BILANŢUL ŞI ANALIZA PE BAZĂ DE BILANŢ

LA INSTITUŢIILE PUBLICE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

CUPRINS

Capitolul I - STATUL ŞI ROLUL SĂU ÎN ECONOMIE

1.1. Statul şi puterea de stat – noţiuni şi principii
1.2. Tipuri de stat şi influenţa acestora asupra finanţelor publice
1.3. Rolul economic al statului şi funţiile sale
Capitolul II - SECTORUL PUBLIC ŞI EFICIENŢA ALOCĂRII RESURSELOR
2.1. Sectorul public şi sectorul privat – concepte , comparaţii
2.2. Managementul public . Bunurile publice
2.3. Interesul public şi eficienţa alocării resurselor
Capitolul III - CHELTUIELILE PUBLICE
3.1. Cheltuielile publice – concept şi trăsături
3.2. Indicatori privind nivelul , structura şi dinamica cheltuielilor publice
3.3. Teorii referitoare la creşterea cheltuielilor publice
3.4. Metode de analiză a cheltuielilor publice
3.4.1. Analiza de program
3.4.2. Măsurarea performanţei în sectorul public
3.4.3. Comparaţie între costurile de livrare şi eficienţa furnizării de servicii
publice de către sectorul privat şi de către sectorul public
Capitolul IV - BUGETUL PUBLIC
4.1. Bugetul public – noţiune şi conţinut
4.2. Componentele bugetului public
4.3. Principii bugetare
4.4. Procesul bugetar
4.5. Clasificaţia bugetară – instrument de programare şi de urmărire a veniturilor şi
cheltuielilor bugetului public
Capitolul V - INSTITUŢIILE PUBLICE
5.1. Definirea instituţiilor publice
5.2. Clasificarea instituţiilor publice
5.3. Categorii de instituţii publice
5.4. Finanţarea instituţiilor publice
5.5. Ordonatorii de credite bugetare
Capitolul VI - CONTABILITATEA PUBLICA
6.1. Aspecte istorice privind contabilitatea publică
6.2. Particularităţi ale contabilităţii publice
6.2.1. Organizarea contabilităţii instituţiilor publice
6.2.2. Documentele specifice instituţiilor publice şi registrele de contabilitate
6.2.3. Planul de conturi al instituţiilor publice
Capitolul VII – PRINCIPII ŞI TRATAMENTE CONTABILE
7.1. Principii contabile
7.2. Tratamente contabile
1
Capitolul VIII – REEVALUAREA ŞI AMORTIZAREA ACTIVELOR FIXE
AFLATE ÎN PATRIMONIUL INSTITUŢIILOR PUBLICE O
NOUTATE ÎN POLITICA CONTABILĂ A INSTITUŢIILOR
PUBLICE
8.1. Reevaluarea activelor fixe
8.2. Determinarea rezultatelor reevaluării
8.3. Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor rezultate în urma reevaluării
activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice
8.4. Regimul de amortizare şi calculare a amortizării
8.5. Comentarii , concluzii şi observaţii
Capitolul IX - SITUAŢIILE FINANCIARE ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE
9.1. Probleme conceptuale privind situaţiile financiare
9.1.1. Evoluţia conceptului de bilanţ
9.1.2. Teoriile bilanţului
9.2. Elemente de normalizare contabilă internaţională privind situaţiile financiare
9.2.1. Elemente de normalizare contabilă internaţională privind
situaţiile financiare din sectorul public
9.2.2. Comparaţii între situaţiile financiare normalizate ale instituţiilor publice
şi ale societăţilor comerciale
9.2.2.1.Structura şi conţinutul situaţiilor financiare ale societăţilor
comerciale conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate
9.2.2.2. Structura şi conţinutul situaţiilor financiare ale societăţilor
comerciale conform Directivei a IV-a Comunităţii Economice
Europene
9.2.2.3. Comparaţii , observaţii , concluzii
9.3. Situaţiile financiare ale instituţiilor publice
9.3.1. Componentele şi structurile situaţiilor financiare ale instituţiilor publice
din ţara noastră
9.3.2. Comparaţii între structura situaţiilor financiare ale instituţiilor publice
din ţara noastră şi structura situaţiilorreglementate de Standardelor
Internaţionale de Contabilitate pentru sectorul public
9.3.3. Observaţii
9.4. Metodologia de elaborare a situaţiilor financiare
9.4.1. Lucrări pregătitoare de închidere a exerciţiului
9.4.2. Elaborarea situaţiilor financiare
Capitolul X - ANALIZA FINANCIAR-CONTABILĂ A
INFORMAŢIILOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE
ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE
10.1. Analiza bilanţului contabil al instituţiei. Metoda ratelor de structură
10.1.1. Analiza ratelor de structură a activului
10.1.2. Analiza ratelor de structură a pasivului
10.2. Analiza contului de execuţie a bugetului instituţiei publice
Capitolul XI - EXECUŢIA CHELTUIELILOR LA INSTITUŢIILE PUBLICE
11.1. Angajarea , lichidarea , ordonanţarea şi plata cheltuielilor la instituţiile publice
ca demers în gestiunea banului public

