Reciclarea deşeurilor

Definiţii:
 operaţiune de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru
scopul original sau pentru alte scopuri (Sursa: OUG 78/2000)
 operaţiunea de reprelucrare a deşeurilor în procesul de producţie a
deşeurilor pentru scopul iniţial sau pentru alte scopuri (Ordonanţa de
Urgenţă nr.16/2001 “Gestionarea deşeurilor industriale reciclabile)
 reprelucrarea deşeurilor într-un proces de producţie în vederea utilizării în
scopul iniţial sau pentru alte scopuri, dar cu excluderea valorificării
energetice (HG. Nr. 2406/21.12.2004 “Gestionarea vehiculelor scoase din
uz)
 a prelucra anumite deşeuri în vederea refolosirii lor (Dicţionarul
explicativ al limbii române)
 este o utilizare nouă sau o valorificare a produselor sau a părţilor din
produse în forma unor circuite
 forma de reciclare, la care calitatea produsului reciclat scade, se numeşte
“Downcycling”.
 Ca sinomim pentru notiunea de “valorificare a deseurilor” s-a incetatenit
intre timp termenul de reciclare

Din aceste definiţii rezultă ca reciclarea se poate realiza prin două tipuri de
acţiuni:
 Reutilizare
 Valorificare

Re-reutilizare

Reutilizare
Continuarea
reutilizării
RECICLAR
E
Re-
valorificare
Valorificare
Continuarea
valorificării
REUTILIZARE
 orice operaţiune prin care ambalajul care a fost conceput şi proiectat
pentru a realiza în cadrul ciclului său de viaţă un număr minim de
parcursuri sau rotaţii este reumplut sau reutilizat pentru acelaşi scop
pentru care a fost conceput Sursa: OUG 78/2000 (de exemplu sticla în
calitate de ambalaj)
Se deosebeşte:

• “Re-reutilizarea” este utilizarea din nou a unui produs folosit, pentru

acelaşi scop pentru care a fost conceput, fără a i se aduce modificări, respectiv
cu modificări limitate ale unora dintre parţile sale (reumplerea sticlelor de unică
folosinţă)
• “Continuarea reutilizării” se referă la utilizarea din nou a unui produs
folosit, într-un alt scop decât acela pentru care a fost conceput. Ea se poate
realiza cu păstrarea formei produsului sau cu efectuare de modificări limitate
(utilizarea unui pahar pentru muştar ca pahar de băut)
• Producătorilor li se impune condiţia de a crea produse competitive,
care pot fi ulterior recuperate prin intermediul tehnologiilor existente, fără a
genera deşeuri
• Consumatorilor li se propune să nu procure produse care pot deveni
deşeuri nereciclabile.
Ambalajul din sticlă este mult mai durabil decât cel fabricat din mase plastice
• Borcanele sunt utilizate de 20 de ori înainte de a fi reciclate
• De exemplu, pentru a ambala 5 litri de maioneză sunt necesare 20 de
cutii de plastic cu folie, care după consumarea produsului se aruncă
• Consumul lunar a 15 litri de bere duce la aruncarea a 30 de cutii
• sticlă (reîncărcabilă de 25 de ori) substituie 25 de cutii, dintre care 80%
necesită a fi depozitate la depozitele pentru deşeuri menajere solide sau
incinerate

