Sunteți pe pagina 1din 12

Silviu Petre

Pentru un altfel de secol XX :


Intervenţia aliaţilor în Rusia Primului Război Mondial

Strategia trebuie să îşi croiască drumul printre război şi pace;


economia prin tensiunea dintre capital şi muncă ; libertatea printre
anarhie şi armonie iar istoria printre adevăr şi prestigiu. Pentru că cel
mai mare duşman al adevărului în cazul ştiinţei istoriei nu este
minciuna ci prestigiul. Aura unui fenomen care ne osifică curiozitatea şi
creează mituri intacabile. Aşa este cazul secolului XX unde ştiinţa nu a
slujit adevărul ci a întreţinut o propagandă pe care vechii şamani ar fi
fost geloşi. Subjugaţi de simplitatea manualelor şcolare şi, ulterior, a
documentarelor care se inspiră din acestea, vedem istoria ca pe o
poveste liniară, limpede. Ea este însă o succesiune de probabilităţi
care se încheagă într-un fel şi nu în altul. Un trunchi de fapte consumate ce
coexistă cu vlăsarii avortaţi ai contrafactualului ("ce ar fi fost
dacă ?").Un astfel de exemplu ce invită la meditaţie este şi intervenţia
aliaţilor în Rusia Războiului Civil între anii 1917-1922. Având scopul
iniţial de a opri expansiunea germană spre răsărit şi ulterior de a stopa
comunismul, reuşita Antantei ar fi ţesut un cu totul alt secol XX. Unul în
care comunismul ar fi fost doar un proiect utopic.
Studiul de faţă va avea trei părţi : în prima voi discuta cauzele Primului
Război Mondial. Cea de-a doua va trata zbucnirea Revoluţiei din
Octombrie 1917. A treia se va ocupa de apariţia gărzilor Albe şi
intervenţia Antantei. Partea finala va reflecta asupra deznodământului
intervenţiei.

I. Cauzele Primului Război Mondial


Cauzele Primului Război Mondial sunt multiple dar legate unele de
altele :
- pentru teologi şi filozofi este vorba de o criză a conştiinţelor

1
(Nikolai Berdiaev ; Oswald Spengler);1
- istoricii şi sociologii găsesc explicaţia într-o anumită distribuţie
de putere în sistemul internaţional (I.Wallerstein, Modelski, Hans
J.Morgenthau, Kenneth Waltz, Robert Gilpin, Stephen Walt, Joseph
J.Nye);2
- autorii de tradiţie liberală sau neoconservatoare văd răspunsul în
coexistenţa dificilă dintre democraţii şi autocraţii (Michael
W.Doyle ; Donald+ Robert Kagan, Amos Perlmutter);3
- o explicaţie parţială ar putea fi şi rivalitatea acerbă dintre imperii
(Niall Ferguson);
- Adepţii imperialismului social (John A.Hobson) văd în război nu
atât o acţiune pentru obţinerea de glorie şi bogăţii cât o terapie
de şoc pentru a unifica naţiunea şi a rezolva conflictele interne.4
- nu trebuie deasemenea să uităm ideologiile extreme, naţionalismul şi
socialismul sau cursa terifiantă înarmărilor.
O medie aritmetică a tuturor cauzelor de mai sus a putea fi căutată
însă în fenomenul creşterii puterii statului. În ciuda unor opoziţii
ireductibile, atât marxiştii cât şi libertarienii (Karl Kautsky, Rudolf