2
 11.2. Evidenţa angajamentelor bugetare şi legale
11.3. Comentarii , concluzii , propuneri
Capitolul XII – CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV ŞI AUDITUL
PUBLIC INTERN LA INSTITUŢIILE PUBLICE
12.1. Exercitarea controlului financiar preventiv la instituţiile publice
12.2. Obiectivele controlului financiar preventiv pe fazele execuţiei bugetare
12.3. Auditul public intern
12.4. Aprobarea, auditarea , depunerea şi publicarea situaţiilor financiare
Capitolul XIII – REFORMA SECTORULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA
13.1. Necesitatea reformei sectorului public
13.2. Obiectivele reformei sectorului public
13.3. Reforma bugetului public şi a contabilităţii publice
Capitolul XIV - INSTITUŢIILE ŞI BUGETUL UNIUNII EUROPENE
14.1. Instituţiile europene şi funcţiile lor
14.2. Bugetul Uniunii Europene
14.2.1. Generalităţi
14.2.2. Principii bugetare
14.2.3. Structura şi prezentarea bugetului
14.2.4. Resurse bugetare
14.2.5. Sistemul resurselor proprii
14.2.6. Procedura anuală şi execuţia bugetară
14.2.7. Controlul bugetar

BIBLIOGRAFIE
ANEXE

-- SINTEZĂ --

Capitolul I – STATUL ŞI ROLUL SĂU ÎN ECONOMIE

Statul cuprinde ansamblul instituţiilor , organelor şi organizaţiilor care asigură
exercitarea puterii . Pe măsura conturării tot mai clare a elementelor definitorii ale statului,
puterea politică se etatizează , se transformă dintr-o instituţie politică într-o instituţie
judiciară – puterea de stat – fără să-şi piardă şi caracterul politic .
Cele trei forme de putere ale statului sunt încredinţate, conform principiului
separării puterilor în stat, unor organe distincte : puterea legislativă – parlamentului,
puterea executivă – şefului statului şi guvernului, iar puterea judecătorească – organelor
judecătoreşti . Fiecare stat îşi pune la baza existenţei sale propria constituţie care stabileşte
principiile şi normele de bază ale acestuia şi ale relaţiilor dintre puteri .
În lumea modernă statul exercită un veritabil rol economic şi social îndeplinind pe
lângă sarcinile tradiţionale şi funcţii care îi sunt atribuite, şi anume: de alocare a resurselor,
de redistribuire a veniturilor , de stabilizare macroeconomică şi de reglementare a
comportamentului membrilor societăţii .
Capitolul II - SECTORUL PUBLIC ŞI EFICIENŢA ALOCĂRII RESURSELOR
Sectorul public este clasificat drept furnizor de servicii planificate în afara pieţii ,
furnizarea lor fiind determinată în colectiv , prin intermediul proceselor democratice de
luare a deciziei, iar alocarea de nevoile celor care le primesc .
3
 O societate organizată are nevoie de anumite bunuri şi servicii ale căror
caracteristici tehnice (indivizibiltate, punere în comun a producţiei etc.) , fac neprofitabilă
furnizarea lor de către sectorul privat . Aceste aşa-numite bunuri publice includ apărarea ,
legea şi ordinea , justiţia , educaţia de bază , înzestrarea drumurilor , etc .
Conceptul de eficienţă alocativă îşi are originea în teoria economică clasică şi în
noţiunea de utilitarism , iar definirea condiţiilor unei eficienţe alocative depline i se
datorează economistului şi sociologului italian Wilfredo Pareto . Eficienţa Pareto se referă
la funcţionarea alocativă a unei economii ca întreg şi a pieţelor specifice , în cadrul unui
sistem de piaţă dat . Ea se ocupă de alocarea factorilor de producţie pentru producerea de
bunuri şi servicii în scopul statisfacerii consumatorilor .
Capitolul III - CHELTUIELILE PUBLICE
Conceptul de sector public este indisolubil legat de conceptul de cheltuieli publice
care sunt ocazionate de realizarea rolului statului ca autoritate publică şi ca actor economic
şi sunt suportate de cetăţenii acestora . Cheltuielile publice pot fi definite ca fiind costurile
realizării politicilor publice . Aprecierea efectelor intervenţiei statului în viaţa socială şi în
economie se realizează prin intermediul indicatorilor ce caracterizează nivelul , structura şi
dinamica cheltuielilor publice .
Analizând evoluţia cheltuielilor publice se constată o continuă creştere a acestora în
majoritatea ţărilor, determinată de diverşi factori , cum ar fi : dezvoltarea demografică ,
efectul de demonstrare , influenţa politică , schimbările tehnologice , inflaţia . Creşterea
cheltuielilor publice de-a lungul timpului atât în mărime absolută cât şi în mărime relativă
– ca pondere a sectorului public în cadrul economiei – a determinat apariţia mai multor
teorii referitoare la acest fenomen economic , cum ar fi : legea Wagner cu privire la
creşterea activităţii statului, efectul de deplasare Peacock –Wiseman , teoria Wilensky
despre statul bunăstării , teoria Peltzman despre egalitatea în ce priveşte bogăţia şi venitul ,
teoria alegerii publice , teoria birocraţiei şi iluzia fiscală .
Analiza cheltuielilor publice constă în analizarea programelor din sectorul public
prin diferite metode : cost-beneficiu , cost-eficacitate , cost-utilitate , dar şi prin metode de
măsurare a performanţei în sectorul public (economie , eficienţă , eficacitate , calitate a
serviciului , performanţă financiară , etc) .
Capitolul IV - BUGETUL PUBLIC
Prin cheltuieli publice se repartizează şi utilizează veniturile publice care sunt
exprimate prin impozite şi taxe . Documentul care cuprinde atât execuţia resurselor băneşti
cât şi a cheltuielilor publice este bugetul public .
Bugetul public este format dintr-un sistem unitar şi corelat de bugete care reflectă
fluxurile financiar-publice de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a
acestora pe destinaţii în conformitate cu nevoia socială şi cu obiectivele de politică
financiară . Gestionarea corectă a resurselor financiare-publice se face cu respectarea
principiilor bugetare .
Procesul bugetar presupune parcurgerea următoarelor faze consecutive : elaborarea ,
aprobarea , execuţia , încheierea exerciţiului bugetar , controlul execuţiei şi aprobarea
execuţiei bugetului . Instrumentul de lucru utilizat în toate fazele procesului bugetar îl
constituie clasificaţia bugetară care asigură gruparea sistematică a veniturilor şi
cheltuielilor pe surse de provenienţă şi , respectiv , pe categorii de cheltuieli , după natura
lor economică şi destinaţia acestora .

