Sunteți pe pagina 1din 18

DOAGĂ IOANA

MASTER AN II
Analiza de corelare al sistemului axiologic cu sistemul de deprinderi si
abilitati

1. Aspecte generale privind deontologia functiei publice

Termenul „deontologie” provine din grecescul „deontor” care


inseamna ceea ce se cuvine si „logos” care inseamna stiinta.
Deontologia poate fi desemnata ca fiind ansamblul normelor etico-
juridice care contureaza un comportament profesional sau privat.
Pornind de la definitia generala data deontologiei, putem sa
particularizam deontologia functionarului public si sa o definim ca fiind
ansamblul normelor ce guverneaza comportamentul profesional si privat al
functionarului public, ca titular al functiei publice.
In situatia in care functionarul public a incalcat normele privind deontologia
functiei publice, respectiv, si-a incalcat obligatiile profesionale deduse din
raportul de functie publica precum si normele de comportament in interiorul
si in afara institutiei publice, intervine raspunderea disciplinara a acestuia.
Prin astfel de abateri disciplinare, functionarul public isi lezeaza demnitatea
si prestigiul, statutul sau socio-profesional si moral.
Reglementarea comportamentului profesional al functionarului public
se face atat prin dispozitii constitutionale cu valoare de principiu, cat si prin
acte juridice emise de organul legislativ, alte categorii de acte normative, dar
si cu ajutorul normelor cutumiare, in special in domeniul diplomatiei sau al
jurisprudentei.

DEFINIREA CONCEPTELOR UTILIZATE


Funcţia publică - este un complex de atribuţii specifice, prestabilite legal,
cu care sunt dotate serviciile publice, atribuţii exercitate în mod continuu de
către persoane fizice legal investite, în vederea satisfacerii intereselor
generale ale membrilor societăţii.
Funcţionarul public - este persoana numită, într-o funcţie publică şi
investită în mod legal cu atribuţiile acesteia, persoană titulară de drepturi şi
obligaţii chemată să le exercite în scopul realizării competenţei autorităţii
publice sau instituţiei publice din care face funcţia publică.
Functia in cadrul administratiei publice, poate fi definita “ca un ansablu de
atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si in
executarea legii, atributii pe care le indeplineste o persoana fizica angajata

1
intr-un organ al administratiei publice si care are abilitatea legala de a
indeplini aceste atributii ale administratiei publice”.
Fiecare functie publica se caracterizeaza prin anumite trasaturi, dar
tuturor functiilor publice le sunt comune urmatoarele
functia publica reprezinta un complex de drepturi si obligatii, care nu sunt
facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;
de asemenea functia publica are caracter de continuitate care decurge din
insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem
concluzia ca functia publica nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie
confundata functia insasi cu realizarea ei;
functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este
rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda
persoanei care exercita functia;
functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;
Asupra functiei publice exista mai multe tipuri de conceptii pe care
le au in general, functionarii:
functia publica este vazuta ca:
*o meserie de contact cu publicul (functiile de ghiseu, functiile prin care se
realizeaza anumite prestatii in favoarea cetatenilor, functile prin care se
exercita controlul de vama, de bilete de tren etc.);
*o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, functionarul nefiind intr-
un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijeaza
circulatia trenurilor);
mijloc de exprimare a autoritatii, functie ce le da functionarilor anumite
satisfactii;
*functia publica este privita prin natura sa ca o functie sociala; aceasta
implica de la inceput ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie de a
se preocupa de cauza publica.
Functionarul pubic este, deci, persoana fizica investita cu o functie
publica cu caracter de permanenta in serviciile autoritatii centrale sau locale,
ori in institutiile publice care apartin acestora. Ocuparea functiei de catre
functionar, in mod legal se face prin simpla investire sau prin investirea
urmata de incheierea unui contract de munca, sau prin simpla incheiere a
unui contract de munca.

COMUNICAREA
Procesul care satisface aceste trebuinte ale omului si care este în stransa
legatura cu latura sociala a acestuia este comunicarea. Procesul comunicarii,
in sine, poarta cinci intelesuri majore:
2
Comunicarea reprezinta intelegerea dintre doua sau mai multe entitati
Aceasta inelegere se bazeaza pe transfer si contratransfer informational.
Altfel spus, intelegerea se bazeaza pe emisie de informatie, pe perceptia si
darea unui sens acestei informatii.
Intelegerea dintre doua entitati se realizeaza in baza unui principiu si anume:
orice entitate emitenta trebuie sa aiba capacitatea de a se transforma intr-o
entitate receptoare si orice entitate receptoare trebuie sa aiba capacitatea de a
se transforma intr-o entitate emitenta. Procesul comunicarii, ca intelegere,
este unul circular in care cele doua entitati participante isi schimba mereu
rolurile.

Comunicarea inseamna si comunitate


Pe baza procesului de comunicare-intelegere, mai multe entitati ce comunica
intre ele pot ajunge la concluzii, teluri, norme, valori si principii comune
fiind capabile, astfel, sa creeze structuri sociale intragrup.
Prin procesul de comunicare comunitatile nu numai ca se creeaza dar ele se
si dezvolta si din pacate se si distrug.

