Sunteți pe pagina 1din 8

Harta geologică

HARTA GEOLOGICĂ

Harta geologică este o hartă morfologică (cu curbe hipsometrice, reţea


hidrografică, elemente socio-economice) pe care sunt trecute toate datele geologice
obţinute din cartarea de teren. Este o proiecţie în plan orizontal, micşorată la scară a
formaţiunilor geologice dintr-o regiune. Astfel, sunt figurate elemente ca: suprafeţele
ocupate de diferitele diviziuni şi subdiviziuni geologice (litologie şi vârstă) şi limitele
dintre ele, accidentele tectonice ca faliile, pânzele de şariaj, digitaţiile, duplicaturile,
cutele sinclinale şi anticinale, direcţia şi înclinarea stratelor, zăcămintele de substanţe
minerale utile şi mineralizaţiile, punctele fosilifere. Aceste elemente sunt figurate
folosindu-se o legendă, ce implică semne convenţionale, culori, haşuri.

Hărţile se clasifică în funcţie de scară în:


hărţi la scară mică sau de sinteză, ce înfăţişează regiuni întinse ale globului
terestru, continente – redând doar trăsăturile cele mai generale ale geologiei;
fiind realizate prin simplificarea hărţilor de detaliu, limitele dintre formaţiunile
geologice fiind redate schematizat (1:1.500.000 ÷ 1:500.000);
hărţi la scară mijlocie sau regionale, redau regiuni de întindere medie, ca de
exemplu state sau regiuni ale unor ţări; elementele geologice sunt figurate cu
mai mare acurateţe, detaliile fiind mai numeroase (1:500.000 ÷ 1:100.000);
hărţi la scară mare sau de detaliu, redau detaliat aspectele geologice dintr-un
teritoriu nu prea întins, cu precizarea exactă a limitelor formaţiunilor şi a
celorlalte elemente geologice (1:75.000 ÷ 1:20.000, putând merge până la
planuri speciale 1:10.000 ÷ 1:1.000).

În funcţie de conţinut, se deosebesc:


hărţi geologice complexe – redau formaţiunile geologice sub aspectul litologiei
şi vârstei, accidentele tectonice şi acumulările de minerale utile;
hărţi stratigrafice – au figurate complexele de roci de diferite vârste, din
reprezentarea cărora se deduc raporturile spaţiale dintre ele; de regulă,
pentru redarea mai bună a rocilor mai vechi, se omite reprezentarea
formaţiunilor cuaternare, fiind totuşi figurate doar acolo unde acestea au o
grosime mai mare;
hărţi ale depozitelor cuaternare – redau răspândirea celor mai tinere depozite
din coloana stratigrafică, având o mare importanţă practică în proiectarea
construcţiilor;
hărţi litofaciesale – întocmite în special pentru rocile magmatice şi
metamorfice, dar în unele cazuri şi pentru cele sedimentare, fiind folosite
pentru precizarea vârstei acestora, atunci când lipsesc resturile organice;
hărţi tectono-structurale – se caracterizează prin prezentarea elementelor
tectonice (cute, falii, încălecări);
alte tipuri: hărţi paleogeografice, hidrogeologice, ale substanţelor minerale
utile, geofizice, de geologie inginerească, geochimice, de prognoză ş.a.

Harta se realizează pe baza observaţiilor de teren prin operaţia de cartare


geologică. Aceasta implică parcurgerea zonei vizate pe anumite trasee şi notarea

-1-
Harta geologică

datelor geologice direct pe harta topografică sau pe carnetul de teren. Există mai
multe modalităţi de a se fixa traseele de lucru care să acopere cât mai des şi mai
omogen suprafaţa vizată. De exemplu, unii geologi recomandă parcurgerea traseelelor
folosind metoda marşrutului (figura 1). De multe ori acest lucru este împiedicat de
accidentele morfologice (abrupturi, suprafeţe cu vegetaţie deasă, alte obstacole). Cele
mai bune trasee includ obligatoriu şi parcurgerea văilor în special în urcare, pentru că
pe talvegul lor, unde eroziunea este mai puternică, litologia şi structura geologică pot
fi mai uşor observate şi descifrate.

