ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA
FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTA
Specializarea: PASTORALA
Forma de învăţământ: ID
- Cursul – TEOLOGIE SISTEMATICĂ, sem. I

ESCATOLOGIE
JUDECATA FINALĂ ŞI PEDEAPSA ETERNĂ

Coordonator:

Prof. univ. dr. Negruţ Paul

Student:

IVAŞCU VALENTIN
 CUPRINS

1. Judecata finală…………………………………………………………….4
1.1. Scopul judecăţii……………………………………………………4
1.2. Timpul judecăţii……………………………………………………5
1.3. Judecătorul…………………………………………………………6
1.4. Subiecţii judecăţii………………………………………………… 7
2. Pedeapsa eternă………………………………………………………….. 9

Oradea, 2011
2
 INTRODUCERE

Încă din primele pagini ale Scripturii vedem că a existat un scop etern atunci când Domnul
Dumnezeu a creat Universul. Acest scop al Lui Dumnezeu a cuprins nu numai creaţia
materială, ci cu siguranţă si cea umană pentru că omul a fost pus de la creaţie să fie deasupra
tuturor celorlalte creaturi ale lumii materiale, vegetale şi animale, să stăpânească peste ele, să
fie un co-regent al lui Dumnezeu.
Planul din eternitate a lui Dumnezeu şi-a găsit parţial împlinirea în trecut, se împlineşte în
multe elemente sub ochii noştri astăzi, dar are şi o parte componentă care se va împlini în
viitor. De fapt toată Scriptura este escatologică, adică sunt enunţate evenimente care îşi găsesc
împlinirea în viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Partea teologică care se ocupă cu
evenimentele anunţate, dar încă neîmplinite este escatologia. Ea dezvăluie, am putea spune
planul profetic al lui Dumnezeu pentru om, Biserică şi întreaga ordine creată. Există o
tendinţă generală de a fi mai mult preocupaţi de viitor şi de ignora prezentul. Însă aşa cum
remarca şi pastorul misionar Dennis Mock „O perspectivă corectă asupra viitorului va avea
efect de curăţire a vieţilor noastre în lumea de acum, ne va încuraja să împărtăşim Evanghelia,
ne va concentra atenţia asupra lucrurilor de sus, eterne şi ne va dovedi credincioşia lui
Dumnezeu”1
Dacă Dumnezeu a fixat un punct de început al istoriei acestui Univers şi al timpului, tot
Dumnezeu a fixat şi un punct de final în care toate fiinţele create şi întreaga creaţie de fapt, va
intra într-o stare eternă, neschimbătoare, perfectă şi desăvârşită. Această intrare în starea
eternă, starea veşnică, nu se va face însă fără o prealabilă despărţire radicală a tot ceea ce a
fost atins de păcat şi de puterea păcatului, de ceea ce a fost curăţit şi sfinţit prin sângele
Domnului Isus Cristos. De aceea va trebui să ne uităm prima dată la Judecata finală de care ne
vorbeşte mereu şi mereu Scriptura, judecată care va fixa destinaţia finală. Iadul şi Raiul sunt
locuri eterne, neschimbătoare în care oamenii vor experimenta prezenţa glorioasă a lui
Dumnezeu sau absenţa totală a lui Dumnezeu.

__________________________________
1.
Dennis J. Mock, Imagine de ansamblu asupra doctrinelor biblice,( manual BTCP, Atlanta, 1985), 275
1. JUDECATA FINALĂ
3
 Cu siguranţă că în mintea fiecărui om există această noţiune de judecată sau mai bine spus
de dorinţă după dreptate, pentru că omul are această lege morală întipărită în fiinţa sa.
Încălcarea acestei legi morale este însăşi natura păcatului care aduce cu sine o stare de
vinovăţie, un sentiment de frustrare şi de pângărire a purităţii conştiinţei.
Venirea pe deplin a Împărăţiei lui Dumnezeu, va avea ca urmare aplicarea necondiţionată a
voii suverane a lui Dumnezeu. Aşa cum avem în Scripturi de nenumărate ori repetat,
Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă neprihănire, adică dreptate. Dreptatea este deci esenţa
Împărăţiei . Şi pentru că acest Univers este guvernat de Dumnezeu ca şi Suveran, dreptatea
aceasta va fi aplicată tuturor oamenilor care au trăit vreodată pe acest pământ.
Cu siguranţă că oamenii sunt judecaţi într-un anumit fel încă din viaţa aceasta în funcţie de
felul cum îi răspund lui Cristos. În Ioan 3:18 „Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu
crede a şi fost judecat pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” Dar
Scriptura ne învaţă că va fi o judecată finală la care orice om care a trăit vreodată îşi va auzi
sentinţa dată de Domnul Cristos. Dar de ce trebuie să aibă loc o asemenea judecată?

