Sunteți pe pagina 1din 5

Normarea stocurilor - punct de plecare in

organizarea unui sistem de gestiune a stocurilor


Gestiunea stocurilor in comert inglobeaza toate actitatile economice care grateaza in jurul
problemei stocurilor, incepand cu contractarea fondului de marfuri de la producatori,
continuand cu urmarirea realizarii contractelor si pana la supravegherea nivelului stocului
aflat in depozit.
Pentru rationalizarea sau optimizarea acestei actitati se impune determinarea unor unitati de
masura, prind procesul aprozionarii cu marfuri a intreprinderii, precum si evaluarea
decalajului creat intre evolutia reala a stocurilor si obiectivul fixat. Constituirea de stocuri
trebuie sa se faca pe baza unor criterii stiintifice, asigurandu-se desfasurarea ritmica a actitatii
economice, respectiv prin intermediul normelor sa se sileasca astfel de stocuri care sa asigure
satisfacerea cu o probabilitate cunoscuta (nivelul de serciu propus) a tuturor cererilor
exprimate de beneficiari, in conditiile economice date, respectiv sa asigure aprozionarea
neintrerupta a pietei, chiar si in cazul unor deatii in cererile beneficiarilor sau livrarile
furnizorilor.
Silirea nivelului normat al stocurilor constituie punctul de plecare in organizarea intregului
sistem de gestiune a stocurilor, toate actitatile din intreprindere fiind ulterior coordonate
(dirijate) in functie de normele de stoc silite. Rezulta ca cele doua notiuni - "normarea
stocurilor" si "gestiunea stocurilor" - nu pot fi confundate. "Prin normare se intelege
operatiunea de silire a unui nivel rational, optim al stocurilor". Mentinerea in procesul
comercial operativ a normativului de stoc, a marimii si structurii optime ale acestuia este insa
o cu totul alta problema, care presupune o politica adecvata de aprozionare cu marfuri, o
distributie rationala a stocurilor pe unitati, concentrarea sau dispersarea (dupa caz) a
stocurilor, asigurarea conditiilor optime de pastrare a lor, o politica de promovare a
vanzarilor, de soldare a stocurilor de marfuri si, deosebit de toate acestea, o edenta clara si
prompta a miscarii stocurilor. Aceasta enumerare, desi incompleta, sugereaza continutul
gestiunii stocurilor.
Este clar deci ca normarea si gestionarea stiintifica a stocurilor nu se identifica, ci se gasesc
in raporturi ca de la parte la intreg. Tot atat de edenta este insa importanta deosebita a
normarii stocurilor pentru intreaga actitate practica a intreprinderii. Fara o normare stiintifica
a stocurilor, deci fara determinarea nivelului optim pe care acestea trebuie sa-l atinga, nu
poate fi vorba de o gestiune stiintifica a stocurilor.
Expresia sub care apar normele de stoc poate fi diferita; astfel, ele se pot concretiza in stocuri
medii lunare, stocuri in zile desfacere (zile acoperire), teza de circulatie. Indiferent insa de
modul in care este exprimata norma de stoc, pentru determinarea ei de-a lungul timpului, au
aparut si s-au utilizat numeroase modele statistico-matematice. Atunci cand normele sunt
astfel silite incat sa conduca la obtinerea unor1 beneficii maxime se realizeaza "optimizarea"
stocurilor, respectiv se determina normele optime - concretizare a criteriului de optimizare
ales.
Metode de normare a stocurilorIn vederea analizei metodelor de normare se impune o
prealabila clasificare sau sistematizare a acestora, datorita, in principal, intinsei lor diversitati.
Clasificarea metodelor de normare a stocurilorIn ansamblu, diversitatea metodelor de
normare impune o clasificare schematica a lor, in functie de mai multe criterii.
Periodicitatea aprozionarilor poate constitui un prim criteriu de clasificare, potrit caruia
distingem: metode in care aprozionarea se face in momentul in care stocul din depozit a atins
un nivel antecalculat si metode ce au in vedere aprozionarea la date fixe.In functie de
cantitatea cu care se face aprozionarea se poate realiza o noua grupare, respectiv: metode care
au in vedere aprozionarea cu cantitati fixe si metode in care aprozionarea se face cu cantitati
variabile de marfuri.
