Sunteți pe pagina 1din 9

Curs

2.2. Căile de administrare şi absorbţia medicamentelor

Medicamentele administrate pe diferite cai, se absorb si ajung in sange. In


continuare se distribuie catre tesuturile unde actioneaza, catre organele de epurare,
(acestea fiind mai ales ficatul si rinichiul) eventual către tesuturile de depozitare. Ultima
etapă a ciclului farmacocinetic, epurarea se realizează, de la caz la caz, fie prin
metabolizare urmată de excreţie, fie numai prin excreţie.
Principalele căi de administrare a medicamentelor sunt:
- internă, in vederea absorbtiei din tubul digestiv, mai ales în intestin (absorbtie enterala);
- parenterală, adică prin injectare directa in mediul intern (subcutanat, intramuscular,
intravenos etc.);
- externă, adică prin aplicare pe diferite epitelii (mucoase, piele),
Alegerea caii potrivite de administrare, in functie de comportarea farmacocinetica si
de situatia clinica, este esentiala pentru obtinerea rezultatelor scontate.
Administrarea pe diferite cai a medicamentelor urmareste absorbtia substantei
active in vederea fie a unor efecte sistemice sau generale fie a unor efecte locale sau
topice.
Factorii favorizanti ai absorbtiei sunt:
a) prezentarea medicamentului in soluţie apoasa;
b) concentraţia mare de medicament;
c) circulatia sanguină bogată la locul absorbtiei;
d) suprafata mare de absorbtie (ex. vilozităţile intestinale, alveolele pulmonare)
Factorii trenanti ai absorbtiei sunt:
a) prezentarea medicamentului in solutie uleioasa, suspensie, forma solida:
b) diluţia mare;
c) circulatia săraca la locul absorbtiei;
d) suprafata limitata de absorbtie.

2.2.1. Administrarea pe cale orală

Medicamentele administrate pe cale orală se pot absorbi, adică pot fi preluate în