VALORIFICARE
1. Orice operaţie de dezmembrare, sortare, tăiere, mărunţire, presare,
balotare, topire – turnare efectuată asupra unui deşeu prin procedee industriale,
în vederea transformării sale în materie primă secundară sau sursă de energie
(Ordonanţa de Urgenţă nr.16/2001 “Gestionarea deşeurilor industriale
reciclabile”)
2. O succesiune de operaţii cum ar fi: recuperarea sau regenerarea,
reciclarea, schimb de deşeuri între deţinători (HG. Nr. 2406/21.12.2004
“Gestionarea vehiculelor scoase din uz”)
3. Valorificarea unui deşeu poate fi :
o Valorificarea materială presupune substituirea materiilor prime,
deşeul fiind utilizat din nou datorită caracteristicilor sale materiale, cu excepţia
folosirii lui imediate ca material combustibil pentru obţinerea de energie.
o Valorificarea biologică (compostare, fermentaţie) este tot valorificare
materială a resturilor organice, fie că este vorba despre tratarea realizată
conform standardelor industriale ale instalaţiilor cu tehnică înaltă, fie că ne
situăm în zona gospodăriilor particulare, a administraţiilor comunale sau a
grădinilor particulare, unde valorificarea se face pentru nevoile proprii
(gospodării: de ex. compostare, hrănirea animalelor)
o Valorificare energetică, care presupune folosirea deşeurilor ca
material combustibil înlocuitor pentru obţinerea de energie.
 În alegerea unei metode de valorificare trebuie să se ia în considerare,
întotdeauna, varianta ecologică de valorificare.
Valorificarea poate fi împărţită în:
“Revalorificarea” se referă la folosirea repetată a materialelor uzate şi a
deşeurilor din producţie, respectiv a materialelor auxiliare şi a combustibililor într-
un proces de producţie identic cu cel care a fost deja realizat (de exemplu
producerea unor sticle noi din sticla uzată). Prin revalorificare iau naştere, din
materialele de ieşire, materiale având în mare parte aceeaşi valoare.

“Continuarea valorificării” reprezintă folosirea materialelor uzate şi a

deşeurilor din producţie, respectiv a materialelor auxiliare şi a combustibililor într-
un proces de producţie nou (de ex. Producerea cartoanelor din hârtie uzată
(downcycling).
Prin continuarea valorificării iau naştere materiale industriale sau produse cu
alte caracteristici (materiale industriale secundare) si/sau altă formă. Aici poate fi
încadrată reciclarea chimică (de ex. piroliza, hidroliza) a materialelor plastice.
Trebuie făcută o diferenţiere între Reutilizarea şi Valorificarea produselor:
 în cazul reutilizării, forma produsului se păstrează în mare parte, în
cazul valorificării aceasta se pierde.
 comparativ cu valorificarea, reutilizarea deşeurilor are loc, la un
nivel al valorii mai înalt şi de aceea este de preferat.
 valorificarea deşeurilor este legată în primul rând de o pierdere a
substanţelor valoroase.
Avantajele reciclării:
 conservarea resurselor naturale
 reducerea spaţiului de depozitare.
Dar, colectarea, transportul, valorificarea şi prelucrarea finală a
materialelor necesită energie suplimentară, iar cele mai multe programe de
reciclare sunt subvenţionate economic.
Problemele fundamentale în reciclarea materialelor se referă la:
 identificarea materialelor reciclabile;
 identificarea oportunităţilor de reutilizare şi reciclare;
 identificarea pieţelor de desfacere pentru materialele valorificabile.
Programele de reciclare trebuie să ia în considerare:
 pieţele pentru materialele valorificabile,
 infrastructura de colectare
 costurile generale.
De cele mai multe ori, materialele valorificabile sunt de calitate inferioară
faţă de cele iniţiale, astfel că preţul pe piaţă trebuie să fie atractiv pentru
potenţialii cumpărători.
Cele mai importante pieţe pentru materii secundare sunt:
 Hârtie veche;
 Sticla veche;
 Metale vechi;
 Plastice vechi;
  Textile vechi.
Se mai adaugă aşa numitele materiale valorificabile “uscate”, gunoiul
care conţine, în funcţie de structura locuinţelor şi de anotimp, o componentă
considerabilă de material organic (deşeuri biologice şi verzi din gospodării şi
întreprinderi).
Această fracţiune poate fi compostată şi folosită ca îngrăşământ şi ca mijloc de
îmbunătăţire a solului prin introducerea substanţelor în circuitul lor natural.

