UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL

BRĂTULESCU MARIN

TEZĂ DE DOCTORAT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
PROF.UNIV.DR.ING.EC. PETROMAN IOAN

TIMIŞOARA
2009
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL

BRĂTULESCU MARIN

TEZĂ DE DOCTORAT
CONTRIBUŢII PRIVIND PERFECŢIONAREA
MANAGEMENTULUI FERMELOR AGROTURISTICE ÎN
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
PROF.UNIV.DR.ING.EC. PETROMAN IOAN

TIMIŞOARA
2009
 REZUMAT

SCOPUL declarat al prezentei teze de doctorat intitulată „CONTRIBUŢII PRIVIND

PERFECŢIONAREA MANAGEMENTULUI FERMELOR AGROTURISTICE ÎN JUDEŢUL
CARAŞ-SEVERIN” a fost acela de a propune, pe baza analizei aspectelor pozitive şi negative
constatate în urma studiilor efectuate în teritoriu, un model integrat de implementare a
agroturismului în Judeţul Caraş-Severin, judeţ în care, în ciuda extraordinarului potenţial
turistic, în general, şi a extraordinarului potenţial agroturistic, în particular, nu sunt încă
valorificate la adevărata lor valoare toate resursele turistice şi agroturistice.

IPOTEZA de lucru de la care am pornit a fost că nici la nivel guvernamental, nici la

nivelul iniţiativei private, nu au fost pe deplin conştientizate până în prezent valoarea
patrimoniului turistic şi agroturistic al Judeţului Caraş-Severin şi soluţiile de valorificare
corespunzătoare a acestuia. Cauzele eşecului, aşa cum au fost ele identificate pe tot parcursului
cercetării ale cărei rezultate le prezentăm în această teză de doctorat, sunt multiple:
- neînţelegerea corectă a unor concepte-cheie legate de practicarea agroturismului
(agroturism, turism cultural, turism educativ, zonă rurală);
- planificarea destinaţiilor (globalizare, creştere economică);
- resursele planificării destinaţiilor (cuvintele-cheie ale noţiunii agroturism – cultură şi
comunitate locală; instrumentele planificării; sursele de date; instituţiile-cheie cu rol
decisiv în turism, în general, şi în agroturism, în particular).
Agroturismul, sub-categorie a turismului care se referă la practicarea turismului în
mediul rural cu desfăşurarea de activităţi specifice agriculturii, a fost definit, aşa cum am
arătat cu precădere în Capitolul 1. „Consideraţii generale privind agroturismul”, din perspectiva
tuturor domeniilor importante pentru existenţa omului – antropologică, artistică, culturală,
ecologică, economică, etică, financiară, industrială, informaţională, istorică, juridică, lingvistică,
politică, sociologică, tehnică etc. – evoluând odată cu evoluţia conceptului de turism, un concept
abordat din tot atâtea perspective, la care am mai putea adăuga perspectivele comportamentistă,
educaţională, filosofică, logică, psihologică, semiotică etc.
Este important să subliniem că, parcurgând bibliografia aferentă tematicii
managementului agroturismului, am ajuns la concluzia că diferenţa care se face, de obicei,
între două categorii importante de turism – turismul urban şi turismul rural – tinde să se
estompeze, subordonându-le, în acest fel, conceptului mai larg – agroturism.
 În acelaşi timp, am constatat şi că cele mai grave probleme cu care se confruntă
practicarea agroturismului atât în lumea întreagă, cât şi în România (şi, implicit, în Judeţul
Caraş-Severin), sunt planificarea destinaţiilor (ce şi cum să alegem) – din cauza globalizării –
şi resursele care stau la baza planificării destinaţiilor (pe ce informaţii ne bazăm şi cum
comunicăm informaţiile noi) pornindu-se de la elementele de bază – cuvintele-cheie ale noţiunii
agroturism (cultură şi comunitate locală), instrumentele planificării, sursele de date şi instituţiile-
cheie cu rol decisiv în turism, în general, şi în agroturism, în particular (elemente care ne pot ajuta
să răspundem şi la întrebările Pe ce informaţii ne bazăm? şi Cum comunicăm informaţiile noi?).