circulaţia sangvină fie în stomac, fie în intestin. Medicamentele liposolubile şi cele ionizate
în proporţie mică încep să se absoarbă încă din stomac. Astfel se comportă acizii slabi,
care disociază puţin în mediul acid, spre deosebire de bazele slabe. Dacă bazele slabe se
administrează sistemic, ele ajung direct în mediul intern, care având pH uşor alcalin,
favorizează prezenţa moleculelor neionizate, liposolubile, astfel încât, în aceste condiţii,
bazele slabe au tendinţa de a trece din circulaţie în sucul gastric, simulând un proces de
secreţie.
I n s t o m a c, medicamentele se absorb putin in general, exceptand alcoolul,
iodurile, glucidele, soluţiile saline, unele peptone si partial apa. Substanţele acoperite cu
cheratina sau gluten trec in duoden, nefiind atacate in stomac.
Stomacul plin diminuează concentraţia medicamentelor, in timp ce stomacul gol le le
favorizează absorbţia.
Substanţele iritante (iodul, salicilatul de sodiu, guaiacolul, creozotul etc.) nu se
administreza decat dupa mese.
Diminuarea functiilor secretomotorii ale stomacului provoaca retinerea timp
indelungat a substanţelor medicamentoase.
În intestin se găsesc cele mai bune condiţii pentru absorbţia medicamentelor:
suprafaţă mare, vascularizare bogată, pH relativ apropiat de neutru, prezenţa unor sisteme
transportoare. Întrucât mucoasa intestinală are pH=5,3 şi conţinutul intestinal are un pH
ceva mai mare, moleculele care se prezintă în proporţie mare sub formă nedisociată la pH
peste 5,3, adică substanţele acide cu pKa >3 şi substanţele bazice cu pKb< 7,8, grupe în
care se încadrează majoritatea medicamentelor, se absorb bine sau relativ bine din
intestin. În schimb, substanţele complet ionizate, ca şi moleculele neutre, insolubile în
grăsimi se absorb în proporţie mică.
Anumite substanţe de tip fiziologic (ioni organici, aminoacizi, vitamine, baze purinice
şi pirimidinice) ca şi analogi ai acestora se absorb din intestin, prin intervenţia unor sisteme
de transport specializat.
I n i n t e s t i n u l s u b t i r e, substanţele insolubile in apa se dizolva sub
influenta secretilor intestinale, hepatice, pancreatice. Unele substanţe pot fi transformate in
mediul alcalin al intestinului. In intestinul subtire absorbtia medicamentelor este favorizată
datorita bogatei retele sangvine si limfatice.
Cantităţi mici din anumite substanţe macromoleculare pot trece din tubul digestiv în
sânge prin pinocitoză sau fagocitoză macrofagică.
Secretiile gastrice şi intestinale pot descompune si inactiva unele substanţe (alcalii,
acizi, penicilina cristalina, adrenalina, unii hormoni). Streptomicina si antibioticele inrudite
cu aceasta nu se absorb. Pulberile fine, greu solubile sau insolubile pot fi retinute partial un
timp indelungat pe suprafata mucoaselor digestive; starile patologice ale tractul digestiv pot
modifica absorbtia medicamentelor administrate pe cale orală.
Mucoasa inflamanta a tractului digestiv incetineste absorbtia, in timp ce mucoasa
lezata favorizeaza absorbtia.
Diminuarea motilităţii gastrointestinale intarzie absorbtia si favorizeaza actiunea
iritanta a medicamentelor şi aparitia intoxicatiilor.
Medicamentele administrate in alimente sau bauturi se absorb in cantitati reduse
chiar prin mucoasa bucala.
I n f i c a t medicamentele ajung din intestinul subtire şi sunt retinute in circulatia
hepatica un timp mai scurt sau mai lung, pana la cateva luni, ficatul fiind din acest punct de
vedere, o bariera, dupa care, sunt treptat eliberate in circulatia generala. Bariera hepatica
este benefica in cazul patrunderii toxicelor in tractul digestiv; pentru majoritatea
medicamentelor insa, duce la diminuarea efectului terapeutic.
Absorbtia medicamentelor per os se face intre 20 de minute si cateva ore, in functie
de :
- specie;
- natura medicamentului;
- forma farmaceutică;
- transformarile suferite de subst. medicamentoasa;
- plenitudinea tubului digesiv.
În medicina veterinară, administrarea pe cale orală este utilizata de cele mai multe
ori, deşi este greoaie sau periculoasa la unele specii (porc, cal). Pe aceasta cale se
administrează medicamente sub formă de băuturi medicamentoase, beuvaje, boluri, pilule,
electuarii sau cu ajutorul sondei naso-esofaringiene..
În cazul administrării pe cale orală trebuie retinute particularitatile fiziologice ale
digestiei fiecarei specii: la ierbivore şi rumegatoare, stomacul (prestomacele) nu se golesc
intre doua administrati de tain. La rumegatoare absorbtia se poate face si in prestomac.
Administrarea medicamentelor pe nemancate, provoaca in mod reflex inchiderea
sfincterului duodenal şi medicamentele raman in stomac pana la diluare cu secretii din
mucus. La unele specii are loc voma.
Antihelminticele se dau dupa un timp de dieta ceea ce favorizeaza actiunea asupra
parazitilor si inlatura actiunea adsorbanta si absorbanta a alimentelor.

