1

Scurtă comparatie între costumul egiptean, grec si roman

Cele mai vechi reprezentari pe care le avem despre fiinta umana ne-o infatiseaza
imbracata sau, chiar daca vesmantul lipseste, colierele, centurile, coafurile nu lipsesc
niciodata. Se pare, deci, ca Homo sapiens si costumul s-au nascut deodata. Se pot
presupune mai multe cauze, printre care pudoarea, dorinta de a arata mai bine sau
necesitatea de a proteja un corp fragil.
Oamenii se pot imbraca in doua modalitati diferite: fie intr-o bucata de panza drapata,
fixata prin brose, prin ace sau printr-o centura, fie intr-un costum ajustat ale carui bucati
au fost taiate si asamblate prin cusaturi, astfel incat sa acopere cat mai bine fiecare parte a
corpului. In general hainele drapate si largi se poarta in tarile cu climat cald, iar hainele
ajustate in regiunile reci.
Egiptenii, aveau o imbracaminte cat se poate de sumara: bustul le era gol, iar in jurul
soldurilor si al coapselor purtau perizoma, un fel de fusta scurta. In timpul Noului Regat

MOTIVE DECORATIVE
se purta si un fel de camasa scurta, cu ciucuri la poale, peste care egiptenii si infasurau o
manta alba de lana. In Istorii, Herodot scrie ca egiptenii nu intrau in temple cu vesminte
de lana si nici nu erau inmormantati cu ele, caci acest lucru nu era ingaduit.
 2

MACHIAJUL

TUNICA EGIPTEANA
 3
Femeile purtau camasi de in, lungi pana la glezne, care erau prinse cu bretele de umarul
stang si care erau albe, deoarece inca din cele mai vechi timpuri vesmintele colorate au
fost considerate vesminte sacre, rezervate zeilor. Peste aceasta camasa, incepand cu epoca
Noului Regat, femeile au inceput sa poarte o rochie innodata sub sani. A purta vesminte
care urmau indeaproape linia corpului, camasi transparente sau a lasa un san descoperit
nu constituia o indecenta. Incaltamintea era din impletituri vegetale sau din piele, dar, cei
mai multi egipteni umblau insa desculti. Deoarece preotii nu aveau voie sa poarte niciun
articol vestimentar din piele, ei purtau sandale de papirus. La inceputul Regatului
Mijlociu au aparut vesminte specifice functiilor si profesiilor, foarte exact definite.
Aproape toti egiptenii prtau bijuterii mari, uneori incrustate cu geme si cu pasta de sticla.
De obicei ei purtau bratari (femeile chiar si la glezne); iar cei bogati purtau coliere,
pectorale si inele. Acestora femeile le adaugau cercei si diademe. Adeseori barbatii
( preotii intotdeauna) isi radeau capul, din epoca Vechiului Regat incepand sa poarte
peruci de toate formele, din fire de par natural si din fibre vegetale artistic pieptanate.
Aceste peruci erau introduse in mormrmant cu grija, alaturi de proprietarii lor.
Pieptanatura barbatilor era de obicei rotunda, femeile purtau parul pieptanat sau impletit,
sau desfacut in numeroase cosite. Adeseori, aceasta pieptanatura era impodobita cu
panglici colorate, cu bijuterii sau cu flori. Pe coafura, egiptenii purtau un con de grasime
parfumata care raspandea un miros placut. Aveau o eleganta destul de sofisticata, datorata
in mare parte machiajului, riturile mumificarii favorizand o dezvoltare precoce a
cosmeticelor. Nenumarate erau pomezile, lotiunile, fixativele si parfumurile, acestea din
urma fiind cele mai reputate in lumea antica, intrebuintate atat de femei cat si de barbati.
Mai trebuie subliniat faptul ca doar clasele libere purtau costume mai mult sau mai putin
elaborate, sclavii erau aproape goi. In Egipt, unde defunctul era inconjurat de tot ceea ce
putea sa-i faca placuta viata de dincolo, s-au gasit, in conditii foarte bune, dulapioare cu
haine, bijuterii, sandale; dar, datorita faptului ca fiecrae mort era asimilat cu Osiris,
hainele femeisti lipsesc.
La greci diferenta intre bogati si saraci era marcata esentialmente nu prin forme deosebite
ale vesmintelor, ci prin broderiile si calitatea tesaturilor. Tesaturile de in erau importate
din Asia Mica, iar mai apoi a fost cultivat sin Grecia continentala. Materialul folosit in
 4
mos curent era lana, iar pastorii aveau vesminte din par de capra. Se purta o tunica scurta
pana la genunchi, prinsa de umarul stang cu o fibula si legata la mijloc de un cordon. Era
purtat chiar si de sclavi. Tunica ioniana lunga pana la glezne era purtata de preoti sau ca
haina de ceremonii, si se purta direct pe corp, deoarece nu exista lenjerie intima. Peste ea
grecii purtau himation, piesă de bază in vestimentatia lor, care era un sal de lana cam de
doi pe trei metri. Fiecare barbat se infasura in el cum dorea, lasand mereu bratul drept
liber sau usor de degajat.
CHITON
COAFURI
 MOTIVE DECORATIVE PENTRU BRODERII

