Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
După Sombart, deosebim două epoci de dezvoltare agricolă: una în care țara stă să în
relație de colonie față de alte țări cu capitalism înaintat, iar alta, în care capitalismul,
dezvoltându-se în propia țară încurajează agricultura să se industrializeze.
Ștefan Zeletin adaugă că, în prim stadiu , agricultura înapoiată este silită să producă
pentru schimb, practicând astfel capitalismul comercial sau de camată, urmând ca în stadiul
următor să se transforme în capitalism industrial. Daca ar avea valabilitate cele menționate mai
sus, asta înseamnează că agricultura nu poate avea caracterul de producție capitalistă, deoarece
nu întâlnim noțiunea de interprindere, salariați sau profit.
Astfel încă din secolul XVI, în unele din statele apusene, apar economiile naționale, lupta
cu forțele feudale etc, moment în care capitalismul de camătă și cel comercial dă naștere unei noi
forme de avuție, independentă, de această dată, de stăpânirea pământului, asupra căreia
propietarul avea un drept absolut de dispoziție. De îndată ce se dezvoltă economia banului, a
schimbului și a mijloacelor de transport, care încetinesc ciurculația lor datorită faptului că țăranii,
sub impulsul lipsei de interes în regimul muncii de clacă și sub povara dărilor, lucrau prost
pământul, producția era scăzută. Infiltrarea capitalului comercial și de camătă în industrie nu se
putea face fără existența unor oameni liberi, care să nu fie legați de glie, să nu fie iobag sau
subjugat de altă persoană. Eliberarea pământului de toate sarcinile și limitele folosinței, crearea
dreptului de propietate privată și eliberarea deplină a muncitorului, prin îndepărtarea lui de
mijloacele de producție , formează cele două forțe de distrugere a vechiului regim agrar și
pârghiile de rezistență ale noului regim capitalist. Desigur, în realitate acest proces de distrugere
și creație s-a bucurat de aceeași evoluție peste tot, forma clasică a acestei dezvoltări se găsește de
exemplu, în Anglia. În a doua jumătate a secolului XV începe un nou curs al evoluției sociale,
dezvoltându-se industria lânii, sporind cererea de lînă și munca fiind mai rară și scumpă, lorzii
preferă să utilizeze pământul pentru creșterea oilor,lucru ce presupunea mai puține costuri, mai
puțini muncitori. Această mișcare a fost un prilej pentru a înlătura clasa cultivatorilor mici de
pământ, ceea ce a dus la desființarea micilor propietăți și a dus la favorizarea marilor propietăți.
Reforma, care era o expresie a individualismului, a creat starea de spirit favorabilă dezvoltării
întreprinderilor agricole și comercializării pământului, ceea ce era o sursă de profit. Tendința
generală a noii revoluții agrare a fost democratizarea agriculturii prin acțiunea simultană de
consolidare și extensiunea a propietății țărănești și partajarea marilor domenii funciare. Baza de
realizare a acestei tendințe nu putea fi creată decât prin desființarea sitemului feudal. Țelurile
practice au fost, în primul rând, consolidarea propietății țărănești existente prin întregirea
parcelelor ei până la minimum de suprafață necesar pentru organizarea unei gospodării raționale.
Rostul abolirii sistemului feudal a fost eliberarea terenului, pentru lăsarea unui drum
liber, unde se vor desfășura acțiuni ale forțelor economice și sociale noi ale capitalismului.
Influența exercitată de dezvoltarea capitalismului asupra clase țăranilor este în funcție de regimul
agrar sub care se găsește. Zeletin neagă, zicând că indiferent de regimul agrar de după
emancipare, mizeria țărănimii este fatală în starea de tranziție –”La începuturile sale,
capitalismul e destul de tare, pentru a smulge țărănimea din vechea ei așezare feudală; este însă
prea slab pentru a o ridica în noua așezare burgheză. Cu alte cuvinte, capitalismul dezleagă în
faza aceasta pe țăran de pământul de care îl lipise regimul feudal, și-l preface în om liber, dar nu
încă în stare a da de lucru acestor armate de muncitori liberi, creați fie în chip brusc, ca în
Anglia, fie prin fărămițarea treptată a loturilor de împropietărire, ca pe Continent.” El
completează susținând că această menire socială o poate îndeplini capitalismul mai târziu, când
va izbuti să întemeieze o industrie națională înforitoare. Agricultura a progresat, până la 1850,
numai pe marile domenii din vest. În 1870 emanciparea s-a terminat, căile ferate aveau o
influență de două decenii, înestrat cu controlul pământului sau, mai bine instruit, adus prin căile
ferate în contact cu piețele îndepărtate, țăranul se trezea ‘din somnul cel lung’. Nașterea formelor
de viață capitalistă exercită o acțiune mai puternică pentru dezvoltarea economiei naturale și are
o influență la fel de puternică, asupra soartei clasei țărănești. Capitalismul luptă împtriva
economiei naturale, în orice formă (deci și împotriva feudalismului) și prin orice mijloace:
revoluții, războaie, presiune fiscală și ieftinătatea mărfurilor.
Surprinzător sau nu, capitalismul nu a vut loc în toate țările din Europa. Occidentul, în a
doua jumătate a secolului XIX, a îmbrățișat ideea de capitalism, evoluând diferit ca formă și
întindere în timp. Referitor la ideea de capitalism occidental, Maximilian Weber în lucrearea
Wirtschaftgeschichte, afirmă categoric că organizația capitalistă este propie numai occidentului:
„nicăieri nu mai regăsim această organizare a muncii în forma de întrepindere cum o cunoaște
occidentul”(Wirtschaftgeschichte, p 239). Deoarece această evoluție, spune el, s-a produs numai
în occident, atunci motivul trebuie căutat în anumite trăsături din evoluția generală a culturii sale.
Doar occidentul, cunoaște un stat în înțelesul modern, cu administrație legală, funcționari
specialiști drept constituțional, drept juridic, creat de juriști, interpretat și aplicat rațional. Numai
aici se găsește noțiunea de cetățean și oraș în înțelesul specific al expresiei.