Bpopescupoemuldegarda

Bogdan O.
Popescu – Poemul de gardă Editura LiterNet, 2009
Redactor: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

Cu sprijinul Anetei Pleşa.
Editor format .pdf Acrobat Reader: Dora Ionescu şi Răzvan Penescu
Text: © 2009 Bogdan O. Popescu.

Acest volum a apărut pentru prima dată la Editura Celsius în anul 1999.
© 2009 Design copertă: Dora Ionescu
© 2009 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader.

Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format.
Distribuirea gratuită a cărţii prin intermediul altor siteuri, modificarea sau comercializarea
acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sînt interzise şi se
pedepsesc conform legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în vigoare.
ISBN-10: 973-122-024-0
ISBN-13: 978-973-122-024-6
Editura LiterNet
http://Editura.LiterNet.ro / office@liternet.ro
1
Bogdan O. Popescu – Poemul de gardă Editura LiterNet, 2009
Bogdan O. POPESCU
Poemul de gardă
2
Notă bio-bibliografică
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit în anul 1989 Liceul „Gheorghe
Lazăr“ şi în 1996 Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din
Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă
Bucureşti.
A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) şi a

publicat după aceea în numeroase reviste literare.
Cărţi publicate:
„La revedere, prinţesă“, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea“ pentru debut
literar
„Marfă“ (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan
Pleşa), editura Salut, 1996
„Poemul de gardă“, editura Celsius, 1999
„Pisica neagră, pisica moartă“ (împreună cu Traian T. Coşovei), editura Crater, 2001
„Leul de după extravaganţe“, editura Cartea Românească, 2002
„Maşinăria de uitare“, editura Naţional, 2004
„Poeme în loc de tutun“, editura Brumar, 2007
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002.
3
dăruiesc această carte lui jo – femeia fără sentimente – ca şi lumii întregi
„doamnă, în clipa morţii, gândesc halucinat ce-ar fi fost iubirea aceasta,

despre care nu îndrăznesc să spun «a noastră» şi strig în mine însumi bucuria cumplită
că gestul acesta descreierat va scoate în privirea dumneavoastră alt gând
decât afecţioasa indiferenţă de prinţesă îndepărtată, pe care aţi avut-o pentru mine
până acum.“
(George Demetru Ladima, Patul lui Procust – Camil Petrescu)
4
imposibil amor
azi mi-a lunecat curajul

pe treptele cu gheaţă ale spitalului
mi-am prins degetele în roţile dinţate
din camera liftului
pe care nu le vedem niciodată
dar le auzim uruind
du-te vino de fier ruginit
de amor m-am îmbrăcat cu pantaloni
şi cu vestă kaki, cravată bălţată
imposibil amor
brancardierii mă îmbrâncesc flegmatici

mi-aş face şi eu o tomografie
fă-mi tu o electroencefalogramă
să vezi undele de amor
parabolele, hiperbolele, alegoriile
să apară pe ecran
imposibil amor
5
azi m-am fâstâcit, roşesc

joc baba-oarba singur
hoţii şi vardiştii pe culoarele albe ale spitalului
şi număr, şi număr cu ochii la zid
de amor am ajuns propriul meu pacient
îmi iau analize, îmi fac injecţii sedative
imposibil amor
am să iau taxiul către disperare

şi am să plătesc cu zilele care mi-au rămas
am să mă umflu ca un zepelin dispreţuitor
spulberându-mi sentimentele în stratosferă
am să mă droghez în gară cu aurolacii
cu punga la gură
de amor am să respir cu punga la gură
imposibil amor
şi tu, cu un gest de marea nordului

storci ostentativ pasta de dinţi de la jumătate
jocuri, jocuri ale primei adolescenţe

în care cine greşeşte mai întâi nu e iertat
jocuri cu rulete ruseşti
6
la tâmplele noastre transpirate

jocuri în care părul tău negru
abia aşteaptă atingerea
prinselor în roţi dinţate mâini ale mele
jocuri în care buzele tale, de nerăbdare
s-au lipit de oglinda liftului
du-te vino de fier ruginit
în care humphrey bogart şopteşte
„if you want to have an affair don’t
waste it with another one“
jocuri cu mine nedetonate

dintre care cea din urmă e în inima mea
la care nu vin decât nişte fire roşii
pe care nu le poţi tăia
le poţi tăia
jo
imposibil amor
7
un pic de libertate
tu dormi. eu scriu ca să te bag în REM

paradoxalo
să îţi tremure pupilele
până ţi-e dor de mine
şi când te trezeşti să nu îţi pară rău
pentru că, nu-i aşa, a fost doar un vis
să treci dimineaţa prin prima zăpadă
(care de mult nu ne mai albeşte)
şi să poţi să strigi
„sunt liberă / sunt liberă“
a fost doar un vis
atunci când şi fluturii ştiu
că nu sunt liberi
ci doar zboară în încăperi largi, colorate
ornate cu jardiniere pline de imortele…
tu dormi. eu scriu ca să descopăr locul unde

e mai bine
să ţi se închidă reflexele sexuale
atunci când ţi-e frică de dependenţă, de
8
supunere
de bing-bangul inimii tale
când te vei trezi îţi voi prezenta un raport
amănunţit
cu fotografii, filaje, declaraţii -
pe care îl vei clasa zâmbind triumfătoare
bucurându-te de acea libertate care naşte pudoare
tu dormi. eu mă curentez isteric cu

imaginea mâinilor tale
cred că în acvariul în care plutim flegmatici
peştele cel mare e sătul şi nu mai înghite
peştele cel mic
(care surprins de libertate tulbură echilibrul
ecologic)
aştept declanşarea unui focar aproape epileptic

care să îţi arunce buzele în sărut
să ţipi, să nu mai respiri,
să îţi muşti limba
şi când te trezeşti să nu îţi pară rău
pentru că, nu-i aşa, a fost doar un vis
şi să poţi fredona
9
„sunt liberă / sunt liberă“

atunci când îţi bei cana neagră de cafea
dimineaţa…
10
internet
mă mişc înainte şi înapoi

pe pagina web a toamnei - cuvânt cheie
cu atâtea citaţii
îţi culeg o lalea din olanda
un iaht din grecia
şi o farfurie de fructe de mare
din umeda thailandă
te iau şi te bronzez puţin în caraibe
cum te simţi în reţea, iubito

e mai bine ca altă dată
(pe bancă în parcul ioanid)?
e un altfel de toamnă
cu mai multe opţiuni
cu mai puţine regrete
vrei să vezi piramidele

sau toate tablourile lui da vinci
cu o mică explicaţie la fiecare
sau poate ai dispoziţie
pentru câteva reclame erotice
11
da, gemetele sunt scrise pe ecran

luminile roşii, portocalii, albastre
electric
te învelesc, te aprind
mă mişc înainte şi înapoi

pe pagina web a toamnei
mesajele e-mail clipesc
iubito, de ce îmi scrii că eşti oarbă
oricum aveai o inimă prea mare

pentru un ecran atât de mic
şi trăim într-o lume în care
bastoanele albe îşi pot face încă,
supus, datoria
măcar până pe bancă
în parcul ioanid
12
nu vei şti niciodată