1.1. SCOPUL JUDECĂŢII

Comentând asupra naturii şi scopului judecăţii finale , E.A. Litton reaminteşte că nu

trebuie să vedem în judecată finală, o analogie prea mare cu cea a unui tribunal omenesc :

Un proces în tribunal omenesc nu este decât un proces cu caracter de investigaţie. Dar la judecata
finală, Judecătorul este omniscient şi nu este nevoie de dovezi care să-L convingă de o stare de
fapt.; El va judeca cunoscând perfect caracterul şi viaţa oricărei persoane care stă înaintea Lui …
marea zi va fi mai degrabă o zi a marii publicări şi a executării sentinţei, deci nu o zi de judecată în
sensul strict al cuvântului.2

Deci nu credem că Dumnezeu trebuie să facă o examinare a nici unui om ca să decidă cine
va fi mântuit sau nu, întru-cât destinul celor mântuiţi este cunoscut dinainte şi prestabilit din
veşnicie „În El (Cristos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii”( Efeseni 1:4)

____________________________________
2. E.A.Litton, Introduction to dogmatic Theology, Londra 1960, citat de Leon Morris în The Biblical
Doctrine of Judgement, Grand Rapids, Eerdmans, 1960, 54
În primul rând scopul judecăţii va fi să pună în evidenţă suveranitatea lui Dumnezeu şi
Slava Lui! Dacă până la acest moment destinul fiecărei persoane a fost ascuns, acum el va fi
4
public descoperit şi toţi cei ce au primit har, vor preamări şi vor adora pe Dumnezeu şi Gloria
Lui, iar cei care vor fi condamnaţi vor pleca genunchiul şi vor recunoaşte că „ Isus Cristos
este Domnul”. Deci, în ziua judecăţii, subiectul principal pe ordinea de zi nu va fi destinul
cuiva, ci Slava Lui Dumnezeu, mărirea Lui, adorarea Lui! Dumnezeu va dovedi că El e
Dumnezeu şi nu este altul!
Un al doilea scop este acela de a arăta măsura în care fiecare îşi va primi răsplata sau
pedeapsa. Măsura răsplătirii sau a condamnării se află în strânsă legătură cu lucrurile ascunse
ale inimii, la care nimeni n-a avut acces: „Şi faptul acesta se va vedea în ziua când după
Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”
(Romani 2:16). Aici va apare mirarea, uluiala mare a celor care vor spune:

... Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am
scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi
spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.”
(Matei 7:22-23)

Ultimul scop va fi acela de rostire a sentinţei si de punere în practică a sentinţei, astfel că

unii vor auzi: Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de
moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. (Matei 25:34), iar altora le
v-a zice: „...celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic,
care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41) Sentinţa deşi individuală va fi
făcută public.

1.2. TIMPUL JUDECĂŢII

Când va avea loc judecata finală? Datorită spectrului larg de opinii teologice nu ne vom
concentra asupra acestui punct foarte mult ci, trebuie să precizăm că Scriptura ne învaţă că va
fi o singură judecată finală deoarece ea urmează după înviere. Astfel toate supoziţiile
dispensaţionaliste care afirmă manifestarea judecăţii în mai multe etape diferite, credem că
nu stau în picioare. Putem plasa doar aproximativ momentul cronologic, când va veni
judecata, spunând că ea va fi la sfârşitul acestui veac. Petru spune: „Iar cerurile şi pământul
de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de
pieire a oamenilor nelegiuiţi.” (2 Petru 3:7), dând de înţeles că apoi după judecată vor apărea
ceruri noi şi un pământ nou (2 Petru 3:13).
Acelaşi lucru îl putem desprinde şi din pilda neghinei pe care o dă Domnul Isus, Matei
13:40-43, unde se spune ca judecata se va face la sfârşitul veacului. Interesant ar fi de

5
discutat şi durata judecăţii finale. Va fi ea de durata unei zile? Scriptura vorbeşte în multe
locuri despre „ziua judecăţii” (Matei 11:22) sau „ziua aceea” ( Matei 7:22, 2Timotei 1:12 )
sau ziua mâniei” (Romani 2:5). Deşi în Scriptura termenul „zi” nu are întotdeauna conotaţia
de 24 de ore, nu suntem de acord cu interpretarea dată de Martorii lui Iehova, conform căreia
ziua judecăţii se va extinde pe perioada primilor o mie de ani ai lumii noi, lucru care nu poate
fi justificat biblic.

