Mica Unire

Conferinta de la Paris
Adunarile Ad-hoc
Conventia de la Paris
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
Reformele(1862-1866)
Inlaturarea lui Alexandru Ioan Cuza
Conferinta de la Paris ( 1856 )
După înăbuşirea revoluţiei de la 1848,
revoluţionarii români au plecat în
exil în diferite oraşe europene,
scopul lor principal rămânând
unirea Moldovei cu Ţara
Românească.

Condiţiile interne nu erau favorabile

unirii deoarece Convenţia de la
Balta Liman semnată în anul 1849
între Rusia şi Turcia a limitat
autonomia Principatelor Române.

La începutul anilor ’50, centrele

importante de activitate politică
românească se găseau în afara
spaţiului românesc: Paris, Londra,
Constantinopol. Grup de revoluţionari paşoptişti
( acuarelă de Costache Petrache )
 Noii domni numiţi au fost:
a) Barbu Ştirbei în Ţara
Românească;
b) Grigore Al. Ghica în Moldova;

Ştirbei a acordat mai multă atenţie

problemelor economice în timp ce
Ghica a manifestat mai multă simpatie
faţă de programul liberal şi nu numai că
a permis unui număr de paşoptişti să se
reîntoarcă în ţară, dar i-a adus pe mulţi
dintre ei, printre care Mihail
Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion
Ionescu de la Brad.
 Izbucnirea Războiului Crimeii
( 1853 – 1856 ) a creat condiţii
favorabile pe plan extern pentru
unirea Principatelor Române.
Problema românească a devenit o
problemă europeană.

Pe parcursul acestui conflict,

teritoriul românesc a fost ocupat
de ţările vecine. Trupele ruse,
sosite în 1853 erau obligate să
părăsească Principatele, în 1854,
pentru a fi înlocuite cu trupe
otomane şi austriece, acestea din
urmă prelungindu-şi şederea până
în 1857.
 Conferinţa de pace de la Paris s-a
desfăşurat în perioada 25
februarie – 30 martie 1856.

Problema unirii Moldovei cu Ţara

Românească a fost ridicată oficial
de către contele Walewski,
ministrul de externe al Franţei.

Ca şi în cazul italienilor sau polonezilor,

sprijinul acordat de Napoleon al
III-lea aspiraţiilor româneşti era
menit să slujească obiective mai
largi de politică externă. El încerca
să sporească influenţa franceză în
estul Europei.
 Tratatul de pace de la Paris s-a semnat la 30 martie 1856 şi cuprindea şi prevederi referitoare
la Principatele Române:

a) Moldova şi Ţara Românească rămân sub suzeranitate otomană dar protectoratul rusesc
este înlocuit cu garanţia colectivă a marilor puteri;

b) Convocarea unor Adunări ad-hoc care să fie formate din reprezentanţi ai tuturor
categoriilor sociale; aceste adunări trebuiau să exprime dorinţele românilor în legătură cu
viitorul Principatelor;

c) O comisie va cerceta dorinţele românilor exprimate la adunările ad-hoc iar rezultatele vor
fi înaintate unei Conferinţe a marilor puteri care va elabora o convenţie pentru
organizarea Principatelor;

a) Rusia ceda Moldovei partea de sud a Basarabiei unde au fost organizate trei judeţe
( Cahul, Ismail, Bolgrad );
 Falsificarea alegerilor a fost dată în vileag de către Al. I. Cuza, pe atunci
pârcălab de Galaţi.

Al. I. Cuza făcea participase la revoluţia paşoptistă fiind nevoit să

ia calea exilului.

