Sunteți pe pagina 1din 3

Iluzia unei nutriții sănătoase: Margarina

Este bizar că managerul de producție este mai important pentru sănătatea copiilor mei decât pediatrul.
~ Meryl Streep ~

Foarte mulți oameni au în continuare credința conform căreia margarina este superioară
din punct de vedere nutritiv, untului. În America, de exemplu, există foarte multe
concepții greșite cu privire la alimentație și la produsele pe care aceștia le consumă zilnic.
Din păcate și noi am ajuns în aceeași situație, cu excepția faptului că în trecut am fost
feriți de păcatele consumerismului, pur și simplu din cauză că nu prea aveam ce cumpăra
și în prezent, datorită situației economice sunt destul de puțini cei care au „norocul” de a
mânca numai din fast-food-uri. Din păcate, și chiar o spunem cu tot regretul, viața
„curată” de la țară începe și ea să ajungă „trecut”, deoarece gospodinele mai bine pun o
linguriță de vegeta în ciorba de legume, decât să pună din legumele plantate în grădină,
pentru că... iese mai bună așa.

În ultima vreme margarina a început să fie promovată din ce în ce mai agresiv, pe toate
posturile de televiziune, pentru că este bună, sănătoasă și chiar reprezintă cea mai bună
variantă pentru alimentația copiilor Dvs.! Serios?! M-aș gândi de două ori înainte să dau
copilului margarină pe pâine... Să ne gândim puțin, chiar toate studiile și informațiile pe
care le susțin specialiștii în nutriție, sunt rău intenționate și neadevărate? Din câte
observăm, există o contradicție din ce în ce mai profundă între ceea ce ne transmit
reclamele și rezultatele unui simplu search după cuvântul „margarina” pe google...cu cât
informațiile apărute sunt mai pertinente și de luat în seamă, cu atât mai mult margarina
câștigă partizani în reclame, persoane publice în care lumea are încredere și de la care se
așteaptă verticalitate...

În America situația este una deja disperată, copiii suferă în procentaj din ce în ce mai
ridicat de obezitate cu risc crescut de boli cardiovasculare la vârste la care ar trebui să își
facă planuri de viață nu să zacă prin spitale și să fie incapabili de a părăsi patul sau
canapeaua din cauza greutății... Potrivit unor studii, s-a demonstrat că organismul unui
copil are o capacitate de a absorbi substanțele din alimente de trei ori mai mare decât cea
a unui adult. Înțelegem de ce, normal, un copil trebuie să se dezvolte, așadar a fost
înzestrat de la natură cu un organism care să îl ajute în dezvoltare, însă tocmai această
capacitate s-ar putea să îi dăuneze atunci când vorbim de alimente ale căror substanțe fac
mai mult rău decât bine. Agricultura ecologică și produsele certificate obținute în sistem
ecologic pot oferi totuși garanția că nu fac rău, că nu conțin substanțe care ne
dezechilibrează buna dezvoltare a organismului, că nu sunt create/crescute pe seama
suferinței animalelor și a oamenilor. Atunci să ne întrebăm: există oare margarină
ecologică?

Din acest motiv, Occidentul și-a îndreptat în ultima vreme atenția către alimentație –
observăm că cetățeni îngrijorați și instituții medicale au demarat ample campanii de
informare în privința alegerilor alimentare, promovarea intensă a stilului de viață bio
(alimentar, ambiental, practic). Este clar că margarina nu poate fi singura responsabilă
pentru toate problemele de alimentație însă, cel mai bine, ar fi să trecem în revistă ce ne
spun Beatrice Trum Hunter, Rudolph Ballentine, M.D., și Jeffrey Bland, Ph.D despre
iluziile alimentare, un studiu descris în cartea „În căutarea tinereții”.

Atunci când margarina a apărut pentru prima dată pe piață, vânzările erau foarte scăzute.
Margarina arăta și avea gust de untură. Înapoi la treabă! Margarina a fost mai apoi
comercializată cu un agent de colorare pentru o îmbunătățire estetică. Însă oamenii (pe
atunci) nu doreau ca mâncarea acestora să fie colorată. Înapoi din nou la treabă! Au
apărut tehnici sofisticate și împreună cu ele, margarina care arăta, mirosea și avea gustul
asemănător untului. Chiar dacă vă vine să credeți sau nu, acum industria untului a fost
cea care s-a „întors la treabă”. Astăzi, majoritatea sortimentelor de unt conțin aditivi de
colorare pentru a concura cu „galbenul” margarinei (de aceea este mai bine să cumpărați
unt făcut la noi deoarece la noi încă se face după metode tradiționale, fără a adăuga alte
ingrediente „estetice” spre deosebire de unele produse din import).

