CURSUL Nr.

1. RADIOACTIVITATEA FACTOR DE RISC

AL INSTALAŢIILOR NUCLEARE

1.1 NOŢIUNI GENERALE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

RADIOACTIVITATEA se poate defini ca fiind capacitatea substanţelor de a

emite – în urma unor reacţii de dezintegrare (provocate sau naturale) – radiaţii
alfa, beta sau gama (particule/cuante) purtătoare de energie.

Dintre numeroasele aspecte care caracterizează procesul de radioactivitate, din

punctul de vedere care ne interesează, trebuie subliniate următoarele:
Ö Energia iniţială a radiaţiilor emise descreşte, în funcţie de mediul de
propagare şi de distanţa parcursă, până când particula/cuanta este receptată
de o altă substanţă, căreia îi va transfera energia rămasă.
Ö În cazul receptării acestor particule/cuante de către organismele vii, inclusiv
cel uman, are loc declanşarea unor efecte nocive datorită dezechilibrului
energetic produs prin acest surplus de energie.
Din punct de vedere medical, aceste particule purtătoare de energie sunt
împărţite în trei categorii:
1. Radiaţiile alfa/nuclee de heliu;
2. Radiaţiile beta/electroni;
3. Radiaţiile gama/fotoni (inclusiv razele X, care sunt radiaţii gama cu energie
foarte mică).
De-a lungul deceniilor de cercetare a radioactivităţii s-au adoptat, odată cu
aprofundarea cunoştinţelor, mai multe unităţi de măsură:
1 Curie (Ci) = 3,7×1010 dezintegrări/sec (iniţială, prea mare)
1 becquerel (Bq) = 1 dezintegrare/sec (nouă, mai practică)
- cu corespondenţa:
1 Curie (Ci) = 3,7×1010 becquerel (Bq)

Pericolul specific este reprezentat de mecanismul ionizării: prin transferarea

energiei (particolelor pasagere/receptate) către mediul parcurs/traversat/receptor, se
instalează un dezechilibru energetic care provoacă emisia de radiaţii ionizante.

Pentru a măsura efectelor radiaţiilor, la inceput s-a adoptat „Roentgen”-ul [R]

care defineşte energia absorbită pe unitatea de masă din materialul prin care au
trecut radiaţiile sau care a absorbit radiaţiile:

1
 1 Roentgen [R] = cantitatea de radiaţii gama sau X care
transferă 87,7 [erg] unui gram de aer

Această primă unitate de măsură propusă are un dezavantaj major: doza

transferată depinde de natura materialului receptor (astfel cantitatea de 1R transferă
unui gram de ţesut uman o energie de 97 erg!!!).
Ca urmare, s-au definit alte unităţi de măsură:

1 rad = unitatea de „doză de radiaţii” care transferă

100 [erg/g] de energie gramului de materie receptoare
Î Avantaj major: rad - ul se aplică oricărui tip de material şi de radiaţie.
Se poate observa, ca relaţie între cele două mărimi definite, că 1R are, asupra
organismului uman, aproximativ aceleaşi efecte ca 1 rad

Pentru a corela şi mai bine noţiunile, relaţia dintre radiaţii – energie cedată –
procesee ionizante – efecte asupra materiei receptoare, s-a adoptat o nouă unitate
de măsură pentru energia cedată: 1 gray (Gy).
Definiţia acestuia este:
1 gray (Gy) = energia degajată de 1 joule/kg materie
1 Gy = 100 rad
Din păcate, aceste unităţi de măsură nu pot evidenţia nivelul pericolului
reprezentat de către radiaţii, nivel care diferă de tipul radiaţiilor!! Astfel, la
acelaşi nivel de doză, particulele α au un efect mai grav decât particulele β!!