4
Capitolul V - INSTITUŢIILE PUBLICE
Pentru realizarea sarcinilor şi funcţiilor ce-i revin statul organizează o vastă reţea de
instituţii cu scopul de a presta servicii publice în vederea satisfacerii interesului general al
populaţiei . Prin intermediul acestor instituţii publice statul desfăşoară acţiuni în diferite
domenii : acţiuni privind serviciile publice generale desfăşurate de către autorităţile
publice (administraţia prezidenţială , autorităţile legislative , executive şi judecătoreşti) ,
acţiuni privind apărarea naţională , ordinea publică şi siguranţa naţională , acţiuni social –
culturale (învăţământ , sănătate , cultură şi religie , sport , asistenţă socială) , acţiuni de
dezvoltare publică , locuinţe şi servicii , acţiuni economice (industrie , agricultură şi
silvicultură , transporturi şi comunicaţii) , alte acţiuni .
Finanţarea instituţiilor publice se poate face din bugetul de stat , bugetele locale ,
venituri proprii , fonduri externe , în funcţie de felul lor , iar persoana fizică împuternicită
să îndeplinească o funcţie de conducere într-un organ de stat , într-o instituţie publică ,
investită de legiuitor cu dreptul de a dispune de creditele bugetare aprobate prin bugetul
propriu de venituri şi cheltuieli al instituţiei respective se numeşte ordonator de credite .
Capitolul VI - CONTABILITATEA PUBLICA
Contabilitatea publică este acea parte a contabilităţii care se ocupă de evidenţa
operaţiunilor din cadrul unui patrimoniu public . Obiectul contabilităţii publice îl
constituie veniturile şi cheltuielile bugetare şi extrabugetare , drepturile şi obligaţiile
rezultate din activitatea desfăşurată de instituţiile publice în procesul execuţiei bugetare .
Contabilitatea instituţiilor publice prezintă anumite particularităţi : se organizează
pe baza structurii clasificaţiei bugetare , utilizează un plan de conturi destinct , propriu ,
precum şi documente justificative specifice legate în principal de activitatea de execuţie
bugetară (cerere de deschidere a creditelor bugetare , dispoziţia de repartizare a creditelor
bugetare , fişa pentru operaţiuni bugetare) .
Capitolul VII – PRINCIPII ŞI TRATAMENTE CONTABILE
Similar prevederilor din majoritatea legislaţiilor contabile europene , normalizatorii
români apreciază că pentru a oferi o imagine fidelă a patrimoniului , a situaţiei financiare
şi a rezultatelor este necesară respectarea regulilor privind evaluarea patrimoniului ,
respectiv , tratamentele contabile de bază şi alternative privind recunoaşterea , măsurarea
şi înregistrarea activelor , datoriilor , cheltuielilor şi veniturilor , valabile şi pentru
instituţiile publice şi aplicabile acestora , precum şi celelalte norme şi principii contabile
generale , cum sunt : principiul prudenţei , principiul permanenţei metodelor , principiul
continuităţii activităţii, principiul independenţei exerciţiului , principiul intangibilităţii ,
principiul necompensării , principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv ,
principiul prevalenţei economicului asupra juridicului , principiul pragului de semnificaţie.
Capitolul VIII – REEVALUAREA ŞI AMORTIZAREA ACTIVELOR FIXE
AFLATE ÎN PATRIMONIUL INSTITUŢIILOR PUBLICE O
NOUTATE ÎN POLITICA CONTABILĂ A INSTITUŢIILOR
PUBLICE
O premieră în politica contabilă a instituţiilor publice din ţara noastră o reprezintă
reevaluarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice la sfârşitul anului 2003
cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în bilanţul contabil încheiat la data de 31
decembrie 2003 şi introducerea amortizării de la 1 ianuarie 2004 .
Punerea în aplicare a acestei măsuri legislative a impus introducerea în planul de
conturi al instituţiilor publice a unor conturi noi pentru înregistrarea diferenţelor rezultate
