DUMITRU D.

BECEANU

ADRIAN CHIRA

TEHNOLOGIA PRODUSELOR HORTICOLE
VALORIFICARE IN STARE PROASPATA SI INDUSTRIALIZARE

EDITURA ECONOMICA

Bucureşti 2002

Cuprins
Cap. 1. Introducere şi scurt istoric ...............................................
1.1. Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor................................. 1.1.1. Tehnologia valorificării produselor horticole....................................... 1.1.2. Conexiuni interdisciplinare.................................................................... 1.1.3. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole .............. 1.2. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole.

Cap. 2. Caracterizarea tehnologică a produselor horticole ( D. Beceanu).....................................................................................
2.1. Clasificarea produselor horticole............................................................. 2.1.1.Definiţie şi specific................................................................................... 2.2. Constituţia fizică a produselor horticole ................................................ 2.2.1.Textura...................................................................................................... 2.3. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole ........................ 2.3.1. Gradul de fermitate .......................................................................... 2.3.2. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole ............................... 2.4. Proprietăţile fizice ale produselor horticole ...................................... 2.4.1. Masa specifică ................................................................................. 2.4.2. Masa volumetrică ............................................................................ 2.4.3. Căldura specifică ............................................................................ 2.4.4. Conductivitatea termică ................................................................... 2.4.5. Temperatura de îngheţ .................................................................... 2.4.6. Alte proprietăţi fizice ....................................................................… 2.5.Conţinutul de apă şi substanţă uscată din produsele horticole .....…. 2.5.1. Substanţa uscată .............................................................................. 2.5.2. Conţinutul de apă al produselor horticole....................................... 2.5.3. Umiditatea totală ............................................................................. 2.6. Substanţele minerale din produsele horticole ................................... 2.6.1. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale.................. 2.6.2.Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare........................................... 2.7. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ............................... 2.8. Conţinutul în glucide al produselor horticole .................................. 2.8.1. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole. Noţiunea analitică de glucide totale........................................................... 2.8.2. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole .......... 2.8.3. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole: amidonul şi celuloza ..................................................................................................

2

2.8.4. Conţinutul în heteropolilucide al produselor horticole: substanţele pectice, gumele vegetale şi hemicelulozele ............................. 2.9. Conţinutul în protide al produselor horticole ................................... 2.9.1. Generalităţi despre protidele din produsele horticole..................... 2.9.2. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole ........................... 2.9.3. Conţinutul în peptide al produselor horticole ................................. 2.9.4. Conţinutul în proteide al produselor horticole. Holoproteide (proteine), heteroproteide, modificări cantitative şi calitative .................. 2.10. Conţinutul în lipide al produselor horticole.................................... 2.10.1. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole..................... 2.10.2. Principalele derivate de lipide din produsele horticole:acizii graşi şi alte componente........................................................................... 2.10.3. Principalele lipide simple din produsele horticole: triacil glicerolii, fitosteridele şi ceridele............................................................... 2.10.4.Principalele lipide complexe din produsele horticole: glicerofosfolipidele şi sfingolipidele .......................................................... 2.11. Acizii organici din produsele horticole ............................................ 2. 11.1. Aciditatea produselor horticole .................................................... 2.11.2. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi acidul malic, acidul citric, acidul tartric, acidul oxalic. Dinamica acizilor organici ......................................................................................... 2.12. Vitaminele din produsele horticole .................................................. 2.12.1.Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole....................... 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile .... 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile............... 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor ...... 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole................... 2.13.2.Oxidoreductazele din produsele horticole: oxidazele, dehidrogenazele ......................................................................................... 2.13.3. Hidrolazele din produsele horticole ............................................... 2.14. Pigmenţii produselor horticole......................................................... 2.14.1. Pigmenţii pofirinici......................................................................... 2.14.2. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi)............................................. 2.14.3. Pigmenţii antocianici (antocianii).................................................. 2.14.4. Pigmenţii flavonici.......................................................................... 2.14.5. Betalainele .....................................................................................

3

2.15. Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole...................................................................................................... 2.16. Hormonii vegetali.............................................................................. 2.17. Fitoncidele din produsele horticole.................................................. 2.18. Alcaloizii din produsele horticole.....................................................

Cap. 3. Aspecte fiziologice ale valorificării produselor horticole (D. Beceanu) .....................................................................................
3.1. Respiraţia produselor horticole.......................................................... 3.1.1. Generalităţi ...................................................................................... 3.1.2. Intensitatea respiraţiei ..................................................................... 3.1.3. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei .......................... 3.1.4. Respiraţia anaerobă ........................................................................ 3.2. Transpiraţia produselor horticole...................................................... 3.2.1. Generalităţi....................................................................................... 3.2.2. Factori interni................................................................................... 3.2.3. Factori externi.................................................................................. 3.2.4. Factori tehnici................................................................................... 3.2.5. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei............................ 3.3. Creşterea, maturarea şi supramaturarea produselor horticole......... 3.3.1. Creşterea........................................................................................... 3.3.2. Momentul optim de recoltare............................................................ 3.3.3. Modul de maturare efectivă.............................................................. 3.3.4. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării.................... 3.3.5. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare...........

Cap. 4. Calitatea produselor horticole (A. Chira).........................
4.1.Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă….................................. 4.1.1. Standardele....................................................................................... 4.1.2. Normele interne................................................................................ 4.1.3. Caietele de sarcini............................................................................ 4.1.4.Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare…………………………………………………………. 4.2. Aprecierea calităţii produselor...............…………………………… 4.3. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole…………. 4.3.1. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură………………………………………………………. 4.3.2. Condiţiile de recoltare, manipulare şi transport a produselor horticole………………………………………………………………….. 4.3.3. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole……………………………………………………… 4.4. Sistemul HACCP de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare…………………………………………………… 4.5. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000…...

4

4.6. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă şi transformate industrial………………………………………………….. 4.6.1. Alterări de natură fizică…………………………………………… 4.6.2. Alterări de natură chimică………………………………………… 4.6.3. Alterări de natură biochimică……………………………………... 4.6.4. Alterări de natură microbiologică………………………………… 4.6.5. Dereglările fiziologice (Fiziopatii)………………………………... 4.7. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice)……………….

Cap. 5. Recoltarea produselor horticole (D.Beceanu)..................
5.1. Generalităţi.......................................................................................... 5.2. Determinarea momentului optim de recoltare................................... 5.2.1. Caractere anatomo-morfologice ...................................................... 5.2.2. Caracterele fizice ale produselor..................................................... 5.2.3. Datele analitice, chimice şi fiziologice............................................. 5.2.4. Datele fenologice.............................................................................. 5.2.5. Caracterele organoleptice sau senzoriale........................................ 5.3. Aspectele tehnice ale recoltării........................................................... 5.3.1. Metode de recoltare.......................................................................... 5.3.2.Recomandări, reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate.............................................................................. 5.3.3. Procedee şi variante de recoltare.................................................... 5.4. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare......... 5.4.1. Presortarea....................................................................................... 5.4.2. Prerăcirea......................................................................................... 5.4.3. Transportul după recoltare..............................................................

Cap. 6. Condiţionarea produselor horticole (D. Beceanu)...........
6.1. Fluxul tehnologic general de condiţionare........................................ 6.2.Fazele tehnologice ale condiţionării .................................................. 6.2.1. Fazele tehnologice preliminare........................................................ 6.2.2. Curăţarea produselor....................................................................... 6.2.3. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor............................... 6.2.4. Cizelarea strugurilor de masă.......................................................... 6.2.5. Sortarea produselor horticole........................................................... 6.2.6. Tratarea după recoltare a produselor horticole............................... 6.2.7. Ceruirea sau protejarea peliculară a produselor............................. 6.2.8. Legarea unor produse horticole în legături sau snopi..................... 6.3. Metode de ambalare............................................................................ 6.3.1. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac)............... 6.3.2. Ambalarea prin semiaranjare........................................................... 6.3.3. Ambalarea prin aranjare.................................................................. 6.4. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole................................................................................... 6.5. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole.......

5

6.5.1. Polivalenţa........................................................................................ 6.5.2. Dimensionarea ambalajelor............................................................. 6.6.3. Tipurile de ambalaje paletizabile, de formă paralelipipedică rectangulară................................................................................................ 6.7. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură................................................................................................. 6.8. Preambalarea...................................................................................... 6.8.1. Aspecte generale............................................................................... 6.8.2. Preambalarea în pungi..................................................................... 6.8.3. Preambalarea în săculeţi de plasă.................................................. 6.8.4. Preambalarea în peliculă contractibilă........................................... 6.8.5. Preambalarea în peliculă extensibilă...............................................

Cap. 7. Păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole
(D.Beceanu)................................................................................................ 7.1. Generalităţi.......................................................................................... 7.2. Metode de depozitare........................................................................... 7.2.1. Depozitarea în vrac........................................................................... 7.2.2. Depozitarea în ambalaje:depozitarea în palete-lăzi, depozitarea paletizată în lăzi, depozitarea nepaletizată în lăzi.................................... 7.3. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite.................................. 7.3.1. Clasificarea depozitelor pentru produse horticole........................... 7.4. {anţurile şi silozurile......................................................................... 7.5. Depozitele închise neutilate................................................................ 7.5.1. Magaziile........................................................................................... 7.5.2. Podurile magaziilor sau clădirilor................................................... 7.5.3. Bordeiele........................................................................................... 7.5.4. Pivniţele, beciurile şi subsolurile...................................................... 7.5.5. Pătulele............................................................................................. 7.5.6. Depozitele cu ventilaţie naturală...................................................... 7.6. Depozitele cu ventilaţie mecanică...................................................... 7.6.1. Tipul "Voineşti"................................................................................. 7.6.2. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor..................................................................................................... 7.6.3. Macrosilozurile................................................................................. 7.7. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală..................................... 7.8. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC)......................... 7.8.1. Generalităţi....................................................................................... 7.8.2. Realizarea şi menţinetea atmosferei controlate................................

Cap. 8. Manipularea şi transportul produselor horticole (D.Beceanu).......................................................................................
8.1. Generalităţi........................................................................................ 8.2. Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole .................................................................................................. 8.3. Transportul produselor horticole.....................................................

6

8.3.1. Transportul rutier........................................................................... 8.3.2. Transportul feroviar al produselor horticole.................................. 8.3.3. Transcontainerizarea...................................................................... 8.3.4. Lanţul frigorific..............................................................................

Cap. 9. Refrigerarea produselor horticole (D.Beceanu) ..............
9.1. Aspecte generale. .............................................................................. 9.2. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete.... 9.3. Agenţii de răcire sau sursele de frig ................................................ 9.3.1. Refrigerarea cu aer......................................................................... 9.3.2. Refrigerarea cu apă rece sau răcită............................................... 9.3.3. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială ............... 9.3.4. Refrigerarea în vid (vacuum cooling)............................................. 9.3.5. Alţi agenţi de răcire........................................................................ 9.4. Maşinile şi instalaţiile frigorifice..................................................... 9.4.1. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului....................................................................................... 9.4.2. Ciclul de funcţionare al instalaţiei frigorifice cu comprimare mecanică..................................................................................................... 9.4.3. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică întro treaptă............................................................................................... 9.5. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. Aspecte generale................. 9.6. Factorii de climat ai spaţiilor răcite................................................. 9.6.1. Microclimatul din amenajări şi din depozite simple...................... 9.6.2. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică............................. 9.6.3. Microclimatul din celulele frigorifice.............................................

Cap. 10. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor şi a fructelor de arbuşti fructiferi (A. Chira)………...
10.1. Tehnologia valorificării în stare proaspată a căpşunelor……… 10.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi.......................................................................… 10.2.1. Afinele……………………………………………………………. 10.2.2. Coacăzele………………………………………………………… 10.2.3. Zmeura……………………………………………………………

Cap.11. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor drupacee (sâmburoase) (A. Chira)..................................................
11.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a cireşelor................ 11.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor...........…... 11.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor ..........…... 11.4. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicilor..........… 11.5. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor............…

7

Cap. 12. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor pomacee (seminţoase) (A.Chira)………………………………….
12.1. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a merelor................ 12.1.1.Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală…. 12.1.2. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.1.3. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.1.4. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare……………. 12.1.5. Sistarea păstrării şi livrarea merelor……………………………………. 12.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor...............…… 12.2.1. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală….. 12.2.2. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată………………………………………………………………………………… 12.2.3. Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală………………... 12.2.4. . Sistarea păstrării şi livrarea perelor…………………………………… 12.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor…………….

Cap.13. Tehnologia de valorificare a nucilor (A. Chira)……………
13.1 Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă................................….. 13.2.Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă....................…... 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă..............…..

Cap.14. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a strugurilor de masă (A. Chira)...........................................................
14.1.Fluxul tehnologic general……………………………………………… 14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat…………………………………………………………………… 14.3 Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor……………………………. 14.4. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal……………………………………………………………………. 14.5. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate cu ventilaţie naturală…….

Cap.15. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă legumelor solanacee de la care se consumă fructele (D. Beceanu)...................
15.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor..................... 15.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor)....................................................................................................... 15.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor.........................

Cap.16. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a legumelor curcubitaceae (D.Beceanu)...............................................
16.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor................. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni......... 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi.............. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor....................

8

Cap.17. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de păstăi (D. Beceanu)........................................................................
17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină........ 17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării......................... 17.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină....... 17.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor........................

Cap.18. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor de frunze şi a unor specii mai puţin răspândite (D.Beceanu)..........
18.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei........................... 18.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului.................... 18.3.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium....................................................................................................... 18.3.1.Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof)..... 18.3.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină.. 18.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului............. 18.5. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri, condimentar aromatice sau perene, cu grad ridicat de perisabilitate...........

Cap.19. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor bulboase (D. Beceanu).........................................................................
19.1 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a a bulbilor de ceapă uscată.............................................................................................................. 19.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi.... 19.3 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde................................................................................................ 19.4 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a arpagicului................ 19.5 Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului.....................

Cap.20. Tehnologia valorificării legumelor rădăcinoase în stare proaspătă (D.Beceanu)........................................................................
20.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună..................................……………………………………………………... 20.2. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor, ridichilor de vară şi de iarnă, precum şi a sfeclei roşii.............................. 20.2.1.Preluarea producţiei........................................................................... 20.2.2. Tehnologia depozitării şi păstrării.................................................... 20.3. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini, precum şi a păstârnacului..........................................

Cap.21. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof (D.Beceanu)..........................................................................................
21.1. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof extratimpurii, timpurii şi de vară......................................................................................... 21.2. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului..................................................................................... 21.3. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum ..............................

9

22........... Cap....... 24...........................4... 24........................2..... 24... 24......3....... 25................................................... 24...... Tehnologia valorificării seminţelor şi materialului săditor 10 .1..............…................... Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor...............3.... Cap.... Manipularea................. Păstrarea florilor în atmosferă controlată (AC)......... Cap...... Tehnologia valorificării în stare proaspătă pentru conopidă şi broccoli..22.........2...... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ciupercilor comestibile cultivate (D... 24............. Valorificarea produselor horticole subtropicale şi tropicale (A.....2.4......... 24......... Condiţii speciale de calitate pentru plante la ghivece.............…...........................................…................ Gulioarele..... 24.......... 22...................... 23. Cap....... 24..…......................... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din grupa verzei (D..........................................5....................... champignon)....................... 24......Beceanu)........... Guliile......… Cap...... Păstrarea florilor....2..….......4..................................................................... 24..............4.....26...................... 24.............................2......Specificul valorificării tuberculilor de cartof destinaţi industrializării.....5....1 Florile..................................................................1.......….................................. Speciile.................................................. 25....................2......................... Condiţionarea florilor tăiate............. 22................... privite ca produse horticole destinate valorificării ....5........2...... 24...........5............. Valorificarea fructelor de actinidia (kiwi)…………………………….......... Tehnologia păstrării florilor tăiate..... Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate............... Factorii de cultură..................................2. Particularităţi ale păstrării florilor tăiate ............ Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate...............25...... Recoltarea.......3..2....4................ Valorificarea bananelor……………………………………………….......... Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată........ Tehnologia valorificării florilor (D....... Plantele la ghivece..................................4..................2........ Păstrarea umedă în soluţi conservate.......... 22..............................................3.3...........3............................1..............................1 Conopida.21..........1 Agaricus bisporus (ciuperca de strat............4................................................. 21....Beceanu)............................24.............23........Broccoli.....................................................................................................3................ 24.........2......3.........................................4.2........................................................ Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţani................. Valorificarea fructelor citrice………………………………………….........................1.2.1.3... 24..1....3.....3........................... 24..................................... Aspecte ale valorificării altor categorii de produse floricole...........................1.........................................2........................................................ Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor......... 24................................. 23.................. Păstrarea umedă în apă.. Păstrarea uscată..... 22.. Beceanu)..…................... Bureţii .............................................. Chira)...2...... 24.... 22..5... 24............................................................ 22..4.............. 25.......3............

.....2. 26.4.. 32... Transportul intern…………………………………………………… 27... 26.....……....Tehnologia valorificării seminţelor de plante legumicole……………........Beceanu). Efectele congelării asupra microorganismelor şi produselor horticole.1. 31. 29......28..5...... 33.. Tehnologii de concentrare (A... Conservarea legumelor prin suprasărare……………………………...29. 27. Schema tehnologică generală şI principalele grupe de produse apertizate …………………………………………………………………… 32.... Produsele acidifiate artificial…………………………………………. procedee şi tehnologii de tratament termic…………………… 32.........1.2.. 27.1...……………………………………………… 33.3...... Fluxul tehnologic general de industrializare a produselor horticole…. 30...3. Tehnologia valorificării seminţelor de plante floricole……………….... 28..1.2.. Generalităţi…………………………………………………………… 33..Tehnologia produselor semiindustrializate din fructe (D......2.........2.……………………………………………………. 28.... Prelucrarea materiei prime…………………………………………....Beceanu)…………………………………………………………...Aspecte generale privind valorificarea prin prelucrare industrială a produselor horticole........5. Cap.......Produsele fermentate lactic....... 27.. Efectele tratamentului termic…………………………………………....…………………………………………...... 11 .. Chira)......3.1.. Condiţionarea produselor horticole………………………………… 27. Prepararea sucurilor suprasulfitate de fructe………………………… Cap. Recepţia……………………………………………………………… 27. Chira).........1. 27....... Chira). Beceanu şi A.3.......4...... Produse semiindustrializate din fructe……………………………….....… 26....... Cap. Tehnologia conservelor de fructe……………………………….. Tehnologia conservelor de legume…………………………………… 32.. Chira).....4.. 32.....…......6. Tehnologia produselor pasteurizate şi termosterlizate (apertizate) (D.....3...horticol (D. 27.29. ... Depozitarea………………………………………………………….........2...1. (A.. 32.… Cap.Beceanu). Tehnologia conservării produselor horticole prin congelare (A...... Cap..............1...........1... Tehnologii de deshidratare la produsele horticole (A.. 29.2.Păstrarea materialului săditor pomicol şi dendrologic ………………....1 Regimul termic de tratare şi factorii săi de influenţă………………… 32..... Cap.......1.. Cap........ Aspecte specifice ale tehnologiilor de păstrare la bulbi şi la celelalte organe de rezistenţă aparţinând unor specii floricole geofite mai importante…………………………………………………………………… 26..Tehnologia produselor semiindustrializate din legume (D....Metode...........1.. Prepararea marcurilor de fructe……………………………………… 28... Materii prime şi auxiliare folosite la prelucrarea industrială a produselor horticole………………………………………………………...... Chira)...

Transportul şi comercializarea produselor horticole congelate……… 33.Beceanu).. 34. Valorificarea produselor horticole din “gama a IV-a” (A.. 34.1... Ambalarea produselor horticole congelate…………………………… 33. are o circulaţie care datează din perioada antebelică..33. fiind bine şi corect definit în cuprinsul unei pagini din Marea Enciclopedie Agricolă vol.. Extragerea uleiurilor…………………………………………………. 36..3. Cap.. Tehnologia obţinerii pectinei…………………………………………. Tehnologia valorificării produselor horticole (A. Beceanu)... 1994.7..4.3.………………………………………… 36...2..5..Tehnologia valorificării legumelor şi fructelor 1. Producerea oţetului de fructe………………………………………… 36. cele mai multe având nevoie de o îngrijire specială de la recoltare 12 .. 1995) are ca domeniu de studiu preluarea..V (1943): ''valorificarea înseamnă grija pe care producătorii şi vânzătorii trebuie s-o aibă în felul cum îşi prezintă şi predau mărfurile lor. Tehnologia băuturilor distilate din fructe (D.I.. Păstrarea produselor horticole congelate……………………………. Alte procese tehnologice de valorificare a deşeurilor………………… BIBLIOGRAFIE CAP.2.………………………………………………………..3... ... Tehnologia valorificării deşeurilor industriale horticole (D... Distilarea şi rectificarea………………………………………………. Chira). Termenul de valorificare în sensul utilizat de autorii citaţi.. 36. 35.4.INTRODUCERE {I SCURT ISTORIC 1.. fructelor precum şi a altor produse similare. 33.. 34. A. Gherghi. din momentul recoltării.6.. Procedee şi instalaţii de congelere…………………………………… 33. Tehnologia obţinerii coloranţilor naturali…………………………… 36... Tehnologiile de valorificare au un caracter specific şi se desfăşoară în continuarea tehnologiilor de producţie horticole... Demetilarea şi condiţionarea distilatelor……………………………. 34. păstrarea în stare proaspătă şi prelucrarea legumelor. Tudor..T.Procesul tehnologic de producere şi fermentare a marcurilor………… 34. Decongelarea produselor horticole congelate………………………… Cap. Prepararea şi îmbutelierea băuturilor alcoolice distilate Cap.1..5..4..1.1. 36...1..

Micşorând pierderile.1. Discipline tehnice necesare sunt Maşini şi instalaţii frigorifice.până la predare. 1991. S. Microbiologia. După Kays. Tehnologia valorificării produselor horticole apelează la disciplinele ştiinţifice fundamentale (Biologie. Dintre disciplinele cu caracter agronomic. dar şi în modul de conservare. transport etc. Estimarea pierderilor prin valorificare. 49% la conopidă.. care oferă posibilitatea unei juste organizări şi orientări a valorificării produselor horticole în condiţiile economiei de piaţă. D. După Ryall. pe parcursul valorificării legumelor şi fructelor la nivel mondial. valorificarea superioară a produselor este un criteriu esenţial pentru reuşita unei activităţi productive. noţiunea de valorificare este şi ea înţeleasă uneori în mod diferit de economişti sau de tehnologi şi ingineri. Oenologia. Tabelul 1. Domeniul de preocupări al disciplinei este foarte divers şi complex. sunt mai mari de 50% din cantitatea produsă iniţial. (1990).J. şi colab. 1978-1979) Produsul Pierderi totale (%) Vătămări mecanice (%) Cauzate de Deranjamente (%) Boli parazitare (%) 13 . Conexiuni interdisciplinare. producţia efectivă creşte. cartofi 5%. 16-35% la ceapă. 1. Protecţia plantelor horticole şi Agrochimia au importante domenii de interes comun cu Tehnologia valorificării produselor horticole. nu numai în ce priveşte conţinutul lor intrinsec.).. între 5-40% la cartofi. 62% la salată. Termodinamica. ca urmare a unei valorificări necorespunzătoare sunt de 44% la morcovi." Aşa cum valoarea produselor-marfă are mai multe aspecte.1.) pierderile integrale în valorificare care se înregistrează în statele dezvoltate sunt mult mai mici (ceapă 16%. pierderile procentuale din recolta totală care se înregistrează în ţările slab dezvoltate. 37% la varză. (tab.L. în funcţie de modul de abordare. ambalaj.L. şi colab.1.2.1. Floricultura. 5-50% la tomate. Legumicultura. după recoltarea unor produse horticole (Ryall. 28% la caise şi piersici. Chimia alimentară. Pot fi considerate foarte importante aplicaţiile şi domeniile de studiu comune cu Fiziologia vegetală. A. Biochimia şi Chimia analitică. Prelucrarea statistică a datelor şi Informatica oferă importante posibilităţi şi perspective de aprofundare. Importanţa păstrării şi industrializării produselor horticole Din punct de vedere economic. pierderile care survin în etapa actuală. tomate (în ansamblu) 30% etc. La fel de importante sunt disciplinele economice. Management şi Marketing. înglobând într-un cadru sintetic toate cunoştinţele teoretice şi practice referitoare la tranzitarea. A. nuanţare şi amplificare a cunoştinţelor referitoare la aspectele şi procesele caracteristice pe care le studiem. Pierderile înregistrate în ţările dezvoltate. Biotehnologia. semiindustrializarea sau industrializarea produselor horticole. După Salunke. Matematică).. şi colab.K. Pomicultura. (1978-1979). 27% la struguri şi 14% la mere.3. Alături de acestea. Chimie. Fizică. Climatologia. 1. Viticultura. 1. depozitarea. sau mai multe laturi.

5 3. beneficiile băneşti sunt mai mari.6 7. fructe şi struguri în stare proaspătă sau prelucrată.8 1. utilajelor. divers ca sortiment şi asigurat o perioadă mai îndelungată. sau în beciuri. iar în Transilvania se stratificau cu paie. creşte disponibilitatea schimburilor economice şi în primul rând a exportului. dar verificate de experienţa tradiţională.9 14.2 4. instalaţiilor.A. cu pământ. fructele şi legumele asigură 10% din totalul energetic. O piaţă cu mari posibilităţi pentru desfacerea maşinilor. acoperite cu un 14 .0 2.7 4.6 4.3 0. În unele universităţi circa 1/3 din volumul de cunoştinţe referitor la valorificarea fructelor şi legumelor se axează pe aspecte mai detaliate privind valoarea nutriţională a acestora (Salunkhe.2 0. şi colab. 1991. pune tot mai mult în dificultate afirmarea noilor competitori.6 5. prezintă o mare însemnătate pentru sănătatea populaţiei.2. 20% din vitamina PP.2 5. D. B1 şi Fe. fructele sau strugurii. 50% din vitamina A şi 90% din vitamina C. Procentual.5 7.9 3. şi colab. Pe plan extern. Mărind siguranţa şi durata de aprovizionare a populaţiei cu legume.4 0. Ocupaţii tradiţionale româneşti.4 0.5 11. într-un cadru de scânduri.7 Asigurând calitatea produselor horticole.1 1. 7% din protide. A. 35% din vitamina B6. 1995 etc.4 2. beciuri sau clăi de fân. Condiţionarea. 25% din Mg.8 6..3 3. materialelor consumabile şi plasarea forţei de muncă disponibile este oferită în cadrul necesarului acestui sector pentru utilare şi pentru încadrare cu personal.2 10.4 0. cât şi pentru comercializare.7 6.9 0. Mijloacele simple.9 10.5 1.4 15.9 5. sursele de materii prime. Păstrarea în stare proaspătă a legumelor mai rezistente se făcea în gropi acoperite.2 3. în cămări. 1.7 12. Importanţa socială a păstrării şi industrializării produselor horticole trebuie şi ea menţionată..2 1.K. Importanţa alimentară a produselor horticole poate fi evaluată prin contribuţia acestora la necesarul de principii nutritive din hrana populaţiei. important ca volum. depozitarea şi industrializarea legumelor şi fructelor sunt activităţi care au asigurate în condiţiile ţării noastre.). Ceapa şi usturoiul se păstrau la loc aerisit şi uscat. Un consum de produse horticole. atât pentru un consum familial mai îndelungat. dar surplusurile şi concurenţa potenţială a unor ţări cu sector agricol subvenţionat. Kader.1 4.1 2.4 2.7 2.3 22.Mere (Red Delicious) Castraveţi Struguri Salată (Iceberg) Piersici Pere Ardei Cartofi Căpşuni Tomate ambalate 3. Evoluţia activităţilor de păstrare şi prelucrare a produselor horticole pe teritoriul locuit de poporul român. au permis producătorilor din ţara noastră să valorifice legumele. Merele erau depozitate în poduri şi cămări. asigură totodată locuri de muncă în perspectiva unei reprofilări a activităţilor industriale.

înşiraţi pe o sfoară suspendată.XVII se păstrează diverse documente şi însemnări de călătorie care atestă bogaţia şi diversitatea de fructe. Avantajele oferite de distilarea fructelor (volum mic. ale căror tehnici proveneau. horincă. acolo unde trebuiau hrănite colectivităţi mai mari de oameni. Satu Mare. Rachiurile redistilate (pălincă. ardeii. din Orient. uneori tăiaţi cu o mică porţiune de coardă. tendinţă care s-a păstrat şi în prima jumătate a sec. care evoluau în cidru şi apoi în oţet de poame. pere etc. palinca şi horinca (horilca) sunt denumiri de origine slavă. Până în sec. în care erau instrucţiuni precise privind condiţiile de calitate. mai ales din prune.C. de Coarnă şi Razachie. precum şi legumele care se produceau. existau preocupări mai semnificative pentru păstrare şi pentru prelucrare.strat gros de frunze. preţ ridicat) au determinat o preponderenţă a fabricării rachiurilor. Prelucrarea casnică a legumelor se realiza prin murare (varza. pătlăgelele verzi). Nucile erau păstrate în poduri răcoroase şi uscate. În 1931.XIX. Zalău. Teodorescu). pesmet. modul de sortare şi ambalare. Deshidratarea şi industria conservelor câştigă o oarecare pondere. Arad şi Sibiu (I. Numai după marea reformă agrară din 1920. preluate de la sârbi. În acelaşi an comerţul cu nuci româneşti devine competitiv pe plan mondial. la mănăstiri sau la hanuri. erau ţinuţi în cămări. impropriu denumite vinuri de mere. caracteristice zonelor subcarpatice din Muntenia şi Oltenia (Văleni. iar apoi se păstrau în timpul iernii în ţinuturile locuite de români. dar conservele de legume erau în minoritate. Ciorchinii sănătoşi de struguri. liptari. Din sec. sărare (zarzavaturi. Sindicatul Exportatorilor de Nuci avea 7 fabrici de spălat şi cojit: 3 la Iaşi şi câte una la Cernăuţi. Merele şi perele se uscau. Institutul Naţional de Export elaborează un Regulament pentru exportul fructelor. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor finanţează şi susţine înfiinţarea Societăţii de Export Viticole. Unele specii se deshidratau prin afumare sau în cuptoare fără fum. etc. Magiunul (mačun). Acestea produceau marmeladă. Concentratul de prune (magiun. producţia de fructe şi de legume în creştere este valorificată în proporţie mai mare. Încă din toamna anului 1929. pepenii.). }uica.aromatice) sau concentrare (bulion). după denumire. răchie) erau produse mai ales în Transilvania (Turţ. povidlă. Mureş). ardei iuţi).XX. siropul (shirab) şi rachiul (arak / araki / raki) sunt produse prelucrate. Din perioada secolelor XIV. inclusiv prin export. Musturile (mustum) fermentate de fructe (cidru. uscare (verdeţuri. magiun. faţă de alte forme de prelucrare. castraveţii. Horezu. slovaci sau rutenii din Ucraina subcarpatică.) erau consumate în zonele montane şi submontane din Transilvania. În 1932 se introduce 15 . se fabricau rachiuri de fructe. silvois) se păstra la rece. condimentare. Putem considera că tradiţia populară a păstrării şi prelucrării legumelor sau fructelor îşi are în mare parte originea din perioadele cele mai vechi ale istoriei. }uicile erau de tărie redusă. XVI. doar la curţile domneşti şi boiereşti. Fructele serveau pentru prepararea musturilor. tăiate în felii. dulceţuri şi compoturi. adăugate celor 3 deja existente (total 32 de unităţi). în oale mari de lut. ajungându-se ca în 1940 să existe 20 de fabrici particulare şi 12 fabrici de stat. ceruită la capete.

se accelerează şi se încheie în anii 1958-1962. 250 tone de fructe. Radu. cât şi pentru export.C. Între obiectele predate. Martin.3 miliarde lei pentru dezvoltarea reţelei frigorifice a statului şi ridicarea de depozite moderne. care îşi propunea printre altele "să studieze şi să soluţioneze valorificarea strugurilor. Măleanu.33 miliarde lei în industria conservelor. În primul cincinal s-au investit 4. Exportul de produse horticole a fluctuat de la an la an. În 1937 îşi începe activitatea şi Secţiunea Viti-Vinicolă şi Pomicolă din cadrul I. în diverse variante de calitate. S-a ridicat o generaţie nouă de specialişti din care făceau parte I. Pătrăşcanu (1892-1968). În perioada care a urmat după 1947. în colaborare cu fabricile producătoare de ambalaje. fructelor şi legumelor". Centralismul economic.F. ambalajele standardizate au fost fabricate în cantităţi mari.S. Bordeianu.R. capacitatea de depozitare şi prelucrare a produselor horticole s- 16 . recomandă începând cu anii 1932-1936. deşi pentru unele produse. 400 de tone fructe. Învăţământul horticol superior face şi el după război primii paşi semnificativi. {tefănescu (1882-1926) sau N. În vederea valorificării. Numărul vagoanelor C. Exportul de produse horticole în U. În 1949 se înfiinţează fabrica Tehnofrig la Cluj iar în 1954 la intreprinderea Frigocom Bucureşti se realizează un compresor frigorific de 750 kcal/h. păstrarea şi industrializarea produselor horticole devine tot mai mult un monopol al statului. care păstrează în anul 1931/1932.sindicalizarea obligatorie a activităţii de export.I. În perioada 1956-1960 sunt realizate primele depozite de stat moderne pentru păstrarea producţiei horticole. prin înfiinţarea unor conferinţe de specialitate la Academiile de Înalte Studii din Bucureşti şi Cluj. predate de personalităţi ca Haralambie Vasiliu (1880-1953) D. T. În anii 1960-1965 se construieşte fabrica de conserve de la Tecuci (1961) alocându-se 1. figurau şi "Industriile Agricole".F. devine tot mai important. fructe proaspete. iar în anul 1933/1934. sub presiunea extraordinară a puterii asupra satelor. Numărul capacităţilor industriale a crescut. T. flori şi legume.V. sau către unele ţări şi-a menţinut o tendinţă crescătoare. izoterme necesare exportului creşte de la 490 la 2000 unităţi. fructe deshidratate. Capacitatea de prelucrare anuală în 1960 ajunge la 120 mii tone legume şi fructe. precum şi la Facultatea de {tiinţe Agricole dezvoltată la Chişinău (1933/1934) din nucleul format la Iaşi. Colectivizarea agriculturii. 6 tipuri de ambalaje pentru struguri. alături de asimilarea unor utilaje mai moderne şi introducerea unor tehnologii noi. prin naţionalizare şi prin instituirea sistemului de cote şi achiziţii la preţuri mici.R. iar colectivizarea este declanşată. preţul redus al materiei prime horticole şi lipsa de concurenţă.S.A.. a permis sectorului de stat să se dezvolte. care funcţiona cu SO2. destinate atât pentru circuitul intern. Păstrarea frigorifică a fructelor este iniţiată la Frigoriferul din Bucureşti. înfiinţându-se Asociaţia Exportatorilor de Fructe din România. desfăşurată mulţi ani într-un ritm lent datorită opoziţiei ţarănimii. distribuite avantajos şi transportate cu tarif redus. ceea ce permite construirea de întreprinderi noi (la Vădeni-Brăila în 1952 şi la Tulcea 1955).. C.R. Institutul Naţional de Export al României.

I. pentru a aduce ştiinţa valorificării produselor horticole la un nivel comparabil ţărilor dezvoltate.D. }ara noastră datorează mult unei personalităţi proeminente cum este prof.F. Cadrele formate.H.M.-R. Radu şi dr.V. Gherghi. întemeietor de şcoală şi expert practician recunoscut peste hotare. Mihalca.dr. Tabelul 1. de calitate medie sau sub medie. se constatau numeroase discrepanţe între rezultatele cercetărilor şi situaţia de pe teren. desfăşurată la un nivel mai corespunzător. Bucureşti. condiţionare.2 1980 350 200 70 40 160 1985 1320 101. cărţile şi publicaţiile apărute.L. proiectele şi tehnologiile studiate şi aplicate constitue o dovadă că factorul uman şi resursele de inteligenţă ale poporului român reprezintă o valoare în sine.dr. Evoluţia capacităţii de valorificare a produselor horticole în România. Gherghi. dr.P.I.A. C. Iordăchescu şi dr. Mircea.F. Prof.J.). actualul director al I.F.P.P.F. legume şi fructe (mii tone) Capacitatea de depozitare. Înfiinţarea în 1971 a Centralei Legume-Fructe (C.L.L. cumpărate de populaţia oraşelor în curs de industrializare.2. Gh.) . de Stat şi Cooperatiste (C. înfiinţat la 8 septembrie 1967 la Bucureşti. prof.dr.F.L.P. a asigurat un important spaţiu de desfacere pentru mărfurile realizate.R.printre altele.S.E.C.L. Pe plan intern s-a format şi s-a dezvoltat o piaţă a produselor proaspete şi a conservelor de legume şi fructe ieftine. legume şi fructe ( mii vag. iar piaţa C. consumatori fără alternativă.I.dr. Burzo.) şi a Complexelor de Producere a Legumelor şi Fructelor (C.C.L. completate în funcţie de datele disponibile) Specificare Capacităţi de industrializare pentru conserve delegume Capacităţi de industrializare pentru conserve de fructe Capacităţi de industrializare pentru pastă toamate şi sucuri Secţii de conservare a legumelor şi fructelor Centre de prelucrare a legumelor şi fructelor Capacitatea de prelucrare. A.) şi de mărire a activităţii de industrializare. aveau sarcini de preluare.. care a acţionat în condiţiile grele ale epocii. se numără printre cei dispăruţi în prezent. indiferent de condiţiile existente.C. C.F. în intenţia creşterii. I.doc. A. în perioada 1965-1985 (statistici oficiale. alături de prof. În domeniul cercetării ştiinţifice trebuie apreciată activitatea I. de lărgire a sortimentului de conserve etc. Cu tot 17 .I.) viza printre altele şi îmbunătăţirea activităţii de valorificare.A.A. a operativităţii în valorificare.6-3000 t/ C. de promovare a semiindustrializării (0.7 Cu toate acestea. În perioada 1976-1980 s-a trecut la etapa Consiliilor Unice Agroind.doc.F. a Intreprinderilor Judeţene de Legume şi Fructe (I. Valorosul colectiv al Institutului din Berceni (Bucureşti) a reuşit să acţioneze pentru reducerea pierderilor produselor horticole cu cca 10-12% pentru cele cca 12-14 milioane tone ce se realizau anual în România.a mărit.) 1965 140 90 20 1970 20 140 660 55.P. care a soluţionat importante aspecte teoretice şi practice specifice păstrării şi industrializării produselor horticole în România. păstrare şi valorificare a produselor pe destinaţii. care şi-au adus o mare contribuţie la aceste realizări.U.

Bucureşti. Se menţionează 22 de tipuri de maşini. C.P. Tabelul 1. apărută în 1986. (Inspectoratul General de Stat Pentru Controlul Calităţii Produselor). Gherghi. A. În anumite perioade au funcţionat chiar instituţii specifice.P.V. şi colab.L. Zanfir). şi Iordăchescu.L. L. economisirea energiei. Cercetarea în domeniul condiţionării şi păstrării produselor horticole era şi ea deosebit de rodnică (Ionescu. 1988). piersici. vişine. păstrarea aseptică. cireşe. Burtea. generalizarea utilizării unor maşini.G. Lipsa oricărei concurenţe şi a mecanismului de piaţă determina vânzarea şi cumpărarea în condiţii impuse. existau în ţara noastră 94 depozite repartizate în 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti.7.1988) şi aplicarea acestora la unităţile din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării se interpunea multă inerţie şi lipsă de interes. cum era Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole din anii '50. la acea dată.600 tone. a determinat raţionalizarea alimentelor în cadrul unui "program ştiinţific". de dr. Confruntat cu problema pierderilor care reprezentau o parte importantă a diferenţei între producţia realizată şi cea contabilizată. sisteme automate). Bucureşti (Progresul tehnic şi rezultatele cercetării ştiinţifice în domeniul prelucării produselor horticole. 1988.I..S..10/1988) Anul Ventilaţie mecanică Celule frigorifice Celule cu atmosferă controlată Total România 18 ..000 tone (28% din capacitatea totală).C. Ele totalizau o capacitate de 531. 10 depozite aveau peste 10.C. Dinamica construirii spaţiilor de păstrare în perioada 1975-1990 (după Ionescu. A. la nivel mondial. mazăre. Lipsa repetată a unor produse. struguri şi cartofi din R. specii mai puţin răspândite). Între acestea. care dicta preţurile în avantajul intreprinderilor de stat. fasole. I. condus de un ministru secretar de Stat (ministrul C. fixa mercurialul şi impunea contractările obligatorii pentru gospodăriile populaţiei.P. România". P.I.). 150 produse anual).V. statul a construit o reţea importantă de depozite (tab.000 tone (42% din capacitatea totală) şi 46 depozite 5.000 tone capacitate (30% din capacitatea totală). Hort. introducerea unor tehnologii şi a unor proiecte de execuţie performante. iar în anii 1983-1984 s-a pus problema stabilirii şi normării acestor consumuri pe locuitor într-un an. Sectorul de cercetare recomanda un nou sortiment de fructe şi legume (tomate.3. producerea sucurilor şi băuturilor răcoritoare. L.F. promovarea standardizării. fructe.. utilaje cu performanţe tehnologice superioare (concentrare cu triplu efect. Nr. caise. 38 depozite între 5. măsurile de impunere a calităţii de sus în jos se loveau de inerţia şi chiar de rezistenţa unor producători siguri de desfacerea produselor lor în condiţiile lipsei de concurenţă şi a cantităţilor adesea limitate care erau livrate pe piaţă. A.C. sau Departamentul Contractării şi Achiziţionării Produselor Agricole. Statul era principalul valorificator de produse horticole.1. Între rezultatele excepţionale raportate de I.controlul efectuat de I. Rev.000 şi 10.S. din anii '80. instalaţii şi utilaje proiectate şi realizate în România. sub egida I. Rev. diversificarea sortimentului (400 produse prelucrate din legume şi fructe.C. Horticultura/ian. După situaţia centralizată în lucrarea "Depozitele de legume.F. era în 1988 C.

Produsele horticole. Criza energetică şi decuplările de curent nu permiteau un control la parametrii optimi al temperaturii din celule. Utilajele cu adevărat moderne constituiau o minoritate în multe secţii de prelucrare. Anumite materii prime şi auxiliare (mirodenii.000 t 152. sau lipseau cu desăvârşire. subutilizate.000 t 396. Gh. societăţile cu capital majoritar de stat înregistrează un regres evident. iar ambalajele moderne întârziau să apară. antioxidanţi. Chiar ţările socialiste vecine puteau constitui un exemplu pozitiv în domeniul valorificării eficiente. proaspete sau prelucrate. În cazul depozitelor. prost întreţinute şi. Industria de transformare a produselor horticole mai folosea încă utilaje foarte vechi. dar care nu era urmat. alături de maşini de sortare care nu funcţionau din diverse motive. erau valorificate şi gestionate în condiţii necorespunzătoare. utilajele) sau ambalajele care constituiau o proprietate a statului erau de multe ori neglijent gospodărite. 19 . Concurenţa produselor importate. Existau şi aici situaţii de excepţie. iar programul de modernizare se derula lent.000 t 347. metode şi reţete de producţie depăşite sau revizuite prin raţionalizare. În timp ce sectorul privat se înfiripă în mod inegal. enzime. În perioda de după 1989. Pentru exportul în Occident. Exportul se executa adesea în condiţii materiale foarte grele şi implica o mare răspundere. iar manipulările la încărcare şi descărcare măreau riscurile de degradare. sectorul de valorificare îşi găseşte cu greu calea între proprietatea de stat şi cea particulară.000 t 67. deşi principalul beneficiar al valutei astfel obţinute era statul. în condiţiile perioadei de tranziţie.000 t 615.000 t 80. iar în caz de nerealizare cei responsabili erau penalizaţi conform legii.000 t 10. coloranţi. iar dotarea cu acestea reprezenta o performanţă a acelor ani. Fructele şi legumele depozitate nu erau de calitate. pentru a nu mai vorbi de zahăr sau ulei) erau limitate în reţete.000 t 885.000 t 1.000 t 150. judeţul Dolj. O situaţie des întâlnită era sortarea manuală. ca bun al întregului popor.000 t 409.1975-1976 1980-1981 1985-1986 1989-1990 85. fiind surprinse de ploi şi îngheţuri. Mijloacele fixe (clădirile. mult sub posibilităţile existente. nu formau loturi omogene şi proveneau din unităţi unde nu se respecta totdeauna tehnologia corespunzătoare (mai ales tratamentele fitosanitare). maşinile.000 t Situaţia de pe teren prezenta însă numeroase deficienţe. cei care primeau această sarcină se confruntau cu cele mai grele probleme şi formalităţi. organizat cu profesionalism de dr. Vâlceanu.000 t 196. în funcţie de zona geografică. Livrarea lor se făcea cu multă întârziere.000 t 286. iar multe sortimente erau nevandabile. datorită neglijenţei cu care se executau atunci când nu exista control. creează adesea probleme producătorilor români. Aspectul produselor era uneori destul de puţin atrăgător.000 t 319. Unele agregate frigorifice erau mari consumatoare de energie. deşi calitatea conţinutului produsului românesc este adesea superioară. care nu sunt pregătiţi să prezinte o ofertă la nivelul designului sau calităţii ambalajelor străine. dimensiunile prea mari ale unor celule făceau ca ele să nu se umple niciodată complet. între care amintim exportul de tomate timpurii din zona Poiana Mare.

8 kg 48.6 158. Tabelul 1. Producţia de conserve horticole în perioada 1990-2000 (după CNS şi MAA) Conserve (mii t) de fructe de legume 1990 124 190 1992 48 118 1994 48 122 1996 53 110 1997 48 92 1998 40 75 1999 41 65 2000 43 61 Conservarea legumelor si fructelor si-a diminuat volumul de trei ori. fiind totodata in curs de privatizare.M. Consumul alimentar mediu zilnic.6 162.M.6 145.8 45. exprimat în calorii şi categorii de substanţe nutritive (1991-2000) U.0 60.4.5 100.7 112.).5 44.4 160.9 66.5.0 73. Producătorii sunt dezavantajaţi în negocierile cu unităţile de preluare.).3 47.8 166. Pieţele de gros. dispersată.7 166. mai ales datorită proporţiei de glucide care a înregistrat o creştere semnificativă (tab. conjuncturală. în timp ce un anumit tip de importuri. pe locuitor.1.5 Tabelul 1. perpetuează o stare de fapt în care producătorul român este descurajat să-şi sporească şi să-şi valorifice superior oferta. 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 kg 145.Desfacerea producţiei horticole este necontrolată. Tabelul 1.3 165. chiar în comparaţie cu cerealele.7 84.5 kg kg 88.8 50.4 81. ca urmare a scumpirii materiei prime si a utilitatilor. oferă producţii mult mai ieftine la preţuri concurenţiale.1 86. iar lipsa de stimulare pentru producţia marfă de calitate. staţionar pe întreg intervalul (tab.1 86. Producţia se adaptează greu la cerinţele pieţei interne şi mai ales externe.8 43.0 73.6.6 115.4 111.). în timp ce la fructe a rămas. Consumul mediu anual de produse horticole pe locuitor (1991-2000) a prezentat o dinamică diferenţiată.Sectorul se modernizeaza inegal. 1991 Calorii Kcal 2832 1992 2758 1993 2959 1994 2872 1995 2921 1996 2942 1997 2933 1998 2959 1999 2981 2000 3020 20 . dublat de economia paralelă sau subterană.0 134. dar fiind afectat de nesiguranta surselor de aprovizionare cu legume si fructe pentru industrializare si de lipsa de retehnologizare (tab.9 156. La cartofi şi la legume s-a înregistrat o creştere evidentă.3 115.6. care sunt mai bine organizate şi informate.1 64. în partizi mari. Consumul mediu zilnic de calorii pe locuitor a depăşit 3000 Kcal de-abia în anul 2000.4 44. Disfuncţionalităţile economice şi legislative. practic.5. observandu-se reale preocupari de relansare calitativa.3 45.4.1.5 45.7 71. Consumul mediu anual pe locuitor la unele produse agricole.1. fluctuantă şi concurată de importuri similare din ţări cu o producţie profilată în aceată direcţie.6 169.7 47.5 159. provine din nesiguranţa desfacerii.7 110. organizaţiile producătorilor şi infrastructura existentă nu au eficienţa care se cere. respectiv horticole (1991-2000) Produse din cereale Cartofi Legume şi produse din legume Fructe şi produse din fructe U.3 146.

6 96.2 425.tendinţa permanentă de majorare a preţurilor. sunt lipsa pieţelor en-gros teritoriale.7 85.7 94.3 16 2.9 45 440. Gherghi (1998) recomandă implicarea sectorului de valorificare a produselor horticole în soluţionarea problemelor existente.0 95.4 446.atunci când cererea reală creşte sau scade cu 50%.9 174. ca urmare a valorificării directe a legumelor şi fructelor din exploataţiile mici şi mijlocii. nivelul preţului în ambele cazuri are o tendinţă de stabilitate.6 60 373. 1. sezonalitatea accentuată a cererii şi/sau producţiei şi lipsa pieţelor en-gros. care sunt preferaţi. ca urmare a autoconsumului şi crizei alimentare cantitative. ca urmare a rolului pe care-l îndeplineşte: 21 .5 40.7 85.9 21 452.2 28 1. Costescu şi M Constantin (1997). . din 1996 balanţa comercială a devenit favorabilă pentru România. circulaţie).7.legătura directă între cerere şi preţ.1 449.starea materială şi veniturile consumatorilor.8 63. a posibilităţilor reduse (sau inexistente) de informare a producătorilor şi consumatorilor.9 36 4.9 16 2000 480.nivelul redus al ofertei ţărăneşti en-gros şi en-detail. a investiţiilor în horticultură (producţie. dar consumatorii potenţiali se pot oricând transforma în consumatori efectivi.Protide Lipide Glucide g g g 90.9 94.1 448. precum şi receptivitatea redusă pentru formele de cooperare. Comerţul exterior cu unele produse horticole proaspete şi prelucrate (1991-2000) Produse Fructe comestibile Băuturi alc şi.tendinţa de menţinere în continuare a pieţei ţărăneşti din România este stabilă.7 116.8 52. care nu pot cumpăra în anumite perioade chiar produsele româneşti devenite articole de lux. ca urmare a unui ritm accelerat al inflaţiei.3 403. prelucrare. .8 80.3 93.nealc oţet Fructe comestibile Băuturi alc şi. ţara noastră importând în 2000 de trei ori mai multe fructe comestibile decât exportă (valoric). în condiţiile unei scăderi a importurilor de 4 ori.8 32 32 56 47 47 41.2 57 33 38 30 13 1998 203.2 82. . .2 80.5 62 245. respectiv calitative.4 52.6 448. sezon şi forma de prezentare a legumelor sau fructelor în cadrul pieţei.6 207.4 95.7 83 26.4 88. de la Universitatea din Craiova consideră că piaţa produselor noastre horticole are câteva trăsături definitorii: .0 444.0 97.9 55. .6 80.9 61 1992 5.3 92.dr. în funcţie de loc.35 75.2 336.3 26 939.0 22 393.).7 441. aspect apreciat de consumatori şi de care trebuie să se ţină seama.nealc oţet 1991 2.7 431.7. A.0 78.6 21 1286.2 440.9 18 5.4 17 1999 331. La capitolul băuturi alcoolice/nealcoolice şi oţeturi.6 17 25 31 57 59 Import (miliarde lei / milioane dolari) 24. Prof.7 78.4 21 391.elementele de dezechilibru considerate condiţii restrictive. (tab.7 93.8 399.3 16 26.6 48 160. .3 94.7 88.doc. M.4 33.7 Tabelul 1. creat de o cerere solvabilă prea puternică şi o ofertă care nu poate fi satisfăcută numai de producătorii individuali.2 17 • După Anuarul Statistic 2001 Comerţul exterior în milioane de dolari s-a menţinut deficitar.3 20 20 25 27 28 13.5 78.8 76. care să regleze aceste situaţii.6 146.6 83 1993 1994 1995 1996 1997 Export (miliarde lei/milioane dolari) 16.

. II . structură şi calitate numai în concordanţă cu cerinţele pieţei..promovarea de noi tehnologii pentru produsele proaspete şi transformate. supermarketuri etc. astfel încât să se elimene crearea de stocuri nevalorificabile. .promovarea de noi sisteme de distribuţie (pieţe de-gros.)."orientarea producţiei ca volum. CAP. . care să asigure creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor. .elaborarea de studii de piaţă şi conjunctură atât pentru piaţa internă cât şi pentru export".menţinerea calităţii produselor o perioadă cât mai mare de timp şi promovarea acestora în condiţii calitative şi de prezentare moderne.CARACTERIZAREA TEHNOLOGIC| A PRODUSELOR HORTICOLE 22 .

dar în primul rând pentru a rezista la factorii biodegradării. Diversitatea speciilor cultivate de legume. grupează produsele horticole în funcţie de familia botanică din care fac parte plantele horticole respective. mai ales la speciile care sunt recent introduse. Soiuri. Denumirea corectă a speciilor horticole are trei trepte de formulare. grupe de soiuri. menţioneaza peste 80 de specii. varietăţi sau chiar specii care sunt marginalizate şi chiar dispar din sortimentul cultivat sau recomandat. Denumirile sunt uneori controversate. Clasificarea produselor horticole 2. nu violeta de Parma. sau mai atractive la gust. Există specii mai răspândite şi specii mai puţin răspândite. 23 .1. Poligonaceae sau Solanaceae pentru fructe. Se utilizeaza denumirea de: legume Cucurbitaceae. Răspândirea speciilor horticole este şi ea relativă. sau din flora spontană. Specia floricolă de ghiveci Saintpaulia ionantha este violeta africană. a soiurilor de struguri de masă. acestea devin mult mai vulnerabile. Uneori ele sunt originare din alte zone geografice. subtropicale.1998. mai expuse la procesele de degradare. anume treapta stiinţifică. sau când este vorba de sinonime cu arie de utilizare egală.D. Produsele horticole prelucrate sunt transformate. Această împărţire se deosebeşte de cea existentă în secolul trecut şi cu siguranţă. Particularităţile proceselor lor fiziologice determină o valorificare mult mai complexă decât a altor produse vegetale.Clasificarea botanică (sistematică). dar multe specii sunt de interes economic local sau regional.La genul Cichorium apar frecvent confuzii in denumirea varietăţilor legumicole cultivate. doar într-un context adecvat. specie pentru flori tăiate din genul Viola. . Din momentul recoltării. fructe şi flori. Definiţie şi specific Produsele horticole sunt organe vegetale sau părţi de organe vegetale provenind de la plantele horticole. este foarte mare. varietăţi sau chiar specii noi îl îmbogăţesc mereu. de cea care va exista în secolul viitor.1.2. tehnică şi populară. Criteriile de clasificare a produselor horticole . dacă ţinem seama de destinaţia lor. Hoza. iar structura lor este mult mai gingaşă.2. sau de climat temperat. rare. În lucrările ştiinţifice sau în contractele cu parteneri străini trebuie evitate denumirile regionale sau neacceptate de dicţionarul limbii române moderne. nu numai pentru a deveni mai comestibile. au un conţinut mai ridicat în apă şi un volum în general mai mare. unele cunoscute prin import sau prin încercările de aclimatizare. În aceeaşi măsură sunt soiuri.1.1. Tomatele pot fi numite pătlăgele roşii sau simplu.. de exemplu pe eticheta unor conserve cu denumire tradiţională (roşii în bulion etc). Sortimentul tropical şi subtropical de fructe şi de legume este mult mai divers decât cel din zonele temperate. şi colab. create şi răspândite datorită competitivităţii sau calităţilor nemaiîntâlnite pe care le au. Sortimentul cultivat într-o anumită zonă este într-o permanentă transformare. Specificul produselor horticole proaspete este generat de faptul că sunt vii. roşii.Clasificarea dupa arealul de cultura: produse horticole tropicale. 2.

printre legume de spanacul. cireşe. reventul. . legume condimentar-aromatice etc. afinele. în limba franceză) prezintă cea mai mare importanţă. se bazează pe data sau momentul diferit al apariţiei pe piaţă. specii mai rare: ceapa eşalotă. prazul. vişine. guliile etc. b) produse horticole foarte perisabile sunt dintre fructe: coacăzele. rădăcini. de la türfandá. struguri.. legume: ardei. varza chinezească. În unele cazuri. mazărea de grădină. zarzăre. ceapa de tuns. hreanul etc. sfecla. prune. limba persană). conopidă. grupează speciile de plante horticole după asemănarea care există între tehnologiile lor de cultură (fructe seminţoase/pomacee. Viţa de vie se studiază în cadrul pomiculturii.. pătrunjelul. ceapa de Egipt. ceapa verde. ţelina. formele legumicole de cicoare. durata sau condiţiile de depozitare sunt determinate în mod hotărâtor de apartenenţa la una sau alta dintre aceste grupe: a) produsele horticole excesiv de perisabile sunt reprezentate printre fructe de căpşune. guliile. soiuri de afine. piersici. vişine. morcovul.Clasificarea după gradul de perisabilitatea (perissable = sensibil la păstrare. agrişele. condiţionate şi comercializate în mod distinct. cireşe. legume: ceapa. Multe organe vegetale consumate ca produse horticole sunt frunze.Clasificarea horticolă. păstârnacul. tomatele). Scăzămintele care se aplică. corcoduşe. iar pepenii sunt consideraţi fructe în diverse ţări. la care se consumă frunzele. cartofii de toamnă. Există produse extratimpurii (foarte timpurii. usturoiul verde. transportate. boabele verzi de mazăre de grădină. zarzăre. mai puţin cultivate: bobul de grădină. păstrate. c) produse horticole perisabile: fructe: pere. ridichile. usturoiul. sparanghelul. d) produse horticole mai puţin perisabile: fructe: merele. Alteori sunt organe vegetale metamorfozate (tuberculii de cartof. struguri. tardive (târzii). mărarul. fructe tipice. prazul). care se strică uşor. varza de frunze. zmeură. Diferitele grupe de perisabilitate sunt recoltate. mure. pepeni galbeni. feniculul de Florenţa.). considerate mai corecte din punct de vedere ştiinţific. mere de vară.Clasificarea morfologică are în vedere organul sau partea de organ vegetal reprezentată de produsul horticol respectiv. pătlăgele vinete. 24 . alunele şi migdalele. timpurii. legume perene.). de agrişe şi de coacăze. semitardive (semitârzii). tomate. gutuile. e) produse horticole foarte puţin perisabile sunt nucile. fasolea de grădină. printre legume: castraveţii. anumite soiuri de caise. loboda. Clasificarea horticolă studiată în România diferă uneori de clasificările tehnologice din alte ţări. pătrunjelul de frunze şi alte specii de legume mai puţin răspândite. alte soiuri de salată. manipulate. dar care sunt folosite în paralel cu cele mai vechi. Căpşunul este considerat plantă legumicolă în Franţa. altele nu apar decât în momente specifice (ex. fructe sâmburoase/drupacee. apar denumiri noi. caise. soiuri de salată. leuşteanul. bame. La ceapa şi la usturoiul verde sau la praz. ciuperci comestibile. piersici. . .Clasificarea comercială. Unele specii au toată gama de soiuri (ex. dovleceii. ceea ce numim tulpină este o tulpină falsă. ridichea de lună.

. printre altele. alunele. s.c. pe plan mondial se consideră că primele 10 legume care prezintă valoare nutritivă şi dietetică (conţinut deosebit în substanţe minerale. grupele de perisabilitate sunt notate cu literele mari ale alfabetului de la grupa A (deosebit de perisabile) până la grupa E şi F (foarte puţin perisabile). Figura 2. pl-pălărie. s.. cireşele tardive. ceapă (locul 31).Clasificarea dupa valoarea nutritiva. vitamine. c) cu valoare energetică medie pot fi considerate majoritatea produselor. ridichile. După Rick. cartofii.M. v-volva. dovleceii. urmate. mazărea. ciupercile şi legumele de la care se consumă frunzele .Clasificarea după valoarea energetică grupează produsele horticole în patru categorii: a) cu valoare energetică ridicată sunt nucile. mazărea (5). i-inel (annulus). bobul şi usturoiul. varza de Bruxelles (3). fibre şi alte substanţe utile sunt broccoli (1).h. . b) cu valoare energetică importantă sunt strugurii.În normativele tehnice.-strat himenial. batatul (9) şi morcovii (10). C.-strat cu lame. spanacul (2). b-butoni de fructificare. s. csh-camera subhimenială. tomate (16). salată (26). d) cu valoare energetică redusă sunt castraveţii.1.-canalul medular. cartof (14).Părţile componente ale ciupercilor comestibile: p-picior. anghinarea (7). migdalele. c.m. . sparanghelul (6). tomatele. de porumbul zaharat (locul 12). 1978.-zona de creştere. varză (15).l. ve-velum. conopida (8). 25 . fasolea lima (4).

4 257.0 2284. IV-Raphanus sativus.6 85.4 239.4 280.0 189.1 142 175 (170-180) 140 (80-200) 165 (120-210) 97 (110) 7048 (6700-6800) 6509 5457 745 (670-820) 723 (610-690) 684 (270-485) 669 (630-650) 603 572 (530-660) 571(500-560) 550 (500-600) 538 (420-540) 525 (490-500) 515 (520-750) 483 460 (410-500) 454 (280-540) 436 399 (360-670) 340 (430) 26 . 1986) Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib kcal/kg Produsul Valoarea energia kJ/100 g edib.7 286.7 167.9 215. Valoarea energetică medie estimativă a produselor horticole (prelucrare după Burzo.4 115. I.0 182.2 .2 58. 1986.0 83.5 192.7 123.4 2725.5 239..Figura 2.5 2950.1.2 119. kcal/kg Usturoi Cartofi Mazăre Păstârnac Pătrunjel Ceapa Praz Sfecla roşie Morcov Pepeni verzi Fasole verde Gulii Conopidă Ardei Varza roşie }elină rădăcini Spanac Pătlăg.1 288.7 118. şi colab. Niculescu.5 202.1 114.7 1400 (1350) Dovlecei 867 (720-790) Andive Witloof 865 (780-790) Salată 689 (400-720) Castraveţi 614 (530) Nuci 452 (340-520) Migdale 376 (220-540) Alune 369 (300-430) Cireşe 348(300-450) Struguri 295 (290-300) Gutui 285 (240-330) Vişine 283 (330) Castane 282 (210-300) Afine 275 (160-390) Coacăze negre 273 (230-330) Pere 270(180-360) Caise 263(170-180) Mere 254 (180-270) Prune 248 (330) Mure (230-340) Piersici 203 (260) Coacăze roşii 198 (150-300) Agrişe 192 (150-190) Zmeură 188 (190) Căpşun 73.1 252.8 101.6 311.4 154. P.0 230 225.6 190. r.2 219.3 157. III-sfecla roşie.7 145.Participarea hipocotilului şi a rădăcinii la formarea rădăcinilor tuberizate: Beta vulgaris: I-sfecla pentru zahăr.3 103.2 363.3 78. rl-rădăcini laterale Tabelul 2.0 362. II-sfecla furajeră.3 118.rădăcină principală.6 69 40. hp-hipocotil.2 113 110.1 106.vinete Varza albă Pepenii galbeni Ridichi negre Ciuperci Ridichi lună Tomate 586.8 302.0 80.

La numeroase specii suberificarea lenticelelor determină închiderea lor parţială sau totală. La unele fructe lovite. La salată şi varză. Ritmul de suberificare depinde de temperatură.. ca ţesuturi definitive (tab. Legumele de frunze au stomate în epidermă. iar conopida nu are pigmenţi în soiurile de culoare albă. I. 1986). apar zone lignificate (Burzo. Celulele au pereţi subţiri. iar fructele şi tulpinile. (1979). lenticele. cu spaţii intercelulare mari 27 . Tuberculii de cartof sau unele rădăcinoase dezvoltă sub celulele lezate straturi de celule suberificate cu rol de apărare şi protecţie. Produsele lovite pot forma în anumite condiţii ţesuturi de cicatrizare. cu clorofilă. iar valorile prea scăzute ale acesteia inhibă acest proces.G. Merele. ce constă dintr-un strat de celule compacte.1.. Prunele şi strugurii au epiderma acoperită cu pruină. morcovii conţin caroten.2. Epiderma merelor sau verzei este acoperită de cuticulă. (1982). După Burton. }esuturile trofice (fundamentale) sunt caracteristice părţii comestibile a fructelor sau legumelor. Constituţia fizică a produselor horticole produselor horticole provine din dezvoltarea şi specializarea ţesuturilor embrionare (primare). suberificarea este inegală (suberul este mai gros la bază).2. Piersicile şi agrişele au epiderma prevăzută cu perişori. care permit schimbul de gaze şi vapori cu exteriorul. cu pereţii îngroşaţi (prin suberificare). Clasificarea ţesuturilor vegetale după funcţia pe care o îndeplinesc (prelucrare după diferiţi autori) Denumirea ţesuturilor Sinonime sau caracteristici meristematice nediferenţiate protectoare.2. cireşele şi căpşunele au pigmenţi antocianici în epidermă. celulele sunt poliedrice. diferă în funcţie de soi şi de zona analizată pe tubercul. care protejează în exterior frunzele şi fructele. Suberul este un ţesut de apărare secundar care este alcătuit din mai multe straturi de celule.2. W. În primele faze.2. care favorizează formarea membranelor şi sinteza enzimelor necesare. solzi. Tabelul 2. care poate fi continuu.primare (epiderma-simplă sau de apărare modificată) şi secundare (suberul) trofice: -asimilatoare şi de depozitare fundamentale mecanice de susţinere secretoare şi glandulare sunt mai puţin relevante pentru studiul nostru conducătoare senzitive 2. au studiat formarea suberului în corelaţie cu rezistenţa la vătămări mecanice a cartofului. aceste ţesuturi sunt formate sub acţiunea substanţelor bioactive naturale (gibereline şi etilenă). tomatele licopen. un strat subţire de ceruri. Ritidomul protejează la exterior gulioarele. dar diferenţele dispar complet la maturitate. Grosimea suberului şi numărul straturilor de celule. sau sub formă de granule. care protejează la exterior tuberculii de cartofi.). Textura Epiderma este un ţesut de apărare primar.2. Rizoderma (epiderma rădăcinilor) are şi ea lenticele. Ghimbăşan Rodica şi colab.

leuştean etc. protide şi amidon.(12-29% la rădăcini şi fructe. }esuturile fructelor se stratifică în trei zone: epicarp. zaharoză şi caroten (fig. La salată (Lactuca) sunt prezente laticifere. este o coajă mai groasa (pepeni. Mezocarpul sau exocarpul (învelişul exterior) este subţire la citrice. în epicarpul alunelor. 2. formate din celule cu pereţi fini. alunelor şi nucilor depozitează lipide. sau o coajă lignificată (alune). care acumulează oxalaţi.4. se întâlnesc. pergamentos (lojele seminale) la seminţoase. sau coaja (mezocarpul) nucilor.Părţile componente ale fructului la sâmburoase Figura 2. Endocarpul (ţesutul central) este lignificat la sâmburoase. La Umbelliferae există canale secretoare care conţin de asemenea uleiuri volatile (mărar. de exemplu la usturoi sau ceapă. în unele cazuri). Un rol de acumulare a substanţelor de rezervă îl au ţesuturile parenchimatice de depozitare: parenchimul medular la cartofi şi parenchimul lemnos la ridichi depozitează amidon. Sclerenchimul este un ţesut de susţinere (mecanic). Figura 2.citrice). sau cărnos la citrice. celule alungite care secretă latex. spanacul şi varza au ţesuturi parenchimatice asimilatoare. Parenchimul liberian al morcovilor depozitează amidon. cărnos la mere şi lignificat la nuci. alcătuit din celule strâns unite ce prezintă pereţii îngroşaţi prin lignificare. Epicarpul există ca un strat subţire la drupacee sau struguri (acoperit cu pruină sau perişori. C-sfeclă roşie 28 .). Se întâlneşte sub forma unor fibre alungite. Structura internă la unele rădăcinoase: A-morcov. ţelină. Parenchimul fundamental al fasolei. Fără rol de susţinere sunt sclereidele din pere şi gutui. B-ridiche. Salata.3. Parenchimul cortical al guliilor depozitează amidon şi zaharoză. }esuturi secretoare care acumulează produse ale metabolismului.). cu rol în fotosinteză. valori superioare la frunze). formează învelişul sâmburilor de drupacee. celulozici. Celulele glandulare formează la citrice un grup sferic sau oval care delimitează un spaţiu în care se varsă uleiurile volatile (eterice) secretate.4. mezocarp şi endocarp. . Sub formă de sclerenchim scleros.

Atunci când se măsoară. prunelor. au la o perioadă de timp după recoltare o fermitate slabă. C-pentru piure. care au frunze cu o conformaţie semifină sau grosieră.3. păstârnacul. Această îmbinare complexă de factori hotărăşte dacă un produs horticol este afânat (legumele de frunze. percepută în timpul consumului). şi colab. coacăzelor. merele) sau compact (cartofii). gradul de fărâmiţare. deşi au rizoderma mai groasă.3. 2.2.F. Prin deshidratare se reduce rezistenţa la atacul microorganismelor şi apar dereglări în procesul de respiraţie. 29 . ardeii. mărimea sau îmbinarea celulelor în ţesuturi şi de complexitatea structurării ţesuturilor în organe. Gherghi) sau fermitatea structotexturală (după I. castraveţilor). dar îşi menţin elasticitatea. B-pentru preparate culinare. O. prin zdrobire după fierbere). mai superficială (reversibilă) sau mai profundă (ireversibilă). Spaţiile intercelulare. cartofii timpurii. Ridichile de iarnă şi sfecla au o capacitate de păstrare superioară morcovilor şi datorită fermităţii specifice. sparanghelul. se asociază cu rezistenţa la străpungere. dezintegrarea la suprafaţă după fierbere). strugurilor. Legumele de frunze. Textura tuberculilor de cartof este caracterizată de Burtea. Rădăcinoasele mai perisabile (pătrunjelul de rădăcină. iar capacitatea de păstrare este afectată. ţelina de rădăcină) au celule mari cu pereţi celulari foarte subţiri şi spaţii intercelulare mari. Un fruct de măr în primele stadii ale maturităţii diferă mult din acest punct de vedere de acelaşi fruct sau altele aflate la maturitatea fiziologică. evoluează într-un timp mai scurt sau mai îndelung către o stare de ofilire. cu celule epidermice mai puţin modificate (cazul cireşelor. păstăile de fasole sau mazăre.1. Fermitatea structo-texturală a produselor horticole Structura unui produs este definită de mărimea sau tipul celulelor componente şi de aşezarea acestora în ţesuturi. afinelor. varza. sunt uşor permeabile pentru gaze şi pierd uşor apa. (1980) prin: structura (granulozitatea. Textura aceluiaşi produs apare şi se constitue din modul de îmbinare şi de asociere a diferitelor ţesuturi care alcătuiesc masa organelor vegetale. Datorită numărului mare de lenticele de pe suprafaţa rădăcinilor. Soiurile de salată din culturile protejate au frunze cu o conformaţie mult mai gingaşă şi mai sensibilă decît soiurile din culturile de câmp. practic fiind greu de stabilit limita între cuticulă şi parenchim. Morcovul face de fapt trecerea de la o grupă la alta. Gradul de compactitate sau gradul de afânare al fructelor sau legumelor este determinat de forma. exprimată specific. tomatelor. consistenţa (făinozitate. Produsele cu membrane celulare subţiri. Radu) rezultă din interdependenţa dintre textură şi structură. D-pentru industrie. vişinelor. Lăstarii etiolaţi de sparanghel sau unele legume pentru frunze excesiv de perisabile sunt apreciate pentru frăgezimea lor în momentul recoltării.. Există 4 tipuri de soiuri de cartof: A-pentru salată. Gradul de fermitate (după A. activitatea enzimatică sau gradul de turgescenţă. spaţiile vacuolare şi natura ţesuturilor diferă de la produs la produs. având rizoderma foarte subţire. fermitatea (sfărâmarea. evoluând în funcţie de gradul de maturitate.

compoziţia atmosferei. în diferite puncte. Operaţiunea se repetă de mai multe ori.3.1 mm pătrundere în fruct). cu stativ şi funcţionare automată. apar şi alte evoluţii specifice. Pe parcursul maturării. la unele specii se produce o creştere a spaţiilor intracelulare. care contribuie la mărirea gradului de afânare din ţesuturi. Texturometrele au o cameră pneumatică. tot de compoziţia chimică: celuloza din ţesuturi. pepenii galbeni şi alte produse care evoluează după recoltare.substanţa uscată solubilă (g%). temperatura de păstrare. tijă). 2.).2. piersicile. rolul Ca2+ în ţesuturi etc. Raportul între turgescenţă şi elasticitate. Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole Cunoaşterea fermităţii unor produse horticole este importantă pentru stabilirea momentului sau modului de recoltare. Aprecierea empirică. IR . Fermitatea unor specii legumicole este cauzată. determinând modul de valorificare în funcţie de persistenţa hidratării ţesuturilor. Un sistem de cremalieră şi manivelă permite exercitarea unei presiuni tot mai mari. în ultimă instanţă. Tomatele. influenţează şi el fermitatea. prin simpla apăsare. Există studii aprofundate privind relaţiile acestei evoluţii cu momentul de recoltare. caisele. prezenţa etilenei. Înmuierea ţesuturilor se datorează unui întreg şir de reacţii de hidroliză şi de depolimerizare. Penetrometrele măsoară rezistenţa care o opun produsele la pătrunderea unei piese de penetraţie. care permit o determinare precisă. în condiţii de repetabilitate. Când avem de caracterizat un soi nou creat sau când se pune problema exportului. a gradului de maturare la un moment dat. gradate uneori în unităţi de măsură anglo-saxone (fig. care are un grad de polimerizare ridicat şi numeroase legături între lanţurile moleculare. 30 .Fermitatea ţesuturilor constituie o garanţie a menţinerii calităţii pe parcursul manipulării. o anumită durată de timp (rezistenţă la străpungere). prin intermediul pistonului. În dinamică.fermitatea (kg/cm3). Se disting însă două variante constructive: varianta portabilă destinată fructelor şi varianta de laborator. indicele Streif= F/Pri x IR. prevăzută cu un piston.nota probei cu iod (1-10). Pri . ambalare şi transport. transportului sau comercializării.ac. Există multe tipuri de astfel de aparate. se menţionează timpul şi piesa de penetraţie (piston-de o anumită secţiune. unde F. caracteristice în funcţie de specie sau soi. Pe cadranul dinamometrului se citeşte forţa (daN/cm2). terminat în partea inferioară cu mai multe poansoane. lignificarea sau suberificarea acestora. a fost înlocuită în laboratoare cu diverse instrumente sau aparate. aceste aparate se dovedesc foarte utile pentru stabilirea corectă. Fermitatea fructelor este determinată de transformarea enzimatică a protopectinei insolubile din ţesuturi. iar la cartofi conţinutul în amidon (amiloză) şi pectine solubile. 2. precum şi a duratei de păstrare. Se mai folosesc şi unităţile penetrometrice (1 UP = 0. nu sunt de calitate fără a prezenta şi fermitatea cerută de beneficiari.6. sau (kgf/cm2). indiferent de specie.

măsoară forţa de strivire. cunoscut şi în ţara noastră.6. (1998). mere proaspete. ele pot determina şi rezistenţa la tăiere sau fibrozitatea la sparanghel.care vin în contact cu produsul. Maturometrele au un principiu constructiv asemănător texturometrelor. asociată cu alte solicitări (provocate de lovituri. Penetrometru Seta. de laborator Tenderometrele de diferite tipuri. stivuire) afectează în mod semnificativ evoluţia calităţii tomatelor.Aparat semiautomat pentru determinarea rezistenţei la vătămări: 31 . au avut o evoluţie calitativă diferenţiată.U. . adaptabile la diverse produse sau probe. tomatele de seră supuse compresiunii şi ambalate diferenţiat pe parcursul păstrării comerciale în condiţiile mediului ambiant. În S.7. fasole boabe. la fabricile de conserve pentru mazăre. de la stabilirea momentului optim de recoltare. Forţa de comprimare de 1Kgf timp de 30 minute.A. ţelină. Figura.. Un manometru hidraulic semnalizează presiunea maximă de străpungere. Mult folosite în Germania. la stabilirea calităţii unui lot de produs ajuns la fabrică.2. Pe parcursul opăririi sau sterilizării. maturometrul oferă posibilitatea de a aprecia ştiinţific desfăşurarea corectă a acestor operaţii. Texturometrul Christel este un aparat mai cunoscut. Se folosesc pentru boabele de mazăre şi permit controlul fluxului tehnologic de conservare. Sunt aparate complicate şi precise. Figura 2. fasole păstăi şi porumb zaharat. şocuri. După Tătaru Mariana şi colab. şi Anglia este folosit maturometrul Mather-Platt. Pendulele Gall şi aparatele semiautomate cu rezistenţă servesc la testarea rezistenţei tuberculilor de cartof la vătămările mecanice.

4. merele. prunele.1. Modul cum evoluează masa specifică a produselor horticole. cu toată creşterea în volum care înglobează mai mult aer. celuloza=1. cireşele. Masa specifică Masa specifică a unui produs horticol este definită ca raportul între masa şi volumul acestuia.53) şi merele (0. 3. fasolea păstăi.Pendulul Gall-pentru determinarea elasticităţii tuberculilor 2. . Este o metodă orientativă bazată pe date practice. gutuile. pătlăgele vinete. Masa specifică este determinată pentru fiecare produs de masa specifică a substanţelor componente: aer=0. piersicile (1.601. la valorile relativ mici pentru fructele mature. strugurii.128). pe baza masei lor specifice. acidul citric=1. ciupercile. deoarece substanţele asimilate echilibrează această tendinţă. coacăzele.0012. în cazul fructelor tinere.2545). Aplicaţie practică: metoda Stohman de aproximare a conţinutului în amidon din cartofi. acidul malic=1. Putem constata că în cazul merelor ea scade de la valori supraunitare. Plutirea la suprafaţă sau lăsarea la fundul apei a unui fruct de măr ne comunică o informaţie foarte importantă. 2-placa elastică. acidul tartric=1.cadranul instrumentului indicator Figura 2. ceapa. murele. fructoza=1.1. Specificăm că este vorba de valori medii.542. apa=1. căpşunile.265.0.669. taler. Proprietăţile fizice ale produselor horticole 2. pepenii galbeni. pătrunjelul. Ardeii îşi păstrează masa specifică neschimbată. sau ca masa unei unităţi de volum din acel produs (g/cm3).650). 32 . zmeura. salata.759 şi altele. corelată cu gradul său de sănătate sau stadiul de coacere. deoarece volumul spaţiilor intercelulare s-a mărit mult. perele.56. c) mai grele ca apa (densitate mai mare de 1): cartofii. Produsele care au spaţii lacunare mari au masa specifică minimă: ardeii (0. din acest punct de vedere: a) cu masă specifică mică: ardeii. b) cu masă specifică medie.8. morcovii. varza. cartofii (1. glucoza=1. Produsele horticole se pot clasifica în trei mari grupe. Produsele compacte şi bogate în compuşi cu masa specifică mare se caracterizează prin valori ridicate: murele (1.1875). Fenomenul este explicabil. dar mai uşoare ca apa sunt: mazărea boabe. vişinile.4. bamele.

85/4.88 33 .. C=(U + 0. I.4. folosindu-se în calculul necesarului de frig (Qrp).1868 kj/kg0K.14 3.5 68. exprimându-se (corect) în J/Kg 0K..3 SU) Kcal/kg 0C sau C = (U + 0.85 3. Căldura specifică a produselor horticole este egală cu media ponderată a căldurilor specifice ale substanţelor componente.3. Căldura specifică Căldura specifică este cantitatea de căldură necesară. T = timpul de răcire. protidele=1.4. mai rezistente la manipulare şi transport.35-3. Este o constantă termofizică de mare importanţă în procesul de păstrare.88 0. şi colab. P. Valorile caracteristice fiecărui produs se găsesc în tabele.2.31-3. Este mai mare decât a celor mari. fiind mai compacte. Există şi relaţii estimative de calcul a căldurii specifice.4 Căldura specifică Kj/kg 0K 3.75 0.M. iar la fructe între 400 kg/m3 (mere) şi 620 kg/m3 (cireşe).68 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0.47 Kj/kgK. Glucoza şi fructoza au 1.3 73-75.Masa specifică a fructelor mici.la fructe. cu un grad Celsius.8-0.76. Masa volumetrică Masa volumetrică a unui produs horticol reprezintă masa (kg) produselor care ocupă volumul de 1 m3 (kg/m3). G ⋅ c ⋅ dt Qrp = T G = masa produsului în kg . între 1. Niculiţă. şi colab.27-3.3.14 (usturoi) şi 4.35-3.61 3. la volum constant. Gh. Căldura specifică a unor produse horticole (după Iliescu.la legumelor variază între 3. pornind de la conţinutul în substanţă uscată (SU) şi umiditate (U) ale unui produs. lipidele=1.79-0. sau Kwh/kg 0C.80-0. Alte unităţi: Kcal/kg 0C.8-80. 1984.78-0. 2. Produsele voluminoase şi cu masă specifică mică au şi masa volumetrică mică.3. dt = diferenţa de temperatură (t2-t1).): . Este o proprietate a cărei cunoaştere este foarte importantă pentru cei care ambalează sau depozitează produsele. (1 kj/kgK = 0. 2.68 3. amidonul=1.95 0.33885 kcal/kgK)..07 (castraveţii de seră) .38.3 SU) x 4.6 (nuci) şi 3. iar apa 4.86 0.55.9 75-80 77. pentru ridicarea temperaturii unei unităţi de masă (kg) de produs. păstrându-şi mai bine turgescenţa până la sfârşitul păstrării.02 (căpşune). Limitele de oscilaţie se situează la legume între 120 kg/m3 (spanac) şi 1000 kg/m3 (tomate). Burzo. 1982. 1986) Produsul Usturoi Fasole verde Mazăre verde Cartofi Caise Conţinut în apă % 61.5-89. Tabelul 2.1868 Kj/kg 0K Căldura specifică exprimată în kj/kgK (tabelul 2. (h).

9 82.44 0.29 0.94 0.87 Căldura specifică Kcal/kg 0C 0.90-0.98 3.6-91.89 3.96 0.36-0.89 3.96 0.7 96.64-3.94 0.88 0.93-0.85-0. piersici.93 0.9-90.85 3.0 83.64-3. Cu toate acestea ele se încălzesc ziua şi se răcesc noaptea.6 3.06 0.35 0.6 Conductivitatea termică W/ m 0K kcal/m h 0C 0.92 0.68-3. condiţionată de conţinutul lor în apă şi aer.3-93.06-4.92 0.93 3.7 Conţinut în apă % 94-94.3 89.94 3.35-3.54-1.4 94.5-84.55 85.16 34 .07 4. Gh.24-0.87-0.0-81.97 2.02 4.37 0.1 93.92 0.0 86. folosită în diversele calcule de proiectare sau funcţionare a depozitelor.02 3.94 0.1-96.68 3.93 3.88-0.1-83.8-0.8 82. opunând rezistenţă la primirea sau la cedarea căldurii.21-0.6-3.0 85. şi colab.64-3.83 0.9 0. Unităţile de măsură sunt: J/m h 0K = W/m 0K sau Kcal/m h 0C.Vişine Zmeură Struguri Coacăze negre Cireşe Produsul Tomate Pere Prune Mere Pepene verde Agrişe Piersici Ceapă uscată Morcovi Ciuperci Ridichi }elină Ardei gras Varză albă Pătlăgele vinete Spanac Ceapă verde Căpşuni Castraveţi Salată 73.94 0.4.68 3.48 3. care sunt rău conducătoare de căldură.86 0.4.87-0.92-0.59 0.1 93.64 Căldura specifică Kj/kg 0K 3.4 90.56-3.81 3. 1982) Produsul Prune Agrişe Mere Pătlăgele vinete Castraveţi Ceapă Fragi.33 0..85-4.87 0.95 0.6 80-90 83.88 0.4 76.7 93. Tabelul 2.9 0.7 83-86.4.7 88.46-1. în refrigerare sau în congelare.9 96.28 0.77 3. mure Căpşune Conţinut în apă % 86.68 3. Conductivitatea termică (λ ) a unor produse horticole (după Iliescu.98 3.8 78. Conducţia căldurii şi schimbul de căldură au loc destul de greu prin produsele horticole.2 92.6 88-95 92.49-0.77 3.77 3. Conductivitatea termică Conductivitatea termică (λ ) este o constantă termofizică caracteristică fiecărui produs în parte.64 3.98 4.3 3.9 94.95 0.95 0.86-0.97 0.25 0.94 0.47 0.88 0.87-0.89-3.89-3.7 91.42 0.94 3.93-0.5-88 91.

pătlăgelele vinete şi dintre fructe coacăzele. 35 .33 0 W/m K (prune. castanele. migdalele. punctul de congelare) reprezintă pragul termic (t0C) la care apa liberă din produsele horticole trece în stare solidă. d) puţin sensibile la temperaturi scăzute (-3. λ oscilează între valorile maxime de 0.59-0. murele.00C): nucile. Cu cât un produs este mai afânat. e) relativ rezistente la temperaturi scăzute (-4.5. dovlecei). Temperatura de îngheţ Temperatura de îngheţ (în limbaj tehnic. ţelina. Temperatura de păstrare frigorifică trebuie fixată în afara temperaturii de îngheţ. c) sensibile la temperaturi scăzute (-2.0-81.8 70. iar cele decojite au valori de 2 ori mai mici decât cele cu coajă.00C/-4.00C/-3.00C/-7.32 0. sparanghelul. alunele. este proporţional cu temperatura de îngheţ.5-0.54 0. precum şi durata de expunere la temperaturi scăzute.54-1.62 W/m0K (cartofi.5-90.51-0. cireşele.2 83. guliile.5 94. corelat cu conţinutul în substanţă uscată solubilă. conţinut în substanţă uscată redus). stuctura şi conţinutul în umiditate al ţesuturilor. b) foarte sensibile la temperaturi scăzute (-1. Fructele cu epicarp (coajă) subţire au valori mai coborâte ale acestei constante decât cele cu coajă groasă. Factorii de influenţă ai temperaturii de îngheţ sunt: gradul de maturare.). morcovi. pepenii.00C).57 0.soiurile timpurii de struguri. λ este între 0. La fructe.00C): usturoiul.86 W/m0K (varză) şi minime de 0.90C (relaţie inversă). varza.0 91.00C/-2. prunele. apartenenţa la o anumită specie sau un anumit soi.6 0. piersicile. Faptul este evident dacă observăm că salata îngheaţă la -0.soiurile de struguri mai bogate în zaharuri. merele.54 0.62 0. Produsele bogate în apă au λ mare.Vişine Cartofi Morcovi Tomate Varză albă 70. cu atât conductivitatea sa termică are valori mai mici. spanacul. sau are spaţii lacunare în proporţie mai mare. iar perioada de recoltare va ţine seama de pericolul de îngheţ. perele.4.00C) sunt majoritatea produselor: ardeii. zmeura. sfeclă.59-0. conopida. 2. majoritatea strugurilor . căpşunele. Conductivitatea termică este influenţată de textura. pătrunjelul.00C): ridichile. tomatele.63 0. Factorii acţionează în complex.51-0.85-1. . fiind afectate la temperaturi negative relativ mici (-0. castraveţii.24-0. Gradul de maturare. Apa din celule conţine dizolvate substanţe minerale şi organice. morcovii. la o anumită specie şi la un anumit soi. agrişe) (tabelul 3. păstârnacul.14 La legume. cartofii. ciupercile.67) şi 0. mazărea de grădină.70C. de aceea această valoare termică este întotdeauna sub 00C.30C şi -1. salata.30C (temperatură mai ridicată.2 0.35 W/m0K (căpşune 0. iar nucile la -6. Produsele horticole se grupează în cinci clase de rezistenţă diferenţiată la îngheţ: a) deosebit de sensibile la îngheţ: andivele Witloof. ceapa. vişinile.4. unele soiuri de prune sau vişine mai dulci.99-1.6.99-1.

iar căpăţâna îşi pierde în mod evident aspectul comercial.50C. are loc în primă fază trecerea în stare solidă a apei libere. temperatura de îngheţ este mai mică la soiul timpuriu Cardinal (-2. consistenţa tuberculilor rămâne făinoasă. determinând creşterea cristalelor deja formate. mai bogate în glucide. Morcovii sunt şi ei mai rezistenţi la temperaturi scăzute. şi colab.60C) şi mult mai mare ca valoare absolută la soiul Muscat Hamburg (-4.Cu cât conţinutul în substanţă uscată solubilă este mai ridicat. deoarece acele de gheaţă lezează iremediabil celula. După Niculiţă.50C). Ceapa îngheaţă între -10C şi -1. mai ales dacă survine lent.20C.60C). chiar la acelaşi conţinut în substanţă uscată solubilă. La temperaturi de până la -80C nu se remarcă semne de degradare. tuberculii nu prezintă încă simptome externe de depreciere. Expunerea de scurtă durată provoacă un îngheţ extracelular. pe cartofi apare un exudat. Apa din celule. Prunele îngheaţă mai uşor decât cireşele.30C/-0. Spaţiile intercelulare sunt reduse. brumă) temperaturi de până la -20C. migrează prin pereţii celulelor. cât mai ales intracelular şi deci ireversibil. Cu 36 . După 8 ore de expunere la temperaturi de -40C/-50C. Datorită spaţiilor intercelulare în proporţie mai mare. iar tuberculii afectaţi de temperaturile scăzute depăşesc o treime. La struguri. ca urmare a coborârii temperaturii. P. soiurile Jonathan sau Wagener premiat sunt mult mai sensibile la temperaturi coborâte decât Red Delicious. Golden Delicious şi altele. Factorul specie diferenţiază speciile între ele. cu excepţia unor porţiuni reduse care au suprafaţa zbârcită. iar presiunea de vapori se menţine mai ridicată decât cea a gheţii exterioare. din spaţiile extracelulare. dar în urma dezgheţării se formează în interior nişte cavităţi radiare. (1986). Durata de expunere la temperaturi scăzute este un factor foarte important. Deşi punctul de îngheţ este situat între -1. Prin dezgheţ lent.80C şi -1. Expunerea mai îndelungată determină îngheţul. cartofii se înnegresc şi se transformă într-o masă umedă. Îngheţul la -80C distruge iremediabil cartofii. Dezgheţul rapid determină distrugerea iremediabilă. iar simptome interne apar la un număr redus (8%). subrăcită. Salata care îngheaţă foarte uşor (-0. La temperatura de -40C. îngheţul afectează mai puţin interiorul celulelor. Deşi frunzele îngheaţă. după dezgheţ ele revin în mare parte la aspectul iniţial.70C. După 24 de ore la aceeaşi temperatură. cu o presiune de vapori mai mare decât gheaţa formată la exterior. Pereţii celulari sunt rupţi. tuberculii depreciaţi ajung la 75-80% . suportă pe termen scurt (îngheţ la sol. la temperaturi negative de până la -80C nu prezintă nici ei semne de degradare. temperatura de îngheţ (în valori absolute) este şi ea mai mare. apa se pierde. Procesul continuă atâta timp cât apa intracelulară rămâne în stare lichidă. mai ales când se menţine peste 24 de ore. atât extracelular. mai mult sau mai puţin reversibil. Cartofii au punctul de îngheţ între -0.4°C şi -2. La mere. După 3 zile de expunere. mai ales dacă dezgheţul survine lent. îngheţul este intracelular. chiar la un conţinut în glucide sensibil egal. Factorul soi acţionează în mod identic. distrugerea salatei este ireversibilă.

se poate aproxima spre stânga şi data când a apărut stadiul T. mecanice. Alte proprietăţi fizice (bioelectrice. conductibilitatea electrică şi impedanţa electrică a ţesuturilor produselor horticole se datorează ionilor unor săruri minerale sau radicalilor acizi din celule. Adâncimea cavităţii pedunculare la fructele de măr pe măsura dezvoltării acestora şi definirea stadiului T (după Stoll. transportul apei intracelulare la exteriorul celulelor are loc mai intens. care îndeplinesc rolul unui electrolit. formă. Străbătând membranele. Îngheţul. Rezistenţa la străpungere este expresia fizică a fermităţii structotexturală măsurată în N/cm2 sau kgf/cm2 . ei se orientează în funcţie de încărcarea electrică.4. Factorii care influenţează permeabilitatea membranelor. în laboratoare de cercetare sau de expertiză pentru depistarea operativă a unor defecte ascunse.10. Acolo unde ipotenuza triunghiului dreptunghic format intersectează axa orizontală (catena mare) se află stadiul T notat cu 0 mm. Metoda grafică permite stabilirea zilei (datei calendaristice) în care fructul a atins acest stadiu. influenţează şi conductivitatea electrică a ţesuturilor. 2. Forma şi mărimea produselor. au o aplicaţie utilă la fructe. studiate la descrierea soiurilor. Unităţile de măsură folosite pentru conductibilitate sunt µ S (microsiemens) sau mV (milivolţi).10. spre cei doi electrozi între care există o diferenţă de potenţial. Figura 2.cât acest proces se desfăşoară mai lent.2. prin măsurători ulterioare ale adâncimii cavităţii pedunculare şi transpunerea acestora pe hârtie milimetrică. anume aprecierea gradului de maturare a merelor pe baza stadiului T (fig. iar pentru impedanţa electrică ohmi. ca urmare a lezării integrităţii celulare.6. dar ele se efectuează numai în cazuri deosebite. bolile criptogamice. Determinările se fac cu diferite tipuri de conductometre. Cunoscând numărul de zile între cele două măsurători (2 mm-4 mm). mărime) Proprietăţile bioelectrice. Importanţa practică a unor astfel de determinări este evidentă. loviturile sau presiunile determină şi ele creşterea acestor valori. la temperaturi mult sub punctul de îngheţ. Condiţia esenţială este efectuarea lor la temperatură constantă. 1968) 37 .). Valorile cresc la fructele mature şi la cele care au tendinţa de a ieşi din repausul vegetativ. Stadiul T corespunde momentului în care pedunculul formează un T cu baza fructului tânăr (cavitate nulă).

dar şi o cantitate redusă de substanţe minerale. Substanţa uscată totală (%) obţinută prin evaporarea umidităţii totale. trebuie menţionată şi umiditatea (apa) exterioară. care are acelaşi indice de refracţie ca şi extractul sau sucul obţinut pentru analiză. centrifugare sau evaporare. etc).Radu.antrenare. fiind mult mai perisabile. Apa coloidală îngheaţă la temperaturi mult mai scăzute decât apa liberă. Substanţa uscată solubilă. de I.2.2. conţinând dizolvate diferite substanţe (glucide. Prin presare. 2. Substanţa uscată din produsele horticole are în componenţă substanţe organice (peste 95%).5.1. Fără legătură cu conţinutul intern. participă la vehicularea substanţelor solubilizate. poate fi separată sau eliminată relativ uşor. Ea este reţinută mecanic sau prin capilaritate.F. 2. Conţinutul în apă al produselor horticole Apa din produsele horticole. cit. fiecare produs având o compoziţie specifică.5. apa coloidală de absorbţie. poate fi extrasă numai parţial prin fragmentarea produsului şi ţinerea sa 8-12 ore la 1050C. Apa de cristalizare este necesară unor substanţe constitutive din produsele horticole să cristalizeze într-un anumit sistem. ceapă) 38 . apa liberă şi apa legată sunt reţinute într-un mod deosebit în ţesuturi. Apa coloidală de adsorbţie (apa de hidratare) este reţinută molecular pe suprafaţa particulelor coloidale şi poate fi îndepărtată parţial prin criodeshidratare. Apa liberă se află în vacuole. este determinată refractometric şi echivalată cu o soluţie de zaharoză. în condiţii de laborator. Apa legată este reprezentată de patru forme inactive: apa coloidală de umflare. Apa de constituţie reprezintă cantitatea de hidrogen şi oxigen în proporţie de 2:1 din moleculele constitutive ale produselor. la buna desfăşurare a procesului de creştere şi dezvoltare. la menţinerea turgescenţei. Ultimele două forme nu pot fi separate sau extrase decât prin metode care provoacă distrugerea structurii sau substanţelor constitutive ale produsului. ea reprezintă un indicator important de apreciere a capacităţii de păstrare (ex. Formele sub care se găseşte apa în produse. săruri. Apa coloidală de umflare este legată osmotic de particulele coloidale. Substanţa uscată. având în consecinţă şi funcţii sau proprietăţi diferite.5. la etuvă sau prin distilare . constituie mediul de desfăşurare a reacţiilor biochimice. exprimată în procente de masă. contribuie la reglarea temperaturii plantelor. de la un anumit produs. apa de cristalizare şi apa de constituţie (L. Conţinutul în apă şi substanţă uscată al produselor horticole Atât apa cât şi substanţa uscată sunt rezultatul unei acumulări treptate. Produsele bogate în apă au căldură specifică mare şi activitate metabolică mai intensă. acizi organici. Rey. În afară de formele de apă existente în interiorul produselor. 1985).

fasole verde. în funcţie de specie. iar valorile minime de 72-78% (mazăre de grădină). chiar la temperaturi mai scăzute. pepeni verzi. Fructele nucifere pot absorbi din atmosferă umiditate. aici încadrându-se numai legume: castraveţi.3. merele. cu un procent mare de apă. clima sau tehnologia de cultură determină şi ele variaţii. spanac. Conţinutul în umiditate totală variază în limite largi. iar seminţele 9%. procentul de apă totală scade în perioada maturării. Solul.2. sparanghel. strugurii. Produsele horticole din ţara noastră se pot grupa. suma lor este de 100%. Privit în dinamică. La legume. fructele de arbuşti fructiferi. iar seminţele numai 45%. gulii. Grupa a patra (85-90%) este constituită de ardei. ridichi. în funcţie de conţinutul lor în umiditatea totală. pepenii galbeni. La acelaşi produs conţinutul în umiditate totală diferă în funcţie de ţesut. dovleceii. în 5 grupe. Legumele de frunze. ca urmare a acumulării substanţei uscate. conopidă. Produse ca rădăcinoasele. Produsele perisabile. frunzele conţin 80% apă.6. La pătrunjel. în timp ce nucile în coajă au doar 6-8%. în funcţie de natura produsului şi de gradul de maturare al acestuia. pierd 6-8% din umiditatea totală în 6 luni de păstrare. cartofii.1. sfeclă roşie. ci şi prin evaporare. Grupa a doua (70-80%) cuprinde cartofii. păstârnacul. tomate şi pătlăgele vinete. în limite semnificative. În legume.68% (pătrunjel). conţinutul maxim este de 90-97% (castraveţi). rădăcinile 85%. În a cincea grupă. produsele au conţinutul maxim de umiditate totală (peste 90%). care au sub 10% umiditate totală si castanele (47-53%). În urma recoltării. ţelină. 39 . conţinutul total de substanţe minerale (valori medii) are următoarele limite: între 0. în funcţie de structura şi textura produsului. Împreună cu substanţa uscată totală. Pierderile de umiditate au loc nu numai prin transpiraţie. La mere. căpşunele au 84-93%. prazul şi majoritatea fructelor. morcovi. La fructe.6 Substanţele minerale din produsele horticole 2.5. fără ţesuturi suberificate protectoare. ciuperci. pătrunjelul. prunele. pulpa conţine cantitatea cea mai mare de apă (86-87%). soi sau tehnologia de păstrare. Compoziţia produselor horticole în substanţe minerale Produsele horticole şi chiar ţesuturile lor componente au un conţinut specific în substanţe minerale. care poate fi îndepărtată fără a se prejudicia valoarea produsului respectiv. înregistrează pierderi mari de umiditate în numai 5-6 zile de la recoltare. fiind foarte sensibile. 2. căpşune şi piersici. se valorifică în mod specific. în cazul când au fost deshidratate excesiv (sub 6%) sau când umiditatea relativă în depozit depăşeşte 70-75%. Prima grupă cuprinde fructele nucifere. Umiditatea totală Umiditatea totală reprezintă suma apei libere şi legate ( mai ales din apa coloidală de umflare). Grupa a treia (80-85%) conţine ceapa.5% (pătlăgele vinete) şi 1. varză. mazărea verde. conţinutul în umiditate din produse începe să se diminueze. salată.

P. alune. în cantităţi de ordinul microgramelor/100 g produs (µ g/100g ). I. F). Fe. morcovi. iodul şi borul. spanac. Zn. Pătrunjelul de frunze conţine 880 mg/100g. Potasiul. În cantităţi infime sub raport cantitativ se găsesc ultramicroelementele: B (rol hidroregulator şi catalitic) şi Mn. Mg.2%.65% (migdale). K. Conţinutul ridicat (100+40 mg/100g) este înregistrat la usturoi. salată. ţelină. mazăre boabe verzi . Sulful este conţinut mai mare (80+5mg/100g) la conopidă si ceapă.98% (nuci). cele mai mari valori fiind determinate la migdale. În fructele nucifere (87-333 mg/100 g) şi pătrunjel (203 mg /100 g) Magneziul. guliile. Ca. Mo (rol catalitic). în toate elementele minerale.La fructe limitele valorilor medii se situează între 0. mazărea şi prazul sunt valoroase prin aportul. cartof). elementele numite substanţiale (N. Mg. păstârnacul. porumb zaharat. Importanţa alimentară În nutriţia omului raţia zilnică trebuie să conţină 16 elemente. Ponderea elementelor chimice în componenţa ţesuturilor vegetale diferă. Fructele nucifere au continutul maxim (333-454 mg/100 g). fenicul.04 şi 4. O. ciupercile. în cazul când se raportează la substanţa uscată. ciuperci. Ca sau Mg. Conţinut mai important (60+30mg/100g) la spanac. cartofi. varza de Bruxelles. usturoi. Ca. 40 . Si. Co. Mg. Calciul. acest conţinut nu se modifică în mod evident. Produsele horticole mai răspândite care au peste 1% conţinut total în substanţe minerale sunt: cartofii. 2. S) şi hidroregulatoare (K. ţelină. ridichi de iarnă. mere.33% (afine. Fructele nucifere sunt mai bogate ca alte produse. Fe. H. Na). fructe nucifere. ca urmare a acumulării de substanţă uscată. mazăre verde. Pătrunjelul şi spanacul se remarcă prin acelaşi conţinut bogat în K.Sodiul are conţinut mai mare (50+30mg/100g) in ţelină. Fe şi I. dar mai ales în P. Co. gulii.Fierul prezinta conţinut mai important (4+2mg/100g) în pătrunjel. K. praz. Mo) şi 6 nemetale (Cl.Unele produse horticole sunt foarte bogate în substanţe minerale. usturoiul şi fructele nucifere. Pe parcursul perioadei de valorificare. între care 10 metale (K. Cu. spanacul . varză de Bruxelles. În fructele nucifere (129-250 mg/100 g). Răspândire şi pondere mai mare au aşa numitele macroelemente dintre care fac parte. Mn.În nuci (172 mg/100 g). gulii. ţelina. Mg. iar fluorul. Na. I. Azotul se găseşte în legume şi fructe în cantităţi care variază între 0. Conţinutul în elemente minerale scade în mod relativ pe parcursul perioadei de creştere şi maturare. migdale. ciupercile. pătrunjelul. Fosforul. Ca. de P.Cuprul. porumb zaharat. În cantităţi foarte mici se găsesc microelementele: Cl (rol hidroregulator) şi Fe. Ca. P.3-0. migdale. în afară de C. de la specie la specie. Cu. Conţinut semnificativ (100+20mg/100g) în spanac. broccoli. Usturoiul. pătrunjel. S. spanac. pere) şi 1. broccoli. Zn (rol catalitic). Conţinut important (600+200 mg/100g în spanac asmăţui. zincul şi manganul se găsesc în ţesuturile produselor horticole în cantităţi variind de la câteva miligrame la câteva zecimi de miligram/100 g produs.

regimul de precipitaţii sau fertilizarea. fructele (şi laptele) conţin însă o cantitate preponderentă de cationi. brânzeturi şi cereale. N.radacinoasele . Legumele. cartarea agrochimică a terenurilor pe care au fost amplasate plantaţiile de măr a permis formularea unor concluzii şi recomandări. Excesul de anioni nu este îndepărtat din corp imediat. sare de lămâie.. În ţara noastră. sau expoziţia terenului.Produsele horticole au un rol esenţial în reglarea echilibrului acidobazic. cum ar fi descompunerea internă.. La culturile de ceapă.2.O cantitate preponderentă de anioni PO43-. în CO2 şi H2O. Compoziţia chimică a fructelor care se păstrează cel mai bine diferă destul de mult de la o ţară la alta. precum şi în funcţie de bazinul pomicol. Doza optimă de fertilizare este de 60:30:30. Chiar dacă nu consumăm în exces oţet. 41 . peşte. la reglarea echilibrului acido-bazic. mai ales cele care conţin aminoacizi sulfuraţi. Perring a descoperit corelaţia între capacitatea de păstrare bună a merelor şi conţinutul lor mai redus în azot. influenţează compoziţia chimică a produselor horticole. agrişele etc. Procesele metabolice normale produc acizi. şi colab.. dar mai ridicat în calciu. S-a mai constat că solurile sodice saline produc bulbi care se păstrează mai bine (Rostter. Bolile de depozit ale cepei uscate sunt favorizate în mod semnificativ de excesul de îngrăşăminte cu azot în forma amoniacală şi cu fosfor. C. care neutralizează anionii acizi. Ca2+. Totodată rămân de la aceste produse şi reziduurile alcaline. sau diverse băuturi acide.au beneficiat de studii privind influenta fertilizarii asupra pastrarii pe o durata mai indelungata. fructele erau predispuse la apariţia unor boli fiziologice. lăsând în cursul digerării reziduuri alcaline. Cl-. restabilind echilibrul acido-bazic. 2. Brown şi colab. o alimentaţie unilateral proteică produce în mai mare măsură aciditate în stomac. Proteinele sunt sursa alimentară principală de ioni de H+ (protoni).6. 1989) N:P:K 80:40:40 care influenţează negativ capacitatea de păstrare în depozite. ouă. este conţinută de carne. care sunt îndepărtate mai greu şi care acţionează şi în acest caz particular. ci natura lor. SO42-. Lămâile. rezultând din echilibrul diferit realizat între numeroşii factori de influenţă. K+. având efect asupra capacităţii lor de păstrare. care trebuie eliminaţi. adică în reglarea concentraţiei ionilor de hidrogen din compartimentele lichide ale organismului.În 1967. Pe solurile cu concentraţie scăzută în fosfor sau calciu. de la soi la soi. Fiecare ţară şi bazin pomicol prezintă o anumită specificitate.cartofii de toamna. Se poate afirma chiar că la un organism sănătos nu contează reacţia alimentelor consumate.Usturoiul. există un prag al fertilizării (Iordăchescu. (1968) au stabilit legătura între un conţinut relativ mai ridicat în fosfor şi potasiu al merelor şi capacitatea de păstrare bună.varza de capatana si alte specii similare. Na+. 1994). Influenţa conţinutului în elemente minerale a produselor horticole asupra proceselor tehnologice de valorificare Solurile. iar culturile nefertilizate produc bulbi care se păstrează mai bine decât cei care provin din culturi cu exces de fertilizare. Mg2+. Fructele cu pH între 3 şi 6 nu pot influenţa aciditatea gastrică.. conţin acizi organici care sunt rapid oxidaţi în organism.

methemoglobinemia. şi colab. castraveţi. castraveţi şi 3000 mg/kg la salată. profilaţi pe anumite culturi.a impus restricţii.N. până la o sută de ori în ultimii 15-20 ani. este suficient pentru formarea unor substanţe cu efect cancerigen (nitrozamine). Conţinutul în azotaţi şi azotiţi (nitraţi şi nitriţi) din unele legume (spanac. salata. Influenţa azotului. O. Fertilizările se fac în mai multe etape. D. determină creşterea în dimensiuni a celulelor. 165 (varză) (Maynard. Fermitatea structotexturală a produselor îngrăşate cu doze mari de azot este mai redusă. sfeclă roşie. În prezenţa potasiului. Pentru nitraţi. (1991). Fertilizarea cu fosfor favorizează fructificarea şi accelerează procesul de maturare al produselor horticole. La copii mici prezenţa acestora peste o anumită valoare determină apariţia unei afecţiuni care poate deveni mortală. iar aciditatea titrabilă mai mare. Legumicultorii din Occident.S. Fructele devin mai dulci şi mai intens colorate. se reduce intensitatea transpiraţiei. 534 (spanac). se folosesc inhibitori de nitrificare şi se calculează cu grijă un bilanţ riguros al azotului. admise în produse în funcţie de specie şi sistemul de cultură. şi colab. spanacul. sfeclă roşie şi spanac. privind cantităţile maxime de azotaţi şi azotiţi. struguri şi 2000 mg/kg la salată.Bolile fiziologice (fiziopatiile) care se manifestă pe parcursul valorificării produselor horticole sunt favorizate de un complex de factori. mărind şi capacitatea protoplasmei de reţinere a acesteia. 42 . Un singur miligram de azotiţi conţinut în 100 g produs horticol consumat.K. a acidităţii titrabile. etc. tomate. în seră între 400 mg/kg la ardei. salată) s-a multiplicat de zece. Influenţa potasiului. intensificarea respiraţiei şi mărirea sensibilităţii legumelor sau fructelor la bolile de depozitare. 1976). Sporirea conţinutului în fosfor din mere a determinat reducerea manifestării dereglării fiziologice denumită descompunerea internă. Sporirea conţinutului în azot prin fertilizare. Influenţa fosforului. ardei. în aceeaşi situaţie. Potasiul are o influenţă favorabilă.M. Nitriţii.. La strugurii de masă. Prezenţa potasiului uşurează pătrunderea apei în celule. prin diminuarea rezistenţei boabelor la atacul agenţilor patogeni. conţinutul în nitritiţi (ppm/substanţă proaspătă) atingea în medie următoarele nivele: 600 (sfeclă). se măreşte rezistenţa plantelor la secetă şi la acţiunea temperaturilor coborâte.NO3la culturi în câmp între 60 mg/kg la mere. ridichi. pătlăgele vinete şi 10 mg/kg varză. 170 (salată). D. Metabolismul intens provocat de azot determină o depreciere calitativă mai rapidă. 402 (ridichi). salată. determinând creşterea fermităţii structo-texturale a produselor horticole. cum ar fi varza. La cartofi este specifică micşorarea rezistenţei la vătămări mecanice şi scăderea greutăţii specifice. au limitat drastic dozele de îngrăşăminte cu azot. dozele ridicate de îngrăşăminte cu azot pot favoriza atacul de Botrytis. După Salunkhe.NO2-: între 5 mg/kg fasole. sporeşte rezistenţa la boli şi îmbunătăţeşte însuşirile gustative. pere. datorită tehnologiilor aplicate. conţinutul în glucide şi vitamine mai mic. gulii). între care un loc important îl ocupă excesul sau carenţa unor elemente minerale.

cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale) cracking (crăpare) blackheart (înnegrirea zonei centrale). şi colab.H.La salată şi la varză. şi colab. arsura umedă cork spot (pete suberificate) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) sprout failure (dificultate în încolţire). deficitul de potasiu contribuie la micşorarea conţinutului acestora în glucide. R. Gh. cu implicaţii în valorificarea produselor horticole. Calciul este încă studiat pentru rolul său complex în menţinerea echilibrului biologic al celulelor. cracking ( crăpare). Influenţa calciului. lenticel breakdown (prăbuşirea lenticelară).). în timp ce excesul la care se poate ajunge printr-o eventuală fertilizare neraţională. C. lenticel blotch (pătarea lenticelară).5.. cracking (crăpare) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar) Mere Fasole Varză de Bruxelles Varză Morcov }elină Cireşe Andive Witloof Scarola (Cichorium endivia) Salată Pere Ardei Cartof Căpşun Tomate Pepene verde 43 . tipburn (arsura vârfului) brownheart (brunificarea zonei centrale). 2. iar gradul de rezistenţă la fiziopatii şi boli parazitare sporeşte. 1975. 1993). precum şi la o colorare mai puţin intensă a boabelor. carenţa de potasiu şi de calciu. blackseed (seminţe negre). internal breakdown (prăbuşirea internă). 1989) Produsul Deranjamentul bitter pit (pătarea amară). asociată cu excesul de azot. provocând predispoziţia la uscare a rahisului (Vidaud. se brunifică şi se necrozează.B. J. Wills. Tabelul 2.B. low temperature breakdown (prăbuşirea la temperaturi scăzute). 1979). water core (sticlozitatea) hypocotyl necrosis (necroza hipocotilului) internal browning (brunificarea internă) internal tipburn (arsura internă a vârfului) cavity spot ( pătare adâncită). andive Witloof. tipburn (arsura vârfului) tipburn (arsura vârfului). cork spot ( pete suberificate). La cartofi.. salată. tipburn (arsura vârfului) leaf tip burn (arsura vârfului frunzei) blossom end rot ( putregaiul punctului pistilar). carenţa de potasiu favorizează o formă de înnegrire fiziologică (brunificare internă) a tuberculilor (Taşcă. provoacă dereglări fiziologice manifestate sub forma unor necroze foliare: tip burn (în limba engleză arsură de vârf sau de capăt) este numită şi arsura uscată marginală în care marginea limbului se îngălbeneşte.5. Jonathan spot (pătarea Jonathan). Dezechilibrul sau carenţa Ca2+ provoacă dereglări fiziologice (tab. poate reduce absorbţia magneziului. cu efecte pozitive pe parcursul perioadei post recoltă). Dereglări fiziologice induse direct sau indirect de dezechilibrul calciului în diferite produse (după Shear... La strugurii de masă. Rolul favorabil al Ca2+ a determinat chiar recomandarea unor tratamente la diverse specii (măr. care dispare în momentul fertilizării diferenţiate cu acest element. senescent breakdown (prăbuşirea la îmbătrânire).

Conţinutul de calciu din sol se corelează negativ cu capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă (Rostter. în urma unui dezechilibru între conţinutul în K+ şi Mg2+ prea mare şi conţinutul Ca2+ prea mic. 1979). Carenţa în bor (B) cauzează unele tipuri de suberificări. diminuând aspectul comercial al produselor horticole. deficitul de bor contribuie la formarea unor tuberculi mai mici. Plumbul. Sursa de poluare o constitue diversele pesticide (organo-mercurice) care se utilizează.0% Ca(NO3)2.(Taşcă. pieloasă şi au adesea o crăpătură exterioară. Magneziul are o importanţă la fel de mare ca şi a calciului. Excesul de fier din soluri mai ales în livezile înierbate este considerat una din cauzele apariţiei rugozităţii fructelor de măr (“russeting”).M. La strugurii de masă. de formă neregulată. animale şi om. precum şi unele emisii de gaze. sau deficitul în Ca din primăverile secetoase. şi colab. N. folosit la aditivarea benzinelor pentru modificarea cifrei octanice.S.) sunt plante indicatoare. este eliminat odată cu gazele de eşapament şi poluează terenul învecinat carosabilului pe o profunzime de 200-250 m lateral. cenuşa sau ape industriale. În Franţa se efectuează chiar stropiri (prin complexare cu alte tratamente) folosind concentraţii de 0. pătarea Jonathan. mai ales la specia măr. La strugurii de masă. contribuie la deshidratarea rahisului. Caracterizată prin apariţia unei reţele de celule moarte. Rolul Mg2+ nu poate fi apreciat separat de Ca2+. limitează conţinutul între 0. piersicile. 1993). şi colab. care prezintă o coajă aspră. (“Jonathan spot”).. rugozitatea împiedică valorificarea lor superioară sau exportul. .7 -0.5 ppm (legume/fructe proaspete). Influenţa magneziului. colectează în mod natural cantităţi sporite de plumb. duc în mod frecvent la apariţia bitter pit-ului. La culturile de seră. sporeşte calitatea produselor recoltate. ca o coajă de cartof pe mere. ofilindu-se primele cînd conţinutul lui în sol este prea ridicat. 1994). În interior apare o pătare brună sub coajă. ţelina. Putrezirea zonei pistilare (“blossom end rot”) la tomate şi ardei este datorată deficitului de Ca2+.3 ppm (cartofi) şi 0. sfecla.8-1. carenţa Mg2+ provocată de excesul de potasiu. Trandafirii (Rosa sp.. J. spre capătul de prindere pe vrej. lignificate. Influenţa fierului. Conţinutul mediu al solurilor este de 10-16 ppm. se manifestă pe soluri cu deficit de Ca2+.Bitter pit" sau în mod specific pentru soiul Jonathan. Precipitând proteinele citoplasmei şi blocând unele enzime. Poluarea produselor horticole cu substanţe minerale dăunătoare este mai evidentă în apropierea obiectivelor industriale sau chiar a căilor rutiere. mercurul este deosebit de dăunător pentru plante.În livezile de măr se manifestă pătarea amară (“bitter pit”).8% CaCl2 sau 0. Excesul de N şi Mg din solul livezilor. la partea superioară a căpăţânii. Gh. 44 .. deformaţi. Mercurul devine nociv când depăşeşte pragul toxic de 2 ppm în soluri. La cartofi. care se poate dezvolta şi în dreptul vaselor conducătoare. Influenţa borului. carenţa determină formarea unor boabe înnegrite sau deformate. Îngrăşămintele foliare care conţin microelementele B şi Zn contribuie la prevenirea carenţelor şi la sporirea conţinutului în glucide din struguri şi fructe. O. Arsura umedă apare la salată.. Unele produse ca varza. Tetraetilul de plumb. regăsit în fructe. uneori meiate sau mărgeluite (Vidaud. dar cu exces de Mg2+. din aceleaşi cauze.

datorită activităţilor miniere sau industriei energetice nucleare. iradierea suplimentară datorată accidentelor este considerată sub 100µ Sv (75µ Sv în 1990). dar cesiul-137 a fost absorbit.S. din zone unde funcţionează ramurile energetice nucleare (prepararea combustibililor. Dintre produsele horticole proaspete. experienţele militare au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 µ Sv. Limitele maxime O. poluarea 45 . Staniul nu este permis în compoziţia produselor horticole conservate.S. Concentraţia este mult depăşită în jurul uzinelor unde se utilizează în aliajele anticorozive.M. dar devine toxic peste 20 ppm. 0. În prezent. salata şi fasolea. au sporit poluarea legumelor şi fructelor proaspete sau prelucrate în acest element.S. 10 ppm în cartofi şi 15 ppm în legumele proaspete. Valorile locale.M. spanacul.S. Dintre produsele horticole.1 ppm (cartofi şi legume proaspete) şi de 0. iradierea suplimentară a fost de 1250 µ Sv. poate fi conţinut şi în plante între 4-15 ppm. Prevederile O. Solurile noastre conţin în medie circa 50 ppm Zn. se acumulează mai ales în legumele rădăcinoase. Radionuclizi poluanţi pot fi identificaţi în mediu (probe de sol).Limitele maxime conform O. prin accidentul de la Cernobâl. spre deosebire de cationii necombinaţi. Compuşii staniului sunt toxici.. admit Zn pană la 5 ppm în fructe proaspete. pe întreaga emisferă nordică. atunci când au staniu sau zinc în compoziţia pieselor sau materialelor componente. reprocesarea combustibililor) pot fi mai mari. Cadmiul din soluri este în concentraţie normală de 0. Secundar. peste 150 ppm. funcţionarea reactoarelor. M. datorită acţiunii sale cancerigene şi toxice. sunt 3 ppm (cartofi) şi 5 ppm (fructe şi legume proaspete). levigat sau încorporat în organismele vii într-un interval mai îndelungat (1987-350µ Sv. valorile pentru România fiind inegale în funcţie de zona geografică şi altitudine.03 ppm (legume de frunze) şi 0. în timp ce varza şi tomatele le suportă. este de 0. Cuprul existent în sol în cantitate medie de 20 ppm. utilizarea sau depozitarea materialelor şi deşeurilor radioactive contribuie la sporirea riscului de poluare cu radionuclizi.M. Accidentele sau disfuncţionalităţile în manipularea.05 ppm (fructe proaspete).etc. Utilizarea sa în fabricarea utilajelor. mai ales în zonele de preparare sau de stocare. ambalajelor sau vaselor alimentare este dăunătoare. Din anul 1963. Iodul-131 a dispărut prin dezintegrare în decurs de 1 lună. iar plantele între 8-15 ppm.06 ppm. deşi în fiecare an valorile individuale pot oscila cu 5µ Sv în medie.M.).2 ppm (specific numai pentru legumele de frunze). Conţinutul maxim conform O. sunt între 0. precum şi numeroasele întrebuinţări industriale (instalaţii de distilare. iar în 1988-300µ Sv). rezistă mai puţin la concentraţiile sporite de cadmiu. Toxicitatea zincului se manifestă la un conţinut de peste 400 ppm în sol. cartofi. de la jumătate până la dublu acestei doze (Oncescu. Staniul (cositorul) şi zincul. Utilizarea sa largă sub formă de produse cuprice în tratamentele fitosanitare.05 ppm la alte legume sau fructe proaspete.1989). Conţinutul în radionuclizi a crescut de asemenea în mod constant în anumite zone. În anul 1986. Numeroase utilaje sau ambalaje contaminează podusele horticole cu care vin în contact.

enzime. care diferă în funcţie de specie. (sau grade refractometrice). În industria zahărului se folosesc gradele Brix pentru exprimarea aceloraşi valori. gradele Brix se utilizează.%.6. lipide). amide. substanţele organice se împart în substanţe organice insolubile şi substanţe organice solubile. în curs de adaptare şi de aliniere cu prevederile similare din standardele internaţionale. 4 g/l glicerină. iar în multe lucrări tehnice de specialitate din Occident.constitutiv (glucide.De facut tbelul 3. Substanţa uscată solubilă este constituită din glucidele solubile şi substanţele neglucidice solubile care influenţează împreună indicele de refracţie al extractului apos. Legislaţia calităţii din România conţine prevederi restrictive referitoare la limitele admise. cu excepţia Germaniei. 3 g/l protide. Cele mai folosite tabele de echivalare au fost întocmite pentru struguri şi mere. -compuşi cu rol complex (alcaloizi.8. Din punct de vedere al solubilităţii în apă.3% substanţă uscată solubilă. Există însă formule de calcul şi tabele de echivalare.s. Substanţa organică solubilă. respectiv în produsele horticole. fitoncide.7. Totalul substanţelor nefermentescibile organice este de 63 g/l la care se adaugă şi 2 g/l substanţe minerale solubile. substanţele organice care intră în componenţa acestora se împart în mai mai multe grupe : -substanţe cu rol plastic. în sensul de grame s. extractul nefermentescibil a fost de 65 g/l: 40 g/l sorbitol. etc).La sâmburoase. substanţe fenolice. protide. aproximările) sunt adesea mai mari decât valorile reale (tab. La un must de cireşe filtrat (caz concret). amine. la rândul ei poate fi fermentescibilă sau nefermentescibilă. hormoni vegetali. glicozide. Nu este corectă identificarea între substanţa uscată solubilă şi conţinutul în glucide. etc). obţinut în condiţii de laborator dintr-un anumit produs horticol.2. Aspecte generale privind substanţele organice din produsele horticole şi conţinutul în substanţă uscată solubilă. din cartea galbenă 2. 2. 2. având 14. -substanţe cu rol activ (vitamine. -compuşi rezultaţi din metabolismul intermediar (acizi organici. etc). Conţinutul în glucide al produselor horticole 46 . substanţe volatile care conferă mirosul şi aroma.cu radionuclizi se poate produce şi de la cenuşile termocentralelor care funcţionează pe bază de cărbuni. dar rezultatele (evaluările. Substanţa uscată solubilă este determinată refractometric şi se exprimă în g% s. Substanţele solubile nefermentescibile (în limbaj tehnic “nezahărul”) din musturile de fructe sunt numeroase. 3 g/l substanţe tanante.u.u.). 10 g/l acizi organici. În funcţie de rolul pe care-l îndeplinesc în organismul vegetal. 3 g/l acid galacturonic. sorbitolul şi acizii organici sunt principalii reprezentanţi.s.

La fructele din România. caise. Dinamica glucidelor totale. În literatura de specialitate. urmare a pierderii apei din ţesuturi. La struguri sau caise. 7 specii de legume (ceapa. hemiceluloza).şi diglucide. zmeura are un conţinut mediu de numai 4.35%. conţinutul în glucide totale al fructelor creşte. morcovii.Este de fapt o evaluare.8% (usturoi). Glucidele totale sunt definite ca proporţia de mono. Legumele rădăcinoase se recoltează în faza maturităţii depline.. prune. care conţin amidon. Pe parcursul păstrării. cireşe. În timpul maturării. tomate. La multe legume sau fructe. pătrunjelul. sau o aproximare.9%/+30. care trebuie să fie supraunitar. hemiceluloza etc. sunt utilizaţi produşii intermediari ai metabolismului glucidelor.şi diglucidelor în timpul păstrării fiind de +0.).6% (Burzo. struguri. fără a preciza care anume sunt aceste glucide.88%). agrişe. 1986). poate avea loc şi o creştere a conţinutului în glucide totale.) sau energetic (monoglucidele). iar strugurii au conţinutul mediu cel mai ridicat (16.0%). I. Rolul lor în ţesuturile vegetale este plastic (celuloza. dar şi la ceapă sau morcovi. la 5. Pe parcursul păstrării evoluţia conţinutului în glucide totale depinde de specie. La vişine. gume vegetale. pepenii galbeni şi verzi. substanţe hidrocarbonate. creşterea este relativă. Generalităţi despre glucidele din produsele horticole. exprimate procentual faţă de substanţa proaspătă comestibilă a unui produs (g %). homopoliglucidele (amidon şi celuloză) şi heteropoliglucidele (substanţe pectice. carbohidraţi. lipidelor sau protidelor. pere. usturoiul) şi 13 specii de fructe (afine. mere. procentul sporirii mono. Conţinutul mediu de glucide totale la legume se încadrează între limitele de 1. cireşe. Noţiunea analitică de glucide totale Glucidele sunt produsul primar rezultat din fotosinteză.3%). durata de păstrare. conţinutul în glucide totale scade. hidraţi de carbon. prune. Dintre produsele horticole mai cunoscute. nuci. diglucide etc.5%.2% la 8. piersici. vişine) au un conţinut maxim de glucide totale de peste 10%. zaharuri etc.8.1. La piersici se înregistrează scăderea cea mai evidentă la temperatura mediului ambiant (de la 9. Ele caracterizeaza produsele din punct de vedere al conţinutului în glucide. mai sunt folosite pentru glucide şi următoarele sinonime: zaharide. La pere. La ardei. În biosinteza acizilor organici.35%-9. scăderile sunt nesemnificative. şi alţi factori. 47 . temperatură.2. căpşune. La cireşe are loc o creştere de la 2.8% într-o singură lună de maturare pe pom. În produsele horticole sunt conţinute în cantităţi mai importante trei grupe de glucide: glucidele hidrosolubile (monoglucide.2% (cartofi) şi 25. compoziţia atmosferei. păstârnacul. gutui. în funcţie de anul sau ţara de provenienţă. castane. conţinutul în glucide totale creşte ca urmare a hidrolizei acestuia în glucide cu moleculă mai simplă. substanţe dulci. în timp ce la 00C scăderea este redusă (9. gogoşari. care poate fi identificată prin stabilirea raportului între conţinutul în zaharoză şi monoglucide. scăderea conţinutului glucidelor totale pe parcursul păstrării este de aproximativ un procent.

