fasolea urcătoare (var. communis), numită şi fasole lată, fasole grasă, sau fasole de arac (harag), cu creştere nedeterminată. Păstăile conţin în medie 90% apă, 3,7-5,7% glucide, peste 2% protide (cu toţi aminoacizii esenţiali), fibre 3,1% (celuloză 1,4%). Conţinutul în substanţe minerale este de 0,6g%, din care K 243-275 mg, Ca 40-56 mg, Mg 26-35 mg şi P 30-60 mg%. Vitamina C este în cantitate de 16-20 mg%, vitaminele complexului B 0,4-0,9 mg%, vitamina PP 0,5-0,7 mg%, iar vitamina E 0,24-0,28 mg%. Partea necomestibilă este de 9-10%, iar valoarea energetică de 240-330 Kcal/kg. Această legumă ocupă locul 12 în ierarhia producţiilor mondiale, având calităţi culinare şi dietetice remarcabile, dar prezentând un mare interes economic, atât prin marile cantităţi conservate, cât şi prin performanţele culturii mecanizate care se practică în Europa şi se extinde tot mai mult în Africa. Perioada de consum durează din iunie până în octombrie, culturile în solarii sau sere fiind mai puţin practicate în România. Recoltarea păstăilor se face - la fasolea oloagă când boabele de abia încep să se formeze, sub 3 mm diametru la păstăile cilindrice şi sub 4 mm diametru la alte grupe de soiuri. Păstăile vor avea dimensiuni caracteristice soiului, fiind cât mai suculente, fără aţe şi ţesut pergamentos.; - la fasolea lată (calitatea I) păstăi mai puţin dezvoltate, fragede, care se vor rupe uşor la îndoire, cu ruptură netedă. Momentul optim al recoltării se situează la 55-70 zile de la semănat, sau la circa 15 zile de la data înfloririi. Păstăile ajung la maturitatea de consum în mod succesiv, intervalul fiind influenţat de starea timpului. Fasolea lată se maturează într-un ritm mai lent. Umezeala şi răcoarea prelungesc maturarea, iar seceta şi căldura o scurtează. Recoltarea mecanică se face la maturitatea tehnologică. Recoltarea manuală se face în coşuri sau găleţi, iar varianta semimecanică presupune folosirea unor platforme tractate pentru scoaterea mecanizată din câmp a cantităţilor culese manual. Se repetă la 2-3 zile, întârzierile provocând îmbătrânirea păstăilor, dezvoltarea şi întărirea boabelor, apariţia şi lemnificarea aţelor. Producţia se depreciază şi se diminuează, întrucât formarea florilor noi este stânjenită. Recoltarea mecanică se realizează cu combina de recoltat fasole FZB, tractată de tractorul U650 M (Neagu, V., şi colab., 1985), în vederea prelucrării industriale. Productivitatea este de 2-3 ha/schimb, sortimentul de soiuri specific având maturitatea de consum simultană de peste 85% în momentul recoltării, tufe de 25-30 cm, plante viguroase, bine înrădăcinate şi bogate în păstăi. Păstăile acestor soiuri sunt situate în partea superioară a plantei, dezvoltate şi fără aţe, în ciorchini rămuroşi, cu desprindere uşoară de pe plante. Cultura se erbicidează, iar parcelele se eşalonează la recoltare prin însămânţare decalată. Acestea se pregătesc cu drumuri late de 2 m pe laturile

248

lungi şi zone de întoarcere la capăt cu lăţimea de 12 m. Terenul va fi nivelat, fără bulgări, bolovani sau pietre. Condiţionarea pentru consum în stare proaspătă se face în funcţie de exigenţele caietelor de sarcini şi conform STAS 8948-83, odată cu recoltarea sau în aceeaşi zi, deoarece produsul se depreciază uşor (Olaru, C., 1982). Se elimină păstăile deteriorate, deformate sau bolnave şi resturile vegetale, ciorchinii sunt despărţiţi. Calibrarea se face după dimensiuni, calitatea I având la fasolea cilindrică lungimea maximă de 6 cm şi lăţimea maximă de 6mm, iar la fasolea lată lăţimea minimă de 12 mm. Ambalarea pentru consum intern se face în lăzi de lemn tip C sau plastic, M2-M3 . Se practică şi preambalarea fie în pungi de PE perforată de 0,5-1 Kg, fie în saci de plasă din materiale plastice sau textile, la 2-3 Kg capacitate. Livrarea pentru industria conservelor se face în lăzi paletă metalice tip Euro (STAS 8635-70), în lăzi paletă de tip comercial sau în lăzi de lemn de tip P sau C. Exportul este realizat numai cu păstăi de culoare verde, sortate, calibrate, ambalate în lădiţe STAS 1247 tip V capitonate cu hârtie pergaminată (pergament) perforată. Stratul de deasupra va avea păstăile puse în lungul lădiţei, paralel cu latura mare. Fluxul tehnologic de valorificare, fără intervenţia frigului produs artificial, nu poate dura mai mult de 3 zile, dacă păstăile sunt ţinute în spaţii răcoroase, bine aerisite, cu o umiditate relativă de 90-95%. Un flux tehnologic modern presupune prerăcirea la 10± 10C imediat după recoltare, sau în interval de 3-4 ore pentru eliminarea căldurii de câmp. Transportul nu poate depăşi 5 zile, produsul putându-se deprecia. Se face cu vagoane frigorifice sau mijloace auto frigorifice, în care se va menţine o temperatură de 8-100C şi UR 90%. Pierderile admise sunt de 2% pe CF, 1% auto şi 0,5% / zi export. Păstrarea temporară se face în condiţiile STAS 9127/15 - 85, în spaţii utilate, cu loturi de calitatea I, recoltate de preferinţă manual şi cu codiţă, ambalate în lădiţe în strat de circa 20cm. Ea nu poate depăşi durata de 10 zile, la temperatura de 8-100C şi UR 90-95%, cu pierderi admise de până la 8%. Compoziţia atmosferică de 2-3% O2 şi 5-7% CO2 întârzie îngălbenirea păstăilor şi prelungeşte durata păstrării cu circa 7-10 zile (Gherghi, A., 1994).

17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării Seminţele verzi de mazăre de grădină sunt consumate înainte de-a fi ajuns la maturitatea fiziologică, în stare proaspătă sau conservată. Au un conţinut bogat în glucide, de 12,5-14%, protide 6-8,4% (proteine, globuline 56%), lipide 0,6%, fibre 6% (celuloză 2,6-2,7%). Substanţele minerale în cantitate mare, peste 0,9%, din care K 300-340mg, Ca 25mg, Mg 33-40mg, P 100-126mg%, Fe 2 mg

249

cu recoltare în luna septembrie (Butnaru. Mazărea pentru conservare poate fi recoltată cu mai multă siguranţă dacă se apelează la metode de control al. zaharate. Recoltarea se efectuează când 70-80% din păstăi au atins maturitatea tehnologică. şi colab. Gabriela. Vitamina C 25-40 mg%. tenderometre). soiuri timpurii în cultură irigată. Gradul de maturare va fi incomplet. Umiditatea totală este de 74-76%.17. partea necomestibilă între 53-65%. vit. complexul B până la 1 mg%. Se execută 2-3 recoltări la interval de 3-4 zile. 1984)..2 M) Recoltarea manuală se practică pentru consumul direct.%. vit. H. Sortimentul cultivat cuprinde soiuri cu bobul neted şi soiuri cu bobul zbârcit (încreţit. cu păstaia tânără comestibilă ca atare.2-3 mg%. Au apărut şi soiuri mange tout (mangia tutto). iar pentru consumul în stare conservată (termosterilizată. pe o scară de la 74-140. I. E 0. medullare) ultimele fiind mult mai bune pentru prelucrare. recoltarea manuală într-o singură trecere prin smulgere. cu un maximum la 20 iunie. Există şi posibilitatea mai puţin practicată de-a cultiva mazărea în cultură dublă după spanac. La mazărea zaharată (cu bobul zbârcit).1. var. Conform SR 8947. solicitând 110 norme zilnice de muncă la hectar. Epoca de consum în stare proaspătă este între 10 mai şi 15 iulie. la o epocă intermediară. la soiurile cu bobul neted. suculente. suficient de ferme. raportul amidon/zahăr) şi tehnologice (randamentul în boabe). Fig. chimice (substanţa uscată. gradului de maturare fizice (maturometre. Strânse între degete. Indicele tenderometric optim este de circa 110. şi colab. PP peste 2 mg%. iar valoarea energetică de 780-790 Kcal/kg (960 Kcal/kg după Mincu. congelată etc. după circa 3 săptămâni de la scuturarea florilor (21± 3 zile) la soiurile zaharate (cu bob zbârcit) şi după 15± 2 zile de la scuturarea florilor. fără amidonare (gust făinos) sau supramaturare (separarea cotiledoanelor). 1970). datele fiind caracteristice pe grupe de soiuri. Perioada optimă apare în funcţie de condiţiile climatice. se vor turti fără să se spargă.) în restul anului. însămânţată la începutul lunii iulie. păstăile trebuie să conţină minim 5 boabe la calitatea I şi minim 3 boabe la calitatea II. fine. Maşina de recoltat mazăre (MRM 2. Boabele trebuie să fie bine formate. 1982). iar cantitatea zilnică recoltată de un muncitor nu depăşeşte 40 kg păstăi (Doru. permite economisirea forţei de 250 .

17. fie din recoltare şi batozare într-o singură trecere.2M+U650(L-400) (fig. vrejii sunt introduşi în tamburul cu palete. tipice pentru soiul din care provin. Aici se separă tecile. sunt necesare 2 maşini. cu batoza pentru boabe verzi (500-1000 Kg/oră +3-4t vreji). 6-elevator cu cupe pentru evacuarea boabelor.2. frunzele. Colectarea boabelor se poate face în ambalajele de transport sau în bazine de stocaj. Schema procesului tehnologic de batozare (1-elevatorul de alimentare. 7-transportor. Fig. unde păstăile se desfac sub loviturile paletelor. şi Foury. În cel de-al doilea caz. 5 elevatorul de deşeuri. boabe seci sau sparte) şi sucul din spargerea boabelor. Prima fază este smulgerea şi tăierea (3-3. Dacă staţia de batozare se găseşte la peste 25 km de fabrică. În primul caz. fiind consumabile şi la un grad de maturitate mai avansat.4-elevatorul de evacuare a boabelor. iar clorinarea se face la limita superioară. păstăile fiind sortate şi ambalate în lăzi P sau M3. Ambalajele vor conţine minim 20 kg păstăi bine aşezate şi îndesate. I. fluxurile tehnologice fiind distincte. turgescente. se folosesc maşini autopropulsate de recoltat şi batozat (treierat) mazărea (Patron. 10. care îndepărtează restul impurităţilor (coji.. Boabele cad pe covorul de cauciuc şi sunt transportate cu elevatorul la vânturătoare. iar faza a doua. după ce a fost în prealabil recoltată.muncă. 1994). (30-40% apă..). Cl. treieratul. Maşina MRM-2. cu ajutorul unui curent de aer. una pentru recoltare şi a doua pentru batozare în mişcare (batoze mobile).elevator pentru eliminarea vrejilor şi tecilor. restul boabe). 251 . Păstăile calitatea I vor fi proaspete. 2-dispozitivul de treier tambur cu site. 3-separatorul (bătătorul). Pe sitele vibratoare se separă impurităţile minerale. dar păstăile au stadii de maturare diferite şi trebuie sortate. Concomitent se va executa şi condiţionarea. Alimentarea cu vreji a batozei se face din remorcă. Fiind un produs cu o stabilitate mai mică de 4 ore.2M poate fi folosită cu elevator pentru încărcarea plantelor direct în remorcă. 8. se realizează în staţionar. mai grele.5 ha/10-12 ore). vrejii şi alte impurităţi uşoare. în apa se introduc calupuri de gheaţă. 1989. P. 9-recuperator) Metodele moderne de recoltare constau în batozarea mazării direct în lan. Recoltarea mecanizată se poate face cu MRM-2. Chaux. Prin intermediul unui lanţ cu gheare. Cl. pentru a nu se freca în timpul transportului şi se execută prerăcire la 0-40C. După cântărirea automată. are loc spălarea într-un spălător cu flotaţie. cu peduncul ataşat şi fără vătămări sau semne de încingere.1. boabele verzi de mazăre se transportă în bene sau în cisterne cu apă rece (sub 12-14 0C) clorinată cu 5-20-30 mg clor activ la litru.

el fiind mai timpuriu decât fasolea. de circa zece ori mai mare decât căldura degajată de mere. Dacă se recoltează ca păstăi imature. dacă staţionează în spaţii nerăcite. dar boabele devin făinoase.3. După Enăchescu Georgeta (1984) boabele tinere au 81% apă. deoarece păstăile se maturează eşalonat. la 0-40C.Studiile de atmosferă controlată au stabilit că 5-7% CO2 prelungeşte durata păstrării frigorifice la 20 zile. Livrarea se face în condiţii de refrigerare. Se efectuează manual. Spania este cel mai mare cultivator şi exportator european. semidezvoltate sau dezvoltate complet. 252 . valoarea energetică fiind de 1000-3400 Kcal/Kg. dar consumat de păturile sărace. de 14-19% amidon. C sau M2-M3 de material plastic. având desfacerea asigurată mai ales în ţările arabe. sau 55 g/100g substanţă uscată. Chaux. săruri minerale cum ar fi: K 250 mg%. şi Foury. s-a conturat o activitate tot mai importantă de industrializare a boabelor verzi. Concomitent se face condiţionarea prin sortare şi ambalare în lăzi P. Alţi autori (Iordăchescu. Deşi sunt mai stabile sub raport calitativ în păstăi. iar monoglucidele scăzând de la 5% la mai puţin de 1%. înregistrează în 24 de ore pierderi de 15± 10% sub formă de scăderi în greutate sau deprecieri calitative. 1994)..5 C şi UR 85-90% timp de 5-8 zile. iar cotiledoanele nu au devenit prea făinoase. Vicia faba L. Recoltarea se face în stadiul de 3/4 al dezvoltării seminţelor. 0. Momentul apariţiei bobului pe piaţă este luna mai. este cultivat ca plantă legumicolă pentru boabele sale proaspete. când tegumentul nu s-a întărit şi are culoare albă-gălbuie. zaharuri (glucide) 3%. 17. dacă recoltarea s-a desfăşurat în condiţii bune şi s-a continuat cu prerăcirea. varietatea major. La 5-80C. amidonul depăşind 8%. Transportul mazării păstăi prerăcite se face în maşini frigorifice. numai pe o distanţă care poate fi străbătută în 1-2 zile maxim. În ţările limitrofe bazinului mediteranean. 1978. boabele suportă greu păstrarea.5 mg% vitamina PP. Cl. fragede. P 25 mg%. pere sau struguri. Chiar la această temperatură scăzută căldura degajată este cea mai ridicată (9MJ/t/24h). bobul este un aliment tradiţional foarte mult apreciat. pierderile se reduc la 4-7% în interval de 3-6 zile. continuându-şi evoluţia spre amidonare.6% lipide. Depozitarea şi păstrarea temporară a păstăilor este avizată doar la 0 0/-0. proteine 2-5%. la 3-4 zile. C. în mai multe reprize. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină Bobul. Ca 22 mg%. Mg 38 mg%. 33 mg acid ascorbic. în pungi de polietilenă cu capacitatea de 1 Kg..Păstăile de mazăre valorificate ca atare. dar şi pentru păstăile tinere. 1. 5-9% monoglucide. Cl. iar prezentarea mărfii în magazine este sub formă preambalată. În ultimele decenii. fără a fi făinoase. stadiul de dezvoltare a boabelor va fi de 1/3-1/2. evaluează conţinutul în glucide la valori mult mai mari.

în limba turcă). sau cel mult 7 cm (pentru soiurile cu fructe lungi). Fructele recoltate mai rar se lemnifică şi se depreciază. glucide 47%. capsule verzi. prin presortare. celuloză 1-2% s.la maturitatea de consum sau tehnologică. cele lemnificate. 2% protide (proteină brută peste 12% din s. Seminţele (boabele) proaspete evoluează foarte rapid după separare şi nu trebuie păstrate mai mult de 1-2 zile. După 3-4 zile. Bamele au un metabolism foarte intens.4. asemănător cu ciupercile.. 17. Bamele culese vor avea codiţă. au proprietăţi medicinale şi dietetice. Conţin apă 76% ± 12%. Prezentarea în magazine se realizează în lăzi de transport. nu se vor considera proprii pentru consum. Hybiscus esculentus L. acid ascorbic 24-43 mg%.u. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor Bamele. dimineaţa. mazărea boabe sau legumele de frunze. Bamele cu aţe sau seminţe mari şi grosiere. Durata de păstrare este de 2-4 zile.u. cu o circulaţie bună a aerului. Păstrarea temporară se poate face 1-2 săptămâni. Recoltarea se face când fructele sunt tinere.). sunt cultivate pentru fructele lor. cu seminţe abia formate. întrebuinţate pentru diverse preparate culinare sau pentru industrializare. Se recoltează manual. la 0/20C şi 90-95% UR. Din găleţile de cules.Păstrarea păstăilor tinere se face la 60C şi 95% UR. Se consumă mult în Orient (bamia. fără umiditate exterioară anormală. 253 . care se scot din parcele şi se protejează contra factorilor nefavorabili până la venirea mijloacelor de transport. capsulele se pun în lăzi. nevătămate. iar ambalarea definitivă sau preambalarea la centru de prelucrare şi tranzit. când perişorii de pe capsule sunt umezi şi nu irită mâinile. apare fenomenul de alterare în masă. Condiţionarea se face concomitent cu recoltarea. iar conform STAS 4878-84 nu vor depăşi lungimea de 5 cm. la 2/40C şi UR 90%. vor fi întregi. sănătoase şi curate. sau sub formă preambalată în pungi de polietilenă de 1 kg. alterate sau strivite. Perioada apariţiei pe piaţă este din 20 iulie şi până în luna septembrie. Temperaturi mai scăzute determină brunificarea. fragede. dar nu se aplică decât loturilor răcite imediat după recoltare. Valoarea energetică este de 386 Kcal/Kg. Prin conţinutul ridicat în substanţe mucilaginoase. prin mai multe treceri. substanţe minerale.

P 24-50 mg./an). mai ales in sere şi solarii.36%. lăstarii sau tulpinile false (Potec.4 mg%. Problema reziduurilor de pesticide şi de azotaţi/azotiţi (nitraţi/nitriţi) prezintă o preocupare actuală a cultivatorilor. Salata mai conţine vitaminele complexului B 0. Epoca de consum este permanentă. cu frunze creţe (batavia. o folosire mai intensivă a spaţiului. 1983). PP 0.3 Kg consum/loc.). bulboase sau condimentar aromatice de la care se consumă frunzele sau peţiolurile. de foi. asociate şi succesive.35-0. producţiile extra timpurii de câmp în aprilie-mai (cu maximum între 20 ianuarie15 mai). Compoziţia chimică cuprinde: apă 94-95%. şi colab.2-0. dar şi un obstacol în exportul unor ţări care nu aplică în cultură tehnologii raţionale de fertilizare şi protecţie fitosanitară. Italia (12. verdeţuri etc./an).2%. fibre 1.5%. din care K 224-320 mg. XVIII . cu o scurtă pauză de vară (august). cu valoare energetică redusă. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei Salata. E 0. cele de vară în mai-iulie (cu maximum iunie). marula şi salata aurie. Partea necomestibilă este de 34-39%. Importanţa economică a culturii de salată este considerabilă în SUA.2%.1. prezintă mai multe forme: de căpăţână. Salata prezintă importanţă şi prin faptul că asigură. Lactuca sativa L. între 120-210 Kcal/kg.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP| T| A LEGUMELOR DE FRUNZE {I A UNOR SPECII MAI PU}IN R| SPANDITE Grupa tehnologică denumită şi cea a plantelor legumicole de la care se consumă frunzele.7%.8 Kg/loc. peţiol şi lăstari etiolaţi. M. unde există ţări ca Spania (23.5% (celuloză 0.2% etc. β caroten 0. Grecia (10 Kg/loc/an). Mg 11-40 mg%. Franţa (7.9%).CAP.6-0. I. substanţe minerale 0. care a devenit treptat plantă alimentară.1-2. prin culturi premergătoare. 1998. China sau în CEE. protide 1. cuprinde un număr foarte mare de specii.. şi colab.. evaluat la 8-13 mg. Se consumă frunzele sau căpăţânile. cea mai răspândită).4-0. K1 0. Conţinutul în acid ascorbic este instabil. cele de toamnă în 254 . Dumitrescu. iceberg etc. Salata de căpăţână este cea mai cultivată şi are câteva tipuri de soiuri: cu frunze netede (beurré.8 Kg/loc/an şi locul II după tomate între legumele cumpărate de familiile franceze). grupează separat legumele verdeţuri şi legumele pentru muguri. frunze. 18. Aceasta a fost amplificată în unele lucrări prin extinderea accepţiunii asupra unor plante perene.45 mg%. rădăcinoase. Ca 37-55 mg. dar fiind în momentul recoltării mult mai important. Salata a fost iniţial o plantă medicinală cu proprietăţi calmante. glucide de 1.

D. când nu a început emiterea tulpinilor florale. iar în solarii din martie în mai.manipulare . prin 2-3 treceri la interval de 3-6 zile. Se recoltează plante turgescente dar nu umede sau irigate cu mai puţin de 6-12 zile înainte. doar în cazul unor culturi la care omogenitatea şi uniformitatea au fost urmărite din momentul amplasării şi alegerii seminţelor sau materialului săditor şi până în faza finală (sănătate.prerăcire transport frigorific . proaspete.ambalare definitivă ± preambalare ± prerăcire ± păstrare frigorifică temporară . costul manoperei de recoltare se situează la 50-80% din bugetul culturii.septembrie-noiembrie (maximum 1-10 octombrie). iar în unele cazuri. iar la calitatea II chiar plante fără căpăţână. Recoltarea manuală sau mecanizată se execută de preferinţă dimineaţa sau seara pe răcoare.transport frigorific . calibrare. preambalare) 255 . la 60-80 zile (culturi de primăvară. conform STAS 7217-83. Cl. După Chaux. 1994. şi colab. ambalare) . fără urme de substanţe chimice. dar fără a le afecta aspectul comercial.. în funcţie de locul de producţie. ambalare) .5 milioane căpăţâni pe an pentru varianta integrală). Salata este un produs foarte instabil. Recoltarea se face la maximum de mărime şi greutate. cu uşoare nuanţe de înroşire provocate de temperatura mai coborâtă. Rădăcina se retează la nivelul ultimelor frunze printr-o tăietură netedă. de la un anumit volum al producţiei (2.ambalare .presortare . producţiile de seră în decembrie-martie. Se aleg căpăţâni întregi. b) recoltare . curate. După Jeanjean. fără pământ sau nisip aderent. Mulcirea cu paie contribuie la o stare mai corespunzătoare de curăţenie.prerăcire . tehnologiile de valorificare diferă. sub tunel sau prelată). chiar condiţionarea pe loc. dotarea materială.livrare. În funcţie de calitate.. fiind cel mai ridicat la culturile de câmp. la 80-90 zile (timpurii) şi la 60-70 zile (tardive).presortare . Concomitent se face presortarea. Cl.condiţionare (spălare. c) recoltare semimecanică sau mecanică . la culturile protejate se admit căpăţâni incomplet formate. destinaţia mărfii şi operativitatea urmărită: a) recoltare . lipsa buruienilor.livrare în aceeaşi zi la magazine cu spaţii frigorifice (tipic pentru sere şi solarii). D. evitând lucrări de curăţare suplimentare. sau din septembrie în noiembrie.lotizare . dezvoltare corespunzătoare identică). neafectate de îngheţ sau grindină. 1994. şi Foury. uneori fundamental.condiţionare pe loc (curăţare ± preambalare. salata de căpăţână din soiurile cele mai răspândite se poate recolta la 70-110 zile (culturi protejate). fasonare.curăţarea a II-a – calibrare . Din momentul recoltării..condiţionare la locul de producţie (curăţare.transport la centrul de condiţionare finală . dar cu o suprafaţă de evaporare de peste 33 de ori mai mare (Scandrella. Un procent de 56% din valoarea lucrărilor de recoltare este alocat fazelor de mânuire sau manipulare a căpăţânilor. iar culturile semănate în câmp. Problema mecanizării integrale sau parţiale a recoltării se poate pune în termeni economici. 1996). având un conţinut în umiditate cu numai 1-2% mai mare decât al tomatelor. Frunzele exterioare îngălbenite sau depreciate se înlătură.manipulare .

preambalare şi ambalare.. în limitele temperaturii de 10/140C. Pentru calitatea I. Condiţionarea definitivă poate cuprinde o spălare. Temperatura optimă de menţinere a calităţii este de 0/2. Conform STAS R 9127/16-85. Spălarea se practică tot mai mult la marii producători europeni. de 5/100C şi umiditate relativă 90-95% (95-100% în interiorul ambalajului). iar după recoltare folosirea de spaţii cu temperaturi moderate. împrospătarea tăieturii cotorului (dacă s-a oxidat). calibrare. dar măreşte perisabilitatea produsului ambalat şi impune un timp de zvântare. În lipsa dotării necesare.lotizare ± păstrare frigorifică temporară . În caz contrar. Prerăcirea asigură o stabilitate a evoluţiei ulterioare în flux a produsului. cu coletul la exterior. prafului şi eventualelor precipitaţii. cu produse ambalate şi de calitatea I. fasonare. deoarece ameliorează mult calitatea. dar nici prea instabilă în lăzi. prerăcirea este recomandată unanim şi menţionată în STAS 9127/16-85 la 1± 0.50C. fiecare oră în mediu uscat şi cald dublează pierderile ulterioare. romana) culcate pe o parte. în locul celor cu frunze fine. Ambalarea se poate face în lăzi P. După Iordăchescu. Căpăţânile se ambalează faţă în faţă. se aleg căpăţâni de minimum 100g/buc. 1981.livrare în funcţie de cerere (tipic pentru marii producători care posedă dotare modernă). Transportul se execută cât mai operativ.50C timp de 25-30 minute. încărcătura medie fiind de 12 bucăţi. Se insistă ca marfa să nu fie nici prea tasată. În vestul Europei. se recomandă cultivarea unor soiuri cu frunze semifine sau grosiere.. sunt urmate de calibrare. care asigură menţinerea 256 . (150g/buc. Curăţarea frunzelor rupte sau murdare (dacă nu se spală). în spaţii nerăcite salata îşi pierde aspectul comercial în numai 10 ore. fără a depăşi înălţimea ambalajului. chiar dacă produsul a fost introdus în cele din urmă în spaţii răcite. iar căpăţânile pot fi preambalate în pungi sau cornete de diferite tipuri. înregistrând şi pierderi de greutate de peste 5%. Calibrarea se poate face manual. căptuşite cu folie de PE perforată. prin hidrocooling (bazine cu apă răcită) sau vacuum cooling (răcire în vid). cu mijloace auto izoterme sau asigurând o protecţie cât mai bună contra soarelui. iar pentru exportul salatei de seră preambalate în pungi perforate. semimecanic sau mecanic. fie mai largi (0/100C). Din acest motiv. condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura 0/10C şi UR 90-95%. care au beneficiat de o tehnologie de producţie şi valorificare corespunzătoare. greutatea minimă pentru calitatea I este de 300g/buc. la salata de căpăţână tip iceberg. În Occident se folosesc numeroase tipuri de ambalaje uşoare: lăzi de carton capsate sau lădiţe de lemn. Salata recoltată din culturi de câmp este condiţionată sumar şi aşezată cu cotorul în sus în lăzi P. curăţare. căptuşite cu folie perforată. la culturi de câmp). lada tip VII STAS 1247-89. iar o păstrare ulterioară devine mai dificilă. Păstrarea temporară nu se recomandă decât în situaţii speciale. în condiţiile unei umidităţi relative de peste 95% şi ale unei slabe ventilaţii. iar marulele (var. Olga şi colab. iar după alţi autori limitele sunt fie mai restrânse (0/10C).

6-0. din care 580 mg % K. Dintre vitamine. vitamina E 2.5% săruri minerale. 18. preambalarea salatei în pungi de polietilenă în atmosferă modificată. constituind un bine cunoscut produs remineralizant. păstrarea la 00C şi 90-95% UR poate dura 27± 13 zile. în care se va menţine temperatura de 0/40C şi UR 90-95%. glucide 1-3%. complexul B 0. fenomen accentuat la loturile livrate cu întârziere după recoltare. în funcţie de lot.I.7 %. păstrarea temporară poate dura 3-5 zile. compoziţia finală a atmosferei fiind de 17% O2 şi 2% CO2. 1988.2.7% (cu toţi aminoacizii esenţiali). La 100C şi UR 90-95%.2 mg %. Transportul pe distanţe medii care pot fi parcurse în 2-3 zile. fibre 2.50C produc deprecieri şi defecte de coloraţie. 50 mg % P. precum şi prin multiplele utilizări (salate proaspete. 58 mg % Mg. Tratamentele cu SD 4901 (6 fenil amino purpurină) 10-15 ppm pre.calităţii 10-14 zile.9%) şi 90-92% apă. de vitamina A). În procent mai redus. apar pete brune. Prezentarea în magazine şi comercializarea salatei este recomandată în spaţii răcite şi în condiţii de umiditate relativă cât mai ridicată. vitamina PP 0. Spanacul conţine protide 2. Temperaturile mai mici de 0. care reduce absorbţia calciului în organism. 1989).6% (celuloză 0.1 mg % ( 8000 U. Peste 2-3% CO2. lunile mai-iunie. fertilizările neraţionale cu azot pot ridica la un nivel inacceptabil conţinutul în azotaţi şi azotiţi din plante. Este foarte bogat în substanţe minerale. Preambalarea în pungi măreşte durata comercializării cu o zi.. iar prezenţa frigului cu încă 3 zile. La fel ca şi la alte legume de frunze.. cu 2-3 zile în minus. se livrează şi în a doua parte a anului. conţine acid ascorbic 40-55 mg%. Revenirea la temperaturi normale se va face treptat. β caroten 4. a permis păstrarea timp de 20 de zile. Partea necomestibilă este de 20 %. la 60C şi 90-95% UR. 105 mg % Ca. cu un maximum al consumului în aprilie. A. Într-o atmosferă conţinând 2-3% CO2 şi 1-2%O2. se folosesc LKW-uri (vehicule autofrigorifice de mare tonaj). până în luna octombrie. Pentru distanţele mai mari. Conţine însă şi o cantitate de peste 400 mg % acid oxalic. După Mircea. trebuie asigurat cu mijloace izoterme. iar valoarea energetică 170-180 Kcal/kg. este o specie valoroasă prin perioada de consum. O altă formă de prezentare este sub formă tăiată şi preambalată în amestec ("mesclum") cu alte tipuri de salate. şi colab. prin conţinutul foarte bogat în substanţe utile pentru organismul uman.35 mg %. necrozarea şi decolorarea frunzelor (Gherghi. şi colab. Soiurile de seră şi solarii se păstrează în general mai puţin. Are peste 1. I.7 % şi vitamina K1 (filochinonă) 0. 257 . Marfa ambalată va fi prealabil răcită.şi postrecoltare încetinesc procesul de evoluţie a produsului. Spanacul este important ca produs legumicol şi prin timpurietatea apariţiei pe piaţă. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului Spinacia oleracea L. 2-4 mg % Fe şi 20 mg % I. mâncăruri preparate sau conserve).

la culturile extratimpurii sau în cazul existenţei forţei de muncă disponibile. de calitatea I. cea mai mare. cu aspect proaspăt. curat. Culturile trebuie să fie curate de buruieni. Spanacul este un produs deosebit de perisabil. care nu vor depăşi 1 cm lungime. amplasate pe terenuri practicabile pentru mijloacele de recoltare. sau în saci de fileu. spanacul trebuie transportat de urgenţă potrivit destinaţiei următite. Sub formă congelată sau sub formă de piure termosterilizat se poate consuma de-a lungul întregului an. Recoltarea manuală prin smulgere sau prin cosire într-o singură trecere. dacă este lăsat în vrac.Recoltarea poate începe din stadiul de 5-7 frunze de peste 10 cm în rozetă şi nu trebuie întârziată până la îngălbenirea frunzelor periferice sau iniţierea tijei florale. tasat sau uşor umed. prin transpiraţie şi evaporare în primele 48 de ore. practic lipsit de atac de boli sau dăunători şi fără inflorescenţe. Recoltarea mecanizată se execută cu maşini de tipuri şi mărimi diferite. Se pot păstra doar loturi sănătoase şi zvântate. normal dezvoltat. Transportul la beneficiar trebuie realizat într-un termen cât mai scurt de la recoltare. sau în maşini izoterme la 4/50C după o prealabilă prerăcire. Ambalarea se face în lăzi P capitonate cu folie PE perforată (10 Kg). 258 . La temperatura mediului ambiant. UR 90-95% şi o circulaţie activă a aerului. Recoltarea mecanică se face pe principiul cosirii la nivelul solului sau poate fi reglată pentru recoltarea frunzelor cu peţiol mai scurt. fiind mai hidratate. Expedierea se face în maşini frigorifice. Căldura degajată la 200C în 24 de ore este de 54-77 Mj/t (13000-18500 Kcal/t). când beneficiarii sunt mai apropiaţi. frunzele sale pierd până la 10% din greutate. Păstrarea temporară a spanacului nu se poate face decât în condiţii frigorifice. spălare (doar în cazul prelucrării pe loc) şi ambalare sau preambalare. dacă se justifică economic. timp de 7-8 zile. deoarece frunzele sunt expuse mai uşor la degradare. la 00C şi UR 90-95%. Tufele întregi vor fi fără rădăcini. mai lipsite de elasticitate şi mai predispuse la alterare. iar suprafeţele semănate eşalonat vor permite o utilizare cât mai eficientă a acestora. Condiţionarea constă în presortare şi/sau sortare. predispus la încălzire (încingere) şi biodegradare imediată prin diferite fermentaţii. Nu se recomandă recoltarea plantelor umede de rouă. Se admite existenţa a maximum 10% plante cu rădăcini. Umplerea lăzilor se face sub limita maximă. Spanacul ales trebuie să fie sănătos. în scopul industrializării. Protecţia frigului asigură o valorificare convenabilă. Temperatura optimă este 0/10C. sau în urma ploilor/udărilor recente. iar conţinutul în acid ascorbic se diminuează la jumătate după numai 24 de ore. Comercializarea şi desfacerea trebuie realizate cât mai scurt. cunoscută la produsele horticole româneşti. frunzele recoltate vor avea peţiolul mai mic de 10 cm şi vor fi lipsite de umiditate exterioară. în funcţie de necesităţi şi de suprafeţele deservite. poate fi efectuată şi prin tăiere selectivă în mai multe treceri. iar plantele se aşază cu coletul spre centru şi frunzele către margine. La calitatea I. Din acest motiv. Spanacul se vinde în vrac sau preambalat.

6 mg%.andivele Witloof (var. Se cere să fie tari. latifolia). cât şi în gospodăriile populaţiei. foarte valoroasă prin perioada de consum din timpul anotimpului rece.3. italiană (endivia/indivia). în Olanda sau în ţările anglo saxone. Există de fapt 4 varietăţi care sunt permanent confundate între ele. Speciei Cichorium intybus L. ca România. sau uneori prin rupere. în timp ce în limbile: engleză (endive/andive). în cazul calităţilor superioare. iar valoarea energetică de 80-200 Kcal/kg. se referă la varietăţile mult mai cultivate de Cichorium endivia. Partea necomestibilă este de 16-33%.5% (celuloză 0. Recoltarea se face prin tăiere de pe rădăcini. cultivate mai ales în Italia. (1969) le mai denumeşte şi cicori de grădină. începând cu luna octombrie şi terminând cu lunile apriliemai. germană (endivie). îi aparţin 2 varietăţi: . în condiţii de eficienţă energetică. se foloseşte denumirea Witloof.7-3.scarola (var. var.9%. frisată. Andivele Witloof sunt muguri înălbiţi. rusă (endivii) şi în multe altele. În Belgia. care sunt consumate şi apreciate tot mai mult. care se poate produce atât în sistem industrial. Calităţile culinare şi numeroasele moduri în care este inclusă în meniuri au determinat răspândirea ei treptată în întreg spaţiul european. foliosum Hegi) . Este o legumă deosebită. îi aparţin 2 varietăţi legumicole: . chicory sau belgian endive. olandeză (andijvie). cu excepţia andivelor (Witloof). Are proprietăţi medicinale şi dietetice.cicoarea creaţă sau frizată (friză.0-1. I.1 mg%. Ca 20-53 mg%. glucide 0.cicoarea sălbatică ameliorată. uneori chiar de către specialişti. 259 . vitamina PP 0. elemente minerale K 205-370 mg%. . Compoziţia chimică este următoarea: protide 1. cu 3 forme: cu frunze înguste. vitamina C 5-12 mg%.3.2 milioane tone producţie anuală (1/3 Witloof şi 2/3 Cichorium endivia). Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof) Denumirea de andive este folosită doar în Franţa (endive) şi-n unele ţări francofone.2%. vitamina E 0. Speciei Cichorium endivia L. 18. produşi prin forţare din rădăcinile de cicoare de Bruxelles. complexul B 0. ţara de origine. cu 1.2 mg%. cu partea terminală închisă. crispa). Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium Legumele aparţinând genului Cichorium sunt mai puţin răspândite în România. P 25-46 mg %.8%). păpuşile de frunze nu trebuie să depăşească 20 cm lungime. În Europa de Vest. printre legumele de frunze. fibre 2.18. cu frunze lăţite şi cu căpăţâni mici. În momentul recoltării. precum şi în întreaga lume.1 mg%. . de către muncitori specializaţi. Maier. compacte. Mg 10-20 mg%. ele deţin locul II după salată.1. β caroten 0.

dar mult mai cultivate în Uniunea Europeană decât usturoiul.0-20. În marile ţări producătoare (Franţa. La 10± 40C. în 260 . pentru a preveni degradarea întregii lăzi de la o singură păpuşă necorespunzătoare.0 4. pătlăgelele vinete. la cicoarea Witloof. 18. calibrarea şi ambalarea pe calităţi. sănătoase. Calibrele păpuşilorde frunze. înclinate sub un unghi de 300. Aşezarea se face în rânduri strânse. păpuşile de frunze trebuie să aibă formă regulată. pentru a nu trece de la culoarea albgălbuie la culoarea verde şi pentru a nu dobândi un gust amar.1. pete sau alte defecte. Se aleg păpuşi de frunze întregi. Straturile de păpuşi se pot separa prin foi de hârtie.5 min 2. Se comercializează şi în gama a IV-a de produse. de la cel puţin 3/4 din lungimea totală.0-8.Concomitent se execută presortarea. durata de păstrare de 2-4 săptămâni are loc în atmosferă controlată cu un conţinut foarte redus în O2 (sub 3%) şi practic lipsită de CO2 (tip III). în locul salatei propriu zise (Lactuca sativa) care are tendinţa de a emite tije florale. sunt legume mai puţin răspândite în ţara noastră. Desfacerea şi comercializarea se realizează fie cu produs preambalat. fără urme de arsură.0 10.0 9. operaţiuni mult uşurate de o cultură uniformă. spanacul sau ridichile. în limita toleranţelor admise. tăiate.0 9.3. Sunt salate mult apreciate în perioada de vară. 18. Belgia).0 8. pe grupe de calitate Specificare Diametrul(cm) la păpuşi sub 14 cm lungime Diametrul (cm) la păpuşi de 14 cm sau mai lungi Diferenţe maxime de diametru (cm) Lungime (cm) Diferenţe maxime de lungime (cm) extra 2.0 II min 2.2. Se elimină cele care conţin în interior tija florală pornită pe mai mult de 3/4 din lungime.0 2.5-8.0-6. garanţia păstrării nemodificate a calităţii este de doar 6-8 zile. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină Scarola şi cicoarea creaţă (frisată). Calibrarea ţine seama de corelaţia între lungime şi diametrul maxim.5 5.0 La categoria extra. fie prin cântărire din produsul expus în ambalajele specifice. Tabelul 18. Culoarea verzuie sau aspectul sticlos nu sunt admise. Păpuşile vor fi ferite de lumină.0-17. Ambalarea se face în lăzi P căptuşite cu hârtie sau în lăzi de carton.1.).5-6.0 5.0 3. spălate.5 9. Păstrarea temporară timp de 2-3 săptămâni este posibilă la 2/40C şi umiditate atmosferică 90-95% menţinută prin acoperirea ambalajelor cu huse de polietilenă. Andivele Witloof sunt mai stabile calitativ decât salata şi sunt puse în valoare de preambalarea în folie contractibilă pe suport sau fără suport. cu partea terminală ascuţită şi închisă.0 I 2. curate. iar frunzele componente să învelească păpuşa strâns.0 3. existând 2 grupe de lungime: sub 14 cm şi 14-17/20/24 cm (în funcţie de calitate) (tab.0-24.

timp de maxim 5 ore. Ca 22 mg%. soiuri şi culori. Prin timpurietatea perioadei de consum (martie-mai). la 00C şi 95% UR. Ambalarea. lăstarii pot fi albi-gălbui. scarola şi cicoarea creaţă nu vor fi ţinute în spaţii de păstrare alături de produse care degajă acest gaz. substanţe minerale 0. vitamina C 14-25 mg%. Partea centrală trebuie să fie de culoare galbenă (etiolată) în momentul recoltării. iar la nivel european Spania. la 60-75 zile de la înfiinţarea culturii. vitamina PP 0. albi-gălbui cu vârful violet. vitamina C 10 mg%.5 mg%.5%).5%. β caroten 1. 18. complexul B 1. prin importantele cantităţi prelucrate de industria conservelor în ţările producătoare. complexul B 0. vitaminele B şi multe alte substanţe utile. calitatea II. Ca 55 mg%. vitamina PP 1. lăstarul se taie cu un cuţit special de la bază. Calibrarea se face în funcţie de greutate.amestec de varietăţi. se consumă şi lăstarii neetiolaţi (verzi). sub formă preambalată. pentru calitatea I şi 150-200 g/buc. Sparanghelul este o legumă cu proprietăţi medicinale recunoscute. cu o productivitate de 261 . glucide 3. Mg 18 mg%. Bilonul se desface.. Mg 13 mg%. P 37 mg%. Sunt produse dietetice. în atmosferă controlată cu 1-5 % O2 şi maximum 1 % CO2.6% protide. Fiind sensibile la etilenă. excepţie făcând lăstarii verzi care pot avea maxim 27 cm. 230 Kcal/kg. Păstrarea temporară se efectuează în ţările producătoare cu mijloace moderne.3%. Recoltarea se execută zilnic. Recoltarea primelor două tipuri de lăstari se face dimineaţa. β caroten 0. apoi bilonul se reface. Valoarea energetică este scăzută. sub protecţia peliculei de polietilenă (ambalate sau preambalate). sparanghelul este o plantă legumicolă a cărei cultură se extinde în multe ţări. pe o perioadă de 2-4 săptămâni. În SUA. Recoltarea are loc la o lungime de 12-22 cm a lăstarilor. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului Asparagus officinalis L. Conţin circa 1. Mexic şi America de Sud.1 mg% şi vitamina E 1. 1.7%).4 mg%. din care K 270 mg%. P 56 mg%.7% (celuloză 0.6% fibre.2 mg%. fără a prejudicia tinerii muguri prezenţi pe rizom şi fără a răni organele subterane.0% glucide. 2. se cultivă pentru lăstarii săi etiolaţi. pentru a evita o colorare suplimentară în cursul zilei a vârfului care iese la suprafaţă. Aceştia conţin protide (2. În funcţie de faza de dezvoltare şi de culoare. după o prealabilă înălbire. Recoltarea se face manual sau semimecanic.4. cu efecte medicinale. vitamina C. precum şi prin calitatea preparatelor obţinute. sau verzi.7 mg%. mult mai bogaţi în β caroten.4 mg%. iar partea necomestibilă de 26%. transportul şi desfacerea se efectuează ţinând seama de specificul asemănător al acestor legume de frunze cu salatele din genul Lactuca. manipularea.2 mg%. Primul cultivator mondial este China. iar dintre vitamine. fibre 1. plantă perenă. dintre elementele minerale K 330 mg%. Presortarea va ţine seama de aceleaşi criterii ca şi în cazul celorlalte salate fără căpăţână. de la minim 200 g/buc.

