Cursul Tehnologii educaţionale, face parte din pachetul disciplinelor pedagogice obligatorii şi este propus

studenţilor anului II la alegerea acesteia sau disciplinei Teoria şi metodologia curriculumului. Disciplina acoperă
cadrul epistemologic, teoretic, proiectiv, didactic şi antologic în formarea iniţială a cadrelor didactice privitor la
tehnologiile educaţionale. Expunerea viziunilor privind evoluţia şi derivatele noţiunilor, analiza, interpretarea şi
aplicarea diversităţii tehnologiilor oferite de curriculumul disciplinar al cursului vor asigura formarea
competenţelor de cunoaştere/aplicare/integrare a viitorilor pedagogi cu vaste valenţe metodologice. Elaborarea,
proiectarea şi aplicarea tehnologiilor educaţionale tradiţionale şi moderne, participative şi interactive vor deschide
noi posibilităţi pentru studenţii pedagogi de anticipare şi dirijare a procesului educaţional.

Obiective:

La nivel de cunoaştere:
· să identifice problemele teoretice şi practice ale tehnologiilor educaţionale;
· să definească termenii de bază ai cursului;
· să descrie tehnologiile realizării procesului educaţional la nivelul treptelor şcolare/universitare;
· să recunoască tehnologiile educaţionale specifice disciplinelor şcolare;
· să identifice sursele tehnologiilor educaţionale noi;
La nivel de aplicare:
· să compare tehnologiile moderne şi tradiţionale;
· să realizeze activităţi educative conform tehnologiilor elaborate;
· să stabilească legături cu tehnologiile şcolilor de diverse orientări;
· să explice complexitatea şi specificul tehnologiilor educaţionale;
· să elaboreze taxonomii de tehnologii educaţionale;
· să efectueze expertiza tehnologiilor curriculumului şcolar;
· să argumenteze principiile de elaborare a tehnologiilor diferenţiate;
· să generalizeze tehnologiile metodice şi didactice;
· să restructureze tehnologiile actuale la nivelul studiului la distanţă şi tehnologiilor computerizate;
· să demonstreze calitatea tehnologiilor proiectate;
La nivel de integrare:
· să estimeze calitatea tehnologiilor educaţionale ale curriculumului şcolar;
· să proiecteze tehnologii educaţionale;
· să ofere soluţii pentru eficientizarea tehnologiilor educaţionale;
· să coordoneze tehnologiile educaţionale cu finalităţile şi conţinuturile curriculare;
· să creeze tehnologii educaţionale alternative
· să dezvolte tehnologia programului de autoformare profesională.

Tehnologia educationala se ocupa de tehnologia in educatie. Este implicata in folosirea

tehnologiei ca "instrument" pentru a intensifica procesul de predare-invatare in cadrul
tuturor disciplinelor. Tehnologia educationala este preocupata de predarea si invatarea cu
ajutorul tehnologiei. Cuvintele si expresiile cheie legate de acest ultim domeniu includ:
media; multimedia; hard-ware si software; telecomunicatii; procesare de date; medii
informatice; a identifica, a evalua si a strange informatia; si multi altii din sfera aceasta.

Acum intrebarea care se pune este, daca aceasta tehnologie educationala functioneaza pe post de
portavoce a educatiei sau este doar un amortizor care ucide educatia pe nesimtite. Se pare ca nu
am trecut inca in totalitate de hopul pre-judecatii noului (care este deja vechi). Proverbul spune
ca nu poti invata un caine batran trucuri noi, as parafraza afirmand ca nu poti preda unui "batran
al poporului" un limbaj nou. inca multi dintre noi se tem ca nu cumva sa ne prinda "paianjenul"
de aceea Internetul nu este explorat la nivelul maxim nici de educatori si nici de elevi sau
studenti. Aici as putea exemplifica principalele utilizari ale Internetului in Romania: chat,
verificarea postei electronice, plagierea lucrarilor, vizitarea situ-urile cu continut indoielnic. Inca
nu am avut ocazia, cu exceptia a doua sau trei cazuri, sa mi se recomande in cadrul unui curs o
pagina de web pentru aprofundare, extindere sau cercetare.