INFORMAŢIILE care au stat la baza prezentei teze de doctorat sunt de trei tipuri: mai
întâi, propria noastră experienţă de turist; apoi, mijloacele obişnuite prin care administraţia locală
sau operatorii din turism îşi fac cunoscute destinaţiile; în sfârşit, o bogată bibliografie din
domeniul turismului şi agroturismului – cărţi, articole, documente oficiale, site-uri din domeniul
agroturismului etc..

LITERATURA DE SPECIALITATE din domeniul agroturismului nu este foarte

bogată în România: studiile făcute până acum sunt fie studii conceptuale cu caracter de
generalitate, fie studii ale pieţelor agroturismului regional. În prezenta teză de doctorat punem la
dispoziţia tuturor celor interesaţi atât date comparative referitoare cu precădere la agroturismul
din Judeţul Caraş-Severin, cât şi analize ale acestor date, care ar putea fi utilizate de către
decidenţii din industria turismului ca bază în analiza direcţiilor şi a tendinţelor de dezvoltare a
agroturismului în România.
Alături de literatura de specialitate indicată în Bibliografia de la sfârşitul prezentei teze
de doctorat (bibliografie care vorbeşte de la sine despre stadiul cunoaşterii în domeniul
agroturism în România şi în lume), ne-am folosit şi de propria noastră contribuţie în domeniu:
câteva articole ştiinţifice în care am atins aspecte legate de agroturism (de la managementul
fermei animale la studiile de caz).
Pornind de la aceste consideraţii şi pe baza bibliografiei studiate, prezenta teză de
doctorat a fost structurată într-un număr de şapte capitole, după cum urmează:

Capitolul 1, „Consideraţii generale privind agroturismul”, acoperă conceptele de bază

şi problemele legate de definirea agroturismului, probleme foarte spinoase nu numai pentru că
atât conceptul de turism, cât şi conceptul de agroturism au accepţii foarte largi, dar şi pentru că
însuşi conceptul agroturism este în continuă transformare: dovada – multitudinea de „sinonime”
– turism agrar, turism agricol, turism la fermă, turism la sat, turism la ţară şi turism rural.
Cele câteva zeci de definiţii ale “agroturismului” pe care le prezentăm vorbesc de la sine despre
dificultatea de a defini acest concept într-o manieră satisfăcătoare. Dificultatea de a defini acest
concept este generată şi de dinamismul extraordinar al acestui tip de turism, care îşi modifică
esenţa într-un ritm alert, dictat atât de factorul economic, cât şi de modificarea cererii turistice.
Deşi pare imposibilă definirea conceptului “agroturism”, prezentăm, în prima parte a Capitolului
1, câteva asemenea definiţii ca punct de plecare pentru definirea agroturismului aşa cum este el
practicat în lume, în Europa, în România şi în judeţul Caraş-Severin. Din perspectiva prezentei
teze de doctorat, am adoptat acea definiţie a agroturismului care presupune, în afară de
petrecerea timpului liber în mediul rural, şi implicarea în activităţile cu caracter agricol. În
funcţie de aceste componente ale agroturismului ne-am structurat şi analiza produselor
agroturistice din Judeţul Caraş-Severin, în ultimele trei capitole ale acestei teze de doctorat.
Tipologia activităţilor circumscrise conceptului agroturism nu este mai puţin spinoasă, pentru
că, dată fiind marea varietate de definiţii date agroturismului, este normal ca şi tipologia
activităţilor agroturistice să varieze de la un „tip” de agroturism la altul, este drept, între nişte
limite mai reduse. În sfârşit, subliniem, încă o dată, importanţa agroturismului pentru
redresarea agriculturii.

Capitolul 2, Agroturismul la nivel mondial, european şi naţional, prezintă, pe larg,

