Interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate în predarea

limbii şi literaturii române

Interdisciplinaritatea se referã la transferul metodelor dintr-o

disciplinã într-alta.
Transdisciplinaritatea priveşte - aşa cum indicã prefixul "trans" -
ceea ce se aflã în acelaşi timp si între discipline, si înãuntrul
diverselor discipline, si dincolo de orice disciplinã. Finalitatea ei este
înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea
cunoaşterii. Pentru gândirea clasicã, transdisciplinaritatea este o
absurditate cãci nu are obiect. În schimb, pentru transdisciplinaritate,
gândirea clasicã nu este absurdã, dar câmpul sãu de aplicaţii este
considerat restrâns.
În Şcoala Gimnazială Pericei, judeţul Sălaj am aplicat un
chestionar de investigaţie privind conceptul de transdisciplinaritate la
nivelul colectivului de profesori.
Chestionarul a fost aplicat pe un eşantion de 12 persoane,
profesori, eşantion reprezentativ pentru colectivul mai sus menţionat.
Mi-am axat cercetarea asupra câtorva aspecte – caracteristice
colectivului de profesori: vârstă, sex, calificare, grad didactic, opinia
profesorilor despre curriculum şcolar, cunoştinţele lor privind
metodologia organizării activităţilor transdisciplinare, aplicarea
activităţii în şcoală, dezvoltarea activităţii transdisciplinare în şcoală.
Concluzii : colectivul este format din profesori cu vârstă ce
variază între 21-32 ani şi peste, media de vârstă este de aproximativ
43 ani, majoritatea cu experienţă în proporţie de 75% (gr. I şi def.).
Femeile sunt majoritare. Activităţile transdisciplinare se aplică la clasă
în procent de 67% şi din răspunsurile profesorilor reiese că o preferă
în defavoarea celei tradiţionale. 67% este un procent relevator în
acest sens.
În ceea ce priveşte opinia despre utilitatea curriculumului şcolar
92% dintre profesori consideră că este bun, nu foarte bun;
majoritatea acceptându-i utilitatea.
Colectivul de profesori este dispus să folosească activitatea
transdisciplinară, considerând-o ca o metodă adecvată.
Profesorii consideră în proporţie de 33% că măsurile pe care ar
trebui să le ia şcoala pentru dezvoltarea modelelor transdisciplinare
sunt: autonomia, stimularea activităţii existente, propuneri în
comisiile metodice, asigurarea condiţiilor optime. Restul de 67%
consideră întrebarea delicată şi nu răspund.
Abordarea interdisciplinară reprezintă o cale eficientă pentru
modernizarea finalităţilor şi a conţinuturilor educaţiei. Aşadar,
activitatea transdisciplinară este o activitate modernă care se
desfăşoară la fel ca şi disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea şi
interdisciplinaritatea.
Toate cele patru concepte reprezintă: cunoaşterea.
 Profesorii trebuie să folosească aceste metode în activitatea
didactică deoarece au posibilitatea să aducă mai multă informaţie în
conţinutul predat, să se facă mai bine înţeleşi şi să se bucure de
reuşită. Aceste metode transdisciplinare îi ajută pe elevi să-şi
lărgească orizontul de pătrundere şi în alte sfere ale cunoaşterii, să
folosească cu uşurinţă termeni noi, pentru a explica concepte,
definiţii, teoreme, şi noţiuni. În exerciţiile ce le au de rezolvat,
explicarea termenilor literari, în descrieri şi în analiza personajelor
literare ei pot aduce interpretări noi, explicaţii bine gândite şi
realizarea de conexiuni între diferite realităţi.
Aplicarea activităţii transdisciplinare la clasa de elevi implică o
muncă diferită, dar cu rezultate pozitive care vor sta la baza noilor
generaţii pentru învăţământul de mâine.
Eugen Lovinescu vorbind despre progresul în educaţie afirma:
„Generaţiile se succed, dar nu se aseamănă. A fi dintr-o generaţie
nouă înseamnă, aşadar, nu a fi tânăr – mulţi dintre tineri fiind bătrâni
– ci a participa activ la elaborarea sensibilităţii epocii şi la fixarea
stilului ei; a fi dintr-o generaţie nouă înseamnă a fi contemporan cu
tine însuţi”.

MARIA BORZ, profesor de limba şi literatura română,

Şcoala Gimnazială Pericei, judeţul Sălaj