Pentru a defini semnificativ aceste efecte s-a adoptat unitatea de măsură RBE
(Relative Biological Effectiveness – Factorul biologic al nocivităţii), care permite
compararea pericolului tuturor formelor de radiaţii cu efectul specific de ionizare
indus de particulele γ:

TIP RADIAŢIE RBE

X, γ, β 1
neutronii termici 3
α, neutronii rapizi 10
Fragmentele de fisiune 20

Pentru a măsura efectele biologice ale radiaţiilor, în primă etapă, s-a adoptat
unitatea de măsură numită „rem” = Roentgen Equivalent Man cu corespondenţa:

doza în rem = doza în rad × RBE

La ora actuală, se utilizează - în sistemul SI - unitatea de măsură Sievert (Sv),
cu corespondenţa:

1Sv = 100 rem

1 Sv = efectele unui Gy

2
 Avantaj: doza exprimată în Sv, poate fi raportată direct la efectele biologice
generate asupra organismului uman:
⇒ 0,25 mSv = pragul care nu trebuie depăşit (fondul natural = 1...5 mSv);
⇒ 1 Sv = apar primele simptome (ameţeală, vărsături);
⇒ 2 Sv = spitalizare necesară (hemoragii, infecţii, boli de piele, anemie);
⇒ 5 Sv = provoacă deces în 50% din cazuri, dacă nu se face tratament serios;
⇒ peste 10 Sv = efecte neurologice (amnezie, comă, deces).

Dozele mici şi mai ales foarte mici, specifice instalaţiilor nucleare corect
concepute şi sigur exploatate, au însă numai efect stocastic şi, ca urmare,
măsurarea riscului se utilizează o noţiuniune specifică:
„doza colectivă” = reprezintă suma dozelor recepţionate individual de un
mare număr de oameni (om-Sv) dintr-o zonă dată.
În acest caz:
- la 0,1 om.Sv nu sunt efecte vizibile;
- la 100 om.Sv ne putem aştepta (pe o durată de 10...30 ani) la circa 5 cancere
fatale pentru populaţia expusă din zona dată.

1.2 SURSELE PRINCIPALE DE RADIAŢII DIN CNE-CANDU

În CNE tip CANDU sunt clasficate 6 categorii de potenţiale surse de radiaţii:

1. produsele de fisiune din combustibilul uzat;
2. tritiul din apa grea (pondere mult mai mică);
3. produsele de coroziune activate colectate în filtrele şi coloanele
schimbătoare de ioni;
4. componentele activate ale zonei active;
5. uraniul şi alte elemente grele din combustibilul proaspăt;
6. sursele radioactive utilizate pentru verificări şi testări.

Dintre acestea, primele trei sunt considerate ca fiind principalele surse de radiaţii
din unitatea nucleară (UN).
Accidentele cu împrăştieri radioactive semnificative pot fi iniţializate de
următoarele procese:
a. supraîncălzirea combustibilului din zona activă (ZA);
b. deteriorarea mecanică a combustibului uzat;
c. fisuri sau ruperi de conducte (SPTC-sistemul principal de transport al
căldurii sau sistemul moderatorului);
d. supraîncălzirea combustibilului uzat stocat.

3
 Ca urmare, se impun diverse acţiuni având ca obiective:
Î Elaborarea analizelor de accident, ca sursă de date şi informaţii pentru
celelate două categorii de acţiuni;
Î Reducerea acestor categorii de accidente;
Î Determinarea riscului specific fiecărui tip de accident şi a consecinţelor;

1.3 RISCUL ŞI PROIECTAREA CNE

Tabelul nr. 1 Acceptabilitatea riscului

Nivelul riscului Acceptabilitatea
pe an riscului
10-3 - nivel inacceptabil;
- accidentele implicând acest risc sunt dificil de considerat;
- când riscul atinge acest nivel trebuie să se iniţializeze o
acţiune imediată pentru a reduce pericolul.
10-4 - oamenii sunt dispuşi să cheltuiască bani publici pentru a
controla pericolul (ex: controlul şi semnalizarea traficului,
pompierii etc.);
- element de teamă: „viaţa salvată poate fi chiar a ta!!”
10-5 - oamenii încă îi recunosc o mare importanţă şi îşi
avertizează copii asupra acestor pericole (ex: înecul,
zborul cu avionul, armele şi otrăvurile);
- este acceptată inconvenienţa existenţei sale aşa cum
acceptăm înotul, zborul cu avionul;
- element de teamă: „nu înota singur!!”, „nu lăsa
medicamentele la îndemâna copiilor!!”.
10-6 - pentru individul oarecare nu reprezintă o grijă deosebită;
- oamenii sunt conştienţi de existenţa acestor accidente,
dar simt că lor nu li se pot produce.

