„...

da, eu si Cleo suntem prietene bune, poate as putea-o numi chiar ce mai buna
prietena a mea, dar nu as spune ca stie cine sunt eu in realitate. Singura persoana care
cred ca ma cunoate cu adevarat e Cashis. El stie exact cine sunt si de ce am venit aici.
Si eu care la inceput am crezut ca va fi doar un mic pion in planul meu. Dar pe atunci nu
stiam tot ce stiu acum. Cand am aflat povestea lui Cashis as fi renuntat la tot, as fi
lasat totul balta si nu m-as mai fi uitat inapoi. Dar Cashis avea dreptate, mersesem mult
prea departe ca sa renunt acum. Trebuia sa terminam ceea ce am inceput.”

Diiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiing!

Alarma de intrare suna asa de violent incat o facu pe Jools sa-si duca mainile la
urechi. Urma ora de psihologie. Nu era tocmai preferata lui ei dar se conformase sa
mearga la ora si sa se prefaca atenta. Niciodata nu a putut sa inteleaga de ce oameni
trebuie sa caute un motiv pentru fiecare actiune a mintii, corpului lor. Traversa repede
coridoarele deaja goale si reusi cu putin noroc sa ajunga in clasa exact cu doua secunde
inaintea profesoarei. Se aseza in banca ei, isi sprijini capul plin de ganduri cu podul
palmei si privi melancolica pe fereastra. Totusi in ochii ei nu se citea tristetea specifica
unei priviri melancolice. Acest lucru se datora faptului ca Jools era una dintre putinele
fete care reuseasu sa combine melancolia cu seninatatea. Jools era o fata de inaltime
medie, cu parul lung, putin ondulat la varfuri de un blond inchis, ochii mari, caprui,
limpezi, fata ovala cu o urma pala de roz in obraji, pielea deschisa la culoare si o silueta
care ar cataloga-o ca model. Daca te uitai la ea nu ai fi zis miciodata ca aceasta fata ar
putea minti vreodata, dar totusi, ea ascundea unul dintre cele mai mari secrete.

„De abia astept sa termin o data pentru totdeauna cu toate astea. Sa obtin lucrul
pentru care am venit aici ca sa pot pleca cat mai departe de locul acesta. Sincera sa fiu,
daca nu ar fi fost Raven as fi renuntat a cum ceva timp la toata mascarada asta. Prea
multa ipocrizie. Am ajuns sa mint si sa ma folosesc de oricine am nevoie pentru a obtine
ceea ce vreau”

Un zambet pal si ironic se asternu pe fata lui Jools.

„Am ajuns sa fiu exact ca toti cei pe care ii dispretuiesc cel mai mult. Acei oameni
care folosesc expresia ’Scopul scuza mijloacele’ ca sa-si justifice toate faptele prost
gandite. In cautarea mea de adevar cred ca am facut vreun lucru fara scrupule
folosindu-ma de acea expresie patetica ca sa-mi linistesc constiinta.

Si totusi daca am gresit, daca Marius stia ceva pana la urma? Daca Raven avea
dreptate? Daca nevoia mea de a face lucrul corect sta in calea ‚investigatiei’ noastre?...”

Diiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiing!!!!!!!!!!!
 Jools se destepta brusc din gandurile ei. Se uita in jos la pagina goala din caiet. Ora a
trecut fara ca macar sa o simta si nici nu a scris nimic. Vru sa se ridice dar pentru un
moment simti ca genunchii sunt gata sa o lase asa ca se aseza inapoi pentru a-si aduna
toate fortele.

„Se pare ca taote acele noptii nedormite isi fac in sfarsit simtita prezenta...”

-Daca tot avem o ora libera, vii sa ne plimbam putin?

Jools se ridica si arata catre cartile ei cu o privire vinovata.

-Scuze, Cleo, mormai ea cu o voce stoarsa de orice vlaga.

-Cred ca esti singura care studiaza asa de mult. Of...! Bine atunci. Ne vedem mai
tarziu.

Jools dadu afirmativ din cap iar cele doua fete s-au despartit la o intersectie de
coridoare. Jools grabi pasul, aproape alerga, pana ce a ajuns in fata unei usite mici din
lemn, ce parea destul de darapanata in comparatie cu restul cladiri. Se asigura ca era
singura, scoase o cheie aurie mica, descuie usa si disparu in intunericul unei mici
camarute, pozitionata in centrul campusului dar ignisifianta si uitata de lume. Singurile
firicele anorexice de lumina partundeau in incapere prin micile crapaturi ale usii.

-Ai aflat ceva? Intreba o voce din intuneric.

-Doar daca numesti faptul ca iubeste inghetata exagerat de mult o descoperire

importanta.

-Din nou nimic? Asta e a seasea seara pierduta.

-In seara asta te duci tu. Eu sunt moarta de oboseala. Desi nu mai stiu daca are rost
sa mai continuam sa-l supraveghem.

-De ce nu?

-Chiar tu ai spus-o Raven, e a seasea seara pierduta. Daca nu a facut nimic pana acum
ma indoiesc ca o sa inceapa. Eri nu e prost, stie sa aiba grija. De ce crezi ca toata lumea
il vede ca pe omul perfect? Pentru ca nu a facut niciodata nimic ca sa le dovedeasca
contrariul. Cel putin nu pe fata.

-Poate ai dreptate.

-Am. Ne pierdem timpul degeaba!