P. 1
Vasile Voiculescu - Pescarul Amin

Vasile Voiculescu - Pescarul Amin

5.0

|Views: 10,274|Likes:
Published by Dan Vasile Flavius
proza epică
proza epică

More info:

Published by: Dan Vasile Flavius on Apr 04, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/10/2015

pdf

text

original

Pagina 1 din 14

PESCARUL AMIN

Nu se ine minte de când Dun rea, umflat de ploi i z poare, nu se mai v rsase atât de n prasnic ca în prim vara aceea. Fluviul era un imens ir de dâmburi rostogolitoare, din coastele c rora se n ruiau afar din matc puhoaie nebune, ce împingeau, înghesuiau în bârdanele b l ilor, în câmpia oabl , în toate râurile i gârlele duiumurile de ape furioase ce nu-l mai înc peau. i, cu ele odat , duiumuri de pe te, de toate soiur ile, de toate m rimile, de la somnii i crapii cât vi eii, la fâ i oarele cât gâng niile. Izbi i de sloiuri, buim ci i de mâl, târâ i de iu eala vijelioas a ihoaielor, t rb ci i de valuri, pe tii c utau sc pare la maluri i curgea u de-a valma cu inunda ia, în toate b l ile, lacurile, ghiolurile, g ârlele i prevalurile din laturi. Vremea pescuitului întârzia. De Dun re, nici vorb . Dar chiar în b l ile necontenit fr mântate de n boaie nu se putea arunca plas ori n vod : se f ceau ferfeni . Pe tele, mahmur, se inea numai la ad ânc, pe funduri, în nomoale i cotloane. Deasupra se înv luiau cârduri piuitoare de pesc ru i, chitind zadarnic prada în undele sterpe. Roiuri de ra e f r de rost, liote de li i e alungate, vârtejuri de gâ te dezn d jduite, spârcaci nec ji i, bâtlani am râ i, babi e îmbufnate, cormorani bosumfla i se foiau în toate p r ile, c utând tihn pentru pui at. To i, oameni i lighioi, a teptau cu ochii pe mâniile dezl n uite. În sfâr it, pe la jum tatea lui aprilie Dun rea se îndur . "Delta, scufundat în noiane, ie i din haos. Satele, pân atunci ca ni te cet i asediate de hoardele apelor, se despresurar . Pustiul b l ilor prinse s se însufle easc . La limanuri, pe dup coturi, se ivir tot felul de barcazuri vâslind spre a ez rile de pescuit. Marea balt a Nazârului î i primi i ea oamenii. O ceat cu un brigadier în coast , porni din sat, în câteva b rci, spre cap tul de c tre Dun re. Acolo, la coada ei, balta se leag de fluviu printr-un grumaz, o gârl , lung de câ iva kilometri i îngust ca la zece stânjeni. Este Pocioveli tea, un vechi fund de albie, un preval, pe alocuri foarte ad ânc. Prin acest gâtlej n v le te o dat cu inunda ia sumedenie de pe te în balt . i tot prin el fug înapoi când apele se trag, supte de Dun rea în sc dere. Atunci, la acea vreme potrivit a înapoierii, pescarii trebuie s le taie calea, s nu scape în fluviu, unde-i cheam aprinsele legi ale biologiei lor. Clipa prielnic o simt, cei dint âi, somnii... Ei dau semnalul i pornesc cu urdiile de crapi i celelalte semin ii dun rene dup ei, într-o migrare fantastic . E de ajuns o noapte, ca balta p ân atunci doldora s r mân s rac . În tiin a i de semnele adunate din str vechime, pescarii nu le dau r gaz. Cu mult vreme înainte ei se preg tesc de pând i-i a teapt la locuri prielnice, cu capcanele întinse. Ca în toate prim verile, pocioveli tenii p trunser în gârl i o str b tur mai mult de jum tate. Într-un loc prevalul se strâmteaz dar repede, sc pat din strung , el î i l rge te numai-decât albia într-un mare ochi de ape rotitoare, lat i ad ânc, dup care se gâtuie din nou, alc tuind cele dou sugrum turi o bulboan , un ghiol, prin care curge mai departe. Aici este vestitul vad de pescuit cu garduri al Pocioveli tii. Dou rânduri de bulumaci, b tu i

Vasile Voiculescu

Pagina 2 din 14

piepti de-a curmezi ul gârlei, in calea apelor: un rând la cap tul de c tre balt al bulboanei, cel lalt la cap tul de c tre Dun re, între ele, ochiul ghiolului. Scheletul capcanei, bulumacii negri, ie i i ca ni te catarge din ap , stau acolo neclintit de zeci i zeci de ani. Numai gardurile ce se încheie între ei se aduc din sat în fiecare prim var . Aici traser oamenii luntrele la mal s descarce materialul pentru cl direa prinz torii. Brigadierul se i ea de colo pân colo, dând porunci anapoda: un la butuc nos negru i buzat, f cut din proasp t ef . Îngâmfat i gur mare, se c znea grozav s fac pe de teptul. Altfel, prost pe toate p r ile i în toate felurile. Amine, porunci el, vâzând c oamenii habar n -au de el. Amine, hai sus. Un pescar ar tos se desprinse din ceat i-l urm . Amândoi, c ra i pe o grind prins de-a lungul stâlpilor, ca o punte de la un rm la cel lalt, cercetar , lovir , hâ ânar fiecare tara în parte, cioc nir , boc nir de jur împrejur schel ria. Sub ei gârla curgea sumbr , iute i aspr din Dun re spre balt , printre bulumacii negri, de care se izbea cu un vuiet greu i în bu it o duduiala ad ânc , subp mântean , ce umplea de fream t neîntrerupt lemn ria i îi tremura i pe ei. Coborâr . Nici o grij , încredin a eful pe oameni. ine i o mie de ani... Le mai tragem ni te maiuri în cap, numai a a, de petrecere. Tigvele, m ! Unde-s tigvele? se zbor i c tre oameni. Doi s rir într-o luntre, vâslir pân la cel dintâi stâlp, de care se c znir s lege o tigv goal . Curentul le -o smulgea din mâini ca vijelia un zmeu de hârtie. Legar apoi alta de piciorul din mijloc i o a treia de st âlpul de lâng malul dimpotriv . C âte trele tr geau int ca ni te s ge i spre balt . Sforile le zbârnâiau tari i încordate sârm . Hm! Apele trag grozav la balt . Dup tigve nici într-o s pt mân nu se întoarce cump na. Tu ce zici, Amine? Ia fugi încolo, domle, cu copil riile dumitale! Ce tiu capetele alea seci? Nu te uita la fa : apele î i mut umbletele de la fund. Acolo se petrece întâi schimbarea. Dedesubt stau puterile. Ei, dar tu ce crezi? Pe când?
Vasile Voiculescu