(fata epileptică)
pentru că treptele nu se prăbuşesc

niciodată sub paşii ignoranţilor
pentru că timpul e un reper atât de
ineficient
şi câteodată devii obsedat de ţipătul din vis
o poveste adevărată nu strică…
fuma pe balcon rotocoale de sentimente

adulmecate cu simţurile
ascuţite de către ologi
purta bluză transparentă - asta de când
ştia
de când viaţa pentru ea
devenise un risc calculat
o penumbră, o aventură pe o
insulă mică
de când ştia se angajase administrator

la o asociaţie de locatari şi
vorbea despre apă caldă, canalizare, lift
13
praful de şantier, troleibuzele care îţi duduie

în piept
cu scântei verzui şi
tremorul fin al lunii văzute printre
lacrimi
locatarii o mai bârfeau că mai pică

jos uneori
şi stă aşa ca moartă o vreme
până când anotimpul de serviciu
se mai îndură de ea cu o ploaie, o briză, o rază
şi începe să respire
revenind cu zâmbetul trist
în cămăruţa mică a administraţiei
asociaţiei de locatari
de când ştia
se şi îndrăgostise
şi între crize avea o poftă nebună
să facă amor
să îşi arate picioarele frumoase
să umble pe bulevard şi să
fluiere liceeni după ea
14
nu vei şti niciodată - mi-a zis - cum este

amnezia
cristal gol pe dinăuntru care îţi trece pe
nesimţite în suflet
până sufletul întreg devine
o mare goală de apă
în care înoţi muribund
nu vei şti niciodată cum e să îţi spună

doctorul că vei scăpa
de aceste ninsori negre
cum e să speri în cercul vicios
al secundelor
în care black-out-ul te surprinde mâncând

în cel mai rafinat restaurant
pe treptele blocului sau chiar în vis
ca o fiară ţâşnind în întuneric
nu vei şti niciodată - mi-a zis

închizând, în patul abia înfăţat
încă o dată ochii
15
déjà vu, déjà connu
tu ştii toate salatele din oraş

toate restaurantele
tu ai văzut toate filmele
ai făcut toate şcolile
ai bătut toate străzile acestui oraş
a cărui memorie mă tulbură
tu ai fost la braţ cu fiecare primăvară
în care, o, sufletul trepidează fin
pentru cine ştie ce
rândunică întoarsă din alte toamne
tu ştii toate parcurile

tu ştii tot ce s-ar fi putut întâmpla
o, déjà vu, cum pipăie trecutul tău
déjà connu - câtă amintire nefirească
a ceea ce ar urma să se întâmple
eu mă întorc privindu-mi în oglindă

preludiul de degete
simţind trecutul ca pe o lamă
pe obraz
16
şi cum te am - ca orbul amintirea ochilor

şi cum te am - ca surdul născut surd
dar imaginându-şi sunetele umblându-i
pe maxilar
pe durere, pe inimă
şi cum te am - déjà vu, déjà connu
a mea
de parcă nimic din ceea ce ar urma
nu s-ar putea întâmpla decât
în paradisiaca formă a unei
viitoare amintiri
tu - care ştii toate salatele din oraş

toate filmele
ai auzit toate concertele
şi ai văzut toţi oamenii
ai zburat cu fiecare piatră a
caldarâmului pe care cu toţii am trecut
odată
déjà vu, déjà connu

te iubesc ca şi când
nimic din toate astea nu
s-ar fi întâmplat
17
un fel de aşteptare
să nu ne pripim. să ne aşezăm calmi pe

canapea
picior peste picior
poate că vine şi ziua împachetată în hârtie
roz
în care viaţa nu mai e un calcul la tablă
sub privirile condescendente ale celorlalţi
sau o expoziţie de porţelanuri
în care, inevitabil, cotul cuiva atinge
o statuetă…
să sorbim ceaiul „earl grey“. să ne privim

explorator la lumina zilei de zahăr
cu ochii faţetaţi ai viespilor
multiplicându-ne
până când două dintre copii vor avea
curaj să îşi vorbească
poate că ele într-o zi vor putea alerga pe bulevard
prin ploaia de vară
pe lângă atâţia timizi care se sinucid
18
sau se vor invita la dans seduşi

până la disperare de fiorul primei atingeri
să stăm ca într-o sală de aşteptare - în cea

de aeroport, de exemplu
să ne facem că nu ne recunoaştem
fiecare derulându-şi frenetic fantasmele
(ce sănătos)
să sperăm în călătorii în timp
în cazinouri unde poţi să-ţi pierzi trecutul
făcând black-jack
în never ending story
poate că vine şi ziua împachetată

în hârtie roz…
19
jo - cea care ucide poemul acesta şi,

prin jocul pieselor de domino, autorul lui
ea era invizibilă dar păşea, lăsând urme

căprui,
prin ninsoarea abia căzută în atâtea inimi
(şi în inima mea)
urmărită de câinele polar înfometat
care este mereu
primul vers al poemului meu -
câine vagabond care în tristeţile sale nu ştie
să mă muşte decât pe mine
ea era o doamnă cu siluetă

(pe cât de speriată pe atât de cochetă)
care nu s-a îndrăgostit niciodată
de aceea probabil poate ucide uşor
azi o literă, mâine un vers
peste un timp chiar un autor…
era o doamnă cu stil

vocea ei avea un ecou excitant, versatil
20
care persista până când timpanele sângerau

acesta fiind primul semn de moarte
în epidemia răspândită atât de rapid în
poeme
apoi în trupuri, în vreme
se îmbrăca în culori, se şi farda

(cel puţin întotdeauna atunci când ucidea)
purta în zgardă o mare cu valuri înalte
care ştergea urmele crimelor
lăsând pagini albe
(nimic mai dureros)
ademenea poemele către buzele ei carminate

(ele credeau că ajung direct în eternitate)
şi le atingea nu sărutându-le
ci furându-le sonoritatea, apăsarea, tandemul
şi îmi spunea tandru
„aşa respir eu uneori“
şi zâmbea - tocurile începeau
să cadenţeze pe culoar
ca la bal
apoi pe aleea de lângă spital
21
şi simţeam cum piesele de domino ale

acestei contagiuni
se dărâmau una câte una
de neoprit
până în pieptul meu
acolo unde moartea îşi face loc în fiecare zi
până când şi ea, prinţesa jo, se va îndrăgosti
şi nu va mai ucide
ea era invizibilă, dar păşea

lăsând urme căprui
ale morţii în pieptul meu rămas fără poeme
haihui
22
fiecare zi de aşteptare înseamnă

un poem pentru tine
eu sunt echinodermul tău de dimineaţă

ce pot visa? cu ce mişcări pot trăi?
o, iată, totuşi îmi beau cafeaua
micul meu schelet exterior de calcar

sau mai nou de plastic e conceput din
dragoste de tine
de când m-ai îndrăgostit de tine nu mă mai

uit după fete
prin cofetării / cinematografe / parcuri
beau gaz grizu, arunc cu irişii grenade
în becuri cu filament incandescent
aştern mochetă pe trotuare şi semăn
flori în scrumieră, doar - doar
„- hei, eşti liber, poţi fuma o ţigară