Figura 1. Parcurgerea traseului prin metoda marşrutului

Ca şi instrumente indispensabile realizării hărţii geologice, geologul are nevoie


de harta topografică a regiunii ce urmăreşte să o carteze şi pe care vor fi trasate
limitele dintre formaţiuni, faliile, diverse alte elemente, carnetul de teren, pe care vor
fi însemnate date ce descriu mai bine caracteristicile rocilor sau situaţia structurală
dintr-un anumit punct sau regiune, busola geologică, cu ajutorul căreia geologul va
determina direcţia şi înclinarea stratelor şi nu în ultimul rând ciocanul geologic, ce va
trebui să fie realizat dintr-un oţel de mare duritate, folosit în spargerea rocilor pentru
obsrvarea spărturii în stare proaspătă şi pentru confecţionarea eşantioanelor; pe lângă
acestea, de o mare utilitate sunt şi alte accesorii, precum o lupă, cu ordin de mărire
de 8-10X, necesară pentru observarea microstructurii rocilor sau o sticluţă cu acid
clorhidric necesară pentru testarea rocilor ce conţin carbonaţi.

Pe harta geologică limitele dintre formaţiuni se trasează printr-o linie continuă.


Dacă limitele se deduc în adâncime pe sub alte formaţiuni mai noi, acestea se

-2-
Harta geologică

figurează prin linii întrerupte. Faliile demonstrate se figurează pe harta geologică prin
linii continue, iar cele presupuse prin linii punctate sau întrerupte.

De pe harta geologică pot fi făcute o serie de observaţii asupra structurii


geologice compilând elementele morfologice (curbele de nivel şi reţeaua hidrografică)
şi cele geologice (limitele dintre formaţiuni). Astfel, dacă limita unei formaţiuni
geologice prezintă acelaşi contur ca şi curbele de nivel, atunci formaţiunea geologică
respectivă este orizontală, deoarece curbele de nivel sunt linii orizontale, iar un strat
care are toate punctele lui pe orizontală este orizontal. Direcţia unui strat se poate
determina prin unirea a două puncte de întretăiere a stratului cu aceeaşi curbă de
nivel, pentru că direcţia este dată tocmai de linia orizontală care poate fi trasată într-
un strat. Înclinarea unui strat se determină trasând orizontala la strat, după cum s-a
explicat mai sus, însă la întretăierea stratului cu două curbe succesive. În cazul în care
stratul este vertical, limitele apariţiei lui pe hartă nu sunt modificate în nici un fel de
morfologia terenului, limitele fiind reprezentate de două linii drepte care dau direcţia
stratului, o linie reprezentând partea superioară (acoperişul) cealaltă partea inferioară
(culcuşul) a stratului. Grosimea aparentă a stratului se măsoară între două limite ale
aceluiaşi strat date de intersecţia lui cu suprafaţa terenului (figura 2). Grosimea reală
nu poate fi măsurată decât în cazul stratelor verticale. Lăţimea stratelor de pe hartă
depinde atât de grosimea lor reală, cât şi de înclinarea lor şi de morfologia suprafeţei
topografice. Astfel, un strat cu înclinare mică apare foarte îngust într-o regiune
accidentată, în schimb într-o regiune orizontală, el ocupă o suprafaţă mare (figura 3).
Anticlinale se pot deduce de pe hartă prin aceea că stratele mai vechi sunt înconjurate
de cele mai noi, iar în cazul sinclinalelor lucrurile stau invers – stratele mai noi sunt
înconjurate de cele mai vechi (figura 4).