Amin nu spuse nimic. Gol, intr încet lâng mal, cu mâinile prinse în stuf. Dar apele nu-l rabdar . Îi lovir cu violen picioarele i -l r sturnar . Trebui s înoate pân la un stâlp, de care s se ca ere, ca s se întoarc . Azi nu, poimâine sear v spui, hot r î el, i se trase deoparte, s aprinz focul. Zilele i nop ile urm toare au stat pe r ând cu ochii pe tigve i auzul a intit la vâjâitul apelor, adulmecând o schimbare.

Pagina 3 din 14

A treia sear Amin intr iar. Înainta greu pâ n la întâiul stâlp. Apa îi venea la gât i-l b tea cu spume i bolboroseli. Pieptu l, mâinile, picioarele îi zbârnâiau în chipuri deosebite, dup deosebitele niveluri la care edeau în gârl , i pip iau ca ni te antene iu elile curen ilor, durit ile ca de corp tare ale izbirii apelor în toate caturile trupului i tr geau încheieri. T lpile, mai ales, prubuluiau, m surau, luau în tiin ri despre gândurile apelor de la fundul unde alearg pe tii. Se afund , tot, de câteva ori; z bovi în adânc i ie i, hot rât. De azi în trei zile trebuie s fim cu gardurile încheiate. Tovar ii îl priveau întreb tori. Lâng maluri apele se înmoaie. Nu mai trece mult i încep s se-ntoarc . Dar mijlocul? i brigadierul ar t spre chinga ihoaielor din miezul g ârlei: se smucea învolburat f cea s tremure stâlpii. Nici mijlocul nu mai are putere... L -am luat în piept. Balta umflat are s borasc pe curând în Dun re. i spuse asta parc-ar fi v zut-o aievea icnind. P i nu vezi c n-au gând s intre în cump nire? Apele Dun rii stau tot mai sus, îl sâcâi eful. Ce, eu parc zic c-au intrat? Dar mi-am înfipt palmele pe fund. Gârla nu mi le-a mai smuls. Ba, uite, m-a l sat s -i fur asta. i- i desf cu pumnii plini de nisip. Nisipul ca nisipul, dar pe tii ? C de ei este vorba. Mai urc din Dun re? i brigadierul, groz vit, îl privea încruntat. Cât am prefirat apele nu s -a strecurat nici unul. Dun rea a în rcat, cum tii... Atunci ce fac ? Amin zâmbi. Stau în balt , gata, strân i ca o tile, i a teapt porunc de la împ ratul lor, vreun somn în elept, s ne treac pe sub nas cât st m de vorb i nu ne apuc m de treab .... Hai, b ie i! i, f r s mai spuie altceva, în f ca o bucat de gard i intr cu ea în ap . Lucrar to i noaptea întreag la lumina stelelor i zilele urm toare, goi, cufunda i în apele iu i i reci, bâjbâind fundurile, ca s potriveasc lac tul, s înnoade buc ile de gard între stâlpi pleto i i b rbo i ca ni te zei ai apelor, se afundau, ie eau de sute de ori, g âfâind, ca s r sufle. Apele stingherite bolboroseau curgând deasupra lor, dar nu -i putur z ticni. Pân -n a treia diminea ghiolul, din fund i p ân de un stat de om deasupra fe ei, sta prins
Vasile Voiculescu

i

Pagina 4 din 14

între dou z plazuri de ipci i trestii, prin pere ii c rora gârla î i strecura apele. Cele din urm au fost alc tuite în gardul din fa a b l ii, clapele capcanei. Ni te u i ml dii care se deschid cu mare me te ug numai la ap sarea dinafar , din g ârl : ca la cursele de oareci. Când apele b l ii se-ntorc n valnice i curg înspre Dun re, pe tii n v litori cu ele deodat împing, deschid clapele i intra în prinz toare, în ghiol. i nu se mai pot întoarce. Orice a c zut r mâne bun prins acolo. Al doilea gard din spate st , neclintit, sta vil în cale.

