Previzionarea regională

9
P R E V I Z I O N A R E A R E G I O N A LĂ

9.1 Delimitări conceptuale

9.2 Fundamentarea programelor de dezvoltare regională

9.1 Delimitări conceptuale

Reducerea dezechilibrelor regionale face obiectul politicii regionale, care presupune

intervenţia puterilor publice pentru a contura obiectivele dezvoltării regionale, a preciza măsurile şi

a pune la punct instrumentele adecvate realizării acestor obiective.

Obiectivele majore ale politicii regionale sunt:

realizarea unui echilibru regional în ceea ce priveşte veniturile populaţiei;

restrângerea în anumite limite a şomajului pe regiuni;

ţinerea sub control, cu tendinţe de limitare, a fenomenului imigrării.

Politica regională se transpune în practica economico-socială cu ajutorul planificării

regionale. Prin intermediul acesteia se realizează activarea instrumentelor politicii regionale, se

organizează obiectivele şi mijloacele acesteia pe un număr de ani în viitor.

 Planificarea regională este definită de două componente principale:

1. componenta economico-socială, care se referă la măsurile de ordin economic şi social menite să

asigure o dezvoltare regională echilibrată, în măsură să amelioreze disparităţile existente în

cadrul fiecărei regiuni pe de o parte şi cele existente între regiunile sistemului naţional pe de altă

parte.

Aşadar, această componentă se caracterizează, la rândul său, prin două dimensiuni:

a) dimensiunea microteritorială, care vizează regiunea;

b) dimensiunea macroteritorială, orientată pe relaţiile dintre regiuni la scară naţională.

2. componenta fizică, ce se referă la problemele amplasării în teritoriu a edificiilor economice şi

social-culturale, rezultând din realizarea unei părţi însemnate a măsurilor preconizate de prima

componentă.
Previzionarea regională

Activitatea de planificare regională se concretizează în planurile / programele de

dezvoltare economico-socială regională la cele două niveluri:

naţional;

al fiecărei regiuni în parte.

9.2 Fundamentarea programelor de dezvoltare regională

Realizarea obiectivelor dezvoltării regionale are loc în condiţiile utilizării anumitor criterii

în luarea deciziilor privitoare la amplasarea noilor capacităţi de producţie, de transport, a

obiectivelor social-culturale, precum şi a dezvoltării celor existente.

9.2.1 Criteriile amplasării unităţilor economice şi social-culturale

Criteriul de amplasare reprezintă un element, de natură economică sau socială, în raport cu

care se disting avantajele de dezavantaje şi se elaborează judecăţi de valoare în alegerea unui

amplasament.

În practica economică-socială se utilizează în principal două grupe de criterii:

a) criterii de ordin economic;

b) criterii de ordin social.

a. Criteriile de ordin economic exprimă necesitatea echilibrului în asigurarea şi utilizarea

diferitelor categorii de resurse (umane, materiale, financiare etc.), precum şi obţinerea, prin

alegerea unor amplasamente optime, de economii maxime de muncă socială pe toate treptele
producţiei şi circulaţiei şi în realizarea investiţiilor destinate construirii şi dezvoltării

capacităţilor de producţie, de transport, de desfacere a mărfurilor şi a unităţilor social-culturale.

3. Apropierea optimă a producţiei de sursele de materii prime sau centrele de consum

urmăreşte ca cheltuielile pentru transportul materiilor prime şi produselor finite să fie

minime, iar pierderile de produse şi diminuarea calităţii acestora în decursul transportului să

fie practic eliminate sau neînsemnate.

4. Condiţiile de asigurare a necesarului de energie electrică şi termică.

Existenţa sistemului electroenergetic naţional permite folosirea raţională a puterii instalate şi

alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor, inclusiv a celor situaţi în zone în

care, din lipsă de resurse energetice, construirea unor centrale electrice nu este suficientă.

Uşurinţa şi economicitatea transportului energiei electrice conturează tendinţa de a face pe

viitor mai puţin dependentă amplasarea industriilor de locul de producţie a energiei,

extinzând aria în care pot fi instalate noi întreprinderi.

5. În amplasarea forţelor de producţie se iau în considerare şi condiţiile de asigurare a

necesarului de combustibil, ţinând seama de sursele de aprovizionare existente pe teritoriu,

de proporţiile şi calitatea acestora.

6. Amplasarea obiectivelor economice este condiţionată în multe cazuri şi de posibilităţile de

Previzionarea regională

asigurare a necesarului de apă potabilă şi industrială, precum şi de calitatea apei.

7. În determinarea amplasării industriei, un criteriu extrem de important îl constituie

asigurarea forţei de muncă necesare pentru noile obiective economice, utilizarea cât mai

deplină şi raţională a acesteia.