1.3. JUDECĂTORUL

Deşi există texte în care Scriptura prezintă pe Tata ca şi judecător, o interpretare corectă va
fi aceea în care se va ţine seama de afirmaţi Domnului Isus Însuşi :” Tatăl nici nu judecă pe
nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” (Ioan 5:22).
Aceeaşi învăţătură o găsim şi la Pavel care aduce argumente: „Pentru că Dumnezeu a
rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul Isus Cristos,...” (Faptele
Apostolilor 17:31) sau „...toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de domnie a lui
Cristos...” (2 Corinteni 5:10) şi poate cel mai precis când vorbeşte despre „...cununa aceea pe
care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept... ” (2Timotei 4:8)
Într-adevăr, cine ar putea să judece mai bine decât Unul care a trăit în trup de om?! Numai
Cristos! Deci cel mai potrivit va fi ca El să fie Judecătorul atât a celor mântuiţi, cât şi acelor
nemântuiţi. Această judecată finală după cum bine se exprima A. Hoekema :

... va constitui înălţarea finală a Fiului, triumful suprem al Lui. În perioada cât a trăit pe pământ a
fost condamnat şi judecat pe nedrept de conducătorii lumii; acum El va sta şi va judeca cu dreptate
orice fel de autoritate pământească. Judecata va însemna aducerea sub picioarele Sale a tuturor
duşmanilor Săi …3

În activitatea de judecare vor participa se pare chiar şi sfinţii, probabil în starea lor
glorificată, având rol activ la judecata atât a celor necredincioşi, dar şi a îngerilor căzuţi.
Pavel spune: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? ... Nu ştiţi că noi vom judeca îngerii?
1Corinteni 6:2-3 sau „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele
voastre...” (Romani 16:20)

_________________________________
3. Anthony Hoekema, Biblia şi viitorul, (Oradea, Cartea Creştină , 1995), 253

1.4. SUBIECŢII JUDECĂŢII

6
 Încă de la început am precizat că Scriptura ne învaţă că toate fiinţele care au trăit şi vor trăi
vreodată vor fi supuse judecăţii Lui Dumnezeu. Având în vedere acest lucru putem afirma că
şi credincioşii vor fi judecaţi. În 2 Corinteni 5:10 se afirmă că „ noi credincioşii” trebuie să ne
prezentăm înaintea scaunului de judecată. Unii teologi au afirmat că se întrevede o judecată în
care chiar şi păcatele credincioşilor vor fi prezentate. Astfel Berkhof afirmă: „Scriptura ne
face să credem că păcatele credincioşilor vor fi dezvăluite, deşi vor fi dezvăluite, bineînţeles,
ca păcate iertate.”5
Însă judecata noastră, a celor credincioşi, nu se va face spre osândire „căci nu este nici o
osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (Romani 8:1). Mai degrabă credem că cei
credincioşi vor fi judecaţi pentru a fi răsplătiţi. Aşa cum comentează Grudem, în textul din
1Corinteni 4:5: „...este vorba mai degrabă despre laudă (epainos) care vine de la Dumnezeu,
aşa că s-ar putea să nu se refere la păcatele noastre.”6
Totuşi pentru ca dreptatea lui Dumnezeu să fie completă, credem că opinia pe care o
avansează Hoekema este mai adecvată:

…cum s-ar putea ca faptele celor credincioşi să fie scoase la lumină fără să se recunoască păcatul şi
imperfecţiunea lor? …uni credincioşi au zidit fân, paie, trestie, ei vor fi mântuiţi dar vor suferi
pierderi. Deci eşecurile şi neajunsurile unor asemenea credincioşi vor fi scoase la lumină în ziua
judecăţii. 7

