Cu timpul...

- Jorge Luis Borges

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a
inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva
alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete...

Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si
accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate
drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru
a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la
jumatate drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a
soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si
impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca
intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si
invata ... si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca
mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a
pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi
singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta
pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii
sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele
cu adevarat mari.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia
nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai
repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai
devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la
patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in

final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l
traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil
cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt langa tine...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca
ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, poate sa fie prea tarziu...

Dar din pacate, se invata doar cu timpul...sau niciodata.

----------------

Poem testamentar - Gabriel Garcia Marquez?

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca nu sunt decat o paiata de carpa si mi-ar oferi o
bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce gandesc, dar m-as gandi la tot ceea
ce spun.

As aprecia valoarea lucrurilor, nu ptr ceea ce valoreaza, ci ptr ceea ce ele inseamna cu
adevarat.

As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci prin fiecare minut cand inchidem ochii pierdem
60 de secunde de lumina.

As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cnd altii dorm.

As asculta cand altii vorbesc, si as savura o inghetata buna de ciocolata.

Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucatica de viata, m-as imbraca simplu, as cadea in
genunchi in fata soarelui, lasandu-mi goale corpul si sufletul.

Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si as astepta primele raze de
soare.

Cu un vis de Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cantec
de Serrat.

As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul rosu al
petalelor.

Dumnezeule, daca as avea o bucata de viata... n-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun
celor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc.

As convinge fiecare barbat, fiecare femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indragostit
de dragoste.

As demonstra oamenilor cat se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca

imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatraneasca atunci cand inceteaza sa se
indragosteasca!

I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.

I-as invata pe batrani ca moartea nu vine o data cu batranetea, ci cu uitarea.

Am invatat atat de mult de la voi oamenilor! Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca
pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele.

Am invatat ca atunci cand nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic,
degetul tatalui, il cucereste pentru totdeauna.

Am invatat ca un om nu are dreptul sa-l priveasca pe un altul de sus decat atunci cand
trebuie sa se aplece pentru a-l ajuta sa se ridice.

E adevarat ca multe am putut invata de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece,
cand ma vor pune in aceasta cutie, vai, voi fi mort.

----------------

Viata pe un peron - Octavian Paler

Acolo pe pietre sau pe oasele acelea caci nu distingeam prea bine ce erau am vazut doi
serpi incolaciti. Poate faceau dragoste sau poate se luptau. Sa va spun drept nu stiu cum
fac serpii dragoste. Deodata am vazut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste
insula si chiar peste serpii incolaciti. Era un vultur care a inhatat unul din serpi si s-a
ridicat cu el in vazduh. Daca nu am visat si asta!

Asadar vulturul le-a intrerupt serpilor dragostea sau lupta. Eu i-am vazut inlantuiti, nu ma
pricep sa spun ce anume a fost dar poate a intre dragoste si lupta nu e nici o deosebire.
Dragostea e o lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care nu e nici un invingator,
alteori nici un invins. Si oricum pentru unul din serpi nu mai avea importanta diferenta
dintre dragoste si lupta. Pentru el tot totul se sfarsise. Nu va mai face nici dragoste, nici
nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct iubirilor si luptelor. Fiecare ramane
atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat. Mai are timp poate sa regrete ca n-a iubit si ca n-a
luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se
iubeasca sau sa se lupte. Celalalt sarpe ramane sa faca dragoste sau sa se lupte cu alti
serpi. El ramame cum s-ar zice pe peronul lui. Mai putea sa i-a totul de la inceput. Alte
iubiri si alte lupte?

----------------

Paradoxul vremurilor noastre - Pablo Neruda?

Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca, avem cladiri mai mari, dar suflete mai
mici;
Autostrazi mai largi, dar minti mai inguste;
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult dar ne bucuram tot mai
putin;
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;
Avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Radem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi;
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani
vietii si nu viata anilor;
Am ajuns pana pe luna si inapoi, dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada, sa
facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare sa detina mai multe informatii sa produca mai multe
copii ca niciodata, dar comunicam din ce in ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile in care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti
induc orice stare de la bucurie, la liniste, la moarte.
Sunt niste vremuri in care sunt prea multe in vitrine, dar nimic in interior.
Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o
eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va
creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine, pentru ca aceasta este
singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "Te iubesc" prietenului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai
ales sa o spui din inima.
O sarutare si o imbartisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca, intr-o zi
acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase
pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati.