Factori care influenţează absorbţia medicamentelor administrate pe cale orală

Absorbţia medicamentelor este influenţată de numeroşi factori, determinaţi de


funcţionalitateai tractului gastrointestinal, proprietăţile fizico-chimice ale substanţei active,
forma farmaceutică. Printre factorii care ţin de caracteristicile funcţionale ale tractului
intestinal se numără:
1. timpul de golire a stomacului (golirea înceată a stomacului, întârzie sosirea
medicamentelor în intestin şi în consecinţă şi absorbţia lor la acest nivel, iar tranzitul
intestinal rapid scade absorbţia).
2. prezenţa alimentelor, care pot diminua absorbţia medicamentelor, încetinind mişcarea
către intestin, intervenind în contactul cu mucoasa sau formând cu medicamentele
complexe greu absorbabile.
3. sucul gastric sau enzimele digestive, care inactivează medicamentele instabile la pH
acid (benzil-penicilina) sau la acţiunea enzimelor hidrolitice (insulina, heparina);
4. flora intestinală sau enzimele din mucoasa intastinală, care inactivează anumite
medicamente (izoprenalina).
O serie de substanţe se absorb, dar ajunse prin circulaţia portală în ficat sunt
metabolizate în proporţie mare încă de la primul pasaj (de exemplu lidocaina şi în măsură
mai mică morfina şi propranololul).
Forma de prezentare a medicamentului, care se referă atât la substanţa activă cât şi
forma farmaceutică a medicamentului influenţează disponibilitatea farmaceutică a acestuia,
care se exprimă ca raport între cantitatea de substanţă activă disponibilă pentru absorbţie
şi cantitatea totală de substanţă activă administrată. Această disponibilitate poate fi diferită
în cazul mai multor medicamente ce conţin aceeaşi substanţă activă, dar sub diferite forme
cristaline sau sub diferite forme farmaceutice în sensul că, aceeaşi cantitate de substanţă
activă se absoarbe în mod diferenţiat în funcţie de forma de prezentare. Această diferenţă
conduce la inechivalenţa terapeutică a unor medicamente echivalente farmaceutic.
Medicamentele ce conţin aceeaşi cantitate de substanţă activă/doză şi au aceeaşi formă
farmaceutică se numesc echivalente farmaceutic. De aici concluzia că un medicament nu
este definit complet, din punct de vedere al calităţilor sale, decât în forma finită
Disponibilitatea farmaceutică, adăugată variaţiilor individuale în dispoziţia
farmacocinetică (absorbţie, distribuţie şi epurare şi în cadrul epurării mai ales
metabolizarea) explică de ce aceaşi doză de medicament poate realiza concentraţii diferite
la locul de acţiune, conducând la inechivalenţa terapeutică. Diferenţele de
biodisponibilitate are o semnificaţie clinică deosebită mai ales în cazul medicamentelor cu
indice terapeutic mic, la care doza eficace maximă este apropiată de doza toxică.
Proprietatea substanţei active care influenţează în mod hotărâtor disponibilitatea
farmaceutică a medicamentului este solubilitatea. Această proprietate este influenţată la
rândul ei de dimensiunile particulelor şi de forma cristalină. Solubilitatea substanţelor poate
fi mărită prin reducerea dimensiunilor particulelor, cu obţinerea de pulberi micronizate
formate din particule foarte fine (2-5μm). În acest fel se poate imbunătăţi solubilitatea
substanţei active şi implicit absorbţia acesteia (ca în cazul grizeofulvinei, spironolactonei
etc.).
Structura cristalină înfluenţează de asemenea solubilitatea substanţelor active ce
prezintă polimorfism, precum şi stabilitatea acestora. In general, substanţele cristaline
polimorfe pot exista sub forma unei structuri instabile, de obicei mai solubile, dar
inutilizabilă farmaceutic, a unei structuri intermediare metastabile, destul de solubilă şi deci
utilizabilă farmaceutic şi a unei structuri stabile, dar puţin solubile. În timpul păstrării prea
îndelungate a unui medicament preparat cu substanţa activă in forma metastabilă, aceasta
poate trece în forma stabilă, cu micşorarea considerabilă a solubilităţii şi implicit a
disponibilităţii. Polimorfismul este important în cazul unor medicamente cu structură
steroidica, în cazul sulfamidelor, al cloramfenicolului.
Forma farmaceutică este un alt factor important pentru disponibilitate. În general,
medicamentele in solutie apoasă au o disponibilitate mai bună decât cele in suspensie.
Inechivalenţa terapeutică apare cel mai des în cazul medicamentelor echivalente
farmeceutic care se prezintă sub diverse forme farmaceutice solide: comprimate, capsule,
administrate oral. Acestea trebuie astfel preparate, incat sa poata dezintegra rapid, punând
substanta activa in contact cu sucurile digestive in care se dizolva. La dezintegrare pot
contribui şi anumiţi excipienţi care se dizolva, se gomflează sau sunt digerati.
Există teste in vitro si in vivo care urmaresc viteza de dezintegrare a formelor
farmaceutice solide pentru administrarea orală, precum si viteza de dizolvare a substantei
active continute, dând indicaţii directe asupra disponibilităţii farmaceutice.
Anumite medicamente care sunt inactivate de aciditatea gastrica sau care provoacă
iritaţia puternică a mucoasei se administreza sub forma de comprimate sau capsule
enterosolubile (acestea sunt acoperite cu un înveliş relativ insolubil la pH mic (acetoftalat
de celuloza ), dar se dizolva la pH-ul mai mare mare din intestin.
P r e p a r a t e l e r e t a r d - capsule sau comprimate- realizează eliberarea lentă
a substanţei active, absorbţia intestinală şi implicit efectul fiind lente şi prelungite. Aceste
preparate se obţin prin mai multe metode:
- acoperirea depozitului de substanţă activă cu membrane, care se dizolvă lent;
- înglobarea substanţei active într-o matrice, care determină eliberarea treptată.
- polistratificarea comprimatelor - straturile de substanţă activă alternează cu straturi de
invelis inactiv, care se dizolva mai incet, realizandu-se astfel eliberarea lenta a
substanţeiactive.
Figura nr. 4. Schema proceselor care influenteaza disponibilitatea medicamentelor
administrate oral