1 N.A.Berdiaev, The end of Europe (1915) http://www.berdyaev.com/berdiaev/berd_lib/1915_195.html. şi


NA.Berdiaev, Thoughts about the nature of war (1915),
http://www.berdyaev.com/berdiaev/berd_lib/1915_197.html
2 Mihail E. IONESCU, După hegemonie. Patru scenarii de securitate pentru Europa de
Est in anii ’90, Scripta, Bucueşti, 1993, pp.7-30 şi passim. Robert GILPIN, War and change in
world politics, Cambridge ; New York ; Sydney [etc.] ;
Cambridge University Press, 1987
3 Lloyd AMBROSIUS, Wilsonianism. Woodrow Wilson and his legacy in American foreign relations,
Palgrave MacMillan, New York, 2002, p.89.
4 John A.Hobson, Socialistic imperialism, International Journal of Ethics, Vol.12 No.1, October 1901,
pp.44-58. John Hobson, Why the war came as a surprise? Political Science Quarterly, Vol.35 No.3,
September 1920, pp.337-359. http://www.marxists.org/archive/hobson/1920/09/war.htm#top
Hilferding5// Murray N.Rothbard, Ludwig von Mises, Paul Johnson6) găsesc în
expansiunea centralismului statal o trăsătură a modernităţii cu
profunde consecinţe asupra restrângerii drepturilor individuale şi

militarismului.7 Evident, războaiele au existat încă din epoca tribală şi
s-au purtat cu pumnale de silex înainte de se inventa armele atomice.
Extinderea statului a înregimentat însă tot mai mult populaţia. Naţionalismul
secolelor XIX-XX a înmănunchiat cumva dorinţa de glorie a politicienilor
cu interesele financiare ale capitalismului şi cu nevoile omului de rând.
Metaforizând, putem vedea statul modern ca pe o uriaşă corporaţie care produce
servicii în domeniul securităţii şi a cărei activitate supremă devine
războiul. Graniţa dintre cetăţean şi soldat se estompează. Serviciul
militar obligatoriu devine un route de passage.

Cifrele de jos redau volumul crescând al războiului modern judecat la
capitolele 1) efectiv militar şi 2) costuri în bani :

5 Karl KAUTSKY, Terrorism and Communism. A Contribution to the Natural History of Revolution, The
National Labour Press Ltd, Charlottenburg, Berlin, June 1919.
Rudolf HILFERDING, Finance Capital. A Study of the Latest Phase of Capitalist Development. Ed. Tom
Bottomore (Routledge & Kegan Paul, London, 1981). Rudolf Hilferding, State Capitalism or Totalitarian
State Economy, The Modern Review, June 1947, pp. 266-271 www.marxists.org
Ironic poate să pară că şi Leon Troţki denunţă creşterea puterii birocratice în Rusia
şi îl învinovăţeşte pe Stalin pentru că ar fi deturnat adevăratul mesaj al socialismului
în favoarea absolutismului personal: Leon Trotsky, The Revolution Betrayed. What is the Soviet
Union and Where is it Going?(1936), www.marxists.org
6 Ludwig von MISES, Omnipotent Government. The rise of Total state and Total war, Princeton
University Press, New Haven, 1944, http://mises.org/books/og.pdf
Murray N. Rothbard, War, Peace, and the State, first published 1963, at LewRockwell.com.
http://www.lewrockwell.com/rothbard/rothbard26.html
Murray N.Rothbard, World War I as fulfillment. Power and the intellectuals, The Journal of Libertarian
Studies, Vol IX, No.1, Winter 1989, pp.81-125 http://mises.org/journals/jls/9_1/9_1_5.pdf.
7 Kevin A. Carson, AUSTRIAN AND MARXIST THEORIES OF MONOPOLY-CAPITAL, A
Mutualist Synthesis, http://www.mutualist.org/id10.html. Joseph R. Stromberg, "The Role of State
Monopoly Capitalism in the American Empire," Journal of Libertarian Studies Volume 15, no. 3 (Summer
2001), pp. 57-93. Available online at http://www.mises.org/journals/jls/15_3/15_3_3.pdf
Randall G. Holcombe, THE GROWTH OF THE FEDERAL GOVERNMENT IN THE 1920S, The Cato
Journal, Vol.16, No.2,an?, http://www.cato.org/pubs/journal/cj16n2-2.html
*∗Am putea face o discuţie de sine stătătoare despre fascinaţia multora dintre oamenii
vremii pentru etatism. Vezi în acest sens teza de doctorat a lui Vasile Marin, membru marcant al
Mişcării Legionare : Vasile MARIN, Fascismul : organizarea constituţională a statului corporativ
italian, cuv. înainte de Ioan Scurtu, Bucuresti, Majadahonda, 1997
Å⊕Pentru a fi fideli celor spuse mai spus ar trebui să vorbim doar de războaiele duse de
statele naţionaliste moderne.

