Cursul 1

Raportul juridic de mediu reprezintă relaţia socială care ia naştere între persoane
în legătură cu prevenirea şi combaterea poluării, protecţia, conservarea şi
dezvoltarea durabilă a elementelor mediului, relaţii reglementate de normele de
dreptul mediului.

Raporturile juridice de drept al mediului diferă în funcţie de felul şi natura activităţii

cu care iau naştere, se modifică sau se sting. De exemplu, avem:

- raporturi în legătură cu prevenirea poluării mediului;

- raporturi în legătură cu diminuarea sau eliminarea efectelor păgubitoare ale
poluării mediului care intervin între cel ce poluează şi organul competent sau
deţinătorul factorului de mediu supus refacerii;
- raporturi juridice de mediu de sancţionare a agentului poluant în virtutea
principiului poluatorul plăteşte;
- raporturi juridice născute în procesul de îmbunătăţire şi refacere a condiţiilor
de mediu;
- raporturi de drept internaţional al mediului.

RAPORTURILE JURIDICE
PRIVIND
PROTECŢIA FACTORILOR ABIOTICI AI MEDIULUI

ATMOSFERA

1. NOŢIUNE

Atmosfera terestră reprezintă învelişul gazos, alcătuit din aer, care înconjoară
Pământul fără o limită superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi
aproximativ constante până la circa 3000m altitudine.

Atmosfera:
- acţionează ca o pătură protectoare;
 - menţine o temperatură propice vieţii pe Pământ;
- ecranează razele dăunătoare ale soarelui;
- este formată din mai multe straturi distincte;
- acţionează ca un depozit pentru diferite gaze şi particule;
- include si stratul protector de ozon (cf. definiţiei date de OUG 243/2000);

Aerul înconjurător – aerul troposferic, exclusiv cel din locurile de muncă.

Aerul reprezintă un amestec de gaze şi ocupă în atmosferă cca 96% din volum,
restul de 4% fiind ocupat de vapori de apă.
2. CAUZELE ŞI EFECTELE PRINCIPALE ALE POLUĂRII ATMOSFEREI

În Geneva, în anul 1979 a avut loc prima Conferinţă general europeană, ocazie cu
care s-a elaborat, printre altele Convenţia şi Rezoluţia privind poluarea
atmosferică transfrontalieră la mari distanţe.

Această Convenţie defineşte poluarea atmosferică drept eliberarea în aer de

către oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substanţe, sau energie cu efecte
nocive, precum şi periclitarea sănătăţii, daune comorilor vii sau
ecosistemelor sau altor bunuri, precum şi o limitare a finefacerilor
mediului sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului.

Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi este de asemenea

definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau
parţial în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are efecte
dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o
distanţă la care nu este în general posibil să se distingă contribuţiile
surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie.

Se constată astfel că aerul devine poluat în momentul în care concentraţia

substanţelor străine introduse în mod artificial sau natural, sistematic sau numai
accidental, se situează la un nivel care poate dăuna sănătăţii sau vieţii animale sau
vegetale.
Depăşirea valorilor naturale ale concentraţiei de impurităţi în aer este admisă până
la atingerea unor praguri maximale, stabilite prin acte normative.

Însăşi natura poate polua aerul prin emanaţiile de gaze şi cenuşă ale vulcanilor,
prin furtuni de nisip şi de praf, dar această poluare are un efect negativ mult mai
mic în comparaţie cu poluarea provocată de activităţile umane.

Poluanţii din atmosferă se clasifică în:

1. POLUANŢI PRIMARI: sunt emişi direct din surse identificate sau identificabile
2. POLUANŢI SECUNDARI: sunt produşi în aer prin interacţiunea a doi sau mai
mulţi poluanţi sau prin reacţia cu anumiţi constituenţi ai aerului.

Principalii poluanţi ai atmosferei sunt:

- poluanţi sulfurici;
- poluanţi carbonici;
- hidrocarburile;
- compuşii azotului;
- poluanţii minerali;
- substanţele radioactive;
- praful bacterian.
Oxidul de carbon este cel mai răspândit, provenind 60% de la vehiculele ce
folosesc drept combustibil benzina şi motorina, iar restul din industria siderurgică,
petrochimică, etc.

Bioxidul de sulf se consideră că este cea mai dăunătoare substanţă din aer: 50%
din arderea cărbunilor, 30% din arderea petrolului, 20% din alte procese.