O alta grupare are in vedere instrumentarul statistico-matematic utilizat si gradul de
certitudine cu care sunt "garantati" parametrii de baza ai normarii; din acest punct de vedere
metodele pot fi: deterministe, probabiliste si combinate.Inainte de a analiza cea mai
cunoscuta metoda de normare trebuie sa edentiem rolul sistemului de control (supraveghere a
stocurilor in selectarea metodelor). Sistemul de control al stocurilor poate constitui, de altfel,
un criteriu de clasificare in functie de care metodele de normare se pot grupa in: metode ce
presupun un inventar permanent si metode ce au in vedere un inventar periodic al nivelului
stocurilor.
Inventarul periodic al fiecarei unitati pastrate in stoc sau unitati de stocare , face posibila
utilizarea numai a metodelor de normare care presupun aprozionarea (lansarea comenzilor) la
intervale fixe. Periodicitatea inventarelor este silita, pentru fiecare produs in parte, in functie
de legea lui Paretto (sau metoda ABC), neputandu-se afecta aceleasi mijloace si eforturi
tuturor produselor, indiferent de aportul lor la realizarea ului de desfacere, la aprozionarea
pietei. Problema consta, de fapt, in a face efectiva si, totodata, eficienta supravegherea
stocului, mai ales in conditiile sporirii permanente a numarului de articole vehiculate prin
depozit. Daca se examineaza stocul sub doua aspecte: numarul de articole care-l compun si
valoarea desfacerilor realizate, se constata ca o mare parte a desfacerilor este realizata de un
numar redus de articole: 70-80% din totalul desfacerilor este realizat doar de 10-l5% din
numarul articolelor gestionate. Indiferent de stocul analizat sau profilul intreprinderii,
raportul dintre numarul de articole si volumul desfacerilor (iesirilor din stoc) are aceeasi
ordine de marime, curba de repartitie variind putin in jurul celei standard ;rezultatele unei
ample cercetari practice, conduse de firma IBM, sustin cele afirmate mai sus, curba de
repartitie specifica diferitelor tipuri de intreprinderi avand aceeasi alura.In aceste conditii,
rezulta clar ca interesul intreprinderii variaza in limite extrem de largi de la un produs la altul,
in functie de locul ocupat in desfacerea totala; de aici necesitatea unei supravegheri foarte
stranse, riguroase si cat mai frecvente pentru produsele din grupa A, supraveghere, de altfel,
putin costisitoare, deoarece se exercita asupra unui numar mic de articole. Este inutil sa se
iroseasca mijloace de aceleasi proportii pentru supravegherea stocului articolelor din grupa C,
care joaca un rol redus in desfaceri. Un control mai putin strans, si deci mai putin costisitor,
este pe deplin suficient pentru aceste articole.
Adoptarea metodei ABC permite deci dozarea intensitatii supravegherii in functie de
interesul pe care-l prezinta produsul. Pentru aplicarea metodei trebuie mai intai ca articolele
gestionate sa fie separate in grupe, in functie de criteriul silit.
Mai trebuie adaugat ca metoda inventarului periodic al stocurilor nu presupune existenta unor
mijloace de prelucrare complicate; din aceasta cauza, controlul este mai putin eficient, ceea
ce impune, in consecinta, un stoc de siguranta mai mare.
Inventarul permanent presupune supravegherea "continua" a nivelului stocului, respectiv
dupa fiecare tranzactie (vanzare, iesire din stoc), se va a stocul existent cu stocul de alarma.
Daca stocul in depozit este egal sau mai mic decat cel de alarma, este lansata o comanda de
reaprozionare pentru o cantitate standard sau variabila (in functie de metoda de normare
adoptata).
Intervalul intre doua comenzi poate fi variabil, urmarind ritmul iesirilor din stoc; daca, de
exemplu, comenzile beneficiarilor se vor dubla, stocul se va epuiza mai rapid si, ca efect,
intervalul dintre doua comenzi se va reduce la jumatate.
Inventarul permanent este metoda de control al stocurilor utilizata in cazul metodelor de
normare cu interval variabil, asigurand un control foarte atent al stocurilor si asigurand, drept
consecinta, o reducere o stocului de siguranta.
Controlul permanent presupune mijloace de calcul mult mai importante decat cel periodic; el
s-a raspandit abia dupa extinderea utilizarii calculatorului electronic, care face posibila
gestiunea automata a stocurilor, bazata pe inventarul permanent.