în rondul din cişmigiu, poţi câştiga
la jocuri mecanice
ştiu, o, ştiu.“
23
mi-aduc aminte doar trântitul ferestrei

de tren
tu, retrăgându-te dintr-o dată, ma chère
şi lacrimile mele curgând
la la la
la la la
fanfara, trandafirii, aerul de munte
tu să nu mă ţii pe mine din mizeraţiune

să nu faci un danţ cu mine din aceleaşi
motive
să nu mă plimbi pe strade tot aşa
de azi ai plecat tu
de azi sunt un biet echinoderm
ce cu greu îşi fumează prima ţigară
(care aduce întotdeauna aerul
unei depărtări)
24
tango
„să ştii că tu ai vocaţia nefericirii“
mi-a spus ea, luându-se în serios
şi dacă o am? cât aş putea să mă schimb
şi de ce un om cu vocaţia nefericirii
nu se poate îngropa cu bine la bellu
sau pe şoseaua căţelu?
eu – i-am răspuns – îmi caut încă

vocaţiile pe care nu le am
nu pe cele pe care le am
e o formă cu mult mai tragică a
cunoaşterii de sine
ajungi dator faţă de tot
să iubeşti tot
să nu îţi mai funcţioneze
nici cel mai mic şi rafinat complot
împotriva a ceea ce până la urmă nu eşti tu
nu te mai poţi apăra
da devine nu
nu devine da
tango
25
baby in blue
în fiecare seară eşti tu
aceeaşi baby in blue
când dragostea devine o urgenţă stomatologică
fără nici un destin, fără nici o logică
prin sânge îmi curge privirea ta
care când ajunge în inimă o face să stea
potoleşte aceste valuri acaju
care din mine fac tu
sau preschimbă-te într-un disc
cu muzică pentru surzi, pe care să-l ascult la menisc
sau într-un far foarte mare
să-mi lumineze această disperare
sau nu mai respira
fă o piruetă, fă-ţi trecutul statuie de ceară
fă ceva
numai nu mă întâmpina în ziua care vine
cu-acelaşi zbor cu care emigrezi în mine
nu mai fi când nu şi când da
ale dureroasei întoarceri în mine a ta
26
zăpezile infantei
omul de zăpadă a făcut infarct

în cinstea infantei fără sentimente
cu mătura înfiptă-n piept, cu capul spart
el zace la picioarele-i regente
cu eleganţa ei imperială
flirtează cu toţi prinţii de o zi
şi-nfige tocul în zăpada goală
a inimii făcute de copii
ne cântă vântul iernii medievale

şi moş crăciunii se îmbată toţi
cuprinşi de nebunie şi de jale
în loc să dăruiască se fac hoţi
în tandra lor beţie-încep să creadă

că nu-s copii în lume, doar zăpezi
să nu mai facem oameni de zăpadă
pentru infante ce-i transformă în grămezi
27
poemul de gardă
mi se face atât de dor că mă tem
că se întâmplă o crimă în noi, că moare ceva
de aceea aş vrea să îţi scriu un poem
să facă de gardă în inima ta
când ninge de-a dura, când umerii zboară

deasupra oraşului cu iubiri fatigate
aş vrea să îţi scriu aşa, într-o doară
să îţi mai dăruiesc un grad de libertate
mi se petrece un fel de moarte trecătoare

stau la un pas de zori şi de amurg
de tine sunt la o distanţă care doare
şi ghilotina cade, roşii poemele curg
mă-ntreabă vecinii ce-mi face iubita

mă-ntreabă şi mama, cu fricile ei
„e bine“ - răspund - „poeme i-am scris cu nemiluita“
care fac de gardă în inima ei
rămân totuşi trist, îmbătat şi îndrăgostit

de toate poemele de-amor care m-au părăsit
28
desen de copil
ce desen de copil: lumina aprinsă 300 W

pereţii albi abia zugrăviţi geamurile deschise
cu tocuri vopsite şi o pată neagră dincolo /
noaptea
a plouat de curând, ploaie de vară sărind de

pe pervazul de tablă direct în suflet luna
nu se vede de aici din miezul blocului dar se
ghiceşte în umbra maşinilor din parc
descoperi că se aude deja de cine ştie când

un geamăt de femeie în amor / ce alunecare
vocalică (dacă vocala ţine de carne)
în desenul de copil eu scriam poeme – desen

premiat undeva – ce greu e să te ţii de aceste
desene ale copiilor vecinul de la 5,
însurat, cu copil (care şi el desenează) şi cu
job important se face că închide geamul
de un sfert de oră fostul administrator
29
(nu ştiu de ce i se spune dom’profesor) – 60

de ani – râde îmbujorat de vin până şi o
vecină de vis-à-vis fumează nervos lăsată pe
geam toţi, dar absolut toţi adunaţi de
alunecarea aceasta vocalică, de compendiul
de tonalităţi şi de perdeaua opacă fluturând
şi plouă, ce ploaie de vară nea geară
zicea: „la etajul I e bordel, dom’le“ – „nu, zău“
răspundea un vecin sau altul, cu speranţă
şi plouă, ce ploaie de vară

şi ce riscant când ştii că de fiecare dată
totul porneşte de la un desen de copil
30
doctorul mănescu
(în viaţă vine cineva şi te binedispune)
dimineaţa i se citeşte pe chip, mai ales după

ce a întârziat, o cedare, ca aceea trăită ades
în faţa mării fără de valuri cu pescăruşi
hohotind când ajungi să simţi cum nisipul
se dizolvă treptat când timpul devine un
zmeu a cărui aţă copiii o scapă, plângând de
emoţie
mersul e tacticos – începi să înţelegi

mişcarea ca pe o necesitate de îmblânzire a
ceea ce există în jur şi zgomotul paşilor ca
pe un ritm necesar alcătuirii interioare
întotdeauna poartă halatul apretat şi se

înţelege că eventual cineva îi apretează şi
sufletul – poate nu la fel de aspru – ba până
şi barba care reflectă multicolor lumina
31
doctorul mănescu se pricepe la nervi, chiar şi

la vase, aceste arcuitoare ale zăpezii din
trup cu care cineva uneori se joacă, se bate,
care alteori se topeşte trecând către o
primăvară aproape intuită
în viaţă vine cineva şi te binedispune,

zâmbind sau făcând ochii mari ca şi când
delirul prim nu ar fi al nenorocirii, al
suferinţei, al lăsării fără de hainele pe care
noi le vedem / în viaţă vine negreşit cineva
care
te face să crezi că uită uşor, că mănâncă

lotus, pentru a putea dansa zilnic rock & roll
pe sârmele acestea atât de subţiri
nu ştie nici el de ce e de gardă aproape

zilnic dar fără ezitare îţi spune: „mă duc să
fac o vizită scurtă“ şi vezi cum culoarele care
miros a detergent prost alunecă înspre o altă
zi în care delirul prim este al nenorocirii
simţi cum doctorul mănescu a ajuns un biet
medicament
32
doctorul mănescu e din câmpulung şi există o

comunitate a câmpulungenilor – domnul ţincu
de exemplu – care de fiecare dată când te
vede te salută atent, nu uită să se intereseze
de apele în care (de mai multe ori dezbrăcat) te
scalzi, de politică, de meteo – punctează ca
un spadasin disponibilităţile tandre ale
fiecăruia / există un aer prietenos pe care îl
respiri – acesta îl înconjoară şi pe doctorul
mănescu, care ştie să trateze bolile viilor dar
nu ştie nimic despre bolile morţilor apărute
de când erau vii sau poate că nici nu crede
în ele
33
vignette
plăcere perversă de franţuz

să priveşti din cafenea bulevardul
pe care din prima noastră iubire
nu a mai rămas plimbându-se
decât a doua noastră iubire
printre fetiţe şi pampoane roşii
trăind prima zi de şcoală
ce veselă ce tristă ce plină ce goală
plăcere de zahăr candel