Deasemeni credem că cei care vor fi judecaţi cu „prioritate” vor fi cei credincioşi: „căci
judecata stă să înceapă de la casa Domnului” şi acest argument este confirmativ pentru ca cei
odată judecaţi să poată ei înşişi participa la judecata celor necredincioşi şi a îngerilor căzuţi.
Următorii subiecţi ai judecăţii vor fi cei necredincioşi din toate timpurile. Aici întrebarea care
se naşte este cum va judeca Dumnezeu pe cei necredincioşi.
Scripturile ne arată că natura judecăţii constă în răspunsul faţă de soluţia problemei
păcatului, oferită de însuşi Dumnezeu şi anume Isus Cristos. Toţi cei care nu au răspuns
favorabil, vor primi condamnarea. Însă chiar şi această condamnare va fi gradată funcţie de
gradul de descoperire a voii Lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte cei care au beneficiat de revelaţia
deplină a Noului Testament, vor fi judecaţi mai aspru, iar cei care vor fi beneficiat doar de
revelaţia Vechiului Testament, vor fi judecaţi funcţie de cum au răspuns mesajului de atunci.
Expresia ; „Au pe Moise şi prooroci, să asculte de ei.” din Luca 16, afirmă clar acest lucru.
______________________________
5
Louis Berkhof, Sistematic Theology, (Grand Rapids, Eerdmans, 1953), 732
6
Wayne Grudem, Teologie Sistematică, Introducere în doctrine biblice (Oradea, Făclia, 2004), 1187
7
Hoekema, Biblia şi viitorul, 260
Edificator este şi textul din Matei 11 unde se arată clar că fiecare va fi judecat după lumina pe
care a primit-o de a cunoaşte voia lui Dumnezeu:

7
 „Vai de tine, Horazine!”, a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi
Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea, vă spun
că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi
înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în
Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De
aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”
(Matei 11:21-24)

În Evanghelia după Luca găsim şi acolo această gradare a judecăţii, când Domnul spune
despre cărturari că “îşi vor lua o mai mare osândă” (Luca 20:47)
Însă nu numai oamenii vor fi judecaţi, ci şi îngerii, care ca şi oamenii sunt făpturi ale
Creatorului, cu personalitate proprie, fiinţe de alt ordin însă, dar care nu vor avea parte de
lucrarea de ispăşire a Lui Cristos. Parte din ei sunt deja condamnaţi prin atitudinea pe care au
luat-o faţă de ordinea creaţiei; aceşti îngeri despre care Iuda scrie: „ El a păstrat pentru
judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat
vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.” (Iuda 1:6). Aceştia se pare sunt cei mai răi, cei mai
decăzuţi demoni. Apoi Scriptura lasă să se întrevadă şi o judecată a celorlalţi îngeri. Grudem,
aprecia citând textul din 1Corinteni 6:3. căci asemenea credincioşilor, îngerii sfinţi vor fi şi ei
judecaţi, adică va avea loc practic „o evaluare a slujirii lor”.8 Nu suntem de acord cu această
afirmaţie, întru-cât depăşeşte cadrul Scripturii, ci mai degrabă credem că judecata la care se
referă acest text este o departajare a îngerilor sfinţi, aleşi, de cei răi, adică de duhurile
necurate, de cei care au urmat pe Satana şi pentru care a fost pregătit Iadul.
Având în vedere caracterul etern al Judecăţii se poate concluziona că Judecata nu va face
altceva decât să confirme atitudinile luate aici şi acum faţă de Evanghelie. Judecata va reflecta
fidel harul, alegerea Lui Dumnezeu şi dreptatea Sa manifestată la scară universală, etalând şi
lăsând să se vadă din plin că voia Lui Dumnezeu se împlineşte pe deplin şi desăvârşit.

