Finantele Intreprinderii Onica IFR

CRISTINA MIHAELA IBINCEANU ONICA
SPECIALIZARE: CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE-IFR
FINANŢELE ÎNTREPRINDERII
NOTE DE CURS
Galaţi
2008
CUPRINS
Unitatea de învăţare nr. 1

STRUCTURA GESTIUNII FINANCIAR-CONTABILE A ÎNTREPRINDERII ........ 1
1.1. Ce este mediul întreprinderii........................................................................................... 1
1.2. Cum sunt definite fluxurile ............................................................................................. 2
1.3. Cum este definit capitalul ............................................................................................... 3
1.4. Cum sunt definite ciclurile activităţii unei firme ............................................................ 3
1.5. Funcţia financiar-contabilă a întreprinderii .................................................................... 5
1.6. Definirea gestiunii financiar-contabile a întreprinderii................................................... 6
1.7. Decizii şi operaţiuni financiare. Cadrul organizatoric al activităţii financiar-contabile.
................................................................................................................................................ 7
1.8. Obiectivele gestiunii financiar-contabile a întreprinderii ............................................... 9
1.9. Contabilitatea – sursă informaţională pentru elaborarea deciziilor financiare ... 10
1.10. Relaţia gestiune financiară-analiză financiară ........................................................... 13

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE PE BAZA BILANŢULUI .............................. 16
2.1. Ce presupune studiul bilanţului şi ce reprezintă ......................................................... 16
2.2. Ce tipuri de bilanţ sunt utilizate în prelucrarea financiară a bilanţului contabil .......... 17
2.3. Cum se realizează analiza echilibrelor financiare......................................................... 23
2.3.1. Cum se determină situaţia netă ...................................................................... 23
2.3.2. Cum se determină fondul de rulment............................................................. 24
2.3.3. Cum se determină necesarul de fond de rulment ........................................... 27
2.3.4. Cum se determină trezoreria .......................................................................... 29
2.3.5. Ce presupune analiza echilibrelor financiare în optica funcţională .............. 30
2.4. Analiza ratelor de structură a activului bilanţier........................................................... 34
2.5. Analiza ratelor de structură a pasivului bilanţier .......................................................... 35
2.6. Ratele de sinteză .......................................................................................................... 35
2.7. Analiza ratelor de finanţare. Structura finanţării .......................................................... 36
2.8. Care sunt ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ, cum se determină şi care este rolul
acestora ................................................................................................................................ 37
2.9. Cum se defineşte solvabilitatea şi lichiditatea firmei, care sunt ratele de solvabilitate
şi lichiditate.......................................................................................................................... 38
ANALIZA PERFORMANŢELOR PE BAZA CONTULUI DE REZULTAT............ 42
3.1. Analiza rentabilităţii. Ce reprezintă aceşti indicatori .................................................. 42
3.2. Soldurile intermediare de gestiune ............................................................................... 43
3.3. Cum se determină ratele de rentabilitate....................................................................... 46
3.4. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor................................................................ 52
3.5. Modalităţi de evaluare a riscurilor ................................................................................ 56
3.5.1. Evaluarea riscului de exploatare .................................................................... 56
3.5.2. Evaluarea riscului financiar ........................................................................... 58
3.5.3. Evaluarea riscului total (global)..................................................................... 59
3.6. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare .................................................. 60
3.7. Capacitatea de autofinanţare ......................................................................................... 60
3.8. Analiza autofinanţării.................................................................................................... 61

FINANŢAREA PE TERMEN LUNG.............................................................................. 64
4.1. Ce este finanţarea pe termen lung................................................................................. 64
4.2. Tipuri de împrumuturi obligatare.................................................................................. 69
4.3. Posibilităţi de rambursare a împrumutului obligatar .................................................... 69

GESTIUNEA FINANCIARĂ PE TERMEN SCURT .................................................... 74
5.1. Ce reprezintă finanţarea ciclului de exploatare .......................................................... 74
5.1.1. Ce reprezintă gestiunea activelor circulante .................................................. 75
5.1.2. Ce reprezintă gestiunea stocurilor.................................................................. 75
5.1.3. Care sunt indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante......................... 76
5.2. Care sunt resursele finanţării pe termen scurt ............................................................. 77
5.3. Rolul resurselor de finanţare pe termen scurt a firmei.................................................. 81
5.4. Elaborarea TFT şi analiza acestuia ............................................................................... 82
5.4.1. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de exploatare........................................ 82
5.4.2. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de investiţii .......................................... 83
5.4.3. Fluxurile de trezorerie ale activităţii de finanţare .......................................... 84
5.4.4. Construirea TFT............................................................................................. 84
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................ 88
STRUCTURA GESTIUNII FINANCIAR-CONTABILE A
ÎNTREPRINDERII
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1

ÎNTREPRINDERII
Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.1 sunt:

♦ Mediul întreprinderii;
♦ Funcţia financiar-contabilă şi contabilitatea ca sursă
informaţională pentru elaborarea deciziilor financiare;
♦ Relaţia gestiune financiară – analiză financiară.
După studiul unităţii de învăţare nr. 1 vei fi capabil:
♦ să defineşti mediul întreprinderii, componentele sale,

fluxurile de intrare şi de ieşire;
♦ să defineşti corect noţiunea de capital, ciclurile activităţii
unei firme;
♦ să defineşti funcţia financiar-contabilă, gestiunea financiar-
contabilă şi obiectivele acesteia;
♦ să descrii deciziile şi operaţiunile financiare;
♦ să defineşti contabilitatea ca sursă informaţională pentru
elaborarea deciziilor financiare;
♦ să descrii relaţia analiză financiară – gestiune financiară;
1.1. Ce este mediul întreprinderii?

Este definit, în concepţia unor autori, ca fiind „ansamblul factorilor
naturali, economici, financiari, tehnici, juridici, demografici, sociali şi politici, în
contextul carora acţionează o firmă".
În principal, mediul este definit prin patru componente interdependente
care influenţează activitatea întreprinderii, respectiv:
• Componenta industrial-comercială ce reflectă raporturile care se creează între
întreprindere şi diferiţi parteneri în procesul de achiziţionare a factorilor de
producţie şi de valorificare a bunurilor şi/sau serviciilor derivate din activitatea
de exploatare;
• Componenta socială are în vedere relaţiile contractuale cu salariaţii şi
sindicatele cu privire la încadrarea în muncă, utilizarea forţei de muncă,
salarizarea şi alte drepturi sociale ale personalului;
1
ÎNTREPRINDERII
• Componenta statală este reprezentată de ansambul obligaţiilor întreprinderii

către bugetul de stat şi de raporturile născute ca urmare a finanţării bugetare
sub formă de subvenţii sau diverse facilităţi fiscale ori ca urmare a conlucrării
în vederea elaborării strategiilor de dezvoltare economică a ramurilor de
activitate din care face parte întreprinderea şi a economiei naţionale;
• Componenta financiară se referă la totalitatea relaţiilor dezvoltate de
întreprindere cu piaţa financiară, în procesul de constituire şi utilizare a
capitalurilor acesteia.
Întreprinderile dezvoltă un sistem de relaţii cu terţii, numiţi în literatura
anglosaxonă stakeholders, reprezentaţi de furnizori, clienţi, creditori, organismele
publice, organizaţii civile etc. Întreţinerea acestui sistem complex de relaţii cu
mediul, dictată de necesitatea atingerii obiectivelor pe care întreprinderea şi le-a
fixat, presupune schimburi între întreprindere şi mediu, cu ocazia cărora se
transferă bunuri şi monedă.
1.2. Cum sunt definite fluxurile ?
Aceste transferuri sunt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de
fluxuri (materiale, băneşti, de forţă de muncă, informaţonale, decizionale etc.).
Având în vedere că la începutul procesului de producţie transferul şi respectiv
fluxurile vin din spre mediu spre întreprindere, iar la încheierea ciclului de
producţie operaţiunile de transfer şi fluxurile sunt orientate din spre întreprindere
spre mediu, numeroşi autori clasifică aceste fluxuri în:
• Fluxuri de intrare (input);
• Fluxuri de ieşire (output).
Gestiunea financiară se ocupă cu precădere de fluxurile băneşti, care
exprimă operaţiunile de folosire a banilor în transferurile mediu - întreprindere şi
invers. Astfel, la începutul proceselor de producţie banii sunt transformaţi în
factori de producţie, iar la încheierea ciclului productiv produsele şi/sau serviciile
întreprinderii sunt transformate în bani.
Unii autori consideră întreprinderea ca un „nod al fluxurilor", deoarece
pentru realizarea obiectului său de activitate şi pentru a obţine performanţe
2
ÎNTREPRINDERII
economico-financiare întreprinderea dezvoltă fluxuri băneşti şi reale, ca urmare a
legăturilor cu piaţa factorilor de producţie, consumatorii, piaţa financiară, statul.
Fluxurile băneşti autonome se nasc şi ca urmare a remunerării
„furnizorilor" de capital prin plata dividendelor (acţionarii) şi a dobânzilor
(creditorii).
Relaţia întreprinderii cu bugetul statului implică existenţa fluxurilor băneşti
autonome, în ambele sensuri, adică: prin vărsarea către buget a obligaţiilor fiscale
(impozite şi taxe) sau prin încasarea subvenţiilor, primelor de export. Când
întreprinderea desfăşoară activităţi de comerţ exterior, fluxurile băneşti capătă şi
forma fluxurilor valutare. Se poate afirma că fluxurile băneşti legate de activitatea
economică a întreprinderii sunt generate de:
• operaţiunile de procurare şi utilizare a capitalului, în concordanţă cu
necesităţile pe care le reclamă buna derulare a fluxurilor reale, şi operaţiunile
de recuperare integrală a capitalului;
• obţinerea şi folosirea profitului.
1.3. Cum este definit capitalul ?
Capitalul este elementul esenţial pentru existenţa şi funcţionarea unei
întreprinderi. Ansamblul activităţilor care trebuie organizate şi desfăşurate la
nivelul întreprinderii pentru mobilizarea oportună, alocarea raţională, potrivit unor
metode şi tehnici specifice, şi pentru utilizarea eficientă a capitalului necesar
funcţionării normale şi atingerii obiectivelor întreprinderii poartă numele de
fenomen financiar.
În activitatea întreprinderii capitalurile parcurg un ciclu financiar pe care îl
încheie prin transformarea lui succesivă din formă bănească, în formă materială,
revenind, în final, la forma bănească.
1.4. Cum sunt definite ciclurile activităţii unei firme ?
Ţinând seama de conţinutul şi durata proceselor care se derulează între cele
două momente amintite, literatura de specialitate menţionează existenţa a trei
cicluri financiare, respectiv: ciclul de investiţii, ciclul de exploatare şi ciclul
operaţunilor financiare.
3
ÎNTREPRINDERII
În cadrul ciclului de investiţii se constituie capacitatea de producţie a
întreprinderii, ceea ce determină transformarea banilor (disponibil de casă,
finanţări de la terţi etc.), ca primă formă de manifestare a capitalului, cumpărare
sau decontarea cheltuielilor ocazionate de realizarea în regie proprie a unor
elemente de activ imobilizat, în bunuri materiale. Ca urmare a exploatării
capacităţilor de producţie astfel constituite, o parte din valoarea activelor
imobilizate se transferă prin operaţiuni de exploatare în mod treptat, pe durata mai
multor ani, în valoarea bunurilor şi/sau serviciilor obţinute (amortizarea). Acestea
la rândul lor sunt oferite spre vânzare, iar încasarea contravalorii lor permite
revenirea la forma bănească a capitalului.
Caracteristic, ciclului de investiţii este faptul că bunurile materiale
realizate în cadrul său reprezintă baza tehnică a ciclului de exploatare, care se
crează, în general, într-o perioadă lungă de timp.
Ciclul de exploatare este cel în care are loc întregul proces de
aprovizionare, producţie, comercializare şi încasare a contravalorii produselor
rezultate. Prin achiziţionarea materiilor prime, materialelor, combustibilului,
energiei etc. se constituie activele circulante ale întreprinderii. Livrarea şi
încasarea produselor finite obţinute din procesul de fabricaţie permit revenirea
capitalului la forma bănească.
Ciclul operaţiunilor financiare se formează atunci când se primeşte sau se
restituie un împrumut, ca urmare a unor relaţii între întreprindere şi instituiile
financiare. Relaţiile de împrumut dintre o întreprindere şi o bancă se pot stabili şi
în sens invers dacă întreprinderea dispune de un disponibil bănesc pe care doreşte
să îl valorifice prin plasamente la acea bancă. Acest disponibil apare atunci când se
crează un decalaj temporal între fluxurile băneşti şi cele reale (când furnizorii
acordă un termen de plată întreprinderii, când întreprinderea recuperează într-un
termen cât mai scurt creanţele de la clienţi, când se scurtează perioada cuprinsă
între momentul în care întreprinderea plăteşte furnizorii şi momentul în care
recuperează creanţele clienţi).
4
ÎNTREPRINDERII
1.5. Funcţia financiar-contabilă a întreprinderii

Funcţia financiar-contabilă este reprezentată de totalitatea raporturilor ce
privesc constituirea şi utilizarea capitalurilor întreprinderii. Necesitatea unei
astfel de funcţii derivă din multitudinea relaţiilor şi fluxurilor care se stabilesc între
întreprindere şi piaţa financiară. Aceasta prezintă importanţă pe parcursul
întregului ciclu de viaţă al întreprinderi, deoarece datorită exercitării sale se poate
asigura informarea corectă cu privire la: potenţialul de producţie şi de
comercializare al întreprinderii, necesarul de resurse, modului de gestionare a
resurselor.
Rolul operaţional al funcţiei financiar-contabile se concretizează în
adoptarea unor decizii de constituire a capitalurilor, de utilizare a lor, fapt care
implică negocierea creditelor bancare în vederea contractării unor împrumuturi,
vânzare de acţiuni, încasarea clienţilor, plata furnizorilor etc.
Rolul funcţional constă în înregistrarea, tratarea, analiza şi difuzarea
informaţiilor necesare gestiunii întreprinderii şi acordarea asistenţei de specialitate
celorlalte funcţii ale întreprinderii.
Rolul politic al funcţiei financiar-contabile se referă la faptul că activitatea
financiară a întreprinderii se desfăşoară ţinând seama de constrângerile sociale,
economice, politice care se exercită asupra întreprinderii şi care nu pot fi neglijate.
Activităţile specifice funcţiei financiar-contabile se grupează în:
• Activităţi care privesc în mod direct capitalul, precum: emiterea de acţiuni şi
obligaţiuni, vânzarea şi încasarea contravalorii lor, contractarea şi rambursarea
creditelor;
• Activităţi cu efect indirect asupra capitalului, respectiv: asigurarea evidenţei
contabile, realizarea lucrărilor de analiză si control.
Între funcţia financiar-contabilă şi celelalte funcţii ale întreprinderii (de
producţie, comercială, de personal) există legături, toate conectându-se cu mediul
extern al întreprinderii prin intermediul fluxurilor reale şi a fluxurilor băneşti.
Sectorul de producţie achiziţionează de la furnizori, cu ajutorul mijloacelor bănesti
alocate de sectorul financiar, factorii de producţie necesari desfăşurării procesului
de producţie şi obţinerii produselor finite.
5
ÎNTREPRINDERII
Produsele finite sunt încredinţate sectorului de comercializare care le
pregăteşte pentru vânzare, cu ajutorul unor mijloace băneşti puse la dispoziţie de
sectorul financiar.
Încasarea contravalorii produselor finite vândute de către sectorul
comercial permite sectorului financiar din întreprindere să-şi reconstituie
mijloacele băneşti consumate. În consecinţă, sectorul financiar asigură cu mijloace
băneşti celelalte sectoare şi îşi formează resursele din vânzarea
produselor/serviciilor către parteneri sau de pe piaţa financiară. Orice dezechilibru
la nivelul funcţiei financiar-contabile a întreprinderii pune în pericol
funcţionalitatea întreprinderii în ansamblul ei.
1.6. Definirea gestiunii financiar-contabile a întreprinderii
Gestiunea financiară este „un ansamblu de decizii şi activităţi care concură
la reglarea şi ajustarea fluxurilor financiare şi a fondurilor, la gospodărirea
resurselor financiare ale întreprinderii".
Alţi autori fac diferentă între gestiunea financiar-contabilă şi funcţia
financiar-contabilă a întreprinderii, considerând gestiunea financiar-contabilă ca
fiind expresia operaţională (practică) a funcţiei financiar-contabile, respectiv„
gestiunea financiară ca expresie operaţională a funcţiei financiare a întreprinderii
cuprinde mulţimea deciziilor, operaţiunilor de realizare a acestora, precum şi serviciile şi
personalul chemat să le înfăptuiasca, decizii şi operaţiuni care se referă la procurarea
capitalurilor necesare, la utilizarea lor, la obţinerea rezultatelor financiare, la
repartizarea şi utilizarea acestora".
Gestiunea financiar-contabilă este considerată de unii autori expresia operaţională
(practică) a funcţiei financiar-contabile a întreprinderii, respectiv „un ansamblu de decizii,
operaţiuni şi modalităţi de organizare a activităţii financiare în vederea procurării şi
utilizării capitalurilor în scopul obţinerii, repartizării şi utilizării rezultatului final,
respectiv profitului".
Activităţile pe care le presupune gestiunea financiar-contabilă, consideră
B. Colasse, se caracterizează prin mare eterogenitate, unele având caracter
„concret", precum: gestiunea trezoreriei, colectarea de fonduri, realizarea
investiţiilor, iar altele sunt numite de autor activităţi „intelectuale", respectiv:
previziunea şi analiza ocazionate de fundamentarea deciziilor financiare.
6
ÎNTREPRINDERII
Datorită complexităţii gestiunii financiar-contabile, ea foloseşte cunostinţe
din mai multe domenii (finanţe, contabilitate, analiză economico-financiară,
management, marketing etc.).
Gestiunea financiar-contabilă se ocupă, pe de o parte, de efectuarea unor
analize previzionale cu privire la necesarul financiar al întreprinderii, în funcţie de
investiţiile şi de necesarul de capital circulant, şi, pe de altă parte, de
individualizarea structurii financiare optime, prin alegerea surselor de finanţare.
Se poate afirma că gestiunea financiar-contabilă este o interfaţă între
întreprindere şi piaţa de capital, pe care întreprinderea negociază pentru procurarea
de fonduri (acţiuni, obligaţiuni, alte forme etc.).
Pentru a defini gestiunea financiar-contabilă, susţin specialiştii, trebuie să
se aibă în vedere trei elemente esenţiale: decizile financiare; operaţiunile
financiare; cadrul organizatoric al activităţii financiare.
1.7. Decizii şi operaţiuni financiare. Cadrul organizatoric al activităţii
financiar- contabile
Orice decizie financiară trebuie să fie prudentă şi raţională. Deciziile
financiare care fac obiectul gestiunii întreprinderii pot fi clasificate după
numeroase criterii.
1. După corelarea problemelor de rezolvat cu soluţiile propuse distingem:
• Decizii financiare de rutină - sunt adoptate pentru a rezolva probleme bine
cunoscute, repetitive, bine definite şi pentru care există soluţii alternative
cunoscute. De obicei aceste decizii nu au un caracter complex şi se iau în
condiţii de certitudine, implicând un efort redus.
• Decizii financiare adaptive - sunt mai complexe şi implică un anumit grad de
incertitudine în ceea ce priveşte fenomenele sau procesele prevăzute a se
realiza. Modul de rezolvare a problemelor este parţial cunoscute din
experienţele anterioare, însă condiţiile viitoare în care urmează să se adopte
aceste decizii se modifică faţă de cele deja cunoscute anterior.
• Decizii financiare inovative - sunt cele mai deficile de fundamentat deoarece
ţin de modificările de strategie ale întreprinderii, au un orizont de timp mai
îndepărtat, pot fi unice pentru că problemele de rezolvat nu au mai fost
7
ÎNTREPRINDERII
întâlnite în practica întreprinderii, iar soluţiile impun luarea în considerare a
incertitudinii şi riscului.
2. După natura lor, deciziilor financiare sunt:
• Decizii de investiţii - sunt acelea care implică convertirea capitalului din forma
bănească în forma materială, prin intermediul operaţiunilor de achiziţionare a
activelor imobilizate şi circulante necesare întreprinderii. Operatiunile inverse,
de transformare a capitalului aflat sub formă materială în diferite forme ale
capitalului bănesc, sunt rezultatul deciziei de dezinvestiţii. Dezinvestirea
constă în vânzarea şi încasarea contravalorii bunurilor matriale care, din
diferite motive, prisosesc proceselor economice.
• Decizii de finanţare - sunt acelea prin care se selectează sursele de procurare a
capitalului întreprinderii, astfel încât, să se asigure: un raport optim între
capitalul propriu şi capitalul împrumutat, ţinând seama de costul împrumutului;
echilibrul financar al întreprinderii prin constituirea resurselor permanente la
nivelul nevoilor permanente şi a resurselor temporare corespunzător nevoilor
temporare; protejarea întreprinderii împotriva riscurilor.
Cadrul organizatoric al activităţii financiar - contabile este diferit de la o
întreprindere la alta, în funcţie de: mărimea acesteia, domeniul de activitate,
complexitatea operaţiunilor financiare.
Compartimentul financiar-contabil oferă un ajutor valid managerului
întreprinderii în ceea ce priveşte: reperarea, procurarea, conservarea, investirea,
controlul, evaluarea resurselor băneşti ale întreprinderii. Pentru întreprinderile de
mici dimensiuni, de obicei, un singur manager financiar acoperă toate
responsabilităţile ce derivă din exercitarea funcţiei financiar-contabile.
În literatura americană, o astfel de persoană este numită trezorier
(treasurer) şi se ocupă de: gestionarea lichidităţilor, raporturile cu banca,
procurarea resurselor de finanţare, gestiunea creditelor comerciale, distribuirea
dividendelor, gestiunea poliţelor de asigurare.
Întreprinderile de mari dimensiuni, în schimb, dispun de o funcţie
financiar-contabilă structurată, dată de complexitatea deciziilor şi de necesitatea de
a recurge la analize şi instrumente sofisticate. De obicei, în cadrul acestei funcţii,
alături de trezorier este prezent şi o persoană cu atribuţii de control (controller).
8
ÎNTREPRINDERII
Trezorierul se ocupă de procurarea resurselor şi gestiunea lichidităţilor, în timp ce
sarcinile persoanei cu atribuţii de control sunt cu precădere orientate spre a verifica
dacă aceste resurse au fost utilizate în mod eficient. Astfel, atribuţiile acestei
persoane vizează: activităţi de contabilitate şi bilanţ, audit intern, salarii,
elaborarea bugetului, raporturile cu administraţia financiară etc.
1.8. Obiectivele gestiunii financiar-contabile a întreprinderii
Practica şi teoria microeconomică contemporană recunoaşte gestiunii
finanicar-contabile următoarele obiective:
• Asigurarea securităţii întreprinderii, respectiv echilibrul finanicar al
întreprinderii, prin nivelul fondului de rulment, coeficientului de îndatorare şi a
nivelului încasărilor;
• Garantarea profitabilităţii, ca expresie a eficienţei folosirii capitalurilor,
ilustrată în ratele de rentabilitate economică şi finanicară;
• Asigurarea flexibilităţii întreprinderii, respectiv a capacităţii acesteia de a se
adapta circumstanţelor dificile (flexibilitate defensivă), prin neutilizarea
integrală a capacităţii de autofinanţare şi de îndatorare sau de a valorifica
oportunităţile de obţinere şi sporire a profitului, a cifrei de afaceri (flexibilitate
ofensivă).
Formularea şi ierarhizarea obiectivelor gestiunii financiar-contabile trebuie
lăsată la latitudinea fiecărei întreprinderi, acestea fiind diferite de la o întreprindere
la alta, în funcţie de structura juridică a întreprinderii (familială, societară etc).
Întreprinderea trebuie aşadar gestionată astfel încât să degaje un flux de
resurse proprii suficient pentru dezvoltare, insuficienţa profitului limitează
posibilităţile de investire a întrepriinderii. Păstrarea autonomiei finanicare implică
gestionarea foarte atentă a echilibrului finanicar, în absenţa acestuia managerul
întreprinderii nu are de ales decât între faliment şi cedarea controlului
întreprinderii sale creditorilor.
Creşterea valorii întreprinderii este instrumentul cel mai eficace pentru a
măsura succesul întreprinderii în materie de gestiune financiar-contabilă. Unele
întreprinderi îşi propun ca obiectiv al gestiunii financiar-contabile maximizarea
valorii de piaţă a întreprinderii, acesta în cazul în care:
9
ÎNTREPRINDERII
• întreprinderea aparţine proprietarilor (acţionarilor, deţinătorilor de părţi

