m
  



 



  

  
  m  


  

mElev : Manea Stefan
mClasa : a XII-a C

mProfesor : Popa Ileana

mProfesor Indrumator :

mDirector : Ciumacenco Caterina

mDirector adjunct : Costache Adrian

mDiriginte : Ignatencu Nadia

 „oala infecto-contagioasa , specifica carnasierelor , caracterizata prin
sindrom febril , tulburari digestive , pulmonare , cutanate si nervoase.
Maladia a avut, în trecut, o incidenţă crescută doar în mediul urban; în prezent,
datorită circulaţiei intense între oraş şi sat, boala este răspândită în toată ţara.
Etiologie ² Perioada de incubaţie este de trei-şapte zile (cu variaţii între 3 şi 14 zile)
 Surse de infecţie:
În jigodie sunt multiple. În primul rând, animalele bolnave şi cele trecute prin boală,
care elimină virusul timp de cinci-şase luni după remitere.
 Omul, care poate face o boală inaparentă clinic, devine eliminator de
virus şi responsabil de dispersarea acestuia în mediul înconjurător.
Unii autori, precum Gh. Dabija şi colaboratorii, în 1983 arătau că incidenţa bolii este
în creştere, cu toate campaniile de vaccinări făcute, afecţiunea putând evolua totuşi
mai drastic la rasele de câini perfecţionate, mai rezistenţi la această viroză fiind
terrierii şi boxerii.
 P





Perioada de incubaţie este de trei-şapte zile (cu variaţii între 3 şi 14 zile).
 P  


sunt în funcţie de:
 virulenţa tulpinii de virus
 receptivitatea individuală la infecţie
 natura, localizarea şi gravitatea complicaţiilor.
 Primăvara şi toamna boala evoluează mai grav.
 În mod obişnuit proprietarul observă următoarele manifestări la câinele bolnav:
 stare generală proastă (este Åabătutµ)
 inapetenţa (lipsa poftei de mâncare)
 frisoane, tuse
 congestia mucoaselor
 uscăciunea trufei
 febră (39,5°-41°C).
 Sub raport evolutiv se distinge o formă M
  şi una  , iar clinic există forme de
boală:
 respiratorie
 digestivă (gastroenterică)
 nervoasă şi cutanată.
 Ñ 
 