Figura 2 Figura 3 Figura 4

-3-
Harta geologică

Legenda hărţilor geologice

Pentru a putea construi şi apoi citi hărţile geologice, s-a pus la punct o legendă
a hărţilor geologice, ce se compune în principal din culori, haşuri şi semne
convenţionale. Unele semne sunt comune şi altor tipuri de hărţi, ca cele referitoare la
curbe hipsometrice, localităţi, reţea hidrografică, căi de comunicaţie, însă cele mai
multe sunt semne specifice acestor tipuri de hărţi. Culorile, haşurile, semnele
convenţionale şi indicii se referă la vârsta şi litologia formaţiunilor, tectonica lor,
acumulările de minerale utile etc. Mai jos sunt prezentate cele mai uzuale semne
cartograice utilizate în construcţia hărţilor geologice.
Roci sedimentare

Roci magmatice

-4-
Harta geologică

Roci metamorfice

Elemente structurale

În România editarea hărţilor geologice a început acum mai bine de 125 de ani.
Prima hartă geologică mai importantă a României apare în anul 1898, sub redacţia lui
Gr. Ştefănescu şi a fost întocmită la scara 1:175.000. După anul 1895, mai mulţi
geologi români, cât şi străini au făcut cercetări în spaţiul ţării noastre, realizând cu
această ocazie şi o serie de hărţi geologice. Hărţile geologice au fost mai numeroase şi
realizate mai timpuriu pe teritoriul Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei, unde au fost
editate mai multe serii de hărţi geologice la diferite scări – 1:75.000, 1:200.000 şi
1:350.000. Până în anul 1918, Institutul Geologic s-a ocupat cu realizarea hărţii
geologice a României, la scara 1:50.000, pe foi, din care au fost finalizate mai multe
foi, însă doar una dintre ele a ajuns să fie tipărită. Restul nu au mai văzut lumina
tiparului din cauza începerii Primului Război Mondial. După acest eveniment, în anul
1921, I.P. Voiteşti, a tipărit harta geologică a României întregite, la scara 1:500.000.
Între 1936-1959, sub egida Institutului Geologic această hartă a fost completată şi
reeditată, fiind tipărită la aceeaşi scară. În ultimii 30 de ani s-a început realizarea de
hărţi geologice la scări mai mari, în acest sens tipărindu-se foi ale teritoriului României

-5-
Harta geologică

la scările 1:100.000 şi 1:200.000, aceasta din urmă acoperind întreg teritoriul


României (figura 5).

Figura 5. Foile hărţilor geologice scara 1:200.000 publicate în ţara noastră

Cea mai detaliată serie de hărţi geologice este cea la scara 1:50.000, care îşi
propune să acopere întregul teritoru al ţării, proiect aflat încă în lucru, până în prezent
fiind tipărit un număr de 135 de foi, cu acoperire mai mare în Munţii Apuseni, Munţii
Banatului, Carpaţii Meridionali, partea nordică şi centrală a Carpaţilor Orientali şi
Dobrogea (figura 6). Această serie este editată, ca şi celelalte dinaintea ei, de către
Institutul Geologic. O mostră de hartă geologică din această serie este prezentată şi
explicată în figura 7.

În afară de aceste serii de hărţi, în urma unor studii geologice au mai fost
realizate şi publicate multe alte hărţi geologice din diverse regiuni ale României şi la
diferite scări şi grade de detaliere, fiind cuprinse în publicaţiile Institutului Geologic,
Comitetului Geologic, Institutului de Mine şi Petrol ş.a.

Bibliografie

Clichici, O., 1975, Geologie structurală şi cartografie geologică, Curs de uz intern,


Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, 341 p.
Mihăilescu, N., S., 1955, Geologie tehnică, vol II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 414 p.

-6-
Figura 6. Foile hărţilor geologice scara 1:50.000 publicate în România
Harta geologică

-7-
Titlul hărţii, indicativul geologic

-8-
şi numele foii, indicativul hărţii
Coloane stratigrafice topografice corespondente,
în punctele anul apariţiei
caracteristice
Harta geologică

Materialele folosite
pentru realizarea
hărţii, cu delimitarea
Legenda hărţii
zonei studiate de
geologice cu
fiecare autor şi
precizarea vârstei
indicarea scării la
şi tipului
care s-a făcut
formaţiunilor
cartarea
geologice

Schiţa tectonică a
zonei reprezentate

Situarea zonei Redactorii,


reprezentate pe harta tehnoredactorii şi
României şi în raport cartografii
cu foile vecine Indicativele topografice
ale foilor vecine
Scara grafică Harta geologică
Profile geologice
caracteristice

Figura 7. Harta geologică a României, scara 1:50.000, foaia 107C Mândra (L-34-96-C)