Amplificarea poluării atmosferice a fost generată în a doua jumătate a secolului XX

de creşterea producţiei industriale indiferent de domeniul de activitate, de
circulaţia autovehiculelor cu motor, de producerea energiei electrice şi termice, de
diferite activităţi din agricultură, de înmulţirea şi de răspândirea haotică a
deşeurilor.

Toate aceste aspecte au drept urmare accelerarea schimbării climei astfel încât,
de exemplu, într-un deceniu temperatura medie poate creşte cu încă 1 grad
Celsius, iar între anii 2030 şi 2050 temperaturile medii ar putea deveni cu 1,5 – 4,5
grade Celsius mai mari decât cele din prezent.

Ca o consecinţă directă a creşterii temperaturii la nivel global, se va accelera

topirea calotelor glaciare ale polilor şi, pe cale de consecinţă, va creşte nivelul
mediu al apei în mări şi oceane. În jurul anului 2050 se va produce o ridicare a
nivelului mediu al apelor marine cu 0,3m până la 1,2m, creştere ce va provoca
inundarea unei mari zone de litoral, corodarea ţărmurilor, poluarea surselor de apă
potabilă, periclitarea potenţialului economic al regiunilor de litoral.

!!! Schimbarea climei pune sub semnul întrebării însăşi noţiunea de progres uman.

O altă ameninţare a mediului o constituie distrugerea progresivă a

stratului de ozon.

Trebuie cunoscut faptul că în partea sa superioară (20-55km) atmosfera este

constituită dintr-un strat de gaze care înconjoară planeta, formând un ecran
protector faţă de radiaţiile ultraviolete şi permiţând totodată, pătrunderea căldurii
solare care împiedică îngheţarea mărilor şi oceanelor. Ozonul se formează în urma
reacţiilor fotochimice din atmosferă ce constau în acţiunea luminii soarelui asupra
moleculelor de oxigen. În stratosferă rolul ozonului este vital pentru protejarea
Pământului împotriva radiaţiilor ultraviolete.

Distrugerea progresivă a stratului de ozon intensifică proprietăţile de absorbţie ale

atmosfereilăsând astfel posibilitatea radiaţiilor solare de a trece în cantităţi
exagerate şi, impicit trecând şi o parte din radiaţiile infraroşii. Consecinţa directă a
acestui fenomen va fi creşterea numărului de îmbolnăviri de cancer de piele şi
cataractă oculară, dar şi afectarea producţiei de grâu, orez, porumb, soia şi a
planctonului oceanelor.

!!! Pentru refacerea stratului de ozon deja pierdut, Planeta ar avea nevoie de
aproximativ 100 de ani.

Un alt efect malefic al poluării atmosferei îl reprezintă ploile acide.

Particulele emise în atmosferă prin arderea combustibililor proveniţi din cărbune,
petrol, gaze naturale, acţionează ca un nucleu de condensare a apei, iar
caracteristicile acestor aerololi se regăsesc în proprietăţile ploii.

Compoziţia chimică a picăturilor de ploaie este rezultatul integral al încorporării

particulelor de aerosoli şi al absorbţiei gazelor. Ca rezultat al interacţiunii dintre
gaze şi picăturile de apă apare o acidifiere a apei de ploaie.

Efectele ploilor acide sunt:

1. DIRECTE: intervin atunci când depunerile acide vin în contact direct cu
mediul receptor(plante, animale, construcţii);
2. INDIRECTE: se produc atunci când depunerile acide induc schimbări chimice
în sol şi plante.

Alte efecte:
- despăduririle;
- pierderea de nutrienţi în stratul superior al solului;
- impurificarea apelor subterane şi de suprafaţă;
- la nivel acvatic este afectată viaţa multor specii de peşti;
- asupra sănătăţii umane în mod - direct: aerosolii de acid sulfuric vin în
contact cu tractul respirator şi pielea;
- indirect: ingerarea de metale rezultate din
dizolvarea în mediu acid a plumbului, cadmiului,
aluminiului, cuprului, etc.
- producerea smogului.

PROTECŢIA ATMOSFEREI ÎN DREPTUL INTERN

1. STRATEGIA ŞI POLITICA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI ATMOSFEREI.

Conform OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi a OUG nr. 243/2000 privind
protecţia atmosferei prin strategia şi politica naţională în domeniul protecţiei
atmosferei se urmăreşte prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorării şi
ameliorarea calităţii atmosferei, pentru a se evita manifestarea unor efecte
negative asupra sănătăţii umane, a mediului şi a bunurilor materiale.