5
Nu era fixat cu nimic si oferea eleganta si libertate miscarilor. Cum tinerii spartani il
purtau fara tunica, direct pe corp, atenienii mai saraci ii imitau. Insa multi preferau sa
poarte aproape de corp exomis-ul, care juca rolul unei camasi. Mantia calaretilor, era tot
dreptunghiulara si prinsa pe umarul drept. Pentru femei vesmantul cel mai obisnuit era
peplos-ul, un sal de lana de dimensiuni putin mai mari decat ale himation-ului masculin.
Ele mai purtau chiton, haina ce purta numele inului din care era fabricata. Aceasta era un
dreptunghi foarte mare, de inaltimea corpului, inchis in cilindru printr-o cusatura laterala
sau plisat vertical. Putea forma un fel de maneci, prin fixarea deasupra bratului a
extremitatii superioare a tesaturii, cu ajutorul nasturilor sau al unor mici agrafe. S-au
subliniat adesea legatura dintre formele rectilinii ale vesmintelor grecilor si liniile
arhitecturii lor; este exemplul unor costume perfect adaptate civilizatiei umaniste pe care
o reflecta, reusind sa imbine artisticul cu functionalul. Insa ar fi o eroare san e imaginam
ca ele erau albe. Vesmintele grecesti aveau adesea tonurile naturale ale lanii (alb, maro,
negru), dar puteau fi uneori vopsite cu purpura sau brodate cu fir de aur. Aceste drapaje
nu favorizau marile motive; mai frecvente erau micile motive dispuse in randuri regulate.
Atenienii se imbracau cu placere, punand la fiecare ocazie si in fiecare anotimp o alta
haina, iar ateniencele se imbracau pe strada sau la serbari altfel decat acasa. Uleiurile
placut mirositoare erau frecvent folosite de barbate si de femei pentru a-si proteja pielea,
ceea ce facea ca hainele sa fie spalate foarte des. Pentru fiecare ocazie exista o anumita
imbracaminte: haine pentru soldati, mantale scurte pentru sport, haine sarbatoresti,
ceremoniale pentru femei si barbate sau pelerine pentru strada. Mai existau rochite
vaporoase purtate de amfitrioane doar in casa sau in pat – in intimitate, ferrite de priviri
straine, femeile casatorite isi puteau permite lexul de a fi atragatoare si feminine.
Pentru draparea si infasurarea vesmintelor de stofa existau reguli stricte, care nu erau
intotdeauna usor de respectat. Chiton-ul era purtat din vechime de barbate si, putin
modificat de femei. Acesta era purtat cu o centura datorita careia chiton-ul facea la piept
mai multe pliuri numite kolpos. Fara aceste pliuri era imbracat pe post de camasa de
noapte. Chiton-ul putea ajunge pana la glezne (chiton poderes), acest model fiind
imbracat de persoanele care doreau sa impresioneze multimile si, in unele ocazii, de
femei. Chiton-ul scurt, ce ajungea pana la genunchi, era purtat de toata lumea: de adulti,
6
care nu voiau sa fie stingheriti in miscari, si de tineri, care il purtau foarte scurt si fara
centura.
Exomis-ul si chiton-ul erau de obicei albe sau galbui, in timp ce mantaua se purta
colorata: purpuriu, violet, galben sofran, verde-oliv. Drapatul mantalei nu era usor; dupa
el se judecau elaganta si stilul purtatorului. Colturile stofei dreptunghiulare veneau in
fata; stofa era asezata pe mana dreapta intinsa, pliurile venind pe umarul stang sis pre
mana stanga, iar capatul stang al stofei fiind aruncat pe spate. La tunica si la himation se
purta un bat lung, pe care barbatul se putea sprijini tinand astfel pliurile vesmantului fixe.
Himation-ul nu putea fi folosit de catre soldati, si mai ales de catre calareti, deoarece
impiedica prea mult miscarile. Soldatii luaupeste tunica o haina foarte scurta din stofa
aspra, care era prinsa pe umar cu o agrafa: chlamys.
Parul grecilor era tuns scurt; doar tinerii eleganti il purtau foarte lung. Barba, taiata scurt
sau oval, mai scurta la atenieni decat la spartani, a disparut pe la sfarsitul secolului al IV-
lea i.H. Sclavii si atletii isi radeau barba si capul. Coafurile femeilor erau dispuse in benzi
ondulate si ridicate in coc. Dar nu numai femeile elegante aveau pieptanaturi complicate;
si barbatii eleganti se coafau. Uneori se intrebuintau si peruci. L asarbatori se purta un
voal, iar cand era frig ateniencele isi acopereau capul cu un colt al mantalei.
Femeile si brabatii acordau o mare insemnatate incaltamintei. Doar in casa se umbla
descult; in cetate acest lucru le era permis doar cersetorilor si filosofilor. Toti pantofii
erau facuti pe masura: pantofarul isi punea clientul sau urce pe o masuta si desena forma
talpii dupa natura. Uzualele sandaloi nu erau altceva decat niste talpi din lemn, piele sau
pluta, prinse cu curele de glezna si de degetul mare. In calatorii, in afara de sandale se
mai purtau pantofi cu sireturi in fata. Asa-numitii kothurn, care veneau din Asia, erau
formati din doua talpi groase, identice ca forma pentru ambele picioare. Sunt cunoscuti
mai ales ca incaltaminte a actorilor de tragedie. Incaltamintea femeilor era delicata si
felurita. Ele se incaltau cu sandale de orice forma si cu pantofi foarte eleganti, cu siret,
mai ales negri, rosii si albi. Femeile mai pretentioase, isi puneau la glezne serpi de metal
care serveau drept amulete.
Intr-un tinut insorit ca Attica, umbrelele de saore si evantaiele erau foarte folosite.
Evantaiele erau subtiri, in majoritate de lemn, de forma unei inimi sau a unei frunze cu
7
codita. Erau verzi, albastre, albe, iar cele apartinand femeilor pretentioase erau aurite.
Umbrelele semanau cu cele din zilele noastre. Uneori erau ornate cu franjuri. Umbrelele
au fost folosite si la procesiunile religioase.
Vesmantul oficial al romanilor, interzis taranilor, oamenilor de rand si, bineinteles
sclaviclor, era toga. Aceasta era o bucata de stofa groasa din lana alba taiata in forna de
elipsa sau semicerc, avand un diametru ce putea ajunge pana la sase metri. In epoca
imperiala se purta tot mai mult toga colorata potrivit unor norme fixe: toga imparatului
era rosie, toga generalilor victoriosi era de purpura cu broderii aurite, iar toga tinerilor si
a inaltilor magistrati si sacerdoti era tivita cu o fasie de purpura. Toga infasura corpul de
trei ori, imbracarea ei necesitand ajutorul unor sclavi experimentati. Tunica era alcatuita
din doua bucati de stofa cusute impreuna, dar lasand loc pentru brate si cap. Iarna
imbracau doua sau trei tunici una peste alta. Pana in secolul al II –lea d. H. ea nu a avut
maneci, dar mai tarziu s-a purtat tunica cu maneci lungi.