Incidenţele dinte resursele de muncă şi repartizarea teritorială a producţiei sunt multiple,

deoarece forţa de muncă reprezintă principalul factor de producţie, iar munca este o sursă de

venituri - element de bază în ridicarea nivelului de trai al populaţiei. De aceea, în

repartizarea teritorială a producţiei, forţa de muncă reprezintă nu numai un criteriu de ordin

economic, ci şi un criteriu de ordin social.

8. În cadrul criteriilor de care se ţine seama la determinarea amplasării forţelor de producţie, cele

privind repartizarea pe teritoriul ţării a producţiei agricole prezintă o importanţă deosebită.

Repartizarea raţională a ramurilor agriculturii implică o zonare ştiinţifică fundamentată a

producţiei agricole, care să permită folosirea condiţiilor naturale, a investiţiilor şi forţei de

muncă cu maximă eficienţă, creşterea productivităţii muncii sociale.

9. Printre criteriile de amplasare, care şi-au afirmat eficienţa cu o intensitate crescândă se

situează şi concentrarea şi integrarea teritorială a producţiei, cooperarea complexă a

întreprinderilor.

Pornind de la acest criteriu, în calculele de fundamentare a dezvoltării teritoriale se are în

vedere construirea de parcuri industriale în care unităţile economice sunt legate între ele

prin valorificarea în faze succesive de prelucrare a materiei prime, prin cooperarea în

producţie sau numai prin folosirea în comun a unor utilităţi şi activităţi auxiliare

(alimentarea cu apă, energie electrică şi termică, transport, canalizare, precum şi pentru

clădiri administrative etc.).

 Constituirea parcurilor industriale oferă şi avantajul concentrării activităţii de cercetare şi

proiectare, a pregătirii cadrelor, precum şi a unor activităţi social-culturale (locuinţe, cămine,

dispensare, cluburi etc.).

10. Între factorii care intervin în alegerea amplasamentului obiectivelor economice, putând

influenţa cheltuielile de investiţii şi de exploatare se înscriu: relieful, necesarul de teren

pentru construcţii şi calitatea acestuia, condiţiile de fundaţii şi canalizare.

11. În stabilirea amplasamentului obiectivelor economice o atenţie din ce în ce mai mare este

acordată criteriului protecţiei mediului înconjurător.

b) Criteriile de ordin social

În procesul de amplasare a producţiei se urmăreşte ca în strânsă îmbinare cu obţinerea unei

eficienţe economice maxime să se asigure ridicarea treptată a regiunilor, judeţelor şi localităţilor

mai puţin dezvoltate, la nivelul - şi el în continuă ridicare - al celor mai avansate, atât în ce priveşte

creşterea economică şi social-culturală, cât şi sub aspectul nivelului de trai. În acest scop se are în

vedere:

îmbunătăţirea gradului de ocupare a populaţiei şi realizarea pe această bază, în mod treptat, a

unui echilibru între judeţe în ce priveşte veniturile pe locuitor;

asigurarea treptată a unui echilibru în ceea ce priveşte consumul pe locuitor la principalele

bunuri şi servicii în toate zonele ţării;

creşterea gradului de urbanizare, prin dimensionarea unei reţele optime de oraşe;

Previzionarea regională

îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, concomitent cu sporirea dotărilor edilitar-gospodăreşti;

asigurarea tuturor condiţiilor pentru dezvoltarea personalităţii umane.

Criteriile de ordin economic şi social ale amplasării obiectivelor acţionează concomitent. De

multe ori între ele apar contradicţii. În condiţiile unui nivel scăzut de dezvoltare a forţelor de

producţie aceste contradicţii sunt mai puternice. Pe măsura creşterii potenţialului economic al ţării

apar resurse suplimentare care pot fi utilizate pentru ridicarea zonelor rămase în urmă. Atenuarea

decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor zone determină o apropiere în ce priveşte

indicatorii de eficienţă ai amplasării teritoriale a noilor obiective.

Considerarea criteriilor amplasării ca un sistem, care acţionează pe o lungă perioadă,

contribuie la adoptarea celor mai potrivite decizii de localizare a unităţilor economice şi social-

culturale şi, în final, la atingerea obiectivelor politicii regionale.

9.2.2 Metode şi tehnici de fundamentare a programelor regionale

Pentru corelarea diferitelor elemente oferite de studiile şi analizele elaborate se folosesc

diferite metode, procedee şi tehnici de lucru care servesc la fundamentarea programelor de

dezvoltare regională. Întrucât disciplina parcursă se axează îndeosebi pe aspectele macroeconomice

ale dezvoltării, ne vom opri, în continuare, asupra acelor metode ce concură la fundamentarea

dimensiunii macroteritoriale.