Richter.1%). W..p. Puterea de îndulcire a unor glucide hidrosolubile Specificare Zaharoză Fructoză Zahăr invertit (78%s.0 1. la un conţinut similar în glucide hidrosoluibile. căpşune.0 1.5%). Diferite substanţe îndulcitoare nutritive (glucide) sau nenutritive.9 0. din această cauză par adesea mai puţin dulci. S. prune (peste 2%).2%).1%). G. Conţinutul în glucide la unele specii horticole (după Kays.9-6.33%).3%).p. Conţinutul în glucide hidrosolubile al produselor horticole Glucoza şi fructoza (monoglucide.3-8. I. sau de mediul în care este dizolvat glucidul respectiv (vezi fructoza).4 7.8 . de mărire a puterii de îndulcire în amestec.8. varza albă.) Glucoză Fructoză Zaharoză 1. Koch. ceapă.6 (0. Fructoza (levuloza) este conţinută în proporţie mai mare în struguri (7. afine (3.8. esteri derivaţi ca acidul fitinic etc. temperatură. fructele seminţoase par mai dulci.9 0. pH.1990. cireşe (6.8 10. coacăze.0 .5 (1.u.1 3.5 . Pe lângă monoglucide. căpşune.2.2 - Glucoza (dextroza) se găseşte în cantităţi mai mari în struguri (7. pere.7. Deşi au un conţinut în glucide mai redus.2. afine. Ea este influenţată în mod complex de concentraţie.8 Glucide hidrosolubile (g/%s.1.0 2.2 8. coacăze. C. Bibliografia existentă oferă uneori date neunitare în legătură cu puterea de îndulcire a diferitelor glucide hidrosolubile (Ternes.6 5. pere.7 6. 1987 100 173 130 74 32 Determinarea puterii de îndulcire (tab.1) 0.2 7. Fructoza are puterea de îndulcire maximă în concentraţii mai mici. Tabelul 2... cireşe (5.3 1. la t0C<100C si la pH neutru sau slab acid. 1986 etc.3 2. 1990) Specia Mere Coacăze Struguri Pere Tomate Zahăr total (g/ %s.7) 0.0.6 2. J.În ultimele 48 . hexoze).) este subiectivă.0. precum şi zaharoza (diglucid) sunt cele mai importante glucide hidrosolubile din majoritatea fructelor şi legumelor.6 după Răşenescu.7. mere (5.J.) 11.1 14. 1965 1.6 1. Amestecul de 60% fructoză şi 40% zaharoză în soluţie de 10% este cu 30% mai dulce decât soluţia de 10% fructoză pură. în produsele horticole se găsesc în stare liberă şi derivaţi ai acestora (polialcooli de tipul D-sorbitolului şi mezoinozitolului.) . şi colab.0 1. Tabelul 2. deoarece nu depinde de un singur factor. manifestă între ele (indiferent de grupă) un efect sinergic.) Glucoză Maltoză după Bodea. 2. din cauza fructozei care predomină. prune (peste 2%). Fructele sâmburoase conţin în mod predominant glucoză. 1989. şi colab.

de glucoză şi fructoză se numeşte zahăr invertit. Macromoleculele inulinei au dimensiuni mai mici decât cele de amidon şi solubilitate în apă.50 iar monoglucidele componente. conţinutul în fructoza se poate dubla în 6 luni de păstrare (caz concret. care crează saturarea senzaţiei de dulce.) Raportul glucoză-fructoză rămâne la cireşe constant pe parcursul creşterii şi maturării. în cazul nostru un glucid cu moleculă simplă. Conţinutul în zaharoză creşte continuu pe parcursul maturării la piersici. îndeplinind rol de poliglucide de rezervă.7%).7% la 6.8. fructoza predomină asupra glucozei.6%). pe parcursul maturării se produce o inversare. ca însoţitori ai substanţelor pectice. Zaharoza are puterea de îndulcire maximă la o concentraţie a soluţiei de 20%. dar şi de la peduncul spre caliciu. prune (peste 2%). Hidroliza zaharozei (în mediu acid sau în prezenţa enzimei invertază) este numită inversie sau invertire. pere şi prune. Fructanii ( fructozanii) au ca monomer D-fructoza. Fructoza se acumulează permanent în mere. mere şi pere (3. Hexozanii sunt formaţi din hexoze. Denumirea lor provine de la monomerul constituent.5-3. păstârnac. caise (5. în timpul creşterii şi maturării. Zaharoza se acumulează în pepeni (9. Peste această concentraţie. Arabanii sunt pentozani rezultaţi din polimerizarea arabinozei. fructoza obţinută din porumb prin procedee enzimatice. piersici (5. Între acumularea de celuloză şi cea de pentozani se constată un paralelism. Diglucidul are (α )D20= +66. Dacă la început acumularea glucozei este mai intensă. orice adaus nu are efect suplimentar. raportul se modifică tot mai mult în favoarea fructozei.5%.1%).decenii. de la 3. Pentozanii au drept monomer pentozele. În mere. conţinutul în glucide hidrosolubile creşte din interior spre exteriorul fructului. creşterea continuă. rezultate prin polimerizarea aceluiaşi tip de monomer.5%). Inulina este un fructan compus dintr-un lanţ de 25-35 subunităţi de fructoză.8%). La struguri. Pe parcursul păstrării.2%).4-0.2%. coacăze. Conţinutul în homopoliglucide al produselor horticole Homopoliglucidele sunt substanţe macromoleculare. La mere. precum şi de la zonele verzi către zonele colorate în galben sau roşu Dinamica glucidelor hidrosolubile în diferitele produse horticole este un caracter de specie.50 şi D-fructoza (α )D20= +920. la aceste specii. Se găseşte în 49 .3. Amestecul echimolecular format. D-glucoza (α )D20=+52. la supramaturare. Repartizarea în ţesuturile produselor horticole a acestor glucide este inegală. La polarimetru se poate observa modificarea (inversia) planului de vibraţie a luminii polarizate de la dreapta (zaharoză) spre stânga (zahăr invertit). terminate cu o moleculă de zaharoză. care se găsesc frecvent în legume şi fructe. caise şi mere. În fructe arabanii şi xilanii constituie 0. dar la prune şi pere asistăm la o scădere a conţinutului de zaharoză în fructele mature. La mere şi la pere.4%). corelată cu scăderea conţinutului în D-sorbitol. mere (1. gutui (1. 2. Se găsesc în cantităţi mari în zmeură (2. este folosită pe scară largă în diverse sectoare ale industriei alimentare din Occident.

Un conţinut ridicat în amidon au dintre legume cartofii (16-17% soiurile pentru consum şi 20-22% soiurile pentru industrializare) sau fasolea păstăi (3%).).11. Depusă în ţesuturile parenchimatice de depozitare. iar dintre fructe castanele (27%) şi nucile (13-14%).61.. 50 . Glucanii (glucozanii) sunt formaţi din D-glucoză. format din amiloză (componenta liniară) şi amilopectină (lanţuri ramificate).Cichorium. amidonul va fi prezent în proporţie de 75-90% din secţiunea transversală a perelor şi 40-60% din cea a merelor.şi colab. La maturitatea fiziologică acest procent scade la 0. Hidroliza are loc radiar. La fructele recoltate la momentul optim.A.Taraxacum). Amidonul este de fapt un poliglucid neunitar. înaintea coacerii.cantităţi mai importante în organele subterane de depozitare (rădăcini şi tuberculi de Compositae (Dahlia. sursă de energie pentru procesele metabolice. 1983). Este cea mai importantă substanţă de rezervă din plante. În fructele pomacee. în scopul păstrării.25% şi 6. având ca reprezentanţi amidonul şi celuloza.9%.2. Proba cu iod . Asparagozina este în sparanghel. din centru spre periferia fructelor (fig. amidonul se găseşte în cantitate maximă în perioada de prematuritate.35% amidon (Gherghi. Merele au la maturitatea optimă de recoltare în vederea păstrării între 3. cele mai importante poliglucide din ţesuturile vegetale. fapt care poate fi constatat după 140 de zile de păstrare la 0 0C. prin hidroliză enzimatică este pusă la dispoziţia plantei sub formă de D-glucoza.

care determină la prăjire apariţia unei nuanţe maro (caramelizare) necomercială. F.fermitatea (kg/cm3). Cartofii depozitaţi la temperaturi mai scăzute de +40C manifestă fenomenul (reversibil) de îndulcire. Hidroliza se amplifică şi 51 . frites) nu este permisă îndulcirea. Codul european pentru aprecierea gradului de hidroliză a amidonului necesar stabilirii gradului de dezvoltare (evoluţie în maturitate a merelor) Nota (de la 1-10) acordată la proba cu iod serveşte la calcularea indicelui Streif. necesar aprecierii mai corecte a momentului de recoltare. Pri. Această evoluţie este corelată cu un consum de energie mai ridicat şi cu blocarea activităţii unor enzime. La cartofii destinaţi semipreparatelor industriale (chips.nota probei cu iod (1-10). F indicele Streif = Pri · IR unde.2. Îndulcirea cartofilor.substanţa uscată solubilă (g%). caracterizat prin intensificarea hidrolizei amidonului şi creşterea conţinutului în glucide hidrosolubile.11. IR.Figura.

ele au o mare capacitate de absorbţie şi de legare a acesteia. var. prin pieliţa plesnită. (Favier. compuse din celuloză şi substanţe pectice. tărâţa de grâu are 52 . 1995). Conţinutul în celuloză al produselor horticole este în general sub 1%..la declanşarea încolţirii. Amidonarea conservelor de mazăre verde este un defect de fabricaţie. Conţinutul în fibre al produselor horticole este totdeauna mai mare decât conţinutul în celuloză. alunele. menţionăm : migdalele (15-17%). Amilopectina nu gelifică. şi colab. conopidă (68%). mazărea. feniculul (3%). temperatura medie de gelificare este mai scăzută. coacăzele negre (7%). Se manifestă ca o tulburare a lichidului de acoperire din borcane sau cutii şi poate evolua până la gelificare. fasole verde. o au fibrele de morcovi (208g apă/100g). Soiurile cu un conţinut în amiloză scăzut. ţelina. ţelină. la produsele horticole. Fibrele de celuloză împachetate dens. 1976). Dintre toate produsele naturale. asmăţuiul. fiind mai mare doar la conopidă. fenomen care duce la o separare mai uşoară. Celuloza este un poliglucid cu macromolecule liniare. grăuncioarele de amidon se umflă. cartofi (48 %). Ele aparţin varietăţii zaharate. Cu cât creşte conţinutul în amiloză din amidon. o serie de substanţe foarte nocive care au efect cancerigen (rezultate din descompunerea sucurilor digestive biliare). influenţând mărimea granulelor şi gradul de făinozitate. medullare). odată cu apa. înconjoară celula în straturi suprapuse care se încrucişează. coacăzele roşii (8%). urmate de mere (177%). drenează din intestin. au un important rol în alimentaţie. Dintre produsele horticole bogate în fibre. Fertilizarea excesivă cu azot favorizează şi ea creşterea cantităţii de amiloză şi mărirea raportului amiloză-amilopectină (Bereşiu. Prin opărire. Conţinutul în amiloză este şi el implicat în acest fenomen. Prin fierbere şi gelificare. Insolubile în apă. Cea mai mare capacitate de legare a apei. mănunchiurile acestor lanţuri paralele formând microfibrile. corelat cu diametrul grăuncioarelor şi calibrul acestora. pătrunjelul (6%). rotunjind membranele celulare. Cartofii au în medie 23% amiloză şi 77% amilopectină. anghinarea (9%). Fibrele vegetale. zmeura. fasolea păstăi (5%). agrişe şi coacăze negre. datorită structurii sale ramificate. castanele. Cauza directă este difuzarea amidonului din boabe. Sfărâmarea cartofilor la fierbere se datorează în primul rând conţinutului celulelor în amidon. bobul. Boabele de mazăre din soiuri cu bobul neted cu diametru peste 8 mm şi amidon peste 3% sunt predispuse la amidonare. J. sunt preferate pentru industrializare în tot mai multe ţări. murele. varză (168%). varza de Bruxelles (4%). aceste molecule (liniare) se umflă. sau cu bobul zbârcit (Pisum sativum. Un conţinut mai ridicat în glucide solubile (6-8%) şi mai scăzut în amidon (2%) caracterizează boabele mai fine. Datorită acestor proprietăţi. în timpul tratamentelor termice. Reziduul din conservele amidonate constă exclusiv din amiloză. Aceste fibre sunt cimentate într-un liant format din alţi polimeri vegetali.C. sau având amiloză cu o masă moleculară mai mică. Ileana. hemiceluloze şi substanţe pectice. iar la răcire se produce plesnirea pieliţii bobului.

sparanghel. Specificitatea acestor compuşi este datorată mărimii macromoleculei poligalacturonice. etc). Substanţele pectice (“pectos”=coagulat) constituie o clasă de polimeri vegetali cu masă moleculară variabilă (35. gradului de metoxilare (esterificare cu alcool metilic= grupări metoxil -O-CH3). consistenţa şi permeabilitatea acestora. arabani.000). din acid poligalacturonic. Trebuie menţionat însă faptul că la majoritatea fructelor. determinând rigiditatea.7-3. glucide.000 la coacăze. Acizii pectici (pectaţi) corepund unor lanţuri macromoleculare care conţin între 5 şi 100 de resturi poligalacturonice. Conţine acizi pectinici solubili în apă cu un grad de metoxilare variabil. iar valorile medii cele mai mari la varză (1.L.9-1. la pH=2. Masa moleculară este diferită. Pectina se foloseşte la gelificarea gemurilor (20g/kg) şi marmeladelor (10 g/kg). Protopectina (pectoza) este substanţa pectică a fructelor verzi. Un consum de 12-24 grame fibre alimentare pe zi este indispensabil pentru sănătatea noastră. La peste 72% grad de metoxilare. 2.000-360. rezultatul unor polimerizări la care participă două sau mai multe tipuri de monomeri (Lehninger.000 la citrice.05%).4%). Cei cu masă moleculară mai mică se găsesc solubilizaţi în sucul celular. componente principale ale lamelei mediane dintre pereţii celulari.000 şi 120. 10-20. Conţinutul în heteropoliglucide al produselor horticole Heteropoliglucidele sunt substanţe macromoleculare. alături de gumele vegetale şi hemicelulozele. în funcţie de provenienţă: 270.5%) şi fasole verde (1.000 la mere. 200. este format din monomeri de acid D-galacturonic. prin hidroliză disociază în componentele sale: acizi pectinici. cu soluţii de zaharoză. Sunt solubili în apă şi au o capacitate de gelificare redusă. morcovi (1.2.000. Acest lanţ macromolecular este esterificat cu metanol şi asociat cu diverse poliglucide secundare (galactani.4.8. conţinutul 53 ..000 la sfeclă. capabili să formeze geluri. Scheletul de bază. Pectina industrială este extrasă din material vegetal. A. hemiceluloze. purificată şi concentrată.35%).3-1. dovleac (0.2% (vişine) şi 0. Insolubilă în apă.3% (coacăze negre). tomate.2-0. Pectinele comerciale au masa moleculară între 35. în funcţie de componenţă şi concentraţie. care diferă în funcţie de tehnicile de extracţie. Substanţele pectice sunt cele mai reprezentative heteropoliglucide din produsele horticole. Conţinutul mediu în substanţe pectice al fructelor din ţara noastră oscilează între 0.cea mai mare capacitate de legare a apei (450%). având un grad de metoxilare redus (sub 4%). cărora le asigură rigiditatea ţesuturilor. iar unele tipuri se utilizează pentru obţinerea de produse hipocalorice. 1987). pot gelifica rapid. Acizii pectinici (pectinaţi) au lanţuri macromoleculare care conţin 100200 resturi D-galacturonice şi un grad de metoxilare ridicat (grupări metoxil peste 50%). Materia primă cea mai folosită este albedo-ul (mezocarpul) citricelor şi tescovina de mere din care s-a extras sucul. 30. Sunt compuşi coloidali.4%). valori minime întâlnim la ceapă (0. celuloze şi lignine. La legume. chiar la încălzire. precum şi poliglucidelor asociate. acizi pectici. xilani. căruia îi conferă o consistenţă mai mult sau mai puţin gelatinoasă.

precum şi de intensitatea metabolismului. Se recomandă folosirea la fabricarea fulgilor deshidrataţi a tuberculilor de cartof din soiuri cu pereţi celulari mai groşi de 6 microni. care se semnalează pe trunchi la cireşi. Sunt substanţe cu rol protector. Protopectina (care le conferă duritatea) scade cantitativ. Factori activatori sau inhibitori sunt temperatura. l983). sau la fructele de migdale.5% din substanţa proaspătă. procentul de spargeri a depăşit 25%. Procesul de transformare se continuă şi în perioada de păstrare. este modificată mai mult prin prelucrare culinară. care cimentează celulele între ele. Arsurile şi plăgile infectate se tratează şi cu unguente sau alte medicamente care conţin geluri pectice.000300. Între lanţurile sale galacturonice există numeroase legături chimice de tip eter sau ester. Hidroliza gumelor vegetale 54 . Muncitorii din industria chimică. diferite de la specie la specie. pe seama protopectinei. Fermitatea structo-texturală scade. La piureurile vâscoase şi lipicioase procentul de spargeri a celulelor este de 10-25%. intoxicate. la copiii cu deranjamente stomacale sau diaree. Consistenţa piureurilor se datorează integrităţii pereţilor celulari.. nemaifiind pufos. Prelucrarea culinara a cartofilor. bactericidă şi detoxifiantă. Merele şi morcovii în stare crudă sau fiartă nu trebuie să lipsească din hrana copiilor. având o structură macromoleculară care include pentoze. cu masă moleculară mare (50. pHul. Componenta principală a acestor pereţi sunt substanţele pectice (peste 50%). fenomen asociat cu maturarea. Acizii pectinici componenţi se găsesc sub formă de pectinat de calciu şi magneziu. pe parcursul maturării. acizi uronici şi alte substanţe. Formând geluri care înglobează o mare cantitate de apă. eliberând şi individualizând acizii pectinici. celuloza şi hemiceluloza. O dietă similară se recomandă la persoanele bolnave de ulcer. vor consuma şi ei aceste produse. exercitând o acţiune cicatrizantă. sau de piersici (Gherghi A. Acidul galacturonic inactivează putrefacţiile. care favorizează absorbţia carotenilor. pe seama creşterii proporţiei de substanţe pectice solubile(tesuturile devin mai moi). Depolimerizarea şi scăderea gradului de metoxilare sunt caracteristice fiecărei specii. a vitaminelor A şi B. iar gelurile pectice absorb substanţele toxice. Importanţa alimentară şi dietetică. Mg2+.de tipul de enzime pectolitice. iar când piureul devine o pastă. dar şi prin intermediul Ca 2+.maxim de substanţe pectice depăşeşte 1%.000). Sunt heteropoliglucide solubile. Evoluţia conţinutului în substanţe pectice. care reprezintă 1. Insolubilitatea iniţială a protopectinei se datorează structurii sale complexe. Lamela mediană. Sfărâmarea la fierbere se produce şi datorită formării substanţelor pectice solubile (8-14% în finalul păstrării). hexoze. Hidroliza enzimatică sub acţiunea protopectinazelor scindează aceste legături. la pruni. expuşi intoxicaţiilor cu substanţe nocive. substanţele pectice evoluează de-a lungul tractului gastrointestinal. prezenţa unor anioni sau cationi etc. minieră sau energetică nucleară. Gumele vegetale sunt exudate vâscoase sau uscate. uneori asociindu-se cu scăderea cantităţii totale de substanţe pectice. şi colab. poate fi urmărită ca proces caracteristic la fructele pomacee.Ele depind de complexitatea moleculelor de substante pectice.

9.9. cartofii. Aceste protide au o valoare biologică ridicată. soiul sau ţesutul analizat. alături de manani.3%) şi nucile (l6. O. În industria prelucrătoare se folosesc astfel de compuşi. Nu prezintă o compoziţie bine definită. În structura unor protide se întâlnesc S. fiind poliglucide de rezervă..de la prun a permis identificarea în compoziţia lor a galactozei.6% (castraveţi).) variază în raport cu specia. Legumele din grupa verzei au protide cu un conţinut mic în triptofan. dar care conţin toţi aminoacizii esenţiali. Spanacul este considerat o sursă foarte valoroasă de protide vegetale. pentru prevenirea cristalizării zahărului în unele produse sau pentru reglarea gradului de îngroşare la diferite preparate etc. în pereţii celulelor vegetale şi participă la consolidarea acestora. histidină şi arginină. leucină. S. care se găsesc alături de celuloză. acidului glucuronic etc (Kays. dacă este raportat la substanţa uscată (30%). sau higroscopicităţii (la organele suculente). Legumele de la care se consumă frunzele au un conţinut important de protide. Boabele uscate de mazăre conţin 22.5%). Fe. 1990).3%) şi pere (0. pătrunjelul şi prazul. într-o perioadă când produsele proaspete sunt deficitare. La fructele din ţara noastră un maximum de conţinut în protide îl au migdalele (18. 2.9%. Hemicelulozele sunt heteropoliglucide neomogene. Tuberculii de cartof asigură circa 10% din protidele necesare organismului. Conţinutul mediu al legumelor oscilează între 6. Au o structură cuaternară. 55 . xilozei. provenind de la specii vegetale din alte zone geografice. N. Cele cu masă moleculară mai mare sunt greu hidrolizabile şi au rol plastic. ciupercile. iar la unele specii în celule secretoare specializate.4%). iar cele de fasole 21. Mucilagiile sunt polimeri heteropoliglucidici care se găsesc în stare liberă în citoplasmă. 2. Datorită vâscozităţii lor. Mg. Conţinutul produselor horticole în protide (tab. Rolul lor fiziologic este de reglare a echilibrului hidric (seminţe). fasolea verde.5% (usturoi. lizină şi treonină. dar ridicat în patru aminoacizi esenţiali.9. mazărea verde) şi 0. Conţinutul în protide al produselor horticole 2. Gumele sunt implicate în reacţia de apărare a plantei la atacul de agenţi patogeni sau lovituri mecanice. conţinând C. Legumele mai cunoscute care conţin peste 2% protide sunt: spanacul. iar conţinutul minim se constată la mere (0.1 Generalităţi despre protidele din produsele horticole Protidele constituie o clasă de substanţe organice de mare importanţă fiziologică şi structurală. contra depunerii suspensiilor în sucurile de fructe. fiind formate din xilani (30%) şi arabani. se întrebuinţează ca agenţi antispumanţi sau coloizi protectori. manozei. galactani sau acizi pectinici. Cu etc. Sunt substanţe cu proprietăţi hidrofile. H.3%. broccoli. conopida.J. Hemicelulozele cu masă moleculară mai mică sunt uşor hidrolizabile. izoleucină. P. la fabricarea substanţelor aromate protejate.datorită conţinutului în aminoacizi esenţiali. arabinozei. ramnozei.

produsele horticole se împart în patru categorii: bogate (struguri. fenilalanina. La struguri s-au evidenţiat deosebiri între soiuri. 2. În produsele horticole se găsesc atât aminoacizi.aspartic-748 a.de exemplu. 4 cu carcter bazic etc (A. Ei sunt în număr de 8 pentru persoanele adulte (izoleucina.glutamic-910.35%. 1983). limitele de variaţie a conţinutului în protide sunt destul de largi.2. treonina.4 Aminoacizi esenţiali (mg/g azot) 2426 2389 2082 2332 2253 1905 Total aminoacizi (mg/g azot) 5998 5662 4910 5591 5170 5205 Conţinut maxim în unii aminoacizi (mg/g azot) a.J.0 6. Principalii aminoacizi din legume şi fructe sunt în număr de 37.glutamic-669. fragi) şi cu un conţinut redus (mere. coacăze.6 2.aspartic-1300 Aminoacizii esenţiali sunt acei aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi de organismul uman şi trebuie asiguraţi în mod obligatoriu de o alimentaţie echilibrată. 2 cu caracter acid.18% şi 0. stadiul de creştere şi dezvoltare.24% protide.glutamic-700.aspartic-750 a. a. 1990) Specia Mazăre (seminţe) Fasole (seminţe) Cartofi (tuberculi) Mazăre (boabe verzi) Fasole (boabe verzi) Mere (fructe) Proteine (g /%) 20.tomate. aspectele dinamice şi corelarea lor cu procesele fiziologice. triptofanul şi lizina).9 Conţinutul în protide după recoltare. Fiecare specie este mai bogată în anumiţi aminoacizi. tehnologia de producţie sau de valorificare. La merele din soiul Golden Delicious. Conţinutul în aminoacizi al produselor horticole În funcţie de conţinutul în aminoacizi liberi.sunt bogate în arginină şi acid glutamic. cireşe. S. se află încă în studiu. a. leucina. a.aspartic-620 a. la unele produse horticole. Gherghi şi colab. prune.1 22.9. a. valina. revent). la alte soiuri conţinutul este mai mare (la Chardonnay de 595 mg/100 ml. cât şi peptide sau proteine.. dintre care 14 cu caracter neutru.glutamic-991.72%. la Cardinal de 674 mg/100 ml). metionina. Atât aspectele cantitative. alunele.glutamic-924.aspartic-775 a.aspartic-726 a. Unele soiuri au sucul sărac în aminoacizi ( la Riesling de 200 mg/100 ml). cu conţinut mediu (caise.glutamic-369. zmeură). Tabelul 2. (după Keys. cât mai ales aspectele calitative (identificarea tuturor aminoacizilor liberi) la fiecare produs. la fasolea boabe (uscată) între 20% şi 24%. dar şi fasolea 56 .1 2. care sunt protidele cele mai simple. Nuciferele. în funcţie de soi: la mere între 0. Conţinutul variază şi de la un ţesut la altul. rezultate din unirea aminoacizilor în molecule şi macromolecule tot mai complexe. a. a..4 0. la care se adaugă în cazul copiilor al nouălea (histidina). strugurii în arginină şi metionină. mezocarpul conţine în medie numai 0. pe când epiderma fructelor 0. Nucile.Conţinutul în aminoacizi liberi depinde de specie.În cadrul aceleiaşi specii. soi.

morcovi. Intră în constituţia unor structuri celulare şi intracelulare (membrane. Un exemplu este cloroglobina 57 . cu totul) formate numai din aminoacizi şi heteroproteide. Au proprietăţi emulgatoare (ajută emulsionarea). datorită solubilităţii în apă a părţii proteice şi insolubilităţii părţii prostetice. Glutationul este o tripeptidă răspândită în regnul vegetal. În funcţie de compoziţia chimică. Globulinele au o reacţie mai acidă decât albuminele. ciuperci. funcţionează drept coenzimă. Albuminele sunt răspândite la numeroase specii şi în toate organele vegetale. Au fost identificate globuline şi în spanac.). distingem holoproteide (“holos”= întreg. Cromoproteidele au ca grupare prostetică pe unii compuşi cu nucleu porfirinic. 2.boabe sau arahidele. energetică. Lipoproteidele au componenta prostetică de natură lipidică.9. cât şi din substanţe neprotidice (neproteice). Conţinutul în proteide al produselor horticole Proteidele sunt substanţe macromoleculare. Glutationul redus acţionează ca antioxidant pentru acidul ascorbic. Au un rol important în solubilizarea şi transportul lipidelor şi al unor substanţe liposolubile. 2.3. cum ar fi carotenoizii sau sterolii. care participă la procesele de oxidoreducere. În produsele horticole există numeroase cromoproteide cu funcţii enzimatice. castraveţi. Aceşti compuşi iau naştere fie prin unirea aminoacizilor liberi. conţin în cantitate mai mare toţi aminoacizii esenţiali. amandina (migdale) sunt mai cunoscute.4. Boabele de mazăre verde sunt mai bogate doar în treonină şi lizină. tomate. Au fost puse în evidenţă în mere. provenind însă de la specii diferite. mitocondrii etc. Participă la numeroase procese de oxido-reducere. Globulinele sunt mult mai răspândite. Legumelina din mazăre. unde participă direct în desfăşurarea proceselor vitale din celulele vegetale. Heteroproteidele sunt macromolecule proteice care conţin o grupare prostetică (neproteică). În stare redusă sau oxidată. Are rol în menţinerea potenţialului redox. tuberina (cartofi). Legumina este o albumină identificată în mazăre şi în alte leguminoase. formate din aminoacizi uniţi prin legături peptidice. Se găsesc în cantitate mai mare în citoplasmă şi în nucleul celular. Diversele globuline diferă între ele prin conţinutul de aminoacizi (număr şi cantitate). precum şi la sinteza glucidelor prin fotosinteză. Conţinutul în peptide al produselor horticole Peptidele sunt compuşi formaţi din 2-4 aminoacizi. alcătuite atât din aminoacizi. pepeni verzi etc. La aceeaşi globulină. fie prin scindarea proteidelor. seminţe. Holoproteidele sau proteinele îndeplinesc patru funcţii: enzimatică. reprezentând 50% din totalul proteinelor utilizate ca substanţe de rezervă. tomate. legumina din fasole deosebindu-se de legumina din mazăre.9. datorită conţinutului mai ridicat în acid glutamic şi acid aspartic. imunologică şi plastică. în produsele horticole au fost identificate două: albuminele şi globulinele. Se consideră că are şi rol antitoxic. faseolina din fasole. apar de asemenea diferenţe. legaţi prin legături peptidice. alături de leucină şi glicocol. Din cele şapte grupe mai importante.

(1995) menţionează în ordine conopida. în perioada de creştere şi de maturare. carotenoide (0. Conţinutul în lipide al majorităţii produselor horticole este foarte redus. 2. conţinutul de cloroglobină este de 0. Hemaglutinele sunt albumine care au efect anticoagulant. Protide antinutritive se găsesc în boabele tuturor leguminoaselor. După încă 5-10 zile. În spanac. (Bodea C. esterificaţi cu diferiţi alcooli. Modificări cantitative şi calitative ale proteidelor sunt caracteristice diverselor specii. Din punct de vedere chimic cloroglobina este formată din clorofilele a şi b (7. Nucleoproteinele au ca grupare prostetică acizii nucleici. Din punct de vedere fiziologic. în sistemul circulator sangvin. cu o macromoleculă complexă. sparanghelul (14 g/100 Kcal). din care minimum 50% să fie proteide de origine animală (mai bogate în aminoacizi esenţiali). Raportând conţinutul în proteine la valoarea calorică a unor produse horticole crude sau prelucrate (g/100 Kcal). Conţinutul în lipide al produselor horticole 2. Fazina (din fasole) este o hemaglutină termolabilă. la un consum zilnic de 3000 cal.10. Sunt implicate şi în metabolismul vegetal. andivele Witloof. şi colab. cât şi a proteidelor. crescând însă în mod proporţional biosinteza proteidelor. lipidele au un rol plastic. acumularea atât a aminoacizilor liberi. dar provoacă aglutinarea globulelor roşii. iar la unele specii se acumuleaza în seminţe. participând la structura membranelor celulare şi la reglarea permeabilităţii acestora. Raţia proteică a adultului nu trebuie să coboare sub 100 g proteide. În alcătuirea unor lipide intră şi alţi compuşi. La mazărea de grădină. în timp ce conţinutul în proteide creşte tot mai mult.1-0. Ea se găseşte în cloroplaste. nedepăşind în general 1%. aminoacizii scad brusc. inactivată prin încălzire sau fierbere. J.C. Tripsin inhibitorii sunt substanţe de natură globulinică.(cloroplastina). având rolul de a absorbi şi transmite energia solară necesară fotolizei apei. ciupercile Agaricus (15 g/100 Kcal) şi spanacul (17 g/100 Kcal).10. dar în fasolea boabe valoarea biologică este de numai 40. în spanac valoarea biologică este 64. La fasolea de grădină. ca substanţe de rezervă.15% 58 . dar pe măsura maturării are loc acumularea globulinelor.1. cetonele. în proporţie mai mare sau mai mică.. aminoalcoolii etc.1%. proteidele din cartofi au valoarea biologică 75. Valoarea biologică a proteidelor este dată de conţinutul lor în aminoacizi esenţiali.5%). cum sunt hidrocarburile. 1964-1966).5%). conţinând clorofile şi holoproteide. Generalităţi privind lipidele din produsele horticole Lipidele sunt constituite din acizi graşi şi derivaţi ai acestora. holoproteide (69%). şi colab. Favier. salata (11 g/100 Kcal).. se observă în primele 55-65 de zile de creştere. cicoarea creaţă (13 g/100 Kcal). broccoli (12 g/100 Kcal). lipide (2. La legume oscilează între minimum 0.2%). acizii. conţinutul în aminoacizi liberi se reduce continuu în timpul dezvoltării boabelor. În primele stadii predomină albuminele. ceapa de tuns. Considerând valoarea biologică a laptelui egală cu 100.

nuci 10%). raţia zilnică de grăsimi alimentare va conţine cel puţin 1/3 lipide vegetale. Deşi ne sunt necesari în cantităţi de cca de 7 g/ zi. A. pepeni. castanele).15% (agrişele. clasifică lipidele în lipide nesaponificabile (de exemplu terpenele) şi lipide saponificabile (acil glicerolii. Acizii graşi nesaturaţi sunt reprezentaţi de acidul oleic (în alune 50%. în produsele horticole din ţara noastră se găsesc în cantitate mai mare acidul palmitic (C16:0 ) (alune şi migdale 3. 1983). 59 . usturoi.45-0. O altă clasificare (A. fosfogliceridele şi ceridele din cerurile vegetale).. soia 60%.10. Lehninger (1987). Cei inferiori sunt lichizi la temperatura obişnuită. sau menţionaţi ca lipide nesaponificabile sunt terpenele şi carotenoizii. Principalele derivate de lipide din produsele horticole Compuşii constituenţi ai lipidelor simple şi complexe rezultaţi din hidroliză. Alte componente ale lipidelor. circa 1%). bogate în acizi graşi nesaturaţi. sunt solizi. mult mai mari decât vitaminele. la uleiurile de floarea soarelui 65%. nuci 4. Alţi compuşi rezultaţi din hidroliza lipidelor vegetale. germeni de porumb 40% şi rapiţă numai 15%. au fost denumiţi în practica farmaceutică.2. lipidele vegetale se împart în mai multe grupe. cu valori deosebit de mari: alunele cu 61. Alcoolii graşi monohidroxilici saturaţi şi nesaturaţi cu lanţ lung intră în componenţa ceridelor. Acizii graşi aparţin seriei acizilor monocarboxilici. 2. circa 38% în nuci).(la sfecla roşie. acidul linoleic (7-10% în alune şi migdale. acidul linolenic (6% în nuci). Acizii graşi esenţiali. La nucifere se poate constata şi variaţia conţinutului în lipide în funcţie de soi. În uleiul de nucă ei reprezintă 75%. Pentru asigurarea acestei cantităţi. păstrează caracterul de solubilitate în solvenţi organici. sparanghel) şi maximum 0. fitosterolii.1-0. linolenic şi arahidonic nu pot fi sintetizaţi de organismul uman. iar cei superiori de la C 12 în sus.5% şi migdalele cu 54. nucile cu 62. grupează lipidele în lipide simple (homolipide: cum ar fi gliceridele. Separat se evidenţiază fructele nucifere. cartofi. Dintre acizii graşi saturaţi. care provin din hidroliza fitosteridelor. Alcoolii din molecula lipidelor sunt mult mai diverşi. Aceste unităţi structurale sunt acizii graşi.1%. În raport cu complexitatea lor.3%. ridichi. şi lipide complexe (heterolipide).L. Aminoalcoolii cum sunt colamina şi derivatul său trimetilatcolina intră în componenţa unor fosfolipide (a lecitinelor).50% (la mazăre).6%.5%) şi acidul stearic (C18:0) (nucifere. Fitosterolii sunt derivaţi ai unei hidrocarburi saturate tetraciclice perhidrociclopentanofenantren. Gherghi şi colab. piersicile) şi 1-2% (murele. Glicerina (glicerolul) este caracteristică triacilglicerolilor (trigliceridelor). caisele.0-3. ceridele etc). precum şi alte substanţe cu rol biochimic şi fiziologic distinct. vitamina F. saturaţi şi nesaturaţi. migdale 36%. alcoolii alifatici superiori. La majoritatea fructelor media se încadreaza între 0.

cu formare de cetone.10. Triacil glicerolii (gliceride. Rolul lor fiziologic este de a regla permeabilitatea membranelor celulare. îşi pot modifica mirosul sau gustul. Cerurile sunt secretate de către cuticulă sub formă de grăuncioare. Sunt esteri ai fitosterolilor cu acizii graşi superiori. Nucile conţin 100-110 mg/100 g miez.3. 60 . Ea constă în aplicarea pe suprafaţa fructelor sau legumelor a unei pelicule de ceară alimentară naturală sau sintetică. ambii cu catenă normală. cu atât râncezirea este mai rapidă. cum ar fi acizii graşi liberi. tomate etc.) se include la cererea beneficiarilor (externi) operaţia de ceruire. Cerurile vegetale. cele de tomate 18-20%. substanţe care imprimă mirosul şi gustul de râncezit.O) şi reprezintă esteri formaţi dintr-un alcool şi un acid organic. Principalele lipide simple din produsele horticole Lipidele simple (homolipidele) sunt substanţe ternare (alcătuite din C.2. Rolul lor este protector. creşte continuu pe măsura maturării. În urma oxidării lipidelor componente. Proporţia de esteri saturaţi şi nesaturaţi este influenţată de temperatura de păstrare şi de faza de maturare a fructelor. cetone. aldehide şi acizi volatili. înregistrând pierderi în greutate de circa trei ori mai mari după şapte luni de păstrare. care însoţesc gliceridele. conţin (în afară de ceride) şi alte substanţe. Soiurile de fructe mai bogate în ceruri vegetale se păstrează mai bine şi au pierderi mai mici în greutate. Ceridele sunt esterii acizilor graşi superiori (C12-C34). care acoperă suprafaţa multor produse horticole. se produce oxidarea compuşilor rezultaţi din hidroliză. bastonaşe sau solzi. În fracţiunea gliceridică a uleiului de seminţe de struguri. sunt esterii glicerinei cu acizii graşi. iar la struguri 10%. fracţiunile se echilibrează din nou. Aplicatii practice. piersici. iar migdalele peste 110 mg fitosteroli/100 g miez. acidul linoleic reprezintă 55%. aldehide etc. cu alcoolii monohidroxilici superiori (C28-C34). împotriva pierderilor de umiditate şi razelor ultraviolete. După recoltare şi în timpul păstrării. sinteza continuă ascendent. prin stratul mai mult sau mai puţin impermeabil. iar consistenţa solidă. Fracţiunea nesaturată (acizi graşi nesaturaţi C18) are consistenţă uleioasă şi devine proporţional mai mare la 1 ± 10C (până la 90%). Dacă se ridică temperatura la +200C. La fructele nucifere păstrate la o umiditate relativă mai ridicată (90-95%) şi la lumină. Seminţele de piersici şi cireşe conţin între 40-45% triacilgliceroli. alcoolii monohidroxilici superiori (C25-C35). În cadrul condiţionării unor produse (ardei. Fitosteridele sunt lipide simple. lipide neutre). Soiul de mere Golden Delicious are mai puţine ceruri decât Red Delicious. împiedicând şi penetrarea agenţilor patogeni. acidul oleic 37% şi acidul palmitic 6-7% etc. iar în seminţe constituie o rezervă nutritivă principală pentru embrion. Se asigură o mai bună protecţie pe toată durata circuitului de valorificare şi reducerea scăderii turgescenţei prin limitarea transpiraţiei. Compoziţia chimică a acestor ceruri esteî n această fază preponderent saturată (acizi graşi saturaţi C20-C30). Cu cât acizii graşi nesaturaţi rezultaţi din hidroliză sunt în proporţie mai ridicată. legumele deshidratate sau congelate.H. Conţinutul total în ceruri al fructelor pomacee (mai ales al merelor).

având rol structural.a. faţă de lipidele simple. În ciuperci sunt reprezentate de cerebrine şi cerebrozide. în concentraţie de 0. 2. Cele mai importante sunt acizii fosfatidici. varză. Acizii organici din produsele horticole 61 .4. Esterii nesaturaţi ating cea mai înaltă proporţie în faza finală a vieţii merelor. în constituirea membranelor celulare şi intracelulare. I. Glicerofosfolipidele îndeplinesc şi rolul de transportori ai glucidelor. Opăreala (cald) apare la fructele seminţoase sub forma unor zone brune. când intensitatea respiraţiei se măreşte.10. are loc cu o intensitate sporită biodegradarea fracţiunii nesaturate. ale căror componente sunt diferite în funcţie de specie.11. Glicerofosfolipidele au fost identificate în tomate. În pericarpul merelor reprezintă 5-6% din conţinutul total de lipide. proteidelor şi al altor substanţe organice din plante. Suprafaţa lor uleioasă este un indiciu că sunt în faza finală a păstrării. ardei. Aceste heterolipide vegetale sunt prezente în membrana lipoproteică a organitelor celulare. dar au fost identificate în tomate şi în pericarpul merelor. datorită modificării conţinutului cerurilor de pe suprafaţa acestora prin creşterea conţinutului în α . 2. Cutina şi suberina sunt compuşi foarte eterogeni. adesea în amestec şi cu diferite ceride.farnesan de aproximativ 100 de ori (Huelin ş. aminoacizi. Membranele lipoproteice intervin în reglarea permeabilităţii. Ele sunt prezente în toate celulele.6%. lecitinele şi cefalinele. mere. ca nişte pete fără o formă regulată.Fenomenul se explică prin reacţia fructului de a-şi mări permeabilitatea celulelor epidermice la schimbul de gaze. inozitol sau glucide. cit. Sfingolipidele vegetale sunt răspândite în ciuperci. acid fosforic.. 1986).1-0. aminoalcooli. contribuind şi prin acest aspect la amplificarea activităţii respiratorii. 1970. Principalele lipide complexe din produsele horticole Lipidele complexe (heterolipidele) pot conţine în plus. care reprezintă procentual partea majoră a glicerofosfolipidelor din produsele horticole. de Burzo. Sub acţiunea lipoxidazei. premergătoare prăbuşirii (maximum climacteric)..

şi valorile minime de 0. c) peste 5. broccoli. valorile acidităţii devin mai mari. aciditatea titrabilă oscilează în limite destul de largi. legume frunze. piersici. Participă ca produşi intermediari în metabolismul glucidelor. se constată că primele porţiuni de suc sunt mai puţin acide decât cele care urmează. a. fasole. diferit faţă de fructe. precum şi cele de pere sub 0. exprimarea se poate face direct în mililitri soluţie NaOH n/10 necesari pentru neutralizare şi exprimaţi procentual. În sucul celular. tartric pentru struguri. morcovi. coacăze. sau combinaţi sub formă de săruri.20 C. mere. Se consideră acide. cu hidroxid de sodiu (n/10).6 ori mai mare faţă de a ţesuturilor periferice. malic pentru mere.7 g acid citric% (afine) respectiv 0. În cazul legumelor. vişine. esteri sau glicozide. acizii organici se găsesc dizolvaţi în stare liberă. Curé).1 n/100 g sunt între 3. în acid malic de 1. mure. La pomacee. a sărurilor acide precum şi a altor compuşi cu reacţie acidă (fenoli. Se exprimă în grame sau miliechivalenţi din acidul predominant în produsul respectiv (a. pere. citric pentru căpşune.5 ( prune. din momentul recoltării la momentul optim şi până în finalul valorificării. Distribuţia acizilor organici în produsele horticole este neuniformă. soiurile de mere cu o aciditate mai mare de 0. În bazinul pomicol Bistriţa. proteidelor şi lipidelor. coacăze.2-3. Cu o aciditate mai scăzută sunt soiurile de mere sub 0. pătlăgele roşii. Aciditatea produselor horticole Aciditatea titrabilă se determină prin neutralizarea (titrarea) directă a extractului obţinut volumetric dintr-un anumit produs.72 g% şi cireşele 0. Prin presare.2 g acid malic/100 g (Contesa de Paris. pere. ceapa) şi 0. soiurile cu o aciditate mai mare de 0. gutui. În anii cu veri ploioase sau în zonele reci. zmeură.3 ml (ardei gogoşari maturi.grupa Beurré).0 (majoritatea legumelor). a. Aciditatea titrabilă a fructelor oscilează între valorile maxime în acid citric de 2.6 şi 5.0 şi 3. Aciditatea titrabilă este provocată de prezenţa acizilor liberi disociaţi. în funcţie de soi. ardei roşii). cireşe.4 g acid malic/100 g (Golden Delicious.etc).1. acid fosforic şi chiar acid ascorbic într-o măsură mult mai mică ). revent. piersici.1 ml (dovleceii în floare). } esuturile centrale ale fructelor de măr au o aciditate de 1. Condiţiile pedoclimatice şi aciditatea.0 (soiuri de mere.3 g/100 g (Passe Crassane. Cunoaşterea acidităţii ne permite să apreciem mai bine evoluţia unui produs.4 g% (vişine).65 g acid malic/100 g produs (grupa Renet). b) între 3.1 g% (coacăze roşii). caise. vişine. unde temperatura medie anuală este de +8. La legume. căpşune. prune. zmeură.11. alături de modul de utilizare tradiţional. afine. merele au 0.Acizii organici sunt răspândiţi în toate fructele şi legumele. Lipsa de aciditate reprezintă chiar una dintre trăsăturile definitorii pentru noţiunea de "legumă". soiuri de mere). limitele exprimate în ml NaOH 0. Aciditatea liberă poate fi apeciată în funcţie de valorile pH: a) între 2. Red Delicious). cartofi. iar la pere. tomate.3 g acid malic% (pere). revent. cireşe. afine. pătrunjel. iar în procesul de respiraţie sunt acceptori de hidrogen sau substrat oxidativ.52 g% 62 . caise. 2.

coasta estică a S. În zone mai sudice aciditatea titrabilă este mai scăzută. În podgoria Cognac (Franţa) există hărţi ale acidităţii recoltei. După 210 zile. Merele din bazinul pomicol Focşani (media anuală +9. aciditatea titrabilă scade mai pronunţat la fructele recoltate mai timpuriu. În timp ce la mere şi prune. Fiecare specie are o dinamică proprie a acidităţii titrabile. având efect inhibant asupra unor enzime din ciclul Krebs. în timp ce caisele aproape 10% în numai 5 zile de păstrare la 00 C. După 120 zile.30%. care începe să crească în bulbi şi să scadă în frunze.).60 C) au doar 0. uşor acrişor. urmare a metabolizării mai intense a acizilor organici decât a glucidelor.U. Valoarea raportului glucide totale/aciditate titrabilă Pe parcursul păstrării frigorifice. Temperatura de păstrare şi compoziţia atmosferică contribuie la menţinerea acidităţii. sau acide (nordul Europei. devenind fade.A. prunele îşi diminuează aciditatea cu 32. În urma unei perioade de păstrare prelungite fructele de măr îşi pierd armonia gustativă. În pere are loc însă o scădere constantă până la maturare. Căpşunele pierd 2% din aciditatea titrabilă în 6 zile. La ceapă. dacă nivelul proceselor metabolice este diminuat. Studiile de marketing au evidenţiat specificitatea preferinţelor consumatorilor pentru produse lipsite de aciditate ( Europa de Sud. Atmosfera controlată blochează parţial diminuarea acidităţii. iar cireşele numai 12% în 12 zile.A. La depozitele AC (atmosferă controlată). în funcţie de specie sau soi. 63 . scăderea este de 26% (morcovi) sau de 20% (struguri).U. iar cireşele din bazinul pomicol Stefăneşti (media anuală +9. Factori de influenta. la căpşuni se înregistrează o scădere mai puternică la fructele recoltate mai târziu (mai pigmentate). scăderea este de 47-27% (mere. ea creşte până la o valoare maximă care se realizează cu puţin înainte de maturitatea de recoltare. Vişinele îşi pierd 26% din aciditate în 10 zile de păstrare. se constată o creştere semnificativă a acestuia. cu gust "leşios. Temperatura mai ridicată. Golden Delicious-Jonathan). După 40 de zile. coasta vestică a S. ca urmare a migrării acizilor. provoaca o scădere mai pronunţată a acidităţii titrabile din fructele de tomate. conferit produselor horticole de către acizii organici. Condiţiile de păstrare. constituie o componentă majoră şi apreciată a calităţii organoleptice/senzoriale.80 C) au 0. menţinerea acidităţii la produsele păstrate conform tehnologiilor standardizate.aciditate titrabilă în acid malic. Astfel. în funcţie şi de factorul soi.55 g% acid malic. diminuarea este mult mai mică. la mere şi la struguri. elaborate pe baza datelor multianuale. Gustul acid.37 g% în acid malic. înnecăcios". momentul optim de recoltare poate fi precizat prin determinarea acidităţii titrabile. Durata de păstrare influenţează. Momentul recoltării are repercusiuni asupra evoluţiei acidităţii titrabile pe parcursul păstrării.).

acidul malic se oxidează cel mai uşor în comparaţie cu alţi acizi mai importanţi. gulii. Conţinutul produselor horticole în acizii organici mai importanţi Acizii malic. sfeclă roşie etc. şi colab. Existenţi atât în stare liberă.K. când ponderea sa atinge 70% din totalul acizilor organici.. 64 . citric.2.COOH CH2 COOH COOH COOH Acid oxalic Acid citric Acidul malic este conţinut în produsele horticole atât în stare liberă. Dintre legume. cât şi sub formă de săruri. Cantităţi mai mari de 1g acid malic/100g conţin vişinele (1. 1981).CH COOH Acid L-malic CH2 COOH HO . zmeură. Mg etc. fasole de grădină. Produsele conţinând mai mult acid citric rămân mai acide.0%). ei prezintă o diversitate mult mai mare datorită izomeriei. tartic şi oxalic sunt cei mai răspândiţi dintre cei 32 care au fost identificaţi în produsele horticole (A. Conţinut mai ridicat în acid citric se poate constata la coacăzele negre (2.11.2%) şi caisele (1.Gherghi şi colab. D. Pentru a fi folosit în industria prelucrătoare. sau în unele reţete de gemuri. acidul malic este predominant.2 g şi 0. pe parcursul păstrării. între 0. jeleuri. Dintre legume. pere.8%). agrişe. doar morcovii şi castraveţii conţin o cantitate mai evidentă. caise. prune.07 g/100 g). de doar 0. Acidul citric este răspândit sub formă liberă sau combinată în toate produsele horticole. acidul malic prezintă un procent maxim în perioada premergătoare recoltării. prunele (1. protidele. La revent. sau la mazărea verde cantităţile de acid malic şi acid citric sunt sensibil egale ca pondere (Souci. fiind degradat conform ciclului Krebs şi folosit în procesul de respiraţie. vişine.72g/100 g). cât şi sub formă de săruri de Na. şi colab. Ulterior.88 g acid citric/100 g). În timpul păstrării. acidul malic se extrage din fructe de sorb sau se produce prin diverse procedee industriale. tomate.3 g de acid malic/100 g . cartofi. căpşune. gutui. tomatele au un conţinut mai important. Dă rezultate foarte bune în corectarea pH-ului. mure. cireşe. fiind considerate mai puţin acide decât produsele bogate în acid citric.2.. ardei. Acidul citric este mai greu metabolizat (oxidat) în perioada postrecoltă. 1992). bomboane. deşi foarte redusă. Produsele în care predomină acest acid pierd cel mai uşor aciditatea pe parcursul perioadei de depozitare. Ca.. Se foloseşte ca acidulant al sucurilor de fructe sau conservelor de tomate. La afine. zmeură (1.44 g/100 g.C . 1983). pepeni. morcovi.V. dar rămâne preponderent. Predomină printre acizii organici din mere. iar acizii citric şi oxalic sunt prezenţi în cantitate mai mică (Salunkhe. Este acidul organic principal conţinut în coacăze. uleiurile volatile şi răşinile includ în structura lor moleculară şi diverşi acizi organici. piersici. În mere. S. procentul scade. Lipidele. COOH CH-OH CH-OH COOH Acid tartric COOH CH2 HO . K. castraveţi şi revent. coacăzele roşii (2.

raportul glucide/aciditate evoluând mai lent. Exemplul cel mai tipic îl constitutuie citricele (lămâile, portocalele, grapefruit, mandarine etc.), care nu-şi diminuează atât de semnificativ aciditatea în timpul depozitării. În domeniul industrializării produselor horticole, acidul citric este mult folosit. Se obţine industrial prin procedee biotehnologice, iar în ţările subtropicale, din sucuri de citrice (lămâi).Întrebuinţările sale sunt multiple. Se adaugă în sucurile de fructe (ca atare sau diluate) sau în băuturile răcoritoare carbonatate, ca agent de conservare şi de protejare a culorii sau aromei. În afară de efectul acidulant, are proprietăţi de inhibare a oxidării coloranţilor naturali şi componentelor de aromă, prevenind formarea de produşi cu miros neplăcut. Complexează fierul divalent din aceste produse cu formarea de precipitate, împiedicând casarea ferică. Doza autorizată este de 50 g/hl, care se administrează ţinând seama de aciditatea produsului. Acidul citric poate fi folosit şi la tratarea fructelor destinate congelării, pentru prevenirea îmbrunării enzimatice şi menţinerea în proporţie mai mare a conţinutului de acid ascorbic. Acidul tartric este conţinut mai ales în struguri (0,2-0,8g/100g), iar în alte produse în cantităţi mici. Este acidul organic cel mai rezistent la oxidare, fiind mai puţin degradat în ciclul Krebs. Strugurii îşi păstrează mai bine aciditatea, care nu se diminuează după 150 de zile de păstrare decât cu 10-11%. Acidul tartric se obţine din tirighie (tartrat acid de potasiu depus pe interiorul pereţilor vaselor de vin). Se foloseşte ca acidulant pentru sucurile de struguri sau fructe şi în reţeta unor jeleuri sau gemuri de fructe. Se preferă ca agent de invertire. Acidul oxalic se găseşte în cantitate relativ mare în legumele Polygonaceae şi Chenopodiaceae ( spanac, lobodă, stevie, măcriş, sfeclă, revent). În spanac există 0,44 g acid oxalic/100 g. În celelalte produse horticole conţinutul nu depăşeşte 40-50 mg/100 g (legume), sau 10-20 mg/100 g (fructe). În măcriş sau spanac, concentraţiile mari de acid oxalic pot duce la insolubilizarea acestui acid şi depunerea în celule, ca oxalat de calciu cristalizat. Acidul oxalic este o substanţă antinutritivă, insolubilizând o parte din Ca2+ şi Mg2+ sub formă de oxalaţi, reducând astfel absorbţia acestora în organism. Un mg Ca2+ este insolubilizat de 2,25 mg acid oxalic. Insolubilizând complet Ca2+, acidul oxalic exercită în exces efecte toxice. Consumate intermitent, legumele cu acid oxalic nu provoacă efecte negative. Aceste efecte se pot anula complet, dacă raţia alimentară asigură un raport crescut de calciu, prin includerea de produse lactate etc. Dinamica acizilor organici. În struguri, conţinutul în acizii tartric, citric şi malic urmează curba acidităţii titrabile. În anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi coborâte, creşte conţinutul în acid tartric, chiar şi în faza de recoltare. Aciditatea cireşelor, predominant malică, atinge pe parcursul maturării un maximum de 0,9-1 g/100 g, după care se constată o diminuare până la 0,7 g acid malic/100 g, pe măsura coacerii complete. 2.12. Vitaminele din produsele horticole

65

Vitaminele sunt substanţe organice foarte active în cantităţi relativ mici, diverse în ceea ce priveşte compoziţia chimică, dar indispensabile activităţii metabolice a organismelor vii. Ele formează numeroase sisteme oxidoreducătoare prin care se reglează potenţialul redox celular şi au rol de activatori enzimatici, participând în procesele de transport de electroni. Deţin rol de biocatalizatori şi constituie, direct sau indirect coenzime ale multor sisteme enzimatice importante. Produsele horticole reprezintă o sursă importantă de vitamine, în cazul vitaminei C, fiind singura sursă. Ciancobalamina (vitamina B12) este unica vitamină care lipseşte din produsele vegetale. Vitaminele se clasifică în două mari grupe. Vitamine hidrosolubile, mai importante fiind tiamina (B1), riboflavina (B2), acidul pantotenic (B5), piridoxina (B6), biotina (H), acidul folic (B9), colina, mezoinozitolul, acidul ascorbic (C), nicotinamida (PP) şi rutina (P). Vitamine liposolubile A, D, E şi K sunt necesare metabolismului vegetal în cantităţi mai reduse. Unele sunt conţinute ca provitamine (carotenoiziiprovitamenele A şi fitosterolii- provitaminele D), iar altele ca vitamine propriuzise (vitamina E- tocoferolii, vitamina K- filochinona). 2.12.1. Conţinutul în acid ascorbic al produselor horticole Acidul L-ascorbic (vitamina C, antiscorbutică) este principala vitamină sintetizată de plante. Se comportă ca agent reducător puternic, care pierde uşor atomii de hidrogen, trecând în acid dehidroascorbic. Forma oxidată are şi ea proprietăţi vitaminice, iar reacţia este reversibilă. Împreună funcţionează ca un sistem oxidoreducător. Rolul fiziologic este complex, participând în ţesuturile plantelor la formarea acizilor graşi nesaturaţi, la degradarea unor aminoacizi, în metabolismul glucidic, în metabolismul fierului etc. Conţinutul în acid ascorbic (mg/100 g produs proaspăt) variază în funcţie de specie, soi şi modul de valorificare.Produsele proaspete au conţinutul maxim în momentul recoltării. La fructe, un conţinut mai ridicat de acid ascorbic îl au coacăzele negre (meda de 177 mg/100 g, maxim 216 mg/100 g,), căpşunele (media de 64 mg/100 g,limite intre 46-86 mg/100 g), coacăzele roşii şi albe (40 mg/100 g). Conţinut redus de vitamina C au strugurii, prunele, perele (3-5 mg/100 g). Conţinutul mediu la câteva fructe mai răspândite. La merele proaspăt recoltate oscilează între valorile de 7-12 mg/100 g), la pere între 4-10 mg/100 g, la caise între 10-14 mg/100 g, iar la cireşe între 6-18 mg/100 g. La legume (speciile mai cunoscute) un conţinut ridicat se constată la pătrunjel (frunze proaspete- 200 mg/100 g), ardeiul verde(127-165 mg/100 g), broccoli (110 mg/100 g), ridichi de iarnă (100 mg/100 g), conopidă (50-78 mg/100 g), gulii (63 mg/100 g), spanac (51 mg/100 g), varză roşie (50-57 mg/100 g) şi varză albă (46 mg/100 g). Un conţinut redus au ciupercile şi pătlăgelele vinete (3-5 mg/100 g). Acidul ascorbic se găseşte în regiunile de creştere activă ale ţesuturilor vegetale, fiind sintetizat de cloroplaste. În seminţe nu apare decât în urma

66

germinaţiei. Procesul de sinteză este proporţional cu intensitatea respiraţiei şi cu activitatea enzimelor oxidante (peroxidaza, catalaza, ascorbinoxidaza). Cu cât ţesuturile sunt mai saturate în oxigen, cantitatea de acid ascorbic formată este mai mare. Părţile exterioare ale fructelor conţin totdeauna concentraţia maximă de vitamina C. Există substanţe care determină scăderea acestuia (compuşii conţinând cupru, unele erbicide ca Prometrinul etc.). Acumularea vitaminei C este un proces specific fiecărui produs horticol. La unele specii cum ar fi merele, prunele sau dovleceii în floare, are loc o diminuare a conţinutului odată cu evoluţia procesului de maturare. La alte specii ca tomatele sau pepenii galbeni, se poate constata o creştere a cantităţii de acid ascorbic din ţesuturi, pe măsura succesiunii fazelor de coacere. Stabilitatea acidului ascorbic în ţesuturi este influenţată de existenţa oxidazelor. Printre ele, se remarcă ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza), o Cu-oxidază (metaloenzimă al cărei cofactor este constituit din cationi de cupru). Produsele care conţin ascorbatoxidază (mai ales cucurbitaceele, dar şi cartofii, morcovii, merele, strugurii) sunt mai sărace în vitamina C. Vitamina P (rutina, bioflavonele) sau taninurile, au un rol protector, frânând viteza de degradare a vitaminei C din ţesuturi. Stabilitatea pe parcursul perioadei de păstrare depinde de specie şi soi (intensitatea metabolismului şi pH-ul produsului), temperatura de păstrare, compoziţia atmosferică, precum şi durata păstrării. Ritmul pierderilor zilnice este foarte ridicat la salată (aproape 20% , chiar în condiţii frigorifice). Pierderi zilnice reduse au morcovii, ceapa, varza (0,08-0,18% ). Scăderea conţinutului în acid ascorbic este mai lentă la produse mai acide, fiind mai rapidă la cele lipsite de aciditate. Temperatura de păstrare mai mică la ardeiul gogoşar determină micşorarea de la 1,5% pierderi zilnice de acid ascorbic (20-220C), la numai 0,8% zilnic (100C). Atmosfera controlată inhibă degradarea mai accelerată a vitaminei C la caise, piersici şi struguri. La mere şi pere nu s-a constatat însă o diferenţă, iar în cazul prunelor atmosfera normală a conservat mai bine conţinutul de acid ascorbic. Cu cât durata de depozitare este mai îndelungată (mere, pere, ceapă, morcovi, struguri, varză etc.), pierderile în vitamina C sunt mai importante. Există şi cazuri când conţinutul în acid ascorbic creşte pe parcursul păstrării. Tomatele, care-şi continuă maturarea în depozit, au chiar o rată de acumulare de 15-18% pe zi, în cele 7 zile de păstrare, mai intensă la 100C decât la 200C. Ceapa şi cartofii la sfârşitul perioadei de depozitare înregistrează o creştere uşoară a conţinutului de acid ascorbic, ca urmare a declanşării fenomenului de încolţire. După Inoue, K. şi colab., (1998), unele plante legumicole cultivate în soluţie hidroponică în care s-a introdus 1-2 g/l ascorbat de sodiu şi-au sporit în interval de 14 ± 2 ore conţinutul în acid ascorbic în mod semnificativ. Salata de la 40 la peste 200 mg% acid ascorbic, devine un produs cu proprietăţi superioare.

67

Conţinutul în acid ascorbic al legumelor şi fructelor transformate. Prelucrarea produselor determină pierderi de vitamina C, specifice diferitelor metode. Spălarea îndelungată, curăţarea în strat gros, expunerea mai îndelungată la lumină şi aer, fragmentarea sau mărunţirea, fierberea în vase descoperite şi cu volum mare de apă, sau încălzirile repetate, determină diminuarea semnificativă a acidului ascorbic din materiile prime horticole. Deshidratarea distruge vitamina C aproape complet. Congelarea determină diminuarea proporţională cu durata acesteia. Fermentaţia lactică păstrează vitamina C, dar circa 50% trece în lichidul de fermentare. Pierderile pot fi micşorate prin opărire cu abur, în loc de opărirea în apă. Termosterilizarea la temperatură înaltă şi pe o durată redusă, protejează conţinutul conservelor în acid ascorbic, la fel ca şi închiderea recipienţilor sub vid. Conservarea în SO2 sau prezenţa aminoacizilor cu sulf asigură protecţia antioxidantă a vitaminei C. Utilajele de prelucrare emailate sau confecţionate din materiale inoxidabile, previn inactivarea acestei vitamine de către ionii de fier sau cupru. Acidul ascorbic întrebuinţat ca aditiv alimentar se produce sintetic prin oxidarea controlată a sorbitolului sau prin procedee biotehnologice. Se întrebuinţează ca antioxidant în băuturi şi conserve, precum şi ca agent de stabilizare (împiedică oxidarea Fe2+, evită oxidarea substanţelor de aromă, conservă prospeţimea şi fructuozitatea sucurilor). Importanţa medicinală şi dietetică. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 45 mg acid ascorbic, dar creşte la 60 mg la gravide şi 80 mg la femeile care alăptează. În timpul infecţiilor, în cazul fumătorilor, sau la persoanele în vârstă, cererea organismului uman pentru vitamina C creşte considerabil. Legumele şi fructele proaspete permit asigurarea unei alimentaţii bogate în acid ascorbic. Manifestările avitaminozei C (scorbut) constau în astenie, anemie, edeme pe membrele inferioare, inflamarea cavităţii bucale, căderea dinţilor, etc. Cercetările din ultimele două decenii au infirmat ipoteza că acidul ascorbic inhibă creşterea tumorilor maligne.Experienţe studiate pe zeci de ani cu eşantioane umane considerabile au demonstrat, cu posibilitate de eroare foarte redusă, că în regiunile sau la persoanele cu consum de acid ascorbic crescut, maladiile coronariene, incidenţa cancerului sau bolile articulaţiilor osoase sunt mai reduse. Dejica,D. şi colab.(2001) mai semnalează prevenirea/limitarea progresiunii diabetului, cataractei şi îmbătrânirii . 2.12.2. Conţinutul produselor horticole în alte vitamine hidrosolubile Vitaminele complexului B, conţinute în cantităţi mai importante în produsele horticole, sunt: tiamina, riboflavina, acidul pantotenic şi piridoxina. A) Tiamina (vitamina B1) se găseşte în cantităţi maxime în alune, nuci, conopidă şi mazăre (0,30-0,39 mg/100 g). Produsele horticole sunt în general sărace în tiamină. Este o vitamină solubilă în apă care este uşor distrusă în mediu neutru sau slab alcalin, la cald. Este relativ stabilă în mediu slab acid, la temperaturi ridicate, sau la acţiunea oxidanţilor. Necesarul uman zilnic este de 1,2 mg tiamină la raţia alimentară zilnică de 3000 Kcal (1 Kcal=4,1868 kJ).

68

B) Riboflavina (vitamina B2) se află aproape în exclusivitate sub formă combinată în celulele sau ţesuturile vegetale, fiind un constituient al coenzimelor flavinice FMN (flavin mononucleotid) şi FAD (flavin adenin dinucleotid), care funcţionează ca transportor de hidrogen în sistemele de oxidoreducere biologică.La nivel ridicat manifestă efect protector faţă de anumite leziuni oxidative. Dintre produsele horticole, migdalele conţin 0,62 mg/100 g. Spanacul, alunele, castanele, sparanghelul şi broccolii au un conţinut de 0,2-0,3 mg/100 g. Este o vitamină stabilă la încălzire, nedistrusă prin fierbere. Este rezistentă în mediu acid şi la oxidare. Pierderi importante au loc sub influenţa luminii şi radiaţiilor ultraviolete, sau în medii cu reacţie bazică (bicarbonat de sodiu). Necesarul zilnic de riboflavină este de 1,8 mg/3000 Kcal raţie alimentară. C) Acidul pantotenic (vitamina B3) este constituentul structural al coenzimei A. Are rol în fotosinteză, în metabolismul glucidelor şi lipidelor etc. Cantităţi mai importante se găsesc în ciuperci (2,1 mg/100 g), broccoli (1.2 mg/100 g), alune (1,15 mg/100 g), conopidă (1,0 mg/100 g. Prin prelucrare se pierd 25-40% din conţinut. Necesarul zilnic este de 10-15 mg. D) Piridoxina (sau adermina, vitamina B6) are un rol important în metabolismul aminoacizilor şi al lipidelor. Nucile conţin 0.56-0,85 mg/100 g, alunele 0,45 mg/100 g, castanele şi mazărea 0,35 mg/100 g. La prelucrarea termică, se pierde în proporţie de până la 50%. Sub acţiunea luminii în mediu neutru sau slab alcalin, se descompune uşor. Necesarul zilnic de piridoxină este de 1-2 mg. E) Vitamina PP (nicotinamida=niacinamida, forma din produsele horticole) se găseşte mai ales în legumele proaspete: ciuperci (5,2 mg/100 g), mazăre (2,4-2.9 mg/100 g), pătrunjel (2,0 mg/100 g) etc. Dintre fructe, nuciferele conţin 4.2-1.0 mg /100 g. Foarte stabilă la căldură, se dizolvă uşor în apa care fierbe. Apa în care au fiert legumele conţine mai multă vitamină PP decât legumele respective fierte. Necesarul zilnic de nicotinamidă este de circa 20 mg. Denumirea PP provine de la “Pellagra Preventing” Pelagra (pella agra = piele aspră, l.italiană), avitaminoza specifică, se manifestă nu numai datorită lipsei vitaminei, cât mai ales datorită lipsei proteinelor (din ouă, lapte) fără de care nu se metabolizează. F) Acidul pantotenic (B5,Bx, factorul antidermatitic) este conţinut în produsele horticole sub formă liberă sau combinată (coenzima A) în cantităţi reduse de 0.02-2.6 mg%, având rol în fotosinteză. Un conţinut mai important în acid pantotenic se găseşte în nuci, broccoli, mazăre şi spanac (0.5-2.0 mg%). Este o substanţă mult mai stabilă decât ceilalţi componenţi din complexul B. Necesarul zilnic pentru un om adult este de 8-12 mg. G) Acidul folic (acid pteroilglutamic, vitaminele Bc, B9, B4) Denumirea de "folic" provine de la folium (latină) = frunză, această substanţă vitaminică fiind răspândită în frunzele tuturor plantelor. Legumele au un conţinut între 0,008 şi 0,025 mg% (Neamţu, G.,1996). Produsele mai bogate în acest compus sunt:

69

broccoli (0,03 mg/100 g), nucile şi varza de frunze (0,06-0,16 mg%). Necesarul zilnic este de 0,4 mg, dar creşte la femeile gravide sau care alăptează. H) Vitamina P (citrine, bioflavone) este foarte răspândită în regnul vegetal, însoţind vitamina C în măceşe, coacăze negre, citrice, ardei. Rutina, quercetina si hesperidina sunt substante cu proprietăţi oxidoreducătoare, care conservă şi sporesc acţiunea acidului ascorbic. În organismul uman măresc rezistenţa capilarelor şi le micşoreaza permeabilitatea (de unde numele de P), iar în ultimii ani s-a remarcat o gamă semnificativă de efecte terapeutice, corelate cu caracterul lor antioxidant, de epurare a radicalilor liberi şi de chelare a cationilor nocivi (Korkina şi Afanasiev, 1997). Modificările de conţinut şi dinamica vitaminelor din grupul B. Nu au apărut pierderi importante pe parcursul păstrării, dar la sfârşitul acesteia s-a pus în evidenţă migrarea în meristeme a vitaminelor din grupul B la produsele care încolţesc (cartofi, ceapă, rădăcinoase). 2.12.3. Conţinutul produselor horticole în vitamine liposolubile Principalele vitamine liposolubile conţinute în produsele horticole se clasifică în două mari grupe, după modul cum se găsesc în ţesuturile

vegetale. -Vitaminele liposolubile conţinute ca atare (ca vitamine), din care fac parte tocoferolii (vitamina E) şi filochinona (vitamina K).
-Vitaminele liposolubile conţinute ca provitamine, sunt carotenoizii (provitamina A) şi fitosterolii (provitamina D). A) Tocoferolii (vitamina E) sunt un grup de compuşi chimici (7 substanţe înrudite), cel mai răspândit şi mai important ca activitate biologică fiind α tocoferolul. Sintetizarea lor se face numai de către regnul vegetal, în frunze, însă acţiunea antioxidantă nu este corelată cu acţiunea vitaminică. Rolul lor fiziologic major este de a frâna reacţiile de oxidare în ţesuturile vegetale, de protecţie a acizilor graşi esenţiali, carotenoizilor, prevenind acumularea de peroxizi care au acţiune distructivă. Cantităţi mai importante de tocoferoli (25-28 mg/100 g) se găsesc în fructele nucifere, cantitatea maximă fiind în uleiul de migdale. Murele conţin 9-10 mg/100 g, si castanele 7-8 mg/100 g. În industria prelucrătoare se folosesc pentru proprietăţile lor antioxidante deosebite. Se adaugă în uleiuri sau grăsimi alimentare în cantitate de 300 mg/kg. Tocoferolii sunt sensibili la oxigen, mai ales când sunt în stare liberă. Conţinutul produselor în vitamina E se diminuează mult prin prăjire, încălzire puternică sau congelare. Necesarul uman zilnic de tocoferoli este de 20-30 mg. Radicalii liberi care apar într-o cantitate mare, punându-ne în pericol sănătatea, pot fi contracaraţi prin consumarea unor produse bogate în tocoferoli. B) Filochinona (vitamina K). sintetizataă in ţesuturile vegetale doar in forma K1,este concentrată în cloroplaste şi are rol în fosforilările oxidative. În conopidă exista 3.2 mg/100 g, in varză media de 2,5 mg/100 g, iar în spanac 0,35-4,5 mg/100 g (în funcţie de prospeţime). Este instabilă la lumină, la oxidare, în mediu alcalin sau puternic acid.Iniţiala denumirii provine de la cuvântul

70

"Koagulation" (coagulare), întrucât are acţiune antihemoragică. Necesarul uman este sintetizat in organism de microorganismele tubului digestiv. C) Carotenoizii (pigmenţii carotenoidici, provitaminele A) sunt sintetizaţi numai de plante, acumulându-se în perioada de creştere paralel cu sinteza zaharurilor.Valoarea (activitatea) vitaminică a carotenoizilor se exprimă prin echivalenţa acestora în vitamina A (retinol). Considerând activitatea vitaminei A egală cu 1, β carotenul are 0,5%, α carotenul 0,25% şi γ carotenul 0,13%. Din circa 80 de pigmenţi carotenoizi, doar 10 au activitate de provitamine A. La ardei cantitatea este proporţională cu gradul de maturitate, fiind la maturitatea de consum de 30 de ori mai mare decât la prematuritate (25-35 mg carotenoizi/100 g, din care, caroten 0,6 mg). În morcovi se acumulează in medie 7-8 mg/100 g carotenoizi, din care 4 mg caroten. Soiurile galbene conţin o cantitate mai mică decât cele roşii. Morcovii recoltaţi tardiv au un conţinut maxim de pigmenţi carotenoizi de 30 mg/100 g, în timp ce la recoltarea timpurie conţinutul este de 13 mg/100 g. ( Fritz, D. şi colab.,1979). Spanacul conţine 13-14 mg carotenoizi/100 g, din care 2,6 mg caroten. La tomate acumularea este maximă la maturitatea fiziologică (6-12 mg carotenoizi/100 g, din care 0,6 mg caroten), iar la caisele proaspete, la maturitatea de consum 3,2-4,2 mg/100 g, din care 0,5-0,6 mg caroten. Carotenoizii ca aditivi alimentari. Prin purificare,acestia se pot separa sub formă de pulberi cristaline de culoare roşu închis, până la violet intens, insolubile în apă, slab solubile în alcool şi uşor solubile în solvenţi organici sau lipide. Sunt instabile la lumină sau în mediu acid. Se pot obţine şi pe cale sintetică. Se folosesc drept coloranţi alimentari sau pentru vitaminizarea unor produse. Valoarea dietetică şi medicinală. Vitamina A (retinolul) se formează în organismul uman prin scindarea provitaminei A, sub acţiunea enzimatică a carotenazei. Are un rol fiziologic important, în controlul diferenţierii celulare, în formarea rodopsinei (pigmentul retinei), în menţinerea imunităţii organismului la infecţii respiratorii şi digestive. Prezenţa carotenului natural are un efect protector superior. După Mogoş, V.T. (1992), necesarul de retinol pentru persoane adulte, conform recomandările OMS, este de 750 mg/zi (1 UI = 0,3 mg retinol), sau 2500 UI/zi. După Răşenescu, I. şi colab. (1988), necesarul zilnic este de 5000 UI, iar pentru copii este de 2500 UI, aportul normal trebuie asigurat în proporţie egală (1:1) din alimente atât de origine vegetală, cât şi animală. Corecta metabolizare se face numai cu un aport proteic suficient. D) Fitosterolii (provitaminele D) fac parte din lipidele simple, nesaponificabile.Pot fi izolaţi din lipidele vegetale, după hidroliză. În produsele horticole au fost identificaţi sitosterolul (122 mg/100 g migdale, 106 mg/100 g mazăre verde, 87 mg/100 g nuci), brasicasterolul şi campesterolul la fam. Cruciferae, spinasterolul la spanac, stigmasterolul la Papilionaceae.Alţi steroli vegetali se găsesc în cantităţi mult mai mici (sub 10 mg/100 g).

71

Un adult are nevoie de 20 mg vitamina D pe zi, care şi-o procură din alimente, dar mai ales prin transformarea provitaminelor D de la nivelul pielii în forme active, sub acţiunea razelor solare (λ =285-310 mm, ultraviolete). Vitaminele D sunt vitamine antirahitice necesare în primul rând copiilor (400 UI/zi), dar şi adulţilor (200 UI/zi), întrucât măresc absorbţia digestivă a calciului şi joacă un rol esenţial în osificare. Carenţa la adulţi se manifestă prin demineralizare şi înmuierea oaselor. Acţiunea vitaminică realizează un raport Ca:P optim (1:1,5) şi ameliorează starea generală a organismului, mărind capacitatea de apărare faţă de diferiţi agenţi biologici. Deşi nu sunt distruse prin prelucrare alimentară, vitaminele D sunt sensibile la oxigenul din aer, agenţi oxidanţi sau lumină, sensibilitate sporită de prezenţa metalelor grele şi a temperaturilor mai ridicate. 2.13. Principalele enzime din produsele horticole şi importanţa lor 2.13.1. Generalităţi privind enzimele din produsele horticole Enzimele sunt compuşi de natură proteică, produse de celulele vii, specializate în cataliza reacţiilor biochimice. Au o specificitate şi o putere catalitică mult mai mare decât cea a catalizatorilor sintetici. Enzimele condiţionează desfăşurarea, coordonarea şi autoreglarea proceselor metabolice. Prin extracţie din celule îşi pot păstra proprietăţile biocatalitice. Structura enzimelor poate fi exclusiv proteică, sau de natură heteroproteidică. Masa lor moleculară oscilează de la 9000 până la câteva milioane. Enzimele holoproteidice îşi exercită proprietăţile catalitice prin intermediul unui centru activ (situs catalitic), dispus în diferite poziţii ale catenelor polipeptidice. Acest centru conţine grupări libere tio (-SH), carboxil (-COOH), amino (-NH2), hidroxil (-OH) etc. Pepsina, papaina, tripsina, ribonucleaza, aparţin acestui tip. Enzimele heteroproteidice, care constituie majoritatea, au o parte proteică (apoenzima) şi o componentă neproteică (cofactor). Apoenzima conferă specificitatea de acţiune (hidroliză, oxidoreducere, transfer etc.) şi specificitatea de substrat. Cofactorii enzimatici, pot fi grupări prostetice (nucleotide, vitamine, cationi), sau molecule organice (coenzime, ca citocromii, coenzima A, piridin nucleotide etc.). Unele enzime au nevoie atât de unele cât şi de altele. Enzimele alosterice acţionează numai în prezenţa unor activatori, incluşi şi ei în grupa cofactorilor, dar care se leagă la apoenzimă prin intermediul unui centru activator (situs alosteric), independent de situsul catalitic. Izoenzimele sunt enzime uneori foarte diferite între ele (prin proprietăţi fizice, chimice etc.), dar care catalizează aceeaşi reacţie biochimică. Sistemele complexe multienzimatice cuprind enzime asociate necovalent, prin interacţiuni intime. Ele participă la realizarea unor secvenţe de reacţii înlănţuite. Produsul format prin acţiunea uneia devine substrat pentru enzima următoare, şi aşa mai departe, apărând astfel un lanţ complex.

72

Activitatea enzimatică se poate măsura şi aprecia fie prin diferite unităţi convenţionale (U, Kat), fie ca activitate enzimatică moleculară (numărul de molecule de substrat transformate de către o moleculă de enzimă în timp de un minut). Sinteza enzimelor este controlată de gene. Enzimele se găsesc în stare coloidală, localizate în diversele organite sau componente ale celulei. În momentul analizei enzimatice, aceste părţi celulare se rup, iar enzimele devin solubile numai după eliberarea din ţesuturi, determinându-se la pH-ul activităţii lor maxime. Distribuţia intracelulară a enzimelor este foarte complexă. Lipozomii conţin hidrolaze, dar nu conţin enzime oxidative sau lipază, care au acţiune distructivă asupra membranei lor lipoproteice. În stroma mitocondriilor se găsesc localizate enzimele care acţionează în ciclul Krebs. Peroxidaza se găseşte atât în membrana celulozică a celulelor, cât şi în sucul vacuolar. Catalaza se găseşte în nucleu, glioxizomi şi peroxizomi (A.Gherghi şi colab., l983). În produsele horticole se găsesc toate cele 6 clase (grupe) de enzime clasificate de International Union of Biochemistry (IUB, 1964): oxidoreductaze,hidrolaze,transferaze, liaze, izomeraze şi ligaze (sintetaze). Coenzimele au existenţă distinctă. Importanţa lor este subliniată de existenţa unei ştiinţe distincte, enzimologia, care le studiază în amănunt, sau încă le descoperă şi le izolează. În studiul valorificării produselor horticole, oxidoreductazele şi hidrolazele sunt clasele care cuprind principalele enzime studiate şi implicate practic în controlul sau modificarea cadrului tehnologic sau biotehnologic.

2.13.2. Oxidoreductazele din produsele horticole
Oxidoreductazele catalizează reacţiile de oxidare şi de reducere din ţesuturi. Maturarea implică şi participarea celor mai cunoscute enzime din această grupă, iar fenomenul de biodegradare, deranjamentele sau bolile fiziologice antrenează cea mai mare parte a lor. Dintre oxidoreductaze fac parte oxidazele (cele mai importante pentru aplicaţiile lor) şi dehidrogenazele. A) Oxidazele care au reţinut mai mult atenţia valorificatorilor sunt: peroxidaza, catalaza, lipoxidaza, ascorbatoxidaza şi fenoloxidazele (PFO, lacaza). Peroxidaza din produsele horticole este o feriprotaporfirin-peroxidază, care are ca grupare prostetică feriprotaporfirina III. Se găseşte în cantităţi reprezentative în hrean,ridichi,cartofi, şi alte produse horticole. Peroxidazele catalizează reacţiile caracteristice de oxidare prin intermediul peroxizilor: ROOH + AH2 ⇒ H2O + ROH + A, în care ROOH poate fi peroxidul de hidrogen (H2O2) sau un peroxid organic. Peroxidazele pot cataliza şi alte tipuri de reacţii, de tip oxidativ, catalazice şi de hidroxilare. Peroxidaza din rădăcinile de hrean are masa moleculară 40.000 şi este stabilă în limitele de pH între 4-12. Peroxidazele prezintă stabilitate termică (851150C), constatându-se în unele cazuri reactivarea după tratamente termice. Din acest motiv activitatea lor serveşte ca indicator al eficacităţii sterilizării sau

73

La mere.).. Catalaza este o endoenzimă care se găseşte în toate ţesuturile vegetale.1 şi 3. Are greutatea moleculară de 240. Este activată în intervalul de pH=5. Se găseşte în mazăre. ceea ce permite menţinerea unei concentraţii scăzute de H2O2. pere. diminuând astfel conţinutul produselor în unele vitamine. Activitatea catalazei se corelează cu intensitatea proceselor metabolice. catalaza şi-a diminuat activitatea în toate ţesuturile. poate fi distrusă si la un nivel termic de peste 600C. Catalizează oxidarea acizilor graşi nesaturaţi (linoleic. clorofilei şi acidului ascorbic. acesta se oxidează în compuşi lipsiţi de activitate vitaminică.9) (Burzo.).. cum ar fi brunificarea fiziologică (mere. Catalizează reacţia H2O2 ⇒H2O + 1/2 O2. Intervine şi în reacţiile de sinteză a etilenei. În acest caz. globulinică.I. piersici etc. Activitatea lipoxidazei din produsele aflate la păstrare creşte concomitent cu intensitatea procesului de respiraţie. 1986).). manifestată când H2O2 este în concentraţie mai mică. Lipoxidaza are structură holoproteidică. Acţionează ca o oxidază 74 . n-propilic etc. Un mol conţine patru subunităţi heminice. activitatea peroxidazei din diversele ţesuturi ale bulbilor de ceapă sau rădăcinilor tuberizate de morcov a scăzut în mod caracteristic (o diminuare între 1.. BHA butilhidroxianisol. Participă la oxidarea carotenului. Peroxidazele sunt implicate şi în fenomenele de degradare a produselor horticole. Catalaza are şi o acţiune peroxidazică. constatându-se un paralelism al acestei sinteze cu activitatea peroxidazei (şi catalazei).blanşării. 1978). acizii graşi sunt degradaţi în produşi care participă la sinteza etilenei. fiind una dintre cele mai importante enzime ale metabolismului energetic celular. iar în boabele de soia în cantităţi mai importante. linolenic etc) numiţi şi esenţiali..000 şi este una dintre cele mai active enzime. La ceapă şi morcovii aflaţi în perioada de repaus vegetativ. scăderea activităţii se corelează cu intrarea fructelor în faza de declin fiziologic (Potec. un mol transformând 5 milioane de moli de H2O2 (apa oxigenată) la 00C în timp de un minut. etilic. Mazărea şi fasolele neopărite în procesul de prelucrare evoluează în acest mod. acidul ascorbic etc. cu Fe3+. şi colab. În timpul perioadei de repaus vegetativ. Ascorbatoxidaza (ascorbinoxidaza) are cationul de cupru ca grupare prostetică şi oxidează acidul ascorbic în prezenţa oxigenului. Pentru protecţia unor produse prelucrate. 1986). În prima etapă se formează acid dehidroascorbic. tocoferolii. Fiind mai termolabilă ca peroxidaza. fasole etc. Aceasta are o curbă de degajare similară activităţii lipoxidazei. I. fasole. în timpul maturării şi păstrării. dar dacă acţiunea se prelungeşte. dar fără a avea rol esenţial) sau modificarea mirosului şi gustului (la mazăre. Este activă şi la temperaturi scăzute. gutui şi pere. pe seama oxigenului provenit din respiraţie. cu 110 % si până la 350% (Burzo. râncezind lipidele din alimente. Catalaza este o cromoproteidă heminică. transmiţând oxigenul peroxidic unor acceptori potriviţi (de exemplu alcoolilor inferiori: metilic. ridichi în cantităţi mai semnificative. modificându-le gustul spre amar şi mirosul către rânced. se pot folosi inhibitori de lipoxidază (BHT-butil hidroxitoluen.9. dar pH-ul activităţii maxime este neutru (pH=7). I.3-8. în ciuda formării continue a acestui produs.

care conţine două molecule de FAD. care pot inhiba sau stimula biosinteza etilenei. Blocarea sau îndepărtarea cuprului din molecula PFO inactivează enzima (cu dietilditiocarbamat.000. având ca grupare prostetică un atom de cupru în moleculă. Aceste oxidaze catalizează hidroxilarea monofenolilor cu formare de ortodifenoli care sunt transformaţi în ortochinone.polifenoloxidazele. Glucozoxidaza este o enzimă care şi-a găsit numeroase utilizări sub formă de preparate imobilizate. Fenoloxidazele au un rol important în procesul de maturare al fructelor. filtrare. În prune. merele. în oxidarea polifenolilor din ţesuturile vegetale. fenoloxidazele trebuie inactivate. fapt evident în momentul când se studiază conţinutul în această vitamină. Produsele cu ascorbatoxidază au conţinutul în acid ascorbic instabil expus permanent diminuării. mai ales pe parcursul valorificării. piersicile. Catalizează reacţia: 75 . iar studiul lor are aplicaţii practice deosebite. congelării sau termosterilizării. dar mai puţin lacaza. Polifenoloxidazele din plante nu prezintă o specificitate deosebită. Opărirea (blanşarea) este tratamentul cel mai folosit înaintea deshidratării. ciupercile. vişinele. tomatele.cu aparitia de compusi de culoare inchisa. comparativ cu centrul fructului. Sunt metaloenzime. mai sărace în vitamina C. H2S. fiind foarte activă în piersici şi mai ales în strugurii mucegăiţi.lacaza). Prezenţa SO2 inhibă mai ales polifenoloxidazele şi tirozinaza.000. Sunt implicate în sinteza etilenei. prunele. strugurii sau merele. înnegrirea materialelor vegetale proaspăt tăiate sau casarea sucurilor(musturilor). spanacul. Ele pot acţiona asupra unei varietăţi mari de compuşi mono. precum şi anumite faze ale proceselor tehnologice (presarea sau separarea impurităţilor prin decantare. La un pH mai scăzut (aciditate ridicată) activitatea lacazei este diminuată. ortodifenoli şi alţi compuşi asemănători. Lacaza acţionează asupra unui număr mult mai mare de compuşi fenolici. acid clorogenic. tirozinaza). Acidul ascorbic. Masa moleculară a polifenoloxidazei (PFO) este de 34. Distribuţia lor este neuniformă în epidermă şi în vasele conducătoare. -para. centrifugare etc.şi orto. activitatea PFO creşte din mijlocul fructului spre periferie. perele. soluţiile în concentraţii mici de NaCl. acid cafeic. Produse mai bogate în PFO sunt cartofii. fac parte din această grupă.terminală în procesul de respiraţie. Legumele Cucurbitaceae. etc). Cele mai reprezentative sunt grupate în două categorii distincte: -orto-difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. Este o glucoproteidă cu masa moleculară 150. Pe parcursul prelucrării produselor horticole. se datorează oxidării mono şi di-fenolilor asupra cărora a acţionat PFO. în prezenţa oxigenului atmosferic.) micşorează sau previn îmbrunările oxidazice. Îmbrunarea enzimatică a legumelor şi fructelor. Urmează polimerizarea neenzimatică sau oxidativă a chinonelor formate. NaHSO3.difenol: oxigen oxidoreductaze (ex. salata.di fenolici. La mere. spanacul. Pasteurizarea sucurilor sau a unor conserve are acelaşi efect. activitatea enzimei este dublă în coajă. Polifenoloxidaza(PFO) este activată de catehină. caisele.

Sunt active la pH aproape neutru (pH.pentru controlul continutului in H2O2 care rezulta . CaCl2) şi au stabilitate la căldură (încălzire uşoară).Glucoză + H2O +O2 = H2O2 + acid gluconic Se obţine prin procedee biotehnologice din tulpini de Aspergillius sau Penicillium. ceapă.daca este necesar. cartofi. depolimerizează acizii pectinici în prezenţa apei. 2. o stocare mai îndelungată a marcurilor fermentate de fructe. Pectin metilesteraza (PME sau PE) se găseşte în tomate. 76 . Protopectinaza catalizează scindarea legăturilor din macromolecula de protopectină. c. fosforilazele). eterice.in proportii bine echilibrate. Din această grupă fac parte enzimele cu cele mai importante aplicaţii practice (enzimele pectice. C-N. glicozidice etc. Enzimele pectice (pectinaze. deoarece consumă oxigenul existent în masa produsului şi formează o oarecare cantitate de peroxizi cu calităţi dezinfectante. struguri. pere. enzimă care catalizează transformarea reversibilă a acidului malic. struguri. Sunt prezente în mere. proteazele). Hidrolazele din produsele horticole Hidrolazele catalizează scindarea substratului cu ajutorul apei. precum şi unele cu rol deosebit în procesele fiziologice (clorofilaza. pere.6 la struguri). morcovi. căpşune. B) Dehidrogenazele.alături de glucozoxidază. Activă în mere. P-N. amilazele.6 la mere şi pH.13. cireşe. pepeni. Mai importantă pentru domeniul nostru de activitate trebuie menţionată malat-dehidrogenaza. mere. tomate. lipaza.Exo PG este semnalată în cantităţi semnificative în morcovi şi în mere. invertaza. Sucurile de fructe şi alte băuturi pot fi tratate pentru mărirea stabilităţii cu preparate care conţin şi catalază.7. pere. b. căpşune. asparaginaza. pH-6. piersici. Endo PG este cea mai răspândită depolimerază. Au 4 forme rezultate din specificitatea de substrat (acizi pectici-acizi pectinici).. Ele permit..5 pentru tomate. fără mărirea conţinutului lor în acid acetic si diminuarea alcoolului existent. fosfatazele. În funcţie de substratul specific şi modul sau locul de acţiune distingem: protopectinaze. Pectin depolimerazele (enzimele pectice depolimerizante) scindează în prezenţa apei legăturile lanţului poligalacturonic. a.3. multiplicata prin locul scindării (endo-exoscindare) : specificitate (2 cazuri) x 2 locuri de scindare. Preparatele de glucozoxidază servesc în calitate de agent antimicrobian şi antioxidant. pectindemetoxilaze şi pectin depolimeraze (ultimele au patru forme). -(Endo-Exo)polimetilgalacturonazele (PMG). cu eliberare de metanol. celulaza. --(Endo-Exo)poligalacturonazele (PG) acţionează asupra acizilor pectici. determinând sau accelerând hidroliza legăturilor esterice. Pectin demetoxilazele (enzime saponificante) produc demetoxilarea substanţelor pectice. piersici. hemicelulază şi pectină. spanac etc. enzime pectolitice) din clasa hidrolazelor catalizează scindarea substanţelor pectice. Sunt activate de unele săruri (NaCl. conducând la degradarea ei în celulază. conţinutul mai ridicat de CO2 din depozitele cu atmosferă controlată îi inhibă acţiunea.5.

determinând modificarea culorii verzi pe parcursul maturării. bacterii). activitatea enzimei este inhibată. di. Clorofilaza este prezentă în cloroplastele celulelor vegetale. Exo-β . }esuturile plantelor se apără de celulazele microorganismelor patogene (fungi. care conţin clorofilă. Păstrate la o temperatură mai scăzută (00 C). Din acest moment începe hidroliza substanţelor pectice şi scăderea fermităţii structotexturale a pulpei. Acţionează asupra clorofilelor a şi b. uşurând intervenţia PG. după care are loc o creştere intensă.fapt care explica culoarea unor soiuri la sistarea pastrarii. Se cunosc trei tipuri. datorată unor substanţe pectice cu lanţ poligalaturonic mai lung şi mai slab metoxilat.şi trigliceridelor în glicerină şi acizi graşi. Celulazele au un pH optim slab acid (4. după care descreşte brusc. Celulazele (β glucanazele) au fost identificate în mere. Celulaza C1 acţionează asupra lanţurilor de celuloză iniţială (cu structură complexă cristalină. având ca efect apariţia de substanţe pectice cu molecule mai mici şi mai solubile. pere. tomate.Depolimerizarea (scindarea) substanţelor pectice este realizată şi de liaze din grupul pectin sau pectat liazelor care sunt menţionate separat. formând micelii insolubile în apă) degradându-le de la forma microgranulară la forma reactivă. Momentul coincide cu apariţia unei structuri fibroase a pulpei. Sunt stabile termic în domeniul 30-600C. de hidrolizare a lanţurilor poligluconice amorfe în produşi oligogluconici solubili în apă (celobioză). Maturarea fructelor pomacee este însoţită de creşterea conţinutului în acizi graşi liberi din ceridele acoperitoare. Există o corelaţie între modificările de textură şi raportul activităţii demetoxilante (PME) . dar mai ales într-o etapă următoare. secretând inhibitori. La pere. La mere. Endo-β -glucanaza (celulaza Cx) acţionează alături de C1. în fazele 77 . Ele catalizează hidroliza celulozei din membrana celulară. care are o structură amorfă şi lanţuri cu extremităţi libere. activitatea PME atinge un maxim după 12 zile de păstrare la 80 C. Chinonele rezultate din oxidarea substanţelor fenolice au această proprietate.Substanţele pectice din ţesuturile vegetale se transformă sub acţiunea complexului enzimelor pectice. Legăturile glucozidice din lanţurile celulozice sunt scindate treptat. Activitatea acestor enzime se intensifică în paralel cu descreşterea fermităţii structo-texturale a pulpei. activitatea PME este inhibată 10-15 zile. Maturarea se caracterizează şi prin înmuierea ţesuturilor la unele produse. La merele depozitate în atmosferă controlată. contribuind la subţierea acesteia.în prezenţa apei. în care se reduce vâscozitatea mediului celular sau a soluţiilor coloidale de celuloză amorfă. faţă de faza preclimacterică.glucanaza acţionează numai în etapa a doua. La piersicile aflate în cursul maturării. piersici. clorofilaza are o activitate de trei ori mai mare în timpul climacteriului respirator. catalizând desfacerea mono-. cu un conţinut ridicat de CO2. apoi descreşte.5). Se produce demetoxilarea lanţurilor poligalacturonice. activitatea maximă a PME se realizează de la începutul maturării.5-6.depolimerizante (PMG-PG). Lipaza intervine în biodegradarea hidrolitică a lipidelor din majoritatea produselor horticole. lanţuri legate prin legături de hidrogen.

nu influenţează invertazele.Este cea mai putin termolabila. se poate urmări acţiunea hidrolitică a amilazelor. glucoamilaza. conţinutul în invertază creşte. Prin îndepărtarea Ca2+. β -amilaza hidrolizează legăturile α -1. Invertazele (sau zaharazele) sunt prezente sub două forme mai cunoscute. În faza de maximum respirator. Se găseşte în cartofi si fasole. În fructele nucifere şi in seminţe. În timp ce SO2. cationii metalelor grele pot inhiba acţiunea lor. de la (α )20D= +66.4-glicozidice din macromolecula de amidon. această activitate descreşte. În cursul proceselor de maturare. Domeniul optim de pH este cel acid (1. Amilazele catalizează hidroliza enzimatică a amidonului. fiind activă la temperaturi sub 450 C. în condiţiile unui exces de inhibitor care frânează acumularea 78 . activitatea enzimei este mai intensă. iar temperatura optimă este de 55-630 C pentru preparate industriale. în timpul creşterii şi dezvoltării se constată însă o descreştere continuă. Pe parcursul maturării produselor horticole. datorată unui inhibitor natural existent în concentraţie mare. Aceşti produşi sunt degradaţi in continuare de oxidazele specifice. dar este tipică microorganismelor. Ele catalizează desfacerea legăturii dicarbonilice (β -1-2) din zaharoză conducând la eliberarea de glucoză şi fructoză. α . declanşându-se astfel râncezirea.timpurii ale climacteriului. în timpul maturării şi păstrării produselor horticole. În urma hidrolizei.0). activitatea amilazelor creşte. lipazele provoacă alterări favorizate de o umiditate şi o temperatură mai ridicate. având ca grupări active grupările tiolice (-SH). Potenţialul invertazic al sucurilor şi musturilor este de 3 ori mai mic decât cel al produsului proaspăt zdrobit. Cand păstrarea se efectuează la o temperatură mai ridicată.A fost identificată în fasolea boabe. pere (mai multe forme). enzima R) hidrolizează legăturile glicozidice în poziţia α -1. enzima devine inactivă şi termolabilă.4-glicozidice la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice de amidon. Este o endoenzimă care hidrolizează la întâmplare legăturile α -1.0-6. planul de rotaţie al luminii polarizate se modifică. Acţionează la pH slab acid (5.00 (zahărul invertit). determinând sporirea conţinutului în produşi de hidroliză (acizi graşi liberi). sau la ieşirea cartofilor din repausul vegetativ. la (α )20D= -20.50 (zaharoză). atribuită activităţii lipazei. care eliberează maltoză şi dextrine (numite "dextrine limită"). Este o exoenzimă. la care participă şi fosforilazele.conducând la dextrine de diferite mărimi. La tuberculii de cartof.fiind tipuri de AMG de origine bacteriană stabile şi la 900 C. Este tipică la produsele proaspete pentru soiurile de cartof care au fermitatea ţesuturilor mai ridicată. glucozidazinvertază şi fructozidazinvertază. Amiloglucozidaza (AMG. Cu cât temperatura este mai ridicată.8). chiar până la 1%.amilaza este o metaloproteidă care conţine ca grupare prostetică Ca2+ (1 atom gram/mol). o dată cu scăderea conţinutului în amidon. activitatea invertazei creşte în corelaţie cu scăderea conţinutului în zaharoză. cu eliberare de glucoză. Pe parcursul păstrării fructelor seminţoase.6 de la capetele nereducătoare ale lanţurilor poliglucidice din amidon. mere. fiind maximă la +800 C.4 şi α -1. Este o holoproteidă.

când este maximă. Pigmenţii produselor horticole Pigmenţii vegetali conferă culoarea produselor horticole.0). care apar ca derivaţi de substituţie ai porfirinei cu metalele grele şi cu protidele. bromelina (in ananas) sau subtropicale: ficina (in smochine). ca pigmenţi flavonoizi.. la temperatura de 45-550C (preparate industriale).care conţin β -caroten. fasolea de grădină. A. în toate ţesuturile. carotenoidici. cu eliberare de peptide (polipeptide sau oligopeptide sau chiar de aminoacizi). inclusiv betalainele. dar în zonele montane disproporţia creşte de la 5. antocianici şi flavonici (Gherghi. 2. este de 3:1..La tomate există şi soiuri portocalii foarte valoroase. În boabele de struguri.holoproteidice. pătlăgelele vinete. sau SO2 în doze mici. deosebire care facilitează separarea cromatografică. pigmenţii sunt localizaţi în epicarp. Pigmenţii porfirinici şi carotenoidici sunt localizaţi mai mult în organitele plastidomului (cloroplaste şi cromoplaste). Porfirinele cu magneziu sunt metaloporfirinele cele mai răspândite.14. există soiuri cu pulpă colorată sau cu pulpă necolorată. reprezentate de clorofilă. Pigmenţii flavonici şi antocianici. Aceasta este un amestec de clorofilă a şi b. prezintă maximul activităţii la pH foarte acid (pH=2. grupaţi în patru categorii mai importante: pigmenţi porfirinici. În cazul piersicilor sau strugurilor. mult mai divers colorate decât cele care sunt oferite în mod frecvent. În sucuri si in musturi. S.J. morcovi. ceapă. fapt care se reflectă în dinamica proteidelor. Proteazele (peptidhidrolazele) catalizează scindarea hidrolitică a legăturilor peptidice din proteide. Pigmenţii porfirinici Pigmenţii profirinici sunt cromoproteide. sunt prezente în diverse fructe tropicale: papaina (in fructul de Caryca papaia).glucidelor reducătoare. La sfecla roşie. Câteva endopeptid hidrolaze tiolice. iar clorofila b este verde. se găsesc mai ales în sucul vacuolar şi în soluţia celulară. Depozitarea frigorifică modifică acest echilibru. dar nominalizează o grupă separată. Prezente în majoritatea legumelor şi fructelor. În mere sau pătlăgele vinete. Activitatea lor se măreşte de la pârgă la maturare. acţionează specific în funcţie de produs. Clorofila a este de nuanţă verde gălbui. dar mai puţin în pieliţă.1.14. tomate.respectiv îndulcirea la t0C<4. dar se preferă cele roşii care conţin licopen. 79 .1983). având ca urmare acumularea glucidelor reducătoare. betalainele.având în centrul activ grupări (-SH) libere. distingem exo şi endo peptidaze (enzime proteolitice. corespunzătoare resturilor de cisteină care le conţin. Raportul faţă de clorofila b. În funcţie de modul de acţiune. 2. Zincul şi magneziul. salată.5:1. Clorofila a se găseşte în proporţie mai mare în ţesuturile verzi. castraveţi. la peste 9:1. (1990) grupează la un loc pigmenţii antocianici şi flavonici. determină activarea enzimei. ridichi şi alte produse horticole. există o varietate surprinzătoare de soiuri. proteazele sunt localizate în cantitate mai mare în pulpă şi în suc. proteinaze). Kays. La ardei. Pigmenţii sunt substanţe chimice de natură diferită. şi colab.

La legumele de frunze. După Dobreanu. Are loc trecerea de la cloroplastele bogate în clorofilă la cromoplaste.Prin alt procedeu. sau hidrosolubil sub formă de săruri de sodiu sau potasiu (Cu2+ liber = max. îndepărtându-se metanolul şi fitolul cu care erau legate. Un proces nedorit este continuarea sintezei clorofilei la tuberculii de cartof sau la rădăcinile de morcov expuse la lumină. liposolubil în uleiuri vegetale. iar fructele (mere. Magneziul poate fi îndepărtat din moleculă cu acizi diluaţi şi înlocuit cu alte metale (Cu. de saponificare la rece în prezenţa hidroxizilor alcalini. În cazul maturării tomatelor. 80 . Cichorium) constituie un defect. cele două grupări carboxilice ale clorofilei sunt esterificate. M. conţinutul mediu al unor legume de seră în clorofilă este de 2. Ni).0-2. dar şi de faza de creştere-dezvoltare a acestora.Cantitatea de pigmenţi clorofilieni din ţesuturi depinde de specia sau organul vegetal analizat. 200 mg/kg). Zn. Modificarea conţinutului în pigmenţi clorofilieni la produsele horticole se manifestă în mod specific.preparga).din frunze cu un continut in proteine redus. După recoltare şi pe parcursul păstrării. pere) depozitate se menţin verzi. Pe măsura avansării în coacere. la 0. Complexul cel mai folosit este clorofilă-Cu. (1979). Atmosfera controlată inhibă descompunerea pigmenţilor clorofolieni. bogate în celelalte tipuri de pigmenţi.1-0. Clorofila se extrage cu solventi specifici. compus solubil în apă. conţinutul în clorofilă scade de la 1.6 mg/100g.. lumină şi conţinutul atmosferei în CO 2 şi O2. Există mai multe procedee. 5. culoarea verde intensă este un indicator de calitate pentru salată sau spanac. conţinutul în clorofilă scade. Fe. Rezultă o sare alcalină a clorofilei. culoarea lor se schimbă prin apariţia culorii complementare şi a culorii de fond.6 mg/100g (tomate. alcool sau glicerină. Acest fenomen poate fi urmărit şi la ardei. diminuarea rapidă a conţinutului se produce în perioada care precede maturarea fructelor.95 mg/100g. La merele şi perele care se maturează.2 mg/100g (castraveţi) şi 8.9 mg/100g (ardei). în timp ce la speciile care se forţează (ex. La mere. cloroplastele din epidermă şi hipodermă sunt active în primele faze. Viteza reacţiilor de descompunere a clorofilei este dependentă de temperatură. rezultând compuşi mai stabili la lumină sau la pH acid. până la dispariţia completă a acestui pigment.Se foloseşte sub formă modificată în calitate de colorant.

în metabolismul lipidelor. prezenţi în numeroase produse horticole. măceşele. imprimându-le culoarea roşie.6-4. având activitatea vitaminică A de 50%. xantos=galben) sunt alcooli carotenoidici. 2-12 mg/l. La unele capete sau la unul singur. însoţindu-l în toate plantele verzi. Este o provitamină A. oranj) în sucuri de legume sau fructe. Din punct de vedere chimic. β carotenul(β carotina) este cel mai răspândit.0 mg/100g). dovleceii. acizi etc. fiind implicaţi în procesele de oxido-reducere datorită caracterului lor nesaturat. un izomer precursor. carotina) cât şi compuşi carotenoidici cu oxigen (alcooli. Există şi compuşi carotenoproteici. portocalie sau roşie) se datorează acestor legături şi numărului lor. Se găseşte în proporţie mai ridicată în morcovi şi în ardeii aflaţi la maturitate. Coloraţia lor (galbenă. dar în cantitate mai redusă. trandafiriu. şi petalele florilor galbene conţin luteină. dar aproape insolubilă în etanol. carotenoidele sunt tetraterpenoide formate din 8 unităţi izoprenice. ca aditiv alimentar. gemuri sau dulceaţă (caise). În tomate conţinutul său este de 3-4 mg/100g. tomatele. dar uşor solubil în uleiuri vegetale. respectiv C3'. în procesele de fotosinteză. hidroxicetone. În fructele de tomate s-a identificat prolicopina. Este o provitamină A. Ei pot fi atât hidrocarburi carotenoidice (licopina. fructificare şi de protecţie faţă de radiaţiile ultraviolete.2. strugurii.14. benzen sau sulfură de carbon. cea mai mare pondere o au pigmenţii carotenoidici cu 40 de atomi de carbon. Se poate separa din materiile prime vegetale. în prezenţa acizilor sau a oxigenului. Se foloseşte în calitate de colorant alimentar (roşu. cătina. care trece sub acţiunea luminii în licopină. grăsimi. Se foloseşte sub formă condiţionată. fie dizolvaţi în lipide sau cristalizaţi. pot avea cicluri ionice sau pentaciclice. Luteina este. 81 . unde însoţeşte permanent clorofila (2. Se prepară şi prin sinteză şi serveşte drept colorant alimentar.). pentru colorare în nuanţe de galben şi vitaminizare. α carotenul(α carotina) are o culoare mai deschisă decât forma β . Este insolubil în apă. Sensibil în mediu acid sau alcalin. xantofile. de numai 1/4 faţă de β caroten.2. Este răspândit în aceleaşi produse. în apă sau în emulsie 3-4%. adăugate înainte de închiderea sau de pasteurizarea recipienţilor. având activitatea vitaminică A de 25%. Dintre hidrocarburile carotenoidice. Pigmenţii carotenoidici (carotenoizi) Pigmenţii carotenoidici includ circa 70 de compuşi. cel mai răspândit pigment carotenoidic din natură. În sucuri şi diverse băuturi se foloseşte sub formă de granule. În produsele horticole. granule (210%). Afinele. unde generează culoarea portocalie. după β caroten. Compuşi carotenoidici cu oxigen. Pepenii verzi şi măceşele conţin de asemenea acest pigment. piersicile. în suspensie semisolidă 24%. Se găsesc fie în stare liberă. având grupări hidroxilice la C3. Se remarcă prin efectul sau protector superior. mai ales la căldură se deteriorează rapid. merele. caisele. Xantofilele (gr. fiind solubilă în uleiuri. Licopina se găseşte în 70 de specii de plante. în suspensie lichidă (30%) de ulei vegetal. dar şi în frunzele legumelor verdeţuri. pepenii galbeni. Rolul lor fiziologic este complex. sau glicozizi de carotenoide. cu un număr mare de legături duble conjugate.

Ea constitue pigmentul principal în boiaua de ardei.apo-8'-carotinalul) cu 37 atomi de carbon şi retinenul cu 20 atomi de carbon se găsesc în legumele de frunze (spanac.3. întrebuinţat în bucătăria orientală pentru mâncăruri sau produse de cofetărie. după separare din diverse produse vegetale. dar lipseşte din ardeii galbeni. Criptoxantinele (α şi β ) se găsesc în afine. măceşe. cătină. măceşe). pe măsură ce conţinutul în clorofilă scade. caise. măceşe. 2.2 mg/100g. cum sunt ardeii lungi (25-35 mg/100g). Caisele. Modificarea conţinutului în pigmenţi carotenoidici depinde de stabilitatea pigmenţilor şi temperatură. Hidrocarburile carotenoidice prezintă o mai mare stabilitate în produsele care le conţin (tomate.Capsantina este o xantofilă (hidroxicetonă) care se găseşte în ardeii roşii şi în mere. La morcovi pe parcursul păstrării (în 120 zile la 00C) se constată diminuarea cu 15% a conţinutului de β caroten. La merele Golden Delicious. smochine. licopenul creşte ca proporţie şi devine principalul pigment carotenoidic. sosurilor conservate etc. caise. mere. struguri. La tomate. Temperaturile de păstrare mai scăzute de 100C diminuează de peste două ori ritmul de acumulare al carotenilor. după recoltare şi pe parcursul unei păstrări la o temperatură mai ridicată (+200C). afine. şi dispare în cele din urmă complet (25 de zile de la recoltare). în timp ce temperaturile de peste 300C o inhibă. dar solubilă în alcool. pigmentul care se găseşte în stigmatele florilor de şofran (Crocus sativus). pentru colorarea sucurilor. Dintre fructe. mere. greu solubilă în apă. căpşunele conţin compuşi carotenoidici cu oxigen. spanac. Conţinutul total în pigmenţi carotenoidici este mai ridicat la unele legume. ardeii graşi (8-25 mg/100g). Ea formează cu două molecule de genţiobioză un glicozid. B. Capsorubina este o xantofilă cu două grupări hidroxilice şi două cetonice. Este o pulbere galbenă sau brun roşcată. ardei galbeni. morcovi. Carotinalul (β . prune. crocina. Crocetina este un acid dicarboxilic carotenoidic cu 20 atomi de carbon.2 şi 4. dovlecei. citrice. doar caisele conţin între 1. Se foloseşte şi ca aditiv alimentar. ardei roşii şi verzi. Zeaxantina a fost identificată în pătlăgele vinete. citrice. mai puţin stabili. Pulberea de şofran este un colorant traditional. Pigmenţii antocianici (antocianii) 82 .5-12 mg/100g). ardeii gogoşari (23-25 mg/100 g). Valoarea vitaminică se echivaleaza în β caroten. pigmenţii carotenoidici se acumulează. crescând de la 30 la 260 ppm (70 de zile de la recoltare). ardei roşii. merele. piersici. Pigmenţii carotenoidici cu mai puţin de 40 de atomi de carbon au un singur ciclu iononic şi o catenă laterală. morcovii (7-18 mg/100g). citrice) şi sunt aldehide carotenoidice. pere. măceşe. Se află în ardeii roşii şi verzi.14. În timpul maturării pe plantă sau păstrării. temperatura optimă de sinteză a licopenului este de 16-220C. relativ scump. spanacul (13-14 mg/100g) şi tomatele (6. Numărul atomilor de carbon din molecula acestora este între 20 şi 37. terminată cu gruparea aldehidică sau carboxilică. în comparaţie cu temperatura mediului ambiant.

Leucoantocianii sunt glicozidele incolore ale proantocianidinelor (leucoantocianidinelor). sunt mai putin frecvente. salata.5-3. cicorile legumicole. coacăze.5 g la 100g) şi petunidinei. iar leucocianidolul din strugurii roşii participă la formarea proprietăţilor organoleptice ale acestora. Antocianidinele din produsele horticole. peonidine. conţinutul în leucoantociani este 180 mg/100g. temperatură sau de conţinutul în azot din sol. la Jonathan 65-77%. vinetelor şi prunelor. iar fructele se colorează rapid. vişine. La aceeaşi specie horticolă există varietăţi sau soiuri cu antociani şi altele fără aceşti pigmenţi (legumele din grupa verzii. identificată în cireşe.). petunidina din struguri şi afine. în funcţie de soi (la Red Delicious 83-96% din celule sunt colorate.p. la ceapa roşie alături de aceasta se acumulează şi peonidin 3-glicozidul. în 83 . colorantul de bază este quercitina (o flavonă). Efectul de copigmentare modifică şi el culoarea. cu atât culoarea albastră se închide. Varza roşie.Pigmenţii antocianici sunt mono sau diglicozide ale antocianidinelor. La un pH acid (pH = 2.5 diglucozid). Delfinidina contribuie la culoarea strugurilor. Unii autori disting o grupă separată de pigmenţi. La mere ei sunt concentraţi în epidermă şi în primele două-trei straturi ale hipodermei. afine. Cu cât creşte numărul grupărilor hidroxilice. varză roşie şi ceapă roşie. se formează compuşi de tipul chinonelor. iar la fructele coapte sub 1/3 (sub 60 mg/100 g) din cantitatea iniţială. are loc o deplasare a culorii de la roşu la albastru. Leucocianidina şi leucodelfinidina sunt frecvent întâlnite în fructe. Acumularea pigmenţilor antocianici în produse (mere. ceapa. malvidina tipică strugurilor h.5). delfinidine. prune. Strugurii conţin cianidine. compuşi fenolici. de culoare albastră. mere. murele.0) se formează compuşi roşii purpurii. prune. Peonidina din afine. Cireşele negre conţin antociani care diferă cantitativ şi calitativ de antocianii din cireşele roşii. piersici. struguri. cireşele etc. mere etc. mere şi ridichi de lună. Cea mai răspândită este cianidina. Pelangonidina se găseşte în fragi. de pH şi de prezenţa unei enzime. pe când la soiul Golden Delicious nu există celule colorate antocianic). zmeură. Distribuţia pigmenţilor antocianici în produsele horticole este neuniformă. Când se apropie declanşarea maturării. Culoarea pigmenţilor antocianici este determinată de pH. soiurile de ceapă colorate conţin cianidină. căpşuni. Substituirea cu grupări metoxi (-O-CH3) determină intensificarea culorii roşii.. fructe sau legume. betanidina. La un pH slab alcalin (pH=8. salata colorată. pătlăgele vinete. activitatea acesteia scade. antocianoza (vişine. La piersicile verzi. formată pe baza singurei antocianidine cu azot. cireşe) depinde de intensitatea luminii.d. Modificările sunt legate de echilibrul antociani-leucoantociani.). Ei dau nuanţele de culoare roşie-violet-albastră la numeroase flori. În timp ce la ceapa albă. zmeura. în cazul unui derivat al delfinidinei (delfinidina-3. iar soiurile hibride se identifică prin prezenţa malvidinei (până la 0. La prune. sub acţiunea mai multor copigmenţi. compuşi care însoţesc sau sunt premergători pigmenţilor antocianici în fructele nemature.

2. flavonolilor. protejând citoplasma şi clorofilele. izoflavonolilor sau xantonelor. C. Pe parcursul maturării.) contribuie la realizarea culorii galbene a produselor horticole. Ei participă şi la procesele celulare de oxidoreducere. Conţinutul variază mult în funcţie de specie. Conţin grupări hidroxilice. În celulele vegetale absorb sau atenuează razele ultraviolete. au acţiune bacteriostatică. la fructele de măr pot apărea boli fiziologice.H. R. socul. 2. Bodea. funcţionând uneori şi ca inhibitori ai unor enzime.. compuşi fenolici. În timpul păstrării un timp mai îndelungat a sucurilor de fructe bogate în antociani. are loc o scădere a culorii datorită precipitării lente a coloranţilor. Valoarea alimentară şi medicinală. pot fi folosite direct. Măresc rezistenţa faţă de atacul insectelor şi microorganismelor. sucuri de fructe. Flavonoidele sunt glicozide ale flavonei. sanogen şi fortifiant. metoxilice. În timpul păstrării. Sunt neuniform distribuite în fructe şi legume. 1993. A. Antocianii din fructe şi din legume au un rol important în formarea gustului acestor produse.6. produse zaharoase şi de cofetărie. purificare prin fermentare pentru îndepărtarea glucidelor. În bulbii de ceapă uscată. etc). acumulările sunt mai reduse. 1983. datorate biodegradării pigmenţilor antocianici (pătarea Jonathan. Trebuie menţionat efectul lor protector. Materiile prime utilizate sunt strugurii. concentrare sub vid la 40% substanţă uscată şi uscare în aparate concentratoare sub vid. Cauzele precipitărilor sunt legate de natura coloidală. filtrare. fiind solubili în apă. Cristalele lor au culoare galbenă. şi colab. Gherghi. precum şi activitate biologică de vitamina P. cosmetice. alcool metilic sau etilic.14. trecerea prin coloane schimbătoare de ioni. Aceşti pigmenţi au proprietatea de a forma combinaţii complexe cu metalele. Răspândirea unor pigmenţi flavonici în produsele horticole (după Thomson. opăreala. oxidarea sau polimerizarea pigmenţilor antocianici. La produsele prelucrate. Au o acţiune antioxidantă. intensitatea acumulării pigmenţilor antocianici este acceptată drept test de stabilire a gradului de maturitate. În produse se acumulează intens mai ales în faza de creştere a ţesuturilor. Tabelul 2. cantitatea de flavonoli (quercitină) scade de la vârf spre bază şi de la exterior spre interior. Musturile concentrate roşii de hibrizi înobilaţi. iar uneori şi alte grupări sau catene fixate în diferite poziţii... Basella etc. datorită descompunerii leucoantocianilor (compotul de piersici se poate înroşi la culoare). 1964) 84 . izoflavonei. Antocianii se folosesc la colorarea unor băuturi alcoolice sau nealcoolice.2-3 săptămâni. Din tescovina proaspăt presată a soiurilor de struguri intens coloraţi se realizează extracţia cu o soluţie de SO2 (0. Hybiscus.4.4-0. La unele soiuri de mere.6%) urmată de desulfitare. Pigmenţii flavonici (flavonoidele) Pigmenţii flavonici (tab.6. cât şi în cele subtropicale. atât în produsele horticole din ţara noastră. Pigmenţii flavonici sunt substanţe care cristalizează uşor. culoarea naturală se poate altera după un timp. Numărul acestor compuşi este foarte mare. Glucidele componente pot fi mono sau di-glucide şi se fixează la una sau la două dintre grupările hidroxilice ale compusului flavonoidic.

cireşe. prune Umbelliferae pătrunjel struguri (şi citricele amărui) struguri Flavonoli Flavone Flavonone Izoflavone Ca aditiv în industria alimentară se foloseşte uneori quercitina. tomate. în funcţie de soi. sparanghel verde. 4. afine. Colorantul roşu-violet din sfeclă este însoţit de un mare procent de cianidină. Este un compus instabil. de importanţă mai mare sau mai mică. Numărul celor care dau aroma unui produs horticol este uneori foarte mare. fragi. Insolubil în apă.Compuşi fenolici de bază Flavonoide (pigmenţi flavonici) quercetina hiperina izoquercitina quercitrina rutina spireozid camferol avicularina luteolin glicozide şi apigenin glicozide diosmina. apiina naringina (incoloră. cireşe mere. Unii sunt compuşi chimici formaţi sau secretaţi de ţesuturi specializate. Aceşti pigmenţi se găsesc în plante din familiile Chenopodiaceae (sfeclă roşie). caise.coacăze roşii şi negre. care îşi poate pierde culoarea prin variaţia pH-lui sau prin hidroliză enzimatică în prezenţa luminii. Betaxantinele sunt formate prin condensarea acidului betalamic cu un radical (grup) amino sau imino. 85 . Extractul este concentrat sau eventual uscat prin pulverizare.. fenomen caracteristic tuturor produselor care conţin betalaine (Kays. S.). 2. mure. Există însă o specificitate. substanţele volatile constau din 156 de compuşi. pere. piersici. Aroma căpşunelor are 146 de componente naturale.4-dihidroxifenil alanină.15. 1990). Betacianinele sunt formate din două astfel de molecule. Este un colorant sensibil la căldură (se brunifică). Substanţe volatile care conferă aroma şi mirosul produselor horticole Aroma şi mirosul produselor horticole se realizează prin apariţia şi acumularea unor compuşi intermediari sau finali ai metabolismului. 2. struguri ceapă căpşune. pigment flavonic natural de culoare galbenă. iar cea a tomatelor numai 38 de componente. ceapă mere. acest produs este solubil în alcool. prune. Amaranthaceae. fiecare având însă un rol diferit. extras din coaja unei specii de stejar (Quercus tinctoria). struguri mere.0). fragi. prune.5. Betalainele Betalainele sunt derivaţi din 3. Aizoaceae etc. gust amar) genistina Răspândire căpşune. struguri mere. Expunerea prelungită a rădăcinilor tuberizate de sfeclă roşie la lumină în spaţii deschise. struguri mere. Betanina. antocianidină cu azot.0-5. determină decolorarea şi brunificarea acestora. colorantul roşu-violet din sfeclă este un acetal al betanidinei.14. legată la o moleculă de D-glucoză. diferenţiindu-se între ei prin contribuţia majoră sau minoră la definirea acestor însuşiri (tab.pere. La mere. Roşu de sfeclă se obţine prin extracţia într-o baterie de extracţie a tăiţeilor de sfeclă roşie cu apă acidulată ( pH=4.J.7.

Aroma generală de fructe se formează în prezenţa acetatului de etil. Compuşii de aromă şi miros au fost grupaţi în 10 categorii chimice principale.în plus. propionatul de etil aroma de struguri. ciupercilor sau castraveţilor. Alţi compuşi fenolici se găsesc în cantităţi mai mici. Conţinutul în componentele de aromă de tipul alcoolilor. în funcţie de soi. Alcoolii aromatici sunt incluşi în aroma de ciuperci. (3) Aldehidele alifatice mai reprezentative în arome sunt hexanalul (căpşune. temperaturile coborâte şi atmosfera controlată reduc formarea substanţelor volatile. estragolul (tarhon). care se degradează în timpul păstrării. contribuind la formarea aromei acestor produse într-o proporţie determinantă. 86 . miristicina (pătrunjel) dau aroma dominantă din produsele respective. Butilenglicolul creşte cantitativ de cinci ori. (5) Compuşii fenolici ca timolul (cimbru. măghiran). (4) Dintre cetonele alifatice. în timp ce acetoina se acumulează până la 0. Perele conţin şi ele esteri în număr mare. iar benzofenona în struguri. capronatului de etil şi altor esteri. cimbrişor. tridecanalul (castraveţi). castraveţi şi cartofi se constată acumularea de aldehide (la tomate. hidrojuglona (nuci). aldehidelor şi cetonelor evoluează. fam. cu rol secundar: (1) Hidrocarburile alifatice şi aromatice participă la aroma merelor (n-nonacosan). tot mai importantă pe măsură ce au înaintat în faze mai complete de maturare. La tomate. având calitatea de a nuanţa aromele: apiolul (pătrunjel).) sunt substanţe din grupa compuşilor fenolici. mere. acetatul de izoamil aroma de coacăze. Orchidiaceae). cetona zmeurei. Din grupa esterilor aromatici se poate nominaliza cinamatul de metil. anetolul (anason. carvacrolul (măghiran). conţinutul în acetaldehidă şi alcool etilic creşte pe parcursul maturării. În flora tropicală vanilina (Vanilia planifolia. trans 2 hexanalul (mere verzi. În mere. se găsesc peste 70 de esteri. butiratului de etil. tomate). fiind regăsiţi în uleiurile volatile extrase. Din seria aromatică. în funcţie de temperatură. eugenolul (cuişoare-Eugenia caryophyllata. aldehida benzoică se găseşte în migdalele amare şi alune. care le nuanţează mirosul în proporţii diferite. alături de care există şi componente auxiliare. legumelor (stiren) sau cimbrului (p-cimen).75%. fenicul). tomate.şi de alcooli). pentru a dispare la supramaturare. β -naftolul (coacăz negru). scorţişoara-Cinnamonium sp. acetoina este un component al aromei strugurilor şi pepenilor galbeni.Clasificare. Formiaţii de etil şi de amil individualizează aroma de mure. La pepenii galbeni. castraveţi). (2) Alcoolii (alifatici saturaţi şi nesaturaţi) contribuie la aroma zmeurei. ţelinei. (6) Esterii alifatici aciclici realizează în ansamblu lor mirosul şi aroma dominantă a multor fructe sau legume. exemple tipice fiind fructele pomacee. La păstrarea merelor. propionatul şi butiratul de octil aroma de păstârnac. prezent în busuioc şi căpşune.

1 mg/kg la afine etc. varză. Compuşii volatili cu sulf se formează în multe cazuri din precursori. mirosul. La piersicile maturate în mod natural s-a observat o cantitate de lactone cu 20% mai mare. Factorii care influenţează diversitatea. sau metilcavicolul (busuioc). Varza conţine trisulfură de dimetil.(7) Terpenele şi terpenoidele sunt hidrocarburi nesaturate. mărar. (9) Compuşii cu sulf ca tiosulfinaţii. Aroma şi gustul de varză se percep în urma fierberii acesteia. Metil mercaptanii se găsesc în varză şi ridichi. care sunt mai puţin aromate. compoziţia şi concentraţia substanţelor volatile în produsele horticole sunt specificul biologic (specia şi soiul). 17 mg/kg la castraveţi.Terpene ciclice sunt limonenul (ţelină.). leuştean. Sunt componente principale ale uleiurile volatile şi extractelelor. disulfura de dialil constituie 60% din compuşii de hidroliză ai alicinei. aromei şi mirosului unor legume şi fructe. mărar) sau fencona (fenicul). precursorul alicinei este un aminoacid. iar propil mercaptanii în gulii şi în ceapă. leuştean. precum şi derivaţii lor funcţionali de tip izoprenic. 2-5 mg/kg la tomate. imprimând chiar nuanţa gustului unor legume din familiile Cruciferae şi Liliaceae. Derivaţii aciclici mai importanţi sunt câţiva alcooli terpenici. usturoi. iar în varză de 2-propenil izotiocianat. gulii etc. tiosulfonaţii. chimion). Izotiocianaţii sunt reprezentaţi în ceapă şi muştar de alilsevenol. ca linaloolul (coriandru. cu catene laterale. un glicozid. cartofi).06 mg/l. (10) Unele lactone (compuşi heterociclici cu oxigen) au importanţă ca substanţe volatile în determinarea gustului şi mirosului. α şi β pinenul (pătrunjel. oscilând între 1-22 mg/kg la mere. Cantitatea de produse volatile din legume şi fructe este foarte mică. decât la piersicile maturate artificial. Di şi trisulfura de metil propil. măghiran. tarhon). după zdrobirea ţesuturilor. stadiul de creştere-dezvoltare. muştar. nerolul 0. fenicul). aciclice ramificate sau ciclice. zona de cultură. descompus de enzima aliinază. aliina (s-alil-L-cistein-sulfoxid). gustul iute şi factorul volatil lacrimogen (tiopropanol sulfoxid) apar sub acţiunea aliinazei în cel mult un minut şi ating maximum în timp de 6 minute de acţiune enzimatică. Sesquiterpenele sunt reprezentate de carotolul şi daucolul din morcovi Aroma de muscat este definită de un număr de terpene (1. ţelină). Un exemplu îl constitue sedanolida din ţelină.3 mg/l. geraniolul 0. β felandrenul (leuştean. În plantele tinere. (8) Dintre compuşii cu azot există unii reprezentanţi cu proprietăţi volatile. ridichi. 5-10 mg/kg la fragi. compuşii pirazinici (ciuperci. busuioc. ardei. În usturoi. În ceapă aroma. precum şi trisulfura de dipropil sunt compuşii volatili mai evidenţi şi importanţi din ceapă. 2-3 mg/kg la zmeură. Cetonele terpenice ciclice sunt carvona (chimion.4 mg/l.08 mg/l şi α -terpinolul 0. acidul cianhidric (sâmburoase şi migdale). Dintre aceştia se menţionează antranilatul de metil (Vitis labrusca).3 mg/l) dintre care linaloolul reprezintă circa 0. conţinutul 87 . hrean. La usturoi. care contribuie la formarea gustului. izotiocianaţii şi mercaptanii formează principalele componente ale aromei şi mirosului. substanţe care rămân nemodificate dacă ţesuturile sunt intacte (ceapă.

