Metabolismul

Cuprinde totalitatea reacţiilor chimice din celule şi are două părţi:

1. Anabolism sau asimilaţia, cuprinde reacţiile de sinteză a substanţelor şi consumă
energie.
2. Catabolism sau dezasimilaţia, cuprinde reacţiile de descompunere a substanţelor
şi degajă energie.
Toate transformările suferite de o substanţă, de la intrarea ei din intestin în sânge, şi până la
descompunerea ei finală la CO2 şi H2O şi energie, se numesc metabolism intermediar.
Principalele substanţe organice din organism sunt: glucide, lipide şi proteine, iar
metabolismul se împarte după ele în : metabolism glucidic, metabolism lipidic, metabolism
protidic.

Metabolismul intermediar glucidic

Glucidele se mai numesc : substanţe dulci, zaharuri, zaharide, sau hidraţi de carbon, au
ca principal rol acela de a fi descompuse de către celule, pentru producerea de energie (rol
energogenetic). Sunt de trei feluri:
1. Monozaharide, au moleculă mică şi simplă, putând fi:
a. pentoze, adică cu 5 atomi de carbon, ex. Riboza.
b. hexoze, adică au 6 atomi de carbon, ex. Glucoza, fructoza, galactoza, etc.
2. Dizaharide, au molecula formată prin unirea a două monozaharide. Ex. Zaharoza
din zahăr, este formată din unirea unei glucoze cu o fructoză.
3. Polizaharide, formate prin unirea mai multor monozaharide. Ex.
a. Amidonul, este un lanţ de 10.000 de molecule de glucoză, produs de plante
ca substanţă de rezervă.
b. Glicogenul, este tot un lanţ de 10.000 de molecule de glucoză, produs de
ficat şi muşchi, ca modalitate de depozitare a surplusului de glucoză.
c. Celuloza, produsă tot de plante.

ANABOLISMUL GLUCIDIC
Cuprinde reacţiile de sinteză a glucidelor, care se numesc:
1. Glicogenogeneza, este reacţia de sinteză a glicogenului din glucoză.
2. Gluconeogeneza, este reacţia de sinteză a glucozei din substanţe neglucidice, cum ar
fi din aminoacizi.

CATABOLISMUL GLUCIDIC

Cuprinde reacţiile de descompunere a glucidelor, care se numesc:

1. Glicogenoliza, este reacţia de descompunere a glicogenului înapoi la glucoză.
2. Glicoliza, este reacţia de descompunere anaerobă (fără oxigen) a glucozei, în
citoplasma celulelor, rezultând două molecule de acid piruvic şi puţină energie, doar 2
ATP-uri. (pentru că nu ajunge la CO2 şi H2O, este o descompunere incompletă).
3. Oxidarea tisulară (ciclul Krebs), este reacţia de descompunere aerobă (cu O2) a
glucozei în mitocondrii, până la CO2 şi H2O (este o descompunere completă),
rezultând multă energie, 38 de ATP-uri din fiecare moleculă de glucoză.

Principalul glucid în sânge este glucoza, a cărei concentraţie în sânge, numită glicemie
este normală între 90 şi 120 mg de glucoză la 100 ml de sânge. Dacă este mai mare de

1
120 ml, se numeşte hiperglicemie, iar dacă este mai mică de 90 ml, se numeşte
hipoglicemie.

METABOLISMUL INTERMEDIAR LIPIDIC

Lipidele (grăsimi), au ca principal rol tot cel energogenetic, doar că, deşi produc mai
multă energie decât glucidele, sunt pe locul 2 în preferinţe celulelor după glucide, pentru
că din descompunerea lipidelor, rezultă şi corpi cetonici (acetona), toxici. Pot fi:
1. Gliceride, sunt lipide neutre şi uşoare, formate ditr-o glicerină esterificată cu 1, 2,
sau 3 acizi graşi, rezultând mono-, di-, sau trigliceride.

O
||
CH2–O–C–(CH2)n–CH3
│
│ O
│ ||
CH–O–C–(CH2)n–CH3
│
│ O
│ ||
CH2–O–C–(CH2)n–CH3
structura unei trigliceride

O
||
CH2–O–C–(CH2)n–CH3
│
│ O
│ ||
CH–O–C–(CH2)n–CH3
│
CH2–OH
structura unei digliceride

O
||
CH2–O–C–(CH2)n–CH3
│
CH–O–H
│
CH2–OH
structura unei monogliceride

2. Steride, sunt lipide grele, bazate nu pe acizi graşi şi glicerină, ci pe nucleul

sterolic. Principala steridă e colesterolul, vital, pentru că din el se produc hormonii
sterolici.

