Revoltele tinerilor furioși

Astăzi lumea arabă se confruntă cu o serie de revolte care ne amintesc de căderea

comunismului în 1989. Mai mult chiar decât în Europa Centrală și de Est, revoltele arabe
sunt rezultatul mobilizării a milioane de tineri din regiune. De la Mohamed Bouazizi, tânărul
vânzător al cărui suicid disperat a marcat începutul crizei, până la tinerii care ies în stradă
în Tripoli în ciuda represiunii criminale, nemulțumirea lor e provocată în special de
incapacitatea regimurilor lor de a le oferi perspectivele unei vieți mai bune .

În ciuda tuturor ideilor preconcepute privind lipsa de aptitudini a societăților arabe de

a îmbrățisa regimuri democratice, iată, tinerii arabi protestează pentru a cere alegeri
înlăturarea dictaturilor, organizarea de alegeri libere și instaurarea unor regimuri democratice.
Dacă inițial revoltele păreau să aibă succes în doar două regimuri șubrede, curajul și insistența
tinerilor libieni, ne fac să credem că asistăm la o prăbușire în domino a dictaturilor, un 1989
arab. Așa cum ne-o arată gestul lui Bouazizi dar și cifrele demografice și ale șomajului din
Orientul Mijlociu și Nordul Africii, una dintre cauzele revoltelor este incapacitatea
guvernanților de a-i face pe tineri să profite de timida creșterea economică pe care o
înregistrau țările din zonă.

Dinamica de neoprit a demografiei a provocat în zonă ocazia unei noi renegocieri a

contractului social dintre stat şi cetăţeni. Teoria masa critică de tineri propusă de sociologul
german Gunnar Heinsohn (Youth bulge theory) arată că în țările în care cel puţin 30% din
populaţie are sub 30 de ani şi nu este integrată pe piața muncii, şansele unor convulsii sociale
sunt extrem de mari. Fără a reduce totul la demografie, vedem că multe dintre conflictele
sângeroase ale lumii actuale sunt legate de zonele cu fertilitate galopantă. Conform unui
studiu al Population Action International, 80% dintre războaiele dintre 1970-1999 au avut loc
în regiunile în care proporția tinerilor fără mijloace de trai era semnificativă. Tinerii șomeri
oferă un bazin de recrutare pentru miliţii, organizaţii paramilitare, madrase şi mișcări
protestatare. În țări din zona Caucaz, nordul Africii sau Orientrul Mijlociu, sporul demografic
aduce noi şi noi generații de tineri furioşi.
Acceași situație o întâlnim și în țările afectate de revolte. Îm Algeria şi Maroc vârsta
medie a populației este de 26 de ani iar în Tunisia de 29,1 ani, spre deosebire de țările Uniunii

1
 ∗
Europene unde media este 40,6 ani. Egiptul, cea mai populată țară a Africii de Nord are 80-
82 milioane locuitori dintre care 33% au între 0-14 ani , peste 60% între 14-64 şi doar 4,3%
peste 65.
Povestea nu este spusă decât pe jumătate. Unii dictatori, așa ca Ceaușescu, își doresc o
populație numeroasă care să susțină dezvoltarea economiei. Însă în țările din Orientul
Mijlociu surplusul de oameni nu face decât să se adauge unor probleme deja existente cum ar
fi şomajul. Actualmente, rata șomajului în zona Orientului Mijlociu și Africii de nord este de
10%. Dacă în statele est-asiatice mâna de lucru multă şi ieftină a putut crea o economie care
să absoarbă investiţiile străine, în zona discutată singura industrie a devenit cea a şomajului.
În Egipt aceasta atinge procentul alarmant de 30% și mai mult de jumătate din populație
subzistă cu mai puțin de 5 dolari pe zi, în timp ce 20% din populaţie trăiește sub nivelul
sărăciei. De asemenea, în Algeria rata şomajului este de 12 procente iar populaţia sub limita
sărăciei de 23%.
Și totuși statele din zonă cheltuiesc sume semnificative din buget pentru educaţie iar
rezultatul a constat în crearea unei clase de tineri absolvenţi conectaţi la Internet, care sunt
informați și pot compara situația în care trăiesc ei cu cea din Europa și care nu au nici un fel
de perspectivă. Tunisia, ţara care inspirat revoltele cheltuieşte 7,3% din PIB pe educaţie, mai
mult decât SUA, Israel sau Finlanda, însă pentru că PIB-ul Tunisiei este modest, suma în
cauză nu este nici ea semnificativă. Emblematic pentru un asemenea sistem de învăţământ
este privilegierea cantităţii în detrimentul calităţii: 30% din absolvenţii ciclului liceal își
doresc să urmeze studii universitare, însă 60% dintre ei nu promovează examenele de intrare.
Asemeni României interbelice unde câteva vârfuri reprezentau excepţiile unui traseu
educaţional marcat de abandon, şcoala arabă reproduce în sânul ei diferenţele din cadrul
social. Frustrarea este cu atât mai mare pentru cei în cazul cărora orizontul speranţelor se
umple cu angoasă sub otrava neputinţelor imediate- aceşti posesori de diplome superioare
reprezintă circa 20% din şomerii algerieni, tunisieni şi marocani (19,8%, 20% şi respectiv
21,6%). Regii şi şomerii au ceva în comun: şi unii şi alţii sunt în afara muncii; unii colectează
impozite iar alţii cer protecţie socială; la primii există privilegiul de a declara războaie, la cei
din urmă apare necesitatea revoltei. Ca o contra-industrie, şomajul produce contestare
devenind ținta măsurile coercitive din partea statului şi leagănul terorismului.

*∗Population age structure indicators, 2009.png

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?
title=File:Population_age_structure_indicators,_2009.png&filetimestamp=20110210124306

2
 Silviu Petre
Doctorand SNSPA
Cercetător la Centrul de Studii Est Europene şi Asiatice, Bucureşti
Pentru a citi în continuare:

ELLEN KNICKMEYER, SIDI BOUZID, The Arab World's Youth Army, Pulitzer
center on Crisis Reporting, http://pulitzercenter.org/articles/tunisia-riots-revolution-
mohamed-bouazizi-arab-worlds-youth-army#

Jayshree Bajoria, Demographics of Arab Protests, Council on Foreign Relations, February 14,
2011, http://www.cfr.org/egypt/demographics-arab-protests/p24096

Graham E.Fuller, The youth factor: The new demographics of the Middle
East and the implications for US Policy, 18 Jan 2003,
http://www.brookings.edu/fp/projects/islam/fuller2003.pd

Safaa El-Tayeb, Nagah Hassan Al-Bassusi: Youth livelihood opportunities in Egypt,

Population Council, Cairo, 2001, http://www.popcouncil.org/pdfs/EgyptLive.pdf