sociale, antreprenorilor individuali) care sunt interesaţi să maximizeze valoarea
investiţiilor lor;
• proprietarii ţin seama, în mod deosebit, de incertitudinile şi riscurile ce
caracterizează mediul economic contemporan, de faptul că trecerea timpului
are un cost, care poate diminua, pe termen lung, valoarea întreprinderilor.
Realizarea obiectivelor anterior menţionate implică utilizarea unor tehnici
financiar-contabile adecvate, care să permită conducerea întreprinderii să fie
valorificate orice oportunităţi de sporire a cifrei de afaceri, de diminuare a
costurilor şi de minimizare a riscurilor.
1.9. Contabilitatea – sursă informaţională pentru elaborarea deciziilor
financiare
O gestiune financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic
financiar, care să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni
financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii provenite din situaţiile
financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea.
Gestiunea financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative
ale imaginii fidele a întreprinderii prezentată partenerilor interni şi externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi
a perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie.
b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii,
sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze
riscurile şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei
risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de
întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată,
diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-
şi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat întreprinderii,
10
ÎNTREPRINDERII
fiind interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare şi de
capacitatea de rambursare a acesteia.
c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii
pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.
d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru
colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat pentru prezentarea fidelă a patrimoniului, a
rezultatului şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze
prelevări şi să verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale
sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de
contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin
situaţii financiare anuale ce se bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor
reglementărilor româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, O.M.F.P. 1752/2005, care
cuprinde următoarele documente egale ca importnţă:
1. Bilanţul;
2. Contul de profit şi pierdere;
3. Situaţia modificării capitalurilor proprii;
4. Situaţia fluxurilor de trezorerie (numerar);
5. Politici contabile şi note explicative.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre poziţia
financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii în
exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul
administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi prelucrată
în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să fie
inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa
necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un moment
dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă
de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune întreprinderea la o
11
ÎNTREPRINDERII
anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată, indicând rezultatul pe
care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului financiar.
Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune
întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin
acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de
exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în pasivul bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil sau
activ imobilizat, şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt
prezentate în activul bilanţului.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea
acesteia de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre
capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de
numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse.
Spre deosebire de bilanţ care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv,
cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat,
contul de profit şi pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.
El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca
venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca şi
cheltuieli (fluxul de ieşiri).
Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă, cheltuielile şi
veniturile exerciţiului structurate pe categorii (exploatare, financiare,
extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau
pierderea) pe tipuri de activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii,
respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia
de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor
existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând să se stabilească gradul de eficienţă
în utilizarea de noi resurse.
Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe
care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit
al exerciţiului financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a
capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea).
12
ÎNTREPRINDERII
Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea întreprinderii
de a genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de exploatare şi
din activitatea investiţională şi modul de utilizare a acestora.
Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de
întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi
detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare
financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori
care nu sunt prezentate în altă parte.
Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic, trebuind
să cuprindă informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi împreună cu
celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil General,
imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii
în exerciţiul financiar încheiat.
Situaţiile financiare anuale utilizate în diagnosticul financiar oferă date şi
informaţii pentru două abordări specifice:
1) Analiza-diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat;
2) Analiza-diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.
1.10. Relaţia gestiune financiară - analiză financiară
Gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare moment a resurselor şi
utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea industrială şi comercială a
întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia conjuncturii economice.
Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul loc
securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a face
faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase
suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu
riscurile aferente.
Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea
dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor
proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii
unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a
întreprinderii. Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi
mijloace specifice entru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea
13
ÎNTREPRINDERII
adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei
financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei
întreprinderii.
Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a gestiunii
financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor
întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor
financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor.
Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare, atât
în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile,
finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen
scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare).
Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la
evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, pe baza capitalizării
bursiere, ceea ce presupune acordarea unei valori întreprinderii, care va servi
gestionarilor de portofolii fiind obligatorie în cazul întreprinderilor cotate la bursă.
În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară este
tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic, în care
trebuie să se introducă elemente suplimentare privind mediul economic şi social,
precum şi elemente de ecologie.
Test de autoevaluare
1. Care este definiţia mediului întreprinderii?
2. Cum se structureză ciclul activităţii unei firme?
3. Cum definiţi funcţia financiar-contabilă?
4. Care sunt obiectivele gestiunii financiar-contabile ale
întreprinderii şi cum se defineşte gestiunea finaciar-contabilă?
5. Cum caracterizaţi deciziile şi operaţiunile financiare?
6. Care sunt asemănările şi deosebirile între gestiunea financiară şi
analiza financiară?
7. Care este sursa informaţională pentru elaborarea deciziilor
financiare?
14
ÎNTREPRINDERII
Prin această secţiune, autorul a încercat să arate

cursanţilor, importanţa disciplinei plecând de la informaţia
financiar-contabilă extrasă din contabilitate şi interpretarea
sintetică şi analitică a datelor contabile aşa încât managerul să
poate elabora deciziile financiare.
15
ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE
PE BAZA BILANŢULUI

PE BAZA BILANŢULUI

♦ Realizarea echilibrului financiar al firmei;
♦ Bilanţ funcţional şi financiar;
♦ Indicatori de echilibru financiar.
♦ să defineşti echilibrul financiar din punct de vedere

financiar şi funcţional;
♦ să prelucrezi corect bilanţul financiar şi bilanţul funcţional;
♦ să defineşti bilanţul contabil şi rolul său în analiza activităţii
firmei;
♦ să descrii şi să calculezi corect indicatorii specifici
bilanţului financiar şi funcţional;
♦ să ştii să interpretezi datele obţinute şi să argumentezi
evoluţia acestora pentru un orizont de timp;
2.1. Ce presupune studiul bilanţului şi ce reprezintă?

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului şi
în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate,
respectiv, după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează
fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor,
provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările
acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic
(active circulante).
Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloacelor de
finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul
permanent între activele şi pasivele bilanţului, indiferent de forma de prezentare a
acestuia (tabelară sau în listă).
Are drept scop de a prezenta fidel informaţii despre poziţia financiară a
întreprinderii, respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu
16
PE BAZA BILANŢULUI
ajutorul resurselor economice controlate (activele), structurii de finanţare (datorii
şi capitaluri proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori economico-financiari
specifici (lichiditatea şi solvabilitatea).
2.2. Ce tipuri de bilanţ sunt utilizate în prelucrarea financiară a bilanţului
contabil?
Criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului diferă în funcţie
de scopul urmărit în analiză şi de utilizator, ceea ce a condus la amenajarea mai
multor tipuri (modele) de bilanţ cu prezentare tabelară cum ar fi: bilanţul
financiar, bilanţul funcţional, bilanţul “pool de fonds”(ansamblul resurselor) ş.a.
Bilanţul contabil elaborat în optica patrimonial-juridică utilizat până la
adoptarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) s-a dovededit
insuficient adaptat analizei financiare orientate spre gestiune, ceea ce a impune
utilizarea unui bilanţ mai operaţional, pentru a evidenţia relaţia dintre resursele
disponibile şi nevoile de finanţare ale întreprinderii, ştiut fiind că orice nevoie de
finanţare trebuie acoperită din resurse financiare.
În acest scop se dovedeşte deosebit de util bilanţul financiar, elaborat în
optică patrimonială, care constituie suportul analizei financiare tradiţionale ce are
ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări
patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât şi creditorii. În măsura în care
creditorii utilizează un asemenea studiu, se procedează la o analiză financiară
externă, ce vizează recuperarea capitalurilor investite mai ales în cazul lichidării
întreprinderii. Logica bilanţului financiar, numit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate,
se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi al exigibilităţii
crescătoare a pasivului, ceea ce implică separarea elementelor de activ în funcţie
de gradul de lichiditate şi a elementelor de pasiv în funcţie de scadenţă.
Lichiditatea crescătoare a posturilor de activ este disponibilitatea din ce
în ce mai mare a acestora de a deveni “lichide” şi de a acoperi nevoile
întreprinderii; în fruntea activului se află valorile imobilizate, cele mai puţin
“lichide”, iar la sfârşit disponibilităţile, cele mai “lichide”.
17
PE BAZA BILANŢULUI
Clasarea posturilor de pasiv în ordinea exigibilităţii crescătoare semnifică
faptul că exigibilitatea unei surse de finanţare este legată de scadenţa sa, primele
posturi fiind cele mai lent exigibile, (capitalurile proprii), iar ultimele cele mai
rapid exigibile (datoriile pe termen scurt).
Construcţia bilanţului financiar implică respectarea unor principii şi reguli
care permit ordonarea posturilor de bilanţ după criteriul pe termen scurt şi pe
termen lung. Printre elementele constitutive ale bilanţului se face distincţie între
cele care rămân la dispoziţia întreprinderii pe termen lung (peste 1 an) şi cele care
nu îi aparţin decât pe termen scurt (sub 1 an).
Amenajarea posturilor de activ conduce la existenţa a două ansambluri:
activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen lung cu trei categorii de
valori imobilizate (necorporale, corporale, financiare), la care se adaugă partea de
activ circulant cu scadenţa mai mare de 1 an (creanţe - clienţi, cheltuieli efectuate
în avans). În schimb, în activul circulant se includ imobilizările cu scadenţă scurtă
(imobilizările financiare ce ajung la scadenţă sub 1 an).
Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanţului în grupa
capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii şi datoriile pe termen
mediu şi lung (cu scadenţa peste 1 an) şi grupa datoriilor pe termen scurt (cu
scadenţa sub 1 an), indiferent de natura lor (datorii de exploatare, credite bancare
curente, venituri realizate în avans cu scadenţă scurtă şi datoriile pe termen lung
ajunse la scadenţă).
Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadenţă mai repede de 1
an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt. Veniturile realizate în avans cu
scadenţa peste 1 an sunt incluse în datoriile pe termen mediu şi lung.
Obţinerea bilanţului financiar implică efectuarea unor corecţii ale activului
şi pasivului pe baza informaţiilor din anexă, prin respecarea unor principii de
evaluare şi regrupare a posturilor după criteriul vechimii (peste sau sub 1 an).
Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel:
Tabel nr. 1 Bilanţ financiar
Activ = Necesar Pasiv = Resurse
Necesar permanent Capitaluri permanente (Cp)
Activ imobilizat net > 1 an 1. Capitaluri proprii (C)
Necesar temporar 2. Datorii cu scadenţe > 1 an
18
PE BAZA BILANŢULUI
1. Activ circulant net < 1 an Resurse temporare
2. Imobilizări financiare < 1 an 1. Datorii cu scadenţe < 1 an
3. Disponibilităţi (Trezorerie activă) 2. Credite bancare (Trezorerie pasivă
Total Activ Total Pasiv
Prezentarea bilanţului financiar pune în evidenţă două părţi distincte pe

orizontală: partea superioară care reflectă structura financiară prin stabilitatea
elementelor care îl compun (necesarul de finanţat şi resursele de finanţare
permanente) şi partea inferioară care reflectă finanţarea ciclului de activitate
(necesarul de finanţat pe termen scurt şi resursele temporare de finanţare).
Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din faptul că el
serveşte la determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul fondului
de rulment, care permite întreprinderii să facă faţă riscurilor pe termen scurt,
garantând solvabilitatea acesteia.
Conform Reglementărilor româneşti, bilanţul în listă este apropiat
modelului de bilanţ financiar cu excepţia resurselor care sunt prezentate în ordine
inversă scadenţei, capitalurile proprii fiind situate în partea finală a listei.
Abandonarea principiului de clasament al posturilor în bilanţul financiar a
condus la apariţia bilanţului funcţional, care regrupează posturile de bilanţ pe
marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie), fiind
un bilanţ economic, construit de Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei în scopul
explicării funcţionării economice a întreprinderii de către bancheri.
Construcţia bilanţului funcţional are la bază un set de principii şi reguli
menite să pună în evidenţă utilizările şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de
funcţionare a întreprinderii, gruparea posturilor fiind legată de operaţiile realizate
în raport cu natura, destinaţia sau funcţia lor. În această prezentare, bilanţul este
destinat analizei funcţionale, care poate fi şi o analiză externă.
Un principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la exprimarea
posturilor de bilanţ la valoarea brută, (valoarea de origine a acestora), ceea ce
impune includerea amortismentelor şi provizioanelor în capitalurile proprii,
bilanţul funcţional constituind un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux,
deoarece permite determinarea variaţiilor de stocuri.
19
PE BAZA BILANŢULUI
Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la conceptul de stabilitate,
care are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta diferă de conceptul
permanenţei al bilanţului financiar, în sensul că un împrumut pe termen lung va
rămâne în imobilizările financiare, indiferent de scadenţa sa, iar datoriile pe
termen lung nu vor fi trecute la datorii pe termen scurt, indiferent de scadenţă.
Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea posturilor
permite descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii şi a echilibrelor
financiare ce decurg din ele.
Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Tabel nr. 2 Bilanţ funcţional
Activ = Utilizări Pasiv =Resurse
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile brute Resurse stabile (durabile)
II. Funcţia de exploatare 1. Capitaluri proprii:
1. Activ circulant de exploatare 2. Datorii financiare stabile
2. Activ circulant înafara exploatării II. Funcţia de exploatare
III. Funcţia de trezorerie 1. Datorii de exploatare
Activ circulant financiar (Disponibilităţi) 2. Datorii în afara exploatării
Tabel nr. 3 Bilanţul financiar (lichiditate – exigibilitate)
Active = Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar

Necesaruri nete
(lei) Precedent Curent (lei) Precedent Curent
Mijloace cu 334134112 442396673 434328633 768048262
durata > 1 an Resurse cu scadenţa
>1an
A. Active 334134112 442396673 J. Capital şi rezerve 425835305 640141085
imobilizate
I. Imobilizări 112827 761587 I. Capital 59199226 295996131
necorporale
II. Imobilizări 333960171 441573972 II. Prime de capital - -
corporale
III. Imobilizări 61114 61114 III. Rezerve din 245482220 95164551
financiare reevaluare
Mijloace cu 330562056 515792600 IV. Rezerve - total 143608630 245288000
durata < 1 an
B. Active 330562056 515792600 V. Rezultatul reportat - - 26147174
circulante Sold C
I. Stocuri - total 141953183 122067958 - 22454771 22454771
Sold D
II. Creanţe - total 180200143 390840345 VI.Rezultatul 40667697 51384029
exerciţiului - Sold C
III: Invest. - - Repartizarea profitului 40667697 51384029
financiare/termen
scurt
20
PE BAZA BILANŢULUI
IV: Casa şi 8408730 2884297 Total capitaluri 425835305 640141085
conturi la bănci proprii
C. Cheltuieli în 1902966 1489075 H.Provizioane - -
avans pt.riscuri-cheltuieli
G. Datorii pe o perioadă 8493328 127907177
> 1 an
D. Datorii pe o 227834680 186432713
perioadă de 1 an
Total datorii 236328008 314339890
I. Venituri în avans 4435821 5197373
Total Active 666599134 959678348 Total Capitaluri 666599134 959678348
Nete
Tabel nr. 4 Bilanţul funcţional (economic)
Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar

(valoare brută) Precedent Curent Precedent Curent
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de
finanţare
Utilizări stabile Resurse stabile 608138189 1011158943
A. Active imobilizate 507943668 685507354 1. Capitaluri proprii 425835305 640141085
brute
1. Imobilizări 177647 916041 - Capital 59199226 295996131
necorporale
2. Imobilizări 507704907 684530199 - Rezerve - total 389090850 340452551
corporale
3. Imobilizări 61114 61114 - Rezultatul reportat - 22454771 + 3692403
financiare
II. Funcţia de - Rezultatul - -
exploatare exerciţiului(nerepartiz)
B.Active circulante de 316198333 502973608 2. Amortismente şi 173809556 243110681
exploatare provizioane
1. Stocuri - total 141953183 122067958 3. Datorii financiare 8493328 127907177
stabile (>1 an)
2. Creanţe comerciale 174245150 380905650 II. Funcţia de
exploatare
Active circ. în afara 5954993 9934695 1. Datorii de exploatare 132550559 77021000
exploatării
Alte creanţe 5954993 9934695 2. Datorii înafara 95284121 109411718
exploatării
C. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 3. Credite bancare - -
curente
III: Funcţia de I. Venituri în avans 4435821 5197373
trezorerie
Activ circulant 8451440 2927007
financiar
Casa şi conturi la 8408730 2884297
bănci
Total Active valoare 840408690 1202789029 Total Resurse 840408690 1202789029
brută
Structurarea bilanţului funcţional permite evidenţierea a două categorii de
utilizări în activ: una legată efectiv de exploatare şi alta independentă de ciclul de
21
PE BAZA BILANŢULUI
producţie, iar în pasiv două categorii de resurse: unele generate de exploatare şi
altele fără legătură cu aceasta.
Importanţa bilanţului funcţional în analiza financiară decurge din faptul că
el permite aprecierea stabilităţii structurii financiare a întreprinderii prin
intermediul trezoreriei nete şi astfel exprimă interdependenţa dintre structura
financiară şi natura activităţii sale.
Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţui funcţional pune în evidenţă
două deosebiri esenţiale între acestea, şi anume:
• în timp ce bilanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei financiare a
întreprinderii interesantă pentru creditori, bilanţul funcţional permite în primul
rând o analiză internă realizată în principal de managerii întreprinderii;
• bilanţul funcţional se stabileşte din perspectiva continuităţii activităţii, în timp
ce bilanţul financiar este realizat din perspectiva încetării activităţii.
Ca răspuns adus criticilor bilanţului financiar şi bilanţului funcţional,
adepţii conceptelor mai recente ale teoriei financiare neoclasice au conceput
modelul de bilanţ “pool de fonds” sau ansamblul de fonduri.
Schematic, bilanţul ansamblului de fonduri se prezintă astfel:
Tabel nr. 5 Bilanţ “Pool de fonds”
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
Portofoliu de active Portofoliu de resurse
I. Utilizări industriale şi comerciale I. Fonduri proprii
1. Imobilizări brute 1. Fonduri proprii externe
2. Active circulante de exploatare 2. Fonduri proprii interne
3. Active circulante înafara exploatării II. Datorii
II. Utilizări financiare 1. Resurse financiare
1. Imobilizări financiare 2. Datorii de exploatare
2. Active circulante (Disponibilităţi) -
Indiferent de modul de structurare a elementelor patrimoniale, bilanţul

serveşte ca document esenţial în analiza modificărilor poziţiei financiare a
întreprinderii ca răspuns la cerinţele mediului economic în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea.
22
PE BAZA BILANŢULUI
2.3. Cum se realizează analiza echilibrelor financiare ?

