Intr-o cautare disperata,mi-am adus aminte ca ar trebui sa traiesc...

Cu toate astea nu mai sunt,

nu mai exist nicaieri pentru ca am schimbat o lume intreaga ce o aveam la picioare pe un
Univers ce mi s-a oferit subit...Dar in final s-a rupt in bucatele mici de tot...Parca m-am rupt si
eu odata cu el, in mii de cioburi de hartie.
Si seara de seara suntele din "Love story" suna gol, ca niste ghitare cu corzi rupte.
Nu mai stiu, nu mai tin minte daca am voie sa mai cred, daca mi se permite acest privilegiu...
Astazi am vazut prima zapada...m-am uitat pe geam cu aceiasi ochi mari de alta data insa s-a
sters toata bucuria, m-am sters eu.
Mi-as dori uneori sa am si eu „Tara” mea,ca si Scarlett si sa sper la ziua de maine...
Da...am auzit ca si alte Universuri au patit la fel, dar am sa fiu putin egoista pentru ca toata
lumea mea interioara s-a prabusit si imi e teama sa nu fie pentru totdeauna.
Mi-am dat seama in momentul de fata ca totusi inca mai sper...Ca sper la o alta EU...sau poate
doar ma astept sa fiu altfel intr-o viata viitoare...Uneori am impresia ca viata asta mi-am trait-
o intr-o vara cu sperante desarte,cu iubire adolescentina si cu ochi senini de copil. Ca toata
esenta lumii mele a fost concentrata in cuvintele din scrisori...Iar demonii se transformasera in
ingeri...acum au disparut sau oare i-am pierdut eu pe acest drum?Se poate...
Da...nu mai exist...am murit o data cu razele puternice ale soarelui de vara, am plait si eu...am
murit o data cu tunetele si fulgerele, o data cu stropii mari de ploaie ce au curs candva pe
streasina casei tale...
Acum...e totul distinct...acum lumea nu mai zambeste,nici soarele, iar fulgii de nea sunt goi...
Iti „multumesc” pentru schimbari...