2
ANABOLISMUL LIPIDELOR

Cuprinde lipogeneza, adică reacţiile de sinteză a lipidelor, inclusiv din glucide

(adică te îngraşi din dulciuri).

CATABOLISMUL LIPIDELOR

Cuprinde lipoliza, adică reacţiile de descompunere a lipidelor. De exemplu,

gliceridele, se descompun la acizi graşi şi glicerină.

Concentraţia lipidelor în sânge, se numeşte lipemie.

METABOLISMUL INTERMEDIAR PROTIDIC

Proteinele, sunt cele mai importante substanţe din celule, pentru că:
1. Sunt scheletul : - citoplasmei, adică micelele.
- membranei, adică pompele şi canalele ionice
- cromatinei, care este formată din ADN, ARN, şi proteine.
2. Sunt pe locul 3 în preferinţa celulelor ca material energogenetic, după glucide şi
lipide.
3. Toate enzimele sunt proteine.
4. Majoritatea hormonilor sunt proteine.
Orice proteină este un lanţ format din zeci sau sute de aminoacizi. Există 20 de
aminoacizi, şi prin înlănţuirea lor se formează toate cele ~33000 de proteine.

ANABOLISMUL PROTEIC
Cuprinde proteogeneza, adică sinteza proteinelor din aminoacizi.

CATABOLISMUL PROTEIC

Cupinde proteoliza, adică descompunerea proteinelor la aminoacizi.

Concentraţia proteinelor în sânge, se numeşte proteinemie. Concentraţia

aminoacizilor în sânge, se numeşte aminoacidemie.

ENZIMELE

Sunt 100% proteine, capabile să catalizeze reacţii chimice. Sunt vitale, pentru
că în lipsa lor, reacţiile chimice din celule, ar fi ori imposibile, ori atât de lente, că ar fi
inutile. De aceea nu există viaţă fără enzime. Majoritatea enzimelor au terminaţie ază,
iar denumirea lor, arată substanţa pe a cărei reacţie de descompunere, o catalizează.
Ex. lipază este enzima ce descompune lipide. Proteazele descompun proteine, amilaza
descompune amidonul, etc.

HORMONII

3
 Sunt produşi de glande endocrine sau mixte, direct în sânge şi limfă. După
structura chimică, pot fi:
1. Hormoni sterolici (steroizi), sunt produşi din colesterol: aldosteron,
corticosteron, cortizol, cortizon, hidrocortizon, prednison, testosteron,
estrogenii şi progesteronul.
2. Hormoni fenolici, care conţin fenol, mai numiţi catecolamine: adrenalină,
noradrenalină şi hormonii tiroidieni.
3. Hormoni proteici, adică au structură de proteină, aşa sunt toţi ceilalţi, inclusiv
hormonii tiroidieni, care sunt proteine ce conţin fenol.

MECANISMUL DE ACŢIUNE AL HORMONILOR

Orice hormon activează sau inactivează o enzimă, care determină sau nu o reacţie
chimică, care este efectul hormonului.

HORMONII STEROLICI
Fiind lipide, se dizolvă în stratul dublu lipidic al membranei celulare şi intră în
citoplasmă, apoi se dizolvă şi în lipidele membranelor nucleare şi intră în nucleu, unde se
leagă de o proteină (receptor) formând un complex hormon-receptor, care se leagă de o
proteină histonică, ce bloca normal activitatea unei gene din ADN, pe care o dă jos de pe
genă. Gena rămasă fără histonă, funcţionează şi produce o proteină, care este de fapt o
enzimă, care determină o reacţie chimică, prin care se produce o substanţă care este efectul
hormonului.

HORMONII PROTEICI
Nefiind lipide, nu se dizolvă în lipidele membranei şi nu intră în celulă ci se leagă de o
proteină (receptor) de pe faţa externă a membranei celulare, ceea ce activează altă proteină
numită adenilat ciclaza, de pe faţa internă a membranei celulare. Adenilat ciclaza activă,
transformă AMP-ul (adenozin mono fosfat) în AMPc (AMP ciclic) care activează nişte
enzime din citoplasmă, numite proteinkinaze, care astfel, devenind active, activează la rândul
lor, anumite enzime din citoplasmă, care determină o reacţie chimică, care produce o
substanţă care este efectul hormonului.