4-7 Kg/oră. motiv pentru care nu trebuie legaţi prea strâns în mănunchiuri. 1998).Păstrarea calităţii pe parcursul valorificării este legată de corecta dirijare a 3 factori de mediu: lumina. unii producători pun o hârtie îmbibată cu apă. sau cu o păstrare cât mai scurtă. mărarul. G. pentru a menţine turgescenţa acestora. spălarea sau prerăcirea în apă (facultative). Lăstarii expuşi câteva ore la lumină şi răciţi insuficient. se ţin la adăpost de căldură sau lumină şi la o umiditate relativă de 90%. Condiţionarea consumă un volum important de manoperă şi se execută de regulă manual sau semimecanic. lăstarii se mai pot alungi cu până la 1 cm. curat şi secţiunea bazei dreaptă. Se pot folosi şi lăzi de lemn protejate cu hârtie sau peliculă perforată. se execută gruparea pe dimensiuni (talonaj). Ambalajele folosite sunt platouri cu folie contractibilă sau pungi de polietilenă perforată. Atmosfera modificată cu un conţinut de O2 de 5-10% şi CO2 5-10%. urmând a se executa condiţionarea definitivă în cursul după-amiezii. eliminarea lăstarilor necorespunzători. cu aspect proaspăt. temperatura şi umiditatea. Lăstarii recoltaţi trebuie să fie întregi şi nevătămaţi. Se elimină exemplarele atacate de dăunători. În ordinea operaţiunilor. condimentar aromatice sau perene. prin folosirea unor coşuri sau lăzi compartimentate şi o repartizare pe dimensiuni. Prezentarea şi comercializarea sunt avantajate de desfacerea fără păstrare. îşi vor modifica nuanţa de culoare. care permit o depozitare mai uşoară şi oferă o protecţie bună. care vor fi ferite de uscăciune.1 mm şi ventilaţie slabă dar permanentă. Prerăcirea cu apă la 4/60C este obligatorie pentru lăstarii care nu se valorifică în cel mai scurt timp. se poate realiza la 50C şi UR 90-95%. Ambalarea se realizează în ţările producătoare în mod preferenţial în ambalaje de carton perforat. continuându-şi creşterea şi dezvoltarea în detrimentul calităţii. În timpul păstrării. Calibrarea electronică se află în stadiul experimental (Dubon. în formă preambalată sub peliculă PE perforată de 0.5. Pentru o durată mai lungă. În cazul beneficiarilor mai îndepărtaţi. lumină sau căldură. păstrarea se face la 0 0C şi UR 95%. Până la condiţionare. tarhonul şi ţelina de frunze se folosesc mai frecvent în ţara noastră pentru condimentarea 262 . Păstrarea frigorifică de scurtă durată. pătrunjelul de frunze. în condiţii de temperatură mai mici de 50C şi UR 95% permite o păstrare de 3 săptămâni. un transport izoterm. în lăzi acoperite cu saci umeziţi sau în bazine cu apă răcită.5-1 Kg cu fasonarea finală la bază şi/sau ambalarea. de maximum 10-15 zile. apoi calibrarea după diametru. până la 4 zile.. La baza legăturilor sau a lăstarilor care nu au fost preambalaţi.06-0. iar pentru distanţe mai mici. legarea în mănunchiuri de 0. 18. eventual preambalarea. însoţită de o fasonare provizorie. Lăstarii tăiaţi se pun în ambalajele de recoltare. cu grad ridicat de perisabilitate Asmăţuiul. leuşteanul. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri. Odată cu recoltarea se poate realiza o presortare pe categorii de calitate. care sunt coşuri sau lăzi căptuşite cu folie de material plastic. se asigură un transport frigorific.

7 224 69 55 14 0.3 2.4-0. Folosite de-a lungul întregului an sub formă proaspătă.3.06-0.6 mg% Fe.0. 0. contribuind prin conţinutul lor deosebit de valoros în vitamine şi săruri minerale. compl. 25 mg% Mg şi 1.). 0.1 Fe 7 mg% Asmăţuiul sau hasmaţuchiul (Anthriscus cerefolium) are o valoare energetică de 420 Kcal/kg şi circa 40% partea necomestibilă. Fe 5. Vit. 5.7 2.2.6%. vit. Compoziţia chimică a frunzelor unor legume cu grad ridicat de perisabilitate (după Favier.8 mg.06-0.03-0.34 mg% PP.0 160 44 70 3-4 ND leuştean 85 2. Conţine 3. Dintre vitamine şi provitamine. Mincu. 0. Recoltarea se face la o dimensiune a frunzelor cu peţiol între 10-21cm. Unele constituie şi apreciate materii prime pentru extragerea uleiurilor volatile sau a produselor aromatizante. şi colab. şi colab. PP loboda 91 0..4 2.34 mg% vit. Este bogat în săruri minerale.2 celuloză 2.6-4. 0. Tabelul 18. uleiuri volatile (eterice) şi alte componente cu rol tonic sau medicinal (tab.5 %. B. la îmbunătăţirea şi diversificarea sub aspect nutritiv.5 mg. Georgeta.1 2. asmăţui 81 6. 1995.2 Mg 43 mg%.2mg% 0.4%.7 ND ND 58 0. I.03%. 0. Mg 800 150 39 mg. 260 mg% Ca.7 1. Majoritatea acestor zarzavaturi sau verdeţuri apar pe piaţă primăvara devreme.86 mg% vit. celuloză 1.B.4 3. 1983) Denumire Apă % Subst.5%. Ambalarea se face în lăzi specifice pentru legumele 263 .. Enăchescu. ele reprezintă doar o parte din multitudinea de specii.2% glucide.03ţelina 89 1.5%.15 celuloză 2. mărar 76-90 3.86 mg% vitamine B. dar şi gustativ. Alexan.0% 0. E 2.5 0. varietăţi sau forme care sunt întrebuinţate în mod similar. mg -noizi volatile % % % % specifice % % % % 0.2 3. având 600 mg% K.18. fibre 0. PP 1. şi colab.2 3. Conţinutul în ulei volatil este de 0.8 70 7 0.06tarhon 88 ND ND 2.0 545 52 60 0.5 mg% β caroten.5 2.2. vit. Frunzele recoltate se leagă în mănunchiuri de 20 fire.preparatelor culinare. 1984. 0.6 ND 600 30 37 β 5. Loboda se cultivă pentru frunzele tinere. 6. întrebuinţate mai ales în prepararea borşurilor.5% celuloză 2.4 ND ND 120 9 0.1 Ca 444 mg%.3 1000 200 mg. Ca 200 pătrunjel 80-87 1.3 2.4 compl. 37 mg% vitamina C. B 0.4 2.Cl. seminţe 0. C Carote Uleiuri Glucide Protide K P Alte componente miner.5% lipide şi 5. M. J.3% fibre..03 compl.2 mg% vit. 0.6% ulei volatil lipide 0.4-3.1/0. a preparatelor culinare.6% protide. 1984.

uneori sub formă preambalată în pungi de polietilenă perforată. Se aseamănă cu spanacul. la 1/00C şi UR 90-95%.51 Kg. datorită ritmului rapid de creştere şi apariţie în final a tijei inflorescenţei. 18. al cărei consum are loc de-a lungul întregului an. Recoltarea poate începe la 6 săptămâni din momentul semănatului. Are valoare tonică. O. Materialul vegetal recoltat se leagă în mănunchiuri de 250-300 g şi se ambalează în lăzi de lemn sau material plastic căptuşite cu polietilenă fără a fi îndesat. tuberosum Hoffm) constituie un produs care întruneşte calităţi de excepţie. Ambalarea se face în lăzi căptuşite cu folie. Prezentarea pentru comercializare se face fie în mici legături de 50 g/buc. şi colab. 1983). cele 16 componente utile 264 . Foarte bogat în vitamine şi săruri minerale. Recoltarea manuală se face eşalonat şi permanent prin tăierea frunzelor (care favorizează lăstărirea) sau prin tunderea tufelor. la 0. Se remarcă însă prin conţinutul bogat în substanţe minerale şi vitamine (tab. Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă condimentar-aromatică. de pe rozeta superioară a plantei mature. iar seminţele sunt carminative şi sedative (Alexan. Păstrarea temporară se poate face la 3/5 0C şi 90-95% UR. I. după presortare şi fasonare în partea inferioară. şi Bojor. Păstrarea de scurtă durată se poate realiza circa 3-5 zile. mărarul este produs în culturi succesive sau protejate de-a lungul întregului an. în anotimpul rece. Leuşteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă cu valoare energetică de 250-300 Kcal/kg. aperitivă şi stomahică. în lipsa circulaţiei aerului. Proprietăţile sale condimentare sunt întregite de valoarea dietetică în sine. Preambalat în pungi de PE perforată. iar pentru condimentarea murăturilor se recoltează în momentul formării seminţelor. Se recoltează fie întreaga plantă.. stimulează diureza.. M. Se ambalează în lăzi şi se desface în legături. sedative. păstrarea temporară poate dura circa 3 zile. dar având totodată calităţi depurative şi diuretice. Loboda (Atriplex hortensis) are o valoare energetică redusă. la 1/40C şi 90-95% UR. când este într-un stadiu mai tânăr. caracterizată printr-un conţinut ridicat în ulei volatil cu 40-60% carvonă. sub forma frunzelor sale verzi sau uscate în anotimpul rece. asigurând condiţii de manipulare şi transport corespunzătoare şi operativitate în desfacere. 1978. fie doar frunzele fragile suficient de mari.verdeţuri. Pentru tulpini se recoltează cu 2-3 săptămâni mai târziu.. După Iordăchescu. dar se consumă şi deshidratat. Plantele tinere se înmănunchiază în legături. hipotensive. Un exces de umiditate poate afecta calitatea. de numai 190 Kcal/kg. fie în snopi de 300350 g în perioada de consum maxim sau desfiinţare a culturii. durata menţinerii calităţii în aceleaşi condiţii se prelungeşte la circa 5 zile. precum şi de virtuţile medicinale (diuretice. Are proprietăţi medicinale foarte bine cunoscute: tonic aperitive şi stomahice. fiind un remineralizant şi revitaminizant apreciat.). care se cumpără pentru conservare.). var. Durata recoltării este de circa o săptămână. expectorante etc. când plantele au 9-12 cm înălţime.2. Pătrunjelul de frunze (Petroselium crispum Mill) sau frunzele pătrunjelului de rădăcini (Petroselium sativum.

se utilizează frecvent pentru aromatizarea murăturilor şi pentru condimentarea diverselor preparate culinare. În condiţii obişnuite. Forma cu frunze creţe şi mai puţin parfumate nu este totdeauna preferată de consumatori. 11. dar mai ales tonice şi aperitive. Tarhonul (Arthemisia dracunculus) este un semiarbust peren de la care se folosesc frunzele liniar lanceolate sau rămurelele tinere. β caroten şi vitaminele B. Recoltarea se face manual. când este utilizat pentru conserve. Pătrunjelul recoltat manual. Cl. După Chaux. şi Foury. iar uleiul volatil se extrage în scopuri medicinale şi alimentare. urmate de comercializarea neîntârziată. vitamina C. 1994. Frunzele sunt mult mai bogate decât rădăcinile în toate componentele utile. Producerea şi comercializarea au loc de-a lungul întregului an. Vânzarea se face în legături de 150g/buc.menţionate găsindu-se în proporţii foarte importante (tab. dar proprietăţile sale terapeutice sunt mult mai numeroase. şi colab. la 0-3 0C şi 85-90% UR. Fiind un produs excesiv de perisabil. 1978). I. Se recoltează manual şi eşalonat frunzele. Recoltarea se poate executa în tot anotimpul cald. Este mult apreciat în aromatizarea murăturilor. Mg. Valoarea energetică este de 270-480 Kcal/kg. Nu se recomandă spălarea decât în orele premergătoare desfacerii şi comercializării. PP sau E. P. ferit de insolaţie. congelarea sau extracţia uleiului volatil.aromatice. prerăcirea imediat după recoltare la 0-20C. din primăvară până toamna târziu. iar partea necomestibilă între 5-40%. Conţinutul ridicat în ulei volatil determină efectul tonic-aperitiv. Prelucrarea prin deshidratare este diversificată în ţările dezvoltate prin metode noi de transformare sau conservare: liofilizarea.). valorificarea sa este dependentă de preocuparea care se manifestă pentru o manipulare şi un transport corespunzător. când frunzele sunt fragede şi au atins o masă vegetativă abundentă (Iordăchescu. prima recoltă la varietatea pentru frunze obţinându-se după 70-110 zile de la semănat. 265 . Recoltarea mecanizată se poate efectua în două etape şi este practicată pentru industrializare. }elina de frunze (Apium graveolens var. Ca. Cl.2.. dar nu se pot păstra ca acestea din urmă. păstrarea temporară nu este recomandată mai mult de 5 zile. Valorificarea se realizează la fel ca la leuştean. mai ales la producătorii individuali. prin tunderea sau prin ruperea lăstarilor nelignificaţi. cu proprietăţi condimentar . se leagă în buchete de 10-15 fire sau snopi de 300/350 g în perioada când este solicitat pentru conservare. prin tăiere de la colet.. cu presortare. sau în snopi în perioada de toamnă. Se observă un conţinut remarcabil în K. oţetului sau preparatelor din carne de oaie. rapaceum). iar culturile protejate sunt foarte răspândite. în ţările unde cultura este mai răspândită. secalina). Specia este cunoscută pentru calităţile sale medicinale în general. Fe. Se deshidratează şi se liofilizează în cantităţi importante. urmată de păstrarea la 50C şi 90% UR până în momentul desfacerii. dar mai ales frunzele varietăţii de rădăcini (var. permit o conservare a calităţii de 4-6 săptămâni. Perisabilitatea ridicată a tarhonului impune valorificarea sa la adăpost de deshidratare sau ofilire.

3 3 3 3 3 Pe plan mondial.3 10 10 13 30 32.5 2.1 Date statistice (1990-1996) privind producţia (mii tone) de legume bulboase în Romania şi ponderea procentuală a acesteia din producţia legumicolă totală (Anuarul Statistic al României. Compoziţia chimică: 86-89% apă. cei mai mari producători fiind China şi C.2-0. 19. Până la sfârşitul anului. peste 12 kg/locuitor/an. Tabelul 19.E. mii t. Ca 25/40 mg%. Argentina şi Mexic.E. după varză şi tomate.2-0. Ceapa este un diuretic puternic. condimentare şi medicinale.6-0..6 11 54. Importanţa sa economică o situează pe locul 3 în România.4-0.2 mg%. Valoarea energetică este de 340-520 Kcal/kg. 1. vit. urmate de praz. Stimulează digestia şi are acţiune carminativă.E.0 1997 1998 1999 2000 337 365 401 296 14 13 13 12 63.2 1995 363 13 69.E. dar ocupă locul 2 ca eficienţă energetică.CAP.1 Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bulbilor de ceapă uscată Ceapa este o legumă foarte valoroasă sub raportul calităţilor alimentare. Producţia românească este mai mare decât cea a Marii Britanii. În ţara noastră este produsă preponderent ceapa din arpagic care intră în reţeaua de valorificare de la sfârşitul lunii iulie şi până în primele două decade din septembrie.8% fibre. faţă de media europeană (5-8 kg/loc/an). 7-10% glucide.3-1. vit.9 1. 1.6% protide. Manifestă şi proprietăţi pectorale. Franţei sau Germaniei. XIX.5 1996 305.3 1.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR BULBOASE Legumele Liliaceae anuale care prezintă importanţă economică pentru ţara noastră sunt ceapa şi usturoiul. 0.5 1. % cca.6 g% substanţe minerale. proprietăţi hipoglicemiante. Se păstrează în cantităţi importante pentru consum în anotimpul rece şi se prelucrează mai ales prin deshidratare. iar conţinutul în fitoncide îi conferă proprietăţi antiseptice. în ordinea importanţei producţiilor. din care K 140/180 mg%. Usturoiul ocupă locul 14. în cadrul producţiei legumicole (tab.1 2. consumul este asigurat direct de la 266 .5 1. fluidifică sângele. 0. Vitaminele : C 6-9 mg%.8% celuloză şi cca. ceapa ocupă locul 4 între produsele legumicole.12. de reglare a microflorei intestinale şi prevenire a deranjamentelor stomacale. 1997) Denumire Ceapa uscată Usturoi uscat UM mii t.4 2.7 1994 311 12 56.3 72 84.7 1993 344 12 48.4 mg %. care nu este înregistrat în datele statistice. PP 0. marii producători mondiali fiind C. şi partea necomestibilă 6-8%.5 68. În România se consumă multă ceapă.1).1-0.3 mg% şi vitaminele B 0. E 0. Mg 8/16 mg%.2 43.5 339. P 30/44 mg%. % 1990 1991 1992 225 218.

culturile ceaclama sunt mai avantajoase pentru valorificare şi oferă bulbi care se păstrează bine timp de 6 luni în condiţii de ventilaţie naturală. B. în circa 3 săptămâni. rănirile. Ele se justifică doar pentru culturile de ceapă destinate unei păstrări mai îndelungate. cu rol antigerminativ sunt facultative. dar ajung în faza optimă de recoltare mai târziu. Iordăchescu. perioada de 15-25 septembrie. administrată în 300 l apă/ha cu 15 zile înainte de recoltare are un efect inhibitor. au 2 sau 3 tunici de protecţie de culoare caracteristică. a permis păstrarea bulbilor de ceapă uscată în celule cu ventilaţie mecanică până în luna iunie a anului următor. evitându-se producerea vătămării bulbilor. Recoltarea manuală constă din smulgerea plantelor şi aşezarea pe sol într-un strat de 10-15 cm. tunicile îşi pierd elasticitatea şi creşte procentul de bulbi dezvoltaţi. oferta de ceapă provine în proporţie tot mai importantă de la producătorii mai importanţi şi depozitele mai moderne. până la noua recoltă de ceapă uscată. cu un procent de germinare de numai 1-2% în funcţie de soi. peste 75% din plante s-au înclinat la pământ datorită înmuierii la colet. Recoltarea se face mecanizat. sau din ceapa uscată depozitată temporar.35% substanţă activă. rădăcinile pot rămâne parţial funcţionale. reducând mult pierderile la depozitare. când frunzele sunt 100% uscate şi aplecate la pământ. iar riscul de a relua creşterea şi dezvoltarea este real. discul este brunificat complet iar rădăcinile uscate nu mai reţin bulbul în pământ. Prima fază este 267 . M. administrat cu 10-15 zile înaintea recoltării. După Iordăchescu. Momentul optim de recoltare în vederea păstrării este faza semiverde. În primele 5 luni din anul următor. (1979/1986) recomandă ca recoltarea la ceapa din arpagic (Uriaşă de Stuttgart) să nu depăşească prima decadă a lunii august. C. Dacă recoltarea este întârziată. care înregistrează pierderi mai mici şi asigură o bună păstrare în anotimpul rece. iar pericolul îmbolnăvirilor sau pornirii premature în vegetaţie sporeşte. Tratamentul cu hidrazidă maleică 0. După Moreau. iar frunzele s-au îngălbenit la vârf (STAS R 9127/5-90). Tratamentele anterioare recoltării. prin procedee simple. Recoltarea mecanizată este efectuată pe suprafeţe care depăsesc 7090 ha. 1989. Aceşti bulbi nu se păstrează bine. În lunile mai-iulie se consumă mai ales ceapă verde. Un muncitor recoltează 270-500 kg ceapă/zi. şi colab. unde se poate face în 2 faze.producători. Pentru consum imediat recoltarea se mai poate face şi în faze de maturare completă.. (1996) produsul Fazor (sarea de K a hidrazidei maleice) în doză de 4 kg/ha în 500-600 l apă. iar durata de păstrare se prelungeşte de la o recoltă la alta. strivirile sau tăieturile (STAS R 9127/590). când bulbii au forma şi mărimea tipică soiului. iar ceapa din sămânţă. C. În anii umezi. (1998) nu mai menţionează folosirea defolianţilor tip Reglone. semimecanizat sau manual.3-0. Dumitrescu.

când uscarea bulbilor. şi Foury. din care 58-80% bulbi corespunzători pentru păstrare.dislocarea şi gruparea (adunarea) bulbilor pe un rând lat de 45 cm şi gros de 8-10 cm.7%. insuficient de uscaţi pentru stadiul de utilizare prevăzut. la soare şi la vânt. cu impurităţi (pământ. (1985). Din determinările efectuate asupra bulbilor de ceapă recoltaţi mecanic. zdrobiţi. 1994). reuşita recoltării mecanizate depinde de: -distanţa de plantare (care trebuie să fie corespunzătoare utilajului folosit).de umiditatea solului de minim 55-75% UI. În ţări ca Olanda sau Marea Britanie. tulpini false uscate detaşate. . frunze şi buruieni. cu un consum energetic important. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mic de 30 mm nu sunt admişi. Zvântarea şi uscarea după recoltare are loc în 5-8 zile. resturile de pământ de pe rădăcini. cu tulpini false sau tulpini mai mari de 4 cm. Condiţionarea preliminară pe câmp se face manual. Se îndepărtează bulbii bolnavi. Mănescu. Cl. Conform STAS R 9127/5-90.de gradul de îmburuienare cât mai redus. indicator empiric al unei uscări corespunzătoare). ceapa nu mai are condiţii favorabile de maturare şi uscare bună pe câmp după 1 septembrie. foi desprinse. STAS R 9127/5-90 recomandă în condiţiile unor ani cu perioade ploioase prelungite. 1996) în scopul uşurării smulgerii.. bulbii sunt preluaţi şi încărcaţi în mijloacele de transport. Prin aplicarea prea timpurie a acestei lucrări. conţinutul în umiditate exterioară trebuie să fie de maxim 1. pentru uscarea în ambalaje aerisite. (1978) recomandă depozitarea după recoltare. Se ventilează un debit de 100-110 m3 aer/t/h. se asumă unele riscuri. dar şi în restul ţărilor europene pe timp nefavorabil. unde condiţiile nu permit. iar 5-11% din cantitatea recoltată au fost bulbii vătămaţi. a frunzelor şi a rădăcinilor nu se poate face pe câmp. Nu corespund STAS 1424-86 (ceapă uscată) bulbii cu umiditate exterioară anormală. fie la numai 6 cm (Moreau. se recurge la uscarea bulbilor în depozite. rădăcini detaşate. Apare posibilitatea utilizării unor soiuri mai tardive. zvântarea şi uscarea în solarii. care se face fie la 15-20 cm deasupra bulbilor (Chaux. După Iordăchescu. . 268 . eliminării buruienilor şi limitării masei vegetale care se usucă. apoi timp de 24 de ore la 35± 50C şi în final timp de 10-12 ore la 47± 10C. prin tăierea părţii aeriene la 3-4 cm de colet şi prin presortarea bulbilor. În unele ţări. sau de 12-14% pentru tunicile de protecţie (care trebuie să foşnească. B. corpurile străine. sau pe platforme acoperite. tăiaţi. Rănile mai mici se cicatrizează. În a 2-a fază. iar unele defecte sau boli apar mai evidente. unii germeni patogeni sunt distruşi. s-au obţinut 89-95% produs vandabil. S. pe brazdă sau în grămezi. recoltarea este precedată de o tăiere a tulpinilor false. în primele 2-3 zile la 300C. corpuri străine) în proporţie de peste 3%. frunze. C. stivuite sub copertine sau rampe acoperite. prin asigurarea unui regim de ventilare activă cu aer uscat. deformaţi. Cl.. În ţara noastră. Un procent de 15-36% din bulbi au avut o capacitate redusă de păstrare. la curent de aer cald.

saci de diferite tipuri. (1996) arată că schimburile comerciale internaţionale se axează pe următoarea scară de calibre: 40-60mm. După Iordăchescu. iar pentru calitatea II. După Jalea. în funcţie de caietele de sarcini. fără tije florale (fuşti). iar în unele cazuri în vrac. şi 80-100mm. Se recomandă folosirea ambalajelor de capacitate mare. Se execută manual sau semimecanic (la bandă) şi constă într-o reluare a sortării. pentru industrie sau pentru export. care vor prezenta o dezvoltare vegetativă normală. Frunzele pergamentoase acoperitoare vor fi bine înfăşurate pe bulbi. fără vătămări produse de ger. lăzi paletă. iar calitatea I conform STAS 142486 poate fi dirijată către păstrare. La calitatea I.Manipularea şi transportul trebuie efectuate cu atenţie. Pentru export există prevederi specifice. calibrarea se face după înălţimea bulbului care care poate fi de calitatea I de peste 60 mm. 60-80mm. 269 . şi colab. B. cu instalaţii pentru produse de formă sferică. transportul şi livrarea în tranzit. pentru consum curent. iar de calitatea II între 40-60 mm. Calitatea cerută pentru păstrare este urmărită şi realizată corespunzător doar în culturi special destinate. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mare de 80 mm se admit doar pentru prelucrarea industrială. lovituri. caba). iar paletele lăzi din metal 410-440kg. şi Mihăilescu. Condiţionarea imediată la centrul de valorificare se face pentru desfacerea şi comercializarea fără păstrare. Moreau. bulbii vor fi caracteristici soiului. C. bulbii sub 40 mm nefiind consideraţi de calitate standard. striviri. iar cel mai solicitat este calibrul 60-80 mm. şi a vagoanelor CFR de 50 tone. cu rădăcini scurtate sau fără rădăcini. doar culturile de ceapă din arpagic sau semănată direct (ceaclama) cu o densitate de peste 650 mii plante/ha oferă posibilitatea obţinerii de bulbi cu masă specifică (densitate) mare . se face în lăzi. Calibrarea se face mecanizat. Manipularea sacilor de plasă cu ceapă trebuie organizată cu transportoare cu şipci de lemn. diametrul ecuatorial minim este de 40 mm. iar unele firme solicită bulbi mici şi uniformi (diametru 25-30 mm) pentru conservare în acid lactic. A. transportul în vrac de 20 tone sau mai mult duce la degradarea produsului prin condens. dacă staţionările depăşesc 3 zile. Manipularea. La calitatea I. Nicoleta (1989). Depozitarea şi păstrarea bulbilor de ceapă uscată este reglementată prin STAS R 9127/5-90. Acolo unde nu există rampe de cale ferată. Pentru ceapa din răsad (ceapa de apă. lăzile paletă 320-400 kg. dar criteriul calitativ cel mai important rămâne uniformitatea lotului. turgescenţi. lăzi paletă. numărul de manipulări şi înălţimea de cădere influenţează ulterior calitatea bulbilor.) şi cu un diametru ecuatorial de 40-60 mm. lăzile P ambalează în medie 32 kg ceapă uscată. atac vizibil de boli sau dăunători. între 30-40 mm. uniformi (65-70g/buc. urmată de calibrare. alături de caracteristicile calităţii I. tari. deoarece modul de încărcare în vrac. Condiţiile de cultură influenţează capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă. neîncolţiţi. (1983).

avea o proporţie însemnată de exemplare cu fuşti. sau în general cei netipici soiului. iar diferenţa rămasă.6/ian) 14. Pierderile economice sunt apreciate la circa 5%. .5 (12. Condiţiile de calitate ale bulbilor de ceapă destinaţi păstrării sunt corespunzătoare calităţii I din STAS 1424-86. cei cu pământ aderent. cu 2-3% mai mari ca la culturile plantate primăvara şi cu 4-5% mai mult decât la ceapa ceaclama.2.9/apr) Spaţiile cu aerisire naturală în care se păstrează ceapa uscată sunt magaziile.depozite frigorifice. Durata de păstrare a bulbilor de ceapă uscată conform STAS 9127/5-90 şi pierderile conform HCM 190/1984 Tipul păstrării spaţii cu aerisire naturală depozite cu ventilaţie mecanică depozite frigorifice Durata (luna) 3-5(XII) 4-6(I) 6-8(III) Pierderi în greutate % 10-13. Se admit doar cei cu diametrul ecuatorial sub 80 mm.3/apr) Pierderi totale % 14-21. Tabelul 19.9/ian) 2. copertinele.1%). etc.8 (2. cu ventilaţie naturală.Culturile din arpagic plantate primăvara au înregistrat pierderile cele mai mici la o păstrare frigorifică de 240 zile (soiul Uriaşă de Stuttgart).1/feb) 12. mai ales prin administrare în exces.1 (2. iar rezultatele depind de calitatea iniţială a bulbilor.2-15. de protejarea împotriva umidităţii sau intemperiilor şi de o bună circulaţie a aerului în produs. eventual macrosilozuri. plantate toamna.8-3. Ceapa uscată se depozitează în vrac sau ambalată.3/apr) Pierderi calitative % 2. cu umiditate necorespunzătoare sau încinşi. Fertilizarea exagerată diminuează păstrarea. şi colab. mult sub cele care se pot justifica din diferite cauze obiective (14-21.5-2.2-4. . până în luna decembrie. Densitatea mai scăzută realizată a dus la obţinerea de bulbi calitatea I în proporţie de numai 75%. de 25% bulbi improprii pentru păstrare.1/feb) 1.depozite cu ventilaţie mecanică.7/apr) Pierderi prin stricare % 1. Păstrarea este temporară. Rossier. întârzie repausul fiziologic şi determină un procent de bulbi depreciaţi mai mare. deformaţi sau cu fuşti (tije florale). au avut pierderile cele mai mari la păstrare.4 (5.7/ian) 11-13. Culturile din arpagic. nici bulbii dubli. soiul Diamant) dau bulbi care se pot păstra bine în condiţii de ventilaţie naturală o durată de 6 luni.5 (14. care diferă în privinţa pierderilor acordate legal: .5 (3. care erau cu un diametru mai mare de 60 mm. rampele.7/feb) 10-11.1-1.8-20. în trei categorii de spaţii de păstrare. Culturile semănate (ceaclama.3/feb) 1.spaţii tradiţionale sau improvizate.7 (14.4 (17. Se precizează sau se subliniază că nu corespund păstrării bulbii ieşiţi din repausul vegetativ. pătulele.3 (5. în timp ce varianta optimă este 60:30:30. 270 .3-4.2 (4. (1994) remarcă efectul nefavorabil al fertilizărilor cu azot amoniacal şi cu fosfor. Se stabileşte chiar un prag al fertilizării N:P:K de 80:40:40 pentru o păstrare corespunzătoare. care favorizează bolile de depozit. de formă "gât de sticlă".1-2. N. podurile clădirilor.5 (23.1 (24. moi.0/ian) 1. Se poate constata că până şi loturile nefertilizate se pot păstra mai bine.

Deşi operativitatea depozitării este superioară. datorită cheltuielilor mici de depozitare şi investiţii. Încărcătura realizată este modestă 0. când păstrarea poate reuşi până în luna martie.5-0. pentru a putea fi ferite de umezeală. Umiditatea relativă ridicată se previne prin închiderea uşilor şi ferestrelor în perioadele ploioase şi în ultimă instanţă. Înălţimea de umplere este de 1. pierderile totale sunt relativ mici. Cheltuielile de depozitare sunt reduse. prelungirea păstrării nemaifiind recomandată.8 m.Păstrarea în pătule se face mai ales în timpul toamnei. Durata de păstrare este de 4-6 luni. Ceapa poate rezista până la -50C (-70C). I. pentru preluarea operativă a producţiei de pe câmp atunci când nu există altă posibilitate. dacă are un conţinut ridicat de substanţă uscată solubilă (13-14%) şi în substanţe volatile (0. aşezaţi pe toată lungimea pătulului şi pe suprafaţa liberă a cepei de la coamă. O dificultate mai importantă constă în încărcarea şi descărcarea dificilă. dar 271 . La un capăt se amplasează un ventilator. A. uşi) la fiecare 100 m2 pardoseală. precum şi prin canale de aerisire verticale. Macrosilozurile se construiesc în şoproane sau magazii închise. consumul de forţă de muncă este de 8-14 ore om/t. Până în primele două luni de iarnă..02%). S. 1985). dar costul de păstrare este mai redus. macrosilozurile pentru ceapă au fost testate în spaţii închise în Câmpia de Vest. 1978). fie în lăzi stivuite până la 2. iar amplasamentul nu ocupă suprafeţe mari. pierderile cresc rapid.3m. sau în lăzi P stivuite manual la 2-3 m înălţime.7-1. controlul păstrării este greu şi există riscuri pe timp friguros sau umed. cu climă blândă. Pentru o cantitate de 50 t este necesară realizarea unui pătul de 24 m lungime x 2m lăţime x 2m înălţime. sau 1. pe culoarele de acces (1 kg/5m3 spaţiu liber). Amplasate cât mai aproape de locul de producţie. ceapa se protejează cu baloţi de paie. Produsul se protejează cu baloţi de paie. Se asigură izolarea acoperişului şi a pereţilor laterali. Consumul de paie este de 18-24 kg/t ceapă. Se asigură uscarea şi se reduc pierderile. realizându-se un spaţiu de stocare de 90 m 3 (Gherghi.7 t/m2. Dacă lucrările se execută manual. precum şi 2 m2 suprafaţă de admisie (ferestre. Ventilaţia este asigurată prin unul sau mai multe canale orizontale.5-3.. dar în zonele cu precipitaţii puţine se amplasează şi la exterior pe platforme betonate. În a doua jumătate a iernii. Se mizează pe zone sau ani favorabili. Ceapa se aşază în vrac cu lungimea de 20 m şi înălţimea 2-3 m. La dezgheţare lentă îşi revine. cu pierderi de 14. Păstrarea în magazii sau spaţii improvizate cu aerisire naturală se face în containere cu plasă metalică şi lăzi paletă stivuite până la 3-4 m înălţime. prin presărarea de var nestins la baza stivelor. care funcţionează în zilele cu temperatură şi umiditate relativă favorabilă. deoarece cristalele de gheaţă se formează în spaţiile intercelulare şi la periferia celulelor (Mănescu. În cazul înregistrării unor temperaturi mai scăzute de -3 0C.5-18%.. iar la amenajările în exterior se utilizează folie de polietilenă. prin protejarea bulbilor faţă de factorii atmosferici nefavorabili. 1989). depăşind 38% la începutul lunii februarie.5 m2 admisie/200 m3 spaţiu. şi colab.0-1. (Groza.

după care urmează nivelarea vracului. deoarece se asigură o bună circulaţie a aerului. ventilatoarele vor funcţiona pentru uscare şi eliminarea căldurii din respiraţie. cu o stare fitosanitară foarte bună.5 m (500-580 kg/m3). 3-6 ore. Durata zilnică oscilează între 14-18 ore. Prima posibilitate oferă o folosire economică a spaţiului (1. 4 săptămâni) până la realizarea parametrilor de păstrare.cu ventilaţie pe la partea superioară (păstrare ambalată). Ventilaţia se execută cu aer exterior. dar şi în zilele când nu se preia ceapă.. 272 .(1982) principalii agenţi patogeni din celulele cu ceapă sunt Botrytis sp.0-5.. cu întreruperi de 6 ore. Există două posibilităţi de păstrare: în vrac şi în lăzi paletă. ventilând 18-20 ore/zi aer uscat la 20-250C şi cu UR 65-75%. fără întreruperi sau derogări. Într-o celulă de 12x24 m se pot păstra 500-800 t ceapă uscată. în funcţie de starea ambalajelor. Calitatea.5g/m3 şi Fumizol (thiobendazol) 1g/m3 se administrează şi ele după o prealabilă etanşeizare. Noaptea.8-2 t/m2) la o înăţime a vracului de 3. se cumulează cu măsurile de igienă. tratament foarte eficace dacă se iau măsuri de etanşeizare. Urmează PERIOADA DE R|CIRE. respectiv cu stricta respectare a graficului de ventilaţie în vederea realizării unor condiţii optime de păstrare. starea sanitară şi uniformitatea bulbilor. Se recomandă ca umplerea celulei să dureze 5-6 zile.5m. Păstrarea frigorifică are şi ea 2 variante: . Se ventilează întreaga noapte. C. şi Erwinia carotovora.numai în condiţiile însilozării unor bulbi de calitate.. se elimină cu un ventilator frunzele exterioare şi se face o sortare. Ventilatoarele funcţionează ziua. iar în zilele cu temperaturi negative aerul se recirculă.cu ventilaţie prin pardoseală (păstrare în vrac). închiderea celulelor şi începerea ventilaţiei. pentru a elimina bulbii necorespunzători (dacă nu s-a făcut). tratamentele preventive cu fumiganţi.50C şi UR 65-75%. iar produsul poate fi controlat mai uşor. Dezinfectarea celulelor trebuie făcută cu formol. variabilă ca durată (max. Primele 10± 2 zile de ZVANTARE şi USCARE. gradul de uscare şi provenienţa cât mai unitară din culturi special destinate. În momentul depozitării. Produsele fumigante Fumispore (parahidroxi fenil salicil amida) 1. Pereţii trebuie văruiţi cu lapte de var 200g+ clorura de var 1200g/100 l apă. de la sfârşitul lunii octombrie şi în cursul lunii noiembrie. Stivuirea este posibilă până la înălţimea de 4. când temperatura este mai scăzută. se desfăşoară la 0± 1. Nicoleta şi colab. . Păstrarea în lăzi paletă se dovedeşte de multe ori mai reuşită în condiţii de ventilare mecanică. prin gazare (1l/750 m3). P|STRAREA de 3-6 luni. Condiţia de bază este aplicarea fără abateri a tehnologiei de păstrare în vrac în întregul ei. iar în zilele umede se ventilează prin recirculare. Depozitele cu ventilaţie mecanică permit asigurarea unui debit de 90-100 m3 aer/t/oră prin pardoseală. După Mihăilescu. B. dar au doar efect fungicid şi nu pot distruge Erwinia carotovora. Fusarium sp. Penicillium sp. în modul următor: A. apoi şi în timpul zilei.

uscarea durând 10-12 zile iar zvântarea 4-6 zile. în ritmul de 0. Franţa (248 mii t anual) etc. iar ceapa are o umiditate exterioară care nu a putut fi eliminată corespunzător pe parcursul fluxului de valorificare. de aceeaşi mărime. Ceapa din arpagic se poate păstra frigorific în ambalaje 8-10 luni.Păstrarea frigorifică în vrac este dificilă doar prin prisma pretenţiilor deosebite pe care le ridică. în debit de 200 m3/t/h. care se examinează. Conform STAS R 9127/5-90. se recoltează randomizat din cel puţin 10 lăzi paletă. C. se foloseşte aer încălzit la bateria secundară a RAC-550. Ceapa din sămânţă (ceaclama) se poate păstra aceeaşi perioadă. Calitatea şi uniformitatea recoltei permit în condiţiile climatice din vestul Europei o păstrare în vrac în bune condiţii. Păstrarea optimă pe loturi din ţările dezvoltate se face în celule multiple. B. Dacă în momentul respectiv. Se examinează starea fitosanitară şi gradul de încolţire. Măsurile de igienă şi control fitosanitar sunt sporite. în baza aceloraşi faze: A. Parametrii de păstrare sunt temperatura 0/50C şi UR 70-75%. în diagonală. P|STRAREA timp de 6 luni cu menţinerea parametrilor de răcire. Lăzile paletă noi se pot stivui pe 7-9 nivele. Starea de sănătate poate fi ameliorată şi prin tratamente curative cu Fumispore 3g/m3. iar controlul stării de păstrare a bulbilor lunar până în luna ianuarie şi săptămânal în perioada următoare. vremea este ploioasă şi umedă. Înălţimea vracului este mai mare. din locuri diferite. la ± 10C şi 70-75% UR. (1994. Păstrarea frigorifică în ambalaje implică folosirea lăzilor paletă. execută zvântarea şi uscarea în câmp. cu aer la 0/-1. Probele din vrac se recoltează la adâncimea unui braţ (50 cm). t anual). suprapuse până la 5-6 m înălţime. }ările nordice folosesc uscarea în celule. de 3. Probele din ambalaje.5-5m. care vor fi valorificate în primăvara anului următor. Se asigură o ventilaţie dirijată de 90-100 m3aer/t/h. dar celelalte ţări ca Spania (peste 1 mil. şi colab. Italia (460 mii t anual). la un debit de 150-300 m3 aer cald / t. până se adună 10 kg. ventilând 4/6 ore zilnic. După Moreau.5% pe zi. în funcţie de starea lor tehnică.50C şi 65-70% UR. la 28/400C. Reducerea temperaturii se face treptat. stabilinduse măsurile tehnologice necesare şi/sau ordinea de valorificare. în câteva săptămâni. ventilând aer uscat şi cu 20C mai rece ca în interior. Aerul răcit este refulat în celulă printr-un canal montat sub tavan şi circulă de sus în jos printre stivele de lăzi paletă cu ceapă uscată. suprapuse până la 5-6 m. 1996) păstrarea frigorifică şi păstrarea în ambalaje se rezervă loturilor excepţionale. la -1. legate de calitatea materiei prime. B. ZVANTARE/USCARE în 10-12 zile cu ventilare timp de 18-20 ore/zi aer exterior la 20/300C şi UR 60-70%.50C şi UR 65-70% cu un regim de ventilare de 16 ore/zi. Regimul de ventilaţie este identic păstrării în vrac. dar se pot folosi şi lăzi paletizate pe 4 nivele sau chiar saci de plasă în palete cu montanţi. controlul parametrilor de păstrare are loc de 3 ori pe zi. R|CIREA în 15-20 zile. 273 . măsurile de prevenire-combatere a bolilor şi conducerea factorilor de depozitare.