__________________________________
8. Grudem, Teologie Sistematică, 1188

8
 2. PEDEAPSA ETERNĂ

Vom vorbi despre această doctrină în strânsă legătură cu Judecata finală, deoarece Iadul
decurge ca una din cele două consecinţe logice ale rezultatului Judecăţii finale.
Deşi este o învăţătură care ne cutremură, când ne gândim la perspectiva unui asemenea
destin groaznic, doctrina aceasta trebuie acceptată pentru că ea este propovăduită de Scriptură.
„Dacă există o caracteristică de bază a Iadului aceasta este, spre deosebire de cer, absenţa
prezenţei lui Dumnezeu sau exilare din prezenţa lui.”9 afirma M. Erickson. Dar nu numai
atâta, ci va însemna şi o însingurare foarte mare, adăugată la lipsa speranţei că odată se va
sfârşi! Un loc al întunericului dens, un loc al durerilor grozave, al remuşcărilor. Un loc plin
de criminali, de violatori, de sodomiţi, de vrăjitori, mincinoşi, scârboşi, curvari, hoţi, alcoolişti
şi drogaţi, dar şi un loc al vecinătăţii permanente al dracilor şi al Satanei însuşi.
Vom analiza doctrina Iadului veşnic doar prin prisma cuvintelor Mântuitorului.
Remarca lui H. Buis este binevenită la acest punct, când spune: „Faptul că iubitorul şi
înţeleptul Mântuitor are mai multe de spus despre iad decât orice alt personaj al Bibliei este cu
siguranţă ceva care trebuie să ne dea de gândit.”10 Încă din predica de pe munte, Matei 5:22 şi
apoi în versetele 29 şi 30, Mântuitorul aduce această învăţătură a pedepsei veşnice. Trebuie
observat faptul că Mântuitorul vorbeşte atât de clar despre Iad, arătând că suferinţele de acolo
se referă atât la trup cât şi la suflet! Iar acest lucru îl găsim reluat în Matei 10:28 “Nu vă
temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce
poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”
Un alt lucru semnificativ este faptul că pedeapsa este veşnică. În Matei 18:8, Mântuitorul
accentuează acest aspect al veşniciei Iadului: “Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să
cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop
sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic (to pyr
aionion).” Ca o dovadă suplimentară că pedeapsa Iadului nu se va sfârşi niciodată, luăm şi
pasajul din Evanghelia după Marcu:

Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât
…să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru …să fii aruncat în gheenă, în
focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău te face
să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu …decât să ai
doi ochi, şi să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
Marcu 9:43-48

_______________________________

9. Millard J. Erickson, Teologie Creştină, (Oradea, Cartea Creştină, 2004), 1062

10. Eduard Donnely, Doctrina biblică despre Rai şi Iad, (Arad, multimedia, 2006), 53

9
 Ca o ultimă dovadă a veşniciei Iadului, poate cea mai concludentă, ne vom uita în textul
din Matei 25:46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică (kolasis aionion), iar cei
neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică (zoen aionion).” şi observăm că acest cuvânt aionion,
are înţelesul, conform dicţionarului Arndt şi Gingrich11, fără sfârşit, veşnic şi este folosit atât
în descrierea Raiului (zoen aionion) cât şi a Iadului (kolasis aionion). Deci cuvântul aionion,
fiind folosit în acelaşi verset este imposibil să arate două stări diferite.
Putem vedea că încă din primii ani ai creştinătăţii, părinţi Bisericii au învăţat această
doctrină şi au propovăduit-o clar şi fără echivoc. Atât în perioada Evului Mediu cât şi a
Reformei această doctrină a fost crezută şi mărturisită de Biserică. Harry Buis arată însă că :
”Începând cu secolul al optsprezecelea mulţi teologi creştini au început să nege doctrina
pedepsei veşnice, pentru ca în secolul al nouăsprezecelea, această negare să ia forma chiar a
unei revolte puternice, revoltă care continuă până în zilele noastre.”12
Am făcut aceste afirmaţii cu privire la starea veşnică a Iadului, întru-cât din ce în ce mai
multe personalităţi teologice cad în această capcană de a nega veşnicia Iadului şi aduc o
doctrină nouă, cea de tip anihilist. Adevărul a fost abandonat nu datorită faptului că nu este
real sau clar prezentat în Biblie, ci pentru că este nepopular şi stânjenitor sau aşa cum foarte
atent remarca R. Peterson : „Schimbarea s-a produs nu din cauza noii lumini din Biblie, ci
datorită noului întuneric din cultură.”13 Cauza majoră a acestei erori este curentul umanist care
proclamă că cea mai înaltă valoare în univers este omul şi binele lui. Deci scopul tuturor
activităţilor societăţii este bunăstarea umană, aceasta devenind fundaţia pe care se construieşte
întreaga civilizaţie actuală. Ori, doctrina Iadului veşnic este ...inumană, e o gheară prea
ascuţită care scurmă brutal în concepţia umanistă despre lume şi viaţă. Pastorul E. Donnely
observa atent schimbarea:

