Socol Sînziana

Cornelia, gr 4, an I, SE
Bucuresti, Capitala României, este
unul din cele mai importante si mai
vechi orase din Europa, un
important centru cultural si istoric
dar si economic al Europei de Est.
Este mentionat in istorie incă din
1459, se intinde la ora actuală pe o
suprafata de 238km2, cu o populatie
de 1,930,390 locuitori. Localizat la
44°25′N, 26°06′E, pe malurile raului
Dambovita, este capitala României
din 1862. Oraşul este modelat după
mai multe stiluri de arhitectură,
trecând prin mai multe perioade
istorice, de la regat, la era
comunistă şi apoi modernă. Fiecare
perioadă şi-a lăsat amprenta ei in
existenţa oraşului. In perioada anilor
1900 - 1930, Bucureştiul a fost unul
dintre cele mai frumoase si mai
moderne orase din Europa, fiind
egalabil cu Parisul, de aceea a fost
şi numit de mulţi contemporani,
Micul Paris.
Bucuresti, Capitala Romaniei este un oras plin de viata, de lumina si in
permanenta dezvoltare. A cunoscut multe schimbari, a trecut prin diverse ere si
perioade istorice, fiecare lasandu-si amprenta ei aparte in structura orasului,
trecand de la cetate (Cetatea Dambovita), la oras la resedinta domneasca, fiind
stabilit capitala de catre Vlad Tepes in 1459 apoi trecand prin abdicarea unui
rege si sfarsirea unei intregi epoci de regat, trecerea la comunism, indurand
doua razboaie mondiale, un cutremur ce si-a lasat amprenta adanc in istoria
orasului in 1977, o revolutie ce a sfarsit era comunista si a adus trecerea la
capitalism.
Micul Paris
La inceputul anilor 1900 Bucurestiul a fost considerat una din bijuteriile
Europei, dezvoltandu-se in acelasi timp cu Parisul si fiind foarte asemanator in
arhitectura si mod de viata. De aceea mai este numit si Micul Paris. Bucurestiul
a fost primul oras din lume iluminat cu gaz lampant, primele lampi fiind
instalate in luna mai 1856. In Viena primele lampi au fost instalate abia in 1859.
Numele de Bucuresti se spune din batrani ca vine de la un Cioban pe nume Bucur
ce s-a stabilit pe malurile Dambovitei. De asemenea o varianta mai complexa a
legendei este legenda lui Bucur si a Dambovitei:
A fost o data ca niciodata un padurar sarac care traia impreuna cu fiica sa, pe care
o chema Dambovita, intr-o padure mare si adanca. Fata stia toate secretele
padurii, toate potecile, toate cararile, toate vietuitoarele care traiau ascunse in
iarba si in tufisuri.Intr-o zi, un print dintr-o imparatie indepartata s-a ratacit prin
padure. Intalnind-o pe Dambovita, i-a cerut sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Ea
a fost buna si i l-a aratat. Printul, vazand frumusetea si gingasia ei, a cerut-o de
nevasta. Dambovita i-a spus insa ca-i fagaduise deja mana lui Bucur, cioban din
vecinatatea padurii. In semn de multumire, printul - care nu era nimeni altul decat
Printul Muntilor - i-a oferit atunci fetei un cutitas si o sfarleaza de lemn. Daca
invartea sfarleaza, i se indeplinea orice dorinta.
Dupa intalnirea cu printul, fata s-a dus cu cutitasul si cu sfarleaza si i le-a aratat
logodnicului ei, Bucur. Dorind sa-i dovedeasca ce mult il iubeste si ca i-a fost
fidela, ea a infipt cutitul intr-o stanca. Din locul unde a lovit, a tasnit un izvor de
apa buna, curata si clara ca lacrima fetei. Dambovita a botezat acest izvor cu
numele ei si, impreuna cu iubitul sau, au format un satuc la marginea padurii pe
malul izvorului. Bucur a dat asezarii numele lui. Si asa, satucul, devenit astazi
metropola, se numeste Bucuresti, iar apa care-l strabate : Dambovita.
Mai spune legenda ca indragostitii s-au casatorit, au avut copii vrednici si au trait
ani multi si fericiti. Daca n-or fi murit intre timp, or mai fi traind si astazi...
 Aleea Patriarhiei
–
imag.fundal
Pe teritoriul Bucurestiului de astazi au fost descoperite marturii arheologice si
izvoare istorice de acum 150,000 de ani. In a doua jumatate a secolului al VIII lea
Bucurestiul incepe sa treaca la stare urbana. Documentele emise de Cancelaria
Tarii Romanesti in perioada 1459-1625 confirma existenta a 41 de asezari pe
teritoriul actualului Bucuresti. Bucurestiul a fost pentru prima data mentionat
documentele istorice la 20 Septembrie 1459 intr-un act prin care domnitorul Vlad
Tepes confirma o donatie facuta unor mici feudali.
Bucurestiul a fost desemnat resedinta domneasca a Tarii Romanesti in perioada
lui Vlad Tepes.
Astfel, din secolul al XV-lea se inregistreaza o dublare a suprafetei orasului. Apar
cartiere noi ocupate de mestesugari. In zona numita azi Sf. Gheorghe erau
cuptoarele mesterilor fierari, la Piata Unirii - Zona Coltea erau cuptoarele
mesterilor olari, iar pe malurile Dambovitei se stabilesc tabacarii.
In partea de nord a Curtii Domnesti se stabilesc negustorii, cojocarii, croitorii.
Principalul vad comercial si mestesugaresc devine “Ulita Mare”, strada Lipscani
de azi, atestata documentar din 5 iunie 1589. Incepand cu secolul al XVIII-lea apar
primele manufacturi. In 1764 este atestata documentar o manufactura de ceara. In
1766 apare “fabrica de postav de la Afumati”, apoi in 1767 fabrica de hartie de la
Fundeni.
Recensamantul din 1811 consemneaza in Bucuresti 2981 de persoane care se
ocupau cu mestesugurile si comertul.
 Cosari