Comunicarea vazuta ca participare sau coparticipare


Comunicarea este un proces in care se cedeaza si se primesc informatii. Este
un proces implicativ in care participarea membrilor unui anumit grup este
necesara. Aceasta participare nu trebuie înteleasa ca fiind existenta doar la
nivelul procesului de comunicare deoarece existenta grupurilor si a
actiunilor comune ale acestora implica participarea. Coparticiparea
reprezinta o implicare partiala. In orice grup exista un nucleu constant care
participa efectiv la realizarea telului propus si duce tot greul actiunilor si
exista si anumite elemente care nu sunt nici ostile dar nici pasive dar care
participa, uneori, doar la anumite actiuni in vederea atingerii acelui tel
comun.

Comunicarea poate fi inteleasa si ca organizare


Existenta grupurilor si mai ales a structurilor sociale formale din cadrul
acestora implica, alaturi de norme, legi, reguli, ierarhizare, automat si
organizarea. Putem afirma ca unul dintre marile avantaje ale organizarii
actiunilor este reprezentat de scurtarea perioadei de timp in care se atinge
telul propus. Un alt mare avantaj al organizarii este cresterea nivelului de
siguranta al membrilor grupului precum si increderii in ceea ce priveste
atingerea telului propus. Ultimul mare avantaj pe care o sa-l evidentiem
legat de organizare este reprezentat de posibilitatea controlului actiunilor.
3
La nivel macro, comunicarea-organizare se imparte in doua, rezultand
comunicarea-organizare intrasistemica, caz in care focalizarea se manifesta
in interiorul sistemului si comunicarea-organizare intersistemica, situatie in
care actiunile sunt axate pe legatura sistem-sistem.

Comunicarea este şi neintelegere


Intelegerea este valenta pozitiva sub care recunoastem, in general,
comunicarea iar neintelegerea este cea negativa ce poate avea, de cele mai
multe ori, efect pozitiv. Neintelegerea poate sa apara intre emitator si un
receptor atunci cand fluxul informational este bruiat sau cand sursa de
zgomot este prea puternica. Comunicarea-neintelegere se poate datora insa si
neintersectarii sau intersectarii pe falii foarte restranse a repertoriilor
entitatilor participante la transferul şi contratransferul informational. O alta
cauza a neîntelegerii dintre doua sau mai multe entitati este reprezentata de
diferenta de opinii, de pareri dar mai cu seama de diferenta dintre interesele
acestora.

Memorarea
informatiilor

Dobandirea Preluarea Prelucrarea Predarea


informatiilor informatiilor informatiilor informatiilor

Transmitere
publică

Comunicarea între instituţia publică şi cetăţeni


Autorităţile publice trebuie ca, prin întreaga lor activitate, să urmărească
satisfacerea interesului general al populaţiei, iar instituţiile administraţiei
publice au obligaţia să se apropie de membrii colectivităţilor locale şi să
menţină un contact permanent cu aceştia. În acest sens, administraţia publică
trebuie să comunice, să fie deschisă dialogului, să respecte şi să ia în
considerare cetăţeanul.

4
Comunicarea publică reprezintă forma de comunicare ce însoţeşte
activitatea instituţiilor publice în vederea satisfacerii interesului general.
Mesajele transmise cuprind informaţii de utilitate publică. Astfel
comunicarea publică trebuie să facă cunoscute cetăţenilor existenţa
oraganizaţiilor din sectorul public, modul de funcţionare şi atribuţiile
acestora, legalitatea şi oportunitatea deciziilor adoptate. Totodată, prin
comunicarea publică se urmăreşte cunoaşterea nevoilor şi dorinţelor
populaţiei pentru ca instituţiile publice, prin rolul şi atribuţiile pe care le
deţin, să vină în întâmpinarea acestora, realizând astfel un interes general.
Comunicării publice îi revine rolul de a convinge, că prin politicile
instituţionale realizate, precum şi prin deciziile publice adoptate, se
urmăreşte un interes general, obţinându-se astfel adeziunea cetăţenilor.
Cetăţeanul trebuie să fie informat cu privire la existenţa şi modul de
funcţionare a serviciilor publice, trebuie ascultat când îşi exprimă
nemulţumirea, trebuie să-i fie luate în considerare dorinţele şi nevoile.
In cadrul instituţiilor publice locale, comunicarea publică are următoarele
forme:
*punerea la dispoziţia cetăţenilor a informaţiilor de interes local;
*prezentarea şi promovarea serviciilor publice oferite de colectivităţile
locale;
*promovarea instituţiilor publice şi a colectivităţilor teritoriale.
Cetăţenii vin în contact cu instituţiile publice locale şi, ca urmare, au nevoie
să ştie cum se adresează pentru satisfacerea unui interes legitim, ce
documente trebuie să completeze, ce proceduri trebuie să urmeze.
Instituţiilor publice locale le revine obligaţia de a pune la dispoziţia
publicului informaţii cu caracter practic, de natură să facă cunoscute
cetăţenilor regulile pe care trebuie să le respecte în demersurile lor, să le
înlesnească accesul acestora în raport cu serviciile publice locale.1
O relaţie deschisă, de parteneriat, va uşura fluxul de informaţii în ambele
sensuri. Iniţiatorul acestei relaţii trebuie să fie instituţia administrativă, care
are obligaţia să caute modelele cele mai eficiente şi specifice pentru
realizarea feed-back-ului şi pentru cunoaşterea resurselor locale.
Buna funcţionare a comunicaţiilor facilitează administrarea şi controlul
proceselor de prestare, al operaţiilor din care se compun diferitele procese
şi are un impact puternic asupra comportamentului funcţionarilor publici,
a eficienţei şi oportunităţii în interacţiunile cu cele mai diverse categorii de
cetăţeni.