***

Treaba s-a sfâr it, prinz toarea este încheiat , a teapt numai vânatul. Oamenii strân i de plecare î i vorbesc la ureche. De acum înainte de jur împrejur i pân departe nimeni nu are voie s fac nici cel mai mic zgomot: pe tele e nespus de tem tor. Sperios, se întoarce din drum. Ca în fiecare an, Amin r mâne s vegheze singur, s pt mâni în ir, peste toat mu enia meleagurilor. Nimeni nu -i spune m car: Amine, ai grij ". Nici m car neispr vitul brigadier. E de prisos: to i tiu bine c nu e altul mai iscusit, mai harnic, mai în elept s cârmuiasc cu putere i cuminte treburile i rânduielile gardurilor prin toate întâmpl rile ce ar veni peste ele. i tovar ii plecar la alte cherhanale, pentru alte corvezi. Amin nici m car nu-i petrece. R mas dintr-o dat singur, ia în st pânire singur t ile. Rar s-abate câte o pas re. Uneori, dimine ile i serile, intr sau iese vântul din frunzi urile s lciilor ori flutur fustele verzi de stuf ale malurilor. De sus, de pe grinda întâiului gard, ca un comandant la prora unei cor bii pe jum tate scufundat i în epenit între rmuri, Amin vegheaz necontenit peste aceast împ r ie închinat mu eniei. De acum încolo vremea toat i-o trece dând târcoale capcanei pe toate laturile. De zeci de ori se cufund s dibuie pulsul g ârlei, n zuielile curen ilor, s p ândeasc punerile la cale ale pe tilor, r sufletul b l ii, uneltirile Dun rii... A teapt . Abia îmbuc f râme de merinda rece. Se culc rar, totdeauna în pielea goal , doarme iepure te, sare i iar alearg s cerceteze. A teapt . i iat , la început încet, pe nesim ite, ca la un uria ornic cu ap , balta î i întoarce b ica prea plina i începe s - i r stoarne apele prisoselnice în cealalt imens b ic , Dun rea, care le soarbe în matc . Întâi domol, apoi mai iute, tot mai repede, pân ce gârla Pocioveli tii, schimbat ca printr -o minune, curge furioas de -a-ndoaselea, din balt în fluviu, izbind în gardul dintâi, cel cu clapele.
Vasile Voiculescu

Amin, într-o necontenit alerg tur , când sus, pe puntea din fa , când pe cea din spate, trebuie s se a ie peste tot. Sub el gârla curge iute pe fundalul neclintit al unui neostoit subp mântean duduit. Apele, îngreuiate de piedica z plazurilor, se încarc de ciud , curg dense, dure, ca de rece metal topit. i întreaga alc tuire dârdâie din r d cinile-i afunde pân -n vârful bulumacilor un i cu catran. Amin privegheaz neadormit. Simte cum curge sumedenia de pe te în oborul închis, pe m sur ce gârla îi leap d acolo i apoi î i vede înainte de cale. Iar ghiolul se umple. Când vreun somn barosan, vreun crap de zeci de ocale se izbesc i p trund prin strunga clapelor,

Pagina 5 din 14

gardul, înfiorat, se cutremur . De cum cad în leas , Amin îi urm re te cu ochii: îi cunoa te dup v lurarea ce fac spin rile lor puternice pe fa a undelor; i nu-i sl be te din priveghere pân nu-i vede c se potolesc i se a az ; st gata s sar , dac musafirii, n b d io i, ar cerca s dea asalt gardurilor. Pe tii nu renun la sc pare: mereu n zuie la t lpile z plazurilor, scormone dedesubt. Uneori izbutesc s dezgardine ipci, s rup trestiile, s sape hrube, pe unde r zbesc afar i fug în Dun re. Amin simte: când pe tele e afar din cale de lini tit, nu se în-vârte te în fa a undelor, nu e nervos, nu se fug re te, e semn c se petrece ceva, lucreaz la vreo gaur de sc pare. Atunci Amin se scufund , cerceteaz temeliile i d ocol de-a bu ilea pe sub stânjenii de ap gardurilor. G se te sp rtura, iese pe mal îndat , înha mald re de ovar, saci cu pietri , bolovani, le car a colo la fund pâna drege stric ciunea i înt re te temelia, îndeletnicirea asta nu numai c nu-l obose te, îi place. Amin are în toat f ptura lui ceva de mare amfibie . Înalt, ui, cu pieptul mare, ie it înainte i umflat pe l turi, un piept larg cuprinz tor, cu albia pântecului când supt , când înbor o at cu aer, cu bra e lungi i palme late ca ni te lopecioare, cu coapse i picioare a ijderi de irate, el se scurteaz , i se lunge te în ap , zvâcnind ca broasca din arcurile încheieturilor de la toate m dularele. Pielea pe el, lunecoas , nu are fir de p r, mo tenire din mo i-str mo i a neamului Aminilor, care se zice c s-ar fi tr gând din pe ti. Când iese din gârl , el nu r mâne leoarc : se zvânt într-o clip . T b cit de vânt i soare, e încrustat ca de ni te solzi ori locurile porilor sunt astupate de mâ l i de mâzga pe tilor, cu care necontenit se freac în bulboan . Se poart tuns m runt i - i rade barba, ca atunci când se ridic din str funduri s poat c sca ochii mari. S nu -l orbeasc iroaiele din p rul c zut pe fa . Din cel mai mare pescar al meleagului, st pân din mo i-str mo i, peste mai bine de trei sferturi din trupul b l ii, cu valurile, acareturile i cherhanalele ei, pe Amin noua rânduial a drept ii averilor l-a pus paznic al gardurilor Pocioveli tii. El s-a mul umit i cu atât, bucuros c -l îng duie s aib de -a face cu apa i pe tii. Aproape se împlinea s pt mâna. Amin, la pâ nd sau pe grind , iscodea întâmpl rile, când deodat , gardul de sub el, izbit cu furie, se cl tin gata s se pr v leasc . Prin aripile capcanei care pârâir din â âni se rostogoli ceva n prasnic: abia z ri fulgeratic spinarea unei n mestii ce undui o clip la fa a undelor, apoi se afund în bulboan . Ceva nemaiobi nuit, nea teptat c zuse. Numaidecât o und de pe ti din soiul celor ce stau lipi i pe funduri se ridicar speria i i se risipir în toate p r ile. Un somn uria ", î i spuse Amin. I se mai întâmplase în via a lui de pescar. O fi poate cel care de câ iva ani bântuie balta, n r vit la pr d ciuni i spaima copiilor la scald . i se bucur . Are s se lupte cu namila, s o prinz . Numai de nu i-ar d râma capcana în asalturile lui asupra gardurilor. Dihania nu st lini tit . Alte stoluri de pe ti stârni i din fund se ridic i se las , mutându-se de colo-colo. E b t ios", î i zicea pescarul. Gardul din spate se cutremur iar i de c âteva ori; apoi se zgâl âi cel din fa . Inima lui Amin, o clip , încremeni... Pe urm , lini te în toat bulboana... Jigadina nu mai dete nici un semn. Asta îl nelini tea i mai r u pe paznic. Ce face acolo în fund diavolul? Ce unelte te? Unde scormone? i nu mai avu tihn . De zeci de ori pe zi i tot de atâtea ori pe noapte se