VI.1. Deşeurile menajere – sursă de materiale

refolosibile

În componenţa deşeurilor menajere intră numeroase materiale refolosibile

ale căror cantităţi, atunci când pot fi precolectate, devin impresionante la nivel de
oraş, zonă geografică, ţară
În realitate, cantităţile de materiale refolosibile care pot fi recuperate sunt
mai mici decât cele care se produc, din cauza dificultăţilor de separare şi a
degradării lor în contact cu praful, umezeala
Etapele reciclării materialelor din deşeurile municipale :
o prelucrarea intermediară (sortarea, mărunţirea şi / sau compactarea);
o transportarea;
o valorificarea materialelor;
o prelucrarea finală.
Din cauza unui sistem de colectare care nu este încă bine pus la punct
sunt foarte puţine activităţi de reciclare a deşeurilor menajere
Colectarea şi valorificarea unor părţi componente ale deseurilor menajere
(reciclarea deseurilor menajere) a făcut, în Europa ultimilor ani, mari progrese.
Luxemburgul, Germania şi Finlanda au atins în anul 1998 o cotă de
valorificare de cca. 35%, situându-se astfel net înaintea SUA şi Canadei.
Naţiunea cu tehnologia cea mai avansata, Japonia, are, o cotă de
valorificare cu 5% mai redusă, în comparaţie cu aceea de mai sus.
În Europa este foarte răspândită amplasarea containerelor de colectare a
materialelor valorificabile, colectarea acestora în gospodării (de exemplu în sacul
pentru materiale valorificabile) şi/sau în spaţii publice special amenajate.
În Germania, mai mult de 94% din ambalajele din hârtie şi carton se
reciclează, în cazul sticlei, cota de reciclare atingând 85%, în 1996. Astăzi,
reciclarea deşeurilor (devenită o adevărată mişcare naţională) a atins
aproximativ 37% din deseul menajer generat zilnic.
 În timp ce la anumite deşeuri industriale din România există cote mari de
reciclare, în domeniul deşeurilor menajere sunt foarte puţine activităţi de
reciclare.
Acest fapt poate fi explicat prin existenţa unui sistem de colectare care nu
este încă bine pus la punct.

VI.2. Deşeuri rezultate din procesul tehnologic şi

colectarea materialelor valorificabile
În România, date despre cantităţile de deşeuri colectate şi căile de
valorificare, respectiv îndepărtarea acestora se publică în Anuarul Statistic.
Datele se referă la deşeurile rezultate din producţia industrială, cat şi la
cantitatile de deseuri achizitionate de societatile specializate in colectarea
materialelor valorificabile (tip REMAT).

Reciclarea în producţie şi prin REMAT în România 1997, sursa: ICIM -

Bucureşti, Anuarul Statistic pentru România 1997
  47% din deşeurile de producţie sunt reintroduse în procesul de producţie
chiar în unitatea în care s-au format.
 27% din deşeurile de producţie valorificabile sunt valorificate de alte
întreprinderi.
 5% din materialele valorificabile colectate vin de la REMAT.
 Numai cca. 20% din produsele reciclabile au fost comercializate, respectiv
vândute, (în 1997).
Desfacerea produselor reciclate poate fi sustinuta, atat de industria
prelucratoare, comert, consumatori, cat si de autoritatea publica, astfel:
Industria prelucratoare prin:
 Extinderea capacitatilor de reciclare disponibile ;
 Continuarea dezvoltarii procedeelor de prelucrare a deseurilor
valorificabile;
 Dezvoltarea industriei de produse din materiale reciclate.
Comertul prin:
 Sprijinirea desfacerii produselor noi provenite din reciclare;
 Formarea pretului in favoarea produselor reciclate.
Consumatorii prin :
 Schimbarea comportamentului de consum in directia unei cereri
crescute pentru bunurile si produsele reciclate, respectiv pentru
produsele cu o componenta ridicata in produse reciclate.
Institutiile publice prin :
 Incurajarea initiativelor de cercetare, de model si promovare- prin
preluarea si implementarea practicilor de succes ;
 Reducerea impozitelor pentru crearea unor noi oportunitati de
prelucrare a deseurilor valorificabile ;
 Sprijin financiar pentru imbunatatirea si extinderea instalatiilor
tehnice si tehnologiilor disponibile si care trebuie implementate ;
 Consumarea produselor reciclate intr-o proportie mai mare decat in
prezent ;
 Hotarari politice clare, respectiv prevederi legale pentru utilizarea
produselor reciclate ;
 Demersuri de constientizare a populatiei in vederea utilizarii si
vanzarii produselor reciclate etc.