În timpul domniei lui Grigore Al. Ghica, Al. I. Cuza a fost numit Preşedinte al
Judecătoriei judeţului Covurlui, funcţie pe care a deţinut-o până în 1851,
când I s-a încredinţat postul de Director al Ministerului de Interne, motiv
pentru care s-a mutat de la Galaţi la Iaşi.
Adunarile ad-hoc
 Divanurile ad-hoc (sau Adunările ad-hoc) au fost adunări convocate în 1857 în
Ţara Românească şi în Moldova, care trebuiau să se pronunţe asupra organizării
politice şi sociale a ţărilor române. In Tara Romaneasca ,caimacamul Alexandru
Ghica,fostul domn,a adoptat o pozitie de intelegere fata de partida unionista.In
Moldova,caimacamul N. Vogoride,agent al Turciei si al Austriei,a recurs la la un
adevarat regim de teroare pentru a zadarnici Unirea.Astfel,au fost interzise gazetele
favorabile Unirii si intrunirile politice,s-au facut destituiri din functii si arestari
masive,s-au falsificat listele electorale si alegerile din iulie 1857.Comisia de informare
de la Bucuresti primea numeroase telegrame,memorii si apeluri.Turcia s-a vazut silita
sa anuleze alegerile falsificate;noile alegeri au inregistrat o victorie covarsitoare a
candidatilor unionosti,care,cu doua exceptii au fost alesi pretutindeni.Rezultate
asemanatoare se obtinusera si in Muntenia.
 In Adunarile ad-hoc au fost alesi toti fruntasii unionosti,revolutionari din 1848:Mihail
Kogalniceanu,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Malinescu,Anastase
Panu,in Moldova,C. A. Rosetti,fratii Stefan si Nicolae Golescu,A. G. Golescu,fratii Ion si Dumitru
Bratianu,Chr. Tell,Gh. Magheru,in Muntenia.Pentru prima data,taranimea isi trimitea alesii sai
intr-o adunare reprezentativa a tarii: Ion Roata,Tanase Constantin,Gheorghe Lupescu,Mircea
Malieru s.a.
 Adunarile ad-hoc si-au inceput lucrarile in septembrie 1857,la Iasi si la Bucuresti.Dezbaterile au
prilejuit o manifestare puternica a coeziunii si a fortei miscarii unioniste,o impresionanta
demonstratie a vointei poporului roman de a-si fauri statul sau national.
 Intr-o atmosfera de mare avant patriotic,Adunarile ad-hoc au adoptat,in luna octombrie
1857,rezolutii asemanatoare,care cereau cu hotarare Unirea Principatelor intr-un singur stat cu
numele de Romania,respectarea drepturilor,a autonomiei si a neutralitatii acestui stat si o
Adunare Obsteasca care sa reprezinte “toate interesele natiei”.
 Chestiunea agrara a fost prezenta in discutiile deputatilor din ambele Adunari.In jalba deputatilor
pontasi moldoveni,al carei prim semnatar era Ion Roata din tinutul Putnei,erau infatisate in
imagini zguduitoare starea taranimii si temeiul revendicarilor sale.Se cerea ca “sateanul sa fie
pus in randul oamenilor”,sa fie interzisa bataia,sa fie inlaturate boierescul (claca),beilicurile si
birul pe cap,iar satele sa-si aibe...dregatorii alesi chiar din sanul lor”.Deputatul Tanase Constantin
proclama in adunarea de la Bucuresti “dreptul netagaduit al taranimii ...d-a lua parte la viitoarele
adunari,care vor face constitutia tarii si legiuirile din nauntru”. Intrucat reprezentantii boierimii si
chia unii exponenti ai burgheziei s-au opus ideii de improprietarire sub pretextul mentinerii
coeziunii miscarii unionoste sau au cerut amanarea discutarii acesteia,nu s-a putut trece la
adoptarea unei hotarari in problema agrara.
Convenţia de la Paris ( 1858)
 Rezolutiile Adunarilor ad-hoc au fost trimise comisiei speciale.Aceasta a alcatuit un raport,pe
care l-a inmanat Conferintei reprezentantilor celor sapte puteri,care s-au intrunit in mai 1858,la
Paris.Conventia semnata la 7 august 1858,ca urmare a lucrarilor conferintei,prevedea ca cele
doua tari sa se numeasca Principatele Uite ale Moldovei si Tarii Romanesti,fiecare cu cate un
domnitor,guvern si adunare legiuitoare proprie,infiintarea unei curti de casatie comune pentru
ambele Principate,cu sediul la Focsani.Conventia mai cuprindea o serie de prevederi care
corespundeau intereselor burgheziei: desfintarea privilegiilor si a rangurilor boieresti (deci
egalitatea tuturor cetatenilor in fata legilor),responsabilitatea ministeriala etc;se recomanda,de
asemenea,o noua reglementare prin lege a relatiilor dintre proprietari si tarani .”Stipulatiile
electorale”,trecute in anexa conventiei,stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunarii elective
pe baza unui cens foarte ridicat.Act international,noua conventie era totodata si o legiuire
fundamentala pentru Principate,ceea ce,de fapt,insemna incetarea valabilitatii juridice a
Regulamentului organic.Conventia va ramane in vigoare pana in anul 1864.
 Deoarece puterile Europei nu indeplinisera dorinta fundamentala a romanilor,exprimata prin
Adunarile ad-hoc,se impunea o actiune interna a intregului popor,care sa realizeze Unirea si sa
puna Europa in fata unui fapt implinit.
Dubla alegere a lui Al. I. Cuza ( 1859 )