----------------

Interviu cu Dumnezeu - Anonim

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.

- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar
apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face
bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel
nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar
muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai
dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde
in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani
pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este
acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai
putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu
inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se
pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa
invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de
asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai
dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

----------------

Daca - Rudyard Kypling

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău

Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării

De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere

Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,

Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar - să ştii - vei fi un OM!

----------------

Invata de la toate - lirica norvegiana

Invata de la apa sa ai statornic drum

Invata de la flacari ca toate-s numai scrum
Invata de la umbra sa treci si sa veghezi
Invata de la stanca cum neclintit sa sezi
Invata de la soare cum trebuie s-apui
Invata de la vantul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci
Invata de la toate caci toate-ti sunt surori
Cum treci frumos prin viata
Cum poti frumos sa mori!
Invata de la vierme ca nimeni nu-I uitat
Invata de la nufar sa fii mereu curat.
Invata de la flacari ce-avem de ars in noi
Invata de la ape sa nu dai inapoi
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea.
Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea.
Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti
Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti
Invata de la greier cand singur esti sa canti
Invata de la luna sa nu te inspaimanti
Invata de la vulturi cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica si vezi povara ei
Invata de la floare sa fii gingas ca ea.
Invata de la miel sa ai blandetea sa.
Invata de la pasari sa fii mereu in zbor.
Invata de la toate ca totu-I trecator.
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci!

----------------

De ce omul? - Anonim
In nici un sector al vietii organice, nu exista asa de multe si de mari deosebiri in cadrul
acelorasi specii, ca la fiinta umana.

Rasa, culoarea, neamul, localitatea, limba sau dialectul, credinta, stiinta, statura sau
chipul, inteligenta aceea fire launtrica a oamenilor si firea sufleteasca a lor, deosebeste pe
fiecare de toti ceilalti, incat fiecare om este doar unul el singur.

Fiecare om este intre oameni un exemplu unic.

Oamenii nu se aseamana unul ca altul; omul in sine este fiecare pentru sine.

Omul este individualitatea; o unitate nerespectata, inimitabila (fizic si spiritual).

Asemanarea ce exista intre toti oamenii - pe familii, pe rase, pe naturi, pe religii, pe

culturi, pe clase sociale - nu suprima si nu reduce decat in aparenta marea deosebire
dintre ei, cea care face in multimea de oameni personalitatea fiecaruia.

In personalitatea individuala si proprie, omul e o fiinta unica, greu de patruns si de

cunoscut in adincul specificului sau pastrat pentru sine, cel nedesvaluit, cel necunoscut.

Adevarat ca fiecare din noi are o fata nevazuta de toti ceilalti.

Are ginduri, sentimente, aptitudini, calitati si defecte, virtuti si pacate cunoscute, si are
totodata un chip necunoscut, nevazut, ginduri nespuse, sentimente nemanifestate sau
refulate, dorinte nemarturisite nimanui niciodata.

Unii o inaltime pe care altii nu o au si nici nu o ating, sau un abis in care altii nu privesc,
o placere sau o durere neexprimata, un zbucium retinut in sine, o framintare sufleteasca
de unul singur, un gind cu pacat nesavirsit decit cu inchipuirea, o dorinta pe care nu o
incredinteaza nimanui, un vis care este al lui, ceva ce nu vrea sa stie sau nu poate sa
spuna altora.

Omul interior cel nevazut si necunoscut, omul cel tainic; omul acest necunoscut.

Necunoscut numai celorlalti, fie chiar si cei apropiati ai lui si necunoscut chiar lui insusi
sau abia cunoscut de sine insusi, iar uneori cunoscut mai ales de sine insusi.

Daca s-ar cunoaste omul macar pe sine insusi!

Daca s-ar cunoaste sau recunoaste asa cum este si daca recunoscandu-se s-ar face asa
cum trebuie sa fie.