2.2.2. Administrarea prin injectare

Avantajul acestei administrări constă în absorbţia rapidă şi completă, ceea ce o


recomandă în cazurile de urgenţe şi pentru medicamentele cu absorbţie enterală
insuficientă. Dezavantajul acestei administrări constă în tehnica mai complicată a
administrării, implicând asepsie şi personal calificat.
Calea subcutanată
Medicamentele injectate subcutanat, ca şi cele injectate intramuscular difuzează
local în ţesutul conjunctiv şi apoi trec în sânge. Moleculele cu masă moleculară sub 3 000
(relativ mici) sunt preluate direct în capilare, iar cele cu mase moleculare de peste 20 000,
trec la început în vasele limfatice.
Se injecteaza subcutanat: substanţe usor solubile, neiritante, active in doze mici,
substanţe coloidale şi mai rar suspensii. Vehicul poate fi: apa distilata, solutia clorurata
izotonica, uleiuri, eterul(mai rar). Preparatele trebuie să fie sterilizate. Injectarea soluţiilor
iritante, inclusiv hipotone, hipertone, prea acide sau prea alcaline sunt dureroase şi pot
provoca necroză locală sau abcese sterile.
În general, injecţiile subcutanate sunt relativ dureroase, deoarece inervaţia
subcutanată este bogată. Injectiile subcutanate se absorb mai incet decat cele
intravenoase sau intramusculare, insa efectul este mai de durata.
Solutiile hipotonice se absorb mai repede decat cele hipertonice, soluţiile in uleiuri
vegetale se absorb mai bine decat in parafina, soluţiile coloidale si suspensiile se absorb
cel mai incet. Insulinele lente, formate din microcristale de Zn-insulina sunt un exemplu de
preparat retard, injectabil subcutanat.
O alta modalitate de a asigura un efect prelungit constă in implantarea sub piele de
pelete, in care sunt incorporate diverse substanţe active, de exemplu testosron sau alti
hormoni. Implantele subcutanate cu substanţe solide sau cristale in suspensie ale
preparatelor endocrine au o absorbtie si durabilitate de saptamani - luni. Implantele plate
se absorb mai repede decat cele sferice.
În medicina veterinara, injectarea hipodermică (subcutanată) se foloseşte în mod
frecvent.
Calea intramusculară
Injectarea în muşchi prezinta urmatoarele avantaje:
- absorbtia este mai usoara si mai rapida decat pe calea subcutată deoarece tesutul
muscular este mai vascularizat iar solutiile respective se gasesc sub o presiune mai mare
de cat cele injectate subcutanat;
- efectul iritant este mai mic.
În schimb, complicaţiile infecţioase sunt mai frecvente pentru injecţiile
intramusculare, cele mai grave fiind infecţiile cu anaerobi, favorizate de substanţele
vasoconstrictoare. De asemenea injectarea intramusculară prezintă riscul injectării
accidentale intravenoase.
Această cale de administrare se aplică mai ales pentru:
- substantele care se absorb greu dacă sunt administrate subcutanat;
- substanţe greu solubile, uleioase, coloidale, suspensii;
- substanţe iritante pentru calea subcutanată.
O particularitate a administrării pe cale intramusculară o constituie posibilitatea
realizării de preparate depozit sau preparate retard. Acestea se obţin prin injectarea în
muşchi a unor soluţii uleioase sau suspensii microcristaline în apă, care formează depozite
locale din care substanţa activă se dizolvă treptat în lichidul extracelular, de unde este
preluată în sânge. Un exemplu este benzatinpenicilina (moldaminul) care, injectată
intramuscular sub formă de suspensie, eliberează încet, prin hidroliză, benzilpenicilina
solubilă. Concentraţiile sanguine de antibiotic astfel obţinute sunt relativ joase, dar active
timp îndelungat.
Absorbtia medicamentelor injectate subcutanat sau intramuscular este:
- îngreunata de: edeme puternice ale tesutului, imobilizarea, insuficienta cardiaca,
renala, prezenţa unor substante vasoconstrictoare (simpatomimetice), prezenţa unor