Vasile Voiculescu

Pagina 6 din 14

cufunda. La început pe dinafara capcanei, de team s -i frâng alele ori s -i înha e vreun m dular. i p r ile de c tre gârl . Le c ptu ea cu bolovani, le înt punte s spioneze mi c rile fiarei. Nu izbutea îns â nea lacom în fug reala pr zii.

s nu-l plesneasc n prasna cu coada, veghea temeliile prinz torii numai din rea cu proptele. i iar se întorcea sus pe s-o dibuie se inea numai la fund. Nu

E s tul, î i spunea Amin. Ori poate e prea b trân . Îi place s doarm . Mai bine!" i se încumet s se cufunde iar în ghiolul capcanei. Acolo c sca ochii mari prin adâncuri s -i z reasc n luca: nu aluneca nici o umbr uria prin str vezimile întunecate. Se tulbura totu i de avu iile vânatului, c lca pe pardoseli de pe ti în stive. La al doilea gard îi g sea gr m di i troian, dac n-ar fi fost proptit pe dinafar , z gazul s-ar fi n ruit. Jos edeau crapii cei mari, mai pa nici; peste ei, somnii, mereu aprigi, hr p re i; mai sus, somoteii tineri; deasupra, pe tele mic, sprinten i aprins. i peste ei to i, teancuri de pl tici, n vârlioase. Sprijinite cu coada în straturile de dedesubt, ele se încordeaz , arcuindu-se, î i fac vânt i cad, plesc ind, înapoi. Uneori, câ nd apele urc , ele salt a a de sus, c izbutesc s sar afar . Amin se str duia zi-noapte în încerc ri, se morfolea în planuri, cum s fac s prinz el singur, fruntea vânatului, fiara b l ii, dovedindu- i lui însu i vitejia i iscusin a de prea mult vreme nemaipuse la prob . tia bine c se fr mânt zadarnic, n-avea nici de unele, doar mâinile goale. Dar mai tii ce poate aduce st ruin a? i n d jduia. Sta câteodat pe mal, lâng un cotlon cu pe ti, nad pentru l comia jiganiei, i -l a tepta: dac ar ie i, i-ar înfige cangea în carne. Î i da seama c e o copil rie, însemna mai pu in ca o ciupitur de purece. Dar asta l-ar fi r corit, i-ar fi potolit ner bdarea. Pân la urm , îi p li un fel de nebunie. i-a vârât chiar el un picior î n ap i l-a inut mult timp a a, b l b nindu-l, momeal : dedulcit la carne de om, dihania poate s-ar hot rî s se repead . Dar, pân s -l apuce, el l-ar izbi cu lancea. Nici viclenia asta nu i -a izbutit. Uria ul sta necontenit la fund. Ce-o fi f când? Nu e mort; c hoitul s-ar fi ridicat i ar pluti, t b rât de ceilal i pe ti hr p re i. Dar dac i -ar veni pandaliile s fug ? i-l roade spaima s nu se opinteasc în garduri, s i le dea jos palanca, sau m c ar s i le g ureasc i s scape. Nu mai m nânc , nu mai doarme, în mâini când cu cangea, când cu bolovani ori s cule e cu pietri , a ezându-le, metereze, gardurilor. La s pt mân a picat nevast -sa într-o lotc , cu m lai i merinde. Premenit i dichisit , cu o mu cat la ureche, venea s stea o zi i s doarm noaptea acolo. S -a mirat când l-a v zut atât de ogârjit.
Vasile Voiculescu

E ti bolnav? i vru s -i petreac bra ele pe dup g ât. El o îndep rt , sanchiu... Am treburi multe. i t cu. Femeia nu se l s , îl descusu, pân îl înduplec s se dest inuie. Îi povesti scurt toat întâmplarea i-i f cu vânt acas , cu vorba pentru brigadier s vie numai decât cu echipa. Trebuia s renun e a s vâr i singur isprava.

Pagina 7 din 14

Spune-i c plesne te capcana de atâ ta vânat. i mi-e c dihania d râm gardurile. S aduc cârligele cu lan uri. i n vodul cel mare, care cuprinde toat bulboana. S nu uite halcile de carne împu it . i o petrecu lung cu ochii cum vâsle te înapoi. Întâia oar privi de sus de pe grind , de unde se vedea departe. Pân acum inuse ochii numai în jos, pe ape. i se minuna. Inunda ia se tr sese. inutul î i lua din nou înf i area lui obi nuit . Grindurile se scuturau din volbura spumelor. Ie eau plaure înflorite. R s reau ostroave cu la ele s lcii urilor zbicite. Între ramurile gârlelor astâmp rate înverziser plavii. Uscatul se desp r ise de ape i î i ridica t râmurile dintre bra ele fluviului, care î i p r sea prada. Satele ridicate de podmoluri albeau dintre gr dinile cu pometuri. Holde de stuf mâlit î i sculau din pal nci mo urile înspicate. Cuci întârzia i î i ispr veau popasul în p durile dobrogene i urcau, c ântându- i numele, spre ar , pe urma celorlalte p s ri c l toare. Dimpotriv , c ârduri de stârci i roate de berze se întorceau la loc pe mefleaigurile lor obi nuite, la smârcurile i mla tinile r mase pe urma sc derii apelor. i o und de pl cere mângâie sufletul împov rat al paznicului. Delta ren tea la via , cu visteriile doldora de pe te.