În acţiunile menţionjate se are în vedere riscul (care reprezintă termenul de bază

pentru definirea finală a conceptelor de securitate) a cărui definiţie este:

RISCUL = Σ f i × ci ,
i

iar pentru evenimentele care pot avea consecinţe mari se consideră definiţia:

RISCUL = Σ fi × (ci )k ,
i
unde k > 1,
fi = frecvenţa aşteptată pentru manifestarea evenimentului „i”;
ci = consecinţele aşteptate pentru evenimentul „i”.

Plecând de la aceste date şi având în vedere reglementările legale se impun:

4
 Î Definirea riscului acceptabil;
Î Optimizarea riscului (după concepte ştiinţifice dar şi raţional definite);
Î Realizarea instalaţiilor astfel încât să respecte nivelul declarat de risc
acceptat, inclusiv demonstrarea acestui fapt.

-OBIECTIVE:
PROIECTAREA CNE
- procesul;
- controlul;
Instrumente Restricţii

- structura;
- securitatea. Principii şi practici Sistemul de
bune/corecte reglementări

Proiecte Standarde
curente PROIECTARE

CALCULE Accidentele
Metode bază de
ŞI
ANALIZE proiect

STANDARDE Discipline /
ştiinţe Public

CONSTRUIRE
UNITATE EVALUARE CRITERII
NUCLEARĂ PROIECT

Organism
de
- Public;
reglementare
- Cultură de
OPERARE securitate;
U.N. - Documentare;
- Pregătire;

Fig. 1.1 Analizele „accidente bază de proiect” şi proiectarea unei unităţi nucleare.

5
 Ca urmare, pentru un proiect dat, metodologia de bază trebuie să fie capabilă să
demonstreze succint că:
⇒ frecvenţa şi consecinţele posibilelor accidente sunt în limite acceptabile;
⇒ frecvenţa unui accident este atât de mică pe cât se declară.

Corespondenţa dintre nivelul (anual) al riscului unui potenţial accident şi gradul

său de acceptabilitate este definită în tabelul 1.

Din punctul de vedere al proiectării/realizării instalaţiilor, sunt abordabile 3

variante complementare prin care să se asigure respectarea nivelului declarat de risc
acceptat,:

1. Proiectare conform regulilor/normelor. De exemplu utilizând codul ASME

pentru vasele de presiune se reduce la valori foarte mici probabilitatea
producerii defectelor de material (confirmate prin experienţă şi analize). În
acest scop s-a elaborat o versiune specială pentru CNE;

2. Proiectare conform analizelor deterministe de securitate. Adică realizarea

unei proiectări care respectă o listă prescrisă de „defectări de bază”, elaborată
pe baza experienţei şi evaluărilor (DBA: Design Basis Accidents - Accidente
bază de proiect).

Figura 1.1 prezintă rolul/locul analizelor „accidente bază de proiect” în

proiectarea unei unităţi nucleare.

De observat faptul că respectarea standardelor reprezintă atât un instrument

util proiectării, cât şi o restricţie care îngreunează munca proiectanţilor.
Analizând această figură, se poate observa faptul că poziţia/opinia publicului
se oglindeşte în:
Ö Formularea criteriilor de evaluare a proiectelor pentru UN;
Ö Stabilirea politicii de operare a CNE.
3. Proiectare conform analizelor probabiliste de securitate (PSA). Adică
realizarea unei proiectări care respectă frecvenţa şi consecinţele prezise
(anticipate) ale defectărilor, optimizând modul de tratare a factorilor de înalt
risc.

Abordarea probabilistică furnizează astfel un cadru raţional pentru abordarea

deterministă şi este utilizabilă pentru a dirija, de la început şi în aceşti termeni,
studiile pentru o proiectare sigură.
In figura 1.2 este reprezentată îmbinarea dintre cele două tipuri de abordări.

