Sunteți pe pagina 1din 2

Forţa de frecare.

Legile frecării la alunecare

O forţă care se exercită asupra unui corp rezultând din contact direct cu un alt corp este numită forţă
de contact. La contactul a două corpuri apar întotdeauna două forţe: reacţiunea normală, notată FN sau N, şi
forţa de frecare, Ff. Ori de câte ori un corp alunecă pe suprafaţa altuia apare o forţă de frecare tangentă la
suprafaţa de contact şi opusă sensului de mişcare.
Forţa de frecare la alunecare este proporţională cu apăsarea normală pe suprafaţa de contact, mai
precis, cu rezultanta tuturor forţelor care acţionează pe direcţia normală la direcţia deplasării (FN).
Această forţă de frecare se mai numeşte şl uscată spre deosebire de frecarea ce apare între două
straturi de fluid (aer sau lichid), ce se mişcă cu viteze diferite unele faţă ele altele şi care se numeşte frecare
umeda sau viscozitate.

Modulul forţei de frecare este: F f = µFN .


Legile frecării:
1. Forţa de frecare la alunecare nu depinde de mărimea suprafeţelor
aflate în contact, ci numai de natura suprafeţelor aflate în contact (prin
coeficientul de frecare μ).
2. Forţa de frecare la alunecare este proporţională cu rezultanta forţelor ce acţionează pe direcţie
normală la direcţia deplasării.

Pe plan înclinat, greutatea corpului (forţa ce acţionează asupra lui) se descompune în două
componente, după două direcţii convenabil alese:

Dacă mişcarea este uniformă, înseamnă că


G sin α = F f

F f = µG cos α .

G sin α
Rezultă G sin α = µG cos α , deci µ = = tgα .
G cos α
Unghiul α se numeşte unghi de frecare.
Forţa de tensiune
La principiul acţiunii şi reacţiunii am menţionat că în cazul corpurilor legate prin fire şi tije apare o forţă de
tensiune. De obicei nu luăm în considerare masele firelor sau tijelor şi le considerăm inextensibile. în acest fel, chiar
dacă li se imprimă o acceleraţie, forţa aplicată la unul dintre capete se transmite integral la celălalt capăt.
In cazul figurii , acceleraţia este imprimată cablului de masă m de forţa rezultantă F2 – F1:
ma = F2 – F1
Neglijând, însă, masa, m = 0:
F2 – F1 = 0 sau F2 = F1
Această forţă se numeşte tensiune şi se notează cu T.
Tensiunea se transmite în firele inextensibile.

Tensiunea în cazul unui scripete fix


Fie un scripete fix . Problema care se pune este de a găsi acceleraţia şi tensiunea în fir pentru acest caz. Sublini-
em că în cazul scripeţilor ficşi corpurile se mişcă cu aceeaşi acceleraţie a. Aplicând principiul al II-lea al dinamicii,
sistemul format din corpurile de mase m1 şi m2 se mişcă cu acceleraţia a, în sensul arătat, sub acţiunea rezultantei
forţelor:
m2 − m1
( m1 + m2 ) a = m2 g − m1 g , rezultă a =
m2 + m1
g (1)

Pentru a determina tensiunea T se face o secţiune (mentală) în fir şi se


aplică principiul al II-lea:
m1a = T − m1 g , m2 a = m2 g − T (2)

Înlocuind cu expresia acceleraţiei (1) în oricare din relaţiile (2), obţinem


pentru tensiune expresia:
2m1m2
T =
m1 + m2
Tensiunea în cazul scripeţilor mobili
Cel mai simplu sistem de scripeţi mobili este redat în figură. In toate cazurile de
sisteme de scripeţi mobili, corpurile se mişcă cu acceleraţii diferite. Prin urmare, „tăieturile
mentale" se practică de la început. Aplicând principiul fundamental al dinamicii, pentru fie-
care corp în parte, se scrie:
m1a1 = m g − T , m2 a2 = 2T − m2 g (3)

Se constată experimental că dacă corpul de masă m1 parcurge, într-un timp t,


distanţa s, corpul de masă m2 parcurge, în acelaşi timp, jumătate din distanţă. Deci, relaţiilor
(3) li se mai adaugă o relaţie între acceleraţiile celor două corpuri: a1=2a2.(4)
Exprimând a, şi a2 din relaţiile (3) şi înlocuind în relaţia (4), expresia pentru
tensiunea din fir devine:
3m1m2
T =
m2 + 4m1