situaţia agroturismului în lume, pe continentul european şi în ţara noastră, subliniind modul în
care cele trei niveluri se întrepătrund şi se condiţionează reciproc. Subliniem neimplicarea directă
a U.N.E.S.C.O. în dezvoltarea agroturismului, organism care se implică, însă, în dezvoltarea
mediului rural şi în identificarea factorilor determinanţi – demografici, economici, politici şi
tehnologici – de care trebuie să se ţină cont, în perioada 2001-2020, oriunde se doreşte
dezvoltarea industriei turistice sau câştigarea de noi nişe de piaţă printre care şi agroturismul.
Este interesant de remarcat faptul că abia în 2008 U.N.E.S.C.O. pune la locul cuvenit turismul
cultural, a cărui componentă de bază o constituie multiculturalitatea – componentă foarte
importantă din perspectiva practicării agroturismului în Judeţul Caraş-Severin, judeţ cu un
potenţial multicultural de invidiat.. În acest sens, U.N.E.S.C.O. a iniţiat 12 proiecte turistice
culturale – puternic marcate de viziunea ecologistă – pe care le detaliem în Capitolul 2 dar din
care România nu face parte, din păcate. Printre iniţiativele europene în domeniul agroturismului
merită a fi amintite aici rarele iniţiative (legate, şi ele, de dezvoltarea mediului rural) ale
următoarelor organisme europene: Parlamentul European, Consiliul Europei, Comisia
Europeană şi Consiliul Uniunii Europene. Aflată pe un loc bun în ceea ce priveşte situaţia
patrimonială în comparaţie cu ţările învecinate, România pare, însă, a valorifica încă insuficient
potenţialul agroturistic uriaş de care dispune, după cum arată statisticile prezentate în Capitolul 2.
Aceeaşi observaţie este valabilă şi pentru Judeţul Caraş-Severin. De subliniat prezenţa încă timidă
a A.N.T.R.E.C.-ului pe piaţa agroturistică din România.

Capitolul 3, Importanţa socială a agroturismului, prezintă bazele teoretice ale studierii

agroturismului (cu rădăcini puternice în geografie, sociologie, sociologia artei), analizând atât
factorii care modelează consumul de agroturism, cât şi impactul agroturismului asupra
agriculturii. Insistăm, în acest capitol, pe două teme importante: ruralul ca obiect turistic,
consumatorul de agroturism, tipurile de cheltuieli generate de agroturism, resursele
agroturistice (producţia de agroturism şi globalizarea şi/sau localizarea şi regionalizarea în
agroturism), impactul agroturismului asupra spaţiului rural şi impactul ruralului asupra
agroturismului. Cel mai important dintre toate acestea ni se pare a fi consumatorul de
agroturism, care se deosebeşte de alte tipuri de consumator prin următorii parametri sociologici:
demografici (mărimea familiei consumatorului de agroturism, ocupaţia, religia, sexul, vârsta şi
venitul consumatorului de agroturism); sociale (clasa socială, personalitatea şi stilul de viaţă al
consumatorului de agroturism); comportamentale (atitudine, cunoştinţe, mod de utilizare a
serviciilor agroturistice şi tip de răspuns la serviciile turistice ale consumatorului de agroturism);
personale şi turistice (timp liber şi profil turistic (intră, în această dimensiune, următoarele
elemente: atracţiile rurale – aproape inexistente, în prezent, în România, din cauza legăturilor
încă foarte puternice ale citadinului cu mediul rural, abia plecat de la ţară la oraş; sursele de
informare – puţine şi inexacte şi, încă, lipsite de profesionalism; momentul luării deciziei de a
călători – destul de lipsit de relevanţă din moment ce românii nu prea practică acest tip de turism;
modalitatea de rezervare a biletelor de călătorie – destul de lipsit de relevanţă din moment ce
românii nu prea practică acest tip de turism; mijlocul de transport – destul de lipsit de relevanţă
din moment ce românii nu prea practică acest tip de turism; tipul de cazare şi masă ale
consumatorului de agroturism (înclinat, mai degrabă, să regăsească în mediul rural tipul de
confort urban şi nu autenticitatea modului de trai rural după care aleargă turistul occidental). Un
concept nou şi din ce în ce mai important este resurse agroturistice, văzut ca posibilitate de a
transforma într-un produs turistic un obiect care nu avea iniţial această valoare – concept extrem
de important dat fiind dinamismul cererii şi ofertei turistice, în general, şi a celei agroturistice, în
particular. În acest context, globalizarea şi/sau localizarea şi regionalizarea în turismul
cultural sunt elemente-cheie în managementul agroturismului. Capitolul 3 se încheie cu o
dezbatere interesantă a relaţiei agroturism → mediu rural – mediu rural → agroturism din
perspectiva managerului din agroturism.