!!! Accentul se pune pe PREVENIREA ŞI REDUCEREA EFECTELOR POLUĂRII ŞI PE

AMELIORAREA CALITĂŢII AERULUI.

În conformitate cu politicile europene şi internaţionale specidice, autoritatea

publică centrală pentru protecţia mediului elaborează, promovează şi actualizează:
- Strategia Naţională şi Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Protecţiei
Atmosferei,
- Programul naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi
pulberi provenite din instalaţiile mari de ardere;
- Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
- Registrul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră, etc

Legea reglementează activităţile care afectează sau pot afecta calitatea

atmosferei, direct sau indirect, desfăşurate de persoane fizice şi juridice şi
strategia naţională în domeniu.

Respectarea regimului juridic de protecţie a atmosferei are la bază respectarea

principiului de abordare integrată a protecţiei mediului.
În acest scop, legea stabileşte:
- strategia naţională privind protecţia atmosferei;
- evaluarea şi gestionarea integrată a calităţii aerului;
- prevenirea şi combaterea poluării atmosferei prin emisii provenite din surse
fixe, mobile şi difuze;
- participarea publicului;
- monitorizarea calităţii aerului;
- atribuţiile şi răspunderile ce revin autorităţilor pentru protecţia mediului,
celorlalte autorităţi ale administraţiei publice şi persoanelor fizice ori juridice.

Strategia naţională în domeniul protecţiei atmosferei urmăreşte dezvoltarea şi

implementarea unui sistem integrat de gestionare a calităţii aerului, cu
următoarele obiective:
 - menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care
acestea se încadrează, în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru
indicatorii de calitate;
- îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care
acestea nu se încadrează, în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru
indicatorii de calitate;
- adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a efectelor
negative asupra mediului, inclusiv în context transfrontalier;
- îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la
care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în
domeniu.

Strategia promovează conceptul de „dezvoltare durabilă” care trebuie avută în

vedere pentru a limita impactul poluării aerului asupra calităţii vieţii şi în cele din
urmă asupra sănătăţii oamenilor.

Strategia Naţională pentru Protecţia Atmosferei este structurată în două perioade

de timp:
1. 2004 – 2006 : perioada de preaderare a României la UE
2. 2007 – 2013 : perioadă în care România este deja membră UE

Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Atmosferei, ca parte a Strategiei

Naţionale pentru Protecţia Atmosferei cuprinde metodele prin care se vor îndeplini
obiectivele propuse în Strategie.

Pentru perioada 2004 – 2010 au fost stabilite 7 obiective:

1. finalizarea transpunerii integrale a acquis-ului de mediu în toate domeniile
rămase şi promovarea prevederilor legale pentru implementarea acestuia;
2. întărirea capacităţii instituţiilor guvernamentale de mediu în scopul de a
implementa eficient şi de a pune în aplicare noua legislaţie şi standardele cu
privire la mediu;
3. dezvoltarea şi implementarea unui sistem complet de monitorizare a
mediului care să ajute la elaborarea unei politici eficiente de mediu şi care să
corespundă cerinţelor de monitorizare şi raportare UE;
 4. Realizarea integrării politicii de mediu în alte politici sectoriale şi
îmbunărăţirea coordonării între ministere;
5. creşterea nivelului de informare a publicului şi implicarea acestuia în
procesul de luare a deciziilor, precum şi implicarea tuturor părţilor interesate
în faza de planificare a documentelor de implementare;
6. Implementarea planurilor trebuie revizuită luând în considerare resursele
disponibile şi întărirea capacităţii instituţionale, şi, mai departe, să fie
elaborate mecanismele de monitorizare eficientă a implementării;
7. protecţia mediului, conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor naturale.

2. EVALUAREA CALITĂŢII AERULUI; ELABORAREA ŞI APLICAREA PROGRAMELOR DE

GESTIONARE A CALITĂŢII AERULUI

Evaluarea calităţii aerului înconjurător pe teritoriul României se efectuează pe baza

valorilor limită şi a valorilor de prag, în acord cu standardele naţionale şi ale UE.

Valorile limită reprezintă nivelul fixat pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, în scopul

evitării, prevenirii sau reducerii efectelor dăunătoare asupra sănătăţiii omului sau
mediului, care se atinge într-o perioadă dată şi nu trebuie depăşit după ce a fost
atins.