Condiţionarea după păstrare nu diferă de condiţionarea iniţială a producţiei. de 5kg.1 mg%.Sistarea păstrării impune un termen de valorificare de 15 zile în care produsul rămâne încă stabil calitativ.35-1. 19. Spre deosebire de China. murăturilor şi conservelor etc. pentru a nu forma condens. antibacteriene. Popandron. Ca 38 mg%. la capacităţi fixate prin nota de comandă. tonice şi antihelmitice (contra viermilor intestinali).1-0. Mai puţin răspândit în ţările nordice. Pe măsura livrării. 274 .5 mg%. vitaminele B 1-2 mg%. fiind cunoscut mai ales prin proprietăţile sale hipotensive. Bulbii vor avea cel puţin 10/120C. evoluţie care are loc în mod natural. în România a crescut doar consumul intern. Elementele minerale sunt în cantitate de 1. vit. antihemoragice. iar valoarea energetică de 1350Kcal/kg.6% celuloză (3% fibre). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi Usturoiul este o legumă mult folosită în alimentaţie. Partea necomestibilă este de 13%. prevăzuţi cu două urechi de manipulare şi având etichete de marcare.5%.7-1. 10kg sau 25 kg. cusuţi la gură. Se utilizează şi sub formă de ulei volatil sau rezinoide (oleorezine) extrase în alcool sau în acetonă. 6-7% protide. în 1-2 zile.6 kg/locuitor/an în România. carminative. şi colab. Soiurile de toamnă au o calitate superioară şi sunt mai productive. în America Latină (Argentina. la scoaterea din celule. Se procedează la ridicarea treptată. Fe 1. mai ales în lunile de iarnă. pentru scopuri alimentare sau farmaceutice. consumul mediu de usturoi este însă de 0. N.8 kg /locuitor/an în Franţa şi de 0. numeroşi beneficiari au cerut ambalarea în saci de bumbac portocalii cu ochiuri de 4x4 mm sau 4x2. Vitamina C 14-30 mg%. Mg 21-36 mg%. ca atare sau pentru condimentare şi pentru aromatizarea preparatelor culinare. Mexic) şi China.50C la 6/80C. 23-27% glucide.2. Apare evidentă dublarea producţiei româneşti în ultimul deceniu.5-0. bulbii se sortează şi se ambalează în lăzi P sau săculeţi de plasă de diferite capacităţi. (1990) enumeră 18 utilizări interne şi 6 de uz extern.4-1. a temperaturii de la -1. în sud).5% lipide şi 0. Pentru export.65%. care a profitat de un fenomen similar pentru a deveni un exportator recunoscut chiar în ţările cu tradiţie (Franţa). PP 0. P 134 mg%.5 mm. 0. Bulbilii (căţeii) conţin 61-64% apă. prin autoîncăzire. în condiţiile unei umidităţi relative de 75-80%. antisclerotice. reambalaţi în saci de 25kg. Prioritate au loturile mai expuse pierderilor. dar sunt mai perisabile şi asigură necesarul de consum din lunile august-ianuarie. vitamina E 0. din care K 450-520 mg%. El are reale calităţi medicinale. Consumul usturoiului este foarte răspândit în ţările mediteraneene (renumită în Franţa. este Gasconia.5-0. O altă modalitate de livrare este în saci de 5kg.

căţeii (bulbilii) suficient de strânşi şi neîncolţiţi. Nu se admit la păstrare căpăţânile recoltate prea devreme 275 . 1994). Se admit 2% impurităţi (maximum) şi diametrul ecuatorial 30-35 mm. în timp ce producătorii din vestul continentului încep recoltarea înaintea culcării tulpinilor. Întârzierea recoltării determină invazia microorganismelor saprofite care înnegresc tunicile şi diminuează durata de păstrare (Botrytis sp. sunt aceleaşi ca la ceapă uscată din arpagic sau din sămânţă..Soiurile de primăvară prezintă doar avantajul unei păstrări cu peste 2 luni mai îndelungate. Uscarea continuă în hangare şi silozuri.2. timp de 6-10 zile. Tehnologiile manuale de recoltare şi condiţionare tradiţională în legături şi cununi încă se mai practică. fără urme de mucegai sau vătămări produse de ger şi soare. până când tunicile devin sfărâmicioase. pe timp frumos. Recoltarea se execută manual. sistem răspândit în Spania (Marin. Procentul de impurităţi. Pierderile la păstrare conform HCM/1984.) (Marin. asigurând consumul până în primul trimestru al anului următor. folosind dislocatorul sau MRC 1. 1994). dar discul îşi modifică nuanţa spre brun. căpăţâni pătate (Chaux. în strat de 5-7 cm. când treimea superioară a frunzelor s-a îngălbenit. Bulbii valorificaţi în vrac se pot peria mecanic. Diametrul ecuatorial va fi de minimum 35 mm. curate. Uneori se aşteaptă până ce baza tulpinii false se înmoaie. Se acceptă căpăţâni sănătoase. Pentru calitatea I. usturoiul se lasă pe câmp doar dacă există condiţii. la puncte de condiţionare. când solul are 60-80% IU şi 70% din capacitatea de câmp. Se recoltează mecanic doar culturile de usturoi care se pretează. Recoltarea se face în lunile iunie-august.. prin smulgere. pe suprafeţe care justifică utilizarea agregatelor. H. tari. zvântate şi mature. lipsite de buruieni. fie legat în mănunchiuri şi atârnat de sârmă (1000 m/ha). fiind planificată să nu dureze mai mult de 10 zile. Se păstrează doar calitatea superioară (I). rădăcinile se scurtează sub 1 cm. Tulpina falsă trebuie tăiată sub 3 cm. pe vreme nefavorabilă. Cl. rădăcinile scurtate. şi Foury. nu va depăşi 1% din masă.. culoare caracteristică soiului. 1994). Loviturile sau pământul aderent ridică adesea probleme. Se admit doar uşoare umflături şi mici rupturi ale membranei (tunicii) exterioare. cu aer uscat. Cl. uscare treptată) şi albe (ventilare corespunzătoare. sau în spaţii acoperite. bulbii sunt bine formaţi şi nu mai cresc. periere). Condiţionarea se poate face în câmp. Se urmăreşte producerea de căpăţâni cu tunici netede (recoltate la timp. Plantele se lasă pentru zvântare şi pentru uscare pe câmp. Sortarea şi calibrarea se execută conform STAS 1425-80. în perioade cu timp cât mai favorabil. pământ şi foi uscate. O recoltare prea timpurie produce. În multe ţări. timp de câteva zile. după uscare şi condiţionare pe soiuri. Recoltarea mecanizată nu se poate face decât pe vreme frumoasă. se elimină pământul aderent şi/sau corpurile străine. condiţionarea este uneori îngreunată de condiţiile de recoltare mecanică şi de manipulare în câmp. fie la sol pe grătare. Păstrarea usturoiului este reglementată prin STAS R 9127/9-82. În ţările cu climat mai umed. La calitatea II se acceptă căpăţânile bune de consum care nu se încadrează la calitatea I. bulbii vor avea integritate perfectă şi formă regulată. H. după uscare.

curat şi destinat dacă este posibil. Durata păstrării economice este de 60-90 zile pentru usturoiul de toamnă şi de 120-150 zile pentru soiurile de primăvară. evitându-se manipularea bulbilor la temperatură scăzută. Controlul condiţiilor de păstrare se face zilnic. timp de 16± 4 ore pe zi. P|STRAREA în medie 80-130 zile pentru usturoiul de toamnă şi 160220 zile pentru usturoiul de primăvară. usturoiul se păstrează în lăzi P umplute pe trei sferturi (18 kg/ladă) sau M3/M4 (10-18 kg/ladă) întregi. Factorii regimului de păstrare se dirijează greu. căpăţânile desfăcute sau loturile care nu au fost condiţionate. 276 . Ambalarea se face în lăzi. Scoaterea de la păstrare se face de regulă treptat. limita superioară fiind posibilă doar în condiţii de ventilaţie mecanică. sau celule frigorifice.5m. Loturile foarte bine uscate şi sănătoase se pot păstra şi în lăzi paletă umplute la 5-8 cm sub nivelul înălţimii maxime.5 mm) egalizaţi la 5 kg. după principiul "primul lot intrat. Livrarea se execută după condiţionarea finală. Păstrarea frigorifică permite aproape dublarea perioadei medii de păstrare a usturoiului. iar preambalarea în fileuri sau pungi. cele umede sau care provin din culturi infestate. Unii beneficiari solicită ambalarea în pungi mici.2-0. la 20/400C şi UR sub 75%. Pentru export. R|CIRE în 7-10 zile. prin închiderea şi deschiderea ferestrelor. -1. C. până la 00C cu aer rece şi uscat din exterior. evitând temperaturile sub -30C. celule ventilate mecanic. Modul de păstrare este în exclusivitate în ambalaje de capacitate redusă (circa 10 kg într-o ladă sau sac de plasă). Celulele frigorifice folosite vor avea capacitate mică (sub 500t) şi nu vor depozita decât usturoi şi ceapă. care constă în sortare şi ambalare. ventilând 5± 1 ore/zi prin recirculare cu aer răcit. doar acestui scop. iar pentru produsul depozitat de 3 ori pe lună sau ori de câte ori este nevoie. Se folosesc spaţii tampon pentru acomodarea temperaturii. iar între stivele de lăzi. pentru o bună circulaţie a aerului. sau aer rece din exterior (mai rece decât temperatura celulei. tunicilor de protecţie şi a cozii scurtate poate fi efectuată prin predepozitare. sau saci de plasă. Umplerea şi stivuirea vor asigura o bună circulaţie a aerului prin produs. ZVANTARE-USCARE în 15(20) zile. dar nu sub -50C). 10kg sau 20kg. acesta trebuie să fie uscat şi bine ventilat.5/00C şi UR sub 75% (65-75%). În magaziile cu ventilaţie naturală. B. reambalate în cutii de carton de 5/10 kg.sau prea târziu. sau cu aer răcit. în condiţii de aerisire activă. Uscarea rădăcinilor. care se paletizează sau se clădesc în palete cu montanţi. La tavan se asigură cel puţin 1. Indiferent de tipul de depozit. ventilând aer exterior sau încălzit la bateria RAC. circa 5-10 cm. La perete se lasă 0. Usturoiul se poate păstra în spaţii cu ventilaţie naturală. primul lot livrat". iar definitivarea acesteia se poate produce în magazii.4m. Schema tehnologică de păstrare este: A. care necesită aproape aceleaşi condiţii de păstrare. curate şi dezinfectate. timp de 15-20 ore/zi. ambalarea se face în saci de plasă de bumbac cu ţesătura deasă (4x2.

recoltate din culturi plantate în toamnă sau primăvara devreme. proaspăt şi fără tulpini florale. Arpagicul este format din bulbii foarte mici de ceapă din soiurile specifice (Uriaşa de Stuttgart. Valoarea energetică este de 2 ori mai redusă decât a bulbilor (200 kcal/kg). De Dărăşti). iar la distanţe mari cu autofrigorifice.5% glucide. Fe 1 mg%. Ceapa verde conţine 90-91 (95)% apă. plantele îşi pierd calitatea. rupte sau zdrobite. îngălbenirea nu se manifestă 277 . Se înlătură plantele veştede. iar dintre elementele minerale. Mg 30 mg%. Deşi consumul lor se suprapune. de mărimea orzului. Se poate valorifica doar produsul sănătos. sau în anumite zone geografice. ele sunt în mare parte complementare şi specifice. pe măsura creşterii. la stadiul specific de dezvoltare incompletă. la banda rulantă cu trei căi şi la masa de ambalare. Păstrarea temporară se poate face ca produs necondiţionat. când la peste 50% din plante vârful frunzelor s-a îngălbenit pe o lungime de 2-3 cm (treimea superioară). în lungime de peste 25 cm. se zvântă. se leagă în mănunchiuri de 10 fire (până la 15 mai) sau snopi de 50100 fire după 15 mai. în sensul de ceapă foarte măruntă. iar carotenii până la 6 mg%. Culturile care sunt uniforme se pot recolta prin 1-2 treceri. destinate înmulţirii vegetative în cultură trienală. inclusiv din punct de vedere dietetic (vitaminizant) sau culinar. în lăzi P sau M2 /M3 din material plastic. în anumite luni. cu fuşti. iar uneori produse în spaţii protejate. Se spală. 2-3. Ca 40 mg%. Recoltarea se face la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august.Transportul pe distanţe scurte se face cu autoizoterme. cu cel al cepei uscate sau usturoiului uscat. care nu formează bulbi. În perioadele ploioase. Condiţionarea constă în sortare. de tuns (Allium fistulosum). ci se cultivă pentru obţinerea de ceapă verde. În Olanda şi SUA au fost creaţi hibrizi între ceapa comună (Allium cepa) şi ceapa perenă. în 3-4 treceri. K 270 mg%.3. spălare. 19. atacate de boli/insecte. fasonare şi legare în legături sau snopi. la 0/20C şi UR mai mică de 75%. 1% protide. 0. Vitamina C se găseşte în conţinut variabil de 20-65mg%. dar şi De Macău. care poate fi păstrat până la 8-10 zile la 0 /10C şi UR 90-95%. În momentul apariţiei tijelor florale.4 Tehnologia de valorificare a arpagicului Termenul de arpagic provine de la arpa=orz în limba turcă.7% celuloză. Ambalarea pentru livrare se face în lăzi tip grătar. în snopi puşi vertical (în picioare) în lăzi şi acoperiţi cu o prelată din folie de material plastic. încinse. P 45 mg%. în stare de integritate şi de curăţenie evidentă. Recoltarea se face eşalonat. Condiţionarea se poate face semimecanizat. Tehnoogia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde Ceapa şi usturoiul verde sunt legume de primă apariţie. 19. se fasonează rădăcinile şi uneori chiar frunzele prea lungi.

Modul de recoltare este manual. adaptată şi ea corespunzător.2 g/buc. Maşina are 2-4 site şi un ventilator. la temperatura 18-200C şi UR sub 70%. corpurilor străine. . Nu trebuie depăşit acest interval. prin expunere la soare. După uscarea frunzelor. păstrând cu orice preţ temperatura sub 3/50C. cu selectoare speciale sau cu maşina de condiţionat şi sortat arpagic şi ceapă. cu posibilităţi de oscilaţie pozitivă până la 20C. 1998). sau chiar în toamna anului respectiv. care crează ulterior neajunsuri în depozitare. După Dumitrescu.. când apare pericolul iniţierii procesului de înflorire (de la 278 . se ventilează doar noaptea. motiv pentru care se întrebuinţează la producerea de ceapă verde. Acestea se paletizează în palete cu montanţi 72-80 lădiţe (9-10 starturi de câte 8 lădiţe) conţinând în total 360-400 kg. prin dislocare cu săpăliga. şi colab.2 m înălţime. Calibrarea se face pe trei calităţi: . Condiţionarea se realizează mecanic. În cursul primăverii (martie). Calitatea III formează tulpini florifere. timp de 2-3 zile. . iar randamentul categoriilor superioare trebuie să depăşescă 70% într-o cultură normală. deoarece poate apare fenomenul de opărire.calitatea II 14-20 (12-18) mm diametru şi greutatea 1. rămânând până la tavanul celulei un spaţiu de 1. Zvântarea şi uscarea se desfăşoară în condiţii optime pe câmp.50C. cu înălţimea interioară de 5. Ventilarea de toamnă are caracter de desăvârşire a zvântării/uscării. Ambalajele de păstrare sunt lădiţe STAS 1247-76 FT 1987 care conţin fiecare 5 kg arpagic sortat şi calibrat. Pentru o bună circulaţie a aerului. urmate de ambalare şi valorificare diferenţiată. Păstrarea arpagicului durează 7 luni (august-martie). bolnavi sau seci. rămân după calibrare doar 5-6 t arpagic propriu-zis.5 m. dar recoltarea se va executa la termenul planificat. şi a bulbilor prea mici.4-1. obţinându-se o precizie superioară.totdeauna.3-3 g/buc. M. urmată de smulgere şi adunare în benzi. şi se poate face în depozite ventilate mecanic sau în depozite frigorifice. adaptat cu piese care lucrează la adâncimea de numai 8-10 cm.calitatea a III-a 20-25 (peste 18) mm diametru şi greutate 4-5 g/buc. la pereţi se lasă spaţii de 50 cm. sortare şi calibrare. (1998) calibrarea se face în limite stricte (citate în paranteză). cu greutatea de 0. Depozitele cu ventilaţie mecanică prin pardoseală au celule de până la 200 tone capacitate. Sortarea permite separarea impurităţilor. În anotimpul rece este posibilă realizarea temperaturii optime de păstrare de 00C până la -1. pentru a realiza calitatea dorită (Dumitrescu. Recoltarea mecanică se face cu dislocatorul DLR-4.7 m. Paletele se suprapun pe 3 nivele până la 4. destinat plantării în anul următor. M. sau cu maşina E649 de recoltat cartofi. Din cantitatea iniţial recoltată. Arpagicul din soiul De Macău se păstrează mai bine decât arpagicul din soiul Stuttgart (Uriaşă de Stuttgart).calitatea I 7-14 (6-12) mm diametru. resturilor. de 9 t/ha în medie. se condiţionează prin curăţarea de frunze. tăiaţi sau fără tunici de protecţie. Se menţine o umiditate relativă cât mai scăzută (65-70%). şi colab.

care se smulg. Recoltarea se face în lunile octombrie-noiembrie. PP 0. urmată de ambalarea pe calităţi. Calibrarea se face după diametrul tulpinii false. în saci de 20 kg. Dintre vitamine: C 12-30 mg%. care au baterii de încălzire.8-1% din care K 180-250mg%. sau deasupra umflăturii coletului (bulbului). neevidenţiate statistic. Păstrarea frigorifică rămâne cea mai eficientă metodă de păstrare a arpagicului la 0/-1.5 mg%. sortarea pe mărimi şi legarea în snopi de 10-15 bucăţi uniforme ca lungime. iar în ultimele 7 ore chiar la 400C.6-2. Fe 0. pierderile înregistrate fiind de numai 15± 3% de-a lungul întregii perioade de păstrare.4-0.8% dintre care 2.8% în greutate. iar al 279 .5. unde are o pondere în producţie aproape egală cu a cepei. la 10 cm de la baza rădăcinii. de 540 Kcal/kg). în scopul eliminării excesului de umiditate. iar restul prin stricare. Ca 31-87 mg%. A. protide 1-2%. În România se cultivă pe suprafeţe mici. Tehnica manuală foloseşte cazmale sau furci pentru slăbirea şi dislocarea rândurilor de plante. mecanizat. calibrarea. mai ales în celulele frigorifice echipate cu RAC-550. (1994). iar pentru Belgia este singura cultură reprezentativă de legume din grupa cepei. murdărindu-le. fibre 2. deşi este o legumă valoroasă. ca Belgia şi nordul Franţei. Recoltarea nu va duce la intrarea pământului în interiorul frunzelor sau între ele şi nu va culca plantele la pământ. La fel ca toate legumele din grupa cepei.5-4. care se livrează. şi colab.8%.. Conţine glucide 4-6%. E 0. fiind considerat una dintre cele mai tardive legume. are preţioase însuşiri dietetice şi medicinale: diuretic.6 mg.5%.3/50C la 15/180C). Valoarea energetică este de 220-230 Kcal/kg (după unii autori mai mare. 19. Calibrul minim al prazului este de 10 mm. manual sau semimecanizat. P 25-57 mg%. celuloză 1. 1978).3-0. în paralel cu intensificarea ventilaţiei. Tratamentul termic pentru prevenirea apariţiei tulpinilor florale şi pentru sporirea producţiei după plantare se face cu 2 săptămâni înaintea înfiinţării culturii. iar alte zone. substanţe minerale 0. iar consumul are loc şi în perioada de iarnă-primăvară. fiind recomandat chiar şi-n aplicaţii externe. Se elimină exemplarele bolnave sau vătămate prin presortare. După Gherghi. Condiţionarea în câmp presupune presortarea. se scutură de pământ şi eventual de unele fragmente veştejite. Recoltarea semimecanizată constă în dislocarea mecanică şi mânuirea plantelor în mod similar metodei manuale.7 mg%. laxativ. Producţia de praz apare pe piaţă în ultimele două luni de toamnă.50C şi UR sub 75% (Iordăchescu. complexul B 0. După depozitare trebuie făcută o nouă condiţionare. Tratamentul poate fi efectuat sub control. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului Prazul este o legumă mult consumată în Franţa. iar partea necomestibilă variază de la soi la soi (17-50%). pierderile lunare sunt de 4. C.1%. Temperatura în celule se va ridica la 30± 50C (UR sub 70%). calmant digestiv şi foarte bun emolient în inflamaţiile căilor respiratorii.

Plantele se fasonează. prazul trebuie să fie întreg. . Prazul se aşază în rânduri sprijinite pe taluz. micşorând şi egalizând rădăcinile fără a răni discul. cu aspect proaspăt. sănătos şi curat. Însilozarea în brazde permite păstrarea prazului 3-4 luni. Se recomandă o umiditate relativă de peste 95%. Lungimea brazdelor este de 25-30 m. Protecţia brazdelor se face cu paie şi cu rogojini. Condiţionarea la centrul de valorificare. Se execută rigole de colectarea apelor din precipitaţii.prazului timpuriu de 8 mm. fără a vătăma plantele. sau în spaţii închise (pivniţe. Pentru însilozare. nu trebuie să depăşească dublul diametrului celui mai mic praz. iar între ele se lasă poteci. dar se împiedică acumularea excesului de umiditate. Urmează curăţarea. la 2-3 cm plantă de plantă şi se acoperă cu pământ până la punctul de ramificare a frunzelor.5 m. Diametrul prazului cel mai mare din aceeaşi legătură sau din acelaşi ambalaj. iar introducerea în spaţiile de depozitare se face cu minimum de manipulări şi în termen cât mai scurt. iar la prazul timpuriu 1/4 din lungimea totală sau 1/3 din teacă. Brazda are 40 cm adâncime şi lăţimea de 2. Manipularea şi transportul se fac în lăzi tip P sau STAS 1247-76-FT 1987 tip II. fără tije florale. cu taluz interior de 75 0 înclinaţie. magazii) cu aerisire naturală poate dura 3-5 luni. Legarea se face în 2 locuri. ferite de vânturi şi uşor accesibile pentru mijloacele de transport. trebuie livrată neîntârziat. Sortarea şi calibrarea separă plantele în 2 calităţi: . {anţurile sunt tot la fel de adânci. cu rădăcinile şi vârful frunzelor tăiate drept. pentru a îndepărta orice urmă de pământ aderent. care vor fi zvântate (fără umezeală sau brumă). este continuată cu ambalarea în lăzi şi livrarea în consum. iar protecţia se face cu paie şi folie de polietilenă. şoproane). Urmele de pământ din interiorul tijei sau de pe rădăcini nu vor depăşi 1% din masa totală. conform STAS 9127/10-74. Păstrarea prazului se efectuează numai pentru calitatea I. Prazul se stratifică vertical pe pardoseală. Dacă există 280 . intemperii sau temperaturi scăzute.5 m). se execută manual. iar amplasarea silozurilor se face pe terenuri mai ridicate. Pierderile reprezintă 15-30% din masa iniţială a produsului introdus la condiţionare. Conform SR 5767. Formarea legăturilor şi legarea în două locuri a snopilor de 10-15 plante uniforme ca lungime. printr-o aerisire cât mai intensă. în vederea consumului de toamnă. cu partea albă mai redusă şi uşoare defecte. deoarece nu suportă păstrarea mai îndelungată. plantele nu se condiţionează. dar mai înguste (1. într-un start de nisip reavăn de 20 cm grosime.la calitatea I cel puţin 1/3 din lungimea totală sau 1/2 din teacă trebuie să fie albă (albă verzuie). la 4-5m plantă de plantă. protejând plantele de vătămări. cizelarea sau eliminarea unor frunze deteriorate sau îngălbenite şi spălarea la nivelul rădăcinilor. scurtând frunzele la 1/3 din lungime. Păstrarea în spaţii acoperite (umbrare. Însilozarea în şanţuri permite o păstrare tot de 3-4 luni. fără frunze veştede sau depreciate.calitatea II.

Coborârea temperaturii se face în 48 de ore şi se menţine constant coborâtă sub -20C pe toată durata. După Le Bohec.5 20.3. Se mai livrează şi în legături de 3-10 bucăţi. cu partea vizibilă a conţinutului.2-8. se pierd încă 10-15%.3 9.1 22.Cl. Livrarea şi prezentarea produsului va fi uniformă şi omogenă. şi Foury.8 3. cu ierni mai reci. Ambalat în lăzi paletate sau în lăzi paletă.În ţările producătoare tradiţionale. J. introduse sau nu în ambalaje (SR 5767). în lăzi acoperite cu folie de material plastic. prin ridicarea conţinutului de CO2 (5-10%).0-29.8-13.5 7. sub formă de plante necondiţionate. Cl.9-6. produsul trebuie acomodat treptat cu temperatura exterioară şi comercializat fără întârziere. reprezentativă pentru restul cantităţii. 1984).7-10. şi Chapon.3-33.2 0. în funcţie de condiţiile de depozitare Condiţii de păstrare Durata de păstrare Pierderi în Pierderi Pierderi Pierderi totale STAS greutate prin stricare de (însumate) % % calitate % minimă maximă % (luni) (luni) 3(XI-I) 4(XI-II) 9.Fr.0-14. recircularea aerului va fi de 20-30 volume de aer pe oră. iar spaţiul este folosit neeficient. precum şi modificarea atmosferei.. pentru a menţine higroscopicitatea de 90-95%. iar frunzele exterioare se descompun. Păstrarea se poate face şi la temperaturi negative de –2 /-30C. iar prin eliminarea frunzelor exterioare.7-37. dar este dificilă.posibilităţi de ventilaţie mecanică.9-10. În final.2 5. Păstrarea frigorifică se justifică doar pentru 4-6 luni. Tabelul 19. perioadele de depozitare de 2 luni se consideră de lungă durată şi se justifică în zonele continentale. având ca efect prevenirea îngălbenirii frunzelor. Pierderi pe parcursul duratei de păstrare la praz conform STAS R-9127/10-74 reglementate de HCM 190/1984. Ph. 281 .2 Însilozare Păstrare în spaţii acoperite Depozite ventilate mecanic Chaux.8 3(XI-I) 3(XI-I) 5(XI-III) 5(XI-III) 9. sub protecţia peliculei de polietilenă (Moras. iar recircularea şi împrospătarea aerului vor fi cât mai active.1 7. se consideră că durata de păstrare economică este de 1-3 luni în condiţii frigorifice. aşezat ordonat în ambalaje. În primele 4 luni de păstrare. pierderile în greutate depăşesc 1/5. J. (1994). Condiţiile optime sunt temperatura de 0/1 0C şi UR 90-95%.0-11. la temperatura de 0 0C şi UR 95%.3-12. (1994) recomandă ca factori suplimentari de menţinere a calităţii în cadrul acestui sistem de păstrare de lungă durată (câteva luni).6 17. închiderea paletelor în peliculă PE transparentă. prazul se etiolează în timpul păstrării.1-139 7.

XX. au eficienţa cea mai ridicată dintre toate culturile legumicole. păstârnacul şi alte câteva specii mai puţin răspândite. 282 .1).CAP. statisticile înregistrează împreună întreaga lor producţie (tab. ţelina de rădăcină. pătrunjelul de rădăcină. Din punct de vedere energetic. 20. sau grupa legumelor rădăcinoase. În România. urmaţi de ridichi 16% şi de pătrunjel (7-8%). cuprinde morcovii. sfecla roşie.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII LEGUMELOR R|D|CINOASE ÎN STARE PROASP|T| Grupa plantelor legumicole de la care se consumă rădăcinile îngroşate. ridichile. iar morcovii constituie specia cea mai importantă (44-50% din cantitatea totală).

Protide Lipide Subst. ţelina de rădăcini şi ridichile. ND sfecla roşie 10-20 ţelina răd.5-1.43 0.0 1.75 0.0 530 400-720 pătrunjel 20-35 rădădăcini păstârnac 18-28 Valoarea lor alimentară.2 Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă medie a unor legume rădăcinoase (date prelucrate după Favier.2 1993 257 8. cu producţie totală de zece ori mai mică. Gherghi.8 1.Cl.3 1.5-8.8-0.7 1992 215 8.9 0.4 2.9-1.5 1995 281 10.3-1.6-3.8-1.0 0.3-3.1 0.6 1. Urmează sfecla roşie. etc) -ulei volatil 0.I.1 Producţia totală de legume rădăcinoase (1990-1996) în România şi ponderea acesteia în producţia legumicolă Anul mii t. 1984.6 0.8 880/900 41-50 90/200 B.6 1998 285 10 2000 254 10 Pe plan mondial. Enăchescu Georgeta.36-2.7 5 ND ND 0. mult cultivaţi în Europa (53%).5 Apă Glucide Celuloză Fibre Subst.6-1.C β caroten Vitamine Vit.8-1.0-9.0 0.7 1991 193 8. Morcovii sunt cei mai reprezentativi (locul V ca importanţă între culturile legumicole ale lumii).6 0.02-0.8 1.5-1.8 lună ridichi de 90 5.7 0.1 1. PP Vit. J.5 0.22-0.1-0.1-0.7-1. 1978.55 0.. E mg% B mg% mg% mg% mg% 5-8 23-25 10.5 35-70 1.9 1994 245 9.7-1.6 0..3 0.9 ţelina răd.3-2.45 220/290 10-18 1.6 180-360 0.3-2. Tabelul 20.2 0.0 1. Marea Britanie.1 Valoare Parte energ.6 1.9 0. (%) 1990 159 6.Tabelul 20.05% ulei vol. Cernăianu.4-2. necomestibilă Kcal/kg % 260 300-460 28 20-21 27-39 ND 20 -ulei volatil pigmenţi (betanina. 86/88 3.5 280/322 15-33 40/120 260/280 14-22 320/340 12-30 380/470 22-25 25-28 43-68 51-57 2.8 0. A.88 2.1-0.3 0.4-1. necomestibilă Kcal/kg % 300-450 150-190 8-11 19-40 Alţi compuşi -ulei volatil ND -0.86-1.01% -ulei volatil 0. PP Vit.28 0.6 1.32 0.6-1.04 0. şi colab.0 30-45 0.4 pătrunjel 78/86 7.3 1997 273 10.0-14.5 50-63 0. Specia morcovi ridichi de 95 2.0-12.7 1.. în Rusia. E mg% B mg% mg% mg% mg% 29-30 ND ND 0.0-9.0 70-73 0.0 63-82 6. 1983.48-0.7 Valoare Parte energ.2 ND 1.2 120/255 7-10 Ca mg % 27-44 20-35 P Fe mg mg % % 16-35 0.1 1996 253 9. constituie în anotimpul rece şi mai ales în 283 .3 0.1 rădăcini păstârnac 75/83 9.4-0.0(7-18) 0.0 2.0-11.5 iarnă sfecla roşie 88 8.0 0.2-0.32 0. 8-15 0.4 0.0-1. Mincu. Specia Vit. dietetică şi chiar medicinală este considerabilă.4 0. Alexandra şi colab.94-1. Datorită perioadei de consum.74-0.1 1.2-1.005-0. şi colab.0 0. 1977) A.7-0.0 1.C β caroten Vitamine Vit. 1995.0 18-25 0.3 1.3-1.8 0.9-1. doar patru specii dintre cele enumerate sunt cultivate pe scară mai largă. K Mg % % % % pectice % % minerale mg mg % % % % 87/89 6. Polonia şi Franţa.4-2.3 0.4% compuşi fenolici -tioglicozizi Alţi compuşi morcovi ridichi de lună Specia ridichi de iarnă Vit.

şi colab. uleiuri volatile. Recoltarea se efectuează la mărimea necesară comercializării. proaspete. Gherman. bacterian. sănătoase. ţelină. remineralizant. o sursă de vitamine şi elemente minerale de neînlocuit. 20. 1972/1975) Specia morcov rădăcini ridichi de lună ridichi de vară şi de iarnă sfeclă roşie ţelină rădăcini pătrunjel rădăcini păstârnac Principalele însuşiri dietetice. depurativ. detoxifiant.7 kg/loc. 1977.. tonic-aperitiv. Ridichile de lună sunt mult consumate. tonic general. M. unde reprezintă uneori ponderea principală a ridichilor cultivate (Olanda). 1983. zarzavat. stimulent. Nu se admit ridichi cu lujer floral.. fără pete sau vătămări mecanice. Prin îmbătrânire devin spongioase şi fade. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie (salate. Gastronomie (albitură. antianemic. Recoltarea este manuală. detoxifiant. neramificate. fără urme de atac. din răsadniţe. Produs dietetic de excepţie pentru copii. 284 . Morcovii din cultura de câmp se răresc o singură dată. stimulator. Remineralizant.) Tabelul 20. depurativ. aperitiv. detoxifiant. garnituri. Morcovii din culturile forţate.. medicinală şi alimentară a principalelor legume rădăcinoase (după Alexau. cu suprafaţa netedă. 1992. Alexandra şi colab. bolnavi. Vitaminizant. Conserve Stimulent. alimentare Digestiv. antianemic. M. alături de pătrunjel. spongioase sau mucegăite. Se consumă tot anul. antianemic. supe. mai ales dacă provin din culturi extratimpurii sau protejate. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie. de 6-7 ori. revitalizant. hipoglicemiant. lignificate. Consum de iarnă Diuretic.5-0. diuretic. La ridichile de lună sferice limitele diametrului sunt între 12-15 mm.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună Ridichile de lună şi morcovii de răritură sunt legume foarte perisabile. remineralizant. etc) în supe. N. apariţia golurilor în parenchimul lemnos.primele luni ale anului. hepatic. ciorbe). se pot recolta eşalonat. Legume de primă apariţie. tonic general. Vitaminizant. Tonic. Mességué. vitaminizant. sucuri. Majoritatea au un efect tonic. la 4-5 cm. emolient. an. medicinale. murat. care se consumă în cantitate de 0.3. Valoarea dietetică. cu frunze îngălbenite. pierderea turgescenţei. diuretic.3. atât în România. cât şi în numeroase alte ţări.. şi colab. vitaminizant. iar la forma alungită de 15-20 mm. depurativ. Presortarea ridichilor de lună permite alegerea de exemplare întregi. iar tija florală compromite definitiv calitatea. Nerecoltarea la timp determină lignificarea. pectoral. având culoarea şi forma caracteristică soiului. Cernăianu. Antilitiazic. diuretic. dar totodată depurativ şi detoxifiant (tab. Morcovii se răresc la diametrul unui creion (10 mm la colet). Prelucrare prin: deshidratare. Ridichile de lună se recoltează în mai multe etape. muncitori mediu toxic. ciorbe. pe măsură ce ating diametrul comercial. hepatic. soteuri 20.

Ridichile de lună pot fi comercializate şi în vrac. Condiţionarea iniţială mai include legarea în legături de 7-12 bucăţi. dar ating maturitatea de consum în iulie-august (Bere de Munchen). Consumul lor are loc tot anul. cu atac de insecte. cu pierderi de până la 1/5 din produs. păstrarea va fi sistată. lovite. mai ales în primele săptămâni după recoltare. Morcovii se recoltează la mărimea corespunzătoare soiului dar nu cu început de lemnificare. Prezentarea în magazine se poate face şi sub formă preambalată cu condiţia uniformităţii conţinutului (toleranţe. morcovii înregistrează pierderi lunare cu 1. Când frunzele legăturilor de la partea inferioară a ambalajelor încep să dea semne de îngălbenire. Sfecla roşie pentru păstrare se recoltează în luna noiembrie. capacitatea de a-şi cicatriza rănile superficiale.1. Păstrarea de scurtă durată se poate face timp de 4-5 zile la 50C şi 90-95% UR.. cu frunzele tăiate la 1-2 cm. în funcţie de soi şi mărimea rădăcinilor. Condiţionarea în vederea livrării constă în spălare.2. sortare. mai ales în perioada finală a sezonului. raportul zaharoză/monoglucide este supraunitar. S. sau cu diametru la colet sub 10 mm. îngălbenite. în funcţie de data semănatului. Ridichile de iarnă şi sfecla roşie au o capacitate de păstrare mai bună decât ridichile de vară sau morcovii.0% mai mari. toate aceste specii sunt încadrate în normative la aceeaşi categorie de scăzăminte. În acest moment.2. prin eşalonarea culturilor şi păstrarea în depozite (50% din fondul de marfă). care devin prin cumulare peste 1% mai mari după 6 luni de păstrare (Gârbu. Prerăcirea la 6/80C imediat după condiţionarea iniţială prelungeşte durata menţinerii calităţii. 20. dar prezintă totodată. Nu se acceptă exemplare cu frunze veştede. iar toamna pentru sfecla roşie. culoare mai intensă şi rozeta de frunze mai redusă. la începutul lunii octombrie. Dacă se recoltează anticipat. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor. din decada a doua a lunii noiembrie. Din acest motiv. Recoltarea se face în faza maturării depline. Morcovii sunt cei mai sensibili din această grupă. şi colab. Ridichile de vară pot fi recoltate încă de la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie.5-2. material plastic. 1980). sau timp de 10-15 zile la 0 0C şi 95% UR. Metoda de recoltare poate fi: 285 . iar culoarea frunzelor se schimbă. ridichilor de vară şi de iarnă. într-o măsură mult mai mare. materiale textile). Momentul apariţiei pe piaţă este vara-toamna pentru morcovi şi ridichi. zvântare şi legare în legături de 8-10 bucăţi. folosind acelaşi fel de material (liber de tei. precum şi a sfeclei roşii 20. Culturile de ridichi destinate consumului de iarnă se recoltează în perioada 20X-10XI. Preluarea producţiei.Morcovii de răritură provin din soiuri timpurii cu rădăcina semilungă. prerăcirea facultativă şi ambalarea în vederea păstrării de scurtă durată sau a pregătirii pentru comercializare. calitate-calibru maximum 15%).

cu tijă florală.semimecanizată cu dislocatorul sau cu plugul fără cormană. 6-transportor elevator) Condiţionarea începe din câmp prin retezarea frunzelor la circa 2 cm deasupra coletului. La morcovi. Se consideră corespunzătoare rădăcinile cu aspect proaspăt. cu pământ aderent.). 20. curate. Fig. saci de iută sau în fileu tubular de 15 kg. nelemnificate şi fără umiditate exterioară anormală. . fără lovituri. 20. rădăcinile respective se deshidratează în numai câteva zile şi încep să pornească în vegetaţie. se separă exemplarele ramificate. La ridichi se acceptă cele cu rădăcină terminală tăiată. stabilite încă de la contractare (STAS R 9124/4-82).1. . 5-transportor intermediar. 2-organul de recoltat. lăzi tip P. La sfeclă se urmăreşte frăgezimea. 3organul de extragere şi transport a rădăcinilor. Rădăcinile vătămate nu corespund pentru păstrare. 4-organul de rupere a frunzelor de pe rădăcini. sănătoase. în vrac sunt contraindicate.1. Intensitatea respiraţiei precum şi transpiraţia cresc de 2-3 ori. Ambalarea se face în lăzi paletă. tari. Cele mai 286 . integritatea epidermei şi culoarea roşie specifică în secţiune (fără cercuri albe). cu furca sau cu cazmaua. Deşi unele specii. iar în cazul vătămărilor grave chiar de mai multe ori.. nezvântate. presortare şi ambalare. dar se separă exemplarele cu structură spongioasă.2. Schema maşnii de recoltat morcovi (1-şasiu. întregi. Tehnologia depozitării şi păstrării Condiţiile şi cerinţele care trebuie îndeplinite de loturile destinate păstrării trebuie urmărite prin asigurarea unor tehnologii de producere corespunzătoare. atunci când au cea mai neînsemnată strivire.20. pot forma la 20-250C şi UR 90-95% ţesuturi noi de cicatrizare. ca sfecla roşie dar mai ales morcovii.2. Manipularea şi transportul în stare neambalată.manuală.mecanizat integral cu combine de diferite tipuri (fig. turgescente. O vreme uscată şi un sol zvântat favorizează calitatea rădăcinilor recoltate şi permite o păstrare mai bună.

însilozarea în şanţuri prin stratificarea cu nisip. Dozele de 150 kg s. brazdele se acoperă cu un strat de paie de 15 cm. Alexandrina şi colab. previn deteriorarea sau rănirea produsului şi aducerea la depozit a unor loturi în bună stare. Întârzierea recoltării duce la lemnificare sau structură spongioasă. Tratamentele fitosanitare se aplică la timp. fixat cu pământ din loc în loc. Condiţionarea asigură păstrarea doar a rădăcinilor de calitatea I.20. Manipularea şi transportul atent. cu temperaturi negative. Frunzele se apleacă în partea în care s-a aşezat pământul scos din brazde. Recoltarea prea timpurie aduce rădăcini care nu acumulează un maximum de substanţă uscată. în lungime de 10-15 m. se fac pe măsură ce se însilozează. Acest strat se poate 287 . Acestea au şi o perioadă de repaus mai lungă. N au determinat o creştere de 8% a pierderilor din depozite. Rădăcinile ambalate vor fi protejate de precipitaţii sau de temperaturi scăzute şi vor fi transportate până la 20 noiembrie la centrele de valorificare.pămant din săpătură.a. cu coletul la 5-8 cm sub nivelul solului. Brazdele se separă prin alei de circulaţie late de 1 m.a. Deasupra se acoperă cu pământ mărunţit. 3.. Dacă se urmăreşte prevenirea murdăririi rădăcinilor cu pământ atunci când se desface silozul. 1977). în timpul unor primăveri ploioase. Siloz la brazdă (hrean. se poate folosi pentru acoperire şi nisipul până la nivelul solului. la care putem adăuga şi păstrarea în spaţii improvizate (Cernăianu. La două brazde se lasă o alee de 3-4 m pentru mijloacele auto. iar extremităţile lor pot rămâne descoperite. când şi temperatura aerului are valori mai apropiate de cele în care se desfăşoară depozitarea.2. În perioadele friguroase. Preluarea producţiei destinată păstrării se face cât mai atent. în legături. Starea timpului influenţează gradul de curăţenie şi gradul de umiditate a rădăcinilor. Fig. Însilozarea în brazdă a morcovilor. Spălarea rădăcinilor nu se admite decât după păstrare. fertilizate moderat cu doze de N 50-100 : P 120-150 : K 120-160 kg s. Se evită manipulările suplimentare şi transporturile pe distanţe prea mari. Brazdele adânci de 25-30 cm şi late până la 2 m./ha. care ajung la maturitate deplină la sfârşitul toamnei. Irigarea trebuie întreruptă cu cel puţin 2 săptămâni înaintea recoltării. în termen cât mai scurt. Se recomandă amplasarea culturilor pe terenuri uşoare. 2-rădăcini. ). până la 10 cm deasupra nivelului solului.potrivite pentru păstrare sunt soiurile tardive. Morcovii se aşază vertical. însilozarea în vrac. Procedeele tradiţionale şi specifice de păstrare a legumelor rădăcinoase sunt însilozarea în brazdă. Însilozarea se poate face şi cu frunze cu tot.păstarnac. au epiderma prea subţire şi sunt expuse deshidratării.

288 . iar lateral sunt săpate rigole de scurgere.5%. sub forma unei prisme care depăşeşte nivelul solului.5%. Introducerea şi scoaterea produselor se pot efectua doar pe vreme bună. Dezavantajul constă în folosirea neeficientă a spaţiului (20-80 kg/m 3). în funcţie de temperatura exterioară. silozul se acoperă cu folie polietilenă. Secţiune printr-un siloz pentru păstrarea rădăcinoaselor în vrac Avantajul însilozării în vrac constă în economia de spaţiu. şanţul poate fi dezinfectat cu formalină 0.îndepărta primăvara. Pierderile ajung la 30-40% în anii nefavorabili sau când producţia a fost afectată de boli. iar deasupra se aşază 10 cm pământ. focarul fiind izolat de stratul de pământ. la calitate 7. 1 l/m2. Însilozarea în vrac a morcovilor. Înaintea însilozării. iar când se semnalează valori negative.3. sau a efectuării controlului produselor însilozate. 20. ridichilor şi sfeclei roşii se face în şanţuri cu canal de fund şi coşuri de aerisire. atunci când minimele termice nu mai coboară noaptea sub 40C. înclinate. Fig. {anţul are lăţimea la bază de 50 cm. Avantajele brazdelor constau în păstrarea turgescenţei morcovilor şi limitarea pagubelor în cazul unui atac. Bilonul se acoperă cu 30 cm de paie. încărcătura realizată fiind 400-500 kg/m2 suprafaţă sau 250-300 kg/m3 şanţ. Pe grătare sunt amplasate din 2 în 2 m coşuri de aerisire verticală. stratul de pământ se îngroaşă la 50 cm la bază şi 30 cm la coamă. rădăcinile se pot însiloza fără frunze. fiind adânc de 30-40 cm şi lung de 12-20 m. O păstrare defectuoasă determină degajarea de căldură în zona infectată. Când temperatura scade la 10C (20C în siloz). Produsul se însilozează în vrac. Canalul de fund pentru aerisire are dimensiunile 20x30 cm şi este acoperit cu grătare din şipci. Zăpada care se topeşte şi coama care se lasă constituie un semn evident. bilonul se acoperă total. lăsând la coamă 40 cm descoperiţi până la venirea frigului. Accesul aerului exterior poate fi stopat sau favorizat. prin stricare 5. cu înălţimea la coamă de 1 m. iar pierderile legal admise sunt de circa 18% în 5 luni (în greutate 5. Pentru a mări încărcătura. Durata de păstrare în brazde este de 4 luni.6% sau cu lapte de var 20%. Dezavantajele sunt legate de imposibilitatea dirijării factorilor de păstrare. iar la suprafaţă de 75 cm. pe 2-3 rânduri. Împotriva infiltrării apei din precipitaţii.2%).