6. condiţionarea. alcooli. acizi. În ţesuturile plantelor horticole. esteri). După fecundare.7. substanţele volatile având un important rol fungistatic şi bacteriostatic. D. Intensificarea respiraţiei la maturare stimulează acumularea şi formarea din hidrocarburi a compuşilor oxigenaţi (aldehide.dimetil pirazina izotiocianat de 4-metiltio-trans-3-butenil Rolul biologic al compuşilor volatili este complex. Tabelul 2. Tehnologiile de valorificare urmăresc reducerea intensităţii acestei evoluţii. compuşii volatili au conţinutul mai simplu şi diversitate mai redusă.5. rădăcini. Prin prezenţa lor se accelerează procesul de maturare. sau migrează înapoi în frunze. Unii componenţi (alcoolii şi cetonele) sunt moderatori ai proceselor intracelulare şi protectori contra agenţilor atmosferici. Rolul enzimelor (esterazelor) în cadrul acestor procese este foarte important.. cetone. Organele de reproducere conţin compuşi mai complecşi. 2-hexanal Antranilat de metil. trisulfuri. cit. Unii dăunători evită astfel de plante. Compuşi chimici definitorii pentru pentru aroma şi mirosul unor produse horticole (după Salunke. 1990) Produsul mere struguri pere afine zmeură varză ţelină castraveţi ciuperci ceapă pătrunjel cartofi ridichi Principalii compuşi care definesc aroma şi mirosul Butirat de metil. mai abundenţi. Extracţia. scoarţă.este mai redus. iar în unele cazuri bactericid sau fungicid. Aroma şi mirosul plantelor sau al anumitor părţi (organe) vegetale este o adaptare care le înlesneşte înmulţirea şi apărarea. diacetil 2. letionină disulfuri. acetat de etil esteri ai acidului decadienoic trans-2-hexanal. aceşti compuşi sunt menţinuţi în suspensie cu ajutorul unor substanţe hidrofile.K şi colab. dar cercetările continuă pentru aprofundarea şi lărgirea spectrului de investigaţie. trans-2-hexanol. fiind donatori de hidrogen. înflorirea determină migrarea lor în flori şi consumarea parţială. 1976. piruvat de cis-3-hexen-1-il . iar acţiunea carvonei a fost semnalată de Dipenhorst şi Hartmans (1993). substanţele odorante se acumulează în fructe şi seminţe. mai diverşi. alchil tiosulfonaţI hidrocarburi monoterpenice 2-metoxi-3-etil pirazina. 2. de Kays. Studiul acţiunii terpenelor ca substanţe care inhibă încolţirea tuberculilor de cartof a fost iniţiat de Vaugh şi Spencer (1991). linalool 1-(p-hidroxifenil)-3-butanona izotiocianaţI dehidroftalide. În metabolismul celular au rol antioxidant. de tipul emulgatorilor.J.. steridelor etc. alchiliden ftalide.nonadienal 1-octen-3-ol. în scopul menţinerii sub control a loturilor de produse depozitate. Păstrarea produselor horticole este influenţată de biosinteza unora dintre aceste substanţe volatile. Dacă sinteza substanţelor volatile are loc în frunze. folosirea sau reconstituirea substanţelor volatile din plantele 88 . Aceşti compuşi sunt intermediari în biosinteza alcaloizilor. hexanal. S.

Generalităţi. Respiraţia este un proces metabolic.1. Respiraţia produselor horticole 3.Reacţiile de oxidare ale 89 .horticole s-a individualizat ca o activitate industrială distinctă. tot mai importantă ca cifră de afaceri şi tot mai ramificată în ofertă şi solicitări.1. în care substanţele organice din celulele vii sunt descompuse pe cale enzimatică. prin reacţii de oxidoreducere.ASPECTE FIZIOLOGICE ALE VALORIFIC|RII PRODUSELOR HORTICOLE 3. CAP. cu eliberare de energie chimică.1. III .

Există însă şi posibilitatea ca întreaga energie să se elimine sub formă de căldură.3 1. în ciclul glicolitic şi ciclul lui Krebs.3 4.3 6.8-6. în ale căror legături macroergice se acumulează 1.3-5.7-3.4 10.2 1.8 17. datorită necuplării oxidării cu fosforilarea.5 7.9 11.9 9.7-3.3 2.F.1-3. la o temperatură cunoscută (Burzo. în patru categorii: a) cu intensitate respiratorie redusă (sub 5 cm3/kgh) sunt ceapa uscată.0 5.1 6.4 1.8-35.2-6.1 7. Energia chimică eliberată este necesară biosintezelor. sub formă de căldură.2 5.3 34. 3.2 200C 1.8-2.0 2.8 1.9 2.9 2. în funcţie de intensitatea respiraţiei lor la 100C.8 2. se constată acumularea de căldură până la 35÷400C. Tabelul 3.1-49.3 5. dacă nu se asigură eliminarea operativa a căldurii de respiraţie.2-1.1.6 36.5-1.2 0.1 2.8-18.8 14.7 1.2-39.8 1.9 21.0-1.4 11.0 150C 0.9 2.0-1.2-1. 1979-1983-1987).6-4.1-10. declanşându-se în scurt timp încingerea.7 54.4 9. Produsele horticole se pot grupa. 3.9 3. 1986) Produsul Nuci Cartofi Ceapă Struguri Mere Tomate Varză albă Morcovi Usturoi Piersici Sfecla roşie Prune Căpşuni Salată Fasole verde Mazăre Spanac 00C 0. după I.4-14.2 2.4-0.8-7. 90 . menţinerii organizării celulare.2-1.0 4.1.9-6.5-9.8-29.I.3 1.7 1.6 3. cartofii de toamnă.0 4.8 6.0-17.7 0.5 1.4-8.7-11.6-45.8 1.9 7.2 12.2-3.3-15.6 3.5-5.8 49.1 Căldura degajată de câteva specii horticole în timpul respiraţiei (MJ/t 24 h.0 22.3-8.0-10. are loc creşterea temperaturii şi deprecierea lor rapidă.1-4.substanţelor energetice devin mai importante în perioada postrecoltă. Din bilanţul oxidării unei molecule de glucoză.0-6.2.8-2.9 1.5 1.0 3. Măsura intensităţii procesului de respiraţie a unui produs horticol este cantitatea de CO2 (mg sau cm3) degajată de unitatea de masă (1 kg produs) în unitatea de timp (1 oră).0-10. depozitele de păstrare sunt dotate cu instalaţii de ventilaţie şi instalaţii frigorifice.0 2.Procesul final de descompunere a substanţelor energetice se desfăşoară în cadrul ciclului Krebs (ciclul acizilor carboxilici).4-77. reprezentând 41% din energia formată.1 0.3 4.1 50C 0.9 1.1-8.9-8. La mazărea boabe sau bame păstrate în vrac.1-25.7 3.6 27.7-2.2-10.8 9.0-2.5 5.1-4.7 12.9-4.8 4.5-0.6 2. pepenii galbeni şi castraveţii.4-5. Restul se degajă în mediu.14 MJ (272 Kcal).0 18.de Burzo.2 100C 0.6 2.5 13.7 13.6 1.1-1.1 1.9 6..7-3.0 4.2-23.0 6.3-2.7 2.1-3.La produsele cu grad ridicat de perisabilitate.).8-2.7-4.9-3. care depind de temperatura mediului ambiant (tab.2-7. Intensitatea respiraţiei.4-19.1 5.4 1.0-5.1-15. permeabilităţii membranelor.5-20.8 0.4-3.0-27.4-2.1 15.7-2.0-1.5-11.4 Căldura degajată este proporţională cu intensitatea proceselor metabolice.1 7.3 11.5-14.3-20.4-55.7-3.5 2.3-2.6-7. 1967 cit.1-17. rezultă 38 molecule ATP. la 200C. Pentru eliminarea acestei călduri.

piersicile. şi colab. ceapa verde. păstăile de mazăre şi salata. d) intensitate respiratorie foarte ridicată (peste 20 cm3/kgh) au păstăile de fasole. unele grupe de soiuri sunt de asemenea neclimacterice. În faza de diviziune a celulelor. castraveţii. Din categoria fructelor climacterice. denumit climacteriu respirator (respiratory climacteric. pepenii galbeni (soiuri tip Charantaise şi Honeydew). După Salunkhe.) După această revenire metabolică finală. are loc o descreştere la fel de evidentă. strugurii. mărarul.b) cu intensitate respiratorie medie (5-10 cm3/kgh) sunt majoritatea rădăcinoaselor.1. ardeii şi vinetele. la pepeni. ardeii şi pătlăgelele vinete.. merele. fac parte merele. La sfârşitul acestei faze şi începutul fazei de creştere în dimensiuni. Ea este continuată de o scădere mai lentă. pepeni verzi şi tomatele. prunele şi piersicile. D. până la realizarea unui maxim.1990).Unele fructe şi majoritatea produselor horticole sunt de tip neclimacteric.S. bamele. boabele de mazăre. c) intensitate respiratorie ridicată (10-20 cm3/kgh) au ridichile de lună.3. căpşunele. varza. în faza maturităţii depline se constată o creştere bruscă a intensităţii respiraţiei. după gr. vişinele. are loc o scădere relativă a intensităţii procesului de respiraţie. 91 . conopida. pe parcursul creşterii şi maturării fructelor şi legumelor. Fructe neclimacterice sunt cireşele. intensitatea respiraţiei scăzând la acestea permanent şi fără fluctuaţii deosebite până în faza metabolică finală. klimakter=vârstă critică). (Kays. perele. afinele. care rămân pe plante . care se desfăşoară la un nivel relativ redus în comparaţie cu primele faze.(fig. usturoiul verde. Scăderea continuă.K. pătrunjelul de frunze. zmeura. ciupercile. La produsele climacterice. . perele.La unele specii. pepenii verzi. maturarea este un proces care are loc atât la produsele separate de plante cât şi la cele nedetaşate. (1992). prunele. corespunzătoare cu supramaturarea şi intrarea în faza de declin biologic.J. Variaţia intensităţii procesului de respiraţie este caracteristică pentru fiecare specie. intensitatea respiraţiei este foarte mare. la sfârşitul fazei realizându-se un minim respirator. caisele. Complexul de factori şi deosebirile fiziologice între cele două grupe de produse sunt încă un domeniu actual de cercetare şi aprofundare.

Respiraţia nefiind o simplă reacţie chimică. Un măr sănătos are o intensitate respiratorie care creşte. 1952. La cartofi. dar pentru unele legume sau fructe sâmburoase se poate menţine la limita superioară de 10-15%.0 cm3/kgh la 00C. 7. Factorii care influenţează intensitatea respiraţiei. duce la oprirea respiraţiei în cazul merelor.2 cm3 la 100C. 12.1 cm3 la 150C şi 21. Creşterea intensităţii respiraţiei în raport cu temperatura este de tip exponenţial. precum şi de natură internă (substratul respirator. compoziţia atmosferei). La căpşune şi la alte specii perisabile.1. Dacă se face media intensităţii respiraţiei la 30 de specii horticole. deoarece în afară de temperatură participă şi alţi factori. În realitate toate aceste calcule modelează fenomenul. în finalul procesului de maturare (fig.3. la concentraţii mari de până la 20% în cazuri mai rare (pepeni galbeni). Conţinutul atmosferei în O2. atunci când determinarea se face imediat după recoltare. de la 1-5% pentru majoritatea speciilor. reduce intensitatea respiratorie. J-F.3. mărirea procentului de O2 până la 50% se foloseşte în postmaturarea perelor sau a piersicilor.8 cm3 la 50C.4 ori. la 150C de 4. în remorcile de transport se poate crea. Conţinutul atmosferei în CO2 în proporţie mărită. Intensitatea respiraţiei se reduce în AC la 30-60% din valoarea normală. în cazul când se reduce de la valoarea normală (21%) la numai 3%. ci un proces biochimic şi fiziologic specific fiecărui produs. 92 . iar la 200C de 7. modelarea sa matematică este mult mai complexă.1 cm3 la 200C. prin metode accesibile in tarile dezvoltate. Dimpotrivă. 3. 1996) 3..1%.). valoarea la 50C creşte faţă de 00C de 1. La reacţiile chimice creşterea este liniară.Figura 3.8 ori. oprind aparitia bolilor. de Chapon. prin înlocuire cu CO2. (După Ulrich.Conţinutul în O2 se micşorează pana la 25% în mod frecvent.2. în mod evident proporţional cu creşterea temperaturii: 2. Atmosfera controlată implică mărirea conţinutului în CO2 în funcţie de specie.1. starea de sănătate şi integritate. conform relaţiei descoperită de Van't Hoff.9 ori. şi colab.8 ori. cit. Variaţia intensităţii respiraţiei la perele Williams în cursul creşterii (măsurată la 250C) şi a maturării lor (măsurată la 150C). un conţinut în CO2 de 5-7% în atmosferă reduce cu circa 1/3 schimburile de gaze.Creşterea conţinutului în etilenă se corelează cu accelerarea ritmului respirator şi cu intensificarea metabolismului. Lipsa totală a O2. în asociere cu etilenă 0.o atmosferă cu un conţinut de până la 20% CO2 care favorizează o bună păstrare în condiţiie de temperatură scăzută asigurate. intensitatea respiraţiei scade la 10-60% ( media pentru 38 de specii. mărimea şi structura). la 200C este o scădere de circa 37%). Numeroasele studii consacrate acestui domeniu au dus la concluzia că factorii care influenţează intensitatea respiraţiei sunt de natură externă (temperatura. la 100C de 2.

determină creşterea activităţii respiratorii la produsele respective. corelată cu emisia de etilenă din ţesuturi. Porozitatea şi permeabilitatea produselor influenţează schimburile de gaze ale acestora cu exteriorul. iar aldehida acetică peste 0.). Numită şi intramoleculară. concretizată prin boli. 1982.3%. se pot pune în evidenţă în ţesuturile lor cantităţi reduse de aldehidă acetică şi alcool etilic. În condiţiile scăderii conţinutului în oxigen al atmosferei sub 3%. şi colab. cantităţi toxice care determină moartea celulelor.4. alcoolul etilic se acumulează peste 0. În timpul păstrării unor produse ca merele. respiraţia anaerobă afectează numai glucidele. morcovii sau sfecla. deranjamente. Respiraţia anaerobă.04%.fig. 3. Mărimea fructelor sau legumelor influenţează suprafaţa lor de respiraţie şi implicit intensitatea acestui proces metabolic. de Chapon. cit. pe parcursul creşterii şi dezvoltării fructelor de măr (după Dilley. leziuni sau striviri. deşi se menţin condiţii optime.5.(graficul creşterii evoluează invers proporţional cu graficul intensităţii respiratorii . deşi se intensifică pe măsura maturării. 93 . După îngheţuri uşoare.Figura 3. Este un proces care în condiţii obişnuite nu prezintă o pondere prea mare. J-F. fiind un caracter de specie şi chiar de soi. 1996) Situaţiile de stres .2. produşi ai respiraţiei anaerobe.. respiraţia anaerobă se intensifică.2. folosind oxigenul endogen (rezultat din degradarea substanţelor organice). Evoluţia intensităţii respiraţiei.1. starea de sănătate sau integritate necorespunzătoare. în momentul revenirii se constată o intensificare a respiraţiei produselor.

Schema procesului de transpiraţie şi respiraţie la produsele horticole 94 .Figura 3.3.

2. iar dintr-o moleculă de acid oleic 17 molecule de apă. se poate acumula în celulă. Transpiraţia la nivelul epidermei nemodificate este intensă.2. 3. Frunzele de spanac şi alte legume de frunze.autoreglarea turgescentei inceteaza. gradul de maturare. alcătuirea şi dispunerea ţesuturilor). este influenţat de o multitudine de factori interni. care spre deosebire de o simplă evaporare. între 3. Produsele horticole se caracterizează prin conţinutul lor mai ridicat în apă. Această apă poate fi utilizată în noi sinteze. ca urmare a oxidării complete a substanţelor energetice. permeabile pentru apă. În cazul modificării epidermei. 95 .3. verdeţuri.9 mg/cm2 mbar/h. prezintă la exterior o epidermă nemodificată.2. umiditate relativă. }esuturile lacunare din frunze au rolul de a frâna această circulaţie.externi sau tehnici. compoziţia atmosferei). viteza curenţilor de aer. se constată că spanacul transpiră de circa 200 de ori mai intens. intensitatea respiraţiei se diminuează mult.2.1. evaporată de pe unitatea de suprafaţă a învelişului exterior al produsului (cm2) în unitatea de timp (oră sau zi). Factorii externi se referă la date fizice (temperatură. dintro moleculă de glucoză rezultând 6 molecule de apă.Dupa recoltare. Factorii tehnici au în vedere fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă.În procesul respiraţiei rezultă şi apă. Factorii interni ai produsului sunt legaţi de specie şi soi (conţinutul în apă. Comparând transpiraţia tuberculilor de cartof cu cea a frunzelor de spanac.iar transpiratia determina in cele din urma deprecierea. Turgescenţa ţesuturilor şi desfăşurarea normală a proceselor fiziologice se corelează cu această stare de hidratare. cu detaliile lor specifice (modul de recoltare. Ea este evidentă la produsele încă nerecoltate şi constituie o condiţie a calităţii pe parcursul valorificării. compoziţia chimică. Intensitatea transpiraţiei reprezintă cantitatea de apă exprimată fizic sau în procente. Generalităţi. în funcţie de deficitul de saturaţie al vaporilor de apă din atmosferă (exprimat în milibari = mbar). sau se poate elimina prin procesul de transpiraţie sub formă de apă liberă. celulele vii. in conditiile desprinderii de plante. Suprafaţa lor de evaporare raportată la greutate este mare. Transpiraţia este un proces fiziologic complex. parametrii de manipulare-transportdepozitare). ambalaje folosite. iar distanţa parcursă de vaporii de apă către suprafaţă este relativ redusă. Cantitatea de apă formată depinde de natura substratului oxidat. Transpiraţia produselor horticole 3.3 şi 3. Factori interni.

piersici.2-0.Umiditatea relativă a aerului influenţează în mod invers proporţional transpiraţia legumelor şi fructelor. Tuberculi. 3.. La bulbii de ceapă. stomatele se închid. gulii mari. Aceasta se efectuează prin lenticele şi este de 0. căpşuni.3.5 0. pepeni. Tabelul 3. ardei. mere. dovlecei. contribuie la diminuarea transpiraţiei. După recoltare. precum şi procesul de transpiraţie. Viteza curenţilor de aer (circulaţia activă) optimă este de maxim 0.iar în spaţiile lacunare sub formă de vapori. Apa circulă prin ţesuturi sub formă lichidă.5 m/s.5-1. datorită suprapunerii. fructe de arbuşti. distanţa de 150-200 ori mai mare din centrul acestor produse la suprafaţa lor. După Burton. în comparaţie cu legumele de frunze. Pierderea apei se face pe direcţia fascicolelor conducătoare. Seminţe şi boabe verzi.2. Varză. care participă la transpiraţie înainte de recoltare.Suberificarea tuberculilor (cartofi) şi a rădăcinilor (morcovi). Atmosfera controlată inhibă parţial şi transpiraţia produselor horticole.03 mg/cm2 mbar/h (cartof) şi 0. Cuticula nu acoperă lenticelele sau stomatele.2. Tuberculii de cartof insuficient suberificaţi. Cartofii de toamnă nu se recoltează până nu se face proba decojirii (suberificării). această scădere a fost de circa 1/5 faţă de atmosfera normală. Presiunea vaporilor de apă la nivelul celulelor este mai mare decât a vaporilor din mediul extern.5 Produse horticole specifice Frunze individuale şi seminţe foarte mici. caliciu. Căpăţânile de varză au suprafaţa reală de contact cu exteriorul de 120 de ori mai mică decât suprafaţa totală a frunzelor. precum şi raportul mult mai redus între suprafaţă şi greutate. vişine.J. Cutinizarea este diferenţiată structural în funcţie de specie. rădăcini tuberizate. S-a constat că pierderile de umiditate sunt cu 50% mai mari atunci când viteza de ventilare creşte de la 0. 0. Transpiraţia produselor horticole este proporţională cu acest deficit. 1990) Raportul S/V(cm2/cm3) 50-100 5-10 2-5 0. ceapa uscată. cuticulă. le micşorează transpiraţia.17 mg/cm2 mbar/h la castraveţi. pierd apa mult mai uşor prin deshidratare şi transpiraţie. frunzele cărnoase suprapuse şi frunzele pergamentoase diminuează mult circulaţia apei pe direcţia transversală. Frunzele interioare au transpiraţia aproape nulă.04 mg/cm2 2 mbar/h la tomate şi 0. care creşte în măsura în care aerul este tot mai uscat. Factori externi Temperatura aerului influenţează presiunea parţială a vaporilor de apă din atmosferă şi deficitul de saturaţie în vapori. gulioare. pătlăgele vinete.2 m/s. Ea se elimină prin stomate. 96 . La mere.06 m/s la 0. cireşe. Gruparea produselor horticole în funcţie de valoarea raportului suprafaţă/volum (după Kays. Pruina (struguri.1 mg/cm mbar/h la varză. S. (1982) intensitatea transpiraţiei epidermei cutinizate este de 0.6 mg/cm2 mbar/h (morcovi). Acest fapt determină un flux continuu de vapori din interiorul produselor spre exterior. pere. prune) sau dubla protecţie a cutinizării şi cerurilor la mere. din soiuri timpurii. lenticele. peduncul sau prin suprafeţele lezate. castraveţi. nucifere. Tomate.

4. Produsele se recoltează în perioadele cu temperaturi moderate (dimineaţa. cu rezultate pozitive.0 6. pelicule extensibile sau contractibile. 3.0 7. În primele zile.7 4.2. Robinson.4 21. 1990. Factori tehnici. după recoltare.5 16. Ceruirea unor produse (piersici. contează mult să fie recoltaţi la un grad de suberificare corespunzător.0 3. folosind produse inerte sau inofensive din punct de vedere alimentar.3. Momentul recoltării are influenţă asupra intensităţii transpiraţiei. tolerate la unele produse horticole (după Kays. pierderile procentuale de umiditate totală tolerate pornind de la starea de echilibru din depozit. cum ar fi amiloza modificată. La unele fructe.0 7.) Tabelul 3. dar le protejează de deshidratare şi microorganisme.0 8.0 7.0 5. Hruschka.0 6.2-7.1 3. sau înmuierea de scurtă durată a rădăcinilor deshidratate determină ameliorarea turgescenţei acestora.Toate fazele tehnologice ulterioare au in vedere mentinerea turgescentei si a gradului de hidratare initiale.0 7. mai ales la pomacee (seminţoase) au fost realizate în unele ţări tehnici peliculare de protecţie.0-12.5. Ele sunt capabile să formeze straturi aproape invizibile. La mere stratul de ceară atinge în momentul maturării compoziţia optimă.0 7.9 10. pierderile de apă prin transpiraţie sunt mai mari. La cartofi.0 5.0 7. (tab.9 6.0 Produsul Mazărea Tomate Conopidă Praz Ardei gras Păstârnac Cartof Sfecla roşie Morcovi Varză de Bruxelles Ceapă Pierderi (%) 5.3. odată depăşită. Acumularea cerurilor diferă în funcţie de soi şi influenţează pierderile în greutate. determină deprecierea ireversibilă a produselor respective şi imposibilitatea desfacerii acestora.2 7. au o limită maximă care. folosirea prelatelor pentru protejarea stivelor de lăzi şi preambalarea produselor în pungi de polietilenă perforată. Stropirea verdeţurilor cu apă. În procesul valorificării.3. Limita maximă a pierderilor procentuale de umiditate totală . tomate. seara sau pe timp noros) când şi temperatura lor este mai corespunzătoare valorificării. care nu modifică aspectul produselor.2. Măsurile tehnologice de reducere a transpiraţiei vizează folosirea instalaţiilor de umidificare.0-10. predominând esterii saturaţi care formează un strat impermeabil. 1973.0 97 . 1977) Produsul Pere Mure Zmeură Mere Piersice Nectarine Spanac Salată Broccoli Castraveţi Fasole păstăi Pierderi (%) 5.0 8. ardei etc) este o operaţie care poate fi inclusă în fluxul de condiţionare. 3.

castraveţii. Echilibrul hormonal preponderent spre inhibare determină după recoltare o perioadă de repaus vegetativ în care tuberculii nu pot germina. Nucile verzi.3. mai ales temperatura scăzută. are loc încolţirea şi creşterea mugurilor. Alungirea lăstarilor de sparanghel poate fi oprită prin păstrarea la +50C în atmosferă modificată (5-10% CO2. după trecerea perioadei de repaus vegetativ. inhibă această creştere. conopida.3. sau chiar iradierea gamma (600 Krad. 3. creşterea în dimensiuni a celulelor încetează odată cu recoltarea. Inflorescenţele de conopidă se deschid. După o durată de timp specifică fiecărui soi. caisele şi piersicile pentru gem. 3. Momentul optim de recoltare Se stabileşte în funcţie de modul de valorificare. prunele pentru dulceaţă. acest echilibru se modifică. Păpuşile de cicoare Witloof au tendinţa de a se deschide după recoltare. chiar în condiţii favorabile. bulbi sau tuberculi. Temperaturile în jur de 00C stopează acest proces de depreciere. le face necorespunzătoare calitativ. care odată depăşită. 5-15% O2).1. maturarea şi supramaturarea produselor horticole Creşterea şi maturarea sunt două procese biologice care se petrec concomitent şi care se continuă şi după recoltare. pe parcursul valorificării. în urma aprecierii modificărilor fizice. menţin starea de inerţie. determinând ruperea velumului. creşterea continuă şi după recoltare. modificarea atmosferei (15% CO2). vinetele. Se disting mai multe etape sau grade de maturare. Inhibitorii chimici pot fi produse naturale sau de sinteză. dovleceii. La ciuperci se alungeşte piciorul şi se modifică forma pălăriei. biochimice sau fiziologice survenite. La legumele rădăcini. Doar condiţiile suboptimale.La ciuperci.). Acest proces poate fi frânat sau oprit prin păstrarea la temperatură scăzută. iar încolţirea se poate declanşa în orice moment dacă apar temperaturi şi/sau umidităţi mai ridicate. Creşterea .La cele mai multe specii. precum şi factori chimici (retardantii) care pot inhiba acest proces. Mugurii tuberculilor de cartof (ochii) sunt inhibaţi în creşterea lor de conţinutul în hormoni inhibitori (acid abscisic) care are iniţial o pondere mai importantă decât conţinutul în hormoni stimulatori (gibereline). Temperatura mai scăzută de păstrare şi atmosfera cu o compoziţie de 5% CO2 şi 3% O2. păstăile fasolei de grădină. boabele verzi de mazăre.3. inactivitatea vegetativă.3. legumele de frunze. iar ramificaţiile lor se alungesc. recoltarea într-o fază mai incipientă. bamele. sparanghel. hibernare. există factori fizici artificiali (ionizarea = iradierea). Creşterea. Aceşti factori interni acţionează în complex cu factorii externi (temperatura şi umiditatea relativă a aerului). se recoltează într-o fază incipientă de maturare. La tomatele pentru suc sau la prunele.2. la care se poate face recoltarea produselor horticole: a) maturitatea tehnică (industrială) corespunde unei anumite direcţii de prelucrare. conopidă sau la andivele Witloof. maturitatea tehnică coincide cu realizarea 98 . În afara factorilor fizici naturali care frânează creşterea. pierzându-şi compactitatea.

putând fi consumate imediat. iar aroma caracteristică începe să apară. cartofi şi varză. mărimea. gustul şi aroma. Prepârga începe odată cu schimbarea culorii verzi şi durează până la apariţia culorii de bază. gradul III (F3. Compoziţia lor chimică şi valoarea lor alimentară sunt cele mai corespunzătoare. La rădăcinoase. când însuşirile lor fizice. Pentru unele produse cum sunt tomatele. sau se depozitează. bame. pepenii galbeni. sâmburii se lemnifică. f) supramaturarea este caracterizată prin reducerea intensităţii proceselor metabolice. gradul IV (F4. e) maturitatea fiziologică este caracteristică fructelor şi legumelor cu seminţe şi este faza în care acestea pot germina.fiecare soi în parte. fasole sau mazăre de grădină. castraveţi. care precede moartea produselor horticole. gradul I (F1. ci se expediază către beneficiarii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. deoarece suportă mult mai bine fazele tehnologice ale valorificării. Pentru depozitare. c) maturitatea de recoltare este specifică produselor horticole care nu se consumă imediat. prepârgă.piersicile. Căpsunele. epiderma şi pulpa colorate în proporţie de 3/4. culoarea. constituie o fază când maturitatea de consum a acestor produse a fost depăşită.uneori pe soiuri (la struguri. semipârgă). toată suprafaţa colorată în roşu intens).caisele. Maturarea seminţelor la vinete. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea de depozitare. fermitatea. îneput de pârgă). culorii. gustului sau aromei. Seminţele fructelor se închid la culoare. ardei gras etc. Pârga se realizează când mărimea şi conţinutul în substanţă uscată solubilă ajunge la 9/10 din cantitatea normală. tomatele. maturitate de consum) şi gradul V (F5.pere). culoarea se intensifică mai repede decât ritmul de sporire al conţinutului în substanţă uscată solubilă. aceste faze sunt codificate şi menţionate în STAS 1421-88 : F0 (maturarea verde). La unele specii (cazul piersicilor). trebuie recoltate diferentiat în faza de pârgă sau chiar de prepârgă. biochimice şi fiziologice încep să se apropie de cele ale produselor mature.sau alte produse care îşi continuă maturarea după recoltare. diminuarea rezistenţei la agenţii externi. pentru a suporta manipulările sau transportul şi pentru a-şi desăvârşi calităţile la momentul cerut. Recoltarea într-o fază mai timpurie se practică şi la restul produselor.maturităţii depline (fiziologice). deprecierea fermităţii.pârgă completă). fiind necesară în permanent determinarea refractometrică. maturitatea de recoltare. 99 . b) prepârga şi pârga sunt primele faze ale maturării produselor horticole. gradul II (F2. dovlecei.tehnologiile prevad foarte precis. mai ales in conditiile unui transport mai îndelungat. d) maturitatea de consum (în stare proaspătă) este faza în care legumele şi fructele au realizat însuşirile caracteristice soiurilor. maturitate tehnologică. Strugurii pot avea maturitatea tehnică şi la supramaturare. Este faza de declin.

cerurile vegetale se oxidează lent şi polimerizează. piersici sau vinete.3.11 Potasiu (mg/100 g) 299 272 226 Aciditate (m Eq/g) 1.K. Modificările care apar în timpul creşterii şi maturării Aceste modificări sunt de ordin morfologic.0 6. cutinizarea/cerificarea celulelor epidermei la fructe sau frunze. dar migrează mai semnificativ spre zona înroşită (la tomate spre zona pistilară. se găseşte în centrul fructului.3. cit.Tabelul 3. iar de aici spre periferie. plastidele se modifică ca număr şi structură. de Salunkhe.3 4. procesul de maturare se propagă în restul ţesutului: la caise de la periferie spre centru.4 Substanţa uscată (%) 5.65 Raportul aciditate/ glucide 0. D.0 4. şi colab. favorizând schimbul de gaze. 1979.93 1. şi colab. pepeni. La unele fructe apar centre de maturare. iar la mere.2 6. Frunzele şi ţesuturile exterioare de varză. biochimic şi fiziologic.3 Azot total (%) 0. 1990) Data recoltării 19 mai 21 iulie 16 sept. în ţesuturile învecinate zonei unde se formează seminţele. locul de formare este zona pistilară. datorita desprinderii celulelor în lungul lamelei mediane. prima care se coloreaza la preparga). Numărul mitocondriilor din celule se reduce. de propagare a acesteia în masa produselor. de la ţesut la ţesut. care se găsesc în apropierea mugurului de creştere sau a zonelor meristematice. cicoare. iar la unele specii se reduce şi numărul ribozomilor.. La caise. gelificarea unor celule la unele fructe. la pepeni din zona centrală spre periferie. La ardei maturarea înaintează din zona pedunculară (cu seminţe) spre zona pistilară. Evoluţia compoziţiei chimice la tomatele de consum. castraveţi şi tomate.38 3. precum şi la unele procese specifice. 3.4. Modul de maturare (popular coacere) efectivă. Din aceste zone. salată. rădăcinoase sunt întodeauna mai mature în comparaţie cu cele interioare.77 1. Spaţiile intercelulare se măresc.14 0. La pere şi ardei este situat în zona pedunculară. Epiderma devine mai fermă.3. În timpul maturării şi apoi supramaturării au loc şi alte modificări morfologice în structura ţesuturilor sau a celulelor. usturoi. ca lignificarea pericarpului la alune sau a mezocarpului la nuci. citologic. ceapă. Modul de maturare efectivă. la pere din zona pedunculară spre centru. este neuniform. Substanţa uscată solubilă (%) 4. în care s-au acumulat în mod preponderent hormonii vegetali. cuticula se îngroaşă.4.41 0. spanac. La mere şi tomate propagarea are loc din centru spre periferie. K. Maturarea nu se realizează simultan în tot produsul. Lenticelele se închid parţial sau total. Modificările morfologice se referă pana la maturare la realizarea formei şi mărimii speciei şi soiului..48 0. în funcţie de data recoltării (după Hardh. 100 . suberificarea tuberculilor de cartofi.13 0.

Modificările fiziologice de tipul creşterii şi maturării sunt reflectate în primul rând prin variaţia intensităţii procesului de respiraţie. Căpşunele se maturează în numai 1-3 zile. iar cele de descompunere încep să predomine.acizilor organici şi a substanţelor tanoide (fenolice). sau în faza supramaturării. Merele se maturează de 7-10 ori mai încet în aceleaşi condiţii de scădere a temperaturii (200-00C).Expunerea la etilenă determină creşterea ritmului respirator la acest tip de fructe. Etilena constituie hormonul maturării. În faza de creştere şi maturare predomină procesele de sinteză. etilena îşi asigură un rol determinant şi dominant.Modificările biochimice pe parcursul creşterii şi maturării produselor horticole. Fermitatea structo-texturală se schimbă prin scindarea enzimatica a protopectinei si ulterior a componentelor pectinice. se bazează pe existenţa. în complexitatea lor. 3. antocianici sau flavonici.5. Temperatura este un factor determinant. Durata maturării la temperatură normală depinde de intensitatea metabolismului produsului respectiv. La piersici.Desfăşurarea tuturor acestor modificări. sinteza ei fiind autocatalitică. cât şi în reacţii de descompunere. Căldura degajată în urma oxidărilor biologice şi amplitudinea transpiraţiei pot furniza. maturarea îşi diminuează ritmul de 101 . Ea este sintetizată şi evoluează în celulele tuturor fructelor de-a lungul creşterii şi dezvoltării. Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare Perioada de evoluţie a produselor horticole după recoltare este specifică fiecărui produs. constau atât din reacţii de sinteză a diferitelor componente celulare.3. culoarea. aromate. Culoarea se modifică datorită disparitiei pigmenţilor porfirinici (clorofile) şi sintezei celor carotenoidici. procesele de sinteză se reduc mult în intensitate. sau artificial. dar nu le iniţiază maturarea. Procesul este denumit în termeni tehnici maturare postrecoltă sau postmaturare. în timp ce merele în 20 zile. gustul şi aroma se produc în număr preponderent în faza de maturare. de biosinteză sau de biodegradare. ca o fază tehnologică distinctă. tomatele în 7-9 zile. Aroma este imprimată de formarea substanţelor volatile caracteristice. desfăşurându-se în mod natural. În timpul fazei de maturare a fructelor climacterice. Produsele horticole devin colorate. scăderea ei (200-00C) reducând de 7. procese biochimice de polimerizare sau depolimerizare. la numeroase specii.4 ori în medie intensitatea respiraţiei şi încetinind mult maturarea. repere importante de apreciere a complexităţii transformărilor care au loc în produse. Gradul de maturare poate evolua şi el. Gustul se schimbă ca urmare a evolutiei treptate a continutului glucidelor. activarea sau inactivarea unui număr foarte mare de enzime de diferite tipuri. alături de valoarea intensităţii respiratorii. fermitatea se micsoreaza. La fructele neclimacterice concentraţia în etilenă endogenă este destul de redusă şi rămâne astfel pe parcursul maturării. Factorii de mediu care influenţează acest proces sunt temperatura şi compoziţia atmosferei. După recoltare. Modificările care implică fermitatea. sub control.

De exemplu. o compoziţie atmosferică de 3% CO2. Fructele respective pot rămâne mai mult timp pe plantă. ca urmare a inactivării reacţiilor complexe de biosinteză a precursorilor acesteia. Maturarea tomatelor se prelungeşte cu 10 zile.long long life) create la tomate. Această genă este un segment de ADN. Merele păstrate în AC au un conţinut în glucide totale.16 ori prin scăderea temperaturii cu 250C (250-00C). în locul genei care coordonează biosinteza etilenei din cromozomul respectiv. prin coborârea temperaturii de la 25 la 150C. comparabilă cu numai 120 zile de păstrare frigorifică în atmosferă normală. aciditate titrabilă şi acid ascorbic mai ridicat. 102 . deci durata lor de păstrare este considerabil mai mare. pepeni galbeni. piersici şi la alte specii au fost obţinute prin diverse tehnici de inginerie genetică. Efectul realizat este blocarea producerii etilenei. Soiurile transgenice retardante(long life. La mere. acumulând mai multe substanţe utile şi îşi menţin fermitatea pe parcursul valorificarii o perioada mult mai indelungata. Atmosfera modificată are acelaşi efect de încetinire a maturării. s-a reuşit inserarea unei gene antisens. pe care informaţia este conţinută în sens invers. şi 3% O2 a permis menţinerea frigorifică timp de 210 zile a calităţii acestora.

RA Bucureşti au elaborat peste 125 Standarde numai pentru legume. IEC etc. organizaţie sau persoană. pentru utilizări comune şi separate. se realizează în procesul de producţie şi se manifestă în procesul de consum. în normele tehnice.M. Calitatea constituie o noţiune complexă care cuprinde atât proprietăţile produsului de a satisface o trebuinţă oarecare. prin colaborare cu I. care sunt rezultatele acestor activităţi. măsura sau compara cu un etalon. Acestea sunt caracteristicile de calitate.1. Ele protejează pe consumator şi au un caracter independent (nu pot fi contestate. la un moment dat. activitate. produsul este „rezultatul unor activităţi sau procese” şi poate fi orice „bun material.. Conform aceluiaşi standard. 103 . În funcţie de obligativitatea aplicării lor. care se află la nivel naţional. Aspecte generale privind calitatea produselor horticole şi cadrul legal de reglementare pentru producţia horticolă Standardul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) 8402. care însă sunt inseparabile. rezultat al unor procese continue sau o combinaţie a acestora”. Calitatea unui produs este determinată de ansamblul caracteristicilor sale utile care se pot observa.C. 4. fructe proaspete şi flori. Institutul Român de Standardizare (IRS). sau caracter de recomandare (pentru produse noi sau în curs de omologare). standardele pot avea caracter obligatoriu (Standard de stat). în prezent denumit ASRO.. IV.Standarde Române (SR).CALITATEA PRODUSELOR HORTICOLE 4. precizează condiţiile minime de acceptare în vederea comercializării.1. ceea ce determină evidenţierea a două noţiuni: calitatea producţiei şi calitatea produselor. Standardele elaborate în ultimii ani se clasifică în: . în caietele de sarcini. defineşte calitatea ca fiind „o mulţime de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă capacitatea de a satisface cerinţele explicite sau implicite”.CAP. Ele asigură uniformitatea criteriilor de apreciere a calităţii. cât şi aspectele economice legate de realizarea şi utilizarea produsului. Însuşirile produselor sunt numeroase. favorizând un comerţ intern şi extern competitiv sub aspect calitativ. ale căror condiţii tehnice sunt stabilite în standardele de stat. reguli.D.H. într-o proporţie tot mai mare. ignorate sau modificate de nici un factor de producţie sau din sfera comercială internă sau externă)..P. prescripţii şi caracteristici referitoare la activităţi sau la produse. însă în prezent s-a început asimilarea prevederilor internaţionale din normele CEE/ONU. ISO. Prin entitate se înţelege orice produs. Standardele Sunt documente care prevăd. dar numai unele dintre ele determină. Calitatea produselor se concepe în faza de cercetare-proiectare. OCDE. serviciu.1.I. proces. calitatea.

4. sau alte prevederi contractuale. care se aplică în cadrul regiilor autonome. Ultimele două categorii trebuie să respecte prevederile conţinute în Standardele Române (SR) similare. Ele erau întocmite pentru produse sau procese tehnologice reglementate la nivel de ramură de activitate. Caietele de sarcini.O.Directivele Consiliului Comunităţii Europene nr. M. state sau organisme comerciale. aprobate.93/43/EEC/14 iunie 1993 privind igiena produselor alimentare. Prin acumularea de noi date sau prevederi. ele puteau fi promovate ca standarde.C. Au circulaţie şi valabilitate limitată în funcţie de an. de importanţă economică mai mică. 4..Standarde Profesionale.A. norme sau standarde au o aplicabilitate globală. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. Guv. Normele interne. României nr. Cuprind prevederi suplimentare necuprinse în standarde.Hot. 4.1. transportul şi desfacerea alimentelor. În România. 483/92 privind funcţionarea Institutului Român de Standardizare (IRS).Standarde de Firmă. . „Vin şi băuturi alcoolice”. Guv.3.21/92 privind Protecţia consumatorilor. circulaţiei şi comercializării alimentelor. - 104 .A. României nr.2. aplicabile în anumite domenii de activitate (standarde de ramură). Reglementări interne şi internaţionale privind calitatea produselor agro-alimentare. depozitarea.Ordonanţa Guv. în vederea comerţului exclusiv şi specializat cu anumite firme.1.629/96 privind măsuri pentru asigurarea calităţii produselor şi certificarea acesteia.C.Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.Ord. României nr. păstrarea.C. prelucrarea.C.-1995. României nr. modificate sau anulate de către acestea. Ele pot conţine şi recomandări de marketing. ambalare. Guv. . putem menţiona aplicabilitatea următoarelor reglementări interne sau internaţionale care vizează şi sectorul produselor horticole în stare proaspătă sau transformate industrial: . . . Reprezintă forma anterioară de existenţă a standardelor de firmă. societăţilor comerciale. . .1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului H. sau altor unităţi cu personalitate juridică. conţinut de pesticide.P. ca de ex. fiind elaborate.A.Hot. .I. transport. carantină fitosanitară.863/95 de aprobare a Normelor de igienă privind producţia.1.P. acte şi formă de plată.4.96/2001 privind reglementarea producţiei.Legea 98/94 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică.A.În comerţul internaţional se observă o unificare tot mai strânsă a legislaţiei calităţii. iar anumite reglementări. producător şi beneficiar.C.

.suma gradelor zilnice de temperatură (pere. M..A. şi colab. .L. calitatea se diferenţiază pe categorii sau clase de calitate.Ordonanţa Guv. . . .I şi a II-a. porumb zaharat). 105 . Ryall. Salunkhe. care înlocuieşte Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC).compactitate (varză de căpăţână. fasole. iar în unele cazuri numai cal. în corelaţie cu gradul de maturitate: Indicatori tehnologici: . . .tehnologia de producere şi valorificare diferenţiată în funcţie de destinaţie.mărime sau greutate (la toate fructele şi la unele legume). României nr. varză de Bruxelles).volum (salata de căpăţână.Ordinul MAA 58/95 de aprobare a Regulamentului de acordare a licenţelor de fabricaţie pentru produsele alimentare cu modificări prin Ord.166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Aspectul vizual. Aprecierea calităţii produselor Pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor se folosesc diferite criterii specifice fiecărui produs şi care scot în evidenţă caracteristicile cele mai importante în funcţie de care se stabileşte calitatea acestora.morfologia şi structura suprafeţei. sâmburoase=drupacee): fermitate/tărie (mazăre.Legea pentru aprobarea Ord. pere).coloraţie exterioară (intensitate. varză.A. D. conopidă).culoarea pulpei (la fructele cărnoase).defecte externe şi interne (morfologice. luciu/acoperire cu pruină sau strat de ceară..Legea nr. broccoli. . 1985. Kader.formă (uniformă şi caracteristică soiurilor).306 din 7 iunie 2001. 34/2000 privind modificarea şi completarea Legii viei şi vinurilor nr.etilena endogenă (mere. şi colab.87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase. pere. conform actelor normative în vigoare. calitatea I şi calitatea II-a. . mecanice.2. uniformitate etc.Autorii străini (Ryall..). 1978. - Textura (mere. A. 4. Nr. A. .Hotărârea nr. 1992) sintetizează următorii indicatori de calitate. fiziologice. provocate de boli sau dăunători).K. A. Aşa de exemplu la majoritatea produselor horticole se prevăd ca grupe de calitate: Extra. privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale. 1979. fasole lima). .numărul de zile de la înflorit până la recoltare (mere.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. .A. şi colab. fasole. .67/1997. . Conform acestor acte normative. Guv..L. .34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. pere). 14/96 şi 31/96. .

elasticitate.substanţe minerale.dulceaţă.lipsa gustului şi mirosului.suculenţa (fructe). care implica si prelucrarea statistica a rezultatelor. . realizate cu ajutorul simţurilor se fac cu uşurinţă şi sunt rapide.aromă (compuşi volatili).conţinut în glucide hidrosolubile (mere. caise. prune.conţinutul în alte glucide (substanţe pectice. struguri).conţinut în amidon (mere. .raportul glucide/aciditate (fructe).contaminarea microbiologică.proteine. metale grele).vitamine. frăgezime. .acreală (aciditate).1).astringenţă. piersici. .micotoxine.). prune ** 3-1 3-1 3-1 Struguri** 3-0 2-0 106 . gutui * 3-1 3-1 4-1 4-1 3-1 3-1 Cireşe. Tabelul 4. Analizele organoleptice. Valoare nutritivă: . Aromă (gust.duritate/fibrozitate. pere. .Metoda punctelor acordă pentru fiecare caracteristică un număr de puncte (tabelul 4. . vişine. . mere). Pentru stabilirea însuşirilor care stau la baza aprecierii calităţii fructelor şi legumelor se efectuează analize senzoriale şi de laborator (pentru proprietăţile chimice şi cele fizice). fibre etc. . pere). pere.conţinut în uleiuri-lipide (nucifere). . . drupacee. crocanţă (la toate fructele şi majoritatea legumelor). Punctajul stabilit pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor Specificare Mărimea Forma tipică soiului Pruina Culoarea pieliţei Starea pieliţei Uniformitatea de soi Culoarea pulpei Consistenţa pulpei Legume 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 5-1 Mere. . conţinut în substanţe fenolice (gutui.amăreală. .substanţe toxice de origine naturală. .contaminarea cu substanţe toxice (reziduuri de pesticide. miros): . . .1. . Precizia de apreciere a calităţii se poate mări dacă se aplică analiza senzoriala. . Valoare ecologică: .

În concursurile naţionale La struguri se admit diferite scări de notare. Factorii care influenţează calitatea produselor horticole 4. iar la mere este favorizată apariţia sticlozităţii.În anii secetoşi legumele sunt ofilite. sâmburi. seminţe. vişine. tomate. este o garanţie a timpurietăţii şi a calităţii.1. La produsele destinate prelucrării industriale se determină şi raportul între partea comestibilă şi părţile eliminabile (refuzurile).Potrivit STAS 6441-88 ** .În toamnele cu nopţi mai răcoroase este favorizată sinteza pigmenţilor antocianici. varză.). mere. casa seminală. pere. sunt lipsite de aciditate. unele specii iniţiază emiterea tulpinilor 107 . gutui * 3-1 7-1 4-1 - Cireşe. cu cât partea consumabilă reprezintă o proporţie mai mare. 4. numărul şi mărime seminţelor Legume 5-1 5-1 8-1 5-1 - Mere. consumul specific realizat la prelucrare va fi mai mic iar procesul tehnologic mai eficace. caise. mai bogate în glucide şi evoluează rapid spre supramaturare. ardei. când produsele horticole au un nivel al metabolismului ridicat şi sunt mult mai expuse alterărilor de natură fizică. ciorchini etc. au tendinţa de a se matura mai devreme. pieliţe. iar în depozit a opărelii. Temperaturile prea ridicate dăunează majorităţii speciilor.Specificare Suculenţa pulpei Gradul de maturare Gustul Aroma Aderenţa sâmburelui de pulpă Raport pulpă/sâmbure Desprinderea boabelor de pe ciorchine Grosimea pieliţei. produsele se maturează în ritm accelerat. teci. cu atât legumele şi fructele sunt superioare calitativ.3. piersici. prune ** 3-1 6-1 4-1 3-1 3-1 - Struguri** 3-0 1-0 1-0 * . favorizând apariţia de arsuri sau deranjamente fiziologice. Recoltarea se recomandă a fi efectuată în perioadele cu temperatură moderată. cireşe etc. La temperaturi ridicate. microbiologică sau dereglărilor fiziologice. reprezentate de: pedunculi. Factorii care contribuie la formarea şi creşterea produselor horticole în cultură A. merele fiind mai colorate.Factorii naturali (ecologici): Temperatura Mărimea sau compoziţia chimică a multor produse horticole este influenţată de suma temperaturilor medii zilnice din timpul perioadei de vegetaţie. evitându-se orele cu insolaţie puternică. Pigmentarea merelor sau legumelor de seră este afectată.3. La culturile legumicole din sere sau solarii temperatura optimă şi constantă. arsurile formându-se pe partea expusă la soare (ceapă. însă mai utilizat este punctajul la care valoarea maximă este 10.

fiind mai sensibile la atacul microorganismelor patogene. Soiul influenţează calitatea produselor horticole.Prezenţa luminii nu este dorită la forţarea cicorilor italiene. nisipoase. nici o rană nu se mai vindecă şi devine o cale naturală de pătrundere în fruct a agenţilor patogeni.florale şi se depreciază mai rapid. formarea de goluri în fructele de tomate şi întârzierea maturării. Solul influenţează în oarecare măsură calitatea produselor horticole. biochimice şi organoleptice ce se constituie de altfel printre criteriile principale de ameliorare. La pomi se produc căderi în masă a fructelor verzi. În acest stadiu. cei cu vigoare slabă (MM 106 şi MM 109) determină o colorare mai intensă a merelor şi o maturare mai avansată. Atunci când după o vară secetoasă şi caldă urmează o perioadă ploioasă. se colorează devreme. provoacă adesea crăparea epidermei la cireşe. Densităţile prea mari împiedică nutriţia şi fotosinteza normală. Insolaţia –lumina are un rol important în nutriţia plantelor horticole datorită procesului de fotosinteză. produsele îşi măresc foarte mult intensitatea transpiraţiei. a andivelor Witloof sau pentru înălbirea cardonului şi producerea lăstarilor etiolaţi de sparanghel. caise etc. Merele şi perele de iarnă se păstrează o perioadă mai lungă de timp în condiţii optime. colorarea fructelor în timp ce prezenţa golurilor favorizează defecte de formă. se ofilesc sau se zbârcesc. bine iluminate.) cât şi prin caracteristicile sale fizice. la valori ridicate influenţează negativ starea fitosanitară a plantelor horticole. în cazul pomilor influenţează capacitatea de păstrare a fructelor. dar contribuie la menţinerea turgescenţei legumelor de frunze sau a celor din grupa verzei etc. delimitate ca urmare a lucrărilor de zonare pe specii.Seceta atmosferică are efecte contrare. atât prin pretabilitatea sa pentru un anumit mod de valorificare (în stare proaspătă sau procesat pentru sucuri. Astfel. dulceţuri etc. comparativ cu soiurile de toamnă şi de vară. pigmentate corespunzător. la brunificarea internă şi adesea nu-şi desăvârşesc aroma. la măr. Densitatea optimă a plantelor asigură atât cantitatea cât şi calitatea produselor horticole. de exemplu. Umiditatea relativă a aerului. O lumină slabă favorizează o creştere vegetativă redusă. Livezile din zonele de deal şi premontane. de dimensiuni mici. Factorii tehnologici sunt reprezentaţi de: Amplasarea culturilor în zonele pedo-climatice favorabile. Radiaţia solară ajută la formarea pigmenţilor roşii (antocianici) ai merelor. B. tomate. sănătoase. Precipitaţiile intense care survin după perioade secetoase. produc fructe superioare calitativ. astfel încât să fie valorificat la maximum potenţialul productiv şi calitativ al soiurilor cultivate. Portaltoiul. iar cele care rămân. dau fructe care rezistă mai puţin la păstrare decât cele provenite de pe soluri mai grele. S-a observat. S-a observat de asemenea că în anii ploioşi se obţin fructe care nu se păstrează bine. are loc o dezvoltare rapidă în volum a fructelor care se hidratează iar la nivelul epidermei se produc fisuri. că pomii cultivaţi pe soluri uşoare. 108 . ca de exemplu la ardei şi pete de insolaţie.

deoarece produsele horticole nu şi-au atins dimensiunile normale. Se poate afirma că unii factori sunt specifici unei culturi. . 4. Un exces de apă în ultimele săptămâni care preced recoltarea este de obicei dăunătoare deoarece fructele devin foarte mari. manipulare şi transport a produselor horticole Calitatea şi capacitatea de păstrare a produselor horticole sunt influenţate foarte mult şi de aceşti factori. dintre care alegerea momentului optim de recoltare constituie un element de prim ordin. Recoltarea prea timpurie determină: .3.2. a.lipsa unor însuşiri organoleptice.Sunt recomandate pentru unele specii (seminţoase în special) tratamentele profilactice în livadă. însă trebuie efectuată cu mare atenţie. conform prognozelor şi avertizărilor specifice.5-0.8%) pentru prevenirea pătării amare (bitter pit). ca gustul şi aroma plăcute. astfel de exemplu la culturile de flori şi legume din sere şi solarii.Se urmăreşte stabilirea unui raport cât mai avantajos faţă de factorii pedoclimatici. limitând cantitatea în favoarea valorii comerciale. evaporarea apei din produse este mai intensă. cu ţesuturi afânate şi fisuri ale epidermei care favorizează alterarea microbiană. cu pesticide selective. Sunt unii factori tehnologici determinanţi pentru calitatea produselor obţinute. Condiţiile de recoltare. Sa observat că merele obţinute din plantaţii înierbate sunt afectate mai puţin de dereglările fiziologice şi bolile parazitare comparativ cu cele obţinute din livezile întreţinute ca ogor negru.Se cunoaşte efectul negativ al excesului de azot sau al deficitului de calciu.Tăierile de producţie la pomi şi viţă-de-vie ajută la distribuirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea echilibrată a producţiei pe ramuri şi coarde cât şi la hrănirea lor ca urmare a desfăşurării unui metabolism normal. care se estompează şi mai mult pe durata păstrării. care au o aplicabilitate restrânsă. Fertilizarea prin îngrăşămintele aplicate influenţează nutriţia plantelor şi compoziţia chimică a produselor horticole. în ciupercării etc. pentru a preveni apariţia unor boli de depozit pe durata păstrării cât şi aplicarea de tratamente cu săruri de calciu (0. precum şi rolul pozitiv al îngrăşămintelor cu potasiu şi fosfor care ajută la o mai bună pigmentaţie a merelor şi o mai bună capacitate de păstrare în depozit. . cu repercursiuni asupra creşterii acestora şi a duratei de păstrare a lor.predispoziţia la unele dereglări fiziologice: opăreala moale. 109 .o recoltă scăzută cantitativ.Dezavantajele unei recoltări prea timpurii sau a uneia întârziate sunt numeroase. favorizează obţinerea unor produse horticole sănătoase cu o bună capacitate de păstrare şi cu un conţinut mai redus de reziduri de pesticide. Irigarea este o intervenţie foarte utilă uneori. Pierderile în greutate sunt mari şi în timpul depozitării. la mere de ex. . brunificarea internă şi pătarea amară. Tratamentele fitosanitare efectuate la timp. la strugurii de masă. Sistemul de întreţinere a solului din livezi (ogor negru sau înierbat) determină indirect capacitatea de păstrare a fructelor şi menţinerea calităţii lor.coloraţia slabă.

grăbesc maturarea şi reduc capacitatea de păstrare.pierderi de recoltă datorită căderii fructelor de pe plante. Reglarea compoziţiei aerului se face prin ventilaţie. ceapă etc. Oxigenul la nivele ridicate. sunt prezentaţi în detaliu. privind păstrarea în stare proaspătă a produselor horticole. . Recoltarea întârziată determină: . peste valorile optime speciei. intensifică respiraţia şi deci maturarea produselor horticole. iar valoarea comercială este diminuată. produsele horticole pierd apă prin evaporare şi scad în greutate. În corelaţie cu temperatura aerului este şi activitatea microorganismelor patogene care se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 3 şi 45°C. pierderea turgescenţei şi dezvoltarea microorganismelor care este favorizată atât de o UR prea ridicată. Grupa factorilor ce influenţează mediul ambiant de păstrare a produselor horticole Mediul ambiant de păstrare a produselor horticole este influenţat de următorii factori: lumina. 4. în partea specială. Compoziţia aerului din spaţiul de depozitare contribuie mult la menţinerea calităţii produselor horticole. iar etilena şi substanţele aromate degajate de unele produse horticole în timpul maturării. descompunerea internă.predispoziţia la unele boli (putregaiul cenuşiu. influenţând intensitatea deshidratării produselor horticole. Lumina solară este un factor care influenţează negativ păstrarea produselor. monilioza) şi dereglări fiziologice (brunificarea internă şi sticlozitatea la mere de ex. . Factorii din această grupă. cu valorile optime pentru fiecare specie. echipate cu obloane. mişcarea şi compoziţia aerului. Odată cu ridicarea temperaturii aerului. Umiditatea relativă a aerului prezintă o mare importanţă la păstrarea produselor horticole. .creşterea gradului de vătămare mecanică pe durata transportului şi manipulării. umiditatea relativă a aerului.reducerea duratei de păstrare. Temperatura influenţează mult intensitatea respiratorie. deoarece grăbeşte maturarea.b. favorizează încolţirea (cartofi. temperatura. menţionaţi mai înainte. deoarece au în ţesuturi procese de autoliză. menţinerea acelor parametrii contribuind la ameliorarea calităţii pe durata păstrării. în depozitele simple şi cu ajutorul unor aparate speciale în depozitele frigorifice cu atmosferă controlată. cât şi de pierderea apei.3. dioxidul de carbon în schimb o frânează.). care devine de 2 ori mai mare atunci când temperatura creşte cu 10°C (la mere de ex.) sau migrarea solaninei spre periferia tuberculilor de cartof etc. cu pierderi minime.). 110 . De aceea depozitele vor avea celulele de păstrare cât mai întunecoase. având un impact major asupra calităţii produselor horticole depozitate. datorită gradului de maturare avansat. care reduc rezistenţa celulelor şi capacitatea lor de a împiedica pătrunderea microorganismelor. fără ferestre sau cu ele cât mai mici. chiar în cantităţi mici.3.

Principiul 7: Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul HACCP funcţionează corect. depozitarea.1. La fabricarea conservelor din legume şi fructe.Este FăCută Separat Pe Fisier Nou Principiul 4: Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control. dintre care dorim să-l definim foarte clar pe cel care apare chiar în titlu: Punct Critic de Control. 13 sau 14. fază din procesul de fabricaţie) care. Pornind de la aceste considerente a fost emis şi în România Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. a principiilor unui sistem de asigurare a calităţii igienice bazat pe evaluarea şi prevenirea riscurilor. care constituie documentaţia planului HACCP. Legislaţia sanitară europeană şi internaţională privind producţia de alimente prevede (deocamdată cu statut de recomandare). inclusiv a celor de origine horticolă. transportul până la fabricile de prelucrare. aşa cum este sistemul HACCP. Punctele Critice de Control) de asigurare a calităţii igienico-sanitare a produselor alimentare. Sistemul HACCP este de fapt o metodă sistematică de identificare. transportul. acesta reprezentând „Un punct (etapă. Riscurile asociate produselor alimentare reprezintă un „rău” potenţial. ambalarea etc. Principiul 5: Stabilirea acţiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când.). Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points sau Analiza Riscurilor. evaluare şi control a riscurilor asociate produselor alimentare. oricare dintre 111 . care se bazează pe aplicarea a şapte principii: Principiul 1: Evaluarea riscurilor asociate cu obţinerea şi recoltarea materiilor prime şi ingredientelor. prepararea culinară şi consumul produselor alimentare. depozitarea şi servirea alimentelor. în urma monitorizării punctelor critice de control este detectată o deviaţie de la limitele critice. manipularea. distribuţia. puncte critice de control identificate sunt: sterilizarea.4. prelucrarea. va conduce la eliminarea sau reducerea riscurilor până la un nivel acceptabil. Principiul 6: Organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor. chimică sau fizică ce pot afecta sănătatea sau viaţa consumatorului. Aplicarea celor şapte principii ale metodei HACCP constă în parcurgerea mai multor etape (12. elemente de natură microbiologică. dacă este sub control.4. 1956/95 privind introducerea şi aplicarea sistemului HACCP în circuitul alimentelor. Principiul 2: Determinarea punctelor critice prin care se pot ţine sub control riscurile identificate. Un astfel de punct poate fi orice fază a producţiei şi/sau prelucrării (materii prime. aplicarea în toate unităţile implicate în producţia. În abordarea sistemului HACCP apar o serie de termeni specifici. în funcţie de sursa documentară). prelucrarea. folosind Arborele decizional HACCP (Figura 4. depozitarea).

Implementarea sistemului HACCP în industria alimentară reprezintă acum mai mult ca oricând o necesitate. garantând un nivel optimal acestora şi pentru comunitate în ansamblul ei. când producerea şi comercializarea unor alimente în mod inadecvat au pus în pericol.2. reguli . Cele patru standarde de bază ISO 9000:2000 Standard actual ISO 8402 ISO 9001:94 ISO 9002:94 ISO 9003:94 ISO 9004-1:94 Standard în noua ediţie ISO 9000:2000 ISO 9001:2000 Conţinut Conceptele calităţii.Organizaţia Internaţională de Standardizare de la Geneva. pentru acei agenţi economici care doresc să exporte produse alimentare în spaţiul economic respectiv.variante ducând la acelaşi rezultat: implementarea Sistemului HACCP. uneori foarte grav. pentru folosinţa comună şi repetată.5. fiind generice şi cu aplicare atât în industriile producătoare. la care se adaugă recomandarea făcută din partea UE. numai dacă ne gândim la multele situaţii cunoscute în ultimul timp. Tabelul 4. punctele cheie din cele 20 de standarde actuale sunt integrate în cele patru standarde de bază (Tabelul 4. Dintre multiplele avantaje rezultate ca urmare a funcţionării în practica productivă a Sistemului HACCP menţionăm: „caracterul preventiv” al metodei şi transformarea unităţii respective în categoria de „furnizor preferat”.2. Asigurarea calităţii conform standardelor seria iso 9000:2000 Conform ISO (International Standardization Organization). Modalitatea concretă de proiectare şi aplicare a unui sistem al calităţii depinde de „obiectivele procesele şi practicile specifice” ale fiecărei întreprinderi. Deoarece familia de standarde ISO 9000: 1994 conţinea aproape 20 de standarde şi documente. Standardul este un document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut ce furnizează.). vocabular Sisteme de management al calităţii-Cerinţe 112 . fără să specifice cum să fie implementate de către o anumită întreprindere. Pe cât posibil. Comitetul Tehnic ISO/TC 176. cât şi în sfera prestărilor de servicii. Aceste standarde nu sunt specifice nici unui produs sau serviciu în particular. a convenit ca noua ediţie din anul 2000 a ISO 9000 să conţină numai patru standarde de bază. care include nu numai asigurarea calităţii. Standardele internaţionale ISO 9000 descriu elementele sistemului calităţii. Dacă standardul ISO 9001: 1994 se bazează pe conceptul „Asigurarea calităţii” care este exprimat şi în titlul standardului. 4. sănătatea consumatorilor. adaptat specific unui produs pe un anumit flux tehnologic de producţie. noul standard ISO 9001: 2000 abordează calitatea prin „Management al Calităţii”. linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultate. ci şi cerinţele şi satisfacerea clientului ca „motor” al îmbunătăţirii continue.

produsele horticole destinate consumului în stare proaspătă sau industrializării. unele fiind numai calitative. în urma cărora este favorizată caramelizarea zaharurilor. ISO 10000-2:1993. Alterări de natură fizică. diminuându-le pe această cale durata de păstrare.2.6. substanţă de culoare brună. Alterarea produselor horticole valorificate în stare proaspătă sau transformate industrial În timpul recoltării . deoarece produsele rehidratate reprezintă un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor patogene. Un alt exemplu îl reprezintă efectul temperaturilor ridicate în cazul fabricării marmeladeleor. altele cantitative sau de ambele feluri. dar mai ales după aceea. ISO 9001:2000 a intrat în vigoare la 15 decembrie 2000.1. temperatura are rol hotărâtor.Ghid ISO 19011 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii Notă: În literatura de specialitate nu s-a făcut până acum. la fabricarea conservelor. fasole şi a unor fructe verzi în timpul sterilizării care se datorează faptului că pigmentul clorofilian sub influenţa căldurii se transformă în feofitină. fie însămânţării sau plantării sunt expuse influenţei negative a factorilor abiotici şi a celor biotici.6. Principalii factori ce pot fi implicaţi sunt: lumina. Certificarea conform noului ISO va fi obligatorie cu începere din 15 decembrie 2003 când certificatele după vechea ediţie îşi pierd valabilitatea. umiditatea determină rehidratarea parţială. compoziţia aerului şi vătămările mecanice care pot acţiona independent sau în complex. atât timp cât produsele horticole sunt pe plante. la produsele deshidratate care sunt higroscopice. dulceţurilor şi a deshidratării legumelor şi fructelor. oficial. care reprezintă un defect de fabricaţie. Vom menţiona doar câteva exemple legate de produsele horticole conservate.ISO 9004-2:94 ISO 9004-3:94 ISO 9004-4:94 ISO 10000-1:1993 ISO 10000-2:1993 ISO 10000-3:1993 ISO 9004:2000 Sistemele de management al calităţii. Pigmenţii carotenoizi la o sterilizare mai îndelungată şi la temperaturi ridicate se degradează. 4. 4. Sunt specifice conservelor de legume şi fructe ambalate în cutii metalice şi se manifestă datorită combinaţiilor chimice 113 . umiditatea. dar mai ales în spaţiile de păstrare. care reprezintă un defect de fabricaţie. spanac. echivalenţa între ISO 10000-1:1993. 4. care le pot vătăma în diferite moduri. producând decolorarea morcovilor conservaţi. De asemenea. De exemplu. ISO 10000-3:1993 şi ISO 19011. produsele finite căpătând culori închise.Pierderile pe care le provoacă aceşti factori fie izolat. fie în complex sunt în unii ani deosebit de grave. modificarea culorii verzi reprezintă o formă de alterare a boabelor verzi de mazăre.6. temperatura. Astfel. Alterări de natură chimică.

datorat acţiunii oxigenului atmosferic în prezenţa luminii. 4. atunci alterarea este pusă în evidenţă prin aşa-numitul bombaj biologic. Cuprul în combinaţie cu clorofila formează un complex chimic stabil. Microorganismele implicate sunt reprezentate de: virusuri. care se formează spre sfârşitul vegetaţiei şi poate deveni periculoasă în depozite. datorită a două cauze fundamentale: neetanşeitatea şi substerilizarea. de unde rezultă importanţa deosebită a efectuării tratamentelor fitosanitare dinaintea recoltării. fiind deosebit de bogată în genuri şi specii care se manifestă foarte intens după recoltare. Un alt exemplu de alterare chimică completă este reprezentat de râncezirea grăsimilor. transport sau condiţionare. Aceste microorganisme pot infecta produsele horticole în patru faze diferite ale valorificării. putând afecta calitatea recoltei în mod negativ. sau pe utilajele de prelucrare. aldehidelor. care se dezvoltă în majoritatea cazurilor numai în depozite. Aceste forme de alterare sunt deosebit de dăunătoare. Dintre microorganismele patogene ce pot fi implicate în această formă de alterare menţionăm ca foarte periculoasă bacteria Clostriduim botulinum care. De exemplu. temperaturii şi umidităţii. rezultând sulfura de fier de culoare neagră şi sulfura de staniu de culoare brună.6. Această formă de alterare se întâlneşte la nuci şi alune. care se găsesc răspândite peste tot în natură. ca urmare a coroziunii pereţilor interni ai cutiilor de conserve ia naştere întotdeauna hidrogen.3. din materialul ambalajelor şi din conţinutul produselor cu piesele metalice ale maşinilor de prelucrare. 114 . fierul şi cositorul reacţionează cu sulful ce se eliberează în timpul sterilizării. răspândite pe ambalaje. substanţe care afectează calităţile senzoriale ale produselor. de culoare verde intens. O ultimă categorie o reprezintă microflora de depozit. Ionii metalici provin din apă. „microfloră patogenă de câmp”. pe tot parcursul perioadei de păstrare şi până la valorificare.dintre ionii metalici şi unele substanţe chimice conţinute de produse. Microflora saprofită intermediară infectează produsele horticole prin organele sale de rezistenţă. care prezintă cea mai mare importanţă. alterarea microbiologică provoacă deprecierea calităţii acestora. Alterări de natură microbiologică. făcându-l neconsumabil. mijloacele de recoltare. care în prezenţa oxigenului din atmosferă. Într-o primă etapă se manifestă aşa numita. în funcţie de condiţiile eco-climatice şi dotarea tehnologică existentă în circuitul de valorificare. De asemenea. În cazul conservelor de legume şi fructe. În prima fază se produce scindarea grăsimilor în glicerină şi acizi graşi. bacterii şi ciuperci (inclusiv drojdii). Microflora de câmp este cea mai primejdioasă pentru sănătatea produselor. O altă categorie o constituie „microflora saprofită de câmp” (endofită sau epifită). fapt pentru care fenomenul este cunoscut sub denumirile de bombaj chimic sau bombaj de hidrogen. care imprimă produsului miros şi gust neplăcut. Dacă microorganismele care se dezvoltă sunt gazogene. formează combinaţii de tipul peroxizilor. în faza a doua. manipulare. eterilor. în spaţiile de depozitare. cu respectarea timpului de pauză specific. până la procente cuprinse între 30-90%.

opăreala vinetelor.Burzo (1986). în conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite în diverse ţări. necroza foliară la tomate şi varză. ţesuturi întărite la tomate. d) cauzate de compoziţia atmosferică nefavorabilă. cum sunt: inima neagră la cartofi (temperaturi ridicate). mazăre.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. tomate. în funcţie de cauza determinantă. e) cauzate de produşii intermediari ai metabolismului: opăreala la fructele seminţoase. lignificarea) acestora. produsele horticole sunt afectate şi de multe dereglări fiziologice (fiziopatii). unde are loc înrăutăţirea calităţii produsului. brunificarea şi descompunerea internă la temperaturi coborâte (caise. fasole verde etc. Spre deosebire de alterările de natură fizico-chimică sau biochimică. pepeni. pătarea amară a merelor (Bitter pit). 4.datorită toxinei foarte puternice pe care o secretă şi a termorezistenţei ridicate este folosită drept microorganisme test în stabilirea regimurilor de sterilizare. dereglări datorate excesului de CO2 din celula de păstrare (ex. producţia ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză. Calitatea produselor horticole biologice (ecologice) Conform Regulamentului CEE-2092/91 şi a celui modificat 1935/95. diversificate şi echilibrate. vinete.6..5. descompunerea calicială a merelor. pătarea Jonathan. fructe cu goluri la tomate. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile. cum sunt: inima neagră la cartofi. clasificate de I. f) cauzate de vătămări mecanice: brunificarea ţesuturilor lezate şi cicatrizarea (suberificarea. piersici şi prune). Pe lângă numeroasele boli şi vătămări cauzate de agenţii patogeni. manifestate prin proliferarea lenticelelor la cartofi şi zbârcirea (ofilirea) tuturor produselor horticole. rugozitatea la tomate şi mere etc. dereglarea fiziologică la temperaturi coborâte (critice) manifestată la ardei. vătămări datorate excesului de SO2 la strugurii de masă.7. Şi în România a fost emisă o reglementare în acest sens şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. b) cauzate de temperatura de păstrare. în alterările microbiologice produsul nu mai poate fi utilizat în scopuri alimentare. mere. Dereglările fiziologice (fiziopatii). fibrozitatea la piersici etc. care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. brunificarea şi descompunerea internă de supramaturare la mere. la mere). astfel: a) cauzate de factorii ambientali în perioada de creştere şi maturare ca de exemplu: sticlozitatea merelor. vătămări datorate excesului de amoniac scăpat accidental în celulele de păstrare. c) cauzate de umiditatea relativă a aerului neadecvată cerinţelor speciei. 4. blocarea maturării tomatelor. inima brună la mere.. castraveţi. 115 . putrezirea zonei pistilare la tomate şi ardei.

în lipsa unui laborator sau a unor instrumente mai greu de procurat. Pentru a reduce aceste riscuri.1. mult mai periculoase decât eventualele reziduuri de pesticide rămase de la substanţele folosite la combaterea bolilor şi dăunătorilor produselor horticole.2. Astfel. momentul şi condiţiile tehnice de recoltare. . Buna desfăşurare a fazei de recoltare la culturile horticole are loc în condiţiile în care se cunoaşte cât mai exact cantitatea de produse aflată pe teren.3. adesea complementare. ambalajele. protejarea. Venturia inaequalis ş. Aspergillus elavatus. se trece la organizarea amănunţită şi concretă. Procedeele sau metodele sunt multiple. În mod concret.RECOLTAREA PRODUSELOR HORTICOLE 5.2. Recoltarea este o operaţie care influenţează menţinerea şi evoluţia calităţii produselor. specifice agriculturii durabile. forţa de muncă participantă. Determinarea momentului optim de recoltare Determinarea momentului optim de recoltare. dintre care unele sunt foarte periculoase pentru sănătatea consumatorilor. staţionarea după recoltare şi încărcarea în mijloacele de transport. care să preîntâmpine. condiţiile meteorologice. generează probleme foarte cunoscute în practică. conform cărora bacteriile şi ciupercile parazite „naturale” produc toxine. 5. După evaluarea necesară.3.Se impune însă de precizat un aspect foarte important. mijloacele de transport. CAP. (definit în cap. aceleaşi situaţii nedorite.V. valoarea lor comercială şi posibilităţile de prelucrare sau de păstrare. manipularea. în vederea desfăşurării fazelor ulterioare specifice.) prezintă interes pentru toate culturile horticole. neexcluzând experienţa sau chiar empirismul. care să poată funcţiona în condiţii practice. se repetă în fiecare an.a. de consum. Există mai multe grupe de procedee şi metode pentru stabilirea 116 . se fundamentează în prezent tehnologii mai elaborate. Dacă nu există această concepţie managerială bazată pe o recoltare cât mai corespunzătoare şi o preluare cât mai eficientă. Aspergillus flavus produce aflatoxine pe fructele nucifere. semnalat de unele studii avansate realizate în acest domeniu. mai devreme sau mai târziu. apariţia acestor micotoxine. produsele sunt preluate din spaţiul în care s-au format şi sunt colectate. iar Penicillium expansum. într-o succesiune care le apropie.Generalităţi Recoltarea constituie faza de legătură între tehnologiile de producţie horticole şi tehnologiile de valorificare care urmează. produc patulina (o micotoxină foarte puternică) pe merele sau strugurii care nu au beneficiat de o protecţie fitosanitară corespunzătoare sau de o valorificare bine organizată. când dau rezultate. În timpul recoltării. printre altele. Se impune asigurarea unei corelări între condiţiile de recoltare şi condiţiile de preluare.

2. Caracterele fizice. dezvoltarea şi transformarea acestora. tunicilor. intensitatea culorii (nm). Se examinează aspectul secţiunilor sau rupturilor.2. tăiere sau tensionare etc. compactitatea. determinările se execută cu o aparatură tipică. eventual căderea unor ţesuturi. individualizarea mezocarpului şi endocarpului etc. 5. cârceilor.momentului optim de recoltare bazate pe observarea sau determinarea unor caractere. Cele mai importante repere sunt: la ţesuturi apariţia sau dezvoltarea caracteristică. Caracterele fizice ale produselor edificatoare în stabilirea momentului optim de recoltare sunt: masa (g). descrisă în cap. starea pedunculului.2. mărimea şi culoarea seminţelor. Aspectul morfologic exterior este apreciat şi prin alte metode (fizice. Pentru fermitate şi caracterele ulterioare. la organe sau părţi de organe.1. 117 . prezenţa sau absenţa de goluri interioare. evoluţia sau transformarea lor tipică. senzoriale). fermitatea. dimensiunile (cm).2. rezistenţa la compresiune. 2. diminuarea sau încetarea activităţii. elasticitatea. forfecare.3. 5. Caractere anatomo-morfologice. părţi de organe sau organe.

3. cum este sunetul crocant ("crocanţa") în momentul consumului. dar şi prin metode instrumentale (culoarea.5. 5. când din aceeaşi cultură se culege în primă fază pentru export sau pentru păstrare. mirosul. 118 . activitatea enzimelor sau intensitatea respiraţiei. dar poate fi datorată şi specificului culturii sau speciei (culturi târzii de toamnă. degustare) alte 6 caracteristici (starea de prospeţime. forma. indicele Streif etc. Uneori se poate vorbi de o recoltare eşalonată. conţinutul în pigmenţi. Metode de recoltare Recoltarea eşalonată se practică la speciile unde maturarea este neuniformă. Sunt apreciate prin intermediul celor cinci simţuri (văzul. Aspectele tehnice ale recoltării 5. fasole de grădină. integrală) a produselor se realizează de multe ori fie din motive tehnice (mecanizare). plantat-recoltare).2.). conţinutul în substanţe utile. ciuperci. iar pentru perele Passe Crassane raportul substanţa uscată solubilă g% x10/aciditatea malică g%. suculenţa pulpei. Caracterele organoleptice sau senzoriale.5. În STAS 6441 se apreciază vizual 7 caracteristici ale calităţii. Chiar caractere greu de apreciat. gradul de maturitate. aroma sau gustul sunt apreciate în mod frecvent organoleptic (senzoric). În funcţie de metodele de determinare. consistenţa pulpei. 5. iar în faza a II-a. Datele fenologice. pentru consum în stare proaspătă. gustul sau auzul). pentru fiecare zonă de producţie horticolă. numărul de zile de la înflorit la recoltare.3. suma gradelor de temperatură de la înflorit la recoltare.2. pot fi importante în anumite circumstanţe. Studierea sortimentului de soiuri existent. omologarea noilor soiuri de legume.2. testele enzimatice. tomate. etc). suculenţa etc. Datele analitice chimice şi fiziologice. umiditatea totală. pepeni.4. sau pentru industrializare. substanţa uscată solubilă.1. Indicii analitici şi sintetici rezultă din calcule (raportul glucide totale/aciditate. În Germania se folosesc alţi indici specifici.3. -cantitative sunt: umiditatea exterioară. Indicele Thiault (glucidele totale în g% + aciditatea malică g% multiplicată de 10 ori) este folosit mai ales pentru aprecierea merelor Golden Delicious. stadiul T la mere. sau are loc în timp (culturile de solarii şi de seră. dar există şi modalităţi complexe şi ştiinţifice de exprimare exactă. acestea pot fi rezultatul unor analize: -calitative sunt: proba cu iod. Unele caractere cum ar fi mirosul. Sunt stabilite diferenţiat pe specii şi soiuri. fructe sau struguri de masă au urmărit şi stabilirea momentului lor optim de recoltare. aciditatea titrabilă. etc. simţul tactil. fie economice (economie de forţă de muncă). raportul aciditate/substanţe tanante/glucide totale etc. Recoltarea în totalitate (completă. fie organizatorice (muncitori puţini). căpşune. iar organoleptic (palpare. 5. castraveţi. selectivă. exprimat în numărul de zile al perioadei de vegetaţie (semănat-recoltare.). gustul şi aroma). raportul glucoză/fructoză. Există caractere sau proprietăţi care pot fi apreciate organoleptic.

deteriorări. Prezenţa pedunculului. mucegai. pere. cireşe. urmărindu-se respectarea strictă a tehnologiilor şi anumite restricţii în structura soiurilor.T. nectarine. păstârnac. Pentru păstrarea pe o anumită durată. mazărea de grădină. dar şi dezavantaje. Fasonarea unor produse (varză. piersici. urme de boli. prospeţimea. pere. condiţia cea mai importantă este lipsa de leziuni.4. compoziţia chimică (conţinutul în amidon.Turgescenţa. morcovi. Produsele destinate depozitării vor fi recoltate pe 119 . caliciului. leziuni. prune. Se indică recoltarea manuală. amplasare. afine) menţionându-se "cu grijă" (caise. se identifică şi se stabilesc din timp culturile sau plantaţiile (mere. când nu se poate face o presortare.TP etc. gutui. conopidă. Recomandări. gradul de coacere. respectiv integritatea reală a produselor (fasole boabe. varză etc). iar la unele specii legumicole recoltate mecanizat. gândindu-ne şi la faptul că este în mod evident recomandat să se efectueze semimecanizat sau mecanizat.). irigare etc.5. usturoi. 2. arsuri provocate de soare sau îngheţ. fermitatea. este important ca produsul să nu depăşească stadiul respectiv (ciuperci. formarea tijelor florale precum şi alte fenomene evolutive într-un stadiu mai incipient sau mai evoluat.). vor permite transportul şi manipularea în condiţii corespunzătoare până la destinaţie. 2. striviri. sunt semne ale depăşirii maturităţii de consum.3. cartofi. cu condiţia zvântării. cartofi etc. Recoltarea completă are avantaje. 5. Lemnificarea. tomate. andive Witloof. răniri. struguri. reguli şi cerinţe ale unei recoltări corespunzătoare standardelor de calitate. andive Witloof etc. aciditate etc ).) este obligatorie sau facultativă. substanţe fitofarmaceutice nu sunt permise. Nu se admit produsele moi. cireşe. pământ. dar la unele produse (căpşune) nu este indicată. mere. salată verde etc. insecte. ardei gras etc.4. Se consideră declasate cele care au diverse defecte. rădăcinoase.). vişine). sau crăpături necicatrizate. ceapă. mazăre. leziuni de la grindină. Problema maturării concomitente poate fi rezolvată parţial prin tratamente chimice (Ethrel. sau cu caracter general. căpşune etc. Pentru industrializare. ceapă.). care declasează produsele respective. ceapă şi usturoi verde. Pentru produsele destinate consumului în stare proaspătă recoltarea trebuie să respecte recomandările din standardele de stat specifice.cireşe. productivitate şi eficienţă. sunt indicatori ai calităţii la unele specii (ardei. ceapa. zmeură) în vederea recoltării : fermitatea. Se admite spălarea. varietate. Dezavantajele se întâlnesc la valorificare. gradul de maturare.5. cu vătămări mecanice. substanţă uscată solubilă/Brix. Umiditatea exterioară anormală sau urmele de murdărie. pătrunjel. ridichi de lună. mazăre. apariţia aţelor.). Obligativitatea recoltării manuale pentru consumul în stare proaspătă este specificată la fructe (prune. deoarece se recoltează produse de calitate inegală. veştejite. coacăze. sau "cu foarte multă grijă" (căpşune). fertilizare. fasole. în funcţie de specie. La speciile care se recoltează la o maturitate de consum care precede maturitatea fiziologică. se pot detalia calităţile cerute (fasole.2. Avantajele se referă la operativitate.

pieptănate (fasole) sau tăiate (tomate. maturarea ± concomitentă. Noi modele care apar funcţionează pe baza aceloraşi principii Tipurile constructive moderne din ţările dezvoltate. Plantele sunt dislocate (morcov). batoza pentru treierat mazăre verde (M1). 5. În acest interval. drupacee sau de arbuşti. Mecanizarea integrală a recoltării produselor horticole implică şi o latură agrotehnică. Între recoltarea în totalitate manuală şi cea în totalitate mecanizată există variante intermediare. Pe suprafeţe mici sau medii. cum ar fi componente electronice. Urmează separarea de vreji şi/sau frunze. maşina de recoltat mazăre MRM-2. la plantaţii special înfiinţate şi întreţinute(conduse).vreme bună.2). deshidratării. spanac. dar şi adaptarea sub diferite forme a pomilor sau arbuştilor la diferitele tipuri de recoltare mecanică (distanţa între rânduri.3. castraveţi pentru industrializare şi la anumite soiuri de ardei. sacii cu fundul mobil etc. castraveţi). maşina de recoltat morcovi (Em-11). sau pe terenuri nefavorabile mecanizării nu există o metodă mai eficientă. fasole de grădină (păstăi). În pomicultură se încearcă nu numai adaptarea maşinilor la plantele pomicole. iar în vederea industrializării. dar nici spălarea înaintea păstrării (rădăcinoase). mazăre. Procedee şi variante de recoltare.2 M). maşina de recoltat păstăi de fasole (FZB). aflate în exploatare sau în fază de prototip. maşina de recoltat varză (E-800/1) şi maşina de recoltat castraveţi (VUE) constituie tipuri utilizate sau testate în Romania. Pentru arbuştii fructiferi. mazăre de grădină. precipitaţiilor. maşina de adunat (MA-1. Nu se admite pământ aderent. la unele specii pomacee. recoltarea se poate realiza pneumatic. au încorporate numeroase tehnologii moderne. bulbi de ceapă. Combina autopropulsată de recoltat tomate pentru industrializare (SKT-2). talia. varză. Recoltarea se poate desfăşura manual sau mecanizat. morcovi. Recoltarea integral mecanică a fructelor poate fi practicată la nucifere. care atenuează şocurile sau loviturile. salată. extremelor termice sau prafului. cum ar fi suportul portativ pentru recoltarea căpşunelor. în unele cazuri presortarea (tomate semimecanizat) şi încărcarea în ambalaje sau remorci. de recoltare semimecanizată. forma de conducere. Ea este posibilă şi la conopidă. care realizează simultan sau pe faze (mazăre) recoltarea mecanică. Staţionarea până în momentul transportului trebuie să fie cât mai scurtă. se impune protejarea produselor aflate în ambalaje împotriva acţiunii razelor solare directe.). materiale rezistente şi lavabile. Recoltarea manuală se practică în mod specific la produsele destinate consumului în stare proaspătă sau păstrării. Dotarea folosită este în continuă evoluţie. Un exemplu îl constituie experienţa 120 . evitându-se perioadele umede. varză. concomitent sau separat. ploioase sau căldurile prea mari. rezistenţa la scuturare.3. Utilajele realizează scuturarea şi colectarea. fermitatea şi rezistenţa la crăpare a fructelor etc.prin vibrare sau cu un sistem de degete mecanice. uşoare. Recoltarea integral mecanică a legumelor se poate realiza la tomatele pentru industrializare. Experienţa culegătorilor manuali a creat o serie de accesorii foarte utile.

maturare aproape concomitentă. Unele dintre acestea au nevoie de alei speciale. sau numai colectarea se pot executa mecanic. În legumicultură există tehnologii de cultură distincte şi complexe în vederea recoltării mecanizate. care permit folosirea eficientă a maşinilor (eşalonarea maturării speciilor pe parcelelor).2 sau batoza M1 asigură. manipulare şi crăpare. precum şi platforme autopropulsate pentru recoltat legume semimecanizat. anume soiuri pentru concentrare (pastă) şi soiuri pentru conservare în suc. care au în vedere un sortiment de soiuri specifice.). Recoltarea semimecanizată a legumelor este mult aplicată la o serie de specii cu maturare eşalonată (tomate. Există diverse tipuri de platforme tractate (PA-5+L 445). Exemplele pot continua cu ardeii pentru boia. castraveţi etc. cum ar fi montarea colectoarelor de fructe. semimecanizarea recoltării la mazărea de grădină. Un grad mai ridicat de mecanizare îl oferă dislocatoarele de rădăcinoase DLR-4 (6) şi bulbi de ceapă MRIC-1. prin montarea pe maşină a unui transportor elevator. dar mai ales la rădăcinoase şi cartofi. cu simultaneitate de maturare tehnică de 80-85%. rezistenţă la transport. La toate speciile. amplasate pe terenuri plane. MRM-2. combustibil. vinete. dar există încă faze manuale. Dacă nu lucrează în flux. textura şi structura solului trebuie să fie favorabilă (terenuri uşoare. Au apărut chiar două tendinţe de individualizare a soiurilor pentru industrializare. amplasarea şi cerinţele agrotehnice obligatorii. Fasolea pentru industrializare este din varianta nanus (pitică). mazărea pentru conserve. Variante mai complexe realizează mecanizarea tuturor operaţiunilor. numai scuturarea. Recoltarea semimecanizată a fructelor are mai multe grade de complexitate. O coordonată esenţială a tehnologiilor moderne de recoltare o constituie prezenţa unor suprafeţe adecvate şi suficient de mari pentru a justifica eficienţa utilizării mijloacelor mecanice (amortizare. Unele variante sunt predominant manuale. care nu formează bulgări). semipurtate sau purtate pe tractoare. cartofii pentru semipreparate culinare etc. iar mecanizarea este prezentă prin diversele platforme de recoltare şi/sau prin manipulareatransportul paletizat al fructelor în lăzi-paletă de către tractoare echipate cu furci hidraulice.diversificate.2 poate executa şi încărcarea bulbilor în mijlocul de transport. fiecare în parte. 121 . înălţime 30-50 cm. În unele tehnologii. ardei. Recoltarea mecanizată se face numai la culturi erbicidate.). Tomatele pentru industrializare au port determinat. Maşina de recoltat bulbi de ceapă MRIC-1. reţea de drumuri etc.acumulată pe plan mondial în ultimii 50 de ani de recoltare mecanizată a vişinelor. în timp ce altele se deplasează printre rândurile de plante cu talie joasă şi chiar cu talie înaltă (prin încălecare). cu tulpină erectă. MA-1.2.2 M. Modele mai vechi de maşini sunt înlocuite permanent cu modele noi. cu păstăile grupate în treimea superioară a plantei. vizând colectarea şi transportul produselor.cu suprafeţe suficient de mari.

efectuată în acelaşi timp. mazăre şi fasole de grădină. aceasta era recomandată la produsele perisabile provenind din sisteme de producţie industriale (sere. Faze tehnologice intermediare între recoltare şi condiţionare 5. cum este combina SKT-2 (unde există o bandă de separare a tomatelor verzi de cele roşii). implică prin definiţie o presortare executată în momentul recoltării. Se efectuează în momentul recoltărilor succesive. andivele Witloof. diferenţiată şi pe grupe de calitate.5. când este bine organizată. sau puţin după recoltare. verdeţuri. Prerăcirea cunoscută în unele ţări din perioada interbelică. flori tăiate. fasole verde etc. Presortarea este considerată frecvent ca fiind o operaţie de condiţionare. la legumele Solanaceae pentru fructe.. sănătate). compuse din mai mulţi muncitori. sau pentru industrializare. legume. a produselor destinate numai unei anumite direcţii de valorificare.4. prospeţime. care ar mări în mod inadmisibil numărul manipulărilor la care sunt supuse.2. efectuată de echipe instruite.4. dar mai ales recoltarea eşalonată selectivă. ciupercile etc. piersici. 1980. Presortarea executată în momentul recoltării este de mai multe tipuri.1. integritate. În concepţia modernă a valorificării în stare proaspătă. caise. în mai multe ambalaje de recoltare. 1983-1984-1986) aplicate acolo unde există bază materială adecvată. Irimia. care sunt organizaţi uneori să culeagă individual numai anumite calităţi. În condiţiile ţării noastre.4. presortarea poate înlocui sortarea calitativă şi chiar calibrarea la produse cum sunt căpşunele. menţionată concret în numeroase standarde. castraveţi. Presortarea manuală eşalonată presupune recoltarea numai a acelor produse care corespund STAS sub aspect calitativ (grad de maturitate. I. Presortarea manuală selectivă are în vedere recoltarea. nu poate fi transportată la fabrică decât prerăcită. Mazărea verde după batozare. prerăcirea devine o fază obligatorie care se efectuează imediat după recoltare. pepeni. în timp ce restul producţiei rămâne pentru consum imediat în stare proaspătă (fără păstrare de lungă durată). Recoltarea este în acest caz integrală. şi colab. şi colab. La produsele perisabile nu se recomandă sortări repetate. M. mai ales acolo unde se justifică economic printr-un preţ de valorificare remunerator.. cartofi timpurii. este caracteristică tehnologiilor moderne (Mircea. ciupercării) sau în vederea măririi duratei de valorificare în stare proaspătă la fructe de arbuşti. pentru fiecare calitate în mod separat. 122 . Se pot astfel realiza loturi de marfă pentru export sau pentru păstrare. În acelaşi timp se poate afirma că recoltarea eşalonată.. Presortarea semimecanizată are loc în momentul recoltării la anumite tipuri de maşini. Din acest motiv. Presortarea manuală concomitentă se execută în acelaşi timp. Ca primă verigă a lanţului frigorific. aplicarea sa pe scară mai mare ar prezenta interes în cazul valorificării în stare proaspătă a produselor horticole din primele trei grupe de perisabilitate. 5.

Are mai multe variante: prin imersie. Speciile legumicole de frunze. gheţii hidrice. ciupercile. agenţilor criogenici sau vidului (vacuum cooling). Fructele de arbuşti fructiferi se prerăcesc cu aer forţat. dacă se prerăcesc prin vacuum cooling imediat după recoltare. În Europa.. Prerăcirea cu aer forţat se face fie printr-un tunel de ambalaje stivuite. Prerăcirea cu aer (aircooling) are trei variante mai folosite: camerele reci. speciile condimentararomatice. şi colab. Produsele cu epidermă mai rezistentă sunt recomandate a fi prerăcite în acest mod. prin pulverizare (stropire) sau mixt (imersie şi pulverizare). în ceea ce priveşte mobilitatea sau eficienţa. Se realizează în vrac sau în ambalaje speciale. în funcţie de procedeul utilizat şi destinaţia valorificării. pune unele probleme suplimentare în comparaţie cu răcirea cu aer. Evaporarea forţată a apei din ţesuturi sub acţiunea presiunii joase poate însă sensibiliza anumite specii de verdeţuri sau de salate. nu mai este posibilă decât sub protecţia frigului. dioxidul de carbon lichid şi gheaţa carbonică. metoda este mai răspândită doar în Italia. tunelele de refrigerare cu ventilatoare (viteza aerului la nivelul produselor 3-5 m/s) şi prerăcirea cu convecţie în toată masa produsului (prerăcire cu presiune=presure cooling. P. în vederea transportului. a căror comercializare. Există o specificitate a fiecărui produs care determină alegerea diferenţiată a parametrilor de răcire. 1986). Prerăcirea în vid (vacuum cooling) este realizată prin evaporarea rapidă a apei din ţesuturile produselor aflate într-un spaţiu închis ermetic. Boabele de mazăre de grădină se transportă în autocisterne cu apă răcită cu gheaţă hidrică. M. şi colab. Răcirea este rapidă. Prerăcirea cu apă rece (hidrocooling) la 0/10C este practicată în SUA. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. unde produsele horticole se transportă pe distanţe mari (Niculiţă. Produsele umede trebuiesc ulterior bine zvântate. cu funcţionare continuă sau discontinuă. apei răcite. Există diverse subvariante. fasolea de grădină. Prerăcirea cu convecţie este considerată mai eficientă (Irimia. Legumele de seră se valorifică mai corespunzător în urma prerăcirii cu aer forţat răcit. se poate dirija şi este aplicabilă la numeroase specii. aerul rece fiind aspirat şi obligat să circule în întregul volum ocupat de produse.Prerăcirea se realizează prin intermediul aerului rece. conopida. care suportă mai puţin apa. Deşi este foarte rapidă şi menţine turgescenţa produselor. Cireşele recoltate mecanic sunt predispuse la crăpare dacă sunt prerăcite în apă. deşi mai îndelungată. au o durată de menţinere a calităţii şi de valorificare mult prelungită. cu sau fără amestecarea aerului. În România există omologat şi un agregat mobil AMP-10 pentru prerăcirea vagoanelor de cale ferată. În apa de răcire trebuiesc adăugate substanţe fungicide sau dezinfectante. 1983-1986). Metodele şi procedeele de prerăcire sunt în permanentă evoluţie tehnologică. 123 .. răcit sub presiune sau cu ajutorul unor agenţi criogenici ca azotul lichid. sau prerăcire cu aer forţat=forced air cooling). verdeţurile. fie prin răcire individuală la un panou unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de produse ambalate. sub care circulă aerul de răcire.

Dispozitivele hidraulice de ridicat. până în momentul când tot volumul produsului va atinge valoarea de saturaţie de 00C. A. a căror perisabilitate este ridicată. Metoda este specifică produselor cu suprafaţă de evaporare mare în raport cu masa lor. datorită preţului ridicat al instalaţiilor. 5. La presiunea de 46 mm Hg. Se justifică la produse valoroase. pentru produsele horticole destinate transportului în contact direct cu gheaţa (Gherghi. având pereţii de oţel groşi şi întăriţi pentru a rezista la diferenţa de presiune creată (cu 760 mmHg mai puţin). atât de temperatura coborâtă.4. Transportul după recoltare. Pierderea de apă este de 2-4% iar durata răcirii de 25-30 minute. Se recomandă ca produsele prerăcite să se transporte cu maşini izoterme. în vederea încărcării în mijloacele de transport. Apa conţinută în produs trece în stare de vapori. dioxid de carbon lichid şi gheaţă carbonică este mai costisitoare. care poate fi ambalat şi răcit direct în câmp. Acestea sunt celule fixe sau mobile. destinate exportului. de formă cilindrică sau paralelipipedică. Răcirea propriu-zisă a ţesuturilor începe atunci când presiunea atmosferică ajunge la pragul presiunii de saturaţie corespunzătoare temperaturii iniţiale a produsului. Efectul de răcire este rapid şi uniform chiar în cazul produselor ambalate. care ridică mult productivitatea şi eficienţa. Prerăcirea cu azot lichid. cât şi de modificarea atmosferei produsă prin vaporizarea azotului sau dioxidului de carbon.. care trebuiesc răcite instantaneu şi a căror păstrare este garantată. în ambalaje temporare (ambalaje de transport). În Franţa şi în SUA există în cadrul transportului feroviar instalaţii speciale. montate pe tractor. mult răspândite. Dezavantajele legate de preţul de cost considerabil sunt compensate de eficienţa metodei la loturi mari de produs.3. Prerăcirea în vid se realizează într-o variantă tehnologică îmbunătăţită cu o umezire prealabilă (pulverizare cu apă).Este o metodă mai costisitoare. iar instalaţiile mobile au suplimentar vaporizatoare deservite de instalaţii frigorifice pentru condensarea vaporilor de apă din interior. care preîntâmpină pierderea turgescenţei şi ofilirea. în ambalaje ieftine (pungi PE. datorându-se evaporării apei în condiţii de presiune joasă. sub produs şi deasupra acestuia. dublând totodată capacitatea de transport. duce la acumularea CO2 şi poate afecta unele procese metabolice. în aparenţă mai accesibilă. Fructele se pretează mai puţin la această metodă. precum şi cele care se depozitează. Metoda prezintă inconveniente prin faptul că 40-50% din transport îl reprezintă gheaţa. se manipulează manual sau mecanic. 1994). Pentru produsele manipulate în vrac se pot folosi şi 124 . Stratificarea cu solzi (fulgi) de gheaţă. temperatura de saturaţie a apei este de 00C. Vidul se realizează la instalaţii fixe cu ajutorul pompelor rotative sau centrifugale. pe timpul transportului la beneficiar. Speciile horticole care se condiţionează centralizat. perforate şi cutii de carton). Prerăcirea cu ajutorul gheţii hidrice în blocuri sau sub formă de solzi este o metodă mai veche. permit manipularea paletizată a produselor.

). 3-mecanismul de întindere. fără staţionări. pe drumuri cât mai bune.şi electrostivuitoare.1. cu moto. cum ar fi pepenii. ele necesită un transport izoterm sau frigorific. În incinta serelor. ciupercăriilor sau altor unităţi care dispun de platforme betonate. 2-banda de cauciuc. 1-cadru. Organizarea transportului va urmări trasee scurte. din zonele cu producţii excedentare către zonele mai puţin aprovizionate sau cu un consum ridicat (echilibru ofertă/cerere). Transportul produselor se efectuează în intervalul planificat. cartofi de toamnă) se face uneori pe distanţe medii sau mari.benzi transportoare. 6-buncăr de alimentare.1. Dacă produsele sunt mai perisabile. electrocare şi transpalete. Elevator cu bandă. Figura 5. pentru a se asigura o protecţie suplimentară. Transportul după recoltare a produselor horticole mai puţin perisabile (ceapă. cu mijloace auto sau pe calea ferată. 5-racleţi. manipularea şi transportul se fac paletizat. ambalajele de transport pot fi căptuşite cu diferite materiale. după posibilităţi. diferite tipuri de cărucioare. lopeţi mecanice. acoperindu-se cu prelate. care depind însă de sursa de energie electrică trifazică (fig 5. 7-motor electric 125 . 4-duşul. rădăcinoase. Pentru unele specii. cu mijloace diferite. elevatoare. Ambalajele se ancorează bine.

CONDI}IONAREA PRODUSELOR HORTICOLE 6. periat. Ea depinde şi de gradul de dotare. dar şi la 126 . După Gherghi. solicitate de beneficiarii externi. presortare/sortare. (1994). Condiţionarea este diferenţiată şi specifică pentru fiecare produs şi pentru fiecare direcţie de valorificare în parte (tab. calibrare. Prin recoltare selectivă şi presortare de către echipe de muncitori calificaţi. Uneori sunt efectuate şi unele operaţii suplimentare. Prin condiţionare se realizează o calitate unică şi omogenă la loturile de produse destinate livrării. Fluxul tehnologic general de condiţionare Condiţionarea presupune un ansamblu de operaţii care au drept scop aducerea produselor la caracteristicile prevăzute de standarde. ceruire. Centrele de condiţionare trebuiesc situate cât mai aproape de producători. spălare-zvântare.CAP. proprii unei anumite direcţii de valorificare. prevăzute în caietele de sarcini. se evită o sortare repetată.1. Gradul de perisabilitate impune pentru unele produse limitarea la minimum a operaţiunilor de condiţionare şi efectuarea lor într-un interval de timp cât mai scurt. care este contraindicată. legare în legături sau snopi. lustruire. fasonare şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. sau impuse de legislaţia calităţii din ţara de destinaţie a mărfii. vor permite o valorificare ulterioară corespunzătoare. În halele de sortare.6. facultative sau pot lipsi din flux. tratare. mai ales în cazul exportului.).. A. principalele operaţii de condiţionare ale legumelor şi fructelor se derulează din momentul recoltării şi până în momentul ambalării în vederea comercializării: îndepărtarea pământului aderent. Gradul de maturare şi temperatura la care se condiţionează sau se stochează temporar produsele din primele trei grupe de perisabilitate. Ele pot fi obligatorii. eventual presortate).1. programul de lucru şi productivitatea instalaţiilor trebuiesc calculate pentru a evita stagnările. VI . precum şi de calitatea executantului de producător (produse proprii) sau intermediar (produse preluate.

există un minim de dotare care constă din cântar-basculă. c) Condiţionarea în centre permanente (depozite) Curăţare. caz în care pot apare uneori deprecieri.2. în cazul centrelor sezoniere sau permanenete. La introducerea în celulele de păstrare este recomandat să nu se mai intervină asupra lor. 6. pentru a nu crea stocuri restante de la o zi la alta. înainte de depozitarea lor.produsele pentru consum intern imediat. castraveţii etc. dar totodată prevăzută ca posibilă. păstrare Consum Consum intern sau export în perioada recoltării Consum intern sau export în afara perioadei de recoltare a) Condiţionate în câmp Presortare Toate speciile Fasonare căpăţâni Varză. depozite de 127 . cizelare etc. se presortează şi se condiţionează sumar la locul de producţie. calibrare. conopidă. Fluxul tehnologic diferenţiat de condiţionare în funcţie de locul unde se realizează şi de destinaţia produselor (după Gherghi. magazii. ridichi b) Condiţionate în centre sezoniere Curăţare. În condiţii mai modeste.2. sunt: recepţia cantitativă şi calitativă. zvântare. Fazele tehnologice preliminare (tab. Se admite şi uneori chiar se impune sortarea unor produse. sortare.Fazele tehnologice ale condiţionării 6. dacă nu li s-au făcut presortarea în câmp. 6. Unele produse presortate (tomatele.1. Modul cum se desfăşoară depinde de organizarea. calibrare. sortare.). Fazele tehnologice preliminare. salate Tăiat frunze (eventual rădăcini) Rădăcinoase.. Stocarea trebuie evitată. sau în anii nefavorabili când marfa a fost preluată necorespunzător (după o perioadă de predepozitare sau chiar de însilozare provizorie).2. fabrici Consum Consum. Toate speciile spălare. fasonare. Toate speciile tratare. tăierea frunzelor. manipulare şi condiţionare în care mecanizarea intervine în majoritatea sau chiar în totalitatea fazelor. copertine.1. descărcarea şi manipularea. A. destinate depozitării. periere. zvântare. piersicile. periere etc. bulboase Făcut legături Verdeţuri. Tabelul 6. depozite. Produsele rezistente la păstrare. eventual stocarea de scurtă durată în cazul unor loturi de marfă prea mari. amenajarea şi dotarea acestor centre. 1979-1994) Operaţia Speciile Destinaţie Centre. exemplul tipic constituindu-l cartoful de toamnă. În acelaşi timp. recoltarea va fi corelată cu posibilităţile de condiţionare. ceruire. şoproane. preferându-se condiţionarea în perioada de după depozitare. în cadrul aceleiaşi gestiuni.) suportă o manipulare repetată. Produsele horticole care se industrializează au adesea un flux de recoltare.

Produsele pot sosi în vrac. ITO. -Descărcarea trebuie să fie bine organizată. mese mese -Recepţia calitativă şi cantitativă permite o evidenţă exactă a produselor sub raportul gestiunii şi al stabilirii destinaţiei fiecărui lot. Dokex DPLT-1 Instalaţii de tratare Instalaţii de iradiere Benzi. permit o productivitate ridicată şi asigură calitatea obligatorie pentru efectuarea exportului. mese de sortare. Roda. MSV Maşina de spălat cu perii ICT. Sarmak Jansen-Hauning. mecanizat manual. ceea ce presupune un volum de produse suficient de mare. în ambalaje nestandardizate (coşuri).. semimecanizat. Tabelul 6. Greefa. eventualele agregate frigorifice pentru prerăcire sau stocare frigorifică de scurtă durată. Roda Moba. Faze tehnologice ale condiţionării şi modul lor de executare (prelucrate după Gherghi. MSR-3. Roda. 1994) Operaţiune tehnologică Scuturarea de pământ Fasonarea legumelor Sortarea Spălarea Condiţionare tomate Sortare-calibrare castraveţi Condiţionare ceapă Sortare-calibrare cartofi Sortare-calibrare mere Periere-lustruire tomate Ceruire. Lock Wood SC. manipulare şi condiţionare. 128 . legături Modul de executare mecanizat manual. Un flux tehnologic modern se poate organiza doar în condiţiile eficienţei folosirii unor dotări şi utilaje moderne. KSP-15B MSM. pot fi condiţionate pentru consumul intern imediat şi oferite la o calitate competitivă. ITO. Personalul calificat. şi colab. Tourangelle. Personalul care participă va avea experienţa operaţiilor manuale sau semimecanice de descărcare. cu o productivitate a muncii superioară. cât mai rapidă şi adaptabilă la toate situaţiile care pot apărea. K-711.2. în saci sau lăzi.ambalaje. Unifructa. manipularea paletizată pe platforma betonată de depozitare. O parte a produselor. tratare chimică Iradiere Cizelare Legare snopi. A. Dokex. iar în anumite situaţii se poate organiza şi transportul lor paletizat (lăzi paletizate sau în lăzi paletă="box palete" în termeni uzuali). semimecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat mecanizat manual manual Exemple de utilaje Elevator încărcător T-215 Transportor elevator TEC Lopată mecanică MITC Bandă transportoare Linie condiţionat ceapă Benzi de sortare diverse MSR-1.. prea mature sau nesolicitate la export.

Staţionând în condiţii improprii. Efectuarea ei este foarte frecventă şi rezultatele ei sunt apreciate.D. A şi colab. variante de descărcare a vagoanelor CF în buncăre de preluare.. manual sau mecanizat. MB-6E sau EB-30). BME 8c.M. de asemenea. autovehicule). cu diferite stivuitoare. produsele se pot degrada. este o operaţie manuală care permite curăţarea concomitent cu presortarea sau sortarea.A. 6. Manipularea mecanică în vrac a produselor cu fermitate structo-texturală bună se realizează cu benzi transportoare.A.A. cu o cârpă curată. cu umiditate relativă optimă. Există şi instalaţii cu bandă pentru descărcarea prin imersie a lăzilor. Descărcarea produselor ambalate se efectuază fie manual. Starea iniţială a produselor şi accesul aerului în stivele de ambalaje sunt factori determinanţi.separarea acestuia se face la speciile la care organele comestibile se formează în sol. -Stocarea de scurtă durată înainte de condiţionare. se poate folosi şi la ardei 129 .F.I. deşi productivitatea este redusă. TZK. Năvodari şi dispozitivul de basculare DB-25. poate surveni în mod accidental. Pentru rampele de cale ferată există. TCM-6 şi T-215.S. cum ar fi buncărul de 40 tone. 1995). -Perierea se execută atât pentru îndepărtarea prafului. pufului. benzi elevatoare şi lopeţi mecanice de diferite lungimi. s-a proiectat o instalaţie de preluare pentru 3-10 vagoane o dată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu. Curăţarea produselor . Manipularea paletizată are numeroase variante şi posibilităţi. aflate sub şine sau lateral. dispozitive de separare sub formă de site şi grătare se găsesc la majoritatea benzilor transportoare şi liniilor de condiţionare mecanică.2. fructe de arbuşti). cât şi pentru lustruirea acestora.2. MC-6. sau impurităţilor de pe suprafaţa unor produse. Se pot menţiona şi alte tipuri mai puţin frecvente (Unio. deşi contraindicată. -Manipularea produselor pe parcursul condiţionării se execută în ambalaje sau în vrac.La unele produse foarte perisabile. T5. -Îndepărtarea pământului de pe produse şi scuturarea . Pentru cartofi există amenajări omologate. în cazul celor nepaletizate. Curăţarea produselor poate fi efectuată sub forma îndepărtării pământului aderent sau însoţitor. -{tergerea prafului de pe produse. urmată de zvântare. La vagoanele C. fiind tratată la capitolul respectiv. Dispozitivul DLPT-1 pentru periat şi lustruit tomate. ştergere. fie mecanic la cele paletizate. uşor umezită cu apă. În dotarea unităţilor se găsesc următoarele tipuri: TB-8. cu ajutorul descărcătoarelor cu tambur sau răsturnătoarelor basculante de lăzi. Golirea ambalajelor de produsele transportate se poate face manual sau mecanizat (pe cale uscată). tip I. Produsele perisabile trebuie păstrate în spaţii protejate. spălarezvântare etc. Se pot folosi mijloace de transport basculante (remorci. sau cu autodescărcare. tip F. răcoroase şi bine aerisite. TB-2. TBCF. fiind interzisă spalarea (căpşune. În afară de instalaţia de scuturare a pământului K-720 (folosită mai ales la cartofi).Descărcarea produselor transportate în vrac se poate efectua mecanic prin basculare în buncăre. periere. starea de curăţenie se constată la recoltare/presortare pentru consumul proaspăt.

Indiferent de tipul constructiv al maşinilor respective.6. 3. 4. maşina de spălat cu duşuri tip 283. Fasonarea şi tăierea frunzelor sau rădăcinilor. Se ataşează la instalaţia de condiţionare ICT-1 sau la benzi de sortare cu rulouri şi este acţionat electric. 12. Frunzele necomestibile ale unor rădăcinoase. la linia tehnologică de condiţionare se ataşează un dispozitiv cu perii de plastic. din instalaţiile de batozare a mazării etc.1. spălarea prin agitare (care determină îndepărtarea în prima fază a acestor impurităţi) şi clătirea (care asigură desăvârşirea eliminării urmelor de impurităţi).conductă de barbotare aer.2. un transportor cu bandă şi un sistem de clătire cu duşuri (fig. Ea este alcătuită dintr-o cuvă de spălare prevăzută cu o instalaţie de barbotare a aerului.În unele ţări. maşinile de spălat rădăcinoase MSR-1 şi MSR-3. cum ar fi bulboasele. tomate. menit să desprindă praful.3. 9-racord de golire cuvă. Maşinile cele mai utilizate sunt MSV (cu ventilator). mere şi alte produse destinate prelucrării sau preambalării. se îndepărtează. cartofi. Tunicile exterioare exfoliate ale bulboaselor se elimină. varză şi al altor specii similare. Figura 6. -Spălarea urmată de zvântare se face la rădăcinoase.instalaţie de duşare. Procedeele manuale fiind neproductive.dispozitiv 6. iar tipul său constructiv poate fi întâlnit şi în alte ţări.). 7. Frunzele neaspectuoase. perierea uscată este aplicată la o gamă mult mai mare de produse. care este absorbit de un exhaustor prevăzut cu ventilator. procedeele mecanice au devenit foarte răspândite. Au drept scop ameliorarea aspectului comercial al acestora. precum şi alte tipuri care fac parte din liniile de industrializare a tomatelor. iar 130 . ca fază suplimentară înaintea preambalării. Pentru piersici. 5-ventilator. îngălbenite sau cu urme de atac al unor boli. 10-pâlnie evacuare produs. 6.Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT 1-cuvă de spălare.1.grup de acţionare. 8-preaplin.suport. spălarea mecanică se realizează în mai multe faze: înmuierea (având drept scop slăbirea aderenţei impurităţilor pe suprafaţa produselor).sau pătlăgele vinete. MSP (cu perii). 2-transportor cu bandă. Uneori pe această cale se aplică şi diverse tratamente fitosanitare. Maşina de spălat cu bandă şi ventilator tip UMT este una dintre cele mai răspândite. 11-tambur acţionare. aflate la exteriorul căpăţânilor de salată.

sau prin palpare (consistenţa). mere) sau pentru produse mici (boabe de mazăre). atât la factorii tehnologici cât şi la factorii de stress.dar mai ales sub forme distincte tehnologic de sortare pe calităţi (sortare calitativă) sau pe calibre (calibrare). 131 .Criteriile de uniformitate sunt şi ele evidenţiate. Este foarte important ca în timpul păstrării sau transportului. Produsele uniforme se valorifică mai bine prin faptul că omogenitatea le determină să reacţioneze în mod asemănător la toate situaţiile care apar pe parcursul valorificării. Se apreciază vizual (autenticitatea. în cazul unor cantităţi mari. Benzile de sortare permit sortarea semimecanizată. Sortarea sau alegerea. dirijată de senzori fotoelectrici sau de alt tip. Operaţiile se execută în majoritatea cazurilor manual. Strugurii de masă destinaţi păstrării nu se cizelează în mod normal. la mesele de sortare. forma. de regulă vârful şi unele ramificaţii secundare.indicand diferenţele maxime admise între produse într-o unitate de ambalaj. Aceste elemente permit şi evaluarea stării de prospeţime sau a gradului de maturitate. care aduc ambalajele şi lădiţele cu struguri pentru condiţionare). pentru a putea realiza controlul lor în condiţii de stabilitate. conform prevederilor din standarde. formă. conform standardelor europene. dar există şi posibilităţi de mecanizare la ceapă (tăierea cozilor. Se cunosc variante constructive diferite: tip Fructus. ea se poate mecaniza sau automatiza. Cizelarea se efectuează manual. Sortarea produselor horticole.5. aspectul exterior. precum şi toleranţele maxime admise la calibrare. Se organizează şi linii cu alimentare mecanică (două benzi transportoare suprapuse.rădăcinile la ceapa sau usturoiul verde se taie. suprafaţă şi greutate. 6.Sortarea calitativă se efectuează specific pentru fiecare produs. banda MSC (pentru cartofi şi ceapă). care se pot condiţiona după perioada de depozitare. toate produsele să se comporte în mod asemănător. . Produsele uniforme au aspect comercial atrăgător. banda cu role. cu foarfeci speciali care au vârful rotunjit şi curbat. la instalaţia Jansen Heuning). să separe pe categorii de calitate produsele horticole.2. preferându-se alegerea prin recoltare selectivă şi presortare a unor ciorchini corespunzători. intr-un capitol distinct. uniformitatea. ISC-4 etc. se manipulează şi se ambalează mai uşor. banda cu trei căi. Cizelarea strugurilor de masă presupune îndepărtarea unor boabe sau porţiuni din ciorchini. volum. Uniformitatea este o latură inseparabilă a calităţii produselor. Cizelarea strugurilor de masă. oferind în final posibilitatea personalului calificat care execută manual sau semimecanizat această operaţie. specifice. 6. Există instalaţii pentru produse mari (tomate. Când sortarea calitativă se execută prin presortare.2. precum şi separarea produselor pe categorii se poate efectua sub forma iniţială de presortare. concomitentă cu recoltarea. sau la rădăcinoase. culoarea. iar pierderile pe parcursul valorificării se reduc substanţial. starea de sănătate şi de curăţenie). Standardele de calitate prevăd criterii de calibrare.Dispozitivele electronice cu programare pot realiza sortarea inclusiv pe categorii de culoare (de bază şi acoperitoare).4.

instalaţiile şi utilajele cele mai folosite au tambur rotativ sau site plane. (1994) se poate face după unul. Prin rabatare. de către muncitori calificaţi. c) cu degete care au deschiderea variabilă. Deplasându-se de-a lungul acestora. în momentul când ajung în sectorul unde distanţa între benzi este egală sau mai mică decât diametrul lor maxim.după mărimea diametrului maxim (mm) sau după greutate (masă. căptuşite cu materiale speciale. cad pe un transportor sau pe un plan înclinat care le conduce la ambalaje cu produse de acelaşi calibru. iar părţile active reduc la minim căderile. b) cu mai multe plăci perforate excamotabile. (1984) şi Gherghi. cu condiţia reglării utilajelor şi instalaţiilor.. care au orificii de calibrare diferite. -Calibrarea după două diametre se face prin intermediul unor plăci perforate suprapuse.-1). operaţiunea durează mai mult şi trebuie permanent controlată. două sau mai multe diametre. care au orificii circulare de diametre progresiv variabile. În timpul deplasării. eficienţa separării să permită o diferenţiere strictă între domeniile de calibrare. Calibrarea după diametru . ele permit depunerea fructelor la categoria corespunzătoare diametrului lor. iar în unele cazuri se pot folosi inele de calibrare.T. Calibrarea se poate executa manual. Produsele vin în contact cu suprafeţe care atenuează şocurile. în categorii sau în clase de calibrare (STAS 7322-84). se numără şi acest criteriu de selecţie.). trepidaţiile sau mişcările care produc şocuri. de încărcare etc. începând cu placa inferioară (diametru minim). odată cu creşterea numărului de dimensiuni după care se separă produsele. Productivitatea este redusă. Calibrarea asigură uniformitatea produselor. iar printre calităţile apreciate la un soi. gradul de vătămare a produselor să fie cât mai redus după efectuarea mecanică a calibrării şi productivitatea cât mai ridicată.-Calibrarea este o operaţie care constă în gruparea produselor în funcţie de mărime. benzi paralele cu ecartamente succesive). g). de periere şi lustruire. Calibrarea mecanizată elimină aceste neajunsuri. 132 . A. tomatele şi alte fructe sferice sunt cele mai potrivite la acest mod de sortare (I.C. Diversitatea acestora este foarte mare şi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să permită sortarea a cât mai multor calibre. La calibrarea manuală nu există întodeauna certitudinea uniformităţii perfecte.. şi colab.Tipurile mai performante au incorporate şi dispozitive auxiliare (de răsturnare. plăcile rabatabile sunt acţionate una câte una. şabloane şi alte instrumente specifice. uneori se practică incorect făţuirea (produsele care se vad in ambalaje sunt de calitate. -Calibrarea după un singur diametru se realizează cu diferite tipuri de benzi cu ecartament variabil (benzi divergente.După Segal. Maşinile. Merele. Există cinci tipuri de calibratoare de acest tip: a) cu orificii circulare extensibile cu resoarte. longitudinale sau circulare. dar nu sunt reprezentative pentru cele pe care le acoperă). B. -Calibrarea după mai multe diametre asigură precizia de calibrare cea mai bună.

după sortarea semimecanică. Căpşunele calibrate cad pe benzile de evacuare situate sub banda de calibrare. e) cu cilindri perforaţi. piesele din alcătuirea conurilor se îndepărtează. care sunt montate pe două laturi.d) cu rulouri spirale. Orificiile (fantele) reglabile se folosesc la utilajele de calibrare a căpşunelor (Gherghi. masa de sortare semimecanică şi calibrorul cu benzi perforate în cascadă. cu vârful îndreptat în jos.6. 4-masa de triere calitativă.2. Sitele vibratoare calibrează produse mai rezistente la manipulare. a cărui dimensiune maximă ajunge la 70 mm. realizându-se orificii de dimensiuni tot mai mari. 6-jgheaburile prelungitoare cu saci. fiind preluate de benzi colectoare. care permit calibrarea după diametrul minim. perelor. sau cu plăci perforate. Maşinile pentru calibrare bulboaselor sau tuberculilor au nouă site. piersicilor. Banda are 6-8 alveole pe fiecare rând. sub care se găsesc piese triunghiulare din plastic ce formează un con. de tipul şurubului fără sfârşit.2. (fig. Iniţial toate segmentele de tablă stau în poziţia orizontală şi nu permit căderea căpşunelor. cu ochiuri tot mai mici. Instalaţia de condiţionat mere (MSM) 1-transportorul cu role. Prin deplasarea treptată a lanţului. 5-maşina de calibrat.). fiecare bandă cu orificii din ce în ce mai mari . un răsturnător. jgheabul de alimentare. plăcile iau una câte una poziţie oblică delimitând un spaţiu tot mai mare. iar în final jgheaburi prelungitoare cu saci de umplere a lăzilor. Ea permite calibrarea fructelor sferice pe patru sau opt dimensiuni. Pe măsura deplasării benzii. Mişcările de vibraţie uniformizează stratul de ceapă sau cartofi şi-i 133 . Are în alcătuire un transportor cu rolă pentru lăzi. iar în final încărcarea în lăzi. Orificiile (alveolele) conice cu deschidere variabilă se utilizează în cazul merelor. 2-ridicătorul de lăzi. cu mesele de ambalare. A. Benzile perforate de cauciuc (pentru produse sensibile) sau de metal (pentru cartofi) pot fi aşezate în cascadă. Maşina de sortat mere (MSM) are un principiu constructiv reluat în numeroase variante moderne.. 1994). Aceste fante sunt constituite din 87 segmente din tablă. Fructele din alveole cad în momentul când dimensiunile orificiului le permit. cu orificii circulare tot mai mari (sau tot mai mici). 3-jgheabul de alimentare. Figura 6.

3.Ea are ca părţi principale un buncăr de alimentare.determină înaintarea. Pentru calibrarea nucilor. cireşe şi vişine depedunculate). 5-jgheab pentru eliminarea cartofilor sub STAS. 2-bandă elevatoare cu vergele. care cad în mod diferenţiat prin spaţiile din ce în ce mai mari dintre acestea. 3-scuturător pentru eliminarea pământului neaderent.). Instalaţia pentru condiţionat cartofi KSP-15 1-buncăr de alimentare din remorci. 8-şine de ghidare cu câte două platforme mobile pentru lăzi de mare capacitate. Prin rotire longitudinală. grupate pe 4 zone corespunzând compartimentelor de colectare. zona de sortare cu suluri cilindrice neprofilate şi profilate. 6-benzi pentru evacuarea cartofilor sortaţi. El este înclinat şi cuplat la un motoreductor. Sulurile profilate servesc la calibrarea cartofilor. Ciurul din tablă perforată are diametrele orificiilor dimensionate în funcţie de produs. 25 mm. care o utilizează pentru separarea corpurilor străine şi a tuberculilor material săditor de tuberculii pentru consum.8.3). nucile sunt separate diferenţiat. maşina de calibrat cu cilindri perforaţi (pentru mere şi caise) au un principiu de funcţionare asemănător. precum şi câteva benzi de evacuare (fig. 4-sortator după dimensiune cu suluri profilate. Instalaţia pentru condiţionat cartofi (KSP-15) se găseşte încă în dotarea unor unităţi. 26 mm şi 27 mm). compartimentat în partea de jos în 4 sectoare despărţite cu pereţi de tablă. Trioarele pentru mazăre. rotindu-se în acelaşi sens şi antrenând tuberculii. un scuturător pentru eliminarea pământului neaderent.4. ISC-4 (cartofi). Corpul calibrorului este metalic. trioarele reglabile pentru fasole. o bandă elevatoare. există patru sectoare de orificii (24 mm. Pe sitele superioare rămân produsele de dimensiuni mai mari.6. 7-motor pentru acţionare. Maşina de calibrat cu ciur rotativ este compusă din corpul calibrorului şi ciurul propriu-zis (fig. Ciurul rotativ este întrebuinţat pentru fructe sferice de dimensiuni mai mici (nuci. 134 . Figura 6.

). 6-roată de curea. care trec castraveţii pe cele 16 talere ale maşinii prevăzute cu contragreutăţi şi tije. 10-dispozitivul de curăţare.4. 12-şurub de reglare.5. 9-gurile de evacuare. programe). iar fructele cad pe mesele de colectare căptuşite cu material plastic. asupra mai multor sisteme de contragreutăţi care scad progresiv (fig.. 7-cadrul maşinii. Maşina de calibrat cu ciur rotativ 1-piciorul telescopic. Sortarea şi calibrarea se realizează în ţările avansate tehnologic cu maşini şi instalaţii care includ tot mai multe componente electronice sau de informatizare (unitate centrală.). Calibrarea după greutate se efectuează cu utilaje care funcţionează după două principii deosebite (Segal. asupra mai multor resorturi.5. 8-cilindrul (ciurul)de fructe. Figura 6. acestea îşi pot modifica poziţia. b) prin acţiunea directă a însăşi greutăţii fructului în 3 variante: asupra unui resort cu tensiune variabilă. 3-lanţ. 2-jgheabul de alimentare. 1984): a) prin modificarea unui echilibru de cupluri (deplasarea unui cursor sau înclinarea progresivă a unei tije). 135 . tarate la tensiuni care scad progresiv. 5-roată de lanţ. B. Ea are 2 transportoare cu câte 42 cupe fiecare.4.Figura 6. 6.resort Instalaţia de sortat castraveţi după greutate (MOBA) serveşte la calibrarea gravitaţională a soiurilor de seră (fig.6. În funcţie de greutate. 2-bolţ. şi colab.6. 3. 4-reductor. 11-jgheabul de evacuare. Schema de funcţionare a dispozitivelor de calibrare după greutatea produsului prin rabatarea unui resort: 1-cupă basculantă.

oglinzi. Tomatele reflectă. 6-filtru de interferenţă. şi colab. montaj electronic (amplificatoare. tub electronic). comandat de fotodiode. în funcţie de gradul de maturare. care permite eliminarea boabelor de culoare necorespunzătoare (fig.7.5-lentile. filtru de interferenţă şi montaj electronic (fotodiode. Piesele principale sunt sistemul de alimentare. rotorul cu alveole de aspiraţie sub vid. tranzistori. 8-tranzistori.7.6. Figura 6. L. lentile. descriu o instalaţie de sortare fotoelectrică a mazării. 7-fotodiode.). filtre optice. (1988).6. celulă fotoelectrică. 4. 3-sursa de lumină.8. Fructele verzi reflectă o lungime de undă care depăşeşte acest domeniu. A.6. releu electromagnetic). radiaţia luminoasă d λ = 570-680 nm. Schema dispozitivului de sortare fotoelectrică a tomatelor 1-fruct. deschide o clapetă de evacuare.) compus dintr-o sursă de lumină. 9-releu electromagnetic.Figura 6. iar releul electromagnetic. sistem de iluminare. (1999) descrie un dispozitiv de sortare fotoelectrică a tomatelor (fig. Maşina de calibrat castraveţi după greutate Gherghi. 2-lampă de iluminat. 136 . Ioancea.

având în componenţă dispozitive de ceruire.filtru. cu 12 linii. care poate lucra şi în condiţii de umiditate relativă ridicată. 15. 10. protejată anticoroziv. 13. cu 8 linii. după culoare şi dimensiuni. având 3-12 linii de sortarecalibrare pe dimensiuni.dispozitiv de eliminare a produselor necorespunzătoare. GREFA. care le oferă o piaţă de desfacere.dispozitiv de aspiraţie.celulă fotoelectrică. periere-lustruire şi umplere automată a lăzilor.Figura 6. -benzi electronice de sortare pentru fructe mari sau legume (φ = 80-170 mm). Aceste firme fabrică maşini şi instalaţii cu grad diferit de complexitate. greutate sau culoare.particulă de produs 12.oglinzi. 18. având filiale în numeroase ţări ale lumii. -maşini de calibrat electronice monobloc cu 2-4 linii şi 9-30 de ieşiri. Operaţiile sunt supravegheate de un microcalculator Pocket.(fig.8. 8. deservite de o unitate de control programabilă.plan înclinat.transportor. pentru condiţii de umiditate relativă redusă.tub electronic.6. Schema de funcţionare a instalaţiei de sortare fotoelectrică a mazării: 1. 17.9. cu computer terminal Pocket. 11.5 tone/h/linie. proiectată pentru fructele mai sensibile la manipulare. 3. În oferta firmei RODA MAF există: -maşini de calibrat cu 2 linii (1500 kg/h. -instalaţie de sortare electronică rapidă pentru fructe sferice cu φ = 40-120 mm. 14.celulă fotoelectrică.flux luminos.colector.7. formă. -instalaţie de sortare rapidă după culoare. greutate şi dimensiuni. MOBA) sunt multinaţionale. 137 . Firmele constructoare cele mai cunoscute pe plan european (RODA.sistem de iluminare.4. 16.sistem de iluminare. cu un flux de 2. cu 8 ieşiri). uscare.instalaţie suspendată de sortare rapidă pentru fructe sferice.amplificatoare. pentru toate tipurile de fructe sferice cu φ = 57-110 mm. 19. 5.canal. DOKEX. cu 2 linii şi 10 ieşiri pe ambele părţi pentru ambalare.rotor. 9. 2. 6.) . cu posibilitatea de separare a 7-12 calibre.

volum. Williams etc. cu programe specializate inclusiv pentru soiurile bicolore de fructe pomacee (Jonagold. (1977-1993). Gh. (1982) şi Taşcă. Figura 6.6.10. într-o varietate mult mai mare. Dispozitiv electronic OPTISCAN 2000 6.Figura 6. După Hulea. astfel de tratamente au fost testate şi recomandate. formă. Elstar. de sortare după culoare (de bază şi acoperitoare).2. cum ar fi dispozitivul electronic OPTISCAN 2000 (fig. Gala. Tratarea după recoltare a produselor horticole Este specificată în standardele de păstrare aflate în vigoare. suprafaţă şi greutate. Ana şi colab.). Firma livrează şi subansamble separate. greutate şi dimensiuni.Instalaţie automată de sortare a fructelor după culoare. la rădăcinoase.9. usturoiul pentru sămânţă şi cartofii pentru consum.10. atât la 138 .6.).