VI.2.1. Hârtie şi carton

Principalele tipuri de deseuri din hartie si carton reciclabile:

 Hârtii poligrafice (hărtii pentru imprimanta şi de ziar) ;
 Hârtii şi cartoane de împachetat ;
 Hârtie igienica şi de uz casnic;
 Carton gofrat
 Hârtii şi cartoane tehnice speciale.
Surse:
 o Tipografii, edituri, chioşcuri de distribuire a presei,
o Intreprinderi care prelucrează hârtie,
o Magazine,
o Autorităţi, administraţii, firme de prestări servicii,
o Gospodării particulare.
Infrastructura.
 Agenţii de salubritate colectează deja separat acest tip de deşeuri, în
special de la agenţii economici şi mai puţin de la populaţie.
 Această colectare separată trebuie să se extindă şi la nivelul populaţiei,
deoarece o foarte mare cantitate de hârtie şi carton poate fi recuperată din
acest sector.
 In prezent există pubele de capacităţi de 1,1 m 3 şi chiar mai mici aşezate
în diferite zone de către agenţii de salubritate. Acolo unde pubelele
speciale pentru hârtie nu conţineau şi alte tipuri de deşeu menajer, aceste
pubele au rămas în continuare, iar în celelalte zone au fost ridicate.
 De ex. prin utilizarea hârtiei vechi la fabricarea hârtiei noi,
 atat consumul de lemn cat si cheltuielile in energie pentru
transportul lemnului si pentru productie se reduc.
 se reduc si efectele negative asupra climei, ca urmare a defrisarii
suprafetelor forestiere (ce diminueaza procesul transformarii
dioxidului de carbon in oxigen), si asupra solului (cresterea riscului
de eroziune).
 Hartia fabricata pe baza hartiei vechi are de asemenea o nevoie
mai scazuta de apa si o incarcatura in ape reziduale mai mica
decat hartia fabricata numai din material lemnos.
Potentialul de contaminare.
 Reciclarea hârtiei depinde foarte mult de calitatea deseurilor de hartie
colectate.
 Hârtia şi cartonul pot fi foarte usor contaminate cu alte tipuri de deseuri
menajere, in special cu lichide.
 De aceea este indicata colectarea deseurilor de hartie si carton in
containere special amenajate cu o deschizatura mai ingusta, care sa
ingreuneze introducerea si altor tipuri de deseuri menajere.
Oportunitati de reutilizare si reciclare
Toate fabricile de hartie din tara noastra accepta deseuri de hartie si
carton in vederea reciclarii, in functie de capacitatile existente.
Principalele utilizari ale hartiei reciclate
- în industria hartiei ca materie prima fibroasa (substituirea pastei de hartie):
 fabricarea din nou a hârtiei (valorificare optimă),
 a cartoanelor sau mucavalelor (valorificare inferioară)
 Reciclarea hârtiei se poate face de cel mult 6-10 ori, deoarece la
fiecare reciclare lungimea fibrei de celuloză scade, ceea ce duce la
diminuarea rezistenţei mecanice şi a calităţii (aspect, culoare)
hârtiei nou fabricate, la reducerea productivităţii muncii şi la
creşterea pierderilor tehnologice.
  După atingerea acestui număr de cicluri, hârtia inferioară calitativ,
poate fi utilizatăîn alte domenii

- în industria materialelor de construcţii:

 ca izolant termic în panourile de prefabricate
 la producerea de placi fibroase (peretii din carton cu gips),
 ca material de umplere a ambalajului
- combustibili obţinuţi din deşeuri (în amestec cu cele din plastic şi lemn).
Utilizarea ecologica a valorificarii hartiei vechi este, din punctul de
vedere al managementului deseurilor, cea mai importanta cale in reducerea
cantitatilor de deseuri. Astfel, este diminuata poluarea mediului prin:
 Economisirea cantitatilor de materii prime si de energie;
 Diminuarea emisiilor de gaze si ape reziduale.