Temperatura de 0/10C se obţine prin aerisiri repetate în timpul nopţilor reci. una lângă alta.. iar stivele se acoperă de asemenea cu rogojini sau prelate.20. Păstrarea rădăcinoaselor este posibilă şi în macrosilozuri ventilate mecanic (Niculescu.sistemul de ventilaţie mecanică asigură condiţii de păstrare dirijate. 289 .5-0. Între şanţuri se fac rigole de scurgere.8-1. şi colab. pătrunjel rădăcină) 2-rădăcini. care va depăşi în lăţime marginea şanţului. 3pămant. 1980). mai apropiate de cele din depozitele moderne. Când temperaturile devin negative. Cehia. Metoda este extinsă în Rusia.0 t/m2 suprafaţă utilă. se adaugă 15-20 cm de paie şi un nou strat de pământ de 20 cm. şi se continuă astfel până la umplerea şanţului. . gurile de aerisire se astupă cu paie. pentru culturile semincere (plante mamă). Când temperatura exterioară scade sub -50C.. Încărcătura ajunge la 200-220 kg/m2.6 m între stive.permit depozitarea şi păstrarea în flux mecanizat. Fl. 4. Stivuirea se realizează în cruce. cu frunzele tăiate la 2 cm de la colet. Însilozarea în şanţ prin stratificare (morcov. cu diametrul sub colet de 3 cm şi frunzele tăiate la 2-3 cm deasupra coletului. Pierderile până în luna martie sunt de 17. 20 cm la pereţi şi 0. . iar rădăcinile îşi menţin turgescenţa şi atacul de boli rămâne localizat (fig. Lăzile sunt umplute până la 5 cm sub nivelul maxim. 5-paie Depozitele simple sau improvizate cu aerisire naturală sunt magazii de zid sau bordeie. Urmează apoi un nou strat de rădăcini.4. lungi de 17 cm şi cu greutate de 70-75 g/buc.20. apoi un rând de rădăcini. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3 cm. în lungime de 10-15 m. {anţul se face mai adânc (50-70 cm) şi lat de 0. Ucraina. se realizează cu posibilităţi materiale şi forţă de muncă locale.) Fig.5%. Polonia şi mai ales în Germania asigurând următoarele avantaje: . conform HCM 190/84.8 m la tavan. unde păstrarea se face în lăzi de tip P suprapuse pe 6-7 rânduri asigurându-se 0.pot fi amenajate în orice unitate. se asigură spaţii de minim 0. dar necesită un volum mai mare de muncă şi se recomandă mai ales.3. cu utilaje de mare randament.2 m. uşile şi ferestrele se căptuşesc cu rogojini. iar pentru o bună circulaţie a aerului. sănătoase.9-1. Pe fund se aşază 4-5 cm amestec pământ+nisip 20%. neramificate. cu rădăcini sortate. se însilozează doar rădăcini sortate. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere. Deasupra se acoperă cu o coamă de pământ de 20-30 cm. Pentru a înregistra pierderi economice.Însilozarea în şanţuri prin stratificare a morcovului produce pierderile cele mai mici (10%).pământ +20%nisip pentru stratificat.

S. Elena. Soiurile de tip Nantes sunt la rândul lor mai rezistente la păstrare decât alte soiuri zonate. cu un singur ventilator şi cu o capacitate medie: .2% (5. atacul de Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Stemphylum radicinum (putregaiul negru). Gh. 50 panouri (100 m2) şi 10 kg sârmă.lungimea 35 m.. Dirijarea factorilor are 2 perioade: A. cu posibilităţi de închidere/deschidere accesului aerului. sau cu fungicide contra putregaiurilor specifice. răcirea după depozitare timp de 30-40 zile. După Taşcă. 1987 şi Rusu. când nu este îngheţ. B. Măsurile de prevenire şi dezinfecţie se aplică produsului. 1987.20 mm). într-o carcasă de lemn.înălţimea 3. Benlate 0. pierderile prin stricare au fost de 10 ori mai mici decât la martorul netratat (Gârbu. Nicoleta şi colab. sau rănite în manipulare şi transport. Chantenay (62%). din care produs 4 m. În România se încearcă introducerea celor mai simple module. hibrizi) care au rezistenţă la păstrare de peste 90%.. cum ar fi hibridul Camden F1 (Chira. şi colab.1%. va asigura un debit de minim 30 m3 aer/t/h. când se ventilează 3 până la 4 ore în nopţile răcoroase.15/0.lăţimea 6 m. din care produs 32 m. păstrarea propriu-zisă de 4-5 luni. dar Rhizoctomia carotae (putregaiul violet) şi Rhizopus nigricans (putregaiul moale) au rezistat. Ventilatorul montat la un capăt al canalului.2% prin îmbăiere timp de 3 minute.2 % declasări). . ambalajelor şi spaţiilor de depozitare.2% sau Folpet. . Ambalajele mai vechi se dezinfectează cu clorură de var. Canalul de ventilaţie se confecţionează din panouri de şipci 2x1 m şi este cu 2 m mai scurt decât masa produsului (30 m). în timpul cărora se ventilează zilnic 10-20 minute. 4. Sunt accesibile doar unităţilor care dispun de mijloace materiale: 25-30 t paie. şi colab.pot fi concentrate cantităţi mari de produse într-un timp scurt cu posibilităţi de valorificare treptată. Pe coama grătarului se pune o folie. ziua.capacitate 80 t. Uriaş de Berlicum (69%) sau TipTop (69%). pe durata păstrării este inhibat prin tratarea rădăcinilor cu Mancozeb 1 kg/t. după necesităţi. Capacitatea de păstrare superioară poate fi şi o caracteristică de soi. Păstrarea frigorifică a legumelor rădăcinoase necesită loturi mari de rădăcini de calitate superioară (200-300 t/celulă) care să poată fi livrate după cel puţin 6 luni de păstrare cu pierderi de cel mult 14. Ea este cu mult superioară unor soiuri ca Nantes (62%). Danvers 126 (68%). 80-90 kg folie PE (0. Se recomandă evitarea depozitării unor rădăcini care provin de pe terenuri umede. ca Bauer Kieller Roteshertz. care acoperă 1/2 din înălţime la gura ventilatorului şi 3/4 la celălalt capăt.. infestate cu Rhizoctonia. În prezent există cultivare (soiuri.5 m din care produs 3 m. 1996). 1980).1% sau cu Topsin M 70 0.. 290 .8% în greutate. Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) au fost distruse. . soluţie 1. Prin tratarea rădăcinilor cu Tecto-Flowable 0.6% prin stricare şi 7.

5-1 m/s (80-100 m 3/t/h).0 t/m2 (5-5.0 t/m2 suprafaţă utilă. începând din luna noiembrie. terenul se eliberează de silozuri. Introducerea produsului în depozit se face în 2 zile de la dislocarea din pământ. iar la perete 20-50 cm. iar al produsului săptămânal. după 6 luni de păstrare pierderile şi declasările sunt de numai 10%. dar există şi variante de păstrare în saci de plasă. În celula cu atmosferă controlată având 4%CO2 şi 3%O2. I.. încărcătura fiind de numai 1. nu vor lucra în celule pentru a nu-l transmite rădăcinilor. Prin ambalarea în saci PE perforaţi. introduşi în lăzi paletă (Rusu. la UR 90-95% sau chiar mai ridicată (95-98%). în condiţiile unei circulaţii a aerului care să menţină constanţi aceşti factori. Viteza de circulaţie a aerului la începutul depozitării este de 2 m/s. evitându-se amestecul cu legume sau fructe care degajă etilenă. iar durata de păstrare se prelungeşte 7 luni cu pierderi de numai 13% faţă de 19% în varianta frigorifică de 7 luni. iar în timpul păstrării de 0. dar materialul de calitatea a II-a 291 . şi colab.5 m înălţime). 1987).până în martie şi ciclul II . introduşi în lăzi paletă şi depozitarea acestora la 0/10C şi 85-90% UR. Ambalajele de depozitare sunt lăzile paletă şi lăzile P paletizate. În felul acesta. 100g/m3 sau se aplică un tratament prin stropire până la umectare cu soluţie de CuSO 4 2% şi văruirea cu lapte de var 2% a pereţilor şi tavanului.5 g/m3 prin gazare reduce poluarea microbiană din atmosfera celulei (Gherghi.Celulele se dezinfectează cu Dazomet 90 prin gazare. Motostivuitoarele.din martie şi până în mai. Tratamentul cu Fumispore 1. la UR 90-95%. care emană gaze cu miros pătrunzător. pe 6-8 nivele. care trebuie condus în păstrare o perioadă cât mai îndelungată. Recomandările ICPVILF/1984 şi toate celelalte tehnologii de păstrare a legumelor rădăcinoase. ca specie. 1981). 1981)..8-2. O variantă de depozitare pentru cantităţi foarte mari de produs. pierderile în cele 6 luni de depozitare pot uneori depăşi 14% (12-17%).5/30C. este folosirea depozitelor frigorifice în 2 cicluri: ciclul I . Lăzile P paletizate se suprapun pe 3-4 nivele. aşezaţi în palete cu montanţi. sau în saci de PE perforaţi. menţionează însă nivelul de temperatură de 0/10C sau chiar 0±0. care se va menţine în limitele 0/20C. aspectul comercial fiind mai corespunzător. Lăzile paletă care conţin produsul în vrac pot fi stivuite în funcţie de starea lor tehnică. Nicoleta şi colab. Se respectă şi aici principiul. la care consumul de energie este dublu (Sighinaş. STAS R 9127/4-82 recomandă temperatura de păstrare a morcovilor de 0. A. realizându-se o încărcătură de 2. iar durata umplerii celulei este bine să nu depăşească o săptămână. primul palet intrat primul ieşit (ordinea de depozitare).6-3.50C. provenienţă sau calitate.. Se urmăreşte o componenţă cât mai omogenă a mărfii depozitate. În realitate pierderile sunt mai mici datorită sortării care se face în martie. cu produs care a fost însilozat până în martie. Între stive se lasă spaţii de 10 cm. se prelungeşte perioada de păstrare la 200 zile. Controlul fitosanitar de păstrare se face zilnic.

4 4. datorită texturii şi structurii lor specifice.3(+1. Numărul mare al lenticelelor.3. favorizează deshidratarea. alături de hrean (legumă perenă de la care se consumă rădăcinile) sunt grupate distinct ca o categorie mai perisabilă. precum şi păstârnacul. prezentând caracteristici tipice de soi.7 7. Tabelul 20.4 24. Rămâne aspectul eficienţei economice. } elina se poate recolta şi eşalonat.6(+1. se taie frunzele sau vârfurile etiolate şi se curăţă prin periere şi spălare. în vederea valorificării cu tot cu frunze.7 25.4 5.4) 17. rămânând deschise. Păstârnacul se recoltează mai greu. spaţiile intracelulare mari.0) 6. comparativ cu grupa precedentă (tabelul 20. conform HCM 190/1984 Tipul păstrării Însilozare Ventilaţie naturală Ventilaţie mecanică Frigorifică Durata păstrării (luni) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 6(XI-IV) 5(XI-III) 6(XI-IV) Pierderi în greutate (%) 6.7 (+4.6) 4.3) Pierderi prin stricare (%) 5. sau nu se mai cicatrizează.6) Recoltarea mecanizată sau semimecanizată se face la mărimea caracteristică.1 9.3(+2.5 (+1.8) 28.9) 6.9) 10.9(+1.4) 7.1 (+5.4.5 (+1. precum şi a păstârnacului Pătrunjelul şi ţelina de rădăcini. pe categorii. Dacă este necesar.9(+1.5 (+6. se face ambalarea în lăzi de lemn (P) sau material plastic M2 -M3 -M4.8) 7.2) 7.0 7. La calitatea I sunt acceptate doar rădăcini cu defecte minime. Rănile cauzate de manipularea şi transportul în vrac se cicatrizează mult mai greu. datorită înrădăcinării mai profunde. cu pereţi celulari mai subţiri. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini.6) 5. eventual preambalarea în pungi.5%.7 9.8) 7. calibrare.4(+2.3) 19. din faze mai timpurii. legat de gradul de umplere a celulei.5) Pierderi la calitate (%) 7.se poate comercializa.2(+1. bandă verde sau roşie de până la 1-2 cm în funcţie de lungime şi maximum 1% pământ aderent sau corpuri străine (la rădăcinile nespălate).1 23. Pierderile procentuale maxime admise la păstrarea legumelor rădăcinoase mai perisabile. care trebuie livrate verzi şi proaspete.7 7.9 (+1. Condiţionarea în vederea livrării include o nouă sortare. deşi rizoderma este mai groasă ca la morcov.8) 3.3-0. evitând condensul. curăţarea şi ambalarea.8(+1.0) 8.5 (+2.7(+5. celulele parenchimatice mari. Frunzele de pătrunjel se cosesc în prealabil şi se valorifică separat.0) 19.7 9.3 8. Condiţionarea în câmp separă 292 . Operaţiile pot fi semimecanice sau mecanice.4).5 (+1.8) Total pierderi însumate (%) 19.3(+1.5) 10.7 22.0 8. la bandă şi la maşinile de spălat rădăcinoase. Scăzămintele care se acordă la păstrare sunt mai mari cu 0.5 (+4. 20. După zvântare.9(+1. La morcovi se admit maximum 2% rupturi sau răniri de spălare şi diametrul ecuatorial de minimum 20-45(50) mm.3 8. Scoaterea din celule se face în spaţii intermediare care să permită produsului acomodarea la 8/100C.6 8.

decât prin precauţile suplimentare care se impun. Ambalarea. curate. Condiţionarea se execută înaintea livrării. cu diametrul ecuatorial de minimum 60 mm. procedeu igienic.. A. Rădăcinile de calitatea I trebuie să fie: . respectiv peste 35 mm (păstârnac). ridichilor şi a sfeclei roşii (legume rădăcinoase mai puţin perisabile). }elina se poate livra şi sub folie contractibilă. admiţându-se uşoare defecte de formă şi culoare. Dintre metodele specifice. lipsa lemnificării şi a ramificaţiilor. iar impurităţile (pământ. Păstrarea trebuie direcţionată către rădăcinile corespunzătoare calitativ. întregi. urme de atac sau pete. nevătămate. în straturi. ambalate în lăzi de export tip II. nisip) în proporţie de maximum 3% (STAS 4933/82). . şi colab.la ţelină. la 0. iar rădăcinile să fie fără goluri sau crăpături. asigurând şi protecţie contra deshidratării. noi. }elina se debarasează de toate rădăcinile şi ramificaţiile laterale. pentru a obţine o formă cât mai regulată şi fără zone adâncite care pot păstra impurităţi şi măresc procentul de deşeuri la utilizare. Sortarea şi calibrarea pe calităţi este reglementată de STAS. se are în vedere în mod specific. striviri. 293 . Pentru pătrunjel şi păstârnac. restul procedeelor practicându-se la toate speciile din această grupă. Parametrii optimi sunt temperatura 0/10C şi UR >90%. bine formate. fără început de lujer floral şi cu frunzele retezate la 1-2 cm deasupra coletului. cu tara de maximum 14%. curate şi rezistente. Sortarea preliminară va urmări alegerea rădăcinilor cu aspect proaspăt. provenind dintr-un singur soi. sănătoase. tăierea rădăcinilor. STAS 1247/76.T.5-1 kg capacitate. Pentru export se primesc loturi cât mai uniforme. zvântate. saci de plasă sau sub forme diferite de ambalare. în vrac la ţelină (Gherghi. (STAS 3679/74). lipsite de crăpături. separat pe specii sau în amestec. 1984). de cel mult 3% rădăcini ofilite şi maximum 5% rădăcini cu ramificaţii laterale. în condiţie de circulaţie a aerului care să menţină factorii de păstrare cât mai stabili.1987). bine sortate şi calibrate. 1984). Urmează spălarea mecanică şi fasonarea. spălate şi zvântate. A. doar variantele de însilozare au o utilizare diferenţiată: în brazdă la pătrunjel/ţelină.. Prezentarea în vederea comercializării se face în lăzi. containere. de formă regulată. manipularea şi transportul nu diferă de grupa morcovilor. Doza de fertilizare maximă este N50: P120: K120 (Gherghi. fără vătămări mecanice sau produse de boli/dăunători.rădăcinile pentru păstrare de cele pentru consum imediat. Pentru ţelină se mai urmăreşte ca exemplarele să aibă frunzele retezate în formă de con. F. iar preambalarea în pungi de polietilenă perforate. cu maximum 1% pământ aderent şi cu diametru ecuatorial de 20-50 mm (pătrunjel). Ambalarea se face în lăzi P.la pătrunjel şi păstârnac.

1). iar cartofii de vară în lunile iulie şi august (Tuşa. Conţinutul în vitamine este: C 10-25 mg% (până la 40 mg% la cartofii noi). cartofii extratimpurii şi timpurii reprezintă o alternativă mai atrăgătoare. consumul de cartofi creşte într-un ritm mult mai lent decât consumul de legume.64-0.7 1995 339 11% 2681 3020 71.9 1994 327 11% 2620 2947 66. 1978).77 mg%. XXI.0 60. Cultura de toamnă este o cultură fitotehnică. datorită specificităţii tehnologiilor de cultură şi a modului de valorificare.6% (celuloză 0. Rusia şi Polonia se numără printre primii producători mondiali. timpurii şi de vară sunt consideraţi plante legumicole. Consumul de cartofi din ţara noastră a egalat în ultimii ani nivelul mediu european. care se află în finalul perioadei de păstrare. toamnă (mii t) 2831 Prod. din care K 410-525 mg%.6-1.0 1993 355 10% 3354 3709 73. iar valoarea energetică de 720-890 Kcal/Kg. şi colab. la consumului de cartofi de toamnă din recolta anului precedent. totală (mii t) 3186 Consum (kg /loc/an) 1991 1992 239 269. 21. Substanţe minerale reprezintă 1%. PP 0. Ca 7-15 mg%. cei timpurii în iunie (10-30VI). dar cu un preţ de cost mai ridicat. P 45-53 mg%. timpurie (mii t) 355 ( %) circa 11% Prod. dar păstrarea se realizează uneori în depozite cu caracter universal. Gh.4 1997 355 11% 2851 3206 1998 1999 2000 466 439 338 12% 11% 10% 2953 3518 3132 3319 3957 3470 Producţia mondială de cartofi este în creştere. Se industrializează pe scară largă.1. Compoziţia chimică medie: 77-79% apă.1 Evoluţia producţiei şi a consumului de tuberculi de cartof în România (după datele comunicate în Anuarul Statistic 1990-1997) Specificare 1990 Prod. Prin producţiile realizate. Producţia de vară se corelează cu un nivel mai 294 . Pe plan european şi mondial.5-1.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A TUBERCULILOR DE CARTOF Cartofii extratimpurii. 17-19% glucide.7-0. Mg 21-30 mg%.2 mg%.7-1 mg%. Partea necomestibilă este de 15-20%. amidon 13-16% la cartofii de salată şi 17-19% la cartofii de prăjit şi piure. 2% protide. }ările UE deţin împreună locul I ca producţie totală realizată. cartoful este considerat una dintre cele mai importante plante alimentare. prin cantităţile care se păstrează şi prin consumul pe locuitor.CAP. timpurii şi de vară a tuberculilor de cartof Cartofii extratimpurii se consumă în lunile mai-iunie (20V-10VI). Fibre constituie 0. În momentul apariţiei pe piaţă.4 13% 10% 1634 2332 1873 2602 48. 21. fiind o valoroasă plantă industrială (tab. Tehnologia de valorificare extratimpurii.0 1996 354 10% 3246 3590 73. complexul B 0.. Tabelul 21. Fe 0. dar peste 20% la cartofii pentru industrie.8%).

1983). Se stabileşte adâncimea de formare a tuberculilor. utilajele şi mijloacele de transport. Avantajele de ordin bănesc provenite din valorificare nu pot fi realizate dacă nu este respectată tehnologia specifică (Marin. Recoltarea începe din momentul în care tuberculii au depăşit 30g/buc (timpurii). Fluxul tehnologic manual este continuu şi poate fi organizat pentru a fi executat de echipe de 3 muncitori. într-un 295 . în zilele ploioase. şi colab. a uşurării recoltării şi a reducerii procentului de impurităţi sau de vătămări mecanice. Pregătirea recoltării. eventual în saci de plasă pentru export. Specificul ca produs horticol. datorită celorlalte produse legumicole care se oferă la preţuri mai mici. exfoliindu-se uşor datorită slabei aderenţe la pulpă. organizate într-o formaţie de 12 oameni. sau înainte de maturitate. care merg pe trei rânduri. Procentul de vătămări şi pierderi creşte. I. fie cu sapa sau cu plugul (semimecanizat). Se evită irigarea în zilele premergătoare recoltării. iar în final 3 ambalatori care pun marfa sortată în lăzi P sau M2 din material plastic. la fel ca şi o umiditate optimă a solului. urmează în flux 3 sortatori pe calităţi (I. inclusiv la ambalare. pierzându-şi uşor turgescenţa şi aspectul comercial. până la o medie de 90%. următorii trei execută strângerea... Tuberculii cartofilor noi au un grad de perisabilitate ridicat. Se recoltează manual prin smulgere când solul este nisipos.. După 7 zile. După dislocare pot rămâne 1015 minute pe sol. Produsul are o intensitate respiratorie foarte ridicată. învelişul) este subţire. Aspectul lor se poate schimba în 48 de ore. faţă de tuberculii ţinuţi la umbră (1. Exfolierile şi vătămările determină apariţia unor brunificări de diferite nuanţe. Primii 3 dislocă tuberculii prin desfacerea cuiburilor. Se planifică forţa de muncă. în loc de o săptămână aşa cum este normal. până la 6%. 1978). trebuie reduse. Cultura este evaluată. în comparaţie cu păstrarea în lăzi (Tuşa. ţinându-se seama de creşterea medie zilnică (câteva sute de kg/ha. Gh. exfolierile şi brunificările cresc cu 1/3. care sunt foarte fragezi şi se înnegresc în zonele lovite. Trebuie evitată vătămarea tuberculilor. I. c) combaterea bolilor şi dăunătorilor. care este de dorit să fie reavăn. Periderma (pieliţa. când peridermul nu este bine format (consum de vară). fapt care reduce exfolierea cu 60% faţă de tuberculii strânşi imediat. II şi necorespunzători). dar cererea depăşeşte oferta în fiecare an. 1983): a) fertilizarea moderată cu azot şi obligatorie cu fosfor-potasiu. Staţionările în vederea transportului nu trebuie prelungite. după zonă şi perioadă) a producţiei şi de preţul care se oferă. iar pierderile în greutate sunt aproape duble. brunificându-se la spălare. nesuberificată.scăzut al consumului de cartofi. Tăierea vrejilor cu 3-5 zile înaintea recoltării asigură o menţinere mai bună a calităţii. Pierderile în greutate se dublează prin expunerea directă la soare (3%). tuberculii umezi şi murdari sunt mai sensibili.5%). determină mărirea procentului de pierderi. b) menţinerea culturii curate de buruieni în scopul evitării pierderilor de recoltă. sau recoltarea pe timp umed. care măresc rezistenţa la vătămare. datorită unei mai bune aderări a cojii (pieliţei) la pulpă (Marin. Manipulările. Ambalarea în saci de relon sau de iută.

fertilizat cu N220:P130:K120 (Frâncu. În plus. sortare. Irigarea reduce această durată. Fluxul tehnologic semimecanizat sau mecanizat este posibil la cartoful de vară pe măsură ce coaja tuberculilor se suberifică. şi col. 1978). Dozele 296 . în funcţie de temperatură şi de durata expunerii... Condiţionarea în vederea comercializării constă în spălare. Cele mai mici pierderi în depozite le-a avut soiul Desirée. Tuberculii se transportă la centrele de sortare şi calibrare. în condiţii moderne. În această fază trebuie întreruptă vegetaţia. provenind dintr-o cultură neirigată. 1983). sau 3-4 rânduri în cazul soiurilor de vară. Tuberculii se strâng şi se sortează pe mărimi. Nu se stivuiesc mai mult de 2 rânduri în cazul soiurilor timpurii. în reprize egale şi diferenţiat în funcţie de tipul culturii (irigat/neirigat). iar calitatea II de 30-35 mm diametru. care se verifică în conformitate cu prevederile caietului de sarcini.. 21. Th.2. din momentul când coaja nu se mai desprinde şi nu mai apar pierderi prin exfoliere. fără vătămări. a căror coajă nu trebuie să se mai exfolieze. calitatea I cu diametrul peste 35 mm. 1999). Cartofii destinaţi exportului se livrează în saci speciali la 25. Tuberculii din soiuri timpurii spălaţi şi ambalaţi trebuie comercializaţi în decurs de 24 de ore. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului Cartoful de toamnă pentru consum apare pe piaţă după 1 septembrie şi se poate păstra până în luna mai a anului următor. Transportul sacilor în maşini va ţine seama de perisabilitatea produsului. la 5/120C şi UR 90%. apare uşor deshidratarea şi brunificarea. iar stolonul va fi lipsit de turgescenţă (Mureşan. În CEE s-a mărit cererea de produse gata spălate. 1983). Prin tăiere vor avea aspect zvântat. tuberculii având peridermul bine format. în vederea favorizării suberificării tuberculilor. recoltarea cu combina CRC-2 sau E-684 devine posibilă. În luna august. formare de loturi şi expediere. Tuberculii se pot disloca bine. Fertilizarea trebuie aplicată fazial. Momentul optim de recoltare este la maturitatea deplină. Infecţiile cu mană sau putregai umed trebuie preîntâmpinate. depozitându-se în vederea expedierii. care provoacă mai puţine vătămări mecanice. Depozitarea temporară a cartofilor timpurii durează 2-3 zile în condiţiile mediului ambiant sau 3-5 zile în condiţii frigorifice. iar restul de culoare galbenă. fapt care crează mari probleme exportatorilor mai îndepărtaţi (Joly. 2/3 din vreji fiind uscaţi. şi colab. când vremea este frumoasă. în vederea livrării. Gh.. şi colab.5 kg bruto. iar temperaturile sunt mai ridicate de 70C. influenţând o ieşire mai timpurie din repausul vegetativ şi mărind procesul de încolţire. În luna iulie se poate utiliza maşina de recoltare semimecanică pe două rânduri E-649. Cartofii de vară pot fi păstraţi timp de 10 zile (Tuşa. Se face proba decojirii tuberculilor. Se preferă o recoltare mai timpurie. preambalare şi ambalare în lăzi. Cultura va beneficia de o tehnologie în măsură să amelioreze capacitatea de păstrare.interval de timp de numai 4 ore.

neîncolţiţi. Încărcarea se execută mecanic cu benzi elevatoare sau echipamente cu cupă. A. se foloseşte transportul în vagoane CF deschise. Masa recoltată este transportată cu remorci şi condiţionată cu instalaţii tip I. Presortarea se execută manual. iar tuberculii sunt adunaţi şi sortaţi manual.C. Pentru recoltare se mai pot folosi CRC-2 sau KEP-2P etc. Recoltarea cartofului poate fi organizată în flux (Mezabrovschi. Semenic şi Manuela există aprecieri contradictorii. fără vătămări mecanice sau atac de boli-dăunători. depozitele apropiate sau magazine.9 m/s (transport). fără defecte interne. curaţi. semimecanizat sau mecanizat. 1984): pentru distanţe scurte. Desirée are capacitatea cea mai bună de păstare. Bintje. Se consideră corespunzători tuberculii întregi.fluxul modern foloseşte maşina E 649. soiurile Mureşan. tractate auto/amplasate în vagoane CF pentru containere. MSC-2-75 (pentru soluri mai grele) sau E649. şi colab. transportul se face cu mijloace auto sau cu remorci tractate basculante.5 t/h) sau KSP-15 B. urmat de soiuri ca Eba. cu pieliţa suberificată. cu preluarea întregii cantităţi de la 3-10 vagoane odată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. turgescenţi.pentru distanţe de peste 150 km. 1975). (1987) şi Niculescu.unilaterale de azot sau dozele exagerate în îngrăşăminte reduc capacitatea de păstrare. Super. Pentru vagoanele CF tip FADS sau cu autodescărcare. tip FADS (50-60t) acoperite cu prelate în perioadele ploioase sau în containere universale ISO-1C de 20 t. Adretta şi Prosna manifestă sensibilitate. pe câmp sau la un punct intermediar de presortare (ISIC-30). Fl. Manipularea pe rampe şi în depozite se face cu benzi transportoare aşezate în cascadă. Transportul se realizează în proporţie de 85% în vrac (Jalea. 297 . 1995). .I. 1984). Preluarea tuberculilor se face în buncăre cu capacitatea de 5-30 t. există instalaţii construite special sub calea ferată. distanţe de plantare sau grad de îmburuienare. 32% pe soluri mijlocii) (Popescu. Procura şi Carpatin sunt şi ele rezistente la păstrare..-30 (17. înregistrând pierderi mai mari. (1988). După Mureşan şi colab. Fiecare agregat pretinde anumite condiţii de sol. sănătoşi.S. 1994). Suceviţa. neîngheţaţi şi fără corpuri străine. Înălţimea de cădere a tuberculilor nu va depăşi 0. Ora (târzii) şi Măgura (semitârziu) (Gherghi.45 m/s (presortare) sau 0. precum şi a tuberculilor foarte mici sau depreciaţi. A.. în timp ce Ostara. fără umiditate exterioară anormală. 1986): fluxul semimecanizat foloseşte MSC-1. A. Presortarea permite înlăturarea resturilor vegetale sau minerale. . În legătură cu soiurile Colina. şi colab.4 m (Gherghi. care realizează un procent de impurităţi proporţional cu textura solului (17% pe soluri uşoare. şi colab. Muncel. la o viteză de flux de 0... Firmula. tipici pentru soiul cultivat. către centrele de sortare. Soiul cultivat va fi cunoscut ca rezistent la păstrare. rampele de cale ferată. eventual o distrugere a vrejilor (chimic cu Reglone 3-2 l/ha sau mecanic cu MTV-4). neînverziţi.

dacă nu există posibilităţi de aerisire. La beneficiari. 298 . Inhibitorii autorizaţi pe plan european sunt I. 1984. Desirée).1987). blocând diviziunea celulară.5% în aceeaşi perioadă de păstrare.4%. presupune igienizarea şi dezinfecţia. Se impune tratarea de 2 ori. însoţite eventual de o sortare preliminară (Taşcă. care împedică creşterea ochilor. Gh. Sprout NIP. înlăturând tuberculii sub 35 mm diametru. Dimensiunile optime ale tuberculilor de consum pentru păstrare sunt 50-80 mm diametru. având ca efect micşorarea pierderilor cu 5% în 6 luni.).5 l/m2 şi formol 5% (0.5 l/m2) nu sunt protejate contra putregaiului umedErwinia carotovora şi a speciilor de Rhizopus (putregaiul de vârf).C. transport şi manipulare manuală a sacilor (striviri). pot apare în timpul recoltării mecanizate (E-684).C. după care survine deprecierea totală. Dacă se adună în saci. 5g CIPC/tonă. sunt favorizate în mod deosebit bolile de putrezire.C. la fiecare 3 luni. Pe leziunile provocate de vătămările mecanice se grefează bolile de putrezire. Produsul Keim Stop se prezintă sub formă de pulbere cu 1% s.Vătămările care sunt provocate tuberculilor.Celulele de păstrare dezinfectate o singură dată prin stropire cu clorură de var 0.Alte produse similare sunt: Luxan Antisprout SC. odată după golire şi a doua oară înainte de depozitare. care se administrează prin pudrare.. şi putregaiul uscat Fusarium sp. la însăcuire şi calibrare (Desirée).I. Durata transportului în vrac a tuberculilor recoltaţi nu trebuie să depăşească o zi. M. 1988).= chlorprophame). pentru a înlătura tuberculii vizibili vătămaţi. Dacă se face şi o calibrare.C. (Berindei. (C. apoi sortate şi livrate. sau la manipularea pentru depozitare (Ostara. Niculescu. Solenid (ester izopropilic al ANA.5 m). sau atunci când dorim să asigurăm o perioadă maximă de păstrare. prin căderea pe lângă rampă sau buncăr.. Loturile atacate pot fi însilozate 2-3 săptămâni. În vegetaţie se administrează NaHM (sarea de sodiu a hidrazidei maleice). având eficacitate maximă. la basculări de la înălţime mai mare (1. 1 kg/t (10 g s. Talent (pe bază de carvonă). alături de unele terpene (carvona). Se aplică fracţionat. Presortarea cu înlăturarea impurităţilor minerale poate fi completată de o sortare. şi C..carbamat). (izopropil N-fenil carbamat) şi C. prin stropire în doză de 0. nu se recomandă stivuirea sacilor în spaţii închise. pierderile sunt mai mici cu 7. după care localul rămâne neventilat timp de 48 ore.Erwinia sp. favorizând apariţia colţilor (lăstarilor).25-0.P.a.a.P. Pregătirea pentru păstrare. stocându-se pe câmp la temperaturi ridicate. pe bază de I. în condiţii în care temperatura poate oscila. Superstop.I. pentru ca dezinfecţia să fie eficientă. operaţie menţionată în STAS 9127/6-82.P.C. şi colab. În unele ţări se folosesc generatoare care pulverizează produsele condiţionate sub formă lichidă în circuitul de ventilare.. după înflorire.I.5 m. Fl.P. pe o înălţime mai mare de 0.P. (cloro izopropil N. produs românesc). Tratarea cu inhibitori de încolţire se justifică doar pentru anumite soiuri care germinează mai uşor în depozite. putregaiul umed . Durata de manipulare-transport în saci nu trebuie să depăşească 15 zile±5.

în funcţie de sistemul de păstrare (HCM 190/84 şi STAS R 9127/6-82) Sistemul de păstrare Durata (luni) Pierderi Pierderi Pierderi STAS maxime maxime maxime minimă maximă greutate stricare calitate % % % 4 5(X-II) 6.6-3.4-3.3 10.2 Pierderi maxime totale % 12.21. până la noua recoltă. În primele 6-14 zile se parcurg fazele de pregătire (zvântarea. iar calitatea tuberculilor este asigurată pe o durată.5-3.3 5 6 8 6(X-III) 6.5 7(X-IV) 7.0-4. În fiecare zi.50C. în macrosilozuri sau în depozite ventilate mecanic şi în depozite frigorifice (tab.21.0 3.5 4.6-16.0-18. iar la perete de 20 cm.6-6. Spaţiile libere dintre palete trebuie orientate paralel cu direcţia de refulare a aerului răcit.8 2. Tabelul 21. cicatrizarea rănilor şi prerăcirea). temperatura trebuie coborâtă cu 1.0 t/m2. în spaţii improvizate cu ventilaţie naturală.3-7.2-6. grosimea vracului fiind de 4-5.9 10.2 t/m 2 la o stivuire pe 4 nivele (h= 5.7 4 5(X-II) 6.8 2. păstrarea se poate face şi în saci de plasă sau de iută aşezaţi în palete cu montanţi după sistemul ţesut sau întrepătruns (25 saci de plasă sau 15 de iută). Pentru intervale mai scurte de timp.7 1.5 m.2-2. ventilând 24 de ore din 24 aer exterior.1-3.8-7. Lăzile paletă stivuite pe 6-8 nivele (4.4-21. Păstrarea frigorifică înregistrează pierderi cu 1/5-1/3 mai mici ca păstrarea prin ventilaţie mecanică.6 m).3 3.0 4. revenind încărcătura de circa 2.4-4. astfel ca în final să ajungă la parametrii de păstrare 3/50C.5/2.7 Silozuri în pământ Spaţii cu ventilaţie naturală Macrosilozuri cu ventilaţie mecanică Depozite cu ventilaţie mecanică Depozite frigorifice Depozitele ventilate mecanic sunt spaţiile cele mai specializate în păstrarea cartofului. de câteva zile.0 14.0-2.2).2. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum Depozitarea tuberculilor se poate face în silozuri în pământ. Păstrarea în vrac este posibilă la celulele frigorifice ventilate prin pardoseală. 5 orizontal x 4 rânduri. Lăzile P paletizate în sistem ţesut.2 16.5-5.0 m) realizează o încărcătură de 2. dar investiţiile necesare şi consumurile energetice sunt considerabil mai mari. iar silozurile constituie procedeul cel mai utilizat în sectorul particular.2 1.5-8.5-7.2-3.3-8.9 2. Umplerea celulelor trebuie efectuată în termen cât mai scurt.5 3. Pierderi maxime procentuale admise în depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum. Utilizarea de până la 50% aer exterior în perioada de iarnă reduce 299 . prelungită cu 1-2 luni.0 t/m2. ambalează 600-650 kg pe fiecare unitate de încărcătură sau 2.5-14.7 9(X-VI) 7.9-4.3. reciclându-se aerul răcit cu împrospătare periodică.1-13.9-6. Tehnologia de păstrare frigorifică poate folosi mai multe tipuri de ambalare. Păstrarea durează 7-8 luni. Între stivele de ambalaje se lasă spaţii libere de 10 cm.

consumul energetic. În finalul păstrării frigul este oprit, iar în celulă se produce o încălzire până la 8-100C. Celula trebuie golită în 10-14 zile. Tehnologia de păstrare în depozite specializate cu ventilaţie mecanică. Celulele au capacităţi de 350 t, 500 t, 1000 t sau 2500 t, iar depozitele au 2000 t, 5000 t, 10.000 t sau chiar 20.000 t. Depozitarea a fost prevăzută în vrac cu înălţimea de 4-4,5m (STAS R 9127/6-82). Deşi aparent, apare ca o soluţie mai simplă, păstrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat, deoarece nu poate reuşi decât cu tuberculi sănătoşi, cât mai uniformi (soi, provenienţă, mărime etc.), dar totodată de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boală, sau înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pământ, pietre, resturi vegetale, pot compromite şi restul tuberculilor corespunzători. Există 5 faze ale păstrării, între care primele 3 sunt faze pregătitoare: - zvântarea tuberculilor umezi, timp de 2-3 zile, cu aer exterior de 10-200C şi UR 65-80%, 24 de ore din 24, în debit de 80-120 m3/t/h (0,2-0,25 m/s); - vindecarea şi cicatrizarea rănilor în cursul a 2 săptămâni de ventilare cu aer interior/exterior, la 13/180C şi UR 85-95%, 12 ore din 24. Formarea peste răni a unui nou periderm nu are loc sub 80C; - răcirea treptată pe parcursul a 4-8 săptămâni, cu ventilarea aerului exterior în timpul nopţilor reci, la 4/100C şi UR 85-90%, 8-12 ore din 24, dar fără întreruperi mai mari de 6 ore; - păstrarea timp de 5-6 luni, la 3/50C şi UR 85-90%, cu ventilare de aer exterior 1-4 ore din 24, prin recirculare sau amestec cu aer exterior a cărui temperatură să nu depăşească cu 2-30C pe cea a tuberculilor şi să nu fie mai scăzută de 00C, pauzele de ventilaţie nu vor depăşi 10-12 ore; - pregătirea pentru desilozare, durează 1-2 săptămâni, când se opreşte ventilaţia sau se ventilează cu aer cald, pentru reducerea conţinutului de glucide hidrosolubile şi a gradului de dăunare la condiţionare. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depăşească cu mai mult de 40C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/100C, iar UR se micşorează la 80-85%. Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14 zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a lungul canalelor de ventilaţie, folosind ventilaţia până în faza finală. Condensul şi încolţirea prematură pot apare ca urmare a deficienţelor constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilaţie mecanică, având ca efect sporirea pierderilor. Formele mai uşoare de condens se înlătură prin mărirea numărului reprizelor de ventilare, reducerea duratei pauzelor, sau trecerea la regim continuu de ventilare. Condensul persistent nu poate fi înlăturat decât prin eliminarea cauzelor care opresc circulaţia normală a aerului, respectiv înfundarea canalelor şi a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se găsesc la partea de jos a vracului. În situaţii limită, păstrarea va fi întreruptă, cartofii sunt mutaţi în alte spaţii, iar celula se curăţă şi se dezinfectează temeinic.

300

Tehnologia de păstrare în macrozilozuri ventilate mecanic a fost concepută ca o variantă modernizată a tehnologiilor tradiţionale, iar în unele ţări europene este metoda preferată de producătorii particulari, datorită simplităţii şi economiei de forţă de muncă manuală realizată. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de cartofi pe o perioadă mai lungă de timp, datorită amenajărilor care permit într-o anumită măsură dirijarea factorilor de mediu. Deşi simplă în concepţie, metoda necesită mijloacele mecanice adecvate manipulării în vrac, dotările minime (reţea de curent electric trifazic, motor electric, ventilator) şi unele materiale, cum sunt folii de polietilenă, baloţi de paie, sârmă zincată. Se impun măsuri stricte P.S.I. În zonele/anii cu ploi, umezeală sau temperaturi prea coborâte, macrosilozurile se pot amenaja şi-n spaţii acoperite (şoproane, magazii, grajduri). Macrosilozurile se formează la suprafaţă, având dimensiunile vracului de tuberculi, de 35 m lungime, 6m lăţime şi 3-3,5m înălţime. Interiorul acestui vrac este străbătut de un canal de ventilaţie, realizat din panouri grătar cu dimensiunea de 1,3x1,3 m şi distanţa între şipci de 2,5 cm. Panourile se aşază în formă de V întors, cu unghiul de vârf de 450, iar pe vârful acestui canal triunghiular se pune folie de polietilenă în cascadă (în lungime crescătoare, cu cât se avansează spre capăt). La intrare se amplasează un ventilator într-o casetă de lemn, cu clapete pentru reglarea debitului de aer (80-100 m3/t/h). Vracul se realizează prin basculare în buncăre mobile şi manipulare mecanică, sau direct prin golirea sacilor în macrosiloz. Se acoperă întâi canalul de ventilaţie, începând din capătul cu ventilatorul, în strat cât mai uniform de tuberculi. Acoperirea cu baloţi de paie se face imediat după umplere, bine tasaţi pentru a nu rămâne goluri. Lateral se protejează cu folie (0,5 m pe sol), lăsând coama liberă 1,5m pentru evacuarea aerului. Peste folie se aşază al doilea rând de baloţi, iar pe coamă se pune folie care previne infiltrarea apei din precipitaţii, iar în jur se amenajează şanţuri de scurgere. La venirea temperaturilor joase, se adaugă pe coamă al treilea strat de baloţi. Fazele ventilaţiei sunt: A. zvântarea şi cicatrizarea rănilor prin flux de aer la temperaturi sub 200C (2-3 zile) şi în final (2 săptămâni) sub 150C; B. coborârea temperaturii, ventilând 3-4 ore din 24 aerul rece din timpul nopţilor; C. păstrarea la 3/50C timp de 5 luni, prin ventilare de întreţinere 1-2 ore pe zi, când temperatura exterioară o permite (t>00C). Temperatura şi umiditatea relativă trebuie urmărite la început zilnic, apoi de 2 ori pe săptămână. Tehnologiile de păstrare tradiţională a tuberculilor de cartof pentru consum realizează condiţii apropiate de cele optime, prin protejarea produsului contra frigului cu pământ, paie şi folie de polietilenă. {anţurile nu au aerisire, iar silozurile şi spaţiile improvizate beneficiază de amenajări pentru o ventilaţie naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pământ sunt valabile şi în cazul

301

cartofilor. Temperatura de îngheţ a tuberculilor oscilează între -0,8/-1,50C, în funcţie de soi, gradul de suberificare şi starea de turgescenţă. Silozurile în pământ sunt eficiente economic, prin volumul redus de investiţii, cheltuielile de exploatare minime şi consumurile energetice mici. Prin depăşirea duratei de depozitare de 4-5 luni, pierderile devin însă neeconomice. În funcţie de zona climatică, există şi anumite diferenţe constructive. Silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau la adâncime până la 20 cm, cu lăţime de 1,5 m şi lungime de 20-22 m. Coşurile de ventilaţie de 2,0-2,5m, confecţionate din scânduri şi şipci, au secţiune pătrată, cu latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30 cm, fiind acoperite cu grătare şi şipci, şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2m. Silozurile pentru climat rece au adâncime de 50 cm, lăţimea 1,5m şi lungimea 20-22m. Ventilaţia este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20cm şi lungimea de 60cm, care permit accesul aerului în interior, iar canalul de fund lipseşte (Gherghi, A. şi colab., 1981). Cercetările de la I.C.P.C. Braşov au sugerat că o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decât adâncimea silozului, pentru a micşora pierderile, dacă pregătirea materialului, însilozarea şi supravegherea condiţiilor de păstrare decurg în mod corect (Mureşan, S. şi Donescu, V.,1984). Cartofii corespunzători se depozitează până la 1 m deasupra solului într-un bilon cu panta de 750 şi coama dreaptă. Se lasă 2-3 zile pentru zvântare, descoperiţi, luând precauţii noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30 cm, iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-30cm grosime la bază şi 10 cm spre coamă. Coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40 cm, până când temperatura scade în masa tuberculilor sub 60C, iar la exterior are tendinţa să coboare sub 20C. Acoperirea definitivă se face prin îngroşarea la 30 cm a stratului de pământ pe toată suprafaţa şi îngroşarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau şanţuri de colectare şi de scurgere a apei din precipitaţii. În timpul păstrării se controlează temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz. Semnele de păstrare necorespunzătoare pot fi recunoscute datorită degajării de căldură care rezultă prin alterarea produsului. {anţurile (silozuri adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60 cm şi adâncimea de 60-70 cm, iar lungimea de numai 15-20 m. Ele sunt recomandate pentru climatul foarte rece (Gherghi, A. şi colab., 1981). Din cercetările efectuate la I.C.P.C. Braşov, rezultă că silozurile fără aerisire, indiferent de adâncime, au pierderi mai mici în condiţiile climatice din Transilvania (Braşov, Cluj, Câmpia Turzii), în comparaţie cu silozurile cu aerisire. Tuberculii se acoperă cu 20-30 cm de paie uscate, apoi cu un strat de pământ bilonat de 40-50 cm înălţime şi depăşind marginile şanţului cu 30-40 cm. Acoperirea se face în 2 etape. Un siloz tip şanţ lung de 15 m permite păstrarea a 4.000-5.000 kg cartofi (Berindei, M., 1987).