Bilanţul este “fotografia” întreprinderii, care, indiferent de forma de
prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice celui care
efectuează analiza.
Studiul bilanţului implică analiza acestuia în două direcţii: orizontală şi
verticală, fiecare punînd în evidenţă anumite corelaţii cu semnificaţii deosebite în
aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii.
2.3.1. Cum se determină situaţia netă ?
SN = Active – Datorii totale
Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă
proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie
suficientă pentru a asigura funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii.
Pe baza bilanţului financiar Situaţia Netă se determină ca diferenţă:
• SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans = Capitaluri proprii.
Pe baza bilanţului contabil armonizat Situaţia Netă este diferenţa:
• SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.
Situaţia Netă în cele două variante de calcul este prezentată în:
Tabel nr. 6 Calculul şi analiza situaţiei nete (capitalurilor proprii)
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt (lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Total active 666599134 959678348 293079214 143,96
2. Datorii totale 236328008 314339890 78011882 133,01
3. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 171,68
4. Situaţia netă (SN)(a) 425835305 640141085 21430578 105,03
5. Total active – Datorii curente (F) 434328633 768048262 333719629 176,83
6. Datorii curente (G) 8453328 127907177 119453849 1513
7. Capitaluri proprii (F – G)(b) 425835305 640141085 21430578 105,03
Din analiza datelor tabelului se constată o situaţie netă pozitivă şi

crescătoare care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează
valoarea întreprinderii, prin potenţarea capitalurilor proprii.
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecinţa
încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral
capitalurile proprii. Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor,
acesta fiind riscul de insolvabilitate al întreprinderii. Creşterea situaţiei nete
23
PE BAZA BILANŢULUI
(activului net) are ca efect creşterea rentabilităţii şi a independenţei financiare, pe
baza ei putându-se determina riscul global sau lichidativ, prin raportul:
SN - Activ fără valoare
< 0,3.
Activ
Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă
dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea
capitalului fizic sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei care îl erodează.
Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai prin
creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea
capitalului financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii
financiare (monetare) a activelor nete.
Din situaţia modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de
menţinere (erodare) a capitalului, precum şi profitul (pierderea) întreprinderii în
cursul exerciţiului, prin intermediul următoarelor elemente de conţinut:
• profitul net (pierderea netă) al perioadei;
• fiecare element de venit şi cheltuială recunoscute direct în capitalurile proprii;
• efectul cumulat al modificării politicilor contabile şi corecţia erorilor;
• tranzacţiile de capital cu şi distribuirile către proprietari;
• soldul profitului (pierderii) cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului
şi modificările aferente;
• o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri proprii
la începutul şi sfârşitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări.
2.3.2. Cum se determină fondului de rulment ?
Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari
ale bilanţului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de Fond de Rulment (NFR),
din care rezultă Trezoreria (T). Acest echilibru este determinat conform
concepţiilor de prezentare a bilanţului: optica financiară şi optica funcţională.
Pe baza bilanţului financiar care grupează posturile după criteriul
permanenţei, echilibrul financiar presupune finanţarea activului cu durata mai
mare de 1 an din resurse cu scadenţa peste 1 an, iar finanţarea activelor sub 1 an
din resurse scadente sub 1 an.
24
PE BAZA BILANŢULUI
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung
(capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa cum
rezultă din analiza părţii superioare a bilanţului financiar:
FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung şi mediu) +
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – Necesar permanent (Active imobilizate nete).
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung,
fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după
finanţarea imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanţării activelor
circulante. Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte
finanţării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea capitalurilor
permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligaţiuni) şi de
creşterea imobilizărilor nete (investiţii).
Un Fond de Rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate
fi temporară sau de durată, având diferite cauze. Partea inferioară a bilanţului
financiar permite determinarea Fondului de Rulment Financiar ca diferenţă:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt
+ Venituri în avans).
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea Fondului de Rulment care
este finanţat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment Financiar
arată surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile temporare,
evidenţiind excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind
solvabilitatea întreprinderii.
Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a Fondului de
Rulment în două moduri:
• FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A;
• FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).
Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că
în anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite
buna funcţionare a întreprinderii.
Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete)
constituie marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană,
25
PE BAZA BILANŢULUI
permiţându-i să-şi asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare
funcţionării (stocuri minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior
datoriilor pe termen scurt (Activ circulant net > Datorii sub 1 an).
Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru
întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure
finanţarea imobilizărilor (Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are
active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va
putea achita (Activ circulant net < Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte
mai frecvent în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte
rapidă (sub o lună) şi unde există credite-furnizori însemnate.
Calculul Fondului de Rulment în cele trei variante conduce la rezultatele
din Tabelul:
Tabel nr. 7 Calculul şi analiza Fondului de Rulment
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri(±) Indici

crt. (lei) Precedent Curent (Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa peste 1 an 8493328 127907177 119413849 1505
3. Provizioane pt. riscuri - cheltuieli - - - -
4. Capitaluri permanente 434328633 768048262 333719629 176,83
(Cp)
5. Active imobilizate (Ai) 334134112 442396673 108262561 132,40
6. Fond de Rulment Financiar (FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
7. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
8. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
9. Datorii pe termen scurt 227834680 186432713 - 41401967 81,83
11. Fond de Rulment Financiar 100194521 325651589 225457068 325,02
(FRF)
12. Total active - Datorii curente (F) 434328633 768048262 333719629 176,83
13. Active imobilizate (A) 334134112 442396673 108262561 132,40
14. Fond de Rulment Financiar(F – 100194521 325651589 225457068 325,02
A)
15. Active circ,resp.datorii curente 100194521 325651589 225457068 325,02
(E)
Se constată că Fondul de Rulment pozitiv şi în creştere confirmă o

dinamică favorabilă a marjei de securitate a întreprinderii.
FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;
FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete.
Fondul de Rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de
finanţare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se
asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.
26
PE BAZA BILANŢULUI
Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe
termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.
Calculul Fondului de Rulment propriu şi străin pe baza datelor din Tabelul
7 conduce la rezultatele din Tabelul nr. 8,
Tabel nr. 8 Calculul şi analiza fondului de rulment
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (±Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa peste 1 an 8493328 127907177 119413849 1505
3. Active imobilizate (Ai) 334134112 442396673 108262561 132,40
5. Fond Rulment propriu (FRp) (1-3) 91701193 197744412 +106043219 215,5
6. Fond de Rulment străin (FRs) (2-3) -325640784 -314489496 +11151288 96,5
Se constată următoarele:
1. Fondul de Rulment propriu este pozitiv şi în creştere cu 115,5 %, ceea ce
confirmă că întreprinderea dispune de o autonomie financiară care îi permite
finanţarea imobilizărilor nete din capitaluri proprii.
2. Fondul de Rulment străin este negativ şi în scădere cu 3,5 %, ceea ce arată că
nevoile pe termen scurt nu pot fi finanţate prin îndatorare pe termen lung, deşi
gradul de îndatorare la termen (raportul Datorii peste 1 an/Capitaluri proprii) a
crescut de la 1,994 % la 19,98 %.
3. Echilibrul financiar pe termen lung şi pe termen scurt este asigurat ca urmare a
unei marje de securitate pe care o conferă Fondul de Rulment Financiar pozitiv.
4. Independenţa financiară a întreprinderii se dovedeşte a fi satisfăcătoare, chiar
dacă ponderea capitalurilor proprii în capitalurile permanente s-a redus de la 98 %
la 83,3 %.
2.3.3. Cum se determină necesarul de fond de rulment ?
Necesarul de Fond de Rulment desemnează nevoile financiare generate de
executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă
(cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puţin parţial de
resurse stabile (Fondul de Rulment Net).
Structura Necesarului de Fond de Rulment cuprinde, pe de o parte,
stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare
27
PE BAZA BILANŢULUI
încorporează cheltuielile de fabricaţie şi, pe de altă parte, creanţele. Din suma
acestor componente se scad datoriile (de exploatare şi în afara exploatării), care
corespund decalajelor între încasări şi plăţi:
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice, în care:
Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi;
Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie.
Pe baza bilanţului necesarul de fond de rulment se determină ca diferenţă:
NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa şi conturi la bănci) - (Datorii ce trebuie
plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).
Tabel nr. 9 Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
2. Cheltuieli în 1902966 1489075 - 413891 78,25
avans
3. Casa şi conturi la 8408730 2884297 - 5524433 34,31
bănci
4. Total I (1 + 324056292 514357378 190301086 158,72
2 – 3)
5. Datorii cu scadenţa 227834680 186432713 - 41401967 81,83
de până la 1 an
6. Credite bancare - - - -
de trezorerie
8. Total II (5 + 6 + 232270501 191630086 - 40640415 82,51
7)
9. Nec de fd de 91785791 322767292 230981501 351,65
rulment (NFR)(4
– 8)
Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul temporar şi
resursele temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, care poate
fi pozitiv sau negativ, după cum urmează:
a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de resursele
temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este consecinţa unor
investiţii privind creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.
În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea
stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul încetinirii
încasărilor şi accelerării plăţilor.
28
PE BAZA BILANŢULUI
b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de capitalurile
circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi
mobilizate. Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării
rotaţiei activelor circulante, a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor.
Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii,
este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de cifra de
afaceri), durata de rotaţie a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a
creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor.
El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie
(NFRz = NFR·360/ CA) care reflectă acest decalaj.
2.3.4. Cum se determină trezoreria ?
Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de bilanţ
Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul
de fond de rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii,
fiind un rezultat al operaţiunilor ce afectează toate posturile de bilanţ şi rezultând
din lectura pe orizontală a bilanţului financiar, respectiv:
a) a părţii superioare: TN = FR – NFR;
b) a părţii inferioare: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie sau:
TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de
funcţionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice
moment (valori mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile
creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).
c) Pe baza bilanţului contabil armonizat, trezoreria este dată de diferenţa:
TN = Active circulante respectiv datorii curente nete (E) – NFR.
Calculul Trezoreriei Nete pe baza bilanţului conduce la rezultatele din
Tabelul 10:
29
PE BAZA BILANŢULUI
Tabel nr. 10 Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Fondul de rulment 100194521 325651589 22545706 325,02
financiar(FRF) 8
2. Necesarul de fd. de 91785791 322767292 230981501 351,65
rulment (NFR)
3. Trezoreria netă (TN) (1 – 8408730 2884297 - 5524433 34,31
2) (a)
4. Disponibilităţi 8408730 2884297 - 5524433 34,31
băneşti
5. Credite bancare de - - - -
trezorerie
5) (b)
7. Active circ., resp. dat.crte 100194521 325651589 22545706 325,02
nete (E) 8
2) (c)
Se constată că Trezoreria Netă este pozitivă şi în scădere, ceea ce reflectă

decalajul dintre ritmul superior de creştere a necesarului de fond de rulment
comparativ cu creşterea fondului de rulment financiar (351,65 > 325,02 %).
Trezoreria Netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile permanente
şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele circulante şi
datoriile pe termen scurt.
Creşterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creşterea fondului de
rulment şi prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea
disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare de trezorerie.
Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecinţa unor
inegalităţi între Fondul de Rulment şi Necesarul (resursa) de Fond de Rulment:
1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi >
Credite trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente
(FR > 0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se adaugă
la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un excedent mare
de lichidităţi, care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;
30
PE BAZA BILANŢULUI
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un
excedent crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe
termen scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor
permanente (resurselor stabile).
2. Trezorerie negtivă (TN<0), când FR<NFR şi respectiv, Disponibilităţi<Credite
trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR>0 şi NFR>0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri permanente
(FR>0) şi parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât
disponibilităţile, ceea ce impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR<0 şi NFR>0, când creditele bancare pe termen lung şi mediu acoperă o
parte din imobilizări (FR<0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de
trezorerie), ceea ce impune reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR<0 şi NFR<0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a activului
imobilizat (FR<0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt (furnizori,
avansuri clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune revederea structurii
finanţării, fiind crescut riscul dependenţei de exterior.
2.3.5. Ce presupune analiza echilibrelor financiare în optica funcţională?
Echilibrele financiare pot fi analizate şi prin prisma prezentării bilanţului
conform opticii funcţionale, care structurează posturile de bilanţ în strânsă legătură
cu ciclurile economice care caracterizeză viaţa întreprinderii: investiţii, exploatare,
finanţare, trezorerie.
Echilibrul financiar funcţional impune ca utilizările stabile să fie finanţate
din resurse durabile, surplusul resurselor durabile faţă de imobilizările brute
reprezentând fondul de rulment net global (FRNG):
FRNG = Resurse durabile – Utilizări stabile brute.
Un FRNG pozitiv arată excedentul de resurse stabile după finanţarea
utilizărilor stabile, destinat finanţării ciclului de exploatare, fiind şi diferenţa:
FRNG = Activ circulant – (Datorii diverse + Credite bancare de trezorerie)
31
PE BAZA BILANŢULUI
Tabel nr. 11 Calculul fondului de rulment net global

1. Resurse stabile (durabile) 608138189 1011158943 403020754 166,27
2. Utilizări stabile brute 507943668 685507354 177563686 134,95
3. Fond rulment net global (FRNG)(a) 100194521 325651589 225457068 325,02
4. Activ circulant 332465022 517281675 184816653 155,59
5. Datorii diverse + credite bancare 232270501 191630086 - 40640415 82,51
6. Fond rulment net global (FRNG)(b) 100194521 325651589 225457068 325,02
Se constată un Fond de Rulment Net Global pozitiv şi în creştere, ca

urmare a creşterii mai rapide a resurselor stabile faţă de utilizările stabile (166,27 >
134,9) şi a activului circulant comparativ cu datoriile (155,59 > 82,5).
Această valoare a FRNG arată mărimea necesarului ciclic şi de trezorerie
rămasă nefinanţată de resursele ciclice şi de trezorerie, ceea ce arată că
întreprinderea are lichidităţi pentru a-şi finanţa necesarul de exploatare.
Necesarul de fond de rulment (NFR) decurge din confruntarea nevoilor de
finanţare cu resursele de finanţare a operaţiilor repetitive:
NFR = Utilizări ciclice – Resurse ciclice
Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor impusă de
ciclul de exploatare, surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele
ciclice de capital devine un necesar de finanţare permanent reînnoibil. Acest
necesar este finanţat din Fondul de Rulment Funcţional, care la rândul său apare ca
un surplus de resurse stabile, fiind un Necesar de Fond de Rulment Total (NFRT),
cu două componente legate de: activitatea de exploatare şi din afara exploatării:
NFRT = NFRE + NFRAE.
Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total este redat în Tabelul :
Tabel nr. 12 Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total
Nr. Indicatori Abateri Indici

Exerciţiul financiar
1. Utilizări ciclice totale, din 324056292 514397378 190341086 158,73
care:
2. Active circulante de 318101299 504462683 186361384 158,59
exploatare
3. Alte active circulante 5954993 9934695 3979702 166,82
4. Resurse ciclice totale, din 232270501 191630086 - 40640415 82,51
care:
32
PE BAZA BILANŢULUI
5. Datorii de exploatare 136986380 82218373 - 54768007 60,02
6. Datorii înafara exploatării 95284121 109411713 14127592 114,82
7. Nec. fd rulment 91785791 322767292 230981501 351,65
total(NFRT)(1- 4)
8. NFRE (2 – 5) 181114919 422244310 241129391 233,13
9. NFRAE (3 – 6) - 89329128 - 99477018 -10147890 111,36
Din datele Tabelului nr. 12 se constată că Necesarul de Fond de Rulment

Total este pozitiv şi în creştere, ceea ce arată un necesar de finanţare permanent
reînnoibil pentru ciclul de exploatare, surplusul de nevoi ciclice fiind neacoperit
financiar de resurse ciclice de capital.
Resursa netă în afara exploatării (NFRAE < 0) este în creştere, datoriile
fiind superioare activelor circulante din afara exploatării.
NFRE = Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare.
Plăţile îl măresc, iar încasările îl reduc.
NFRAE este mai mic faţă de NFRE şi se obţine prin diferenţa:
NFRAE = Alte active circulante – Datorii în afara exploatării, unde:
Alte active circulante cuprind: creanţe diverse, capital subscris nevărsat;
Datoriile în afara exploatării cuprind: datorii fiscale, alte datorii.
Necesarul de Fond de Rulment astfel determinat mai poartă numele de
necesar net când este pozitiv, sau resursă netă când este negativ.
Din confruntarea Fondului de Rulment Net Global cu Necesarul de Fond
de Rulment (necesarul net) rezultă Trezoreria Netă (TN):
TN = FRNG – (NFRE + NFRAE)
Trezoreria Netă este legată de operaţiile financiare pe termen scurt care
sunt evidenţiate în partea inferioară a bilanţului funcţional, ea fiind şi diferenţa:
TN = Necesar de trezorerie – Resurse de trezorerie sau:
TN = Activ circulant financiar – Credite bancare curente.
Trezoreria Netă poate fi pozitivă sau negativă, după cum urmează:
a) TN > 0, cînd FRNG > NFRT, sau Necesar trezorerie > Resurse trezorerie;
b) TN < 0, când FRNG < NFRT, sau Necesar trezorerie < Resurse trezorerie.
TN = Trezoreria activă(Disponibilităţi) – Trezoreria pasivă(Creditede trezorerie):
Tabelul nr. 12 Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

1. Fond rulment net global (FRNG) 100194521 325651589 225457068 325,02
33
PE BAZA BILANŢULUI
2. Necesar fond rulment total (NFRT) 91785791 322767292 230981501 351,65
3. Trezoreria netă (TN)(1 – 2) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Activ circulant financ. 8408730 2884297 - 5524433 34,31
(Trez.activă)
5. Credite bancare curente (Trez. - - - -
pasivă)
6. Trezoreria netă (TN)(4 – 5) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
Se constată că Fondul de Rulment Net Global este superior Necesarului de

Fond de Rulment Total, ceea ce a condus la o Trezorerie Netă pozitivă, dar în
scădere, ca urmare a decalajului între indicii Fondului de Rulment şi Necesarului
de Fond de Rulment(351,65 > 325,02 %). Reducerea Trezoreriei Nete reflectă
reducerea cu aceeaşi valoare a activului circulant financiar, respectiv a Trezoreriei
active în condiţiile absenţei creditelor de trezorerie (Trezoreria pasivă).
O Trezorerie Netă pozitivă reflectă un excedent de trezorerie în raport cu
obligaţiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigură întreprinderii posibilitatea de
face plasamente pe piaţa de capital.
Spre deosebire de resursele ciclice obţinute în activitatea curentă şi
reflectate de un Necesar de Fond de Rulment negativ, o Trezorerie Netă negativă
reflectă resurse de trezorerie furnizate de parteneri financiari (bănci) şi sunt legate
de gestiunea financiară pe termen scurt.
2.4. Analiza ratelor de structură a activului bilanţier

Ratele de structură rezultă în urma analizei pe verticală a bilanţului
financiar şi pun în evidenţă caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi:
capacitatea activelor de a se transforma în lichidităţi, autonomia şi independenţa
financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ş.a.
Ratele de structură a activului reflectă apartenenţa sectorială şi depind de
natura activităţii întreprinderii, astfel:
Activ imobilizat
1) Ponderea imobilizărilor: Si = 100 (%) reflectă indirect
Activ
intensitatea capitalistică (prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a relaţiilor
financiare cu alte unităţi (prin ponderea imobilizărilor financiare).
Activ circulant
2) Ponderea activului circulant: Sa = 100 (%) depinde de
Activ
sectorul de activitate şi durata ciclului de producţie (prin ponderea stocurilor), de
durata termenelor de plată convenite cu clientela (prin ponderea creanţelor) şi
reflectă esenţa trezoreriei (prin ponderea lichidităţilor în patrimoniu).
34
PE BAZA BILANŢULUI
2.5. Analiza ratelor de structură a pasivului bilanţier

Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii, evidenţiind
gradul de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe care le asigură
combinaţia de resurse cu maturităţi şi origini diverse.
Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi gradul de
îndatorare a întreprinderii, astfel:
Capitaluri permanente
1) Ponderea capitalurilor permanente: Scp = 100 (%)
Pasiv
reflectă autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor proprii),
autonomia la termen a întreprinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung).
Datorii / termen scurt
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts = 100 (%) se
Pasiv
corelează cu trezoreria întreprinderii.
Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii în totalul pasivului, cu
atât este mai mare autonomi şi independenţa financiară a întreprinderii.
2.6. Ratele de sinteză

Reflectă echilibrul financiar în mărimi relative:
Capitaluri permanente
1) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor: Rfi = ≥1
Activ imobilizat net
măsoară stabilitatea resurselor afectate finanţării activelor durabile, din care:
Capitaluri proprii
a) Rata de finanţare din resurse proprii: Rfp = ≥1 exprimă
autonomia financiară de care dispune întreprinderea;
Datorii / termen lung + mediu
b) Rata de finanţare din resurse străine: Rfs =
exprimă gradul de insecuritate financiară a întreprinderii.
Activ circulant
2) Rata de lichiditate generală: R lg = ≥1 exprimă gradul de
lichiditate potenţială(echilibrul financiar pe termen scurt), din care:
Activ circulant Stocuri
a) Rata de lichiditate relativă (Testul acid)): Rlr = ≥1
exprimă capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt;
Disponibilităţi
b) Rata de lichiditate imediată (Testul acid): Rli = exprimă
Datorii /termen scurt
aptitudinea întreprinderii de rambursare a datoriilor cu scadenţa sub 1 an.
Ratele de sinteză se corelează cu ratele de finanţare şi reflectă indirect
structura financiară a întreprinderii.
35
PE BAZA BILANŢULUI
2.7. Analiza ratelor de finanţare. Structura finanţării

Structura finanţării reflectată prin ratele de structură a pasivului, care în
optica bilanţului financiar grupează posturile după criteriul scadenţei, vizează
raportul între capitalurile proprii (C) şi datorii (D), pasivul fiind egal cu suma:
Pasiv = Capitaluri proprii (C) + Datorii (D),
în care:
D = Datorii pe termen lung (durata peste 1 an) + Datorii termen scurt (sub 1 an):
Pasiv = Capital permanent (Cp) + Datorii pe termen scurt.
Raportul dintre datoriile totale (D) şi capitalurile proprii (C) exprimă rata
îndatorării globale, fiind cunoscut sub denumirea de levier financiar şi prezintă
importanţă atât pentru manageri cât şi pentru creditori, deoarece reflectă, pe de o
parte, gradul de independenţă financiară şi, pe de altă parte, posibilitatea
întreprinderii de a recurge la capitaluri externe (noi împrumuturi).
Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă
angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care
exprimă gradul de îndatorare şi gradul de lichiditate-solvabilitate. Acestă
autonomie este ameninţată de existenţa unei structuri financiare inadecvate, prin
raportul Datorii/Capitaluri proprii, care poate conduce la încetarea de plăţi sau la
pierderea controlului de către acţionari.
Autonomia financiară poate fi estimată prin intermediul mai multor rate:
Datorii totale
1) Rata îndatorării globale: Rîg = ≤ 0,5 exprimă dependenţa
Pasiv
întreprinderii de diverşi creditori, precum şi şansele de rambursare a datoriilor.
Datorii totale
a) Levierul financiar: LF= depinde de structura finanţării, cu
Capitaluri proprii
efecte asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind un indicator de risc
financiar în corelaţie cu randamentul activelor şi rata dobânzii.
Capitaluri proprii
Rata autonomiei financiare: Raf = >1, fiind în relaţie inversă cu
Datorii totale
levierul financiar (Raf = 1/LF).
Datorii / termen lung
c) Rata îndatorării la termen: Rît = >1 exprimă dependenţa
Capitaluri proprii
faţă de creditori şi este afectată de inflaţie.
Capitaluri proprii
2) Capacitatea de îndatorare: Cî = ≥ 0,5 exprimă posibilităţile
Capital permanent
de îndatorare ale întreprinderii.
CAF
3) Capacitatea de rambursare: Cr = ≥ 0,25 exprimă capacitatea
Datorii totale
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.
36
PE BAZA BILANŢULUI
2.8. Care sunt ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ? Cum

se determină şi care este rolul acestora?
Principalele rate de rotaţie a posturilor de bilanţ sunt următoarele:
CA
1) Numărul de rotaţii ale activelor: Na = (rotaţii) şi, respectiv:
Activ
T Activ
Durata unei rotaţii: Da = = 360 (zile/rotaţie);
Na CA
CA
2) Numărul de rotaţii ale capitalurilor proprii: Nc = (rotaţii) şi, respectiv:
C
T C
Durata unei rotaţii: Dc = = 360 (zile/rotaţie);
Nc CA
CA Activ Na
3) Numărul de rotaţii ale activelor circulante: Nac = × = ,
Activ Ac Sac
în care:
Ac
= Sac = Ponderea activelor circulante în activ (gradul de lichiditate);
Activ
T Ac
Durata unei rotaţii: Dac = = 360 (zile/rotaţie);
Nac CA
CA
4) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = (rotaţii),
Sm
în care:
Si + Sf
Sm = Stocul mediu = ;
2
T Sm
Durata unei rotaţii: Ds = = 360 (zile/rotaţie);
Ns CA
CA
5) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Ncr = (rotaţii);
Smcr
T Smcr
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr = = ⋅ 360 (zile);
Nc CA
Cumpărări (Aprovizionări)
6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii);
Smf
Durata (termenul) de plată a furnizorilor:
T Smf
Df = = 360 (zile).
Smf Cumpărări
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ are în vedere un flux de
activitate (vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul
total, activul circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii,
indicând intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii.
Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul de
rotaţii, reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de
recuperare a creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe
termen scurt, crescând lichidităţile întreprinderii.
37
PE BAZA BILANŢULUI
2.9. Cum se defineşte solvabilitatea şi lichiditatea firmei?