PANCREASUL ENDOCRIN

Produce insulină (care scade glicemia) şi glucagon (care creşte glicemia).

INSULINA. E principalul hormon hipoglicemiant.

Scoate glucoza din sânge astfel:
- Obligă trecerea glucozei din sânge în celule, inclusiv în ţesut muscular şi adipos în
care glucoza nu intră fără insulină.
- Obligă celulele să consume aerob şi anaerob glucoza.
- Obligă ficatul şi muşchii să transforme glucoza în glicogen (glicogenogeneză).
- Obligă ţesutul adipos să transforme glucoza în trigliceride (lipide), deci face
lipogeneză, adică insulina este anabolizant lipidic, şi te îngraşă.
- Nu permite transformarea altor substanţe (cum ar fi aminoacizii) în glucoză, adică
inhibă gluconeogeneza, dar cruţă aminoacizii să nu fie nici oxidaţi de celule ca
material energogenetic (nu lasă celulele să consume aminoacizi), deci aminoacizii se
acumulează în sânge adică creşte aminoacidemia, ceea ce stimulează sinteza de STH,

4
 care transformă aminoacizii în proteine, adică de aceea se spune că insulina este un
anabolizant proteic, (stimulează sinteza de proteine).

BOLI
HIPOSECREŢIA

Se numeşte diabet zaharat.

Cauza este dublă:
- genetică, moşteneşti un pancreas sensibil, care se epuizează repede şi nu mai face
insulină, deci ajungi la diabet.
- Consumul exagerat de glucide şi lipide, obligă pancreasul să facă insulină până la
epuizare.

Manifestări:
- În lipsa insulinei, glucoza se acumulează în sânge, adică va creşte glicemia
(hiperglicemie), deci creşte concentraţia sângelui, ceea ce stimulează centrii setei din
hipotalamus care se excită şi dau senzaţie de sete, deci diabeticii beau multă apă
(polidipsie), dar şi urinează mult (poliurie).
- Normal, rinichii reabsorb din urină în sânge toată glucoza, dar la glicemii mari (adică
la diabet), nu fac faţă şi „scapă” o parte din glucoză în urină (glucozurie).
- Fără insulină, glucoza nu intră în celule, nici măcar în neuronii din centrii foamei din
hipotalamus, care se comportă ca în lipsa glucozei, adică se excită şi dau senzaţie de
foame, rezultă că diabeticii mănâncă mult (polifagie).
- Fără insulină, celulele nu pot consuma glucoza şi sunt obligate să-şi producă energie
descompunând lipide (lipoliză), deci diabeticii scad în greutate (slăbesc), dar din
descompunerea lipidelor rezultă şi corpi cetonici (acetona), toxici pentru sistemul
nervos, care intră în comă până la moarte.

HIPERSECREŢIA

Cauza:
- O tumoare a pancreasului, în care se divid celulele, deci creşte glanda, deci face şi mai
mult hormon.
- O supradoză de insulină.

Manifestări:
- Din exces de insulină, rămâne prea puţină glucoză în sânge (hipoglicemie), iar celulele
n-au de unde să ia glucoză să consume, dar nu pot consuma nici lipide, pentru că
există insulină care stimulează lipogeneza (te îngraşă), şi inhibă lipoliza, deci glucoză
nu au, iar lipide nu le lasă insulina să consume, deci celulele rămân în criză de
material energogenetic, şi cel mai sensibil este sistemul nervos care intră în comă,
până la moarte, deci insulina este o armă mortală.

GLUCAGONUL.

E principalul şi cel mai prompt hiperglicemiant. Aduce glucoză în sânge, astfel:

- obligă ficatul dar nu şi muşchii să-şi descompună glicogenul la glucoză, adică face
glicogenoliză hepatică dar nu şi musculară.

5
 - activează lipaza din celulele adipoase să descompună lipide, deci lipoliză, adică te
slăbeşte, dar din descompunerea lipidelor rezultă şi corpi cetonici, (cetogeneză). Din
resturile rezultate din descompunerea lipidelor, face glucuză.
- stimulează descompunerea proteinelor la aminoacizi (e catabolizant proteic), iar din
aminoacizi face glucoză (gluconeogeneză).
- scade consumul celular de glucoză, adică nu lasă celulele să consume glucoză.