Sărurile de calciu sunt utilizate tot mai mult în tratamente după recoltare la pomacee sau la unele legume. legumele de frunze. Ana şi colab. înmuieri sau modificări de gust şi miros.3-glucanaza şi chitinaza.. Permite reducerea pierderilor. Ceruirea prezintă avantaje prin faptul că reduce intensitatea respiraţiei şi a transpiraţiei. legumele Salonaceae pentru fructe şi unele legume Cucurbitaceae se recomandă numai tratamente în perioada de vegetaţie şi măsuri preventive. ceruirea se poate executa doar la zona pedunculară. Tratamentul postrecoltare recomandat preventiv şi sursa (1=STAS.). seminţoase. 6. mere. piersici. Fructele ceruite trebuie din acest motiv păstrate la o temperatură optimă scăzută de refrigerare. şi Quantik.1%. fructe de arbuşti etc. 1982. Tratamente postrecoltă recomandate la produsele horticole Specia şi boala/ dăunătorul TOMATE Mucegai albastru (Penicillium sp. având în vedere faptul că stratul protector de ceară împiedică desfăşurarea normală a unor procese metabolice. prin care au loc schimburile metabolice mai intense. prin pulverizare sau imersie.). Chitosanul are proprietăţi fungistatice şi fungicide.7.C. (2) 139 . pepeni galbeni. mase plastice etc. sâmburoase. testate cu mult succes.. Pentru tomate. Ceruirea produselor horticole este operaţia de aplicare a unei pelicule de ceară (naturală sau parafină) sub formă de emulsie. vinete etc. Lustruirea după ceruire uniformizează grosimea. 1998). ardei.2.3. Uneori pot apărea şi deficienţe. 2=Hulea. netezeşte suprafaţa şi conferă luciu peliculei de ceară. 3= Taşcă Gh) compuşi ai clorului. excluzându-se orice intervenţie postrecoltă.).speciile menţionate. Dintre acestea se menţionează diverşi compuşi macromoleculari naturali. legumele pentru păstăi şi capsule. Perspective noi apar prin utilizarea în tratamentele post recoltă a unor produse naturale sau naturale transformate.). (tab. pe suprafaţa acestora. Pentru legumele din grupa verzei. BULBOASE Mucegaiul uscat (Fusarium sp. Uneori se adaugă şi diverse substanţe fungicide. Ele se manifestă sub forma unor brunificări. Tabelul 6. Dintre acestea menţionăm chitosanul şi carvona. Carvona nu este folosită în mod specific în tratamentele postrecoltă. Protejarea peliculară a produselor horticole se poate realiza şi cu alte substanţe inerte din punct de vedere alimentar. Previne apariţia unor deranjamente fiziologice prin absorbirea unor compuşi de oxidare celulară. acesta formează enzime ca β -1. pere. cât şi la pepenii galbeni. care nu le modifică aspectul exterior. castraveţi.6. P. o mai bună păstrare sau valorificare (piersici).pentru prevenirea bolilor de depozit la fructe. cărora le ameliorează fermitatea şi le sporesc semnificativ durata de menţinere a calităţii. naturali modificaţi sau sintetici (forme modificate de amidon. Ceruirea şi protejarea peliculară.Din aceeaşi categorie de compuşi se testează şi eugenolul. care hidrolizează în acid hipocloros Prăfuire cu Benomil 0. D.3. dar utilizarea sa ca substanţă inhibitoare a încolţirii tuberculilor de cartof în depozite a dus şi la constatarea că prezintă unele proprietăţi fungistatice şi bacteriostatice. care au un rol de apărare (Zhang. În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. Se recomandă la tomate.

Triclorfon 0. Musca narciselor (Lampetia equestris). 0. Putregaiul uscat (Fusarium sp.3) CARTOFI DE TOAMN| PENTRU CONSUM Putregaiul umed (Erwinia carotovora) Dioxid de clor (13 ppm Cl) 15-20 l/t (2) Imbăiere sau pulverizare cu Tecto flowable.2. tratamente la 2-3 săptămâni după depozitare (1. se adaugă formalină.Tecto flowable 0. STRUGURI Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. dicloran şi amine Botran 225-900 ppm.4% după recoltare (2) Putregaiul amar ( Gloeosporium sp. metil benzimidazol carbamat Viermele mierelor (Cydia pomonella) bromură de metil.2. aerosoli la 200 Incolţirea C.) Iradiere gamma 10-12 krad (2) FRUCTE SEMIN}OASE Mucegaiul albastru (Penicillium sp.) +cernire. 100 l/t.) Benomil 0.2-2.) Căpşune: Botran 0.2. dicloran. Topsin 0.5%. 2 ore gazare FRUCTE SAMBUROASE Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. (CO2 sub presiune 30%) (1) Iradiere gamma 12 Krad (7. îmbăiere la cald (520C. piersici+nectarine amine aromatice.) Incolţire la păstrare nefrigorifică R|D|CINOASE Putregaiul alb (Sclerotinia sp) Putregaiul negru (Stemphylium sp. chitosan. praf de cretă 1 kg/100 kg rădăcini însilozate (1.5%/70 minute) Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.1%.) Acarianul bulbilor (Rhyzoglyphus echinopus).2% (2) Gazare bromură de metil 50 mg/m3. Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp.. (1. Topsin M 70.) Vinclozolin. care prezintă după purificare şi prelucrare 140 .) Benomyl. stropire. Luxan Grow Stop 20 ml/t. folosită pentru pelicule inerte din punct de vedere chimic. acid dehidroacetic. Tecto 60.) Alternarioza (Alternaria sp.2%. 10 zile postrecoltă Tiabendazol (Tecto) 30 cm3/l.1%. pulverizare Putregaiul moale (Rhizopus sp.15%.). flexibile şi extensibile deosebit de fine.2%. IPC Propham sau CIPC Chlorpropham.).) In tratamentele complexe contra dăunătorilor. thiabendazol. îmbăiere 30 min. dioxid de sulf (1% primul tratament. compuşi ai sulfului Toate bolile preventiv Emulsie ceară+Benomil FRUCTE DE ARBU{TI Afine: fumigare acetaldehidă 0. toamna după recoltare (2) Pentru consum în 4-5 luni. 4 ore 20'. îmbăiere Putregaiul cenuşiu (Botrytis sp. -Dextranii sunt poliglucide obţinute prin procedee biotehnologice din bacteria Leuconostoc dextranicum.6%.3) Rhizoctonia solani Tecto flowable 60 ml/l/t. compuşi cu amoniu. prezentând totodată avantajele permeabilităţii selective pentru gaze şi transparenţei aproape perfecte.5-15) Imbăiere em.) Botran 0. 1 min.2% Stropire Tecto flowable.3. Musca bulbilor (Eumerus sp. 3-4 ore (2) Tratament termic 35-370 C. Iprodion.6% după recoltare Putregaiul moale (Rhizopus sp) Hidantion 1. Captan o.) Stropire Folpet 0. Iradiere gamma+ tratament termic.Mucegaiul albastru (Penicillium sp.3-0. care pot adera pe suprafaţa produselor în mod intim.) Benomil.). Procimidon. sol. metil tiofanat. igienizare depozite -Triacetilamiloza este o amiloză (amidon cu moleculă liniară) modificată prin esterificare sau eterificare.25% următoarele) bacterii tratamente în câmp. dicloran şi amine aromatice Putregaiul inelar (Monilinia sp.2. Rovral 0. emulsie 60 ml/t produs Prăfuire Mancozeb 1 kg/t. 5-7 zile (2) Emulsie Paration 0. (2) Apă caldă 43-440C. 0.

din acelaşi soi. Produsul comercial este însoţit de un număr de copolimeri care. ceapa verde. ale bulboaselor (prazul. pătrunjelul de frunze). 6. morcovii de răritură. care s-a dovedit superior thiabendazolului. conţinut în acid ascorbic şi în antociani. D. Metode de ambalare Ambalarea produselor horticole în interiorul diverselor tipuri de lăzi sau altor tipuri de ambalaje se poate realiza prin nearanjare (vrac). În interiorul peliculei semipermeabile de chitosan. unele specii şi varietăţi deosebite ale rădăcinoaselor (ridichi de lună. 6. dar are de asemenea şi proprietăţi fungistatice sau chiar fungicide. ţelina de frunze. spre deosebire de chitină.). sau de a ameliora aspectul produselor. Pe lângă efectul său fungicid. ţelina de peţiol. şi în legături de 5 bucăţi. se livrează în legături sau snopi. T. aciditate. în parametri mult mai mult decât satisfăcători. -Chitosanul este un poliglucid cationic cu masă moleculară mare obţinut în mod obişnuit prin deacetilarea alcalină a chitinei. cimbrul etc. lipsă de reactivitate cu materialele de contact.8. la 130C. fiind extras din anumite deşeuri piscicole conţinând chitină.}elina cu frunze se poate livra.. Legarea în legături sau snopi. material plastic sau alte materiale corespunzătoare). 1998). Legumele din grupa condimentararomatice (mărarul. Unele studii au sugerat şi ipoteza că favorizează formarea de fitoalexine în produsele protejate (Zhang. tarhonul etc. ambalate sau nu în ambalaje specifice. şi Quantik.proprietăţi compatibile cu compuşii din acceastă categorie (transparenţă. în 1970. tensiune superficială corespunzătoare. Temperatura de păstrare a putut fi majorată la 40C.Prazul se poate livra conform STAS 5767-95 şi în snopi de 10 plante. iar folosirea chitosanului pelicular a dus la o nouă concepţie în valorificarea căpşunelor sau zmeurei. Orice aparenţă de artificialitate şi orice opacizare (în cazul peliculelor). ţelină de rădăcină. El este nu numai o peliculă protectoare ideală pentru fructe. legate cu acelaşi fel de material (liber de tei. 141 . care au un rol de apărare. aceste procedee au un mare viitor. sunt solubili în acizi organici diluaţi. leuşteanul. conform STAS 4933-84. P. usturoiul verde) sau legumelor perene (sparanghelul. pelicula de chitosan a menţinut fermitatea structo-texturală. sau în legături de 3 plante.2. iar în anumite condiţii.3glucanaza şi chitinaza. Producţia sa comercială a început în SUA. prin semiaranjare (Tudor.. care deveniseră mult mai uşor disponibile.). determină reţinerea cumpărătorilor de-a cumpăra aceste produse. 1983) sau prin aranjare. Condiţia esenţială a ceruirii sau protejării peliculare de orice tip este de a trece cât mai neobservată. conform STAS 10029-97.3.C. Ridichile de lună se livrează.). rezistenţă etc. Pe de altă parte. acesta formează enzime ca β -1. în legături de 8-10 bucăţi.

2. 142 . unde păstăile de la suprafaţă se orientează paralel cu latura lungă a ambalajelor. a unui număr de maxim 10 fructe de calitate aleasă. diverse tipuri de cofraje. scuturând din când în când ambalajul pentru aşezarea mai bună. b) Ambalarea în rânduri drepte separate prezintă avantaje legate de aspectul mai atrăgător. Numărul mic. La struguri.1. imprimă un aspect deosebit de atrăgător acestor tipuri de aranjare. În standarde se precizează că uniformitatea produselor ambalate este o condiţie de bază. în şah. Ambalarea prin nearanjare în interiorul lăzilor (în vrac). Produsele ambalate uniform trebuie să prezinte o suprafaţă plană. cofraje sau alveole de dimensiuni mai reduse. este de fapt o ambalare în cutii. conform standardelor aflate în vigoare. cu cât sunt într-un rând situat mai jos. care este destinată pentru supraambalarea acestor ambalaje. În vederea exportului. inclusiv la zmeură. datorită suprapunerii. platouri alveolare etc.5 Kg din material plastic la afine (STAS 784986). coacăze negre sau căpşune. includerea în folie specială şi chiar aparenţa deosebită a produselor. 6. Ambalarea prin aranjare. destinate pentru magazinele cu autoservire. sau a caserolelor de 300-500 g la zmeură ( STAS 9036-85). Produsele se introduc treptat. se ambalează numai produse sortate şi calibrate. iar calitatea este asigurată de izolarea produselor prin foi de carton. c) Ambalarea în şah foloseşte mai bine spaţiul existent şi micşorează presiunea produselor unele asupra celorlalte. Recomandată spre exemplu în cazul fasolei de grădină pentru export.6. Metoda nu foloseşte întotdeauna în mod judicios spaţiul ambalajelor. uniformă. Folosirea coşuleţelor de 0. d) Ambalarea estetică. aspectul ambalajului devine mai atrăgător prin separarea produsului la interior cu foiţă de hârtie.3. platouri.3. în rânduri regulate şi suprapuse. Este cea mai răspândită formă de ambalare. 6. iar poziţia fructelor este mereu aceeaşi (cu cavitatea calicială în sus sau în jos. ambalarea prin aranjare are numeroase variante: în rânduri drepte separate sau neseparate.3. fără spaţii. a) Ambalarea în rânduri drepte neseparate se face în şiruri paralele şi perpendiculare pe laturile lădiţelor. În timp ce la praz ambalarea plantelor prin aranjare în rânduri este doar una din cele trei variante de ambalare. în două sau trei benzi. aspectul şi forma ambalajului. Specifică pentru consumul intern în două cazuri: praz (STAS 5767-95) şi andive (Witloof) (STAS 7216-96).3. ambalarea estetică etc. prin amplasarea rândurilor susccesive în spaţiile libere ale rândurilor anterioare. La calităţile superioare şi la loturile pentru export. omogene. Materialele auxiliare de fixare se folosesc în cantitate mai mică. la andivele Witloof se specifică în mod concret şi obligatoriu aranjarea orizontală a păpuşilor. aşa cum este ea descrisă. atât pe orizontală cât şi pe verticală. sau pe cant cu cavitatea calicială în aceeaşi parte). Materialele auxiliare de fixare sunt în cantitate mare. făţuirea fiind considerată o practică incorectă. Ambalarea prin semiaranjare. se corelează cu utilizarea lăzii suport tip VI STAS 1247-89. iar produsele sunt mai expuse vătămării. Metoda este destinată valorificării produselor pe piaţa internă şi la export. fiind accesibilă şi expeditivă.

purtătoare a unui mesaj publicitar adresat clientului extern. pelicule plastice). repararea. Ambalajele de export sunt foarte diverse şi au multe accesorii. În paralel. deosebit de importante: • asigură protecţia produselor pe parcursul valorificării (menţine însuşirile. Participarea şi rolul ambalajelor în tehnologiile de valorificare a produselor horticole Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt coşurile. un transport. Materialul din care sunt confecţionate ambalajele. deoarece nu suportă manipulări suplimentare. • influenţează preţul de cost şi posibilităţile de valorificare. Circuitul ambalajelor este comun cu tehnologia de valorificare. sacii de diferite tipuri etc.6. • permite o manipulare. prin capacitatea lor ridicată de manipulare mecanizată şi de păstrare modernă. Ambalajele de desfacere sunt cele de lemn sau material plastic de 6-30 kg. 1986). • promovează şi favorizează vânzarea unui produs. integritatea. prin aspect. Ambalajul are funcţii multiple. prin crearea de posibilităţi de paletizare şi stivuire. lăzile paletă.). preţuri). fiecare produs având o metodologie proprie. dar are şi faze proprii (transportul ambalajelor goale. prezentarea şi punerea în valoare a conţinutului..4. centre sau producători horticoli. prin recirculare şi recuperare conform normelor. protecţie antişoc etc. Ambalajele de transport şi depozitare constituie o categorie distinctă pentru multe produse. sortarea şi reformarea după încheierea unui anumit număr de cicluri de ambalare). iar diversele palete sau lăzile paletă asigură o eficienţă şi o productivitate sporită în această fază. Condiţiile de calitate ale unui ambalaj trebuie să fie în concordanţă şi să corespundă calităţii produselor ambalate. prin condiţiile în care se fabrică şi se procură (tehnici. • integrarea într-un circuit internaţional de mărfuri (Protocolul de la Geneva din 1954 şi Rezoluţia 222/1977) pe baza folosirii aceloraşi tipuri de palete şi dimensiuni ale bazei ambalajelor paletizate. Ele pot asocia şi se constituie în unităţi de încărcătură paletizată. • calitatea ambalajelor şi corecta lor exploatare caracterizează şi influenţează calitatea şi eficienţa valorificării. se constituie în unităţi de încărcătură şi se returnează la depozite. • polivalenţa permite folosirea unui număr mai redus de tipuri. etichetarea şi marcarea. starea de curăţenie. lădiţele. depozitarea. I. precum şi cele pentru preambalare (săculeţi sau saci de plasă din material textil sau plastic. oferă condiţii optime de aerisire. Produsele foarte perisabile se recoltează direct în ambalajele de desfacere. fabricat într-un număr mai ridicat de exemplare. materiale. există un circuit al ambalajelor goale din comerţul intern care se colectează. în vederea lotizării şi expedierii. pungi din polietilenă sau hârtie. găleţile. o depozitare şi o desfacere mai raţională şi mai eficientă.Prin definiţie sunt nereturnabile. dezinfectarea. pentru noi produse (Mircea. umiditatea au o 143 . dar au un design şi o inscripţionare deosebite. cu variante specifice şi grad de complexitate diferit.

Polivalenţa. care sunt uşoare şi servesc tot mai frecvent la preambalare.5. asigurând prin structură atât uniformitatea factorilor de păstrare. Coeficientul de utilizare a paletelor de către tipurile dimensionale de lăzi (după Mircea.2.75% 100% (6) (8) 100% 100% (8) (10) 6. • ambalajele de desfacere. Standardele specifică totdeauna că ambalajele nu trebuie să transmită produselor ambalate substanţe care să pună în pericol sănătatea consumatorilor. caise.4. Polivalenţa tinde să unifice şi să uniformizeze producţia şi utilizarea unor tipuri de ambalaje de bază. struguri de masă. tomate. la care o soluţie este biodegradabilitatea.. piersici. struguri de masă. trebuie rezolvată şi problema reciclării. struguri de masă. caise. piersici. cireşe. fără a fi urmărită reutilizarea lor. Dimensionarea ambalajelor. tomate. Specificul şi diversitatea ambalajelor pentru produse horticole Polivalenţa şi diversificarea sunt două tendinţe numai aparent contradictorii în proiectarea şi producerea ambalajelor destinate produselor horticole. cu dimensiunile 800x1200 m. cireşe. prune Mere. la o suprafaţă de acoperire maximă (93. salată Mere. Tipurile dimensionale ale lăzilor sunt stabilite în vederea modulării pe aceste palete. tomate. • ambalajele pentru export cu o prezentare tot mai estetică sunt uşoare. 6.5.Dupa reformare. Dimensionarea ambalajelor este reglementată prin aderarea ţării noastre la Protocolul de la Geneva şi rezoluţiile ulterioare (1954-1964-1977). 6. Tabelul 6. având avantajele menţionate.75-100%). iar paleta plană de uz departamental (1000x1200) tip 150. Se profilează cele trei categorii funcţionale mai importante: • ambalajele pentru preluare-transport-depozitare. cu posibilităţi de refolosire îndelungată. dar cu o singură circulaţie (fără retur). pere. este folosită în majoritatea statelor europene.5. lăzi paletă rezistente şi de capacitate mare. piersici. prune Coeficient de utilizare (%) Paleta 800x1200 1000x1200 100% 100% (4) (5) 93. rezistente la stivuire şi umiditate. universale. pere. palete şi lăzi paletizabile. 1986) Tipul dimensional 600x400 (mm) 500x300 (mm) 400x300 (mm) Produse ambalate (recomandare) Mere.1. cât şi stivuirea la încărcături maxime. conopidă. I. cu aspect comercial menit să atragă cumpărătorii. Paleta plană EURO. 144 . pere.mare importanţă în evaluarea pe ansamblu a mărfii ambalate. are aceleaşi perspective.

C. şi colab. 262 mm lăzile D şi M III şi M IV din plastic. tip IX export gulioare mărimea 2) D) După durata de circulaţie. Specializarea unor tipuri de ambalaje faţă de anumite grupe de produse horticole (după Gherghi. În vederea folosirii se depliază. Capetele platourilor pot fi supraînălţate.S) sunt de 48 de cicluri. cu 25-60 mm faţă de laterale. VIII şi IX STAS 1247-89* pentru export. Pot avea capetele supraînălţate cu 25 mm faţă de laterale (pereţii laterali). STAS 1247-89* pentru export). g) Lăzi din carton de tip rabatabil. Exemple: lăzile tip VI şi VII STAS 1247-89* pentru export. b) Ambalaje tip jumătate ladă. h) Platouri din carton sau material plastic. e) Stelaje platou din lemn au o înălţime mai mică decât celelalte. materiale plastice. 1989) Tipul ambalajului Grupa de produse horticole şi funcţionalitatea ambalajului 145 . Capetele pot fi supraînălţate faţă de laterale cu 25 mm. care se depozitează pliate.5. f) Coşuleţe din lemn derulat. tipurile III. Exemplu lada M II din plastic şi tipul IX-export. Normele de circulaţie ale ambalajelor STAS 4624-85* (lăzile P. B) În funcţie de tipul constructiv şi formă. carton. Exemplu: tipul C.V. Ambalajele de carton sunt caracteristice acestui tip. bătute în cuie şi cu agrafe.). diferă de primele doar prin înălţimea mai redusă. tip VIII export gulioare mărimea 1. Au înălţimea peste 200 mm (318 mm lada P. fie în stare asamblată. specializate pentru un anumit grup de produse (tab. V. din care 24 pe an cu o cotă de restituire de 100%. se pot clasifica în: a) Ambalaje recuperabile (refolosibile). cu mari spaţii libere între ele (lăzi grătar). lada II pentru export STAS 1247-89*.V. Tabelul 6.VIII. C) După domeniul de folosire ambalajele paletizabile paralelipipedice rectangulare pot fi polivalente (lada tip P..6 sau chiar 8 m. care se pot stivui şi stoca încărcate până la înălţimea de 6. Tipurile de ambalaje paletizabile. tipurile II. M III şi M IV din plastic). din care 24 pe an.6. ocupând un spaţiu redus. de formă paralelipipedică rectangulară A) În funcţie de structură şi posibilitatea de stocare există: a) ambalaje pliante. c) Ambalaje tip platou. d) Stelajele din lemn au pereţii din şipci. c) ambalajele asamblate care sunt livrate ca atare. normele de circulaţie sunt de 96 cicluri. fără posibilitate de demontare.VII. Exemple: lada V. Pentru ambalajele STAS 8774-84* din material plastic. M I din plastic. IV. 6. 235-245 mm ladă de tip I. b) ambalajele semiasamblate sau în panouri (lăzile STAS 1247-89*.3.IX) care pot fi produse şi livrate fie astfel. A.D. distingem: a) Ambalaje tip ladă. dar nu mai mult cu 50%. cu o cotă de restituire de 98%.5. au înălţimea pe laterale sub 140 de mm. lăzile M II. sau pentru un singur produs (lăzile tip VII export salată.5. cu pereţii plini sau cu spaţii de 20-50 mm. dar superioară valorii de 140/160 mm pe laterale.

unităţi de preambalare în peliculă contractibilă şi extensibilă. materialele plastice. (STAS 1837/78). D. castraveţi (seră. circuit intern Ambalajele care au fost folosite Lăzile STAS 4624-85* (tip P.4). Lăzile STAS 8774-84 (model 1. gutui). struguri de masă. 1989. paleta de uz portuar. Mircea. Materialele din care sunt confecţionate ambalajele folosite în horticultură. paletele lăzi. coşurile. Ambalajele pentru produsele horticole proaspete şi materialele din care sunt confecţionate (după Gherghi. fructe sâmburoase/drupacee. verzi). praz). Materialele auxiliare folosite la ambalare sunt hârtia.. câmp).export De material plastic. şi colab. Colectarea. transportul. solarii. Materialele eleastice şi în primul rând constituie un argument în plus pentru reclama şi se finisează în mod superior. paleta plană cu montanţi. depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. pungi din polietilenă.Lada tip V (lemn) STAS 4624-85* Lada tip C (lemn) STAS 4624-85* Lada tip S (lemn) STAS 4624-85* Lada tip I (lemn) STAS 1247-89* Lada model I (material plastic) STAS 8774-84* (tip LF) Lada tip II (lemn) STAS 1247-898 Lada tip III (lemn) STAS 1247-89* Lada tip IV (lemn) STAS 1247-89* Lada tip V (lemn) STAS 1247-89* Lada tip VI (lemn) STAS 1247-89* Colectarea. Export păstăi (mazăre.( STAS 5228-56).6. cartonul şi materialul plastic. câmp). Galaţi NII 454-73).5 m.3. pepeni (galbeni.. ardei iuţi. Export fructe de arbuşti în coşuleţe şi piersici în platouri alveolare. ardei. vinete. A. Cele mai utilizate sunt lemnul. 146 . materialele textile şi metalul.( STAS 8861-77). carton special. pentru o singură circulaţie) nu suportă stivuirea decât până la o înălţime de 2. Export fructe seminţoase/pomacee (mere. se folosesc palete cu montanţi. fasole). cartonul. b) Ambalajele nerecuperabile (de tip pierdut. Pe plan mondial se observă utilizarea tot mai frecventă a materiilor ieftine. saci din polipropilenă. transportul depozitarea şi desfacerea fructelor şi legumelor perisabile. lăzi STAS 124789*. palete lăzi nestandardizate.C. Lăzile STAS 1247-89*. Inscripţionarea şi culorile sunt un element de reclamă şi au menirea să atragă irezistibil pe cumpărător. Export legume (grupa verzei şi rădăcinoase. transportul. struguri de masă.6.2. Prezentarea şi desfacerea legumelor şi fructelor celor mai perisabile. depozitarea şi desfacerea legumelor de frunze şi altor specii cu greutate volumetrică redusă. Stocarea/refolosirea se desfăşoară având în vedere preţul de cost al lemnului. (NTR 9887-87). Export tomate (seră. saci şi săculeţi (Victoria-NII 5285-73. materiale compozite). Tabelul 6. tomate de câmp. Pentru manipularea lor paletizată. paleta plană de uz departamental.( fişa tehnică 1987). paleta plană de uz general. ardei. I. 1986) Tipul De lemn. V. paleta plană de uz general (STAS 6028/3-80). Ambalajele pentru export sunt nerecuperabile. S). circuit intern De lemn. STAS 6028/3-80).( STAS 6028/4-82). Colectarea. 6. C. Export pere. dar rezistente şi aspectuoase (mase plastice.

( STAS 6299-78) (3A. Din materiale textile. Produsele se condiţionează în mod specific. pentru a compensa pierderea în greutate a produselor pe parcursul desfacerii. legături pentru pungi şi săculeţi) Paleta-ladă metalică europeană (STAS 8635-79). cu condiţia să fie de aceeaşi calitate. Din materiale textile. Preambalarea în pungi. platouri compartimentate. materiale auxiliare pentru ambalare (tăviţe din carton) Din hârtie. Preambalarea este ambalarea produselor înaintea desfacerii şi prezentării acestora cumpărătorilor. datorită tuturor operaţiunilor suplimentare efectuate. constantă în 147 . saci suveica (Ord. dar se evită atât calitatea extra (în măsura în care nu se poate distribui în mod constant şi în cantitate de masă). containere speciale. etichete. (STAS 8173-85*). greutate şi preţ predeterminat. containere frigorifice. Materialele pentru preambalare pot fi sacii. Se preambalează produse de bună calitate. benzi fixare polipropilenă + suporturi tăviţe. Saci şi săculeţi de ţesătură rară sau cu ochiuri.MIU 2514-83). în unităţi de vânzare de mărime. Unităţile de preambalare conţin în mod normal o singură specie. 3B de 5 t. uneori se îndepărtează şi anumite părţi necomestibile care însoţesc produsele pentru o desfacere în stare proaspătă obişnuită. sau legumele prezentate în legături sau snopi. pelicule contractibile. Aspecte generale.Săculeţi plasă PE (N II 5285-73). Nu se consideră preambalate produsele vândute izolat. coşuleţe din material plastic.7 Preambalarea 6. imprimaţi cu diverse culori şi pentru export cu text publicitar (nestandardizate). 6. prin respiraţie şi evaporare.5 t. dar se admit uneori şi amestecuri destinate aceleiaşi întrebuinţări (de exemplu rădăcinoase pentru supă). De metal. săculeţii sau fileurile din fibre (naturale sau sintetice).7.1. În afară de curăţare şi calibrare. hârtie superioară pentru export de ambalaj) De material plastic pentru export 6. Saci din fibre liberiene (STAS 6023-86*). Unităţile preambalate trebuie să aibă o prezentare care să atragă cumpărătorii. să fie protejate din punct de vedere mecanic şi fizic.04 mm) sau înaltă densitate (0.03-0. Preţul preambalării se evaluează în medie cu 15-30% mai ridicat decât al produselor în vrac. containere de uz general. paleta-ladă de distribuţie (restandardizate). paleta ladă metalică cu role (STAS 10319-82*). circuit intern fileu tubular (NTI-BATMAAGA-1983). Din carton. ermetică. săculeţi relon (NII 454-73). pentru export pentru ardei graşi.02-0. Lăzi de carton. Materiale auxiliare pentru ambalare (copertine. 1D circuit intern de 20t. Pungile se confecţionează din polietilenă alimentară.7. Preambalarea se execută la o greutate cu circa 5% mai mare. pungi PE alimentară. pentru mere. 1A de 30t). 3C de 2. pungile şi peliculele de diferite tipuri. Sudura pungilor trebuie să fie de calitate (rezistentă.2. materiale pentru ambalare (platouri alveolare. de joasă densitate (0. containere izoterme. iar greutatea lor să corespundă unui consum familial mijlociu. cât şi calităţile inferioare care pot compromite aceast mod de comercializare. pentru castraveţi de seră.03 mm).

struguri. aşezarea pungilor cu produse în lăzi.timp. 300 x 400 mm (Mircea.7. un buncăr. mese de ambalare cu cântare. Metodele de preambalare în peliculă contractibilă la produsele proaspete sunt numeroase: în coşuleţe. 6. dispozitive de legat. Liniile tehnologice de preambalare în plasă pot fi speciale (Wicker-Scheim. o bandă transportoare din cauciuc. aparate de capsare manuale sau mecanice. 250 x 300 mm. Preambalarea în peliculă contractibilă (0. tunelul de contracţie termică. cântare semiautomate sau automate. destinate exportului.03 mm) din PE sau PVC. Utilajul de 148 . ardei. Fileul este tubular. balanţe semiautomate sau automate. Linia tehnologică are în afară de utilajul principal. Preambalarea în peliculă contractibilă a castraveţilor de seră. nuci. 1986).03mm) este o metodă modernă. fasole. etichete etc. Preambalarea la mese se poate realiza la mere. condiţionare. estetică). aparate de sudat folia.4. Preambalarea în săculeţi de plasă. capse sau cleme mecanice.. rădăcinoase. mazăre. închidere. pere. o masă rotativă care colectează produsul.3. cu dimensiunile ochilor variabile. Închiderea pungilor se poate efectua şi prin sudare. preambalare în peliculă cu cântărire. 6. pe tăviţe. Linia tehnologică de preambalare în peliculă termocontractibilă cuprinde mesele de ambalare. cu grosimea sub 1 mm. În formaţia de lucru sunt cuprinse 10-12 persoane. se aplică exemplarelor cu lungimea peste 30 cm. Variantele tehnologice de preambalare în pungi sunt: preambalarea la mese şi preambalarea la banda cu trei căi. LCI etc. Mesele folosite pot fi speciale (de sortare şi preambalare) sau mese obişnuite (1000 x 600 x 800 mm). care împachetează într-o zi 2000-2200 pungi de 1 kg. Linia tehnologică este compusă dintr-o linie de sortare. cântare semiautomate sau automate şi o masă rotativă colectoare.). cusuţi la un capăt sau sudaţi. preambalare individuală etc. Fluxul tehnologic general constă din primirea şi lotizarea produselor. utilajul de preambalare.02-0. 200 x 300 mm. verdeţuri.015-0. Se folosesc diferite tipuri de plasă din fibre. aparate de capsat şi materialele necesare preambalării. paletare sau containerizare. I. lotizare şi expediere. cântărire. includere în peliculă în rânduri fără suport. pot fi imprimate sau neutre. Inventarul necesar preambalării constă în cântare semiautomate. un răsturnător de lăzi. Peliculele foarte subţiri (0. caise. prune. capsatoare. sau pot fi mese obişnuite dotate cu aparate cu pâlnie (Sofragraf). Lockwood. foarte răspândită în ţările care aplică tehnologii mai avansate de desfacere a produselor horticole. Dimensiunile omologate sunt în număr de 4: 150 x 250 mm. sintetice sau în amestec cu fibre naturale. pungi. Preambalarea la banda de transport cu trei căi se face la aceleaşi produse. Formaţia de lucru de 8-10 persoane poate preambala 1000 pungi de 1 kg/oră.7. de la câţiva milimetri la 1-2 cm. Mai puţin productivă este folosirea unor săculeţi din plasă textilă sau din polietilenă.

Preambalarea în vacuum sau în atmosferă inertă (CO2 sau N2) este caracteristică produselor din gama a IV-a (curăţate şi eventual fragmentate) sau produselor transformate. Suporturile folosite pot fi din carton. Generalităţi Păstrarea constă într-un ansamblu de operaţii.015-0. Este mai avantajoasă. în sistemul flow-pack.1. Fazele fluxului tehnologic sunt următoarele: aşezarea produselor pe un suport. lotizarea. o anumită durată de timp. Procedeul este cunoscut şi sub denumirea de Cryovac (marca fabricii producătoare a celor mai cunoscute utilaje de acest tip). Se pot folosi şi coşuleţe din material plastic transparent de 250-1000 g. efectuate pentru menţinerea calităţii produselor pe un anumit interval de timp. Cheltuielile de preambalare prin această metodă sunt de două ori mai mici decât la metoda precedentă.VII . de mărime redusă.5. câte 32 de coşuleţe separate prin spaţii de siguranţă. tunelul termic de contracţie şi mulare a peliculei. În Olanda căpşunele se ambalează în acest sistem. zona de răcire cu ventilator şi banda de evacuare.ambalare (de includere în folie termocontractibilă) are o bandă de alimentare. caracteristic fiecărei specii. colectarea şi aşezarea coletelor în lăzi de desfacere. în vederea prelungirii duratei de consum. Depozitarea este faza tehnologică de menţinere adăpostită a produselor recoltate într-un spaţiu închis. CAP. Preambalarea în peliculă extensibilă. Capacitatea de păstrare este însuşirea unui produs de a-şi menţine calitatea după recoltare. instalaţiilor mai ieftine. cu consumuri energetice mai mici. dar şi prin faptul că aspectul comercial al produselor este superior. Grosimea peliculelor extensibile este de numai 0. formarea coletului la o plită electrică. Durata de păstrare este perioada în care produsul îşi 149 .P|STRAREA ÎN STARE PROASP|T| A PRODUSELOR HORTICOLE 7. 6. cântărire. datorită consumului mai redus de material plastic. suprambalate în cutii de carton. incluse în peliculă. materiale plastice sau din celuloză.018 mm.7.

pere timpurii. • prelungită un interval de timp mai scurt sau mai lung. morcovi. pătrunjel. Se poate practica la produsele rezistente la manipulare. dovlecei. migdale (10-12 luni). temperatura şi umiditatea în interiorul vracului.2. Durata de păstrare medie posibilă. zmeură. prune. atunci când starea sau natura produselor nu o permite. piersici.2. prea mici sau însoţite de impurităţi pot înfunda canalele de aerisire. în condiţii moderne poate fi: a) de foarte scurtă durată (de ordinul zilelor) la ciuperci. Dirijarea este dificilă şi 150 . vinete. mai ales când produsele neuniforme. Dezavantajele provin din dificultatea de a dirija într-un mod cât mai uniform. e) 3-4 luni la praz. gradul de maturare) proprii ale produsului. spanac. soiuri de varză. f) până la 5-6 luni la dovleacul comestibil. soiuri de sfeclă roşie. gutui. fasole păstăi. salată. sparanghel. bame. mure. pepeni verzi. mere (3-8 luni). coacăze roşii. Păstrarea produselor horticole în stare proaspătă poate fi: • temporară. pepeni galbeni. ridichi de iarnă. agrişe. 7.1. caise. alune (12-18 luni). pere târzii (3-6 luni). mazăre păstăi. standardele recomandă păstrarea doar a acelor produse care aparţin categoriilor superioare de calitate şi au fost cultivate în acest scop. varză. de tipul cartofilor. castraveţi. afine. soiuri de prune. Depozitarea în vrac. starea de sănătate. d) până la 1-2 luni la anghinare. Avantajele metodei constau din folosirea în întregime a suprafeţei existente şi în posibilitatea de a mecaniza manipularea produselor. 7. nuci în coajă (8-13 luni). dovlecei în floare. gulii. g) peste 6 luni la cartofi (4-9 luni). Metode de depozitare Indiferent de metodă. căpşune. tomate mature. ceapă (5-6 luni). soiuri de piersici. coacăze negre. în anumite condiţii de mediu (după STAS 7322-84). b) de scurtă durată (1-2 săptămâni) la ardei gras. ţelină. sfeclă roşie. usturoi (6-7 luni). pere târzii.menţine calitatea proprie consumului în stare proaspătă. dar şi atunci când valorificatorul nu intenţionează să o prelungească. vişine. tomate nematurizate (dar nu verzi). ridichi de lună. legume verdeţuri. struguri. păstârnac. c) până la o lună la conopidă. soiuri de praz. soiuri de ţelină. sfeclei roşii etc. în cadrul limitelor optime. precum şi de caracteristicile (capacitatea de păstrare. cepei. verzei. în funcţie de posibilităţile şi de dotarea de care dispune valorificatorul.

grosimea vracului poate fi între 1-1. apelându-se la predepozitare.45-1. 7. în vederea expedierii.29-2. grătare pe pardoseală) şi să asigure posibilitatea controlului produselor (culuare de acces). A) Depozitarea în palete-lăzi Depozitarea în palete-lăzi (NTR 9887-87).2.2. precum şi lipsa atacului iniţial de boli şi dăunători. cea din câmp şi cea premergătoare depozitării. În anii climatici nefavorabili. umidităţii relative. dar mai ales a circulaţiei aerului. În funcţie de posibilităţile existente în dirijarea temperaturii. tăieturi sau răni).Depozitarea în ambalaje. se lasă un spaţiu de protecţie între produs şi fundul paletei lăzii de deasupra de 5-10 cm. Prin suprapunere. în spaţiile cu aerisire naturală. cu o capacitate medie de 300-400 kg permite încărcături maxime de 2. Pe suprafaţa vracului. faze specifice de uscare şi vindecare a rănilor la produsele mentionate. cu ploi permanente în perioada de recoltare.65 t/m2 (cartofi). Starea tehnică. după cele din câmp. trebuie uscate şi condiţionate sumar înainte de depozitarea în vrac. Este mai eficientă. 151 . de asemenea.4 t/m2 (ceapă). iar suprafaţa de aerisire totală este de 13. curate şi perfect sănătoase.5 m şi 4. Din aceste motive. 2. 2. Chiar în cadrul metodelor improvizate de păstrare. iar în unele cazuri şi în anumite tipuri de depozite frigorifice.datorită faptului că acest mod de depozitare este recomandat pentru celulele ventilate mecanic. pentru prevenirea condensului. iar în finalul păstrării se desfăşoară ultima serie.45-2. numite în termeni tehnici şi box palete. contribuie la o mai bună conservare a calităţii. Manipularea produselor în vederea depozitării în vrac constituie cea de a doua serie de astfel de operaţii.Tehnologiile standard prevăd. murdare sau însoţite de impurităţi.65 t/m2 (rădăcinoase). cu aer din exterior. în toată masa produsului. depozitarea în ambalaje reuşeşte mai bine decât depozitarea în vrac. integritatea ţesuturilor (fără striviri sau lovituri) şi a învelişului protector (fără leziuni.9-6. prezintă o mare importanţă pentru micşorarea pierderilor ulterioare.55-2. Când starea tehnică a box-paleţilor nu permite. Primele două manipulări. starea de curăţenie şi lipsa infectării cu germeni patogeni trebuie verificată la ambalajele care se refolosesc. Produsele se pot controla permanent şi se pot valorifica în ordinea dorită.6%.7 t/m2 (mere) etc. întrucât permite accesul uniform al aerului rece şi permanent sau periodic împrospătat. păstrarea în vrac reuşeşte numai cu produse uniforme. cât mai ales în spaţiile cu ventilaţie mecanică. Manipularea se poate face mecanizat. Modul de stivuire trebuie să favorizeze o ventilaţie uniformă (spaţii. În cursul manipulării şi al păstrării. Depozitarea în vrac se practică atât în spaţiile cu aerisire naturală. pe 8-9 nivele. trebuiesc adoptate măsuri suplimentare de precauţie. turgescenţa sau elasticitatea.6 m. Produsele ocupă volumul interior până la înălţimea utilă (590 mm). până la 5. stivuirea se face la o înălţime mai mică (4-6 nivele).5-5 m. se aşterne un strat subţire de paie uscate. Produsele umede. 1.

85-0.7 t/m2 cartofi în lăzi P. Pentru lădiţe platou.5 m. 0.1 t/m2 pere în lăzi tip III de export. dar încărcătura la unitatea de suprafaţă se reduce.95 t/m2 struguri în lăzi tip IV pentru export. unde se suprapun pe maximum patru nivele până la înălţimea de 5. Peste un strat de lăzi amplasate în rânduri continue. arpagic). dar perpendicular pe primul. B) Depozitarea paletizată în lăzi se practică la numeroase specii la care cantităţile păstrate sunt relativ mai modeste (anumite rădăcinoase. dar şi în cazul merelor. 1. cu o capacitate de 531600 tone. Încărcătura maximă de produse raportată la suprafaţa totală a celulei este de 1. -Sistemul de aranjare lax constă în stivuirea prin suprapunere în cruce a ambalajelor.85-1. fructe.Introducerea şi scoaterea se execută în aceeaşi ordine ("primul intratprimul ieşit").65 t/m 2 ceapă în lăzi P. pere. se folosesc palete cu montanţi.6 m. 0.351.5-1.65 t/m2 pere în lăzi P. cepei sau merelor în cantitate mai mică în spaţii neamenajate. -Sistemul mixt cu canal de aerisire are o aranjare mai greoaie. care se stivuiesc în jurul unui spaţiu liber. dar circulaţia aerului şi uniformizarea factorilor de păstrare nu se face corespunzător.A. C) Depozitarea nepaletizată în lăzi se poate face după mai multe sisteme de aranjare (Tudor T. varză. 1. struguri şi cartofi. 0. trebuie efectuată în acest sistem. este bine ca stivele de ambalaje compacte să fie de dimensiuni mai mici. În faza următoare paletele cu lăzi se introduc în celule. Încărcătura realizată este maximă. -Sistemul compact este o simplă suprapunere pe orizontală şi verticală. 1983). 7. se recomandă ca spaţiile dintre stivele de lăzi paletă să fie orientate pe direcţia de refulare a acestuia.9-1. gutui. dar încărcătura realizată este superioară sistemului lax.35-2. cepei şi chiar a cartofilor. Un număr de 46 de depozite aveau sub 5000 t. distanţate la 1/2 din lungimea unei lăzi.3. Pentru a micşora în oarecare măsură pericolul de manifestare a bolilor. 2. În prima fază se constituie unităţile de încărcătură paletizată. amplasate pe grătare. un număr de 38 depozite aveau o capacitate între 5000 şi 10000 152 . iar spaţiile de circulaţie a aerului să fie suficiente. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite.0 t/m2 varză în lăzi P.45 t/m2 rădăcinoase în lăzi P. pentru a putea observa mai bine evoluţia produsului. 1. iar aranjarea stivelor se face lăsând spaţii de 5-10 cm între coloane şi cel puţin 20-30 cm la peretele celulei. struguri. În 1986. Stivele sunt formate din grupuri de 4 lăzi. Înălţimea de suprapunere maximă este de 2. Uneori se practică şi culoare de control de 50 cm. Pentru o mai bună circulaţie a aerului răcit. se aşază stratul următor în mod similar. usturoi. mai fragile. fără spaţii. Circulaţia aerului şi uniformitatea factorilor de păstrare este asigurată la un nivel superior. în ţara noastră funcţionau 94 de depozite pentru legume. Păstrarea de scurtă durată a legumelor verdeţuri în spaţii cu aerisire naturală şi a usturoiului.5 t/m2 mere în lăzi P.

După natura construcţiei şi a dotărilor. b) depozite pentru produse ambalate. c) depozite universale. până la 5.1. 7. c) depozite mari.1984) se face după 6 criterii: .V. până la 100 t.000 t. c3) depozite frigorifice. 153 . care trebuie dotate cu mijloace de ridicare sau de coborâre a produselor la nivelul mijloacelor de transport. .000 t).000 t. care se pretează la depozitarea paletizată. iar dotările au rămas cele vechi sau au suferit degradări. . Clasificarea depozitelor (Burzo.După poziţia faţă de nivelul solului. Începând din anul 1990. iar un număr de 10 depozite (între care 5 specializate pentru cartofi) aveau o capacitate mai mare de 10000 t (I.000 şi 10. d) depozite foarte mari. b) depozite la nivelul solului. se consideră: a) depozite mici. c4) depozite cu atmosferă controlată.F..L. există: a) depozite îngropate.După amenajările tipice unui anumit tip de manipulare-depozitare se cunosc: a) depozite pentru produse în vrac. b) depozite cu celule de înălţime medie. b) depozite mijlocii. între 5. . Clasificarea depozitelor pentru produse horticole. c) depozite închise acoperite şi delimitate de pereţi.58). fructe).3. c) depozite mixte. unde platforma de depozitare este protejată contra precipitaţiilor şi a acţiunii razelor solare (şoproane deschise). şi colab. şanţuri). b) depozite specializate pentru o grupă de produse (ex.După înălţimea utilă de depozitare a celulelor. au dus la o folosire tot mai puţin eficientă a acestor spaţii. distingem: a) depozite specializate pentru un singur produs (ex. c) depozite cu celule de înălţime mare.I.După natura produselor horticole depozitate. mutaţiile care au suvenit în formele de proprietate. creşterea preţurilor produselor şi a energiei. silozuri. au palierul de primire/expediţie la nivelul mijloacelor de transport. c2) depozite cu ventilaţie mecanică. . există: a) depozite cu celule de înălţime utilă mică. atât la nivel de celule. precum şi tranziţia către forme noi de organizare. I. b) depozite semideschise. cu ventilaţie naturală. Depozitele închise. unde produsele se păstrează pe platforme neacoperite (macrosilozuri. care în prezent apar supradimensionate. . cât şi în ceea ce priveşte capacitatea totală.t.000 t (20-30..sub 3 m. cu funcţii utilitare se clasifică în: c1) depozite neutilate. Îndrumător tehnic nr. înălţime utilă peste 6 m. c) depozite cu rampă.După capacitatea de păstrare. cu o capacitate de peste 10. pot fi: a) depozite deschise.P.C.înălţime utilă între 3 m şi 6 m. cartofi).

Deosebirea între şanţuri şi silozuri constă în modul de aerisire şi zona climatică unde se recomandă. 1981).) se înfiinţează în zone mai calde şi se utilizează la o gamă mai largă de produse. cu latura de 12-15cm. legate de încărcătura redusă la unitatea de suprafaţă şi dependenţa de starea vremii. o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decît adâncimea silozului (Mureşan.P. Alături de avantajele pe care le oferă. gulii etc.C. Cercetările de la I. confecţionate din scânduri şi şipci. iar ventilaţia este asigurată prin legături de coceni desfrunzite sau de tulpini de floarea soarelui. care servesc la păstrarea unor produse rezistente (cartofi. Specificul păstrării tuberculilor de cartof în şanţuri şi silozuri .4. Coşurile de ventilaţie de 2-2. şi Donescu. cu diametru de 15-20cm şi lungimea de 60cm.1. Temperaturile coborâte diminuează procesele fiziologice. apar şi dezavantaje. Pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau până la 20 cm adâncime. prin adăugarea unui strat suplimentar de pământ gros de 30cm pe toată suprafaţa. iar în masa tuberculilor se înregistrează sub 60 C.5m şi lungimea de 20-22m. cu sau fără canal de aerisire. sau protejarea cu un strat mai gros de paie şi pământ. 7.c5) depozite mixte.1980). într-un bilon cu panta de 75 grade şi coama dreaptă. După 2-3 zile de zvântare se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30cm. Posibilităţile de intervenţie sau dirijarea factorilor constau în modul treptat de acoperire şi în astuparea coşurilor în perioadele foarte reci. {anţurile şi silozurile Acestea sunt adăposturi tradiţionale. mai ales în anii favorabili păstrării. prin faptul că se construiesc uşor şi fără investiţii. iar coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40cm. ele se construiesc din materiale uneori diferite şi dispun de coşuri de aerisire în mai multe sisteme. au sugerat că pentru limitarea pierderilor. Pentru climat rece adâncimea se măreşte la 50cm. unde temperaturile scăzute impun păstrarea produselor la o oarecare adâncime. productivitatea muncii scăzută etc.5m. Braşov. A. 154 . Silozurile (fig 7. iar canalul de fund lipseşte.. Din acest motiv. legume rădăcinoase. fiind acoperit cu grătare şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2 metri. Cartofii corespunzători pentru păstrare se depozitează până la un metru deasupra solului. varză. V. se realizează acoperirea definitivă. Când temperatura exterioară are tendinţa de coborâre sub 20C.. au secţiune pătrată. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30cm. iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-35cm la bază şi numai 10 cm spre coamă.C.). {anţurile se execută în exclusivitate în zone reci. şi colab. având lăţimea de 1. astfel că nu este necesară amenajarea de coşuri de aerisire. S. (Gherghi.

Specificul păstrării legumelor rădăcinoase şi a guliilor în şanţuri şi silozuri. au înregistrat pierderi mai mici în comparaţie cu silozurile cu aerisire. iar coşurile de aerisire verticale se amplasează din 2 în 2m.3-1. Brazdele adânci de 20-25 cm şi late până la 2m. Specificul păstrării verzei de căpăţână în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere. iar la suprafaţă de 75cm. c) Însilozarea în vrac a rădăcinoaselor necesită şanţuri late la bază de 50cm. ca însilozarea în brazdă sau însilozarea în şanţuri. Canalul de fund are dimensiuni de 20/30cm. În condiţiile climatice din Transilvania. prin stratificare cu nisip.1. Pe fund se aşază 4-5cm amestec de pământ cu nisip (minimum 20%). constă în utilizarea unor metode specifice. late de 0. la bază. indiferent de adîncime. Deasupra se protejează cu pământ şi paie. Pe mijloc. Urmează alt strat de rădăcini şi se continuă până la umplerea şanţului. silozurile fără aerisire. a) Însilozarea în brazdă este specifică morcovilor. Deasupra se acoperă cu pâmânt mărunţit până la 10cm peste nivelul solului.5-2m. Ele sunt recomandate pentru climat foarte rece. adânci de 30-40cm şi lungi de 12-20m. alături de silozul obişnuit. Morcovii se aşază vertical.2m şi lungi de 10-15m.8-1. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3cm. se fac pe măsură ce avansează însilozarea. Secţiune longitudinală printr-un depozit de tip tradiţional (siloz situat în aer liber) {anţurile (silozurile adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60cm şi adâncimea de 60-70cm. cu lăţimea la bază de 1. iar lungimea de numai 15-20m. în mod similar unui siloz fără aerisire (şanţ). până la lungimea maximă de 10-15m. cu coletul la 5-8cm sub nivelul solului. apoi un rând de rădăcini una lângă alta. înălţimea 1.Figura 7. Varza este clădită cu cotorul spre interior într-un vrac prismatic. b) Însilozarea prin stratificare se face în şanţuri mai adânci (50-70cm).5m şi lungimea de 15-20m. se 155 . peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20cm.

. beciurile şi subsolurile în care se pot păstra produsele horticole trebuie să fie lipsite de umiditate sau condens. sunt construite la suprafaţa solului sau semiîngropate. au orientarea N-S şi au dimensiunile 25 x 50 m.5. nuiele sau lemn rotund. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm. la adâncimea de 1. 7. sau alte materiale.4. carton asfaltat. Depozitele închise neutilate Depozitele închise neutilate (Potec. lâsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. Pătulele. 7. bordeiele au aceleaşi amenajări de aerisire ca şi magaziile. 7. toamna şi primăvara. 7. Magaziile.5. Prezintă avantajul unei bune aerisiri. Refolosirea lor anuală implică o dezinfecţie cât mai temeinică.amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile de 30/30 şi acoperit cu şipci.A. I. cu lăţimea de 4 m şi lungimea în funcţie de necesităţi. pentru păstrarea unor produse.2. Permit păstrarea temporară a produselor. Bordeiele. 7. Unele magazii pot fi încălzite. Se utilizează cu rezultate bune la depozitarea cepei. bine izolate.6. cu temperatură cât mai constantă. 7. două uşi duble pentru acces.( fig. T. Pot servi pentru păstrarea legumelor bulboase sau a fructelor nucifere. Când temperatura scade în continuare stratul de paie acoperitor se îngroaşă dar nu se adaugă pământ. Pătulele sunt construcţii din grătare de lemn. 7. 7. Pivniţele. folosite înainte de apariţia depozitelor moderne.1. acoperite cu baloţi de paie. iar acoperişul se izolează termic şi hidrofug.5. prevăzându-se din 2 în 2 metri coşuri de aerisire.. orificii de intrare şi de evacuare a aerului. Sunt spaţii amenajate pe jumătate sub nivelul solului. 1983).5. Se folosesc pentru depozitarea cartofilor şi rădăcinoaselor. dar controlul factorilor de mediu este foarte greu de realizat. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. cum ar fi arpagicul în loturi mai mici. acoperindu-se cu brazde de ţelină. 1966) sunt spaţii cu ventilaţie naturală. Sunt încăperi construite la suprafaţa solului.3.5. Amenajările pentru păstrare în anotimpul rece constau în pereţi dubli izolanţi sau baloţi de paie cu acelaşi rol. Podurile magaziilor sau clădirilor.2) 156 . bine aerisite. Pereţii se consolidează cu piatră.5 m. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative.5.5. Uneori se adaptează şi ventilatoare de mică putere. capacitatea lor de păstrare fiind între 200 şi 500 t. precum şi o uşă dublă. sau coşuri de ventilaţie pentru produsele în vrac. Depozitele cu ventilaţie naturală specializate pentru păstrarea fructelor seminţoase (Tudor.5. Amplasate la partea inferioară a dealurilor. tradiţionale. Ventilaţia naturală poate fi înbunătăţită prin folosirea de grătare pentru stivuirea ambalajelor.

C.6. Astfel de depozite sunt funcţionale pentru cantine. culoarul de acces la celule (lat de minim 1. temperatura a oscilat între 00C şi 150C. iar în timpul iernii nu au depăşit 10C. La începutul perioadei de păstrare. de-a lungul celor doi pereţi lungi. gospodării individuale. 7-rampă. 3-pardoseală grătar. Preluând căldura de respiraţie a produselor. eliminând într-o oră un volum de aer egal cu volumul celulei. 4-celule de păstrare.5 m. I. se ridică şi este evacuat prin nişte canale de evacuare care depăşesc acoperişul depozitului cu 1. distanţate la 2-3 cm. fiecare cu înălţimea medie de 4 m. (1984) arată că într-un astfel de depozit de la Bistriţa. 2.8-3. fluctuaţiile termice erau de 70C.5 m) şi rampa exterioară acoperită. 8-pod. în perioada de depozitare (octombrie-martie). Tirajul este de 0. Prin deschizăturile din pardoseală. 7. 190/84 ) sunt substanţial mai mari decât la depozitele utilate.). 6-culoar. etilena şi dioxidul de carbon sunt astfel îndepărtate. Ventilaţia naturală este favorizată de o cameră de aer (cameră tampon). Construcţia cuprinde 5-7 celule de 120-150 m2.2. În camera de aer intră aerul exterior. o sală de sortare (15% din suprafaţa totală).0 m existent sub celule. un spaţiu liber de 1. când spaţiile moderne sunt pline.3-0. 1-fereastra pentru admisia aerului. prin canale de acces aflate la nivelul solului.Figura 7. Uneori se construiesc pereţi dubli.Zidurile sunt executate din cărămidă. Vaporii de apă în exces.4 m/s. al căror spaţiu interior (15 cm) se umple cu materiale termoizolante (vată de sticlă. iar încărcătura recomandată este de maximum 100-130 kg/m2. Depozitele cu ventilaţie mecanică 157 . lată de 3.0-1. Manipularea se execută manual.5 m. Umiditatea relativă a oscilat între 50 şi 100%. cu oscilaţii săptămânale între 6 şi 32%. Pardoseala acesteia se execută din grinzi de beton sau lemn. Din acest motiv şi pierderile maxime acordate (H. Burzo. Secţiune printr-un depozit cu ventilaţie naturală.M. aerul urcă în celulă la o temperatură mai ridicată decât temperatura exterioară. zgură etc.camere de aer. pentru descărcarea şi eventual pentru stocarea ambalajelor.. iar în anii cu recolte foarte bogate sunt folosite şi de unităţi mari. 5-canal pentru evacuarea aerului. beton sau piatră.

în funcţie de poziţia oblonului rabatabil). pe la baza acestuia. Pereţii sunt izolaţi termic. Au unităţi reprezentative la Bod (Braşov).6. (peste 200. Ventilatorul este montat la bază şi are rolul de a aspira aerul (fie de la priza de aer. care erau similare depozitelor cu circulaţie naturală. prin folosirea frigului natural. Construite iniţial în judeţele Argeş. umiditate). în care se află şi diverse utilaje de condiţionare. dar care nu sunt folosite în prezent la capacitatea proiectată.Depozitele cu ventilaţie mecanică ocupau în ţara noastră o pondere importantă. A fost printre primele tipuri construite. au fost cunoscute sub denumirea menţionată.2. Sistemul de ventilaţie a unei celule este compus din camera ventilatoarelor cu ventilatoarele.(între 6 şi 10). iar secţiunea lor descreşte pe măsura îndepărtării de ventilator. canalele de ventilaţie şi canalele de evacuare. Distanţa între două canale de aer este de 2. care au fante de 2-3 cm la fiecare 10-15 cm distanţă.3). Uşile de acces sunt de tip glisant. Este o hală cu uşi glisante. Camera (casa) ventilatoarelor poate fi construită individual sau este comună cu celula. 7. Dâmboviţa şi Vâlcea. care asigură debitul de aer necesar. Ele realizau o circulaţie a aerului forţată de 15. dar prevăzute cu ventilatoare electrice la tavan.000 t capacitate). Berceni Glina (Bucureşti) şi Păltinoasa (Suceava). şi de a-l refula cu un debit de 60-100 m3/h către canalele de ventilaţie. datorită investiţiei relativ reduse şi utilării minime. Târgu Secuiesc (Covasna).000 m3/h. fie din celulă.5-3. Pentru cartofii de sămânţă (tuberculi material săditor).martie.1. Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor (de la 400 la 20.6.000 t). căldură şi se evacuează la exterior prin canalele de evacuare amplasate sub plafon. Sala de condiţionare adăposteşte benzile transportoare care aduc tuberculii de la buncărele de descărcare. care permite realizarea temperaturii optime de păstrare în perioada noiembrie . Miercurea Ciuc (Harghita). 158 . fiind despărţită de aceasta printr-un perete pe capăt. fiind destinate depozitării fructelor pomacee. fie în amestec. au dimensiuni mari (288-432 m 2) şi înălţime mare. Tipul "Voineşti". cu o viteză de 5-6 m/s. Reţeaua acestor canale este ramificată în pardoseala celulei. Se încarcă cu vapori de apă. La unele depozite. Sunt construcţii de beton amplasate la suprafaţa solului (fig. capacitatea este mai mică.7. ocupând 20-30% din suprafaţa totală şi putând servi uneori ca spaţiu de depozitare intermediară. pătrunde în produs în mod uniform.0 m. 7. Un oblon rabatabil le poate închide alternativ în mod etanş. făcând legătura cu benzile elevatoare din celule. iar acoperişul are atât termo cât şi hidroizolaţie. dar numărul lor este sporit. Dimensiunile secţiunii sale sunt aceleaşi cu ale prizei de aer de pe peretele lateral. care funcţionează ca nişte supape. iar ventilaţia activă se produce prin intermediul unor plăci grătar. bascularea din mijloacele de transport se face direct în celule (Păltinoasa). Celulele de păstrare a cartofilor de consum. la suprapresiune. dioxid de carbon. Curentul de aer la parametri optimi (temperatură. etilenă.

deşi sunt amenajări temporare. 5-canal de ventilaţie.3. Canalele de aerisire pot fi înfundate de tuberculii mici sau de impurităţi. Aerul prea rece poate provoca necroze superficiale. varză). Dimensiunile maxime exterioare (fig.3 m). rădăcinoase. 3-canal de aer. cu grosimea de 4.5-5. Amenajarea se poate face pe terenurile care se pretează şi pentru silozuri.2 m. Aerul prea umed.4. 7.8 m. Macrosilozurile pot fi şi ele încadrate în categoria depozitelor ventilate mecanic. Ventilaţia activă prin pardoseală la parametrii menţionaţi este destinată unui produs depozitat în vrac. În zonele afectate sau neaerisite se formează focare de infecţie. Secţiune printr-o celulă cu ventilaţie mecanică 1-oblon. dar şi pe rampele betonate sau sub şoproane. există un canal de aerisire de secţiune triunghiulară cu baza 0. 35 m lungime (din care 33 m produs) şi 4 m înălţime (din care 3m produs). sau prea cald. din panouri grătar de şipci. Destinate păstrării produselor rezistente (cartofi. cu mijloace de manipulare mecanică. În centrul acestuia (construit iniţial.3. 1.Figura 7. 4-orificiu de evacuare. acoperit la partea superioară cu 159 . pentru prevenirea unor inconveniente care se manifestă în vrac. Vracul se clădeşte în mod convenabil în 2-3 zile. descompunere şi încingere. 6-oblon în canalul de ventilaţie.3 x 1. pentru capacitatea de 300-350 t.4m.6. 7. sau cât mai aproape de locul de producţie. Dată fiind înălţimea tavanului de 7. favorizând apariţia bolilor sau încolţirea prematură. pentru un volum de marfă considerabil. 2-ventilator.) sunt de 8-9 m lăţime (din care 6-7 m produs interior). Eficienţa macrosilozurilor este asigurată prin posibilitatea de a depozita produsele pe loc. poate condensa pe tuberculi. pe care se instalează imediat o microfloră patogenă. se preferă în numeroase situaţii depozitarea paletizată. folosind mijloace mecanice de manipulare şi însilozare. ele se înfiinţează în locuri care pot fi deservite de reţeaua electrică trifazică.

f.strat de baloţi de paie.strat de paie între folii în zona de suprapunere. Aerul refulat trece prin toată masa produsului şi iese la exterior prin părţile laterale al coamei (Niculescu. iar în zonele reci. 160 . intercalate cu folie de PE.folie PE în cascadă (la poale. Macrosiloz cu un singur canal de aerisire: a. Figura 7.c. iar la coamă 3 straturi. e. pentru a compensa pierderea de presiune printr-un spaţiu de refulare al aerului mai îngust). 4.). perete frontal.dulap de ventilaţie. 3-. Schema unui macrosiloz cu ventilaţie mecanică cu două canale de ventilaţie: 1. 2.baloţi de paie. copertine. ploioase şi umede. Există şi tipuri constructive cu 2 canale de ventilaţie (fig.zonă de evacuare a aerului. cu cât ne îndepărtăm de ventilator.canal de ventilaţie. ventilatoare. La capătul canalului de aerisire se instalează un ventilator axial cu motor trifazic (debit 70-120 m3 aer/t/h).4. h.5. Fl. d.7. bulbi. rădăcini etc) sunt acoperite de două straturi bine tasate de baloţi de paie. b. distanţa până la pământ este în descreştere.canale de ventilaţie.5. 1977-1988).al doilea strat de baloţi sau coceni.folie de polietilenă.. g. Produsele (tuberculi. magazii mari). amenajarea se poate realiza în spaţii acoperite (hale. Figura 7.zonă de suprapunere.

cu introducerea de noi uşi. De plafon se fixează şi umidificatoarele care au rolul de a menţine. fie cu hala de sortare (Gherghi. cu termoizolaţie (polistiren expandat) şi hidroizolaţie (barieră de vapori din bitum şi carton asfaltat). Acoperişul se construieşte în pantă uşoară. după care se tencuieşte din nou şi se văruieşte. metal. Capacitatea unei celule medii oscilează între 250 şi 450 t încărcătură paletizată (220-230 kg/m3). 1997). temperatura de refrigerare şi umiditatea relativă optimă. A. iar suprafaţa oscilează de la 12x12m (144m2) la 30x24m (720m2). cu suprafaţa de 6-12 m2 şi capacitate sub 100 t.500 t. se pune tot mai mult problema redimensionării celulelor. amplasate de-o parte şi de alta a unor culoare tehnologice. Pardosela se face din beton rutier. dar în mod frecvent este de 18x12 m sau 24x12 m (216-288 m2).1kw). datorită majorării preţului de preluare şi dificultăţii de obţinere a unor partizi mari de produse cât mai omogene. numărul celulelor de păstrare este între 8 şi 27. 6-folie de polietilenă. În multe ţări europene este o metodă de păstrare preferată de producătorii particulari. Înălţimea este 7. Noile spaţii. Accesibilitatea construirii acestora se limitează în ţara noastră doar la unităţile care dispun de mijloacele tehnice. Construcţia se realizează din beton armat. Celulele frigorifice obişnuite au refularea aerului răcit la partea superioară.2 m. Celulele de capăt pot fi compartimentate prin pereţi uşori de termopan. Izolaţia interioară se execută cu bitum (în 4 straturi. pe o perioadă mai mare de timp.tip RACA -80.7. Capacitatea de depozitare este între 2. peste tencuială) şi polistiren expandat (plăci de 8-14 cm grosime). Dispun de dotarea necesară pentru manipulare şi condiţionare mecanică. Dimensiunile lor sunt multiplu de 6 m. cu ventilator de 1. care comunică fie direct cu exteriorul. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală Depozitele frigorifice sunt spaţii de păstrare modernă (dar la un preţ relativ mai ridicat). Conform proiectului tip realizat în România. Sunt construite la suprafaţa solului şi au în marea lor majoritate caracter universal. 161 .produs. se pot dirija sau menţine atât timp cât este necesar. iar investiţia specifică este considerabilă. panouri prefabricate. în vederea divizării în două spaţii egale (două celule). Pentru celulele de mijloc se pot construi pereţi despărţitori cu uşi de acces. Păstrarea se poate face în paleţi de tip internaţional (800x1200 mm) care pot circula până la magazinele de desfacere.000 şi 12.I.5. pot fi răcite cu instalaţii frigorifice de capacitate redusă (2 răcitoare . liber sau printr-un canal montat sub tavan. Bateria de răcire (Răcitorul de Aer Carcasat -RAC) se află într-o nişă de pe culoarul tehnic. dacă este cazul. 7. cărămidă.. mecanizarea şi materialele necesare. sunt obligatorii măsuri stricte P.S. unde factorii esenţiali ai păstrării. În timpul exploatării. permiţând depozitarea lăzilor paletă stivuite până la 8-9 niveluri. o umiditate a aerului mai ridicată. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de produse. În prezent.

În hala de condiţionare se realizează tranzitul unor produse care nu se depozitează. A. dar şi cele mai costisitoare. centrala frigorifică şi grupul social. realizând cedarea către mediul exterior a căldurii rezultate din compresie. iar unele sunt deservite şi de linii de cale ferată. . iar la unele tipuri de celule şi locaşurile bateriilor de răcire (RAC). dar şi condiţionarea. culoare tehnologice situate între două rânduri de celule. Deşi sunt mai scumpe. rezervorul de agent frigorific lichefiat. Din acest motiv. fie că sunt montate în cadrul grupurilor de răcire. Răcitoarele agentului frigorific se instalează în exterior. Depozitele frigorifice mai conţin o hală de condiţionare.automatizarea funcţionării condensatoarelor cu evaporare forţată în trepte. în funcţie de tipul de depozit. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată (AC) Sunt spaţiile cele mai moderne de păstrare. . fiabilităţii şi montajului simplu.5 m şi are o lungime între 14 şi 108 m. Bateriile de răcire sunt montate la nivelul solului. Iluminarea celulelor se face artificial cu becuri cu neon. pompe de recirculare.automatizarea reglajului de temperatură în camere. în care se realizează durata maximă de menţinere a calităţii legumelor şi fructelor. aparatură de comandă şi control. . Totodată se impune dotarea cu duze de pulverizare a apei cât mai eficiente şi în aceeaşi măsură prevederea de dispozitive moderne de dedurizare. ambalarea sau preambalarea treptată a legumelor şi fructelor care s-au păstrat în celule. a fost amortizată de mult şi prezintă uzură fizică şi morală.Celulele frigorifice universale au refularea aerului răcit prin pardoseală. 7. Depozitele sunt prevăzute cu rampe de încărcaredescărcare protejate de copertine. exploatării mai economice. prin intermediul unei reţele de canale distribuită în mod uniform. (1997).8. Echiparea cu agregate monobloc din import este echivalentă economic cu instalaţia cu răcire indirectă. în ele se pot depozita atât produse ambalate. fie că devin independente. pe acoperiş. Centrala frigorifică adăposteşte compresoarele acţionate electric. Dotarea actuală datează de 15 -25 de ani. Culoarul tehnologic este lat de 6 m. Deasupra sa. După Gherghi. 162 . dacă se calculează investiţia globală la puterea frigorifică instalată. cât şi produse în vrac. devine o prioritate. autorul citat menţionează: . care funcţionează cu personal de deservire numeros şi costuri energetice foarte ridicate. prin reglaj presostatic. în culoarul tehnic.dotarea cu dispozitive de reglaj automat la compresoare. sunt instalate diverse conducte. înalt de 3. ele prezintă avantajul gradului de automatizare mai avansat. retehnologizarea instalaţiilor frigorifice. Între direcţiile de modernizare. cabluri. Închiderea lor etanşă este asigurată de uşile metalice glisante de construcţie specială.înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor cu altele cu randament superior. dotarea şi aparatura de care dispun necesitând o supraveghere sau o întreţinere de înaltă calificare.

cât şi de toleranţa diferitelor specii horticole.8. în timp ce dioxidul de carbon se poate acumula până la 3-10%. A. Celulele sunt mai mici. Atmosfera biogenă se poate realiza în mod natural în 15-25 de zile. există aparatura şi instalaţiile menţionate pentru reglarea şi controlul atmosferei.1. au garnituri de cauciuc şi dispozitive de ermetizare.2. impermeabile la gaze. deoarece cantitatea sporită de dioxid de carbon este un factor de stres. Impermeabilizarea la gaze se execută pereţilor. Controlul dioxidului de carbon se poate realiza prin eliminarea parţială (fixarea) acestuia de către o instalaţie cu filtru absorbitor (absorbţie pe cărbune activ).8. Etanşeizarea între plăci şi elementele de construcţie se realizează cu bitum. 1994). 1984. 7. cu o capacitate maximă de 300-400 t. mai ieftine. precum şi hublouri de sticlă pentru observaţie şi control. li se adaugă aici impermeabilizarea şi etanşeizarea cea mai perfectă. Realizarea şi menţinerea atmosferei controlate.7. Se cunosc mai multe formule de compoziţii gazoase. Generalităţi. Schema funcţionării unei celule cu atmosferă controlată.. 7. epoxidice sau poliamidice armate cu ţesătură din fibră de sticlă. 163 . chituri. în spaţii mai puţin etanşe. I. Gherghi. bandă adezivă sau vopsele pe bază de răşini sintetice. cu instalaţii mai simple. Se folosesc răşini poliesterice. plăci din tablă de aluminiu. mastic. impuse atât de specificul metodelor de realizare.şi hidroizolarea celulelor frigorifice.6. Soluţiilor constructive adoptate pentru termo. Conţinutul în azot rămâne neschimbat. în măsură să menţină o compoziţie atmosferică diferită de cea normală. Această compoziţie se obţine relativ mai uşor. plăci din oţel prefabricate sau panouri izolante tip sandwich. de construcţie specială. prin respiraţia produselor. Produsele depozitate pot evolua însă în mod nedorit. În plus. Figura. Uşile glisante. şi mai uşor de manevrat (Burzo. tavanului şi pardoselii. în cursul căreia oxigenul scade până la 11-18% şi chiar la valori mai mici (3%).

Efectele temperaturilor folosite în timpul refrigerării Se apelează la refrigerare din numeroase motive şi efectele acesteia pot fi preponderent pozitive.0% azot. Atmosfera lipsită de dioxid de carbon. pe fructele soiurilor din grupa Red. Atmosfera controlată poate avea şi efecte negative sau toxice. cât şi de absorbitor. La cartof este favorizată dereglarea fiziologică numită inimă neagră (black heart) (Burzo. 1986). Bazele teoretice ale păstrării în stare proaspătă a produselor horticole. Factorul economic intervine însă decisiv. realizează o combustie inodoră la 3500C. Boala fiziologică denumită inimă brună (brown core sau brown heart) este caracaterizată şi ea prin brunificarea ţesuturilor centrale de la fructele seminţoase. Instalaţiile dispun de conducte din PVC cu diametrul de 120 mm. Atmosfera generată are 1. La merele păstrate în A. apar variaţii ale compoziţiei gazoase. În primele 3-4 zile de realizare a atmosferei controlate. 7.. se formează pete brune sau negre uşor adâncite. dar se poate menţine doar în celulele etanşe. menţinerea unei proporţii mai mari de O2 (până la 10-15%). în funcţie de baza materială şi de caracteristicile proprii ale acestora (specie. 7. După răcire la 15-200C. În variante mai puţin modificate. Williams etc. amestecat cu propan sau butan. deshidratare şi formare de caverne. este aplicabilă pe o durată scurtă sau îndelungată. iar absorbitorul de dioxid de carbon îşi poate regenera periodic filtrele.I. dacă este corect folosită. tehnologii de producere). 2-3% O2 şi diferenţa N2. Apare la merele Jonathan şi Renet. atunci când nu se respectă compoziţia atmosferică necesară.Excesul de dioxid de carbon poate determina şi el manifestări nedorite.C.oxigenul fiind consumat in proporţie de circa 90%.Un conţinut în oxigen prea scăzut poate bloca respiraţia aerobă. Fiecare specie are limite minime şi maxime de toleranţă la conţinutul atmosferei în oxigen şi dioxid de carbon. este returnat în celulă. cu valve de închidere/deschidere. analizoare automate. există tendinţa permanentă de creştere a conţinutului de dioxid de carbon şi de scădere a oxigenului. se utilizează în cazul produselor sensibile la acumularea acestui gaz. În multe situaţii. Este cea mai utilizată compoziţie. În unele situaţii este necesară însă. cu un conţinut foarte scăzut de CO2. Prelungirea în anumite limite a 164 . Aerul din celulă. cu peste 5% CO2. având consecinţe asupra integrităţii celulelor din ţesuturi. în prezenţa catalizatorilor. Păstrarea produselor horticole ca fază a fluxului tehnologic de valorificare în stare proaspătă. sau cu 0-2% CO2 se poate obţine prin folosirea generatoarelor de atmosferă.5-99.5% O2 şi 98. care dispun atât de convertizor. precum şi la perele Curé.91.9. în condiţiile unei oferte în permanentă evoluţie şi schimbare. cu 2-5% CO2. între evoluţia potenţială a pierderilor şi calităţile naturale ale produselor. se apelează la o soluţie tehnologică de compromis.Atmosfera abiogenă se crează rapid cu ajutorul convertizoarelor de oxigen.0-1. Pe parcursul păstrării. care trebuie ţinute sub control.

Trebuie să observăm totuşi că nu se păstrează decât cele de calitate superioară. 4 zile la 40C şi 16 zile la 00C. Scăderea permeabilităţii membranelor lipoproteice conduce la un contact încetinit şi în cele din urmă întrerupt între enzime şi substrat (separarea enzimelor de substrat). iar masa moleculară mare determină la temperaturi mai scăzute o solubilitate şi o cinetică mult atenuată. Durata de păstrare a calităţii este prelungită şi ea în funcţie de specie. astfel încât între 200C şi 00C constatăm o micşorare de peste 7 ori (700%) (media pentru 30 specii). conţinutul în clorofilă a scăzut de peste 10 ori. Căldura degajată în respiraţie se reduce în mod proporţional cu intensitatea acesteia (la mere este de 0. o zi de depozitare la 250C echivalează cu două zile la 150C. Cazul fructelor pomacee (seminţoase) este tipic. contribuind la scurtarea sau la prelungirea duratei de supravieţuire a produsului respectiv. Activitatea respiratorie se diminuează semnificativ. La scară redusă. dar rămân 80% pigmentate dacă în acelaşi interval sunt menţinute la 40C. unde conţinutul în clorofilă se diminuează de numai 3 ori. este la fel de interesant să constatăm că fiecare creştere sau descreştere de temperatură cu un grad aduce o creştere sau o scădere a intensităţii respiraţiei cu cel puţin 20%.5 ori mai mică). turgescenţa şi elasticitatea sunt menţinute mai bine în condiţii de temperatură scăzută. Evoluţia după recoltare a unor specii (postmaturarea) este influenţată în mod specific. La soiul Olivier de Serres diferenţa este şi mai evidentă (de 4. Tomatele păstrate la 150C se colorează cu un decalaj de 10 zile faţă de cele păstrate la 250C. Transpiraţia produselor se desfăşoară mai lent. iar 165 . clorofilieni) depinde de temperatură. Scăderea vitezei reacţiilor enzimatice este exponenţială. Perele păstrate la temperaturi ceva mai ridicate (cu numai 2-40C) decât temperatura optimă îşi micşorează de două ori durata de păstrare. în timp ce conţinutul în caroten a crescut de peste 9 ori. Merele refrigerate la 0 0C au o perioadă de menţinere a calităţii de 7 până la 10 ori mai lungă decât cele păstrate la 200C. Activitatea enzimatică se diminuează şi ea. precum şi faptul că în sfera consumului biodegradarea este o evoluţie normală.0 Mj/t24 h la 200C). La tomatele de seră Oltbrid ţinute 6 zile la 200C. Fermitatea structo-texturală. dar mecanismele de blocare sunt mult mai complexe.duratei de menţinere a calităţii se bazează pe micşorarea intensităţii proceselor fiziologice la temperaturi joase.7 MJ/24 h la 00C şi 5. Această dinamică este mult încetinită la 100C. care sunt mult mai ferme (tari). Perele din soiul Curé. Căpşunele pigmentate pe 50% din suprafaţă evoluează la 100% în 2 zile de temperatură ridicată (280C). ca urmare a coborârii deficitului presiunii de vapori de apă în funcţie de temperatură. de peste două ori (200%) la fiecare scădere de temperatură de 100C (ecuaţia lui van't Hoff). La piersici. Evoluţia culorii în funcţie de biosinteza şi biodegradarea unor pigmenţi (carotenoidici. încetinită la rece. păstrate la 200C au o fermitate de aproape trei ori mai mică decât cele păstrate la 00C.

fenomenul de catabolizare devine neînsemnat.6% -7.3% -4.5% -7. Valoarea calorică se diminuează proporţional cu intensitatea pierderilor de substanţe cu rol energetic în procesul de dezasimilaţie (tab.2% -12.7% -0. Fenomenul este bine studiat şi la mere.1% -13.6% -2. 1986) Specia căpşune fasole păstăi ardei conopidă pepeni galbeni tomate pătlăgele vinete prune piersici morcovi usturoi varză mere Durata păstrării (zile) 2 7 14 14 14 14 14 14 14 30 30 30 30 Diminuarea procentuală a valorii alimentare la 00C la 200C -1. Efectele tehnologice pozitive ale temperaturilor optime de păstrare sunt prelungirea repausului vegetativ la unele specii şi limitarea alterărilor provocate de microorganisme.8% -6.1% -1.7. este de mare importanţă pentru 166 .6% -0.2% -0.1.4% -1.5% -0.1% -1. La ardeiul gogoşar. Diminuarea valorii alimentare a unor produse horticole în funcţie de temperatura de păstrare (după Burzo. Conţinutul în acid ascorbic (vitamina C) se conservă mult mai bine la temperaturi mici.9% -0. Fenomenul se observă mai bine la piersicile păstrate la 20-220C timp de 4 zile.2% -0.1.45% -0.conţinutul în pigmenţi carotenoidici se măreşte de numai 5 ori.3% -1. faţă de cele înregistrate la temperatura frigorifică (100C).35% -4.5% Conţinutul în glucide hidrosolubile se diminuează prin dezasimilaţie (catabolism).3% -3.7% -0. Tabelul 7. Prevenirea manifestării timpurii a încolţirii în depozit prin blocarea mecanismului enzimatic determinant.6% -0. care îşi pierd mai mult de 1/3 din conţinutul lor în glucide totale.). I.6% -6. aspect care este mai evident la produsele care nu dispun de rezerve de poliglucide (amidon)..9% -0. pierderile sunt duble la temperatura de păstrare de 200C.2% -4. Conţinutul în acizi organici (aciditatea-gustul acrişor) şi raportul între glucide şi aciditate (armonia gustativă) au determinare metabolică şi sunt influenţate de temperatura de păstrare. În condiţii de temperatură joasă (00C) timp de 30 de zile.

şi Westercamp. în centrul tuberculilor apare o înnegrire provocată de formarea de melanină din tirozină. care se diminuează şi ea.1.. 1983). Fenoloxidazele. 7. Intensitatea respiraţiei se diminuează în aceste condiţii în funcţie de temperatură şi de specificul produsului. la temperatura mediului ambiant (200C). se datorează acţiunii specifice a temperaturilor scăzute.).. faţă de un conţinut normal.2. 167 . la care. 1996). apare respiraţia anaerobă cu acumulare de compuşi toxici (acetaldehidă.10. În cartofi se acumulează acid lactic şi se manifestă o dereglare fiziologică numită inima neagră (black heart). J. Clasificarea microorganismelor în funcţie de specificitatea manifestată în creştere şi dezvoltare faţă de factorul temperatură Denumirea grupei Termofile Mezofile Psihrotrofe Psihrofile Temperatura minimă (0C) 45 10/15 -1/10 -7/5 Temperatura optimă (0C) 50/65 30/40 22/27 15/20 Temperatura maximă (0C) 75/80 35/50 30/35 25/30 7. alcool etilic). Tabelul 7. În situaţia lipsei totale de oxigen. rădăcinoase sau cartofi. Efectul bacteriostatic de limitare şi de stagnare a alterărilor provocate de bacterii şi ciuperci. Efectele atmosferei controlate Metabolismul produselor horticole este influenţat în intensitate şi desfăşurare de compoziţia atmosferei în care sunt păstrate. micşorând sensibilitatea lor la acest hormon de maturare atât de important şi de activ (Chapon.10.7. parazite sau saprofite.păstrarea calităţii unor legume bulboase.F. caracteristică unor temperaturi mai ridicate (15-200C). Conţinutul redus în O2 determină totodată scăderea nivelului biosintezei etilenei în fructe. I. Efectul scăderii concentraţiei în O2 Efectul scăderii concentraţiei în O2 se manifestă asupra intensităţii respiraţiei produselor horticole. aflat la o presiune parţială atât de scăzută. Microorganismele patogene aparţin într-o proporţie importantă grupei mezofile (tab. nemaiputând utiliza oxigenul (Burzo. P. Un studiu efectuat la 38 de specii a constatat o scădere cu 10-60% (media 37%) a intensităţii respiraţiei la un conţinut atmosferic de 3% O2. Fenomenul are loc din cauza imposibilităţii oxidazelor de-a mai activa oxigenul. ascorbatoxidaza şi în final chiar citocrom oxidaza sunt afectate de această scădere.2.

La salata păstrată în AC (3% CO2. Concentraţiile prea mari de CO2. Influenţând asupra ciclului Krebs. până la 25% CO2.5% O2 şi 00C) intensitatea respiraţiei se reduce la 1/3 (35%). pe epicarp.10. care sunt cu 10-30% mai ferme după postmaturare faţă de varianta normală. Evoluţia după recoltare a produselor este încetinită în condiţii de AC. salată şi mazăre verde. conopidei şi pepenilor. Efectul creşterii concentraţiei în CO2 Efectul creşterii concentraţiei în CO2 este complementar cu cel al oxigenului în cantitate mică. uşor adâncite. în timp ce la concentraţii de 2-4 % efectul este contrar. Renet (Reinettes). asociate şi cu alte cauze. iar declanşarea acestui fenomen este întârziată cu 30 de zile în medie. Williams. Conopida depozitată temporar în AC (6% CO2. formarea de caverne şi acumularea de acid succinic. prin oprirea dezvoltării mucegaiurilor şi încetinirea postmaturării unor produse care evoluează după recoltare.10. Comparativ cu atmosfera obişnuită. "Brown core" sau "brown heart" este tot o brunificare a ţesuturilor din centrul merelor/perelor. Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată (AC) Efectele compoziţiilor gazoase de atmosferă controlată sunt o rezultantă a aspectelor parţiale favorizate de fiecare componentă în parte.7. Merele Golden Delicious păstrate 210 168 . în interiorul fructelor apare o brunificare a ţesuturilor. cu formarea de caverne (cavităţi). piersici. Intensitatea respiratorie este diminuată în condiţiile de atmosferă controlată în funcţie de compoziţie (mere) (tab. cu simptome diferite în funcţie de soi. Fermitatea se păstrează mai bine în AC la piersici. 7.).7. Este semnalată la soiurile de mere Jonathan.3. dar are cauze diferite. 3% O2). dar mai ales la pere. Braeburn şi pere Curé. concentraţia crescută de CO2 dizolvat în ţesuturi împiedică decarboxilarea treptată a unor verigi ale substratului respirator. caise. La Jonathan. Concentraţiile foarte mari. bulboase) este inhibat la concentraţii mai mari (15-20% CO2). Acest efect contribuie la micşorarea intensităţii respiraţiei. "carbondioxide injury" apare la mere. emisia etilenei este de 3-6 ori mai redusă. Predispuse sunt loturile prea mature. Un factor agravant îl constituie temperaturile joase şi concentraţiile foarte scăzute de oxigen. Biosinteza etilenei este încetinită. unde diminuarea este de o treime (la 5-7% CO2 şi 100C). ardeilor. La grupa Red Delicious se observă pete de culoare închisă. 2. au loc mai lent la mere. Modificările de culoare corelate cu biodegradarea clorofilei sau biosinteza pigmenţilor carotenoizi. însoţită de deshidratare. favorizând resintetizarea acestora şi reversibilitatea procesului (carboxilare). ciupercilor. fapt care a fost bine pus în evidenţă în cazul merelor depozitate în AC (5% CO2. provoacă deranjamente fiziologice caracteristice mai ales fructelor pomacee (seminţoase). caise.3. 4% O2) îşi micşorează intensitatea respiraţiei la 78% (la 80C) şi până la 70% (la 00C). fapt constatat la cartofi. din plantaţii fertilizate unilateral sau excesiv cu azot. fapt care se reflectă şi în conservarea mult mai corespunzătoare a calităţii lor. de stimulare. rădăcinoase. cu fructe de dimensiuni mari.2. pot fi utile în timpul transportului frigorific la distanţe mari a căpşunelor. Repausul vegetativ al legumelor (cartofi. Conférence.

4.2% O2) prezintă la fructele pomacee (seminţoase) avantajele suplimentare ale diminuării aproape totale a biosintezei etilenei.8-1.7) 43% 37.. Cantitatea de glucide totale. acizi organici. 1986) Conţinutul AC în oxigen 3% O2 4% O2 7% O2 8% O2 10% O2 11% O2 21% O2 (normal) Diminuări procentuale ale intensităţii respiraţiei la conţinut CO2 0.2) 44%(43.F.3) 46%(45. gustul armonios se păstrează stabil. pe parcursul comercializării (6-14 zile) (Chapon.3.8) 52%(52. vitamine. J.03% CO2 (normal) 2% CO2 5% CO2 10% CO2 50%(49. 1984) realizată sub 10% din presiunea atmosferică normală.. micşorează proporţional presiunea parţială şi conţinutul în gazele atmosferice componente. Un interes deosebit prezintă faptul că efectul complex al ULO se menţine şi după păstrare.8) 60%(60.7) 49%(48.6) 61%(61. 3% O2) rămân galben-verzui. 7. Efectele presiunii atmosferice scăzute Păstrarea hipobarică (Moras. Lipsa etilenei permite păstrarea în aceeaşi celulă a unor specii incompatibile în mod normal. Diminuarea procentuală a intensităţii respiraţiei fructelor (%) de măr în funcţie de variaţia compoziţiei AC (prelucrare după Burzo. 0. J. Date comparative privind păstrarea hipobarică şi frigorifică obişnuită 169 . procedeul mărind de 2-5 ori durata lor de păstrare.4) 57%(56. piersici) este chiar necesară o fază de postmaturare pentru dezvoltarea aromei specifice.3) 100% - Păstrarea în condiţii de ULO (ultra low oxygen = oxigen foarte scăzut. Preţul de cost ridicat este compensat de unele avantaje. criza climacterică şi sensibilitatea la acest hormon de maturare devenind aproape nulă.6) 50%(50.zile în AC (3% CO2.5% 52%(51. prune etc). iar pentru unele specii (pere. În consecinţă. precum şi valoarea energetică sunt conservate mult mai bine în condiţiile de AC la fructe (mere.1) 58% 55%(54. Tabelul 7. P.F.4.10. P.5% 51%(51. Legumele de frunze pot fi prerăcite în aceleaşi instalaţii. Produsele horticole păstrate hipobaric sunt din grupe de perisabilitate ridicată. 1996). în timp ce în atmosferă normală îşi pierd conţinutul în clorofilă în 90-120 de zi. şi Westercamp. Tabelul 7.6) 47%(46.6) 45%(44.4) 56.H. Chapon.8) 39%(39.

5.FR. Dozele de iradiere şi efectele lor complexe se studiază şi se aplică de peste trei decenii.prevenirea biodegradării provocate de microorganisme (Botrytis etc. J. Chapon. mai ales în climatul tropical. cu mii de titluri publicate. care nu s-a extins din motive economice (investiţii ridicate) şi ecologice (consecinţele asupra consumatorilor nu sunt previzibile pe termen foarte lung). iar în acest caz asociind tehnicile de ionizare cu tehnologia nucleară în general. fiind în general împotriva oricăror intervenţii artificiale asupra produselor. rădăcinoase).) la produsele perisabile proaspete sau prelucrate.H. Aplicaţii avizate ale ionizării sunt în: . 170 .uneori fără motiv. P.. ceapă. Consumatorii neavizaţi evită achiziţionarea acestora. Ionizarea a devenit un domeniu distinct de cercetare.10. în vederea avertizării consumatorilor. 1984 -USDA -Grumman) Specia Căpşune Cireşe Fasole verde Castraveţi Salată Ciuperci Tomate Durata de păstrare (zile) normală hipobarică frigorifică 7 28(400%) 15 60(400%) 13 35(270%) 14 42(300%) 14 48(340%) 4 21(525%) 21 60(285%) Temperatura 0 C 1 0 0 0 13 Presiunea mm Hg 10 50 10 10 75-80 7. ca o alternativă care oferă operativitate şi siguranţă în păstrare. usturoi. Rezervele de stat sau raţiile militare din multe ţări sunt conservate prin ionizare.inhibarea încolţirii legumelor pentru păstrare la temperatura mediului ambiant (cartofi. în pofida preţului ridicat. Ionizarea produselor horticole proaspete Ionizarea produselor horticole proaspete cu radiaţii ionizante este un procedeu de mare viitor. Comercializarea produselor ionizate este permisă numai cu inscripţionarea acestora.. lipsa micotoxinelor şi condiţii de igienă. . cu bune rezultate.(după Moras.

Utilajele şi mijloacele folosite la manipularea produselor horticole 171 . Produsele mai puţin perisabile se manipulează. stivuirile şi transporturile interioare. în timpul stocării de scurtă durată şi a aprovizionării zilnice cu necesarul de marfă. spre centrele de condiţionare. Fermitatea . conţinutul de apă şi gradul de perisabilitate impun tehnologii diferenţiate de manipulare şi transport. Produsele foarte perisabile. Produsele păstrate suportă şi a treia serie de manipulări. fie sunt condiţionate pentru prelucrare. Aici ele sunt a două oară manipulate. au loc în depozit. la beneficiar. sau sunt introduse în celulele de depozitare. centrele de condiţionare sau unităţile comerciale. care se deosebesc în ceea ce priveşte complexitatea şi datorită destinaţiei specifice a producţiei. Încărcările şi descărcările. Transportul în afara acestora poate fi local. depozitare sau prelucrare. VIII .1. presortate şi eventual prerăcite. ambalate sau în vrac.2. pot fi lotizate şi eventual încărcate direct în mijloacele de transport în vederea livrării la beneficiarii interni sau externi. 8. manual sau mecanic.MANIPULAREA {I TRANSPORTUL PRODUSELOR HORTICOLE 8. În reţeaua comercială se derulează ultima serie de manipulări. După recoltare are loc prima serie de manipulări şi transporturi. ambalării şi transportului. în scopul condiţionării. fie în vederea sortării-calibrării şi preambalării pentru transport-livrare. Generalităţi Manipularea şi transportul produselor horticole se efectuează în repetate rânduri pe parcursul valorificării acestora.CAP. pe distanţe medii (1-2 zile de drum) sau pe distanţe lungi (3-4 zile de drum).pe măsură ce înaintăm în flux.Există 4 serii de astfel de operaţii.

cu furcă în interiorul poligonului de sprijin. Datorită gazelor de eşapament. Stivuitoarele au capacitate de ridicare cuprinsă între 1 şi 2t. Figura 8.2.). cu catarg redus). cât şi pe benzină (electroaprindere). Transpaletele (cărucioarele transpalete) au o capacitate de 0.3-2t. În România se fabrică motostivuitorul M16 (40CP.8.1. Produsele în vrac se pot descărca mecanic. Manipularea mecanică se face prin intermediul şi cu ajutorul unor benzi transportoare (din buncăre). cu catarg retractabil. folosirea lor nu se recomandă în celule. electrice. au variante constructive atât pe motorină (Diesel). sarcina de ridicare 2.000Kg). În afară de transpaletele manuale (Frigocom EN-137 şi tip C-2000). dar există şi tipuri cu motoare cu electroaprindere (cu benzină).000mm şi sarcina de ridicare 1200kg. 172 . electrostivuitoare. cu motor termic). Manipularea lor în stive se realizează cu stivuitoarele. Tipuri de transpalete a) transpaleta manuală (hidraulică). prin basculare în diferite tipuri constructive de buncăre (fixe sau mobile). iar manual se pot folosi transpalete şi lăzi. b) transpaleta electrică. Descărcarea mecanică se execută cu motostivuitoare. b) după tipul constructiv (cu furcă frontală şi contragreutate. lopeţi mecanice (din vrac). cu furcă laterală.8.1.). Motostivuitoarele poloneze RAK de 30 CP au înălţimea de ridicare de 3. şi benzi elevatoare (formarea înălţimii de depozitare în vrac sau încărcare în mijloacele de transport). iar transportul interior cu ajutorul cărucioarelor tractate mecanic sau manual. Tipurile constructive se clasifică în modul următor: a) după modul de acţionare (manuale. înălţime de ridicare 3200mm. Produsele ambalate se pot descărca mecanic doar dacă sunt paletizate (palete lăzi sau ambalaje paletizate). există transpalete electrice (tip MICM sau tip EN-137-3) (fig. Motostivuitoarele au motor Diesel (fig.Descărcarea sau încărcarea mijloacelor de transport este difernţiată în funcţie de modul ambalare. tractoare echipate cu furcă hidraulică.

Electrostivuitoarele Balkancar (Bulgaria) EV-426 cu capacitate de ridicare 1.140mm. protejate cu prelate contra prafului.400mm.000kg şi înălţimea de ridicare de 3. care să atenueze posibilele şocuri sau lovituri.200mm. transportul produselor mai rezistente se poate executa cu mijloace neclimatizate. Motostivuitorul M. dar pun uneori probleme tehnice. Durata transportului va fi cât se poate de redusă. se pot lua doar măsuri de limitare a neajunsurilor.Figura 8. Electrostivuitoarele poloneze WW-1803 au capacitate de ridicare 1. maritime şi chiar aeriene (unele produse exotice. Pentru evitarea şocurilor se va circula cu o viteză mai redusă pe drumurile necorespunzătoare.3. 173 . fără staţionare îndelungată la temperaturi peste 200C. Se evită staţionările. Transportul rutier se efectuează cu mijloace de transport autopropulsate (autocamioane) sau tractate (remorci platformă autodescărcătoare.1.2. în funcţie de dotarea existentă. pot deservi celulele. Ideală este însă transportarea cu mijloace izoterme.16 Electrostivuitoarele sunt dotate cu acumulatoare. ambalajele trebuie să fie bine ancorate şi fixate. soarelui sau precipitaţiilor. flori etc).250kg şi înălţimea de ridicare 3.3. Pentru distanţe scurte. iar unele produse (pepenii de exemplu) vor avea un strat de paie pe fundul lăzilor sau autovehiculelor. 8. dar se menţionează şi posibilităţile fluviale. remorci autosemitransportoare). de tipul remorcilor sau al autocamioanelor. Pentru produse perisabile şi mai ales foarte perisabile. remorci obişnuite. la aceeaşi capacitate). Acolo unde nu există mijloace. iar marfa cât mai bine protejată. 8. funcţionează silenţios. Recoltarea şi încărcarea se execută pe vreme răcoroasă. Transportul produselor horticole Transportul produselor horticole se face în mod frecvent pe cale terestră (rutier sau feroviar). refrigerate sau frigorifice. În România se fabrică tipurile "Simplex" cu capacitate de ridicarekg şi înălţime de ridicare mică. între recoltare şi condiţionare.400mm şi "Duplex" (înălţime de ridicare mare 3. există diverse grade de complexitate ale transportului. 2.

P. Leyland. Automatica şi Volvo. 1994). (1994) şi Niculiţă. Ele asigură temperaturi interioare de transport de 10/30C timp de 2 zile. prin folosirea CO2 solid/lichefiat sau N2 lichefiat (agenţi criogenici).4 W/m2K la o izolare foarte bună (vehicule super izolate). (1998). După Niculiţă. ar avea nevoie de peste 50-60 de ore. Gherghi. dar are o pondere în scădere Tipurile de vagoane de cale ferată folosite pot fi neclimatizate. rădăcinoase. sau climatizate de 3 tipuri (izoterme. refrigerate sau frigorifice). 174 . indică agregatul de răcire Thermo-king. {i aici se preferă încărcarea produselor prerăcite. înainte de încărcarea produselor.000-4.3. Din punct de vedere constructiv pot fi confecţionate din lemn sau din metal. Singura soluţie este prerăcirea. Transportul feroviar al produselor horticole se poate practica la cartofi. Există posibilităţi de modificare a atmosferei în cadrul autodubelor frigorifice. în timp ce produsele de la mijloc sau din faţă. realizând temperaturi până la -10C pe durata transportului la beneficiarii situaţi la distanţe de 2-4 zile de drum (durata maximă recomandată). (1998). produsele amplasate în partea din spate. un evaporator.Tehnologiile moderne de preluare implică prerăcirea şi tranportul izoterm sau frigorific. valoarea coeficientului global de transfer termic K (Kcal/h/m2 0C) variază între 0. A. într-o perioadă de timp de 5-6 ori mai mare. iar autoduba se prerăceşte şi ea. A. care acumulează frigul congelându-şi soluţiile în timpul staţionărilor. ceapă. După Gherghi. ca fiind mai răspândit.500 Kcal. A. P. (1980). limitele K sunt 0. Henschel. O soluţie de compromis este plasarea în partea din faţă a semiremorcii. cât poate dura un transport mediu. Mijloacele izoterme frigorifice dispun de agregate care funcţionează cu freon 12. Mijloacele izoterme refrigerate au în interior un sistem de răcire format dintr-un buncăr pentru depozitarea gheţii hidrice sau carbonice şi un sistem de ventilare pentru uniformizarea aerului răcit. În termeni tehnici ele sunt cunoscute sub denumirea de LKW-uri (lastkraftwagen = camion de transport. pepeni verzi. deschise sau închise. şi colab.35 la cele refrigerate sau frigorifice. a unor produse cu gradul de maturare mai puţin evoluat (Gherghi. dacă se încarcă produse prerăcite.8 la vehiculele izoterme normale şi 0. în limba germană). cu capacităţi între 10 şi 22 t. Transportul feroviar al produselor horticole. care vin în contact direct cu aerul rece refulat de agentul frigorific se răcesc în numai 10-12 ore. prin conectare la instalaţii speciale. Tipurile constructive de autovehicule frigorifice întâlnit în România sunt Skoda.2. În caz contrar. (1994). dar pentru a elimina căldura de câmp din cele 13-14 t de produse care se încarcă. Mercedes. Agregatul are un debit de 4. Petrescu. 8. cu temperatură ceva mai ridicată. Există şi autodube răcite cu gheaţă eutectică. Mijloacele izoterme sunt autodube cu pereţii dubli izolaţi cu polistiren sau poliuretan. struguri.7 W/m2K la vehicule izoterme normale şi de 0. varză. un compresor cu condensator şi pompe de recirculare. În interior se poate menţine temperatura de 7-100C timp de 24-48 ore. El dispune de un rezervor cu fluid frigorific lichefiat.. A.

3. izolaţi cu spumă de poliuretan. Containerele pentru produsele horticole sunt izoterme. o soluţie de CaCl2).s de 59 t şi G. I. Vagoanele izoterme frigorifice au agregate de răcire cu compresor. destinate pentru produse paletizate. A.4. sunt importante. pe măsura posibilităţilor de răspândire. Durata răcirii este de două zile.a.. prin intermediul căruia este posibilă recircularea (tur-retur) şi menţinerea frigului -180/+120C.. acţionate Diesel sau electric. să fie curate şi fără mirosuri străine.g. pepenilor verzi sau tomatelor. de tipul macaralei K-162 (prin agăţare). în care se depozitează 1. Pentru produsele horticole se folosesc tipurile Interfrigo (17 t) şi EK-2 (24 t). P. amplasate într-un vagon separat (uzina de frig). într-o staţie situată pe traseu. Este o modalitate de transport modulată. 8. răcirea se face prin intermediul unui agent de răcire ( direct cu amoniac lichefiat sau indirect cu agent intermediar. dar au apărut tipuri răcite cu agenţi criogenici sau gheaţă eutectică. În interior se poate menţine temperatura de 2-100C.0-1.3. de 10 şi 20 t capacitate. Transcontainerele pentru produse horticole trebuie să aibă platforma de lemn. în ceea ce priveşte mecanizarea manipulării şi ritmicitatea transporturilor pe containere (creşte viteza şi cifra de rulaj). Transcontainerizarea. Sunt destinate pentru distanţe mari. în cazul cartofilor. care dispune de utilităţile necesare. Gherghi.Vagoanele neclimatizate (Ggs) pot fi închise de tip simplu (G) de lemn (27 t) sau de metal (G. bulbilor de ceapă uscată. Lanţul frigorific (Potec. Vagoanele neclimatizate deschise tip FAD şi FADS sunt de metal şi au capacitatea de 50-60 t. 1994. de 20-28 t). Vagoanele tip TKF-12 au o baterie de răcire. a unor containere standardizate ca dimensiuni şi a unor mijloace de manipulare-ataşare-închidere a containerelor la începutul transportului. În România se folosesc transcontainerele ISO-ID. lăzi sau lăzi paletizate. Pentru produsele horticole.g.3. respectiv manipulare-dezataşare-preluare la beneficiar. care circulă spre fiecare vagon din garnitura frigorifică (7-12 vagoane). ISO-IC închis şi ISO-IC deschis. după care gheaţa trebuie înlocuită. timp de două zile. în funcţie de specie şi de distanţă. iar pe timpul transportului 0-80C. cât şi ambalate în palete. Vagoanele izoterme refrigerate sunt prevăzute la capete cu buncăre buzunare. care se bazează pe existenţa unor transcontainere (mijloace auto-feroviare-naveavioane). Vagoanele izoterme au pereţi dubli de 30 cm. temperatura recomandată la încărcare este de 2-80C. 8. conectată la vagonul centrală.m.. eventual prerăcite (în funcţie de specie). Produsele trebuie să fie sănătoase şi zvântate. 1983. De la uzina de frig. Temperatura interioară este de 1/80C. Această metodă se poate aplica la produsele horticole atât în vrac. Niculuţă.l.5 t gheaţă hidrică. Modulele au 6058 x 2438 x 1217 mm sau 6058 x 2438 x 2438 mm. fructelor pomacee. existând şi un sistem de ventilare a aerului. Avantajele modulării. Circulaţia aerului răcit poate fi forţată prin intermediul unor ventilatoare electrice. 1998) este fluxul de valorificare sub protecţia frigului artificial a produselor 175 .

Aspecte generale Refrigerarea este un procedeu de conservare a calităţii produselor în curs de valorificare. se numără în primul rând calitatea şi stabilitatea loturilor de produse. Unii consumatori preferă un produs proaspăt adus de departe. precum şi eficienţa economică estimată. iar condiţia de accesibilitate fiind existenţa dotării necesare. Fazele lanţului frigorific au fost expuse cu faze individuale. -transport frigorific la beneficiar. care se bazează pe utilizarea frigului în limitele unor parametri tehnologici specifici.IX. Se continuă cu lanţul frigorific (transport. -transport climatizat (frigorific). comercializare. -păstrare la cumpărător în frigidere casnice.2. Tehnologiile moderne de valorificare pot include prezenţa refrigerării de la începutul fluxului. în numeroasele sale variante. CAP. -condiţionare-preambalare la temperatură moderată (nu se admit abateri bruşte. Refrigerarea produselor horticole proaspete stă la baza procedeelor biotice de păstrare. Păstrarea frigorifică de lungă durată este în prezent concurată de creşterea mobilităţii comerţului internaţional. apelând la temperaturi scăzute. condiţia de oportunitate fiind de ordin economic. -prerăcire. odată cu prerăcirea. 9. mai mari de 6-80C). consum.1. -depozitare frigorifică. Efectele şi utilitatea refrigerării la produsele horticole proaspete 176 . mai ales pentru produsele perisabile. sau din zone climatice diferite. variantei locale păstrată frigorific timp de mai multe luni.REFRIGERAREA PRODUSELOR HORTICOLE 9. depozitare. pe parcursul tratării detaliate a tehnologiilor de valorificare horticolă: -recoltare pe vreme răcoroasă. Printre criteriile care sunt luate în consideraţie pentru folosirea refrigerării. la care contribuie ţări din ambele emisfere. aflate deasupra punctului de îngheţ. -desfacere în spaţii răcite sau frigorifice. toate sub protecţia frigului).horticole.

temperaturile critice determină brunificarea internă şi opărirea moale. În utilizarea refrigerării apar şi insuccese. raportul glucide/aciditate sau conţinutul în vitamina C. datorate în mare parte unei aplicări incorecte a tehnologiilor. La unele fructe. reprezentând energia termică transmisă lor de mediul înconjurător. radiaţii ionizante) sau chimice aplicate după recoltare. transpiraţie. glucide totale. Depăşirea nivelelor superioare de temperatură determină reducerea semnificativă a duratei de depozitare.. soi. Oscilaţiile termice au efect contrar. aciditate). compoziţia chimică (umiditate. prin accentuarea fenomenelor de evoluţie în depozit (maturare. Viteza de răcire prea mare provoacă un şoc termic ducând la scăderea turgescenţei şi mărirea permeabilităţii membranelor celulare. Temperaturile scăzute au un efect bacteriostatic. aspectul şi calitatea în general. specific fiziologic (respiraţie. Temperaturile optime de păstrare sunt standardizate şi depind de numeroşi factori: specie. iar în unele cazuri de gradul de maturare al produselor. Fermitatea structo-texturală. veştejirea şi zbârcirea. Trebuie subliniată dependenţa evidentă între conţinutul în glucide totale şi temperaturile optime de păstrare a produselor. Pierderile ireversibile de umiditate produc în cele din urmă scăderea turgescenţei. maturare) şi specific tehnologic diferenţiat. refrigerarea opreşte temporar procesul de maturare. pot mări eficacitatea acţiunii frigului. la castraveţi şi pătlăgele vinete. pete decolorate şi brunificări. în condiţii de atmosferă normală şi ventilaţie activă sau în condiţii de atmosferă modificată (AC= atmosferă controlată sau în varianta ULO= ultra low oxygen/oxigen ultraredus). Intensitatea respiraţiei. Diversele tratamente fizice (UV. la piersici brunificare internă şi fibrozitate. sau evoluţii specifice cum ar fi fluidizarea ceridelor cu 177 . încolţire) şi biodegradare (boli de depozit). numită căldură de câmp. O refrigerare corespunzătoare presupune o eliminare rapidă a căldurii de câmp şi menţinerea produselor la o temperatură optimă scăzută cât mai constantă. produsele horticole conţin o anumită cantitate de căldură. La mere. refrigerarea produselor horticole determină încetinirea proceselor metabolice ale acestora prin diminuarea vitezei reacţiilor biochimice. Caracterizată succint sub raportul avantajelor. continuarea evoluţiei produselor şi activitatea microorganismelor sunt încetinite.În momentul recoltării. Deranjamentele fiziologice (fiziopatiile) cauzate de frig se manifestă în momentul depăşirii unor temperaturi minime critice şi depind de specia sau soiul la care se produc. iar durata de supravieţuire a produselor este prelungită. a solubilităţii substanţelor şi a permeabilităţii membranelor celulare. pierderea umidităţii prin transpiraţie. sunt menţinute şi conservate. cu efecte pozitive asupra valorii nutritive. iar temperatura pe care o au oscilează în mod frecvent între 15-300C. la tomate defecte de culoare şi înmuiere. Apar modificări de consistenţă şi culoare. Activitatea unor enzime se dereglează sau se blochează. dacă ne referim la culoare. Răcirea de lungă durată duce în final la pierderea calităţii produselor care nu au fost comercializate la momentul oportun.

Refrigerarea cu aer. 9. Refrigerarea induce produselor o oarecare dependenţă de menţinerea condiţiilor frigorifice pe parcursul întregii valorificări. Este metoda cea mai răspândită datorită accesibilităţii sale. γ i = densitatea aerului interior (kg/m3). Agenţii de răcire sau sursele de frig Răcirea se produce şi se transmite.aspect uleios pe suprafaţa merelor.5-1. . Agenţii de răcire pot fi utilizaţi în: A. -0. gheaţa hidrică industrială.3.1-0. 9. gheaţa hidrică naturală). în depozitele cu ventilaţie mecanică.iar cu folosire mai puţin frecventă amestecurile frigorigene. g = acceleraţia gravitaţională (9. Viteza curentului de aer atinge în coşurile verticale valori de 0. cu două categorii : . canale şi camere de aer etc. fie în amestec prealabil cu aerul din amenajările sau construcţiile destinate păstrării produselor. Ventilaţia naturală pasivă realizată în amenajările şi depozitele neutilate are o viteză a curentului de aer de 0.75 m/s. kV 2γ e P = p+ + h(γ e − γ i ) (Kg/m2) 2g P = presiunea însumată a aerului care are tendinţa să circule.artificiali (aerul răcit.1. γ e = densitatea aerului exterior (kg/m3). prin intermediul unor agenţi de răcire. în marea majoritate a metodelor şi procedeelor.4 m/s şi este influenţată de regimul vânturilor din zonă. instalaţii şi agregate frigorifice. sensibilizându-le la contactul cu parametrii mediului ambiant.6 pentru expunere la vânt. h = înălţimea (ml) până la zona neutră (zona unde P=p). p = presiunea barometrică (exprimată în kg/m2). circuit închis (răcirea mecanică) are loc în maşini.naturali (aerul rece. B. 178 .3. k = coeficientul aerodinamic pentru pereţi (+0.Aerul rece este un agent de răcire natural. vidul). Există şi procedee/metode de răcire fără agenţi frigorifici. Ventilaţia naturală organizată beneficiază de amenajări care permit activarea tirajului de aer: coşuri de ventilare cu deflectoare. circuit deschis. gheaţa carbonică şi unele gaze lichefiate (agenţi criogenici).3 pentru ferit de vânt). apa răcită.81 m/s2). sau în anotimpul friguros. Constituie totodată o cale de economisire a energiei electrice. spre deosebire de aerul racit. în depozitele frigorifice. precum şi de diferenţa de temperatură între exteriorul şi interiorul spaţiului de depozitare. Refrigerarea cu aer rece este practicată în nopţile răcoroase de toamnă / primăvară. Ventilaţia activă se efectuează fie prin aspiraţie directă. grătare.

morcovi. fructe de arbuşti) sau ambalate într-un mod mai deosebit. În plus apare o sensibilizare la contaminări fungice şi un anumit grad de poluare a apei. tomate. Unele produse crapă în contact cu apa. Viteza aerului ventilat mecanic este corelată cu coeficientul de recirculare a aerului şi cu capacitatea ventilatoarelor. ∆ t = diferenţa de temperatură produse (t10C) . Refrigerarea cu aer răcit poate fi folosită în fazele de prerăcire (air cooling). 9. în prezent utilizarea gheţii hidrice este limitată la prerăcirea unor produse şi la transportul acestora în condiţii optime. Mult utilizată în urmă cu decenii. energetic şi ecologic. varză. Deşi viteza de răcire este superioară. prin creşterea valorii α .3. Q=α S∆ t (Kcal/h) Q = cantitatea de căldură transferată (W/h sau Kcal/h). iar în străinătate (mai ales SUA) pentru piersici. trebuie permanent evaluate în contextul tehnologic. mai ales când se utilizează unele produse dezinfectante. Refrigerarea cu apă rece sau răcită se practică în fazele de prerăcire sau de transport. prune. pepeni. depozitare frigorifică. Coborârea temperaturii produsului în contact cu aerul răcit depinde de modul de ambalare şi de transferul termic. ridichi etc. iar tehnologiile utilizate sunt bazate fie pe imersie.2. anume prin absorbţia căldurii necesare topirii (80 kcal/kg). în care evoluează tehnologiile frigorifice moderne. realizându-se în proporţie preponderentă prin fenomenul de convecţie termică.4. precum şi de durata ventilării pe faze de păstrare. sparanghel. având o aplicabilitate mai restrânsă. păstrarea şi manipularea acestora. α = coeficientul de convecţie termică (depinde de suprafaţa produsului) (Kcal/m2h0C sau W/m2K) s = suprafaţa de transfer termic a produsului (m2).3. fie pe pulverizarea cu duşuri (hydroaircooling). Obţinerea gheţii naturale şi fabricarea gheţii hidrice industriale. Refrigerarea în vid (vacuum cooling) este o metodă modernă utilizată mai ales la prerăcire. până la o valoare limită care este impusă de factorul economic. conopidă. 9. Refrigerarea cu gheaţă hidrică naturală sau artificială (industrială) are şi ea o aplicabilitate restrânsă de modul cum se realizează răcirea. convecţia termică fiind forţată prin intermediul ventilatoarelor. Gheaţa industrială sub formă de blocuri sau mărunţită (top icing) se foloseşte în tehnologiile noastre actuale de valorificare a fructelor de arbuşti fructiferi şi a boabelor de mazăre batozată care se transportă pentru industrializare. evitându-se deshidratarea şi şocul termic.aer răcit (t20C).3. ţelină.3.Se ţine seama de temperatura şi umiditatea aerului exterior. Utilizarea apei răcite frigorific (hydrocooling) se face în circuit deschis sau închis. care cere o dotare tehnică superioară (vezi 179 . broccoli. transport şi comercializare sub protecţia frigului artificial. acest procedeu nu este compatibil cu unele produse foarte sensibile (legume de frunze. 9. Viteza aerului răcit determină durata procesului de scădere a temperaturii.

68 96.0 O evaporare de 1% din masa produsului. Se folosesc în mod complementar. (după Niculiţă. sau au o utilizare mai limitată.0 11. cu 500-1.500 ore utilizare/an.0 10.5.1. Temperatura de fierbere a apei scade odată cu scăderea presiunii.6 Temperatura de fierbere a apei (0 C) 100.2.1 5. La presiune barometrică normală. care este proporţională cu raportul suprafaţă /volum şi cu gradul de afânare al produsului. Viteza de răcire depinde de viteza de evaporare. pierd o parte din apa liberă prin evaporare. iar scăderea de temperatură este diferenţiată pe categorii de produse (salata se răceşte în 17 minute de la 20 la 00C. plasate într-un spaţiu etanş cu presiune scăzută. Prin asociere cu păstrarea ulterioară la presiune scăzută (LPCA=low pressure controlled atmosphere) în ambalaje peliculare semipermeabile la gaze. La numai 46 mmHg. Pentru a răci o căpăţână de salată de la 200C la 30C. înainte de răcire pentru a evita un dezechilibru. Dependenţa între presiunea barometrică (mmHg). P.). Produsele horticole bogate în apă. cu capacitate de răcire de 5-20 t/oră. mai ales pentru produsele gata ambalate. permite o coborâre a temperaturii cu 6 0C. Durata răcirii este de numai 15-30 minute. 1986.6 mmHg) pentru evaporare este preluată de la produsul care se răceşte. există relaţia: Q M= lvap Tabelul 9. în timp ce volumul ocupat de 1 kg de vapori de apă creşte foarte mult. Legumele de frunze. iar 1 kg de vapori de apă ocupă un volum de 1. căpşunele se pretează mult mai bine la acest procedeu decât multe fructe. 180 . Metoda este preferată numai în cazuri verificate de experienţa anterioară şi se aplică doar atunci când este indicată în mod specific.1). 9.0 206.5 1.cap.50 186. Avantajele constau în răcirea uniformă. M(kg) fiind masa apei vaporizate din produs..5 0 Volumul masic al apei (m3/kg) 1. ) Presiunea barometrică (mmHg) 760. iar lvap(kcal/kg) căldura medie latentă de vaporizare a apei la presiunile corespunzătoare şi ∆ t 0C. Căldura necesară (597 kcal/kg sau 625 W/kg la 00C şi 4.3. apa poate fierbe la 00C. fasolea verde. conopida. Alţi agenţi de răcire. este necesară evaporarea a 3% din umiditatea sa totală. dar piersicile în 30 minute de la 18 la 140C). Eficienţa economică impune folosirea de unităţi mobile. Uneori se recomandă o umezire exterioară. mai ales drupacee.68 m3 (tab. sub formă de vapori de apă. sparanghelul.6. Notând cu Q (kcal) cantitatea de căldură preluată din mediu necesară răcirii produsului cu ∆ t0C. temperatura de fierbere a apei (0C) şi volumul ocupat de 1 kg vapori de apă (m/kg). se realizează una dintre cele mai moderne tehnologii de valorificare. temperatura de fierbere a apei este de 1000C.4.1 4.9.

Gheaţa eutectică se obţine în vase sau recipiente etanşe. CO2. servesc la refrigerarea unor vehicule de transport. fiabilitate. -cu absorbţie (comprimare termochimică). având o căldură latentă de topire de 137 kcal/kg. temperaturile pot coborî cu 120 până la 450C. Este utilizată ca sursă de frig la răcirea vagoanelor CF. Ambalaje unor băuturi se răcesc în mod automat la deschidere cu capsule care conţin agenţi criogenici. complexitate) sau economică. Solubilizarea sau dizolvarea acestor substanţe se face cu absorbţie de căldură. Ea separă sub formă de cristale.3. eficienţă. Diversitatea se datorează nu numai cerinţelor de optimizare tehnică (randament energetic. iar în prezenţa apei în stare solidă intervine şi aportul termic negativ al căldurii necesare pentru topire. Gazele lichefiate (numite tehnic agenţi criogenici. Acestea au constituit o alternativă de prelungire a duratei de utilizare pentru gheaţa hidrică.Amestecurile frigorigene (refrigerente) se realizează între mai multe substanţe. Dioxidul de carbon lichid are o capacitate frigorifică mai mică decât gheaţa uscată (65 Wh/kg la 00C).Procedeele cu agenţi frigorifici sunt încă utilizate în proporţie predominantă. Capacitatea sa frigorifică este de 174 Wh/kg (-78. depăşite din punct de vedere tehnic şi energetic. Domeniul de utilizare este restrâns de mijloacele de transport. autodubelor sau containerelor izoterme. în care sunt supuse unor temperaturi scăzute soluţii hidrice (apoase) ale anumitor săruri. dar şi problemelor ecologice care impun limitarea poluării. a descris agenţii frigorifici utilizaţi în circuit deschis.4. care la dizolvare şi amestecare produc efect de răcire. Gheaţa carbonică (uscată) se topeşte la -78. Între avantaje. prezentând unele dificultăţi în procurare /mânuire şi impunând măsuri de protecţia muncii specifice. Presiunea din interiorul autodubelor sau vagoanelor CF este menţinută mai ridicată decât presiunea atmosferică. Azotul lichid vaporizează la -1960C şi are căldura latentă de vaporizare 46 kcal/kg (116 Wh/kg pentru 00C). Recent au apărut şi variante de utilitate casnică sub forma unor elemente (pungi din materiale speciale) care acumulează frig în congelator. iar apoi sunt folosite la rândul lor ca sursă de frig în recipiente izoterme portative. Maşinile şi instalaţiile frigorifice 9. în aceleaşi vase etanşe care sunt mereu folosite prin congelare repetată. acumulând frig.1. cu săruri sau anumiţi acizi. De la amestecuri simple cunoscute (1 parte gheaţă sfărâmată + 2 părţi NaCl). Procedeele în circuit închis (ciclu mecanic) sunt : -cu comprimare (compresie) mecanică de vapori . 9. mărime. care are loc la o temperatură situată mult sub 00C.cele mai folosite. prin vaporizare în sistem deschis.90C). se menţionează faptul că nu udă produsele prin topire şi are efect inhibitor în biodegradarea şi în postmaturarea produselor.90C. Diversitatea actuală a procedeelor şi metodelor tehnice de obţinere a frigului. la amestecuri mai complexe. 181 . folosind o supapă de reglaj. N2 sau chiar freonul R12). A.4. Capitolul 9. până la îngheţul definitiv.

Prin comprimare. Trecerea unui fluid din stare lichidă în stare gazoasă necesită căldură. Ciclul de transfer reversibil. -diagrama T-S (temperatură-entropie* specifică).4. absorbind căldura. efectul magnetocaloric în supraconductoare etc. fenomene fizice de altă natură.L. se poate realiza numai cu un consum de energie exterioară (ciclul Carnot reversibil).). Aici vaporii trebuie aduşi iar la starea lor iniţială lichidă. fie un ciclu frigorific real). 182 . T Pentru a explica procesele care au loc într-o instalaţie frigorifică. unele în curs de introducere sau testare (efectul de desorbţie. pentru a servi la reluarea ciclului.Absorbţia de căldură se produce datorită destinderii (detentei) fluidului. Răcirea şi condensarea au loc într-un condensator. 9. 1824). care utilizează în răcire:-fenomene termoelectrice (exemplu efectul Peltier). respectiv horticole. care pot prezenta fie un ciclu frigorific ideal. efectul demagnetizării adiabatice.(fig. În instalaţiile frigorifice. fenomene termomagnetice. adică de la un corp mai rece către un corp mai cald. în cadrul ciclului reversibil. Pot fi enumerate foarte multe variante. fenomene termomagnetoelectrice. prin intermediul unui detentor.S. În cazul apei. = constant. fiind evacuat sub formă de gazoasă.2. consumând energia necesară acestui proces.2. Ciclul de funcţionare al instalaţiei firgorifice cu comprimare mecanică. La un volum constant.B. Compresorul efectuează comprimarea lor. cantitatea de energie necesară pentru a transforma un litru din stare lichidă în stare de vapori este de 539 kcal (627 W). N. se folosesc diagrame diferite: -diagrama p-V (presiune-volum). vaporii se supraîncălzesc. prin acelaşi circuit închis (de conducte). 9. numită căldură latentă de vaporizare (la 760 mmHg). Agentul frigorific transportă căldura încorporată prin evaporare. Transferul de căldură se poate face în mod natural numai de la un corp cu temperatură mai ridicată la un corp cu temperatură mai scăzută (principiul al doilea al termodinamicii. pV presiunea evoluează concomitent cu temperatura.). prin condensare. efectul Ranque.Procedeele fără agenţi frigorifici sunt mai puţin folosite în valorificarea produselor vegetale. Presiunea (p). temperatura (T) şi volumul (V) sunt parametrii de bază ai unui gaz şi legea gazelor perfecte exprimă interdependenţa între ei. Pentru ca vaporii să se poată condensa la temperatura obişnuită. amoniacul (sau freonii) în stare lichidă se evaporă într-un circuit închis. Carnot. -diagrama log P-i (logaritmul presiunii-entalpie specifică. trebuie să le mărim presiunea. către alt spaţiu aflat la exterior. Răcirea are loc într-un spaţiu în care temperatura este menţinută mai scăzută decât cea de la exterior.

J/K x kmol (entropia molară). *Entropia (S) este definită (R. agentul frigorific evoluează în 4 timpi: 1-2 comprimare adiabatică**de la temperatura T0 la o temperatură ridicată de comprimare T. 2-3 condensare izotermă în condiţiile în care entropia specifică scade şi temperatura mediului exterior este mai mică decât T.2.3.9. 1887) printr-o relaţie care reprezintă expresia matematică a principiului al doilea al termodinamicii pentru procesele reversibile. sau J/kg x K (entropia unităţii de masă). deoarece are loc în condiţiile concrete oferite de o instalaţie funcţională. variaţia entropiei specifice poate fi calculată. în care are loc scăderea temperaturii de la T la T0 şi agentul frigorific cedează de fapt lucru mecanic. Figura 9.) se abate de la ciclul teoretic (ideal). Cu ajutorul entropiei se defineşte calitatatea unui proces termodiamic. în condiţiile în care entropia specifică revine la nivelul iniţial. cu consum de lucru mecanic. constatăm că pentru realizarea schimbului de căldură. variaţia entropiei este nulă.) care modelează teoretic.Figura 9. Ciclul frigorific real (fig.9. Diagrama ideală T-S pentru ciclul Carnot inversat Rezumându-ne la diagrama ideală T-S (fig. **Un proces sau un fenomen adiabatic are loc fără schimb de energie (primire sau cedare de căldură) cu exteriorul. Diagrama ciclului frigorific real El are loc astfel: 183 . 3-4 destindere (detentă) adiabatică. La procesele reversibile deschise. 4-1 evaporarea izotermă încheie ciclul. Într-un proces reversibil închis. Ea se exprimă în J/K (entropia sistemului). Clausius. evoluţia proceselor care se produc în ciclul Carnot inversat.2.3.

prin destindere la o presiune mai scăzută. 184 . . 2'-3 condensare în condensator. Gazul se răceşte şi condensează în condensator. Procesul se desfăşoară cu un consum de lucru mecanic. care este mediul exterior. în care circulă un agent intermediar de răcire (soluţie salină cu CaCl2. Aspecte generale Instalaţiile frigorifice funcţionează ca pompe de căldură. Ciobanu. Klauss.. R. Componenţa unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă (după Burzo. 9.1-2 comprimare adiabatică în compresor. 9. într-un spaţiu mai cald. În compresor are loc comprimarea vaporilor de agent frigorific.. 3-3' subrăcire în subrăcitor. 3'-4' destindere izentalpă*** la instalaţiile cu subrăcire. I. etilenglicol etc) cu punct de îngheţ foarte coborât (solă). deoarece transferul de căldură are loc dintr-un spaţiu mai rece care se răceşte în continuare.3. M. 4'-1 sau 4-1 vaporizarea agentului frigorific la presiune şi temperatură constantă.4. căldura latentă de vaporizare din spaţiul unde se produce acest fenomen. care sunt apoi refulaţi în stare supraîncălzită.. prin însuşi agentul frigorific din vaporizator (evaporator). ***Un proces izentalp se desfăşoară în condiţii de entalpie constantă. 3-4 destindere izentalpă la instalaţiile fără subrăcire. Agentul frigorific (amoniac sau freoni) absoarbe în momentul vaporizării. Căldura acumulată este apoi eliminată în 2 etape.5. În practică.4. Funcţionarea instalaţiilor frigorifice. 1984) Schema simplificată a unei instalaţii frigorifice multifuncţionale este redată în figura 12. cu care are o suprafaţă relativ mare de contact cu mediul ambiant şi este construit pentru a favoriza transferul şi eliminarea căldurii în exterior. 2-2' răcirea vaporilor supraîncălziţi refulaţi în condensator. tipul de răcire care se produce poate fi : -direct.indirect prin intermediul unui circuit răcit de vaporizator.