Omul ar cunoaste mai bine pe toti ceilalti, s-ar purta mai bine, s-ar intelege mai bine si
fata morala ar fi de mult alta.

Dar fiecare om crede sau vrea ceea ce nu este si nu poate fi...

-fiecare isi da dreptate in neintelegerile sale cu ceilalti;
-fiecare se vrea sau se crede mai inteligent, mai frumos, mai capabil, mai bun decit
ceilalti;
-fiecare isi atribuie un avantaj fata de ceilalti, isi gaseste o calitate pe care nu o au ceilalti;
-fiecare descopera pacate si lipsuri celorlalti;
-fiecare judeca si osindeste pe ceilalti;
-fiecare se lauda si se indreptateste pe sine.

Nu vine oare de aici toata ura, invidia, vrajba, desbinarea si tulburarea dintre
oameni,toate aceste FORTE ALE RAULUI?

Acest necunoscut sie insusi si nejudecat de sine insusi, aceasta este cauza neantelegerii
multor suferinte si nefericirii noastre.

Aceasta intretine egoismul, intriga, calomnia, minciuna, cearta, lacomia, furtul, uciderea;
aceasta provoaca neintelegerile dintre oameni; aceasta agita interesele personale si
patimile omenesti; acestea turbura pe toti ceilalti.

Aceasta face dureroasa viata multora, adica multi dintre noi, pe a tuturor celorlalti.

Imaginarea ca este altfel decit el, ambitia de a fi altfel decit el, orgoliul, amorul propriu,
care te orbeste si te impiedica de a vedea cum esti tu si de a vedea cum este el; iata ce
face din viata comunitatii omenesti, uneori in cercul celor mai apropiati oameni, in
familii chiar, neintelegerea, vrajba si suferinta.

Cucerim, impunem si transformam pamantul si natura, schimbam fata planetei; visam

chiar sa o depasim in spatiile inaccesibile si totusi aici linga noi, aici in noi, staruie inca
nestiinta de om, necunoasterea, neintelegerea netransformarea omului, a omului, acest
necunoscut.

Il vedem continuu, il auzim, comunicam cu el, suntem cu el, el ca om, si nu stiu bine inca
de ce unul este bun si altul rau, unul virtuos si altul pacatos, unul sincer si altul ipocrit,
unul candid si curat si altul corupt, unul bland si altul odios, unul milos si altul crud, unul
onest, cumpatat si altul perfid, suspicios si egoist, unul sfant si altul nelegiuit. De ce oare?
DE CE?

De ce am putut imbraca, civiliza si inarma (si cum!) pe om si nu l-am putut indrepta si

face mai bun?

De ce l-am putut face iscoditor si stapanul materiei, si nu si stapanul sau insusi?

De ce i-am dat atitea cunostinte si puteri si i-am dat atit de putin asupra sa insusi?

DE CE?

----------------
Impossible is nothing - din reclama unei corporatii

Imposibil este doar un cuvant mare atuncat in jur de oameni mici care gasesc ca e mai
usor sa traiasca in lumea care le-a fost data decat sa exploreze puterea pe care o au ca sa o
schimbe.
Imporibil nu este o realitate. Este o opinie.
Imposibil este potential.
Imposibil este temporar.

----------------

Generatia de afara - Alex Brie

Sociologii au studiat si identificat generatii: s-au perindat in

ultimul secol generatia interbelica; generatia "baby boomers";
generatia hippie; generatia youpie; generatia X; generatia Y.
Parintii nostri au fost generatia de sacrificiu. Ei s-au chinuit cu
comunismul pe model chinezesc antedecembrist. Apoi cu tranzitia; cu
entuziasmul postdecembrist; cu nesiguranta zilei de maine; cu
Caritasul, cu Bancorexul, FNI-ul. Cu inflatia, cu criza economica. Cu
totul si nimic. Apoi am venit noi.