REGLAREA SECREŢIEI PANCREASULUI

Se face prin 2 mecanisme:

1. Mecanism direct, umoral, este principal pentru că e rapid, şi se face în funcţie de
glicemia sângelui ce trece prin pancreas.
2. Mecanismul indirect, nesvos, e secundar pentru că e lent, şi se face în funcţie de
glicemia sângelui ce trece prin centrul glicoreglării din hipotalamus:
- glicemia mare, stimulează partea parasimpatică a centrului, care prin nervul X
stimulează pancreasul să facă insulină care scade glicemia.
- glicemia mică stimulează partea simpatică a centrului, care prin adrenalină şi
noradrenalină stimulează pancreasul să facă glucagon, care creşte glicemia.

TIROIDA

Epiteliul folicular produce în coloid, o proteină numită tiroglobulina, al cărui

aminoacid numit tirozina, poate adiţiona 1 sau 2 atomi de iod, şi astfel, tiroglobulina devine
monoiodtirozina sau diiodtirozina. Prin legarea unei monoiodtirozine cu o diiodtirozină,
rezultă un hormon numit triiodotironina, iar prin legarea a două diiodtirozine rezultă alt
hormon, numit tetraiodotironina (tiroxina), cu aceleaşi efecte.

Efecte:

1. Stimulează în toate celulele (în afară de creier, testicule, uter, unde nu au efect),
reacţia de ardere a glucozei în O2, rezultând ca din orice ardere, căldură, adică
hormonii tiroidieni te încălzesc (Efect calorigen).
2. Stimulând reacţia 1. cresc consumul de oxigen, deci stimulează respiraţia şi circulaţia.
3. Stimulează reacţiile metabolismului bazal, adică cel mai slab nivel de metabolism care
produce doar atâta energie cât să supravieţuieşti ( să bată inima, să respiri, clipeşti etc.)
4. Stimulează creşterea oaselor şi a dinţilor.
5. Determină mielinizarea neuronilor.
6. Împreună cu STH, stimulează creşterea corpului.
7. Împreună cu prolactina, stimulează secreţia lactată.
8. Împreună cu hormonii sexuali, stimulează dezvoltarea sexuală.
9. Stimulează catabolismul proteinelor la aminoacizi, şi al acestora mai departe,
rezultând din grupările amino, adică NH2 ale aminoacizilor, rezultând NH3, (amoniac),
care se elimină prin urină (cresc eliminările urinare de azot).
10. Activează lipaza din celulele adipoase, să descompună lipide, (lipoliză), deci te
slăbesc.
11. Obligă ficatul să ia colesterolul din sânge şi să-l treacă în bilă, împreună cu care îl
elimină prin intestin (scad colesterolemia).
12. Pe metabolism glucidic:
-cresc consumul celular de glucoză (prin stimularea reacţiei 1.) deci scade glicemia.

6
 -stimulează absorbţia glucozei din intestin în sânge deci creşte glicemia.
-obligă ficatul să-şi descompună glicogenul la glucoză, adică glicogenoliză hepatică,
ce creşte glicemia, ceea ce înseamnă că per ansamblu sunt hiperglicemianţi.
13. Stimulează hematopoieza.
14. Stimulează hrănirea foliculilor piloşi.
15. Stimulează SRAA, ceea ce dă supraexcitare corticală, adică nervozitate şi
iritabilitate.
16. Stimulează trecerea apei din ţesuturi în sânge, spre a se elimina prin urină.

BOLI

I. Hiposecreţia
Are efecte diferite după vârstă:

A. Din naştere sau la copii sub 3 ani, boala se numeşte cretinism guşogen
sporadic.
Cauza e de obicei genetică, o genă mutantă recesivă, care obligă tiroida copilului
să secrete o tiroglobulină anormală care nu adiţionează iod şi deci nu devine
hormon şi nu trece în sânge ci se acumulează în tiroidă care astfel se umflă
rezultând guşă. Deoarece gena e rară, boala e rară, adică e sporadică.
Mai rar ca şi cauză este lipsa iodului din alimantaţia mamei, deci lipseşte iodul din
laptele mamei adică si din sângele copilului, şi fără iod, tiroglobulina chiar
normală nu devine hormon şi nu trece în sânge ci se acumulează în tiroidă care se
umflă, dând guşă.

