Sunteți pe pagina 1din 2

ILUMINISMUL

Manualul german

Epoca Iluminismului este dominată de emanciparea raţiunii de sub orice autoritate,


raţiune devenită conştientă de independenţa şi specificitatea sa.

Poziţiile şi ţelurile Iluminismului

„Fierberea ce se făcea simţită în toate direcţiile a cuprins cu putere tot ce i se oferea,,


asemenea unui torent care sparge zăgazurile, începînd de la principiile ştiinţei pînă la
fundamentele religiei consacrate, de la problemele metafizicii la cele ale gustului, de ia
muzică la morală, de la disputele teologice la problemele economiei şi comerţului, totul a fost
discutat, analizat, negociat. » ( J. V. d'Alembert.1759 )
Iluminiştii au venit din toate straturile sociale. Erau profesori, funcţionari, co¬mercianţi ce şi-au
însuşit noul spirit şi s-au străduit să „ilumineze". în secolul al XVMl-lea aceşti oameni au simţit
ce¬va asemănător cu o „răsturnare a epocii" — lumea nu avea să mai fie niciodată aceeaşi, o
recădere în epoca primitivismului părea de neconceput. Acest lucru se oglindeşte în diferitele
noţiuni folosite pentru a desemna Iluminismul: „enlightenment", ,,siecle des iumieres",
„iiluminismo" etc. Desprinderea de o autoritate depăşită a fost resimţită ca o razbatere.

„Luminarea este ieşirea omului din minoratul a cărui vină o poartă el însuşi. Minoratul
este neputinţa omului de a se servi de inteligenţa sa fără a fi condus de altul. Vinovat se face
omul de această stare, dacă pricina minoratului nu este lipsa inteligenţei, ci lipsa hotărîrii şi
curajului de a se servi de ea fără conducerea altuia. Sapere aude! îndrăzneşte să te serveşti de
inteligenţa ta proprie! Aceasta este deci lozinca luminării. Lenea şi laşitatea sînt'cauzele care
explică de ce o parte atît de mare a oamenilor, după ce natura i-a slobozit de mult de sub
conducerea străină (naturaliter maiorennes) rămîn totuşi de bună voie întreaga lor viaţă minori
şi de ce alţii pot deveni foarte lesne tutorii lor. E atît de comod să fii minor. Dacă am o carte
care are pentru mine inteligenţă, un preot care are pentru mine conştiinţă, un medic care judecă
pentru mine ce regim trebuie să urmez etc, nici o străduinţă din partea mea nu mai e necesară.
N-am nevoie să gîndesc, cînd pot numai să plătesc; alţii vor lua asupra lor afacerea
supărătoare pentru mine.
E greu deci pentru fiecare om ca individ izolat să se ridice din minorat, care a devenit aproape
un element constitutiv al firii sale. El a îndrăgit chiar această stare, este deocamdată incapabil
de a se servi de propria sa inteligenţă deoarece n-a fost lăsat niciodată s-o încerce. Norme şi
formule, aceste instrumente mecanice ale unei întrebuinţări raţionale sau, mai bine zis, ale unei
abuzări raţionale de darurile sale naturale, sînt cătuşele la picioare ale unui minorat perpetuu.
Chiar cine s-ar elibera de ele, nu ar fi în stare decît de un pas nesigur chiar şi peste şanţul cel
mai îngust, nemaifiind obişnuit cu o asemenea mişcare liberă. Astfel că sînt puţini cei care au
reuşit să iasă din minorat prin efortul spiritului şi să păşească siguri. Pentru această luminare
nu se cere însă nimic decît libertatea; şi anume cea mai inofensivă dintre tot ce se poate numi
libertate, adică aceea de a face în toate privinţele de raţiunea proprie întrebuinţare publică. Dar
aud strigîndu-se din toate părţile :nu discutaţi, nu cercetaţi! Ofiţerul zice : nu discutaţi, ci
executaţi ordinul! Preotul: nu discutaţi, ci credeţi!! Consilierul financiar: nu discutaţi, ci plătiţi.
(Doar un singur domn pe lumea asta spune: discutaţi cât vreţi şi despre ce vreţi; însă daţi
ascultare!).În acestea găsim pretutindeni o îngrădire a libertăţii. Care îngrădire însă este o
piedică a luminării? Care nu, ci dimpotrivă, o înlesneşte chiar? Răspund: întrebuinţarea
publică a raţiunii proprii trebuie să fie întotdeauna liberă şi numai ea poate înfăptui între