atârnat de tavan
de cuţu şchiop mângâiat şi hrănit
să priveşti în ziare gălbejite
poeme publicate acum 10 ani
dunga roşie de marcaj a tehnoredactorului
este portocalie – galbenă – sepia
trecând ca o autostradă dărâmată
pe undeva prin inima mea
umplând-o pân’ la refuz cu peltea
34
plăcere de insectar, de album

să priveşti trecutul trecându-ţi
printre degete
prin păr şi pe spinare
de cuvinte zdrobire, beţie, lupanare
35
vignette
e toamnă – a câta oară

atât de toamnă
încât te rog să faci dragoste
nu cu mine cel de acum ci
cu mine cel de la 16 ani
care adulmecam arderea frunzelor
(covor de frunze cu urme de femei
îndreptându-se în toate direcţiile
aşezat pe inima mea)
am să te dizolv în fotografiile
alb-negru de sub cristalul biroului
şi am să te rog să mă atingi
sau măcar să îmi zâmbeşti
mie celui de la 16 ani
uite – poţi alege – aici, pe plajă

sau poate pe pârtie la schi
sau aici, în curtea liceului
după ce câştigasem campionatul de
36
fotbal
sau în panoul de onoare
iubito, acum piciorul tău e amar

atunci nu ar fi fost
sărutul e o trecere rafinată a secundelor

atunci ar fi fost zbor parfumând aripile
de ce castanele sunt acum

acoperite de coajă verde ţepoasă
de ce nu ne putem face bucurii
în trecut
e toamnă – a câta oară
37
de dragoste
aşa cum eu te sărut

scrie-mi şi tu un poem
eu merg cu tine la mare

în parc la plimbare
mă tăvălesc în discuţii de societate
sweetheart aşa nu se poate
scrie-mi şi tu un poem
vara arde la fel

şi pentru tine şi pentru mine
asfaltul păstrează câte 4 urme
nisipul memorează atingerea a două trupuri
(cu-atâta durere dizolvată de valuri)
acelaşi aer se lasă respirat cu frivolitate
de amândoi
opreşte-mi tendinţa la suicid

din conturul buzelor tale de care mă tem
alcătuieşte-mi, te rog, un poem
38
apoteoză
cu delta-planul amintirii treci

printre kamceatka şi alaska
sufletului meu
ca şi când gheaţa mi-ar uni surâsul
cu inima
mâinile se agită în faţa marelui avion

care e dragostea noastră
strânsă din cioburile micilor
gesturi de dimineaţă
proiectat în oglinda cât tot peretele
băii
stând să decoleze
răsuflarea îmi pune chiciură în barbă

vezuviul uitat ne îngroapă sângele
în parcurile în care ne-am spus
de atâtea ori adio
39
am fost prea aroganţi iubito

am spart cu privirea parbrizul prin care
vedeai din mare răsăritul
aştept să vii tăcută

cu sandalele aurite plutind pe valurile
toamnei
să mă preschimbi în constelaţie
40
demo
bă absurdo, dacă tu nu ai fi iubita mea

peştii nu ar zbura, secunda aceasta zgârcită
nu s-ar ilumina
pe străzi nu ar curge sângele gros, violet
şi luna, bătută la maşină, s-ar apoteoza-n
concret
adică nu, pe bune, n-aş mai simţi în pieptul

meu un plonjon
n-aş avea paralizie la corazon
n-ar bate aripile fluturii coloraţi din emisfere
extrem de probabil aş face copii şi avere
ei bine, se pare că eşti iubita mea

oricât de infinit mai absurd ar fi şi aşa
41
vignette
suntem acei doi soldăţei de plastic

unul cu guler revărsat, celălalt cu guler scurt
unul mânjit de dulceaţă, celălalt puţin pătat
de
iaurt
unul distrat, altul sarcastic
unul cu mâna la brâu, opusul cu palma pe
vipuşcă
primul fandat, al doilea sprijinindu-se-n
puşcă
cu care un copil se joacă în vis

în apartamentele tetracamerale
ale inimii mele, ale inimii tale
42
revelion
reveiează cu trupul meu

cu ale mele cuvinte plutitoare
pe oceanul îngheţat de naşterea mea
reveiează cu avatarurile mele
fântâni arteziene colorate
cu muzică de operă
stropind tandru pachetele de ţigări
făcute din părul tău
halatul de-abia apretat al singurătăţii tale
(carne roşie)
plantele carnivore ale sufletului meu
de străzi
(o stradă supravieţuieşte mai mult decât
o atingere)
reveiează acum, sub cascadele calde ale

acestui surâs cerşetor
al pieptului meu de răni închise
cu cicatrice lăsate de vise
43
potopul
am făcut destule (tinereţe petrecută cu

diamante furate!)
să aibă de ce să vină vremea ploilor
dac-ar fi să iau ceva cu mine

aş lua începutul, primele atingeri, învăţatul
mersului pe stradă
şi al trecutului străzii
(micile riscuri de zi cu zi)
marea foarte sărată a sentimentelor aş lua-o
pe care totul pluteşte
am cucerit tot ce am iubit

încât a venit vremea să mă îndrăgostesc şi
de femeia fără suflet
şi tot cred că voi vedea araratul
44
de dragoste
totul a început când am căzut

de la etajul dragostei de tine
şi de atunci nu fracturile mă fac să urlu
ca un pirat sfârtecat
ci al tău contur, prinţesă jo
care nu te laşi salvată în această biată
epopee
pentru că eşti mişto
eşti cea mai mişto
iar eu de atunci umblu atât de bandajat
pe ochi, pe palme, pe inimă
încât această baba-oarba cu ţepi
mă sperie în fiecare seară când nu te găsesc
45
poetul dat mai la o parte
a năvălit pe uşă gâfâind

şi a vrut să spună totul
el s-a născut cu gura deschisă în vorbe
rotunde, suave
a venit din munţi, de pe trotuar să zică
a muncit şi-a tocit coatele pe clasici
a recitat o bibliotecă
a improvizat o viaţă
alergând a sosit, înghesuit pe străzi
înghiontit, înjurat a năvălit
pe uşă şi a vrut să spună când
de când lumea cineva
l-a dat mai la o parte
46
s-a deschis sezonul
s-a deschis sezonul de scris

se trage cu săgeţi care despart
piatra moale de auzul atent al dimineţii
se aruncă în sus piepturile dezvelite

ale silabelor
castelanii asmut câinii paginilor albe
să pornim vânătoarea de verbe
să trecem pe sub alunii arcuiţi în sprâncene
apăsând ochii pătrunzători
să zboare din arcuri, curtezani
lumina soarelui spre zăpezi
pântece de animale – cuvinte disperate

vânat de litere, de sunete, de gesturi
de voaluri aşternute pe străzi
de muzici medievale
haideţi să năvălim, să ne afundăm