Noi suntem generatia care pleaca. Generatia care a plecat. Generatie

de alienati. Noi, care muncim la negru in Irlanda, care cersim in
Franta, furam in Spania, spalam vase in Italia, ingrijim de copii in
Anglia. Care studiem in America, programam sau facem strip-tease in
Canada. Generatia care pleaca. Dezamagiti de
prezent, visam la un viitor in care ne reintoarcem acasa plini de
bani, ne luam case, ni le mobilam si dotam cu electrocasnice asa cum
am vazut afara. Generatia care se straduieste sa puna un ban deoparte.
Care vorbeste cu parintii prin telefoanele VoIP cu cartele cu cod.
Care scrie mailuri prietenilor, vorbeste prin messenger cu fostele
iubiri din tara, care tine bloguri si face poze. Orice numai sa nu ne
instrainam.

Nu vrem sa fim francezi, italieni sau spanioli. Le vorbim limba de

nevoie. Injuram, iubim, plangem in romaneste. Suntem romani, chiar
daca nu stam ore intregi la coada ca sa votam. Suntem romani atunci
cand ascultam manele sau Parazitii si ne povestim viata de student.
Atunci cand intram pe forumuri de discutii si
criticam ultimele hituri O-zone. Atunci cand ne intoarcem acasa de
sarbatori
si dam de baut prietenilor. Cand salivam la amintirea sarmalutelor
de acasa, a muraturilor de iarna cum nu gasesti aici, a palincii,
slaninei
afumate, tobei, caltabosului, mamaligii. Suntem generatia plecata pe
afara. Un roman din sapte. Cu nimic deosebiti, schimbati totusi cu
desavarsire. Ingrijorati de destinul tarii, dar usurati totodata la
gandul ca, din fericire, nu e neaparat si al nostru.

O generatie pierduta. O generatie care spera sa se reintoarca, odata

si odata. La parinti, prieteni lasati in urma, iubiri de demult. La
mamaliga de odinioara, la sarmalute, cozonac, palinca, slanina
afumata. La colidele de Craciun, la ciocnirile oualor de Pasti. La
bunici, la copilarie, la Romania pe care ne-o amintim, la Romania pe
care o purtam in suflet.

O Romanie, din pacate, disparuta. Pentru totdeauna...

