Sunteți pe pagina 1din 157
 
G.W.F. HEGEL
FENOMENOLOGIASPIRITULUI
-ClUJ-FIL1ALA
Traducere deVIRGIL BOGDAN
"819092T*BIBLIOTECA JUD:'| EAN„OCTAVIAN GOGA"CLUJ
EDITURA IRIBucureşti, 2000Coperta: VENIAMIN & VENIAMIN) Toate drepturile rezervate EDITURII IRIISBN 973-96348-7-7
CUPRINS
Prefaţă:
Despre cunoaşterea ştiinţifică 
Elementul adevărului este conceptul şi înfăţişarea saadevărată este sistemul ştiinţific. — Punctul de vedereactual al spiritului. — Principiul nu este împlinirea;contra formalismului. — Absolutul este subiect; şi ce esteacesta. — Element al cunoaşterii. — Ridicarea în acestaeste fenomenologia spiritului. — Transformare areprezentantului şi cunoscutului în gând; şi a acestuia înconcept. — în ce măsură fenomenologia spiritului estenegativă, adică conţine
falsul.
— Adevăr istoric şimatematic. — Natura adevărului filozofic şi metoda sa;''contra
formalismului
care schematizează. — Cerinţă înstudiul filozofiei. — Gândirea care rezonează încomportarea sa negativă; în cea pozitivă; subiectul ei. — Filozofarea naturală ca sănătos simţ-comun şi cagenialitate. — încheiere, raport al autorului faţă de public
IntroducereA. CONŞTIINŢAI. Certitudinea sensibilă, adică Aceasta şi PărereaIl.Percepţia, adică Lucrul şi IluziaIII. Forţă şi intelect, fenomen şi lumea suprasensibilăB. CONŞTIINŢA-DE-SINEIV.
 
Adevărul certitudinii de sine
A. Independenţa şi dependenţa conştiinţei-de-sine; stăpânire şiservituteB. Libertatea conştiinţei-de-sine; stoicism, scepticism şiconştiinţă nefericită
C.
(AA)
RAŢIUNEAV.
 
Certitudine şi adevăr al raţiunii
A. Raţiunea observatoarea. Observarea naturiiDescrierea în general. Caractere. Legi.
 
Observarea organiculuia. Raportul acestuia faţă de anorganic, p.Teleologie.Y-Interior şi exterior,
aa.
Interiorul. Legi ale momentelor sale pure,ale sensibilităţii etc. Interiorul şi exteriorul său. pp. Interiorul şiexteriorul ca formă. yy. Exteriorul însuşi ca interior şi exterior,adică ideea organicului transpusă asupra anorganicului.Organicul sub acest aspect; genul, speţa şi individualitatea sab. Observarea conştiinţei-de-sine în puritatea ei şi înraportul ei faţă de realitatea exterioară. Legi logice şi psihologicec. în raportul ei faţă de realitatea sa nemijlocită. Fizionomieşi ştiinţa craniuluiB. Realizarea conştiinţei-de-sine raţionale prin ea însăşia. Plăcerea şi necesitateab. Legea inimii şi nebunia prezumţieic. Virtutea şi cursul lumiiC. Individualitatea care îşi este în şi pentru sine realăa. Domeniul animal al spiritului şi înşelarea,adică faptul-însuşib. Raţiunea care dă legeac. Raţiunea care examinează legea
(BB) SPIRITULVI.
 
Spiritul
A. Spiritul adevărat, lumea eticăa. Lumea etică, legea umană şi divină, bărbatul şi femeiab. Acţiunea etică, cunoaşterea umană şi divină, vina şi soartac. Starea de dreptB. Spiritul înstrăinat de sine, culturaI. Lumea spiritului înstrăinat de sinea. Cultura şi domeniul ei al realităţiib. Credinţa şi intelecţia purăII. Iluminismula. Lupta iluminismului cu superstiţiab. Adevărul iluminismuluiIII. Libertatea absolută şi teroareaC. Spiritul cert de el însuşi; moralitateaa. Concepţia morală despre lumeb. Prefacerea
(Die Verstellung)
c.Cugetul moral, sufletul frumos,răul şi iertarea lui
(CC) RELIGIAVII.
 
Religia
A. Religia naturalăa. Esenţa luminoasăb. Planta şi animalulc. MeşterulB. Religia arteia. Opera de artă abstractăb. Opera de artă viec. Opera de artă spiritualăC. Religia revelată
(DD) CUNOAŞTEREA ABSOLUTĂVIII.
 