***

Echipa sosi seara. În t cere, to i ascultar întâmplarea cu somnul uria . Se întinse cârligele pironite adânc, î mp nate cu împu iciuni. Cl tinar stâlpii, cercetar temeliile. E în regul , declar brigadierul. i iar sâcâi pe Amin cu fel i fel de întreb ri neroade. Dac mi-o c dea la cârliige, îl duc la Bucure ti, se l uda el. E o expozi ie a pesc riilor noastre. i, f los, se i v dea, al turi de somnul uria , într-o sal plin de cele mai înalte autorit i, dând l muriri i primind r splat . De g âtul dihaniei avea s atârne o t blie pe care scrie: prins de brigadierul Mistic Ion, conduc torul echipei Pocioveli tea. Pe Amin vorbele astea îl pi car dureros, chiar parc de inim . Îi p rea r u, tainica lui jivin s fie astfel pâng rit , întins i dezv luit tuturor. i parc nu mai dorea s-o prinz . Veghear , dormir cu rândul. Diminea a traser c ârligele, goale.
Vasile Voiculescu

Hei, nu s-a prins! E viclean al dracului! îl categorisi brigadierul. Nici vorba asta nu-i pl cu lui Amin. De ce s -l dea dracului? E i el, nu numai în rând, dar chiar deasupra celorlal i pe ti ai lui Dumnezeu. La n vod, b ie i! porunci eful. Cu cine se pune el ?

Pagina 8 din 14

Patru oameni pe un mal al bulboanei i al i patru pe cel lalt desf urar un n vod c ât toate zilele, înzorzonat cu gogonele de plumburi. i se puser s râneasc apele. Deodat , n vodul se propti într-o piedic i o povar nebiruit îl opri. Pescarii se opintir , o dat , de dou ori. A treia oar greutatea din ad ânc se u ura, n vodul porni s se mi te, sus, mai sus. Când ajunse la fa a apei, o namil s e s lt cu furie, se zvârcoli, c zu la loc în plas , o sparse i într-o clip se duse cu ea la fund. N prasnica smucitur târî deodat cu n vodul i oameni, în bulboan de unde izbutir s ias , însp imânta i. Mare noroc c nu v-a plesnit cu coada s v zdrobeasc ! râse brigadierul. Oricât de repede s-a petrecut întâmplarea i oricât de iute a pierit ar tarea, tot s-a putut vedea bine c nu fusese somn. Era un morun. L -au cunoscut to i. Un morun enorm, cu râtul de mistre , pe c p âna mic Morun! Morun! Morun! Strigau to i ca nebunii. De-aia se inea numai la fund... Râma, în n mol, cum îi e obiceiul. i ei nu se gândiser !.... Cum s - i închipuie? Morunii nu stau niciodat în b l i. Intr din mare în Dun re, se plimb , î i las icrele i numaidecât coboar înapoi. Cu cel de aici este o întâmplare nemaipomenit . Amin nu- i mai venea în fire: trecuse pe lâng o minune i o l sase în mâinile altora. i-l durea ca o mare pierdere. sta se vede c a iernat în vreun cotlon mai cald al Dun rii, se iscusi brigadierul, care f cuse coal i citise asemenea lucruri în c r i. L-au prins z poarele i l-au împins cu inunda ia în balta noastr . Era singura explica ie. i totu i, nu se mai potoleau. Vorbeau tare, g l gio i, uitând de consemnul t cerii. Eu l-am prubuluit. E lung ca de zece metri, spunea unul, î nc uluit, care privise de pe grind . Atunci are peste apte sute de kilograme, spuse brigadierul, a a cum citise la carte. Lui Amin schimbarea din somn în morun îi atârna din ce î n ce mai greu pe suflet. Ca o nenorocire. Dar nu spuse nimic. Nici el nu tia de ce. Poate dintr-o amintire uitat ? În leg tur cu ce-i povestise bunic -sa? Nu c ta s se dumireasc . La ce bun? i se întoarse la paza lui. Acum ce ne facem? întrebau pescarii, dup ce iure ul uimirii le mai trecu. N vodul zace în mijlocul ghiolului. Cârlige de prins morunul i maie de pocnit în ceafa lui n-avem. i chiar dac s-ar g si, nu ne pricepem. Trebuie pescari speciali, de la mare. i înfundat .

Vasile Voiculescu

Pagina 9 din 14

i se b l b neau bezmetici. Las , c alerg eu chiar acum la Tulcea, la direc ie, i cer de toate. Vin cu oameni de meserie. Nu scap el.... se leg brigadierul, i urm : Voi v duce i înapoi la treburi. Amin r mâne la loc de paz . C ând m întorc, v iau din sat, dac am nevoie.