Care sunt ratele de solvabilitate şi lichiditate?
Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă
scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu
asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării).
O primă apreciere a solvabilităţii se realizează prin compararea între
lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului, respectiv a activelor totale cu
datoriile totale, din care rezultă:
1) Activul net contabil: ANC = Activ total – Datorii totale, care exprimă mărimea
capitalurilor proprii.
În aprecierea solvabilităţii se mai utilizează o serie de rate din structura
pasivului ce caracterizează îndatorarea şi autonomia financiară a întreprinderii:
Capitalul propriu
2) Rata solvabilităţii patrimoniale: Rsp = , care exprimă
Pasiv
ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să se situeze
între 0,3 - 0,5. Valorile mai mari de 0,5 reflectă o situaţie normală.
Activ total C+D C 1
3) Rata solvabilităţii generale: Rsg = = = +1= + 1,
Datorii totale D D LF
în care:
C 1
= = Gradul de autonomie financiară (inversul levierului financiar, LF).
D LF
Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului, garanţia
lor fiind constituită din activul întreprinderii, în condiţiile unui activ net pozitiv.
4) Există şi alte variante de calcul privind rata solvabilităţii generale:
Capitalul propriu ( C )
a) Rsg 1 = 1;
Datorii pe termen lung
Capacitatea de autofinanţare ( CAF )
b) Rsg 2 = .
Datorii pe termen lung
Datorii totale ( D )
5) Rata îndatorării totale: Rd = = LF
Datorii 1 an
6) Rata îndatorării pe termen lung: Rdtl =
Capitalul propriu
Această rată exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung, este
majorată de inflaţie, fiind un indicator de risc direct proporţional cu valoarea ei şi
cu gradul de variabilitate beneficiilor. Variază de la un sector de activitate la altul.
7) Capacitatea de îndatorare: Cd = , care depinde de
Capitalul permanent ( Cp )
structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare crescute pentru valori ≥ 0,5.
38
PE BAZA BILANŢULUI
CAF
8) Capacitatea de rambursare: Cr = , care exprimă capacitatea
Datorii totale
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi completează rata de îndatorare,
valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă.
Cheltuieli financiare ( Chfin )
9) Rata cheltuielilor financiare: Rcf = , care
Re zultatul din exp loatare (Re xp )
exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul
exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita riscul de non-plată.
Cheltuieli financiare ( Chfin )
10) Rcf 1 = , care nu trebuie să depăşească 3
Cifra de afaceri (Pr od . exerciţiului )
%, ceea ce face întreprinderea vulnerabilă şi o expune riscului de insolvabilitate.
Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă
obligaţiilor pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid
activele circulante în disponibilităţi (bani). O întreprindere este “lichidă”
când resursele degajate de operaţiunile curente ale exerciţiului îi furnizează
suficiente disponibilităţi pentru a face faţă scadenţelor pe termen scurt.
1) Fondul de rulment financiar: FRF = Active circulante – Datorii curente(< 1
an).
Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid contra
monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin:
Active circulante
2) Rata lichidităţii generale: R lg = , care exprimă gradul de
Datorii curente
lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt) şi variază după sectorul
economic: este subunitar în sectorul de distribuţie şi aproape 2 în sectoarele
industriale cu ciclu lung.
Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade, după cum urmează:

Active circulant - Stocuri
3) Rata lichidităţii reduse: Rlr = , care reflectă
Datorii pe termen scurt
capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, valoarea optimă peste 0,5
confirmă o lichiditate normală.
Disponibilităţi
4) Rata lichidităţii immediate (rapide): Rli = , numită
Datorii pe termen scurt
rată de trezorerie, sau Testul acid, a cărei valoare minimă de 0,2 - 0,3 reflectă o
garanţie de lichiditate satisfăcătoare.
39
PE BAZA BILANŢULUI
1. Care este definiţia echilibrului financiar?

2. Cum se construieşte bilanţul financiar şi funcţional al firmei?
3. Cum definiţi bilanţul contabil, bilanţul financiar şi funcţional?
4. Care sunt obiectivele opticii financiare şi a celei funcţionale?
5. Cum interpretaţi datele obţinute în urma analizelor efectuate?
6. Care sunt indicatorii care se determină pe baza bilanţului financiar ?
7. Care sunt indicatorii care se determină pe baza bilanţului funcţional?
8. Care sunt ratele de solvabilitate şi lichiditate?
9. Cum se definesc ratele de rotaţie şi cum se calculează?
10. În ce constă structura finanţării şi care sunt ratele de finanţare?
Se cunosc următoarele date din bilanţul contabil realizat la sfârşitul
exerciţiului financiar:
Activ Sume Pasiv Sume
Imobilizări necorporale 800 Capital social 700

Imobilizări corporale 200 Rezerve 200
Imobilizări financiare 300 Datorii pe termen 950
mai mare de un an
Stocuri 500 Datorii sub un an 350
Clienţi 200 Credite bancare pe 100
termen scurt
Debitori diverşi 150
Casa 150
TOTAL ACTIV 2.300 TOTAL PASIV 2.300
Să se determine:
a) situaţia netă;
b) fondul de rulment financiar prin cele două metode;
c) fondul de rulment propriu şi fondul de rulment împrumutat;
d) nevoia de fond de rulment;
e) trezoreria netă;
f) modul de realizare al echilibrului financiar.
40
PE BAZA BILANŢULUI
Prin intermediul acestei secţiuni am încercat să vă prezint pe cazuri practice
modalităţi de realizare a echilibrului financiar.
În esenţă, prelucrarea bilanţului contabil şi construirea bilanţului funcţional şi

financiar conduce la reflectarea reală a echilibrului financiar printr-o serie de
indicatori prezentaţi mai sus.
41
ANALIZA PERFORMANŢELOR PE BAZA CONTULUI DE
REZULTAT

REZULTAT

♦ Conceptul de performanţă;
♦ Contul de rezultat, definiţie şi structură;
♦ Indicatori calculaţi pe baza contului de rezultat.
♦ să defineşti contul de rezultat, structura acestuia şi

importanţa sa pentru activitatea firmei;
♦ să prelucrezi corect contul de rezultat;
♦ să defineşti corect indicatorii calculaţi pe baza acestuia;
♦ să descrii şi să calculezi corect indicatorii specifici contului
de rezultat;
♦ să ştii să interpretezi datele obţinute şi să argumentezi
evoluţia acestora pentru un orizont de timp;
3.1. Analiza rentabilităţii. Ce reprezintă acest indicator?

Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea
întreprinderii de a obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul
major al întreprinderii este atât mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii
(acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea
propriei dezvoltări.
Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de desfăşurarea unei activităţi
rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producţie şi a capitalurilor
utilizate, indiferent de provenienţă.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi
pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde
ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la
ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor)
reflectă performanţa întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera fluxuri
viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură şi după
funcţii (destinaţie), fiind redat tabelar sau în listă. Structurarea contului de profit şi
42
REZULTAT
pierdere sub formă tabelară permite determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci
niveluri:
Tabel nr. 1 Structura contului de rezultat
Debit Contul de profit şi pierdere Credit
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)
Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul contului de profit

şi pierdere după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din
exploatare cere detalierea rezultatului şi după destinaţie.
3.2. Soldurile intermediare de gestiune. Ce reprezintă şi cum se

calculează?
Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate pentru
a obţine indicatori necesari gestiunii, prin amenajarea Tabloului Soldurilor
Intermediare de Gestiune (Cascada SIG).
1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia
activităţii curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei:
CA =Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)+
+ Producţia vândută (activitatea industrială) (Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin
activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), este un
element al valorii adăugate şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producţia exerciţiului (Pex) cuprinde bunurile şi serviciile produse de
întreprindere în cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egal cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (±ΔS) + Producţia
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul
economic prin propria activitate şi se calculează cu relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) –
– Consumurile intermediare (Ci).
43
REZULTAT
5) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din
activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a
genera şi conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind independent de politica
financiară, fiscală şi în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv) -
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).
6) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa comercială şi industrială
a întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de
amortizare şi provizioane; se determină cu relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) –
– Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:
Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
7) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde
elemente de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind
intermediar între rezultatul de exploatare şi rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
8) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu este
influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).
9) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a
întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
10) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile
totale şi cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
11) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) constituie soldul final după aplicarea cotei
procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 - i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit
(participare salariaţi la profit, dividende acţionari) sau reinvestit (pentru mărirea
capitalurilor proprii prin autofinanţare)
Tabel nr. 2. Studiu de caz privind determinarea Soldurilor Intermediare de Gestiune

Nr. Solduri intermediare de gestiune Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,4
2. Costul mfurilor vândute (Chmf) 4158 5350 + 1192 128,7
3. Marja comercială (Mc)(1-2) 307 784 + 477 155,0
4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 + 246833 146,5
5. Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) 535016 783518 + 248502 146,4
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
7. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 526225 689688 + 163463 131,0
9. Consumuri intermediare (Ci) 292546 380067 + 87521 129,9
10. Valoarea adăugată (Vad)(3+8-9) 233987 310405 + 76418 132,6
11. + Subvenţii de exploatare - - - -
12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9
13. - Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 39840 135,5
44
REZULTAT
14. = Excedent brut de exploatare(EBE) 116167 149859 + 33692 129,0

15. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
16. - Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 40445 504
17. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,2
18. = Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
19. Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 55,9
21. = Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5

22. Rezultatul curent (Rcrt)(18 + 21) 50796 69289 + 18493 136,4
23. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
24. Rezultatul brut (Rbr)(22 +23) 50796 69289 + 18493 136,4
30. - Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
31. = Rezultatul net (Rnet)(24 - 30) 40668 51384 + 10716 126,3
1.Creşterea marjei comerciale cu 55 % s-a datorat creşterii mai rapide a veniturilor

din vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare (137,4 > 128,7%).
2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 46,4 % s-a datorat atât creşterii producţiei
vândute, cât şi a vânzărilor de mărfuri.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 31 % s-a datorat atât creşterii destocajului

cât şi creşterii producţiei imobilizate.
4. Creşterea valorii adăugate cu 32,6 % a fost consecinţa creşterii mai rapide a

producţiei exerciţiului în raport cu consumurile intermediare(131 > 129,9 %).
5. Creşterea Excedentului Brut din Exploatare cu 29 % s-a datorat creşterii valorii

adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor impozite şi taxe.
6. Reducerea Rezultatului din Exploatare cu 8,2 % s-a datorat creşterii mai lente a
sumei dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare
⎛ 149859 + 4604 154463 ⎞
⎜⎜ = = 128 % ⎟⎟ comparativ cu suma dintre amortizare şi
⎝ 116167 + 4418 120585 ⎠
⎛ 50445 + 9410 59855 ⎞
alte cheltuieli de exploatare ⎜⎜ = = 340 ,5 % ⎟⎟ .
⎝ 10000 + 7577 17577 ⎠
7. Reducerea pierderii financiare cu 45,8 % a fost consecinţa creşterii veniturilor

financiare şi a reducerii cheltuielilor financiare.
8. Creşterea Rezultatului Curent cu 36,4 % a fost consecinţa reducerii în proporţie

mai mare a pierderii financiare (54,2 %) comparativ cu scăderea rezultatului din
exploatare (8,2 %).
9. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu

rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 % ca urmare a creşterii mai rapide a
veniturilor totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (0,6 %).
45
REZULTAT
10. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3 % într-un ritm inferior
creşterii rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai rapide a impozitului pe
profit (36,4 %).
3.3. Analiza ratelor de de rentabilitate. Cum se determină şi cum se

definesc?
1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate exprimă gradul de
eficienţă al consumului de factori de producţie şi se determină prin raportarea
beneficiului aferent cifrei de afaceri la costurile acesteia. În funcţie de componenţa
cifrei de afaceri, analiza vizează atât factorii specifici rentabilităţii producţiei
vândute cât şi cei specifici vânzărilor de mărfuri (din activitatea comercială).
1.1 Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute

Rata rentabilităţii producţiei vândute poate fi calculată în două moduri:
B
1) Pe total producţie: Rc = ⋅ 100 =
∑ q(S ) ⋅ p − ∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 100 (%);
Ct ∑ q (S ) ⋅ c
p−c
∑ S ⋅ rc ∑S ⋅ c
⋅ 100
2) Prin calculul pe produs: Rc = = (%).
100 100
în care:
S = Structura sortimentală a vânzărilor;
rc = Rata rentabilităţii produselor;
p = Preţul mediu unitar al produselor;
c = Costul unitar al produselor.
1.2. Analiza ratei rentabilităţii pe produs

Tabelul nr. 3
Produse Structura Preţul unitar Costul unitar Rata rentabilităţii
convenţio- vânzărilor (%) (mii lei/to) (mii lei/to) produselor (rc) (%)
nale S0 S1 p0 p1 c0 c1 rc0 rc1 r΄c1
A – to 40 42 785 800 690 780 13,6 2,5 0,7
B – buc. 35 37 45 51 38 47 18,3 8,4 - 4,2
C – buc. 25 21 81 84 72 76 12,3 10,5 6,6
Total 100 100 236 373 x x 14,90 6,30 0,1
Pe baza datelor Tabelului nr. 3 se obţin următoarele rezultate:
Rc 0 =
∑ S 0 ⋅ rc0 = ( 40 ⋅ 13,6 ) + ( 35 ⋅ 18,3 ) + ( 25 ⋅ 12,3 ) = 14,9 %;
100 100
Rc1 =
∑ S 1 ⋅ rc1
=
( 42 ⋅ 2,5 ) + ( 37 ⋅ 8,4 ) + ( 21 ⋅ 10 ,5 )
= 6,3 %.
100 100
Modificarea ratei rentabilităţii este egală cu diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔS + Δrc,
în care:
46
REZULTAT
ΔS =
∑S 1 ⋅ rc 0 ( 42 ⋅ 13,7 ) + ( 37 ⋅ 18,4 ) + ( 21 ⋅ 12,5 )
− Rc 0 = − 14 ,9 = + 0,1 %;
100 100
Δrc = Rc1 − R ′c0 = 6,3 − 15 = − 8,7 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δrc = 0,1 – 8,7 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Creşterea ratei medii a rentabilităţii datorită modificării structurii producţiei fost
rezultatul creşterii ponderii produsului B care are rata (18,3 %) superioară ratei
medii (14,9 %).
2. Prin intermediul ratei rentabilităţii produselor, analiza impune separarea
influenţelor pe treapta a doua de diviziune: Δrc = Δc + Δp ,
în care:
p 0 − c1
∑ S 1 ⋅ c1 ⋅ 100 ( 42 ⋅ 0,7 ) − ( 37 ⋅ 4,2 ) + ( 21 ⋅ 6,6 )
Δc = − R ′c 0 = − 15 = − 14,9 %
100 100
Δp = Rc1 − R ′c1 = 6,3 − 0,1 = + 6,2 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δc + Δp = −14,9 + 6,2 = − 8,7 % = Δrc .
În concluzie:
1. Ratele rentabilităţii produselor au diminuat rata medie pe total producţie
vândută prin reducerea lor, ca urmare a creşterii costului unitar al acestora.
2. Creşterea preţului unitar al produselor a majorat ratele rentabilităţii produselor şi
prin acestea au influenţat favorabil rata medie a rentabilităţii producţiei vândute.
2. Analiza ratei rentabilităţii comerciale – caracterizează eficenţa
politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare şi vânzare) şi mai ales a
politicii practicate de întreprindere. Se are în vedere implicarea în calitate de efect
a EBE, a Rezultatului din exploatare sau Rezultatul exerciţiului.
3. Analiza ratei rentabilităţii economice – măsoară performanţele
activului total al întreprinderii, pornind de la un rezultat economic (RBE, RE) şi
ansamblu mijloacelor utilizate. Este independentă de mecanismul de finanţare, de
presiunea fiscală şi de fluxurile excepţionale. În teoria economică, rata
rentabilităţii apare ca un produs între o rată de rotaţie şi o rată a marjei.
4. Analiza ratei rentabilităţii financiare – este un indicator prin prisma
căruia posesorii de capital apreciază eficenţa investiţiilor, respectiv oportunitatea
menţinerii acestora. Într-un sistem concurenţial dat, o întreprindere trebuie să se
dezvolte, să investească, iar această investiţie trebuie finanţată.
Indicatorul cel mai sintetic al ratei rentabilităţii financiare (Rf) rezultă din
raportul dintre rezultatul exerciţiului şi capitalurile proprii:
Re zultatul exerciţiului
Rf = 100 (%)
Capitaluri proprii
Raportul oferă o informaţie privind rata de remunerare a investiţiilor
realizate de acţionarii care au constituit iniţial capitalul întreprinderii sau au lăsat
în rezervă o parte din beneficii.
Rezultatul exerciţiului brut sau net permite determinarea ratei rentabilităţii
financiare nete (Rfn) în funcţie de rata rentabilităţii brute (Rfbr):
47
REZULTAT
Rezultatul net Rezultatul brut ( 1 - i )