5
în urma reevaluării şi pentru înregistrarea amortizării activelor fixe corporale şi
necorporale .
Reevaluarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice a avut ca efect
actualizarea valorii de intrare a activelor fixe din evidenţa acestora, iar introducerea
amortizării a avut ca efect reflectarea în bilanţul contabil al instituţiilor publice a activelor
fixe la valoarea netă , respectiv valoarea justă . Menţionăm că până la aplicarea acestui
tratament contabil , respectiv reevaluarea şi amortizarea, activele fixe ale instituţiilor
publice erau reflectate în bilanţul contabil la valoarea brută .
Capitolul IX - SITUAŢIILE FINANCIARE ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE
Problematica bilanţului şi a definirii lui încă mai constituie un domeniu de dezbatere
a specialiştilor din domeniul contabilităţii. Conceptul de bilanţ a evoluat din cele mai vechi
timpuri şi până în prezent , iar multitudinea teoriilor elaborate privind bilanţul contabil a
condus la structurarea acestora în funcţie de mai multe criterii : scopul atribuit bilanţului,
conţinutul economic şi modul de ordonare a datelor din bilanţ, metode de evaluare etc.
Dezvoltarea economiei mondiale şi-a pus amprenta şi asupra evoluţiei contabilităţii
astfel că , în prezent asistăm la o vastă mişcare de armonizare contabilă pe plan mondial
care vizează , cu predilecţie modul de întocmire şi prezentare a informaţiei contabile în
conturile anuale .
În ceea ce priveşte sectorul public , situaţiile financiare trimestriale şi anuale
cuprind potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public nr. 1 şi
nr. 2 şi ale Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr. 1605/ 2002 următoarele :
bilanţul , contul de execuţie bugetară (flux de trezorerie cash-flow) , situaţia veniturilor şi
cheltuielilor , situaţia modificărilor în structura activelor / capitalurilor , anexe la situaţiile
financiare . IAS specifice din domeniu stabilesc şi structura de detaliu a acestor
componente ale situaţiilor financiare .
În ţara noastră situaţiile financiare ale instituţiilor publice se constituie într-o
formaţie de documente de sinteză elaborate de Ministerul Finanţelor Publice şi conţine :
bilanţul , contul de execuţie bugetară , detalierea cheltuielilor , disponibil din mijloace cu
destinaţie specială , situaţia activelor fixe , situaţia creanţelor şi datoriilor , plăţi restante ,
situaţia privind execuţia cheltuielilor bugetare angajate , raportul de analiză pe bază de
bilanţ . Structura actuală a bilanţului contabil al instituţiilor publice din ţara noastră
respectă în cea mai mare parte pe cea prevăzută de normele internaţionale .
Întocmirea documentelor de sinteză şi raportare contabilă constituie un proces
complex care se concretizează într-un şir de lucrări , unele dintre ele având caracter
preliminar (verificarea înregistrării în conturi a tuturor operaţiunilor , întocmirea balanţei
de verificare , inventarierea generală a patrimoniului , înregistrarea operaţiunilor de
regularizare , întocmirea balanţei de verificare după inventariere , închiderea conturilor) ,
iar altele reprezentând întocmirea propriu-zisă a acestora . Întocmirea bilanţului reprezintă
un proces complex de agregare a datelor în vederea constituirii indicatorilor economico –
financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute . Schema de bilanţ este
unică pentru toate instituţiile publice , dar conţinutul şi completarea structurilor şi
posturilor diferă pe categorii de instituţii în funcţie de felul lor , de modul de finanţare şi
de profilul activităţii acestora .
Capitolul X - ANALIZA FINANCIAR-CONTABILĂ A INFORMAŢIILOR DIN
SITUAŢIILE FINANCIARE ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE

6
 Situaţiile financiare trimestriale şi anuale întocmite de instituţiile bugetare au rolul
de instrumente de informare a unităţilor ierarhic superioare cu privire la rezultatul
execuţiei bugetare şi reprezintă , în acelaşi timp , un mijloc de analiză a modului cum
instituţiile folosesc resursele bugetare în îndeplinirea sarcinilor ce le revin .
Analiza bilanţului prin metoda ratelor de structură se caracterizează în determinarea
ratelor de structură a activului (rata imobilizărilor , rata stocurilor , rata creanţelor , rata
disponibilităţilor) şi pasivului (rata surselor proprii , rata finanţărilor , rata de îndatorare
globală) , atât pentru începutul cât şi pentru sfârşitul perioadei de raportare , a comparării
valorii acestor rate şi a interpretării creşterii sau scăderii acestora .
Analiza contului de execuţie a bugetului instituţiilor publice constă în analiza
dinamică dintre creditele bugetare aprobate iniţial , cele definitive , plăţile nete şi
cheltuielile efective , precum şi ponderea plăţilor nete şi, respectiv, a cheltuielilor efective
în creditele definitive atât la nivel global , cât şi detaliat , pe feluri de cheltuieli .
În timp ce unele plăţi ale instituţiilor publice constituie în acelaşi timp şi cheltuieli
efective , alte plăţi nu dau naştere la cheltuieli în momentul când au fost efectuate . Între
plăţi şi cheltuieli pot să apară deci neconcordanţe din punc de vedere al efectuării lor în
timp . Delimitarea precisă a plăţilor şi cheltuielilor prezintă importanţa pentru analiza
execuţiei bugetului instituţiei , analiză în care trebuie să se folosească ambii indicatori .
Indicatorul „plăţi nete” arată ce volum de mijloace băneşti a fost folosit din buget ,
în ce măsură s-a respectat destinaţia stabilită prin buget în folosirea mijloacelor băneşti ,
de aceea trebuie utilizat ca un indicator al execuţiei bugetare . Indicatorul „cheltuieli
efective” indică volumul de mijloace economice consumate în activitatea instituţiilor
bugetare , caracterizând modul cum sunt îndeplinite sarcinile operative ale instituţiei .
Capitolul XI - EXECUŢIA CHELTUIELILOR LA INSTITUŢIILE PUBLICE
Importanţa crescândă care se acordă modului în care este cheltuit banul public a
determinat normalizatorii români să reglementeze fazele procesului execuţiei bugetare ,
persoanele cu atribuţii în acest proces şi circuitul documentelor pe fiecare fază în parte ,
prin emiterea de norme metodologice privind angajarea , lichidarea , ordonanţarea şi plata
cheltuielilor instituţiilor publice , precum şi organizarea , evidenţa şi raportarea
angajamentelor bugetare şi legale .
Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au
calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil .
Introducerea evidenţei angajamentelor legale şi bugetare în contabilitatea publică a
impus şi introducerea de conturi noi în planul de conturi al instituţiilor publice. Întrucât
aceste angajamente nu constituie elemente patrimoniale, acestea se evidenţiază în conturi în
afara bilanţului după metoda de înregistrare în partidă simplă, la fel ca şi creditele bugetare.
Scopul organizării evidenţei angajamentelor bugetare este de a furniza informaţii în
orice moment şi pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exerciţiul bugetar
curent cu privire la creditele bugetare consumate prin angajare şi prin comparaţie să se
determine creditele bugetare disponibile care pot fi angajate în viitor .
Capitolul XII – CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV ŞI AUDITUL
PUBLIC INTERN LA INSTITUŢIILE PUBLICE
În vederea întăririi disciplinei bugetare s-au luat măsuri de ordin legislativ şi
metodologic privind controlul financiar preventiv şi a introducerii auditului public intern
la instituţiile publice . Astfel , controlul financiar preventiv se exercită pe faze ale