substanţe cu propietati osmotice scazute (polivinilpirolidona);
- favorizată prin: masaj local, căldură, prezenţa unor substanţe vasodilatatoare,
adaugarea de hialuronidază in lichidul injectabil care dimimuează in acelasi timp şi reactiile
inflamatorii, durerea, etc.
În general, doza administrată pe cale subcutanată sau intramusculară este de 2 - 3
ori mai mica decat cea administrată per os.
Calea intravenoasă permite introducerea medicamentelor direct în circulaţia
sanguină, fiind cea mai rapidă cale de pătrundere în organism, avantaj important atunci
când se urmăreşte un efect de urgenţă. Astfel, sunt evitate unele piedici in absorbtie
(tesutul conjunctiv sau muscular) şi secretiile digestive, dar nu şi bariera hepatica.
Doza administrată poate fi controlată exact şi, la nevoie, prin perfuzii, se poate
asigura un nivel sanguin constant timp îndelungat sau introducerea unor cantităţi mari de
lichid.
Calea intravenoasă se practica şi atunci cand medicamentele nu pot fi administrate
pe alta cale, din cauza descompunerii sau a actiunii iritante.
Introducerea medicamentelor pe această cale trebuie făcută cu precauţie. Injectarea
prea rapidă poate provoca reacţii adverse grave, datorită invadării bruşte a inimii cu
concentraţii mari de medicament;, de aceea se recomandă ca introducerea în circulaţie să
se facă în cel puţin un minut, timpul necesar unui circuit complet al sângelui. În general,
suspensiile şi emulsiile obişnuite nu se injectează intravenos pentru că pot provoca
embolii. Alte accidente posibile pot fi reacţiile anafilactice sau anafilactoide, reacţiile
hemolitice, frisonul şi reacţiile febrile datorate prezenţei pirogenilor în soluţiile
injectate. De asemenea cantităţi excesive de lichid pot creşte presiunea arterială şi pot
provoca insufucuenţă cardiacă.
La animale mari si rumegatoarele mici injectia se executa in vena jugulara. La caini
si la pisici in vena safena, la iepuri in vena auriculara. In cazuri rare, cand injectarea
intravenoasa nu poate fi executata multumitor, se executa injectii intraperitoneale, mai ales
la animale mici si la porci.
Alte căi de administrare prin injectare mai sunt:
- calea intraarterială, rezervată pentru substanţele radioopace folosite în diagnosticul
radiologic şi pentru substanţe citotoxice ce se injectează uneori regional, a nivelul
extremităţilor sau ficatului ce prezintă tumori, sau pentru metaboliţi protectori faţă de
substanţe citotoxice (de exemplu pentru măduva hematopoietică). Riscurile prezentate în
plus de această cale de administrare, faţă de injectarea intravenoasă, sunt: tromboza,
spasmul arterial, ischemia acută a ţesuturilor irigate de artera respectivă.
- calea intraperitoneală, mai frecvent folosită la animale, la care se practică injectarea şi
în alte seroase ca cea intraarticulară, pe care se administreaza cortizon şi hidrocortizon în
cazuri de artrite. La om, serveşte ocazional la introducerea de substanţe citotoxice sau de
radioizotopi la bolnavii cu tumori abdominale sau ascită; injecţia este foarte dureroasă (se
face anestezie locală) şi prezintă risc de infecţii şi aderenţe.
- calea intrarahidiană, care presupune introducerea soluţiei medicamentoase printre
vertebre, în spaţiu L2-L5, subarahnoidian. Soluţia injectabilă se amestecă cu lichidul
cefalorahidian, pentru a evita concentraţii şi volume prea mari. Astfel se realizează
rahianestezia.
- calea intraventriculară este un procedeu de excepţie, folosit uneori pentru
administrarea de citotoxice în cazul tumorilor cerebrale sau de antivirale, în cazul
encefalitelor virotice acute.
- injectarea intracardiacă se foloseşte numai în cazuri extrem de grave, ca de
exemplu pentru administrarea adrenalinei în cazuri de colaps cardiac.
2.2.3. Administrarea bucală sau sublinguală