Comunicarea între funcţionarul public şi cetăţean


1

5
În procesul comunicării, relaţia funcţionar public-cetăţeni constituie
substanţă a actului de administraţie publică.Unităţile comunicaţionale,
respectiv funcţionarul public (ca emiţător) şi cetăţeanul (ca receptor de
mesaje) au obiective clare: emiţătorul îşi propune să informeze, să convingă,
să îndrume, să capteze interesul, să fie eficient, iar receptorul se va strădui să
fie atent, să înţeleagă, să reţină.
Comunicarea cu cetăţenii se realizează prin: expuneri, activităţi de
informare, dezbateri, sesiuni de comunicări, programe de investigare,
activităţi cu caracter cultural-educativ, participare la concursuri, publicaţii
proprii, afişiere, transmiterea prin forme scrise sau orale de informaţii
diverse spre şi dinspre structurile de conducere şi de specialitate ale
instituţiilor de administraţie publică.
Liderii din administraţia publică trebuie să acorde o atenţie deosebită
antrenării funcţionarilor publici în facilitarea comunicării dintre aceştia şi
cetăţeni. În acest sens, putem identifica următoarele sarcini:
*diagnosticarea problemelor;
*culegerea, verificarea şi diseminarea informaţiilor;
*trasmiterea rezultatelor evaluării informaţiilor;
*rezolvarea conflictelor.
Pentru realizarea acestor sarcini, pot fi avute în vedere următoarele
căi de rezolvare:
*ascultarea activă;
*stimularea autoanalizării problemelor;
*controlul tonului vocii;
*cultivarea întelegerii şi toleranţei;
*detensionarea atmosferei.
Parteneriatul interactiv funcţionar public-cetăţean presupune circulaţia
informaţiei în ambele sensuri. Dincolo de aspectele oficiale, instituţionale,
relaţia funcţionar public-cetăţean trebuie să conţină o anumită doză de
informaţii.
Comunicarea este absolut esenţiala pentru organizare. Este evident că
fără comunicare nu poate fi organizare, căci atunci nu există posibilitatea ca
grupul să influenţeze comportamentul individului. Pe lângă aceasta,
disponibilitatea anumitor tehnici de comunicare va determina, în mare parte,
modul în care funcţiile de luare a deciziilor pot şi trebuie distribuite în
instituţie.
.

Profesionalismul este principiul care le impune funcţionarilor


publici să-şi îndeplinească exemplar atribuţiile şi sarcinile de servici.
6
Corelativ acestui principiu sistemele administrative şi-au dezvoltat un sistem
de perfecţionare şi pregătire continuă, atât în interiorul autorităţilor cât şi
prin instituţii specializate din cadrul ministerelor de resort sau din afara
administraţiei dar în raport contractual cu instituţiile beneficiare. În România
există centru regionale de pregătire şi perfecţionare contină precum instituţii
universitare care asigură cursuri postuniversitare de perfecţionare. Prin
ordonanţa 82/2002 s-a înfiinţat Institutul Naţional de Administraţie.

Clauza de confidentialitate
La articolul 26 din Codul Muncii se precizeaza: "Prin clauza de
confidentialitate partile convin ca, pe toata durata contractului individual de
munca si dupa incetarea acestuia, sa nu transmita date sau informatii de care
au luat cunostinta in timpul executarii contractului, in conditiile stabilite in
regulamentele interne, in contractele colective de munca sau in contractele
individuale de munca."
Exista si o prevedere care este valabila atat pentru angajator, cat si pentru
angajat. "Nerespectarea acestei clauze de catre oricare dintre parti atrage
obligarea celui in culpa la plata de daune-interese."
In alte tari se semneaza un fel de clauza de confidentialitate inca de la
interviul de angajare, de obicei la cel de-al doilea prin care trece candidatul.
Acest model este preluat si in noul Cod al Muncii romanesc, la aliniatul 5
din articolul 17: "Cu privire la informatiile furnizate salariatului, prealabil
incheierii contractului individual de munca, intre parti poate interveni un
contract de confidentialitate."
Confidenţialitatea este obligaţia funcţionarilor publici de a nu face publice
problemele petenţilor cu care au fost însărcinaţi să le rezolve, sau să nu facă
publice actele sau anchetele de la dosar. Spre exemplu obligaţia asistenţilor
sociali de a nu face cunoscut situaţia situaţia unei anumite persoane sau
familii decât celor în drept a rezolva cazul social respectiv.

Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate


prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri. Aceste semnale pot
repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin
cuvinte.
A. Mehrabian si M. Weiner au fost primii care au studiat limbajele neverbale
si au constatat că proporţia în care folosim limbajul verbal şi limbajele
neverbale este, în comunicarea orală, urmatoarea: 7% cuvinte, 38%
paralimbaj (în principal intonaţia şi inflexiunile vocii), 55% alte elemente de
limbaj neverbal (în principal expresia feţei, gesturile şi postura corpului).

7
Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind
neverbal.2
De cîte ori comunicăm, noi trimitem în exterior mesaje şi prin intermediul
altor mijloace. Chiar atunci când nu scriem sau vorbim, noi totuşi
comunicăm ceva, uneori neintenţionat. Evident, noi putem utiliza imagini
pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a înlocui cuvintele sau, mai
important, pentru a întări mesajul verbal. Dar, voluntar, sau involuntar, când
vorbim, comunicăm de asemenea prin:
• expresia feţei- un zâmbet, o încruntare;
• gesturi- mişcarea mîinilor şi a corpului pentru a explica sau accentua
mesajul verbal;
• poziţia corpului- modul în care stăm, în picioare sau aşezaţi;
• orientarea- dacă stăm cu faţa sau cu spatele către interlocutor;
• proximitatea- distanţa la care stăm faţă de interlocutor, în picioare sau
aşezaţi;
• contactul vizual- dacă privim interlocutorul sau nu, cât şi intervalul de
timp în care îl privim;
• contactul corporal- o bătaie uşoară pe spate, prinderea umerilor;
• mişcări ale corpului- pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a
încuraja interlocutorul să continue;
• aspectul exterior- înfăţişarea fizică sau alegerea vestimentaţiei;
• aspectele nonverbale ale vorbirii- variaţii ale înălţimii sunetelor, tăria lor
şi rapiditatea vorbirii, calitatea şi tonul vocii (denumite uneori “paralimbaj”);
• aspectele non-verbale ale scrisului- scrisul de mână, aşezare, organizare,
acurateţe şi aspectul vizual general;
Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este uneori denumit
“metacomunicare” (cuvântul grecesc “meta” înseamnă “dincolo” sau “în
plus”). “Metacomunicarea” este deci ceva în plus faţă de comunicare şi
trebuie să fim totdeauna conştienţi de existenţa sa. Trebuie să subliniem că
metacomunicarea, care însoţeşte orice mesaj, este foarte importantă.

DreptateA: Principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i


se cuvine şi să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaşte
drepturile fiecăruia şi de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ♢ Loc. adv.
Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept,
echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat.

8
Punctualitate: exactitate, exactitudine. (~ cu care a venit la întâlnire.) 2.
promptitudine. (Om de o rară ~.)/Însuşirea de a fi punctual; exactitate,
regularitate în executarea unei lucrări
Responsabilitatea este principiul conform căruia funcţionarul public trebuie
să poarte responsabilitatea pentru actele sale. În acest sens există şi protecţia,
reglementată în toate sistemele de drept, pentru funcţionarii publici prin
facultatea de a discerne toate chestiunile care îi sunt supuse atenţiei de
problemetica specifică realizării competenţilor funcţiei publice pe care o
exercită.
P. Fauconnet (La responsabilite. Etude de sociologie, 1920) considera că r. a
evoluat de la forma obiectivă, dominantă în societăţile arhaice, la cea
subiectivă, caracterizînd societăţile moderne. În societăţile marcate de
conformism, constrîngerea exercitată de instanţele socializatoare şi de
control determină consolidarea unei morale eteronome şi expiatoare şi a unei
r. obiective. În societăţile moderne, caracterizate prin diferenţiere socială şi
solidaritatea de tip organic, se pune accentul pe cooperare, care presupune
autonomia părţilor şi o morală a respectului, stînd la baza r. subiective
(intenţionale). R. şi sancţiunea sînt disociate în acest caz. Cele două forme
de r. coexistă, cu ponderi diferite, în toate tipurile de societăţi, dar accentul
s-a mutat, în cursul istoriei, de la r. obiectivă, colectivă şi transmisibilă la r.
subiectivă, individualizată şi interiorizată.

Rezistenta:
♢ forţă care se opune efectului unei alte forţe.. II. împotrivire, opoziţie;
(spec.) respingere a atacurilor inamicului.
♢ piedică, obstacol, greutate. Calitatea unui corp de a rezista la acţiunea
unui alt corp (care tinde să-l rupă).
♦ Forţa de opunere a unui mediu la realizarea unei acţiuni. II. (Fig.)
Împotrivire, opoziţie.
♦ Piedică, obstacol, greutate /Faptul de a rezista; împotrivire, opoziţie,
apărare împotriva unui atac.
♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului şi menţinerea poziţiilor
proprii. 1. Calitatea de a fi rezistent.
♦ Forţa de opunere a unui mediu la realizarea unei acţiuniValorile
functionarului public se schimba "de fatada" odata cu schimbarea valorilor
sefilor, fapt care se concretizeaza intr-o foarte serioasa rezistenta la
schimbare.