Cresterea si educarea copiilor nostri este o investitie cruciala pentru viitorul societatii Europene.
Parintii, ca educatori primari, au un rol vital in contributia si asigurarea dezvoltarii unor cetateni
responsabili in acord cu valorile morale si democratice. in secolul al XXI-lea impactul mediei, in
mod special in cadrul existent al tehnologiilor comunicationale si informationale, va creste
simtitor. Aceasta in contextul in care pe agenda Uniuniii Europene si pe cea a guvernelor
nationale aceste tehnologii raman o prioritate. Problema este daca studiile care se vor face in
urma sondajelor vor avea rezultate pozitive sau vor inclina spre polul opus.

VIITORUL EDUCATIEI. EVOLUTII SI TENDINTE IN SISTEMELE EDUCATIONALE

CONTEMPORANE

Cuvinte cheie: cerere, oferta educationala, egalitatea sanselor educationale,

discriminari educationale, societate „inclusiva”, societate a cunoasterii si informatizarii,
mobilitate profesionala, „cetate educativa”, invatamant la distanta, universitatea libera,
industrie “edu-tainment”

1. Evolutii si tendinte in sistemele educationale contemporane

Societatile si civilizatia contemporana preponderent industriale si urbanizate, noile evolutii

din sistemele si structurile politice, transformarile din ce in ce mai profunde ale conditiilor vietii
sociale, materiale si culturale, progresul debordant al cunoasterii stiintifice si al dezvoltarii
tehnologice, fiecare in parte si toate la un loc introduc mari dislocari in toate componentele vietii
individuale si sociale ale oamenilor. Ele genereaza noi categorii de probleme, antreneaza noi
exigente si provocari si pentru sistemele nationale de educatie si invatamant, avand in vedere
legaturile stranse, organice, dintre invatamant, educatie si societate.
 Pe acest teren au aparut si continua sa apara marile probleme si dileme al 858g62i e
perspectivelor adaptarii educatiei la o societate, o civilizatie si o „lume” in continua si din ce in
ce mai rapida si mai inedita schimbare si dezvoltare.

Cresterea complexitatii civilizatiei moderne si contemporane, exigentele participarii active

si responsabile a tuturor membrilor speciei umane la « noua lume » au generat preocupari din ce
in ce mai ample si mai concentrate, consacrate analizei limitelor obiective si subiective ale
educatiei contemporane si perspectivelor evolutiei sale.

In aceste conditii, este explicabila preocuparea, aproape generalizata la scara mondiala, de

reformare a educatiei, de dezvoltare si punere de acord a ei cu configuratia stadiului actual de
dezvoltare si cu tendintele evolutiei viitoare a societatii si civilizatiei umane.

Expansiunea educatiei in secolele XIX-XX a fost legata de necesitatile dezvoltarii

economiei industriale, capitaliste. Aceasta reclama o forta de munca profesionalizata, dispunand
de competente si abilitati specializate, potrivit specificului proceselor muncii industriale. Dar si
al organizarii intreprinderii industriale, bazate pe autoritate si disciplina a fortei de munca,
obedienta si ierarhie, recompense si pedepse, succes si realizare personala si colectiva.

Aceste exigente s-au reprodus in toate componentele sistemelor moderne de invatamant si

educatie : obiective, continuturi, organizare, evaluare, etc.

Sisteme care au raspuns in mare masura necesitatilor specifice societatilor in care s-au
constituit si in care functioneaza si astazi reusind sa asigure :

-         dezvoltarea invatamantului de masa;

-         dezvoltarea invatamantului de masa;

-         profesionalizarea fortei de munca necesare dezvoltarii sociale si economice;

-         profesionalizarea fortei de munca necesare dezvoltarii sociale si economice;

-         dezvoltarea personalitatii si realizarea umana (a omului ca om)

2. Relatiile dintre societate si educatie astazi

Aceasta nu insemneaza ca astazi, intre educatie si societate relatiile sunt pe deplin si

integral armonioase, inregistrandu-se, intre altele :