3
- dacă în secolul XVII armatele de mercenari ale lui Mihai Viteazul,
Wallenstein sau Gustav Adolf fluctuau între 10-30.000 de soldaţi,
Frederic cel Mare a extins armata la 200.000 de soldaţi.
Napoleon avea la Waterloo 60.000 de oameni sub ordin8 iar Turcia
opunea aliaţilor ruso-români la Plevna 150.000 de trupe. În 1914
Puterile Centrale posedau circa 3,4-3,5 milioane de oameni iar aliaţii antanţi
peste 6 milioane.9 România se prezenta în 1916 cu o armată
defectuos echipată ce ajungea la vreo 800.000 soldaţi şi trupe
auxiliare.
- estimat la 208.600.000.000$ (valoarea din 1913), Primul Război
Mondial surclasa de departe orice alt conflict din istoria modernă.
Războaiele lui William II, regele Angliei costaseră 150.000.000$ ;
cele ale reginei Ana : 250.000.000$; cele ale lui Napoleon 6
mld$ ; războiul din Crimeea- 350.000.000$ iar cel anglo-bur(1899-1902): 1,5
mld$.10

II. Rusia în Revoluţie


Preluând logica lui Toqueville asupra lui 1789, putem spune că Revoluţia
Rusă a desăvârşit ceea ce urmărea ţarismul. În 1914 Imperiul Tarist
intră într-un război în numele panslavismului. Război care îi va aduce
pierirea dar va înscăuna la putere un regim ce susţinea un mesianism
încă mai extins decât panslavismul: marxism-leninismul cu vocaţie
planetară.
Însă povestea poate nu ar trebuie spusă de aici, ci începând din
Germania. Vina Germaniei asupra declanşării celor conflagraţii a fost
aprig discutată de istoriografia secolului XX. Fără a fi fost ea unica
vinovată, Germania a fost focarul unei dialectici faustiene cu efect de

8 Manole NEAGOE, Mari bătălii din istoria lumii, Vol II, Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1974, p.96
9 Ibidem , p.140
10 Harvey E.FISK, The inter-ally debts. An analysis of war and post-war public finance 1914-1920,
Bankers Trust Company, New York/Paris, 1924, pp.1-4
bumerang asupra destinelor teutonice. În Germania s-a născut
marxismul iar Partidul Social-Democrat a ajuns cel mai puternic din Europa./
Germania wilhelmiană va susţine o Austro-Ungarie şubredă şi
inechitabilă care va atrage Berlinul într-o aventură nefericită./ Statul
Major German va specula sentimentele revizioniste mexicane
atrăgându-şi până la urmă intervenţia Americii în război./ Dar cea mai
importantă anti-teza la planurile germane a stat în decizia Statului
Major German de a-l sprijini pe Lenin&Co în 1917 pentru a ajunge în
Rusia şi a răsturna regimul lui Kerensky. Acesta se instalase în februarie
1917 în locul monarhiei ţariste. Scopul lui Kerensky, de sorginte social-
democrată, era reforma agrară în interior şi continuarea efortului de
război alături de Antantă. Regimul bolşevic va ajunge în 1945 la Berlin
şi va subjuga o parte a ţării pentru două generaţii. Dar la momentul
1917-1918 lovitura de stat bolşevică ar fi eliberat armata germană de
grijile frontului estic pentru a putea înfrunta cu toate forţele ofensiva
anglo-franco-americană. Deasemenea, un regim slab şi docil în Rusia,
mai ales după tratatul de la Brest-Litovsk (3 martie 1918), părea să
împlinească visul german al unui Lebensraum balto-slavic. Într-o figură
de stil putem spune că iniţiativa Berlinului a fost o acţiune de preluare
şi achiziţie (mergers&aquizitions) cu ajutorul unei mişcări sindicale
mituite (comuniştii).