Valorile de prag constituie nivelul pragurilor de alertă care odată ce au fost

depăşite determină luarea de măsuri de către autorităţile competente, conform
legislaţiei în vigoare.

În vederea evaluării calităţii aerului s-a creat Sistemul naţional de evaluare şi

gestionare integrată a calităţii aerului, care asigură cadrul organizatoric,
instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu
competenţe în domeniul protecţiei atmosferei şi al evaluării şi gestionării calităţii
aerului în România.

Acest sistem include Sistemul Naţional de monitorizare a calităţii aerului şi

Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi în atmosferă.
Pe baza acestor evaluări, autoritatea publică centrală pt protecţia mediului
întocmeşte prin ordin al ministrului lista ce cuprinde zone şi aglomerări în care
nivelurile unui sau mai multora dintre factorii poluanţi sunt:
a). Mai mari decât valoarea limită, plus marja de toleranţă sau mai mari decât
valoarea limită în cazul în care nu a fost fixată o marjă de toleranţă;
b). Între valoarea limită şi valoarea limită plus marja de toleranţă;
c). Mai mici decât valoarea limită.

Întreaga reglementare privind protecţia atmosferei are la bază multiple aplicaţii ale
principiului participării publicului în probleme de mediu.

Depăşirea pragurilor de alertă se aduce la cunoştinţa publicului în mod operativ de

către autoritatea competentă de mediu, indicându-se măsurile ce se impun.

Pragul de alertă reprezintă nivelul peste care există un risc pentru sănătatea
oamenilor în urma expunerii de scurtă durată şi faţă de care trebuie să se ia
măsuri urgente cf. legislaţiei în vigoare.

3. OBLIGAŢIILE TITULARILOR DE ACTIVITĂŢI CARE CONSTITUIE SURSE DE EMISII

POLUANTE PENTRU ATMOSFERĂ; REGLEMENTAREA PROCEDURII SPECIFICE DE
AUTORIZARE.

Emisiile poluante pot proveni din:

- surse fixe;
- surse mobile;
- surse difuze.

Legea prevede că activităţile care constituie surse fixe de poluare se pot desfăşura
numai pe baza acordului/autorizaţiei de mediu eliberată în urma abordării
integrate a impactului asupra mediului conform reglementărilor legale în vigoare.

Acordul de mediu se emite cu respectarea următoarelor condiţii:

- să fie prevăzute toate măsurile de prevenire a poluării aerului, inclusiv
folosirea celei mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive;
 - să se menţioneze că funcţionarea unităţii de producţie nu determină
poluarea semnificativă a aerului;
- nu sunt depăşite valorile limită de emisie pentru poluanţii rezultaţi din
activitate;
- sunt avute în vedere valorile limită privind calitatea aerului pentru toţi
poluanţii rezultaţi din activitate.

Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru:

- proiecte publice sau private;
- modificarea sau extinderea activităţilor existente
- proiectele de dezafectare care pot avea impact asupra mediului.

Utilizatorii de surse mobile de poluare au obligaţia să asigure încadrarea în limitele

de emisie stabilite pt fiecare tip specific de sursă, precum şi să le obţină
inspecţiilor tehnice, cf prevederilor legale în vigoare.

4. MONITORIZAREA CALITĂŢII AERULUI

În vederea monitorizării calităţii aerului s-a înfiinţat Sistemul naţional de evaluare

şi gestiune integrată a calităţii aerului, sistem care include:
a. Sistemul Naţional de monitorizare a calităţii aerului
b. Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici.

Pentru prima dată Legea 243/2000 a prevăzut că emisiile de poluanţi în atmosferă

cu impact asupra sănătăţii omului şi mediului se supun taxării în condiţiile
prevăzute de lege.

5. ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI CE REVIN AUTORITĂŢII PUBLICE CENTRALE PENTRU

PROTECŢIA MEDIULUI, ALTOR AUTORITĂŢI PUBLICE CENTRALE ŞI LOCALE, PRECUM
ŞI PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII CALITĂŢII AERULUI.

PROTECŢIA SPAŢIULUI EXTRAATMOSFERIC

Pentru reglementarea activităţilor desfăşurate în spaţiul extraatmosferic şi pentru
protejarea acestuia au fost adoptate mai multe rezoluţii ale Adunării Generale ONU
şi s-au încheiat o serie de convenţii şi tratate care constituie obiectul dreptului
cosmic.