7
execuţiei bugetare , iar instituţiile publice au obligaţia întocmirii de rapoarte trimestriale
cu privire la activitatea de control financiar preventiv .
Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o
instituţie publică cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice , precum şi la
administrarea patrimoniului public . În prezent auditul public pune accent pe consiliere ,
nu pe verificări şi inspecţii , însă deficienţa noii legi a auditului public intern constă în
faptul că nu mai prevede ca obiectiv principal certificarea bilanţului şi a contului de
execuţie aşa cum prevedea vechea reglementare . Pentru o transparenţă totală a informaţiei
referitoare la modul în care sunt utilizaţi banii publici , ar trebui promovat auditul
independent al situaţiilor financiare şi al execuţiei bugetare , iar pentru informarea corectă
a opiniei publice asupra modului în care se gestionează fondurile publice se impune
publicarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice .
Capitolul XIII – REFORMA SECTORULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA
Reforma sectorului public în România este un proces amplu , cuprinzător care
schimbă modul de abordare a principalelor probleme cu care se confruntă în prezent
administraţia publică din ţara noastră .
Reforma sectorului public are ca obiective : restructurarea profundă a administraţiei
publice centrale şi locale , schimbarea raportului dintre administraţie şi cetăţean ,
descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale , administrative şi
financiare,demilitarizarea unor servicii comunitare, depolitizarea structurilor administraţiei
publice , stoparea birocraţiei , perfecţionarea managementului în administraţie , aplicarea
unor politici raţionale de dezvoltare şi modernizare a localităţilor rurale şi urbane ,
întărirea autorităţii şi răspunderii statului , armonizarea cadrului legislativ cu
reglementările Uniunii Europene .
Pe măsura creşterii rolului sectorului public pe plan internaţional , problematica
bugetului şi a contabilităţii publice a devenit tot mai importantă . În acest context reforma
sistemului contabil public din România constituie un pas important în procesul de
integrare europeană .
Capitolul XIV - INSTITUŢIILE ŞI BUGETUL UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a
început în anul 1951 prin semnarea Tratatului de la Paris între şase state europene : Belgia,
Germania , Franţa , Italia , Luxemburg şi Olanda . Procesul de aderare a continuat prin
aderarea altor state şi continuă până în prezent .
La conducerea Uniunii Europene participă cinci instituţii : Parlamentul European ,
Consiliul Uniunii Europene , Comisia Europeană , Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi .
Bugetul Comunităţii Europene este instrumentul care prezintă şi autorizează în
avans prognozele veniturilor şi cheltuielilor comunitare anuale şi este guvernat de
principiile unităţii , universalităţii , anualităţii , echilibrului şi specializării .
Bugetul Uniunii Europene este finanţat din următoarele surse : resurse proprii
tradiţionale (taxe vamale , prelevări agricole) , resursa bazată pe TVA , resursa bazată pe
VNB şi alte venituri (inclusiv cele rămase din anii precedenţi) .
Parlamentul şi Consiliul decid asupra modului de formare şi cheltuire a alocărilor
bugetare, în timp ce Comisia implementează aceste decizii . Implementarea bugetului
Uniunii Europene cunoscută ca „procedura bugetară” , precum şi execuţia bugetară ,
controlul bugetar şi descărcarea bugetară sunt descrise în Tratatul Comunităţii Europene şi
în Regulamentul Financiar al Uniunii Europene .
8
 CURRICULUM VITAE