TOGA ROMANA
8
COAFURI ROMANE

Femeile romane purtau o camasa de in, iar in jurul bustului aveau dxrept sutien o fasie de
panza. In vechime imbracasera si ele toga, asemenea barbatilor. In locul ei, peste camasa
femeile purtaumo tunica lunga pana la pamant, cu maneci scurte sau fara maneci, prinsa
cu un cordon, numita stola. Peste stola se purta palla, un sal de lana colorata. Un capat al
acestei palla se infasura pe un brat, iar celalalt capat cadea pana la pamant; cu un fald al
ei femeia isi acoperea capul.
Cand purtau toga , barbatii isi puneau un fel de ghete din piele subtire, fara tocuri, fixate
prin sase curele. Mai ieftine si mai practice erau insa sandalele. In casa isi puneau papuci
de stofa. Femeile umblau incaltate ca si barbatii lor. Taranii si soldatii purtau saboti.
Romanii nu-si acopereau capul decat atunci cand ploua, cu o gluga, sau atunci cand
soarele era prea puternic, cu o palariecu boruri largi. Semnele distinctive ale elegantelor
erau evantaiul si umbrele, care era tinute se sclave.
Bijuteriile romanilor aveau o infinita varietate. In perioada republicana s-a ingaduit doar
un inel, folosit ca si sigiliu, dar in perioada imperiala s-au purtat inele de mare valoare, pe
toate degetele. Atat femeile cat si barbatii isi schimbau inelele dupa anotimp: vara purtau
inelemici subtiri, iarna, inele mari si grele. Femeile purtau bratari la incheietura mainii si
la glezne, diademe de aur cu pietre pretioase si cercei pandanti, cateva perechi deodata,
pentru a atrage atentia prin clinchetul lor.
Romanii au folosit multe hainede exterior, mantii ale caror forme le-au imrumutatuneori
de la popoare colonizate: bardocucullus era o mantiecu gluga, caracalla era o tunica cu

9
gluga, iar dalmatique era o tunica cu maneci largi, care se va perpetua intr-un vesmant
liturgic al religiei catolice.

Bibliografie:

1. Caragea, Cecilia, Istoria vestimentatiei europene, Bucuresti, Editura Teora, 1999