III. Aliaţii şi iniţiativa intervenţiei


O explicaţie marxistă asupra intervenţiei Antantei în Rusia de partea
Albilor nu ne duce prea departe. Este la îndemână să considerăm
intervenţia aliată în Rusia mânată de dorinţă recuperării creanţelor
contractate de guvernul ţarist de dinainte de octombrie 1917. 11
11 Neputinţa Rusiei de a susţine cum se cuvine războiul contra Puterilor Centrale se
poate vedea şi în costuri. Astfel, dacă luăm în calcul costul integral al războiului ca
procentaj alocat fiecărei ţări avem : Marea Britanie (36,7%), Franţa (16,07%), SUA
(29,67%), Rusia (9,29%- 5.360.000.000$). [p.18]
În ianuarie 1914 datoria directă a Rusiei se ridica la 4.541.000.000$ dintre care
1.594.000.000$ faţă de firmele străine constructoare de căi ferate. [p.106]. De la
începutul războiului până la 1 septembrie 1917 datoria Rusiei faţă de Aliaţi era de

5
Tribulaţiile şi tărăgănarea de a trimite trupe precum şi lipsa de voinţă
în a zdrobi bolşevismul infirmă (cel puţin parţial) paradigma marxistă.
Marxismul ar avea o şansă la pledoarie mai mare nu la capitolul
securizării capitalului cât la acela al lichidării unui virus care frisona
partidele socialiste şi lumea sindicală din propriile ţări de origine
(Franţa, Belgia, Italia, SUA, Canada, România etc)- statele occidentale s-au
simţit obligate să nimicească sirena bolşevismului la locul de naştere al
acesteia.12
Cruciada Antantei s-a conturat într-un climat de necunoştinţă,
ideologie (aversiunea faţă de bolşevism) şi necesităţi tactice-> Cum
expansionismul kaiserist era principala preocupare, Aliaţii au oscilat
între un flirt cu Troţki (la care şi acesta a consimţit din cauza poziţiei
precare iniţiale) şi ofensiva clară împotriva noilor stăpâni de la Petrograd ! De
abia odată cu capitularea germană în pădurea Compiègne (11 nov.1918) am putea vorbi,
în termeni contemporani de un război asimetric, unul împotriva terorismului încarnat de
comunism. Însă înainte de a merge mai departe trebuie să clarificăm termenii
folosiţi : Aliaţii reprezentau un singur substantiv doar pentru tânărul
regim comunist în luptă pentru supravieţuire. Dacă privim de sus, din
satelitul istoriei, vedem că intervenţia din anii 1918-1920/’22 seamănă
nu atât cu o misiune ONU ori NATO, cât cu vânzoleala Războiului de
Treizeci de Ani unde cu greu putem distinge blocurile rivale.
De aici înainte putem împărţi firul epic în două tronsoane : A. ridicarea