Rfn = = = Rfbr (1 – i),
Capitalul propriu Capitalul propriu
în care:
i = cota de impozit.
Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite înteprinderii
să găsească noi capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi finanţa creşterea. Dacă
această rată este mică şi inferioară ratelor pieţei, întreprinderea va avea dificultăţi
în atragerea de capitaluri.
Un nivel ridicat al ratei rentabilităţii financiare nu este totdeauna favorabil,
deoarece el poate fi consecinţa unor capitaluri proprii prea slabe şi a unui nivel de
risc ridicat, ceea ce poate fi pus în evidenţă prin calculul ratei rentabilităţii
capitalurilor permanente (durabile) (Rcp):
Rezultatul exerciţiului Re zultatul exerciţiului
Rcp = =
Capitalul permanent Cpropriu + Datorii / term.lg şi mediu
Rezultatul care permite remunerarea capitalurilor permanente cuprinde cel
puţin rezultatul net şi dobânzile după impozit, cheltuielile financiare fiind
deductibile din rezultatul brut, rata capitalurilor permanente (Rcp) fiind egală cu:
Rezultatul net + Dobânzi
Rcp =
Cpropriu + Datorii financiare
Pentru stabilirea factorilor de creştere a ratei rentabilităţii financiare (a
capitalurilor proprii), se recurge la următorul lanţ de rate:
R ex R ex CA Ac Pasiv C+D
Rf = = × × × = Rv × Nac × Sac × ,
C CA Ac Activ C C
în care:
Re x
= Rv = Profitabilitatea cifrei de afaceri (marja netă sau rata rentabilităţii
CA
veniturilor);
CA
= Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante;
Ac
Ac
= Sac = Ponderea activelor circulante în activul total.
Activ
Pasiv C + D D
= = 1 + = 1 + LF
C C C
în care:
D
= LF = Levierul financiar (rata îndatorării).
C
În final, rata rentabilităţii financiare devine egală cu produsul:
Rf = Rv · Nac · Sac(1 + LF).
Astfel o marjă netă (Rv) mică, cum este în cazul marilor unităţi, poate
conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă activele circulante se “rotesc“
rapid (stocuri mici, fără creanţe), dacă creşte gradul de lichiditate al activului (Sac)
şi dacă capitalurile proprii sunt relativ slabe (folosesc investiţii prin leasing şi au
credite-furnizori mari).
48
REZULTAT
Efectul constă în creşterea ratei îndatorării, respectiv a levierului financiar
(LF), ceea ce poate orienta întreprinderea în deciziile strategice de finanţare
referitoare la raportul capitaluri proprii/datorii, în funcţie de randamentul
economic al activelor şi de rata dobânzii.
Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favorabil dar
şi riscant, în egală măsură, de acest efect fiind legat riscul financiar ce decurge din
costul capitalului (propriu sau împrumutat) care asigură finanţarea.
Diferenţa dintre costul capitalurilor proprii şi costul capitalurilor
împrumutate constă în faptul că primele sunt remunerate numai dacă
întreprinderea realizează un beneficiu net contabil, în timp ce capitalurile
împrumutate trebuie remunerate indiferent de situaţie (beneficiu sau pierdere). În
acest caz, cheltuielile financiare ce includ dobânzile la imprumuturi pot diminua
capacitatea de autofinanţare până la insolvabilitate, acesta fiind riscul financiar.
Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care
rezultă din diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabilităţii
financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii.
R exp R exp Re xp
Din relaţia: Re = = = ,
Activ Pasiv C + D
se deduce:
Rexp = Re·(C+D), care se introduce în relaţia de calcul a rentabilităţii financiare:
R ex R exp - Ch fin + Vfin + R extr
Rf = = ,
C C
în care, veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nefiind legate
de exploatare, se pot exclude din calcul, rentabilitatea financiară fiind egală cu:
R exp - Ch fin R e (C + D ) - D .d D
Rf = = = Re + (Re - d) ,
C C C
în care:
d = Rata dobânzii;
D
= LF = levierul financiar
C
În final, rezultă rata rentabilităţii financiare din egalitatea:
Rf = Re + LF·(Re – d),
Din relaţia de mai sus poate fi dedusă egalitatea:
Rf – Re = LF·(Re – d) = ELF
în care:
LF·(Re – d) = ELF = Efectul de levier financiar
Efectul de levier financiar astfel calculat, trebuie verificat de egalităţile:
ELF = Rf – Re = (Re – d) · LF
Se constată că efectul de levier financiar este cu atât mai mare, cu cât
diferenţa dintre rentabilitatea economică (randamentul activelor) şi rata de
îndatorare (levierul financiar) este mai mare. În privinţa efectului îndatorării prin
mecanismul efectului levierului financiar pot fi menţionate următoarele cazuri:
a) Îndatorarea nu are nici un efect (ELF = 0), în cazul în care rentabilitatea
economică este egală cu rata dobânzii (Re = d) şi, în consecinţă, rentabilitatea
financiară este egală cu rentabilitatea economică (Rf = Re).
49
REZULTAT
b) Recurgerea la îndatorare permite amelioararea rentabilităţii financiare printr-un
efect de levier pozitiv (ELF > 0) în măsura în care rentabilitatea economică este
superioară ratei dobânzii (Re > d) şi, în consecinţă, rentabilitatea financiară este
superioară rentabilităţii economice (Rf > Re).
c) Efectul de levier devine negativ (ELF < 0) în cazul în care rentabilitatea
economică este inferioară ratei dobânzii (Re < d), ceea ce reduce rentabilitatea
financiară faţă de cea economică (Rf < Re).
În consens cu valorile pozitive sau negative ale efectului levierului
financiar, se determină indicele levierului financiar ( ILF = Rf /Re ) ale cărui valori
indică următoarele situaţii privind recurgerea la îndatorare:
a) Întreprinderea se poate îndatora dacă ILF > 1, deoarece îndatorarea îi potenţează
gradul de rentabilitate a capitalurilor proprii.
Utilizarea îndatorării trebuie realizată cu atenţie, deoarece aceasta
limitează independenţa financiară a întreprinderii, îi reduce posibilităţile
suplimentare de îndatorare în perioada de criză şi îi creşte volatilitatea rezultatelor
şi a rentabilităţii capitalurilor proprii la variaţiile volumului de activitate în raport
cu valorile critice (pragul de rentabilitate).
b) Întreprinderea este supusă riscului de insolvabilitate dacă ILF < 1, efectul
negativ al îndatorării fiind consecinţa unui randament economic al activelor
insuficient pentru acoperirea ratei dobânzii.
c) Absenţa îndatorării prin finanţarea exclusivă din capitaluri proprii, când ILF = 1,
are ca efect egalitatea dintre rentabilitatea financiară şi rentabilitatea economică,
ceea ce elimină riscul financiar.
În legătură cu efectul de levier se impun următoarele precizări de care
trebuie să se ţină seama în calculele analitice:
a) Efectul de levier trebuie să se exprime mai frecvent după impozitare, ratele nete
de rentabilitate (economică, financiară) trebuind calculate după deducerea
impozitului pe profit, în cotă i:
D
Rfn = Re br + (Re br - d ) × (1 - i)
C
Efectul de levier net trebuie determinat pe baza efectului de levier brut
corectat cu cota de impozit (i):
ELFnet = ELFbr(1 - i) = Rfn – Ren
Calculul ratelor de rentabilitate este realizat în tabelul nr. 4:

NR.CRT. INDICATOR FORMULĂ 2005 2006 2007
A Rate de rentabilitate comercială
1 Rata marjei comerciale Rmc = Mc/Vânzări de 20,4 19,62 22,38
mărfuri
2 Rata marjei de Rebe = EBE/CA 6,27 4,98 -13,64
exploatare
3 Rata marjei nete Rmn = Rezultatul net al 0,37 0,29 -23,67
exerciţiului/CA
4 Rata marjei nete de Rmne = RE/CA 4,12 3,45 -11,89
exploatare
5 Rata marjei brute de Rmbaf = CAF/CA 2,43 1,80 -2,22
autofinanţare
6 Rata marjei asupra Rmva = EBE/VA 33,03 23,67 -72,76
50
REZULTAT
valorii adăugate
B Rate de rentabilitate
financiară
1 Rentabilitatea Rfn = Rezultatul net al 0,93 0,74 -169,8
financiară netă exerciţiului/Capitaluri
proprii
2 Rentabilitatea Rîi = RCAI/Capitaluri 2,00 1,87 -143,5
financiară înainte de proprii
impozitare
3 Randamentul Rcp = 0,10 0,10 -
capitalurilor proprii Dividende/Capitaluri
proprii
Rata marjei comerciale (Rmc) este utilizată în general de întreprinderile ce
desfăşoară o activitate comercială. Această rată evidenţiază strategia comercială
a întreprinderii supuse analizei. Valorile pozitive indică menţinerea
profitabilităţii acestei activităţi.
Rata marjei de exploatare sau rata excedentului brut de exploatare (Rebe)
permite măsurarea nivelului rezultatului brut al exploatării, independent de
politica financiară de investiţii, precum şi de incidenţa fiscală şi a elementelor
extraordinare. Valorile înregistrate de societate sunt în declin. Acest fapt pune
sub semnul întrebării posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a
echipamentelor întreprinderilor. Rata a avut valori bune în primii doi ani,
căderea realizându-se în ultimul.
Rata marjei nete (Rmn) reflectă eficenţa globală a întreprinderii, mai exact
capacitatea sa de a obţine profit şi de a se menţine pe piaţă. Nivelul acestei rate
a înregistrat o evoluţie nefavorabilă. De aici rezultă că eficenţa activităţii
desfăşurate este scăzută.
Rata marjei nete de exploatare (Rmne) evidenţiază eficenţa activităţii de
exploatare sub toate aspectele. Activitatea de exploatare a avut rezultate bune în
primii doi ani, deci o eficenţă ridicată. În ultimul an situaţia s-a deteriorat, iar
activitatea a devenit ineficentă.
Rata marjei brute de autofinanţare (Rmbaf) comensurează surplusul de
resurse la dispoziţia societăţii pentru a-şi asigura dezvoltarea şi remunerarea
acţionarilor sau asociaţilor. Trendul ratei a fost bun în primii doi ani. În anul
2007, evoluţia este similară indicatorului anterior.
Rata marjei asupra valorii adăugate (Rmva) măsoară rezultatul brut de
exploatare pentru 1.000 lei bogăţie creată. Această rată a înregistrat cea mai
drastică scădere în 2007 faţă de 2005 şi 2006. Acest fapt completează şi
confirmă imaginea conturată de ceilalţi indicatori. Se poate concluziona că
eficenţa forte bună înregistrată în 2005 şi destul de bună din 2006, a intrat în
declin total în 2007.
Dacă în urma analizării ratelor de rentabilitate comerciale am ajuns la o
concluzie să urmărim în graficul de mai jos şi evoluţia ratelor financiare.
Rentabilitatea financiară permite posesorilor de capital să aprecieze eficenţa
investiţiilor lor, respectiv oportunitatea menţinerii acestora.
Valorile înregistrate de aceste rate s-a diminuat reflectând reducerea în timp a
capacităţii firmei de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în
activitatea sa.
51
REZULTAT
Tabel nr. 4 Rata rentabilităţii economice
INDICATORI 2005 2006 2007
1. Activ total 3.913.614 4.214.898 4.000.635
2. Active imobilizate 2.790.513 2.708.982 2.650.049
3. Active circulante 989.585 1.280.196 1.327.748
4. Rezultatul exploatării 297.576 254.889 -914.088
Rata rentabilităţii 7,60% 6,04% -22,84%
economice
RE/AT* 100
5. Rata de rotaţie a 1,84 rotaţii 1,75 rotaţii 1,92 rotaţii
activului CA/AT
6. Rata rentabilităţii 4,12% 3,45% -11,89%
comerciale RE/CA* 100
Rata rentabilităţii economice a scăzut de la 7,60% în prima perioadă la
6,04% în cea de a doua perioadă urmată de o scădere bruscă în cea de a treia
perioadă ca urmare a diminuării marjei de exploatare (a ratei rentabilităţii
comerciale) şi a încetinirii rotaţiei activelor conducând la deteriorarea eficenţei
utilizării patrimoniului.
Sintetizând rezultatele obţinute analizând rentabilitatea din punct de
vedere comercial, economic şi financiar, prin metoda ratelor, pe parcursul
ultimilor trei ani, se desprind următoarele concluzii:
• scade eficenţa politicii comerciale promovate de societate;
• prezintă slabe posibilităţi financiare de reânnoire a echipamentelor
întreprinderii;
• se diminuează eficenţa globală a întreprinderii, respectiv a capacităţii de a
obţine profit şi de a-şi menţine segmentul de piaţă deţinut.
3.4. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor

Când creează sau dezvoltă o întreprindere aducându-i capitaluri,
proprietarii săi anticipează un anumit nivel de rentabilitate previzională pentru un
anumit nivel de activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel, rentabilitatea
financiară va suferi modificări care vor exprima riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscant cu cât sensibilitatea ratei
rentabilităţii la modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi
rentabilitatea aşteptată este cu atât mai mare, cu cât riscul asumat este mai mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul
performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi impactul resurselor
de finanţare utilizate în raport cu mijloacele folosite.
Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare condiţionează
nivelul celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: financiar, total, de faliment.
52
REZULTAT
Riscul economic este legat de structura costurilor de exploatare (în fixe şi
variabile) şi depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a
cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care
remunerează capitalurile împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul şi
se încearcă estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.
Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, literatura de
specialitate utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul
de rentabilitate (Analyse coût – volume - profit), (Breakeven Point Analysis), o
metodă de analiză previzională care permite stabilirea condiţiilor necesare
realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).
Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin diferenţă dau
beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producţiei vândute (q), iar pe
ordonată, cifra de afaceri (CA), costurile totale (CT), fixe (Cf) şi variabile (Cv).
Realizarea echilibrului în aceste condiţii presupune egalitatea:

B = CA – CT = q · p – (Cf + q · v) = q(p – v) – Cf,
CT
CA CA
CT
0
B
(+)
CV
CAcritic ă
E
(-)
’
O Cf
0
O qcritic qB q
Fig. 1: Pragul de rentabilitate în condiţii de liniaritate
care poate fi restrânsă la egalitatea:

B + Cf = Mcv,
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
p = Preţul de vânzare;
v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;
Cf = Costurile fixe.
53
REZULTAT
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al
vânzărilor sau volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează
cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0) numit şi punctul mort.
În grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu dreapta
costurilor (Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce analitic înseamnă egalitatea:
CA = Cf + Cv = Cf + q · v,
sau factorial:
qcritic · p = Cf + qcritic ·v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit ansamblul
cheltuielilor fixe şi variabile, intră în zona de beneficii.
Diagrama pragului de rentabilitate în condiţii de liniaritate a cifrei de
afaceri şi a costurilor variabile, este utilizată în următoarele scopuri:
1) Stabilirea condiţiilor necesare recuperării cheltuielilor din venituri fără profit,
la punctul mort (B = 0), când din egalitatea:
qcritic (p – v) = Cf, rezultă următoarele valori critice:
Cf Cf
a) Volumul critic al vânzărilor: qcritic = = (unităţi fizice);
p − v mcv
Cf
b) Cifra de afaceri critică: CAcritică = qcritic ⋅ p = (unittăţi monetare).
1− v / p
Din grafic se constată că punctul E, de echilibru (numit şi prag de
rentabilitate sau punctul mort) delimitează două zone:
a) Zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca
urmare a unor vânzări inferioare volumului critic (qv < qcritic);
b) Zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT)
datorită uinor vânzări superioare volumului critic (qv > qcritic).
2) Determinarea condiţiilor necesare realizării unui beneficiu (B0), când din
ecuaţia de echilibru: CA = Cf + Cv + B0 rezultă următoarele valori:
Cf + B 0 Cf + B 0
a) Volumul vânzărilor: qB 0 = = (unităţi fizice);
p−v m cv
Cf + B 0
b) Cifra de afaceri: CAB 0 = qB 0 ⋅ p = (unităţi monetare);
1− v / p
3) Determinarea marjei de securitate (Ms), care să permită desfăşurarea unei
activităţi în condiţii de siguranţă, în două variante:
a) Ms = qv – qcritic (unităţi fizice);
b) Ms = CA – CAcritică (unităţi monetare).
4) Determinarea intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările efectuate în două
variante:
q v − q critic
a) IS = ⋅ 100 (%);
q critic
CA - CA critică
b) Is = 100 (%)
CA critică
5) Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate în procente
din cifra de afaceri, sau sporul de eficienţă (Se), în două variante:
54
REZULTAT
q v − q critic
a) Se = ⋅ 100 (%);
qv
CA - CA critică
b) Se = 100 (%).
CA
Această metodă prezintă unele limite de care trebuie să se ţină seama din
mai multe considerente, dintre care amintim:
1) Analiza presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, la care se înregistrează
o elasticitate cerere-preţ ce tinde spre infinit, fie o piaţă concurenţială perfectă care
justifică liniaritatea cifrei de afaceri, care depinde de volumul vânzărilor, ca
singura variabilă asupra căreia poate acţiona producătorul în condiţiile unui preţ de
echilibru al pieţii ce nu depinde de acesta.
Costurile variabile liniare corespund situaţiei particulare ce caracterizează
randamentele factoriale constante, de obicei variabile.
2) În condiţiile unei pieţe concurenţiale imperfecte şi randamentelor factoriale
variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare (Figura 2).
CT
CA CT
Bmax E2 (-)
Cv
E1 (+)
CAcrit CA
(-)
O' Cf
O q critic 1 q optim q critic 2 q
Figura 2: Pragul de rentabilitate în condiţii de neliniaritate
În realitate atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile evoluează

neliniar, ceea ce schimbă condiţiile de echilibru: intersecţia curbelor ce le
reprezintă în două puncte (E1, E2) atestă existenţa a două praguri de rentabilitate
(qcritic 1, qcritic 2), care delimitează zona optimă de creştere a volumului producţiei.
3) Metoda nu poate fi aplicată prin extindere la nivelul unei producţii neomogene,
ci reclamă o producţie omogenă sau individualizare la nivel de produs.
4) Orizontul de timp este pe termen scurt, când nu au loc modificări structurale ale
producţiei.
Analiza punctului mort este folosită în gestiunea întreprinderii deoarece
oferă unele informaţii utile în următoarele direcţii:
1) Oferă o indicaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca întreprinderea
să realizeze beneficii.
55
REZULTAT
2) Este un instrument de ajutor deciziei în privinţa alegerii unei investiţii într-un
nou produs, a investiţiei de extindere sau investiţiei de modernizare.
3) Permite anticiparea profiturilor în diferite ipoteze de lucru, având în vedere
costurile fixe şi variabile, precum şi diferite variante de preţuri.
4) Explică diferenţele între previziuni şi realizări, indicând în ce măsură o scădere
a beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor, unei creşteri a costurilor fixe
sau costurilor variabile.
5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al activităţii, pe baza
coeficientului de levier economic şi financiar.
6) Permite estimarea condiţiilor de maximizare a beneficiului în raport cu piaţa
concurenţială, în cazul relaţiei dintre beneficiu şi volumul vânzărilor prin funcţia:
B = f (q), care implică anularea derivatei (beneficiului marginal):
dB d
= BM = [q( p − v ) − Cf ] = 0 ,
dq dq
de unde rezultă: p = v, respectiv mcv = 0.
d
b) BM = (CA − Ct ) = CAM − CM = 0 , de unde rezultă: CAM = CM.
dq
Egalitatea permite determinarea preţului optim în funcţie de piaţa
concurenţială (pură sau imperfectă):
1) Cifra de afaceri liniară: CAM = p, deci: poptim = CM;
2) Cifra de afaceri parabolică: CAM = p(1 + Ep / q ) , deci: poptim = CM/(1+Ep/q).
3.5. Modalităţi de evaluare a riscurilor

Riscurile ce însoţesc activitatea curentă sunt: riscul de exploatare
(economic), riscul financiar (de îndatorare), riscul total (global).
3.5.1. Evaluarea riscului de exploatare
Riscul de exploatare (economic) ia naştere din evoluţiile rezultatului

exploatării în funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de
structura costurilor de exploatare (în fixe şi variabile).
a) Marja de securitate şi intervalul de siguranţă, reflectă poziţia cifrei de afaceri
faţă de pragul de rentabilitate.
b) Riscului economic se poate realiza pe baza coeficientului levierului de
exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a funcţionării întreprinderii - Degree
Operating Leverage (DOL).
Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului din
exploatare la variaţiile vânzărilor, care măsoară creşterea procentuală a acestuia,
ca răspuns la creşterea cu un procent a vânzărilor (volum fizic, cifră de afaceri):
ΔR exp / R exp
CLE = ,
Δq (CA) / q (CA)
calculat în două variante:
ΔrR exp IR exp − 100
1) CLE = = ;
Δrq (CA) Iq (CA ) − 100
56
REZULTAT
ΔR exp / Δq (CA )
2) CLE = .
R exp / q (CA )
Factorial CLE este egal cu raportul:
d [q ( p − v ) − Cf ] q q ( p − v) Mcv
CLE = ER exp/ q = × = = ,
dq q ( p − v ) − Cf q ( p − v ) − Cf R exp
în care:
Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile.
Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul de
exploatare, este cu atât mai mare cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:
R exp + Cf
CLE =
R exp
Dacă o firmă are un coeficient al levierului de exploatare ridicat, schimbări
mici ale vânzărilor vor avea consecinţe majore asupra rezultatului exploatării:
acesta creşte mult la creşterea vânzărilor, dar scade la fel de mult la reducerea
acestora; acesta este riscul de exploatare asumat de întreprindere, care depinde de
cuantumul cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat,
întreprinderea trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea
stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, ea trebuie să-şi asigure o marjă de
securitate suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde riscul de exploatare
este maxim, fiind caracterizat de un coeficient de levier cu valori ce tind la infinit:
Mcv Mcv
a) CLE = = → ∞.
R exp 0
În concluzie, la punctul mort (Rexp = 0), cheltuielile fixe deosebit de mari,
absorb în întregime marja costurilor variabile [Mcv = q(p - v) = Cf.], riscul
economic fiind maxim, prin imposibilitatea acoperirii cheltuielilor fixe din marja
costurilor variabile.
Întreprinderea poate fi ferită de riscul de exploatare, cvasi- inexistent, în
cazul în care CLE este egal cu zero:
Mcv
b) CLE = = 0 , ceea ce corespunde cazului în care:
R exp
Mcv = q(p-v) = 0, de unde rezultă egalitatea: p = v.
Această egalitate corespunde cazului în care Rexp = maxim, deoarece:
dR exp d
= [q ( p − v ) − Cf ] = RM exp = 0 ,
dq dq
ceea ce confirmă maximul rezultatului exploatării (Rexp = maxim).
Riscul de exploatare este minor în cazul unor cheltuieli fixe relativ reduse
(Cf→ 0) neglijabile în raport cu cheltuielile variabile, CLE fiind egal cu 1:
q ( p − v)
c) CLE = =1 .
q ( p − v ) − Cf
În acest caz rezultatul din exploarare evoluează echiproporţional cu
volumul vânzărilor (IRexp = Iq).
Evaluarea riscului economic poate fi obţinută şi prin intermediul
coeficientului levierului de exploatare calculat în funcţie de cifra de afaceri:
57
REZULTAT
ΔR exp / R exp ΔR exp CA