în sângele cuvintelor
47
să mâncăm, să bem
s-a deschis sezonul de scris
camera 41
de la o vreme trăiesc într-un vis

pe uşa căruia scrie „41“
pentru că deja am experienţă în oniric
am o cheie care se potriveşte – aşa că
intru când vreau ies când vreau
plec cuprins brusc de amor sau
mai rămân, bolnav de datorie
e un vis cu sunet
cu obiecte şi cu fiinţe
cu mare impact asupra publicului
pe al cărui piept se proiectează în culori
(e un vis al mai multor visători –
unii pe alţii când se întâlnesc se salută)
aici se fac înregistrări de noapte

pentru cei care sunt frenetici, alcoolici
copii, demenţi
toţi alergând după aceiaşi fluturi
48
coloraţi de dorinţe
printr-un caleidoscop în care imaginile
se potrivesc atât de rar
încât au dreptul să strige nec pluribus impar
şi să viseze mişcări imposibile
teleportări, chirurgii plastice
poate chiar şi elastice
sunt şi eu de chirurg
sunt şi eu un impar
deşi poate dau bine
deşi poate nu par
este bine că am
stilul tandru şi clar
că visez pe ascuns
patimi de bulevard
că mă las stors şi uns
de-al iubirii hazard
am foc, sunt nebunu’
care nu dă rateu
de-aia la patruşunu
mă cheamă mereu
electrozii pe cap
49
şi visează băiete
eu încerc să mai scap
dar de vis îmi e sete
mă trezesc costel şi cu nelu când râd

împingând la brancardul de comatoşi
de parcă servesc la restaurantul în care
ţi-ai putea comanda, după plac, boala
(cât rafinament)
sau ar juca în teatrul de păpuşi
ilustrativ pentru prea ereticii bebeluşi
atunci realizez cu rapiditate:

camera 41 este o cameră a doamnelor
în care bărbaţii suferă un fel de invaliditate
legată nu de vise sau de crime
ci de un sistem extrem de complex al vamelor
între sexe
te pun de la început la un aparat
la care e imposibil să nu realizeze că eşti
bărbat
şi tot ai duce-o bine, ţi-ar face plăcere
să prepari cafea şi să speli ceşti
50
totul e ca nu cumva să te îndrăgosteşti

să nu-ncepi să mori în fiecare zi
în visul pe care îl propui primul pe listă
la întâmplat
mie îmi place să răspund la telefon

să mimez actorii fastuoşi, să iau legătura cu
absurdul
când nimeni nu e căutat, când oricine e dorit
(problemă gravă de sănătate a populaţiei)
să fac un one man show, prolegomene
care curg ca medicamentul prin vene
şi să aleg din ce vor ei un mister
în care totuşi există un sens
o desperare rezolvabilă, un fericit contrasens
când aş fi crezut că am trecut cu cele mai

bune calificative
de grădiniţa sentimentelor
când aş fi putut spera că m-am despărţit
de prima iubită
pe care n-am îmbrăţişat-o
se-aude tandem un cânticel:
51
„I’m a big, big girl

in a big, big world
is not a big, big thing
if you leave me“
să nu viez eu liniştit
visul cu cele mai mari şanse la împlinit
să mă întreb cum e cu sexul
de câte feluri e
genetic, morfologic, psihic, poetic
ce e cu dominanţa bărbatului
în vremea sabatului
şi continui, umil
„but I do, do feel
and I do, do will
miss you much
miss you much…“
după care roci
devine cu mult mai puţin feroci
şi jo
din priviri joacă go
cu doamna doctor panea mare noroc
că, bându-şi cafeaua, are o revelaţie
şi-mi administrează visul cu raţie
52
eu trăiesc într-o zi
cât alţii în mii
ce folos, ce folos
dacă eşti chiar mai jos
într-un alt paragraf
intratabil de grav
şi-o să vină costel
tabla lui de oţel
„- stai uşor, nu mişca
să te duc undeva“
de la o vreme trăiesc într-un vis

pe uşa căruia scrie „41“
probabil au să mă mute în curând
la 21, 25 sau 26
dar deja
dacă amalia are kakirici la rinichi
eu am făcut kakirici la cap
şi oricum n-am să scap
n-am să scap…
53
- reclamă -
(cucereşte tot ce doreşti)
ai văzut o fată. uneori nu e suficientă

privirea.
nici new-lookul pe care ţi l-ai
construit atât de atent. oricât
ai fi de provocator mai lipseşte
ceva. bancurile spuse răstit
prietenilor şi nonşalanţa nu
te ajută. încearcă poemele
popescu - tipele simt diferenţa
54
- reclamă -
(călătoreşte aproape de foc)
ai telefonul celular cu cea mai largă

acoperire
în maşina decapotabilă care accelerează pe
loc
până la 100 km/h îţi laşi
părul să fluture
ai computerul
modern conectat la internet
prin care îţi comanzi şi pizza
şi gelul de duş
eşti sătul de sex
ai lucrurile pe care şi le doreşte toată
lumea
simţi că îţi lipseşte ceva
firma dante alighieri intertraveling. co
îţi oferă o excursie în infern
la preţurile cele mai mici
(opţional - traducător din italiană în
orice limbă)
55
totul este real!

(cu excepţia întâlnirii cu beatrice
simulată în realitate virtuală)
56
- reclamă -
(e timpul să cumperi acţiuni)
în copilărie mergeau şi glumele proaste cu

rimă
acrostihurile pentru iubitele din liceu
stârneau
cândva candoare şi catharsis
micile arii şi-au jucat rolul
baladele au devenit prea pompoase
haiku-ul nu-ţi ajunge să cucereşti o femeie
trioletul, sonetul, rondelul, gazelul
s-au mutat la anticariat
romanţa merge numai la beţie
poemele în proză sunt obositoare
de când suntem atât de egali nu ne mai
putem scrie ode
glosa deranjează prin repetiţie
epigramiştii sunt răsuflaţi
s-au parodiat deja şi parodiile
57
şi peste toate au trecut şi anii, războaiele,

curentele...
poemul postmodern a înghiţit tot şi a căzut la
pat
de greaţă şi efort
cumpără acţiuni la „MEGATRANS.unlimited“

producătoare de transpoeme – mixaje ale
caracterelor sexuale secundare între poem şi:
 desen  publicitate
 sculptură  artă cinematografică
 teatru  happeninguri
 artă culinară  îngrijirea animalelor
 transportul de călători  asistenţa sanitară
şi multe altele...
58
- reclamă -
(nu uita: plăcerea te eliberează)
există atracţii fatale

privirea te face uneori sclavul ei
dorinţa se lasă inundată de sânge
îţi explodează petarde pe
măduva spinării
ai nevoie de atingere şi
chiar mai mult decât atât
lasă-ţi plăcerea să se întoarcă
la origini
foloseşte prezervativele de aer

siguranţă 100%
59
hocus-pocus (viaţa cum e ea)
primul gând a fost să pornesc reportofonul şi să înregistrez o transă legată de

mine însumi. apoi m-am temut că şi „eu“ aş deveni o improvizaţie. poate că
sunt o transă, poate că sunt o improvizaţie. ce periculos e scrisul - pentru că
ţine de realitate, ca şi tramvaiul, masa, piciorul iubitei.
voilà - îmi spunea costel, brancardierul (băiat cinstit, lucrând pe bani puţini) -
„nu vă-nsuraţi, dom’ doctor, că mai e timp. sunteţi tânăr. lăsaţi! acuma gagici,
şpriţuri, socoteli, că vine ea şi vremea însurătorii. eu m-am însurat, da’
nevastă-mea-i de treabă. păi m-a găsit când am fost internat - stăteau două
asistente să-mi dea să beau cu paiul: costeluş în sus, costeluş în jos - alea
când a văzut-o pe nevastă-mea n-a ştiut cine e şi nu s-a dat la o parte; da’ nici
nevastă-mea n-a zis nimica, nenicuţă - altele s-ar fi tras de păr, ar fi ieşit cu
scandal. da' nevastă-mea-i de treabă. dom’ doctor vă zic io, nu vă-nsuraţi. că
mai e timp.“ şi nu m-am însurat.
sau - portarul de la facultate, care-mi zâmbeşte politicos de fiecare dată când