Faţă de un agregat de răcire simplu.. înaintea repunerii sale în circuit.5-4. Lucrul mecanic (Lm) consumat în instalaţiile frigorifice uzuale exprimat în echivalent caloric este de 3.04). care asigură separarea eventualelelor picături de agent frigorific nevolatilizat (Burzo. care aduce creşterea eficienţei frigorifice la ε ' (ε ' = qo ' qo + qsr qsr qsr = =ε + . injectarea în jet foarte subţire a agentului frigorific în vaporizator (g) unde se produce destinderea. M. de dimensiuni modeste.6. R. agentul frigorific ajunge în rezervorul (d) destinat acumulării. care reprezintă o soluţie de modernizare. care are loc.. d-rezervor de lichid. mai este intercalat un separator de lichid (h). Factorii de climat ai spaţiilor răcite 185 .5-4.5). Instalaţiile frigorifice pot fi individuale (monobloc). f-ventil de laminare. h-separator de lichid i-pompă pentru agentul de răcire intermediar Instalaţia frigorifică cea mai simplă (fig. Depozitele frigorifice pentru produsele horticole utilizează instalaţii centralizate cu răcire directă de tip industrial. ε = 3. 9. de la marca TRANE cu consum energetic ridicat şi până la agregatele moderne capsulate. Schema generală a unei instalaţii frigorifice cu compresie mecanică într-o treaptă. unde ciclul se încheie.4. = 0. e-subrăcitor de lichid. economice.Ciobanu.Figura 9. De la compresor (a) fluidul frigorific circulă la separatorul de ulei (b) care separă picăturile antrenate de vaporii refulaţi. în paralel cu compartimentarea celulelor supradimensionate. Vaporizarea agentului frigorific subrăcit determină o absorbţie de căldură (căldură de vaporizare) superioară (q0' = q0 +qsr. b-separator de ulei. I.5 ori mai redus decât cantitatea de căldură extrasă (q0) din mediul răcit (ε = q0/Lm. În paralel.) prezintă şi alte componente. o centrală frigorifică sau chiar o instalaţie monobloc prezintă detalii constructive şi posibilităţi de reglare-programare care-i amplifică mult numărul componentelor. Lm Lm Lm Lm Ventilul de laminare (f) permite refularea. Subrăcirea agentului frigorific în subrăcitor (e) permite creşterea eficienţei frigorifice (ε ).1984).. a-compresor frigorific.4. cu producere de frig (absorbţie de căldură). care îi asigură din punct de vedere tehnic o funcţionare fiabilă.03-0. unde qsr este absorbţia de căldură suplimentară datorită subrăcirii). c-condensator. Klaus. aşa cum am arătat. După trecerea în stare lichidă în condensator (c). sau centralizate. care folosesc amoniacul (NH 3) drept agent frigorific. Pe parcursul recuperării şi antrenării către compresor. precum şi calitatea utilităţilor care le oferă. prin deservirea răcitoarelor din celule de către o centrală frigorifică unică. 9. g-vaporizator. au existat de-a lungul timpului şi diferite tipuri de agregate monobloc. pentru fiecare celulă.

prin acoperirea care se face treptat toamna. Ulterior. Din studiile I. prin intermediul ferestrelor. Tot din lucrările menţionate se poate reţine aspectul folosirii în gospodăriile individuale a gunoiului de grajd la protejarea suplimentară a unor silozuri. Inerţia termică a pereţilor contribuie la atenuarea variaţiilor de temperatură.C Braşov (1970-1997) rezultă că în multe cazuri pierderile la păstrare au fost mai mici în condiţiile Transilvaniei la silozurile fără aerisire (şanţuri). Grosimea straturilor de pământ şi de paie.P. dacă la exterior este prea cald.cu atât acesta permite urmărirea diferenţiată pe specii şi grupe de soiuri a tehnologiilor de păstrare standardizate. sau prea multă umiditate. în corelaţie cu ceilalţi factori de microclimat. circulaţia activă şi compoziţia aerului. {anţurile şi gropile asigură protejarea contra temperaturilor scăzute a unor produse horticole rezistente la păstrare. aerisite în anotimpul friguros doar în perioadele cu temperaturi peste -50C. 186 . La spaţiile cu ventilaţie naturală care au pereţii dubli şi amenajări specifice (grătare. prin îngroşarea stratului protector în timpul iernii. umiditatea relativă. menţinerea unei umidităţi cât mai scăzute devine o preocupare predominantă. verificarea periodică a produselor şi exploatarea eficientă a dotărilor. Răcirea vracului este treptată (la cartofi va permite cicatrizarea rănilor).Ventilaţia se poate realiza conform cerinţelor specifice. în anii sau perioadele cu temperaturi deosebit de scăzute. Pentru ceapă se recomandă amenajarea de macrosilozuri în spaţii acoperite. in funcţie de produs (cartofi. varză etc). coşurilor de ventilaţie şi uşilor.Climatul acestor spaţii are următorii parametri determinanţi: temperatura. rădăcinoase.C. Macrosilozurile posedă dotări care permit accesul forţat al aerului rece din exterior pentru durate scurte de timp. precum şi lipsa aerisirii. completată de astuparea coşurilor de ventilaţie în perioadele cu temperaturi foarte scăzute. urmată de păstrarea propriu-zisă. Circulaţia şi compoziţia aerului sunt determinate de ventilaţia naturală existentă. există posibilităţi de reglare parţială a parametrilor debitului de aer. menţin un microclimat rece. care au contact cu exteriorul. cameră de aer.6.iar faza preliminară va urmari uscarea suplimentară. Silozurile dispun de unele posibilităţi reduse de influenţare a factorilor de microclimat. canale de evacuare). obloane reglabile. Regimul termic este dependent de temperatura exterioară. Căile de acces ale aerului sunt închise temporar. Umiditatea relativă este condiţionată de un ansamblu de factori: activitatea fiziologică a produselor. la parametri favorabili păstrării produselor. 9. pe tot parcursul anotimpului rece. prea frig. parametrii aerului exterior şi tipul constructiv. cuprinzând reglarea şi controlul factorilor pe faze de depozitare distincte. le fac potrivite pentru zonele friguroase. Cu cât un sistem de depozitare este mai eficient. Microclimatul din amenajările şi din depozitele simple. decât la silozurile obişnuite. Bordeele şi beciurile îngropate.1.

150-180 zile). Tuberculii de cartof.4. Folosirea aerului exterior rece şi de umiditate variabilă. în funcţie de parametrii de microclimat din interior.). Tabelul 9. impune în mod frecvent recircularea internă. ceapa (bulbi) păstrare (00± 1. 60 zile). 90-180 zile) zvântare-uscare (25/300C.indiferent de umiditate TE>-30C UE<UI darTE<TI UE=UI Absorbţie din exterior îngheţ da da Recirculare internă da nu nu Amestec proporţional îngheţ la TE<00C la TE<00C 187 . sau amestecul proporţional cu aerul din celulă. 120-150 zile). răcire (14/200C. Absorbţia din exterior este posibilă doar atunci când diferenţele de temperatură şi de umiditate între aerul exterior şi aerul din interior sunt reduse (tab. tratament termic (ultimele 2 săptămâini 25-350C. primăvara (0/20C evitând cu orice preţ valori peste 3/5 0C).UI) TE<-30C.50C. Microclimatul celulelor cu ventilaţie mecanică. 1977) Comparaţie între parametrii temperatură şi umiditate ai aerului exterior (TE.5 0C.5/0. 2-3 zile). cu două săptămâni înainte de plantare arpagic (bulbi) (25/300C). păstrare (usturoi (bulbi) 1/+1. (tuberculi) pregătire pentru desilozare (8/100C. 3-5 zile). bulbii de ceapă. prin planificarea fazelor alternative de ventilaţie activă pe baza diagramelor (izoplete) ale temperaturilor medii decadice.5.9. Dirijarea temperaturilor în ventilaţia mecanică la unele produse pe faze de păstrare distincte (conform STAS) Fazele de păstrare specifice (temperatură 0C şi durată zile) zvântare (10/200C. Tabelul 9. răcire (4/100C.6. Amenajările constructive şi dotările acestora le asigură folosirea mai eficientă a frigului natural la răcirea produselor. Extremele pozitive sau negative sunt atenuate printr-o izolare mai bună şi printr-un regim dirijat de acces al aerului. Dependenţa de parametrii climatici exteriori poate fi atenuată.: durata zilnică de ventilaţie şi umiditatea relativă a aerului sunt specifice Produsul pentru a evita îngheţarea produselor sau apariţia condensului. vindecare şi cicatrizarea rănilor (13/180C.UE) . răcire (± 10C. 28-56 zile).4. întocmite pentru o anumită localitate (fig.9. preîncălzire (8/120C. păstrare (3/50C.). usturoi sau arpagic se păstrează în condiţii de ventilaţie activă specifică. cartof toamnă consum 14 zile). 7-14 zile) zvântare-uscare (20/250C. (după Niculescu şi Stoianovici.3).9.3. iar ultimele 6/8 ore chiar 400C) Obs. presupunând faze de temperatură distincte în funcţie de starea produsului şi desfăşurarea procesului de păstrare (tab. 1/20C). 2-4 zile) toamnă (18/200C). 8-12 zile). 28 zile).9.2.interior (TI. max. Folosirea aerului rece din exterior în răcirea tuberculilor de cartof. iarnă (-1.

6. sub 50C) UE>UI UE<UI UE=UI UE>UI UE<UI UE=UI la TE>+50C zvântare cazul ideal pericol condens vindecare răni condens condens condens da nu nu da da da da da nu nu nu nu la ∆ T <30C la ∆ T <30C condens condens UE>UI TE>TI (∆ T >50) indiferent de umiditate 9.5.TE∼ TI TE>TI (∆ T mică. Izopleta temperaturilor medii decadice orare din Iaşi în perioada septembrie-mai 1946-1976 188 . Figura 9. Microclimatul din celulele frigorifice poate fi complet dirijat. viteză şi coeficient de recirculare prescrise de standarde.3. modificat sau controlat după necesităţi. În variantele optimizate sub raport energetic este inclusă şi folosirea frigului natural cu precădere în perioadele când temperatura exterioară este apropiată ca valoare de temperatura interioară cerută (TE-TI). umiditate. Aerul condiţionat are o temperatură.

Cu toate acestea. urmată de reglarea temperaturii. răcire. Cp şi Ca sunt căldurile specifice ale produselor şi ambalajelor (J/kgK) ∆ t . din diferite motive. cu scopul de-a compensa suprafaţa redusă (∆ t nu va depăşi 5-60C). uscare). În caz contrar. necesarul de frig se determină proporţional cu masa. nu suntem siguri de uniformitatea şi de constanţa în funcţionare a instalaţiei frigorifice. la care se adaugă pierderile prin pereţi sau tavan) (Potec. Aerul bine răcit are un efect de uscare.Calculul necesarului de frig trebuie să cuprindă mai multe aspecte: răcirea aerului din celulă. deoarece prin uşoara sa creştere de temperatură. umiditatea relativă (UR) se micşorează prin condensare şi formare de chiciură (brumă) la răcitor. iar tratarea aerului pentru condiţionare (încălzire. este bine să protejăm cu o folie primul rând de ambalaje care vin în contact cu aerul rece. iar ambalajele acestora vor îndeplini aceleaşi condiţii. simplă sau complexă. căldura specifică şi căldura fiziologică degajată de respiraţie: Qn = (Mpcp + Maca)∆ t + MpqZ (J) Qn este necesarul de frig pentru răcirea produsului de Mp (kg) şi ambalajelor de Ma (kg).media căldurii degajate zilnic prin respiraţia produsului (J/t/24h) Z .. Pentru produsele care cer o umiditate relativă de peste 90% este necesară folosirea dispozitivelor numite umidificatoare (de diferite tipuri) sau a unor măsuri tehnologice speciale. usturoiului.7 m2/m3 celulă). dar şi menţinerea nivelului scăzut de temperatură (compensarea pierderilor prin circulaţie pe uşi. umidificare. în proiectarea şi dimensionarea instalaţiilor de frig se ţine seama de suprafaţa de schimb necesară a elemenţilor de răcire (0. iluminat. răcirea produselor (în vrac sau ambalate) şi eliminarea căldurii degajate în respiraţia produselor. se măsoară şi se dirijează. Coborârea temperaturii aerului de răcire nu trebuie să se facă în această situaţie pe seama micşorării nejustificate a temperaturii elemenţilor vaporizatorului (eavaporatorului). I. Umiditatea se previne şi prin depozitarea de produse bine uscate (bulboase). Atunci când. Pentru produsele care solicită o umiditate a aerului moderată (struguri. Pentru produse. amestec. Relaţia temperatură-umiditate se determină prin calcule.5-0. realizarea acesteia nu pune probleme tehnice deosebite.diferenţa între temperatura iniţială şi temperatura de păstrare q . Dirijarea umidităţii relative este necesară şi ea în funcţie de specie.perioada de răcire (zile). fenomen care este în acest caz provocat şi dorit. Uscarea aerului (dorită la păstrarea cepei. în celulele etanşe şi la temperatura frigorifică solicitată. I. este realizată folosind formulele şi 189 . în contact cu produsele. 1983 şi Burzo. nucilor) se face printr-o prealabilă condensare a vaporilor de apă în bateria de răcire. acesta absoarbe o parte a umezelii din celulă. 1984). gutui).. pentru a nu fi afectate de condens prin încălzire şi răcire repetată. prezenţa umană şi motoare în funcţie.

însă datorită fermităţii scăzute trebuie evitate manipulările repetate. P. m3/h/volumul celulei de păstrare = schimburi aer/h). sunt cele mai apreciate din punct de vedere organoleptic. la numai câteva zile. Circulaţia aerului se exprimă prin debitul specific (m3/h. dulceaţă. chiar dacă această lucrare s-a efectuat înainte ca fructele să fie ajuns la maturitatea de consum. Fructele destinate consumului imediat sau industrializării pot fi recoltate chiar la maturitatea de consum. Sunt fructe ce prezintă o epidermă foarte subţire.t). Schimbarea culorii căpşunelor spre cea roşie strălucitoare este influenţată de temperatură. cât şi posibilităţilor diverse de industrializare ca: sirop.TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A CĂPŞUNELOR ŞI A FRUCTELOR DE ARBUŞTI FRUCTIFERI 10. fiind încetinită la 20°C ziua şi 10°C noaptea şi favorizată la 25°C ziua şi 15°C noaptea. prin coeficientul de recirculare (volum recirculat/volumul celulei de păstrare = recirculări/h) şi prin coeficientul de reînnoire (volum aer exterior introdus. de 3-4 ori mai mult decât merele. La acestea se mai adaugă timpurietatea apariţiei fructelor care sunt aromate. sensibilă. ceea ce le reduce capacitatea de păstrare. lichior. CAP. fiind mult solicitate pentru consumul în stare proaspătă.1. vitamina C (60-70 mg/100 g). uşor alterabilă. au gust plăcut. Momentul optim de recoltare se conturează când pe aproximativ 75% din suprafaţa fructului s-a format culoarea tipică soiului. Ca Mg). gem. Recoltarea. X. în vitamine din complexul B şi săruri minerale (K. Depozitele moderne dispun de aparatură automată de măsurare şi reglare. căpşunele continuându-şi procesele de maturare şi după ce au fost recoltate. Fructele cu 7-10% glucide şi 0. au o respiraţie foarte intensă. compot.1 g/100 g aciditate titrabilă exprimată în acid citric. congelate sau preparatele de cofetărie. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a căpşunelor Valoarea alimentară şi tehnologică a căpşunelor se datorează conţinutului în glucide (7-8%).diagramele de stare cunoscute. jeleu. 190 . însă perisabilitatea lor ridicată limitează perioada de păstrare după recoltare.8-1.

fără calibrarea. în care sunt separate prin spaţii de siguranţă. care degajă căldură şi pierde apă după recoltare. cu mâna prin răsucire şi desprinderea cu caliciu şi peduncul de aproximativ 1 cm fără apăsarea sau strivirea fructului. Căpşunele recoltate se pun în coşuleţe din material plastic pe calităţi şi separat pe calibre. Este contraindicată recoltarea. deoarece în momentul valorificării fructele nu-şi mai menţin integritatea. cum din păcate se întâlnesc pe piaţă.5-1 kg aşezate în lăzi din lemn tipul VI (ambalaj suport).Aceasta trebuie realizată cât mai rapid după recoltare şi cu o viteză cât mai mare. este prima tehnică ce trebuie să se integreze „lanţului de frig”. protejând producţia recoltată faţă de praf. în timp ce la 25-30°C. prin sistemul „tradiţional” în celulă sau tunele special amenajate pentru ventilaţia cu aer forţat în depresie. Manipularea trebuie efectuată cât mai operativ. fiind aşezate câte 32 de bucăţi. la recoltare se folosesc unele cărucioare cu 3 sau 4 roţi. din material plastic.5%. folosind sistemul „flow-pack”. evitând insolaţia puternică. Culesul se execută cu multă grijă. iar la calitatea II-a minim 20 mm. numai pe timp frumos. iar stratul de fructe nu va fi prea gros. În multe ţări se practică în acest scop. după aceeaşi perioadă au ajuns la 1. cât şi ambalajele cu fructe de pe cărucior. au loc scurgeri de suc şi se alterează repede. Eficientă este şi metoda „vacuum cooling” realizată la 3040 mm Hg şi temperatura de 2-5°C timp de 15-30 minute. odată cu ambalarea definitivă. Ca ambalaje se folosesc lădiţele platou de 6-8 kg capacitate. manipularea şi transportul căpşunelor în ambalaje de dimensiuni mai mari. ce presupune însă existenţa culturilor înfiinţate şi întreţinute special. Cercetările realizate în acest sens au arătat că după 2 ore la 15-20°C. lăzi din lemn tipurile III şi IV. scăderile în greutate au fost de 0. Staţionarea în câmp se face sub un adăpost temporar bine aerisit. cu multă atenţie. de exemplu.5%. căpşuna este un organism viu. coşuleţele din material plastic sunt învelite în peliculă perforată. specific valorificării produselor horticole excesiv şi foarte perisabile. iar ambalajele cu fructe se lotizează pe categorii. Prerăcirea. realizând concomitent presortarea pe culori şi mărimi. Ca ambalaj de recoltare se folosesc coşuleţe din material plastic.Recoltarea se face manual. În Italia. Pentru calitatea I. determinând astfel scăderi în greutate. în 5-8 reprize. productivitatea fiind de 112 t/oră. În Olanda. cărucioarele fiind echipate şi cu o umbrelă care atunci când este deschisă protejează de insolaţia puternică. cu capacitatea de 0. tipul C sau model I din material plastic. eşalonat la 2-3 zile. fiind admisă lipsa codiţelor şi a caliciului. atât persoana care recoltează. 191 . la capătul rândurilor. reamintind că alături de celelalte produse horticole proaspete. acţionate manual care sunt prevăzute cu o mică platformă pe care se aşează ambalajele goale şi cele cu fructe. Pentru prelucrare. precipitaţii sau radiaţia solară. în cutii de carton. diametrul ecuatorial trebuie să fie de minim 25 mm. fructele pot proveni dintr-o recoltare manuală în 2-3 etape. recoltarea mecanică. pentru a evita strivirile şi a permite circulaţia aerului.

prezenţa apei favorizând dezvoltarea agenţilor patogeni. bine fixate. Valorificarea. îmbogăţită în CO2 (rezultat din respiraţia fructelor) şi sărăcită în O2 (consumat în respiraţie).8°C). în care ambalajele se aşează în stivă compactă. pentru a limita pierderile şi a prelungi durata de valorificare. utilizând pelicule din material plastic semipermeabil. pentru a evita formarea condensului. nefiind admisă prezenţa altei specii horticole în celulă.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fructelor unor arbuşti fructiferi cultivaţi 192 .) şi realizează în interior o atmosferă modificată.Condiţiile de păstrare. în timp ce pentru cele de cal. acestea se comercializează împreună cu ambalajul. în condiţiile unei umidităţi relative ridicate (90-95%) rezultate în urma transpiraţiei fructelor. Pe durata păstrării este necesară o puternică recirculare a aerului (20-30 schimburi/oră) şi un control zilnic al fructelor.Menţionăm că trebuie evitate salturile de temperatură sau răcirile succesive pe durata păstrării. Ambalajele cu fructe se aşează pe paletele cu montanţi. loturile depozitate sunt menţinute într-o cameră de trecere. iar în cazul fructelor ambalate în coşuleţe din plastic. Valorificarea se face direct din ambalajele de transport şi depozitare. Transportul.I este de 3-6 zile. Durata de păstrare la temperatura de 0°C pentru căpşunele cal. chiar 10 zile la unele soiuri. Păstrarea de scurtă durată. Nivelul termic în „lanţul de frig” trebuie menţinut sub 5°C (nu se dezvoltă Rhizopus sp. Menţionăm că această peliculă semipermeabilă permite un schimb selectiv de gaze şi vapori de apă cu mediul exterior. . în coloană. iar umiditatea relativă optimă a aerului variază între 85-90%.II. practică. Temperatura optimă este cuprinsă între 0°C şi +2. 10. Căpşunele se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală. Se recomandă ca spaţiile în care se comercializează căpşunele să asigure o temperatură moderată de 8-15°C. Pentru protecţia căpşunelor de la locul de producţie la depozite şi centrele de valorificare se folosesc mijloace de transport frigorifice sau izoterme. însă după 2-3 zile atmosfera din interiorul ambalajului se stabilizează la 3-4% O2 şi 9-10% CO2. la temperatura de 4-10°C.5°C.-a este de maxim 3 zile. care se fixează peste ambalaj (tăviţe sau coşuleţe din polistiren etc. care sunt mai dăunătoare pentru fructe chiar decât protecţia recoltei fără reducerea temperaturii. pe 8-10 nivele. concentraţie care manifestă şi un efect represor asupra dezvoltării agenţilor patogeni. care la rândul lor se depozitează pe 1 sau 2 nivele. Pentru livrare. Această posibilitate de păstrare şi valorificare a căpşunelor trebuie să urmeze „lanţul de frig” pe toată durata fluxului tehnologic. evitând salturile de temperatură ce ar putea determina formarea de condens pe fructe sau ambalaj. O metodă modernă. pentru păstrarea şi comercializarea căpşunelor în stare proaspătă este realizarea de ambalaje fiziologice.) şi superior punctului de congelare (-0.

10. glucide (5-14%) şi substanţe minerale (K 275-370 mg%. folosind coşuleţe şi caserole cu o capacitate de până la 1 kg.7-2.10. apelând la tehnologia cu aer forţat în depresie. Manipularea şi transportul în vederea comercializării trebuie realizate cât mai rapid.1 g acid citric/100 g. precum şi conţinutul ridicat de substanţe pectice (1-1. Ca 10-20 mg. de 2-4 ori mai mari decât cele ale afinului din flora spontană. Transportul la Secţia de industrializare se poate face în butoaie din lemn sau bidoane din material plastic de 100-200 kg capacitate.1. Maturarea fructelor are loc eşalonat şi se desfăşoară pe o perioadă de 4-7 săptămâni în funcţie de soi şi condiţiile climatice ale anului respectiv. antociani şi săruri minerale le conferă calităţi medicinale remarcabile (cu precădere coacăzele negre). Fe 0. lichioruri. cu tufă înaltă. P 8-10 mg. care conţin cantităţi mari de vitamina C (180-200 mg/100 g produs proaspăt. evitând orele cu insolaţie puternică. cum sunt: glucide (1114%). la temperatura de –0. folosind mijloace auto frigorifice sau izoterme. cât mai rapid după recoltare. jeleuri. care constituie un indice de calitate. siropuri.2 Coacăzele. din care se pot fabrica sucuri.2%) le clasează printre materiile prime de mare valoare în fabricarea de gemuri. Păstrarea fructelor este posibilă timp de maxim două săptămâni.2. Se recomandă efectuarea prerăcirii la 5-8°C. Maturarea fructelor în ciorchine are loc în ordinea formării lor şi anume de la bază spre vârful acestora. Fe 1 mg/100 g) etc. iar pieliţa devine elastică la apăsare. contribuind la stabilirea calitativă a fructelor. săruri minerale (K 70-120 mg. pentru a suporta manipularea şi transportul.5-1. gemuri. vitamina C (12-20 mg/100 g). Fructele afinului de cultură. Cei care recoltează trebuie instruiţi pentru ca în timpul culesului să nu şteargă pruina de pe fructe. siropuri şi sucuri. fructele căzând pe o prelată colectoare cu pereţii înclinaţi. dulceţuri.40 mg %. vitamina P. în care alături de fructe se introduce un bloc de gheaţă de 20-25 kg. aşezate în lădiţe suport cu o capacitatea de 5-6 kg. 193 . Conţinutul ridicat în vitamina C stabilă. Aciditatea ridicată de 1. Se consideră că au atins maturitatea de recoltare când fructele capătă culoarea soiului. sunt foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă sau ca materie primă pentru industria alimentară. Recoltarea manuală trebuie efectuată numai pe timp uscat. care reduce „temperatura de câmp” a fructelor şi limitează pierderile. Sunt foarte apreciate pentru valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor. dulceţuri. P 3O. Se poate începe recoltarea în momentul când 80-90% din fructe sunt mature. Ele se remarcă printr-un conţinut ridicat în substanţe nutritive. afinată etc. la cele negre). Pentru industrializare se poate recolta mecanic prin vibrare.5…0°C şi 90-95% UR fiind necesar asigurarea „lanţului de frig” pe întreg fluxul de valorificare.3 mg%) etc. Afinele. Concomitent cu recoltarea se execută sortarea şi ambalarea.2. Ca 15-60 mg%.

Zmeura este caracterizată de faptul că nu are o perioadă de postmaturare. din care se 194 . în special soiurile roşii. Pentru industrialaizare. Ca 22 mg%. Păstrarea temporară. Atât pentru recoltare cât şi pentru păstrare se vor folosi numai ambalaje cu capacitate redusă. evitându-se riscul tasării boabelor şi alterărilor microbiologice. care atinge un nivel de până la 20%. Păstrarea este de foarte scurtă durată. numai astfel putându-se asigura o bună circulaţie a aerului. în 2-3 reprize.5 kg. Ca ambalaje se folosesc coşuleţe din material plastic. până la 500 g (coşuleţe din material plastic. se realizează şi sortarea pe calităţi şi grad de maturare. răcirea fructelor. O modalitate modernă de transport şi păstrare temporară a zmeurei o reprezintă tratamentul intensiv cu CO2. Pentru păstrarea în stare proaspătă coacăzele se vor recolta întotdeauana cu rahis. magazie la subsol).5…. Coacăzele se comportă bine la păstrarea în stare proaspătă. care să suporte manipularea şi transportul. ţesuturi fragile şi o respiraţie foarte intensă. pentru a preveni infecţia cu Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) a fructelor supramaturate. vitamina C (25 mg/100 g). Astfel coacăzele roşii se pot păstra 2-3 săptămâni la temperatura de 0°C şi UR de 90% în timp ce coacăzele negre se menţin optim în aceste condiţii numai 1-2 săptămâni. Recoltarea este eşalonată.Recoltarea coacăzelor roşii se face manual.2. urmărind menţinerea boabelor întregi. se pot semiconserva prin supraconcentrare cu sirop de zahăr 30% sau prin congelare la –16°C. Pentru consumul în stare proaspătă se recoltează manual. gustul şi aroma ei fiind pe deplin definite numai în momentul maturării de consum. săruri minerale (K 220 mg%. urmată de expedierea operativă la beneficiar. cu o capacitatea de 0. direct în ambalajul în care ajunge la consumator. de 2-3 zile în condiţii frigorifice la –0. fără caliciu şi receptacul. Odată cu recoltarea. tuburi cu CO2 lichefiat.3. Recoltarea coacăzelor negre se face la maturarea deplină.). nesaturate din ciorchini. Mg 20 mg% etc. Valoarea alimentară şi tehnologică este dată de conţinutul în glucide (7-13%). la o temperatură de 5-10°C. În cazul recoltării cu 5-6 zile înainte de maturarea deplină.0°C şi la UR 85-90%. folosind blocuri de gheaţă carbonică. care se aşează în lădiţe suport. cu menţiunea că întreaga plantă are şi calităţi medicinale. unele soiuri putâdu-se păstra chiar 7 zile. datorită maturării eşalonate. perforate la bază). Având un conţinut ridicat de apă (83-84%). deprecierea este accelerată când recoltarea se face în ore ale zilei cu temperatură foarte ridicată. coacăzele se pot păstra timp de 8-10 zile într-un spaţiu răcoros (pivniţă. Imediat după recoltare se recomandă efectuarea prerăcirii cu aer forţat în depresie. înălţimea stratului de fructe nedepăşind 15 cm.2-0. urmate de soiurile negre şi apoi de cele albe. carton ceros etc. întârzierea cu 815 zile ducând la căderea fructelor şi la pierderea a 30-35% din producţie. 10. la 2-5 zile odată..

TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR DRUPACEE (SÂMBUROASE) 11. iar în unele elemente minerale diferit (K 245-275 mg%. fiind însă în măsură să suporte manipulările şi transportul. caise. folosindu-se în acest scop codurile de culori sau colorimetrele. aciditatea totală titrabilă şi fermitate. datorită epidermei subţiri şi fermităţii pulpei reduse. în primul rând datorită apariţiei lor (unele soiuri) timpurii (luna mai). Tehnologia de valorificare în stare proaspătăt a cireşelor Cireşele sunt foarte apreciate. nu accelerează coacerea cireşelor. Astfel. piersici etc. aşa cum se întâmplă la alte fructe (mere. când fructele proaspete lipsesc. la maturitatea deplină. . Desigur că există o legătură directă între culoarea fructelor şi conţinutul în susbstanţă uscată solubilă. criteriul calitativ principal după care se declanşează recoltarea este culoarea fructelor. dar şi datorită valorii alimentare dată de conţinutul în elemente nutritive şi posibilităţii de a fi folosite la obţinerea de gemuri. siropuri. dar se menţionează că pentru aceeaşi nuanţă de culoare la două soiuri. ceea ce 195 . XI.) În multe ţări. se închid ermetic şi se păstrează la 2-3°C. însă sunt şi unele soiuri din categoria produselor perisabile şi anume cele cu o fermitate mai bună şi o suculenţă mai redusă. de exemplu elementele fizico-chimice precizate anterior sunt adeseori diferite. sucuri. CO2 ce manifestă un efect represor asupra principalelor microorganisme ce alterează zmeura pe durata valorificării.injectează în unitatea de încărcătură învelită într-o husă din material plastic. folosind găleţi din material plastic. Zmeura destinată fabricilor de conserve şi de sucuri se recoltează fără receptacul. Mg 12 mg%) în timp ce conţinutul în vitamina C este de sub 10 mg/100 g produs proaspăt.1. Sunt produse foarte perisabile. compoturi etc. lichioruri. conţinutul în glucide este de 15-18%. cireşele nu îşi mai continuă maturarea şi de asemenea prezenţa etilenei în mediul de staţionarepăstrare.Recoltarea pentru consumul în stare proaspătă se face la maturitatea deplină. CAP. când au căpătat culoarea şi însuşirile caracteristice soiului. dulceaţă. Apoi zmeura se aşează în butoaie în care se introduce o substanţă conservantă. rachiuri. După recoltare.

pe palete de depozitare sau de uz general.5°C) recomandate ca optime de unele standarde.Păstrarea temporară se realizează în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. în funcţie de cantitate. Ca recomandare generală pentru începutul recoltării se indică un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 10-12%. fără urme de atac al bolilor şi dăunătorilor etc. cu aer rece are ca efect menţinerea calităţii iniţiale la parametrii optimi şi prelungirea duratei de valorificare în stare proaspătă. coşurile din nuiele. Condiţiile optime sunt: temperatura de 1-2°C. limita superioară fiind caracteristică soiurilor cu pulpa ferma. . Germersdorf). Trecerea fructelor în ambalaje de transport şi depozitare trebuie să se facă uşor. cu mijloace izoterme sau frigorifice. pentru a favoriza circulaţia aerului printre produse. fără a depăşi durata de 3 zile. Pentru prelucrarea industrială. ca ambalaje folosindu-se lăzile tipul IV şi model I (capacitatea 5-6 kg) şi tipul III (capacitatea de 7-8 kg). iar pe distanţe medii sau mari. La concentraţii de O2 sub 1%. turgescenţa pedunculului şi prevenirea mucegăirii. sănătoase. deşi asigură o calitate vizuală (aspect) bună.5°C…. Cele mai folosite ambalaje de recoltare pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă sunt găleţile din material plastic. la 5-7°C timp de 4-6 ore. variabilă cu soiul. se admit fructe fără peduncul. prin vibrarescuturare. realizat în încărcătura paletizată acoperită cu folie.+0. care se depozitează pe un singur nivel sau pe două. afectează nefavorabil gustul şi aroma cireşelor. se formează cavităţi în pieliţă şi fructele au o aromă slabă. pe durata transportului. concomitent cu presortarea. .determină ca folosirea acelor instrumente de lucru să fie individualizată pe soiuri sau grupe de soiuri. Durata de păstrare. pietroase (Ex. lăsând un spaţiu de 5-10 cm între coloanele de ambalaje. în timp ce la 196 . Lăzile cu fructe se paletizează după sistemul în coloană. evitând deshidratarea produsului. cele mai bune rezultate s-au obţinut în următoarea compoziţie gazoasă: 3-10% O2 şi 10-15% CO2. . permite menţinerea luciului. alegând fructele întregi. pentru a evita vătămarea fructelor.Transportul de la locul de producţie la depozit şi locul de valorificare trebuie realizat pe distanţe mici cu ajutorul camioanelor cu prelată. cu grijă. Temperaturile optime mai mici (-0. Tratamentul cu CO2. de capacitate mică. cu peduncul. Culesul se face manual.În atmosferă controlată. umiditatea relativă a aerului de 90-95% (necesară în special pentru menţinerea culorii şi turgescenţei pedunculului) şi o circulaţie moderată a aerului. prevăzute cu montanţi. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară şi cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de minim 10%.Prerăcirea fructelor. cu o capacitate de 3-4 kg. fără vătămări mecanice. este cuprinsă între 14-21 zile.. sau în lipsa acestora. în condiţii optime de mediu. în concentraţie de 10-20%. . Hedelfinger. curate. recoltarea putându-se realiza mecanizat.

. dar conţinutul ridicat în acizi organici (1. comercializarea făcându-se direct din ambalajele de depozitare şi transport. siropuri şi lichioruri sau în cofetărie şi patiserie.). De aceea. Transportul se va realiza în containere uscate.concentraţia de CO2 de peste 30% se pot forma pe pieliţă pete de decolorare de culoare brună şi diminuarea aromei. Vişinele conţin substanţe uscate solubile între 11 şi 14%. se recomandă efectuarea tratamentelor cu Ethrel 750 ppm.9% acid malic). . substanţe pectice (0.Păstrarea fructelor trebuie iniţiată cât mai rapid după recoltare. la temperatura de 0-5°C. compoturi. dar nu este recomandată ca etapă obligatorie. la temperatura de 1-2°C şi umiditatea relativă de 90-95%.2%). Trebuie reţinut că vişinele sunt fructe mai perisabile decât cireşele înregistrându-se pierderi mai importante. pentru a favoriza desprinderea pedunculului de ramură. în interval de maxim 12 ore. deoarece în câteva zile are loc deprecieri importante. însă apare dificultatea preparării şi manipulării conservantului. a permis prelungirea duratei de păstrare în condiţii optime. Nu se recomandă manipularea şi transportul în bene cu apă (ca şi la vişine). păstrarea permite o desfacere eşalonată şi ritmică. cu 1-2% O2 şi sub 20% CO2. O altă posibilitate. gemuri. În condiţii frigorifice. 11. a determinat folosirea vişinelor în industria prelucrării sub formă de sucuri.2. -Recoltarea trebuie realizată la maturitatea de consum. mai eficace constă în semiconservarea în momentul recoltării. până la 6-8 săptămâni. substanţe tanoide (0. Majoritatea fazelor valorificării sunt asemănătoare celor prezentate la cireşe.35%. mai ales pentru consumul în stare proaspătă. deoarece apare fenomenul de crăpare a pieliţei.4-1.Recoltarea mecanică se practică în vederea valorificării prin industrializare. însă eşalonarea maturării impune uneori un cules manual în două etape. dulceţuri.2%) şi antociani (200-210 mg%). în cazul nerespectării tehnologiei de valorificare. Atmosfera controlată tip ULO (ultra low oxygen). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a vişinelor Aceste fructe se utilizează în proporţie mai mare pentru industrializare şi mai puţin pentru consumul în stare proaspătă (ex. urmând ca prelucrarea să nu întârzie mai mult de 24 ore.Desfacerea loturilor de fructe păstrate prin refrigerare trebuie realizată în maxim 12 ore. în raport cu cerinţele 197 . cu 10-14 zile înaintea recoltării mecanice. însă desprinderea fructelor este uneori greoaie. în soluţie de SO2 în concentraţie de 1. Mari timpurii etc. . Engleze timpurii.

către beneficiar nu trebuie să depăşească durata de 3 zile. Uniformizarea maturării şi uşurarea recoltării mecanice a vişinelor se poate realiza prin tratamente cu Ethrel 500 ppm. sau închiderea ambalajelor în peliculă de polietilenă. deoarece maturarea fructelor se face neuniform în cuprinsul coroanei. pot fi menţinute în condiţii de atmosferă controlată (2-3% O2 şi 3-4% CO2). fructe deshidratate etc. Fructele scuturate mecanic sunt colectate pe prelate speciale. fapt pentru care recoltarea nu trebuie privită ca o simplă culegere a fructelor deoarece de modul de realizare (precum şi tehnica recoltării) depind în mare parte veniturile obţinute în urma valorificării. soiul Crişana. Căldura de câmp este eliminată prin recircularea apei răcite (4-6 ore) sau în spaţii frigorifice la 0-6°C. spre limita superioară oprindu-se de ex.Transportul fructelor destinate consumului în stare proaspătă. Ca regulă generală pentru a valorifica superior întreaga producţie de fructe. recoltarea caiselor trebuie făcută eşalonat. Recoltarea se efectuează cu 2-5 zile înaintea maturităţii depline. dulapuri frigorifice). în condiţii de temperatură şi umiditate optime. Durata maximă de păstrare în aceste condiţii este de 5-7 zile. în funcţie de soi. semipermeabilă. timp de 60-80 zile. nectaruri. cu 7-10 zile înainte de recoltare.3. tehnologice şi comerciale. Fructele de cais sunt foarte perisabile. . Se practică şi preambalarea. prin 3-4 treceri la interval de 2.pieţei. de unde sunt preluate de o bandă transportoare şi sunt deversate într-un container sau tanc cu apă rece sub 15°C. când fructele conţin minim 10% substanţă uscată solubilă. 11. dar fără început de zemuire în cavitatea pedunculară. sau perisabile. dulceţuri. caisele fiind perisabile nu suportă manipulările şi transportul în stadiul final de maturare. în funcţie de destinaţie şi direcţia de valorificare. se permite şi fără peduncul. Fructele destinate industrializării. cât şi pentru prelucrare industrială sub formă de: compoturi. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a caiselor Caisele sunt printre fructele sezonului de vară. . folosind pungi perforate de material plastic. în funcţie de epoca de maturare (timpurii sau tardive). efectuate în perioada cu temperatură moderată. Soiurile mai rezistente sunt colectate în bene uscate sau chiar în lăzi speciale.Recoltarea pentru prelucrare industrială.5 zile. Pentru consumul local sau 198 . fiind solicitate atât pentru consum în stare proaspătă. desfacerea făcându-se din ambalajele de transport sau păstrare. contractibilă sau extensibilă. prin refrigerare şi la UR optimă (9095%). care prezintă o valoare economică importantă datorită însuşirilor nutritive. gemuri. Comercializarea trebuie realizată din spaţii frigorifice (vitrine. pentru acelaşi soi. fiind apoi recomandată prelucrarea în termen de 9-24 ore.

perioada de păstrare fiind de 10-15 zile în funcţie de momentul recoltării. se recoltează la maturitatea de consum.5°C şi UR de 85-90%. limitează pierderile în greutate şi apariţia bolilor. II. urmată de răsucirea într-o parte sau alta pentru a le desprinde de ramura de rod. Dacă se recoltează prematur. Pentru o valorificare în termen de 2-3 zile se recomandă stadiul de pârgă avansată. 2-3% O2 şi 2. II din material plastic). iar pentru transport şi depozitare se folosesc lădiţele din lemn cu o capacitate de 5-6 kg sau 10-12 kg (tip I. În condiţii de atmosferă controlată. Atunci când nu se dispune de dotarea necesară. Fructele destinate industrializării se pot păstra până la 50 de zile. Metoda optimă recomandată este cea cu aer forţat în depresie. cu pulpa suficient de consistentă. astfel că după circa 12 ore de staţionare în condiţii necorespunzătoare apar primele semne de depreciere. eliminând fructele atacate de boli. iar între 4-7°C aceste dereglări fiziologice devin mai evidente. de culoare verde-gălbui sau colorate într-un ritm mai rapid decât evoluţia conţinutului în glucide. Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea. 199 . la temperaturi sub 10°C. la temperatura de 8-10°C. La sistarea păstrării fructele depozitate la frig trebuie acomodate termic. Păstrarea fructelor pentru consumul în stare proaspătă este doar temporară. realizabile numai în depozite frigorifice sunt: temperatura –0. dăunători. durata de păstrare poate atinge 30 de zile. cu o valoare a pierderilor de 13%. pentru a preveni formarea condensului. menţinând umiditatea relativă ridicată prin umezirea periodică a pardoselii depozitului. Ambalajele de recoltare cele mai folosite sunt: găleţile din material plastic cu o capacitate de 6-8 kg. vătămate mecanic etc. la 6-8°C. Manipularea şi staţionarea temporară impun multe precauţii şi o atenţie sporită. prin transferul într-o cameră de trecere. după care ele se sortează din nou şi se comercializează în condiţii de temperatură scăzută. Astfel. III. fiind expuse în dulapuri sau vitrine frigorifice. conform cercetărilor realizate până în prezent. un rol important avându-l nivelul temperaturii şi umidităţii relative a aerului. suculentă şi aromată. deoarece caisele sunt fructe care pierd uşor apa şi deci scad mult în greutate. condiţiile optime pentru caise. prelungind durata menţinerii calităţii. dar această tehnologie nu se justifică din punct de vedere economic.5-3% CO2.pentru prelucrare. Prerăcirea cât mai operativă după recoltare. IV sau model I. caisele pot fi păstrate o durată mai scurtă (4-6 zile) în depozite simple. când fructele au culoarea galben-verzui pe partea umbrită şi galben pe cea însorită. Recoltarea caiselor se efectuează manual printr-o uşoară prindere cu degetele. evoluţia lor gustativă lasă de dorit. La stabilirea duratei de păstrare trebuie ţinut seama ca în 10-15 zile chiar fructele păstrate la temperatura de +1°C îşi pierd aroma şi unele calităţi gustative. când au culoarea galben aurie acoperită cu roşu pe partea însorită şi o aromă caracteristică. cu 2% O2 şi 5% CO2 la temperatura de 0°C. la 0°C.5…+0.

care în aceste condiţii ar fi foarte dăunător fructelor.). cu o capacitate de 8-10 kg. prin eliminarea fructelor necorespunzătoare valorificării în stare proaspătă. Un indice obiectiv ce poate fi folosit.5 kgf). menţionate anterior trebuie în mod obligatoriu să urmeze „lanţul de frig” pentru a evita formarea condensului.5 kgf/cm 2. .) învelite cu peliculă semipermeabilă (pentru gaze şi vapori de apă) din material plastic. care este bine să aibă valori cuprinse între 3.4. dau valoarea alimentară şi tehnologică a piersicelor. strângând uşor fructul cu degetele şi apoi acestea se răsuceşte într-o parte sau alta pentru a se desprinde de ramura de rod. prevăzute cu platouri alveolare (5-6 kg capacitate) Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea când se elimină fructele necorespunzătoare (lovite mecanic. cu urme de boli şi dăunători etc.O modalitate relativ recentă de valorificare comercială a caiselor având ca scop menţinerea calităţii fructelor cât mai mult timp este sub formă preambalată în pungi microperforate sau pe suporturi (coşuleţe. mai mică.5 kgf sau valorificare imediată =3. având şi un efect represor asupra dezvoltării microflorei patogene. Cercetările realizate în această direcţie au relevat acumularea după câteva zile în interiorul ambalajului a unui conţinut de 3-4% O 2 şi 5-6% CO2. Ca ambalaje de recoltare se folosesc găleţile din material plastic. dacă sunt recoltate prea coapte. dar un cules prea devreme determină o calitate inferioară. gem. care poate bloca sinteza etilenei. în funcţie de poziţia lor în coroană. tipul III (7-8 kg capacitate) sau tipul VI. pentru determinarea momentului optim de recoltare îl reprezintă fermitatea pulpei fructului. fiind rezistente la recoltarea mecanizată şi la transport. dulceaţă etc. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a piersicelor Piersicele sunt fructe cu un aspect atrăgător. 11. tăviţe etc. realizând concomitent şi presortarea .3-1%). substanţe minerale (0. iar ca ambalaje de transport şi depozitare. Maturarea fructelor pe pom se face eşalonat.5%). în funcţie de selectivitatea peliculei şi activitatea fiziologică a fructelor. fiind utilizate şi sub formă prelucrată în compoturi. De asemenea conţinutul în substanţă uscată solubilă trebuie să depăşească 9-10% în momentul recoltării. Principalele componente biochimice: glucide (10-11%). cu 2-4 zile înaintea maturităţii de consum. În interiorul acestor ambalaje (numite fiziologice) se realizează o atmosferă modificată (diferită de a mediului ambiant). lăzile tipul IV (56 kg capacitate).5 şi 5. foarte apreciate pentru consumul în stare proaspătă. acizi organici (0. Dimpotrivă. la interval de 2-4 zile. Nectarinele (fără puf) şi paviile (cu pulpa fermă şi aderentă la sâmbure) sunt preferate pentru industrializare. 200 . nectar.2-0. De menţionat că aceste tehnici de păstrarecomercializare. Se recoltează prin 2-3 treceri. în funcţie de destinaţia recoltei (păstrare temporară=5. Fructele îşi continuă evoluţia după recoltare. vitamina C (7-20 mg/100 g produs proaspăt) etc. fructele au o fermitate scăzută şi se depreciază uşor.Recoltarea se face manual.

Condiţionarea se referă la sortare şi ambalare. 1. iar la solicitarea beneficiarului se efectuează prerăcirea uşoară (pentru îndepărtarea prafului).Ambalarea se face în lădiţe din lemn tipul III. urmând ca apoi să fie transportate în vederea pre-răcirii care se poate face înainte sau după operaţiunile de condiţionare.R.Prerăcirea se poate realiza cu aer (timp de 12-18 ore) sau cu apă (timp de 30-40 minute). prin menţinere timp de 2-3 zile la 20-24°C. datorită sensibilităţii unora dintre ele la proporţii mari de CO2. Piersicile păstrate prin refrigerare trebuie menţinute în reţeaua de desfacere. Pentru export se folosesc platouri alveolare aşezate în lădiţe suport. ceruirea cu ceruri alimentare şi calibrarea efectuată preferabil mecanic.5-2% O2 şi 4. şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. cu instalaţia RODA pentru piersici. de la 10 la 18°C.Transportul fructelor condiţionate care au fost şi prerăcite se face cu mijloace auto frigorifice. Soiurile Elberta şi Flacăra se păstrează foarte bine (3-4 săptămâni) comparativ cu altele. în funcţie de mărimea fructelor. Loturile de fructe predispuse la făinozitate se maturează complementar la temperaturi sub 15°C.5-1 kg sau folie contractibilă. . .Comercializarea fructelor se face după ce fructele păstrate au fost condiţionate. . 90-95% U. prin ridicarea treptată a temperaturii timp de câteva zile. însă o depozitare prea îndelungată la toate soiurile favorizează apariţia brunificării interne în jurul sâmburelui. tipul VI. scăzând temperatura fructelor la 4-5°C. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prunelor 201 . în vederea păstrării temporare sau valorificării directe. etapă în care se poate realiza şi preambalarea în pungi de polietilenă de 0. . În condiţii de atmosferă controlată. Fructele recoltate prematur şi unele soiuri (Red Haven şi Elberta) trebuie supuse unui tratament de prevenire a făinozităţii. IV sau C. . spălarea.5-5% CO2 (7-8% CO2 la nectarine).Maturarea complementară (postmaturare) se va realiza la sfârşitul perioadei de păstrare. dar nu toate soiurile se comportă bine. pentru a preveni deprecierea lor rapidă. fără prerăcire.5. 11. urmată de înmuierea pulpei şi brunificarea radiară. sau 35-40 zile în atmosferă controlată. Fructele condiţionate. dezinfectarea. durata de păstrare se poate prelungi până la 5-6 săptămâni. pot fi transportate pe distanţe scurte (timp de 4-6 ore) cu mijloace auto izoterme sau prevăzute cu prelate. pe 1 sau 2 rânduri. la 0°C. la temperaturi sub 10°C.Păstrarea piersicelor nu trebuie să depăşească 15-25 zile în condiţii de refrigerare şi atmosfera normală. . .Fructele recoltate vor staţiona stivuite în livadă. fibrozitate) care afectează negativ calitativ fructelor. la umbră cât mai puţin posibil. Temperatura cuprinsă între 2 şi 6°C favorizează dereglările fiziologice (făinozitate. Condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura între 0-1°C.

mai ales a soiurilor locale. De menţionat că soiurile cu fructe de culoare roşie sau albastră se păstrează mai bine decât cele cu fructe galbene. însă uneori se manifestă mai puţin evident. deshidratate sau export sunt dezvoltate mult sub posibilităţi.Fructele destinate consumului în stare proaspătă şi pentru export se recoltează manual. Tehnologia de păstrare este în general aceeaşi cu cea prezentată la speciile anterioare de drupacee.2-0. Vinete româneşti. direct în ambalajele (lădiţe tip IV. cu 2-5 zile mai înainte. iar pentru beneficiarii mai îndepărtaţi. . cu multă atenţie pentru a nu şterge stratul de pruină care le dă un aspect de prospeţime. la care culoarea caracteristică maturării apare cu aproape o lună înainte de această fenofază.Momentul optim de recoltare se stabileşte ca un compromis între calitatea gustativă tot mai bună şi fermitatea în scădere. după mere.4-1. Astfel. .). pentru consumul local se recoltează cu 1-2 zile înaintea maturităţii depline. fructele ambalate vor trebuie introduse cât mai rapid (max. Valoarea alimentară a prunelor se datorează conţinutului în glucide (1014% în medie). acizi organici (0. Renclod verde. palincă etc. Ca indici orientativi pentru momentul optim de recoltare se menţionează un conţinut de 12-14% substanţă uscată solubilă sau apariţia culorii complementare.Renclod Althan. la acest sortiment.4-0.Tuleu gras. Tuleu gras. ca producţie în timp ce la nivel mondial. Cantitatea de vitamina C este destul de redusă. care face fructele fragile şi dificil de transportat. cu peduncul. ţara noastră este printre primii producători. pe mai mult de două treimi din suprafaţa fructelor.Păstrarea frigorifică a prunelor se face numai dacă cerinţele pieţii impun acest lucru. de 5-6 kg capacitate) în care se vor depozita şi comercializa fructele. Concomitent se realizează şi presortarea când se elimină fructele viermănoase. Vinete de Italia şi Agen care conţin o cantitate mai mare de SUS. vătămate mecanic etc. Prunele sunt fructe tipic climacterice. specifică fiecărui soi.Prunele ocupă locul doi în România. se păstrează la 0…+1°C. fiind în medie de 4-7 mg/100 g produs proaspăt. Valorificarea prunelor în România. Condiţiile optime de depozitare sunt diferenţiate pe grupe de soiuri astfel: . mai sensibile.0%). 202 . se face preponderent prin distilare (ţuică. substanţe pectice (0.) şi mai puţin ca fructe de masă (ex. alături de Germania. cu urme de pesticide. Se recomandă efectuarea unei recoltări selective. rachiu. . dulceţuri. compoturi. După recoltare.65% din care potasiu în proporţie de 170-300 mg/100 g. substanţe minerale (0. excepţie făcând soiul Stanley. Industrializarea sub formă de marmelade.95%). . Record etc. rezistă la temperaturi mai scăzute şi se păstrează la –1…0°C. iar fenomenul de postmaturare este diferenţiat în funcţie de soi. gemuri. 24 ore) în celulele de păstrare.

umiditatea relativă a aerului optimă este de 30-35%.pentru magiun. însă spre finalul păstrării prelungite apare descompunerea internă (dereglare fiziologică). Durata păstrării în condiţii optime de mediu.Pentru industrializare. prunele se recoltează diferenţiat astfel: . cu 10 zile înaintea datei planificate pentru recoltare. când au un conţinut de substanţă uscată solubilă de minim 17%. Compoziţia gazoasă optimă. ce poate fi corelat prin trecerea în atmosferă normală. se recoltează cu 4-7 zile înaintea maturării. la 1520°C şi 85 % UR. când au un conţinut minim în substanţă uscată solubilă de 18 Pentru uniformizarea maturării. .pentru deshidratare. în special la fructe menţinute la o temperatură cuprinsă între 2-5°C. poate atinge 2-3 săptămâni. în condiţii de atmosferă controlată este alcătuită din 4-6% CO2 şi 3-4% O2. putându-se prelungi până la 2 luni la cele mai rezistente. în funcţie de soi.Pentru toate soiurile. reprezentate de lădiţele din lemn tip III şi IV sau model II din material plastic.pentru compot sau dulceaţă. . în ultimele 1-3 zile de păstrare frigorifică. 203 . în vederea recoltării mecanizate se pot executa tratamente cu Ethrel 500 mg/l. Valorificarea comercială a prunelor se face în ambalajele de depozitare şi transport. . la soiuri cu sâmbure detaşabil. cu menţiunea că CO2 în concentraţie mai ridicată conferă prunelor un gust anormal. când pulpa este încă suficient de fermă. se poate realiza o postmaturare de câteva zile. La finalul păstrării. iar fructele culese se recomandă să fie introduse la prelucrare în maxim 24 de ore.

acizi organici (0. fibre celulozice (2. nu realizează ulterior o maturae desăvârşită. dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă şi iarnă.2%).32%) şi vitamina C (5-10 mg/100 g produs proaspăt).TEHNOLOGIA VALORIFICĂRII ÎN STARE PROASPĂTĂ A FRUCTELOR POMACEE (SEMINŢOASE) Din categoria fructelor seminţoase fac parte merele. de ordin fizic (fermitatea pulpei şi conţinutul în substanţă uscată solubilă determinat refractometric) şi biochimic (testul amidonului cu iod în iodură de potasiu) etc. fiind recomandate în hrana copiilor şi bolnavilor. Întârzierea recoltării determină apariţia unor riscuri la fructele depozitate. 12. printr-o uşoară răsucire a fructului. Tehnologia de valorifcare în stare proaspătă a merelor Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în ţară în stare proaspătă. Merele din primele două grupe se valorifică în trei clase de calitate: extra.1%). Dacă fructele se recoltează prea devreme. referitor la principalele componente.CAP. de calitate extra şi a I-a. oţetul sau fructele deshidratate. dintre pomii fructiferi. Recoltarea merelor se face la momentul optim. Recoltarea merelor se face manual. substanţe pectice (0. Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A). a I-a şi a II-a. care se maturează accelerat şi devin tot mai sensibile la manipulare şi bolile de depozit. care se stabileşte după mai multe criterii şi indici de ordin fenologic (culoarea fructelor.7-1%). fără smulgere.7-1. Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu fundul mobil (rabatabil) sau a găleţilor 204 . pe tot parcursul anului. compoturilor sau sucurilor. Ele reprezintă de asemenea un aliment cu deosebite calităţi dietetice. mai ales organoleptic şi apare o sensibilizare la bitter pit (pătarea amară) şi la arsuri specifice. suma gradelor de temperatură şi numărul de zile parcurs de la înflorit la recoltare). Compoziţia biochimică specifică merelor. mijlocii (grupa B) şi obişnuite (grupa C). perele şi gutuile. prima specie fiind cea mai cultivată în România. rachiurilor. exprimată în valori medii este următoarea: glucide (12-14%). constituind şi o valoroasă materie primă pentru fabricarea marmeladelor. Alte produse prelucrate din mere. distilatelor specifice (calvados). substanţe minerale (0.1. foarte apreciate sunt: cidrul. ferindu-l de lovituri sau leziuni. gemurilor.XII. cu peduncul.

d. în autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace auto izoterme.) b. Din momentul recoltării şi până la introducerea fructelor în spaţiile de păstrare nu trebuie să treacă mai mult de 2-3 zile. Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozite frigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată. Se recomandă ca următoarele categorii de mere să nu fie introduse în depozite pentru păstrarea de lungă durată: a. Florina. numai dacă au acelaşi grad de maturare şi cerinţe identice faţă de factorii de păstrare. loturile de fructe menţinute în livadă după recoltare o durată mai mare de 3 zile. Starking delicious.1. în timpul deversării. Wagener premiat. Jonathan. Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea. în care se păstrează numai mere (nu împreună cu alte specii) şi pe cât posibil numai fructele unui soi. fructele provenite din plantaţii fertilizate unilateral cu azot. Aceste ambalaje vor servi atât pentru transport. iar descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro şi motostivuitoarelor. e. Jonagold. soiurile cu o capacitate redusă de păstrare (Parmen auriu. în depozite cu ventilaţie naturală şi în spaţii de depozitare cu ventilaţie naturală. aflate în primii ani de rodire. Idared etc. lăsându-se o distanţă foarte mică (maxim 510 cm) între cele două categorii de ambalaje.7 l 205 . Pionier etc. 12. pentru a evita vătămările mecanice. fără a fi depozitate. mărimea optimă a celulelor este cuprinsă între 250 şi 500 t. Se admite şi păstrarea a două soiuri. Încărcarea lăzilor paletă în mijloacele de transport se efectuează mecanic. irigate cu 2-3 săptămâni înaintea recoltării sau cu tratamente fitosanitare deficitare.1. Strakrimson. pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numai fructe din soiurile cu o mare valoare economică şi o bună capacitate de păstrare. curate. fructele de dimensiuni prea mari (peste 75 mm în diametru). normal dezvoltate. cât şi pentru depozitare. fructele provenite din plantaţii tinere. f. cum sunt: Golden delicious. Dintre măsurile preliminare depozitării merelor o importanţă foarte mare o are dezinfectarea spaţiilor de păstrare. pentru a nu influenţa negativ capacitatea de păstrare a acestora. fructele recoltate prea devreme sau prea târziu faţă de momentul optim de păstrare. se deversează în lăzi tipul P. c. care se realizează prin pulverizarea pe pereţi a unei soluţii de lapte de var 20%+ CuSO4 1% şi vaporizarea a 1. În depozite. model III şi IV din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă. cu furci hidraulice adaptate la tractoare. sănătoase. Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare (PA-5 şi PAS-10). în timp ce fructele căzute şi deteriorate se colectează separat.din material plastic. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Pentru acest tip de depozite. care odată umplute. alegând fructele întregi. Se va acorda o atenţie sporită la transvazarea merelor din ambalajele de recoltare în cele de transport şi depozitare.

respiraţia anaerobă). Ca ambalaje de depozitare se folosesc lăzile paletă şi lăzile din lemn tipurile P şi D. între ele.6 m. Renet de Canada. cu expunere timp de 24 ore. Condiţiile de păstrare. la distanţa de 20-50 cm faţă de pereţi şi 5-10 cm. tehnologiile moderne prevăd păstrarea fructelor în prima parte a depozitării lor.05% sau Tiofanat metil 0. Dacă se folosesc lăzi de tipul P. în măsură mai redusă. se pot efectua tratamente postrecoltare (facultativ) cu Benomyl (Benlate 0. Umiditatea relativă a aerului se v-a menţine în limitele optime de 90-95% la toate soiurile. Red Delicious. soiurile rezistente la frig. După umplerea celulelor. Winter banana etc. Pentru prevenirea unor boli criptogamice în timpul păstrării. Pentru prevenirea dereglărilor fiziologice la soiurile sensibile la frig. uşile se vor închide cât mai etanş şi se va trece apoi la asigurarea regimului de păstrare. iar circulaţia aerului va avea o viteză de aproximativ 0.1%)Thiabendazol-TBZ (Tecto 60-0. apoi clătite cu apă şi uscate la soare sau dezinfectarea cu o soluţie de CuSO4 1% prin stropire sau imersie.2%) sau Decco 20 S-0.05%.9-6. Aceste temperaturi trebuie atinse în maximum o săptămână. De asemenea ambalajele se recomandă a fi spălate cu o soluţie de sodă calcinată 4%. Umplerea unei celule se recomandă să nu depăşească 4-5 zile.6 m. temperatura se coboară la +1. mai sensibile la frig.5°C…+2°C. iar apoi paletele cu lăzi se introduc în celule şi se stivuiesc pe 4 nivele până la înălţimea de 5. Strakrimson etc. lăzile paletă noi sau aflate în stare foarte bună. Lăzile paletă se depozitează în stive bloc compacte. cu un coeficient de 30 de recirculări/oră. se stivuiesc pe 8-9 nivele până la înălţimea de 5.5 g/ m3 spaţiu liber. la temperatura optimă de 3-4°C. Temperatura optimă de păstrare a merelor variază cu soiul sau grupa de soiuri şi. Fumispore etc. pentru prelungirea duratei de păstrare. Soiurile acide. din această categorie făcând parte: Jonathan. Pe verticală.25 m/s.2% Carbendazim 0. dar pe timpul nopţii instalaţia de refrigerare a funcţiona pentru a reduce temperatura fructelor sub 8°C. Vaporizarea poate fi înlocuită de fumigaţii cu SO2 prin ardere de sulf 2. iar limitele de oscilaţie admise nu vor depăşi ±1°C. acestea se paletizează pe palete de depozitare după sistemul ţesut. în funcţie de sensibilitatea acestora la temperaturile scăzute care provoacă dereglări fiziologice (brunificare intensă.formol/100 m3 spaţiu liber. se păstrează la temperatura de 0°C…+1°C. după care în partea a 2-a. Astfel. Ortofenilfenol (OPP). câte 5 în plan orizontal pe 4 nivele. se păstrează la temperatura de 3-4°C. Wagener premiat. fără ca efectul temperaturilor scăzute să mai influenţeze negativ. 206 . cu fructe dulci şi lipsite de aciditate cum sunt: Golden delicious. Idared.

temperatura de păstrare poate fi uşor mai ridicată. ca tehnică de păstrare a fost experimentată cel mai mult la această specie de fructe şi prin urmare. recomandaţi pentru mere. Italia. ceea ce defineşte aşa numită tehnică ULO (ultra low oxygen). În celulele cu atmosferă controlată. Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată Atmosfera controlată.1. fapt pentru care în atmosfera controlată. prin respiraţia fructelor (pe cale biologică) sau în 3 zile. Păstrarea merelor în depozite cu ventilaţie naturală Fructele transportate din livadă se sortează pe măsura intrării lor în depozit. în unele situaţii (soiul Golden delicious şi Granny Smith) nivelul de O2 fiind redus chiar până la 1%. Tabelul 12.R. poate determina toxicitatea datorată CO2 la concentraţii relativ ridicate. comparativ cu depozitul frigorific cu atmosferă normală. 1999) Soiul Temperatura U. Din datele prezentate în tabelul 12. pe soiuri. făcându-se concomitent şi calibrarea lor. soiurile din grupa Jonathan situându-se spre limita inferioară menţionată. 12. fapt pentru care accesul personalului în celulele depozitului este interzis.51°C.5 90-95 1 1 8-9 Grupa Red Delicious 0-1 90-95 2-3 3 7-8 GrupaGolden Delicious 0-2 90-95 1 2 8-9 Grupa Golden Delicious 1-2 90-95 2-3 2 7-8 Granny Smith 0-0.5 90-95 1 1 8-9 Granny Smith 0-1 90-95 2-3 2 7-8 Grupa Jonathan 2 90-95 2-3 2 6-7 Pe durata păstrării merelor. se observă care sunt parametrii optimi de păstrare.3. verificarea parametrilor de păstrare se face zilnic. sau această operaţiune se face la scoaterea fructelor de la păstrare. cu ajutorul echipamentelor specifice (pe cale abiogenă). se observă foarte clar efectul reducerii concentraţiei de O 2 asupra prelungirii duratei de păstrare cu o lună. Parametrii optimi de păstrare a merelor în atmosferă controlată şi durata de păstrare (Regulamentul de producţie integrată. O2 CO2 Durata păstrării (°C) (%) (%) (%) (luni) Grupa Red Delicious 0-0. Cercetările realizate în ultimii ani. De menţionat că temperatura prea scăzută (0-1°C). la soiurile prezentate. Desigur datele prezentate nu au caracter de standard. Un lucru foarte important trebuie reţinut şi anume: compoziţia gazoasă specifică atmosferei controlate realizate la păstrarea produselor horticole în stare proaspătă este nocivă pentru om (determină moartea). compoziţia optimă se poate obţine fără convertizor în 20-25 zile. cu 0.1. dintre toate produsele horticole la mere este cel mai mult aplicată în practică. însă analizându-le. Lăzile cu mere se transferă apoi în spaţiul de 207 . iar controlul calităţii fructelor depozitate se face lunar în perioada octombrie-decembrie şi săptămânal în perioada următoare. supravegherea şi controlul fiind asigurat de la distanţă.1.1. au evidenţiat o diferenţiere a compoziţiei gazoase optime. în condiţii de atmosferă controlată. 12.Durata economică de păstrare este de 5-7 luni.2.

Acolo unde se mai practică păstrarea pe stelaje. la începutul perioadei de păstrare şi 0°C în timpul iernii.depozitarea merelor în aer liber. unde se aşează compartimentat pe soiuri şi provenienţe.sortare. În funcţie de caracteristicile construcţiei. de 0. 12. înregistrată mai ales în octombrie-noiembrie şi în martie. se recomandă să se facă după sistemul „în cruce” care permite o bună circulaţie a aerului în toate direcţiileÎn cazul utilizării lăzilor tip P. Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare O mare cantitate de mere se valorifică prin prelucrare industrială. valori destul de greu de realizat în acest tip de spaţiu. se face printr-o aerisire puternică în timpul nopţii când aerul este mai rece. în straturi groase de 1-1. în funcţie de zonă. la temperaturi între 0 şi 12°C. 208 . de circa 0.Depozitarea merelor în şoproane. timp de 100 de zile aşezate în stive de lăzi tip P neacoperite sau în vrac. se poate folosi şi sistemul „compact”. lăzile se stivuiesc astfel încât sub tavan să rămână un spaţiu de 60-80 cm. După 3 luni de păstrare. în stive de lăzi P. pierderile în greutate au fost de 4-7. cu o umiditate relativă a aerului de 72-84%. Durata economică de păstrare a merelor este 110-140 zile. dar înălţimea de stivuire să nu depăşească 2 m. b. pe 6 nivele în centru şi pe înălţime descrescândă spre părţile laterale. Scăderea temperaturii ridicate. merele se depozitează în vrac. Într-o cameră de păstrare se recomandă să se păstreze fructe din acelaşi soi sau să se grupeze soiurile după gradul de coacere sau cerinţele comune faţă de factorii ambientali.8 m dacă nu sunt bine izolaţi şi aerisirea se face numai prin ferestre. Corectarea ei se face prin stropirea pardoselii şi umezirea unor rogojini sau a unor snopi de papură etc. Dacă pereţii sunt bine izolaţi. Stivuirea lăzilor se face lăsând spaţii libere de acces pe lângă pereţi. în straturi de 0.50 m grosime. Pe timp de îngheţ se închis bine şi se izolează ferestrele.1. fapt ce impune păstrarea lor o anumită perioadă de timp. între stiva de ambalaje şi aceştia se lasă un spaţiu redus de 10-20 cm şi un culoar central în dreptul uşii pentru acces. bulgări de var (200-300 g/m3). În cazul unui exces de umiditate se fac aerisiri prelungite (dacă umiditatea exterioară este scăzută) sau se introduc în spaţiile de depozitare. verificate în practică menţionăm: a.40-0. Dacă se recurge la păstrarea în beciuri.8 m. cu latura de 10-12 m.5 m sau în boxe.4. Dintre variantele posibile. Aşezarea lăzilor. fructele se aşează în vrac. Practica a demonstrat că în depozitele simple temperatura variază. Umiditatea relativă a aerului trebuie menţinută între limitele optime de 90-95%.6%. iar declasările calitative de 4-14%. dar nu tot ce se recoltează într-o campanie poate intra imediat la procesare. gurile de aerisire şi uşile care nu se folosesc. între 15°C. iar pierderile în medie sunt de 11-17%. protejate cu folie de polietilenă inclusiv pe laturile stivelor.

. Pentru consum intern.2. ca de exemplu tipurile: RODA. separate cu foi de hârtie. 209 . fructele din primele grupe fiind valorificate în 3 clase de calitate: Extra. de la răsturnarea ambalajului cu mere şi până la încărcarea lui cu merele condiţionate este automată şi se desfăşoară în flux de apă. merele fiind aranjate în rânduri ordonate. Sortarea manuală se efectuează la mese speciale înclinate cu suporţi metalici. au avut pierderi mai mici cu 4.1.16% taninuri.Stivele protejate cu baloţi de paie şi rogojini. 2. amenajate cu spaţii de ventilare şi control. grupa B. nectarului sau pentru deshidratare. Contesa de Paris. după greutate şi calibru (până la 10-12 categorii). Condiţionarea semimecanică se realizează prin sortarea la banda cu trei căi. Untoasă Diel etc. urmată de preambalare. la o temperatură de acomodare de 8°C. Untoasă Bosc.6% faţă de varianta neacoperită. acoperite ulterior şi cu folie de polietilenă. Se practică şi preambalarea în săculeţi din plasă textilă sau fibre sintetice.3% acizi organici. de exemplu. merele se livrează în lăzi P sau M2 şi M3 din material plastic. vătămate etc. Pentru export. La fel ca şi merele. 0. pentru prevenirea condensului.) şi B (ex. care contribuie la realizare valorii alimentare şi tehnologice a acestora. 12. GREFA.5. Condiţionarea merelor se realizează manual. Sistarea păstrării şi livrarea merelor Scoaterea de la păstrare în vederea livrării se face în funcţie de cerinţele pieţii şi starea de sănătate a fructelor. precum şi prin metode moderne. sunt asemănătoare cu cele prezentate la valorificarea merelor. soiurile de pere se clasifică în trei grupe: grupa Asuperioare. Abatele Fetel.mijlocii şi grupa C-comune. Passe Crassane. semimecanic sau mecanic. Condiţionarea mecanică se face cu instalaţii diferite. pentru a proteja fructele de vătămările mecanice la contactul dintre ele sau cu echipamentul tehnologic. Ca element de noutate întâlnit la instalaţia RODA.3% fibre vegetale. pe suporturi speciale. Livrarea unei celule poate dura mai multe săptămâni şi se execută prin intermediul unui spaţiu de trecere. Olivier de Serres.5 –5..c. în pelicule de mase plastice contractibile. 0. Merele scoase de la depozitare se vor livra în termen de 10 zile. fructele se ambalează în lăzi din lemn tipul I sau lăzi din carton ondulat. unele dintre ele fiind echipate cu dispozitive electronice optice (Sistem Optiscan). transportul şi condiţionarea ca moment optim şi tehnică de realizare. I şi a II-a. Conference. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a perelor Perele sunt fructe foarte apreciate de consumatori atât pentru consumul în stare proaspătă cât şi ca materie primă la fabricarea marmeladei. Recoltarea. La calitatea extra se pot încadra numai perele aparţinând soiurilor din grupa A (ex.33% substanţe minerale. 0. 12. ITO.). Williams etc. DOKEX etc. Ducesa de Angouleme. întregul proces de condiţionare. Fructele conţin în medie circa 12-14% glucide totale. care efectuează sortarea după culoare (elimină şi fructele pătate.). compotului. 5 mg/100 g produs proaspăt vitamina C etc.

5 1. urmărindu-se ca umplerea unei celule să nu depăşească 5-6 zile. după schema 5x4 sau 4x4. ce determină reducerea pierderilor pe durata păstrării. Păstrarea perelor se face în acelaşi depozit cu cele prezentate la valorificarea merelor. Facultativ. Manipulările se vor face cu mare atenţie. cu Benomyl sau Thyabendazol. La depozitarea perelor în vederea păstrării se va ţine seama de specificul acestor fructe.5cm2) (punctaj) Abatele Fetel 5±0. care se paletizează pe paleta de depozitare sau de uz general.2. iar căldura degajată este de trei ori mai multă. recomandările generale privind valoarea unor parametrii sunt prezentaţi în tabelul 12. care pot avea efecte economice favorabile. 12.2 Williams 6. La soiul Williams se recomandă prerăcirea cu apă la 0°C timp de 30 minute. Tabelul 12. se pot efectua tratamente postrecoltare.2.7±0.2 Indici de maturare la recoltarea perelor destinate depozitării (după CRIOF.4±0. deoarece le accelerează maturarea.4±0.Punctaj de la 1 la 5.2 Passe Crassane 6. -1 = amidon nehidrolizat -5= amidon hidrolizat Ca ambalaje de transport şi depozitare se folosesc lăzile tip P şi eventual lăzile paletă. Bologna. Astfel.5±0. 80-100 cm. 210 .2 Conference 5.Alegerea momentului optim de recoltare a fructelor se face în funcţie de destinaţia producţiei.1 Williams roşu 6. iar suprafeţele expuse frecărilor se brunifică.5 Decana comisiei 4. în vederea păstrării de lungă durată.5±0.3±0. până la înălţimea de depozitare de 5. Pentru buna circulaţie a aerului. Depozitarea paletelor cu lăzi în celule.3 - *.8±0. 1998) Soiul Fermitatea Testul cu iod* (kgf/0. se lasă un spaţiu liber de 25 cm între stive şi perete. deasupra stivei. iar la plafon. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală Ambalarea perelor în vederea depozitării se face în lăzi tipul P.3 1.3±0. pe 4 nivele.5 2. în cazul soiurilor rezistente. ca şi la mere. dublu comparativ cu merele. Nu este bine să se depoziteze la un loc cu merele.1. se face compact în stive bloc. respectiv 5-10 cm între stive.5±0. cu valori de 1720%. care au un ritm de creştere a intensităţii respiraţiei în funcţie de temperatură. perele fiind mai sensibile la vătămări decât merele.6 m.3 1.

Untoasă Bosc etc. Acest fenomen este determinat de blocarea activităţii enzimelor pectolitice. fructele rămân tari. Sistarea postamaturăii se poate face când fermitatea are valori de 3. la temperatura de 18-20°C şi umiditatea relativă a aerului de 90-95%. Cure. În acest ultim caz. durata de păstrare se reduce la jumătate. Aducerea fructelor păstrate în condiţii optime. Abatele Fetel.) pot fi menţinute întro fază de prematurare. corelat şi cu o slabă ventilaţie se favorizează manifestarea bolilor criptogamice. 12. Conference. într-o perioadă de 2-6-10 zile.1% şi mărirea conţinutului în O 2 al atmosferei până la 50% determină accelerarea postmaturării. iar peste limita superioară. Postamturarea se realizează în funcţie de soi. pentru a se putea acomoda mai bine cu temperaturile scăzute din timpul depozitării. în condiţii optime de mediu.) şi 7 luni (Conference. corelat cu un conţinut în substanţă uscată solubilă de 11% la soiurile de vară. la care activitatea metabolică a fructelor este cea mai redusă şi se poate prelungi astfel durata de păstrare. Dacă se urmăreşte atingerea unei durate maxime de păstrare a fructelor (aproximativ 105 zile). verzi. sau. Temperatura optimă recomandată pentru majoritatea soiurilor este de 0…-1°C. temperatura optimă trebuie realizată în cel mult o săptămână şi menţinută în limitele de oscilaţie de maxim ±1°C. După introducerea în celulele de păstrare. imediat după recoltare. Contesa de Paris. este necesară scăderea progresivă a temperaturii de depozitare.2. inferioare calitativ mai ales din punct de vedere organoleptic.2. Passe Crassane. Umiditatea relativă a aerului. Păstrarea perelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată În astfel de depozite se păstrează fructele celor mai valoroase soiuri de toamnă şi iarnă: Untoasă Bosc. Durata de păstrare. valori mai ridicate (22-25°C). cu un coeficient de 20 recirculări/oră. are valoarea optimă în limitele 90-95%. deshidratarea fructelor şi favorizarea unor dereglări fiziologice (fiziopatii).5 cm2.Condiţii de păstrare. Sistarea păstrării este determinată de maturarea fructelor. 211 . Passe Crassane etc. Untoasă Hardy. iar pentru soiurile de vară. Administrarea de etilenă 0. la maturitatea de consum se realizează prin maturarea complementară sau postmaturarea.). De exemplu. perele avansează lent spre maturare. sunt recomandate temperaturi mai scăzute în februarie (+10°C) şi martie (+15°C). cu menţiunea că prin creşterea temperaturii cu 2-3°C. Alte soiuri (ex. săptămânal. Circulaţia aerului în celulă se va face cu o viteză de aproximativ 2. Sub limita inferioară au loc scăderi în greutate importante. de incapacitatea de a evolua spre maturare după păstrare. 12% la soiurile de toamnă şi 13% la soiurile de iarnă. este cuprinsă între 3 luni (ex. Decana de iarnă etc.5-4 kgf/0. Williams. după cum se întâmplă la majoritatea soiurilor.5 m/s. pentru soiul Passe Crassane. Factorii de păstrare se vor verifica de 2-3 ori/zi iar starea de păstrare a fructelor. La temperaturi cuprinse între 0 şi 1°C.

prin prevenirea unor dereglări fiziologice cum sunt: descompunerea internă. peste intervalul de timp menţionat anterior.5 2-3 2-3 2-3 CO2 (%) 0. care nu s-au adaptat bine la atmosfera controlată tradiţională. la ambele componente.Bologna (1999) Soiul Abatele Fetel Conference Decana comisiei Decana de iarnă Passe Crassane Williams Temperatura (°C) -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 -1…0 U. 5%CO2).2-1. opăreala (scaldul) superficială etc. devin mai reduse (3% O2.2. pe soiuri condiţiile optime de păstrare în atmosferă controlată a perelor în Italia.8-2%. În tabelul 12. decât la mere. Cercetările realizate în decursul timpului privind compoziţia gazoasă optimă favorabilă perelor au evidenţiat o modificare continuă a limitelor fiecărui component.8 5. Passe Crassane. Condiţii optime de păstrare a perelor în Atmosferă controlată (inclusiv ULO) Sursa CRIOF.3. se realizează maturarea complementară a perelor. în funcţie de soi şi calitate iniţială a fructelor.8 0. la care perioada de păstrare se poate prelungi cu 20-30% comparativ cu atmosfera normală.3.5%. se prezintă.Cure. (%) 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 90-95 O2 (%) 2 2 1. Astfel.. după 1970. pentru a ajunge în prezent la valori de 0. conform tehnicii prezentate la păstrarea în atmosferă normală. dacă în 1955 nivelele de CO2 şi O2 erau foarte ridicate (1015% O2.0 Durata păstrării (luni) 4-5 7-8 5-6 8-9 8-9 4-5 La finalul păstrării în atmosferă controlată.0 5.8 0.. avantajând de exemplu şi soiurile Conference şi Abatele Fetel. Olivier de Serres etc. Republica. însă durata de păstrare se limitează la 70-100 zile. a tehnologiei de păstrare bazată pe reducerea nivelului de O2 până la 1-1. numită ULO (ultra low oxygen) a amplificat beneficiile oferite de atmosfera controlată. Pierderile în greutate şi prin declasare calitativă sunt mai mari. Atmosfera controlată exercită o acţiune directă.3.R. 6-9% CO2). Punerea la punct. 212 . Păstrarea perelor în depozite cu ventilaţie naturală Tehnologia de depozitare în acest tip de spaţiu este identică cu cea prezentată la mere. Tabelul 12. 12. făcând nerentabilă această variantă.0 5. datorită sensibilităţii ridicate faţă de unele dereglări fiziologice (brunificarea internă şi scaldul moale). încetinind activitatea metabolică a fructelor şi una indirectă.

Când se folosesc pelicule din material plastic. care pot fi învelite alternativ în hârtie pelur. cidru. vitamina C (10-24 mg/100 g produs proaspăt). 213 . fructele pot fi deshidratate. cu o capacitate de 28 kg sau în măsură mai redusă. Pentru consumul în stare proaspătă se preferă fructele cu pulpa mai fragedă. Sistarea păstrării şi livrarea perelor Scoaterea din depozit a perelor. calibrul minim pentru categoriile superioare fiind de 80 mm.3. folosind saci cu fundul rabatabil. în care perele calibrate se aşează în rânduri.2. la manipulare. cu o temperatură de 8°C. Transportul fructelor la depozit se face cu mijloace auto prevăzute cu prelate. Fructele proaspete de gutui se valorifică în trei clase de calitate: extra. transport sau păstrare. Recoltarea fructelor se efectuează când acestea au atins mărimea normală. lăzile paletă cu o capacitate de 380-400 kg. Pe plan mondial au fost realizate şi echipamente moderne automatizate (ca şi cele prezentate la mere). cu o capacitate de 0. substanţe minerale (0.4. gem. cu un conţinut mai scăzut în taninuri şi mai ridicat în glucide. căptuşite cu hârtie. pastă. fără a le vătăma. culoarea a devenit verde gălbui şi aroma este evidentă. pentru evitarea condensului.44%). marmeladă. sub formă de dulceaţă. Lucrarea se realizează manual. pentru a le proteja de praf. substanţe pectice (1%). care determină formarea condensului. Nu trebuie uitat că deşi gutuile au o fermitate a pulpei ridicată. fără sclereide. se face prin intermediul unei camere de trecere. mai ales la soiurile de vară-toamnă. În unele zone se folosesc în stare proaspătă la prepararea unor mâncăruri iar la cererea beneficiarilor. Puful existent pe suprafaţa fructelor se va şterge uşor sau va cădea ulterior de la sine. fructele obţinute fiind consumate în stare proaspătă (mai puţin) sau prelucrată. sau chiar fructe separate pot fi învelite individual 12. perele maturate fiind perisabile. Preambalarea se poate face în pungi de hârtie sau polietilenă. acizi organici (0.12. umezeală sau radiaţia solară directă. Pentru livrare pe piaţa internă. cu epiderma fragilă. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a gutuilor Cultura gutuiului este destul de limitată la noi în ţară. livrarea se face în lăzi tip I sau în lăzi de carton ondulat.9-1. a Ia şi a II-a. Ca ambalaje de transport se folosesc lăzile tipul P.3%). Pentru export. se vor evita fluctuaţiile de temperatură.360. lichior şi distilate.5-1 kg. peltea. perforate sau folosind suporturi de carton şi/sau mase plastice. învelite în peliculă contractibilă/extensibilă. sunt la fel de sensibile ca şi perele. care condiţionează loturile de fructe păstrate. Valoarea alimentară este dată de conţinutul fructelor în glucide (7-10%). perele se ambalează în lăzi tipul P sau M2 şi M4 din material plastic. Condiţionarea fructelor înainte de livrare se face manual.

Păstrarea fructelor se efectuează în depozite frigorifice cu atmosferă normală şi în depozite cu ventilaţie naturală. La păstrare se introduc soiurile cu maturare târzie: Bereczki, Champion, De Huşi, De Moşna etc., urmărind ca fructele să nu fie umede sau cu urme de boli şi dăunători. În depozitele frigorifice gutuile se păstrează ambalate în lăzi de lemn tipurile P şi D sau din material plastic, tipurile III şi IV, care se paletizează pe paletele de depozitare. Acestea se stivuiesc în celule pe 4 nivele, până la înălţimea de 5,6 m. Parametrii optimi de păstrare sunt: temperatura de –0,5…0°C şi umiditatea relativă a aerului de 90%, condiţii în care durata păstrării este de 3-4 luni. În depozitele cu ventilaţie naturală, tehnologia de depozitare şi păstrare este identică cu cea prezentată la mere şi pere, durata de păstrare a fructelor reducându-se la două luni de zile.

CAP. XIII- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A NUCILOR
13.1. Tehnologia de valorificare a nucilor în coajă Nucile au o valoare alimentară şi dietetică deosebită, dată de conţinutul lor în glucide (11-14%), în protide (14-16%) reprezentate de aminoacizi esenţiali şi în lipide (62-65%, din care 44-48% sunt acizi graşi polinesaturaţi). Cu un conţinut în substanţe minerale de 1,4-2% (K,P, Mg, Ca, Fe etc.) se clasează pe primul loc între toate produsele horticole. Sunt de asemenea bogate în vitamina E (4,1 mg/00 g), complexul B şi vitamina PP, care măresc valoarea nutriţională a nucilor. Fructele verzi cu coaja (endocarpul) neîntărită au un conţinut ridicat de taninuri hidrolizabile, vitamina C (500-800 mg/100 g), precum şi o aromă specifică, fiind folosite la prepararea unor dulceţuri şi lichioruri fine. Din nucile de calitate inferioară sau din miezul sfărâmat se poate extrage ulei, cu un randament de 50-60%, iar din turtele rămase se fabrică halva. Recoltarea nucilor se poate efectua când mezocarpul crapă, iar nucile încep să cadă din pom. Maturarea nucilor nu are loc odată pe toţi pomii din plantaţie şi nici odată pe acelaşi pom, astfel că şi recoltarea se va face în 2-3 reprize. Ca indici orientativi privind declanşarea recoltării se menţionează: căderea primelor fructe, apariţia petelor brune pe mezocarp (coaja verde) şi începutul crăpării în zona apicală, greutatea şi volumul fructelor, culoarea etc. În anii sau în zonele cu toamne ploioase şi reci se efectuează teste practice astfel: la 3-4 zile se iau câteva nuci şi se taie mezocarpul pe secţiunea transversală, iar dacă acesta se desprinde uşor în două cupe verzi, se consideră că s-a atins momentul optim de recoltare. Pentru verificare, înainte de recoltare se

214

iau 50-100 fructe din diferite zone ale coroanei, care se ţin în apă 12-24 ore, iar dacă după acest interval de timp, 80-90% din ele se decojesc, recoltarea poate începe. Recoltarea manuală, de pe sol, a nucilor căzute, în urma scuturării ramurilor cu ajutorul prăjinilor prevăzute cu cârlige se recomandă a se efectua în 2-3 reprize, la interval de câteva zile. Recoltarea nucilor prin batere cu prăjina este total nerecomandată, deoarece se rup ramurile de rod, fiind afectată astfel producţia anului următor. Pentru mărirea randamentului şi îmbunătăţirea calităţii la recoltare se sapă şi se înlătură buruienile de sub pomi şi facultativ, pentru uniformizarea maturării şi scuturarea mai uşoară, se poate încerca un tratament cu Ethrel, 500-1000 ppm, cu 2-4 săptămâni înaintea recoltării. Recoltarea mecanică se poate realiza eficient în plantaţii cu nuci altoiţi, de talie medie, folosind un scuturător vibrator hidraulic pe un tractor de 65 CP, urmat de dispozitivele de strâns şi adunat nucile căzute. Nucile căzute pe sol în urma scuturării manuale sau mecanice, nu trebuie lăsate mai mult de 1-2 zile şi nu trebuie adunate în vrac, deoarece există riscul deprecierii calitative rapide. Precondiţionarea nucilor cuprinde 2 faze principale: decojirea şi spălarea. a. Curăţarea nucilor de coaja verde (mezocarp) trebuie efectuată cât mai rapid, prin umectare, timp de 12-24 ore. Ca procedeu, se poate recurge la cufundarea în bazine cu apă rece a ambalajelor cu nuci, sau stropirea cu apă călduţă din 2 în 2 ore a nucilor întinse pe un strat, cu menţiunea că un contact prelungit cu apa compromite calitatea fructelor. Desprinderea cojii poate fi favorizată şi printr-un tratament, în spaţii închise, cu etilenă 0,1%, la temperatura de 24°C, timp de 36-84 ore, având grijă ca după fiecare 12 ore să se aerisească spaţiul de tratament, timp de 20-60 minute; b. Spălarea se realizează imediat după decojire, cu apă potabilă, pentru a se evita pătarea lor şi a le da un aspect mai atrăgător. Operaţia se efectuează manual prin frecarea nucilor cu o mătură în coşuri din nuiele sau butoaie, timp de 2-3 minute, sau mecanic, în curent de apă, cu perii de diferite tipuri (sârmă de oţel, nailon). După spălare se întind în strat subţire, pentru a se usca. Uscarea nucilor decojite şi spălate este necesară, deoarece ele conţin 3040% apă, iar pentru a se evita deprecierea lor calitativă, în momentul introducerii la păstrare, conţinutul în apă nu trebuie să depăşească 8-12%. a. Uscarea naturală direct în aer, se practică pentru nucile destinate consumului intern, pe termen scurt sau mediu, prin aşezarea lor pe stelaje situate la 50 cm deasupra solului, sau pe tărgi din şipci care se stivuiesc una peste alta. Grosimea stratului de nuci va fi de 5-8 cm şi se vor amesteca de câteva ori pe zi cu o greblă. Uscarea durează 2-3 săptămâni, până când au pierdut 30% din greutatea iniţială, nucile se pot sparge uşor, iar pereţii despărţitori din interior nu se mai îndoaie, ci se rup cu zgomot, semn că au atins umiditatea de echilibru (12%).

215

Nu este deloc indicată uscarea directă la soare, deoarece determină crăparea (desfacerea pe linia de sudură). b. Uscarea în cuptoare cu circulaţie naturală a aerului se face la 32-35°C, timp de circa 72 ore, prin introducerea nucilor care vin de la spălat, în zona unde temperatura este cea mai ridicată urmată de transferul lor în zonele cu temperatură moderată. c. Uscarea în instalaţii cu ventilaţie mecanică a aerului cald este mai eficientă, permiţând obţinerea unui produs de calitate. Durata deshidratării în aceste instalaţii este de 2-5 zile, la temperaturi moderate de 40-45°C, care asigură aerului cald necesar, o umiditate relativă de 40%. Ca sursă de încălzire se poate folosi un arzător de gaz, o rezistenţă electrică sau un schimbător de căldură cu elemenţi. Temperaturile prea ridicate, de peste 55%, provoacă pierderi de ulei şi râncezirea ulterioară a miezului. Înălbirea nucilor are rolul de a le face mai atrăgătoare, ele căpătând o culoare galben-aurie. Operaţia se aplică mai ales la loturile pentru export. Nu vor fi înălbite fructele cu coaja prea pătată, cu umiditatea de peste 12% sau cele care prezintă coaja foarte groasă (pietroase). De asemenea nu vor fi înălbite nucile la care sutura carpelară şi locul de inserţie a pedunculului nu sunt bine închise. Înălbirea se face într-un cilindru în rotaţie, în care nucile sunt transportate cu ajutorul unei spirale fără sfârşit. Cilindrul este alimentat permanent cu un amestec preparat în momentul utilizării, din 2 soluţii păstrate în bazine separate: - 15 părţi soluţie decantată de 5,8%hipoclorit de calciu şi 1,36% carbonat de sodiu; - 1 parte acid sulfuric diluat (125 cm3 + H2SO4 concentrat, la 100 l apă) Cantitatea optimă de soluţie, care asigură o bună înălbire a fructelor este aceea care permite nucilor să înceapă să plutească, durata contactului cu soluţia fiind de 3-4 minute. De menţionat că la unele fluxuri tehnologice, înălbirea nucilor este intercalată între spălare şi uscare, însă realizarea ei după uscare este mult mai eficientă. Sortarea nucilor după înălbire se face semimecanic la bandă, sau manual pe o masă de control, îndepărtând nucile pătate, mucegăite, bolnave, crăpate, cu fisuri etc. Au fost realizate în sisteme moderne de sortare mecanică sau electronică, menite să mărească randamentul de lucru. Calibrarea nucilor sortate se efectuează mecanic cu ajutorul unor calibroare tip sită vibratoare sau tip tambur cu cilindri perforaţi. S-au creat echipamente moderne (ex. MAF-RODA) care realizează concomitent calibrarea electronică, eliminând nucile sparte, bolnave şi separat nucile seci, iar în final face separarea pe culori şi livrează numai categoriile programate de calitate, diferenţiate prin greutate- calibru- volum şi culoare. Separarea pe calibre se face astfel: minim 28 mm, calitatea extra, 26-28 mm, calitatea I şi 24-26 mm calitatea a II-a. Ambalarea nucilor în coajă se face în saci sau săculeţi cu o capacitate de 5,10 sau 12 kg (plasă textilă) sau 5;25;50 kg (material plastic), provenind din

216

acelaşi an de producţie, cu menţinerea soiului pentru categoriile superioare de calitate. Păstrarea nucilor în coajă se poate face în poduri răcoroase şi aerisite sau în camere aerisite, în vrac cu grosimea de 15-20 cm, sau în saci şi lăzi. Temperatura spaţiului de păstrare nu trebuie să depăşească 10°C, umiditatea relativă a aerului să aibă valori cuprinse între 60-80%, iar lumina solară să nu poată pătrunde. Nucile în coajă se pot păstra şi ambalate în lăzi stivuite pe 10-12 nivele sau paletizate. Există în unele ţări şi sisteme de depozitare în vrac de 30-150 cm înălţime, în funcţie de tipul ventilării. Pentru evitarea contaminării şi dezvoltarea insectelor în nuci, se tratează spaţiile de depozitare, preventiv cu insecticide organofosforice de contact, iar după introducerea nucilor, cu produse de fumigaţie care nu lasă reziduuri (bromură de metil, hidrogen fosforat), respectându-se cu stricteţe normele de protecţie a muncii şi securitate alimentară. Durata de păstrare a nucilor în coajă în condiţii optime de mediu este de 1-2 ani. Comercializarea nucilor în coajă se face sub formă preambalată în pungi sau săculeţi cu capacitatea de 0,5-1-2 kg care se introduc în lăzi de lemn sau carton. 13.2. Tehnologia de valorificare a miezului uscat de nucă Miezul uscat de nucă se obţine din nucile a căror coajă uscată (endocarp) a fost înlăturată prin procedee mecanice sau manuale. Ca materie primă se folosesc nucile cu umiditatea cojii de maxim 12% şi a miezului de maxim 8%. Umiditatea mai ridicată (14-15%) sau mai scăzută (sub 8-9%) determină sfărâmarea miezului. Spargerea nucilor se poate realiza manual cu ajutorul unui ciocan din lemn dur, fără a crăpa miezul. Randamentul este de regulă de 1-1,5 kg miez/3 kg nuci/oră. Spargerea mecanică este mai dificilă datorită neuniformităţii nucilor şi afectează miezul în raport de până la 30-40%. Separarea miezului (40-44 kg/100 kg nuci) de coji se efectuează manual sau semimecanic la bandă. Separarea se realizează mai uşor dacă spargerea nucilor s-a făcut manual. Odată cu separarea se efectuează o presortare pe 3 categorii de miez: - miez plin, de culoare galben-aurie; - miez de culoare brună; - miez alterat. Ultimele două categorii nu corespund valorificării ca miez uscat de nucă şi se folosesc în scopuri industriale. Sortarea după formă, este de fapt o calibrare care se poate face şi mecanic (500-600 kg/oră), la jumătăţi, după calibrul 17-22 mm (400-600 buc./kg.).

217

Etuvajul sau uscarea miezului, se face în etuve la 45°C timp de o oră, prin aşezarea acestuia pe suporturi perforate, etajate pe cărucioare. Temperaturile peste 50°C determină modificarea gustului şi culorii miezului, care devine casant. La finalul uscării, miezul se transferă într-o cameră de răcire (2-3 secunde), pentru reducerea gradului de spargere a miezului. Ambalarea se face în funcţie de destinaţia produsului. Astfel, pentru prelucrarea industrială, miezul de nucă se ambalează în vrac, în folie sub vid, la capacităţi de 12,5 kg sau 6,25 kg x 2 (dublu). Pentru consum, livrarea se face în cutii de carton cu o capacitate de 12,5 kg, urmând ca ulterior să fie preambalate în unităţi mai mici (100 g; 125 g; 250 g) din material plastic. Păstrarea miezului de nucă este mai dificilă decât cea a nucilor în coajă. Pentru o păstrare mai îndelungată se recomandă ca miezul să aibă o umiditate minimă de 4%. Păstrarea înaintea condiţionării pentru consum se face în stare ambalată, la 4-7°C şi 60-70% umiditate relativă a aerului pentru durată scurtă şi la 0-3°C şi 60-65% U.R. pentru o durată mai lungă. Protecţia antiparazitară a spaţiului de păstrare se poate realiza cu bromură de metil sau hidrogen fosforat. 13.3. Tehnologia de valorificare a miezului proaspăt de nucă În ultimii ani, în ţările cu tradiţie în cultura nucului (Franţa, Belgia, Germania, Italia etc.) s-a diversificat modalitatea de valorificare a fructelor acestor specii, prin comercializarea miezului proaspăt de nucă. Recoltat pentru consumul în stare proaspătă, miezul de nucă are un conţinut ridicat în apă (30-40%), ceea ce facilitează curăţirea de coajă, moment ce constituie un motiv de satisfacţie pentru consumatori. Valorificarea miezului de nucă în stare proaspătă necesită respectarea riguroasă a unor cerinţe legate de alegerea momentului optim de recoltare, condiţiile de calitate şi condiţiile de păstrare şi comercializare. În vederea valorificării ca miez proaspăt, fructele trebuie recoltate când mezocarpul s-a crăpat la polul apical. Pentru curăţarea de coajă (mezocarp) se procedează aşa cum s-a prevăzut la valorificarea nucilor în coajă. Dacă sun recoltate mai devreme, miezul nucilor se desprinde greu din endocarp, iar dacă se întârzie, miezul se depreciază calitativ, înnegrindu-se. După îndepărtarea mezocarpului, nucile sunt sparte manual sau mecanic. Condiţiile de calitate pentru miezul proaspăt de nucă prevăd: - calibrul, minim 30 mm; - umiditatea miezului, minim 33%; - miez consumabil, după scoaterea din endocarp, peste 92%; - o bună stare fitosanitară; - culoarea miezului, galben-aurie.

218

Perisabilitatea ridicată a acestui produs, face ca păstrarea în condiţii bune să se realizeze timp de până la 3 săptămâni, în condiţii de atmosferă modificată, realizată prin învelirea platourilor sau pliculeţelor cu produs, cu peliculă semipermeabilă pentru apă şi vapori de apă, la o temperatură de 2-4°C. Acest produs se alătură practici celorlalte produse horticole proaspete, valorificate sub denumirea de „gama a IV-a” (vezi cap. 35). Pe toată durata circuitului de comercializare se va menţine „lanţul de frig”, evitând salturile mari de temperatură care pot determina formarea condensului şi alterarea ulterioară a produsului.

219

CAP. XIV- TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASPĂTĂ A STRUGURILOR DE MASĂ
14.1. Fluxul tehnologic general Strugurii de masă, ocupă locul trei, după mere şi prune, din punct de vedere al producţiei din România, însă în numeroşi ani o mare parte din soiurile mixte (grupa Chasselas) sunt vinificate parţial. Au o mare valoare energetică (700-800 Kcal/kg) şi exercită o serie de acţiuni fiziologice asupra organismului uman: alcalinizantă, mineralizantă, vitaminizantă şi terapeutică. Păstrarea strugurilor în România se realizează într-un volum foarte redus, din care circa 50-65% sunt consumaţi în timpul sărbătorilor de iarnă. Prin prelucrare, se obţin compoturi, dulceţuri şi sucuri foarte apreciate de consumatori. În funcţie de însuşirile specifice şi caracteristicile comerciale, soiurile de struguri pentru masă se împarte în 3 grupe: grupa S- soiuri superioare, grupa Msoiuri mijlocii şi grupa O- soiuri obişnuite. Din grupa S fac parte soiuri sunt: Afuz-Ali, Cardinal, Coarnă neagră tămâioasă, Muscat de Hamburg, Triumf etc. Din grupa M fac parte soiuri ca: Chasselas dore, Coarnă albă, Coarnă neagră, Perla de Csaba, Perletta etc. Soiurile obişnuite (grupa O) nu fac obiectul păstrării în depozite. Valorificarea strugurilor se face în trei clase de calitate: calitatea extra, calitatea I şi calitatea a II-a, dar pentru păstrare se vor introduce în depozit numai strugurii din primele două calităţi. Recoltarea strugurilor destinaţi păstrării se face când aceştia au ajuns la maturitatea de consum, deoarece după desprinderea lor de pe coardă, maturarea nu mai avansează şi nici calitatea organoleptică nu se îmbunătăţeşte. Conţinutul minim acceptabil în substanţă uscată solubilă în vederea recoltării trebuie să fie de 13-14% la soiul Coarnă neagră, 14-16% la Afuz Ali, Italia şi Muscat A’Adda, şi peste 16% la Chasselas dore şi Muscat de Hamburg. Recoltarea se face manual, cu atenţie folosind foarfecele, menţinând pedunculul şi stratul de ceară (pruină) intacte, urmată sau nu de cizelare, în funcţie de destinaţia producţiei. Presortarea se face pe calităţi astfel: la calitatea extra se aleg ciorchini de minim 200 g (150 g la soiuri cu bobul mic), fără defecte, caracteristici soiului, cu boabe întregi, bine dezvoltaţi, tari, bine prinse în ciorchine şi acoperite cu pruină; la calitatea I se admit ciorchini cu 50 g mai uşori, iar la calitatea II-a sunt admişi numai strugurii ce corespund condiţiilor de calitate minimă, cu media 10% ciorchini necorespunzători, dar fără a fi putreziţi, alteraţi sau improprii consumului. Concomitent cu presortarea se face şi cizelarea, dacă situaţia impune acest lucru. Cizelarea constă din îndepărtarea de pe ciorchine a boabelor crăpate, necoapte, atacate de insecte, mucegăite etc. Dacă există un bob mucegăit, odată

220

cu îndepărtarea lui, se vor elimina şi cele din jurul său, aparent sănătoase, dar la care este posibilă o infecţie ascunsă. Operaţia de cizelare se efectuează prin luarea ciorchinilor de peduncul, ridicarea la nivelul privirii şi rotirea lor înceată, îndepărtând prin tăiere cu foarfeca toate boabele cu defecte, ciorchinii fiind aşezaţi în lădiţe de depozitare. Ambalarea strugurilor de masă se face în lăzi cu o capacitate de 5-12 kg, confecţionate din lemn: tipurile C, S, III şi IV sau din material plastic (model 1 şi model 2). Pentru export sau pentru păstrare se utilizează lăzi noi, tipul IV, cu o capacitate de 5-6 kg. Pentru păstrare sau la cererea beneficiarului extern, ciorchinii se aşează cu pedunculul în sus. Rahisul, după recoltare pierde uşor apa prin evaporare şi transpiraţie, sau în avantajul boabelor, ofilindu-se. Culoarea lui se modifică, devenind gălbuie şi apoi brună. Zilnic pierde apă în proporţie de 0,5-0,8% ceea ce în condiţii normale ale mediului ambiant determină depăşirea pragului de ofilire în 3-6 zile. Prevenirea deshidratării strugurilor de masă (rahisul mai accentuat, fiind erbaceu), în unele ţări mari cultivatoare (Grecia, Italia, Spania etc.), se realizează prin ambalarea acestora în peliculă de PE în formă de sac, cu laturi care se pot plia, acoperind conţinutul, iar pentru a asigura o protecţie de până la o săptămână, se practică prerăcirea cu aer rece, la 8°C şi un tratament preventiv cu SO2 gazos, timp de 20 minute, în concentraţie de 0,5-1%, efectuat în încăperi special amenajate. Transportul strugurilor pe distanţe mari se face cu remorci tractate, iar pe distanţe mai mari, cu autovehicule izoterme. Mijloacele auto neprotejate se vor acoperi cu prelate, pentru a feri strugurii de praf, vânt, precipitaţii, radiaţia solară directă etc. Exportul se efectuează cu mijloace auto frigorifice LKW (germ. Lastkraftwagen= autocamion), sau vagoanele RCF, pe calea ferată. O atenţie sporită se va acorda fixării lăzilor, pentru a elimina şocurile şi trepidaţiile pe durata transportului. Păstrarea stugurilor de masă, o perioadă mai îndelungată cu menţinerea calităţii la un nivel optim, este îngreunată de caracteristicile acestui produs, cum sunt: - prezenţa rahisului supus deshidratării şi brunificării; - fragilitatea epidermei boabelor; - predispoziţia boabelor la separarea de pedicel; - sensibilitatea faţă de putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerera) care este sporită de conţinutul în glucide şi de umiditatea relativ ridicată din spaţiul de păstrare. Strugurii de masă se păstrează în depozite frigorifice cu atmosferă normală (specializate şi de tip universal) şi depozite cu ventilaţie naturală.

221

14.2. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală, de tip specializat Capacitatea acestor depozite este cuprinsă între 1500 şi 2000 t, ele fiind dotate pe lângă instalaţia de produs frig artificial şi cu o staţie de distribuirea SO2, comună pentru toate celulele depozitului. Capacitatea optimă a unei celule pentru păstrarea strugurilor de masă este de 100-200 t. În fiecare celulă sub plafon, pe peretele de la intrare sunt instalate 1-2 baterii de răcire, care în dreptul ventilatoarelor sunt prevăzute cu conducte de transport a dioxidului de sulf. Pe acelaşi perete cu bateriile de răcire sunt fixate canale de evacuare a SO2 din celulă, confecţionate din tablă, de formă pătrată în secţiune. Ambalarea pentru păstrare se face cu struguri omogeni, într-un singur strat, cu pedunculul în sus, suficient de strâns (5 kg capacitate), dar fără tasare, şi fără a depăşi marginile superioare ale lădiţei (14 cm). Lădiţele se paletizează în: a. palete cu montanţi metalici cu dimensiunile de 1,2 x 0,8 x 1,4 m, unde încap 64 de lădiţe tip IV (8 x 8); b. palete de lemn cu montanţi şi cadru superior din metal cu dimensiunile de 1,2 x 1 x 1,7 m, unde încap 100 lădiţe tip IV (10 x 10). Pe cât posibil, strugurii vor fi introduşi la păstrare în ziua recoltării, în spaţiul unde s-a realizat o temperatură iniţială de 8-10°C. Strugurii se depozitează în loturi cât mai uniforme ca stadiu de maturare şi durată de păstrare preconizată şi nu se asociază în aceleaşi spaţii cu alte fructe sau legume. Depozitarea paletelor cu montanţi, încărcate cu lăzi, se face pe 4 niveluri, compact în stive bloc, până la 5,6 m înălţime (palete de uz general) respectiv 7,14 m (palete de depozitare). Între pereţii celulelor şi marginile stivelor se lasă un spaţiu de circulaţie de aproximativ 20 cm, iar central un culoar cu lăţimea de aproximativ 0,8-1,0 m. Între stivele de palete se lasă spaţii de 5-10 cm, toate aceste locuri libere permiţând în timpul efectuării tratamentelor, o mai bună difuzare a SO2 la fiecare ambalaj, precum şi posibilitatea efectuării controalelor pe durata păstrării. Condiţiile de păstrare. Temperatura optimă este cuprinsă între limitele 0°C…+1°C, cu menţiunea că sub 0°C se produce îngheţul rahisului şi ulterior a boabelor, în timp ce la valori de peste 1°C se intensifică procesele de metabolism. Umiditatea relativă optimă în celula depozitului este de 90-95%, dar favorizează atacul de Botrytis, de aceea în mod obişnuit păstrarea se realizează la 85-90%. O umiditate relativă mai scăzută provoacă ofilirea rahisului, uscarea pedicelelor şi zbârcirea boabelor. Viteza de circulaţie a aerului, are valoarea optimă de 0,2 m/s şi trebuie să asigure distribuirea în toate ambalajele din celulă, a temperaturii şi umidităţii relative a aerului.

222

Astfel. la temperatura de 0°C. Regina Nera etc. Păstrarea SO2 se face în butelii de oţel . iar dozarea lui se face gravimetric (prin cântărirea buteliei) şi volumetric (folosind sulfitometrul).Preocupările la nivel mondial. Durata tratamentului este de 20-30 minute. Durata de păstrare este considerată optimă până în momentul în care la struguri se observă primele semne de zbârcirea boabelor. astfel încât tratamentele se pot aplica diferenţiat. Observaţiile făcute după 2. folosindu-se 28 g SO4 lichefiat pentru fiecare m3 de spaţiu liber din celulă. în vie mai ales în anii ploioşi. epuratoare verticale cu duşuri de apă în care s-a dizolvat sodă (Na2CO3). după necesităţi. principalele probleme fiind generate de apariţia bolilor criptogamice produse de Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu). (putregaiul moale) etc. modificarea culorii. Îngrijiri pe durata păstrării strugurilor Pe durata păstrării strugurilor de masă este necesară luarea unor măsuri în vederea menţinerii calităţii o durată cât mai bună. Păstrarea strugurilor de masă. şi desprinderea lor de pe rahis. eficient. Eliminarea SO2 se realizează cu ajutorul unor ventilatoare.5% O2 şi CO2.3. Sulfitometrul se goleşte prin intermediul unei conducte care trece printr-un container încălzitor (la 60-80°C) şi continuă cu o pompă de vaporizare prin care se distribuie SO2 în celulă. Muscat de Hamburg) şi 5-6 luni (Chassellas Napoleon.25% adică 7 g/m3 de spaţiu liber. recirculat de 40-50 de ori în 24 de ore. Aceste tratamente întârzie. 3 sau 4 luni de păstrare au arătat că atacul de putregai produs de Botrytis cinerea s-a redus cu 55-60%. încă din primele zile ale depozitării. folosind SO2 în concentraţie de 0. Aerisirea se efectuează cu aer răcit. tratamentele periodice cu SO4 sunt obligatorii în prezent. care infectează strugurii în cursul vegetaţiei. fiind între 1-2 luni (Chassellas dore. sulfitările prelungite producând decolorarea boabelor. pentru prevenirea manifestării atacului de Botrytis cinerea. 223 . Instalaţia de alimentare cu SO2 (folosit în stare lichefiată) se găseşte în afara depozitului şi este prevăzută cu câte un robinet pentru fiecare celulă. pentru prevenirea atacului de Botrytis cinerea şi prelungirea duratei de păstrare a strugurilor de masă s-au concretizat prin punerea la punct a tehnologiilor ULO (ultra lowo oxygen) care se bazează pe realizarea în spaţiul de păstrare a unei compoziţii gazoase de 0. economic este diferenţiată de la soi la soi. sau acolo unde sunt prevăzute. numit şi tratament de dezinfecţie. Imediat după umplerea şi închiderea celulei se efectuează primul tratament cu SO2 în concentraţie de 1%.) 14. dar nu pot elimina apariţia şi dezvoltarea putregaiului cenuşiu. Ulterior fazial la 7-10 zile se efectuează tratamente pentru a preveni apariţia şi evoluţia bolilor criptogamice. Penicillium sp.

Dispozitiv pentru asigurarea stabilităţii generatoarelor de SO2 in interiorul ambalajului A. În contact cu umiditatea din ambalaj şi în prezenţa CO2 generatoarele degajă SO2 în proporţie de circa 30-35% din greutatea iniţială..1. cu laturile acoperitoare.1. se trece la valorificarea imediată. Generatoarele sunt reprezentate de pachete sau folii alveolate care conţin metabisulfit de sodiu (Na2S2O5). generatoare individuale cu SO2. în fiecare celulă. 224 . iar dacă încep să apară deprecieri calitative. prin adaptarea treptată la temperatura mediului ambiant. Strugurii sunt păstraţi în lădiţe căptuşite cu o folie de polietilenă în formă de sac. La sistarea păstrării. iar valorificarea trebuie realizată în maxim 2-3 zile. se va evita formarea condensului.plic generator (cu Na2S2O5 ). prevăzut la capete cu 2 orificii. Generatorul de SO2 se aşează deasupra ciorchinilor. Figura 14. dispozitivul pentru fixarea acestora în ambalaje fiind prezentate în fig. pentru fiecare ambalaj. Pentru livrare se poate face o cizelare sau o eliminare a boabelor crăpate şi a celor atacate de boli. 14. Parametrii de păstrare (temperatura şi umiditatea relativă a aerului) se urmăresc şi se înregistrează de 3 ori pe zi. În ţările mari producătoare de struguri de masă se folosesc tot mai mult la valorificarea acestora. iar laturile sacului se îndoaie. învelind strugurii şi placheta generatoare cu Na2S2O5.La interval de 3-4 zile şi mai ales spre sfârşitul perioadei de păstrare se controlează starea fitosanitară a strugurilor.

suport din material plastic. Norma de consum este de 14 g sulf/m3 spaţiu liber pentru primul tratament cu 1% SO2 şi 3.picioruşe care se introduc în orificiile plicului generator. Igienizarea încăperilor se efectuează prin văruirea pereţilor şi arderea sulfului (20-25 g/m3) urmând să fie ţinute închise 2-3 zile şi apoi se aerisesc bine. se închide accesul aerului (obloane. Strugurii se păstrează în lădiţe tip IV. ferestre. 225 . odată la 3-5 zile. La nivelul pardoselii şi de-a lungul celor doi pereţi lungi se instalează câte un canal de ventilaţie confecţionat din tablă. care se arde în cutii metalice sau în tăvi de tablă. Păstrarea strugurilor în spaţii amenajate. Sulfitarea se face prin arderea sulfului. uşi. pentru 5 plicuri generatoare. În zilele cu temperatură scăzută se poate aerisi şi ziua (nu sub 0°C). iar pentru omogenizarea atmosferei se recomandă funcţionarea ventilatoarelor. îmbinând ambele tipuri de emisie a SO2 şi care menţin calitatea strugurilor peste 2 luni (60-75 zile) la 0°C. însă mai frecvent. Când aerul este mai rece. mai multe deschideri care permit pătrunderea şi evacuarea SO2. iar în zilele călduroase de toamnă. se pot efectua cu sulf solid. spaţii libere de 50 cm pentru aerisire şi control. Generatoarele combinate sunt cele mai bune. Aceste deschideri sunt folosite numai în momentul evacuării SO2 după tratament. cu secţiunea pătrată şi cu latura de circa 80 cm. când se obţin recolte sănătoase şi de calitate. cu ventilaţie naturală În anii favorabili. iar în restul timpului sunt bine închise cu obloane etanşe. cu pierderi de 4-6%. pentru reducerea temperaturii din interior. acesta circulând de sus în jos. prin intermediul unor deschideri în peretele celulei. în lipsa instalaţiei speciale. Păstrarea în depozite frigorifice cu atmosferă normală de tip universal Sunt preferate depozitele la care ventilaţia aerului rece în celule se face pe la partea superioară. pe pereţii orientaţi către interiorul celulei.5 g/m3 pentru următoarele. Canalele din tablă prezintă lateral. coşuri de ventilaţie). iar pierderile sunt de peste 5-6% lunar. 14.5. stivuite până la înălţimea de 1. prin care se elimină SO2.4. în dozele menţionate. strugurii de masă se pot păstra şi în spaţii cu ventilaţie naturală.25% SO2. cu 0. C.limita exterioară a ambalajului Generatoarele cu difuziune rapidă asigură o conservare de 2-3 luni. amplasate în mai multe puncte dispersate în celulă. noaptea. lăsând între ele şi la pereţi. 14. Controlul stării de păstrare se face zilnic. Fiecare dintre aceste canale comunică la unul din capete cu exteriorul. se aeriseşte repetat. cu respectarea măsurilor PSI (strat de nisip de 5-6 cm etc). climatic. e. urmat de eliminarea SO2 după 30 de minute. în blocuri. Tratamentele de sulfitare.5 m (10-12 rânduri).B.

destul de însemnată pentru a fi înregistrate separat de restul conservelor de legume calculate la un loc. Estimările apreciază că 60-65 % din volumul producţiei mondiale de tomate se prelucrează. la peste 4. partea necomestibilă de 3% şi valoarea energetică redusă. Perioada de consum în stare proaspătă atinge un maxim în lunile iulieaugust şi se diminuează foarte mult în ianuarie. F3 (gradul III pârgă completă.6-0. Comparată cu alte producţii horticole importante din lume.5g% substanţă uscată solubilă/ 0 Brix). cu un procent de peste 30%.61% (K 226-310mg.5mg. PP 0. iar pentru valorificarea care întârzie câteva zile este în gradul II (semipârgă). La nivel mondial şi european. 190 Kcal/Kg. Produsele prelucrate din tomate au o piaţă de desfacere proprie. E 0.7% şi fibre 1. 10-30% din epidermă roz-gălbui). în cazul valorificării imediate. a cunoscut dezvoltarea cea mai accelerată. Tomatele au 6 faze de maturare: F0 (maturarea verde). F2 (gradul II.februarie.6mg. constituie cea mai importantă cultură legumicolă.CAP. Valoarea lor nutritivă nu constă în conţinutul relativ modest de glucide (3. au glucoză 0.5mg.5g% în acid citric). Aciditatea este plăcută şi stabilă (0. două zone geografice fiind mai reprezentative. prepârgă. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a tomatelor Tomatele au deţinut primul loc în producţia legumicolă a României. continuată până în prezent. XV. K 0.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR SOLANACEE DE LA CARE SE CONSUM| FRUCTELE 15. F4 (gradul IV maturitatea de consum. prin micşorarea suprafeţelor cultivate pentru valorificare industrială.5-4. sau lipide (0.5-1mg. Pentru consum intern. dar din 1993 au fost egalate (1994) iar apoi depăşite (19952000) de producţia de varză. P 24-39mg. de 134% în deceniul 1980-1990. ci mai ales în substanţele minerale în proporţie de 0. Italia şi Turcia se numără printre marii producători situaţi în apropierea României. protide (1%). 50-90% pigmentaţie roşie). momentul optim de recoltare este în gradul IV (maturitate de consum).3 %). dar sunt zone sau ţări unde oferta este prezentă în tot cursul anului. semipârgă. Ca 9-15mg/100g) şi în vitaminele diverse (C 18-26mg. complex B 0. 226 . Mg 11-20mg. 30-50% roz-gălbui). F1 (gradul I. Recoltarea se face la grade de maturitate diferite. California şi Italia.6mg%) pe care le are. în funcţie de destinaţia livrării.2%. 100% pigmentaţie roşie) şi F5 (gradul V maturitatea tehnologică de prelucrare. Importanţa economică remarcabilă a tomatelor este legată de industria conservelor şi de ponderea exportului. echivalent β Caroten 0.1.3 %).

prepârgă.1981) b) ritmul de maturare după recoltare: impune recoltarea mai timpurie pentru loturile care se transportă la temperaturi mai ridicate.. 1982). început de pârgă). Această fază se consideră declanşată atunci când apare prima pată roz-gălbui în zona punctului pistilar şi durează până la generalizarea acesteia la 30% din suprafaţă. pe distanţe sau perioade de timp mai lungi (Iordăchescu.. d) factorul soi: a diferenţiat valorificarea toamatelor din ce în ce mai mult.a.. semipârgă). recoltarea se face în gradul I (prepârgă.I. Cl. la soiurile transgenice în care sinteza etilenei şi maturarea au 227 ..Pentru export. Fructele au aspect ceros. c)sistemul de cultură: tomatele de seră şi solarii se recoltează în faze mai timpurii şi trebuie transportate cât mai rapid din aceste spaţii (Chaux. 1989). Aceste recomandări generale sunt nuanţate de mai mulţi factori: a) grupa de timpurietate: soiurile timpurii se recoltează în faze mai incipiente de maturare (gr.1. Schema modificăriilor fizico-chimice din timpul maturării tomatelor (după Willis s.II. Mihaela şi col. decât cele de vară-toamnă (gr. O.. şi colab. 1994).).15. Fig. de la soiuri care posedau prin selecţie o durată mai lungă de menţinere a calităţii (Vemone). Rădulescu. pentru valorificarea care întârzie mai multe zile (Ciurel. şi Foury. şi colab. Cl. dar sunt cu lojile interioare ale pulpei şi cu seminţele bine dezvoltate. consistenţa interioară gelatinoasă. C.

mai ales la condiţionare. 40mm) sau foarte mici (cireaşă. Numărul de zile necesar pentru ca 75-80% din tomatele verzi să se matureze. Roncardo. se pun şi se manipulează în găleţi de plastic şi în ambalaje de transport.transportor. mai ales pentru soiurile cu fructe mici (cocktail. Tellus. dar şi pentru calibre normale (40-47mm etc). 18-motor Fig. a apărut o nouă tendinţă de recoltare şi de valorificare.transportor transversal de evacuare. 8-tobe cu degete. Daniela. 11. fiind apreciate pentru gustul lor excelent. 9. 228 . Felicia etc.3.fost mult reduse (tip Long shelf life. Fructele se desprind. Maşina de recoltat tomate SKT-2 (după Aurel Marinescu) 1. Modul de recoltare pentru consum în stare proaspătă este manual. legate de timpul de lucru care creşte de aproape patru ori. la diferite temperaturi pofida dificultăţilor suplimentare faţă de culesul în vrac. În culturile protejate. cu sau fără codiţă. în Fig.). Ele se culeg în ciorchine sau în buchet (grape). 15-bandă transversală. 12. Alexandros. 4-transportor elevator. 16-bandă colectoare. 5-transportor intermediar. consumând peste 50% din necesarul forţei de muncă.despicător.buncăr.transportor colector. 6. 13-bandă transportoare. 3-paravanele rotitoare. 17.transportorul tobă. 7-scuturătorii cu degete. 15. 14-transportor longitudinal. 15.2. 20mm). 10-ventilator. 2-discuri dislocare-tăiere.

Ciorchinii cu tomate recoltaţi şi valorificaţi în această formă vor avea aspect proaspăt. cu unele defecte uşoare şi superficiale neînsemnate ( mai ales la formele costate). care determină inhibarea activităţii catalazei. şi în culturile protejate. separând fructele necorespunzătoare. este bine să nu se recolteze la prânz. Un nivel de temperatură şi mai ridicat determină apariţia unor accidente şi deranjamente fiziologice: pătarea la maturare (blotchy ripening). scăderea conţinutului în acid ascorbic. Tomatele recoltate în găleţi se răstoarnă cu grijă în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip III sau în lăzi de material plastic.costate. unde sunt incluse şi tipul " cherry" (cireaşă). curate cu aspect proaspăt. diminuarea metabolismului pectic şi inhibarea biosintezei licopenului (Burzo. datorită perisabilităţii ridicate a fructelor încălzite. Presortarea se execută concomitent cu recoltarea.Organizarea recoltării este necesară. Transportul de la locul de producţie se execută cu mijloace auto.rotunde sau tipul sferic. în încăperi răcoroase la 12÷ 140C. . În SR 1421:1999 se menţionează trei tipuri comerciale pentru tomatele destinate consumului în stare proaspătă. întregi.alungite sau de formă oblongă. Ambalajele pline se stivuesc în câmp la capătul parcelei. 1989). aspect şi grad de dezvoltare tipice soiului sau hibridului căruia îi aparţin. Diametrul minim 35 mm (rotunde şi costate) sau 30 mm (alungite). praf. guler verde (green back). în funcţie de formă: . Se culeg tomatele pe nuanţe de culoare. precipitaţii şi extreme termice. Se 229 . În zilele prea călduroase. dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi fructele s-au zvântat. I. . curat. având formă. sub 40mm diametru. pentru a proteja marfa de soare. încărcat şi transport. Se recoltează mai ales pe vreme uscată. vătămări provocate de paraziţi şi umiditate exterioară anormală. ambalare. tari. fără crăpături necicatrizate etc). Pentru categoria II. îngălbenirea produsă de soare (solar yellowing) şi pete de ceară (waxy patch). sau spre seară. protejate cu prelate sau cu rogojini. în maşini izoterme. având calităţile minimale (suficient de tari. lipsit de corpuri străine vizibile. fără a fi putrezite sau lovite în mod evident. Temperaturile peste 250C cauzează vătămări ulterioare pe parcursul manipulării care depăşesc 40%. Nu se admite gulerul (zona) verde. Factorul determinant este depăşirea pragului de 400C. şi Amăriuţei. sănătos. fără stricăciuni sau vătămări. iar 10% pot fi necorespunzătoare caracteristicilor minimale. cu pulpa tare. care au un metabolism mult mai intens. La categoria extra fructele de tomate sunt lipsite practic de orice defect. grav deformate sau vătămate şi foarte mici. Vor fi practic lipsite de dăunători. Se admit pentru consum în stare proaspătă doar fructele de tomate intacte. vor fi proprii pentru consum. aprovizionare cu ambalaje. nici alte defecte care ar putea afecta aspectul şi calitatea fructelor. în spaţii protejate. stabilind echipe separate pentru 4 activităţi: recoltat şi transport la drum. Pentru categoria I tomatele vor fi suficient de ferme. Nu vor avea gust sau miros străin. Alexandrina.

fie la un centru profilat în livrare. ITO. 230 . Pentru export. A. dezvoltare şi coloraţie sunt mai stricte. intercalată pe fluxul de sortare-calibrare. pierderi de circa 2% în greutate. Există posibilitatea de efectuare manuală. duratele sunt de 7 zile (F3-F4). iar stivele de lăzi vor fi bine fixate. Recepţia calitativă se face pe baza unei probe medii conform STAS. cu temperatura de 12÷ 140C. F1-F4 6 zile. prerăcire. Loturile postmaturate au conţinutul în substanţă uscată solubilă. prezentând unele deficienţe legate de productivitatea scăzută. are loc în spaţii răcoroase. Tomatele livrate cu peduncul sau în ciorchine nu se pot peria. Olimpias. IST. În loc de spălare se poate face perierea mecanică. având o durată de 2-6 zile: F3-F4 2 zile. condiţiile de fermitate. Sortarea calitativă şi pe culori (planşe. pentru a nu se produce striviri. Se efectuează la 200C. în lipsa factorului uman. Procedeul manual apelează la mese de sortare. La calitatea extra se aleg tomatele care nu prezintă defecte. uniformizarea pigmentaţiei. 12 zile (F2-F4). În paralel cu prerăcirea se poate executa şi spălarea. Uniformizarea pigmentaţiei se realizează în cazul când dorim pigmentarea integrală a unor loturi recoltate în faze timpurii (F1-F2). înregistrând de asemenea.evită supraîncărcarea lădiţelor. fără a amesteca loturile primite. iar materialele cu care sunt căptuşite dispozitivele şi piesele în contact cu fructele permit o manipulare fără probleme. urmată de zvântare. între care unele au o utilitate. Condiţionarea se execută la puncte special organizate la nivel de fermă. La calitatea I-a nu se admit defectele mai grave. RODA. Procedeele semimecanice implică deservirea manuală a unor benzi de sortare sau a unor instalaţii mai complexe. tratamente speciale. respectiv 17 zile (F1-F4). Fluxul cuprinde faze facultative sau obligatorii în funcţie de destinaţie sau caietul de sarcini: recepţie. formă. inclusiv în trierea după culori. vitamina C şi aciditatea uşor diminuate. La 9-120C. funcţionalitate şi adaptabilitate deosebită: Greefa. UR 85-90%. Recepţia cantitativă se face la un cântar de 1500-2000 Kg. semimecanizată sau mecanică-electronică. Procedeele mecanice cu componentă electronică au o productivitate şi o siguranţă superioară. faze) se execută de obicei cuplată cu calibrarea pe mărime sau greutate. Dokex (Gherghi. Tomatele se aduc în ambalajele de manipulare-transport. Acestea se aşază pe palete. pentru a le urgenta livrarea. Prerăcirea se poate efectua cu apă clorinată 200 ppm la 80C.. eventual în prezenţa etilenei 1000-2000ppm. calibrare. Stocarea sau staţionarea pe durată scurtă până la sortare. imprecizia la calibrare. în vederea manipulării mecanice. stocare de scurtă durată. sortare. F2-F4 circa 4 zile. Sortarea calitativă este mult uşurată de presortare. la o încărcătură de 500Kg/m3. incorecta manipulare a fructelor cu apariţie de vătămări şi uneori tendinţa de făţuire a mărfii. ambalare şi lotizare. 1993).

