Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Liliana Preda 1
Cuprins:
1.1. Forţa electrică şi intensitatea câmpului electric
1.2. Potenţialul electric scalar
1.3. Relaţia dintre potenţialul scalar şi intensitatea câmpului electric staţionar
1.4. Fluxul câmpului electric şi legea lui Gauss
Figura 1.2: Compunerea forţelor electrice Figura 1.3: Configuraţie de sarcini discrete
care acţionează în punctul (1) cu vectorii de poziţie
r r 1 qi q j r
F j = ∑ Fij = ∑ rij (1.4)
i≠ j 4πε 0 3
i ≠ j rij
a) b)
c)
Figura 1.5: Liniile de câmp pentru: a) o sarcină pozitivă; b) o sarcină negativă şi c) o
pereche de sarcini egale în valoarea absolută
Curs FIZICĂ II SIM – ş.l. dr. ing. Liliana Preda 5
Densitatea liniilor de câmp este proporţională cu intensitatea câmpului
electric.
Liniile de câmp sunt continue. Ele pornesc de la sarcinile pozitive şi se
termină pe cele negative. Aceste linii nu se intersectează una cu alta, deoarece
direcţia câmpului este unică în fiecare punct. Diagrama liniilor de câmp ne
furnizează informaţii despre mărimea intensităţii câmpului şi despre direcţia acestuia
deoarece densitatea lor este proporţională cu intensitatea câmpului.
Prin ecuaţia (1.8), aflăm
câmpul creat de o configuraţie
discretă de sarcini. Cum aflăm
câmpul creat de o distribuţie
continuă de sarcini din volumul V
închis de suprafaţa S ? (figura 1.6.).
Se consideră un mic volum dVi din
interiorul lui V care conţine sarcina
dqi . Raportul
dqi r
= ρ(ri ) (1.9) Figura 1.6: Poziţia punctului P în care
dVi
calculăm câmpul creat de sarcina distribuită
defineşte densitatea de sarcină din continuu în volumul V
jurul punctului i de poziţie ri dacă
dVi este destul de mic. Sarcina dqi
poate fi considerată punctiformă dacă dVi e mic şi pentru a calcula câmpului P
utilizăm ecuaţia (4.8) cu modificările: în loc de qi intruducem dqi = ρ i dVi iar în loc
de sumă folosim integrala deoarece acesta este considerată ca o sumă la limită. Deci:
r r
r r ρ(ri )(r − ri )
E (r ) = ∫∫∫ r r 3 dVi (1.10)
V 4πε 0 (r − ri )
r
Fiind dat un câmp staţionar caracterizat de intensitatea sa E , ne punem
întrebarea: care este valoarea
lucrului mecanic necesar pentru a
transporta o sarcină unitate dintr-
un punct a , în altul, b pe un drum
(curbă) C din regiunea în care se
r
află câmpul E ? (vezi figura 1.7).
Notăm
q q
= V(a ) şi = V(b ) (1.21)
4πε 0 ra 4πε 0 rb
8
unde V(a ) şi V(b ) sunt valorile funcţiei scalare.
q
V(r ) = (1.22)
4πε 0 r
unde r este distanţa de la sarcina q la punctul în care se consideră potenţialul
scalar V (r ) .
Legea lui Gauss, ca toate legile câmpurilor vectoriale, se exprimă atât sub
formă globală (integrală) cât şi sub formă locală (diferenţială). Forma globală este
dedusă din ipoteza de bază prin care se postulează forma coulombiană a forţei
electrice. Forma locală se deduce din cea integrală făcând apel la teorema lui Gauss
din matematică care leagă integrala de volum de cea de suprafaţă.
Din această cauză legea lui Gauss este adesea denumită şi teorema lui Gauss.
Pentru a scrie forma matematică a legii lui Gauss vom introduce noţiunea de
flux al câmpului electric printr-o suprafaţă.
Fluxul intensităţii câmpului electric printr-o suprafaţă de arie mică dA este
dat de relaţia
r r
dφ = EdA (1.37)
12
r r
unde E este luat în punctul unde se ia suprafaţa mică dA , iar vectorul dA are
mărimea dA şi este orientat după normala la dA , către exteriorul suprafeţei
r
considerate, sau către partea convexă (vezi figura 1.10). Fluxul lui E printr-o
suprafaţă finită S se defineşte prin:
r r
φ S = ∫∫ dφ = ∫∫ EdA (1.38)
S S
r
Dacă suprafaţa S este închisă atunci fluxul lui E prin această suprafaţă închisă
este:
r r
φ S = ∫∫ EdA (1.39)
S
Din relaţiile (1.37) – (1.39)
r
observăm că fluxul lui E este o mărime
scalară deoarece sub integrală este un
produs scalar. Acest flux depinde de
r
mărimea lui E , de mărimea ariei şi de
r
Figura 1.10: O suprafaţă mică dA şi orientarea lui E faţă de vectorul de arie
r
o suprafaţă finită S situată într-un dA .
r
câmp electric E Prin urmare, acest flux poate fi un
scalar pozitiv sau negativ depinzând de
r r
unghiul, θ , dintre E şi dA . Dacă θ < 90 , cos θ > 0 şi fluxul este pozitiv, iar dacă
90 < θ ≤ 180 cos θ < 0 şi fluxul este negativ.