dă bariera la o parte, să trec cu maşina: „e-adevărat ce-am auzit, dom’ doctor?
eh, casă de piatră - aşa se zice, nu? să vă fie-ntr-un ceas bun. o să viu să-mi
luaţi şi mie tensiunea să ştiu dacă mai pot şi eu servi câte o vodcă.“ şi nu
m-am însurat.
60
sau cezar, amicul meu de biologie celulară: „aha, te-nsori. mă rog, asta e.
însoară-te, fă cum crezi, dar cară-te de aici în america, bă, că nu se mai
poate; îţi spun, să nu faci tâmpeniile de le-am făcut eu.“ şi nu m-am însurat.
sau doamna doctor panea, cu care lucrez: „păi dacă tu-l asculţi pe costel…“
bref: am început poemul alandala - ala bala portocala

dar toate acestea s-au întâmplat
ba chiar se mai întâmplă încă
şi am un trecut datorită acestui creier
din cutia craniană
de care în principiu a auzit toată lumea
şi care face posibile amintirea
durerea, marile apropieri
vă arăt, dacă vreţi, şi altfel:
se evaporă timpul din carnea mea roşie

lăsându-mi amintirea
până la osul cel de neîngropat
cu care se mai bate toaca la vecernie
61
şi vulturii rotesc deasupra turlei
din mine n-a rămas decât un veac

şi disperarea-I dată de mâncare
acelora ce nu îi văd pe vulturi
care vânează, Doamne, fără văz
şi se înfruptă nu cu trupuri moarte
ci moartea însăşi este hrana lor
se poate şi aşa. nu din cabotinism, ci pentru

că iubesc şi aşa
am nevoie de aer, de voi toţi am nevoie
cunosc mai mulţi morţi decât vii
şi dintre morţi nu doar pe cei celebri
şi viii cât se schimbă uneori
eu
trebuia să trăiesc o singură zi
atât de mult iubesc fiecare lucru
cât a trebuit să disimulez
să mă mai vedeţi şi acum
eu nu trăiesc
din bucurii ci din păreri de rău
62
aşa că bucuraţi-vă când plâng

întristaţi-vă când râd
cu cât râd mi-e mai aproape sfârşitul
(oh, poezie, specie inferioară)
după ce am deprins ceva-ceva

am exersat scrisul fără mâini
şi mi-a ieşit
(criticii de maliţie
în emisiuni de tranziţie
vor spune că am exersat şi scrisul fără cap
ei bine da, e-adevărat
şi fără logică sau transcendentalisme
poţi să iubeşti - din atavisme)
eu - eheu - eheheu
iubesc uşor şi mi-e greu
îmi place rafinat şi ezoteric
căci nu mai are farmec pe-ntuneric
(romantic):
o, vreau să văd prea mult
ochii aceştia blestemaţi mă vor arunca în iad
şi e prea târziu să orbesc
63
câtă vreme am amintirea

am ajuns să-mi fie milă de trecutul meu
de naşterea mea de aheu
eu - eheu - eheheu
toţi cei ce nu sunt poeţi

îi privesc pe aceştia ca
duminica la prânz, după cafeluţă, la zoo
unii râd, alţii se impresionează, mă rog
toţi poeţii îi privesc pe ceilalţi
ca la zoo
bune gratiile astea la dragoste
dragoste - această lovire a aripilor de gratii
fără să îţi pese de ce parte
pentru că orice alegere înseamnă o sumedenie de renunţări
care pentru mine, omul care iubeşte = moarte
moartea
nu mai poate fi demult ceva de tristeţe, de
bocitoare, de parastase
de pomeniri şi pomeni
este o terapie a vieţii
o gravitaţie ludică
o provocare ubicuă
64
nu mă mai lăsaţi să scriu

pentru că voi muri în curând
(să ştiţi că mă ţin de cuvânt)
acum, ieri
nu mă lăsaţi nici să nu scriu
veţi spune - ce face el, ce vrea el, cine e el

scrie şi cântă pentru că
poate iubi sfânt
şi se poate şi pierde în deşănţarea amorului
fugar
pe un aproape trotuar
cum scrie şi biografist, cum face şi transă
cum e amic şi cu portarul şi cu ministrul
jupânul face pe artistu’
şi se dă zmeu
eu - eheu - eheheu
am să sfârşesc poemul alandala - ala bala portocala

dimineaţa mă trezesc prea târziu, ratez duşul

dar mă bărbieresc (ce tăieturi!) şi mă îmbrac
65
nu mănânc, îmi beau cafeaua

cobor cu liftul şase etaje
văd femeia de serviciu
o salut şi mă salută
maşina e jegoasă, drumul e ud
dreapta - stânga - stânga - dreapta - dreapta -
stânga 180 de grade - înainte - dreapta - stânga -
dreapta - stânga - dreapta - dreapta
la stânga-mprejur
şi am ajuns
am descompus realitatea până la absurd

masa, energia până la cuante
viaţa până la crustaceu
şi pe mine:
eu - eheu - eheheu
66
the looser guy
o pierdusem pe Ea
pierdusem şi manuscrisul în care povesteam
tragedia
departele vise şi luna
această trecere peste disperare
cu zâmbetul pe buze
le pierdusem
în vara fierbinte pisicile urlau

şi scrijeleau cerul în acoperiş
cretă scârţâind pe tabla
inimioarei de sticlă
bing-bang
ziua întâi
tu ai trăit asta? ai avut viziunea?
umblă pe stradă întrebând
şi întrebând
acela ce se sinucide oricum fără lauri
pe când sfinxul e construit cu atâta
grijă pentru detalii
67
îşi pierduseră toţi auzul

şi văzul cu timpul
dar cuvântul mai trăia
se mai putea citi peste valuri
care când se stârnesc
atâta frică aduc în palmele lor
vroiam să iubesc în noaptea legată

de mâini şi de picioare
să facă un anume fel de dragoste
dar marea nu vine

luna – această trecere peste disperare
cu zâmbetul pe buze
o pierdusem
şi Ea
şi manuscrisul acestei tragedii
pierdute erau
atunci când îţi ratezi viaţa

îţi iese poemul şi invers
baladă înmuiată în razele roz ale lunii
şi roz sunt hainele mele
68
roz hârtia pe care scriu

dinţii scrâşnesc, inima pierde
se rupe în felii de pepene roz
mâncaţi-o, fără lacrimi
mâncaţi-o
inimă de poet
de looser-guy
69
savurează-mă sau părăseşte-mă
vanitatea mea scumpă, lângă nonşalanţa

autentică
a zâmbetului cu dinţii de sus (perfecţi)
pe care ai călcat cu tocul lustruit al
pantofului
blugii mei bleumarin
puţin gin
buzele tale rujate peste aceste discrete dungi
în carne
care mă dor în talamus, de nevindecat
împreună cu părul meu tăiat
şi cu răsucirea umbrelor tale în care cad
primele mele iubiri, de rubin şi de jad
şi renunţările noastre la fel
tragice filme cu fernandel
fermoarul cu sunet al amorului
privit în aer liber de cei
ce n-au putut să respire
nicicând atâta şi atâta şi atâta iubire
70
nu te mai gândi, sweetheart