***

Amin se g si singur. Îi p ru bine de asta. Dar se sim ea lânced, mâhnit. El cu morunul n-avea nimic de împ r it. Nu intra în socotelile pescuitului s u: pe te de mare, zvârlit în surghiun de n vala Dun rii în balta asta proast . Cu somnul, da, avea pricini i r fu ieli, cum avea cu vecinii din sat, megie i de ogr zi. Somnul îi înh a regulat ra ele i gâ tele de pe balt . I-a apucat într-un rând mielul din cârdul de oi a dus de copii la ad pat. În f case botul vi elului care bea ap . Retezase piciorul unui copila prins la scald . Avea de ce s -l prigoneasc , s -l prinz i s -l judece. Dar morunul? Se tie, sta nu se repede, nu sfâ ie. Se mul ume te cu pe ti m run i, pe care-i apuc numai când vin ca ni te nerozi s -l gâidile pe la must i. i î i trecu vremea pân la sosirea brigadierului mai mult în gânduri decât cu treburi. Brigadierul aducea un inginer piscicol trimis s cerceteze cazul" i s ia m suri pe loc. Noul sosit ascult pu in, se suci, se învârti. Amin nu-l sl bea din ochi, ca pe somnii i crapii cei mari când intrau în apele capcanei. Insul î i freca necontenit nasul, î i tergea mereu ochelarii, i între dou din aceste îndeletniciri hot rî c nu e nevoie de oameni cu unelte speciale pentru un singur exemplar". Apoi cânt re te mai bine de apte sute de kilograme, întâmpin de data asta, sfios, brigadierul. S aib i o mie. Nu face nimic. Prindem puzderie de tia în mare.

Atunci, zise uimit un pescar, îl l s m aici, cu n vodul scufundat i cu n metul de pe te neprins? Nu! D m dinamit nep s tor inginerul delegat. i rezolv m dintr-o dat toat problema", spuse simplu, i
Vasile Voiculescu

La auzul c are s arunce dinamit , Amin, care se inuse deoparte, se încrunt . Dar r mase lini tit: e cu neputin una ca asta.... gândi el. Nu e îng duit de lege. N-are s îndr zneasc . sta nu tie ce vorbe te. Dar inginerul urma s arate cum i ce fel are s împlineasc nelegiuirea. Amin îl întrerupse pe nea teptate: Nu se poate, domnule. De ce? întreb uimit delegatul.

Pagina 10 din 14

i- i scoase s obi nuite.

tearg ochelarii cu sticle groase s-ajung cât pentru zece perechi

E oprit, zise Amin. De cine? i inginerul î i frec tare nasul. De lege. De lege? i râse. În împrejurarea de aici legea cade. O î nlocuim cu dinamit ! i iar râse. Apoi serios: Eu constat cum st cazul i am putere s hot r sc: trebuie dinamit . Alte încerc ri nu merit osteneal . Ar fi munc i cheltuial zadarnic . Pentru un fleac. Amin ie i din rând i f cu un pas. Nici el nu tia de ce... parc s -l roage. Poate s -l amenin e. Nu se poate, înt ri el cu alt glas, strein. Sar i se fac praf gardurile cu toat schel ria: se dUc pe gârl pe tii; se stric vadul... i gâfâia... Tovar ii se ferir sp imânta i, parc sta s se întâmple explozia. De asta s nu duci nici o grij . tim c ât dinamit s d m i unde s-o punem ca s nu vat me decât pe tii. Când o arunc m, domnule inginer? se gudur brigadierul. Te anun în sat la telefon. S te g sesc aici cu oameni b rci i c ru e pentru înc rcat pe tele. i, întors spre Amin: pân atunci ai grij , te a ii peste tot. Se sui în barca cu motor i se f cu nev zut. Ceilal i, gr m di i în lotci, plecar la m m lig i ciorbe, f r s se mai uite înapoi.

***

Amin, singur, r mase iar i domn peste pustiet ile întristate. Gândul dinamitei îi aprindea din ce în ce creierii. Auzea aievea detun turile, vedea â nind snopi înal i de ap , bulboana cutremurat zvârlindu- i din fund n moalele. i numaidecât o umplea sumedenia de pe ti plutind, uci i, cu bur ile albe în sus, urechile podidite de sânge î n b taia valurilor. i morunul? Nu mai vru s priveasc . Î i acoperi ochii cu palmele, de i tia c e am gire. Neputincioas , revolta lui se pref cea în fiere ce-i p trundea cu uria carnea, îi coclea min ile, i i sim ea bra ele amare, picioarele învenitate. Începu s -l apese o neagr sp imânt toare r spunderi. grij necunoscut , s -l gârboveasc am r ciune povara unei
Vasile Voiculescu