Consideratii prind alegerea unei metode de normare
Datorita varietatii modelelor de normare se pune problema alegerii celui mai corespunzator
din punct de vedere practic. Pornind de la o trasatura comuna a lor, si anume ca au la baza
preziunea cererii (respectiv, a desfacerilor de marfuri), desprindem concluzia ca validitatea
fiecaruia dintre ele, ca si determinarea elementelor lor caracteristice - punct (stoc) de
comanda, durata unui ciclu de rezie (intre doua inventare succesive), cantitatea de comandat
etc. - depind de gradul de exactitate, de finetea preziunilor.
Pe de alta parte, indiferent de modelul de normare ales, instalarea lui se face in trei etape: a)
adunarea datelor prind desfacerile, stocurile, comenzile, intervalul mediu de livrare, cheltuieli
etc; b) analiza acestor informatii in scopul elaborarii preziunilor, alegerii solutiei convenabile,
precum si determinarii stocului mediu normat; c) efectuarea tuturor actitatilor necesare pentru
mentinerea stocului real in limitele determinate.
Daca toate metodele se bazeaza pe preziune, ramane de silit cum influenteaza caracteristicile
cererii prezionate si gradul de cunoastere a itorului alegerea metodei de normare. Cele doua
trasaturi (caracteristica cererii si modul de cunoastere a itorului) dau nastere urmatoarelor
situatii, total diferite, ce influenteaza hotarator alegerea metodei de normare:
1. Cerere regulata - itor cunoscut cu certitudine; in acest caz metodele de normare examinate
sunt echivalente. Sistemul de normare cu inventar permanent antreneaza un ciclu de
aprozionare la intervale fixe si invers, in cazul modelului cu inventar periodic cantitatea de
comandat dene, de asemenea, constanta, ambele metode transformandu-se in variante ale
modelului Wilson. Pentru alegerea metodei de normare vor trebui deci luate in consideratie si
alte elemente.
2. Cerere fluctuanta - itor cunoscut cu certitudine; o asemenea situatie zeaza furnizorii cu
productie sezoniera, intre intreprinderile comerciale cu ridicata si astfel de furnizori existand
contracte ce specifica datele si cantitatile de livrat. Fata de aceasta situatie, modelul cu
inventar permanent prezinta inconvenientul unui stoc de siguranta ridicat, datorita abaterilor
mari ale cererii; in schimb, modelul cu inventar periodic poate asigura o gestiune economica
prin alegerea judicioasa a periodicitatii aprozionarilor, adaptata la variatiile sezoniere.
3. Cerere regulata - itor cunoscut cu o probabilitate data; stocul de siguranta necesar, impus
de incertitudinea ce greveaza preziunea, va fi mult mai mare in sistemul cu inventar periodic
fata de modelul cu inventar permanent, datorita perioadelor mai mari in care trebuie sa preia
abaterile aleatoare ale cererii. Din acest motiv, modelul in care aprozionarea se face cu o
cantitate constanta (inventar permanent) este intotdeauna preferat.
4. Cerere fluctuanta - itor cunoscut cu o probabilitate data; este cazul cel mai frecvent al
produselor supuse influentelor modei sau cu o sensibilitate extrema la variatiile
conjuncturale. in aceasta situatie, doar o supraveghere permanenta a cererii (desfacerilor) si a
evolutiei nivelului stocului poate da rezultate.
Cu toate ca cele doua trasaturi examinate mai sus sunt hotaratoare in alegerea modelului de
normare, ele nu sunt, totusi, singurele elemente ce pot fi avute in vedere atunci cand se ia
aceasta decizie importanta. Asa de exemplu, cand furnizorul impune livrarea unui lot de
aprozionare minim (cantitativ sau valoric), este preferat modelul cu inventar permanent,
pentru ca este mai comoda respectarea conditiilor impuse ajustand cantitatea de comandat o
data pentru intreaga perioada de gestiune, decat repetarea acestei operatii la fiecare
reaprozionare (ca in cazul modelului cu inventar periodic). Trebuie, totodata, mentionat ca un
inventar permanent va fi mai degraba util pentru articolele foarte solicitate de beneficiari;
astfel, modelul cu inventar permanent se aplica unui numar limitat de articole (acelora care,
potrit repartitiei ABC, fac parte din grupa A), in timp ce pentru marea majoritate a articolelor
se poate utiliza modelul cu inventar periodic, care presupune eforturi organizatorice si
materiale mai reduse.