20.092.000.000$. Plasamentele totale, pe tot timpul războiului ale Marii Britanii spre
Rusia s-au ridicat la 2.733.000.000$ dintre care 496.000.000$ în prima parte (1914-1915).
[p.138]. Ultima tranşă fusese livrată după lovitura de stat Comitetului Naţional Rus
din Londra (47.000.000$). [p.140]
Şi Statele Unite vor deschide un cont de 325 milioane dolari faţă de Rusia. Prima
tranşă a fost livrată pe 6 iulie 1917 şi valora 35.000.000$ [p.146]. Harvey E.FISK, op.cit.
12 Benjamin Isitt, Mutiny from Victoria to Vladivostock. December 1918, The Canadian Historical
Review, 87, 2, June 2006, pp.224-264
http://isitt.files.wordpress.com/2008/11/mutiny-from-victoria-to-vladivostok-december-1918.pdf
Benjamin Isitt, Searching for Workers Solidarity: The One Big Union and the Victoria General Strike of
1919, Labour/Le Travail, Fall 2007,No.60, pp.9-42 http://isitt.wordpress.com/opinion-editorial-
articles/unlearned-lessons-from-first-world-war/
Dr. Benjamin Isitt, Unlearned lessons from First World War, Times Colonist (Victoria), 1 May 2010,
http://isitt.wordpress.com/opinion-editorial-articles/unlearned-lessons-from-first-world-war/
Albilor şi B. intervenţia aliată.
III.A. Preludiul contrarevoluţiei a început în vara lui 1917 când Kerenski
îl înlocuieşte pe gen.Alexei Brusilov (un general nu fără rezultate) cu
Lavr Kornilov. Acesta va încerca în august 1917 o lovitură de stat cu
ajutorul britanic, şi în special al ataşatului Londrei, generalul Alfred
Knox. Următorul pas, cel care poate fi numit şi uvertura a fost acela al
revoltei trupelor de cazaci sub comanda generalului Kaledin care
ocupă Rosstovul. Cum dorinţa acestui grup de a lupta nu a fost foarte
densă, bolşevicii vor cuceri oraşul iar Kaledin se va sinucide (februarie 1918).
Kornilov preia puterea dar este ucis de un obuz în timpul unei lupte. Comanda trupelor de
voluntari albi revine gen. Denikin. În acest moment atât trupele albilor cât şi
născânda Armată Roşie nu aveau mai mult de câteva mii de oameni
(3-4000, respectiv 6-7000 plus 12 mitraliere). În 1919 ambele armate
vor număra deja câteva sute de mii de oameni. Dr.Jonathan Smele
consideră că albii nu au reuşit să treacă de 250.000 de oameni în timp
ce alţi autori se aventurează pentru numere mai mari. Brutalităţile albe
şi lipsa unui mesaj seducător au aruncat mulţi oameni în braţele
sovietelor care au ajuns să aibă la finele lui 1920 cinci milioane de
oameni înregimentaţi.13
În prima parte a anului 1918 avem deja cel putin trei grupări : Frontul
Sudic al generalului Iudenici ; Frontul din Caucaz al generalului Denikin
şi cel Estic sau Siberian al amiralului Alexandr Kolceak cu sediul la
Omsk. În afară de aceştia cel puţin alţi doi actori ocupă scena : SR-ii
(social-revoluţionarii, tovarăşi de drum ai bolşevicilor de care aceştia
din urmă încercaseră să se descotorosească) şi Legiunea Cehă. Acasta
va juca un rol vital în atragerea intervenţiei americanilor. Forţaţi să lupte
contra statului ţarist după căderea regimului, cehii doreau să se
întoarcă în patrie. În prima fază ei vor încheia un pact cu bolşevicii, unii

13 Dr Jonathan Smele, War and Revolution in Russia 1914 – 1921,


http://www.bbc.co.uk/history/worldwars/wwone/eastern_front_01.shtml

7
dintre cehi ajungând să fraternizeze cu noul regim. În mai 1918 însă
Legiunea se va revolta şi va deveni anti-comunistă. Lobby-ul ceh din
America, ajutat şi de conducători precum Eduard Beneş şi Thomas
Masaryk vor convinge administraţia de la Casa Albă să intervină pentru
a-i ajuta să ajungă în patrie via SUA şi Canada.14
Nu trebuie deasemenea uitate trupele albe finlandeze stipendiate de
germani pentru a-i contracara pe bolşevici.15
Trebuie să vedem zona centrului şi răsăritului european alături de cea
a Orientului Mijlociu într-o spectaculoasă şi efervescentă
descompunere şi recompunere.
În cazul multor popoare care începeau să îşi capete independenţa se
ciocneau planurile naţionaliste cu cele comuniste magnetizate de la
Moscova.