Succesul unui management performant in administratie este proportional cu


gradul de implicare si de motivare a functionarului public.
9
De aceea, obiectivitatea, transparenta si consecventa in evaluarea
performantelor profesionale reprezinta elemente esentiale care influenteaza
angajamentul functionarului public in institutia publica si in relatiile cu
cetatenii.

Libertate:Posibilitate a unui sistem (persoană, grup, organizaţie,


colectivitate) de a realiza finalităţile sale. Pentru sistemele social-umane,
caracterizate printr-o logică proprie, cristalizată în finalităţi specifice,
posibilitatea de a realiza aceste finalităţi reprezintă o cerinţă funcţională
fundamentală. Cu cît un sistem social prezintă o autonomie funcţională mai
ridicată, dinamica sa fiind orientată de finalităţi proprii, cu atît l. va constitui
pentru el o cerinţă mai accentuată, luînd forma idealului, aspiraţiei,
revendicării.
♦ Libertatea are două nivele:
Un nivel negativ - eliberarea de factori perturbatori care împiedică realizarea
finalităţilor proprii. Funcţionarea autonomă a unui sistem poate fi stînjenită
fie de dominaţia unui alt sistem (constrîngere), care îi limitează posibilităţile
de acţiune impunîndu-i o orientare care nu îi este proprie, fie de procese
perturbatoare induse din afară, limitări ale propriei funcţionări (boală,
accidente, criminalitate, insecuritate, criză economică, războaie etc.). În
acest sens, eliberarea apare ca o aspiraţie pe care o găsim frecvent
cristalizată fie la nivel individual, fie colectiv,
Un nivel pozitiv - posibilitatea instrumentală de a realiza finalităţile proprii.
Eliminarea constrîngerii, minimizarea proceselor perturbatoare induse din
exterior reprezintă doar o condiţie a funcţionării autonome; existenţa unor
posibilităţi de realizare efectivă a acestor finalităţi reprezintă a doua condiţie,
implicînd existenţa cunoştinţelor, tehnicilor necesare.
Libertatea este posibilitatea, efortul unui sistem de a-şi promova propriul
determinism, determinismul interior, aşa cum acesta este cristalizat sub
formă de finalităţi.
♦În sociologia actuală, tema l. este legată în mod special de modificările
profunde ale relaţiei dintre individ şi colectivitate, de tranziţia de la formele
tradiţionale ale autorităţii la democraţie şi participare.

Spirit de echipa: Conţinutul şi rolul spiritului de echipă:


• stabilirea unei misiuni şi a unor scopuri clare la care aderă persoanele;
• derularea de procese decizionale participative;
• motivarea puternică, individuală şi de grup, pentru a contribui la realizarea
ţelurilor comune.

10
Clement sugerează apariţia şi manifestarea spiritului de echipă în condiţiile
participării şi dirijării procesului de către leader.
Heifetz aste de părere că atunci când oamenii sunt supuşi unui mare stress
din cauza diferenţei dintre felul în care lucrurile sunt şi cum ar dori ei să fie,
ei au două tendinţe la fel de disfuncţionale:
• Prima este să încerce să dea vina pentru acest stress pe o anumită persoană
sau organizaţie - să găsească un „ţap ispăşitor”. Această atitudine simplifică
problema şi oferă o modalitate de îndepărtare a stress-ului.
• Cea de-a doua este să caute o persoană drept salvator - să aibă încredere
nelimitată în capacitatea unui anumit individ de a-i „conduce” departe de
dificultăţi. Aproape întotdeauna dictatorii ajung la putere într-o perioadă de
stress naţional, când oamenii caută cu disperare pe cineva care să le rezolve
problemele.
Comunicarea e esenţială. Liderul este cel care ascultă, se consultă, se
implică, explică atât de ce, cât şi ce trebuie făcut. „...Lăudaţi cu voce tare,
criticaţi încet.” (Catherine The Great).

Spirit de conducator: A fi un leader inseamna, in primul rand, a fi viu, a-ti


pastra creativitatea, curiozitatea, compasiunea si dragostea pentru oameni
chiar si atunci cand esti umilit, inabusit sau redus la tacere. Dar oameni de
toate culorile/rasele, din orice colt al lumii, se auto-protejeaza si se izoleaza
din frica de esec. Auto-protejarea are sens atata timp cat pericolele sunt
adevarate.

Atunci cand te ascunzi si nu mai esti tu insuti, cand lupti sa supravietuiesti si


sa te autoconservi, risti, in egala masura, sa pierzi insasi esenta - inocenta,
curiozitatea si compasiunea. Acestea devin cinism, aroganta si nesimtire.
Cea mai dificila sarcina a unui leader este sa invete sa treaca peste suferinta.