Dacă considerăm că numărul de linii de câmp care trec printr-o suprafaţă
este egal (sau proporţional) cu fluxul prin acea suprafaţă, atunci liniile de câmp sunt
orientate către partea convexă a suprafeţei, adică ies din suprafaţă, când fluxul este
pozitiv şi invers intră în suprafaţă când fluxul este negativ. Printr-o suprafaţă
oarecare liniile de câmp pot intra printr-o parte şi ieşi pe altă parte, sau chiar pot să
se oprească la suprafaţă dacă câmpul provine de la sarcini de pe acea suprafaţă.
Dacă suprafaţa este închisă numărul liniilor de câmp care intră în ea este egal cu cel
al liniilor care ies.
Să considerăm o suprafaţă închisă oarecare S şi să presupunem că avem o
r
singură sarcină punctiformă, q , în interiorul ei (vezi figura 1.11). O arie mică dA
este văzută din punctul unde se
află q sub un unghi solid
elementar dΩ . Sub acelaşi
r
unghi se vede şi aria dA' din
partea opusă a liniilor de câmp.
Prin definiţie unghiul solid
elementar este dat de relaţia:
dA cos θ
dΩ = (1.40)
r2
r unde r este distanţa de la
Figura 1.11: Reprezentarea fluxului lui E pe poziţia lui q la elementul de arie
suprafaţa închisă S
Curs FIZICĂ II SIM – ş.l. dr. ing. Liliana Preda 13
r
dA iar θ este unghiul dintre direcţia radială (sau direcţia lui E ) de la poziţia lui q
r
şi direcţia vectorului dA . Produsul dA cos θ este proiecţia ariei pe direcţia normală
la cea radială. Orice unghi solid se măsoară, în SI, în sterradiani. Un sterradian este
unghiul solid de la centrul unei sfere sub care se vede pe sferă o suprafaţă egală cu
r 2 (raza sferei). Pe sferă aria este normală la rază şi cosθ=1. Deoarece suprafaţa
unei sfere de rază r este 4πr 2 rezultă că o sferă se vede din centrul său sub un
unghi de 4π sterradieni. O suprafaţă închisă se vede dintr-un punct din interiorul
său tot sub un unghi de 4π sterradiani.
r
Folosind noţiunea de unghi solid, să considerăm fluxul lui E prin suprafaţa
închisă S din figura 4.10 în care se află o singură sarcină punctiformă q . Acest flux
este:
r r q q q q
φ S = ∫∫ EdA = ∫∫ dA cos θ = ∫∫ dΩ = ∫∫ dΩ = (1.41)
S S 4πε 0 r
2
S
4πε 0 4πε 0 S ε0
În acest şir de egalităţi, cea de a doua egalitate de la stânga este scrisă având
r
în vedere expresia produsului scalar şi expresia mărimii lui E dat de sarcina
punctiformă q .
A treia egalitate este obţinută pe baza definiţiei (1.40) şi în final ultima
egalitate rezultă din faptul că unghiul solid sub care se vede suprafaţa închisă S din
punctul intern este 4π .
Dacă în interiorul suprafeţei închise S am avea mai multe sarcini,
distribuite discret sau continuu, am face apel la principiul superpoziţiei şi relaţia
(1.41) se va scrie:
r r Qint S
∫∫ EdA = ε 0 (1.42)
S
unde Qint S este suma (sau integrala în distribuţia continuă) tuturor sarcinilor din
interiorul lui S . Ecuaţia (1.42) reprezintă forma integrală a legii lui Gauss. Ea
exprimă faptul că fluxul intensităţii câmpului electric staţionar printr-o suprafaţă
închisă este egală cu sarcina totală din
interiorul acelei suprafeţe raportată la ε 0 .
Dacă avem sarcini în exteriorul lui
S , ca în figura 1.12, atunci liniile de câmp
care intră în această suprafaţă este egal cu
cel al liniilor care ies din ea. Cu alte cuvinte,
fluxul prin suprafaţa de intrare este egal şi
de semn contrar cu fluxul de pe suprafaţa de
ieşire: adică fluxul total pe S este nul.
Deci, în cazul general când avem sarcini în
Figura 1.12: Liniile de câmp prin
interiorul şi în exteriorul unei suprafeţe
suprafaţa închisă Σ în cazul când
închise date, contribuţia la flux prin această câmpul este creat de sarcina
suprafaţă închisă o au numai sarcinile din punctiformă q situată în exterior
interior.
14
Acest rezultat exprimat prin legea lui Gauss este în acord cu afirmaţia că
limitele câmpului electric sunt linii deschise, pornind de la sarcini pozitive şi
ajungând la sarcinile negative. Cu alte cuvinte, sursa de câmp electric este sarcina
electrică.
Această ultimă afirmaţie este valabilă şi pentru câmpuri electrice
nestaţionare şi deci putem spune că legea lui Gauss este mai generală decât legea lui
Coulomb, care este valabilă numai pentru sarcini staţionare.
Acest lucru ne sugerează că putem postula ca adevărată legea lui Gauss şi să
deducem din ea legea lui Coulomb şi alte caracteristici ale câmpului electric care ne
scapă în abordarea de mai sus.
Pentru a deduce forma locală (sau diferenţială) a legii lui Gauss vom face
următoarele observaţii:
1) Sarcina din interiorul unei suprafeţe închise se poate scrie sub forma:
Qint = ∫∫∫ ρdV (1.43)
V