1
oameni luminarea." (I. Kant, Răspuns la întrebarea ce este „luminarea"?) (( În numprul din
decembrie 1784 al publicaţiei BERLINER MONATSSCHRIFT a apărut accest eseu celebru al lui Immanuel Kant,
ca răspuns la întrebarea unui preot protestant publicată cu un an înainte de aceeaşi revistă, şi anume ce este de fapt
luminarea.))

Filozoful Jurgen Mittelstrass îl comentează pe Kant in felul următor:


„Încapacitatea de «a te folosi de raţiunea proprie fără îndrumarea altuia» a condus în istorisi
gîndirii la acea dependenţă de opinii tradiţionale deseori autoritare faţă'de care a apărut apoi
dorinţa unei independenţe raţionale. Această dependenţă însă nu trebuie să fie conştientizată ca
atare, ea este data acolo unde o obligaţie de a justifica, niciodată realmente negată, nu mai ajunge
la pre misele propriei gîndiri, adică acolo unde se mulţumeşte prea repede cu diferenţieri
secundare. Conducerea raţiunii este preluată prin urmare de istorie, şi anume atît de istoria
gîndirii altcuiva (păstrată de tradiţie) cît şi de cea a propriei gîndiri (exprimată de o biografie).
Decizia de a folosi «propria raţiune», cum spune Kant în alt ioc, nu vrea să spună altceva decît
«să te întrebi în privinţa a tot ceea ce accepţi: este bine să faci din motivul pentru care accepţi
ceva, sau din regula care rezultă din ceea ce accepţi, baza generală a utilizaţii raţiunii?» Măsura
acestei strădanii interogative (verificatoare) decide în cele din urmă cine va prelua conducerea
intelectului (sau a raţiunii): istoria, sau (în sens kantian), critica.
în cazul negativ însă, cînd istoria preia această conducere, o asemenea intrare sub tutelă este şi o
problemă a propriei responsabilităţi. Se uită aici că omul este el însuşi subiect al acelor opinii ce
decid într-un anumit caz, gîndirea individuală. Şi anume subiect atît în ceea ce priveşte o istorie
comună (o istorie trecută, ale cărei motive sînt inteligibile în acţiunile individuale), cît şi în ceea
ce priveşte propria istorie (biografia unei gîndiri şi acţiuni individuale). «Ieşirea de sub o tutelă
sub care au ajuns din vină proprie» nu înseamnă prin urmare altceva decît recunoaşterea ie vn
stabili la undul ei o gîndire no na i a omul aie de a iace cu sine însuşi în acţiunile sale (unde se
încadrează şi folosirea raţiunii) in iftona chestor acţiuni." (J. Mittelstrass. 1970)
Faptul ca omul (concret, omul contaminait de idealurile Iluminismului) încearcă sa ia în mîini
propria istorie are motive atît tehnic-civilizatoare cît şi politice şi intelectuale.
Cunoaşterea ştiinţifică a secolului al XVII-lea şi-a găsit o aplicare practica în Supta cu forţele
naturii. A dus la o economie mai raţionala; îmbunătăţirea căilor de circulaţie şi a comunicaţiilor a
făcut ca tradiţionala fărîmiţare politică sa devină învechita. Noua clasă de mijloc ce lua naştere
treptat nu se mai putea împacă cu privilegiile feudale.
Opera decisiva a iluminismului, manifestul progresului uman este „Enciclopedia sau dicţionarul
raţional al ştiinţelor, artelor şi meseriilor", ia care au colaborat peste cincizeci de autori, între
care Diderot, d'Alembert, Voitaire, Condillac, Holbach.