A conduce si, totodata, a-ti depasi stress-ul personal care vine odata cu
procesul de conducere, necesita disciplina interioara.
A conduce inseamna a-ti dezvolta capacitatea de a te gestiona singur, de a-ti
administra cu intelepciune propriile resurse psihice si fizice. Exista sapte
pasi simpli, practici prin care responsibilitatea de leader poate fi indeplinita
pana la capat, fara a pierde din eficienta sau a ceda la presiuni:

1. Leadership-ul este atat activ, cat si reflexiv.


Fiecare om poate alege intre a fi participant sau observator. Walt Whitman a
descris acest lucru ca fiind, in acelasi timp, "inauntrul si in afara jocului".
Chiar daca asta este usor de inteles, devine mult mai dificil de pus in
11
practica. De regula, in loc sa mentinem o perspectiva asupra evenimentelor
care ne inconjoara, suntem absorbiti de ele.
2. Distinctia dintre sine si rol
Un leader poarta cu el responsabilitatea fata de ceilalti si trebuie sa distinga
intre sine si rolul pe care il joaca la un moment dat. El trebuie sa interpreteze
reactiile celorlalti la actiunile sale drept reactii la rolul pe care il joaca si
perspectiva pe care o reprezinta intr-o anumita situatie. A face distinctia
intre sine si rol, fara insa a tine emotiile si pasiunile la distanta, ne permite sa
nu interpretam gresit anumite semnale si sa nu luam personal diverse
declaratii si evenimente care nu sunt indreptate neaparat impotriva persoanei
noastre.
3. Externalizarea conflictului
Distinctia dintre sine si rol ajuta la externalizarea conflictului, atragand
atentia asupra problemelor si conducand la conturarea cauzelor si actorilor
conflictului. Internalizarea conflictului cauzeaza probleme si conduce la
interpretari gresite ale situatiei. Problema devine imediat personalizata si
este interpretata ca o problema personala, chiar daca nu este cazul. Mai mult,
ea conduce la lipsa de actiune pentru ca permite oamenilor sa-si indrepte
atentia catre alte persoane si sa 'paseze' responsabilitatea catre acestea. In
plus, persoana angrenata intr-un conflict care ameninta sa escaladeze, se
simte datoare sa reactioneze si sa se apere, ceea ce perpetueaza aceasta
dinamica.
4. Partenerii
Chiar daca greutatea responsabilitatii fata de sperantele si durerile celorlalti
apasa pentru o vreme pe umerii tai, leadership-ul nu poate fi exersat de unul
singur. Orice leader are nevoie de sustinere pentru a distinge clar sinele de
rol si a identifica problemele care exista.
Partenerii sunt, in general, de doua tipuri: confidentul si aliatul. Confidentul
este acea persoana care ne ofera sustinerea de care avem nevoie pentru ca, la
randul nostru, sa-i putem sprijini pe ceilalti, care ne ajuta sa ne mentinem
linistea si echilibrul interioare.
Al doilea tip de partener este aliatul. Aliatul este un partener care opereaza,
de obicei, dintr-o pozitie de autoritate sau o structura organizationala bine
definita. Chiar daca aliatii impartasesc valori comune sau puncte de vedere
similare si au, de cele mai multe ori, incredere intre ei cu privire la probleme
strategice, limitarile organizationale pot limita scurgerea de informatii intre
acestia.
5. Ascultarea: A te folosi pe tine insuti ca informatie de referinta!
Pentru interpretarea corecta a evenimentelor, un leader are nevoie sa
inteleaga modul propriu in care proceseaza si interpreteaza ceea ce aude.
12
Pentru a face fata stress-ului, un leader trebuie sa-si cunoasca propriile
subiectivitati pentru a sti sa le compenseze. Ascultarea reprezinta o serie de
incercari si greseli pentru gasirea de interpretari corecte, identificarea
deficientelor si revizuirea lor. Pentru a gasi reactia adecvata, este bine sa ne
pastram un nivel ridicat de auto-examinare
6. Gasirea unui sanctuar!
Pentru a te auto-evalua, este nevoie de un loc in care sa te poti asculta cum
gandesti, sa iti redefinesti propriile obiective, sa pui lucrurile in perspectiva
si sa iti recapeti curajul si motivatia. O data ce suntem atenti la aspiratiile
conflictuale din noi insine, putem sa distingem intre vocea interioara si
vocile din exterior care ne solicita atentia. Ca leaderi, suntem de cele mai
multe ori absorbiti de munca. De aceea, ocaziile pentru reflectie si analiza
trebuie planificate pentru a putea anticipa reevaluarea perspectivei.
7. Sa pastrezi directia de mers!
Obiectivele precise sunt o busola, ca singura sursa de orientare pentru o
actiune tehnica sau pentru una de adaptare. Dar, mai presus de orice obiectiv
precis, este sensul actiunilor noastre care ne ajuta sa facem un pas inapoi si
sa revizuim, poate cu indoiala, poate cu satisfactie, valorile care ne
orienteaza si care sunt inradacinate in toate misiunile noastre.
De-a lungul timpului, obiectivele precise pot sa nu reprezinte corect
realitatea curenta sau sa aminteasca de modul in care au evoluat valorile.
Progresul si evolutia nu sunt niste procese discontinue, ci, mai degraba,
evolutive si incrementale. Pastrandu-ne directia de mers, reusim sa prevenim
esecurile in cascada. O buna directie de mers ne ofera o capacitate continua
de a genera noi posibilitati.