14 John BRADLEY, Allied intervention In Russia, Weid Enfeld&Nicholson, London 1968, pp.66-68 şi
81-82

15 Jukka Juutilainen, The use of the German WW1 helmet by the Finnish Army, 1916-1945,
http://home.scarlet.be/~tse02026/jukka/jukkahelmetgallery.htm. Jarkko Vihavainen, THE
SUOJELUSKUNTA : A History Of The Finnish Civil Guard,
http://www.mosinnagant.net/finland/TheCivilGuardOfFinland.asp. Robert Craig Jonhson, 1997, The White
Falcons: the White Air Forces 1918-1920, http://worldatwar.net/chandelle/v2/v2n3/whitfalc.html
Conduşi de către viitorul mareşal Mannerheim, gărzile Albe au devenit armata de
eliberare a Finlandei. Dacă în secolul XIX Finlanda fusese un ducat autonom în cadrul
Imperiului Tarist, încercarea de rusificare i-a făcut să îşi dorească cu ardoare
independenţa. Când Războiul Civil Rus a izbucnit societatea finlandeză a fost
fracturată între comunism şi anti-comunism. Propriul război civil finlandez a înrolat,
de-o parte şi de alta 150.000 de soldaţi şi a cauzat numeroase atrocităţi. Interesant
este că un articol din iunie 1918 al New York Times arăta că finlandezii acceptă
ajutorul german dar fac şi lobby pentru a SUA să intervină în război. Acelaşi articol
lista o serie de zvonuri legate de viitorul guvernământ al ţării. Dacă unele dintre zvonuri
înclinau spre o viitoare formă republicană altele afirmau că Wilhelm II era pe cale să îşi
numească al cincilea fiu conducător al unui stat satelit al Reichului. Is Finland Pro-
German or Anti-German, The New York Times, 16 June 1918, http://query.nytimes.com/mem/archive-
free/pdf?res=F70C10FE3C5A11738DDDAF0994DE405B888DF1D3
∗∗

III.B. Intervenţia aliaţilor


Interesele occidentale în Rusia aveau conţinutul investiţiilor de
dinainte de război făcute de firmele anglo-franco-americane precum şi
al ajutorului oferit prin alianţa militară (cum s-a arătat mai sus).
[Politica contelui Witte de la începutul secolului XX deschisese Rusia
economiei mondiale şi contribuise la o anumită modernizarea ţării.]
La vârful intervenţiei aliate în Războiul Civil puteau fi numărate
efectivele a XIV naţiuni printre care japonezi (70-73.000, cel mai
numeros contingent), britanici (40.000-alături de trupele coloniale,
inclusiv din India), francezi (circa 13.000, alături de trupele coloniale),
12-13.000 americani, 4200 canadieni, 4000 de sârbi, 4000 de români16
*∗∗War and Game. Wargaming and History.Russian Civl War I, 29 Sept 2010,
http://warandgame.com/2010/09/29/russian-civil-war-i/
Pentru mai multe hărţi consultă şi adresele de mai jos :
http://www.siberianexpedition.ca/images/story/cwm_parkes_20030011-001.jpg
http://home.comcast.net/~mvgrobbel/military/ArchangelRegionMap.htm
16 John BRADLEY, op.cit., p.57