-         un „debalans” intre cerere si oferta in domeniul educatiei;

-         limite in asigurarea egalitatii sanselor in materie de educatie;

-         discriminari educationale (rasiale, etnice, bazate pe sexe, credinte, etc.);

-         limite in contributia educatiei la reducerea disparitatilor si inegalitatilor economice si

sociale dintre oameni ;

-         perpetuarea contributiei educatiei la reproducerea culturala a vechilor valori, atitudini si

comportamente care, la randul lor perpetueaza inegalitatile dintre generatii;
 -         resurse insuficient valorificate in realizarea idealurilor dezvoltarii valorii personalitatii
umane – telul fundamental al educatiei.

Acestea nu sunt decat cateva elemente din multiplele date concrete, in masura sa reliefeze
situatia existenta in domeniul educatiei si invatamantului, cat si magnitudinea problemelor ce se
impun a fi rezolvate.

Ceea ce reclama dezvoltarea cercetarii stiintifice, educationale consacrata unei mai bune
cunoasteri a sistemului educational contemporan, a problematicii sale fundamentale.

3. Viitorul educatiei si educatia viitorului

Evolutia actuala si viitoare a educatiei si invatamantului va fi din ce in ce mai marcata de

un ansamblu complex de evolutii ce se inregistreaza deja in toate componentele fundamentale ale
societarilor si civilizatiei contemporane. Cea mai profunda dintre acestea este cea a intrarii
societatii contemporane in era cunoasterii si a transformarii sistemelor economice si sociale din
sisteme bazate pe factorii traditionali ai productiei si ai muncii in sisteme bazate pe cunoastere si
informatizare, cu toate implicatiile acestei evolutii pentru ansamblul vietii economico-sociale,
politice, culturale si spirituale, actuale si viitoare.

Modelele muncii, ale actiunii, ale organizarii si desfasurarii vietii sociale si evident, ale
invatarii se schimba din ce in ce mai profund, mai inedit si mai rapid.

Evolutia actuala si viitoare a lumii este influentata si va fi din ce in ce mai marcata de

rapida dezvoltare si extindere a noilor tehnologii informationale, de comunicare in masa, care
afecteaza natura muncii si determina inlocuirea anumitor tipuri de munca umana de catre masini,
ceea ce se va reflecta in radicale transformari ale profesiunilor si mobilitatii profesionale si in
tipurile de abilitati si de competente necesare pentru exercitarea lor.

In aceste conditii societatile contemporane sunt obligate sa isi creeze toate conditiile si
mijloacele necesare pentru a fi in masura sa isi pregateasca membrii lor, astfel incat acestia sa
dispuna de cunoasterea si competentele necesare pentru a participa cat mai activ si eficient in
activitatea economica si in toate sferele vietii publice moderne, in viata politica si sociala, la
toate nivelurile comunitatilor locale, nationale si internationale. Ceea ce schimba radical si
pozitia educatiei in societate, ea nemaiputand fi realizata doar ca „stagiu de pregatire” prealabil
intrarii oamenilor in munca, ci ca un proces care se va dovedi necesar pentru toti oamenii, pe
parcursul intregii lor vieti profesionale si nu numai.

In consens cu noile evolutii, societatile actuale trebuie sa devina din ce in ce mai mult
„societati inclusive”, capabile sa asigure posibilitati egale de acces la invatarea de calitate pe
parcursul intregii vieti tuturor membrilor lor.