savurează-mă sau părăseşte-mă
(western alb-negru, mă umpli de nostalgie)
fă ce vrea muşchii tăi
femeie de zăpezi şi de văi
take it or leave it
şi asta, te rog, cu zâmbetul pe buze
tot corul prezent vrea să se amuze
nu te lăsa păcălită de măşti
sau de cântecul trist şi frivol
(de replici în faţă, de bârfe pe hol)
eu am mâna întinsă
aceleaşi degete care înfruntă zilnic apusul
(de struguri umbrele lor)
te pot mângâia pe tălpi
acolo unde amarul trecutului
s-a îndulcit
71
e bine
chiar dacă nu vrei să îmi dai telefon pe

insula pustie pe care locuiesc
puţin sub pământ şi totuşi burlesc
chiar dacă îmi serveşti atât de rar
privirea ta de muştar
sau de fructe exotice de mare
înotând în pomul de apă din uitare
e bine, zău
eu m-am antrenat pentru olimpiadele

destinului tău
cu micuţa caribdă din cuşca mea
toracică
trăind în simbioză cu inima cretacică
şi această iubire exersată pentru
admiraţie
face durere dar şi senzaţie
e bine
72
chiar în această atmosferă de paronime

în care nu ne găsim gravitaţia şi plutim
fără miros
în fosila de aer cretos
depusă pe plămânii de fier
ai vieţii tale de-acum şi de ieri
prin plase de păianjen infinite
pe unde eu tai cât zâmbetul tău îmi permite

portret deformabil după nivelul de amor
aici tu pierzi, eu câştig, apar şi la televizor
haide să cumva
să se topească uzina de fiare din trecerea ta
haide să din nou
să se alerge sentimentele tale-n ecou
fă un pas în prăpastia din mine
aşa. e chiar bine
73
e bine să faci fapte bune
străbunica şi doamna învăţătoare îmi

spuneau
că e bine să faci fapte bune / aşa a început
apoi mi-am fracturat fiecare mână şi fiecare
picior pe rând
iar când m-am îndrăgostit la 11 ani
am întâlnit suferinţa în varianta de apă tonică
vândută la sifonăria de pe strada răspântiilor
care mai rău făcea sete
aşa m-am învăţat să umblu după fete...
de oftică m-am hotărât să fac alte fapte bune

am fost în şcoală şi la cor
la concursurile de prim ajutor
sau cu tema monumentele din bucureşti
în brigada rutieră pentru ajutat pietoni
(opream maşinile cu beţigaşul
de stârneam mirare de pe atunci în tot
oraşul)
74
apoi prieteni de-ai mei s-au îndrăgostit

în liceu le scriam acrostihuri ajunse apocrife
pentru tipe brunete, roşcate, chiar şi verzi
pictoriţe, picoliţe, rockeriţe, şcolăriţe
mult mai rar chiar şi profe
(se declanşau uneori catastrofe)
mă mai certa lumea dar în cele din urmă

mi-au pus şnuruleţ în piept
şi mi-au înfăţişat timidităţile la panoul de pe
culoar
de unde o iubită mi-a furat fotografia
ca să-mi facă vrăji, să-mi ajungă inima pernă
de ace
dezghiocată din carapace
student fiind am comis prin organizaţii

(cerul pe vremea aceea mai era cu stele)
am ajutat şi vecinii cu dureri de măsele
sau pe cei care mai aveau de făcut o injecţie
n-am învăţat oricum nici o lecţie
şi acum când trec prin oraşul zgribulit
mai beau apă tonică, mă ia nostalgia
75
şi-acum mai vreau să fac fapte bune

sunt marcat de stări de compasiune
în pieptul meu a crescut cu timpul un mare

spital
aproape universitar, aproape municipal
unde intră ologi, infarcte, isterii
unde se şi moare destul de des
de boală, de nesomn şi de stres
miroase a dezinfectant şi a spirt

mă strig pe culoare şi nu mă găsesc
sunt dizolvat în ziduri, în lifturi, în perfuzii
în schelele pe care se mai construieşte încă
afară
e o maşinărie de neoprit
duduind şi în coloanele plămânilor de grafit
pe care-o simt dureros cum face canale şi
dune
să facă loc faptelor bune
76
cu barbă, fără barbă
în mine locuiesc două fiinţe

într-o simbioză perfectă:
superpopescu vine mai întâi, lovind cu
pumnul în masă, făcând tărăboi -
el este bărbierit atent, fumează kent
şi poartă costume en vogue, cu veste închise
până sus, lavalieră mov
strălucitor
pantofi de lac
şi, după cum e timpul, parpalac.
îi plac femeile frumoase

mai înalte decât el, cu vocea
dogită de tutun
îmbrăcate-n mătase
satin, catifea, caşa
uneori în latex şi plase
are diplomele puse pe pereţi
şi cărţile scrise de el în bibliotecă la
vedere
77
povesteşte amintiri incredibile

spumoase
de fiecare dată cu un happy-end
megaloman
de parc-ai fi în somnul REM
sau în producţii MGM.
el ştie unde e nordul dar

nu trăieşte frigul şi renunţarea
dacă nordul nu e pe lista lui de cumpărături
(în schimb aşternuturi şi perne
îşi achiziţionează din magazinele cele
mai moderne).
dansează rock şi twist, ba chiar şi rap sau lambada

când face duş îşi priveşte muşchii în oglindă,
dimineaţa
vrea să fie cuceritor, irezistibil
zilele pentru el sunt aşezate într-un şir
de petarde
care explodează numai în public.
la telefon vorbeşte uşor deranjat
78
(câteodată se foloseşte chiar de un

aparat)
şi la întrebări răspunde doar pe
jumătate
cu voce nazonată, dintr-o singură
coardă vocală
şi aceea suspendată-ntr-o cavitate de
rezonanţă enormă şi goală.
în poeme
îşi pune paiete pe cuvinte
le multicolorează, le expune ca pentru turiştii
japonezi
dacă-l asculţi şi simţi cum îţi sărută
mâna, braţul, gâtul cu ele
îţi vine să te dezbraci după ultima modă
literară
până la disecţii anatomice
în muzee de ceară
sau pe stradă, în vitrina cu manechine
unde se organizează partuze cu schimb
de destine.
79
nu e bine să îl asculţi prea mult

se poate să te captiveze, să te
captureze
el este medusa de cuvinte
şi poţi deveni un simplu cuvânt
(dacă eşti îndrăgostit, onomatopee
mai curând)
după care îl vei ruga să te scrie
cât mai des
ajungând să rimezi cu doamna tanţi
de la coafor
sau cu vedetele înţolite şi machiate
la televizor.
când merge la mare face sejur la hotel

cu plaja trasă cât mai aproape
unde construieşte din priviri în apus un
fel de cazemate
(unii spun că s-ar fi făcut şi un
documentar în străinătate)
dă autografe pe nisipul
de lângă şezlong
80
cu un beţigaş subţire de tec

şi dacă ai noroc te lasă să fotografiezi
(filmul se voalează oricum, apar un fel de
zăpezi).
n-o să credeţi, dar superpopescu e şi om de

ştiinţă
cu microscoape, tuburi, chimicale, eprubete
şi tehnici dintre cele mai sofisticate
studiază moartea care vine în fiecare zi
în godeurile plăcilor de plastic
ale inimilor noastre aliniate pe străzi.
vă spuneam, în mine locuiesc două fiinţe