9
şi cei 40-50.000/70.000 de cehi.17
Putem descrie intervenţia aliaţilor şi relaţia lor cu Albii în maniera lui
Marquez, ca pe o cronică a unei morţi anunţate.
Înainte de a continua trebuie subliniat că cele mai grele lupte şi implicit
pierderi le-au avut ruşii şi polonezii. Aliaţilor revenindu-le un rol logistic
şi şansa unor ciocniri sporadice.
Cum Petrogradul fusese preluat bolşevici, logic era ca armatele Albe să
încerce să cuprindă şi să cucerească capitala ţării. Anii 1918 şi 1919 au
fost ocupaţi cu încercarea de a avansa în această direcţie. Succesele
nu au lipsit.
Astfel Kolceak a reuşit cucerirea oraşelor Perm şi Ufa în decembrie
1918 şi începutul anului următor. Lipsa unei infrastructuri adecvate l-a
ţinutit pe loc până în 1920 când întregul front se prăbuşeşte. Generalul
francez Janin, pentru a scăpa din încercuire face un pact cu bolşevicii şi
îl predă acestora pe Kolceak care va fi executat în februarie 1920.
Denikin nu este nici el mai prejos. În iunie 1919 va cuceri
Ekaterinburg şi Harkov. În cele din urmă va ajunge la Orel, 250
kilometri de Moscova însă va fi împins înapoi (noiembrie 1919).18 Va
reuşi să se îmbarce cu ajutorul Aliaţilor şi va trăi în Occident până în
anii 1947, la 89 de ani.
Frontul sudic, cel al lui Iudenici, de anumite istorii subsumat celui al lui Denikin va fi
în cele din urmă lichidat de contra-ofensiva energică a Armatei a VII-a a lui
Troţki. Ultimul comandant al frontului sudic a fost Piotr (engl.Peter)
Wrangel, considerat de anumite păreri drept cel mai eficient ofiţer alb.
Va reuşi menţinerea rezistenţei în Crimeea până în aprilie 1920 când
va fi nevoit să se retragă prin Marea Neagră. A murit în 1928 la
Berlgrad.
-Intervenţia japonezilor, iniţial cu doar 28.000 a devenit motivul
inervării hotărârii occidentalilor şi mai ales americanilor care au ajuns
să se teamă de Imperiul Soarelui Răsare. Japonezii s-au retras şi cel mai
târziu, ţinând un cap de pod până în 1925.19
-Francezii alături de britanici au fost cei mai hotărâţi donori de trupe
din Europa. Franţa avea un sentiment grandios (nu însă neinteresat) de
a ajuta autodeterminarea naţiunilor est-europene. În timpul războiului
francezii aveau numeroase misiuni militare pe frontul estic. În Balcani
era contingentul gen.Sarrail ; în România cel al lui Berthelot ; în Rusia
se puteau număra în jur de 5 misiuni : gen.Niessel la Petrograd (acesta
era şi şeful misiunii); Janin la Petrograd ; gen.Taubois la Kiev ; alte
două misiuni se aflau la Tiflis şi respectiv la Murmansk.20
Pe 24 decembrie 1917 Înaltul Consiliu Aliat anunţă că va oferi ajutor oricui se
va opune bolşevicilor. Tot în decembrie francezii recunosc Rada

17 Megan Trudell, The Russian Civil War: A Marxist Analysis, Issue 86 of INTERNATIONAL
SOCIALISM JOURNAL Published Summer 2000, www.marxists.org
18 Idem
19 Idem
20 Idem
Ucrainiană şi îi oferă ajutor.
La începutul lui 1918 Bethelot trimtie 7 milioane de franci prin colonelul Huchner spre
Novocherkassk în ajutorul albilor. În martie 1918 7000 de francezi au fost
înfrânţi în încercarea de a captura Odessa.21
-Acţiunea britanicilor, ca mai târziu a americanilor amesteca raţiunile
idealiste cu geopolitica. Richard Pipes consideră expediţia britanică drept
cea mai focalizată întrucât avea în fundal o gândire strategică
imperială şi în prim plan dorinţa lui Winston Churchill de a extirpa
comunismul. Chiar dacă 25 de ani mai târziu va pactiza cu Stalin !
-Cea mai blamată acţiuni, mai ales în lumina opiniilor recente, a fost cea a
SUA. Judecată cu compasul promisiunilor afişate, administraţia
wilsonistă a fost considerată greutatea care ar fi înclinat definitiv
balanţa luptelor. Iniţial, părerea lui George Kennan a amplificat icoana
lui Wilson: preşedintele a intervenit în mod clar pentru a opri
comunismul. Ideea cruciatului nesusţinut de colaboratori şi aliaţi aduce
o notă hollywoodiană. Însă acţiunile preşedinţiei americane a devenit
rezumatul motivaţiilor aliaţilor : o masă contradictorie de impulsuri pro
şi contra intervenţiei.22 Pe de-o parte mulţi oficiali americani simpatizau
cu Revoluţia Rusă şi vedeau în ea reluarea propriei istorii (o ţară care
se eliberează de tiranie). Tărăgănarea de a interveni a fost prelungită
de rapoartele contradictorii ale ambasadorului american în Rusia :
David R Francis. Pentru a examina situaţia este creată comisia Root,
condusă de un ilustru senator republican, câşigător al Premiului Nobel
în 1912. Trimisă în Rusia comisia conţinea şi personaje stângiste,
simpatizante ale bolşevicilor, aşa cum a fost Charles E Russell, apropiat
al lui James Duncan, vice-preşedintele Federaţiei Americane a Muncii.
Russell a trimise o serie de rapoarte şi opinii de pe poziţiile unui
simpatizant, amplificând confuziile legate de intenţiile şi metodele
regimului sovietic.23
În cele din urmă se pare că presiunea diasporei cehe a contribuit la de-
griparea hotărârii. Wilson anunţă pe 6 iulie 1918 trimiterea unui
contingent. Acesta va ajunge la Vladivostok şi Murmansk pe 17 august
1918.24 Din păcate cei 13000 soldaţi americani nu au reuşit să modifice
balanţa, fiind prinşi în luptele marginale din Siberia. Condiţiile deosebite şi
lipsa unui plan coerent pe teren şi-au cerut totuşi preţul : în viaţa a
4200 militari americani.25
La finele lui 1919 cele mai multe contingente aliate deja părăseau Rusia.
Singura excepţie, aşa cum s-a mai spus, au fost japonezii. Francezii,
ale căror trupe s-au revoltat ca urmare a propagandei roşii, şi-au făcut
simţită prezenţa prin intermediul instructorilor afiliaţi armatei