Legalitatea este principiul conform căruia exercitarea funcţiei publice şi


realizarea tuturor actelor de competenţă trebuie să se facă cu respectarea
Constituţiei şi a tuturor legilor în spirutul şi litera lor. De asemenea
principiul legalităţii presupune şi aplicarea legilor în interesul cetăţenilor şi
pentru atingerea interesului general pentru care au fost elaborate. Astfel dacă
procedurile administrative sau normele metodologice ale unor acte
normetive diferite sunt în conflict, funcţionarul public trebuie să facă
aplicabilă norma care priveşte drepturile cetăţeanului. Altfel spus în practica
eticii funcţionarilor publici s-a consacrat principiul că legea sau norme ale ei
nu pot fi piedici pentru realizarea unor drepturi dacă substanţa legii
presupune conferirea acelui drept. În toate statele europene acestă discuţie
teoretică, care îşi are resortul în problemele practice, se dezvoltă pe
marginea principiilor deontologice care guvernează administraţia.

13
Legalitatea - care vizează pe lângă "loialitatea faţă de Constituţie şi lege"
respectarea şi principiile eticii funcţiei publice; Loialitatea faţă de lege este
reglementată de un capitol special privind "raporturile funcţionarului public
cu legea" şi presupune mai multe aspecte:
a. respectarea legalităţii prin toate acţiunile şi inacţiunile sale
b. punerea în aplicare a unei decizii fundamentate din punct de
vedere legal fără a se putea opune sau fără a putea să o zădărnicească.
c. Funcţionarul public are obligaţia de a refuza executarea unei
decizii administrative "pe care o considera ilegală", în condiţiile în care va
face o motivare în scris către superiorul său ierarhic şi în măsura în care
acesta nu stăruie în apşlicarea deciziei, astfel acţiunea sa ar "contravine
prevederilor art. 43, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare".
d. funcţionarul public are îndatorirea de a susţine şi oferi
informaţii pentru orice activitate întreprinsă în vederea înfăptuirii actului de
justiţie, normă prevăzută şi de codul de procedură civilă. Această obligaţie
este prevăzută cu amndamebntul că pentru informaţiile confidenţiale se va
cere acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte.
e. funcţionarul public are obilgaţiade a pune în aplicare a
hotărârii instanţelor judecătoreşti

Codul de conduită a funcţionarilor publici


A ignora dezvoltarea pe coordonate etice a administraţiei publice, sub
pretextul că este de ajuns aplicarea legii este tot una cu a ignora faptul că
funcţionarii publici sunt personae, nu simpli executanţi, că ei au propriile
valori, vin din medii diferite iar dorinţa lor de afirmare ca profesionişti ai
administraţiei nu se reduce la conformism, datorie pe sarcină, salariu,
sancţiune, premiere, ci ca identitatea profesională devine o componentă a
identităţii personale. Împlinirea profesională este o parte a împlinirii
omeneşti şi o condiţie a stimei de sine.
Zona etică a administraţiei publice este cu atât mai sensibilă cu cât
scopul vizat este menţinerea încrederii publice în funcţionarea instituţiilor,
încredere fără de care democraţia este doar spectacol politic.
Codul de conduită al funcţionarilor publici este unul din puţinele
coduri care au fost reglementate de legiuitorul român prin Legea nr. 7 din 18
februarie 2004.
Codul de conduită a funcţionarilor publici, reglementează în cuprinsul
său normele de conduită profesională a functionarilor publici. Normele

14
obligatorii pentru funcţionarii publici, precum şi pentru persoanele care
ocupă temporar o funcţie publică, din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice.
Obiectivele codului de conduită urmăresc să asigure creşterea calităţii
seviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public,
precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din
administraţia publică, prin:
a) reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării
unor raporturi sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la
nivel înalt a prestigiului instituit funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;

b) informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este


îndreptăţit să se aştepte din partea funcţionarilor publici în exercitarea
funcţiilor publice;

c) crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi


funcţionarii publici, pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile
administraţiei publice, pe de altă parte .
Actualul Cod de conduită a definit drept principiu care guvernează conduita
profesională a funcţionarilor publici următoarele:
a) supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia
funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;
b) prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii
publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât
interesul personal, în exercitarea funcţiei publice ;
c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi
instituţiilor publice, principiu conform căruia funcţionarii publici au
îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform căruia funcţionarii publici au
obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate,
competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
e) imparţialitatea şi independenţa, principii conform carora funcţionarii
publici sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes
politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcţiei publice;
f) integritatea morală, principiu conform căruia funcţionarilor publici
le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau
pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei publice pe
care o deţin sau să abuzeze în vreun fel de această funcţie;

15
g) libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia
funcţionarii publici pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu
respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri;
h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea
funcţiei publice şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici
trebuie să fie de bună-credinţă;
i) deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile
desfăşurate de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi
pot fi supuse monitorizării cetăţenilor;

Prin intermediul unui asemenea cod în exercitarea funcţiei publice,


funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist,
precum şi de a asigura , în condiţiile legii, transparenţa administrativă,
pentru a câştiga şi a mentine, încrederea publicului în integritatea,
imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.

