Sunteți pe pagina 1din 3

Afectiuni articulare

11:22 Admin.

Bursitele sunt asociate frecvent cu hallux valgus, care apare ca urmare a purtării de
încălţăminte cu toc înalt de timpuriu, ceea ce duce la deplasarea degetului mare de la
picior în interior. Ca rezultat pot să apară căluşuri, bătături, abraziuni ale pielii sau
ulceraţii. Suferinţa poate fi uşurată prin folosirea de încălţăminte special căptuşită şi care
este largă în faţă.

HALLUX VALGUS
Hallux valgus este o umflătură ce apare între degetul mare şi primul os metatarsian,
provocată de încălţămintea necorespunzătoare. Portul unor pantofi speciali, adecvaţi,
căptuşiţi pe interior, poate diminua durerile şi poate uşura mersul, dar uneori numai inter-
venţia chirurgicală poate rezolva problema.
HALLUX RIGIDUS
Hallux rigidus este o afecţiune dureroasă, în care apare o rigiditate la nivelul articulaţiei
meta-tarso-falangiene a halucelui.
Aceasta provoacă frecvent o invaliditate a celor suferinzi, care sunt incapabili să mişte
normal halucele. Această afecţiune este legată de osteoartrită şi pacienţii pot beneficia de
tratament anti-artritic.

Montul reprezintă o inflamaţie a articulaţiei dintre falanga degetului mare de la picior


şi osul metatarsian şi se formează sau se exacerbează din cauza unor pantofi
necorespunzători.
Femeile care poartă regulat încălţăminte cu toc înalt sunt mai
predispuse la formarea de hallux valgus la vârste înaintate. Această afecţiune poate
afecta grav mersul.

Prevenirea Afectiuimilor Piciorului


Pentru prevenirea afecţiunilor piciorului pot fi luate anumite măsuri. Acestea cuprind:
■ Portul de încălţăminte corespunzătoare, care să îmbrace bine piciorul, în tinereţe şi mai
târziu, pe tot parcursul vieţii de adult - această măsură va minimiza problemele ce pot să
apară mai târziu, odată cu înaintarea în vârstă.
■ O igienă meticuloasă a piciorului -aceasta este importantă în special la persoanele în
vârstă.
■ Uscarea corectă a picioarelor, în special a spaţiilor interdigitale, după baie.
■ Tăierea atentă a unghiilor şi îndepărtarea cu grijă a bătăturilor.
■ Aplicarea unei tehnici corecte de tăiere a unghiilor - fără a lăsa margini ascuţite sau
ascunse, ce pot creşte în ţesuturile din jur.
■ Protejarea zonelor de frecare ale monturilor şi degetelor mari de la picioare, care sunt
deplasate, de traumatisme.
■ Indepărtarea regulată a ţesturilor moarte de la marginile unghiilor, odată cu îngrijirea
periodică a unghiilor.

■ Asigurarea că orice plagă sau zonă de inflamaţie la nivelul degetelor sau pielii de pe
picior este tratată cu seriozitate, de către un profesionist. Pacienţii cu diabet trebuie să
acorde o atenţie specială îngrijirii picioarelor.
Ei trebuie să:
■ Fie foarte atenţi şi să evite traumatismele sau infecţiile la nivelul picioarelor;
■ Primească îngrijiri medicale regulate de la un specialist cu experienţă în tratamentul
persoanelor diabetice;
■ Ceară ajutor de specialitate pentru orice infecţie sau leziune ce afectează piciorul;
■ Controleze periodic starea picioarelor sau, dacă sunt incapabili să o facă, să roage pe
altcineva să le controleze zilnic;
■ Nu folosească sticle cu apă fierbinte pentru a-şi încălzi picioarele.
O bună Igienă a picioarelor va ajuta la evitarea afecţiunilor la acest nivel. Controalele
regulate permit identificarea şi rezolvarea din timp a oricărei probleme apărute.

S-ar putea să vă placă și