Margarina era deseori promovată ca fiind derivată din uleiuri polinesaturate. Producătorii
neglijau să menționeze că uleiul era transformat în margarină prin hidrogenare – prin
saturarea cu hidrogen. În prezent, s-a renunțat la uleiurile hidrogenate, prin procedeul de
inter –esterificare (deși nu s-a renunțat total la uleiurile hidrogenate în compoziția altor
produse, puteți afla doar citind etichetele câtorva produse – de exemplu, înghețata, că tot
vine sezonul), prin adăugarea unor acizi grași Omega 3 și Omega 6, cu beneficii
trâmbițate pe toate canalele. Să ne gândim puțin, înainte foloseau grăsimi trans obținute
prin hidrogenare însă mai târziu s-a descoperit că atrag riscul bolilor cardiovasculare și s-
a renunțat (după o vreme...) iar acum ne îmbie cu margarină îmbunătățită cu vitamine (A,
D), acizi grași (din grupurile Omega 3, Omega 6)...de ce am mai avea încredere într-un
produs care și-a dovedit pe deplin „calitățile” recunoscute chiar de către reprezentanți ai
companiilor producătoare, care ar suna cam așa „Ah, ok, înainte produsul nostru era
oarecum periculos dar acum nu mai este, este chiar bun...mmm!” Serios?!

Margarina este exemplul perfect al unui aliment fabricat, cel mai timpuriu substitut al
unui produs non lactat. Producătorii investesc mari sume de bani în tehnici de cercetare
pentru ca margarina să fie mai „cremoasă” pentru a crește astfel acceptul publicului. Din
carte mai aflăm că a fost realizat la un moment dat un studiu care arăta că reclamele au
influențat alegerile consumatorilor pentru margarină vs. Unt.

Campania de publicitate lansată de producătorii de margarină a fost numită drept „una


dintre cele mai neprincipiale campanii pentru promovare alimentară din ultimul sfert de
secolul” (asta o spun americanii...însă, vă sună cumva cunoscut?) cu reclame TV descrise
ca „zgomotoase, omniprezente și fără de rușine”. Au promovat un aliment de bază ca și
cum ar fi făcut reclamă unui medicament. Reclamele la margarină erau adresate în mod
special doctorilor. Doctorii, în lipsa informațiilor despre cum anume procesul de
hidrogenare afecta sănătatea umană sau despre pericolele unui consum exagerat de
grăsimi polinesaturate, au început să schimbe dieta pacienților de la unt la margarină și de
la grăsimi animale la uleiuri vegetale.
Ok, organismul uman știe ce să facă de exemplu cu grăsimea de porc chiar dacă
nesănătoasă în anumite cazuri sau nerecomandată, însă, organismul uman este complet
debusolat când trebuie să le găsească o întrebuințare substanțelor sintetice, procesate,
obținute în urma unor procedee, etc. Și ce credeți că face? Întrebuințează acele substanțe
haotic și de aici urmează riscurile pentru sănătate...

Un studiu publicat în jurnalul american „Atherosclerosis” raportează că laptele,


smântâna, brânza sau untul nu au efect consistent asupra colesterolui din sânge. George
V. Mann, unul dintre primii care a atras atenția asupra amăgitoarei propagande a
margarinei, a arătat că o schimbare de la unt la margarină poate fi dăunătoare. S-a
constatat că unele tipuri de margarină au un coeficient de colesterol chiar mai mare decât
untul.

Untul (și ouăle) sunt victimele inocente ale unei fervori aproape misionare ale unităților
„anticolesterol” care încearcă să înlocuiască niște alimente pe care le cunoaștem și le-am
consumat de-a lungul timpului cu unele insuficient testate...

Fie că alegeți untul sau margarina (în ciuda celor spuse mai sus) pentru alimentația Dvs.
și a familiei, este recomandat totuși un consum echilibrat. Pe cât posibil încercați alegerea
unor unor produse alimentare care nu au înșiruite foarte multe pe lista de ingrediente.

De reținut, citiți întotdeauna eticheta, aveți grijă ca ingredientele produselor alese să fie în
număr cât mai mic și dacă nu aveți posibilitatea de a alege întotdeauna alimente de
proveniență ecologică, chiar și în piață interesați-vă de proveniența legumelor/fructelor
cumpărate și alegeți-le pe cele mai mici, care nu arată ca și cum ar fi fost măsurate cu
rigla, concepute toate după același tipar.

Surse:
http://www.chelationtherapyonline.com/articles/p122.htm
http://think.hotnews.ro/margarina-plastic-sau-aliment.html
www.bio-romania.org
www.cioceanu.ro

S-ar putea să vă placă și