Pagina 11 din 14

Mi s-a v rsat fierea în sânge, gândi, dându - i seama de ce i se întâmpl . Privi apa, p mântul, z rile: ochii lui puneau pete galbene peste tot unde i se a ezau privirile. Plecat peste unda lucie, î i c ut chipul: i se ar ta a ijderi verde-galben. R sfrângerea frunzi urilor? Se ridic , icni de câteva ori ni te bale verzi, în gustul pelinului. Cerc s se lini teasc . Dete de nenum rate ori ocol gardurilor. Din obi nuin ... În ne tire. F r interes. Cu nici un gând de paz . Dezbr cat de orice grij pentru supraveghere. Ca o preumblare. Trecuse mult dincolo de amiaza mare. Obosit, sleit, se urca i se lungi, împotriva oric rui obicei, pe bârna pun ii din fa , o încol ci cu bra ele... Sub el apele curgeau cu vuiet din ce în ce mai leg n tor. i, ca niciodat , se cufund într-o bezn de somn ca un prunc. Gând se trezi, coborâse noaptea... Se dezmetici. Scoase capul în afara grinzii i privi dedesubt adâncul bulboanei. Ciudat a a, dintr -o dat , acum o str vedea u or pân în fund. Vedea bine: unii pe ti odihneau nep s tori pe n moale; al ii forfoteau între dou ape; la fa , tiucile s reau de un cot; crapii se smuceau spre v zduhul neîng duit; ici-colo clipoceau mrene argintate, pl tici parc aripate se a vântau s zboare. C ut morunul ; îndelung. Nu-l afl . Se ascunsese? i se-nciud . Î i aminti de basm: cineva dinl untrul lui îl înva s se dea de trei ori peste cap, ca voinicul n zdr van, i are s se prefac în gând. Gândul p trunde pretutindeni. Cât era de am rât, tot î i zâmbi: încercase în copil rie toate tumbele. Nu a a ci în suflet, îi opti l untrul. Aha... s - i întoarc de trei ori peste cap sufletul ?! A a se poate. Se auzea i se asculta vorbindu- i i r spunzându- i singur. S cerce. Ce stric ! i se încorda. O dat : i intr ca în fundul mor ii. A doua oar i ie i ca dintr-un înec. A treia oar se opri într-un lumini de adânc. i iat , se f cuse gând. De ce nu tiuse asta mai înainte? Trebuise s vie ananghia s -l înve e? Acum coborî în fund cu toate tiin ele g ândurilor pesc re ti. Se strânse în sine ca întro dureroas rug ciune, numai s descopere morunul. Pentru ce? S -i cear iertare? S -i cer easc sfat? S -i implore ajutor? C ci el nu tia, nu se pricepea s - i întoarc chipul în sus, spre Cerul de deasupra. Numai plugarii fac a a, cer ind de la Dumnezeul lor ploaie. Pescarii au cerul lor în fundul apelor: cer mult mai adânc ame itor de misterios. Dumnezeul lor nu umbl pe nori; se poart pe mugetele talazurilor, prin vârtejuri i anafore, pe chi ii i morunii biblici. Unul din ace tia se afla închis aici, i Dumnezeu trebuie s fie pe aproape. Un mare, solemn fior îl str b tu, din creier, prin m duv , p ân în vârful m dularelor. Ca ip tul de atac al trâmbi ei. Apoi altul i altul, tot mai iute, tot mai dese. Tremura gol, prins ca de un ger n prasnic. Din ii îi cl n neau ca o meli nebun . Îl întorseser frigurile copil riei? Apoi zgâl âiturile încetar i sim i c începe s ard . Arsur l untric , dulce i bun , ca o mângâiere de sob când intri iarna î n cas . Se potolea. Îi era bine. Acum se putea uita f r s cad în cerul de dedesubt.
Vasile Voiculescu

Pagina 12 din 14

Se scrut singur: sim ea c trece într-o alt adânc prefacere. Nu mai avea nimic de-a face cu fapta, cu lucrarea. De acum se închina cugetelor, odihnei în gânduri... Ca bunicul ... Oare îmb trânise a a, dintr-o dat ? Se cercet : poate! Dar, oricum, aceast b trâne e se ar ta cu totul nou , un alt chip al vie ii. O îmbog ire a ei cu nem surate l rgimi înapoi i înainte, o scump în elegere, o dezinteresare împ r teasc , o nep sare plutind binevoitoare deasupra tuturor. B trâne e grea de har i puteri, dezb rate de carne, strânse, încordate în ele însele ca pentru o în l are. Cum putea fi b trâne e, când se sim ea gâlgâind în el ca sucul uria a mii i mii de alte vie i stoarse într-o clip de tot ce aveau mai tare i mai pre ios în ele ca s i se d ruiasc lui. Acum în elegea deplin: via a nu este nici ziua de a zi, nici mâine, nici anul întreg. Vie ii adev rate îi este de ajuns clipa, clipa pâ n în care pumnul destinului tescuie te timpul într-o lacrim ca de spirit. Clipa când, copil, a scos singur întâiul pe te, un crap de dou ori mai mare decât el. Clipa când, într-o noapte, aplecat pe gura bunicului s -i aud oaptele, acesta, cu un oftat ce a încremenit vremile, i-a dat sufletul chiar în sufletul lui. Clipele astea nu sunt timp, n-au s moar niciodat . Focul l untric se potolea. Sudorile îl brobonau ca o rou . Acum o siguran atotst pânioare îl lini tea. Pentru ce s mai sape s - i înt râte fiin a cu întreb ri i ispitiri? Asta face timpul, viitorul. Nu e mult mai bine s lase nedezgropate avu iile destinului, mul umindu-se cuminte s le tie t inuite acolo, ca un avar care nu- i dezgroap comoara ascuns de str mo i în beciurile deasupra c rora el doarme ? i iat , stând acolo uitat de treburi, cel lt mare izvor al vie ii, potmolit pân atunci, de neastâmp r, munc i griji, se desfunda în el: închipuirea. Ea îi umplu dintr-o dat pustiile singur t ii i ale dezol rii cu vedenii, îi croi lumi, îl g ti pentru îndr zneli nemaicercate i îl ajut s ajung neajunsul. Închise ochii i str punse, acum l untric, unul dup altul, cle tarele cerului de ape, deschis sub el, bolt cu bolt . Cum sc ânteiaz acolo misterioasele zodii de ape, inându-se de mâini într-o fantastic hor ce înconjoar universul! Printre ele mi un pe tii uria i din care i se trage neamul, leviatani str mo i ai legendelor, care cârmuiau sor ile pescui tului, chi ii nem sura i, morunii balauro i veghind p este adâncimi, biruitori ai tuturor potoapelor, din care ie eau pe rmuri s nasc oameni d in pântecul lor rodnic i s întemeieze neamuri tari pe meleagurile pustiite. Ocrotitori prin ve nicie, îi sim ea acum mai aproape i mai adev ra i decât pe bie ii pescari, so ii lui, cu care aruncase pân-adineauri n voade cât pânza de p ianjen i tr sese la lope i c ât firele de pai. Unul dup altul, g ândurile explodau cu zvâcniri de cartu e de dinamit , rândui te de-a lungul creierilor. Pân la urm i le sparser . Capacele cele mai tari i ascunse s rir , fundurile se ar tar : nu erau ale lui. P trunsese în cotloanele z mislirilor dintâi, trecea prin toate întortocherile desf ur rilor de la începutul începuturilor, vedea tot, cuno tea tot, sim ea i în elegea tot. Nu-l mai m rgineau pere ii lui strâm i. Privea aievea cum str mo ii nu mai edeau ca chiliu ele de miere, desp r ite, deosebite unde de altele, de i în acela i unic fagure, care era el. Obloanele dintre ei, sub
Vasile Voiculescu