Comprimatele bucale se introduc în şanţul dintre gingii şi mucoasa obrazului sau


sub limbă. Acestea se desfac şi eliberează local substanţa activă care se absoarbe prin
mucoasa bucală care este foarte bine vascularizată. Pe aceast se administrează numai
medicamentele liposolubile, capabile să traverseze membranele. Moleculele substanţei
active trec direct în circulaţia sistemică, fără a ajunge întâi în ficat ca în cazul absorbţiei din
intestin, ceea ce poate permite evitarea în parte a procesului de bioinactivare metabolică.
Viteza de absorbţie este de regulă mare, efectul instalându-se rapid (comprimatele de
nitroglicerină pot opri în câteva minute criza anginoasă). Pe această cale se pot administra
şi unii steroizi (metiltestosteronul) care sunt instabili la pH-ul sucului gastric şi de
asemenea sunt inactivaţi rapid în ficat.

2.2.4. Administrarea rectală


Această cale de administrare presupune introducerea medicamentelor în rect, sub
formă de supozitoare sau de clisme, urmindu-se efecte locale sau sistemice. Absorbţia
este relativ lentă şi uneori inegală, dar ficatul este evitat, întrucât venele hemoroidale
inferioară şi mijlocie nu drenează în circulaţia portală. Calea rectală se recomandă pentru
efecte sistemice atunci când atunci când administrarea orală nu este posibilă datorită
vomei sau a altor tulburări gastro-intestinale, când medicamentul este puternic iritant
pentru mucoasa gastrică sau când este inactivat de sucurile digestive. De asemenea
aceast se foloseşte in cazuri de greutate in deglutitie, la copii, la animale care muscă, la
oameni in stare de inconstienta.
Substantele administrate pe cale rectală se absorb mai greu, de aceea se folosesc
doze mai mari cu 25 - 50% decat cele administrate per os.

2.2.5. Administrarea prin inhalaţie

Medicamentele introduse pe c a l e r e s p I r a t o r I e ajung în plămâni, de unde


se absorb masiv şi foarte repede in sange, datorită suprafetei mari si a bogatiei retelelor
capilare a tesutului alveolar (cateva sute de mi2 la animale mari, 50 –60 m2 la om, caini
mari, etc. Bariera hepatica este astfel evitata, iar efectul farmacodinamic se instalează
aproape la fel de rapid ca după injectarea intravenoasă.
Prin această modalitate se administrează anestezicele generale gazoase şi alte
medicamente care sunt gaze sau lichide volatile
Aerosolii se administrează de asemenea prin inhalare. Propulsarea pe căile
respiratorii se face cu ajutorul unor dispozitive de aerosolizare a soluţiilor, suspensiilor sau
pulberilor, prin intermediul unui gaz sau lichid volatil menţinut sub presiune, cu un suflu de
aer, sau prin aerul inspirat, pentru anumite sisteme de administrare a pulberilor. Particulele
lichide sau solide se depun pe tot parcursul căilor respiratorii, cele mai mari de 10 microni
rămnnd pe mucoasa nazală, iart cele mai mici de 1 micron ajungând în bronhiole şi alveole
şi fiind expirate în proporţie mare. Dimensiunea optimă pentru a se ajunge la nivelul
bronhiolelor este de 8 microni. Oprirea voluntară a expiraţiei după inhalare, favorizează
depunerea pe pereţii bronhoalveolari. Această modalitate de administrare are avantajul că
asigură o acţiune predominant locală, la nivelul căilor aeriene. Absorbţia este de regulă
limitată, concentraţia în sânge fiind mică pentru dozele uzuale, ceea ce evită efectele
sistemice şi micşorează riscurile toxice. Exemple de medicamentele administrate în
aerosoli sunt bronhodilatatoarele stimulante betaadrenergice şi anticolinergice,
glucocorticoizi, etc.
In medicina veterinara, absorbţia medicamentelor la nivelul căilor respiratoriie are
intrebuintari restranse si se datorează administrării prin:
- inhalatii, in cazul anestezicelor generale volatile;
- fumigatie - pentru actiuni locale asupra cailor respiratorii (mai putin eficace la
animale decat la oameni).
- propulsare sub forma de aerosoli (penicilina si unele antibiotice);
- intratraheal, prin injectii, in cazul strangilozei pulmonare.

2.2.6. Aplicarea locală pe mucoase şi piele

Aplicarea pe mucoase se utilizează pentru obţinerea de:


- efecte locale (aplicarea pe mucoasa conjunctivala, orala, faringiana, rectala,
uretala, vezicala, vaginala).
- rareori efecte sistemice (aplicarea pe mucoasa nazala a preparatelor de hormon
antidiuretic)
Aplicarea pe piele permite pătrunderea lentă a substanţelor solubile în grăsimi, cele
hidrosolubile fiind oprite de stratul extern, cornos. Folosirea unui vehicul uleios şi
fricţionarea locală favorizează absorbţia. Pansamentele ocluzive uşurează pătrunderea
prin piele, ca şi leziunile sau infalamaţiile pielii. De regulă, aplicarea pe piele realizează
efecte locale, dar în conditiile unei absorbtii crescute, pot aparea reactii adverse sistemice
cu caracter toxic.

S-ar putea să vă placă și