6
 OBIECTIVELE
EXPERIENŢĂ SECURITĂŢII
NUCLEARE

Cerinţe deterministe Cerinţe probabiliste

Proiectarea
Accidente sistemelor
bază de limitative Accidente
proiect si de credibile
securitate

Analize de Analize
securitate probabilistice
Securitatea centralei
conform proiectului

Securitatea - Cultura de securitate;

centralei - Practici bune/corecte
în operare de operare.

Fig. 1.2 Analizele de securitate în proiectarea securităţii centralei nuclearoelectrice.

2. ORGANISME ŞI INSTITUŢII DE ÎNDRUMARE ŞI/SAU

REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL NUCLEAR

Industria nucleară în general şi exploatarea centralelor

nuclearoelectrice (CNE), în particular, trebuie să respecte numeroase
legi, norme şi reglementări concepute să asigure securitatea şi
exploatarea sigură a CNE, protecţia personalului de exploatare, a
populaţiei şi nu în ultimul rând a mediului înconjurător.

Adoptarea acestor legi, norme şi reglementări este controlată de

organismele legislative supreme ale statului (care emit legile cadru) şi
delegată, de aceste organisme, guvernului României şi, implicit, unor
instituţii guvernamentale specializate. În elaborarea legilor, normelor (cu

7
caracter de lege) şi recomandărilor se pleacă de la specificul naţional,
dar se iau în consideraţie şi recomandările unor organisme şi instituţii
internaţionale la care România a aderat.
Organizaţiile internaţionale elaborează recomandări şi ghiduri
pentru ţările membre, iar prin afilierea la o astfel de organizaţie, fiecare
ţară se angajează să respecte statutul organizaţiei, statut care implică
obligaţii dar şi drepturi pentru ţările membre. Acest fapt se materializează
prin adaptarea propriei legislaţii interne la recomandările şi la statutul
organizaţiei internaţionale.
În consecinţă, se poate vorbi de două categorii de organisme şi
instituţii de îndrumare şi/sau reglementare pentru domeniul nuclear,
implicit pentru domeniul CNE:
1. Organisme şi instituţii internaţionale (îndrumare,
coordonare şi control)
2. Organisme şi instituţii naţionale (reglementare, autorizare,
control şi îndrumare).

2. 1 ORGANISME ŞI INSTITUŢII INTERNAŢIONALE DE

ÎNDRUMARE ŞI COORDONARE

La nivel internaţional, domeniul nuclear este coordonat şi, într-un fel,

controlat de două instituţii:
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică ( A.I.E.A. ),
( International Atomic Energy Agency – I.A.E.A. )
- este subordonată Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU)
- are sediul în Austria (Viena).
Agenţia pentru Energie Nucleară ( A.E.N. ).
(Nuclear Energy Agency – N.E.A.)
- este subordonată Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi
Dezvoltare (OECD – Organisation for Economic Co-operation and
Development)
- are sediul în Elveţia (Geneva).
Adeseori aceste două organizaţii colaborează în elaborarea unor
recomandări, dar IAEA este cea care elaborează principalele norme
cadru şi recomandări pentru ţările afiliate, acordă asistenţă şi facilitează

8
colaborări. AEN are mai mult preocupări pentru latura financiară a
dezvoltării şi colaborării în domeniu.

2.1.1 AGENŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ENERGIE ATOMICĂ (A.I.E.A.)

2.1.1.1 DOMENII DE ACTIVITATE

AIEA este principala organizaţie interguvernamentală de cooperare ştiinţifică şi

tehnică în domeniul utilizării paşnice a tehnologiei nucleare.
A fost creată în anul 1957, ca organizaţie independentă, în cadrul structurilor
Naţiunilor Unite, ca finalizare a eforturilor depuse la nivel internaţional pentru
concretizarea propunerii pe care preşedintele de atunci al USA, D. Einsenhower, a
făcut-o încă din anul 1953 în faţa Adunării generale a ONU, în cadrul discursului său
intitulat “Atomul în slujba păcii”.
În acest discurs, preşedintele SUA propunea crearea unei instanţe internaţionale
împuternicită să controleze şi să promoveze utilizarea energiei atomice.