VI.2.2. Materiale plastice

Infrastrucura.
Infrastructura de colectare si prelucrare pentru plastice nu trebuie stabilita
la nivel national.
In general, aceasta este limitata la zone locale.
Insa, multi consumatori care doresc sa recicleze deseurile din plastic constata ca
nu exista centre specializate de preluare a acestor deseuri.
In multe zone au fost realizate proiecte pilot de colectare separata a deseurilor
din plastic, in special a sticlelor PET, acestea avand un rezultat destul de bun.
In România, consumul de plastic, deci si cantitatea de salubrizat a crescut
dramatic abia dupa schimbarea politica produsa in anii .90.
Datele actuale arată că în România la circa 2m3 de deşeuri menajere se
găsesc în medie 4kg resturi de polietilenă
Pentru 1 tonă polietilenă recuperată se economisesc 8t petrol şi se pot
fabrica 6000 m2 folie netransparentă sau 3000 recipienţi de ambalat
Plasticul , prezent în deşeuri, se împarte în urmatoarele grupe:

Cea mai mare parte din producţia de materiale plastice este constituite de PE,
PVC, PP si PS. In domeniul ambalajelor sunt utilizate mai ales tipurile de
materiale plastice PE si PP
 Deşeurile din plastic se clasifică în funcţie de timpul de utilizare, în:
 Timp de utilizare scurt (mai mic de doi ani): ambalajele produselor textile,
alimentare şi chiar chimice (dacă nu sunt toxice), filme, folii, saci, sticle, cutii
 Timp de utilizare mediu (2-10 ani): ambalaje speciale, seringi, sticle
speciale, articole de uz casnic, piese pentru automobile
 Timp de utilizare mare (peste 10 ani): ţevi, carcase aparate, obiecte de uz
gospodăresc, cabluri, piese pentru utilaje
Potenţialul de contaminare.
Deşeurile din plastic aduse la unităţile de procesare sunt, în general
contaminate cu materiale străine.
Materialele străine, cum ar fi alimentele cauzează uzarea granulatorilor şi
a altor echipamente utilizate în sortarea şi reciclarea acestor materiale.
Recuperarea maselor plastice
Prezintă dificultăţi atât în privinţa sortării lor pe categorii în funcţie de
densitate, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea tehnologiilor de valorificare, care
nu sunt complet puse la punct şi astfel produsele obţinute sunt de o calitate
inferioară celor realizate direct din materii prime
Oportunităţi de reutilizare şi reciclare.
Dezvoltarea infrastructurii de colectare trebuie să urmărească cerinţele
pieţei, astfel încât valoarea materialelor valorificate să poată acoperi costurile de
colectare, prelucrare şi transport.
Centrele de colectare pot asigura:
 o compactare şi balotare a deşeurilor din plastic în vederea
reducerii costurilor de transport
 în cazul mai multor tipuri de deseuri din plastic cu destinatii diferite
pentru fiecare, o sortare a acestor deseuri in functie de cerintele
unitatilor de procesare si apoi o compactare şi balotare a deseurilor
gata sortate.
 Astfel de prelucrari pot fi dezvoltate in functie de evolutia pietei de
desfacere a produselor din materiale reciclate.
Unitatile de procesare ale materialelor reciclabile îşi stabilesc în general
instalaţiile de prelucrare în zone dens populate, în care se generează cantităţi
mari de materiale valorificabile.
Reciclatorii trebuie să plătească costurile de transport la unităţile
centralizate.
Produsele realizate din plasticul reciclat au un cost de fabricaţie mai ieftin
faţă de cele realizate din materii prime
Succesiunea operaţiilor în vederea reciclării maselor plastice:
 îndepărtarea impurităţilor (piatră, lemn, hârtie, sfoară, cârpe, paie,
nisip, corpuri metalice, praf)
 spălarea
 uscarea într-un curent de aer cald
 mărunţirea prin tocare si transformarea în pelete
Instalaţia pentru obţinerea peletelor din material plastic
Bucăţile de plastic aduse pe banda rulantă (1) sunt curăţaze de resturile
metalice (2), cad în siloz (3) şi din acesta pătrund în dispozitivul cu melc extractor
(4). Aici sunt supuse unui proces de încălzire/răcire, astfel încât să treacă din
starea solidă în stare plastică cu o anumită vâscozitate
Masa plastică este împinsă cu presiune de melcul extractor, iese prin
orificiile capului extractor (7) sub formă de fire, care se răcesc în baia de apă (9),
trec printre rolele de presare (10) şi sunt tăiate în bucăţele cilindrice mici cu
lungimea de (3-4) mm numite pelete.
Acestea se încarcă în saci, sunt cântărite şi livrate întreprinderilor de profil
pentru fabricarea materialelor plastice recuperate
Direcţii de valorificare a materialelor plastice:
 Din deşeuri de polietilenă de înaltă presiune se obţin recipiente (nu
pentru alimente), rezervoare, găleţi, jucării, conducte sau folii
 Deşeurile din polistiren expandat folosit ca ambalaj pot fi
reprelucrate sub forma altor materiale
 Deşeurile din policlorură de vinil pot fi transformate în plăci fono – şi
termoizolante utilizate în construcţii
 Deşeurile mixte de polimeri prelucrate prin injecţie sau extrudere
conduc la obţinerea de lambriuri din plastic, docuri pentru
ambarcaţiuni, mobilă de grădină, traverse
Plasticul poate fi reciclat, practic, în trei moduri:
1. valorificare a materiilor industriale - intelegem prelucrarea mecanica
(purificare si separare a substantelor straine, maruntire, macinare, separare in
functie de tip si, in conditiile date, granulare) a materialelor plastice.
 Se aplică deşeurilor pure. Se incadrează aici mai ales
deşeurile din producţia întreprinderilor prelucratoare de
plastic sau deşeurile obtinute din revalorificarea industriala a
 bunurilor individuale, nu şi deşeurile plastice amestecate
provenite din gunoiul menajer.
 În cazul deşeurilor din plastic amestecate, exista diferite
posibilitati tehnice necesare pentru a obtine o puritate a
sortimentelor cat mai mare. Pe langa sistemele automate
simple de sortare, se folosesc si diferite metode costisitoare
(de ex. metoda plutire-sedimentare, metoda hidrociclonului
sau sortarea centrifuga).
Principalii utilizatori pentru regranulatele din plastic sunt producatorii
de folii, de conducte si intreprinderile de stropire/turnare
Pentru perspectiva ecologica si economica este important ca produsele
finite sa poata fi prelucrate si in bunuri mai putin pretentioase (care initial erau
produse din materiale plastice primare), respectiv, prin “downcycling”, ca de ex.
ghiveciuri de flori, banci pentru parcuri.
2. valorificare a materiilor prime -procesele chimice determina
transformarea materialelor plastice vechi in materiale prime petrochimice, ca
uleiuri si gaze, din care pot fi sintetizate materiale plastice noi, culori sau
materiale adezive noi. Metodele utilizate, ca hidratarea, gazeificarea, hidroliza,
piroliza sau reducerea in furnale, se deosebesc mult, primele doua atingand in
principal un procent de utilizare industriala mai mare.
Se aplică pentru prelucrarea deşeurilor amestecate si impure, adica tot
ceea ce nu se poate descompune, necesitand mari cheltuieli pentru aducerea lor
in fractiuni pure, pentru a fi valorificate.