Conform articolului 49 al convenţiei în cele două principate au

fost aleşi trei caimacami.

În Moldova au fost aleşi Anastasie Panu, Vasile Sturdza

( reprezentanţi ai Partidei Naţionale ) şi Ştefan Catargi ( din
tabăra antiunioniştilor ).

În Ţara Românească toţi cei trei caimacami aleşi, Ioan Manu,

Emaniol Băleanu şi Ioan Al. Filipescu, făceau parte din aripa
conservatoare, fiind deci cu toţii separatişti.
În Moldova, candidaţii la domnie
din partea grupului
conservator erau fostul domn
Mihail Sturdza şi fiul său
Grigore ( ofiţer în armata
otomană sub numele de
Muhlis Paşa ).

Partida Naţională era

reprezentată de Vasile
Alecsandri, Al. I. Cuza şi
Costache Negri.

Mihail Sturdza
Vasile Alecsandri Costache Negri

Al. I. Cuza
În Ţara Românească, candidaţii partidei conservatoare separatiste erau
foştii domni Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, din partea Partidei
Naţionale candidând Nicolae Golescu.

Gheorghe Bibescu Barbu Ştirbei

Candidatura lui Al. I. Cuza s-a datorat
faptului că obiectivul final rămânea
prinţul străin, iar cel ales trebuia să
fie, în viziunea unioniştilor, un domn
intermediar, un locţiitor, mai ales
cineva care nu ar fi fost dornic de a
fi domn şi mai ales capabil de a se
retrage într-un moment prielnic
realizării dorinţei privind prinţul
străin.

Alegerile din Moldova de la 5 ianuarie

1859, l-au desemnat câştigător pe
candidatul Partidei Naţionale,
colonelul Al. I. Cuza, ales în
unanimitate.
La 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă
din Bucureşti, deşi era alcătuită în
majoritate din elemente
conservatoare, sub impulsul Partidei
Naţionale şi datorită intervenţiei
directe a maselor adunate pe Dealul
Mitropoliei, în jurul clădirii unde
aveau loc dezbaterile şi manifestând
pentru Unire, l-a ales în unanimitate,
domn al Ţării Româneşti pe domnul
Moldovei, Al. I. Cuza.

Unirea fusese înfăptuită ! Poporul român

a pus puterile garante în faţa unui
fapt împlinit – care va deveni de
altfel, în anii următori, politică de
stat ( “politica faptului împlinit” )
Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a ridicat problema dacă a
fost sau nu o încălcare a convenţiei de la Paris. În
tabăra favorabilă recunoaşterii s-au aflat Franţa,
Rusia, Prusia, Sardinia.

Pentru a se discuta această problemă, reprezentanţii

marilor puteri s-au întâlnit în cadrul Conferinţei de la
Paris ( 1859 ) care a recunoscut dubla alegere.