Oamenii nu pot accepta această idee , o găsesc de neconceput, pentru că ea pune sub semnul
întrebării toate lucrurile pentru care trăieşte şi luptă omul. Fericirea e binele suprem şi bunăstarea
este scopul omului. Pedeapsa veşnică nu este umană pentru că ne anunţă că milioane şi miliarde de
fiinţe omeneşti vor fi nenorocite pe vecie într-un loc de chin şi suferinţă.14

Mulţi teologi au regândit această doctrină şi probabil au adaptat-o pentru a mângâia

conştiinţele îndurerate sau poate pătate dar care nu acceptă pocăinţa. P. Hughes s-a pronunţat
foarte hotărât împotriva acestei doctrine: ”Odată cu restaurarea tuturor lucrurilor în cerurile
____________________________________

11. Arndt William & Wilbur F. Gingrich, Greek English Lexicon of the New Testament, 352
11. Harry Bois, Doctrine of Eternal Punishment,( Philadelphia, Presbyterian & Reformed,1957), 33
13. Robert Peterson, Hell on Trial; The Case for Eternal Punishment, (Phillipsburg, P&R , 1995), X
14. Eduard Donnely, Doctrina biblică despre Rai şi Iad, (Arad, multimedia, 2006), 19

10
 înnoite, când Cristos va fi totul în toţi, cum să se mai poată concepe că ar mai putea exista
o parte a creaţiei în care să mai existe suferinţă şi moarte (moartea doua)?”15
John Stott ajunge şi el la un asemenea compromis şi declară: ”Ideea anihilării celor răi ar
trebui acceptată ca o alternativă cu temei biblic la teoria care susţine că ei vor avea parte de
cazne veşnice.”16 Nu este prima dată însă când acest autor se abate de la doctrina scripturală,
el având antecedente în privinţa teoriei rasei pre-adamice!
Anihilarea reclamă că există o pedeapsă pentru păcat, dar nu trebuie să fie infinită. După ce
suferă o cantitate suficientă de pedeapsă, individul este distrus, trup şi suflet. După cum am
dovedit anterior, însă pedeapsa Iadului, pe lângă faptul că este definitivă şi irevocabilă ea este
şi veşnică! Acest lucru este confirmat parcă încă odată cu mai mare tărie de apostolul Ioan în
relatarea judecăţii din cartea Apocalipsa: „...şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea
sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor (eis
aionas aionion)...” (Apocalipsa 14:10-11)
Spre deosebire de teologii mai sus citaţi, oamenii care vor merge în pedeapsa veşnică, nu
vor putea contesta niciodată decizia Lui Dumnezeu. Cei care vor primi acest verdict au deja
un atribut care-i face să meargă singuri spre Iad. Scriptura îi numeşte simplu : „morţi”. „Şi
am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au
fost deschise. ...Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile
acelea.” (Apocalipsa 20:12).
C. Ryrie spune despre ei: „Cărţile care conţin înregistrările vieţii lor, atestă faptul că îşi
merită pedeapsa, nu din cauza că au făcut numai fapte rele, ci pentru că toate au fost fapte
moarte, făcute de oameni morţi din punct de vedere spiritual.”17
Şi ca să rezumăm cele spuse reiterăm faptul că pedeapsa finală are caracter veşnic. Iadul
este locul unde atât trupul cât şi sufletul vor avea de înfruntat mânia Lui Dumnezeu. “…căci
este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.” (Romani 12:19) Ceea ce
este omul la sfârşitul vieţii sale pământeşti va continua să fie întreaga eternitate.

___________________________________

15. Phillip E. Hughes, The true Image, (Eerdmans; Grand Rapids, 1989), 406
16. Stott John & David L. Edwards, Essentials: A Liberarl-Evanghelical Dialogue (Londra, Hodder &
Staughton, 1988), 320
17. Charles Ryrie, Teologie Elementară, (Făgăraş, Agape, 1998), 479