Cunoaşterea absolută
PREFAŢĂ
[I.l.] O lămurire, ca aceea dată de obicei unei scrieri într-o prefaţă— despre scopul pe care autorul şi 1-a propus în ea, ca şi despreprilejurile care i-au dat naştere şi despre raportul în care autorul credecă ea stă faţă de alte tratări anterioare sau contemporane ale aceluiaşiobiect —, pare, dacă este vorba de o scriere filozofică, nu numai deprisos, dar prin natura însăşi a lucrului chiar nepotrivită şi contrarăscopului urmărit. Căci felul în care şi ceea ce se poate spune desprefilozofie într-o prefaţă — de exemplu o
indicare
istorică a tendinţei şi
 
a punctului de vedere, a conţinutului general şi a rezultatelor, oîmbinare de afirmaţii făcute ici şi colo asupra adevărului — nu poate fisocotit drept felul şi modul în care trebuie expus adevărul filozofic. — Şi deoarece filozofia este prin esenţă în elementul universalităţii, careinclude în el particularul, găsim aici mai mult decât în alte ştiinţeaparenţa că în scopul sau rezultatele ei ultime ar fi exprimat lucrulînsuşi şi chiar în esenţa lui perfectă, faţă de care tratarea amănunţită ar fi propriu-zis neesenţialul. Suntem convinşi, dimpotrivă, că înreprezentarea generală despre ce este de exemplu anatomia — aproximativ cunoaşterea părţilor corpului considerate în existenţa lor fără viaţă — noi nu posedăm încă faptul însuşi, conţinutul acesteiştiinţe, dar că trebuie în afară de aceasta să ne ocupăm şi de ce esteparticular. — Apoi, când este vorba de un atare agregat de cunoştinţecare nu poartă pe drept numele de ştiinţă, o conversaţie cu privire lascop şi alte generalităţi asemănătoare nu diferă de obicei de modul11
PREFAŢĂ
descriptiv şi lipsit de concept în care se vorbeşte despre conţinutulînsuşi, despre aceşti nervi, muşchi etc. în filozofie, dimpotrivă, s-ar naşte nepotrivirea de a face uz de o cale pe care ea însăşi o declară cafiind improprie să sesizeze adevărul.La fel, prin determinarea raportului pe care o scriere filozofică12 crede că-1 are faţă de alte încercări având acelaşi obiect, se introduceun interes străin şi se întunecă ceea ce importă în ce priveştecunoaşterea adevărului. Cu cât opoziţia dintre adevăr şi fals este mairigidă pentru opinia comună, cu atât ea obişnuieşte să aştepte, în cepriveşte un sistem filozofic, fie o aprobare, fie o contrazicere a lui şi sănu vadă într-o declaraţie asupra acestuia decât pe una sau pe alta. Eaconcepe diversitatea sistemelor filozofice nu atât ca fiind dezvoltareaprogresivă a adevărului, pe cât vede în diversitate numai contradicţia.Mugurul dispare în apariţia florii şi s-ar putea spune că el este infirmatde către aceasta. La fel, prin fruct, floarea este arătată ca fiind o falsăexistenţă a plantei şi fructul trece în locul florii ca adevăr al ei. Acesteforme nu numai că se deosebesc, dar ele se elimină una pe alta ca fiindde neîmpăcat. Natura lor curgătoare face însă totodată din ele momenteale unităţii organice, în care ele nu numai că nu intră în conflict, dar încare un moment este tot atât de necesar ca şi celălalt, şi această egalănecesitate constituie mai întâi viaţa întregului. Dar, pe de o parte,contradicţia faţă de un sistem filozofic nu se înţelege pe sine în acestfel, iar pe de altă parte nici conştiinţa care înţelege nu ştie de obicei sălibereze această contradicţie de unilateralitatea ei, adică să o menţină13 liberă şi să recunoască în chipul a ceea ce pare în luptă şi opus sieşimomente reciproc necesare.Cerinţa unor atare lămuriri, ca şi modul în care ele sunt satisfăcute,sunt socotite cu uşurinţă drept realizând esenţialul. Prin ce ar putea fimai bine exprimat interiorul unei scrieri filozofice decât prin scopurileşi rezultatele ei? Şi prin ce ar putea fi acestea mai precis recunoscutedecât prin diferenţa lor faţă de ceea ce epoca mai produce în acestdomeniu? Dacă însă o atare procedare este considerată drept mai multdecât începutul cunoaşterii, dacă ea ar trebui să treacă drept cunoaştereareală, ea trebuie atunci de fapt socotită printre invenţiile destinate săocolească
lucrul 
însuşi şi să le unească pe acestea două: aparenţaseriozităţii şi a preocupării pentru el şi economisirea, de fapt, a acestora.— Căci lucrul nu este epuizat în
scopul 
său, ci în
dezvoltarea
sa, nici10
PREFAŢA
rezultatul 
nu constituie întregul
real,
ci numai împreună cu devenirealui; scopul pentru sine este universalul mort, după cum tendinţa estesimplul impuls căruia îi lipseşte încă realitatea lui; iar rezultatul nudeste cadavrul pe care tendinţa 1-a lăsat în urma ei. — Tot astfel,
diversitatea
este mai degrabă
graniţa
lucrului; ea este acolo unde lucrul

Răsplătiți-vă curiozitatea

Tot ce doriți să citiți.
Oricând. Oriunde. Orice dispozitiv.
Fără obligații. Anulați oricând.
576648e32a3d8b82ca71961b7a986505