302

Spaţiile improvizate cu ventilaţie naturală (magazii, beciuri) pot asigura depozitarea tuberculilor în vrac (2-2,5m), cu condiţia asigurării circulaţiei libere şi uniforme a aerului printre stivele de ambalaje, sau prin produs. Aerisirea se face prin uşi, ferestre sau coşuri de ventilaţie, mai activă în perioadele calde, când se foloseşte aerul rece al nopţilor. În timpul iernii, circulaţia trebuie redusă, pentru a evita îngheţarea. Durata de păstrare este de 4-5 luni. La desfacere, se acordă prioritate loturilor cu cartofi de calitate slabă.Prelungirea duratei de păstrare din silozuri şi depozitele cu ventilaţie mecanică se poate realiza în perioada de primăvară, prin folosirea frigului artificial (Stoianovici, Ileana şi colab.1979; Niculescu, Fl. şi colab., 1982). Prin transfer în spaţii frigorifice, pierderile se micşorează proporţional. Comercializarea cartofului de consum se face în vrac, saci de iută (25-50kg), lăzi de lemn tip P (35-38kg), saci de plasă textilă (20-25kg) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vânzarea tuberculilor prespălaţi şi ambalaţi în ambalaje inscripţionate, confecţionate din hârtie, carton sau materiale plastice. Se practică şi desfacerea specializată în săculeţi de diferite culori pentru un anumit tip de utilizare culinară (salată=galben, supă=maro, prăjit=roşu, etc). Declinul vânzărilor ca atare (sub formă de tuberculi cu coajă) este suplinit de creşterea desfacerii produselor semipreparate (chips, pommes frites, fulgi, decojiţi şi congelaţi, etc). 21.4. Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor Numiţi în termeni tehnici "cartofi de sămânţă", aceştia au diametrul optim de 30-36 mm şi greutate de 40-70 g/buc. Producerea şi valorificarea lor au anumite elemente specifice, mai ales pentru categoriile biologice superioare (clone, bază superelită, etc). Prezintă o importanţă deosebită asigurarea de la preluare a unor tuberculi cu capacitate de păstrare cât mai bună, sănătoşi şi fertilizaţi moderat în cultură. Recomandările privind recoltarea, manipularea şi transportul în bune condiţii devin obligatorii. Igienizarea corespunzătoare a spaţiilor şi sortarea/calibrarea tuberculilor sunt faze necesare, care contribuie la o evoluţie normală în depozit a materialului săditor. Este interzisă folosirea substanţelor inhibitoare şi a tratamentelor împotriva încolţirii. Umplerea celulelor trebuie realizată cât mai repede. Depozitarea se poate face diferenţiat, asigurând cele mai bune condiţii de păstrare loturilor cu valoare biologică ridicată şi soiurilor care sunt mai sensibile. Păstrarea paletizată, în celule frigorifice, devine obligatorie mai ales în zonele calde ale ţării. Menţinerea constantă a temperaturii la valori de 2/3 0C cu abateri de ±10C şi a umidităţii relative de 85-95%, asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o perioadă de 8-9 luni, în funcţie de necesităţi. Păstrarea în depozite specializate, cu ventilaţie mecanică, în vrac cu înălţime de numai 3m, se realizează în zonele de producţie tradiţionale pentru cartof. Valorificarea în flux şi mecanizarea fazelor, de la recoltare şi manipulare

303

în câmp, la preluarea şi manipularea mecanică în depozit, sortare şi calibrare, trebuie efectuate în condiţii bune, fără a răni tuberculii. În anii ploioşi, se iau măsuri suplimentare de zvântare. Fazele păstrării (zvântare, vindecarea rănilor, coborârea temperaturii, păstrare şi ridicarea temperaturii pentru condiţionarea finală) sunt similare tuberculilor de consum, dar nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila şi până la 10C, îndulcirea neavând importanţă. Păstrarea în spaţii care nu asigură temperaturile optime de 2/3/40C şi UR 85-95% în mod constant, duce la apariţia încolţirii premature, manifestarea bolilor de depozit şi la pierderea valorii biologice a materialului săditor. Faza de desilozare trebuie declanşată cu 30 de zile înaintea plantării, în vederea condiţionării finale. Tuberculii sunt calibraţi pe 2 categorii şi se ambalează în saci de iută noi, la 25 kg/unitate ambalaj. Sacii sunt cusuţi la gură, plombaţi şi etichetaţi, atât în interior, cât şi la exterior. Verigile inferioare I 1 - I2 se pot livra şi în vrac (fără însăcuire). 21.5. Specificul industrializării valorificării tuberculilor de cartof destinaţi

Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrială sub formă de chips, pommes frites, fulgi, bucăţi deshidratate, făină, sau pentru congelare, conserve şi diverse alte preparate/semipreparate, aparţin unor soiuri care corespund calitativ acestor întrebuinţări. După Catelly, T. (1988), soiurile Cati, Colina, Eba, Muncel, Mureşan, Nicola şi Super sunt specifice pentru prăjit, chips şi pommes frites, iar Adretta, Manuela şi Suceviţa sunt foarte bune pentru această specializare. Pentru piure şi patiserie sunt menţionate ca specifice Adretta, Colina, Eba, Manuela, Nicola, Procura şi Super, iar foarte bune sunt considerate soiurile Desirée, Mureşan, Semenic şi Suceviţa.
Tabelul 21.3. Compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă a tuberculilor de cartof destinaţi transformării industriale sub formă de preparate specifice (după Gravoueille, J.M., 1996; Mureşan, S., 1997; Burtea, O. şi colab., 1980)
Produsul Substanţa Glucide Mărimea Forma Alte Sortiment european uscată solubile tuberculilor tuberculilor recomandări de soiuri utilizate % % mm sferică sau ochi chips 23-25 0,2-0,3 ø 40-55 (60) Ostara, Bintje, Saturna sferic-ovală superficiali Ostara, Bintje, Russet pommes ochi 20-23 0,4-0,6 lung.>55-60 oval alungită Burbank, Marijke, frites superficiali Agria fulgi 20-24 0,6-1,0 tip C Bintje termoste17-20 0,6-1,0 20-40 sferică tip A BF 15 rlizaţi

304

În afară de compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă (tab. 25.3.), toate soiurile şi toate loturile destinate prelucrării trebuie să ofere tuberculi cu însuşiri culinare şi tehnologice corespunzătoare (gust, aromă, textură, rezistenţa pereţilor celulari). Pătarea neagră (black spot) trebuie prevenită, prin recoltare şi transport la temperaturi mai mari de 100C, când tuberculii turgescenţi şi elastici suportă mai uşor loviturile, fără zdrobirea ţesuturilor. O fertilizare moderată cu azot şi o manipulare atentă contribuie la diminuarea manifestării acestei pătări. În timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborâte (îndulcire). Tuberculii îndulciţi se brunifică la prăjire în ulei încins, datorită caramelizării glucidelor respective. Încolţirea este alt fenomen nedorit, care micşorează conţinutul în substanţă uscată al cartofilor şi măreşte dificultatea în prelucrare. Tehnologiile de depozitare apelează la soiuri care rezistă bine la manipulare şi păstrare, cu un repaus vegetativ mai îndelungat. Celulele de păstrare de la fabricile de prelucrare au capacitate de până la 2000 t, iar păstrarea se face în vrac cu înălţimea de 4 m, în condiţii de temperatură mai ridicată (5/60C) şi UR 85-90%. Pentru semipreparate industriale se recomandă chiar 8-12 0C cu aplicarea inhibitorilor de încolţire şi un regim de ventilare mai îndelungat (pauze mai mici, volum de aer mai mare). Umiditatea relativă va fi mai redusă în primele faze de ventilare (70-80%), dar mai ridicată pe parcursul păstrării (85-93%). Un conţinut mai ridicat al aerului în CO2 şi mai sărac în O2 este considerat favorabil menţinerii calităţii. În faza de desilozare, din ultimele 2-3 săptămâni, se ventilează aer la 15/180C pentru resintetizarea amidonului pe seama glucidelor simple aflate în compoziţia chimică a tuberculilor, sau se opreşte ventilaţia, iar căldura de respiraţie din celulă ridică temperatura la nivelul dorit. Fenomenul trebuie urmărit prin analize chimice. Există şi alte variante tehnologice care urmăresc: a) fie prevenirea pierderilor mari în greutate prin păstrare iniţială la temperaturi de 2/60C şi încălzire finală controlată până la un procent de 0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi; b) fie prin folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la 3 luni, prin pulverizare şi dispersare fină cu generatoare termice speciale ca o ceaţă care conţine în amestec IPC sau CIPC) şi un nivel de temperatură peste 60C; c) fie prin tratament ionizant cu radiaţii gamma în doze reduse, mai mici de 1 Kgray (1 gray= 1J/kg, fiind unitatea SI de măsură a dozei absorbite de radiaţie), combinat cu un nivel de temperatură mai ridicată corespunzător. Tratamentul ionizant poate provoca însă iniţial o creştere nedorită a conţinutului în glucide reducătoare.

305

CAP. XXII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR DIN GRUPA VERZEI
22.1 Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţâni Varza albă de căpăţână este în prezent specia legumicolă cea mai importantă din România sub raportul producţiei, depăşind tomatele din anii 19931995. Europa de Est produce 1/3 din totalul producţiei mondiale, iar Europa de Vest doar circa 10%, dar importă cantităţii importante. Varza roşie şi cea creaţă (de Milano) sunt şi ele incluse în aceste cifre, dar ponderea lor este reletiv redusă. Varza de Bruxelles este o plantă legumicolă mai puţin răspândită, care este cultivată în cantităţi mai mari în Anglia şi Olanda, fără a rivaliza cu varza albă. Compoziţia chimică valoroasă din punct de vedere alimentar a verzelor de căpăţână (alba, rubra, gemmifera), (tab.22.1.) este completată de proprietăţile dietetice şi medicinale ale acestor legume. Se pot menţiona mai ales efectele curative în tratamentul gastritelor şi ulcerului, al altor afecţiuni ale aparatului digetiv, sau al unor boli de nutriţie. Menţionarea factorului antiulceros din varză ca" vitamina U" (McRorie şi colab., 1954; Alexan, M. şi colab, 1983; Amăriuţei Alexandrina şi colab. 1984) nu a fost însuşit de autorii de specialitate (Bodea, C. şi Enăchescu Georgeta, 1984).
Tabelul 22.1.

306

Compoziţia chimică medie a trei legume din genul Brassica, de la care se consumă căpăţânile (Favier, J.Cl., şi colab., 1995; Enăchescu, Georgeta, 1984; Amăriuţei Alexandrina şi colab., 1984; Alexan, M. şi colab., 1983; Mincu, I., 1978/1984)
Vit Gluci CeluSubst K Mg Ca P Fe Protide Fibre C de loză min. mg mg mg mg mg g% g% mg g% g% g% % % % % % % 1,2175 15- 35- 3040Varza albă 3,5-6 1,8-2,î 2,8 0,6 1-3 1,6 400 70 72 70 60 3,30,7250 13- 52- 32- 0,5- 50varză roşie 1,4-1,9 3 0,8 5,6 1,1 266 17 55 36 2 90 varză de 2,21,3400 30- 77- 12,2-5,4 4,3 1-1,6 23 110 Bruxxeles 4,4 1,5 411 31 78 1,1 Produsul Vit. Vit caroten B PP mg% mg mg % % 0,2- 0,3 0,3-0,5 0,3 0,8 0,5 0,3 ND 5 8 1,2 0,3-1,1 0,7 6 Vit Partea E Kcal/ necomest. mg kg % % 2,4 330 0,9 230330 25-27 20-21 22-24

0,9 340

În România se consumă anual circa 25-35 kg varză/locuitor, reprezentând aproximativ 1/4 din consumul total de legume. Apariţia pe piaţă este eşalonată: culturi protejate (lunile III-V, consum maxim în mai), timpurii (lunile V-VII, consum maxim în iunie), de vară (lunile VII-IX, consum maxim în august), de toamnă cu ponderea de 70% (din septembrie până în noiembrie, cu un consum maxim în octombrie). Varza roşie se produce din iunie şi până în noiembrie, având perioada de consum maxim în noiembrie. Varza de Bruxelles apare în X-XI, iar varza creaţă doar vara, în lunile mai-iunie, (consum maxim în VI). Cantităţi importante de varză albă de căpăţână din soiurile de toamnă se păstrează sau se murează, contribuind la prelungirea duratei de consum. Recoltarea se face la un grad de maturitate corelat cu soiul şi destinaţia de valorificare, criteriul principal constituindu-l gradul de îndesare al căpăţânilor. Conform STAS 1418-85, la varza albă timpurie îndesarea nu este o condiţie obligatorie, în timp ce la soiurile de vară sau de toamnă, sau la varza roşie căpăţânile vor fi îndesate. Pentru păstrare se urmăreşte un grad de îndesare mediu (Amăriuţei, Alexandrina şi colab., 1984). Depăşirea acestui stadiu expune căpăţânile la crăpare, mai ales cele prea îndesate şi cu mugurii axiali dezvoltaţi. Timpul optim pentru recoltare este cel fără precipitaţii, după ce s-a ridicat roua sau bruma, iar temperatura produsului este mai mică sau egală cu temperatura aerului. Mai ales la varza de vară, recoltarea pe căldură produce o marfă instabilă, care se va deprecia uşor. Recoltarea este manuală, prin mai multe treceri la soiurile timpurii sau de vară, iar la cele de toamnă prin 1-2 treceri. Consumul de forţă de muncă este important, iar calitatea produsului depinde de modul corect de recoltare. Căpăţânile bine formate, normal dezvoltate, se taie neted cu cotor de maxim 1cm de la cocean, cu 1-2 frunze de protecţie şi se pun în ambalaje de lemn, lăzi P sau lăzi paletă. Recoltarea mecanizată sau semimecanizată, într-o singură trecere, se practică la culturi uniforme şi omogene, pe suprafeţe suficient de mari, la distanţe între rânduri accesibile maşinilor, iar producţia se livrează de preferinţă pentru industrializare sau consum imediat.

307

Fig. 22.1. Schema maşinii de recoltat varză (1-patine; 2dispozitiv de presare;3discurile de tăiere;4-transportor cu bandă; 5-transportor elevator)

Manipularea şi transportul se fac în ambalajele de recoltare, care pot servi şi pentru depozitare, iar cantităţile pentru consum imediat şi industrializare se transportă în saci sau în vrac. Mijloacele auto prevăzute cu prelate servesc pentru transportul pe distanţe scurte sau medii. Pentru distanţe lungi se recomandă transportul în vrac pe calea ferată, în vagoane simple tip B, cu pereţi neizolaţi termic. Ploile, îngheţul sau insolaţia pot afecta produsele la încărcări/descărcări prelungite dacă nu se iau măsuri de protejare, iar manipularea prea bruscă trebuie evitată. Condiţionarea verzei are trei etape. Presortarea, efectuată la recoltarea eşalonată, permite alegerea căpăţânilor conform condiţiilor generale de acceptabilitate STAS. Acestea vor fi întregi, cu aspect proaspăt, necrăpate, sănătoase, fără urme de lovire sau deteriorări care să-i afecteze calitatea, fără leziuni provocate de ger, curate, zvântate, cu cotorul sănătos şi frunzele de protecţie neofilite, bine prinse. Condiţionarea din toamnă poate fi definitivă la varza de consum imediat, sau intermediară, în scopul separării căpăţânilor de calitate superioară pentru păstrare. Se realizează curăţarea de frunzele rănite, bolnave, rupte. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic, la banda cu trei căi. La calitatea I se acceptă doar uşoare defecte sau mici vătămări care nu provoacă deprecieri, iar greutatea minimă pentru varza albă este de 0,5-0,6Kg/buc. la soiurile timpurii (câmp 0,6), 1kg/buc la soiurile de vară şi 2kg/buc la soiurile de toamnă. Pentru varza roşie, soiurile timpurii vor avea cel puţin 0,6kg/buc., iar cele târzii 1kg/buc. Varza de Bruxelles se poate condiţiona, prin curăţare, fără cotor, cu verzişoare de minimum 10mm diametru, sau se lasă necurăţată, cu cotorul tăiat neted, dacă verzişoarele au peste 20mm diametru. Verzişoarele vor fi tari, compacte, neatinse de ger şi uniforme (în limita abaterilor admise). Etapa a III-a de condiţionare are loc doar la loturile care se păstrează, în vederea livrării.

308

se menţionează Lares F1.5-9%. După sortare-calibrare. cu loturi cât mai omogene posibil ca provenienţă. Tabelul 22.. la varza roşie.4 naturală cu ventilaţie 2-3 (XI-I) 4.35-1. conform HCM 190/84 şi STAS R 9127/8-74 Spaţii de Păstrare Scădere în greutate Pierderi prin păstrare (luni) % stricare% cu ventilaţie 1-2 (XI-XII) 2. Formax F1.8-6.8-4. iar temperatura este de 00C noaptea şi 50C ziua (1X-15XI). după ce s-a ridicat roua. căpăţânile alese vor avea 2-3 kg/buc la varza albă şi 1.4-8.8 1. 7 zile). Hinova F1. Braunschweig şi de Buzău (tardive) sunt şi ele considerate suficient de bune pentru păstrare. Soiurile tardive pentru păstrare se recoltează la 2 săptămâni după întreruperea irigaţiei. precum şi Stonar F1. Scanvi F1.3 2. Din sortimentul mai vechi.5 Pierderi maxime totale admise% 6.0 2.8-6. În ultimele decenii au apărut soiuri şi hibrizi rezistenţi la păstrare. soi.2-1. Bamba F1 iar din oferta de sortiment care se pretează la păstrare Amager. care limitează pierderile şi deprecierile.4-5. Langendijker Daner Dural.Păstrarea verzei de căpăţână se execută în spaţii frigorifice./ha. soiurile Amager. asigurând timp de 4 luni menţinerea calităţii. conţinut ridicat în celuloză (1. cu pierderi de 6-10% şi o condiţionare 309 . iar durata de păstrare poate ajunge la 5 luni.45%) şi în acid ascorbic (peste 60mg/100g produs proaspăt).8%. în spaţii ventilate mecanic. ţesuturi cu celule mai mici şi membrane mai groase.6-3. 2-3 frunze de protecţie şi cotor sănătos de 1-3 cm (STAS R 9127/8-74).0 mecanică frigorifice 3-4 (XI-II) 4. în spaţii improvizate (ventilaţie naturală) sau în silozuri de suprafaţă. Spaţiile se dezinfectează cu lapte de var 20%+clorură de var 0. Umplerea celulelor frigorifice trebuie efectuată în 1-2 zile (max.6-3. căpăţână densă.2. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P sau lăzi paletă clădite în stivă de 6m (4 nivele de palete sau 6 nivele de lăzi paletă) şi stivuite astfel încât să permită o bună circulaţie a aerului.7 Pentru păstrare (conform STAS R 9127/8-74) se recomandă culturi în care fertilizarea cu azot nu a depăşit 200 kg s. în perioade de vreme frumoasă.8-15.8 kg/buc. Păstrarea modernă se efectuează în depozite frigorifice.8 10. Condiţiile de păstrare conform STAS sunt 0/10C şi UR 85-90%.0-3.3 13. conţinutul în substanţă uscată 7.8-17. mărime sau grad de îndesare (se evită amestecul cu alte produse).2 Declasare calitativă% 2.Tall Grami.9g/cm3.0-6. ele pot fi identificate prin masa specifică mai mare de 0.4t/m2.8-13. temperatura de păstrare este de -1/00C şi UR 95%. caracterizaţi printr-o perioadă de repaus mai lungă. Pierderile procentuale maxime admise la varza de căpăţână.0 6. Din sortimentul recomandat şi testat.6 4. capacitatea optimă fiind sub 250t.a. Încărcătura realizată este de 1. irigate moderat şi la care s-a respectat măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. Scandic F1 şi Scanbo F1. Din punct de vedere al proprietăţilor fizico-chimice. În vestul Europei. coresunzând calităţii I-a STAS 1418-84 (varza albă) şi 3577-84 (varza roşie).

ponderea pierderilor prin stricare şi declasare calitativă a fost de 3-4 ori mai redusă. şi colab. varza are la bază un grătar de lemn. dispuse în paralel. Pe mijloc. UR 90-92%. căpăţânile sunt clădite cu cotorul în sus.5m şi o lungime în concordanţă cu spaţiul disponibil. înălţimea de 1. Când temperatura coboară la -1/-20C. suprapuse în cruce pe 6-8 nivele. Pentru izolare termică şi prevenirea condensului. cu apă freatică la peste 1. lăzile se acoperă cu rogojini.1% pierderi totale în 60 de zile păstrare. Păstrarea în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm (conform STAS). înălţimea de 1. Polonia şi ţările baltice. a fost realizată timp de 120 de zile cu pierderi totale de 21%. când se ventilează 2-3 ore din 24 aerul rece de noapte. distanţat de pardoseală la 15-20cm. J. Păstrarea în spaţii cu ventilaţie naturală se face în magazii. 1984). urmată de faza de păstrare de 2-3 luni.5-2. Realizate în mare parte cu materialele şi dotarea locală. intercalate cu folie de PE. Dacă se păstrează în vrac. pe lăţimea de 1. până la înălţimea de 0. Varza este clădită cu cotorul spre interior în vrac prismatic. ultimul rând numai pe coamă. în comparaţie cu celelalte variante (atmosferaă normală frig şi siloz).. Stivele de lăzi vor avea lăţimea de 5m.3-1. Ph. conform STAS R 9127/8-74.50C. Vracul de produs se acoperă cu 3 rânduri suprapuse de baloţi de paie. (1995). cu lăţimea la bază de 1. M. În intervalul vracului pe orizontală şi din 2 în 2m pe verticală. şoproane sau unele construcţii de zidărie. Regimul de ventilare are o fază de coborâre a temperaturii de 30-40 zile.finală care mai îndepărtează 10-15%. După Bogoescu. când se ventilează 10-20 minute pe zi.5 m adâncime. în acelaşi punct de însilozare se amenajează mai multe macrosilozuri. iar în siloz de 49. Între stive şi la pereţi se lasă spaţii de circulaţie de 0.8m de la tavan.0m.6m. În varianta AC.5m şi lungimea de 15-20m.Fr.5-2m. şi Chapon. Căpăţânile se depozitează în vrac. păstrarea AC la 0± 0. se amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile 30x30cm şi acoperit cu şipci. macrosilozurile de varză se bazează pe un flux mecanizat. în orele cu temperaturi favorabile. la înălţimea de 4m. Pentru accesul aerului. la bază. Canalul de ventilaţie din panouri grătar (1x2m) şi ventilatorul instalat la unul din capete permit o circulaţie forţată a aerului de cel puţin 30m3/t/h. Măsurile PSI sunt obligatorii. oferind condiţii de păstrare dirijată. La pereţi se lasă 20cm pentru circulaţia aerului. vracul se acoperă cu paie uscate în grosime de 25-30 cm. sursă de curent trifazic. Păstrarea AC cu 2-3%O 2 şi 3-5% CO2 la -1/00C şi UR 95% este posibilă 2-6 luni în funcţie de hibridul sau soiul păstrat (Moras. se instalează coşuri de aerisire cu latura de 15-20cm. Pentru utilizarea economică a bazei materiale. iar între ele se lasă culoare de acces de 0. pentru cel puţin 500t cantitate totală. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. Păstrarea în macrosilozuri se practică în Germania. 3%O2 şi 5%CO2 a soiului De Buzău. peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20 cm. Necesită existenţa unei infrastructuri: drumuri uşor practicabile. în timp ce păstrarea frigorifică în atmosferă normală a înregistrat 32% pierderi totale în 90 de zile. la 5-6m unul de altul.6m lăţime. Se amplasează pe terenuri în pantă uşoară. Distanţa 310 .3-1.

iar pentru scurgerea apei din precipitaţii se execută rigole de scurgere. fiind în creştere.000t anual). Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. iar la broccoli. stratul de paie acoperitor se îngroaşă. Dacă temperatura din siloz se menţine ridicată o perioadă mai lungă de timp. După păstrare. Desfacerea se face în vrac sau în lăzile de transport. lăsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. 22. Temperatura din interior se măsoară la început la 1-2 zile. Umiditatea redusă. Putrezirea frunzelor exterioare. care realizează din vânzări venituri considerabile. Compoziţia chimică le clasează pe primele locuri din grupa verzei. În vestul Europei este de circa 3. 1984). ale cărui ţesuturi devin mai bogate în glucoză (Amăriuţei.2. bolnave. Italia (120-150. cotorul moale şi nervurile negre sunt semne de degradare. dar nu se adaugă pământ. Când temperatura scade în continuare. (1973). consideră că stratificarea cu pământ este mai bună decât acoperirea cu paie. Exportul se face în saci de culoare verde sau în lăzi. Celuloza din frunze se diminuează cu 1/10 la soiurile româneşti. Se îndepărtează frunzele exterioare îngălbenite. pentru a găsi un eventual focar de degradare. Sistarea păstrării şi livrarea se execută pe măsura cererii şi implică acomodarea căpăţânilor la temperaturi mai ridicate prin intermediul unor spaţii de trecere.5-5. în comparaţie cu alte specii. Încărcătura realizată este de 250kg/m2. şi colab. mai ales când sunt perioade mai calde.000t/1996). Pe plan european. Varza de Bruxelles nu se poate păstra mai mult de 1 lună. iar silozul trebuie desfăcut. Consumul românesc de conopidă a depăşit 1kg/persoană/an. Alexandrina şi colab. iar apoi spre mugurele terminal. Voinea. ca valoare alimentară şi dietetică. dar mai valoroasă din punct de vedere nutritiv. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. veştejirea şi îngălbenirea frunzelor învelitoare exterioare constituie indicii de bună păstrare. împrospătând tăietura de la cotor. pentru a nu forma condens. Se elimină căpăţânile crăpate. iar broccoli a beneficiat de reclamă ca produs anticancerigen. În ţările producătoare comercializarea se face în formă preambalată.. în lunile de iarnă. Broccoli este o specie mai puţin răspândită. Glucidele migrează din frunze în cocean. Tehnologia valorificării în stare proaspătă la conopidă şi broccoli Conopida este o legumă tot mai cultivată în România de producătorii individuali.între marginile a 2 silozuri este de 3m. mare producător de conopidă este Franţa (peste 500. datorită unui proces de hidroliză care determină astfel ameliorarea calităţii lor. Trebuie remarcat conţinutul ridicat în vitamine. iar ulterior săptămânal. până la 1/3 la soiurile şi hibrizii specializaţi pentru păstrare. substanţe minerale şi fibre. varza îşi pierde până la 1/2 din conţinutul în vitamina C. silozul trebuie desfăcut în câteva locuri. M.5 311 . Extinderea culturii este însă limitată de dificultatea acesteia.

4 Vit C 50/ 70/ 0. manual. J. PP g% Vit. Cl. sănătoase. iar pentru culturile succesive de toamnă în septembrie-octombrie.4 3. Tabelul 22. tăindu-se inflorescenţa cu 4-6 frunze de protecţie. pentru a aprecia calitatea exemplarelor bune de cules..17 1.6-1. cu coroană. I.0 0.0 210-300 250-330 38-40 39 22.2. necompacte.8-0. Operaţia este eşalonată prin 6-7 treceri la interval de 4 zile. de minim 11 cm φ (se admit 10% inflorescenţe de minim 10 cm φ ). Conopida Recoltarea trebuie efectuată în faza de inflorescenţă compactă. Condiţionarea se face fie în câmp. Nu se admit exemplare cu umiditate exterioară anormală. şi colab. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară la conopidă şi la broccoli (după Favier.. cât şi sub formă murată sau chiar în salate de crudităţi. când se cultivă hibrizi cu maturare uniformă (80-90%). întregi. mai-iulie pentru culturile timpurii din câmp cu un consum maxim la sfârşitul lunii iunie. trebuie reduse datorită perisabilităţii produsului. Recoltarea se face manual. cu arsuri provocate de soare.6-4.0 Fe mg% 0.0-3. trecând în cele din urmă în fază de tulpini florifere. la mărimea caracteristică soiului înaintea desfacerii căpăţânilor (false). Presortarea în câmp presupune alegerea unor căpăţâni turgescente.6 1. iar ultimele recoltări din octombrie vor fi efectuate înainte de apariţia temperaturilor negative.1. fie semimecanizat la un centru de preluare. Georgeta.9 ND mg % 60 114 Caroten 200-300 365 ND 0. SUA). E mg% Kcal / kg Parte necomestibilă % Conopida Broccoli 1. 1984.6 P mg% 48-60 67 2. cantitatea de frunze care se lasă fiind proporţională cu timpurietatea.kg/persoană/an. Se utilizează atât pentru gătit. Perioada de apariţie pe piaţă este mai-iunie pentru culturile protejate.5/1 1. în funcţie de modul de prezentare (cu frunze. Doar un personal permanent poate recolta eşalonat o cultură de conopidă. 1995. curate.6 Ca mg% 22 93 0. Mincu. Enăchescu. Manipulările în stare neambalată sau chiar ambalate. 1978) Glucide g% Protide g% Celuloză g% Fibre g% Substanţe minerale g% K mg% Conopida Broccoli Conopida Broccoli 1. Acestea au tendinţa de a deveni tot mai afânate. îngălbenite.0 1. cu peste 5 frunzuliţe verzi în inflorescenţă. deformate. cu puf umed sau "gras" la atingere. B mg% Vit.9 1.6 mg % Vit. Frunzele se fasonează prin tăierea vârfului şi/sau desfrunzire.3.04 1. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic.4 Mg mg% 16 25 2. Conopida de vară şi de toamnă trebuie să aibă diametrul mai mare de 12cm. mai ales la soiurile timpurii.1 2. cu cotor scurt sub ultima frunză.7-1.2-3. 312 . intacte.5-3.32 0. dar este posibilă semimecanizarea sau mecanizarea integrală. iar cantităţi mari se congelează (Franţa. cu semicoroană sau desfrunzite).

c)" cu coroană". Ambalarea se face cu inflorescenţele spre interior şi cu frunzele spre exterior. Păstrarea AC asigură o bună menţinere a fermităţii şi culorii timp de 3-6 săptămâni. strânse de culoare albă. în funcţie de umiditatea reletivă. lovituri uşoare. În caz extrem. Temperaturile mai mici de -20C sunt dăunătoare. tari. lipsite de pete. Pentru export se folosesc lăzile de tip II sau lăzile grătar. lipsite de orice defect. uşor umede dar nu ude sau grase la atingere. dăunători). Căpăţânile vor fi întregi. verzi şi fasonate la cel mult 3 cm peste nivelul inflorescenţei. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". cu un amestec tip II cu 3(5)% O 2 şi 5(8)% CO2. având cotorul tăiat puţin sub frunzele de protecţie. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". inflorescenţele de conopidă trebuie să fie de calitate bună.Categoria "extra" grupează exemplare tipice pentru soiul respectiv. Recoltate cu multă grijă şi prerăcite. b)" fără frunze" şi fără partea necomestibilă a cotorului. Păstrarea o perioadă de 2-4 săptămâni este posibilă cu inflorescenţe calitatea I incomplet crescute. foarte bine strânse. de culoare gălbuie. întregi şi strânse pe căpăţână. trebuie să aibă aspect proaspăt. uşoare alterări superficiale provocate de îngheţ. mai puţin strânse. de culoare albă uniformă sau uşor crem. în trei moduri: a)" cu frunze". La calitatea I. Condiţiile de mediu recomandate sunt 0/20C şi UR 90-94%. hibrizi). asigurând -1/00C şi UR 95%. învelite cu frunze sănătoase şi verzi. Se admit uşoare defecte de formă. cu cel puţin 2 etaje (rânduri) de frunze sau preambalate în peliculă microperforată. cu condiţia să nu fie afectate de putrezire şi să fie proprii pentru consum. Pe durata scurtă de timp (7-10 zile). cu frunze tăiate la 3-5cm deasupra nivelului căpăţânii. Păstrarea timp de 3-5 săptămâni (până la 50 zile) sa face cu inflorescenţe nefasonate. lăzi tip II de export sau în lăzi grătar. cu uşoare urme de expunere prelungită la soare. Comercializarea conopidelor de culoare violet. Cotorul se taie puţin sub frunzele de protecţie. cu o excrescenţă de nu mai puţin de 5 frunze verzi în corimb. păstrând un număr suficient de frunze care protejează căpăţâna. dezvoltare sau coloraţie. conopidele necondiţionate pot fi păstrate la 5/100C şi UR 85%. se admit şi exemplare care au 2 din următoarele trei defecte: uşoare urme de atac (boli. este admisă în condiţiile în care sunt întrunite toate însuşirile calitative tipice constatate la omologare. în lăzi P. dar cu maximum 5 frunze mici fragede. la 00C şi UR 95%. frunze crescute în căpăţână. La temperatură normală inflorescenţele îşi pierd calitatea în 4-6 zile. evitând vătămările. Se 313 . egalizate la 15 kg şi conţinând o marfă cât mai uniformă. se ambalează în lăzi grătar pentru o bună circulaţie a aerului. trebuie să aibă aspect proaspăt. Conopida se poate prezenta conform SR 3678:1999. O zecime din exemplare pot să nu îndeplinească caracteristicile minimale. de culoare verde pal. vişinie sau alte nuanţe specifice unor noi cultivare (soiuri. care vor fi sănătoase. Păstrarea temporară. urme de îngheţ sau urme de lovituri. suficiente ca număr şi lungime pentru a acoperi şi proteja căpăţâna. bine formate. Calitatea II admite căpăţâni uşor deformate. alb-găbuie sau crem. compacte. caracteristice soiului.

Păstrarea temporară nu este posibilă mai mult de 48 ore. Se condiţionează inflorescenţele din ambalajele de transport. la 15-20 cm de tulpină. păstrând frunzele acesteia. tari. cu aspect proaspăt. proprii consumului. Chapan. de culoare uniformă şi specifică soiului. inflorescenţele vor avea temperatura de 4/60C. până la 8-12 treceri la soiurile mai vechi (Chaux. Conţinutul fiecărui ambalaj trebuie să fie omogen. Foury. Se admite prezenţa unor frunze moi. sănătoase. Prin 314 . Calitatea I cuprinde inflorescenţe de bună calitate. Cl. Presortarea urmăreşte recoltarea unor exemplare întregi. Ph. provenienţă şi varietate.folosesc inflorescenţe preambalate în folie (Moras. Transportul pe distanţe scurte sau medii sa face cu autodube izoterme sau frigorifice. sănătoase şi nu depăşesc vârful inflorescenţei cu mai mult de 3 cm.. mai ales la soiurile "spear". uşor strânse. sau de culoare. Pentru congelare se utilizează soiurile "crown" care se taie cu tulpină scurtă. 22. şi Foury. J. Momentul optim este apreciat în funcţie de tipul de soi cultivat ("spear" cu tulpină subţire şi ramificaţii lungi. fără stricăciuni provocate de boli sau dăunători. în condiţii de temperatură şi umiditate normală.5 kg. cu inflorescenţe de aceeaşi calitate. Cl. Broccoli Recoltarea prea timpurie micşorează producţia şi diminuează calitatea. fără defecte sau urme de îngheţ. Diametrul minim al axului floral trebuie să fie 8 mm. iar diametrul minim al inflorescenţei este de 6 cm. Cl. la 15 cm. 1994). 1994). sau "crown" cu tulpină groasă şi inflorescenţă cu ramificaţii scurte compacte). Chaux. Înălţimea maximă a exemplarelor este 20 cm. temperatura este de numai 0/40C iar UR 85-92%. Se apreciază fermitatea şi nu trebuie întârziat până în pragul înfloririi. La recoltarea pentru consumul proaspăt. Se recoltează manual. Beneficiarii mai apropiaţi (2-3 zile distanţăă de mers) necesită menţinerea mărfii la 00C şi UR 90-92%. curate.2. Pentru export se utilizează mijloace autofrigorifice (LKW) sau vagoane RCF (pe cale ferată). cu butoni florali complet închişi. La încărcare. Axul floral trebuie să fie suficient de mare şi nu trebuie să fie spart. Cl. cupa axului floral trebuie să fie netedă şi cât se poate de dreaptă. inflorescenţa se taie dimineaţa. realizată prin hydro cooling sau vacuum cooling. dense.. cu cuţitul.. fără umiditate exterioară anormală..Fr. Pentru transporturi mai lungi (5-6 zile parcurs). Se admit uşoare defecte de formă şi dezvoltare. compacte. doar dacă sunt verzi. în peliculă contractibilă. Pentru broccoli preambalată sau în mănunchi. prin 2-3 treceri. fiind mai perisabilă decât conopida. se admite diametrul maxim de 2 cm.. având caracteristici tipice.2. prin sortare şi preambalare la 0. În ambalaje inflorescenţele pot fi prezentate în poziţie verticală sau în poziţie orizontală (SR 13401:1998). 1984.

iar capetele celor tăiate nu vor fi mai mari de 2mm. săruri minerale sau vitamina C. Desfacerea se recomandă în general fără păstrare. nevătămate. Germania. Sunt apreciate pentru valoarea alimentară şi bogatul conţinut în fibre. Tabelul 22. În unele ţări.B mg% Kcal/kg Partea necomestibilă % 0. Se pot lăsa 3-5 frunze.5cm sub gulioară. prin smulgere sau tăiere. Gulioarele sunt consumate crude în salate. Gulioarele se şterg cu cârpe. 1994). necrăpate.45 40-77 Caroteni g% Vit. Cl..4 1. normal dezvoltate. înlăturând şi o parte a frunzelor. curate. calitatea se poate menţine 8-15 zile la 00C şi UR 95% în atmosferă normală şi până la 3 săptămâni în AC cu 5-10% CO 2 şi 3% O2 (Chaux. se practică recoltarea directă de către clienţi. Diametrul ecuatorial minim al gulioarelor este de 50mm. şi Foury. calibrare. mărimea şi culoarea caracteristică soiului.prerăcire şi păstrare sub formă preambalată. forma minor-gulioarele (soiurile timpurii) şi forma major. Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor Guliile (Brassica oleracea L. sau în jurul marilor oraşe. nelemnificate. 22. Compoziţia chimică şi valoarea energetică a guliilor (valori medii) Apă % Glucide % Protide % Celuloză % Fibre % Subst. Cl.2 1. gongylodes) au două forme culturale. Austria. minerale % 80-90 2.guliile propriu-zise (soiurile tardive).4-2. de la furnizori ("pick your own"=alege-ţi singur).25 330 49 22. Durata consumului este prelungită prin păstrare (gulii) sau culturi protejate (gulioare). Gulioarele Recoltarea se execută eşalonat. pe măsura atingerii calibrului minim.35 0. sănătoase. apoi se sortează şi se calibrează. cum ar fi ţelina sau ridichile timpurii şi constituie produse de primă apariţie obţinute în sare şi solarii. Se cultivă mai mult în ţări nordice sau central europene. Condiţionarea constă în fasonare. Polonia. având forma. când conţinutul în vitamine este maxim. var. iar guliile se folosesc la numeroase preparate culinare.4. gulioarele pot fi grupate doar alături de specii mai perisabile. C mg% 345 40 70 35 0. Olanda.2 0.3.8-6. Banat. Frunzele trebuie să aibă şi ele culoarea specifică soiului şi nu trebuie să fie uscate sau îngălbenite.9 2. Fasonarea se face prin tăierea rădăcinilor şi hipocotilului la 0. legare în legături şi ambalarea. Cehia. începând cu cele murdare. ţările baltice etc. care suportă temperaturi moderate. sau în stare cât mai proaspătă.5 0.8-1.0 K mg% Mg mg% Ca mg% P mg% Fe mg% Vit.3. ofilite sau deteriorate. După 315 . Presortarea va urmări alegerea conform STAS 12857/90 a unor exemplare întregi. În timp ce guliile sunt adesea încadrate ca mod de valorificare alături de ridichile de iarnă sau de sfecla roşie. sortare. PP mg% Vit.8-0. proaspete. În România se cultivă în Transilvania. ca Belgia.1.

cu crăpături cicatrizate (de maxim 1cm lungime şi 3mm adâncime). calibrarea manuală se face pe următoarele categorii: 50-70mm. căptuşite eventual cu hârtie. rădăcinile şi restul de hipocotil. frigorific).Auricularia sp P. Fasonarea este completă. care sporeşte într-un ritm dinamic. pe o durată de 3-4 săptămâni. care în prezent deţine întâietatea ca avans tehnologic şi volum mondial.2. când au atins maturitatea de consum. fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă sunt foarte mult asemănătoare cu cele de la legumele rădăcinoase mai rezistente. A. în 2-3 straturi.Gherghi. ambalate în lăzi P sau M 3 din material plastic.Lentinus edades (ciuperca parfumată). Capacitatea unui ambalaj este de 30-50 bucăţi. Cele mai reprezentative sunt: . Păstrarea se execută în funcţie de cantitatea disponibilă. Recoltarea este semimecanizată. 90-110mm şi 110-130mm. 22. C. Ambalarea se face fără a vătăma frunzele. În acelaşi ambalaj nu se admit mai mult de 10% gulioare cu frunze vătămate sau ofilite. spaţii cu ventilaţie naturală sau în condiţii moderne (ventilaţie mecanică.Pleurotus (bureţii sau păstrăvii). 316 . 70-90mm. (1978). CAPITOLUL XXIIITEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A CIUPERCILOR COMESTIBILE CULTIVATE Producţia de ciuperci comestibile se identifica în deceniile trecute mai ales cu producţia speciei Agaricus bisporus (ciuperca de strat sau "champignon de couche"). mai cunoscute P. Presortarea permite alegerea exemplarelor pentru consum imediat/prelucrare. înlăturând frunzele. fără leziuni). . Guliile Guliile se recoltează în lunile octombrie-noiembrie. Se pot face şi legături de minim 0. pentru a preveni extinderea eventualelor boli. (1994). silozuri (cu aerisire). în şanţuri (fără aerisire). Specificul metodelor tradiţionale constă în preferinţa care se acordă stratificării cu nisip.3. de cele care se pot păstra (sănătoase. florida. sau cu uşoare defecte de formă şi culoare. Un număr de încă 7 genuri cumulează însă în ultimii ani o producţie cu mult mai importantă. Ambalarea se face în lădiţe M2 din material plastic sau lădiţe de export tip VIII sau IX de lemn. Se însilozează fără a se atinge exemplarele între ele.5Kg. prin dislocare şi adunare în grămezi. înainte de venirea temperaturilor negative. Livrarea trebuie realizată cu mijloace frigorifice. După Iordăchescu. ostreatus . la 0 0C şi UR 90-95%. Păstrarea temporară se face cu produsul ambalat.