În statutul AIEA este stipulat faptul că:

“agenţia se străduie să urgenteze şi să crească contribuţia energiei atomice
pentru pacea, sănătatea şi prosperitatea întregii lumi. Ea trebuie să se asigure, în
limita mijloacelor de care dispune, că ajutorul furnizat de ea însăşi sau la cererea sa,
sau sub conducerea sa, sau sub controlul său, nu este utilizat într-un mod care ar
putea servi obiectivelor militare”.

La ora actuală, Agenţia oferă o vastă gamă de servicii, programe şi activităţi care
sunt gândite să corespundă nevoilor celor 131 de state membre.
Principalele direcţii de activitate ale AIEA sunt:
• transferul de tehnologie;
• securitatea nucleară;
• neproliferarea armelor nucleare.

a. Transferul de tehnologie

AIEA urmăreşte punerea, în serviciul dezvoltării societăţii umane, a

ştiinţelor şi tehnologiilor nucleare, în scopul unei dezvoltări durabile.
În acest scop trebuie stimulat progresul cunoştinţelor, dar şi aplicarea
lor în scopul soluţionării problemelor majore şi urgente ale umanităţii:
• foametea;
• bolile;
• gestionarea resurselor naturale;
• poluarea mediului;
• modificările climaterice.

9
 O bună parte dintre aceste activităţi, mai ales cele concentrate pe energia
nucleară, urmăresc problemele de securitate nucleară, gestionarea deşeurilor,
precum şi verificarea faptului că tehnologia nucleară este utilizată exclusiv pentru
obiective paşnice.

Ori de câte ori este convenabil, AIEA facilitează transferul tehnologiilor nucleare
către statele membre pentru utilizări medicale, agricole şi industriale, gestionarea
resurselor de apă şi alte aplicaţii. Programele desfăşurate în această direcţie
contribuie, direct sau indirect, la realizarea obiectivelor dezvoltării durabile şi
protecţiei mediului. Aceste aspecte au fost declarate în programul “Acţiunea 21” care
a fost adoptat în anul 1992 la Conferinţa ONU asupra mediului şi dezvoltării.

De asemenea, Agenţia dispune de laboratoare ştiinţifice care permit

fundamentarea şi executarea unor lucrări de cercetare în sprijinul activităţilor de
asistenţă şi de cooperare tehnică, cel mai des în colaborare cu Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU (FAO). În plus, ea cooperează cu FAO in
cadrul unui departament (divizie) mixt pentru promovarea aplicaţiilor izotopilor şi a
radiaţiilor în alimentaţie şi în agricultură. Sunt acoperite astfel domeniile selecţionării
plantelor, al fitogeneticii, lupta contra insectelor şi a dăunătorilor, irigaţia şi producţia
vegetală, sporirea şi conservarea alimentelor.

b. Securitatea nucleară (SN)

Rolul energiei nucleare în viitorul omenirii, depinde de calitatea performanţei,
sistematice şi confirmate, a ansamblului aplicaţiilor nucleare, din punctul de vedere al
securităţii. Deşi AIEA nu este un organism internaţional de reglementare, activităţile
sale în materie de SN vizează stabilirea unor acorduri multilaterale restrictive juridic,
care reprezintă mecanisme din ce în ce mai importante pentru consolidarea
securitaţii nucleare, a securitaţii radiologice şi a securitaţii deşeurilor în lume.
AIEA a elaborat coduri şi ghiduri de securitate pentru alegerea amplasamentelor,
proiectarea, realizarea, exploatarea şi calitatea CNE. Pentru a consolida permanent
în lume siguranţa exploatării CNE, Agenţia realizează – la cererea deţinătorilor de
CNE – evaluări şi, mai ales, examinări ale unităţilor (aceste acţiuni sunt realizate de
echipe internaţionale de experţi).