35-40. iar culoarea are legătură cu calibrul (roşie pentru 40-47 mm. cântărirea şi egalizarea se fac în funcţie de ambalajul folosit: . Marcarea ambalajelor va permite identificarea loturilor şi se face conform STAS-ului şi caietelor de sarcini. . curate.pentru export. 231 . Pentru ciorchinii de tomate valorificaţi ca atare (tomate ataşate pe tulpină). din acelaşi soi şi la acelaşi grad de maturare. Supraambalarea se execută în ambalaje mai mari (lăzi. Lotizarea produselor ambalate şi depozitarea temporară. fructele având un grad de maturare mai puţin avansat. 82-102 mm şi peste 102 mm diametru. De multe ori. Datorită emisiei de etilenă. Condiţionarea pentru export se face mai bine mecanic. prin capsare. după scara: 30-35. care sunt aranjate în rânduri pentru calităţile superioare. cutii etc.). iar soiurile transgenice long life au mărit competitivitatea în acest domeniu. noi. se ambalează astfel ciorchini de tomate în întregime. 40-47. nu se depozitează la un loc cu alte specii de legume şi fructe. De asemenea. cu includerea în folie contractibilă. se folosesc lăzile tip C. Se apelează la păstrare atunci când o producţie excedentară ar putea provoca scăderea preţurilor. Foliile sunt semipermeabile la schimbul de gaze. containere. La tomatele alungite (de formă oblongă) se impune şi o lungime uniformă. căptuşite cu hârtie subţire la cerere. au scopul de-a forma loturi de marfă destinate expedierii. 47-57. Lotizarea se face pe culori. ambalate în lăzile specifice (6-12 Kg). calibre şi soiuri. Ambalarea pe platouri suport de diferite forme şi mărimi. Depozitarea şi păstrarea temporară a tomatelor (STAS R 9127/7-74) se face numai cu loturi de calitatea extra sau I. Închiderea se face la cerere cu o copertină protectoare. . în lăzi de export STAS 1247-89 tip IV. se răspândeşte tot mai mult în ţările cu horticultură avansată. Egalizarea lădiţelor se realizează la capacitatea de 6 Kg. albastră 47-57 mm şi galbenă 57-67 mm diametru).pe plan intern. Ambalarea în lădiţe. Copertina poate avea ferestre de plasă sau de ceolofan perforat. care pot ambala până la 12 kg. centralizat. iar eşalonarea livrărilor pe piaţă contribuie la menţinerea lor. cu fructe de aceeaşi origine. extra şi I. pe lăzile pentru export se aplică o simplă banderolă. mărime şi stadiu de maturitate. rezistente. În unele cazuri.în prezent se utilizează tot mai mult şi lădiţele STAS 1247-89 tip III (capacitate 10-12 Kg tomate de câmp) şi tip IV (capacitate 5-6 Kg tomate de seră) şi ambalarea nearanjată (în vrac). ambalarea se face pe calibre. dar fără neuniformităţi în coloraţie. tip comercial. iar tomatele vor fi ambalate prin nearanjare (în vrac). 67-82. Unele soiuri sunt mai potrivite pentru export prin uniformitatea fructelor şi fermitatea pulpei. care grupează lădiţele cu un produs cât mai omogen. păstrarea se practică numai dacă există condiţiile şi dotarea necesară. calibrarea nu se aplică.Se calibrează în mod obligatoriu primele două clase de calitate. soi. 57-67. calitate. în palete cu montanţi suprapuse pe două nivele.

timpurii.. iar durata de 21 de zile de păstrare este considerată normală. Cl. 25-30 1982 (Vemone) seră. încărcătura de 480-500 Kg/m2. câmp. care nu se pot păstra mai mult de 6-8 zile în aceste condiţii. Umiditatea relativă este de 85-90%. Lădiţele pot fi aşezate şi-n palete cu montanţi. 1981 solar. 1984 Chaux. F1 şi 0 la 10 C şi UR 85-90% 14-(21) zile 1989 vară-toamnă. În fiecare ambalaj fructele nu vor fi îndesate. 12-15. F1 la 20-220C şi UR 85-90% 10 zile seră. F2 0 F1 13-20 C 7-20 zile F2 12-150C Gherghi. iar circulaţia aerului va menţine uniformitatea condiţiilor enunţate..Fr. La tomatele mature (F4). 1993 F3 la 8-100C 5-10 zile F4 la 8-120C 0 la 10 C şi UR 90% 15-20 zile la 150C şi UR 90% 12-16 zile F1-F2 la 200C şi UR 90% 8-12 zile Moras. 1994 la 2-50C şi UR 90% 7-21 zile F3 la 8-120C şi UR 90% 7-14 zile F4 la 2-100C şi UR 90% 7-14 zile Tomatele long life se păstrează la temperatura de 20-220C şi UR 85-90% un număr minim de 10-15 zile. Export II. şi Chapon. 5 soiuri.Înălţimea de stivuire este de 10-12 rânduri de lădiţe. După trecerea la temperatura mediului ambiant. F1 la 8-100C şi UR 85-90% 25 zile Iordăchescu. A. Cl. Mihaela şi colab. Modul de stivuire va permite circulaţia aerului şi controlul fiecărei stive. tardive. Durata păstrării la soiurile obişnuite este sistematizată în tabelul 15. spre deosebire de soiurile obişnuite. apar deprecieri de 8-35% prin declasare. F1 la 4-60C şi UR 85-90% 16. iar umplerea va permite suprapunerea fără strivire. J. Temperaturile mai mici de 80C (70C) determină apariţia unor pete sticloase pe fructele în pârgă şi semipârgă (F1-F2). F3 la 8-100C şi UR 80-85% Ciurel. Pe măsură ce aceasta se prelungeşte. F1 la 12-150/C şi UR 85-90% 20 zile solar. chiar dacă sunt recoltate în F4. Olga. Tipul tomatelor şi condiţiile de păstrare Durata (zile) anul câmp. Condiţiile de păstrare sunt diferite pe faze de recoltare. dar măresc durata acesteia. iar la maturitatea de consum (F4) de 7-100C. Export II. păstrarea la temperaturi de 0-50C timp de 5 zile duce la modificări ce impun consumul imediat la sfârşitul păstrării. suprapuse pe două nivele. şi colab..1 Tabelul 15. max. şi la 220C şi UR 90% 6-8 zile Foury. pot apare modificări în starea lor fizică şi în compoziţia chimică: 232 . la semipârgă (F2) sau pârgă (F3) de 10-120C. F1-F2 la 12-150C şi UR 85% Rădulescu. În prepârgă (F1) temperatura este de 12-150C. Ph.1 Durata păstrării tomatelor în funcţie de condiţiile de păstrare Sursa bibliografică. max. I. însoţită de pierderea fermităţii în termen de 24 ore. 25-30 zile seră.

care realizează peste 50% din producţia CEE.scădere în greutate. 1993). Partea necomestibilă reprezintă 17-24%. are efect de frânare a pigmentării şi maturării. Ea nu se practică din motive de eficienţă economică. modificarea culorii şi a fermităţii. Dintre marii producători mondiali. se derulează prin formarea comenzilor şi transportul la beneficiari.2% lipide şi 1. 10-13 mg Ca. se remarcă platourile alveolare. Recoltarea se face la maturitatea de consum. Modificarea atmosferei în interior prin folosirea azotului din tuburi. prin congelare. Livrarea ambalajelor (marcate. Dintre tipurile existente la nivel internaţional.. a gustului şi aromei. 15-25 mg P/100g produs proaspăt). Numeroase gospodine păstrează pulpa de vinete semiprelucrată. complexul B 0. Temperatura din interior se menţine la 120C. O2=3-4%. modificarea valorii nutritive. ca urmare a reducerii proporţiei de oxigen la 6% (Cernat. Păstrarea tomatelor în AC este efectuată la 120C. zbârcire. Tomatele în ciorchine sau în buchet preambalate. se folosesc autodube frigorifice LKW şi vagoane frigorifice RCF. Consumul vinetelor este mai important de la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii septembrie. Turcia este situată cel mai aproape de zona noastră geografică. Pentru export. epidermă lucioasă. A. Comercializarea tomatelor se poate face în lădiţele platou în care au fost ambalate iniţial. Vinetele sunt solicitate pentru diverse preparate culinare şi pentru conserve. Documentele de livrare includ certificate fitosanitare. pe o durată de 20-30 zile. Substanţele minerale sunt în procent de 0.4% protide. la o greutate a fructelor de minim 150 g/buc. Transportul la beneficiari se face cu mijloace auto izoterme sau acoperite cu prelate. dar are limite mai largi prin culturile protejate şi prin păstrare. datorită perisabilităţii ciorchinelui. Tomatele sunt încadrate în grupa de legume cu piedreri maxime de manipulare şi transport (2.6 mg %. Conţin în medie 3% glucide. ambalajele fiind fixate şi consolidate pentru a constitui un singur bloc (Gherghi. vitamina C doar 1-5 mg%.4% fibre). pentru identificarea provenienţei şi naturii mărfii).5% celuloză (2. CO2=3-4%. culoare caracteristică. 10-13 mg Mg. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pătlăgelelor vinete (vinetelor) Pătlăgelele vinete nu se numără între legumele a căror producţie este înregistrată statistic în România.. 1-1. Rodica şi colab. 15. fără pulpă 233 . 1982). solicită o valorificare mult mai atentă. elastică. UR 88-92%. lădiţele de carton. Încărcarea poate fi paletizată sau nepaletizată.2.4 mg. vitamina PP 0. în amestec cu alte legume.5% (220-266 mg K. pentru piaţa internă.3%). în prezenţa permanentă a frigului.38-0. iar UR 85-90%. boli sau deranjamente fiziologice. sau multiple variante de preambalare. iar la nivel european se remarcă Italia. iar valoarea energetică 180270 Kcal/Kg. 0. în ambalaje speciale pentru desfacere în vrac sau preambalate.

(1994). galben). 251-400 g/buc. precipitaţii. care ajung la 8% în 15 zile (Iordăchescu. având grijă să nu le zgâriem epiderma în spini. prin tăiere cu un foarfece horticol. În condiţii frigorifice. sau chiar în saci din fibre sintetice de culori specifice (roşu. C. Preambalarea se foloseşte pentru aprovizionarea de toamnă. fructe mici şi neuniforme. (1992). iar fructele pot fi mai mici în dimensiuni sau mai uşoare (150-175 g/buc. prevăzute cu caliciu şi peduncul. La calitatea a II-a se admit şi defecte de coloraţie. albastru. Procedeul este manual. Prerăcirea la 120C după recoltare. se depozitează la 7-100C şi UR 90-95%. 1978. efectuate manual la mese. În finalul perioadei de recoltare. la 7-100C şi UR 85-90% se pot păstra 10-12 zile. pentru o comercializare treptată 234 . uşoare arsuri de soare. păstrarea la 120C şi UR 92-95% a permis limitarea pierderilor în greutate ale vinetelor la 4-5% şi le-a menţinut fermitatea timp de 14 zile. sau chiar de două ori pe săptămână în perioada de vârf. semimecanic la benzi transportoare. limitând mai ales pierderile în greutate în cele 2 săptămâni la 13-14%. cu diferenţe de maxim 250 g. fără luciu şi colorate mai puţin intens. în lăzi STAS 1247-89 tip V. fără arsuri de soare. cu mirosuri sau gusturi străine. cu pierderi de 4-6%. sănătoase. Cl. chiar şi după 4-6 zile. Cl. În caietele de sarcini se poate solicita perierea şi/sau ceruirea. pentru desfacere la kilogram. individual sau 2-3 fructe la un loc. Se recoltează săptămânal. Presortarea are în vedere alegerea de vinete tari. afectate de mucegai.). şi Foury. fapt care contribuie la obţinerea unor fructe de calitate. Pe de altă parte. 1993). cu diferenţe între exemplare sub 75 g. Manipularea şi transportul trebuie făcute fără a vătăma vinetele. După Letard. se ambalează pe un singur rând. Chaux. recomandă prerăcirea la 12-140C. normal dezvoltate. există 3 calibre: 150-250 g/buc. Varianta martor la 18-230C şi UR 85% a înregistrat 20% pierderi în greutate şi a pierdut fermitatea. lăsate în condiţiile de temperatură şi umiditate relativă ale mediului ambiant. Chaux şi Foury. uşoare răniri sau crăpăturile cicatrizate care au sub 3 cm2. crăpată. nu sunt admise. când eşalonarea vânzărilor contribuie la menţinerea preţului şi chiar la creşterea lui. veştejite. Supraambalate în ambalaje de carton. Pentru export. sau mecanic la instalaţii speciale (ex. care începe să aibă o formă despicată. După Chaux şi Foury (1993). se ofilesc şi pierd calitatea.fibroasă sau seminţe supradezvoltate. curate. coborârea temperaturilor în câmp sub 12-150C determină la cules o calitate inferioară. Fructele murdare. are totuşi un efect intermediar. Nu se admit fructele deteriorate.. La vinetele piriforme. Vinetele nu se mai maturează după recoltare şi nu suportă temperaturile coborâte. Un indiciu îl constituie şi caliciul. sau cu umiditate exterioară. MOBA). M. vinetele se pot păstra şi preambalate în peliculă de PE. la saci din fibre sintetice de 5-8 Kg capacitate. cu diferenţe de maxim 100g şi peste 400 g/buc. fără refrigerare. ferindu-le de insolaţie. Condiţionarea constă în sortarea calitativă şi calibrare. dar se tolerează uşoare defecte de formă. sau de extreme termice. Păstrarea vinetelor se practică frecvent la sfârşitul sezonului. Ambalarea se face în lăzi P sau M3-M4 de material plastic.

4 169-212 Ca mg% 6-8 9 Mg mg% 6 12 P mg% 15-25 20 ArdeiVit. ardeii gogoşari. K g% sp g% sp g% mg% 0.N. Conform STAS 1422-85. 1984. Nu este bine să se recolteze pe timp de ploaie. Szent Gyorgy şi W.3 g% acid citric). când fructele sunt turgescente şi se desprind mai uşor.u. ardeii lungi. 1995. congelate sau deshidratate. boia (paprika.42 0. prin varietăţile existente.7 0.C β caroten Compl.E partea necomestibil Kcal/Kg culoare mg% mg% mg% mg% % mg% verde 127-162 0. la substanţa proaspătă) Ardei Glucide Proti de culoare g% sp g% sp verde 2.9-1. iar gustul iute de la capsaicine.3 2 0. ardeii iuţi şi ardeii de boia reprezintă în ultimii ani cca.7 20-27 260-390 Prelucrare după Favier. o durată medie de depozitare de 8-20 zile. când fructele au mărimea.9 0. Moras şi Chapon (1984) menţionează pentru aceleaşi condiţii de păstrare. maturitatea de consum se suprapune cu maturitatea fiziologică. sau prin apăsare la punctul de inserţie cu tulpina. Turcia şi Spania se numără între marii producători mondiali. dar fără a atinge calitatea şi valoarea nutritivă corespunzătoare. 7% din producţia de legume a ţării noastre. dar şi prin păstrare. termosterilizate.4 2 0.0 0. Momentul optim de recoltare la ardeiul gras este maturitatea de consum. Prelucrarea se face într-o gamă foarte largă de paste (în Bulgaria-luteniţa). zacuscă. produse conservate în oţet. Gustul uşor acrişor provine de la conţinutul foarte stabil în aciditate (0. iar pentru soiurile tardive 5-60C.1-0. imediat după ploaie sau după irigat.3-1. Tabelul 15. la calitatea I este obligatorie 235 . Recoltarea este manuală.6-4. 1983.în termen de 15-18 zile.85 16-27 160-250 roşu 165-210 1.57 155-186 0.2-0. Pentru soiurile de seră se recomandă 100C.).5 0.28 0. culoarea şi luciul caracteristic soiului. Alexan.3 Lipide Fibre Subst. Perioada de consum în stare proaspătă se eşalonează aproape tot anul cu excepţia a 3-4 luni (ianuarie-martie-aprilie). Fructele se desprind prin tăiere.44 0. un grup de amine aromatice (0. 1937).3-0. fructele ajung în anumite condiţii la desăvârşirea coloritului şi implicit a gradului de coacere. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a ardeilor Ardeii graşi. Enăchescu Georgeta. 15.6 0.2 Compoziţia chimică şi valoarea alimentară a fructelor de ardei.1 roşu 4. de preferinţă dimineaţa sau spre seară. B Vit. Haworth.9-1. datorită culturilor de seră.3. solar şi câmp. 1983 etc. Toamna.1 mg% s. Dacă totuşi recoltarea acestora se face într-o fază mai timpurie.6-6.4-3. Mincu. Gherghi. PP Vit. Vitamina C a fost separată din ardeiul iute aducând premiul Nobel descoperitorilor (A.17-0. recoltarea se poate face în tot cursul zilei. chily). La ardeiul gogoşar şi ardeiul lung. la maturitatea de consum (ardei gras verde) şi la maturitatea fiziologică (date medii. Valoarea energetică relativ redusă este mult compensată prin conţinutul bogat în vitamine valoroase (mai ales vitamina C) şi săruri minerale. 1978.min.58-1.8-1.

favorizează pierderea turgescenţei într-un interval de timp scurt. printr-o prerăcire în termen de 6 ore. se consideră diametrul ecuatorial. 1980). Centrele organizate dispun de linii tehnologice. Manipularea şi transportul în vederea condiţionării trebuie efectuate mult mai repede decât la tomate sau pătlăgelele vinete. cu 3-5 zile. Calibrarea ardeilor graşi şi lungi are loc în funcţie de diametrul maxim (aflat în zona pedunculară). lăzi C sau STAS 1247-89 tip II (grătar). 236 . Conformaţia şi conţinutul ridicat în apă (91-93%). ardeii figurând printre speciile cele mai expuse (Burton. care îşi continuă maturarea. este utilizată pentru aprovizionările de toamnă şi uneori solicitată chiar la export. precum şi unele operaţii facultative (ceruirea. M. manifestând şi deranjamente fiziologice. fără vătămări cauzate de ger sau insolaţie. Presortarea efectuată concomitent cu recoltarea permite culegerea unor ardei sănătoşi. (1982). ardeii vor avea formă regulată şi tipică varietăţii. şi colab. fiind obligatorii pentru export. Pentru industrializare. Nu se admit fructe cu caliciul vătămat. preambalarea etc). leziuni mecanice sau început de înmuiere a ţesuturilor. Gogoşarii recoltaţi în F0(maturitatea verde)-F1(prepârgă) au pierderi de peste 30% prin depozitare. au aspect necomercial şi sunt expuse bolilor din depozit. Fructele fără peduncul se păstrează mai greu. la 80C (o răcire lentă este dăunătoare). Depozitarea şi păstrarea temporară sunt utilizate numai în caz de necesitate. Gh. determinând scăderea intensităţii respiraţiei şi creşterea conţinutului în pigmenţi carotenoidici (Dobreanu. semimecanic sau mecanic. 1982). având în vedere perisabilitatea foarte ridicată a ardeilor. de mărimi diferite. iar a gogoşarilor cu 6-10 zile. seminţe albe şi gust dulceag. scurtând durata de păstrare.. microflora patogenă de suprafaţă este numeroasă. necoapte sau supramaturate. Sortarea şi calibrarea se pot executa manual. care trebuie să fie minimum de 60 mm la calitatea I şi de 40 cm la calitatea II Pentru gogoşari. Pentru export se folosesc ambalaje specializate de carton. fără a stoca sau păstra prea mult timp loturile. Mihaela (1980) recomandă livrarea ardeilor gogoşari la export în termen cât mai scurt. După Taşcă. eventual în lăzi de plastic. calibrarea şi ambalarea.prezenţa pedunculului cu o lungime de minimum 1cm de la caliciu. Preambalarea în saci de plasă textilă sau fibre sintetice. sortarea. Ceruirea cu ceruri comestibile prelungeşte durata păstrării ardeilor graşi care se exportă. Stabilitatea calitativă se poate menţine mai bine pe parcursul expedierilor. Gogoşarii în F3(pârga completă)-F4(maturitatea de consum) îşi pot uniformiza coacerea în 4-6 zile cu 10% pierderi medii. pentru eşalonarea livrărilor şi prelungirea consumului de toamnă la ardeii lungi sau gogoşari (lunile noiembrie-decembrie). Ciurel. de minimum 70 mm la calitatea I şi de 50 mm la calitatea II. la 15-200C şi UR 85-90%. Ambalarea se poate face în lăzi P. unde aranjarea este în vrac. Condiţionarea cuprinde ştergerea de praf. la care separarea fructelor pe calităţi şi calibre se face manual sau automat. pulpa celorlalte varietăţi nu va fi iute. În afară de ardeii iuţi. cu vătămări necicatrizate. neofiliţi. în timp ce la calitatea II se cere doar caliciul nevătămat. curaţi.

Iordăchescu Olga (1982) recomandă pentru ardeiul gras de seră durata de păstrare de 4-5 zile la 14-160C. sau 20 zile la 8-100C. UR 90-95% şi o circulaţie corespunzătoare a aerului. cu UR 90%. (1993). După Iordăchescu C. ardeii graşi se păstrează la 7-100C şi UR 90-95%. în care se asigură o temperatură de 7-100C. în condiţii de umiditate relativă ridicată (93-96%) care se asigură sub huse de PE. calitatea este păstrată mai bine. păstrarea poate dura 40-45 zile.Coloniile de ciuperci parazite sunt proporţionale cu creşterea temperaturii şi doar temperatura de 7-80C împiedică sporularea şi întârzie extinderea miceliilor. Livrarea ardeilor este asemănătoare cu livrarea tomatelor. Pentru export se folosesc LKW-uri şi eventual vagoane RCF. mai ales la soiurile de ardei gras cu pulpa subţire (sub 3mm). Durata de păstrare în primul caz. Pentru ardeii gogoşari la maturitatea fiziologică. este de 14-20 zile. ardeii se păstrează la 8-100C la maturitatea de consum F1-F2 şi la 1-20C la maturitatea fiziologică F4-F5. 237 . o durată de 1-3-4 săptămâni. Prin ambalare în folie perforată. În vestul Europei. (1978) şi Gherghi A.

0. soiurile din grupa cornişon (pikling cucumbers) fiind 238 . Consumul castraveţilor are o pondere mult mai mare în unele ţări ca Grecia.6g% (K-150mg%. spre peduncul. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a castraveţilor Castraveţii deţin o pondere de câteva procente (cca. În vecinătatea României se remarcă prin producţii mai importante la această specie Turcia şi Polonia. localizate mai ales la baza fructului. Partea necomestibilă este apreciată între 10-28%. 2% glucide. În multe ţări există alte legume care se folosesc în reţeta salatelor de vară sau de iarnă.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR CUCURBITACEAE 16. substanţe minerale 0.7% protide. dar în prezent s-au creat soiuri fără acest caracter. culturi de primăvară sau succesive în solarii şi culturi în câmp de vară sau de toamnă. care consumă sub 1. sau în peduncul. Mg8-12mg%. 0.CAP. iar valoarea energetică medie 110 Kcal/Kg.8% fibre).4% celuloză (0. într-o mică buclă (porţiune finală cu diametru mai mic). P-23mg%). Perioada de consum în stare proaspătă este comparabilă cu cea a tomatelor. XVI. 4% în 1993) din producţia legumicolă a ţării noastre. faţă de Belgia sau Italia. vitamina C 5-11mg%. mai ales în coajă sau în apropierea ei. Amăreala este datorată unor triterpene tetraciclice numite curcubitacine. Olanda. având două cicluri în seră. iar la nivel european Olanda şi Spania. În afară de conţinutul foarte ridicat în apă (94-96%).1. Ca-15-20mg%. Explicaţia constă în utilizarea lor tradiţională în salate.5 kg/locuitor/an. castraveţii conţin. complexul B 0. Lunile ianuarie-februarie şi în ultimii ani martie sunt lipsite de o ofertă din producţia internă.34mg% etc. Castraveţii se conservă în oţet sau prin lactofermentare. Bulgaria (8-10 kg/locuitor/an). în proporţii mult mai importante.

tari. fără a-i vătăma. Castraveţii de seră sau răsadniţă. se culeg de mărimea. La calitatea I se admit până la 10% defecte. ocazie cu care se poate face presortarea. Staţionarea loturilor recoltate în seră va fi cât mai scurtă. Această operaţie nu este o simplă adunare de pe jos. Castraveţii din culturile protejate se culeg de 2-3 ori pe săptămână. forma şi aspectul caracteristic soiului. precum şi 2% (inclusiv) cu gust amar în bucla terminală. 40% din deprecierile ulterioare datorându-se acestei cauze. ele vor fi deplasate în spaţii răcoroase cu temperaturi de 12-160C. Castraveţii se rup prin răsucire sau se taie cu codiţă de maxim 2cm. coşuri cu mâner sau lăzi uşoare. concomitent cu presortarea pe mărimi. Metodele mecanice sunt posibile pentru industrializare (Popa Doina şi colab. cu epiderma întinsă. Fructele trebuie să fie întregi. în cazul calităţilor superioare. expuse la vânt. ci se face uniform. după care se pun cu grijă în găleţi. unde producţia este mai mică. La castraveţii de seră sau solar. Recoltarea este manuală în seră/răsadniţă şi poate fi manuală sau semimecanizată în câmp. colectând separat fructele mari nevandabile care blochează dezvoltarea plantei. ofilire şi decolorare. iar dimensiunile prea mari duc la refuzuri de calitate.diferenţiate de castraveţii de salată (concombres. Pentru calitatea extra castraveţii sunt caracteristici soiului. calitate şi dimensiuni. fără a călca sau deranja prea mult vrejii. sunt prea groase. dimineaţa. Castraveţii cornişon pentru murat se recoltează la dimensiuni mai mari decât cei pentru conservare în oţet. Recoltarea manuală în câmp se face la 3-5 zile. slice cucumbers) prin stadiul mai timpuriu de recoltare. praf şi precipitaţii duc la depreciere. Fructele prea mature. soare.5-2cm. Presortarea se face conform prevederilor SR 1416:1997. Se manipulează fără a fi zgâriaţi. Masa minimă admisă este de 180 g/bucată la castraveţii proveniţi din culturi de câmp şi de 250 g/bucată la castraveţii recoltaţi din sere sau solarii. în ambele cazuri existând o corelaţie între preţ. au o perisabilitate accentuată. pentru salată. drepţi sau având curbura maximă de 1cm pe toată lungimea. iar munca mai migăloasă. sau de 25cm pentru cei cu masă între 250-500g. bine formaţi.. 1983). cu aspect proaspăt. la castraveţii pentru murat. Culesul se face după zvântarea plantelor de rouă. Cheltuielile de recoltare pot ajunge până la 70% din devizul (bugetul) culturii. când sunt turgescenţi. cu un peduncul de 0. Preţurile cele mai mari se dau la calibrele mici. fără umiditate exterioară anormală şi fără gust amar. sănătoase. foarte verzi. sau spre seară. cu aspect umflat şi o nuanţă verde gălbui. iar în cursul zilei doar dacă este nebulozitate. sortate. Culesul în grămezi lăsate în aer liber. Din acestea se pun mai târziu în lăzi tip P sau în lăzi de material plastic. se impune o lungime minimă de 30cm atunci când masa lor depăşeşte 500g. Recoltarea castraveţilor se face la maturitatea de consum sau la maturitatea tehnologică specifică. cu excepţia alterărilor improprii consumului. Fructele nedezvoltate. bine dezvoltaţi. înainte de întărirea seminţelor. la o umiditate relativă de 239 .

fructele se pot spăla cu apă curată. Se preferă recoltarea cu o zi mai târziu. pe care fluxul de condiţionare nu le absoarbe imediat. Avantajele constau într-o protecţie superioară şi o păstrare mai bună a calităţii.1-6cm/diametru maximum 2cm. până în momentul condiţionării. se face cu maşini speciale Doboy-Unipax (750 Kg/h) sau Vito-Brikman (300 buc/h) şi este obligatorie doar pentru export. Umbrarele. Castraveţii de seră preambalaţi în peliculă se ambalează fie în lăzi de carton ondulat (12-16 bucăţi. 500/600g şi 600/700g. 240 .1-9/3cm şi 9. apoi se calibrează mecanic la instalaţii MOBA sau Brikman cu capacitatea orară de 4000 bucăţi. în funcţie de calibru). capsate. Calibrarea este obligatorie pentru castraveţii de calitatea extra şi I. calitate. Această stocare de scurtă durată poate fi realizată în lăzile sau coşurile de recoltare. în funcţie de destinatar şi mărimea fructelor. Castraveţii până la 15 cm lungime se aranjează mai uşor.1-12/4cm. şoproanele sau încăperile pentru condiţionare se pot dimensiona pentru a oferi o parte din spaţiul necesar. Pentru a nu se deprecia în timpul transportului. se zvântă. rănirile şi contaminările se reduc. carton şi copertină. separate gravitaţional pe grupele de greutate 300/400g. apoi se sortează şi se calibrează pe calităţi.95% care este favorizată prin acoperirea cu prelate de polietilenă. în lăzi de carton ondulat de 9 Kg capacitate. castraveţii vor fi ambalaţi suficient de strâns. calibru). Ambalarea pentru export se face diferenţiat. 6. iar valoarea igienică şi comercială la 240C durează circa 7 zile. în funcţie de destinaţie. care nu trebuie întârziată. acoperiţi cu prelate sau rogojini umezite cu apă. sau în lădiţe STAS 1247-89 tip V protejate cu foiţă. Aici. pierderile în greutate sunt de 5-8 ori mai mici. prin presortare care se definitivează la un punct fix amenajat. Staţionarea castraveţilor de câmp se face numai la umbră. Castraveţii de seră se şterg de praf şi eventualele picături de apă. Conţinutul ambalajelor va fi omogen (ca varietate. Preambalarea în peliculă termocontractibilă (Criovac) din PE sau PVC. Castraveţii de câmp se condiţionează în paralel cu recoltarea. fie în lădiţe de lemn STAS 1247-89 tip II (8 Kg sau 12-18 bucăţi). La castraveţii fără preambalare peliculară. culoarea şi fermitatea se menţin. sau lăzile M2(15kg) şi M3(28Kg) din material plastic. decât staţionarea cu o zi în plus. au coaja mai groasă şi rezistă mai bine la deshidratare. Castraveţii de seră semilungi (14-25cm) cu protuberanţe în relief. Castraveţii cornişon se pot livra calibraţi pe trei grupe de mărime: lungime 3. Sunt însă perioade când încărcătura de fructe a plantelor ne forţează să recoltăm cantităţi mai mari de castraveţi. partea vizibilă fiind reprezentativă pentru tot produsul. ambalarea în lăzi P (20-26 Kg). pentru a limita manipulările repetate. Ambalarea se face în lăzi P (30Kg). M2 (7-9 Kg) sau M3 (23-27 Kg) şi distribuirea longitudinală oferă o capacitate maximă de umplere şi o oarecare protecţie suplimentară. Condiţionarea castraveţilor se execută diferenţiat. tip.

Păstrarea după recoltare se face în scopul menţinerii calităţii o perioadă cât mai îndelungată de timp, evaluată între 6 şi 17 zile, în funcţie de gradul de maturare. Castraveţii sunt sensibili la frig şi la deshidratare. Temperaturile din ce în ce mai scăzute sub pragul de 120C accelerează îngălbenirea castraveţilor de seră. Concomitent apar pe epidermă pete adâncite şi moi. Sub 60C, pe epiderma castraveţilor de câmp apar după 24 de ore pete sticloase de îngălbenire şi zone cu aspect umed. Peste 100C la castraveţii de câmp şi peste 120C la castraveţii de seră se accelerează respiraţia şi transpiraţia până la decolorare şi îngălbenire, miezul devine spongios, fructele îşi pierd fermitatea. Epiderma subţire a fructelor de castraveţi le face foarte sensibile la umiditatea relativă scăzută, sub 92-95%, pierzându-şi luciul, zbârcindu-se şi ofilindu-se. Depozitarea este recomandată numai pentru produsele ambalate, paletizate şi lotizate pe calibre şi calităţi. Pentru castraveţii de seră în criovac, temperatura de 12-130C şi UR 95% asigură o păstrare a calităţii de 15 zile, iar pentru fructele fără peliculă, de 7-10 zile. Castraveţii de câmp de mărime mai mare se pot păstra la 7-100C şi UR 92-95% timp de 8-12 zile, iar castraveţii cornişon (mai mici) nu-şi pot păstra calitatea mai mult de 5-8 zile, la 130C şi UR 90-95%, fiind mai sensibili datorită stadiului timpuriu de recoltare. Studiile de atmosferă controlată au demonstrat că un conţinut ridicat în azot până la 98% încetineşte respiraţia, în timp ce excesul de CO 2 are acelaşi efect ca şi temperaturile prea coborâte. Preambalarea în peliculă este preferată, deoarece crează o atmosferă modificată favorabilă păstrării, iar efectele obţinute sunt comparabile. Livrarea castraveţilor se execută cât mai repede posibil, din depozit sau după o prerăcire obligatorie la 10-120C. Transportul la distanţe mari se asigură frigorific, în autofrigorifice LKW sau pe calea ferată cu vagoane RCF refrigerate cu gheaţă. Condiţiile de transport (t0C/UR) sunt similare condiţiilor de păstrare în depozit. Comercializarea castraveţilor se realizează în unităţile de desfacere prin prezentare în vrac, în lăzi, sau preambalaţi în mod specific, în peliculă criovac, pungi de PE perforate, etc. 16.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor galbeni Pepenii galbeni şi verzi sunt înregistraţi statistic separat de restul legumelor, dar prin comparaţie s-ar situa pe locul III în România, după tomate şi varză, ca mărime a producţiei realizate în ultimii ani. Acest lucru a fost sesizat şi de Chaux şi Foury (1994), care enumeră ţara noastră între producătorii europeni semnificativi, alături de Federaţia Rusă,Ucraina, Turcia şi Serbia. Pepenii galbeni se consumă în România mai ales în stare proaspătă, apreciaţi pentru parfumul, aroma, suculenţa sau gustul lor, dar se folosesc şi la prepararea unor produse de cofetărie, dulceţuri etc. Compoziţia chimică medie include glucide 7-8,5%, protide până la 1,2%, celuloză 0,6% (fibre 0,9%),

241

substanţe minerale 0,6% (K 150-320 mg%, Ca 14-20 mg%, Mg 14-20%, P 15-30 mg%), vitamina C 20-45 mg/100g produs proaspăt, β caroten 1,75 mg%, complexul B 0,3 mg%, vitamina PP 0,4 mg%. Proporţia de apă este de 90%, partea necomestibilă de 40-52%, iar valoarea energetică de 230-340 Kcal/Kg. Perioada de consum durează de la sfârşitul lunii iulie şi toată luna august, mai rar în prima parte a lunii septembrie. Consumul se poate prelungi prin păstrarea soiurilor tardive. Cultura protejată este puţin răspândită în România. Recoltarea se face diferenţiat. Pentru consum de durată scurtă de timp, se recoltează la mărimea şi aroma caracteristice, când culoarea se schimbă. Se mai menţionează ca indici ai maturării, îngălbenirea frunzei celei mai apropiate de peduncul, urmată de formarea unor crăpături inelare în jurul pedunculului. Poziţia pe plantă a fructului, mai apropiată de bază, grăbeşte coacerea. Pentru valorificare în două săptămâni, se recoltează înaintea coacerii depline, cu crăpătura inelară neformată, fructele continuându-şi evoluţia fără a creşte procentul de substanţă uscată solubilă. În funcţie de temperatura exterioară, în 3-4 zile care preced maturitatea de consum, fructele câştigă 3-4g substanţă uscată solubilă % (de la 8-9% la 12-13%), dobândind o calitate deosebită, dar pierzând din rezistenţa la manipulare, transport şi depozitare (maturitate deplină). Întârzierea recoltării cu încă 3-4 zile duce la supramaturare, pierderea suculenţei, pulpa devine fibroasă, iar transportul se caracterizează printr-o perisabilitate sporită. La soiurile târzii se pot recolta pentru păstrare fructele aflate într-o fază mult mai timpurie, caracterizată prin minim 5g substanţă uscată solubilă %, aromă absentă, gust slab dulceag şi fermitate a pulpei mare, cavitatea seminală cu aspect umed şi seminţele prinse. Recoltarea se face manual, dimineaţa după ce s-a ridicat roua şi trebuie efectuată cât timp fructele sunt reci, până la ora 10 (11), fără a deranja vrejii, lăsând maxim 5 cm codiţă. Intervalul de recoltare este de 3 zile, sau chiar zilnic în perioadele mai călduroase. Manipularea se face cu grijă, ferind fructele de lovituri, şocuri sau presiuni. Nu se recomandă apăsarea prea puternică în zona pistilară, care este uşor elastică la maturitate, deoarece se formează o pată sticloasă. Presortarea se realizează conform STAS 3653, fructe de aspect, formă şi culoare a cojii caracteristice soiului, verificând prin sondaj aroma, culoarea şi gustul pulpei. Pentru calitatea I se cer pepeni galbeni fără defecte sau crăpături, se admite doar zona de contact cu solul uşor decolorată. Exemplarele diforme, crăpate, bolnave sau vătămate se elimină. Condiţionarea pepenilor destinaţi consumului imediat mai cuprinde ambalarea în lăzi P (2 rânduri) sau M2 de material plastic (1 rând). Dacă beneficiarii sunt la distanţe mari, lăzile se căptuşesc cu paie, fân, talaş, materiale curate, fără mirosuri sau gusturi străine, nemaifolosite anterior.

242

Fig.16.1. Ambalaje alveolare pentru pepeni galbeni din culturile protejate

Condiţionarea pentru export, mai ales din culturile protejate, presupune calibrarea pe 3 calibre 0,5-1,5; 1,5-3 şi peste 3 Kg/buc. Se curăţă superficial prin ştergere şi se ambalează în cutii cu 4-6 compartimente, capitonate cu talaş sau cu material plastic special. Un alt mod de ambalare este la platouri alveolare speciale (fig.20.1.). Un tratament facultativ înaintea ambalării poate fi ceruirea prin pulverizare cu ceruri naturale, pentru diminuarea ritmului de postmaturare, reducerea pericolului de mucegăire şi a pierderilor de umiditate prin evaporare. Păstrarea temporară de scurtă durată (circa 7 zile) nu pune probleme deosebite, dar marii producători folosesc prerăcirea la 10-150C imediat după recoltare pentru mărirea stabilităţii produsului pe parcursul condiţionării şi valorificării ulterioare. Păstrarea frigorifică este practicată diferenţiat. Soiurile aromate mai timpurii, nu se păstrează o durată prea îndelungată de timp, depozitarea având rolul de-a regla oferta şi de-a opri evoluţia loturilor recoltate în apropierea maturităţii depline. Soiurile aromate culese parţial imature, nu-şi desăvârşesc în mod complet calitatea. La ieşirea din camera rece, acestea sunt de două ori mai perisabile decât în cazul recoltării la maturitatea deplină (Chaux şi Foury, 1994). Din acest motiv, grupa Cantaloup (Charantaise) se păstrează doar 10 zile, la 4-60C şi UR 85-90%, nerecomandându-se temperaturi sub 40C. Soiurile tip Turkestan se pot păstra între 00C şi 70C, la 85-90% UR, timp de 2-3 săptămâni. Moras şi Chapon (1984) recomandă o temperatură medie de 40C, o umiditate relativă ridicată (UR 90%) şi o ventilaţie corect realizată. Hardenburg şi colab. (1986) menţionează valori apropiate, de 2-50C, dar o umiditate relativă mai ridicată (95% UR), pentru o durată de păstrare de 2 săptămâni. Toţi autorii citaţi se referă şi la soiurile tip Honey Dew, (nearomate, cu coaja netedă) care nu suportă prerăcirea şi nici temperaturile sub 70C. Aceste soiuri se păstrează la 7-100C şi UR 90% timp de 3 săptămâni (Seymour şi colab., 1993). Păstrarea frigorifică a soiurilor tardive Galben de toamnă (Jaune Canari) şi Măsliniu de iarnă (Vert Olive d'hiver) este posibilă 8-9 săptămâni (Gherghi, A., 1993) şi chiar 60-100 zile când se respectă tehnologia specifică, la Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Se aleg pentru păstrare exemplare cu coaja groasă, rezistentă, conţinut mai redus în zahăr, respiraţie mai puţin intensă. Momentul optim de recoltare este în pârgă (15 septembrie-1 octombrie), din culturi speciale sau cel puţin cu

243

tratamente corespunzătoare contra antracnozei. Se preferă pentru păstrare pepeni mijlocii, de 1,5-2 Kg/buc, eliminând exemplarele crude, vătămate sau atacate. Se tratează cu Rovral 0,2% prin stropire sau prin cufundare, apoi se zvântă. Se ambalează, ferindu-i de lovituri, în lăzi P curate şi fără mirosuri străine, căptuşite cu 2-3 cm de talaş sau paie curate şi uscate, pe fund şi la pereţi. Lăzile P se paletizează şi se depozitează în spaţii frigorifice ventilate, pentru a putea urmări păstrarea fiecărui lot şi scoate pentru valorificare în orice moment (Tudor, A. T., 1995). Condiţiile de depozitare pentru aceste soiuri, specializate în mod particular, sunt 5-100C pentru o păstrare de 25-40 zile şi 00C pentru o durată maximă de 2 luni pentru Galben de toamnă şi trei luni pentru Măsliniu de iarnă (Niculescu, Fl. şi colab., 1981). Umiditatea relativă 85-90% şi o ventilare eficientă pentru evacuarea etilenei, trebuie menţinută cât mai bine. Pepenii galbeni tardivi aparţin varietăţii inodorus (Naud.), care acumulează zaharurile progresiv, nu dezvoltă aromă evidentă şi nu sunt de tip climacteric, precum sunt, de exemplu, cei din grupa Cantaloup. În timpul păstrării îşi îmbunătăţesc gustul şi savoarea, fermitatea pulpei şi culoarea se desăvârşesc. Fructele atacate de boli se acresc sau se amăresc, mucegaiurile imprimând şi gustul lor specific. Pierderile ajung la 20-25%, majoritatea prin stricare. Controlul loturilor păstrate se face zilnic. Atmosfera modificată prin mărirea conţinutului în CO2 asigură o păstrare mai puţin sigură decât o bună ventilare, care poate elimina etilena produsă abundent de pepeni. În prezent au fost create şi la această specie linii transgenice care se păstrează 14-21 zile la temperatură normală, sau se pot recolta la un grad de maturare mult mai avansat, cu un conţinut în glucide mai ridicat. Aceşti pepeni posedă o genă antisens care blochează acţiunea ACC- oxidazei, enzimă implicată în etapa finală de sinteză a etilenei. Scoaterea de la păstrare se face prin manipularea atentă, treptat, pentru a nu se depăşi un interval optim de 36 ore în care trebuie efectuată desfacerea pepenilor galbeni refrigeraţi. Înainte de comercializare se sortează. Transportul se execută în vehicule izoterme sau frigorifice, iar lăzile se vor ancora bine, având în vedere sensibilitatea la lovire şi zdruncinare puternică. Pe drumuri improprii se va circula cu viteză redusă, sub 50Km/h. 16.3. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a pepenilor verzi Pepenii verzi (harbujii, lubeniţele) prezintă o pondere a producţiei mai mare în România, precum şi în toate ţările din această zonă geografică, în comparaţie cu pepenii galbeni. Turcia este al doilea mare producător mondial de pepeni verzi. Proporţia între cele două culturi este de 80/20 în favoarea pepenilor verzi în Grecia şi de 63/37 în Italia. În ţările situate mai la vest, proporţia se inversează: 41/59 în Spania, 9/91 în Portugalia şi doar 3/97 în Franţa, aceasta din urmă importând 90% din consumul intern de pepeni verzi.

244

În compoziţia chimică a fructelor de pepeni verzi există multă apă 92± 2%, glucide 6,5± 1%, precum şi o cantitate destul de modestă de săruri minerale, de 0,3-0,4g% (K 110-270mg, Ca 7-9mg, Mg 5-10mg şi P 9-15mg/100g) Vitaminele: C 7-11mg/100g pr.p., β caroten (echivalat) 0,3-1%, PP 0,2mg/100g, vitaminele complexului B 0,37-0,62mg%. Valoarea energetică este relativ scăzută, 290-300 Kcal/Kg, iar proporţia părţii necomestibile de 44-54%. Aciditatea pulpei de 0,2g% este preponderent malică. Pepenii verzi sunt mult apreciaţi şi ei pentru gustul, suculenţa sau calităţile lor răcoritoare, fiind un desert preferat al zilelor de vară. Printre produsele prelucrate, putem enumera pepenii muraţi, dulceaţa sau confiatele de coajă, jeleul sau marmelada de miez, fără a avea o pondere comparabilă cu consumul proaspăt. Soiurile timpurii apar pe piaţă începând cu sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, iar perioada de consum se prelungeşte în lunile de toamnă, ultimele fructe de dimensiuni mai mici fiind destinate murării. Recoltarea. Momentul optim de recoltare se recunoaşte după mai mulţi indici: - coaja se colorează într-o nuanţă ceva mai deschisă dar mai pronunţată; - coaja se zgârie uşor cu unghia; - partea care stă pe pământ se îngălbeneşte sau se albeşte; - la apăsare fructul pârâie; - prin lovire se aude un zgomot înfundat de vas plin; - cârcelul de la baza codiţei se îngălbeneşte şi se usucă; - perişorii de pe codiţă cad; - fructul se desprinde uşor de pe vrej. Fructele nematurate sau răscoapte nu sunt de calitate. După recoltare, pepenii verzi nu mai evoluează ca grad de coacere. Recoltarea la timp contribuie la creşterea şi maturarea mai acceleretă a fructelor rămase pe plantă (vrej, curpen), determinând creşterea producţiei (Artemova, L., 1992). Se recoltează dimineaţa, seara sau pe timp răcoros. Culesul este tot manual, la 2-3 zile, prin treceri succesive, fără a deranja vrejii, lăsând o codiţă de 2-3cm. Se aleg exemplare de cel puţin 1,5 kg, fără vătămări, crăpături, arsuri de soare, atacuri de boli sau de dăunători. Se va evita recoltarea imediat după ploaie sau pe timp ploios. Staţionarea până în momentul transportului a grămezilor sau ambalajelor cu pepeni verzi se face la umbră. Pepenii verzi sunt sensibili la vătămări mecanice, dacă se manipulează şi se transportă în vrac. Podeaua şi pereţii mijlocului de transport vor fi protejate cu talaş, cu paie uscate sau frunze (10-15cm), iar peste pepeni se pun rogojini sau prelate. Ambalarea în lăzi grătar sau în lăzi paletă se practică mai puţin frecvent, dar protejarea la pereţi se va face în acelaşi mod. Suprapunerea fructelor nu trebuie să depăşească 2-3 rânduri în lăzile paletă, mai ales dacă intenţionăm să le păstrăm mai mult timp. Transportul trebuie efectuat în perioadele răcoroase ale zilei, în timp cât mai scurt. Păstrarea temporară pe o perioadă de 2-3 săptămâni, nu pune probleme deosebite, dacă s-a respectat tehnologia recomandată. Se păstrează corespunzător

245

pepenii din culturile sănătoase, fără antracnoză, care ajung la maturitate înainte de căderea primelor brume. Cei care provin din primele sau din ultimele recoltări, sunt mai perisabili. Soiurile tardive (Dr. Mauch, Charleston gray etc.) cu coajă groasă, acoperită de ceruri naturale, care au o activitate respiratorie mai redusă, se păstrează mai bine decât cele timpurii, cu coaja subţire şi miezul prea zemos. Capacitatea bună de păstrare o au pepeni de mărime mijlocie, uniformi, copţi dar nu complet (Avramescu, A., şi colab., 1972), în nici un caz cu maturitate optimă depăşită, fără resturi de pământ pe coajă. Condiţiile şi durata păstrării. Tehnologiile actuale de păstrare garantează menţinerea calităţii pepenilor verzi timp de 3-6 săptămâni, la o temperatură de 7± 30C şi 85-90% UR. La temperaturi mai scăzute de 2-5 0C, miezul se poate deprecia, devenind mucilaginos, de culoare mai închisă. Temperaturile prea ridicate (150C) determină pierderea treptată a gustului dulce şi atacul de antracnoză. O umiditate relativă excesivă determină apariţia de pete pe coajă şi gustul acru-amărui al miezului. După Artemova, A. (1992) perioada de consum poate fi prelungită, prin păstrare, cu maximum 3 luni. Într-o lună de păstrare, glucidele hidrosolubile se diminuează în medie cu 12,6%. Livrarea pentru consum a pepenilor verzi păstraţi în depozite trebuie asigurată în interval de maxim 2 zile. Pepenii care nu dispun de condiţii de păstrare bune sau provin din culturi neîngrijite, nu oferă garanţia păstrării îndelungate a calităţii şi trebuie comercializaţi în termen cât mai scurt. 16.4. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a dovleceilor Dovleceii, Cucurbita sp. cu varietăţile lor, se cultivă în mod specific pentru fructele lor tinere, care conţin 0,9-1,8% protide, 2-4% glucide, 1% fibre (0,4% celuloză) şi peste 0,6% substanţe minerale (K 230-383mg, Ca 15-40mg, Mg 8-18mg, P 20-56mg%). Vitamina C 10-25mg% este instabilă datorită ascorbatoxidazei din coajă. Mai conţine 0,56mg% vitamina PP şi 0,4mg% vitamine din complexul B. Conţinutul în apă este de 94-96%, partea necomestibilă de circa 12-15%, iar valoarea energetică de 170-180 Kcal/Kg. Dovleceii se consumă mult în Italia, Spania, Franţa, Portugalia, în mod tradiţional, în mâncăruri în care sunt asociaţi cu tomatele, pătlăgelele vinete şi ardeii şi au calităţi dietetice. În România se consumă umpluţi, pané sau în diverse alte preparate, asociaţi cu diverse alte legume. Patisonul se foloseşte şi pentru murat (august-septembrie). Dovleceii apar pe piaţă în lunile mai-iunie, înregistrând un maxim de producţie între 15 Vl şi 20 Vll. Recoltarea se face manual, la 3-5 zile după deschiderea florilor, preferabil cât mai des (1-2 zile), pentru a nu depăşi maturitatea de consum. Fructele se taie de pe vrej, lăsând un peduncul de 1-3 cm şi se pun în ambalajele de comercializare. În această situaţie se practică recoltarea pe calităţi (presortarea), de către formaţii de doi muncitori, fiecare colectând o anumită calitate (I/II) conform STAS 1417-84. O recoltare susţinută stimulează o

246

producţie prelungită. Se acceptă doar fructele întregi, curate, proaspete, turgescente, sănătoase, fără vătămări, de formă şi culoare caracteristică soiului. Pentru calitatea I, dovleceii vor avea coajă fină, intactă, seminţe mici, abia formate şi formă regulată. Dimensiunile maxime sunt de 20 cm lungime şi 5 cm diametru, iar la patison de 7 cm diametru. Dovleceii în floare se recoltează la lungimea de 7 cm. Având o epidermă deosebit de fragilă, manipulările suplimentare sau prelungite trebuie evitate. Marfa se protejează de soare, praf sau intemperii şi se asigură transportul într-un timp cât mai scurt la centrul de prelucrare. Condiţionarea poate implica unele operaţiuni suplimentare, doar dacă ameliorează în mod semnificativ calitatea: curăţarea suplimentară, împrospătarea tăieturii pedunculului, ambalare sau preambalare specială. Ambalarea obişnuită se face în lăzi P, iar preambalarea este recomandată în pungi de polietilenă perforată de 1Kg capacitate. Dovleceii în floare se ambalează în lădiţe de lemn căptuşite cu foiţă de hârtie sau în lăzi de carton. În ţările occidentale exportatoare, se practică şi includerea în folie de polietilenă contractibilă. Păstrarea de scurtă durată la temperatura mediului ambiant nu este admisă mai mult de 2-3 zile. După 4-5 zile, dovleceii îşi pierd aspectul comercial, luciul şi fermitatea, se pătează la nivelul zonelor uşor lezate ale epidermei şi formează mucegai pe tăietura pedunculului. La 10± 20C şi 90-95 % UR, calitatea poate fi menţinută circa 7 zile pentru dovleceii obişnuiţi şi numai 48 de ore pentru dovleceii în floare. În acest interval, conţinutul în vitamina C se micşorează substanţial. Loturile preambalate în polietilenă contractibilă aparţinând unor soiuri testate, suportă timp de câteva săptămâni temperaturi de 0÷ 40C şi UR 8595%, perioadă în care are loc exportul şi desfacerea pe alte pieţe. La revenirea la temperatura normală, consumul trebuie asigurat fără întârziere.

CAP. XVII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR P|ST|I/CAPSULE
Grupa tehnologică specifică include plante legumicole de la care se consumă boabele verzi (mazărea, bobul), păstăile verzi (fasolea de grădină, unele varietăţi recente de mazăre de grădină) şi capsulele (bamele = Hybiscus esculentum, fam. Malvaceae). 17.1. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a fasolei de grădină Fasolea de grădină cultivată în ţara noastră pentru păstăi aparţine speciei Phaseolus vulgaris L., având două varietăţi: - varietatea mai cultivată este fasolea pitică, cu creştere determinată (var. nanus), numită şi oloagă. Tipurile cu păstaie cilindrică se mai numesc fideluţe, iar cele cu păstaia galbenă, fasole ţucără.;

247

- varietatea cu o cultură mai greu mecanizabilă este fasolea urcătoare (var. communis), numită şi fasole lată, fasole grasă, sau fasole de arac (harag), cu creştere nedeterminată. Păstăile conţin în medie 90% apă, 3,7-5,7% glucide, peste 2% protide (cu toţi aminoacizii esenţiali), fibre 3,1% (celuloză 1,4%). Conţinutul în substanţe minerale este de 0,6g%, din care K 243-275 mg, Ca 40-56 mg, Mg 26-35 mg şi P 30-60 mg%. Vitamina C este în cantitate de 16-20 mg%, vitaminele complexului B 0,4-0,9 mg%, vitamina PP 0,5-0,7 mg%, iar vitamina E 0,24-0,28 mg%. Partea necomestibilă este de 9-10%, iar valoarea energetică de 240-330 Kcal/kg. Această legumă ocupă locul 12 în ierarhia producţiilor mondiale, având calităţi culinare şi dietetice remarcabile, dar prezentând un mare interes economic, atât prin marile cantităţi conservate, cât şi prin performanţele culturii mecanizate care se practică în Europa şi se extinde tot mai mult în Africa. Perioada de consum durează din iunie până în octombrie, culturile în solarii sau sere fiind mai puţin practicate în România. Recoltarea păstăilor se face - la fasolea oloagă când boabele de abia încep să se formeze, sub 3 mm diametru la păstăile cilindrice şi sub 4 mm diametru la alte grupe de soiuri. Păstăile vor avea dimensiuni caracteristice soiului, fiind cât mai suculente, fără aţe şi ţesut pergamentos.; - la fasolea lată (calitatea I) păstăi mai puţin dezvoltate, fragede, care se vor rupe uşor la îndoire, cu ruptură netedă. Momentul optim al recoltării se situează la 55-70 zile de la semănat, sau la circa 15 zile de la data înfloririi. Păstăile ajung la maturitatea de consum în mod succesiv, intervalul fiind influenţat de starea timpului. Fasolea lată se maturează într-un ritm mai lent. Umezeala şi răcoarea prelungesc maturarea, iar seceta şi căldura o scurtează. Recoltarea mecanică se face la maturitatea tehnologică. Recoltarea manuală se face în coşuri sau găleţi, iar varianta semimecanică presupune folosirea unor platforme tractate pentru scoaterea mecanizată din câmp a cantităţilor culese manual. Se repetă la 2-3 zile, întârzierile provocând îmbătrânirea păstăilor, dezvoltarea şi întărirea boabelor, apariţia şi lemnificarea aţelor. Producţia se depreciază şi se diminuează, întrucât formarea florilor noi este stânjenită. Recoltarea mecanică se realizează cu combina de recoltat fasole FZB, tractată de tractorul U650 M (Neagu, V., şi colab., 1985), în vederea prelucrării industriale. Productivitatea este de 2-3 ha/schimb, sortimentul de soiuri specific având maturitatea de consum simultană de peste 85% în momentul recoltării, tufe de 25-30 cm, plante viguroase, bine înrădăcinate şi bogate în păstăi. Păstăile acestor soiuri sunt situate în partea superioară a plantei, dezvoltate şi fără aţe, în ciorchini rămuroşi, cu desprindere uşoară de pe plante. Cultura se erbicidează, iar parcelele se eşalonează la recoltare prin însămânţare decalată. Acestea se pregătesc cu drumuri late de 2 m pe laturile

248

lungi şi zone de întoarcere la capăt cu lăţimea de 12 m. Terenul va fi nivelat, fără bulgări, bolovani sau pietre. Condiţionarea pentru consum în stare proaspătă se face în funcţie de exigenţele caietelor de sarcini şi conform STAS 8948-83, odată cu recoltarea sau în aceeaşi zi, deoarece produsul se depreciază uşor (Olaru, C., 1982). Se elimină păstăile deteriorate, deformate sau bolnave şi resturile vegetale, ciorchinii sunt despărţiţi. Calibrarea se face după dimensiuni, calitatea I având la fasolea cilindrică lungimea maximă de 6 cm şi lăţimea maximă de 6mm, iar la fasolea lată lăţimea minimă de 12 mm. Ambalarea pentru consum intern se face în lăzi de lemn tip C sau plastic, M2-M3 . Se practică şi preambalarea fie în pungi de PE perforată de 0,5-1 Kg, fie în saci de plasă din materiale plastice sau textile, la 2-3 Kg capacitate. Livrarea pentru industria conservelor se face în lăzi paletă metalice tip Euro (STAS 8635-70), în lăzi paletă de tip comercial sau în lăzi de lemn de tip P sau C. Exportul este realizat numai cu păstăi de culoare verde, sortate, calibrate, ambalate în lădiţe STAS 1247 tip V capitonate cu hârtie pergaminată (pergament) perforată. Stratul de deasupra va avea păstăile puse în lungul lădiţei, paralel cu latura mare. Fluxul tehnologic de valorificare, fără intervenţia frigului produs artificial, nu poate dura mai mult de 3 zile, dacă păstăile sunt ţinute în spaţii răcoroase, bine aerisite, cu o umiditate relativă de 90-95%. Un flux tehnologic modern presupune prerăcirea la 10± 10C imediat după recoltare, sau în interval de 3-4 ore pentru eliminarea căldurii de câmp. Transportul nu poate depăşi 5 zile, produsul putându-se deprecia. Se face cu vagoane frigorifice sau mijloace auto frigorifice, în care se va menţine o temperatură de 8-100C şi UR 90%. Pierderile admise sunt de 2% pe CF, 1% auto şi 0,5% / zi export. Păstrarea temporară se face în condiţiile STAS 9127/15 - 85, în spaţii utilate, cu loturi de calitatea I, recoltate de preferinţă manual şi cu codiţă, ambalate în lădiţe în strat de circa 20cm. Ea nu poate depăşi durata de 10 zile, la temperatura de 8-100C şi UR 90-95%, cu pierderi admise de până la 8%. Compoziţia atmosferică de 2-3% O2 şi 5-7% CO2 întârzie îngălbenirea păstăilor şi prelungeşte durata păstrării cu circa 7-10 zile (Gherghi, A., 1994).

17.2. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a mazării Seminţele verzi de mazăre de grădină sunt consumate înainte de-a fi ajuns la maturitatea fiziologică, în stare proaspătă sau conservată. Au un conţinut bogat în glucide, de 12,5-14%, protide 6-8,4% (proteine, globuline 56%), lipide 0,6%, fibre 6% (celuloză 2,6-2,7%). Substanţele minerale în cantitate mare, peste 0,9%, din care K 300-340mg, Ca 25mg, Mg 33-40mg, P 100-126mg%, Fe 2 mg

249

şi colab. Mazărea pentru conservare poate fi recoltată cu mai multă siguranţă dacă se apelează la metode de control al. Vitamina C 25-40 mg%. Umiditatea totală este de 74-76%. cu păstaia tânără comestibilă ca atare. Recoltarea se efectuează când 70-80% din păstăi au atins maturitatea tehnologică. E 0. permite economisirea forţei de 250 . complexul B până la 1 mg%. fără amidonare (gust făinos) sau supramaturare (separarea cotiledoanelor).. I. congelată etc. suficient de ferme. Strânse între degete. tenderometre). chimice (substanţa uscată. Se execută 2-3 recoltări la interval de 3-4 zile. Boabele trebuie să fie bine formate. 1982). la soiurile cu bobul neted. var.2-3 mg%. vit. iar valoarea energetică de 780-790 Kcal/kg (960 Kcal/kg după Mincu. şi colab. Maşina de recoltat mazăre (MRM 2. însămânţată la începutul lunii iulie. H.) în restul anului. iar pentru consumul în stare conservată (termosterilizată. Perioada optimă apare în funcţie de condiţiile climatice. fine. iar cantitatea zilnică recoltată de un muncitor nu depăşeşte 40 kg păstăi (Doru. cu un maximum la 20 iunie. Există şi posibilitatea mai puţin practicată de-a cultiva mazărea în cultură dublă după spanac. se vor turti fără să se spargă. Epoca de consum în stare proaspătă este între 10 mai şi 15 iulie. cu recoltare în luna septembrie (Butnaru. Sortimentul cultivat cuprinde soiuri cu bobul neted şi soiuri cu bobul zbârcit (încreţit. 1984). la o epocă intermediară. zaharate.2 M) Recoltarea manuală se practică pentru consumul direct. după circa 3 săptămâni de la scuturarea florilor (21± 3 zile) la soiurile zaharate (cu bob zbârcit) şi după 15± 2 zile de la scuturarea florilor. soiuri timpurii în cultură irigată.1. păstăile trebuie să conţină minim 5 boabe la calitatea I şi minim 3 boabe la calitatea II. suculente. 1970). raportul amidon/zahăr) şi tehnologice (randamentul în boabe). PP peste 2 mg%. Conform SR 8947. solicitând 110 norme zilnice de muncă la hectar. vit. datele fiind caracteristice pe grupe de soiuri. pe o scară de la 74-140. Gradul de maturare va fi incomplet. Fig. recoltarea manuală într-o singură trecere prin smulgere. Au apărut şi soiuri mange tout (mangia tutto). La mazărea zaharată (cu bobul zbârcit). medullare) ultimele fiind mult mai bune pentru prelucrare. Gabriela. Indicele tenderometric optim este de circa 110.17. gradului de maturare fizice (maturometre. partea necomestibilă între 53-65%.%.

9-recuperator) Metodele moderne de recoltare constau în batozarea mazării direct în lan. unde păstăile se desfac sub loviturile paletelor. 1989. şi Foury. boabele verzi de mazăre se transportă în bene sau în cisterne cu apă rece (sub 12-14 0C) clorinată cu 5-20-30 mg clor activ la litru. are loc spălarea într-un spălător cu flotaţie. Colectarea boabelor se poate face în ambalajele de transport sau în bazine de stocaj.4-elevatorul de evacuare a boabelor. Boabele cad pe covorul de cauciuc şi sunt transportate cu elevatorul la vânturătoare. în apa se introduc calupuri de gheaţă. treieratul. vrejii şi alte impurităţi uşoare.1. După cântărirea automată. Prin intermediul unui lanţ cu gheare. Aici se separă tecile. una pentru recoltare şi a doua pentru batozare în mişcare (batoze mobile). fie din recoltare şi batozare într-o singură trecere. 7-transportor. vrejii sunt introduşi în tamburul cu palete.. În cel de-al doilea caz.2. fluxurile tehnologice fiind distincte. Cl. 5 elevatorul de deşeuri. În primul caz. 2-dispozitivul de treier tambur cu site. după ce a fost în prealabil recoltată.2M poate fi folosită cu elevator pentru încărcarea plantelor direct în remorcă. Păstăile calitatea I vor fi proaspete. (30-40% apă. cu batoza pentru boabe verzi (500-1000 Kg/oră +3-4t vreji). Dacă staţia de batozare se găseşte la peste 25 km de fabrică. P. 3-separatorul (bătătorul). I.2M+U650(L-400) (fig. 17. Cl.5 ha/10-12 ore). Prima fază este smulgerea şi tăierea (3-3. cu peduncul ataşat şi fără vătămări sau semne de încingere. turgescente. 8. pentru a nu se freca în timpul transportului şi se execută prerăcire la 0-40C. se realizează în staţionar. restul boabe). păstăile fiind sortate şi ambalate în lăzi P sau M3. Maşina MRM-2. Chaux. boabe seci sau sparte) şi sucul din spargerea boabelor. fiind consumabile şi la un grad de maturitate mai avansat. 6-elevator cu cupe pentru evacuarea boabelor. dar păstăile au stadii de maturare diferite şi trebuie sortate. sunt necesare 2 maşini. care îndepărtează restul impurităţilor (coji. iar faza a doua. 1994). tipice pentru soiul din care provin. mai grele.muncă. iar clorinarea se face la limita superioară. 10. Schema procesului tehnologic de batozare (1-elevatorul de alimentare.elevator pentru eliminarea vrejilor şi tecilor.). Pe sitele vibratoare se separă impurităţile minerale. Fiind un produs cu o stabilitate mai mică de 4 ore. Recoltarea mecanizată se poate face cu MRM-2. 251 . Ambalajele vor conţine minim 20 kg păstăi bine aşezate şi îndesate. Concomitent se va executa şi condiţionarea. cu ajutorul unui curent de aer.. se folosesc maşini autopropulsate de recoltat şi batozat (treierat) mazărea (Patron. frunzele. Alimentarea cu vreji a batozei se face din remorcă. Fig.

. el fiind mai timpuriu decât fasolea. Depozitarea şi păstrarea temporară a păstăilor este avizată doar la 0 0/-0. Chaux. 33 mg acid ascorbic. când tegumentul nu s-a întărit şi are culoare albă-gălbuie.6% lipide. având desfacerea asigurată mai ales în ţările arabe. Alţi autori (Iordăchescu. zaharuri (glucide) 3%. dacă recoltarea s-a desfăşurat în condiţii bune şi s-a continuat cu prerăcirea. la 3-4 zile. în mai multe reprize. 252 . În ţările limitrofe bazinului mediteranean. sau 55 g/100g substanţă uscată. 0.3. Spania este cel mai mare cultivator şi exportator european. de 14-19% amidon. pierderile se reduc la 4-7% în interval de 3-6 zile. În ultimele decenii. C. Chiar la această temperatură scăzută căldura degajată este cea mai ridicată (9MJ/t/24h).Păstăile de mazăre valorificate ca atare. bobul este un aliment tradiţional foarte mult apreciat. După Enăchescu Georgeta (1984) boabele tinere au 81% apă. săruri minerale cum ar fi: K 250 mg%. este cultivat ca plantă legumicolă pentru boabele sale proaspete. Livrarea se face în condiţii de refrigerare. stadiul de dezvoltare a boabelor va fi de 1/3-1/2. 17. 1978. 1994). proteine 2-5%. Cl. Mg 38 mg%. semidezvoltate sau dezvoltate complet. deoarece păstăile se maturează eşalonat. dar consumat de păturile sărace. P 25 mg%. La 5-80C. iar cotiledoanele nu au devenit prea făinoase.Studiile de atmosferă controlată au stabilit că 5-7% CO2 prelungeşte durata păstrării frigorifice la 20 zile. Recoltarea se face în stadiul de 3/4 al dezvoltării seminţelor. iar prezentarea mărfii în magazine este sub formă preambalată. Vicia faba L. Transportul mazării păstăi prerăcite se face în maşini frigorifice. C sau M2-M3 de material plastic.5 mg% vitamina PP. 5-9% monoglucide. dar şi pentru păstăile tinere. în pungi de polietilenă cu capacitatea de 1 Kg. varietatea major. iar monoglucidele scăzând de la 5% la mai puţin de 1%. înregistrează în 24 de ore pierderi de 15± 10% sub formă de scăderi în greutate sau deprecieri calitative. fără a fi făinoase. dar boabele devin făinoase. dacă staţionează în spaţii nerăcite. Dacă se recoltează ca păstăi imature. de circa zece ori mai mare decât căldura degajată de mere. şi Foury. continuându-şi evoluţia spre amidonare. boabele suportă greu păstrarea. fragede. Concomitent se face condiţionarea prin sortare şi ambalare în lăzi P. la 0-40C. Deşi sunt mai stabile sub raport calitativ în păstăi. s-a conturat o activitate tot mai importantă de industrializare a boabelor verzi. Se efectuează manual. amidonul depăşind 8%. 1. Cl. numai pe o distanţă care poate fi străbătută în 1-2 zile maxim. Momentul apariţiei bobului pe piaţă este luna mai. valoarea energetică fiind de 1000-3400 Kcal/Kg. evaluează conţinutul în glucide la valori mult mai mari. pere sau struguri. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bobului de grădină Bobul.5 C şi UR 85-90% timp de 5-8 zile.. Ca 22 mg%.

2% protide (proteină brută peste 12% din s. sunt cultivate pentru fructele lor. apare fenomenul de alterare în masă.în limba turcă). când perişorii de pe capsule sunt umezi şi nu irită mâinile. Recoltarea se face când fructele sunt tinere. Păstrarea temporară se poate face 1-2 săptămâni. Fructele recoltate mai rar se lemnifică şi se depreciază.). Prin conţinutul ridicat în substanţe mucilaginoase. fără umiditate exterioară anormală. Se recoltează manual. care se scot din parcele şi se protejează contra factorilor nefavorabili până la venirea mijloacelor de transport. sau cel mult 7 cm (pentru soiurile cu fructe lungi). fragede. dar nu se aplică decât loturilor răcite imediat după recoltare.Păstrarea păstăilor tinere se face la 60C şi 95% UR. întrebuinţate pentru diverse preparate culinare sau pentru industrializare.4. glucide 47%.u. nevătămate. la 0/20C şi 90-95% UR. Temperaturi mai scăzute determină brunificarea. celuloză 1-2% s. alterate sau strivite. cu seminţe abia formate. Se consumă mult în Orient (bamia. dimineaţa. sănătoase şi curate. Din găleţile de cules. sau sub formă preambalată în pungi de polietilenă de 1 kg. Bamele au un metabolism foarte intens. Hybiscus esculentus L.. Bamele cu aţe sau seminţe mari şi grosiere. Conţin apă 76% ± 12%. vor fi întregi. Condiţionarea se face concomitent cu recoltarea. au proprietăţi medicinale şi dietetice. cele lemnificate. iar ambalarea definitivă sau preambalarea la centru de prelucrare şi tranzit. Prezentarea în magazine se realizează în lăzi de transport. prin presortare. Perioada apariţiei pe piaţă este din 20 iulie şi până în luna septembrie. Durata de păstrare este de 2-4 zile. Seminţele (boabele) proaspete evoluează foarte rapid după separare şi nu trebuie păstrate mai mult de 1-2 zile. acid ascorbic 24-43 mg%. 253 .u. Bamele culese vor avea codiţă. la 2/40C şi UR 90%. 17. asemănător cu ciupercile. capsulele se pun în lăzi. capsule verzi. Valoarea energetică este de 386 Kcal/Kg. iar conform STAS 4878-84 nu vor depăşi lungimea de 5 cm. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bamelor Bamele. nu se vor considera proprii pentru consum. cu o circulaţie bună a aerului. mazărea boabe sau legumele de frunze. substanţe minerale. prin mai multe treceri. După 3-4 zile.la maturitatea de consum sau tehnologică.

Mg 11-40 mg%. cu valoare energetică redusă.8 Kg/loc/an şi locul II după tomate între legumele cumpărate de familiile franceze). evaluat la 8-13 mg. din care K 224-320 mg. şi colab.2%. cea mai răspândită).35-0. lăstarii sau tulpinile false (Potec.4 mg%. cele de toamnă în 254 . Partea necomestibilă este de 34-39%. prin culturi premergătoare.4-0.9%). de foi. XVIII . Lactuca sativa L. fibre 1. Italia (12.CAP. P 24-50 mg. M. 18. Conţinutul în acid ascorbic este instabil. între 120-210 Kcal/kg.2%. substanţe minerale 0. cu frunze creţe (batavia. Se consumă frunzele sau căpăţânile. rădăcinoase. unde există ţări ca Spania (23.7%. Epoca de consum este permanentă. producţiile extra timpurii de câmp în aprilie-mai (cu maximum între 20 ianuarie15 mai). Grecia (10 Kg/loc/an).3 Kg consum/loc. β caroten 0. cu o scurtă pauză de vară (august). o folosire mai intensivă a spaţiului.5% (celuloză 0. Aceasta a fost amplificată în unele lucrări prin extinderea accepţiunii asupra unor plante perene. E 0. cele de vară în mai-iulie (cu maximum iunie). frunze. Ca 37-55 mg./an). dar şi un obstacol în exportul unor ţări care nu aplică în cultură tehnologii raţionale de fertilizare şi protecţie fitosanitară. Salata prezintă importanţă şi prin faptul că asigură. protide 1. K1 0. peţiol şi lăstari etiolaţi. 1983).2-0.1. Compoziţia chimică cuprinde: apă 94-95%. PP 0.36%. I. Salata de căpăţână este cea mai cultivată şi are câteva tipuri de soiuri: cu frunze netede (beurré. China sau în CEE. asociate şi succesive. Problema reziduurilor de pesticide şi de azotaţi/azotiţi (nitraţi/nitriţi) prezintă o preocupare actuală a cultivatorilor. grupează separat legumele verdeţuri şi legumele pentru muguri. şi colab.. dar fiind în momentul recoltării mult mai important. Importanţa economică a culturii de salată este considerabilă în SUA. Dumitrescu./an). cuprinde un număr foarte mare de specii. Salata mai conţine vitaminele complexului B 0.6-0.8 Kg/loc. prezintă mai multe forme: de căpăţână.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP| T| A LEGUMELOR DE FRUNZE {I A UNOR SPECII MAI PU}IN R| SPANDITE Grupa tehnologică denumită şi cea a plantelor legumicole de la care se consumă frunzele. glucide de 1.. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a salatei Salata.1-2.5%. Salata a fost iniţial o plantă medicinală cu proprietăţi calmante. Franţa (7.). verdeţuri etc. bulboase sau condimentar aromatice de la care se consumă frunzele sau peţiolurile.45 mg%. iceberg etc. mai ales in sere şi solarii.2% etc. 1998. marula şi salata aurie. care a devenit treptat plantă alimentară.

ambalare . Din momentul recoltării. dar cu o suprafaţă de evaporare de peste 33 de ori mai mare (Scandrella.5 milioane căpăţâni pe an pentru varianta integrală). la 80-90 zile (timpurii) şi la 60-70 zile (tardive).presortare . evitând lucrări de curăţare suplimentare. producţiile de seră în decembrie-martie. D. 1994.. Cl. preambalare) 255 .curăţarea a II-a – calibrare . fără pământ sau nisip aderent. Recoltarea se face la maximum de mărime şi greutate. Se aleg căpăţâni întregi. doar în cazul unor culturi la care omogenitatea şi uniformitatea au fost urmărite din momentul amplasării şi alegerii seminţelor sau materialului săditor şi până în faza finală (sănătate. Mulcirea cu paie contribuie la o stare mai corespunzătoare de curăţenie. Salata este un produs foarte instabil. proaspete. c) recoltare semimecanică sau mecanică . În funcţie de calitate.septembrie-noiembrie (maximum 1-10 octombrie). Frunzele exterioare îngălbenite sau depreciate se înlătură.condiţionare pe loc (curăţare ± preambalare. După Jeanjean. b) recoltare . prin 2-3 treceri la interval de 3-6 zile. iar în solarii din martie în mai. iar la calitatea II chiar plante fără căpăţână.manipulare . iar în unele cazuri. 1996). 1994.prerăcire transport frigorific . Rădăcina se retează la nivelul ultimelor frunze printr-o tăietură netedă. chiar condiţionarea pe loc.livrare în aceeaşi zi la magazine cu spaţii frigorifice (tipic pentru sere şi solarii). fiind cel mai ridicat la culturile de câmp. destinaţia mărfii şi operativitatea urmărită: a) recoltare .manipulare . ambalare) .livrare.ambalare definitivă ± preambalare ± prerăcire ± păstrare frigorifică temporară . Problema mecanizării integrale sau parţiale a recoltării se poate pune în termeni economici. Recoltarea manuală sau mecanizată se execută de preferinţă dimineaţa sau seara pe răcoare. în funcţie de locul de producţie. şi colab. la culturile protejate se admit căpăţâni incomplet formate.transport la centrul de condiţionare finală . conform STAS 7217-83. fără urme de substanţe chimice. ambalare) . Se recoltează plante turgescente dar nu umede sau irigate cu mai puţin de 6-12 zile înainte. D.. curate. de la un anumit volum al producţiei (2. Un procent de 56% din valoarea lucrărilor de recoltare este alocat fazelor de mânuire sau manipulare a căpăţânilor.condiţionare (spălare. iar culturile semănate în câmp. sau din septembrie în noiembrie. lipsa buruienilor.transport frigorific .. şi Foury. salata de căpăţână din soiurile cele mai răspândite se poate recolta la 70-110 zile (culturi protejate).prerăcire .presortare . Concomitent se face presortarea. Cl. costul manoperei de recoltare se situează la 50-80% din bugetul culturii. având un conţinut în umiditate cu numai 1-2% mai mare decât al tomatelor. cu uşoare nuanţe de înroşire provocate de temperatura mai coborâtă. dar fără a le afecta aspectul comercial. dotarea materială.condiţionare la locul de producţie (curăţare. calibrare. După Chaux. neafectate de îngheţ sau grindină. dezvoltare corespunzătoare identică).lotizare . la 60-80 zile (culturi de primăvară. tehnologiile de valorificare diferă. când nu a început emiterea tulpinilor florale. fasonare. uneori fundamental. sub tunel sau prelată).

Se insistă ca marfa să nu fie nici prea tasată. Salata recoltată din culturi de câmp este condiţionată sumar şi aşezată cu cotorul în sus în lăzi P. cu coletul la exterior.. curăţare. care au beneficiat de o tehnologie de producţie şi valorificare corespunzătoare. sunt urmate de calibrare. semimecanic sau mecanic. În caz contrar. la culturi de câmp). iar după alţi autori limitele sunt fie mai restrânse (0/10C).50C timp de 25-30 minute. Calibrarea se poate face manual. dar nici prea instabilă în lăzi. preambalare şi ambalare. În lipsa dotării necesare. fără a depăşi înălţimea ambalajului. în limitele temperaturii de 10/140C. Condiţionarea definitivă poate cuprinde o spălare. înregistrând şi pierderi de greutate de peste 5%.50C. lada tip VII STAS 1247-89. fasonare. (150g/buc.livrare în funcţie de cerere (tipic pentru marii producători care posedă dotare modernă). prin hidrocooling (bazine cu apă răcită) sau vacuum cooling (răcire în vid).lotizare ± păstrare frigorifică temporară . se recomandă cultivarea unor soiuri cu frunze semifine sau grosiere. fie mai largi (0/100C). dar măreşte perisabilitatea produsului ambalat şi impune un timp de zvântare. Căpăţânile se ambalează faţă în faţă. la salata de căpăţână tip iceberg. Curăţarea frunzelor rupte sau murdare (dacă nu se spală). cu produse ambalate şi de calitatea I. în condiţiile unei umidităţi relative de peste 95% şi ale unei slabe ventilaţii. Din acest motiv. fiecare oră în mediu uscat şi cald dublează pierderile ulterioare. de 5/100C şi umiditate relativă 90-95% (95-100% în interiorul ambalajului). iar după recoltare folosirea de spaţii cu temperaturi moderate. Conform STAS R 9127/16-85. iar pentru exportul salatei de seră preambalate în pungi perforate. În vestul Europei. iar căpăţânile pot fi preambalate în pungi sau cornete de diferite tipuri. Transportul se execută cât mai operativ.. După Iordăchescu. condiţiile optime de păstrare sunt: temperatura 0/10C şi UR 90-95%. Pentru calitatea I. cu mijloace auto izoterme sau asigurând o protecţie cât mai bună contra soarelui. greutatea minimă pentru calitatea I este de 300g/buc. romana) culcate pe o parte. În Occident se folosesc numeroase tipuri de ambalaje uşoare: lăzi de carton capsate sau lădiţe de lemn. Ambalarea se poate face în lăzi P. deoarece ameliorează mult calitatea. căptuşite cu folie de PE perforată. Olga şi colab. iar o păstrare ulterioară devine mai dificilă. Temperatura optimă de menţinere a calităţii este de 0/2. în locul celor cu frunze fine. care asigură menţinerea 256 . Păstrarea temporară nu se recomandă decât în situaţii speciale. calibrare. chiar dacă produsul a fost introdus în cele din urmă în spaţii răcite. Spălarea se practică tot mai mult la marii producători europeni. împrospătarea tăieturii cotorului (dacă s-a oxidat). în spaţii nerăcite salata îşi pierde aspectul comercial în numai 10 ore. 1981. iar marulele (var. se aleg căpăţâni de minimum 100g/buc. prafului şi eventualelor precipitaţii. căptuşite cu folie perforată. încărcătura medie fiind de 12 bucăţi. prerăcirea este recomandată unanim şi menţionată în STAS 9127/16-85 la 1± 0. Prerăcirea asigură o stabilitate a evoluţiei ulterioare în flux a produsului.

7% (cu toţi aminoacizii esenţiali). iar valoarea energetică 170-180 Kcal/kg. lunile mai-iunie.6-0. Preambalarea în pungi măreşte durata comercializării cu o zi. Soiurile de seră şi solarii se păstrează în general mai puţin. Transportul pe distanţe medii care pot fi parcurse în 2-3 zile. În procent mai redus. Peste 2-3% CO2. şi colab. până în luna octombrie. compoziţia finală a atmosferei fiind de 17% O2 şi 2% CO2. trebuie asigurat cu mijloace izoterme. din care 580 mg % K.50C produc deprecieri şi defecte de coloraţie. Este foarte bogat în substanţe minerale. Pentru distanţele mai mari. 58 mg % Mg. apar pete brune.7 % şi vitamina K1 (filochinonă) 0.. Spanacul este important ca produs legumicol şi prin timpurietatea apariţiei pe piaţă. Spanacul conţine protide 2. complexul B 0. La fel ca şi la alte legume de frunze.9%) şi 90-92% apă. Conţine însă şi o cantitate de peste 400 mg % acid oxalic. păstrarea la 00C şi 90-95% UR poate dura 27± 13 zile. a permis păstrarea timp de 20 de zile. preambalarea salatei în pungi de polietilenă în atmosferă modificată. fibre 2. constituind un bine cunoscut produs remineralizant. fenomen accentuat la loturile livrate cu întârziere după recoltare. este o specie valoroasă prin perioada de consum. 1988. Într-o atmosferă conţinând 2-3% CO2 şi 1-2%O2..şi postrecoltare încetinesc procesul de evoluţie a produsului. cu un maximum al consumului în aprilie. După Mircea. mâncăruri preparate sau conserve).I. necrozarea şi decolorarea frunzelor (Gherghi. β caroten 4.7 %. 50 mg % P. 18. cu 2-3 zile în minus. Temperaturile mai mici de 0. care reduce absorbţia calciului în organism. Revenirea la temperaturi normale se va face treptat.2. Marfa ambalată va fi prealabil răcită. 105 mg % Ca.35 mg %. iar prezenţa frigului cu încă 3 zile. Prezentarea în magazine şi comercializarea salatei este recomandată în spaţii răcite şi în condiţii de umiditate relativă cât mai ridicată. Dintre vitamine. Are peste 1.1 mg % ( 8000 U. Partea necomestibilă este de 20 %. la 60C şi 90-95% UR.6% (celuloză 0. se folosesc LKW-uri (vehicule autofrigorifice de mare tonaj). La 100C şi UR 90-95%. conţine acid ascorbic 40-55 mg%. 1989). prin conţinutul foarte bogat în substanţe utile pentru organismul uman. vitamina PP 0. A.2 mg %. vitamina E 2. precum şi prin multiplele utilizări (salate proaspete. şi colab. 257 .5% săruri minerale. în funcţie de lot. se livrează şi în a doua parte a anului. O altă formă de prezentare este sub formă tăiată şi preambalată în amestec ("mesclum") cu alte tipuri de salate. în care se va menţine temperatura de 0/40C şi UR 90-95%. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a spanacului Spinacia oleracea L. păstrarea temporară poate dura 3-5 zile. fertilizările neraţionale cu azot pot ridica la un nivel inacceptabil conţinutul în azotaţi şi azotiţi din plante.calităţii 10-14 zile. Tratamentele cu SD 4901 (6 fenil amino purpurină) 10-15 ppm pre. de vitamina A). I. glucide 1-3%. 2-4 mg % Fe şi 20 mg % I.

Spanacul se vinde în vrac sau preambalat. de calitatea I. Transportul la beneficiar trebuie realizat într-un termen cât mai scurt de la recoltare. mai lipsite de elasticitate şi mai predispuse la alterare. Ambalarea se face în lăzi P capitonate cu folie PE perforată (10 Kg). Păstrarea temporară a spanacului nu se poate face decât în condiţii frigorifice. dacă este lăsat în vrac. Temperatura optimă este 0/10C. Culturile trebuie să fie curate de buruieni. poate fi efectuată şi prin tăiere selectivă în mai multe treceri. spălare (doar în cazul prelucrării pe loc) şi ambalare sau preambalare. iar conţinutul în acid ascorbic se diminuează la jumătate după numai 24 de ore. iar plantele se aşază cu coletul spre centru şi frunzele către margine. La temperatura mediului ambiant. predispus la încălzire (încingere) şi biodegradare imediată prin diferite fermentaţii. Expedierea se face în maşini frigorifice. Comercializarea şi desfacerea trebuie realizate cât mai scurt. iar suprafeţele semănate eşalonat vor permite o utilizare cât mai eficientă a acestora. cu aspect proaspăt. în funcţie de necesităţi şi de suprafeţele deservite. frunzele recoltate vor avea peţiolul mai mic de 10 cm şi vor fi lipsite de umiditate exterioară. în scopul industrializării. Nu se recomandă recoltarea plantelor umede de rouă. Umplerea lăzilor se face sub limita maximă. Spanacul ales trebuie să fie sănătos.Recoltarea poate începe din stadiul de 5-7 frunze de peste 10 cm în rozetă şi nu trebuie întârziată până la îngălbenirea frunzelor periferice sau iniţierea tijei florale. la culturile extratimpurii sau în cazul existenţei forţei de muncă disponibile. UR 90-95% şi o circulaţie activă a aerului. sau în urma ploilor/udărilor recente. cunoscută la produsele horticole româneşti. amplasate pe terenuri practicabile pentru mijloacele de recoltare. dacă se justifică economic. spanacul trebuie transportat de urgenţă potrivit destinaţiei următite. la 00C şi UR 90-95%. prin transpiraţie şi evaporare în primele 48 de ore. tasat sau uşor umed. practic lipsit de atac de boli sau dăunători şi fără inflorescenţe. cea mai mare. Protecţia frigului asigură o valorificare convenabilă. când beneficiarii sunt mai apropiaţi. 258 . sau în maşini izoterme la 4/50C după o prealabilă prerăcire. Se pot păstra doar loturi sănătoase şi zvântate. Recoltarea mecanică se face pe principiul cosirii la nivelul solului sau poate fi reglată pentru recoltarea frunzelor cu peţiol mai scurt. Spanacul este un produs deosebit de perisabil. La calitatea I. Condiţionarea constă în presortare şi/sau sortare. frunzele sale pierd până la 10% din greutate. normal dezvoltat. Recoltarea mecanizată se execută cu maşini de tipuri şi mărimi diferite. Din acest motiv. Tufele întregi vor fi fără rădăcini. Căldura degajată la 200C în 24 de ore este de 54-77 Mj/t (13000-18500 Kcal/t). curat. Recoltarea manuală prin smulgere sau prin cosire într-o singură trecere. timp de 7-8 zile. Sub formă congelată sau sub formă de piure termosterilizat se poate consuma de-a lungul întregului an. deoarece frunzele sunt expuse mai uşor la degradare. sau în saci de fileu. fiind mai hidratate. Se admite existenţa a maximum 10% plante cu rădăcini. care nu vor depăşi 1 cm lungime.

Compoziţia chimică este următoarea: protide 1. Ca 20-53 mg%. frisată. Există de fapt 4 varietăţi care sunt permanent confundate între ele.8%). (1969) le mai denumeşte şi cicori de grădină. ţara de origine. fibre 2. latifolia). se foloseşte denumirea Witloof. var.1.2 mg%. cu partea terminală închisă. . rusă (endivii) şi în multe altele. olandeză (andijvie). vitamina C 5-12 mg%. îi aparţin 2 varietăţi: .5% (celuloză 0. foarte valoroasă prin perioada de consum din timpul anotimpului rece.0-1. chicory sau belgian endive. complexul B 0. Partea necomestibilă este de 16-33%. cu 3 forme: cu frunze înguste. ele deţin locul II după salată. Este o legumă deosebită. în condiţii de eficienţă energetică. .cicoarea creaţă sau frizată (friză. cât şi în gospodăriile populaţiei. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a andivelor (Witloof) Denumirea de andive este folosită doar în Franţa (endive) şi-n unele ţări francofone. compacte. cultivate mai ales în Italia.6 mg%.2 milioane tone producţie anuală (1/3 Witloof şi 2/3 Cichorium endivia). vitamina PP 0. în cazul calităţilor superioare. cu 1.3. β caroten 0. elemente minerale K 205-370 mg%. Andivele Witloof sunt muguri înălbiţi. vitamina E 0. Mg 10-20 mg%. Se cere să fie tari. 259 . Calităţile culinare şi numeroasele moduri în care este inclusă în meniuri au determinat răspândirea ei treptată în întreg spaţiul european. produşi prin forţare din rădăcinile de cicoare de Bruxelles.1 mg%. păpuşile de frunze nu trebuie să depăşească 20 cm lungime.cicoarea sălbatică ameliorată. Are proprietăţi medicinale şi dietetice. În Europa de Vest. italiană (endivia/indivia). cu excepţia andivelor (Witloof). foliosum Hegi) .1 mg%. Speciei Cichorium intybus L. cu frunze lăţite şi cu căpăţâni mici. de către muncitori specializaţi. Maier.9%. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a legumelor din genul Cichorium Legumele aparţinând genului Cichorium sunt mai puţin răspândite în România. germană (endivie). glucide 0. uneori chiar de către specialişti. crispa).scarola (var.18. îi aparţin 2 varietăţi legumicole: .andivele Witloof (var. în Olanda sau în ţările anglo saxone. începând cu luna octombrie şi terminând cu lunile apriliemai. 18.2%. în timp ce în limbile: engleză (endive/andive). Recoltarea se face prin tăiere de pe rădăcini. care sunt consumate şi apreciate tot mai mult. iar valoarea energetică de 80-200 Kcal/kg.3.7-3. printre legumele de frunze. În Belgia. I. În momentul recoltării. sau uneori prin rupere. P 25-46 mg %. precum şi în întreaga lume. ca România. Speciei Cichorium endivia L. se referă la varietăţile mult mai cultivate de Cichorium endivia. care se poate produce atât în sistem industrial.

operaţiuni mult uşurate de o cultură uniformă.0 I 2. Andivele Witloof sunt mai stabile calitativ decât salata şi sunt puse în valoare de preambalarea în folie contractibilă pe suport sau fără suport.0 2. Se comercializează şi în gama a IV-a de produse. La 10± 40C. înclinate sub un unghi de 300. de la cel puţin 3/4 din lungimea totală. Sunt salate mult apreciate în perioada de vară.5 5. în limita toleranţelor admise.1. spălate.0 5.0-8.3.0 4. fie prin cântărire din produsul expus în ambalajele specifice. spanacul sau ridichile.5 min 2. Desfacerea şi comercializarea se realizează fie cu produs preambalat. garanţia păstrării nemodificate a calităţii este de doar 6-8 zile. pătlăgelele vinete.1. durata de păstrare de 2-4 săptămâni are loc în atmosferă controlată cu un conţinut foarte redus în O2 (sub 3%) şi practic lipsită de CO2 (tip III).0 10. Culoarea verzuie sau aspectul sticlos nu sunt admise. Calibrele păpuşilorde frunze. Se aleg păpuşi de frunze întregi. sănătoase.0 3. în locul salatei propriu zise (Lactuca sativa) care are tendinţa de a emite tije florale. Se elimină cele care conţin în interior tija florală pornită pe mai mult de 3/4 din lungime. curate. fără urme de arsură. la cicoarea Witloof. 18.0 9. păpuşile de frunze trebuie să aibă formă regulată.0-6. cu partea terminală ascuţită şi închisă. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a cicorilor de grădină Scarola şi cicoarea creaţă (frisată).5 9. calibrarea şi ambalarea pe calităţi. Straturile de păpuşi se pot separa prin foi de hârtie. Păpuşile vor fi ferite de lumină.).0 La categoria extra. sunt legume mai puţin răspândite în ţara noastră. pentru a nu trece de la culoarea albgălbuie la culoarea verde şi pentru a nu dobândi un gust amar. pe grupe de calitate Specificare Diametrul(cm) la păpuşi sub 14 cm lungime Diametrul (cm) la păpuşi de 14 cm sau mai lungi Diferenţe maxime de diametru (cm) Lungime (cm) Diferenţe maxime de lungime (cm) extra 2. Aşezarea se face în rânduri strânse.0 9.0-24. Ambalarea se face în lăzi P căptuşite cu hârtie sau în lăzi de carton. Calibrarea ţine seama de corelaţia între lungime şi diametrul maxim. în 260 . pete sau alte defecte. existând 2 grupe de lungime: sub 14 cm şi 14-17/20/24 cm (în funcţie de calitate) (tab. În marile ţări producătoare (Franţa.Concomitent se execută presortarea.0 3. dar mult mai cultivate în Uniunea Europeană decât usturoiul. Păstrarea temporară timp de 2-3 săptămâni este posibilă la 2/40C şi umiditate atmosferică 90-95% menţinută prin acoperirea ambalajelor cu huse de polietilenă.5-6.0-17. 18.0 II min 2. Belgia). tăiate. pentru a preveni degradarea întregii lăzi de la o singură păpuşă necorespunzătoare. Tabelul 18.5-8.0 8.2. iar frunzele componente să învelească păpuşa strâns.0-20.

iar partea necomestibilă de 26%. se consumă şi lăstarii neetiolaţi (verzi). albi-gălbui cu vârful violet.5%. lăstarii pot fi albi-gălbui.2 mg%. calitatea II.7% (celuloză 0. β caroten 0. vitamina C. β caroten 1. P 56 mg%. fibre 1.amestec de varietăţi. iar dintre vitamine.4.1 mg% şi vitamina E 1. Recoltarea se face manual sau semimecanic. se cultivă pentru lăstarii săi etiolaţi. Bilonul se desface. cu efecte medicinale. Valoarea energetică este scăzută. Partea centrală trebuie să fie de culoare galbenă (etiolată) în momentul recoltării. Recoltarea are loc la o lungime de 12-22 cm a lăstarilor.7%). vitamina C 14-25 mg%. vitamina PP 0. 2. substanţe minerale 0.. Fiind sensibile la etilenă.5%). Sparanghelul este o legumă cu proprietăţi medicinale recunoscute. lăstarul se taie cu un cuţit special de la bază. glucide 3. manipularea. plantă perenă. scarola şi cicoarea creaţă nu vor fi ţinute în spaţii de păstrare alături de produse care degajă acest gaz. fără a prejudicia tinerii muguri prezenţi pe rizom şi fără a răni organele subterane. Mg 18 mg%. cu o productivitate de 261 . timp de maxim 5 ore. 230 Kcal/kg. pentru calitatea I şi 150-200 g/buc. Mexic şi America de Sud. 1.6% fibre. vitamina C 10 mg%. Recoltarea primelor două tipuri de lăstari se face dimineaţa.4 mg%. sub protecţia peliculei de polietilenă (ambalate sau preambalate).3%.5 mg%.6% protide. Recoltarea se execută zilnic.0% glucide. din care K 270 mg%. Ca 55 mg%. iar la nivel european Spania. la 60-75 zile de la înfiinţarea culturii.7 mg%. vitamina PP 1. pe o perioadă de 2-4 săptămâni. în atmosferă controlată cu 1-5 % O2 şi maximum 1 % CO2. Mg 13 mg%. transportul şi desfacerea se efectuează ţinând seama de specificul asemănător al acestor legume de frunze cu salatele din genul Lactuca. pentru a evita o colorare suplimentară în cursul zilei a vârfului care iese la suprafaţă. dintre elementele minerale K 330 mg%. complexul B 1. sparanghelul este o plantă legumicolă a cărei cultură se extinde în multe ţări. apoi bilonul se reface. excepţie făcând lăstarii verzi care pot avea maxim 27 cm. Aceştia conţin protide (2. În funcţie de faza de dezvoltare şi de culoare. Presortarea va ţine seama de aceleaşi criterii ca şi în cazul celorlalte salate fără căpăţână. soiuri şi culori. P 37 mg%. Conţin circa 1. sub formă preambalată. 18. Calibrarea se face în funcţie de greutate. precum şi prin calitatea preparatelor obţinute. Prin timpurietatea perioadei de consum (martie-mai). la 00C şi 95% UR. de la minim 200 g/buc.2 mg%. prin importantele cantităţi prelucrate de industria conservelor în ţările producătoare. complexul B 0. Sunt produse dietetice. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a sparanghelului Asparagus officinalis L. În SUA. vitaminele B şi multe alte substanţe utile. sau verzi. după o prealabilă înălbire. Ambalarea. Păstrarea temporară se efectuează în ţările producătoare cu mijloace moderne.4 mg%. Primul cultivator mondial este China. mult mai bogaţi în β caroten. Ca 22 mg%.

Lăstarii expuşi câteva ore la lumină şi răciţi insuficient. G. în condiţii de temperatură mai mici de 50C şi UR 95% permite o păstrare de 3 săptămâni. Prezentarea şi comercializarea sunt avantajate de desfacerea fără păstrare. până la 4 zile. motiv pentru care nu trebuie legaţi prea strâns în mănunchiuri. în lăzi acoperite cu saci umeziţi sau în bazine cu apă răcită. În timpul păstrării. Până la condiţionare. curat şi secţiunea bazei dreaptă. Calibrarea electronică se află în stadiul experimental (Dubon. lumină sau căldură. 18. Prerăcirea cu apă la 4/60C este obligatorie pentru lăstarii care nu se valorifică în cel mai scurt timp. Păstrarea frigorifică de scurtă durată. continuându-şi creşterea şi dezvoltarea în detrimentul calităţii. un transport izoterm. unii producători pun o hârtie îmbibată cu apă. cu grad ridicat de perisabilitate Asmăţuiul. prin folosirea unor coşuri sau lăzi compartimentate şi o repartizare pe dimensiuni. La baza legăturilor sau a lăstarilor care nu au fost preambalaţi.5-1 Kg cu fasonarea finală la bază şi/sau ambalarea.4-7 Kg/oră. Pentru o durată mai lungă. Atmosfera modificată cu un conţinut de O2 de 5-10% şi CO2 5-10%. lăstarii se mai pot alungi cu până la 1 cm. spălarea sau prerăcirea în apă (facultative). 1998). Lăstarii tăiaţi se pun în ambalajele de recoltare. Ambalarea se realizează în ţările producătoare în mod preferenţial în ambalaje de carton perforat. În ordinea operaţiunilor. condimentar aromatice sau perene. se execută gruparea pe dimensiuni (talonaj). însoţită de o fasonare provizorie. se asigură un transport frigorific. care permit o depozitare mai uşoară şi oferă o protecţie bună. Ambalajele folosite sunt platouri cu folie contractibilă sau pungi de polietilenă perforată. legarea în mănunchiuri de 0. de maximum 10-15 zile. se ţin la adăpost de căldură sau lumină şi la o umiditate relativă de 90%. care sunt coşuri sau lăzi căptuşite cu folie de material plastic.1 mm şi ventilaţie slabă dar permanentă. Se elimină exemplarele atacate de dăunători. Lăstarii recoltaţi trebuie să fie întregi şi nevătămaţi. cu aspect proaspăt. leuşteanul.5. temperatura şi umiditatea. pătrunjelul de frunze. urmând a se executa condiţionarea definitivă în cursul după-amiezii. Condiţionarea consumă un volum important de manoperă şi se execută de regulă manual sau semimecanic. apoi calibrarea după diametru.. Odată cu recoltarea se poate realiza o presortare pe categorii de calitate. în formă preambalată sub peliculă PE perforată de 0. În cazul beneficiarilor mai îndepărtaţi. păstrarea se face la 0 0C şi UR 95%. pentru a menţine turgescenţa acestora. iar pentru distanţe mai mici. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a unor legume verdeţuri.06-0.Păstrarea calităţii pe parcursul valorificării este legată de corecta dirijare a 3 factori de mediu: lumina. eventual preambalarea. eliminarea lăstarilor necorespunzători. se poate realiza la 50C şi UR 90-95%. mărarul. Se pot folosi şi lăzi de lemn protejate cu hârtie sau peliculă perforată. care vor fi ferite de uscăciune. tarhonul şi ţelina de frunze se folosesc mai frecvent în ţara noastră pentru condimentarea 262 . sau cu o păstrare cât mai scurtă. îşi vor modifica nuanţa de culoare.

1984.3 2.5 %. J. 260 mg% Ca. Majoritatea acestor zarzavaturi sau verdeţuri apar pe piaţă primăvara devreme.06-0.03ţelina 89 1.8 mg.6 ND 600 30 37 β 5. Dintre vitamine şi provitamine. PP 1. şi colab.1/0. Este bogat în săruri minerale.5 2.2mg% 0. 37 mg% vitamina C. asmăţui 81 6.03 compl.2 Mg 43 mg%.). 0. Ambalarea se face în lăzi specifice pentru legumele 263 .4-3.5%. Tabelul 18.5% lipide şi 5.1 Fe 7 mg% Asmăţuiul sau hasmaţuchiul (Anthriscus cerefolium) are o valoare energetică de 420 Kcal/kg şi circa 40% partea necomestibilă. C Carote Uleiuri Glucide Protide K P Alte componente miner. Ca 200 pătrunjel 80-87 1.2 celuloză 2. Folosite de-a lungul întregului an sub formă proaspătă. având 600 mg% K. seminţe 0.1 2. 1995.0 545 52 60 0.03-0. Fe 5. Vit. 0.4 2.. întrebuinţate mai ales în prepararea borşurilor. 0. 6. Unele constituie şi apreciate materii prime pentru extragerea uleiurilor volatile sau a produselor aromatizante.7 2. şi colab.2.2 3.34 mg% PP. 25 mg% Mg şi 1. vit. 0.0% 0. Loboda se cultivă pentru frunzele tinere.86 mg% vit. 5.34 mg% vit.4 compl.4%. Enăchescu. Compoziţia chimică a frunzelor unor legume cu grad ridicat de perisabilitate (după Favier. Georgeta.6% ulei volatil lipide 0.5 mg% β caroten.2.6%. şi colab. Mg 800 150 39 mg.1 Ca 444 mg%.preparatelor culinare.0. vit.3 1000 200 mg.8 70 7 0. Alexan. PP loboda 91 0. 1983) Denumire Apă % Subst. B.5% celuloză 2. compl. Recoltarea se face la o dimensiune a frunzelor cu peţiol între 10-21cm.86 mg% vitamine B. contribuind prin conţinutul lor deosebit de valoros în vitamine şi săruri minerale. B 0. la îmbunătăţirea şi diversificarea sub aspect nutritiv.4 2. mărar 76-90 3.18. celuloză 1..2 mg% vit.B. M.7 ND ND 58 0.06-0.4 3.5 mg.7 1. Conţine 3.2% glucide..4-0.3 2. dar şi gustativ. Mincu.3% fibre. 0. mg -noizi volatile % % % % specifice % % % % 0. uleiuri volatile (eterice) şi alte componente cu rol tonic sau medicinal (tab.6 mg% Fe.15 celuloză 2. I. 1984.5 0. Frunzele recoltate se leagă în mănunchiuri de 20 fire. 0. E 2. a preparatelor culinare. ele reprezintă doar o parte din multitudinea de specii.03%.Cl.5%.2 3. fibre 0.7 224 69 55 14 0.06tarhon 88 ND ND 2.0 160 44 70 3-4 ND leuştean 85 2. varietăţi sau forme care sunt întrebuinţate în mod similar.4 ND ND 120 9 0. Conţinutul în ulei volatil este de 0.3.6-4. 0.6% protide.

Se recoltează fie întreaga plantă. Proprietăţile sale condimentare sunt întregite de valoarea dietetică în sine.. iar seminţele sunt carminative şi sedative (Alexan. dar se consumă şi deshidratat. caracterizată printr-un conţinut ridicat în ulei volatil cu 40-60% carvonă. Loboda (Atriplex hortensis) are o valoare energetică redusă. fie doar frunzele fragile suficient de mari. Durata recoltării este de circa o săptămână. datorită ritmului rapid de creştere şi apariţie în final a tijei inflorescenţei. tuberosum Hoffm) constituie un produs care întruneşte calităţi de excepţie. 1983). Ambalarea se face în lăzi căptuşite cu folie.2. dar având totodată calităţi depurative şi diuretice. uneori sub formă preambalată în pungi de polietilenă perforată. Recoltarea poate începe la 6 săptămâni din momentul semănatului. durata menţinerii calităţii în aceleaşi condiţii se prelungeşte la circa 5 zile.51 Kg. de numai 190 Kcal/kg. păstrarea temporară poate dura circa 3 zile. sedative. Prezentarea pentru comercializare se face fie în mici legături de 50 g/buc. la 1/40C şi 90-95% UR. Foarte bogat în vitamine şi săruri minerale. asigurând condiţii de manipulare şi transport corespunzătoare şi operativitate în desfacere. M. Un exces de umiditate poate afecta calitatea. Se aseamănă cu spanacul. care se cumpără pentru conservare. Are valoare tonică. Pentru tulpini se recoltează cu 2-3 săptămâni mai târziu. Materialul vegetal recoltat se leagă în mănunchiuri de 250-300 g şi se ambalează în lăzi de lemn sau material plastic căptuşite cu polietilenă fără a fi îndesat. Preambalat în pungi de PE perforată. la 0. Se ambalează în lăzi şi se desface în legături. Pătrunjelul de frunze (Petroselium crispum Mill) sau frunzele pătrunjelului de rădăcini (Petroselium sativum. Se remarcă însă prin conţinutul bogat în substanţe minerale şi vitamine (tab. 18. al cărei consum are loc de-a lungul întregului an. O.).). Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă condimentar-aromatică. în anotimpul rece. cele 16 componente utile 264 . Recoltarea manuală se face eşalonat şi permanent prin tăierea frunzelor (care favorizează lăstărirea) sau prin tunderea tufelor. hipotensive. Leuşteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă cu valoare energetică de 250-300 Kcal/kg. şi colab.verdeţuri. I. la 1/00C şi UR 90-95%. Păstrarea de scurtă durată se poate realiza circa 3-5 zile. precum şi de virtuţile medicinale (diuretice. var. aperitivă şi stomahică. când plantele au 9-12 cm înălţime. expectorante etc. 1978. iar pentru condimentarea murăturilor se recoltează în momentul formării seminţelor.. în lipsa circulaţiei aerului. fie în snopi de 300350 g în perioada de consum maxim sau desfiinţare a culturii. Plantele tinere se înmănunchiază în legături. sub forma frunzelor sale verzi sau uscate în anotimpul rece. când este într-un stadiu mai tânăr. Păstrarea temporară se poate face la 3/5 0C şi 90-95% UR. fiind un remineralizant şi revitaminizant apreciat. După Iordăchescu.. după presortare şi fasonare în partea inferioară. stimulează diureza. Are proprietăţi medicinale foarte bine cunoscute: tonic aperitive şi stomahice. de pe rozeta superioară a plantei mature. mărarul este produs în culturi succesive sau protejate de-a lungul întregului an. şi Bojor.

prin tunderea sau prin ruperea lăstarilor nelignificaţi. permit o conservare a calităţii de 4-6 săptămâni. Se deshidratează şi se liofilizează în cantităţi importante. 11. Forma cu frunze creţe şi mai puţin parfumate nu este totdeauna preferată de consumatori. Producerea şi comercializarea au loc de-a lungul întregului an. cu proprietăţi condimentar . }elina de frunze (Apium graveolens var. valorificarea sa este dependentă de preocuparea care se manifestă pentru o manipulare şi un transport corespunzător. 265 .menţionate găsindu-se în proporţii foarte importante (tab. prin tăiere de la colet. Cl. dar mai ales tonice şi aperitive.). oţetului sau preparatelor din carne de oaie. ferit de insolaţie. iar partea necomestibilă între 5-40%. Specia este cunoscută pentru calităţile sale medicinale în general. Nu se recomandă spălarea decât în orele premergătoare desfacerii şi comercializării. Pătrunjelul recoltat manual. Conţinutul ridicat în ulei volatil determină efectul tonic-aperitiv. congelarea sau extracţia uleiului volatil. Este mult apreciat în aromatizarea murăturilor.. Prelucrarea prin deshidratare este diversificată în ţările dezvoltate prin metode noi de transformare sau conservare: liofilizarea. Valoarea energetică este de 270-480 Kcal/kg. β caroten şi vitaminele B. când este utilizat pentru conserve. Fiind un produs excesiv de perisabil. Recoltarea se face manual. Recoltarea mecanizată se poate efectua în două etape şi este practicată pentru industrializare. Tarhonul (Arthemisia dracunculus) este un semiarbust peren de la care se folosesc frunzele liniar lanceolate sau rămurelele tinere. Vânzarea se face în legături de 150g/buc. urmate de comercializarea neîntârziată.aromatice. După Chaux. 1994. sau în snopi în perioada de toamnă. cu presortare. când frunzele sunt fragede şi au atins o masă vegetativă abundentă (Iordăchescu. Ca. Frunzele sunt mult mai bogate decât rădăcinile în toate componentele utile. păstrarea temporară nu este recomandată mai mult de 5 zile. Mg.2. din primăvară până toamna târziu. În condiţii obişnuite. Se observă un conţinut remarcabil în K. iar culturile protejate sunt foarte răspândite. P. urmată de păstrarea la 50C şi 90% UR până în momentul desfacerii. I. Valorificarea se realizează la fel ca la leuştean. în ţările unde cultura este mai răspândită. se leagă în buchete de 10-15 fire sau snopi de 300/350 g în perioada când este solicitat pentru conservare. Cl. şi Foury. dar mai ales frunzele varietăţii de rădăcini (var. la 0-3 0C şi 85-90% UR. Perisabilitatea ridicată a tarhonului impune valorificarea sa la adăpost de deshidratare sau ofilire. se utilizează frecvent pentru aromatizarea murăturilor şi pentru condimentarea diverselor preparate culinare. prima recoltă la varietatea pentru frunze obţinându-se după 70-110 zile de la semănat. vitamina C. secalina). iar uleiul volatil se extrage în scopuri medicinale şi alimentare. mai ales la producătorii individuali. prerăcirea imediat după recoltare la 0-20C. Fe.. Se recoltează manual şi eşalonat frunzele. dar proprietăţile sale terapeutice sunt mult mai numeroase. rapaceum). 1978). dar nu se pot păstra ca acestea din urmă. şi colab. Recoltarea se poate executa în tot anotimpul cald. PP sau E.

5 1.1). fluidifică sângele.6-0. Usturoiul ocupă locul 14. % 1990 1991 1992 225 218.1 Date statistice (1990-1996) privind producţia (mii tone) de legume bulboase în Romania şi ponderea procentuală a acesteia din producţia legumicolă totală (Anuarul Statistic al României.5 68. 19. urmate de praz. ceapa ocupă locul 4 între produsele legumicole. % cca.3 1. E 0.3 72 84.1 Tehnologia valorificării în stare proaspătă a bulbilor de ceapă uscată Ceapa este o legumă foarte valoroasă sub raportul calităţilor alimentare.2 mg%.2 1995 363 13 69. PP 0.2-0.E. 7-10% glucide. Producţia românească este mai mare decât cea a Marii Britanii.E.5 339.5 1996 305.7 1993 344 12 48.4-0. Manifestă şi proprietăţi pectorale. iar conţinutul în fitoncide îi conferă proprietăţi antiseptice.6 g% substanţe minerale.. după varză şi tomate. Franţei sau Germaniei. În ţara noastră este produsă preponderent ceapa din arpagic care intră în reţeaua de valorificare de la sfârşitul lunii iulie şi până în primele două decade din septembrie. condimentare şi medicinale. care nu este înregistrat în datele statistice. Se păstrează în cantităţi importante pentru consum în anotimpul rece şi se prelucrează mai ales prin deshidratare.6% protide. Importanţa sa economică o situează pe locul 3 în România.7 1994 311 12 56. 1.1-0. din care K 140/180 mg%.2 43.4 mg %.3-1. consumul este asigurat direct de la 266 . proprietăţi hipoglicemiante. de reglare a microflorei intestinale şi prevenire a deranjamentelor stomacale.E. Argentina şi Mexic.3 mg% şi vitaminele B 0. în ordinea importanţei producţiilor.4 2. mii t.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR BULBOASE Legumele Liliaceae anuale care prezintă importanţă economică pentru ţara noastră sunt ceapa şi usturoiul. Ca 25/40 mg%. în cadrul producţiei legumicole (tab. Ceapa este un diuretic puternic. peste 12 kg/locuitor/an.CAP.E.1 2. În România se consumă multă ceapă. Stimulează digestia şi are acţiune carminativă. şi partea necomestibilă 6-8%. XIX. cei mai mari producători fiind China şi C. 1997) Denumire Ceapa uscată Usturoi uscat UM mii t. 0. Valoarea energetică este de 340-520 Kcal/kg.5 2.8% celuloză şi cca.3 10 10 13 30 32.8% fibre. vit. marii producători mondiali fiind C. 0. 1. P 30/44 mg%. faţă de media europeană (5-8 kg/loc/an). Tabelul 19. vit. Vitaminele : C 6-9 mg%.9 1. Compoziţia chimică: 86-89% apă. dar ocupă locul 2 ca eficienţă energetică. Până la sfârşitul anului.0 1997 1998 1999 2000 337 365 401 296 14 13 13 12 63.12.5 1. Mg 8/16 mg%.2-0.3 3 3 3 3 Pe plan mondial.6 11 54.

iar ceapa din sămânţă. Prima fază este 267 . (1979/1986) recomandă ca recoltarea la ceapa din arpagic (Uriaşă de Stuttgart) să nu depăşească prima decadă a lunii august. şi colab. Recoltarea se face mecanizat. Iordăchescu. Dacă recoltarea este întârziată.3-0. rădăcinile pot rămâne parţial funcţionale. strivirile sau tăieturile (STAS R 9127/590). reducând mult pierderile la depozitare. dar ajung în faza optimă de recoltare mai târziu. Ele se justifică doar pentru culturile de ceapă destinate unei păstrări mai îndelungate. prin procedee simple. când frunzele sunt 100% uscate şi aplecate la pământ. Dumitrescu. iar pericolul îmbolnăvirilor sau pornirii premature în vegetaţie sporeşte. unde se poate face în 2 faze. Recoltarea manuală constă din smulgerea plantelor şi aşezarea pe sol într-un strat de 10-15 cm. M. rănirile. perioada de 15-25 septembrie. administrat cu 10-15 zile înaintea recoltării. Momentul optim de recoltare în vederea păstrării este faza semiverde. discul este brunificat complet iar rădăcinile uscate nu mai reţin bulbul în pământ. semimecanizat sau manual. Pentru consum imediat recoltarea se mai poate face şi în faze de maturare completă.. până la noua recoltă de ceapă uscată. când bulbii au forma şi mărimea tipică soiului. evitându-se producerea vătămării bulbilor. După Iordăchescu. tunicile îşi pierd elasticitatea şi creşte procentul de bulbi dezvoltaţi. au 2 sau 3 tunici de protecţie de culoare caracteristică. În primele 5 luni din anul următor. culturile ceaclama sunt mai avantajoase pentru valorificare şi oferă bulbi care se păstrează bine timp de 6 luni în condiţii de ventilaţie naturală. oferta de ceapă provine în proporţie tot mai importantă de la producătorii mai importanţi şi depozitele mai moderne. Tratamentul cu hidrazidă maleică 0. În anii umezi. iar durata de păstrare se prelungeşte de la o recoltă la alta. cu rol antigerminativ sunt facultative. (1996) produsul Fazor (sarea de K a hidrazidei maleice) în doză de 4 kg/ha în 500-600 l apă. În lunile mai-iulie se consumă mai ales ceapă verde. Un muncitor recoltează 270-500 kg ceapă/zi.35% substanţă activă. (1998) nu mai menţionează folosirea defolianţilor tip Reglone. iar frunzele s-au îngălbenit la vârf (STAS R 9127/5-90). Aceşti bulbi nu se păstrează bine. C.producători. peste 75% din plante s-au înclinat la pământ datorită înmuierii la colet. în circa 3 săptămâni. iar riscul de a relua creşterea şi dezvoltarea este real. cu un procent de germinare de numai 1-2% în funcţie de soi. Recoltarea mecanizată este efectuată pe suprafeţe care depăsesc 7090 ha. care înregistrează pierderi mai mici şi asigură o bună păstrare în anotimpul rece. După Moreau. a permis păstrarea bulbilor de ceapă uscată în celule cu ventilaţie mecanică până în luna iunie a anului următor. C. B. sau din ceapa uscată depozitată temporar. Tratamentele anterioare recoltării. administrată în 300 l apă/ha cu 15 zile înainte de recoltare are un efect inhibitor. 1989.

Conform STAS R 9127/5-90. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mic de 30 mm nu sunt admişi. în primele 2-3 zile la 300C. conţinutul în umiditate exterioară trebuie să fie de maxim 1. Se îndepărtează bulbii bolnavi. unii germeni patogeni sunt distruşi.. pe brazdă sau în grămezi. corpurile străine. Cl. recoltarea este precedată de o tăiere a tulpinilor false.. bulbii sunt preluaţi şi încărcaţi în mijloacele de transport. s-au obţinut 89-95% produs vandabil. Cl. ceapa nu mai are condiţii favorabile de maturare şi uscare bună pe câmp după 1 septembrie. apoi timp de 24 de ore la 35± 50C şi în final timp de 10-12 ore la 47± 10C.7%.dislocarea şi gruparea (adunarea) bulbilor pe un rând lat de 45 cm şi gros de 8-10 cm. B. dar şi în restul ţărilor europene pe timp nefavorabil. zdrobiţi. insuficient de uscaţi pentru stadiul de utilizare prevăzut. deformaţi. reuşita recoltării mecanizate depinde de: -distanţa de plantare (care trebuie să fie corespunzătoare utilajului folosit). prin tăierea părţii aeriene la 3-4 cm de colet şi prin presortarea bulbilor. rădăcini detaşate. 268 . resturile de pământ de pe rădăcini. În ţara noastră. Un procent de 15-36% din bulbi au avut o capacitate redusă de păstrare. pentru uscarea în ambalaje aerisite. eliminării buruienilor şi limitării masei vegetale care se usucă. 1996) în scopul uşurării smulgerii. se asumă unele riscuri. frunze şi buruieni. care se face fie la 15-20 cm deasupra bulbilor (Chaux. tăiaţi. corpuri străine) în proporţie de peste 3%. Din determinările efectuate asupra bulbilor de ceapă recoltaţi mecanic. indicator empiric al unei uscări corespunzătoare). STAS R 9127/5-90 recomandă în condiţiile unor ani cu perioade ploioase prelungite. (1978) recomandă depozitarea după recoltare. 1994). Mănescu. (1985). Nu corespund STAS 1424-86 (ceapă uscată) bulbii cu umiditate exterioară anormală. a frunzelor şi a rădăcinilor nu se poate face pe câmp. C.de gradul de îmburuienare cât mai redus. unde condiţiile nu permit. la soare şi la vânt. cu un consum energetic important. la curent de aer cald. tulpini false uscate detaşate. Se ventilează un debit de 100-110 m3 aer/t/h. După Iordăchescu. Rănile mai mici se cicatrizează. frunze. cu impurităţi (pământ. stivuite sub copertine sau rampe acoperite. zvântarea şi uscarea în solarii. când uscarea bulbilor. foi desprinse. iar 5-11% din cantitatea recoltată au fost bulbii vătămaţi. În ţări ca Olanda sau Marea Britanie. În unele ţări. cu tulpini false sau tulpini mai mari de 4 cm. În a 2-a fază.de umiditatea solului de minim 55-75% UI. . din care 58-80% bulbi corespunzători pentru păstrare. Zvântarea şi uscarea după recoltare are loc în 5-8 zile. sau pe platforme acoperite. sau de 12-14% pentru tunicile de protecţie (care trebuie să foşnească. S. prin asigurarea unui regim de ventilare activă cu aer uscat. Prin aplicarea prea timpurie a acestei lucrări. Apare posibilitatea utilizării unor soiuri mai tardive. şi Foury. . se recurge la uscarea bulbilor în depozite. Condiţionarea preliminară pe câmp se face manual. iar unele defecte sau boli apar mai evidente. fie la numai 6 cm (Moreau.

Se recomandă folosirea ambalajelor de capacitate mare. între 30-40 mm. atac vizibil de boli sau dăunători. fără tije florale (fuşti). Depozitarea şi păstrarea bulbilor de ceapă uscată este reglementată prin STAS R 9127/5-90. Frunzele pergamentoase acoperitoare vor fi bine înfăşurate pe bulbi. Condiţiile de cultură influenţează capacitatea de păstrare a bulbilor de ceapă. doar culturile de ceapă din arpagic sau semănată direct (ceaclama) cu o densitate de peste 650 mii plante/ha oferă posibilitatea obţinerii de bulbi cu masă specifică (densitate) mare . Calitatea cerută pentru păstrare este urmărită şi realizată corespunzător doar în culturi special destinate. 60-80mm. în funcţie de caietele de sarcini. Nicoleta (1989). alături de caracteristicile calităţii I. A. Manipularea. se face în lăzi. iar pentru calitatea II. (1983). Pentru export există prevederi specifice. pentru consum curent. turgescenţi. tari. lovituri. Pentru ceapa din răsad (ceapa de apă. lăzi paletă. Se execută manual sau semimecanic (la bandă) şi constă într-o reluare a sortării.) şi cu un diametru ecuatorial de 40-60 mm. transportul în vrac de 20 tone sau mai mult duce la degradarea produsului prin condens. bulbii vor fi caracteristici soiului. Acolo unde nu există rampe de cale ferată. calibrarea se face după înălţimea bulbului care care poate fi de calitatea I de peste 60 mm. iar în unele cazuri în vrac. B. iar paletele lăzi din metal 410-440kg. bulbii sub 40 mm nefiind consideraţi de calitate standard. Calibrarea se face mecanizat. lăzile paletă 320-400 kg. Condiţionarea imediată la centrul de valorificare se face pentru desfacerea şi comercializarea fără păstrare. dar criteriul calitativ cel mai important rămâne uniformitatea lotului. uniformi (65-70g/buc. transportul şi livrarea în tranzit. şi a vagoanelor CFR de 50 tone. neîncolţiţi. diametrul ecuatorial minim este de 40 mm. Bulbii cu diametrul ecuatorial mai mare de 80 mm se admit doar pentru prelucrarea industrială. Manipularea sacilor de plasă cu ceapă trebuie organizată cu transportoare cu şipci de lemn. (1996) arată că schimburile comerciale internaţionale se axează pe următoarea scară de calibre: 40-60mm. caba). saci de diferite tipuri. La calitatea I. iar calitatea I conform STAS 142486 poate fi dirijată către păstrare. La calitatea I. lăzile P ambalează în medie 32 kg ceapă uscată. Moreau. iar unele firme solicită bulbi mici şi uniformi (diametru 25-30 mm) pentru conservare în acid lactic. urmată de calibrare. deoarece modul de încărcare în vrac. cu rădăcini scurtate sau fără rădăcini. dacă staţionările depăşesc 3 zile. care vor prezenta o dezvoltare vegetativă normală. şi 80-100mm.Manipularea şi transportul trebuie efectuate cu atenţie. cu instalaţii pentru produse de formă sferică. lăzi paletă. iar cel mai solicitat este calibrul 60-80 mm. fără vătămări produse de ger. pentru industrie sau pentru export. numărul de manipulări şi înălţimea de cădere influenţează ulterior calitatea bulbilor. iar de calitatea II între 40-60 mm. C. După Iordăchescu. striviri. După Jalea. 269 . şi Mihăilescu. şi colab.

depozite cu ventilaţie mecanică.9/apr) Spaţiile cu aerisire naturală în care se păstrează ceapa uscată sunt magaziile. (1994) remarcă efectul nefavorabil al fertilizărilor cu azot amoniacal şi cu fosfor.spaţii tradiţionale sau improvizate. până în luna decembrie. copertinele. rampele. etc. de protejarea împotriva umidităţii sau intemperiilor şi de o bună circulaţie a aerului în produs.4 (5. au avut pierderile cele mai mari la păstrare. care favorizează bolile de depozit. mult sub cele care se pot justifica din diferite cauze obiective (14-21. soiul Diamant) dau bulbi care se pot păstra bine în condiţii de ventilaţie naturală o durată de 6 luni.1-1.5 (14.8-20.1/feb) 1. Se admit doar cei cu diametrul ecuatorial sub 80 mm. . mai ales prin administrare în exces.5 (23.7/ian) 11-13.8-3. întârzie repausul fiziologic şi determină un procent de bulbi depreciaţi mai mare.7 (14. cu umiditate necorespunzătoare sau încinşi.1-2.1/feb) 12. eventual macrosilozuri.2. N. cei cu pământ aderent. în trei categorii de spaţii de păstrare.3/apr) Pierderi calitative % 2. Se poate constata că până şi loturile nefertilizate se pot păstra mai bine. Pierderile economice sunt apreciate la circa 5%.6/ian) 14. Se precizează sau se subliniază că nu corespund păstrării bulbii ieşiţi din repausul vegetativ. Ceapa uscată se depozitează în vrac sau ambalată.0/ian) 1.7/apr) Pierderi prin stricare % 1.1 (2. Densitatea mai scăzută realizată a dus la obţinerea de bulbi calitatea I în proporţie de numai 75%. de 25% bulbi improprii pentru păstrare. avea o proporţie însemnată de exemplare cu fuşti.Culturile din arpagic plantate primăvara au înregistrat pierderile cele mai mici la o păstrare frigorifică de 240 zile (soiul Uriaşă de Stuttgart). Se stabileşte chiar un prag al fertilizării N:P:K de 80:40:40 pentru o păstrare corespunzătoare. Condiţiile de calitate ale bulbilor de ceapă destinaţi păstrării sunt corespunzătoare calităţii I din STAS 1424-86. de formă "gât de sticlă".3/feb) 1. 270 . pătulele. Culturile semănate (ceaclama. care erau cu un diametru mai mare de 60 mm.5-2. cu 2-3% mai mari ca la culturile plantate primăvara şi cu 4-5% mai mult decât la ceapa ceaclama. în timp ce varianta optimă este 60:30:30.2-15. Culturile din arpagic. şi colab. deformaţi sau cu fuşti (tije florale).3/apr) Pierderi totale % 14-21. Durata de păstrare a bulbilor de ceapă uscată conform STAS 9127/5-90 şi pierderile conform HCM 190/1984 Tipul păstrării spaţii cu aerisire naturală depozite cu ventilaţie mecanică depozite frigorifice Durata (luna) 3-5(XII) 4-6(I) 6-8(III) Pierderi în greutate % 10-13.9/ian) 2.2 (4.1 (24.5 (12.7/feb) 10-11. Păstrarea este temporară. podurile clădirilor. plantate toamna.3-4. iar diferenţa rămasă.2-4. sau în general cei netipici soiului.3 (5. iar rezultatele depind de calitatea iniţială a bulbilor. Rossier.1%). moi. Tabelul 19.5 (3. . Fertilizarea exagerată diminuează păstrarea. cu ventilaţie naturală.4 (17. care diferă în privinţa pierderilor acordate legal: .8 (2.depozite frigorifice. nici bulbii dubli.

Pentru o cantitate de 50 t este necesară realizarea unui pătul de 24 m lungime x 2m lăţime x 2m înălţime. dar costul de păstrare este mai redus. pe culoarele de acces (1 kg/5m3 spaţiu liber). sau 1.5-0. depăşind 38% la începutul lunii februarie. controlul păstrării este greu şi există riscuri pe timp friguros sau umed.Păstrarea în pătule se face mai ales în timpul toamnei. consumul de forţă de muncă este de 8-14 ore om/t. pentru preluarea operativă a producţiei de pe câmp atunci când nu există altă posibilitate.. Deşi operativitatea depozitării este superioară. Se mizează pe zone sau ani favorabili. prelungirea păstrării nemaifiind recomandată. Ventilaţia este asigurată prin unul sau mai multe canale orizontale.5 m2 admisie/200 m3 spaţiu. aşezaţi pe toată lungimea pătulului şi pe suprafaţa liberă a cepei de la coamă. prin protejarea bulbilor faţă de factorii atmosferici nefavorabili.8 m. realizându-se un spaţiu de stocare de 90 m 3 (Gherghi. Cheltuielile de depozitare sunt reduse.02%). Produsul se protejează cu baloţi de paie. Se asigură izolarea acoperişului şi a pereţilor laterali. dar în zonele cu precipitaţii puţine se amplasează şi la exterior pe platforme betonate. Dacă lucrările se execută manual. S. datorită cheltuielilor mici de depozitare şi investiţii. Până în primele două luni de iarnă. 1985). Umiditatea relativă ridicată se previne prin închiderea uşilor şi ferestrelor în perioadele ploioase şi în ultimă instanţă. precum şi 2 m2 suprafaţă de admisie (ferestre. Înălţimea de umplere este de 1. deoarece cristalele de gheaţă se formează în spaţiile intercelulare şi la periferia celulelor (Mănescu. Încărcătura realizată este modestă 0. O dificultate mai importantă constă în încărcarea şi descărcarea dificilă. dar 271 . A. pierderile totale sunt relativ mici.5-18%. sau în lăzi P stivuite manual la 2-3 m înălţime. În a doua jumătate a iernii. cu climă blândă. În cazul înregistrării unor temperaturi mai scăzute de -3 0C. Ceapa poate rezista până la -50C (-70C). pentru a putea fi ferite de umezeală.5-3. Consumul de paie este de 18-24 kg/t ceapă. ceapa se protejează cu baloţi de paie. Se asigură uscarea şi se reduc pierderile. prin presărarea de var nestins la baza stivelor. iar amplasamentul nu ocupă suprafeţe mari. (Groza. Amplasate cât mai aproape de locul de producţie. 1978). La dezgheţare lentă îşi revine. Păstrarea în magazii sau spaţii improvizate cu aerisire naturală se face în containere cu plasă metalică şi lăzi paletă stivuite până la 3-4 m înălţime. 1989). fie în lăzi stivuite până la 2. când păstrarea poate reuşi până în luna martie. Ceapa se aşază în vrac cu lungimea de 20 m şi înălţimea 2-3 m. dacă are un conţinut ridicat de substanţă uscată solubilă (13-14%) şi în substanţe volatile (0. precum şi prin canale de aerisire verticale. cu pierderi de 14. şi colab. uşi) la fiecare 100 m2 pardoseală.7 t/m2.. Macrosilozurile se construiesc în şoproane sau magazii închise. Durata de păstrare este de 4-6 luni.0-1..3m. La un capăt se amplasează un ventilator. care funcţionează în zilele cu temperatură şi umiditate relativă favorabilă. I. iar la amenajările în exterior se utilizează folie de polietilenă. pierderile cresc rapid.7-1. macrosilozurile pentru ceapă au fost testate în spaţii închise în Câmpia de Vest.