21 Idem
22 Donald Wilson, Woodrow Wilson’s diplomatic policies in the Russian Civil War, Dissertation, The
University of Toledo, May 2009
23 Ibidem, pp.13-15
24 John BRADLEY,op.cit., pp.106-107
25 Megan Trudell, op.cit.

11
poloneze.26

Deznodământul
Dacă iniţiativa Albilor a sfârşit în eşec, planul B, dacă putem spune
astfel a avut un oarecare succes. Şi anume victoria Poloniei din faţa
Varşoviei a ajutat crearea unui coridor "sanitar" de state în faţa URSS-
ului. Prin pacea de la Riga din 1921, graniţa sovieto-polonă a fost trasată
pentru aproape douăzeci de ani. Slabă consolare în faţa viforului unui
secol pentru care nu mai existau frontiere ci doar fronturi !
Este păcat că guvernele occidentale nu au mai avut nici măcar
hotărârea arătată în 1917-1920 în perioada interbelică, atunci când
ascensiunea regimurilor totalitare ar fi putut fi oprită în faşă.
Însă cel mai îngrijorător a fost faptul că statornicirea la putere a
bolşevismului a dat semnalul Războiului Rece. Un război direct şi
latent, cultural şi militar purtat în interiorul fiecărei societăţi între
sirena marxismului, pe de-o parte şi altceva (acel altceva însemnând
naţionalism, creştinism, islamism, capitalism şamd). Un război
structural din care nuanţele intermediare au fost eliminate şi poziţiile
au devenit ireductibile. Trebuie să mai spunem că de multe ori nici
clasa politică nu a făcut nimic pentru a îmbunătăţi viaţa claselor
muncitoare iar protestele legitime ale acestra din urmă au fost
întâmpinate cu baionetele. Muncitorii înşişi, chiar dacă nu nutreau
convingeri ultra-stângiste s-au aruncat în barca comunismului
devenind mult mai radicali pentru că nu aveau altă cale de reuşită.
Iată ce dialectică dificilă !Când contemplăm toate acestea în memorie
nu putem decât să visăm la cum a fi arătat secolul XX fără de
comunism.

26 Michael Jabara Carley, Anti-Bolshevism in French foreign policy. The crisis in Poland in 1920, The
International History Review, Vol.2, No.3 (July 1980), pp.410-431