Agaricus bisporus (ciuperca de strat. pe măsură ce se maturează.5-5 372-486 + 4. reutilizarea substratului).0 0. Când velumul se rupe şi se deschide pălăria. Ciupercile apărute în buchete se recoltează eşalonat. apoi ciupercile se aşază în lăzi cu pălăria în sus.2 + % mg% mg% Celuloză g P Vit. cu puţin miceliu şi pământ de acoperire se taie perpendicular. cuţitaşe cu lamă inoxidabilă şi eventual cu mănuşi de cauciuc curate şi subţiri.24-0. dezvoltarea sectorului de prelucrare) şi ecologică (bioconversia deşeurilor agricole.5 ND Kcal/ kg 150/300 400 % Subst Partea 9-10 ND Vit C minerale g 1.8 + % % % Lipide Ca VitPP 0.1-5 2. J..1. pe calităţi. Baza piciorului. Ciupercile mici se pot aşeza în orice poziţie. Tabelul 23. Pregătirea recoltării impune întreruperea udării straturilor. Se formează echipe de 2-3 lucrători permanenţi care se echipează cu şorţuri.8 ND 0.. precum şi găleţi de colectare a cioatelor. Se pot folosi şi suporturi pentru 2-3 lădiţe destinate separării calitative. pentru detaşare de postamentul micelian.23.9 ND 105-135 + % mg% mg% Fibre g% Fe mg 2. 1995. locuri de muncă. resturilor şi a eventualelor ciuperci bolnave. E 0.5 ND 1-4.5-2. champignon) Recoltarea începe din stadiul când apare membrana (velum) care uneşte marginile pălăriei cu piciorul.D 0. Importanţa alimentară a producţiei de ciuperci (tab.Cl.5 ND 3-9 ND 4-6. I şi colab.8-0. ciupercile se valorifică la preţuri mai mici cu 20-40%. curat. nealungit. cu pălăria închisă şi cu piciorul de cel mult 1/2 din diametrul pălăriei. După fiecare recoltare nu vor rămâne ciuperci mature nerecoltate. iar resturile (baza tăiată a piciorului.1-0. Ciupercile de calitate se recoltează cu velumul în curs de apariţie. Se pregătesc cutiile sau lăzile pentru cules. Ciupercile se recoltează individual. fapt inevitabil pentru un anumit procent. Burzo. şi colab. iar tăierea este facultativă.7-4 11-14 ND 2.1) este completată de importanţa economică (suprafeţe mici.. cărnos şi întreg.Volvariella volvacea (ciuperca paielor de orez). Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară a unor specii de ciuperci comestibile cultivate (Favier. se răsucesc şi se apasă uşor în jos. 1980) Produsul Champignon Bureţi Champignon Bureţi Champignon Bureţi Glucide g K Vit.1-1. postamentul 317 .0 3-5 ND necomes mg % % tibilă % 23. pentru a nu desprinde odată cu ciupercile recoltate şi porţiuni cu primordii sau cu butoni de fructificare.1.85 3. Schimburile economice cu acest produs sunt foarte active.18 ND % mg% mg % Protide g Mg mg VitB mg 2. Se apucă uşor de pălărie.

Prin aspect uniform se înţelege o culoare unică (albă. în comparaţie cu 00C. Ele au o durată de valorificare relativ redusă. ciupercile nu trebuie aşezate nici prea lejer. iar lamelele din roz devin brun închis. de formă acceptabilă. în lăzi de plastic M 1 / M2. şi colab. I. cu condiţia să nu permită formarea condensului. prin separarea pe calităţi şi ambalare. apar mici pete brune. cu unele defecte care însă nu le fac improprii consumului (max. calibrarea şi preambalarea.micelian pe care s-au făcut buchetele sau ciupercile necorespunzătoare) trebuie colectate în găleţi. până la recurbată. de 17 ori mai frecvent. bine formate. fermitatea structo-texturală scade. Există şi 3 clase de calibrare (mici. cu aspect uniform şi practic fără defecte. Valoarea alimentară se diminuează. medii şi mari). proaspete. Clasele de calibrare au dimensiuni şi limite mai mari. Calitatea a II-a admite ciuperci cu pălăria deschisă total. Calibrarea este obligatorie pentru ciupercile tăiate de calitatea I. Presortarea executată în momentul recoltării urmăreşte alegerea unor ciuperci întregi. Caracterizarea ca produse horticole. Pentru distribuire imediată se preambalează în pungi de plasă care se supraambalează în lăzi P. Pe măsura creşterii temperaturii. medii şi mari) cu diametrul pălăriei şi lungimea piciorului diferită (STAS 7280/73). cel mult până la forma plană. Se admit uşoare exfolieri şi maxim 5% exemplare cu pete pe cuticulă. culoarea se închide. Burzo. Ciupercile sunt produse deosebit de perisabile. Calitatea extra cuprinde ciuperci cu pălăria închisă şi velumul întreg. În ambalaje. care creşte de circa 6 ori de la 00C la 150C şi de peste 9 ori la 200C. Ambalarea se face în lăzi de tip C. neatinse de putregai sau alte alterări. Ambalarea se execută şi în cutii de carton sau polistiren. cu pete de la manipulare sau de la curenţii de aer). Condiţionarea sumară se realizează pe loc. dar este obligatorie doar în cazul ciupercilor de calitatea a II-a preambalate la capacităţi de 1kg şi mai puţin. iar preambalarea în diferite tipuri de pelicule. iar pentru cele netăiate. pentru ciupercile deschise. pe parcursul căreia îşi păstrează calitatea doar dacă sunt menţinute în anumite condiţii de temperatură şi umiditate relativă. iar pierderile în greutate depăşesc 11-12% prin deshidratare chiar din primele zile. lovite. evidenţiază dinamica accelerată a respiraţiei ciupercilor. 10% crăpate. fără pete sau leziuni. de preferinţă noi sau folosite numai în acest scop. iar la 180C. de regulă cu pălăriile în sus fără a depăşi capacitatea de umplere. care nu suportă manipulări repetate. Calitatea I se caracterizează prin ciuperci cu pălăria pe jumătate deschisă. Ciupercile de dimensiuni 318 . doar dacă se preambalează la capacitatea de 1kg sau mai puţin. crem sau brună) după varietate (tulpină). la toate cele trei categorii (mici. O condiţionare mai complexă poate cuprinde şi spălarea (urmată de zvântare). Calibrarea se face după aceleaşi clase (pentru ciuperci cu pălăria deschisă). sănătoase. iar calibrarea este obligatorie la această calitate. (1980). nici prea strâns. Deschiderea velumului se produce de 3 ori mai frecvent la 40C.

M. Păstrarea în stare preambalată (pungi de polietilenă) permite o acumulare a CO2 din respiraţie (până la 10-15% ) şi limitarea deshidratării. Atacul de Verticillium produce pătarea pălăriei. (1984). scăderile în greutate şi schimbarea texturii. Perioada de recoltare depinde de cele 4 valuri distanţate între ele la 10-21 zile şi durează 7-8-10 săptămâni. Mateescu. Ph. Eşalonarea recoltării are scopul de a culege din timp carpoforii de Pleurotus şi de-a efectua lucrări de igienă culturală (îndepărtarea ciupercilor slab dezvoltate. K.buretele roşietic/crem. Beaulieu. în care sunt implicate polifenoloxidazele şi la care contribuie prezenţa unor bacterii ca Pseudomonas sp. Pleurotus ostreatus. V. 1974. şi Mateeascu. Se recoltează la maturitatea comercială. Marginile bureţilor îmbătrâniţi sunt recurbate în sus sau răsucite în formă de cornet. (1982).. şi colab.Fr. şi Chapon. Pierderea culorii albe este un proces enzimatic complex. alungirea stipesului (piciorului). se fac 2-3 recoltări la interval de 3-5 zile (Zăgrean. la fel ca Agaricus. 1974. (1992). nu recomandă o durată mai mare de 3 zile pentru păstrarea la pungi la temperatura de 60C. Bureţii Pleurotus florida. Ionizarea (iradierea γ ) cu doze de 2 Kgrey permite păstrarea calităţii la 0 15/18 C timp de 7-11 zile (Kovacs. menţionând deschiderea velumului. bureţii care nu au pălăria răsfrântă în sus.2. E. Pseudomonas) a fost micşorată. Ciupercile ambalate în lăzi de material plastic acoperite cu folie de polietilenă se pot păstra până la 6 zile la temperatura de 20C. În primul val. I. 23. 1982). N. încetinind închiderea la culoare şi pierderea fermităţii. iar încărcătura bacteriană (Mycogone. Păstrarea de scurtă durată este recomandată pentru 1 zi la 180C şi 2-3 zile la 0/40C (Burzo. 1992). După 4 zile pierderile depăşesc 10%.. ci plată sau încă uşor bombată.1979) şi UR 80-85%. tratarea mucegaiurilor etc). 1998.buretele brun-cenuşiu fructifică în valuri. decât cele mici şi au pierderi în greutate mai importante. Salkova şi colab. Umiditatea relativă ridicată este singura în măsură să încetinească pierderile de greutate care se produce în condiţii normale (sub 85% UR).. J.buretele vânăt şi Pleurotus sp. N. M. şi colab.mari îşi deschid mai uşor velumul.. Folosirea peliculelor plastice şi o aerare moderată pot asigura limitarea pierderilor de umiditate chiar la 90% UR. }esuturile acestora devin fibroase sau pieloase. Beaulieu. şi Vas. şi de numai 2 zile la temperatura de 8 0C. Mateescu. N.. evaluează la 40% nivelul pierderilor totale la ciuperci pe parcursul valorificării. Moras. menţionează 2-7 zile ca durată medie de menţinere a calităţii la 1/-10C şi 90 (95%) UR. mai ales în cazul 319 . menţinându-se scăzută până la finalul păstrării. care produce 1/2 din producţie. creşterea diametrului pălăriei. Ciupercile iradiate îşi menţin culoarea albă şi forma/aspectul neschimbate. după o prealabilă prerăcire (vacuum cooling) care opreşte sau întârzie deschiderea velumului şi brunificarea lamelelor../hibrid.

N. UR 95 %. pentru a nu inhala sporii produşi. V. Muncitorii vor fi echipaţi suplimentar cu măşti de tifon speciale sau chiar măşti de cauciuc cu cartuş filtrant.piciorului. CAP. XXIV. 1982). 1997) sau 7-8 zile sub formă preambalată în pungi de PE la ± 2° C în condiţii frigorifice (Mateescu. datorită gradului de perisabilitate şi modului de utilizare specific al produselor sale. Păstrarea temporară este posibilă 4-7 zile la 1/2 %. fără a smulge sau a deteriora bricheta. . 320 . Buchetele se desprind cu atenţie.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII FLORILOR Floricultura este un sector important al horticulturii. în condiţii de recirculare a aerului (Zăgrean. florile tăiate şi florile sau plantele decorative la ghivece.. iar spaţiul de cultură se pulverizează uşor cu apă cu acelaşi scop. caracterizat printr-un specific tehnologic aparte..

crizanteme STAS 11477/6-85. trandafiri STAS 11319/2-85. Spathiphyllum 11319/14-88. Cineraria STAS 11477/8-85. gloxinia* STAS 11477/7-85. garoafe STAS 11319/3-85. }epordei Rodica. Materialul floricol decorativ şi ornamental constituie obiectul unor reglementări şi standarde distincte pentru principalele direcţii de valorificare şi specii/soiuri utilizate: . Ciclamen (ciclame) STAS 11477/5-83. Acest sector aduce în unele ţări venituri importante. rizomi. comparabile sau chiar mai mari decât cele provenite din culturile horticole destinate alimentaţiei. frezia 11319/8-83. 1* 321 . lalele 11319/9-85.1995) (Vidalie H. Maroc şi India. Florile..flori şi plante decorative la ghivece STAS 11477/1-81. Alstroemeria 11319/11-87. ficus. begonia* STAS 11477/10-86. tuberoze 11319/10-86. Kenya. flori la ghivece. varietăţi de plante şi animale exprimate prin adjective. Olanda constituie producătorul şi exportatorul cel mai important. Saintpaulia STAS 11477/9-85. gerbera*1 11319/7-83. 24. plante decorative la ghivece). begonia. soiuri sau rase de animale sau de plante se scriu cu iniţiala majusculă şi nu au forme flexionare. 1990. asparagus* STAS 11477/2-83. hortensia. Ecuador. frezia. un produs de mare importanţă şi valoare (Echim Th. tuberculi. dar şi în materialul săditor specific (răsaduri. Israel. hortensia* STAS 11477/3-83. ornamental (flori tăiate. se numără printre ţările în curs de dezvoltare care se afirmă ca exportatoare de flori (trandafiri. Pe continentul european. .). minigaroafe 11319/4-82. constau în primul rând în materialul decorativ. primula etc. 1979) destinat valorificării. De exemplu: calitatea asparagusului.Din punct de vedere economic.. plante tinere. 1967/1979) sau materialul floricol (Sonea V. şi colab. primula* STAS 11477/4-83. Se scriu cu iniţiala minusculă denumiri de rase. specii. se constată o mobilitate în creştere şi un volum de asemenea ascendent al schimburilor. crizanteme 11319/682. garoafe etc). Turcia. Seminţele de flori constituie. Asparagus frunze tăiate Numele proprii de specii. Teritoriile Palestiniene. Materialul floricol destinat înmulţirii (seminţele şi materialul săditor) se valorifică în mod distinct. 1990). cele denumite după locul de origine sau după o persoana (Avram Mioara. de asemenea.1. iar piaţa acestor produse se dezvoltă în ţările prospere şi constituie o atracţie pentru unele ţări mai sărace care au o climă favorabilă şi mână de lucru ieftină. gerbera.. varietaţi.. plante mamă). bulbi. privite ca produse horticole destinate valorificării Produsele floricole (Miliţiu Amelia şi colab. 1997). florile begoniilor etc. 1997). În literatura tehnica de specialitate (şi inclusiv in standarde) s-a adoptat ca denumire comună care se flexioneaza denumirea ştiinţifică a unor specii care nu au denumire populară in limba română (asparagus. iar Germania este importatorul cel mai însemnat. ficus* STAS 11477/11-86.flori tăiate STAS 11319/1-79. Anthurium 11319/13-88. Columbia. gladiole 11319/5-82. dar şi exportatorul al doilea ca importanţă (1989 .

Paeonia sp. (crin albastru). Lisianthus sp. semperflorens (garoafa de vară Chabaud). Clivia x. Kerria japonica. Callistephus chinensis (ochiul boului). Heuchera x. Hibiscus STAS 11477/15-87. Calceolaria STAS 11477/18-87. Poinsettia STAS 11477/17-87. d) arbuşti în număr de 7 – Forsythia suspensa. Kalanchoe STAS 11477/22-88. Dendrobium X.. Yucca sp. Chrysanthemum leucanthemum (margarete).. b) specii bianuale în număr de 2 – Mathiola incana. există şi altele a căror importanţă este tot mai semnificativă în sortiment sau sunt în curs de reevaluare din acest punct de vedere. Gypsophyla elegans.. (officinalis) (bujorii). Muscari sp. Delphinium x. Helianthus sp. (Crin agăţător). Gaillardia x. Amarillis). Centaurea macrocephala. Physostegia virginiana. Lilium regale (crin regal). Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă.. Convallaria majalis (lăcrămioara). Gloriosa sp. Prunus triloba. Mahonia aquifolium. Spathiphillum STAS 11477/21-87. Azalee STAS 11477/12-86. Iris germanica (stânjenei cu rizomi). Calendula officinalis.STAS 1232-85.. Aquilegia x. Zantedeschia aethiopica (cala). Fritillaria sp. var. Lilium candidum (crin alb). Hyacinthus orientalis (zambile). Lupinus polyphillus şi hibrizii. Hemerocalis sp. Liatris spicata. Ixia sp. c) specii perene în număr de 19 – Viola odorata parmensis. Astilbe sp. Aster sp. Narcissus incomparabilis (narcise). Gypsophyla paniculata (floarea miresei). se menţionează: a) specii anuale în număr de 4 – Antirrhinum majus (gura leului). Kniphofia sp. Lathyrus odoratus (mazărea parfumată). Syringa vulgaris. Scindapsus STAS 11477/19-87. etc.. Ornithogalum X.. Dianthus caryophillus. Tagetes sp. Digitalis purpurea. Trachelium sp. Cymbidium X. Dahlia variabilis (dalii).. Paphiopedilum X.. b) specii bianuale în număr de 4 – Campanula medium (clopoţei). Arctotis grandis. Helenium autumnale şi hibrizi. Printre florile tăiate încă nestandardizate. Deutzia x lemoinei. Papaver sp. Phyladelphus coronarius. Ranunculus asiaticus.. orhidee (Cattleya X. După Amăriuţei Alexandra (1994). Montbretia crocosmiflora. Hydrangea sp.. c) specii perene în număr de 24 – Anemone japonica.. Flori tăiate insuficient de răspândite sau de valorificate ca atare sunt: a) specii anuale în număr de 5 – Celosia argentea. Pentstemon barbatus şi Pentstemon hartwegii. Phlox sp.. Zinnia sp. Phalaenopsis X). În afară de speciile menţionate.. Croton STAS 11477/20-87. Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). Iris x hollandica (stânjenei cu bulbi). se pot folosi ca flori tăiate şi florile de Cheiranthus cheiri. 322 ... Diffenbachia STAS 11477/13-86. Dianthus plumarius. Numărul speciilor floricole de la care se pot valorifica florile este mult mai mare. Bouvardia sp. Nerine sp. Cyclamen persicum giganteum. Pelargonium STAS 11477/16-87. Rudbeckia purpurea. Amarillis STAS 11477/14-87. Centaurea moschata. Agapanthus sp.

Sempervivum sp. calibrarea. Tillandsi lindeniana.Printre plantele la ghivece. Crassula sp. Calathea sp. decorative prin frunze. Kleinia articulata. în număr de 4: Aechmea sp.. Dracaena sp. Sedum sp... Cordyline sp. Pachystachis lutea. Nerium oleander.. decorative prin flori (sau fructe). 323 . Syagrus weddeliana. H. Monstera sp. Maranta leuconeura.. Cissus sp. condiţionarea. manipularea. în afara celor 21 de specii standardizate (14 decorative prin flori şi 7 decorative prin frunze) deja menţionate: a) specii importante decorative prin flori. Anthurium sp. d) specii mai puţin importante. Campanula isophylla... (± ) prerăcirea. Phoenix canariensis. Capsicum anuum (ornamental)...... Schefflera sp. Asplenium nidus... Cryptanthus sp. Lithops sp. Sansevieria sp.. Agave sp. i) plante suculente (xerofite) în număr de 17: Adenium obesum... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate Fluxul tehnologic general cuprinde: recoltarea. Portulacaria sp.. Echeveria sp. e) Bromeliacee decorative prin frunze şi flori... Haworthia sp. Aregelia sp. Beloperone guttata.2. Stapelia sp. Platycerium sp. Rhipsalidopsis gaertneri. Rosa x. Nephrolepsis sp. g) ferigi.. Opuntia sp.. livrarea. Chrisalidocarpus (Areca) lutescens. Solanum pseudocarpum. Gasteria sp. (± ) legarea în buchete. b) specii mai puţin importante.. Bougainvillea glabra. Gardenia jasminoides... Bryophyllum sp. în număr de 4: Aphelandra squarrosa.. j) palmieri ornamentali în număr de 6 – Chamaedorea elegans.. ambalarea comercială. Vidalie (1990) menţionează următoarele care sunt produse. în număr de 5: Adianthum cuneatum. Browalia speciosa. Epiphyllum (Phylocactus) sp. Streptocarpus x.. c) specii importante decorative prin frunze. h) Cactaceae în număr de 7 – Cereus sp. Euterpe edulis. Caladium x. Yucca guatemalensis. Crossandra infundibuliformis... Hebe sp. Schumbergera (Zygocactus) sp. Syngonium podophyllum. Howeia (Kentia) forsterana. Exacum affine. Hedera sp..... Cotyledon sp. cuprinzând: sortarea. păstrarea în condiţiile menţinerii calităţii. Staphanotis floribunda. Aloe sp.. în număr de 3: Ananas comosus. (± ) tratarea specială. 24. îngrijirile în spaţiile comerciale până în momentul vânzării. Thunbergia alata. Fatsia japonica. în număr de 8 – Erica sp. Guzmania minor. Impatiens sp. în număr de 3: Phylodendron sp... Vinca rosea. transportul. f) Bromeliacee decorative prin frunze. în număr de 16 – Allamanda cathartica. Richardia sp. Diplademia hibrida. Pteris sp. Aeonium sp. Euphorbia sp.. (± ) transportul la punctul de condiţionare. Mammillaria sp. Vriesea splendens. Echinocactus sp...

impregnarea bazei tijei cu soluţii conţinând AgNO3.I. anuală. În perioadele cu temperaturi mai scăzute şi lumină mai slabă.I) lungi (80 cm cal. Gerbera). pentru mai uşor. şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. la temperaturi trebuie evitată. Callistephus chinensis (ochiul boului).I.. Preda M. Vidalie H. perioada de înflorire Antirrhinum majus (gura leului).24. semperflorens (garoafe de vară. bobocii minimum 30 cm. tije de la baza inflorescenţei (V.{elaru Elena. inclusiv pentru cele cu suprafaţă foliară mare. prin rupere sau prin valorificare imediată (V.2. crizanteme). care pierd repede apa. (Valorificare imediată-V. Tabelul 24.D.1998 .D.3 boboci coloraţi (V. 1976. manipulare nu se deschidă la temperaturi sub 5°C. în timpul anotimpului călduros se recomandă recoltarea dimineaţa devreme. infloreşte VII-IX (4 luni după semănat) Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării..I şi 100 sau 2 . polenizarea verticală.D. Trandafirii de seră recoltaţi după amiaza. 1976. tije lungi de aproape completă. pentru a avea posibilitatea să acumuleze substanţele de rezervă care prelungesc durata de menţinere a calităţii. Alexandra. transport în apă la 4 . 1987 şi 1994. 1995 . Livia şi colab.X 324 . Chabaud). lăsând pentru după amiază speciile cu frunze (trandafiri. Amăriuţei Alexandrina. care provoacă o se practică tratamente de cădere a florilor. Pentru florile de seră.) tăiere. 1994. var.1. 1990. au o durată de menţinere a calităţii cu 9% mai mare (Amăriuţei. la etilenă. foarte sensibilă moderate 10 . 1979).1998) Specia. Recoltarea inflorescenţelor. care este apreciat în funcţie de gradul de dezvoltare. foarte sensibilă prevenire a aplecării la Botrytis vârfului şi se folosesc soluţii conservante (V. Sonea. sortare şi recoltaţi prea timpuriu riscă să calibrare manuală. momentul optim şi modul de recoltare al principalelor specii floricole utilizate pentru valorificare ca flori tăiate (după {tefan.).12°C (V. se recoltează dimineaţa doar speciile de flori fără frunze pe tijă (Anthurium. cm extra). în zilele cu luminozitate scăzută. florilor sau bobocilor tăiaţi pentru buchete sau pentru decor trebuie efectuată la un anumit moment optim.). se ţin în poziţie soluţii nutritive). anuală.1. şi colab. grupa. precum şi de capacitatea materialului proaspăt cules de-a suporta fără consecinţe negative transportul (tab. V.I.) inflorescenţe deschise complet. anuală înfloreşte VI . infloreşte VI-IX Dianthus cariophyllus. 24. acid citric şi zaharoză.1..5°C flori semideschise/deschidere prin rupere. de la locul de inserţie. Perioada de înflorire. la tijele florale se desprind cât înflorire deplină..) valorificare 1/3-1/2 flori deschise (primele 5 tăiere de la bază.

pierd parfumul dacă sunt păstrate mult Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. tijele de 60 cm cu nu manifestă senisibilitate la minimum 5 flori sunt etilenă calitatea extra. înfloreşte VI-VII Lisianthus sp. VIII. I 50 (40). de frunze. Chrisanthemum leucanthemum flori complet deschise. soiurile cu flori mari vor avea ligulele exterioare complet alungite. conservant. iar soiurile tip Pompon. cal. şi în câmp VII-VIII Specia. în solar V-VII. bianuală. perioada de înflorire Campanula sp. se recoltează înainte de apariţia polenului. iar 2 boboci pot fi deschişi în întregime.D. foarte sensibilă la etilenă în prezenţa căreia cad petalele recoltare de dimineaţă sau chiar de noapte pentru a menţine turgescenţa florilor. persicifolia au tijele lungi deschiderea aproape completă a rupere sau tăiere inflorescenţei tijele florale se taie la 10cm deasupra liniei solului şi se scurtează ulterior după necesităţi.20 fire. pyramidalis şi C.I.IX şi X. inflorescenţe complet deschise. se recoltează când inflorescenţele cele mai bătrâne sunt complet deschise.. lunile IX-XI constituie perioada calităţii optime. bianuală. soiurile tip Anemone înainte de alungirea ligulelor din centru. indiferent de modul de păstrare tăierea sau ruperea tijelor de la un nod sau de la locul de inserţie. înfloreşte V-VI-VIII Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). dimineaţa. sortare pe culori în buchete de 10 . grupa. (Valorificare imediată-V. înfloreşte în seră în IV-V. lungimea tijelor 60cm extra (IX-XI) sau 50cm în restul anului. înfloreşte VI-VII Gypsophyla paniculata (floarea miresii). sensibilă la Botrytis. de culoare caracteristică soiului. tijele subţiri cu 4-5 flori sunt calitatea I boboci semideschişi. stocare 1-3 săpt. se recomandă asigurarea umidităţii pe parcursul valorificării. până la 50 % din flori încep să se deschidă. la 6 . dacă se pun în apă. înfloreşte V-VI-VIII Chrysanthemum indicum (hortorum)(crizanteme). în spaţii bine aerisite 2-3 boboci coloraţi.) valorificare primele flori complet deschise tijele florale se desprind uşor /înflorire deplină prin rupere C. păstrare fără apă la 0°C. anuală. (medium) (clopoţei). până la 2 flori tăiere deasupra a 2 perechi deschise. şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. când tija florilor trebuie să fie cu 10 cm mai lungă (STAS) recoltare prin rupere. (margareta). se pun imediat în apă sau soluţie conservantă. păstrare umedă sau uscată în ambalaje care menţin umiditatea la 4° C 20-25 % din flori deschise pe tije. înfloreşte în 3 etape: V-VI. soiurile tip Margaret. bianuală seră. etilena provoacă ofilirea florilor. se elimină frunzele de la bază. soiurile cu flori buchet se leagă min. tăierea tijelor de la inserţie. bianuală. bianuală.8 luni după semănat 325 . recoltarea zilnică. nu suportă păstrarea uscată. înfloreşte VIII-XI. în ambalaje care menţin umiditatea sau în apă la 4°C (3-4 zile). bianuală.Lathyrus odoratus (mazăre parfumată). în sol. timp de 2 săpt. 5 (4-3) flori şi se introduc în pungi speciale PE. şi Spider.

perenă. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. stocare la rece în sensibilă la deshidratare şi apă. valorificarea (anemone). manipulare la temperaturi moderate. pierde uşor apă după mai uniforme. buchetele se livrează în fragilă ambalaje care menţin umiditatea aerului Anemone sp. perenă. multă grijă. fără vătămări. dimineaţa sau care se vor obţine florile seara pe răcoare. tijele tăiate secretă un bază se înlătură. Anemone sp. valorificarea (anemone).. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. lipsa luminii poate provoca îngălbenirea frunzelor 326 . dar cu higroscopicitate ridicată şi aerisire. tratament suc care coagulează şi poate bloca de lichefiere a latexului. tăiere deasupra lăstarilor din înfloreşte VI-VII-X deschise complet. Convallaria majalis boboci bine dezvoltaţi. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. iar bobocul din vârf nu condiţii de temperatură înfloreşte în luna V mai este verde scăzută (0°C) fără apă. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. dar se pot folosi soluţii conservante (zaharoză. valorificare în perenă. frunzele de la recoltare. perenă. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. în apă la 3/4°C se conservă 4-5 zile. înfloreşte VI-VIII momentul deschiderii a 70-80 % tăiere şi manipulare cu din florile din inflorescenţă.Trachelium sp. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. inflorescenţe în primă înflorire. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. când 1/2 rupere şi condiţionare în (lăcrămioara). după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. deschise. în spaţii aerisite. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. din florile de la bază sunt buchete. tijele se ţin în apă. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. acid citric. cât foliară mare. acid boric) Dahlia variabilis (dalii). bienală seră. circulaţia apei prerăcire. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. având suprafaţa următoare.

de păstrare a altor specii 327 . perenă. suficient de dezvoltaţi. în faza de cel puţin un boboc se recoltează cu 10 .) a asigura dezvoltarea ulterioară a bulbului Iris germanica bobocii de la baza inflorescenţei. dacă nu se ţine în dimineaţa sau seara apă Iris hollandica la fel ca: I. boboci coloraţi. deasupra a 2. extra 60cm. ambalare diferenţiată.germanica. recoltarea. suportă greu păstrarea uscată Lilium sp. florile sunt foarte se pot îndepărta anterele la sensibile la etilenă. culturile de sau uscată. flori 0/+1°C sau chiar mai scăzute înfloreşte în lunile V-VI foarte perisabile. cal. iar primul etilenei bobocii sunt înfloreşte IV-V câmp. umiditate pe frunze. se recomandă dimineaţa. condiţionare bobocii şi provoacă pierderea cu sau fără apă. perenă înfloreşte VI-X (la 80 .120 zile după plantare) 2-4 boboci coloraţi la baza tijei şi tăierea oblică. petalele alungite. suportă temperaturi perenă. deschise sau cutii de carton înfloreşte III-IV se recoltează în momentul necăptuşite.I 50cm. iar în seră . înfloreşte VI-VII -până toamna. aproape recoltare prin rupere. în cultură valorificare la temperatură (stânjenel cu bulbi). Narcissus incomparabilis faza de boboc închis. se evită excesul de recomandă tratamente preventive. de la bază deschis.5° C). suportă 0/1°C câmp se recoltează dimineaţa pe foarte sensibile la etilenă. pentru a frunze care rămân pe plantă. se cal. fără lumină. necolorat. apar vătămări şi forţare toamna/iarna sensibile la etilenă se grăbeşte îmbătrânirea.I. bobocii vor fi joasă (2°C). în mai lungi.4 perioadele secetoase. secretă un suc cu proprietăţi prezenţa căreia florile rămân alelopatice care micşorează durata mici şi îmbătrânesc. de seră. se verticală. inflorescenţei. bine coloraţi. în rouă. sensibile la Botrytis pe manipulare în poziţie parcursul valorificării. păstrare umedă deschiderii florilor. prerăcire la 4° C. prerăcire şi petalelor. 3-5 cm deasupra sepalelor. tăietură netedă. flori foarte malformaţi. deschidă sau la deschiderea lăsând intacte frunzele pentru înfloreşte în lunile IV. se recoltează (-0.25 mg/l) Hyacinthus orientalis (zambilă). până la 1-2 flori deschise la baza lăsând 2-3 frunze de la bază. ambalare în pe timp ploios nu se recomandă hârtie cerată şi saci PE. recomandă udarea cu o zi înainte. cu un cuţit până la 1-2 boboci semideschişi la ascuţit. soiurile involte cu mai multe flori. care vatămă florile deschise. manipulare numai în faza de (stânjenel cu rizomi).Gladiolus hybridus (gladiole). în prezenţa perenă. asigura turgescenţa florilor. (narcise). şi hibrizi (crini).20 cm perene. deasupra bulbului prin tăiere. V primei flori din infloresenţă (V. iarna. tije cât bază. apa din vase fără fluoruri (<0. cu boboc. ambalare în folie PE în lăzi perenă. aplecat (gât de gâscă).X-I . colorat la baza inflorescenţei. gata să se se taie florile de la bază.

se taie şi se valorifică în termen de 3-4 zile în apă la 5°C. când primele 2-4 flori de la bază perenă. dimineaţa pe rouă. de la bază sau deasupra frunzei a 2-a. când 1/2 din boboc este colorat. pentru a-şi păstra parfumul. suportă temperaturi 0/+1°C dar se recomandă 4-5°C şi păstrare temporară în bacuri cu apă. Polianthes tuberosa (tuberoze). sensibiliînfloreşte IV-V tate la etilenă sensibilitate ridicată la Botrytis. coloraţi. arbust. forţare (ianuarie 3-4 săptămâni. în termen de 3-6 zile. sensibilitate la etilenă şi la Botrytis. puţin arbust. cu tije cât mai lungi. restul culturilor la ore de dimineaţă şi/sau seara. ramuri de 2 ani. exemplare turgescente şi uniforme. înfloreşte III-V sau în funcţie de perioada de forţare la hibrizii Darwin. florile trebuie valorificate în termen de maximum 3-4 zile. boboci foarte închişi. tratament pentru evitarea alungirii şi aplecării. ambalare şi manipulare uscată la temperaturi scăzute 0/+1°C. pentru păstrare uscată se recoltează cu boboc închis. seră/câmp 25 cm). în funcţie de soi. (officinalis) (bujor). nu suportă temperaturi mai scăzute de 8-15°C. încep să se deschidă şi majoritatea înfloreşte VII-X bobocilor încep să-şi evidenţieze culoarea Tulipa gesneriana (lalele)..Paeonia sp. manipulare şi valorificare în poziţie verticală. martie 1-2 săptămâni. culturile de câmp se recoltează dimineaţa pe rouă. la celelalte grupe. ultimele flori nu se recoltează. contactul prelungit cu apa nu este recomandat. la umiditate relativă corespunzătoare. boboc colorat închis sau în curs perenă. se recoltează cu frunze cât mai multe. martie 1 săptămână) Prunus triloba (prunul japonez). când bobocul s-a colorat în întregime. perenă. de desfacere. se înfloreşte (IV)-V-VI recoltează zilnic. în vederea forţării înfloreşte III-IV (ianuarie 2 săptămâni. după forţare valorificare în termen de maxim 3-4 zile în apă la 5°C 328 . etilena opreşte deschiderea (provoacă îmbătrânirea) Forsythia suspensa (forziţia). păstrare uscată până la 4-6 săptămâni la 0/1°C în ambalaje speciale. recoltare prin rupere cu tija cât mai lungă (extra 30 cm.

iar în minimum 30 cm (cal. de 2 ori pe lună în perioadele tăiere de la bază. rigid. se folosesc şi cutii de 1. se pot recolta în stadii mai incipiente. Asparagus sp. floare deschisă. ambalare în pachete de 25 fire sau coşuri speciale (1.7 înălţime). se după plantare ramuri bine dezvoltate. se recoltează zilnic. recoltarea prea timpurie şi deshidratarea favorizează îndoirea bobocului. vătămările care conduc la înflorire II-VI locul de prindere a spatei trebuie brunificarea spatei.2 m cu găuri pentru aerisire Syringa vulgaris (liliac).4 m / 0. boboc închis cu sepale răsfrânte.4x0.5x0. lungimea tijei este criteriu al calităţii (extra 30-50 cm.Rosa X (trandafiri). în poziţie verticală. sprengeri).I 20-40 cm).I). arbust.0x0. peduncul tija florală se detaşează de la (flamingo). dimineaţa sau până la prânz în zile acoperite. d)cultură programată. în seră se ţine seama de vigoarea tufei şi de perioadă. după grupa de soiuri. se leagă fructe. apar vătămări. tăiere cu cuţit special. se ţin în bazine cu apă (nivel 50 cm) sau răsfiraţi pe rafturile camerei frigorifice. flori în curs de deschidere (50. spadixului începe să se umfle. II) sau frunze tăiate la minimum 2 luni perioadele reci la 6 săptămâni. nu suportă păstrare uscată. baza teaca frunzei. transport în bazine metalice (4 coşuri/bazin). se evită perenă seră. b)repaus vegetativ VII/VIII şi recoltare IX.0x0. sensibilitate la etilenă exogenă. în buchete de 10 fire sau multiplu de 10 (A. florile destinate păstrării sau vara. soiurile galbene. se ambalează fix în cutii de carton. peste 40 cm (cal. sub 2-4 frunze bine dezvoltate. plumosus) şi 100-250 g sau multiplu de 250 g (A. 75%). ramuri de perenă seră. (asparagus). hibrizi thea. soiurile roşii/roze/albe se pot recolta şi în stadii mai avansate. micşorând perioada de menţinere a calităţii 329 . pentru durate mai lungi se recomandă 1°C. se condiţionează cu soluţii de impregnare şi se stochează în apă. nu se mai deschid. ambalarea în hârtie cerată sau în pungi de pergament. scurtează viaţa florii. iar o recoltare târzie. precum să fie tare şi temperaturile mai mici de 13°C. în prezenţa etilenei bobocii frigorifice 1-5°C în vase cu înflorire IV-V. se transportă în folie pentru a evita ofilirea şi se stochează în poziţie verticală la rece (2-6°C) pe durata condiţionării. dar fără recoltează pe specii.valorificare la temperaturi arbust. albăstrirea şi/sau căderea petalelor. care provoacă nedeschiderea bobocilor. apă cultură forţată XII-II (III) iar o parte rămân la culoarea verde Anthurium andreanum spata aproape întinsă. calde şi cu lumină. se leagă în pachete de 10 la care se adaugă şi 3-4 frunze pentru decor. c)cultură continuă. înfloreşte V-VIII. primele 2 petale uşor desprinse la vârf. Cultura în seră poate fi cu: a)repaus vegetativ I şi recoltare II. cal.

facultativ stocare. dar se poate programa IV-VI şi X-XII 4-5 flori deschise. grupele SIM şi EMBER (garoafa standard. când sunt turgescente.D. Dianthus caryophyllus. florile stocate au o durată de viaţă înjumătăţită.nare. (buvardia). depăşind cu 18-20 mm nivelul sepalelor. la 1 cm deasupra unui nod. Freesia hybrida (frezie). la lungimea de 50-80 cm şi evitarea ofilirii. în funcţie de perioada de păstrare.I). Botrytis şi aplecarea vârfului. tratarea prealabilă cu soluţii de impregnare previne îngălbenirea frunzelor. se leagă în pachete (20-25 fire) cu 2 legături. prin tăiere la circa 30 . iar celelalte îşi arată grupa Elegans) culoarea. înfloreşte în 3 valuri IV-VI VII-IX XII-I Dianthus caryophyllus. căderea florilor şi reduce sensibilitatea la etilenă ruperea tijelor cât mai de la bază. stocarea îndelungată duce la pierderea parfumului. pentru păstrare (V. prin punere imediată în soluţii conservante.I. înfloreşte XI-V sau la 105 . în maximum 30 minute se transportă la 10-12°C şi 75% UR în buchete de 50 fire legate la bază şi la 15 cm sub corolă. în prezenţa căreia apar malformaţii. suportă mai greu păstrarea fără apă. etilena produce malformaţii ale bobocilor. perenă seră. se aplică o tehnologie diferenţiată de tratare. petalele desprinse de vârful bobocului şi alungite.40 cm de la sol. ambalare. hidratate. americană). lăsând la baza tijei 3-4 perechi de frunze (50 cm extra. tratamente de impregnare 330 . iar prea târzie micşorează durata înfloririi. tija se trage în jos pentru a nu deteriora ramificaţiile în grilajul reţelei de susţinere. prerăcire 2-3 ore la 2°C.Alstroemeria sp. se stochează în buchete de 10 fire la temperatura de 8/10°C zilnic. se sortează. (crin peruvian) perenă seră . se calibrează şi se buchetează la 20 fire. înfloreşte XII-IV primul boboc de la bază bine colorat începe să se deschidă şi alţi doi boboci îşi arată culoarea specifică. flori foarte sensibile la etilenă. stocare la 45°C cu baza în apă.) boboci fermi cu diametrul de 20 mm. condiţii de mediu şi îngrijiri la livrare. când 3 flori terminale încep să se grupa multiflore (mini-garoafe.120 zile de la plantare flori foarte fragile şi sensibile la deshidratare pentru valorificare imediată (V. vătămarea florilor şi favorizează îmbătrânirea (scurtează viaţa) tăiere la plantele tinere (4060 cm) şi înlăturarea resturilor de tije mai târziu prin smulgere. înnegrirea şi căderea petalelor Bouvardia sp. 40 cm cal. se face dimineaţa. etilena provoa că adormirea (nedeschiderea) bobocului şi ofilirea florilor zilnic sau la două zile. tijele extra au 30 cm (flori simple) sau 25 cm (flori involte) şi trebuie să fie drepte. sensibilitate la etilenă. perenă seră. sortare şi stocare în apă la 1-4°C în funcţie de durata necesară. frunze fragile care se îngălbenesc uşor. după condiţio.) la un grad de deschidere de 70 80 %. deschidă. perenă seră. înfloreşteV-IX. recoltarea în avans periclitează deschiderea normală a florilor. se taie cu foarfeca întâi tija florală centrală şi apoi cele laterale.

în condiţii de umiditate relativă corespunzătoare.......... Cymbidium 2± 2°C... etilena provoacă înroşirea şi căderea petalelor. Gloriosa sp... XI-V)... -3-4 zile după deschidere.... iar perenă seră.. XI-III).... majoritatea florilor deschise..... pe lumină. cu baza închisă în pungi de plastic..... sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere. perene seră. se feresc de curenţi de aer. înfloreşte vara (VI-VIII) sau 8-10 săptămâni după plantare flori ± complet deschise... prezenţa etilenei favorizează îmbătrânirea..I.. manipulare şi stocare cu menţinerea umidităţii atmosferice. imediat după recoltare se ambalează în cutii de carton cu vată sau se condiţionează în cutii transparente cu pedunculul introdus într-o eprubetă de sticlă cu capac de cauciuc sau material plastic. pauză VI/VII apariţia polenului la florile din centru..... preferă poziţia verticală se recoltează tulpini cât mai lungi. stocare la temperaturi specifice în funcţie de specie (Cattleya 8/10°C...... perenă seră. în vase cu apă la 3-4°C. Dendrobium sp.. sensibilitate la Botrytis şi la aplecarea tijelor.... sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere cu toate florile deschise. manipulare cu foarte multă grijă... pentru valorificare imediată (V....... sensibile la manipulare. extreme termice. Cymbidium X (infl.. extra (30/7 cm pentru cal.. în ambalaje care conservă higroscopicitatea la 2°C.. soluţii conservante.. la soiuri cu inflorescenţe simple.. tăiere de la bază. suportă temperaturi joase -30 . Phalaenopsis 8/10°C)..Gerbera jamesonii (gerbera). Ornithogalum sp.... Paphiopedilum sp. inflorescenţe înflorite..... înfloreşte II-VI Orchidaceae (orhidee). foarte sensibile la etilenă şi foarte fragile 331 . mai devreme se ofilesc repede.40 % din boboci coloraţi -deschiderea tuturor florilor din inflorescenţă...... florile recoltate prea devreme nu se mai deschid şi se ofilesc rapid.. lungimea tijei 40 cm şi diametrul inflorescenţei 6 cm pentru cal.... înfloreşte tot anul....... în cutii de carton.. în stadiul de boboci coloraţi apăsarea capătului pedunculului în jos şi rupere prin învârtire uşoară.. amarilis). Cattleya X (înfl. recomandări de atmosferă modificată cu 5 % CO2..I).. Phalaenopsis X. manifestă o bună rezistenţă în apă şi pe plantă. ligulele exterioare bine întinse......... cu minimum 7-8 flori. suportă mai greu păstrarea uscată.... perenă seră. surse de etilenă... condiţionare şi ambalare specifice (STAS).. Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă.. stocare cu apă sau soluţii conservante la 4°C.. recoltare de dimineaţă..).. (rotschildiana) (crin agăţător).. ambalare în buchete de 5 bucăţi...... sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere.. scurtează viaţa florilor.. deasupra frunzelor care rămân pe plantă florile se feresc de polenizare. prezenţa etilenei scurtează perioada de menţinere a calităţii...

boboc semideschis. Printre avantajele unei recoltări timpurii enumerăm: recoltarea într-o singură etapă (crizanteme). boboc colorat. Trachelium sp. la bază cu pungi de polietilenă. Zantedeschia aethiopica (cala). în cutii înainte de colorarea bobocilor căptuşite cu folie polietilenă (unghiul floare/tijă 50-60°) sau 3 inflorescenţe în fiecare cutie. (pasărea paradisului. posibilitatea unei recolte suplimentare (garoafe). flori complet deschise. stocare la rece în apă. perenă seră. pe suporţi de polistiren. deschisă şi colorată tăiere de la baza frunzei. deschiderea primei flori din tăiere de la teaca frunzei. crini). spata să se răsfrângă. recoltare cu 4-5 zile hârtie cerată. spata întinsă. condiţionare. iar la fiecare fază se adaugă aspecte particulare. stocare în apă 46°C. Alexandra (1994) arată că recoltarea în stadiu mai incipient este recomandată în vederea transportului pe distanţe mai mari sau în scopul păstrării pentru reglarea echilibrului între cerere şi ofertă. fără a fi afectată calitatea. înainte ca prin tăiere la plantele tinere perenă seră. după tratamente şi prerăcire. devansarea datei de înfiinţare a unui nou ciclu în seră. sensibilă la Botrytis şi la antibiotice şi soluţii conserînfloreşte (VIII)-IX-V temperaturi scăzute. streliţia). păstrare mai uşoară şi pe o durată mai mare.Spathiphyllum sp. Recoltarea prematură a florilor de gerbera şi trandafiri predispune la aplecarea bobocului. 332 . inclusiv legare în pachete de 20 cu 23 legături. înfloreşte VI-VIII sensibilă la deshidratare şi fragilă buchetele se livrează în ambalaje care menţin umiditatea aerului După {elaru. deoarece consumă multă apă. spadix pe care au apărut stocare în apă la 4°C. prerăcire. completând nivelul acesteia. deschid. (spatifilum). Recoltarea în faza de boboc nu urmăreşte o valorificare imediată. inflorescenţă (o floare ieşită din condiţionare şi tratare cu perenă seră. păstrare uscată la 7-8°C timp de o lună. grijă. transport mai eficient cu boboci care ocupă spaţiu mai puţin şi se manipulează cu mai puţine riscuri (Iris. ambalare în (plantare V-VI) păstrare. Amăriuţei. florile şi prin smulgere la înfloreşte X-V (I-III) recoltate prematur nu se mai exemplarele consolidate. fazele specifice de recoltare ale florilor tăiate sunt în număr de 4 (boboc închis. pentru vante. floare deschisă). a unui material cu grad de perisabilitate mai redus. Se practică în timpul verii la numeroase specii care îşi continuă evoluţia după recoltare. spată). momentul deschiderii a 70-80% tăiere şi manipulare cu multă bienală seră din florile din inflorescenţă. recoltarea tardivă tratare cu soluţii pentru favorizează deprecierea la prevenirea crăpării bazei tijei valorificare în apă. specific. Elena (1998). înfloreşte V-VIII staminele (proeminenţe) transport fără apă la 4°C în ambalaje care menţin umiditatea Strelitzia sp. defect al calităţii adesea ireversibil.

tratamente. Antirrhinum. mai ales în condiţii de manipulare ulterioară mai puţin corespunzătoare. dintr-o singură mişcare. răsucire şi smulgere. Freesia. când florile dispun de rezerve energetice mai reduse în vederea deschiderii. Mai ales în cazul tijelor lemnoase. 333 . Florile cu turgescenţă normală din culturi de grădină. Materialul care se obţine este predispus la atacul de Botrytis. Ea este posibilă şi la Chrisanthemum. Paeonia şi Strelitzia. unele Orchidaceae şi Zantedeschia. Tulipa). cum ar fi Callistephus. Lilium. iar la unele specii precum Gerbera. Calendula. depreciere sau încingere. Paeonia. Fig. Se recomandă tăierea oblică. care reprezintă majoritatea. Callistephus. şi alţii).24. Ruperea se face la speciile mai uşor de detaşat. Tijele ierboase pot absorbi apa şi prin ţesuturile externe. Dahlia. Polianthes şi Tulipa. Recoltarea timpurie este practicată la Anemome. Narcissus. Modul de recoltare folosit este prin tăiere sau prin rupere. cu viaţă scurtă. dar după ce s-a ridicat roua ({elaru. Dianthus. Gerbera.1. fără a lăsa resturi de ţesuturi pe secţiunea realizată. suprafaţa de absorbţie este astfel mărită. umezeală sau condens. Recoltarea într-un stadiu mai avansat se recomandă în vederea unei valorificări imediate sigure şi se practică mai ales iarna. dacă se tratează ulterior cu soluţii speciale care asigură o deschidere perfectă a florilor. prin apăsare în jos. Tijele prea lemnificate la bază vor fi tăiate puţin mai sus. 1998). se recoltează tot dimineaţa.Recoltarea prea timpurie este riscantă la Anthurium. Nu se recomandă nici recoltarea pe ploaie sau imediat după ploaie. Momentul din zi pentru recoltare este dimineaţa pe rouă pentru florile de grădină cu puţină umiditate. Elena. Narcissus sau Tulipa. plantele sunt turgescente şi fragile. se rup uşor şi se ofilesc mai greu. Momentul 0 corespunde momentului de dezvoltare la care soiul trebuie comercializat Dimineaţa. Efectul momentului de recoltare aupra procesului respirator la trandafirii din soiul "Velvet Times" ţinuţi la 210C (după Coort S. Tăierea se practică utilizând un cuţit ascuţit bine sau un foarfece special. care se deschid prea tare pe lumină (Narcissus. Iris. care furnizează flori instabile calitativ. respectiv stropiri abundente. Gladiolus. deoarece absorbţia apei este mai dificilă în astfel de cazuri (crizanteme). Este contraindicată recoltarea la temperatură ridicată şi lumină în exces (durată/intensitate).