CLE = ER exp/ CA = = × ,
ΔCA / CA ΔCA Re xp
în care:
ΔR exp d (CA − CT )
= =1
ΔCA d CA
Factorial, valoarea CLE creşte cu costurile totale (CT):
CA CA
CLE = 1 × = .
Re xp CA − CT
Riscul de exploatare în raport cu cifra de afaceri este cu atât mai mare cu
cât costurile aferente sunt mai mari, având valoarea maximă la punctul mort, la
care costurile egalează cifra de afaceri (CA = CT) şi Rexp = 0.
Evoluţiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic depind de:
cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe şi proximitatea de punctul mort.
3.5.2. Evaluarea riscului financiar
Riscul financiar are în vedere structura financiară şi depinde de modul de

finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv din capitaluri proprii, nu
comportă nici un risc financiar.
Riscul financiar apare în cazul finanţării din surse împrumutate care
implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi) care
influenţează rentabilitatea întreprinderii.
ΔRnet / Rnet
CLF = ER net / R exp = ,
ΔR exp/ R exp
Calculul coeficientului levierului financiar poate fi efectuat în două
variante şi exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la
modificarea cu un procent a rezultatului exploatării:
ΔrRnet IR net − 100
1) CLF = = ;
ΔrR exp IR exp − 100
ΔRnet R exp dRnet Re xp
2) CLF = × = × .
ΔR exp R net d Re xp Rnet
Mărimea coeficientului astfel calculat este direct proporţională cu gradul
de risc financiar, care, factorial se determină pe baza contului de profit şi pierdere,
în care rezultatul net impune deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut:
Rnet = Rbrut (1−i ) = [R exp − Chfin + (Vfin + R extr )] ⋅ (1 − i )
Cum veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nu sunt
legate de activitatea curentă, CLF capătă expresia:
d R exp R exp
CLF = [(R exp − Chfin )(1−i )] × ( = .
dR exp R exp − Chfin )(1−i ) R exp − Chfin
Valoarea CLF creşte odată cu majorarea cheltuielilor financiare şi reflectă
gradul de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge la îndatorare,
valorile pe care le poate avea coeficientul levierului financiar fiind dependente de
structura financiară a întreprinderii, care expune întreprinderea la un risc de
îndatorare mai mare sau mai mic, după cum urmează:
58
REZULTAT
1) Riscul financiar este inexistent sau nesemnificativ în următoarele situaţii:
Re xp
a) CLF = = 0 , la punctul mort (Rexp = 0);
R exp − Chfin
dRnet
În acest caz rezutatul net atinge maximul, deoarece = 0.
d Re xp
R exp
b) CLF = = 1 , la finanţarea din capitaluri proprii (Chfin = 0):
R exp − 0
În acest caz, rezultatul net evoluează echiproporţional cu rezultatul din
exploatare (IRnet = IRexp).
2) Riscul financiar maxim (ce tinde la infinit):
R exp
CLF = → ∞, în cazul finanţării din împrumuturi însemnate
Re xp − Chfin
purtătoare de dobânzi care pot absorbi rezultatul din exploatare (Ch fin → Rexp).
Pentru a limita efectului cheltuielilor financiare prin intermediul
coeficientului de levier financiar se are în vedere restabilirea unui echilibru
microeconomic care să permită acoperirea cheltuielilor financiare pe lîngă
cheltuielile fixe, ceea ce impune majorarea pragului de rentabilitate (valori critice)
prin determinarea unui prag de rentabilitate global mai mare:
Cf + Chfin Cf + Chfin
qcritic = ; CA critică = .
p−v 1− v / p
Rolul coeficientului de levier financiar în gestiunea financiară curentă şi
previzională reiese din faptul că rezultatul net este foarte sensibil la gradul de
îndatorare şi el arată evoluţia beneficiului şi dividendelor pe acţiune, interesante
pentru acţionari precum şi autofinanţarea întreprinderii, care îi potenţează
capitalurile proprii.
3.5.3. Evaluarea riscului total (global)

Riscul total (economic- financiar) înglobează riscul economic cu riscul
financiar, caracterizează riscul activităţii economice şi financiare şi se evaluează
cu ajutorul coeficientului levierului total (CLT), fiind calculat prin produsul:
CLT = CLE · CLF.
Factorial, coeficientul levierului total se exprimă astfel:
q ( p − v) q ( p − v ) − Cf q ( p − v)
CLT = × =
q ( p − v ) − Cf q ( p − v ) − Cf − Chfin R exp − Chfin
CLT, calculat ca raport între marja costurilor variabile şi rezultatul
exploatării diminuat cu cheltuielile financiare, exprimă sensibilitatea rezultatului
net la variaţiile vânzărilor:
ΔR exp/Rexp ΔRnet / Rnet ΔRnet / Rnet ΔrRnet
CLT = × = =
Δq / q ΔR exp/ R exp Δq/ q Δrq
Riscul total este inexistent când rezultatul exploatării este maxim (p = v) şi
maxim în cazul cheltuielilor financiare care îl anulează (Rexp = Chfin).
59
REZULTAT
3.6. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare

Gestiunea financiară, orientată spre viitor, are în vedere cuantificarea
efectelor în lanţ ale coeficienţilor de levier în elaborarea de previziuni privind
rezultatele:
1) Efectul levierului de exploatare (ELE) arată modificarea rezultatului din
exploatare (∆rRexp) sub impactul creşterii ∆r a vânzărilor (cifrei de afaceri):
ELE = CLE · ∆rq(CA) = ∆rRexp (%).
2) Efectul levierului financiar (ELF) constituie modificarea rezultatului net
(∆rRnet), ca urmare a creşterii estimate a rezultatului din exploatare (∆rRexp):
ELF = CLF · ∆rRexp = ∆rRnet (%)
3) Efectul levierului total (ELT) constă în modificarea rezultatului net (∆rRnet), ca
efect al creşterii vânzărilor (∆rq(CA)):
ELT = CLT · ∆rq(CA) = ∆rRnet (%).
Pentru exemplificare, se arată în exemplul următor creşterea cifrei de
afaceri cu 12 % aşa încât în perioada următoare vor avea loc următoarele efecte în
lanţ:
1) ELE = CLE · ∆rCA = 3 ·12 = 36 % = ∆rRexp şi:
Rexp = 1,36 · 94608 = 128858 lei;
2) ELF = CLF · ∆rRexp = 1,49 · 36 = 53,64 % = ∆rRnet şi:
Rnet = 1,5364 · 63648 = 97789 lei;
3) ELT = CLT · ∆rCA = 4,46 · 12 = 53,52 % = ∆rRnet şi:
Rnet = 1,5352 · 63648 = 97713 lei.
Creşterea vânzărilor are efecte pozitive asupra tuturor rezultatelor.
3.7. Analiza capacităţii de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar degajat de
activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârşitul exerciţiului contabil, destinat să
autofinanţeze politica de investiţii din exerciţiile viitoare. Capacitatea de
autofinanţare prezintă o utilitate deosebită în viaţa unei întreprinderi. Datorită
acesteia, întreprinderea poate :
• să finanţeze total sau parţial noile investiţii;
• să consolideze fondul de rulment;
• să se împrumute pentru a-şi completa mijloacele de finanţare în cazul
investiţiilor;
• să ramburseze datoriile bancare;
• să distribuie dividende acţionarilor.
Tabel nr. 5 Analiza capacităţii de autofinanţare

INDICATOR ANI DE STUDIU
2005 2006 2007
METODA
Rezultatul net al exercitiului 4.078.558 21.034.769 6.114.598

ADITIVA
+ Cheltuieli privind amortizările şi 3.274.443 13.585.938 5.710.715

provizioanele din exploatare
+ Cheltuieli privind amortizările şi 0 0 0
60
REZULTAT
provizioanele financiare
- Venituri din reluari asupra 0 0 0
amortizarilor si a provizioanelor
+,- Rezultatul din cesiunea de activ 1.762 29.000 9.537
- Subvenţii de exploatare 2.187 29.000 9.628
= CAPACITATEA DE 7.352.576 34.620.707 11.825.222
AUTOFINANTARE
EBE 18.300.533 47.130.845 24.366.784

+,- Rezultatul financiar -7.692.627 -8.231.801 -14.176.394
METODA
+ Alte venituri din exploatare 9.802 443.437 2.107.764

DEDUCTIVA
- Alte cheltuieli din exploatare 0 0 0

+ , - Rezultatul extraordinar -676.141 -988.054 1.279.939
- Impozitul pe profit 2.588.566 3.733.720 1.752.871
= CAPACITATEA DE 7.352.576 34.620.707 11.825.222
AUTOFINANTARE
Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode:

1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE):
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (Cheltuieli cu
despăgubiri, donaţii, activele cedate) + Venituri financiare –
- Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare –
– Impozitul pe profit.
Această metodă pune în evidenţă originea capacităţii de autofinanţare,
corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile şi cheltuielile care sunt la
originea fluxurilor de trezorerie.
2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exerciţiului (Rnet).
CAF = Rnet + Amortizări şi provizioane pt. deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale +
Ajustarea valorii activelor circulante + Ajustări privind provizioanele
Această metodă rapidă nu explică originea capacităţii de autofinanţare şi
ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naşte operaţiuni, ci informează asupra
utilizării acesteia în mai multe scopuri: acoperirea pierderilor probabile şi a
riscurilor (provizioanelor); finanţarea creşterii (rezultatul pus în rezervă);
remunerarea capitalului propriu (dividende) şi rambursarea împrumuturilor.
3.8. Analiza autofinanţării

Autofinanţarea (AF) constituie partea din capacitatea de autofinanţare care
rămâne la dispoziţia întreprinderii după deducerea dividendelor distribuite:
AF = CAF – Dividende distribuite
Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc de
finanţare pe care aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări structura
financiară, mărind fondul de rulment. Ea constituie o resursă proprie de care
dispune întreprinderea prin prezenţa capitalurilor proprii, a căror absenţă conduce
la dezechilibrarea structurii bilanţului.
Dacă întreprinderea are capacitate de autofinanţare, în schimb nu are o
autofinanţare suficientă înseamnă că aceasta apelează la împrumuturi de toate
felurile, ceea ce are ca efect prezenţa datoriilor în totalul capitalurilor din bilanţ.
61
REZULTAT
Capacitatea de autofinanţare dar şi autofinanţarea sunt utilizate în analiză
pentru determinarea unor indicatori de rentabilitate cu semnificaţie în evaluarea
performanţelor întreprinderii, cum ar fi:
CAF CAF
a) R1 = ⋅ 100 , sau: R 2 = ⋅ 100;
Pr od . exerciţiului Cifra de afaceri
AF AF
b) R 3 = ⋅ 100 , sau: R 4 = ⋅ 100 ;
Pr od . exerciţiului Cifra de afaceri
CAF AF
c) R 5 = , sau: R 6 =
Datorii Datorii
Aceste rate trebuie urmărite în timp, pe o perioadă de mai mulţi ani,

pentru a pune în evidenţă evoluţia sănătăţii şi independenţei financiare a
întreprinderii.
MODELUL SWOT – DE DIAGNOSTIC GLOBAL

(puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi riscuri)
(strengths, weaknesses, opportunities and threats)
În procesul de diagnosticare a unei întreprinderi, pe lângă diagnosticul pe
componente (juridic, producţie, piaţă şi concurenţă, calitatea producţiei, personal,
financiar) o mare importanţă o are diagnosticul global care sintetizează situaţia
întreprinderii. Prin diagnostic se identifică punctele tari şi punctele slabe în
activitatea întreprinderii şi cauzele lor.
1. Care este definiţia contului de rezultat?
2. Care este definiţia SIG-urilor? Enumeraţi şi interpretaţi.
3. Cum se defineşte capacitatea de autofinanţare?
4. Cum se defineşte autofinanţarea? Poate avea valoare negativă?
5. Care sunt ratele de rentabilitate?
6. Cum comentaţi efectul de levier financiar?
7. Care este relaţia dintre rentabilitatea financiară şi rata dobânzii ?
8. Ce modalităţi de evaluare a risculor cunoaşteţi?
Se presupun următoarele date:
Nr.crt. Indicatori Simbol Prevăzut Realizat

1 Active imobilizate Ai 2933 2493
2 Active circulante Ac 1967 3900
3 TOTAL ACTIV At = Ai+Ac 4900 6393
4 VENITURI Vt 7638 8435
62
REZULTAT
TOTALE
5 Profit brut Pb 673 853
6 Viteza de rotaţie a Vt⁄At 1559 1319
activului
7 Rata rentabilităţii Pb⁄Vt 8,81 10,11
veniturilor (%)
Se cere să se determine rata de rentabilitate economică.
Prin intermediul acestei secţiuni am încercat să vă prezint pe cazuri

practice modalităţi de realizare a performanţelor pe baza contului de rezultat.
În esenţă, prelucrarea contului de rezultat conduce la determinarea şi
calculul unor indicatori care să permită reflectarea corectă a performanţelor
activităţii firmei.
63
FINANŢAREA PE TERMEN LUNG

♦ Finanţarea pe termen lung;
♦ Împrumutul obligatar;
♦ Tipuri de împrumuturi obligatare.
♦ să defineşti finanţarea pe termen lung;

♦ să defineşti corect sursele de finanţare pe termen lung;
♦ să defineşti finanţarea din fonduri proprii;
♦ să descrii procesul de autofinanţare al firmei;
♦ să defineşti costul beneficiilor reinvestite;
♦ să descrii ce înseamnă finanţarea externă din fondurile proprii;
♦ să descrii ce înseamnă finanţarea din fonduri împrumutate;
♦ să defineşti rata dobânzii şi formula de calcul;
♦ să rezolvi pe un caz practic rambursarea unui împrumut obligatar
la valoarea nominală prin anuităţi constante;
4.1. Ce este finanţarea pe termen lung?

Finanţarea pe termen lung poate proveni din:
1. fonduri proprii
2. fonduri împrumutate.
1. Finanţarea din fondurile proprii pot fi, la rândul ei:
a. finanţare internă din fonduri proprii
b. finanţare externă din fonduri proprii.
1. Finaţarea internă din fonduri proprii poate fi:
o autofinanţare
o creştere de capital prin raporturi noi de numerar
a) Autofinanţarea → este un procedeu de finanţare foarte răspândit şi presupune
ca întreprinderea să îşi asigure dezvoltarea cu forţe proprii folosind drept surse de
finanţare o parte din profitul obţinut în exerciţiul expirat şi fondul de amortizare.
Autofinanţarea presupune două aspecte:
o capacitatea de autofinanţare
64
o costul beneficiilor reinvestite
Capacitatea de autofinanţare (CAF) a agentului economic
reprezintă un surplus monetar care se obţine ca rezultat al tuturor operaţiilor de
încasări şi plăţi efectuate de un agent economic într-o perioadă de timp având în
vedere şi incidenţa fiscală. Pentru determinarea capacităţii de autofinanţare trebuie
avute în vedere atât variabilele economice cât şi cele financiare.
De cele mai multe ori cota de autofinanţare efectivă este mai mică
de cota de autofinanţare deoarece nu întreaga capacitate de autofinanţare rămâne la
dispoziţia întreprinderii pentru necesitatea de finanţare internă şi mai puţin
beneficiile distribuite acţionarilor sub formă de dividende şi participaţiile la
beneficii ale salariaţilor.
C AF = CAF – dividende – participaţii la beneficii.
reală
Costul beneficiilor reinvestite → profitul obţinut de o societate comercială

poate fi reinvestit sau poate fi distribuit acţionarilor sub formă de dividende.
În cazul distribuirii de dividende acţionarii vor suporta impozitul pe
venituri din dividende astfel că lor le rămâne un venit net mai mic pentru al utiliza
spre exemplu în vederea achiziţionării de noi acţiuni.
Dacă societatea comercială nu distribuie dividende sau distribuie într-un
volum mai mic ea poate reinvesti întregul beneficiu sau o parte a acestuia formând
astfel o bază pentru venituri viitoare sporite. Este necesar însă ca randamentul net
pentru acţionari să rămână acelaşi fie că se distribuie dividende fie că profitul se
reinvesteşte. Situaţia trebuie să rămână aceiaşi din punct de vedere al
patrimoniului acţionarului.
Pentru calcularea ratei rentabilităţii beneficiilor reinvestite este necesar să
se ţină cont şi de incidenţa fiscală.
b) Creşterea de capital prin raporturi noi de numerar → capitalul unei
societăţi pe acţiuni este divizat în părţi egale concretizate în acţiuni a căror valoare
nominală este egală cu suma capitalului adus de acţionari raportată la numărul
acţiunilor emise.
Suplimentarea sau creşterea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni
şi punerea lor în vânzare antrenează un nou aport de capital, capitalul suplimentat
fiind egal cu numărul de acţiuni emise înmulţit cu preţul de emisiune.
65
Preţul de emisiune trebuie să fie mai mic decât cursul vechilor acţiuni
(pentru a putea fi plasate) şi mai mare decât valoarea nominală (pentru a proteja
vechii acţionari şi a obţine fonduri suplimentare pentru capitalul social).
Creşterea de capital prin noi aporturi de numerar se poate realiza prin două
metode, fie se procedează la creşterea valorii nominale a vechilor acţiuni
păstrându-se nemodificat numărul acţiunilor, fie se emit noi acţiuni cu aceiaşi
valoare nominală ca şi a vechilor acţiuni.
2. Finaţarea externă din fonduri proprii poate fi:
o creştere de capital prin încorporarea rezervelor
o creştere de capital prin conversiunea datoriilor
a) Creşterea de capital prin încorporarea rezervelor nu aduce resurse
financiare noi pentru societatea respectivă fiind operaţiune fără flux financiar
pozitiv. Practic, o parte a fondului de rezervă se transformă în capital social. Din
punct de vedere contabil se diminuează soldul unui cont de pasiv majorându-se
corespunzător soldul altui cont de pasiv cu influenţă neutră asupra pasivului total.
Încorporarea rezervelor acţionează ca o îngheţare a capitalului propriu total cu
consecinţe favorabile asupra grantării creditelor şi credibilităţii societăţii
comerciale.
b) Creşterea de capital prin conversiunea datoriilor reprezintă o posibilitate de
achitare a unor datorii atunci când lipsesc lichidităţile. În contul datoriei agentul
economic emite acţiuni în favoarea creditorului. Operaţiunea nu aduce fluxuri
financiare pozitive ci, dimpotrivă stabileşte obligaţii, de aceea, în practică se
stabilesc de cele mai multe ori clauze precise prin care agentul economic poate
răscumpăra acţiunile respective.
II. Finanţarea din fonduri împrumutate reprezintă o posibilitate a agentului
economic de finanţare a operaţiunilor sale. Cele mai importante instrumente de
îndatorare sunt:
1.împrumuturi pe termen lung (ordinale)
2.împrumuturi obligatoare
1. Împrumuturile pe termen lung sunt obţinute pe lângă o bancă sau o altă
instituţie financiară şi trebuie rambursate într-o perioadă mai mare de un an.
66
Împrumutul pe termen lung este, în mod obişnuit negociat direct între cel
care solicită împrumutul şi banca. Perioada pentru care se acordă aceste
împrumuturi variază, în România fiind considerate împrumuturi pe termen lung
cele a căror scadenţă depăşeşte 5 ani. Aceste împrumuturi sunt, de multe ori
preferabile celor de pe termen mediu şi scurt deoarece asigură celui ce ia un
împrumut un grad mai mare de siguranţă.
La angajarea unui împrumut pe termen lung firma trebuie să ia în calcul
trei factori:
o costul cu dobânda;
o garanţiile cerute de creditor;
o termenele de rambursare;
Rata dobânzii poate fi fixă sau variabilă. Ea poate fi ajustată anual,
trimestrial, lunar sau pe baza altor date specificate în contract. De cele mai multe
ori contractele de împrumut prevăd că rambursarea creditelor se face în rate
concomitent cu achitarea dobânzii (se reduce astfel riscul creditului), în umele
cazuri este prevăzută şi o perioadă de graţie (nu se începe rambursarea).
Obligaţiile anuale sau pentru oricare altă perioadă (semestru, trimestru, etc)
de rambursare plus obligaţia plăţii dobânzii la creditul nerambursat formează
anuităţi de plată. Rambursările periodice ale împrumutului se numesc, în limbaj
bancar amortismente, deci anuitatea este amortismet periodic plus dobândă.
Suma împrumutului este egală cu suma amortismentelor, iar valoarea
actualizată a împrumutului este egală cu valoarea actualizată a amortismentelor.
Cel mai simplu mijloc de rambursare a împrumuturilor reale este cel cu
anuităţi constante şi rată fixă a dobânzii.
c = a X 1- (1+ i)-n ⁄ i, unde:

c = capital împrumutat
a = anuităţi de plată
i = rata dobânzii
n = numărul perioadelor de rambursare
a = cx i ⁄ 1- (1+ i)-n
67
2. Împrumutul obligatar are la bază obligaţiunile.