Manifestări.
În lipsă de hormoni tiroidieni:
- Apare guşă (vezi cauze)
- Creşterea este afectată şi rămân mici. De aceea boala se mai numeşte nanism
tiroidian.
- Nu li se mielinizează neuronii, deci impulsurile sunt conduse cu viteză mică
inclusiv în neuronii din creer, deci vor gândi încet, adică sunt cretini.
- Nu descompun destule lipide rezultând obezitate tipică, adică sunt graşi peste
tot.
- Nu produc destulă căldură, rezultă senzaţii permanente de frig, deci intoleranţă
la frig, şi de aceea nu transpiră deloc, iar pielea este uscată şi îngroşată.
- Oase şi dinţi deformaţi
- Dezvoltare întârziată a organelor genitale, rezultă sterilitate.
- Slabă stimulare a SRAA, deci slabă excitare corticală, rezultă că vor avea
reacţii întârziate (nu sunt activi).

B. La copii peste 3 ani, boala se numeşte guşă endemică.

Cauza e lipsa iodului din apă şi sare, care lipseşte în anumite regiuni unde sunt
mulţi afectaţi (este endemică, adică pe regiuni).

Manifestări:
În lipsă de hormoni tiroidieni:
- Apare guşă (vezi cauze de la cretinism).
- Apare obezitate.

7
 - Nu produc destulă căldură, adică au senzaţii permanente de frig, nu transpiră
deci au piele uscată şi îngroşată.
- Slabă stimulare a SRAA, deci slabă excitare corticală, adică reacţii întârziată,
dar nu devin cretini deoarece mielinizarea s-a încheiat la 3 ani.
- Creşterea, oasele, dinţii şi dezvoltarea sexuală relativ afectate după vârstă (de
exemplu dacă apare la 16 ani, e tot copil peste 3 ani, dar nu mai rămâne pitic).
- Alte manifestări vor fi mai vizibile la adult.

C. La adulţi boala se numeşte mixedem.

Cauza este lipsa iodului, deci e endemică.

Manifestări:
În lipsă de hormoni tiroidieni:
- Apare guşă.
- Senzaţii de frig, deci piele uscată şi îngroşată.
- Obezitate prin stimularea anabolismului (dacă erau hormoni tiroidieni, se
stimula catabolismul).
- Insuficientă hrănire a foliculilor piloşi, rezultă căderea părului.
- Hematopoieză deficitară, rezultă anemie.
- Slabă stimulare a SRAA, deci slabă excitare corticală, rezultă reacţii psihice şi
motorii întârziate (adică le vin idei greu şi se mişcă lent) dar nu devin cretini.
- Apa din ţesuturi nu trece în sânge ci se acumulează mai ales la articulaţii,
care se umflă ceea ce se numeşte mixedem.

II. Hipersecreţia. Se numeşte guşă exoftalmică sau boală Basedow-Graves.

Cauza este o tumoare a tiroidei în care se divid celulele, deci creşte glanda, deci face şi
mai mulţi hormoni , adică nu este distribuită pe regiuni, deci e sporadică.

Manifestări:
Sunt aceleaşi la orice vârstă. Din exces de hormoni tiroidieni:
- Se stimulează prea tare catabolismul mai ales lipidic rezultă scădere în
greutate, dar le dă şi poftă de mâncare, deci mănâncă mult (polifagie sau
hiperfagie)
- Se stimulează prea tare SRAA, rezultă supraexcitare corticală, rezultă
iritabilitate şi nervozitate până la tremurături ale mâinilor (tremură de nervi).
- Produc prea multă căldură, ceea ce le dă senzaţii permanente de cald, rezultă
intoleranţă la cald, şi transpiră întruna, adică au piele caldă şi umedă (sunt uzi
în palmă).
- Se stimulează prea tare metabolismul bazal.
- Li se produce în spatele ochilor un mucus ce împinge ochii înafară
(exoftalmie) până cănd pleoapele nu mai clipesc complet, deci se usucă corneea,
care devine opacă deci apare orbire. Doare prin ruperea nervului optic.

PARATIROIDELE

Sunt vitale pentru că secretă parathormon (PTH) şi calcitonină.

PTH-ul e principalul hormon hipercalcemiant, şi aduce calciu în sânge astfel:

8
 - Împreună cu vitamina D stimulează absorbţia de calciu din intestin în sânge.
- Obligă rinichii să reţină în sânge (să nu lase în urină), Ca şi Na, deci creşte şi calcemia
şi natremia.
- Activează osteoclastele să producă enzime care descompun oasele şi scot sărurile
minerale de calciu (fosfat tricalcic) din oase, care vor trece în sânge.
- Obligă rinichii să elimine în urină fosfaţi şi potasiu, deci scade fosfatemia şi
potasemia.