Capitolul 4, Importanţa economică a agroturismului, este axat pe problemele finanţării

infrastructurii rurale în general şi ale producţiei agricole în particular, subliniind rolul statului, al
pieţei şi al sectoarelor voluntare în agroturism. Aspectul cel mai important îl constituie, în acest
capitol, analiza impactului economic al agroturismului – devenit, în ultimele decenii, o adevărată
industrie în Europa Occidentală şi în America de Nord, din punctul de vedere al venitului şi al
locurilor de muncă. Două au fost aspectele pe care le-am tratat cu precădere în acest capitol:
input-urile şi output-urile în agroturism. În ceea ce priveşte input-urile în agroturism,
analizăm, pe rând, sursele posibile de finanţare în agroturism (finanţarea de către guvern – care
s-a dovedit a nu fi întotdeauna cea mai bună soluţie, finanţarea de către administraţiile locale şi
regionale – a cărei pondere este bine să o depăşească pe cea a finanţării guvernamentale,
finanţarea de către sectorul comercial – tendinţa zdrobitoare în majoritatea ţărilor europene,
finanţarea de către sectorul voluntar – o idee excelentă, dar încă fără răsunet în România,
finanţarea din jocurile de noroc şi loterii – o soluţie care a dat rezultate spectaculoase în ţări cu
tradiţie turistică, transformarea instituţiilor culturale în instituţii culturale comerciale – o soluţie
riscantă din punct de vedere artistic, şi privatizarea instituţiilor culturale – un exemplu occidental
demn, dar imposibil de urmat în România pe termen scurt şi mediu, cel puţin) – toate acestea din
perspectiva asocierii activităţilor specifice turismului cultural cu activităţile specifice
agroturismului. La rândul lor, output-urile în agroturism pot fi abordate din două puncte de
vedere: al modelelor de cheltuieli culturale şi al impactului economic (analiză, aplicaţii, tipuri –
efecte primare şi efecte secundare, efectul de multiplicare – cheltuirea şi re-cheltuirea sumei
plătită iniţial de un turist pentru un produs sau serviciu turistic, măsurarea, tipuri de abordare –
volumul turiştilor, volumul cheltuielilor, volumul multiplicatorilor, etapele studiului de impact
economic, scopurile studiului de impact economic şi costurile studiului de impact economic în
agroturism) – cu cele două aspecte esenţiale ale sale: veniturile din agroturism şi crearea de
noi locuri de muncă. Sunt aduse în discuţie şi noul tip de turism numit “turism pentru săraci” a
cărui reţetă financiară a întrecut toate aşteptările, şi ultimele modele de analiză a impactului
economic în turism – Echilibrul General Calculabil şi Contabilizarea Turismului prin
“Satelit”.

Capitolul 5, Politici în domeniul agroturismului, analizează problema elaborării de

politici coerente în domeniul agroturismului la nivel european, naţional, regional, judeţean şi
local, şi modul în care elementul geografic determină aceste politici. La nivel european, politicile
în domeniul agroturismului sunt elaborate de nu mai puţin de nouă organisme: Asociaţia
Internaţională de Promovare a Turismului Dunărean, Comisia Europeană pentru Turism,
Consiliul Europei, Consiliului Mondial al Călătoriilor şi Turismului, Iniţiativa Central-Europeană,
Organizaţia Mondială a Turismului, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică,
Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a Naţiunilor Unite. La nivel
naţional, politicile în domeniul agroturismului sunt incluse şi detaliate în Master Plan-ul pentru
Dezvoltarea Turismului Naţional 2007-2026, în timp ce Autoritatea Naţională pentru
Turism (A.N.T.) răspunde de implementarea politicilor şi strategiilor guvernamentale în
domeniul ospitalităţii şi turismului. De interes deosebit din punctul de vedere al prezentei teze de
doctorat este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (A.N.T.R.E.C.) – o
asociaţie al cărei rol în dezvoltarea agroturismului este, încă, departe de ceea ce ar trebui să fie:
un singur argument ar fi cel al inventarierii defectuoase a tuturor pensiunilor agroturistice din
România. La nivel regional, activitatea turistică este controlată în cele opt regiuni de dezvoltare
cu Agenţii Regionale de Dezvoltare care funcţionează pe baza legislaţiei privind dezvoltarea
regională şi care au statutul de „fundaţii”. La nivel local, decizia în materie de agroturism este
luată de Consiliile judeţene şi Consiliile locale care sunt autorităţi de stabilire a politicilor, în
timp ce primarii au funcţii executive. De subliniat, aici, atenţia deosebită acordată de autorităţile
administrative locale perspectivelor de dezvoltare a agroturismului în Judeţul Caraş-Severin,
atenţie materializată în programe demne de admiraţie care se extind chiar dincolo de graniţele
judeţului şi ale ţării.