TIPUL IDEAL DE FUNCTIONAR PUBLIC

Ce ii este necesar functionarului public pentru a efectua o activitate etica? In


primul rand activitate etice este acea activitate care nu contravine cu scopul
initial pentru care a fost delegat, iar in ceea ce priveste etica ca si conduita,
este acel mod de organizare a ativitatii administrative care are ca scop
deservirea cetateanului, a contribuabilului conform regulilor stabilite de
catre stat in conformitate cu nevoile sectorului pe care administratia il
deserveste. O activitate etica este o activitate eficienta Dupa parerea celor
mai multi dintre noi raspunsul este destul de simplu si radical. Functionarul
nu ar avea nenoie de nimic, pentru ca oricum nu se va schimba absout nimic.
Dezamagirea cetateanului roman fata de sistemul actual este mult prea mare
pentru a mai crede in schimbare, cu toate ca aceasta este eminenta si
inevitablila.

Cel putin in plan teoretic exista elemente care aduc schimbarea, elemente
care sunt reglemntate de Codul de conduita. In primul rand functionarul
public are obligatia de a asigura un serviciu de calitate, in beneficiul
cetatenilor, prin participarea activa la luarea deciziilor si la transpunrea lor in
practica. De asemenea functionarii publici au obligatia de a avea un
comportament profesionist, precum si de a asigura transparenta
administrative pentru a castiga si mentine increderea publicului in
integritatea, impartialitatea si eficacitatea autoritatilor si institutiilor publice.
16
In conformitate cu atributiile care le revin si cu respectarea eticii
profesionale, functionarii publici au obligatia de a respecta si a fi loiali
Constitutiei Romaniei, loiali fata de autiritatile statului si institutiile publice.
Adevarul este ca cea mai mare parte a functionarilor publici nu au opregatire
speciala pe care ar trebui sa o aiba. Varsta joaca de asemenea un rol
important in comportamentul functionarilor carora le este destul de greu sa
se dezobisnuiasca de sistemul trecut si sa imbratiseze noul sistem. Acestia
nu constientizeaza locul lor in societatea romaneasca,menirea pe care o au si
anume de a deservi cetateanul. Chiar daca aceste sunt prevederi ale unei legi,
functionarii par sa nu fie deranjati de faptul ca cetatenii sunt de cele mai
multe ori dezamagiti de serviciile publice. Calitatea lor este data de felul in
care sunt primiti de functionari la ghiseuri, de starea de spirit pe care acestia
o genereaza, de felul in care primesc contribuabilii, care este de cele mai
multe ori plictisit si gata sa plece lasandu-ne cu problemele noastre.

Nimeni nu spune ca functionarii publici nu trebuire sa aiba probleme sau nu


ar trebui sa simta stres, suparare, nemultumire,dar intelegand rolul pe care
acestia il joaca in viata civila, rol care este extrem de important. Acestia ar
trebui sa calmeze, sa fie sprijin pentru cei care le platesc onorariul, nu sa fie
izvor si cauza de stres.

Alta parere ar fi ca tocmai pentru ca isi inteleg rolul si puterea pe care o au,
functionarii publici, abuzeaza de aceasta in nenumarate feluri. Cel mai des
utilizat fel este modalitatea lenta de a rezolva problemele cetatenilor, sau
modul deficitar si lacunar de rezolvare.

Functionarul ideal ar trebui sa fie prietenos, deschis conversatiilor cu


publicul ni probleme care tin de competenta sa, ar trebui sa raspunda prompt
cererilor cetatenilor in vederea eficientizarii serviciilor publice si a acresterii
increderii ni acest serviciu. Functionarilor publici le este interzis sa se
implice in viata politica de orice natura. Acestia ar tebui sa se comporte
respectuos fata de cetateni atat ca oameni ci cu atat mai mult ca functionari
care deservesc interese publice si care sunt strict in serviciul
contribuabiluilui care de altfel cum am amintit este platit de catre cel pe care
ar trebui sa il deserveasca impecabil.

Remuneratia functionarului public ar trebui (si este de altfel) un factor


important in modelarea comportamentului acestuia. Aceasta ar trebui sa fie
pe masura muncii si efortului depus in solutionarea problemelor de serviciu.
Salariile in sectorul public nu sunt nici pe departe stimulante, si de aceea in
17
sectorul privat unde salariile sunt cu mult mai mari, vom gasi o servire
incomparabila cu cea din sectorul public.

Etica in activitatea serviciului public da eficienta acestiu sector. Codul


deontologic contine prevederi mai mult decat de ajuns pentru a crea o
activitate etica. Tot ceea ce este necesar este vionta, si deschiderea
functionarilor de a permite schimbarea. Toate aceste aspecte sunt deja
implementate noilor generatii de functionari publici, care invata inca de pe
bancile scolii ca bunastarea cetateanului este bunastarea si multumirea unei
natiuni. Si daca acest lucru sta in mana a catorva sute de oameni, si daca
acesti oameni suntem noi, de ce sa nu realizam acest lucru? De ce sa nu fim
veriga in acest lant? De ce sa nu lasam la o parte interesele personale egoiste
in favoarea intereselor generale ale societatii care oricum ne va recompensa
intr-un fel sau altul?

Bibliografie:
 Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici;
 Codul de Conduită al funcţionarilor publici.

18

S-ar putea să vă placă și