BERINDEI, DAN (n. 3 noiembrie 1923, Bucureşti), istoric.

Membru corespondent (9 martie 1991) şi membru titular (10 noiembrie

1992) al Academiei Române; preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi
Arheologie a Academiei Române (din 1993, reales în 1997 şi 2001); din
2005 preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice. Discurs de
recepţie: Generaţia paşoptistă (26 aprilie 2001).
Studii primare în particular şi la Şcoala „Clemenţa”, liceale (Liceul „Spiru
Haret”) şi universitare (Facultatea de Istorie şi Filosofie, Secţia Istorie) la
Bucureşti. În 1969 şi-a susţinut teza de doctorat Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi
capitală a Ţării Româneşti (1459–1862). A fost cercetător şi secretar ştiinţific
la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946–1948), asistent la Institutul
de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948–1952); după îndepărtarea
sa abuzivă din cercetarea ştiinţifică (1952–1955), a fost rechemat la Institutul
de Istorie „N. Iorga” (1955–mai 1990) din Bucureşti, fiind succesiv: cercetător,
cercetător principal (1956), secretar ştiinţific (1968–1970), vicepreşedinte al
Consiliului ştiinţific (1970–1975, 1978–mart. 1989); profesor asociat la
Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (din 1990); profesor la
Politehnica din Bucureşti, unde a predat cursul de Istoria României în context
universal (1991–1992, 1992–1993), profesor la Universitatea „Hyperion”
(1992–2003) din Bucureşti. Specialist în istoria modernă a României, este
autorul, singur sau în colaborare, a peste 50 de volume şi a peste 550 de
articole şi studii apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi din
străinătate, în care abordează aspecte referitoare la istoria politică şi socială a
secolului al XIX-lea (revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor,
Războiul de Independenţă), la istoria economică, istoria culturii, a
jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile
internaţionale: Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821 (1962); La
réforme agraire de 1864 en Roumanie et son application (1966, în colab.);
Reforma agrară din 1864 (1967); Cucerirea independenţei României (1967);
L’Union des Principautés Roumaines (1967); L’année révolutionnaire 1821
dans les Pays Roumains (1973); Revoluţia română de la 1848 (1969, 1974);
Independenţa României (1976); Epoca Unirii (1979; o nouă ediţie 2000);
Bucureşti. Ghid turistic (1979, în colab.); 1848 în Ţările Române (1984);
Călători români paşoptişti (1989); Revoluţia română de la 1821 (1991);
Societatea românească în vremea domniei lui Carol I. 1866–1876 (1991; o
nouă ediţie 2001); Revoluţia română din 1848–1849. Consideraţii şi reflexii
(1997); Românii şi Europa în epoca premodernă şi modernă (1997); Revoluţia
română de la 1848–1849. Însemnătatea şi programele ei (1998; şi în limba
franceză, 1998); Les Roumains et la France au carrefour de leur modernité
(2002). Acestora li se adaugă: Din începuturile diplomaţiei româneşti moderne
(1965); Cultura naţională română modernă (1986); Diplomaţia românească
modernă de la începuturi la proclamarea independenţei de stat (1821–1877)
(1995). În egală măsură a fost atras şi de unele figuri de seamă ale istoriei
moderne a României: Mihail Kogălniceanu, Texte social-politice alese (1967);
Bălcescu (1969); Pe urmele lui Nicolae Bălcescu (1984); Portrete istorice
(2001) ş.a. Recent a publicat Istoria Academiei Române (2006) A depistat şi a
publicat izvoare istorice privitoare la istoria modernă a României: Documente
privitoare la Unirea Principatelor (vol. I, II, IV, 1959, 1961, 1997);
Documente Hurmuzaki. Serie nouă. Rapoarte consulare austriace (1812–
1823) (1967); Războiul pentru independenţă naţională 1877–1878.
Documente militare (1971, în colab.); Independenţa României. Documente
(II/1–2, 1977, în colab.); Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
I. 1859–1861 (1989, în colab.); în domeniul istoriei contemporane, a tipărit
Jurnalul politic al profesorului Ioan Hudiţă (8 vol., 1997–2006). A colaborat la
apariţia tratatului Istoria României (vol. IV, 1964); Bibliografia analitică a
periodicelor româneşti (vol. II, 1970–1972); Enciclopedia istoriografiei
româneşti (1978); Dicţionar diplomatic (1979); Independenţa României.
Bibliografie (1979); The Independence of Romania. Selected Bibliography
(1980); coordonator şi autor la tratatul Istoria românilor (vol. VII/1, 2003). S-a
numărat printre autorii unor lucrări colective, între care: Introduction à
l’historiographie roumaine jusqu’en 1918 (1964); Destrămarea monarhiei
austro-ungare. 1900–1918 (1964); Reprezentanţele diplomatice ale României
(2 vol., 1967, 1971); Diplomaţi iluştri (1971, 1983, 1986); Breve historia de
Romania (1982) ş.a. Redactor-şef al publicaţiilor: „Memoriile Secţiei de
Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române”, „Revue Roumaine
d’Histoire”, Studii şi Materiale de Istorie Modernă” şi membru în colegiile de
redacţie a unor publicaţii de profil române şi străine („Historia Urbana”,
„Arhiva Genealogică”, „Cahiers «Charles Fourier»” din Besançon, „Revue
d’Europe Centrale” din Strasbourg-Paris). Membru titular al Academiei
Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (1994), membru titular străin al Academiei
Polone de Ştiinţe şi Litere din Cracovia (1996), membru în Comisia
internaţională a presei (din 1965), membru al Asociaţiei de istorie
contemporană din Franţa (din 1971), al Societăţii de Istorie Modernă a Franţei
(din 1972), al Confederaţiei Internaţionale de Genelogie şi Heraldică (din
1972), al Comisiei Internaţionale de Studii Slave (din 1975), al Centrului Italo-
Român de Studii Istorice din Milano (din 1979), al Comisiei Internaţionale de
Istoria Relaţiilor Internaţionale (din 1980), al Societăţii Austriace pentru
Istoria Secolului al XVIII-lea (din 1984), al Asociaţiei Istoricilor Europeni (din
1985), al Societăţii de Istoria Revoluţiei de la 1848 şi a Revoluţiilor din
Secolul XIX din Franţa (din 1985), al Societăţii Sud-Est Europene din
Germania (din 1988), al Societăţii „P. J. Proudhon” din Besançon (din 1990),
al Asociaţiei Istoricilor Francofoni din Paris (din 2000), membru de onoare al
Societăţii de Genealogie şi Heraldică a Greciei (din 1981), membru fondator al
Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, al Asociaţiei de Drept Internaţional
şi Relaţii Internaţionale, al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a
Academiei Române (vicepreşedinte 1971–1981, preşedinte din 1981), al
Fundaţiei Europene „N. Titulescu”, al Fundaţiei Dunăre-Marea Neagră;
secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977–1993) şi
preşedintele acestuia (din 1993). Doctor Honoris Causa al Universităţii din
Craiova (2001). A fost distins cu Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române
(1977) şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler (2002).