Capitolul 6, Studiu privind dezvoltarea agroturismului de fermă în Judeţul Caraş-

Severin, prezintă o analiză critică a agroturismului aşa cum este el practicat în prezent în judeţ,
detaliind atât aspectele pozitive, cât şi aspectele negative, şi analizând cauzele care le generează
pe acestea din urmă. De remarcat, la nivelul Judeţului Caraş-Severin, existenţa a trei programe
strategice de dezvoltare a ruralului şi a turismului demne de a fi luate ca model şi de alte judeţe
din România: Programul Strategic de Dezvoltare a Turismului la Nivelul Zonei Formate din
judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, Strategia de dezvoltare integrată a turismului în
Zona Caraş-Severin – Vršac – Banatul de Sud şi Strategia de dezvoltare rurală în judeţul
Caraş-Severin – AXA IV LEADER. Analiza profilului turistic cultural (singura soluţie de
implementare a agroturismului în judeţ) al Judeţului Caraş-Severin este făcută pe trei paliere: al
judeţului, al localităţilor în care există, deja, pensiuni „agroturistice” (Anina, Belobreşca,
Borlova, Dognecea, Gărâna, Poiana Mărului şi Sasca Română) şi al principalelor componente
culturale ale judeţului. Consecvenţi cu M. C. Hall care consideră că există trei componente ale
culturii (cultura superioară, cultura populară şi multiculturalismul) divizibile, la rândul lor, în
sub-componente care permit stabilirea unei tipologii a produselor turistice culturale, analizăm,
pe rând, cultura înaltă cu tot ceea ce înseamnă patrimoniu – galerii de artă (puţine şi slab
popularizate), muzee (numeroase, dar nu toate deschise şi nici toate bine întreţinute: Băile
Herculane, Bănia, Caransebeş, Gornea, Ilidia, Jupa, Mehadica, Ocna de Fier, Oraviţa şi Reşiţa),
monumente istorice neaşteptat de numeroase, dar aproape total necunoscute marelui public
(Anina, Dognecea, Gărâna, Sasca Română) şi arte interpretative (foarte bine reprezentate, dar
încă fără notorietate); apoi folclorul şi cultura populară cu tot ceea ce înseamnă stilurile de
viaţă – festivaluri (numeroase, dar lipsite de evoluţie calitativă), gastronomie (bine reprezentată
dar insuficient popularizată), medii sociale (o experienţă sociologică unică în Banat şi, implicit, în
Judeţul Caraş-Severin), meşteşuguri (cele tradiţionale sunt pe cale de dispariţie în judeţ), tradiţii
(încă prezente, mai ales în mediul rural) şi cultura de masă – arhitectura vernaculară (o
excelentă fuziune de stiluri), arta populară (cu zonele etnografice Valea Almăjului, Valea
Bârzavei, Valea Bistrei, Vaşea Caraşului, Valea Cernei, Valea Dunării şi Valea Timişului),
cumpărăturile (lipsite de atractivitate în mediul urban dar cu potenţial de dezvoltare în mediul
rural), distracţiile (foarte variate, dar nu întotdeauna de bun gust), filmul (cu un singur
cinematograf în judeţ), mass media (tributară, şi ea, tendinţelor înregistrate în societate) şi sportul
(dominat de pescuit şi vânătoare); în sfârşit, multiculturalismul cu tot ceea ce înseamnă limbă
(un cocktail lingvistic rar întâlnit de 9 limbi) şi simboluri etnice – evenimente religioase (în
cadrul cărora ruga rămâne vedeta), festivaluri etnice (cu precădere germane, maghiare şi sârbeşti)
şi sărbători ale comunităţii (al căror rege este chirvaiul).