In acest scop, ele vor trebui sa actioneze pentru ca toate componentele, compartimentele si
institutiile sociale educationale sa isi concentreze si concerteze eforturile in directia dezvoltarii
semnificative a capacitatii educogene a fiecaruia in parte si a tuturor, in ansamblul lor, astfel
incat sa se realizeze idealul infaptuirii „cetatii educative”, propuse deja, in ultimul sfert al
secolului XX. (E. Faure)

Este deja o sarcina de actualitate regandirea, redimensionarea si transformarea

paradigmelor educationale, ca si corelarea mai organica a politicilor economice, sociale, scolare
si culturale la nivelul ansamblului societal. Ca si redistribuirea functiilor educationale si a
invatamantului, catre toate organizatiile si institutiile sociale educationale si reconsiderarea
radicala a relatiilor dintre invatarea formala, nonformala si informala, in vederea accentuarii tot
mai puternice a complementaritatii si eficientizarii acestora si a „continuu-ului” invatarii pe toata
durata vietii. Fiind deja clar ca, fundamentele societatii cognitive – capacitatea umana de a crea
si de a utiliza eficient si inteligent cunostintele, competentele si comportamentele dobandite in
perioada copilariei si adolescentei nu mai pot dura toata viata.

4. Tehnologiile informatice si educatia viitorului

Concomitent cu aceasta evolutie apar necesitati majore de reorganizare a proceselor

educationale si a sistemelor institutionale ale educatiei si invatamantului, amplificate de aparitia
si dezvoltarea tot atat de rapida a noilor tehnologii ale educatiei propriu-zise – computerul,
tehnologiile multimedia, CD-ROM, inregistrarea video, internetul, ciberspatiul etc., care reclama
o noua organizare a proceselor invatarii, bazata nu pe stat in clase si pe ascultarea pasiva de catre
elevi a profesorilor, ci pe utilizarea, din ce in ce mai masiva, a noilor tehnologii informationale si
folosirea lor in „clase fara pereti”, respectiv, acasa, la distanta fata de scoala etc.

Pe acest traiect au aparut deja invatamantul la distanta, universitatile libere sau deschise, ca
si sugestii de infiintare de „colegii de afaceri in ciberspatiu”, precum si o noua ramura industriala
educationala paralela, denumita „edu-tainment”, cuprinzand companiile de cablu, casete de
software, grupe de telecomunicatii, de filme, Cd-uri etc., legata de industria de software, in
general, care va avea implicatii profunde asupra educatiei si invatamantului.

Obtinerea unor raspunsuri si a unor rezultate valide in solutionarea acestei complexe

problematici, face strict necesara identificarea unor premise teoretice generale, solid intemeiate
si clar formulate ca fundament al acestora. Intre acestea, se inscriu : necesitatea definirii idealului
social sau a tipului ideal in societate, care ar fi dezirabil si posibil de infaptuit astazi; elaborarea
unui model social care sa permita depasirea marilor si complexelor probleme globale noi ale
omenirii, ale societatilor, popoarelor si oamenilor, care isi cer solutionarea sau a celor mai vechi
care nu si-au gasit rezolvari satisfacatoare pana in prezent. In corelatie directa cu acesta se afla
determinarea idealului uman sau a modelului omului de maine, ca factor fundamental al
progresului economic, social, cultural, stiintific si spiritual, si ca obiect al „istoriei educatiei si
invatamantului”. Pe acesta baza se poate contura idealul educational al timpului nostru si al lumii
in care traim, respectiv, tipul formatiei umane cerut de exigentele celorlalte idealuri enuntate,
capabil sa „stie”, sa „faca”, sa „vrea”, sa „fie” si, mai ales, sa  „devina”, potrivit noilor
configuratii si necesitati ale societatii viitorului. Astfel incat, generatiile de astazi si cele viitoare
sa fie capabile, pe de o parte, sa se adapteze la noile lor conditii de viata si la noile sarcini pe care
vor fi obligate sa si le asume, iar, pe de alta parte, sa isi poata dezvolta personalitatea si sa-si
imbogateasca viata personala pe baza careia sa se poata regasi si sa-si satisfaca toate necesitatile
de autorealizare, in conditiile civilizatiei moderne, atat ca factori promotori ai acesteia, cat si ca
fiinte umane, capabile sa se bucure de plenitudinea vietii si a valorilor personale individuale.