Pagina 13 din 14

ap sarea ananghiei, se spulberaser , i toat avu ia agonisit , toat tiin a lor, descoperirile, cercet rile, biruin ele lor t inuite, se v rsau din adâncurile lor în adâncurile acum ale lui... Cu aceste uria e adaose privi iar sub el... În lumina de matostat b tut cu stele, fundul bulboanei era un adânc paradis reg sit.... în care el intra, l sând afar timpul, ca pe o slug , s -i a tepte. Are s a tepte zadarnic: el trece în ve nicie. În m rea a-i aiurare, el fu aievea îns i urzeala ob teasc , întregul sobor al str vechimii. Nu mai era o frântur . Se alc tuia, se împlinea cu întregul tot ce era afar . i tot ce fusese afar se umplea cu el. A.....Acum se putea uita lung f r s cad în adâncimile cerului de dedesubt, în sl vile în l imilor adâncu lui. Ce însemna, î i spunea singur, c Cerul de su s, m surând vremea, se rotise cu zodiile lui întoarse, i ar ta, cu pleiadele i Carele, miezul nop ii ? Asta o f cea de milioane de ori. i tot închis sta. Pe când cerul lui, cel din adânc, se deschisese. Acum întâia oar . P trundea des vâr it acolo. Se str muta întreg. Întâi începu prin ni te fire sub iri, misterioase, de lumin : porneau din el, din ochi, din inim , din vârful degetelor i se eseau între el i fiecare din fiin ele tuturor caturilor adâncu lui. Erau gânduri ? Poate. Dar de alt soi, de soiul în elegerilor cât ai clipi. Pricepea bine; acolo se mi cau stele i pe ti, nu una i alta, ci topite într-o singur pl smuire. Zodiile lumii se strângeau între cele dou garduri.... i î i aduse aminte: robite, închise de el ca s le fac mâine praf dinamita. Ah! iat i morunul. Zadarnic se târ te pe fund, c utând s se ascund în dosul constela iilor. E a a de uria , c nu -l încap bol ile. În pântecele lui str lucesc a trii înghi i i. A adar, se hr ne te cu luceferi? Îl urm ri l untric ca într-o r sfrângere de oglinda magic . Arhanghelul apelor? Nu. Nu. Acum tie: nu e morun. Este r s-str mo ul s u, legendarul, de care i se povestise. Urcase din alte lumi de ape, de departe, se altoise cu b tina ii i întemeiase între bra ele fluviului neamul cel tare al Aminilor. Le d du-se lege s nu se ating de moruni. Apoi pierise f r urm într-o furtun . tie c aiureaz , sim ea cum delirul cre te nem surat, îl umple cu ar t ri cutremur toare. Dar se desf ura a a de repede, c uneori nu -l mai putea ajunge din urm . R mâneau rupturi lungi, goluri negre. Apoi iar îl prindea. Da, nu i se p ruse. Aici sub el se afl raiul. Raiul st în ape. Cum s îng duie el ca nemernicii s -l fac f râme? Unde avea s se mai duc dup moarte? Ah, tie ce are de f cut. Acum a teptarea nu mai trebuie s stea sperioas , locului, în el; ci s ias în întâmpinarea î ntâmpl rilor i durerilor. Încordarea îl lu pe sus, la duhul obâr ii ve nice cu care se în elese. Timpul? Viitorul îndoielnic? nu le va mai î ng dui s -l vicleneasc cu taine, s -i ascunz surprinderi. Le va sili s se deschid într-o clip minunilor înf ptuirii depline. De altfel, are cheia. E în mâinile lui. Se ridic . O putere lini tit îl purta ca in vis. Dete ocol de câteva ori capcanei. Se urc i stete îndelung întins pe bârna din spate. Prubului, socoti, se coborâ, î i umplu pieptul cu tot v zduhul nop ii i se arunc . Zodiile speriate se stinser . R maser numai pe tii. Se cufund glon la piciorul stâlpului din mijloc i
Vasile Voiculescu

Pagina 14 din 14

se puse cu n dejde s dea la o parte bolovanii, sacii cu pietri , mald rele de stuf. Cele dintâi, apele sim ir i se gr m dir pe el. În jur mi una pe tilor îl privea holbat . Se în bu ea. Ie i, lu o unealt , î i umplu din nou b icile pl mânilor i ale pântecului i se afund în acela i loc. D râm , sparse, rupse i f cu o gaur în gardul b tut de toat greutatea gârlei. i o dat cu povara apelor care n v li pe sp rtur i-i smulse mâinile, îl covâr i uvoiul de pe ti zbucni i peste el. Amin nu putu, sau nu mai vru s aib timp ? Morunul se ivise amenin tor. Când se înfipse în gaura neî nc p toare i se opinti, lu cu el în piept pe Amin, cu care porni vijelios peste gardul care se pr v li. i alaiul fabulos al pe tilor se desf ur triumfal, la mijloc cu morunul fantastic înconjurat de cetele genunilor, ducând la piept pe str nepotul s u, pescarul Amin, într-o uria apoteoz c tre nepieritoarea legend cosmic de unde a purces dintotdeauna, omul.

mai-iunie 1958, Bucure ti

Vasile Voiculescu

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->