într-o simbioză perfectă:
minipopescu poate nu ar fi atât de demn de
prezentat
el se teme, se ascunde şi plânge
printre maşini în parcare
sau pe întuneric la cinematograf
când rulează filme de capă şi spadă.
minipopescu poartă barbă moale, îmblonzită pe la colţul gurii
81
şi cămăşi de diftină în carouri

blugi tociţi de băncile din parc
de unde luna se vede întotdeauna cu ochii
puberului
de clasa a opta
pentru care nu contează decât primul lui
implacabil,
imposibil amor.
el iubeşte tragic, catifelat şi dureros

(o iubire pe viaţă, dar până la os)
dansează cu toamna cadril sau tango
până când sângele-i devine un vin aspru, cu
care
se îmbată sinucigaşii pentru a prinde
curaj…
când trece pe stradă gunoierii îi
mătură-n faţă
buticurile se deschid, vitrinele se
luminează
vânzătorii de lozuri rămân hipnotizaţi
şi cu toate astea, în majoritatea
finalurilor
82
iubita îl părăseşte
viaţa lui e o şedinţă de iluzionism ieftin
(baghetă lovind jobenul de carne, neoprită la
timp…)
e un şir de halucinaţii facultative
fără speranţe
în care numai trădarea de sine are reguli.
minipopescu scrie în bucătărie

aproape fără creion, aproape fără hârtie
lângă cana de ceai rusesc
în miros de prăjeală, încălzindu-se iarna la
aragaz
când în dormitor se pune praful pe cearceaf
şi ghetele rămân multă vreme ude
(pe tălpi încă poartă culoarea de dude)
pe dulap ţine mere întinse pe ziar
care cu timpul fac riduri
şi îşi impregnează aroma în ziduri.
îl vezi cum pe prispa bisericii îţi aprinde o

lumânare
la vii şi una la morţi
83
în timpul vecerniei, când hainele

i se fac negre şi privirea îi coboară în jos
(tandru, căprui, de abanos…)
el te invită uneori la o plimbare cadenţată

prin memorie
pe străzi înguste, luminate cu lămpi de petrol
unde pe case laşi umbre colorate
prin cârciumioare mirosind a afumătură
în care te întâmpină câini de vânătoare
unde copilăria doare
şi bătrâneţea doare…
minipopescu are gust de absint

în el găseşti ruinele unui mare oraş părăsit
şi zi de zi îi place să trăiască într-un teatru
antic
unde măştile s-au lipit de faţă…
cam asta-i. nu v-aş fi spus despre mine

nimic
dacă aseară nu i-aş fi prins pe cei doi
în ipostaze vădit anormale
84
(făcând schimb de efecte personale):

minipopescu se bărbierea şi îşi cumpărase costum
(ce-i drept, second-hand)
iar superpopescu, cu alice de mână, cutreiera
prin wonderland…
85
Cuprins
imposibil amor ................................................................................................................ 5

un pic de libertate........................................................................................................... 8
internet ......................................................................................................................... 11
nu vei şti niciodată (fata epileptică) .............................................................................. 13
déjà vu, déjà connu ...................................................................................................... 16
un fel de aşteptare ....................................................................................................... 18
jo - cea care ucide poemul acesta şi, prin jocul pieselor de domino, autorul lui........... 20
fiecare zi de aşteptare înseamnă un poem pentru tine ................................................ 23
tango ............................................................................................................................ 25
baby in blue.................................................................................................................. 26
zăpezile infantei ........................................................................................................... 27
poemul de gardă .......................................................................................................... 28
desen de copil .............................................................................................................. 29
doctorul mănescu (în viaţă vine cineva şi te binedispune)........................................... 31
vignette ........................................................................................................................ 34
vignette ........................................................................................................................ 36
de dragoste .................................................................................................................. 38
apoteoză ...................................................................................................................... 39
demo ............................................................................................................................ 41
vignette ........................................................................................................................ 42
revelion ........................................................................................................................ 43
potopul ......................................................................................................................... 44
de dragoste .................................................................................................................. 45
poetul dat mai la o parte............................................................................................... 46
86
s-a deschis sezonul...................................................................................................... 47

- reclamă - (cucereşte tot ce doreşti) ........................................................................... 54
- reclamă - (călătoreşte aproape de foc) ...................................................................... 55
- reclamă - (e timpul să cumperi acţiuni) ...................................................................... 57
- reclamă - (nu uita: plăcerea te eliberează) ................................................................ 59
hocus-pocus (viaţa cum e ea) ...................................................................................... 60
the looser guy .............................................................................................................. 67
savurează-mă sau părăseşte-mă................................................................................. 70
e bine ........................................................................................................................... 72
e bine să faci fapte bune .............................................................................................. 74
cu barbă, fără barbă..................................................................................................... 77
87

Bpopescupoemuldegarda

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bpopescupoemuldegarda

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bogdan O.

Popescu – Poemul de gardă Editura LiterNet, 2009

Redactor: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

Editor format .pdf Acrobat Reader: Dora Ionescu şi Răzvan Penescu

Text: © 2009 Bogdan O. Popescu.

© 2009 Design copertă: Dora Ionescu

© 2009 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader.

A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) şi a

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002.

dăruiesc această carte lui jo – femeia fără sentimente – ca şi lumii întregi

„doamnă, în clipa morţii, gândesc halucinat ce-ar fi fost iubirea aceasta,

azi mi-a lunecat curajul

brancardierii mă îmbrâncesc flegmatici

azi m-am fâstâcit, roşesc

am să iau taxiul către disperare

şi tu, cu un gest de marea nordului

jocuri, jocuri ale primei adolescenţe

la tâmplele noastre transpirate

jocuri cu mine nedetonate

tu dormi. eu scriu ca să te bag în REM

tu dormi. eu scriu ca să descopăr locul unde

tu dormi. eu mă curentez isteric cu

aştept declanşarea unui focar aproape epileptic

„sunt liberă / sunt liberă“

mă mişc înainte şi înapoi

cum te simţi în reţea, iubito

vrei să vezi piramidele

da, gemetele sunt scrise pe ecran

mă mişc înainte şi înapoi

oricum aveai o inimă prea mare

nu vei şti niciodată

pentru că treptele nu se prăbuşesc

fuma pe balcon rotocoale de sentimente

de când ştia se angajase administrator

praful de şantier, troleibuzele care îţi duduie

locatarii o mai bârfeau că mai pică

nu vei şti niciodată - mi-a zis - cum este

nu vei şti niciodată cum e să îţi spună

în care black-out-ul te surprinde mâncând

nu vei şti niciodată - mi-a zis

déjà vu, déjà connu

tu ştii toate salatele din oraş

tu ştii toate parcurile

eu mă întorc privindu-mi în oglindă

şi cum te am - ca orbul amintirea ochilor

tu - care ştii toate salatele din oraş

déjà vu, déjà connu

să nu ne pripim. să ne aşezăm calmi pe

să sorbim ceaiul „earl grey“. să ne privim

sau se vor invita la dans seduşi

să stăm ca într-o sală de aşteptare - în cea

poate că vine şi ziua împachetată

jo - cea care ucide poemul acesta şi,

ea era invizibilă dar păşea, lăsând urme

ea era o doamnă cu siluetă

era o doamnă cu stil

care persista până când timpanele sângerau

se îmbrăca în culori, se şi farda

ademenea poemele către buzele ei carminate

şi simţeam cum piesele de domino ale

ea era invizibilă, dar păşea

fiecare zi de aşteptare înseamnă

eu sunt echinodermul tău de dimineaţă