Plecând de la aceste norme şi recomandări, organismele naţionale de

reglementare au elaborat norme şi reglementări cu caracter de lege, în materie de
securitate nucleară.

c. Neproliferarea armelor nucleare

În cadrul eforturilor desfăşurate la nivel mondial, pentru împiedicarea proliferării

armelor nucleare, AIEA urmăreşte ca materialele nucleare să nu fie deturnate, de la
utilizarea lor paşnică, spre destinaţii militare. În acest scop statele membre ale AIEA
trebuie să semneze un “acord de garanţii”, prin care se angajează să desfăşoare
cercetări militare şi să nu încerce să producă armament nuclear.
Din momentul în care un stat membru ratifică acordul de garanţii, inspectorii
agenţiei supraveghează toate materialele nucleare declarate prin:

¾ inspectori permanenţi/temporari aflaţi la locul utilizării materialelor nucleare;

10
 ¾ supraveghere video permanentă a obiectivelor unde sunt utilizate/manipulate
materiale nucleare. Camere video montate în incinte protejate (securizate) iau
periodic imagini datate ale instalaţiei respective (de exemplu sala reactorului),
iar la 2…3 luni inspectorii agenţiei vin şi schimbă caseta video. La sediul
agenţiei, inspectorii confruntă imaginile de pe caseta video cu calendarul
declarat al activităţilor la instalaţia supravegheată şi cu conţinutul lor.

Fără acest sistem riguros de garanţii, comerţul şi transferul de tehnologie în

domeniul aplicaţiilor nucleare, ar fi imposibil. La începutul anului 2000 erau în vigoare
223 de acorduri încheiate cu 139 de ţări. Întărirea rolului agenţiei în acest domeniu
este un obiectiv permanent, pentru a se putea detecta cât mai bine eventualele
deturnări de materiale nucleare.

2.1.1.2 STRUCTURA ŞI RESURSELE FINANCIARE

Organismele directoare ale AIEA sunt:

¾ Consiliul guvernatorilor;
¾ Conferinţa generală.

Conferinţa generală este formată din reprezentanţii celor 131 state membre ale
AIEA (la 1 ian. 2000). La ora actuală, consiliul guvernatorilor este format din 35 de
membrii: 22 dintre ei sunt aleşi de către Conferinţa generală, iar aceştia mai propun
încă alţi 13 membri.

Notă: în octombrie 1999, Conferinţa generală a adoptat o rezoluţie prin care

numărul membrilor acestui consiliu este mărit la 43, dar această hotărâre va
fi transpusă în practică numai după ce ea va fi ratificată de toate ţările
membre.

¾ Secretariatul AIEA, având în frunte un director general, este însărcinat cu

executarea programului agenţiei, program aprobat de către Consiliu şi de
Conferinţa generală.

Resursele financiare ale AIEA sunt împărţite în două categorii:

- bugetul ordinar;
- contribuţiile voluntare.

De exemplu, pentru anul 1999, bugetul ordinar a fost de 224,3 milioane USD,
dintre care 214,6 milioane au fost asiguraţi prin contribuţiile statelor membre,
conform cotelor-părţi stabilite pentru acel an, în timp ce 4,9 milioane au provenit din
reţete rezultate din lucrări rambursabile şi 4,7 milioane din diverse alte reţete.

În anul 1999 contribuţiile voluntare la fondurile de cooperare tehnică, au fost

fixate la 73 milioane USD, dintre care 65 milioane au fost promise concret de către
unele state membre. De remarcat că ONU, câteva state membre ale Agenţiei, alte
organizaţii internaţionale şi alte surse au vărsat, la bugetul AIEA, resurse
extrabugetare totalizând 25,9 milioane USD în 1999.

11
a. Consiliul guvernatorilor

Consiliul guvernatorilor se reuneşte, în general de 5 ori pe an: în martie şi în

iunie, în septembrie, exact înaintea sesiunii ordinare a Conferinţei generale şi în
decembrie, imediat după reuniunea Comitetului de asistenţă şi de cooperare tehnică.
În afara acestor patru reuniuni, oarecum programate, mai poate avea loc – în funcţie
de necesităţi – încă o reuniune.