Datorită aprofundării diviziunii teritoriale a muncii, o utilizare tot mai extinsă o au modelele

input-output interregionale. Dintre numeroasele forme de expresie a acestora, vom prezenta

modelul lui Wasily Leontief [1]. Expresia concentrată a acestuia este următoarea:

gX 1= B 4 A 3 g RB d Y + B 4 gY 1
 în care:

gX 1 = producţia ramurii de interes local 1din regiunea g;

A 3 = [a 1d ] = submatricea coeficienţilor tehnici şi cheltuielilor materiale directe, care exprimă

legăturile tehnologice dintre ramurile de interes local 1 şi ramurile de interes naţional d. Ea

este o componentă a matricii A, care, în modelul nostru este partiţionată astfel:

{} { a dl } 
A 2   a df  A 1 { a lq } 
A=  =  
A4  { a ld }
 A3
în care:
d, f - ramuri de interes naţional;
l, q - ramuri de interes local.
B 4 - submatricea coeficienţilor tehnici ai cheltuielilor materiale totale, componentă a matricii

B = (E-A) -1 .

B d = submatricea primelor d linii ale matricii B.

 Previzionarea regională

g R = matricea coeficienţilor teritoriali care este o matrice diagonală, de forma:

 g b1 0
0 ... 

g b2

=

 ..

... 

 
 00 0 ... g b h 
 
în care:

g b d= gX d
,
unde: Xd

g Xd - producţia ramurii de interes naţional d din regiunea g;

X d - producţia ramurii de interes naţional d.

Y1 = cererea finală a ramurii de interes local 1 din regiunea g.

d = 1 ÷ h - ramuri de interes naţional

l = h + 1 ÷ n - ramuri de interes local

g = 1 ÷ r - regiunile economiei naţionale considerate.

În condiţiile în care Y este considerat variabilă exogenă, iar matricile A şi gR sunt luate în

calcul ca elemente constante pe o perioadă de timp medie, se poate dimensiona producţia ramurilor

de interes naţional şi local din fiecare regiune în raport cu cerinţele pe ansamblul economiei (Y) şi

în fiecare regiune (gY1).

Relaţiile interregionale se pot analiza şi proiecta în viitor şi cu ajutorul modelelor de tip

 gravitaţional.

Aceste modele îşi au sorgintea în analogia constatată între modul de interacţiune a

regiunilor, zonelor unei economii în raport cu distanţa dintre ele şi legea atracţiei universale. Una

dintre expresiile cele mai elaborate ale modelelor de tip gravitaţional este următoarea (2,3):

Ii j = P i P j A i d ij b

în care:

I ij = volumul interacţiunilor dintre regiunile i şi j ale unei economii, respectiv deplasările

interregionale ale populaţiei, convorbirile telefonice între regiuni, volumul transportului de

mărfuri între regiuni etc.

P i , P j = masele regiunilor i şi respectiv j, exprimate ca număr de populaţie, venituri,

producţie, suprafaţa de desfacere etc.

A i = variabilă care exprimă aşa-numita "atracţie relativă a zonelor concurente". Ea se

calculează astfel:

n
Ai = −b
∑ P j d ij
j= 1

dij = distanţa dintre regiunile i şi j exprimată fizic (km) sau economic (costuri);

b = parametru dimensionat cu ajutorul metodelor statistice;

n = numărul regiunilor economiei considerate.

Rezultă că volumul interacţiunilor regionale este direct proporţional cu masele regiunilor şi

 Previzionarea regională

invers proporţional cu distanţa dintre ele, precum şi cu "atracţia relativă a zonelor concurente".

În elaborarea şi fundamentarea prognozelor şi programelor de dezvoltare regională un rol

deosebit îl are stabilirea propunerilor privind amplasarea noilor obiective productive, mai ales a

celor industriale, inclusiv alegerea întreprinderilor existente care urmează a fi dezvoltate.

Vom prezenta în continuare un tip de model de optimizare a amplasării teritoriale a noilor

unităţi economice şi a dezvoltării celor existente.