Aceste cateva consideratii nu epuizeaza, edent, subiectul, totusi ele releva un aspect esential
si anume ca adoptarea metodei de normare se face in urma unui atent proces de alegere, care
trebuie sa tina seama de caracterul si specificul fiecarei intreprinderi.In incheierea acestui
paragraf, socotim ca se impune sa atragem atentia asupra modului cum trebuie abordata
problema modelelor in gestiunea stocurilor, folosind, in acest scop, punctul de vedere al unor
reputati specialisti in cercetari operationale.
Cei care lucreaza in teoria stocurilor trebuie sa ete capcanele in care ar putea cadea prin
utilizarea unor modele matematice elegante, atat de abundente in literatura, dar neadecvate in
situatia concreta examinata.
Ceea ce se doreste, de regula, intr-o problema practica este obtinerea unei bune aproximatii,
care sa fie usor de calculat si de aplicat. In acelasi timp, solutia trebuie sa fie inteleasa de cei
ce urmeaza sa o accepte si sa o aplice. Trebuie sa remarcam ca ipoteza admisa in mod tacit,
dupa care valorile parametrilor ar fi cunoscute exact, este adesea departe de realitate, iar
functia de repartitie a cererii, in cazul modelelor probabilistice, nu este nici ea cunoscuta
totdeauna.In consecinta, introducerea unui sistem de control al stocurilor implica, de regula,
un compromis intre cheltuielile cerute de colectarea datelor si gradul de control ce poate fi
exercitat. Edent, cu cat cererea poate fi prevazuta mai exact, cu atat mai precis va fi
determinata strategia adecvata. in multe cazuri, problema cea mai importanta consta in
preziunea cererii.
Parametrii de baza ai normarii stocurilor; modelul Wilson
Silirea nivelului rational, optim, reprezinta, asa cum am vazut, obiectul actitatii de normare a
stocurilor.
Indiferent care aspect al stocurilor este "normat", trebuie siliti parametrii de baza ai normarii,
care nu reprezinta altceva decat marimile caracteristice prin care se cauta raspuns la cele doua
intrebari puse de gestiunea stocurilor, respectiv cand si cat sa se comande (cand si cu cat sa se
faca aprozionarea de la furnizor).
Cantitatea cu care urmeaza sa se faca aprozionarea si numarul de aprozionari determinat
(respectiv intervalele de aprozionare) sunt cei doi parametri de baza intre care exista relatii
cauzale, relatii care au fost puse in edenta pentru prima oara cu ajutorul modelului Wilson.
Cand, dupa primul razboi mondial, marea criza isi punea tot mai acut amprenta asupra
economiei americane - una din marile probleme fiind tocmai a marfurilor care ramaneau in
stoc - un celebru studiu al lui R.H. Wilson aducea o prima solutie acestei probleme.
Modelul Wilson porneste de la urmatoerele trei premise - a caror reunire in practica este
destul de greu de realizat, de unde si caracterul preponderent teoretic al acestuia - si anume:
desfacerea (cererea) este constanta; aprozionarea de la furnizori este instantanee; costurile
prilejuite de actitatea de stocare sunt cunoscute.
In aceste conditii, pomindu-se de la marimea constanta a desfacerilor intr-o unitate de timp,
de exemplu pe o zi (dj si cunoscandu-se cele doua categorii de costuri prilejuite de actitatea
de stocare - respectiv costul de pastrare in stoc (cs) si costul de aprozionare aferent unei
reaprozionari de la furnizori (ca), acesta din urma fiind independent de cantitatea cu care se
face reaprozionarea - urmeaza a fi silita norma medie de stoc pentru perioada de gestiune (T)
- de obicei, un an - care sa genereze cele mai reduse costuri. Este deci vorba de optimizarea
actitatii de gestiune a stocurilor pe baza criteriului costurilor acestei actitati.
Din cele de mai sus, rezulta ca nu este justificata realizarea unei singure aprozionari cu
intreaga cantitate (Td,), necesara in perioada T, pentru ca ea, desi ar genera o singura
cheltuiala de aprozionare (cj, ar antrena insa pentru stocul mediu (Tdz/2) o cheltuiala de
pastrare (csxTdJ2xT) de asemenea proportii incat suma celor doua cheltuieli va fi departe de
nivelul optim cautat.
Se impune deci impartirea perioadei T intr-un numar de subperioade de lungime t (de unde
nxt = T), fiecareia fiindu-i necesara, pentru acoperirea desfacerilor prezionate, o cantitate
corespunzatoare de marfuri in stoc, rezultata din aprozionarea (q) efectuata la inceputul
fiecarei subperioade.