Obligaţiunea face parte din categoria împrumuturilor pe termen lung şi
este, în mod obişnuit o obligaţie creată în urma împrumutării unor sume de bani de
către o firmă. Obligaţiunile pot fi oferite investitorilor spre cumpărare numai dacă
solicitarea împrumuturilor este însoţită de un prospect.
Acesta este definit ca un pliant de înştiinţare, circulare, prin care se oferă
publicului posibilitatea subscrierii sau cumpărării unei acţiuni sau obligaţiuni
emise de o firmă. Firma se angajează să ramburseze creditul celui care a dat un
împrumut (a cumpărat obligaţiuni) la o dobândă (o rată a dobânzii aplicată asupra
valorii obligaţiunii).
Pentru utilizarea fondurilor deţinătorul obligaţiunii, deci cumpărătorul, este
un creditor al firmei şi are prioritatea de a fi plătit în caz de faliment faţă de
acţionari.
Emisiunea de obligaţiuni poate fi publică şi privată. Principala diferenţă
dintre emisiunea publică şi cea privată este că datoria privată este plasată la o
instituţie creditoare şi nu publicului larg.
Emisiunea publică a obligaţiunilor are nevoie de următoarele
proceduri:
o oferta trebuie aprobată de consiliul de administraţie al firmei;
o pregătirea unui document de înregistrare la comisia valorilor mobiliare;
o dacă acest document este acceptat el devine efectiv şi obligaţiunile pot fi
vândute.
Pe lângă acestea mai trebuie să existe un contract între firmă şi o firmă
trust desemnată de firma emitentă.
Aceasta trebuie să procedeze astfel:
o să urmărească şi să fie sigură că termenii contractului sunt respectaţi;
o să gestioneze fondul de amortizare;
o să reprezinte pe deţinătorii de obligaţiuni dacă firma emiţătoare nu îşi respectă
obligaţiile.
68
4.2. Tipuri de împrumuturi obligatare

Împrumuturile obligatare se pot emite:
o individual, de către societăţile comerciale puternice;
o grupat, prin asocierea mai multor întreprinderi care să garanteze solidar
împrumutul sau prin intermediul unor instituţii sau organisme de plasament
colectiv, constituite ca societăţi anonime, care repartizează fondurile
recepţionate sub forma de credite, întreprinderilor aderente cu nevoi de
finanţare.
Împrumutul obligatar grupat prezintă avantajul pentru emitent, că suportă
costuri administrative mai reduse, întrucât o parte a cheltuielilor este repartizată
întreprinderilor împrumutate.
Importanţa creditului obligatar pentru întreprinderi este relativ minor în
comparaţie cu creditul bancar. Dar, băncile care creditează întreprinzătorii privaţi
pot apela în mare măsură la astfel de împrumuturi obligatare, ceea ce înseamnă în
ultimă instanţă că şi întreprinderile beneficiază de sumele constituite. De obicei,
numai societăţile cotate la bursa pot lansa împrumuturi obligatare.
4.3. Posibilităţi de rambursare a împrumutului obligatar
Rambursarea (amortizarea) unui împrumut obligatar se poate realiza în
mai multe variante, în funcţie de prevederile contractului de emisiune:
o prin amortizări constante şi anuităţi variabile
Societatea împrumutată va rambursa, în fiecare an, tranşe egale de
împrumut. Rambursarea se face prin tragerea la sorţi a obligaţiunilor. În scopul
respectării egalităţii între deţinătorii de titluri, sunt concepute sisteme de repartiţie
proporţională a obligaţiunilor trase la sorţi.
o prin anuităţi constante şi amortizări variabile
Pentru a păstra anuităţi constante este necesar ca rambursările anuale ale
împrumutului să varieze crescător şi compensator cu variaţia descrescătoare a
dobânzii anuale. Complexitatea anuităţii constante este depăşită prin apelarea
modelului matematic consacrat de calcul a anuităţii constante ( A ):
Rd
A=K× , unde:
1− (1+ Rd ) − T
69
K = capitalul sau suma împrumutului obligatar;

Rd = rata dobânzii;
T = durata în ani a împrumutului obligatar.
o integral la scadenţă
Rambursarea integrală a împrumutului în ultima zi a duratei acestuia

devine tot mai utilizată din motive de simplificare a gestiunii financiare. Pentru
societatea împrumutată, prezintă avantajul dispunerii de capitalul împrumutat pe
toată durata de acordare a acestuia, trezoreria nefiind afectată decât de plata
dobânzilor.
În momentul rambursării, există însă un inconvenient, acela de a afecta
trezoreria cu întreaga sumă împrumutată ce trebuie rambursată dintr-o dată. Costul
procurării acestui împrumut este cel mai ridicat întrucât dobânda se calculează de
fiecare dată la suma totală a capitalului împrumutat.
o prin răscumpărări la Bursă
Răscumpărarea prin Bursă este interesantă pentru societatea împrumutată,

atunci când cursul bursier al obligaţiunilor este inferior valorii de rambursare
(valoarea nominală şi prima de rambursare). O altă modalitate de răscumpărare
prin Bursă, constă în lansarea, de către societatea împrumutată a unei oferte
publice de cumpărare.
Dacă se înregistrează un proces de răscumpărări masive, aceasta duce la
creşterea cursului obligaţiunilor ceea ce determină ca răscumpărarea să devină
neconvenabilă. Însă, dacă la bursă se conturează un proces susţinut de vânzări de
obligaţiuni, cursul lor scade, făcând ca răscumpărarea să fie rentabilă.
1. Care este definiţia împrumutul obligatar?
2. Care sunt principalele tipuri de împrumut obligatar?
3. Care sunt modalităţile de rambursare a împrumutului obligatar şi
în ce constau ele?
4. Ce este rata dobânzii? Cum se calculează?
5. Care sunt procedurile emisiunii publice a obligaţiunilor?
70
6. Ce factori trebuie să ia firma la angajarea unui împrumut pe

termen lung ?
Aplicaţii rezolvate:
Aplicaţia nr. 1
Costul mediu ponderat al capitalului
O societate comercială prezintă următoarea structură a capitalului:
Denumire Suma Procentaj

Acţiuni ordinare 6.000 60%
Acţiuni privilegiate 500 5%
Obligaţiuni 2.000 20%
Împrumuturi pe termen 1.500 15%
lung
Total 10.000 100%
Se presupune că întreprinderea conservă aceeaşi structură a capitalului

pentru noile investiţii. Costurile fiecăreia dintre sursele de finanţare au fost
calculate şi sunt prevăzute în continuare.
Costul surselor de finanţare:
Denumire Procentaj
Acţiuni ordinare 12%
Acţiuni privilegiate 9%
Obligaţiuni 6%
Împrumuturi pe termen 7%
lung
Să se determine costul mediu ponderat al capitalului.

Rezolvare:
Calculul costului mediu ponderat se efectuează pornind de la cele două
tabele prezentate anterior. Rezultatul se prezintă astfel: Calculul costului mediu
ponderat (CM),
Sursa de finanţare Cost (1) Ponderea (2) Cost mediu

ponderat
(CM) (1)x(2)
Acţiuni ordinare 12% 60% 7,20%
Acţiuni privilegiate 9% 5% 0,45%
Obligaţiuni 6% 20% 1,20%
Împrumuturi pe 7% 15% 1,05%
termen lung
Total 100% 9,90%
Costul mediu ponderat al capitalului (9,90%) indică rata minimă de

randament minim acceptabilă pentru o nouă investiţie.
71
Aplicaţia nr. 2
Costul creditului bancar pe termen mediu
Un agent economic face apel la un credit bancar în sumă de 100.000.000
lei în următoarele condiţii:
o rata dobânzii: 6%;
o termen de rambursare: 7 ani şi 6 luni;
o rambursarea se efectuează liniar, perioada de garanţie este de 4 ani;
o scadenţele şi plata dobânzilor sunt stabilite pentru sfârşitul fiecărui an,
respectiv la finele termenului de creditare.
Se cere să se calculeze.
CD = suma anuală a dobânzii;
DC = amortismentul creditului;
K = suma anuală de restituit;
D = suma totală a dobânzii;
K = suma totală de restituit.
Pentru rezolvarea acestei aplicaţii apelăm la tabelul următor:
Anii de C DC D K
rambursare Capital de Amortismentul Dobânda Suma anuală
rambursat creditului anuală de restituit
1 100000 - 6000,00
2 106000 - 6630,00
3 112360 - 6741,60
4 119101,60 - 7146,09
5 126247,69 36070,68 7574,86 43645,54
6 90177,01 36070,68 5410,42 41481,10
7 54106,33 36070,68 3246,37 39317,05
8 18035,65 18035,65 541,06 18576,71
Total - 126247,69 16772,71 143020,40
Pentru completarea acestui tabel s-au folosit relaţiile:

DD4 = C(U4 – 1) = 100.000 x (1,064 – 1) = 26.247,69
Cf4 = C x U4 = 100.000 x 1,064 = 126.247,69
DC = 126247,69 X 12 ⁄ (3X12) + 6 = 36070, 69
TESTE DE AUTOEVALUARE
1. Cu ocazia încorporării rezervelor, în vederea evitării diluării capitalului propriu,

se poate proceda la distribuirea de:
a. drepturi de subscriere;
b. drepturi de atribuire;
c. drepturi de vot în AGA.
Răspuns: a
2. Contractarea de noi datorii financiare se poate realiza prin:

72
a. emisiunea de noi acţiuni;
b. încorporarea rezervelor;
c. noi credite pentru activitatea de investiţii
Răspuns: c
4. În vederea majorării capitalurilor proprii ale firmei, pot fi utilizate următoarele

surse:
a. autofinanţarea
b. emisiunea de obligaţiuni
c. împrumutul bancar
Răspuns: a
Prin intermediul acestei unităţi de învăţare s-a încercat să se evidenţieze

familiarizarea cu noţiunile de bază ale finanţării întreprinderii prin împrumutul
obligatar.
Împrumutul obligatar este o modalitate de finanţare a întreprinderilor mari
care necesită resurse financiare pe termen lung, în scopul realizării unor obiective
ale creşterii economice, dar şi respectarea anumitor obligaţi de plată.
73
GESTIUNEA FINANCIARĂ PE TERMEN SCURT
♦ gestiunea financiară pe termen scurt;

♦ finanţarea ciclului de exploatare;
♦ analiza fluxurilor de trezorerie;
♦ să defineşti gestiunea financiară pe termen scurt;

♦ să defineşti corect finanţarea ciclului de exploatare;
♦ să defineşti indicatorii vitezei de rotaţie a activelor
circulante;
♦ să descrii evaluarea creditului comercial;
♦ să defineşti împrumuturile bancare pe termen scurt;
♦ să justifici rolul resurselor financiare pe termen scurt;
♦ să elaborezi tabloul fluxurilor de trezorerie şi să arăţi
importanţa acestuia pentru activitatea firmei.
5.1. Ce reprezintă finanţarea ciclului de exploatare?
Cheltuielile pe termen scurt deţin şi o pondere mică în comparaţie cu

finanţarea pe termen lung, care cuprinde - printre altele - toate activele imobilizate.
Doar la începutul funcţionării firmei activele circulante sunt egale cu disponibilul
de capital rămas din capitalul social după ce au fost procurate activele imobilizate.
Dar nevoile de finanţare pe termen scurt sunt mult mai mari, ceea ce face ca firma
să se îndatoreze, să utilizeze fonduri atrase.
Finanţarea pe termen scurt este subordonată finanţării pe termen lung,
fondurile, fluxurile băneşti fiind destinate activităţii de exploatare curentă a firmei.
Finanţarea pe termen lung este cea care stabileşte cadrul general al dezvoltării
firmei. Finanţarea pe termen scurt apare ca urmare a unor măsuri de ajustare.
Finanţarea pe termen scurt nu poate fi însă neglijată sau subestimată.
Şi finanţarea pe termen scurt are ca obiectiv final obţinerea de profit, deci a
unei rentabilităţi cât mai mari în condiţii de raţionalitate şi risc, adică şi diminuarea
riscului. Şi în cadrul finanţării pe termen scurt este necesar un echilibru. În acest
74
caz, echilibrul presupune în primul rând, un raport optim între necesarul de active
circulante şi resursele de finanţare a acestui necesar. Cu cât necesarul de active
circulante poate fi satisfăcut cu un minimum de resurse, cu atât activitatea firmei
este mai eficientă, întrucât sunt imobilizate mai puţine fonduri.
O eroare într-o hotărâre pe termen scurt poate antrena pierderi ridicate,
chiar încetarea de plăţi. Slăbiciunea unui client important poate conduce la
depunerea bilanţului. Alegerea unui plasament puţin judicios poate antrena fie o
pierdere, fie un deficit de câştig, care vor afecta rentabilitatea.
Gestiunea financiară pe termen scurt cuprinde pe de o parte, gestiunea
activelor circulante, pe de altă parte, alegerea colaborărilor de trezorerie.
Această gestiune este însoţită de o planificare financiară pe termen scurt
care se exercită simultan pe două orizonturi, un orizont anual care permite să se
aprecieze în mod global dacă echilibrul financiar poate fi realizat datorită
posibilităţilor de finanţare pe termen scurt şi un orizont intraanual, necesar
realizării unei gestiuni eficace a trezoreriei de pe o zi pe alta.
5.1.1. Ce reprezintă gestiunea activelor circulante?
Se consideră adesea că fondurile de exploatare sunt determinate în
întregime de caracteristicile sectorului în care se situează întreprinderea. Ori, deşi
deprinderile sectoriale şi uzanţele profesionale joacă un rol important, diferitele
componente sale finanţării rămân supuse unui calcul economic cum o arată
dispersarea aporturilor procentului de rotaţie în interiorul aceluiaşi sector.
Stocurile, suma totală a efectelor scontate şi care nu au ajuns încă la
scadenţă reprezintă fonduri proprii. Fondurile astfel imobilizate au un cost şi
trebuie să fie rentabilizate simetric, creditul furnizor reprezintă o resursă care nu
este gratuită.
5.1.2 Ce reprezintă gestiunea stocurilor?
Firmele de producţie deţin cel mai adesea, trei tipuri de stocuri: materii
prime şi materii consumabile, produse semifinite, produse finite. Acţiunea acestor
stocuri se explică astfel:
1) Minimizarea costului comenzilor (cheltuieli de producţie administrative,
cheltuieli de transport, comisionul furnizorilor).
Numărul comenzilor fiind invers proporţional cu nivelul stocului. Cu cât
numărul comenzilor este mai mic, cu atât costul este mai mic. Cel mai adesea, o
75
comandă importantă este însoţită de condiţii preferenţiale din partea furnizorilor.
Motivul astfel invocat reprezintă reuşita tranzacţiei;
2) Evitarea întreruperii procesului de fabricaţie, Un stoc inexistent sau, insuficient
poate antrena o oprire a fabricaţiei sau o productivitate inferioară.
Motivul de prudenţă conduce la menţinerea unui nivel minim de stoc.
Avantajul este cu atât mai ridicat cu cât costul unei aprovizionări ritmice este mai
important;
3) Luarea unor măsuri de precauţie împotriva unei evoluţii nefavorabile a preţului
materialelor; anumite materiale cunosc fluctuaţii importante de preţuri: Dacă se
anticipează o creştere, este de dorit să se constituie un stoc de siguranţă.
4) Minimizarea costurilor de producţie. Deţinerea stocului de produse finite rezultă
din decalaje între producţie şi vânzări. Minimizarea costurilor de producţie
presupune cel mai adesea, o producţie ritmică care permite o folosire optimă a
activelor mobilizate şi o mai bună gestiune a personalului.
Stocul de produse finite permite să se disocieze procesul de producţie de
nivelul vânzărilor şi să se evite astfel costurile de subactivitate sau de supra-
activitate întâlnite adesea în activităţile de sezon. Motivul invocat este atunci acela
al raţionalizării producţiei.
Stocul cuprinde două componente: o componentă de presiune legată de
necesităţi tehnice şi o componentă marginală, în funcţie de alegerile specifice
firmei în materie de proces de producţie şi de risc. Componenta de presiune este
inclusă în evaluarea rentabilităţii investiţiilor globale, doar determinarea nivelului
componentei marginale face obiectul unei hotărâri de investiţie, specifică bazată
pe parametrii tradiţionali ai calculului de rentabilitate. Evaluarea rentabilităţii
trebuie să ţină seama eventual de investiţiile imobiliare necesare stocării, de
exemplu antrepozitele, precum şi de cheltuielile incluse.
5.1.3. Care sunt indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante?

Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator sintetic ce
caracterizează eficienţa cu care sunt folosite activele circulante ale întreprinderii.
Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât volumul de active circulante
necesare pentru obţinerea unei anumite producţii este mai mic sau, producţia
obţinută într-o anumită perioadă de timp cu acelaşi volum de active circulante este
76
mai mare. De aici decurge importanţa accelerării vitezei de rotaţie în vederea
creşterii eficienţei generale a activităţii economice a întreprinderii.
Evaluarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează prin
intermediul următorilor indicatori:
CA
1) Numărul de rotaţii: N = (rotaţii),
Sm
în care:
CA = Cifra de afaceri;
Sm = Soldul mediu al activelor circulante, calculat ca medie între soldul iniţial (Si)
Si + Sf
şi soldul final (Sf): Sm = .
2
T T × Sm
2) Durata unei rotaţii: Dz = = (zile / rotaţie),
N CA
în care:
T = durata perioadei financiare de referinţă (360, 180, 90, 30 zile).
Sm 1
3) Active circulante la 1000 lei cifră de afaceri: Ac = × 1000 = × 1000 .
CA N
Analiza indicatorilor ce caracterizeză viteza de rotaţie vizează factorii de
accelerare (încetinire) atât pe total cât şi din punct de vedere al structurii activelor
circulante aferente celor trei stadii ale circuitului economic (aprovizionare –
producţie – desfacere), precum şi pe fiecare element al activelor circulante în
parte: stocuri (materii prime şi materiale consumabile, produse finite şi mărfuri,
producţie în curs de execuţie, avansuri pentru cumpărări de stocuri), creanţe,
investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.
Totodată analiza urmăreşte efectele accelerării (încetinirii) vitezei de
rotaţie a activelor circulante asupra performanţelor financiare, accelerarea fiind
caracterizată prin creşterea numărului de rotaţii care antrenează reducerea duratei
de rotaţie şi respectiv, reducerea activelor circulante la 1000 lei cifră de afaceri.
5.2. Care sunt resursele finanţării pe termen scurt ?
Primele trei surse de fonduri sunt denumite împrumuturi nesecurizate
pentru că ele nu necesită un contract colateral. Ultimele două surse de fonduri sunt
frecvent denumite împrumuturi securizate pentru că necesită un contract colateral.
Cele mai multe firme de afaceri preferă să facă împrumuturi nesecurizate, pentru
că de cele mai multe ori acestea necesită o gestiune la un preţ ridicat şi, de
asemenea conţin im număr de prevederi foarte restrictive.
Totuşi, unele firme nu pot obţine împrumuturi pe baze nesecurizate, fie
pentru că ele sunt slabe din punct de vederea financiar fie pentru că nu au obţinut
77
rezultate satisfăcătoare. Firmele ar putea să garanteze securitatea dacă ar putea
obţine o reducere la rata dobânzii, dar acest lucru rareori se întâmplă.
Creditul comercial
Afacerile cu rezultate profitabile ridică nu numai nevoia de fonduri, ci şi de
anumite surse permanente de creditare. Creditul comercial şi obligaţiunile sunt
două surse majore spontane de credit şi constituie o compensaţie substanţială faţă
de nevoia brută de fonduri în afaceri. Aceste două tipuri de fonduri rezultă din
stilurile normale ale unor operaţiuni de succes fără a necesita vreun efort special
sau negocieri,din partea managerului financiar.
Creditele comerciale sau conturile de plată au loc atunci când firma îşi
achiziţionează stocul şi materialul brut pe credite de la alte firme. Creditul
comerciale reprezintă cea mai mare sursă de fonduri pe termen scurt. Este o sursa
importantă de fonduri în special pentru micile companii, pentru că nu ar avea
dreptul la împrumuturi de la bănci sau alte mijloace de împrumut instituţionalizate.
Contul deschis, nota de plată şi aprobarea comercială sunt cele trei forme majore
de credite de comerţ.
Contul deschis nu necesită ca cumpărătorul să semneze o obligaţie formală
care să evidenţieze garanţia către vânzător. Creditul, se extinde pe baza creditului
vânzătorului de investigare a cumpărătorului. Acesta este cel mai comun tip de
credit comercial.
Obligaţiunile sunt folosite în cazul bijuteriilor sau articolelor foarte scumpe
sau când clienţii sunt în întârziere cu facturile. În acest caz, cumpărătorului i se
cere să semneze o notă de recunoaştere oficială a obligaţiei faţă de vânzător.
Aprobările comerciale sunt obligaţiuni (poliţe) acceptate de cumpărător.
Când este făcută expedierea, vânzătorul formulează o obligaţiune pentru
cumpărător. Când cumpărătorul sau banca acestuia acceptă obligaţiunea, aceasta
devine aprobare comercială.
Evaluarea creditului comercial
Avantajele majore ale creditului comercial sunt disponibilitatea şi
flexibilitatea. Ordinele de plată plătibile ale celor mai multe firme necesită puţine
formalităţi şi reprezintă o formă continuă de credit. Odată ce aplicarea iniţială a
creditului trece de verificarea, de către furnizor a creditului, firma poate cumpăra
bunuri şi servicii de la furnizor fără negocieri ulterioare ale termenilor de credit.
78
Modificările în valoarea facturilor plătibile sunt de obicei pe acelaşi plan
cu modificările în valoarea fondurilor necesare. Pe măsură ce firma ajunge la
sezonul de vânzare, cresc şi investiţiile sale în inventare. O parte a investiţiei
suplimentare în inventare este finanţată de o creştere automată a creditului de
comerţ. Pe măsură ce firma intră în sezonul de vânzare, îşi poate reduce gradual
ordinele de plată adunate prin facturile de primire.
Cele două dezavantaje majore ale creditului de comerţ sunt costurile
reducerii de numerar mai sus menţionate şi oportunitatea costului asociat cu
practica firmei de a prelungi plata facturilor.
Folosirea în exces a creditului de comerţ poate cauza firmei o criză de
lichidare, pentru că îşi pune bazele de extindere pe creditul comercial şi nu pe
echitatea proprietarilor. Astfel, folosirea efectivă a; creditului comercial necesită,
mai întâi cântărirea avantajelor şi dezavantajelor.
Împrumuturile bancare pe termen scurt
Creditul de comerţ apare în bilanţ ca factură de plată, pe când
împrumuturile bancare apar ca note de plată. Cele mai multe împrumuturi bancare
pe termen scurt sunt pentru firmele care îşi acoperă creşterile sezoniere prin
inventare sau facturi de primit. Împrumuturile bancare pe termen scurt la firmele
de afaceri constituie aproximativ două treimi din suma tuturor împrumuturilor
comerciale şi industriale.
Cei care folosesc; astfel de împrumuturi sunt firmele fabricante de produse
sezoniere. împrumuturile de afaceri pe termen scurt nesecurizate de către băncile
comerciale joacă un rol critic în dezvoltarea firmelor, pentru că ele sunt fonduri
neântâmplătoare.
Tipuri de împrumuturi bancare negarantate
Băncile împrumută fonduri pe termen scurt în trei moduri: obligaţiuni, linii
de credit şi acorduri de credit reînnoite automat.
Obligaţiuni
Când companiile au nevoie de fonduri pe termen scurt pentru un singur
scop, pot obţine aceste fonduri de la băncile lor semnând nişte obligaţiuni. Aceste
obligaţiuni conţin suma de plată, timpul de plată şi rata dobânzii. Astfel de
împrumuturi au de obicei scadenţa de la 30 la 90 de zile.
79
Linii de credit
O linie de credit este un angajament neoficial din partea băncii cu privire la
valoarea maximă a creditului negarantat care i se acordă clientului ca datorie în
timpul perioadei de timp specificate, de obicei un an. Aceste împrumuturi sunt de
obicei răspândite sub forma unei neacoperiri autorizate; clienţilor li se permite să
elibereze contul depozitar la bancă până la o sumă stabilită.
În mod normal, o linie de credit apare sub forma unei scrisori către client şi
nu obligă în mod legal. Astfel, clienţii nu plătesc un onorariu de angajament pentru
partea nefolosită a liniei.
Există două moduri de protecţie la cele mai multe linii de credite: o
perioadă anuală de verificare şi un cont compensator. Băncile cer clienţilor să-şi
verifice întregul credit timp de un anumit număr de zile pe an. Această perioadă
încurajează pe cei care împrumută să transfere împrumuturile de la o bancă la alta.
De asemenea, dă băncilor oportunitatea de a revedea facturile înainte de a le
accepta din nou. Situaţiile compensatoare sunt cerute uneori de bănci pentru a
creşte costul efectiv al dobânzii şi pentru a proteja împrumuturile de dificultăţile
financiare ale debitorului. Când se intră în restanţă, banca poate apela la depozitul
debitorului pentru a echilibra împrumutul.
Acorduri de credit reânnoit automat
Un acord de credit reînnoit automat este un angajament legal din partea
băncii cu referire la valoarea maximă a creditorului pe care clientul îl poate
împrumuta în timpul perioadei de timp specificate. Termenii acordului sunt
pregătiţi în scris din două motive: (1) obligă în mod legal şi (2) ajunge în mod
normal de la un ari până la trei ani.
Rata dobânzii
Rata dobânzii la majoritatea împrumuturilor este determinată prin negocieri
directe între debitori şi bancă. Rata de bază dominantă şi valoarea creditului
debitorului sunt două determinante majore ale ratei dobânzii pretinse. Rata de bază
este rata dobânzii: pretinse în împrumuturile de afaceri pe termen scurt la cei mai
mulţi clienţi corespunzători (deci de pe piaţa de capital).
Dobânda poate fi plătită fie prin încasare, fie prin reducere. Prin încasare,
rata este plătită la scadenţa împrumutului, ceea ce face rata efectivă a dobânzii
80
egală cu rata stabilită a dobânzii. Prin reducere, dobânda este plătită în avans, ceea
ce creşte rata efectivă a dobânzii.
5.3. Rolul resurselor de finanţare pe termen scurt a firmei.
Resursele necesare finanţării pe termen scurt sunt necesare pe-o perioadă
mai mică de un an. Cu toate că în principiu resursele sunt utilizate pentru
acoperirea nevoilor de fond de rulment, trebuie să facem diferenţa între activele pe
termen scurt permanente şi temporare sau variabile.
Activele permanente nu pot fi reduse fără să pericliteze activitatea firmei.
Aici este vorba în primul rând, de stocuri, dar şi fonduri de trezorerie şi anumite
credite acordate clienţilor (credit comercial).
Activele circulante temporare sunt finanţate cu resurse ce se procură de regulă din
afara firmei pe termen scurt.
Indiferent de natura resurselor şi activelor, fluxurile financiare trebuie să
conducă la obţinerea de profit. De altfel, finanţarea pe termen scurt contribuie în
cea mai mare proporţie la realizarea profitului. Finanţarea pe termen scurt a firmei
presupune acoperirea cheltuielilor pentru procurarea stocurilor de mijloace
circulante (materii prime şi materiale, aflate în diferite faze de fabricaţie, produse
finite, mijloace în decontare, disponibilităţi băneşti în casierie şi în bancă).
Resursele necesare finanţării pe termen scurt sunt necesare pe-o perioadă
mai mică de un an. Cu toate că în principiu resursele sunt utilizate pentru
acoperirea nevoilor de fond de rulment, trebuie să facem diferenţa între activele pe
termen scurt permanente şi temporare sau variabile. Activele permanente nu pot fi
reduse fără să pericliteze activitatea firmei. Aici este vorba în primul rând, de
stocuri, dar şi fonduri de trezorerie şi anumite credite acordate clienţilor (credit
comercial).
Activele circulante temporare sunt finanţate cu resurse ce se procură de
regulă din afara firmei pe termen scurt.
Indiferent de natura resurselor şi activelor, fluxurile financiare trebuie să
conducă la obţinerea de profit. De altfel, finanţarea pe termen scurt contribuie în
cea mai mare proporţie la realizarea profitului.
Finanţarea pe termen scurt a firmei presupune acoperirea cheltuielilor
pentru procurarea stocurilor de mijloace circulante (materii prime şi materiale,
aflate în diferite faze de fabricaţie, produse finite, mijloace în decontare,
81
disponibilităţi băneşti în casierie şi în bancă). Din cele prezentate în paragraful
precedent a reieşit că finanţarea trebuie să aibă în vedere costurile de stocare.
Aceasta şi din cauză că pe toată perioada ciclului de exploatare fondurile rămân
blocate.
5.4. Elaborarea tabloului fluxurilor de trezorerie şi analiza acestuia.
Următoarele argumente vin să sustină necesitatea utilizării tabloului
fluxurilor de trezorerie:
• Tabloul reprezintă un document de sinteză a cărui vocaţie este sa explice
variaţia trezoreriei;
• Trezoreria reprezintă unul dintre principalii indicatori utilizaţi în analiza
financiară pe termen scurt (măsură a solvabilităţii), cât şi pe termen lung
(masură a nevoilor de finanţare). In acelaşi timp, trezoreria are o insemnătate
vitală pentru întreprindere, prin dimensiunea cât si prin semnul sau (pozitiv sau
negativ) deoarece permite caracterizarea situaţiei în care se află aceasta
(sănătate financiară, vulnerabilitate, faliment, etc.);
• Spre deosebire de fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi capacitatea
de autofinanţare, trezoreria asigură obiectivitatea analizei financiare, deoarece
ea nu se află în mod pregnant sub incidenţa convenţiilor contabile.
5.4.1. Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de exploatare.
Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri
si orice alte activităţi cu excepţia celor definite ca fiind activităţi de investiţii sau
de finanţare.
Mărimea mişcărilor de trezorerie legate de exploatare este un indicator
cheie al măsurii în care întreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente
fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa împrumuturile sale, a menţine capacitatea
de exploatare, a vărsa dividendele şi a realiza noi investiţii, fără să recurgă la surse
externe de finanţare.
Constituie fluxuri de trezorerie ale exploatării, cu predilecţie:
• Incasările care decurg din vănzarea bunurilor şi serviciilor;
• Incasările care provin din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
• Plăţile privind furnizorii şi salariaţii;
• Plăţile de impozite, exceptând cazurile când ele vizează activităţile de investiţii
sau de finanţare.
82
O întreprindere trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie aferente activităţii
de exploatare făcând apel:
Fie la metoda directă, conform căreia informaţiile furnizate se referă la încasări
şi plăti (intrări şi ieşiri de fonduri) brute;
Fie la metoda indirectă, conform căreia rezultatul net este corectat, pentru a
tine cont: de influenţa operaţiilor care nu au caracter monetar; de orice raport
sau regularizare a încasărilor sau plăţilor trecute sau viitoare, presupuse de
exploatare; de elemente de venituri sau de cheltuieli asociate fluxurilor de
trezorerie care vizează investiţiile sau finanţarea.
5.4.2. Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de investiţii.
IASB reaminteşte că fluxurile care rezultă din activităţi de investiţii indică

in ce masură plăţile au fost efectuate pentru achiziţionarea de active destinate să
genereze venituri şi fluxuri de trezorerie viitoare. Fluxurile de trezorerie ale
activităţilor de investiţii oferă informaţii privind maniera în care întreprinderea îsi
asigură perenitatea şi creşterea. Ele se referă la:
• Plăţi efectuate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale,
precum şi altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare
capitalizate şi plăţile implicate de imobilizările produse de întreprindere pentru
sine;
• Incasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale,
precum şi a altor active pe termen lung;
• Plăţi efectuate pentru achiziţionarea de titluri de participare şi de titluri de
creanţă ale altor întreprinderi, precum şi plăţi efectuate pentru achiziţionarea
de titluri de participaţie de întreprinderi de tip joint-venture (altele decât plăţile
efectuate pentru instrumentele considerate ca fiind echivalente de lichidităţi
sau cele deţinute în scopuri comerciale);
• Incasări relative la vânzarea de titluri de participare şi de titluri de creanţă ale
altor întreprinderi, precum şi încasările relative la vânzarea de participaţii în
întreprinderi de tip joint-venture (altele decât încasările generate de
instrumentele considerate ca fiind echivalente de lichidităti sau cele deţinute
în scopuri comerciale).
83
• Avansurile de trezorerie şi împrumuturile acordate (altele decât avansurile şi
împrumuturile acordate de o institutie financiară);
• Incasări care decurg din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate
altor părti (altele decât avansurile şi împrumuturile acordate de o instituţie
financiară).
5.4.3. Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de finanţare
Activităţile de finanţare sunt acele activităţi care antrenează schimbări în
mărimea şi structura capitalurilor proprii şi capitalurilor împrumutate ale
întreprinderii.
Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de
posibilitatea utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le
vor retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.
Mişcările de trezorerie generate de activităţile de finanţare se referă la:
• Incasările din emisiunea de acţiuni şi de alte instrumente ale capitalurilor
proprii;
• Vărsamintele efectuate acţionarilor pentru achiziţionarea sau răscumpararea
acţiunilor întreprinderii;
• Incasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, de împrumuturi statuare, de
bilete de trezorerie, de titluri de împrumut ipotecar sau a altor titluri de
împrumut pe termen scurt sau lung;
• Rambursarea sub forma de lichidităţi a sumelor împrumutate;
• Vărsamintele efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei
referitoare la un contract de locatie finanţare.
5.4.4. Construirea Tabloului fluxurilor de trezorerie
Tabloul fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de exploatare se
prezintă după cum urmează:
Tabel nr. 1 TFT generate de activitatea de exploatare
2005 2006 2007
• Rezultatul inaintea impozitarii si 7.343.265 25.756.543 6.587.530
elementelor extraordinare
+ Cheltuieli cu amortizarile si 3.274.443 13.585.938 5.710.715
provizioanele
- Venituri din amortizari si 0 0 0
provizioane
+ Pierderi din diferente de curs 3.834.321 7.249.707 10.000.000
valutar
- Castiguri din diferente de curs 809.734 1.108.829 2.000.000
valutar
84
+ Cheltuieli cu dobanzile 5.244.483 3.920.732 6.269.692
- Venituri din plasamente 0 0 31.317
= Rezultatul din exploatare inainte 18.886.778 49.404.091 26.536.620
de modificarile capitalului
circulant
-.+ cresteri / micsorari de stocuri + 1.747.539 - 2.274.319 - 9.741.649
-.+ cresteri / micsorari de creante din - 17.859.634 - 28.376.510 + 3.370.550
exploatare
-.+ cheltuieli inregistrate in avans - 2.442.852 - 1.504.874 - 3.911.036
+.- cresteri / micsorari de datorii + 14.172.167 12.397.764 + 18.953.813
comerciale si alte datorii din
exploatare
+.- Venituri inregistrate in avans 0 0 + 5.028.807
= Fluxul de numerar generat de 14.503.998 29.646.152 40.237.105
exploatare
- Dobanzi si dividende platite 2.340.023 3.920.732 6.269.692
+ Dobanzi si dividende incasate 140.215 127.392 1.006.997
- Impozitul pe profit platit 2.426.061 2.042.147 3.840.751
= Fluxul de numerar inaintea 9.878.129 23.810.665 31.133.659
elementelor extraordinare
+,- Incasarile asigurarii - 676.141 - 988.054 + 1.279.939
= Fluxul net de numerar provenit din 9.201.988 22.822.611 32.413.598
activitatea de exploatare
unde: Dobanda reală se calculează (se ajustează) astfel:

Tabel nr. 2 Dobânda reală
ELEMENTE 2005 2006 2007
· Dobanda platita (din CPP) 5.244.483 3.920.732 6.269.692
+ Dobanda initiala de platit 2.000.000 0 0

- Dobanda finala de platit 4.904.460 0 0
= Dobanda reala platita 2.340.023 3.920.732 6.269.692
Impozitul pe profit se ajustează în felul următor:
Tabel nr. 3 Impozitul pe profit
ELEMENTE 2005 2006 2007
· Impozitul pe profit platit CPP 2.588.566 3.733.720 1.752.871
- Impozitul pe profit final 1.162.505 2.854.078 766.198

+ Impozitul pe profit initial 1.000.000 1.162.505 2.854.078
= Impozitul pe profit real platit 2.426.061 2.042.147 3.840.751
b) Tabloul fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de investiţii se prezintă în

felul următor:
Tabel nr. 4 TFT generate de activitatea de investiţii
Nr. ELEMENTE 2005 2006 2007
• Incasari din vanzarea de 500.000 750.000 800.000
imobilizari
85
- Plati privind achizitia de 29.770.549 23.461.220 5.040.015
imobilizari
- Platile pentru achizitia de titluri 0 0 0
financiare
+ Incasari din vanzarea titlurilor 0 0 0
financiare
+ Incasari din rambursarea 1.000.000 1.000.000 1.000.000
avansurilor si imprumuturilor
- Plati privind avansurile si 2.500.000 2.500.000 2.500.000
imprumuturile
+ Dobanzi incasate 140.215 127.392 975.680
+ Dividende incasate 0 0 0
= Fluxurile de numerar folosit in - 30.630.334 - 24.083.828 - 4.764.335
activitatea de investitii
c) Tabloul fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de finanţare se prezintă în

felul următor:
Tabel nr. 5 TFT generate de activitatea de finanţare
Nr. ELEMENTE 2005 2006 2007
• Cresteri de capital in numerar 0 0 0
- Rambursari de capital in - - -
numerar
+ Contractarea de imprumuturi 0 0 0
bancare
- Rambursarea de imprumuturi 13.781.812 19.397.860 15.580.151
bancare(credite bancare)
- Dividende platite (Din anexa 2.000.000 4.000.000 0
Repartizarea profitului)
= Fluxurile de numerar folosit in 15.781.812 23.397.860 15.580.151
activitatea de finantare
Tabloul nr. 6 Variaţia trezoreriei

Nr. ELEMENTE 2005 2006 2007
• Fluxul net de numerar provenit 9.201.988 22.822.611 32.413.598
din activitatea de exploatare
+ Fluxurile de numerar folosit in - 30.630.334 - 24.083.828 - 4.764.335
activitatea de investitii
+ Fluxurile de numerar folosit in 15.781.812 23.397.860 15.580.151
activitatea de finantare
= Variaţia fluxurilor de trezorerie - 5.646.534 22.136.643 43.229.414
Din calculele efectuate, rezultă că în perioada analizată, societatea

comercială are un flux de disponibilităţi negativ în anul 2005 şi apoi, urmează o
creştere evidentă a fluxurilor de trezorerie, ajungând în anul 2007 să aibă o valoare
de 43 miliarde lei.
86
Această creştere se datorează în principal creşterii continue a valorii
fluxurilor de numerar folosit în activitatea de investiţii şi deasemenea a creşterii
valorii fluxurilor de numerar provenit din activitatea de exploatare (activitatea
curentă).
Valoarea ridicată a fluxurilor de numerar provenit din activitatea de
finanţare se datorează în primul rând rambursării unor împrumuturi bancare pe
care firma le-a contractat.
Analiza fluxului de disponibilităţi prezintă importanţă în special pentru

evoluţia lui în perioadele următoare pentru formularea politicii de finanţare a
firmei pe termen scurt şi lung.
Introducerea Situaţiei fluxurilor de numerar (trezorerie) ca o componentă a
situaţiilor financiare anuale (IAS 7), obligatorie în cazul întreprinderilor mari şi
opţională în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii (OMFP 1752/2005) permite o
analiză dinamică a echilibrului financiar, prin descrierea operaţiunilor pe tipuri de
activităţi (exploatare, investiţii, finanţare) care au antrenat transformarea
patrimoniului.
1. Cum definiţi gestiunea financiară pe termen scurt?
2. Care sunt obiectivele finanţării ciclului de exploatare?
3. Care sunt indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante?
4. Ce reprezintă gestiunea stocurilor?
5. În ce constă structura finanţării pe termen scurt şi care este rolul acesteia ?
6. Tabloul fluxurilor de trezorerie-descriere, construcţie şi analiză.
Prin intermediul acestei secţiuni am încercat să vă prezint imaginea gestiunii

financiare pe termen scurt şi importanţa acesteia pentru activitatea firmei precum
şi construirea tabloului fluxurilor de trezorerie pe cele trei tipuri de activităţi.
87
88
BIBLIOGRAFIE
1) Bărbulescu C., Diagnosticarea întreprinderilor aflate în dificultate economică.

Strategii şi politici de redresare şi dinamizare a activităţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2002;
2) Bătrâncea M., Analiza financiară a întreprinderii, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca, 2005;
3) Bojian O., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară,
Bucureşti, 2004;
4) Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Cavallioti,
Bucureşti, 2003;
5) Bellalah, M., Gestion financiere. Diagnostic, evaluation et choix des
investissements, Editura Economica, Paris, 1998;
6) Bernheim Y., Fonde generation de comptabilite transaction, Revue Francaise
de Comptabilite, mai 2002, nr. 344;
7) Brezeanu P., Principii şi metode în analiza ratelor, Revista Tribuna
Economică, nr. 25/2005;
8) Budugan D., Georgescu I., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi,
2003;
9) Boulescu M., Ghiţă M., Expertiza contabilă si audit financiar-contabil, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999;
10) Buglea A., Eros S.L., Evaluarea întreprinderii, teorie şi studii de caz, Editura
Marineasa, Timişoara, 2001;
11) Bunea Ş., Monocromie şi policromie în proiectarea politicilor contabile ale
întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
12) Bucătaru D., Capitalurile firmei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999;
13) Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iaşi,
Partea I, 2002;
14) Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006;
15) Bucătaru D., Evaluarea întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006;
16) Dumitru M, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, 2005,
17) Dumitrescu D., Dragotă V., Evaluarea întreprinderilor, Editura Economică,
16
BIBLIOGRAFIE
Bucureşti, 2002;
18) Dumitrescu D., Dragotă V.,Ciobanu A., Evaluarea înteprinderilor. Lucrari
aplicative şi studii de caz ,Editura Economica, Bucuresti, 2002;
19) Onica M., Diagnostic Financiar, Editura TipoMoldova Iaşi, 2008;
20) Onica M., Evaluarea întreprinderii, Editura TipoMoldova Iaşi, 2008;
21) *** Ministerul Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Ed. Economică, Bucureşti, 2005.
22) *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1752/2005 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate.
17

Finantele Intreprinderii Onica IFR

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Finantele Intreprinderii Onica IFR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CRISTINA MIHAELA IBINCEANU ONICA

SPECIALIZARE: CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE-IFR

Unitatea de învăţare nr. 1

Unitatea de învăţare nr. 2

Unitatea de învăţare nr. 4

Unitatea de învăţare nr. 5

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1

STRUCTURA GESTIUNII FINANCIAR-CONTABILE A

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.1 sunt:

După studiul unităţii de învăţare nr. 1 vei fi capabil:

♦ să defineşti mediul întreprinderii, componentele sale,

1.1. Ce este mediul întreprinderii?

• Componenta statală este reprezentată de ansambul obligaţiilor întreprinderii

1.5. Funcţia financiar-contabilă a întreprinderii

• întreprinderea aparţine proprietarilor (acţionarilor, deţinătorilor de părţi

Prin această secţiune, autorul a încercat să arate

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.2 sunt:

După studiul unităţii de învăţare nr. 2 vei fi capabil:

♦ să defineşti echilibrul financiar din punct de vedere

2.1. Ce presupune studiul bilanţului şi ce reprezintă?

Prezentarea bilanţului financiar pune în evidenţă două părţi distincte pe

Tabel nr. 3 Bilanţul financiar (lichiditate – exigibilitate)

Active = Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar

Tabel nr. 4 Bilanţul funcţional (economic)

Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar

Indiferent de modul de structurare a elementelor patrimoniale, bilanţul

2.3. Cum se realizează analiza echilibrelor financiare ?

Din analiza datelor tabelului se constată o situaţie netă pozitivă şi

Tabel nr. 7 Calculul şi analiza Fondului de Rulment

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri(±) Indici

Se constată că Fondul de Rulment pozitiv şi în creştere confirmă o

Tabel nr. 8 Calculul şi analiza fondului de rulment

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

Tabel nr. 9 Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment

Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

Se constată că Trezoreria Netă este pozitivă şi în scădere, ceea ce reflectă

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

Se constată un Fond de Rulment Net Global pozitiv şi în creştere, ca

Tabel nr. 12 Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total

Nr. Indicatori Abateri Indici

Din datele Tabelului nr. 12 se constată că Necesarul de Fond de Rulment

Tabelul nr. 12 Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

Se constată că Fondul de Rulment Net Global este superior Necesarului de

2.4. Analiza ratelor de structură a activului bilanţier

2.5. Analiza ratelor de structură a pasivului bilanţier

2.6. Ratele de sinteză

2.7. Analiza ratelor de finanţare. Structura finanţării

2.8. Care sunt ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ? Cum

2.9. Cum se defineşte solvabilitatea şi lichiditatea firmei?

Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade, după cum urmează:

1. Care este definiţia echilibrului financiar?

Imobilizări necorporale 800 Capital social 700

În esenţă, prelucrarea bilanţului contabil şi construirea bilanţului funcţional şi

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.3 sunt:

După studiul unităţii de învăţare nr. 3 vei fi capabil:

♦ să defineşti contul de rezultat, structura acestuia şi

3.1. Analiza rentabilităţii. Ce reprezintă acest indicator?

Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul contului de profit