.
La două zile febra dispare, starea generală seîmbunătăţeşte, animalul prezintă o
poftă de mâncare crescută şi revine la o stare, aparentă, de sănătate.
Faza durează una-cinci zile, după care câinele are din nou febră (40-41°C), marcând
faza a doua, când viroza iniţială se complică cu infecţia secundară, cu diferiţi
germeni.
În această a doua fază, curba termică este neregulată, cu scăderi bruşte de
temperatură. Câinele bolnav prezintă: prurit (mâncărime) nazal şi al extremităţilor,
scurgeri seroase-purulente din orificiile nazale, uneori chiar sangvinolente.
Rasele de câini cu botul scurt respiră aproape numai pe gură şi sunt dispneice
(respiraţie greoaie). Poate apărea şi un catar al mucoasei laringiene sau bronşice,
tusea devenind dureroasă şi greoaie.
Câinele bolnav prezintă semne de conjunctivită şi cheratită, îndeosebi fotofobie, apoi
blefarită (inflamaţia pleoapelor). Dimineaţa Åbolnavulµ se scoală cu ochii Åcârpiţiµ.
Din cauza acestor infecţii secundare apar deseori ulceraţii corneene bilaterale, pe
baza cărora se poate pune diagnosticul de jigodie.
 Ñ 
 .
Începe cu o amigdalită, cu o faringită sangvinolentă şi stomatită
(inflamaţia mucoasei bucale), toate cu diferite grade de intensitate
Dacă viroza nu provoacă o atingere gastro-intestinală marcată, simptomele
se opresc aici.
Dacă nu, în faza digestivă propriu-zisă apar următoarele semne:
 enterită cu diaree lichidă, fetidă, sangvinolentă şi cu dureri
abdominale
 câinele are vome repetate şi, în urma acestora şi a diareei grave, se
deshidratează, prezentând totodată o sete exagerată.
 Atingerea renală (ce poate fi accentuată în urma unei medicaţii
neadecvate) se manifestă clinic prin instalarea albuminuriei,
prezenţa în urină a cilindrilor hialini şi a celulelor normale,
creşterea azotemiei.
 Ñ 
. Manifestările nervoase implică un prognostic grav, se instalează
treptat, începând obişnuit cu mioclonii localizate la diferite grupe musculare, sau chiar la
muşchii membrelor posterioare, adeseori la un singur picior, imprimând aşa-zisa
paralizie ritmică, dansul Saint-Guy, ori coreea jigodioasă. De ştiut că această formă
nervoasă a jigodiei, care are o evoluţie lentă, progresivă, poate să dureze uneori luni de
zile şi se termină cu moartea. Atingerile meningo-encefalice pot determina simptome
nervoase extrem de variate, ca hiperestezie, crize epileptiforme grave, opistotonus,
torticolis, mişcări în manej, rostogoliri, exagerarea sau abolirea auzului. Unele
manifestări encefalice pot deveni din ce în ce mai frecvente şi mai violente, epuizând
animalul bolnav. Incidenţa formelor nervoase (este de dorit ca, prin tratament bine
condus, să nu se ajungă la aceste forme) este variabilă; de regulă, cu cât boala durează
mai mult, cu atât câinele bolnav are toate şansele să facă o formă nervoasă incurabilă.
Există însă şi sezoane sau ani de zile, când formele nervoase ale jigodiei lipsesc cu
desăvârşire, după care pot urma perioade când apar, întotdeauna, şi ele. Gh. Dabija şi
colaboratorii în lucrarea din anul 1983 arată că o atare formă se întâlneşte la circa 10%
din totalul cazurilor de jigodie la câinii din ţara noastră, în timp ce, în alte ţări, proporţia
este mult mai mare, de aproximativ 50-75%
 Ñ    . Este semnalată destul de rar şi se manifestă prin apariţia
unui exantem pustulos, mai mult sau mai puţin extins pe suprafaţa
corporală. Acest eritem este discret, interesând numai pielea din anumite
regiuni (auriculară, peribucală, perinazală, faţa internă a coapselor), dar
se pot întâlni câini bolnavi cu forma cutanată generalizată. Pustulele au,
în general, dimensiuni reduse, de aproximativ 2-3 mm diametru, dar pot
fi şi confluente.
 La câteva zile apar cruste, care se vor usca şi apoi se exfoliază, fără a lăsa
urme de durată. Pot apărea, prin complicaţii bacteriene, micotice, diferite
eczeme, dermatite, abcese etc. O localizare specială a formei cutanate
constă în hipercheratoza care afectează, în special, cuzineţii plantari.
Tegumentul, la nivelul acestora, se îngroaşă şi crapă (crăpăturile sunt
profunde şi sângeroase), câinele bolnav fiind şchiop.
Această localizare este cunoscută şi sub denumirea de boală a călcâiului
tare.Diagnosticul. Cu cât este stabilit mai precoce, cu atât este mai bine pentru
stoparea evoluţiei boli. Precizarea diagnosticului, aşa cum o descriau şi C. Ştirbu şi
colaboratorii, prin metoda de imunofluorescenţă directă (IFD), este sigură şi rapidă.
După cum se vede, simptomatologia bolii este poliformă şi comună cu a altor boli.
De reţinut că a eticheta orice hipertermie, la câine, drept jigodie, este o greşeală.
Noi credem că metoda propusă de C. Ştirbu şi colaboratorii pentru
diagnosticul rapid prin IFD, poate fi aplicată în orice clinică veterinară
pentru animale mici. Referindu-ne strict la Clinica veterinară din str.
Ilioara 16, sector 3, „ucureşti, aici există o activitate de profil în ceea ce
priveşte bolile infecţioase încă din 1972 şi, în cadrul ei, elaborează aceste
norme de efectuare a IFD. Lucrurile au rămas însă în stadiul de început,
neexistând practic o popularizare şi o utilizare largă a IFD, acuzându-se
lipsa condiţiilor materiale etc.
Dată fiind importanţa diagnosticului precoce în această boală, trebuie ca,
măcar în viitor, metoda să fie impusă şi practicată pe scara întinsă. E un
lucru ce trebuie făcut atât pentru apărarea prietenilor noştri adevăraţi ³
câinii ³, cât şi în vederea creşterii prestigiului medicinei veterinare
româneşti.Prognosticul este rezervat spre grav şi el depinde, în primul
rând, de faza în care se pune diagnosticul. Deci depinde de următorii
factori: momentul când a fost pus, de către medic, un diagnostic; rasa
câinelui bolnav (ciobăneştii germani şi teckelii fac forme cu evoluţie gravă,
pe când terrierii şi boxerii sunt mai rezistenţi la ea); modul în care este
îngrijit şi tratat câinele bolnav.
Eficacitatea tratamentului prescris este diferită de la un caz la altul, de la o rasă de
câini la alta. De aceea americanii vorbesc, în prezent, în medicina canină, de
specializări pe rase de câini.Tratamentul. Este mai mult simptomatic decât etiologic.
În orice formă ar fi jigodia, desigur că o gammaglobulină specifică acestei boli ar fi
medicaţia ideală. Revenind însă la tratamentul simptomatic, pe care-l prescrie şi-l
conduce medicul, se vor avea în vedere: medicamentele de susţinere a marilor
funcţiuni ale organismului, vitamina C, gluconat de calciu (i.v.) , glucoză 33% (i.v.),
cofeină n.b., oleum camphorat, vitaminele din grupa „ (vitamina „i, „(h „n si „2),
vitamina A, vitamina F, Fosfobion (ATP) etc.
În formă cutanată se vor face pudrări cu talc, oxid de zinc, anesteziind (amestec de
pudră în părţi egale), Jecozine, Mibazon, Asocilin etc. În formele oculare: instilaţii în
ochi un colir de Sulfacetamidă, soluţie de Petargol 2%, unguent cu Kanamicină
sulfat, unguent oftalmic cu Polimixină şi Neomicină etc. În formele respiratorii:
„iseptol (Co-Trimoxazole), Ampicilină, Oxacilină, Polidin, Cantastim etc. În forme
nervoase: Fenobarbital (Primidon), Siagloban SHL etc. Prevenirea bolii se face prin
vaccinare, de obicei cu un vaccin ce are mai multe valenţe (jigodie, hepatită,
leptospiroză, parvoviroză etc.): Candur; Distemper etc. Prima vaccinare se va face
după deparazitarea internă obligatorie, la vârsta de două luni şi jumătate, cu rapel la
trei luni şi jumătate şi se va repeta în fiecare an.
În România, Corneliu Cure a fost primul care a studiat boala şi a preparat vaccinul
antijigodios.