Capitolul 7. Proiectarea şi implementarea de noi activităţi în fermele agroturistice din

Judeţul Caraş-Severin, cuprinde, în afară de opt sugestii concrete de excursii care cuprind şi
activităţi agroturistice, o analiză a potenţialului agroturistic real al Judeţului Caraş-Severin. Dintre
factorii care împiedică practicarea optimă a agroturismului în Judeţul Caraş-Severin, cel mai grav
pare a fi situaţia dezastruoasă a infrastructurii României, în general, şi a Judeţului Caraş-
Severin, în particular. Dintre componentele culturale ale Judeţului Caraş-Severin nu le-am reţinut,
de această dată, decât pe cele în care credem că se poate face ceva cu adevărat util pentru lărgirea
gamei de oferte agroturistice sau pentru redresarea activităţilor agroturistice din Judeţul Caraş-
Severin. Astfel, în ceea ce priveşte cultura înaltă, facem propuneri referitoare la patrimoniul
cultural: muzee (pentru care facem propuneri concrete de reconsiderare a instituţiei muzeale şi de
reformă în sensul orientării spre funcţia educativă), situri istorice (pentru care sugerăm posibile
strategii de punere în valoare) şi situri naturale (cu propuneri concrete de vizitare a rezervaţiilor
naturale şi a altor rezervaţii şi zone protejate din Judeţul Caraş-Severin cu specii vegetale şi
animale protejate). Facem referire şi la arhitectura rurală (a localităţilor cărăşene în care a
început să se dezvolte agroturismul). În ceea ce priveşte folclorul şi cultura populară, ne referim
la stilurile de viaţă – cu precădere la gastronomie, domeniu în care facem propuneri concrete de
promovare atât a bucătăriei bănăţene (un excelent exemplu de fusion cooking, neidentificat şi
nevalorificat încă, din păcate), cât şi a bucătăriei grupurilor etnice din judeţ, dar şi la mediile
sociale (cu referire la tendinţa tot mai accentuată a turiştilor de a-şi petrece timpul liber la ţară) şi
la tradiţii (pentru care sugerăm un traseu care să includă peste 45 de localităţi cu valoare
etnografică din zona Caraş-Severinului) şi la cultura de masă – cu precădere la sport, cu cele
două direcţii de dezvoltare – pescuitul şi vânătoarea. Dintre aspectele care ilustrează
multiculturalismul regiunii Banat şi al Judeţului Caraş-Severin, am reţinut numai simbolurile
etnice cu două dintre laturile sale – evenimentele religioase (pentru care propunem trasee turistice
cultural-religioase la mănăstirile şi schiturile din judeţ) şi sărbătorile comunităţii. În Capitolul 7
prezentăm programele de vizitare a fermelor agroturistice de către copiii de vârstă şcolară,
prezentăm managementul acestui tip de activitate turistică în cadrul a două tipuri de ferme
agroturistice: ferma agroturistică vegetală şi ferma agroturistică animală. Prezentăm şi câteva
propuneri de trasee turistice culturale în Judeţul Caraş-Severin având ca punct de plecare
aşezările rurale cu potenţial agroturistic: excursia agroturistică educativă pentru elevii de
toate vârstele şi pentru studenţii facultăţilor cu profil biologic; excursia agroturistică
educativă pentru elevii de toate vârstele şi pentru studenţii facultăţilor de istorie; excursia
agroturistică educativă pentru elevii de liceu cu profil tehnic şi pentru studenţii facultăţilor
cu profil tehnic – tehnica tradiţională (moara de apă şi Parcul Mulinologic Rudăria –
Eftimie Murgu), tehnica modernă (Fabrica de Îmbuteliat Apă Minerală de la Călina); turul
principalelor centre silvice şi de exploatare a masei lemnoase pentru liceenii liceelor silvice
şi studenţii facultăţilor cu profil silvic; turul mănăstirilor din judeţul Caraş-Severin pentru
enoriaşii de diferite vârste; sejurul pentru amatorii de vânătoare şi pescuit; turism culinar
pentru adulţii activi şi pentru pensionari şi satul de shopping turistic.

Bibliografia cuprinde atât lucrări din literatura internaţională de specialitate, cât şi lucrări
din literatura de specialitate din România – cărţi, articole, documente oficiale.

Anexele cuprind câteva sugestii de materiale didactice care pot fi utilizate în cadrul
excursiilor cu caracter educativ în mediul rural.