Penicillium sp.cu ventilaţie pe la partea superioară (păstrare ambalată). Nicoleta şi colab. dar şi în zilele când nu se preia ceapă. Primele 10± 2 zile de ZVANTARE şi USCARE. variabilă ca durată (max. Depozitele cu ventilaţie mecanică permit asigurarea unui debit de 90-100 m3 aer/t/oră prin pardoseală. Durata zilnică oscilează între 14-18 ore.50C şi UR 65-75%. În momentul depozitării.(1982) principalii agenţi patogeni din celulele cu ceapă sunt Botrytis sp. Există două posibilităţi de păstrare: în vrac şi în lăzi paletă. Stivuirea este posibilă până la înălţimea de 4. B.cu ventilaţie prin pardoseală (păstrare în vrac). când temperatura este mai scăzută. în funcţie de starea ambalajelor. ventilatoarele vor funcţiona pentru uscare şi eliminarea căldurii din respiraţie. apoi şi în timpul zilei.numai în condiţiile însilozării unor bulbi de calitate. Se ventilează întreaga noapte. în modul următor: A. P|STRAREA de 3-6 luni. prin gazare (1l/750 m3). iar în zilele cu temperaturi negative aerul se recirculă. respectiv cu stricta respectare a graficului de ventilaţie în vederea realizării unor condiţii optime de păstrare. C. Prima posibilitate oferă o folosire economică a spaţiului (1. închiderea celulelor şi începerea ventilaţiei. cu întreruperi de 6 ore. 3-6 ore. tratament foarte eficace dacă se iau măsuri de etanşeizare. 272 . După Mihăilescu. se elimină cu un ventilator frunzele exterioare şi se face o sortare. Dezinfectarea celulelor trebuie făcută cu formol. tratamentele preventive cu fumiganţi. se cumulează cu măsurile de igienă. Urmează PERIOADA DE R|CIRE. Se recomandă ca umplerea celulei să dureze 5-6 zile.5m.0-5. Ventilatoarele funcţionează ziua. cu o stare fitosanitară foarte bună. Într-o celulă de 12x24 m se pot păstra 500-800 t ceapă uscată.. Calitatea. Păstrarea în lăzi paletă se dovedeşte de multe ori mai reuşită în condiţii de ventilare mecanică. . deoarece se asigură o bună circulaţie a aerului.5 m (500-580 kg/m3). după care urmează nivelarea vracului. ventilând 18-20 ore/zi aer uscat la 20-250C şi cu UR 65-75%. dar au doar efect fungicid şi nu pot distruge Erwinia carotovora. de la sfârşitul lunii octombrie şi în cursul lunii noiembrie. pentru a elimina bulbii necorespunzători (dacă nu s-a făcut). 4 săptămâni) până la realizarea parametrilor de păstrare. Pereţii trebuie văruiţi cu lapte de var 200g+ clorura de var 1200g/100 l apă. Produsele fumigante Fumispore (parahidroxi fenil salicil amida) 1. iar produsul poate fi controlat mai uşor. Ventilaţia se execută cu aer exterior. se desfăşoară la 0± 1. Păstrarea frigorifică are şi ea 2 variante: . Condiţia de bază este aplicarea fără abateri a tehnologiei de păstrare în vrac în întregul ei. Fusarium sp.5g/m3 şi Fumizol (thiobendazol) 1g/m3 se administrează şi ele după o prealabilă etanşeizare. iar în zilele umede se ventilează prin recirculare.8-2 t/m2) la o înăţime a vracului de 3. şi Erwinia carotovora. fără întreruperi sau derogări. starea sanitară şi uniformitatea bulbilor. gradul de uscare şi provenienţa cât mai unitară din culturi special destinate. Noaptea...

Probele din ambalaje. Păstrarea frigorifică în ambalaje implică folosirea lăzilor paletă. t anual). }ările nordice folosesc uscarea în celule. iar controlul stării de păstrare a bulbilor lunar până în luna ianuarie şi săptămânal în perioada următoare. care vor fi valorificate în primăvara anului următor. Starea de sănătate poate fi ameliorată şi prin tratamente curative cu Fumispore 3g/m3. Parametrii de păstrare sunt temperatura 0/50C şi UR 70-75%. Se asigură o ventilaţie dirijată de 90-100 m3aer/t/h. la ± 10C şi 70-75% UR. Înălţimea vracului este mai mare. de aceeaşi mărime. Italia (460 mii t anual). în ritmul de 0. ventilând aer uscat şi cu 20C mai rece ca în interior. execută zvântarea şi uscarea în câmp. B. ventilând 4/6 ore zilnic. care se examinează. se recoltează randomizat din cel puţin 10 lăzi paletă. dar celelalte ţări ca Spania (peste 1 mil. la un debit de 150-300 m3 aer cald / t. Conform STAS R 9127/5-90. B. iar ceapa are o umiditate exterioară care nu a putut fi eliminată corespunzător pe parcursul fluxului de valorificare. R|CIREA în 15-20 zile. Se examinează starea fitosanitară şi gradul de încolţire. în baza aceloraşi faze: A.5% pe zi. Aerul răcit este refulat în celulă printr-un canal montat sub tavan şi circulă de sus în jos printre stivele de lăzi paletă cu ceapă uscată. ZVANTARE/USCARE în 10-12 zile cu ventilare timp de 18-20 ore/zi aer exterior la 20/300C şi UR 60-70%. Măsurile de igienă şi control fitosanitar sunt sporite. Probele din vrac se recoltează la adâncimea unui braţ (50 cm). uscarea durând 10-12 zile iar zvântarea 4-6 zile. la -1. se foloseşte aer încălzit la bateria secundară a RAC-550. controlul parametrilor de păstrare are loc de 3 ori pe zi. C. 1996) păstrarea frigorifică şi păstrarea în ambalaje se rezervă loturilor excepţionale. Ceapa din sămânţă (ceaclama) se poate păstra aceeaşi perioadă. până se adună 10 kg. Reducerea temperaturii se face treptat. Lăzile paletă noi se pot stivui pe 7-9 nivele. 273 . stabilinduse măsurile tehnologice necesare şi/sau ordinea de valorificare. Calitatea şi uniformitatea recoltei permit în condiţiile climatice din vestul Europei o păstrare în vrac în bune condiţii. După Moreau. în diagonală. suprapuse până la 5-6 m. în debit de 200 m3/t/h. la 28/400C. cu aer la 0/-1. dar se pot folosi şi lăzi paletizate pe 4 nivele sau chiar saci de plasă în palete cu montanţi. din locuri diferite. Regimul de ventilaţie este identic păstrării în vrac. în funcţie de starea lor tehnică. în câteva săptămâni. Franţa (248 mii t anual) etc.Păstrarea frigorifică în vrac este dificilă doar prin prisma pretenţiilor deosebite pe care le ridică. legate de calitatea materiei prime. Păstrarea optimă pe loturi din ţările dezvoltate se face în celule multiple. măsurile de prevenire-combatere a bolilor şi conducerea factorilor de depozitare.5-5m. vremea este ploioasă şi umedă. Dacă în momentul respectiv. (1994. şi colab.50C şi 65-70% UR. P|STRAREA timp de 6 luni cu menţinerea parametrilor de răcire. Ceapa din arpagic se poate păstra frigorific în ambalaje 8-10 luni. suprapuse până la 5-6 m înălţime.50C şi UR 65-70% cu un regim de ventilare de 16 ore/zi. de 3.

Se utilizează şi sub formă de ulei volatil sau rezinoide (oleorezine) extrase în alcool sau în acetonă. 274 . Vitamina C 14-30 mg%. antisclerotice. în America Latină (Argentina. Prioritate au loturile mai expuse pierderilor.65%. la capacităţi fixate prin nota de comandă.50C la 6/80C. prin autoîncăzire. Partea necomestibilă este de 13%.5% lipide şi 0.Sistarea păstrării impune un termen de valorificare de 15 zile în care produsul rămâne încă stabil calitativ. Ca 38 mg%. consumul mediu de usturoi este însă de 0. pentru scopuri alimentare sau farmaceutice. tonice şi antihelmitice (contra viermilor intestinali). antibacteriene. vit. murăturilor şi conservelor etc.1 mg%. în 1-2 zile. Condiţionarea după păstrare nu diferă de condiţionarea iniţială a producţiei. P 134 mg%.5%.5 mm.35-1. a temperaturii de la -1. Mg 21-36 mg%. PP 0. 0. la scoaterea din celule. dar sunt mai perisabile şi asigură necesarul de consum din lunile august-ianuarie. Spre deosebire de China. evoluţie care are loc în mod natural. Bulbii vor avea cel puţin 10/120C. care a profitat de un fenomen similar pentru a deveni un exportator recunoscut chiar în ţările cu tradiţie (Franţa). 10kg sau 25 kg. Consumul usturoiului este foarte răspândit în ţările mediteraneene (renumită în Franţa. cusuţi la gură. de 5kg. Se procedează la ridicarea treptată.5-0.2. vitamina E 0. numeroşi beneficiari au cerut ambalarea în saci de bumbac portocalii cu ochiuri de 4x4 mm sau 4x2. Pentru export. Soiurile de toamnă au o calitate superioară şi sunt mai productive. vitaminele B 1-2 mg%. reambalaţi în saci de 25kg. Pe măsura livrării. Mai puţin răspândit în ţările nordice. mai ales în lunile de iarnă.4-1. pentru a nu forma condens. bulbii se sortează şi se ambalează în lăzi P sau săculeţi de plasă de diferite capacităţi. 23-27% glucide. prevăzuţi cu două urechi de manipulare şi având etichete de marcare. antihemoragice. ca atare sau pentru condimentare şi pentru aromatizarea preparatelor culinare. 6-7% protide.1-0.8 kg /locuitor/an în Franţa şi de 0. Bulbilii (căţeii) conţin 61-64% apă. El are reale calităţi medicinale.5-0.6 kg/locuitor/an în România. carminative. 19.6% celuloză (3% fibre). în România a crescut doar consumul intern. (1990) enumeră 18 utilizări interne şi 6 de uz extern.7-1. Mexic) şi China. Apare evidentă dublarea producţiei româneşti în ultimul deceniu. din care K 450-520 mg%. în condiţiile unei umidităţi relative de 75-80%. fiind cunoscut mai ales prin proprietăţile sale hipotensive. Popandron. şi colab. O altă modalitate de livrare este în saci de 5kg. Fe 1. N. Elementele minerale sunt în cantitate de 1. în sud).5 mg%. iar valoarea energetică de 1350Kcal/kg. este Gasconia. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a bulbilor de usturoi Usturoiul este o legumă mult folosită în alimentaţie.

Întârzierea recoltării determină invazia microorganismelor saprofite care înnegresc tunicile şi diminuează durata de păstrare (Botrytis sp. când treimea superioară a frunzelor s-a îngălbenit. Se urmăreşte producerea de căpăţâni cu tunici netede (recoltate la timp. Procentul de impurităţi. Tulpina falsă trebuie tăiată sub 3 cm. La calitatea II se acceptă căpăţânile bune de consum care nu se încadrează la calitatea I. fie legat în mănunchiuri şi atârnat de sârmă (1000 m/ha).Soiurile de primăvară prezintă doar avantajul unei păstrări cu peste 2 luni mai îndelungate. pământ şi foi uscate. după uscare. sistem răspândit în Spania (Marin. H. În ţările cu climat mai umed. Sortarea şi calibrarea se execută conform STAS 1425-80. Condiţionarea se poate face în câmp. bulbii vor avea integritate perfectă şi formă regulată. în perioade cu timp cât mai favorabil. Loviturile sau pământul aderent ridică adesea probleme. Diametrul ecuatorial va fi de minimum 35 mm. Recoltarea se face în lunile iunie-august. la puncte de condiţionare. pe suprafeţe care justifică utilizarea agregatelor. prin smulgere. Pentru calitatea I. tari. Bulbii valorificaţi în vrac se pot peria mecanic.) (Marin. Păstrarea usturoiului este reglementată prin STAS R 9127/9-82. H. Se admit 2% impurităţi (maximum) şi diametrul ecuatorial 30-35 mm. 1994). căpăţâni pătate (Chaux. lipsite de buruieni. timp de 6-10 zile. folosind dislocatorul sau MRC 1. rădăcinile scurtate. fie la sol pe grătare. Plantele se lasă pentru zvântare şi pentru uscare pe câmp. şi Foury. în strat de 5-7 cm. O recoltare prea timpurie produce. În multe ţări. pe timp frumos. fără urme de mucegai sau vătămări produse de ger şi soare. rădăcinile se scurtează sub 1 cm. sau în spaţii acoperite. Recoltarea se execută manual. când solul are 60-80% IU şi 70% din capacitatea de câmp. cu aer uscat. periere). se elimină pământul aderent şi/sau corpurile străine. după uscare şi condiţionare pe soiuri. Nu se admit la păstrare căpăţânile recoltate prea devreme 275 . Se admit doar uşoare umflături şi mici rupturi ale membranei (tunicii) exterioare. zvântate şi mature. Uneori se aşteaptă până ce baza tulpinii false se înmoaie. sunt aceleaşi ca la ceapă uscată din arpagic sau din sămânţă. culoare caracteristică soiului. curate. Se acceptă căpăţâni sănătoase. Cl.. Se păstrează doar calitatea superioară (I). Pierderile la păstrare conform HCM/1984. Tehnologiile manuale de recoltare şi condiţionare tradiţională în legături şi cununi încă se mai practică. usturoiul se lasă pe câmp doar dacă există condiţii. Recoltarea mecanizată nu se poate face decât pe vreme frumoasă. uscare treptată) şi albe (ventilare corespunzătoare. 1994). timp de câteva zile. condiţionarea este uneori îngreunată de condiţiile de recoltare mecanică şi de manipulare în câmp. 1994). căţeii (bulbilii) suficient de strânşi şi neîncolţiţi. până când tunicile devin sfărâmicioase. fiind planificată să nu dureze mai mult de 10 zile. nu va depăşi 1% din masă. pe vreme nefavorabilă.. Se recoltează mecanic doar culturile de usturoi care se pretează. Cl.2.. Uscarea continuă în hangare şi silozuri. în timp ce producătorii din vestul continentului încep recoltarea înaintea culcării tulpinilor. bulbii sunt bine formaţi şi nu mai cresc. dar discul îşi modifică nuanţa spre brun. asigurând consumul până în primul trimestru al anului următor.

Păstrarea frigorifică permite aproape dublarea perioadei medii de păstrare a usturoiului. prin închiderea şi deschiderea ferestrelor. În magaziile cu ventilaţie naturală. până la 00C cu aer rece şi uscat din exterior. Celulele frigorifice folosite vor avea capacitate mică (sub 500t) şi nu vor depozita decât usturoi şi ceapă. curat şi destinat dacă este posibil. P|STRAREA în medie 80-130 zile pentru usturoiul de toamnă şi 160220 zile pentru usturoiul de primăvară. căpăţânile desfăcute sau loturile care nu au fost condiţionate. timp de 15-20 ore/zi. C. acesta trebuie să fie uscat şi bine ventilat. curate şi dezinfectate. evitându-se manipularea bulbilor la temperatură scăzută. cele umede sau care provin din culturi infestate. Factorii regimului de păstrare se dirijează greu. Usturoiul se poate păstra în spaţii cu ventilaţie naturală. care constă în sortare şi ambalare.5/00C şi UR sub 75% (65-75%). sau saci de plasă.5 mm) egalizaţi la 5 kg. timp de 16± 4 ore pe zi. Modul de păstrare este în exclusivitate în ambalaje de capacitate redusă (circa 10 kg într-o ladă sau sac de plasă). reambalate în cutii de carton de 5/10 kg. 10kg sau 20kg.4m. sau cu aer răcit. celule ventilate mecanic. ambalarea se face în saci de plasă de bumbac cu ţesătura deasă (4x2. în condiţii de aerisire activă. Livrarea se execută după condiţionarea finală. B. Ambalarea se face în lăzi. dar nu sub -50C). care se paletizează sau se clădesc în palete cu montanţi. sau aer rece din exterior (mai rece decât temperatura celulei. Umplerea şi stivuirea vor asigura o bună circulaţie a aerului prin produs. Schema tehnologică de păstrare este: A. -1. Loturile foarte bine uscate şi sănătoase se pot păstra şi în lăzi paletă umplute la 5-8 cm sub nivelul înălţimii maxime. ventilând aer exterior sau încălzit la bateria RAC. iar definitivarea acesteia se poate produce în magazii. 276 . usturoiul se păstrează în lăzi P umplute pe trei sferturi (18 kg/ladă) sau M3/M4 (10-18 kg/ladă) întregi. La perete se lasă 0.sau prea târziu. după principiul "primul lot intrat. Scoaterea de la păstrare se face de regulă treptat. primul lot livrat". ZVANTARE-USCARE în 15(20) zile. ventilând 5± 1 ore/zi prin recirculare cu aer răcit. iar între stivele de lăzi. Indiferent de tipul de depozit. Uscarea rădăcinilor. limita superioară fiind posibilă doar în condiţii de ventilaţie mecanică. doar acestui scop.5m.2-0. pentru o bună circulaţie a aerului. Controlul condiţiilor de păstrare se face zilnic. sau celule frigorifice. care necesită aproape aceleaşi condiţii de păstrare. Se folosesc spaţii tampon pentru acomodarea temperaturii. R|CIRE în 7-10 zile. Unii beneficiari solicită ambalarea în pungi mici. iar preambalarea în fileuri sau pungi. la 20/400C şi UR sub 75%. Pentru export. Durata păstrării economice este de 60-90 zile pentru usturoiul de toamnă şi de 120-150 zile pentru soiurile de primăvară. tunicilor de protecţie şi a cozii scurtate poate fi efectuată prin predepozitare. iar pentru produsul depozitat de 3 ori pe lună sau ori de câte ori este nevoie. evitând temperaturile sub -30C. circa 5-10 cm. La tavan se asigură cel puţin 1.

De Dărăşti). 2-3. de tuns (Allium fistulosum). plantele îşi pierd calitatea. Ambalarea pentru livrare se face în lăzi tip grătar.Transportul pe distanţe scurte se face cu autoizoterme. în sensul de ceapă foarte măruntă.5% glucide. rupte sau zdrobite. În momentul apariţiei tijelor florale. la stadiul specific de dezvoltare incompletă. când la peste 50% din plante vârful frunzelor s-a îngălbenit pe o lungime de 2-3 cm (treimea superioară). în lungime de peste 25 cm. în anumite luni. recoltate din culturi plantate în toamnă sau primăvara devreme. În Olanda şi SUA au fost creaţi hibrizi între ceapa comună (Allium cepa) şi ceapa perenă. P 45 mg%. se zvântă. 19. inclusiv din punct de vedere dietetic (vitaminizant) sau culinar. spălare.7% celuloză. care poate fi păstrat până la 8-10 zile la 0 /10C şi UR 90-95%. la 0/20C şi UR mai mică de 75%. Mg 30 mg%. în lăzi P sau M2 /M3 din material plastic. ci se cultivă pentru obţinerea de ceapă verde. Condiţionarea se poate face semimecanizat. 1% protide. în snopi puşi vertical (în picioare) în lăzi şi acoperiţi cu o prelată din folie de material plastic. iar la distanţe mari cu autofrigorifice. Păstrarea temporară se poate face ca produs necondiţionat. Culturile care sunt uniforme se pot recolta prin 1-2 treceri. cu cel al cepei uscate sau usturoiului uscat. În perioadele ploioase. destinate înmulţirii vegetative în cultură trienală. fasonare şi legare în legături sau snopi. Deşi consumul lor se suprapune. în 3-4 treceri. atacate de boli/insecte. Vitamina C se găseşte în conţinut variabil de 20-65mg%. Se spală. ele sunt în mare parte complementare şi specifice.3. iar uneori produse în spaţii protejate. care nu formează bulbi. Ceapa verde conţine 90-91 (95)% apă. Recoltarea se face eşalonat. Ca 40 mg%. iar dintre elementele minerale. dar şi De Macău. încinse. proaspăt şi fără tulpini florale.4 Tehnologia de valorificare a arpagicului Termenul de arpagic provine de la arpa=orz în limba turcă. Arpagicul este format din bulbii foarte mici de ceapă din soiurile specifice (Uriaşa de Stuttgart. de mărimea orzului. cu fuşti. Recoltarea se face la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august. la banda rulantă cu trei căi şi la masa de ambalare. Se poate valorifica doar produsul sănătos. Tehnoogia de valorificare în stare proaspătă pentru ceapa verde şi usturoiul verde Ceapa şi usturoiul verde sunt legume de primă apariţie. Condiţionarea constă în sortare. pe măsura creşterii. în stare de integritate şi de curăţenie evidentă. iar carotenii până la 6 mg%. Se înlătură plantele veştede. Fe 1 mg%. 19. Valoarea energetică este de 2 ori mai redusă decât a bulbilor (200 kcal/kg). sau în anumite zone geografice. se leagă în mănunchiuri de 10 fire (până la 15 mai) sau snopi de 50100 fire după 15 mai. se fasonează rădăcinile şi uneori chiar frunzele prea lungi. 0. K 270 mg%. îngălbenirea nu se manifestă 277 .

Arpagicul din soiul De Macău se păstrează mai bine decât arpagicul din soiul Stuttgart (Uriaşă de Stuttgart). Zvântarea şi uscarea se desfăşoară în condiţii optime pe câmp.2 m înălţime. prin dislocare cu săpăliga. Modul de recoltare este manual. obţinându-se o precizie superioară. Maşina are 2-4 site şi un ventilator. Recoltarea mecanică se face cu dislocatorul DLR-4. sortare şi calibrare.2 g/buc.7 m. timp de 2-3 zile. destinat plantării în anul următor. dar recoltarea se va executa la termenul planificat. Păstrarea arpagicului durează 7 luni (august-martie). sau cu maşina E649 de recoltat cartofi. tăiaţi sau fără tunici de protecţie. Acestea se paletizează în palete cu montanţi 72-80 lădiţe (9-10 starturi de câte 8 lădiţe) conţinând în total 360-400 kg. Pentru o bună circulaţie a aerului. După uscarea frunzelor. adaptată şi ea corespunzător. După Dumitrescu. cu selectoare speciale sau cu maşina de condiţionat şi sortat arpagic şi ceapă.. Ambalajele de păstrare sunt lădiţe STAS 1247-76 FT 1987 care conţin fiecare 5 kg arpagic sortat şi calibrat.4-1. cu posibilităţi de oscilaţie pozitivă până la 20C. corpurilor străine. cu greutatea de 0. păstrând cu orice preţ temperatura sub 3/50C. se condiţionează prin curăţarea de frunze. la temperatura 18-200C şi UR sub 70%. În anotimpul rece este posibilă realizarea temperaturii optime de păstrare de 00C până la -1.3-3 g/buc. Calibrarea se face pe trei calităţi: . care crează ulterior neajunsuri în depozitare. şi se poate face în depozite ventilate mecanic sau în depozite frigorifice. la pereţi se lasă spaţii de 50 cm. Paletele se suprapun pe 3 nivele până la 4. rămânând până la tavanul celulei un spaţiu de 1. sau chiar în toamna anului respectiv. când apare pericolul iniţierii procesului de înflorire (de la 278 . Depozitele cu ventilaţie mecanică prin pardoseală au celule de până la 200 tone capacitate.5 m. bolnavi sau seci. deoarece poate apare fenomenul de opărire. prin expunere la soare.calitatea II 14-20 (12-18) mm diametru şi greutatea 1. (1998) calibrarea se face în limite stricte (citate în paranteză). Sortarea permite separarea impurităţilor. M. resturilor. pentru a realiza calitatea dorită (Dumitrescu. Calitatea III formează tulpini florifere. rămân după calibrare doar 5-6 t arpagic propriu-zis. urmată de smulgere şi adunare în benzi. Nu trebuie depăşit acest interval. se ventilează doar noaptea. de 9 t/ha în medie. În cursul primăverii (martie). .calitatea I 7-14 (6-12) mm diametru. iar randamentul categoriilor superioare trebuie să depăşescă 70% într-o cultură normală. şi colab.totdeauna. urmate de ambalare şi valorificare diferenţiată. Ventilarea de toamnă are caracter de desăvârşire a zvântării/uscării. cu înălţimea interioară de 5. Condiţionarea se realizează mecanic.50C. 1998). adaptat cu piese care lucrează la adâncimea de numai 8-10 cm. şi a bulbilor prea mici. Se menţine o umiditate relativă cât mai scăzută (65-70%). şi colab. M.calitatea a III-a 20-25 (peste 18) mm diametru şi greutate 4-5 g/buc. . motiv pentru care se întrebuinţează la producerea de ceapă verde. Din cantitatea iniţial recoltată.

(1994).5 mg%. pierderile lunare sunt de 4. Temperatura în celule se va ridica la 30± 50C (UR sub 70%). fibre 2. în scopul eliminării excesului de umiditate.8% dintre care 2. Tehnica manuală foloseşte cazmale sau furci pentru slăbirea şi dislocarea rândurilor de plante. are preţioase însuşiri dietetice şi medicinale: diuretic. se scutură de pământ şi eventual de unele fragmente veştejite. Ca 31-87 mg%.5. Calibrarea se face după diametrul tulpinii false. 19.5%. unde are o pondere în producţie aproape egală cu a cepei. Calibrul minim al prazului este de 10 mm. calibrarea. mai ales în celulele frigorifice echipate cu RAC-550. în paralel cu intensificarea ventilaţiei. substanţe minerale 0.5-4. sau deasupra umflăturii coletului (bulbului). A.4-0. fiind considerat una dintre cele mai tardive legume. iar restul prin stricare. C.7 mg%. sortarea pe mărimi şi legarea în snopi de 10-15 bucăţi uniforme ca lungime. calmant digestiv şi foarte bun emolient în inflamaţiile căilor respiratorii.3/50C la 15/180C). laxativ. urmată de ambalarea pe calităţi. Se elimină exemplarele bolnave sau vătămate prin presortare.6 mg. La fel ca toate legumele din grupa cepei. Dintre vitamine: C 12-30 mg%. Tratamentul termic pentru prevenirea apariţiei tulpinilor florale şi pentru sporirea producţiei după plantare se face cu 2 săptămâni înaintea înfiinţării culturii. în saci de 20 kg. celuloză 1. murdărindu-le. PP 0. iar alte zone. Recoltarea se face în lunile octombrie-noiembrie. iar în ultimele 7 ore chiar la 400C.8-1% din care K 180-250mg%. Tratamentul poate fi efectuat sub control. După depozitare trebuie făcută o nouă condiţionare. Recoltarea nu va duce la intrarea pământului în interiorul frunzelor sau între ele şi nu va culca plantele la pământ. fiind recomandat chiar şi-n aplicaţii externe. care se livrează.8% în greutate. pierderile înregistrate fiind de numai 15± 3% de-a lungul întregii perioade de păstrare.8%.6-2. Conţine glucide 4-6%. care au baterii de încălzire. ca Belgia şi nordul Franţei. la 10 cm de la baza rădăcinii. mecanizat. neevidenţiate statistic. P 25-57 mg%. deşi este o legumă valoroasă. E 0. Recoltarea semimecanizată constă în dislocarea mecanică şi mânuirea plantelor în mod similar metodei manuale. protide 1-2%. iar partea necomestibilă variază de la soi la soi (17-50%). După Gherghi. În România se cultivă pe suprafeţe mici. Condiţionarea în câmp presupune presortarea.. iar consumul are loc şi în perioada de iarnă-primăvară. de 540 Kcal/kg). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a prazului Prazul este o legumă mult consumată în Franţa. Fe 0. Producţia de praz apare pe piaţă în ultimele două luni de toamnă. iar al 279 .50C şi UR sub 75% (Iordăchescu. 1978). iar pentru Belgia este singura cultură reprezentativă de legume din grupa cepei. complexul B 0. şi colab. Valoarea energetică este de 220-230 Kcal/kg (după unii autori mai mare. care se smulg.1%. Păstrarea frigorifică rămâne cea mai eficientă metodă de păstrare a arpagicului la 0/-1.3-0. manual sau semimecanizat.

prazului timpuriu de 8 mm. Legarea se face în 2 locuri.la calitatea I cel puţin 1/3 din lungimea totală sau 1/2 din teacă trebuie să fie albă (albă verzuie). Brazda are 40 cm adâncime şi lăţimea de 2. fără frunze veştede sau depreciate. cu rădăcinile şi vârful frunzelor tăiate drept. {anţurile sunt tot la fel de adânci.5 m. Formarea legăturilor şi legarea în două locuri a snopilor de 10-15 plante uniforme ca lungime. Sortarea şi calibrarea separă plantele în 2 calităţi: . Prazul se stratifică vertical pe pardoseală.5 m). iar protecţia se face cu paie şi folie de polietilenă. trebuie livrată neîntârziat. Se recomandă o umiditate relativă de peste 95%. ferite de vânturi şi uşor accesibile pentru mijloacele de transport. pentru a îndepărta orice urmă de pământ aderent. cu partea albă mai redusă şi uşoare defecte. magazii) cu aerisire naturală poate dura 3-5 luni. Însilozarea în brazde permite păstrarea prazului 3-4 luni. Lungimea brazdelor este de 25-30 m. . Păstrarea în spaţii acoperite (umbrare. dar se împiedică acumularea excesului de umiditate. cizelarea sau eliminarea unor frunze deteriorate sau îngălbenite şi spălarea la nivelul rădăcinilor. Păstrarea prazului se efectuează numai pentru calitatea I. prazul trebuie să fie întreg. sănătos şi curat. protejând plantele de vătămări. fără a vătăma plantele. Dacă există 280 . la 4-5m plantă de plantă. Urmele de pământ din interiorul tijei sau de pe rădăcini nu vor depăşi 1% din masa totală. intemperii sau temperaturi scăzute. Diametrul prazului cel mai mare din aceeaşi legătură sau din acelaşi ambalaj. dar mai înguste (1.calitatea II. deoarece nu suportă păstrarea mai îndelungată. este continuată cu ambalarea în lăzi şi livrarea în consum. Plantele se fasonează. se execută manual. iar introducerea în spaţiile de depozitare se face cu minimum de manipulări şi în termen cât mai scurt. iar între ele se lasă poteci. Conform SR 5767. şoproane). Se execută rigole de colectarea apelor din precipitaţii. scurtând frunzele la 1/3 din lungime. plantele nu se condiţionează. într-un start de nisip reavăn de 20 cm grosime. Pierderile reprezintă 15-30% din masa iniţială a produsului introdus la condiţionare. Prazul se aşază în rânduri sprijinite pe taluz. printr-o aerisire cât mai intensă. nu trebuie să depăşească dublul diametrului celui mai mic praz. Pentru însilozare. Însilozarea în şanţuri permite o păstrare tot de 3-4 luni. la 2-3 cm plantă de plantă şi se acoperă cu pământ până la punctul de ramificare a frunzelor. în vederea consumului de toamnă. Manipularea şi transportul se fac în lăzi tip P sau STAS 1247-76-FT 1987 tip II. iar amplasarea silozurilor se face pe terenuri mai ridicate. micşorând şi egalizând rădăcinile fără a răni discul. cu aspect proaspăt. cu taluz interior de 75 0 înclinaţie. sau în spaţii închise (pivniţe. Protecţia brazdelor se face cu paie şi cu rogojini. iar la prazul timpuriu 1/4 din lungimea totală sau 1/3 din teacă. Condiţionarea la centrul de valorificare. fără tije florale. conform STAS 9127/10-74. Urmează curăţarea. care vor fi zvântate (fără umezeală sau brumă).

0-11. Condiţiile optime sunt temperatura de 0/1 0C şi UR 90-95%.5 7.. Coborârea temperaturii se face în 48 de ore şi se menţine constant coborâtă sub -20C pe toată durata. se pierd încă 10-15%.1 22. Livrarea şi prezentarea produsului va fi uniformă şi omogenă. pierderile în greutate depăşesc 1/5. reprezentativă pentru restul cantităţii.2 Însilozare Păstrare în spaţii acoperite Depozite ventilate mecanic Chaux. introduse sau nu în ambalaje (SR 5767).2-8. Pierderi pe parcursul duratei de păstrare la praz conform STAS R-9127/10-74 reglementate de HCM 190/1984. Ph. Tabelul 19.Fr. pentru a menţine higroscopicitatea de 90-95%. Păstrarea frigorifică se justifică doar pentru 4-6 luni. la temperatura de 0 0C şi UR 95%. În final.7-37. După Le Bohec.Cl. 281 .3 9. (1994) recomandă ca factori suplimentari de menţinere a calităţii în cadrul acestui sistem de păstrare de lungă durată (câteva luni). sub protecţia peliculei de polietilenă (Moras. În primele 4 luni de păstrare.În ţările producătoare tradiţionale. 1984). perioadele de depozitare de 2 luni se consideră de lungă durată şi se justifică în zonele continentale.8 3. şi Foury.5 20. cu partea vizibilă a conţinutului.3-33.8 3(XI-I) 3(XI-I) 5(XI-III) 5(XI-III) 9. iar spaţiul este folosit neeficient. (1994). Ambalat în lăzi paletate sau în lăzi paletă. dar este dificilă. recircularea aerului va fi de 20-30 volume de aer pe oră. precum şi modificarea atmosferei.1 7. având ca efect prevenirea îngălbenirii frunzelor. Cl.0-14. aşezat ordonat în ambalaje.6 17.9-10. J. iar frunzele exterioare se descompun.1-139 7. iar recircularea şi împrospătarea aerului vor fi cât mai active. Păstrarea se poate face şi la temperaturi negative de –2 /-30C. prazul se etiolează în timpul păstrării.8-13.7-10. se consideră că durata de păstrare economică este de 1-3 luni în condiţii frigorifice. în funcţie de condiţiile de depozitare Condiţii de păstrare Durata de păstrare Pierderi în Pierderi Pierderi Pierderi totale STAS greutate prin stricare de (însumate) % % calitate % minimă maximă % (luni) (luni) 3(XI-I) 4(XI-II) 9.0-29. prin ridicarea conţinutului de CO2 (5-10%). şi Chapon. J. produsul trebuie acomodat treptat cu temperatura exterioară şi comercializat fără întârziere.3. sub formă de plante necondiţionate.2 5. închiderea paletelor în peliculă PE transparentă. în lăzi acoperite cu folie de material plastic. Se mai livrează şi în legături de 3-10 bucăţi.9-6. cu ierni mai reci.posibilităţi de ventilaţie mecanică.2 0.3-12. iar prin eliminarea frunzelor exterioare.

20.CAP. sau grupa legumelor rădăcinoase. urmaţi de ridichi 16% şi de pătrunjel (7-8%). au eficienţa cea mai ridicată dintre toate culturile legumicole. ţelina de rădăcină. pătrunjelul de rădăcină. iar morcovii constituie specia cea mai importantă (44-50% din cantitatea totală). Din punct de vedere energetic.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII LEGUMELOR R|D|CINOASE ÎN STARE PROASP|T| Grupa plantelor legumicole de la care se consumă rădăcinile îngroşate.1). 282 . sfecla roşie. păstârnacul şi alte câteva specii mai puţin răspândite. statisticile înregistrează împreună întreaga lor producţie (tab. cuprinde morcovii. În România. XX. ridichile.

7 Valoare Parte energ.0 1.0 1. necomestibilă Kcal/kg % 260 300-460 28 20-21 27-39 ND 20 -ulei volatil pigmenţi (betanina.5-1.22-0.3 1.94-1. şi colab.4% compuşi fenolici -tioglicozizi Alţi compuşi morcovi ridichi de lună Specia ridichi de iarnă Vit.36-2.1 1996 253 9. Morcovii sunt cei mai reprezentativi (locul V ca importanţă între culturile legumicole ale lumii).4 pătrunjel 78/86 7. Specia morcovi ridichi de 95 2. E mg% B mg% mg% mg% mg% 29-30 ND ND 0. (%) 1990 159 6.3-3.4 2.0 30-45 0. cu producţie totală de zece ori mai mică.5-8.3 1. 1995.0-9.0 2.0(7-18) 0. Gherghi.7 1992 215 8.5 1995 281 10.3 0.8 0..1 rădăcini păstârnac 75/83 9. Polonia şi Franţa.0 0. 86/88 3.0 1. Tabelul 20.43 0. mult cultivaţi în Europa (53%). K Mg % % % % pectice % % minerale mg mg % % % % 87/89 6.6 1. J.28 0.6 1998 285 10 2000 254 10 Pe plan mondial.5 Apă Glucide Celuloză Fibre Subst.9 ţelina răd.3 0.3 1997 273 10. în Rusia.1-0.88 2.Tabelul 20.4 0.32 0.74-0.0-14.7-1.3 0.8 1.1-0.2-1.1 Producţia totală de legume rădăcinoase (1990-1996) în România şi ponderea acesteia în producţia legumicolă Anul mii t. 1983.7 1.1 1.6-1.7-0.6-1. ND sfecla roşie 10-20 ţelina răd.75 0.45 220/290 10-18 1.2 ND 1. constituie în anotimpul rece şi mai ales în 283 .3-1.5-1.86-1.8 880/900 41-50 90/200 B.5 iarnă sfecla roşie 88 8.9 1994 245 9.48-0.0-9.6 0.8 1.C β caroten Vitamine Vit.5 35-70 1.1 Valoare Parte energ. doar patru specii dintre cele enumerate sunt cultivate pe scară mai largă. Protide Lipide Subst.04 0. etc) -ulei volatil 0.I. Datorită perioadei de consum.8-1.05% ulei vol.55 0. ţelina de rădăcini şi ridichile..7 5 ND ND 0.6-3.1 1.01% -ulei volatil 0.4-0.0 70-73 0.02-0. PP Vit. 8-15 0.3 0.5 0.8 0.0-1.4-2.8-1.2-0.2 0.6 1..4 0.4-1.C β caroten Vitamine Vit.7 1991 193 8.0 0.9-1.9-1.9 0. 1984.3-2. Urmează sfecla roşie. Cernăianu. Enăchescu Georgeta.0 0.32 0. 1977) A.7 0.8-0.0-11.5 280/322 15-33 40/120 260/280 14-22 320/340 12-30 380/470 22-25 25-28 43-68 51-57 2.2 Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă medie a unor legume rădăcinoase (date prelucrate după Favier.0 0.6 0.4-2.2 1993 257 8.1-0. E mg% B mg% mg% mg% mg% 5-8 23-25 10.3-1.0 530 400-720 pătrunjel 20-35 rădădăcini păstârnac 18-28 Valoarea lor alimentară.Cl.5 50-63 0. A.9 0. Marea Britanie.3-2. Alexandra şi colab.7-1.6 180-360 0. dietetică şi chiar medicinală este considerabilă.8 lună ridichi de 90 5. şi colab. necomestibilă Kcal/kg % 300-450 150-190 8-11 19-40 Alţi compuşi -ulei volatil ND -0.1 0.005-0.6 1. 1978. Mincu. PP Vit.0 63-82 6.0 18-25 0.2 120/255 7-10 Ca mg % 27-44 20-35 P Fe mg mg % % 16-35 0. Specia Vit.6 0.0-12.

soteuri 20. spongioase sau mucegăite. Vitaminizant. hipoglicemiant. bolnavi. diuretic. antianemic. depurativ. an. Remineralizant. iar la forma alungită de 15-20 mm. Consum de iarnă Diuretic. bacterian. care se consumă în cantitate de 0. Ridichile de lună sunt mult consumate.5-0. cu suprafaţa netedă. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie. fără pete sau vătămări mecanice.. ţelină. revitalizant. Produs dietetic de excepţie pentru copii. proaspete. aperitiv. vitaminizant. având culoarea şi forma caracteristică soiului. La ridichile de lună sferice limitele diametrului sunt între 12-15 mm.3. Nu se admit ridichi cu lujer floral.. Ridichile de lună se recoltează în mai multe etape. alături de pătrunjel. uleiuri volatile. vitaminizant. Morcovii se răresc la diametrul unui creion (10 mm la colet). pierderea turgescenţei. 1972/1975) Specia morcov rădăcini ridichi de lună ridichi de vară şi de iarnă sfeclă roşie ţelină rădăcini pătrunjel rădăcini păstârnac Principalele însuşiri dietetice. medicinală şi alimentară a principalelor legume rădăcinoase (după Alexau. Morcovii din culturile forţate. de 6-7 ori. M. Gherman.7 kg/loc.. detoxifiant. Recoltarea se efectuează la mărimea necesară comercializării. muncitori mediu toxic. atât în România. murat. la 4-5 cm. şi colab. 1977. Nerecoltarea la timp determină lignificarea. o sursă de vitamine şi elemente minerale de neînlocuit. ciorbe. 284 . supe. hepatic. tonic-aperitiv. pe măsură ce ating diametrul comercial. Vitaminizant. 20. Se consumă tot anul. ciorbe).. depurativ. diuretic. emolient. antianemic. diuretic. Mességué.3. unde reprezintă uneori ponderea principală a ridichilor cultivate (Olanda). Conserve Stimulent. cât şi în numeroase alte ţări. Antilitiazic. depurativ. pectoral. medicinale. Legume de primă apariţie.) Tabelul 20. Recoltarea este manuală. Morcovii din cultura de câmp se răresc o singură dată. zarzavat. Cernăianu. fără urme de atac. sucuri. Majoritatea au un efect tonic. hepatic. şi colab. antianemic. stimulent. se pot recolta eşalonat. lignificate. Presortarea ridichilor de lună permite alegerea de exemplare întregi. stimulator. cu frunze îngălbenite. tonic general. dar totodată depurativ şi detoxifiant (tab. remineralizant. Tonic. Gastronomie (albitură. 1983. mai ales dacă provin din culturi extratimpurii sau protejate. Aromatizant în industria conservelor şi gastronomie (salate. Alexandra şi colab. etc) în supe. Prin îmbătrânire devin spongioase şi fade. garnituri. neramificate. 1992.primele luni ale anului. detoxifiant.1 Tehnologia valorificării morcovilor de răritură şi a ridichilor de lună Ridichile de lună şi morcovii de răritură sunt legume foarte perisabile. Prelucrare prin: deshidratare. apariţia golurilor în parenchimul lemnos. Valoarea dietetică. N. din răsadniţe. remineralizant. alimentare Digestiv. tonic general. sănătoase. detoxifiant. iar tija florală compromite definitiv calitatea. M.

toate aceste specii sunt încadrate în normative la aceeaşi categorie de scăzăminte. Momentul apariţiei pe piaţă este vara-toamna pentru morcovi şi ridichi. Nu se acceptă exemplare cu frunze veştede. Din acest motiv. Ridichile de lună pot fi comercializate şi în vrac. Dacă se recoltează anticipat. Metoda de recoltare poate fi: 285 . Condiţionarea în vederea livrării constă în spălare. şi colab.1. folosind acelaşi fel de material (liber de tei.2. raportul zaharoză/monoglucide este supraunitar. precum şi a sfeclei roşii 20.. Păstrarea de scurtă durată se poate face timp de 4-5 zile la 50C şi 90-95% UR. mai ales în primele săptămâni după recoltare.Morcovii de răritură provin din soiuri timpurii cu rădăcina semilungă. Prerăcirea la 6/80C imediat după condiţionarea iniţială prelungeşte durata menţinerii calităţii. cu atac de insecte. 20.2. culoare mai intensă şi rozeta de frunze mai redusă. în funcţie de data semănatului. Prezentarea în magazine se poate face şi sub formă preambalată cu condiţia uniformităţii conţinutului (toleranţe. Culturile de ridichi destinate consumului de iarnă se recoltează în perioada 20X-10XI. cu frunzele tăiate la 1-2 cm. S. în funcţie de soi şi mărimea rădăcinilor. dar ating maturitatea de consum în iulie-august (Bere de Munchen). Morcovii se recoltează la mărimea corespunzătoare soiului dar nu cu început de lemnificare. sau cu diametru la colet sub 10 mm. morcovii înregistrează pierderi lunare cu 1.0% mai mari.5-2. zvântare şi legare în legături de 8-10 bucăţi. la începutul lunii octombrie. lovite. Condiţionarea iniţială mai include legarea în legături de 7-12 bucăţi. într-o măsură mult mai mare. Morcovii sunt cei mai sensibili din această grupă. mai ales în perioada finală a sezonului. material plastic. îngălbenite. Consumul lor are loc tot anul. calitate-calibru maximum 15%). Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a morcovilor. prerăcirea facultativă şi ambalarea în vederea păstrării de scurtă durată sau a pregătirii pentru comercializare. cu pierderi de până la 1/5 din produs. materiale textile). Când frunzele legăturilor de la partea inferioară a ambalajelor încep să dea semne de îngălbenire. iar culoarea frunzelor se schimbă. ridichilor de vară şi de iarnă. iar toamna pentru sfecla roşie. păstrarea va fi sistată. din decada a doua a lunii noiembrie. Ridichile de vară pot fi recoltate încă de la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie. Preluarea producţiei. care devin prin cumulare peste 1% mai mari după 6 luni de păstrare (Gârbu. capacitatea de a-şi cicatriza rănile superficiale. prin eşalonarea culturilor şi păstrarea în depozite (50% din fondul de marfă). sortare. sau timp de 10-15 zile la 0 0C şi 95% UR. Sfecla roşie pentru păstrare se recoltează în luna noiembrie. În acest moment. Ridichile de iarnă şi sfecla roşie au o capacitate de păstrare mai bună decât ridichile de vară sau morcovii. dar prezintă totodată. 1980). Recoltarea se face în faza maturării depline.

20. 4-organul de rupere a frunzelor de pe rădăcini..). 2-organul de recoltat. ca sfecla roşie dar mai ales morcovii. stabilite încă de la contractare (STAS R 9124/4-82). dar se separă exemplarele cu structură spongioasă.1. Rădăcinile vătămate nu corespund pentru păstrare. 3organul de extragere şi transport a rădăcinilor. lăzi tip P. cu tijă florală. 6-transportor elevator) Condiţionarea începe din câmp prin retezarea frunzelor la circa 2 cm deasupra coletului. saci de iută sau în fileu tubular de 15 kg. Fig. . nelemnificate şi fără umiditate exterioară anormală. tari. nezvântate. sănătoase. Schema maşnii de recoltat morcovi (1-şasiu. cu furca sau cu cazmaua. cu pământ aderent. iar în cazul vătămărilor grave chiar de mai multe ori. Deşi unele specii. se separă exemplarele ramificate. integritatea epidermei şi culoarea roşie specifică în secţiune (fără cercuri albe). turgescente. în vrac sunt contraindicate. Cele mai 286 .2. curate. rădăcinile respective se deshidratează în numai câteva zile şi încep să pornească în vegetaţie. 5-transportor intermediar. Tehnologia depozitării şi păstrării Condiţiile şi cerinţele care trebuie îndeplinite de loturile destinate păstrării trebuie urmărite prin asigurarea unor tehnologii de producere corespunzătoare. pot forma la 20-250C şi UR 90-95% ţesuturi noi de cicatrizare. presortare şi ambalare. Intensitatea respiraţiei precum şi transpiraţia cresc de 2-3 ori. atunci când au cea mai neînsemnată strivire. Se consideră corespunzătoare rădăcinile cu aspect proaspăt.semimecanizată cu dislocatorul sau cu plugul fără cormană. O vreme uscată şi un sol zvântat favorizează calitatea rădăcinilor recoltate şi permite o păstrare mai bună.2.mecanizat integral cu combine de diferite tipuri (fig. Manipularea şi transportul în stare neambalată.1. întregi. fără lovituri. La sfeclă se urmăreşte frăgezimea. Ambalarea se face în lăzi paletă. La morcovi.manuală.20. . 20. La ridichi se acceptă cele cu rădăcină terminală tăiată.

Se recomandă amplasarea culturilor pe terenuri uşoare. Acestea au şi o perioadă de repaus mai lungă. fixat cu pământ din loc în loc. Întârzierea recoltării duce la lemnificare sau structură spongioasă.păstarnac.a. Brazdele adânci de 25-30 cm şi late până la 2 m. brazdele se acoperă cu un strat de paie de 15 cm.2. însilozarea în vrac. iar extremităţile lor pot rămâne descoperite. Însilozarea în brazdă a morcovilor. Tratamentele fitosanitare se aplică la timp. Alexandrina şi colab. La două brazde se lasă o alee de 3-4 m pentru mijloacele auto. Deasupra se acoperă cu pământ mărunţit. în termen cât mai scurt. 2-rădăcini. În perioadele friguroase. în lungime de 10-15 m. Rădăcinile ambalate vor fi protejate de precipitaţii sau de temperaturi scăzute şi vor fi transportate până la 20 noiembrie la centrele de valorificare. N au determinat o creştere de 8% a pierderilor din depozite. până la 10 cm deasupra nivelului solului. se poate folosi pentru acoperire şi nisipul până la nivelul solului. se fac pe măsură ce se însilozează. Se evită manipulările suplimentare şi transporturile pe distanţe prea mari. la care putem adăuga şi păstrarea în spaţii improvizate (Cernăianu. în legături. Morcovii se aşază vertical. în timpul unor primăveri ploioase. Irigarea trebuie întreruptă cu cel puţin 2 săptămâni înaintea recoltării. Manipularea şi transportul atent.. Starea timpului influenţează gradul de curăţenie şi gradul de umiditate a rădăcinilor. Fig./ha. Procedeele tradiţionale şi specifice de păstrare a legumelor rădăcinoase sunt însilozarea în brazdă. fertilizate moderat cu doze de N 50-100 : P 120-150 : K 120-160 kg s. Brazdele se separă prin alei de circulaţie late de 1 m.pămant din săpătură. Recoltarea prea timpurie aduce rădăcini care nu acumulează un maximum de substanţă uscată. când şi temperatura aerului are valori mai apropiate de cele în care se desfăşoară depozitarea. Spălarea rădăcinilor nu se admite decât după păstrare.a. Însilozarea se poate face şi cu frunze cu tot.potrivite pentru păstrare sunt soiurile tardive. Siloz la brazdă (hrean.20. cu coletul la 5-8 cm sub nivelul solului. care ajung la maturitate deplină la sfârşitul toamnei. ). Dacă se urmăreşte prevenirea murdăririi rădăcinilor cu pământ atunci când se desface silozul. Acest strat se poate 287 . au epiderma prea subţire şi sunt expuse deshidratării. însilozarea în şanţuri prin stratificarea cu nisip. Preluarea producţiei destinată păstrării se face cât mai atent. 3. Dozele de 150 kg s. Condiţionarea asigură păstrarea doar a rădăcinilor de calitatea I. 1977). Frunzele se apleacă în partea în care s-a aşezat pământul scos din brazde. previn deteriorarea sau rănirea produsului şi aducerea la depozit a unor loturi în bună stare. cu temperaturi negative.

Bilonul se acoperă cu 30 cm de paie. Secţiune printr-un siloz pentru păstrarea rădăcinoaselor în vrac Avantajul însilozării în vrac constă în economia de spaţiu. Introducerea şi scoaterea produselor se pot efectua doar pe vreme bună. Dezavantajul constă în folosirea neeficientă a spaţiului (20-80 kg/m 3). Înaintea însilozării.3. iar pierderile legal admise sunt de circa 18% în 5 luni (în greutate 5.5%. Însilozarea în vrac a morcovilor. cu înălţimea la coamă de 1 m. Durata de păstrare în brazde este de 4 luni. Pentru a mări încărcătura. Pierderile ajung la 30-40% în anii nefavorabili sau când producţia a fost afectată de boli. Dezavantajele sunt legate de imposibilitatea dirijării factorilor de păstrare.îndepărta primăvara. O păstrare defectuoasă determină degajarea de căldură în zona infectată. ridichilor şi sfeclei roşii se face în şanţuri cu canal de fund şi coşuri de aerisire. Produsul se însilozează în vrac. pe 2-3 rânduri. prin stricare 5. Împotriva infiltrării apei din precipitaţii. focarul fiind izolat de stratul de pământ. Zăpada care se topeşte şi coama care se lasă constituie un semn evident. atunci când minimele termice nu mai coboară noaptea sub 40C. iar la suprafaţă de 75 cm.2%). Când temperatura scade la 10C (20C în siloz). iar când se semnalează valori negative. {anţul are lăţimea la bază de 50 cm. bilonul se acoperă total. stratul de pământ se îngroaşă la 50 cm la bază şi 30 cm la coamă. iar deasupra se aşază 10 cm pământ. fiind adânc de 30-40 cm şi lung de 12-20 m. sau a efectuării controlului produselor însilozate. Pe grătare sunt amplasate din 2 în 2 m coşuri de aerisire verticală. iar lateral sunt săpate rigole de scurgere. 288 . Fig.5%. Canalul de fund pentru aerisire are dimensiunile 20x30 cm şi este acoperit cu grătare din şipci. înclinate. 20. rădăcinile se pot însiloza fără frunze. Avantajele brazdelor constau în păstrarea turgescenţei morcovilor şi limitarea pagubelor în cazul unui atac. şanţul poate fi dezinfectat cu formalină 0. în funcţie de temperatura exterioară. silozul se acoperă cu folie polietilenă.6% sau cu lapte de var 20%. Accesul aerului exterior poate fi stopat sau favorizat. la calitate 7. încărcătura realizată fiind 400-500 kg/m2 suprafaţă sau 250-300 kg/m3 şanţ. lăsând la coamă 40 cm descoperiţi până la venirea frigului. 1 l/m2. sub forma unei prisme care depăşeşte nivelul solului.

iar pentru o bună circulaţie a aerului.20. se asigură spaţii de minim 0. Cehia. Stivuirea se realizează în cruce. iar rădăcinile îşi menţin turgescenţa şi atacul de boli rămâne localizat (fig. 20 cm la pereţi şi 0. şi colab. . 1980).9-1. cu utilaje de mare randament. şi se continuă astfel până la umplerea şanţului.20.5%. gurile de aerisire se astupă cu paie.) Fig. în lungime de 10-15 m. conform HCM 190/84.3. Lăzile sunt umplute până la 5 cm sub nivelul maxim.Însilozarea în şanţuri prin stratificare a morcovului produce pierderile cele mai mici (10%).4. Deasupra se acoperă cu o coamă de pământ de 20-30 cm. apoi un rând de rădăcini. Păstrarea rădăcinoaselor este posibilă şi în macrosilozuri ventilate mecanic (Niculescu.. Însilozarea în şanţ prin stratificare (morcov. cu frunzele tăiate la 2 cm de la colet. Pierderile până în luna martie sunt de 17. uşile şi ferestrele se căptuşesc cu rogojini. pentru culturile semincere (plante mamă). Încărcătura ajunge la 200-220 kg/m2. 4. Metoda este extinsă în Rusia. Urmează apoi un nou strat de rădăcini. lungi de 17 cm şi cu greutate de 70-75 g/buc. mai apropiate de cele din depozitele moderne. unde păstrarea se face în lăzi de tip P suprapuse pe 6-7 rânduri asigurându-se 0.5-0. .permit depozitarea şi păstrarea în flux mecanizat. {anţul se face mai adânc (50-70 cm) şi lat de 0. 3pămant. Când temperatura exterioară scade sub -50C. una lângă alta.6 m între stive. Între şanţuri se fac rigole de scurgere. pătrunjel rădăcină) 2-rădăcini. Ucraina. Temperatura de 0/10C se obţine prin aerisiri repetate în timpul nopţilor reci. Când temperaturile devin negative. Polonia şi mai ales în Germania asigurând următoarele avantaje: . iar stivele se acoperă de asemenea cu rogojini sau prelate.sistemul de ventilaţie mecanică asigură condiţii de păstrare dirijate. se însilozează doar rădăcini sortate. se realizează cu posibilităţi materiale şi forţă de muncă locale.pământ +20%nisip pentru stratificat. Pentru a înregistra pierderi economice. 289 .pot fi amenajate în orice unitate. cu rădăcini sortate. Pe fund se aşază 4-5 cm amestec pământ+nisip 20%. neramificate.0 t/m2 suprafaţă utilă. Fl. sănătoase.2 m. cu diametrul sub colet de 3 cm şi frunzele tăiate la 2-3 cm deasupra coletului. se adaugă 15-20 cm de paie şi un nou strat de pământ de 20 cm. dar necesită un volum mai mare de muncă şi se recomandă mai ales.8-1.8 m la tavan. care va depăşi în lăţime marginea şanţului. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3 cm.. 5-paie Depozitele simple sau improvizate cu aerisire naturală sunt magazii de zid sau bordeie. care să pătrundă bine între ele şi să le acopere.

păstrarea propriu-zisă de 4-5 luni. şi colab. din care produs 32 m. 50 panouri (100 m2) şi 10 kg sârmă. când se ventilează 3 până la 4 ore în nopţile răcoroase. într-o carcasă de lemn. cu posibilităţi de închidere/deschidere accesului aerului. Canalul de ventilaţie se confecţionează din panouri de şipci 2x1 m şi este cu 2 m mai scurt decât masa produsului (30 m). pierderile prin stricare au fost de 10 ori mai mici decât la martorul netratat (Gârbu. cum ar fi hibridul Camden F1 (Chira. care acoperă 1/2 din înălţime la gura ventilatorului şi 3/4 la celălalt capăt. din care produs 4 m.15/0. . soluţie 1. 80-90 kg folie PE (0.. Capacitatea de păstrare superioară poate fi şi o caracteristică de soi. . După Taşcă. cu un singur ventilator şi cu o capacitate medie: . 1987. În România se încearcă introducerea celor mai simple module.lăţimea 6 m.8% în greutate.2% (5. 1980). şi colab. ca Bauer Kieller Roteshertz. Uriaş de Berlicum (69%) sau TipTop (69%). Ambalajele mai vechi se dezinfectează cu clorură de var. B. după necesităţi. Dirijarea factorilor are 2 perioade: A.5 m din care produs 3 m. 1987 şi Rusu.pot fi concentrate cantităţi mari de produse într-un timp scurt cu posibilităţi de valorificare treptată. . Ventilatorul montat la un capăt al canalului. va asigura un debit de minim 30 m3 aer/t/h. Elena.capacitate 80 t. Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Botrytis cinerea (putregaiul cenuşiu) au fost distruse. pe durata păstrării este inhibat prin tratarea rădăcinilor cu Mancozeb 1 kg/t.20 mm). în timpul cărora se ventilează zilnic 10-20 minute..2% sau Folpet. S. Soiurile de tip Nantes sunt la rândul lor mai rezistente la păstrare decât alte soiuri zonate. 1996). Nicoleta şi colab.înălţimea 3.1%. răcirea după depozitare timp de 30-40 zile. Gh.6% prin stricare şi 7. În prezent există cultivare (soiuri.2 % declasări). infestate cu Rhizoctonia. 4.2% prin îmbăiere timp de 3 minute. Chantenay (62%). Ea este cu mult superioară unor soiuri ca Nantes (62%). ziua. atacul de Sclerotinia sclerotium (putregaiul alb) şi Stemphylum radicinum (putregaiul negru). 290 . Prin tratarea rădăcinilor cu Tecto-Flowable 0.1% sau cu Topsin M 70 0. când nu este îngheţ. Pe coama grătarului se pune o folie.. Sunt accesibile doar unităţilor care dispun de mijloace materiale: 25-30 t paie. dar Rhizoctomia carotae (putregaiul violet) şi Rhizopus nigricans (putregaiul moale) au rezistat. Măsurile de prevenire şi dezinfecţie se aplică produsului. Benlate 0. hibrizi) care au rezistenţă la păstrare de peste 90%. sau rănite în manipulare şi transport..lungimea 35 m. ambalajelor şi spaţiilor de depozitare. Danvers 126 (68%). Păstrarea frigorifică a legumelor rădăcinoase necesită loturi mari de rădăcini de calitate superioară (200-300 t/celulă) care să poată fi livrate după cel puţin 6 luni de păstrare cu pierderi de cel mult 14. Se recomandă evitarea depozitării unor rădăcini care provin de pe terenuri umede. sau cu fungicide contra putregaiurilor specifice.

.5 m înălţime). Între stive se lasă spaţii de 10 cm. provenienţă sau calitate. dar materialul de calitatea a II-a 291 . A. în condiţiile unei circulaţii a aerului care să menţină constanţi aceşti factori. care trebuie condus în păstrare o perioadă cât mai îndelungată. 1981). Controlul fitosanitar de păstrare se face zilnic.0 t/m2 (5-5.. Viteza de circulaţie a aerului la începutul depozitării este de 2 m/s. începând din luna noiembrie. I. pe 6-8 nivele.5-1 m/s (80-100 m 3/t/h). la UR 90-95%. iar durata umplerii celulei este bine să nu depăşească o săptămână. care se va menţine în limitele 0/20C.Celulele se dezinfectează cu Dazomet 90 prin gazare. realizându-se o încărcătură de 2. care emană gaze cu miros pătrunzător. iar la perete 20-50 cm. O variantă de depozitare pentru cantităţi foarte mari de produs. În felul acesta. Recomandările ICPVILF/1984 şi toate celelalte tehnologii de păstrare a legumelor rădăcinoase.5/30C. Motostivuitoarele.5 g/m3 prin gazare reduce poluarea microbiană din atmosfera celulei (Gherghi.din martie şi până în mai.50C. dar există şi variante de păstrare în saci de plasă. este folosirea depozitelor frigorifice în 2 cicluri: ciclul I . primul palet intrat primul ieşit (ordinea de depozitare).8-2. 100g/m3 sau se aplică un tratament prin stropire până la umectare cu soluţie de CuSO 4 2% şi văruirea cu lapte de var 2% a pereţilor şi tavanului. 1981). Se urmăreşte o componenţă cât mai omogenă a mărfii depozitate. În realitate pierderile sunt mai mici datorită sortării care se face în martie. menţionează însă nivelul de temperatură de 0/10C sau chiar 0±0.. aşezaţi în palete cu montanţi. iar în timpul păstrării de 0. introduşi în lăzi paletă şi depozitarea acestora la 0/10C şi 85-90% UR. În celula cu atmosferă controlată având 4%CO2 şi 3%O2.0 t/m2 suprafaţă utilă. ca specie. se prelungeşte perioada de păstrare la 200 zile. Prin ambalarea în saci PE perforaţi. Ambalajele de depozitare sunt lăzile paletă şi lăzile P paletizate. introduşi în lăzi paletă (Rusu. după 6 luni de păstrare pierderile şi declasările sunt de numai 10%. la UR 90-95% sau chiar mai ridicată (95-98%). 1987). Lăzile paletă care conţin produsul în vrac pot fi stivuite în funcţie de starea lor tehnică. iar durata de păstrare se prelungeşte 7 luni cu pierderi de numai 13% faţă de 19% în varianta frigorifică de 7 luni. pierderile în cele 6 luni de depozitare pot uneori depăşi 14% (12-17%). Tratamentul cu Fumispore 1. nu vor lucra în celule pentru a nu-l transmite rădăcinilor. sau în saci de PE perforaţi. la care consumul de energie este dublu (Sighinaş. iar al produsului săptămânal.6-3. cu produs care a fost însilozat până în martie. şi colab. aspectul comercial fiind mai corespunzător. încărcătura fiind de numai 1. Se respectă şi aici principiul. Nicoleta şi colab. STAS R 9127/4-82 recomandă temperatura de păstrare a morcovilor de 0.până în martie şi ciclul II . Lăzile P paletizate se suprapun pe 3-4 nivele. evitându-se amestecul cu legume sau fructe care degajă etilenă. terenul se eliberează de silozuri. Introducerea produsului în depozit se face în 2 zile de la dislocarea din pământ.

Scoaterea din celule se face în spaţii intermediare care să permită produsului acomodarea la 8/100C.5) 10. 20. spaţiile intracelulare mari.0 8.9) 10. prezentând caracteristici tipice de soi. pe categorii.7 25. bandă verde sau roşie de până la 1-2 cm în funcţie de lungime şi maximum 1% pământ aderent sau corpuri străine (la rădăcinile nespălate).5 (+1. După zvântare.3.5 (+2.3) 19.7 7.9(+1.2) 7. curăţarea şi ambalarea. precum şi păstârnacul. Pierderile procentuale maxime admise la păstrarea legumelor rădăcinoase mai perisabile. celulele parenchimatice mari. Rănile cauzate de manipularea şi transportul în vrac se cicatrizează mult mai greu. comparativ cu grupa precedentă (tabelul 20. datorită înrădăcinării mai profunde.8) 7. legat de gradul de umplere a celulei. Frunzele de pătrunjel se cosesc în prealabil şi se valorifică separat. datorită texturii şi structurii lor specifice. la bandă şi la maşinile de spălat rădăcinoase. deşi rizoderma este mai groasă ca la morcov.6 8. rămânând deschise. Numărul mare al lenticelelor.4) 7.9) 6.se poate comercializa.5 (+4. Operaţiile pot fi semimecanice sau mecanice.8) 7. conform HCM 190/1984 Tipul păstrării Însilozare Ventilaţie naturală Ventilaţie mecanică Frigorifică Durata păstrării (luni) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 4(XI-II) 5(XI-III) 6(XI-IV) 5(XI-III) 6(XI-IV) Pierderi în greutate (%) 6.4 5.8) 28. Condiţionarea în câmp separă 292 .1 9.3(+1. din faze mai timpurii.7(+5.5%. Scăzămintele care se acordă la păstrare sunt mai mari cu 0. Condiţionarea în vederea livrării include o nouă sortare. care trebuie livrate verzi şi proaspete. cu pereţi celulari mai subţiri.6) Recoltarea mecanizată sau semimecanizată se face la mărimea caracteristică. Dacă este necesar.0) 8. se taie frunzele sau vârfurile etiolate şi se curăţă prin periere şi spălare.5 (+6. eventual preambalarea în pungi.1 (+5.6) 5.1 23.0) 19. } elina se poate recolta şi eşalonat.6) 4.7 (+4.3(+2. se face ambalarea în lăzi de lemn (P) sau material plastic M2 -M3 -M4.8) 3.4. Rămâne aspectul eficienţei economice. calibrare. în vederea valorificării cu tot cu frunze.9 (+1.5) Pierderi la calitate (%) 7.7 9. Tehnologia de valorificare în stare proaspătă a pătrunjelului şi ţelinei de rădăcini. sau nu se mai cicatrizează.8) Total pierderi însumate (%) 19. precum şi a păstârnacului Pătrunjelul şi ţelina de rădăcini. Tabelul 20. favorizează deshidratarea.3(+1.3-0.7 9. Păstârnacul se recoltează mai greu.3 8.3) Pierderi prin stricare (%) 5.2(+1.4) 17. La morcovi se admit maximum 2% rupturi sau răniri de spălare şi diametrul ecuatorial de minimum 20-45(50) mm.5 (+1.9(+1. La calitatea I sunt acceptate doar rădăcini cu defecte minime.3 8.0) 6.4(+2. alături de hrean (legumă perenă de la care se consumă rădăcinile) sunt grupate distinct ca o categorie mai perisabilă.4 4.4 24.0 7.6(+1.7 7.4). evitând condensul.7 22.8(+1.9(+1.5 (+1.

la ţelină. sănătoase. saci de plasă sau sub forme diferite de ambalare.T. 1984). Pentru export se primesc loturi cât mai uniforme. procedeu igienic. Sortarea şi calibrarea pe calităţi este reglementată de STAS.5-1 kg capacitate. bine formate. în straturi. fără vătămări mecanice sau produse de boli/dăunători. nevătămate. lipsite de crăpături.la pătrunjel şi păstârnac. Condiţionarea se execută înaintea livrării. separat pe specii sau în amestec. Urmează spălarea mecanică şi fasonarea. Pentru pătrunjel şi păstârnac. ridichilor şi a sfeclei roşii (legume rădăcinoase mai puţin perisabile). cu maximum 1% pământ aderent şi cu diametru ecuatorial de 20-50 mm (pătrunjel). în vrac la ţelină (Gherghi. . iar impurităţile (pământ. de cel mult 3% rădăcini ofilite şi maximum 5% rădăcini cu ramificaţii laterale. decât prin precauţile suplimentare care se impun. manipularea şi transportul nu diferă de grupa morcovilor. nisip) în proporţie de maximum 3% (STAS 4933/82). urme de atac sau pete. iar rădăcinile să fie fără goluri sau crăpături. respectiv peste 35 mm (păstârnac). admiţându-se uşoare defecte de formă şi culoare. F. se are în vedere în mod specific. asigurând şi protecţie contra deshidratării. pentru a obţine o formă cât mai regulată şi fără zone adâncite care pot păstra impurităţi şi măresc procentul de deşeuri la utilizare. cu tara de maximum 14%. 293 . }elina se poate livra şi sub folie contractibilă.rădăcinile pentru păstrare de cele pentru consum imediat. şi colab. Rădăcinile de calitatea I trebuie să fie: . Doza de fertilizare maximă este N50: P120: K120 (Gherghi. containere. striviri. Parametrii optimi sunt temperatura 0/10C şi UR >90%. ambalate în lăzi de export tip II. restul procedeelor practicându-se la toate speciile din această grupă. curate şi rezistente. de formă regulată. noi. tăierea rădăcinilor. (STAS 3679/74). Sortarea preliminară va urmări alegerea rădăcinilor cu aspect proaspăt. zvântate. }elina se debarasează de toate rădăcinile şi ramificaţiile laterale. Prezentarea în vederea comercializării se face în lăzi. A. Ambalarea. A. Ambalarea se face în lăzi P. bine sortate şi calibrate. 1984). cu diametrul ecuatorial de minimum 60 mm. provenind dintr-un singur soi. Păstrarea trebuie direcţionată către rădăcinile corespunzătoare calitativ. în condiţie de circulaţie a aerului care să menţină factorii de păstrare cât mai stabili. întregi.. fără început de lujer floral şi cu frunzele retezate la 1-2 cm deasupra coletului. Dintre metodele specifice. spălate şi zvântate. curate. Pentru ţelină se mai urmăreşte ca exemplarele să aibă frunzele retezate în formă de con. STAS 1247/76. lipsa lemnificării şi a ramificaţiilor. la 0.1987).. doar variantele de însilozare au o utilizare diferenţiată: în brazdă la pătrunjel/ţelină. iar preambalarea în pungi de polietilenă perforate.

Rusia şi Polonia se numără printre primii producători mondiali. Se industrializează pe scară largă.6-1. 21. 17-19% glucide.. În momentul apariţiei pe piaţă. dar cu un preţ de cost mai ridicat. dar peste 20% la cartofii pentru industrie. la consumului de cartofi de toamnă din recolta anului precedent.0 60.0 1993 355 10% 3354 3709 73.64-0.1). toamnă (mii t) 2831 Prod. 21.6% (celuloză 0. complexul B 0.0 1996 354 10% 3246 3590 73.TEHNOLOGIA DE VALORIFICARE A TUBERCULILOR DE CARTOF Cartofii extratimpurii. care se află în finalul perioadei de păstrare.4 1997 355 11% 2851 3206 1998 1999 2000 466 439 338 12% 11% 10% 2953 3518 3132 3319 3957 3470 Producţia mondială de cartofi este în creştere. dar păstrarea se realizează uneori în depozite cu caracter universal. cartofii extratimpurii şi timpurii reprezintă o alternativă mai atrăgătoare. Gh. P 45-53 mg%. prin cantităţile care se păstrează şi prin consumul pe locuitor.1.77 mg%. Producţia de vară se corelează cu un nivel mai 294 . fiind o valoroasă plantă industrială (tab. iar valoarea energetică de 720-890 Kcal/Kg. timpurii şi de vară sunt consideraţi plante legumicole. Fe 0. Compoziţia chimică medie: 77-79% apă.7-1 mg%. XXI. Conţinutul în vitamine este: C 10-25 mg% (până la 40 mg% la cartofii noi).CAP. consumul de cartofi creşte într-un ritm mult mai lent decât consumul de legume. 1978).7 1995 339 11% 2681 3020 71. Fibre constituie 0. Ca 7-15 mg%. Substanţe minerale reprezintă 1%. iar cartofii de vară în lunile iulie şi august (Tuşa. Cultura de toamnă este o cultură fitotehnică. Partea necomestibilă este de 15-20%. amidon 13-16% la cartofii de salată şi 17-19% la cartofii de prăjit şi piure. Prin producţiile realizate.7-0. 2% protide.9 1994 327 11% 2620 2947 66. timpurii şi de vară a tuberculilor de cartof Cartofii extratimpurii se consumă în lunile mai-iunie (20V-10VI). datorită specificităţii tehnologiilor de cultură şi a modului de valorificare. PP 0. Tehnologia de valorificare extratimpurii.5-1. totală (mii t) 3186 Consum (kg /loc/an) 1991 1992 239 269. timpurie (mii t) 355 ( %) circa 11% Prod.1 Evoluţia producţiei şi a consumului de tuberculi de cartof în România (după datele comunicate în Anuarul Statistic 1990-1997) Specificare 1990 Prod.8%). Mg 21-30 mg%. Pe plan european şi mondial. din care K 410-525 mg%. }ările UE deţin împreună locul I ca producţie totală realizată.2 mg%. Consumul de cartofi din ţara noastră a egalat în ultimii ani nivelul mediu european. Tabelul 21. cartoful este considerat una dintre cele mai importante plante alimentare. cei timpurii în iunie (10-30VI). şi colab.4 13% 10% 1634 2332 1873 2602 48.

II şi necorespunzători). Manipulările. 1978). fie cu sapa sau cu plugul (semimecanizat). După 7 zile. determină mărirea procentului de pierderi. Exfolierile şi vătămările determină apariţia unor brunificări de diferite nuanţe. următorii trei execută strângerea. Periderma (pieliţa. Se planifică forţa de muncă.. şi colab. până la o medie de 90%. Specificul ca produs horticol. când peridermul nu este bine format (consum de vară). pierzându-şi uşor turgescenţa şi aspectul comercial. care este de dorit să fie reavăn. sau recoltarea pe timp umed. datorită celorlalte produse legumicole care se oferă la preţuri mai mici. utilajele şi mijloacele de transport.5%). b) menţinerea culturii curate de buruieni în scopul evitării pierderilor de recoltă. I. trebuie reduse. Tuberculii cartofilor noi au un grad de perisabilitate ridicat. după zonă şi perioadă) a producţiei şi de preţul care se oferă. Avantajele de ordin bănesc provenite din valorificare nu pot fi realizate dacă nu este respectată tehnologia specifică (Marin. Procentul de vătămări şi pierderi creşte. eventual în saci de plasă pentru export.. faţă de tuberculii ţinuţi la umbră (1. care merg pe trei rânduri. Trebuie evitată vătămarea tuberculilor. Cultura este evaluată. în loc de o săptămână aşa cum este normal. Se recoltează manual prin smulgere când solul este nisipos. Produsul are o intensitate respiratorie foarte ridicată. tuberculii umezi şi murdari sunt mai sensibili.. organizate într-o formaţie de 12 oameni. în comparaţie cu păstrarea în lăzi (Tuşa. exfoliindu-se uşor datorită slabei aderenţe la pulpă. Tăierea vrejilor cu 3-5 zile înaintea recoltării asigură o menţinere mai bună a calităţii. care sunt foarte fragezi şi se înnegresc în zonele lovite. inclusiv la ambalare. care măresc rezistenţa la vătămare. în zilele ploioase. dar cererea depăşeşte oferta în fiecare an. la fel ca şi o umiditate optimă a solului. urmează în flux 3 sortatori pe calităţi (I. într-un 295 . iar pierderile în greutate sunt aproape duble. nesuberificată. 1983). Pregătirea recoltării. Ambalarea în saci de relon sau de iută. I. 1983): a) fertilizarea moderată cu azot şi obligatorie cu fosfor-potasiu. exfolierile şi brunificările cresc cu 1/3. datorită unei mai bune aderări a cojii (pieliţei) la pulpă (Marin. a uşurării recoltării şi a reducerii procentului de impurităţi sau de vătămări mecanice. Fluxul tehnologic manual este continuu şi poate fi organizat pentru a fi executat de echipe de 3 muncitori. învelişul) este subţire. Staţionările în vederea transportului nu trebuie prelungite. Se evită irigarea în zilele premergătoare recoltării. până la 6%. După dislocare pot rămâne 1015 minute pe sol. Primii 3 dislocă tuberculii prin desfacerea cuiburilor. Recoltarea începe din momentul în care tuberculii au depăşit 30g/buc (timpurii). Se stabileşte adâncimea de formare a tuberculilor. sau înainte de maturitate. Aspectul lor se poate schimba în 48 de ore. ţinându-se seama de creşterea medie zilnică (câteva sute de kg/ha. c) combaterea bolilor şi dăunătorilor. Gh. brunificându-se la spălare. Pierderile în greutate se dublează prin expunerea directă la soare (3%). fapt care reduce exfolierea cu 60% faţă de tuberculii strânşi imediat.scăzut al consumului de cartofi. iar în final 3 ambalatori care pun marfa sortată în lăzi P sau M2 din material plastic.

Condiţionarea în vederea comercializării constă în spălare. în funcţie de temperatură şi de durata expunerii. Se preferă o recoltare mai timpurie. calitatea I cu diametrul peste 35 mm. Tuberculii din soiuri timpurii spălaţi şi ambalaţi trebuie comercializaţi în decurs de 24 de ore. 21. din momentul când coaja nu se mai desprinde şi nu mai apar pierderi prin exfoliere.. şi colab.. Momentul optim de recoltare este la maturitatea deplină. iar temperaturile sunt mai ridicate de 70C. când vremea este frumoasă. fertilizat cu N220:P130:K120 (Frâncu. recoltarea cu combina CRC-2 sau E-684 devine posibilă. În luna iulie se poate utiliza maşina de recoltare semimecanică pe două rânduri E-649. influenţând o ieşire mai timpurie din repausul vegetativ şi mărind procesul de încolţire. care se verifică în conformitate cu prevederile caietului de sarcini. depozitându-se în vederea expedierii. în reprize egale şi diferenţiat în funcţie de tipul culturii (irigat/neirigat). tuberculii având peridermul bine format.. 2/3 din vreji fiind uscaţi. fapt care crează mari probleme exportatorilor mai îndepărtaţi (Joly. Gh. Infecţiile cu mană sau putregai umed trebuie preîntâmpinate. În această fază trebuie întreruptă vegetaţia. 1978). Th. În luna august.2. sortare. Tuberculii se transportă la centrele de sortare şi calibrare. Fluxul tehnologic semimecanizat sau mecanizat este posibil la cartoful de vară pe măsură ce coaja tuberculilor se suberifică. 1999).. În CEE s-a mărit cererea de produse gata spălate. preambalare şi ambalare în lăzi. provenind dintr-o cultură neirigată. a căror coajă nu trebuie să se mai exfolieze. Tuberculii se pot disloca bine. apare uşor deshidratarea şi brunificarea. în vederea livrării. Depozitarea temporară a cartofilor timpurii durează 2-3 zile în condiţiile mediului ambiant sau 3-5 zile în condiţii frigorifice. 1983). Se face proba decojirii tuberculilor. iar stolonul va fi lipsit de turgescenţă (Mureşan. Transportul sacilor în maşini va ţine seama de perisabilitatea produsului. şi col. în vederea favorizării suberificării tuberculilor. iar calitatea II de 30-35 mm diametru.interval de timp de numai 4 ore. Cartofii destinaţi exportului se livrează în saci speciali la 25. Irigarea reduce această durată. Tehnologia de valorificare a tuberculilor de cartof de toamnă destinaţi consumului Cartoful de toamnă pentru consum apare pe piaţă după 1 septembrie şi se poate păstra până în luna mai a anului următor. Cartofii de vară pot fi păstraţi timp de 10 zile (Tuşa. Prin tăiere vor avea aspect zvântat. Dozele 296 . la 5/120C şi UR 90%. şi colab.5 kg bruto. Fertilizarea trebuie aplicată fazial. formare de loturi şi expediere. sau 3-4 rânduri în cazul soiurilor de vară. Cele mai mici pierderi în depozite le-a avut soiul Desirée. fără vătămări. 1983). Cultura va beneficia de o tehnologie în măsură să amelioreze capacitatea de păstrare. care provoacă mai puţine vătămări mecanice. Tuberculii se strâng şi se sortează pe mărimi. Nu se stivuiesc mai mult de 2 rânduri în cazul soiurilor timpurii. în condiţii moderne. În plus. iar restul de culoare galbenă.

către centrele de sortare. există instalaţii construite special sub calea ferată. neînverziţi. Procura şi Carpatin sunt şi ele rezistente la păstrare.S. Semenic şi Manuela există aprecieri contradictorii. Presortarea se execută manual. înregistrând pierderi mai mari. tipici pentru soiul cultivat. urmat de soiuri ca Eba. Pentru recoltare se mai pot folosi CRC-2 sau KEP-2P etc. transportul se face cu mijloace auto sau cu remorci tractate basculante.. fără defecte interne. fără umiditate exterioară anormală. MSC-2-75 (pentru soluri mai grele) sau E649. cu preluarea întregii cantităţi de la 3-10 vagoane odată şi distribuire mecanizată selectivă (Stănescu.. în timp ce Ostara. se foloseşte transportul în vagoane CF deschise. Suceviţa. fără vătămări mecanice sau atac de boli-dăunători.5 t/h) sau KSP-15 B.fluxul modern foloseşte maşina E 649. tip FADS (50-60t) acoperite cu prelate în perioadele ploioase sau în containere universale ISO-1C de 20 t. Fiecare agregat pretinde anumite condiţii de sol. .I. Super. Adretta şi Prosna manifestă sensibilitate. A. turgescenţi. (1988). 1984): pentru distanţe scurte. care realizează un procent de impurităţi proporţional cu textura solului (17% pe soluri uşoare. pe câmp sau la un punct intermediar de presortare (ISIC-30). Încărcarea se execută mecanic cu benzi elevatoare sau echipamente cu cupă. eventual o distrugere a vrejilor (chimic cu Reglone 3-2 l/ha sau mecanic cu MTV-4). Firmula.unilaterale de azot sau dozele exagerate în îngrăşăminte reduc capacitatea de păstrare. 1984). şi colab. Preluarea tuberculilor se face în buncăre cu capacitatea de 5-30 t. Ora (târzii) şi Măgura (semitârziu) (Gherghi. şi colab. neîncolţiţi. 1994). În legătură cu soiurile Colina. Muncel. iar tuberculii sunt adunaţi şi sortaţi manual. Masa recoltată este transportată cu remorci şi condiţionată cu instalaţii tip I. şi colab. Soiul cultivat va fi cunoscut ca rezistent la păstrare. curaţi. la o viteză de flux de 0. semimecanizat sau mecanizat. Fl. 1975). Transportul se realizează în proporţie de 85% în vrac (Jalea. rampele de cale ferată. tractate auto/amplasate în vagoane CF pentru containere. sănătoşi. . precum şi a tuberculilor foarte mici sau depreciaţi. Se consideră corespunzători tuberculii întregi. Recoltarea cartofului poate fi organizată în flux (Mezabrovschi. 1986): fluxul semimecanizat foloseşte MSC-1. distanţe de plantare sau grad de îmburuienare. 1995).pentru distanţe de peste 150 km.. neîngheţaţi şi fără corpuri străine.. depozitele apropiate sau magazine. După Mureşan şi colab. Înălţimea de cădere a tuberculilor nu va depăşi 0. (1987) şi Niculescu. A. 297 . 32% pe soluri mijlocii) (Popescu. Bintje. cu pieliţa suberificată. Manipularea pe rampe şi în depozite se face cu benzi transportoare aşezate în cascadă.C.45 m/s (presortare) sau 0. Pentru vagoanele CF tip FADS sau cu autodescărcare.-30 (17.9 m/s (transport).4 m (Gherghi. Desirée are capacitatea cea mai bună de păstare. Presortarea permite înlăturarea resturilor vegetale sau minerale. A. soiurile Mureşan.

(Berindei. Loturile atacate pot fi însilozate 2-3 săptămâni. 298 .C. prin căderea pe lângă rampă sau buncăr. (C..carbamat).Alte produse similare sunt: Luxan Antisprout SC. şi colab. Durata transportului în vrac a tuberculilor recoltaţi nu trebuie să depăşească o zi. având eficacitate maximă.C. Se aplică fracţionat. dacă nu există posibilităţi de aerisire.C. Tratarea cu inhibitori de încolţire se justifică doar pentru anumite soiuri care germinează mai uşor în depozite. Dimensiunile optime ale tuberculilor de consum pentru păstrare sunt 50-80 mm diametru.5 m. Pregătirea pentru păstrare. care se administrează prin pudrare. la însăcuire şi calibrare (Desirée). după care localul rămâne neventilat timp de 48 ore.25-0. 1988).5 l/m2) nu sunt protejate contra putregaiului umedErwinia carotovora şi a speciilor de Rhizopus (putregaiul de vârf). alături de unele terpene (carvona).. înlăturând tuberculii sub 35 mm diametru. şi C. şi putregaiul uscat Fusarium sp. blocând diviziunea celulară. M.P. care împedică creşterea ochilor. Fl. Niculescu. Dacă se adună în saci.5 m). La beneficiari.4%.C. (izopropil N-fenil carbamat) şi C.= chlorprophame).1987). pierderile sunt mai mici cu 7.Vătămările care sunt provocate tuberculilor. apoi sortate şi livrate. 5g CIPC/tonă.I. presupune igienizarea şi dezinfecţia. sau la manipularea pentru depozitare (Ostara. în condiţii în care temperatura poate oscila.5 l/m2 şi formol 5% (0. Gh. favorizând apariţia colţilor (lăstarilor).C. prin stropire în doză de 0. pot apare în timpul recoltării mecanizate (E-684).5% în aceeaşi perioadă de păstrare. după înflorire.a.). nu se recomandă stivuirea sacilor în spaţii închise. odată după golire şi a doua oară înainte de depozitare. Solenid (ester izopropilic al ANA. după care survine deprecierea totală. În vegetaţie se administrează NaHM (sarea de sodiu a hidrazidei maleice).a. la fiecare 3 luni. la basculări de la înălţime mai mare (1. pe bază de I. Superstop. 1 kg/t (10 g s.P. sunt favorizate în mod deosebit bolile de putrezire. Sprout NIP. Desirée). Pe leziunile provocate de vătămările mecanice se grefează bolile de putrezire. Talent (pe bază de carvonă). pentru a înlătura tuberculii vizibili vătămaţi. Produsul Keim Stop se prezintă sub formă de pulbere cu 1% s.Celulele de păstrare dezinfectate o singură dată prin stropire cu clorură de var 0.Erwinia sp.P. stocându-se pe câmp la temperaturi ridicate. Durata de manipulare-transport în saci nu trebuie să depăşească 15 zile±5.P. operaţie menţionată în STAS 9127/6-82.P. Presortarea cu înlăturarea impurităţilor minerale poate fi completată de o sortare. transport şi manipulare manuală a sacilor (striviri). pentru ca dezinfecţia să fie eficientă. (cloro izopropil N.I. sau atunci când dorim să asigurăm o perioadă maximă de păstrare. Dacă se face şi o calibrare. produs românesc). având ca efect micşorarea pierderilor cu 5% în 6 luni. pe o înălţime mai mare de 0. Se impune tratarea de 2 ori. însoţite eventual de o sortare preliminară (Taşcă. Inhibitorii autorizaţi pe plan european sunt I. 1984. putregaiul umed ... În unele ţări se folosesc generatoare care pulverizează produsele condiţionate sub formă lichidă în circuitul de ventilare.I.

3. Păstrarea frigorifică înregistrează pierderi cu 1/5-1/3 mai mici ca păstrarea prin ventilaţie mecanică.2-3. Tehnologia de păstrare frigorifică poate folosi mai multe tipuri de ambalare. temperatura trebuie coborâtă cu 1.50C.6-3.5/2.9 10.0-2.4-4. în spaţii improvizate cu ventilaţie naturală. astfel ca în final să ajungă la parametrii de păstrare 3/50C.2 1.8 2.0 t/m2.3 3. Spaţiile libere dintre palete trebuie orientate paralel cu direcţia de refulare a aerului răcit. Lăzile P paletizate în sistem ţesut.3 5 6 8 6(X-III) 6. grosimea vracului fiind de 4-5. ambalează 600-650 kg pe fiecare unitate de încărcătură sau 2.0 4. Pentru intervale mai scurte de timp.0 3.2 t/m 2 la o stivuire pe 4 nivele (h= 5.5 7(X-IV) 7. păstrarea se poate face şi în saci de plasă sau de iută aşezaţi în palete cu montanţi după sistemul ţesut sau întrepătruns (25 saci de plasă sau 15 de iută). prelungită cu 1-2 luni.2 Pierderi maxime totale % 12. iar calitatea tuberculilor este asigurată pe o durată.5 m.3 10. reciclându-se aerul răcit cu împrospătare periodică.6 m).0 m) realizează o încărcătură de 2.0-18.7 1. în funcţie de sistemul de păstrare (HCM 190/84 şi STAS R 9127/6-82) Sistemul de păstrare Durata (luni) Pierderi Pierderi Pierderi STAS maxime maxime maxime minimă maximă greutate stricare calitate % % % 4 5(X-II) 6.3-7.21.5 4. Păstrarea durează 7-8 luni.7 4 5(X-II) 6.4-21.9 2. Depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum Depozitarea tuberculilor se poate face în silozuri în pământ.6-16. Utilizarea de până la 50% aer exterior în perioada de iarnă reduce 299 .8-7. iar silozurile constituie procedeul cel mai utilizat în sectorul particular. Tabelul 21. cicatrizarea rănilor şi prerăcirea). de câteva zile.5-7. În primele 6-14 zile se parcurg fazele de pregătire (zvântarea. până la noua recoltă. Umplerea celulelor trebuie efectuată în termen cât mai scurt. Lăzile paletă stivuite pe 6-8 nivele (4.0 t/m2. dar investiţiile necesare şi consumurile energetice sunt considerabil mai mari. 5 orizontal x 4 rânduri. Păstrarea în vrac este posibilă la celulele frigorifice ventilate prin pardoseală.5-5.5-8.7 Silozuri în pământ Spaţii cu ventilaţie naturală Macrosilozuri cu ventilaţie mecanică Depozite cu ventilaţie mecanică Depozite frigorifice Depozitele ventilate mecanic sunt spaţiile cele mai specializate în păstrarea cartofului.5-14.3-8. În fiecare zi.21.2-2.8 2.2.7 9(X-VI) 7.2 16.2). Între stivele de ambalaje se lasă spaţii libere de 10 cm.2-6. în macrosilozuri sau în depozite ventilate mecanic şi în depozite frigorifice (tab. iar la perete de 20 cm.4-3. Pierderi maxime procentuale admise în depozitarea tuberculilor de cartof pentru consum. revenind încărcătura de circa 2.1-3.0-4.6-6.1-13. ventilând 24 de ore din 24 aer exterior.9-6.9-4.5 3.5-3.0 14.

consumul energetic. În finalul păstrării frigul este oprit, iar în celulă se produce o încălzire până la 8-100C. Celula trebuie golită în 10-14 zile. Tehnologia de păstrare în depozite specializate cu ventilaţie mecanică. Celulele au capacităţi de 350 t, 500 t, 1000 t sau 2500 t, iar depozitele au 2000 t, 5000 t, 10.000 t sau chiar 20.000 t. Depozitarea a fost prevăzută în vrac cu înălţimea de 4-4,5m (STAS R 9127/6-82). Deşi aparent, apare ca o soluţie mai simplă, păstrarea în vrac este în realitate mult mai greu de realizat, deoarece nu poate reuşi decât cu tuberculi sănătoşi, cât mai uniformi (soi, provenienţă, mărime etc.), dar totodată de dimensiuni care să permită accesul aerului de jos în sus. Orice focar de boală, sau înfundarea canalelor cu tuberculi mici, pământ, pietre, resturi vegetale, pot compromite şi restul tuberculilor corespunzători. Există 5 faze ale păstrării, între care primele 3 sunt faze pregătitoare: - zvântarea tuberculilor umezi, timp de 2-3 zile, cu aer exterior de 10-200C şi UR 65-80%, 24 de ore din 24, în debit de 80-120 m3/t/h (0,2-0,25 m/s); - vindecarea şi cicatrizarea rănilor în cursul a 2 săptămâni de ventilare cu aer interior/exterior, la 13/180C şi UR 85-95%, 12 ore din 24. Formarea peste răni a unui nou periderm nu are loc sub 80C; - răcirea treptată pe parcursul a 4-8 săptămâni, cu ventilarea aerului exterior în timpul nopţilor reci, la 4/100C şi UR 85-90%, 8-12 ore din 24, dar fără întreruperi mai mari de 6 ore; - păstrarea timp de 5-6 luni, la 3/50C şi UR 85-90%, cu ventilare de aer exterior 1-4 ore din 24, prin recirculare sau amestec cu aer exterior a cărui temperatură să nu depăşească cu 2-30C pe cea a tuberculilor şi să nu fie mai scăzută de 00C, pauzele de ventilaţie nu vor depăşi 10-12 ore; - pregătirea pentru desilozare, durează 1-2 săptămâni, când se opreşte ventilaţia sau se ventilează cu aer cald, pentru reducerea conţinutului de glucide hidrosolubile şi a gradului de dăunare la condiţionare. Dacă se ventilează, temperatura aerului nu trebuie să depăşească cu mai mult de 40C temperatura tuberculilor. Temperatura se ridică la 8/100C, iar UR se micşorează la 80-85%. Golirea celulei nu trebuie prelungită mai mult de 14 zile, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor, iar scoaterea tuberculilor se face de-a lungul canalelor de ventilaţie, folosind ventilaţia până în faza finală. Condensul şi încolţirea prematură pot apare ca urmare a deficienţelor constructive, tehnologice sau de exploatare a depozitelor cu ventilaţie mecanică, având ca efect sporirea pierderilor. Formele mai uşoare de condens se înlătură prin mărirea numărului reprizelor de ventilare, reducerea duratei pauzelor, sau trecerea la regim continuu de ventilare. Condensul persistent nu poate fi înlăturat decât prin eliminarea cauzelor care opresc circulaţia normală a aerului, respectiv înfundarea canalelor şi a fantelor de aerisire. Focarele de depreciere care s-au format se găsesc la partea de jos a vracului. În situaţii limită, păstrarea va fi întreruptă, cartofii sunt mutaţi în alte spaţii, iar celula se curăţă şi se dezinfectează temeinic.

300

Tehnologia de păstrare în macrozilozuri ventilate mecanic a fost concepută ca o variantă modernizată a tehnologiilor tradiţionale, iar în unele ţări europene este metoda preferată de producătorii particulari, datorită simplităţii şi economiei de forţă de muncă manuală realizată. Oferă posibilitatea depozitării unor cantităţi mari de cartofi pe o perioadă mai lungă de timp, datorită amenajărilor care permit într-o anumită măsură dirijarea factorilor de mediu. Deşi simplă în concepţie, metoda necesită mijloacele mecanice adecvate manipulării în vrac, dotările minime (reţea de curent electric trifazic, motor electric, ventilator) şi unele materiale, cum sunt folii de polietilenă, baloţi de paie, sârmă zincată. Se impun măsuri stricte P.S.I. În zonele/anii cu ploi, umezeală sau temperaturi prea coborâte, macrosilozurile se pot amenaja şi-n spaţii acoperite (şoproane, magazii, grajduri). Macrosilozurile se formează la suprafaţă, având dimensiunile vracului de tuberculi, de 35 m lungime, 6m lăţime şi 3-3,5m înălţime. Interiorul acestui vrac este străbătut de un canal de ventilaţie, realizat din panouri grătar cu dimensiunea de 1,3x1,3 m şi distanţa între şipci de 2,5 cm. Panourile se aşază în formă de V întors, cu unghiul de vârf de 450, iar pe vârful acestui canal triunghiular se pune folie de polietilenă în cascadă (în lungime crescătoare, cu cât se avansează spre capăt). La intrare se amplasează un ventilator într-o casetă de lemn, cu clapete pentru reglarea debitului de aer (80-100 m3/t/h). Vracul se realizează prin basculare în buncăre mobile şi manipulare mecanică, sau direct prin golirea sacilor în macrosiloz. Se acoperă întâi canalul de ventilaţie, începând din capătul cu ventilatorul, în strat cât mai uniform de tuberculi. Acoperirea cu baloţi de paie se face imediat după umplere, bine tasaţi pentru a nu rămâne goluri. Lateral se protejează cu folie (0,5 m pe sol), lăsând coama liberă 1,5m pentru evacuarea aerului. Peste folie se aşază al doilea rând de baloţi, iar pe coamă se pune folie care previne infiltrarea apei din precipitaţii, iar în jur se amenajează şanţuri de scurgere. La venirea temperaturilor joase, se adaugă pe coamă al treilea strat de baloţi. Fazele ventilaţiei sunt: A. zvântarea şi cicatrizarea rănilor prin flux de aer la temperaturi sub 200C (2-3 zile) şi în final (2 săptămâni) sub 150C; B. coborârea temperaturii, ventilând 3-4 ore din 24 aerul rece din timpul nopţilor; C. păstrarea la 3/50C timp de 5 luni, prin ventilare de întreţinere 1-2 ore pe zi, când temperatura exterioară o permite (t>00C). Temperatura şi umiditatea relativă trebuie urmărite la început zilnic, apoi de 2 ori pe săptămână. Tehnologiile de păstrare tradiţională a tuberculilor de cartof pentru consum realizează condiţii apropiate de cele optime, prin protejarea produsului contra frigului cu pământ, paie şi folie de polietilenă. {anţurile nu au aerisire, iar silozurile şi spaţiile improvizate beneficiază de amenajări pentru o ventilaţie naturală. Regulile de amplasare a silozurilor în pământ sunt valabile şi în cazul

301

cartofilor. Temperatura de îngheţ a tuberculilor oscilează între -0,8/-1,50C, în funcţie de soi, gradul de suberificare şi starea de turgescenţă. Silozurile în pământ sunt eficiente economic, prin volumul redus de investiţii, cheltuielile de exploatare minime şi consumurile energetice mici. Prin depăşirea duratei de depozitare de 4-5 luni, pierderile devin însă neeconomice. În funcţie de zona climatică, există şi anumite diferenţe constructive. Silozurile pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau la adâncime până la 20 cm, cu lăţime de 1,5 m şi lungime de 20-22 m. Coşurile de ventilaţie de 2,0-2,5m, confecţionate din scânduri şi şipci, au secţiune pătrată, cu latura de 12-15 cm. Canalul de fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30 cm, fiind acoperite cu grătare şi şipci, şi având un coş de ventilaţie la fiecare 2m. Silozurile pentru climat rece au adâncime de 50 cm, lăţimea 1,5m şi lungimea 20-22m. Ventilaţia este asigurată de legături de coceni desfrunzite sau tulpini de floarea soarelui, cu diametrul de 15-20cm şi lungimea de 60cm, care permit accesul aerului în interior, iar canalul de fund lipseşte (Gherghi, A. şi colab., 1981). Cercetările de la I.C.P.C. Braşov au sugerat că o lăţime mai mică şi eliminarea completă a aerisirii sunt factori mai importanţi decât adâncimea silozului, pentru a micşora pierderile, dacă pregătirea materialului, însilozarea şi supravegherea condiţiilor de păstrare decurg în mod corect (Mureşan, S. şi Donescu, V.,1984). Cartofii corespunzători se depozitează până la 1 m deasupra solului într-un bilon cu panta de 750 şi coama dreaptă. Se lasă 2-3 zile pentru zvântare, descoperiţi, luând precauţii noaptea sau pe timp ploios. După acest interval, se acoperă cu un strat de paie uscate de 25-30 cm, iar deasupra se pune un strat de pământ de 25-30cm grosime la bază şi 10 cm spre coamă. Coama se lasă descoperită pe lăţimea de 30-40 cm, până când temperatura scade în masa tuberculilor sub 60C, iar la exterior are tendinţa să coboare sub 20C. Acoperirea definitivă se face prin îngroşarea la 30 cm a stratului de pământ pe toată suprafaţa şi îngroşarea suplimentară la bază. În jur se execută rigole sau şanţuri de colectare şi de scurgere a apei din precipitaţii. În timpul păstrării se controlează temperatura, prin intermediul unor tuburi perforate din PVC amplasate în siloz. Semnele de păstrare necorespunzătoare pot fi recunoscute datorită degajării de căldură care rezultă prin alterarea produsului. {anţurile (silozuri adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60 cm şi adâncimea de 60-70 cm, iar lungimea de numai 15-20 m. Ele sunt recomandate pentru climatul foarte rece (Gherghi, A. şi colab., 1981). Din cercetările efectuate la I.C.P.C. Braşov, rezultă că silozurile fără aerisire, indiferent de adâncime, au pierderi mai mici în condiţiile climatice din Transilvania (Braşov, Cluj, Câmpia Turzii), în comparaţie cu silozurile cu aerisire. Tuberculii se acoperă cu 20-30 cm de paie uscate, apoi cu un strat de pământ bilonat de 40-50 cm înălţime şi depăşind marginile şanţului cu 30-40 cm. Acoperirea se face în 2 etape. Un siloz tip şanţ lung de 15 m permite păstrarea a 4.000-5.000 kg cartofi (Berindei, M., 1987).

302

Spaţiile improvizate cu ventilaţie naturală (magazii, beciuri) pot asigura depozitarea tuberculilor în vrac (2-2,5m), cu condiţia asigurării circulaţiei libere şi uniforme a aerului printre stivele de ambalaje, sau prin produs. Aerisirea se face prin uşi, ferestre sau coşuri de ventilaţie, mai activă în perioadele calde, când se foloseşte aerul rece al nopţilor. În timpul iernii, circulaţia trebuie redusă, pentru a evita îngheţarea. Durata de păstrare este de 4-5 luni. La desfacere, se acordă prioritate loturilor cu cartofi de calitate slabă.Prelungirea duratei de păstrare din silozuri şi depozitele cu ventilaţie mecanică se poate realiza în perioada de primăvară, prin folosirea frigului artificial (Stoianovici, Ileana şi colab.1979; Niculescu, Fl. şi colab., 1982). Prin transfer în spaţii frigorifice, pierderile se micşorează proporţional. Comercializarea cartofului de consum se face în vrac, saci de iută (25-50kg), lăzi de lemn tip P (35-38kg), saci de plasă textilă (20-25kg) sau fileu textil. În CEE s-a generalizat vânzarea tuberculilor prespălaţi şi ambalaţi în ambalaje inscripţionate, confecţionate din hârtie, carton sau materiale plastice. Se practică şi desfacerea specializată în săculeţi de diferite culori pentru un anumit tip de utilizare culinară (salată=galben, supă=maro, prăjit=roşu, etc). Declinul vânzărilor ca atare (sub formă de tuberculi cu coajă) este suplinit de creşterea desfacerii produselor semipreparate (chips, pommes frites, fulgi, decojiţi şi congelaţi, etc). 21.4. Specificul valorificării tuberculilor de cartof material săditor Numiţi în termeni tehnici "cartofi de sămânţă", aceştia au diametrul optim de 30-36 mm şi greutate de 40-70 g/buc. Producerea şi valorificarea lor au anumite elemente specifice, mai ales pentru categoriile biologice superioare (clone, bază superelită, etc). Prezintă o importanţă deosebită asigurarea de la preluare a unor tuberculi cu capacitate de păstrare cât mai bună, sănătoşi şi fertilizaţi moderat în cultură. Recomandările privind recoltarea, manipularea şi transportul în bune condiţii devin obligatorii. Igienizarea corespunzătoare a spaţiilor şi sortarea/calibrarea tuberculilor sunt faze necesare, care contribuie la o evoluţie normală în depozit a materialului săditor. Este interzisă folosirea substanţelor inhibitoare şi a tratamentelor împotriva încolţirii. Umplerea celulelor trebuie realizată cât mai repede. Depozitarea se poate face diferenţiat, asigurând cele mai bune condiţii de păstrare loturilor cu valoare biologică ridicată şi soiurilor care sunt mai sensibile. Păstrarea paletizată, în celule frigorifice, devine obligatorie mai ales în zonele calde ale ţării. Menţinerea constantă a temperaturii la valori de 2/3 0C cu abateri de ±10C şi a umidităţii relative de 85-95%, asigură păstrarea intactă a valorii biologice pe o perioadă de 8-9 luni, în funcţie de necesităţi. Păstrarea în depozite specializate, cu ventilaţie mecanică, în vrac cu înălţime de numai 3m, se realizează în zonele de producţie tradiţionale pentru cartof. Valorificarea în flux şi mecanizarea fazelor, de la recoltare şi manipulare

303

în câmp, la preluarea şi manipularea mecanică în depozit, sortare şi calibrare, trebuie efectuate în condiţii bune, fără a răni tuberculii. În anii ploioşi, se iau măsuri suplimentare de zvântare. Fazele păstrării (zvântare, vindecarea rănilor, coborârea temperaturii, păstrare şi ridicarea temperaturii pentru condiţionarea finală) sunt similare tuberculilor de consum, dar nivelul temperaturilor de păstrare poate oscila şi până la 10C, îndulcirea neavând importanţă. Păstrarea în spaţii care nu asigură temperaturile optime de 2/3/40C şi UR 85-95% în mod constant, duce la apariţia încolţirii premature, manifestarea bolilor de depozit şi la pierderea valorii biologice a materialului săditor. Faza de desilozare trebuie declanşată cu 30 de zile înaintea plantării, în vederea condiţionării finale. Tuberculii sunt calibraţi pe 2 categorii şi se ambalează în saci de iută noi, la 25 kg/unitate ambalaj. Sacii sunt cusuţi la gură, plombaţi şi etichetaţi, atât în interior, cât şi la exterior. Verigile inferioare I 1 - I2 se pot livra şi în vrac (fără însăcuire). 21.5. Specificul industrializării valorificării tuberculilor de cartof destinaţi

Tuberculii de cartof pentru prelucrare industrială sub formă de chips, pommes frites, fulgi, bucăţi deshidratate, făină, sau pentru congelare, conserve şi diverse alte preparate/semipreparate, aparţin unor soiuri care corespund calitativ acestor întrebuinţări. După Catelly, T. (1988), soiurile Cati, Colina, Eba, Muncel, Mureşan, Nicola şi Super sunt specifice pentru prăjit, chips şi pommes frites, iar Adretta, Manuela şi Suceviţa sunt foarte bune pentru această specializare. Pentru piure şi patiserie sunt menţionate ca specifice Adretta, Colina, Eba, Manuela, Nicola, Procura şi Super, iar foarte bune sunt considerate soiurile Desirée, Mureşan, Semenic şi Suceviţa.
Tabelul 21.3. Compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă a tuberculilor de cartof destinaţi transformării industriale sub formă de preparate specifice (după Gravoueille, J.M., 1996; Mureşan, S., 1997; Burtea, O. şi colab., 1980)
Produsul Substanţa Glucide Mărimea Forma Alte Sortiment european uscată solubile tuberculilor tuberculilor recomandări de soiuri utilizate % % mm sferică sau ochi chips 23-25 0,2-0,3 ø 40-55 (60) Ostara, Bintje, Saturna sferic-ovală superficiali Ostara, Bintje, Russet pommes ochi 20-23 0,4-0,6 lung.>55-60 oval alungită Burbank, Marijke, frites superficiali Agria fulgi 20-24 0,6-1,0 tip C Bintje termoste17-20 0,6-1,0 20-40 sferică tip A BF 15 rlizaţi

304

În afară de compoziţia chimică, mărimea şi forma optimă (tab. 25.3.), toate soiurile şi toate loturile destinate prelucrării trebuie să ofere tuberculi cu însuşiri culinare şi tehnologice corespunzătoare (gust, aromă, textură, rezistenţa pereţilor celulari). Pătarea neagră (black spot) trebuie prevenită, prin recoltare şi transport la temperaturi mai mari de 100C, când tuberculii turgescenţi şi elastici suportă mai uşor loviturile, fără zdrobirea ţesuturilor. O fertilizare moderată cu azot şi o manipulare atentă contribuie la diminuarea manifestării acestei pătări. În timpul depozitării, problema principală este evitarea acumulării glucidelor hidrosolubile la temperaturi coborâte (îndulcire). Tuberculii îndulciţi se brunifică la prăjire în ulei încins, datorită caramelizării glucidelor respective. Încolţirea este alt fenomen nedorit, care micşorează conţinutul în substanţă uscată al cartofilor şi măreşte dificultatea în prelucrare. Tehnologiile de depozitare apelează la soiuri care rezistă bine la manipulare şi păstrare, cu un repaus vegetativ mai îndelungat. Celulele de păstrare de la fabricile de prelucrare au capacitate de până la 2000 t, iar păstrarea se face în vrac cu înălţimea de 4 m, în condiţii de temperatură mai ridicată (5/60C) şi UR 85-90%. Pentru semipreparate industriale se recomandă chiar 8-12 0C cu aplicarea inhibitorilor de încolţire şi un regim de ventilare mai îndelungat (pauze mai mici, volum de aer mai mare). Umiditatea relativă va fi mai redusă în primele faze de ventilare (70-80%), dar mai ridicată pe parcursul păstrării (85-93%). Un conţinut mai ridicat al aerului în CO2 şi mai sărac în O2 este considerat favorabil menţinerii calităţii. În faza de desilozare, din ultimele 2-3 săptămâni, se ventilează aer la 15/180C pentru resintetizarea amidonului pe seama glucidelor simple aflate în compoziţia chimică a tuberculilor, sau se opreşte ventilaţia, iar căldura de respiraţie din celulă ridică temperatura la nivelul dorit. Fenomenul trebuie urmărit prin analize chimice. Există şi alte variante tehnologice care urmăresc: a) fie prevenirea pierderilor mari în greutate prin păstrare iniţială la temperaturi de 2/60C şi încălzire finală controlată până la un procent de 0,4% glucide hidrosolubile în tuberculi; b) fie prin folosirea eficientă a tratamentelor cu inhibitori (la 3 luni, prin pulverizare şi dispersare fină cu generatoare termice speciale ca o ceaţă care conţine în amestec IPC sau CIPC) şi un nivel de temperatură peste 60C; c) fie prin tratament ionizant cu radiaţii gamma în doze reduse, mai mici de 1 Kgray (1 gray= 1J/kg, fiind unitatea SI de măsură a dozei absorbite de radiaţie), combinat cu un nivel de temperatură mai ridicată corespunzător. Tratamentul ionizant poate provoca însă iniţial o creştere nedorită a conţinutului în glucide reducătoare.

305

CAP. XXII- TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A LEGUMELOR DIN GRUPA VERZEI
22.1 Tehnologia valorificării legumelor din grupa verzei pentru căpăţâni Varza albă de căpăţână este în prezent specia legumicolă cea mai importantă din România sub raportul producţiei, depăşind tomatele din anii 19931995. Europa de Est produce 1/3 din totalul producţiei mondiale, iar Europa de Vest doar circa 10%, dar importă cantităţii importante. Varza roşie şi cea creaţă (de Milano) sunt şi ele incluse în aceste cifre, dar ponderea lor este reletiv redusă. Varza de Bruxelles este o plantă legumicolă mai puţin răspândită, care este cultivată în cantităţi mai mari în Anglia şi Olanda, fără a rivaliza cu varza albă. Compoziţia chimică valoroasă din punct de vedere alimentar a verzelor de căpăţână (alba, rubra, gemmifera), (tab.22.1.) este completată de proprietăţile dietetice şi medicinale ale acestor legume. Se pot menţiona mai ales efectele curative în tratamentul gastritelor şi ulcerului, al altor afecţiuni ale aparatului digetiv, sau al unor boli de nutriţie. Menţionarea factorului antiulceros din varză ca" vitamina U" (McRorie şi colab., 1954; Alexan, M. şi colab, 1983; Amăriuţei Alexandrina şi colab. 1984) nu a fost însuşit de autorii de specialitate (Bodea, C. şi Enăchescu Georgeta, 1984).
Tabelul 22.1.

306

Compoziţia chimică medie a trei legume din genul Brassica, de la care se consumă căpăţânile (Favier, J.Cl., şi colab., 1995; Enăchescu, Georgeta, 1984; Amăriuţei Alexandrina şi colab., 1984; Alexan, M. şi colab., 1983; Mincu, I., 1978/1984)
Vit Gluci CeluSubst K Mg Ca P Fe Protide Fibre C de loză min. mg mg mg mg mg g% g% mg g% g% g% % % % % % % 1,2175 15- 35- 3040Varza albă 3,5-6 1,8-2,î 2,8 0,6 1-3 1,6 400 70 72 70 60 3,30,7250 13- 52- 32- 0,5- 50varză roşie 1,4-1,9 3 0,8 5,6 1,1 266 17 55 36 2 90 varză de 2,21,3400 30- 77- 12,2-5,4 4,3 1-1,6 23 110 Bruxxeles 4,4 1,5 411 31 78 1,1 Produsul Vit. Vit caroten B PP mg% mg mg % % 0,2- 0,3 0,3-0,5 0,3 0,8 0,5 0,3 ND 5 8 1,2 0,3-1,1 0,7 6 Vit Partea E Kcal/ necomest. mg kg % % 2,4 330 0,9 230330 25-27 20-21 22-24

0,9 340

În România se consumă anual circa 25-35 kg varză/locuitor, reprezentând aproximativ 1/4 din consumul total de legume. Apariţia pe piaţă este eşalonată: culturi protejate (lunile III-V, consum maxim în mai), timpurii (lunile V-VII, consum maxim în iunie), de vară (lunile VII-IX, consum maxim în august), de toamnă cu ponderea de 70% (din septembrie până în noiembrie, cu un consum maxim în octombrie). Varza roşie se produce din iunie şi până în noiembrie, având perioada de consum maxim în noiembrie. Varza de Bruxelles apare în X-XI, iar varza creaţă doar vara, în lunile mai-iunie, (consum maxim în VI). Cantităţi importante de varză albă de căpăţână din soiurile de toamnă se păstrează sau se murează, contribuind la prelungirea duratei de consum. Recoltarea se face la un grad de maturitate corelat cu soiul şi destinaţia de valorificare, criteriul principal constituindu-l gradul de îndesare al căpăţânilor. Conform STAS 1418-85, la varza albă timpurie îndesarea nu este o condiţie obligatorie, în timp ce la soiurile de vară sau de toamnă, sau la varza roşie căpăţânile vor fi îndesate. Pentru păstrare se urmăreşte un grad de îndesare mediu (Amăriuţei, Alexandrina şi colab., 1984). Depăşirea acestui stadiu expune căpăţânile la crăpare, mai ales cele prea îndesate şi cu mugurii axiali dezvoltaţi. Timpul optim pentru recoltare este cel fără precipitaţii, după ce s-a ridicat roua sau bruma, iar temperatura produsului este mai mică sau egală cu temperatura aerului. Mai ales la varza de vară, recoltarea pe căldură produce o marfă instabilă, care se va deprecia uşor. Recoltarea este manuală, prin mai multe treceri la soiurile timpurii sau de vară, iar la cele de toamnă prin 1-2 treceri. Consumul de forţă de muncă este important, iar calitatea produsului depinde de modul corect de recoltare. Căpăţânile bine formate, normal dezvoltate, se taie neted cu cotor de maxim 1cm de la cocean, cu 1-2 frunze de protecţie şi se pun în ambalaje de lemn, lăzi P sau lăzi paletă. Recoltarea mecanizată sau semimecanizată, într-o singură trecere, se practică la culturi uniforme şi omogene, pe suprafeţe suficient de mari, la distanţe între rânduri accesibile maşinilor, iar producţia se livrează de preferinţă pentru industrializare sau consum imediat.

307

Fig. 22.1. Schema maşinii de recoltat varză (1-patine; 2dispozitiv de presare;3discurile de tăiere;4-transportor cu bandă; 5-transportor elevator)

Manipularea şi transportul se fac în ambalajele de recoltare, care pot servi şi pentru depozitare, iar cantităţile pentru consum imediat şi industrializare se transportă în saci sau în vrac. Mijloacele auto prevăzute cu prelate servesc pentru transportul pe distanţe scurte sau medii. Pentru distanţe lungi se recomandă transportul în vrac pe calea ferată, în vagoane simple tip B, cu pereţi neizolaţi termic. Ploile, îngheţul sau insolaţia pot afecta produsele la încărcări/descărcări prelungite dacă nu se iau măsuri de protejare, iar manipularea prea bruscă trebuie evitată. Condiţionarea verzei are trei etape. Presortarea, efectuată la recoltarea eşalonată, permite alegerea căpăţânilor conform condiţiilor generale de acceptabilitate STAS. Acestea vor fi întregi, cu aspect proaspăt, necrăpate, sănătoase, fără urme de lovire sau deteriorări care să-i afecteze calitatea, fără leziuni provocate de ger, curate, zvântate, cu cotorul sănătos şi frunzele de protecţie neofilite, bine prinse. Condiţionarea din toamnă poate fi definitivă la varza de consum imediat, sau intermediară, în scopul separării căpăţânilor de calitate superioară pentru păstrare. Se realizează curăţarea de frunzele rănite, bolnave, rupte. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic, la banda cu trei căi. La calitatea I se acceptă doar uşoare defecte sau mici vătămări care nu provoacă deprecieri, iar greutatea minimă pentru varza albă este de 0,5-0,6Kg/buc. la soiurile timpurii (câmp 0,6), 1kg/buc la soiurile de vară şi 2kg/buc la soiurile de toamnă. Pentru varza roşie, soiurile timpurii vor avea cel puţin 0,6kg/buc., iar cele târzii 1kg/buc. Varza de Bruxelles se poate condiţiona, prin curăţare, fără cotor, cu verzişoare de minimum 10mm diametru, sau se lasă necurăţată, cu cotorul tăiat neted, dacă verzişoarele au peste 20mm diametru. Verzişoarele vor fi tari, compacte, neatinse de ger şi uniforme (în limita abaterilor admise). Etapa a III-a de condiţionare are loc doar la loturile care se păstrează, în vederea livrării.

308

6-3. în spaţii improvizate (ventilaţie naturală) sau în silozuri de suprafaţă.6 4.4-8. Umplerea celulelor frigorifice trebuie efectuată în 1-2 zile (max. Formax F1. la varza roşie.4-5.Tall Grami. soiurile Amager. coresunzând calităţii I-a STAS 1418-84 (varza albă) şi 3577-84 (varza roşie). precum şi Stonar F1.3 13. Scandic F1 şi Scanbo F1. În vestul Europei. soi.3 2.a.8 10.5 Pierderi maxime totale admise% 6.4 naturală cu ventilaţie 2-3 (XI-I) 4. caracterizaţi printr-o perioadă de repaus mai lungă. capacitatea optimă fiind sub 250t.8-15. Bamba F1 iar din oferta de sortiment care se pretează la păstrare Amager.2 Declasare calitativă% 2.8 kg/buc. care limitează pierderile şi deprecierile. Tabelul 22. cu pierderi de 6-10% şi o condiţionare 309 . Braunschweig şi de Buzău (tardive) sunt şi ele considerate suficient de bune pentru păstrare.2.8-6. iar durata de păstrare poate ajunge la 5 luni.0 mecanică frigorifice 3-4 (XI-II) 4. Încărcătura realizată este de 1. Din sortimentul mai vechi.0-3.8-17. Pierderile procentuale maxime admise la varza de căpăţână. conţinutul în substanţă uscată 7. conţinut ridicat în celuloză (1.8 1. Scanvi F1. căpăţânile alese vor avea 2-3 kg/buc la varza albă şi 1. iar temperatura este de 00C noaptea şi 50C ziua (1X-15XI).6-3. După sortare-calibrare. Din sortimentul recomandat şi testat. Condiţiile de păstrare conform STAS sunt 0/10C şi UR 85-90%.7 Pentru păstrare (conform STAS R 9127/8-74) se recomandă culturi în care fertilizarea cu azot nu a depăşit 200 kg s. mărime sau grad de îndesare (se evită amestecul cu alte produse).2-1.0 2. se menţionează Lares F1.9g/cm3.8-4. În ultimele decenii au apărut soiuri şi hibrizi rezistenţi la păstrare. Păstrarea modernă se efectuează în depozite frigorifice. Langendijker Daner Dural. irigate moderat şi la care s-a respectat măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. Din punct de vedere al proprietăţilor fizico-chimice. 2-3 frunze de protecţie şi cotor sănătos de 1-3 cm (STAS R 9127/8-74)./ha. după ce s-a ridicat roua. în perioade de vreme frumoasă. temperatura de păstrare este de -1/00C şi UR 95%.8-6.0-6. Spaţiile se dezinfectează cu lapte de var 20%+clorură de var 0.45%) şi în acid ascorbic (peste 60mg/100g produs proaspăt).Păstrarea verzei de căpăţână se execută în spaţii frigorifice.8-13. în spaţii ventilate mecanic. 7 zile).35-1.8%. Soiurile tardive pentru păstrare se recoltează la 2 săptămâni după întreruperea irigaţiei. Hinova F1. conform HCM 190/84 şi STAS R 9127/8-74 Spaţii de Păstrare Scădere în greutate Pierderi prin păstrare (luni) % stricare% cu ventilaţie 1-2 (XI-XII) 2. asigurând timp de 4 luni menţinerea calităţii.4t/m2. cu loturi cât mai omogene posibil ca provenienţă. ţesuturi cu celule mai mici şi membrane mai groase. ele pot fi identificate prin masa specifică mai mare de 0.5-9%. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P sau lăzi paletă clădite în stivă de 6m (4 nivele de palete sau 6 nivele de lăzi paletă) şi stivuite astfel încât să permită o bună circulaţie a aerului.0 6.. căpăţână densă.

peste un strat de paie uscate şi curate de 15-20 cm. dispuse în paralel. în comparaţie cu celelalte variante (atmosferaă normală frig şi siloz). Necesită existenţa unei infrastructuri: drumuri uşor practicabile. Pentru izolare termică şi prevenirea condensului. ponderea pierderilor prin stricare şi declasare calitativă a fost de 3-4 ori mai redusă. J. iar în siloz de 49. Varza este clădită cu cotorul spre interior în vrac prismatic. Măsurile PSI sunt obligatorii. în timp ce păstrarea frigorifică în atmosferă normală a înregistrat 32% pierderi totale în 90 de zile. lăzile se acoperă cu rogojini. la bază. suprapuse în cruce pe 6-8 nivele. Pentru accesul aerului. Pentru utilizarea economică a bazei materiale.finală care mai îndepărtează 10-15%. înălţimea de 1. Când temperatura coboară la -1/-20C. în acelaşi punct de însilozare se amenajează mai multe macrosilozuri. Păstrarea în spaţii cu ventilaţie naturală se face în magazii. După Bogoescu.5-2m. Între stive şi la pereţi se lasă spaţii de circulaţie de 0. macrosilozurile de varză se bazează pe un flux mecanizat. Stivele de lăzi vor avea lăţimea de 5m. conform STAS R 9127/8-74. păstrarea AC la 0± 0.0m.5m şi lungimea de 15-20m. Regimul de ventilare are o fază de coborâre a temperaturii de 30-40 zile. Păstrarea în macrosilozuri se practică în Germania. sursă de curent trifazic.. Dacă se păstrează în vrac. în orele cu temperaturi favorabile. intercalate cu folie de PE. varza are la bază un grătar de lemn. urmată de faza de păstrare de 2-3 luni.3-1. şi colab. Păstrarea în silozuri de suprafaţă sau semiîngropate la 20-30cm (conform STAS). la înălţimea de 4m. În varianta AC. UR 90-92%. (1995).Fr. 3%O2 şi 5%CO2 a soiului De Buzău. Polonia şi ţările baltice. Ph.5 m adâncime. La pereţi se lasă 20cm pentru circulaţia aerului. oferind condiţii de păstrare dirijată. Canalul de ventilaţie din panouri grătar (1x2m) şi ventilatorul instalat la unul din capete permit o circulaţie forţată a aerului de cel puţin 30m3/t/h. pe lăţimea de 1.8m de la tavan.3-1. şoproane sau unele construcţii de zidărie.50C. se amenajează un canal de aerisire cu dimensiunile 30x30cm şi acoperit cu şipci. căpăţânile sunt clădite cu cotorul în sus. În intervalul vracului pe orizontală şi din 2 în 2m pe verticală. M. Se amplasează pe terenuri în pantă uşoară. iar din 2 în 2m se instalează coşuri de ventilaţie verticale care depăşesc coama cu 40-50cm.5-2. Păstrarea AC cu 2-3%O 2 şi 3-5% CO2 la -1/00C şi UR 95% este posibilă 2-6 luni în funcţie de hibridul sau soiul păstrat (Moras. 1984). la 5-6m unul de altul. cu apă freatică la peste 1. distanţat de pardoseală la 15-20cm. ultimul rând numai pe coamă.1% pierderi totale în 60 de zile păstrare. se instalează coşuri de aerisire cu latura de 15-20cm.6m. Ambalajele de păstrare sunt lăzi P. iar între ele se lasă culoare de acces de 0. Distanţa 310 . înălţimea de 1. Pe mijloc. Căpăţânile se depozitează în vrac.6m lăţime. Realizate în mare parte cu materialele şi dotarea locală. pentru cel puţin 500t cantitate totală.5m şi o lungime în concordanţă cu spaţiul disponibil. până la înălţimea de 0. Vracul de produs se acoperă cu 3 rânduri suprapuse de baloţi de paie. a fost realizată timp de 120 de zile cu pierderi totale de 21%. cu lăţimea la bază de 1. vracul se acoperă cu paie uscate în grosime de 25-30 cm. şi Chapon. când se ventilează 10-20 minute pe zi. când se ventilează 2-3 ore din 24 aerul rece de noapte.

iar pentru scurgerea apei din precipitaţii se execută rigole de scurgere. În ţările producătoare comercializarea se face în formă preambalată. Extinderea culturii este însă limitată de dificultatea acesteia. 22. pentru a nu forma condens. bolnave. Glucidele migrează din frunze în cocean. varza îşi pierde până la 1/2 din conţinutul în vitamina C. iar ulterior săptămânal. Sistarea păstrării şi livrarea se execută pe măsura cererii şi implică acomodarea căpăţânilor la temperaturi mai ridicate prin intermediul unor spaţii de trecere.. Dacă temperatura din siloz se menţine ridicată o perioadă mai lungă de timp. iar apoi spre mugurele terminal.5-5. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie. care realizează din vânzări venituri considerabile. Broccoli este o specie mai puţin răspândită. Compoziţia chimică le clasează pe primele locuri din grupa verzei. Alexandrina şi colab. pentru a găsi un eventual focar de degradare.5 311 . lăsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă. Se îndepărtează frunzele exterioare îngălbenite. dar mai valoroasă din punct de vedere nutritiv. cotorul moale şi nervurile negre sunt semne de degradare. silozul trebuie desfăcut în câteva locuri. iar broccoli a beneficiat de reclamă ca produs anticancerigen. Voinea. dar nu se adaugă pământ. în comparaţie cu alte specii. Trebuie remarcat conţinutul ridicat în vitamine. Italia (120-150. M. După păstrare. În vestul Europei este de circa 3. fiind în creştere. ale cărui ţesuturi devin mai bogate în glucoză (Amăriuţei. consideră că stratificarea cu pământ este mai bună decât acoperirea cu paie. Varza de Bruxelles nu se poate păstra mai mult de 1 lună. Tehnologia valorificării în stare proaspătă la conopidă şi broccoli Conopida este o legumă tot mai cultivată în România de producătorii individuali. mare producător de conopidă este Franţa (peste 500. Când temperatura scade în continuare. Exportul se face în saci de culoare verde sau în lăzi. datorită unui proces de hidroliză care determină astfel ameliorarea calităţii lor. 1984). Umiditatea redusă. şi colab.2. Consumul românesc de conopidă a depăşit 1kg/persoană/an. Încărcătura realizată este de 250kg/m2. până la 1/3 la soiurile şi hibrizii specializaţi pentru păstrare. iar silozul trebuie desfăcut. Celuloza din frunze se diminuează cu 1/10 la soiurile româneşti. Desfacerea se face în vrac sau în lăzile de transport.000t anual). în lunile de iarnă. substanţe minerale şi fibre. (1973). Pe plan european.000t/1996). Putrezirea frunzelor exterioare. împrospătând tăietura de la cotor. Se elimină căpăţânile crăpate. iar la broccoli. Temperatura din interior se măsoară la început la 1-2 zile. mai ales când sunt perioade mai calde. ca valoare alimentară şi dietetică. Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. veştejirea şi îngălbenirea frunzelor învelitoare exterioare constituie indicii de bună păstrare. stratul de paie acoperitor se îngroaşă.între marginile a 2 silozuri este de 3m.