Tehnologia educaţională se ocupă de tehnologia în educaţie. Este implicată în folosirea tehnologiei

ca „instrument” pentru a intensifica procesul de predare-învăţare în cadrul tuturor disciplinelor.
Tehnologia educaţională este preocupată de predarea şi învăţarea cu ajutorul tehnologiei. Cuvintele şi
expresiile cheie legate de acest ultim domeniu includ: media; multimedia; hard-ware şi software;
telecomunicaţii; procesare de date; medii informatice; a identifica, a evalua şi a strânge informaţia; şi
mulţi alţii din sfera aceasta.
Acum întrebarea care se pune este, dacă această tehnologie educaţională funcţionează pe post de
portavoce a educaţiei sau este doar un amortizor care ucide educaţia pe nesimţite. Se pare că nu am
trecut încă în totalitate de hopul pre-judecăţii noului (care este deja vechi). Proverbul spune că nu poţi
învăţa un câine bătrân trucuri noi, aş parafraza afirmând că nu poţi preda unui „bătrân al poporului” un
limbaj nou. Încă mulţi dintre noi se tem ca nu cumva să ne prindă „păianjenul” de aceea Internetul nu
este explorat la nivelul maxim nici de educatori şi nici de elevi sau studenţi. Aici aş putea exemplifica
principalele utilizări ale Internetului în România: chat, verificarea poştei electronice, plagierea lucrărilor,
vizitarea situ-urile cu conţinut îndoielnic. Încă nu am avut ocazia, cu excepţia a două sau trei cazuri, să
mi se recomande în cadrul unui curs o pagină de web pentru aprofundare, extindere sau cercetare.
Creşterea şi educarea copiilor noştri este o investiţie crucială pentru viitorul societăţii Europene. Părinţii,
ca educatori primari, au un rol vital în contribuţia şi asigurarea dezvoltării unor cetăţeni responsabili în
acord cu valorile morale şi democratice. În secolul al XXI-lea impactul mediei, în mod special în cadrul
existent al tehnologiilor comunicaţionale şi informaţionale, va creşte simţitor. Aceasta în contextul în
care pe agenda Uniuniii Europene şi pe cea a guvernelor naţionale aceste tehnologii rămân o prioritate.
Problema este dacă studiile care se vor face în urma sondajelor vor avea rezultate pozitive sau vor
înclina spre polul opus.
Schimbările interioare cer timp, iar schimbările sociale nu aşteaptă, educaţia tradiţionalã trebuie
compensată cu o altfel de educaţie care să fie în măsură să răspundă cerinţelor actuale ale unei societăţi
care presupune în numai cîteva decenii o schimbare fundamentalã înspre un nou mod de viaţă bazat pe
o institutie inedită pe care cineva a numit-o „vila electronică”, pe şcoli şi corporaţii ale viitorului
schimbate radical. În această societate ocupă din ce în ce mai mult teren educaţia la distanţă. Un avantaj
ar fi instruirea mai flexibilă în timp şi spaţiu. Alt atu este şi extraordinarul potenţial al învăţării
studenţilor, dat de noile tehnologii electronice care pot face ca aceştia să se implice şi mai mult în
procesul învăţării. Aceste tehnologii interactive permit de asemenea studenţilor să aibă un control mult
mai mare asupra acestui proces decât ar fi posibil în multe din mediile de învăţare tradiţionale. S-ar
părea că studenţii învaţă mai bine prin modul de tele-antrenare, decât prin predarea faţă în faţă.
Studenţii îşi asumă o mai mare responsabilitate pentru învăţare.
Cu disponibilitatea larg răspândită de a avea un computer personal devin viabile două noi forme de
tehnologii: multimedia (în special CD-ROM-ul) şi reţelele de calculatoare. CD-ROM-ul înseamnã cã un
mare numãr de materiale de curs (inclusiv audio si video) pot fi distribuite studenţilor într-un mod
eficace. Iar reţelele de calculatoare permit cursanţilor să beneficieze de e-mail şi conferinţe pe
calculator. Deşi nici una din aceste dezvoltări nu prezintã capabilităţi cu totul noi în procesul de predare