DATE PERSONALE Numele : BURLACU (BOLOGA) Data naşterii : 21.01.1965

Prenumele : Mihaela Localitate : Piatra Neamţ
Judeţul : Neamţ
ADRESA Str. Privighetorii, nr. 25 Telefon :
Bloc : B15; Apartament : 7; Acasă : 0233/233184
Piatra Neamţ; Jud. Neamţ Serviciu : 0233/211568
ROMÂNIA Fax : 0233/218089 .
STUDII Academia de Studii Economice – Bucureşti
Facultatea de Finanţe – Contabilitate
Curs de zi ; Durata : 4 ani ; Perioada 1984 –1988 .
SPECIALIZĂRI , 1. Curs de psihologie, metodică şi pedagogie – A.S.E. –
CURSURI SI Bucureşti 1988 ;
SEMINARII 2. Seminarul romano-american de management în construcţii –
organizat de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării
Teritoriului, Braşov 1991 ;
3. Cursul de evaluare a întreprinderilor – organizat de Centrul de
Organizare şi Cibernetica în Construcţii şi Asociaţia Naţională
a Evaluatorilor din România , Bucureşti 1992 ;
4. Teste de aptitudini decizionale şi de cunoştinţe în domeniul
relaţiilor economice internaţionale – Centrul de Management
şi Transfer Tehnologic , Bucureşti 1994 ;
5. Expert contabil – membru al Corpului Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România , din anul 1996 ;
6. Curs de perfecţionare “Finanţe publice, buget şi contabilitate
publică” -Institutul Naţional de Administraţie –Buşteni 2003 ;
7. Curs de perfecţionare „Management financiar” -Institutul
Naţional de Administraţie –Olimp 2004 .
CURSURI Academia de Studii Economice –Bucureşti .
POSTUNIVERSITARE Facultatea de Gestiune şi Contabilitate
Specialitatea : Gestiunea şi analiza economico –financiară a
întreprinderii ; Durata 1 an ; Perioada : 1994 –1995 .
ÎNSCRIS Academia de Studii Economice –Bucureşti
LA DOCTORAT Ramura de ştiinţă : Economie
Specialitatea: Bilanţ şi control de gestiune; Perioada: 1996 –2004
LUCRĂRI PUBLICATE : „Bilanţul şi analiza pe bază de bilanţ la instituţiile publice” ,
Ed. Muşatinii, Suceava –2004 (unic autor) ;
„Comparaţii între situaţiile financiare normalizate”, publicat în
Tribuna Economică nr.6/ 2005, pag. 53-57 (unic autor);
„Structura situaţiilor financiare ale instituţiilor publice”, publicat
în Tribuna Economică nr. 19/ 2005, pag. 61-62 (unic autor) .
EXPERIENŢA 1. 1988-1993 Economist, S.C. URBANEX S.A. Piatra Neamţ
PROFESIONALĂ 2. 1993 –prezent Contabil şef –Prefectura Judeţului Neamţ

LIMBI STRĂINE Engleza ; Franceza .

9