11
 CONCLUZIE

Înainte de toate trebuie să spunem că Scriptura ne învaţă că Iadul a fost făcut pentru
Satana şi îngerii lui. Destinul omului nu a fost pentru a ajunge în acest loc. Omul a fost făcut
pentru a trăi veşnic în părtăşie alături de Dumnezeu; dacă însă omul a pervertit acest destin al
său el va experimenta veşnic consecinţele acestui act de nesupunere.
Doctrina judecăţii finale şi a pedepsei veşnice li se pare azi multora o concepţie demodată
sau chiar „sub-creştină” aşa cum remarca Nels Ferre.18 Falsitatea unor asemenea idei provin
de la tensiunea aparentă între dragostea lui Dumnezeu şi dreptatea Sa. Dar Dumnezeu a fost şi
rămâne atât de drept încât El Însuşi s-a supus dreptăţii Sale. La cruce s-a întâlnit dragostea
Lui Dumnezeu cu dreptatea Lui Dumnezeu, sau aşa cum scrie apostolul Pavel: „că adică,
Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine...” (2 Corinteni 5:19)! Dacă Dumnezeu a
fost gata să pedepsească chiar şi pe Fiul, cum n-o va face cu omul, o fiinţă mizerabilă?!
Judecata finală vine implacabil asupra oricărei fiinţe create. Ea este o împlinire a planului
etern a lui Dumnezeu, o urmare a trecerii spre o lume nouă, unde nu pot intra decât cei
neprihăniţi, adică cei ce şi-au spălat păcatele în sângele Mielului. Locul unde pedeapsa se va
desfăşura pentru cei nemântuiţi este numit Iad (sau gheena). Acolo Dumnezeu îşi va vărsa
mânia asupra tuturor celor care l-au sfidat şi au păcatele neacoperite. Pedeapsa va fi atât
asupra trupului cât şi a sufletului. Şi pentru că Dumnezeu este veşnic, veşnică va fi şi
pedeapsa iadului.
Cred că grozăvia acestei nenorocite stări în care vor merge cei nemântuiţi ar trebui să
adaoge o seriozitate maximă vorbirii noastre, şi o predicare a întregii Scripturi. În ce priveşte
misiunea, această doctrină ar trebui să ne îmboldească mai tare în a merge să căutăm suflete
nenorocite care deja sunt în drum spre Iad.
În încheiere e bine să rămânem la cuvintele lui F. Barackman;

Inutil să mai spun că nu se poate şti nimic mai mult acum despre veşnicie, fie ea în Rai fie în Iad,
afară doar de ce a revelat Dumnezeu. El ne-a dat toate informaţiile necesare noua în starea actuală.
Realitatea acelor stări întrece cu mult experienţa şi înţelegerea noastră actuală încât o mai înaltă
revelaţie nu ne-ar fi de nici un folos. Dumnezeu s-a revelat îndeajuns ca să arate celor pierduţi
nevoia lor de a-l primi pe Mântuitorul, iar pe noi cei mântuiţi să ne motiveze să trăim în pace şi
părtăşie cu El, până ne va chema în glorie. 19

____________________________
18. Nels Ferre, The Christianity Understanding of God, (New York, Harper & Brothers, 1951), 234
19. Floyd H. Barackman, Teologie creştină practică,(Arad, Multimedia , 2003), 479

12
 BIBLIOGRAFIE

Barackman, Floyd H. Teologie creştină practică. Arad, Multimedia, 2003

Berkhof, Louis. Sistematic Theology. Eerdmans, Grand Rapids, 1953
Bois, Harry. Doctrine of Eternal Punishment.Philadelphia, Presbyterian &Reformed, 1957
Donnely, Eduard. Doctrina biblică despre Rai şi Iad. Arad, Multimedia, 2006
Erickson, Millard J. Teologie Creştină. Oradea, Cartea Creştină, 2004
Ferre, Nels. The Christianity Understanding of God. New York, Harper & Brothers, 1951
Grudem, Wayne. Teologie Sistematică, Introducere în doctrine biblice. Oradea, Făclia, 2004
Hoekema, Anthony. Biblia şi viitorul. Oradea, Cartea Creştină, 1995
Hughes, Phillip E. The true Image. Eerdmans; Grand Rapids, 1989
Litton, E.A. Introduction to dogmatic Theology. Londra, f.e. 1960
Mock, Dennis J. Imagine de ansamblu asupra doctrinelor biblice, Atlanta, f.e.,1985
Morris, Leon. The Biblical Doctrine of Judgement, Eerdmans, Grand Rapids, 1960
Peterson, Robert. Hell on Trial; The Case for Eternal Punishment. Phillipsburg, P&R , 1995
Ryrie, Charles. Teologie Elementară. Făgăraş, Agape, 1998
Stott, John & David L. Edwards, Essentials: A Liberarl-Evanghelical Dialogue. Londra,
Hodder & Staughton, 1988

Resurse electronice: Programul e-Sword şi Libronix

13