Recunoaşterea unirii depline a Principatelor va fi

recunoscută de către cele 7 mari puteri la Conferinţa
de la Parsi din 1861. Din anul 1862, Principatele Unite
au adoptat oficial numele de România.
Reforme
- Legea agrară – 1864
Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste
400.000 de familii de ţărani au fost
împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar
aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de
casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a
cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a
satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor,
a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un
impuls însemnat dezvoltării capitalismului
-Secularizarea averilor manastiresti
-Pana in luna mai 1864 mai sunt adoptate
legile privind pensiile functionarilor publici,
infiintarea Curtii de Conturi dupa modelul
francez, (pentru controlul adminstrarii
banilor publici), organizarea comunelor
urbane si rurale, organizarea
judecatoresca.
-In 1864 au fost promulgate Legile privind
organizarea administratiei
-"Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris“
-Legea electorala impartea alegatorii in doua
categorii: alegatori directi si alegatori primari.
Alegatorii directi erau toti cei care stiau carte,
plateau o contributie de cel putin 4 galbeni si
implinisera varsta de 25 de ani. Alegatorii primari
erau nestiutori de carte dar plateau o contributie
stabilita pe categorii de la 48 la 110 lei. Cei care nu
aduceau nici o contributie baneasca erau exclusi de
la vot.
-La 5 decembrie 1864 este adoptata Legea
instructiunii publice prin care invatamantul capata
o organizare unitara pe intreaga tara. Sistemul de
invatamant era structurat pe 3 cicluri: primar (4 ani),
secundar (7 ani) si universitar (3 ani).Invatamantul
primar devenea gratuit si obligatoriu. Tot in
domeniul invatamantului este de remarcat infiintarea
celor doua universitati, de la Iasi (1860) si de la
Bucuresti (1864).
-Crearea armatei nationale: Intre 1860 si 1864
creste numarul unitatilor militare. S-a reorganizat
invatamantul militar si s-a infiintat Arsenalul Armatei.
-Reorganizarea justitiei: Au luat fiinta urmatoarele instante
judecatoresti: judecatoriile de plasa, tribunalele judetene,
curtile de apel, curtile de jurati, Curtea de Casatie, care era
totodata si instanta de recurs.
-In sistemul juridic este promulgat (2 decembrie 1864) si
intra in vigoare, din 1865, Codul penal, alcatuit dupa
modelul francez (din 1810). De asemenea, este adoptat
Codul civil (4 decembrie 1865 si intra in vigoare in 1866),
dupa modelul napoleonian si cel al Codului civil italian.
Pe toata perioada domniei, Cuza a sprijinit agricultura; a fost foarte
interesat de introducerea masinilor agricole, a acordat atentie culturilor
speciale ca sericicultura, cultura bumbacului si a tutunului turcesc de
calitate superioara.
Cuza a sprijinit infiintarea de industrii noi, fiind adeptul industriei private,
De asemenea, a fost acordata o mare atentie mijloacelor de
comunicatie. In 1865 este semnata concesiunea pentru construirea, de
catre casa engleza Barkley, a caii ferate Bucuresti - Giurgiu. Si
chestiunea navigatiei fluviale si maritime a fost una dintre preocuparile
domnitorului. Intre 1859 si 1865 se infiinteaza companii comerciale de
navigatie pe Dunare, pe Prut, pe Siret.
In privinta soselelor, faptul cel mai important este contractarea
construirii, de catre o casa engleza, a 19 poduri metalice.
O dezvoltare remarcabila o ia reteaua de telegraf; de unde in 1859 erau
numai 12 statii, in 1863 numarul statiilor se ridica la 48, iar lungimea
retelei se mareste de cca. 4 ori.
Abdicarea şi exilul
 
Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel
cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a
slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii,
hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de
partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.),
şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie
1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat
măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să
renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare
adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească
alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie
din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul
şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare
belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti
a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat
să devină principe al României, la 10 mai 1866.