----------------

Romania dupa sapte ani - Cezar Giosan

Țigănie. Mitocănie. Mârlănie. Înjurături. ‘P**a mea’ repetate de trei ori

într-o frază. Praf, mult praf.
Blocuri murdare și negricioase. Săli întunecate de cinema în provincie, cu
scaune rupte de vreme. Sărăcie.
Haine murdare. Haine la second hand, purtate mult de alții, care se vând
bine. Gropi în trotuare, gropi pe
străzi. Frig în case iarna. Nădușeală vara. Întrețineri mai mari ca
pensiile. Mirosuri de transpirație în
metrou. Junglă în intersecții. Zorzoane sclipitoare și ieftine pe femeile
trecute de prima tinerețe. Păr
permanențat roșcat și cârlionțat mărunt. Intrările blocului ca niște
văgăuni, cu pereți cojiți de timp, geamuri
învechite și anunțuri de zeci de ani. Bărbați urâți, cu burtă. Tineri care
poartă cu mândrie pantofi de
mușama brună cu șnurulețe maronii. Accent țigănesc de șmecheraș de
București peste tot. Fiecare
încearcă să demonstreze tuturor că el le știe pe toate. Aer de fudulie la
bărbații mai puțin educați. Ciorchini
de semințari în fețele blocurilor. Mașini vechi de decenii, care se târâie
pe stradă. Manele surzitore oriunde
te-ai duce la iarba verde. Muzică infernală în baruri. Hârtii și sticle de
plastic pe cărăruile din munți.
Emisiuni de divertisment de prost gust la televizor. Femei goale pe
ecrane, care cred că-s cântărețe.
Adunături de vedete la emisiunile de seara care cânta sau vorbesc fără
noimă ore în șir, muzică îndoielnică.
Șef de partid cerând Antenei 1 să-i ‘sugă p**a’. Discriminare fățișă a
țiganilor, a homosexualilor.
Telenovele. Exagerarea la știrile de seara a importanței româniei în lume.
Scandal la radio și la televizor. Circ
la televizor. Circ mult. Circ pretutindeni. Mahalagisme. Mese rotunde în
care se vorbește mult și nu se
spune nimic. Certuri și înjurături ‘live’. Analize interminabile în media
a unor lucruri fără însemnătate
pragmatică. Prețuri mult peste volumul buzunarului de rând. Dinți
stricați. Păr slinos. Baie sau duș
săptămânal. Baie lunară la sate. Veceuri din lemn în curte în școlile
rurale. Mănuși în mâini iarna în timpul
orelor la elevii de clasele primare sau gimnaziale care n-au avut șansa să
facă școala la oraș. Consum redus
de pastă de dinți și săpun. Parfumuri cu miros de alcool combinate cu
transpirație veche. Turcisme.
Chinezării. Mărfuri autohtone mai scumpe decât echivalentele lor din țări
în care prețul de producție e de
câteva ori mai ridicat. Mici și bere. Sedentarism. Mâncare grasă, prăjită,
nesănătoasă, slănină, grăsime
multă. Ulei tulbure lăsat în tigaie pentru mai multe folosințe. Miros de
gunoi prin spatele blocurilor.
Sentiment de buricul pământului. Vedete a căror importanță e supralicitată
la televizor, dar care se plimbă
nestânjenite pe stradă. Ploconire în fața vesticilor. Servire
amatoricească în restaurante. Invitat să cari
cartofii din piață în buzunar dacă nu plătești extra pentru punga de
nailon. Învinuirea guvernanților și a
‘hoților’ pentru eșecurile sau nereușitele personale. Căutarea continuă
după ‘marele chilipir’, sau ‚marele
tun’. Exagerarea influenței financiare a unora care au ceva mai mulți
bani. Lăudăroșenie multă. Bătrâni
aflați la limita supraviețuirii. Cerșetori agresivi pe stradă. Țigani care
iți spală geamurile mașinii împotriva
voinței tale și te înjură dacă nu le dai bani. Pornografie la vedere pe
tarabele din centru. Țigări multe.
Bețivi pe stradă, clătinându-se ca frunzele în furtună. Căruțe nălucitoare
care iți apăr în curbe noaptea pe
străzi lăturalnice. Căruțe pe autostrăzi. Umbre maronii întunecoase pe
care le vezi de-abia după ce ai ajuns
în dreptul lor cu oglinda din dreapta a mașinii. Vaci pe stradă. Oi pe
stradă. Boi pe stradă. Cai pe stradă.
Capre pe stradă. Porci pe stradă. Găini pe stradă. Gâște pe stradă. Câini
răzleți prin cartiere. Polițiști care
respecta buchea legii fără nici o urmă a logicii sau rezonabilului. Șpagă
rampantă prin instituțiile
birocratice. Doctori care-ți spun direct cât te costă pentru a te salva.
Jurământul lui Hipocrate uitat în prima
secundă după ce e repetat. Spitalizări unde te obligă să te duci bolnav la
farmacie și să iți cumperi pastilele.
Oameni care intră în fața ta la rând uitându-se la tine ca și cum ai fi
transparent. Te cerți cu ei, te bagă-n
vulva mă-tii. Sentiment acut de țară din lumea a treia. Sentiment acut de
Pakistan sau Costa Rica.
N-am observat nimic din toate astea în primul an când m-am întors să
vizitez țara. Nici în al
doilea. Nici în al treilea. Într-al patrulea am început să fiu iritat de
amănunte pe care nu le observasem
niciodată înainte. Într-al cincilea am început să le văd mai clar, să le
conștientizez. În al șaselea an am
început să le verbalizez, să mi le spun în gând.
Acum le scriu pe hârtie.
Văd toate astea. Simt toate astea. Mă izbesc de toate astea. Mă deranjează
toate astea. Mă
dezamăgesc toate astea.
Însă orice aș simți, sunt doar amănunte.
Am călătorit mult. Am văzut multe țări, și bogate și sărace. America mi-a
dat posibilitățile
financiare să merg prin lume fără să mă uit la fiecare dolar. Nimic însă
nu se compară cu sentimentul de
ușurare și fericire când pășesc pe pământul tarii. Este pământul unde m-am
născut. Gândesc, iubesc, în
limba asta. Nu în engleză sau în franceză. Țigănie sau nu, îmi place aici
mai mult decât oriunde în lume.