Polianthes etc). La crizanteme se admite o uşoară malformaţie. Frunzele vor fi verzi. În complexele moderne de sere. 3-4 perechi la garoafe. pe măsura recoltării. Pentru trandafiri se pot folosi lăzi cu dimensiunile 1000 x 500 x 400 mm (Preda. Pachetele de 50 fire. Tijele florilor vor fi întregi. 3-4 perechi la cele cu creştere puternică). lalele sau crini. la temperaturi ceva mai coborâte. prezentând caracterele tipice ale speciei şi cultivarului (soiului. Livia şi colab. Întreaga floare va fi lipsită de urme de pământ. 1976). care se pot suprapune şi stivui. lăstari (Dahlia) sau muguri pentru a produce alte flori.2. calibrare. Capacitatea acestora este de 800 fire garoafe cu flori deschise. se recoltează şi se condiţionează în aceeaşi zi. se pun în poziţie uşor înclinată. inflorescenţele. Orchidaceae. proaspete.3. M. 2-3 perechi la soiuri de trandafiri cu creştere slabă. hibridului) sub denumirea cărora sunt destinate valorificării. 1967) sau învelite în folie pentru a evita ofilirea (Preda.2. Încă din momentul recoltării. în număr maxim de 30 în fiecare ladă. 1500 garoafe boboci. sănătoase şi fără paraziţi. În mod facultativ se efectuează şi alte operaţii. de orice substanţe sau alte materii străine vizibile. 400 fire trandafiri (Baccara) sau 500 . florile sau bobocii pentru buchete sau pentru decor. Gerbera. Pe parcursul condiţionării şi până la livrare se urmăreşte verificarea şi promovarea prin sortare a acestor însuşiri. 24. La unele sere mai mici. Celelalte specii pot fi recoltate şi apoi ţinute în vase sau bazine cu apă. Gloriosa. M. Garoafele se manipulează în lădiţe de carton sau material plastic cu capacitate de 500 . 24. Exemplarele vor fi întregi. cu ajutorul unor cărucioare de pânză ({tefan. sănătoase. trebuie să posede rezistenţă la o condiţionare şi un transport în condiţii normale din punct de vedere tehnologic.Pe plantele rămase la sol se lasă suficiente frunze (2-3 la gladiole. Strelitzia etc. Florile sensibile de Anthurium. florile de Gerbera sau de trandafiri erau duse imediat la condiţionare. legate strâns la bază şi lejer la 15 cm sub corolă. se folosesc pentru manipularea florilor lăzi de aluminiu sau de material plastic. 1976). legarea în buchete şi ambalare. dar floarea va fi bine centrată în raport cu tija. Freesia. precum tratamentele pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii.. trebuie să îndeplinească anumite condiţii generale de calitate...2. 334 . Lilium.1500 bucăţi. Florile culese cu grijă. Manipularea Manipularea în spaţiile specifice.600 trandafiri miniatur. va fi cât se poate de operativă. Condiţionarea florilor tăiate Condiţionarea florilor tăiate constă în sortare. nedeformate. la adăpost de arşiţă. precum şi eliminarea sau folosirea potrivit altor scopuri a exemplarelor care nu se încadrează. până în dimineaţa următoare. la gradul de dezvoltare corespunzător sau în fază de boboc (Gladiolus.

Gladiolele sunt apreciate după numărul de flori/boboci (9-7-5) şi calitatea tijelor.). Crizantemele cu o floare. Lalelele se separă pe clase de calitate în raport cu dezvoltarea cupelor. Se elimină anterele la unele Liliaceae sau Iridaceae. rezistenţa şi liniaritatea tijelor. în funcţie de integritatea şi lipsa de defecte a florilor. bine formate. liniaritatea şi rezistenţa tijelor. Calibrarea se realizează pe 12 coduri de lungime.2. precum şi după numărul florilor sau bobocilor la care se vede culoarea (3-4-5). care pot lipsi de pe treimea inferioară. precum şi pregătirea tijelor lemnoase în vederea păstrării în apă. după lungime (cm). Minigaroafele se apreciază după forma şi modul de distribuire al ramificaţiilor laterale. prezenţa vătămărilor şi defectelor de creştere. se practică la toate speciile la care este necesară. Criterii de calibrare pe calităţi ale unor specii de flori tăiate. Toleranţele de calitate admise de standarde sunt între 3. prezenţa lăstarilor laterali. pentru a preveni polenizarea. Trandafirii sunt sortaţi după gradul de uniformitate şi integritate. la mese de sortare. Legarea în buchete este o operaţie complexă. Criteriile de calitate au în vedere existenţa deprecierilor şi procentul acestora. rezistenţă). {elaru Elena (1998) mai menţionează între aceste lucrări şi ceruirea tăieturilor la liliac / trandafiri. vătămările şi defectele constatate. chiar dacă are tija mai scurtă. rigiditatea. iar următoarele 8. precum şi calitatea tijelor (formă. precum şi o serie de aspecte specifice. La garoafe se execută o operaţie similară doar în cazul în care intenţionăm să le păstrăm un interval mai îndelungat în apă. acceptându-se o floare frumoasă într-o categorie superioară. Fiecare specie posedă şi criterii specifice de grupare pe calităţi. după vigoarea. pentru a le putea lega mai uşor. în conformitate cu standardele de calitate existente în vigoare 335 . la crizanteme se înlătură în zona bazală 1-2 până la 1/3 din numărul de frunze. pentru a nu sfâşia frunzele la celelalte fire în momentul manipulării individuale. prezenţa defectelor. considerând şi floarea la măsurare. care include şi diverse alte lucrări specifice fiecărei flori. dezvoltarea şi forma frunzelor. gerbera) sau numărul florilor şi bobocilor (Freesia) (tab. fenomen nedorit care micşorează durata menţinerii calităţii. prin despicare sau strivire la bază pe o porţiune redusă. din 10 în 10 cm. Crizantemele cu mai multe flori se diferenţiază după numărul acestora (5-4-3) şi distribuirea cât mai armonioasă a ramificaţiilor în jurul axei centrale. verzi (care pot lipsi de pe treimea inferioară).Sortarea se face de regulă manual. diametrul florii sau inflorescenţei (crizanteme. integritatea frunzelor. În practică se aplică şi compensări. Concomitent cu sortarea. Garoafele standard SIM se mai diferenţiază prin existenţa crăpării caliciului şi remedierea acestuia.5 şi 10 % în funcţie de clasă. viguroasă) şi sănătatea frunzelor. Primele 4 se succed din 5 în 5 cm. Gerbera şi Freesia. care aprovizionează sau care duc mai departe materialul sortat. La trandafiri se îndepărtează spinii (ghimpii) bazali. 24. rigiditatea. calitatea tijei (dreaptă. liniaritatea şi gradul de garnisire al tijei cu frunze sănătoase. Înlăturarea frunzelor sau stipelelor pe o porţiune de 10 cm de la baza tijei. Tabelul 24. Deservirea se execută de către alţi muncitori.3.

cm cm cal. Buchetele se pot face din flori de lungime egală (tip umbrelă. Speciile cu tulpini mai scurte.-sept. . Garoafele se leagă cu inele de cauciuc. 336 . La garoafe şi trandafiri buchetele (pachetele) conţin în mod frecvent 20 de flori. la gerbera. de flori şi boboci lungime nr. Buchetele evantai se pot transporta mai uşor. cm buc. lungime lungime în lunile dec.M. Tratamentele pentru fortificarea florilor sunt facultative şi au drept scop refacerea turgescenţei după stresul hidric. Florile din culturi de câmp care se recoltează vara şi florile de seră care dau semne de ofilire se tratează astfel: . dar există şi buchete mai mari sau mai mici (multiplu de 10 bucăţi). lejer în treimea superioară pentru susţinerea tijelor şi cu benzi de plastic strâns la bază.II 40 30 30 20 20 15 40 40 35 50 40 50 7 4 30 7 25 6 20 5 25 20 30 30 30 40 30 40 6 3 20 6 20 4 15 3 20 20 Gerbera Freesia cu flori simple cu flori involte Lalele de seră şi solar de câmp Legarea în buchete se realizează cu fibre naturale sau sintetice. iar transportul şi păstrarea (când se face) pot periclita uneori marfa din acest punct de vedere.Specia Sortimentul Trandafiri cu tija lungă cu tija mijlocie cu tija scurtă (Garne) Garoafe Minigaroafe Gladiole Crizanteme Criterii de calibrare lungime lungime lungime lungime lungime în lunile ian. Tratarea pentru fortificare sau impulsionare. lungime în lunile oct. diametrul inflorescenţelor unice diamametrul inflorescenţelor multiple lungime diametrul inflorescenţelor lungime nr. crizanteme). Există două etape preliminare de tratament care pot preveni această evoluţie (Amăriuţei Alexandra.. iar baza buchetelor se uniformizează prin tăiere cu foarfeca.extra 50 40 30 50 50 40 60 50 60 8 4 40 8 30 7 25 6 30 25 cal. trandafiri) sau din flori aşezate în 4-6 planuri cu tijele din ultimele planuri tot mai scurte (tip evantai. fără a provoca răni. 1987): de fortificare (de întărire după stresul provocat de lipsa de apă) şi de impulsionare (de încărcare a tijelor cu glucide şi substanţe bactericide) înainte de transport sau înainte de păstrare.-aug.-nov. Legarea (buchetarea) se face manual.se împrospătează secţiunea tijei şi se îndepărtează frunzele depreciate sau veştejite de la bază. la garoafe. păstrare necorespunzătoare sau transport incorect efectuat).-dec. de flori şi boboci lungime lungime U. cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm buc. Calitatea florilor trebuie menţinută pe parcursul valorificării.I cal. apărut în orice moment al valorificării (manipulare. se leagă în mănunchiuri.se introduc cu tijele în apă caldă la 38-40° C pentru deblocarea vaselor conducătoare. ca Lathirus sau Viola. lungime în lunile sept.

În alte variante mai simple. dar se poate reduce la câteva minute sau secunde (mărind concentraţia). reţetele evoluează permanent. (1956) recomandă cufundarea florilor tăiate de Convallaria. efectuate cu tiosulfat de argint. Se recomandă şi în aceste cazuri cufundarea în apă de 85-95°C a capătului tijelor timp de câteva secunde. pentru solubilizarea latexului/sucului care se poate întări în caz contrar. Syringa şi bulbifere. care nu face parte din această categorie.pentru tratamentul de fortificare. După împrospătarea secţiunilor. Există un spectru foarte larg de substanţe utilizate. au devenit un indicator de calitate stabilă al loturilor comercializate. Alexandra (1994).se menţin 24 de ore la temperaturi scăzute. {elaru Elena (1998) se referă la împachetarea în hârtie umedă a florilor din culturile de câmp şi ţinerea lor câteva ore în vase adânci. având o soluţie fără glucide. de ordinul orelor. 3-4 337 . . respectând şi poziţia verticală la speciile care solicită manipularea în această poziţie. Timpul de tratament este relativ scurt. În tabelul 18. existenţa substanţei pe tija florilor este verificată cu reactivi calitativi (difenil carbazonă. urmărind prelungirea perioadei de menţinere a calităţii în condiţii de stres (transport. Numeroase reţete sunt în prezent foarte complexe şi rămân confidenţiale. viraj din verde în galben). Syringa). iar modul de tratare şi mai ales scopul urmărit depind adesea de specia la care se aplică. Un caz particular îl reprezintă plantele care secretă latex sau alte sucuri. unele devenite clasice şi chiar obligatorii pe pieţele de flori. tratamentele de impulsionare se fac în două etape. urmată de 2 ore de zvântare completă înaintea ambalării. cu apă. tijele florilor se introduc în vase de material plastic sau de sticlă.G. înainte de fortificare. Dacă se urmăreşte scurtarea timpului de tratament. Pentru prevenirea fraudelor. în cazul garoafelor se vor folosi soluţii cu concentraţia mai mare de 10%. Amăriuţei. Florile cu petale albe stropite cu apă se pot păta. la temperaturile menţionate. coagulând şi astupând vasele conducătoare de la capătul tijei. Kiselev. care au tendinţa să se îngroaşe. care se deschid. În cazul trandafirilor. Cele mai simple tratamente de impulsionare.. iar utilizarea lor este tot mai specializată. păstrare). precizează că florile tăiate cu tije lemnoase (Chrisanthemum. timp de 20 de ore în apă. . dar şi Gerbera. în camere răcoroase şi întunecate. Tratamentele pentru impulsionarea florilor vizează crearea unui efect de durată. tijele florilor se cufundă timp de 12-24 ore în soluţia încălzită la 38-40°C. dar conţinând o substanţă antimicrobiană şi un acidifiant (pH = 4. Tratamentele de impregnare a bazei tijelor de la florile sensibile la etilenă. cu tijele în imersie în 3-4 cm de apă. înainte de a fi introduse în apă rece.se introduc exemplarele ofilite în totalitate în apă timp de o oră.5-5).3 sunt prezentate câteva categorii de substanţe utilizate. se pot executa cu zaharoză şi o substanţă de impregnare antimicrobiană. E. după fiecare împrospătare a secţiunii. În încăpere va fi o temperatură medie (20-27°C) şi o lumină normală (2000 lx). se introduc câteva secunde în apă foarte fierbinte (80-90°C) pentru deblocarea vaselor conducătoare.

3 zile la Gerbera. Tratamentele de impregnare ale tijelor preferă tiosulfat de argint în loc de azotat de argint. maximum 4 zile. respectiv cu funcţionare continuă sau discontinuă. După Amăriuţei Alexandra (1987). 3-4 zile la garoafe etc). Se menţionează şi instalaţii cu tuburi mobile din material plastic. Tratamentele de împregnare se fac la 20°C sau cu soluţie caldă. perforate. este de maximum 24 de ore. doar de câteva ore. cu sau fără amestecarea aerului. 338 . fie recomandă amestecarea a 2 soluţii. aplicându-se produsului gata ambalat. cu aer rece sub presiune (presure cooling) sau cu aer forţat (forced air cooling).Na+ (complex). unde sunt păstrate un interval scurt de timp până la expediere. în măsură să sporească stabilitatea calitativă a florilor livrate. sub care circulă aerul de răcire. iar cea de-a doua conţinând 0. deşi acesta din urmă se întrebuinţează în paralel.079 g AgNO3. Ambele fiind preparate în 500 ml apă distilată. se foloseşte sau se stochează la întuneric în vase de sticlă sau material plastic închise la culoare. unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de ambalaje cu flori. dar devine solubil în exces de Na2S2O3.4622 g Na2S2O3 5H2O. deoarece condiţionarea (în care este inclusă şi ambalarea) se desfăşoară la temperatura de 10-12°C. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. Pentru garoafe şi Asparagus. Efectul impulsionării/impregnării constă în câştigarea unui număr suplimentar de zile în care florile îşi menţin calitatea şi se mai pot încă vinde (2 . timp de 20 minute.463 mM Ag+ = 0. Durata de la recoltare. Soluţia se agită. timp după care fenomenele de depreciere se accentuează. durata tratamentului este de 24 ore.05 g Ag + în 0. Varianta cea mai modernă este răcirea cu convecţie în toată masa produsului. pentru a emana şi răspândi aer rece sub presiune. această etapă este parcursă în mod firesc. În cazul florilor de seră. La marii producători de flori. Răcirea este rapidă. inclusiv manipularea şi până la prerăcire. care sunt introduse în lăzile cu flori tăiate pe parcursul ambalării. deplasându-se rapid prin tijă spre petale. sub forma Na+ -(O3S2-Ag-S2O3).ore/20°C şi 12-16 ore la o temperatură mai scăzută.005 %). Instalaţiile sunt polivalente. intervalul de 2 ore după recoltare este optim. prerăcirea este intercalată în fluxul tehnologic după condiţionare. provocând astfel o diminuare a intensităţii respiraţiei. Tiosulfatul de argint prezintă avantajul că acţionează ca antagonist al etilenei. Prerăcirea trebuie efectuată într-un interval de timp cât mai scurt după recoltarea florilor tăiate. Un volum de vânzări mare permite şi achiziţionarea de agregate de prerăcire performante. Ag2S2O3 este greu solubil în apă. iar umiditatea aerului poate fi reglată pentru a nu afecta materialul floricol.05g Ag+ sub formă de tiosulfat de argint. Prerăcirea individuală cu aer forţat are loc lângă un panou. justificându-se prin faptul că măreşte durata de menţinere a calităţii acestora. prin combinare rezultă 1 litru soluţie conţinând 0. iar pentru unele specii. în soluţii care conţin zaharoză (10 %) pentru garoafe şi 7% pentru Asparagus. după care loturile ambalate sunt duse în spaţii frigorifice.05 % şi AgNO3 0. Reţetele recomandate de Amăriuţei Alexandra (1987 şi 1994) menţionează fie separat componentele de preparare (Na2S2O3 0. prima conţinând 0. Există diverse subvariante.

deoarece realizează răcirea pe seama evaporării parţiale a umidităţii din ţesuturile acestora. Latirus 0.08 . în vederea reglării neconcordanţelor care apar permanent între cerere şi ofertă. prelucrare) Substanţa componentă şi scopul Specia tratată. Dianthus şi Asparagus 0. Răcirea în mijloacele de transport se poate dovedi riscantă fără o prerăcire prealabilă.1-0.15 %/10 min. Chrisanthemum. 1956). Variantele vacuum cooling cu umezire prealabilă (pulverizare foarte fină cu apă) sunt mai adecvate.15 %/5-20 min.3.1-0.01/12 ore (rezistenţa la aplecarea bobocilor şi la ofilire) Sulfat de cupru (fungicid. Cyclamen 15 înlocuită cu glucoză = dextroză) %/20 h. Lilium. Păstrarea de scurtă durată a florilor tăiate2*. Substanţele componente ale unor soluţii destinate impulsionării.0. fortificării şi impregnării florilor tăiate (după Amăriuţei Alexandra. Dianthus. efecte Zaharoza (nutritiv) (poate fi Gladiolus 20 %/12-24 h. Gladiolus. între condiţionare şi transport.. Cu dotări nespecializate. prerăcirea poate fi mai puţin folositoare. Asparagus 7 %/24 h. Ea nu urmăreşte decât parţial prelungirea duratei de valorificare. (antimicrobian şi inhibitor parţial pentru etilenă) Sulfat de aluminiu (acidifiant) Rosa 0.0. Nu se preferă o metodă ci se calculează efectul economic exprimat în zile suplimentare de calitate comercială şi preţul de cost cel mai scăzut. Phalaenopsis 0. păstrarea uscată dă rezultate mult mai bune. concentraţii recomandate / durata ei principal tratamentului. Chrisanthemum 0. Gerbera 0. care poate fi amortizat numai la loturi mari de produse. Florile prerăcite în frigidere. Chiar autorii din urmă cu mai multe decenii recomandă prerăcirea florilor timp de câteva ore la 3/5°C. dar trebuie menţionat preţul de cost ridicat al sistemului în general. dar în multe cazuri şi mai ales la unele specii. recoltate mai aproape de gradul de dezvoltare şi înflorire pe care trebuie să-l prezinte la livrare. camere sau celule frigorifice obişnuite.G.Instalaţiile de prerăcire în vid (vacuum cooling) se utilizează mai puţin la flori. în apă sau în soluţii specifice conservante. Chrisanthemum 2-3 %/12-24 h. Antirrhinum. Păstrarea de scurtă durată se face cu florile destinate valorificării pe termen scurt sau mediu.35 . îşi pierd turgescenţa datorită higroscopicităţii reduse a aerului rece şi devin predispuse la ofilire. Antirrhinum. Tabelul 24. Se apelează în general la păstrarea umedă. Gypsophylla 10 %/12-24 h. Gerbera 7-20 %/12-24 h. fără o circulaţie de aer proaspăt şi umidificat. 1987 şi 1994. Lilium 10 %/24 h. Strelitzia 10 %/24-48 h. în condiţii de menţinere a calităţii (în cazul când se aplică loturilor de flori tăiate gata ambalate). Rosa 2-3 %/12-24 h (măreşte durata vieţii comerciale) Azotat de argint (bactericid) Dianthus 0. * Păstrarea florilor taiate pe durata medie sau indelungata este tratata intr-un subcapitol separat. Păstrarea frigorifică este metoda cea mai utilizată în prezent pentru stocarea florilor tăiate. Gerbera. Dianthus 10 %/12-24 h.1 %/10 min.04 %/20 (inhibitor al emisiei de etilenă) min. înaintea transportului frigorific pe distanţe mari (Kiselev E.035 %/24 h (+ zaharoză) Clorură de nichel (bacteriostatic) Phalaenopsis 0. 2 339 . Păstrarea de scurtă durată rezolvă în primul rând problema formării de loturi mai mari şi mai omogene.15 %/5-10 min.0025 %/24 h Tiosulfat de argint (bactericid) Alstroemeria.

02 %/24 h. La unităţile mari. precum şi suporţi de sârmă pentru menţinerea în poziţie verticală. (mai ales la Iris sau Dahlia.01/0. care sunt predispuse la putrezire. Împrospătarea tăieturii se recomandă a fi făcută sub apă. care în amestec cu zaharoza.02 %/24 h (bactericid.025 %/24 h Acid citric (acidifiant) Strelitzia 0.1 %/48 h Benzilaminopurină (complex) Dianthus 0. Aglomerarea în vase poate provoca vătămări. Clorhidrat de clor-colină . la bază. Florile se ţin distanţate în buchete lejere. prin îndepărtarea a 1 cm de tijă.025 %/48 h (bactericid. cu umiditate relativă peste 90 %.CCC Gerbera 0.025%/4 ore (tratament la baza tijei. Secţiunea de la bază se împrospătează înainte de introducere şi zilnic în timpul păstrării. Chrisanthemum. Gypsophylla 0. Chrisanthemum 0. pentru a mări suprafaţa de absorbţie a apei.1 %/5 secunde (impregnarea tijei pentru Botrytis) prevenire atac mucegai) Acid amino-oxiacetic (inhibitor Dianthus 0. Strelitzia 0. Syringa.5 %/16 ore (înainte de transport. Tulipa 0. contra Cyclamen. inhibitor etilenă) Diclorphen (bactericid) Dianthus.001-0. 340 . iar porţiunea din apă a tijelor şi găleţile utilizate se spală.002 %/5 minute sporeşte rezistenţa la etilenă.05 %/câteva ore etilenă) Pentru durate reduse se folosesc încăperi reci la 5-10°C. Forsithia. se pot cufunda cât mai complet). Chrisanthemum.001-0. în ochiurile cărora se pun florile. Frunzele de Rosa şi Syringa eliberează în apa vaselor de păstrare substanţe polifenolice care precipită şi coagulează conţinutul ţesuturilor vegetale proaspăt tăiate la baza secţiunilor. Cu cât păstrarea se prelungeşte. Alexandra 1987/1994). aerisire insuficientă şi apariţia unor boli. Lilium 0. Dianthus. Gerbera 0. Ele pot obtura accesul apei în vasele conducătoare ale florilor tăiate din aceste specii (Amăriuţei. fără strivire sau resturi de ţesut.bactericid) Cloruri de alchil dimetil amoniu. fără picături de apă şi nu se stropesc pentru a nu se păta. în apă. iar Gerbera se poate tăia şi ea longitudinal pe 5 . inhibitor etilenă) Sulfat de 8-hidroxichinoleină Gerbera. Dacă păstrarea durează mai multe zile. cu un cuţit bine ascuţit. umiditatea relativă trebuie să fie mai moderată (70-80 % UR). Tijele lemnoase sau lemnificate se spintecă 5-6 cm (Rosa. fungicid) (compuşi de amoniu cuaternar. Frunzele de pe treimea inferioară a tijelor. Prunus triloba). reduce aplecarea geotropică) Rovral (fungicid. Dianthus 0. păstrarea temporară a unor specii reprezentative se face în capacităţi mai mari. au efect de impulsionare) Citrat de 8-hidroxichinoleină Gerbera 0. Rosa 0. se îndepărtează.6 cm.02 %/24 h Phisan 20 (bactericid. Se folosesc găleţi de material plastic cu site la gură. cu o producţie de flori importantă. dezinfectânduse. Plantele vor fi introduse zvântate. Vasele care au mai fost folosite se spală în prealabil cu apă fierbinte şi detergent.0025 %/2 minute contribuie la menţinerea turgescenţei. apa se schimbă zilnic. netedă.005 %/2-4 ore evită alungirea tijelor şi aplecarea florilor etc. contra aplecării (retardant) geotropice) N-1-naftil ftalmat (inhibitor) Antirrhinum 0.015 %/48 h.

dar nu se îndeasă în ambalaje. turgescente şi dacă este posibil prerăcite. Lilium şi alte specii cu tije lungi. {tefan. În perioada 1960 . E. care fixează florile să stea.G. Păstrarea în soluţii conservante. gerbera. păstrarea uscată sau diferenţierea pe specii a factorilor de păstrare pe o durată scurtă de timp sunt de fapt un caz particular al păstrării florilor tăiate în general2. Florile sensibile. florile încă se mai ambalau în coşuri sau lădiţe din şipci. materiale hidrofile care menţineau umiditatea. 1956. pentru a nu juca în timpul transportului. Elena. Iris..1970. învelite în hârtie fină sau pergament până la nivelul florilor. pentru a nu aglomera materialul floricol. A. Există şi posibilitatea ambalării individuale. La baza tijelor se învelesc în vată. transparente parţial sau total. la o temperatură înconjurătoare de 10-12°C. Iris. Ambalarea în cutii se execută la Gladiolus. Sonea. care trebuie protejate de pierderea de umiditate sau de frig în timpul iernii. La fel ca şi pentru celelalte specii preambalate în pachete (gladiole. Garoafele zvântate se ambalează în cutii de carton căptuşite cu polietilenă şi prevăzute cu fante de aerisire la capete. se ambalau zvântate. în trepte sau tijă la tijă. în straturi alternante cu foi de hârtie subţire. Trandafirii se ambalează în pachete de 25 bucăţi. care nu va fi supraîncărcat.. iar păstrarea uscată în camere frigorifice special amenajate cu rafturi şi suporturi. aranjate suficient de strâns. ferind florile de deshidratare (Kiselev.Păstrarea umedă se face în poziţie verticală în căzi. 1967). Capacele nu vor presa conţinutul. După Amăriuţei Alexandra (1987) şi alţi autori actuali. tifon sau muşchi de pădure. În fiecare cutie se pun 20 buchete (a 20 fire). 1979).. se folosesc cutii de carton sau ambalaje din mase plastice. În interior. cum sunt crizantemele. în timp ce la alte specii se accepta şi prezenţa unor picături fine de apă pe frunze. crini). talaj de hârtie sau coli de hârtie specială. Ambalarea comercială poate precede sau poate fi încadrată de o păstrare pe termen scurt. situate în spaţii climatizate şi aerisite. pentru ambalare trebuie folosite flori stabile din punct de vedere calitativ. {elaru.. V. legate în 2-3 locuri şi învelite în hârtie. Se recomandă ambalarea unor flori 341 . Livia şi colab. Fiecare buchet se amplasează cu florile spre capetele lăzilor şi cu tijele spre interior. M. containere sau în bazine speciale. orhideele şi altele se pot înveli individual în hârtie subţire sau în nişte cornete special pregătite. 1994. 1995). în rânduri despărţite de straturi de hârtie.. Modul de ambalare a evoluat odată cu ansamblul operaţiunilor din fluxul tehnologic de valorificare. 1976. Buchetele sau pachetele cu flori se înfăşoară lejer în hârtie şi se ambalează în lăzi sau în cutii căptuşite. Buchetele se învelesc iarna în întregime şi se foloseşte în mod suplimentar vată pentru protejare contra îngheţului (Gherghi. Narcissus şi Tulipa. florile sunt despărţite între ele şi de pereţi prin vată de celuloză. Buchetele vor fi cât mai apropiate unele de altele. Operaţia de ambalare trebuie desfăşurată cât mai operativ. acestea se pot ambala vertical în coşuri de nuiele (Preda. şi colab. confecţionate în mod special pentru fiecare specie sau grupă de specii în parte. În ultimii ani. Gladiolus.

Manipularea ambalajelor cu flori trebuie efectuată cu grijă.4 m. Gerbera şi altele). de carton sau mase plastice. 342 . Prezenţa etilenei. afectate de stresul termic sau mai ales hidric (început de ofilire). Temperatura de transport pentru speciile temperate (Dianthus.2 Efectul negativ al geotropismului pozitiv. Florile trebuie să prezinte gradul de dezvoltare corespunzător. pentru speciile subtropicale (Gladiolus. Strelitzia. Rosa. iar pentru cele tropicale (Anthurium. Polyanthes.având gradul de înflorire asemănător.2x0. Livrarea la beneficiar include şi recepţia calitativă. Lilium. în ambalaje care păstrează o umiditate corespunzătoare fiecărei specii. fără loviri sau şocuri. garoafe Miniatur.24. într-o anumită poziţie care nu trebuie modificată. Nu se expediază decât flori hidratate. pentru a nu-şi modifica liniaritatea tijei (Gladiolus. Gloriosa) de 4-8°C. Antirrhinum. Unele specii se transportă în poziţie verticală. Poinsetia) de 8-12°C până la 18° C în unele cazuri.5x0. şipci de consolidare din lemn fixate în perete cu cuie. emanată de produsele care o degajă. în lungime. Problema asigurării umidităţii este la fel de complexă. determinând deprecierea calităţii (fig. Gladiolus. fie flori ambalate caracteristic (crizanteme Spider. dar şi de florile prea înflorite. Orchidaceae. Capacele sunt fixate prin legare cu sfoară. Se admite livrarea în fază de boboc la Freesia. S.2) Figura 24. cu mijloace climatizate. determină deprecierea speciilor sensibile. Cutiile de carton au pe mijloc. Un transport incorect determină livrarea de flori "obosite". atât pe lungime. Anemone. Ambalajele de transport pot fi containere metalice de 1. Tratamentele de fortificare sau de impulsionare sunt recomandate. duce la curbarea tijelor. Menţinerea prea îndelungată în poziţie orizontală. asupra liniarităţii tijelor de Antirrhinum şi Narcissus ambalate în poziţie orizontală (după Kays. omogenitatea fiind o condiţie a calităţii şi influenţând pozitiv asupra menţinerii acesteia. cât şi pe lăţime. În mijlocul de transport se menţine UR 85-95 %.J. pentru a asigura încărcarea în condiţii de siguranţă. Chrisanthemum) este de 2-4°C. în care se introduc fie ambalajele specifice. Tulipa etc. lovite sau bolnave. 1990) Transportul şi livrarea la beneficiar se execută cât mai rapid..).

se cufundă total.02 %. Păstrarea florilor Deşi atât de diverse ca încadrare botanică sau origine geografică. În spaţiile de expunere.Orchidaceae etc. îndepărtare de frunze sau de ţepi.8-2 cm. Păstrarea în spaţiile comerciale şi la cumpărători se poate face şi cu ajutorul soluţiilor conservante din reţete gata preparate sau reţete mai simple realizate cu substanţe mai accesibile. Florile servesc la reproducerea organismului vegetal din care provin. petale depăşind sepalele cu 1. dar şi de etapă intermediară a circuitului glucidelor către ovulele fecundate. timp de 12 ore în apă. iar celelalte numai până la nivelul inflorescenţei (Gerbera. ale rezervelor eliberate şi translocate din alte organe. Desfacerea este eşalonată. 24. florile prezintă unele particularităţi specifice unitare privind păstrarea. cu condiţia de-a prezenta capacitatea de-a înflori în intervalul de 2-3 zile. }esuturile lor componente sunt tinere. care se transportă astfel pentru a rezista mai bine la transport. au menirea de-a favoriza şi de-a polariza toate condiţiile. în vederea împlinirii fecundării. conform STAS 11319/3-85 (diametru minim 2 cm. copilit. pe măsura vânzării. totdeauna după împrospătarea secţiunilor şi aplicarea altor tratamente care asigură accesul apei în ţesuturile conducătoare. Ofilirea petalelor este un exemplu evident de îmbătrânire programată. care să ocupe spaţiu puţin). odată ce şi-au îndeplinit rolul lor complex. În timpul nopţii pot fi ţinute din nou la rece. UR corespunzătoare şi lumina indirectă. a căror cunoaştere permite o aplicare flexibilă şi în acelaşi timp diferenţiată a tehnologiilor de valorificare. CuSO4 0. de polarizare a vectorilor polenizatori. Lilium etc.1. într-un timp foarte scurt. prin cantitatea redusă de substanţe depozitate.3.1 % şi cloruri (sodiu sau potasiu) 0. Florile vor fi aşezate răsfirat în vase curate. temperatura este de 18-22°C. Particularităţi ale păstrării florilor tăiate 24. desprinse la vârf) sau chiar într-un stadiu mai incipient (conform unor caiete de sarcini care solicită un material floricol rezistent la transport. chiar dacă nu prezintă semne de oboseală. având temperatura camerei pentru speciile de seră şi fiind mai rece pentru speciile timpurii de câmp. Se admit semne de ciupire. operaţii specifice culturilor respective şi efectuate fie la locul de producţie. Speciile care suportă. cu apă permanent schimbată. La tijele impregnate cu săruri de argint nu mai este necesară tăierea de reîmprospătare a secţiunilor. 343 . Garoafele livrate ca boboci gata să se desfacă în următoarele zile. precum şi o proporţie cât mai însemnată din resursele plantei. Prin metabolismul specific. se pot deschide în soluţie de zaharoză 10 %. restul stocului fiind păstrat în condiţii specifice. Îngrijirile acordate florilor tăiate la beneficiari au scopul de-a rehidrata marfa. ele fiind doar beneficiare şi consumatoare. moment din care existenţa sa devine inutilă şi chiar nedorită în continuare de organismul vegetal. iar tratamentele de reîmprospătare trebuie continuate zilnic.). fie după recoltare (în cursul condiţionării). diverse şi tipice.3.