312 .5/1 1. cu arsuri provocate de soare. cu semicoroană sau desfrunzite).. fie semimecanizat la un centru de preluare. Presortarea în câmp presupune alegerea unor căpăţâni turgescente.0 Fe mg% 0. cu cotor scurt sub ultima frunză.2. Mincu.6 P mg% 48-60 67 2. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară la conopidă şi la broccoli (după Favier.9 ND mg % 60 114 Caroten 200-300 365 ND 0. de minim 11 cm φ (se admit 10% inflorescenţe de minim 10 cm φ ).6 Ca mg% 22 93 0. manual. PP g% Vit. când se cultivă hibrizi cu maturare uniformă (80-90%). îngălbenite. Recoltarea se face manual. cantitatea de frunze care se lasă fiind proporţională cu timpurietatea. intacte.0 210-300 250-330 38-40 39 22. B mg% Vit. E mg% Kcal / kg Parte necomestibilă % Conopida Broccoli 1. Cl. şi colab. dar este posibilă semimecanizarea sau mecanizarea integrală. cu coroană.2-3. 1978) Glucide g% Protide g% Celuloză g% Fibre g% Substanţe minerale g% K mg% Conopida Broccoli Conopida Broccoli 1. Operaţia este eşalonată prin 6-7 treceri la interval de 4 zile. Condiţionarea se face fie în câmp. Tabelul 22. Doar un personal permanent poate recolta eşalonat o cultură de conopidă.17 1.kg/persoană/an. Sortarea şi calibrarea se execută manual sau semimecanic. 1984. Frunzele se fasonează prin tăierea vârfului şi/sau desfrunzire. J.6 1. Se utilizează atât pentru gătit. 1995. iar pentru culturile succesive de toamnă în septembrie-octombrie. necompacte. iar cantităţi mari se congelează (Franţa.7-1. Manipulările în stare neambalată sau chiar ambalate. în funcţie de modul de prezentare (cu frunze. cu peste 5 frunzuliţe verzi în inflorescenţă. curate. Enăchescu. cu puf umed sau "gras" la atingere. Acestea au tendinţa de a deveni tot mai afânate. I.6-4. Conopida Recoltarea trebuie efectuată în faza de inflorescenţă compactă..5-3.8-0. la mărimea caracteristică soiului înaintea desfacerii căpăţânilor (false).3.0 1.6 mg % Vit. SUA). trebuie reduse datorită perisabilităţii produsului.04 1. iar ultimele recoltări din octombrie vor fi efectuate înainte de apariţia temperaturilor negative. Georgeta. cât şi sub formă murată sau chiar în salate de crudităţi.1. tăindu-se inflorescenţa cu 4-6 frunze de protecţie. mai ales la soiurile timpurii.4 Mg mg% 16 25 2. Conopida de vară şi de toamnă trebuie să aibă diametrul mai mare de 12cm. sănătoase. întregi. Nu se admit exemplare cu umiditate exterioară anormală.32 0.1 2.4 3. Perioada de apariţie pe piaţă este mai-iunie pentru culturile protejate. pentru a aprecia calitatea exemplarelor bune de cules.4 Vit C 50/ 70/ 0.9 1. deformate.6-1. trecând în cele din urmă în fază de tulpini florifere.0 0. mai-iulie pentru culturile timpurii din câmp cu un consum maxim la sfârşitul lunii iunie.0-3.

de culoare albă uniformă sau uşor crem. uşoare alterări superficiale provocate de îngheţ. evitând vătămările. dezvoltare sau coloraţie. învelite cu frunze sănătoase şi verzi. dăunători). lovituri uşoare. vişinie sau alte nuanţe specifice unor noi cultivare (soiuri. Ambalarea se face cu inflorescenţele spre interior şi cu frunzele spre exterior. Pentru export se folosesc lăzile de tip II sau lăzile grătar. tari. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". cu frunze tăiate la 3-5cm deasupra nivelului căpăţânii. cu o excrescenţă de nu mai puţin de 5 frunze verzi în corimb. egalizate la 15 kg şi conţinând o marfă cât mai uniformă. conopidele necondiţionate pot fi păstrate la 5/100C şi UR 85%. care vor fi sănătoase. Dacă sunt puse în vânzare "cu frunze" sau "coroană". mai puţin strânse. La calitatea I. cu cel puţin 2 etaje (rânduri) de frunze sau preambalate în peliculă microperforată. foarte bine strânse. Păstrarea timp de 3-5 săptămâni (până la 50 zile) sa face cu inflorescenţe nefasonate. trebuie să aibă aspect proaspăt. de culoare verde pal. c)" cu coroană". Temperaturile mai mici de -20C sunt dăunătoare.Categoria "extra" grupează exemplare tipice pentru soiul respectiv. se admit şi exemplare care au 2 din următoarele trei defecte: uşoare urme de atac (boli. În caz extrem. lipsite de pete. lipsite de orice defect. Cotorul se taie puţin sub frunzele de protecţie. O zecime din exemplare pot să nu îndeplinească caracteristicile minimale. Păstrarea AC asigură o bună menţinere a fermităţii şi culorii timp de 3-6 săptămâni. Pe durata scurtă de timp (7-10 zile). în lăzi P. Recoltate cu multă grijă şi prerăcite. suficiente ca număr şi lungime pentru a acoperi şi proteja căpăţâna. se ambalează în lăzi grătar pentru o bună circulaţie a aerului. păstrând un număr suficient de frunze care protejează căpăţâna. este admisă în condiţiile în care sunt întrunite toate însuşirile calitative tipice constatate la omologare. verzi şi fasonate la cel mult 3 cm peste nivelul inflorescenţei. cu uşoare urme de expunere prelungită la soare. compacte. lăzi tip II de export sau în lăzi grătar. Se admit uşoare defecte de formă. Comercializarea conopidelor de culoare violet. de culoare gălbuie. inflorescenţele de conopidă trebuie să fie de calitate bună. cu un amestec tip II cu 3(5)% O 2 şi 5(8)% CO2. întregi şi strânse pe căpăţână. trebuie să aibă aspect proaspăt. Condiţiile de mediu recomandate sunt 0/20C şi UR 90-94%. hibrizi). Căpăţânile vor fi întregi. urme de îngheţ sau urme de lovituri. Calitatea II admite căpăţâni uşor deformate. asigurând -1/00C şi UR 95%. Păstrarea temporară. Păstrarea o perioadă de 2-4 săptămâni este posibilă cu inflorescenţe calitatea I incomplet crescute. la 00C şi UR 95%. strânse de culoare albă. caracteristice soiului. Conopida se poate prezenta conform SR 3678:1999. în funcţie de umiditatea reletivă. Se 313 . dar cu maximum 5 frunze mici fragede. cu condiţia să nu fie afectate de putrezire şi să fie proprii pentru consum. având cotorul tăiat puţin sub frunzele de protecţie. uşor umede dar nu ude sau grase la atingere. frunze crescute în căpăţână. b)" fără frunze" şi fără partea necomestibilă a cotorului. La temperatură normală inflorescenţele îşi pierd calitatea în 4-6 zile. în trei moduri: a)" cu frunze". alb-găbuie sau crem. bine formate.

1994).. Conţinutul fiecărui ambalaj trebuie să fie omogen. cu aspect proaspăt.5 kg. În ambalaje inflorescenţele pot fi prezentate în poziţie verticală sau în poziţie orizontală (SR 13401:1998). sănătoase. prin sortare şi preambalare la 0. Pentru broccoli preambalată sau în mănunchi. Beneficiarii mai apropiaţi (2-3 zile distanţăă de mers) necesită menţinerea mărfii la 00C şi UR 90-92%. doar dacă sunt verzi. J. Transportul pe distanţe scurte sau medii sa face cu autodube izoterme sau frigorifice. proprii consumului. fără umiditate exterioară anormală. Chapan. inflorescenţele vor avea temperatura de 4/60C. Cl. Foury. până la 8-12 treceri la soiurile mai vechi (Chaux. Cl. Presortarea urmăreşte recoltarea unor exemplare întregi. provenienţă şi varietate. şi Foury.folosesc inflorescenţe preambalate în folie (Moras.2. Se admite prezenţa unor frunze moi. Prin 314 . Se apreciază fermitatea şi nu trebuie întârziat până în pragul înfloririi. păstrând frunzele acesteia. se admite diametrul maxim de 2 cm. Chaux. cu butoni florali complet închişi. având caracteristici tipice. prin 2-3 treceri. cupa axului floral trebuie să fie netedă şi cât se poate de dreaptă. La recoltarea pentru consumul proaspăt. Se admit uşoare defecte de formă şi dezvoltare. curate. 1994). Pentru transporturi mai lungi (5-6 zile parcurs). inflorescenţa se taie dimineaţa.. Broccoli Recoltarea prea timpurie micşorează producţia şi diminuează calitatea. Diametrul minim al axului floral trebuie să fie 8 mm. dense. Axul floral trebuie să fie suficient de mare şi nu trebuie să fie spart. la 15 cm.2. realizată prin hydro cooling sau vacuum cooling. fără stricăciuni provocate de boli sau dăunători.. Se recoltează manual. sănătoase şi nu depăşesc vârful inflorescenţei cu mai mult de 3 cm.. Păstrarea temporară nu este posibilă mai mult de 48 ore. Cl.Fr. fiind mai perisabilă decât conopida. Calitatea I cuprinde inflorescenţe de bună calitate. Se condiţionează inflorescenţele din ambalajele de transport. cu inflorescenţe de aceeaşi calitate. fără defecte sau urme de îngheţ. mai ales la soiurile "spear". Înălţimea maximă a exemplarelor este 20 cm. sau "crown" cu tulpină groasă şi inflorescenţă cu ramificaţii scurte compacte). de culoare uniformă şi specifică soiului. Ph. La încărcare. compacte. cu cuţitul. sau de culoare. Pentru congelare se utilizează soiurile "crown" care se taie cu tulpină scurtă.. Pentru export se utilizează mijloace autofrigorifice (LKW) sau vagoane RCF (pe cale ferată). în peliculă contractibilă. 22. Momentul optim este apreciat în funcţie de tipul de soi cultivat ("spear" cu tulpină subţire şi ramificaţii lungi. în condiţii de temperatură şi umiditate normală. 1984. iar diametrul minim al inflorescenţei este de 6 cm. uşor strânse. temperatura este de numai 0/40C iar UR 85-92%. Cl. la 15-20 cm de tulpină. tari.

minerale % 80-90 2.prerăcire şi păstrare sub formă preambalată. sortare.5 0. Gulioarele se şterg cu cârpe.45 40-77 Caroteni g% Vit. ca Belgia. Cehia. În România se cultivă în Transilvania.8-0. iar capetele celor tăiate nu vor fi mai mari de 2mm. Banat. ofilite sau deteriorate. Compoziţia chimică şi valoarea energetică a guliilor (valori medii) Apă % Glucide % Protide % Celuloză % Fibre % Subst. Sunt apreciate pentru valoarea alimentară şi bogatul conţinut în fibre.5cm sub gulioară.3. În unele ţări. şi Foury. Valorificarea în stare proaspătă a guliilor şi gulioarelor Guliile (Brassica oleracea L. sau în stare cât mai proaspătă.2 1.9 2. Presortarea va urmări alegerea conform STAS 12857/90 a unor exemplare întregi. nelemnificate.35 0. apoi se sortează şi se calibrează. Polonia. mărimea şi culoarea caracteristică soiului. forma minor-gulioarele (soiurile timpurii) şi forma major. se practică recoltarea directă de către clienţi.0 K mg% Mg mg% Ca mg% P mg% Fe mg% Vit.2 0. Se cultivă mai mult în ţări nordice sau central europene. Diametrul ecuatorial minim al gulioarelor este de 50mm.4-2. În timp ce guliile sunt adesea încadrate ca mod de valorificare alături de ridichile de iarnă sau de sfecla roşie. sau în jurul marilor oraşe. iar guliile se folosesc la numeroase preparate culinare. Condiţionarea constă în fasonare. necrăpate.. var. 1994). care suportă temperaturi moderate. având forma. gulioarele pot fi grupate doar alături de specii mai perisabile. C mg% 345 40 70 35 0. Desfacerea se recomandă în general fără păstrare. prin smulgere sau tăiere. calibrare. săruri minerale sau vitamina C.4.8-6. Olanda. Fasonarea se face prin tăierea rădăcinilor şi hipocotilului la 0.8-1.B mg% Kcal/kg Partea necomestibilă % 0. înlăturând şi o parte a frunzelor. Durata consumului este prelungită prin păstrare (gulii) sau culturi protejate (gulioare). curate. Germania. când conţinutul în vitamine este maxim. Tabelul 22. începând cu cele murdare. calitatea se poate menţine 8-15 zile la 00C şi UR 95% în atmosferă normală şi până la 3 săptămâni în AC cu 5-10% CO 2 şi 3% O2 (Chaux. normal dezvoltate. PP mg% Vit.4 1.25 330 49 22. Cl. nevătămate. de la furnizori ("pick your own"=alege-ţi singur). gongylodes) au două forme culturale. cum ar fi ţelina sau ridichile timpurii şi constituie produse de primă apariţie obţinute în sare şi solarii. proaspete. legare în legături şi ambalarea. sănătoase. Gulioarele sunt consumate crude în salate.guliile propriu-zise (soiurile tardive). 22. Se pot lăsa 3-5 frunze.1. Frunzele trebuie să aibă şi ele culoarea specifică soiului şi nu trebuie să fie uscate sau îngălbenite. pe măsura atingerii calibrului minim.3. ţările baltice etc. Gulioarele Recoltarea se execută eşalonat. Austria. După 315 . Cl.

2. mai cunoscute P.Gherghi. fazele tehnologice de valorificare în stare proaspătă sunt foarte mult asemănătoare cu cele de la legumele rădăcinoase mai rezistente. A. Specificul metodelor tradiţionale constă în preferinţa care se acordă stratificării cu nisip. 70-90mm. 90-110mm şi 110-130mm. prin dislocare şi adunare în grămezi. Păstrarea se execută în funcţie de cantitatea disponibilă. . în 2-3 straturi. Cele mai reprezentative sunt: . frigorific). spaţii cu ventilaţie naturală sau în condiţii moderne (ventilaţie mecanică. CAPITOLUL XXIIITEHNOLOGIA VALORIFIC|RII ÎN STARE PROASP|T| A CIUPERCILOR COMESTIBILE CULTIVATE Producţia de ciuperci comestibile se identifica în deceniile trecute mai ales cu producţia speciei Agaricus bisporus (ciuperca de strat sau "champignon de couche"). Se însilozează fără a se atinge exemplarele între ele. pentru a preveni extinderea eventualelor boli. înlăturând frunzele. 316 . fără leziuni). ambalate în lăzi P sau M 3 din material plastic. la 0 0C şi UR 90-95%. Păstrarea temporară se face cu produsul ambalat. pe o durată de 3-4 săptămâni. Capacitatea unui ambalaj este de 30-50 bucăţi. Recoltarea este semimecanizată. care în prezent deţine întâietatea ca avans tehnologic şi volum mondial. Livrarea trebuie realizată cu mijloace frigorifice. rădăcinile şi restul de hipocotil. care sporeşte într-un ritm dinamic. căptuşite eventual cu hârtie. înainte de venirea temperaturilor negative. florida. sau cu uşoare defecte de formă şi culoare.3.5Kg. ostreatus . Se pot face şi legături de minim 0. cu crăpături cicatrizate (de maxim 1cm lungime şi 3mm adâncime). În acelaşi ambalaj nu se admit mai mult de 10% gulioare cu frunze vătămate sau ofilite. C. silozuri (cu aerisire).Lentinus edades (ciuperca parfumată). Presortarea permite alegerea exemplarelor pentru consum imediat/prelucrare. Guliile Guliile se recoltează în lunile octombrie-noiembrie. în şanţuri (fără aerisire). Ambalarea se face în lădiţe M2 din material plastic sau lădiţe de export tip VIII sau IX de lemn. Ambalarea se face fără a vătăma frunzele. calibrarea manuală se face pe următoarele categorii: 50-70mm. (1978).Auricularia sp P. Un număr de încă 7 genuri cumulează însă în ultimii ani o producţie cu mult mai importantă. După Iordăchescu. (1994). de cele care se pot păstra (sănătoase. 22. când au atins maturitatea de consum. Fasonarea este completă.Pleurotus (bureţii sau păstrăvii).

resturilor şi a eventualelor ciuperci bolnave. Se apucă uşor de pălărie. Burzo. 1980) Produsul Champignon Bureţi Champignon Bureţi Champignon Bureţi Glucide g K Vit. champignon) Recoltarea începe din stadiul când apare membrana (velum) care uneşte marginile pălăriei cu piciorul. cuţitaşe cu lamă inoxidabilă şi eventual cu mănuşi de cauciuc curate şi subţiri.1) este completată de importanţa economică (suprafeţe mici.1.D 0. I şi colab. locuri de muncă..24-0. ciupercile se valorifică la preţuri mai mici cu 20-40%. fapt inevitabil pentru un anumit procent. După fiecare recoltare nu vor rămâne ciuperci mature nerecoltate.5 ND 3-9 ND 4-6. Se formează echipe de 2-3 lucrători permanenţi care se echipează cu şorţuri.8 + % % % Lipide Ca VitPP 0.Cl. Ciupercile apărute în buchete se recoltează eşalonat. 1995. şi colab.5 ND Kcal/ kg 150/300 400 % Subst Partea 9-10 ND Vit C minerale g 1.85 3.9 ND 105-135 + % mg% mg% Fibre g% Fe mg 2. Agaricus bisporus (ciuperca de strat. E 0.5 ND 1-4. Importanţa alimentară a producţiei de ciuperci (tab. apoi ciupercile se aşază în lăzi cu pălăria în sus. Ciupercile mici se pot aşeza în orice poziţie. pentru detaşare de postamentul micelian.1-1. dezvoltarea sectorului de prelucrare) şi ecologică (bioconversia deşeurilor agricole. iar tăierea este facultativă. pe măsură ce se maturează. Tabelul 23. precum şi găleţi de colectare a cioatelor.5-5 372-486 + 4.0 0. reutilizarea substratului). cărnos şi întreg. Schimburile economice cu acest produs sunt foarte active. Când velumul se rupe şi se deschide pălăria. nealungit.7-4 11-14 ND 2.18 ND % mg% mg % Protide g Mg mg VitB mg 2. curat. cu pălăria închisă şi cu piciorul de cel mult 1/2 din diametrul pălăriei.8-0.1. Baza piciorului. pe calităţi.8 ND 0. Se pot folosi şi suporturi pentru 2-3 lădiţe destinate separării calitative. J. Compoziţia chimică medie şi valoarea alimentară a unor specii de ciuperci comestibile cultivate (Favier. cu puţin miceliu şi pământ de acoperire se taie perpendicular..1-0. postamentul 317 . Pregătirea recoltării impune întreruperea udării straturilor. Ciupercile de calitate se recoltează cu velumul în curs de apariţie.1-5 2. Se pregătesc cutiile sau lăzile pentru cules. pentru a nu desprinde odată cu ciupercile recoltate şi porţiuni cu primordii sau cu butoni de fructificare. iar resturile (baza tăiată a piciorului.Volvariella volvacea (ciuperca paielor de orez).2 + % mg% mg% Celuloză g P Vit..0 3-5 ND necomes mg % % tibilă % 23. se răsucesc şi se apasă uşor în jos. Ciupercile se recoltează individual.23.5-2.

care creşte de circa 6 ori de la 00C la 150C şi de peste 9 ori la 200C. doar dacă se preambalează la capacitatea de 1kg sau mai puţin. şi colab. cel mult până la forma plană. Ele au o durată de valorificare relativ redusă. Pe măsura creşterii temperaturii. iar la 180C. de formă acceptabilă.micelian pe care s-au făcut buchetele sau ciupercile necorespunzătoare) trebuie colectate în găleţi. Presortarea executată în momentul recoltării urmăreşte alegerea unor ciuperci întregi. iar lamelele din roz devin brun închis. de regulă cu pălăriile în sus fără a depăşi capacitatea de umplere. sănătoase. medii şi mari). În ambalaje. ciupercile nu trebuie aşezate nici prea lejer. Pentru distribuire imediată se preambalează în pungi de plasă care se supraambalează în lăzi P. cu unele defecte care însă nu le fac improprii consumului (max. medii şi mari) cu diametrul pălăriei şi lungimea piciorului diferită (STAS 7280/73). Caracterizarea ca produse horticole. Deschiderea velumului se produce de 3 ori mai frecvent la 40C. Clasele de calibrare au dimensiuni şi limite mai mari. Ambalarea se execută şi în cutii de carton sau polistiren. I. calibrarea şi preambalarea. iar preambalarea în diferite tipuri de pelicule. proaspete. neatinse de putregai sau alte alterări. pe parcursul căreia îşi păstrează calitatea doar dacă sunt menţinute în anumite condiţii de temperatură şi umiditate relativă. Ambalarea se face în lăzi de tip C. Se admit uşoare exfolieri şi maxim 5% exemplare cu pete pe cuticulă. Calitatea I se caracterizează prin ciuperci cu pălăria pe jumătate deschisă. de preferinţă noi sau folosite numai în acest scop. iar pentru cele netăiate. cu aspect uniform şi practic fără defecte. în lăzi de plastic M 1 / M2. în comparaţie cu 00C. bine formate. Prin aspect uniform se înţelege o culoare unică (albă. la toate cele trei categorii (mici. cu condiţia să nu permită formarea condensului. pentru ciupercile deschise. dar este obligatorie doar în cazul ciupercilor de calitatea a II-a preambalate la capacităţi de 1kg şi mai puţin. apar mici pete brune. iar calibrarea este obligatorie la această calitate. Există şi 3 clase de calibrare (mici. Valoarea alimentară se diminuează. lovite. până la recurbată. de 17 ori mai frecvent. crem sau brună) după varietate (tulpină). evidenţiază dinamica accelerată a respiraţiei ciupercilor. (1980). Condiţionarea sumară se realizează pe loc. cu pete de la manipulare sau de la curenţii de aer). Calitatea extra cuprinde ciuperci cu pălăria închisă şi velumul întreg. Ciupercile sunt produse deosebit de perisabile. culoarea se închide. prin separarea pe calităţi şi ambalare. Ciupercile de dimensiuni 318 . Calibrarea se face după aceleaşi clase (pentru ciuperci cu pălăria deschisă). fără pete sau leziuni. iar pierderile în greutate depăşesc 11-12% prin deshidratare chiar din primele zile. Calitatea a II-a admite ciuperci cu pălăria deschisă total. Calibrarea este obligatorie pentru ciupercile tăiate de calitatea I. care nu suportă manipulări repetate. 10% crăpate. Burzo. fermitatea structo-texturală scade. nici prea strâns. O condiţionare mai complexă poate cuprinde şi spălarea (urmată de zvântare).

Fr. Ciupercile ambalate în lăzi de material plastic acoperite cu folie de polietilenă se pot păstra până la 6 zile la temperatura de 20C. mai ales în cazul 319 . Pleurotus ostreatus. În primul val. Pseudomonas) a fost micşorată. Perioada de recoltare depinde de cele 4 valuri distanţate între ele la 10-21 zile şi durează 7-8-10 săptămâni. Mateescu. şi Vas.1979) şi UR 80-85%.buretele roşietic/crem.buretele brun-cenuşiu fructifică în valuri. 1992). după o prealabilă prerăcire (vacuum cooling) care opreşte sau întârzie deschiderea velumului şi brunificarea lamelelor. scăderile în greutate şi schimbarea texturii. M.. şi Chapon. N. nu recomandă o durată mai mare de 3 zile pentru păstrarea la pungi la temperatura de 60C. Beaulieu. Umiditatea relativă ridicată este singura în măsură să încetinească pierderile de greutate care se produce în condiţii normale (sub 85% UR). decât cele mici şi au pierderi în greutate mai importante. se fac 2-3 recoltări la interval de 3-5 zile (Zăgrean..buretele vânăt şi Pleurotus sp. evaluează la 40% nivelul pierderilor totale la ciuperci pe parcursul valorificării. 1998./hibrid. (1992). şi de numai 2 zile la temperatura de 8 0C. încetinind închiderea la culoare şi pierderea fermităţii. Ciupercile iradiate îşi menţin culoarea albă şi forma/aspectul neschimbate. Atacul de Verticillium produce pătarea pălăriei. menţionând deschiderea velumului. J.. Bureţii Pleurotus florida. Pierderea culorii albe este un proces enzimatic complex. }esuturile acestora devin fibroase sau pieloase. bureţii care nu au pălăria răsfrântă în sus. E. (1982). iar încărcătura bacteriană (Mycogone. tratarea mucegaiurilor etc). în care sunt implicate polifenoloxidazele şi la care contribuie prezenţa unor bacterii ca Pseudomonas sp. Ionizarea (iradierea γ ) cu doze de 2 Kgrey permite păstrarea calităţii la 0 15/18 C timp de 7-11 zile (Kovacs. alungirea stipesului (piciorului). menţionează 2-7 zile ca durată medie de menţinere a calităţii la 1/-10C şi 90 (95%) UR. Salkova şi colab. Marginile bureţilor îmbătrâniţi sunt recurbate în sus sau răsucite în formă de cornet. şi colab. Beaulieu. 1974. 23. şi Mateeascu..mari îşi deschid mai uşor velumul. V. la fel ca Agaricus. K. 1974. (1984). N. N. Eşalonarea recoltării are scopul de a culege din timp carpoforii de Pleurotus şi de-a efectua lucrări de igienă culturală (îndepărtarea ciupercilor slab dezvoltate. I. menţinându-se scăzută până la finalul păstrării.. Păstrarea de scurtă durată este recomandată pentru 1 zi la 180C şi 2-3 zile la 0/40C (Burzo. creşterea diametrului pălăriei.2. Păstrarea în stare preambalată (pungi de polietilenă) permite o acumulare a CO2 din respiraţie (până la 10-15% ) şi limitarea deshidratării. Moras. care produce 1/2 din producţie. Folosirea peliculelor plastice şi o aerare moderată pot asigura limitarea pierderilor de umiditate chiar la 90% UR. Mateescu. M. 1982). Se recoltează la maturitatea comercială. şi colab.. După 4 zile pierderile depăşesc 10%. ci plată sau încă uşor bombată. Ph.

. iar spaţiul de cultură se pulverizează uşor cu apă cu acelaşi scop. Muncitorii vor fi echipaţi suplimentar cu măşti de tifon speciale sau chiar măşti de cauciuc cu cartuş filtrant. Buchetele se desprind cu atenţie. datorită gradului de perisabilitate şi modului de utilizare specific al produselor sale.. 1997) sau 7-8 zile sub formă preambalată în pungi de PE la ± 2° C în condiţii frigorifice (Mateescu. pentru a nu inhala sporii produşi. CAP. . XXIV. UR 95 %. 1982). în condiţii de recirculare a aerului (Zăgrean. N.TEHNOLOGIA VALORIFIC|RII FLORILOR Floricultura este un sector important al horticulturii. florile tăiate şi florile sau plantele decorative la ghivece. 320 . fără a smulge sau a deteriora bricheta. Păstrarea temporară este posibilă 4-7 zile la 1/2 %. V.piciorului. caracterizat printr-un specific tehnologic aparte.

bulbi. gerbera. Alstroemeria 11319/11-87. 1997). frezia. gerbera*1 11319/7-83. begonia. Ciclamen (ciclame) STAS 11477/5-83. iar Germania este importatorul cel mai însemnat. plante decorative la ghivece). 1979) destinat valorificării.. Acest sector aduce în unele ţări venituri importante. hortensia* STAS 11477/3-83. Seminţele de flori constituie..). se numără printre ţările în curs de dezvoltare care se afirmă ca exportatoare de flori (trandafiri. varietăţi de plante şi animale exprimate prin adjective. frezia 11319/8-83. plante tinere. varietaţi.flori tăiate STAS 11319/1-79. şi colab. 1990. asparagus* STAS 11477/2-83. }epordei Rodica. gloxinia* STAS 11477/7-85. garoafe STAS 11319/3-85. Kenya.Din punct de vedere economic. tuberoze 11319/10-86. 24. hortensia. Asparagus frunze tăiate Numele proprii de specii. ficus. dar şi exportatorul al doilea ca importanţă (1989 . Anthurium 11319/13-88. se constată o mobilitate în creştere şi un volum de asemenea ascendent al schimburilor. soiuri sau rase de animale sau de plante se scriu cu iniţiala majusculă şi nu au forme flexionare. comparabile sau chiar mai mari decât cele provenite din culturile horticole destinate alimentaţiei. 1997). minigaroafe 11319/4-82.. Materialul floricol decorativ şi ornamental constituie obiectul unor reglementări şi standarde distincte pentru principalele direcţii de valorificare şi specii/soiuri utilizate: . cele denumite după locul de origine sau după o persoana (Avram Mioara. Spathiphyllum 11319/14-88. Florile.. flori la ghivece. Israel. 1* 321 . Materialul floricol destinat înmulţirii (seminţele şi materialul săditor) se valorifică în mod distinct. Se scriu cu iniţiala minusculă denumiri de rase.flori şi plante decorative la ghivece STAS 11477/1-81. Columbia. Pe continentul european. ficus* STAS 11477/11-86. rizomi.1995) (Vidalie H. constau în primul rând în materialul decorativ. trandafiri STAS 11319/2-85. ornamental (flori tăiate. De exemplu: calitatea asparagusului. iar piaţa acestor produse se dezvoltă în ţările prospere şi constituie o atracţie pentru unele ţări mai sărace care au o climă favorabilă şi mână de lucru ieftină. primula* STAS 11477/4-83. Saintpaulia STAS 11477/9-85. primula etc. În literatura tehnica de specialitate (şi inclusiv in standarde) s-a adoptat ca denumire comună care se flexioneaza denumirea ştiinţifică a unor specii care nu au denumire populară in limba română (asparagus. plante mamă). Cineraria STAS 11477/8-85. 1990). tuberculi. florile begoniilor etc. crizanteme STAS 11477/6-85. privite ca produse horticole destinate valorificării Produsele floricole (Miliţiu Amelia şi colab. dar şi în materialul săditor specific (răsaduri. garoafe etc). 1967/1979) sau materialul floricol (Sonea V. Ecuador. Maroc şi India. crizanteme 11319/682. un produs de mare importanţă şi valoare (Echim Th. lalele 11319/9-85. . Olanda constituie producătorul şi exportatorul cel mai important. specii. de asemenea. gladiole 11319/5-82. Turcia.1. begonia* STAS 11477/10-86. Teritoriile Palestiniene.

b) specii bianuale în număr de 2 – Mathiola incana. Heuchera x.. Hemerocalis sp.... Narcissus incomparabilis (narcise). Gypsophyla paniculata (floarea miresei).. Dahlia variabilis (dalii). Hibiscus STAS 11477/15-87. b) specii bianuale în număr de 4 – Campanula medium (clopoţei). Flori tăiate insuficient de răspândite sau de valorificate ca atare sunt: a) specii anuale în număr de 5 – Celosia argentea.. (crin albastru). Ornithogalum X. Centaurea macrocephala.. (officinalis) (bujorii). Gypsophyla elegans. Ranunculus asiaticus. Lisianthus sp. Pelargonium STAS 11477/16-87. Convallaria majalis (lăcrămioara). Dianthus caryophillus. După Amăriuţei Alexandra (1994). Dendrobium X. Dianthus plumarius. se menţionează: a) specii anuale în număr de 4 – Antirrhinum majus (gura leului). Prunus triloba. Physostegia virginiana. Muscari sp. Papaver sp. Gloriosa sp. Helianthus sp. Iris x hollandica (stânjenei cu bulbi). c) specii perene în număr de 19 – Viola odorata parmensis. Gaillardia x. Lathyrus odoratus (mazărea parfumată). Lilium candidum (crin alb). Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă. Calendula officinalis.STAS 1232-85. Cyclamen persicum giganteum.. Tagetes sp. Hydrangea sp. În afară de speciile menţionate. Trachelium sp. Diffenbachia STAS 11477/13-86.. Paphiopedilum X. Digitalis purpurea. se pot folosi ca flori tăiate şi florile de Cheiranthus cheiri. Amarillis STAS 11477/14-87. semperflorens (garoafa de vară Chabaud). Chrysanthemum leucanthemum (margarete). există şi altele a căror importanţă este tot mai semnificativă în sortiment sau sunt în curs de reevaluare din acest punct de vedere. Iris germanica (stânjenei cu rizomi). Numărul speciilor floricole de la care se pot valorifica florile este mult mai mare. Bouvardia sp. c) specii perene în număr de 24 – Anemone japonica.. Yucca sp. Centaurea moschata. Hyacinthus orientalis (zambile). Croton STAS 11477/20-87. (Crin agăţător). Clivia x. Syringa vulgaris. Zantedeschia aethiopica (cala). Aster sp.. Phlox sp.. 322 . Deutzia x lemoinei. Astilbe sp. Montbretia crocosmiflora.. Phalaenopsis X). Lupinus polyphillus şi hibrizii. Kerria japonica. Poinsettia STAS 11477/17-87. Phyladelphus coronarius. Agapanthus sp. Kniphofia sp. var. Kalanchoe STAS 11477/22-88. Azalee STAS 11477/12-86. Liatris spicata.. Cymbidium X. Amarillis). Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). Delphinium x. Spathiphillum STAS 11477/21-87. Fritillaria sp. Arctotis grandis. d) arbuşti în număr de 7 – Forsythia suspensa. Pentstemon barbatus şi Pentstemon hartwegii. Aquilegia x.. orhidee (Cattleya X. Callistephus chinensis (ochiul boului). Scindapsus STAS 11477/19-87. etc. Helenium autumnale şi hibrizi. Printre florile tăiate încă nestandardizate. Calceolaria STAS 11477/18-87. Ixia sp.. Nerine sp. Lilium regale (crin regal). Paeonia sp. Rudbeckia purpurea. Mahonia aquifolium. Zinnia sp.

în număr de 4: Aechmea sp. i) plante suculente (xerofite) în număr de 17: Adenium obesum. Hedera sp. în număr de 16 – Allamanda cathartica. ambalarea comercială. c) specii importante decorative prin frunze. decorative prin flori (sau fructe).. f) Bromeliacee decorative prin frunze.. manipularea... Hebe sp.. Yucca guatemalensis. transportul. Dracaena sp.. Howeia (Kentia) forsterana. Aeonium sp.. (± ) transportul la punctul de condiţionare. în număr de 3: Phylodendron sp. Nephrolepsis sp. Portulacaria sp. în număr de 8 – Erica sp. Campanula isophylla.. Rosa x. îngrijirile în spaţiile comerciale până în momentul vânzării. Phoenix canariensis... Echeveria sp.. d) specii mai puţin importante. în număr de 3: Ananas comosus.Printre plantele la ghivece.. Schumbergera (Zygocactus) sp.. Fatsia japonica. în afara celor 21 de specii standardizate (14 decorative prin flori şi 7 decorative prin frunze) deja menţionate: a) specii importante decorative prin flori. Echinocactus sp. Streptocarpus x.. Nerium oleander.. H. Maranta leuconeura. Kleinia articulata.. Lithops sp. Sansevieria sp. h) Cactaceae în număr de 7 – Cereus sp. Tehnologia valorificării în stare proaspătă a florilor tăiate Fluxul tehnologic general cuprinde: recoltarea. Gardenia jasminoides. Syngonium podophyllum. Gasteria sp. Euterpe edulis. Anthurium sp. Epiphyllum (Phylocactus) sp. Tillandsi lindeniana. Richardia sp.. Chrisalidocarpus (Areca) lutescens. Crassula sp. Exacum affine.... Sedum sp. (± ) prerăcirea. Pachystachis lutea. 24. Haworthia sp... Euphorbia sp.2.. Pteris sp.. în număr de 4: Aphelandra squarrosa. decorative prin frunze.. Calathea sp.. livrarea.. Cryptanthus sp. Vidalie (1990) menţionează următoarele care sunt produse. (± ) tratarea specială. în număr de 5: Adianthum cuneatum. Platycerium sp. (± ) legarea în buchete..... Bryophyllum sp. Bougainvillea glabra. Sempervivum sp.. Cotyledon sp. Schefflera sp. g) ferigi. Caladium x. Capsicum anuum (ornamental). Monstera sp. calibrarea.. Opuntia sp. Aregelia sp. Staphanotis floribunda. Cordyline sp. j) palmieri ornamentali în număr de 6 – Chamaedorea elegans. Agave sp. Impatiens sp. e) Bromeliacee decorative prin frunze şi flori. cuprinzând: sortarea. păstrarea în condiţiile menţinerii calităţii. 323 . Diplademia hibrida. Solanum pseudocarpum. Stapelia sp. Asplenium nidus. Guzmania minor.. Syagrus weddeliana. Aloe sp. Browalia speciosa.. condiţionarea. Crossandra infundibuliformis. Vinca rosea. Thunbergia alata.. Rhipsalidopsis gaertneri. Mammillaria sp.. Beloperone guttata. Cissus sp. Vriesea splendens.... b) specii mai puţin importante.

3 boboci coloraţi (V. se ţin în poziţie soluţii nutritive). lăsând pentru după amiază speciile cu frunze (trandafiri. inclusiv pentru cele cu suprafaţă foliară mare. foarte sensibilă prevenire a aplecării la Botrytis vârfului şi se folosesc soluţii conservante (V. Alexandra. Pentru florile de seră. Recoltarea inflorescenţelor. anuală. cm extra). Preda M. Gerbera).).) tăiere. În perioadele cu temperaturi mai scăzute şi lumină mai slabă. Trandafirii de seră recoltaţi după amiaza.24. Callistephus chinensis (ochiul boului). pentru mai uşor. transport în apă la 4 .. şi colab. se recoltează dimineaţa doar speciile de flori fără frunze pe tijă (Anthurium. care provoacă o se practică tratamente de cădere a florilor. 1990.2.1998 . infloreşte VI-IX Dianthus cariophyllus.I.1. care este apreciat în funcţie de gradul de dezvoltare. tije de la baza inflorescenţei (V. Amăriuţei Alexandrina. Chabaud).D. semperflorens (garoafe de vară.5°C flori semideschise/deschidere prin rupere. pentru a avea posibilitatea să acumuleze substanţele de rezervă care prelungesc durata de menţinere a calităţii.I) lungi (80 cm cal. momentul optim şi modul de recoltare al principalelor specii floricole utilizate pentru valorificare ca flori tăiate (după {tefan. florilor sau bobocilor tăiaţi pentru buchete sau pentru decor trebuie efectuată la un anumit moment optim.D. perioada de înflorire Antirrhinum majus (gura leului). 1976.1. infloreşte VII-IX (4 luni după semănat) Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. în timpul anotimpului călduros se recomandă recoltarea dimineaţa devreme. Sonea. (Valorificare imediată-V.) valorificare 1/3-1/2 flori deschise (primele 5 tăiere de la bază.D. la tijele florale se desprind cât înflorire deplină.I şi 100 sau 2 .. şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. V. grupa.X 324 . 1976. 1979). impregnarea bazei tijei cu soluţii conţinând AgNO3. foarte sensibilă moderate 10 . tije lungi de aproape completă.1998) Specia. Livia şi colab.12°C (V. au o durată de menţinere a calităţii cu 9% mai mare (Amăriuţei.) inflorescenţe deschise complet. 1994. care pierd repede apa.I.. crizanteme). prin rupere sau prin valorificare imediată (V. de la locul de inserţie. în zilele cu luminozitate scăzută. la etilenă.I. bobocii minimum 30 cm. la temperaturi trebuie evitată. Vidalie H. 1987 şi 1994.{elaru Elena. Tabelul 24. sortare şi recoltaţi prea timpuriu riscă să calibrare manuală. anuală. Perioada de înflorire. acid citric şi zaharoză.. precum şi de capacitatea materialului proaspăt cules de-a suporta fără consecinţe negative transportul (tab.1. polenizarea verticală. 1995 .). 24. anuală înfloreşte VI . manipulare nu se deschidă la temperaturi sub 5°C. var.

şi Spider. înfloreşte VIII-XI. tijele subţiri cu 4-5 flori sunt calitatea I boboci semideschişi. păstrare fără apă la 0°C. cal. bianuală seră.IX şi X. (margareta). înfloreşte V-VI-VIII Chrysanthemum indicum (hortorum)(crizanteme). şi (± ) Condiţionarea pentru valorificare de durată-V. se elimină frunzele de la bază. stocare 1-3 săpt. înfloreşte V-VI-VIII Dianthus barbatus (garofiţe turceşti). perioada de înflorire Campanula sp. pierd parfumul dacă sunt păstrate mult Modul de recoltare şi Momentul optim de recoltare Sensibilitatea la factori de stres tehnica recoltării. se recomandă asigurarea umidităţii pe parcursul valorificării. de culoare caracteristică soiului. în solar V-VII.Lathyrus odoratus (mazăre parfumată). I 50 (40). până la 50 % din flori încep să se deschidă. nu suportă păstrarea uscată. soiurile cu flori mari vor avea ligulele exterioare complet alungite. când tija florilor trebuie să fie cu 10 cm mai lungă (STAS) recoltare prin rupere. în ambalaje care menţin umiditatea sau în apă la 4°C (3-4 zile). sensibilă la Botrytis. conservant. soiurile tip Margaret. tăierea tijelor de la inserţie. la 6 . (Valorificare imediată-V. bianuală. înfloreşte în 3 etape: V-VI. bianuală. grupa.I. şi în câmp VII-VIII Specia. bianuală. se pun imediat în apă sau soluţie conservantă. lunile IX-XI constituie perioada calităţii optime. tijele de 60 cm cu nu manifestă senisibilitate la minimum 5 flori sunt etilenă calitatea extra. înfloreşte VI-VII Lisianthus sp. inflorescenţe complet deschise. de frunze.) valorificare primele flori complet deschise tijele florale se desprind uşor /înflorire deplină prin rupere C. iar 2 boboci pot fi deschişi în întregime. recoltarea zilnică. foarte sensibilă la etilenă în prezenţa căreia cad petalele recoltare de dimineaţă sau chiar de noapte pentru a menţine turgescenţa florilor. dimineaţa. timp de 2 săpt. persicifolia au tijele lungi deschiderea aproape completă a rupere sau tăiere inflorescenţei tijele florale se taie la 10cm deasupra liniei solului şi se scurtează ulterior după necesităţi. soiurile cu flori buchet se leagă min. se recoltează înainte de apariţia polenului.20 fire. iar soiurile tip Pompon. soiurile tip Anemone înainte de alungirea ligulelor din centru. bianuală. pyramidalis şi C. dacă se pun în apă. în spaţii bine aerisite 2-3 boboci coloraţi. lungimea tijelor 60cm extra (IX-XI) sau 50cm în restul anului. 5 (4-3) flori şi se introduc în pungi speciale PE. bianuală. anuală.D. până la 2 flori tăiere deasupra a 2 perechi deschise. în sol. se recoltează când inflorescenţele cele mai bătrâne sunt complet deschise. înfloreşte în seră în IV-V. păstrare umedă sau uscată în ambalaje care menţin umiditatea la 4° C 20-25 % din flori deschise pe tije. indiferent de modul de păstrare tăierea sau ruperea tijelor de la un nod sau de la locul de inserţie. Chrisanthemum leucanthemum flori complet deschise. înfloreşte VI-VII Gypsophyla paniculata (floarea miresii). (medium) (clopoţei). VIII. etilena provoacă ofilirea florilor.8 luni după semănat 325 . sortare pe culori în buchete de 10 ..

după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. în spaţii aerisite. valorificare în perenă. Convallaria majalis boboci bine dezvoltaţi. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. din florile de la bază sunt buchete. când se păstrează pe termen scurt înaintea transportului. când 1/2 rupere şi condiţionare în (lăcrămioara). valorificarea (anemone). dimineaţa sau care se vor obţine florile seara pe răcoare. fără vătămări. tijele tăiate secretă un bază se înlătură. perenă. înfloreşte VI-VIII momentul deschiderii a 70-80 % tăiere şi manipulare cu din florile din inflorescenţă. manipulare la temperaturi moderate. dar se pot folosi soluţii conservante (zaharoză. tratament suc care coagulează şi poate bloca de lichefiere a latexului. perenă. şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. stocare la rece în sensibilă la deshidratare şi apă. prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. multă grijă. bienală seră. frunzele de la recoltare. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. Anemone sp.. circulaţia apei prerăcire. pierde uşor apă după mai uniforme. buchetele se livrează în fragilă ambalaje care menţin umiditatea aerului Anemone sp. după tratarea bazei tijei în înfloreşte în seră lunile X-IV. inflorescenţe în primă înflorire. valorificarea (anemone). şi hibrizi boboc semideschis până la floare ruperea tijelor. acid citric. dar cu higroscopicitate ridicată şi aerisire. în apă la 3/4°C se conservă 4-5 zile. tăiere deasupra lăstarilor din înfloreşte VI-VII-X deschise complet. tijele se ţin în apă.Trachelium sp. lipsa luminii poate provoca îngălbenirea frunzelor 326 . prima zi cu soluţii speciale iar în câmp eşalonată (IV-VI) de impregnare. acid boric) Dahlia variabilis (dalii). perenă. deschise. complet deschisă la rece (4-6°C) şi fără apă. preferă poziţia verticală în spaţii frigorifice. iar bobocul din vârf nu condiţii de temperatură înfloreşte în luna V mai este verde scăzută (0°C) fără apă. cât foliară mare. având suprafaţa următoare.

aproape recoltare prin rupere. secretă un suc cu proprietăţi prezenţa căreia florile rămân alelopatice care micşorează durata mici şi îmbătrânesc. apar vătămări şi forţare toamna/iarna sensibile la etilenă se grăbeşte îmbătrânirea.Gladiolus hybridus (gladiole).20 cm perene. înfloreşte VI-VII -până toamna. necolorat. de la bază deschis.I 50cm. ambalare în pe timp ploios nu se recomandă hârtie cerată şi saci PE. iar în seră . suportă greu păstrarea uscată Lilium sp. cal.X-I . iar primul etilenei bobocii sunt înfloreşte IV-V câmp. V primei flori din infloresenţă (V. boboci coloraţi. pentru a frunze care rămân pe plantă. flori 0/+1°C sau chiar mai scăzute înfloreşte în lunile V-VI foarte perisabile. deasupra a 2. în prezenţa perenă. prerăcire la 4° C. bine coloraţi. se evită excesul de recomandă tratamente preventive. tije cât bază. perenă. bobocii vor fi joasă (2°C).4 perioadele secetoase. deschidă sau la deschiderea lăsând intacte frunzele pentru înfloreşte în lunile IV. condiţionare bobocii şi provoacă pierderea cu sau fără apă. suportă 0/1°C câmp se recoltează dimineaţa pe foarte sensibile la etilenă. ambalare diferenţiată. recoltarea. suficient de dezvoltaţi. se verticală. în rouă. tăietură netedă.25 mg/l) Hyacinthus orientalis (zambilă). în cultură valorificare la temperatură (stânjenel cu bulbi). extra 60cm. până la 1-2 flori deschise la baza lăsând 2-3 frunze de la bază. perenă înfloreşte VI-X (la 80 . fără lumină.I. de păstrare a altor specii 327 .) a asigura dezvoltarea ulterioară a bulbului Iris germanica bobocii de la baza inflorescenţei. se recoltează (-0.germanica. petalele alungite. colorat la baza inflorescenţei. păstrare umedă deschiderii florilor. dacă nu se ţine în dimineaţa sau seara apă Iris hollandica la fel ca: I.5° C). în faza de cel puţin un boboc se recoltează cu 10 . prerăcire şi petalelor. se cal. flori foarte malformaţi. ambalare în folie PE în lăzi perenă. cu un cuţit până la 1-2 boboci semideschişi la ascuţit. asigura turgescenţa florilor. în mai lungi. culturile de sau uscată. inflorescenţei. de seră. Narcissus incomparabilis faza de boboc închis. sensibile la Botrytis pe manipulare în poziţie parcursul valorificării. şi hibrizi (crini). aplecat (gât de gâscă). recomandă udarea cu o zi înainte. deasupra bulbului prin tăiere. gata să se se taie florile de la bază. umiditate pe frunze. suportă temperaturi perenă. deschise sau cutii de carton înfloreşte III-IV se recoltează în momentul necăptuşite. florile sunt foarte se pot îndepărta anterele la sensibile la etilenă. iarna. apa din vase fără fluoruri (<0. se recomandă dimineaţa. care vatămă florile deschise. manipulare numai în faza de (stânjenel cu rizomi). 3-5 cm deasupra sepalelor. (narcise). soiurile involte cu mai multe flori.120 zile după plantare) 2-4 boboci coloraţi la baza tijei şi tăierea oblică. cu boboc.

dimineaţa pe rouă. martie 1 săptămână) Prunus triloba (prunul japonez). păstrare uscată până la 4-6 săptămâni la 0/1°C în ambalaje speciale. sensibiliînfloreşte IV-V tate la etilenă sensibilitate ridicată la Botrytis. cu tije cât mai lungi. puţin arbust. în funcţie de soi. florile trebuie valorificate în termen de maximum 3-4 zile. (officinalis) (bujor). pentru păstrare uscată se recoltează cu boboc închis. sensibilitate la etilenă şi la Botrytis. boboci foarte închişi. se recoltează cu frunze cât mai multe. culturile de câmp se recoltează dimineaţa pe rouă. etilena opreşte deschiderea (provoacă îmbătrânirea) Forsythia suspensa (forziţia). la celelalte grupe. seră/câmp 25 cm). pentru a-şi păstra parfumul. exemplare turgescente şi uniforme. perenă. martie 1-2 săptămâni. recoltare prin rupere cu tija cât mai lungă (extra 30 cm. ambalare şi manipulare uscată la temperaturi scăzute 0/+1°C. de desfacere. după forţare valorificare în termen de maxim 3-4 zile în apă la 5°C 328 . în termen de 3-6 zile. coloraţi. când primele 2-4 flori de la bază perenă. suportă temperaturi 0/+1°C dar se recomandă 4-5°C şi păstrare temporară în bacuri cu apă. ultimele flori nu se recoltează. înfloreşte III-V sau în funcţie de perioada de forţare la hibrizii Darwin. restul culturilor la ore de dimineaţă şi/sau seara. la umiditate relativă corespunzătoare. contactul prelungit cu apa nu este recomandat. Polianthes tuberosa (tuberoze).Paeonia sp. manipulare şi valorificare în poziţie verticală. de la bază sau deasupra frunzei a 2-a. încep să se deschidă şi majoritatea înfloreşte VII-X bobocilor încep să-şi evidenţieze culoarea Tulipa gesneriana (lalele).. când bobocul s-a colorat în întregime. arbust. forţare (ianuarie 3-4 săptămâni. se taie şi se valorifică în termen de 3-4 zile în apă la 5°C. ramuri de 2 ani. tratament pentru evitarea alungirii şi aplecării. în vederea forţării înfloreşte III-IV (ianuarie 2 săptămâni. se înfloreşte (IV)-V-VI recoltează zilnic. boboc colorat închis sau în curs perenă. nu suportă temperaturi mai scăzute de 8-15°C. când 1/2 din boboc este colorat.

se ambalează fix în cutii de carton. b)repaus vegetativ VII/VIII şi recoltare IX. albăstrirea şi/sau căderea petalelor. recoltarea prea timpurie şi deshidratarea favorizează îndoirea bobocului. baza teaca frunzei. în prezenţa etilenei bobocii frigorifice 1-5°C în vase cu înflorire IV-V. boboc închis cu sepale răsfrânte. ambalarea în hârtie cerată sau în pungi de pergament. spadixului începe să se umfle.4 m / 0. se pot recolta în stadii mai incipiente. se transportă în folie pentru a evita ofilirea şi se stochează în poziţie verticală la rece (2-6°C) pe durata condiţionării. tăiere cu cuţit special.0x0. florile destinate păstrării sau vara.0x0. floare deschisă. în seră se ţine seama de vigoarea tufei şi de perioadă. (asparagus). peduncul tija florală se detaşează de la (flamingo). după grupa de soiuri.I 20-40 cm). se recoltează zilnic. se evită perenă seră. în poziţie verticală. care provoacă nedeschiderea bobocilor. micşorând perioada de menţinere a calităţii 329 . ramuri de perenă seră. vătămările care conduc la înflorire II-VI locul de prindere a spatei trebuie brunificarea spatei. 75%). apar vătămări. hibrizi thea. Asparagus sp. precum să fie tare şi temperaturile mai mici de 13°C. iar în minimum 30 cm (cal. scurtează viaţa florii. soiurile galbene. se ţin în bazine cu apă (nivel 50 cm) sau răsfiraţi pe rafturile camerei frigorifice. II) sau frunze tăiate la minimum 2 luni perioadele reci la 6 săptămâni.4x0. înfloreşte V-VIII. se leagă fructe. arbust.5x0. apă cultură forţată XII-II (III) iar o parte rămân la culoarea verde Anthurium andreanum spata aproape întinsă.I). nu se mai deschid. se condiţionează cu soluţii de impregnare şi se stochează în apă. d)cultură programată. nu suportă păstrare uscată. soiurile roşii/roze/albe se pot recolta şi în stadii mai avansate.valorificare la temperaturi arbust. flori în curs de deschidere (50. ambalare în pachete de 25 fire sau coşuri speciale (1. lungimea tijei este criteriu al calităţii (extra 30-50 cm. pentru durate mai lungi se recomandă 1°C. c)cultură continuă. iar o recoltare târzie. sensibilitate la etilenă exogenă. sub 2-4 frunze bine dezvoltate. cal.7 înălţime).Rosa X (trandafiri). se folosesc şi cutii de 1.2 m cu găuri pentru aerisire Syringa vulgaris (liliac). Cultura în seră poate fi cu: a)repaus vegetativ I şi recoltare II. transport în bazine metalice (4 coşuri/bazin). sprengeri). primele 2 petale uşor desprinse la vârf. se leagă în pachete de 10 la care se adaugă şi 3-4 frunze pentru decor. dimineaţa sau până la prânz în zile acoperite. rigid. în buchete de 10 fire sau multiplu de 10 (A. de 2 ori pe lună în perioadele tăiere de la bază. plumosus) şi 100-250 g sau multiplu de 250 g (A. peste 40 cm (cal. se după plantare ramuri bine dezvoltate. calde şi cu lumină. dar fără recoltează pe specii.

pentru păstrare (V. suportă mai greu păstrarea fără apă. se leagă în pachete (20-25 fire) cu 2 legături. depăşind cu 18-20 mm nivelul sepalelor. americană). prerăcire 2-3 ore la 2°C. condiţii de mediu şi îngrijiri la livrare. când sunt turgescente. prin punere imediată în soluţii conservante. în prezenţa căreia apar malformaţii.40 cm de la sol. înfloreşte XI-V sau la 105 . înfloreşte XII-IV primul boboc de la bază bine colorat începe să se deschidă şi alţi doi boboci îşi arată culoarea specifică.nare. tratarea prealabilă cu soluţii de impregnare previne îngălbenirea frunzelor. sensibilitate la etilenă. dar se poate programa IV-VI şi X-XII 4-5 flori deschise. tijele extra au 30 cm (flori simple) sau 25 cm (flori involte) şi trebuie să fie drepte. etilena produce malformaţii ale bobocilor. căderea florilor şi reduce sensibilitatea la etilenă ruperea tijelor cât mai de la bază. perenă seră. 40 cm cal. perenă seră. înnegrirea şi căderea petalelor Bouvardia sp. după condiţio. recoltarea în avans periclitează deschiderea normală a florilor. se face dimineaţa.Alstroemeria sp.I. se taie cu foarfeca întâi tija florală centrală şi apoi cele laterale. în funcţie de perioada de păstrare. se aplică o tehnologie diferenţiată de tratare. în maximum 30 minute se transportă la 10-12°C şi 75% UR în buchete de 50 fire legate la bază şi la 15 cm sub corolă. ambalare. iar celelalte îşi arată grupa Elegans) culoarea. înfloreşteV-IX. prin tăiere la circa 30 . la lungimea de 50-80 cm şi evitarea ofilirii. înfloreşte în 3 valuri IV-VI VII-IX XII-I Dianthus caryophyllus.120 zile de la plantare flori foarte fragile şi sensibile la deshidratare pentru valorificare imediată (V.I). grupele SIM şi EMBER (garoafa standard. Botrytis şi aplecarea vârfului. Dianthus caryophyllus. când 3 flori terminale încep să se grupa multiflore (mini-garoafe. perenă seră. se stochează în buchete de 10 fire la temperatura de 8/10°C zilnic. Freesia hybrida (frezie).) boboci fermi cu diametrul de 20 mm. stocarea îndelungată duce la pierderea parfumului. stocare la 45°C cu baza în apă. lăsând la baza tijei 3-4 perechi de frunze (50 cm extra. deschidă. (crin peruvian) perenă seră . flori foarte sensibile la etilenă. tija se trage în jos pentru a nu deteriora ramificaţiile în grilajul reţelei de susţinere. se sortează. frunze fragile care se îngălbenesc uşor. (buvardia). sortare şi stocare în apă la 1-4°C în funcţie de durata necesară. etilena provoa că adormirea (nedeschiderea) bobocului şi ofilirea florilor zilnic sau la două zile.D. vătămarea florilor şi favorizează îmbătrânirea (scurtează viaţa) tăiere la plantele tinere (4060 cm) şi înlăturarea resturilor de tije mai târziu prin smulgere. tratamente de impregnare 330 . la 1 cm deasupra unui nod. se calibrează şi se buchetează la 20 fire. hidratate. facultativ stocare. iar prea târzie micşorează durata înfloririi. florile stocate au o durată de viaţă înjumătăţită.) la un grad de deschidere de 70 80 %. petalele desprinse de vârful bobocului şi alungite.

.... perenă seră. mai devreme se ofilesc repede. preferă poziţia verticală se recoltează tulpini cât mai lungi. perene seră..... Dendrobium sp..Gerbera jamesonii (gerbera). soluţii conservante. sensibile la manipulare..... în condiţii de umiditate relativă corespunzătoare.. sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere. Cymbidium X (infl.I.. XI-V)... pauză VI/VII apariţia polenului la florile din centru... etilena provoacă înroşirea şi căderea petalelor... foarte sensibile la etilenă şi foarte fragile 331 ..)... suportă mai greu păstrarea uscată. ambalare în buchete de 5 bucăţi.. manifestă o bună rezistenţă în apă şi pe plantă. Gloriosa sp.. manipulare şi stocare cu menţinerea umidităţii atmosferice. -3-4 zile după deschidere. suportă temperaturi joase -30 . pe lumină. în vase cu apă la 3-4°C..... tăiere de la bază. majoritatea florilor deschise... imediat după recoltare se ambalează în cutii de carton cu vată sau se condiţionează în cutii transparente cu pedunculul introdus într-o eprubetă de sticlă cu capac de cauciuc sau material plastic. prezenţa etilenei scurtează perioada de menţinere a calităţii.. sensibilitate la Botrytis şi la aplecarea tijelor. stocare la temperaturi specifice în funcţie de specie (Cattleya 8/10°C. lungimea tijei 40 cm şi diametrul inflorescenţei 6 cm pentru cal..40 % din boboci coloraţi -deschiderea tuturor florilor din inflorescenţă.. florile recoltate prea devreme nu se mai deschid şi se ofilesc rapid. surse de etilenă........ Phalaenopsis 8/10°C).. recoltare de dimineaţă. scurtează viaţa florilor..... Phalaenopsis X...... recomandări de atmosferă modificată cu 5 % CO2.... ligulele exterioare bine întinse... (rotschildiana) (crin agăţător). cu baza închisă în pungi de plastic.... perenă seră....... în stadiul de boboci coloraţi apăsarea capătului pedunculului în jos şi rupere prin învârtire uşoară......... se feresc de curenţi de aer... deasupra frunzelor care rămân pe plantă florile se feresc de polenizare.. Paphiopedilum sp... Ornithogalum sp. stocare cu apă sau soluţii conservante la 4°C..... pentru valorificare imediată (V...... în ambalaje care conservă higroscopicitatea la 2°C. amarilis). extra (30/7 cm pentru cal.... înfloreşte II-VI Orchidaceae (orhidee). inflorescenţe înflorite..... sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere.. iar perenă seră.I). la soiuri cu inflorescenţe simple..... sensibilă la etilenă -3-4 zile de la deschidere cu toate florile deschise. înfloreşte tot anul.. prezenţa etilenei favorizează îmbătrânirea... Cymbidium 2± 2°C.. în cutii de carton. înfloreşte vara (VI-VIII) sau 8-10 săptămâni după plantare flori ± complet deschise...... extreme termice. manipulare cu foarte multă grijă.. Cattleya X (înfl. XI-III). condiţionare şi ambalare specifice (STAS).. Hippeastrum hybridum (crin roşu de iarnă.. cu minimum 7-8 flori....

a unui material cu grad de perisabilitate mai redus. (spatifilum). sensibilă la Botrytis şi la antibiotice şi soluţii conserînfloreşte (VIII)-IX-V temperaturi scăzute. floare deschisă). transport mai eficient cu boboci care ocupă spaţiu mai puţin şi se manipulează cu mai puţine riscuri (Iris. perenă seră. după tratamente şi prerăcire. înfloreşte V-VIII staminele (proeminenţe) transport fără apă la 4°C în ambalaje care menţin umiditatea Strelitzia sp. Zantedeschia aethiopica (cala). recoltare cu 4-5 zile hârtie cerată. deschid. Printre avantajele unei recoltări timpurii enumerăm: recoltarea într-o singură etapă (crizanteme). ambalare în (plantare V-VI) păstrare. stocare în apă 46°C. fără a fi afectată calitatea. deschiderea primei flori din tăiere de la teaca frunzei. specific. (pasărea paradisului. spata să se răsfrângă. la bază cu pungi de polietilenă. devansarea datei de înfiinţare a unui nou ciclu în seră. boboc colorat. inflorescenţă (o floare ieşită din condiţionare şi tratare cu perenă seră. Elena (1998). păstrare uscată la 7-8°C timp de o lună. inclusiv legare în pachete de 20 cu 23 legături. pentru vante. defect al calităţii adesea ireversibil. deoarece consumă multă apă. flori complet deschise. Recoltarea prematură a florilor de gerbera şi trandafiri predispune la aplecarea bobocului. 332 . înfloreşte VI-VIII sensibilă la deshidratare şi fragilă buchetele se livrează în ambalaje care menţin umiditatea aerului După {elaru. florile şi prin smulgere la înfloreşte X-V (I-III) recoltate prematur nu se mai exemplarele consolidate. streliţia). Recoltarea în faza de boboc nu urmăreşte o valorificare imediată. Amăriuţei. Alexandra (1994) arată că recoltarea în stadiu mai incipient este recomandată în vederea transportului pe distanţe mai mari sau în scopul păstrării pentru reglarea echilibrului între cerere şi ofertă. prerăcire. grijă. spadix pe care au apărut stocare în apă la 4°C. crini). iar la fiecare fază se adaugă aspecte particulare.Spathiphyllum sp. stocare la rece în apă. deschisă şi colorată tăiere de la baza frunzei. în cutii înainte de colorarea bobocilor căptuşite cu folie polietilenă (unghiul floare/tijă 50-60°) sau 3 inflorescenţe în fiecare cutie. Se practică în timpul verii la numeroase specii care îşi continuă evoluţia după recoltare. fazele specifice de recoltare ale florilor tăiate sunt în număr de 4 (boboc închis. spată). păstrare mai uşoară şi pe o durată mai mare. condiţionare. momentul deschiderii a 70-80% tăiere şi manipulare cu multă bienală seră din florile din inflorescenţă. recoltarea tardivă tratare cu soluţii pentru favorizează deprecierea la prevenirea crăpării bazei tijei valorificare în apă. pe suporţi de polistiren. boboc semideschis. spata întinsă. înainte ca prin tăiere la plantele tinere perenă seră. posibilitatea unei recolte suplimentare (garoafe). completând nivelul acesteia. Trachelium sp.

Recoltarea timpurie este practicată la Anemome. Elena. Materialul care se obţine este predispus la atacul de Botrytis. depreciere sau încingere. dacă se tratează ulterior cu soluţii speciale care asigură o deschidere perfectă a florilor. Momentul 0 corespunde momentului de dezvoltare la care soiul trebuie comercializat Dimineaţa. Tăierea se practică utilizând un cuţit ascuţit bine sau un foarfece special. 333 . cum ar fi Callistephus. Tulipa). care furnizează flori instabile calitativ. dintr-o singură mişcare. respectiv stropiri abundente. Dianthus. deoarece absorbţia apei este mai dificilă în astfel de cazuri (crizanteme). Florile cu turgescenţă normală din culturi de grădină. Fig. care reprezintă majoritatea. Gladiolus. Ruperea se face la speciile mai uşor de detaşat. umezeală sau condens. Dahlia. unele Orchidaceae şi Zantedeschia. Efectul momentului de recoltare aupra procesului respirator la trandafirii din soiul "Velvet Times" ţinuţi la 210C (după Coort S. prin apăsare în jos. şi alţii). 1998).24. Tijele ierboase pot absorbi apa şi prin ţesuturile externe. Narcissus. Callistephus. Momentul din zi pentru recoltare este dimineaţa pe rouă pentru florile de grădină cu puţină umiditate. plantele sunt turgescente şi fragile. dar după ce s-a ridicat roua ({elaru. Ea este posibilă şi la Chrisanthemum. suprafaţa de absorbţie este astfel mărită. Calendula. când florile dispun de rezerve energetice mai reduse în vederea deschiderii. Gerbera. Recoltarea într-un stadiu mai avansat se recomandă în vederea unei valorificări imediate sigure şi se practică mai ales iarna. Mai ales în cazul tijelor lemnoase. răsucire şi smulgere.1. Iris. Se recomandă tăierea oblică. fără a lăsa resturi de ţesuturi pe secţiunea realizată. Paeonia şi Strelitzia. Lilium.Recoltarea prea timpurie este riscantă la Anthurium. Paeonia. se recoltează tot dimineaţa. Modul de recoltare folosit este prin tăiere sau prin rupere. Narcissus sau Tulipa. cu viaţă scurtă. mai ales în condiţii de manipulare ulterioară mai puţin corespunzătoare. se rup uşor şi se ofilesc mai greu. tratamente. Antirrhinum. care se deschid prea tare pe lumină (Narcissus. iar la unele specii precum Gerbera. Tijele prea lemnificate la bază vor fi tăiate puţin mai sus. Nu se recomandă nici recoltarea pe ploaie sau imediat după ploaie. Este contraindicată recoltarea la temperatură ridicată şi lumină în exces (durată/intensitate). Polianthes şi Tulipa. Freesia.

Celelalte specii pot fi recoltate şi apoi ţinute în vase sau bazine cu apă. Întreaga floare va fi lipsită de urme de pământ. de orice substanţe sau alte materii străine vizibile. care se pot suprapune şi stivui. Condiţionarea florilor tăiate Condiţionarea florilor tăiate constă în sortare. sănătoase şi fără paraziţi. Florile culese cu grijă. lăstari (Dahlia) sau muguri pentru a produce alte flori.2. trebuie să îndeplinească anumite condiţii generale de calitate.Pe plantele rămase la sol se lasă suficiente frunze (2-3 la gladiole.3. Garoafele se manipulează în lădiţe de carton sau material plastic cu capacitate de 500 . Gerbera. 1500 garoafe boboci. Orchidaceae. Frunzele vor fi verzi. florile de Gerbera sau de trandafiri erau duse imediat la condiţionare. nedeformate. La unele sere mai mici. 1976). 3-4 perechi la cele cu creştere puternică). 3-4 perechi la garoafe. Gloriosa.2. precum tratamentele pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii. hibridului) sub denumirea cărora sunt destinate valorificării. 1967) sau învelite în folie pentru a evita ofilirea (Preda. Lilium. Tijele florilor vor fi întregi. proaspete. precum şi eliminarea sau folosirea potrivit altor scopuri a exemplarelor care nu se încadrează. 2-3 perechi la soiuri de trandafiri cu creştere slabă.. cu ajutorul unor cărucioare de pânză ({tefan. M. Polianthes etc). se folosesc pentru manipularea florilor lăzi de aluminiu sau de material plastic.1500 bucăţi. calibrare. prezentând caracterele tipice ale speciei şi cultivarului (soiului. până în dimineaţa următoare. florile sau bobocii pentru buchete sau pentru decor. legate strâns la bază şi lejer la 15 cm sub corolă. 334 .. Capacitatea acestora este de 800 fire garoafe cu flori deschise. 1976). Florile sensibile de Anthurium. Încă din momentul recoltării. Pentru trandafiri se pot folosi lăzi cu dimensiunile 1000 x 500 x 400 mm (Preda. În mod facultativ se efectuează şi alte operaţii.. sănătoase. la temperaturi ceva mai coborâte. lalele sau crini. În complexele moderne de sere. Exemplarele vor fi întregi. la adăpost de arşiţă. dar floarea va fi bine centrată în raport cu tija. Strelitzia etc. inflorescenţele. Manipularea Manipularea în spaţiile specifice. Freesia. se recoltează şi se condiţionează în aceeaşi zi. pe măsura recoltării. La crizanteme se admite o uşoară malformaţie. M. Livia şi colab.600 trandafiri miniatur. trebuie să posede rezistenţă la o condiţionare şi un transport în condiţii normale din punct de vedere tehnologic. legarea în buchete şi ambalare. se pun în poziţie uşor înclinată.2. Pe parcursul condiţionării şi până la livrare se urmăreşte verificarea şi promovarea prin sortare a acestor însuşiri. în număr maxim de 30 în fiecare ladă. 24. la gradul de dezvoltare corespunzător sau în fază de boboc (Gladiolus. 24. va fi cât se poate de operativă. 400 fire trandafiri (Baccara) sau 500 . Pachetele de 50 fire.

Toleranţele de calitate admise de standarde sunt între 3. gerbera) sau numărul florilor şi bobocilor (Freesia) (tab. chiar dacă are tija mai scurtă. Deservirea se execută de către alţi muncitori. din 10 în 10 cm. după vigoarea.3. În practică se aplică şi compensări. la mese de sortare. diametrul florii sau inflorescenţei (crizanteme. acceptându-se o floare frumoasă într-o categorie superioară. pentru a nu sfâşia frunzele la celelalte fire în momentul manipulării individuale. considerând şi floarea la măsurare. liniaritatea şi rezistenţa tijelor. Calibrarea se realizează pe 12 coduri de lungime.5 şi 10 % în funcţie de clasă. Crizantemele cu o floare. fenomen nedorit care micşorează durata menţinerii calităţii. rezistenţă). prezenţa defectelor. Garoafele standard SIM se mai diferenţiază prin existenţa crăpării caliciului şi remedierea acestuia. 24. Gerbera şi Freesia. precum şi pregătirea tijelor lemnoase în vederea păstrării în apă. integritatea frunzelor. Legarea în buchete este o operaţie complexă. Tabelul 24. Trandafirii sunt sortaţi după gradul de uniformitate şi integritate. rigiditatea. Primele 4 se succed din 5 în 5 cm. prezenţa lăstarilor laterali. rezistenţa şi liniaritatea tijelor. viguroasă) şi sănătatea frunzelor. se practică la toate speciile la care este necesară. Lalelele se separă pe clase de calitate în raport cu dezvoltarea cupelor. care pot lipsi de pe treimea inferioară. precum şi calitatea tijelor (formă. La trandafiri se îndepărtează spinii (ghimpii) bazali. Fiecare specie posedă şi criterii specifice de grupare pe calităţi. Minigaroafele se apreciază după forma şi modul de distribuire al ramificaţiilor laterale. pentru a le putea lega mai uşor. bine formate. care aprovizionează sau care duc mai departe materialul sortat. precum şi o serie de aspecte specifice. Gladiolele sunt apreciate după numărul de flori/boboci (9-7-5) şi calitatea tijelor. la crizanteme se înlătură în zona bazală 1-2 până la 1/3 din numărul de frunze. Crizantemele cu mai multe flori se diferenţiază după numărul acestora (5-4-3) şi distribuirea cât mai armonioasă a ramificaţiilor în jurul axei centrale. Criterii de calibrare pe calităţi ale unor specii de flori tăiate.Sortarea se face de regulă manual. Concomitent cu sortarea. vătămările şi defectele constatate. în conformitate cu standardele de calitate existente în vigoare 335 . în funcţie de integritatea şi lipsa de defecte a florilor. precum şi după numărul florilor sau bobocilor la care se vede culoarea (3-4-5). La garoafe se execută o operaţie similară doar în cazul în care intenţionăm să le păstrăm un interval mai îndelungat în apă. care include şi diverse alte lucrări specifice fiecărei flori. {elaru Elena (1998) mai menţionează între aceste lucrări şi ceruirea tăieturilor la liliac / trandafiri. rigiditatea. după lungime (cm). calitatea tijei (dreaptă. prezenţa vătămărilor şi defectelor de creştere.).2. pentru a preveni polenizarea. Înlăturarea frunzelor sau stipelelor pe o porţiune de 10 cm de la baza tijei. Se elimină anterele la unele Liliaceae sau Iridaceae. liniaritatea şi gradul de garnisire al tijei cu frunze sănătoase. dezvoltarea şi forma frunzelor. Criteriile de calitate au în vedere existenţa deprecierilor şi procentul acestora. verzi (care pot lipsi de pe treimea inferioară). iar următoarele 8. prin despicare sau strivire la bază pe o porţiune redusă.

cm buc. la garoafe.Specia Sortimentul Trandafiri cu tija lungă cu tija mijlocie cu tija scurtă (Garne) Garoafe Minigaroafe Gladiole Crizanteme Criterii de calibrare lungime lungime lungime lungime lungime în lunile ian. cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm buc. La garoafe şi trandafiri buchetele (pachetele) conţin în mod frecvent 20 de flori. 336 . 1987): de fortificare (de întărire după stresul provocat de lipsa de apă) şi de impulsionare (de încărcare a tijelor cu glucide şi substanţe bactericide) înainte de transport sau înainte de păstrare..I cal.se introduc cu tijele în apă caldă la 38-40° C pentru deblocarea vaselor conducătoare. Calitatea florilor trebuie menţinută pe parcursul valorificării. Legarea (buchetarea) se face manual. lejer în treimea superioară pentru susţinerea tijelor şi cu benzi de plastic strâns la bază. diametrul inflorescenţelor unice diamametrul inflorescenţelor multiple lungime diametrul inflorescenţelor lungime nr.-dec. la gerbera.extra 50 40 30 50 50 40 60 50 60 8 4 40 8 30 7 25 6 30 25 cal. Există două etape preliminare de tratament care pot preveni această evoluţie (Amăriuţei Alexandra. Tratarea pentru fortificare sau impulsionare.se împrospătează secţiunea tijei şi se îndepărtează frunzele depreciate sau veştejite de la bază. crizanteme). lungime în lunile oct. de flori şi boboci lungime nr. Garoafele se leagă cu inele de cauciuc. iar transportul şi păstrarea (când se face) pot periclita uneori marfa din acest punct de vedere. lungime în lunile sept. păstrare necorespunzătoare sau transport incorect efectuat). se leagă în mănunchiuri. apărut în orice moment al valorificării (manipulare. Speciile cu tulpini mai scurte.-nov. Buchetele evantai se pot transporta mai uşor. lungime lungime în lunile dec.M. trandafiri) sau din flori aşezate în 4-6 planuri cu tijele din ultimele planuri tot mai scurte (tip evantai. Tratamentele pentru fortificarea florilor sunt facultative şi au drept scop refacerea turgescenţei după stresul hidric. Florile din culturi de câmp care se recoltează vara şi florile de seră care dau semne de ofilire se tratează astfel: . Buchetele se pot face din flori de lungime egală (tip umbrelă. iar baza buchetelor se uniformizează prin tăiere cu foarfeca. . de flori şi boboci lungime lungime U. fără a provoca răni.-aug.II 40 30 30 20 20 15 40 40 35 50 40 50 7 4 30 7 25 6 20 5 25 20 30 30 30 40 30 40 6 3 20 6 20 4 15 3 20 20 Gerbera Freesia cu flori simple cu flori involte Lalele de seră şi solar de câmp Legarea în buchete se realizează cu fibre naturale sau sintetice. ca Lathirus sau Viola.-sept. dar există şi buchete mai mari sau mai mici (multiplu de 10 bucăţi). cm cm cal.

Numeroase reţete sunt în prezent foarte complexe şi rămân confidenţiale.G. În tabelul 18.se menţin 24 de ore la temperaturi scăzute. cu tijele în imersie în 3-4 cm de apă. Florile cu petale albe stropite cu apă se pot păta. Alexandra (1994).3 sunt prezentate câteva categorii de substanţe utilizate. În cazul trandafirilor. Tratamentele de impregnare a bazei tijelor de la florile sensibile la etilenă.pentru tratamentul de fortificare. 3-4 337 . Kiselev. înainte de fortificare. dar şi Gerbera. Dacă se urmăreşte scurtarea timpului de tratament. în camere răcoroase şi întunecate. existenţa substanţei pe tija florilor este verificată cu reactivi calitativi (difenil carbazonă. Pentru prevenirea fraudelor. dar se poate reduce la câteva minute sau secunde (mărind concentraţia). După împrospătarea secţiunilor. se pot executa cu zaharoză şi o substanţă de impregnare antimicrobiană. E. care se deschid. iar modul de tratare şi mai ales scopul urmărit depind adesea de specia la care se aplică. înainte de a fi introduse în apă rece. viraj din verde în galben).se introduc exemplarele ofilite în totalitate în apă timp de o oră. care nu face parte din această categorie. iar utilizarea lor este tot mai specializată. dar conţinând o substanţă antimicrobiană şi un acidifiant (pH = 4. tijele florilor se cufundă timp de 12-24 ore în soluţia încălzită la 38-40°C. {elaru Elena (1998) se referă la împachetarea în hârtie umedă a florilor din culturile de câmp şi ţinerea lor câteva ore în vase adânci. având o soluţie fără glucide. au devenit un indicator de calitate stabilă al loturilor comercializate. Timpul de tratament este relativ scurt. se introduc câteva secunde în apă foarte fierbinte (80-90°C) pentru deblocarea vaselor conducătoare. respectând şi poziţia verticală la speciile care solicită manipularea în această poziţie. urmată de 2 ore de zvântare completă înaintea ambalării. păstrare). unele devenite clasice şi chiar obligatorii pe pieţele de flori. urmărind prelungirea perioadei de menţinere a calităţii în condiţii de stres (transport. Cele mai simple tratamente de impulsionare. după fiecare împrospătare a secţiunii. Există un spectru foarte larg de substanţe utilizate. reţetele evoluează permanent. tratamentele de impulsionare se fac în două etape. precizează că florile tăiate cu tije lemnoase (Chrisanthemum. Tratamentele pentru impulsionarea florilor vizează crearea unui efect de durată. coagulând şi astupând vasele conducătoare de la capătul tijei. . cu apă. . În alte variante mai simple.. efectuate cu tiosulfat de argint.5-5). Amăriuţei. timp de 20 de ore în apă. În încăpere va fi o temperatură medie (20-27°C) şi o lumină normală (2000 lx). Syringa şi bulbifere. Syringa). tijele florilor se introduc în vase de material plastic sau de sticlă. la temperaturile menţionate. care au tendinţa să se îngroaşe. pentru solubilizarea latexului/sucului care se poate întări în caz contrar. Un caz particular îl reprezintă plantele care secretă latex sau alte sucuri. în cazul garoafelor se vor folosi soluţii cu concentraţia mai mare de 10%. (1956) recomandă cufundarea florilor tăiate de Convallaria. de ordinul orelor. Se recomandă şi în aceste cazuri cufundarea în apă de 85-95°C a capătului tijelor timp de câteva secunde.

Tratamentele de împregnare se fac la 20°C sau cu soluţie caldă.079 g AgNO3. fie recomandă amestecarea a 2 soluţii. unde aerul rece este aspirat sau refulat prin masa de ambalaje cu flori. care sunt introduse în lăzile cu flori tăiate pe parcursul ambalării.3 zile la Gerbera. După Amăriuţei Alexandra (1987). Tratamentele de impregnare ale tijelor preferă tiosulfat de argint în loc de azotat de argint. 338 . prerăcirea este intercalată în fluxul tehnologic după condiţionare.05 g Ag + în 0. prima conţinând 0. Instalaţiile cu funcţionare continuă dispun de benzi rulante perforate. respectiv cu funcţionare continuă sau discontinuă. Ambele fiind preparate în 500 ml apă distilată. unde sunt păstrate un interval scurt de timp până la expediere. sub care circulă aerul de răcire. inclusiv manipularea şi până la prerăcire. timp de 20 minute. cu aer rece sub presiune (presure cooling) sau cu aer forţat (forced air cooling). deoarece condiţionarea (în care este inclusă şi ambalarea) se desfăşoară la temperatura de 10-12°C. în măsură să sporească stabilitatea calitativă a florilor livrate. Prerăcirea trebuie efectuată într-un interval de timp cât mai scurt după recoltarea florilor tăiate. timp după care fenomenele de depreciere se accentuează. perforate. sub forma Na+ -(O3S2-Ag-S2O3). pentru a emana şi răspândi aer rece sub presiune. maximum 4 zile. Durata de la recoltare. La marii producători de flori.05 % şi AgNO3 0. provocând astfel o diminuare a intensităţii respiraţiei. Varianta cea mai modernă este răcirea cu convecţie în toată masa produsului.005 %). 3-4 zile la garoafe etc). Se menţionează şi instalaţii cu tuburi mobile din material plastic.ore/20°C şi 12-16 ore la o temperatură mai scăzută. Răcirea este rapidă.463 mM Ag+ = 0.4622 g Na2S2O3 5H2O. deşi acesta din urmă se întrebuinţează în paralel.05g Ag+ sub formă de tiosulfat de argint. iar umiditatea aerului poate fi reglată pentru a nu afecta materialul floricol. Pentru garoafe şi Asparagus. deplasându-se rapid prin tijă spre petale. Ag2S2O3 este greu solubil în apă. Reţetele recomandate de Amăriuţei Alexandra (1987 şi 1994) menţionează fie separat componentele de preparare (Na2S2O3 0. Instalaţiile sunt polivalente. iar cea de-a doua conţinând 0. Există diverse subvariante. iar pentru unele specii. intervalul de 2 ore după recoltare este optim. justificându-se prin faptul că măreşte durata de menţinere a calităţii acestora. în soluţii care conţin zaharoză (10 %) pentru garoafe şi 7% pentru Asparagus. Prerăcirea individuală cu aer forţat are loc lângă un panou. aplicându-se produsului gata ambalat. Un volum de vânzări mare permite şi achiziţionarea de agregate de prerăcire performante. În cazul florilor de seră. această etapă este parcursă în mod firesc. dar devine solubil în exces de Na2S2O3. doar de câteva ore. durata tratamentului este de 24 ore. Tiosulfatul de argint prezintă avantajul că acţionează ca antagonist al etilenei. prin combinare rezultă 1 litru soluţie conţinând 0. Efectul impulsionării/impregnării constă în câştigarea unui număr suplimentar de zile în care florile îşi menţin calitatea şi se mai pot încă vinde (2 . este de maximum 24 de ore.Na+ (complex). după care loturile ambalate sunt duse în spaţii frigorifice. Soluţia se agită. cu sau fără amestecarea aerului. se foloseşte sau se stochează la întuneric în vase de sticlă sau material plastic închise la culoare.

Cyclamen 15 înlocuită cu glucoză = dextroză) %/20 h. Antirrhinum. în condiţii de menţinere a calităţii (în cazul când se aplică loturilor de flori tăiate gata ambalate). Dianthus 10 %/12-24 h. dar în multe cazuri şi mai ales la unele specii. recoltate mai aproape de gradul de dezvoltare şi înflorire pe care trebuie să-l prezinte la livrare. (antimicrobian şi inhibitor parţial pentru etilenă) Sulfat de aluminiu (acidifiant) Rosa 0. camere sau celule frigorifice obişnuite. în vederea reglării neconcordanţelor care apar permanent între cerere şi ofertă. Cu dotări nespecializate. concentraţii recomandate / durata ei principal tratamentului. Păstrarea de scurtă durată se face cu florile destinate valorificării pe termen scurt sau mediu. Florile prerăcite în frigidere. efecte Zaharoza (nutritiv) (poate fi Gladiolus 20 %/12-24 h. dar trebuie menţionat preţul de cost ridicat al sistemului în general. Lilium 10 %/24 h. Antirrhinum. Chrisanthemum 0.. păstrarea uscată dă rezultate mult mai bune. Gerbera. Phalaenopsis 0. fortificării şi impregnării florilor tăiate (după Amăriuţei Alexandra. Strelitzia 10 %/24-48 h. deoarece realizează răcirea pe seama evaporării parţiale a umidităţii din ţesuturile acestora. Variantele vacuum cooling cu umezire prealabilă (pulverizare foarte fină cu apă) sunt mai adecvate.08 . 1987 şi 1994. prelucrare) Substanţa componentă şi scopul Specia tratată. Latirus 0. Nu se preferă o metodă ci se calculează efectul economic exprimat în zile suplimentare de calitate comercială şi preţul de cost cel mai scăzut. Gladiolus. Chrisanthemum 2-3 %/12-24 h.0. fără o circulaţie de aer proaspăt şi umidificat.3. prerăcirea poate fi mai puţin folositoare. Chiar autorii din urmă cu mai multe decenii recomandă prerăcirea florilor timp de câteva ore la 3/5°C. 1956). Gypsophylla 10 %/12-24 h. în apă sau în soluţii specifice conservante. * Păstrarea florilor taiate pe durata medie sau indelungata este tratata intr-un subcapitol separat.1-0. Chrisanthemum. care poate fi amortizat numai la loturi mari de produse. Păstrarea de scurtă durată rezolvă în primul rând problema formării de loturi mai mari şi mai omogene. Răcirea în mijloacele de transport se poate dovedi riscantă fără o prerăcire prealabilă. Dianthus şi Asparagus 0. Gerbera 0. Tabelul 24.1-0.04 %/20 (inhibitor al emisiei de etilenă) min.15 %/5-20 min. între condiţionare şi transport. Rosa 2-3 %/12-24 h (măreşte durata vieţii comerciale) Azotat de argint (bactericid) Dianthus 0. Substanţele componente ale unor soluţii destinate impulsionării. Păstrarea frigorifică este metoda cea mai utilizată în prezent pentru stocarea florilor tăiate. Asparagus 7 %/24 h. Dianthus. 2 339 .G. îşi pierd turgescenţa datorită higroscopicităţii reduse a aerului rece şi devin predispuse la ofilire.35 . înaintea transportului frigorific pe distanţe mari (Kiselev E.01/12 ore (rezistenţa la aplecarea bobocilor şi la ofilire) Sulfat de cupru (fungicid.1 %/10 min. Ea nu urmăreşte decât parţial prelungirea duratei de valorificare.035 %/24 h (+ zaharoză) Clorură de nichel (bacteriostatic) Phalaenopsis 0.0.Instalaţiile de prerăcire în vid (vacuum cooling) se utilizează mai puţin la flori. Gerbera 7-20 %/12-24 h.0025 %/24 h Tiosulfat de argint (bactericid) Alstroemeria. Păstrarea de scurtă durată a florilor tăiate2*. Lilium.15 %/10 min.15 %/5-10 min. Se apelează în general la păstrarea umedă.

Dianthus. Syringa. Frunzele de Rosa şi Syringa eliberează în apa vaselor de păstrare substanţe polifenolice care precipită şi coagulează conţinutul ţesuturilor vegetale proaspăt tăiate la baza secţiunilor. Gerbera 0.1 %/48 h Benzilaminopurină (complex) Dianthus 0. (mai ales la Iris sau Dahlia. se îndepărtează. care în amestec cu zaharoza. pentru a mări suprafaţa de absorbţie a apei. Dianthus 0. Forsithia. fără strivire sau resturi de ţesut. La unităţile mari. Chrisanthemum.05 %/câteva ore etilenă) Pentru durate reduse se folosesc încăperi reci la 5-10°C.02 %/24 h (bactericid. Gypsophylla 0. cu umiditate relativă peste 90 %. care sunt predispuse la putrezire. Tulipa 0.001-0. fungicid) (compuşi de amoniu cuaternar. Prunus triloba). Cu cât păstrarea se prelungeşte. iar porţiunea din apă a tijelor şi găleţile utilizate se spală. au efect de impulsionare) Citrat de 8-hidroxichinoleină Gerbera 0. Alexandra 1987/1994). umiditatea relativă trebuie să fie mai moderată (70-80 % UR).025 %/48 h (bactericid. 340 . precum şi suporţi de sârmă pentru menţinerea în poziţie verticală. aerisire insuficientă şi apariţia unor boli.0025 %/2 minute contribuie la menţinerea turgescenţei. Chrisanthemum 0.025 %/24 h Acid citric (acidifiant) Strelitzia 0. fără picături de apă şi nu se stropesc pentru a nu se păta. netedă. inhibitor etilenă) Sulfat de 8-hidroxichinoleină Gerbera.02 %/24 h Phisan 20 (bactericid.02 %/24 h. Clorhidrat de clor-colină . Rosa 0. Ele pot obtura accesul apei în vasele conducătoare ale florilor tăiate din aceste specii (Amăriuţei. prin îndepărtarea a 1 cm de tijă. reduce aplecarea geotropică) Rovral (fungicid. Frunzele de pe treimea inferioară a tijelor. Strelitzia 0. inhibitor etilenă) Diclorphen (bactericid) Dianthus. Tijele lemnoase sau lemnificate se spintecă 5-6 cm (Rosa. păstrarea temporară a unor specii reprezentative se face în capacităţi mai mari.001-0. cu o producţie de flori importantă. apa se schimbă zilnic. la bază. Florile se ţin distanţate în buchete lejere.002 %/5 minute sporeşte rezistenţa la etilenă. Dacă păstrarea durează mai multe zile. Chrisanthemum. iar Gerbera se poate tăia şi ea longitudinal pe 5 .bactericid) Cloruri de alchil dimetil amoniu. cu un cuţit bine ascuţit. în ochiurile cărora se pun florile. se pot cufunda cât mai complet).01/0. Împrospătarea tăieturii se recomandă a fi făcută sub apă.5 %/16 ore (înainte de transport.6 cm. Aglomerarea în vase poate provoca vătămări.025%/4 ore (tratament la baza tijei. contra Cyclamen. Lilium 0. Plantele vor fi introduse zvântate. Secţiunea de la bază se împrospătează înainte de introducere şi zilnic în timpul păstrării. contra aplecării (retardant) geotropice) N-1-naftil ftalmat (inhibitor) Antirrhinum 0. dezinfectânduse.CCC Gerbera 0. în apă.005 %/2-4 ore evită alungirea tijelor şi aplecarea florilor etc.015 %/48 h. Vasele care au mai fost folosite se spală în prealabil cu apă fierbinte şi detergent.1 %/5 secunde (impregnarea tijei pentru Botrytis) prevenire atac mucegai) Acid amino-oxiacetic (inhibitor Dianthus 0. Se folosesc găleţi de material plastic cu site la gură.

1995). A. transparente parţial sau total. Elena. talaj de hârtie sau coli de hârtie specială. orhideele şi altele se pot înveli individual în hârtie subţire sau în nişte cornete special pregătite. Ambalarea comercială poate precede sau poate fi încadrată de o păstrare pe termen scurt.Păstrarea umedă se face în poziţie verticală în căzi. Narcissus şi Tulipa. care trebuie protejate de pierderea de umiditate sau de frig în timpul iernii. materiale hidrofile care menţineau umiditatea. Trandafirii se ambalează în pachete de 25 bucăţi. legate în 2-3 locuri şi învelite în hârtie. în trepte sau tijă la tijă. Garoafele zvântate se ambalează în cutii de carton căptuşite cu polietilenă şi prevăzute cu fante de aerisire la capete. Păstrarea în soluţii conservante. La baza tijelor se învelesc în vată. acestea se pot ambala vertical în coşuri de nuiele (Preda. turgescente şi dacă este posibil prerăcite.. ferind florile de deshidratare (Kiselev. 1956. în straturi alternante cu foi de hârtie subţire. se ambalau zvântate. Ambalarea în cutii se execută la Gladiolus. M. Buchetele vor fi cât mai apropiate unele de altele. şi colab. În interior. Iris. 1994. pentru a nu juca în timpul transportului. iar păstrarea uscată în camere frigorifice special amenajate cu rafturi şi suporturi. dar nu se îndeasă în ambalaje. se folosesc cutii de carton sau ambalaje din mase plastice. care fixează florile să stea. care nu va fi supraîncărcat... Capacele nu vor presa conţinutul. În fiecare cutie se pun 20 buchete (a 20 fire). 1976. Iris. pentru a nu aglomera materialul floricol. florile sunt despărţite între ele şi de pereţi prin vată de celuloză. În ultimii ani. La fel ca şi pentru celelalte specii preambalate în pachete (gladiole. în rânduri despărţite de straturi de hârtie. {tefan. crini). Sonea. confecţionate în mod special pentru fiecare specie sau grupă de specii în parte.. E.G. Fiecare buchet se amplasează cu florile spre capetele lăzilor şi cu tijele spre interior. În perioada 1960 . {elaru.1970. gerbera. Buchetele se învelesc iarna în întregime şi se foloseşte în mod suplimentar vată pentru protejare contra îngheţului (Gherghi. containere sau în bazine speciale. 1979). Gladiolus. Livia şi colab. După Amăriuţei Alexandra (1987) şi alţi autori actuali. Operaţia de ambalare trebuie desfăşurată cât mai operativ. Modul de ambalare a evoluat odată cu ansamblul operaţiunilor din fluxul tehnologic de valorificare. cum sunt crizantemele. la o temperatură înconjurătoare de 10-12°C. Florile sensibile.. în timp ce la alte specii se accepta şi prezenţa unor picături fine de apă pe frunze. florile încă se mai ambalau în coşuri sau lădiţe din şipci. învelite în hârtie fină sau pergament până la nivelul florilor. Buchetele sau pachetele cu flori se înfăşoară lejer în hârtie şi se ambalează în lăzi sau în cutii căptuşite. 1967). păstrarea uscată sau diferenţierea pe specii a factorilor de păstrare pe o durată scurtă de timp sunt de fapt un caz particular al păstrării florilor tăiate în general2. Există şi posibilitatea ambalării individuale. aranjate suficient de strâns. V. situate în spaţii climatizate şi aerisite. pentru ambalare trebuie folosite flori stabile din punct de vedere calitativ. tifon sau muşchi de pădure. Lilium şi alte specii cu tije lungi. Se recomandă ambalarea unor flori 341 .

Gloriosa) de 4-8°C. Orchidaceae. atât pe lungime. 342 . garoafe Miniatur.J.. Polyanthes. Tratamentele de fortificare sau de impulsionare sunt recomandate.5x0. Prezenţa etilenei. cu mijloace climatizate. Cutiile de carton au pe mijloc. în lungime. pentru a asigura încărcarea în condiţii de siguranţă. Gerbera şi altele).24. Livrarea la beneficiar include şi recepţia calitativă.2 Efectul negativ al geotropismului pozitiv. Menţinerea prea îndelungată în poziţie orizontală.). Nu se expediază decât flori hidratate. în care se introduc fie ambalajele specifice. Rosa. Temperatura de transport pentru speciile temperate (Dianthus. Florile trebuie să prezinte gradul de dezvoltare corespunzător. 1990) Transportul şi livrarea la beneficiar se execută cât mai rapid. determină deprecierea speciilor sensibile. iar pentru cele tropicale (Anthurium. de carton sau mase plastice. Strelitzia. Gladiolus. Tulipa etc.2) Figura 24. S.4 m. Poinsetia) de 8-12°C până la 18° C în unele cazuri. Unele specii se transportă în poziţie verticală. Un transport incorect determină livrarea de flori "obosite". În mijlocul de transport se menţine UR 85-95 %. asupra liniarităţii tijelor de Antirrhinum şi Narcissus ambalate în poziţie orizontală (după Kays. fie flori ambalate caracteristic (crizanteme Spider. omogenitatea fiind o condiţie a calităţii şi influenţând pozitiv asupra menţinerii acesteia. şipci de consolidare din lemn fixate în perete cu cuie.2x0. afectate de stresul termic sau mai ales hidric (început de ofilire). Capacele sunt fixate prin legare cu sfoară. determinând deprecierea calităţii (fig. pentru a nu-şi modifica liniaritatea tijei (Gladiolus. Antirrhinum. pentru speciile subtropicale (Gladiolus. într-o anumită poziţie care nu trebuie modificată. dar şi de florile prea înflorite. Chrisanthemum) este de 2-4°C. lovite sau bolnave. Lilium.având gradul de înflorire asemănător. emanată de produsele care o degajă. în ambalaje care păstrează o umiditate corespunzătoare fiecărei specii. Se admite livrarea în fază de boboc la Freesia. Manipularea ambalajelor cu flori trebuie efectuată cu grijă. Problema asigurării umidităţii este la fel de complexă. fără loviri sau şocuri. Anemone. Ambalajele de transport pot fi containere metalice de 1. duce la curbarea tijelor. cât şi pe lăţime.

iar celelalte numai până la nivelul inflorescenţei (Gerbera. În timpul nopţii pot fi ţinute din nou la rece.Orchidaceae etc.3. care se transportă astfel pentru a rezista mai bine la transport. dar şi de etapă intermediară a circuitului glucidelor către ovulele fecundate. cu condiţia de-a prezenta capacitatea de-a înflori în intervalul de 2-3 zile.1. îndepărtare de frunze sau de ţepi. 24. Florile servesc la reproducerea organismului vegetal din care provin. într-un timp foarte scurt. cu apă permanent schimbată. a căror cunoaştere permite o aplicare flexibilă şi în acelaşi timp diferenţiată a tehnologiilor de valorificare. de polarizare a vectorilor polenizatori. au menirea de-a favoriza şi de-a polariza toate condiţiile. Prin metabolismul specific. petale depăşind sepalele cu 1. care să ocupe spaţiu puţin).8-2 cm. florile prezintă unele particularităţi specifice unitare privind păstrarea. prin cantitatea redusă de substanţe depozitate.). precum şi o proporţie cât mai însemnată din resursele plantei. operaţii specifice culturilor respective şi efectuate fie la locul de producţie. Florile vor fi aşezate răsfirat în vase curate.3. Îngrijirile acordate florilor tăiate la beneficiari au scopul de-a rehidrata marfa. desprinse la vârf) sau chiar într-un stadiu mai incipient (conform unor caiete de sarcini care solicită un material floricol rezistent la transport. temperatura este de 18-22°C. UR corespunzătoare şi lumina indirectă. CuSO4 0. Ofilirea petalelor este un exemplu evident de îmbătrânire programată. Se admit semne de ciupire. Garoafele livrate ca boboci gata să se desfacă în următoarele zile. moment din care existenţa sa devine inutilă şi chiar nedorită în continuare de organismul vegetal. odată ce şi-au îndeplinit rolul lor complex. pe măsura vânzării. având temperatura camerei pentru speciile de seră şi fiind mai rece pentru speciile timpurii de câmp. restul stocului fiind păstrat în condiţii specifice. fie după recoltare (în cursul condiţionării). în vederea împlinirii fecundării. 343 . În spaţiile de expunere. Speciile care suportă. Păstrarea florilor Deşi atât de diverse ca încadrare botanică sau origine geografică. se cufundă total. totdeauna după împrospătarea secţiunilor şi aplicarea altor tratamente care asigură accesul apei în ţesuturile conducătoare. Desfacerea este eşalonată.02 %. }esuturile lor componente sunt tinere. Particularităţi ale păstrării florilor tăiate 24. chiar dacă nu prezintă semne de oboseală. se pot deschide în soluţie de zaharoză 10 %. La tijele impregnate cu săruri de argint nu mai este necesară tăierea de reîmprospătare a secţiunilor. diverse şi tipice. iar tratamentele de reîmprospătare trebuie continuate zilnic. ale rezervelor eliberate şi translocate din alte organe.1 % şi cloruri (sodiu sau potasiu) 0. timp de 12 ore în apă. copilit. ele fiind doar beneficiare şi consumatoare. conform STAS 11319/3-85 (diametru minim 2 cm. Păstrarea în spaţiile comerciale şi la cumpărători se poate face şi cu ajutorul soluţiilor conservante din reţete gata preparate sau reţete mai simple realizate cu substanţe mai accesibile. Lilium etc.

care poate fi utilizată parţial de către flori. Forsithia suspensa.3. Alexandra. Durata menţinerii calităţii florilor tăiate este condiţionată în mod cronologic de: . fiind recoltate în cele mai multe cazuri cu tulpina (tija) şi uneori cu frunzele ataşate de aceasta. Tulpinile conţin adesea o rezervă de glucide şi de apă. Timp de peste o săptămână se pot păstra fără intervenţii deosebite Dianthus caryophyllus. Gloriosa rotschildiana. în condiţiile mediului ambiant sau chiar în spaţiile de păstrare. în cazul garoafelor de seră se poate face o distincţie calitativă între florile de toamnă sau primăvară şi cele de vară sau 344 . stânjeneii (Iris germanica şi Iris hollandica). iar frunzele contribuie şi ele la activul acestui bilanţ. Anthurium andreanum. compoziţia aerului. soi). . Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorul specie Speciile de flori diferă între ele în privinţa perisabilităţii. Chrisanthemum leucanthemum etc. 24. Syringa vulgaris. Tulipa gesneriana. Există şi specii sau soiuri din cadrul unor specii. florile tăiate se depreciază mult mai repede decât florile care rămân ataşate pe plante. Unele flori au o durată de menţinere a calităţii în stare proaspătă. Antirrhinum majus. Strelitzia reginae. Freesia hybrida. . regimul hidric. Narcisus incomparabilis. Un caz tipic îl constituie hibrizii de trandafiri cu flori de culoare galbenă care au avut printre genitori soiul Soleil d'or. Datorită însă ratei foarte scăzute a fotosintezei şi a încetării importantului flux de substanţe fotosintetizate. Convallaria majalis.3. Callistephus chinensis. Cymbidium x. Dendrobium x. temperatura.. cum sunt Rosa x.3. după recoltare. Gypsophyla paniculata. protecţia fitosanitară şi gradul de poluare). Tulipa gesneriana. Menţinerea calităţii florilor în funcţie de factorii de cultură Ponderea probabilă a influenţei factorilor de cultură asupra duratei de menţinere a florilor tăiate este apreciată între 35-70% (Amăriuţei. Anthurium andreanum. În cadrul a numeroase specii. nutriţia minerală. cunoscuţi prin durata lor de păstrare redusă. Phalaenopsis x. Dianthus caryophyllus (grupa standard etc). Acţionând în complex.factori de cultură (lumina. Gladiolus hybridus. care şi menţin calitatea peste două săptămâni: Chrisanthemum x hortorum. 24. de numai câteva zile: anemonele. 1987).factorii tehnologici de valorificare diferenţiată.factori specifici (specie. apare o diferenţiere netă pe soiuri sau grupe de soiuri în ceea ce priveşte gradul de perisabilitate. frunzele tăiate de Asparagus sp. Alstroemeria x. Gerbera x. al căror beneficiare erau. Prunus triloba.Florile sau inflorescenţele sunt însă constituite într-un mod specific şi complex. Gerbera x. Zantedeschia aethipica. O durată de existenţă comercială de până la o săptămână pot avea în condiţii naturale florile tăiate de Rosa x. Lathirus odoratus.2. etc. Paeonia officinalis şi multe altele.

care se păstrează de două ori mai puţin. cu tijele groase şi ferme. timp de 24 ore (Amăriuţei Alexandra.300 ppm/24 ore. contribuie la micşorarea duratei de păstrare a trandafirilor. strivite sau lovite. ca urmare a condiţiilor de lumină şi temperatură mai favorabile ({elaru Elena. garoafele. conţinutul său fiind mai ridicat în anotimpul rece (toamna-iarna) şi acolo unde sunt plante bolnave. Sporirea controlată a procentului de CO2 din atmosfera existentă în sere contribuie la ameliorarea calităţii materialului floricol produs. Indiferent de origine. există specii ca Lisianthus sau Chrisanthemum hortorum practic insensibile la etilena exogenă. Ea mai poate proveni de la resturi vegetale acumulate. în timp ce insuficienţa apei provoacă fenomenul de "adormire" sau nedeschiderea bobocilor. Antirrhinum majus şi Lathirus odoratus.iarnă. Se pot constata influenţele (negative) ale dirijării sau controlului nesatisfăcător al luminii şi/sau temperaturii în cazul tuturor culturilor floricole din sere. deoarece accelerează îmbătrânirea şi ofilirea petalelor. Tulipa. Foarte sensibile la etilenă sunt Alstroemeria x. fapt care contribuie la diminuarea perioadei de viaţă în vasele de păstrare. Unele dintre aceste specii sunt afectate şi de doze de 1-3 ppm. Compoziţia aerului prezintă şi ea importanţă.0. rezistă la concentraţii de 10 . În perioadele cu lumină scăzută devine posibilă sintetizarea de glucide suplimentare. fiind un factor de stres. Iris hollandica. narcisele.003 .005 µ l/l. Temperaturile scăzute determină formarea. Temperaturile extreme (t<15°C. Durata de iluminare în condiţii de zi lungă permite acumularea în tijele florilor a unei cantităţi sporite de substanţe de rezervă. Gerbera x şi Tulipa gesneriana. prezenţa sa este foarte dăunătoare în culturile floricole. 345 . care sunt folosite de către boboci pentru o înflorire normală. Iris şi Dianthus nu favorizează acumularea glucidelor şi constituie cauza duratei scurte de menţinere a calităţii pe parcursul valorificării. care apar în seră în ultimele trei săptămâni înainte de recoltare. motoare cu ardere internă sau de la instalaţii industriale. în frunze mai ales. t> 27°C). 1995). 1994). prevenindu-se defectele de calitate. crinii. a compuşilor fenolici în cantitate sporită. dacă avem în vedere proporţia de CO2 şi de etilenă. orhideele. O altă grupă. Regimul hidric excesiv conduce la producerea de flori mai perisabile la garoafe. micşorând durata menţinerii calităţii. Etilena se găseşte în mod natural în proporţii foarte reduse în spaţiile unde se cultivă flori (0. din care menţionăm Anthurium andreanum. crizantemelor şi trandafirilor Intensitatea slabă a luminii conduce la obţinerea de flori care îşi menţin calitatea o durată mai scurtă de timp. Toamna şi primăvara se formează flori mari şi intens colorate. dar mai ales în cazul garoafelor. În fine. La trandafirii de seră se intensifică şi nuanţa petalelor. Temperaturile prea ridicate din timpul formării florilor de Freesia. având un conţinut ridicat în glucide de rezervă.

sunt sensibile la atacul bolilor şi mai ales la mucegăire (Botrytis). Fertilizarea prea abundentă cu azot şi în general prezenţa în exces a acestui element are efectul cunoscut la toate speciile. Sărurile de calciu [(CaCl2 sau Ca(NO3)2] asigură prin stropire foliară rigiditatea tijelor şi sporesc rezistenţa la atacul de Botrytis. iar depistarea concentraţiilor mai mari de 1-2 ppm/24 h se realizează cu plante indicator (tomate şi Tagetes sp.1 % îşi micşorează intensitatea transpiraţiei.. ca aluminiul sau borul. dacă sunt administrate raţional şi la timp. care pot avea efecte pozitive asupra prelungirii duratei de păstrare. Carenţele şi dezechilibrul unor cationi pot determina şi în cazul florilor efecte negative. au un rol pozitiv în asigurarea calităţii la florile cultivate în sere. La Rosa x apare chiar fenomenul de aplecare a bobocilor. Florile astfel obţinute au o viaţă de vas mai redusă. precum şi fertilizările cu Mg2+. Amăriuţei. iar florile recoltate sunt mai stabile calitativ în timpul valorificării. Tratamentele cu microelemente. Excesul de săruri minerale corelat cu irigarea neraţională diminuează potenţialul calitativ al crizantemelor. 1983.dezechilibrul între excesul de K+ şi carenţa de Ca2+ reduc durata menţinerii calităţii la Hypeastrum. igienă culturală. cele mai favorabile sub raport calitativ. Garoafele manifestă în procent ridicat crăparea caliciului. bor sau calciu. accelerând metabolismul şi favorizând formarea de ţesuturi cu celule mari şi membrane subţiri. . Dintre formele de azot utilizate.. sunt formele nitrice (NO3-).carenţa potasiului contribuie la obţinerea de flori sensibile la ofilire. care pierd apa uşor.Prevenirea sau limitarea răspândirii etilenei în spaţiile de cultură se realizează prin eliminarea cauzelor (tratamente. O. .la garoafe au fost realizate numeroase studii privind carenţele de potasiu. aerisire corespunzătoare). care provoacă diminuarea calităţii florilor pe parcursul valorificării (Mănucă. eliminarea surselor de poluare. cu repercusiuni asupra calităţii: . Nutriţia minerală constituie un factor important al calităţii florilor care este în prezent şi mai mult studiat în cazul artificializării substraturilor şi răspândirii culturilor hidroponice. Alexandra. Garoafele şi trandafirii stropiţi cu soluţie de Al2 (SO4)3 0. accentuat de această carenţă. precum şi excesul de calciu. evitarea traumatizării plantelor. care reacţionează răsucinduşi frunzele). 346 . Prezenţa CO2 în cantitate suplimentară atenuează parţial efectele stresului provocat de etilenă. Crizantemele sunt afectate calitativ atunci când se intervine cu fertilizarea cu azot în finalul vegetaţiei. 1983/1987/1994).

fie de corpurile bacteriene. datorită constituţiei lor gingaşe şi proceselor fiziologice specifice pe care le desfăşoară. Prin tăierea tijelor. Studiile anatomice şi efectul substanţelor chimice dezinfectante au confirmat şi ele rolul microorganismelor în această situaţie. au provocat acelaşi efect. permeabile pentru apă. Activitatea microorganismelor din apă contribuie şi ea la astuparea vaselor conducătoare. Conţinutul în săruri al apei din vase contribuie la aceste precipitări şi coagulări. A) Vasele conducătoare se înfundă. 1987): obturarea sau înfundarea vaselor conducătoare. stânjenind sau oprind circulaţia sevei. Alte specii. dintre care doar 3 au redus viaţa de vas a florilor. întărindu-se. şi colab. Cu cât sunt mai multe ţesuturi zdrobite sau strivite. care măresc consistenţa dopurilor de precipitate formate. mbar/h).4. La exterior prezintă o epidermă subţire. Stresul hidric se datorează următoarelor cauze (Amăriuţei Alexandra. Degazarea apei prin fierbere. tratamentele vacuum şi/sau cu apă fierbinte. fie de seva alterată prin compuşi produşi de microorganisme. raportată la volumul sau la masa lor vegetală. cu celule vii. umiditate relativă scăzută). ca urmare a unei succesiuni de condiţii create. cu atât există mai multe substanţe şi resturi care pot obtura vasele capilare. în contact cu aerul. lumină intensă. amplificată de prezenţa frunzelor. Substanţele pectice din celulele secţionate. precum şi cu numeroase stomate. transpiraţia continuă şi bilanţul deficitar al apei în ţesuturi. care îşi continuă procesele fiziologice în condiţii de stres. dar au şi un efect de intoxicare al ţesuturilor. florile 347 . se formează mici bule care se intercalează pe traseul vaselor capilare. mai ales cele lemnoase. formează în contact cu apa şi sărurile minerale geluri impermeabile care se gonflează.5 mg apă/cm3. în apa de păstrare a garoafelor au fost identificate 24 de microorganisme. Suprafaţa de evaporare este mare. soluţiile conservante conţinând o componentă antimicrobiană. datorită tăierii cu un un cuţit neascuţit. Între compuşii chimici constituenţi au fost identificate poliglucide de tipul dextranilor. au devenit faze obişnuite ale proceselor tehnologice moderne de valorificare a florilor tăiate.3. Factorii tehnologici de valorificare diferenţiată Prin recoltare. emană şi dizolvă în apă polifenoli. Putem astfel înţelege cât de importante sunt operaţiile de împrospătare a secţiunilor şi de schimbare a apei din vase. Vasele de lemn sau de liber pot fi blocate. Transferate în vasele cu apă în care erau păstrate alte specii. se umflă şi astupă vasele capilare. Cu cât absorbţia şi circulaţia apei se intensifică în funcţie de condiţiile de mediu existente (temperatură ridicată.24. (1985). }esuturile secretoare/laticifere de la unele specii îşi golesc conţinutul de latex prin tăieturi. B) Transpiraţia florilor tăiate este foarte intensă (peste 3. iar acesta se îngroaşă. Mucozităţile formate au consistenţa vâscoasă şi formează coajă. După Zagory D. dar şi a celorlalte detalii sau intervenţii specifice. florile tăiate devin porţiuni de plantă independentă. S-a putut observa o corelaţie între creşterea populaţiilor bacteriene şi descreşterea aportului de apă spre floare.

şi frunzele transpiră mai abundent şi au stomatele deschise. Integritatea membranelor şi bilanţul apei sunt afectate. în primul rând cu glucidele specifice. glucide hidrosolubile). hidratate şi cu presiune osmotică ridicată. 24.24. Stresul energetic se manifestă în condiţiile în care aprovizionarea florilor cu substanţe fotosintetizate. majoritatea florilor tăiate suferă un declin al intensităţii respiraţiei după recoltare. Deficitul de glucide hidrosolubile accentuează această tendinţă. Ofilirea se produce în timp. Conţinutul de glucide reducătoare din petale este concludent pentru a caracteriza potenţialul de viaţă al florilor la o anumită temperatură (Amăriuţei. Alexandra.J. membranele celulare îşi modifică permeabilitatea. ca urmare a pierderilor de umiditate.24. }esuturile tinere au celule active. Glucidele hidrosolubile accesibile în cantităţi suficiente întreţin desfăşurarea normală a proceselor fiziologice din plantă. le menţin hidratate la nivel celular datorită presiunii osmotice ridicate. este întreruptă. Pe măsura îmbătrânirii. acid abscisic etc) sau măresc concentraţia osmotică din celule (săruri de potasiu. constant mai mari decât aportul provenit din absorbţie.2) recoltate la momentul optim. 348 . capabile să reţină apa şi să suporte stresul în anumite limite. 1987). prin micşorarea concentraţiei osmotice şi a intensităţii metabolismului celular.3).) sau crizantemele (fig. Garoafele recoltate la un stadiu mai matur de dezvoltare sunt produse climacterice tipice(fig. fotosinteza şi respiraţia).1. urmat la unele specii de o uşoară creştere (maximum climacteric) în timpul îmbătrânirii. nu mai au capacitatea de-a menţine apa. După Kays S. contribuind la prelungirea duratei de menţinere a calităţii şi temporizează manifestarea fenomenelor tipice de îmbătrânire. Soluţiile conservante conţin componentele care inhibă transpiraţia (săruri de hidroxichinoleină. (1990). Garoafele standard recoltate în stadiul de boboci şi trandafirii (fig. pentru a-şi desfăşura metabolismul şi pentru a-şi autoregla homeostaza vegetativă (temperatura ţesuturilor. săruri ale unor metale mai grele. au manifestat doar un declin constant şi permanent al intensităţii respiraţiei pe parcursul perioadei următoare. hidratarea acestora.

glucoză.2.24. apărând ofilirea şi "aplecarea gâtului". 24. Cazul trandafirilor este cel mai studiat. Fenomenul de îmbătrânire este pus în legătură şi cu echilibrul redox din ţesuturi (Panavas T. Efectul gradului de maturare a florilor la Chrysanthemum (C.Fig. se trece la proteoliză care duce în final la deprecierea calitativă. Utilizarea în soluţiile conservante a glucidelor (zaharoză. Se modifică pH-ul celulelor. glutamină şi NH4+ liber. Schimbări ale intensităţii respiraţieişi sintezei etilenei în paralel cu procesul de îmbătrânire după recoltare-la garoafele din cultivarul " Improved White Sin" la 200C (după Maxie şi colab) În momentul când metabolismul intens al florilor nu mai este susţinut prin aport constant de glucide solubile. care conduc în 349 . fenomen evidenţiat de virajul culorii pigmenţilor antocianici din nuanţe de roşu spre violet.. cv. CO2/floare/h) la recoltare şi pe durata păstrării (după Kue şi Warkinan) Fig. permite menţinerea mai îndelungată a rezervei de substrat energetic a florilor. Ramat. şi colab.3.x morifolium. Membranele celulare îmbătrânite nu mai reţin apa. fructoză)."Indianopolis white") (intermediarmaturămaturitate completă) asupra respiraţiei florilor (ml CO2/Kg/h ml-. 1998). Modificările membranelor. Proteoliza este întârziată. când metabolismul bazat pe degradarea proteinelor duce la creşterea conţinutului celulelor în asparagină. iar efectul citochininelor de întârziere a îmbătrânirii este amplificat.

iar ambalajele de valorificare în care se află vor fi transparente cel puţin la capac. care presupune de la început o anumită durată de păstrare. banane etc). Speciile cu 350 . Între ventilator şi materialul floricol se va asigura un spaţiu de circulaţie de minimum 2 m. Sensibile la lipsa de lumină mai sunt Rosa. contra îngălbenirii.15 . Factorii determinanţi în păstrarea florilor tăiate. pere. sănătoase. 24. Pentru transport sau păstrare se evită asocierea cu alte produse care emană etilenă (crizanteme. poate fi o cale de mărire a duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. tomate.Umiditatea relativă din aceste încăperi trebuie să fie suficient de ridicată. în vederea livrării conform standardelor. au un metabolism mai puţin intens şi ocupă un spaţiu mai restrâns. care se manifestă ascendent din cauza reducerii activităţii enzimelor protectoare de tipul catalazei. dar nu va depăşi 90% decât la specii sensibile. accesul aerului va fi dirijat uniform în masa florilor. Includerea în reţetele de soluţii conservante a unor substanţe cunoscute prin rolul lor antioxidant. la minimum 5 cm de podea. se poate proceda la deschiderea acestora. pentru a preveni deshidratarea materialului floricol. de 10. Pentru evitarea acumulării etilenei. Crizantemele trebuie păstrate în spaţii iluminate artificial (500-100 lx).003 0. se utilizează doar flori de calitate. Paeonia etc.0. Vasele cu flori se instalează pe cărucioare sau pe suporturi grătar. În vederea unei valorificări de durată. Atmosfera controlată. Nu se amestecă bobocii cu florile deschise. La unele specii se iau măsuri pentru prevenirea polenizării. inactivarea termică sau prin alte tratamente a lipoxigenazei şi diminuarea nivelului lipidelor peroxidate. iar prerăcirea măreşte stabilitatea lor calitativă. şi-a demonstrat şi ea eficacitatea.5°C) între diferitele zone din celulele de păstrare.4. cum sunt Rosa sau Convallaria (Paulin. 50 cm la plafon şi 5-10 cm între ambalaje.2 m/s va cuprinde tot spaţiul de păstrare. Introducerea în spaţiile frigorifice trebuie făcută în termen cât mai scurt. pot fi induse în parte de activitatea lipoxigenazei şi de prezenţa radicalilor liberi. iar la durate mari de păstrare se pot instala scrubere purificatoare cu KMnO4.. Tehnologia păstrării florilor tăiate 24. Lilium şi Alstroemeria se tratează suplimentar şi cu benzil adenină sau giberelină. mere. ardei. recoltate la un stadiu ceva mai incipient. 1981).5 . care au o emisie de etilenă mult mai importantă. A. în scopul limitării pierderilor de umiditate.3 % O2 la garoafe. Nu trebuie să se formeze diferenţe prea mari de temperatură (peste 0. care trebuie menţinută sub 0. Dahlia. cu un conţinut de 0.20 cm la perete.final la moartea celulelor.4. Bobocii florilor rezistă mai bine la vătămări şi la acţiunea dăunătoare a etilenei.012 %.1. Gladiolus. Ulterior păstrării. asigurând spaţii de acces. Lumina deficitară poate favoriza îngălbenirea şi o evoluţie nedorită a calităţii la florile tăiate care au frunze pe tijă. Circulaţia aerului de 0. asigurându-se 12-24 recirculări pe zi. fără vătămări mecanice.

. Temperatura de îngheţ oscilează între -0.viaţa de vas după păstrare este scurtă. mai ales în cazul variantei simple (în apă). poate avea o durată de 12 (4) săptămâni. Anthurium.. specie/soi şi compoziţia lichidului de păstrare (apă. poate suporta chiar câteva luni lipsite de lumină (Amăriuţei Alexandra. Păstrarea umedă în apă Păstrarea umedă în apă sau în soluţii conservante. la temperaturi sub 7°C sau chiar mai ridicate (11± 4°C). 18. Avantajele acestui procedeu constau în simplitate.4..suprafaţă foliară redusă în urma recoltării ca flori tăiate. Dezavantajele sunt mult mai numeroase: . unele Orchidaceae. Apa de păstrare va fi fiartă şi răcită. Gloriosa etc.consumul de apă şi calitatea acesteia constituie adesea o problemă. mai ales pentru florile ambalate. La flori survine însă originea geografică mult mai diversă. tolerează 1-2 săptămâni de păstrare la întuneric.2.materialul depozitat ocupă un spaţiu mare prin prezenţa vaselor şi aşezarea laxă a florilor. deoarece florile nu trebuie ambalate. 24.. . Dintre speciile cu variantele de păstrare recomandate. uşor acidifiată artificial şi dezinfectată. necroza şi stagnarea deschiderii bobocilor la specii ca Strelitzia. trebuie menţionată decolorarea. Temperatura frigorifică de păstrare a florilor tăiate poate fi asimilată la prima vedere temperaturilor de păstrare a altor specii horticole deosebit de perisabile. sunt păstrarea umedă şi păstrarea uscată. care au un conţinut în glucide similar. care diferenţiază speciile tropicale de speciile temperate. Oscilaţiile termice sunt foarte dăunătoare. sunt variante de păstrare umedă. precum şi în faptul că asigură turgescenţa materialului păstrat. iar Dianthus sp. deoarece provoacă formarea de condens.3°C (Hyacinthus.sunt necesare lucrări periodice de împrospătare a apei din vase şi a secţiunii tijelor. Spathiphyllum) şi -2. soluţie conservantă). . 18. cu conţinut de săruri normal.).4.5/13°C) stadiul de dezvoltare. Dahlia sau Iris preferă prezenţa apei.4. îmbătrânire) pe parcursul acesteia.consumul de substanţe de rezervă se desfăşoară în funcţie de nivelul termic (0. 57 de cazuri (42 în apă şi 15 în soluţii conservante) reprezentând 2/3.3°C la frunzele de Asparagus (tab. -3. Polianthes. 1987). Anemone. florile îşi continuă într-un ritm încetinit evoluţia (deschidere. precum şi tehnicile mult mai elaborate de păstrare. Bouvardia.durata de păstrare este redusă. în condiţii de atmosferă şi de presiune normală.1°C (Anemone). care asociază recoltarea într-un stadiu mai timpuriu de dezvoltare (boboci) cu diverse procedee moderne de conservare a calităţii.). Fără a detalia sensibilitatea specifică la stres termic a florilor tăiate. 351 . Unele specii ca Freesia. . Procedeele de păstrare frigorifică (tab. .

Dahlia. Rosa.14 zile la 2-3°C).. . Operaţiunile preliminare păstrării umede (sunt expuse în cazul păstrării de scurtă durată) prezintă o mare importanţă.Alstroemeria (7 .Tulipa (7 . deoarece nu se mai realizează o deschidere corespunzătoare calitativ. Callistephus.13 zile la 4° C). Zantedeschia (şi Calendula). se constată că viaţa de vas nu este afectată la durate de păstrare scurte (3 zile) şi temperaturi scăzute (1°C). pentru a nu se păta sau a nu se îmbolnăvi.Cymbidium (14 zile la 2°C). la 10°C .Paeonia (21 . -Lilium (14 . apare pericolul îngheţului apei din vase. .la limita inferioară a temperaturilor. Florile se pun la păstrare zvântate. 352 . Unele specii ca Anthurium.Iris (15 zile la 2°C) . Orchidaceaele. . apare pericolul mucegăirii (atac de Botrytis).30 zile la 1-2°C). Se păstrează umed doar florile sănătoase. în cazul că se deschid.Tulipa (6 . -Paphiopedillum(14 . .Hyacinthus (7 . .Iris (15 . . Diminuarea de 6 zile a vieţii ulterioare de vas se observă la garoafele păstrate 16 zile la 10°C. .14 zile la 1-2°C).Chrisanthemum hortorum (14 zile la 1-2°C).21 zile la 2°C).Gladiolus (14 zile la 1-2°C). fără a se aglomera.Dendrobium (10 . .Anthirrhinum (7 . de la 1°C. Diminuarea minimă de numai o zi apare după 4 zile de păstrare la 1°C.20 zile la 4°C).14 zile de la 0-2°C). detaliază aspecte ale comportării. . .la limita superioară a temperaturilor. care pot fi tratate preventiv în cultură pentru a preveni infecţia cu agenţi patogeni din acest stadiu. . Ea poate scădea până la 2 zile dacă durata de păstrare este mai mare (6 zile) şi temperatura mai ridicată (10°C). o calitate inferioară. Dacă se păstrează frigorific. Durata păstrării umede poate fi până la 4 săptămâni la: . Intensitatea respiraţiei s-a dublat prin creşterea temperaturii de la 1°C. nu se mai deschid deloc sau prezintă. -Phalaenopsis(14 zile la 8°C). Trandafirii păstraţi în apă îşi reduc durata vieţii ulterioare de vas.Narcissus (8 . împrospătarea secţiunilor sau prevenirea formării bulelor de aer în vasele capilare. Intensitatea respiraţiei a crescut de 4 ori.28 zile la 1-2° C).14 zile la 0-2°C).Freesia (7-14 zile la 1-2°C). după păstrarea umedă. La garoafe se constată o diminuare a duratei vieţii ulterioare de vas cu 1-6 zile. Florile proaspete din soiul Sonia au o durată a vieţii de vas de circa 6 zile (fără păstrare). .28 zile la 0°C). după terminarea depozitării. . .Lilium (14 . Nu se păstrează umed flori recoltate prea timpuriu. Amăriuţei Alexandra (1987). a florilor tăiate de trandafiri şi de garoafe. dacă avem în vedere prezenţa unui număr mai mare de frunze pe tije. Gerbera. la 10°C . dacă răcirea spaţiului de păstrare nu este omogenă sau uniformă.14 zile la 6°C). în funcţie de temperatura de păstrare. Nu se stropesc în timpul păstrării. -Narcissus (14 zile la 0-2°C ). menţinute în poziţie verticală (pentru susţinere şi spaţiere/distanţare) de suporturi speciale.14 zile la 3°C).

Rosa .5° C. (5)Moras Ph.4 zile la 11°C).5° C. Dianthus . 0/2° C.5° C. 28-42 zile SC (1).10 C 8-10 zile V. Bouvardia (7 . 21-42 zile (5) (2) 4° C. 85/90 UR (5) (1).vas (3) 0/0.4 zile la 3/4°C). 4/5° C. Callistephus (7 .5/4.5/0° C.Fr. (2){elaru Elena.. 15-42 zile fază de boboi. Dahlia (7 . Forsithia (3-4 zile la 5°C). UR 60/70.10 zile la 4-5°C). 14-28 zile 0/1° C. îngheţ (2)(6). Cattleya (7 . îngheaţă ± 0. UR -0. Convallaria (3 .10 zile la 4-5°C). -1/0° C.Vas (3).5/0° C 21-28 7-9 zile V. 5-6 zile V.Vas (3) 7-9 zile V.Vas (3). Date privind păstrarea unor specii de flori tăiate (după (1)Amăriuţei Alexandra. -0. Zantedeschia (7 . 2-3 zile (1) 4/6° C.Vas (4) 4-6 zile V. 1-2 zile 0/2° C.Vas (3) 6-8 zile V. 14-21 zile (1) îngheţ -1. UR 90/95.5 zile la 4°C). 3-5 zile V. 4/60 C. (4)Vidalie H.9. impregnare 353 . 14 zile. îngheaţă Hyacinthus 1.UR 80/85 (3) -0. 1976) SC = soluţii conservante. Syringa (8 zile la 1-2°C). 7-14 zile ± SC (1)(3). 1998. UR 85/90 (3) (5) 5° C. 7-10 zile (3)(2)(1) – camerei (3) 5-7 zile V.. 7-14 zile (1).4 zile la 4/5°C). 5°C păstr.10 zile la 4-5°C).80 C 2° C..14 zile (2). UR 80/85.2 zile la 7°C). 1967.3 zile la 4°C). îngheaţă -2. Polianthes (3 . (6)Niculiţă P. 15 zile (4)(6) Lilium 0/1° C..Vas (3).90 C 1/3° C. îngheaţă -0. 3-7 zile (3)(5) 3/5° C. 4/5° C. îngheaţă 4/5°C.10 zile la 4-5°C). O durată de până la o săptămână de păstrare se recomandă la: Spathiphyllum (7 zile la 4°C).8° C (4)(2) 85/90. UR 95 (5)(4).30 C Iris (germanica şi 0/1° C.4. Anemone (1 . 7-10 zile (3)(2) 1.fără tratamente (2 .3 zile la 12/13°C).1° C 6-7 zile V. 3-4 zile (3)(2) -0.. (3){tefan Livia şi colab.10 zile la 8°C). 3-5 zile.5° C.O durată intermediară de păstrare au: frunzele de Asparagus (7 . V Vas = Viaţa de vas* (conform notei) Specia Antirrhinum Callistephus Lathirus Chrisanthemum indicum (hortorum) Chrisanthemum leucanthemum Gypsophyla Anemone Convallaria Dahlia Gladiolus Observaţii 0/2° C. 7-14 zile (3) 14-15 zile (1)(5)(6) -0.vas (3).0. 7-10 1°C.fără tratamente (2 . 1995 . Chrisanthemum leucanthemum (2 . UR 85/90.10 zile la 6°C). Tabelul 24.Vas (3). 5-8 (9) zile. la t° 4/5° C. Prunus triloba (3-4 zile la 5° C). 6-8 zile V. 7-21 zile SC cu Ag (1) (4) 7° C. 7 zile (1) hollandica .7 zile la 5°C). 8 zile SC (4) umedă. şi Chapon J. 4-5 zile. (7) Preda M.14 zile (2) -0. 0/2° C. Gloriosa (3 . Vas (păstr. SC cu Rovral şi Ag.5/0° C.5° C. 1994. Anthurium .standard. 5 zile. 14 zile (2) zile V. 1. 1-2 zile. poziţie verticală (1).8