BOLI

HIPERSECREŢIA
Cauza:
- o tumoare a paratiroidelor, în care creşte glanda, deci face şi mai mult hormon.
Manifestări:
- din exces de PTH, se activează prea multe osteoclaste deci prea multe săruri de calciu
trec din oase în sânge, rezultă creşte prea tare calcemia, iar excesul de calciu din sânge
se depune în rinichi, formând pietre la rinichi (calculi renali sau urinari), dar şi în
ţesuturile moi (în hipoderm).
- Oasele rămase fără calciu, devin poroase şi se deformează şi se fracturează uşor şi
chiar spontan, rezultă deformări şi fracturi spontane.

HIPOSECREŢIA
Cauza:
- distrugerea accidentală a paratiroidelor în operaţiile pe tiroidă.
Manifestările sunt diferite după vârsta la care apare:
1. La copii:
- din lipsa PTH-ului, e prea puţin calciu în sânge, iar dinţii aflaţi în creştere, nu au de
unde să-şi ia calciu, şi apar defecte de dentiţie, dar apare şi înapoiere mintală, din
probleme de excitabilitate ( vezi la adulţi).
2. La adulţi:
- din lipsa PTH-ului, e prea puţin calciu în sânge, şi fără calciu, neuronii şi muşchii se
excită prea uşor rezultă contracţii musculare spontane (spasme), care dacă apar la
muşchii laringelui dau moartea prin asfixie (boala se mai numeşte spasmofolie).
- fără PTH, nu se activează osteoclastele, deci sărurile de calciu, nu trec din oase în
sânge, deci oasele sunt bine calcefiate.
- deoarece muşchii sunt tot contractaţi, obosesc, şi apare slăbiciune musculară.
Normal, ionii de calciu străjuiesc pe interior canalele pentru Na, pe care-l resping afară, şi de
aceea e mai mult Na afară decât în celule, deci se menţine potenţialul normal de repaus, de
-70 mv. În lipsa Ca-lui, Na intră prea mult în celule, iar potenţialul scade, şi dacă ajunge la
-55mv, celula se excită singură, de aceea persoanele cu lipsă de calciu se excită mai uşor
(transpiră mai tare, se sperie mai tare, etc.).

9
 TESTOSTERONUL

Este secretat de testicul (celule Leydig), corticosuprarenală şi foliculi cavitari şi

maturi. El stimulează dezvoltarea caracterelor sexuale primare masculine (din naştere) cum
sunt:
-creşterea penisului
-creşterea testiculelor etc., dar şi a caracterelor sexuale secundare masculine (care apar
după naştere) cum sunt:
-îngroşarea vocii
- pilozitatea (creşterea părului pe piept şi pe picioare)
- creşterea scheletului
-creşterea muşchilor şi a forţei musculare
-depunerea grăsimii pe burtă
-caractere psihice specific masculine (curajul, personalitatea)
Tot el determină troficitatea (hrănirea) epiteliului spermatogenetic şi de aceea în lipsa
testosteronului rezultă sterilitate, deoarece epiteliul nu se mai divide şi deci nu mai formează
spermatozoizi.

ESTROGENII

Sunt secretaţi de: testicul, foliculi cavitari şi maturi, corp galben, corticosuprarenală şi
placentă. Ei determină dezvoltarea caracterelor sexuale primare feminine (cum sunt: creşterea
uterului şi a ovarelor) şi a caracterelor sexuale secundare feminine cum sunt:
- tipicul scheletului (mai late în şolduri)
- creşterea mamelelor (la fetele la care ciclul menstrual se declanşează devreme,
sânii rămân mici)
- pigmentarea zonei mamelonare (din jurul mamelonului)
- depunerea grăsimii de rezervă pe şolduri
- caractere psihologice specific feminine (romantismul)

PROGESTERONUL

Este secretat de: corp galben, corticosuprarenală şi placentă. El este hormonul

gravidităţii, menţine şi hrăneşte sarcina în uter. În cazuri de deficit de progesteron femeia nu
poate întreţine sarcina (avortează spontan repetat), dar excesul de progesteron în perioada
preovulatorie şi ovulatorie, duce la secreţia unui strat de mucus atât de gros în uter încât nu se
poate implanta zigotul, deci este utilizat drept anticoncepţional de moment.

10