Un caz tipic îl constituie hibrizii de trandafiri cu flori de culoare galbenă care au avut printre genitori soiul Soleil d'or. Datorită însă ratei foarte scăzute a fotosintezei şi a încetării importantului flux de substanţe fotosintetizate. iar frunzele contribuie şi ele la activul acestui bilanţ. Tulipa gesneriana. Strelitzia reginae. Alstroemeria x. Antirrhinum majus. Dendrobium x. 24. Durata menţinerii calităţii florilor tăiate este condiţionată în mod cronologic de: . florile tăiate se depreciază mult mai repede decât florile care rămân ataşate pe plante. Alexandra. Freesia hybrida. al căror beneficiare erau. Chrisanthemum leucanthemum etc. Zantedeschia aethipica. .3. Acţionând în complex. Forsithia suspensa. Tulipa gesneriana. compoziţia aerului. Anthurium andreanum. Anthurium andreanum. protecţia fitosanitară şi gradul de poluare). Callistephus chinensis. cunoscuţi prin durata lor de păstrare redusă. regimul hidric. Gerbera x. Lathirus odoratus. etc. fiind recoltate în cele mai multe cazuri cu tulpina (tija) şi uneori cu frunzele ataşate de aceasta. Gypsophyla paniculata. În cadrul a numeroase specii. Unele flori au o durată de menţinere a calităţii în stare proaspătă. Syringa vulgaris. în condiţiile mediului ambiant sau chiar în spaţiile de păstrare. Tulpinile conţin adesea o rezervă de glucide şi de apă. Gerbera x. care şi menţin calitatea peste două săptămâni: Chrisanthemum x hortorum.3. de numai câteva zile: anemonele. O durată de existenţă comercială de până la o săptămână pot avea în condiţii naturale florile tăiate de Rosa x.Florile sau inflorescenţele sunt însă constituite într-un mod specific şi complex. apare o diferenţiere netă pe soiuri sau grupe de soiuri în ceea ce priveşte gradul de perisabilitate. stânjeneii (Iris germanica şi Iris hollandica). frunzele tăiate de Asparagus sp. Convallaria majalis. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorul specie Speciile de flori diferă între ele în privinţa perisabilităţii. Timp de peste o săptămână se pot păstra fără intervenţii deosebite Dianthus caryophyllus. cum sunt Rosa x. 1987). soi). Gloriosa rotschildiana.factori specifici (specie. în cazul garoafelor de seră se poate face o distincţie calitativă între florile de toamnă sau primăvară şi cele de vară sau 344 . Dianthus caryophyllus (grupa standard etc). 24. Prunus triloba. Narcisus incomparabilis. Paeonia officinalis şi multe altele. Gladiolus hybridus.2.factorii tehnologici de valorificare diferenţiată. care poate fi utilizată parţial de către flori. după recoltare. .3.. Există şi specii sau soiuri din cadrul unor specii. Phalaenopsis x. nutriţia minerală.factori de cultură (lumina. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorii de cultură Ponderea probabilă a influenţei factorilor de cultură asupra duratei de menţinere a florilor tăiate este apreciată între 35-70% (Amăriuţei. temperatura. Cymbidium x.

din care menţionăm Anthurium andreanum. O altă grupă. Toamna şi primăvara se formează flori mari şi intens colorate. micşorând durata menţinerii calităţii. timp de 24 ore (Amăriuţei Alexandra. crizantemelor şi trandafirilor Intensitatea slabă a luminii conduce la obţinerea de flori care îşi menţin calitatea o durată mai scurtă de timp. orhideele. Unele dintre aceste specii sunt afectate şi de doze de 1-3 ppm. Foarte sensibile la etilenă sunt Alstroemeria x. deoarece accelerează îmbătrânirea şi ofilirea petalelor. Compoziţia aerului prezintă şi ea importanţă. Antirrhinum majus şi Lathirus odoratus. Temperaturile extreme (t<15°C. t> 27°C). 345 . prevenindu-se defectele de calitate. În perioadele cu lumină scăzută devine posibilă sintetizarea de glucide suplimentare. având un conţinut ridicat în glucide de rezervă. rezistă la concentraţii de 10 . care se păstrează de două ori mai puţin. La trandafirii de seră se intensifică şi nuanţa petalelor. fiind un factor de stres.300 ppm/24 ore. care apar în seră în ultimele trei săptămâni înainte de recoltare. contribuie la micşorarea duratei de păstrare a trandafirilor. 1994).0. Iris hollandica. cu tijele groase şi ferme.005 µ l/l. există specii ca Lisianthus sau Chrisanthemum hortorum practic insensibile la etilena exogenă. Sporirea controlată a procentului de CO2 din atmosfera existentă în sere contribuie la ameliorarea calităţii materialului floricol produs. prezenţa sa este foarte dăunătoare în culturile floricole. Durata de iluminare în condiţii de zi lungă permite acumularea în tijele florilor a unei cantităţi sporite de substanţe de rezervă.iarnă. garoafele. conţinutul său fiind mai ridicat în anotimpul rece (toamna-iarna) şi acolo unde sunt plante bolnave. motoare cu ardere internă sau de la instalaţii industriale. Ea mai poate proveni de la resturi vegetale acumulate. în timp ce insuficienţa apei provoacă fenomenul de "adormire" sau nedeschiderea bobocilor. narcisele. Etilena se găseşte în mod natural în proporţii foarte reduse în spaţiile unde se cultivă flori (0. Temperaturile scăzute determină formarea. fapt care contribuie la diminuarea perioadei de viaţă în vasele de păstrare. dar mai ales în cazul garoafelor. Iris şi Dianthus nu favorizează acumularea glucidelor şi constituie cauza duratei scurte de menţinere a calităţii pe parcursul valorificării. dacă avem în vedere proporţia de CO2 şi de etilenă. 1995). strivite sau lovite. Tulipa. Gerbera x şi Tulipa gesneriana. a compuşilor fenolici în cantitate sporită. care sunt folosite de către boboci pentru o înflorire normală. Indiferent de origine. în frunze mai ales. Regimul hidric excesiv conduce la producerea de flori mai perisabile la garoafe.003 . crinii. ca urmare a condiţiilor de lumină şi temperatură mai favorabile ({elaru Elena. În fine. Se pot constata influenţele (negative) ale dirijării sau controlului nesatisfăcător al luminii şi/sau temperaturii în cazul tuturor culturilor floricole din sere. Temperaturile prea ridicate din timpul formării florilor de Freesia.

bor sau calciu. igienă culturală. Tratamentele cu microelemente. cu repercusiuni asupra calităţii: . 346 . O. care pierd apa uşor. care pot avea efecte pozitive asupra prelungirii duratei de păstrare. Dintre formele de azot utilizate. Garoafele şi trandafirii stropiţi cu soluţie de Al2 (SO4)3 0. Prezenţa CO2 în cantitate suplimentară atenuează parţial efectele stresului provocat de etilenă. accelerând metabolismul şi favorizând formarea de ţesuturi cu celule mari şi membrane subţiri. Amăriuţei. 1983. iar florile recoltate sunt mai stabile calitativ în timpul valorificării. au un rol pozitiv în asigurarea calităţii la florile cultivate în sere. evitarea traumatizării plantelor.1 % îşi micşorează intensitatea transpiraţiei. eliminarea surselor de poluare. sunt formele nitrice (NO3-). precum şi excesul de calciu. Nutriţia minerală constituie un factor important al calităţii florilor care este în prezent şi mai mult studiat în cazul artificializării substraturilor şi răspândirii culturilor hidroponice. Crizantemele sunt afectate calitativ atunci când se intervine cu fertilizarea cu azot în finalul vegetaţiei. .Prevenirea sau limitarea răspândirii etilenei în spaţiile de cultură se realizează prin eliminarea cauzelor (tratamente. . care reacţionează răsucinduşi frunzele). Florile astfel obţinute au o viaţă de vas mai redusă.carenţa potasiului contribuie la obţinerea de flori sensibile la ofilire. Sărurile de calciu [(CaCl2 sau Ca(NO3)2] asigură prin stropire foliară rigiditatea tijelor şi sporesc rezistenţa la atacul de Botrytis. precum şi fertilizările cu Mg2+.la garoafe au fost realizate numeroase studii privind carenţele de potasiu. aerisire corespunzătoare). La Rosa x apare chiar fenomenul de aplecare a bobocilor.dezechilibrul între excesul de K+ şi carenţa de Ca2+ reduc durata menţinerii calităţii la Hypeastrum. 1983/1987/1994). sunt sensibile la atacul bolilor şi mai ales la mucegăire (Botrytis).. care provoacă diminuarea calităţii florilor pe parcursul valorificării (Mănucă. iar depistarea concentraţiilor mai mari de 1-2 ppm/24 h se realizează cu plante indicator (tomate şi Tagetes sp. Carenţele şi dezechilibrul unor cationi pot determina şi în cazul florilor efecte negative.. Garoafele manifestă în procent ridicat crăparea caliciului. accentuat de această carenţă. Excesul de săruri minerale corelat cu irigarea neraţională diminuează potenţialul calitativ al crizantemelor. Alexandra. dacă sunt administrate raţional şi la timp. ca aluminiul sau borul. cele mai favorabile sub raport calitativ. Fertilizarea prea abundentă cu azot şi în general prezenţa în exces a acestui element are efectul cunoscut la toate speciile.

mbar/h). fie de corpurile bacteriene.3. Substanţele pectice din celulele secţionate. Cu cât absorbţia şi circulaţia apei se intensifică în funcţie de condiţiile de mediu existente (temperatură ridicată. dar şi a celorlalte detalii sau intervenţii specifice. cu atât există mai multe substanţe şi resturi care pot obtura vasele capilare. şi colab.24. mai ales cele lemnoase. După Zagory D. Conţinutul în săruri al apei din vase contribuie la aceste precipitări şi coagulări. 1987): obturarea sau înfundarea vaselor conducătoare. B) Transpiraţia florilor tăiate este foarte intensă (peste 3. permeabile pentru apă. }esuturile secretoare/laticifere de la unele specii îşi golesc conţinutul de latex prin tăieturi. Alte specii. precum şi cu numeroase stomate. Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată Prin recoltare. Suprafaţa de evaporare este mare. Transferate în vasele cu apă în care erau păstrate alte specii. A) Vasele conducătoare se înfundă. se umflă şi astupă vasele capilare. Cu cât sunt mai multe ţesuturi zdrobite sau strivite. în apa de păstrare a garoafelor au fost identificate 24 de microorganisme. florile tăiate devin porţiuni de plantă independentă. Stresul hidric se datorează următoarelor cauze (Amăriuţei Alexandra. florile 347 . raportată la volumul sau la masa lor vegetală. Prin tăierea tijelor. umiditate relativă scăzută). care îşi continuă procesele fiziologice în condiţii de stres. Între compuşii chimici constituenţi au fost identificate poliglucide de tipul dextranilor. se formează mici bule care se intercalează pe traseul vaselor capilare. (1985). transpiraţia continuă şi bilanţul deficitar al apei în ţesuturi. care măresc consistenţa dopurilor de precipitate formate. S-a putut observa o corelaţie între creşterea populaţiilor bacteriene şi descreşterea aportului de apă spre floare. dintre care doar 3 au redus viaţa de vas a florilor. Activitatea microorganismelor din apă contribuie şi ea la astuparea vaselor conducătoare. soluţiile conservante conţinând o componentă antimicrobiană.4. fie de seva alterată prin compuşi produşi de microorganisme. întărindu-se. La exterior prezintă o epidermă subţire. cu celule vii. formează în contact cu apa şi sărurile minerale geluri impermeabile care se gonflează. tratamentele vacuum şi/sau cu apă fierbinte. Putem astfel înţelege cât de importante sunt operaţiile de împrospătare a secţiunilor şi de schimbare a apei din vase. datorită constituţiei lor gingaşe şi proceselor fiziologice specifice pe care le desfăşoară. datorită tăierii cu un un cuţit neascuţit. stânjenind sau oprind circulaţia sevei. Mucozităţile formate au consistenţa vâscoasă şi formează coajă. Degazarea apei prin fierbere. Studiile anatomice şi efectul substanţelor chimice dezinfectante au confirmat şi ele rolul microorganismelor în această situaţie. lumină intensă. au provocat acelaşi efect. ca urmare a unei succesiuni de condiţii create. emană şi dizolvă în apă polifenoli. au devenit faze obişnuite ale proceselor tehnologice moderne de valorificare a florilor tăiate. iar acesta se îngroaşă. Vasele de lemn sau de liber pot fi blocate. amplificată de prezenţa frunzelor.5 mg apă/cm3. în contact cu aerul. dar au şi un efect de intoxicare al ţesuturilor.

glucide hidrosolubile). în primul rând cu glucidele specifice. Conţinutul de glucide reducătoare din petale este concludent pentru a caracteriza potenţialul de viaţă al florilor la o anumită temperatură (Amăriuţei. majoritatea florilor tăiate suferă un declin al intensităţii respiraţiei după recoltare.) sau crizantemele (fig. pentru a-şi desfăşura metabolismul şi pentru a-şi autoregla homeostaza vegetativă (temperatura ţesuturilor. acid abscisic etc) sau măresc concentraţia osmotică din celule (săruri de potasiu. este întreruptă. nu mai au capacitatea de-a menţine apa. Soluţiile conservante conţin componentele care inhibă transpiraţia (săruri de hidroxichinoleină. membranele celulare îşi modifică permeabilitatea. au manifestat doar un declin constant şi permanent al intensităţii respiraţiei pe parcursul perioadei următoare. Garoafele recoltate la un stadiu mai matur de dezvoltare sunt produse climacterice tipice(fig.şi frunzele transpiră mai abundent şi au stomatele deschise. săruri ale unor metale mai grele.3). Alexandra. capabile să reţină apa şi să suporte stresul în anumite limite. urmat la unele specii de o uşoară creştere (maximum climacteric) în timpul îmbătrânirii.1. prin micşorarea concentraţiei osmotice şi a intensităţii metabolismului celular. fotosinteza şi respiraţia). Pe măsura îmbătrânirii. hidratate şi cu presiune osmotică ridicată. După Kays S.2) recoltate la momentul optim. Integritatea membranelor şi bilanţul apei sunt afectate.24.J. contribuind la prelungirea duratei de menţinere a calităţii şi temporizează manifestarea fenomenelor tipice de îmbătrânire. Garoafele standard recoltate în stadiul de boboci şi trandafirii (fig. 24. }esuturile tinere au celule active. Glucidele hidrosolubile accesibile în cantităţi suficiente întreţin desfăşurarea normală a proceselor fiziologice din plantă. Deficitul de glucide hidrosolubile accentuează această tendinţă.24. 1987). (1990). le menţin hidratate la nivel celular datorită presiunii osmotice ridicate. 348 . Ofilirea se produce în timp. constant mai mari decât aportul provenit din absorbţie. hidratarea acestora. ca urmare a pierderilor de umiditate. Stresul energetic se manifestă în condiţiile în care aprovizionarea florilor cu substanţe fotosintetizate.

Utilizarea în soluţiile conservante a glucidelor (zaharoză. apărând ofilirea şi "aplecarea gâtului". cv. Proteoliza este întârziată. fenomen evidenţiat de virajul culorii pigmenţilor antocianici din nuanţe de roşu spre violet. când metabolismul bazat pe degradarea proteinelor duce la creşterea conţinutului celulelor în asparagină. se trece la proteoliză care duce în final la deprecierea calitativă. iar efectul citochininelor de întârziere a îmbătrânirii este amplificat. permite menţinerea mai îndelungată a rezervei de substrat energetic a florilor. glutamină şi NH4+ liber. 1998). Ramat.24.x morifolium.Fig. CO2/floare/h) la recoltare şi pe durata păstrării (după Kue şi Warkinan) Fig. glucoză. Se modifică pH-ul celulelor. Schimbări ale intensităţii respiraţieişi sintezei etilenei în paralel cu procesul de îmbătrânire după recoltare-la garoafele din cultivarul " Improved White Sin" la 200C (după Maxie şi colab) În momentul când metabolismul intens al florilor nu mai este susţinut prin aport constant de glucide solubile.2. Membranele celulare îmbătrânite nu mai reţin apa. Modificările membranelor. şi colab. Fenomenul de îmbătrânire este pus în legătură şi cu echilibrul redox din ţesuturi (Panavas T. Efectul gradului de maturare a florilor la Chrysanthemum (C.. 24. Cazul trandafirilor este cel mai studiat."Indianopolis white") (intermediarmaturămaturitate completă) asupra respiraţiei florilor (ml CO2/Kg/h ml-. fructoză).3. care conduc în 349 .

Nu se amestecă bobocii cu florile deschise.5°C) între diferitele zone din celulele de păstrare.20 cm la perete.4. care presupune de la început o anumită durată de păstrare. Vasele cu flori se instalează pe cărucioare sau pe suporturi grătar. mere. şi-a demonstrat şi ea eficacitatea. A. cum sunt Rosa sau Convallaria (Paulin. iar la durate mari de păstrare se pot instala scrubere purificatoare cu KMnO4.15 . accesul aerului va fi dirijat uniform în masa florilor. iar ambalajele de valorificare în care se află vor fi transparente cel puţin la capac. Pentru transport sau păstrare se evită asocierea cu alte produse care emană etilenă (crizanteme. Paeonia etc. banane etc). Gladiolus. pot fi induse în parte de activitatea lipoxigenazei şi de prezenţa radicalilor liberi. în vederea livrării conform standardelor. Lumina deficitară poate favoriza îngălbenirea şi o evoluţie nedorită a calităţii la florile tăiate care au frunze pe tijă. Lilium şi Alstroemeria se tratează suplimentar şi cu benzil adenină sau giberelină. Tehnologia păstrării florilor tăiate 24. În vederea unei valorificări de durată. Includerea în reţetele de soluţii conservante a unor substanţe cunoscute prin rolul lor antioxidant.1. tomate. pentru a preveni deshidratarea materialului floricol. se poate proceda la deschiderea acestora. Pentru evitarea acumulării etilenei. Între ventilator şi materialul floricol se va asigura un spaţiu de circulaţie de minimum 2 m. Bobocii florilor rezistă mai bine la vătămări şi la acţiunea dăunătoare a etilenei. iar prerăcirea măreşte stabilitatea lor calitativă. Atmosfera controlată. care trebuie menţinută sub 0. 1981). se utilizează doar flori de calitate. poate fi o cale de mărire a duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. au un metabolism mai puţin intens şi ocupă un spaţiu mai restrâns. 50 cm la plafon şi 5-10 cm între ambalaje. care se manifestă ascendent din cauza reducerii activităţii enzimelor protectoare de tipul catalazei.3 % O2 la garoafe. Sensibile la lipsa de lumină mai sunt Rosa.Umiditatea relativă din aceste încăperi trebuie să fie suficient de ridicată. Circulaţia aerului de 0.final la moartea celulelor. Introducerea în spaţiile frigorifice trebuie făcută în termen cât mai scurt. la minimum 5 cm de podea. Ulterior păstrării. 24. în scopul limitării pierderilor de umiditate. Crizantemele trebuie păstrate în spaţii iluminate artificial (500-100 lx).4. care au o emisie de etilenă mult mai importantă. asigurând spaţii de acces. La unele specii se iau măsuri pentru prevenirea polenizării. asigurându-se 12-24 recirculări pe zi. sănătoase.5 .0.012 %. de 10. Nu trebuie să se formeze diferenţe prea mari de temperatură (peste 0. inactivarea termică sau prin alte tratamente a lipoxigenazei şi diminuarea nivelului lipidelor peroxidate. pere. dar nu va depăşi 90% decât la specii sensibile. contra îngălbenirii. Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate.. fără vătămări mecanice. Dahlia. recoltate la un stadiu ceva mai incipient. Speciile cu 350 . ardei. cu un conţinut de 0.2 m/s va cuprinde tot spaţiul de păstrare.003 0.

Avantajele acestui procedeu constau în simplitate.).). îmbătrânire) pe parcursul acesteia. Anthurium. Bouvardia. necroza şi stagnarea deschiderii bobocilor la specii ca Strelitzia. . Păstrarea umedă în apă Păstrarea umedă în apă sau în soluţii conservante. mai ales pentru florile ambalate.. care au un conţinut în glucide similar.4.consumul de apă şi calitatea acesteia constituie adesea o problemă.durata de păstrare este redusă. în condiţii de atmosferă şi de presiune normală. Spathiphyllum) şi -2.2. Dezavantajele sunt mult mai numeroase: . 18. care asociază recoltarea într-un stadiu mai timpuriu de dezvoltare (boboci) cu diverse procedee moderne de conservare a calităţii. Unele specii ca Freesia. tolerează 1-2 săptămâni de păstrare la întuneric.viaţa de vas după păstrare este scurtă. La flori survine însă originea geografică mult mai diversă. 24. poate avea o durată de 12 (4) săptămâni. trebuie menţionată decolorarea.suprafaţă foliară redusă în urma recoltării ca flori tăiate. poate suporta chiar câteva luni lipsite de lumină (Amăriuţei Alexandra. sunt păstrarea umedă şi păstrarea uscată. Procedeele de păstrare frigorifică (tab. iar Dianthus sp. 57 de cazuri (42 în apă şi 15 în soluţii conservante) reprezentând 2/3.4. mai ales în cazul variantei simple (în apă). . Anemone. Fără a detalia sensibilitatea specifică la stres termic a florilor tăiate. . specie/soi şi compoziţia lichidului de păstrare (apă. Dintre speciile cu variantele de păstrare recomandate. deoarece florile nu trebuie ambalate.1°C (Anemone). soluţie conservantă). 1987). . Oscilaţiile termice sunt foarte dăunătoare. 18.sunt necesare lucrări periodice de împrospătare a apei din vase şi a secţiunii tijelor. Temperatura de îngheţ oscilează între -0. la temperaturi sub 7°C sau chiar mai ridicate (11± 4°C).5/13°C) stadiul de dezvoltare. Gloriosa etc. deoarece provoacă formarea de condens. cu conţinut de săruri normal. -3. . Polianthes.3°C (Hyacinthus. precum şi în faptul că asigură turgescenţa materialului păstrat.. sunt variante de păstrare umedă. uşor acidifiată artificial şi dezinfectată. precum şi tehnicile mult mai elaborate de păstrare. Temperatura frigorifică de păstrare a florilor tăiate poate fi asimilată la prima vedere temperaturilor de păstrare a altor specii horticole deosebit de perisabile. Apa de păstrare va fi fiartă şi răcită. 351 ..consumul de substanţe de rezervă se desfăşoară în funcţie de nivelul termic (0. care diferenţiază speciile tropicale de speciile temperate.materialul depozitat ocupă un spaţiu mare prin prezenţa vaselor şi aşezarea laxă a florilor. florile îşi continuă într-un ritm încetinit evoluţia (deschidere.3°C la frunzele de Asparagus (tab. unele Orchidaceae.4. Dahlia sau Iris preferă prezenţa apei.

14 zile la 3°C). pentru a nu se păta sau a nu se îmbolnăvi.Gladiolus (14 zile la 1-2°C). care pot fi tratate preventiv în cultură pentru a preveni infecţia cu agenţi patogeni din acest stadiu. .14 zile la 2-3°C). în cazul că se deschid. . apare pericolul mucegăirii (atac de Botrytis). Amăriuţei Alexandra (1987). Dahlia.14 zile de la 0-2°C). . Intensitatea respiraţiei s-a dublat prin creşterea temperaturii de la 1°C. Rosa. Nu se stropesc în timpul păstrării. Zantedeschia (şi Calendula). .20 zile la 4°C). Unele specii ca Anthurium. Se păstrează umed doar florile sănătoase. dacă răcirea spaţiului de păstrare nu este omogenă sau uniformă. . .Anthirrhinum (7 .la limita superioară a temperaturilor.Iris (15 . . -Phalaenopsis(14 zile la 8°C). . Durata păstrării umede poate fi până la 4 săptămâni la: . La garoafe se constată o diminuare a duratei vieţii ulterioare de vas cu 1-6 zile.28 zile la 0°C). Florile se pun la păstrare zvântate.. -Lilium (14 . a florilor tăiate de trandafiri şi de garoafe.Tulipa (7 . Diminuarea de 6 zile a vieţii ulterioare de vas se observă la garoafele păstrate 16 zile la 10°C. Trandafirii păstraţi în apă îşi reduc durata vieţii ulterioare de vas. -Narcissus (14 zile la 0-2°C ). dacă avem în vedere prezenţa unui număr mai mare de frunze pe tije.21 zile la 2°C).30 zile la 1-2°C). apare pericolul îngheţului apei din vase. .14 zile la 6°C). Operaţiunile preliminare păstrării umede (sunt expuse în cazul păstrării de scurtă durată) prezintă o mare importanţă.Dendrobium (10 .Chrisanthemum hortorum (14 zile la 1-2°C). -Paphiopedillum(14 . nu se mai deschid deloc sau prezintă.14 zile la 0-2°C). Florile proaspete din soiul Sonia au o durată a vieţii de vas de circa 6 zile (fără păstrare).Narcissus (8 . .Tulipa (6 .14 zile la 1-2°C).Paeonia (21 .Hyacinthus (7 . . fără a se aglomera. . menţinute în poziţie verticală (pentru susţinere şi spaţiere/distanţare) de suporturi speciale. se constată că viaţa de vas nu este afectată la durate de păstrare scurte (3 zile) şi temperaturi scăzute (1°C). detaliază aspecte ale comportării. de la 1°C. . Callistephus. Orchidaceaele.Freesia (7-14 zile la 1-2°C). la 10°C . Diminuarea minimă de numai o zi apare după 4 zile de păstrare la 1°C. Nu se păstrează umed flori recoltate prea timpuriu. Ea poate scădea până la 2 zile dacă durata de păstrare este mai mare (6 zile) şi temperatura mai ridicată (10°C).Lilium (14 . 352 . . în funcţie de temperatura de păstrare. Intensitatea respiraţiei a crescut de 4 ori. după terminarea depozitării. deoarece nu se mai realizează o deschidere corespunzătoare calitativ.13 zile la 4° C). după păstrarea umedă.Cymbidium (14 zile la 2°C).Alstroemeria (7 . o calitate inferioară. împrospătarea secţiunilor sau prevenirea formării bulelor de aer în vasele capilare. Gerbera.Iris (15 zile la 2°C) . la 10°C .la limita inferioară a temperaturilor.28 zile la 1-2° C). Dacă se păstrează frigorific.

15 zile (4)(6) Lilium 0/1° C. îngheaţă ± 0. UR 85/90 (1)(5). (2){elaru Elena.Vas (3) 6-8 zile V. 14 zile.fără tratamente (2 .9. UR 80/85. Date privind păstrarea unor specii de flori tăiate (după (1)Amăriuţei Alexandra. 21-42 zile (5) (2) 4° C.30 C Iris (germanica şi 0/1° C. Syringa (3 .Vas (3). 4/5° C. poziţie verticală (1). 7-21 zile SC cu Ag (1) (4) 7° C. 1990.5/0° C. 14 zile (3)(2).10 zile la 4-5°C). 14-28 zile 0/1° C. 7-14 zile (1). Rosa . 5°C păstr. la t° 4/5° C. 3-4 zile (1) 10/12°.0. Gloriosa (3 .4 zile la 3/4°C). 3-5 zile V. 1994. 5-6 zile V. -1/0° C.vas (3) 0/0..5/0° C.14 zile (2). (6)Niculiţă P.5 zile la 4°C). UR 85/90. UR 60/70.UR 80/85 (3) -0. Convallaria (3 . 14-21(28) zile SC (7)(4)(1) – – 4/7° C. Zantedeschia (7 . 7-10 zile (3)(2)(1) – camerei (3) 5-7 zile V. îngheaţă Hyacinthus 1. Bouvardia (7 . îngheaţă -0.4 zile la 11°C). Dianthus .1° C 6-7 zile V. 3-7 zile (3)(5) 3/5° C. 1976) SC = soluţii conservante. Polianthes (3 . Chrisanthemum leucanthemum (2 . 3-5 zile.7 zile la 5°C). (4)Vidalie H. 7-14 zile (3) 14-15 zile (1)(5)(6) -0.3 zile la 12/13°C).14 zile (2) -0.O durată intermediară de păstrare au: frunzele de Asparagus (7 . 7-10 zile (3)(2) 1. 28-42 zile SC (1). Vas (păstr.10 zile la 4-5°C).90 C 1/3° C. (3){tefan Livia şi colab. 1-2 zile. 8 zile SC (4) umedă. (5)Moras Ph. 1967.Vas (3). 7 zile (1) hollandica .5/4.8 zile la 6°C). SC cu Rovral şi Ag. 14-21 zile (1) îngheţ -1.Fr. O durată de până la o săptămână de păstrare se recomandă la: Spathiphyllum (7 zile la 4°C). 1995 . impregnare 353 . Tabelul 24.5° C. Prunus triloba (3-4 zile la 5° C).5° C.standard. şi Chapon J.Vas (3).. îngheţ (2)(6). 0/2° C. Syringa (8 zile la 1-2°C).10 zile la 4-5°C).fără tratamente (2 .10 zile la 8°C).Vas (3).1998. Dahlia (7 . 85/90 UR (5) (1).vas (3). UR 95 (5)(4). 6-8 zile V. 15-42 zile fază de boboi. fără tratamente (6 . 5 zile.3 zile la 4°C).. 5-8 (9) zile.8° C (4)(2) 85/90.. 1998.10 C 8-10 zile V.10 zile la 4-5°C). 7-10 1°C.Vas (4) 4-6 zile V.5° C. 1.. 4/5° C. 0/2° C.10 zile la 6°C).4.Vas (3) Păstrare umedă Păstrare uscată 4/5° C.4 zile la 4/5°C). Anthurium . 4-5 zile.2 zile la 7°C).5° C. UR 85/90 (3) (5) 5° C.Vas (3) 7-9 zile V. V Vas = Viaţa de vas* (conform notei) Specia Antirrhinum Callistephus Lathirus Chrisanthemum indicum (hortorum) Chrisanthemum leucanthemum Gypsophyla Anemone Convallaria Dahlia Gladiolus Observaţii 0/2° C. îngheaţă 4/5°C. 4/60 C. Forsithia (3-4 zile la 5°C). Callistephus (7 . (7) Preda M. Anemone (1 . -0. 1-2 zile 0/2° C. Cattleya (7 . UR -0.5/0° C 21-28 7-9 zile V. 3-4 zile (3)(2) -0. SC (35(1).80 C 2° C. UR 90/95.5° C. îngheaţă -2. 7-14 zile ± SC (1)(3). 2-3 zile (1) 4/6° C. 14 zile (2) zile V.

Vas (3).(2)(5)(6). 90 28-35 zile. UR 85/90. 2-5(7) zile (3)(6)(4)(7)(2) 4. SC (2). îngheaţă -0.5/0° C.5° C. îngheţ la -0. SC 14-20 zile (2). 7-10 zile (4) V.Vas la 20-28° C.5° C. SC 70 semideschise UR 80 6-8 zile (2)(6)(4) (2) ambalaje speciale (2) (7) Dianthus -0. 4-7 (1)(2). SC 14 (Miniature) flori -0. V. SC.Vas SC (1) (4). 5-6° C.30 C V. 7-14 zile (2).Vas (3).7° C.5° C SC (Ag). UR 0/4° C.Vas 6-8 zile (3)(4). 3-4 zile (1) 0/1° C. 7-10 zile (2) bobocul este dezvoltat şi poate forma cu sepalele o cruce (1) petalele uşor alungite cu 0.5/5° C. 4 zile (5). SC Rosa X (1)(5)(6). îngheaţă -0. SC 21-28 zile Dianthus zile (3)(7)(2)(6)(7). UR (standard) flori (Ag) peste 28 zile (1). SC 21-28 zile (2) V. 5-7 zile (3) 0. Narcissus 0. 2-3 zile (3). 10 zile (7)(4) Forsithia 5° C. 7-10 zile (3).4 (2) (1) V. 7-14 zile (3) 70-14 zile (1)(5) prerăcire 2-3 ore la 2° C (2) 2° C.Vas 10-14 zile.Vas (3). SC (Ag). 4° C. 14-30 zile(5) 2-5 zile V. 1. îngheaţă -3.50 C 0/1° C. 56 (standard) boboci.vas 6-8 zile (3) 3/4° C.5 cm deasupra sepalelor inclusiv flori netratate -0. 0° C.5/2° C.Vas. 2/3° C.5/0° C SC 14 zile (1) zile (1) semideschise Dianthus (Miniature) boboci Freesia Gerbera Gloriosa Hippeastrum (Amarillis) -0. 3-4 zile (1) Prunus triloba 5° C. UR Paeonia (boboci) 80/85 (3)(6) Polianthus 8/15° C. UR 80/85.5/0° C. 2/6° C. V. V.10 C 0 0/1 C. 28-42 zile 6-8 zile V. UR 95. 3-4 zile 4/5° C. 3-4(6) Syringa zile (1)(6).Vas (3).5/2° C. 4 zile (1) 0/1° C.5° C. 8 zile (5)(2) Anthurium Asparagus Alstroemeria Bouvardia 12. 3-14 (3)(1) zile (1) (4).Vas. îngheaţă (1) -1. 2-3 zile (1) 4/5° C. 7-11 zile.10 C 8° C.Vas 15 zile SC (4) V. UR 85/90. zile (1) tratamente petale 0.Vas 5-7 zile (3) impregnare Ag (1).5/0° C.5/2° C. 7-14 zile Tulipa (3)(6). 0/2° C. 14 se poate stoca şi la 9-10° C 2/4. V. 14-30 zile (3)(2) 0° C. UR zile V. 3/4 C. 8/10° C.Vas 4-5 zile (3).5/0° C SC.Vas 10 zile (4) 354 . SC (2) A (1) 6-8 zile V.5 cm speciale Dianthus -0. îngheaţă (1) (2) -0. (4). 1/2. UR 85/90. 150(standard) boboci 180 zile (1) închişi tratamente speciale Dianthus -0. SC (1) 0/1° C.Vas după păstr. SC 14-28 zile (1) 2/10° C.5/2° C. UR 809/85 SC 7-16 85/90. UR 85/90.5/0° C. 5/7° C. SC (1)(5). UR 80/85. 7-10 zile (3) 1° C. V. 6 zile SC (2) (4). 10-14 zile. 14 zile (3)(2) 1.Vas (3) 85/90. 10-20 zile 6-8 zile V. 3-4 zile (1) 0. 6-9 (14) zile (1) (2). SC 60 zile (1) recoltare când o floare îşi arată culoarea (1). 14-20 zile poziţie verticală (1). 2/3° C. flori tratate 0/0.Vas 4-6 zile (3). V. 7 zile/ 20-21°C V. 21-28 (42) zile. V. 13° C.

bactericide. Lilium (14 . 2-3 zile (3) V.11 zile la 0 .16 zile la 2°C).îngheaţă -0. substanţe antiseptice (fungicide. UR 80/85.. regulatori de creştere şi inhibitori metabolici (Amăriuţei Alexandra.3% zaharoză şi 0. 14 zile (1) 13° C.1°C. Se folosesc spaţii intermediare cu temperatura de 4/6° C. 355 . Scoaterea de la păstrare se face prin acomodare. 14-21 zile (1) 7/10° C. Antirrhinum. 10-14 zile (1) -0.35 zile la 3 .5/4° C. Lilium.standard semideschise (28 . Gypsophilla (7 . dar fără a le scurta prea mult (lungimea tijei este un criteriu important de calitate). Iris (7 14 zile la 0 . 1983). Se mai menţionează Chrisanthemum hortorum (21 zile la 5°C şi Bouvardia (peste 10 zile la 9° C). săruri minerale. Anthurium (14 . şi colab. se pot deschide şi păstra ulterior într-o soluţie cu 2 .). inhibitori ai etilenei. timp de cel puţin o zi. Strelitzia etc.28 zile la 4 . Gladiolus (14 . ca floare deschisă. Dianthus. 24.02 % citrat de 8-hidroxichinoleină.14 zile la 3°C).1°C). 14 zile (1) 5/7° C.Vas 15-21 zile (4) floarea durează pe plantă 13 luni V.13°C).4°C). Păstrarea umedă în soluţii conservante Este recomandată la următoarele specii: Antirrhinum (28-42 zile la 0 . Reţetele de soluţii conservante pot conţine următoarele componente: apă.5. 30 zile - V. Antirrhinum (8 zile la 11°C). După păstrare.standard semideschise (7 . se împrospătează secţiunile tijelor şi se introduc în apă (Anemone. Dianthus . bacteriostatice).21 zile la 5°C).0025 % AgNO3 şi/sau 0. În cazul decolorării capătului tijei pe timpul păstrării.4.0°C).) Dendrobium (Orchid. Gerbera (3 . pentru speciile care au stat mai mult timp la temperaturi joase.Vas 8-10 zile (4). Narcissus. 1987 . se face o fasonare. Dianthus (minigaroafe) semideschise (14 zile la -0. iar pentru crizanteme în plus 0.Cattleya (Orchidaceae) Cymbidium (Orchid. 7-10(14) zile (3)(1) UR 85/90 (5) -0.28 zile la 12 .Vas 15-20 zile (4) . 7-10 zile (1)(3) 7/8°C.) Paphiopedillum (Orchid.) Orchidaceae Spathiphyllum Strelitzia Zantedeschia (Calla) 7/10° C. SC (fungicide). 2-3 zile (6) 4° C.1°C).1°C). Paeonia. Alstroemeria (6 zile la 2-3° C).30 C se poate stoca şi la 5/6°C (4).5°C). la temperaturile de 0 .5° C.0075 % acid citric. 7 zile (1) 4/4.) Phalaenopsis (Orchid. Iris.5/4° C. Tulipa) sau în soluţii conservante (Chrisanthemum. Dianthus .42 zile la 0 . Crizantemele sau crinii păstraţi într-o fază de boboc închis.2° C). glucide. la beneficiari. Milică C.1994. Rosa (7 . V. Gladiolus. fungistatice.3.Vas 7-8 zile (3) *viaţa de vas (V Vas) este considerată durata vieţii utile.

0. Gladiolus. constatându-se că florile tăiate sunt mai puţin afectate de conţinutul în cationi de Ca2+ sau Mg2+ sub formă de bicarbonaţi (duritatea temporară). decât trandafirii care sunt mult mai sensibili. 1. Syringa. 3-5 % (majoritatea înlocui cu glucoză = menţionate speciilor). Antirrhinum. Dedurizarea apei nu este favorabilă. Rosa). Chrisanthemum. Unele specii suportă concentraţii de 5 ori mai mari (Chrisanthemum. Conţinutul în săruri al apei este suportat diferenţiat. Conţinutul în fluoruri provoacă la Gerbera şi Gladiolus brunificarea marginilor petalelor.05 % (Dianthus.2 mg % este dăunător crizantemelor. specii ca Gladiolus acceptă şi rezistă până la un conţinut de 0.002 % (Dianthus 3-4° C). Tabelul 24. Syringa. 8-hidroxichinoleină Narcissus).2 mg % este dăunător la Chrisanthemum. hidroxichinoleină Gladiolus). {i aici apare o diferenţiere.07 % săruri. îi ameliorează calitatea. Freesia şi Gerbera (1 ppm). 356 . iar specii ca Narcissus.02 % (Dianthus 2-4°C. Rosa) Sulfat de 818 % 0. Conţinutul în fier de peste 1.003 % *(Syringa). este fitotoxic peste anumite doze la Rosa. fără zaharoză (Nascissus. 0. Rosa. 1-2 % (Mathiola). Mathiola. Antirrhinum.02 % (Gladiolus). 0. Lupinus). Dianthus şi Rosa rezistă până la un prag de salinitate de numai 0. specii menţionate componentă Zaharoză (se poate 97 % din reţetele 7 % (Dianthus 3/4°. Fluorul care se utilizează uneori la tratarea apei potabile (fluorizare până la 1-1.05 % (Dianthus. 0. NaCl 21 % 0. Convallaria. Freesia.015 % (Gerbera). Rosa 2° C.02 %. Gerbera 1°C). Dahlia) Citrat de 24 % 0.02 % (Dianthus. Lilium 1° C).0025 % (Gerbera 1° C) Acid citric 15 % 0. Gerbera 1° C. 2 % dextroză) (Chrisanthemum).005 % (Antirrhinum) AgNO3 15 % 0. Cymbidium sau multe soiuri de Rosa sunt indiferente la acumulări mai ridicate. În timp ce Chrisanthemum. 0. cu o încărcătură minimă de microorganisme. 0. Mathiola. deoarece garoafele acceptă mai uşor apa dedurizată cu Na+ sub formă de NaHCO3. Componente chimice ale unor soluţii nutritive destinate păstrării umede a florilor tăiate (după Amăriuţei Alexandrina. 2-3 % (Gerbera). 2-4 % (Gladiolus). decantată şi limpede. Callistephus. 0. decât de creşterea conţinutului în NaHCO 3 care are loc după trecerea prin răşinile schimbătoare de ioni. Gerbera etc. O uşoară acidifiere şi prezenţa antisepticelor care nu sunt fitotoxice. Borul în cantităţi de peste 1. este optimă. folosit în tratamente ca fungicid.5.a) Apa fiartă şi răcită sau apa distilată. 1987/1994) Substanţa Frecvenţa utilizării Concentraţia.2 mg/l) poate fi toxic la acest nivel pentru Gladiolus.02 % (Dianthus.03-0. Rosa. în funcţie de specie. dar poate fi acceptabil pentru gladiole.01 % (Rosa).5 % (Dahlia. cu un conţinut în gaze dizolvate cât mai redus. Tulipa. Rosa.03-0. Rosa. Antirrhinum).005 % (Dianthus. 0. Lilium). Cuprul.

Rosa) 0. Narcissus. Tulipa. mai reduse decât în alte tipuri de soluţii cu care se tratează florile tăiate (tab. ± bacteriostatic). Lupinus) 0. Callistephus) 0. În afară de azotaţi (tab. se mai folosesc şi carbonaţii (0. Dianthus.01 % (Rosa. Potasiul are un rol hidroregulator remarcabil şi se foloseşte sub formă de cloruri.08 . fosfaţi acizi. 0. Dahlia. 0. Rosa) 0.1 % (Tulipa.1 % (Dianthus.). Forsithia. 0. Syringa. Gladiolus) 0. Gladiolus) 0.003 % (Dahlia. Lupinus. 0.01 % (Dianthus. tolerează negativ prezenţa zaharurilor în soluţiile de păstrare.5.5. Magneziul utilizat sub formă de sulfaţi. c) Sărurile minerale au un efect fiziologic diferenţiat şi complex: Compuşii minerali cu azot se administrează numai în prezenţa substanţelor antiseptice.Al2(SO4)3 CuSO4 KAl (SO4)2 12H2O FeSo4 Alar (daminozidă) Benzoat de sodiu KH2PO4 Cycocel (clorhidrat de clorcolină. cu atât se recomandă ca glucidele (zaharoza) să fie într-o concentraţie mai scăzută. Efectul este sporit de prezenţa potasiului (Dianthus).005 .0025 % (Mathiola) 0. Gladiolus) 0.005 – 0.. Dianthus. 0. 0. Chrisanthemum.02 % (Dianthus. Gladiolus. Syringa) 0.01 % (Syringa). 29. Convallaria).. Lathirus) 0. Convallaria) b) Glucidele hidrosolubile se adaugă ca factor nutritiv în soluţiile de păstrare. 0.) şi la Gerbera.2 g/l) având rol conservant (fungistatic.075 % (Dahlia. Antirrhinum) 0.4-dinitrofenol 12 % 9% 9% 9% 9% 3% 6% 6% 6% 6% 3% 3% 3% 3% 3% 3% 3% 3% 0.1 % (Dianthus. Rosa) 0.).001 %) în soluţiile pentru lalele (Tulipa). concentraţiile se reduc la jumătate sau se evită în totalitate folosirea de glucide (Dahlia).08 . unele Orchidaceae. Cu cât durata de tratament este mai îndelungată.0. are rol complementar calciului. Convallaria.03 % (Dianthus. în concentraţii de 3 . CCC) Azidă de sodiu Ca(NO3)2 CO(NH2)2 (uree) MgSO4 NH4 Fe(SO4)2 12H2O Hexametilentetramină CaCl2 Acid boric Izoascorbat de sodiu 2.005 % (Dianthus. Syringa). Callistephus) 0.008 . Chrisanthemum.05 % (Dianthus.1 % (Rosa).02 % (Rosa) 0.0. Chrisanthemum. Fierul din sulfatul feros sau alaunul feriamoniacal are un rol conservant pentru 357 .5 %. Syringa. Lupinus). Narcissus. Hyacinthus. 24. alături de Mathiola. Lathirus. Convallaria.08 . Chrisanthemum.1 % (Dianthus. Forsithia. Sodiul se foloseşte în concentraţii reduse (0.01 % (Rosa. Dahlia.0. Antirrhinum) 0.01 % (Rosa. Dianthus. Rosa) 0.005 % (Anthirrhinum). Calciul favorizează menţinerea rigidităţii tijelor.08% (Rosa. Lilium. Anthirrinum 1°C.005 % (Gladiolus) 0. Convallaria etc.001 % (Syringa.0.0. Rosa). Dahlia. azotaţi. Lupinus etc.001-0.0075 % (Gerbera) 0. prevenind înmuierea şi aplecarea acestora. Lathirus.001 % (Syringa.1 % (Dianthus.02 % (Dianthus. sulfaţi. La speciile care păstrează un frunziş mai bogat (Gladiolus. care se valorifică relativ mai puţin ca flori tăiate. Gerbera.

025 %) este un compus bactericid utilizat în soluţiile conservante pentru Gerbera. păstrându-şi efectul timp de 2 . necroze şi leziuni ale ţesuturilor vegetale. Au acţiune antiseptică pentru toate tipurile de microorganisme şi manifestă proprietăţi chelatice. Al2(SO4)3. Benzalcona şi Physan 20. Aluminiul sub formă de sulfat are efect acidifiant şi bacteriostatic. reducând pH-ul soluţiilor.2. Are caracter acid.05 %). se poate acumula în petale (forma citrat). fără a prezenta fitotoxicitatea celorlalţi reprezentanţi (cu clor activ sau cu 8-hidroxichinoleină). Cuprul are acţiune fungicidă şi bacteridică.005 % se manifestă cel mai corespunzător efectul conservant. Argintul are compuşi antiseptici.001 .anumite reţete. fungistatic sau bacteriostatic: 1) Compuşii de 8-hidroxichinoleină.0. d) Substanţe organice dezinfectate au efect fungicid. 2) Compuşii cu clor activ au acţiune antiseptică.1. provocând cloroza frunzelor şi decolorarea tijelor (Rosa. Benzalcona (Benzalkona. La Gerbera 0. Efectul de reducere a pH-ului are repercusiuni pozitive în mărirea stabilităţii antocianilor din petalele unor specii de flori (Rosa). Hipocloritul de sodiu (NaOCl) se utilizează şi pentru dezinfectarea iniţială a apei (0. Există 2 compuşi mai folosiţi. Ca acţiune secundară. se foloseşte ca dezinfectant slab al apei (0.005 %).02 %) pot provoaca decolorări. Chrisanthemum). de solubilizare a compuşilor care blochează capilarele. clorura de benzalconium. 358 . la care se preferă apa nededurizată. iar fitotoxicitatea este nulă. bactericid. utilizaţi în tratarea florilor tăiate. 3. în concentraţii mai mari de 100 ppm (0. La unele specii cu flori de culoare albă.0005 . Expunerile prelungite şi pulverizările cu concentraţii mai ridicate de 200 ppm (0. sunt sulfaţi şi citraţii.01 %).0 g/l). folosindu-se ca sulfat.1. atacând frunzele şi baza tijelor la Chrisanthemum şi Gypsophilla. 3) Compuşii cu amoniu cuaternar manifestă proprietăţi dezinfectante şi sunt mult mai stabili.8 . clorură de n alchil dimetil benzil amoniu) este componentă a unor soluţii conservante pentru Tulipa (0. Physan 20 (amestec de cloruri de a şi n alchil dimetil etil benzil amoniu. 3. imprimându-le o nuanţă gălbuie necaracteristică. acetatul dar mai ales tiosulfatul.0. iar în concentraţii reduse şi în cazul anumitor microorganisme. Se utilizează de la 0. Antirrhinum.001 %). Rosa). pentru proprietăţile sale antimicrobiene şi de blocare a emisiei de etilenă. fiind şi un inhibitor al etilenei (Dianthus 0. Borul este foarte utilizat sub formă de acid boric sau de borax.5 ppm la 300 ppm în componenţa diverselor soluţii conservante. Efectul dezinfectant durează numai câteva zile. Manifestă însă acţiune fitotoxică. dar fotosensibili.3 zile. inhibă producerea etilenei la unele specii (Dianthus. Se utilizează azotatul. după care se descompun. dar pot deveni fitotoxici. Borhidratul de sodiu (NaBH4) are însă acţiune antioxidantă. favorizând deplasarea glucidelor şi influenţând pozitiv metabolismul acestora. fiind labili din punct de vedere chimic. conţinând 68% compuşi C12+ 32% compuşi C14) 4) Diclophenul (diclorfenul) (0.

g) Inhibitori ai etilenei pot fi substanţe care posedă această proprietate în mod nespecific sau specific. e) Substanţe care modifică pH-ul. se folosesc înainte de condiţionare la Rosa. 4) Sulfatul de hidrazină. 2) Acidul amino-oxiacetic (50 ppm).03 %) ca inhibitor al etilenei. hidrosolubil) utilizat în păstrarea garoafelor (0.5 g/l) asociate cu păstrarea la 0-1°C.0 %) sunt menţionaţi în reţete de soluţii pentru păstrarea garoafelor (Dianthus). izotiocianatul de benzil (5 ppm). tiabendazolul etc. ai enzimelor implicate în metabolismul aminoacizilor din care se formează etilena. exercitând un efect bacteriostatic. O parte din ele sunt inhibitoare ale activităţii etilenei: 1) Acidul benzoic se adaugă în unele soluţii conservante pentru Anthurium (0. În plus. Concentraţii mai mari (0. împiedicând degradarea acestora prin oxidare. Acest efect poate fi secundar (la sulfatul de aluminiu. Nu are efect la Antirrhinum. Vinil-glicinele nu sunt toxice şi prezintă eficacitate la 10-100 ppm (Dianthus.) sau principal (la acizii minerali sau organici). Chrisanthemum. dar are de asemenea.05 %). 2) Benzoatul de sodiu (C6H5 . În soluţiile conservante pentru Gerbera. se asociază (0. ACC (acidul carboxiami