şi învăţare, ele reprezintă totuşi modalităţi de a prezenta mai multe informaţii şi asigură o interacţiune
mai mare între studenţi şi instructori. Calculatoarele sunt folosite în educaţia la distanţă în mai multe
moduri: e-mail, acces Internet, cursuri on-line, conferinţe pe computer şi conferinţe audiografice. Astfel,
în timp ce mai toate serviciile Internet se pretează unor activităţi de informare, documentare, pentru
activităţile mai complexe care presupun şi un anumit grad de interacţiune se folosesc e-mail-ul şi chiar
www-ul sau conferinţele sau cursurile on-line care permit o interactiune în timp real.
La acestea se mai adaugã şi posibilităţile de lucru pe super-calculatoare aflate la distantã prin serviciile
de Telnet pentru răsfoirea unor baze de date, şi alte facilităţi specializate.
Noile tehnologii educaţionale implică în acelasi timp o schimbare a rolului profesorului de la cel de
expert la cel de facilitator sau de îndrumãtor, cât şi a structurii sistemului de învăţământ.
Evaluarea se poate include în procesul instrucţional, asigurând astfel studenţilor un feed-back (hrănire
pe la spate) permanent care să îi orienteze.
Trebuie să apreciem valoarea acestor tehnolgii, însă pericolul pe care eu îl văd este acela de a înlocui
persoana cu o maşinărie. Media nu cred că trebuie cosiderată un scop în sine, ci un mijloc (un alt sens al
cuvântului „mediu”). Da, avem grămezi de informaţii, dimensiune instructivă ce nu s-a mai văzut, însă ce
se va ântâmpla cu dimensiunea formativă a educaţiei? Poate oare o reţea să-mi „formateze” mie drive-
ul caracterului? Şi această întrebare aici nu fiinţează deloc ca discurs retoric, ci ca o întrebare
răspunzătoare. O altă problemă pe care am întâlnit-o prin inter-mediul calculatorului este cea a
limbajului. Se lanseazã ipoteza că pentru a fi eficiente, comunicaţiile electronice au nevoie de urgentă de
un cod de meta-comunicare pentru a ajuta atît procesul de scriere cît şi pe cel de citire. Comunicarea
implică mai mult decât emiţător, mijloc şi receptor. Cuvântul se transmite printr-un anumit mediu, astfel
luând într-un anumit sens „forma vasului în care este pus.” Dacă în cadrul unei dezbateri pe internet, pe
vreun canal de discuţie la un moment dat se va folosi un eufemism, care va fi oare mesajul receptat de
interlocutor (mai bine zis, aici, webcutor)? Unde este acea panică care te face să te scarpini după
ureche, să priveşti în jos, în urma mustrării profesorului? Este adevărat că rezolvi totul acum prin inter-
mediul unei webcam, dar unde va fi sentimentul acela de reuşită în urma reuşitei cân profesorul trece
pe lângă tine şi te bate pe umăr?
Problema webcam-urilor duce la un fel de teleglobalizare, în care totul este supravegheat în cele mai
mici detalii. S-ar putea să ne fi ajuns cuvintele „profetului” George Orwell, din a sa carte 1984. Acolo The
Big Brother urmărea totul, s-a creat un nou limbaj (Newspeak), iar dragostea (relaţia) era aspru
pedepsită. Imaginea vizuală, cvasi-perceptivă, înlocuieşte cuvântul, construcţia ideatică. Noile medii ar
reprezenta, de aceea, un regres, o „anlfabetizare” a privitorului, prin eliminarea oricărui demers
interpretativ, intelectual. De aceea s-ar părea că dl. preşedinte al Statelor Unite ale Americii ar fi iniţiat
un amplu program de alfabetizare numit, „No Child Left Behind” (Nici un copil fără educaţie). Noile
medii apar, spre deosebire de cele vechi, ca o prelungire a organelor noastre de percepţie, a văzului, şi
nu o extensie a gândirii, a intelectului. Această dominaţie a „cafenelelor filosofice virtuale” poate duce la
o orbire globală, prin pierderea contactului direct, nemijlocit cu realitatea fizică, cu faptele, cu
experenţialul.