Funcţia obiectiv în acest model este de forma:

C = ∑ c hij x hij + ∑ d khi g khi + ∑ P h Y h + ∑ S i Z i + ∑ EI h + ∑ E ' I i = min

h ,i , j k,h,ihihh
în care:
h = 1 ÷ m - întreprinderi existente;

i = 1 ÷ r - noile întreprinderi ce vor fi puse în funcţiune;

j = 1 ÷ n - centrele de consum a produselor finite;

k = 1 ÷ l - centrele producătoare de materii prime;

c hij = costul unitar de transport al produselor finite de la întreprinderile h şi i la centrele de

consum j;

x hij = cantitatea de produse finite transportate de la întreprinderile h şi i la centrele de

consum j;

d khi = costul unitar de transport al materiei prime de la sursele k la întreprinderile h şi i;

g khi = cantitatea de materii prime transportate de la sursele k la întreprinderile h şi i;

P h şi S i = costul unitar de producţie (exclusiv costul transportului) la întreprinderile existente

h şi la cele noi i;

Y h şi Z i = volumul producţiei la întreprinderile existente h şi la cele noi i;

E şi E' = coeficienţi normaţi ai eficienţei economice a investiţiilor la întreprinderile existente

 şi la cele noi;

I h şi I i = volumul investiţiilor la întreprinderile existente h şi la cele noi i;

C = volumul total anual al cheltuielilor de producţie, de transport şi de investiţii pe care le

angajează dezvoltarea ramurii considerate.

După cum se observă, funcţia obiectiv a modelului cuprinde 6 elemente care se definesc în

ordinea în care apar în formulă: suma cheltuielilor de transport a produselor finite; suma

cheltuielilor de transport a materiilor prime; suma cheltuielilor anuale de producţie ale

întreprinderilor existente; suma cheltuielilor anuale de producţie ale noilor întreprinderi; volumul

anual de producţie ale noilor întreprinderi; volumul anual al investiţiilor la întreprinderile existente

şi volumul anual al investiţiilor la noile întreprinderi.

Această funcţie trebuie optimizată prin respectarea următoarelor restricţii:

∑ xhij = B j ; j = 1 ÷ n (9.1.)
h,i
în care Bj este cantitatea de produse finite necesară în punctul de consum j; această condiţie

semnifică satisfacerea completă a necesităţilor planificate ale centrelor de consum j.

∑ xhj = Y h ; h = 1 ÷ m (9.2.)
j

∑ xij = Z i ; j = 1 ÷ r (9.3.)
j
 Previzionarea regională

Restricţiile (9.2) şi (9.3) exprimă echilibrul dintre fluxurile de transport şi volumul

producţiei întreprinderilor h şi i.

∑ gkh =  Y h ; h = 1 ÷ m (9.4.)
k
(9.5.)
∑ giki =  Z i ; j = 1 ÷ r
k
în care: λ reprezintă norma de consum de materie primă pentru o unitate de produs finit. Aceste

condiţii arată că se satisface complet cu materie primă necesarul întreprinderilor h şi i.

∑ gkhi = V k ; k = 1 ÷ l (9.6.)
h,i
în care: V k exprimă producţia centrelor producătoare de materii prime. Această restricţie reflectă

echilibrarea fluxurilor de transport al materiilor prime cu volumul producţiei materiilor prime în

centrele k.

0 ≤Y h ≤ L h (9.7.)
0 ≤Z i ≤ M i (9.8.)
0 ≤V k ≤ W k (9.9.)

în care: Lh şi Mi reprezintă capacităţile de producţie ale întreprinderilor existente h, respectiv ale

celor noi i, iar Wk - condiţiile de producţie ale centrelor k producătoare de materii prime. Condiţiile

(9.7), (9.8) şi (9.9) exprimă atât restricţiile la capacităţile de producţie, cât şi restricţiile de

nenegativitate ale producţiilor întreprinderilor existente şi noi, precum şi ale producţiilor centrelor

producătoare de materii prime.

x hij ≥ 0 (9.10)
g khi ≥ 0 (9.11)

Restricţiile (9.10) şi (9.11) exprimă nenegativitatea fluxurilor de transport, deoarece soluţiile

cu valori negative ale fluxurilor de transport semnifică transporturi încrucişate.

 Bibliografie

1. Robert D. Dean, William H. Leahy, David L. McKee - "Spatial Economic Theory", the Free

Press, New York, 1970, capitolul 2, pag. 18-20.

2. Walter Isard - "Methodes d'analyse regionale", Ed. Dunod, Paris, 1972, cap. 8, pag. 127-224.

3. Mircea Enache - ,,Modele matematice în sistematizare'', E.T., 1977, cap. 5, pag. 66-68
 Previzionarea regională

Întrebări recapitulative

1. În ce constă obiectul politicii economice ?

2. Care sunt obiectivele politicii economice ?
3. Care sunt componentele principale ale planificării regionale ? (Detaliaţi răspunsul).
4. Cum definiţi criteriul de amplasare ?
5. Care sunt criteriile de ordin economic ?
6. Care sunt criteriile de ordin social ?
7. În ce constă modelul input-output interregional al lui Wassily Leontief ? (Detaliaţi răspunsul).
8. Care sunt factorii de influenţă a interacţiunilor regionale într-un model de tip gravitaţional ?
9. Care sunt componentele unui model de optimizare a amplasării teritoriale a unităţilor
economice?