Vanzatoare ambulanta de lapte Vanzator de fructe

Calea Grivitei
Obiecte de
ocazie

Vanzatori
ambulanti de
Targul de oale petrol lampant
Ultimele decenii ale veacului al XIXlea si începutul sec XX,
completeaza zestrea urbanistica a Bucurestiului cu alte cladiri
monumentale datorate unor arhitecti straini sau putinilor arhitecti
români instruiti în scolile din strainatate, în special Franta.
 Piata Sf. Gheorghe Statuia Lupoaicei
Cladiri în stilul arhitectural al renasterii italiene existau deja din secolul XVII;   la
mijlocul secolului XIX începe sa predomine  stilul arhitectural specific renasterii
franceze; spre sfârsitul secolului XIX sunt deja construite, nu numai în Bucuresti
ci în toate orasele tarii, principale cladiri, gratioase, rafinate, în stilul arhitectural
al renasterii franceze sau italiene. Prezenta cladirilor de inspiratie franceza
precum si a atmosferei din cafenelele ca si viata literar-artistica, îi dau o tenta
specifica Bucurestiul începutului de veac XX fiind numit "Micul Paris".
Vom remarca, astfel, superbe case, sau mai bine zis curti cu case, palate,
cafenele si restaurante, cu decoratiile lor de o rafinata eleganta specifice
sfârsitul secolului XIX, în stilul arhitectonic al renasterii franceze precum si
neoclasic. Toate au fost realizate dupa planurile arhitectilor francezi sau români
formati la scoala de arhitectura franceza si construite de echipe de constructori
italieni, utilizând renumita caramida "subtire italiena". Cele mai multe sint
decorate cu frontoane si arcade, cu încadramente de ghirlande de flori la
ferestre, cu splendide medalioane, cu mansarda înalta cu mici ferestruici
rotunde si acoperisuri placate cu solzi de metal si uneori cu superbele cupole
rotunde sau trapezoidale, cladiri asemanatoare celor aprtinând burgheziei
franceze. O alta categorie de imobile poarta amprenta stilul arhitectonic al
renasterii italiene din care se disting 2 categorii : cladiri de inaltime mica. cu
decoratii simple însa de o suplete rafinata; cladiri în stil brâncovenesc, cu
arcade sustinute de coloane îmbogatite cu motive ornamentale florale, de
ispiratie folclorica romaneasca, cu balcon sub forma de foisor si cu
binecunoscutele si splendidele acoperisuri de tigla rosie, cladiri în stil
arhitectonic neoromanesc. Toate de o rafinata eleganta.
Universitatea Scoala de Profesori Institutul Teologic
si Biserica Radu Voda
 

Liceul Gh. Lazar

Facultatea de Bibiloteca
Facultatea de Stiinte
Medicina Centrala
  Universitara

Scoala Centrala de Fete

Universitatea
 " Bucurestii sunt o creatie a natiunii noastre, sunt
originalitatea noastră, sunt tot ce am fost în stare să
facem...Bucuresti-ul a ajuns,  ca prin proprie vitalitate,
să se impună ca o Capitală unică asupra căreia s'a
revărsat grija atentă a unor mari oameni pe care însă
nu i-am înteles deplin pentru a le arăta recunostinta
cuvenită... "
                                     N. Iorga - "Istoria Bucurestilor" 1939