Sunteți pe pagina 1din 2

Capitolul 2- A ruga

Cum apelam la ceilalti?

A ruga- inseamna a adresa o rugaminte in nume propriu, pentru a solicita o placere, un


serviciu, un ajutor. Rugamintea ne obliga sa recunoastem nu numai ca ne lipseste ceva si ca
avem nevoie de celalalt pentru a obtine ceea ce ne lipseste, ci şi că, dacă ajungem să adresăm o
rugăminte, o facem pentru că celălalt nu ne acordă destulă atenţie încât să poată simţi dacă avem
nevoie de ceva şi să răspundă spontan la nevoia noastră.
Rugamintea ne face de cele mai multe ori sa ne simţim stâmjeniţidin mai multe motive:
 neplacerea de a fi nevoit să apelezi la celălalt;
 teama de refuz, care poate coexista cu ideea confuză că celalalt este obligat să accepte;
 disconfortul de a ne afla într-o situaţie de inferioritate.

Uneori, rugamintea este singura soluţie


Ocaziile de a adresa o rugaminte sunt numeroase dar utilizarea acestui instrument nu este nici
pe departe neutră, din două motive esenţiale:
 actul de a ruga se supune unei reguli de morală naturală, si anume reciprocitaţii(dacă
interlocutorul acceeptă să vă facă un serviciu sau să vină în ajutor, atunci şi dvs va trebui
cu altă ocazie, să vă purtaţi cu el la fel, să căutaţi imediat să raspundeţi preocupărilor lui)
 prin natura ei, rugamintea functionează total sau nu funcţionează deloc,
interlocutorul acceptă sau refuză, dacă refuză puteţi sa ii intelegeţi motivele, în intenţia de
a-l face sa îşi schimbe parerea, fară însă a insista.

Atunci cand doriţi sa adresaţi o rugaminte trebuie să respectaţi două condiţii :


- să vă definiţi un obiectiv clar;
- să vă ajustaţi obiectivul la posibilităţile interlocutorului.

Dacă nu cunoşteţi interlocutorul nu îi puteţi cere mai mult decât se poate cere unui
necunoscut, cu cât îl cunoaşteţi mai bn, cu atât rugămintea dumeavoastră poate fi una mare,
dar numai intuiţia vă poate spune cât de departe puteţi merge.

Formulaţi rugamintea direct si sobru

Rugăminţile mai puţin obişnuite merită sa fie tratate cu toată atenţia şi cu toată grija,
deoarece rugămintea este un instrument în aparenţa foarte simplu, dar, de fapt foarte delicat, care
necesită captarea întregii bunavoinţe a interlocutorului.
Trebuie sa folosiţi prilejul de a vă manifesta respectul pentru celălalt prin formulări de
tipul: sunteţi amabil să…;ati putea, vă rog….;
Sunt multe reguli de care trebuie sa se ţină seama, atitudinea care este fundamentală,
trebuie sa îndeplinească 2 condiţii:
- sa aveţi incredere in bunăvoinţa celuilalt.
- să respectaţi libertatea celuilalt,atunci când suntem refuzaţi, sa nu insistăm si
să căutăm să înţelegem pentru ce motiv se abţine.

Modul în care vă expimaţi rugămintea trebuie sa satisfacă o a treia condiţie:


- să vă formulaţi într-o singură frază intenţia de a adresa o rugăminte minţii, după
care să fiti pregatit să ascultaţi, formularea rugăminţii trebuie sa fie clară, simplă şi directă.
Dacă vă anunţaţi interlocutorul ca vreşi sa-l rugaţi ceva şi nu continuaţi imediat cu
precizarea obiectului rugaminţii, acest lucru va provoca o anumită neliniste, deoarece
interlocutorul are in general tendinţa sa-şi imagineze că o sa-l rugaţi ceva mai dificil decât este in
realitate.Dupa ce rugamintea este lansată. stapaniţi-vă tendinţa de a adăuga ceva care s-ar putea
dovedi neinspirat.

Evitaţi defetismul, dar si autoritarismul

Rugaminţile adresate deseori stângaci sunt deseori legate de teama de dezacord şi de jena
de a-l ruga ceva pe calălalt. Există persoane care atunci cand trebuie sa adreseze o rugaminte ‘se
invartesc in jurul cozii’ sau exprimă negativ evocand dificultaţile pe care le-ar putea întâmpina
cel cărui I se adresează(ex: stiu ca sunteţi ocupat dar n-aţi putea sa fixati o întalnire pentru sapt
asta? sau stiu ca nu îţi place sa imprumuti haine, dar n-ai putea sa mi-o dai pe cea rosie? )
Următoarele comportamente trebuie evitate atunci cand adresăm o rugăminte:
- rugămintea politicoasă dar făcută pe un ton agresiv: acest mod de a proceda
exprimă neplăcerea de a vă afla in situaţia de a-l ruga ceva pe celălalt sau lasă impresia că
celălalt ar fi obligat să vă facă respectivul serviciu.

S-ar putea să vă placă și