3. utilizare energetica
• Materialele plastice sunt utilizate prin ardere la obtinerea de energie
termica si electrica.
• Astfel, sunt «valorificate» mai ales resturile plastice amestecate si
impure, dar si cele toxice, din cuptoarele de ciment sau din instalatiile industriale
de incinerare.
• Arderea materiilor plastice pentru obtinerea energiei este la ora actuala
inca controversata, deoarece, din perspectiva ecologica, trebuie acordata o
atentie deosebita purificarii gazelor de ardere, deoarece in procesul de ardere
pot aparea substante toxice problematice, ca de ex. dioxina.
• Valorificarea energetica este de dorit din perspectiva ecologica numai
atunci cand se realizeaza in instalatii de incinerare superioare, sarace in emisii,
cu un control al calitatii materialului introdus, ca si cu o utilizare eficienta a
energiei.

VI.2.3. Materiale textile

Prin materiale textile refolosibile se înţeleg produsele ţesute sau neţesute

şi tricotajele din orice materie textilă, scoase din uz şi care provin din
gospodăriile individuale, unităţi militare, spitale, internate, folosite în industrie sau
alte domenii
 Nu sunt avute în vedere materialele textile refolosibile provenite din
deşeuri industriale rezultate din procesele tehnologice de filare, ţesere, finisare,
tricotare, confecţionare, care intră în sarcina şi fac obiectul preocupărilor
întreprinderilor producătoare, unde se valorifică în circuitul intern

Condiţiile de colectare, clasificare, sortare precum şi condiţiile tehnice de

calitate a materialelor textile refolosibile sunt precizate în STAS 2091/5-86
Aceste materiale nu trebuie să conţină:
 Bucăţi de ţesătură putredă, mucegăită, mâncată de molii sau
rozătoare
 Corpuri străine (lemn, carton, cauciu, metal, sticlă, nasturi,
catarame, ect.)
 Materiale care se întăresc în contact cu apa (var, ciment, ipsos,
făină, mălai, etc.)
 Urme de ulei, ceară, bitum, vopsea, care nu ies la spălat
 Un conţinut de praf mai mare de 3% pentru lână, bumbac ,
respectiv 5% pentru mătase
 Un conţinut de umiditate maxim de 15% la lână, 8% bumbac, 10%
mătase, 5% fibre sintetice
O premisa esenţiala pentru reutilizarea si valorificarea textilelor vechi este
colectarea selectiva a mărfii curate, uscate si igienizate
Recuperarea materialelor textile refolosibile se recomandă a fi făcută
direct de la populaţie şi nu din deşeurile menajere, deoarece se produce
deteriorarea fibrelor şi a ţesăturilor, mai ales în contact cu levigatul

Materialele textile refolosibile se sortează şi apoi se ambalează pe grupe,

categorii, tip şi culoare, în baloturi bine presate cu masa de 50 – 150kg.
Fiecare balot este etichetat cu toate datele necesare identificării
Depozitarea baloturilor se face în magazii curate, bine aerisite, lipsite de
umiditate, rozătoare sau molii
Transportul baloturilor spre fabricile de profil se face cu mijloace de transport
acoperite
Direcţii de valorificare:
 cârpe de sters.
 dupa o prelucrare relativ costisitoare (maruntire, separarea fibrelor) ca
fibre secundare in industria textila, ca si in cea a bumbacului si a lanei,
ca material fibros.
 Probleme la prelucrare apar din cauza cresterii proportiei de fibre
sintetice, respectiv a amestecarii lor in textile cu fibre naturale,
astfel incat sunt necesare metode de prelucrare mai scumpe.
 Fibrele textile secundare si carpele de sters trebuie concureaza pe piata
internationala cu produse de calitate superioara. Este vorba in primul rand
de concurenta cu fibre primare (bumbac, fibre sintetice) care sunt puternic
dependente de cursul de schimb al dolarului, ca si de pretul petrolului.
 La fabricarea carpelor de sters se foloseste din ce in ce mai mult hartia.