Î Analizează bilanţul, programul şi bugetul AIEA şi, în baza concluziilor, face

recomandări Conferinţei generale.

Î Examinează noile cereri de admisie, aprobă acordurile de garanţii şi

publicarea normelor de securitate ale AIEA.

Î Este însărcinat să delege – cu aprobarea Conferinţei generale – pe Directorul

general al AIEA.

b. Conferinţa generală

Conferinţa generală, care cuprinde toate statele membre ale AIEA, se reuneşte
odată pe an pentru a examina, mai ales, raportul Consiliului guvernatorilor pentru
anul precedent şi pentru a aproba bilanţul, programul, bugetul şi eventualele cereri
de admitere în AIEA. Conferinţa are calitatea de a cere Consiliului guvernatorilor să
prezinte rapoarte asupra oricărei chestiuni relative la funcţiunile AIEA.

Pe durata sesiunii ordinare anuale a conferinţei, sunt desfăşurate discuţii

generale privind politicile şi programul AIEA şi sunt examinate toate chestiunile pe
care Consiliul guvernatorilor, Directorul general sau statele membre le supun atenţiei
Conferinţei generale.

c. Secretariatul

Secretariatul AIEA, care reuneşte 2133 administratori şi funcţionari auxiliari,

execută programele şi activităţile aprobate de către organismele conducătoare ale
agenţei. El este condus de către Directorul general, cel mai înalt funcţionar al
agenţiei, care este numit pentru un mandat de patru ani. Directorul general este
ajutat de către şase directori adjuncţi, care conduc cele şase departamente în care
este structurată agenţia:

1. Departamentul “Energie nucleară”. Are ca obiective: energia de origine

nucleară, ciclul combustibilului şi gestionarea deşeurilor.

2. Departamentul “Securitate nucleară”. Are ca obiective: securitate nucleară,

securitate radiologică şi securitatea deşeurilor.

3. Departamentul “Ştiinţe şi aplicaţii nucleare”. Are ca obiectiv domeniul

utilizărilor paşnice ale tehnicilor nucleare.

4. Departamentul “Garanţii”. Are ca obiectiv verificarea utilizărilor paşnice.

12
5. Departamentul “Cooperare tehnică”. Are ca obiectiv transferul de tehnologie.

6. Departamentul “Gestionare”. Are ca obiective: politicile, serviciile juridice şi

sprijinul administrativ.

DIRECTOR GENERAL

Secretariatul Biroul pentru

controlul intern
directorilor financiar

Biroul pentru relaţii

externe şi coordonarea
politicilor

DEPART. DE DEPART. DE DEPART. DE DEPART. DEPART. DEPART.

COOPERARE ENERGIE SECURITATE ADMINISTRATIV PENTRU PENTRU
TEHNICĂ NUCLEARA NUCLEARA ŞTIINŢE ŞI GARANŢII
APLICAŢII
NUCLEARE

Serviciul mixt Operaţiuni A

Planificare, Energia Securitatea Serviciul FAO/AIEA
coordonare deorigine instalaţiilor pentru tehnici
şi nucleare
juridic
nucleară nucleare în
evaluare alimentaţie şi
agricultură Operaţiuni B
Asia, Ciclul Securitatea Serviciul buget
Africa de combusti- radiologică şi şi finanţe
Est, bilului securitatea
deşeurilor Serviciul
Pacific nuclear şi Operaţiuni C
"Sănătate
tehnologia
deşeurilor Servicii umană"
Europa, generale
America
Servicii
Latină, Asia Serviciul tehnice
de Vest Documentare Serviciul pentru "Ştiinţe fizice
ştiinţifică şi conferinţe şi şi chimice"
tehnică documentare
Tehnologia
Laboratoarele informării
PENTRU
agenţiei relative la
Serviciul de ŞTIINŢE ŞI
garanţii
informare

Laboratorul
pentru mediul Concepte şi
Serviciul marin planificare
"Personal" (în MONACO)

Fig. 2.1 Organigrama A.I.E.A.

13